Infracţiuni contra familiei

Consideraţii generale asupra infracţiunilor contra familiei

• Obiectul ocrotirii juridice. Caracteristic infracţiunilor contra familiei este
obiectul lor juridic comun şi anume familia, instituţie de mare importanţă,
căreia îi revin sarcini sociale deosebite. Este evident că îndeplinirea
sarcinilor sociale ce revin familiei nu ar fi cu putinţă fără desfăşurarea
normală a relaţiilor de familie, fără îndeplinirea întocmai şi la timp a
obligaţiilor asumate în cadrul acestor relaţii.
• Cadrul infracţiunilor. Infracţiunile contra familiei apar ca manifestări care
pun în pericol fie caracterul monogam al familiei, fie sănătatea urmașilor,
fie dreptul la asistenţă în cadrul familiei, fie creşterea, educaţia şi
instruirea copiilor. Codul penal prevede ca infracţiuni contra familiei:
bigamia (art. 376), incestul (art. 377), abandonul de familie (art. 378),
nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului (art. 379),
împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu (art. 380) în
Titlul VIII al Părții speciale a Codului penal, Capitolul al II-lea (Infracţiuni
contra familiei).
 Bigamia (art. 376 C.p.)
• Potrivit prevederilor art. 376 alin. (1), bigamia este fapta
persoanei căsătorite de a încheia o altă căsătorie.
• Deși incriminarea poate părea anacronică, având în vedere
erodarea în ultimii ani a semnificației și rolului familiei atât prin
scăderea numărului de căsătorii (preferându-se formele de
concubinaj), cât și prin creșterea ratei divorțurilor (care tinde către
50%), legiuitorul a prevăzut o variantă atenuată la alin. (2) prin
care este incriminată fapta persoanei necăsătorite care se
căsătorește cu o persoană pe care o știe căsătorită, incriminându-
se astfel distinct o formă de complicitate la bigamie.

• Art. 376. - (1) Încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
• (2) Persoana necăsătorită care încheie o căsătorie cu o persoană pe care o ştie căsătorită
se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
 Bigamia
• În cazul faptei tip de la alin. (1) subiectul activ este circumstanțiat de lege în
persoana celui aflat în stare legală de căsătorie, evident, exclusiv o persoană
fizică. Nu contează dacă soții erau despărțiți în fapt de multă vreme și nici
dacă ei erau în procedură de divorț, atât timp cât căsătoria nu era legal
anulată, desfăcută sau încetată potrivit prevederilor Codului civil (sau ale
Codului familiei, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Codului
civil).
• Situația premisă caracterizează starea de căsătorit a autorului, în cazul faptei
tip de la alin. (1), sau a persoanei cu care se căsătorește.
• Elementul material din cadrul laturii obiective constă în acțiune de încheiere
a unei căsătorii înainte de anularea, desfacerea sau încetarea precedentei
căsătorii. Condiția - cerință esențială atașată laturii subiective este ca
făptuitorul să fi știut că este legal căsătorit sau că partenerul cu care se
căsătorește se află în această stare.
 Bigamia
• Elementul subiectiv este caracterizat de vinovăţia sub forma
intenţiei directe sau indirecte, ceea ce presupune cunoașterea
stării de căsătorit anterioară comiterii faptei. Nu se va reține
această infracțiune atunci când căsătoria anterioară fusese
desfăcută printr-o hotărâre judecătorească pronunțată la fond,
dar care nu devenise definitivă întrucât instanța a omis să
comunice sentința de divorț prin acordul părților. În acest caz
făptuitorul se află în eroare cu privire la starea sa de divorțat,
astfel că nu a acționat cu intenția de a comite infracțiunea de
bigamie.
• Pedeapsa în cazul faptei tip este închisoarea de la 3 luni la 2 ani
sau amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă), iar în cazul
variantei atenuate de la alin. (2) pedeapsa este închisoarea de la
o lună la un an sau amenda de la 120 la 240 de zile-amendă).
 Incestul (art. 377 C.p.)
• Incestul constă în săvârşirea unui raport sexual între rude în linie directă sau
între fraţi şi surori.
• Obiectul juridic este reprezentat aparent de morala publică, dar în realitate se
referă la protecţia speciei umane, având în vedere că raporturile sexuale între
rude de sânge pot conduce la degenerarea speciei umane prin nașterea de
copii prin cosangvinizare, ceea ce subminează bazele biologice ale societății.
• În legătură cu subiecţii infracţiunii, este de observat că incestul este o
infracţiune bilaterală, fiind vorba de un raport sexual, subiecţii activi fiind cei
doi participanţi la acest raport, subiect pasiv existând numai în ipoteza în care
unul dintre participanţi nu exprimă sau nu poate exprima un consimţământ
valabil ori este în eroare. Această infracțiune nu poate fi reținută în cazul
victimei unui viol (întrucât lipsește consimțământul) sau al celei aflate în
eroare de fapt cu privire la relația de rudenie, ipoteză în care se poate reține
fapta comisă de celălalt participant la raportul sexual.
• Incestul este o infracţiune cu autori calificaţi, rude în linie directă de orice grad
(părinte, bunic, străbunic, respectiv copil, nepot, strănepot) sau frate şi soră.

• Art. 377. - Raportul sexual consimţit, săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi
surori, se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani.
 Incestul
• Dacă raportul sexual are loc prin constrângere explicită sau implicită
ori asupra unui minor, incestul va fi absorbit în varianta agravată a
violului (art. 218 alin. 3, lit. (b) din Codul penal) sau, după caz, a actului
sexual cu un minor (art. 220 alin. 4, lit. (a) din Codul penal).
• În unele opinii se arată că incestul n-ar putea fi oricum reținut în cazul
violului întrucât nu este vorba despre un raport sexual consimțit și de
victimă, iar consimțământul trebuie să existe pentru ambii parteneri.
Apreciem că acești doctrinari sunt în eroare cu privire la existența
consimțământului în mod necesar pentru ambii parteneri întrucât
existența consimțământului la raport sexual este o condiție subiectivă
de antrenare a răspunderii penale pentru incest, iar nu un aspect al
laturii obiective, adică o condiție de existență a elementului material.
Astfel că va răspunde penal numai partenerul care a acționat conștient
și liber la întreținerea raportului sexual cu o rudă în linie directă, frate
sau soră (participație improprie). Dacă nu s-ar fi prevăzut în lege
cerința expresă a existenței consimțământului la raport sexual, ar fi
putut fi trasă la răspundere penală pentru incest și victima violului.
 Incestul
• Elementul material constă în săvârşirea unui raport sexual între rude în
linie directă sau între fraţi şi surori. Relațiile sexuale dintre frați sau dintre
surori (relații omosexuale), dar și relațiile sexuale între rude în linie directă
sau frați și surori (heterosexuale) nu sunt incriminate tocmai pentru că nu
morala publică este obiect juridic al infracțiunii de incest, ci prevenirea
degenerării speciei umane prin cosangvinizare. Cosangvinizarea nu este
specifică doar omului, ci se întâlnește la toate mamiferele.
• Elementul subiectiv este caracterizat de vinovăţia sub forma intenţiei, ceea
ce presupune nu numai consimțământul la raport sexual, ci și cunoașterea
relației de rudenie dintre parteneri. Lipsa consimțământului sau eroarea
asupra relației de rudenie dintre parteneri conduce la imposibilitatea
reținerii infracțiunii de incest pentru partenerul aflat în aceste situații.
• Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de incest este închisoarea
de la 1 la 5 ani.
• În Codul penal anterior (Legea nr. 15/1968), incestul apărea ca infracţiune
privitoare la viața sexuală, incriminat în art. 203 şi pedepsit cu închisoarea
de la 2 la 7 ani.
 Abandonul de familie (art. 378 C.p.)
• Noţiune şi caracterizare. Abandonul de familie este fapta
persoanei care, având obligaţia legală de întreţinere,
săvârşeşte faţă de persoana îndreptăţită la întreţinere, vreuna
dintre următoarele acţiuni sau omisiuni: a) o părăseşte, o
alungă sau o lasă fără ajutor, expunând-o la suferinţe fizice
sau morale; b) nu-şi îndeplineşte, cu rea-credinţă, obligaţia de
întreţinere prevăzută de lege sau c) nu plăteşte, cu rea-
credinţă, timp de trei luni, pensia de întreţinere stabilită pe
cale judecătorească.
• Aceste obligaţii decurg din dispoziţiile Codului civil care
prevăd îndatorirea membrilor familiei de a-şi acorda unul
altuia sprijin moral şi material. În ce priveşte obligaţia de
întreţinere, aceasta este amplu reglementată prin dispoziţiile
cuprinse în Codul civil sub raportul subiectelor şi conţinutul ei.
 Abandonul de familie
• Ţinându-se seama de importanţa ei deosebită pentru normala existenţă şi
dezvoltare a vieţii de familie şi pentru realizarea importantelor sarcini pe
care însăşi constituţia le atribuie familiei, legiuitorul Codului penal a
incriminat, prin dispoziţiile din art.378 Cod penal, sub denumirea de
abandon de familie, diferitele forme de încălcare a obligaţiei de întreținere.
Art. 378. - (1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la
întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnat a prestaţiilor
periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei
infracţiunii.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4) Fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile.
(5) Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa
dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu
sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.
 Abandonul de familie
• Obiectul juridic şi obiectul material. Valoarea socială periclitată prin
săvârşirea acestei infracţiuni este familia sub aspectele îndeplinirii
îndatoririlor de a acorda ajutor material sau moral faţă de
persoanele îndreptăţite la aceasta. Constituie, de asemenea, obiect
juridic al abandonului relaţiile sociale condiţionate de respectarea
obligaţiilor legale de întreţinere sau de plata pensiei stabilite pe cale
judecătorească. Obiectul material îl pot constitui bunurile de care
este lipsită persoana îndreptăţită la întreţinere.
• Subiecţii infracţiunii de abandon de familie sunt caracterizaţi prin
anumite drepturi şi obligaţii de care depinde desfăşurarea normală
a relaţiilor de familie. Subiecţii activi ai infracţiunii pot fi numai
persoanele care au, potrivit legii, obligaţii de întreţinere. Potrivit
Codului civil, obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, părinţi
şi copii, adoptator şi adoptat, bunici şi nepoţi, străbunici şi
strănepoţi, fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume
prevăzute de lege.
 Abandonul de familie
• Subiecţi pasivi pot fi persoanele care se află în nevoie, nedispunând
de resurse materiale şi neavând putinţa de câştig prin muncă din
cauza incapacităţii de a munci ori neputându-se descurca singuri
(bolnavi, infirmi etc.) Legea precizează că descendentul, cât timp
este minor, are drept la întreţinere, oricare ar fi cauza nevoii în care
se află.
• Conţinutul obiectiv. Elementul material al abandonului de familie
poate consta în oricare dintre acţiunile sau omisiunile incriminate.
În cazul modalităţii prevăzute în alin.1 lit.a, elementul material
constă în acţiunea celui care, încălcându-şi obligaţia legală de
întreţinere, părăseşte, alungă sau lasă fără ajutor persoana
îndreptăţită la întreţinere.
• Părăsirea înseamnă plecarea făptuitorului de la domiciliul comun
sau din localitate şi lăsarea fără mijloace de întreţinere a persoanei
îndrituite la aceasta.
 Abandonul de familie
• Prin alungare se înţelege izgonirea, îndepărtarea de la locuinţa sa a
persoanei îndreptățite la întreținere, prin constrângeri fizice sau
morale, autorul sustrăgându-se astfel de la îndeplinirea obligaţiei de
întreţinere.
• Lăsarea fără ajutor se realizează prin pasivitatea faţă de nevoile
persoanei vătămate, nedarea de ajutor.
• În toate cazurile, însă, prin săvârşirea faptei trebuie să se fi produs o
anumită urmare imediată, anume ca persoana îndrituită la
întreţinere să fi fost expusă la suferinţe fizice ori morale (de ex. prin
lipsirea ei de adăpost, de hrană sau îmbrăcăminte, asistenţă
sanitară sau numai prin expunerea la teama de astfel de privaţiuni).
• În modalitatea prevăzută la lit.b), abandonul de familie constă într-o
inacţiune şi anume în neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de
întreţinere prevăzută de lege. În această modalitate, abandonul de
familie are forma de infracţiune continuă.
 Abandonul de familie
• În fine, în modalitatea prevăzută în art.378 alin.1 lit.c), abandonul constă
în neplata cu rea-credinţă timp de 3 luni a pensiei de întreţinere stabilită
pe cale judecătorească. Este modalitatea cel mai frecvent întâlnită în
practică şi presupune preexistenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive
prin care s-a stabilit, în sarcina făptuitorului, obligaţia de plată a unei
pensii de întreţinere în favoarea persoanei îndreptăţite la întreţinere, de
regulă un minor. Fapta se săvârşeşte prin neplata timp de 3 luni a pensiei.
Până la expirarea termenului nu există infracţiune, dar de la îndeplinirea
acestuia, neplata începe să constituie o infracţiune continuă. O plată
parţială a pensiei echivalează cu neplata acesteia, termenul de 3 luni fiind
calculat de la data ultimei plăţi. Infracţiunea durează cât timp obligaţia nu
este îndeplinită şi atât timp cât există dreptul la întreţinere (de ex., până la
majorat, dacă pensia de întreţinere a fost stabilită până la majoratul
copilului). Data săvârşirii infracţiunii este data încetării omisiunii de a plăti
prin efectuarea plății sau prin condamnarea făptuitorului, după care
neplata în continuare timp de 3 luni a pensiei constituie o nouă
infracţiune.
 Abandonul de familie
• Alineatul al doilea al art. 378 C.p. prevede o variantă asimilată a abandonului
de familie atunci când cel condamnat la prestaţii periodice, stabilite prin
hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din
partea victimei infracţiunii, nu execută, cu rea-credinţă, aceste prestații.
• Este o formă de protecție a „victimelor indirecte” (constituite părți civile) ale
infracțiunilor de violență din care a rezultat moartea unei persoane care avea
alte persoane în întreținere, acestea din urmă primind prestații periodice din
partea autorului infracțiunii din care a rezultat moartea celui care le
întreținuse până atunci.
• Conţinutul subiectiv. Elementul subiectiv al abandonului de familie îl constituie
vinovăţia sub forma intenţiei. Această condiţie rezultă, în cazul modalităţii
comisive din alin.1 lit.a), din faptul că legea nu prevede săvârşirea
abandonului din culpă, iar în cazul modalităţilor comisive de la lit.b) şi c) și alin.
(2) ale aceluiaşi articol, din cerinţa ca neîndeplinirea obligaţiei sau neplata
pensiei de întreţinere să se facă cu rea-credinţă, ceea ce presupune
posibilitatea unită cu lipsa voinţei de îndeplinire a obligaţiei. Dacă
neîndeplinirea se datorează imposibilităţii materiale şi deci făptuitorul este de
bună-credinţă, fapta nu constituie infracţiune.
 Abandonul de familie
• Forme, sancţiuni, aspecte procesuale, suspendarea executării
pedepsei.
• a) Infracţiunea de abandon de familie nu este susceptibilă de tentativă
decât în modalitatea prevăzută în alin.1 lit.a), când se săvârşeşte prin
comisiune, nu şi în celelalte modalităţi care constau în omisiuni.
Tentativa, însă, nu se pedepseşte. Consumarea, în cazul modalităţii
comisive, are loc odată cu săvârşirea faptei de părăsire, alungare sau
lăsare fără ajutor, în condiţii care expun persoana îndrituită la
întreţinere la suferinţe fizice sau morale. În modalitatea neîndeplinirii
obligaţiei, consumarea are loc în momentul scadenței prestaţiei, dar
cunoaşte un moment al epuizării, care este acela al încetării stării
infracţionale, prin reluarea prestaţiei sau condamnare, iar în
modalitatea de la lit.c) consumarea are loc la împlinirea termenului de
trei luni de neplată a pensiei de întreţinere, cu acelaşi moment al
epuizării, concretizat în efectuarea plăţii sau condamnarea
infractorului. În cazul variantei asimilate de la alin. (2) consumarea
intervine la momentul întreruperii prestațiilor periodice.
 Abandonul de familie
• b) Abandonul de familie, în toate variantele sale prevăzute în art. 378 Cod penal, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (de la 180 la 300 de
zile-amendă).
• c) Acţiunea penală pentru infracţiunea de abandon de familie se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, îndrituite la întreţinere, sau a părintelui
căruia i s-a încredinţat minorul.
• d) Legiuitorul a prevăzut, prin dispoziţiile art. 378 alin. 4 şi 5 Cod penal, că fapta nu
se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi
îndeplineşte obligaţiile, iar dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, după caz,
amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru
aceasta. Dispoziţia din art. 378 alin. 5 Cod penal având caracter de normă de
referire, îşi găseşte aplicarea indiferent de modificările aduse normei complinitoare
privind amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere. Raţiunea dispoziţiei speciale privitoare la amânarea aplicării sau
suspendarea executării pedepsei constă în necesitatea apărării interesului celui
îndreptăţit la întreţinere care este mai bine servit dacă inculpatul este lăsat în
libertate, având posibilitatea de a-şi îndeplini mai ușor obligaţiile de întreţinere.
 Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului (art.
379 C.p.)
• Noţiune şi caracterizare. Sub denumirea de nerespectarea măsurilor privind
încredințarea minorului a fost incriminată fapta părintelui care reține copilul său
minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost
încredinţat minorul, potrivit legii, spre creştere şi educare. Varianta asimilată de
la alin. 2 al art. 379 Cod penal se referă la fapta persoanei căreia i s-a încredinţat
minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în
mod repetat, pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în
condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent. Este o comportare
abuzivă a părinţilor (la alin. 1) sau persoanelor care au primit sarcina de a creşte
şi educa minori (la alin. 2). De aceea fapta a fost incriminată în art. 379 Cod
penal. În Codul penal 1968 fapta era incriminată în art. 307.

• Art. 379. - (1) Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt
părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu
închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
• (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin
hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare
dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către
organul competent.
• (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
 Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului
• Obiectul juridic şi obiectul material. Valoarea socială ocrotită
este dreptul la dezvoltare fizică, intelectuală şi morală
normală a minorului în relație cu părinții săi, dreptul părinților
de a relaționa cu copiii lor şi relaţiile sociale a căror
desfăşurare depinde de protecţia acestor valori. Obiectul
material nu există, fiind o infracțiune de pericol abstract.
• Subiecţii. Ambii subiecţi implicaţi în infracţiunea pe care o
examinăm sunt caracterizaţi de lege prin anumite calităţi.
Subiect activ nu poate fi decât persoana care are calitatea de
părinte sau de persoană căreia i s-a încredinţat spre creştere
şi educare un minor. Subiect pasiv este celălat părinte sau
persoana căreia i-a fost încredințat minorul, în cazul faptei de
la alin. 1, respectiv ambii părinți ai minorului aflat în
plasament la o altă persoană, în cazul faptei de la alin. 2.
 Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului
• Conţinutul infracţiunii. Săvârşirea infracţiunii presupune
preexistenţa unui raport juridic în temeiul căruia creşterea şi
educarea unui minor cad în sarcina unei anumite persoane.
Elementul material constă în acţiunea de reținere a minorului de
către unul dintre părinții săi. Pot fi acte comisive: răpire, plecare în
alte locuri etc., sau omisive: nu-i aduce înapoi la expirarea perioadei
de vizită. Pentru întregirea conţinutului obiectiv, este necesar ca
fapta să fie comisă fără consimțământul celuilalt părinte sau al
persoanei căreia i-a fost încredințat minorul potrivit legii.
• În cazul variantei asimilate de la alin. 2, elementul material constă în
acţiunea de împiedicare, în mod repetat (adică de cel puțin două ori
și nejustificat), a oricăruia dintre părinți, să aibă legături personale
cu copilul, în condițiile stabilite de părți sau de către organul
competent (instanță, autoritate tutelară).
 Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru normala
creștere a minorului și pentru exercitarea normală a relației
părinte-copil, legătura de cauzalitate rezultând ex re.
• Sub aspect subiectiv, fapta trebuie săvârşită cu intenţie.
• Forme, sancţiuni. Consumarea are loc în momentul creării stării
de pericol pentru dezvoltarea normală a minorului în prezența
părinților săi. Infracţiunea poate avea forma continuată, dacă
faptele se repetă în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
• Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la o lună la 3
luni sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).
• Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.
 Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu
(art. 380 C.p.)
• Noţiune şi caracterizare. Împiedicarea accesului la învățământul
general obligatoriu reprezintă o incriminare nouă, anterior, dar și în
prezent, fiind prevăzută și ca o contravenție în art. 360 alin. (1) lit. a)
din Legea nr. 1/2011 a educației naționale prin nerespectarea
obligației de la art. 86 alin. (3).

• Art. 380 Cod penal: (1) Părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii,
un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să
urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la un an sau cu amendă.
• (2) Fapta nu se pedepseşte dacă înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul
asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor.
• (3) Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură
reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanţa dispune, după caz, amânarea
aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă
nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.
• Art. 86. - (3) din Legea nr. 1/2011:„ Părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri
pentru şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu.”
 Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu
• Fapta incriminată în art. 380 Cod penal reprezintă mai mult decât o simplă
pasivitate a părintelui în asigurarea școlarizării copilului pe perioada
învățământului obligatoriu, fiind vorba despre o atitudine comisivă, de
retragere a minorului de la școală sau de împiedicare nejustificată a lui,
prin orice mijloace, de a participa la cursurile învățământului general
obligatoriu, ceea ce este de natură a afecta educația minorului.
• Obiectul juridic şi obiectul material. Valoarea socială ocrotită este
dezvoltarea intelectuală normală a minorului prin dobândirea
competențelor educative minim necesare în viața adultă. Obiect material
nu există, fiind o infracțiune de pericol abstract.
• Subiecţii. Ambii subiecţi implicaţi sunt caracterizaţi de lege prin anumite
calităţi. Subiect activ nu poate fi decât părintele sau persoana căreia i s-a
încredinţat spre creştere şi educare un minor. Subiect pasiv este minorul
privat de accesul la învățământul general obligatoriu.
 Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu
• Conţinutul infracţiunii. Săvârşirea infracţiunii presupune preexistenţa
unui raport juridic în temeiul căruia creşterea şi educarea unui minor
cad în sarcina unei anumite persoane. Elementul material constă în
acţiunea de retragere a minorului de la cursuri sau în acțiunea de
împiedicare a minorului, prin orice mijloace, să participe la programul
școlar din învățământul general obligatoriu, condiția-cerință esențială
atașată elementului material fiind ca fapta să fie nejustificată.
Justificare ar reprezenta starea de sănătate precară a minorului,
distanța prea mare față de școală și imposibilitatea ajungerii minorului
la școală, lipsa înzestrării minime a minorului cu îmbrăcăminte și
rechizite, dar și deplasările frecvente ale familiei sau asigurarea pentru
minor a unui învățământ în cadru privat, în această ultimă ipoteză
nefiind afectate în vreun fel interesele minorului, în timp ce în celelalte
ipoteze asistăm numai la cauze justificative pentru părinte sau
ocrotitorul legal pentru a nu fi tras la răspundere penală.
 Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu

• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru normala

educație a minorului, legătura de cauzalitate rezultând ex re.
• Sub aspect subiectiv, fapta trebuie săvârşită cu intenţie.
• Forme, sancţiuni. Consumarea are loc în momentul creării
stării de pericol pentru dezvoltarea normală a minorului în
prezența părinților săi. Infracţiunea poate avea forma
continuată, dacă faptele se repetă în baza aceleiaşi rezoluţii
infracţionale.
• Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la un
an sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).
 Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu

• Potrivit prevederilor alin. (2), fapta nu se pedepseşte dacă

înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul asigură
reluarea frecventării cursurilor de către minor, iar potrivit alin.
(3), dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor
de către minor, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării
pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege pentru aceasta.
• Se urmărește prin aceasta asigurarea pentru minor a
condițiilor pentru școlarizarea sa, privarea de libertate a
părinților săi neputând servi acestui interes al minorului.