Delicvența juvenilă

Din perspectivă juridică, comportamentul delicventului este caracterizat de următoarele trăsături:

- caracterul ilicit - acțiunea ilegală prin care sunt lezate valori și relații sociale;
- vinovăția - acțiunea faptuitorului săvârșită în mod conștient, deliberat și responsabil, astfel
având de-a face cu o cu o persoană cu răspundere penală;
- incriminarea - fapta comisă incriminată și sancționată de legea penală.

Fapta săvârșită în aceste condiții de către o persoană responsabilă va fi incriminată de legea penală.
Per a contrario, lipsa uneia dintre aceste condiții va duce la inexistența delictului. Mai mult, aceste
trăsături stau la baza calculării gradului de periculozitate al criminalității faptei.

Delicventa juvenilă poate fi conturată prin următoarele 2 principii: vârsta majoratului penal și
sistemul de sancțiuni și tratament aplicat minorilor delicvenți.

Răspunderea penală a minorilor este reglementată de codul penal român în art. 113, conform
căruia:

Alin. 1 ”Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.”

Există prezumție absolută în ceea ce constă lipsa discernământului, astfel că minorii aflați sub vârsta
de 14 ani nu răspund penal prin prisma faptului că aceștia nu dispun de capacitatea intelectivă,
afectivă și volitivă de a percepe realitatea și, mai mult, fapta ilicită și consecințele acesteia.

Art.50 NCP prevede că: ”Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de un
minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal”. De
unde reiese faptul că minorul cu vârsta peste 14 ani dar care nu a împlinit încă 16 ani și care a
săvârșit fapta fără discernământ nu răspunde penal, cu alte cuvinte, lipsa discernământului îl lipsește
pe minor de răspundere penală.

Alin. 2: ”Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal, numai dacă se dovedeşte că a
săvârşit fapta cu discernământ”.

În urma unei expertize medico-psihiatrice se stabilește dacă minorul cu vârsta cuprinsă între 14 și 16
ani a comis fapta cu discernământ, existând, așadar, o prezumție relativă privitor la existența
discernământului. Minorii care au vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani, dar care au acționat cu lipsă de
discernământ nu răspund penal, deoarece se consideră că nu și-au însușit încă o capacitate penală
deplină.

Alin. 3: ”Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal”.

Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal asemenea adulților. În acest caz există o
prezumție absolută de capacitate penală și de existență a discernământului. Mai mult, deși
caracterul absolut al capacității penale nu poate fi înlăturat prin probe contrarii, Înlăturată
posibilitatea dovedirii stării de iresponsabilitate cauza care înlătură caracterul penal al faptei.

În ceea ce privește sistemul de sancțiuni, tratament și resocializare, sancțiunile minorilor delicvenți

sunt acordate în funcție de anumite criterii și anume: vârsta și personalitatea acestora,
circumstanțele comiterii delictului, situația familială etc.
 Vârsta și discernământul minorilor delincvenți au cea mai mare însemnatate în ceea ce privește
răspunderea penală și sancționarea acestora. Astfel, potrivit art. 115 din Codul Penal, există
următoarele măsuri aplicabile minorilor:

– măsuri educative neprivative de libertate: supraveghere, asistarea zilnica, consemnarea la sfarsit

de saptamana;

– măsuri educative privative de libertate: internarea într-un centru educativ sau de detenție.

Stabilirea discernământului minorului dar și a răspunderii penale se face de către instanța de

judecată atât pe baza expertizei medicale de specialitate, cât și ținând cont de anumite trăsături,
precum: natura faptei, mijloacele folosite, timpul, locul, împrejurările în care a fost comisă fapta etc.

Criminologia prezintă metode generale de prevenire și combatere a criminalității, în timp ce

delincvența juvenilă se referă la combaterea criminalității legate de vârstă în rândul minorilor și
dezvoltarea unor mijloace eficiente de educare a tinerei generații.

Astfel, măsura prevenirii constă în identificarea minorilor vulnerabili și oferirea acestora unui sprijin
pentru a preîntâmpina unele evenimente ilicite viitoare, dar și pentru a preveni dezvoltarea unui
posibil comportament deviant.

Existența unei educații adecvate în prezența unor demersuri făcute de către specialiștii din
domeniul combaterii delicvenței juvenile pot contribui la scădea semnificativă a numărului de
infracțiuni comise de către minori.

Exemple de posibile de acţiuni în acest sens sunt:

- înființarea unor instanțe speciale pentru soluționarea cauzelor minorilor;

- modificarea și îmbunătățirea actualul sistem juridic în ceea ce privește aplicarea pedepselor pentru
minori;

- implementarea unor programe de asistență socială și juridică pentru minori cu precădere în

perioada adolescenței;

- introducerea educației juridice în școli.