CAPITOLUL 1.

FUNCŢIONARUL PUBLIC

Studiul funcţiei publice presupune analizarea noţiunii de funcţionar public, prin evidenţierea
regimului juridic referitor la metodele de recrutare a personalului, la modul de desfăşurare a activităţii
acestuia şi la drepturile şi obligaţiile specifice. Acest regim juridic care determină existenţa
funcţionarilor publici este specific funcţiei publice statale fiind derogatoriu de la dreptul care
reglementează relaţiile de muncă din sectorul privat.

Noţiune
Competenţele atribuite unei funcţii publice pot fi puse în executare numai de catre
funcţionarul public, de persoana fizica titulara a funcţiei publice. Funcţionarul public dobândeste
calitatea aceasta şi puterea necesara exercitarii unei funcţii publice din momentul numirii, confirmarii
etc.
Persoanele fizice care ocupă în condiţiile legii funcţiile publice în vederea realizării
atribuţiilor unui serviciu public administrativ al statului, judeţului, oraşului sau comunei se numesc
funcţionari publici administrativi şi primesc pentru activitatea desfăşurată un salariu lunar, în
condiţiile legii iar persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică au dreptul pentru activitatea
desfăşurată la o indemnizaţie lunară .

Atribuţia este posibilitatea recunoscută de lege funcţionarului public de a avea o anumită

conduită în vederea exercitării funcţiei publice pe care o ocupă scopului. Atribuţiile funcţionarului
public trebuie prevăzute expres în lege.
Suma atribuţiilor pe care legea le conferă unui funcţionar public formează competenţa
acesteia. Astfel că definim: competenţa unui funcţionarului public repezintă suma atribuţiilor acelui
funcţionar public.

1
 FUNCŢIONARII PUBLICI

1.1 1. Noţiune
Statutul juridic al funcţionarilor publici este reglementat prin Legea nr. 188 /1999 privind
Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin alte legi, care
reglementează statute juridice specifice aplicabile diferitelor categorii de funcţioanri publici.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public e definit ca reprezentând
persoana numită, în condiţiile prezentei legi, într-o funcţie publică. Un asemenea statut este
recunoscut şi persoanei căreia i-a încetat calitatea de funcţionar public şi continuă să facă parte din
corpul de rezervă al funcţionarilor publici.
Totalitatea funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice constituie
corpul funcţionarilor publici.
Din definitia dată în cadrul legii şi din doctrină1 sintetizăm că instituţia funcţionarului public
este caracterizată de urmatoarele trăsături:
1. cetăţenie română şi domiciliul în ţară;
2. dobândirea calităţii se face prin numire;
3. numirea funcţionarilor publici are loc în condiţiile legii;
4. numirea este pe o perioada nedeterminată;
5. drepturilor şi obligaţiilor sunt reglementate prin lege;
6. exercită atribuţii de putere publică;
7. sunt remuneraţi din fonduri publice ;
8. depun jurământ.

1. Funcţionar public nu poate fi decât cetăţeanul român cu domiciliul în ţară pentru că

potrivit disp. art. 16 pct. 3 din Constituţie “funcţiile şi demnităţile publice civile sau militare pot fi
ocupate de persoanele care au numai cetăţenie română şi domiciliul în ţară”.

2. Funcţionar public este doar cetăţeanul numit într-o funcţie publică vacantă din cadrul unui
serviciu public, nu şi cel ales.
Este de subliniată nuanţa că funcţionar public este persoana numită şi nu aleasă. Prin numire
sau, altfel spus, titularizare de către autoritatea competentă, i se conferă persoanei calitatea de
funcţionar public şi este integrat în ierarhia administrativă.
Actul de numire, care este un act administrativ unilateral, de autoritate,
prin care funcţionarul public devine parte într-un raport de funcţie publică care presupune fidelitate,
aspect care de altfel relevă regimul de drept public, atras de actul de numire în funcţie.

3. Numirea funcţionarilor publici are loc în condiţiile legii, ceea ce presupune ca cel numit să
îndeplinească toate condiţiile generale şi speciale prevăzute de lege pentru accesul la ocuparea unei
funcţii publice.
Condiţiile se pot referii la:
- vârstă
- studii
- cetăţenie
- domiciliu

1
Vedinaş, V., Drept Administrativ, Bucureşti, Universul Juridic, 2009, Prisăcaru, V., Tratat de Drept
Administrativ Român, Partea Generală, Lumina Lex, Apostol Tofan, D., Drept Administrativ, Vol. I, Bucureşti:
Editura All Beck, 2003,Bucureşti, 2002, Miulescu, N., Curs de drept administrativ, Editura Universitaria
Craiova, Craiova, 2006, Nedelcu, I. Nicu, A., Drept Administrativ, Bucureşti, Universul Juridic, 2010

2
 Astfel, viitorul funcţionar public va fi recrutat şi promovat după criterii obiective şi echitabile,
după competenţă şi pregătire practică profesională, condiţii obligatorii pentru încredinţarea funcţiilor
publice.

4. Investirea în funcţie se face, de regulă, pe o perioada nedeterminată fără ca aceasta să

echivaleze cu numirea pe viaţa. Totodată există posibilitatea modificării raportului de funcţie prin
promovare, transferare etc. sau a încetării acesteia prin demitere, demisie. Numirea pe o perioadă
nedeterminată asigură funcţionarului public stabilitatea în funcţie şi eventual inamovibilitatea.
La trăsăturile funcţiei publice am subliniat caracterul continuu/ de permanenţă al funcţiei
publice derivat din continuitatea pe care o presupune serviciul public (regula este caracterul
permanent al serviciului public). De aci rezultă şi faptul că numirea pe o perioadă nedeterminată nu
poate avea loc decât într-o funcţie publică cu caracter permanent, în sensul de a fi înfiinţată pe o
durată nedeterminată şi nu prestabilită.
Funcţiile cu caracter determinat şi prestabilit sunt ocupate de personalul contractual.

5. Numai legea este cea care reglementează drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici,
răspunderea, incompatibilităţile acestora. Funcţionarii publici au un statut juridic special, un regim de
drept public, în speţă de drept administrativ, derogatoriu de la dreptul comun. De aceea legea este cea
care stabileşte drepturile şi obligaţiile speciale pe care le au în vedere că funcţionarii publici care sunt
în serviciul interesului public şi că trebuie să pună înaintea oricăror interese personale sau de partid.
Cât priveşte drepturile, acestea nu sunt avantaje create funcţionarului public, ca persoană, ci
în vederea exercitării în bune condiţii a funcţiei în care a fost numit.
Statutul juridic, în regimul juridic administrativ la care sunt supuşi
funcţionarii publici poate fi stabilit, conform disp. art. 72 alin.3, lit. i din Constituţie printr-o lege-
cadru, sau prin statute speciale pentru cazul anumitor categorii de funcţionari publici prin legii
organice.

6. Funcţionarii publici exercită atribuţii de putere publică. Serviciile publice înfiinţate de

stat sau colectivităţile locale sau aflate sub autoritatea statului sau a colectivităţilor locale funcţionează
în regim de putere publică şi exercită o anumită competenţă specifică, proprie, cu care a fost investit
prin lege sau prin acte juridice date în baza şi în executarea legii. Funcţiile publice se regăsesc în
cadrul serviciilor publice, aşadar şi persoanele care realizării competenţele de serviciu, anume
funcţionarii publici, exercită atribuţii de putere publică.

7. Funcţionarii publici sunt remuneraţi din fonduri publice, de la bugetul de stat sau
bugetele locale. Aceasta este consecinţa faptului că funcţiile publice sunt alimentate din fonduri
publice2.
Remuneraţia pentru munca depusă este un principiu general valabil pentru orice persoană care
lucrează pentru altul, considerăm că remunerarea funcţionarului public este obligatorie el neputând
lucra voluntar.

8. Jurământul. Faţă de disp. art. 50 din Constituţie considerăm3 că jurământul este o condiţie
necesară pentru a fi numit sau menţinut într-o funcţie publică şi a avea calitatea de funcţionar public.
Art. 54 Fidelitatea faţă de ţară
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă
a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.

1.2 2. Clasificarea funcţionarilor publici

2
Popescu, I. în colectiv, Deontologia funcţionarilor publici, Suport de curs, Şcoala Naţională de Studii Politice
şi Administrative Facultatea De Administraţie Publică, Bucureşti, 2010, p. 23
3
Există şi opinii contrare J. Vermeulen, Teoria funcţiunii publice, Bucureşti, 1947, p. 48-49

3
 Legea 188/1999 propune o multitudine de clasificări ale categoriilor de funcţionari publici 4
dintre acestea considerăm ca fiind relevante următoarele criterii de clasificare: - nivelul studiilor;
- nivelul atribuţiilor;
- gradul profesional.

A. În funcţie de nivelul studiilor, identificăm:

- funcţionari publici din clasa I - studii superioare universitare de licenţă de lungă durată,
absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau
echivalentă.
- funcţionari publici din clasa a II-a - studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă;
- funcţionari publici din clasa a III-a - studii medii liceale sau postliceale, absolvite cu
diplomă.
Funcţioanrii publici numiţi în clasele a II-a şi a III-a nu pot ocupa decât funcţii de execuţie.

B. După nivelul atribuţiilor, identificăm:

- înalţi funcţionari publici;
- funcţionari publici de conducere;
- funcţionari publici de execuţie.
În funcţie de structura organizatorică, de ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu
caracter specific precum şi după nivelul atribuţiilor în cadrul a aparatelor de specialitate şi ale
autorităţilor publice regăsim următoarea repartizare:
- în ministere- în afară de primul nivel managerial, demnitarii numiţi politic, regăsim toate cele trei
categorii de funcţionari publici:
- înalţi funcţionari publici: - secretar general şi secretar general adjunct din ministere, -
director general din cadrul ministerelor
- funcţionari publici de conducere: - director general adjunct, director şi director
adjunct din aparatul ministerelor, - şef serviciu; - şef birou.
- funcţionari publici de execuţie: expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor,
referent de specialitate, referent.
- în administraţia locală - regăsim două categorii de funcţionari publici: funcţionari publici de
conducere şi funcţionari publici de execuţie.
1. funcţionari publici de conducere: - director general adjunct, director şi director
adjunct din aparatul ministerelor, - şef serviciu; - şef birou.
2. funcţionari publici de execuţie: expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor,
referent de specialitate, referent.

C. Funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale, după cum urmează:
i) funcţionari publici definitivi
a) superior, ca nivel maxim;
b) principal;
c) asistent;
ii) funcţionari publici debutanţi - perioada de debut fiind de 12, 8 sau 6 luni.

1.3 3. Drepturile funcţionarilor publici

Mergând pe structura propusă de Legea nr. 188 /1999 privind Statutul funcţionarilor publici,
desprindem mai multe categorii de drepturi ale funcţionarilor publici:
1. Dreptul la opinie;

4
A se vedea Legea 188/1999 Capitolul II: Clasificarea funcţiilor publice. Categorii de funcţionari publici, art. 7-
14

4
 2. Dreptul de a nu fi discriminat;
3. Dreptul de a fi informat;
4. Dreptul de asociere sindicală;
5. Dreptul la grevă;
6. Drepturi referitoare la durata timpului de lucru;
7. Drepturi salariale;
8. Drepturi privind concediile ;
9. Dreptul la protecţi împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj;
10. Dreptul de a fi despăgubit.

1. Dreptul la opinie este expresia şi materializarea consacrării constituţionale a libertăţii de

exprimare.

2. Dreptul de a nu fi discriminat
Administraţia publică trebuie sa fie un mediu dedicat asigurarii unui loc de muncă sigur,
sănătos şi civilizat precum şi a unor conditii corecte de munca pentru toti angajatii sai. Nu trebuie fi
tolerată nici o discriminare sau hartuire pe motiv de rasa, sex, origine nationala, handicap, orientare
sexuala sau varsta.
Toti angajatii trebuie să-şi respecte colegii de munca. Hartuirea sexuala şi exprimarea
necorespunzatoare sunt practici inacceptabile Angajatii trebuie sa fie deschisi şi corecti în relatiile cu
colegii, subordonatii şi superiorii lor.

3. Dreptul de a fi informat cu privire la următoarele categorii de decizii:

- deciziile care se iau în aplicare statutului funcţionarilor publici; şi
- deciziile care îi vizeaza în mod direct
Acest drept cu valoare de principiu reflecta Necesitatea realizării unei independenţe absolute
a funcţionarului public faţă de orice guvern, autoritate, organizaţie dar şi democratizarea funcţiei
publice şi realizarea dialogului social.

4. Dreptul de asociere sindicală este un drept social-politic şi este o consecinţă a dreptului

constitutional al liberei asocieri în partide politice, sindicate şi alte forme de asociere.

5. Dreptul la grevă. Dreptul la greva este garantat de art. 40 din Constituţie şi este recunoscut şi
funcţionarilor publici prin legea 188/1999 . Greva constituie o incetare colectiva şi voluntara a
lucrului intr-o unitate şi poate fi declarata pe durata desfasurarii conflictelor de interese , cu exceptiile
prevazute de lege.
      Greava poate fi declansata numai daca, în prealabil au fost epuizate fara succes posibilitatile de
solutionare a conflictului de interese prin procedurile prevazute de lege

6. Drepturi referitoare la durata timpului de lucru. Desfasurarea activtăţii cu respectarea

unui anuit program de lucru reprezinta una din trasaturile specifice ale raportului juridic de muncă.
Durata normalaă a muncii este stabilita de art. 38, din Constitutie care prevede cel mult 8 ore. Durata
normala a timpului de lucru se realizeaza prin saptamâna de lucru de 5 zile, deci 40 de ore pe
saptamanal. Timpul de munca peste programul de lucru sau peste durata normala poate fi constituit
din: ore suplimentare.

7. Drepturi salariale. Salariul reprezinta contravaloarea activitatii desfasurate de funcţionarul

public şi se compune din: salariul de baza, sporuri pentru vechimea în munca, suplimentul postului,
suplimentul gradului profesional. Totodata, funcţionarii publici beneficiaza de prime şi alte drepturi
salariale, în condiţiile legii (art. 29, alin 2). Funcţionarii publici de conducere primesc pe lânga
salariul de baza şi o indemnizatie de conducere.

8. Drepturile privind concediile includ: dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale şi

la alte concedii. Constituţia califică regimul concediilor ca pe o măsură de protecţie a muncii.

5
 În afară de concediul de odihnă, funcţionarii publici mai au dreptul şi la concedii medicale
plătite, la concedii de studii plătite sau fără salariu, precum şi la concedii plătite pentru maternitate şi
pentru creşterea şi educarea copilului.
În perioada concediului de boală, a concediului de maternitate şi a celui pentru creşterea şi
educarea copilului, raportul de serviciu a celui în cauză nu poate fi modificat decât din iniţiativa
funcţionarului public.

9. Dreptul la protecţi împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj. Instituţia

publică în care îşi desfăşoară activitatea este obligată să asigure protecţia funcţionarului public
împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victime în exercitarea
funcţiei publice sau în legătură cu aceasta. Pentru garantarea acestui drept, entitatea publică este
obligată să ceară sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.

10. Dreptul de a fi despăgubit. Dacă în timpul exercitării atribuţiilor, funcţionarul public a

suferit un prejudiciu material din culpa autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea, aceasta este obligată să-l despăgubească conform legii.

1.4 4. Îndatoririle funcţionarilor publici

Cadrul general în materie îl oferă Statutul funcţionarilor publici, unde sunt reglementate o
serie de îndatoriri. Din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 188 / 1999 privind Statutul
funcţionarilor publici desprindem că sunt consacrate anumite îndatoririle funcţionarilor publici
privesc activitatea din timpul serviciului, dar şi exced această activitate (de exemplu când ne referim
la activitatea politică a funcţionarilor publici). Astfel listăm că funcţionarii publici au următoarele
îndatoriri:
1. să îşi îndeplinească cu profesionalism şi imparţialitate;
2. să nu aducă prejudicii altor persoane;
3. funcţionarii publici de conducere sunt obligaţi să sprijine propunerile şi iniţiativele motivate ale
personalului din subordine;
4. să respecte normele de conduită profesională;
5. să nu favorizeze vreun partid politic;
6. să nu facă parte din organele de conducere ale partidelor politice;
7. răspunderea pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin;
8. să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici;
9. să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum şi confidenţialitatea;
10. să nu solicite sau să accepte daruri sau alte avantaje;
11. să prezinte declaraţia de avere;
12. să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor.

6
 1. Funcţionarii publici trebuie să dea dovadă de profesionalism şi imparţialitate
Profesionalism. Mulţi cred ca cineva devine un profesionist doar dacătermina o facultate şi
devine "posesor" de diplomă. Dar profesionalismul este mai mult det o diplomă, este aptitudine a unui
angajat, în particular a funcţionarului public, care defineşte modul său de munca.
În dictionar, cuvantul profesionist are întelesul "bine pregatit, cineva care e bun în ceea ce
face". Deci, a fi profesionist inseamna sa faci bine ceea ce stii. Majoritatea oamenilor isi fac treaba
în asa fel incat sa consume un minim de efort, crezand ca ce fac ei e oricum prea neinsemnat şi nu va
fi apreciat de nimeni. E usor sa faci ceva, dar un profesionis trebuie să-l facă cu pasiune şi dăruire-
ceea ce e mult mai greu de indeplinit.
Imparţialitatea / nepărtinirea/ obiectivitatea este legată de eliminarea conflictelor de interese.
Conflict de interese este orice situatie ce influenteaza capacitatea de a avea o opinie profesionista,
obiectiva şi impartiala, sau ce îl impiedica, în orice moment, pe funcţionar sa acorde prioritate
intereselor autorităţii publice pentru care lucrează
Reprezinta conflict de interese şi orice situatie în care exercitarea obiectiva şi impartiala a
funcţiiei publice de cître funcţionaru este compromisă de motive ce ţin de familia, viata sentimentala,
afinitati politice sau nationale, interese economice sau orice alte interese comune cu o alta persoana.
Imparţialitatea este şi una dintre obligaţiile judecătorilor.

2. Funcţionarii publici trebuie să se abţină de la orice faptă cauzatoare de prejudicii altor

persoane
Funcţionarii publici trebuie să-şi exercite toate atribuţiile ce îi revin, astfel încât prin
acţiunile sau inacţiunile sale să nu aducă prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în
care îşi desfăşoară activitatea, precum şi nici altor persoane fizicesau juridice. Împărtăşim opinia altor
autori5 că termenul de “prejudiciu” nu trebuie luat numai în accepţiunea sa materială6, de pagubă creată, ci
şi în sens d e p r e j u d i c i u m o r a l , d e a t i n g e r e i m a g i n i i s a u p r e s t i g i u l u i autorităţii /
instituţiei publice.

3. Funcţionarii publici de conducere sunt obligaţi să sprijine propunerile şi iniţiativele

motivate ale personalului din subordine
Funcţionarii publici de conducere trebuie sa fie pregatiţi sa asculte, sa fie interesaţi de sugestiile
date subalterni. Activitatea cu subalternii ca parteneri asigură eficientizarea procesului de muncă şi este
premiza a crea un climat de respect de sine, incredere în competenţele lor, facandu-i mai buni. Atunci
când subalternii simt ca ideile le sunt luate în serios se vor implica mai mult în sprijinirea şi îmbunătăţire
activităţii instituţiei cu efecte pozitive pentru întreaga societate. şi colectivitatea locală. atmosfera
destinsa, non-formala şi pozitiva, cultivarea unor relatii de parteneriat efectiv intre conducere şi corpul
funcţionarilor constituie cheia succesului şi este primul pas catre o administraţie publică deschisa,
flexibila şi dinamică.

4. Funcţionarii publici trebuie să respecte normele de conduită profesională

Normele etice şi de conduită profesională trebuie să fie o trasătură comună a tuturor activitatilor
publice şi se aplică la toate nivelele ierarhice prevăzute în structura organizatorica a instituţiilor
publice. De aceea a fost adoptată nr. 7/2004 privind Codul de conduita a funcţionarilor publici.
Principiile care guverneaza conduita profesionala a funcţionarilor publici sunt urmatoarele:
a) suprematia Constitutiei şi a legii, conform caruia funcţionarii publici au indatorirea de a
respecta Constitutia şi legile tarii;

5
Preda. M., Drept administrativ. Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p. 120
6
prejudiciul material cuprinde doua elemente: pierderea suferita si beneficiul nerealizat. Textul este scris în
materie contractuala, dar prin generalitatea redactarii el acopera intreaga arie a raspunderii civile, inclusiv cea
delictuala. Pierderea patrimoniala suferita consta dintr-o diminuare a valorilor active din patrimoniu, iar
beneficiul nerealizat consta din lipsirea activului patrimonial de o sporire care ar fi intervenit daca nu s-ar fi
savirsit fapta ilicita..

7
 b) prioritatea interesului public, conform caruia funcţionarii publici au indatorirea de a
considera interesul public mai presus decat interesul personal, în exercitarea funcţiei
publice;
c) asigurarea egalitatii de tratament a cetatenilor în faţă autorităţilor şi instituţiilor publice,
principiu conform caruia funcţionarii publici au indatorirea de a aplica acelasi regim
juridic în situatii identice sau similare;
d) profesionalismul, conform caruia funcţionarii publici au obligatia de a indeplini
atribuţiile de serviciu cu responsabilitate, competenta, eficienta, corectitudine şi
constiinciozitate;
e) impartialitatea şi independenta, principiu conform caruia funcţionarii publici sunt
obligati sa aiba o atitudine obiectiva, neutra faţă de orice interes politic, economic, religios
sau de alta natura, în exercitarea funcţiei publice;
f) integritatea morala, principiu conform caruia funcţionarilor publici le este interzis sa
solicite sau sa accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru altii, vreun avantaj ori
beneficiu în considerarea funcţiei publice pe care o detin sau sa abuzeze în vreun fel de
aceasta funcţie;
g) libertatea gandirii şi a exprimarii, principiu conform caruia funcţionarii publici pot sa-si
exprime şi sa-si fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept şi a bunelor
moravuri;
h) cinstea şi corectitudinea, principiu conform caruia în exercitarea funcţiei publice şi în
indeplinirea atribuţiilor de serviciu funcţionarii publici trebuie sa fie de buna-credinta;
i) deschiderea şi transparenta, principiu conform caruia activitatile desfasurate de
funcţionarii publici în exercitarea funcţiei lor sunt publice şi pot fi supuse monitorizarii
cetatenilor.

5. Funcţionarii publici nu trebuie să favorizeze vreun partid politic

Statutul funcţionarilor publici stabileşte fără echivoc, faptul că funcţionarii publici au
obligaţia ca în exercitarea atribuţiilor ce le revin să se abţină de la exprimarea sau manifestarea
publică a convingerilor şi preferinţelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo
organizaţie căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice şi să nu participe la
activităţi politice în timpul programului de lucru.
Altfel spus în exercitarea atribuţiilor de lucru funcţionarii public trebuie să se abţină de la a
înlesni şi a crea condiţii favorabile unui partid politic. Prin competenţa cu carea fost investit
funcţionarul public nu tebuie să susţină în mod abuziv, acordând favoruri nemotivate unui
partid în detrimentul altuia ori să părtinească, să avantajeze, să privilegieze sau să protejeze
vreun partid politic sau vreo organizaţie căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor
politice.

6. Funcţionarii publici nu trebuie să facă parte din organele de conducere ale partidelor
politice
Funcţionarii publici au voie să fie membrii de partid. Totuşi legea impune în mod expres
interdicţia de a deţine funcţii de conducere în organele de conducere ale partidelor politice.

7. Funcţionarii publici răspund pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin

În desfăşurarea atribuţiilor de serviciu, cu intenţie sau fără intenţie, funcţionarul public poate
săvârşii acte sau fapt care să atragă responsabilitatea precum: infracţiune, delict, cvasidelict, abatere
disciplinară, administrativă,contravenţie, act administrativ ilegal. În raport cu dispoziţiile Legii nr.
188/1999, şi de tezele exprimate în doctrină 7 funcţionarul public este pasibil de următoarele forme de
răspundere:
1. Răspundere disciplinară;
2. Răspundere contravenţională;
3. Răspundere civilă/ patrimonială;
4. Răspundere penală.
7
Vedinaş, V., Drept Administrativ, Bucureşti, Universul Juridic, 2009,

8
Despre răspunderea funcţionarilor publici vom face vorbire în următorul capitol.

8. Funcţionarii publici trebuie să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici

Funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici.
Totuşi funcţionarul public are dreptul să refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea dispoziţiilor primite de
la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziţia o formulează în scris,
funcţionarul public este obligat să o execute, cu excepţia cazului în care aceasta este vădit ilegală.

9. Funcţionarii publici trebuie să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum şi

confidenţialitatea
Deschiderea şi transparenta sunt valori esentiale ale admistraţiei publice. Totuşi, în anumite
cazuri, aceste valori trebuie puse în balanta faţă de interesele generale când anumite informatii trebuie
sa fie protejate pentru a salvgarda drepturile şi interesele cetăţenilor. Secretul de stat şi de serviciu
includ orice informatii care nu sunt disponibile publicului şi pentru care exista un interes superior în a
le pastra confidentialitatea.
Aceste informatii confidentiale nu trebuie sa fie dezvaluite altora şi nu pot fi folosite în
beneficiul propriu. Atunci cand este necesar aceste informatii pot fi dezvaluite numai cu aprobarea
cerută de lege şi cu respectarea strictă a condiţiilor legale.

10. Funcţionarii publici nu trebuie să solicite sau să accepte daruri sau alte avantaje
Avantajele necuvenite nu trebuie sa fie nici acordate şi nici primite, fie direct sau indirect.
Avantajele necuvenite sunt avantajele acordate pentru a influenta deciziile sau actiunile
guvernamentale prin incalcarea responsabilităţilor. Ele pot lua forma mitei, cadourilor, asigurarii de
distractii sau recompenselor. Ele includ de asemenea contributii politice, dacănu sunt facute publice şi
nu respecta legislatia.
Este recomandat ca funcţionarii publici şi să nu intre în relatii cu persoane despre care stiu sau
au motive sa creadă ca se angajeaza în oferirea de avantaje necuvenite. Darurile, ospitalitatea sau
oferetele de recreere nu trebuie acceptate pentru a influenta o decizie sau actiune şi trebuie sa fie
pastrate în limita convenientelor sociale şi prevederilor legale.

11. Funcţionarii publici trebuie să prezinte declaraţia de avere

Declaraţia de avere, reglementată de Legea nr.176/2010 8, este un act personal, pe propria
raspundere. În declaraţia de avere se indică numele, funcţia denumirea integrală a instituţiei
angajatoare şi drepturile şi obligaţiile din ţară şi din străinătate ale declarantului şi ale familiei sale
după cum urmează:
1. Bunurile imobile
- Terenuri;
- Cladiri;
2. Bunuri mobile
- Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport;
- Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă;
3. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 euro fiecare, şi
4. Active financiare
- Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investiţie, inclusiv cardurile de
credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro;
- Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate,
5. Datorii: Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri.
6. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor
persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice
româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decat cele ale angajatorului, a
căror valoare individuală depăşeşte 500 Euro.
7. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat.
Declaraţiile de avere pot fi rectificate numai în condiţiile prevăzute de lege. Declaraţiile de
avere se fac în scris, pe propria răspundere. De preferinţă, declaraţiile vor fi redactate la calculator.

8
Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate,
precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

9
 În special organizatiile societatii civile9 au promovat şi monitorizează depunerea declaraţiilor de
avere şi au contribuit la cresterea gradului de constientizare asupra fenomenului coruptiei în Romania.
Obligativitatea impusă de lege de publicăre a declaraţiilor detaliate de avere reprezintă în primul rând un
progres privind prevenirea coruptiei în randul funcţionarilor publici.

12. Funcţionarii publici trebuie să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese
şi al incompatibilităţilor.

Conflictul de interese este definit ca o concurenţă între interesul public pe care oficialul (un
demnitar public sau un funcţionar public) are îndatorirea să-l prezerve, în virtutea poziţiei pe care o
ocupă, şi interesele sale private. Se poate spune că orice faptă de corupţie se bazează pe existenţa
unui conflict de interese şi este stadiul final al acestuia 10
În legislaţia română, conflictul de interese este definit şi reglementat, de către Legea
161/200311 şi de către Codul Penal al României.
Legea 161/2003 prevede sancţiuni de natură administrativă sau civilă care ot fi aplicate
persoanelor aflate în situaţie de conflict de interese. Pe când Codul Penal revede sancţiuni de natură
penală pentru funcţionarii publici aflaţi în de conflict de nterese
- Legea 161/2003 defineşte conflictul de interese ca „acea situaţie în care persoana care
exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care
ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit
Constituţiei şi altor acte normative”.
- Legea 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului Penal a
introdus recent, la art. 253.1, o nouă infracţiune, cea de conflict de interese: „fapta funcţionarului
public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii
prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul sau, o rudă ori un afin
până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de
muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice
natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie
publică pe durată maximă”.
Trebuie precizat că definiţia dată de Codul Penal funcţionarului public12 este mult mai
cuprinzătoare decât cea conţinută de Legea 161/2003. În Codul Penal este sancţionată ca infracţiune
activitatea funcţionarului îndeplinită în conflict de interese, şi anume aceea de a îndeplini un act sau
lua o decizie care are anumite implicaţii. Prevederea legală limitează beneficiile obţinute la folosul
material: bani, bunuri, recunoaşterea unui drept, stingerea unei datorii. Constatarea existenţei
infracţiunii este condiţionată de realizarea efectivă a acestui folos
material; infracţiunea nu va exista dacă folosul material este doar potenţial sau nu s-a realizat 13.
Aşadar, funcţionarii publici nu pot să facă fapte administrative şi nu pot lua parte la procesul
de emitere a unui act administrativ dacă au un interes personal în problema respectivă sau dacă ar
putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru:
a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;

9
a se vedea spre exemplu Societatea Academică din România, Ghid de completare a declaraţiilor de avere şi
interese, 2010
10
Stan, V., Nicolae R., Ghid anticorupţie- monitorizarea conflictelor de interese şi
incompatibilităţilor, Centrul de Resurse Juridice, Bucureşti, 2005, p. 9
11
Art. 70 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
12
Codul Penal defineşte funcţionarul public ca „orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice
titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi
publice, instituţii publice, instituţie sau altă persoană juridică de interes public”.
13
A se vedea şi Iorga,E., coordonator, Ghid privind procedurile de sesizare a neregulilor în procesul de
achiziţii publice şi sesizarea conflictelor de interese, a incompatibilităţilor, faptelor de corupţie şi îmbogăţirii
ilicit, Centrul de Resurse Juridice şi Institutul pentru Politici Publice, 2007, p. 73

10
 b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura
acestuia;
c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de
la care obţin venituri;
d) o altă autoritate din care fac parte;
e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o
plată către aceştia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora;
f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte.

Incompatibilitatea este definită ca interdicţia necondiţionată impusă unui demnitar sau

funcţionar public de a exercita anumite funcţii sau calităţi concomitent cu demnitatea sau funcţia
publică, datorită unei prezumţii absolute de conflict de interese care ar izvorî din deţinerea simultană
a acestora14.
Incompatibilitatea este prevăzută în Legea 161/200315, cât şi în legi speciale aplicabile
diverselor categorii profesionale/publice. Situaţiile de incompatibilitate sunt stabilite de lege nominal
şi specific, pentru fiecare demnitate sau funcţie fiiind stabilite toate celelalte funcţii şi calităţi pe care
oficialul nu le poate deţine.
Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu:
- orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate
publică, alte funcţii şi activităţi, remunerate sau neremunerate, astfel 16:
- nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici respectivi
sunt soţi sau rude de gradul I, chiar şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de
demnitar.
- o incompatibilitate despre care s-a făcut deja vorbire este aceea că funcţionarilor publici le
este interzis să fie membri ai organelor de conducere ale partidelor politice şi să exprime sau
să apere în mod public poziţiile unui partid politic.
Orice persoană poate sesiza existenţa unei incompatibilităţi către şeful ierarhic
superior al funcţionarilor publici respectivi. În această situaţie se dispune încetarea
raporturilor ierarhice directe dintre funcţionarii publici soţi sau rude de gradul I.

14
Iorga,E., coordonator, Ghid privind procedurile de sesizare a neregulilor în procesul de achiziţii publice şi
sesizarea conflictelor de interese, a incompatibilităţilor, faptelor de corupţie şi îmbogăţirii ilicit, Centrul de
Resurse Juridice şi Institutul pentru Politici Publice, 2007, p. 88
15
Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a
funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
16
Art. 94 din Legea 161/2003.

11
 5. Răspunderea funcţionarilor publici

1.5
Noţiunea de răspundere nu este specifică în exclusivitate dreptului, ea este folosita în toate
domeniile vieţii sociale şi poate fi de natură: politică, morală, religioasă etc. Răspunderea juridică -
este acea formă a răspunderii sociale stabilită de stat în urma încălcarii normelor de drept printrun fapt
ilicit şi care determină suportarea consecinţelor corespunzatoare de către cel vinovat, inclusiv prin
utilizarea forţei de constrângere a statului în scopul restabilirii ordinii de drept astfel lezate.
În desfăşurarea atribuţiilor de serviciu, cu intenţie sau fără intenţie, funcţionarul public poate
săvârşii acte sau fapt care să atragă responsabilitatea precum: infracţiune, delict, cvasidelict, abatere
disciplinară, administrativă,contravenţie, act administrativ ilegal. În raport cu dispoziţiile Legii nr.
188/1999, şi de tezele exprimate în doctrină 17 funcţionarul public este pasibil de următoarele forme de
răspundere:
1. Răspundere disciplinară;
2. Răspundere contravenţională;
3. Răspundere civilă/ patrimonială;
4. Răspundere penală.

Răspunderea disciplinara

Răspunderea disciplinara intervine în cazul savârşirii unei abateri disciplinare. Subiectul activ
al abaterii disciplinare este un funcţionar public, iar subiectul pasiv este autoritatea sau instituţia
publică angajatoare.
Considerăm că pot constitui abateri disciplinare încălcarea îndatoririlor stabilite de lege,
astfel:
- lipsa de profesionalism-de ex. întarzierea sistematica în efectuarea lucrarilor; absente
nemotivate de la serviciu; neglijenta repetata în rezolvarea lucrarilor; atitudinile
ireverentioase în timpul exercitarii atribuţiilor de serviciu;
- ilegalitate-interventiile pentru solutionarea unor cereri în afara cadrului legal;
- nerespectarea secretului profesional sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter;
- refuzul nejustificat de a indeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu;
- manifestari care aduc atingere prestigiului autorităţii sau institutiei publice din care face
parte;
- exprimarea sau desfasurarea în timpul programului de lucru, a unor opinii sau activitati
publice cu caracter politic etc.
Răspunderea disciplinară este atrasă în primul rând pentru nerespectarea disciplinei profesionale a
funcţionarilor publici în cadrul raportului de subordonare ierarhică, Dar răspunderea disciplinară
poate interveni şi pentru fapte săvârşite în afara serviciului dacă acestea sunt de natură să aducă
atingere prestigiului funcţiei publice. Aceasta este de altfel şi ceea ce o deosebeşte, în principal, de
răspunderea disciplinară din dreptul muncii.
Abaterea disciplinara prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea. De aceea
abaterile disciplinare nu sunt sancţionate de catre instantele judecatoresti, ci de catre organele sau
funcţionarii care au în competenta lor supravegherea disciplinei muncii şi aplicarea de sancţiuni
pentru nerespectarea acesteia.

17
Vedinaş, V., Drept Administrativ, Bucureşti, Universul Juridic, 2009, Nedelcu, I. Drept administrativ şi
elemente de ştiinţa administraţiei, , Universul Juridic, Bucureşti 2009; Tofan, D., Drept administrativ - Vol. II,
ediţia 2, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008

12
 Sancţiunile disciplinare sunt : a) avertismentul; b) mustrarea; c) diminuarea drepturilor
salariale cu 5 - 10% pe o perioada de 1 - 3 luni; d) suspendarea dreptului de avansare pe o perioada de
1 - 3 ani; e) trecerea intro funcţie inferioară, pe o perioada de 6 - 12 luni, cu diminuarea
corespunzatoare a salariului; f) destituirea din funcţie.
Raspunderea disciplinară poate fi cumulata şi cu alte forme de raspundere.De exemplu, în
cazul savarsirii unor infractiuni, sancţiunea penala poate fi insotita şi de sancţiunea disciplinara a
desfacerii contractului de munca.

13
Răspunderea contravenţională

Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care

aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciul.
Conform OG. nr. 2/200118 constituie contravenţie fapta savârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată
ca atare prin lege, prin hotarâre a Guvernului ori prin hotarâre a consiliului local ori judeţean.
Majoritatea autorilor apreciază că o contravenţie deşi este o faptă săvârşită cu vinovăţie,
prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea
Subiectul contravenţiei este funcţionarul public. Obiectul contravenţiei sunt faptele
funcţionarului public care trebuie să aibe un grad de pericol social de o anumită gravitate. Însă aceste
fapte nu trebuie să fie calificate nici ca abateri disciplinare nici ca infracţiuni, deoarece li s-ar aplica
regimul juridic corespunzător.
Sancţiunea. În principiu, funcţionarilor publici li se aplică aceleaşi sancţiuni contravenţionale
care sunt prevăzute şi în dreptul comun. Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi
complementare.
- Sancţiunile contravenţionale principale sunt:
a) avertismentul; b) amenda contravenţionala; c) obligarea contravenientului la prestarea unei acţiuni
în folosul comunităţii;d) încarcerarea contravenţională, dacănu există consimtământul
contravenientului pentru aplicarea sancţiunii prevazute la lit. c).
- Sancţiunile contravenţionale complementare sunt: a) confiscarea bunurilor destinate, folosite
sau rezultate din contravenţii; b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a
autorizatiei de exercitare a unei actiuni; c) închiderea unităţii; d) blocarea contului bancar; e)
suspendarea activităţii agentului economic; f) retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite
operatiuni ori pentru acţiuni de comerţ exterior, temporar sau definitiv; g) desfiinţarea lucrărilor şi
aducerea terenului în starea iniţială.
Procedura contravenţională are patru faze: constatarea contravenţiei, aplicarea sancţiunii,
exercitarea căilor de atac, executarea sancţiunilor contravenţionale. Constatarea contravenţiei
săvârşite de funcţionarul public se face numai de autorităţile publice abilitate.

Răspunderea civilă

Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajază atunci când s-a produs un prejudiciu
instituţiei publice angajatoare sau unor terţi. Statutul funcţionarilor publici la art. (84) foloseşte
termenul de răspunderea civilă dar în doctrină sunt folosite şi alte sintagme precum: răspundere
administrativ-patrimonială, răspundere materială sau răspundere patrimonială.
Potrivit Statutului funcţionarilor publici răspunderea civilă a acestora se angajează pentru:
- pagube produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează;
- nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
- daune plătite de autoritatea / instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul
unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Actul prin care se constată răspunderea civilă a funcţionarului public diferă în funcţie de
persona păgubită:
 dacă paguba a fost provocată direct autorităţii angajatoare - răspunderea civilă a funcţionarului se
face în temeiul ordinului sau a dispoziţiei de imputare emis de conducătorul instituţiei publice;
 dacă paguba a fost provocată unui terţ şi autoritatea l-a despăgubit pe acesta- răspunderea civilă a
funcţionarului pentru daunele plătite de instituţie se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti
definitive şi irevocabile.

Răspunderea penală

Răspunderea penală a funcţionarilor publici intervine pentru infracţiunile săvârşite în timpul

serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice. Aceste infracţiuni sunt prevăzute şi
sancţionate de Codul penal, precum sunt:
18
Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

14
 - delapidarea - art. 215 alin. (1);
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor - art. 246;
- abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi - art. 247;
- abuz în serviciu contra intereselor publice - art. 248;
- neglijenţă în serviciu - art. 249;
- purtare abuzivă - art. 250;
- neglijenţă în păstrarea secretului de stat - art. 252;
- omisiunea sesizării organelor judiciare - art. 263;
- deturnarea de fonduri - art. 302 alin. (1);
- faptele de corupţie prevăzute şi sancţionate de Legea nr.78/2000;
- conflictul de interese art. 253.1 şi Legea nr. 161/2003.
În situaţia în care un funcţionar săvârşeşte o faptă cu un caracter penal, angajatorul are sarcina
de a face o serie de cercetări interne, precum şi de a sesiza organele abilitate să stabilească exact dacă
fapta prezintă sau nu gravitatea unei infracţiuni.

15
 6. Regimul juridic al raportului de serviciu al
funcţionarului public

1.6
1.7 Regimul juridic al raportului de serviciu al funcţionarului public se referă la următoarele
aspecte:

1. Numirea întro funcţie publică;

2. Modificarea raportului de serviciu al funcţionarului public;
3. Suspendarea raportului de serviciu al funcţionarului public; şi
4. Încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public.

1.8 În caseta de mai jos sintetizăm modalităţile specifice fiecărui aspect referitor la
regimul juridic al raportului de serviciu al funcţionarului public. În continuare vom analiza
succint fiecare aspect enumerat mai jos.

Numirea întro Modificarea Suspendarea Încetarea

funcţie publică raportului de raportului de raportului de
serviciu serviciu serviciu

delegare suspendare de încetarea de drept

actul de numire drept
detaşare eliberarea din
funcţie
transfer suspendare din destituirea
depunerea iniţiativa
jurământului persoanei
mutarea interesate demisia

Caseta 1. Regimul juridic al raportului de serviciu al funcţionarului public

16
 1. Numirea întro funcţie publică

Dobândirea calităţii de funcţionar public se face prin actul de numire. Şi se exercită din
momentul depunerii jurământului.
Actul de numire este un act administrativ unilateral, de autoritate, prin care funcţionarul
public devine parte într-un raport de funcţie publică şi dobândeşte stastutul de funcţionar public.
Din definiţie enunţată precum şi din studiile de specialitate desprindem că actul de numire
întro funcţie publică prezintă următoarele trăsături:
- actul de numire este un act administrativ, adică o manifestare de voinţă făcută cu scopul de a
da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii;
- actul de numire are caracter unilateral, cu admiterea acceptării de către funcţionar, care se
realizează în momentul prestării jurământului.
- actul de numire îmbracă forma scrisă- această condiţie derivă din forma scrisă obligatorie
pentru actul administrativ;
- actul de numire trebuie să conţină menţiuni specifice precum: temeiul legal al numirii,
numele funcţionarului public, denumirea funcţiei publice, data de la care urmează să exercite funcţia
publică, drepturile salariale, precum şi locul de desfăşurare a activităţii.
- actul de numire are caracter personal, intuitu personae- pentru că vizează aptitudinile fizice
şi psihice ale titularului său.
- actul de numire emană de la o autoritate publică- este obligatoriu ca angajatorul, ca organ
emiten al actului de numire, să aibă calitatea de autoritate instituţie publică.
Jurământul. Menţionăm că deşi dobândirea calităţii de funcţionar public se face prin actul
de numire, exercitarea efectivă a acestei calităţi începe din momentul depunerii jurământului. Un
exemplu relevant este procedura consfiinţită de Constituţie pentru formarea Guvernului, art. 104 (2)
prevede că “Guvernul în întregul său şi fiecare din membrii în parte îşi exercită, mandatul începând de
la data depunerii jurământului. Tot Constituţia în art. 54(2) leagă exercitarea obligaţiilor funcţionarilor
de momentul depunerii jurământului.
Jurământul (din lat. juramentum) este promisiunea, făgăduiala solemnă şi fermă făcută de
persoana numită întro funcţie publică de a-şi îndeplini cu profesionalism şi imparţialitate îndatoririle.
Jurământul cuprinde o formulă solemnă, în care este invocată divinitatea: "Jur să-mi dăruiesc toată
puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect
Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor,
suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute
Dumnezeu!"(Constituţia României art. 82).
Concluzionăm că statutul de funcţionar public se dobândeşte din momentul numirii şi se
exercită din momentul depunerii jurământului.

17
2. Modificarea raportului de serviciu al funcţionarului public

Modificarea raportului de seriviciu reprezintă modalitatea prin intermediul căreia se

realizezaă mobilitatea în cadrul corpului funcţionarilor publici. Raţiunea mobilităţii în corpul
funcţionarilor publici vizează pe de o parte eficientizarea acitivităţii autorităţilor publice, şi, pe de altă
parte interesul funcţionarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcţia publică.
Modificarea raportului de serviciu este regelementat de dispoziţiile Legii nr. 188/1999 art. 75-
80 şi se realizează prin următoarele modalităţi:
- delegare;
- detaşare;
- transfer;
- mutare.
Delegarea se dispune în intersul autorităţii sau instituţiei publice, pe o perioadă de cel mult
60 de zile calendaristice într-un an. Pentru ca delegarea să se poată dispune pe o perioadă mai mare,
care nu poate depăşi 90 de zile într-un an, este necesar acordul funcţionarului public
Detaşarea se dispune în intersul autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să fie
detaşat, pe o perioadă de cel mult 6 luni într-un an. Pentru ca delegarea să se poată dispune pe o
perioadă mai mare de 6 luni într-un an într-un an, este necesar acordul scris al funcţionarului public.
Transferul poate avea loc atât în interesul serviciului cât şi la cererea funcţionarului
public. Transferul în interesul serviciului se face numai într-o funcţie publică de aceeaşi categorie,
clasă şi grad profesional. Transferul la cerere se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă
şi grad profesional sau într-o funcţie de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a
funcţionarului de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la care se solicită transferul.
Mutarea în cadrul altui compartiment poate fi definitivă sau temporară. Mutarea defitinivă
în cadrul altui compartiment poate avea loc atunci când se dispune de conducătorul unei autorităţi
publice, la solicitarea justificată a fucţioanrului public, cu aprobarea conducătorului autorităţii sau
instituţiei publice sau în alte situaţii prevăzute de lege. Funcţioanrul public poate solicita mutarea
temporară sau definitivă în cazul în care starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, nu îi permite
desfăşurarea activităţii în acelaşi compartiment.

18
 2. Suspendarea raportului de serviciu

Statutul funcţionarilor publici (Legea nr. 188/1999, art. 81-83) reglementează două tipuri de
suspendare:
- suspendare de drept ; şi
- suspendare din iniţiativa persoanei interesate.
Suspendarea de drept intervine când funcţionaril se află într-un din următoarele situaţii:
a) este numit sau ales întro funcţie de demnitate publică, pentru perioada respectivă;
b) este încadrat la cabinetul unui demnitar;
c) este desemnat pentru o misiune diplomatcă sau în cadrul unor organisme internaţionale;
d) desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută de lege suspendarea;
e) efectuează stagiul militar, stagiul militar alternativ, este concentrat sau mobilizat;
f) este arestast preventiv;
g) efectuează tratament medical în străinătate sau însoţeşte soţia sau o rudă de gradul I inclusiv;
h) este în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pe o perioadă mai mare de o lună;
i) este în carantină, în condiţiile legii;
j) concediu de maternitate, în condiţiile legii;
k) este dispărut, iar dispariţia a fost constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă;
l) forţă majoră;

Suspendarea la iniţiativa funcţionarului public are loc în următoarele situaţii:

a)concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap,
până la 3 ani, în condiţiile legii;
b) concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 7 ani sau în cazul copilului cu handicap,
până la 18 ani;
c) desfăşurarea de activităţi în cadrul unor organisme sau isntituţii internaţionale;
d) participarea la campania electorală;
e) participarea la grevă.
Pe perioada suspendării autorităţile şi instituţiile publcie au obligaţia să rezerve postul aferent
funcţiei ocupată de funcţioanrul public suspendat, ocuparea postului respectiv putându-se face numai
pe perioadă determinată.

19
4. Încetarea raportului de serviciu

Încetarea raportului de serviciu se face prin act administrativ al autorităţii învestită cu puterea
de numire în următoarele sitauţii reglementate de Legea 188/1999:
- încetarea de drept a raportului de serviciu;
- eliberarea din funcţie;
- destituirea;
- demisia.
Încetarea de drept a raportului de serviciu are loc la: decesului funcţionarului public; când
funcţioanrul nu mai îndeplineşte anumite condiţii pentru ocuparea funcţiei publice; la împlinirea
condiţiilor de pensioanre; când funcţioanrul a fost condamnat prin hotărâre judecătorească pentru o
infracţiune dintre ele prevăzute de lege; ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau funcţiei, ca
măsură de siguranţă.
Eliberarea din funcţie se dispune în următoarele cazuri: autoritatea şi-a încetat activitatera
sau a fost mutată în altă aprte iar funcţioanrul nu este de acord să o urmeze; reducerea personalului, în
caz de reorganizare, prin reducerea postului ocupat de funcţioanrul public; ca urmare a admiterii
cererii de reintegrare a funcţie formulată de un funcţioanr destituit ilegal; pentru incompetenţă
personală, când s-a obţinut calificativul necorespunzător la evaluarea performanţelor profesionale;
starea de sănătate a funcţioanrului, constatată prin decizie a organelor medicale competenţe; ca
urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de acceptare a numirii în condiţiile
mobilităţii prevăzută de lege pentru ei. În caz de eliberare din funcţie, autoritatea sau instituţia publică
este obligată să acorde un preaviz de 30 de zile.
Destituirea dintr-o funcţie publică se dispune ca sancţiune disciplinară aplicată pentru motive
imputabile funcţioanrului public, în cazul săvârşirii repetate a unor abateri disciplinare care a avut
consecinţe grave sau dacă s–a ivit un motiv legal de incompatibilitate iar funcţioanrul nu acţionează
pentru încetarea lui într-un termen de 10 zile calendaristice de la data când a intervenit.
Demisia reprezintă un act juridic unilateral al funcţionarului public, prin care acesta comunică
în scris încetarea raportului de serviciu. Demisia nu trebuie motivată şi produce efecte juridice în
termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrare.

Funcţionarul public căruia i s-a modificat, i-a fost suspendat sau a încetat raportul de serviciu
are obligaţia să predea lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea exercitării atribuţiilor
de serviciu.

20