SEMINAR - 24

Infracţiuni contra familiei 1

BIGAMIA (art. 376 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită…(alin 1)
Varianta atenuată: persoana necăsătorită care încheie o căsătorie cu o persoană pe care o
ştie căsătorită…(alin 2)

Obiect juridic special: relaţiile sociale de convieţuire socială privind familia, relaţii care asigură
caracterul monogam al căsătoriei.
Obiect material: nu există. Actul de căsătorie nu este obiect material, ci proba săvârşirii
infracţiunii (!)
Subiect activ: este circumstanţiat, putând fi numai o persoană căsătorită.
În cazul în care ambele persoane sunt căsătorite, ele răspund penal pentru infracţiunea de
bigamie în calitate de coautori.
În situaţia în care numai una dintre persoane este căsătorită, cel căsătorit va răspunde
pentru infracţiunea în varianta tip, iar cel necăsătorit va răspunde pentru infracţiunea în
varianta atenuată (nu este bigam, ci este părtaş la fapta de bigamie).
Infracţiunea se poate comite în participaţie sub forma complicităţii şi instigării.
Subiect pasiv: este soţul autorului infracţiunii. Există subiect pasiv secundar: statul, care
răspunde de ordinea socială pe care a reglementat-o.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Se realizează prin acţiunea de încheiere a unei noi căsătorii de către o persoană care este
căsătorită, fiind vorba despre un act de căsătorie valabil încheiat de către ofiţerul de stare
civilă în urma consimţământului viitorilor soţi (care semnează actul respectiv).
Nu interesează dacă în prima căsătorie (valabilă) există o viaţă de familie sau soţii trăiesc
despărţiţi în fapt.
Dacă o persoană căsătorită legitim încheie o nouă căsătorie şi, după desfacerea prin divorţ a
primei căsătorii, se căsătoreşte din nou cu cea de-a doua persoană, nu vor exista două
infracţiuni de bigamie în concurs real, ci una singură săvârşită prin încheierea căsătoriei cu
cea de-a doua persoană (în primă instanţă). Întrucât este lovită de nulitate, nu poate sta la
baza unei noi infracţiuni de bigamie.
Puncte de vedere contradictorii au fost exprimate în legătură cu răspunderea penală a
persoanei care, deşi căsătorită, declară ofiţerului de stare civilă că nu există piedici legale
pentru încheierea căsătoriei şi, astfel, încheie o nouă căsătorie.

1
După o opinie, în acest caz, răspunderea penală a făptuitorului trebuie stabilită atât pentru
infracţiunea de bigamie, cât şi pentru infracţiunea de fals în declaraţii.
Într-o altă opinie, se arată că acţiunea de încheiere a unei noi căsătorii de către o persoană
deja căsătorită implică în mod necesar ascunderea existenţei căsătoriei anterioare şi, deci,
efectuarea unei declaraţii necorespunzătoare adevărului. În aceste condiţii, fapta de
ascundere a adevărului s-ar absorbi natural în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de
bigamie.
Observaţii faţă de cea de-a doua opinie: absorbţia naturală presupune o unitate pe care
fapta o realizează de la sine prin natura lucrurilor, independent de orice reglementare
(exemplu: omorul absoarbe în mod natural infracţiunea de vătămare corporală). Declararea
necorespunzătoare adevărului, în situaţia analizată, produce consecinţe, realizând elementul
material al infracţiunii de fals în declaraţii, întrucât, actul de încheiere a noii căsătorii depinde
de realizarea unei formalităţi anterioare, indispensabile, şi anume: declaraţia că nu există
impedimente legale de încheiere a căsătoriei. Deci, abia după ce se comite infracţiunea de
fals în declaraţii, în concurs real se săvârşeşte şi infracţiunea de bigamie, odată cu
declararea celor doi „soţi” drept căsătoriţi de către ofiţerul de stare civilă şi gestul acestora de
a semna în registrul special destinat.
Nu subzistă infracţiunea de bigamie dacă prima sau cea de-a doua căsătorie este declarată
nulă pentru alt motiv decât bigamia (Exemple: nu există consimţământul personal şi liber al
soţilor la încheierea căsătoriei, căsătoria are loc între rude în linie dreaptă, precum şi între
cele în linie colaterală până la al patrulea grad consecutiv – fără autorizarea instanţei,
căsătoria încheiată între tutore şi persoana minoră care se află sub tutela sa ori cazul în care,
la data căsătoriei, unul dintre soţi este alienat mintal ori este minor cu vârsta de până la 16
ani).

b) Urmarea imediată: constă în starea de pericol social creată prin încheierea noii căsătorii
de către o persoană căsătorită, ceea ce aduce atingere raporturilor de familie, regimului
monogam al acestei celule de bază a societăţii.
c) Raportul de cauzalitate: infracţiunea de bigamie subzistă numai atunci când între
acţiunea de încheiere a unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită şi urmarea imediată
este o legătură de cauzalitate.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de bigamie se comite cu intenţie directă. Făptuitorul cunoaşte, ştie că prima
căsătorie nu este desfăcută legal şi, chiar în aceste împrejurări, voieşte, pe baza
consimţământului dat, încheierea celei de-a doua căsătorii.
Fapta se poate comite cu intenţie indirectă, spre exemplu, atunci când subiectul necalificat
(necăsătorit) bănuieşte că persoana cu care încheie căsătoria este deja căsătorită,
prevăzând, deci, că s-ar putea săvârşi o bigamie şi nu urmăreşte acest rezultat, dar acceptă
producerea lui eventuală.
Împrejurarea că persoana necăsătorită ştie sau doar bănuieşte că viitorul soţ este deja
căsătorit trebuie dovedită.
Dacă persoana necăsătorită nu a cunoscut că încheie o căsătorie cu o persoană deja
căsătorită, atunci se consideră că aceasta a fost în eroare (de fapt) şi vor fi incidente
dispoziţiile art. 30 C.pen.

FORME
Actele de pregătire şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate.
2
 INCESTUL (art. 377 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: raportul sexual consimţit, săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi surori

Obiect juridic special: relaţiile sociale de convieţuire socială privind familia, care trebuie să se
desfăşoare în condiţii care să nu afecteze calităţile biologice şi morale ale existenţei umane.
Raţiunea textului incriminator este aceea de a se proteja şi ocroti starea de sănătate
biologică şi perpetuarea speciei prin considerarea ca ilicită a raportului sexual care poate
avea ca rezultat (nedorit) o sarcină finalizată cu naşterea unui copil cu grave carenţe
genetice şi de sănătate.
Există şi opinia potrivit căreia, raţiunea normei penale se circumscrie doar unor aspecte de
moralitate. Acest punct de vedere este combătut de modul în care legiuitorul a ales să
formuleze textul legal, excluzând din sfera ilicitului penal actele sexuale (orale sau anale) sau
acte de natură sexuală săvârşite între părinţi şi copii ori între fraţi şi surori, care sunt la fel de
imorale precum raportul sexual la care aceste persoane consimt.
Practica judiciară relevă că această infracţiune este favorizată adesea de condiţiile precare
sau improprii de locuit ale familiilor, sărăciei, inculturii, promiscuităţii, alcoolismului,
consumului de droguri etc.
Obiect material: în legătură cu acest subiect, în doctrină s-au exprimat mai multe opinii:
Unii autori consideră că infracţiunea nu are obiect material
Alţi autori consideră că obiectul material îl constituie corpul persoanei care are rol pasiv în
cadrul actului sexual.
Alţi autori consideră că obiect material îl constituie corpurile ambelor persoane care consimt
la realizarea actului sexual.
Subiect activ: este calificat, în sensul că trebuie să aibă calitatea de rudă în linie directă, frate
sau soră.
În ceea ce priveşte conceptul de frate sau soră, trebuie remarcat că legiuitorul a avut în
vedere atât fraţii şi surorile între care sunt legături primare (având aceeaşi mamă şi acelaşi
tată), precum şi pe fraţii vitregi între care există legături consangvine (acelaşi tată) sau
uterine (aceeaşi mamă).
Rude în linie directă sunt ascendenţii (părinţii) şi descendenţii (copiii) – indiferent de numărul
gradelor care îi separă.
Esenţial pentru existenţa infracţiunii este ca raporturile sexuale incestuoase să fie practicate
între subiecţi de sex diferit !!! În cazul raporturilor sexuale între persoane de acelaşi sex nu
pot fi concepute riscuri de natură biologică ulterioare.
Nu săvârşesc infracţiunea persoanele care devin rude (în linie directă, fraţi sau surori) prin
adopţie, iar nu prin legătură de sânge, întrucât aceste eventualele raporturi sexuale între
astfel de persoane nu sunt de natură să afecteze obiectul juridic protejat prin normă.
Infracţiunea se poate comite în participaţie sub forma complicităţii şi instigării.
În literatura de specialitate s-a afirmat că este posibilă şi participaţia improprie, atunci când
unul dintre făptuitori este iresponsabil sau este indus în eroare cu privire la calitatea de rudă
în linie directă, frate sau soră.
Subiect pasiv: este statul, ca titular al valorii sociale ocrotite.

3
LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Se realizează numai printr-un raport sexual între persoane de sex diferit. Raporturile sexuale
nefireşti şi actele sexuale (altele decât raportul sexual) nu sunt incriminate.
Exemplu: a comis infracţiunea inculpatul PA, care locuia în com. P, împreună cu mama sa,
victima PI, într-o casă cu o singură încăpere. Printre locuitorii satului, care formează o
comunicate relativ restrânsă, era de notorietate faptul că inculpatul şi mama sa PI întreţin
raporturi sexuale.
Absolut necesar pentru reţinerea infracţiunii analizate este ca raportul sexual să fie consimţit.
Nu constituie incest raportul sexual obţinut prin constrângerea fizică sau morală a
partenerului (rudă directă, frate sau soră), ci o variantă agravată a infracţiunii de viol. În
aceste condiţii, fapta de incest va fi absorbită în varianta agravată a violului.
Pe acelaşi raţionament, se poate considera drept valabilă soluţia de absorbţie a incestului şi
în materialitatea infracţiunii de act sexual cu un minor.
Dacă, însă, infracţiunea de act sexual cu un minor nu se pedepseşte datorită vârstei
participanţilor (exemplu: fratele de 15 ani şi sora de 14 ani), infracţiunea de incest îşi
recapătă individualitatea, iar făptuitorii vor putea fi pedepsiţi pentru această infracţiune.

b) Urmarea imediată: constă în crearea unei stări de pericol de ordin biologic.

Dacă raportul sexual are loc între rude în linie directă (părinţi, copii, fraţi, surori) şi nu este
susceptibil să ducă la procreare (din motive de sterilitate, infertilitate, probleme anatomice
etc.) nu sunt puse în pericol valorile sociale ocrotite prin norma penală şi, astfel, fapta nu
constituie infracţiune.
Nu acelaşi lucru este valabil în cazul în care partenerii (rude în linie directă, frate sau sora)
realizează raportul sexual consimţit prin utilizarea unor mijloace contraceptive –
medicamente, sterilet, prezervativ etc.), care nu sunt considerate a preîntâmpina 100% riscul
unei sarcini. În acest caz, fapta lor se reţine ca infracţiunea de incest.
c) Raportul de cauzalitate: legătura de cauzalitate este prezumată şi rezultă din
materialitatea faptei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de incest se comite cu intenţie directă sau indirectă, după cum făptuitorii
urmăresc sau doar acceptă posibilitatea periclitării perpetuării speciei.

FORME
Actele de pregătire şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate.
Infracţiunea se consumă prin realizarea raportului sexual în condiţiile de mai sus.