Tema 1.

Calificarea infracţiunii – operaţiune esenţială de aplicare a normelor penale

§1 Noţiunea şi definiţia calificării infracţiunii

Calificarea infracţiunii ne răspunde la întrebarea sa săvârşit sau nu infracţiunea. Reieşind din aceasta,
devine evidentă importanţa pe care o are această noţiune în ştiinţa dreptului penal. Pentru cât de corect
va fi calificată fapta prejudiciabilă săvârşită depinde şi viitorul curs al cauzei penale şi echitatea
pedepsei. În cazul unei calificări incorecte se încalcă principul legalităţii, echităţii şi vinovăţiei de aceea e
foarte important de a înţelege esenţa calificării infracţiunii pentru a nu face erori în aplicarea normelor
juridice

În domeniul dreptului a califica faptă înseamnă a-i da o apreciere juridică, a alege norma juridică
corespunzătoare care conţine elementele acesteia

Calificarea infracţiunii are două sensuri:

1. Procesul de identificare a elementelor unei sau altei infracţiuni în fapta unei persoane.
2. Rezultatul acestor activităţi a organelor judiciare prin recunoaştere şi consacrare în
documentele juridice corespunzătoare.

Autorii ruşi Kudreavţev şi Kurinov consideră că acestea nu sunt sensuri ci componente a noţiunii de
calificare a infracţiunii. De aceea la definirea acesteia după părerea acestora e raţional a îmbina ambele
aspecte şi a defini calificarea infracţiunii ca determinarea şi consacrarea juridică a corespunderii exacte
între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei de infracţiune prevăzute de norma
juridică penală . Aici se are în vedere calificarea oficială, dar calificarea poate fi neoficială (efectuată de
doctrinari, studenţi) de aceea consacrarea juridică nu este component obligatoriu, astfel
A.A.Gherţenzon consideră că calificarea infracţiunii este stabilirea corespunderii între fapta concretă şi
semnele unei componenţe de infracţiune stabilite de legislaţia penală

În literatura de specialitate calificarea infracţiunii mai este denumită şi încadrarea juridică a

faptei

În opinia lui Gh. Nistoreanu şi V. Lazăr aceste două noţiuni au conţinuturi distincte, iar operaţiunile ca
atare la care ele se referă sunt de competenţa unor organe ce aparţin unor puteri distincte de stat.
Astfel, încadrarea juridică a faptei este o operaţiune ce se realizează în procesul aplicării legii penale şi
este menită să identifice cadrul ilegal de incriminare, precum şi concordanţa faptei concrete cu modelul
legii, corespunzător, această operaţiune este atribuită organelor judiciare în timp ce calificarea juridică
este o operaţiune care se realizează cu prilejul elaborării normelor penale speciale, atunci cînd
legiuitorul, definind trăsăturile faptei care constituie infracţiune stabileşte apartenenţa acesteia sferei
ilicitului penal, deosebind-o de faptele ce atrag o răspundere juridică de altă natură sau nu atrage nici o
răspundere juridică şi aceasta operaţiune este de atribuţia legiuitorului

Calificarea infracţiunilor reprezintă numai o etapă în procesul de aplicare a normelor juridice. Aplicarea
normelor juridice ca o formă de realizare a dreptului include atât procesul calificării infracţiunilor, cât şi
stabilirea pedepselor penale şi executarea lor.

Norma juridico- penală, analizată din punct de vedere al categoriilor filosofice, constituie o noţiune a
generalului. Singularul prezintă obiectul, fenomenul sau procesul cu toate însuşirile ce le sunt proprii,
care le deosebesc de alte obiecte, fenomene sau procese. Fenomenul singular are o mulţime de însuşiri
diverse. Fiecare infracţiune concretă poate fi caracterizată ca o totalitate de semne, ce se referă atît la
persoana care a săvîrşit infracţiunea, cît şi la însăşi fapta prejudiciabilă.

§2 Regulile şi scopul calificării infracţiunii

Calificarea justă are o mare importanţă pentru promovarea politicii penale şi în mare măsură determină
succesul luptei contra criminalităţii, consolidarea ordinii de drept, ea este o condiţie absolut necesară
pentru respectarea legalităţii şi este o garanţie a drepturilor cetăţenilor. Calificarea incorectă creează o
imagine falsă despre caracterul si gradul prejudiciabil al fraudei comise. Ea exclude individualizarea
corectă a răspunderii şi a pedepsei penale şi are consecinţe juridice negative pentru vinovat:
imposibilitatea aplicării amnistiei, graţierii, reabilitării, condamnării condiţionate, liberării de pedeapsă
înainte de termen, aplicării incorecte a regimului şi a categoriilor penitenciarilor în care se execută
pedeapsa cu închisoarea şi este un impediment la reeducarea şi resocializarea infractorului. Calificarea
incorectă generează plîngeri, reexaminări în instituţia de judecată a cauzelor, ceea ce tergiversează
soluţionarea cauzei, sustrage atenţia organelor respective.

Prin urmare, calificarea corectă este o garanţie a: a) drepturilor cetăţenilor; b) politicii statului privind
pedepsirea infracţiunilor; c) autorităţii justiţiei; d) statisticii judiciare.

Autorul rus Gauhman diferenţiază următoarele reguli generale:

1.Infracţiunea se califică după legea penală, care este în vigoare. Legea penală nu poate avea efect
retroactiv, numai în cazul legii penale mai blînde. Interpretarea excesivă şi defavorabilă este interzisă;

2. Pentru stabilirea timpului săvîrşirii infracţiunii pentru calificare se ia în vedere timpul săvîrşirii acţiunii
indiferent de survenirea urmărilor prejudiciabile;

3. Legea penală a Republicii Moldova se aplică asupra tuturor faptelor prejudiciabile săvîrşite pe
teritoriul ţării. Infracţiunile săvîrşite pe teritoriul străin pot fi calificate după legea penală a Republicii
Moldova dacă infracţiunile săvîrşite sînt îndreptate împotriva intereselor Republicii Moldova, împotriva
păcii si securităţii omenirii sau constituie infracţiune de război;

4. Fapta infracţională trebuie să se conţină în întregime în conţinutul normei penale din partea specială
şi fără a neglija stipulaţiile din normele aflate în partea generală;

5. Calificarea oficială ce stă la baza învinuirii trebuie să fie întemeiată pe fapte strict determinate,
dovedite după regulile stabilite de Codul de procedură penală al Republicii Moldova

Din regulile speciale de calificare din cadrul unei singure componenţe de infracţiune o importanţă
deosebită au regulile de calificare a infracţiunii legate de specificul semnelor subiective a infracţiunii,
care sînt următoarele:

1. Fapta săvîrşită de o persoană de vîrsta cuprinsă între 14-16 ani, care conţine semnele a două
infracţiuni, pentru una din care răspunderea survine de la vîrsta de 16 ani, iar pentru cealaltă infracţiune
de la 14, fapta se va califica în baza normei ce prevede tragerea la răspunderea penală de la vîrsta de 14
ani.

2. Persoana poate fi pedepsită pentru infracţiunea intenţionată în componenţa căreia intrau şi

caracteristici obiective care nu erau acţiunea(inacţiunea) sau urmarea imediată, numai dacă ea era
cunoscută de existenţa acestora. Ea poate fi pedepsită conform altei norme ce nu prevede aceasta
stipulaţie, dacă nici astfel de normă nu există atunci fapta infractorului nu este infracţiune.

3. Persoana care crede că fapta sa nu este infracţiune dar în realitate este contrariul, calificarea se va
face în baza normei ce incriminează fapta dată, deci eruarea de drept nu este o cauză ce înlătură
răspunderea penală.

4. Fapta ce de fapt a prejudiciat alt obiect decît asupra căruia a fost îndreptată intenţia infracţională se
va califica ca tentativă de infracţiune în dependenţă de îndreptarea intenţiei acestuia indiferent de
obiectele lezate, iar dacă a trebuit sau putea să prevadă vătămarea celorlalte obiecte, el va fi tras la
răspundere pentru cumul de infracţiuni
 5. Folosirea altor mijloace dar nu mai puţin eficiente (eroare în mijloace) la calificarea infracţiunii nu
influenţează.

6. Folosirea la săvîrşirea infracţiunii a unor mijloace ineficiente, în momentul de faţă, pe care vinovatul
le considera eficiente, se va califica ca tentativă la infracţiune în dependenţă de îndreptarea intenţiei
acestuia.

7. Folosirea la săvîrşirea infracţiunii a unor mijloace inapte, improprii a acelor mijloace care, în orice
condiţii, nu au aptitudinea de a produce rezultatul dorit.

De exemplu, folosirea pentru otrăvirea unei persoane a unei substanţe total inofensive, cum ar fi
laptele.

8. Fapta ce a cauzat prejudiciu altei persoane decît celei asupra căreia a fost îndreptată intenţia
infracţională din motive independente de voinţa făptuitorului se va califica ca cumul de infracţiuni:
tentativă la infracţiune în dependenţă de îndreptarea intenţiei şi infracţiunea din imprudenţă asupra
persoanei prejudiciate de fapt.

9. Fapta la săvîrşirea căreia vinovatul conştientizează existenţa circumstanţelor atenuante sau

agravante, care de fapt lipseau, presupune tentativa la infracţiunile cu circumstanţe agravante sau
infracţiunea consumată cu circumstanţe atenuante

Participaţia la infracţiune este una din cele mai periculoase forme de activitate infracţională, de aceia la
calificarea infracţiunii săvîrşite de mai multe persoane trebuie efectuată exact pentru ca fiecare
participant să răspundă personal pentru fapta săvîrşită. Pentru aceasta este nevoie de condus de
anumite reguli cum ar fi:

1. Fapta autorului ce execută şi actele complicelui, organizatorului, instigatorului absoarbe în sine

acţiunile celorlalte persoane.

2. Persoana participantă la săvîrşirea infracţiunii cu subiect special şi care nu are caracteristicile

ultimului, va răspunde doar pentru complicitate la această infracţiune

3. În cazul excesului de autor ultimul va răspunde pentru fapta săvîrşită, iar ceilalţi pentru acea parte a
acestia care se include în intenţia infracţională comună.

Ultimul set de reguli la calificarea infracţiunilor în limita unei singure componenţe de infracţiuni se
folosesc la calificarea legitimii apărări putative:

1. Cauzarea prejudiciului în cazul legitimii apărări putative nu atrage răspunderea dacă persoana nu a
prevăzut, nu trebuia şi nici nu putea să prevadă lipsa unui atac real şi nu a depăşit limitele legitimii
apărări.
2. Cauzarea prejudiciului în cazul legitimii apărări putative atrage răspunderea penală pentru
infracţiunea săvârşită dacă persoana nu a prevăzut, dar reieşind din circumstanţele săvîrşirii faptei,
trebuia sau putea să prevadă, că atacul real lipseşte.