Sunteți pe pagina 1din 2

Speța 1

La 5 noiembrie 2011, A i-a împrumutat lui B, cu titlu gratuit, suma de 50.000 de lei, cu
termen de restituire la 1 martie 2012. Restituirea împrumutului a fost garantată cu o ipotecă
asupra autoturismului de colecție al lui B. Anterior, la 5 octombrie 2011, A îi mai
împrumutase lui B o sumă de 60.000 de lei, cu termen de restituire la 1 februarie 2012.
La 10 noiembrie 2011, A a cumpărat de la B autoturismul acestuia. Potrivit
contractului, A urma să plătească prețul de 20.000 de lei până la 1 martie 2012. Ulterior, în
luna decembrie 2011, A a vândut autoturismul către C.
La 1 martie 2012, prin hotărâre judecătorească definitivă, A a fost condamnat să îi
plătească lui B despăgubiri în cuantum de 20.000 de lei. Deși nu s-a reținut vreo culpă a lui
A, instanța l-a condamnat pe acesta la despăgubiri în calitate de comitent al unui salariat al
său. La cererea lui A, instanța a dispus ca acesta să achite despăgubirile până la data de 1
iunie 2012.
1. La 5 martie 2012, în contradictoriu cu B, A formulează o acțiune prin care
solicită instanței să constate că toate obligațiile sale față de B s-au stins. Ce va hotărî
instanța?
2. Care ar fi fost soluția dacă, la 2 martie 2012, A ar fi acceptat, prin înscris
notarial, o donație făcută de către B unui terț, cu privire la drepturile pe care B le avea
împotriva lui A, iar acțiunea lui A ar fi fost introdusă împotriva acestui terț?
3. La 5 martie 2012, A plătește toate datoriile sale către B. Ulterior, întrucât B
nu i-a restituit lui A împrumutul contractat la 5 noiembrie 2011, A, prin intermediul
executorului judecătoresc, declanșează executarea silită împotriva lui C, cu privire la
autoturismul pe care i-l vânduse. Prin contestație la executare, C arată că A nu este titularul
vreunui drept care să-i permită să procedeze la urmărirea autoturismului. Ce va hotărî instanța
cu privire la contestație la executare formulată de C?

Speța 2

A este proprietarul unei podgorii celebre din județul Prahova. La 1 octombrie 2011,
A și B încheie un contract potrivit căruia ”A transmite lui B 100 de tone de struguri din
recolta târzie din podgoria X, jud. Prahova, care îi aparține lui A. În contraprestație, B îi
transmite lui A 5000 de sticle de vin de calitate superioară, produse de B sau de un alt
producător recunoscut în plan internațional. Predarea se va face la data de 1 noiembrie 2011.”
La 10 octombrie 2011, în urma unei furtuni, partea de viță-de-vie din podgoria X din
care urma să fie culească recolta târzie de struguri a fost distrusă în proporție de 80%. În
consecință, odată culeasă, recolta a cuprins 50 de tone de struguri.
La 20 octombrie 2011, în urma unui scurt-circuit cauzat de instalația de încălzire
improvizată de muncitorii care lucrau în depozitul lui B, s-a produs un incendiu în urma
căruia depozitul a fost distrus integral, împreună cu toate bunurile (sticle) aflate în acesta. La
21 octombrie 2011, sfătuit de avocații săi, B i-a transmis lui A, prin telefon și prin poștă
electronică, faptul că nu va fi în măsură să predea cele 500 de sticle, ca urmare a incendiului
din ziua precedentă.
În perioada 15 – 30 octombrie 2011, B a încheiat mai multe contracte prin care s-a
angajat să vândă în viitor (în cursul lunii noiembrie) diverse cantități de vin produse cu
struguri din podgoria X.
1. Constatând că A nu îi predă cele 100 de tone de struguri, la 2 noiembrie 2011,
B se deplasează la sediul lui A și află că, din cauza furtunii, s-au strâns doar 50 de tone de
struguri. În consecință, la 5 noiembrie, acesta îl cheamă în judecată pe A, solicitând obligarea
acestuia la predarea unei cantități de 100 de tone de struguri. Prin cerere reconvențională, A a
solicitat obligarea lui B la predarea celor 5000 de sticle. Ce va hotărî instanța cu privire la
cele două cereri?
2. În calitate de avocat al lui B, cum l-ați sfătui pe acesta să procedeze dacă,
neputând să execute antecontractele încheiate cu terții, acesta a fost ținut la plata unor
despăgubiri de 100.000 de lei?

Speța 3

Prin contractul încheiat la 5.10.2011 prin înscris sub semnătură privată, A le-a
împrumutat fraților B și C suma de 50.000 de lei în vederea achitării avansului la cumpărarea
unui apartament. Potrivit contractului, în considerarea relațiilor dintre ei, B și C erau obligați
solidar la restituirea împrumutului până la 1.04.2012. Prin același contract, D și E, părinții
celor doi frați, s-au obligat ca, în cazul nerestituirii împrumutului de către B și C, să
procedeze ei la plata debitului. În plus, B și C au promis că vor constitui creditorului A o
ipotecă asupra autoturismului lor până la 1.02.2012.
Fiind înduioșat de situația financiară dificilă a părinților D și E, la 5.02.2012, în ciuda
faptului că nu i constituise ipoteca, A îi transmite lui D (mama celor doi frați) o scrisoare prin
care îi spune acesteia că dorește să o ierte de datorie. O zi mai târziu, D i-a răspuns lui A în
sensul că nu înțelege să primească ”pomană” de la un ”bancher”, mai ales că această ”iertare”
a survenit la o zi după ce D își pierduse locul de muncă, fiind deci motivată nu de altruism, ci
de faptul că, oricum, D n-ar fi avut bani să plătească datoria. Aflând despre schimbul de
corespondențe, la 10.02.2012, E s-a prezentat la sediul lui A și i-a oferit lui A toate
economiile sale (pe care le avea asupra sa în numerar), în cuantum de 30.000 de lei, cu
rugămintea ca A să nu îi execute silit pe B și pe C. În aceste condiții, A, primind banii, i-a dat
lui B exemplarul său din contractul de împrumut, spunându-i acestuia, în prezența mai multor
martori, că pentru această sumă el înțelege să-l ierte de datorie doar pe E, lucru pe care E l-a
acceptat.
La 5.03.2012, A îi cheamă în judecată pe B și pe C solicitând obligarea acestora, în
solidar, la plata sumei de 60.000 de lei reprezentând capitalul împrumutat și dobânda
convenită prin contract. În motivarea acțiunii, A a arătat că, deși el i-a iertat de datorie pe D
(la 5.02.2012) și pe E (la 10.02.2012), B și C nu și-au executat vreuna dintre obligațiile
contractuale, astfel încât obligația de restituire a împrumutului (și a dobânzii) este scadentă.
A a depus la dosar fotocopii ale contractului de împrumut.
În calitate de judecător al cauzei, soluționați acțiunea.

S-ar putea să vă placă și