Aspecte Criminologice Privind Comiterea Infractiunii de Viol

UNIVERSITATEA DE VEST
FACULTATEA DE DREPT
ASPECTE CRIMINOLOGICE PRIVIND COMITEREA INFRACŢIUNII

DE VIOL
Prof. coordonator: Asist. dr. Magdalena Roibu
Masterand: Bâte Nicolae Bogdan
CUPRINS
TIMIŞOARA
2014
Introducere………………………………………………………………………………..............4
CAP. 1 INFRACŢIUNEA DE VIOL
1.1.1. Violul - Scurt istoric………………………………………………………………………5

1.1.2. Evoluţii ale atitudinilor şi sancţiunilor cu privire la viol……………………….………….6
1.1.3. Definiţii juridice şi sociale ale violului………………………………………………….....7
1.2.1. Delimitare conceptuală viol - abuz sexual al minorului şi incest……………………….8
1.2.2. Conţinutul legal şi consideraţii preliminare ale comiterii infracţiunii de viol, vechiul cod
penal şi Noul Cod Penal…………………………………………………………..……………..9
1.2.3. Tipuri de violatori…………………………………………………………………....……12
1.3.1.Teorii privind factorii biologici şi comportamentul criminal precum şi factorii
favorizanţi……………………………………………………………………………………….15
1.3.2. Caracteristicile anatomo-morfologice…………………………………………………..…16
1.3.3. Ereditatea, sistemul nervos anatomic şi neurotransmiţătorii……………………………...17
1.4.1. Teorii privind factorii psihici ale personalităţii violatorului………………………….18
1.5.1. Teorii privind factorii sociali (factorii economici, culturali şi politici)……………….19
CAP 2. ASPECTE CRIMINOLOGICE PRIVIND COMITEREA INFRACŢIUNII DE

VIOL
2.1.1. Etiologia conduitelor şi actelor criminale........................................................................21
2.1.2. Violatorul şi trecerea la actul infracţional……………………………………………...22
2.2.1. Gradele de severitate ale violului……………………………………………………..…..24
2.2.2. Clasificarea ,,crimelor de natură sexuală”………………………………………………...25
2.3.1. Psihopatul sexual pe terenul criminalităţii...........................................................................27
2.3.2. Sexualitatea şi devianţa sexuală...........................................................................................29
2.3.3. Sexualitatea delictuală.........................................................................................................30
CAP 3. VIOLATORUL ŞI VICTIMA
3.1.1. Caracteristici personale ale agresorilor trimişi în judecată pentru infracţiunea de

viol.................................................................................................................................................32
3.1.2. Clasificarea violatorilor în funcţie de motivaţia pentru agresiunea sexuală..……………33
3.2.1. Cuplul penal victimă – agresor.........................................................................................37
3.2.2. Victimele infracţiunii de viol...............................................................................................39
3.2.3. Impactul psihologic al violului asupra victimelor...........................................................41
3.3.1. Victima ca sursă de identificare a agresorului.....................................................................43
STUDIU DE CAZ………………………………………………………………………………45
CONCLUZII……………………………………………………………………………………76
2
Introducere
Motto: ,,Libertatea adevărată este cel mai bine caracterizată de abuzurile libertăţii”.
Georg Cristoph Lichtenberg (1742-1799)
Violul este unul din actele de violenţă cu cea mai mare gravitate socială. Toate definiţiile
postulează ca o trăsătură comună constrângerea sexuală exercitată asupra victimei şi lipsa de
voinţă a acesteia. Mulţi specialişti consideră că violul nu este atât un act cu o motivaţie sexuală,
cât, mai ales, o acţiune de agresiune îndreptată împotriva altor persoane (indiferent de sex, femei
sau bărbaţi). O asemenea agresiune poate avea efecte pe termen lung asupra victimei, motiv
pentru care, în orice legislaţie din lume, violul este considerat ca fiind una dintre cele mai grave
infracţiuni comise împotriva persoanei.
Libertatea individuală a persoanei în general, include şi libertatea sexuală, adică dreptul

acesteia de a dispune în mod liber de corpul ei în domeniul vieţii sexuale, respectând bineînţeles
normele de drept, precum şi cele morale. Orice constrângere exercitată asupra persoanei pentru a
o determina la un act sexual, de orice natură, fără ca aceasta să-şi dea consimţământul, constituie
o încălcare a relaţiilor sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea ei sexuală, pe care legea
penală o pedepseşte.
Infracţiunile în legătură cu viaţa sexuală sunt dintre cele mai periculoase şi cu urmări
individuale şi sociale la fel de grave. Violul, actul sexual cu un minor, incestul, corupţia sexuală
ori hărţuirea sexuală produc indignare şi proteste. Astfel de fapte sunt comise de persoane
lipsite de simţ moral, de către persoane brutale şi lipsite de puterea de stăpânire a impulsului
sexual.
Violul îşi are rădăcini adânci în condiţiile sociale şi economice ale societăţii, ceea ce
înseamnă că o primă condiţie a prevenirii fenomenului este refacerea economiei, ceea ce ar duce
la reducerea numărului de persoane din grupurile vulnerabile.
Personalitatea şi mediul formează o totalitate funcţională, iar atunci când unul dintre
aceste elemente se schimbă, se modifică şi această totalitate funcţională.
3
CAP. 1. INFRACŢIUNEA DE VIOL
1.1.1. Violul - Scurt istoric
Din cele mai vechi timpuri vin mărturii care atestă existenţa comportamentului aberant
sexual, unele din ele incluzând şi prescripţiile moral-juridice iar altele, modalităţile de realizare a
acestor manifestări abnorme.1
Istoria proceselor şi a procedurilor arată şi mai profund în ce măsură istoria violului nu s-
ar putea limita la cea a violenţei. Reaminteşte întrepătrunderea complexă dintre corp, privire,
morală. Mergând mai în adâncime, judecarea violului duce la întrebări privind posibilul
consimţământ al victimei, la analizarea deciziilor, a voinţei şi autonomiei sale. O istorie a
violului ilustrează imperceptibilul punct de plecare al unei reprezentări a subiectului şi a
intimităţii sale. Istoria violului ar fi cea a obstacolelor întâmpinate de renunţarea la ideea unei
legături nemijlocite între persoană şi actele sale, care presupune a se ţine seama de: existenţa
unei conştiinţe neparticipante la ,,act”. 2
În secolele X-XII, răpirea a fost tot mai des identificată cu violul, iar acesta cu violenţa şi
molestarea. Pentru a descuraja aceste cazuri, în situaţiile de consimţământ al victimei, aceasta era
aspru sancţionată – era excomunicată şi i se interzicea dreptul să se mai căsătorească, pentru a
descuraja seducătorul sau violatorul. Pedepse similare erau prevăzute şi pentru complicii săi,
pentru clerici sancţiunile constau în excluderea statutului lor ecleziastic. Circumstanţe agravante
primeau cazurile în care victima era logodită, căsătorită ori legată de biserică.3
Un caz confuz şi prelungit în timp de care s-a ocupat Parlamentul de la Paris în anul 1780
sugerează o reacţie mai vie şi mai severă faţă de violarea copiilor, la sfârşitul secolului; una din
primele schimbări caracteristice în sensibilizarea la violenţele direct sexuale. Violarea unei
copile de 11 ani rămâne nepedepsită, dar se insistă asupra gravităţii faptelor şi se asimilează
,,violul comis asupra unei copile impubere, unei morţi sociale a victimei, un soi de asasinat”,
toate violurile din acea vreme au fost caracterizate drept crime ce ofensează cel mai mult natura.4
1.1.2. Evoluţii ale atitudinilor şi sancţiunilor cu privire la viol
1
Dr. Mihai Şelaru, Comportamentul sexual aberant, Editura Moldova-Iaşi 1993, p. 19.
2
Georges Vigarello, Istoria violului, secolele XVI-XX, Editura Amarcord, Timişoara 1998, p. 6.
3
Sorin M. Rădulescu, Sociologia şi istoria comportamentului sexual ,,deviant”, Editura Nemira, Bucureşti 1996, p.
133.
4
Ibidem 2, pp. 99-100.
4
În fiecare zi, paginile ziarelor din România abundă în descrierea unor agresiuni sexuale,
care se comit în mediul urban sau rural, asupra femeilor tinere sau vârstnice, fără deosebire.
Faptul că tineri de 14-15 ani au ajuns să violeze femei de peste 70 de ani sau că numeroşi
indivizi din mediul rural îşi agresează sexual vecinele sau rudele ne indică că ceva nu este în
regulă şi că amploarea victimizării femeii a depăşit orice măsură în România de astăzi. Se
semnalează anual circa 1.200-1.500 de cazuri de agresiuni sexual raportate, însă cifra neagră a
acestui fenomen rămâne neraportată. În România la fiecare 6 ore este violată o femeie, existând
probabilitatea ca uneia din 7 să i se întâmple acest lucru. În SUA, există riscul ca o femeie să fie
violată la fiecare 6 minute. În toate societăţile, cu mici excepţii, violul a constituit o ofensă gravă,
un delict extrem de serios, aspru pedepsit de către comunitate. Femeia a trebuit să suporte de-a
lungul timpului, atitudini de umilinţă, desconsiderare şi numeroase acte de abuz. Formele de
victimizare la care a fost supusă femeia au variat de la o societate la alta şi de la o cultură la alta,
de la o perioadă istorică la alta.5
În Franţa, în secolul al-XVII-lea, în timpul reformei catolice, ameninţarea cu pedeapsa
capitală îi obliga pe seducători să se căsătoarească cu victimele, iar atunci când nu se puteau
căsători din diferite motive (erau deja căsătoriţi, de exemplu), erau obligaţi să-i achite victimei
cheltuielile determinate de naşterea şi întreţinerea copilului rezultat din relaţia sexuală ilicită.
Din anul 1825 statisticile judiciare franceze consemnează o naştere continuă de acuzaţii
pentru infracţiuni şi delicte sexual pentru a evidenţia o descreştere puternică spre sfârşitul
secolului al-XIX-lea şi începutul secolului al-XX-lea. Aceste acuzaţii sunt înregistrate anual sub
rubrica violuri şi atentate la pudoare, categorii juridice ambigue, care lasă o mare marjă de
apreciere judecătorului. În Franţa, începând din anul 1860, victimele unui viol din rândul copiilor
erau de patru ori mai numeroase decât cele din rândul adulţilor. Din anul 1880 statisticile
judiciare franceze semnalează o scădere cu aproximativ 50% a numărului de violuri şi atentate la
pudoare, favorizată de diminuarea valului migrator de la sat la oraş şi de restabilirea
dezechilibrului între sexe, care a caracterizat faza de debut a industrializării şi urbanizării.
Această mişcare de lentoare sexuală se prelungeşte până în preajma celui de al doilea război
mondial. În deceniul al şaptelea în Franţa, anual numărul de reclamaţii pentru viol a fost estimat
la circa 1500, în timp ce numărul de violuri judecate a fost evaluat la aproximativ 300 de cazuri
5
Dan Banciu – Sorin M. Rădulescu – Vasile Teodorescu, Tendinţe actuale ale crimei şi criminalităţii în România,
Editura Lumina Lex Bucureşti 2002, p. 361.
5
anual. În mod real violurile judecate nu cuprind decât cazurile care aduc prejudicii ireparabile
victimei (deces, invaliditate temporară, traumatisme, pierderea virginităţii, etc.).6
În Anglia protestantă, represiunea sexualităţii ilegitime a devenit un adevărat program
pentru autorităţile laice şi religioase. La începutul secolului al-XIX-lea ,,teologia reformată
transmitea burgheziei victoriene un mesaj milenar de rigorism moral şi de misoginie creştină”.
Ambiguitatea şi rigiditatea favorizau, în mare măsură apărarea violatorului, pentru tribunale fiind
extrem de dificil de a stabili şi dovedi circumstanţele cazurilor de ,,cunoaştere trupească”.
Legislaţia britanică cu privire la viol a secolului al XVIII-lea – constată Antonz Simpson – era
atât de confuză şi de rigidă, încât problema fundamentală cu care se confrunta victima în iniţierea
unui proces era faptul că ea avea foarte puţine idei în legătură cu alegerea definiţiei cea mai
potrivită a cunoaşterii trupeşti care să fie aplicabilă în cazul său.7
Amploarea reală a numărului de violuri comise anual în România este, practic, o mare
necunoscută. Nu există date statistice suficiente şi relevante şi nici studii sau cercetări în acest
domeniu. Cea mai mare parte din cercetătorii români care au abordat în lucrările lor problematica
violului, citează în lucrările lor, concluziile unor studii şi investigaţii întreprinse în Occident, mai
ales în Statele Unite şi Franţa. În anul 1994, după cum arată statisticile din România, au avut loc
1322 cazuri de viol raportate şi judecate, înregistrându-se o creştere uşoară cu 4-5% faţă de anul
1993, când s-au înregistrat 1260 violuri. În anul 1995 s-au comis circa 1200 de violuri, dintre
care în 17 cazuri s-a produs şi moartea victimei. Specialiştii români nu par să fi acordat violului o
importanţă deosebită, în pofida faptului că reprezintă una dintre cele mai semnificative
manifestări de violenţă din societatea românească postcomunistă. Nu există anchetele cu privire
la victimizare şi studiile de identificare a factorilor de risc, sursele de informare lipsesc, precum
şi o mare reticenţă a unor victime de a aduce la cunoştiinţa autorităţilor agresiunile la care au fost
supuse.8 Contrastul între antichitate şi era creştină este izbitor. Perversiunile sexuale se
caracterizează printr-o lipsă de ponderaţie şi printr-un echilibru defectuos în tendinţele
individului.9
6
137.
7
Idem 6, p. 139.
8
Ibidem, pp 154-155.
9
L. Strominger, Tulburări ale instinctului sexual, Perversiuni sexuale, Editura: Antet xx press, Prahova, 2000, p. 18.
6
1.1.3. Definiţii juridice şi sociale ale infracţiunii de viol
În Noul Cod Penal Violul - Art. 218 (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o
persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
Violul este unul din actele de violenţă cu cea mai mare gravitate socială. Toate
definiţiile postulează ca o trăsătură comună constrângerea sexuală exercitată asupra victimei şi
lipsa de voinţă a acesteia. În general ,,definiţia juridică a violului implică relaţia sexuală
(vaginală, anală ori orală) prin folosirea asupra persoanei a forţei, fără consimţământul celeilalte
persoane. Această definiţie tinde să se axeze asupra penetrării unui anumit orificiu de către penis
sau alt obiect. Penetrarea nu este totuşi elementul central în cadrul violului”.
Violul arăta A. Giddens – este un efect direct al legăturii făcute între sexualitate şi
sentimentele de putere ori superioritate asupra altora, fiind un act de agresiune în care victimei
i se neagă dreptul la autodeterminare. Conform clasificării făcute de F.B.I, de exemplu violul,
fiind definit ,,cunoaşterea trupească a unei femeii prin forţă şi împotriva voinţei ei”, reprezintă
una din cele şapte infracţiuni principale comise de americani.10
Viol - crimă sexuală comisă de un bărbat care abuzează prin forţă de o femeie sau de o
fată. Adesea este fapta unui dezechilibrat, egoist, brutal şi imatur din punct de vedere afectiv,
uneori pervers şi care aproape întotdeauna se simte frustrat. Alegerea victimei nu ţine numai de
hazard, victimele fiind de obicei subiecţi cu o inteligenţă deficitară, slabi şi naivi.11
Viol – infracţiune care constă în fapta unei persoane de a avea raport sexual cu o altă
persoană prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra şi de a-şi
exprima voinţa.12
10
126.
11
Norbert Sillamy, Dicţionar de psihologie, Larousse, Editura Universul enciclopedic, Bucureşti 1996, p. 338.
12
Dex on-line, 2009, definiţie viol.
7
1.2.1. Delimitare conceptuală viol - abuz sexual al minorului şi incest
Pe de altă parte, abuzul sexual al copilului constă în activităţi care expun copiii la
stimulare sexuală inacceptabilă pentru vârsta, dezvoltarea psihologică şi rolul lor în familie.
Când astfel de activităţi se defăşoară între membrii familiei, se foloseşte termenul de incest sau
abuz sexual intrafamilial al copilului. Alexander G. Zaphiris defineşte în sens larg incestul ca o
activitate sexuală iniţiată de un adult, ,,înrudit fie printr-o legătură de sânge sau prin alianţă, fie
pe cale socială (de exemplu adultul incestuous poate fi un vecin sau un îngrijitor în locuinţa
copiilor). În cel de al doilea caz relaţia socială are o oarecare durată, astfel că adultul a căpătat un
anumit grad de autoritate.”13 Incestul este forma maximă de sexopatie şi aberanţă sexual, de
regulă neraportat în 90% din cazuri nu se cunoaşte, cunoscându-se doar în caz de consecinţe
nefaste cum ar fi sarcina, publicizarea, conflicte conjugale sau flagrantul.14
Este numită incest o relaţie sexuală fără constrângere sau viol între cosanguini sau adulţi
legaţi prin alianţă (care au atins vârsta majoratului legal) şi interzis de legile fiecărei societăţi: în
general, mamă şi fiu, tată şi fiică, frate şi soră. Prin extensie, interzicerea se poate întinde la
relaţiile sexuale între unchi şi nepoată, mătuşă şi nepot, tată vitreg şi fiică, mamă vitregă şi fiu,
mamă şi ginere, tată şi noră.15
Abuzul sexual comis de cineva din afara familiei – babysitter, prieten de familie sau un
făptaş necunoscut se numeşte abuz sexual extrafamilial al copilului. În literatura de specialitate,
termenul de incest este definit în mai multe feluri. Folosit în sens restrâns, termenul se referă la
activităţi sexuale între rude de sânge. Folosit în sens extins, el include activităţi sexuale iniţiate
de un adult care joacă rolul de membru al familiei în viaţa copilului.16
Să notăm că mişcarea psihanalitică, preocupată de bunele moravuri, a avut întotdeauna
tendinţa să mascheze tragediile istoriei ei, în special transgresiunile sexuale, nebunia şi
sinuciderile membrilor comunităţii sale. Totuşi, începând din 1925, discipolii lui Freud au
transpus în International Psychoanalytical Association (IPA) regula interdicţiei incestului
interzicând, cu pedeapsa excluderii, practicile endogamice: interzicerea de a analiza membri ai
propriei familii sau dintr-o aceeaşi familie (copii, părinţi, soţi, nepoţi, nepoate); interzicerea
oricărei forme de relaţii sexuale, chiar afective, cu un pacient; interzicerea de a amesteca terapia
13
Maxine Hancock, Karen Burton Mains, Abuzul sexual al copilului, Speranţă de vindecare, 2009, p. 6.
14
Gheorghe Popa, Adrian Lupaşcu, Criminologie, Editura Universităţii George Bacovia, 2010, p. 79.
15
Sursa: Dicționar de Psihanaliză, Editura Trei, 2002, p.51.
16
Ibidem, p. 7.
8
şi viaţa privată, de pildă analizând un iubit sau o iubită. Bineînţeles, aceste reguli au fost adesea
încălcate chiar de aceia care se prezentau profesori ai virtuţii, dar niciodată existenţa lor nu a fost
pusă în discuţie de vreo instituţie freudiană, indiferent de tendinţe.17
1.2.2. Conţinutul legal şi consideraţii preliminare ale comiterii infracţiunii de viol, vechiul cod
penal şi Noul Cod Penal
În articolul 197 din vechiul Cod penal, infracţiunea de viol, era definită ca fiind: ,,actul
sexual de orice natură, cu o altă persoană, prin constrângerea acesteia, sau profitând de
imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa”, infracţiune care se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 10 ani. Într-o formulare mai veche acest articol se referea la viol ca fiind un
act comis numai împotriva unei persoane de sex feminin, dar legiuitorul a ţinut seama că
agresiunile sexuale se pot exercita şi asupra unor persoane de sex masculin. Pe de altă parte
sancţiunea mai severă care era aplicată, era închisoarea de la 5 la 15 ani, în condiţiile în care: a)
fapta a fost comisă de două sau mai multe persoane împreună; b) victima se află în îngrijirea,
ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului, find membru al familiei; c) s-a cauzat
victimei o vătămare a integrităţii personale sau a sănătăţii. Pedeapsa cu închisoarea creştea şi mai
mult în condiţiile unor circumstanţe agravante: dacă victima nu a împlinit vârsta de 14 ani sau
dacă a avut drept consecinţă moartea sau sinuciderea victimei. Legislaţia românească este severă
în ceea ce priveşte sancţionarea agresorilor, violul a fost definit ca un act de violenţă, care
implică două elemente principale: constrângerea (forţa) exercitată de agresor şi absenţa
consimţământului victimei;18
În Noul Cod Penal Violul - Art. 218.
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere
în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în
condiţiile alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci
când:
Sursa: Dicționar de Psihanaliză, Editura Trei, 2002, p. 55.
17
18
Dan Banciu – Sorin M. Rădulescu – Vasile Teodorescu, Tendinţe actuale ale crimei şi criminalităţii în România,
Editura Lumina Lex Bucureşti 2002, pp. 363-364.
9
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.
Norma care incriminează infracţiunea de viol a fost una dintre cele mai des modificate
norme din Partea specială a Codului Penal, autorii noului Cod Penal au reluat dificila misiune de
redefinire a acestei infracţiuni. Potrivit recunoaşterii autorilor Proiectului de Cod Penal făcută în
Expunerea de motive, reglementarea infracţiunii de viol a fost realizată având în vedere: Codul
penal spaniol (art. 179), portughez (art. 164), german (art. 177), austriac (art. 201), francez (art.
222-223), precum şi aspectele evidenţiate de doctrina şi jurisprudenţa din aceste state în aplicarea
textelor de citate. Violul a fost reglementat, potrivit autorilor Noului Cod Penal, pornind de la
ideea de act de penetrare, astfel încât în conţinutul acestei infracţiuni se va include raportul
sexual – în sensul cunoscut în mod tradiţional în dreptul nostru, acela de conjuncţie a organului
sexual masculin cu cel feminin – actul sexual oral şi respectiv anal, indiferent dacă în aceste din
urmă cazuri este vorba de un act heterosexual sau homosexual.19
Rămâne de văzut dacă acest ,,mixtum compozitum” este o soluţie mai bună sau este de
natură să creeze dificultăţi în aplicarea sa practică şi în acest sens este conceput demersul
nostrum, relevând şi aspectele pozitive ale noii incriminări, dar şi unele inconsecvenţe ale
legiuitorului. Nicio altă modificare a legislaţiei nu ilustrează mai bine evoluţia moravurilor în
demersul unui veac şi jumătate de la apariţia primului Cod penal român decât redefinirea
violului, chiar dacă prin această redefinire se revine la modelul de incriminare existent atât în
Codul Penal din 1864, cât şi în cel din 1936 care înglobau în aceeaşi incriminare atât actele
Petre Dungan, Viorel Paşca, Tiberiu Medeanu, Drept penal - Partea specială, Prezentare comparativă a Noului
19
Cod Penal şi a Codului penal din 1968, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2012, p. 198.
10
heterosexuale, cât şi cele homosexuale, realizate prin violenţă sau ameninţare. Dacă în Codul
penal din 1864, cât şi în cel din 1936 violul era privit ca o infracţiune contra pudorii şi bunelor
moravuri, ţinând mai degrabă de ordinea publică decât de drepturile funamentale ale omului, iar
modificările aduse Codului penal din 1968 deschideau perspectivele definirii unui nou punct de
vedere asupra conceptului de libertate sexuală, noul Cod penal determină valoarea socială
ocrotită prin norma de incriminare ca fiind libertatea şi integritatea sexuală, ca o componentă a
dreptului fundamental la libertate şi integritate corporală a omului, indiferent de sexul acestuia.20
Ca formă asimilată violului este incriminat orice act de penetrare vaginală sau anală (prin
introducere de obiecte, degete, etc). S-a renunţat la agravanta comiterii infracţiunii când victima
este membru de familie, care s-a reformulat şi anume: ,,comiterii asupra unei rude în linie
directă, frate sau soră”. Au fost introduse două noi agravante, respectiv când victima nu a
împlinit vârsta de 16 ani şi când fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale
pornografice. Nu mai este incriminată tentativa violului care a avut ca urmare moartea victimei,
unitatea infracţiunii complexe fiind abandonată în acest caz. Regimul sancţionator al formelor
agravate ale infracţiunii a fost atenuat.21
Obiectul juridic special este complex. Obiectul juridic principal îl constituie relaţiile
sociale privind libertatea şi integritatea sexuală a persoanei. Obiectul juridic secundar îl
constituie relaţiile sociale privind demnitatea, integritatea corporală, sănătatea sau viaţa
persoanei, în cazul formelor agravate ale infracţiunii. Obiectul material al infracţiunii este
corpul victimei, indiferent de sexul acesteia, singura condiţie fiind ca victima să fie în viaţă.
Subiectul activ nemijlocit – poate fi numai persoana fizică, indiferent de sexul ei, singura
condiţie fiind aceea să fie apt să realizeze un act sexual. Participaţia penală este posibilă în toate
formele ei: autorat, coautorat, instigare sau complicitate. Subiect pasiv al infracţiunii poate fi
orice persoană indiferent de sex, vârstă, de stare civilă, etc. 22
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de viol se realizează numai prin

acţiuni. Infracţiunea de viol este o infracţiunie comisivă pură, fiind exclusă săvârşirea ei prin
acte omisive. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în soluţionarea unui recurs în interesul
legii, că prin act sexual de orice natură se înţelege ,,orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii
20
Revista Dreptul, Nr. 10/2010, p. 23-24.
21
Ibidem, p. 199.
22
Idem, pp. 200-201.
11
sexual prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau între
persoane de acelaşi sex”. Raportul sexual, actul sexual, oral sau anal, precum şi orice alt act de
penetrare vaginală sau anală, trebuie să fie urmarea constrângerii victimei sau să fie realizate
profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. Când constrângerea fizică
se realizează prin acţiuni de loviri sau alte violenţe, ori prin imobilizarea victimei, infracţiunea de
viol, atât în forma tip cât şi în forma asimilată, absoarbe în conţinutul său infracţiunile de lovire
sau alte violenţe sau lipsire de libertate. Dacă lovirile sau actele de violenţă continuă după
consumarea raportului sexual, în scop de răzbunare sau din alte motive, există concurs de
infracţiuni.23
Urmarea socialmente periculoasă constă în întreţinerea raportului sexual, a actelor

sexuale orale sau anale ori a altor acte de penetrare vaginală sau anală, contrar voinţei victimei,
încălcându-i astfel libertatea şi inviolabilitatea sexuală. Raportul de cauzalitate rezultă din
materialitatea faptelor (ex re). Infracţiunea de viol se poate comite doar cu intenţie directă, fiind
exclusă posibilitatea intenţiei indirecte, câtă vreme făptuitorul exercită constrângerea în scopul
de a întreţine raportul sexual sau profită în acest scop de imposibilitatea victimei de a se apăra
sau de a-şi exprima liber voinţa.24
1.2.3. Tipuri de violatori
Sociologul J. Henslin diferenţiază următoarele unsprezece ,,tipuri” fără a indica însă şi

proporţia acestora în cadrul numărului total de agresori:
a) Misoginul – individ care într-o perioadă timpurie a vieţii lui, a fost umilit profund de o
femeie care a avut un rol important în existenţa sa. Agresarea brutală a victimei
reprezintă pentru el exercitarea unui sentiment de ură, răzbunare şi revanşă.
b) Sadicul – care maltratează victima, dar spre deosebire de misogin, nu are sentimente faţă
de ea. El caută plăcerea prin provocarea suferinţei altora, victima fiind cea mai potrivită
persoană pentru tendinţele sale sadice. Teama victimei nu face altceva decât să îi
sporească apetitul sexual.
23
Petre Dungan, Viorel Paşca, Tiberiu Medeanu, Drept penal - Partea specială, Prezentare comparativă a Noului
Cod Penal şi a Codului penal din 1968, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2012, pp. 202-203.
24
Ibidem 20, p. 205.
12
c) Violentul – pentru care agresiunea sexuală, urmată, în unele cazuri de omorârea victimei,
reprezintă numai una din căile de a-şi satisface tendinţele agresive. Pentru acest tip,
plăcerea nu constă în violenţa ca atare, ca în cazul misoginului, ci în raporturile sexuale
întreţinute cu victima. Dacă victima opune rezistenţă, manifestările agresive ale
atacatorului se intensifică.
d) Răzbunătorul – este acel tip de violator care foloseşte agresarea sexuală ca un mijloc de
răzbunare, deşi de cele mai multe ori, victima nu este decât un substituit al persoanei pe
care vrea să se răzbune.
e) Violatorul ,,politic” – la fel ca răzbunătorul îşi alege victima ca un substituit pentru

duşmanul pe care vrea să se răzbune şi care este de obicei, un alt bărbat. Soldaţii care
violează femeile într-un teritoriu inamic sau etnicii care agresează sexual reprezentantele
altui grup etnic se includ în acest tip. Pentru acest violator contează mai puţin plăcerea
sexuală, cât ura contra duşmanului întruchipat de victimă.
f) Complexatul – este acel tip de violator care consideră agresiunea sexuală ca o formă de
exaltare nerealistă a bărbăţiei sale. Violul este pentru el un mijloc de a ,,arunca o punte de
legătură” între modul în care îl percep alţii şi modul în care se percepe el însuşi.
Rezistenţa şi protestele victimei nu sunt pentru el decât ,,confirmări” imaginare că a fost
şi este un partener de sex ,,excelent”. În multe cazuri el îi telefonează sau i se adresează
victimei pentru a o întreba cum s-a simţit şi pentru a-i solicita o nouă întâlnire.
g) Oportunistul – spre deosebire de celelalte tipuri de violatori menţionate, un individ care

nu urmăreşte prin agresiune un anumit scop distinct. El profită de fapt de o anumită
împrejurare neaşteptată pentru a încerca să abuzeze de victimă. Deseori, ocazia apare în
timpul unui furt sau jaf (în cazul infractorilor) sau în alte situaţii.
h) Ludicul – care consideră violul ca un simplu prilej de distracţie şi de amuzament. Acest

agresor iniţiază şi participă, cel mai frecvent la violuri comise colectiv.
i) Investitorul – este de obicei, un individ care ca şi ludicul, cunoaşte victima, cel puţin din
vedere. Agresiunea se produce atunci când el investeşte timp şi bani pentru a seduce
victima pe căi ,,normale”, iar aceasta refuză să întreţină raporturi sexuale cu el. Consideră
13
că este ,,dreptul” lui să pretindă acest lucru, acest tip de violator doreşte să obţină o
,,amortizare” a investiţiilor pe care le-a făcut, preferând totuşi să evite violenţa.
j) Prietenul victimei – care ori la prima întâlnire, ori după mai multă vreme, îşi revendică
,,dreptul” la gratificaţie sexuală, trecând direct la agresare. Acest violator pare să existe
cel mai frecvent în rândul studenţilor.
k) Soţul victimei – care este, de obicei, un individ violent şi care îşi maltratează soţia. Acest
tip de violator contrazice ideea, profund înrădăcinată în rândul publicului, conform căruia
,,nu poate exista viol marital”. 25
Ernest Kretschmer (1888-1964), psihiatru german, a observat existenţa unei relaţii precise
între unele tipuri morfologice şi anumite tulburări psihice. Kretschmer consideră că în funcţie de
constituţia corporală, se pot distinge patru tipuri de indivizi, fiecare categorie având o anumită
structură psihică şi o înclinaţie mai puternică spre comiterea unor infracţiuni specifice:
a) Tipul picnicomorf (sau picnic) – indivizi corpolenţi, scunzi, cu extremităţi scurte, faţă
rotundă, calviţie, de regulă inteligenţi şi expansivi, sociabili, ei se caracterizează printr-o
criminalitate tardivă şi vicleană (înşelăciune, fraudă).
b) Tipul leptomorf (sau astenic) – se caracterizează printr-o criminalitate precoce şi o

tendinţă spre recidivă, comit de regulă infracţiuni patrimoniale (furt, abuz de încredere).
c) Tipul atletomorf (sau atletic) – system osteo-muscular puternic, oscilează între

sentimentalism şi agresivitate, criminalitate brutală (omoruri, tâlhării).
d) Tipul displastic: indivizi înapoiaţi în plan psihic şi morfologic, cu deficienţe ale

caracterelor sexuale ori cu malformaţii corporale, debilitate mintală şi schizofrenie, comit
de regulă delicte sexuale, operează în mod neaşteptat, uneori stupid, alteori sălbatic, îşi
încep cariera criminală de regulă după 18 ani şi sunt expuşi recidivei.26
25
Sorin M. Rădulescu, Sociologia şi istoria comportamentului sexual ,,deviant”, Editura Nemira, Bucureşti 1996,
pp. 145-146.
26
Valerian Cioclei, Manual de criminologie, Ediţia 5, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2011, p. 131.
14
A. Groth a efectuat la rândul lui, o tipologie relativ similară, ajungând la concluzia că
violul este mai degrabă un act pseudosexual în cadrul căruia plăcerea şi dorinţa sunt substituite
de furie şi de putere. Tipologia lui îi clasifică în felul următor pe violatori:
a) Furiosul – reprezintă 40% din rândul violatorilor, este acel individ care îşi exprimă, prin
intermediul agresiunii, senzaţiile şi pasiunea în legătură cu femeia şi care îşi brutalizează victima
mai mult decât este necesar. Acest tip de violator nu simte plăcere, ci dezgust sexual, scopul lui
principal constând în umilirea femeii.
b) Dominatorul – (55% dintre violatori) care nu doreşte să rănească fizic victima, ci doar să o
posede sexual, scopul său principal constă în subordonarea victimei şi exercitarea unui control
strict asupra ei, pentru a o ,,cuceri sexual”. Excitarea, anxietatea, teama şi senzaţia plăcerii
anticipate sunt principalele sentimente ale acestui tip de violator.
c) Sadicul - (numai 5% din totalul violatorilor), a cărui intenţie principală constă în torturarea
fizică a victimei, pentru a obţine plăcerea sexuală. Tipologiile violatorilor sunt interesante, dar
ele nu se pot generaliza, deoarece nu iau în considerare decât acele trăsături sugerate de studiile
făcute asupra violurilor raportate. În plus majoritatea studiilor s-au realizat asupra violatorilor
încarceraţi.27
1.3.1. Teorii privind factorii biologici şi comportamentul criminal precum şi factorii

favorizanţi
Teoriile biologice timpurii apreciau că structura determină funcţia, ceea ce ar însemna că

indivizii se comportă altfel unii faţă de alţii, fiindcă fundamental ei sunt diferiţi din punct de
vedere al structurii. De asemenea, aceste teorii se justificau îndeosebi pe factorii moşteniţi,
ignorându-i pe cei biologici. În contrast, teoriile biologice moderne prezintă argument, conform
cărora factorii biologici se dezvoltă asemeni unui individ care va avea un comportament criminal
pe care nu îl poate explica nici individul respectiv, dar care ar putea fi urmarea interacţiunii
dintre biologia acelei persoane şi mediul în care se dezvoltă. Poate şi de aceea aceste teorii se pot
explica mai repede ca teorii biosociale.28
27
Sorin M. Rădulescu, Sociologia şi istoria comportamentului sexual ,,deviant”, Editura Nemira, Bucureşti 1996,
pp. 146-147.
28
Conf. Univ. Dr. Tudor Amza, Criminologie teoretică, Teorii reprezentative şi politică criminologică, Editura
Lumina Lex 2000, p. 156.
15
1.3.2. Caracteristicile anatomo-morfologice
Primele încercări de a explica comportamentul deviant criminal s-au concentrat asupra

caracteristicilor anatomice ale individului, Lombroso formulând ipoteza atavismului evoluţonist
– potrivit căreia caracterele omului primitiv pot apare la anumite persoane sub forma unor
stigmate anatomice (malformaţii ale scheletului şi cutiei craniene, asimetrie bilaterală, maxilare
pronunţate, anomalii ale urechilor, nasului, mâinilor şi picioarelor, etc.). Malformaţiile corporale
prin ele însele nu pot determina comportamentul deviant, nu există un anumit tip de criminal –
tipul criminalului născut, dar totuşi anumite defecte anatomo morfologice (mic de statură,
şchiop, ciung, etc.) pot influenţa psihicul individului – constituind un handicap (nu numai fizic)
care îngrădeşte participarea la viaţa socială creând complexe de inferioritate care ,,împing”
individul spre retragere şi comportament deviant.29
Charles Goring face o analiză a fenomenului criminal şi ajunge la concluzia că, crima
este moştenită în acelaşi mod în care erau moştenite şi trăsăturile fizice de personalitate. Goring a
considerat că frecvenţa şi lungimea unei perioade de detenţie ar putea să ofere explicarea uor
factori fizici, mentali şi morali, care să demonstreze gravitatea infracţiunii. 30 Mai mulţi
cercetători au fost de acord că sindromul Klinefelter poate fi asociat cu degenerarea testicolelor
şi sterilitate, mărimea sânilor şi înapoiere mintală moderată. La aceste cercetări mai recente se
mai adaugă şi alcoolismul şi homosexualitatea. Din cauza cromozomului y care determină
masculinitatea, s-a avansat ideea că un bărbat cu un cromozom y mai mult (xyy) ar putea fi mult
mai agresiv şi înclinat spre agresivitate. Patricia Jacobs face un studiu pe 196 de bărbaţi la un
spital de anormali din Scoţia şi constată următoarele: 12 prezentau anormalităţi cromozomiale,
din care 7 aveau anormalitatea xyy găsiţi în secţia de boli mintale a spitalului. Rata de
anormalitate xyy la populaţia generală nu este mai mare de 1.5%. Niciun cercetător nu a susţinut
cu fermitate că persoanele cu anormalitate cromozomială vor deveni criminali, ci doar că ei
prezintă un risc mai crescut în dezvoltarea tendinţelor care să-i împingă să devină infractori.31
1.3.3. Ereditatea, sistemul nervos anatomic şi neurotransmiţătorii
29
Prof univ. Dr. Florin Sandu, lector univ. Drd. Gheorghe-Iulian Ioniţă, Criminologie teoretică şi aplicată, Editura
Universul Juridic, 2005, p. 145.
30
Ibidem, 25 p. 157.
31
Lumina Lex 2000, pp. 163-164.
16
Conform legii eredităţii, care redă incert transmiterea caracterelor proprii asecendenţilor,
suntem tentaţi să credem că individul se poate naşte cu anumite caractere biologice sau
psihologice care pot să fie mai puţin favorabile unei bune socializări, iar în prima sa tinereţe se
pot acumula unele caractere defavorabile care să-l împiedice la realizarea unei socializări rapide.
Pe plan biologic este vorba de toate inadaptările fizice sau exercitarea unei meserii şi care le
dezvoltă unele sentimente de inferioritate sau frustrare, iar pe plan psihiatric este vorba de acele
psihoze sau psihopaţii care au o provenienţă, fără îndoială ereditară şi care îl fac pe individ un
dement sau un individ cu anomalii mintale în curs de desfăşurare. Există aşadar un complex de
factori care împiedică socializarea normală a individului şi ca urmare, pot avea o influenţă
criminogenă.32
Sistemul nervos-anatomic controlează multe dintre funcţiile involuntare ale organismului

ca presiunea sângelui, activitatea inimii, plămânilor, nivelul hormonilor care la rândul lor
controlează motivaţia, dispoziţia, foamea, setea, agresivitatea, amintirea, sexualitatea etc, - par să
joace un anumit rol în cadrul comportamentului social. Eynseck a susţinut că psihopaţii sunt
extrem de introvertiţi şi eşuează să dezvolte o conştinţă adecvată din cauza felului în care
sistemul lor anatomic funcţionează. De asemenea, multe studii au relevat faptul că nivelurile a
trei neurotransmiţători – serotomina, dopamina şi neropinephina – pot fi asociate cu un
comportament antisocial, Scerbo şi Raine au afirmat că în 28 de studii în medie, s-a descoperit că
indivizii care manifestă un comportament antisocial au niveluri semnificativ reduse de
serotomină.33
H. H. Goddard a efectuat un test pe un caz descoperit lângă New Jersey, când un bărbat a
avut o soţie înapoiată mintal. Din această uniune au rezultat 480 descendenţi, din care 143 ar fi
fost înapoiaţi mintal, 36 infractori, 33 imorali sexual, 24 alcoolici confirmaţi, 3 epileptici, 3
autorii unor omoruri şi 8 patroni de case de prostituţie. Bărbatul s-a însurat mai târziu cu o altă
femeie, iar din căsătoria lor au rezultat 496 de urmaşi normali care s-au căsătorit şi au închegat
familii serioase.34
32
Ibidem 28, pp. 209-210.
33
34
17
1.4.1. Teorii privind factorii psihici ale personalităţii violatorului
Sigmund Freud a argumentat că fiecare copil trece printr-o serie de faze în care
instinctele de bază, prima dată, sunt orientate către instinctele orale, apoi către cele anale şi în
final genitale. În timpul stadiului genital (la vârsta de 3-4 ani), copilul este sexual atras de
părintele de sex opus şi vede în părintele de acelaşi sex un posibil concurent. Acesta este
faimosul complex al lui Oedip la băieţi şi este comparabil cu Electra la fete. În aceste situaţii
dacă Eul nu manipulează adecvat imboldurile, personalitatea va fi marcată şi ea ar putea afecta
comportamentul ulterior. Freud a folosit transferarea pentru tratarea acestor probleme, adică
relaţia trecută semnificativă va fi reactualizată ca relaţie semnificativă curentă. De exemplu, dacă
pacientul are probleme datorate unei relaţii mai vechi cu tatăl său, pacientul va fi tentat să creeze
o situaţie similară şi faţă de analist. Tratamentul constă în îndreptarea fără ezitare a relaţiei dintre
pacient şi analist, care are efectul unei îndreptări similare a relaţiei pe care, cândva pacientul a
avut-o cu tatăl său.35
Freud abordează chestiunea incestului prin intermediul tragediei lui Oedip, într-o
scrisoare din octombrie 1897 către Wilhelm Fliess: „Fiecare magistrat a fost într-o zi în
germene, în imaginaţie un Oedip.“ Cincisprezece ani mai târziu, în ,,Totem şi tabu”, contrazice
toate lucrările antropologice din epocă arătând că interdicţia are ca origine nu oroarea pe care o
inspiră incestul, ci dorinţa pe care o suscită. Prin această răsturnare esenţială, care înscrie
interdicţia în inima culturii si a relaţiei subiectului cu legea, Freud declanşează dezbaterea asupra
universalităţii complexului Oedip. Perspectiva sa este evoluţionistă şi se sprijină pe fabula
darwiniană a hoardei sălbatice.36 După susţinătorii lui Freud, hotărâtoare pentru viaţa omului este
prima jumătate a primului an de viaţă, după părerea altora, a doua jumătate. Însă Abrahamsen
prelungeşte această perioadă: după afirmaţia sa, până la vârsta de doi ani copiii nu se supun
părinţilor, dar către patru ani această conduită dispare la majoritatea copiilor, iar la unii rămâne
pentru toată viaţa şi din aceşti copii se formează rândurile viitorilor delincvenţi.37
1.5.1. Teorii privind factorii sociali
35
Ibidem 31, p. 190.
36
Sursa: Dicţionar de Psihanaliză, Editura Trei, 2002, p. 60.
37
18
În primele luni de existenţă, copilul nu are o personalitate proprie, ci el se identifică cu
mama ori cu persoana care îi ţine locul. Este absolut necesar ca între mamă şi copil să existe
afecţiune, fiindcă în caz contrar, copilul poate să sufere de deficienţe fizice şi psihice grave care
îl pot duce la schizofrenie. O relaţie bazată pe afecţiune şi fermitate poate să conteze într-o primă
etapă de dezvoltare socială a copilului care, izbindu-se de unele interdicţii, este gata să le
satisfacă pentru a restabili această relaţie indestructibilă cu mama sa, fără care el nu poate să
trăiască. Aşadar, o asemenea perioadă este importantă pentru copil însă, din fericire nu decisivă.
Mama, care este frecvent instabilă în sentimentele din relaţia cu copilul, uneori prea
severă, alteori prea indulgentă, începe să dezvolte la copil un sentiment de nedreptate la care se
adaugă frustrări care în aparenţă nu au o cauză. Trebuie acordată o mare atenţie acestei perioade,
dacă mama copilului merge la muncă în afara căminului sau nu-i acordă o afecţiune totală, fiind
un copil nedorit şi de care mama se va ocupa puţin.
După mamă, tatăl este cel de al doilea personaj care va face o adevărată experienţă de
socializare pentru copil, iar de la trei ani, copilul are nevoie să asimileze această nouă autoritate
exterioară. Această absenţă îndelungată sau necompetenţa acestei autorităţi va fi perturbatorie
pentru copil, ori în condiţiile de azi, cauzele pot fi frecvent întâlnite. Întâlnim cazuri în care tatăl
lipseşte complet, fie că mama este necăsătorită, văduvă sau divorţată, fie că tatăl execută o
pedeapsă privativă de libertate, dificultăţile grave care pot apărea sunt atenuate, doar dacă mama
are calităţi suficiente pentru a îndeplini ambele roluri. De asemenea cazuri frecvente au
demonstrat că înlocuirea tatălui este de cele mai multe ori perturbatorie decât absenţa lui. Alteori
tatăl nu se ocupă de educaţia copiilor săi din aşa zisa - lipsă de timp sau între copil şi părinte se
instalează o relaţie de camaraderie care distruge întreaga autoritate. Ambele cazuri produc
dereglări în activitatea de instruire socială a copilului.38 Cu toate că se sugerează că există o
relaţie strânsă între criminalitate şi abandonul copilului, rolul de socializare al familiei se
reduce tot mai mult, nu atât din vina părinţilor ci datorită creşterii independenţei copiilor faţă
de familie, şcolarizări excesive, anturajului, mijloacelor de informare în masă, mass-media,
etc.39
Ibidem, pp. 211-212.

38
39
19
E. Ferri a fost unul dintre primii criminologi care a evidenţiat faptul că mediul poate
influenţa într-o foarte mare măsură criminalitatea. Unele teorii criminologice susţin că acţiunile
delincvenţiale provocate sau favorizate de către mediu se produc sub formă de socializare. Dintre
mediile care pot influenţa criminalitatea, pot fi enumerate: mediile familiale şi şcolare, mediile
de lucru, de locuit, de viaţă curentă, nivele social-industriale şi economice, bandele de
adolescenţi, etc. Trebuie evidenţiat că este necesar să avem în vedere o excepţie extrem de largă,
în care să fie înglobaţi toţi acei factori care îl pot influenţa pe individ. Criminologia încearcă să
identifice formele şi procedeele prin care mediul acţionează asupra formării personalităţii
individului. Mediul poate acţiona asupra individului printr-o formă mai directă, prin provocarea
imediată pe care o oferă individului şi prin aceasta, declanşarea delincvenţei.40
CAP 2. ASPECTE CRIMINOLOGICE PRIVIND COMITEREA INFRACŢIUNII DE

VIOL
2.1.1. Etiologia conduitelor şi actelor criminale
40
Ibidem 38, pp. 214-215.
20
Actul infracţional, ca atare, reprezintă expresia concretă a unui şir de acţiuni şi conduite,
care contrastează puternic cu normele de viaţă existente în cadrul societăţii “convenţionale”. Ca
produs nemijlocit al acestor acţiuni şi conduite, infracţiunea implică o mare varietate de cauze şi
condiţii a căror complexitate împiedică a opera ierarhizarea şi evaluarea precisă a importanţei
fiecăreia în comiterea faptei penale. Cauzele şi condiţiile favorizante favorizante infracţiunii se
află într-o strânsă interdependenţă şi corelaţie reciprocă.41
Explicarea comportamentului criminal reprezintă problema centrală a criminologiei, ea

presupunând stabilirea cauzei, reconstituirea sistemului factorilor determinanţi în jurul ei,
precum şi elucidarea procesului de geneză al comportamentului criminal.
Cea mai mare dificultate în reconstituirea sistemului factorilor determinanţi ai

comportamentului criminal rezidă în scoaterea în evidenţă a cauzei. Anume cauza constituie
nucleul sistemului factorilor determinanţi aiconduitei criminale, a cărui cunoaştere este
condiţionată de ordonarea factorilor în jurul cauzei. Problema este că există o pluralitate de
condiţii absolut necesare, adică fără de care nu se produce efectul. Este dificil deoarece aceste
condiţii sunt întotdeauna prezente atunci când acţionează cauza, astfel încât cercetătorul trebuie
să discearnă între un set de factori mereu prezenţi la producerea efectului – comportamentul
criminal. Iată de ce cercetările empirice sunt neputincioase în faţa acestei probleme, fiind
indispensabilă o completare a lor cu cercetări teoretice, capabile a pătrunde cu raţiunea acolo
unde primele nu pot pătrunde deocamdată cu ochiul.
2.1.2. Violatorul şi trecerea la actul infracţional
Modelul de trecere la act, conceput de J. Pinatel şi, respectiv, H. Becker, este considerat a
fi obiectiv, în sensul că el descrie actul criminal, aşa cum acesta este perceput din exterior de
către un observator care analizează "dinamica personalităţii agentului". Prin aceasta el se
Tendinţe actuale ale crimei şi criminalităţii în România, Dan Banciu, Sorin M. Rădulesu, Vasile Teodorescu,
41
Editura, Lumina Lex. Bucureţti 2002, pp. 109-110.
21
deosebeşte de modelul lui de Greef, care este considerat "subiectiv", în sensul că descrie trecerea
la act, aşa cum aceasta este trăită de subiectul însuşi. Pentru J. Pinatel trecerea la act se explică
prin acţiunea conjugată a celor patru trăsături psihice esenţiale ce alcătuiesc "nucleul
personalităţii criminale". Pentru ca un subiect să treacă la act trebuie să nu fie reţinut de
oprobriul social care este asociat răufăcătorului; acest proces de "autolegitimare subiectivă" este
asigurat de egocentrism. Faptul că subiectul nu va fi reţinut de ameninţarea pedepsei este
explicat prin labilitate. Obstacolele materiale susceptibile să împiedice executarea crimei sunt
învinse prin agresivitate. În ultimă instanţă, când subiectul ajunge în situaţia de a comite crima,
este necesar ca el să nu fie reţinut de sentimentul că produce un rău aproapelui său, atentând la
persoana ori bunurile acesteia. Indiferenţa afectivă asigură această ultimă etapă a trecerii la act.
Ordonarea factorilor determinanţi, integrarea lor într-un sistem şi descoperirea cauzei
comportamentului criminal reprezintă o etapă de neocolit în cunoaşterea criminologică, care îi va
permite criminologiei să urce pe o treaptă superioară de dezvoltare, cea a maturităţii ştiinţifice,
aşa cum onumeşte Kuhn.42
Ca şi în explicaţiile privind structura personalităţii criminale în modelul de trecere la act

conceput de J. Pinatel, factorul afectiv joacă un rol esenţial.43
Semnificaţia situaţiei dificile şi conflictul se ordonează într-o condiţionare reciprocă în

relaţiile unei persoane, devenind sursa sociogenă a comportamentului disfuncţional ca expresie a
unei „personalităţii defecte”.
Periculozitatea unui comportament începe odată cu conceperea psihologică a actului,
continuă cu perioada trecerii la act şi cuprinde şi stadiul ulterior comiterii acestuia (poziţia
subiectivă, critică faţă de comportamentul avut).
Pregătirea actului este, deseori, inconştientă, constând în acumularea unor tensiuni
crescânde cu cauze extrem de clare care stresează îndividul în permanenţă (la psihopatul sexual,
acumulările instinctual sexuale).
Disfuncţionalitatea dizarmonică a psihopatului nu permite găsirea unei soluţii defulatorii
normale (pulsiunile instinctual-sexuale nu găsesc în structura funcţional-adaptativ-inteligentă
(defectă) nici elementele deghizate, sublimate ale catharsis-ului, nici mecanismele frenatorii
inhibitive sau de amânare, autocontrol asupra tensiunilor raptus-ului afectiv, de orientare violent
42
Thomas S. Kuhn, Structura revoluţiilor ştiinţifice, Editura „Humanitas”, Bucureşti, 1999, p. 67.
43
Prof.univ.dr. Georgeta Ungureanu, Criminologie generală, NOTE DE CURS, carte on-line, p. 73.
22
agresivă cu motivaţie sexual-erotică, prin raportare la normele comportamentale de referinţă,
specifice grupului social. În această situaţie E-ul se apără disfuncţional, în sensul defecţinii
responsabile, în direcţionarea şi expresia sexualităţii constituindu-se conduita aberantă,
obiectivată în crima de omor şi catharsis-ul sexual obţinut prin violarea victimei.
Trecerea la act nu poate fi cenzurată deasupra Eu nici amânată, întrucât defectul
intim al matricei face ca la psihopatul sexual să nu fie posibilă cenzura etică interioară, pentru el
noţiunea de viaţă unică, irepetabilă, este un concept exterior, străin, impus de consecinţele social-
educaţionale.44 Preocupat de definirea unei explicaţii criminologice satisfăcătoare, Sutherland
enunţa: „Dacă criminologia are menirea de a fi ştiinţifică, atunci colecţia eterogenă de „factori
multipli, cunoscuţi ca fiind în relaţie cu crima şi criminalitatea, ar trebui să fie organizată şi
integrată cu ajutorul unei teorii explicative ce are aceleaşi caracteristici ca teoria ştiinţifică din
alte domenii de cercetare. Astfel, condiţiile despre care s-a spus că cauzează crima ar trebui să fie
întotdeauna prezente atunci când este prezentă crima şi ele ar trebui să fie întotdeauna absente
atunci cînd crima este absentă. O asemenea teorie sau construcţie teoretică va stimula, simplifica
şi conferi directive cercetării criminologice, precum şi furnizarea unui cadru de înţelegere a
semnificaţiei multor cunoştinţe despre crimă şi criminalitate obţinute în trecut. Mai mult decît
atît, ea va fi utilă controlului asupra crimelor; pusă la dispoziţie, ea ar putea fi „aplicată”în mare
măsură în acelaşi mod în care un inginer „aplică”teoriile ştiinţifice ale fizicianului”45.
În mod cert, există întrebări preliminare pe care un anchetator trebuie să le pună când
examinează locul faptei: Ce s-a întâmplat?, De ce s-a întâmplat? şi Cine ar fi putut să o facă?
Examinarea locului faptei cu scopul de a identifica şi interpreta anumite detalii ce pot servi ca
indicii asupra tipului de personalitate implicată este o tehnică excelentă în determinarea
profilului mental al tipului de persoană care ar fi putut comite fapta.
2.2.1. Gradele de severitate ale violului
Violul mai poate fi definit din punct de vedere juridic, clinic, moral şi politic. Din punct
de vedere juridic violul este actul sexual lipsit de consimţământ. Violul este considerat a prezenta
trei grade de severitate:
Criminali în serie. Psihologia crimei, Editura Phobos, 2003, p. 53-54.

44
Edwin H. Sutherland şi Donald R. Cressey, Criminology, 9th edition, J.B. Lippincott Company, Philadelphia/New
45
York/Toronto, 1974, p. 72.
23
Violul de gradul trei - este acela în care violatorul are un act sexual cu o altă persoană
care este incapabilă să consimtă datorită unui alt factor decât faptul că are mai puţin de 17 ani.
Violul de gradul doi - este situaţia în care persoana violată nu îşi poate exprima
consimţământul datorită faptului că este debilă mental sau incapacitală mental.
Violul de gradul unu - este cel în care violatorul foloseşte forţa asupra unei persoane
care nu este capabilă să îşi exprime consimţământul sau este neajutorată din punct de vedere fizic
sau care are vârsta de 11 ani.
Violul grav este cel în care victima suferă leziuni corporale sau decedează, sau în care
victima este răpită, dacă victima are sub 14 ani sau peste 65 de ani sau în cursul violului
atacatorul foloseşte diferite arme sau ameninţă cu moartea, lezarea fizică sau răpirea.
Definiţiile politice ale violului depind în general de obiectivele politice, tinzând să
servească interesele diverselor grupări. Din punct de vedere moral, violul este definit în mod
similar cu definirea politică, incluzând termeni subiectivi şi emoţionali. Unul dintre miturile
legate de viol este acela că violatorul are dorinţe sexuale exagerate care ajung să îl copleşească.
Alte elemente stereotipe sunt acelea că violatorii ar fi persoane singuratice sau străine, care sunt
fixate pe pornografie şi trăiesc singure. Însă numai 22% din victimele violului sunt agresate de
persoane străine. În schimb 9% din victime sunt violate de soţi sau foşti soţi, 11% de taţi sau taţi
vitregi, 10% de iubiţi sau foşti iubiţi, 16% de alte rude, 29% de prieteni şi vecini (conform unui
studiu efectuat de NWS, 20009. Punctul de vedere conform căruia violul ar avea de-a face cu
sexul şi excitaţia sexuală incontrolabilă a dus la concluzii false, cum ar fi acelea că victimele ar fi
oarecum responsabile de excitaţia violatorului. Inclusiv în zilele noastre mai pot fi citite articole
în care se spune că victima era îmbrăcată prea seducător sau că a acţionat în maneiră
provocatoare. Încă mai există în sălile de judecată discuţii referitoare la lungimea fustei,
înălţimea tocurilor, bluzele strâmte şi aşa mai departe, implicând că victima ar fi avut un
comportament care ar fi încurajat violatorul.
Studiile arată însă, că violatorii sunt atraşi de persoanele care par cele mai vulnerabile,
cum sunt dependenţii de droguri, persoanele fără adăpost, cele aflate sub influenţa alcoolului,
fugarii şi prostituatele.46
2.2.2. Clasificarea crimelor de natură sexuală
46
http://psihosexologie.psihologia.info.ro/2012/05/07/violul/#more-172
24
În baza datelor acumulate crimele de natură sexuală pot fi împărţite în patru categorii
distincte:
a) Violenţa interpersonală orientată către dispute şi atacuri;

Cel mai comun tip de crimă de natură sexuală este:
-acela generat de violenţa interpersonală. Acestea includ soţi/soţii, bărbaţi/femei,
prieteni/prietene, prietene/prietene, prieteni/prieteni, şi chiar rude de sânge. Crimele pot, de
asemenea, implica şi o a treia persoană, cum ar fi un iubit/iubită părăsit.
-moartea poate să nu apară ca fiind motivată de sex, dar după examinarea circumstanţelor, a
elementelor de furie, ură, supărare sau răzbunare, se poate releva adevărata motivaţie. De
exemplu: poliţia poate fi chemată într-un loc unde un bărbat sau o femeie este găsită complet
îmbrăcată şi împuşcată în cap în stilul „execuţie”. La început, această moarte va apărea a fi
altceva decât o crimă legată de sex. Pe măsură ce se verifică „background”-ul şi relaţiile
victimei, o nouă posibilitate se poate prezenta.
-de multe ori o soluţie simplă sau motivată este întunecată de ceea ce i s-a făcut cadavrului sau
de felul cum a fost schimbată scena crimei. Ceea ce poate apărea că este opera unui psihopat, de
multe ori se dovedeşte a fi acţiunea unui amant înfuriat sau soţ care, sub circumstanţe
emoţionale, încearcă să distrugă victima prin depersonalizarea cadavrului, mutilare facială, şi/sau
multiple tăieturi şi înjunghieri, unele dintre ele putând fi făcute post-mortem.
b) Atacul cu viol şi/sau sodomia

Astfel de omoruri de natură sexuală pot fi înfăptuite:
-pentru înfrângerea victimei şi/sau mai mult pentru un atac sexual. Infractorul poate fi
homosexual sau heterosexual şi intenţia poate fi viol sau sodomie forţată.
-intenţia făptuitorului este atacul sexual şi nu crima.
-moartea, de obicei, rezultă în urma înfrângerii rezistenţei victimei de către agresor, în cazul
violului, sodomiei sau atacului homosexual.
-victima poate fi sufocată sau strangulată prin astuparea gurii şi nasului, fiind ţinută strâns, cu
scopul de a înăbuşi ţipetele victimei, cauzând asfixia.
-leziunile cauzate de forţa brută pot fi prezente când ucigaşul încearca să-şi bată victima pentru a
o supune.
25
-in plus faţă de brutalitatea atacului, o victimă poate muri din cauza şocului sau a altei traume.
Acest lucru se poate evidenţia în cazul copiilor sau persoanelor vârstnice.
-în unele cazuri, moartea poate fi provocată intenţionat. Aceasta, în special, când ucigaşul îi este
cunoscut victimei.
-cazurile, de obicei, sunt precedate de delicte „obişnuite” (voyeurism, exhibiţionism, telefoane
obscene) sau alte delicte sexuale incluzând violuri sau sodomii, în care victima nu a fost ucisă.
Calea investigaţiei ar trebui, în primul rând, să stabilească dacă au fost sau nu au fost şi
alte cazuri care să implice un mod de operare asemănător. Acţiunea ar trebui să se concentreze
pe această pistă a investigaţiei şi pe cercetarea dosarelor pentru delicte similare comise în trecut
de cineva, recent eliberat din închisoare.
c) Devianţa orientată către atac

Crima născută din dorinţele sexuale orientate către atacul deviant şi sadic se distinge faţă
de alte omoruri de natură sexuală prin, implicarea mutilării.
-ucigaşii nu pot participa la acţiuni sexuale cu victimele lor (cum ar fi penetrarea penisului).
-în schimb, se vor masturba asupra victimei şi se vor angaja în mutilare post-mortem, cum ar fi:
îndepărtarea sânilor femeilor, atac post-mortem asupra organelor genitale (masculine şi
feminine),
-introducerea de obiecte în cavităţile trupului victimelor lor şi posibila antropofagie (consumul
de carne umană).
-este obsedat de un fel de fantezie perversă.
-în mintea lui el are plănuit acţiunea şi are „controlul complet”.
-când se iveşte posibilitatea, ucigaşul care, în general, este o personalitate dezorganizată, fie intră
în panică, fie devine atât de implicat în fantezia lui încât scapă din vedere faptul că lasă urme. De
exemplu: cadavrul este de obicei lăsat la locul atacului, unde pot fi urme de sânge mânjit pe
cadavru (ceea ce înseamnă că poate fi sânge şi pe ucigaş), urme de masturbare (care pot furniza
grupa sanguină a suspectului), urme de anvelope de maşină sau urme de paşi, obiecte personale
ale ucigaşului lăsate în urmă, şi poate chiar amprente digitale lăsate la locul crimei.
-de multe ori, el ia o „amintire” de la victima lui, de obicei un obiect personal sau chiar o parte
din corpul victimei, care are o semnificaţie sexuală pentru el, cum ar fi un sân.
26
-în unele cazuri, criminalul se va întoarce la locul crimei, fie să retrăiască evenimentul, fie să
mutileze mai departe, cadavrul.
d) Crima în serie
Crima în serie reprezintă uciderea de victime disparate în timp, de la zile la săptămâni sau
luni, între ele. Aceste pauze de timp între omoruri sunt denumite şi ca perioade de „calmare”. În
terminologia psihiatrică, un criminal în serie poate fi clasificat fie ca psihotic sau psihopatic,
depinzând de informaţiile examinate ca şi de faptele crimei. Se constată că, de obicei criminalul
este rareori psihotic. Ei sunt de obicei psihopaţi sexuali care au o criminalitate profundă şi sunt,
în mod cert, în legătură cu realitatea. În cazul unui ucigaş psihotic, acesta poate sugera că el
ucide din cauză că psihoza lui îl împinge să ucidă, iar în cazul unui ucigaş psihopat, în special un
criminal în serie, că el ucide din plăcere să ucidă.47
2.3.1. Psihopatul sexual pe terenul criminalităţii
Într-o accepţiune extrem de generoasă, personalitatea psihopatică este înglobată în

48
patologie. Nimic mai fals în această direcţie. Punctul nostru de vedere acceptă mai degrabă
personalitatea psihopatică – psihopatia mai exact – din perspectiva trasată de Kurt Schneider ca
„dizarmonie structurală a personalităţii”.
Psihopaţii sunt doar nişte defecţi, nişte disfuncţionali hyper – sau hypo – către
direcţii precodificate pulsional genetic, manifestându-se ca atare. 49
Psihopatul sexual, mişună printre noi şi alunecă din când în când pe terenul
criminalităţii în calitate de autor al infracţiunilor de omor cu mobil sexual, fiind nu o dată,
criminal în serie.Indiferent de abordare axilogică, psihopatologică, sociologică, personalităţile
„anormale” se vor defini prin abatrea cantitativî şi calitativă de la media gruplui social, în sensul
„defecţiunii manifeste”, a disfuncţionalităţii ca atare.50
În funcţie de gravitatea anormalităţii şi de situaţiile în care se află
psihopatul ajunge aproape întotdeauna la conflict. Petrilowitsch adaugă, multidimensionalitatea,
psihopatul în această viziune se caracterizează prin lipsa de supleţe şi de abilitate a inteligenţei
de a-şi modela în mod armonios personalitatea.
47
N. Mitrofan, T. Butoi, V. Zdrenghea, Psihologie Judiciară, Editura Şansa, Bucureşti, 1992, p. 99.
48
Constantin Gorgos –Dicţionar enciclopedic de psihiatrie, Editura Medicală, Bucureşti, 1989, p.712.
49
50
Ibidem, p. 35.
27
A rămas clasică circumscrierea pe care Ganuşkin a făcut-o acestor personalităţi
dizarminice prin considerarea a patru caractere:
- totalitatea (particularităţile) se răsfrâng asupra întregii sfere a vieţii psihice;

- constanţa (trăsăturile patologice îl însoţesc toată viaţa);
- intensitatea (tulburările calitative ale personalităţii situează psihopatul la
limita dintre sănătate şi boală);
- dinamica (de-a lungul istoriei sale, psihopatul prezintă decompensări în
funcţie de anumiţi factori de mediu).51
Periculozitatea comportamentului aberant psihopatic rezultă din premeditarea actelor faţă

de care păstrează o poziţie subiectivă, din duplicitatea afectivităţii sale în receptivitatea marcată
de inducţiile psihologice negative în indiferenţa totală la sentimentele altora şi incapacitate de
loialitate. Incapacitatea şi imposibilitatea de a se realiza, intoleranţa la frustrare fac din
comportamentul aberant psihopatic un adevărat recipient al dificultăţilor la adaptare socială. În
concluzie, definim structura psihopatică prin trăsături comportamentale specifice:
- psihopaţii sunt rigizi, lipsiţi de maleabilitate, neadaptaţi la situaţie,

- psihopaţii îşi impun propriile tendinţe, neinfluenţaţi de împrejurările din afară,
- îşi proiectează dificultăţile în mediu, vina nereuşitei lor va fi aruncat altor
persoane,
- cerinţele lor nu sunt exprimate verbal, ci doar caracteristice prin acţiuni
impulsive. Astfel se ajunge la puternice reacţii de „totul sau nimic” care sunt
oarbe, străine, distrugătoare sau chiar autodistrugătoare.52
Valorificând concepţiile fruediene, Franz Alexander şi Hugo Staub, încearcă o

sistematizare a trăsăturilor fenomenului delincvenţei de sorginte nevrotică, fără însă a neglija o
serie de elemente pregnant psihopatice, după cum urmează:
- elementul iraţional, în aceea că ulterior comiterii gstului criminal, caracteristic

crimei pasionale realizată sub imperiul impulsurilor.similar, în crimele comise
cu premeditare – „post actum” – în majoritatea cazurilor, riscurile actului în
51
Criminali în serie. Psihologia crimei, Editura Phobos, 2003, p. 37.
52
Ibidem, p. 39-40.
28
sine, cât şi gravitatea consecinţelor sociale depăşesc avantajele scontate de
către autor.
- Elementul repetabilităţii stereotipice, aproape toate actele criminale au un
simptom tipic nevrozelor obsesiv –compulisonale, ideea sau acţiunea
obsedantă, fixată permanent de către autor similar gestului automat din
cleptomanie.
- Conflictul psihic, similar nevrozei, obsesii terifiante, criminalul i se opune
până în momentul finalizării crimei, când sucombă sub presiunea unei
impulsii. În prelungirea acestei constatări exemplificatoare există şi „nevoia
de pedeapsă” sau „conşiinţa compulsivă a culpei”.
- Disfuncţia de adaptare. Pus în faţa unor situaţii frustrante, generatoare de
traume psihice care pot conduce la reacţii antisociale, nevroticul reacţionează
prin interiorizare acută care poate ajunge la suicid, în timp ce criminalul se
decompensează printr-o reacţie exterioară, inclusiv heteroagresivă.53
2.3.2. Sexualitatea şi devianţa sexuală
Interpretările psihanalitice asupra devianţei sexuale se găsesc în lucrarea lui H.W. Gillespie –
„Teoria generală a perversiunilor sexuale”54, din care rezumăm următoarele concluzii:
1. Fundamentele comportamentale ale perversiunilor sexule îşi au originea în elementele

esenţiale ale sexualităţii infantile.
2. O perversiune înţeleasă clinic este specializată într-un mod particular, în sensul în care ea
nu lasă deschise decât două căi de a se alimenta: aceea de a dirija deviat tensiunile
sexuale şi de a constitui o relaţie sexuală obiectuală
3. O perversiune consituie o apărare faţă de conflictele generate în cadrul complexului
Oedip şi în raport cu frica de castrare.
4. Sistemele defensive au ca efect:
- a) regresiune a manifestărilor instinctuale (libido şi agresivitate) la stadiile
pregenitale, ceea ce are ca rezultat amplificarea elementelor sadice şi
sentimentelor însoţitoare de angoasă.
53
54
Idem, p. 50.
29
- b) sentimente de culpă la care se adaugă mecanisme de apărare împotriva
acestora pentru a proteja obiectul libidinal de ostilitatea externă.
5. O trăsătură principală a perversiunii este aceea de atribuire a unui caracter libidinal fricii,
sentimentului de vinovăţie, durerii, ca modalitate specifică de apărare.
6. Reacţiile şi modalităţile de apărare ale Eu-lui sunt tot atît de importante ca şi experienţele
instinctuale.
7. În cazul perversiunii, E-ul preia o parte anume din sexualitatea infantilă pe care o
converteşte în sens propriu, în acest fel sunt blocate influenţele restului conţinuturilor
sexualităţii infantile.
Un obiect libidinal idealizat la care se adaugă o parte a Eu-lui, care este relativ degrevată
de angoasă şi culpă, servesc acelui scop de relaţie sexuală deviantă care se desfăşoară într-un
spectru în care controlul realităţii nu mai funcţionează.55
2.3.3. Sexualitatea delictuală
Gradul de periculozitate şi coeficientul de risc criminogen, ca potenţial latent, în structura

„defectă” a personalităţii psihopatului, raportat la mediul de existenţă, este în relaţie directă cu
motivaţiile, cu gradul de dizarmonie a personalităţii, cu degradarea vieţii moral-etice şi
caracterial-comportamentale a persoanei.
Actul criminal apare la un individ alienat deci supus unei depersonalizări radicale prin
lipsa scopurilor sociale sau insuficienta conştientizare a lor. Indiferent de caracteristicile
personalităţii, există şi situaţii care determină prin acţiunea lor supraliminară neobişnuită, diferite
dezechilibre atitudinale care pot deveni contaminate, acestea sunt denumite psihosindroame
reactive cu sau fără inducţie aberantă asupra grupului social aparent.
Dezorganizarea comportamentală în stresul psihic poate îmbrăca aspecte a căror
trecere în revistă poate fi, ulterior, benefică înţelegerii demersului prezentei lucrări:
- Inhibiţia anxioasă a activităţii,

- Raptusuri afective cu descărcări agresive,
- Dezinhibiţia unor pattern-uri comportamentale primare în rezolvarea
dorinţelor imediate (regresie comportamentală),
55
Criminali în serie. Psihologia crimei, editura Phobos, 2003, p. 50.
30
- Stereotipii comportamentale obiectivate în acţinui nemotivate fără sens, în
direcţia rezolvării trebuinţelor.
Persistenţa situaţiilor dificile, imposibilitatea depăşirii lor sau a diminuării tensiunii

emoţionale pe care o întreprind, pot determina comportamente contradictorii fortuite. Astfel,
pentru a învinge starea de teamă şi anxietate, se săvârşesc acţiuni îndrăzneţe, riscante, tocmai
pentru a confirma faţă de propria conştinţă validitatea capacităţii de adaptare şi rezistenţă la
dificultăţile situaţionale.56
CAP. 3 VIOLATORUL ŞI VICTIMA
3.1.1. Caracteristici personale ale agresorilor trimişi în judecată pentru infracţiunea de viol
Deşi informaţiile deţinute în acest sens până în prezent sunt incomplete, ele permit, totuşi,
evidenţierea profilului principal al violatorului, în funcţie de următorii indicatori:
a. Sexul – aşa cum este şi firesc, bărbaţii reprezintă 99,8%, dintre persoanele trimise în
judecată pentru infracţiunea de viol, restul de 0,2% fiind femei care au fost complice sau
instigatoare la comiterea agresiunii.
b. Vârsta – din totalul violatorilor, cea mai mare pondere o deţin persoanele cuprinse în
intevalul 21-34 de ani şi 18-20 de ani, deci cele mai tinere.
56
Ibidem, p. 52-53.
31
c. Mediul de rezistenţă – în mod diferit faţă de situaţia existenţă în alte ţări, în România,
cea mai mare parte a violatorilor 55%, trimişi în judecată pentru această infracţiune,
provin din mediul rural, faţă de numai 45% care provin din mediul urban.
d. Nivelul de instrucţie – din totalul celor trimişi în judecată pentru infracţiunea de viol,
11,3% nu au niciun fel de studii, 75,4%au numai studii minime (la nivelul şcolii generale
sau gimnaziale), 12,6% au absolvit liceul, iar restul o proporţie minimă de 0,7% au studii
superioare.
e. Antecedente penale – deşi numai 6,1% dintre agresori au antecedente penale, o pondere
relativ importantă dintre ei 14,6% sunt recidivişti în ceea ce priveşte comiterea
infracţiunii de viol.
f. Consumul de alcool ca o circumstaţă agravantă în comiterea infracţiunii – peste o treime
din totalul violatorilor inculpaţi 31,8% au comis agresiunea sub influenţa alcoolului.
g. Judeţul în care se comit cele mai frecvente agresiuni sexuale: acestea sunt, în ordine,
Galaţi, Iaşi, Constanţa, Bacău, Botoşani şi Vaslui, predominând deci judeţele din
Moldova.
În pofida unor iniţiative legislative în acest domeniu, legislaţia românească este încă
extrem de permisivă, neexistând încă posibilitatea instrumentării în justiţie a cazurilor de viol
marital sau de hărţuire sexuală. Pe de altă parte, aşa cum relevă studiile sociologice, sancţionarea
violatorului, în concordanţă cu gravitatea faptelor comise, rămâne încă un proces complicat, care
presupune probe, dovezi, mărturii, adeseori absente sau incomplete, iar instrumentarea
majorităţii cazurilor de viol aduse în faţa justiţiei implică o nouă victimizare a femeii deja
victimă, nevoită să se confrunte cu blamul dat de opinia publică şi chiar de unii reprezentanţi ai
justiţiei sau ai poliţiei.57
2.3.3. Clasificarea violatorilor în funcţie de motivaţia pentru agresiunea sexuală
Violatorii: sunt în general agresori bărbaţi care forţează sexual victima (bărbat sau
femeie). Violatorii sunt de patru tipuri, în funcţie de motivaţia pentru agresiunea sexuală.
Dan Banciu, Sorin M. Rădulesu, Vasile Teodorescu, Tendinţe actuale ale crimei şi criminalităţii în România,
57
Editura, Lumina Lex Bucureşti 2002, p. 373.
32
Cele două sub-tipuri sexuale sunt compensator şi sadic, iar cele două tipuri nesexuale
sunt de putere /control şi oportunist. Motivaţia sexuală pentru viol apare la bărbaţii adulţi care nu
pot avea o relaţie sexuală adecvată cu o parteneră, astfel încât pentru îndeplinirea nevoilor
sexuale găseşte victime potrivite pe care le violează. Motivaţia nesexuală apare la agresorii care
doresc să subjuge şi să umilească victimele prin violare sexuală.
Pedofilii: sunt în general agresori bărbaţi ai căror victime sunt minori, fete sau băieţi.
Pedofilii sunt de două tipuri: pedofilii fixaţi (care preferă minorii pe parcursul intregii vieţi) şi
pedofilii regresaţi (care au un istoric sexual normal şi incidente care implică minori).
În anul 1990, Knight şi Prentky au realizat un sistem de clasificare pe două axe, axa I
reprezentând gradul de fixare al pedofilului, iar axa II felul în care agresorul defineşte interesul
contactului cu copii.
Agresorii sexuali de sex feminin: sunt de trei feluri, cu motivaţii şi caracteristici diferite
ale agresorilor bărbaţi.
Agresorii sexuali adolescenţi: sunt eterogeni, având diverse tipuri de victime preferate,
caracteristici şi preferinţe personale, victimele fiind de vârste diferite.
Agresorii virtuali: seamănă ca tipologie cu pedofilii, diferenţa principală fiind aceea că

îşi găsesc victimele pe internet. O caracteristică a acestor agresori este aceea că agresorul s-ar
putea să nu aibă contact sexual cu victima.
În total există 20 de sub-tipuri de agresori sexuali (Vittie, 2008)58:
Violatorii sexuali compensatori: caracterizaţi de sentimente de inadecvare, lipsindu-le

abilităţile sociale adecvate pentru a se angaja în relaţii romantice şi care nu doresc să îşi rănească
victimele. Utilizează forţa pentru a obţine complianţa victimei, se retrag dacă victima se retrage
sau se luptă şi de obicei nu interacţionează cu victima, cu excepţia actului sexual în sine.
Violatorii sexuali sadici: îşi reprimă furia prin torturarea victimei, aceasta fiind singura
modalitate prin care agresorul poate fi excitat sexual. Violatorul din acest subtip foloseşte o
58
http://psihosexologie.psihologia.info.ro/2012/05/07/tipuri-de-agresori-sexuali.
33
multitudine de tehnici pentru a-şi tortura victimele în mod repetat, putând conduce la crime
sexuale. Aceşti violatori nu au în general remuşcări şi frecvent prezintă fantezii sexualeviolente.
Violatorii nesexuali pentru putere şi control: folosesc forţa, au impulsivitate crescută,

adesea consumă alcool sau droguri înainte de viol şi violează victima în ziua în care se întâlnesc.
Sexul este folosit ca armă pentru a pedepsi femeile, în mod premeditat împotriva unei anumite
persoane sau în mod oportunist împotriva unei persoane care îi înfurie.
Violatorii oportunişti: au un slab control al impulsurilor, un stil de viaţă aventuros,

adesea violează în cursul altei crime, de exemplu în cursul unei spargeri.
Pedofilii fixaţi: doresc să formeze o relaţie cu copilul astfel încât copilul să accepte
realţia. Au abilităţi sociale slabe care fac să-şi dorească relaţii cu minori pasivi şi dependenţi mai
degrabă decât cu persoane de aceeaşi vârstă. Preferinţa sexuală pentru copii se dezvoltă în cursul
adolescenţei, când persoanei i se pune diagnosticul de pedofilie. Aceste persoane au o puritate
psihosexuală scăzută, sentimente de inadecvare, experienţe negative în relaţiile sexuale cu
persoane adulte, sentimente de singurătate şi izolare.
Pedofilii regresaţi: pedofilii care acţionează ca urmare a unui eveniment precipitant şi nu

ca urmare a unei predispoziţii sau preferinţe pentru minori. Stresorii din mediu le diminuează
încrederea în sine astfel pedofilii din acest subtip ajung să îi victimizeze pe aceia la care au acces
cu uşurinţă.
Agresorii sexuali de sex feminin de tip profesoară-iubită (Matthews, Matthews şi

Speltz, 1989)59: femei care folosesc o poziţie de putere (antrenoare sau profesoară) pentru a-şi
găsi victimele şi care privesc acţiunile proprii ca fiind acte de dragoste şi nu acţiuni criminale.
Au tendinţa de a nega leziunile sau consecinţele negative ale relaţiilor lor cu vicimele lor ca fiind
relaţii serioase de dragoste. Femeile agresori sexuali din această categorie au de obicei un istoric
de relaţii sexuale în care au fost abuzate.
Agresorii sexuali de sex feminin constrânşi sau acompaniaţi de bărbaţi (Syed şi

Williams, 1996)60: sunt femei subordonate, cu stimă de sine scăzută, coeficient de inteligenţă
59
http://psihosexologie.psihologia.info.ro/2012/05/07/tipuri-de-agresori-sexuali.
60
Idem 84.
34
redus şi un sentiment general de neajutorare. Sunt situaţii în care aceste femei îşi abuzează copii
alături de un partener de sex masculin care le-a abuzat pe ele. În violurile în grup există uneori
complici femei care găsesc sau racolează victimele potenţiale, un număr mic dintre acestea
participând la violul în sine.
Agresorii predispuşi de sex feminin (Mattheus, 1993)61: sunt femei care îşi victimizează
copii, au fost la rândul lor abuzate sexual în copilărie şi nu pot dezvolta relaţii sexuale cu adulţii.
Adesea suferă de tulburări psihologice care duc la fantezii sadice, nivele crescute de agresivitate
şi sentimente suicidare cronice.
Agresorii sexuali adolescenţi experimentatori naivi: sunt tineri cărora le lipsesc

abilităţile sociale şi cunoştinţele sexuale, violul fiind adesea situaţional.
Agresorii sexuali adolescenţi copii exploratori sub-socializaţi: sunt adesea izolaţi social,
din familii disfuncţionale, cu siguranţă de sine scăzută imagine de sine deficitară şi fără istoric de
comportament delicvent. Au proaste abilităţi de socializare, nu pot interacţiona cu persoane de
aceeaşi vârstă şi caută să îşi ameloreze insecurităţile prin agresarea celor mai vulnerabili decât ei.
Agresorii sexuali adolescenţi agresivi sexual: au impulsivitate crescută, folosesc forţa şi

violenţa, provin din familii violente sau disfuncţionale, de multe ori au un istoric de
comportament delicvent sau abuz de substanţe. Victimele lor sunt de obicei adolescenţi sau
adulţi şi adesea violul face parte dintr-un tipar delicvent cu spectru larg (Theriot, 2006)62.
Agresorii sexuali adolescenţi compulsivi sexual: au fantezii sexuale compulsive

deviante adesea sunt tăcuţi sau anxioşi, provin din familii rigide şi adesea au comportament
parafiliac. Mulţi din ei sunt diagnosticaţi cu parafilie.
Agresorii sexuali adolescenţi cu tulburări compulsive: sunt foarte impulsivi, adesea

având o tulburare psihologică concomitentă, de exemplu tulburări developmentale, tulburări
comportamentale sau ADHD.
61
Idem 84.
62
http://psihosexologie.psihologia.info.ro/2012/05/07/tipuri-de-agresori-sexuali
35
Agresorii sexuali adolescenţi influenţaţi de grup: adesea agresează sexual doar atunci
când sunt într-un grup, ca mijloc de a-şi impresiona prietenii. Unii dintre ei fac parte din benzi
sau diverse grupuri informale.
Agresorii sexuali adolescenţi pseudosocializaţi: sunt frecvent narcisişti, le lipseşte

intimitatea în relaţii şi relaţiile cu persoanele de aceeaşi vârstă sunt superficiale. Pot avea un
coeficient de inteligenţă ridicat. Au caracteristici asemănătoare cu agresori sexuali adulţi cu
tulburare de personalitate de tip anti-social.
Agresorii sexuali colecţionari cibernetici: colecţionează şi comercializează online

imagini cu anumite carateristici (anumite posturi, tipuri de copii, haine, etc) . Adesea sunt
persoane singure şi izolate social cu slujbe care le asigură accesul la copii. De multe ori
comportamentul lor se limitează la colecţionarea de imagini şi nu au contact fizic cu victimele
lor.
Agresorii sexuali călători cibernetici: pot fi colecţionari cere se potrivesc unei anumite
tipologii, dar folosesc internetul pentru a cultiva şi a discuta cu victimele, având intenţia de a se
întâlni cu ele în scopuri sexuale. Poartă cu victimele conversaţii pentru a le câştiga încrederea,
pentru a le determina să creadă că sunt persoane bune care nu doresc să le rănească şi se oferă să
facă aranjamentele necesare şi să plătească pentru a călători împreună cu victimele.
Agresorii sexuali manufacturieri cibernetici: sunt cei ce realizează pornografie cu copii

pe care o distrubuie pe internet, fac adesea fotografii sugestive cu proprii copii şi le postează pe
net. Mulţi au relaţii sexuale cu copii.
Agresorii sexuali conversaţionali cibernetici: adesea colecţionează materiale erotice (nu

pornografie ) şi discută online cu victimele. Adesea ajung apoi să discute la telefon, încercând să
îşi convingă victemele că sunt persoane de încredere şi le sugerează că pot să se întâlnească
personal. Acest subtip este un nivel de legătură între „colecţionari” şi „călători”.63
3.2.1. Cuplul penal victimă – agresor
63
http://psihosexologie.psihologia.info.ro/2012/05/07/tipuri-de-agresori-sexuali
36
Din punct de vedere strict juridic, precizarea statutului celor doi membri ai cuplului se
face atât în baza stabilirii iniţiativei în a comite o faptă antisocială, cât şi în baza efectelor
acesteia. Persoana ucisă, vătămată corporal, violată etc., apare în calitate de victimă, iar cea care
a ucis, a vătămat corporal sau a violat, apare în calitate de infractor.
Deşi există şi cazuri în care între infractor şi victimă nu a existat niciun fel de legătură
anterioară, considerăm că, privind din perspectivă strict psihologică, nicio victimă nu poate fi
absolvită integral de o anumită răspundere legată de actul infracţional. Victima unui viol într-un
parc în timpul nopţii poartă vina ignorării pericolelor posibile atunci când încearcă să se plimbe
singură prin parc la ore târzii. Poştaşul cu bani mulţi asupra sa nu se asigură deloc şi este atacat
în scop de jaf. Victima unui atac nocturn la domiciliu se poate face vinovată de „publicitatea”
exagerată privind achiziţionarea unor bunuri de valoare.
Chiar şi în cazul unor minori, victime ale unor infracţiuni, un anumit grad de vinovăţie
aparţine părinţilor sau persoanelor ce-i au în pază juridică (cadre didactice, personal de îngrijire
etc.).
Desigur, există foarte multe variante posibile ale relaţiei infractor-victimă, în special în
cazul infracţiunilor cu violenţă. Având în vedere poziţia şi situaţia victimei după comiterea
infracţiunii, putem diferenţia mai multe variante posibile, precum:
a) victime dispărute, sesizarea fiind făcută de persoane cunoscute şi, nu de puţine ori, chiar de
către infractor, cum ar fi cazul soţului ucigaş;victime ce nu supravieţuiesc agresiunii (decedate)
care „oferă”, în principal, informaţii asupra infractorului, plecând de la modul în care a procedat
acesta (în ce loc, cu cruzime sau fără, încercând sau nu să acopere urmele, jefuind sau nu victima
etc.);
b) victime ce supravieţuiesc agresiunii, dar nu pot identifica infractorul din motive obiective
(fapta s-a comis pe întuneric, infractorul era mascat, victima a fost mai înainte legată la ochi, prin
surprindere etc.). În asemenea cazuri, victima poate oferi informaţii în legătură cu unele
caracteristici fizice sau psihice ale infractorului (eventual vocea, aspecte vestimentare – haină
aspră sau lucioasă, nervozitate, precipitare etc.);
37
c) victime ce supravieţuiesc agresiunii şi care cunosc infractorul, însă nu-l denunţă din motive ce
ţin de teama de răzbunare a acestuia (de exemplu: victima cunoaşte ameninţarea infractorului că,
în cazul în care va fi denunţat, se va răzbuna pe copii);
d) victime care supravieţuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, dar pe care nu-l denunţă din
motive ce ţin de viaţa lor particulară (de exemplu: agresorul este concubinul victimei căsătorite);
e) victime care supravieţuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, dar care, în loc să-l denunţe,
încearcă să ofere alte explicaţii, inclusiv autoacuzându-se, protejându-l deliberat pe infractor
(este cazul, desigur mai rar, al victimei care, în acest fel, consideră că oferă „dovezi de dragoste”
infractorului pe care-l iubeşte);
f) victime care supravieţuiesc agresiunii şi care, deşi cunosc infractorul adevărat, acuză o altă
persoană pe care vrea să se răzbune;
h) victime care supravieţuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, însă, profitând de situaţie,
încearcă să pună în seama acestuia şi fapte pe care nu le-a comis (de exemplu: reclamă dispariţia
unor lucruri de valoare sau bani pe care, în mod real, infractorul – care s-a rezumat numai la
violarea ei – nu şi le-a însuşit);
i) victime care profită de o anumită situaţie, reclamând o „infracţiune” comisă asupra sa cu

intenţia de a sancţiona o persoană sau de a profita de pe urma ei (de exemplu: simularea
voluntară şi regizarea corespunzătoare pentru a transforma o relaţie sexuală în viol).
Desigur, practica judiciară este mult mai complexă, ceea ce face ca eforturile noastre de
sistematizare să nu-i corespundă întru totul.64
3.2.2. Victimele infracţiunii de viol
În cadrul legislaţiei noastre, atât în Codul penal, cât şi în Codul de procedură penală,
privitor la raportul infractor-victimă, atenţia este concentrată maximal asupra celui ce săvârşeşte
fapta antisocială şi mult mai puţin asupra celui ce suportă efectele directe ale comiterii
infracţiunii, mai ales în cazul infracţiunilor de violenţă, (omor, lovitură cauzatoare de moarte,
viol, tâlhărie etc).
64
N. Mitrofan, T. Butoi, V. Zdrenghea, Psihologie Judiciară, Editura Şansa, Bucureşti, 1992, p. 71.
38
Deşi victimei i s-a acordat mai puţină atenţie din partea legiuitorului, analiza şi
cunoaşterea locului şi rolului pe care acesta îl ocupă atât în activitatea infracţională cât şi în cea
judiciară (depistarea şi sancţionarea infractorului) contribuie, pe de o parte, la formarea unor
recomandări pentru conduita preventivă şi autoprotecţie.
În raport cu pericolul victimizării, şi, pe de altă parte, la o mai rapidă şi mai corectă
aplicare a legii în cazul săvârşirii infracţiunilor. Prin victimă înţelegem "orice persoană umană
care suferă direct sau indirect consecinţele fizice materiale sau morale ale unei acţiuni sau
inacţiuni criminale"65.
Hans von Hentig, plecând de la diferenţierea victimelor înnăscute (born victims), de

victimele societăţii (society-made victims), în ultimele sale lucrări, utilizând drept criterii factori
psihologici, biologici şi sociali, conturează treisprezece categorii de victime66:
1. Vârstele fragede constituie o categorie care devine uşor victimă a agresorilor. Fiind
neevoluaţi fizic, naivi şi fără experienţă sub aspect mintal, copiii pot fi uşor victimizaţi. Printre
cele mai frecvente forme de victimizare, Hentig menţionează: răpirea lor, mai ales dacă părinţii
sunt bogaţi sau au asigurare de viaţă; utilizarea lor de către infractorii adulţi drept complici la
diferite infracţiuni, maltratarea şi abuzul sexual.
2. Femeile, ca victimă, apar mai ales în cazul infracţiunilor de ordin sexual. Desigur,
această situaţie este valabilă în primul rând pentru femeile tinere. În cazul femeilor în vârstă, mai
ales dacă acestea au un statut economic ridicat, devin victime ale unor acţiuni infracţionale
motivate material (tâlhărie, furt, înşelăciune).
Una dintre clasificările cele mai valoroase şi mai utile din punct de vedere ştiinţific este
cea a lui Stephen Schafer (1977)67. Folosind drept criteriu gradul de participare şi, de răspundere
a victimei în comiterea infracţiunii, Schafer diferenţiază următoarele şapte categorii de victime:
1. Victime care anterior faptului infracţional nu au avut nici o legătură cu făptaşul.

"Întâlnirea" dintre victimă şi infractor la locul infracţiunii este întâmplătoare. Este cazul
65
T.Bogdan şi colab., Comportamentul uman în procesul judiciar, M.I., Serviciul editorial şi cinematografic,
Bucureşti, 1983, p.93.
66
Idem, p.41-45.
67
P. Brânzei, G. Scripcaru, T. Piroźyński, Comportamentul aberant în relaţiile cu mediul, Editura Junimea, Iaşi,
1970, p. 130-136.
39
funcţionarului de la ghişeul unei bănci care cade victimă unui infractor, viol sau ucidere din
culpă etc.
2. Victime provocatoare sunt cele care, anterior victimizării lor, au comis ceva,
conştient sau inconştient, faţă de infractor. Asemenea cazuri pot fi întâlnite atunci când o
persoană (victima ulterioară) se comportă arogant faţă de viitorul infractor sau dacă nu-şi ţine o
promisiune dată solemn, ori dacă intră în legături amoroase cu iubita infractorului.
3. Victime care precipită declanşarea acţiunii răufăcătorului. Este cazul persoanelor

care, prin conduita lor, influenţează răufăcătorii în a comite infracţiuni; deşi între ei nu a existat
niciodată vreo legătură. Astfel, ca exemple, se pot cita: persoana care trânteşte portiera maşinii,
dar uită să o încuie; femeia care umblă seara prin locuri puţin frecventate cu o costumaţie
provocatoare şi va fi violată, etc.
4. Victime slabe sub aspect biologic - este cazul persoanelor ce reprezintă slăbiciuni din
punct de vedere psihic sau fizic şi, din această cauză, sunt uşor victimizate. Dacă, totuşi, se pune
problema vinovăţiei, răspunderea revine în primul rând persoanelor care sunt obligate, să le
supravegheze şi să le asigure paza juridica (rude, îngrijitori, surori de caritate etc).
5. Victime slabe sub aspect social sunt acele persoane care aparţin unor grupuri
minoritare etnice, sexuale sau religioase neagreate de către comunitate. Fără să aibă nici un fel
de vină, asemenea persoane pot să cadă frecvent victime ale discriminării sau agresiunii
manifestate de către reprezentanţii comunităţii.
6. Victime autovictimizante sunt acele persoane care orientează agresiunea către propria
persoană. Drogomaniile, suicidul, jocurile de noroc, inversiunile sexuale, etc. sunt acele acte
deviate sau chiar criminale în care cel lezat joacă atât rolul de criminal, cât şi pe cel de victimă.
3.2.3. Impactul psihologic al violului asupra victimelor
Agresiunea şi fenomenul de victimizare pot fi analizate şi sub aspect psihologic, al

trăirilor individuale ce se regăsesc în comportamentul agresorului şi al victimei, acestea fiind, în
mod evident, diametral opuse. Scopul analizei psihologice este circumscris şi el în cadrul
scopului general al victimologiei, şi anume determinarea cauzelor şi condiţiilor favorizante ale
40
fenomenului agreso-victimal şi adoptarea de măsuri potrivite pentru protejarea victimei şi
prevenirea fenomenului.68
Pentru victimă, a reacţiona nu înseamnă doar a înţelege şi a evalua forma agresiunii şi

intenţia agresorului. Reflectarea actului agresional în planul psiho-volitiv al victimei determină
dereglări de comportament, agitaţie, lipsă de voinţă în acţiune. În plan afectiv, emoţiile pozitive
sunt înlocuite, total sau parţial, cu reacţia de ură, dispreţ sau umilinţă. Comportarea victimei este
dominată de ideea că agresorul urmăreste doar agresiunea în sine pentru satisfacerea unor
interese individuale. Ulterior, victima îşi motivează propria tendinţă prin tratarea cu simpatie sau
emotii altruiste faţă de agresor.
Unul din efectele victimizării este şi imposibilitatea psihică de a se opune, inhibiţia.

Efectul psihologic rezultat din lipsa de împotrivire a victimei poate fi dăunător, experienţa
individuală a victimei fiind înlocuită cu o nouă stare subiectivă determinată de unele tulburări
incomunicabile. Personalitatea se va identifica cu evenimentul afectiv şi chiar dacă nu cunoaşte
nimic despre agresor, victima va putea identifica unele procedee de acţiune agresională după
elemente ca: figura infractorului, ritmul actiunilor sale, contradicţiile de comportament etc.
Perceperea şi reflectarea fenomenului agresional de catre victimă se produce sub trei

aspecte: afectiv, intelectual si volitiv. Reacţia victimei la actul agresional se caracterizează prin
atenuarea valenţelor intelective, prin scăderea puterii de a preîntâmpina efectele agresionale, iar
în plan afectiv, prin trăirea unor stări ca frica, dezorientarea, ura, dispreţul, umilinţa. Aceste trăiri
pot declanşa reacţii care scapă raţionalului, determinând trecerea de la o stare afectivă la alta,
parţial sub influenţa instinctului de conservare. Cunoaşterea fenomenului agresional nu se reduce
doar la percepţii, ci depinde şi de relaţiile victimei cu mediul care reflectă stilul şi finalitatea
agresională, de calităţi intelectuale, de perspicacitate, de tăria clitaţilor psihice (voinţă, curaj,
caracter), de forţă fizică, de modul declanşării efectelor actului violent etc. Adeziunea spontană,
admiraţia, în special reacţiile instinctului sexual, implorarea sau exorcismul determină decizia
victimei de a suporta autoritatea agresorului. Totalitatea cuvintelor, lumina, intunericul,
68
Lector univ. dr. Tatu Angela, Victima şi victimologia, curs on-line, p. 14.
41
singurătatea generează confuzie, anulând reacţiile instinctuale, deducţiile logice şi judecata
victimei. Naivitatea determină o anumită necesitate a reîntâlnirii cu agresorul şi uneori se poate
ajunge la o adeziune nejustificată a victimei faţă de agresivitate (cum ar fi împăcarea victimei cu
agresorul).
Se poate constata că, spre deosebire de agresiune, care poate fi un act iresponsabil si
individual, reacţia victimei este dependentă de o mulţime de condiţionări şi justificată, în mod
confuz, de o anumită formă de reflectare a conştiinţei individuale. Rezultă că, între agresiune şi
reacţia victimei nu există un echilibru, deoarece apar reacţiile instinctuale ale victimei, care sunt
supuse incoerenţei şi greşelii. Spaima victimei devine dispreţ faţă de agresor, ferocitate în actul
de apărare, pentru ca după un timp să se atenueze şi să se convertească în acceptarea agresivităţii
şi resemnarea în acţiune. Victima nu poate înţelege agresiunea decât în limitele suferinţei
biologice şi psihice, iar trecerea timpului va distinge ceea ce este semnificativ şi ceea ce este
secundar în evenimentul criminogen.
În sfârsit, o altă caracteristică psihologică privind victimele este sentimentul de

solidaritate care se naşte pentru toate victimele unui singur agresor care prin faptele criminogene
a înfrânt demnitatea individuală a acestor persoane. Victima are certitudinea că poate realiza prin
propria experienţă, prin propriul exemplu, un motiv de apărare a mediului social în care trăieşte,
stimulând pentru aceasta solidaritatea împotriva agresivităţii.69
3.3.1. Victima ca sursă de identificare a agresorului
În activitatea de identificare a infractorilor o importantă deosebită o are prima declaraţie

dată de victimă în faţa organelor de urmărire penală. Victima are rolul de „martor principal”
pentru că a asistat la întregul eveniment criminogen şi l-a cunoscut personal pe infractor. Victima
va păstra în memorie imaginea sau elementele de identificare specială a unei persoane, atitudini
şi expresii tipice ale infractorului sau ale unei anumite categorii de comportament, modul
specific de operare al autorului, toate acestea fiind indicii care vor stabili cu rapiditate trăsăturile
caracteristice ale infractorului şi, în final, identificarea lui.
69
P. Brânzei, G. Scripcaru, T. Piroźyński, Comportamentul aberant în relaţiile cu mediul, Editura Junimea, Iaşi,
1970, p. 133-136.
42
Victima poate oferi informaţii privind infractorul şi în cazul în care a decedat, cel mai
adesea atunci când între ea şi agresor au existat legături anterioare comiterii delictului. Pornind
de la cunoaşterea victimei, modul său de viaţă, obiceiuri, trăsături morale şi comportamentale, se
poate ajunge la identificarea faptuitorului.70
Din punct de vedere psihologic victima poate oferi puţine garanţii de veridicitate în
relatările ei, din mai multe motive, astfel:
 perceperea evenimentelor este determinată de înzestrarea psiho-intelectivă a victimei, de

afectivitatea, sugestibilitatea, imaginaţia şi personalitatea victimei;
 victima este supusă unor trăiri emotive deosebit de puternice în timpul săvârşirii actului
infracţional, fapt care face ca perceperea actului şi memorarea lui să se facă în condiţiile unei
activităţi corticale conştiente reduse, generând lacune perceptive şi memoriale;
 trecerea timpului afectează şi ea memoria şi, deci, redarea cu fidelitate a evenimentelor;
 din dorinţa de răzbunare victima poate arăta un alt făptuitor decât cel real;
 din dorinţa de a-şi îmbunătăţi situaţia procesuală, unde adesea este şi parte civilă, victima
poate agrava situaţia infractorului, ajustând realitatea sau punând pe umerii lui fapte pe care
nu le-a comis;
 daca victima are o participare concretă, activă, contradictorie sau chiar iniţiatoare a actului
agresional va încerca să ascundă acest aspect, omiţând precizarea rolului sau şi denaturând
realitatea;
 însă cel mai important factor de denaturare sau ascundere a realităţii îl constituie teama de
infractor şi răzbunarea acestuia.
Cu toate viciile pe care le prezinta mărturia victimei, ea poate furniza informaţii importante:
 date privind determinarea naturii juridice a actului agresional;
 date pentru stabilirea celui mai plauzibil mobil;
 date relative la circumstantele esentiale ale evenimantului (de loc, timp, de comitere etc.);
 date care definesc personalitatea victimei: concepţia şi modul de viaţă, calităţi, defecte,
obiceiuri, starea de echilibru psihic sau tendinţe spre agresivitate, izolare, depresie, alte vicii
ascunse etc.;
70
N. Mitrofan, T. Butoi, V. Zdrenghea, Psihologie Judiciară, Editura Şansa, Bucureşti, 1992, p. 100-103.
43
 cercul de relaţii al victimei, mediile şi locurile frecventate. De o importanţă deosebită este
natura relaţiilor victimei cu mediul şi infractorul (de prietenie, sociabilitate, agresiune,
tensiune, ură etc.) şi legăturile ei cu grupuri sociale ilicite sau îndoielnice;
 date privind mişcarea în timp şi spaţiu a victimei în perioada imediat după comiterea
agresiunii;
 date privind bunurile deţinute de victimă şi eventuala dispariţie a unora dintre ele;
 date privind antecedentele morale, medicale, penale si contravenţionale ale victimei.
Aşadar victima poate fi o sursă importantă pentru identificarea infractorului, chiar şi

atunci când nu a supravieţuit agresiunii, fapt ce justifică îndreptarea cercetărilor criminalistice şi
înspre victimă nu doar către infractor.71
STUDIU DE CAZ
Norma care incriminează infracţiunea de viol a fost una dintre cele mai des modificate
norme din Partea specială a Codului Penal, autorii noului Cod Penal au reluat dificila misiune de
redefinire a acestei infracţiuni. Potrivit recunoaşterii autorilor Proiectului de Cod Penal făcută în
Expunerea de motive, reglementarea infracţiunii de viol a fost realizată având în vedere: Codul
penal spaniol (art. 179), portughez (art. 164), german (art. 177), austriac (art. 201), francez (art.
222-223), precum şi aspectele evidenţiate de doctrina şi jurisprudenţa din aceste state în aplicarea
textelor de citate.
Libertatea vieţii sexuale este o componentă ca drept fundamental al omului. Libertatea

sexuală a persoanei înseamnă dreptul de a decide liber şi în cunoştinţă de cauză când, unde şi cu
cine întreţine relaţii sexuale.
71
I. Tănăsescu, G. Tănăsescu, C. Tănăsescu, Criminologie (Agresologie. Victimologie. Detentologie), Editura All
Beck, Bucureşti, 2003, p. 180-183.
44
Integritatea sexuală este o componentă a integrităţii corporale, însemnând respectarea
stării fizice în care se află corpul persoanei la un moment dat. Este indiferent, sub acest aspect,
dacă victima a mai avut sau nu asemenea experienţe sexuale.
Obiect juridic secundar îl constituie şi în noua reglementare relaţiile sociale privind

demnitatea, integritatea corporal, sănătatea sau viaţa persoanei, în cazul formelor agravate ale
infracţiunii.
Subiectul activ al infracţiunii de viol, poate fi numai persoana fizică, indiferent de sexul
ei. Condiţia făptuitorului de a fi apt să realizeze un act sexual pare a fi necesar doar în
modalitatea faptică a violului săvârşit prin raport sexual sau act sexual anal, deoarece în cazul
actului sexual oral, o asemenea capacitate natural nu are vreo relevanţă juridică.
Femeia poate la rândul ei să fie autor al infracţiunii de viol, participaţia este posibilă sub
toate formele: autorat, coautorat, instigare sau complicitate.72 Coautoratul, instigarea şi
complicitatea concomitentă realizează forma agravată a infracţiunii.
Subiect pasiv al infracţiunii poate fi, şi în condiţiile noii redactări a normei de

incriminare, orice persoană indiferent de sex, vârstă, de starea civilă, etc. În cazul unor forme
agravate ale infracţiunii, subiectul pasiv este calificat putând fi doar o persoană aflată în
îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau care este membru al familiei
acestuia ori un minor care nu a împlinit 16 ani.73
Faptul că noul Cod penal nu mai prevede ca agravantă violul săvârşit asupra membrilor
de familie, ci numai asupra descendenţilor sau fraţilor şi surorilor, nu are semnificaţia
dezincriminării violului asupra soţiei, libertatea sa sexuală nefiind anihilată de actul căsătoriei,
astfel că în redactarea noului Cod penal infracţiunea îşi pierde doar caracterul agravat, dar
rămâne incriminată în forma simplă a infracţiunii.
Infracţiunea de viol este o infracţiune cu subiect pasiv unic. În cazul în care mai multe
persoane sunt violate în acelaşi timp şi loc vor exista atâtea infracţiuni de viol câte victime sunt.
72
Revista Dreptul, Nr. 10/2010, Unele consideraţii în legătură cu incriminarea infracţiunii de viol, Viorel Paşca, pp.
23-24.
73
Ibidem, p. 25.
45
În noul Cod penal nu mai sunt incriminate actele de perversiune sexuală, iar distincţia
dintre raportul sexual şi actul sexual oral sau anal, pe de o parte şi orice act de penetrare vaginală
sau anală, pe de altă parte, este de natură a defini mai bine elementul material al laturii obiective
a infracţiunii de viol. Prin raport sexual, legiuitorul a desemnat actul sexual normal între o
persoană de sex masculin şi o persoană de sex feminin, respectiv actul de copulaţie, pe când prin
actul sexual oral sau anal, legiuitorul a desemenat actele sexuale, orale sau anale, atât
heterosexuale, cât şi homosexuale. Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice
act de penetrare vaginală sau anală trebuie să fie urmarea constrângerii victimei sau să fie
realizate profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.74
Constrângerea victimei, fie ea fizică sau morală, poate fi exercitată direct de autorul
infracţiunii sau de unul sau mai mulţi complici. Actele de constrângere trebuie exercitate în
scopul de a întreţine raporturi sexuale, acte sexuale orale sau anale ori alte acte de penetrare
vaginală sau anală, altfel ele pot constitui doar alte infracţiuni (loviri sau alte violenţe, ameninţări
etc.)75. Făptuitorul trebuie să fi cunoscut vârsta sau starea victimei şi să fi profitat de aceasta
pentru a întreţine raportul sexual ori actul sexual oral sau anal.
Urmarea socialmente periculoasă constă în întreţinerea raportului sexual, a actelor

sexuale orale sau anale ori a altor acte de penetrare vaginală sau anală, contrar voinţei victimei,
încălcându-i astfel libertatea şi inviolabilitatea sexuală. Infracţiunea de viol este o infracţiune de
rezultat, care în formele agravate, pe lângă lezarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei,
are consecinţe şi asupra integrităţii corporale sau a vieţii persoanei. Rezultatul acţiunii de
constrângere sau de punere în imposibilitate de a se apăra trebuie să fie realizarea raportului
sexual, a actului sexual oral sau anal sau a oricărei penetrări vaginale sau anale. Dacă aceste acte
sexuale nu sunt realizate, infracţiunea nu se consumă, rămâne în faza tentativei. Este însă
indiferent dacă raportul sexual s-a finalizat sau nu, fiind suficient să se realizeze penetrarea
vaginală, orală sau anală.76
Raportul de cauzalitate în cazul infracţiunii în forma ei tip rezultă din materialitatea

faptelor (ex re). Este însă necesar să dovedească să se dovedească faptul că penetrarea vaginală,
74
Revista Dreptul, Nr. 10/2010, Unele consideraţii în legătură cu incriminarea infracţiunii de viol, Viorel Paşca, p.
27.
75
Ibidem, p. 29.
76
30.
46
orală sau anală s-a realizat de persoana învinuită de acest fapt. În acest sens, stabilirea profilului
genetic pe baza expertizei ADN-ului din urmele biologice ridicate de la locul faptei sau de pe
corpul sau de pe hainele victimei, oferă datele cele mai convingătoare. În cazul formelor agravate
ale infracţiunii trebuie dovedită legătura de cauzalitate între acţiunea făptuitorului şi vătămarea
corporală sau moartea ori sinuciderea victimei.
ADN-ul găsit la locul faptei permite confundarea unui criminal cu o precizie

descurajantă. În acelaşi timp succesul nu este garantat decât dacă titularul său este un suspect
identificat sau dacă este suficient de apropiat de victimă pentru ca anchetatorii să îl aibă în
vedere.77
La momentul în care în SUA, în urma unei campanii duse de către asociaţia avocaţilor
americani, ,,Innocence project”, mai mult de 300 de deţinuţi au fost dovediţi a fi nevinovaţi după
zece ani, în urma comparării ADN-ului prezent cu cel de pe probele utilizate în proces, nu se
putea accepta ca persoane nevinovate din Franţa sau de oriunde altundeva să fie condamnate
pornind de la expertize genetice incerte. Oricât de nesemnificativă ar fi nicio marjă de eroare nu
este acceptabilă în ceea ce priveşte certitudinea pe care expertizele trebuie să le-o dea
judecătorilor. Acestea nu trebuie să servească prin ele însele la formarea unei convingeri. Aşadar
principiul in dubio pro reo îşi dovedeşte încă o dată, valabilitatea!78
Latura subiectivă a infracţiunii – infracţiunea de viol se poate comite doar cu intenţie

directă, fiind exclusă posibilitatea intenţiei indirecte, câtă vreme făptuitorul exercită
constrângerea în scopul de a întreţine raportul sexual sau profită în acest scop de imposibilitatea
victimei de a se apăra sau de a-şi exprima liber voinţa.
Formele agravate ale infracţiunii de viol sunt infracţiuni complexe calificate fie prin
calitatea subiectului activ sau pasiv al infracţiunii, fie prin numărul făptuitorilor sau rezultatul
vătămator produs. Agravarea este dată de şase cauze de agravare, spre deosebire de patru în
actualul Cod Penal, care pot fiecare, în mod singular sau în mod cumulativ, să realizeze
conţinutul infracţiunii în forma agravată. În ce priveşte violul agravat săvârşit asupra victimei
77
Pandectele române, nr. 6/2013, p. 117.
78
Pandectele române, nr. 6/2013, p. 120.
47
care se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului (art. 218 alin. 3
lit. (a) din noul Cod Penal) deoarece sunt identice cu cele din vechiul cod.79
În măsura în care violul este urmarea recrutării, transportării, transferării, adăpostirii sau
primirii unui minor, vor fi întrunite şi elementele infracţiunii de trafic de minor prevăzute în art.
211 din noul Cod penal.
Violul va avea caracter agravat atunci când producerea de materiale pornografice se

realizează de autorul violului, cât şi atunci când producerea de materiale pornografice se
realizează de către unul dintre complici sau de către un instigator.
Violul care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei este o formă agravată a
infracţiunii, care absoarbe în conţinutul său vătămările corporale. Vătămările corporale trebuie să
fie consecinţa praeterintenţiei făptuitorului, astfel va exista un concurs de infracţiuni. În cazul în
care raportul sexual nu s-a realizat din motive independente de voinţa sa, dar violenţele
exercitate în acest scop au cauzat victimei vătămări corporale, fapta constituie tentativă la
infracţiunea de viol, prevăzută în art. 218 alin. (2). Dar potrivit art. 36 alin (3) din noul Cod
Penal, infracţiunea complexă săvârşită cu intenţie depăşită, dacă s-a produs numai rezultatul mai
grav al acţiunii secundare, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea
complexă consumată. Violul care a avut ca urmare moartea victimei (art. 218 alin 4) este agravat,
dar într-o formulare extinsă şi la sinuciderea victimei. Moartea trebuie să fie rezultatul faptei
praeterintenţionate a făptuitorului. Dacă făptuitorul a acţionat cu intenţia de a ucide victima
pentru a ascunde săvârşirea violului, va exista un concurs de infracţiuni compus din infracţiunea
de viol simplu sau agravat, după caz şi infracţiunea de omor calificat.
În mod nejustificat s-a renunţat la agravarea infracţiunii de viol urmată de sinuciderea

victimei, având în vedere rezonanţa socială a unei asemenea infracţiuni.
Tentativa infracţiunilor de viol prevăzute în art. 218 alin (1)-(3) se pedepseşte. Cum
tentativa se pedepseşte doar în situaţiile expres prevăzute de lege, trebuie să tragem concluzia că
în cazul în care raportul sexual nu s-a realizat din motive independente de voinţa sa, dar
violenţele exercitate în acest scop au cauzat moartea victimei, unitatea infracţiunii complexe este
79
Idem p. 31.
48
sfărâmată şi va exista un concurs între infracţiunea de viol, simplu sau agravat, după caz şi
infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte.
Este evident că în cazul în care raportul sexual, actul sexual oral sau anal sau orice
penetrare vaginală sau anală nu s-a realizat din motive independente de făptuitorului, de voinţa
făptuitorului, dar violenţele exercitate în acest scop au cauzat moartea victimei, fapta rămâne în
faza de tentativă, dar legea nu prevede pedepsirea tentativei, însă fapta nu poate rămâne
nepedepsită, motiv pentru care soluţia propusă este singura rezonabilă.80
Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în art. 218 alin. (1) şi (2) din noul Cod penal se
pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămată adresată organelor de cercetare
penală, dar împăcarea părţilor nu mai înlătură răspunderea penală. În cazul formelor agravate,
acţiunea penală se exercită din oficiu.
Infracţiunea în forma simplă se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea

unor drepturi, regimul sancţionator fiind identic cu cel din actualul Cod penal.
Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul formei

agravate prevăzute în art. 218 alin (3) din noul Cod Penal. Dacă fapta a avut ca urmare moartea
victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, la fel putându-
se pune problema aplicării legii mai favorabile deoarece actualul Cod penal prevede pentru
această infracţiune o pedeapsă între 15 şi 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Un caz printre multe altele ilustrează o lungă procedură şi o şovăială a judecătorilor, între
anii 1737-1738 privind violul asupra Mariei-Anne Hebe, o tânără de 15 ani, vânzătoare de
ierburi la colţul străzii. În 1737, cei trei autori sunt duşi la comisariat, denunţaţi fiind de victima
lor şi de doi martori. Ei atrăseseră fata promiţându-i un cadou, într-o sală de biliard aflată la
capătul unei alei. Au bătut-o şi au violat-o. Circumstanţele sunt neplăcute, mărturiile zdrobitoare:
acuzaţii au ameninţat-o pe Marrie-Anne că o vor pune să mănânce cioburile de sticlă pe care le-a
făcut zbătându-se, s-au aşezat pe faţa ei pentru a o imobiliza mai bine şi a o împiedica să strige.
Violul a fost atestat de raportul medicilor: ,,am remarcat părţile genital roşii şi inflamate,
himenul sfâşiat şi o scurgere de materie verzuie”. Lungimea procedurii subliniază tergiversările
80
34-35.
49
judecătorilor: un prim proces, în 1737, pronunţă un ,,supliment de instrucţie” de un an, reţinând
acuzaţii în închisoare, un al doilea proces, în 1738 prelungeşte cererea cu trei luni, o procedură
de apel în 28 august 1738 îi eliberează pe acuzaţi, confirmând că ,,suplimentul de instrucţie”
echivalează cu o eliberare definitivă. Mai multe semne indică o viziune ciudată despre violenţă:
medicii neglijează să evidenţieze loviturile de pe corpul fetei, iar judecătorii nu disting deloc sau
prea puţin rolul fiecăruia dintre ei.
Aceste procese au comis erori, iar dificultatea de condamnare a actului sângeros

exemplifica o societate pregătită să ierte, care acorda o legitimitate brutalităţii fizice, o justiţie
pregătită să scuze, pentru că nu a avut loc moartea victimei. De remarcat şi strict corespondenţă
dintre violenţă şi viol în importanţa acordată apartenenţei sociale a actorilor. În drama Marie-
Anne, faptul că era orfană, lipsa oricărui sprijin social ori familial, n-au favorizat deloc vigilenţa
juraţilor, în vreme ce averea unuia dintre autori – fiu de negustori înstărit, predispunea la
indulgenţă. E o impunitate teoretizată de tratatele privind criminalitatea şi transpusă în formule
precise: ,,Calitatea persoanei asupra căreia se exerctă violenţa, măreşte sau micşorează vina. O
violenţă săvârşită faţă de o sclavă sau o servitoare e mai puţin gravă decât cea săvârşită asupra
unei fete de condiţie bună”. Distanţa socială modulează dozarea gravităţii crimelor în funcţie de
apartenenţa victimelor, rangul este decisive. Demnitatea ofensatului determină estimarea şi
sugerează dimensiunea răului. Dreptul afirmă pur şi simplu forţa. Starea de sărăcie a violatorului
face să crească invers proporţional gravitatea gstuli, consecinţă la fel de mecanică a distanţei
sociale.81
Violatori şi asasini
Prostituatele, datorită stilului de viaţă, sunt mai frecvent supuse la violenţe decât alte
femei şi cad, deseori, victime ale propriilor clienţi cu manifestări sadice. Rănile provocate pe
corp sau leziunile din jurul ochilor sunt socotite, oarecum, normale, în cazul lor.
Şi fiindcă prostituatele prin natura “meseriei” lor atrag perverşii, acele persoane care în
altă parte nu-şi pot satisfice aberaţiile sexuale, ele au toate şansele de a-şi ocupa locul, înainte de
vreme în cimitire.
81
Georges Vigarello, Istoria violului, secolele XVI-XX, Editura Amarcord, Timişoara 1998, pp. 21-22.
50
Un exemplu clasic îl constituie cazul “criminalului despuiatelor” cum a fost supranumit
din anii 1964-1965, când şase prostituate au fost pur şi simplu sufocate brutal în urma contactului
sexual oral. Acest criminal nu a fost descoperit nici până astăzi.
Dintr-o altă categorie fac parte femei care şi-ar fi putut salva viaţa dacă nu se împotriveau
cu înverşunare violatorilor. Aceste victime nu au făcut altceva decât să întărâte brutalitatea şi
anomaliile sexuale ale violatorilor, care oricum sunt oameni cu psihic labil, cu manifestări
primitive, animalice.
“Nu am vrut s-o omor!” Deseori violatorii invocă acest fapt în faţa instanţei. Şi poate,
această afirmaţie conţine un adevăr, în măsură mai mare sau mai mică. Mobilul lor este de fapt,
doar violul, nu şi omorul, acesta fiind un deznodământ nefericit al propriei imprudenţe şi al
pornirilor bolnăvicioase. Dar, majoritatea persoanelor care recurg la o relaţie sexual forţată sunt
predispose şi la acte criminale. Dacă moartea persoanei violate este cauzată de actul sexual
agresiv, fapta se supune, pe bună dreptate, prevederilor codului penal, iar violatorul este acuzat
de omucidere.82
În iarna lui 1944, în decurs de câteva săptămâni s-au petrecut două cazuri, relativ
asemănătoare. Fetele sugrumate cu propriile eşarfe, au sfârşit prin moarte violentă, iar
agresorilor au afirmat unison: “n-am vrut s-o omor”. 83
În seara zilei de 13 februarie, secretara comandantului Forţelor Aeriene Regale,

domnişoara M. D., de 21 de ani, a avut permisie la sfârşitul săptămânii, ocazie cu care şi-a vizitat
familia, pe Blake Road, din Warstead. La întoarcere şi-a luat rămas bun de la logodnicul ei, în
cea mai apropiată gară de lângă tabără, unde avea să se întoarcă. Era în jurul miezului nopţii.
Drumul până la unitate urma să îl parcurgă pe jos, nefiind un alt mijloc de transport care să facă
legătura. A fost însoţită de doamna McG. şi fratele său, apoi li s-a adăugat un soldat pe care nu îl
cunoşteau niciunul dintre ei. Fraţii McG. au avut altă destinaţie, aşa că doamnaM.D. şi-a
continuat drumul alături de tânăr şi mergeau împreună către tabără.
A doua zi dimineaţa în ziua Sfântului Valentin, la ora 8,35 cadavrul fetei a fost descoperit
aproape de staţia taberei. Era îmbrăcată doar în cămaşă şi pulover şi la prima vedere s-a putut
82
Ion Argeşanu, Violatori şi homosexuali ucigaşi, Editura Oscar Print, 1995, p. 58.
83
51
constatat că a a vut loc o luptă crâncenă între victimă şi atacator. După ce a violat-o, a ştrangulat-
o cu fularul. Dr R.M., a apreciat că moartea a survenit între orele 24 şi 2.
Căptianul T. R. de la Scotland Yard (viitorul şef al poliţiei) a organizat un raid în unităţile

militare din apropiere. Făptaşul a fost descoperit după 10 zile. Era G.J. un dezertor din unitatea
de artilerie din Woolwick. Când l-au arestat pe atacatorul de 24 de ani, acesta purta o baretă de
infanetrist, o insignă de preparator, iar pe uniforma kaki avea însemnul Forţelor Aeriene Legale
ale Marii Britanii.
Cu toate că uniforma lui prezenta aceste neconcordanţe, hoinărea nestingherit prin

Londra, fără ca cineva să-l fi reclamat. Nu s-a pus la îndoială vinovăţia lui. La percheziţie s-a
găsit portmoneul, stiloul şi cheile fetei ucise, iar mărturisirea lui a fost cea care a pus capăt
cercetărilor şi a ducerii de noi probe.
„I-am astupat gura cu mâna şi am doborât-o”, spuse criminalul. „S-a zbătut mult şi atunci
am legat fularul de gâtul ei, dar cred că l-am strâns prea tare. Pe urmă, am văzut că s-a liniştit. I-
am ascultat inima şi mi-am dat seama că murise. Speriat am târât-o într-o grădină şi apoi am
fugit. ”
G. J. a fost judecat în aprilie 1944, în Old Bailey, judecătorul H.A. spus la finalul
procesului: „este cert faptul că doamna M.D. a murit de moarte violentă. Noi nu putem decât să
ne imaginăm cum o persoană, luptă cu toate forţele pentru viaţa sau onoarea sa, opunând o
rezistenţă ieşită din comun, dar în final ea moare.”84
G. J. a fost găsit vinovat de omucidere dar a fost graţiat în cele din urmă. Mai târziu s-a
făcut apel pentru anularea sentinţei, pe motiv că judecătorul a influenţat hotărârea juraţilor atunci
când a afirmat că urmările faptei sunt de fapt o confirmare a voinţei agresorului.
F. H.L avocatul lui G. J., a susţinut că judecătorul a evidenţiat în mod deosebit şi voit că
apărarea invocă imprudenţa violatorului şi anume că făptaşul nu a urmărit nicio clipă să o ucidă
pe M. D.
84
Ion Argeşanu, Violatori şi homosexuali ucigaşi, Editura Oscar Print, 1995, p. 59-60.
52
Procurorul a respins ca nefondat apelul, motivând că judecătorul a luat o poziţie dreaptă
şi legală faţă de juraţi, iar sentinţa finală a fost dată de aceştia din urmă.85
G J. a fost condamnat la moarte prin spânzurare, iar sentinţa a fost executată în iunie în acelaşi
an. La 19 martie în acelaşi an, a fost omorâtă o altă fată în condiţii asemănătoare cu cele uciderii
doameni M.D. pe aceasta o chema G.M. 27 ani, a petrecut seara cu logodnicul ei. Apoi s-a
îndreptat spre locuinţa ei din Bishop Road, dar nu a mai ajuns acasă niciodată.
A doua zi dimineaţă, cadavrul ei a fost găsit de un poştaş, aproape de casa ei. A fost
violată, hainele ei au fost smulse şi rupte în bucăţi, iar fularul îi era legat strâns în jurul gâtului,
capătul acestuia fiindu-i înfundat în gură. Nu exista nicio urmă pentru descoperirea făptaşului,
dar poliţiştii au mers din casă în casă ca să decopere eventuale indicii ce ar putea face lumină în
acest caz.
În timpul cercetărilor au aflat că o altă femeie, doamna G. a fost acostată în drum spre
locuinţa sa de un soldat cu un puternic accent scoţian. Acesta a încercat să o îmbrăţişeze, dar
femeia a reuşit să scape din strânsoare adăpostindu-se în casă. La strigătele ei soldatul a fugit.
Agresorul a lăsat semne destul de vizibile la cel de al doilea atac. Pe gazonul din faţa
casei au găsit urme pronunţate ce proveneau de la cizmele milităreşti de mărimea 44, ascuţite la
vârf de metal.
Au fost cercetaţi numeroşi soldaţi, până când în ziua de 31 martie, au găsit proprietarul
acelei perechi de cizme ale căror urme s-au potrivit cu cele de pe gazon. Era J. G. D.,, un soldat
scoţian de 18 ani, a recunoscut incidentul cu doamna G., dar a negat uciderea doamnei G.M.
Fiind o fire mai labilă şi supusă multor presiuni din pareta poliţiei şi-a recunoscut fapta în cele
din urmă. „Eu am omorât-o. Săraca fată...”, erau cuvintele rostite printre lacrimi. 86Apoi a povestit
detaliile monstruoasei crime. A dus-o sub o poartă, a sărutat-o acesteia nu i-a plăcut, s-a
împotrivit lovindu-l cu mâinile, iar el în cele din urmă i-a smuls hainele şi a omorât-o. Acuzat de
crimă ultimele lui cuvinte au fost „eu nu am vrut să o omor!”.
În luna mai a avut loc procesul lui J.G.D.. Avocatul lui pe nume K.B. a invocat că acesta
a omorât din imprudenţă, fiindcă era beat şi suferea de o formă uşoară de epilepsie. În asemenea
85
Ibidem, p. 60.
86
53
cazuri, culpabilitatea nu poate fi dovedită în ansamblul ei. Juraţii,însă au respins probele apărării
şi l-au găsit vinovat pe J.G.D. de uciderea domnişoarei G.M..
Sentinţa a fost înaintată judecătorului H. care a constatat că probele apărării sunt nefondate din
punct de vedere medical dar şi juridic. J.G. D. a fost spânzurat în incinta închisorii. 87
„Fata s-a înfuriat şi am doborât-o”, afirma T. C., angajatul civil al corpului medical din
Armata Regală, care în vara anului 1942, a ucis o femeie în cartierul Putney, din Londra.
Vinovăţia acestui criminal a fost evidentă, deoarece a fost surprins asupra faptei. Doi
comandanţi de patrulă, în timpul turului de noapte, au auzit nişte gâfâituri dintr-o grădină
apropiată. După ce s-au apropiat, au realizat că doamna B.N.M. o femeie irlandeză a fost violată
şi ştrangulată. Când a fost găsită femeia era în agonie, moartea a survenit peste câteva minute.
T.C.,a fost arestat. La reconstituirea faptei, s-a dovedit că soldatul avea o permisie de 9 zile pe
care a petrecut-o la fratele său.
A fost cu acesta într-un bar unde T.C. a flirtat cu o chelneriţă căreia i-a propus să o
conducă acasă, însă aceasta l-a refuzat şi a luat o atitudine distantă faţă de el.
Mai departe nu se ştie cu exactitate ce s-a întaâmplat, dar în timpul procesului s-a ajuns la
concluzia că soldatul T.C., în delirul provocat de alcool, a confundat-o pe B.N.M. cu chelneriţa
din bar cu care îşi dorea să întreţină relaţii sexuale.
În declaraţia făcută, acesta a mărturisit că femeia se împotrivea şi ţipa şi atunci a

sugrumat-o.88
În procesul din septembrie 1943, apărarea a invocat instabilitatea mintală a acuzatului,

faptul că nu a fost conştient de săvârşirea faptei. În administrarea probelor s-a depus un grafic al
encefalogramei. S-a apelat la părerea dr.J.D.N. de la Centrul Medical al Judecătoriei, care a
observat că graficul undelor era într-adevăr turbulent, anormal. Acesta a propus efectuarea unei
noi encefalograme, într-o stare provocată de astă-dată, asemănătoare cu cea din noaptea crimei,
care să poată reda comportarea agresorului în timpul săvârşirii violului.
87
Ibidem, p. 62.
88
Ibidem, p. 62-63.
54
La persoanele cu anomalii mintale, consumul unor cantităţi de lichide poate determina
comportări asemănătoare epilepsiei. Astfel, că i s-au administrat 12 pahare cu apă, câte 4 pahare
pe oră. Intervalul corespondea aproximativ cu perioada în care au consumat cele 12 pahare de
bere în localuri diferite. La finalul fiecărei ore s-a plimbat puţin pentru a simula deplasarea de la
o cârciumă la alta.
„Peste o oră, spuse dr. H, pus să repire adânc timp de 3 minute, comportamentul
acuzatului a devenit instabil.” Dr. H. a pronunţat diagnosticul: T.C. are o funcţionare anormală a
creierului, care-i poate provoca manifestări asemănătoare epilepsiei, instigându-l tototdată la
acţiuni violenţe, agresive. Medicul a mai adăugat, însă, că acest diagnostic nu-l absolvă de fapta
comisă.
Însumând rezlultatele analizelor medicale, judecătorul S. A completat: „Îndrăznesc să

afirm că ştiinţa medicală a făscut progrese, dar dacă medicul, ca martor în proces, consideră că
acuzatul era conştient de gravitatea faptei sale, atunci spuneţi-i domnilor ce am câştigat prin
aceste analize?”
Juriul, format din 10 bărbaţi şi 2 femei, a pledat pentru vinovăţia lui T.C.,deoarece
acuzatul a conştientizat la momentul respectiv violul şi crima, dar au optat pentru graţierea lui.
T.C. a fost spânzurat după trei săptămân la Wandworth.
În concluzie, s-a demonstrat că graficul encefalogramei certifică adesori probe eronate

argumente deficitare, altfel că nu se poate aprecia şi confirma, justa gravitate a faptei crimnale.
Este incontestabil că testul a arătat lipsa stăpânirii de sine a criminalului. De alftel o asemenea
persoană în orice moment al vieţii sale, putea recurge la infracţiuni sexuale agresive şi în cazul
de faţă ca şi în ale dăţi, alcoolul a mobilizat instinctul criminal.
Argumente invocate de el nu sunt cu nimic mai deosebite decât cele ale lui Kemp sau ale
lui J.D.N. criminalii recurg deseori la scuze de genul „nu vroiau să ucidă victimele...” 89
În Marea Britanie, majoritatea criminalilor sunt persoane care nu au de fapt tendinţe

criminale, dar provoacă deseori scandaluri în familie. Oamenii care săvârşesc crime ca urmare a
unor certurilor în familie, deseori recurg la fapte sinucigaşe înainte de arest sau se denunţă
89
55
singuri la poliţie. Sunt apoi judecaţi şi ajunşi în închisoare devin recalcitranţi şi irascibili cu
conştiinţa încărcată pentru tot restul vieţii.
Infracţiunea având ca mobil sexualitatea finalizată prin crimă. Din punct de vedere
moral se consideră, la fel de gravă ca şi fapta unui om care înarmat intră într-o bancă cu scopul
de a o jefui. Foarte rare sunt cazurile când un psihiatru poate decide nevinovăţia criminalului,
având la bază analize medicale deosebit de concludente în acest sens, prin care să demonstreze
că ucigaşul-atacatorul sau jefuitorul suferă de afecţiuni mintale deosebit de accentuate şi
avansate. Este regretabil faptul că unii avocaţi care nu au suficiente probe pentru formularea
apărării apelează la medici de o calitate morală îndoielnică pentru a le prezenta un fals raport
referitor la starea mintală precară a aacuzaţilor cu scopul de a-i induce în eroare pe juraţi.
Printre victime se numără şi M. R, caporal în armata Aeriana Britanică de femei. Era o

femeie tânără atrăgătoare, proaspăt măritată, care a fost violată şi apoi omorâtă bestial.
Tânăra căsătorită a fost într-o permisie la sfârşitul săptămânii pe care şi-a petrecut-o cu
soţul ei. Se întorcea spre unitate când i s-a întâmplat nenorocirea.
M.R. era fiica cea mai mare a soţilor S. Wintory Parck. În aprilie 1942, s-a căsătorit cu
P.R. locotenent în artileria Regală. Femeia avea serviciul în tabăra aviaţiei Regale din Kenson, în
apropiere de Newcastle. În 12 iunie, vinerea la orele 11,30 seara s-au îndreptat spre gara din
Newcastle, iar până înainte de a sosi trenul de Londra, pe care îl aştepta soţul său, au stat într-un
local. După plecarea soţului femeia se porni către unitate pe jos, având de parcurs 6 km cu toate
că soţul o ruga să ia un taximetru. Ea nu considera că este un efort deosebit să meargă pe jos, iar
o plimbare îi făcea bine ca să uite de îngrijorarea şi tristeţea produsă de despărţirea de soţul ei.90
Când se lumină de ziuă, un lăptar mergea pe drumul ce ieşea din Town Moor. Acesta
observă un picior de femeie, iar când s-a apropiat văzu un cadavru. Corpul doamnei M.R. era
zdrobit iar hainele şi lenjeria de corp au fost smulse şi ciopârţite.
După toate probabilităţile moartea a survenit între 1 şi 2 noaptea. Profesor, medic la

laboratorul de sănătate al Ministerului Justiţiei, după examinarea victimei a constata că aceasta a
fost batjococrită şi la 2 ore după survenirea morţii.
90
56
Identificarea ei a fost îngreunată fiindcă actele personale nu s-au găsit, iar criminalul i-a
furat toate bijuteriile. Sergentul J. A fost însărcinat cu cercetarea omorului. Din unităţile militare
aflate în apropiere nu s-a anunţat nicio dispariţie care să provoace supoziţii. Doamna M a lipsit
mai mult decât i s-a permis, dar ştiau că este cu soţul ei care urma să plece într-o misiune mai
lungă. Nevrând să îi creeze necazuri, nu s-a anunţat oficial întârzierea. După o vreme s-a făcut o
legătură între persoana dispărută şi victimă, domnul R. Identificând-o ulterior pe soţia sa.
În apropierea cadavrului s-au descoperit 2 bucăţele de ebonită care proveneau după o

analiză balistică din mânerul unei arme vechi, ieşite din uz. Probabil că fractura craniului a fost
produsă din patul unei asemenea arme. În jgheabul unei case de pe Clearmont Road a fost
descoperit o brăţară de argint, o mănuşă şi o cutie de pudră, toate acestea au fost recunoscute de
soţul victimei.
Atunci când criminalii sexuali intervin într-un fel sau altul în cercetările poliţiei pentru
descoperirea făptaşului. Nu este încă limpede dacă ei doresc retrăirea evenimentelor sumbre sau
doresc publicitate sau de ce nu doresc în subconştientul său arestarea făptaşului.
Un om a trezit interesul poliţiei în acest caz. În timpul cercetărilor un matelot de 24 ani

angajat al Flotei Comerciale pe nume J.C. se găsea pe Framlinton Place unde îşi avea de fapt
domiciliul.
El locuia la 50 de metrii de locul faptei. S-a oferit să depună mărturie referitoare la

deplasările lui în aceste zile. A mărturisit locotenentului J.S. că şi-a petrecut seara cu un prieten
într-un local, de unde au plecat împreună cu un taximetru. El a coborât la intersecţia cu
Claremont Road, unde nu a remarcat niciun fapt nicio persoană suspectă. 91
Însă locotenenetul, nu s-a mulţumit cu atât şi a dat ordin pentru percheziţionarea locuinţei
intrusului. Sub perna de pe pat au găsit un revolver cu mâner de ebonită, ciobit, iar o altă bucată
de ebonită au descoperit-o într-un alt colţ al camerei. Fragmentele s-au potrivit perfect în
ciobitura mânerului. O parte a relatărilor lui J.C. au fost adevărate: el şi-a petrecut seara cu acel
prieten într-un bar unde au băut amândoi foarte mult. J.C. a vazut-o penru prima dată pe M.R.
trecând pe lângă cafeneaua din gară. Mai târziu după ce a coborât din taxi a zărit-o din nou, „nu
ştiu se s-a întâmplat spuse, ne-am bătut şi poate am lovit-o cu arma”.
91
Ibidem, p. 66-67.
57
Apoi, a spus că a plecat acasă, dar nu putea să stea liniştit până nu s-a dus din nou la locul
faptei să verifice dacă a omorât-o pe victimă.
„Când m-am întors la ea am luminat locul şi am leşinat. Mi-aduc aminte că am dezbrăcat-o. Ştiu
că i-am luat şi brăţara şi câteva mărunţişuri apoi am fugit ca un nebun. După o vreme le-am
aruncat într-un jgheab.”
Erau posibile două variante referitoare la jaful inexplicabil, căci agresorul aruncase
obiectele furate. J.C., spera că îi poate induce în eroare pe poliţişti cu declaraţii false şi anume că
omorul a fost un deznodământ nefericit al jafului. Se poate presupune după părerea lui J.B. că
ucigaşul a urmărit doar o satisfacţie perversă prin posesia obiectelor personale ale doamnei ucise.
Iar după ce le-a ţinut o vreme s-a descotorosit de ele. Era o explicaţie posibilă a fetişismului, fapt
susţinut şi de lenjeria intimă găsită în locuinţa sa. Acestea din urmă nu aparţineau doamnei M.
R., probabil că au fost furate dintr-un magazin de lenjerie, servindu-i drept obiect al trărilor
sexuale bolnave.
J.C., nu a dat nicio explicaţie. Când a fost înştiinţat că a fost acuzat de crimă, răspunsul
său a fost simplu:”ceva nu aţi înţeles domnilor, omorul nu a fost voluntar.”
La procesul din august 1942, în Newcastle, apărarea a susţinut că acţiunea criminală a lui
J.C. a fost provocată de alcool. Juraţii au respins această afirmaţie. Acest mobil al crimei nu a
fost luat în seamă nici de Curtea Supremă de Justiţie. J.C. a fost executat în acelaşi an în incinta
închisorii din Durham.92
În majoritatea violurilor, agresorul şi victima nu se cunosc. În următoarele rânduri

vom prezenta un caz mai puţin deosebit, când ei se cunoşteau fiind chiar amanţi.
R.K locuia în Berdfordshire, L.B. la ferma Plantation Road. Ea era o domnişoară

frumoasă, atrăgătoare cu un farmec ştrengăresc care a acceptat cu uşurinţă complimentele
bărbaţilor.
La vârsta de 17 ani, îl cunoscuse pe L.S. de 18 ani şi de atunci afecţiunea fetei era

centralizată doar aspura lui.
92
58
Apoi, LS. S-a înrolat în armată. Legătura lor nu a fost întreruptă, îşi scriau şi din când în
când în timpul permisiilor se şi întâlneau. Cu timpul LS a fost trimis în Honk Kong, iar relaţia
dintre ei a început să dea semne de oboseală. Fata nu ducea lipsă de companie, avea mulţi
prieteni printre care şi 2-3 poliţişti. Avea o viaţă fericită lipsită de griji, până când se hotărî să se
mărite cu unul din poliţiştii cu unul din poliţitii care îi făcea curte.
În 1937, RK, se pregătea pentru nuntă, când apăru L.S., după o absenţă de 5 ani.
Întâlnirea lor a fost întâmplătoare. În amintirea „timpurilor apuse”, RK a acceptat să petreacă
împreună o noapte. LS a fost din nou vrăjită de fată, implorând-o să rupă logodna, pentru a putea
fi din nou împreună, dar ea era hotărâtă să se căsătorească.
Era seara zilei de 11 aprilie. După ce au părăsit localul, s-au plimbat prin pădurea de
brazi, în apropierea fermei unde locuia fata.
A doua zi dimineaţa, cadavrul fetei a fost găsit de un trecător. Fata a fost ştrangulată cu
propriul ei fular, iar rochia galbenă i-a fost sfârtecată, la fel şi lenjeria intimă.
Pământul răvăşit din împrejurul ei demonstra că între femeie şi agresor a avut loc o luptă
crâncenă. LS, nega cu înverşunare implicarea sa în violul criminal, susţinând că după părăsirea
localului, s-a despărţit de ea mergând fiecare spre casele lor.
În faţa instanţei i s-au prezentat dovezi concludente ce cofirmau vinovăţia şi atunci a

declarat că înainte cu o seară se certaseră. Ea striga, iar el i-a legat fularul la gât, dar nega cu
desăvârşire că a ucis-o „eram mâhnit” mai spuse. Mâhnirea aceasta l-a costat viaţa. La 13 august
1937, a fost spânzurat la Pentonvile.93
O altă fată putea de asemenea să evite sfârşitul fatal dacă nu se împotrivea cu îndârjire
violatorului. VF, adolescentă încă a fost violată şi ucisă la 11 decembrie 1960. Fata de 15 ani
împreună cu o prietenă, PC au mers la o petrecere de sâmbătă seara. PC plecase acasă singură,
iar prieteana sa ieşise din sala de dans împreună cu un tânăr.
În zorii zilei de 12 decembrie la ora 3,40 domnul EF a anunţat dispariţia fiicei sale.
Poliţia a pornit imediat cercetările. Într-o oră au găsit primele urme, lângă clădirea anexă a
gimnaziului, pantoful stâng al fetei, o mănuşă, un piaptăn şi nişte pete de sânge. Urmele i-au
93
59
condus pe poliţişti la un parc public lângă un lac. Cadavrul fetei era scufundat în apa de un
metru, aproape îngheţată. Când au tras-o la mal, era evidentă că a fost violată, apoi ştrangulată cu
ciorapul ei. Şi-au făcut apariţia şi câţiva martori, care auziseră strigătele fetei în zona cu pricina.
Agresorul fetei a fost descoperit repede, era JCK de 21 de ani, ajutor de măcelar. El a
negat fapta, dar nu putea da explicaţii clare referitoare la petele de sânge găsite pe haina sa, care
aveau aceeaşi grupă de sânge cu cea a victimei, sau la zgârieturile recente de pe mână.
Când a fost acuzat de omor, a recunoscut că a depus mărturie mincinoasă, apoi a relatat
faptele: „abia îmi aduc aminte ce s-a întâmplat. Dar, vă povestesc atât cât ştiu, am mers cu ea la
plimbare. Apoi lângă şcoală ne-am oprit şi ne-am sărutat, dar ea m-a împins şi m-a lovit cu capul
de perete, fiindcă nu îmi amintesc ce s-a întâmplat pe urmă. Ştiu doar că m-am trezit în parc,
lângă lac.” Declaraţiile sale au fost pe alocuri contradictorii.94
Ajuns acasă, ucigaşul şi-a spălat cămaşa şi apoi s-a culcat.
În ianuarie, 1961, JCK a fost condamnat la închisoare pe viaţă, apărarea a invocat faptul
că acuzatul a fost sub influenţa alcoolului, astfel că nu poate fi tras la răspundere, deoarece nu îşi
aminteşte nimic. Vinovăţia lui, este indiscutabilă, însă era posibil ca el să nu fi conştientizat fapta
pe care o săvârşise.
Infractorul care a comis un viol, chiar dacă nu a provocat decesul, victimei va rămâne permanent
afectat de întâmplări. Faptele îi revin câteodată sub formă de coşmaruri obsedându-l tot restul
vieţii.95
Bătrână de 82 ani violată şi ucisă! Unora li se pare că fac fapte de vitejie câd atacă
femeile cu scopul de a le viola şi astfel de modele fac prozeliţi în mediile în care educaţia şi
cultura sunt în grea suferinţă.
Doi fraţi ai lui zăceau prin închisori, pentru infracţiuni de viol, şi el făcuse un stagiu tot
pentru viol, de câţiva ani. Şi abia fusese eliberat condiţionat şi acum era în refacere.
În acea zi fierbinte de vară se simţea nevoia unui mare consum de lichide. I se uscase
gâtlejul şi a început de dimneaţă cu bere. De la prânz în altă comună, unde a a consumat o
94
Ibidem, p.71
95
60
cantitate oarecare de rom, din spusele lui. Aici a stat până seara când s-a întors spre casă. În
drum spre casă s-a întâlnit cu nişte prieteni unde a băut bere, rom şi tot aşa, îndemnându-se spre
fapte de vitejie, dar în nici un caz fapte bune.
Trecuse de miezul nopţii când s-au hotărât să plece spre casă. În drum spre casă, şi-a
propus să treacă pe la o babă care avea 82 de ani să îi facă felul. S-a furişat în casă, dar câinele a
început să latre, aceasta auzind că intră cineva în casă s-a ridicat din pat şi a ieşit la uşă.
Violatorul, i-a astupat gura ca să nu ţipe şi a lovit-o până când a căzut în nesimţire. A
încercat să o violeze dar nu a reuşit, ori pentru că era beat fie din alte motive. Apoi a frământat
trupul bătrânei cu lovituri la întâmplare pentru că a rămas nesatisfăcut. Ajuns acasă, a încercat să
îşi spele hainele, dar a adormit.
Când s-a trezit a plecat din nou la bar, de unde a fost ridicat pentru cercetări. Fiind
întrebat de ce a vrut să violeze o bătrâna de 82 de ani a răspuns ”ce dacă avea 82 de ani?”
În timpul anchetei s-a stabilit că în urmă cu o lună, s-a mai săvărşit o tentativă de viol în
locuinţa unei femei văduve care a avea 4 copii. S-au speriat copii şi au început să plângă, dar el o
ţinea morţiş, vroia să aibă raport sexual cu ea. Profitând de o clipă de neatenţie a lui, când tocmai
luase un cuţit din bucătărie, femeia a ieşit din casă şi a laramat vecinii.
A doua zi, la poliţie, declara că nu-şi aminteşete ce a făcut, pentru că era beat. Atunci, a primit
doar o amendă, pentru deranjarea liniştii publice, echivalent cu o încurajare pentru săvârşirea
altor fapte.96
„Am ucis-o pe bătrână ca să nu mă denunţe!” Victima avea un vecin de încredere pe

care îl cunoştea de o viaţă. Vecinul de lângă casă avea 40 de ani, fusese căsătorit şi avea 4 copii
în îngrijire, era instalator. Avea o meteahnă - cam bea, uneori depăşea măsura. Într-o noapte de
vară, aflându-se sub influeţa băuturii alcoolice nu a mai rezistat excitaţei sexuale şi a dat buzna
peste vecina lui o femeie în vârstă de 74 de ani. S-a dus cu vorba bună, numai până când bătrâna
i-a deschis uşa. Apoi a frânt împotrivirea femeii, frângându-i oasele – coaste, mâini, picioare şi a
violat-o.
96
Ion Argeşanu, Violatori şi homosexuali ucigaşi, Ion Argeşanu, Editura Oscar Print, 1995, p. 73-74.
61
El a declarat că bătrâna îl va denunţa pentru fapta comisă. „pentru tine să fac eu
puşcărie?”
Adică o considera „o zdreanţă de babă” a cărei viaţă nu putea fi pusă în cumpănă cu

libertatea lui. Şi n-a stat pe gânduri, s-a urcat pe trupul ei şi a jucat ca pe un vreasc de crengi
uscate, care se rup şi troznesc dacă le calci.
La anchetă a declarat senin „am ucis-o pe bătrână ca să nu mă denunţe”. Făptuitorul

băuse mult şi era „stătut” pentru că femeie nu avea dar nevoia sexuală a depăşit capacitatea lui de
a se înfrâna...97
„Violatorii din obicei”
Există aşa numiţii infractori „din obicei” care săvârşesc fapte penale, cu aceeaşi uşurinţă
cu care unii scutură scrumul de ţigară pe covor, deşi au scrumieră la îndemână, ori emit o
înjurătură la fiecare frază rostită pentru a fi mai convingători şi pentru a „da culoare” exprimării
lor. Aceştia comiţând faptele în circumstanţe favorizatoare asemănătoare printre care: au un grad
redus de cultură, uneori starea sănătăţii lor psihice este deficitară, însă cel mai adesea au un
intelect liminar. Trăiesc în stare de semi-izolare sau izolare, nu au o ocupaţie stabilă, ori exercită
una de solicitare exclusiv fizică. Îşi aleg victimele dintre persoanele în vârstă, de care ştiu că se
află în neputinţă de a se apăra.
Violatorul „din obicei” , avea 21 de ani, consuma băuturi alcoolice relativ frecvent. Nu
avea o acupaţie stabilă, nu ştia carte, nu era căsătorit, mai fusese condamnat tot pentru viol
săvârşit asupra unei femei în vârstă şi potrivit expertizei psihiatrice avea un intelect liminar cu
discernământul păstrat pentru faptele reţinute în sarcina sa. Poate fi caracterizat ca fiind: „un caz
tipic”. Se eliberase de puţin timp din penitenciar, ca urmare a graţierii, pedepsei de 6 ani
închisoare pentru viol.
97
Ibidem, p.74-75.
62
Seara la întoarcerea spre casă, după ce şi-a rezolvat problemele personale, acesta trece pe
lângă casa unei femei în vârstă de 80 de ani, ştia că bătrâna era singură a şi stat un pic la pândă
ca să fie sigur că totul este în regulă.
A intrat în casa femeii şi i-a cerut banii pe care aceasta îi avea, bătrâna spune că nu are bani, el
nu o crede, o leagă de mâini şi de picioare, o violează şi pentru că bătrâna ţipa o strânge de gât.
Medicii psihiatrii au stabilit. Că el avea un intelect liminar, însă ca să caute banii bătrânei,
l-a dus mintea. I-a găsit ascunşi unde într-un şopron , nu în casă. A căutat stăruitor şi cu metodă,
până a dat de ei.
După aproape o lună a fost descoperit de poliţie şi luat la întebări. A mărturisit fata fără
să clipească, mai mult decât atât, că în urmă a mai săvârşit un viol, tot asupra unei femei bătrâne,
dar ea nu a sesizat poliţia fiindu-i teamă să nu se facă de ruşine în faţa ocuitorilor din sat.
Câte femei nu au fost violate, şi fiindu-le lor ruşine de ce li s-a întâmplat, nu l-au
reclamat pe făptaş. Procedând în această manieră, victimele îi încurajează pe violatori, cae îşi fac
mai departe de cap şi ajung „violatori din obicei”.98
Sentinţa penală xyz -2013-Tribunalul Timiş
La apelul nominal făcut în şedinţa secretă a răspuns inculpat în stare de detenţie, asistat
de apărătorul desemnat din oficiu, avocat P.S. pentru partea vătămată minoră, K.A.M. lipsă prin
reprezentatnt legal G.M. Lipsă, se prezentă avocat oficiu –O.L. Pentru partea civilă spitalul clinic
de urgenţă copii – avocat PC. Cu împuternicire avocaţială la dosar, lipsă fiind partea civilă
Clinica NPI. Prezenţi marotii SR, SG şi K.A., însoţit de psihologul din cadrul asociaţiei precum
şi asistent maternal.
Procedura de citare legală îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care se constată că la
termenul din 21 august 2013, instanţa conform prevederilor art. 290-alin 2 Cp, a declarat şedinţă
secretă pe tot parcursul procesului avînd în vedere că partea vătămată este minoră.
98
63
Din analiza actelor şi lucrărilor de la dosar instanţa constată că ansamblul probelor
dosarului confirmă starea de fapt arătată în rechizitoriu, instaţa reţinând următoarele: în nopatea
de 17-18.06.2013, inculpatul K.L se afla la locinţa sa din Biled, împreună cu cei 4 copii minori,
care i-au fost lăsaţi în grijă de către concubina sa, numita G.M., mama minorilor, care se afla la
spital pentru naşterea celui de al cinci lea copil minor. După ce minora K.A a adormit la un
oment dat, s-a trezit pentru nevoile fiziologice şi după ce s-a aşezat din nou în pat, tatăl ei
inculpatul K.L, s-a aşezat lângă ea pe pat şi a început să o mângâie şi să o sărute pe burtică şi
gură. A atins-o în zona organelor genitale (băgându-i degetele în păsărică) şi în acest timp
inculpatul fiind cu organul genital în erecţie, minora când a observat s-a speriat şi a trântit o cană
lângă pat. În acest moment au intrat în camera martorii PGR şi SP şi când au aprins becul, l-au
văzut pe inculpat aşezat peste minoră care era întinsă pe spate cu tricoul ridicat, cu picioarele
desfăcute şi plângea. Martorii obervând şi că inculpatul avea penisul în erecţie. Martora PGR a
luat-o pe minoră în braţe, minora spunându-i că tatăl ei a vrut să facă sex cu ea.
Au fost anunţate organele de poliţie şi ambulanţa iar până la sosirea acestora, atât minora
K.A, cât şi ceilalţi copii minori care s-au treuit între timp din somn au fost luaţi de către martori
şi fiica lor P.V şi duşi într-o altă încăpere a lui SP.
Minora K.A, a fost luată şi dusă cu ambulanţa la spital, iar din discuţiile purtate cu
persoana care a venit cu ambulanţa, minora i-a spus acesteia cum se numeşte şi i-a povestit
despre incidentul cu tatăl ei.
În cursul aceleiaşi nopţi, inculpatul a fost dus la poliţie ulterior reţinut.
Concludente în sensul celor arătate sunt raportul de constatare medico-legală, raportul de

evaluare psihologică a copilului, coorborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi
declaraţia minorei.
Din raportul de constatare medico-legală, a rezultat că minora K.A este virgină, iar din
actele medicale întocmite la examinarea făcuta la spital la internare reiese că minora prezenta un
moderat şoc traumatic. Tot din raportul psihologic rezultă că minora a fost abuzată fizic,
emoţional şi sexual în familia biologică, prezentând semne specifice: comportament reactiv,
sentimente de inadecvare, stimă de sine scăzută, perpetuarea modelelor agresive (a menţionat că
64
mama o loveşte de aceea şi ea îi loveşte pe ceilalţi copii), anxietate, tulburări de ataşament şi
teamă sexuală.
Inculpatul a negat săvârşirea faptei susţinând că se afla pe patul minorei şi stătea de vorbă
pentru a o linişti, moment în care au intrat proprietarii casei.
Aşadar, tribunalul procedând la evaluare completă şi justă a probelor, întemeiată pe o

analiză minuţioasă a materialului probator şi apoi pe o sinteză raţională a evaluărilor făcute pe
examinarea probelor, în ansamblul lor, nefiind omisă de la apreciere niciuna din probele
administrate şi aprecierea fiecărei probe fiind efectuată convingerea formulată să corespundă
adevărului, constată că probele mai sus analizate dovedesc, neîndoielnic vinovăţia inculpatului
pentru fapta mai sus arătată.
Instanţa reţine că fapta inculpatului, de a încerca să întreţină un act sexual cu fiica sa

minoră în vârstă de 7 ani, prin constrângere morală şi profitând de imposibilitatea ei de a-şi
exprima voinţa datorită vârstei, întruneşte elemente constitutive ale infracţiunii de tentativă la
viol în forma agravată prevederi de art. 20 Cp. Rap.la art.197 al 1, al2, litera b1 şi art. 3 Cp.
Datorită faptului că inculpatul a mai avut antecedente penale pentru infracţiunea de furt
calificat şi pentru fapta de tentativă la viol, tribunalul l-a condamnat la pedeapsa de 12 ani de
închisoare.
Totodată se va aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 al

1 lit. A teza II, lit b, d, e Cpen, pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei închisorii, conform
art.53. pct 2 lit a C pen, rap la art. 65 al.2,3 Cpen art. 66 C pen.
În baza art. 71 C pen, se va aplica inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prev de art. 64 al.1 litera a, teza II, lit. b,d,e C pen.: la aplicarea pedepsei accesorii,
constând în interzicerea drepturilor părinteşti şi a drepturilor de a fi tutore sau curator, instanţa a
ţinut seama de natura şi gravitatea a infracţiunii desăvârşite (tentativa la viol în formă agravată),
de împrejurările cauzei astfel cum au fost mai sus descrise de persoana inculpatului care fiind
tatăl victimei minore, a comis fapta împotriva acesteia precum şi de interesul victimei minore.
În ceea ce priveşte cauza civilă a cazului, mama minorei a declarat că nu are pretenţii
materiale şi nici morale de la inculpat, însă procurorul de şedinţă a exercitat din oficiu acţiunea
65
civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 de euro cu titlu de daune morale,
pentru prejudiciul moral suferit, astfel că instanţa a fost legal investită cu acţiunea civilă.
Pe lângă cele solicitate, inculpatul a fost obligat să achite plata spitalizării precum şi
cheltuielile judiciare faţă de stat. Mai jos este redată decizia penală.
Decizia penală nr. X/A

Şedinţa publică de la xx ianuarie 2014
Completul compus din:
Preşedinte CIM
Judecător AN
Grefier AB
Ministerul public este reprezentat de procuror L.D din cadrul Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Timişoara.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de inculpatul K.L, împotriva sentinţei penale nr.
441/PI/09.12.2013, pronunţată de Tribunalul Timiş. La apel nominal făcut în şedinţa publică se
prezintă: inculpatul apelant personal, în stare de arest preventiv, asistat de avocat din oficiu F.L,
lipsă fiind celelalte părţi.
Procedura de citare legal îndeplinită. S-a făsut referatul cauzei de către grefierul de
şedinţă, după care, s-a luat declaraţie inculpatului aceasta fiind consemnată în proces – verbal
ataşat separat la dosar.
Instanţa, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat şi proe de administrat, constată
încheiată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul în dezbaterea apelului, potrivit art.377
Cpp.
66
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită, admiterea apelului, casarea hotărârii atacate
şi, în rejudecare, diminuarea pedepsei aplicate de către prima instanţă.
Procurorul pune concluzii de respingerea apelului, ca nefondat.
Inculpatul având cuvântularată că, nu este vinovat, a fost bătut pentru a recunoaşte fapta,
solicitând achitarea sa.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. xyz/PI/09.12.2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr.
0000/30000, în baza art.20 al.1 C.pen., raportat la art. 197 al. 1, al. 2 lit. b1, al 3 C. pen., a fost
condamnat inculpatul KL, la pedeapsa de 12 ani de închisoare şi pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prev.de art. 64 al.1 lit. a teza II, lit. b, d,e C.pen, pe o durată de 6 ani după
executarea pedepsei închisorii, conform art. 53 pct.2 lit. a C. pen., rap.la art.65 al. 2,3 C.pen.,
art.66 C.pen.
În baza art 71 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interyicerii dpreturilor
prev. De art. 64 al. 1 lit. a teza II, lit b, d, e C.pen.
În baza art. 350 al. 1 C.pp, art 160 b al. 1,3 Cpp, a fost menţinută starea de arest a
inculpatului K.L şi în baza art. 88 C.pen., s-a dedus pedeapsa aplicată inculpatului durata
reţinerii şi arestării preventive începând cu 18.06.2013 şi până la zi.
În baza art. 3, 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe bilogice de la
inculpat în vederea introdcerii profiluli genetic al inculpatului în SNDGJ.
În baza art. 14, 17 Cpp, art. 346 al. 1 Cpp, art. 998 şi următ. C.civ., a fost admisă acţiunea
civilă exercitată din oficiu de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
Timiş şi a fost obligat inculpatul K.L la plata sumei de 20.000 euro- în echivalent în lei la data
executării, cu titlu de daune morale faţă de partea vătămată minoră K.A –prin reprezentant legal
GM , mama minorei.
67
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 6923,50 lei cheltuieli de spitalizare faţă de
Spitalul Clinic de Urgenţă Louis Ţurcanu Timişoara.
În baza art. 191 al. 1 Cpp, a fost obligat inculpatul la 2.000 de lei cheltuieli judiciare faşă
de stat, din care suma de 38 lei, reprezentând costul raportului de constatare medico legală.
În baza art. 189 Cpp, s-a dispus plata sumelor de 400 de lei din fondul Ministerului
Justiţiei către Baroul timiş, reprezentând plata onorariului avocaţi desemnaţi din oficiu pentru
inculpat şi partea vătămată minoră.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.542/P/2013 din 08 iulie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Timiş, înregistrat la prima instanţă la data de 10.07.2012 sub număr unic dosar 7509/30/2013, a
fost trimis în judecată în stare de arest K.L, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. De art. 20
alin. 1 Cp.rap. la art. 197 alin 1, alin. 2 lit. b1 şi alin 3 C.p. –tentativă la viol, şi s-a reţinut că
inculpatul în noaptea de 17/18.06.2013 prin constrângere morală şi profitând de imposibilitatea
de a se apăra, a încercat să întreţină raport sexual cu fiica sa minoră K.A în vârstă de 7 ani, fiind
surprins de către numiţii SP şi PG.
La dosar s-a ataşat dosar nr. 542/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, s-au
administrat probe cu înscrisuri, s-a luat declaraţie inculpatului – care a negat comiterea faptei, au
fost audiaţi martorii AB, PG, SP, SR, SG, şi KAF, în prezenţa psihologului PM.
Din analiza actelor şi lucrărilor de la dosar, prima instanţă a constatat că ansamblul

probelor dosarului confirmă starea de fapt arătată în rechizitoriu, prima insanţă reţinând
următoarele:
În noaptea zilei de 17/18.06.2013 inculpatul K.L, se afla la locuinţa sa din Biled

împreună cu cei 4 copii minori care i-au fost lăsaţi în grijă de către concubina sa, numita GM-
mama minorilor, care se afla la spital pentru naşterea celui de-al cincilea copil minor.
După ce minora K.A a adormit la un moment dat s-a trezit pentru nevolie fiziologice şi
după ce minora s-a aşezat din nou în pat, tatăl ei – inculpatul K.L, s-a aşezat lângă ea pe pat, a
început să o mângâie şi să o sărute pe burtică şi pe gură, a atins-o în zona organelor genitale
68
(bagându-i degetul înpăsărică), şi ăn acest timp inculpatul fiind c organul genital în erecţie,
minora când a observat s-a speriat şi a trântit o canî lângă pat. În acel oment au intrat în cameră
martorii P.G şi S.P, şi când au aprins becul, l-au văzut pe inculpat aşezat peste minora care era
întinsă pe spate cu tricoul ridicat, cu picioarele desfăcute şi plângea, martorii observând şi că
inculpatul avea penisul în erecţie. Martora P.G a luat-o pe minoră în braţe, minora spunându-i
martorei că tatăl ei a sărutat-o şi a vrut să facă sex cu ea.
Au fost anunţate organele de poliţie şi ambulanţa iar până la sosirea acestora minora K.A
cât şi ceilalţi 3 copii minori care s-au trezit din somn au fost luaţi de către cei doi martori şi de
fiica acestora P.V şi duşi într-o altă încăpere a locuinţei lui S.P.
Minora K.A a fost luată şi dusă cu ambulanţa la spital, iar în discuţiile purtate cu
persoana care a vent cu ambulanţa, minora i-a spus acesteia că se numeşte K.A şi i-a povestit
cele întâmplate cu tatăl ei.
În cursul aceleiaşi nopţi inculpatul a fost dus la poliţie, ulterior fiin reţinut.
Concludente în sensul celor arătate sunt raportul de constatatre medico-legală, raportul de

evaluare psihologică a copilului, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi
declaraţia minorei.
Astfel, în declaraţia martorei P.G, aceasta susţine că în noaptea de 17/18.06.2013, în jurul

orei 24.00, concubinul ei, martorul S.P i-a spus să meargă în camera unde stă inculpatul KL
pentru avedea ce face acesta cu fiica sa. Când a intrat în cameră ea a aprins becul şi l-a văzut pe
inculpat în pat peste fiica sa minora care era dezbrăcată, avea doar un tricou roşu care era ridicat,
era întinsă pe spate cu picioarele desfăcute. Minora a început să plângă şi când martora a luat-o
în braţe, i-a spus martorei că tatăl ei a „pipăit-o în zona genitală şi a vrut să facă sex cu ea”, după
care a luat-o în camera ei. Tot cu această ocazie martora a observat că inculpatul avea penisul în
erecţie, martora reproşându-i inculpatului că îşi bate joc de fetiţa lui şi să îi fie ruşine. În
declaraţia sa, martora a mai precizat că a observat că inculpatul este peste fată în pat şi avea
pantalonii scurţi până la genunchi şi fetiţa plângea.
Martorul S.P a declarat faptul că este proprietarul imobilului cu nr.760 situat în Biled,
unde locuiesc cu chirie inculpatul cu soţia şi copii. Iar, în noaptea de 17/18.06.2013, în jurul orei
69
24 s-a trezit ocazie cu care a trecut pe lângă geamul camerei unde se afla inculpatul împreună cu
copii săi minori, iar în momentul în care s- uitat pe geam l-a văzut pe acesta cum a ridicat tricoul
minorei K.A după care acesta a început să o sărute pe burtă. Pentru că martorului nu-i venea să
creadă aşa ceva, pentru a fi sigur de cele observate s-a întors în camera lui (a martorului) unde i-a
spus şi martorei P.G ce a văzut şi împreună cu aceasta a mers în camera inculpatului. Au intrat
amândoi în camera au aprins lumina şi l-au observat pe inculpat, dezbăcat aşezat peste fetiţa sa
minoră, inculpatul avea pantalonii scurţi traşi până la genunchi iar fetiţa plângea. Martorul a
precizat că a observat că inculpatul avea penisul în erecţie. Martorul a luat fetiţa în braţe, i-a dat-
o concubinei lui fetiţa plângea spunea că tatăl ei i-a pus mâna la păsărică (în declaraţia
martorului de la instanţă fiind consemnată în detliu expresia folosită de minoră în acel moment).
Martorul a obervat şi că minora era dezbrăcată. Minora a fost luată de P.G, iar martorul
S.P a rămas în cameră cu inculpatul şi a sunat la 112. La faţa locului a venit poliţia şi ambulanţa.
În aceeaşi cameră ceilalţi 3 copii minori dormeau aceştia trezindu-se după ce au intrat ei în
cameră fiind luaţi de către martori.
În declaraţia martorei P.V aceasta arată că în noaptea de 17/18.06.2013s-a deplasat

împreună cu părinţii ei în camera unde locuieşte inculpatul cu soţia sa şi copii iar acesta era
dezbăcat aşezat peste fetiţa sa minoră, inculpatul avea pantalonii scurţi traşi până la genunchi iar
fetiţa plângea. Minora a început să plângă şi când martora a luat-o în braţe, i-a spus martorei că
tatăl ei a „pipăit-o în zona genitală şi a vrut să facă sex cu ea”.
Minorul K.A.F, fratele minorei K.A a declarat la urmărirea penală că în noaptea de

17/18.06.2013, în jurul orei 23 el împreună cu surorile sale s-au culcat, moment în care sora sa
KA era îmbrăcată cu pantaloni şi bluză. La un moment dat s-a trezit şi l-a văzut pe tatăl lui pe
patul unde dormea el cu sora lui care era dezbrăcată, nu mai avea pantalonii, moment în care au
intrat cei doi martori, după care el şi surorile au fost mutaţi în altă cameră.
Martora A.B a declarat faptul că în noaptea de 17/18.06.2013 s-a aflat pe ambulanţa

solicitată la locuinţa minorei din biled. Martora a precizat că a găsit-o pe fetiţa de 7 ani parţial
dezbăcată, avea doar un tricou pe ea astfel că martora a învelit-o pe minoră într-o pătură a dus-o
în ambulanţă şi a îmbărcat-o. Martora a menţionat că în timp ce o îmbrăca pe fetiţă, aceasta i-a
70
spus acesteia că se numeşte K.A şi că s-a trezit să se ducă la toaletă, şi-a dat chilotul de pe ea şi
după ce s-a aşezat în pat, taăl ei s-a aşezat lângă ea şi i-a povestit cele întâmplate cu tatăl ei.
Din raportul de constatare medico legală nr.1438/2013, emis de IML Timişoara a rezultat
că minora K.A este virgină, iar din actele medicale întocmite la examinarea făcută la internare
reiese că, minora prezenta moderat şoc traumatic.
În cauză s-a procedat şi la examinarea psihologică a minorei în cadrul DGASPC Timiş,,

serviciul consiliere psihologică. Concluziile evaluării psihologice fiind cuprinse în raportul
xxxyyy/28.06.2013. prin acest raport se reţine că prin evaluarea psihologică se poate afirma că
minorea K.A a fost abuzată fizic, emoţional şi sexual în familia bilogică prezentând semne
specifice: comportament reactiv, sentimente de inadecvare, stimă de sine scăzută, perpetuarea
modelelor agresive (a menţionat că mama o loveşte de aceea şi ea îi loveşte pe ceilalţi copii),
anxietate, tulburări de ataşament şi teamă sexuală.
Inculpatul K.L, a negat săvârşirea faptei susţinând că se află pe patul minorei K.A şi
stătea de vorbă pentru a o liniţi, moment în care au intrat proprietarii casei.
Această susţinere a inculpatului K.L nu poate fi reţinută, fiind contradictorie ansamblului

probelor administrate în cauza mai sus menţionate probe pe baza căreia se reţine cu certitudine
că în noaptea de 17/18.06.2013 în împrejurările mai sus arătate, inculpatul a încercat să întreţină
un act exual cu fiica sa minora în vârstă de 7 ani prin constrângere morală (calitatea sa de tată,
favorizând exercitarea unei presiuni psihologice asupra minorei) şi profitând de imposibilitatea ei
de a-şi exprima voinţa datorită vârstei prin probele administrate în cauză.
Aşadar, tribunalul procedând la o evaluare completă şi justă a probelor întemeiată pe o

analiză minuţioasă a materialului probator şi apoi pe o sinteză raţională a evaluarilor făcute pe
examinarea probelor în ansamblul lor nefiind omisă de la apreciere niciuna din probele
administrate şi aprecierea fiecărei probe fiind astfel efectuată încât convingerea formulată să
corepsundă adevărului, a constatat că ansamblul probelor mai sus analizate dovedesc
neîndoielnic vinovţia inculpatului K.L pentru fapta mai sus arătată.
Instanţa reţine că fapta inculpatului, de a încerca să întreţină un act sexual cu fiica sa

minoră în vârstă de 7 ani, prin constrângere morală şi profitând de imposibilitatea ei de a –şi
71
exprima voinţa datorită vârstei, întruneşte elemente constitutive ale infracţiunii de tentativă la
viol în forma agravată prevederi de art. 20 Cp. Rap.la art.197 al 1, al2, litera b1 şi art 3 Cp.
Având în vedere dispoz. Art.52 Cpen şi criteriile de individualizare prev. De art. 72

Cpen. Împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta, gradul extrem de ridicat de pericol
social al faptei inculpatului (faptă care afectează dezvoltarea fizică şi psihică a minorei, aspecte
atestate prin evaluare efectuată în dosar) şi ţinând cont de persoana inculpatului poziţia
procesuală necesită a acestuia pe parcursul procesului penal precum şi de faptul că inculpatul a
mai comis fapte penale, are antecedente penale (conform fişei de cazier din care reiese că la
20.02.2013 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru o infracţiune de furt calificat şi
aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ) văzând limitele de pedeapsă văzute de lege,
tribunalul a procedat la soluţionarea cauzei conform dispozitivului prezentei penale.
Împotriva sentinţei penale xyz/12.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş a declarat apel în

termen legal inculpatul K.L, apel înregistrat la Curtea de Apel Timişoara la data de 24.12.2013.
Analizând sentinţa penală apelată din prisma motivelor de apel precum şi din oficiu
potrivit art.371 alin.2 Cpp instanţa de apel apreciază că hotărârea penală este legală şi temeinică
în deplină concordanţă cu starea de fapt şi ansamblul probator administrat în cauză. Aşa cum
rezultă din dosarul de urmărire penală în noaptea de 17/18.06.2013 în împrejurările mai sus
arătate, inculpatul a încercat să întreţină un act sexual cu fiica sa minora în vârstă de 7 ani prin
constrângere morală, fiind suroins de către martorii P.G şi S.P. Inculpatul nu a recunoscut
săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa fila 41 dosar fond, arătând că se afla pe patul în care
dormea minora la momentul la care au intrat martorii în cameră, dar că a fost găsit acolo întrucât
minora împreună cu fratele ei au început să plângă după mama lor. Inculptul arată că dormea în
celălalt pat împreună cu alţi doi copii mai mici şi s-a dus să o liniştească pe minoră din plâns,
mângâind-o fără a o descoperi de plapumă. Inculpatul arată că în momentul în care au intrat S.P
şi S.G în cameră, el se afla la picioarele patului în care se afla minora. În poziţie de şezut, fără a
exercita acte specifice derulării raporturilor sexuale. Inculpatul explică comportamentul
marotrilor şi a soţiilor acestora pe seama unei datorii pe care o avea faţă de martori, care au
început să îl agreseze până când a leşinat. Inculpatul neagă afirmaţiile martorilor în sensul că în
momentul în care aceştia ua intrat în cameră era dezbrăcat iar penisul era în erecţie, recunoscând
însă că fiica sa nu avea chiloţi.
72
Instanţa de apel apreciază că poziţia nesinceră a inculpatului este combătută de
depoziţiile martorilor audiaţi în cauză. Astfel, martora P.R fila 53 dosar fond arată că în
momentul când a intrat în cameră ea a aprins becul şi l-a văzut pe inculpat în pat peste fiica sa
minora care era dezbrăcată, avea doar un tricou roşu care era ridicat, era întinsă pe spate cu
picioarele desfăcute. Minora a început să plângă şi când martora a luat-o în braţe, i-a spus
martorei că tatăl ei a „pipăit-o în zona genitală şi a vrut să facă sex cu ea”, după care a luat-o în
camera ei. Tot cu această ocazie martora a observat că inculpatul avea penisul în erecţie, martora
reproşându-i inculpatului că îşi bate joc de fetiţa lui şi să îi fie ruşine. În declaraţia sa, martora a
mai precizat că a observat că inculpatul este peste fată în pat şi avea pantalonii scurţi până la
genunchi şi fetiţa plângea. Aceeaşi stare de fapt este relatată de martorul S.P fila 54 dosar fond
care în noaptea incidentului intenţionând să meargă la toaletă, a trecut pe lângă camera în care se
afla inculpatul şi a observat lumina aprinsă. Martorul s-a uitat pe geam şi l-a observat pe inculpat
stând pe pat, iar fetiţa acestuia stătea întinsă cu bluza ridicată, inculpatul lingând-o pe burtă.
Martorul arată că s-a întors în cameră şi a chemat-o pe concubina sa P.G, iar în momentul în care
au intrat în cameră acesta se afla peste fiica sa minoră în pat, având chiloţii traşi la genunchi iar
minora plângea.
Martorul arată că a observat că penisul inculpatului era în stare de erecţie şi umed şi că

fetiţa i-a povestit cele întâmplate. Cei doi martori care sunt concubini neagă afirmaţiile
inculpatului în sensul că acesta le-ar datora o sumă de bani.
Declaraţiile celor doi martori oculari se coroborează cu depoziţia părţii vătămate minore
K.A fila 20 dosar urmărie penală care povesteşte că în noaptea de 17/18-06.2013, tatăl s-a
dezbrăcat de pantaloni sărutând-o pe burtă şi pe gură, băgându-şi degetul în organul sexual al
minorei. Aceasta arată că a observat că organul sexual al tatălui era umflat, ea speriindu-se şi
doborând o cană care se afla lângă pat, fapt ce a condus la sesizarea martorilor care au început să
îl bată pe tatăl său.
Instanţa de apel apreciază prin urmare că vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte

săvârşirea tentativei la infracţiunea de viol asupra fiicei sale minore de 7 ani, era pe deplin
dovedită neputându-se vorbii desre o răzbunare a martorilor oculari generate de o datorie
neonorată, chiar fiica minoră a inculpatului de care acesta a încercat să abuzeze sexual descriind
cele întâmplate.
73
Reţinând vinovăţia inculpatului la individualizarea juridică a pedepsei aplicată, instanţa
de fond a avut în vedre criteriile generale pre. de art.72, Cp respectiv gradul de pericol social al
faptei comise, persoana inculpatului împrejurările care agravează sau antenuează răspunderea
penală. Fapta comisă de inculpat aduce atingerea relaţiilor sociale referitoare la liberattaea
sexuală a persoanei şi posibilitatea liberei exprimări a a cesteia, valoarea socială de către
inculpat. Instanţa de apel apreciază că fapta comisă de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol
social întrucât a fost comisă tentativa la întreţinerea la act sexual chiar cu fiica minora a
inculpatului care la vârsta de 7 ani şi este în imposibilitatea de a se apăra şi de a-şi exprima în
mod liber dorinţa. Aşa cum rezultă din referatul de evaluare, fapta comisă de inculpat a avut
urmări victimei minore care a perceput agresivitatea tatălui atât în ceea ce o priveşte pe mamă cât
şi asupra ei, manifestând dorinţa de a fi ajutată şi protejată urmare a nesiguranţei resimţite.
Instanţa de apel apreciază că pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului este

corect individualizată şi în măsură să asigure reeducarea acestuia şi prevenirea comiterii de noi
fapte antisociale. În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa de apel a preciază că suma de
20.000 euro acordată de către instanţa de fond, părţii civile reprezintă un echivalent al
prejudiciului cauzat acesteia prin fapta ilicită a inculpatului şi este în măsură să îndeplinească
exigenţele impuse de art.998-999 C civil.
Astfel fiind în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C pp va fi respins ca nefondat apelul declarat
de inculpatul K.L împotriva sntinţei penale nr xyz/P/09-12-2013 pronunţată de Tribunalul Timiş.
În temeiul art. 383. alin. 1 la 1, C.p.p. raportat la art. 350 C.p.p., va fi menţinută starea de
arest a inculpatului K.L iar în temeiul art. 383 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 88 C.p. se va deduce
în continuare starea de arest a inculpatului din 09.12.2013 la zi.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cp.p. va fi obligat inculpatul la plata sumei de 400 cheltuieli
judiciare către stat în apel.
Se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sume de 200 lei către Baroul
Timiş, onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
74
În temeiul art. 379. pct. 1 lit b, C.p.p., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul
KL, împotriva senţinţei penale nr. xyz/P/09.12.2013 pronunţată de tribunalul Timiş.
În temeiul art. 383 alin 1, Cpp, raportat la art. 350 Cpp, menţine starea de arest a
inculpatului K.L, iar în temeiul art. 383, alin 2 Cpp raportat la art. 88 Cp, deduce în continuare
starea de arest a inculpatului din 09.12.2013, la zi.
În temeiul art. 192 alin 2 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 400 de lei cheltuieli
judiciare către stat, în apel.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 200 de lei, către baroul
Timiş, onorariu avocat oficiu.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din xx ianuarie 2014.
CONCLUZII
Personalitatea violatorului este fondul pe care trebuie să se încrucişeze, în cadrul

duelului judiciar, funcţiile acuzării şi apărării, pentru că, în ultimă instanţă, pedeapsa este
impusă violatorului, iar efectele sale sunt condiţionate de această personalitate.
Violatorul se prezintă ca o personalitate deformată cu o insuficientă maturizare socială,

cu deficienţe de integrare socială, care intră în conflict cu cerinţele sistemului valorico-normativ
şi cultural al societăţii în care trăieşte. Pe această bază se încearcă să fie puse în evidenţă atât
personalitatea infractorului, cât şi mecanismele interne (mobiluri, motivaţii, scopuri) care
declanşează trecerea la actul infracţional ca atare. Exemplul din studiul de caz - Bătrână de 82
ani violată şi ucisă! Unora li se pare că fac fapte de vitejie câd atacă femeile cu scopul de a le
viola şi astfel de modele fac prozeliţi în mediile în care educaţia şi cultura sunt în grea suferinţă.
Factorii psihologici nu acţionează direct, nemijlocit şi univoc asupra individului, ci prin

filtrul particularităţilor sale individuale, particularităţi ale căror rădăcini se află în mică măsură în
elementele înnăscute ale personalităţii şi în cea mai mare măsură în antecedentele sale, în istoria
75
personală. Toate acestea îi determină un anumit tip de comportament disfuncţional, un anumit
mod de a acţiona şi reacţiona în spaţiul psihologic, în modul de a rezolva situaţiile conflictuale
care apar mereu în acest spaţiu.
Instabilitatea emotiv-acţională - datorită experienţei negative, a educaţiei deficitare

primite în familie, a deprinderilor şi practicilor antisociale însuşite, violatorul este un individ
instabil din punct de vedere emotiv-acţional, un element care în reacţiile sale trădează
discontinuitatea, salturi nemotivate de la o extremă la alta, inconstanţă în reacţii faţă de stimuli,
în cele mai multe cazuri de la viol ajung să comită şi crima. Această instabilitate este o trăsătură
esenţială a personalităţii dizarmonic structurată a violatorului, o latură unde traumatizarea
personalităţii se evidenţiază mai bine decât pe planul componentei cognitive, exemplul: ,,Nu am
vrut s-o omor!” Deseori violatorii invocă acest fapt în faţa instanţei. Şi poate, această afirmaţie
conţine un adevăr, în măsură mai mare sau mai mică. Mobilul lor este de fapt, doar violul, nu şi
omorul, acesta fiind un deznodământ nefericit al propriei imprudenţe şi al pornirilor
bolnăvicioase. Dar, majoritatea persoanelor care recurg la o relaţie sexual forţată sunt predispose
şi la acte criminale. Dacă moartea persoanei violate este cauzată de actul sexual agresiv, fapta se
supune, pe bună dreptate, prevederilor codului penal, iar violatorul este acuzat de omucidere.
Acţiunea infracţională reprezintă, etiologic, un simptom de inadaptare, iar

comportamentul este o reacţie atipică. Labilitatea este trăsătura personalităţii care semnifică
fluctuaţia emotivităţii, capriciozitatea şi, ca atare, o accentuată deschidere spre influenţe,
acţiunile individului fiind imprevizibile. Instabilitatea emoţională presupune o insuficientă
maturizare afectivă, individul fiind robul influenţelor şi sugestiilor, neputând să-şi inhibe
pornirile şi dorinţele în faţa pericolului public şi a sancţiunii penale.
Anumiţi excitanţi din mediul ambient, spre exemplu alcoolul, exercită asupra lor o
stimulare spre acţiune cu mult mai mare ca asupra omului obişnuit, ceea ce conferă un caracter
atipic reacţiilor acestora. Pe violator îl caracterizează lipsa unui sistem de inhibiţii, elaborat pe
linie socială. Atingerea intereselor personale, indiferent de consecinţe, duce la mobilizarea
excesivă a resurselor fizice şi psihice: „Am ucis-o pe bătrână ca să nu mă denunţe!” Victima
avea un vecin de încredere pe care îl cunoştea de o viaţă. Vecinul de lângă casă avea 40 de ani,
fusese căsătorit şi avea 4 copii în îngrijire, era instalator. Avea o meteahnă - cam bea, uneori
depăşea măsura. Într-o noapte de vară, aflându-se sub influeţa băuturii alcoolice nu a mai rezista
76
excitaţei sexuale şi a dat buzna peste vecina lui o femeie în vârstă de 74 de ani. S-a dus cu vorba
bună, numai până când bătrâna i-a deschis uşa. Apoi a frânt împotrivirea femeii, frângându-i
oasele – coaste, mâini, picioare şi a violat-o.
Teoriile criminologice psiho-sociale susţin că acţiunile delincvenţiale provocate sau

favorizate de către mediu se produc sub formă de socializare. Dintre mediile care pot influenţa
criminalitatea, pot fi enumerate: mediile familiale şi şcolare, mediile de lucru, de locuit, de viaţă
curentă, nivele social-industriale şi economice, bandele de adolescenţi, etc. Trebuie evidenţiat că
este necesar să avem în vedere o excepţie extrem de largă, în care să fie înglobaţi toţi acei factori
care îl pot influenţa pe individ. Criminologia încearcă să identifice formele şi procedeele prin
care mediul acţionează asupra formării personalităţii individului. Mediul poate acţiona asupra
individului printr-o formă mai directă, prin provocarea imediată pe care o oferă individul şi prin
aceasta declanşarea delincvenţei. Este evident că aproape orice violator este un inadaptat din
punct de vedere social. Anamnezele lor arată că, în majoritatea cazurilor, aceştia provin din
familii dezorganizate (părinţi decedaţi, divorţaţi, infractori, alcoolici), unde nu există condiţii,
priceperea sau preocuparea necesare educării copiilor. Acolo unde nivelul socio-cultural al
părinţilor nu este suficient de ridicat, unde nu se dă atenţia cuvenită normelor regimului zilnic, se
pun implicit bazele unei inadaptări sociale.
Metoda observaţiei cunoaşte două forme: Observaţia empirică ia naştere în mod spontan
în contactul zilnic dintre individ şi realitatea înconjurătoare. Ea este limitată la sfera de interese a
individului, la grupul social din care face parte şi este incapabilă să ofere o imagine completă şi
complexă a fenomenului observat. Cunoaşterea cu adevărat profundă a fenomenului infracţional
necesită depăşirea empirismului, transformarea observaţiei empirice în observaţie ştiinţifică.
Observaţia ştiinţifică presupune o contemplare intenţionată şi metodică a realităţii. Ea este
orientată către un scop bine determinat care priveşte obţinerea unor anumite categorii de
informaţii.99
Prostituatele, datorită stilului de viaţă, sunt mai frecvent supuse la violenţe decât alte
femei şi cad, deseori, victime ale propriilor clienţi cu manifestări sadice. Rănile provocate pe
corp sau leziunile din jurul ochilor sunt socotite, oarecum, normale, în cazul lor. Prostituatele
99
Dr. Rodica Mihaela Stănoiu, Metode şi tehnici de cercetare în criminologie, Editura Academiei Române 1981,
p.46-47.
77
prin natura “meseriei” lor atrag perverşii, acele persoane care în altă parte nu-şi pot satisfice
aberaţiile sexuale, ele au toate şansele să fie ucise. Un exemplu clasic îl constituie cazul
“criminalului despuiatelor” cum a fost supranumit din anii 1964-1965, când şase prostituate au
fost pur şi simplu sufocate brutal în urma contactului sexual oral. Acest criminal nu a fost
descoperit nici până astăzi. Dintr-o altă categorie fac parte femei care şi-ar fi putut salva viaţa
dacă nu se împotriveau cu înverşunare violatorilor. Aceste victime nu au făcut altceva decât să
întărâte brutalitatea şi anomaliile sexuale ale violatorilor, care oricum sunt oameni cu psihic
labil, cu manifestări primitive, animalice.
Cercetarea clinică - este organizată conform principiilor clinicii medicale şi urmăreşte să

imprime eficienţă maximă procesului de resocializare a celor eliberaţi din penitenciare în raport
de datele ce rezultă din examenul clinic asupra personalităţii acestora. Astfel pe baza unor tehnici
complexe de examinare se poate ajunge la relevarea unor trăsături ale personalităţii violatorului,
care vor permite formularea unui diagnostic, pe baza căruia criminologul clinician urmează să
evalueze conduita viitoare a subiectului şi să formuleze un prognostic social. Pornind de la
diagnosticul şi de la prognosticul formulat se va elabora un program de tratament adecvat.100
Raporturile dintre agresor şi victimă, dintre cadrul social şi participarea individuală vor
constitui formele de remodelare a personalităţii victimei în sensul anulării efectului victimal cât
şi a exercitării unor acte, practice sociale sau a ideilor sentimentelor individuale aproape de
normalizare, exemplul: ,, În majoritatea violurilor, agresorul şi victima nu se cunosc. Există
aşa numiţii infractori „din obicei” care săvârşesc fapte penale, cu aceeaşi uşurinţă cu care unii
scutură scrumul de ţigară pe covor, deşi au scrumieră la îndemână, ori emit o înjurătură la fiecare
frază rostită pentru a fi mai convingători şi pentru a „da culoare” exprimării lor. Aceştia
comiţând faptele în circumstanţe favorizatoare asemănătoare printre care: au un grad redus de
cultură, uneori starea sănătăţii lor psihice este deficitară, însă cel mai adesea au un intelect
liminar. Trăiesc în stare de semi-izolare sau izolare, nu au o ocupaţie stabilă, ori exercită una de
solicitare exclusiv fizică. Îşi aleg victimele dintre persoanele în vârstă, de care ştiu că se află în
neputinţă de a se apăra.
Experimentul, ca metodă criminologică - reprezintă o observaţie provocată, având ca

principală caracteristică provocarea intenţionată a fenomenelor în condiţii schimbate, anume
100
Rodica Mihaela Stănoiu, Criminologie, Editura: Oscar Print, Bucureşti, 1999, p. 49.
78
modificate de cercetător. Aceasta ajută la constatarea unor fenomene care nu ar avea cum să se
manifeste şi să fie observate în mod normal, dar care sunt importante pentru rezolvarea
problemei care face obiectul studiului.101 Realizarea unui experiment presupune alegerea unei
probleme de studiu şi elaborarea unor ipoteze al căror adevăr sau falsitate vor fi confirmate sau
infirmate în cursul cercetării. Cel mai adesea se pune problema de a determina legăturile ce
unesc două variabile, de a compara efectele a doi factori pentru a identifica care este efectul în
cadrul procesului studiat.
Experimentul de laborator presupune provocarea în mod artificial, în laborator, a unei

situaţii asemănătoare celei reale. Este cea mai precisă şi mai sigură metodă de cercetare, care
oferă posibilitatea de a desprinde cu mai mare precizie decât la celelalte metode, relaţiile dintre
fenomenele variabile. De exemplu: reconstituirea locului faptei în cazul comiterii infracţiunii
de viol care a avut drept urmare şi uciderea victimei sau prelevarea probelor ADN.
Experimentul de teren constituie o cale importantă de studiere a psihicului
omenesc în condiţii cât mai apropriate de viaţa reală, prin considerarea unei situaţii naturale ca
experimentală. El are avantajul de a permite studierea fenomenului în condiţii naturale. Subiecţii
sunt supuşi studiului în condiţiile vieţii zilnice. Experimentul se poate organiza în aşa fel încât
subiecţii să nu ştie că sunt obiect al cercetării experimentale. Violatorii reacţionează diferenţiat
la situaţiile frustrante, de la abţinere (toleranţă la frustrare) şi amânare a satisfacţiei până la un
comportament agresiv. Cei puternic frustraţi au tendinţa să-şi piardă pe moment autocontrolul,
acţionând haotic, inconstant, atipic, agresiv şi violent, cu urmări antisociale grave.
Metoda tipologică, este una dintre cele mai vechi metode utilizate în criminologie102,
reprezintă o combinaţie a trăsăturilor definitorii necesare descrierii fenomenului studiat. Ea a
servit în principal la descrierea unui aşa- numit tip criminal în opoziţie cu tipul noncriminal, la
descrierea unor tipuri particulare de criminali şi violatori şi la stabilirea unor tipologii
criminologice a actului infracţional. Diferitele tipologii întâlnite în criminologie se pot
clasifica, pe de o parte în tipologii specifice şi în tipologii de împrumut, iar pe de o altă parte în
tipologii constituţionale, psihologice, sociologice în raport cu orientarea teoretică respectivă.
Există o tipologie juridică după felul infracţiunilor săvârşite. Cu toate acestea ea
101
Dr. Rodica Mihaela Stănoiu, Metode şi tehnici de cercetare în criminologie, Editura Academiei Române 1981, p.
39.
102
Rodica Mihaela Stănoiu, Criminologie, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999, p. 49.
79
nu este suficientă fiind alcătuită după un criteriu unic, anume obiectul infracţiunii săvârşite,
criteriu exterior şi un criteriu interior, care să privească pe criminal. Din punct de vedere
criminologic este necesară o caracterizare şi a tipologiei criminalilor din interior, după datele şi
trăsăturile caracteristice ale criminalilor, datorită cărora au săvârşit anumite infracţiuni şi nu
altele. Un exemplu de tipologie specifică este cel realizat de criminologul
austriac Seeling, care reţine opt tipuri de criminali: - în cazul acestei cercetări ne interesează
criminalii cărora le lipseşte controlul sexual – spre exemplu: ,,În iarna lui 1944, în decurs de
câteva săptămâni s-au petrecut două cazuri, relativ asemănătoare. Fetele sugrumate cu
propriile eşarfe, au sfârşit prin moarte violentă, iar agresorilor au afirmat unison: “n-am vrut s-
103
o omor”. În seara zilei de 13 februarie, secretara comandantului Forţelor Aeriene Regale,
domnişoara M. D., de 21 de ani, a avut permisie la sfârşitul săptămânii, ocazie cu care şi-a vizitat
familia, pe Blake Road, din Warstead. La întoarcere şi-a luat rămas bun de la logodnicul ei, în
cea mai apropiată gară de lângă tabără, unde avea să se întoarcă. Era în jurul miezului nopţii.
Drumul până la unitate urma să îl parcurgă pe jos, nefiind un alt mijloc de transport care să facă
legătura. A fost însoţită de doamna McG. şi fratele său, apoi li s-a adăugat un soldat pe care nu îl
cunoşteau niciunul dintre ei. Fraţii McG. au avut altă destinaţie, aşa că doamnaM.D. şi-a
continuat drumul alături de tânăr şi mergeau împreună către tabără. A doua zi dimineaţa în ziua
Sfântului Valentin, la ora 8,35 cadavrul fetei a fost descoperit aproape de staţia taberei. Era
îmbrăcată doar în cămaşă şi pulover şi la prima vedere s-a putut constatat că a a vut loc o luptă
crâncenă între victimă şi atacator. După ce a violat-o, a ştrangulat-o cu fularul. Dr R.M., a
apreciat că moartea a survenit între orele 24 şi 2. „I-am astupat gura cu mâna şi am doborât-o”,
spuse criminalul. „S-a zbătut mult şi atunci am legat fularul de gâtul ei, dar cred că l-am strâns
prea tare. Pe urmă, am văzut că s-a liniştit. I-am ascultat inima şi mi-am dat seama că murise.
Speriat am târât-o într-o grădină şi apoi am fugit. ”
Metoda comparativă - o întâlnim în toate fazele procesului de cercetare criminologică,

adică în macrocriminologia generală şi microcriminologia specială. Specialiştii spun că prin
utilizare metoda comparativă reprezintă metoda cu cel mai larg câmp de aplicare în cercetarea
criminalităţii.104
103
104
87.
80
Referindu-se la metoda comparativă E. Durkheim arăta : “Nu avem decât un anumit mod
de a demonstra că între două fapte există o relaţie logică, un raport de cauzalitate, acela de a
compara cazurile în care ele sunt prezente sau absente simultan şi de a cerceta dacă variaţiile
pe care le prezintă în aceste combinaţii diferite de împrejurări, dovedesc că unul depinde de
celălalt”. Criminologii de orientare sociologică au încercat să stabilească anumiţi indici
cantitativi pentru a compara violatorii în raport cu cei care nu au comis fapte antisociale.
În acest sens sunt orientate unele dintre studiile efectuate de soţii Glueck, ca şi studiile
numite “de cohortă” realizate mai ales de M. Walgang în U. S. A. şi N. Christie în Norvegia.
Studiile vor evolua pe o perioadă de mai mulţi ani (de obicei 10 ani). Se va avea în vedere un
grup care la începutul cercetării prezintă un număr cât mai mare de caracteristici sociale comune.
La sfârşitul perioadei se observă caracteristici diferite ce apar la tinerii care nu au comis fapte
antisociale în raport cu cei care au comis astfel de fapte.
Metoda comparativă în domeniul criminologiei, a servit drept suport metodologic şi a acelor

concepţii cu privire la caracterul ereditar al criminalităţii. Pe baza descoperirilor făcute cu
ajutorul acestei metode s-a ajuns la elaborarea unor programe de tratament şi de prevenire a
delicvenţei. Scopul acestei metode este de a reconstitui sau de a explica gândirea şi conduit
victimei, de a urmări şi de a define poziţia acesteia în raportul agreso-victimal.105
Există cazuri când fiul devine violator în urma comportamentului aberant sau preluând
modelul tatălui, astfel atât din punct de vedere ereditar cât şi a mediului în care trăieşte,
comportamentul violatorului se formează de la vârste timpurii, fiind una din principalele carenţe
ale procesului socializării. Un rol important deţinându-l în acest plan funcţionarea defectuoasă a
structurii familiale, precum şi stilul educaţional adoptat în cadrul acestei microstructuri. De
obicei, nu este conştient de propria-i stare de inhibare emoţională, ceea ce explică atât calmul cât
şi sângele rece cu care sunt comite fapta. Legătura strânsă dintre indiferenţa afectivă şi
egocentrism constă în faptul că acestuia în urma ,,genei dobândite” îi este străin sentimentul
vinovăţiei, al culpabilităţii.
Metoda de predicţie - cercetarea de tip previzional este o problemă foarte complexă, ea

atingând în egală măsură dreptul penal, politica penală, penalogia, dar şi criminologia.
I. Tănăsescu, G. Tănăsescu, C. Tănăsescu , Criminologie (Agresologie. Victimologie. Detentologie), Editura All
105
Beck, Bucureşti, 2003, p. 178.
81
Problemele legate de previziunea ştiinţifică în domeniul criminologiei privesc raportul dintre
legităţile statice şi pronosticul fenomenului infracţional, opţiunea cu privire la factorii de
predicţie de natură individuală, activitatea de planificare în domeniul previziunii şi combaterii
criminalităţii.
Predicţia este operaţia raţională de anticipare a producerii unui eveniment, fenomen sau
acţiuni. Predicţia se întemeiază pe un proces logic, discursiv şi constă în formularea unei judecăţi
ce descrie un eveniment înainte de a se produce.106
În criminologie, predicţia a urmărit, o estimare a probabilităţii ca un individ sau un grup

de indivizi să devină delincvenţi sau să persiste în delincvenţă. De exemplu: cei care suferă de
complexul de inferioritate incită adesea la comportamente compensatorii, iar în cazul violatorilor
la comportamente de tip inferior orientate antisocial. Complexul de inferioritate apare în urma
unor deficienţe, infirmităţi reale sau imaginare fiind potenţate şi de către dispreţul, dezaprobarea
tacită sau experimentată a celorlalţi. Egocentrismul violatorului, apare atunci când nu-şi
realizează scopurile propuse devine invidios şi susceptibil, dominator şi chiar despotic.
Egocentricul nu este capabil să vadă dincolo de propriile dorinţe, scopuri, interese. Este un
individ care nu este capabil să recunoască superioritatea şi succesele celorlalţi, se crede
permanent persecutat, consideră că are întotdeauna şi în toate situaţiile dreptate. Îşi
minimalizează defectele şi insuccesele, îşi maximizează calităţile şi succesele, iar atunci când
greşeşte, în loc să-şi reconsidere poziţia, atacă cu virulenţă – exemplul concret este şi cazul
violatorului care şi-a violat şi ucis fosta prietenă, care era logodită cu un alt bărbat şi pentru că l-
a părăsit şi urma să se căsătorească, nu a suportat refuzul.
Unul dintre miturile legate de viol este acela că violatorul are dorinţe sexuale exagerate
care ajung să îl copleşească. Alte elemente stereotipe sunt acelea că violatorii ar fi persoane
singuratice sau străine, care sunt fixate pe pornografie şi trăiesc singure. Însă numai 22% din
victimele violului sunt agresate de persoane străine. În schimb 9% din victime sunt violate de
soţi sau foşti soţi, 11% de taţi sau taţi vitregi, 10% de iubiţi sau foşti iubiţi, 16% de alte rude,
29% de prieteni şi vecini (conform unui studiu efectuat de NWS, 20009). Punctul de vedere
conform căruia violul ar avea de-a face cu sexul şi excitaţia sexuală incontrolabilă a dus la
106
94.
82
concluzii false cum ar fi aceea că victimele ar fi oarecum responsabile de excitaţia violatorului.
Inclusiv în zilele noastre mai pot fi citite articole în care se spune că victima era îmbrăcată prea
seducător sau că a acţionat în maneiră provocatoare. Încă mai există în sălile de judecată discuţii
referitoare la lungimea fustei, înălţimea tocurilor, bluzele strâmte şi aşa mai departe, implicând
că victima ar fi avut un comportament care ar fi încurajat violatorul. Așa cum s-a dovedit cu
cazul polițistei de la Balș, Olt, agresată repetat de superiorul său cu știință și implicarea directă a
altor persoane din poliție, violul este o formă de violență perpetuată preponderent de bărbaţi,
larg acceptată și împământenită chiar în instituțiile care deservesc sistemul de justiție. Cum s-a
întamplat într-un alt caz din Giurgiu, chiar în cazuri de “viol agravat”, agresorii sunt cercetați în
libertate, motivând că lungimea fustei, înălţimea tocurilor, bluzele strâmte sau alte gesturi le-a
provocat comportamentul. Astfel siguranța personală și “libertatea” de mișcare și acțiune a
victimei în pericol. Acestea sunt realități care pentru femeile, agresate sexual de bărbaţi se traduc
prin confruntarea cu un întreg sistem, nu doar cu agresorul, chiar și atunci când se hotărăsc să își
facă dreptate.107
În general, bărbaţii provoacă un număr mai mare de victime ale infracţiunii de viol, decât
femeile. Acest lucru este explicabil prin faptul că bărbaţii sunt mai agresivi decât femeile şi se
implică mai mult în situaţiile conflictuale violente. Se apreciază că sunt şi profesii cu o
vulnerabilitate victimală ridicată, iar altele cu una mai scăzuta.
Explicaţia constă în faptul că astfel de profesii implică prezenţa persoanelor respective în
locuri izolate unde pot fi atacate cu uşurinţă. Vulnerabilitatea victimală poate fi atenuată prin
gradul ridicat de socializare şi integrare psihosocială pe care îl implică unele profesii.
S-a constatat că “timpul” şi “spaţiul” constituie factori victimogeni. Astfel, în zilele de sâmbătă
şi duminică, numărul victimelor este mai mare decât în celelalte zile ale săptămânii, iar spaţiile
închise şi izolate favorizează comiterea unor infracţiuni cu violenţă.108
107
http://www.feminism-romania.ro/component/content/article/38-ong/1173-nu-includerii-violului-in-legea-
medierii-violul-nu-este-negociabil.html
108
http://www.preferatele.com/docs/psihologie/6/psihologia-victimei-21.php
83
BIBLIOGRAFIE
1. Conf. Univ. Dr. Tudor Amza, Criminologie teoretică, Teorii reprezentative şi politică
criminologică, Editura Lumina Lex 2000.
2. Constantin Gorgos, Dicţionar enciclopedic de psihiatrie, Editura Medicală, Bucureşti,
1989.
3. Criminali în serie. Psihologia crimei, Editura Phobos, 2003.
4. Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, Vasile Teodorescu, Tendinţe actuale ale crimei şi
criminalităţii în România, Editura Lumina Lex Bucureşti 2002.
5. Dicționar de Psihanaliză, Editura Trei, 2002.
6. Dr. Mihai Şelaru, Comportamentul sexual aberant, Editura Moldova-Iaşi 1993.

7. Dr. Rodica Mihaela Stănoiu, Metode şi tehnici de cercetare în criminologie, Editura
Academiei Române 1981.
8. Edwin H. Sutherland şi Donald R. Cressey, Criminology, 9-th edition, J.B. Lippincott
Company, Philadelphia/New York/Toronto, 1974.
9. Georges Vigarello, Istoria violului, secolele XVI-XX, Editura Amarcord, Timişoara
1998.
10. Gheorghe Popa, Adrian Lupaşcu, Criminologie, Editura Universităţii George Bacovia,
2010.
11. I. Tănăsescu, G. Tănăsescu, C. Tănăsescu, Criminologie. (Agresologie. Victimologie.
Detentologie), Editura All Beck, Bucureşti, 2003.
84
12. L. Strominger, Tulburări ale instinctului sexual, Perversiuni sexuale, Editura Antet xx
press, Prahova, 2000
13. Lector univ. dr. Tatu Angela, Victima şi victimologia.
14. Maxine Hancock, Karen Burton Mains,Abuzul sexual al copilului, Speranţă de vindecare,
2009.
15. Norbert Sillamy, Dicţionar de psihologie, La Rousse, Editura Universul enciclopedic,
Bucureşti, 1996.
16. N. Mitrofan, T. Butoi, V. Zdrenghea,Psihologie Judiciară, Editura Şansa, Bucureşti,
1992.
17. Pandectele române, nr. 6/2013.
18. P. Brânzei, G. Scripcaru, T. Piroźyński, Comportamentul aberant în relaţiile cu

mediul,Editura Junimea, Iaşi, 1970.
19. Petre Dungan, Viorel Paşca, Tiberiu Medeanu, Drept penal - Partea specială, Prezentare
comparativă a Noului Cod Penal şi a Codului penal din 1968, Editura Universul Juridic,
Bucureşti 2012.
20. Prof univ. Dr. Florin Sandu, lector univ. Drd. Gheorghe-Iulian Ioniţă, Criminologie
teoretică şi aplicată, Editura Universul Juridic, 2005.
21. Prof. univ. dr. Georgeta Ungureanu, Criminologie generală - NOTE DE CURS.
22. Revista Dreptul, Nr. 10/2010, Unele consideraţii în legătură cu incriminarea infracţiunii de viol,
Viorel Paşca.
23. Rodica Mihaela Stănoiu, Criminologie, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999.
24. Sorin M. Rădulescu,Sociologia şi istoria comportamentului sexual ,,deviant”,Editura
Nemira, Bucureşti 1996.
25. T.Bogdan, I.Sântea, M.I.,Analiza psihosocială a victimei. Rolul ei în procesul judiciar,
Serviciuleditorial şi cinematografic, Bucureşti.
26. T.Bogdan şi colab., M.I., Comportamentul uman în procesul judiciar, Serviciul editorial
şi cinematografic, Bucureşti, 1983.
27. Thomas S. Kuhn,Structura revoluţiilor ştiinţifice, Editura „Humanitas”, Bucureşti, 1999.
28. Valerian Cioclei, Manual de criminologie, Ediţia 5, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2011.
85
Webografie
http://psihosexologie.psihologia.info.ro/2012/05/07/violul/#more-172
http://psihosexologie.psihologia.info.ro/2012/05/07/tipuri-de-agresori-
sexualihttp://www.preferatele.com/docs/psihologie/6/psihologia-victimei-21.php
86

Aspecte Criminologice Privind Comiterea Infractiunii de Viol

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Aspecte Criminologice Privind Comiterea Infractiunii de Viol

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE VEST

ASPECTE CRIMINOLOGICE PRIVIND COMITEREA INFRACŢIUNII

Prof. coordonator: Asist. dr. Magdalena Roibu

Masterand: Bâte Nicolae Bogdan

CAP. 1 INFRACŢIUNEA DE VIOL

1.1.1. Violul - Scurt istoric………………………………………………………………………5

CAP 2. ASPECTE CRIMINOLOGICE PRIVIND COMITEREA INFRACŢIUNII DE

CAP 3. VIOLATORUL ŞI VICTIMA

3.1.1. Caracteristici personale ale agresorilor trimişi în judecată pentru infracţiunea de

Libertatea individuală a persoanei în general, include şi libertatea sexuală, adică dreptul

1.1.1. Violul - Scurt istoric

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de viol se realizează numai prin

Urmarea socialmente periculoasă constă în întreţinerea raportului sexual, a actelor

1.2.3. Tipuri de violatori

Sociologul J. Henslin diferenţiază următoarele unsprezece ,,tipuri” fără a indica însă şi

e) Violatorul ,,politic” – la fel ca răzbunătorul îşi alege victima ca un substituit pentru

g) Oportunistul – spre deosebire de celelalte tipuri de violatori menţionate, un individ care

h) Ludicul – care consideră violul ca un simplu prilej de distracţie şi de amuzament. Acest

b) Tipul leptomorf (sau astenic) – se caracterizează printr-o criminalitate precoce şi o

c) Tipul atletomorf (sau atletic) – system osteo-muscular puternic, oscilează între

d) Tipul displastic: indivizi înapoiaţi în plan psihic şi morfologic, cu deficienţe ale

1.3.1. Teorii privind factorii biologici şi comportamentul criminal precum şi factorii

Teoriile biologice timpurii apreciau că structura determină funcţia, ceea ce ar însemna că

Primele încercări de a explica comportamentul deviant criminal s-au concentrat asupra

1.3.3. Ereditatea, sistemul nervos anatomic şi neurotransmiţătorii

Sistemul nervos-anatomic controlează multe dintre funcţiile involuntare ale organismului

1.5.1. Teorii privind factorii sociali

Ibidem, pp. 211-212.

Universul Juridic, 2005, p. 153.

CAP 2. ASPECTE CRIMINOLOGICE PRIVIND COMITEREA INFRACŢIUNII DE

2.1.1. Etiologia conduitelor şi actelor criminale

Explicarea comportamentului criminal reprezintă problema centrală a criminologiei, ea

Cea mai mare dificultate în reconstituirea sistemului factorilor determinanţi ai

2.1.2. Violatorul şi trecerea la actul infracţional

Editura, Lumina Lex. Bucureţti 2002, pp. 109-110.

Ca şi în explicaţiile privind structura personalităţii criminale în modelul de trecere la act

Semnificaţia situaţiei dificile şi conflictul se ordonează într-o condiţionare reciprocă în

2.2.1. Gradele de severitate ale violului

Criminali în serie. Psihologia crimei, Editura Phobos, 2003, p. 53-54.

York/Toronto, 1974, p. 72.

2.2.2. Clasificarea crimelor de natură sexuală

a) Violenţa interpersonală orientată către dispute şi atacuri;

b) Atacul cu viol şi/sau sodomia

c) Devianţa orientată către atac

2.3.1. Psihopatul sexual pe terenul criminalităţii

Într-o accepţiune extrem de generoasă, personalitatea psihopatică este înglobată în

- totalitatea (particularităţile) se răsfrâng asupra întregii sfere a vieţii psihice;

Periculozitatea comportamentului aberant psihopatic rezultă din premeditarea actelor faţă

- psihopaţii sunt rigizi, lipsiţi de maleabilitate, neadaptaţi la situaţie,

Valorificând concepţiile fruediene, Franz Alexander şi Hugo Staub, încearcă o

- elementul iraţional, în aceea că ulterior comiterii gstului criminal, caracteristic

2.3.2. Sexualitatea şi devianţa sexuală

1. Fundamentele comportamentale ale perversiunilor sexule îşi au originea în elementele

2.3.3. Sexualitatea delictuală

Gradul de periculozitate şi coeficientul de risc criminogen, ca potenţial latent, în structura

- Inhibiţia anxioasă a activităţii,

Persistenţa situaţiilor dificile, imposibilitatea depăşirii lor sau a diminuării tensiunii

CAP. 3 VIOLATORUL ŞI VICTIMA

2.3.3. Clasificarea violatorilor în funcţie de motivaţia pentru agresiunea sexuală

Editura, Lumina Lex Bucureşti 2002, p. 373.

Agresorii virtuali: seamănă ca tipologie cu pedofilii, diferenţa principală fiind aceea că

În total există 20 de sub-tipuri de agresori sexuali (Vittie, 2008)58:

Violatorii sexuali compensatori: caracterizaţi de sentimente de inadecvare, lipsindu-le

Violatorii nesexuali pentru putere şi control: folosesc forţa, au impulsivitate crescută,