Sunteți pe pagina 1din 3

Consiliul Uniunii Europene Consiliul European Consiliul Europei

Organizarea Consiliului şi Funcţionarea Consiliului Membrii Consiliului European sunt șefii de stat sau este o organizație internațională, interguvernamentală
de guvern ai celor 27 de state membre ale UE, și regională. A luat naștere la 5 mai 1949 și reunește
• Articolul 16 TUE (1) Consiliul exercită, împreună
președintele Consiliului European și președintele toate statele democratice ale Uniunii Europene
cu Parlamentul European, funcțiile legislativă și
Comisiei Europene. Înaltului Reprezentant al Uniunii precum și alte state din centrul și estul Europei. Este
bugetară. Acesta exercită funcții de definire a
pentru afaceri externe și politica de securitate independent de Uniunea Europeană, și este diferit și
politicilor și de coordonare, în conformitate cu
participă în cadrul ședințelor. de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii
condițiile prevăzute în tratate.
Europene. Sediul Consiliului Europei este la
1. Înfiinţarea şi funcţionarea Consiliului European,
• Consiliul este instituția Uniunii în cadrul căreia se Strasbourg.
preşedintele Consiliului European
reunesc reprezentanții guvernelor statelor membre,
mai precis miniștrii din fiecare stat membru care sunt Articolul 15 TUE (1) Consiliul European oferă
competenți într-un anumit domeniu. Compoziția Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi Consiliul Europei are două dimensiuni: una
sesiunilor Consiliului, precum și frecvența acestora definește orientările și prioritățile politice generale. federalistă, reprezentată de Adunarea Parlamentară,
variază în funcție de subiectele abordate. De exemplu, Acesta nu exercită funcții legislative. (2) Consiliul alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele
miniștrii afacerilor externe se reunesc aproximativ o European este compus din șefii de stat sau de guvern naționale, și cealaltă, interguvernamentală,
dată pe lună în cadrul Consiliului Afaceri Externe. ai statelor membre, precum șidin președintele său și întruchipată de Comitetul Miniștrilor, alcătuit din
președintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii miniștrii de externe ai statelor membre. Comitetul
• Există zece formațiuni ale Consiliului, care acoperă
pentru afaceri externe și politica de securitate Miniștrilor reprezintă organismul de decizie al
ansamblul politicilor Uniunii. Miniștrii care participă
participă la lucrările Consiliului European. Consiliului Europei.
la reuniunea Consiliului depind de subiectele de pe
agendă – aceasta fiind cunoscută drept „configurația” 2. Reuniunile Consiliului European
Consiliului. Spre exemplu, dacă în Consiliu se vor
Consiliul Europei este compus din 47 de state
discuta probleme de mediu, la reuniune vor participa
membre la care se adaugă o serie de state cu statut de
miniștrii de resort din fiecare țară a UE, iar reuniunea • Consiliul European se întrunește cel puțin de două
observator.
va avea titlul „Consiliul Mediu”; la fel se întîmplă în ori la fiecare 6 luni. Reuniunile sale, cunoscute sub
cazul „Consiliului Afaceri Economice și Financiare” numele de „summiturile UE”.
sau al „Consiliului Competitivitate” etc.
• Reuniunile sunt prezidate de președintele Obiectivele Consiliului Europei sunt:
• Consiliul este prezidat prin rotație de state membre Consiliului European. De asemenea, președintele
ale Uniunii, fiecare dispunând de o perioadă de șase Protejarea drepturilor omului
poate convoca reuniuni extraordinare ale Consiliului
luni. În cursul semestrului respectiv, Președinția European, dacă este necesar. Protejarea democrației pluraliste
conduce reuniunile la toate nivelurile, propune
orientări și elaborează compromisurile necesare • Președintele Parlamentului European participă la Protejarea supremației dreptului
adoptării de decizii de către Consiliu. Consiliul se începutul fiecărei reuniuni, pentru a exprima opiniile
întrunește în cadrul diferitelor formațiuni, în funcție Parlamentului European. În funcție de chestiunile Protecția copilului
de subiectul abordat. Lista formațiunilor Consiliului, discutate, pot fi invitate să participe la reuniuni și alte
Favorizarea conștientizării și încurajarea dezvoltării
cu excepția formațiunii Afaceri Generale (CAG) și a persoane, precum președintele Băncii Centrale
identității și a diversității culturale a Europei
formațiunii Afaceri Externe, se adoptă de către Europene.
Consiliul European hotărând cu majoritate calificată. Dezvoltarea stabilității democratice în Europa prin
• Consiliul European adoptă majoritatea deciziilor
(art. 236 TFUE)Până la adoptarea Deciziei, CAG susținerea reformelor politice, legislative și
prin consens. Cu toate acestea, în anumite cazuri
poate adopta o asemenea decizie cu o majoritate constituționale
menționate în tratatele UE, deciziile sunt adoptate în
simplă (Protocolul nr. 10 privind dispoziţiile
unanimitate sau cu majoritate calificată. Căutarea soluțiilor pentru problemele cu care se
tranzitorii, art. 4).
confruntă societatea europeană: discriminarea
• În cazul în care se recurge la vot, nu participă nici
minorităților, xenofobia, intoleranța, protecția
președintele Consiliului European, nici președintele
mediului, Clonarea umană, SIDA, drogurile,
Atribuţiile Consiliului: Comisiei.
terorismul, crima organizată
• Adoptă acte legislative (regulamente, directive etc.). • Consiliul European nu adoptă acte legislative. La
sfârșitul fiecărei reuniuni sunt elaborate „concluzii”,
• Contribuie la coordonarea politicilor statelor
care reflectă mesajul principal al discuțiilor și trec în
membre. Un astfel de exemplu îl constituie domeniul
revistă deciziile luate, referindu-se inclusiv la
economic.
acțiunile care trebuie luate ca urmare a acestora.
• Elaborează politica externă și de securitate comună Concluziile identifică problemele majore care trebuie
pe baza liniilor strategice stabilite de Consiliul abordate de către Consiliu, adică în cadrul reuniunilor
European. miniștrilor. Comisia Europeană poate fi, de asemenea,
invitată să prezinte propuneri referitoare la anumite
• Încheie acorduri internaționale în numele Uniunii. provocări sau oportunități deosebite ale Uniunii.
• Aprobă, împreună cu Parlamentul European, bugetul 3. Funcţiile Consiliului European
Uniunii.
oferă UE impulsurile necesare dezvoltării acesteia
Printre obiectivele Consiliului se mai numără crearea şi îi defineşte orientările şi priorităţile politice
de locuri de muncă, ameliorarea sistemelor de generale, fără a exercita funcţii legislative.
educație și asistență medicală și creșterea nivelului de
bunăstare. Deși statele membre răspund, fiecare în • defineşte politica comună şi acţiuni pentru
parte, de propriile politici în aceste domenii, ele pot asigurarea consolidării şi sprijinirii democraţiei, a
cădea de acord asupra obiectivelor comune și pot face statului de drept, a drepturilor omului şi a principiilor
schimb de experiență.În cadrul Consiliului, miniștrii dreptului internaţional (art.22 TUE);
justiției fac eforturi pentru a garanta că sentințele
• identifică interesele şi obiectivele strategice ale
pronunțate de un tribunal într-o țară a UE - în cazuri Uniunii în scopul apărării valorilor, a intereselor
de divorț, de exemplu - sunt recunoscute în toate fundamentale şi
celelalte state membre.
drepturilor omului (art.22 TUE);
Miniștrii justiției și afacerilor interne coordonează
• conduce derularea procedurilor de revizuire
supravegherea frontierelor externe și lupta împotriva
ordinară şi de revizuire simplificată privind
terorismului și a crimei organizate la nivel
tratatele de înfiinţare şi funcţionare ale UE.
internațional.
• are rol de Arbutru în rezolvarea conflictelor
între state-mebre a UE, sau între state-membre şi
Instituţiile UE .
• Consiliul European are un dublu rol – stabilirea
priorităţilor şi direcţiei politice generale a UE şi
abordarea problemelor complexe sau sensibile care nu
pot fi rezolvate prin cooperare interguvernamentală la
un alt nivel.

S-ar putea să vă placă și