Postovan Alexandru

- Care acțiuni sunt posibile din partea Republicii Gotice în conformitate cu teoria și
practica ”obligației de a proteja”?;
“După anumite date, Republica Socialistă Arial continuă să primească ajutor militar din
partea Republicii Populare Demos sub formă de armament, instructori militari și date de
cercetare. După crearea Republicii Socialiste Arial în anul 2001 în teritoriul acestui stat au
apărut lagăre de antrenare ale Draconiei.În perioada 2001-2009 membrii Draconiei au
săvârșit un șir de acțiuni teroriste contra populației civile și reprezentanțelor puterii în statele
Continentului VII. După atentatul asupra prim-ministrului, Vladimir Betonîi în anul 2005 și
atacurilor teroriste asupra cetățenilor Goticii în statele terțe în perioada 2006-2009, Draconia
a fost considerată organizație teroristă Nr. 1 în Continentul VII.”
Astfel, potrivit doctrinei militare ale statului din 2005 – în cazul apariției unui pericol
potențial pentru securitatea statului și cetățenilor Federației Gotice din partea unor state sau
organizații teroriste, Federația Gotica în calitate de măsură preventivă poate folosi forța
armată împotriva acestora, deaorece statul Draconia și Arial reprezentînd state potential
periculoase.
Regatu Gotic are dreptul de a reacționa conform 3 piloni și anume :
– statele au responsabilitatea de a-și proteja cetățenii de crime împotriva umanității, purificare
etnică, genocid și crime de război. Statului, în calitate de exponent al puterii suverane, îi revin
un șir de drepturi și obligații internaționale. Ca rezultat al principiului suveranității, statul
dispune în planul relațiilor interne competența deplină și exclusivă de a stabili regimul juridic
al populației sale, al diferitelor categorii de personae. Potrivit teoriei „esențialiste”, unele
aspecte, prin însăși natura lor, intră sub incidența exclusivă a statului, cum ar modul în care
un guvern își tratează proprii cetățeni, în cadrul propriului teritoriu. Cu toate acestea,
dezvoltările recente ale cadrului internațional și mai ales evoluția drepturilor omului, au
transformat genocidele, metodele de tortură sau sclavagismul, în acte ilegale sub dreptul
internațional.
– responsabilitatea de a reacționa prin oferirea de asistență și aplicarea unor măsuri concrete
pentru stabilizarea unui potențial conflict – are la bază intervenția și cooperarea comunității
internaționale prin instituțiile și organismele sale Comunitatea internațională are
responsabilitatea de a asista statele la îndeplinirea responsabilității lor de a-și proteja
cetățenii. Această responsabilitate este împărțită între mediul internațional și statul în care se
intervine.
În documentul final al Summit-ului din 2005 este stipulat că “De asemenea, luăm asupra
noastră angajamentul, necesar și adecvat de a ajuta statele să-și construiască capacitatea de
a-și proteja populația împotriva genocidului, crimelor de război, crimelor împotriva
umanității și epurării etnice, precum și de a ajuta statele aflate în pericol înaintea izbucnirii
unei crize sau conflict”
al treilea pilon – responsabilitatea de a reacționa printr-o acțiune decisivă. Instrumentele
folosite ce țin de  responsabilitatea de a reacționa prin oferirea de asistență și aplicarea unor
măsuri concrete pot varia:  implicarea directă a Secretarului General ONU în aplanarea sau
medierea conflictului, crearea unor comisii de ancheta internațională care să stabilească starea
de fapt; măsuri economice (fondurile pentru dezvoltare, ajutoarele umanitare și fondurile
destinate eforturilor de aplanarea sau prevenire a conflictelor), și o serie de măsuri care au
caracter juridic (stabilirea Tribunalelor Penale Internaționale pentru Rwanda, Iugoslavia și
Sierra Leone). Totuși, scopul de bază este același: de a ajuta statul aflat în dificultate să
aplaneze pașnic conflictul său, în cazul în care acesta refuză asistența și își încalcă în mod
repetat obligațiile asumate, de a obține cooperarea lui atunci când refuză, epuizând toate
mijloacele pașnice aflate la dispoziție, înainte de a lua în calcul o intervenție militară [8]. În
acest context, comunitatea internațională, în contextul Summit-ului din 2005 menționează că
„suntem pregătiți să acționăm colectiv, decisiv și la momentul potrivit, prin Consiliul de
Securitate, în conformitate cu Carta ONU, inclusiv Capitolul VII (…) dacă mijloacele
pașnice sunt ineficiente iar autoritățile naționale ale unui stat, în mod evident nu își
îndeplinesc obligația de a proteja populația împotriva genocidului, crimelor de război,
crimelor împotriva umanității și epurării etnice”.
Comunitatea internațională are responsabilitatea de a reacționa la încălcări ale drepturilor
omului – în cazul în care statul nu este în măsură sau nu dorește să își îndeplinească
responsabilitatea – fie prin sancțiuni economice sau politice, fie prin folosirea forței armate,
ca ultim resort.
Rezoluția 1973 a Consiliului de Securitate al ONU, poate fi considerată un indicator de
aplicare a conceptului de „responsabilitate de a proteja”, având în vedere autorizarea
intervenției militare a mai multor state pe teritoriul altui stat, în scopul de a proteja civilii 

- Care metode și mijloace de purtare a conflictelor armate, inclusiv tipurile de

armament sunt aplicabile și care sunt limitate sau interzise conform dreptului
contemporan al conflictelor armate?
Dreptul de la Haga prevede următoarele metode şi mijloace de luptă interzise de dreptul
conflictelor armate:
- Arme a căror interdicţie este condiţionată de caracterul acţiunii lor (arme care provoacă un
rău superfluu, arme cu efect nediscriminatoriu);
- Arme interzise (arme cu greutate mai mică de 400 gr., gloanţele dum-dum, arma chimică,
arma toxică, minele, minele-capcană, arma incendiară, arma biologică (bacteriologică),
laserul de luptă, arma nucleară);
- Perfidia;
- Interdicţia de a da ordin să nu fie cruțat nimeni;
- Înrolarea forţată în serviciul militar a cetăţenilor statului advers;
- Distrugerile nemotivate de necesităţile militare;
- Acţiuni sau ameninţări care au drept scop terorizarea populaţiei civile etc.
În dreptul internaţional sunt stipulate trei principii mari fundamentale cu privire la metodele
sau mijloacele de luptă:
1. părţile la un conflict armat nu au drept nelimitat în alegerea mijloacelor şi metodelor
de război;
 2. permanent trebuie să se facă o distincţie clară între obiectivele militare şi populaţia
civilă, persoanele civile, bunurile ce au caracter civil, atacurile puteau fi permise
numai împotriva primelor (principiul discriminării);
3. limitarea, pe cât e posibil, a suferinţelor şi distrugerilor.
Aceste principii se referă la interzicerea acelor metode şi mijloace de război care produc rău
superfluu, au efecte nediscriminante sau au efecte întinse, grave şi durabile în ceea ce priveşte
mediul natural. Ca punct de pornire asupra acestor succinte considerente sunt interzise
următoarele mijloace şi metode de război:
I. metodele şi mijloacele de război care produc rău superfluu;
II. metodele şi mijloacele de război cu efect nediscriminant;
III. metodele şi mijloacele de război ecologic;
IV. metodele perfide.
Metode şi mijloace de război care produc rău superfluu
În această categorie sunt incluse următoarele metode şi mijloace:
1. toate proiectilele cu greutate mult mai mică de 400 g care sunt explozibil sau încărcate
cu materii fulminante sau inflamabile;
2. gloanţele care se dilată sau se turtesc uşor în corpul omenesc, cum sunt gloanţele
neacoperite în întregime cu cămaşă dură sau cele prevăzute cu incizii;
3. a ucide un inamic care, depunând armele sau nemaiavând mijloace de a se apăra, s-a
predat fără condiţie precum şi declaraţia că nimeni nu va fi cruţat;
4. gloanţele explozive sau asimilate;
5. armele al căror efect principal este de a răni prin schije care nu sunt identificabile prin
raze X în corpul omenesc;
6. armele laser ce provoacă orbirea;
7. minele antipersonal;
8. muniţiile incendiare;
9. dispozitivele capcană şi asimilat.
Metode şi mijloace de război cu efect nediscriminant
Art. 48 din Protocolul I adiţional la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 adoptat în
1977 prevede: „Pentru a asigura respectul şi protecţia populaţiei civile şi a bunurilor cu
caracter civil, Părţile la conflict trebuie, în orice timp, să facă distincţie între populaţia civilă
şi obiectivele militare şi, în consecinţă, să nu-şi dirijeze operaţiunile decât contra obiectivelor
militare”. Prin obiectiv militar se înţelege bunul care, prin natura lui, prin amplasare,
destinaţie sau utilizare, aduce o contribuţie efectivă la acţiunile militare şi a căror distrugere,
captură sau neutralizare aduce un avantaj militar precis. Atacurile fără discriminare sunt
interzise. Prin expresia atacuri fără discriminare se înţelege:
 1. atacurile care nu sunt îndreptate împotriva unui obiectiv militar determinat;
2. atacurile în care se folosesc metode şi mijloace de luptă care nu pot fi îndreptate
împotriva unui obiectiv militar determinat;
3. atacurile în care se folosesc metode şi mijloace de luptă ale căror efecte nu pot fi
limitate … şi care sunt capabile să lovească, fără deosebire, obiective militare şi
persoane civile sau bunuri cu caracter civil.40 În cadrul acestor mijloace şi categorii
de metode care produc efecte distrugătoare nediscriminante se numără: armele
chimice şi bacteriologice care au denumirea şi de arme oarbe.
4. Utilizarea acestora este considerată ilegală, mai mult, este strict interzisă şi
producerea acestora;
5. armele nucleare şi termonucleare.
În dreptul internaţional nu există prevederi exprese care să interzică armele nucleare, dar din
reglementările existente, în genul încadrării care a fost prezentată supra, rezultă caracterul
ilegal al utilizării lor. Prima dată, problema ilegalizării armei nucleare s-a pus în 1961, prin
adoptarea de către Adunarea Generală a ONU a „Declaraţiei cu privire la interzicerea folosirii
armei nucleare şi termonucleare”. Apoi au fost adoptate şi alte documente internaţionale, dar
absenţa unei norme exprese aşa cum arătam mai sus a permis unor state să se situeze şi să
acţioneze în sens contrar.
Metode şi mijloace de război ecologic
Metodele şi mijloacele de război ecologic au fost interzise pentru prima dată, în mod expres,
prin Protocolul adiţional I din 1977 care, în art. 55, stabileşte: „Războiul va fi condus
asigurând protejarea mediului înconjurător contra daunelor întinse, durabile şi grave. Această
protecţie a inclus interdicţia de a folosi metode sau mijloace de război concepute pentru a
cauza sau de la care se poate aştepta să cauzeze asemenea daune mediului natural,
compromiţând, datorită acestui fapt, sănătatea sau supravieţuirea populaţiei. Atacurile contra
mediului înconjurător cu titlu de represalii sunt interzise.” Prin noţiunea „mediu natural”
înţelegem: resursele naturale, pădurile şi alte învelişuri vegetale, fauna, flora şi toate
elementele biologice, inclusiv climatice, dinamica, compoziţia sau structura Pământului,
inclusiv biosfera, litosfera, hidrosfera, atmosfera şi spaţiul extraatmosferic. Aşa cum rezultă
din prevederile art. 55 al Protocolului adiţional I, nu sunt interzise absolut toate atingerile
aduse mediului natural înconjurător, ci numai acelea care au efecte întinse, grave şi durabile.
Asupra mediului natural înconjurător pot avea efecte întinse, grave şi durabile atât armele
convenţionale cât şi, mai ales, armele special concepute în acest sens (armele
neconvenţionale), cum ar fi: armele chimice; armele bacteriologice; armele nucleare.
Tehnicile de modificare a mediului înconjurător, precum: formarea sau dispersarea ceţii şi a
norilor; producerea grindinei; modificarea proprietăţilor electrice ale atmosferei; provocarea
de furtuni; introducerea în atmosferă a unor câmpuri electromagnetice; producerea ploii şi a
zăpezilor; modificări ale climatului; deteriorarea plastului de ozon; schimbarea parametrilor
chimici, fizici şi electrici ai mărilor şi oceanelor; introducerea de concentraţii de materiale
radioactive în oceanul planetar; producerea de taifunuri sau cicloane; provocarea de
cutremure; incendierea pe mari suprafeţe a vegetaţiei; provocarea de avalanşe şi alunecări de
teren; devierea cursurilor de apă etc. Protecţia concepută de dreptul internaţional în domeniul
mediului natural cuprinde două direcţii importante: protecţia mediului natural propriuzis şi
protecţia populaţiei faţă de efectele distrugătoare ale folosirii unor asemenea metode sau
mijloace de război. Principiile şi regulile stabilite de Dreptul internaţional ne conduc la
concluzia că metodele şi mijloacele de război ecologic sunt, în prezent, interzise sub toate
formele şi manifestările lor.
Metodele perfide
Metodele perfide, fiind metode interzise de Dreptul internaţional umanitar, sunt definite de
Protocolul adiţional I din 1977 în felul următor: „… actele care fac apel, cu intenţia de a
înşela, la buna credinţă a unui adversar pentru a-l face să creadă că are dreptul de a primi sau
obligaţia de a acorda protecţia prevăzută de regulile dreptului internaţional aplicabile în
conflictele armate”.
Actele următoare sunt exemple de perfidie:
1. simularea intenţiei de negociere sub acoperirea pavilionului parlamentar şi/sau
simularea predării;
2. simularea unei incapacităţi datorate unor răni sau boli;
3. simularea statutului de civil sau necombatant;
4. simularea unui statut protejat folosind semne, embleme, uniforme ale Naţiunilor
Unite, a statelor neutre sau a altor state ce nu sunt părţi ale unui conflict.
Şi alte prevederi ale Protocolului adiţional I incriminează perfidia, de exemplu, interdicţia de
a pune la adăpost obiective militare împotriva atacurilor, folosindu-se persoane şi bunuri
protejate.
Totodată, doctrina dreptului internaţional umanitar consideră ca metode perfide următoarele
acte:
1. recrutarea de asasini cu simbrie;
2. punerea unui preţ pe capul adversarului şi/sau oferirea de recompense pentru
capturare „viu sau mort”;
3. prescripţia şi scoaterea în afara legii a unui adversar;
4. cererea cruţării prin trădare etc.
Dacă perfidia este interzisă de dreptul internaţional umanitar, nu acelaşi lucru se poate spune
despre şireteniile de război care sunt “… actele care au ca scop inducerea unui adversar în
eroare şi de a-l face să comită imprudenţe, însă care nu înfrâng nicio regulă de drept
internaţional umanitar şi care nefăcând apel spre buna intenţie sau credinţă a adversarului în
ceea ce priveşte protecţia stipulată de acest drept nu sunt perfide. Actele următoare sunt
considerate exemple de şiretenii de război: folosirea de camuflaje, lumini, operaţiuni
asimilate şi false informaţii”, dar şi altele întâlnite în regulamentele de luptă, manualele
militare şi practica părţilor la conflictul armat.
Astfel, se mai ia în considerație unele convenții și protocoale ce interzic folosirea armelor
interzise precum :
Convenţia cu privire la interzicerea perfecţionării, producţiei şi stocării armelor
bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi la distrugerea lor (Londra, Moscova, Washington, 10
aprilie 1972) art.1.
Protocolul privind interzicerea sau limitarea folosirii armelor incendiare (Protocolul III la
Convenţia din 1980) (Geneva, 10 octombrie 1980) art.1.
Protocolul privind armele laser care pot provoca orbirea (Protocolul IV la Convenţia din
1980) (Viena, 13 octombrie 1995) art.1.
Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi
distrugerea acestora (Paris, 13 ianuarie 1993) art.1.
Convenția privind interzicerea utilizării în scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a
tehnicilor de modificare a mediului înconjurător (Geneva, 18 mai 1977) art.1.
Protocolul privind resturi explosive de război (Protocolul adițional V la Convenția din 1980,
Geneva, 28 noiembrie 2003)

- Denunțarea căror instrumente de drept al conflictelor armate din partea Federației

Gotice, consideră Comisia, este rezonabilă în lumina ultimelor evenimente?

Convențiile de la Geneva prevede faptul că orice parte contractantă va putea să denunțe

conform articolului 62 ce prevede:
Articolul 62
Fiecare din Înaltele Părţi Contractante va avea facultatea să denunţe prezenta convenţie.
Denunţarea va fi notificată în scris Consiliului federal elveţian. Acesta va comunica
notificarea guvernelor tuturor Înaltelor Părţi Contractante. Denunţarea îşi va produce efectele
un an după notificarea sa Consiliului federal elveţian. Totuşi, denunţarea notificată, atunci
când Puterea denunţătoare este implicată într-un conflict, nu va produce nici un efect, atâta
timp cât nu ar fi fost încheiată pacea şi, în orice caz, atâta timp cât operaţiunile de eliberare şi
de repatriere a persoanelor protejate prin prezenta convenţie nu vor fi terminate. Denunţarea
va avea valoare numai faţă de Puterea denunţătoare. Ea nu va avea nici un efect asupra
obligaţiilor pe care Părţile în conflict vor rămâne obligate să le îndeplinească pe baza
principiilor dreptului internaţional, aşa cum ele rezultă din obiceiurile stabilite între naţiunile
civilizate, din legile umanitare şi din cerinţele conştiinţei publice. Însa conform teoriei și
practicii dreptul internațional, Conventiile de la Geneva sunt norme erga omnes care trebuie
respecate de toate subiectele de drept international. În cazul da erga omnes sunt norme
obligatorii indiferent dacă sunt părți contractante.
Convenția ENMOD 1977
Convenția ENMOD din 1977 nu prevede denunțarea ceea ce nu-i va permite Federației
Gotice denunțarea convenției date.
Convenția cu privire la interzicerea armelor biologice 1972 de asemenea are stipulat faptul că
denunțarea este posbilă și părțile contractate pot denunța conform art.13 alin(2)
Fiecare stat, parte la prezenta convenţie, în exercitarea suveranităţii sale naţionale, are dreptul
să se retragă din convenţie, dacă decide ca evenimente extraordinare legate de conţinutul
prezentei convenţii au pus în pericol interesele supreme ale tarii sale. Despre aceasta retragere
el trebuie să notifice cu trei luni înainte tuturor celorlalte părţi la convenţie şi Consiliul de
Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Aceasta notificare trebuie să conţină o declaraţie
cu privire la evenimentele extraordinare pe care el le considera ca punând în pericol interesele
sale supreme.
Convenția cu privire la interzicerea armelor chimice 1995 prezumă retragerea părților
conform art.16 alin(2)
Fiecare stat parte va avea dreptul, în exercitarea suveranităţii sale naţionale, să se retraga din
prezenta convenţie dacă el decide ca evenimentele extraordinare, referitoare la domeniul
convenţiei, au periclitat interesele sale supreme. El va notifica aceasta retragere, cu 90 de zile
înainte, tuturor statelor părţi, consiliului executiv, depozitarului şi Consiliului de Securitate al
Natiunilor Unite. Aceasta notificare va include o declaratie privind evenimentele
extraordinare pe care le considera ca au periclitat interesele sale supreme.
Convenția cu privire la interzicerea minelor antipersonal 1997 de asemenea permite
retragerea conform art.20 alin(2)
În exercitarea suveranităţii sale naţionale fiecare stat parte va avea dreptul să se retragă din
prezenta convenţie. Respectivul stat parte va notifica o asemenea retragere tuturor statelor
părţi, depozitarului şi Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Un asemenea instrument
de retragere va include o explicaţie detaliată a motivelor acestei retrageri.
Convenția cu privire la interzicerea bombelor casete 2010 art. 20 alin. 2
fiecare stat parte, are dreptul să se retragă din prezenta convenție. Acesta va notifica această
retragere tuturor celorlalte state participante, depozitarului și Consiliului de Securitate al
Organizației Națiunilor Unite, iar alin. 3 prevede că retragerea va intra în vigoare numai după
expirarea a șase luni de la data primirii notificării de retragere de către depozitar. Cu toate
acestea, dacă, la sfârșitul acestei perioade de șase luni, statul parte care se retrage este
implicat într-un conflict armat, retragerea va intra în vigoare numai după încheierea
conflictului armat.