Sesizarea organelor de urmărire penală

• modalitatea prin care organele de urmărire penală iau cunoştinţă despre săvârşirea unei infracțiuni.

• generale => plângere;

=> denunţ;
=> acte de sesizare ale organului de constatare;
=> sesizarea din oficiu.
Moduri de
sesizare
(art. 288 • speciale - acele condiţii de procedibilitate => plângerea prealabilă;
CPP) necesare pentru declanşarea activităţii => sesizarea formulată de persoana prevăzută
procedurale, prevăzute de Codul penal, de de lege;
Codul de procedură penală sau de un alt act => autorizarea organului prevăzut de lege;
normativ. => sesizarea comandantului unităţii.

Dacă plângerea/denunţul nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei este
incompletă sau neclară, se restituie pe cale administrativă petiţionarului, cu indicarea elementelor care
lipsesc.
Casarea se poate dispune şi în situaţia în care nu se începe urmărirea penală, întrucât actul de sesizare nu
îndeplineşte condiţiile de fond şi deforma esenţiale prevăzute de lege.

Plângerea (art. 289 CPP)

Noţiune → încunoştinţarea cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, făcută de persoana vătămată.

Titulari → persoana vătămată;

→ substituiţii procesuali:
• un soţ pentru celălalt soţ;
• copilul major pentru părinte.
- în aceste cazuri, persoana vătămată poate să nu îşi însuşească plângerea făcută;
→ reprezentantul legal - în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu.
- în cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă — se face cu încuviinţarea
persoanelor prevăzute de legea civilă.

! Dacă făptuitorul este reprezentant legal (sau cel care încuviinţează actele persoanei
vătămate), organele de urmărire penală se pot sesiza din oficiu.

Se introduce:
→ personal;
→ prin mandatar cu procură specială (procura rămâne ataşată plângerii).
Formă → în scris (este obligatorie semnarea);
→ oral (consemnarea plângerii într-un proces-verbal de către organul care o primeşte);
→ poştă electronică (semnare cu semnătură electronică).
→ date de identificare personală;
Conţinut → descrierea faptei (care formează obiectul plângerii);
→ indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă (dacă acestea sunt cunoscute).
 Denunţul (art. 290 CPP)
Noţiune → încunoştinţarea făcută de o persoană fizică/juridică, alta decât cea vătămată, despre
săvârşirea unei infracţiuni.
→ poate fi făcut de orice persoană, cu excepţia persoanei vătămate;
denunţul are caracter personal -> nu poate fi făcut prin mandatar sau prin substituit procesual;
Titulari → în cazul persoanei fără capacitate de exerciţiu/cu capacitate de exerciţiu restrânsă:
formularea denunţului se face de către reprezentantul legal/cu încuviinţarea persoanei
conform legii civile.
→ în formă scrisă, fiind obligatorie semnarea denunţului;
Formă → denunţ oral - întocmirea procesului-verbal;
→ în formă electronică - semnătură electronică.

→ date de identificare personală;

Conţinut → descrierea faptei (care formează obiectul denunţului);
→ indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă (dacă acestea sunt cunoscute).

Sesizarea din oficiu (autosesizarea) (art. 292 CPP)

→ dacă organul de urmărire penală află pe orice altă cale decât plângere sau denunţ de comiterea faptei:
• consemnează întotdeauna (condiţie de formă) aceasta într-un proces-verbal;
• va întocmi două acte:
-proces-verbal de sesizare din oficiu;
- ordonanţa de începere a urmăririi penale.

Sesizările făcute de persoane cu funcţii de conducere şi de alte persoane (art. 291 CPP)
→ persoanele:
- cu funcţii de conducere în cadrul administraţiei publice/altor autorităţi publice, instituţii publice sau al altor
persoane juridice de drept public;
- cu atribuţii de control;
- care exercită servicii de interes public pentru care au fost învestite de autorităţile publice sau care sunt
supuse controlului/supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivelor servicii de interes public
(notari publici, executori judecătoreşti):
• sunt obligate să sesizeze de îndată organele de urmărire penală, atunci când, în exercitarea atribuţiilor
lor, iau cunoştinţă despre infracţiunea pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face din oficiu;
• au îndatorirea să ia măsuri pentru ca urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă
să nu dispară.

Actele de sesizare întocmite de organele de constatare şi de comandanţii de nave sau aeronave

(art. 61-62 C.p.p.)
→ ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii, cei menţionaţi în art. 61 CPP
sunt obligaţi:
- să întocmească procesul-verbal despre împrejurările constatate şi
- să ia măsuri de conservare a locului săvârşirii infracţiunii şi de ridicare sau conservare a mijloacelor
materiale de probă.
• procesul-verbal constituie act de sesizare a organului de urmărire penală şi se înaintează împreună cu
mijloacele materiale de probă organelor de urmărire penală;
→ există aceleaşi obligaţii şi pentru comandanţii de nave/aeronave, pentru infracţiunile săvârşite pe
navele/aeronavele pe care le comandă, în timpul cât acestea se află în afara porturilor/aeroporturilor (art. 62
CP).
• procesul-verbal întocmit constituie act de sesizare şi se înaintează împreună cu mijloacele materiale de
probă organului de urmărire penală, de îndată ce nava/aeronava ajunge în primul port/aeroport
românesc.
 Infracţiunea flagrantă (art. 293 CPP)
→ infracţiunea flagrantă este descoperită în timpul săvârşirii ei sau imediat după săvârşirea ei;
→ infracţiunea este cvasi-flagrantâ când făptuitorul:
- imediat după săvârşire, este urmărit de organele de ordine publică şi de siguranţă naţională, de persoana
vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public;
- prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea;
- este surprins în preajma locului săvârşirii faptei, cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l
presupune participant la infracţiune;
→ orice persoană are dreptul de a-l prinde/reţine pe cel care săvârşeşte o infracţiune flagrantă şi are obligaţia
de a-l preda de îndată, cu corpurile delicte, obiectele şi înscrisurile ridicate, organului de urmărire penală, care
întocmeşte un proces-verbal.
• constatarea se realizează de organele de ordine publică sau de cele de siguranţă naţională (întocmesc
proces-verbal în care consemnează constatările şi activităţile desfăşurate).

Plângerea prealabilă (art. 295 CPP)

Natură juridică → un mod de sesizare a organului judiciar;
→ o condiţie de pedepsibilitate şi de procedibilitate (lipsă —> o cauză care împiedică
punerea în mişcare/exercitarea acţiunii penale în cazul în care legea o prevede în mod
expres).
Titulari → persoana vătămată;
→ reprezentantul legal - în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu.
• în cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă -» se face cu încuviinţarea
persoanelor prevăzute de legea civilă;
! Plângerea prealabilă nu poate fi formulată prin intermediul substituiţilor procesuali.
Formă → în scris (este obligatorie semnarea);
→ oral (consemnarea plângerii într-un proces-verbal de către organul care o primeşte);
→ poştă electronică (semnare cu semnătură electronică).
Conţinut → date de identificare personală;
→ descrierea faptei (care formează obiectul plângerii);
→ indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă (dacă acestea sunt cunoscute).
Termen (art. 296 CPP) → 3 luni de la data la care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei;
→ ipoteze speciale referitoare la momentul în care începe să curgă termenul:
• persoana vătămată este un minor sau un incapabil —> de la data când
reprezentantul legal a aflat despre săvârşirea infracţiunii.
=> excepţie —> reprezentantul legal este făptuitorul, caz în care termenul curge de la
data când a fost desemnat alt reprezentant legal;
→ termenul de introducere este un termen procedural (se aplică şi prorogarea
termenului atunci când ziua corespunzătoare este una nelucrătoare).

Depunere → plângerea prealabilă se adresează organelor de cercetare penală sau procurorului

(art. 297 CPP) (atunci când este vorba despre o infracţiune la care urmărirea penală trebuie să se
efectueze în mod obligatoriu de către procuror);
→ organul de urmărire penală are îndatorirea să verifice:
• dacă îndeplineşte condiţiile de formă şi
• dacă s-a respectat termenul de depunere (tardivă —> propunere de clasare).

- dacă se schimbă încadrarea juridică (din oficiu) într-o infracţiune care necesită formularea unei plângeri
prealabile, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă
plângere (dacă nu vrea -»înaintează procurorului propunerea de clasare);
- constatarea infracţiunii flagrante este obligatorie, chiar în lipsa plângerii prealabile; organul de urmărire
penală cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să depună plângere prealabilă (dacă nu vrea —
> înaintează procurorului propunerea de clasare).