UNIVERSITATEA ¨LUCIAN BLAGA¨

FACULTATEA DE DREPT ¨SIMION BĂRNUȚIU¨

SPECIALIZARE: MANAGEMENTUL POLIȚIEI LOCALE
ANUL II, SEMESTRUL I, CENTRUL SIBIU- ZI

DISCIPLINA: Statutul politistului local în România

și statele UE

TEMA: Funcționarul public și Funcția publică-

Polițistul Local

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: MASTERAND:

Prof. Univ. Dr. Vlad Barbu Constantin Andreea Maria
 Funcționarul public și funcția publică
Polițistul Local

Consideraţii generale

Poliţia Română reprezintă unul din factorii cu rol determinant în menţinerea

echilibrului societăţii , arespectului legalităţii , a ordinii şi liniştii publice , a
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor .
Măsurile luate de către stat de a reda forţele publice poliţieneşti şi organelor
din componenţa lor ,funcţiile specifice statului de drept au constituit un pas decisiv în
procesul de restaurare şi modernizare a infrastructurilor în aşa fel încât acestea să
acopere diversitatea formelor de manifestare a criminalităţii. Poliţia Română a
cunoscut un radical proces de înnoire şi restructurare pe toate planurile . Un prim pas
a fost depolitizarea acestei instituţii , ceea ce a permis să fie doar în slujba
comunităţii, a legii şi adevărului .
Dreptul poliţienesc , parte componentă a dreptul public intern ,impune cu
necesitate şi analiza situaţiei juridice , a personalului care compune aparatul poliţiei ,
adrepturilor şi obligaţiilor ce îi revin din legile ţării , a naşterii şi încetării raportului
de serviciu şi a altor aspecte ce ţin de statutul juridic al funcţionarului care acţionează
în sistemul forţelor publice poliţieneşti . Din acest punct de vedere noţiunea de statut
juridic se prezintă ca un ansamblu de norme , de reguli care stau la baza constituirii şi
activităţii unei instituţii , organizaţii .
Definirea noţiunii îşi găseşte originea în expresia latină ,, status ’’ , care
desemna atributele necesare dobândirii personalităţii fără de care persoana era lipsită
de posibilitatea exercitării depline a drepturilor sale .
 Statutul juridic al poliţistului poate fi definit ca un ansamblu de drepturi şi
obligaţii profesionale şi personale conferite de funcţia exercitată , conform legii , în
una din structurile aparatului poliţienesc , în slujba comunităţii . Eficienţa acestor
organe ale autorităţii publice , depinde în mare măsură de motivaţia , competenţa
profesională şi dăruirea celor care le alcătuiesc de transformarea structurilor
poliţieneşti în conformitate cu standardele europene . Statutul juridic al poliţistului ,
adoptat prin Legea nr. 360/2002 consacră trecerea poliţiştilor din structura militară în
cea civilă , demilitarizarea poliţiei , ca rezultat al reformei în cadrul Ministerului de
Interne , constituind un pas înainte în lupta criminalităţii , o activitate mai calificată ,
mai responsabilă a poliţistului la toate nivelurile , începând de la inspectorul şef al
poliţiei şi până la ultimul agent de poliţie .

Definirea noţiunii de funcţionar public

Termenul de funcţionar public este abordat sub mai multe accepţiuni de

diferite ramuri de drept :
A) Dreptul penal român specifică faptul că prin funcţionar public se înţelege
orice persoană care exercită permanent sau temporar , cu orice titlu , o însărcinare de
orice natură , retribuită sau nu , în serviciul unei unităţi dintre cele la care se refera art
145 C.P .
Art.145 C.P. se refera la noţiunea de public prin care se înţelege tot ceea ce priveşte
autorităţiile publice , instituţiile sau alte persoane juridice de interes public ,
administrarea su exploatarea bunurilor proprietate publică , serviciile de interes
public , precum şi bunurile de orice fel care , potrivit legii , sunt de interes public .
Prin funcţionar se înţelege persoana menţionată la alin.1 din art. 147 C.P. precum şi
orice salariat care exercită o însărcinare , în serviciul unei alte persoane juridice decât
cele prevăzute în acest aliniat .
B) În dreptuladministrativ se dă o lată definiţie în sensul că : funcţionarul
public este persoana fizică , titular al unei funcţii de stat sau investită cu o anumită
funcţie de stat , ocupată cu forme legale .
 C) În dreptul muncii până la adoptarea legii privind statutul funcţionarilor
publici , definirea noţiunii avea la bază un criteriu de ordin economic , cuprinzând pe
toţi angajaţii care efectuează munci ce nu sunt direct productive , activităţi de birou .

Poliţistul – funcţionar public

Prin specificul profesiei sale , poliţistul este purtător de autoritate se poate

spune , că orice funcţionar în serviciul public este purtător de autoritate , într-un grad
mai mare sau mai mic . Atunci se naşte întrebarea prin ce se individualizează
poliţistul în rândul funcţionarilor publici .
Mai întâi este nevoi să facem apel la ceea ce în termenii literaturii de specialitate, se
numeşte ,, dreptul de poliţie al statului ’’, adică dreptul suveran al fiecărui stat de a
cere cetăţenilor săi , srăinilor şi apatrizilor să-i respecte actele sale de putere şi
totodată dreptul de a-şi apăra existenţa legală şi materială , ordinea publică şi
proprietatea , ca şi protejarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor , prin acţiuni
poliţieneşti preventive sau punitive . Poliţistul este investit prin lege să vegheze ca
acest drept de poliţie al statului să fie realizat în practică . Investit ca autoritate ,
poliţistul apără avutul public şi privat , drepturile fundamentale ale individului , dar şi
drepturile şi interesele grupurilor sociale şi ale statului.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 prin Statutul poliţistului , prevăzute în
art.1 alin.1 – definirea noţiunii acestuia se face în felul următor : ,,Poliţistul este
funcţionar public civil , cu statut special , înarmat , ce poartă , de regulă uniformă şi
exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege ca instituţie specializată a
statului ’’. Din textul legii rezultă că poliţistul face parte dintr-o instituţie specializată
de stat , remarcă care conduce la distincţia ce trebuie făcută între acest organ executiv
al statului şi alte instituţii cu caracter privat şi nu în ultimul rând de a sublinia
modalitatea de susţinere financiară şi materială , din bugetul statului .
Statutul special este conferit poliţistului de îndatoririle şi riscurile deosebite ,
de portul armei şi de celelalte diferenţieri prevăzute în lege . Exercitarea profesiei de
poliţist implică , prin natura sa îndatoriri şi riscuri deosebite faţă de alte profesii .
Precum orice altă profesie , cea de poliţist îşi are rigorile ei . Pe lângă statutul şi
regulamentele instituţiei din care face parte , poliţistul se conformează unor legi
nescrise , dar bine definite , pe care trebuie să le respecte necondiţionat .
Poliţistul prin comportamentul şi acţiuniile sale , conferă în ochii cetăţenilor ,
prestigiul instituţiei din care face parte . Acţiunile sale trebuie sa se bucure de
credibilitate şi se susţinerea opiniei publice . Este important ca toţi membrii
comunităţii să aibă dovezi concrete că li se aplică un tratament egal şi plin de
consideraţie . Încrederea în cel chemat să aplice legea nu se câştigă uşor . Cetăţenii
trebuie să aibă sentimentul că siguranţa lor civică , drepturile şi interesele legale le
sunt apărate efectiv . Nu trebuie uitat faptul că măsurile represive nu duc neapărat la
eradicarea criminalităţii sau a comportamentelor deviante . De aceea , poliţistul prin
tactul şi modalităţiile specifice muncii sale trebuie să prevină acţiunile reprobabile
sau dăunătoare bunului mers al vieţii sociale .
Poliţistul este investit cu exerciţiul autorităţii publice , pe timpul şi în legătură
cu îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu , în limitele competenţelor
stabilite de lege , însă autoritatea funcţiei nu o poate exercita în mod arbitrar şi în
interes personal .
Poliţistul îşi desfăşoară activitatea profesională în interesul şi în sprijinul
persoanei , comunităţii şi instituţiilor statului , exclusiv pe baza şi în executarea legii,
cu respectarea principiilor imparţialităţii , nediscriminării , proporţionalităţii şi
gradualităţii .
Evident , poliţistul răspunde în faţa legii şi a comunităţii de legalitatea şi
corectitudinea acţiunilor sale , el având o dublă calitate , de reprezentant al autorităţii
statale şi de membru al comunităţii . Poliţistul este obligat să facă uz de lege în orice
situaţie , indiferent de calitatea şi poziţia socială a celui care a încălcat-o şi în acelaşi
timp să nu facă abuz de prevederile legale , de calitatea ce o are şi de funcţia ce o
ocupă în cadrul aparatului de poliţie .
Politistul este obligat să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului, Constituţia şi legile ţării, jurămantul de credinţă faţă de România,
prevederile regulamentelor de serviciu şi să îndeplinească dispoziţiile legale ale
şefilor ierarhici privind activitatea sa profesionala . El raspunde, în condiţiile legii,
pentru modul în care îşi exercită atribuţiile de serviciu."

F uncţiapublicăpoliţienească
Conceptul de funcţie publică

Noţiunea de funcţie publică, în accepţiunea modernă, este susceptibilă de

mai multe înţelesuri . Literatura juridică franceză, de exemplu, reţine urmatoarea
formulare: "Funcţia publică poate fi definită ca ansamblul de persoane fizice care îşi
desfăsoară activitatea într-o instituţie publică".
In concepţia juriştilor români, noţiunea de funcţiune desemnează "totalitatea
activităţilor şi sarcinilor publice care trebuie sa fie fndeplinite de cei care lucreaza
intr-o institutie publica".
Conform dispozitiilor cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici "Functia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi
responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică în temeiul legii, în
scopul realizării competenţelor sale". Diferenţele ce apar între definiţiile date
funcţiei publice de către diverse sisteme de drept se explică prin modul cum sunt
tratate problemele administrării publice. Aceste poziţii, în literatura juridică
internaţională, se referă pe de o parte la sistemul carierei în care activitatea
funcţionarului este tratată ca o profesie de sine stătătoare (realizată de profesionişti
pregătiţi special pentru aceasta), iar pe de altă parte sistemul pur şi simplu de "slujbă"
în care nu se cer condiţii speciale de pregatire din partea celui care urmeaza a
îndeplini activitatea respectiva.
Din aceasta perspectivă funcţia publică poate fi privită din mai multe puncte
de vedere:
a.) în sens organic - funcţia publică este ansamblul personalului;
b. ) în sens formal - funcţia publică desemneaza regimul juridic aplicabil
ansamblului personalului;
 c. ) în sens material - funcţia publică este o activitate care constă în a participa în
mod constant şi cu titlu profesional la activităţile instituţiei publice.

Funcția publică polițienească

Poate fi definită ca fiind "funcţia ce asigura buna organizare internă a societaăţii

şi respectul regulilor care acţionează în sânul acesteia prin măsuri coercitive sau
dacă situaţia impune, prin apelul la folosirea forţei".
Reţinând necesitatea relativităţii definiţiei funcţiei publice politieneşti care
este în mod determinant influenţată de sistemul juridic existent în fiecare ţara,
putem defini funcţia publică poliţienească ca "ansamblul de sarcini legale, de interes
general, înfăptuite de poliţiştii - funcţionari publici, în beneficiul comunităţii şi al
statului".
De la o ţară la alta poliţia poate depinde fie direct de şeful statului, fie de
Ministerul Justiţiei , de Ministerul de Interne ori de cel al Apărării . Indiferent de
subordonare, poliţia îndeplineşte în cadrul societăţii misiuni specifice cum ar fi;
a.) lupta împotriva criminalităţii , care presupune atribuţii de prevenire,
cercetare ,urmărire şi reprimare a infracţiunilor;
b.) desfăşurarea unor activităţi administrative (evidenţa populaţiei, cazier
judiciar, circulaţie rutieră , paşapoarte, autorizaţii );
c.) informarea autorităţilor legal, constituite (legislativul, Guveraul );
d.) aplicarea legii, la nevoie chiar prin folosirea faptei.
Poliţia este însărcinată să asigure ordinea, liniştea şi securitatea unei
colectivităţi sociale, siguranţa cetăţenilor, a avutului public şi privat, impunându-le la
nevoie, prin constrângere, obligaţia respectării legilor.
Exercitarea funcţiei publice poliţieneşti trebuie concepută în cadrul unui
serviciu care acţionează in beneficiul comunităţii.
 Categorii de poliţişti

Poliţiştii ca funcţionari publici pot fi grupaţi în mai multe categorii, criteriile

de departajare decurgând, în primul rând din actele normative care desemnează, în
mod expres, elementele componente ale forţei poliţieneşti, astfel;
Legea nr. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de
Interne stabileşte în cuprinsul său, în funcţie de atribuţiile ce le revin, că există
poliţiştii propriu-zişi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei şi Inspectoratele
Judeţene, poliţişti de frontieră , lucrători la paşapoarte, pompieri , jandarmi.
Legea nr. 389/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării
Naţionale care delimitează atribuţiile şi obiectul activităţii acestuia ca fiind "asigurarea
independentei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României, precum şi a
ordinii constituţionale" stabilind o altă categorie de functionari publici cu atribuţii
poliţieneşti în stat.
Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de
Informaţii, ai cărui funcţionari îndeplinesc atribuţii ce implică exerciţiul autorităţii
publice în domeniul culegerii, verificării şi valorificării informaţiilor necesare
cunoaşterii, prevenirii şi contracarării actiunilor ce constituie amenintari la adresa
siguranţei naţionale a României.
Legea nr. 56/1992 privind frontiera de slat a României care în art. 5 prevede
că respectarea regimului juridic al frontierei face obiectul de activitate al unităţilor
de paşapoarte şi poliţiei de frontieră din componenţa Ministerului de Interne.
Legea nr. 116/1998 privind organizarea şi funcţionarea jandarmeriei, ai
căror cadre îndeplinesc atribuţii de mentinere a ordinii şi paza unor obiective
importante.
Această delimitate făcută de legiuitor, cunoscută în practică si sub denumirea
de compartimentare pe arme, stabileşte categoriile de poliţişti - funcţionari publici ce
îndeplinesc atribuţii poliţieneşti în diferite domenii de activitate.
 Drepturile, îndatoririle şi restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau libertăţi ale poliţistului

Drepturile şi îndatoririle poliţistului constituie un capitol important din

Statutul poliţistului şi ele sunt delimitate sub formă de coduri de conduită cuprinse
în legi naţionale sau în convenţii Internaţionale, în unele ţări sunt formulate coduri si
statute care cuprind drepturi şi obligaţii dictate de importanţa socială a misiunilor ce
revin poliţistului. Aceste drepturi şi îndatoriri cuprind atât norme morale de conduită
cât şi norme de natură juridică care se referă la comportamentul în timpul exercitării
funcţiei cât şi în afara serviciului.
Poliţistul român are drepturile şi libertăţile prevăzute în Constituţia şi legile
ţării, cu interdicţiile sau restrângerile determinate de profesia şi poziţia sa socială.
Deci noţiunea de drepturi trebuie înţeleasă în sens generic, ea presupunând atât
drepturile din întreaga legislaţie, dar şi drepturile acordate de regulamentele interne
de muncă. De asemenea, trebuie făcută distincţia între drepturile specifice de serviciu
conferite de legea organică pentru îndeplinirea atribuţiilor profesionale în cadrul
funcţiei poliţieneşti şi drepturile generale personale acordate de Statutul poliţistului în
calitatea sa de funcţionar- public civil cu statut special.
Drepturile specifice de serviciu pentru îndeplinirea sarcinilor profesionale
sunt prevăzute în legi generale (Codul penal şi Codul de procedură penală) şi în
legi speciale care au ca obiect definirea şi coordonarea mijloacelor şi modalităţilor
juridice pentru îndeplinirea actului de justiţie. Acest cumul de drepturi, mai este
cunoscut şi sub denumirea de "drepturi de funcţiune".

Drepturile generale ale poliţistului sunt prevăzute în art. 28 - 40 din Legea nr.
360/2002 privind Statutul poliţistului.
Art. 28 - stabileşte că poliţistul are dreptul la:
A ) . salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, premii ,si
prime ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul
corespunzător funcţiei îndeplinite, gradului profesional deţinut, gradaţii, sporuri pentru
misiune permanentă şi, după caz, indemnizaţia de conducere şi salariul de merit;
B) . ajutoare şi alte drepturi băneşti, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege;
C ) . uniforma, echipament specific, alocaţii pentru hrană, asistenţă medicală şi
psihologică, proteze, precum şi medicamente gratuite, în condiţiile stabilite prin
hotărâre a Guvernului;
D ) . locuinţă de intervenţie, de serviciu, socială sau de protocol, după caz, în
condiţiile legii;
E ) . concedii de odihnă, concedii de studii şi învoiri plătite, concediu fără plată ,în
condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
F ). concedii medicale pentru: caz de boală, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea
şi întărirca sănătăţii, accidente produse în timpul şi din cauza serviciului; concedii
de maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 3 ani, îngrijirea
copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, precum şi în alte situaţii, în condiţiile
stabilite prin lege;
G ) . bilete de odihnă, tratament şi recuperare, în condiţiile stabilite prin hotărâre a
Guvernului;
H ). pensii, în condiţiile stabilite prin lege;
I ). indemnizaţii de instalare, de mutare, de delegare sau detaşare, precum şi
decontarea cheltuielilor de cazare, în condiţiile stabilite prin lege;
J ). decontarea cheltuielilor de transport în cazul mutării în alte localităţi şi o dată
pe an pentru efectuarea concediului de odihnă, în condiţiile stabilite prin hotărâre a
Guvernului;
K ). încadrarea activităţii în condiţii deosebite sau speciale de muncă, potrivit
legii;
L) . portul permanent al armamentului din dotare sau achiziţionat personal, în
coudiţiile legii;
M) . asigurare de viaţă, sănătate şi bunuri, în condiţiile stabilite prin hotarâre de
Guvern;
 N ). tratament medical în străinătate pentru afecţiuni contactate în timpul exercitării
profesiei, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
O ). asistenţă juridică asigurată de către unitate, la cerere, în cazul cercetării sale
pentru faptele comise în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
(2) Armamentul dobândit personal se deţine după pensionare pe baza permisului
obţinut, în condiţiile legii.
Art. 29 - (1) Pentru activitatea desfăşurată, poliţiştilor li se conferă ordine şi
medalii, potrivit legii.
(2) In cazul întreruperii activităţii în poliţie, timpul cât poliţistul a desfăşurat o

altă activitate nu va fi luat în calculul vechimii în poliţie pentru care se conferă

ordinul sau medalia.
Art. 30 - Condiţiile privind pensionarea şi drepturile de pensii ale poliţiştilor se
stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 360/
2002 privind Statutul poliţistului.
Art. 31 - (1) Poliţistul mulat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea
în care îşi are domiciliul, în situaţia în care nu efectuează naveta ori nu deţine locuinţă
proprietate personală şi nu i se poate asigura spatiu de locuit, are dreptul la
compensarea chiriei lunare, în cuantum de până la 50% din salariul de bază.
(2) Soţul sau soţia poliţistului mutat(ă) în interesul serviciului în altă

localitate,care a fost încadrat(ă) în muncă şi a întrerupt activitatea datorită mutării

împreună cu soţul sau soţia, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 50% din salariul
de bază al poliţistului, până la o nouă angajare sau până la prestarea unei alte activităţi
aducătoare de venituri dar nu mai mult de 9 luni.
(3) Prevederile alin.(1) şi (2) se aplică şi poliţiştilor, absolvenţi ai instituţiilor de

învăţământ ale Ministerului de Interne, care au fost repartizaţi în unităţi situate în

alte localităţi decât cele de domiciliu, cât şi sotului sau soţiei acestora.
(4) De indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (2) beneficiază şi soţul sau soţia

care, la data mutării poliţistului, era înscris(ă) în conditiile legii, ca şomer (ă), dar
numai după expirarea termenului de plată a ajutorului de somaj stabilit prin lege.
(5) Cuantumul compensaţiei prevăzute la alin. (1) şi condiţiile de acordare se
stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului de interne.
Art. 32 - (1.) Poliţistul va fi sprijinit în construirea sau cumpărarea, o singură dată
în timpul carierei, a unei locuinţe proprietate personală în localitatea în care işi are
sediul unitatea de poliţie la care este încadrat, în condiţiile legii.
(2) Poliţistul care are o vechime în serviciu de cel puţin 10 ani poate cumpăra
locuinţa de serviciu.

(3) Criteriile şi condiţiile de sprijin, prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin ale

ministrului de interne.
Art. 33 - In exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul beneficiază de protecţie
specială, în condiţiile legii.
Art. 34 - Poliţistului i se asigură gratuit echipamentul de protecţie adecvat
misiunilor specifice pe care le îndeplineşte, iar în cazul în care, ca urmare a îndeplinirii
atribuţiilor de serviciu, i s-a degradat sau distrus îmbrăcămintea ori alte bunuri
personale, are dreptul la despăgubiri corespunzătoare.
Art. 35 -Membrii familiei poliţistului beneficiază gratuit, în condiţiile stabilite
prin hotărâre a Guvernului, de:
a. asistenţă medicală şi medicamente, în cadrul sistemului de asigurare de sănătate
specific apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti;
b . decontarea cheltuielilor de transport, în situaţia mutării poliţistului în interes
de serviciu în altă localitate.
Art. 36 - In sensul prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
familia poliţistului cuprinde sotul/soţia, copiii şi părinţii aflaţi în întreţinerea legală a
acestuia.
Art. 37 - Copiii poliţistului decedat în timpul şi din cauza serviciului pot fi
transferaţi, la cerere, la instituţiile de învăţământ ale Ministerului de interne, în
condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Art. 38 - Poliţistul pensionat şi soţia/soţul acestuia au dreptul gratuit la asistenţă
medicală şi medicamente, în cadrul sistemului de asigurare de sănătate specific
apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti şi au acces la
casele de odihnă, sanatoriile, bazele sportive si alte spaţii pentru odihnă şi agrement,
care aparţin sau sunt în administrarea Ministerului de Interne.
Art. 40 - Poliţistul şi membrii familiei sale au dreptul la protecţie din partea
structurilor specializate ale statului faţă de ameninţările sau violentele la care ar
putea fi supuşi, ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu sau în legatură cu
acestea .
Art. 53 - Pentru contribuţii deosebite la apărarea ordinii publice, a drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi la prevenirea faptelor antisociale
poliţistului i se pot conferi decoraţii, în condiţiiie legii.
Art. 54 - ( 1 ) Pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu, poliţiştilor li
se pot acorda recompense morale sau materiale, în condiţiile stabilite prin ordin al
ministrului de interne.
(2) Pentru merite excepţionale în atingerea unor obiective deosebite în activitatea
poliţiei, poliţistul poate fi avansat în gradul profesional următor, înaintea împlinirii
stagiului minim, în condiţiile stabiiite prin ordin al ministrului de interne.
(3) Pentru acţiuni deosebite care determina aducerea de venituri la bugetul
statului,poliţistul poate fi recompensat cu pănâ la 1% din cuantumul acestora, dar
nu mai mult decât venitul său brut anual, în condiţiile stabilite prin ordin al
ministrului de interne.
Art. 73 alin. 3 - La pensionare poliţistului i se poate acorda gradul profesional următor
în condiţiile legii.

Indatoririle poliţistului

Art. 41 - Poliţistul este dator:

- să fie loial instituţiei din care face parte, să respecte principiile statului de

drept şi să apere valorile democratice;

- să dovedească solicitudine şi respect faţă de orice persoană, în special faţă de

grupurile vulnerabile, să-şi consacre activitatea profesională îndeplinirii cu

competenţă, integritate, corectitudine şi conştinciozitate a îndatoririlor specifice de
serviciu, prevăzute de lege;
- să-şi perfecţioneze continuu nivelul de instruire profesională şi generală;

- să fie disciplinat şi să dovedească probitate profesională şi morală în întreaga

activitate;
- să fie respectuos, cuviincios şi corect faţă de şefi, colegi sau subalterni;

- să acorde sprijin colegilor în executarea atribuţiilor de serviciu;

- să informeze şeful ierarhic şi celelalte autorităţi abilitate, cu privire la faptele
de corupţie săvârşite de alţi poliţişti, de care a luat cunoştinţă;
- prin întregul său comportament, să se arate demn de consideraţia şi încrederea
impuse de profesia de poliţist ;
Art. 42 - Poliţistul este obligat:
• să păstreze secretul profesional, precum şi confidenţialitatea datelor dobândite
în timpul desfăşurării activităţii, în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor în care
îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nevoile justiţiei sau legea impun dezvăluirea
acestora;
- să manifeste corectitudine în rezolvarea problemelor personale, în aşa fel încât

să nu beneficieze şi nici să nu lase impresia că beneficiază de datele confidenţiale

obţinute în calitatea sa oficială;
- să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra

problemelor de interes personal ale acestora, potrivit competenţelor legal stabilite;

- să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială şi să nu

compromită , prin activitatea sa publică ori privată prestigiul funcţiei sau al instituţiei
din care face parte.
Art. 44 - ( 1 ) Serviciul poliţienesc are un caracter permanent şi obligatoriu;
(2) Poliţistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum si
în afara acestuia, în situaţii temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuţiilor de
serviciu , cu cormpensarea timpului lucrat, potrivit legii.
(3) In caz de catastrofe, calamităţi sau tulburări de amploare ale ordinii şi liniştii
publice ori alte asemenea evenimente, poliţistul este obligat să se prezinte de îndată la
unitatea de poliţie din care face parte.
(4) La instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare şi
război, poliţistul va actiona conform legii.
(5) In cazul producerii vreuneia dintre situaţiile prevăzute la alin. (3) şi (4), poliţistul

care se află într-o altă localitate se va prezenta la cea mai apropiată unitate a
Ministerului de Interne, informând superiorii săi despre aceasta.
Art. 39 - (1) Durata programului de lucru al poliţistului este de 8 ore pe zi şi 5 zile pe
săptămână, stabilit astfel încât să asigure continuitatea serviciului poliţienesc şi
refacerea capacităţii de muncă, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Programul de lucru , formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului
săptămânal se stabilesc prin ordin al ministrului de interne, după consultarea Corpului
Naţional al Poliţiştilor.
(3) Dacă interesele serviciului o impun, acordarea zilelor de odihnă săptămânală
ce se cuvin poliţistului poate fi amânată, în mod excepţional, cel mult de două ori
într-o lună.

Restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi

Art. 43 - Poliţistului îi este interzis, în orice împrejurare:

a ) . să primească, să solicite, să accepte, direct sau indirect, sau să facă să i se
promită, pentru sine sau pentru alţii, în considerarea calităţii sale oficiale, daruri sau alte
avantaje;
b) . să rezolve cereri care nu sunt de cormpetenţa sa ori care nu i-au fost repartizate de
şefii ierarhici sau sa intervină pentru soluţionarea unor asemenea cereri, în scopurile
prevăzute la lit.a ;
c) . să folosească forţa, altfel decât în condiţiile legii;
d) . să provoace unei persoane suferinţe fizice ori psihice, cu scopul de a obţine de la
această persoană sau de la o terţă persoană, informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi
pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis,
de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori asupra unei terţe persoane ;
e) . să colecteze sume de bani de la persoane fizice sau juridice;
f) . să redacteze, să imprime sau să difuzeze materiale sau publicaţii cu caracter
politic, imoral ori care instigă la indisciplină ;
g) să aibă, direct sau prin intermediari, într-o unitate supusă controlului unităţii de
poliţie din care face parte, interese de natură a compromite imparţialitatea şi
independenţa acestuia.
Art. 45 - ( 1 ) Poliţistului îi este interzis:
a) . să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice sau să desfăşoare
propagandă în favoarea acestora;
b). să exprime opinii sau preferinţe politice la locul de muncă sau în public;
c) . să candideze pentru autorităţile administraţiei publice locale, Parlamentul
României şi pentru funcţia de Preşedinte al României;
d) . să exprime în public opinii contrare intereselor României;
e) . să declare sau să participe la greve, precum şi la mitinguri, demonstraţii,
procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;
f) . să adere la secte, organizaţii religioase sau alte organizaţii interzise de lege,
g) . să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ sau să
participe la administrarea ori conducerea unor societăţi comerciale, cu excepţia calităţii de
acţionar ;
h) . să exercite activităţi cu scop lucrativ, de natură să lezeze onoarea şi demnitatea
poliţistului sau a instituţiei din care face parte.
 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A POLIŢIŞTILOR

Încălcarea de către poliţist, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu angajează

răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, dupa caz.
Indiferent de forma pe care o îmbracă răspunderea juridică, în funcţie de
valoarea socială ocrotită şi de modul de ocrotire antrenarea răspunderii juridice este
condiţionată de întrunirea cumulativă a mai multor condiţii: fapta ilicită, rezultatul
socialmente periculos, legatura cauzală între faptă şi rezultat, vinovăţia şi capacitatea
de răspundere juridică a poliţistului.
Participant la relaţiile sociale, poliţistul, poate răspunde juridic atât în calitate
de cetăţean, pentru încălcarea legii, cât şi ca functionar public, dacă faptele
respective sunt în legătură cu serviciul său.
Încălcarea dispozitiilor legale, prin săvârşirca unei fapte ilicite, de către
poliţist, în cadrul raportului juridic de serviciu poate atrage dupa caz o răspundere
disciplinară, civilă sau penală, iar pentru pagubele produse unităţii o raspundere
materială care are mai mult un caracter reparator.
Este absolvit de orice răspundere poliţistul care prin exercitarea, în limitele
legii, a atribuţiilor de serviciu, a cauzat suferinţe sau vătămări unor persoane ori a
adus prejudicii patrimoniului acestora.

1. Răspunderea disciplinară a poliţistului

Acest gen de răspundere intervine atunci când poliţistul săvârşeşte cu
vinovăţie o abatere de la îndatoririle de serviciu în timpul exercitării funcţiei
poliţieneşti, dar si abaterile comise de el în afara atribuţiilor de serviciu dar care aduc
atingere prestigiului instituţiei din care face parte şi calităţii de poliţist.
Constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii
încât, potrivit legii penale să fie considerate infracţiuni urmatoarele fapte săvârşite de
poliţist, comise cu vinovăţie:
a.) comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau societate, care aduce
atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei;
b.) neglijenţa manifestată în îudeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor
primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege;
c.) întârzierea repetată sau nejustificată a soluţionării lucrărilor;
d.) depăşirea atribuţiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relaţiile cu cetăţenii;
e.) absenţa nemotivată ori întârzierea repetată de la serviciu;
f.) producerea de pagube materiale unităţii din care face parte sau patrimoniului
Ministerului de Interne;
g.) încălcarea normelor privind confidentialitatea activităţii desfăşurate;
h.) nerespectarea prevederilor jurământului de credinţă;
i.) imixtiunea ilegala în activitatea altui poliţist;
j.) intervenţia pentru iufluenţarea soluţionării unor cereri privind satisfacere
intereselor oricărei persoane.
Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate poliţistului sunt:
• avertismentul;
• mustrarea scrisă;
• reducerea salariului pentru funcţia îndeplinită cu 5-10% pe o perioada de 1-
3luni;
• amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare, pe o perioadă de
1-2 ani;
• retrogradarea din funcţie până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional
deţinut ;
• suspendarea din funcţe de la 1-3 luni, perioadă în care poliţistul beneficiază
numai de salariul corespunzător gradului profesional deţinut;
• destituirea din funcţia publică avută.
Sancţiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă şi după
consultarea consiliilor de disciplină. Procedura cercetării prealabile se reglementează
prin ordin al ministrului de interne.
Cercetarea prealabilă se efectuează de şeful unităţii sau de către poliţişti anume
desemnaţi. Cercetările referitoare la abateri din care rezultă date şi indicii ca au fost
săvârşite fapte prevăzute de legea penală se vor efectua şi cu participarea unui
reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor urmând ca, în raport de constatări, să fie
sesizate organele judiciare.
Ascultarea celui în cauză şi consemnarea susţinerilor sale sunt obligatorii. Poliţistul
cercetat are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării şi să solicite probe în
apărare.
În faţa consiliilor de disciplină, poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt politist,
ales de către acesta, sau desemnat de Corp. De asemenea, poliţistul cercetat poate fi
asistat, la cererea sa, de avocat.
La stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior, de
împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvărşită, de cauzele, gravitatea şi
consecinţele acesteia, de gradul de vinovăţie a poliţistului, precum şi de preocuparea
pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.
Sancţiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă
despre abaterea săvârşită, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei. Pentru
aceeaşi abatere nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară.
Aplicarea sancţiunilor disciplinare se face potrivit competenţelor stabilite prin
ordin al ministrului de interne.
Poliţistul poate contesta sancţiunea disciplinară aplicată, în termen de 15 zile de
la luarea la cunoştinţă, şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea. Acesta se
pronunţă prin decizie motivată, în termen de 30 de zile.
Împotriva sancţiunilor aplicate şi a deciziilor nefavorabile, poliţistul
nemulţumit, se poate adresa Corpului Naţional Poliţiştilor, potrivit art. 50 lit.d din
Legea nr. 360/ 2002 privind Statutul poliţistului.
Poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios
administrativ, solicitând anularca sau modificarea, dupa caz, a ordinului sau a
dispoziţiei de sancţionare. Poliţistul poate fi mutat în altă localitate decât cea de
domiciliu în următoarele situatii :
a) în interesul serviciului cu acordul celui mutat;
b) la cerere;
c) când unitatea din care face parte se reorganizează, iar postul se desfinţează şi
nu există posibilitatea numirii pe o funcţie corespunzătoare, cu acordul celui mutat;
d) pentru a înlătura un pericol care afectează viaţa sau integritatea sa ori a
membrilor de familie în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu;
e) cand imaginea sa în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea este afectată.
Poliţistul poate fi delegat, detaşat ori transferat, potrivit normelor de competenţă
aprobate prin ordin al ministrului de interne, în condiţiile legii. Poliţişti se pot asocia şi
pot constitui asociaţii cu caracter profesional, umanitar, tehnico-ştiinţific, cultural,
religios şi sportiv-recreativ, fără a aduce atingere îndeplinrii i atribuţiilor şi îndatoririlor de
serviciu.

2. Răspunderea materială a poliţiştilor

Poliţistul răspunde material pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii, potrivit
legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul de Interne.
Răspunderea materială este o formă a răspunderii juridice şi constă în obligarea
poliţiştilor de a repara o pagubă materială directă, certă şi actuală, cauzată unităţii în care
acestia îşi desfăşoară activitatea sau unor terţe persoane şi la a cărei despăgubire a fost
obligat Ministerul de Interne, ca urmare a unei fapte ilicite comisă cu vinovăţie.
Poliţiştii răspund material pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea
şi gestionarea resurselor financiare şi materiale ale unităţii unde îşi desfăşoară
serviciul.
2.1. Caracterele răspunderii materiaie a poliţiştilor
a. Răspunderea materială are caracterul unei obligaţii ce revine poliţistului de a
repara o pagubă adusă Ministerului de Interne sau terţelor persoane, la a cărei reparare a
fost obligat Ministerul de Interne.
b. Caracterul unei dezdăunări. Răspunderea materială are un caracter reparator
independent de alte măsuri cu caracter disciplinar sau penal, care se iau împotriva
celui vinovat de producerea pagubei. Deci imputaţiile ce se fac reprezintă numai
despăgubirea pe care trebuie să o plătească poliţistul din vina căruia a fost pagubit
patrimoniul Ministerului de Interne.
 2.2. Funcţiile răspunderii materiale
Răspunderea materială se fundamentează pe ideea reparării prejudiciului cauzat
prin săvârsirea de către poliţist a unei fapte ilicite, de aici rezultând două funcţii:
⇒funcţia de apărare a patrimoniului ministerului şi a proprietăţii publice;

⇒funcţia de ocrotire a intereselor legitime ale persoanelor încadrate în

minister ,prin care se asigură garantarea veniturilor cuvenite salariaţilor
ministerului, împotriva consecinţelor nefavorabile ale faptelor ilicite cauzatoare
de prejudicii.
2.3.Trăsăturile răspunderii materiale
Spre deosebire de răspunderea civilă, cea materială are o serie de trăsături
caracteristice care îi definesc conţinutul, ea derivând din raporturi juridice de muncă,
distincte de raporturile patrimoniale ce formează obiectul dreptului civil, fiind o
instituţie specifică dreptului muncii.
a) Este o răspundere specială, condiţionată de existenţa raportului juridic de munca.
Spre deosebire de răspunderea civilă care poate fi delictuală sau
contractuală ,răspunderea materială se stabileşte întotdeauna în sarcina unei
persoane fizice care are calitatea de persoană încadrată în muncă pe baza unui
contract.
b) Este o răspundere materială limitată sub 3 aspecte:
- sub aspectul întinderii despăgubirii (poliţistul răspunde doar pentru daunele
efective, nu şi pentru foloasele care nu sunt realizate de unitate, spre deosebire de
dreptul civil unde daunele cuprind şi beneficiul de care a fost lipsit creditorul);
- poliţistul răspunde numai pentru prejudiciile actuale, nu şi pentru cele viitoare.
Răspunderea materială intervine numai dupa ce s-a constatat paguba;
- răspunderea materială este limitată sub aspectul executării silite a creanţei
unităţii ce reprezintă despăgubiri, în sensul că executarea silită vizează, de regulă ,
numai o cotă din salariu.
c) La baza răspunderii materiale stă vinovăţia care trebuie dovedită de unitate.
Poliţiştii răspund numai pentru pagubele produse din vina lor. Pentru pagubele
inerente îndeplinirii serviciului sau datorate unor împrejurări neprevăzute, riscului
normal al serviciului sau în caz de forţă majoră operează exonerarea de răspundere.
De asemenea, poliţistul nu raspunde de pagubele cauzate patrimoniului unităţii,
dacă acestea sunt consecinţa unei acţiuni desfăşurate în limitele legii.
d) Răspunderea materială este o răspundere individuală
Atunci când paguba este provocată de mai multe persoane împreună,
obligaţiile de reparare a pagubei sunt de regulă conjuncte, individuale dar niciodată
solidare. Imputaţiile se stabilesc separat pentru fiecare persoană fizică, în raport cu
măsura în care a contribuit la producerea pagubei.
e) Răspunderea materială este reglementată prin norme legale imperative.
În Codul Civil marea majoritate a normelor cu caracter supletiv sau
interpretativ de voinţă şi nimic nu împiedica părţile unui contract să stipuleze
anumite clauze privind despăgubirile. Modificarea răspunderii materiale prin clauze
ale contractului de muncă, derogatorii de la lege, este inadmisibilă.
f) Repararea pagubei, în cadrul răspunderii materiale se face, în principal, prin
echivalent bănesc.
g.) Recuperarea prejudiciului, în cadrul răspunderii materiale, se face după o
procedura specială, operativă, derogatorie, de la dreptul comun, cu termene de
prescripţie şi de decădere, în general mai scurte decât cele prevăzute în legislaţia
civilă.
2.4. Condiţiile răspunderii materiale a poliţiştilor
• Calitatea de poliţist funcţionar civil cu statut special, încadrat într-o
unitate a Ministerului de Interne, în momentul producerii pagubei.
• Caracterul ilicit al faptei prin care s-a produs paguba. Fapta ilicită să fi
fost comisă în legatură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi să fie o faptă
personală.
• Existenţa unui prejudiciu
Răspunderea materială ia naştere numai ca urmare a producerii unei pagube
materiale unităţii din care face parte poliţistul.
Prin prejudiciu se întelege orice diminuare a mijloacelor materiale şi bănesti
aflate în patrimoniul Ministerului de Interne, fie prin micşorarea activului (degradarea
unui bun, neîncasarea unei sume cuvenite unităţii, lipsă în gestiune etc.), fie prin
majorarea pasivului (obligarea unităţii la plata de dobânzi, locaţii, penalizări,
amenzi etc.).
Cerinţele prejudiciului:
1. să fie un prejudiciu material, adică să aibă un

conţinut economic exprimabil în bani sau în natură,

după caz;
2. să existe un prejudiciu efectiv (o diminuare a

activului patrimoniului unităţii sau o creştere

efectivă a pasivului);
3. prejudiciul să fie real şi cert, adică să reprezinte o

pagubă produsă efectiv, să aibă o întindere precis

determinată în expresie valorică;
4. să fie actual, răspunderea se stabileşte numai pentru

pagubele deja constatate nu şi pentru cele care se vor

constata în viitor;
5. între fapta ilicită şi prejudiciul produs să existe un

raport de cauzalitate (paguba să se fi produs ca

urmare a faptei ilicite a poliţistului);
6. vinovăţia cu formele ei -intenţia şi culpa.
Răspunderea materială se stabileşte în sarcina poliţistului numai pentru pagubele
produse din vina sa.
 BIBLIOGRAFIE

1. Costică Voicu, Manualul Polițistului Comunitar, Editura Cermaprint,

București, 2006.
2. Costică Voicu, Ștefan Prună, Managementul Organizațional al Poliției,
Editura Mediauno, București, 2007.
3. Mircea Preda, Drept Administrativ- Partea Generală, Editura Lumina Lex,
București, 2000.
4. Stancu Șerb, Constantin Drăghici, Adrian Iacob, Nicolaie Gheorghe Șuteu,
Drept Polițienesc, Editura Alma Mater, Sibiu, 2007.
5. Stancu Șerb, Nicolaie Gheorghe Șuteu, Sebastian Bălțatu, Nicoleta Șuteu,
Elemente de Tactică polițienească pentru poliția comunitară, vol.I, Editura Alma
Mater, Sibiu, 2008.
6. Legea 360/2002 privind Statutul Polițistului
7. Legea 155/2010 privind înființarea Poliției Locale, publicată în Montorul
Oficial al României, nr,488 din 15 iulie 2010.
8. Legea 215/2001, Legea Administrației Publice Locale.
9. Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarului Public.