Curs roman-10/01/2017

Proprietatea quiritara a supravietuit si in epoca clasica,dar pe fondul dezvoltarii economiei de

schimb ea a dobandit unele caractere noi.De ex,in epoca veche proprietatea se transmitea prin
mancipatiune care era un act de drept civil ce presupunea respectarea unor conditii de forma
obligate iar spre sf republicii devenise o frana in cale circulatiei marfurilor.In dreptul clasic insa
era admis ca mancipatiunea poate fi inlocuita de traditiune care un act de drept al gintilor si nu
presupune respectarea unor conditii de forma, ci se realiza prin simpla manifestare de vointa a
partilor si de accea jurisconsultii spuneau ca regimul juridic al prop a evoluat in directia
subiectivizarii si a abstractizarii.

In epoca clasica au fost consacrate si alte frome de prop:

-prop pretoriana

-prop provinciala

-prop peregrina

Proprietatea pretoriana a aparut in legatura cu transmiterea unui lucru mancipi prin

traditiune ,caci in epoca veche prop asupra lucrurilor mancipi se transmitea prin mancipatiune
care era un act formalist si rigid,iar pt a se despasi aceste incoveniente cetatenii romani din
ratiuni de ordin practic au inceput sa transmita lucruri mancipi prin traditiune,desi potrivit dr
civil traditiunea nu putea fi utilizata in vederea transmiterii unor lucruri mancipi(prin tradiutiune
puteau fi tranmise numai lucrurile nemacipi)

Cand un lucru era transmis prin traditiune,cel ce transmitea acel lucru era denumit tradens,iar
dobanditorul lucrului era denumit accipiens.Daca tradens era de rea credinta putea intenta
impotriva lui ancipiens actiunea in revendicare :facea dovada ca un lucru mancipi a fost transmis
prin traditiune si castiga procesul deposedandu-l de lucru pe accipiens cu toate ca acesta fusese
de buna credinta si platise pretul.O asemenea solutie i s-a parut inevitabila pretorului si de
aceea el a venit in sprijinul lui accipiens prin 2 mijloace procedurale:

a.exceptio rei venditae et traditae adica exceptiunea lucrului vandut si transmis

b.actio publiciana=actiunea publiciana

Si daca tradens intenta impotriva lui accipiens actiunea in revendicare acesta din urmase apara
cu succes opunandu-i exceptio rei venditae et traditae prin care actiunea lui tradens era
paralizata,iar accipiens castiga procesul si ramanea in posesia lucrului.

Daca accipiens pierdea posesiunea lucrului avea la dispoozitie actiunea publiciana pe care o
intenta impotriva posesorului ,castiga procesul si reintra in posesia lucrului.

Accipiens castiga procesul deorece in formula actiunii publiciene figura fictiunea ca termenul
necesar uzucapiunii s-a indeplinit,astfel incat accipiens castiga procesul in calitate de
uzucapant.Prin urmare,indiferent de calitate procesula pe care o avea (parat sau
reclamant)accipiens castiga intotdeauna procesul si ramanea in posesia lucrului,de aceea
comentatorii au afirmat ca prop pretoriana a fost creata prin utilizarea unor mijloace
procedurale sau pe cale procedurala.

In textele romane aceasta forma de proprietate este denumita in bonis ,iar noi modernii o
denumim prop pretoriana.Prin urmare denumirea prop pretoriana nu este romana.

Proprietatea provinciala a aparut in legatura cu exploatrea lui ager publicus intrucat inca din
epoca ft veche pamanturile cucerite de la dusmani treceau in prop statului roman cu titlul de
ager publicus, iar statul repartiza acele terenuri in folosinta patricenilor, dar cu timpul spre sf
republicii acea folosinta s-a consolidat si s-a transf in prop privata.

Prin urmare,catre sf republicii disparand ager publicus din Italia,el s-a extins,totusi,pe seama
solului provincial(terenurile din provincii) care treceau in proprietatea statului,iar statul roman
avea tot interesul ca acele terenuri sa fie cultivate ,incat erau atribuite provincialilor cu titlul de
folosinta in schimbul unui impozit anual denumit stipendium sau tributum.

In textele romane acea folosinta era denumita improrpiu fie possessio ,fie ususfructus .In
realitate, asa zisa folosinta exercitata de provinciali prezenta trasaturile unui veritabil dr real, de
vreme ce provinciali puteau lasa mostenire acele terenuri ,le puteau instraina printr-o simpla
traditune si le puteau reclama in justitie printr-o actiune reala/in rem elaborata dupa modelul
actiunii in revendicare.

Proprietatea peregrina a fost sanctionata si ea in dreptul clasic deorece pregrinii erau partenerii
de comert ai romanilor,iar romanii aveau tot interesul ca partenerii lor de comert sa fie si ei
priprietari si sa aiba un patrimoniu cat mai bogat deorece ,spuneau romanii in epoca clasica nu
se poate face comert cu un partener insolvabil.

De aceea au sanctionat o noua forma de prop prin procedee juridice elaborate dupa modeul
dreptului civil.

De ex,si pregrinii puteau intenta actiunea in revendicare daca in formula acestei actiunii figura
fictiunea ca peregrinul este cetatean roman.

Insa,dupa anul 212 cand a fost data reforma lui Caracalla,odata cu generalizarea cetateniei
romane proprietatea pregrina a disparut odata cu peregrinii.
In dreptul postclasic a disparut si proprietatea provinciala pentru ca si solul italic a fost supus
unor impozite.

Iar imparatul Justinian a initiat o reforma prin care a unificat proprietatea quiritara cu prop
pretoriana si astfel a luat nastere o prop unica denumita dominium si caracterizata printr-un inalt
grad de abstractizare,deorece dominius sau proprietarul putea dispune de obiectul dreptului sau
printr-o simpla manifestare de vointa.

DOBANDIREA PROPRIETATII

In epoca veche romanii nu aveau reprezenatarea ideii de transmitere a prop,deoarece in

conceptia lor drepturile patrimoniale (mai ales cel de prop) sunt expresia idei de putere,iar
puterea nu se transmite ,ci se creaza.Cu alte cuv,nici proprietatea nu se tramsmite,ci se
creeaza.Pe de alta parte,vechii romani nu faceau distinctie intre dreptul de prop si obiectul sau,si
de aceea cand se refereau la dobandirea prop ei nu aveau in vedere dreptul,ci lucrul.

De aceea in plan terminologic ei nu spuneau transmit dreptul de prop,ci transmit lucrul.Abia la

sfarsitul dreptului clasic,pe vremea lui Ulpian s-a conturat la romani ideea de transmitere a
dreptului de prop.

Cele mai importante moduri de dobandire sunt:

-ocupatiunea

-mancipatiunea

-uzucapiunea

-in iure cesio

-traditiunea

-specificatiunea

-accesiunea

Ocupatiunea /ocupatio era considerat de jurisconsultii cel mai legitim mod dedobandire a prop
si consta in luarea in stapanire a lucrurilor care nu apartineau cuiva,nu aveau stapan si care erau
denumite res nullius.Din aceasta categorie faceau parte:res hostiles =lucrurile dobanite de la
dusmani pentru ca in conceptia romanilor,dusmanii lor nu aveau niciun drept,prin urmare nici dr
de prop.Iar lucrurile lor erau considerate fara stapan si treceau in prop statului roman care le
putea instraina prin intermediul questorilor.

Tot prin ocupatiune erau dobandite si lucruile parasite de proprietarii lor,denumite res
derelictae.Asemenea lucruri treceau in prop primului venit printr-o prescriptie achizitiva
instantanee=fara termen.

Mancipatiunea a fost la origine un mod de creare a proprietate putere .In dreptul evoulat
mancipatiunea a fost considerata o forma juridica de transmitere a prop asupra lucrurilor
mancipii.Dar in realitate mancipatiunea a fost prima forma juridica sau primul act juridic prin
care s-a realizat operatiunea juridica a vanzarii,caci nu trebuie sa confundam operatiunea
juridica cu forma juridica sau actul juridic prin care se realizeaza.

De ex, operatia juridica a vanzarii consta in transmiterea unui lucru in schimbul unei sume de
bani. Dar aceasta operatie juridica poate fi realizata prin diverse acte juridice .De ex,la romani,ea
s-a realizat initial prin mancipatiune,mai tarziu prin 2 stipulatiunii si abia la sf republicii ea s-a
realizat prin contractul consensual de vanzare sau conventia de vanzare.

Mancipatiunea presupunea respectarea unor conditii de forma.

a.era necesara prezenta partilor ,cel ce transmitea lucrul era denumit mancipant ,iar
dobanditorul era denumit accipens.

b.era necesara prezenta a cel putin 5 martori cetateni romani

c.era necesara prezenta lui librinpens sau cancaragiul care cantarea metalul pret cu o balanta de
arama deorece moneda straveche romana consta in bare de arama care se cantareau intrucat un
as cantarea 327 g de arama.Mai tarziu in sec 3 i.Hr.a aparut moneda in sens modern.Din acel
moment pretul nu s-a mai cantarit, ci s-a numarat si totusi nu s-a renuntat la libinpens, dar rolul
sau s-a schimbat,in sensul ca el lovea balanta de arama cu o bara de arama gest care simboliza
ca pretul s-a numarat.In acest cadrul,accipiens pronunta formula solemna a mancipatiunii =afirm
ca acest sclav este al meu in conformitate cu dreptul quiritilor si sa fie cumparat cu pretul
de..prin aceasta arama si prin aceasta balanta de arama.Formula solemna a mancipatiunii este
compusa din 2 parti care sunt contradictorii deorece prin prima parte a formulei accipiens
afirma ca este proprietar ,iar prin partea a2a afirma ca este cumparator.

Aceasta stuctura contradictorie se explica prin faptul ca prima parte a formulei dateaza din
epoca ft veche pe cand romanii spuneau ca prop putere nu se transmite ,ci se creaza .Iar partea
a2 a a formuleia fost adaugata mai tarziu,intr-o epoca in care romnaii au admis ideea
transmiterii dreptului de prop.

d.Era necesar ca accipiens sa atinga cu mana lucrul transmis.Rezulta ca la origine au putut fi

transmise numai lucrurile moblie,nu si cele imoblie,iar mai tarziu,cand s-a admis si transmiterea
imobilelor in fata martorilor se aducea o parte simbolica din lucru.

La origine,mancipatiunea a fost utilizata numai in vederea realizarii operatiunii juridice a

vanzarii,dar in dreptul evoluat ea a indeplinit o functie generala in sensul ca prin mancipatiune
se puteau realiza si alte operatiunii juridice decat vanzarea,insa,atunci cand mancipatiunea era
utilizata in vederea realizarii altor operatiunii juridice decat vanzarea nu se platea un pret real ,ci
un pret fictiv,simulat,constand intr-un singur ban,iar aceste utilizarii ale mancipatiunii erau
denumite mancipatio numo uno=manicipatiune cu un singur ban.

De ex,prin mancipatio numo uno se putea realiza operatiunea juridica a donatiunii ,in acest caz
erau respectate toate conditiile de forma ale mancipatiunii,dar nu se platea un pret real,ci un
pret fictiv.

Mancipatio numo uno mai era denumita si mancipatiune fiduciara intrucat ori de cate ori prin
mancipatiune nu se realiza o vanzare ,ci alta operatiune juridica ,partile incheiau o conventie de
buna credinta denumita pact fiduciar prin care explicau ,precizau ce scop au urmarit atunci cand
au recurs la mancipatio numo uno.