Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Drept

Lucru individual cu tema:

Teoria cromozomului crimei

Profesor Universitar: Gheorghe Reniță

Student anul II, grupa 1903,
Postovan Alexandru
Introducere
Rădăcinile acestei teorii apar în anul 1900, care este considerat ca anul nasterii
geneticii. În anul 1910, cercetătorul danez V.Iohanshen a introdus termenul stiintific
de genă”, iar în anul 1911, învățătorul american T.Mhorgan a elaborat teoria
cromozomilor. El a stabilit că celula organismului uman are 46 de cromozomi ce
formează 23 de perechi distincte, în fiecare pereche omoloagă existând un cromozom
matern şi unul patern.
În anii '60-'70, orientarea genetică cunoaşte o realizare surprinzătoare, aceasta
bazându-se pe studiile efectuate în închisori, pe bărbați deținuți, descoperindu-se că o
posibilă cauză a comportamentului criminal ar putea-o constitui o anumită anomalie
cromozomială.
Cercetătoarea scoțiană Patriția Jacobs a examinat, din punct de vedere genetic, 197 de
deținuți de la închisoarea din Edinburg şi a constatat că şapte dintre ei erau
purtătoriiunei anomalii: în loc să dispună de un singur cromozom al sexului masculin
Y, ei dispuneau de un cromozom Y suplimentar. In aşa fel, P.Jacobs a tras concluzia
că frecvența anomaliei în închisori se datorează faptul că indivizii purtători de XXY
sunt predispuși genetic crimei. Cromozomul ,,Y” a fost de altfel denumită
cromozomul crimei.
Profesorul Jérôme Lejeune de la Facultatea de Medicina din Paris a confirmat
purtătorii anomaliei XYY prezintă, în medie, înălțimea de 1,80 m, devin cheli înainte
de vreme, sunt miopi şi au tulburări de caracter
Cel mai amplu studiu pentru verificarea ipotezei P.Jacobs este cel realizat in Danemarca de
cercetătorii americani Herman Wikin şi Sarnoff Mednik. Studiul a cuprins initial toate
persoanele de sex masculin, născute la Copenhaga între anii 1944-1947, un total de 31 436.
Acțiunea s-a început la 26 mai 1971 şi s-a terminat abia la 24 iunie 1974. Din numărul total
s-a selecționat un eşantion de 4 139 de subiecți.Verificându-se situația cromozomilor, s-a
constatat cu mirare că din cei 4 139de subiecţi, doar 12 erau purtători ai anomaliei, iar din ei
numai 5 au avut probleme condamnat la 9 luni închisoare pentru loviri. Concluzia trasă de
cercetători a fost dură: cromozomul crimei nu există.
Duritatea inexistenței „cromozomului crimei” este prematură, chiar dacă printre
indivizii criminali, cei mai mulți nu posedă anomalia cromozomială amintită.
Chiar dacă cromozomul crimei nu poate fi găsit la majoritatea infractorilor, este
suficient să funcționeze numai o mică parte din el, pentru ca existenţa şi acțiunea sa
să nu poată fi neglijată.
 Ereditatea are impact asupra criminalităţii dar nu trebuie privită ca un factor exclusiv. Datele statistice obţinute prin diferite metode , apreciază că:
-metoda comparativă:

Delicvenţi Delicvenţi Alcoolici Alcoolici Bolnavi Bolnavi

psihic psihic
Delicvenţi Nedelicv. Delicvenţi Nedelicv. Delicvenţi Nedelicv.
Tatăl sau3.03% 1% 12,12% 4% 24,24% 3,5%
Mama
Fraţii 4,24% 0,5% 0% 0% 9,66% 3,5%

-tabela lui Charles Goring:

Tip de crimă Asemănarea părinţi-copii Asemănarea între fraţi

Crimă în general 60 45
Crime contra proprietăţii 45 46
Crime de furt 60 23
Crime de violenţă 50 46
Crime de fraudă 15 17
Şi alte studii ale gemenilor scot vinovată ereditatea. Un exemplu este studiul psihozelor cu urmări antisociale . Astfel :

Psihoza Gemeni monozigoţi Gemeni dizigoţi

Schizofrenie 80% 13%
Sindrom maniaco-depresiv 77% 19%
Sindromul Klinefelter

Una dintre anomaliile cromozomiale considerate ca relevante în explicarea

comportamentului criminal este Sindromul Klinefelter, care afectează doar
persoanele de sex masculin şi care este cauzată de prezenţa în plus a unui cromozom
X. Acesta din urmă poate proveni de la oricare dintre părinți, sindromul având o
incidenţă de 1 la 500, până la 1 la 1000 de bărbaţi. De asemenea, trebuie remarcat că,
spre deosebire de alte afecţiuni, unde simptomele se observă imediat după naştere, în
cazul sindromului Klinefelter, acestea apar la vârsta pubertăţii şi devin din ce în ce
mai evidente la adult.
Subiecții care prezintă această deviație de la cariotip sunt înalți și slabi, prezentând o
pilozitate pubiană de tip feminin. Cel mai adesea, aceștia nu prezintă pilozitatea
facială specifică sexului masculin, au testiculele subdezvoltate și suferă de
ginecomastie(o hipertrofie a glandelor mamare). De asemenea, bărbaţii cu acest
sindrom pot prezenta dificultăţi în dezvoltarea limbajului, o gândire mai lentă,
anxietate, agresivitate sau tendințe spre ipohondrie, uneori apărând și tulburări
psihice.
În urma cercetărilor realizate pe subiecți care suferă de sindromul aflat în discuție, s-a
ajuns la concluzia că frecvenţa acestei anomalii printre criminali este de 5 până la 10
ori mai mare decât în rândul populaţiei generale. Infracţiunile comise de aceste
persoane sunt diverse: furt, agresiune, tentativă de omor etc., dar se poate observa o
tendinţă spre infracțiunile de natură sexuală, dintre care pot fi amintite pedofilia,
furtul din considerente fetișiste etc.
La omul normal, formula genetica este, pentru femei "46,XX", iar pentru barbati,
"46XY". Se intampla insa si diviziuni celulare anormale, cand ovulul sau
spermatozoidul ajung sa contina fie un cromozom sexual in plus, fie unul in minus.

Minusul de cromozomi sexuali nu are importanta in studiul criminalitatii. Anomaliile

genetice privind surplusul de cromozomi pot imbraca forme diferite: surplusul de
cromozomi "X" si surplusul de cromozomi "Y".
a. Surplusul de cromozomi "X"

Nu are legatura cu persoanele predispuse sa savarseasca fapte penale, ci mai degraba

cu personalitatea lor anormala psihiatric.

b. Surplusul de cromozomi "Y"

Aceasta anomalie este denumita sindromul Klinefelter, dupa numele celui care l-a
descoperit, iar in criminologie este cunoscuta sub formulari ca: tripleta cromozomica,
cromozomul crimei, cromozomul Y.
Aplicarea descoperirilor din genetica in criminologie se datoreaza cercetarilor facute
in Marea Britanie de Patricia Jacobs si colaboratorii sai.

La examinarea unui grup de 197 delincventi dintr-o inchisoare din Edinburgh, a

rezultat ca sapte dintre ei aveau cariotipul "XYY". Toti acestia aveau o constitutie
fizica robusta.

Ulterior, in 1966, s-a constatat ca Richard Spec, care a ucis opt surori medicale de la
un spital din Chicago, avea modificata formula genetica.
In 1986, au fost semnalate asemenea modificari la doua cazuri de agresiuni grave, cu
multe victime, iar in 1989, la un grup de tineri negri care au comis grave acte de
violenta in Parcul Central din New York, si la un alt agresor de culoare, care a
sodomizat un tanar alb, fapta cu grave consecinte medicale.

Cercetari ulterioare facute in Danemarca pe un grup de 4139 subiecti au retinut ca

numai 12 aveau anomalii genetice si doar unul din ei fusese condamnat la 9 luni
inchisoare pentru loviri.

Se pare ca teoria a fost, in cea mai mare parte, infirmata si ca prezinta mai mult un
interes istoric pe calea urmata pentru incercarea de a se gasi o explicatie credibila
pentru comportamentul deviant al omului.
Bibliografie

Contantin Maximilian ,,Geneza individualităţii”, ed.Sport-Turism, 1979

J. Larmat ,,Genetica Inteligenţei”, ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc.1977

Alexandru Roşca ,,Minorul Delincvent”

C. Maximilian ,,Selecţia Naturală şi Polimorfism”ed. Academiei RSR Bucureşti, 1988

Valerian Cioclei, Manuale de criminologie, Studii criminologice, Ediţia 5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti
201R. Van, Durne
http://www.edubolirare.ro/content/klinefelter