Calificarea Infractiunilor

Tema 1
1.Conceptul de calificare
Se considera calificare a infranctiunii determinarea si constatarea juridica a
corespunderii exacte intre semnele faptei prejudiciabile savirsite si semnele
componentei infractiunii prevazute de norma penala.
2.Modalitatile de calificare
Oficiala(legala) sau formala
Particularitati:
-este făcută în legătură cu o cauză penală concretă
-poartă un caracter obligatoriu
-dă nastere la anumite consecințe juridice
-este efectuată de persoana abilitată prin lege care este impicată nemijlocit în
efectuarea, conducerea urmăririi penale și examinarii cauzei penale.
-are drept rezultat fixarea acesteia în anumite acte procesuale, prevăzute de
legislația procesual penală.
Neoficiala(doctrinara)
Semioficiala face referire la hotărârile explicative ale plenului CSJ care adu
recomandări teoretico practice de aplicare a legii penale în toate cazurile când
sunt comise infracțiuni de același tip precum și calificarea efectuată de
participanții la procesul penal- apărătorul, inculpatul, partea vătămată, partea
civilă etc. Se reflectă în cereri, demersuri.
3.Locul calificării infracțiunii în procesul de aplicare a normelor juridico
penale.
Normele juridico penale sunt transpuse în realitatea vietii pe 2 căi
A) prin respectarea normelor de către destinatarii acestora
B) prin aplicarea normelor de drept penal în caz de nerespectarea
Aplicarea legii penale constituie o activitate juridică destul de complicată,
care cuprinde mai multe etape.
Etapele procesului de aplicare a legii penale sunt:
a) determinarea imprejurărilor de fapt;
b) alegerea normei juridico-penale care ar putea fi aplicabilă situației;
c) interpretarea normei juridico-penale;
d) elaborarea actului de aplicare.
Specificul aplicării normelor juridice constă în faptul că în fiecare caz concret
trebuie să descoperim semnele cele mai importante, esentiale şi tipice, care
formează esenta acestui fenomen şi să le comparăm cu semnele indicate în actul
normativ, pentru adoptarea deciziei despre faptul că, elaborând şi adoptând
acest act normativ, legiuitorul a avut în vedere anume acest caz.
Calificarea infracțiunilor este parte componentă a procesului de aplicare a legii
penale, ce se concretizeaza in alegerea normei juridico-penale care prevede
fapta prejudiciabila comisă şi fixarea acestei alegeri într-un act juridic. Procesul
de calificare a infracțiunilor se suprapune cu primele trei etape ale procesului de
aplicare a legii penale şi parțial cu a patra etapă, în partea ce ține de efectuarea
încadrării juridice potrivit articolului, alineatului, litereicorespunzătoare. In
cadrul celei de-a patra etape, cel abilitat cu aplicarea legii penale emite actul
aplicativ. Acesta conține nu doar incadrarea faptei prejudiciabile comise, ci şi
alte aspecte, inclusiv legate de aplicarea pedepsei, şi nu
doar. Calificarea prin sine are ca obiect identificarea componentelor
dupăformularea lor în dispoziția normelor juridico-penale, iar problemele
privind sancțiunea, răspunderea penală, eliberarea de răspundere penală nu fac
parte din procesul de calificare a infracțiunii. Totuşi, trebuie subliniat faptul că
fără de calificare - ca o constatare a existenței componenței de infracțiune -nu
poate fi pusă problema răspunderii penale sau, cu atât mai mult, cea privind
eliberarea de răspundere penală. Răspunderea penală şi pedeapsa, precum și
liberarea de aceasta constituie urmările calificării infracţiunii.Aşadar, calificarea
infracțiunilor constituie o formă a aplicării legii penale.Ultima reprezintă o
activitate cu mult mai largă decât calificarea şi include(alături de ea) aplicarea
pedepsei, determinarea altor forme ale răspunderii
4.Principiile calificării
Principiile calificării infracțiunilor
Principiile calificării infractiunilor- cele mai generale, fundamentale
idei de care sunt ghidate persoanele abilitate cu aplicarea legii penale la
stabilirea coincidentei (corespunderii) semnelor faptice ale faptei săvârşite şi
semnelor componenfei de inffacțiune, în rezultatul căreia se determină ce
infractiune a fost săvârşită şi de care articol din Codul penal este prevăzută.'
Principiile calificării infracțiunilor, pot fi clasificate în două categorii
a) principiile fundamentale- care stau la baza întregului sistem de drept
penal și b) principiile specifice calificării infracțiunilor
La principiile fundamentale atribuim: principiul legalității, principiul
egalitäjii cetățenilor în fata legii, principiul vinovăției.
Principiul legalităfii, obligă persoana împuternicită cu aplicarea legii
penale să califiçe fapta în conformitate cu articolul din Codul penal care
prevede respectiva faptă și nicidecum potrivit unei norme penale similare sauîn
acord cu o normă suplimentară la cea care urmează să fie aplicatä. Principiul
legalitătii incriminării, ca aspect al principiului legalităti, presupune ca toate
reglementările, în special acelea care impun sau care permit să se impună
sanctiuni, să fie clare şi precise pentru ca destinatarii să-și cunoască drepturile
si obligațiile ce decurg din acestea. Principiul guvemează nu doar normele
care stabilesc elementele constitutive ale unei infractiuni, dar în aceeaşi măsură
şi cele care stabilesc consecintele ce decurg din, săvårşirea unei infiractiuni.
Principiul egalității-cetăfenilor în fata legii - calificarea infracțiunii
potrivit unei sau altei norme nu trebuie să se facă în dependență de sex, rasă,
Culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională
sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naştere sau orice altă
situație. In unele cazuri, legea cere anumite calităi speciale ale subiectului
infractiunii care trebuie întrunite suplimentar pe lângă semnele generale ce
rute de Partea Generală a Codului penal, pentru efectuarea calificării potrivit
normei respective (de exemplu, subiect al infractiunii de pruncucidere
art.147 CP RM) poate fi doar mama copilului nou-născut). Acest lucru nu
are så semnifice că legea penală se aplică în mod discriminator, ci presupune
instituirea de către legiuitor a unor norme care urmează să se aplice în anumite
conditii specifice rezultate din natura juridica a comportamentelor
ilegale interzise de legea penala,
Principiul vinovăriei - calificarea infractiunii are la base, inclusiv, atimu
dinea psihică a făptuitorului faţă de fapta si urmarile prejudiciabile. De forma
vinovăţiei făptuitorului depinde care va fi calificarea
La principiile specifice calificării infractiunilor atribuim principiul cali
ficării obiective, principiul stabilirii adevărului, precizia, integralitatea in mare
parte acestea rezultă din principiile fundamentale, in special din principiul
legalității incriminării,
Astfel, principiile specifice însumează:
a) principiul calificării obiective - calificarea trebuie fundamentată pe
împrejurările de fapt în care a fost comisă infractiunea. Având în vedere ca
calificarea infracţiunii presupune stabilirea unei corespunderi intre semnele
faptei prejudiciabile şi semnele componente de infractiune, iar fapta prejudi.
ciabilă reprezintă nu altceva decât un comportament al unei entitati exteriorizat
în realitatea obiectivă, e şi firesc ca calificarea potrivit unei norme concrete
să aibă la bază anumite date obiective (imprejurări, circumstante), Potrivit
alin.(3) art.19 CPP RM, organul de urmărire penală are obligatia de a lua toate
măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completa si
obiectivă, a circumstantelor cauzei. La fel, potrivit alin. (1) art.254 CPP RM,
organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile previzute de lege
pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstantelor
cauzei pentru stabilirea adevărului. De aici derivă concluzia că pentru apli-
carea exactă a legii penale, respectiv, calificarea corectă a infractiunil, in mod
imperios trebuie stabilite împrejurările obiective în interiorul cărora a fost
săvârşită infracţiunea;
b) principiul stabilirii adevărului Pentru stabilirea adevărului, .
este necesară determinarea obiectiva si multiaspectuală a
împrejurărilor de fapt în interiorul cărora a fost săvârşită fapta infractionalá
și selectarea din totalitatea datelor stabilite doar a celor care au importanta
calificativă. Adevărul poate fi determinat nu doar prin determinaren circums-
tantelor de fapt, dar şi prin alegerea corectă a normei juridico-penale aplicabile
faptei infractionale comise, prin evitarea unei calificari eronate. In ipoteza
unei erori de calificare este suprimat principiul stabilirii adevarului
În acest context apare întrebarea: se încalck principiul stabilirii adevărului
în cazul calificării care suferă modificări la diferite faze ale procesului penal?
Răspunzând la această întrebare, preliminar vom mentiona că, deşi califica
rea iniţială suferă modificări, aceasta nu inseamnă că a fost una incorecta.
Pur și simplu, la o anumită fază a procesului penal pot fi stabilite anumite
date de fapt ale infracţiunii săvârşite, calificarea fiind făcută în baza informa-
tiilor deținute. Odată cu colectarea de noi probe, respectiv, stabilirea a noi
circumstanţe, organul abilitat cu aplicarea legii penale poate modifica califica-
rea. Nu este exclus ca şi la faza judecării cauzei, fie în instanta de fond, fie în
instanta de apel sau de recurs, calificarea să suporte modificări. Spre exemplu,
in baza datelor obţinute de organul de urmărire penală, o faptă prejudiciabilă
este calificată potrivit art.187 CP RM - jaful. La faza judecării cauzei, dato-
rită administrării în şedinţa de judecată de noi probe din partea apărării,
acţiunile inculpatului sunt încadrate potrivit art. 186 CP RM - furtul.
În cele din urmă, nu avem cum să nu fim de acord cu A.B. Kopheeba,
care relevă că calificarea este corectă dacă aceasta obiectiv coincide după
volumul şi caracterul împrejurărilor de fapt existente. Dacă apar noi împre-
jurări de fapt referitoare la fapta săvârşită, desigur, poate fi modificată şi
aprecierea juridico-penală a faptei infracţionale comise;
c) precizia calificarea trebuie să determine cu exactitate articolul,
alineatul, litera din partea Specială a Codului penal în care se conține norma
de drept penal ce interzice şi sancţionează comportamentul infractional concret.
Spre exemplu, dacă făptuitorul a comis o sustragere deschisă cu aplicarea
violenței, atunci norma exactă care reflectă comportamentul subiectului infrac-
ţiunii este lit.e) alin.(2) art.187 CP RM - jaful (atunci când violența aplicată
în scopul sustragerii se concretizează în violenţă nepericuloasă pentru viața
sau sănătatea persoanei) sau alin. (1) art.188 CP RM (după caz, lit.c) alin.(3)
art. 188CP RM) - tâlhăria (atunci când violența aplicată în scopul sustragerii
se concretizează în violentă periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei).
Cerința privind precizia calificării caracterizează doar rezultatul, nu şi
întreg procesul calificării;2
d) integralitatea - calificarea trebuie să cuprindă toate articolele, alinea-
tele, literele din Codul penal, inclusiv din partea Generală a acestuia. Atunci
când în acţiunile făptuitorului sunt prezente elementele constitutive ale mai
multor infracţiuni (este cazul concursului de infracţiuni), calificarea trebuie să
cuprindă toate normele de drept care incriminează faptele aflate în concurs. La
fel, dacă activitatea infracţională nu a fost dusă până la capăt, fiind întreruptă
la o anumită etapă a acesteia - fie la etapa actelor preparatorii, fie la a celor
o
executorii, calificarea trebuie să conţină alegația la normele Părții Generale
5.Importanta calificarii
De faptul cât de corect va fi calificată fapta prejudiciabilă săvârşită depinde
desfăşurarea cauzei penale şi echitatea pedepsei. De calificarea justă a faptei,
conform alineatului sau punctului respectiv al articolului din Partea Specială
a Codului penal, depinde alegerea, stabilirea de către instanţa de judecată a
tipului şi termenului pedepsei pentru infracţiunea săvârşită. O mică abatere
de la principiul dat are drept consecinţă încălcarea legislației, a drepturilor şi
libertăților persoanei.?
Deci, importanta calificării infracţiunilor rezidă în aplicarea corectă şi
echitabilă a pedepsei penale persoanei vinovate de săvârşirea faptei prejudi-
ciabile în vederea corectării acesteia, stabilirea echilibrului social şi în preve-
nirea săvârşirii de noi infracțiuni atât din partea ei (prevenţia specială), cât şi
din partea altor persoane (prevenţia generală). Cu alte cuvinte, calificarea
corectă a infracţiunilor duce la atingerea scopului legii penale, în general, şi a
pedepsei penale, în special.
În opinia unor autori,' importanta calificării infracţiunii constă în urmă
toarele:
a) susține politica statului în sfera juridico-penală;
b) formează o condiție de bază în realizarea principiilor dreptului penal;
c) este garantul înfăptuirii justiției în baza normelor prevăzute de lege;
a) este garantul ridicării autorităţii organelor abilitate cu înfăptuirea justi-
tiei şi menţinerii acesteia;
e) este garantul asigurării drepturilor şi intereselor făptuitorului şi ale
victimei infracţiunii;
f) constituie un fundament legal de formare a unei statistici judiciare
corecte;
3
g) formează baza şi metoda de delimitare a faptelor infracţionale de cele
non-infracţionale.
Calificarea corectă a infracțiunilor asigură respectarea de către organele
de drept şi instanţele de judecată a legalității ca principiu constituţional, din
care derivă şi alte principii fundamentale ale dreptului penal. În acord cu
principiul enunţat, faptele infracţionale, precum şi pedepsele pentru acestea
se determină doar de legea penală. Respectiv, doar legea penală stabileşte
care fapte sunt infracţiuni. În acelaşi timp, Codul penal este baza juridică a
calificării infracţiunii. Calificarea corectă potrivit articolului din Codul penal
care cuprinde cu exactitate semnele faptei prejudiciabile comise asigură,
implicit, respectarea principiului legalității incriminării.
Ca rezultat al calificării corecte a infracţiunii sunt garantate drepturile şi
interesele legitime ale făptuitorului prin aplicarea pedepsei penale prevăzute
de legiuitor anume pentru infracţiunea comisă şi imputată acestuia, dar nu
pentru o altă infracțiune, de o gravitate mai înaltă. Aplicarea pedepsei meritate
are ca efect posibilitatea beneficierii de alte consecinţe juridice ce decurg din
stabilirea unei sancţiuni (de exemplu, posibilitatea aplicării instituţiei con-
damnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei penale - art.90
CP RM).
Calificarea corectă a infracţiunii permite şi clasificarea corectă a acesteia
potrivit uneia din categoriile infracțiunilor prevăzute la art. 16 CP RM. Iar
atribuirea faptei prejudiciabile la una din respectivele categorii are relevanţă
la: aplicarea instituţiei liberării de răspundere penală, liberării de pedeapsă
penală, inclusiv în legătură cu expirarea termenului de prescripţie de tragere
la răspundere penală (art.60 CP RM) sau de executare a sentinţei de executare
(art.97 CP RM), împăcarea făptuitorului cu partea vătămată (art.109 CP RM),
stabilirea tipului penitenciarului (în cazul condamnării la pedeapsa sub forma
închisorii), individualizarea pedepsei penale, stingerea antecedentelor penale
etc.
Importanta juridico-penală a calificării corecte a infracţiunilor constă și
în aceea că permite a reflecta în statistică starea, structura şi dinamica crimi-
nalității, creează premisele identificării tendinţei criminalităţii şi luării unor
măsuri mai efective de luptă cu aceasta şi cu tipuri speciale de criminalitate,
prin care să fie îmbunătățită legislația penală.
Calificarea corectă a infracțiunii, adică în corespundere cu principiile
dreptului penal şi ale legii penale, asigură exacta și integrala aplicare a
complexului de norme penale și procesual penale. Calificarea infracțiunilor este
importantă pentru pornirea urmăririi penale, determinarea probatoriului
asigurarea drepturilor inculpatului și altor norme procesual penale.
Tema nr.2
Legea penală- actul normativ adoptat de către parlament care are o forță juridică
supremă ce stabilește principiile și dispozițiile generale ale dreptului penal,
identifică faptele ce constituie infracțiune și stabilește pedeapsa respectivă.
1.Nominalizați tehnicile legislative de reflectare în conținutul normei a
dispoziției de blanchetă
a. indicarea faptului încălcării unor sau algtor reguli
b. Specificarea în dispoziția normei asupra ilegalității unor sau altor acțiuni
c. Utilizarea în textul legii penale a unor termeni exclusivi din sfera
extrapenalului.
2. Tipuri de interpretări
După subiect:
Interpretare oficială- este realizată de către organele de stat competente fie să
elaboreze normele de drept fie să facă aplicarea lor la speță, la cazuri particulare
ce le au de rezolvat.
Este de 3 tipuri
1.legală-este efectuată de către organul care a elaborat norma.
2. cazuală - este interperetată de către organele judiciare, procuror pentru
înfăptuirea justiției.
3. un loc aparte revine interpretării efectuate de către CtEDO și Colegiului
Penal al CSJ
4.Interpretarea neoficială(doctrinară)
5. Interpretarea efectuată de către plenul CSJ (au caracter de recomandare)
După metoda de interpretare:
1) interpretarea gramaticală
2) interpretarea logciă
3) interpretarea sistematică(sensul normei)
4) interpretarea istorică
După rezultat:
1) interpretarea declarativă conform literei legii, nu mai mult și nu mai putin
2) interpretarea extensivă
3) interpretarea restrictiva
Tema 3
1.Tipurile componenței de infracțiuni
Componența de infracțiune-totalitatea semnelor obiective și subiective stabilite
de legea penală ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracțiune concretă.
După structură
a) Formale- latura obiectivă este descrisă doar prin fapta prejudiciabilă
( ex.viol, dezertare, incest,pungășie)
b) Materiale – latura obiectivă este descrisă nu doar prin fapta prejudiciabilă
dar și prin urmarea prejudiciabilă respectiv legătura cauzală dintre fapta și
urmarea prejudiciabilă.( omor, pruncuciderea)
c) Formal-Materiale - componente in al cáror continut legiuitorul, pe-lângà
fapta prejudiciabila (actiunea/inactiunea), recurge la descrierea laturii
obiective a infractiunii prin indicarea pericolului real si iminent pe care-l
comportà fapta la cauzarea unei urmári prejudiciabile.Comparativ cu
componentele formale si materiale, in cazul celor formal-materiale latura
obiectivà a infractiunii este, deci, formatá nu doar din fapta prejudiciabilà
sau din fapta si urmarea prejudiciabilà, ci din fapta prejudiciabilà si
circumstanta - existenta pericolului ca actiunea/inactiunea sàvârsità sà
ducà la cauzarea unei urmâri prejudiciabile. Sunt formal-materiale
urmàtoarele component de infractiune: amenintarea cu omor ori cu
vátâmarea gravã a integritàtii corporale sau a sânätätii (art. 155 CP RM),
punerea inten-tionatà a altei persoane in pericol de contaminare cu
maladia SIDA (alin. (1)art.212 CP RM) etc.
După gradul de prejudiciabilitate:
a. Componența de infracțiune de bază - constituie dintr-un număr minim de
semne necesare și suficiente pentru calificarea faptelor infracționale și
care intră în conținutul tuturor infracțiunilor de aceeași categorie sunt
componențe de infracțiune varianta tip.
 b. Componența de infracțiune cu circumstanțe agravante – care pe lânga
semnele de bază conțin și semne obiective și subiective ce agravează
răspunderea penală.
c. Componența de infracțiune cu circumstanțe atenuante- care pe lânga
semnele de bază conțin și semne obiective și subiective ce atenuiază
răspunderea penală.
După modul de descriere:
a. Componențe de infracțiuni simple include un singur obiect juridic, o
singură faptă prejudiciabilă, o singură urmare prejudiciabilă etc.
b. Componențe de infracțiuni complexe include două sau mai multe obiecte,
fapte prejudiciabile, urmari prejudiciabile
c. Componențe de infracțiuni așternative include două sau mai multe
obiecte, fapte prejudiciabile, urmari prejudiciabile care însă au un
caracter alternativ. Alternative sunt si componentele de in fractiune care,
in variantele agravate, contin mai multe semne calificative alternative,
chiar dacà respectivele semne apartin unor grupuri diferite de semne ale
elementelor componentei de infractiune. De exemplu, in ipoteza
infractiunii preväzute la lit.g) alin. (2) art.165 CP RM, drept semne
calificative alternative legiuitorul a indicat: metoda - cu deosebità
cruzime, actiunea adiacentà - folosirea violului, mijlocul de savârsire a
infractiunii - arma etc.in toate cazurile relevate supra, pentru a fi in fata
infractiunit este necesarà si suficientà prezenta a cel pufin unuia din
semnele alternative descrise de dispozitia normei incriminatoare.
Tema nr.4
Semnul componenței de infracțiune reprezintă o însușire o proprietate generală
a componenței de infracțiune de ordin obiectiv sau subiectiv prezentă în cadrul
fiecarei infracțiuni de o anumită categorie ce are importanță juridică la
calificarea infracțiunii.
1.Trăsăturile
I. Necesare
II. Suficiente
III. Distincte (diferite)
IV. Rezultate din textul legii penale
2.Clasificarea Semnelor
După tipul elementelor componenței de infracțiune pe care le caracterizează
A)Semne care caracterizează obiectul infracțiunii- ob juridic(general generic
special ) ob material/imaterial, victima infracțiunii
b) semne care caracterizeazà latura obtectivà a infractiunii - fapta prejudiciabila
(activnea/inactiunea), urmarea prejudiciabilà, legätura cauzalà dintre faptà și
urmarea prejudiciabilà, mijlocul si instrumentul de sävarșire a infractiunii,
metoda comiterii infractiunti, timpul, locul, ambianta, circumstantele
(imprejurárile) faptei, consințämântul victimei sau: lipsa acestuia;
C)semne care caracterizeazà latura subiectivà a infractiunii - vinovatia,scopul,
motivul sávârșirii infractiumii;
D)semnè care caracterizeaza subiectul infracțiumii - vârsta, responsabilitatea,
subiectul special
După moduLde descriere in textul legii penale,
a) semne pozitive. - semne care indicà asupra prezentei unor insuiri, tràsäturi,
proprietäti, ale faptei prejudiciabile care urmeazá a fi recunoscutà drept
infractiune;
b) semne negative - semne care indicà asupra lipsei unor sau altor calitäti,
proprietáti, caracteristici ale faptei recunoscute drept infractiurie.in general,
semnele pozitive sunt descrise in textul legii penale prim termeni pozitivi, in
timp ce semnele negative - prim termeni negativi.
Sernele pozitive exprimà prezenta anumitor insugiri, träsäturi pentru ai in
prezenta unei componente de infractiune. Normele din Partea Speciala a
Codului penal contin, in mare parte, semne pozitive. In cele mai dese
cazuri,pentru descrierea unui comportment socialmente periculos legiuitorul
recurge la indicarea insugirilor, trásäturilor care trebuie sà fie prezente pentru ca
cele comise sà se incadreze perfect in tiparul unei component de infractiune.
Semele negative exprimá lipsa anumitor insusiri, träsäturi. Pentru a fi in
prezenta componentei de infractiune care contine un semn negativ, este necesar
ca insugirea, trasätura respectivà sà lipseascà. in caz contrar, prezenta acesteia
duce, la inexistenta componentei de infractiune si, implicit, a infractiunii. De
exemplu, constitue infractiunea de provocare ilegalà a avortului (art. 159 CP
RM) intrerüperea cursului sarcini, prin orice mijloace, savârșità in cazul sarcinii
ce depäseste 12 saptamâni, in lipsa indicatiilor medicale stabilite de Ministerul
Sänätätii. Daca in cazul sarcinit ce depaseste 12 saptamâni intreruperea cursului
acesteia a avut loc in prezenta indicatitlor medicale,cele comise mi vor constitui
infractiune, din considerentul ca lipseste semnul negativ - in lipsa indicatiilor
medicale.
După gradul de variabilitate
semne constante in continutul lor, nu, se mipdifica atat timp cat nu este supusà
modificarilor legea penala si nu este. dictat. de imprejurarile in care a fast
comisà fapta infractionala: Pentru semmele constante este caracteristic faptul cà
nu sunt legate de normele unor acte normative extrapenale igi. Nu sunt
definitorin. De exemplu, seminele: laturii obiective, a infractiunit de omor
intentionat neagravat (alin. (1) art.145 CP RM) sunt cónstante, deoarece
continutul acestora este unul gi acelagi si nu este supus modificarilor;, Vis arena
a tale
b) semne variabile - continutul lor poate fi modificat, insã fara ca normele
incriminatoare ce contin respectivele semne sa fi suferit careva modificari.
La rândul lor, semnele variabile pot fi de mai multe tipuri:
- semne definitorii;
- semne estimative (apreciative, de evaluare);
- semne de trimitere;
- semne de blarchetà.
Semele definitori - continutul lor depinde de continutul normelor din Codul
penal care contin definitile unor sau altor termeni utilizați de legiuitor la
descrierea faptei prejudiciabile în PS a CP.(violenta în familie, coruperea pasivă
a pers cu functie, circulatia drogurilor)
Semnele estimative-sunt semnele a căror continut depinde de imprejurarile in
care a fost comisă fapta infracțională.
Aspectul pozitiv- Primo (permite adaptarea normelor care le conțin la diverse
situații juridic penale
Secundo – completarea lacunelor legislative și la evitarea lipsei de reglementare
juridică admise de legiuitor
Aspectul negativ Primo-prezența semnelor estimative în textul normelor
incriminatoare sporește riscul încălcării principiului legalității incriminării
Secundo- lipsa unei uniformități lexicale
Tertio- prezenta semnelor estimative poate duce la interpretarea diferita a unuia
și aceluiași semn estimativ din cadrul aceleiași norme de drept penal
Quarto-semnele estimative crează dificultăți la delimitarea faptelor infracționale
de alte fapte infracționale.
Dupa rolul in constructia Componentei de infractiune
a) semne constitutive (constructive) - semne obligatori pentru existentaunor
infractiuni concrete. Lipsa unor asemenea semme duce la inexistentainfractiunil
gi, drept consecintà, exclude raspunderea penala in baza normei orespunzâtoare:
b) semne calificative - semne constitutive, care sunt suplimentare lasemnele de
bazá ale componentei de infractiune si in prezenta carora legiui-torul stabileste
o raspundere penalà mai agravata;
c) seme privilegiate - semne constitutive, care sunt suplimertare lasemnele de
bazà ale componentei de infractiune si in prezenta cárora legiuitorul stabileste o
raspundere penalà mai atenuanta;
d) sene speciale - semne suplimentare la semnele de bazà ale uneicomponente
concrete de infractiune gi folosite pentru crearea unei componente special de
infractiune.
5) Dupà rolul acestora in procesul de calificare a infractiunilor:
a) semne obligatorit (principale, de baza) - care sunt necesare pentru orice
componentá de infractiune, fie cà este vorba despre componenta infractiumii de
jaf, fie despre componenta infractiunii de tradare de patrie. De exemplu,
vinovâtia este un semn obligatoriu.
B) semne facultative - care nu sunt specific pentru toate componentele de
infractiune, ci doar pettru unele din ele, si anume: acolo unde legiuitorul le
indica in mod explicit sau implicit.
Tema nr.5
Etapele procesului de calificare a infracțiunii
1. Stabilirea împrejurărilor de fapt
2. Alegerea și interpretarea normei de drept penal
3. Stabilirea corespunderii exacte dintre semnele faptei comise și semnele
componenței de infracțiune desprinse din norma de drept penal aleasa
4. Elaborarea actului aplicativ
Probleme în procesul de calificare la stabilirea relațiilor de reciprocitate dintre
condițiile inițiale și concluziile finale:
1. Probleme unde nu sunt stabilite nici condițiile inițiale nici concluzia
finală
2. Probleme unde sunt cunoscute condițiile inișiale dar nu se stie concluzia
 3. Probleme unde sunt conoscute și una și alta dar poate fi supus
modificării.
Etapele alegerii normei penale
1. Separarea și gruparea circumstanțelor de fapt necesare pentru efectuarea
calificării infracțiunilor
2. Determinarea tuturor componențelor de infracțiune care ar permite
încadrarea circumstanțelor de fapt stabilite
3. Alegerea normelor înrudite din Partea Specială a CP care conține
componențe de infracțiune ale căror semne corespund în mare parte
semnelor faptei prejudiciabile
4. Alegerea normei penale care cuprinde componenta de infracțiune
concretă le căror semne coincid integral cu semnele faptei prejudiciabile.
Tema nr.7
Infracțiune unică- reprezintă o acțiune/inactiune care se califică conform
dispoziției unei singure norme a legii penale.
Trasaturi
-prezența unei acțiuni/inacțiuni sau a unui sistem de acțiuni/inacțiuni
-calificarea acțiunii/inacțiunii sau a sistemului de acțiuni/inacțiuni potrivit unei
singure norme a legii penale.
Formele
1. Infracțiune simplă
2. Infracțiune continuă
a. Infracțiuni continue permanente(utilizarea ilegala a energiei
electrice,termice)
b. Infracțiuni continue cu acțiuni succesive(comiterea în timp a activ
infracționale dar cu întreruperi care sunt determinate de natura faptei.
Unitatea legală de infracțiune- activitate infracționala formată din două sau mai
multe acțiuni care dacă ar fi luate separat ar constitui infracțiuni distincte însă
care din voința legiutorului sunt unite într-o singură componență de infracțiune
putând fi încadrate în baza unei singure norme de incriminare.
Trăsături
1. Constă dintr-o activitate infracțională formată din două sau mai multe
cțiuni sau inacțiuni ce pot forma infracțiuni distincte
2. Unitatea legală de infracțiune este contituită prin voința legiuitorului.
 3. Acțiunile sau inacțiunile sunt reunite în cadrul unei componențe unice de
infracțiune
4. Acțiunile sau inacțiunile ce formează unitatea legală de infracțiune cad
sun incidența unei singure norme de incriminare
Forme
1. Infracțiunea prelungită
O singură actgivitate infracțională desfășurată în timp formtă din două sau mai
multe acțiuni inacțiuni identice săvârșite în baza unei intenții unice alcătuind în
ansamblu o infracțiune
Trasaturi
a. Prezența a cel puțin două acțiuni/inacțiuni
b. In/acțiunile trebuie să fie identice
c. In/acțiunile infracționale comise în ansamblu alcătuiesc o infracțiune
d. Unitatea intenției
e. Scopul unic
f. In/Acțiunile infracționale să fie comise de aceeași persoană
2. Infracțiunea unică cu acșiuni repetate
Aceea categorie de infracțiune unică care presupune comiterea a două sau mai
multor infracțiuni identice sau omogene față de care făptuitorul manifestă
intenție diferită cu condiția că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna
dintre ele și nu a expirt termenul de prescripție de tragere la răspundere penală,
infracțiune care în virtutea voinței legiuitorului în cazurile expres prevăzute de
lege pot fi calificate doar potrivit unei singure norme.
3. Infracțiunea complexă
Unitate legală de inferacțiune. Un fapt care prin el însăși poate constitui o
infracțiune este convertit de lege fie într-un element constitutiv ale unei
infracțiuni fie într-o circumstanță agravantă care transformă o infracțiune din
simplă în calificată
Forme
a. Infracțiunea complexă simplă (formă tip) - presupune fie absorbția în
structura conținutului infracțiunii ca semn constitutiv a unei acțiuni
incriminate distincte de CP fie reunirea a două infracțiuni în conținutul de
bază al componenței de infracțiune(varianta tip) (ex. Tâlhăria)
 b. Infracțiunea complexă în formă agravantă(calificată) - constituie acea
infracțiune creată de legiuitor prin absorbția în conținutul ei a unei alte
infracțiuni dar ca semn circumstanțial agravant. (ex. Răpirea)
4. Infracțiunea cu semne alternative – forma unității legale infracționale care
se exprimă prin faptul că latura obiectivă a infracțiunii este formată din
mai multe acțiune/inacțiuni cu caracter alternativ.Presupune săvârșirea
unei acțiuni/inacțiuni sau a unui sistem de acțiuni/inacțiuni pasibile să
cauzeze mai multe urmări prejudiciabile dar care au un caracter
alternativ.
5. Infracțiunea cu urmari prejudiciabile suplimentare - este prezentă atunci
când, în rezultatul săvârşirii unei infractiuni intenţionate, din imprudenţă
survin consecinte suplimentare.' De exemplu, vătămarea intenționată
gravă
a integrităţii corporale sau a sănătăţii care a provocat decesul victimei
(alin.(4)
art. 151 CP RM):
6. Infracțiunea de obicei - Codul penal în vigoare nu
defineşte infracțiunea de obicei, însă existenţa unei atare forme a unității
legale de infracțiune rezultă implicit din dispoziția unor norme din partea
Specială a Codului penal.

Tema nr.8
Astfel, prin pluralitate de infracțiuni se are în vedere situația când o persoană
sau un grup
de persoane, fizice sau juridice, săvârşeşte (săvârşesc) două sau mai multe
infracţiuni, printr-o singură acțiune/inacțiune sau prin mai multe
acţiuni/inacţiuni, care cad sub incidenţa mai multor norme juridico-penale, cu
condiția ca pentru infracţiunile săvârşite persoana (persoanele) să nu fi fost
condamnată (condamnate) sau să fi expirat termenul de prescripţie de tragere la
răspundere penală, fie situaţia când este săvârşită o nouă infractiune intenţionată
de către o persoană cu antecedente penale care anterior fusese condamnată
pentru o altă infracţiune intenționată.
Trăsăturile pluralității de infractiuni:
a) sunt săvârşite două sau mai multe infracţiuni ori o infracțiune inten-
ţionată de către o persoană cu antecedente penale care anterior fusese con-
damnată pentru o altă infracţiune intenționată;'
b) infracțiunile sunt săvârşite de către aceeaşi persoană sau de către acelaşi
grup de persoane;
c) infracțiunile pot fi comise printr-o singură acțiune/inacțiune sau prin
mai multe acţiuni/inacţiuni infracţionale;
d) infracțiunile care formează pluralitatea de infracţiuni pot fi atât inten-
ţionate, cât şi imprudente (în cazul concursului de infracțiuni) sau doar inten-
ționate (în cazul recidivei);
e) pluralitatea poate fi constituită din infracţiuni eterogene, omogene şi
chiar identice;
f) calificarea pluralității de infracţiuni (în cazul concursului de infracţiuni)
are loc în conformitate cu cel puţin două articole din Partea Specială a Codu-
lui penal;
g) lipsa piedicilor procesuale pentru pornirea urmăririi penale pentru să-
vârşirea a cel puţin două infracţiuni, necondamnarea anterioară definitivă
pentru vreuna din infracțiuni și neexpirarea termenului de prescripţie de tra-
gere la răspundere penală (în cazul concursului de infracţiuni), ori lipsa
piedicilor procesuale pentru pornirea urmăririi penale pentru săvârșire
infracțiunii intenționate și prezența antecedentelor penale.
H) pluralitatea de infracțiuni poate fi formată din infracțiuni consumate și
neconsumate infracțiuni comise de o persoană și infracțiuni săvârșite în
participație.
Deci, concursul de infracțiuni presupune că toate faptele prejudiciabile săvârşite
constituie infracțiuni de sine stătătoare care trebuie calificate în întregime în
conformitate cu mai multe norme de incriminare.
Din definiția legală a concursului de infracţiuni sunt desprinse următoarele
condiţii pentru existenţa acestuia, care trebuie întrunite cumulativ:
a) săvârşirea de către o anumită entitate (persoană fizică sau juridică) sau
de către un grup de persoane a două sau mai multor infracţiuni eterogene,
omogene sau chiar identice;
b) persoana nu a fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele;
c) să nu fi expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală
pentru infracțiunile comise sau cel puţin pentru două din ele. Cu alte cuvinte,în
cazul în care făptuitorul a comis mai multe fapte penale, fiind descoperit,judecat
şi condamnat definitiv numai pentru una sau unele din acele fapte, vor rămâne
în perimetrul concursului de infracţiuni numai acelea pentru care nu a survenit
încă vreo condamnare definitivă.
Regula de bază la calificarea concursului de infracţiuni rezidă în faptul că cel
abilitat cu aplicarea legii penale, implicit cu calificarea infracțiunilor, va indica
în actul procesual-juridic (ordonanța de pornire a urmăririi penale, ordonanța de
punere sub învinuire, rechizitoriul, sentinţa de condamnare) toate articolele,
după caz, alineatele, literele din Partea Specială
a Codului penal care incriminează faptele infracţionale concrete comise ce intră
în concurs, iar în cazul infractiunilor neconsumate sau al celor săvârşite în
participatie -- şi a normelor din Partea Generală a Codului penal. Regulile de
calificare a infracțiunilor în cazul concursului de infracţiuni sunt valabile atât
ipotezei concursului real de infracțiuni, cât şi concursului ideal de infracțiuni.
Din prevederile alin.(1) art.33 CP RM se desprind următoarele varietăți
ale concursului de infractiuni, la a căror calificare se va ţine cont de regula
prevăzută la art.114 CP RM:
1) concurs între infracțiuni eterogene - infracţiuni ce atentează în mod
exclusiv sau în mod principal asupra unor obiecte diferite ale protecției penale.
Este cazul infracțiunilor amplasate în cadrul unor capitole distincte din PS a CP,
spre ex tradarea de patrie și omorul intenționat ori violul și furtul.
2) concurs între infracțiuni omogene – obiect de tentre similare sau identice
Se consideră concurs de infracțiuni săvârșirea de către o persoană a două sai
mai multor infracțiuni dacă persoana nu a fost condamnată definitiv pentru
vreuna din ele și dacă nu a expirat termenul de prescriptie de tragere la
răspundere penală.
Formele:
Concursul real există atunci cînd persoana, prin două sau mai multe acţiuni
(inacţiuni), săvîrşeşte două sau mai multe infracţiuni.
Situatii de concurs real:
1. Concurs real de infracțiuni unde una din infracțiuni servește drept mijloc
de înlesnire la comiterea altei infracțiuni.
2. Unde una din infracțiuni servește drept mijloc de ascundere altei
infracțiuni
3. Unde una din infracțiuni servește drept condiție comiterea celeilalte
infracțiuni
4. Unde una din infracțiuni decurge în mod ogic din alta
5. Concurs real între mai multe infracțiuni unde una din infracțiuni
presupune realizarea wscopului altei infracțiuni.
Concursul ideal există atunci cînd persoana săvîrşeşte o acţiune (inacţiune) care
întruneşte elemente a mai multor infracţiuni.
Condițiile de existență a concursului ideal
a) infracțiunile sunt comise de una şi aceeaşi persoană sau de același grup de
persoane;
b) infracțiunile sunt comise prin aceeaşi acţiune/inacţiune;
c) faptele săvârşite lezează mai multe obiecte ocrotite de legea penală.
d) faptele săvârşite întrunesc semnele constitutive ale componentelor a
două sau mai multor infracţiuni;
e) faptele comise să nu constituie infracțiuni identice;
f) la calificarea faptelor prejudiciabile săvârşite printr-o singură acțiune.
inacțiune sunt aplicate două sau mai multe norme din Partea Specială a Codului
penal;
g) niciuna din normele aplicabile nu cuprinde în întregime faptele preju-
diciabile comise a căror calificare se solicită.
Deosebim următoarele varietăți ale concursului ideal de infracțiuni:
1) După natura obiectului infractiunii asupra cărora se atentează:
a) concurs ideal între infracțiuni cu obiect juridic distinct - omorul intenţionat
(art.145 CP RM) și distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor (art.
197 CP RM);
b) concurs ideal între infracțiuni cu obiect juridic similar - omorul inten-
tionat (art.145 CP RM) şi lipsirea de viață din imprudenţă (art. 149 CP RM).
in doctrină se semnalează că concursul ideal între infracțiuni cu acelaşi obiect
de atentare este posibil doar în cazul în care forma vinovăţiei este diferită,
poziție pe care o susţinem.
2) După forma vinovăției manifestate față de infracțiunile comise:
a) concurs ideal între două infracţiuni intentionate furtul (art.186 CPRM) şi
sustragerea substanțelor narcotice sau psihotrope (art.2174 CP RM);
b) concurs ideal între două infracțiuni imprudente - lipsirea de viață din
imprudenţă (art.149 CP RM) şi vătămarea gravă ori medie a integrităţii cor-
porale sau a sănătății cauzată din imprudenţă (art. 157 CP RM);
c) concurs ideal între o infractiune intenționată și una imprudentă
omorul intenționat (art. 145 CP RM) şi lipsirea de viață din imprudenţă (art.149
CP RM).
Tema nr.9
Concurenţa normelor penale presupune săvîrşirea de către o persoană sau de către un grup de
persoane a unei fapte prejudiciabile, cuprinse în întregime de dispoziţiile a două sau mai
multor norme penale şi constituind o singură infracţiune.
Din definiția legală a concurenței normelor sunt desprinse următoarele
trăsături distinctive:
a) săvârşirea unei singure fapte prejudiciabile (infracțiuni), indiferent
dacă printr-o singură acțiune/inacțiune sau prin mai multe acţiuni/inacţiuni
infracţionale;
b) săvârşirea infracțiunii de către o persoană sau un grup de persoane;
c) fapta prejudiciabilă comisă trebuie să fie cuprinsă în întregime' de dis-
pozițiile a cel puţin două norme penale din partea Specială a Codului penal,
iar în cazul infracțiunilor săvârşite în participație sau al celor neconsumate
şi de normele penale din Partea Generală a Codului penal;
d) aplicabilă la calificare este doar una din normele penale ce cuprind
fapta prejudiciabilă comisă.
Tipurile normei:

1. Concurența dintre normele generale și speciale

2. Concurența dintre 2 norme speciale
3. Concurența dintre o parte și un întreg

Varietățile concurenței de dintre o normă generală și specială

1) După modalitatea tehnico legislativă

a. Atât norma generală cât și cea specială se află în cadrul aceluiași articol
b. Atât norma generală cât și cea specială se află în cadrul diferitor articole

2) După semnele infracțiunii care sunt detaliate și sau suplimentate de norma specială

a. Norma specială vine să detalieze și/sau să suplimenteze semnele obiectului

infracțiunii
Se detaliză mai multe ipoteze:
-datalierea și/sau suplimentarea obiectului juridic special
-detalierea și/sau suplimentarea obiectului material
-detalierea și/sau suplimentarea victimei

b. Norma pecială vine să detalieze și/sau să suplimenteze semnele laturii obiective

a infracțiunii
- datalierea și/sau suplimentarea in/acțiunii prejudiciabile
- datalierea și/sau suplimentarea urmării prejudiciabile
- datalierea și/sau suplimentarea altor semne ale laturii obiective a infracțiunii

c. Norma specială vine să detalieze și/sau să suplimenteze semnele subiectului

infracțiunii
d. Norma pecială vine să detalieze și/sau să suplimenteze semnele laturii subiective
a infracțiunii
Tema 10
Concurenta dintre două norme speciale are loc atunci când o singură in-
fracţiune este cuprinsă de două sau mai multe norme juridico-penale din
Partea Speciali a Codului penal, însă aplicabilă este doar una din respectivele
nome, şi anume: cea care cuprinde mai multe trăsături speciale. În acest sens,
in doctrină se opinează: „In cazul concurenţei dintre două norme speciale,
trebuie aplicată norma care contine mai multe semne speciale ce se răsfrâng
asupra unui cerc mai restrâns de situaţii. Cu alte cuvinte, concurenta dintre
mai multe norme speciale trebuie soluţionată în favoarea normei cu caracter
mai special....!
2. Varietățile concurenţei dintre două norme speciale
Din economia prevederilor art. 117 CP RM desprindem că concurența dintre două norme
speciale are următoarele varietăți:
dintre componenta de infracţiune cu circumstanţe atenuante și alta cu circumstanțe
agravante;
dintre două componente de infracțiuni cu circumstanțe atenuante;
dintre două componente de infracțiuni cu circumstanţe agravante.
și în doctrină se subliniază că, în cele mai dese cazuri, în concurența normelor speciale intră
concurența normelor cu circumstanţe atenuante și agravante, concurența normelor cu
circumstante atenuante și concurența normelor cu circumstanțe agravante.
Concurența dintre componenta de infracțiune cu circumstanțe atenuante și componenta de
infractiune cu circumstante agravante
Regula de calificare în cazul concuncurenței dintre componenta de infracţiune cu
circumstanțe atenuante și componenta de infracţiune cu circumstanţe agravante este
desprinsă de la lit.a) art.117 CP RM, în acord cu care infracţiunea se califică în baza
componenței de infracțiune cu circumstanțe atenuante.
Drept exemplu de astfel de concurenţă în doctrină se indică: ,,In unele cazuri, omorul
săvârşit în stare de afect poate presupune prezența unor circumstanțe agravante prevăzute
la alin. (2) art.145 CP RM. În acord cu regula de calificare de la lit.a) art.117 CP RM, în
asemenea cazuri răspunderea se va aplica numai conform art.146 CP RM.”l Astfel, în
situația unui omor săvârşit în stare de afect, cu bună ştiinţă asupra unei femei gravide,
calificarea se va face potrivit normei de la art. 146 CP RM, dar nu potrivit celei de la lit.e)
alin.(2) art. 145 CP RM. Componenţa de infracţiune desprinsă din art.146 CP RM este una
cu circumstanțe atenuante (omorul este săvârşit ca rezultat al unui comportament
provocator al victimei, de către o persoană aflată într-o stare psihică din cauza căreia nu-şi
putea da seama pe deplin de caracterul şi legalitatea faptelor sale sau nu le putea dirija pe
deplin), în timp ce componența de infracțiune desprinsă din norma de la lit.e) alin.(2) art.145
CP RM este una cu circumstanțe agravante (victima omorului este o femeie gravidă
despre care lucru făptuitorul cunoştea cu certitudine).Calificarea celor săvârşite potrivit
normei ce conține componența de infracţiune cu circumstanţe atenuante are la bază
principiul umanismului. Atunci când comportamentul unei persoane conține semne menite,
pe de o parte, să agraveze răspunderea penală, iar, pe de altă parte, să atenueze
răspunderea penală, este şi firesc să se facă calificarea potrivit normei care conține semne
ce atenuează răspunderea penală. În caz contrar, s-ar pierde din esența componențelor de
infracțiune cu circumstanţe atenuante (privilegiate).Concurența dintre două componente de
infracțiuni cu circumstante atenuante. Este cea mai rar întâlnită varietate a concurenței
dintre două norme speciale. Regula de calificare în cazul concurenței dintre două
componente de infracțiuni cu circumstanțe atenuante rezultă din norma înscrisă la lit.b)
art.117 CP RM, potrivit căreia infracțiunea se califică în baza normei penale care prevede o
pedeapsă mai blândă. Spre exemplu, în situația concurenței normei de la art. 147 CP RM
(pruncuciderea) şi normei înscrise la art.148 CP RM (lipsirea de viață la dorința persoanei
(eutanasia)), la calificare se va reține norma de la art.147 CP RM, aceasta deoarece
pedeapsa pasibilă de aplicat pentru comiterea pruncuciderii este mai blândă decât
pedeapsa pasibilă de aplicat pentru lipsirea de viață la dorința persoanei. Interesantă va fi
soluția de calificare în ipoteza concurenței dintre norma de la art. 146 CP RM (omorul
săvârşit în stare de afect) şi norma de la art. 147 CP RM (pruncuciderea). Aceasta fiindcă
pedeapsa pasibilă de aplicat pentru comiterea numitelor infracțiuni este aceeași - închisoare
de până la 5 (cinci)ani. Considerăm că într-o astfel de situație ambele norme pot fi reținute la
calificare. Precizăm însă că acestea nu pot fi aplicate concomitent. Aplicabilă vafisau una
sau alta. Aplicarea concomitentă (in concurs) ar duce la neglijarea principlului neadmiterii
tragerii la răspundere penală de două ori pentru comiterea unela pl aceleiaşi fapte, Aceleasi
reguli de calificare vor fi utilizate în onsul concurentei altor norme speciale ce contin
componente de infracţiune cu circumstante atenuante, Concurenta dintre doui componente
de infracțiuni cu circumstante agravante
Este cea mai raspandita varietate a concurenței dintre două norme speciale. Acont lucru
este dictat de modalitatea tehnico-legislativă de constructie
a articolelor din Parten Speciali a Codului penal.Un asemenea tip de concurentă se atestă,
spre exemplu, in cazul sustragerii deschise a bunurilor altei persoane cu cauzarea de daune
în proporţii considerabile, sävarsite in timpul unei calamitati, Ambele norme (atât de la
lit. D alin.(2) art, 187 CP RM - cea care incriminează jaful săvârşit cu cauzarea unor daune
in proportii considerabile, cât si de la lit.a) alin.(3) art.187 CP RM con care incriminează jaful
săvârşit in timpul unei calamități) sunt norme ce contin componente de infracțiuni cu
circumstante agravante. Tot-odată, ambele norme sunt speciale in raport cu norma de la
alin.(1) art.187 CP RM -normă care cuprinde componenta de bază.Pentru a fi in prezența
unei astfel de varietați de concurență dintre două norme speciale, este necesar ca normele
ce concurează să cuprindă componente de infracțiune la care, pe lângă semnele de bază,
să se regăsească și unele semne suplimentare, menite să agraveze răspunderea penală
(circumstante agravante). Nu e suficient ca asemenea circumstanțe să însoțească doar
una din componentele de infracțiune concurente. In caz contrar, nu se va ține cont de
regulile de calificare dintre două norme speciale, ci dintre o normă specială şi una generală.
Regula de calificare in cazul concurenței dintre două componente de infracțiuni cu
circumstante agravante rezultă din norma de la lit.c) art.117 CP RM, în conformitate cu care
infracțiunea se califică în baza normei penale care prevede o pedeapsă mai aspră.
De exemplu, în ipoteza traficului de fiinţe umane săvârşit asupra unei femei gravide care a
dus la decesul acesteia din imprudenţă, la calificare se va reține norma de la lit.b) alin.(3)
art.165 CP RM. Atât norma de la lit.c) alin.(2) art.165 CP RM, cât şi norma de la lit.b) alin.(3)
art.165 CP RM sunt componente de infracțiuni cu circumstanțe agravante. Însă, aplicabilă
este norma de la lit.b) alin.(3) art.165 CP RM, deoarece prevede o pedeapsă mai
aspră comparativ cu norma de la lit.c) alin.(2) art.165 CP RM. Este incorectă calificarea atât
potrivit lit.b) alin.(3) art.165 CP RM, cât şi potrivit lit.c) alin.(2) art.165 CP RM.In alt context,
deşi calificarea se va face în conformitate cu norma ce prevede o pedeapsă mai aspră,
adică cu norma de la lit.b) alin.(3) art.165 CP RM,în actul procesual corespunzător
(ordonanță, sentință), în partea descriptivă,se va indica circumstanța precum că fapta de
trafic de fiinţe umane a fost săvârşită în privința unei femei gravide, lucru necesar pentru
individualizare pedepsei penale. Asemenea soluţii de calificare sunt învederate şi în practica
judiciară. Astfel, potrivit pct.7 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiție nr. 17 din
07.11.2005: ,,Dacă violul sau acțiunile violente cu caracter sexual au fost săvârşite în
prezenţa mai multor circumstanţe agravante, prevăzute la diferite alineate ale art.171 şi/sau
art.172 CP RM, atunci, în absenţa concursului real de infracțiuni, faptele se califică numai
potrivit acelui alineat al art.171 şi/sau art.172 CP RM care prevede o sancțiune mai severă.
Totodată, în partea descriptivă a sentinţei este necesar a fi nominalizate toate circums-
tanţele agravante ale faptei".În concluzie susținem opinia exprimată în literatura de
specialitate rusă,potrivit căreia în cazul concurenței mai multor puncte (sau alineate) ale
unuiarticol ce prevăd semne care agravează răspunderea penală, se aplică acel punct (sau
alineat) care conține cel mai grav semn din totalitatea semnelor prezente într-un caz concret.
În acelaşi timp, în partea descriptivă a sentinţei trebuie indicate toate semnele calificative ale
faptei săvârșite.În alt registru, dacă cele comise urmează a fi încadrate în conformitate cu
mai multe norme ce conțin componente de infracțiuni cu circumstanțe
agravante, din cadrul aceluiaşi alineat, toate se vor indica la calificare. De exemplu, în
situația tâlhăriei săvârşite de două sau mai multe persoane, cu aplicarea armei, cu cauzarea
de daune în proporţii considerabile, la calificare se va reține lit.b), e), f) alin.(2) art.188 CP
RM.
Tema 11

Conform alin.(1) art.118 CP RM, concurența dintre o parte şi un întreg reprezintă existenta a două sau
mai multor norme penale, una din ele cuprinzând fapta prejudiciabilă în întregime, iar celelalte numai
unele părți ale ei Respectiva formă a concurenţei normelor este incidentă atunci când există două sau
mai multe norme care, deşi se deosebesc după conţinut, concomitent sancționează penal una şi aceeaşi
faptă infracţională, însă prioritate la califi- care fiind acordată doar uneia din ele. Concurența dintre o
normă parte şi o normă-întreg este tipul concurenţei normelor după conținut, unde norma mai largă
după conținut este considerată normă întreg. După conţinut, norma- parte este mai îngustă decât
norma-întreg, fiind cuprinsă de ultima. Tocmai de aceea, norma parte se află în relaţie de subordonare
faţă de norma-întreg. În cazul concurenței dintre o normă-parte și o normă-întreg, cea din urmă
trebuie să conțină o pedeapsă mai aspră ca norma-parte. Din punctul de vedere al tehnicii-legislative,
identificăm următoarele mo- dalități de concurenţă dintre o parte şi un întreg: a) norma-întreg este
amplasată în cadrul variantei-tip a infracțiunii; b) norma-întreg este amplasată în cadrul variantei
agravate a infracțiunii; c) norma-întreg se află în raport de concurență cu o singură normă-parte; d)
norma-întreg se află în raport de concurență cu mai multe norme-părţi. Norma-întreg este amplasată în
cadrul variantei-tip a infracțiunii. Respec- tiva modalitate este incidentă infracțiunilor complexe în
varianta-tip, unde fapta incriminată de norma-parte formează un element constitutiv în conținu- tul de
bază al infracţiunii complexe (de exemplu, norma-întreg de la alin. (1) art.171 CP RM (violul), de la
alin. (1) art.188 CP RM (tâlhăria) etc.). Norma-întreg este amplasată în cadrul variantei agravate a
infracţiunii. Respectiva modalitate este incidentă infracţiunilor complexe în varianta agra- vată, unde
fapta incriminată de norma-parte formează un element circumstan- țial în conținutul agravat sau
calificat al infracţiunii complexe (de exemplu, norma-întreg de la alin. (4) art.151 CP RM (vătămarea
intenționată gravă a integrităţii corporale sau a sănătății persoanei care a provocat din imprudenţă
decesul victimei), de la lit.a) alin.(3) art.165 CP RM (traficul de fiinţe umane însoţit de contaminarea
cu o boală venerică sau cu maladia SIDA) etc.).

Norma-întreg se află în raport de concurentă cu o singură norma parte. În această ipoteză există o
singură normă-parte care poate să se afle in concu- rență cu norma-întreg (de exemplu, doar norma de
la art.149 CP RM (lipsirea de viață din imprudenţă) poate constitui norma-parte în raport cu norma de
la lit.c) alin.(2) art. 159 CP RM (provocarea ilegală a avortului care a provocat din imprudenţă decesul
victimei) sau în raport cu norma de la lit.b) alin (2) art.162 CP RM (neacordarea de ajutor unui bolnav
care a provocat din impru- denţă decesul acestuia) etc.). Norma-întreg se află în raport de concurență
cu mai multe norme-părţi. Pentru această ipoteză sunt specifice două situații: - normele-părţi se află
cumulativ în raport de concurență cu norma-întreg (de exemplu, normele de la art. 187 (jaful) şi
art.151 CP RM (vătămarea inten- ţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătății), în calitate de
norme-părţi, se află cumulativ în raport de concurență cu norma de la lit.c) alin.(3) art.188 CP RM
(tâlhăria săvârşită cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătății), în calitate de normă-
întreg; - normele-părţi se află alternativ în raport de concurență cu norma-întreg. De exemplu, norma
de la lit.f) alin. (2) art. 145 CP RM (omorul intenționat săvârşit cu răpirea sau luarea persoanei în
calitate de ostatic) se află în acelaşi timp, dar alternativ, în raport de concurență cu norma de la alin.
(1) art. 164 CP RM (răpirea unei persoane) şi cu norma de la alin.(1) art.280 CP RM (lua- rea de
ostatici). Atât normele care incriminează răpirea unei persoane, cât şi cele care incriminează luarea de
ostatici sunt considerate norme-părţi în raport cu norma de la lit.f) alin.(2) art.145 CP RM (normă-
întreg). Prin urmare, în ipoteza omorului intenţionat săvârşit cu răpirea unei persoane la calificare se
va reține doar norma-întreg, adică norma de la lit.f) alin.(2) art. 145 CP RM, fără a fi invocată şi
norma de la art.164 CP RM. În context, aplicarea conco- mitentă la calificare a normei-parte şi a
normei-întreg ar duce la supraapre- cierea pericolului social al faptei comise şi al personalității
făptuitorului şi, implicit, la încălcarea principiului neadmiterii tragerii la răspundere penală de două
ori pentru una şi aceeaşi faptă (alin.(2) art.7 CP RM). Or, în cazul concurenţei normelor nu se aplică
ambele norme concurente, ci doar una din ele, şi anume - cea mai potrivită, cea care reflectă cel mai
bine şi mai in- tegral cele comise. E cu neputință ca aceeaşi faptă de răpire a unei persoane să fie
reținută de două ori la calificare: a) ca parte a infracțiunii de omor și b) ca infracțiune de sine
stătătoare. Susţinem poziţia lui S.Brînza, în acord cu care calificarea prin concurs ar lipsi de conținut
circumstanţa agravantă a -

1) Concurenţa după elementele constitutive obiective Concurenţa după obiectul infracţiunii . După
obiectul infracțiunii, con- curenta dintre o parte şi un întreg este prezentă în cadrul componentelor de
infracţiune complexe. În acest caz, norma ce cuprinde componența complexă este catalogată drept
normă întreg în raport cu norma ce cuprinde infracțiunea simplă, acestea fiind norma-parte. Cu alte
cuvinte, norma-parte reflectă un obiect al ocrotirii penale ce este cuprins, în acelaşi timp, de norma-
întreg. Tot- odată, norma-întreg, pe lângă obiectul protecţiei penale desprins din conţinutul normei-
parte, mai cuprinde şi alte obiecte ale protecţiei penale. Tocmai din aceste motive, norma ce conține
componenţa complexă este considerată normă- întreg. După conținut, o atare normă este mai largă,
fiind formată din cel puţin două obiecte ale ocrotirii penale, unul din care este cuprins şi de norma-
parte. Exemplu de concurenţă după obiectul infracţiunii, dintre o normă-parte şi o normă-întreg
reprezintă concurența dintre norma de la alin.(1) art.152 CP RM - vătămarea intenţionată medie a
integrităţii corporale sau a sănătă- ții (norma-parte) şi norma de la alin.(1) art. 171 CP RM - violul
(norma- întreg). Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 152 CP RM îl reprezintă
sănătatea persoanei şi relaţiile sociale aferente acesteia, în timp ce obiectul juridic special al
infracţiunii de viol, în ipoteza în care acţiunea adia- centă se exprimă în aplicarea constrângerii fizice
concretizate în vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătății, este unul complex, acesta fiind
format atât din relaţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei, cât şi din relaţiile sociale referitoare
la libertatea sexuală a persoanei. În context, viața persoanei şi relaţiile sociale formate în jurul
respectivei valori sociale sunt protejate atât de norma de la alin.(1) art. 152 CP RM, cât şi de norma de
la alin. (1) art.171 CP RM. Însă, deoarece respectiva valoare socială, prin să- vârşirea violului, este
lezată în mod secundar, calificarea unei asemenea fapte trebuie făcută în conformitate cu norma care
pe lângă sănătatea persoanei protejează şi libertatea sexuală a acesteia, adică cu norma de la alin.(1)
art. 171 CP RM (norma-întreg). Mai rare sunt cazurile de concurenţă după obiectul material al
infracţiunii. Ca şi în cazul concurenței după obiectul juridic, concurenta dintre o parte şi un întreg
după obiectul material este posibilă în situaţia infracțiunilor unice complexe, care presupune prezenţa
a cel puţin două entităţi materiale ce întru- chipează valorile sociale protejate de legea penală asupra
cărora sunt îndrep- tate acţiunile infracţionale ale făptuitorului. Una din respectivele entităţi materiale
constituie în acelaşi timp obiect material al infracţiunii incriminate de norma-parte. Norma-întreg,
însă, pe lângă entitatea materială cuprinsă de

norma-parte, mai include suplimentar o entitate materială. Corespunzător, norma cu două sau mai
multe entităţi materiale este mai largă după volum şi continut decât norma care cuprinde o singură
entitate materială, considerent din care la calificare prioritate va avea prima. Relevantă este existenţa
unei suprapuneri parţiale între cele două norme sub aspectul obiectului material, astfel încât obiectul
material al infracţiunii incriminate de norma-parte să se regăsească în obiectul material al infracțiunii
prevăzute de norma-întreg. În aşa fel, obiectul material al infracţiunii prevăzute de norma-întreg este
unul complex, fiind format din obiect material principal şi obiect material secun- dar. Drept exemplu
în acest sens poate servi concurența dintre norma de la alin.(1) art. 187 CP RM (jaful) şi norma de la
alin.(1) art.188 CP RM (tâlhă- ria). Obiectul material al infracţiunii de jaf, atunci când nu se referă la
fapta specificată la lit.e) alin.(2) art.187 CP:RM, îl formează bunurile care au o existenţă materială,
sunt create prin munca omului, dispun de valoare mate- rială şi cost determinat, fiind bunuri mobile şi
străine pentru făptuitor. În acelaşi timp, obiectul material al infracţiunii de tâlhărie consemnate la alin.
(1) art:188 CP RM este unul complex. Obiectul material principal este identic cu cel al infracţiunii de
jaf, în timp ce obiectul material secundar, în ipoteza în care acțiunea adiacentă constă în aplicarea
violenţei asupra victimei, este format din corpul persoanei agresate. Astfel, obiectul material al
infracţiunii de jaf (cu excepţia faptei specificate la lit.e) alin. (2) art.187 CP RM) se supra- pune cu
obiectul material principal al tâlhăriei. Având în vedere că conţinu- tul obiectului material al tâlhăriei
este mai larg decât cel al infracţiunii de jaf (este format şi din obiect material secundar (atunci când
acţiunea adiacentă constă în aplicarea violenţei asupra victimei)), la calificare se va reține norma de la
alin.(1) art.188 CP RM (norma-întreg). Pe de altă parte, în ipoteza jafului prevăzut la lit.e) alin.(2)
art.187 CP RM (cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei ori cu
ameninţarea aplicării unei asemenea violente (atunci când acţiunea adia- centă se exprimă în aplicarea
violenţei nepericuloase pentru viața sau sănăta- tea persoanei)), obiectul material, ca şi în cazul
tâlhăriei, este unul complex, în calitate de obiect material secundar figurând corpul persoanei. În acest
caz, sub aspectul obiectului material al infracţiunii, între norma de la lit.e) alin.(2) art.187 CP RM şi
cea de la alin.(1) art.188 CP RM nu se mai atestă o concurenţă dintre o parte şi un întreg. Ceea ce nu
semnifică însă că între nor- mele enunţate nu există concurenţă. Concurență există, doar că nu sub
aspectul

- contaminare propriu-zisă cu maladia SIDA. Componenta de infracţiune pre- văzută la alin.(1)

art.212 CP RM este una formal-materială, în timp ce com- ponenta de infracţiune specificată la alin.
(2) art.212 CP RM este una mate- rială. Deoarece norma de la alin.(2) art.212 CP RM cere prezența
urmării prejudiciabile, iar norma de la alin.(1) art.212 CP RM - doar prezenţa peri- colului survenirii
unei astfel de urmări, este cert că contaminarea cu maladia SIDA absoarbe în sine fapta de punere în
pericol a altei persoane de contami- nare cu o astfel de maladie. 2) Concurenţa după elementele
constitutive subiective Concurenţa după latura subiectivă este posibilă în limitele unei singure forme
de vinovăţie. După latura subiectivă concurează normele care prevăd infracțiuni cu latură obiectivă
identică sau similară şi obiect similar. În doc- trină se arată că concurenţa după latura subiectivă
presupune că obiectul, latura obiectivă, precum şi latura subiectivă ale unei infracțiuni constituie o
parte a altei infracţiuni. Deci, concurenţa după latura subiectivă este cu putinţă doar atunci când
normele concurează şi după obiect şi după latura obiectivă; or, latura subiectivă a infracțiunii reflectă
atitudinea psihică a făptuitorului față de semnele obiective ale infracţiunii. În principiu, în asemenea
circum- stanţe este posibilă concurenţa după latura subiectivă, însă este necesar ca componenta de
infracţiune din cadrul normei-întreg să reflecte prezenţa motivului sau scopului infracţiunii în calitate
de semn secundar obligatoriu, acestea lipsind în cadrul normei-parte. De exemplu, se atestă
concurența dintre o parte şi un întreg după latura subiectivă în cazul normei de la art. 197 CP RM
(distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor) şi normei în- scrise în art.343 CP RM
(diversiunea). Latura subiectivă a infracțiunii de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor
constituie o parte a laturii subiective a infracțiunii de diversiune. Cealaltă parte a laturii subiective a
in- fracțiunii de diversiune este formată din scopul special - slăbirea bazei econo- mice şi a capacităţii
de apărare a ţării, semn care nu este incident şi faptei de distrugere sau deteriorare intenţionată a
bunurilor. În cele mai dese cazuri concurența dintre o parte şi un întreg are loc concomitent în baza
mai multor semne ale componenței de infracţiune. De exemplu, norma de la art.152 CP RM
concurează cu norma de la art. 188 CP RM în baza obiectului juridic, obiectului material şi al faptei
prejudicia- bile. Obiectul juridic, obiectul material şi fapta prejudiciabilă a infracţiunii prevăzute la
art.152 CP RM constituie doar o parte a obiectului juridic, a a

în cazul normelor de la art. 151, 152, 155 şi 187 CP RM în raport cu cele de la art.188 CP RM. În
general, în baza acțiunii/inacţiunii prejudiciabile, în raport cu norma de la art.152 CP RM concurează
totalitatea normelor incriminatoare care prevăd în continutul lor componente de infracţiuni complexe
sub aspectul laturii obiec- tive, acţiunea adiacentă din cadrul cărora se exprimă în aplicarea violenței
con- cretizate în vătămarea intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății. b). Concurența în
baza urmării prejudiciabile. O atare modalitate este pre- zentă în situaţia în care urmările
prejudiciabile prevăzute de o normă juridico- penală formează o parte din urmările prejudiciabile
prevăzute de o altă normă juridico-penală. Respectiva modalitate este caracteristică, în special, infrac-
ţiunilor complexe formate din mai multe urmări prejudiciabile. De exemplu, este învederată
concurența dintre o parte şi un întreg în baza urmării prejudi- ciabile între normele de la lit.b), c) alin.
(2) art. 159 CP RM (provocarea ilegală a avortului care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori
medie a integ- rității corporale sau a sănătăţii şi, respectiv, care a provocat din imprudenţă decesul
victimei) şi normele de la art. 157 CP RM (vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii cauzată din imprudenţă) şi de la art. 149 CP RM (lipsirea de viață din imprudenţă). În
context, împărtăşim punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate: .... din punct de vedere
tehnico- legislativ, alin.(2) art. 159 CP RM reprezintă o reuniune dintre două infrac- ţiuni distincte,
operabile în două situații: 1) alin.(1) art. 159 CP RM şi art.149 CP RM; 2) alin.(1) art. 159 CP RM şi
art.157 CP RM. Printr-o astfel de reu- niune legiuitorul a încercat să evite aplicarea regulilor
concursului de infrac- ţiuni. Tocmai datorită configuraţiei juridice de la alin.(2) art.159 CP RM
operează concurenţa de norme înscrisă în art. 118 CP RM, motiv din care nu este necesară calificarea
suplimentară în baza art.149 sau 157 CP RM”.! În altă ordine de idei, este posibilă concurenta dintre
două norme, una dintre care prevede pericolul real şi iminent pe care-l comportă fapta la cau- zarea
unei urmări prejudiciabile, iar alta prevede urmarea prejudiciabilă propriu-zisă. În acest fel, norma
care prevede doar pericolul cauzării unei urmări prejudiciabile constituie norma-parte în raport cu
norma care indică urmarea prejudiciabilă survenită (norma-întreg). Drept exemplu poate servi
concurenta dintre norma de la alin.(1) art.212 CP RM, care interzice fapta de punere intenționată a
altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA, şi norma de la alin.(2) art.212 CP RM, care
sancționează fapta de lo

1. obiectului material şi a faptei prejudiciabile a infracţiunii stipulate la art.188 CP RM (atunci când

acțiunea adiacentă a tâlhăriei constă în aplicarea violen- tei periculoase pentru viata sau sănătatea
persoanei agresate). 3) Concurenta referitoare la formele infracțiunü intenționate în raport cu etapele
de desfăşurare a activitățü infracţionale Structura formelor infracţiunii se face după regula sistemului:
fiecare formă premergătoare a activității infracţionale este absorbită de forma ce o urmează, astfel
prima fiind lipsită de o calificare independentă. Infracţiunea consumată absoarbe pregătirea şi
tentativa de infracțiune, între ele stabilindu-se o relaţie de tip parte-întreg.' Dacă infracţiunea este
consumată, atunci carac- terul'acţiunilor de pregătire şi realizare a infracţiunii ca atare nu are impor-
tanță esențială la stabilirea răspunderii şi la calificarea infracțiunii consumate, cu condiția că aceste
acţiuni nu constituie componenţa unei infracţiuni sepa- rate. Astfel, fiecare din etapele infracțiunii
intenţionate săvârşite absoarbe pe cea anterioară şi calificarea trebuie să se facă doar în corespundere
cu ultima etapă. Tentativa absoarbe pregătirea de infracțiune, iar infracţiunea consumată absoarbe
tentativa de infractiune. Etapei anterioare îi corespunde norma-parte, în timp ce etapei poste- rioare --
norma-întreg: De exemplu, etapei actelor preparatorii la săvârşirea unui omor intenționat neagravat îi
corespunde norma de la art.26 şi alin.(1) art. 145. CP RM (norma-parte), iar etapei actelor executorii
la săvârşirea unui omor intentionat neagravat îi corespunde norma de la art.27 şi alin.(1) art. 145 CP
RM (norma-întreg). In ipoteza în care făptuitorul planifică săvârşirea unui omor neagravat, iar la faza
comiterii omorului propriu-zis activitatea infracţională, din motive independente de voinţa sa, nu este
dusă până la capăt (decesul nu a survenit), cele comise trebuie calificate ca tentativă la săvârşi- rea
omorului intenţionat neagravat, adică potrivit art.27 şi alin.(1) art.145 CP RM (norma-întreg), dar nu
şi conform art.26 şi alin.(1) art. 145 CP. RM, deşi făptuitorul a întreprins acţiuni de pregătire a
omorului; or, norma de la art.27 şi alin.(1) art.145 CP RM este normă întreg în raport cu norma de la
art.26 şi alin.(1) art.145 CP RM, pe care o şir absoarbe. Calificarea celor comise atât ca pregătire, cât
şi ca tentativă la omorul intenționat neagravat ar însemna tragerea de două ori la răspundere penală a
persoanei pentru una şi aceeaşi faptă. În acelaşi timp, calificarea celor comise doar potrivit art.26 și
alin.(1) art: 145 CP RM ar subestima pericolul social al celor comise, avându-se în vedere că
activitatea infracţională a ajuns la etapa actelor de executare. -а

Calificarea infractiunilor: Note de curs Potrivit aceleiaşi reguli trebuie să fie soluţia de calificare în
ipoteza in care intenţia infracţională a fost dusă până la capăt. Cele comise trebuie cali- ficate potrivit
normei din partea Specială a Codului penal, fără efectuarea alegației către norma de la art.26 sau 27
CP RM. Or, pregătirea şi tentativa de infracțiune sunt absorbite de infracţiunea consumată. In doctrină
se arată că tentativa ca act de executare care nu s-a consumat (fiind întrerupt sau neizbutit) constituie
numai un segment, o parte din drumul pe care-l parcurge manifestarea exterioară de la luarea
rezoluției de a comite fapta ilicită și până la consumarea faptei.' Dacă însă actele de pregătire săvârşite
de autor nu sunt pedepsite de lege (ca infracțiuni distincte sau ca simplă fază preparatorie), atunci ele
nu dobân- desc semnificație penală decât în măsura în care se trece la executare, răs- punderea
făptuitorului stabilindu-se numai pentru executarea propriu-zisă, care absoarbe - de principiu - şi
răspunderea pentru actele de pregătire săvârşite.?