UNIVERSITATEA DE STAT ”ALECU RUSSO” DIN BĂLȚI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE

CATEDRA DE DREPT

REFERAT

LA CRIMINOLOGIE

Tema:Caracteristica și analiza criminologică a

criminalității minorilor în Republica Moldova

EXECUTOR:Studenta/ul grupei
DR21R,
BOTNARU Olga

PROFESOR:FAIGHER
Anatolie,

dr., conf. univ.

CUPRINS:
1. Întroducere
2. Ce este Criminalitatea.
3. Trăsăturile individuale a personalităţii infractorului minor
4. Tragerea la răspundere a minorilor care au săvîrșit infracțiuni.
5. Analiza comiterii infracțiunilor 2016-2018/2019-2021
6. Cauzele care au dus la săvîrșirea infracțiunilor de către minori.
7. Influența altor persoane asupra minorilor de a săvîrși o
infracțiune .
8. Privarea de libertate a unui minor pentru săvîrșirea unei
infracțiuni.
9. Condamnarea.
10. Concluzii și recomandări.
11. Bibliogarafie.
 Criminalitatea este unul din elementele principale ale obiectului criminologiei
ca știință, fără studierea căreia nu este posibilă elucidarea altor probleme
criminologice referitoare la determinantele criminalității, organizarea procesului de
combatere a acesteia.
Conceptul de criminalitate este un concept multidimensional, astfel el
cunoscând abordări diferite în literatura de specialitate. Conform Dicţionarului
explicativ al limbii române, prin noţiunea de „criminalitate” se înţelege săvârşirea
de crime; totalitatea infracţiunilor săvârşite pe un teritoriu, într-o anumită perioadă.
În criminologie un rol deosebit se atribuie cercetării formelor criminalităţii iar
printre formele criminalității putem evidenția formele criminalității după făptuitor.
Făptuitor, într-o accepțiune mai simplă, ar fi cel ce a comis actul criminal. În
doctrina penală se folosește atât noțiunea de infractor, cât și de făptuitor pentru a
desemna o persoană care a săvârșit fapta prevăzută de legea penală. Putem observa
că în actualul CP RM subiectul infracțiunii apare și sub denumirea de infractor
(alin. 2 art. 1 CP RM), și sub denumirea de făptuitor (art. 19, alin. 1 art. 26, art. 27
CP RM etc.).
Prin infractor, din punctul de vedere al dreptului penal, înțelegem subiectul
infracțiunii: (activ), care în vizorul actualei legislaţii penale poate fi persoana fizică
sau persoana juridică. Prin infractor, din punctul de vedere al criminologiei,
înțelegem doar persoana fizică. Din punct de vedere criminologic, infractorul, ca
ființă socială, este privit mult mai complex, analizându-se condiționările
biopsihosociale, care îl determină să comită fapte sancționate de legea penală.
Personalitatea infractorului se reduce în dreptul penal la noțiunea subiectului
infracțiunii, care se caracterizează prin semne cum ar fi: vârsta și responsabilitatea.
După hotarele dreptului penal rămân particularitățile morale, sociale și psihologice
ale infractorului. Anume aceste caracteristici și sunt cercetate de criminologie.
Criminalitatea este o totalitate de crime individuale, iar fiecare crimă în parte
este comisă de un om (sau mai mulți oameni). Orice crimă atrage o pedeapsă, care
este aplicată făptuitorului. În acest sens criminalitatea nu poate fi cercetată în afara
oamenilor care au cauzat-o și față de care se vor aplica pedepse, ce urmează a fi
executate. Acești oameni alcătuiesc așa numita populație penală asupra căreia își
concentrează eforturile forțele statului (poliția, procuratura, justiția etc.). Criminalii
sunt cei care joacă rolul principal în existența criminalității, influențând starea,
structura și dinamica ei. Printre formele criminalității după făptuitor putem
evidenția:
 formele criminalității după genul făptuitorului;
 formele criminalității după vârsta făptuitorului.
În studiile și cercetările criminologice se deosebesc mai multe forme după
vârsta făptuitorilor și anume: 1. copilăria (0-12 de ani); 2. adolescența (12-22 de
ani); 3. tinerețea (22-35 de ani); 4. vârsta adultă (35-60/65 de ani); 5. vârsta a treia
(oamenii vârstnici) (peste 60/65 de ani). Copilăria și o bună parte a adolescenței, în
criminologie sunt definite drept criminalitatea minorilor. Astfel, prin criminalitatea
minorilor înțelegem totalitatea crimelor săvârșite de persoanele (băieți și fete) care
n-au împlinit vârsta de 18 ani.
Criminalitatea minorilor sau delincvenţa juvenilă? Ultimul termen, intrat în uz
în ultimele decenii, provine de la cel francez - "delinquance juvenile", desemnînd
devierile de la norma socială şi penală, săvîrşite de minorii pînă la 18 ani şi
sancţionate penal. De fapt, în franceză noţiunea de "delincvenţă" se referă la
"ansamblul de infracţiuni comise într-un anumit timp şi spaţiu", fiind utilizat de
rînd cu cel de "criminalitate". Pentru criminologie, prezintă un interes deosebit
infracţiunile comise de minori, respectiv - criminalitatea minorilor sau delincvenţa
juvenilă, a cărei periculozitate socială este crescută şi a cărei profilaxie trebuie să
stea în centrul politicii penale a fiecărui stat.
Una din trăsăturile individuale a personalităţii infractorului minor este vîrsta.
În conformitate cu legislaţia penală în vigoare pentru Republica Moldova
distingem cîteva categorii de minori:
- pînă la vîrsta de 14 ani - minori care nu sunt responsabili, chiar dacă comit
infracţiuni;
- între 14-16 ani - responsabilitatea juridică este limitată, prevăzută doar
pentru o categorie anumită de infracţiuni;
 - între 16-18 ani - minorii răspund în faţa legii, dar în cazul unor infracţiuni
care nu prezintă pericol social însemnat pedeapsa penală poate să nu fie aplicată.
Art. 53 CP al RM prevede că "persoana care a săvîrşit o faptă ce conţine semnele
componenţei de infracţiune poate fi liberată de răspundere penală … în cazurile: a)
minorilor..."
Deosebit de importantă pentru criminologie este categoria minorilor pînă la
vîrsta de 14 ani, adică a copiilor. Astfel, minorii din prima categorie (sub 14 ani)
nu răspund penal, adică nu pot fi făcuți responsabili, considerându-se că nu au
capacitatea deplină de a face deosebire între bine și rău sau de a conștientiza
gravitatea faptei comise. Acesta este motivul că copiii din această categorie sunt
considerați copii în dificultate iar măsurile care se iau în cazul lor sunt exclusiv de
natura asistenței sociale.
Minorii din categoria a 2-a (14-16 ani) răspund penal într-un mod diferențiat.
Minorul care are vârsta între 14-16 ani poartă răspundere penală numai pentru
săvârșirea infracțiunilor indicate expres în art. 21 alin.(2) Cod penal și anume:
art.145, 147, 151, 152 alin.(2), art.164, 166 alin.(2) și (3), art.171, 172, 175, 186-
188, 189 alin.(2), (3) și (4), art.190 alin.(2) și (3), art.192 alin. 2), art.195, 12 196
alin.(4), art.197 alin.(2), art.212 alin.(3), art.217 alin.(4) lit. b), art.217/1 alin.(3) și
alin.(4) lit. b) și d), art.217/3 alin.(3) lit. a) și b), art.217/4, art.217/6 alin.(2),
art.260, 268, 270, 271, 273 alin.(2) și (3), art.275, 280, 281, 283-286, 287 alin.(2)
și (3), art.288 alin.(2), art.290 alin.(2), art.292 alin.(2), art.305, 317 alin.(2), art.342
Minorii cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani răspund penal numai dacă, se
dovedește că au fost în stare de responsabilitate în momentul săvârșirii faptei. În
cazul când se constată că minorul suferă de debilitate mintală, care nu este legată
de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe deplin
conștient de săvârșirea actului. Responsabilitatea constă în capacitatea autorului de
a-și da seama de faptele sale și de consecințele pe care le produce săvârșirea lor,
350.
În cazul săvârșirii unei infracțiuni, toți minorii care răspund penal cad sub
incidența legii penale, adică sunt sancționați dar în mod diferit față de adulți.
Minorilor care au comis fapte penale li se pot aplica măsuri educative și pedepse.
Acestea din urmă se aplică numai în cazul în care se consideră că măsurile
educative nu sunt suficiente pentru îndreptarea minorului. Sancțiunile se stabilesc
de către instanța de judecată, în principal după vârsta și gravitatea faptei la care,
pentru individualizarea pedepsei, trebuie să se mai țină cont de o serie de factori:
gradul de pericol social al faptei, starea fizică și dezvoltarea intelectuală a
minorului, dacă a mai săvârșit alte fapte, situația sa familială și orice alte date
privind minorul și posibilitățile lui de îndreptare. Minorul care a împlinit vârsta de
16 ani răspunde penal. Față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură
educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancțiunii se ține seama de
gradul de pericol social al faptei, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și
morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de
orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. Pedeapsa se
aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă
pentru îndreptarea minorului.
În conformitate cu prevederile art. 54 Cod Penal, persoana în vârstă de până la
18 ani care a săvârșit pentru prima dată o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă
poate fi liberată de răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii
penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii
penale. Liberarea de răspundere penală și aplicarea măsurilor de constrângere față
de minori se promovează când se dovedește că:
● infracțiunea prezintă un pericol social redus;
● corijarea infractorului este posibilă prin aplicarea măsurilor educative;
● aplicarea măsurii educative asigură preîntâmpinarea săvârșirii noilor
infracțiuni.
De aici devine evidentă legătura inseparabilă între aprecierea importanței
material-juridice a circumstanțelor ce caracterizează infracțiunea și calificarea
acesteia pentru individualizarea răspunderii penale.
Persoanelor liberate de răspundere penală, li se pot aplica următoarele măsuri
de constrângere cu caracter educativ, prevăzute la art.104 din Codul Penal: a)
avertismentul; b) încredințarea minorului pentru supraveghere părinților,
persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat; c) obligarea
minorului să repare daunele cauzate. La aplicarea acestei măsuri se ia în
considerare starea materială a minorului; d) obligarea minorului de a urma un curs
de tratament medical de reabilitare psihologică; e) internarea minorului, de către
instanța de judecată, într-o instituție specială de învățământ și de reeducare sau
într-o instituție curativă și de reeducare.
În cazul în care fapta nu prezintă un pericol social grav sau făptuitorul minor
la momentul desfășurării urmăririi penale nu mai este social periculos și a săvârșit
o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă pentru prima dată (art.55 C.P.) procurorul
hotărăște din oficiu sau la propunerea ofițerului de urmărire penală liberarea de
răspundere penală, cu tragerea la răspundere administrativă.
Pedepsele ce se pot aplica minorului sunt conform art. 62 din Codul penal:
● amendă;
● munca neremunerată în folosul comunității;
● închisoare;
● detențiunea pe viață nu poate fi aplicată minorilor.
La stabilirea pedepsei închisorii pentru persoana care, la data săvârșirii
infracțiunii, nu a atins vârsta de 18 ani, termenul închisorii se stabilește din
maximul pedepsei, prevăzute de legea penală pentru infracțiunea săvârșită, reduse
la jumătate. Pentru săvârșirea unei infracțiuni ușoare sau mai puțin grave, pedeapsa
se aplică minorului numai dacă se apreciază că luarea măsurii cu caracter educativ
nu este suficientă pentru corectarea minorului.
Persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoare în
penitenciare pentru minori, ținându-se cont de personalitatea condamnatului,
antecedentele penale și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite. La stabilirea
pedepsei definitive în caz de concurs de infracțiuni, pedeapsa închisorii nu poate
depăși 12 ani și 6 luni pentru minori, iar în caz de cumul de sentințe - 15 ani pentru
minori.
 Delincvenţa juvenilă capătă la etapa actuală în Republica Moldova proporţii
îngrijorătoare. Spre exemplu, în 1990 din totalul infracţiunilor descoperite, 16,2%
au fost comise de către minori sau cu participarea acestora. În Republica Moldova
criminalitatea minorilor a crescut de la 2.204 de infracţiuni în 1992 pînă la 2.684 în
2001, adică cu 480 de crime sau cu 22%. Vîrsta delincvenţilor, reţinuţi pentru
comiterea de infracţiuni, este de la 14 la 17 ani. Este perioada în care ei ar trebui să
fie şcolarizaţi sau încadraţi în cîmpul muncii. Dar numai 315 din delincvenţi
învaţă, 1.614 nefiind şcolarizaţi sau încadraţi în cîmpul muncii. Pe parcursul
ultimului deceniu în Republica Moldova s-au produs schimbări esenţiale în sfera
economică, politică şi socială, fapt care a influenţat simţitor starea criminogenă în
rîndul minorilor, cu apariţia a noi aspecte şi tendinţe.
În anul 2017, de către minori sau cu participarea acestora au fost comise 2,2%
din total infracţiuni înregistrate. Comparativ cu anul 2016 se remarcă o reducere cu
15,2% a infracţiunilor săvârşite de minori, în special a infracţiunilor privind viaţa
sexuală şi contra patrimoniului. La 100 mii copii în vârstă de până la 18 ani revin
circa 117 infracţiuni comise de minori, comparativ cu 163 în anul 2013. Cel mai
mare nivel al ratei infracţionalităţii juvenile din ultimii 5 ani s-a înregistrat în anul
2014. Minorii cel mai frecvent sunt implicaţi în săvârşirea furturilor, cu o pondere
de 69,8%, după care urmează jafurile – 6,8% şi huliganismul – 3,5%. pondere de
64,9%, după care urmează jafurile –7,8% şi huliganismul – 3,7%.
Potrivit Inspectoratului Naţional de Securitate Publică, în 2021, minorii au
fost implicaţi în 1069 de infracţiuni contravenţionale  şi 422 de infracţiuni penale,
dintre care 3 omoruri. Statistica arată că minorii au comis cu 23% mai multe
infracţiuni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
DINAMICA CRIMINALITĂŢII JUVENILE, ianuarie- iulie 2021
2018      356 infracţiuni
2019      374 infracţiuni
2020      342 infracţiuni
2021      422 infracţiuni
Sursa: INSP
 În total, de la începutul anului 2021, 636 de minori au participat la comiterea
de infracţiuni penale. Dintre care 595 băieţi şi 41 de fete. Majoritatea au între 13 şi
17 ani.  55% dintre minorii implicaţi în infracţiuni sunt din mediul urban şi 45 din
mediul rural.
MINORI CE AU COMIS INFRACŢIUNI – REGIUNI , SEX
286 minori – mediu rural
350 minori – mediu urban
595   - băieţi  
41    - fete
Sursa: INSP
Cei mai mulţi dintre minorii implicaţi în infracţiuni fac parte din familii complete.

2011
620
infracțiuni

2010 2012
Virsta
517 707
infracțiuni 14-15 ani infracțiuni

2014
612
infracșiuni
 Printre factorii care facilitează şi stimulează comiterea crimelor de către
minori pot fi menţionate:
- decalajul substanţial între oferta de produse alimentare, îmbrăcăminte,
servicii necesare minorilor şi posibilităţile reduse de cumpărare datorită crizei
economice generale care a dus la pauperizarea multor familii;
- imposibilitatea încadrării în cîmpul muncii pentru obţinerea unui venit licit,
satisfăcător şi constant;
- şcolarizarea redusă; - accesul relativ uşor la alcool şi stupefiante. Fiecare al
şaptelea minor a săvîrşit infracţiunea în stare de ebrietate; creşte şi implicaţia
minorilor la traficul şi distribuirea drogurilor, care sunt desfăcute în locurile de
concentrare în masă a tineretului: la cluburi de noapte, în şcoli, colegii, instituţii
superioare de învăţămînt. Numărul minorilor narcomani s-a mărit de 3 ori,
comparativ cu anul 1991;4 - nivelul scăzut al activităţii organelor abilitate cu
combaterea criminalităţii minorilor; - influenţa negativă asupra formării
personalităţii minorilor a propagandei informaţionale la TV şi în mass-media a
scenelor sadice, pornografice, pline de cruzime etc.

Conflicte in familie,venituri
reduse,conditii proaste de
trai ,violență,abuz de
alcool,dizabilitate.Plecarea
peste hotare a unuia sau
ambilor părinți.
In R.Moldova factorii de
risc în școli sint lipsa
resurselor din școli și
incapacitatea satisfacerii
necesităților
elevilor.Hărțuirea din partea
colegilor mai mari.
Lipsa unor activități
accesibile,ajustate vîrstei și
captivante a copiilor din
familii vulnerabile și
problematice.

Factorii ce duc la
săvîrșirea
infracțiunilor de
către minori
 Minorii, în special adolescenţii încearcă să se smulgă din mediul familial, să se
elibereze de influenţa celor maturi, tind spre independenţă. Este unanim recunoscut
că familia are importanţă cu totul deosebită, nu numai pentru buna funcţionare a
mecanismului social în ansamblu, dar şi pentru desfăşurarea cu succes a procesului
de formare şi socializare a fiecărui individ. Din acest motiv o influenţă negativă o
pot avea neglijența, în mediul familial, cum ar fi: cazurile de dezorganizare a
familiei (ca urmare a divorţului, a deceselor, a plecării la muncă peste hotare etc.),
exemplele negative oferite de către unii părinţi, lipsa afecţiunii reciproce dintre
părinţi sau părinţi şi copii – aşa-numitul abandon moral -, jocurile de noroc,
parazitismul, neînţelegerile (certuri, scandaluri, bătăi etc.) şi în general, orice formă
de manifestare a lipsei de respect faţă de legi sau faţă de alte norme de conduită,
utilizarea unor metode de educaţie greşite (indiferenţa, indulgenţa sau severitatea
exagerate, inocularea unor concepţii greşite de viaţă etc.), lipsa de măsură sau,
dimpotrivă, ignorarea trebuinţelor materiale şi spirituale fireşti ale copiilor,
neurmărirea permanentă şi cu competenţă a rezultatelor activităţii şcolare,
neorganizarea sau organizarea greşită a timpului liber, lipsa de supraveghere în
general etc.

Încercînd să stabilim portretul „psihologic” al minorului şi tendinţele acestuia

am evidenţia: înclinaţia spre agresivitate; ostilitatea faţă de normele împărtăşite în
societate; instabilitate afectivă; inadaptare socială; sentiment de incertitudine;
dezechilibru sufletesc etc.

Printre tendinţele comportamentale se înscriu reacţiile de:

- lipsa de atenţie din partea adulţilor, sau invers, de interdicţiile abuzive, care
pot provoca o stare de înstrăinare, tendinţa de a părăsi domiciliul, vagabondajul
etc.;
 - imitare a unei persoane concrete, sau a unui erou dintr-o anumită operă,
lucru care duce la influenţa unor persoane cu comportamente antisociale asupra
minorilor;

- negare a modelului propus de adulţi;

- aderare la grupuri de minori,etc.

În literatura de specialitate există mai multe curente şi teorii bio-psiho-sociale,

care încearcă să explice conduita delincventă a minorilor prin:

1) influenţa factorului familial, a climatului din familie, mai ales a atitudinii

părinţilor faţă de minori. Se susţine că familiile dezorganizate, cu un singur părinte
etc. sunt neapărat criminogene, ducînd la preluarea modelului delincvent de către
minor. Conform statisticilor, circa 80% din delincvenţi provin din familii
dezorganizate sau incomplete. Desigur, delincvenţii pot proveni şi din familii bine
asigurate, cu ambii părinţi;

2) condiţiile economice sau materiale rele;

3) contribuţia mijloacelor mass-media la comportarea criminogenă a

minorilor. Se pune accentul pe tendinţa minorilor de a imita un comportament
considerat matur, curajos: fumatul, consumul de alcool etc.;

4) deficitul de maturizare, unde minorul se află în conflict cu cerinţele unui

anumit sistem valorico-normativ, inclusiv şi normele juridice.

Însă nici una din teorii nu poate să definească printr-un singur factor, pe care
îl promovează, comportamentul infracţional al minorului.

Referitor la calităţile personale ale infractorilor minori, putem spune că există

o serie de trăsături caracteristice, care deşi sunt specifice tuturor minorilor, totuşi
nu totdeauna domină în motivarea comportării infracţionale. În condiţii concrete
ele pot doar să intensifice influenţa negativă sau să atenueze apariţia situaţiei
criminogene. Drept exemplu pot servi aşa particularităţi dependente de vîrstă
precum sunt experienţa de viaţă (sau lipsa acesteia), formarea nedesăvîrşită a
directivelor sociale, tendinţa spre grupările neformale, cît şi dorinţa de a demonstra
independenţa sa.

Minorul ar putea săvîrși o infracțiune singur sau sub influența unei persoane
adulte,care cunoaște legea și mizînd pe vîrsta minorului speră să nu fie
pedepsit,deoarece nu are vîrsta pentru răspundere penală sau i se aplica o pedeapsă
mai blîndă.Însă aceste pot fi pedepsite în baza art.208 CP al RM:

Atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvîrşirea

unor fapte imorale (1) Atragerea minorilor la activitatea criminală sau instigarea
lor la săvîrşirea infracţiunilor, precum şi determinarea minorilor la săvîrşirea
unor fapte imorale (cerşetorie, jocuri de noroc, desfrîu), săvîrşite de o persoană
care a atins vîrsta de 18 ani, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 550 la 850
unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150
la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 5 ani. (2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite de
părinţi sau de alţi ocrotitori legali ai copilului, precum şi de pedagogii acestuia se
pedepsesc cu amendă în mărime de la 650 la 1050 unităţi convenţionale sau cu
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu
închisoare de pînă la 6 ani. (3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite: a)
cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei; b) prin atragerea minorilor
într-un grup criminal organizat sau într-o organizaţie criminală, c) prin atragerea
minorului la săvîrşirea unei infracţiuni cu caracter terorist, se pedepsesc cu
închisoare de la 3 la 7 ani.

Pe parcursul perioadei 2017 – 2021 au fost înregistrate 196 cauze penale

calificate conform art. 208 Cod penal. Cele mai multe infracțiuni de atragere a
minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvîrșirea unor fapte
imorale au fost înregistrate în anul 2020 – 50 cazuri, cu 14 cauze penale mai multe
față de anul 2019. În anul 2021 a fost înregistrat un număr mai mic de cauze penale
calificate ca atragere a minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la
săvîrșirea unor fapte imorale, în scădere cu 15 dosare față de 2020, trend-ul este
unul descrescător fiind pornite în total 35 cauze penale. În anul 2021 se atestă
descreșterea numărului de cazuri față de anul 2020 cu -28%.

Din punct de vedere al locului săvârșirii infracțiunii, în perioada anilor 2017 –

2021, cele mai multe au fost săvârșite în sat (comună) – 116 sau 59,2% și oraș -
centru raional – 28 sau 14,3%.

Efectuând analiza numărului de cazuri de atragere a minorilor la activitate

criminală sau determinarea lor la săvîrșirea unor fapte imorale săvârșite, din punct
de vedere teritorial, pentru perioada 2017 - 2021, a fost posibil de evidențiat
unitățile administrativ – teritorială unde în anul 2021 au fost înregistrate ca
săvârșite cele mai multe infracțiuni conform art.208 CP față de perioada analogică
a anilor precedenți :

 Basarabeasca

 Botanica

 Briceni

 Buiucani

 Călărași

 Cimișlia

 Dondușeni

 Drochia

 Rîăcani

 Soroca etc.

Majoritatea infracțiunilor de atragere a minorilor la activitate criminală

sau determinarea lor la săvîrșirea unor fapte imorale, au fost comise noaptea în
intervalul orelor 24:00 și 06:00 – 61 sau 31,4 %. Deasemenea în 50 de cazuri
sau circa 25,5% nu a fost stabilit intervalul orelor de comitere a infracțiunii.
 Pe parcursul perioadei analizate (2017 – 2021) au fost înregistrate 196
cauze penale calificate conform art. 208 Cod penal, privind „ Infracțiunile de
atragere a minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvîrșirea
unor fapte imorale”, comparativ cu anul 2021 în anul 2020 au fost înregistrate
15 cazuri mai mult, trendul fiind unul descrescător, fiind înregistrată o scădere
cu -28%. . Cele mai multe infracțiuni prevăzute de art.208 Cod penal au fost
calificate conform alin.(1) – 176 cauze sau 89,8%. În anul 2021 a crescut
numărul infracțiunilor de atragere a minorilor la activitate criminală sau
determinarea lor la săvîrșirea unor fapte imorale săvârșite conform alin.(2):
„aceleaşi acţiuni săvîrşite de părinţi sau de alţi ocrotitori legali ai copilului,
precum şi de pedagogii acestuia”, fiind înregistrat număr de cauze penale mai
mare față de anul 2020.

Din punct de vedere al locului săvârșirii infracțiunii, în perioada 2017 –

2021, cele mai multe infracțiuni prevăzute de art.208 Cod penal, au fost
înregistrate în r-l Anenii-Noi – 20 sau 10%. Top - 10 unitățile administrativ –
teritoriale este următorul:

- Anenii-Noi - Bălți - Căușeni - Hîncești - Ialoveni - Călărași - Glodeni -

Edineț - Ungheni - Soroca.

Pe parcursul perioadei cuprinse între 2017 – 2021, au fost înregistrate 245

victime, cele mai multe fiind persoane mature de sex masculin (băieți) – circa
90%. Trend-ul este unul descrescător începând cu anul 2018-2019, numărul
victimelor fiind în continuă descreștere cu cca -19%, ulterior se constată o
creștere a numărului de victime în perioada 2020 cu cca 14%, iar pentru anul
2021 în descreștere cu cca -21%. În săvârșirea infracțiunilor de atragere a
minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvîrșirea unor fapte
imorale au fost aplicate modalități de operare ca:

- „atragere la activitate criminală”,

- „instigare la săvîrșirea infracțiunilor”,

 - „determinarea la săvîrșirea unor fapte imorale”.

Din numărul total de persoane bănuite circa 90% sunt bărbați și doar 9%
sunt femei.

Vârsta persoanelor bănuite atestă că circa 54% din persoane au vârsta

cuprinsă între 18-25 ani.

Privarea de libertate constituie în sine una dintre cele mai crude ingerințe
în

drepturile inerente ființei umane și este posibilă doar în circumstanțe

prevăzute deLege și reglementate în cel mai previzibil și explicit mod. Privarea
de libertate, de fiecre dată presupune un raport echilibrat între competențele
autorităților și drepturile și libertățile individului.

Atunci când s-a decis că privarea de liberate a unui minor este absolut
necesară,aceasta trebuie să urmărească scopul de reeducare și reintegrare în
societate. Durata sancțiunii trebuie să fie stabilită de o autoritate
judecătorească, fără a elimina posibilitatea scurtării pedepsei.

Prin urmare, dacă toate persoanele private de libertate sunt vulnerabile

prin faptul dependenței sale de puterea statului, atunci copiii constituie unul
dintre cele mai vulnerabile grupuri de deținuți, datorită vârstei, gradului de
maturitate și efectelordăunătoare pe termen lung ale detenției asupra bunăstării
și dezvoltării lor. Copiii au o dezvoltare fizică și emoțională diferită de adulți și
au nevoi specifice și necesită o protecție specială. În aceste condiții, chiar dacă
minorul a ajuns să se dețină în penitenciare ”este necesar a întreprinde toate
măsurile pentru a minimaliza elemntele de constrîngere/limitare a vieții și a
diversifica maximal posibilitățile de instruire și dezvoltare a personalității.

Prin urmare, dacă toate persoanele private de libertate sunt vulnerabile

prin faptul dependenței sale de puterea statului, atunci copiii constituie unul
dintre cele mai vulnerabile grupuri de deținuți, datorită vârstei, gradului de
maturitate și efectelor dăunătoare pe termen lung ale detenției asupra bunăstării
și dezvoltării lor. Copiii au o dezvoltare fizică și emoțională diferită de adulți și
au nevoi specifice și necesită o protecție specială. În aceste condiții, chiar dacă
minorul a ajuns să se dețină în penitenciare ”este necesar a întreprinde toate
măsurile pentru a minimaliza elemntele de constrîngere/limitare a vieții și a
diversifica maximal posibilitățile de instruire și dezvoltare a personalității.

Detenția are un efect negativ asupra copiilor, atât pentru că restricționează

libertatea lor de mișcare, dar și pentru că interferează cu o serie de drepturi ale
acestora și îndeplinește rar nevoile specifice ale copiilor în materie de
reintegrare prin activități educaționale, sportive, de agrement și profesionale.

În unele cazuri, copiii privați de libertate nu mențin un contact regulat cu

rudele și prietenii lor, fie pentru că sunt privați de orice contact în calitate de
pedeapsă, fie că sunt plasați în instituții de detenție departe de casele și rudele
lor. Locația instituțiilor de detenție afectează nu doar posibilitatea de a fi
vizitați, ci și reintegrarea lor în comunitate. Se pare că în Republica Moldova
distanța pînă la locul de executare a pedepsei, dar și a măsurii preventive -
arestul de către minori capătă o abordare specială, or la nivel de politici s-a luat
decizia a asigura detenția minorilor,centralizat, în centrul de detenție pentru
minori și tineri situat în com. Goian. Distanța de cca 250 km de la Nord-ul și
cca 200 km de al Sud-ul țării, în cumul cu bugetul limitat al familiei poate
deveni un real impediment pentru procesul de resocializare sau comunicare cu
familia.

În conformitate cu prevederile articolului 65 din CPP condamnată se

consideră persoana în privința cărei există o sentință judecătorească definitivă
de condamnare.Pentru a facilita sarcina judecătorului, legiuitorul a venit cu
reglementări speciale în partea ce ține de aplicarea pedepsei minorilor. Așa la
stabilirea pedepsei închisorii pentru persoana care, la data săvîrşirii infracţiunii,
nu a atins vîrsta de 18 ani, termenul închisorii se stabileşte din maximul
pedepsei, prevăzute de legea penală pentru infracţiunea săvîrşită, reduse la
jumătate.
 La stabilirea pedepsei definitive în caz de concurs de infracţiuni, pedeapsa
închisorii nu poate depăşi 25 de ani pentru adulţi, 20 de ani pentru persoanele
care au atins vîrsta de 18 ani, dar nu au atins vîrsta de 21 de ani, şi 12 ani şi 6
luni pentru minori,iar în caz de cumul de sentinţe - de 30 ani pentru adulţi, 25
de ani pentru persoanele care au atins vîrsta de 18 ani, dar nu au atins vîrsta de
21 de ani, şi 15 ani pentru minori.

Totodată, în privința minorilor este interzis a se aplica pedeapsa cu

detențiunea pe viață , iar minoratul este apreciat ca circumstanță excepțională,
care în aspect procesual poate face posibilă aplicarea unei pedepse sub limita
prevăzută de lege.

În perioada aflării în detenție, condamnatului îi sunt garantat un șir de

drepturi:

a) dreptul de a fi informat de instituţia sau organul care asigură executarea

pedepsei,în limba pe care o înţelege, despre drepturile şi obligaţiile sale, modul
şi condiţiile de executare a pedepsei, precum şi despre modificarea modului şi
condiţiilor de executare a pedepsei;

b) dreptul la apărarea şi respectarea de către instituţia sau organul care

asigură executarea pedepsei a demnităţii, drepturilor şi libertăţilor pe care le
are, inclusiv de a nu fi supus la tortură şi nici la pedepse sau tratamente cu
cruzime, inumane sau degradante, precum şi, indiferent de consimţămîntul său,
unei experienţe medicale sau ştiinţifice care îi pune în pericol viaţa sau
sănătatea, beneficiind, după caz, de măsuri de protecţie din partea statului

c) dreptul de a adresa petiţii (cereri, reclamaţii, propuneri, sesizări)

administraţiei instituţiei ori organului care asigură executarea pedepsei sau
organelor ierarhic superioare, instanţei de judecată, procuraturii, autorităţilor
administraţiei publice centrale şi locale, asociaţiilor obşteşti, altor instituţii şi
organizaţii, inclusiv internaţionale;
 d) dreptul la ocrotirea sănătăţii şi la asistenţă medicală în conformitate cu
legislaţia în vigoare, dreptul la asigurare socială, inclusiv la pensie;

e) dreptul la educație/instruire/formare profesională etc

Studiul a constatat că la nivel de comunitate există o serie de factori de risc

care contribuie la fenomenul delincvenței juvenile, care includ: lipsa unor activități
accesibile, adecvate și atractive; insuficiența resurselor în școli; lipsa susținerii
familiei din partea serviciilor de protecție a copilului, sărăcia și discriminarea
anumitor grupuri de copii (rromi, copii adoptați, copii cu cerințe educaționale
speciale). Factorii de risc identificați, care cauzează delincvența juvenilă, inclusiv
cei legați de mediul familial, sunt: lipsa grijii adecvate sau neglijența; abuzul de
alcool din partea părinților; violență și abuz; sărăcie; dizabilitate sau probleme
legate de sănătate; abilități parentale reduse; șomaj; și migrație. La nivel
individual, copiii expuși riscurilor de a comite infracțiuni deseori au suferit de pe
urma abuzului și/sau a neglijării, problemelor de sănătate, dizabilității, problemelor
de sănătate mintală, experiențelor de pierdere a unei persoane apropiate sau a
abandonului. Acești copii deseori erau absenți de la școală, făceau abuz de alcool
sau droguri sau se asociau grupurilor de persoane care aveau o influență negativă
asupra lor. Am mai constatat că majoritatea copiilor au deseori nevoie de servicii
care să satisfacă necesitățile lor de bază, precum este hrana, îmbrăcămintea și
adăpostul. Familiile au nevoie de susținere pentru a accesa suport financiar pentru
care sunt eligibile, precum și anumite forme de suport material. De asemenea,
trebuie diversificat numărul serviciilor de îngrijire alternativă pentru copiii expuși
riscurilor de a comite infracțiuni, care nu pot fi îngrijiți acasă sau care sunt lipsiți
de grijă părintească.Echipele multidisciplinare recent create sunt capabile să
îmbunătățească procesele de identificare și direcționare și, din cele spuse, au reușit
deja să o facă în unele cazuri.

Un sistem puternic și eficient de protecție a copilului este probabil cel mai

important serviciu de prevenire: eforturile continue de dezvoltare și consolidare a
sistemului de protecție a copilului din Republica Moldova trebuie să fie o prioritate
în cadrul oricăror inițiative de creare a serviciilor de prevenire.

 Continuarea oferirii pentru practicieni a oportunităților de consolidare a

capacităților în procesul identificării și direcționării copiilor expuși riscului de abuz
sau neglijare;

Continuarea dezvoltării capacității angajaților implicați în acordarea

suportului psihologic și a consilierii pentru copii și familii; 

Continuarea consolidării opțiunilor de îngrijire alternativă, inclusiv centre de

plasament temporar și (în special) a opțiunilor pe termen lung de îngrijire, precum
este asistența parentală profesionistă și adopția.

În final, este nevoie de o coordonare între o serie de profesioniști și autorități

relevante pentru prestarea serviciilor de prevenire.

Guvernul ar trebui să examineze posibilitatea elaborării unei strategii și a

unui plan de acțiuni privind prevenirea delincvenței juvenile, care ar putea stabili și
coordona activități dintre actorii publici și neguvernamentali.
 Bibliografie:

1. Botnaru Stela, Prezentare comparativă privind procedura în cauzele cu

infractori minori în dreptul procesual-penal al României şi dreptul procesual-
penal al RM, în Probleme actuale privind infracţionalitatea, anuar ştiinţific al
Academiei de Poliţie “Ştefan cel Mare”, ed. 1, Chişinău, 2000.

2. Lupan Ştefan, Delincvenţa sub aspectul cercetărilor interdisciplinare, în

Delincvenţa juvenilă: prevenţie şi recuperare, Chişinău, 2002

3. Moraru Anton, Sancţiunile penale aplicate copiilor în condiţiile sistemului

totalitar, în Delincvenţa juvenilă: prevenţie şi recuperare, Chişinău, 2002.

4. Copii în conflict cu legea.UNICEF

5. TVR Moldova.md

6. Codul penal al RM

7. Revista Naționala de drept NR.7 /2016

8. . Ciobanu I. Factorii ereditari (antropologici) ai criminalităţii. În: Revista

Naţională de Drept, 2006, nr. 6/15.

9. Gladchi Gh. Criminologie generală. Chișinău.

10. Pașca, D. Infractorul minor și reintegrarea sa în comunitate. Tg. Mureș:

Ardealul, 2005

11. Nota informativă de la Direcția analiză informațiilor IGP.