ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”

TRATAT DE TACTICĂ POLIŢIENEASCĂ

Bucureşti 2012
lect.univ.dr. DRĂGHICI ION conf.univ. FRUNZULICĂ TELU lect.univ.dr. MOLDOVAN VIORICA asist.univ.dr.
CONSTANTIN CIPRIAN asist.univ. GĂUCAN VLAD drd. SECĂREANU MARIAN
Tema 1
TACTICA POLIŢIENEASCĂ — RAMURĂ DE BAZĂ A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DE SPECIALITATE
Tema 2
POLIŢIA ROMÂNĂ INSTITUŢIE FUNDAMENTALĂ A STATULUI DE DREPT, ORGANIZARE ŞI
ATRIBUŢII
Tema 3
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE GENERALE DE SERVICIU ALE POLIŢISTULUI
TEMA 4
TACTICA INTERVENŢIEI POLIŢIEI PENTRU PREVENIREA SĂVÂRŞIRII FAPTELOR ANTISOCIALE ŞI
MENŢINEREA ORDINII PUBLICE
Tema 5
CUNOAŞTEREA TERITORIULUI DIN PUNCT DE VEDERE POLIŢIENESC — CERINŢĂ DE BAZĂ A MUNCII
DE POLIŢIE
Tema 6
CUNOAŞTEREA POPULAŢIEI DIN PUNCT DE VEDERE
POLIŢIENESC — CERINŢĂ DE BAZĂ A MUNCII DE POLIŢIE
Tema 7
PREVENIREA INFRACŢIUNILOR ŞI A ALTOR FAPTE ANTISOCIALE — LATURĂ FUNDAMENTALĂ A
ACTIVITĂŢII POLIŢIENEŞTI
Tema 8
EXECUTAREA MĂSURILOR DE ORDINE ÎN SITUAŢII SPECIALE
Tema 9
FOLOSIREA CÂINILOR DE SERVICIU ÎN ACTIVITATEA ORGANELOR DE POLIŢIE
Tema 10
COMPETENŢELE UNITĂŢILOR DE POLIŢIE PRIVIND
ASIGURAREA RESPECTĂRII REGIMULUI MATERIALELOR ŞI SUBSTANŢELOR SUPUSE AUTORIZĂRII
Tema 11
PROTECŢIA INFORMAŢIILOR CLASIFICATE
Tema 12
ORGANIZAREA ŞI EXECUTAREA ACTIVITĂŢII
DE MENŢINERE A SIGURANŢEI PUBLICE ÎN MEDIUL URBAN
Tema 13
A. ÎNREGISTRAREA CETĂŢENILOR ROMÂNI ÎN EVIDENŢA PUBLICĂ COMUNITARĂ ŞI ELIBERAREA
ACTELOR DE IDENTITATE
B. PROCEDURA SCHIMBĂRII DOMICILIULUI ŞI A REŞEDINŢEI
C. ATRIBUŢIILE SERVICIILOR PUBLICE COMUNITARE DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR PE LINIE
DE STARE CIVILĂ
Tema 14
SARCINILE UNITĂŢILOR DE POLIŢIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA PAZEI
OBIECTIVELOR,
BUNURILOR, VALORILOR ŞI PROTECŢIA PERSOANELOR
Tema 15
TRANSFERAREA ŞI ESCORTAREA ARESTAŢILOR PREVENTIV, RETINUŢILOR SAU CONDAMNAŢILOR
LA PEDEAPSA ÎNCHISORII
TEMA 16
ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA LOCURILOR DE REŢINERE ŞI AREST PREVENTIV ÎN CADRUL
UNITĂŢILOR DE POLIŢIE
Tema 17
ORGANIZAREA SERVICIULUI DE PERMANENŢĂ ÎN CADRUL UNITĂŢILOR ŞI SUBUNITĂŢILOR DE
POLIŢIE
Tema 18
ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA POLIŢIEI DE PROXIMITATE
Tema 19
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA POLIŢIEI RURALE
TEMA 20
COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ INTERNAŢIONALĂ
Tema 21
 ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA ADMINISTRAŢIEI NAŢIONALE A PENITENCIARELOR DIN
ROMÂNIA ŞI A
UNITĂŢILOR DIN SUBORDINEA ACESTEIA. PRIMIREA
PERSOANELOR PRIVATE DE LIBERTATE ÎN LOCURILE DE DETENŢIE DIN SUBORDINEA
ADMINISTRAŢIEI
NAŢIONALE A PENITENCIARELOR
Tema 1
TACTICA POLIŢIENEASCĂ — RAMURĂ DE BAZĂ A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DE SPECIALITATE

Probleme:

1. Scurt istoric privind evoluţia instituţiei poliţieneşti la români

2. Necesitatea studierii tacticii poliţieneşti

3. Definiţia, izvoarele şi obiectul tacticii poliţieneşti

4. Principiile fundamentale ale tacticii poliţieneşti

5. Corelaţiile tacticii poliţieneşti cu alte discipline

Creşterea rolului administraţiei de stat în societatea modernă determină necesitatea cunoaşterii aprofundate a acesteia pentru a
face posibilă organizarea raţională şi funcţionarea sa eficientă.
La prima vedere s-ar putea crede că fiind vorba de o activitate pur executivă, persoanele care-şi desfăşoară activitatea în afara
administraţiei de stat ar trebui doar să asculte şi să execute ordinele şi dispoziţiile primite de la organele puterii de stat. În realitate,
însă, fenomenul administrativ are esenţa şi particularităţile sale privind prin prisma activităţii desfăşurate în condiţii specifice de
organele de poliţie.
Prin abordarea şi cercetarea ştiinţifică a instituţiei poliţiei se poate acţiona cu eficienţă în activitatea sa, aceasta realizându-se prin
observarea fenomenului administraţiei poliţieneşti prin prisma normelor de drept care reglementează organizarea şi funcţionarea
organelor de poliţie, precum şi prin aspectele tehnice şi tactice ale acestui fenomen. Această preocupare privind cunoaşterea
specificului activităţii poliţieneşti ne poate ajuta la delimitarea ştiinţifică a noţiunii de tactică
poliţienească.
6

Ştiinţa tacticii poliţieneşti are un rol important în formarea şi perfecţionarea specialiştilor chemaţi să contribuie la apărarea vieţii,
a demnităţii omului, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a avutului public şi privat, a celorlalte drepturi şi interese
legitime ale cetăţenilor şi ale comunităţii. Spre a deveni un instrument util scopurilor pentru care a fost concepută, această
disciplină realizează analiza complexă a instituţiilor de bază ale pol iţiei prin prisma
opiniilor colective rezultate din experienţa practică a muncii de poliţie.

Deşi tactica poliţienească prezintă un oarecare caracter de dificultate prin abordarea integrală şi unitară a cunoştinţelor generale
de bază necesare fiecărui poliţist, indiferent de formaţiunea în care îşi desfăşoară activitatea, frumuseţea ei constă în necesitatea
corelării permanente a metodelor şi regulilor tactice adecvate fiecărei situaţii concrete cu legile privind organizarea şi atribuţiile
poliţiei, cu normele de drept civil, drept penal, drept procesual penal, precum şi cu metodele şi procedeele de tactică criminalistică.

1. SCURT ISTORIC PRIVIND EVOLUŢIA INSTITUŢIEI POLIŢIENEŞTI LA ROMÂNI

 Definirea noţiunii de poliţie a generat şi continuă să genereze discuţii între specialiştii în domeniu.
În concepţia lui B. Barbu, poliţia derivă din cuvântul grecesc polis care are semnificaţia de oraş. După Eugen Bianu ea derivă
din cuvântul politea care înseamnă activitatea de ordine în stat.
Potrivit autorilor lucrării Vocabularul juridic editat în Franţa în anul

1987, cuvântul poliţie provine din latinescul politia care reprezintă organizarea

politico-administrativă precum şi din cuvântul grecesc potea care înseamnă cetate.

1.1. INSTITUŢIA POLIŢIENEASCĂ PÂNĂ LA UNIREA

PRINCIPATELOR ROMÂNE
7

Ordinea publică, siguranţa persoanelor şi apărarea avutului erau încredinţate comandanţilor de oşti, care, în această calitatea aveau
şi atribuţii în domeniul pazei, ordinii şi liniştii interne. Astfel, în Muntenia şeful poliţiei era marele spătar, iar în Moldova era
hatmanul. În subordinea acestora se aflau, după cum urmează: ispravnicii, pârcălabii, privighetorii ocoalelor, căpitanii de oraş şi de
margini, polcovnicii de poteră, seimenii, zapcii şi străjerii.
Activitatea poliţienească în Bucureşti şi Iaşi era încredinţată câte unui aga, denumire care a fost înfiinţată în anul 1620 de
Radu Mihnea. Avea în subordine străji în mahalale şi boiere, o închisoare specială şi un tribunal. Aga a devenit mai târziu prefectul
1
de poliţie al Capitalei .
În judeţe, sarcina poliţienească era încredinţată spre realizare

ispravnicilor care erau administratorii judeţului şi în acelaşi timp judecătorii locuitorilor fiind ajutaţi în activitatea lor de către
zapcii, polcovnicii căpitani care asigurau pază de hoţi în plăşi.
Modificări în activitatea poliţienească intervin sub domnitorul Vodă Nicolae Caragea, care, la 1 septembrie 1782 a dat un pitac
domnesc prin care se interzice ieşirea din ţară a celor nemulţumiţi şi totodată a înfiinţat păşuşulul, adică paşaportul.
În 1784 sub Vodă Mihai Şuţul au fost date instrucţiuni pentru prevenirea infracţiunilor şi avertisment de sancţionare a neglijenţei
organelor de executare. În aceeaşi perioadă el dă primul pitac domnesc care prevedea cenzurarea tiparului. Prima lege care prevedea
organizarea poliţiei româneşti în principatele Române a fost Regulamentul organic pus în aplicare în Muntenia în iunie 1831, iar
Moldova în ianuarie 1832. Aceasta legiferează straja pământească, instituţie care în Moldova exista încă din 1774.
Conducerea poliţiei din Bucureşti şi Iaşi era încredinţată lui VEL AGA. Bucureştiul erau împărţiţi în cinci vopsele, iar Iaşiul în
cvartaluri a căror conducere era încredinţată unui comisar.
Prin dispoziţiile regulamentului organic a fost înfiinţat Tribunalul de
8

1
Bianu, E., Ordinea obştească. Îndreptar profesional în ştiinţa poliţieneasc, Bucureşti, 1938, pag. 50;

Poliţie din Bucureşti şi Iaşi. Acest tribunal se pronunţa asupra calomniilor, certurilor de prin cârciumi, găinăriilor şi altor vini
mărunte, aplicând drept pedeapsă poprirea la arestul poliţiei şi bătaia.
La 9 iunie 1850 sub domnia lui Ghica Vodă în Moldova prin opisul nr.

38 s-a publicat condica poliţienească care cuprinde 158 articole. Se făcea aici diferenţierea dintre înalta poliţie şi obişnuita
poliţie. Înalta poliţie se ocupa de siguranţa statului, a domniei şi a guvernului, fiind reprezentată chiar de puterea cârmuitoare.
Obişnuita poliţie avea în atribuţiuni ordinea şi siguranţa comunală în Iaşi şi în ţinuturi. Totodată se înfiinţează un corp de
jandarmi pus la dispoziţia poliţiei generale.
În aceeaşi perioadă, în Muntenia sub Vodă Gheorghe Bibescu în 1847 şi Barbu Ştirbei în 1852 sunt reorganizate serviciile
poliţieneşti, organele poliţiei fiind completate cu noi elemente.

1.2. INSTITUŢIA POLIŢIENEASCĂ ÎNTRE UNIREA

PRINCIPATELOR ŞI INSTAURAREA DICTATURII

În anul 1864, prin Legea comunală a lui Alexandru Ioan Cuza pe lângă primării a fost înfiinţată poliţia comunală, al cărei şef era
primarul şi care avea atribuţii în domeniul aplicării legii de poliţie comunală. În oraşele care numărau mai mult de 3000 de
locuitori conducerea poliţiei era încredinţată prefectului de
poliţie.

Agenţii poliţiei comunale erau salariaţi din bugetul comunei, măsură ce a făcut ca poliţia comunală să fie independentă
de poliţia administrativă. Independenţa poliţiei comunale de poliţia administrativă crea unele neajunsuri, în sensul că poliţia
administrativă refuza uneori să-şi dea concursul cerut de comune, motivând că acestea au agenţii lor speciali.
Acest conflict a fost curmat prin Legea din 12 iunie 1878 a lui Ion C.
Brătianu care acordă tuturor agenţilor comunali calitatea de ofiţer de poliţie judiciară cu dreptul de a
9
constata contravenţii. Această lege obligă poliţia

10

administrativă să execute măsurile de poliţie comunală cerute de primari.

Principiile legii Brătianu au fost confirmate prin legea lui Lascăr Catargiu emisă la 23 iulie 1884 care făcea anumite precizări,
astfel:
poliţia comunală se execută de către agenţii poliţiei administrative;

lasă la aprecierea oraşelor nevoia de a avea o poliţie specială;

se recunoaşte că agenţii poliţiei comunale au calitatea de a constata

contravenţii ca ofiţeri ai poliţiei judiciare.

Legea din 19 decembrie 1902 a lui Vasile Lascăr care prevedea modificarea poliţiei comunale stabileşte totodată şi principiile
care vor defini activitatea poliţienească viitoare, astfel:
unitatea de conducere şi execuţie;

selecţionarea personalului;

stabilitatea şi moralitatea.

Modificări importante în activitatea poliţienească au fost realizate prin diferite legi: în iunie 1905 prin legea lui Grigore Cantacuzino
au fost înlăturate principiile admisibilităţii şi stabilităţii permiţându-se intrarea în poliţie a poliţiştilor experimentaţi şi merituoşi care au
servit un an în poliţie şi au trecut examenul de capacitate.
Legea lui Ion I.C. Brătianu din 15 martie 1907 suprimă examenul de capacitate şi aptitudine, astfel că putem spune că a desfiinţat
părţile inovatorii ale legii lui Vasile Lascăr.
Cele mai importante modificări în organizarea şi desfăşurarea activităţii poliţieneşti au fost adoptate prin elaborarea, la 21 iulie
1929, a Legii pentru organizarea poliţiei generale a statului.
 Această lege a fost promulgată sub ministeriatul lui Alexandru Vaida

Voievod într-o perioadă de afirmare a normelor Constituţiei din 1923, Legea din

21 iulie 1929 are drept caracteristice următoarele principii fundamentale:

unificarea, specializarea şi colaborarea;

stabilitatea;
10
intelectualizarea şi încadrarea;

11

ablaţiunea;

responsabilitatea personală a poliţistului.

La baza activităţii poliţiei, această lege a aşezat mai multe reguli: unitatea de conducere, simplificarea, coeziunea, specializarea
serviciilor şi organelor de execuţie, coordonarea, disciplina ierarhică, descentralizarea.
Direcţia Generală a Poliţiei era condusă de un director şi de un subdirector general fiind organizată pe trei direcţii, un
inspector al gardienilor publici şi un birou al jandarmeriei.
Direcţia Poliţiei Administrative avea ca sarcini controlarea bunei executări a legilor şi regulamentelor referitoare la
Poliţia administrativă în general.
Direcţia Poliţiei Judiciare răspundea de îndrumarea şi controlul activităţii ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară privind
constatarea infracţiunilor şi trimiterea infractorilor în faţa instanţei.
Direcţia Poliţiei de Siguranţă conducea şi controla activitatea tuturor ofiţerilor şi agenţilor acestei poliţii, aduna şi centraliza
informaţiile primite din ţară privind ordinea publică şi îndeplinea prin ofiţerii de poliţie, agenţii şi organele speciale însărcinările
serviciului de ordine publică şi siguranţa statului.
Serviciile exterioare ale Poliţiei generale a statului erau: Prefectura Municipiului Bucureşti;

Inspectoratele Regionale de Poliţie;

Chesturile de Poliţie in municipii;

Poliţiile din oraşele reşedinţă de judeţ.

Serviciile de poliţie rurală erau:inspectoratele, legiunile, secţiile şi posturile de jandarmi, care erau organizate şi funcţionau în
cadrul şi după dispoziţiile Legii Jandarmeriei Rurale din 1929 şi Regulamentul legii şi Statutul
Jandarmeriei Rurale din 1931.

11
 12

1.3. INSTITUŢIA POLIŢIENEASCĂ ÎN PERIOADA

DICTATURII

Dictatura regală

Primul regim autoritar în România a fost instaurat în 1938 prin

proclamarea dictaturii regale.

Caracteristica esenţială a noului regim instaurat este aceea că a restrâns drepturile şi libertăţile democratice, a renunţat la unele
principii clasice ale democratismului burghez.
Referitor la evoluţia activităţii instituţiei poliţieneşti putem arăta că în această perioadă au fost emise mai multe legi şi
decrete cu putere de lege care vizau activitatea acestei instituţii. Astfel, la 18 iunie 1938 a fost adoptată Legea pentru trecerea
poliţiei urbane din judeţe sub conducerea legiunii de jandarmi, lege ce a fost abrogată la 1 martie 1939 socotindu-se ca fiind
ineficientă o astfel de subordonare.
Legea pentru organizarea jandarmeriei din 3 iunie 1939 prevedea că jandarmeria rurală este un corp militar instituit pentru a
veghea pe teritoriul rural la siguranţa de stat, la liniştea şi siguranţa publică, precum şi la executarea legilor şi regulamentelor. La 3
octombrie 1939 printr-un decret-lege se înfiinţează Ministerul Ordinei Publice şi Ministerul Propagandei Naţionale. Prin decretul-
lege 2370/13 iulie 1940 se contopeşte Direcţia Generală a Poliţiei cu Corpul de Jandarmi şi Prefectura Municipiului Bucureşti sub
denumirea de Direcţia Generală a Poliţiei şi Siguranţei Statului.

Dictatura militară

La 7 septembrie 1940 regele Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului său Mihai care prin decretul-lege din 9 septembrie
1940 îl învesteşte pe preşedintele Consiliului de Miniştri, generalul Ion Antonescu cu puteri depline la
conducerea statului.
12
Caracteristica principală a acestei perioade a fost reorganizarea

13

masivă a aparatului represiv – poliţie, jandarmerie, siguranţă.

Prin decretul-lege 3118/13 septembrie 1940 privitor la funcţionarea serviciilor de poliţie generală a statului se abrogă decretul-
lege 2370/13 iulie 1940 privitor la contopirea Direcţiei Generale a Poliţiei cu Corpul de Jandarmi şi Prefectura. Au fost repuse în
vigoare Legea de organizare a Poliţiei Generale a Statului din iulie 1929 precum şi Legea pentru organizarea Jandarmeriei
Rurale din 23 martie 1929, respectiv Legea pentru Statutul Jandarmilor şi Personalului Civil al Jandarmeriei din 29 iulie 1929.
Prin decretul-lege nr. 3801/13 noiembrie 1940 sunt reprimate întrunirile sau manifestările care urmăresc o acţiune cu caracter de
uneltire împotriva ordinii sociale existente în stat. În cuprinsul art. 1 se stipula că acei care determină sau iau parte la întruniri sau
manifestări cu caracter politic, potrivit decretului-lege
3151/11 septembrie 1940 vor fi internaţi într-un lagăr de muncă sau li se va fixa domiciliu obligatoriu. Ducerea la îndeplinire a
acestor sancţiuni cădea în sarcina Ministerului de Interne. În această perioadă au mai fost adoptate o serie de acte normative de
interes poliţienesc, cum ar fi: Decretul-lege nr. 3912 privind reprimarea unor infracţiuni contra ordinii publice şi intereselor statului;
Decretul- lege din 6 februarie 1941 referitor la existenţa şi interesele statului.

Dictatura comunistă
 În perioada de după 23 august 1944 în activitatea instituţiei poliţieneşti române au survenit dese modificări care au fost generate
de schimbările politice ce au avut loc în societatea românească.
Ca o primă caracteristică a acestei perioade a fost aceea că a fost abrogată legislaţia din perioada dictaturii militare fiind
repuse în vigoare (cu anumite rezerve) dispoziţiile Constituţiei din 1866, adnotată cu modificările ulterioare, inclusiv cele ale
Constituţiei din 1923.
După alegerile ce au avut loc în luna noiembrie 1946 în România s-a

instalat cu depline puteri regimul comunist. În reorganizarea

Ministerului de Interne se delimit
13
activitatea administrativă de cea

14

privitoare la ordinea şi siguranţa statului repartizându-se la subsecretariatele de stat şi pregătind în modul acesta trecerea
atribuţiilor administrative pe seama altor departamente.
La 1 septembrie 1946 a fost elaborat Statutul Funcţionarilor Publici care avea drept scop purificarea administraţiei publice de acei
funcţionari care incomodau noul regim. Este votată o nouă Constituţie în aprilie 1948 care consacră abolirea monarhiei. În această
perioadă are loc un amplu proces de restructurare a organelor statului, în aşa fel încât funcţionarea acestora să corespundă orientărilor
formulate din răsărit.
La 30 august 1948 în locul Siguranţei Generale a Statului se înfiinţează

Direcţia Generală a Securităţii Poporului.

Prin Decretul 1023 din 16 martie 1949 se organizează Ministerul Afacerilor Interne, iar în luna iunie a aceluiaşi an se înfiinţează
Miliţia Populară în locul Poliţiei şi Jandarmeriei.
În 1968 au fost reglementate organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne care avea în subordine: miliţia, pompierii,
trupele de pază, penitenciarele şi arhivele statului. În acelaşi timp a fost abrogat decretul privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Consiliului Securităţii Statului ca organism independent faţă de Ministerul de Interne.
Prin Legea nr. 21/18 noiembrie 1969 privind Organizarea şi Funcţionarea Miliţiei se accentuează subordonarea organelor de
ordine conducerii politice existente în vremea respectivă, în speţă partidului unic.
Normele juridice care reglementează activitatea miliţiei prevedeau principii democratice: organele de miliţie îşi desfăşoară
întreaga lor activitate pe baza şi în executarea legii, asigură menţinerea ordinii publice şi respectarea regulilor de convieţuire
socială, apără proprietatea personală, drepturile şi libertăţile persoanei. Cu timpul prevederile legii au rămas mai mult formale, ele
începând a fi completate sau înlocuite prin preţioase indicaţii de partid, miliţienii
devenind – cu sau fără voia lor – executanţi ai ordinelor activiştilor de
14
partid.

15

În anul 1972 se înfiinţează Ministerul de Interne prin fuzionarea Consiliului Securităţii Statului cu Ministerul Afacerilor
Interne. Acesta avea sarcina de a înfăptui politica comuniştilor în domeniul apărării securităţii statului, asigurării ordinii publice,
apărării proprietăţii socialiste şi personale, a drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor, prevenirii şi descoperirii infracţiunilor.
Ministerul de Interne avea în compunere organele de securitate, miliţia,

unităţile şi formaţiunile militare de pompieri, penitenciarele şi arhivele statului.

În anul 1978 prin Decretul nr. 121 al Consiliului de Stat care se referea la organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, s-a
schimbat denumirea organului central de securitate, în Departamentul Securităţii Statului.
Se poate spune, în concluzie, că principiul esenţial care a guvernat activitatea de ordine publică până în decembrie 1989 a fost
conducerea acestuia de către partidul comunist.
 2. NECESITATEA STUDIERII TACTICII POLIŢIENEŞTI

Pentru realizarea stării de ordine şi pace, a climatului de siguranţă civică, a unui mod de viaţă pe deplin democratic, un rol
covârşitor îl are funcţionarea instituţiei poliţieneşti în plenitudinea activităţii ei atât de complexe şi diversificate.
Poliţia acţionează prin mijloace specifice pentru cunoaşterea, prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite ale persoanelor despre
care există date sau indicii că se pregătesc să săvârşească sau au săvârşit fapte antisociale.
Măsurile întreprinse de organele de poliţie pentru cunoaşterea activităţilor ilicite ale unor persoane îmbracă forme
multiple, toate însă vizează prevenirea săvârşirii de fapte antisociale, determinarea elementelor incorecte să renunţe la săvârşirea de
ilegalităţi sau punerea lor în imposibilitatea de a-şi înfăptui planurile infracţionale.
Pentru îndeplinirea acestui deziderat organele de poliţie folosesc metode

şi mijloace specifice de muncă care vor să ducă la prevenirea săvârşirii de fapte

15
antisociale.

16

Cunoaşterea acestor metode şi procedee se realizează prin studierea ştiinţei tacticii poliţieneşti, ea constituind dreptul
poliţienesc aplicat.
Legile care reglementează relaţiile sociale prevăzând şi anumite sancţiuni pentru încălcarea normelor stabilite de ele, nu
precizează în cele mai numeroase cazuri şi modalităţile concrete de acţiune pentru aplicarea lor. Rămâne astfel un câmp
destul de larg în care trebuie să intervină regulile tactice pentru a asigura finalitatea prevederilor legale.
Cel ce cunoaşte temeinic tactica poliţienească are în mod sigur deschise porţile către calea care duce la adoptarea unor soluţii
judicioase, eficiente şi legale în toate împrejurările, fiind în acelaşi timp în măsură să-şi asigure protecţia personală în timpul acţiunii
sale.
Numai pe această cale se poate asigura pe de o parte democraţia autentică în care să fie garantată libertatea reală a oamenilor, iar
pe de altă parte se realizează intervenţia operativă şi eficientă a poliţiei.

3. DEFINIŢIA, IZVOARELE ŞI OBIECTUL TEORIEI ŞI

TACTICII POLIŢIENEŞTI

3.1. DEFINIŢIA TEORIEI ŞI TACTICII POLIŢIENEŞTI

Tactica poliţienească reprezintă acea ramură a dreptului poliţienesc care se ocupă cu relaţiile concrete ce se stabilesc între
poliţişti şi cetăţeni în aplicarea legilor, în limita competenţei cu care sunt învestite organele de poliţie, elaborarea şi aplicarea
metodelor, procedeelor şi regulilor tactice de
acţiune a poliţiei în diverse împrejurări.

Această activitate este organizată şi se desfăşoară în mod ştiinţific şi în

baza legii, constituind dreptul poliţienesc aplicat.

Elementul central al tacticii poliţieneşti ca disciplină ştiinţifică îl

16
 constituie cercetarea particularităţilor ce caracterizează modalităţile juridice şi

17

tactice de exercitare a competenţei unităţilor de poliţie.

Tactica poliţienească se ocupă de reglementarea relaţiilor sociale ce contribuie la restabilirea ordinii de drept prin folosirea unor
principii, metode şi reguli tactice corespunzătoare.
Intervenţia poliţiei se face în limita respectării drepturilor omului.

3.2. IZVOARELE TACTICII POLIŢIENEŞTI

Formele juridice prin care se exprimă voinţa societăţii constituie

izvoarele juridice (formale) ale dreptului.

La bază tacticii poliţieneşti stau următoarele izvoare:

Constituţia României

Este izvor formal al acestei discipline deoarece ea stabileşte regulile juridice cu caracter general care-şi găsesc
aplicabilitatea în înfăptuirea rolului pe care-l au organele de poliţie. Spre exemplu, în Constituţie se stipulează că tuturor cetăţenilor
români li se garantează inviolabilitatea persoanei. În temeiul acestei prevederi fundamentale nici o persoană nu poate fi reţinută de
către poliţist dacă împotriva ei nu există probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută şi pedepsită de lege. Tot
astfel, în Constituţie se consacră inviolabilitatea domiciliului. În virtutea acestei prevederi, tactica poliţienească
delimitează cazurile, procedura şi regulile tactice ce trebuie să fie respectate de către poliţişti la întrarea în locuinţa persoanelor fizice.

Acte normative (legi, hotărâri, dispoziţii)

Izvorul principal al tacticii poliţieneşti derivă de la puterea legiuitoare

sub forma legilor generale şi speciale (în sens larg).

Legea pentru Organizarea şi Funcţionarea Poliţiei este considerată

ca fiind izvorul principal. Acest izvor17constituie cadrul legal constitutiv pe a

18

cărui temelie se înalţă întreaga structură privind organizarea şi funcţionarea instituţiei poliţieneşti. În acest act normativ atribuţiile
sunt prevăzute enunţiativ şi nu limitativ. Aceasta înseamnă că atribuţiile date poliţiei trebuie înţelese ca o exemplificare a rolului
poliţienesc şi nu ca o limitare strictă a acestuia.
 Dispoziţiile legale cuprinse în diferite legi speciale constituie izvoare

(surse laterale).

Aceste norme legale trebuiesc înţelese stricto senso deoarece ele

delimitează precis cadrul intervenţiei poliţieneşti. Ele pot fi împărţite în:

surse laterale directe care se ocupă nemijlocit (expresis verbis) de activitatea poliţienească;
surse laterale indirecte care fără a se ocupa direct de activitatea poliţienească exercită totuşi o ingerinţă indirectă în
domeniul acestora. Toate aceste acte normative sunt considerate izvoare ale tacticii
poliţieneşti deoarece procedeele şi regulile tactice stabilite de această disciplină au la bază normele legale.

Instrucţiunile aprobate prin ordin al ministrului Administraţiei şi

Internelor

Ele constituie izvoare ale tacticii poliţieneşti deoarece stabilesc îndrumări amănunţite pentru anumite domenii de activitate ale
poliţiei.

Dispoziţiile Inspectoratului General al Poliţiei Române (instrucţiuni şi îndrumările de linie)

Constituie izvoare ale tacticii poliţieneşti deoarece stabilesc metode, procedee şi îndrumări tactice pentru anumite formaţiuni, linii
de muncă ori compartimente.

Experienţa pozitivă generalizată a organelor de poliţie

Regulile şi îndrumările de ordin tactic reprezintă o generalizare a

18
practicii poliţieneşti, o selectare a experienţei acumulate în această

19

muncă instituţionalizată dar care se înscrie strict în limitele legii. Studiindu-se critic modul de rezolvare a diverselor
situaţii ce se ivesc în exercitarea drepturilor şi îndatoririlor legale de serviciu şi reţinându-se învăţămintele corespunzătoare din
analiza succeselor dar şi a eşecurilor, se ajunge la soluţionarea şi recomandarea celor mai potrivite moduri de acţiune bazate pe
reguli tactice judicioase, eficiente
şi legale.

Practica exercitării drepturilor şi îndatoririlor de serviciu în realizarea prevenirii şi combaterii infracţiunilor şi contravenţiilor
constituie o permanentă şi inepuizabilă sursă de îmbogăţire a cunoştinţelor tactice. Aceste cunoştinţe izvorâte din practică exercită la
rândul lor o influenţă pozitivă asupra practicii prin generalizarea celor mai eficiente metode şi procedee de acţiune.
În concluzie, practica face posibilă îmbogăţirea cunoştinţelor şi regulilor tactice, dar, în acelaşi timp, aceasta este influenţată
pozitiv de aceste reguli tactice. În raport de situaţia în care se află sau în care trebuie să acţioneze pentru prevenirea şi
constatarea faptelor antisociale, poliţistul, apelând la experienţa acumulată îşi alege un mod sau altul de acţiune, recurge la o metodă
sau alta ori schimbă o metodă sau procedeu cu altele, reuşind astfel să obţină efectul scontat. Desigur însă, regulile şi îndrumările
tactice nu pot constitui reţete şi soluţii şablon care să se poată aplica de la un caz la altul, fiind nevoie să intervină orientarea şi
discernământul poliţistului.
Regulile tactice nu pot înlocui capacitatea selectivă, intuiţia rapidă ori flerul profesional al poliţistului, pentru că în practică
întâlnim o multitudine de situaţii ori chiar aspecte variate în cadrul unor cazuri asemănătoare.

3.3. OBIECTUL TACTICII POLIŢIENEŞTI

 Tacticii poliţieneşti îi revin spre reglementare legală relaţiile sociale

ocazionate de activitatea organizată pentru menţinerea sau restabilirea ordinii de

drept.

19
Normele juridice (legea de organizare, funcţionare şi atribuţiile

20

poliţiei) prescriu limitele în care organele de poliţie sunt chemate să îndeplinească activităţile necesare asigurării ordinii de drept,
stabilesc atribuţiile, drepturile, îndatoririle şi competenţa cadrelor de poliţie. Intervenţia poliţienească se realizează
astfel încât să nu fie lezate drepturile şi interesele legale ale cetăţenilor.

În concluzie, obiectul acestei discipline îl constituie modurile de acţiune ale organelor de poliţie pentru îndeplinirea atribuţiilor
legale de serviciu, respectiv metodele, procedeele, mijloacele şi regulile tactice folosite
în această acţiune.

4. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE TACTICII

POLIŢIENEŞTI

În pregătirea şi desfăşurarea activităţilor de tactică poliţienească trebuie să fie respectate principiile de bază ale oricărei
discipline juridice. Activitatea complexă şi variată pe care o desfăşoară organele de poliţie, pr ecum şi întregul arsenal de
metode, procedee şi mijloace de cercetare se încadrează în limitele unor principii viabile şi necesare.

4.1. NOŢIUNEA DE PRINCIPIU FUNDAMENTAL AL

TACTICII POLIŢIENEŞTI

Categoria juridică teoretică cu largi implicaţii practice, noţiunea de

principiu fundamental al tacticii poliţieneşti se conturează ca o regulă cu caracter general a acestui drept poliţienesc aplicat.

Prin principiile de bază ale acestei discipline se înţeleg regulile cu caracter general în temeiul cărora este reglementată întreaga
activitate a organelor de poliţie.
Ele constituie ideile diriguitoare fundamentale potrivit cărora este
organizată şi se desfăşoară întreaga activitate a poliţiei, oglindind trăsăturile esenţiale ale acesteia.
20

21
 4.2. ANALIZA PRINCIPIILOR FUNDAMENTALE ALE

TACTICII POLIŢIENEŞTI

Printre principiile care stau la bază organizării şi desfăşurării întregii activităţi a organelor de poliţie se înscriu:

LEGALITATEA

Respectarea legilor statului şi a celorlalte acte normative întemeiate pe legea fundamentală a ţării constituie o îndatorire generală
a tuturor organelor statului, organizaţiilor şi cetăţenilor.
Principiul legalităţii tacticii poliţieneşti este o transpunere în plan particular a principiului general al legalităţii. Între cerinţele
principiului legalităţii acestei discipline se înscrie şi aceea ca activitatea poliţiei să se desfăşoare în condiţiile şi formele cerute de
lege în aşa fel încât să se facă uz de lege în toate situaţiile când este necesar, dar în acelaşi timp să nu se facă abuz în aplicarea legii.
Înfăptuirea legalităţii în munca unităţilor de poliţie are o deosebită însemnătate, deoarece:
măsurile întreprinse de către unităţile de poliţie pot afecta drepturile şi libertăţile persoanelor atunci când nu sunt în
concordanţă cu normele legale;
unităţile de poliţie fiind destinate să contribuie la aplicarea întocmai a legilor în strictă conformitate cu interesele comunităţii,
ale statului, măsurile luate de acestea pot avea mari implicaţii sociale, ele angajând de fapt ţara, întreaga societate.
Principiul legalităţii se asigură prin:

Cunoaşterea temeinică a prevederilor legale, a ordinelor, regulamentelor şi instrucţiunilor interne de muncă.

Obligaţia însuşirii literei şi spiritului legii este atât de elementară încât nu

mai trebuie făcute comentarii privind21această necesitate.

22

Controlul pe toate treptele ierarhice a modului în care se respectă

normele legale în activitatea cadrelor de poliţie.

Experienţa izvorâtă din practică ne arată că lipsa controlului asupra subordonaţilor poate favoriza încălcarea legalităţii, prin
săvârşirea de abuzuri ori practici arbitrare şi prin comiterea de erori.
Autocontrolul permanent al poliţistului în activitatea sa profesională. Este vorba în fond de un proces continuu de
autoreglare şi educaţie, de o confruntare responsabilă a prevederilor legale cu ceea ce a întreprins sau urmează
să întreprindă poliţistul.

Promovarea consecventă a cultului legii.

Educarea poliţiştilor în spiritul respectului desăvârşit faţă de lege constituie una dintre coordonatele de bază ale pregătirii acestora
realizată în procesul de învăţământ desfăşurat în instituţiile de profil.
Profesia de poliţist este în fond şi o profesiune de credinţă, legea fiind

pentru acesta ca Biblia pentru un credincios.

 PRINCIPIUL LEGĂTURII CADRELOR DE POLIŢIE CU CETĂŢENII
Îndeplinirea atribuţiilor legale ce revin poliţiei este uşurată într-o

oarecare măsură prin realizarea acestei legături.

Viaţa a demonstrat că solicitarea şi primirea sprijinului cetăţenesc contribuie la prevenirea, combaterea şi descoperirea faptelor
antisociale.
Cunoaşterea populaţiei din sectorul de responsabilitate, permanenta atitudine de solicitudine şi politeţe în relaţiile cu aceasta
constituie cea mai bună modalitate de atragere în rezolvarea sarcinilor profesionale ale cadrelor de poliţie.

PRINCIPIUL ASIGURĂRII SECRETULUI MUNCII (CONSPIRATIVITĂŢII)

Acest principiu presupune asigurarea secretului activităţilor care
22

23

se întreprind ori urmează să fie întreprinse de către organele de poliţie.

Conspirativitatea este expresia unei înalte pregătiri etico-profesionale şi a responsabilităţii pe care o presupune calitatea de
poliţist.
Ştiut fiind că orice abatere de la conspirativitate, oricât de mică ar părea, poate cauza mari dificultăţi şi complicaţii, înţelesul
proverbului vorba este de argint iar tăcerea de aur îşi găseşte deplina semnificaţie în acest caz.
Într-o indisolubilă legătură cu apărarea secretului muncii se află şi respectarea cerinţelor compartimentării muncii. Aceasta nu
înseamnă nici pe departe lipsa de încredere sau de colegialitate, ci pur şi simplu afirmarea rigorilor profesiei.

PRINCIPIUL COOPERĂRII ÎN MUNCĂ ÎNTRE UNITĂŢILE, FORMAŢIUNILE ŞI CADRELE DE POLIŢIE

Fiecare unitate, formaţiune şi cadru de poliţie nu trebuie să omită nici un moment ideea responsabilităţii pentru realizarea
eficientă a atribuţiilor la scara întregului aparat de poliţie.
Conceptual, cooperarea în muncă presupune:

coordonarea acţiunilor executate de către unităţile, formaţiunile şi cadrele de poliţie în ce priveşte scopul, locul, timpul şi
procedeele de executare a misiunilor;
orientarea şi unirea eforturilor acestora pentru realizarea obiectivelor

stabilite.

Cooperarea între unităţile de poliţie

Unităţile de poliţie au o anumită competenţă teritorială şi implicit o

responsabilitate în limitele unităţii administrativ-teritoriale în care funcţionează.

Dar fenomenul infracţional nu este limitat teritorial, ci adeseori îşi extinde aria la nivelul întregii ţări sau chiar depăşeşte
cadrul naţional.
Gama problemelor ce fac obiectul cooperării între organele de
23
poliţie este largă. Cu titlu de exemplu, relevăm câteva aspecte mai importante:
 24

prinderea infractorilor daţi în urmărire locală sau generală (evadaţi,

dezertori ori cei care se sustrag de la executarea pedepsei);

controlul mişcării infractorilor voiajori;

descoperirea autorilor furturilor de autovehicule ori ai accidentelor de circulaţie care au părăsit locul faptei;
executarea unor acţiuni şi controale comune;

desfăşurarea unor activităţi de cercetare penală;

rezolvarea unor cazuri de dispariţii de persoane sau existenţa unor

cadavre neidentificate;

pentru identificarea unor bunuri furate şi valorificarea în alte

localităţi.

Cooperarea între formaţiunile de poliţie

Volumul, varietatea şi complexitatea problemelor date în competenţă poliţiei au determinat crearea de formaţiuni (compartimente)
specializate în principalele domenii de activitate. Dar, oricât de mult şi-ar adânci specializarea, formaţiunile de poliţie nu pot şi nu
trebuie să acţioneze izolat, deoarece eficienţa ar fi scăzută.
Principalele forme în care se materializează cooperarea între formaţiunile

de poliţie sunt:

acţiuni şi controale comune;

schimbul reciproc de date şi informaţii;

analiza şi şedinţe de lucru comune;

instructajul de specialitate;

schimbul de experienţă, propuneri şi sugestii.

Cooperarea între cadrele de poliţie

Această cooperare se impune din aceleaşi considerente arătate mai sus. Atunci când un cadru de poliţie întră în posesia unor date
care-i interesează pe colegii săi, îi informează operativ în legătură cu acestea.

24
 25

PRINCIPIUL OPERATIVITĂŢII

În apărarea avutului public şi privat, a drepturilor şi intereselor persoanelor, a întregii ordini de drept, organele de poliţie trebuie
să acţioneze cu operativitate, deoarece orice întârziere nejustificată duce la amplificarea prejudiciilor materiale şi morale aduse
întrunirilor legale ale cetăţenilor şi comunităţii.

PRINCIPIUL AFLĂRII ADEVĂRULUI

Activităţile complexe şi variate desfăşurate de unităţilor de poliţie trebuie să asigure aflarea adevărului cu privire la:
faptele antisociale săvârşite, împrejurările în care s-au comis, cauzele care le-au favorizat, condiţiile care le-au generat, persoana
făptuitorului.
Aflarea adevărului presupune, în mod obiectiv, existenţa concordanţei între concluziile la care ajung unităţile de poliţie şi
realitatea concretă privind fapta antisocială şi autorul acesteia.
Comportarea corectă, principială a cadrelor de poliţie dă conţinut finalului activităţii acestora legat de aflarea adevărului şi
promovarea soluţiilor legale corespunzătoare. Acest principiu constituie o condiţie sine qua non (fără de care nu se poate) a asigurării
principiului legalităţii în munca de poliţie.

PRINCIPIUL OFICIALITĂŢII

Caracterul oficial îmbracă toate activităţile legal desfăşurate de unităţile de poliţie, deci nu numai împotriva subiecţilor faptelor
antisociale. De exemplu, activităţile la regimul circulaţiei şi evidenţa populaţiei au caracter oficial datorită faptului că emană de la
organe investite cu girul autorităţii de stat.
Principiul oficialităţii constituie regula activităţii unităţilor de poliţie, excepţiile fiind limitate prin lege.

PRINCIPIUL ROLULUI ACTIV AL UNITĂŢILOR DE

25
POLIŢIE

26

Este considerat ca esenţial în aflarea adevărului şi implicit în asigurarea legalităţii măsurilor întreprinse. El constă în obligaţia
unităţii de poliţie de a depune diligenţele necesare pentru lămurirea cauzelor aflate în lucru, sub toate aspectele.

5. CORELAŢIILE TACTICII POLIŢIENEŞTI CU ALTE

DISCIPLINE

Ştiinţa tacticii poliţieneşti are un caracter interdisciplinar deoarece această disciplină foloseşte în mod critic şi creator, date şi
cunoştinţe pe care le pot oferi alte discipline de care este indisolubil legată.
Considerăm că tactica poliţienească nu preia pur şi simplu rezultatele dobândite de celelalte ştiinţe juridice şi sociologice, ci
foloseşte judicios cunoştinţele dobândite de acestea, raportându-le la obiectul care-i este propriu.
Printre disciplinele cu care se interferează tactica poliţienească ca

disciplină juridică de specialitate, amintim:

 CORELAŢIA CU DREPTUL ADMINISTRATIV

Administraţia, ca formă fundamentală de activitate a statului, se realizează printr-o categorie specială de instituţii
denumite instituţii ale administraţiei de stat, unităţile de poliţie făcând parte din această categorie.
În acest sens se poate spune că esenţa organizării şi funcţionării instituţiilor administraţiei de stat este comună, însă, fiecare dintre
ele are particularităţi specifice. Astfel, tactica poliţienească are stabilite îndrumări,
orientări, metode şi procedee specifice pentru activitatea unităţilor de poliţie.

CORELAŢIA CU DREPTUL CONSTITUŢIONAL

La baza oricărei activităţi juridice stau normele de drept constituţional

care stabilesc principiile fundamentale ale tuturor disciplinelor juridice. Deci,

26

27

ele constituie şi instrumentele active de coordonare a activităţii unităţilor de poliţie.

Metodele, procedeele şi regulile tactice folosite de poliţişti pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu se înscriu în limitele şi
sensurile legii fundamentale a ţării „Constituţia‖.

CORELAŢIA CU DREPTUL PENAL

Reacţia unităţilor de poliţie faţă de cei care întră în conflict cu legea penală nu este arbitrară, ci dimpotrivă, chibzuită şi amplu
reglementată prin dispoziţiile legii.
În cadrul exercitării drepturilor şi îndatoririlor generale de serviciu, poliţiştii constată infracţiuni, situaţie în care este necesară
aplicarea în practică a
dispoziţiilor legii penale.

CORELAŢIA CU DREPTUL PROCESUAL PENAL

Între săvârşirea unei infracţiuni şi aplicarea unei sancţiuni penale pentru autor se situează procesul penal ca activitate organizată
în vederea pronunţării unei soluţii corespunzătoare datelor concrete ale fiecărei cauze penale în parte.
La desfăşurarea procesului penal participă organele judiciare şi părţile interesate în rezolvarea cauzelor, organele de cercetare
penală ale poliţiei efectuează actele de cercetare penală date în competenţa lor.
Pentru administrarea probelor necesare, aceste organe trebuie să efectueze acte procedurale, cum ar fi: percheziţii,
reconstituiri, cercetare la faţa locului etc.
Dacă ne referim doar la percheziţia domiciliară, Codul de procedură penală prevede cazurile când poliţiştii pot întra în
locuinţa persoanelor fizice. Dar, în lege nu pot fi prevăzute şi îndrumările de ordin tactic pentru organele de poliţie,
această sarcină revenindu-i tacticii poliţieneşti.

CORELAŢIA CU DREPTUL CIVIL ŞI

27
 28

DREPTUL PROCESUAL CIVIL

Reglementările de drept civil şi de drept procesual civil interesează în

bună măsură tactica poliţienească, unităţile de poliţie trebuind să cunoască şi să

aplice normele juridice ale acestor ramuri de drept.

CORELAŢIA CU DREPTUL POLIŢIENESC

Atât în tactica poliţienească cât şi în dreptul poliţienesc, ca discipline înrudite, găsim, faţă în faţă interesul general cu cel
individual. Ambele servesc interesul statului (interes general) care are la îndemână puterea publică împotriva persoanei care a încălcat
legea(interes individual).
În baza originii lor comune, aceste discipline se identifică atât cu interesul statului emanând din puterea publică suverană a
acestuia, cât şi drepturile şi interesele legale ale cetăţenilor pe care trebuie să le apere. Dreptul poliţienesc reglementează cadrul legal
al intervenţiei poliţieneşti, iar tactica poliţienească stabileşte modul concret şi amănunţit în care aceasta se face (metode, mijloace,
procedee, reguli tactice).
De exemplu, în cadrul dreptului poliţienesc este reglementată procedura constatării contravenţiilor şi a aplicării sancţiunilor
contravenţionale împotriva făptuitorilor, dar aspectele practice vizând reguli tactice ce trebuie să fie respectate
pentru îndeplinirea acestei atribuţii legale sunt reliefate de tactica poliţienească.

CORELAŢIA CU CRIMINOLOGIA

Criminologia abordează problemele stării, dinamicii şi ale cauzalităţii infracţiunilor.

Având în vedere natura, starea, dinamica şi cauzalitatea fenomenului infracţional în condiţiile concrete din ţara noastră, atât
criminologia, cât şi tactica poliţienească acţionează în două direcţii principale: pe de o parte acţiunea
preventivă destinată restrângerii criminalităţii, iar pe de altă parte
28
reacţia socială împotriva faptelor deja săvârşite prin descoperirea şi tragerea

29

la răspundere penală a infractorilor.

Este firesc să fie aşa, deoarece problemele comportamentului antisocial sunt prin natura lor pluridisciplinare şi comportă o
abordare conceptuală şi operaţională conjugată. Fenomenul infracţional se înfăţişează cercetării ştiinţifice sub multiple şi variate
unghiuri vizuale, sub diverse orizonturi disciplinare.
Deşi într-un anumit sens se înrudesc, fiecare din aceste discipline are un

obiect distinct şi acţionează prin metode, mijloace şi procedee specifice.

În timp ce ştiinţa criminologiei investighează fenomenul infracţional prin prisma cauzelor care l-au generat şi a condiţiilor care l-
au favorizat, ştiinţa tacticii poliţieneşti abordează şi cercetează căile, metodele, mijloacele şi regulile tactice
concrete ale intervenţiei poliţieneşti împotriva autorilor faptelor antisociale.
29

30

Tema 2
POLIŢIA ROMÂNĂ INSTITUŢIE FUNDAMENTALĂ A STATULUI DE DREPT, ORGANIZARE ŞI ATRIBUŢII
 Probleme:

1. Structura organizatorică a poliţiei.

2. Atribuţiile poliţiei române.

3. Autoritatea teritorială de Ordine Publică.

1. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A POLIŢIEI

1.1. LOCUL ŞI ROLUL POLIŢIEI ÎN ANSAMBLUL

ORGANELOR STATULUI

Conform Constituţiei României „România este un stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi
libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt
garantate‖.
În cadrul puterii executive, ca organ central al acesteia se numără şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, care asigură
aplicarea legilor, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului României precum şi a hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a
Ţării.
Acest minister asigură în activitatea ce o desfăşoară aplicarea legilor, decretelor, hotărârilor şi ordonanţelor guvernului, precum şi
hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Ministerul Administraţiei şi Internelor are o structură organizatorică
funcţio na lă ca orice alt minister şi o structură de specialitate, având în compunere agenţii, institute, centre, direcţii specifice
potrivit scopului ce stă la baza

funcţionării sale. 30

31

În cadrul ministerului activitatea este compartimentată pe unităţi centrale şi teritoriale la nivel de inspectorate, direcţii
generale, comandamente de armă, direcţii, servicii şi alte compartimente de muncă.
Conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor se exercită de către

ministru, pe lângă care funcţionează un organ consultativ colegiul ministerial.

În aplicarea prevederilor legale, ministrul emite ordine, regulamente şi instrucţiuni.

Ministrul răspunde de activitatea ce o desfăşoară ministerul în faţa

Guvernului, iar ca membru al Guvernului în faţa Parlamentului României.

Organizarea MAI :

A. Aparat central:

1. Corpul de Control al Ministrului

2. Direcţia Generala Audit Intern

3. Direcţia Generală Financiară

4. Direcţia Generală Management Resurse Umane

5. Direcţia Generală pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei

6. Direcţia Generală Management Operaţional

7. Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice

8. Direcţia pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative

9. Direcţia pentru Politici Fiscale şi Bugetare Locale

10.Direcţia Generală pentru Relaţiile cu Instituţiile Prefectului

11.Direcţia Generală pentru Relaţia cu Comunităţile Locale

12.Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale

13.Direcţia Generală Juridică

14.Direcţia Medicală

15.Direcţia Generala Logistică

16.Direcţia Informare şi Relaţii Publice

17.Secretariatul General

31

32

B. Structuri / Unităţi subordonate :

1. Direcţia Generală Anticorupţie

2. Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă

3. Centrul Informatic Naţional al Ministerului Administraţiei şi

Internelor (e-administraţie)

4. Institutul de Studii pentru Ordine Publică

5. Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administraţiei şi Internelor

6. Direcţia Generală de Paşapoarte

7. Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor

8. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

9. Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de

Date
 10.Oficiul Roman pentru Imigrări

11.Arhivele Naţionale

12.Academia de politie "Alexandru Ioan Cuza"

13.Poliţia Română

14.Jandarmeria Română

15.Poliţia de Frontieră Română

16.Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi

Internelor

17.Clubul Sportiv "Dinamo" Bucureşti

18.Unitatea de Politici Publice

19.Oficiul Responsabilului cu Protecţia Datelor Personale

C. Agenţii / Instituţii / Autorităţi

1. Agenţia Naţională Antidrog

2. Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane

3. Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară

32
4. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici5. Administraţia Naţională a

Rezervelor de Stat şi

33

Probleme Speciale

6. Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice

7. Instituţia Prefectului

8. Societatea Comerciala "COMICEX S.A."

Fiind parte integrantă a structurii organizatorice a Ministerului Administraţiei şi Internelor, Poliţia Română are calitatea de organ
al administraţiei de stat, fiind instituţia specializată care îşi desfăşoară activitatea pe bază şi în vederea executării legii.

1.2. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A POLIŢIEI ROMÂNE

Potrivit Constituţiei, Poliţia face parte din sistemul naţional de apărare a ţării desfăşurându-şi activitatea pe bază prevederilor
Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legii nr. 360 /2002 privind statutul poliţistului.
Conform Legii nr. 218/2002 Poliţia Română este instituţia specializată a statului, care exercită pe teritoriul ţării atribuţiile privind
apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea
infracţiunilor respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.
Structura organizatorică a Poliţie Române:

1. Inspectoratul General al Poliţiei Române

2. Unităţi teritoriale aflate în subordinea IGPR, DGPMB şi inspectoratele judeţene de poliţie

3. Instituţii de învăţământ pentru formarea şi pregătirea continuă a

personalului
4. Alte unităţi necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice poliţiei înfiinţate potrivit legii
I.G.P.R. este condus de u
inspector general numit la propunerean
33

34

ministrului Administraţiei şi Internelor prin decizie a Primului ministru, ajutat de un număr de adjuncţi, numiţi la propunerea
Inspectorului General de către ministrului Administraţiei şi Internelor după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.
În cadrul I.G.P.R. funcţionează Consiliul Superior constituit din inspectorul general al I.G.P.R. adjuncţii acestuia, şefii direcţiilor
generale şi ai direcţiilor din I.G.P.R., cinci şefi ai unităţilor teritoriale (IPJ) desemnaţi prin rotaţie în fiecare an, preşedintele Corpului
Naţional al Poliţiştilor .
Consiliul Superior se întruneşte o dată pe trimestru sau ori de câte ori este nevoie, analizează şi hotărăşte activităţile poliţiei,
hotărâri ce se iau cu 2/3 din voturile membrilor săi aducându-se la îndeplinire prin grija inspectorului general.
Totodată inspectorul general poate emite dispoziţii obligatorii pentru personalul din subordine după consultarea Corpului Naţional
al Poliţiştilor şi Consiliul Superior.
A. I ns pecto ra tul General al Po li ţiei Ro ma ne are în structura să organizatorică direcţii, servicii şi birouri
ale căror atribuţii şi competenţă sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al I.G.P.R., aprobat prin ordin
al ministrului Administraţiei şi Internelor. Cea mai mare parte din aceste compartimente de muncă le vom găsi şi la celelalte
unităţi de poliţie din teritoriu, purtând denumiri în funcţie de nivelul ierarhic al unităţii respective de poliţie.
Structura organizatorică a I.G.P.R. :

I . UNI TĂŢI CENTRALE

1. Direcţia Cabinet

2. Direcţia Financiară

3. Direcţia Management Resurse Umane

4. Direcţia Control Intern

5. Centrul Operaţional

34
6. Centrul de Cooperare

Poliţienească

35
 Internaţională

7. Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor

8. Serviciul Afaceri Europene, Programe şi Relaţii Internaţionale

9. Oficiul Juridic

10. Direcţia de Ordine Publică

11. Direcţia Rutieră

12. Serviciul Transporturi

13. Direcţia de Investigaţii Criminale

14. Direcţia de Investigare a Fraudelor

15. Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase

16. Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate

17. Direcţia Operaţiuni Speciale

18. Structura de securitate

19. Direcţia Comunicaţii si Tehnologia Informaţiei

20. Direcţia de Logistică

21. Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă

22. Institutul de Criminalistică

23. Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor

24. Revista Poliţia Româna

25. Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii

26. Serviciul Administrativ

27. S e r viciul I ndepende nt pentru Intervenţii şi

 Acţiuni Speciale 35

36

I I . UNI TĂŢI TERITORI ALE

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti;

41 inspectorate judeţene de poliţie.

I II . UNI TĂŢI DE ÎNVĂTĂMÂ NT

Centrul de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor "Nicolae

Golescu" Slatina

Şcoala de Agenţi de Politie „Vasile Lascăr" Câmpina

Şcoala de Agenţi de Poliţie ―Septimiu Mureşan‖ Cluj-Napoca

Centrul Chinologic "Dr. Aurel Greblea" Sibiu

În plan teritorial unităţile de poliţie cooperează cu prefecţii, autorităţile administraţiei publice locale, autorităţile judecătoreşti,
serviciile publice descentralizate şi celelalte organe centrale şi cu reprezentanţii comunităţii.
Totodată Legea 218/2002 stabileşte că unităţile de poliţie în vederea îndeplinirii eficiente a atribuţiilor de comun acord pot
încheia protocoale cu autorităţile administraţiei publice locale.
B. Î n pla n teri torial funcţionează unităţi de poliţie.

Unitatea de poliţie este acea diviziune organizatorică a aparatului de poliţie prin care se realizează atribuţiile legale pe un
anumit teritoriu de competenţă (judeţ, municipiu, oraş, comună).
1. Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (D.G.P.M.B.) condusă de un director general ajutat de adjuncţi.
În cadrul D.G.P.M.B. funcţionează servicii de specialitate pe care le găsim şi în cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie.
De asemenea D.G.P.M.B. are în subordine unităţi de poliţie ale sectoarelor urbane corespunzător împărţirii administrativ
teritoriale a municipiului Bucureşti, respectiv 6 sectoare de poliţie urbană. În cadrul fiecăruia din cele 6 sectoare ale municipiului
Bucureşti funcţionează secţii de poliţie al cărui număr se
stabileşte prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, în funcţie
36

37

de întinderea teritoriului, numărul populaţiei, numărul şi importanţa obiectivelor economice, sociale şi politice, precum şi de
sarcinile specifice de activitate.
St ru ctu ra o rg ani zato rică in t ern ă a D.G.P.M.B. se prezintă astfel:
1. Serviciul cabinet

2. Serviciul de analiză a informaţiilor

3. Serviciul resurse umane

4. Serviciul control intern

5. Serviciul juridic

6. Serviciul financiar

7. Biroul psihologie

8. Biroul relaţii internaţionale

9. Brigada rutieră

10.Serviciul omoruri

11.Serviciul investigaţii criminale

12.Serviciul de investigare a fraudelor

13.Serviciul furturi de autovehicule

14.Serviciul arme, explozivi şi substanţe periculoase

15.Serviciul de ordine publică

16.Serviciul de analiză şi prevenire a criminalităţii

17.Serviciul operaţional

18.Serviciul de poliţie metrou

19.Serviciul special de intervenţie rapidă

20.Structura de securitate

21.Serviciul de poliţie canină

22.Biroul pirotehnic

23.Serviciul de logistică

24.Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţă operativă

25.Serviciul independent de reţinere şi arestare preventivă

37
26.Serviciul de comunicaţii şi informatică27.Serviciul dispecerat şi

control acces

38
 28.Serviciul criminalistic

St ru ctu ra o rg ani zato rică a secto arel or de p ol iţ ie di n mu n i cip iul Bu cu reşti

Cele 6 sectoare de poliţie din cadrul D.G.P.M.B. au fiecare un şef de sector, un adjunct şef sector şi inspectori de
specialitate.
În subordinea fiecărui sector din cele 6 ce corespund împărţirii

administrativ-teritoriale a municipiului Bucureşti se găsesc secţii de poliţie.

Sectorul de poliţie are 4-5 secţii de poliţie, la comanda cărora există un şef de secţie, un adjunct şi şefi formaţiuni de
specialitate la nivel de birouri :
BIROUL INVESTIGAŢII CRIMINALE, BIROUL ORDINE PUBLICĂ,
BIROUL CRIMINALISTIC,

SECRETARIAT, EVIDENŢE OPERATIVE ŞI DESERVIRE, PERSONAL DE SERVICIU ŞI RELAŢII CU

PUBLICUL.
2. La judeţe funcţionează Inspectorate de poliţie judeţene conduse de
un inspector şef ajutat de adjuncţii având următoarea structură organizatorică internă:

Serviciul Cabinet

Biroul Control Intern

Serviciul Resurse Umane

Serviciul Financiar

Serviciul Comunicaţii şi Informatică

Serviciul Investigaţii Criminale Serviciul Investigarea Fraudelor Serviciul Criminalistic

Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase

Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv

Serviciul Intervenţie Rapidă

Serviciul Ordine Publica

Serviciul Rutier

39

Secţia Regionala de Politie Transporturi

Serviciul Logistic
 Serviciul Cazier Judiciar, Statistica si Evidenta Operativa

În subordinea Inspectoratelor judeţene de poliţie se află poliţii municipale, orăşeneşti, secţii de poliţie rurală, poliţii
comunale şi posturi de poliţie comunale.
3. În municipiile şi oraşele din judeţe funcţionează unităţi de poliţie municipale şi orăşeneşti, iar în comune secţii de poliţie
rurală, poliţii comunale şi posturi de poliţie comunale. În municipii pot fi înfiinţate secţii de poliţie.
4. În sectorul transporturilor feroviare, navale şi aeriene se organizează şi funcţionează 8 secţii regionale de poliţie
transporturi cărora li se subordonează 40 de servicii (birouri) judeţene de poliţie transporturi având o competenţă specifică. Numărul
acestora şi rază lor de competenţă teritorială se stabilesc prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor şi au în structura lor
servicii, birouri, compartimente şi posturi de poliţie TF, TN, TA în principalele gări, triaje, porturi şi aeroporturi.
5. Prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor la propunerea I.G.P.R. în cadrul Inspectoratelor judeţene şi al
D.G.P.M.B. se pot înfiinţa unităţi de poliţie în obiective şi domenii de interes public.
6. Totodată au fost înfiinţate şi funcţionează centre zonale de
combatere a crimei organizate şi antidrog ce au competenţa pe rază mai multor judeţe.

C. Formaţiunile de specialitate şi competenţa lor materială

Prin formaţiune sau compartiment de muncă se înţelege acea subdiviziune organizatorică a unităţii de poliţie care are o
competenţă materială specifică unui anumit domeniu al activităţii de poliţie şi o
competenţă teritorială egală cu cea a unităţii de poliţie din care face parte.

a. Poliţia investigaţii criminale are atribuţii pe linia

39
prevenirii şi descoperirii următoarelor genuri de infracţiuni:

40

i n fracţ iu nil e î nd rept ate î mp ot riv a vieţ ii p er soanelor (omor,

pruncucidere şi loviri cauzatoare de moarte)

i n fracţ iu nil e î mp o triv a int egrit ăţ ii corpo ral e, lib ertăţi i , d emn i t ăţii şi

s ănăt ăţi i perso an el or (vătămări corporale, loviri, răpiri, sechestrări de

persoane etc.).

i n fracţ iu ni cont ra p ro p ri et ăţ i i persoanelor (furturi din buzunare şi poşete, din locuinţe, tâlhării, distrugeri de
bunuri, înşelăciuni, falsul şi uzul de fals, falsificarea de monedă şi alte titluri de valoare, infracţionalitatea juvenilă etc.).
i n fracţ iu ni d e parazi ti s m s o ci al (cerşetoria, vagabondajul, prostituţia şi proxenetismul)
i n fracţ iu ni p riv ito are l a vi aţa s exu ală (violuri, perversiuni sexuale, relaţii sexuale între persoane de acelaşi
sex, raporturi sexuale cu un minor, pedofilia, incestul etc.).
Tot această formaţiune se ocupă cu identificarea cadavrelor necunoscute şi descoperirea persoanelor dispărute, precum şi cu
menţinerea dresajului şi folosirea câinilor de urmărire.
b. Formaţiunea de investigare a fraudelor are atribuţii pe linia prevenirii şi descoperirii următoarelor categorii de infracţiuni:
i n fracţ iu nil e î nd rep tat e î mp o t ri v a avutu lu i pub li c (delapidare,

distrugere de bunuri, înşelăciuni);

 i n fracţ iu ni d e s erv i ciu sau în l eg ăt ură cu servi ciul (abuzul în serviciu, primirea de foloase necuvenite, traficul
de influenţă, luarea de mită);
i n fracţ iu nil e d e evazi un e fis cal ă , concurenţă neloială, infracţiuni la

legea contabilităţii;

i n fracţ iu ni co nt ra p at ri mo n i ulu i cul tu ral -n aţi on al ;

i n fracţ iu ni p rivi nd reg i mu l met al elo r şi p i et rel o r p reţ io as e; i n fracţ iu nil e de con trab an dă
c. Formaţiunea de ordine publică are atribuţii pe linia:
40

41

menţinerii ordinii şi liniştii publice în municipii şi oraşe;

acordă sprijin de specialitate unităţilor economice în organizarea şi funcţionarea pazei bunurilor;

organizează şi execută măsuri de ordine în situaţii speciale;

prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi contravenţiilor ce îi sunt date în competenţă;

pune în executare mandatele de aducere, arestare şi executare a pedepsei închisorii ce îi sunt date în competenţă.
d. Formaţiunea de combatere a crimei organizate are atribuţii pe linia prevenirii şi descoperirii infracţiunilor privind crima
organizată. Prin crimă organizată se înţelege ansamblul activităţilor criminale desfăşurate de grupuri de infractori structurate şi
specializate în activităţi ilicite de tip mafiot care afectează atât interesele unui stat sau concomitent ale mai multor ţări.
f. Formaţiunea de poliţie rutieră:

iniţiază măsuri pentru buna desfăşurare a circulaţiei pe drumurile publice executând activităţi de supraveghere,
îndrumare, control şi dirijare a circulaţiei;
ţine evidenţa tuturor autovehiculelor şi conducătorilor auto (exceptând cele ale M.Ap.N. şi Regia Autonomă de Transport
Auto pentru tramvaie şi troleibuze);
ia măsuri pentru sistematizarea circulaţiei rutiere;

prevenirea şi combaterea infracţiunilor de furt de auto-moto şi a celor de ucidere şi vătămare corporală din culpă săvârşite
ca urmare a accidentelor de circulaţie;
constatarea şi cercetarea infracţiunilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice (conducerea fără permis, conducerea în
stare de ebrietate, sustragerea de la recoltarea probelor biologice, fuga de la
locul accidentului);
prevenirea şi constatarea
41
contravenţiilor din acest

42
 domeniu.

g. Formaţiunea criminalistică

efectuează cercetarea locului faptei în cazul comiterii de infracţiuni în vederea descoperirii, fixării, ridicării, examinării şi
interpretării urmelor rămase la locul faptei;
efectuează constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice;

ţine în evidenţă cartotecile deca şi mono dactilare.

h. Formaţiunea transporturi desfăşoară activităţi de prevenire şi descoperire a infracţiunilor şi contravenţiilor ce se produc în

domeniul transporturilor feroviare, navale şi aeriene.
însoţesc cu pază garniturile de tren ce transportă mărfuri din import şi

cele destinate exportului;

execută patrulări pe mijloacele de transport feroviar şi asigură ordinea şi liniştea publică in zona de responsabilitate.
j. Formaţiunea arme, explozivi şi substanţe periculoase

Desfăşoară activităţi informativ operative pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi contravenţiilor la regimul armelor,
muniţiilor, substanţelor toxice şi radioactive.

2. ATRIBUŢIILE POLIŢIEI ROMÂNE

Poliţia Română are următoarele atribuţii principale:

1. apără viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea privată şi publică, celelalte drepturi şi
interese legitime ale cetăţenilor şi ale comunităţii;
2. aplică măsuri de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului, de prevenire şi combatere a fenomenului
infracţional şi de identificare şi contracarare a acţiunilor elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea
şi integritatea persoanelor, a proprietăţii private şi publice, precum şi a altor

interese legitime ale comunităţii; 42

43

3. sprijină unităţile de jandarmerie cu informaţii pentru asigurarea sau restabilirea ordinii şi liniştii publice, cu ocazia
mitingurilor, manifestaţiilor cultural-sportive şi altele asemenea;
4. asigură, direct sau în cooperare cu alte instituţii abilitate potrivit legii, executarea controalelor tehnice şi
intervenţiilor pirotehnice pentru prevenirea, descoperirea şi neutralizarea dispozitivelor explozive amplasate în scopul tulburării
ordinii publice, vătămării integrităţii corporale, sănătăţii persoanelor sau provocării de daune proprietăţii publice ori private;
5. avizează şi controlează, în condiţiile legii, înfiinţarea societăţilor private de detectivi, pază, supraveghere şi gardă de
corp;
6. culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor, precum şi a altor fapte ilicite;
7. realizează activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei, a criminalităţii economico-financiare, a celei transfrontaliere, a
infracţiunii în domeniul informaticii şi a crimei organizate;
8. desfăşoară, potrivit competenţei, activităţi pentru constatarea faptelor penale şi efectuează cercetări în legătură cu
acestea;
9. asigură pază şi funcţionarea, în condiţiile legii, a locurilor de reţinere şi de arest preventiv organizate în cadrul unităţilor de
poliţie;
 10. constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, potrivit
legii;

11. asigură protecţia martorului, informatorului şi a victimei, în

condiţiile legii;

12. asigură, conform legii, protecţia magistraţilor şi a familiilor lor, în cazurile în care viaţa, integritatea corporală sau avutul
acestora sunt supuse unor ameninţări;
13. desfăşoară activităţi de depistare a persoanelor care se sustrag urmăririi penale, executării pedepselor sau altor hotărâri
judecătoreşti, precum şi a
persoanelor dispărute,
43
14. desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a migraţiei

44

ilegale,

15. foloseşte metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice in cercetarea locului

săvârşirii infracţiunilor şi la examinarea probelor şi a mijloacelor materiale de probă, efectuând, prin laboratoarele şi specialiştii
proprii acreditaţi, expertize criminalistice şi constatări tehnico-ştiinţifice, dispuse în condiţiile legii;
16. exercită controlul, potrivit legii, asupra deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor, a materialelor explozive,
asupra modului în care se efectuează operaţiunile cu arme, muniţii şi materii explozive, precum şi asupra funcţionării atelierelor de
reparat arme şi asupra poligoanelor de tir;
17. exercită controlul asupra respectării regimului materialelor radioactive şi nucleare, substanţelor toxice şi stupefiante,
precum şi asupra altor obiecte şi materii supuse autorizării, potrivit legii;
18. supraveghează şi controlează circulaţia pe drumurile publice, în afara cazurilor exceptate prin lege, şi colaborează cu
alte autorităţi publice, instituţii, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, pentru îmbunătăţirea organizării şi sistematizării
circulaţiei, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor, perfecţionarea pregătirii conducătorilor auto şi luarea unor măsuri de
educaţie rutieră a participanţilor la trafic;
19. desfăşoară activităţi specifice de poliţie în domeniul transporturilor feroviare, navale şi aeriene;
20. exercită controlul asupra legalităţii stabilirii domiciliului sau reşedinţei cetăţenilor români şi străini aflaţi pe teritoriul
ţării în condiţiile legii;
21. ţine evidenţa nominală a cetăţenilor români cu obligaţii militare în

mediul rural;

22. organizează, în condiţiile legii, cazierul judiciar pentru ţinerea evidenţei persoanelor condamnate ori împotriva cărora s-au
luat alte măsuri cu caracter penal şi constituie bază de date necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor operative specifice poliţiei;
23. efectuează studii şi cercetări privind dinamica
44
infracţionalităţii în România şi propune măsuri de prevenire a acesteia;

45

24. acordă sprijin, potrivit legii, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în vederea desfăşurării activităţii
acestora;
25. participă, în condiţiile legii, împreună cu alte unităţi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în colaborare cu trupe ale
Ministerului Apărării Naţionale, unităţi de protecţie civilă şi alte organe prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi evacuare a
persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamităţi naturale şi catastrofe, precum şi de
limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;
26. colaborează cu instituţiile de învăţământ şi cu organizaţiile neguvernamentale pentru pregătirea antiinfracţională a
populaţiei;
27. conlucrează cu structuri de profil din alte state şi de la nivelul unor instituţii internaţionale pentru prevenirea şi combaterea
criminalităţii transfrontaliere;
28. participă la constituirea forţelor internaţionale de poliţie, destinate unor misiuni de instruire, asistenţă şi cooperare
poliţienească sau pentru acţiuni umanitare;
29. îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.

3. AUTORITATEA TERITORIALĂ DE ORDINE PUBLICĂ

Odată cu adoptarea Legii 218/2002 a fost înfiinţată Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, organism care are rol
consultativ şi a cărei activitate se desfăşoară în exclusivitate în interesul comunităţii.
Acest organ consultativ este chemat pentru a întări legătura dintre comunitate (cetăţeni) şi organele administraţiei publice.
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică se organizează la nivelul municipiului Bucureşti şi al fiecărui judeţ fiind compusă din:
şeful DGPMB sau şeful IPJ

un reprezentant al Corpului Naţional al poliţiştilor

subprefect 45

46

şase consilieri desemnaţi de Consiliul General al Municipiului

Bucureşti, respectiv de Consiliul judeţean

şefii Poliţiei locale din Municipiului Bucureşti sau al judeţului

trei reprezentanţi ai comunităţii desemnaţi de primarul general al municipiului Bucureşti, respectiv de preşedintele
Consiliului judeţean. Autoritatea Teritorială de Ordine Publică este desemnată nominal şi
validată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, respectiv de Consiliul judeţean pe o perioadă de 4 ani şi este condusă de
un preşedinte ales cu votul majoritar al consilierilor.
Atribuţiile Autoritatea Teritorială de Ordine Publică:

a) contribuie la elaborarea planului de activităţi şi la fixarea obiectivelor, indicatorilor de performanţă minimali având ca scop
protejarea intereselor comunităţii şi asigurarea climatului de siguranţă publică;
b) sesizează şi propune măsuri de înlăturare a deficienţelor din activitatea de poliţie;
c) face propuneri pentru soluţionarea de către organele de poliţie a sesizărilor care îi sunt adresate referitoare la încălcarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
d) organizează consultări cu membrii comunităţii locale şi cu organizaţiile neguvernamentale cu privire la priorităţile
siguranţei persoanei şi a ordinii publice;
e) prezintă trimestrial informări în şedinţele Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau Consiliului judeţean asupra
nivelului de asigurare a securităţii şi siguranţei civice a comunităţii;
f) elaborează anual un raport asupra eficienţei unităţilor de poliţie care se dă publicităţii.
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică se întruneşte în şedinţe ordinare
sau extraordinare trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, şedinţe la care pot participa cu statut de invitat prefecţii,
primarul general al municipiului
46
 47

Bucureşti, respectiv preşedintele Consiliului judeţean, conducătorii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale
celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate. Şedinţele pot fi şi publice, Autoritatea Teritorială de Ordine
Publică emite hotărâri cu caracter de recomandare dar nu are competenţe în problemele operative ale poliţiei.
Tema 3
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE GENERALE DE SERVICIU ALE POLIŢISTULUI

Probleme:

1. Noţiuni generale despre tactica poliţienească

2. Principalele aspecte pe care le ridică exercitarea drepturilor şi îndatoririlor generale de serviciu

3. Intervenţia poliţiştilor în afara orelor de program, a atribuţiilor de serviciu conform competenţei teritoriale a
organelor de poliţie din care fac parte
4. Corpul Naţional al Poliţiştilor

1. NOŢIUNI GENERALE DESPRE TACTICA POLIŢIENEASCĂ

În activitatea practică, ofiţerii şi agenţii de poliţie se confruntă cu o multitudine de situaţii, pe care aceştia trebuie să le
rezolve în spiritul şi pe bază legilor, apelând de fiecare dată la cunoştinţele şi experienţa acumulată, recurgând la o metodă sau alta,
folosind regulile tactice adecvate. Rezultatul obţinut este singurul criteriu care arată dacă s-a acţionat bine sau nu, totodată reieşind
concluziile pentru activitatea de viitor.
Prin activitatea desfăşurată în teren, cadrele de poliţie vin în contact cu

persoane care au încălcat ori sunt pe cale de a încălca dispoziţiile legale, care
47
prezintă suspiciuni privind comiterea unor infracţiuni sau contravenţii.

48

În astfel de situaţii, ofiţerii şi agenţii de poliţie sunt obligaţi să intervină corespunzător pentru prevenirea încălcării prevederilor
legale, constatarea faptelor comise ori restabilirea ordinii, activităţi care au căpătat denumirea de măsuri
poliţieneşti.

Prin măsuri poliţieneşti se înţeleg intervenţiile legale ale cadrelor de poliţie pentru combaterea faptelor antisociale,
menţinerea ordinii publice,
apărarea vieţii şi integrităţii corporale a persoanelor, a avutului public şi privat.

Practica muncii de poliţie a scos în evidenţă faptul că, pentru exercitarea acestor drepturi şi obligaţii de serviciu, este necesară
respectarea anumitor reguli tactice specifice fiecărei măsuri care să le asigure eficienţa şi finalitatea corespunzătoare.
În raport cu situaţia în faţa căreia se află sau în care trebuie să acţioneze, pentru prevenirea şi constatarea unor fapte ilegale,
lucrătorul de poliţie, apelând la experienţa acumulată îşi alege un mod sau altul de acţiune, recurge la o metodă sau alta ori schimbă
un procedeu sau o metodă cu altele, astfel încât să obţină rezultatul scontat.

1.1. REGULI TACTICE CU CARACTER GENERAL

Pentru ca măsurile întreprinse să-şi poată atinge scopul este necesar ca în aplicarea lor să aibă în atenţie următoarele aspecte:
a. înainte de luarea oricărei măsuri, lucrătorul de poliţie îşi declină calitatea, iar dacă este în ţinută civilă prezintă şi legitimaţia
de serviciu, inclusiv
insigna;

b. se acţionează numai în condiţiile prevăzute de lege şi numai când situaţia impune, iar măsurile sunt luate numai în
scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu şi nu pentru intimidarea ori şicanarea persoanelor;
c. respectarea drepturilor constituţionale ale persoanelor şi a legii;

d. respectarea principiului48imparţialităţii şi al nediscriminării;

49

e. respectarea în intervenţie a principiului proporţionalităţii ;

f. evitarea exercitării unora din aceste drepturi şi îndatoriri în locuri aglomerate, evitând astfel reacţia uneori nefavorabilă a
publicului;
g. exercitarea acestor drepturi se face la momentul oportun, asigurându- se caracterul convingător şi educativ, atât pentru cei în
cauză, cât şi pentru persoanele din jur, fără a se depăşi limitele legale;
h. se analizează raportul dintre forţele de care dispunem sau care ne pot sprijini şi cele împotriva cărora trebuie să acţionăm şi,
atunci când este nevoie, se solicită ajutor;
i. stabilirea sarcinilor fiecărui ofiţer sau agent de poliţie atunci când acţionează în echipă;
j. atragerea atenţiei persoanelor care se manifestă violent sau dau dovadă de nervozitate să se supună măsurilor ce vor fi
luate şi prezentarea consecinţelor la care se expun in caz de opoziţie;
k. ocrotirea vieţii, sănătăţii şi a integrităţii corporale a persoanelor a

căror pază este asigurată de lucrătorul de poliţie;

l. păstrarea unei ţinute corespunzătoare, autocontrolul gesturilor şi al mimicii, al felului de a discuta, precum şi ignorarea
intenţionată a unor observaţii ironice, atât timp cât acestea nu afectează ordinea publică;
m. ascultarea cu atenţie, răbdare şi calm a relatării persoanelor implicate şi ale altora, tratarea cu mult tact a victimelor
infracţiunilor, a bolnavilor psihic, a minorilor, a femeilor etc.;
n. folosirea mijloacelor şi a procedeelor de imobilizare şi autoapărare se va face de către lucrătorii de poliţie numai în
condiţiile legii şi dacă situaţia o
impune;

o. declinarea competenţei în cazul unor conflicte de interese.

1.2. TRĂSĂTURILE CARACTERISTICE ALE MĂSURILOR POLIŢIENEŞTI

49

50
 Examinând regulile tactice folosite de ofiţerii şi agenţii de poliţie, în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor de serviciu conferite de
lege, observăm că acestea prezintă anumite particularităţi, şi anume:
Regulile şi îndrumările de ordin tactic asigură aplicarea legii în cazurile concrete, îndeplinirea sarcinilor de
prevenire şi combatere a infracţiunilor şi altor fapte antisociale în sensul şi spiritul legilor.
2
Legile care reglementează relaţiile sociale privitoare la prevenirea şi

combaterea infracţiunilor nu indică, în cele mai numeroase cazuri, şi modalităţile concrete pentru aplicarea lor. Rămâne astfel, un
câmp destul de larg în care trebuie să intervină regulile tactice pentru a asigura finalitatea prevederilor legale. Iată, de exemplu: în
lege este prevăzut, pentru cadrele de poliţie dreptul de a legitima şi stabili identitatea persoanelor.
Dar cum anume se va proceda la legitimare, ce reguli trebuie respectate, ce acte se folosesc la legitimare etc. nu sunt conţinute
în textul legii. De altfel, nici nu ar fi posibil ca legea să prevadă procedura de urmat, în raport cu multitudinea de situaţii specifice
în care operează legitimarea.
Lucrurile sunt şi mai complicate când este vorba de folosirea unor metode speciale de muncă, de luarea unor măsuri
de amploare sau de mare
dificultate.

Regulile şi îndrumările de ordin tactic cu privire la exercitarea drepturilor şi obligaţiilor de serviciu îşi au izvorul în
experienţa pozitivă acumulată de unităţile de poliţie.
Aceasta înseamnă că ele reprezintă o generalizare a practicii , a experienţei pozitive în prevenirea şi combaterea infracţiunilor
şi a altor fapte antisociale. Studiindu-se critic modul de rezolvare a numeroase şi diverse situaţii ce se ivesc în exercitarea
drepturilor şi îndatoririlor de serviciu, reţinându-se concluziile ce se impun din succese sau eşecuri, se ajunge la
selecţionarea şi recomandarea celor mai potrivite moduri de acţiune şi reguli

50

2
Folosirea noţiunii de lege în sensul ei cât mai larg.

51

tactice aplicabile în soluţionarea unor situaţii date.

Practica exercitării drepturilor şi îndatoririlor de serviciu, în realizarea prevenirii şi combaterii infracţiunilor şi contravenţiilor,
constituie o permanentă şi inepuizabilă sursă de îmbogăţire a cunoştinţelor tactice, acestea, la rândul lor, exercită, prin generalizarea
celor mai eficiente procedee de acţiune, o influenţă pozitivă asupra practicii, putându-se vorbi în acest fel de o condiţionare reciprocă.
Regulile şi îndrumările tactice privind exercitarea drepturilor şi obligaţiilor specifice de serviciu nu sunt reţete şi şabloane
care se pot aplica mecanic de la un caz la altul.
Schematismul, soluţiile şablon, stereotipiile sunt mai totdeauna dăunătoare şi de aceea ele trebuie evitate cu preţul oricăror
eforturi. Regulile şi îndrumările tactice, deşi sunt caracteristice, nu trebuie să fie considerate ca o totalitate de reţete.
Implicaţiile tactice nu pot înlocui iniţiativa creatoare a lucrătorului de poliţie pentru că, în practică, se întâlnesc cele mai variate
aspecte şi împrejurări specifice numai pentru cazul concret respectiv. Este necesar ca măsurile tactice indicate să fie dublate de
capacitatea selectivă, unită cu cea a intuiţiei rapide, cu flerul profesional al lucrătorului de poliţie.

2. PRINCIPALELE ASPECTE PE CARE LE RIDICĂ EXERCITAREA DREPTURILOR ŞI OBLIGAŢIILOR

GENERALE DE SERVICIU

Interceptarea este o măsură poliţienească ce presupune solicitarea adresată unei persoane de a înceta o activitate în
curs de desfăşurare, în scopul
clarificării unei situaţii ivite.

Măsura interceptării se ia pentru următoarele categorii de

51
persoane :

52

cele care încalcă prevederile legale, fiind autorii unor contravenţii sau infracţiuni;
cele despre care există date şi indicii că au săvârşit asemenea fapte;

cele care sunt suspecte prin comportamentul lor, ori este evidentă intenţia de a comite o faptă antisocială;
cele care trebuie să dea explicaţii în legătură cu fapte, situaţii, aspecte, persoane ori alte date care interesează
poliţia;
cele care prin prezenta lor, la o anumită ora sau într-un anumit loc,

creează suspiciuni;

cerşetori, bolnavi psihic, minori lipsiţi de supraveghere.

Reguli tactice ce trebuie respectate la interceptarea persoanelor:

a. se solicită persoanei, de la o distanţă convenabilă, pe un ton ferm, convingător, să se oprească folosind formula‖ Vă rog să
vă opriţi!‖ , salută, se prezintă, iar în caz de nevoie se legitimează, păstrând o distantă care să-i permită să acţioneze în siguranţă;
b. acţionează ferm, dar cu tact, explicând motivul opririi, indicând în continuare activitatea pe care aceasta urmează să o
desfăşoare ( prezentarea actului de identitate, a bagajelor pentru control etc.);
c. pe timpul discuţiilor, poliţistul va supraveghea persoana cu atenţie fiind pregătit să acţioneze pentru autoapărare sau pentru
prinderea acesteia;
d. dacă activitatea este desfăşurată în echipă, partenerul se va posta în poziţie laterală, puţin în spatele persoanei interceptate,
fiind gata de intervenţie (poziţia acestuia va fi condiţionată şi de existenţa sau inexistenţa unor obstacole naturale aflate în imediata
apropiere a persoanei oprite: clădiri, ziduri sau garduri înalte, situaţie în care acesta va sta în partea opusă unor astfel de obstacole);
e. se va evita, pe cât posibil, interceptarea persoanei pe partea carosabilă a arterelor rutiere ( dacă aceasta nu poate fi
evitată, persoana va fi scoasă imediat în afara acesteia), în locuri întunecoase sau accidentate, iar în caz de
absolută necesitate persoana va fi condusă imediat într- un loc mai sigur ,
52

53

propice pentru desfăşurarea activităţilor următoare.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea poliţiei, ofiţerilor şi agenţilor de poliţie le
revin următoarele drepturi şi obligaţii:
 2.1. Să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea
pregătesc sau au comis o faptă ilegală (art. 31 lit. a din Legea nr. 218/2002).
Legitimarea şi stabilirea identităţii unei persoane este o măsură poliţienească cu caracter preventiv ce constă în solicitarea şi
verificarea actului de identitate a unei persoane pentru a i se cunoaşte datele de stare civilă,
cetăţenia şi domiciliul ori reşedinţa.

Cadrele de poliţie legitimează persoanele numai în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu şi în cazuri bine justificate.
Astfel, potrivit legii poliţiştii au dreptul să legitimeze şi să stabilească identitatea următoarelor categorii de persoane:
persoanele care încalcă dispoziţiile legale;

persoanele despre care există indicii că pregătesc sau au comis o faptă ilegală;
persoanele a căror identitate este necesară exercitării sarcinilor de

serviciu.

În prima situaţie sunt legitimate persoanele care au săvârşit o infracţiune (furt, tâlhărie, omor, viol etc.) ori o contravenţie
(traversarea unui drum public pe culoarea roşie a semaforului, producerea de scandal în locuri şi localuri publice, vânzarea unor
produse fără afişarea preţului etc.). Asupra acestor persoane se iau apoi măsurile prevăzute de lege.
În al doilea caz, noţiunea de suspect (sunt indicii că persoana pregăteşte sau a comis o faptă ilegală) desemnează persoana
care prin comportament,
vestimentaţie, bagaje, prezenţa53nejustificată în anumite locuri şi la ore

54

nepotrivite, creează temerea că ar fi săvârşit ori este pe cale să săvârşească o faptă antisocială. De asemenea, pot fi considerate
persoane suspecte, cele care evită întâlnirea cu lucrătorul de poliţie, ori care dau dovadă de o amabilitatea exagerată faţă de acesta.
Mai pot fi legitimate persoane în următoarele situaţii:

cu prilejul unor activităţi de urmărire penală (audierea unor martori, a învinuiţilor ori inculpaţilor);
în timpul executării unor activităţi de teren (acţiuni, controale, razii);

în cazul persoanelor care ne pot da relaţii sau ne sesizează despre încălcarea unor dispoziţii legale (reclamant, martor, expert,
interpret).
În toate cazurile şi situaţiile prezentate mai sus, lucrătorul de poliţie, după efectuarea legitimării, este obligat să ia măsurile legale
care se impun, în funcţie de cele constatate.
In vederea legitimării şi stabilirii identităţii persoanelor, poliţiştii pot folosi unul din următoarele procedee:
a. verificarea actelor de identitate ale persoanelor;

b. verificarea altor documente oficiale prevăzute cu fotografie;

c. stabilirea datelor de identitate ale persoanei cu ajutorul altor cetăţeni cunoscuţi şi demni de încredere, care anterior au fost
legitimaţi;
d. efectuarea de verificări în evidenţele poliţiei.

Actele pe bază cărora se stabileşte identitatea persoanei:

a. pentru cetăţenii români:

 cartea de identitate;

cartea de identitate provizorie;

buletinul de identitate;
b. pentru străinii veniţi temporar în ţara noastră pe o perioadă mai mică de 90 zile, în decurs de şase luni, începând cu
prima întrare în ţară:
54

55

paşaportul;

actele prevăzute în convenţiile încheiate cu statele ai căror cetăţeni sunt (talon de călătorie, permis de mic trafic, titlu de
voiaj, carnet de marinar, document de călătorie pentru protecţie umanitară, paşaport pentru apatrizi etc.).
c. pentru străinii care şi-au stabilit reşedinţa în ţara noastră pe o perioadă de peste 90 de zile dar nu mai mult de 1
an:

legitimaţie provizorie eliberată de autorităţile române, care va fi

vizată anual.

d. pentru cetăţenii străini care şi-au stabilit domiciliul în ţara noastră:

cartea de identitate pentru străini eliberată de Oficiul Român pentru

Imigrări.

Actele care ajută la stabilirea identităţii persoanelor cetăţeni români:

paşaportul ( diplomatic, de serviciu, turistic ) ;

permis de trecere a frontierei în cadrul micului trafic de călători;

carnet de marinar;

permis de conducere auto;

permis sau legitimaţie de serviciu ( pentru angajaţii CFR şi un numai);

licenţă de zbor.

Tactica legitimării

Legitimarea se face atât ziua, cât şi noaptea, pe stradă, în câmp deschis, în încăperi, în mijloace de transport în comun, localuri
publice etc. Împrejurările legate de timp şi loc nu constituie, în principiu, un impediment în această privinţă.
 Practica muncii de poliţie a scos în evidenţă însă, necesitatea unor reguli tactice şi a unei anumite metodologii cu ocazia
executării legitimării şi anume:
a. persoana respectiva mai întâi este interceptată, folosindu-se formula:

„Bună ziua! Sunt subinspector Ştefan de la Poliţia Capitalei, vă rog să prezentaţi actul de identitate‖;
55

56

b. pe timpul efectuării legitimării persoanei, mijloacele din dotare trebuie să fie pregătite pentru intervenţie, iar poliţistul
trebuie să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de persoana legitimată;
c. actul de identitate trebuie ţinut la o înălţime corespunzătoare , care să permită atât supravegherea permanentă şi atentă a
comportării persoanei, cât şi verificarea , citirea conţinutului acestuia;
d. când legitimarea se efectuează de către doi poliţişti, şeful echipei verifică actul de identitate, iar partenerul
supraveghează persoana legitimată, postându-se la 2-3 paşi de acesta, către înapoi şi lateral. După caz, poliţistul care supraveghează
persoana legitimată va avea pregătite mijloacele din dotare pentru intervenţie;
e. actul de identitate trebuie verificat cu atenţie. Cu ocazia controlului

actelor de identitate poliţiştii verifică:

dacă actul de identitate prezentat pentru control este emis de

organul competent;

dacă actul prezentat corespunde ca formă şi conţinut;

dacă actul de identitate aparţine sau nu persoanei, în sensul că fotografia din act corespunde cu fizionomia posesorului şi dacă
datele de stare civilă din act corespund cu cele declarate de persoana în cauză. Întrebările cu privire la datele de identitate ale
persoanei trebuie puse în altă ordine decât cea în care sunt trecute în act;
dacă actul de identitate are expirat termenul de valabilitate pentru care a fost eliberat;
dacă prezintă urme de falsificare, are ştersături, modificări, corecturi, adăugiri ori conţine menţiuni nepermise, scrise ori
ştampilate;
dacă actul de identitate este păstrat în condiţii corespunzătoare, nu

este deteriorat şi dacă persoana a luat măsuri

56

57

pentru prevenirea deteriorării ori a distrugerii actului de identitate;

dacă actul de identitate conţine interdicţia pentru titular de a se afla în acea localitate sau de a părăsi o anumita localitate fără
aprobare.
f. în cazul legitimării unui grup de persoane , acestea vor fi aşezate în linie, unul dintre poliţişti va strânge actele de la fiecare, iar
partenerul va supraveghea comportarea celor legitimaţi. Actele de identitate vor fi restituite după identificarea tuturor persoanelor;
g. în situaţia în care actul de identitate verificat este în regulă şi persoanei legitimate nu i se poate reproşa nimic,
poliţistul îi va înmâna actul, va saluta şi îşi va continua serviciul;
 h. pentru prevenirea unor evenimente neplăcute, vor fi evitate pe cât posibil legitimările în locuri aglomerate, unde această
măsură nu poate fi efectuată în bune condiţii din cauza curiozităţii persoanelor din jur ori a intervenţiei nedorite a unora dintre
acestea, sau în locuri întunecoase. În cazuri deosebite, când situaţia nu suferă amânare legitimarea se execută şi în aceste locuri;
i. legitimarea se execută numai în scopul îndeplinirii atribuţiilor de

serviciu.

Situaţii neprevăzute şi modul lor de rezolvare:

A. Persoana în cauză nu are asupra să actele care, în principiu, servesc la dovedirea identităţii.

În lipsa actelor menţionate, stabilirea unor date despre persoana în cauză se poate realiza cu ajutorul altor documente
oficiale prevăzute cu fotografie (legitimaţie de serviciu, livret militar, legitimaţie de student, permis de conducere auto).
Pentru confirmarea identităţii în astfel de situaţii se poate recurge la sprijinul altor persoane (cunoscute de poliţist), la
efectuarea unor
verificări în evidenţele poliţiei, ori la luarea unor măsuri operative care să
57
ducă la stabilirea certă a identităţii persoanei.

58

B. Persoana nu posedă nici un act şi trebuie să i se stabilească

identitatea.

În astfel de cazuri persoana este condusă la sediul poliţiei şi i se cere să îşi decline identitatea. Datele pe care trebuie să le
obţinem de la persoane sunt
următoarele:

numele şi prenumele; prenumele părinţilor; data şi locul naşterii;

domiciliul şi, atunci când este cazul, reşedinţa.

În afară de acestea este bine ca persoana să declare şi ce ocupaţie şi ce loc de muncă are, care este profesia de bază, dacă este
căsătorit sau nu, unde a mai locuit etc..
Toate datele trebuie apoi verificate în evidenţele poliţiei (evidenţa

informatizată a persoanei, ori alte evidenţe).

Verificările identităţii nu trebuie să se oprească aici, deoarece unele persoane cunosc foarte bine datele de stare civilă ale unor
rude ori prieteni şi astfel ne pot înşela. Se ia legătura cu organul de poliţie pe rază căruia domiciliază ori îşi au reşedinţa şi de unde se
obţin informaţii suplimentare.
Aceste informaţii coroborate cu cele obţinute din evidenţele poliţiei pot duce la o stabilire corectă a identităţii unei persoane.
Tot pentru stabilirea identităţii persoanelor se pot consulta registre de stare civilă de la locul naşterii precum şi evidenţa
monodactilară a persoanelor care au fost condamnate ori care au fost cercetate de organele de poliţie ca suspecţi în diferite cauze.

C. Persoana refuză să se legitimeze ori să prezinte date privind

 identitatea .

58

59

Poliţistul aduce la cunoştinţă că, dacă are actul de identitate asupra să şi refuză să îl prezinte, fapta să constituie contravenţie şi
se sancţionează cu amenda contravenţionala conform Legii nr. 61/1991 republicată. Daca persoana refuză în continuare să prezinte
actul de identitate, i se va efectua controlul persoanei, iar în situaţia în care actul este găsit, după stabilirea identităţii i se va aplica
sancţiunea contravenţională. În cazul în care în urma efectuării controlului persoanei, actul de identitate nu se găseşte asupra
persoanei, aceasta va fi condusă la sediul poliţiei, pentru a i se stabili identitatea prin verificări în evidenţele poliţiei.

D. Persoana legitimată ne atacă sau încearcă să fugă.

Se iau măsuri de imobilizare şi de conducere a acesteia la sediul

organului de poliţie, după ce în prealabil i s-a făcut control corporal sumar.

La sediul organului de poliţie, după ce i se stabileşte identitatea, se verifică motivul care a determinat-o la atitudinea
respectivă, luându-se măsurile legale.

2.2. Să conducă, la sediul poliţiei, pe cei care, prin acţiunilor lor periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte
valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a
putut fi stabilită în condiţiile legii (art. 31 lit. b din Legea nr. 218/2002).

Conducerea persoanelor la sediul poliţiei este o măsură poliţienească cu caracter coercitiv, ce consta în însoţirea acestora de
la locul interceptării până la sediul poliţiei, în vederea luării măsurilor legale.
Poliţiştii au dreptul să conducă la sediul poliţiei, în vederea luării măsurilor legale, următoarele categorii de persoane:
persoanele care prin acţiunile lor periclitează viata persoanelor,

59
ordinea publică sau alte valori sociale;persoanele suspecte de

săvârşirea unor fapte

60

ilegale;

persoanele a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii.

In cazul nerespectării dispoziţiilor date de poliţist, acesta este îndreptăţit să folosească forţa împotriva persoanelor care se opun
acestei măsuri. Verificarea situaţiei acestor categorii de persoane şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel
mult 24 de ore. În situaţia conducerii la sediul poliţiei în scopul identificării unei persoane suspecte sau pe cele care tulbură ordinea
publică sau periclitează viaţa persoanelor, poliţistul va întocmi un proces-verbal de depistare.
În literatura de specialitate, noţiunea de conducere are un dublu sens:

a) conducere pur şi simplu, ceea ce presupune însoţirea unei persoane până la sediul poliţiei în vederea lămuririi sau rezolvării
situaţiei care a impus măsura respectivă.
Conducerea persoanei se execută după ce a fost legitimată şi s-a făcut control corporal sumar şi controlul bagajelor (dacă are).
În prealabil, i se atrage atenţia asupra regulilor ce trebuie să le respecte pe timpul deplasării, cât şi asupra consecinţelor nerespectării
lor.
b) conducerea forţată (aducerea), care presupune imobilizarea acestora şi însoţirea lor sub pază până la sediul poliţiei.
La sediul poliţiei pot fi conduse forţat următoarele categorii de

persoane:

cele care prin acţiunile lor periclitează ordinea publică, viaţa

persoanelor sau alte valori sociale;

persoanele care sunt suspecte şi a căror identitate nu a putut fi stabilită;

persoanele care au săvârşit infracţiuni ori contravenţii şi urmează a fi trase la răspundere conform legii,
bolnavii psihic periculoşi, scăpaţi de sub supraveghere;

minorii fugiţi din centrele de reeducare sau de plasament;

persoanele care prezintă pericol pentru sănătatea

60

61

publică şi se sustrag de la tratamentul obligatoriu.

În funcţie de împrejurări, condiţii şi dotare, conducerea persoanelor la sediul poliţiei se poate efectua pe jos sau cu mijloace
de transport auto., altele decât cele destinate transportului în comun.
Conducerea pe jos se execută, în general, când distanta până la sediul poliţiei este mai mică, situaţie în care se impune
respectarea următoarelor reguli
tactice:

a. persoana care urmează să fie condusă la sediul poliţiei va fi legitimată şi identificată, cu excepţia situaţiei în care cel în
cauză refuză să se legitimeze cu actul de identitate sau să dea relaţii privind identitatea sa;
b. înaintea începerii deplasării spre sediul poliţiei se va efectua obligatoriu controlul persoanei care urmează să fie condusă
şi, după caz, controlul bagajelor;
c. persoanei i se va atrage atenţia asupra modului de comportare pe timpul deplasării, punându-i-se în vedere că, în cazul unei
atitudini recalcitrante, se va folosi împotriva sa forţa;
d. când conducerea se realizează de către doi poliţişti , aceştia vor încadra persoana condusă, pentru a preveni un eventual atac
sau fuga acesteia;
e. dacă poliţistul acţionează singur, el va solicita sprijinul cetăţenilor şi îi va pune în temă cu ceea ce au de făcut. În caz că
acest lucru nu este posibil, va acţiona singur, cu maximum de prudenţă, deplasându-se puţin în spatele persoanei, stânga sau dreapta,
putând chiar ţine persoana de mâneca hainei sau de curea;
f. când urmează a fi conduse mai multe persoane, acestea vor fi grupate în raport de numărul, înălţimea şi gradul lor de
periculozitate, interzicându- li-se acestora să vorbească între ele pe timpul deplasării;
g. persoana va fi supravegheată permanent şi cu atenţie, atât pe timpul
 deplasării cât şi pe timpul opririlor, pentru a observa atitudinea şi comportamentul

acesteia;

h. pe timpul conducerii vor fi evitate locurile întunecoase,

61
aglomerate, cu vegetaţie înaltă sau cele unde persoana este cunoscută;

62

i. în cazul în care echipa este dotată cu câine de serviciu, acesta va merge întotdeauna cu conductorul său, în urma persoanei
conduse.
Conducerea persoanelor cu mijloace auto este indicată în toate situaţiile, atunci când distanta până la sediul poliţiei este mare,
când urmează a fi conduse mai multe persoane ori acestea sunt agresive, periculoase. Pentru conducere pot fi folosite
mijloacele de transport ale poliţiei, precum şi cele ale unor persoane fizice sau juridice, dacă acestea acceptă ( de regulă
autovehicule care circulă în direcţia respectivă ).
Pe timpul conducerii persoanelor la sediul poliţiei cu mijloace auto, vor

fi respectate următoarele reguli tactice:

a. persoana care urmează să fie condusă la sediul poliţiei va fi legitimată şi identificată, cu excepţia situaţiei în care cel în
cauză refuză să se legitimeze cu actul de identitate sau să dea relaţii privind identitatea sa;
b. înaintea începerii deplasării spre sediul poliţiei se va efectua obligatoriu controlul persoanei care urmează să fie condusă
şi, după caz, controlul bagajelor;
c. înainte de îmbarcare, va fi verificat (controlat) interiorul autovehiculului, pentru a nu exista bunuri, obiecte sau substanţe ce ar
putea fi folosite de către persoanele conduse pentru atac sau pentru sinucidere;
d. pe timpul deplasării se va tine legătura radio cu sediul poliţiei;

e. în cazul conducerii persoanelor cu un alt autovehicul decât cel din dotare, poliţistul va preciza conducătorului auto itinerariul
pe care se va deplasa, viteza şi alte reguli pe care acesta trebuie să le respecte;
f. conducerea mai multor persoane la sediul poliţiei se va face numai cu autovehicule din dotarea poliţiei, special amenajate,
acestea fiind îmbarcate în compartimentul destinat acestui scop;
g. cu autovehiculul tip autoturism vor fi conduse cel mult 2 persoane,
caz în care acestea vor fi îmbarcate numai pe bancheta din spate, avându-se în vedere ca nici una din persoanele conduse
62
să nu se aşeze în spatele conducătorului auto, iar dacă este posibil, portierele din spate vor fi blocate;

63

h. odată ajunşi la sediul poliţiei, după debarcarea persoanei ( persoanelor ) din autovehicul se va controla interiorul
acestuia, pentru a nu rămâne lucruri abandonate de cel condus şi care pot constitui mijloace de probă.
Se va evita folosirea mijloacelor de transport în comun ori a celor în care se găsesc bunuri materiale ce pot fi folosite pentru atac
asupra poliţistului, pentru fugă sau sinucidere, cu excepţia situaţiei în care fapta a fost săvârşită în mijlocul de transport în comun, iar
poliţistul, cu permisiunea călătorilor, abate autovehiculul de la traseu.

2.3. Imobilizarea şi aducerea persoanelor la sediul poliţiei

Imobilizarea este o măsură poliţienească cu caracter coercitiv, întreprinsă în scopul de a pune o persoană în imposibilitate de
a fugi sau de a se manifesta agresiv faţă de poliţist sau faţă de alte persoane, de a începe sau
de a continua o acţiune violentă.

Sunt situaţii când persoana care urmează a fi condusă la sediul poliţiei refuză să se supună acestei măsuri ori se află într-unul
din următoarele cazuri:
întreprinde acţiuni ce pun în pericol viaţa sau integritatea corporală, sănătatea sau bunurile altor persoane;
tulbură prin acte violente ordinea şi liniştea publică;

degradează ori distrug bunuri aparţinând unor persoane fizice ori

juridice;

blochează, în afara condiţiilor legii, căile publice de circulaţie, încearcă să pătrundă, pătrund fără drept, sau refuză
părăsirea sediilor autorităţilor publice, ale instituţiilor şi organizaţiilor de interes public, ale partidelor politice;
tulbură desfăşurarea normală a activităţii instituţiilor de mai sus,

periclitează în orice mod integritatea sau securitatea

63

64

acestora precum şi a personalului lor;

întreprind acţiuni de ultraj împotriva poliţiştilor ori a altor persoane învestite cu exerciţiul autorităţii publice;
se opun la executarea ordonanţelor de reţinere ori a mandatelor de aducere, mandatului de arestare sau de executare a
pedepselor private de libertate.
Înainte de luarea măsurii imobilizării, persoana va fi somată să înceteze acţiunea agresivă şi să se supună solicitării
poliţistului, recurgându-se la imobilizare numai dacă individul nu s-a conformat. În astfel de situaţii persoana este imobilizată
şi adusă la unitatea de poliţie.
Prin imobilizare se urmăreşte ca persoana în cauză să fie pusă în imposibilitatea de a continua agresiunea sau acţiunea
începută, obligând-o în acelaşi timp, la respectarea ordinii, la supunere şi ascultare.
Persoana ce urmează a fi imobilizată, este mai întâi somată să înceteze activitatea ilicită. Dacă nu se supune somaţiei, ofiţerul
(agentul) de poliţie trece îndată la imobilizarea ei, în care scop, în raport de împrejurările existente, poate folosi: ajutorul persoanelor
din jur, procedeele luptei de autoapărare şi mijloacele din dotare.
Mijloacele şi procedeele folosite pentru imobilizare sunt alese în

funcţie de:

numărul persoanelor implicate şi care urmează a fi imobilizate;

starea de agresivitate şi forţa fizică a acestora;

modul de manifestare a agresivităţii;

obiectele pe care le au asupra lor şi care ar putea fi folosite pentru

atac asupra poliţistului sau a altor persoane;

 Trebuie să se acţioneze astfel ca, pe cât posibil, persoanei respective să nu i se cauzeze vătămări ale integrităţii corporale.
Când situaţia impune, persoanelor imobilizate li se asigură asistenţă

medicală necesară. Aducerea persoanelor în cauză la sediul poliţiei se face, de

64

65

regulă, cu mijloace de transport (exceptând pe cele de transport în comun).

2.4. Mijloace de imobilizare

Legea 218 / 2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei române, la art.34, include în categoria mijloacelor din dotarea
poliţiştilor obiecte şi instrumente special confecţionate pentru imobilizare, autoapărare şi intervenţie precum: scuturi de protecţie,
căşti cu vizor, cătuşe, baston de cauciuc, tomfa, arme albe şi de foc, arme cu glonţ de cauciuc, jeturi de apă, dispozitive iritant
lacrimogene şi paralizante, bastonul cu energie electro-statică, câini şi cai de serviciu, precum şi alte mijloace care nu pun în pericol
viaţa sau nu produc o vătămare corporală gravă.
Folosirea mijloacelor de imobilizare împotriva participanţilor la acţiuni agresive se face în mod gradual, după avertizarea
prealabilă asupra utilizării unor asemenea mijloace şi acordarea timpului necesar pentru încetarea acţiunilor şi conformarea la
solicitările legale ale poliţistului, excepţie făcând cazurile extreme. În toate situaţiile, folosirea acestor mijloace nu trebuie să
depăşească nevoile reale pentru împiedicarea sau neutralizarea acţiunilor agresive.
În folosirea mijloacelor din dotare se impune respectarea unor principii al

căror izvor sunt legi şi tratate internaţionale, astfel:

prezumţia de nevinovăţie (persoana trebuie să fi încălcat în mod

flagrant prevederile legale)

limitarea şi proporţionalitatea folosirii forţei, în sensul că recurgerea la forţă fizică se începe după o atentă analiză a
situaţiei, a raportului de forţe, a necesităţii şi duratei acţiunilor poliţistului;
imparţialitatea poliţiei şi protecţia egală pentru toate persoanele. Se

exclud discriminările de orice fel, pe criterii de rasă, cetăţenie, sex, religie,

65

66
 apartenenţă politică, statut socio-economic. Singurele criterii luate în calcul de către poliţist sunt gradul de implicare,
vinovăţie şi ripostă al persoanei în cauză.
gradualitatea folosirii metodelor şi mijloacelor de acţiune, de la cele mai simple, la cele mai elaborate care presupun un
grad ridicat de violenţă, în funcţie de situaţia concretă, de timpul avut la dispoziţie şi de starea de pericol în care poliţistul sau
victima se află.
nonsurprinderea. Sunt necesare somaţii, cu condiţia ca asupra
poliţistului sau victimei să nu se exercite violenţe, ori aceştia să fie într-un pericol imediat.

legalitatea şi legitimitatea. Acţiunile poliţiştilor trebuie să fie în sensul aplicării şi respectării legii.
principiul riscului minim (pentru evitarea vătămărilor corporale de ambele părţi);
principiul apărării fiinţei umane (acordarea primului ajutor, nerecurgerea la rele tratamente asupra persoanelor reţinute
sau arestate);
principiul confidenţialităţii datelor (protejarea informaţiilor clasificate, a datelor obţinute în timpul serviciului,
despre persoane şi care aduc atingere vieţii private, demnităţii şi onoarei acestora, în condiţiile legii);
Câinele de însoţire, poate fi folosit pentru oprirea, prinderea sau imobilizarea unei persoane, în cazul când aceasta nu se
supune dispoziţiilor date de poliţist aflat în patrulare sau în executarea altor misiuni. Câinele de însoţire se mai foloseşte şi pentru
apărarea poliţistului pe timpul cât acesta execută imobilizarea sau conducere unei persoane.
Bastonul de cauciuc ( tomfa )

Bastonul de cauciuc ( tomfa ) poate fi folosit în scopul:

ca mijloc de apărare pentru pararea loviturilor agresorului prin prindere de ambele extremităţi cu ambele mâini ( ori de mâner,
în cazul tomfei ) şi ţinerea în direcţia din care vin loviturile;

ca mijloc de intimidare a elementelor turbulente sau

66
recalcitrante, aplicând primele lovituri persoanelor mai violente, urmărind

67

determinarea încetării acţiunii şi descurajarea celorlalte elemente agresive,

retragerea şi împrăştierea lor;

ca mijloc de atac, prin aplicarea de lovituri agresorului în scopul de a-l obliga să elibereze victima, să lase din mână obiectul
folosit la atac ori să înceteze acţiunea. În cazul mai multor agresori, primele lovituri se vor aplica celui mai periculos.
Practica folosirii bastonului de cauciuc ( tomfei ) de către poliţişti a

conturat o serie de reguli tactice, dintre care le vom arăta pe cele mai importante:

a. înainte de intrarea în serviciu, cei dotaţi cu bastoane de cauciuc trebuie să se asigure că acestea se găsesc în stare
corespunzătoare (ex.: să nu aibă fisuri care ar putea duce la ruperea lor; cureluşa să fie bună, strâns legată şi de lungime suficientă
pentru a putea fi înfăşurată pe mână);
b. bastonul de cauciuc va fi folosit în limita necesităţii.

c. aplicarea de lovituri va înceta imediat ce agresorul a renunţat la acţiunea să şi s-a conformat dispoziţiilor date de poliţist.
d. persoana este somată să înceteze acţiunea violentă şi să se supună măsurilor ordonate, folosind formula ―ÎNCETAŢI,
VOM FOLOSI FORŢA ―, loviturile fiind aplicate numai dacă persoana nu s-a conformat şi continuă acţiunea
violentă;

e. loviturile trebuie să fie rapide, urmate de retragerea imediată şi vor fi aplicate peste omoplaţi, antebraţe, şezut ( dacă
persoana este cu spatele ), membrele inferioare sau superioare, pentru a para loviturile sau pentru a determina persoana să dea drumul
unor obiecte folosite pentru atac;
f. pentru a avea efectul urmărit, loviturile trebuie aplicate prin

surprindere;

g. forţa loviturilor aplicate trebuie să fie în concordanţă cu gradul de împotrivire a persoanei;

h. bastonul de cauciuc se foloseşte în limita necesităţii, aplicarea

loviturilor încetând imediat ce agresorul a renunţat la acţiunea violentă şi s-a

67
conformat dispoziţiilor poliţistului;

68

i. în timpul aplicării loviturilor cu bastonul se recomandă ca, pe cât posibil, să nu se facă mişcări ample ori acesta să fie
ridicat deasupra capului, întrucât prin această mişcare se dă posibilitatea celui împotriva căruia se foloseşte să sesizeze intervenţia şi
să se apere prin pararea loviturii;
j. se va evita aplicarea loviturilor cu bastonul de cauciuc peste cap, urechi, gât, ochi, asupra altor părţi vitale ori sensibile
ale corpului, deoarece i s-ar putea provoca persoanei vătămări corporale sau chiar moartea;
k. pe cât posibil, se evită folosirea bastonului de cauciuc împotriva femeilor, minorilor şi bătrânilor, care datorită stării lor fizice
nu prezintă pericol;
l. se interzice folosirea bastonului în sediul unităţii de poliţie, cu excepţia cazului când au loc acţiuni violente sau în
grup, care pun în pericol viaţa poliţiştilor, a altor persoane, ori există pericolul distrugerii de bunuri aparţinând acestei instituţii;
m. în situaţia în care, în urma loviturilor aplicate cu bastonul de cauciuc ( tomfa ), s-a produs vătămarea corporală a persoanei,
poliţistul este obligat să-i acorde primul ajutor, eventual să transporte persoana la o instituţie medicală, pentru acordarea de îngrijiri
şi să raporteze ierarhic, de urgenţă, evenimentul.
Încătuşarea
Încătuşarea este o măsură poliţienească de prevedere şi siguranţă, care constă în aplicarea cătuşelor pe încheietura mâinilor unei
persoane, în scopul limitării mobilităţii fizice a acesteia.

Încătuşarea se efectuează asupra următoarelor categorii de persoane:

dezertori, evadaţi şi recidivişti periculoşi;

urmăriţi, reţinuţi, condamnaţi şi arestaţi preventiv, pe timpul transferării sau al escortării;

autorii unor infracţiuni contra vieţii persoanei ( tâlhărie, ultraj, viol în grup ) ori ai altor infracţiuni grave;
care se manifestă agresiv, sunt violente ori se opun
68
măsurilor legale luate de

poliţişti, iar rezistenţa lor

69

nu poate fi înfrântă în alt mod;

care, datorită stării psihice în care se află, prezintă pericol pentru viaţa şi integritatea lor corporală, a poliţistului sau a altor
persoane;
 care urmează a fi conduse la sediul poliţiei în vederea luării măsurilor legale şi sunt cunoscute ca fiind agresive;
care au comis două sau mai multe infracţiuni;
această măsură nu se aplică minorilor, femeilor şi bătrânilor, când starea lor fizică nu o impune.

Reguli tactice ce trebuie respectate în cazul încătuşării persoanelor:

a. să se execute cu rapiditate şi atenţie maximă pentru a se preîntâmpina

un eventual atac prin surprindere din partea persoanei respective;

b. cătuşele se aplică pe încheieturile mâinilor întotdeauna aşezate la

spate;

c. după încătuşare, se va efectua în mod obligatoriu controlul

persoanelor;

d. dacă persoana încătuşată continuă să se manifeste violent, acesteia i se

pot imobiliza şi picioarele;

e. când persoana opune rezistenţă, încătuşarea se va face forţat;

f. aplicarea cătuşelor trebuie efectuată în aşa fel încât să nu ducă la rănirea sau vătămarea integrităţii corporale a celui
imobilizat;
g. în cazul încătuşării mai multor persoane ori când ofiţerul (agentul)

este singur, se solicitã sprijinul cetăţenilor de încredere;

h. cătuşele vor fi scoase în caz de îmbolnăvire gravă a persoanei, pentru servirea hranei, deplasarea la toaletă, depunerea în
locurile de deţinere, fără a se neglija supravegherea atentă în acest timp;
i. se interzice expunerea persoanelor încătuşate în locuri publice sau în sediile de poliţie, pentru fotografiere ori filmare
de către reprezentanţi mass-
media.
69

70

2.5. Invitarea la sediul poliţiei a persoanelor a căror prezenţă este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor poliţiei
prin aducerea la cunoştinţă în scris a scopului şi motivului invitaţiei (art. 31 lit.c din Legea 218/2002)
Poliţiştii au dreptul să invite la sediul poliţiei persoanele a căror prezenţă este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor legale ale
poliţiei, prin aducerea la cunoştinţă în scris a scopului şi motivului invitaţiei.
Măsura invitării se face în scris, cu respectarea următoarelor reguli:

a. invitarea să se facă în timpul programului de lucru ori când situaţia

impune;
 b. persoana invitată trebuie primită în ziua şi la ora stabilită;

c. la cererea persoanei invitate, se confirmă în scris timpul cât a stat la

organul de poliţie;

d. invitarea unui cetăţean străin se face numai cu aprobarea şefului de unitate şi aprobarea expresă a unitătii teritoriale a
D.G.I.P.I..
Aceste norme, cât şi altele care se subînţeleg, sunt impuse din considerente de respect faţă de cetăţeni, de legalitate, precum
şi necesităţile întăririi prestigiului şi autorităţii organului de poliţie cu cetăţenii.
Cetăţenii invitaţi sau citaţi la sediul poliţiei au obligaţia să se prezinte atunci când au fost chemaţi. Dacă din motive
neîntemeiate o persoană refuză să dea curs invitaţiei, împotriva ei se pot lua măsuri de sancţionare, astfel:
când este chemată în cauze penale, prin citaţii, i se poate aplica amendă judiciară conform prevederilor art. 198 din
Codul de procedură penală;
când este chemată în orice alte cazuri, prin invitaţie, se face aplicarea

prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată.

Posibilitatea de sancţionare în situaţiile de neprezentare a fost prevăzută de lege tocmai în scopul de a se asigura îndeplinirea
atribuţiilor ce revin poliţiei, în
cazurile în care aceasta este condiţionată de prezenţa anumitor persoane.
70

71

2.6. Să pună în executare mandatele de aducere, mandatele de arestare şi pe cele de executare a pedepselor în
condiţiile prevăzute de lege (art. 31 lit. d din Legea 218/2002)
Reţinerea persoanelor care au săvârşit infracţiuni este o măsură

procedurală, privativă de libertate, care poate fi luată de către ofiţerii (agenţii) de poliţie în cazurile şi în condiţiile prevăzute
de Codul de procedură penală.
Cu ocazia reţinerii, organele de cercetare a poliţiei au obligaţia să aducă
la cunoştinţa celui arestat, în limba pe care o înţelege, motivul reţinerii sau arestării.

Dacă cel în cauză a săvârşit o infracţiune, i se comunică, în prezenţa unui avocat, învinuirea care i se aduce, apoi se aduce la
cunoştinţă motivul pentru care a fost reţinut ori arestat.
În conformitate cu Codul de procedură penală, unităţile de poliţie pun în aplicare mandatele de aducere în faţa organelor de
urmărire penală sau a instanţelor de judecată.
De asemenea, organele de poliţie execută mandatele de arestare preventivă şi, respectiv, mandatele de executare a pedepsei
închisorii. Punerea în aplicare a mandatelor se face de către ofiţerii desemnaţi de conducerea unităţii de poliţie (unde se află
domiciliul persoanei sau din altă localitate, dacă sunt indicii că ea s-ar găsi acolo).
Reguli generale privind luarea măsurilor reţinerii ori arestării:

a. în prealabil, ofiţerii (agenţii) de poliţie iau măsuri pentru a cunoaşte periculozitatea persoanei în cauză şi starea ei de spirit,
caracteristicile locuinţei acesteia sau ale locului unde reţinerea sau arestarea va fi executată, persoanele care pot fi prezente în aceste
locuri, precum şi orice alte date în vederea unui eventual atac, opunere sau fugă;
b. în cazul unor infractori periculoşi sau a mai multor infractori care se găsesc în localuri publice, locuinţe sau alte locuri
propice pentru fugă sau atac,
aceste măsuri se execută cu efective sporite de ofiţeri (agenţi), în raport de
71
situaţia respectivă;
 72

c. pe stradă, reţinerea sau arestarea se execută, de obicei, în locuri neaglomerate, iar pentru conducerea (aducerea) la sediul
poliţiei, pe cât posibil, trebuie folosit un mijloc de transport;
d. dacă prin reţinerea sau arestarea unei persoane se pot crea perturbări în buna desfăşurare a serviciului (impiegaţi de mişcare,
acari, gestionari, medici etc.), se informează în timp util şi oportun conducerea unităţii respective, pentru ca să dispună măsurile
necesare;
e. când reţinutul sau arestatul are sub ocrotire un minor, o persoană pusă sub interdicţie, o persoană căreia i s-a instituit
curatela, ori o persoană care, datorită vârstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, este înştiinţată autoritatea
competentă, în vederea luării măsurilor de ocrotire.
De menţionat că executarea acestui drept şi în acelaşi timp îndatorire de serviciu se face numai în condiţiile şi cazurile prevăzute
de lege. Orice reţinere sau arestare făcută în alte condiţii este ilegală, constituind un abuz şi în acelaşi timp o încălcare a legii.

2.7. Să intre în incinta locuinţelor, a unităţilor economice, a instituţiilor publice ori particulare, a organizaţiilor social-
politice, indiferent de deţinători sau de proprietari, precum şi la bordul oricăror mijloace de transport româneşti cu
respectarea dispoziţiilor legale în cazul săvârşirii unei infracţiuni, al urmăririi unor infractori sau al unei acţiuni teroriste
(art. 31 lit. e din Legea 218/2002)
Inviolabilitatea domiciliului exprimă juridic interdicţia de a pătrunde sau de a rămâne în domiciliul sau reşedinţa unei persoane. În
dreptul constituţional noţiunea de domiciliu are o accepţiune largă, cuprinzând practic atât domiciliul în sensul dreptului civil, cât şi
reşedinţa unei persoane fizice. El cuprinde nu numai camera în care doarme, camerele unde trăieşte persoana fizică, ci şi
dependinţele, curtea, grădina, garajul sau orice loc împrejmuit ţinând de ele.
Noţiunea de domiciliu nu are nici o legătură cu cea de proprietate
72
sau de proprietar, pentru că o locuinţă este domiciliul persoanei fizice chiar

73

dacă aceasta nu este proprietar, dar o ocupă în mod legal ( cameră de hotel, cameră de cămin studenţesc, cameră închiriată).
Prin locuinţă se înţelege orice loc destinat efectiv uzului domestic al uneia sau mai multor persoane. Nu este suficientă simpla
destinaţie de locuinţă a unei încăperi, ci este necesar să fie efectiv locuită. Nu sunt asimilate locuinţei mijloacele de transport
individuale ( cu excepţia remorcilor, rulotelor etc. care servesc drept locuinţă ) sau în comun, deoarece aici nu se îndeplinesc acte
caracteristice vieţii domestice.
Astfel, cu respectarea dispoziţiilor legale, în baza art. 27 din Constituţia României, poliţiştii pot întra în locuinţa unei
persoane fizice sau în incinta agenţilor economici, a instituţiilor publice sau particulare, a organizaţiilor social- politice, la bordul
oricăror mijloace de transport româneşti în următoarele situaţii:
a. pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
În această situaţie poliţistul pătrunde în locuinţa unei persoane fizice sau

în incinta unităţilor, instituţiilor, organizaţiilor sau mijloacelor de transport pentru:

a pune în executare un mandat de arestare;

a pune în executare un mandat de executare a unei pedepse;

executarea unei percheziţii domiciliare;

ridicarea de obiecte şi înscrisuri;

executarea altor hotărâri judecătoreşti.

 b. pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică

sau bunurile unei persoane;

În această situaţie întrarea în locuinţa unei persoane sau în incinta unităţilor, instituţiilor, organizaţiilor sau mijloacelor de
transport se poate face:
la solicitarea persoanei care ocupă locuinţa în calitate de proprietar sau chiriaş;
când solicitarea vine din partea altor persoane, a vecinilor ori la

solicitarea conducerii unităţilor, instituţiilor,

73

74

organizaţiilor sau al conducătorilor mijloacelor de transport

româneşti, în caz de pericol iminent;

când este sesizată o situaţie de urgenţă, pericol de explozii, incendii şi nu răspunde nimeni din locuinţă.
c. pentru apărarea siguranţei naţionale sau a ordinii publice;

Conform Legii 218 / 2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei române, art. 31 lit. e, poliţistul pătrunde în locuinţa unei
persoane fizice sau în incinta unităţilor, instituţiilor, organizaţiilor ori a mijloacelor de transport în următoarele cazuri:
în cazul săvârşirii unei infracţiuni; în cazul urmăririi unor infractori; în cazul unei acţiuni teroriste.
Conform Legii 61 / 1991 modificată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi
liniştii publice, poliţistul pătrunde în locuinţa unei persoane fizice sau în incinta unităţilor, instituţiilor, organizaţiilor ori a
mijloacelor de transport, în următoarele cazuri:
pentru restabilirea ordinii publice;

pentru restabilirea situaţiei anterioare, în cazul alungării din locuinţă.

Solicitarea trebuie să fie obligatoriu scrisă în cazul alungării din locuinţa comună a soţului sau soţiei, a copiilor, precum şi a
oricărei persoane aflate în întreţinere, deoarece însăşi legea permite împăcarea părţilor, părţi care se pot întoarce solidar, împotriva
poliţistului, acuzându-l de violare de domiciliu.
d. pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.

Reguli tactice ce trebuie respectate la întrarea în incinta locuinţelor persoanelor fizice, a agenţilor economici, a instituţiilor
publice ori particulare, a organizaţiilor social-politice, la bordul oricăror mijloace de transport româneşti:
înainte de intrarea în locuinţă sau în incinta unităţilor, instituţiilor,

a organizaţiilor sau mijloacelor de

74

75
 transport poliţistul trebuie să se documenteze pentru a cunoaşte:

gradul de periculozitate al persoanei în cauză;

care este starea ei de spirit;

care sunt caracteristicile locuinţei;

ce persoane pot fi prezente în locuinţă;

orice alte date necesare pentru a preîntâmpina un eventual atac, opunere sau fugă.
în cazul unor infractori periculoşi sau când sunt mai mulţi infractori care se găsesc în locuinţă sau în incinta unităţilor,
instituţiilor, organizaţiilor sau mijloacelor de transport acţiunea se va desfăşura cu forţe mărite
poliţistul va înmâna persoanei un exemplar al mandatului şi o conduce la judecătorul care a emis mandatul. Dacă
persoana ridică obiecţii în contra executării mandatului, dar numai în ceea ce priveşte identitatea, poliţistul o va conduce în faţa
instanţei locului unde a fost găsită.
când persoana are sub ocrotire un minor, o persoană pusă sub interdicţie ori o persoană care datorită vârstei, bolii sau altei
cauze are nevoie de ajutor, poliţistul înştiinţează autoritatea competentă
în vederea luării măsurilor de ocrotire.

2.8. Efectuarea cu respectarea dispoziţiilor legale, de controale ale persoanelor şi bagajelor, precum şi a vehiculelor
aflate în circulaţie atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni sau posibile acţiuni teroriste
(art. 31 lit. f din Legea 218/2002)

A. Controlul persoanelor

75

76

Controlul persoanelor este o măsură poliţienească cu caracter preventiv ce constă în verificarea prin pipăire şi
observare a corpului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei unei persoane, fără a scăpa din vedere
controlul oricărui alt articol de îmbrăcăminte sau accesoriu ce aparţine

Controlul persoanelor are ca scop:

descoperirea de obiecte şi materiale care ar putea fi folosite la comiterea infracţiunilor sau a contravenţiilor ori care
provin din săvârşirea unor astfel de fapte;
găsirea de arme şi alte obiecte ori substanţe care sunt deţinute ilegal şi sunt supuse confiscării;
descoperirea de obiecte cu ajutorul cărora ar putea fi atacat poliţistul sau alte persoane ( cuţit, pumnal, box sau alte obiecte
confecţionate special pentru tăiere, împungere sau lovire);
 găsirea actelor de identitate sau a altor documente pe care persoanele refuză să le prezinte la cererea îndreptăţită a poliţistului.
Categorii de persoane împotriva cărora se ia această măsură:

persoanele cu privire la care există indicii temeinice că au săvârşit infracţiuni sau că ar pregăti posibile acţiuni teroriste;
persoanele care au încălcat dispoziţiile legale, se manifestă agresiv şi urmează să fie conduse la sediul poliţiei;
persoanele care încalcă ordinea publică şi sunt cunoscute cu antecedente penale pentru fapte grave ( omor, tâlhărie,
viol );
persoanele care au săvârşit contravenţii, atunci când, potrivit legii, se impune ridicarea bunurilor supuse confiscării;
persoanele care refuză să prezinte pentru control actele de identitate,

in vederea identificării lor;

persoanele care sunt suspecte.

76
Controlul persoanelor este de două feluri: sumar şi amănunţit.

77

a) Controlul sumar este o măsură de prevedere care constă în examinarea sumară a îmbrăcămintei şi corpului
persoanei prin palpare şi se execută, de regulă, în teren.
Ea este obligatorie în toate cazurile de reţinere, arestare, aducere.

La efectuarea controlului sumar trebuie să fie respectate o serie de reguli tactice cum sunt:
a. persoana sau persoanele se interceptează şi se legitimează după regulile specifice acestor măsuri poliţieneşti;
b. controlul se execută de către persoane de acelaşi sex cu persoana controlată. Persoanele de sex feminin pot fi controlate
de către poliţişti-bărbaţi, cerându-le să prezinte conţinutul poşetei ( genţii ), să se descheie la sacou, pardesiu, palton etc. să
scoată din buzunare obiectele pe care le deţin asupra lor, fără însă ca poliţistul să pună mâna pe persoana in cauză. Dacă este
necesară palparea îmbrăcămintei şi a corpului persoanei, se va apela la sprijinul unei femei, care va fi instruită în mod
corespunzător, iar poliţistul se va afla în apropiere, pentru a observa modul în care se face verificarea şi pentru a putea
interveni la
nevoie;

c. controlul se execută, de regulă, în locul unde persoana a fost depistată. Dacă este necesar, persoana poate fi condusă într-un
loc ferit de accesul publicului ( într-un spaţiu închis - ziua sau într-un loc bine iluminat - noaptea). Când controlul nu se
efectuează la locul depistării persoanei, pe timpul conducerii la locul efectuării activităţii, persoana va fi supravegheată cu
multa atenţie, pentru a nu avea posibilitatea să atace, să fugă sau să abandoneze diferite obiecte. Se va evita, pe cât posibil,
efectuarea controlului în locuri publice, aglomerate, în mijloace de transport în comun, în încăperi în care are acces publicul, unde
atitudinea cetăţenilor fată de măsura luată, în cele mai multe cazuri, nu este favorabilă, ba uneori chiar ostilă;
d. cu ocazia controlului, poliţistul este obligat să-i comunice persoanei

respective motivul luării acestei măsuri, atenţionând-o asupra obligaţiei de a se

77
supune;

78

e. cel controlat va fi supravegheat în permanenţă , chiar dacă în aparenţă este calm şi supus;
 f. când controlul se execută de către doi poliţişti, şeful echipei efectuează controlul propriu-zis, iar partenerul asigură
protecţia primului, prin supravegherea persoanei şi a împrejurimilor. Poliţistul care execută supravegherea persoanei şi a
împrejurimilor nu se va interpune între persoana controlată şi poliţistul care ia măsura;
g. persoanei controlate i se va solicita să se aşeze într-o poziţie cât mai incomodă ( în poziţia înclinat-sprijinit, rezemat cu
mâinile de un perete, pom, stâlp, gard ori autovehicul şi cu picioarele cât mai depărtate ), pentru a nu i se da posibilitatea să atace sau
să fugă şi să poată fi uşor dezechilibrată şi imobilizată. În funcţie de condiţiile concrete existente la locul unde se efectuează controlul
persoanelor, acesta se poate face şi din poziţia în genunchi, cu mâinile în sus, pe cap sau la ceafă, din poziţia culcat la sol, cu faţa
în jos şi cu mâinile la ceafă sau la
spate;

h. poliţistul care execută controlul trebuie să-şi aleagă o poziţie care să-i permită o cât mai bună observare, stabilitate şi
mobilitate în folosirea mijloacelor din dotare, dacă este cazul;
i. controlul persoanelor se efectuează, de regulă, din spatele persoanei, cu mâna corespondentă părţii controlate, iar cu cealaltă
mână persoana va fi ţinută din spate, de gulerul cămăşii sau de cureaua de la pantaloni. In situaţia executării unor măsuri de ordine, în
cazul unor adunări publice sau manifestaţii sportive, controlul se poate realiza, prin vizualizare şi eventual palpare şi din fata
persoanei;
j. controlul persoanelor se execută metodic, în care sens trebuie

respectată o anumită ordine. Astfel, se controlează, pe rând:

capul (se scoate pălăria, căciula, şapca etc.), se caută în păr (daca

este cazul);

braţul drept, de la umăr la încheietura mâinii;

partea de la gât până la mijloc ( faţă şi spate );

78

79

partea dreaptă a corpului de la subţioară în jos;

zona bazinului ( faţă, spate );

piciorul drept, de la sold la călcâi;

manşeta şi încălţămintea ( dacă este cazul ).Apoi se palpează, în aceeaşi ordine partea stângă a corpului şi a
îmbrăcămintei. Dacă este cazul, pentru a se uşura activitatea de control se cere persoanei să dezbrace paltonul, haina sau să se
descalţe.
k. când se controlează partea inferioară a corpului persoanei, poliţistul va avea grijă să nu se aplece mult în faţă, pentru a nu
fi lovit cu genunchiul de cel
controlat;

l. în cazul descoperirii unor arme deţinute ilegal, persoana va fi imediat încătuşată şi se va continua controlul, în scopul
descoperirii altor eventuale obiecte confecţionate pentru lovire, tăiere sau împungere. Poliţistul verifică dacă arma descoperită are
muniţie în încărcător, este încărcată sau este armată, o asigură şi o predă partenerului, pentru a fi păstrată în condiţii de deplină
siguranţă. Toate aceste activităţi se desfăşoară în prezenţa persoanei la care a fost găsită şi a martorilor,
când este cazul;

m. în cazul controlului unui grup de persoane de către doi poliţişti, acestea vor fi aşezate în linie, într-o poziţie cât mai
incomodă, cu distanţă de circa
2-3 paşi unele faţă de celelalte;

n. partenerul va supraveghea una din extremităţile grupului, iar şeful echipei va începe controlul din cealaltă parte. Pe
măsură ce este controlată o persoana din grup, aceasta este trimisă în cealaltă extremitate, astfel procedându-se până la terminarea
operaţiunii;
o. obiectele descoperite asupra persoanei controlate, care ar putea fi folosite pentru atac împotriva poliţistului, vor fi reţinute, iar
posesorul va fi chestionat asupra lor. După găsirea unor asemenea obiecte se va încheia un proces- verbal, în prezenta unui martor
asistent, dacă există, în caz contrar se va motiva
absenta acestuia.
79

80

b) Controlul amănunţit constă în cercetarea detaliată a corpului, îmbrăcămintei şi încălţămintei persoanei.

În principiu, se efectuează de către doi ofiţeri (agenţi) de poliţie, la sediul unităţii sau în alt loc închis. În cazuri excepţionale, se
poate executa de către un singur poliţist, dar acesta trebuie să apeleze în mod necesar la concursul unei persoane de încredere.
Controlul amănunţit se face ca şi cel sumar numai de către persoane de acelaşi sex , întocmindu-se în acest sens un proces-
verbal, potrivit legii, în prezenţa a cel puţin un martor asistent.
Controlul persoanelor, ca măsură poliţienească, nu implică necesitatea autorizării de către un magistrat. Se execută în teren, de
către poliţist, ori de câte ori acesta apreciază că situaţia o impune, avându-se în vedere respectarea drepturilor şi a libertăţilor
cetăţeneşti. In acelaşi timp, orice ezitare sau superficialitate în executarea acestei măsuri poate avea un efect negativ asupra raportului
de forţe poliţist-suspect, putând genera consecinţe grave, cum ar fi ultragierea poliţistului.

B. Controlul bagajelor

Controlul bagajelor este o măsură poliţienească cu caracter preventiv ce constă în verificarea amănunţită a interiorului şi a
conţinutului bagajelor unei persoane.
Controlul bagajelor se execută asupra următoarelor categorii de

persoane:

persoane surprinse în flagrant la săvârşirea unor infracţiuni şi care au asupra lor bunurile dobândite în urma săvârşirii
faptei;
persoane care sunt suspecte, din cauza împrejurărilor şi a locurilor unde au fost găsite, precum şi a volumului obiectelor
transportate;
persoane care transporta bunuri a căror deţinere şi circulaţie sunt

interzise de lege ( ca de exemplu: substanţe toxice, stupefiante,

precum şi alte bunuri80
materiale al căror regim

81

este supus autorizării ).

 Reguli de tactică poliţienească ce trebuie respectate la efectuarea

controlului bagajelor:

a. persoana va fi interceptată, legitimată şi i se va comunica măsura ce urmează a fi luată, solicitându-i-se să îl însoţească pe

poliţist într-un loc unde poate fi efectuat controlul bagajelor;
b. controlul bagajelor se execută de cel puţin doi poliţişti în prezenţa a cel puţin un martor asistent, care va fi identificat şi pus
în tema cu activitatea ce urmează a se efectua;
c. controlul bagajelor se execută, de regulă, în încăperi, spatii ferite de imixtiunea altor persoane sau la sediul poliţiei, caz în
care, pe timpul deplasării, persoana respectivă va fi supravegheată cu multa atenţie, pentru a nu arunca obiectele sau bunurile ce fac
obiectul controlului;
d. partenerul va avea sarcina de a asigura protecţia, fiind poziţionat în apropierea persoanei controlate, astfel încât să blocheze
ieşirea din încăpere, iar persoana în cauză să fie ţinută departe de obiectele cu care ar putea ataca, precum şi de geamurile ce ar
putea fi escaladate;
e. în prezenţa martorului asistent, înainte de începerea controlului bagajului, i se va cere persoanei în cauză să declare în scris ce
obiecte se afla în interiorul acestuia, indicând unele elemente caracteristice ale acestora, cum ar fi: marca, culoare, mărime, uzura
etc.;
f. deschiderea bagajului se poate face de către unul din poliţişti sau de

către martorul asistent, fără a fi degradat sistemul de închidere;

g. după deschiderea bagajului va fi examinat fiecare obiect, confruntându-se cele declarate de persoana cu bunurile găsite
la control;
h. după examinarea obiectelor va fi studiat ambalajul, pentru ca poliţistul să se convingă că nu conţine şi alte obiecte şi pentru a
descoperi eventualele ascunzători.
După controlul bagajelor, se va încheia un proces verbal în care vor
81
fi descrise activităţile desfăşurate, obiectele examinate şi eventualele

82

obiecţii ale participanţilor, la care va fi anexată declaraţia celui controlat şi rapoartele poliţiştilor. Procesul verbal se întocmeşte în
două exemplare şi va fi semnat de poliţişti, martori şi persoana controlată, un exemplar fiind înmânat
acesteia.

Dacă asupra persoanei controlate se găsesc bunuri care provin din săvârşirea unor infracţiuni sau a unor contravenţii ori a căror
deţinere este interzisă, se va face menţiune în procesul verbal despre ridicarea acestor obiecte în vederea cercetării sau a confiscării,
precum şi cu privire la locul de păstrare, în caz contrar se va menţiona că toate obiectele au fost restituite deţinătorului.
Pentru efectuarea controlului bagajelor nu este necesară autorizarea magistratului, poliţistul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu,
putând recurge la această măsură doar în cazurile şi în situaţiile strict prevăzute de lege şi de dispoziţiile interne, cu respectarea
legalităţii, a drepturilor persoanelor, precum şi a regulilor de fond şi formă a documentelor ce se încheie.

C. Controlul vehiculelor

Controlul vehiculelor este activitatea ce are drept scop verificarea minuţioasă a acestora (inclusiv a portbagajului), a
documentelor conducătorului auto şi, după caz, a călătorilor şi pasagerilor, a bagajelor pe
care le au asupra lor, precum şi legalităţii transporturilor de bunuri sau

Este activitatea ce are drept scop verificarea minuţioasă a acestora ( inclusiv a portbagajului ), a documentelor
conducătorului auto şi, după caz, a călătorilor şi pasagerilor, a bagajelor pe care le au asupra lor, precum şi legalităţii transporturilor
de bunuri sau persoane.
În conformitate cu prevederile art.31 lit. f din Legea 218 / 2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei române, poliţiştii sunt
abilitaţi să efectueze, cu respectarea dispoziţiilor legale, controlul vehiculelor aflate în circulaţie, atunci
când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unor infracţiuni sau posibile
 acţiuni teroriste.
82
Reguli tactice privind oprirea autovehiculelor pentru control:

83

a. oprirea să aibă o motivaţie corectă şi justificată. Executarea semnalului pentru oprire se va face numai atunci când se
constată încălcarea unei reguli de circulaţie sau în situaţia în care din datele şi informaţiile deţinute, există indicii despre săvârşirea
unei contravenţii sau a unei infracţiuni de către persoana care conduce vehiculul sau de către unul dintre ocupanţii acestora,
ori pentru identificarea autorilor de infracţiuni şi a obiectelor date în urmărire. Se interzice controlul de rutină asupra traficului
rutier;
b. oprirea autovehiculelor pentru control se face, de regulă, în afara părţii carosabile, iar acolo unde nu există condiţii, cât mai
aproape de marginea din dreapta drumului, pe acostament sau lângă bordură, ori în spatiile de parcare, alveole etc., iar noaptea cu
precădere în locurile luminate;
c. semnalele poliţistului vor fi executate din timp, fără a crea un pericol pentru el sau conducătorul căruia i se adresează
semnalul, ori pentru alţi participanţi la trafic. Semnalul de oprire a unui autovehicul trebuie să se execute regulamentar, ziua cu
braţul, iar noaptea cu bastonul reflectorizant ori sursa luminoasă;
d. în cazul nerespectării de către conducătorul auto a semnalului de oprire ce i-a fost adresat, poliţistul va comunica prin
staţie datele de identificare ale autovehiculului şi va întocmi un raport în care va menţiona abaterea săvârşită, în bază căruia se vor
lua ulterior măsurile legale;
e. oprirea unui vehicul de către poliţistul aflat într-un autovehicul de

patrulare aflat în mers, se va efectua astfel:

-în cazul când vehiculul ce urmează a fi oprit circula în aceeaşi direcţie, echipajul trebuie să pună în funcţiune semnalele
luminoase de culoare roşie şi albastră şi pe cele sonore, după care, de regulă, va circula în spatele autovehiculului vizat până când
conducătorul acestuia se conformează semnalelor şi opreşte. Oprirea se poate face şi prin punerea în funcţiune a dispozitivului cu
mesaje variabile, care va fi setat pe poziţia ―STOP, POLIŢIA!‖, sau cu braţul.
Dacă conducătorul auto vizat nu dă curs semnalelor efectuate, echipajul de
83
poliţie va utiliza dispozitivul de amplificare a vocii, somându-l să

84

oprească şi executând după caz şi semnalul regulamentar cu braţul, pe timp de zi,

ori cu bastonul reflectorizant, pe timp de noapte;

-în cazul când autovehiculul ce urmează a fi oprit circulă din sens opus, semnalul de oprire se va executa din vehiculul
poliţiei, pe fereastra din stânga, prin balansarea în plan vertical a braţului sau a bastonului reflectorizant;
-în cazul în care conducătorul vehiculului nu opreşte, patrula auto va proceda la începerea urmăririi acestuia, concomitent cu
anunţarea dispeceratului despre situaţia creată, a datelor de identificare ale vehiculului şi a motivelor care au determinat luarea
măsurii, solicitând ajutorul efectivelor aflate in zonă.
f. de regulă trecerea la executarea urmăririi se justifică pentru:

reţinerea persoanelor sau autovehiculelor date în urmărire;

identificarea persoanelor care au produs accidente grave de circulaţie, de pe urma cărora a rezultat moartea sau
vătămarea corporală gravă a unor persoane şi care au părăsit locul accidentului;
identificarea persoanelor despre care există date certe că au comis infracţiuni sau posibile acte teroriste.
 Reguli tactice privind executarea controlului vehiculelor:

a. după oprirea autovehiculului, unul dintre poliţişti va desfăşura procedura de constatare, în timp ce partenerul său îl va
supraveghea pe conducătorul autovehiculului oprit şi pe restul ocupanţilor, fiind pregătit să intervină la nevoie în sprijinul
colegului;
b. se deplasează până în dreptul uşii conducătorului autovehiculului, păstrând o distanţă suficientă pentru a nu fi lovit cu portiera
în cazul deschiderii bruşte a acesteia, unde se va adresa cu formula: ―Bună seara, sunt subinspector Ştefan de la Poliţia Capitalei‖,
după care va solicita pe un ton politicos dar ferm, să i se înmâneze documentele pentru control;
c. comunică conducătorului auto motivul opririi, abaterea comisă şi
84

85

sancţiunea prevăzută de lege, după care se va proceda la întocmirea documentelor

de constatare, solicitând conducătorului auto să rămână în autovehicul;

d. verifică, cu atenţie actele de identitate, actele autovehiculului şi, după caz, documentele de însoţire a mărfurilor sau a
materialelor transportate;
e. după caz, va solicita conducătorului auto să deschidă şi portbagajul vehiculului, unde pot fi ascunse persoane care se sustrag
urmăririi şi obiecte provenite din săvârşirea de infracţiuni;
f. după efectuarea controlului, poliţistul este obligat să asigure reintrarea

autovehiculului în fluxul de circulaţie.

2.9. Efectuarea de controale şi razii atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de infracţiuni ori
ascunderea unor infractori sau bunuri provenite din infracţiuni sau posibile acţiuni teroriste (art.31, lit. g din Legea nr.
218/2002)
Controalele poliţieneşti şi raziile sunt măsuri cu un pregnant caracter preventiv, şi, în acelaşi timp, prin ele se realizează
descoperirea unor fapte antisociale, depistarea unor infractori urmăriţi sau posibile acţiuni
teroriste în fază de pregătire.

După cum este şi firesc, controalele ca formă de activitate — nu sunt atribute exclusive ale organelor Ministerului Administraţiei
şi Internelor. Astfel de activităţi desfăşoară multe organe, instituţii şi unităţi de stat. Amintim, de exemplu, acţiunile Ministerului
Sănătăţii pe linie profilactică şi curativă, controalele organelor financiar-fiscale, Inspecţiei Sanitare, comerciale etc.
Acţiunile şi controalele întreprinse de organele Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar îndeosebi de poliţie, cuprind o
sferă mai largă de probleme, vizând aproape — fără exagerare — toate sectoarele vieţii economice şi
sociale.

Controlul poliţienesc se execută, în primul rând, în obiectivele şi locurile

unde sunt concentrate valorile avuţiei85naţionale, unde se gestionează bani şi

86
 alte bunuri materiale (ex. ramurile industriei, sectorul agricol, comerţ, transporturi, construcţii etc.).
În al doilea rând, controlul poliţienesc se mai execută şi în locurile unde de obicei se valorifică obiecte provenite din infracţiuni
ori sunt frecventate de elemente dubioase sau urmărite.
În al treilea rând, controlul poliţienesc se mai execută şi pentru a se verifica cum sunt respectate dispoziţiile legale,
referitoare la: evidenţa informatizată a persoanei, circulaţia rutieră, regimul obiectelor şi materiilor supuse autorizării, pază
bunurilor avuţiei naţionale, inclusiv a valorilor monetare şi muzeistice, legalitatea unor transporturi de bunuri şi altele, în raport cu
situaţia operativă.
Acţiunea poliţienească se organizează în unele sectoare ale economiei naţionale sau în locuri pretabile săvârşirii de infracţiuni ori
alte fapte ilicite, pentru identificarea şi prinderea autorilor unor infracţiuni, asigurarea ordinii publice (ex.: măsuri de ordine cu ocazia
diverselor manifestaţii şi adunări publice), precum şi în alte situaţii operative.
La executarea acţiunii poliţieneşti participă efective din una sau mai multe formaţiuni sau organe de poliţie şi se
desfăşoară în mai multe obiective sau în locuri pretabile de pe raza uneia sau a mai multor localităţi, pe un grup de judeţe ori pe
întreg teritoriul ţării.
Controalele poliţieneşti se execută pe baza unor informaţii temeinice cu privire la pregătirea ori săvârşirea de infracţiuni sau
posibile acţiuni teroriste.
Razia este o acţiune poliţienească de o natură distinctă, care se execută pe un anumit teritoriu atunci când există indicii temeinice
cu privire la pregătirea ori săvârşirea de infracţiuni, ascunderea de evadaţi, dezertori şi a altor infractori urmăriţi precum şi a unor
persoane suspecte ce ar pregăti acţiuni teroriste. După modul de executare, razia poate fi cu blocare totală, parţială sau fără blocare.
Ofiţerii şi agenţii de poliţie care participă la razie, trebuie să dovedească
vigilenţă, mult tact şi prudenţă, să se abţină de la gesturi ori manifestări care pot crea o atmosferă nefavorabilă în
86
zona de acţiune.

87

2.10. Poliţiştii au dreptul să poarte asupra lor armamentul şi muniţia necesară, indiferent dacă este în uniformă sau
civil şi să folosească, pentru îndeplinirea misiunilor, autovehiculele din dotare cu sau fără însemnele poliţiei (art. 31, lit. h,
din Legea nr. 218/2002)
La nivelul unităţilor teritoriale, există reglementări specifice privind portul armamentului din dotare astfel încât să se
prevină accidentele sau folosirea lui abuzivă. Pe timpul executării misiunilor, lucrătorii de poliţie poartă, în mod obligatoriu, centura
pe care vor fixa tocul cu pistolul din dotare şi cele două încărcătoare. În situaţiile în care se acţionează în ţinută civilă, pistolul se
va purta în toc pe cureaua de la pantaloni sau în hamul special confecţionat, asigurându-se mascarea acestuia.
Se interzice portul armamentului şi muniţiei aferente, în buzunare, mape, serviete sau în alte locuri care nu-i asigură deplina
securitate şi poate favoriza pierderea ori sustragerea lor.
Ofiţerii sau agenţii de poliţie care poartă armamentul şi muniţia permanent asupra lor, pe timpul cât se află la domiciliu sunt
obligaţi să le asigure astfel încât să înlăture orice posibilitate de pierdere sau de folosire a acestora de către membrii familiei sau de
către alte persoane, păstrându-le în casete metalice ( muniţia separat de pistol), prevăzute cu sisteme sigure de închidere. Este
interzis cu desăvârşire a scoate pistolul din toc şi a-l mânui în prezenţa altor persoane, cu excepţia cazurilor de folosire legală a
acestuia.

2.11. Folosirea mijloacelor de transport şi comunicaţii indiferent de proprietar sau deţinător, persoană fizică ori
persoană juridică cu excepţia celor aparţinând corpului diplomatic (art. 31. lit. I, din Legea nr. 218/2002)
Poliţiştii au dreptul să folosească orice mijloace de transport şi de comunicaţii, indiferent de proprietar ori deţinător — persoană
fizică sau juridică —
cu excepţia celor aparţinând corpului diplomatic, pentru luarea unor măsuri
87
legale ce nu suferă amânare şi care nu pot fi aduse la îndeplinire astfel.

88
 Cheltuielile vor fi achitate ulterior, la cererea proprietarilor şi vor fi suportate din fondurile organelor de poliţie sau de persoanele
care au determinat intervenţia, nu mai târziu de 15 zile.
Folosirea mijloacelor de transport

Poliţiştii pot folosi mijloacele de transport ale unităţilor de stat ori particulare sau ale persoanelor fizice, dar numai pentru luarea
unor măsuri legale care nu suferă amânare.
Poliţiştii pot folosi asemenea mijloace de transport pentru:

salvarea vieţii, apărarea integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanelor, victime ale unor infracţiuni, calamităţi sau
accidente;
conducerea la sediul poliţiei a persoanelor turbulente care au provocat

acte de dezordine şi care încearcă să dispară din acele locuri;

prinderea persoanelor care încearcă să dispară de la locul săvârşirii unei infracţiuni;

prinderea persoanelor urmărite sau pentru deplasarea de urgenţă în anumite locuri unde au informaţii că se află o persoană
dată în urmărire;
deplasarea în locurile unde s-au produs accidente de circulaţie;

deplasarea în locurile unde s-au produs calamităţi ori alte evenimente deosebite, ce impun prezenţa organelor de poliţie.
În aceste condiţii, conducătorul autovehiculului solicitat este obligat să-l transporte pe poliţist acolo unde acesta îi cere. În cazul
refuzului conducătorului autovehiculului de a-l transporta pe poliţist sau de a se supune dispoziţiilor acestuia, în funcţie de
situaţie, fapta constituie contravenţie, cel în cauză urmând a fi sancţionat pentru aceasta.
Reguli tactice ce trebuie respectate la folosirea mijloacelor de

transport aparţinând persoanelor fizice sau juridice:

a. se prezintă conducătorului mijlocului de transport, îi prezintă legitimaţia de serviciu şi îi explică că are de executat
o misiune urgentă, ce nu
88

89

suferă amânare, indicându-i ruta;

b. în situaţia folosirii autovehiculului aparţinând unei persoane juridice, se vor menţiona în foaia de parcurs sau în ordinul de
serviciu: ora şi locul opririi, traseul parcurs, numărul de kilometri parcurşi, ora terminării misiunii, numele şi prenumele poliţistului (
în clar), unitatea de poliţie din care face parte, numărul legitimaţiei de serviciu şi semnătura;
c. în situaţia folosirii autovehiculului aparţinând unei persoane fizice, la solicitarea acesteia, i se va elibera o dovadă din care să
rezulte: gradul, numele şi prenumele poliţistului, unitatea de poliţie din care face parte, numărul de kilometri parcurşi şi durata
misiunii( în ore);
d. la înapoierea din misiune, se va întocmi un raport care cuprinde: situaţia care a determinat intervenţia, acţiunea sa,
mijlocul de transport folosit şi proprietarul, ruta şi numărul de kilometri parcurşi, timpul cât a durat;
La cererea proprietarilor autovehiculelor folosite de către poliţişti, cheltuielile ocazionate de asemenea situaţii vor fi achitate
ulterior, fiind suportate, după caz, din fondurile organelor de poliţie sau de către persoanele ce au determinat intervenţia, nu
mai târziu de 15 zile.
Poliţiştii nu pot folosi următoarele mijloace de transport:

autovehiculele care aparţin corpului diplomatic;

 autovehiculele salvării ori pompierilor, chiar dacă acestea nu se află în

misiune;

autovehiculele angajate în accidente de circulaţie, în competiţii sportive şi cele aflate în coloană ( inclusiv cele din
coloanele oficiale)
autovehicule cu care se deplasează oficialităţi (preşedintele ţării, prim-

ministrul, parlamentarii, miniştrii, prefecţii).

Mijloacele de comunicaţie aparţinând persoanelor fizice ori unităţilor economico-sociale pot fi folosite de către poliţişti numai
pentru primirea ori transmiterea de ordine sau de informaţii referitoare la evenimente deosebite,
urmărirea unor evadaţi ori infractori periculoşi, împiedicarea săvârşirii unor
89

90

infracţiuni etc. Înainte de a folosi mijlocul de comunicaţie, poliţistul este obligat să prezinte legitimaţia de serviciu, dacă nu este
cunoscut, să precizeze unitatea de poliţie din care face parte, precum şi faptul că are de transmis o comunicare urgentă, în
interes de serviciu.
Folosirea în orice mod a mijloacelor de transport şi comunicaţie în alte interese decât cele de serviciu, constituie un abuz, o
ilegalitate, care angajează răspunderea juridică a celui care săvârşeşte o asemenea faptă ( disciplinară, materială sau penală ).

2.12. Poliţiştii au dreptul să folosească gratuit orice mijloc de transport în comun în timpul serviciului pentru executarea
unor misiuni precum şi personalul din poliţie pentru transporturi feroviare şi navale. Folosirea mijloacelor de transport se
face pe bază legitimaţiei de serviciu (art.31, lit. j din Legea nr. 218/2002).

2.13. Să solicite sprijinul cetăţenilor pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi conducerea la unităţile de poliţie a
persoanelor care au comis fapte penale (art.31, lit. k din Legea nr.218/2002)
Urmărirea este o măsură poliţienească cu caracter coercitiv ce se realizează în scopul prinderii persoanelor care, în urma
săvârşirii unei fapte ilicite, încearcă să fugă şi nu se supun somaţiei poliţistului de a rămâne la locul
faptei.

În funcţie de condiţiile concrete din teren, precum şi de mijlocul de deplasare al persoanei suspecte, urmărirea se poate
realiza pe jos sau cu autovehiculul.
Urmărirea pe jos .Poliţistul se va deplasa de regulă în fugă, somând persoana suspectă cu formula ―STAI! POLIŢIA!‖, somaţie
ce poate fi repetată în timpul urmăririi. Somaţia are şi scopul avertizării eventualelor persoane din zona
acţiunii în scopul creării spaţiului necesar90pentru deplasare.

91

Reguli tactice ce trebuie respectate cu ocazia urmăririi pe jos a

persoanelor:
 a. acţiunea se va executa de regulă de către doi poliţişti care vor evita să se disperseze ( în cazul în care sunt mai mulţi
suspecţi se va păstra un raport de forţe favorabil);
b. poliţistul va fi atent la configuraţia şi detaliile terenului, elemente ce pot influenţa acţiunea de urmărire, în sensul că aceasta
poate fi favorizată sau îngreunată;
c. urmărirea persoanei se va face păstrându-se faţă de aceasta o anumită distanţă, pentru a observa eventualele obstacole ce pot
exista în teren;
d. escaladarea obstacolelor se va realiza de regulă prin aceleaşi puncte folosite de suspect, cu precauţie, pentru a preveni
un eventual atac din partea
acestuia;

e. colţurile clădirilor vor fi ocolite la o distanţă de cel puţin un metru;

f. se va evita urmărirea persoanelor mergând pe lângă ziduri prevăzute

cu intrânduri sau pe partea carosabilă a străzii;

g. dacă persoana întră într-o zonă întunecată poliţistul se va opri câteva momente ascultând cu atenţie eventualele zgomote şi
apoi va relua urmărirea, cu respectarea regulilor de securitate personală;
h. dacă la urmărirea persoanelor participă doi sau mai mulţi poliţişti, pot fi folosite trasee diferite de deplasare, iar, dacă
itinerariul este cunoscut, partenerul poate folosi o scurtătură pentru a ajunge în faţa suspectului;
i. pe timpul urmăririi, poliţistul nu va alerga cu arma în mână;
j. nu se va folosi armamentul din dotare împotriva persoanei care fuge, cu excepţia cazului în care aceasta a comis o
infracţiune gravă şi a fost surprinsă în flagrant.
Urmărirea cu autovehiculul. Atunci când persoana se află într-un autovehicul şi se impune urmărirea acesteia, poliţiştii se pot
folosi atât de autovehiculele din dotarea poliţiei, cât şi de cele aparţinând persoanelor fizice
91
sau juridice, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

92

Reguli tactice ce trebuie respectate cu ocazia urmăririi persoanelor

cu autovehiculele:

a. deplasarea în vederea prinderii suspectului se va face cât mai aproape

de axul drumului, folosind mijloacele de avertizare sonoră şi luminoasă;

b. urmărirea unui autovehicul ce nu a oprit la semnalul efectuat regulamentar de poliţist se execută numai după anunţarea
dispeceratului unităţii despre începerea acţiunii, comunicându-i-se date referitoare la semnalmentele maşinii urmărite şi ale
ocupanţilor acesteia, precum şi cu privire la orice alt eveniment;
c. se va păstra o distanţă de siguranţă în spatele maşinii urmărite, pentru a nu fi surprinşi de o manevră neaşteptată şi se vor
folosi în continuare semnalele acustice şi luminoase,
d. autovehiculul nu va fi urmărit pe o distanţă prea lungă, încercându-se blocarea acestuia cu autovehiculul cu care se realizează
urmărirea sau cu sprijinul altor forţe ce se vor posta pe anumite puncte de pe traseu;
e. oprirea vehiculului urmărit se va face prin depăşirea acestuia şi blocarea transversală a drumului, manevră care nu se va
realiza imediat după depăşire, ci la o scurtă distanţă;
f. după blocarea drumului, poliţiştii vor părăsi rapid vehiculul şi se vor deplasa pe marginea carosabilului, pregătiţi să acţioneze
pentru oprirea şi imobilizarea suspectului, luând măsuri de protecţie personală;
g. nu se va folosi armamentul din dotare asupra autovehiculului urmărit pe străzile localităţilor, în zonele aglomerate ori pe
drumuri cu trafic intens, cu excepţia cazului în care persoana urmărită este surprinsă în flagrant în momentul săvârşirii unei
infracţiuni grave.
Întărirea legăturii cu comunitatea este prioritate a poliţiei în perioada actuală, se sprijină în primul rând pe concursul larg al
cetăţenilor. Parteneriatul poliţie-comunitate se impune a funcţiona pentru asigurarea scopului respectiv,
apărarea vieţii, integrităţii corporale şi libertăţii persoanelor, a proprietăţii
92
private şi publice, a celorlalte drepturi ş interese ale cetăţenilor şi comunităţii.
 93

În vederea urmăririi prinderii, imobilizării şi conducerii la sediul poliţiei a persoanelor care au comis fapte penale, poliţiştii au
dreptul dar şi obligaţia de a solicita sprijinul cetăţenilor. Dacă aceştia vor acorda sprijinul sau nu, depinde de modul cum aceştia
receptează eforturile pe care poliţiştii le fac pentru ca viaţa lor să fie mai liniştită şi în siguranţă.

2.14. Poliţiştii pot folosi scuturi de protecţie, căşti cu vizor, bastoane din cauciuc, bastoane cu energie electrostatică,
dispozitive cu substanţe iritant- lacrimogene şi paralizante, jeturi de apă, armă cu glonţ din cauciuc şi cătuşe, câini de
serviciu precum şi alte mijloace de imobilizare precum şi arme de foc (art. 34, pct. 1 din Legea nr. 218/2002)
Pentru descurajarea, împiedicarea şi neutralizarea acţiunilor agresive ale persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea publică,
acţiuni ce nu pot fi înlăturate sau anihilate prin uzitarea altor mijloace poliţiştii pot folosi scuturi de protecţie, căşti cu vizor,
bastoane din cauciuc, bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene şi paralizante, jeturi de apă,
armă cu glonţ din cauciuc şi cătuşe, câini de serviciu şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa sau nu produc o
vătămare corporală gravă. Folosirea acestor mijloace se face gradual, după avertizarea prealabilă asupra folosirii unor asemenea
mijloace şi acordarea timpului necesar pentru încetarea acţiunilor şi conformarea la solicitările legale ale poliţistului fără a nu depăşi
nevoile reale pentru împiedicarea sau neutralizarea acţiunilor agresive. Orice acţiune în public şi în cazuri extreme se face prin
anunţare: Poliţia!
Se interzice folosirea mijloacelor arătate împotriva femeilor cu semne vizibile de sarcină, împotriva persoanelor cu semne
vădite de invaliditate şi copiilor, cu excepţia cazurilor în care aceştia înfăptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol
viaţa sau integritatea corporală a uneia sau mai multor
persoane.

Poliţia poate interveni în forţă în condiţiile legii împotriva celor care

93
pun în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea persoanelor ori a organelor

94

de ordine precum şi împotriva celor care ameninţă cu distrugerea unor clădiri sau

bunuri de interes public sau privat.

Folosirea mijloacelor din dotare se face numai după avertizare şi somare prin mijloace de amplificare sonoră a participanţilor la
dezordine asupra necesităţii respectării legii şi ordinii publice.
Dacă după avertizare se încalcă în continuare ordinea publică şi legile poliţistul numit şef al dispozitivului sau şefii ierarhici
somează pe participanţi folosind somaţia: „Atenţie, vă rugăm să părăsiţi ….. vom folosi forţa”, urmată de semnale sonore şi
luminoase. Dacă nu se încetează acţiunile urmează ultima somaţie: „Părăsiţi zona …. Se va folosi forţa!”.
Folosirea mijloacelor de împiedicare şi constrângere încetează de îndată ce s-a restabilit ordinea publică urmând a se raporta
despre folosirea acesteia pe cale ierarhică.
Sunt situaţii când, pentru prevenirea sau reprimarea unor activităţi deosebit de grave, îndreptate împotriva siguranţei naţionale
împotriva persoanelor sau a bunurilor păzite, pentru prevenirea săvârşirii unor acţiuni teroriste se impune ca măsură extremă,
folosirea armei.
Ofiţerii şi agenţii de poliţie dotaţi cu arme de foc, pot face uz de acestea pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu şi a misiunilor
în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 17/1996 şi ale Legii nr.295/2004.
Prin uz de armă se înţelege executarea tragerii cu arma de foc asupra

persoanelor şi bunurilor.

Potrivit acestor dispoziţii, se poate face uz de armă când se îndeplinesc în mod cumulativ două condiţii:
 dacă este absolut necesar;

dacă folosirea mijloacelor de împiedicare sau constrângere nu este posibilă ori nu a dat rezultate.
Aceste condiţii relevă caracterul excepţional al măsurii uzului de

armă, care implică mult discernământ, întrucât atât folosirea abuzivă, cât şi
94
folosirea ei în cazurile legale sunt sancţionate de lege.

95

armă.
Cazurile specifice în care ofiţerii (agenţii) de poliţie pot face uz de

Cunoaşterea acestor situaţii în care se poate face uz de armă constituie o

primă garanţie a evitării oricăror abuzuri sau încălcări ale legalităţii.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 17/1996 ofiţerii şi agenţii de poliţie pot face uz de armă, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu,
în următoarele cazuri:
1. împotriva celor care atacă poliţiştii aflaţi în serviciul de gardă, pază, escortă şi protecţie, menţinerea şi restabilirea
ordinii de drept, precum şi împotriva celor care, prin actul săvârşit, prin surprindere, pun în pericol obiectivul păzit;
Prevederile acestui caz sunt aplicabile în situaţia în care se exercită un atac împotriva următoarelor categorii de persoane:
poliţişti aflaţi în executarea serviciului de gardă, pază, escortă, protecţie;
poliţişti, jandarmi şi alte categorii de persoane cu atribuţii de menţinere a ordinii de drept şi restabilire a acesteia în
cazul în care a fost încălcată.
Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulative

următoarele condiţii:

a. există un atac material, direct, imediat şi injust, săvârşit prin surprindere împotriva categoriilor de persoane
menţionate;
b. prin actul săvârşit prin surprindere să fie pusă în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea celor care execută serviciul
de gardă, pază, escortă, protecţie, menţinere şi restabilire a ordinii de drept;
c. dacă atacul este îndreptat asupra unui obiectiv păzit, prin acţiunea săvârşită prin surprindere să fie pusă în pericol
securitatea acestuia;
d. uzul de armă se va executa numai dacă datorită împrejurărilor

concrete ale săvârşirii faptei, opunerea sau acţiunea ilicită a persoanei nu

95
poate fi înlăturată prin alte mijloace.

96
 2. împotriva acelora care atacă persoanele învestite cu exerciţiul
autorităţii publice sau cărora, potrivit legii, li se asigură protecţie de către poliţie;

Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a. persoana împotriva căreia se exercită atacul, să facă parte din categoria persoanelor învestite cu exerciţiul autorităţii
publice sau să i se asigure protecţie de către poliţie;
b. există un atac material, direct, imediat şi injust, prin care este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a celor care fac
parte din categoria persoanelor învestite cu exerciţiul autorităţii publice sau din categoria celor cărora li se asigură protecţie de către
poliţie;
c. uzul de armă se va executa numai dacă datorită împrejurărilor concrete ale săvârşirii faptei, atacul persoanei nu
poate fi înlăturat prin alte
mijloace.

3. împotriva persoanelor care încearcă să pătrundă ori să iasă în mod ilegal în sau din sediile de poliţie ori prin
perimetrele sau zonele păzite — vizibil delimitate — stabilite prin consemn;
Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a. există un perimetru strict şi vizibil delimitat, stabilit prin consemn;

b. să existe o încercare de pătrundere sau de ieşire ilegală în sau din sediul poliţiei, perimetru ori zonă păzită;
c. prin consemn scris s-a dat în răspundere pază unităţii, subunităţii,

perimetrului sau zonei;

d. prin folosirea armamentului să nu fie pusă în pericol viaţa altor

persoane.

4. pentru imobilizarea infractorilor care, după săvârşirea unor

infracţiuni, încearcă să fugă;
96
Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite

97

cumulativ următoarele condiţii:

a. infractorul a fost surprins în flagrant în timpul săvârşirii unei infracţiuni grave;

b. după efectuarea somaţiei acesta încearcă să fugă, nesupunându-se

cererii poliţistului de a rămâne la locul faptei;

c. datorită împrejurărilor comiterii faptei nu poate fi folosit în mod

eficient un alt mijloc pentru imobilizarea infractorului;

d. prin folosirea armamentului să nu fie pusă în pericol viaţa altor

persoane.

Gravitatea faptei va fi estimată în raport de prejudiciul produs, acţiunile

violente ale infractorului, frecvenţa acestor categorii de fapte, numărul de participanţi, obiectele pe care le au asupra
lor etc.
5. împotriva oricărui mijloc de transport folosit de persoanele prevăzute la lit. b) şi c), precum şi împotriva conducătorilor
acestora care refuză să oprească la semnalele regulamentare ale organelor abilitate, existând indicii temeinice că au
săvârşit o infracţiune ori este iminentă săvârşirea unei infracţiuni;
 Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a. există certitudinea că ocupanţii acestor mijloace de transport săvârşesc sau au săvârşit o infracţiune gravă, transportă bunuri
dobândite în urma comiterii unor infracţiuni şi nu se opresc la semnalul regulamentar al poliţistului;
b. poliţistul să fie obligatoriu îmbrăcat în uniformă;

c. datorită împrejurărilor comiterii faptei nu poate fi folosit în mod

eficient un alt mijloc pentru imobilizarea mijlocului de transport;

d. prin folosirea armamentului să nu fie pusă în pericol viaţa altor

persoane.

Focul asupra autovehiculelor se va executa numai asupra pneurilor. Nu

se folosesc arme de foc împotriva autovehiculelor care nu opresc la
97
semnalul regulamentar al poliţistului îmbrăcat în uniformă, decât dacă prin

98

modul de conducere se pune în pericol în mod evident viaţa, integritatea corporală a poliţistului sau a altei persoane.
6. pentru imobilizarea sau reţinerea persoanelor cu privire la care sunt probe ori indicii temeinice că au săvârşit o
infracţiune şi care ripostează ori încearcă să riposteze cu arma ori cu alte obiecte sau substanţe care pot pune în pericol viaţa
ori integritatea corporală a persoanei;
Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a. să se fi săvârşit o infracţiune iar persoana în cauză să opună rezistenţă sau să riposteze cu arma sau cu alte obiecte care pot
pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a poliţistului sau a altor persoane;
b. să existe un atac material, direct şi imediat asupra poliţistului aflat în exercitarea măsurilor legale sau împotriva altor
persoane;
c. rezistenţa sau riposta persoanei în cauză să nu poată fi înfrântă în alt
mod;

persoane.

d. prin folosirea armamentului să nu fie pusă în pericol viaţa altor

7. pentru a împiedica fuga de sub escortă sau evadarea celor aflaţi în

stare legală de deţinere;

Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a. să fie începută o acţiune de evadare din locurile legale de deţinere sau

de sub escortă;

b. prinderea sau imobilizarea evadaţilor sau escortaţilor să nu poată fi realizată prin alte mijloace;
c. prin folosirea armamentului să nu fie pusă în pericol viaţa altor
persoane.
 8. împotriva grupurilor de persoane sau persoanelor izolate care
încearcă să pătrundă fără drept în sediile sau în perimetrele
98
autorităţilor şi instituţiilor publice;

99

Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a. să existe o încercare de pătrundere fără drept în sediile sau în perimetrele autorităţilor sau ale instituţiilor publice;
b. atacul sau pătrunderea, după modul în care a fost concepută şi se execută să nu poată fi înlăturată prin alte mijloace sau
metode;
c. prin folosirea armamentului să nu fie pusă în pericol viaţa altor
persoane.

9. împotriva celor care atacă sau împiedică militarii ( poliţiştii) să

execute misiuni de luptă;

Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a. există un atac material, direct, imediat şi injust săvârşit asupra poliţiştilor care să-i împiedice pe aceştia să-şi execute
misiunile specifice;
b. atacul să nu poată fi înlăturat prin alte mijloace sau metode;

c. prin folosirea armamentului să nu fie pusă în pericol viaţa altor

persoane.

10. în executarea intervenţiei antiteroriste asupra obiectivelor

atacate sau capturate de terorişti, în scopul reţinerii sau anihilării acestora, eliberării ostaticilor şi restabilirea ordinii
publice.
Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ

următoarele condiţii:

a. să existe un atac terorist asupra unui obiectiv, acesta să fie capturat sau sunt luaţi ostatici;
b. atacul sau deţinerea ostaticilor, datorită modului în care a fost conceput şi executat, să nu poată fi înfrânt prin alte
mijloace;
c. în timpul folosirii armamentului să nu fie pusă în pericol viaţa sau sănătatea ostaticilor sau a altor persoane.
În cazurile prevăzute la pct.3,4,7,8 şi 9 se va face uz de armă
99
numai după ce s-a făcut somaţia legală.

100

În cazurile prevăzute la pct. 8 şi 9 se va face uz de armă numai după ce s- a repetat de trei ori, la intervale suficiente de
timp pentru dispersarea participanţilor, somaţia: ― Părăsiţi zona...., se vor folosi arme de foc!‖, după care se va executa un foc în
plan vertical. Se va deschide foc asupra atacatorilor numai la ordinul celui care conduce acţiunea, pe cât posibil la picioare
pentru a evita cauzarea morţii acestora şi a realiza imobilizarea.
În cazurile prevăzute la pct.1,2,6 şi 9 când poliţistul se află în legitimă apărare, poate face uz de armă şi fără somaţie, dacă nu
există timpul necesar pentru
 aceasta.

Se recomandă poliţiştilor să facă uz de armă, fără rezerve, în cazurile prevăzute la pct.1,2,3 şi 10, iar în celelalte
cazuri uzul de armă să se facă cu titlu de excepţie, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale.
Reguli de tactică poliţienească ce trebuie respectate de poliţişti în

cazul folosirii armamentului din dotare:

a. înainte de a trece la acţiune, se va face o rapidă analiză a situaţiei existente la faţa locului. Prin aceasta se vor stabili date
concrete privind faptele săvârşite, autorii acestora, dacă sunt sau nu înarmaţi, gradul de agresivitate, precum şi comportamentul pe
care îl au în momentul surprinderii;
b. armamentul din dotare se foloseşte după efectuarea somaţiilor legale. Somaţia se face prin cuvintele:‖ POLIŢIA- STAI!
‖.În caz de nesupunere se somează din nou prin cuvintele ― STAI CĂ TRAG!‖.Dacă cel în cauză nu se supune nici de
această dată, se somează prin tragerea unui foc de avertisment în plan vertical. Dacă cei în cauză nu se supun nici acestei
somaţii legale, se face uz de armă în direcţia acestora, trăgând, pe cât posibil, la picioare, astfel încât să se realizeze imobilizarea şi
să se evite uciderea persoanelor.Ca excepţie, se poate face uz de armă şi fără somaţie, în cazul atacului exercitat prin surprindere
asupra poliţistului sau asupra altor persoane, precum şi pentru reţinerea infractorilor care ripostează cu arme albe sau de foc, dacă
lipseşte timpul necesar pentru somaţie;
c. împotriva persoanelor care ripostează cu arme, poliţistul va face
100
uz de armă din poziţia adăpostit şi va lua orice măsură pentru a se proteja;

101

d. se va evita, pe cât posibil, folosirea armamentului din dotare împotriva minorilor, femeilor şi bătrânilor;
e. se interzice folosirea armamentului în următoarele cazuri:

împotriva copiilor, femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vădite de invaliditate, cu excepţia
cazurilor în care înfăptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a uneia sau mai multor
persoane;
în situaţiile în care s-ar primejdui viaţa altor persoane ori s-ar viola

teritoriul, spaţiul aerian sau apele naţionale ale unui stat vecin.

f. se va limita pe cât posibil folosirea armelor de foc în zonele aglomerate unde pot fi periclitate viaţa sau integritatea
corporală a altor persoane, exceptându-se focul de avertisment în plan vertical;
g. în momentul imobilizării unei persoane şi al aplicării cătuşelor,

armamentul va fi introdus în toc sau în hamul de susţinere, după caz;

h. folosirea armamentului împotriva autovehiculelor se va executa numai dacă există certitudinea că ocupanţii acestora
săvârşesc sau au săvârşit o infracţiune gravă, transportă bunuri dobândite în urma comiterii unor fapte ilicite şi nu opresc la
semnalul regulamentar al poliţistului în uniformă. Focul asupra autovehiculelor se va executa numai asupra pneurilor;
i. fiecare situaţie în care s-a făcut uz de armă se raportează de urgenţă ierarhic. De îndată ce va fi posibil, raportul va fi
întocmit în scris.
j. în cazul folosirii armelor de foc pentru somaţie, ori dacă nu au rezultat victime sau pagube materiale, în mod obligatoriu,
evenimentul va fi raportat ierarhic şi se vor efectua cercetări administrative în legătură cu condiţiile şi legalitatea uzului de armă.
Dacă în urma uzului de armă au rezultat victime sau prejudicii materiale se vor lua următoarele măsuri:
acordarea primului ajutor victimelor şi transportarea acestora la o

unitate sanitară;
101
 102

raportarea imediată, prin orice mijloc, a cazului şi a urmărilor

acestuia;

asigurarea pazei locului faptei, marcarea şi conservarea urmelor;

protejarea poliţistului, pentru a preveni manifestările de dezordine şi a asigura apărarea vieţii acestuia;
raportarea ierarhică a evenimentului şi informarea parchetului

competent teritorial, pentru efectuarea cercetării la faţa locului.

Dacă în urma uzului de armă s-a produs moartea sau vătămarea unei

persoane, fapta se comunică, de îndată procurorului competent, potrivit legii.

În situaţii speciale de pericol iminent pentru viaţa şi integritatea sa ori a altor persoane, sau care afectează siguranţa naţională,
ca urmare a acţiunilor violente ale unor persoane ce folosesc sau intenţionează în mod vădit să folosească arme albe sau de foc,
poliţistul poate face uz de armă folosind orice altă armă care nu-i aparţine dar se află în acel moment la îndemână, în aceleaşi condiţii
în care fac uz de arma de serviciu.

2.15. Să acorde sprijin persoanelor cu funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice, dacă acestea întâmpină rezistenţă
fizică în executarea sarcinilor de serviciu
Acest drept subliniază de la sine autoritatea cu care a fost învestită poliţia, faptul că, în calitate de organ de ordine şi
siguranţă publică, trebuie să-şi dea concursul pentru ca şi alţi funcţionari ai statului să-şi poată îndeplini atribuţiile de serviciu dacă
întâmpină rezistenţă fizică.
Ofiţerii (agenţii) de poliţie sunt obligaţi să acorde acest sprijin chiar dacă nu sunt solicitaţi, atunci când află pe orice cale că
asemenea persoane întâmpină rezistenţă fizică în executarea sarcinilor de serviciu ori că se pregăteşte o împotrivire faţă de
îndeplinirea acestora.
Prin persoană cu funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice se

înţelege funcţionarul care face parte din organele puterii sau ale administraţiei
102

103

de stat, ori ale justiţiei şi care prin funcţia ce o ocupă are dreptul, potrivit legii, să exprime voinţa acelui organ şi să ia măsurile ce
se impun pentru asigurarea respectării dispoziţiilor legale.
În acordarea acestui sprijin, ofiţerul (agentul) de poliţie trebuie să ţină seama de următoarele reguli:
a. să verifice identitatea şi calitatea funcţionarului şi să aibă încredinţarea că măsura faţă de care există opunere este
legală;
b. în caz de dubii privind legalitatea măsurii, se raportează ierarhic pentru a se hotărî asupra modului de rezolvare a situaţiei
create;
c. la constatarea că este cazul să se acorde sprijin, se procedează la început prin somarea persoanelor care se opun (sau a
celor care prin intervenţia lor
creează piedici funcţionarului) să-şi înceteze acţiunile, atrăgându-le atenţia asupra consecinţelor la care se expun, apoi se trece la
îndepărtarea rezistenţei fizice;
 d. se iau măsuri de menţinere a ordinii publice şi de asigurare a securităţii funcţionarului;
e. poliţistul nu se substituie funcţionarului pentru executarea activităţilor

ce revin acestuia;

f. dacă prin acţiunea de împotrivire s-a comis o infracţiune sau o contravenţie se iau măsurile legale corespunzătoare;
g. după acordarea sprijinului, în cazuri mai deosebite, se raportează ierarhic despre modul sesizării, constatările făcute şi măsurile
luate cu ocazia acţiunii întreprinse.

3. INTERVENŢIA POLIŢIŞTILOR ÎN AFARA ORELOR DE PROGRAM, A ATRIBUŢIILOR DE SERVICIU

CONFORM COMPETENŢEI TERITORIALE A ORGANELOR DE POLIŢIE DIN CARE FAC PARTE

Legea 218 / 2002 privind

organizarea şi funcţionarea Poliţiei
103
Române prevede la art. 28 faptul că în îndeplinirea activităţilor specifice de

104

serviciu poliţistul are competenţa teritorială corespunzătoare unităţii de poliţie din

care fac parte.

In caz de continuare a unei măsuri sau activităţi specifice poliţistul poate acţiona şi pe rază teritorială a altor unităţi de poliţie,
comunicând despre aceasta unităţii competente.
In caz de detaşare sau misiune ordonată pe raza teritorială a altei unităţi de poliţie, poliţistul are competenţa teritorială
stabilită pentru acea unitate. Poliţistul încadrat în Inspectoratul General al Poliţiei Române are competenţă teritorială generală.
Poliţistul este obligat să intervină şi în afara orelor de program, a atribuţiilor sale de serviciu şi a competentei teritoriale a unităţii
din care face parte, când ia cunoştinţă de existenta unei infracţiuni flagrante, precum şi pentru conservarea probelor în cazul altor
infracţiuni a căror cercetare va fi efectuată de organele competente.

4. CORPUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR

Înfiinţat pe criteriul teritorialităţii, ca persoană de drept public cu sediul în Bucureşti, Corpul Naţional al Poliţiştilor reprezintă
o formă de organizare pe criteriu profesional, autonom, apolitic şi nonprofit a poliţiştilor, prin care sunt apărate drepturile şi sunt
promovate interesele acestora.
Temeiul legal, în baza căruia a luat fiinţă şi funcţionează acest organism îl reprezintă Legea nr. 360/2002 privind Statutul
poliţistului şi HG nr.1305/2002, publicată în M. Of. Partea I, nr. 877/05.12.2002. Iniţial, prin cele două acte normative amintite i s-au
conferit Corpului puteri lărgite, spre pildă, gradele profesionale ale poliţiştilor se acordau cu avizul consultativ al Corpului. Ulterior,
câteva dintre aceste puteri i-au fost retrase, astfel că O.U.G. nr.89/2003 limitează atribuţiile Corpului.
Organizarea şi funcţionarea Corpului se realizează pe principiile

teritorialităţii, eligibilităţii, mutualităţii şi104ierarhiei structurilor de conducere

105

(congresul naţional, consiliul naţional, consiliul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, consiliile inspectoratelor
judeţene şi teritoriale de poliţie şi consiliile instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor,
 cenzorii).

Organele de conducere ale Corpului sunt alese o dată la patru ani şi reprezintă, în mod proporţional, toate categoriile de poliţişti.

Atribuţiile Corpului Naţional al Poliţiştilor:

a. participă, împreună cu structurile specializate, la iniţierea unor acţiuni menite să sporească eficienţa activităţii poliţieneşti;
b. întreprinde măsuri pentru asigurarea integrităţii morale şi profesionale a poliţiştilor, precum şi a unei activităţi eficiente a
acestora;
c. oferă consultanţă la elaborarea propunerilor de acte normative care se referă la activitatea poliţiei sau la statutul poliţistului;
d. la cerere, reprezintă interesele poliţiştilor împotriva cărora au fost dispuse sancţiuni disciplinare. Aceasta înseamnă că în
faţa consiliilor de disciplină, poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt poliţist, ales de catre acesta sau desemnat de Corp.
e. participă la elaborarea Codului de etică şi deontologie al poliţistului, ale cărui prevederi sunt obligatorii în exercitarea
profesiei de poliţist;
f. reprezintă profesia de poliţist, împreună cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, în raporturile cu organisme
guvernamentale, foruri profesionale şi ştiinţifice, instituţii publice, precum şi cu alte persoane juridice şi fizice;
g. promovează pe plan extern relaţii cu organizaţii şi instituţii

profesionale similare;

h. intocmeşte şi actualizează permanent evidenţa membrilor săi.

105

106

TEMA 4
TACTICA INTERVENŢIEI POLIŢIEI PENTRU PREVENIREA SĂVÂRŞIRII FAPTELOR ANTISOCIALE ŞI
MENŢINEREA ORDINII PUBLICE

PROBLEME:

1. Reguli generale cu privire la intervenţia pentru menţinerea

ordinii şi liniştii publice

2. Modul de intervenţie şi acţiune în unele cazuri de tulburare a ordinii şi liniştii publice, aflate în competenţa de
rezolvare a Poliţiei Române

1. REGULI GENERALE CU PRIVIRE LA INTERVENŢIA PENTRU RESTABILIREA ORDINII ŞI LINIŞTII

PUBLICE
 1.1. COMPORTAREA SUB RAPORT PSIHOLOGIC ŞI ETICO- PROFESIONAL

PRINCIPII:

a. Acţi o naţ i cu p ro fesio nali sm ş i op erat i vita t e, î n sp iri t ul r esp ect ul ui

fa ţă d e to at e p er soa nel e, acor dâ nd pr ior ita t e i nt eres ul ui pub li c!

Conştientizaţi că vă aflaţi în slujba publicului, că reprezentaţi prin activitatea desfăşurată, interesele legitime ale semenilor.
Aveţi foarte multe obligaţii faţă de oameni şi în nici un caz să nu vă consideraţi deţinătorul unor prerogative care vă
situează deasupra semenilor. Sunteţi învestit cu exerciţiul autorităţii publice nu pentru a vă avantaja, ci pentru
106
a-l folosi în apărarea intereselor oamenilor.b. Co ns ecvenţa at it ud i nal ă ,

ceea ce î ns eam nă că , î n

107

vi rt ut ea obl ig aţi il or ce vă r evi n, nu vă es t e p erm is să i nt er veni ţi , în

funcţi e de dis poz iţ ia sa u ind isp oz iţi a dator ată st ăr ii fi zi ce sa u psihi ce sau d upă cr it er ii de a pr eci er e
s ubi ect ivă cum a r fi : sim patia sa u antipatia, calitatea p erso a nelor ce urm ea ză a fi s a ncţi onat e ori
interesul material sau moral.
Cu alte cuvinte, nu este normal să treceţi cu vederea unele fapte, iar pe altele să le sancţionaţi deoarece, procedând astfel, se va
crea impresia părtinirii şi arbitrariului, dându-se posibilitatea de a se pune sub semnul îndoielii corectitudinea şi cinstea
dumneavoastră. Alternarea stărilor de indiferenţă, pasivitate, cu cele de activitate febrilă, intransigentă, va duce la scăderea
prestigiului profesional de care trebuie să se bucure orice poliţist.
c. Regula corectitudinii sau a profesionalismului care constă în aprecierea justă, reală, a faptelor pe care le constataţi, în
conformitate cu prevederile legii.
d. Regula solicitudinii, implică o permanentă stare de bunăvoinţă care să se facă simţită prin felul în care ascultaţi şi
răspundeţi, dar mai ales prin modul competent în care vă implicaţi în soluţionarea problemelor.
Prin cunoaşterea amănunţită a teritoriului în care vă desfăşuraţi activitatea, puteţi constitui un real sprijin pentru
public, nu numai în legătură directă cu atribuţiunile stricte de serviciu.
Puteţi furniza relaţii despre diverse instituţii, locuri de interes general, programe de lucru ori alte asemenea informaţii care, pe
lângă sprijinul ce îl constituiţi pentru participanţii la trafic, vor fi şi argumente de apreciere pozitivă la adresa poliţiştilor şi a instituţiei
din care faceţi parte.
e. Acţi o naţ i î nto td ea una l a ved er e! Veţ i cr ea î n r ând ul oam enil or

s ent im ent ul de om nip r ez enţă şi , im pli ci t , p e cel de s ig ur anţă pub li că .

f. Po p ul ari za ţi -vă activi tăţ il e, pr in i nt ermed iul m ass -media! Avem

nevoie de public, după cum şi acesta are nevoie de

noi.
107

108

g. Fi ţi pr im ii car e resp ect ă r eguli l e d e convi eţ uir e, m ai al es a t unci

câ nd p urta ţi uni fo rm ă ! Puterea exemplului personal este covârşitoare, nelăsând loc interpretărilor sau
comentariilor.
h. Fo los ir ea auto eva l uăr ii (feedb ack ).

De-a lungul timpului, s-a demonstrat faptul că trebuie şi puteţi învăţa din succesele şi greşelile activităţilor desfăşurate. Pentru
aceasta este necesar ca după fiecare acţiune să revedeţi mental tot ceea ce s-a făcut bine sau rău şi să analizaţi modul în care s-a
procedat. Nu trebuie să evitaţi discuţiile deschise cu partenerii.
Aspecte comune ale activităţilor poliţiştilor în uniformă

Actele specifice menţionate converg în stabilirea unor aspecte comune prezenţei în stradă a poliţistului, indiferent de activitatea
desfăşurată. Aşadar:
a) purta ţi ţ i nuta reg ulam enta ră , cura tă , îngr ij ită , aj us ta tă p erm a nent ,

a vâ nd apl i cat ă pe uni fo rm ă, î n lo c viz ib il , i ns ig na cu nu m ărul

matricol personal de identificare;

b) purta ţi p e cap că ci ula , ş ap ca ori ş ep cuţ a , î n funcţ i e d e a not imp şi d e

d isp oz iţi a t ra nsm isă d e cătr e ş efi . Ex cep ţi il e s unt a tunci câ nd vă

a flaţ i î ntr -un a uto vehi cul sa u într -o i nci nt ă .

c) adr es aţi -vă po li ti cos, tacticos, coerent, dar ferm !

d) stăp â ni ţi -vă em oţii le, î ncer caţi , p e câ t po sib il să vă pă str aţ i calm ul !

e) nu vă p rez enta ţi l a s ervi ci u s ub i nfl uenţa bă ut uril or a l coo li ce, ori

î ntr -o vădi tă sta r e d e oboseală ;

f) nu vă d epl asa ţi în pos t o ri nu executaţ i ser vici ul cu al te autovehicule

d ecâ t cu a ut osp eci ala sa u m oto ci cleta poli ţi ei rut i er e!

g) nu fum aţi , nu s er vi ţi prod us e alim ent ar e sa u alcoo l , cu excepţ ia apei

o ri a s ucuri lor , nu co ns um aţi gum ă de m es tecat . To at e acest ea p ot fi

r eali za te î n i nt ervalul r epa usul ui reg ulam ent ar ş i î n afar a z o nei

p ost ul ui ori înt r -un sa ţi u retr as .

h) nu păr ăs iţi p os tul or i it i nera ri ul d e pa tr ula r e fă ră ap rob ar ea şefului

nemijlocit ori a celui ierarhic superior!

108
Este lesne de înţeles că, acest lucru se poate face fără aprobare în

109

patru situaţii:

- legitimă apărare;

- forţă majoră;

- stare de necesitate;
 - atunci când aveţi probleme acute de sănătate (o criză de apendicită,

etc.).

i) l uaţi r epa us ul regul am ent ar d up ă ex ecut ar ea unor m i si uni

d eo s ebi t e o ri a t unci câ nd s e d is pune alt fel!

1.2. REGULI CU PRIVIRE LA FOLOSIREA FORŢEI

Norme de principiu:

a. constrângerea fizică nu trebuie considerată un scop în sine, ci un mijloc prin care dvs., care reprezentaţi autoritatea
statului, acţionaţi în caz de împotrivire a persoanelor care încalcă ordinea publică;
b. aplicarea forţei sau a constrângerii fizice trebuie să se facă numai în cazul unei nevoi evidente, când nu există o altă
modalitate;
c. înainte de aplicarea constrângerii fizice trebuie să transmiteţi o somaţie şi să avertizaţi cu privire la aplicarea forţei,
desigur, atunci când există timpul necesar;
d. forţa trebuie să fie întotdeauna în concordanţă cu tăria şi forma rezistenţei;
e. evitaţi folosirea forţei în cazul apropierii mulţimii sau în alte împrejurări speciale, care pot determina riposte şi
comentarii nefavorabile la adresa instituţiei pe care o reprezentaţi.
Folosirea mijloacelor din dotare impune respectarea următoarelor principii care decurg din legi şi convenţii internaţionale:
prezumţia de nevinovăţie - în orice situaţie trebuie să aveţi în vedere
că pot fi utilizate forţa fizică şi mijloacele din dotare, numai în cazul în care, prin atitudinea, reacţiile sau
109
acţiunile unei persoane se încalcă flagrant

110

prevederile legale;

limitarea şi proporţionalitatea folosirii forţei - recurgerea la forţa fizică şi utilizarea mijloacelor din dotare are loc numai dacă
acest lucru este necesar şi dacă acţiunile ilegale ale persoanei (persoanelor) nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin utilizarea
celorlalte mijloace nonviolente;
imparţialitatea şi protecţia egală pentru toate persoanele. Se exclude, astfel, discriminarea persoanelor pe bază de rasă, cetăţenie,
sex, religie, apartenenţă politică ori statut social, singurul criteriu de diferenţiere fiind gradul de implicare şi vinovăţie al fiecăruia la
comiterea faptei ilicite, precum şi gradul de ripostă al persoanei;
gradualitatea folosirii metodelor şi a mijloacelor de acţiune – vă obligă la utilizarea progresivă a formelor, procedeelor şi
mijloacelor de acţiune de la cele mai simple până la cele care presupun exercitarea unui nivel ridicat.
nonsurprinderea - presupune atenţionarea şi somarea prealabilă privind iminenta folosire a forţei şi lăsarea timpului
necesar pentru încetarea acţiunilor de către cei implicaţi în săvârşirea actului ilicit;
legalitatea şi legitimarea - presupune alegerea şi folosirea mijloacelor şi metodelor adecvate, numai în condiţiile legii;
principiul riscului minim atât pentru turbulenţi, cât şi pentru efectivele proprii constă în alegerea mijloace de
intervenţie adecvate, spre a se evita vătămările integrităţii corporale;
principiul apărării fiinţei umane, dacă asupra acesteia s-a acţionat în forţă pentru aplicarea legii, care presupune:
acordarea primului ajutor in caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
nerecurgerea la violenţă ori rele tratamente faţă de persoanele reţinute ori arestate;
principiul confidenţialităţii datelor obţinute, în afara cazului în care

îndeplinirea sarcinilor de serviciu sau nevoile justiţiei reclamă altceva, care

 110
presupune:

111

protejarea datelor care pot avea legătura cu viata personala a cetăţenilor şi pot fi dăunătoare intereselor ori reputaţiei
acestora;
protejarea datelor şi informaţiilor clasificate.

1.3. REGULI TACTICE GENERALE PRIVIND ASIGURAREA

PROPRIEI SECURITĂŢI

căi:
Asigurarea securităţii personale a dvs. poate fi realizată prin următoarele

A. pregătirea de specialitate, juridică, fizică şi psihologică;

cunoaşterea prevederilor legale şi aplicarea acestora în raport cu situaţia existentă;

stăpânirea celor mai eficiente procedee, măsuri, şi mijloace

tehnico-tactice şi folosirea adecvată a acestora;

dezvoltarea rezistenţei fizice şi perfecţionarea sistematică a deprinderilor de autoapărare şi imobilizare;

antrenamentele cu armamentul din dotare;

cultivarea sistematică, prin întregul sistem al pregătirii, a unor calităţi indispensabile îndeplinirii îndatoririlor de
serviciu cum sunt: fermitatea, vigilenţa, curajul, spiritul de orientare ş.a.;
B. preocuparea şi răspunderea sporită a factorilor de conducere cu
atribuţii în domeniul menţinerii ordinii şi liniştii publice.

studierea atentă a cazurilor de pe teritoriul de competenţă, în vederea adoptării celor mai bune măsuri;
efectuarea, în mod regulat, a activităţilor de perfecţionare a pregătirii profesionale, cu un caracter preponderent
aplicativ;
generalizarea experienţei pozitive acumulată în intervenţiile

anterioare;
aprecierea obiectivă a
111
rezultatelor şi a
 112

teren.
modului de acţiune a poliţiştilor din subordine, în situaţiile de intervenţie.
C. atitudinea adoptată cu prilejul executării diferitelor misiuni în

Nu staţi prea aproape de colegul dumneavoastră, mai ales în

cazul în care aveţi indicii că suspectul are o armă de foc asupra sa. Această regulă trebuie respectată pentru a nu-i oferi
suspectului o dublă ţintă uşoară. Distanţa de câţiva metri dintre dvs. şi coleg, îl va deruta pe suspect, neştiind, în principiu, „ce‖ ţintă
să lovească mai întâi. În plus, creşte posibilitatea dvs. de a riposta cu succes în cazul atacului armat.
Întotdeauna, folosiţi regula formaţiei în „V‖ dinamic. Suspectul/vehiculul va fi poziţionat la o distanţă de câţiva metri
deasupra celor două capete ale literei „V‖, evitându-se, astfel, împuşcarea între dvs. şi colegi.
În pofida practicii mai vechi din ţara noastră, recomandăm ca, în cazul controlului corporal sumar, să încătuşaţi, mai
întâi, suspectul şi după aceea să procedaţi la operaţiunea propriu-zisă. Aceasta, datorită faptului că, încătuşat fiind, suspectul nu va
riposta sau o va face la un nivel minim, fără a vă periclita
siguranţa.

În orice misiune/operaţiune, numai un singur poliţist se va adresa suspectului. În cazul în care un alt poliţist trebuie
să se adreseze suspectului, acesta va fi avertizat, în prealabil, să asculte de vocea următoare.

1.4. ALTE REGULI CU CARACTER GENERAL PRIVIND INTERVENŢIA PENTRU MENŢINEREA ORDINII ŞI
LINIŞTII PUBLICE:

a. declinarea calităţii de ofiţer112(agent) de poliţie, atunci când

113

acţionaţi în ţinută civilă;

b. conceperea unui plan operativ de acţiune, pe bază analizei rapide a situaţiei, privind măsurile ce trebuie luate pentru
restabilirea ordinii şi liniştii publice;

c. aprecierea necesităţii atragerii unor forţe de sprijin ori solicitarea ajutorului celui mai poliţist sau a celei mai apropiate
unităţi de poliţie;
 d. respectarea riguroasă a regulilor tehnico-tactice cu privire la măsurile poliţieneşti (legitimări, controale corporale, controlul
bagajelor, somaţii etc.);
e. repartizarea sarcinilor sau operaţiunilor ce urmează a fi executate, atunci când acţionează în patrulă/echipă.

2. MODUL DE INTERVENŢIE ŞI ACŢIUNE ÎN UNELE CAZURI DE TULBURARE A ORDINII ŞI LINIŞTII

PUBLICE, AFLATE ÎN COMPETENŢA DE REZOLVARE A POLIŢIEI ROMÂNE

Principalele obiective ale acţiunilor pentru prevenirea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice sunt:
prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, identificarea şi neutralizarea activităţii
elementelor violente;
identificarea şi tragerea la răspundere conform prevederilor legale, a persoanelor care au comis acte de tulburare a ordinii
publice cu ocazia mitingurilor şi manifestărilor autorizate ori neautorizate;
asigurarea unui control riguros asupra mişcării şi activităţii elementelor care au comis infracţiuni grave de natură
judiciară.
Pentru realizarea acestor obiective, se întreprind o serie de măsuri, între care menţionam:
întărirea dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică în zonele

frecventate de elementele infractoare ori turbulente;

instruirea întregului potenţial informativ;

113

114

combaterea activităţilor de comerţ neautorizat;

asigurarea unei prezenţe active şi permanente în locurile unde se

creează aglomerări;

organizarea sistematică de descinderi şi verificări, în scopul depistării elementelor infractoare şi turbulente, a urmăriţilor etc.

2.1. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL ÎNTRUNIRILOR ŞI MANIFESTAŢIILOR SPONTANE

Reguli tactice :

a. documentare la faţa locului cu privire la numărul aproximativ, scopul şi intenţiile participanţilor, solicitându-li-se
acestora încetarea acţiunii sub motivaţia nerespectării prevederilor legale;
b. transmiterea către dispecerat/şeful operaţiunii a situaţiei de fapt;

c. după caz, devierea circulaţiei rutiere;

d. luarea măsurilor pentru prevenirea eventualelor acte de tulburare a

ordinii publice ori limitarea distrugerii unor bunuri materiale sau a unor valori;
 e. după sosirea la faţa locului a forţelor de sprijin, cooperarea cu acestea.

2.2. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL CONFLICTELOR DE NATURĂ SALARIALĂ, INTERETNICE ŞI

INTERCONFESIONALE( DE MICĂ AMPLOARE).

Reguli tactice:
a. supravegherea grupului, pentru edificarea asupra stării de fapt şi obţinerea primelor informaţii privind caracterul manifestaţiei,
numărul aproximativ de participanţi, dacă aceştia au intenţii
114

115

agresive, identificarea iniţiatorilor acţiunii etc.;

b. transmiterea către dispecerat/şeful operaţiunii a situaţiei de fapt;

c. când vă aflaţi la faţa locului, evitaţi intervenţia directă, deoarece uneori simpla prezenţă a dvs. duce la reţinerea
participanţilor de a comite fapte contrare legii;
d. pe timpul acţiunii, nu veţi face comentarii de natură a incita participanţii şi nici aprecieri referitoare la solicitările
acestora, limitându-vă numai la aspecte privind asigurarea ordinii şi a liniştii publice;
e. încercaţi să-l identificaţi pe liderul formal/informal, şi adresaţi-vă acestuia, pentru a-l determina să renunţe la actele de
dezordine, explicându-i de ce fapte se face vinovat şi ce consecinţe au acestea;
f. în timpul discuţiilor purtate vor fi ascultate toate persoanele care solicită acest lucru, pe rând, fără a le permite să
vorbească în acelaşi timp.

2.3. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL SCANDALURILOR ŞI AL ÎNCĂIERĂRILOR ÎN LOCURI ŞI LOCALURI

PUBLICE

Reguli tactice :

a. culegerea datelor despre:

natura evenimentului;

numărul persoanelor angrenate;

numărul şi poziţia căilor de acces în local;

numele proprietarului;

structura clientelei;
 dispunerea spaţiilor în interiorul şi exteriorul localului.

a. informarea dispeceratului/postului;

b. în cazul în care vă aflaţi în interiorul localului ori

115

116

este pusă în pericol evident viaţa sau integritatea corporală a unei persoane, se va acţiona împreună cu personalul localului, după
ce, în prealabil s-a efectuat somaţia, folosindu-se tomfa şi/sau spray-ul cu substanţe iritant-lacrimogene;
c. dacă sesizarea a fost recepţionată de către dispecer, acesta va transmite date, astfel încât să se ia măsuri pentru
dirijarea la eveniment a unui număr suficient de poliţişti;
d. se va purta echipamentul individual de protecţie şi autoapărare şi va urma deplasarea la faţa locului;
e. dacă forţele de ordine sunt insuficiente în raport cu numărul de persoane angrenate în eveniment, se vor solicita
ajutoare suplimentare, până la sosirea acestora urmând a se supraveghea în mod discret localul, pentru a observa persoanele
agresive şi eventualii lideri ai grupului. În nici un caz nu îşi vor semnala prezenţa toate forţele sosite la intervenţie, pentru a nu irita
turbulenţii;
f. după sosirea ajutoarelor, urmează împărţirea sarcinilor, stabilind căile şi modul de acces pentru fiecare echipă constituită
şi semnalele folosite pentru avertizare;
g. intrarea în local se va face simultan din mai multe puncte, toţi poliţiştii având pregătite pentru intervenţie bastoanele
de cauciuc şi spray-urile cu substanţe iritant-lacrimogene;
h. după intrarea în local, unul dintre poliţişti va efectua somaţia cu voce tare, folosind formula: „ÎNCETAŢI! POLIŢIA !‖, iar în
caz de nesupunere se va soma din nou folosind formula: „ÎNCETAŢI! VOM FOLOSI TOMFA ŞI SPRAY-URILE
LACRIMOGENE!‖;
i. în situaţia în care persoanele angrenate în eveniment nu se supun, se va interveni simultan, din mai multe
puncte, folosind tomfa, căutând să se ajungă la elementele cele mai violente, pentru a le imobiliza, iar
în cazul în care nu se ajunge la rezultatul scontat, se
va folosi spray-ul c
116

substanţe iritant-u

117

lacrimogene. În principiu, este interzisă folosirea armamentului în intervenţia la evenimentele din localurile publice, cu
excepţia situaţiilor în care se deschide focul asupra dvs. sau a altor persoane;
j. după imobilizarea elementelor turbulente, veţi efectua controlul persoanelor, acţionându-se totodată pentru
restabilirea ordinii, identificarea autorilor scandalului şi stabilirea cauzelor care au dus la producerea evenimentului;
k. eventualele victime vor fi transportate la o unitate medicală, pentru acordarea ajutorului de specialitate, iar persoanele
turbulente vor fi conduse la sediul unităţii pentru cercetări şi aplicarea măsurilor legale;
l. în funcţie de rezultatul cercetărilor, vor fi luate măsuri atât faţă de persoanele angrenate în scandal, cât şi faţă
de patronul localului sau personalul de deservire, dacă se impune aceasta;
m. în localităţile rurale în care se apreciază că efectivul este insuficient pentru restabilirea ordinii publice se va solicita, de
îndată ajutor de la celelalte unităţi de poliţie;
n. până la sosirea ajutoarelor, se vor lua măsuri pentru stabilirea identităţii persoanelor turbulente, realizând un
dispozitiv exterior pentru reţinerea acestora, angrenându-se şi grupele de ordine constituite în cadrul localului.
 2.4. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL CONFLICTELOR INTER

ŞI INTRAFAMILIALE

Reguli tactice:

a. înainte de a acţiona, informaţi-vă asupra naturii conflictului, despre persoanele angrenate, frecvenţa incidentelor, modul
de manifestare etc.;
117
b. respectaţi principiul inviolabilităţiidomiciliului şi nu întraţi în

locuinţă decât în

118

condiţiile legii (mandat emis de către judecător);

c. intrarea în locuinţă se va face şi fără acordul locatarilor, dacă există stare de pericol iminent: strigăte de ajutor, zgomote care
indică folosirea armelor de foc, indicii privind izbucnirea unui incendiu sau a fost săvârşită o infracţiune flagrantă gravă etc.;
d. la locul conflictului, poliţiştii nu se vor plasa în apropierea uşii, grupaţi, ci vor sta la o distanţă de 1-2 metri lateral, unul
oferind posibilitatea să fie văzut în vizor, iar celălalt alăturat zidului de lângă uşă;
e. după deschiderea uşii, poliţiştii salută, se prezentă şi explică motivul

prezenţei in acel loc;

f. dacă se face invitaţia de a pătrunde în interior, întraţi pe rând, primul pătrunzând cel aflat lângă zid, care va deschide uşa mai
mult, permiţând pătrunderea şi celui de-al doilea, continuând deplasarea împreună cu persoana care a deschis uşa;
g. discuţiile vor fi purtate pe un ton corespunzător, fără ameninţări,

insulte etc.;

h. ascultaţi mai întâi părţile, fără a se interveni, pentru a face să scadă tensiunea conflictului, precum şi pentru a crea un climat
de încredere;
i. după ce s-a realizat descărcarea nervoasă şi s-a aplanat conflictul,

părţile vor fi invitate, în scris, la sediul poliţiei;

j. la ieşirea din serviciu, se întocmeşte o notă-raport separat de cea

obişnuită, privind intervenţia, modul de soluţionare şi măsurile luate;

k. în cazul în care există riscul iminent şi evident ca respectivul conflict să se soldeze cu vătămări ale sănătăţii şi ale integrităţii
corporale a persoanelor sau cu tentative de sinucidere, se acţionează cu tact, rapid, încercând să se creeze un dispozitiv care să
împiedice întrarea persoanelor străine şi să faciliteze accesul celor implicaţi în rezolvarea
cazului.
118

119

2.5. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL TULBURĂRII ORDINII ÎNTR-UN MIJLOC DE TRANSPORT ÎN COMUN.
 Reguli tactice:

a. solicitaţi călătorilor să-şi păstreze calmul şi să nu îngreuneze luarea măsurilor ce se impun;

b. pentru a nu prelungi timpul de staţionare, veţi cere sprijin conducătorului mijlocului de transport respectiv sau altor
persoane aflate în acel mijloc de transport;
c. cereţi călătorilor să permită apropierea de persoana turbulentă sau agresivă, creându-se spaţiu de manevră şi acţionând
astfel încât, să i se distragă atenţia, fie prin crearea impresiei că discutaţi cu alte persoane, fie că anunţaţi un pericol iminent în partea
opusă etc.;
d. în momentul în care persoana turbulentă îşi va îndrepta atenţia spre acel loc, acţionaţi rapid pentru imobilizarea
sa, prin aplicarea procedeelor de autoapărare;
e. după imobilizare, persoana va fi încătuşată;

f. identificaţi persoanele agresate şi martorii oculari, notaţi-vă datele acestora şi invitaţi-i la poliţie împreună cu persoana
turbulentă;
g. coborâţi din vehicul în urma agresorilor, fiind atent şi pregătit pentru intervenţie, spre a nu fi atacat prin surprindere;
h. luaţi măsuri de sancţionare contravenţională în acel loc ori, după caz, la sediul poliţiei;
i. în situaţii deosebite, dacă este posibil, solicitaţi conducătorului auto să se abată de la itinerar şi să conducă mijlocul
de transport la sediul poliţiei (cerându-se acordul publicului călător).

2.6. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL SĂVÂRŞIRII UNEI INFRACŢIUNI

119

120

Reguli tactice:

a. acordarea primului ajutor şi anunţarea dispeceratului;

b. prinderea şi imobilizarea sau urmărirea autorului faptei;

c. marcarea locului faptei şi conservarea urmelor, fără a aduce vreo

modificare acestora;

d. eliminarea potenţialelor pericole;

e. asigurarea pazei locului faptei până la sosirea echipei de cercetare căreia i se vor prezenta constatările făcute, măsurile luate
şi îi va fi predat infractorul, respectiv mijloacele de probă stabilite;
f. în situaţia în care suspectul se află într-un imobil sau într-o încăpere, organizaţi paza tuturor căilor de acces în acel loc,
solicitând ajutoare pentru a putea pătrunde în interior şi a imobiliza infractorul;
g. dacă în timpul urmăririi infractorului, acesta abandonează bunuri sau obiecte provenite din infracţiune, se va asigura
paza lor, sesizând dispeceratul pentru a îndruma echipa de cercetare în vederea identificării urmelor existente pe acestea.

2.7. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL SĂVÂRŞIRII UNEI INFRACŢIUNI ÎNTR-O INSTITUŢIE CU PROFIL
FINANCIAR SAU COMERCIAL.

Reguli tactice:

a. apropierea de obiectiv se va realiza concomitent din mai multe direcţii, observând cu atenţie împrejurimile,
autovehiculele staţionate şi în special cele care au în interior persoane, reţinând numerele de înmatriculare şi elementele generale
de identificare (culoare, marcă, tip etc.);
 b. dacă este posibil, veţi contacta discret personalul instituţiei, în vederea

120
informării asupra evenimentului sesizat;c. informaţiile obţinute vor fi

raportate operativ,

121

aşteptând ordine dacă se dovedeşte că situaţia este reală;

d. înainte de a acţiona, va fi pus la punct în mod discret un dispozitiv de observare, de protecţie şi de intervenţie ulterioară,
alcătuit din cel puţin patru poliţişti;
e. nu se va încerca niciodată blocarea agresorilor în interiorul clădirii sau

crearea unei situaţii de înfruntare directă sau de sfidare a atacatorilor;

f. vor fi îndepărtaţi trecătorii sau curioşii;

g. dacă vreuna din persoanele aflate în interior părăseşte obiectivul, acest lucru va fi semnalat celorlalţi, indicându-se direcţia şi
modul de deplasare, precum şi semnalmentele generale, pentru ca aceştia să organizeze capturarea şi imobilizarea acesteia;
h. pe parcursul evoluţiei situaţiei se vor transmite informaţii privind nu- mărul participanţilor, semnalmentele acestora şi ale
vehiculelor, armamentul întrebuinţat, direcţia de deplasare a eventualilor fugari, dacă există sau nu ostatici;
i. după sosirea forţelor suplimentare şi a celor care vor coordona activitatea, poliţiştii se vor integra în
dispozitivul nou constituit;
j. datele şi informaţiile obţinute până la sosirea forţelor suplimentare vor

fi raportate conducătorului acţiunii.

2.8. INTERVENŢIA FAŢĂ DE MINORI

Reguli tactice:

a. solicitaţi persoanei care l-a adus să vă furnizeze toate datele pe care le deţine cu privire la locul şi ora unde l-a găsit precum şi
orice alte informaţii care pot servi la identificarea lui şi a părinţilor;
b. purtaţi un dialog calm cu copilul pentru a-l determina să vorbească despre viaţa sa. În acest mod se poate afla la ce şcoală
a învăţat, unde
locuieşte sau alte date necesare identificării
sale;
121

122

c. câştigaţi-i încrederea, avându-se în vedere că de modul în care este tratat depinde în mare măsură atitudinea lui ulterioară faţă
de organele de ordine.
d. conduceţi-l acasă, dacă nu a comis o faptă cu caracter penal;

e. atrageţi atenţia părinţilor ca în viitor să-l monitorizeze mai atent, pentru a nu fi sancţionaţi contravenţional.
f. aveţi în vedere situaţia juridică, a minorului care săvârşeşte fapte cu
 caracter penal.

g. fiţi calm, tacticos, având în vedere faptul că minorii sunt uşor influenţabili datorită vârstei fragede, nu au experienţa de viaţă
necesară, iar uneori comit anumite fapte datorită tendinţei de a copia modele negative şi înclinaţiilor spre teribilism, care să-i scoată
din anonimat.
h. în timpul intervenţiei, nu-i trataţi ca pe nişte persoane adulte, deoarece ei reprezintă prin lege o categorie specială care poate fi
mai uşor corectată şi redată societăţii, dar nici nu trebuie ignoraţi pentru a nu se ajunge la o evoluţie a acestora în plan
contravenţional sau chiar infracţional.

2.9. INTERVENŢIA FAŢĂ DE PERSOANELE DE SEX

FEMININ

Reguli tactice:

a. nu le subestimaţi ca adversar! Pentru a se apăra majoritatea femeilor nu ezită să folosească orice armă, obiect etc.;
b. solicitaţi sprijinul unei poliţiste pentru efectuarea controlului persoanei în cauză;
c. conduceţi la sediu persoana, dacă este cazul, folosind mijloacele auto

122
din dotare;d. dacă folosiţi alt mijloc de

transport, notaţi-vă în

123

agendă datele de identificare ale conducătorului auto şi numărul de înmatriculare al autovehiculului.

2.10. INTERVENŢIA FAŢĂ DE PERSOANELE CU AFECŢIUNI PSIHICE ORI AFLATE ÎN STARE DE EBRIETATE
SAU CARE AU CONSUMAT STUPEFIANTE ORI PRODUSE CU EFECTE SIMILARE ACESTORA

Reguli tactice:

a. procedaţi cu tact la interceptarea/oprirea acestora, legitimarea şi, după caz sancţionarea, reţinerea sau atragerea atenţiei
acestora asupra comportării pe care trebuie să o manifeste;
b. aveţi în vedere că unele din aceste persoane se simt jignite dacă li se fac observaţii în legătură cu comportarea şi starea în
care se află, reacţionând violent, iar uneori vă pot ataca prin surprindere;
c. îndrumaţi-le să se deplaseze către domiciliu, eventual însoţite de către o altă persoană. Legitimaţi persoana însoţitoare în
cazul în care nu o cunoaşteţi;
d. imobilizaţi-le şi conduceţi-le la sediu în vederea identificării lor şi a aplicării măsurilor legale, dacă sunt agresive şi
nu se supun solicitărilor dumneavoastră, existând suspiciuni că prin acţiunile lor vor pune în pericol integritatea corporală a
unor persoane sau vor tulbura grav ordinea publică;
e. anunţaţi cea mai apropiată unitate sanitară pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, atunci când apreciaţi că persoanele în
stare de ebrietate/care au consumat substanţe stupefiante, găsite pe străzi, în parcuri, pe carosabil ori în alte locuri publice, se află în
pericol sau au nevoie de îngrijiri medicale;
f. purtaţi un dialog pe un ton calm, atent, liniştitor care
123

124
 să le determine să renunţe la opunerea de rezistenţă sau agresivitate, pentru luarea măsurilor de constrângere sau sancţionare,
având în vedere faptul că, de regulă, aceste persoane sunt mai curajoase şi mai surprinzătoare în acţiunile pe care le întreprind;
g. izolaţi-le şi obligaţi-le să înceteze acţiunile agresive, apelând în acest sens la persoanele care le cunosc sau le însoţesc;
h. luaţi măsura sancţionării contravenţionale, pe cât posibil, după ce persoanele respective îşi revin din starea de beţie;
i. acţionaţi cu precauţie în cazul tinerilor, deoarece aceştia pot provoca altercaţii sau acte de dezordine de o mai
mare amploare;
j. încercaţi dispersarea (izolarea) acestora, obligarea de a înceta acţiunile pe care le desfăşoară sau imobilizarea
acestora, cu sprijinul altor cetăţeni de bună credinţă sau cunoscuţi ai acestora.
k. nu minimalizaţi forţa fizică sau intenţiile acestor persoane, care uneori par a fi docile, inofensive sau chiar cooperante şi care
ulterior se simt jignite şi reacţionează violent şi prin surprindere asupra dvs. sau asupra cetăţenilor.

2.11. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL GRUPURILOR DE CURIOŞI

Reguli tactice:

a. atenţionaţi persoanele în cauză despre necesitatea părăsirii locului

unde s-a produs evenimentul;

b. stabiliţi o limită în teren până la care persoanelor respective să li se permită accesul. Aceasta se poate realiza prin folosirea
unor mijloace specifice (indicatoare, jaloane, bandă colorată etc.) care să delimiteze zona interzisă accesului;
124
c. se vor evacua curioşii de pe partea carosabilă astrăzii, pentru a se

preîntâmpina producerea

125

accidentelor rutiere şi pentru a se crea spaţiul de manevră necesar forţelor chemate la intervenţie (ambulanţă, pompieri,
poliţie);
d. folosiţi un ton autoritar, dar fără a se adresa cuvinte jignitoare, insulte sau ameninţări, care de cele mai multe ori îndârjesc
oameni în loc să-i liniştească;
e. când printre curioşi se găsesc persoane recalcitrante, care se manifestă agresiv faţă de măsurile ce se iau, acestea trebuie
avertizate, iar dacă nu se conformează, vor fi scoase din mulţime, izolate, după care împotriva lor se vor lua măsurile legale.

2.12. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL AMENINŢĂRII CU

SINUCIDEREA.

Reguli tactice:

Întrucât această activitate presupune intervenţia unui psiholog, recomandăm următoarele lucruri:
a. informaţi, neîntârziat, dispeceratul despre această situaţie;

b. dacă este posibil, încercaţi imobilizarea persoanei;

2.13. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL AMENINŢĂRII CU

 AUTOINCENDIEREA.

Reguli tactice:

a. anunţaţi prin orice mijloace pompierii şi ambulanţa despre

evenimentul produs;

b. acţionaţi direct pentru imobilizarea persoanei, numai dacă nu s-au făcut actele pregătitoare pentru autoincendiere
(stropirea cu benzină sau alte materiale incendiare, folosirea unor recipiente cu asemenea
125
conţinut etc.);c. dacă nu s-au efectuat actele

pregătitoare se va discuta

126

cu persoana respectivă privind cauzele care au generat această situaţie, dorinţele protestatarului, modul în care pot fi rezolvate
etc.;
d. în timpul discuţiilor, poliţistul va căuta să se apropie cât mai mult de persoana în cauză în scopul imobilizării ei;
e. nu vor face promisiuni care nu pot fi onorate;

f. echipa de intervenţie care se va deplasa la faţa locului va fi constituită din minim doi poliţişti care vor avea asupra lor un
extinctor, o pătură sau alte materiale specifice;
g. unul dintre poliţişti va discuta cu persoana în cauză, celălalt va îndepărta curioşii şi va lua măsuri pentru procurarea unor
mijloace improvizate necesare stingerii focului în eventualitatea autoincendierii;
h. în situaţia în care s-a declanşat autoincendierea, protestatarul va fi înfăşurat rapid în pătură, se va interveni prin folosirea
extinctorului şi va fi transportat de urgenţă la o unitate sanitară.

2.14. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL DESCOPERIRII UNOR OBIECTE SUSCEPTIBILE DE A CONŢINE

MATERIALE EXPLOZIVE

Reguli tactice :

a. în momentul luării la cunoştinţă, indiferent în ce mod, despre existenţa unor obiecte susceptibile de a conţine materiale
explozive, informaţi dispeceratul, după care acţionaţi pentru culegerea tuturor informaţiilor posibile, de la distanţă sau de la faţa
locului, cu privire la următoarele aspecte:
date legate de amplasarea obiectului respectiv (loc accesibil sau
nu, obstacole naturale aflate în apropiere, dacă a fost sau nu mişcat din poziţia în care a fost descoperit;
126
modalitatea folosită, natura mijlocului

127

exploziv, coordonatele locului sau localului aflat în pericol;

date legate de natura mijlocului exploziv sau a muniţiei: formă, descriere exterioară, volum, dimensiuni, greutate
aproximativă, caracteristici tehnice, culoare, grad de conservare, eventuale zgomote.
b. nu ridicaţi, nu atingeţi sau nu mişcaţi obiectul respectiv din poziţia iniţială şi nici nu produceţi vibraţii sau curenţi de aer în
imediata să apropiere, întrucât toate acestea pot activa încărcătura şi declanşa explozia;
c. stabiliţi o zonă de siguranţă în jurul obiectului respectiv, cu un singur punct de acces, prin care permiteţi accesul numai
persoanelor specializate, cu atribuţii concrete în rezolvarea situaţiei. Zona de siguranţă va avea o rază de peste 50 de metri de la
imobil, în cazul în care obiectul respectiv este amplasat în interiorul unei clădiri, şi peste
300 de metri când a fost descoperit în locuri deschise;

d. persoanele aflate în zonă vor fi îndepărtate, iar în cazul imobilelor se va organiza evacuarea în bază planului de evacuare,
în ordine, fără a se produce trepidaţii sau aglomerări;
e. itinerarul prevăzut pentru evacuare va fi controlat cu atenţie înainte de începerea acţiunii propriu-zise;
f. vor fi anunţate imediat autorităţile administrative şi judiciare competente, serviciul pirotehnic şi celelalte servicii
specializate în raport cu situaţia concretă existentă;
g. publicul va fi informat despre posibilitatea existenţei materialului exploziv, fără a dramatiza sau a exagera situaţia, despre
dispozitivul creat şi măsurile luate şi i se va cere să se îndepărteze din zonă;
h. în situaţia în care există informaţii cu privire la ora exactă a exploziei, după asigurarea zonei de siguranţă se va aştepta
trecerea timpului
critic, după care vor fi declanşate cercetările.
127

128

2.15. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL PRINDERII ÎN

FLAGRANT

Reguli tactice:

a. informarea dispeceratului sau a ofiţerului de serviciu despre

eveniment;

b. prezentarea clară a calităţii de poliţist la începutul intervenţiei şi întreruperea activităţii ilicite în curs de desfăşurare;
c. imobilizarea, după caz, a tuturor persoanelor participante la săvârşirea infracţiunii;
d. controlul corporal al persoanelor reţinute, controlul bagajelor, al autovehiculelor folosite, ridicarea obiectelor deţinute de
către făptuitori;
e. acordarea primului ajutor în cazul persoanelor vătămate;

f. identificarea martorilor oculari şi asistenţi;

g. ridicarea bunurilor, obiectelor, valorilor, înscrisurilor care pot constitui mijloace de probă;
h. asigurarea transportului în siguranţă a persoanelor reţinute la sediul unităţii de poliţie, a autovehiculelor folosite, a
bunurilor, valorilor, obiectelor, înscrisurilor ridicate precum şi a celorlalte probe;
i. efectuarea cercetării la faţa locului în cazul în care aceasta se impune;

j. conducerea martorilor oculari şi asistenţi pentru audieri la sediul poliţiei;

k. întocmirea procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante.

2.16. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL TULBURĂRII ORDINII PUBLICE DE CĂTRE STRĂINI

Reguli tactice:
 128
a. declinarea calităţii de către

poliţist, iar dacă acţionaţi

129

în ţinută civilă, prezentaţi legitimaţia şi insigna de serviciu;

b. dialogul cu persoanele străine implicate în tulburarea ordinii publice se va purta de către poliţistul care cunoaşte limba pe
care o vorbesc străinii respectivi;
c. poliţistul va explica acestora consecinţele la care se expun dacă vor continua acţiunile întreprinse;
d. asigurarea la faţa locului a unor cetăţeni care sunt cunoscuţi ca lideri sau sunt reprezentanţi ai statului al căror cetăţeni sunt;
e. raportarea ierarhică a evenimentului şi informarea, după caz, a reprezentanţilor statului străin prin Ministerul Afacerilor
Externe.

2.17. REGULI TACTICE APLICABILE POLIŢIŞTILOR CARE EFECTUEAZĂ PATRULAREA CU

AUTOSPECIALELE

Având în vedere experienţa acumulată de poliţiile altor state, confruntate cu un nivel ridicat al infracţionalităţii rutiere, fenomen
pe cale a se acutiza şi în ţara noastră, apreciem drept oportună luarea în considerare a unor reguli practice de tactică poliţienească
necesar a fi respectate de către toţi lucrătorii de poliţie.
Oprirea vehiculelor pentru control se face, de regulă, în afara părţii carosabile, în special în locurile de parcare, iar acolo unde nu
există asemenea condiţii, se execută cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, pe acostament sau lângă bordură. Dacă
drumul este intens circulat, oprirea se va face pe o arteră laterală pentru a nu se stânjeni astfel circulaţia celorlalte vehicule. Pe
t im pul no pţ ii , acest e lo curi tr eb uie să fie l um inat e p ent r u pr ot ej ar ea

d um nea voa st ră a tâ t î n ca z ul unei agr es iuni di n p art ea celui (celo r ) co ntr ol at (ţ i),

câ t ş i p ent ru a se evi ta evenim ent e rutiere nedorite!

Se va evita oprirea autovehiculelor la orele de vârf, cu excepţia situaţiilor când se constată abateri grave în trafic sau când
se impune identificarea unor
autovehicule ori persoane date în urmărire. Nu se permite oprirea
129

130

vehiculelor pentru control pe autostrăzi, în curbe, pe sectoare de drum înclinat unde vizibilitatea este redusă, în intersecţii,
pe trecerile pentru pietoni, pe porţiuni de drumuri înguste, în locurile unde legea interzice oprirea şi staţionarea, precum şi în orice
alte locuri unde s-ar împiedica desfăşurarea normală a traficului.
Decizia de a efectua semnal de oprire conducătorilor de vehicule trebuie să izvorască din necesitatea îndeplinirii sarcinilor şi
obligaţiilor de serviciu, fie că este vorba de constatarea şi sancţionarea unei contravenţii, fie că este necesară verificarea unor date şi
informaţii de interes operativ. Oprirea pietonilor se va face
î nt otd eau na în afara părţii carosabile a drumului.

Apreciem că oprirea pentru control a oricărei categorii de participanţi la trafic fără un motiv întemeiat este inoportună,
inadecvată, putând genera tensiuni în mod artificial, dăunătoare inclusiv imaginii publice a activităţii poliţiei în ansamblul ei. De
altfel, prin legislaţia specială, aşa numitul control de rutină a fost
interzis.

Semnalul de oprire al unui vehicul trebuie să se execute regulamentar, ziua cu braţul, iar noaptea cu bastonul iluminat sau
reflectorizant ori cu o sursă luminoasă de culoare roşie, putând fi urmat şi de alte semne pentru a dirija conducătorul de vehicul să
oprească într-un anume spaţiu, astfel încât circulaţia celorlalte vehicule să nu fie afectată. Nu folosiţi niciodată numai fluierul! Acesta
poate numai să completeze semnalele dumneavoastră.
Locul şi distanţa de la care se execută semnalul de oprire vor fi astfel alese, încât aceasta să asigure atât protecţia agentului de
circulaţie, cât şi posibilitatea conducătorului de vehicul de a observa din timp semnalul şi de a opri în condiţii de siguranţă. Este
indicat ca locul în care vă aflaţi, să fie situat la marginea din partea dreaptă a drumului, în sensul de mers al vehiculului, astfel
încât să vă puteţi retrage cu uşurinţă în afara părţii carosabile, în stânga, în cazul în care conducătorul nu dă curs semnalului!
Când vă deplasaţi pe motocicletă efectuaţi semnalul prin balansarea în
plan vertical a braţului drept, concomitent cu deplasarea în paralel cu autovehiculul pe care trebuie să-
130
opriţi!

131

Pe autostrăzi, efectuaţi semnalul exclusiv din autospecială/motocicletă, solicitându-i conducătorului să vă urmeze până la prima
parcare!
Distanţa de la care se execută semnalul de oprire se apreciază în funcţie de viteza autovehiculului ce urmează a fi oprit, de starea
drumului şi a timpului, condiţiile de vizibilitate, intensitatea traficului, precum şi de alţi factori care au influenţă asupra spaţiului de
oprire.
Oprirea unui vehicul atunci când vă aflaţi în mers cu autovehiculul se va

efectua astfel:

a. în situaţia în care vehiculul ce urmează a fi oprit circulă în aceeaşi direcţie, conducătorul acestuia va fi atenţionat cu ajutorul
semnalelor acustice şi al celor luminoase de culoare roşie sau roşu şi albastru sau cu ajutorul dispozitivului cu mesaje variabile setat
pe poziţia „Stop, Poliţia!”, fără a-l depăşi, până când se va conforma semnalului de oprire. În cazul în care conducătorul
vehiculului, nu procedează astfel, echipajul de poliţie va proceda la începerea urmăririi acestuia, concomitent cu anunţarea
dispeceratului despre situaţia creată, a datelor de identificare ale vehiculului şi a motivelor care au determinat luarea măsurii,
solicitând ajutorul efectivelor aflate în zonă pentru soluţionarea situaţiei create. Pentru oprire, în cazul în care se impune această
măsură (atunci când există indicii temeinice despre săvârşirea unor infracţiuni grave) se poate folosi tehnica acroşării în partea
laterală din spate dreapta sau stânga după caz.
b. în situaţia când vehiculul ce urmează a fi oprit circulă din sens opus, semnalul de oprire se va executa cu braţul sau cu
bastonul de circulaţie din autoturism şi cu braţul de pe motocicletă. În condiţiile în care conducătorul autovehiculului nu se
conformează semnalului se va proceda conform celor prezentate, cu precizarea că se notează numărul de înmatriculare al
autovehiculului şi se solicită, prin radio, oprirea acestuia de către cel mai apropiat agent de circulaţie aflat pe direcţia de
deplasare a autovehiculului respectiv. În nici un caz nu este permisă oprirea vehiculelor prin bararea drumului pe direcţia de
deplasare a
acestora, acest lucru urmând a fi realizat numai atunci când se trece la urmărire
131
şi când există informaţii despre săvârşirea unei infracţiuni grave!

132

Trecerea la executarea urmăririi unui autovehicul, se va face numai cu respectarea obligaţiei de a lua toate măsurile pentru
prevenirea accidentelor - folosindu-se în acest scop mijloacele de semnalizare specifice.
De regulă, trecerea la executarea urmăririi se justifică îndeosebi atunci când se are în vedere:
 identificarea persoanelor sau a autovehiculelor date în urmărire;

identificarea persoanelor care au produs accidente grave de circulaţie, de pe urma cărora a rezultat moartea sau vătămarea
corporală gravă a unor persoane şi care au părăsit locul accidentului;
identificarea persoanelor despre care există date certe că au comis

fapte penale şi au intenţia să dispară.

După oprirea vehiculului, a nunţa ţi dispeceratul unităţii despre activitatea ce urmează a se desfăşura, comunicând datele de
identificare ale autovehiculului, locul în care se află şi motivul pentru care acesta a fost oprit. Apoi, deplasaţi-vă către
conducătorul autovehiculului, îl salutaţi şi vă prezentaţi, precizându-i motivul opririi concomitent cu solicitarea actelor pentru
control.
Neîndeplinirea obligaţiei conducătorului auto de a opri la semnalul

regulamentar al poliţistului, este încriminată drept contravenţie.

Controlul efectiv

Activitatea este efectuată numai de către un singur poliţist, colegul său urmând să-l supravegheze pe conducătorul controlat, pe
ceilalţi ocupanţi ai autovehiculului şi împrejurimile, fiind pregătit să intervină în caz de agresiune!
Niciodată poliţistul care efectuează controlul nu se va interpune între cel contactat şi poliţistul care efectuează asigurarea.
După terminarea controlului trebuie să aştepte plecarea celui controlat şi numai după aceea să se întoarcă cu
spatele!

Obligaţii ce vă revin când efectuaţi controlul:

I - deplasaţi-vă urmărind atent numărul ocupanţilor, comportamentul acestora, precum şi starea
autovehiculului;
132

133

NU UITAŢI!

1) Reţineţi cât mai multe amănunte! Încă înainte de a opri pentru control un vehicul, observaţi atent fie amănunte
despre acesta, fie despre conducător. În funcţie de timpul, condiţiile şi datele disponibile, este bine să aflaţi cât mai multe elemente
şi să le reţineţi. De asemenea, poate fi folositoare verificarea datelor înscrise în carneţel, referitoare la unele autovehicule sau
solicitarea efectuării unor verificări în evidenţele poliţiei prin intermediul dispeceratului.
2) Sporiţi atenţia pentru perceperea semnelor care ar putea indica apariţia sau existenţa vreunui pericol! Înainte de a opri
pentru control pe conducătorul unui vehicul cât şi pe tot parcursul desfăşurării acestei activităţi, este bine să ţineţi cont de intuiţie şi
să fiţi atent la unele aspecte, cum ar fi:
refuzul iniţial al conducătorului de a opri după ce a fost semnalizat

regulamentar;

dacă nu s-a umblat de curând la plăcuţele de înmatriculare;

comportamentul ocupanţilor - observaţi dacă aceştia nu încearcă să ascundă sau să arunce ceva din vehicul;
uşile sau capotele autovehiculului sunt întredeschise;

în vehicul sunt persoane care par a dormi;

 ocupanţii sunt excesiv de agitaţi sau par a fi stăpâniţi de emoţii

puternice;

documentele prezentate pentru control de către conducător sau pasageri sunt/par a fi în ordine;
comportamentul conducătorului, după oprire – în cazul în care acesta coboară din vehicul şi se îndreaptă către dvs, cu
tact şi calm, îi solicitaţi să se oprească, timp în care îi veţi privi cu atenţie mâinile;
comportamentul conducătorului/pasagerilor sub aspectul consumului

alcoolului, a drogurilor sau care suferă de boli psihice cu manifestări

vizibile.

133

134

Oricare poliţist cu experienţă are propriile semne care îl avertizează asupra pericolului şi pe care este bine să le adauge la
cele menţionate anterior. Prezenţa unuia dintre ele, sau a mai multora, nu înseamnă că trebuie să se scoată arma şi să se deschidă
focul. Detectarea oricărei stări de pericol trebuie să ducă, obligatoriu, la creşterea nivelului de alertă, astfel încât poliţistul să fie
pregătit a riposta în cazul în care suspiciunile se adeveresc.
Evaluaţi continuu situaţia! Aceasta se poate schimba rapid: un conducător auto cooperant poate deveni agresiv în timp ce
pasagerii care iniţial au fost neutri, încep să se implice. Situaţia se poate modifica şi prin descoperirea unei arme sau ca urmare a
faptului că dispeceratul confirmă existenţa unui mandat pentru vreuna dintre persoane. Oricare ar fi împrejurările, rămâneţi tot
timpul cu simţurile ascuţite la orice eveniment care i-ar putea afecta securitatea.
Folosiţi sistemele de comunicaţie! Schimbul prompt de informaţii poate ridica gradul de siguranţă în care acţionaţi!
La nevoie, se pot folosi mijloacele acustice ale autovehiculului de patrulare, pentru a solicita conducătorului să vină încet în timp
ce ceilalţi ocupanţi să menţină mâinile la vedere, rămânând pe locurile lor.
Folosirea retragerii strategice. Uneori situaţia în care vă aflaţi, tinde să se complice peste posibilităţile dvs. de a-i face faţă. Se
poate reclama necesitatea adoptării unei tactici a retragerii strategice, până la sosirea unor ajutoare suficiente. A aştepta un moment
favorabil nu reprezintă laşitate din partea dvs.! Retragerea strategică reprezintă dovada capacităţii de apreciere justă a riscurilor şi de
luare a deciziilor care să nu îl pună în pericol pe el sau alte persoane neimplicate în situaţia
creată.

II - postaţi-vă lângă uşa conducătorului, păstrând o distanţă suficientă în lateral dreapta ori stânga, după caz, astfel încât să
evitaţi a fi lovit de o deschidere bruscă a acesteia;
III - salutaţi cu formula: „Bună dimineaţa (ziua, seara)! Sunt (gradul
profesional, numele şi unitatea). Vă rog să-mi înmânaţi documentele dumneavoastră şi pe cele
134
ale autovehiculului! Dacă nu doreşte

135

acest lucru, îi comunicaţi că poate fi sancţionat şi în lipsă şi, mai mult, că va fi sancţionat şi pentru refuzul înmânării
documentelor. Ca agent constatator, puteţi opta între sancţiunea din Regulament şi cea din Legea nr. 61/ 1991 republicată! În cazul
în care conducătorul sau altcineva doreşte să coboare din autovehicul, rugaţi- l să nu facă acest lucru. Atunci când manifestă intenţia
de a veni la autovehicul poliţiei, solicitaţi-i ferm să rămână la autovehiculul său, cu mâinile pe volan!
Verificaţi cu atenţie actele de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, dovada de inspecţie tehnică a
autovehiculului, documentele care atestă plata taxei de folosire a drumurilor, a primei de asigurare obligatorie, precum şi
documentele de însoţire a mărfurilor sau a materialelor transportate, atestatul profesional-când este cazul etc..
IV - îi comunicaţi conducătorului motivul opririi şi abaterea săvârşită. Îi ascultaţi motivaţia sau obiecţiunile, încercaţi
să-l faceţi să conştientizeze faptul că sancţiunea nu este un scop în sine, după care treceţi la aplicarea acesteia –
avertisment sau amendă, precum şi sancţiuni complementare, dacă situaţia impune;
V - nu întocmiţi documentele de constatare ori nu depuneţi nimic pe capota motorului sau a portbagajului autovehiculului
controlat; evitaţi, astfel tot felul de neplăceri (reclamaţii cum că aţi murdărit ori, mai rău, că aţi zgâriat autovehiculul etc.)
VI - restituiţi-i documentele de identitate şi pe celelalte (dacă nu se impune reţinerea lor), comunicaţi-i că are dreptul să
folosească toate căile de atac legale (prezentându-i-le, desigur);
VII - întrerupeţi-i deplasarea conducătorului, atunci când starea psiho- fizică a acestuia ar afecta siguranţa traficului rutier.
Această măsură încetează odată cu dispariţia cauzelor care au impus-o ori dacă există o altă persoană posesoare a permisului de
conducere, aflată într-o stare generală corespunzătoare! Spre exemplu, conducătorul auto, deşi nu a consumat băuturi
alcoolice sau droguri ori alte substanţe asimilate, se află într-o stare de vădită
135
oboseală datorată unui parcurs foarte lung, fără oprire. Acelaşi măsură

136

poate fi luată în cazul în care observaţi certuri violente prin gesticulaţie etc.

VIII - salutaţi din nou şi luaţi măsuri pentru a-i permite reintrarea în trafic în condiţii de siguranţă.
Este greşită optica prin care se consideră că munca de control şi dirijare a

traficului este doar o operaţiune de rutină şi nimic mai mult. Riscul există cu prilejul fiecărui control şi asta trebuie bine
reţinut. Fiecare poliţist trebuie să ştie că orice este considerat a fi rutină în munca de poliţie, reprezintă un pericol serios pentru
securitatea sa.
Anunţaţi dispeceratul, într-un interval de timp rezonabil (5-10 minute) despre rezultatul controlului şi măsura care, eventual, a
fost luată. În caz contrar, dispeceratul este obligat să încerce contactarea dvs, iar dacă nu răspundeţi la apel, să alerteze forţele de
poliţie aflate în zonă.
Autovehiculele aparţinând Ministerului Apărării Naţionale vor fi oprite pentru control numai atunci când se constată că şoferii
care le conduc au comis abateri de la regulile de circulaţie, iar atunci când există date sau indicii că efectuează transporturi de
persoane sau mărfuri cu nerespectarea dispoziţiilor legale, concomitent cu oprirea acestora va fi anunţat serviciul de control al
circulaţiei din cadrul M.Ap.N. şi se va aştepta sosirea echipajului abilitat să execute controlul transportului respectiv.

2.18. VERIFICAREA AUTOVEHICULULUI (EXTERIOR,

INTERIOR, ÎNCĂRCĂTURĂ)

Un subiect larg discutat, în decursul vremii, l-a constituit acela referitor la legalitatea sau ilegalitatea percheziţionării
interiorului unui autovehicul care circulă sau este imobilizat pe drumul public.
Discuţiile au început din momentul în care, pe de o parte, există în multe

ţări persoane care locuiesc în automobile (care nu sunt altceva decât

136

137
 autovehicule amenajate special pentru a servi ca spaţiu de locuit), iar pe de altă parte, din momentul în care în doctrina juridică au
apărut voci care au susţinut că autovehiculul poate fi considerat ca o prelungire a locului unde o persoană locuieşte,
încercându-se acreditarea ideii că autovehiculul constituie un domiciliu.
Pornind de la această situaţie, pe parcursul documentării am stabilit existenţa mai multor aprecieri ale unor diverse instituţii
franceze care şi-au exprimat punctele de vedere, nu întotdeauna convergente.
Astfel, la data de 26 aprilie 1983, Institutul din Toulon, a trebuie să soluţioneze următoarea situaţie:
Ca urmare a cercetării ocupanţilor unei maşini pentru viteză excesivă, anchetatorii au deschis şi portbagajul autovehiculului,
descoperind, cu această ocazie, existenţa unor obiecte furate. Continuând investigaţiile, s-a procedat la efectuarea percheziţiilor
domiciliare ale persoanelor aflate în autovehicul, cu care prilej au fost, de asemenea, găsite alte bunuri provenite din furt.
Avocaţii făptuitorilor au pledat pentru nulitatea procedurii de anchetă, motivând că percheziţia nu a fost efectuată regulamentar.
Luând în considerare faptele şi prevederile legale în vigoare, Curtea de

Casaţie a argumentat:

deschiderea capotei motorului unui autovehicul, nu va fi asimilată unei percheziţii domiciliare, supusă restricţiilor
prevăzute de Codul de Procedură Penală;
verificările destinate a stabili existenţa unei eventuale infracţiuni, nu constituie o atingere adusă libertăţii sau intimităţii
conducătorului auto sau pasagerilor;
Codul Rutier, prevede posibilitatea sancţionării conducătorilor care refuză să se supună tuturor verificărilor precizate,
privind vehiculul sau persoanele, printre care figurează şi obligaţia de a deschide capota motorului unui autovehicul, la cererea
agenţilor publici.
Având în vedere argumentaţia, Curtea de Casaţie a decis că agenţii au
137

138

procedat la o simplă verificare pentru a stabili dacă există o infracţiune sau nu, şi deci conducătorul avea obligaţia de a se
supune controlului.
Conducătorul nu ar fi fost în culpă dacă ar fi refuzat să deschidă capota motorului sau portbagajului, în afara unei investigaţii
întreprinse în forme legale.
Totodată, trebuie amintit că un alt automobilist care a refuzat să deschidă portbagajul maşinii sale, la un control rutier, a fost
sancţionat, Curtea de Casaţie apreciind că era vorba de o verificare prevăzută de lege ce priveşte vehiculul, într-o operaţie cerută de
dispoziţiile referitoare la infracţiuni.
Întrucât instituţiile aparţinând sistemului judiciar, au furnizat soluţii contradictorii, a fost sesizat şi Consiliul Constituţional care a
fost solicitat să se pronunţe asupra constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii prevederilor Codului Rutier, care prevăd obligaţia
conducătorilor auto de a permite controlul interiorului autovehiculelor şi posibilitatea sancţionării celor care refuză acest lucru.
Consiliul Constituţional, analizând prevederile Codului Rutier a decis că prevederile acestuia, referitoare la percheziţionarea
autovehiculelor, sunt neconstituţionale, argumentând astfel:
Neconstituţionalitatea prevederilor, la care se face referire, rezultă nu ca urmare a faptului că autovehiculul este considerat o
prelungire a domiciliului unei persoane, ci ca urmare a insuficientei precizări în textul de lege a situaţiilor şi condiţiilor în care agenţii
publici au dreptul să solicite unui conducător auto să se supună unui astfel de control. Prin urmare, Consiliul Constituţional al
Franţei apreciază prevederea ca fiind neconstituţională, datorită gradului mult prea ridicat de generalitate, impreciziei şi lipsei de
concreteţe a situaţiilor şi împrejurărilor în care să poată fi exercitată şi nu ca urmare a caracterului antidemocratic sau care ar aduce
atingere drepturilor şi libertăţilor persoanelor.
Referitor la legalitatea controlului interiorului autovehiculelor s-a pronunţat şi Comisia Europeană pentru Drepturile Omului, prin
Hotărârea nr.5488/1972 şi Recomandarea nr.45/1972, precizînd că în percheziţionarea
vehiculelor, poliţia acţionează în cadrul obligaţiilor sale, care au ca obiect
138
―descoperirea delictelor şi culegerea datelor(elementelor) doveditoare,
 139

neputând fi extinsă, în mod arbitrar, noţiunea de domiciliu (care reprezintă o noţiune precisă) şi asupra vehiculelor‖.
Pe de altă parte, recrudescenţa fenomenului terorist, în special cel aşa-zis

„islamic‖, mai ales după atentatele din New-York (11 septembrie 2001), Madrid (11 martie 2004), Londra (07 iulie 2005), a
produs modificări majore în paradigma atitudinii pe care trebuie şi pe care pot să o adopte poliţiştii vizavi de comportamentul în
situaţii ce ridică suspiciuni.
Conform prevederilor româneşti din domeniu, aveţi dreptul să efectuaţi, respectând dispoziţiile legale, controale ale persoanelor
şi bagajelor, precum şi ale vehiculelor aflate în circulaţie, atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unor infracţiuni
3
sau posibile acţiuni teroriste .
Cu toate acestea, nu trebuie exagerat în vreo privinţă. Nu toate persoanele

sau acţiunile acestora sunt suspecte. Fiecare poliţist, în funcţie de informaţiile, indiciile sau dispoziţiile primite, coroborate cu
experienţa să profesională şi cea de viaţă, va decide momentul şi locul în care va face uz de aceste prerogative speciale.
Reguli tactice :

a. mai înainte de orice, căutaţi dispozitive care pot pericliita viaţa ori integritatea dvs. sau a altor persoane (arme de foc,
letale/neletale, arme albe, grenade, bâte de baseball, şurubelniţe etc.) şi numai după aceea, probe ale săvârşirii unei fapte pentru care
legea prevede dreptul de a efectua această măsură (droguri, arme, obiecte furate etc). Atunci când găsiţi precursori explozivi sau
dispozitive care par a fi explozive, sunteţi obligat să informaţi dispeceratul pentru anunţarea unităţii de profil a poliţiei, care va prelua
activitatea. În această situaţie, asiguraţi zona, prin oprirea traficului rutier, îndepărtarea publicului şi a suspecţilor !
b. niciodată nu efectuaţi singur această măsură ! Vă expuneţi unor riscuri

deosebite ! Oricând puteţi fi atacat fie de către conducător, pasager

139

3 Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cu modificările la zi, art.31, lit. f)

140

sau o altă persoană (ascunsă) aflată în portbagaj.

c. solicitaţi ocupanţilor să lase autovehiculul cu portierele deschise şi să se depărteze încet, în spatele locului opririi.
d. încătuşaţi suspecţii (de regulă, toţi ocupanţii vehiculului), şi îndepărtaţi-i de vehicul în spatele acestuia, de
regulă, în afara suprafeţei carosabile (trotuar, acostament, şanţ, câmp etc.). Îi interogaţi, pe scurt, dacă există şi alte
persoane în vehicul.
e. dacă aveţi indicii (fie din relatările suspecţilor, fie datorită observaţiei dvs.), îi solicitaţi să părăsească vehiculul, la fel precum
ceilalţi suspecţi). În cazul în care nu se conformează, aveţi posibilitatea să alegeţi procedura apropierii cu autospeciala - Practic, un
poliţist conduce cu o viteză foarte redusă (5-10km/h), folosind procedeele de apărare expuse, în timp ce alt poliţist se deplasează în
dreptul blocului motor al autospecialei, pe partea opusă vehiculului oprit pentru control. Dacă sunt mai mulţi suspecţi, li se va
cere să iasă, pe rând, cu mâinile la vedere, ţinute în lateral, deasupra umerilor, având degetele răsfirate şi să se aşeze, în genunchi, cu
spatele la dvs. Un poliţist se va deplasa către suspecţi, în timp ce un altul, se va posta lateral faţă de aceştia. Ulterior, se procedează
precum în cazul primilor suspecţi reţinuţi.
f. Deschideţi capacului portbagajului. Este prima măsură, de verificare propriu-zisă a autovehiculului, deoarece, în portbagaj se
pot ascunde persoane sau dispozitive care vă pot periclita viaţa ori siguranţa dvs. sau a altor persoane. Ideal, în această situaţie ar
fi să participe cel puţin trei poliţişti. Faceţi acest lucru adoptând o poziţie cât mai joasă, în timp ce un alt coleg postat uşor lateral,
supraveghează interiorul – Atunci când există şi un al treilea coleg, acesta se va plasa la 5-7 m în spatele vehiculului oprit pentru a
supraveghea interiorul portbagajului.
140
g. Interiorul va fi verificat minuţios, căutându-sedispozitivele şi probele

despre care am făcut

 141

referire.

h. Nu uitaţi să deschideţi capota motorului şi să verificaţi, pe lângă seriile vehiculului şi dacă există dispozitive sau probe
despre care s-a făcut referire !

Tema 5
CUNOAŞTEREA TERITORIULUI DIN PUNCT DE VEDERE POLIŢIENESC — CERINŢĂ DE BAZĂ A MUNCII DE
POLIŢIE
 141

142

Probleme:

1. Necesitatea cunoaşterii teritoriului din punct de vedere poliţienesc

2. Principalele aspecte sub care trebuie cunoscut teritoriul de

competenţă

3. Surse şi modalităţi de cunoaştere a teritoriului

1. NECESITATEA CUNOAŞTERII TERITORIULUI DIN PUNCT DE VEDERE POLIŢIENESC

Instituţia poliţiei reprezintă braţul ferm al legii pus în slujba poporului, având misiunea nobilă de a asigura ordinea, liniştea şi
siguranţa publică, de a apăra viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, avutul public şi privat, celelalte drepturi şi
interese legitime ale cetăţenilor, grupărilor sociale şi ale statului, prevenind şi curmând ilegalităţile ce se comit în diverse
domenii de activitate.
Altfel spus, Poliţia Română face parte din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi este instituţia specializată a statului care
exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi
descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice în condiţiile legii.
Punctul de plecare în organizarea muncii, în orientarea eforturilor pentru realizarea sarcinilor ce ne revin, îl constituie cunoaşterea
şi analiza situaţiei operativ-poliţieneşti de pe teritoriul de competenţa, evoluţia, tendinţele şi formele de manifestare a fenomenului
infracţional, locurile şi zonele unde se înregistrează frecvent acte de încălcare a legilor.
Situaţia operativ-poliţienească reprezintă ansamblul elementelor de fapt şi al împrejurărilor ce redau realitatea existentă
într-o perioadă data (lună,
trimestru, semestru, an), pe un anumit teritoriu (comună, oraş, municipiu,
142

143

judeţ, ţară) sub aspectul modului cum se asigură respectarea legilor şi normelor de convieţuire socială, a mijloacelor umane şi
materiale antrenate în această activitate.
Structura situaţiei operativ-poliţieneşti cuprinde următoarele elemente :

teritoriul de competenţă;

populaţia;
 starea infracţională şi contravenţională;

evenimentele şi acţiunile cu caracter politic, administrativ, economic,

cultural-artistic, sportiv şi tradiţional;

forţele şi mijloacele de care dispune unitatea de poliţie, precum şi

capacitatea lor de acţiune.

Aceste date, elemente sau împrejurări de fapt, ce necesită a fi cunoscute, se referă la factorii care influenţează ori favorizează
comiterea de infracţiuni sau contravenţii, respectiv în ce măsura sunt respectate sau încălcate legile şi ce anume determină aceste
încălcări, forţele de care dispune unitatea de poliţie pentru a le preveni şi descoperi, direcţiile în care trebuie acţionat de urgenţă.
Cunoaşterea şi analiza situaţiei operative, atât la nivelul unităţii de poliţie, cât şi a formaţiunilor ce o compun trebuie
făcută permanent pentru obţinerea de date concrete şi realiste privind schimbările survenite, tendinţele, structura şi dinamica
elementelor ce o compun, în vederea desprinderii de concluzii corecte care să justifice eficienţa măsurilor ce trebuiesc
întreprinse.
Cunoaşterea teritoriului de competenţa de către ofiţerii şi agenţii de poliţie reprezintă o condiţie sine-qua non a îndeplinirii
cu competenţă a atribuţiilor de serviciu. Este de neconceput să acţionezi pe un anumit teritoriu fără a-i cunoaşte temeinic detaliile şi
caracteristicile ce le prezintă în vederea exploatării lor în interesul muncii de poliţie.
Teritoriul de competenţă poate fi apreciat ca un adevărat ―prieten‖ în situaţia când poliţistul îl cunoaşte în mod amănunţit,
deoarece îi permite să-şi organizeze acţiunile de combatere şi descoperire a încălcărilor legii, de prindere a
infractorilor şi, dimpotrivă, poate fi un ―duşman‖ atunci când nu este
143

144

descifrat şi folosit în mod corespunzător.

Cunoaşterea teritoriului se poate realiza din mai multe puncte de vedere: geografic, topografic, geologic, agricol etc., însă în
cadrul muncii de poliţie acest proces comportă unele particularităţi.
Un geograf sau un topograf, un specialist în silvicultură sau agricultură va studia terenul, doar din punctul de vedere al
specialităţii sale, pe când în procesul de cunoaştere a teritoriului din punct de vedere poliţienesc trebuiesc avute în vedere atât
aceste elemente, cât şi altele. Acestea vor fi privite în contextul mai larg al sarcinilor şi misiunilor ce revin lucrătorilor de poliţie,
astfel :
felul cum se prezintă terenul, posibilităţile de adăpostire sau ascundere a infractorilor ori a obiectelor provenite din
comiterea infracţiunilor;
locurile unde s-au săvârşit infracţiuni, cele pretabile, obiectivele

existente, timpul când s-au comis aceste fapte (ziua, noaptea);

locurile unde se pot organiza pânde sau alte acţiuni poliţieneşti, cu scopul de a preveni şi descoperi asemenea fapte;
intrările şi ieşirile din localitate (zonă), casele izolate, locurile de cazare în comun, stâne, colibe, ferme, cantoane,
exploatări forestiere şi alte locuri unde se pot ascunde elementele infractoare date în urmărire;
pădurile, hăţişurile, stufărişurile, culturi înalte, peşteri, viroage, canale, apeducte, viaducte etc., ca locuri prielnice ascunderii
infractorilor sau produselor infracţiunii;
arterele de circulaţie rutieră sau feroviară din zona ce pot fi folosite de

infractori etc.
 Deci, această cunoaştere poliţienească presupune studierea terenului atât din punct de vedere al condiţiilor şi împrejurărilor care
favorizează săvârşirea de infracţiuni şi alte fapte antisociale, cât şi al avantajelor şi dezavantajelor pe care le
ridică teritoriul în activitatea de combatere a acestora şi de prindere a
144

145

autorilor.

Concluzionând, putem spune că necesitatea cunoaşterii teritoriului din

punct de vedere poliţienesc este determinată de următoarele considerente:

a) teritoriul constituie un important factor de influenţă în privinţa organizării, desfăşurării şi îndeplinirii în bune condiţii a
acţiunilor şi misiunilor;
b) detaliile şi caracteristicile teritoriului pot şi trebuie să fie exploatate în

interesul muncii de poliţie;

c) cunoaşterea teritoriului de responsabilitate ajută la determinarea condiţiilor legate de factorul loc, care favorizează starea
infracţională;
d) cunoaşterea terenului asigură secretul acţiunilor poliţieneşti ce trebuie întreprinse, organizarea activităţii de patrulare,
executarea de pânde, controale, razii, reuşita acţiunilor de prindere în flagrant sau de arestare a infractorilor urmăriţi.

2. PRINCIPALELE ASPECTE SUB CARE TREBUIE CUNOSCUT

TERITORIUL DE COMPETENŢĂ

Teritoriul de competenţă, ca element al situaţiei operativ-poliţieneşti, trebuie cunoscut sub următoarele aspecte:
Ca întindere şi aşezare

Cunoaşterea teritoriului de responsabilitate trebuie să înceapă cu elementele de orientare generală privind: suprafaţa şi
limitele sale, vecinii, lungimea şi lăţimea sa, distanţa dintre punctele cele mai apropiate şi cele mai îndepărtate, aşezarea sa în cadrul
oraşului, municipiului, judeţului şi a ţării, distanţa până la organele ierarhic superioare etc.
Cunoaşterea teritoriului de competenţă sub aspectul întinderii şi aşezării ajută pe ofiţerul sau agentul de poliţie să-şi organizeze
acţiunile poliţieneşti pe care
le desfăşoară, să se deplaseze în toate locurile pe drumul cel mai scurt
145
posibil, mai ales atunci când intervenţia sa necesită maximă operativitate şi

146

bineînţeles îl ajută la cunoaşterea limitelor teritoriale în care este competent să acţioneze.

Particularităţile reliefului şi ale zonei geografice

Teritoriul de competenţa poate fi situat într-o zonă de şes, deal sau munte, iar în cadrul acestei zone pot fi întâlnite diferite
forme de relief pe care se desfăşoară activităţi cu specific industrial, agricol, viticol, pomicol, legumicol, silvic etc. Aceste
caracteristici ale terenului oferă date preţioase pentru organizarea şi desfăşurarea muncii de poliţie, deoarece în strânsă legătură cu
zona geografică se află şi îndeletnicirile principale ale locuitorilor şi, ca atare, se pot cunoaşte cele mai frecvente cazuri de încălcări
ale legilor, putându-se astfel stabili cele mai eficiente activităţi de prevenire şi combatere.
Elementele şi caracteristicile perimetrului intravilan (din interiorul localităţii)
Plecând de la imaginea panoramică a localităţii (sectorului) în care lucrează, ofiţerul sau agentul de poliţie trebuie să cunoască
grupările de construcţii din interiorul localităţii pe cvartale, sectoare (porţiuni de străzi), spaţii verzi, locuri virane etc. Această
cunoaştere trebuie adâncită, fără exagerare, până la fiecare clădire în parte şi construcţiile anexă, reţinând amplasarea unităţilor de
alimentaţie publică (restaurante, bufete, baruri, bodegi, grădini de vară etc.), a unităţilor comerciale, a instituţiilor de cultură şi
artă, a clădirilor în care sunt instituţii, întreprinderi şi alte unităţi de interes public ori privat, precum şi imobilele locuite de
cetăţeni.
De asemenea, trebuiesc cunoscute unităţile, obiectivele de importanţă deosebită date în competenţă, potrivit legii şi în care se
gestionează ori manipulează bunuri şi valori. Este necesar să se cunoască ce bunuri se produc în cadrul acestor unităţi, ce valori se
gestionează, se mânuiesc, cum este asigurată paza acestora, care sunt locurile pretabile comiterii de infracţiuni, cât şi alte aspecte care să
ne ajute în activitatea de prevenire a faptelor care aduc atingere avutului public şi privat.
O deosebită importanţă o prezintă şi cunoaşterea locurilor unde
146
se depozitează sau se mânuiesc valori monetare sau muzeistice (filiale ale

147

băncilor, unităţi CEC, centre de colectare a valorilor monetare, muzee, case memoriale etc.), locuri de interes operativ unde
s-au comis ori se pot comite infracţiuni şi alte fapte antisociale.
Trebuie avute în vedere, la fel şi imobilele în care locuiesc persoane suspecte aflate în atenţia unităţilor de poliţie. În funcţie de
natura construcţiei este necesar să se identifice încăperile, întrările şi ieşirile ţinute în secret de către locatari, precum şi
eventualele posibilităţi de trecere dintr-un apartament în altul, dintr-o clădire în alta sau dintr-o stradă în alta, folosindu-se de anumite
amenajări din teren sau pur şi simplu de spaţiul dintre clădiri.
Totodată, este important să fie cunoscute clădirile nelocuite sau locuite temporar ori părăsite, întrucât acestea pot constitui
locuri de ascundere a elementelor infractoare sau a bunurilor provenite din infracţiuni ori în aceste imobile pot fi săvârşite o
serie de infracţiuni ca: violuri, sechestrări de persoane, jocuri de noroc etc. La blocuri se vor identifica subsolurile şi terasele care
favorizează ascunderea unor infractori sau persoane urmărite (minori, vagabonzi, cerşetori, dezertori etc.) şi unde, de asemenea, se
pot săvârşi infracţiuni sau se pot organiza şi practica jocuri de noroc. Vor fi cunoscute şi alte asemenea locuri cum sunt : clădirile în
curs de construcţie, în curs de demolare, anumite locuri de sub poduri, unele amenajări din cadrul sau din preajma pieţelor, halelor,
oboarelor, canalelor de termoficare şi altele.
În măsură corespunzătoare vor fi identificate monumentele, statuile sau alte lucrări de artă ale localităţii respective sau chiar
de interes naţional, impunându-se a fi apărate împotriva acelora care ar încerca să le deterioreze sau să le distrugă, activitate ce
constituie o datorie de serviciu, dar şi patriotică.
Prezintă mare interes şi cunoaşterea reţelei de străzi, a întrărilor şi ieşirilor din localităţi care constituie arterele vitale ale
vieţii economice, pe care le desfăşoară o mare parte din activităţile cetăţenilor şi unde se pot săvârşi multe fapte antisociale,
impunându-se cu necesitate a fi efectuate patrulări în vederea
supravegherii lor, legitimând persoanele străine de localitate sau suspecte, în
147
vederea identificării şi prinderii acestora.

148

În concluzie, cunoaşterea caracteristicilor perimetrului din interiorul localităţii ne ajută la stabilirea condiţiilor de teren care pot
favoriza săvârşirea de infracţiuni, a posibilităţii de ascundere a elementelor infractoare care se sustrag urmăririi penale ori executării
pedepsei sau unde pot fi ascunse obiectele provenite din comiterea de infracţiuni, precum şi la folosirea terenului de către lucrătorii
de poliţie în organizarea şi desfăşurarea de controale, razii sau alte acţiuni poliţieneşti.
Elementele şi caracteristicile perimetrului extravilan (din exteriorul

localităţi)
 În afara localităţilor interesează a fi cunoscute bunurile aflate temporar sau permanent pe câmp ori depozitate în preajma
localităţilor şi anume: culturi, magazii de cereale, silozuri, locuri de parcare a maşinilor agricole, depozite de carburanţi şi lubrifianţi,
grajduri, saivane, gospodării agricole anexe, conducte, linii telegrafice, telefonice, electrice, în vederea prevenirii sustragerilor,
incendiilor, distrugerilor sau alterării produselor.
Prezintă interes poliţienesc casele marginale sau izolate, stânele, sălaşele, cantoanele, colibele izolate, fântânile părăsite,
locurile de popas, campingurile, staţiile CFR, minele adânci, şanţurile, canalele, apeductele, viaductele, iazurile, culturile
(semănături, livezi, vii), depozitele de produse agricole şi altele. Acestea ne ajuta la fixarea itinerariilor şi executarea
serviciului de patrulare, deoarece în aceste locuri pot fi săvârşite diferit e infracţiuni şi contravenţii, pot fi folosite pentru
ascunderea elementelor urmărite sau a obiectelor şi bunurilor provenite din comiterea de infracţiuni.
Este necesar a fi cunoscute canalele de irigaţii, staţiile sau punctele de pompare a apei, deoarece aici se pot amenaja locuri de
ascundere a elementelor infractoare.
În scopul întreprinderii măsurilor adecvate pentru menţinerea ordinii publice, supravegherea şi controlul circulaţiei rutiere, vor fi
stabilite locurile de agrement din apropierea localităţilor şi, îndeosebi, din împrejurimile marilor centre
urbane, precum şi acoperirile din teren aflate în preajma localităţilor (păduri,
148
culturi) care pot favoriza întrarea neobservată în localităţi a unor

149

infractori sau dispariţia lor rapidă după săvârşirea faptelor antisociale ori când sunt

urmăriţi.

De asemenea, vor fi cunoscute locurile unde se desfăşoară, în anumite perioade de timp, activităţile agricole (recoltatul şi
transportul cerealelor, legumelor, fructelor, treieratul păioaselor, însămânţările etc.), în vederea luării măsurilor ce se impun de
prevenire a sustragerilor, a incendiilor sau alterării produselor.
Sub aspectul căilor de comunicaţie şi a mijloacelor de transport

Căile de comunicaţie şi mijloacele de transport constituie ―artere vitale‖ ale activităţii social-economice, fapt ce impune prezenta
ofiţerilor şi agenţilor de poliţie în vederea realizării siguranţei circulaţiei rutiere şi menţinerea ordinii publice. Cunoaşterea lor
serveşte lucrătorului de poliţie în contactul său cu publicul, precum şi cu ocazia executării sarcinilor de serviciu.
În cele mai multe cazuri pe arterele de circulaţie se transportă şi bunurile sustrase de elementele infractoare. În acest scop, ofiţerul
sau agentul de poliţie trebuie să cunoască cât mai bine căile rutiere de pe teritoriul său de competenţă, lungimea lor aproximativă,
timpul în care pot fi parcurse, mijloacele de transport în comun care circulă pe acestea, orele de maximă intensitate a circulaţiei,
starea de întreţinere a drumurilor, locurile periculoase, porţiunile de drum unde s-au comis mai frecvent accidente de circulaţie ori s-
au săvârşit infracţiuni, în scopul luării măsurilor necesare pentru prevenirea săvârşirii unor astfel de fapte.
Totodată, trebuie cunoscute indicatoarele de circulaţie şi cele de orientare turistică, ele având importanţă pentru desfăşurarea
normală a circulaţiei, sesizând organele competente în vederea luării măsurilor corespunzătoare de remediere a unor aspecte negative.
Cunoaşterea arterelor de circulaţie rutieră sau feroviară trebuie extinsă până la drumurile de hotar, poteci şi drumuri turistice,
inclusiv scurtături ale acestora, identificarea posturilor telefonice publice la care de multe ori este nevoit
să apeleze lucrătorul de poliţie, în vederea executării sarcinilor de
149
serviciu, precum şi la identificarea mijloacelor de transport care

150

constituie posibilităţi rapide de deplasare la faţa locului atunci când se comit fapte ilegale, la posturile de prim ajutor (dispensare,
spitale, farmacii), iar în caz de urgenţă să poate intra în legătură cu şefii ierarhici în cel mai scurt timp.
Cu ocazia patrulărilor de zi şi de noapte, trebuie îndeaproape supravegheate căile ferate pentru a nu fi periclitată siguranţa
traficului feroviar şi în acest sens trebuie observată starea şinelor, traverselor, terasamentelor, podurilor, tunelelor, viaductelor,
firelor telefonice şi telegrafice, aparatura de semnalizare optică etc., despre a căror deteriorare trebuie să fie încunoştiinţate imediat
organele feroviare cele mai apropiate.
Sub aspect silvic, vânătoresc şi piscicol

Aceste aspecte ale terenului pot fi întâlnite mai frecvent în mediul rural sau la limitele unor oraşe, dar pentru a le înţelege mai
bine este necesar să le studiem pe fiecare în parte în vederea desprinderii concluziilor corespunzătoare pentru activitatea pe care o
desfăşurăm.
Sub aspect silvic este necesar să cunoaştem forma şi întinderea pădurii, speciile de arbori ce o compun, timpul necesar pentru a o
străbate, limitele de competenţă ale organului silvic şi de poliţie, drumurile, potecile, peşterile, viroagele, râpele, scorburi în copaci,
scurtăturile etc.
De asemenea, trebuie cunoscute unităţile sau punctele de exploatare forestieră, deoarece practica muncii de poliţie a demonstrat
ca în asemenea locuri îndepărtate de localităţi, greu accesibile, se ascund infractori urmăriţi, persoane care încalcă într-o formă
sau alta regimul de evidenţă publică comunitară a persoanei, ori comit infracţiuni silvice.
Cunoscând aceste locuri putem să efectuăm controale şi verificări cu ocazia serviciului de patrulare ori să organizăm acţiuni
pentru depistarea celor care încălcă legea.
Pentru a preveni furturile de material lemnos trebuie cunoscut modul de organizare a pazei pădurilor, căilor de acces spre
pădure şi scurtăturile, locurile
obligatorii de trecere unde putem execută pânda.
Sub aspect vânătoresc trebui
150
să cunoaştem fondurile de vânătoare,

151

speciile de animale şi păsări care le populează, speciile ocrotite de lege, perioadele când vânătoarea este permisă şi în ce condiţii,
când este interzisă, locurile unde se pune hrana animalelor, luminişuri, adăpători etc., care pot constitui tot atâtea locuri de comitere a
actelor de braconaj.
Sub aspect piscicol trebuie cunoscute iazurile, heleşteele, bazinele piscicole, speciile de peşti, regimul pescuitului cu perioadele de
prohibiţie, felul pescuitului ce se practică în aceste fonduri (industrial sau sportiv), uneltele de pescuit permise etc.
Din punct de vedere al schimbării caracteristicilor terenului sub

influenţa factorilor atmosferici

Caracteristicile terenului se pot schimba substanţial în funcţie de fenomenele meteorologice specifice zonei în care se află situată
ţara noastră. De regulă, temperatura scăzută poate transforma un teren mlăştinos într-un teren accesibil patrulei şi chiar mijloacelor de
transport şi, ca atare, aceste locuri pot fi folosite de elementele infractoare în timpul deplasării lor în scopul de a se ascunde urmăririi
penale, impunându-se necesitatea ca în asemenea perioade aceste locuri să fie cuprinse în itinerariile de patrulare.
Ninsoarea abundentă schimbă în decurs de câteva ore accesibilitatea terenului, lucru ce trebuie avut în vedere de lucrătorii
de poliţie, pentru a sesiza organele competente în vederea deszăpezirii arterelor de circulaţie şi plantarea indicatoarelor
corespunzătoare pentru a avertiza pe conducătorii auto că nu pot fi folosite asemenea drumuri.
Ploile abundente ca şi încălzirea bruscă a timpului provoacă dezgheţ, fapt ce determină inaccesibilitatea unor porţiuni de
teren atât pentru oameni cât şi pentru mijloacele de transport, impunându-se a fi semnalizate pentru a nu fi folosite
deoarece prezintă pericol pentru deplasare, pot fi surse de pericol pentru populaţie (inundaţii, alunecări de teren ).
Ceaţa poate favoriza deplasarea infractorilor fără a fi observaţi, dar, totodată, acest fenomen meteorologic duce la îngreunarea
circulaţiei pe drumurile
publice, mai ales în anumite zone unde ea se lasă rapid şi este foarte densă.
151
Cunoscând aceste fenomene, organele de poliţie pot lua măsuri

152

rapide pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice (informarea conducătorilor auto, plantarea de indicatoare pentru avertizare
etc.), prevenirea comiterii de infracţiuni şi contravenţii.
Desigur că, aspectele prezentate nu epuizează problematica cunoaşterii teritoriului de responsabilitate de către lucrătorii de poliţie,
ele constituind numai unele orientări generale de care trebuie să ţină seama aceştia, urmând ca această activitate să fie adâncită de
fiecare ofiţer sau agent de poliţie în raport cu formaţiunea din care face parte şi cu misiunile ce le are de îndeplinit.

3. SURSE ŞI MODALITĂŢI DE CUNOAŞTERE A

TERITORIULUI

Pentru cunoaşterea teritoriului de responsabilitate, ofiţerii sau agenţii de poliţie pot folosi următoarele surse şi posibilităţi:
Hotărâri ale Guvernului României care se referă la sistematizarea şi
dezvoltarea economico-socială a teritoriului (judeţe, municipii, oraşe, comune, sate).

Documente de sistematizare a teritoriului de competenţă aflate la

prefecturi şi primării şi care se referă la:

studii de sistematizare a zonelor cu specific minier, industrial, energetic, agrar, turistic, balnear;
schiţe de sistematizare a oraşelor, municipiilor, comunelor, satelor;

detalii de sistematizare a localităţilor;

studii de amplasament pentru obiective economice, clădiri de locuit, dotări social-culturale.

Studiind aceste documente ne putem face o orientare de ansamblu asupra evoluţiei dezvoltării localităţii în care ne desfăşurăm
activitatea şi pe aceasta bază putem stabili măsurile necesare pe linia prevenirii comiterii de fapte ilegale.
Participarea ofiţerului de poliţie şi agentului la operaţiunea de predare-primir
152

153

Activitatea de predare şi luare în primire a funcţiei al cărei titular are sarcini concrete de cunoaştere a teritoriului se desfăşoară
atât în birou (predarea documentelor de serviciu), cât mai ales în teren, în sensul ca ofiţerul sau agentul de poliţie nou numit în funcţie
este însoţit în teren de cel care predă, luând cunoştinţă de teritoriul de responsabilitate cu toate caracteristicile şi aspectele sub care
trebuie
cunoscut.

Constatările personale ale lucrătorului de poliţie cu ocazia executării

serviciului în teren

Observaţiile personale făcute cu ocazia serviciului în teren constituie una din cele mai complete surse de cunoaştere a teritoriului
şi - am putea spune - indispensabilă. Cunoaşterea poliţienească a teritoriului este o activitate în cea mai mare măsură personală, fiind
realizată prin eforturi proprii, de către fiecare ofiţer sau agent de poliţie.
Cu ocazia serviciului în teren, ofiţerul sau agentul de poliţie are posibilitatea să observe direct toate caracteristicile pe care
le prezintă terenul, schimbările ce pot apărea sub influenţa factorilor meteorologici, locurile în care se pot săvârşi infracţiuni,
bunurile ce pot constitui obiect al infracţiunilor şi, în funcţie de aceste date îşi poate organiza activitatea în vederea comiterii de fapte
ilegale.
Trebuie reţinut faptul că teritoriul de competenţă urmează a fi parcurs şi studiat atât în cursul zilei, cât şi în cursul nopţii, în orice
anotimp şi condiţii atmosferice diferite pentru a ne putea da seama de toate particularităţile terenului, cum ar fi: locurile întunecoase,
schimbările ce pot surveni de la un anotimp la altul, aşa încât să fim în măsură să organizăm patrulări, razii, controale şi alte acţiuni
cu caracter preventiv.
Relaţii de la organele locale teritoriale
 Pe lângă documentele de sistematizare ce se găsesc la prefecturi şi primării şi care pot fi studiate de către lucrătorii de
poliţie, se pot solicita direct sau indirect, de la aceste organe, relaţii diverse pentru întregirea cunoştinţelor despre
teritoriul pe care ne desfăşurăm activitatea cu privire la modificările
ce urmează a fi făcute şi, pe această cal
153
să putem iniţia măsuri specifice

154

muncii noastre.

Hărţile topografice, administrativ-teritoriale, diferite ghiduri,

monografii ale localităţilor respective

Hărţile topografice reprezintă vederea de ansamblu a terenului cu toate detaliile de planimetrie şi relief, fapt ce permite ofiţerului
(agentului) de poliţie să studieze şi să cunoască o porţiune de teren cu operativitate, fără a se deplasa la faţa locului pentru a o studia.
Aceste hărţi conţin detalii şi informaţii privind formele de relief, reţelele de comunicaţii şi felul acestora, distanţele, obiective,
locuinţe şi alte elemente caracteristice.
Cu ajutorul hărţii pot fi stabilite itinerariile de patrulare, se pot organiza acţiuni, controale, razii, se pot cunoaşte limitele şi
întinderea teritoriului, vecinii
etc.

Cu ajutorul ghidurilor turistice şi monografiilor, lucrătorul de poliţie reuşeşte să-şi întregească cunoştinţe despre teritoriul de
responsabilitate cu privire la unele date legate de istoricul localităţii, schimbările survenite, construcţii vechi, subterane, subsoluri sau
alte locuri unde elementele infractoare se pot ascunde.
Relaţii de la cetăţeni, îndeosebi cei mai în vârstă care cunosc schimbările survenite în timp pe teritoriul localităţii.
Aceste relaţii constituie o sursă foarte bogată de informaţii.
Din discuţiile purtate cu cetăţenii, lucrătorul de poliţie află o serie de date, unele dintre ele deosebit de utile în munca pe
care o desfăşoară.
Relaţiile obţinute în cadrul schimbului de informaţii dintre cadre, formaţiuni şi alte unităţi de poliţie
Schimbul de informaţii cu ceilalţi lucrători de poliţie constituie de asemenea, o sursa reală de cunoaştere a teritoriului de
competenţa, prin faptul că fiecare lucrător, cu ocazia executării sarcinilor în teren, poate observa o serie de amănunte interesante
pentru munca de poliţie sau chiar modificări recente care nu
au fost cunoscute de cel care are în responsabilitate terenul respectiv.
154
Acest schimb de informaţii cu caracter operativ ce îl au ofiţerii şi

155

agenţii de poliţie în cadrul cooperării în muncă, este foarte util, în special pentru cei mai tineri deoarece îi ajuta să se integreze
mai repede în muncă şi să cunoască mai bine teritoriul de responsabilitate.
În încheiere, putem spune, că dispunem de date cât mai complete legate de aceasta componenţa importanţa a situaţiei operativ-
poliţieneşti - teritoriul de responsabilitate -, putem să ne organizăm de aşa manieră activităţile încât în zona de competenţă să luăm
cele mai eficiente măsuri în vederea asigurării ordinii publice, apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor,
asigurării avutului public şi privat, prevenirii şi descoperirii infracţiunilor, contribuind prin
aceasta la realizarea unei societăţi democratice în România.
155

156

Tema 6

CUNOAŞTEREA POPULAŢIEI DIN PUNCT DE VEDERE

POLIŢIENESC — CERINŢĂ DE BAZĂ A MUNCII DE POLIŢIE

Probleme:
 1. Necesitatea cunoaşterii populaţiei din punct de vedere poliţienesc.

2. Principalele aspecte sub care trebuie cunoscută populaţia din

punct de vedere poliţienesc.

3. Metode şi mijloace care pot fi folosite pentru cunoaşterea poliţienească a populaţiei

1. NECESITATEA CUNOAŞTERII POPULAŢIEI DIN PUNCT DE

VEDERE POLIŢIENESC

Principala sarcină a tuturor poliţiştilor este aceea de a preveni comiterea de infracţiuni, iar atunci când nu au putut fi prevenite,
să descopere în cel mai scurt timp pe făptuitori pentru a fi traşi la răspundere conform prevederilor legii.
Pentru a fi eficace, activitatea unei poliţii moderne trebuie să se bazeze pe cunoaşterea şi supravegherea permanentă a
persoanelor pretabile să comită infracţiuni.
O altă misiune nobilă a poliţiei este şi aceea de educare şi punere în gardă a cetăţenilor împotriva consecinţelor grave ale acţiunii
infractorilor (pentru autor, victimă şi societate), precum şi în legătură cu neglijenţele şi imprudenţele victimelor potenţiale care
favorizează comiterea celor mai multe fapte ilegale.
Populaţia cu structura şi dinamica ei, constituie un important element al situaţiei operativ-poliţieneşti, reprezentând totalitatea
persoanelor care îşi au domiciliul sau reşedinţa în zona de responsabilitate.
În procesul cunoaşterii populaţiei se conturează o serie de
156
date şi probleme importante ale zonei de responsabilitate, cu implicaţii pentru

157

munca de poliţie, care permit a se lua cele mai eficiente măsuri curente şi de perspectivă.
Activitatea poliţiei noastre se desfăşoară prin excelenţă, în cadrul unui contact direct şi permanent cu cetăţenii aflaţi în diferite
ipostaze (petiţionar, reclamant, martor, parte vătămată, suspect, infractor, contravenient etc.), sau având diferite calităţi oficiale,
funcţii, un anumit comportament etc..
Acest lucru impune tuturor poliţiştilor un comportament exemplar în orice situaţie, iar scopul principal al demersurilor pe
care le fac trebuie să ducă la conştientizarea cetăţenilor asupra faptului că noi existăm şi acţionăm pentru a le garanta avutul,
drepturile, siguranţa şi liniştea la locul de muncă şi domiciliu, în mijloacele de transport, pe stradă, la orice oră din zi şi din noapte.
Numai astfel ne putem asigura respectul şi sprijinul larg al cetăţenilor pentru buna desfăşurare a atribuţiilor şi misiunilor ce ne sunt
încredinţate.
Necesitatea cunoaşterii populaţiei este determinată de faptul că, pe baza a cestei activităţi, se asigură:
a. atragerea organizată a unor forţe la activitatea de prevenire şi descoperire a infractorilor (ex. reţeaua informativă,
personalul de pază, responsabilii cărţilor de imobil etc.);
b. sprijinul larg şi permanent al cetăţenilor la realizarea atribuţiilor organelor de poliţie;
c. identificarea şi supravegherea persoanelor care, datorită conduitei, activităţii ce o desfăşoară sau modului de viaţă, sunt
pretabile să comită infracţiuni ori alte fapte antisociale;
d. întreprinderea unor măsuri concrete pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor fapte antisociale (de exemplu:
popularizarea legilor, dezbateri în şcoli, cunoaşterea, prevenirea şi combaterea activităţii ilicite a persoanelor despre care există date
sau indicii că se pregătesc să săvârşească ori au săvârşit infracţiuni, avertizarea unor
persoane, destrămarea unor grupuri care duc viaţă
parazitară etc.).
157

158
 2. PRINCIPALELE ASPECTE SUB CARE TREBUIE CUNOSCUTĂ POPULAŢIA DIN PUNCT DE VEDERE
POLIŢIENESC

Ca element deosebit de dinamic al situaţiei operativ-poliţieneşti, populaţia trebuie analizată în ansamblul ei din mai multe
puncte de vedere care să permită formularea unor concluzii concrete pentru activitatea operativă a unităţilor de poliţie.
Vom porni în această analiză de la aspectele de ordin general ce caracterizează populaţia de pe teritoriul de competenţă
urmând ca, în continuare, să evidenţiem aspectele specifice muncii de poliţie.

2.1. ASPECTE GENERALE SUB CARE TREBUIE CUNOSCUTĂ POPULAŢIA

A. Cunoaşterea de ansamblu a structurii populaţiei vizează o serie de date şi aspecte de orientare generală care se referă la:
numărul total al locuitorilor pe localităţi, densitate;

ocupaţiile locuitorilor (muncitori, administratori de societăţi comerciale, întreprinzători particulari, ţărani, elevi, studenţi,
funcţionari, pensionari etc.). Aceasta ne permite să stabilim dacă veniturile realizate prin muncă justifică modul de viaţă şi
cheltuielile pe care le fac unele persoane; dacă funcţiile ce le ocupă le pot favoriza comiterea unor fapte ce interesează munca
de poliţie; dacă desfăşoară activităţi fără a fi autorizate legal;
compoziţia pe naţionalităţi, sexe;
vârsta locuitorilor (minori, tineri, adulţi, persoane în vârstă ce locuiesc în case izolate, la
marginea
158

159

localităţilor şi care pot deveni victime ale unor infractori, cele care au nevoie de ajutor datorită incapacităţii fizice sau psihice,
vârstei înaintate);
existenţa unor partide şi grupări politice;

existenţa sectelor şi cultelor religioase.

B. Obiceiurile şi manifestările tradiţionale cu caracter local, care prin aglomerările de persoane ori modul de desfăşurare pot
crea probleme pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, siguranţei circulaţiei ori pot oferi condiţii pentru comiterea de fapte cu
pronunţat caracter antisocial.
C. Relaţiile dintre cetăţeni, pe un plan mai larg (relaţii de muncă, de

familie, colectivităţi care pot degenera în infracţiuni grave).

D. Starea de spirit a populaţiei (existenţa unor zvonuri tendenţioase şi sursa lor, modul de manifestare în legătură cu unele
măsuri luate pe plan local sau naţional, modul de interpretare a unor evenimente interne sau internaţionale etc.).
Starea de spirit a populaţiei de pe teritoriul de competenţă poate avea o influenţă pozitivă sau negativă în desfăşurarea concretă a
vieţii economico-sociale, în funcţie de factorii care o influenţează.
Printre factorii ce pot influenţa pozitiv starea de spirit a populaţiei, având un efect mobilizator în direcţia întăririi ordinii şi
disciplinei în societate, a îndeplinirii în bune condiţii a sarcinilor de serviciu, putem enumera:
efectuarea unor lucrări edilitare de interes general, buna desfăşurare a transportului în comun, amenajarea de noi spaţii
comerciale şi aprovizionarea ritmică cu produse agroalimentare, satisfacerea necesităţilor de căldură, apă, electricitate şi cultural-
artistice ale populaţiei;
rezolvarea cu operativitate a petiţiilor cetăţenilor de către organele

locale competente;

executarea de către unităţile de poliţie a unor măsuri ferme pentru

asigurarea ordinii şi liniştii publice, tragerea la

159

160

răspundere a elementelor infractoare, turbulente, parazitare etc.

Pot exista, de asemenea, evenimente sau factori care pot influenţa negativ starea de spirit a populaţiei din teritoriul de competenţă.
Astfel, stări de spirit negative, tensionale pot fi determinate de:
unele deficienţe în aprovizionarea populaţiei cu produse de strictă

necesitate, precum şi în circulaţia mijloacelor de transport în comun;

existenţa unor zvonuri tendenţioase privind majorări de preţuri, stabilizarea monetară etc.;
lipsuri în organizarea şi conducerea activităţii de producţie în unele unităţi economice care determină nerealizarea
indicatorilor propuşi, neacordarea retribuţiei, şomaj;
existenţa unor abuzuri sau a lipsei de solicitudine în rezolvarea sesizărilor, reclamaţiilor şi propunerilor cetăţenilor,
manifestate de către unele persoane cu funcţii de conducere în organele de stat, inclusiv din cadrul poliţiei;
insuficienta informare sau informarea greşită a oamenilor prin mijloacele mass-media asupra realităţii unor stări de fapt,
evenimente sau pericole, ceea ce favorizează difuzarea şi amplificarea unor zvonuri alarmiste;
existenţa unor stări conflictuale între grupări etnice care pot lua un curs nedorit când nu sunt rezolvate la timp;
lipsa de fermitate şi operativitate a organelor de poliţie în prevenirea şi descoperirea unor infracţiuni grave, săvârşite cu
violenţă, ceea ce duce la crearea unui climat de nesiguranţă în rândul oamenilor.
E. Mişcarea populaţiei ca fenomen (legată în mod deosebit de prezenţa flotanţilor, navetiştilor, turiştilor, persoanelor ce
încalcă regimul domicilierii şi
reşedinţei, tendinţele dinamicii acestei migraţii, factorii locali ce o determină etc.) Generată de procesele de urbanizare şi
industrializare, migraţia determină
importante consecinţe şi implicaţii de ordin demografic, social, economic,
160

161

atât în localităţile de unde se pleacă, cât şi în cele de destinaţie, exercitându-şi influenţa asupra creşterii economice, organizării
sociale, cât şi asupra situaţiei operativ-poliţieneşti.
Prezintă o evidentă importanţă cunoaşterea zonelor spre care se îndreaptă sau de unde porneşte curentul migratoriu, îndeosebi la
nivelul judeţelor, acest fapt condiţionând luarea unor decizii eficiente privind dezvoltarea economico-socială a zonelor respective
precum şi a unor măsuri de prevenire a faptelor antisociale.
De asemenea, din punct de vedere poliţienesc prezintă interes şi felurile mişcării mecanice a populaţiei. În raport cu durata
absenţei din localitatea de domiciliu se deosebesc următoarele fluxuri migratorii:
a) mişcarea migratorie cu schimbarea domiciliului, care reprezintă deplasarea populaţiei dintr-o localitatea în alta cu
îndeplinirea formalităţilor legale de schimbare a domiciliului. Ea este determinată de deplasarea unor persoane izolate sau familii
care îşi schimbă domiciliul ca urmare a angajării într-o muncă socială, pentru a-şi urma soţul în urma căsătoriei sau din alte motive
personale;
b) mişcarea migratorie flotantă, reprezintă deplasarea populaţiei pentru o perioadă de timp limitată dintr-o localitate în alta,
fără schimbarea domiciliului, fiind de circa 4-5 ori mai intensă decât migraţia definitivă (cu schimbarea domiciliului). De
remarcat că principalele fluxuri ale mişcării migratorii flotante sunt formate de regulă din persoane tinere între 19 – 21 ani care se
deplasează din mediul rural în cel urban pentru studii sau să lucreze în activităţi neagricole.
În cadrul mişcării migratorii flotante deosebim şi o mişcare sezonieră, care reprezintă deplasarea populaţiei dintr-o
localitate în alta în anumite perioade ale anului, de obicei pentru anumite munci cu caracter sezonier (în agricultură, construcţii,
exploatări forestiere, recoltarea stufului etc.).
În afara migraţiei flotante înregistrate legal există multe persoane care

locuiesc fără forme legale, fapt ce constituie un fenomen negativ

deoarece duce la perturbar
aprovizionării populaţiei dinea
161

162

localităţile respective. Tot în acest context se poate vorbi şi de o mişcare a infractorilor voiajori care se deplasează în alte
localităţi pentru a se angaja în muncă sau chiar se încadrează formal pentru a avea o acoperire comiţând infracţiuni.
c) mişcarea migratorie pendulatorie, care reprezintă deplasarea zilnică a populaţiei din localitatea în care îşi are domiciliul, în
localitatea unde îşi exercită profesia şi invers. Acest gen de mişcare este cunoscut şi sub denumirea de navetism, fiind specific
forţei de muncă şi îmbracă, în general, forma unor fluxuri zilnice rural-urban şi invers. Acest fenomen trebuie cunoscut de
unităţile de poliţie întrucât prezintă interes pentru activitatea de prevenire a infracţiunilor şi altor manifestări antisociale (acte de
dezordine în mijloacele de transport, călătorii frauduloase cu aceste mijloace de transport, furturi din buzunare, de bagaje etc.).
Fenomenul migraţiei este complex, el nu se rezumă la o simplă schimbare a domiciliului ori reşedinţei, ci şi la o schimbare
a mediului social- economic, cultural etc., care afectează relaţiile sociale, familiale, zonele comerciale, de agrement etc.,
având şi unele consecinţe secundare de natură negativă. Avem în vedere, îndeosebi, situaţiile de inadaptare, greutăţile întâmpinate în
acomodarea la noile condiţii de viaţă şi muncă, care pot duce la apariţia unor concepţii şi manifestări antisociale la unele persoane.
Practica a dovedit că unele persoane, mai ales tineri proveniţi din mediul rural (unde controlul social este mai sever) pot cădea sub
influenţa negativă a unor elemente infractoare, parazitare, afaceriste, apucând pe căi greşite. Or, aceste stări de lucruri trebuie să
fie permanent în atenţia organelor de poliţie pentru a lua măsuri eficiente de prevenire a faptelor antisociale.

2.2. CUNOAŞTEREA POPULAŢIEI DIN PUNCT DE VEDERE POLIŢIENESC

162

163

Cunoaşterea poliţienească a populaţiei de pe teritoriul de competenţă nu se poate limita doar la datele generale amintite, utile
fără îndoială ci, ea trebuie să fie axată pe aspecte concrete, specifice, cu direcţii de individualizare pe persoane sau categorii de
persoane.
Această cunoaştere a populaţiei din punct de vedere poliţienesc îmbracă

două aspecte principale şi anume:

 A. Identificarea şi cunoaşterea activităţii elementelor ce fac obiectul muncii de poliţie.
În activitatea de cunoaştere a acestor categorii de persoane, lucrătorii de

poliţie trebuie să pornească de la următoarele criterii, verificate de practica muncii:

disproporţia vădită dintre modul de trai şi sursele legale de câştig ale

unor persoane;

lipsa unei ocupaţii utile ori a unor surse legale de existenţă;

atitudinea manifestată de unele persoane privind nerespectarea legilor şi normelor de convieţuire socială reflectată în
comportarea, concepţiile şi preocupările acestora;
existenţa unor antecedente penale în trecutul de viaţă al unor persoane, îndeosebi pentru infracţiuni cu un grad ridicat
de pericol social.
Pe baza criteriilor arătate, criterii ce definesc conduita şi concepţiile de viaţă ale acestor elemente, unităţile de poliţie trebuie să ia
măsuri de prevenire, obiectiv ce se poate realiza numai printr-o perfectă cunoaştere a activităţii, preocupărilor, mişcării, anturajului şi
intenţiilor elementelor ce fac obiectul muncii de poliţie şi anume:
a. persoanele cu antecedente penale, îndeosebi recidiviştii periculoşi (pentru ce fapte au fost condamnaţi, pedepsele executate,
modul de operare folosit, dacă s-au încadrat în muncă, comportarea actuală, relaţiile etc.);
b. persoanele care deţin funcţii de gestionari ori
163

164

mânuiesc bunuri şi valori şi care duc un mod de viaţă suspect făcând cheltuieli ce depăşesc veniturile obţinute legal prin muncă;
c. minori lipsiţi de supraveghere, cei liberaţi din centrele de reeducare, cei cu devieri comportamentale, cei
proveniţi din familii dezorganizate, vicioase, infractoare;
d. persoanele violente, alcoolicii, prostituatele şi proxeneţii;

e. bolnavii mintal periculoşi, psihopaţii sexual care domiciliază în rază

teritorială de responsabilitate;

f. cei care fac cheltuieli exagerate (depăşind veniturile obţinute legal) organizând chefuri repetate şi costisitoare în restaurante,
baruri, la domiciliu, cumpără bijuterii, maşini, case etc.;
g. persoanele din anturajul elementelor cunoscute ca infractoare sau suspecte de comiterea unor fapte ilegale;
h. elementele parazitare neîncadrate sau încadrate formal în muncă (speculanţii, traficanţi de aur sau obiecte de provenienţă
străină fără a poseda documente legale de provenienţă, cerşetori, vagabonzi);
i. persoanele cunoscute cu un comportament violent;

j. persoanele suspecte care părăsesc frecvent şi nejustificat locul de domiciliu (sau de reşedinţă), locul de
muncă, în scopul comiterii de infracţiuni în alte localităţi (infractorii voiajori);
k. liberaţii pe cauţiune sau sub control judiciar;

l. unii cetăţeni străini precum şi persoanele care întreţin legături cu aceştia în vederea depozitării sau plasării
unor bunuri întroduse ilegal în ţară (arme, muniţii, stupefiante, ori obiecte şi bunuri ce pot fi folosite la săvârşirea de
infracţiuni);
m. posesorii ilegali de arme şi muniţii;

n. unele familii de diferite etnii, care prin concepţiile şi modul de viaţă

 sunt pretabili să comită infracţiuni.
164
Trebuie cunoscuţi, de asemenea, cei care duc viaţă parazitară trăind din cerşetorie, furturi tâlhării,
cei care locuiesc fără forme

165

legale în localitate şi nu îşi justifică prezenţa, nomazii. Trebuie identificaţi indivizii posesori de autoturisme, atelaje hipo,
ateliere, aparatură electronică, aur, arme de foc şi artizanale pentru a se verifica provenienţa acestora şi dacă nu folosesc
autoturismele şi atelajele pentru sustrageri de bunuri , tâlhării etc..
Subliniem necesitatea cunoaşterii pe viu a tuturor persoanelor pretabile să comită infracţiuni nu numai de către ofiţerii
operativi care le supraveghează activitatea, ci şi de către agenţii de poliţie care au sarcina de a-i verifica la domiciliu în
vederea prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni ilegale ale
acestora.

Gama persoanelor care sunt pretabile să comită infracţiuni poate fi mai mare, mai nuanţată, iar cunoaşterea acestora se realizează,
în detaliu şi diversificat, în funcţie de competenţa şi specificul activităţii fiecărei formaţiuni operative.
B. Persoanele care au domiciliul sau reşedinţa pe raza de competenţă şi pot sprijini activitatea organelor de poliţie:
a. surse de informare, care constituie principalul mijloc pentru culegerea informaţiilor cu privire la elementele care se pregătesc,
comit ori au comis infracţiuni;
b. persoane atrase la activităţile de prevenire desfăşurate de poliţie;

c. ofiţerii şi agenţii rezervişti din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Apărării Naţionale;
d. responsabilii cărţilor de imobil şi preşedinţii asociaţiilor de locatari;

e. personalul din sistemele de pază ale societăţilor comerciale, pază proprie din comune şi sate;
f. pădurarii, factorii poştali, taximetriştii;

g. formaţiile civile de pompieri;

h. membrii asociaţiilor de vânătoare şi pescuit sportiv (A.G.V.P.S.)

i. administratorii locurilor de cazare în comun şi personalul hotelier ;

j. personalul S.N.C.F.R., cel din porturi şi aeroporturi;

k. personalul unităţilor comerciale cu profil

consignaţie, al muzeelor;
165

166

l. personalul salvamar şi salvamont;

m. persoanele care deţin funcţii de conducere în cadrul unităţilor economice şi comerciale.

Sintetic vorbind, procesul de cunoaştere a populaţiei din teritoriul de competenţă trebuie să se ridice la cote cât mai mari, pentru
a cuprinde masa mare de cetăţeni cinstiţi, al cărei concurs ne poate ajuta să ne îndeplinim la timp şi în condiţii bune atribuţiile şi
misiunile ce ne revin.

3. METODE ŞI MIJLOACE CE POT FI FOLOSITE PENTRU CUNOAŞTEREA POLIŢIENEASCĂ A POPULAŢIEI

 Metodele şi mijloacele muncii de poliţie oferă tot atâtea surse şi posibilităţi de cunoaştere a populaţiei de pe teritoriul de
competenţă, sub aspectele ce interesează activitatea noastră. De modul cum sunt folosite depinde măsura şi eficienţa acestui proces
de cunoaştere care trebuie să se desfăşoare continuu, organizat, metodic şi nu întâmplător sau în campanii.
Pentru cunoaşterea populaţiei, ofiţerii şi agenţii de poliţie au la dispoziţie o gamă variată de posibilităţi şi modalităţi atât directe
cât şi indirecte care pot fi folosite separat, combinat sau succesiv.
Subliniem faptul că unele modalităţi folosite au la bază tocmai rezultatele obţinute în cunoaşterea populaţiei devenind în
continuare instrumente şi posibilităţi ale acestui proces (exemplu: noi surse de informare recrutate, cooptate de noi membri în
grupele de sprijin ale poliţiei, numirea unui alt responsabil cu cartea de imobil etc.).

3.1. SURSE ŞI MODALITĂŢI DE CUNOAŞTERE DIRECTĂ (NEMIJLOCITĂ) A POPULAŢIEI

166
a. exploatarea informaţiilor obţinute de la reţeauainformativă şi alte surse de

informare;

167

b. executarea de controale, acţiuni şi razii;

c. executarea de patrulări şi pânde;

d. supravegherea şi studierea nemijlocită a persoanelor pretabile să comită infracţiuni;

e. efectuarea de investigaţii în rândul cetăţenilor cu privire la anumite semnalări primite;
f. verificarea privind respectarea regimului de evidenţă a populaţie de către cetăţenii români şi străini prin executarea de acţiuni,
controale la imobile, locuri de cazare în comun;
g. controlul cărţilor de imobil;

a. controlul cărţilor de imobil nu trebuie să se rezume numai la o verificare scriptică, ci se vor obţine date şi informaţii
despre locatarii care nu au forme legale, anturaj, mod de viaţă, cei care nu muncesc etc.
h. legătura cu asociaţiile de locatari, administratorii locurilor de cazare în comun, recepţioneri, conducerile unităţilor
economice, comerciale etc.;
i. executarea unor acte de urmărire penală (audieri de persoane, percheziţii domiciliare, executarea unor
mandate etc.);
j. rezolvarea solicitărilor, reclamaţiilor, sesizărilor şi propunerilor cetăţenilor;
k. participarea la măsuri de ordine cu ocazia diferitelor manifestări cu caracter tradiţional sau alte evenimente.

3.2. SURSE ŞI MODALITĂŢI DE CUNOAŞTERE INDIRECTĂ A POPULAŢIEI

A. Schimbul de informaţii cu cadre din celelalte formaţiuni şi

unităţi de poliţie.
167

168

O condiţie esenţială în acest sens o constituie transmiterea cu operativitate a informaţiilor pentru a putea fi exploatate
(îndeosebi problema urmăriţilor local sau general, infractorilor voiajori, liberaţilor din penitenciare etc.).
 B. Schimbul de informaţii în cadrul colaborării cu jandarmii, pompierii, lucrătorii birourilor de evidenţă
informatizată a persoanei, cu unităţile economice şi sociale.
C. Exploatarea evidenţelor operative ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (evidenţele Inspectoratului Naţional pentru
evidenţa persoanelor, evidenţele operative şi cazierul judiciar, evidenţa deţinătorilor legali de arme şi muniţii, evidenţa conducătorilor
auto şi a autovehiculelor).
D. Exploatarea altor evidenţe decât cele ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (state de retribuţii, evidenţele de la
oficiile de stare civilă, evidenţele spaţiului locativ, ale circumscripţiilor financiare, ale Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor
Sportivi, cele de la serviciile personal şi învăţământ etc.).
E. Folosirea anuarelor statistice, recensământului populaţiei, situaţii

demografice, studii locale cu caracter demografic, sociologic sau de psihologie

socială.

Observăm că posibilităţile de documentare, studiere şi cunoaştere a populaţiei, începând de la aspecte de ordin general şi până la
cele concrete, individual, sunt foarte variate, vaste, totul depinzând de înţelegerea necesităţii acestei activităţi, de pregătirea,
interesul şi răspunderea ofiţerului sau agentului de poliţie care o face.
În întreaga activitate de cunoaştere a populaţiei, acesta trebuie să dovedească o atitudine activă, continuitate, corectitudine,
solicitudine şi o ţinută corespunzătoare în toate ocaziile. Numai astfel putem atrage stima şi respectul
cetăţenilor cu care venim în contact şi care ne pot sprijini.

168

2015Tratat de tactică poliţienească 169

Tema 7
PREVENIREA INFRACŢIUNILOR ŞI A ALTOR FAPTE ANTISOCIALE — LATURĂ FUNDAMENTALĂ A
ACTIVITĂŢII POLIŢIENEŞTI

Probleme:

1. Conceptul de prevenire în activitatea organelor de poliţie.

2. Obiectivele activităţii de prevenire

3. Structuri de prevenire a criminalităţii în Poliţia Română

4. Direcţiile activităţii de prevenire.

5. Metode şi procedee folosite în activitatea de prevenire

6. Criteriile de apreciere a activităţii de prevenire

 1. CONCEPTUL DE PREVENIRE ÎN ACTIVITATEA ORGANELOR

DE POLIŢIE

Ideea prevenirii străbate întreaga problematică a reglementărilor şi măsurilor întreprinse pentru asigurarea respectării normelor de
convieţuire în societate şi stă la baza întregii activităţi pe care o desfăşoară instituţiile şi factorii responsabili în acest
sens.

În România, prevenirea şi combaterea criminalităţii constituie atributele esenţiale ale activităţii Poliţiei, obiectivul fundamental al
celor două componente fiind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii publice şi private,
respectarea ordinii şi liniştii publice.Tratat de tactică poliţienească 170

Activitatea de prevenire cuprinde totalitatea măsurilor luate de instituţiile poliţiei pentru împiedicarea săvârşirii de infracţiuni şi
alte fapte antisociale, pentru reducerea continuă a numărului celor care pot fi antrenaţi la încălcarea legilor şi normelor de convieţuire
socială, pentru pregătirea antiinfracţională a populaţiei şi pentru sprijinirea unităţilor economice în organizarea şi desfăşurarea
activităţii de pază şi păstrarea bunurilor proprii.
Prevenirea criminalităţii înseamnă atât preîntâmpinarea săvârşirii pentru prima dată a acelor acţiuni sau inacţiuni umane pe
care societatea le consideră dăunătoare pentru valorile sale, pentru evoluţia sa normală, fapt pentru care aceste comportamente au
fost sancţionate de legea penală, cât şi împiedicarea repetării faptei penale de către acelaşi autor, prevenire care se
realizează prin măsuri de resocializare şi reintegrare socială post-penală a persoanelor care au comis deja fapte infracţionale şi au
fost deja condamnate pentru aceasta.
După cum observăm, din punctul de vedere al muncii de poliţie, cuprinde

patru elemente esenţiale şi anume:

Împiedicarea săvârşirii de infracţiuni şi alte fapte antisociale. Acest aspect vizează îndeosebi intervenţia poliţiei faţă de
unele persoane care se află în situaţii preinfracţionale pentru a le determina să renunţe la săvârşirea de infracţiuni sau alte fapte
antisociale.
Reducerea continuă a numărului celor ce vor fi antrenaţi în încălcarea legilor şi normelor de convieţuire socială, latură care
se referă mai ales la măsurile preventive cu efect general în rândul cetăţenilor, pe care le întreprind instituţiile de
poliţie.

170

Distanţă

171

Pregătirea antiinfracţională a populaţiei, desfăşurată atât pentru cunoaşterea şi respectarea legilor de către cetăţeni,
cât şi pentru a-i feri de a ajunge victime ale infractorilor.
Sprijinirea unităţilor economice în organizarea şi desfăşurarea activităţii de pază şi păstrare a bunurilor proprii.
Această latură vizează o întreagă gamă de măsuri luate de instituţiile poliţiei pentru organizarea şi funcţionarea eficientă a
sistemului de pază a bunurilor.
Pentru realizarea acestui conţinut al acţiunii preventive instituţiile de poliţie iau toate măsurile care se impun şi folosesc toate
mijloacele, metodele şi procedeele, izvorâte din practica şi experienţa pozitivă, cu condiţia ca acestea să se încadreze în litera şi
spiritul legii.
Întreaga practică confirmă faptul că succesul în activitatea de poliţie constă în acţiunea de prevenire. A preveni este mai salutar
decât a restabili ordinea încălcată, este mult mai util pentru societate să preîntâmpini fapte şi consecinţe grave, unele dintre ele
ireparabile. Tocmai de aceea, prevenirea reprezintă latura fundamentală, cu cea mai mare pondere în activitatea organelor de
poliţie, fiind cea mai nobilă parte a muncii de poliţie.
Conceptul de prevenire îmbracă un conţinut complex, multidimensional. În primul rând, el exprimă o cerinţă a reglementării
raporturilor sociale şi comportării oamenilor astfel încât să se asigure satisfacerea concomitentă a intereselor societăţii (ale
colectivităţii) dar şi, a celor personale, desfăşurarea normală a vieţii sociale şi a climatului de ordine şi disciplină în cadrul căruia să
se poată realiza, fără perturbări,
activitatea economică, socială, politică, culturală etc.

171

Distanţă

172

Prevenirea are în vedere, totodată, consolidarea ordinii de drept, garantarea drepturilor cetăţeneşti şi lărgirea continuă a
domeniului şi condiţiilor de manifestare a libertăţii umane.
Prevenirea infracţiunilor şi a celorlalte fapte antisociale, întruneşte o serie

de trăsături caracteristice de bază:

Umanismul. Prin conţinutul şi finalitatea sa, prevenirea asigură integritatea valorilor create de cetăţeni şi afirmarea personalităţii
umane, exercitarea drepturilor şi libertăţilor personale şi este menită să-i sprijine pe oameni să se integreze cerinţelor, normelor de
convieţuire socială, să respecte aceste norme şi să-i împiedice de a cădea sub influenţa dăunătoare, să-i ajute să se îndrepte dacă
au încălcat în vreun fel normele respective.
Sancţiunea coercitivă nu constituie mijlocul principal de asigurare a legalităţii. Ea nu este aplicată decât în cazurile în care
celelalte măsuri de prevenire şi de convingere nu au dat rezultate.
Multilateralitatea. Varietatea cauzelor şi împrejurărilor, situaţiilor şi mediilor care fac posibilă încălcarea normelor,
producerea unor fenomene negative conferă activităţii de prevenire un caracter multilateral şi complex. Aceasta presupune studierea
permanentă a dinamicii transformărilor ce au loc în viaţa socială, a schimbărilor şi mutaţiilor care se produc în sistemul relaţiilor
dintre oameni la diferite niveluri (colective, localităţi, zone) şi folosirea convergentă de mijloace şi metode corespunzătoare
specificului situaţiei existente la un moment dat. În acest sens, activitatea de prevenire necesită un permanent spirit creator, pricepere,
intuiţie, îndrăzneală şi o deplină competenţă.
Continuitatea. Această trăsătură rezultă din necesitatea apărării permanente

a valorilor fundamentale ale civilizaţiei. Activitatea de prevenire nu poate avea

172

Distanţă

173

eficienţă dacă se desfăşoară sporadic, în salturi, impulsionată doar de unele analize constatatoare de fapte şi fenomene negative.
Prevenirea nu este şi nici nu poate fi o sarcină de campanie ci o activitate cu caracter continuu. Munca de prevenire, prin însăşi natura
ei presupune o stare de alertă continuă, de cunoaştere în orice moment a situaţiei operative exacte din sectorul de responsabilitate,
dintr-un domeniu sau altul. Prevenirea presupune de fapt, acţiune. Cadrele de poliţie trebuie să se afle cu un pas mereu înaintea
producerii faptei antisociale să-i oprească declanşarea, prevenindu-l pe cel ce ar intenţiona să o comită asupra consecinţelor negative
ale acesteia, barându-i drumul spre comiterea ei.
Caracterul ştiinţific. Organizarea şi desfăşurarea activităţii de prevenire se întemeiază pe cunoaşterea temeinică şi
multilaterală a situaţiei operative, realizată prin folosirea tuturor mijloacelor şi metodelor specifice activităţii de poliţie.
Subliniem că există o strânsă legătură între activitatea de prevenire şi aceea de combatere a încălcărilor legii: paralel cu acţiunea
preventivă se impune o intensificare a activităţii de combatere (descoperire, constatare şi cercetare) a infracţiunilor, de urmărire şi
prindere a infractorilor, de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor, asigurându-se astfel înfăptuirea fermă şi neabătută a
legalităţii.
Sintetizând cele arătate până acum conceptul general de prevenire poate fi definit ca un ansamblu de măsuri juridice, economice,
organizatorice, educative şi administrative menite să ducă la perfecţionarea continuă a relaţiilor sociale şi înlăturarea cauzelor care
generează şi a împrejurărilor care favorizează săvârşirea oricăror fapte ori fenomene dăunătoare interesului societăţii şi ale
membrilor ei,
precum şi la împiedicarea oricăror încercări de a săvârşi asemenea fapte.

173

Distanţă

174

2. OBIECTIVELE ACTIVITĂŢII DE PREVENIRE

Obiectivele fundamentale ale activităţii de prevenire sunt

următoarele:

a. asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (garantate constituţional);

b. reducerea numărului infracţiunilor şi al participanţilor la săvârşirea

acestora;

c. reducerea riscului victimal;

d. diminuarea consecinţelor încălcării legii;

e. creşterea încrederii populaţiei în poliţie;

f. realizarea şi asigurarea spaţiului de securitate indispensabil

comunităţii.

Obiectivele activităţii de prevenire se realizează, potrivit competenţei fiecărei structuri de poliţie, prin:
a) descoperirea faptelor penale, identificarea şi urmărirea cu

operativitate a infractorilor;

b) descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni sau alte

fapte antisociale;

c) stabilirea şi delimitarea cauzelor şi condiţiilor care au generat sau favorizat comiterea de infracţiuni;
d) analizarea şi prognozarea evoluţiei criminalităţii;

e) identificarea potenţialelor victime ale infracţiunilor pentru sensibilizarea organelor în drept cu privire la adoptarea sau
schimbarea unor măsuri de
protecţie;

174
 Distanţă

175

f) identificarea şi dezamorsarea stărilor tensionale, cunoaşterea şi aplanarea situaţiilor conflictuale;

g) prevenirea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice;

h) derularea unor programe parteneriale cu instituţii guvernamentale şi

neguvernamentale;

i) iniţierea /organizarea unor activităţi cu scop informativ preventiv pe categorii de beneficiari (elevi, părinţi, asociaţii de
proprietari, societăţi comerciale cu angajaţi preponderent femei etc.);
j) informarea şi educarea cetăţenilor pentru conştientizarea necesităţii respectării legii şi adoptării unui comportament activ în
luarea măsurilor de autoprotecţie;
k) iniţierea şi susţinerea de campanii mass-media.

Poliţia desfăşoară activităţi de prevenire cu efective proprii, în cooperare cu celelalte unităţi ale Ministerului Administraţiei şi
Internelor, cu alte instituţii (autorităţi) cu atribuţii de control social şi instructiv educative.
Poliţia poate atrage în activitatea de prevenire:

a. membrii comunităţii care doresc să participe la acţiunile iniţiate de poliţie, voluntari;

b. reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi ale altor segmente ale societăţii civile;
c. reprezentanţii autorităţilor publice locale.

În desfăşurarea activităţii de prevenire a criminalităţii poliţia foloseşte următoarele modalităţi şi mijloace:

A. Modalităţi

a. cunoaşterea zonei de competenţă sub aspect etnic, religios, cultural,

175

Distanţă

176

social, geografic şi al infracţionalităţii, a situaţiei operative;

b. diagnosticarea situaţiei operative;

c. analizarea informaţiilor obţinute şi a problemelor identificate;

d. identificarea beneficiarilor în funcţie de natura problemei ce trebuie soluţionată, a categoriei cu risc

victimal crescut (copii, femei, bătrâni, asociaţii de proprietari, comunitatea oamenilor de afaceri etc.);
e. identificarea partenerilor, a altor instituţii guvernamentale, ONG-uri,

asociaţii ale membrilor comunităţii , persoane particulare;

f. răspunsul va urmări atât soluţionarea problemelor individuale identificate cât şi a celor cu caracter
general pentru o anumită zonă sau comunitate. Pentru acestea din urmă, vor fi elaborate strategii şi programe locale de prevenire şi
combatere a criminalităţii;
g. realizarea parteneriatului pentru prevenirea criminalităţii, care reprezintă procesul prin care diferite
structuri guvernamentale şi ONG- uri dezvoltă relaţii de colaborare şi stabilesc modalităţi şi forme concrete de acţiune, în
scopul respectării legii, prevenirii şi combaterii infracţionalităţii şi realizării unui climat de securitate;
h. parteneriatul poliţie - comunitate desemnează consultarea şi acţiunea comună a poliţiei şi cetăţenilor în
vederea soluţionării problemelor ce implică starea de legalitate din comunitate şi siguranţa civică;
i. evaluarea activităţilor de prevenire desfăşurate, care va fi făcută pe două planuri:
 intern - statistici (rata criminalităţii, scăderea numărului plângerilor

formulate de cetăţeni), numărul şi caracterul activităţilor

176

Distanţă

177

desfăşurate în comunitate;
extern - sondaje de opinie (gradul de satisfacţie al membrilor comunităţii faţă de serviciilor prestate).

j. realizarea parteneriatului cu autorităţile guvernamentale şi ONG-uri pentru crearea spaţiului de securitate

comunitară.

B) Mijloace

a. identificarea stărilor preconflictuale susceptibile a genera violenţă şi a

persoanelor implicate;

b. aplicarea avertismentelor poliţieneşti, scrise sau verbale, persoanelor despre care se deţin date că
pregătesc săvârşirea de infracţiuni ori sunt predispuse a încălca normele legale;
c. informarea, educarea şi determinarea persoanelor fizice şi juridice de a asigura protecţia bunurilor ce le deţin,
precum şi sensibilizarea unităţilor care proiectează şi produc bunuri sau prestează servicii , în alegerea variantei optime de protecţie
antiinfracţională a beneficiarilor;
d. întâlniri şi discuţii interactive cu grupuri având potenţial

criminogen sau cu risc victimal crescut;

e. efectuarea de controale periodice la domiciliile, locurile de muncă, precum şi la cele pe care le

frecventează, de poliţiştii care le au în atenţie;
f. prezentarea directă a consecinţelor pe care le vor suporta în cazul

comiterii de infracţiuni.

177

Distanţă

178

3. STRUCTURI DE PREVENIRE A CRIMINALITĂŢII ÎN POLIŢIA ROMÂNĂ

Prevenirea este o atribuţie a tuturor poliţiştilor, însă este evident faptul că nu toate formaţiunile pot iniţia acţiuni preventive de
aceeaşi amploare şi calitate profesională. Prin urmare, a fost necesară înfiinţarea unei structuri distincte care să gestioneze şi să
coordoneze activitatea de prevenire a Poliţiei Române. Astfel, în anul
1994, s-a înfiinţat Serviciul Independent de Prevenire a Criminalităţii care, ulterior în

anul 1998, s-a transformat în Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii.

 Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii este o instituţie cu rang de direcţie în cadrul Inspectoratului General
al Poliţiei Române, care se subordonează direct inspectorului general şi are drept competenţă generală: organizarea, coordonarea,
monitorizarea şi controlul activităţii de cercetare şi prevenire a criminalităţii desfăşurată de poliţie. La nivelul fiecărui
inspectorat judeţean de poliţie funcţionează Compartimente de analiză şi prevenire a criminalităţii, iar la nivelul Direcţiei
Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti există Serviciul de analiză şi prevenire a criminalităţii, structuri care răspund de
organizarea şi desfăşurarea activităţii de prevenire, la nivel local.
Din punct de vedere structural, Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea

Criminalităţii are următoarea componenţă:

1. Biroul de Cercetare a Criminalităţii

a. Compartimentul Studii criminologice

b. Compartimentul Studii pentru relaţia poliţie-comunitate

2. Biroul pentru Prevenirea Criminalităţii

a. Compartimentul Prevenirea infracţiunilor îndreptate împotriva persoanei

b. Compartimentul Prevenirea infracţiunilor îndreptate împotriva patrimoniului

178
Distanţă
179

c. Compartimentul Drepturile omului şi relaţia cu comunităţi multietnice

Principalele atribuţii ale Institutului pentru Cercetarea şi Prevenirea

Criminalităţii sunt:

a) efectuarea de cercetări, studii criminologice şi poliţieneşti;

b) elaborarea de programe – cadru sau secvenţiale de prevenire a criminalităţii care să fundamenteze proiectele
specifice derulate la nivel local;
c) iniţierea şi derularea de programe parteneriale de prevenire a criminalităţii cu structuri centrale şi locale şi prin
implicarea structurilor operative.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii cooperează cu celelalte
instituţii şi direcţii ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, iniţiază şi dezvoltă parteneriate cu alte ministere sau instituţii publice
centrale şi locale, cu mass-media, cu organizaţii nonguvernamentale, cu membrii comunităţii, în scopul cunoaşterii fenomenului
infracţional şi a dinamicii acestuia, a elaborării şi a dinamicii acestuia, a elaborării şi aplicării programelor de prevenire.
O altă instituţie a poliţiei care realizează activităţi de prevenire este Direcţia

Poliţiei de Ordine Publică, prin poliţia de proximitate.

Direcţia Poliţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, ca structură specializată,
desfăşoară în principal următoarele activităţi de prevenire a criminalităţii:
a. conduce, coordonează, îndrumă şi controlează, pe linie de specialitate întreaga activitate desfăşurată de formaţiunile de
profil de la unităţile teritoriale;
b. studiază cauzele şi condiţiile care au determinat sau favorizat săvârşirea

179

Distanţă

180
 de infracţiuni, analizează periodic evoluţia fenomenului infracţional, iar în funcţie de concluzii stabileşte direcţiile de acţiune şi
măsurile ce urmează a fi întreprinse;
c. îndrumă, coordonează şi controlează activitatea din domeniul asigurării pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei
persoanelor, exercită controlul şi autorizează societăţile specializate în domeniul pazei bunurilor, gărzii de corp şi a sistemelor
de alarmă împotriva efracţiei;
d. organizează şi conduce acţiuni şi verificări complexe pe ţară sau grupe de judeţe, pentru prevenirea şi descoperirea
infracţiunilor în domeniile date în competenţă;
e. asigură cooperarea cu alte structuri care au atribuţii în domeniul menţinerii ordinii publice şi prevenirii criminalităţii,
cu societăţi specializate de pază şi protecţie, organizaţii neguvernamentale, etc;
f. analizează recomandările Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică referitoare la prevenirea faptelor antisociale şi elaborează
măsuri pentru transpunerea lor în practică.
În activitatea de prevenire a faptelor care tulbură ordinea şi liniştea publică, poliţia foloseşte următoare metode şi mijloace:
a. analiza situaţiei pe linii de muncă şi domenii de activitate;

b. organizarea de acţiuni şi controale în locurile pretabile comiterii de

infracţiuni şi în zonele cu risc crescut;

c. executarea de patrulări - pedestre sau cu mijloace auto - în zonele date în competenţă;

d. supravegherea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni;
e. identificarea, urmărirea şi aplanarea în fază incipientă a stărilor conflictuale intrafamiliale, interetnice şi de grup;

180

Distanţă

181

f. desfăşurarea unor activităţi de consiliere şi pregătire antiinfracţională a populaţiei;

g. asigurarea prezenţei poliţiştilor în zonele şi perioadele în care au loc concentrări mari de persoane şi unde de regulă
acţionează elemente infractoare ( pieţe, târguri, oboare, bâlciuri, zone de agrement, staţiuni turistice, etc);
h. aplicarea cu fermitate a sancţiunilor contravenţionale .

Pentru realizarea unei legături permanente cu cetăţenii din zona de responsabilitate în cadrul activităţii de proximitate se vor
desfăşura în principal următoarele acţiuni cu caracter preventiv:
a) stabilirea de contacte cu administratorii asociaţiilor de proprietari;

b) menţinerea unei legături permanente cu unităţile de învăţământ, având în atenţie tinerii cu comportament deviant şi
totodată organizează întâlniri cu caracter educativ - preventiv;
c) participarea la şedinţele consiliilor locale;

d) identifică şi sprijină cetăţenii aflaţi în situaţii de risc victimal;

e) mediază şi rezolvă conflictele din comunitatea locală;

f) selectează, instruieşte şi foloseşte în activitatea curentă persoane de încredere, pe bază de voluntariat;

g) realizează hărţi criminogene la nivelul zonei de competenţă;

h) atrage şi mobilizează cetăţenii în derularea unor programe de prevenire a criminalităţii în cartiere, prin organizarea de echipe
de pază şi supraveghere a parcărilor imobilelor şi dotărilor edilitare, precum şi a zonelor în care se comit frecvent acostări de
persoane ori în care se
adună grupuri de tineri care tulbură liniştea publică;

181

Distanţă

182
 i) analizează periodic situaţia operativă din zona dată în responsabilitate şi prezintă conducerii concluziile desprinse cu
propuneri.

4. DIRECŢIILE ACTIVITĂŢII DE PREVENIRE

Activitatea de prevenire este orientată în următoarele direcţii principale:

A. Depistarea operativă a persoanelor pretabile să comită infracţiuni sau a celor care comit infracţiuni.
Observăm că această direcţie implică cele două aspecte inseparabile:

acţiunea prin excelenţă preventivă şi acţiunea de combatere a infracţiunilor, ceea ce înseamnă deci:
identificarea şi supravegherea persoanelor care, datorită unor factori şi împrejurări concrete sunt susceptibile de a comite
infracţiuni şi determinarea acestora, prin toate măsurile, de a se abţine de la astfel de fapte, integrându-se într-o activitate şi
conduită compatibile cu legile şi cu normele de convieţuire socială;
descoperirea şi prinderea cu operativitate, pe bază informaţiilor ce se deţin, a persoanelor care au trecut la săvârşirea de
fapte infracţionale, aşa încât să se asigure nu numai tragerea la răspundere penală ci şi întreruperea acţiunii ilicite începute, evitarea
producerii de pagube mai mari şi eliminarea stărilor de pericol.
Sunt vizaţi deopotrivă atât cetăţenii români aflaţi în astfel de situaţii, cât şi străinii care domiciliază sau locuiesc temporar în
România.
B. Împiedicarea minorilor şi tinerilor de a săvârşi infracţiuni sau alte

fapte antisociale.

182

Distanţă

183

Poliţia, alături de alţi factori poartă o mare răspundere pentru apărarea unor minori şi tineri, care, datorită unor condiţii concrete,
sunt predispuşi să apuce pe căi greşite săvârşind abateri şi nu rareori infracţiuni, unele dintre ele foarte grave.
Premiza principală a unei acţiuni eficiente în această direcţie o reprezintă cunoaşterea minorilor şi tinerilor cu comportament
deviant, a micromediului acestora (familii dezorganizate, familii cu carenţe în educarea şi supravegherea copiilor, anturaje nocive
etc.), a situaţiilor în care unii minori nu sunt încadraţi într-o formă de învăţământ sau care întrerup frecvent şi nejustificat cursurile
ş.a.
Pe baza cunoaşterii acestor realităţi, instituţiile de poliţie, în colaborare cu familia şi şcoala, pot stabili şi întreprinde măsurile de
influenţare corespunzătoare (discuţii individuale, şedinţe cu părinţii la şcoală, discutarea acestora în colectiv, luarea unor
măsuri de asistenţă socială etc.).
În acelaşi timp, prin alte activităţi specifice de muncă (ex.: acţiuni şi supravegheri de noapte în localurile publice şi locuri
de agrement frecventate de tinerii care duc o viaţă dezorganizată, dezordonată; acţiuni de destrămare şi neutralizare a unor
grupuri de tineri cu manifestări antisociale; depistarea unor tineri susceptibili de a deveni victime ale infracţiunilor etc.), instituţiile de
poliţie pot interveni eficient pentru a înlătura situaţiile de derivă în care ajung unii minori şi
tineri.

C. Combaterea parazitismului social.

Parazitismul social, lipsa unei ocupaţii utile societăţii în cazul unei persoane apte de muncă, constituie unul din factorii care
favorizează în mare măsură comiterea de infracţiuni şi alte fapte antisociale. Acesta este şi motivul pentru care combaterea
parazitismului social mai ales în rândul minorilor se înscrie în acţiunea
preventivă a organelor poliţiei. Depistarea, supravegherea şi îndrumarea către

183

Distanţă
 184

activităţi utile a persoanelor fără ocupaţie şi a celor predispuse în a desfăşura ilegale de comerţ, trafic de aur şi stupefiante,
contrabandă, sunt câteva din principalele activităţi ale organelor de poliţie pentru prevenirea şi combaterea parazitismului
social.

D. Împiedicarea infractorilor primari de a deveni recidivişti.

Este o direcţie a activităţii de prevenire faţă de persoanele care au comis pentru prima dată infracţiuni. Această preocupare
evidenţiază şi ea profundul umanism al muncii de poliţie, întrucât se urmăreşte cu persoanele care au greşit odată să se îndrepte, în
aşa fel încât să nu mai comită noi infracţiuni.
În acest fel se iau măsuri de influenţare şi educare a infractorilor primari, atât în timpul cercetărilor, cât şi după punerea în
libertate (liberare din penitenciare), veghind ca aceştia să se reîncadreze prin muncă şi activitatea lor în societate.
E. Asigurarea respectării normelor privind circulaţia pe drumurile

publice.

Este o direcţie principală de acţiune preventivă a organelor de poliţie având în vedere necesitatea desfăşurării acesteia în mod
fluent, fără perturbări, în condiţii de deplină siguranţă. Se ştie că evenimentele rutiere, îndeosebi accidentele de circulaţie aduc mari
daune persoanelor, societăţii în general. De aceea, obiectivul central în acest sens îl constituie, pentru instituţiile de poliţie,
educarea şi disciplinizarea tuturor categoriilor de participanţi la traficul rutier, folosindu-se un evantai larg de măsuri şi mijloace
specifice de muncă (ex.: acţiuni de propagandă, acţiuni filtru, controale la autobaze şi garaje, examinarea exigentă a candidaţilor
pentru obţinerea permisului de conducere şi multe altele), prin toate urmărindu-se aceeaşi finalitate: asigurarea respectării regulilor
de circulaţie, prevenirea accidentelor rutiere.
F. Combaterea faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

184

Distanţă

185

Menţinerea ordinii şi liniştii publice implică în mod necesar şi o intervenţie fermă, în toate cazurile în care se produc acte de
dezordine, împotriva celor care au manifestări turbulente, periclitând prin acestea viaţa şi integritatea persoanelor, avutul public ori
privat al cetăţenilor. Pornind de la consideraţia — întemeiată — că ordinea publică se constituie ca o componentă a nivelului de
civilizaţie al societăţii, face parte din ceea ce numim calitatea vieţii cetăţenilor, ne dăm seama de importanţa deosebită a datoriei
organelor de poliţie de a acţiona fără şovăire pentru asigurarea ordinii şi combaterea tuturor actelor prin care aceasta este afectată.
G. Participarea la educarea juridică a populaţiei pentru cunoaşterea şi

respectarea legilor.

Munca de prevenire şi mai ales de popularizare a legilor au pus într -o lumină nouă acel dicton latin nemo censetur ignorare
4
legem , în sensul că şi pe mai departe nimeni nu poate să se apere de răspundere invocând necunoaşterea legii.
Aşa fiind, ne dăm seama că instituţiile de poliţie, în cooperare cu celelalte unităţi şi instituţii abilitate, participă activ pentru a
face cunoscut cetăţenilor conţinutul legilor şi al celorlalte acte normative, în condiţii care să facă din cunoaşterea legilor, nu
simple prezumţii, speculaţii, ci realităţi concrete.
Această activitate se desfăşoară sistematic, permanent şi diversificat, avându-se în atenţie în primul rând obiectivele, locurile
şi mediile sociale unde se comit frecvent abateri sau încălcări ale legii şi ale normelor de convieţuire socială, precum şi locurile unde
se concentrează ori îşi desfăşoară activitatea un număr mare de minori şi tineri.
În principal, această activitate se realizează prin:

4 În traducere nimeni nu poate fi considerat neştiutor de lege, principiu conform căruia necunoaşterea legii nu
poate fi invocată drept scuză, în cazul încălcării ei.185

Distanţă

186

realizarea de afişe, panouri, expoziţii, etc. prin care să se popularizeze prevederile legale privind circulaţia rutieră, evidenţa
populaţiei, reglementările cu privire la păstrarea ordinii şi liniştii publice, a regulilor de convieţuire socială ş.a.;
înfiinţarea, cu sprijinul organelor locale, în fiecare comună şi pe cartiere, a unor gazete de stradă, care să reflecteze cazuri
pozitive de cetăţeni ce respectă regulile de convieţuire socială şi aspecte ale încălcării acestora de către unele persoane, în scopul
creării opiniei de masă pentru combaterea încălcării legii;
realizarea unui dialog permanent şi larg cu publicul, pentru a explica raţiunea intervenţiei poliţiei sau a neintervenţiei
în anumite împrejurări şi a-i solicita sprijinul în anumite situaţii;
organizarea şi realizarea unei activităţi preventive prin mijloacele mass- media.
H. Participarea la pregătirea antiinfracţională a populaţiei.

Această direcţie vizează activitatea susţinută pe care trebuie să o desfăşoare instituţiile poliţiei pentru instruirea şi acordarea de
consultaţii cetăţenilor în vederea autoapărării lor şi a contracarării activităţii infractorilor.
În acest scop, prin folosirea căilor arătate mai înainte, precum şi prin colaborarea cu instituţiile ce desfăşoară activităţi de
informare în masă (presa, radio, TV), pe bază de exemple, trebuie să se releve cetăţenilor necesitatea:
vigilenţei şi răspunderii faţă de avutul public şi personal;

de a-şi asigura paza şi securitatea bunurilor pe care le gestionează sau

cele personale, prin instalarea unor mijloace de alarmare (la magazine,

locuinţe, autoturisme etc.);

186

Distanţă

187

manifestării de prudenţă şi discernământ faţă de persoanele necunoscute cu care vin în contact;

de a nu se lăsa tentate de aparenţe relativ avantajoase dar ilegale (ex.: cumpărarea de obiecte dobândite prin săvârşirea de
infracţiuni sau contravenţii, promisiuni false etc.) şi multe alte aspecte menite să-i înarmeze pe cetăţeni cu modalităţi concrete de
autoapărare contra violenţelor, accidentelor de circulaţie, înşelăciunilor.

5. METODE ŞI PROCEDEE FOLOSITE ÎN ACTIVITATEA DE

PREVENIRE

Activităţile de prevenire pot fi clasificate în două mari categorii:

activităţi proprii muncii de poliţie, prin folosirea unor procedee şi metode comune mai multor formaţiuni, precum şi a
unor metode caracteristice formaţiunilor specializate;
activităţi de prevenire în cooperare cu alte unităţi ale M.I.R.A. (formaţiunile de evidenţa informatizată a persoanei,
evidenţa străinilor şi poliţia de frontieră, jandarmi, pompieri, cu D.G.I.P.I., cu Arhivele Statului), precum şi în colaborare cu alte
organe de stat.
O cerinţă principală în abordarea procedeelor şi metodelor de acţiune preventivă, care asigură folosirea lor diferenţiată şi
eficientă, o constituie cunoaşterea persoanelor care ridică probleme pentru starea infracţională şi ordine publică, de către
ofiţerii şi agenţii de poliţie, fapt ce se realizează prin mijloacele despre care s-a vorbit într-o lecţie anterioară
Este un adevăr neîndoielnic, că, fără a pune la bază această cunoaştere, nu se poate interveni cu efecte preventive, ci de cele
mai multe ori cu întârziere, când
187
Distanţă
188

faptele s-au săvârşit deja. Un exemplu este convingător în această privinţă: în practică se înregistrează un număr mare de
infracţiuni comise prin violenţă (vătămări ale integrităţii corporale, violuri, omoruri etc.) sau alte fapte grave, care au loc pe fondul
unor relaţii de duşmănie, animozităţi, dintre diferite persoane, mai ales în mediul rural. Intervenţia preventivă a poliţiei
presupune neapărat intensificarea activităţii de cunoaştere a persoanelor care se află în relaţii conflictuale latente, astfel încât, cu mult
discernământ, direct sau prin alţi factori de influenţă (colegi rude, vecini, prieteni) să se grăbească stingerea unor astfel de stări
conflictuale.
În continuare relevăm principalele metode şi procedee comune de acţiune preventivă, subliniindu-le importanţa printr-o
caracterizare de esenţă.
A. Activitatea de culegere a informaţiilor, este principala metodă ce asigură datele şi informaţiile necesare şi se
desfăşoară în locurile, obiectivele şi mediile pretabile săvârşirii de infracţiuni.
În acest scop agenţii sunt instruiţi şi dirijaţi pentru a semnala operativ şi cu continuitate existenţa unor împrejurări sau condiţii
care pot înlesni ori determina săvârşirea de fapte antisociale, precum şi predispoziţiile sau intenţiile unei persoane de a săvârşi
infracţiuni.
B. Controlul poliţienesc este o metodă cu mare eficienţă preventivă şi care realizează, în acelaşi timp şi o funcţie de combatere
(descoperire şi constatare) a faptelor antisociale — infracţiuni, contravenţii sau alte încălcări de natură a favoriza ori crea condiţii
pentru săvârşirea acestora.
Controlul poliţienesc se execută, de regulă, în locurile unde se gestionează bunuri sau valori sau care sunt
frecventate de elemente pretabile să încalce dispoziţiile legale. Prin această activitate se verifică respectarea
dispoziţiilor referitoare la:

188

Distanţă

189

depozitarea, conservarea, manipularea şi folosirea materiilor prime, bunurilor, materialelor, utilajelor şi instalaţiilor;
regulile generale de comerţ;

legalitatea transporturilor de persoane şi bunuri şi circulaţia rutieră;

angajarea şi menţinerea persoanelor în funcţii de gestionare sau de pază a

bunurilor;

evidenţa populaţiei, regimul armelor şi muniţiilor, materialelor explozive, substanţelor toxice şi stupefiantelor;
organizarea şi executarea activităţii de pază;

conservarea şi securitatea bunurilor din patrimoniul cultural-naţional, transportul valorilor (monetare, muzeistice etc.) şi
altele, în funcţie de situaţia operativă.
C. Acţiunea poliţienească, care se execută în acelaşi scopuri ca şi controlul în unele sectoare ale economiei naţionale sau în locuri
şi medii în care se pot săvârşi infracţiuni. Ea se desfăşoară pe rază uneia sau mai multor localităţi, pe grupe de judeţe ori pe
întreg teritoriul ţării.
Acţiunile poliţieneşti se fundamentează pe culegerea prealabilă de informaţii, în vederea cunoaşterii aspectelor de
nerespectare a legii şi, deci, a valorificării lor ca atare prin aceste activităţi. Dacă situaţia operativă impune şi sunt cunoscute date
despre anumite stări negative de lucruri, se trece direct la acţiune, fără a se mai culege alte informaţii premergătoare. Datele şi
constatările rezultate se exploatează cu maximă rapiditate, pentru tragerea la răspundere a vinovaţilor şi înlăturarea factorilor care
au produs sau puteau produce consecinţe negative.
D. Razia. Această operaţiune poliţienească are valenţe distincte şi se execută

pe un anumit teritoriu, atunci când există indicii temeinice cu privire la pregătirea

189

Distanţă

190

săvârşirii unei infracţiuni, ascunderea unor evadaţi, dezertori, altor infractori sau persoane suspecte, precum şi în situaţii
operative.
F. Patrularea. Se organizează şi se execută pe timp de zi sau de noapte, în localităţile urbane şi rurale, sau pe traseele unde
situaţia operativ-poliţienească impune aceasta.
Subliniem că patrularea este doar una din formele asigurării prezenţei în teren a elementului poliţienesc. Practica
demonstrează că prezenţa în teren a poliţiei în formele de acţiune cât mai variate, este şi trebuie să fie una din preocupările
fundamentale în realizarea activităţilor preventive. Toate poliţiile din lume acordă maximă atenţie prezenţei în teren, întrucât
virtutea ei numărul unu este prevenirea prin descurajare a elementelor infractoare. Aceasta presupune o prezenţă vizibilă, în
sensul de omnis activa — deci nu prin demonstraţii de forţă — ci prin inteligenţă, pentru ca elementele rău intenţionate sau neglijente
în conduita lor să renunţe la fapta antisocială (ilegală), să se abţină sau să-şi sporească autocontrolul.
G. Pânda. Este o metodă care se aplică pentru prevenirea comiterii unor infracţiuni în anumite locuri, supravegherea directă a
mişcării unor elemente suspecte, surprinderea în flagrant a infractorilor sau prinderea unor urmăriţi.
H. Concursul cetăţenilor. Unităţile de poliţie asigură în activitatea de prevenire concursul larg al cetăţenilor care au datoria
civică de a acţiona cu hotărâre pentru apărarea avutului public şi a sesiza instituţiile competente pentru orice faptă de orice natură.
Cadrele de poliţie au obligaţia ca în raporturile cu cetăţenii să aibă o comportare demnă şi corectă. În comunitate, poliţistul nu
este depozitarul adevărului şi dreptăţii, pentru a fi eficient, el trebuie să conlucreze cu membrii comunităţii pentru
a identifica problemele existente care pot tulbura menţinerea ordinii, împreună putând

190

Distanţă

191

elabora strategii de prevenire a faptelor antisociale. Pentru aceasta el trebuie să aibă o înţelegere mai profundă, referitoare la
diferitele grupuri care constituie comunitatea.
Cadrele trebuie să păstreze şi să sporească prestigiul unităţilor de poliţie, astfel încât să obţină sprijinul cetăţenilor în îndeplinirea
misiunilor ce le sunt încredinţate.
În conceperea şi materializarea conduitei cadrelor M.I.R.A. trebuie să se pornească de la ideea că natura funcţiilor pe care le
au de îndeplinit, dar mai ales modul concret în care aceste funcţii sunt exercitate, au un impact asupra calităţii vieţii indivizilor şi
societăţii în totalitatea ei.
Comportamentul cadrelor trebuie să corespundă cerinţelor principiului potrivit căruia, în îndeplinirea atribuţiilor lor, instituţia din
care fac parte, colaborează cu ministerele şi celelalte organe centrale şi locale ale puterii executive, cu unităţile economico-sociale şi
alte organizaţii şi se sprijină pe concursul larg al populaţiei.
I. Solicitudinea faţă de cererile şi interesele legitime ale cetăţenilor. Şefii de unităţi şi de formaţiuni iau toate măsurile care
stimulează interesul şi participarea cetăţenilor la activitatea desfăşurată de poliţie pentru prevenirea infracţiunilor şi a altor
fapte antisociale. Măsurile îndreptate în acest scop au în vedere:
organizarea temeinică şi judicioasă a activităţii cu cetăţenii, sporirea receptivităţii faţă de sesizările acestora, rezolvarea
operativă şi competentă a cererilor legitime ale cetăţenilor;
instruirea temeinică a cadrelor care au ca atribuţii de serviciu rezolvarea

cererilor şi solicitărilor cetăţenilor;

urmărirea şi analizarea permanentă a modului referitor la rezolvarea sesizărilor, propunerilor şi solicitărilor cetăţenilor,
luând măsuri de

191

Distanţă

192

respectare întocmai a termenelor stabilite, de înlăturare a oricăror neglijenţe, abuzuri şi ilegalităţi:

discutarea de către şefii de organe şi formaţiuni în cadrul audienţelor cu cetăţenii şi a unor probleme de interes poliţienesc
care preocupă activitatea lor;
respectarea cu rigurozitate de către toate cadrele de poliţie a obligaţiei legale de a interveni cu fermitate şi hotărâre
în timpul şi în afara exercitării serviciului, ori de câte ori sunt sesizate sau constatate încălcări ale ordinii publice, de a acorda
sprijinul necesar cetăţenilor lezaţi, de a lua măsurile legale împotriva elementelor cu comportări antisociale;
introducerea în programul de pregătire a cadrelor la locul de muncă, acolo unde îşi desfăşoară activitatea, în şcolile
de pregătire a agenţilor, în Academia de Poliţie, a unor teme privind relaţiile unităţilor de poliţie cu populaţia, modul de rezolvare
a sesizărilor, a reclamaţiilor şi cererile acestora, precum şi teme privind munca de prevenire.
J. Folosirea tehnicii criminalistice şi a altor mijloace. Pentru prevenirea sustragerilor de bunuri şi valori sau săvârşirea altor
fapte antisociale, în toate cazurile care se pretează, se folosesc capcane criminalistice, cartoteci de identificare, mijloace tehnice de
pază şi alarmare, de supraveghere a circulaţiei rutiere, de prevenire şi combatere a poluării atmosferei de către autovehicule.
De asemenea, se mai folosesc mijloace cum sunt: cazierul judiciar, evidenţa informatizată a persoanei, evidenţele operative ale
poliţiei, precum şi mijloacele de investigare, supraveghere şi control.
K. Determinarea unor persoane de a renunţa la intenţia de a săvârşi

infracţiuni sau să întrerupă acţiunea ilicită începută.

192

Distanţă

193

Fiind în posesia unor astfel de date, instituţiile de poliţie pot să folosească procedeul chemării la sediul poliţiei a unor asemenea
persoane, pentru a li se pune în vedere consecinţele la care se expun în cazul în care ar înfăptui intenţiile lor.
Discuţiile se poartă, după caz, de ofiţeri cu funcţii de conducere sau anume desemnaţi, în raport de persoana făptuitorului, în
aşa fel încât să se evite deconspirarea agenţilor. Cele discutate se consemnează într-un proces-verbal.
Supravegherea persoanei respective este continuată şi după chemarea ei la sediul unităţii de poliţie. Dacă se stabileşte concret că
persoana nu a renunţat la materializarea intenţiei infracţionale sau că faptele comise înainte de chemarea la unitatea de poliţie
constituie infracţiuni, se iau măsurile legale corespunzătoare.
L. Atragerea atenţiei — metodă dintre cele mai simple, dar în numeroase cazuri foarte eficientă, ce se aplică faţă de persoanele
care au, în mod vădit, o comportare necorespunzătoare, de natură a degenera într-o faptă antisocială.
În aceste cazuri numele persoanei se notează în agenda de serviciu şi se comunică organului de poliţie de la locul de domiciliu,
care, în cadrul activităţii de cunoaştere a populaţiei, va aprecia dacă este necesar să se întreprindă şi alte măsuri. Sunt cazuri în care
sunt atenţionate chiar grupuri întregi de persoane în cadrul unor adunări în localităţi.
M. Avertismentul poliţienesc. Constituie o metodă care se aplică persoanelor care au săvârşit fapte care, deşi nu
constituie infracţiuni, totuşi, datorită frecvenţei, naturii acestora, împrejurărilor în care au fost săvârşite pot degenera în infracţiuni
sau avea consecinţe negative.
Aplicarea metodei comportă discernământul şi o documentare prealabilă

temeinică. Avertismentul se aplică totodată la sediul poliţiei, de către şeful de unităţii

 193

Distanţă

194

sau formaţiune, în prezenţa obligatorie a ofiţerului sau agentului care a constatat fapta.

La acest proces sunt invitaţi să participe, după caz, următorii:

cadrele desemnate de conducătorii unităţilor când persoana este încadrată în muncă;

părinţii şi reprezentanţii şcolii — pentru minori.

Persoanei avertizate i se prezintă motivele care au impus această măsură, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor negative pe
care le poate avea repetarea faptelor sau continuarea comportării necorespunzătoare.
Avertismentul poliţienesc se aplică (consemnează) în toate cazurile în scris, documentul fiind semnat de toţi participanţii.
Consemnarea scrisă cuprinde: gradul, numele, prenumele ofiţerului care îl aplică şi organul din care face parte; numele şi calitatea
persoanelor în prezenţa cărora se aplică; numele şi prenumele, locul de muncă şi funcţia persoanei căreia i se aplică avertismentul;
descrierea concisă a faptei săvârşite şi consecinţele ei.
N. Informarea organelor de stat şi a organizaţiilor neguvernamentale. Pe bază datelor rezultate din activitatea de culegere a
informaţiilor, activitatea de constatare şi cercetare penală, informarea organelor de stat şi factorilor responsabili din instituţii, este
metoda care priveşte îndeosebi înlăturarea cauzelor care generează şi a condiţiilor care favorizează săvârşirea faptelor antisociale
sau producerea altor evenimente păgubitoare. Conţinutul principal al informărilor se referă la: aspecte noi ale stării infracţionale;
infracţiuni sau alte manifestări antisociale mai importante sau cu o frecvenţă mai mare; factorii mai importanţi de geneză sau
favorizatori; concluzii rezultate din acţiuni desfăşurate în anumite sectoare sau referitoare la problemele
deosebite din cadrul acestora.

194

Distanţă

195

Informările se întocmesc prin contribuţia tuturor formaţiunilor interesate, propunându-se măsuri pentru prevenirea mai eficientă a
încălcărilor, eliminarea împrejurărilor şi condiţiilor negative constatate. Instituţiile de poliţie urmăresc modul în care se rezolvă
propunerile făcute în informări, sprijinind realizarea acestora.

6. CRITERII DE APRECIERE A ACTIVITĂŢII DE PREVENIRE

Am reţinut că prevenirea este cea care vizează finalitatea întregii activităţi pe care o desfăşoară instituţiile de poliţie, pentru
apărarea, protejarea valorilor fundamentale ale societăţii, descoperirea cauzelor şi contracararea oricăror acţiuni care pot duce la
infracţiuni şi alte fapte antisociale. Calitatea şi eficienţa muncii de prevenire este principalul barometru de apreciere a întregii
activităţi a organelor, formaţiunilor şi cadrelor de poliţie.
Şefii de unităţi răspund direct pentru buna organizare, conducere şi desfăşurare a activităţii de prevenire, ei au obligaţia de a
asigura, în acest scop, resursele şi mijloacele necesare, precum şi pregătirea corespunzătoare, îndrumarea şi controlul efectivelor.
Activitatea de prevenire se analizează şi se apreciază pe sectoare, medii şi linii de muncă, urmărind eficienţa mijloacelor şi a
metodelor utilizate pentru diminuarea criminalităţii. Controlul activităţii de prevenire se execută de şefii unităţilor de poliţie şi
de specialiştii Institutului pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii.
În aprecierea activităţii de prevenire operează, ca un criteriu general, măsura în care mijloacele şi metodele folosite de instituţiile,
formaţiunile şi cadrele de poliţie au condus la scăderea criminalităţii şi a consecinţelor acesteia. În acest sens,
activitatea de prevenire este analizată şi estimată pe sectoare, obiective, locuri şi
 195
Distanţă
196

medii, avându-se în vedere măsurile luate pentru împiedicarea comiterii de infracţiuni şi altor fapte antisociale, eficienţa acestora,
modul în care lucrătorii de poliţie contribuie la asigurarea stării de legalitate.
Elementele concrete care se iau în considerare atunci când se apreciază activitatea de prevenire se situează atât în planul
măsurilor prin excelenţă profilactice, cât şi în cel al cazurilor în care s-au săvârşit totuşi infracţiuni.
Sub primul aspect, se au în vedere următoarele elemente de apreciere:

cunoaşterea situaţiei operative şi a modului în care aceasta se reflectă în organizarea activităţii de prevenire;
felul în care sunt folosite forţele şi mijloacele proprii, precum şi eficienţa

muncii informative în direcţia împiedicării săvârşirii de fapte antisociale;

rezultatele obţinute în atragerea altor forţe în activitatea de prevenire;

calitatea şi eficienţa acţiunilor de propagandă juridică şi de informare a populaţiei;

rezultatele obţinute în determinarea unor persoane de a renunţa la săvârşirea de fapte antisociale şi de a se încadra într-o
activitate utilă;
numărul infracţiunilor descoperite în flagrant sau în fază incipientă, înainte de a fi produs prejudicii persoanei, ordinii
publice sau avutului public şi privat;
eficienţa măsurilor iniţiate pentru destrămarea grupurilor de infractori şi demascarea elementelor care exercită o influenţă
negativă asupra tineretului;
prevenirea unor pagube în dauna avutului public sau privat , eliminarea stărilor de pericol pentru obiective sau persoane,
gradul de asigurare a
ordinii şi liniştii publice şi orice elemente concrete pe bază cărora se pot
196

Distanţă

197

analiza rezultatele obţinute în reducerea infracţiunilor şi altor fapte

antisociale.

Sub al doilea aspect, sunt apreciate elemente precum: operativitatea în descoperirea şi tragerea la răspundere a făptuitorilor,
depistarea legăturilor lor infracţionale şi modul de stabilire a legalităţii încălcate, îndeosebi cu privire la înlăturarea cauzelor
favorizatoare de infracţiuni şi înlăturarea acestora; descoperirea infracţiunilor în fază de tentativă; prinderea infractorilor în
flagrant sau la cât mai scurt timp după comiterea faptelor, descoperirea infracţiunilor înainte ca pagubele materiale să devină
însemnate ori să se producă alte consecinţe grave, aplicarea fermă a măsurilor prevăzute de lege faţă de persoanele care săvârşesc
abateri ce pot genera infracţiuni.
După cum se poate observa, aprecierea eficienţei prevenirii are la bază numeroase criterii, care sunt în acelaşi timp, tot
atâtea exigenţe ce se impun în această nobilă activitate desfăşurată de instituţiile poliţiei pentru apărarea cuceririlor şi valorilor
societăţii. Necesitatea creşterii calităţii şi randamentului activităţii de prevenire determină o preocupare stăruitoare a cadrelor de
poliţie pentru ridicarea continuă a nivelului de competenţă, a nivelului ştiinţific al muncii, perfecţionarea stilului şi metodelor de
muncă, paralel cu dezvoltarea înaltelor calităţi morale şi profesionale ce-l caracterizează pe poliţist.
Tema 8

EXECUTAREA MĂSURILOR DE ORDINE ÎN SITUAŢII

SPECIALE
 197

Distanţă

198

Probleme:

1. Noţiuni generale despre măsurile de ordine

2. Dispozitivul pentru asigurarea măsurilor de ordine

3. Executarea măsurilor de ordine

4. Particularităţile executării măsurilor de ordine în cazul adunărilor

publice şi al manifestărilor cultural-artistice şi sportive

1. NOŢIUNI GENERALE DESPRE MĂSURILE DE ORDINE

Măsurile de ordine sunt acţiuni (speciale) poliţieneşti, limitate în timp şi spaţiu, determinate de evenimente importante ce
prilejuiesc concentrarea unor mase mari de oameni, care sunt impuse de situaţii deosebite şi nu pot fi rezolvate numai prin activitatea
curentă, executată în mod obişnuit, zilnic, de către efective
anume prevăzute în statele de organizare.

Aceste măsuri se organizează şi se execută de către unităţile de poliţie cu efective mărite ori în cooperare cu unităţi aparţinând
Jandarmeriei Române, Ministerului Apărării Naţionale, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciului Român de
Informaţii , S.P.P. .
În funcţie de amploarea lor, măsurile de ordine se organizează la diferite niveluri în cadrul Ministerului Administraţiei şi
Internelor. În toate situaţiile, se întocmeşte un plan de măsuri care va fi aprobat de conducerea inspectoratului sau, după caz, a
poliţiei locale.
Locul unde se organizează şi se execută măsurile de ordine este denumit

obiectiv de ordine şi el poate fi o clădire, o întreprindere sau o instituţie, o sală de

198
Distanţă
199

spectacole sau de sport, un stadion, o piaţă, un aeroport, porţiunea dintr-o localitate

etc.

Obiectivul de ordine se împarte în zone, tronsoane şi sectoare de ordine, în funcţie de importanţa şi amploarea evenimentului.
Delimitarea este impusă de raţiuni de ordin practic, îndeosebi pentru stabilirea unor responsabilităţi concrete în cadrul acţiunii de
ansamblu.
 a) Zona este principala componentă a obiectivului de ordine, în care se găsesc cele mai multe elemente ale dispozitivului.
b) Tronsonul este o porţiune dintr-o zonă, care se împarte în mai multe

sectoare de ordine bine delimitate.

c) Sectorul de ordine este o porţiune de teren, delimitată, în care sunt dispuse elementele de dispozitiv. Aceste elemente
sunt coordonate de un şef de sector, care răspunde de îndeplinirea misiunii încredinţate.
Organizarea măsurilor de ordine poate fi impusă de împrejurări cunoscute, precum mitinguri, demonstraţii sau adunări publice,
sau de evenimente care apar independent de voinţa noastră, cum este cazul unor calamităţi naturale, catastrofe, incendii de mari
proporţii, explozii, avarii etc. În aceste situaţii măsurile de ordine au ca scop înlăturarea urmărilor evenimentelor respective,
asigurarea ordinii şi liniştii publice în zonă, salvarea vieţii cetăţenilor, limitarea pagubelor aduse avutului public şi privat precum şi
pază acestuia.
De regulă, în cazul producerii unor astfel de evenimente, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Romane, al Inspectoratelor
judeţene de poliţie ori la poliţiile municipale şi orăşeneşti există planuri de acţiune cu mai multe variante, întocmite din timp, cu
responsabilităţi concrete pentru cadrele care participă la
executarea acestor măsuri de ordine.

199

Distanţă

200

activităţi:
Organizarea măsurilor de ordine în situaţii speciale presupune următoarele

însuşirea completă a misiunii;

stabilirea grupei operative;

studierea problemelor pe are le implică misiunea şi recunoaşterea în

teren;

stabilirea dispozitivului de ordine şi a elementelor acestuia;

calculul necesarului de efective;

întocmirea planului de măsuri.

Pentru conducerea acţiunilor în cadrul măsurilor de ordine, la nivelul unităţii

care le întreprinde se constituie o grupă operativă, a cărei componenţă se va stabili de către conducătorul acţiunii, în funcţie de
amploarea activităţii pentru care se organizează.
Acesta ia măsuri pentru cunoaşterea situaţiei operative din zonă, apoi, după recunoaşterea în teren a obiectivului, întocmeşte
planul de măsuri.
Planul de măsuri cuprinde date privind:

natura acţiunii;

locul şi data desfăşurării;

 dispozitivul de ordine;

forţele ce vor acţiona şi modul cum acestea sunt dispuse;

cooperarea cu alte forţe şi sistemul de legătură folosit;

date legate de asigurarea tehnico-materială;

ţinuta şi dotarea efectivelor;

data şi locul instruirii;

data şi ora întrării şi ieşirii din dispozitiv;

200
Distanţă
201

modul de raportare a evenimentelor.

La acest plan se va anexa şi o schiţă a dispozitivului de ordine cu toate

elementele acestuia.

După întocmirea planului de măsuri, se face instruirea şefilor de zone, tronsoane, sectoare, recunoaşterea teritoriului şi a
porţiunii de teritoriu ce face obiectul responsabilităţii fiecăruia, precum şi stabilirea modului de acces în dispozitiv.

2. DISPOZITIVUL PENTRU ASIGURAREA MĂSURILOR DE

ORDINE

Dispozitivul pentru asigurarea măsurilor de ordine constă în dispunerea în teren, într-o concepţie unitară, a forţelor şi
mijloacelor necesare îndeplinirii
misiunilor încredinţate.

Dispozitivul de ordine este format din ofiţeri, agenţi de poliţie, jandarmi, studenţi ai Academiei de Poliţie sau din elevi ai şcolilor
de agenţi de poliţie, poliţişti comunitari, cadre ale S.P.P., poliţiei militare etc.
Dispozitivul pentru asigurarea măsurilor de ordine se compune din următoarele elemente:
punctul de comandă al grupei operative;

puncte de blocare înaintate;

cordoane de ordine (simple, duble);

puncte de triere, verificare sau cercetare;

 baraje de ordine;

201

Distanţă

202

patrule de ordine (pedestre, cu cai, câini, autovehicule);

posturi fixe şi mobile;

posturi de observare şi supraveghere;

patrule de circulaţie; eşalonul de transport; rezerva.

Punctul de comandă al grupei operative este locul unde comandantul acţiunii execută atribuţiile ce îi revin pentru conducerea
activităţii grupei operative a efectivelor din dispozitiv, pentru centralizarea, analizarea şi interpretarea tuturor informaţiilor privind
desfăşurarea acţiunii, în vederea stabilirii obiective a măsurilor ce trebuie să fie luate.
Punctul de comandă se stabileşte prin planul de măsuri de ordine şi trebuie să fie cât mai aproape de obiectivul principal
ori de locul unde este grupată majoritatea forţelor şi mijloacelor. Acesta trebuie amplasat în aşa fel încât să poată fi urmărită în
permanenţă desfăşurarea evenimentului şi să permită intervenţia promptă şi eficientă pentru rezolvarea tuturor problemelor
operative.
Punctul de blocare înaintat este format din poliţişti care se deplasează pe anumite trasee ce converg spre zona de acţiune, cu
misiunea de a interzice accesul persoanelor şi mijloacelor de transport spre aceasta.
Cordonul de ordine este elementul de bază al dispozitivului de ordine şi constă în dispunerea în teren a efectivelor, de regulă,
perpendicular pe o cale de comunicaţie sau paralel, pe părţile laterale ale acesteia.
Structura cordonului se stabileşte în raport cu:

natura şi importanţa acţiunii ori activităţii ce se desfăşoară;

situaţia operativă şi starea de spirit a populaţiei din zonă;

202

Distanţă

203

mărimea aliniamentului de asigurat;

gradul de vulnerabilitate pe care-l prezintă anumite porţiuni din

sectoarele de ordine;

efectivele puse la dispoziţie;

misiunea de îndeplinit;

caracteristicile terenului şi ale construcţiilor;

mijloacele tehnice avute la dispoziţie etc.

 În raport cu situaţia sau misiunea încredinţată, cordoanele pot fi simple

ori duble.

Cordonul de ordine simplu constă în dispunerea efectivelor la intervale care să permită îndeplinirea în condiţii corespunzătoare a
misiunii încredinţate, având în vedere ca acestea să fie orientate către public , sau în absenţa acestuia, către carosabil.
Cordonul de ordine dublu se instalează pe direcţiile importante şi cu un accentuat grad de vulnerabilitate. Acesta este format din
cordoane simple, dispuse pe aceeaşi direcţie de acţiune, la o depărtare de 2—3 paşi unul de celălalt. Majoritatea efectivelor se
dispune în cordonul din apropierea publicului.
În situaţii deosebite, cordoanele de ordine se dublează, se triplează ori se întăresc cu autocamioane, autobuze, garduri metalice,
frânghii etc., care vor fi amplasate pe direcţiile în care se prevede exercitarea unei presiuni mai mari din partea publicului.
Cordoanele de ordine au următoarele misiuni:

să menţină dispozitivul stabilit;

să interzică pătrunderea mijloacelor de transport ori a publicului către

obiectivul stabilit ori spre alte obiective prevăzute în comun;

203

Distanţă

204

să depisteze elementele cu manifestări violente, infractoare, bolnave

mintal, turbulente ori recalcitrante.

Punctul de triere, verificare şi cercetare este format dintr-un număr de ofiţeri de specialitate, care se instalează la locul de
funcţionare al grupei operative.
Barajul de ordine are misiunea de blocare a căilor de acces în dispozitivul de ordine, ori în locurile ce fac obiectul unei
misiuni sau pe unele aliniamente, din timp stabilite. Acesta se aşează, de regulă, perpendicular, la capetele străzilor sau ale căilor
de acces.
Patrula de ordine şi control se deplasează în urma cordonului de ordine pentru a verifica respectarea regulilor de acces,
staţionare şi circulaţie, precum şi pentru a menţine ordinea în zona să de responsabilitate.
Postul de ordine fix este elementul de ordine care se dispune şi îşi desfăşoară activitatea în punctele importante din cadrul
dispozitivului, de exemplu întrări sau ieşiri din obiective, sedii de lucru, reşedinţe, săli de spectacole, de sport, instalaţii de radio-
televiziune, puncte de aerisire etc.
Acestuia îi sunt încredinţate misiuni de pază, de asigurare a menţinerii ordinii publice, de reglementare şi verificare a
respectării regulilor de acces în obiective, de dirijare a publicului, a anumitor categorii de persoane şi autovehicule, în direcţii
stabilite.
Postul de ordine mobil se dispune pe un itinerar, în vederea supravegherii unor obiective sau elemente de interes poliţienesc,
pentru menţinerea ordinii. Efectivele dispuse în posturi de ordine mobile îşi execută serviciul prin deplasări succesive, în raport cu
caracterul şi importanţa acţiunii sau misiunii, necesitatea
interzicerii totale sau parţiale a accesului persoanelor sau vehiculelor.

204

Distanţă

205

Postul de observare şi supraveghere se instalează în puncte sau locuri acoperite din dispozitivul de ordine, de unde se
poate executa în bune condiţii observarea, în vederea intervenţiei operative a efectivelor in cazul unor tulburări în menţinerea ordinii
în dispozitiv.
Patrula de circulaţie este elementul de ordine care are misiunea de a dirija

şi supraveghea circulaţia autovehiculelor în cadrul dispozitivului de ordine.

Subunitatea de transport se ocupă de problemele privind transportul efectivelor în cazul distanţelor mai mari ori în situaţia în
care se foloseşte joncţiunea de efective în vederea folosirii acestora la realizarea unui nou dispozitiv de ordine.
Rezerva se constituie în cadrul dispozitivului, fiind pusă atât la dispoziţia şefului misiunii, cât şi a şefilor de zone, tronson sau
sector de ordine. În cazul constituirii mai multor rezerve, acestea se dispun în locuri diferite, stabilindu-se, pe cât posibil pentru
fiecare, câte 1-2 variante de acţiune şi mai multe itinerare de deplasare, în aşa fel încât, în caz de nevoie, să poată interveni operativ la
întărirea sau restabilirea dispozitivului de ordine.
În cazul tulburării ordinii în timpul unei misiuni, în funcţie de caracterul şi amploarea acesteia, trebuie să se procedeze astfel:
se întăresc cordoanele de ordine, folosindu-se o parte din rezervă, în zona în care s-au produs tulburările;
se trece la restabilirea ordinii publice, acolo unde aceasta a fost încălcată, utilizându-se forţe speciale de intervenţie,:
se identifică şi se reţin persoanele care au produs dezordine, se conduc la organul de poliţie şi se iau asupra lor măsurile
prevăzute de lege;
se adoptă cele mai adecvate măsuri pentru ca participanţii ori publicul să

se liniştească sau, după caz, să-şi continue deplasarea pentru a evita busculadele;

205

Distanţă

206

în cazuri excepţionale se pot folosi în conformitate cu prevederile legale şi alte mijloace de imobilizare (bastoane cu şoc
electric, gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc etc.);
se interzice uzul de armă în afara situaţiilor şi condiţiilor prevăzute de

lege.

3. EXECUTAREA MĂSURILOR DE ORDINE

3.1. INTRAREA ÎN DISPOZITIV A EFECTIVELOR DE ORDINE

Pentru asigurarea unui caracter organizat al activităţilor de ordine, toate categoriile de forţe participante se pun sub comandă
unică, căreia îi revine misiunea de a stabili, printre altele, şi ora de întrare în dispozitiv, instruirea efectivelor, modul de deplasare
şi de repliere sau retragere a acestora. În legătură cu modul de deplasare pentru întrarea în dispozitiv, este de reţinut faptul că acesta
se efectuează în deplină ordine, în formaţie, plecând primii cei ce urmează a acţiona în punctele mai îndepărtate din cadrul
obiectivului de ordine, astfel încât dispozitivul să fie realizat la ora stabilită în planul de măsuri.
În cazul în care se procedează la replierea de forţe în vederea realizării cu aceleaşi forţe a dispozitivului în mai multe puncte din
cadrul obiectivului de ordine, se impune folosirea unor mijloace de transport auto, situaţie în care la instructaj trebuie să se
precizeze locul de adunare a efectivelor, mijloacele auto ce se folosesc
pentru deplasare, locul de parcare a acestora etc.
 206

Distanţă

207

După ce s-au prezentat la locul de adunare, efectivele sunt repartizate pe elemente ale dispozitivului de ordine, sunt date în
primirea şefilor de elemente şi dispuse în dispozitiv conform planului de măsuri.

3.2. MODUL DE ACŢIUNE A EFECTIVELOR

Modul de acţiune, de punere în aplicare a consemnelor sunt precizate la

instruirea efectivelor, iar executarea lor se face pe etape, după cum urmează:

Modul de acţiune a efectivelor până la sosirea publicului

Până la sosirea grupurilor organizare de participanţi, imediat după ocuparea locurilor stabilite de către elementele dispozitivului,
efectivele vor efectua activităţile specifice misiunii pe care o execută.
În general, indiferent de felul misiunii ce urmează a fi executată, este bine să se efectueze următoarele activităţi:
cercetarea zonei de responsabilitate, înlăturând sau raportând eventualele situaţii ce prezintă suspiciuni sau constituie în mod
vădit surse de pericol;
identificarea şi îndepărtarea persoanelor care staţionează nejustificat în

zona obiectivului de ordine;

interzicerea comercializării de băuturi alcoolice în zonă;

perfectarea legăturilor de cooperare cu participanţii la misiune;

identificarea şi scoaterea din zonă (atunci când este necesar) a

autovehiculelor de orice tip care staţionează nejustificat;

şefii elementelor de dispozitiv stabilesc legăturile între toţi participanţii cu misiuni în zonă;

207

Distanţă

208

şefii elementelor de dispozitiv stabilesc măsurile necesare în punctele de joncţiune, astfel ca să nu rămână porţiuni de teren
neacoperite din punct de vedere al securităţii întregului dispozitiv.
Modul de acţiune a efectivelor după sosirea publicului

De regulă, după sosirea publicului, elementele de dispozitiv efectuează

 următoarele activităţi:

stabilesc legătura cu organizatorii activităţii ce urmează a se desfăşura, precum şi cu persoanele ce asigură ordinea pe timpul
acţiunii;
pe durata deplasării grupurilor, precum şi în timpul desfăşurării acţiunii, se iau măsuri pentru protecţia cetăţenilor şi a
bunurilor materiale;
se interzice efectuarea unor lucrări de întreţinere sau de reparaţie a imobilelor sau a împrejurărilor acestora, în locul stabilit
pentru desfăşurarea manifestării respective;
imobilizează şi reţin persoanele străine de grup care încerca să pătrundă spre locul unde se va desfăşura adunarea şi care se
manifestă agresiv.
Efectivele ce participă la măsuri de ordine ies din dispozitiv numai când primesc dispoziţie. Problemele apărute în timpul misiunii
se rezolvă de către cadrele participante numai prin şeful elementului de dispozitiv, care răspunde de tot ce se întâmplă în timpul
misiunii. Pe întreaga durată a misiunii, efectivele sunt obligate să- şi însuşească şi să cunoască consemnul general şi particular al
postului încredinţat.
Consemnul general — în astfel de situaţii presupune următoarele:

supravegherea permanenta a sectorului încredinţat şi identificarea elementelor care ar putea tulbura ordinea publică;
părăsirea locului din dispozitiv este permisă numai când se primeşte

dispoziţie;

208

Distanţă

209

interzicerea cu desăvârşire a grupării efectivelor (cu excepţia situaţiilor când se impune acest lucru) sau a părăsirii
locului misiunii pentru a se feri de intemperiile atmosferice ;
obligativitatea purtării unei ţinute vestimentare ireproşabile şi acordării semnelor exterioare de respect tuturor
comandanţilor şi superiorilor, în conformitate cu prevederile regulamentelor ;
manifestarea unei atitudini vigilente;

Consemnul particular se stabileşte într-o anexă, se prelucrează separat cu fiecare element al dispozitivului în funcţie de misiune
şi presupune:
însuşirea temeinică a misiunea primită cu ocazia instructajului;

ocuparea locului în dispozitiv;

supravegherea atentă a sectorului încredinţat, stând cu faţa către public;

menţinerea unei legături de vedere permanente cu cei mai apropiaţi

membri ai dispozitivului, pentru a putea acţiona în comun la nevoie;

intervenţia fermă şi operativă în cazul producerii unor fapte care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică;
informarea nemijlocită a şefului cu privire la neregulile constatate în postul încredinţat.
În vederea prevenirii actelor de dezordine, se pot practica unele procedee ca: fragmentarea coloanelor, dirijarea coloanelor pe căi
ocolite, întărirea elementelor dispozitivului de ordine (acolo unde este necesar) şi avertizarea celor care au produs
actele de dezordine.
 209

Distanţă

210

4. PARTICULARITĂŢILE EXECUTĂRII MĂSURILOR DE ORDINE ÎN CAZUL ADUNĂRILOR PUBLICE ŞI AL

MANIFESTĂRILOR CULTURAL-ARTISTICE ŞI SPORTIVE

4.1. EXECUTAREA MĂSURILOR DE ORDINE IN CAZUL ADUNĂRILOR PUBLICE

În conformitate cu prevederile Constituţiei României, cetăţenilor români le este garantată libertatea de exprimare a opiniilor
politice, sociale sau de altă natură, precum şi organizarea de mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, procesiuni şi orice alte întruniri şi
de a participa la acestea, ele trebuind să se desfăşoare totodată în mod paşnic şi fără nici un fel de arme.
Adunările publice - mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, procesiuni şi altele asemenea - ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe
căile publice ori în alte locuri în aer liber se pot organiza numai după declararea prealabilă la primăriile municipale, orăşeneşti sau
comunale, pe teritoriul cărora urmează a se ţine, cu cel puţin 3 zile înainte, pentru ca unităţile locale de poliţie să aibă timp să
organizeze măsurile de protecţie a participanţilor astfel încât aceste manifestări să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat,
fără a stânjeni folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun şi a altor activităţi ale comunităţii.
În declaraţie se vor menţiona:

denumirea grupului organizator;

scopul, locul, data şi ora începerii şi durata acţiunii;

traseele de afluire şi defluire;

numărul aproximativ al participanţilor;

210

Distanţă

211

organizare;
persoanele împuternicite să asigure şi să răspundă de măsurile de

serviciile pe care le solicită din partea consiliului local, a poliţiei locale şi

jandarmeriei.

Avizarea cererilor depuse de organizatorii adunărilor publice se face de către o comisie înfiinţată la nivelul tuturor
consiliilor locale, formată din primar, secretarul comunei sau al oraşului, reprezentanţi ai poliţiei şi ai jandarmeriei.
În termen de 2 zile, primarul este obligat să comunice organizatorilor decizia de interzicere, care poate fi contestată, în
condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Organizatorii adunărilor publice sunt obligaţi să înregistreze declaraţiile de desfăşurare şi la unităţile de jandarmi competente
teritorial (cu cel puţin 48 ore
înainte).

Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase,
comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale ori care se desfăşoară în incinta sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes
public sau privat, decât în cazul în care organizatorii unor astfel de adunări publice deţin indicii sau date că desfăşurarea lor s-ar
putea solda cu acte de dezordine ori ar putea să ducă la manifestări violente, aceştia având atunci obligaţia de a solicita, din timp,
primăriilor şi organelor locale ale poliţiei şi jandarmilor, sprijin de specialitate.
Sunt interzise adunările publice prin care se urmăreşte propagarea ideilor totalitare de natură fascistă, comunistă, rasistă,
şovină sau ale oricăror organizaţii
terorist-diversioniste; organizarea unei lovituri de stat sau altei acţiuni contrare

211

Distanţă

212

siguranţei naţionale sau încălcarea ordinii, siguranţei sau moralităţii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ori
punerea în pericol a sănătăţii acestora.
Poliţia locală, unde are loc manifestarea, are obligaţia, ca pe timpul acesteia, împreună cu jandarmeria, să asigure protecţia
participanţilor şi să stabilească împreună cu organizatorii măsurile ce trebuie luate pentru desfăşurarea adunărilor publice declarate,
în condiţii de deplină ordine.
În cazul în care acestea degenerează de la caracterul lor paşnic şi civilizat, jandarmeria va interveni pentru împiedicarea sau
neutralizarea manifestărilor ce tulbură grav ordinea şi liniştea publică, care pun în pericol viaţa, integritatea corporală a cetăţenilor, a
trupelor de ordine sau ameninţă cu devastări ori distrugeri de clădiri şi alte bunuri de interes public sau privat, folosind, în condiţiile
legii şi în raport cu situaţiile create, mijloacele tehnice din dotare, acţiune ce va fi decisă de prefect, primar sau înlocuitorii
acestora, din localitatea în care se desfăşoară adunarea publică, la solicitarea comandantului unităţii de jandarmi.
Locurile unde se organizează adunările publice se stabilesc de primării şi se aduc la cunoştinţa cetăţenilor prin orice mijloace de
publicitate.
În locurile stabilite de primărie pentru desfăşurarea adunărilor publice se montează, în limita posibilităţilor, staţii de amplificare şi
alte mijloace tehnice necesare desfăşurării corespunzătoare a acestora, care se pun la dispoziţia organizatorilor.
Adunările publice nu se pot organiza în apropierea gărilor, aeroporturilor, spitalelor, obiectivelor militare, unităţilor economice
care au instalaţii, utilaje şi maşini cu grad ridicat de pericol în exploatare.
Organizatorii adunării publice au obligaţia să ia toate măsurile care se impun pentru desfăşurarea acestora numai pe traseul
stabilit de organele locale ale
administraţiei publice locale împreună cu organele poliţiei şi unităţile de jandarmi

212

Distanţă

213

competente teritorial. Aceste trasee se aleg în aşa fel încât să nu se creeze perturbări în activitatea instituţiilor publice, de
învăţământ, cultură ori sănătate, în activitatea de aprovizionare, transport ori în siguranţa circulaţiei. De asemenea, adunările publice
nu pot fi continuate după ora 23.00, în caz contrar organizatorii fiind sancţionaţi contravenţional conform legislaţiei în vigoare.
Măsurile de ordine publică la locul adunării publice se asigură de către jandarmi, conform art. 19 din Legea nr. 550/2004 privind
organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române , fiind desemnat un ofiţer ca şef al dispozitivului de ordine.
Poliţiştii răspund, potrivit legii, în situaţia în care participanţii produc tulburări ale ordinii şi liniştii publice atât pe timpul
deplasării, cât şi pe timpul desfăşurării adunării, astfel:
la principalele intersecţii de pe traseu acţionează agenţi de circulaţie, în scopul asigurării deplasării în siguranţă a coloanei,
dar şi a traficului (deplasarea coloanei se face în trafic);
 poliţiştii afişează o atitudine neutră şi nu folosesc mijloacele tehnice de amplificare ori de sonorizare;
de asemenea, se verifică dacă pe traseu au fost luate măsurile prevăzute de Legea 60/1991 modificată prin Legea nr.
31/2004 privind interzicerea vânzării băuturilor alcoolice;
aceleaşi măsuri de protecţie se iau şi la sediile partidelor politice, atunci când adunările se desfăşoară în aceste locuri;
în cazuri deosebite se raportează ierarhic, de îndată pentru întărirea

efectivului.

213

Distanţă

214

Şeful poliţiei judeţene, municipale ori orăşeneşti raportează ierarhic până la Dispeceratul central al I.G.P.R., atât despre
eliberarea dovezii de înregistrare a adunării publice cât şi ulterior, despre modul cum s-a desfăşurat.

4.2. EXECUTAREA MĂSURILOR DE ORDINE IN CAZUL UNOR MANIFESTĂRI CULTURAL-ARTISTICE ŞI

SPORTIVE

În scopul asigurării în bune condiţii a măsurilor de ordine, al folosirii în mod eficient a forţelor şi mijloacelor proprii de care
dispune poliţia, se impune cunoaşterea din timp de către conducerea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti,
Inspectoratului judeţean de poliţie, poliţiilor municipale ori orăşeneşti, a tuturor manifestărilor cultural-artistice şi sportive ce vor
avea loc în localitate.
Formaţiunea de specialitate va lua măsuri pentru a se cunoaşte temeinic condiţiile legale de pregătire a acestor activităţi,
locul de desfăşurare, precum şi apariţia unor evenimente ce ar putea influenţa negativ buna lor desfăşurare.
Pentru preîntâmpinarea unor evenimente negative, unităţile de poliţie trebuie să ia măsuri pentru a împiedica organizatorii să
pună în vânzare un număr de bilete mai mare decât capacitatea locurilor existente în sala sau stadionul unde se desfăşoară acţiunea
respectivă.
Cu cel puţin 10 zile înainte de eveniment, unitatea de poliţie încheie un protocol scris cu organizatorul, în care se vor stipula
obligaţiile ce revin părţilor pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii respective.
Pentru organizatori este obligatoriu să se menţioneze în protocol

următoarele elemente:

214

Distanţă

215

efectuarea în incinta şi împrejurimile sălilor de spectacole, stadioanelor sau altor locuri, a amenajărilor necesare asigurării
ordinii, siguranţei spectatorilor, artiştilor şi sportivilor;
realizarea numerotării locurilor de sectoare şi rânduri, în limita strictă a
 capacităţii acestora;

stabilirea numărului necesar de oameni de ordine şi a locurilor de

amplasare a acestora pe sectoare şi căi de acces;

obligativitatea ca în ziua manifestărilor cultural-artistice şi sportive să nu se vândă bilete în zona stadionului ori a sălii
respective;
interzicerea vânzării băuturilor alcoolice în incinta şi împrejurimile sălilor de spectacole, stadioanelor;
adoptarea de măsuri ce trebuie luate pentru afluirea şi defluirea publicului, cu sprijinul societăţilor comerciale de
transport în comun;
funcţionarea staţiilor de radio-amplificare a unităţii şi folosirea acestora

pentru disciplinizarea spectatorilor;

prezenţa autosanitarelor şi a personalului medical precum şi a mijloacelor de stingere a incendiilor în funcţie de

nevoile existente.
În cazul tuturor acestor activităţi, la nivelul unităţii locale de poliţie se întocmeşte un plan de măsuri.
În situaţia în care grupuri mari de spectatori se deplasează dintr-o localitate într-alta, în funcţie de starea de spirit existentă în
rândul acestora, unităţile de poliţie stabilesc prin planul de măsuri dispozitive care vor însoţi coloanele până la destinaţie şi vor
interveni ori de câte ori este nevoie, împreună cu organizatorii, pentru
prevenirea unor acte de dezordine.

215

Distanţă

216

La terminarea competiţiei sportive sau a acţiunii respective, efectivele rămân în dispozitiv până ce sala sau stadionul au
fost evacuate de spectatori, după care, la ordin, se vor retrage spre locul de ieşire a protagoniştilor, formând un dispozitiv în formă
de cerc pentru a proteja îmbarcarea în maşini a sportivilor, antrenorilor, arbitrilor, actorilor etc. După plecarea autovehiculelor,
elementele din dispozitiv se retrag numai după ce primesc dispoziţie.
Ofiţerii numiţi ori cei care, prin natura funcţiei, organizează, conduc ori execută măsuri de ordine sau alte cadre care au astfel de
obligaţii, trebuie să analizeze temeinic situaţia operativă şi, în raport cu concluziile desprinse, să ia măsurile necesare în
vederea prevenirii oricăror acţiuni menite să aducă atingere ordinii şi liniştii publice.
De fiecare dată, la executarea măsurilor de ordine trebuie să se acţioneze cu fermitate, pricepere şi discernământ, ţinându-se
seama de prevederile legilor, regulamentelor, instrucţiunilor şi dispoziţiilor în vigoare.

Tema 9
FOLOSIREA CÂINILOR DE SERVICIU ÎN ACTIVITATEA ORGANELOR DE POLIŢIE

Probleme:

1. Câinii de serviciu şi particularităţile acestora.

2. Modalităţi specifice de folosire a câinilor de serviciu în munca de

 poliţie.

216

Distanţă

217

1. CÂINII DE SERVICIU ŞI PARTICULARITĂŢILE ACESTORA

1.1. NOŢIUNI GENERALE DESPRE CÂINII DE SERVICIU

În activitatea de prevenire şi combatere a infracţiunilor, de asigurare a ordinii şi liniştii publice, precum şi pentru
îndeplinirea altor misiuni specifice, în munca de poliţie, pe lângă alte mijloace, se folosesc cu succes câinii de serviciu aparţinând
rasei ciobănesc german. Aceştia, cunoscuţi mai ales sub denumirea populară de câine-lup (denumire atribuită pe bază asemănării
fizice cu lupul), datorită calităţilor sale naturale, perfecţionate permanent prin dresaj şi antrenament, adaptat nevoilor serviciului, îşi
aduc o contribuţie importantă la creşterea potenţialului de luptă al unităţilor de poliţie.
Pentru dotarea unităţilor şi subunităţilor de poliţie, câinii de serviciu sunt

asiguraţi prin producţie proprie în cadrul Centrului Chinologic ―Dr. Aurel Greblea‖ –

Sibiu.

Folosirea lor în activitatea de prevenire şi combatere a infracţiunilor se impune datorită calităţilor lor naturale şi muncii depuse
pentru realizarea prin dresaj a unui comportament adecvat. Acest comportament se traduce printr-un puternic ataşament faţă de
persoana care-l îngrijeşte şi agresivitate faţă de persoanele străine.
Pentru a constitui un mijloc util în munca de poliţie, câinilor de serviciu trebuie să li se formeze anumite deprinderi sau
obişnuinţe. Prin dresaj conducătorul reuşeşte să supună total câinele voinţei sale, dezvoltând şi întărind calităţile înnăscute ale
animalului. Pentru realizarea scopului propus, conducătorul trebuie să dea dovadă de răbdare, perseverenţă şi blândeţe, deoarece
comportamentul animalului se bazează pe instincte şi nu pe raţionamente, ce sunt caracteristice doar omului.
Dresajul câinilor de serviciu se execută în 3 etape, astfel :

217
Distanţă
218

a) dresajul pregătitor;

b) dresajul de calificare;

c) antrenamentul.

a) Dresajul pregătitor începe de la vârsta de 3 luni şi se termină la un an, perioada în care se execută exerciţii de disciplinizare şi
obişnuirea căţelului cu diferiţi excitanţi din mediu, urmărindu-se formarea unor deprinderi necesare dresajului din etapa a doua. El se
face de fiecare agent conducător pe bază indicaţiilor date cu ocazia luării în primire a animalului, la cursul de iniţiere cu durata
de 15 zile, efectuat la
Sibiu.

b) Dresajul de calificare cuprinde două faze: dresajul general şi dresajul de specializare. Acesta începe când animalul are un an
iar conducătorul a realizat cu acesta dresajul pregătitor. Acest tip de dresaj se efectuează prin cursuri cu durata de 3-
6 luni organizate la Sibiu, în funcţie de categoria de serviciu pentru care este selecţionat. Astfel, cursul de calificare însoţire are
durata de 3 luni, cel de detectare stupefiante de 4 luni, iar cel de calificare urmărire 6 luni. La dresajul general, exerciţiile sunt
aceleaşi pentru toate categoriile de câini de serviciu şi anume: disciplina (mersul alături, poziţiile aşezat, culcat şi în picioare,
intercepţia de pe loc şi din mers, rămânerea în poziţie şi chemarea, aportul diferitelor obie cte, mersul târâş, lătratul la
comandă, obişnuirea cu focurile de armă şi explozii, refuzul hranei oferite, refuzul hranei găsite şi sărituri peste obstacole).
Dresajul de specialitate cuprinde la câinii de însoţire în plus şi scotocirea terenului şi a încăperilor, la câinii de urmărire,
prelucrarea urmei de miros, alegerea de obiecte şi de persoane, iar la câinii detectori de stupefiante detectarea drogurilor în
diferite locuri şi medii.

218

Distanţă

219

c) Antrenamentul reprezintă în esenţă repetarea dresajului realizat la Centrul de creştere şi dresaj — Sibiu, la locul de
muncă al fiecărui conducător în raport de condiţiile complexe şi specifice existente la subunităţile de poliţie.
Supunerea totală la comenzile conducătorului atunci când clipele contează pentru viaţa stăpânului, pentru contracararea unei
agresiuni, descoperirea şi imobilizarea unor infractori periculoşi pledează pentru menţinerea şi perfecţionarea capacităţii de lucru a
animalului printr-un antrenament continuu.
Prin noţiunea generică de câini de serviciu se înţeleg toate categoriile de

câini, dar în funcţie de dresajul de specialitate la care sunt supuşi câinii din dotarea unităţilor Ministerului Administraţiei şi
Internelor pot fi clasificaţi în:
câini de urmărire;

câini de însoţire;

câini pentru descoperirea persoanelor ascunse în trenurile de marfă şi

autovehicule;

câini pentru depistarea stupefiantelor;

câini pentru paza obiectivelor.

În activitatea organelor de poliţie se folosesc următoarele categorii de câini:

Câinii de urmărire sunt folosiţi de către formaţiunile judiciare de la nivelul poliţiilor judeţene şi unele poliţii municipale.
Câinii de însoţire sunt folosiţi de către toate birourile şi formaţiunile de ordine publică de la nivelul poliţiilor municipale şi
orăşeneşti din ţară, precum şi al secţiilor de poliţie din municipiul Bucureşti.
Câinii pentru depistarea stupefiantelor sunt folosiţi de către serviciile
judeţene de arme, explozivi şi stupefiante precum şi de Centrele zonale de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog.

219

Distanţă

220

În cadrul Direcţiei Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliţiei Române funcţionează compartimentul animale de
serviciu care coordonează la nivel central activitatea din acest domeniu, iar în cadrul serviciilor judeţene de Ordine publică,
investigaţii criminale şi Arme, explozivi şi stupefiante sunt numiţi ofiţeri cu aceleaşi responsabilităţi în funcţie de categoria de
animale pe care le au în dotare formaţiunile respective.
Celelalte categorii de câini sunt în dotarea altor unităţi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor ( jandarmi,
punct de control frontieră, poliţişti de frontieră).
Principala particularitate care duce la calificarea câinilor în mai multe categorii o constituie capacitatea acestor animale de a se
folosi de miros, ştiindu-se faptul că sunt foarte bine înzestraţi de natura din acest punct de vedere. Câinii sesizează foarte
bine mirosul produs de oameni, de animale sau de suportul pe care este aplicat, îl prelucrează rapid şi se folosesc de el pentru
procurarea hranei.

1.2. URMA DE MIROS ŞI ELEMENTELE EI

În cadrul activităţii cu câinii de urmărire se porneşte întotdeauna de la urma de miros. Fiecare persoană are mirosul sau
individual, specific numai ei, miros pe care-l lasă pe obiectele pe care le atinge, în locul unde staţionează ori pe drumul pe care îl
parcurge, formând ceea ce în criminalistica numim urmă de miros omenesc şi care ne ajută să identificăm persoana căreia îi aparţine
acest miros.
Urma constituie orice modificare materială produsă ca urmare a interacţiunii dintre făptuitor, mijloacele folosite de acesta şi
elementele componente ale mediului
unde îşi desfăşoară activitatea infracţională, modificări care, examinate individual sau

220

Distanţă

221

în totalitate, pot conduce la stabilirea faptei, identificarea făptuitorului, a mijloacelor

folosite şi la lămurirea împrejurărilor cauzei".

Mirosul corpului omenesc este invizibil, volatil şi individual, el fiind rezultatul numeroaselor procese metabolice care au loc în
organismul uman.
Dintre aceste însuşiri, o însemnătate aparte o prezintă individualitatea, deoarece face posibilă păstrarea specificului fiecărui miros
în parte, chiar în prezenţa unor mirosuri de aceeaşi natură, lucru ce ne ajută foarte mult în procesul de identificare a
persoanelor.
Mirosul omenesc are un conţinut complex, fiind format din mai multe

categorii de mirosuri, în funcţie de sursa care le dă naştere, astfel:

a) Mirosul individual, este caracteristic fiecărei persoane, existenţa sa fiind

condiţionată de procesele fiziologice ce au loc în organism. Sursele acestui miros

sunt:

sudoarea secretată de glandele sudoripare (transpiraţie);

grăsimea pielii secretată de glandele sebacee;

particulele de piele (celule moarte) care apar sub formă de coji sau mătreaţă.
Dintre aceste surse, cel mai puternic miros îl are transpiraţia pe care

organismul uman o degajă în cantităţi mari, la eforturi fizice, la căldură sau la emoţii.

Acest miros individual, deşi poate fi asemănător mai multor indivizi, el nu este niciodată identic, putând fi diferenţiat foarte
bine de câini.
La mirosul individual se adaugă celelalte surse de mirosuri cu care persoana vine în contact, permanent sau ocazional, formând
mirosul general.
b) Mirosul general este cel pe care omul îl dobândeşte în contact cu mediul
 exterior şi cuprinde:

221

Distanţă

222

mirosuri profesionale (ale locului de producţie) specifice tuturor indivizilor care au aceeaşi ocupaţie (ex. medici,
farmacişti, ciobani, cizmari, cei care lucrează în fabrici de săpunuri, parfumuri, tăbăcării etc.);
mirosuri ocazionale cum ar fi cele de parfum, săpun, tutun, deodorant

etc., emanate de persoana care le foloseşte;

mirosul locului de cazare (semnificativ cel al soldaţilor, muncitorilor din

căminele de nefamilişti, deţinuţilor, locuinţelor cu igrasie, tutun etc.).

La urma de miros uman se mai adaugă şi mirosul suportului pe care se creează urma (sol, asfalt, plante etc.).
Din complexitatea acestor mirosuri, câinele de urmărire bine dresat, alege (diferenţiază) mirosul individual şi tocmai pe bază
acestei calităţi înnăscute el este de un real sprijin în activitatea organelor de poliţie.
Deci, urma de miros uman reprezintă o modificare ce se produce la locul comiterii unei infracţiuni şi care ia naştere prin
depunerea pe traseul străbătut de o persoană, sau pe obiectele pe care le-a atins, a unor particule invizibile purtătoare de miros. Acest
tip de urmă are două proprietăţi :
intensitatea;

persistenţa.

Intensitatea urmei de miros uman creşte proporţional cu emanaţiile surselor originale, în funcţie de efort, emoţie, teamă, căldură
etc. Asupra intensităţii influenţează şi suportul pe care se imprimă urma.

1.3. FACTORII CE INFLUENŢEAZĂ PRELUCRAREA URMEI DE

MIROS

222

Distanţă

223

Prelucrarea urmelor de miros uman este o activitate complexă, influenţată decisiv de natura suportului pe care este trasată urma,
durata şi activitatea factorilor de mediu (vânt, ploaie, zăpadă, temperatura ridicată, frig etc.).
a) Natura suportului pe care este trasată urma de miros uman poate fi:

iarbă măruntă sau mare;

pământ nisipos sau argilos;

 beton, asfalt, piatră cubică etc.

o combinaţie a unor astfel de suporturi.

A. Iarba. cu cât este mai mare, cu atât păstrează mai bine particulele de miros ale trasatorului, dar, atunci când îl împiedică pe
câine în deplasare şi aceasta se face prin sărituri repetate, este un factor ce îngreunează prelucrarea.
Iarba protejează particulele de miros şi le păstrează timp mai îndelungat, chiar în prezenţa curenţilor de aer, vântului, burniţei sau
ploii mărunte.
Urmele trasate pe iarbă, în comparaţie cu cele trasate pe alte suporturi, sunt influenţate calitativ de mirosul frunzelor moarte, al
ierbii strivite şi al vieţuitoarelor de pe sol, pe care trasatorul le sfărâmă prin deplasarea sa.
B. Pă mâ ntul nisi pos (sau argilos) este un suport de valoare medie, întrucât particulele de miros se pot fixa bine pe sol dar,
odată cu apariţia curenţilor de aer, a vântului sau a ploii aluvionare, aceste particule sunt împrăştiate, urmele
dezintegrându-se.
Dacă factorii enumeraţi anterior nu survin pe timpul trasării urmei sau

imediat după aceasta, prelucrarea se poate face în condiţii bune.

223

Distanţă

224

C. Betonul (asfaltul sau piatra cubică) reprezintă un suport instabil, rigid de pe care particulele de miros sunt uşor luate de
curenţii de aer, vântul, ca şi zăpada, ducând în timp scurt la distrugerea urmei.
Dacă intervenţia cu câinele de serviciu are loc la puţin timp după trasarea urmei, fără să fi intervenit factorii atmosferici
menţionaţi, prelucrarea se poate realiza în condiţii bune.
b) Temperatura este un factor important, atât în ceea ce priveşte persistenţa urmei de miros uman ca atare, cât şi cu privire la
posibilitatea fiziologică a câinelui de a se concentra şi prelucra urma, având în vedere faptul că reglarea temperaturii corpului
câinelui se face numai pe gură prin respiraţie şi nu prin piele ca la om.
Condiţiile ideale de temperatură pentru prelucrare sunt între 10°C şi 20°C, întrucât urma se conservă bine şi câinele poate respira
normal, prizarea urmei pentru prelucrare neimpunând un efort suplimentar.
Folosirea câinelui de serviciu pentru prelucrarea urmelor de miros uman se

poate face la temperaturi cuprinse între -10°C şi +30°C.

Sub -10°C, mucoasa nazală a câinelui îngheaţă şi acesta nu poate prelucra fiziologic, încercând permanent menţinerea constantă a
temperaturii corpului.
La peste 30°C, pe lângă faptul că particulele de miros se dezintegrează uşor şi consistenţa mirosului urmei scade, câinele respiră
din ce în ce mai repede aerul fierbinte, fără a mai închide gura pentru a prelucra şi fără să se mai poată concentra asupra urmei de
miros.
Având în vedere că prelucrarea se face prin deplasare, în alergare şi, ţinând cont şi de tipul de sistem nervos al câinelui, în
condiţiile unei temperaturi ridicate şi al unui efort fizic prelungit, animalul este forţat să ţină gura cât mai mult deschisă şi să
respire din ce în ce mai des, fapt care împiedică prelucrarea urmei de miros.

224

Distanţă

225
 c) Vântul este un factor ce influenţează atât persistenţa urmei de miros, cât şi consistenţa şi forma acesteia.
Dacă intensitatea vântului este mai mare, iar suportul pe care urma este trasată este asfalt, beton sau pământ, atunci acest
fapt poate duce la dispersarea particulelor de miros, la împrăştierea lor pe suprafeţe mari şi, implicit, la ştergerea
urmei.

Dacă suportul este teren acoperit cu iarbă, intensitatea vântului poate ajunge până la medie fără să distrugă urma de miros. Doar
atunci când intensitatea vântului creşte, calitatea urmei scade prin împrăştierea particulelor de miros.
d) Precipitaţiile atmosferice. Principalele precipitaţii atmosferice care influenţează urmele de miros uman sunt: ploaia, zăpada,
roua, bruma, chiciura, lapoviţa, ceaţa.
Aceste precipitaţii trebuie avute în vedere după cantitatea şi timpul în care au căzut (înaintea trasării/ pe timpul trasării şi după
trasarea urmei de miros uman).
A. Ploaia căzută în cantităţi mici (burniţa) înainte şi pe timpul trasării sau prelucrării urmei de miros nu deteriorează urma,
produce chiar o "igienizare" a acesteia atunci când suportul este teren acoperit cu iarbă. Dacă ploaia este în cantităţi mari care
provoacă şiruire pe suport şi cade pe timpul formării urmei sau după aceea, atunci ea şterge urma, particulele de miros fiind luate de
apă.
B. Ză pa da căzută înainte de crearea urmei este un factor favorabil, dar dacă zăpada a căzut pe timpul formării urmei sau după
aceea şi a creat un strat mai gros de
4-5 cm, prelucrarea devine foarte greu de realizat, iar dacă ninsoarea continuă, prelucrarea este imposibilă.
C. Roua şi bruma căzute înainte pe drumul trasării şi chiar al prelucrării

constituie factori care favorizează păstrarea şi prelucrarea urmei, dar trebuie reţinut că

225

Distanţă

226

încălzirea aerului face ca apa provenită din aceste forme de precipitaţii să se evaporare, antrenând în acest proces şi
particulele de miros, fapt ce contribuie la alterarea urmei şi îngreunarea treptată a prelucrării ei. Într-un mediu umed şi relativ rece,
urma de miros se păstrează în condiţii mai bune, timp mai îndelungat.
D. Chi ci ura . cea ţa . la povi ţa . Fiind mult mai umede decât roua sau bruma, influenţează negativ păstrarea urmei prin
dizolvarea particulelor de miros. Dacă s-au instalat înainte de trasare, influenţa negativă nu este simţită în aceeaşi măsură.
Acestea, prin conţinutul ridicat de particule de apă şi gheaţă, sunt inspirate de câine cu ocazia prelucrării şi duc la umezirea excesivă
a mucoasei nazăle, diluarea particulelor de miros, fenomene ce provoacă scăderea capacităţii de diferenţiere a mirosurilor de către
animal.
Componentele urmei de miros uman

Componente sigure

Aceste componente sunt marcate la faţa locului şi pe traseul de retragere al făptuitorului, existenţa lor fiind urmarea săvârşirii
faptei. Din cadrul lor fac parte:
1) Vatra de miros. Este reprezentată la locul (porţiunea de teren) bine determinat de specialistul criminalist ca fiind
obligatoriu parcurs sau călcat de făptuitor în câmpul infracţiunii, în necesitatea logică a desfăşurării activităţii infracţionale, pe
bază dovezilor evidente ale cercetării locului faptei.
2) Traseul urmei. Este reprezentat de porţiunea de teren parcursă de făptuitor pe jos, din câmpul infracţional spre locul de
retragere.
3) Persoana făptuitorului. Este reprezentată de trasatorul urmei cu mirosul general caracteristic ce îl individualizează.
4) Componente corp delict

226

Distanţă

227
 obiecte produs al infracţiuni, pe care, prin atingere, s-a imprimat

mirosul făptuitorului;

obiect ce a folosit la săvârşirea faptei, purtător al mirosului

făptuitorului;

obiect personal al făptuitorului pierdut sau abandonat în câmpul infracţional sau pe traseul urmei de miros.
Componentele corp delict pot fi descoperite, fixate, ridicate şi conservate, atât în câmpul infracţional, cât şi pe traseul urmei
sau la capătul ei, odată cu ajungerea la făptuitor prin prelucrarea urmei de miros, cu ajutorul câinelui de urmărire.

2. MODALITĂŢI SPECIFICE DE FOLOSIRE A CÂINILOR DE SERVICIU ÎN MUNCA DE POLIŢIE

Câinele de serviciu poate fi folosit în dispozitivul de ordine, în bază planului unic de ordine şi siguranţă publică, a Registrului
dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică ori a planurilor de patrulare, pentru a asigura creşterea capacităţii de acţiune a poliţiştilor,
pentru protecţia acestora, înlăturarea opoziţiei la executarea unor măsuri poliţieneşti, prinderea infractorilor, pază locului faptei, a
persoanelor şi a bunurilor.

2.1. FOLOSIREA CÂINILOR DE URMĂRIRE

Din această categorie fac parte câinii al căror dresaj de specialitate are drept scop formarea deprinderilor pentru:

227

Distanţă

228

a. prelucrarea urmei de miros uman rămasă la locul faptei, indicarea direcţiei de deplasare şi descoperirea persoanei
care a lăsat această urmă;
b. alegerea unui obiect cu miros omenesc dintre alte obiecte

asemănătoare;

c. identificarea unei persoane dintr-un grup după mirosul dat de la un obiect găsit la locul faptei.
Câinele de urmărire folosit la timp şi în condiţii optime ne poate ajuta să descoperim rapid autorul unei infracţiuni, obiectele
abandonate sau pierdute de acesta, ne pot conduce într-un anumit loc (imobil, stradă, cartier, teren etc.) sau pe o anumită direcţie de
deplasare a infractorului.
În folosirea câinelui de urmărire nu trebuie să existe reţineri, deoarece practica a dovedit că un câine bine dresat da rezultate chiar
şi în condiţii de teren deosebite pe distanţe mari sau pe timp nefavorabil.
a) Prelucrarea urmei de miros uman rămasă la locul faptei, indicarea

direcţiei de deplasare şi descoperirea persoanei care a lăsat această urmă

Organele de poliţie organizează la nivelul unităţilor teritoriale, echipe de specialişti pentru efectuarea cercetării locului unde s-au
săvârşit infracţiuni. Aceste echipe, numite echipe de cercetare efectuează obligatoriu cercetarea la faţa locului în cazul săvârşirii
următoarelor infracţiuni: omor, tentativa de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, pruncucideri, moarte suspectă, accidente
de circulaţie cu urmări mortale, dispariţii suspecte a unor persoane, viol, tâlhărie, catastrofe, distrugeri de bunuri cu urmări grave
produse prin incendiu sau abuz în serviciu care a produs pagube importante economiei naţionale, furturi prin spargere în dauna
avutului public
şi privat şi profanare de morminte.

228

Distanţă

229

Echipele sunt constituite din: ofiţeri specialişti de la formaţiunea de profil sau alţi ofiţeri cu experienţă, ofiţeri de cercetare
penală, ofiţeri sau agenţi tehnicieni criminalişti, ofiţerul sau agentul de la postul unde s-a săvârşit fapta, 1-2 agenţi conducători ai
câinelui de urmărire şi un ofiţer sau agent pentru a-i însoţi în teren, precum şi alte cadre dacă este nevoie.
În cazul infracţiunilor de competenţa procuraturii, procurorul va participa la cercetare dacă consideră necesar, organul de poliţie
fiind obligat să-l sesizeze în acest
sens.

Folosirea câinelui de urmărire la cercetarea la faţa locului nu este obligatorie, acest lucru fiind hotărât de şeful echipei de
cercetare, în funcţie de particularităţile cazului respectiv (locul săvârşirii faptei, condiţiile atmosferice, existenţa în zonă a unor
substanţe puternic mirositoare etc.).
În vederea prelucrării cu eficienţă a urmelor, este necesar ca ofiţerii şi agenţii de poliţie sosiţi primii la faţa locului să ia
toate măsurile, după salvarea victimelor, pentru conservarea urmelor şi celorlalte mijloace materiale de probă, înlăturarea curioşilor
şi asigurarea pazei locului faptei.
Prelucrarea urmei de miros uman, rămasă la locul unde s-a comis o infracţiune, cu ajutorul câinelui de urmărire, se
efectuează de către conducătorul câinelui, avându-se în vedere următoarele:
dacă la faţa locului condiţiile atmosferice (vânt, temperatură, umiditate, precipitaţii etc.) din perioada când s-a comis fapta,
cele ulterioare până la cercetarea locului faptei şi cele din momentul prelucrării mirosului au suferit transformări;
vechimea urmelor (timpul scurs de la crearea lor şi până când începe

prelucrarea).

229

Distanţă

230

În raport de acest date, şeful echipei de cercetare ordonă folosirea câinelui de urmărire.
Agentului conducător al câinelui de urmărire i se vor aduce la cunoştinţă datele privind infracţiunea şi împrejurările în care s-a
comis (ora, condiţiile atmosferice, urmele vizibile create de autor şi vechimea acestora, locurile unde se presupune că a staţionat, a
lucrat, s-a deplasat autorul).
Conducătorul va studia urmele vizibile descoperite, le va măsura şi desena, în vederea comparării lor cu cele existente pe
traseul parcurs, pentru a constata dacă câinele îl conduce bine pe urma de miros.
Dacă la faţa locului nu s-au descoperit urme vizibile, se va folosi câinele pentru a le căuta mai ales în locurile de întrare sau de
ieşire a infractorului din câmpul infracţiunii.
Conducătorul câinelui va fi însoţit de un ofiţer sau agent numit de şeful echipei pentru a-l însoţi pe întreg traseul parcurs de câine.
Acesta va nota în agendă itinerarul parcurs de câine şi datele necesare întocmirii procesului-verbal şi schiţei care va fi anexată la
procesul verbal.
În situaţia în care, la locul faptei, sau pe traseu, se găsesc obiectele abandonate sau pierdute de infractori, purtătoare a urmelor de
miros (pălărie, şapcă, basc, batistă, mănuşi etc.), se vor ridica cu o pensetă şi se vor conserva, întroducându- se în pungi de plastic
sau recipiente de sticlă închise ermetic, pentru a-şi păstra mirosul. Aceste obiecte vor fi folosite fie pentru împrospătarea
mirosului câinelui pe parcursul prelucrării urmei, fie ulterior pentru alegerea de obiecte sau persoane dintr- un grup de persoane.
Înainte de a începe prelucrarea urmei de miros, conducătorul execută cu

câinele exerciţii de încălzire pentru a-l pune în situaţia de a acţiona cu vioiciune şi a

 230

Distanţă

231

avea o respiraţie intensă care asigură luarea mirosului în bune condiţiuni. După aceasta, câinele este adus în apropierea
urmei, i se pune hamul şi sfoara de conducere (moment în care acesta ştie ca începe activitatea) şi la comanda MIROS – URMĂ i se
arată cu mâna unde trebuie să miroasă.
Pe timpul prelucrării urmei, conducătorul trebuie să fie permanent atent la manifestările câinelui, pentru a-şi da seama dacă
prelucrează urma, temperându-l dacă merge lansat. Când se ivesc situaţii ce pot distrage sau influenţa mirosul câinelui (grupuri de
oameni, animale, trenuri, coloane de maşini), se aşteaptă trecerea acestora, continuând apoi conducerea câinelui pe urma de
miros. Dacă, din cauza lungimii urmei prelucrate, sau a altor factori ce influenţează potenţialul de lucru al conducătorului şi al
câinelui, apare oboseala, se întrerupe prelucrarea urmei pentru
odihnă.

În prelucrarea urmei, câinele ne poate duce direct la locul unde se afla infractorul, la locurile unde sunt ascunse corpurile delicte,
în anumite puncte unde infractorul s-a urcat într-un mijloc de transport sau ne poate oferi indicii despre direcţia în care s-a
deplasat acesta.
Când câinele ne conduce la domiciliul infractorului sau în locuri unde sunt ascunse obiecte şi bunuri furate, ofiţerul şi agentul
conductor câine vor lua măsurile care se impun (percheziţii domiciliare, reţinerea şi conducerea infractorului la organul de poliţie
etc.). Atunci când prelucrând urma de miros, câinele ne conduce în staţii de autobuz, tramvai sau troleibuz, gări, autogări, unde se
pierde urma, se va continua urmărirea infractorului prin alte mijloace informativ-operative. Dacă se posedă un obiect al infractorului
se va merge din staţie în staţie pentru a se vedea unde a coborât infractorul, continuând prelucrarea urmei. Întotdeauna este
indicat a se face
investigaţii pe traseul parcurs de câine pentru a se obţine date cu privire la autor.

231

Distanţă

232

Indicaţiile obţinute cu ajutorul câinelui de urmărire pot fi folosite la formarea cercului de bănuiţi şi la elaborarea de ipoteze
pentru identificarea autorului infracţiunii.
După terminarea prelucrării urmei, indiferent de direcţia deplasării câinelui şi de rezultatul obţinut, activitatea desfăşurată cu
câinele de urmărire va fi consemnate într-un proces verbal la care se va ataşa schiţa traseului parcurs de câine.
b) Alegerea unui obiect cu miros omenesc dintre alte obiecte asemănătoare

În practica sunt multe situaţii când la săvârşirea unei infracţiuni autorii pierd sau abandonează, la faţa locului, ori pe drumul
parcurs anumite obiecte ce le-au aparţinut (şapcă, basc, mănuşă, batistă, pantof, fire de păr etc.) care au impregnat mirosul individual
al persoanei respective, sau putem găsi obiecte cu care infractorul a venit în contact, lăsând pe acestea mirosul sau individual
(cărămida cu care a spart vitrina unui magazin, unelte folositoare la spargere etc.).
În astfel de situaţii, un ajutor preţios îl poate da câinele de urmărire care poate diferenţia mirosul persoanei impregnat în
aceste obiecte, de alte mirosuri asemănătoare. Dar pentru ca acest miros să nu se altereze, este indicat ca obiectele respective să fie
introduse în pungi de plastic sau în borcane de sticlă care se închid ermetic, se etichetează şi se păstrează în dulapuri metalice, ferite
de căldură, umiditate sau frig. S-a stabilit că astfel se pot conserva urma de miros de pe obiectele respective circa 6 luni.
În efectuarea alegerii de obiecte din grup se pot întâlni următoarele situaţii :

persoana bănuită nu recunoaşte că obiectul prezentat îi aparţine, ori că a întrat în contact cu respectivul obiect;
atunci când la persoana bănuită se găsesc obiecte ce au aparţinut

victimei, dar neagă ca le-a sustras de la acesta;

232
 Distanţă

233

lucrătorul de poliţie trebuie să cunoască dacă obiectele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului aparţin unei anumite
persoane, în care scop procură conspirativ obiecte purtătoare de miros ale suspectului.
Alegerea de obiecte se poate realiza în încăperi sau în teren deschis, unde, însă, nu trebuie să existe alte mirosuri, zgomot,
fluctuaţie de persoane sau curenţi puternici de aer.
În alegerea de obiecte cu ajutorul câinelui de urmărire se pot folosi următoarele procedee:
alegerea obiectului corp delict dintre alte obiecte cu mirosuri omeneşti diferite, prin darea mirosului de la un obiect ce
aparţine persoanei suspecte;
alegerea obiectului persoanei suspecte dintre alte obiecte cu mirosuri omeneşti diferite, prin darea mirosului de la obiectul
găsit la locul faptei şi conservat de noi în pungi sterile de plastic.
În ambele situaţii, obiectul corp delict se aşează într-un grup de alte 4-6 obiecte asemănătoare ce aparţin altor persoane.
Ordinea aşezării obiectelor va fi stabilită de persoana suspectă pentru ca aceasta să nu conteste rezultatul, iar la desfăşurarea
propriu-zisă a activităţii vor participa şi cel puţin 2 martori asistenţi.
Rezultatul obţinut în urma folosirii câinelui de urmărire se va consemna într- un proces-verbal care conţine următoarele date:
titulatura, anul, luna, ziua şi locul întocmirii;
gradul, numele şi prenumele, unitatea din care fac parte cadrele care au efectuat activitatea respectivă, precum şi unitatea
din care face parte agentul conducător al câinelui de urmărire;

233

Distanţă

234

condiţiile de loc şi timp în care s-au desfăşurat aceste activităţi;

numele, prenumele şi adresa persoanelor cărora le-au aparţinut obiectele

din grup;

menţiunea ca persoana bănuită a fost invitată să aleagă locul unde va

plasa obiectul personal purtător de miros;

modul cum a ales câinele obiectul respectiv;

dacă persoana bănuită a recunoscut sau nu după ce obiectul a fost ales de câine că acesta îi aparţine;
numele, prenumele şi domiciliul martorilor asistenţi;

semnăturile lucrătorilor de poliţie şi ale celorlalte persoane.

c) Identificarea unei persoane dintr-un grup după mirosul dat de la obiectul găsit la locul faptei
În cazul comiterii unei infracţiuni, câinele de urmărire mai poate fi folosit şi

pentru identificarea unei persoane dintr-un grup, pe bază mirosului dat de la un obiect purtător de miros găsit cu ocazia cercetării
la faţa locului.
Alegerea de persoane din grup se dispune de organul de cercetare penală în situaţia în care la cercetarea la faţa locului s-au găsit
obiecte purtătoare de miros, care au fost conservate, iar ulterior, prin mijloacele specifice muncii, s-a stabilit cercul de bănuiţi, dar
nici una din persoanele suspecte nu recunoaşte că obiectele găsite lă faţă locului le aparţin său că au venit în contact cu ele în diferite
situaţii.
Această activitate se poate dispune şi în situaţia în care, prin prelucrarea

urmei de miros rămasă la locul faptei, câinele de urmărire ne conduce la un grup de

persoane.

Alegerea de persoane se poate executa într-o încăpere din incinta unităţii de

poliţie, avându-se în vedere să fie bine aerisite, să nu existe substanţe ce emană

234

Distanţă

235

mirosuri (uleiuri, grăsimi, substanţe petroliere, chimice iritante etc.) să aibă o izolare fonică bună şi să nu între sau să iasă din
încăpere în timpul executării activităţii respective, pentru a nu distrage atenţia câinelui.
Se va explica persoanelor prezente activitatea ce urmează a se desfăşura şi scopul acesteia, atrăgându-le atenţia ca pe timpul
folosirii câinelui să fie linişte, să nu- şi facă semne, să nu vorbească, să nu mişte mâinile şi picioarele.
Ofiţerul şi agentul conducător al câinelui de urmărire vor supraveghea cu atenţie reacţia persoanei suspecte. Pe timpul alegerii de
persoane, câinele va purta botniţă şi va fi condus în lesă, lăsat să miroasă persoanele din grup şi să semnaleze persoana prin lătrat, sau
alte manifestări specifice (atac, luarea poziţiei culcat în faţa ei
etc.).

La sfârşit se încheie un proces-verbal ce cuprinde în principiu aceleaşi date ca şi în cazul alegerii de obiecte.

2.2. FOLOSIREA CÂINILOR DE ÎNSOŢIRE

Câinii de însoţire sunt daţi în dotarea agenţilor de poliţie de la formaţiunea de ordine publică, precum şi a agenţilor de la
posturile de poliţie comunale, care prin excelenţă execută lucrări în teren.
În dresajul de specializare al câinilor de însoţire se pune mare accent pe dezvoltarea deprinderilor privind: prinderea unor
persoane, apărarea conducătorului, patrulare, pânde, escortare, transferare, pază unor obiecte şi persoane, scotocirea terenului, a
clădirilor şi a mijloacelor de transport.
Câinii de însoţire se folosesc la realizarea următoarelor activităţi:

235

Distanţă

236

a) apărarea agentului conducător în toate cazurile în care acesta ar putea fi atacat, cum sunt: legitimări, controale corporale
sumare, controlul bagajelor şi vehiculelor, patrulări, etc. Dacă agentul nu este în rază vizuală a câinelui, acesta îi dă comanda ―AICI
PRINDE‖, după ce în prealabil pronunţa numele câinelui. Câinele trebuie dresat şi antrenat astfel încât atunci când agentul este atacat
să acţioneze fără comandă;
b) patrularea pe teritoriul de competenţa se execută cu câinele de însoţire, atât ziua cât şi noaptea. Acesta, datorită calităţilor
sale dezvoltate, ajută la descoperirea persoanelor ascunse în teren, apărând agentul de siguranţă publică de eventualele atacuri
din partea elementelor infractoare. Patrularea se face în locurile unde s-au comis ori există date că se comit infracţiuni cu violenţă
(tâlhării, violuri, vătămări ale integrităţii corporale, furturi, scandaluri etc.); pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice în cartiere
şi străzi marginale, la unele manifestări cultural-sportive de amploare, unde se pot produce acte de dezordine;
c) pentru aplanarea unor scandaluri şi încăierări în locuri publice;

d) executarea de pânde pe timp de zi şi noapte în locurile unde se comit de regulă infracţiuni, la locurile obligatorii de trecere în
scopul reţinerii infractorilor ce se sustrag urmăririi penale ori de la executarea pedepsei sau în alte locuri de interes operativ.
Câinele este deprins să asculte şi să semnaleze fără zgomot apropierea oricărei persoane de locul unde se execută pânda;
e) pentru prinderea sau imobilizarea infractorilor periculoşi care sunt escortaţi sau transferaţi, pentru a preveni fuga sau
atacarea poliţiştilor ce formează
escorta;

f) pentru pază unei persoane, a unor obiecte, în situaţia în care poliţistul

urmăreşte un complice al acesteia, sau are de executat activităţi ce îi impun să se

236

Distanţă

237

depărteze de persoanele sau obiectul ce trebuie păzit. Câinele va fi pus în poziţia culcat, aşezat sau în picioare, la circa 4-5 m de
obiect sau de persoana care va sta în genunchi sau culcat (în raport de împrejurare);
g) prinderea unui infractor care, la somaţia agentului de poliţie, nu se opreşte sau a unui individ suspect care la apariţia
agentului de siguranţă publică încearcă să
dispară;

h) arestarea unor infractori periculoşi;

i) efectuarea unor percheziţii domiciliare;

j) pentru scotocirea terenurilor acoperite, a pădurilor, pivniţelor, subsolurilor, canalelor, peşterilor şi a unor
încăperi;
k) pentru a semnala prin lătrat prezenţa persoanelor ascunse în interiorul

mijloacelor de transport (vagoane ale SNCFR, autovehicule etc.).

2.3. FOLOSIREA CÂINILOR DETECTORI DE SUBSTANŢE

STUPEFIANTE

La nivelul inspectoratelor judeţene de poliţie, în cadrul serviciilor arme,

explozivi, stupefiante au fost încadraţi agenţi pe funcţie de conducători câini detectori de substanţe stupefiante.
 237

Distanţă

238

Această categorie de câini de serviciu mai este folosită şi de poliţia de frontieră la controlul trenurilor de marfă şi de persoane care
întră în ţară, a autovehiculelor, autotrenurilor de marfă româneşti ori străine ce trec graniţa, asupra navelor maritime şi aeronavelor ce
întră în porturile şi aeroporturile româneşti.
Acest control la graniţă nu este totuşi suficient, dovadă faptul că în ţară au pătruns sau au tranzitat persoane care au avut
asupra lor ori au folosit astfel de substanţe.
În procesul activităţilor de culegere de informaţii pe care formaţiunea arme, explozivi, stupefiante le desfăşoară pot apare date ori
indicii cu privire la existenţa substanţelor stupefiante pe teritoriul ţării noastre. Pentru identificarea locului unde se găsesc aceste
substanţe stupefiante şi descoperirea persoanelor care le deţin, se folosesc, alături de alte metode şi mijloace specifice şi câinii special
dresaţi pentru detectarea substanţelor stupefiante.
Indiferent de modul de obţinere a datelor despre existenţa substanţelor
stupefiante, câinii pentru descoperirea lor sunt folosiţi în special la următoarele activităţi:

a) controlul autovehiculelor (autoturisme, autocamioane, autotrenuri) ai

căror conducători sunt semnalaţi că se ocupă cu traficul de stupefiante;

b) controlul coletelor, parchetelor şi sacilor poştali din magaziile punctelor

vamale, porturilor şi aeroporturilor;

c) controlul navelor maritime întrate în porturile româneşti, a trenurilor ce întră sau tranzitează teritoriul ţării;
d) controlul persoanelor (cetăţeni români şi străini) care se prezintă în

punctele pentru controlul trecerii frontierei şi sunt suspecţi pentru deţinerea sau

traficarea de stupefiante;

238

Distanţă

239

e) scotocirea unor terenuri pentru identificarea stupefiantelor ascunse;

f) efectuarea percheziţiilor domiciliare la locuinţele (căminele) şi dependinţele aparţinând persoanelor suspecte că

deţin substanţe stupefiante;
g) în orice situaţii când se deţin informaţii cu privire la ascunderea, deţinerea ori traficarea de substanţe stupefiante pe
teritoriul ţării.

2.4. REGULI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA CU CÂINII DE

SERVICIU

Întrucât câinii de serviciu sunt în dotarea organelor de poliţie pentru a spori eficienţa muncii, se impune respectarea unor reguli
în privinţa folosirii lor raţionale:
atât câinii de însoţire, cât şi cei de urmărire trebuie folosiţi cu pricepere şi nu la întâmplare ori în locuri unde nu dau rezultate,spre
exemplu dacă în activitatea de menţinere a ordinii publice se folosesc substanţe iritant lacrimogene;
deplasarea la faţa locului trebuie făcută în cel mai scurt timp şi cu mijloace

auto adecvate;

asigurarea permanentă a unui antrenament adecvat care să menţină şi să perfecţioneze deprinderile formate prin dresaj;
schimbarea din funcţie a agenţilor care au în primire câini de serviciu se face numai în cazuri deosebite, deoarece aceşti câini
se folosesc numai de conducătorii lor, faţă de care se ataşează în timp, instinctual.
câinii de serviciu, la ieşirea din teren, se conduc în lesă şi cu botniţa pusă, iar când se folosesc pentru prelucrarea urmei de miros,
pentru imobilizarea sau prinderea infractorilor li se scoate botniţa.
În funcţie de situaţia creată, câinele de serviciu poate fi folosit :

239

Distanţă

240

cu botniţă şi fără lesă, pentru: pază locului faptei, a corpurilor delicte şi a persoanelor,cercetarea şi scotocirea terenurilor
acoperite sau greu accesibile;
fără botniţă şi în lesă, pentru: restabilirea ordinii publice, dispersarea grupurilor turbulente, înlăturarea opunerii violente faţă
de măsurile poliţieneşti, pază persoanelor ce vor fi conduse forţat la sediul poliţiei;
fără botniţă şi fără lesă, pentru: semnalarea şi descoperirea persoanelor ascunse, prevenirea faptelor infracţionale, a
atacurilor care pun în pericol viaţa sau integritatea corporală a poliţistului ori a altor persoane, prinderea evadaţilor, dezertorilor, a
persoanelor ce se sustrag urmăririi penale sau executării pedepselor, prinderea suspecţilor care nu se supun somaţiilor legale. Câinele
de serviciu poate fi folosit şi ca mijloc de imobilizare în cazurile când alte mijloace nu şi-au atins scopul urmărit, câinele de serviciu
va fi folosit după ce s-au efectuat somaţiile legale
respectiv „Încetaţi, dispersaţi-vă, vom folosi câinii de serviciu‖.

240

Distanţă
 241

Tema 10
COMPETENŢELE UNITĂŢILOR DE POLIŢIE PRIVIND ASIGURAREA RESPECTĂRII REGIMULUI
MATERIALELOR ŞI SUBSTANŢELOR SUPUSE AUTORIZĂRII

Probleme:

1. Eliberarea autorizaţiilor şi permiselor la regimul armelor şi muniţiilor

2. Operaţiuni privind evidenţa şi eliberarea autorizaţiilor pentru

explozivi, substanţe toxice şi stupefiante

Datorită caracteristicilor tehnice şi a proprietăţilor fizico-chimice armele şi muniţiile, materialele explozive, substanţele toxice
ori stupefiante, pe lângă valorile de întrebuinţare pot avea şi un pronunţat grad de pericol social dacă folosirea sau administrarea se
face cu încălcarea prevederilor legale.
Săvârşirea de infracţiuni sau contravenţii la acest regim poate avea un impact nefavorabil cu urmări din cele mai grave.
Spre exemplu, deţinerea ilegală, procurarea sau confecţionarea pe căi ilegale de arme, muniţii sau alte materiale supuse autorizării de
către elemente infractoare ori cu manifestări antisociale pot duce la comiterea altor fapte penale cu pericol social ridicat, ca de pildă :
omucideri, tâlhării, vătămări corporale, acţiuni teroriste, intoxicări în rândul oamenilor şi animalelor sau
infestarea mediului înconjurător.
241

Distanţă

242

Având în vedere importanţa respectării regimului acestor obiecte şi materiale, au fost luate măsuri pentru realizarea unei
reglementări juridice unitare care să asigure controlul producţiei, circulaţiei sau folosirii acestora prin emiterea de acte normative în
care, pe lângă sarcinile obligatorii pentru societăţile care produc, depozitează sau utilizează materiale din această categorie, sunt
prevăzute şi atribuţii pentru unităţile de poliţie.
Activitatea de prevenire şi descoperire a infracţiunilor şi contravenţiilor la regimul obiectelor, materialelor, produselor
substanţelor supuse autorizării prezintă mai mute aspecte:
culegerea de date şi informaţii în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni şi contravenţii în acest domeniu;
eliberarea permiselor de armă şi a autorizaţiilor pentru explozivi, substanţe toxice şi radioactive, retragerea şi
suspendarea acestora, ţinerea evidenţei lor, acordarea vizelor şi alte operaţiuni prevăzute de lege, pentru aceste activităţi;
activităţi de control asupra respectării de către persoanele fizice şi juridice a normelor legale privitoare la
materialele şi substanţele supuse regimului autorizării.
Toate aceste activităţi permit unităţilor de poliţie specializate în acest domeniu cunoaşterea şi stăpânirea situaţiei operative din
obiectivele, locurile şi mediile de interes operativ, obţinerea de informaţii necesare identificării persoanelor cu preocupări în
procurarea ilegală de arme şi muniţii sau a altor produse supuse
regimului autorizării.
 242

Distanţă

243

1. ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR ŞI PERMISELOR LA

REGIMUL ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR

1.1. Cadrul legal

Cadrul legal care stabileşte categoriile de arme şi muniţii, precum şi condiţiile în care sunt permise pe teritoriul României
deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu arme şi muniţii, este reprezentat de Legea nr. 295/2004, cu modificările şi
completările ulterioare. Condiţiile referitoare la uzul de armă rămân în continuare reglementate de art. 47 din Legea nr. 17/1996.

1.2. Noţiuni introductive privind armele şi muniţiile

Pentru înţelegerea noţiunilor utilizate pe parcursul acestei teme, este necesar să lămurim sensul unor termeni şi expresii, care au
fost stipulate chiar în cuprinsul legii.

1. armă – orice dispozitiv a cărui funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explozive,
aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare, ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în măsura în care se
regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexă;
2. armă de foc – arma al cărei principiu de funcţionare are la bază forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei
capse ori prin explozia unei încărcături; sunt asimilate armelor de foc şi ansamblurile, subansamblurile şi dispozitivele care se pot
constitui şi pot funcţiona ca arme de foc;
1
2 . armă albă - acel obiect sau dispozitiv ce poate pune în pericol sănătatea

243

Distanţă

244

sau integritatea corporală a persoanelor prin lovire, tăiere, împungere, cum ar fi: baionete, săbii, spade, florete, pumnale, cuţite,
şişuri, boxuri, castete, arbalete, arcuri, bâte, măciuci şi bastoane telescopice;
3. muniţie – ansamblu format din proiectil şi, după caz, încărcătură de azvârlire, capsa de aprindere, precum şi celelalte
elemente de asamblare care îi asigură funcţionarea şi realizarea scopului urmărit;
4. componentele armei de foc - orice element sau piesă de schimb destinată unei arme de foc, esenţiale pentru
funcţionarea sa, cum sunt: ţeava, chiulasa, închizătorul, mecanismele, precum şi orice dispozitiv destinat sau adaptat diminuării
sunetului cauzat prin detonarea încărcăturii;
5. uz de armă - executarea tragerii cu o armă prevăzută în prezenta lege;

6. dispozitiv destinat asomării - dispozitivele utilizate pentru imobilizarea

animalelor prin supunerea acestora la un şoc mecanic, în scopul sacrificării ulterioare;

 7. operaţiuni cu arme şi muniţii - producerea, confecţionarea, modificarea, prelucrarea, repararea,
experimentarea, vânzarea, cumpărarea, închirierea, schimbul, donaţia, importul, exportul, transportul, transferul, transbordarea,
depozitarea, casarea şi distrugerea armelor de foc şi a muniţiilor;
8. arme şi muniţii interzise – arme şi muniţii prevăzute în categoria A din anexă, a căror procurare, deţinere, port şi folosire sunt
interzise persoanelor fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor publice care au competenţe în domeniul apărării, ordinii publice şi
siguranţei naţionale, a unităţilor aflate în subordonarea sau coordonarea acestora, înfiinţate prin acte normative, precum şi a
companiilor naţionale şi societăţilor comerciale constituite prin acte normative în vederea
producerii acestui tip de armament şi muniţie.

244

Distanţă

245

9. arme şi muniţii letale – arme şi muniţii prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor. Acestea
pot fi deţinute sau, după caz purtate şi folosite de persoane fizice numai în bază permisului de armă, iar de către persoanele juridice,
numai în bază autorizaţiei eliberate în condiţiile prezentei legi (categoriile B-D din Anexă).
10. arme şi muniţii neletale – arme şi muniţii destinate pentru scop utilitar sau pentru agrement, confecţionate astfel
încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor, inclusiv armele vechi - cele produse înainte de 1877 şi care sunt
destinate păstrării în colecţii.
11. armurier - orice persoană juridică autorizată să fabrice, să comercializeze, să închirieze, să schimbe, să repare, să
modifice sau să transforme armele de foc şi muniţiile aferente, într-un cuvânt, să desfăşoare operaţiuni cu arme şi
muniţii.

12. vânător – persoană care posedă permis de vânător cu viză valabilă, în condiţiile legii privind fondul cinegetic şi
protecţia vânatului;
13. colecţionar de arme – persoana care a dobândit, în condiţiile legii, un atestat de colecţionar şi care deţine ori
intenţionează să deţină arme în colecţie;
14. sportivi şi antrenori de tir - sportivii şi antrenorii legitimaţi la cluburi sportive afiliate la federaţiile sportive naţionale
de specialitate, şi care au dobândit Certificat de Identitate Sportivă, eliberat de Agenţia Naţională pentru Sport.
15. permis de armă – documentul emis, în condiţiile legii, de autoritatea competentă, prin care o persoană fizică
dovedeşte dreptul său de a deţine şi, după caz, purta şi folosi arme letale sau neletale supuse autorizării, ale căror tip,
marcă, serie şi calibru sunt înscrise în acest document, precum şi muniţia aferentă ;

245

Distanţă

246

16. cartea de identitate a armei – documentul emis Registrul Naţional al Armelor, prin organele de poliţie
competente, în care sunt prevăzute toate datele de identificare ale armei, provenienţa acesteia şi datele de identificare ale
proprietarului.
17. paşaport european pentru arma de foc – documentul emis la cerere, în condiţiile legii, de autoritatea competentă, care
atestă dreptul titularului de a călători pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene cu armele de foc şi muniţia
înscrise în acesta (în conformitate şi cu legislaţia internă specifică a fiecăreia).
18. certificat de deţinător - documentul emis, în condiţiile legii, de autoritatea competentă, prin care se dovedeşte faptul că
titularul acestuia a îndeplinit procedura legală de înregistrare la această autoritate, a armelor neletale, cu excepţia armelor neletale
supuse autorizării;
19. ordin de serviciu - documentul eliberat de persoana juridică autorizată să deţină şi să folosească arme, prin
care se acordă persoanei fizice angajate pe bază de contract de muncă, precum şi studenţilor de la instituţiile de învăţământ
superior cu profil cinegetic, dreptul de a purta şi folosi în timpul şi pentru executarea sarcinilor de serviciu, arma şi muniţia
aferentă, înscrise în acest document
.

1.3. Clasificarea armelor

Pentru lămurirea noţiunii de armă, nu este suficientă doar definirea să şi a termenilor şi expresiilor care au fost stipulate în
cuprinsul legii, ci este necesară şi

246

Distanţă

247

clasificarea acestora. În acest sens, tot legiuitorul a fost cel care a identificat următoarele tipuri de arme, în funcţie de
destinaţia acestora:
A. din punct de vedere al destinaţiei:

1. arme militare – destinate uzului militar ;

2. arme de apărare şi pază – arme de foc scurte, omologate sau recunoscute în condiţiile prevăzute de lege, destinate să
asigure apărarea vieţii, integrităţii şi libertăţii persoanelor fizice, precum şi bunurile aparţinând persoanelor fizice sau juridice;
3. arme de autoapărare – arme neletale scurte, special confecţionate pentru a împrăştia gaze nocive, iritante, de
neutralizare şi proiectile de cauciuc, în scop de autoapărare ;
4. arme de tir – arme destinate practicării tirului sportiv, omologate sau recunoscute în condiţiile prevăzute de lege;
5. arme de vânătoare – arme destinate practicării vânătorii, cu una sau mai multe ţevi, care folosesc muniţie cu glonţ sau/şi cu
alice, omologate sau recunoscute în condiţiile prevăzute de lege;
6. arme utilitare – arme destinate să asigure desfăşurarea corespunzătoare a unor activităţi din domeniile industrial,
agricol, piscicol, medico – veterinar, al protecţiei mediului sau protecţiei împotriva dăunătorilor, precum şi desfăşurarea de către
societăţile specializate de pază a activităţilor de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, sau a transporturilor unor valori importante
;
7. arme de asomare – arme utilitare, folosite pentru imobilizarea

animalelor, prin supunerea acestora la un şoc mecanic, în scopul sacrificării ulterioare

247

Distanţă

248

8. arme cu destinaţie industrială - arme de foc utilitare, semiautomate, destinate unui scop industrial de uz civil şi care au
aparenţa unei arme de foc automate;
9. arme cu tranchilizante – arme utilitare destinate imobilizării animalelor prin injectarea de substanţe tranchilizante ;
10. arme de panoplie – arme de foc devenite nefuncţionale ca urmare

a transformării lor de către un armurier autorizat;

11. arme de colecţie – armele destinate a fi piese de muzeu, precum şi armele aflate sau nu în stare de funcţionare, care
constituie rarităţi sau care au valoare istorică, artistică, ştiinţifică, documentară sau sentimentală deosebite ;
12. arme vechi – arme letale produse înainte de anul 1877 sau

reproduceri ale acestora, destinate să fie păstrate în colecţii;

13. arme de recuzită – arme special confecţionate, fabricate sau devenite nefuncţionale ca urmare a modificării lor de
către un armurier autorizat, necesare activităţii instituţiilor specializate în domeniul artistic;
B. Din punct de vedere constructiv :

1. arme cu aer comprimat sau gaze sub presiune – arme care, pentru aruncarea proiectilului, folosesc forţa de expansiune a
aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-o butelie recipient;
2. arme de foc scurte: arme de foc a căror ţeavă nu depăşeşte 30 cm sau a căror lungime totală nu depăşeşte 60 cm;
3. arme de foc lungi – arme de foc a căror lungime a ţevii sau lungime

totală depăşesc dimensiunile armelor de foc scurte;

248

Distanţă

249

4. arme de foc automate – arme de foc care, după fiecare cartuş tras se reîncarcă automat şi care trag o serie de mai
multe cartuşe, prin apăsarea continuă pe
trăgaci ;

5. arme de foc semiautomate– arme de foc care, după fiecare cartuş tras, se reîncarcă automat şi care nu pot, prin
apăsarea continuă a trăgaciului, să tragă o serie de mai multe cartuşe ;
6. arme de foc cu repetiţie – arme de foc care, după fiecare proiectil tras, se reîncarcă manual prin introducerea pe ţeavă a
unui cartuş preluat din încărcător prin intermediul unui mecanism;
7. arme de foc cu o singură lovitură – arme de foc fără încărcător, care sunt încărcate înaintea fiecărei lovituri, prin
introducerea manuală a cartuşului în camera de încărcare sau în locaşul special prevăzut la întrarea în ţeavă ;
8. arme albe cu lamă – armă care îndeplineşte următoarele criterii : a)lama este fie solidară cu mânerul, fie echipată cu un
sistem care îi permite să facă corp comun cu mânerul său ; b) are tăiş dublu pe toată lungimea să ; c) lungimea este mai mare de
15 cm ; d) lăţimea este mai mare sau egală cu 0,4 cm ; e)are un mâner prevăzut cu gardă.
Inspectoratul General al Poliţiei Române este autoritatea competentă care exercită controlul privind deţinerea, portul şi folosirea
armelor şi muniţiilor, precum şi cu privire la operaţiunile cu arme şi muniţii, în condiţiile Legii nr. 295/2004, modificată şi
completată. Prin această lege a fost înfiinţată şi Agenţia Română pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor, ca instituţie de
specialitate a administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.
Evidenţa posesorilor de arme letale şi neletale, a armelor deţinute de

aceştia, precum şi a documentelor prin care se acordă drept de deţinere, port şi

249

Distanţă
 250

folosire se ţine la nivel local de către IPJ - urile şi D.G.P.M.B. care au eliberat documentele respective, iar la nivel central, de
către I.G.P.R. pentru armele de foc şi muniţiile aferente.
Prin aplicaţia electronică „Registrul Naţional al Armelor‖ se gestionează bază de date a Poliţiei Române pentru realizarea
evidenţei informatice a armelor şi muniţiilor, a deţinătorilor legali de arme, precum şi a operaţiunilor cu arme şi muniţii.
În funcţie de modul în care pot fi deţinute şi folosite armele, legea a

reglementat trei mari categorii de arme şi anume :

I. ARME ŞI MUNIŢII INTERZISE – aici sunt incluse armele din Categoria A, cele militare, care pot fi deţinute şi
folosite numai de către structurile specializate care au competenţe în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
II. ARME ŞI MUNIŢII LETALE – SUPUSE AUTORIZĂRII

Din această categorie fac parte armele care pot fi deţinute sau, după caz, purtate şi folosite de persoanele fizice numai în
bază permisului de armă, iar de către persoanele juridice pot fi deţinute numai în bază autorizaţiei eliberate în condiţiile prezentei
legi.
Aici includem:

Armele prevăzute în Categoria B, adică:

i. arme de foc scurte, semiautomate sau cu repetiţie (pistoale sau revolvere), precum şi muniţia
corespunzătoare;
ii. arme de foc lungi semiautomate ale căror încărcătoare şi camere ale cartuşului conţin mai mult de
3 cartuşe, precum şi muniţia
corespunzătoare ;

250

Distanţă

251

iii. arme de foc lungi, semiautomate ale căror încărcătoare şi camere ale cartuşului nu pot ţine mai mult de trei cartuşe, la
care mecanismul încărcătorului este mobil sau pentru care nu există garanţia că nu pot fi transformate cu ajutorul unui utilaj obişnuit
într-o altă armă ale cărei încărcător şi cameră a cartuşului pot ţine mai mult de 3 cartuşe, precum şi muniţia corespunzătoare ;
iv. arme de foc lungi cu repetiţie şi semiautomate cu ţeavă lisă, care nu depăşeşte 60 cm, precum şi muniţia
corespunzătoare;
v. arme de foc lungi semiautomate care au aparenţa unei arme automate,

precum şi muniţia aferentă ;

vi. arme de foc scurte, cu tragere foc cu foc, cu percuţie centrală, precum şi muniţia aferentă ;
vii. arme de foc scurte, cu tragere foc cu foc, cu percuţie pe ramă, cu o lungime totală sub 28 de cm, precum şi muniţia
aferentă ;
viii. arme de foc scurte, semiautomate sau cu repetiţie cu percuţia pe ramă, precum şi muniţia corespunzătoare ;
ix. arme de foc scurte, cu o lovitură, cu percuţie centrală sau pe ramă, precum şi muniţia corespunzătoare ;
x. arme de foc lungi semiautomate sau cu repetiţie, precum şi muniţia corespunzătoare ;
xi. arme de foc lungi cu o singură lovitură cu percuţie pe ramă, precum şi muniţia corespunzătoare .
2. Armele prevăzute în Categoria C, respectiv:

arme de foc lungi cu repetiţie, altele decât cele menţionate la categoria

B, precum şi muniţia corespunzătoare;

 251

Distanţă

252

arme de foc lungi cu tragere foc cu foc prin ţeava ghintuită, cu percuţie centrală sau laterală, precum şi muniţia
corespunzătoare;
arme de foc lungi semiautomate, cu tragere foc cu foc, cu percuţie pe ramă, de lungime totală mai mare sau egală cu 28
de cm, precum şi muniţia corespunzătoare;
3. Armele prevăzute în Categoria D, respectiv:

arme de foc lungi cu tragere foc cu foc prin ţeava lisă, precum şi muniţia corespunzătoare.

i. ARME ŞI MUNIŢII NELETALE

Din această categorie fac parte :

1. Armele prevăzute în Categoria E, supuse autorizării, respectiv:

arme scurte(pistol sau revolver), confecţionate special pentru a arunca proiectile din cauciuc, precum şi muniţia
corespunzătoare;
arme scurte sau lungi, cu aer comprimat, care pentru aruncarea proiectilului folosesc forţa de expansiune a
aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-un recipient şi care nu dezvoltă o viteză a proiectilului mai mare de
220 metri/s, precum şi muniţia corespunzătoare.
2. Armele prevăzute în Categoria F, supuse notificării, respectiv:

arme scurte(pistol sau revolver), confecţionate special pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare,
precum şi muniţia corespunzătoare;
arme cu destinaţie industrială, precum şi muniţia corespunzătoare;

arme de asomare, precum şi muniţia corespunzătoare;

arme cu tranchilizante, precum şi muniţia corespunzătoare;

harpoane destinate pescuitului, precum şi muniţia corespunzătoare;

252

Distanţă

253

arbalete şi arcuri destinate tirului sportiv, precum şi muniţia corespunzătoare;

pistoale de alarmă sau semnalizare, precum şi muniţia corespunzătoare;

pistoale de start folosite în competiţiile sportive, precum şi muniţia corespunzătoare;

arme de panoplie, precum şi muniţia corespunzătoare; arme de recuzită, precum şi muniţia corespunzătoare;
arme vechi, precum şi muniţia corespunzătoare.

1.4. Procurarea, înstrăinarea, deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor de către persoanele fizice de cetăţenie
română

Consideraţii generale

Persoanele fizice care îndeplinesc condiţiile cerute de prezenta lege pot procura, deţine, purta şi folosi arme şi muniţii din
categoriile B, C , D, E şi F înscrise în Anexă.
Dreptul de procurare, respectiv de deţinere, port sau folosire a armelor din

categoria B, C, D şi E din Anexă, se dobândeşte de la data emiterii de către autorităţile competente, a autorizaţiei de
procurare a armei sau, după caz, a permisului
de armă.

Armele din Categoria F prevăzută în Anexă pot fi deţinute, purtate sau folosite numai după ce acestea au fost înregistrate la
autorităţile competente, în condiţiile prezentei legi.
Autorizaţia de procurare a armei, permisul de armă, atestatul de colecţionar,

autorizaţia temporară de transport şi folosire a armei, certificatul de deţinător şi

253

Distanţă

254

permisul internaţional pentru arme de foc, se eliberează de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti,
inspectoratele judeţene de poliţie în a căror rază teritorială îşi are domiciliul solicitantul, precum şi de către Inspectoratul General al
Poliţiei Române.
Titularul autorizaţiei de procurare a armelor sau, după caz, al permisului de armă este obligat să anunţe organul de poliţie
competent teritorial, în termen de 10 zile de la data când s-a ivit unul dintre următoarele evenimente:
a) au intervenit orice fel de schimbări care necesită modificarea unor

menţiuni corespunzătoare din conţinutul documentului;

b) au fost folosite în întregime spaţiile destinate vizelor şi menţiunilor din permisul de armă.
Procurarea şi înstrăinarea armelor letale, precum şi a muniţiei aferente

Categorii de persoane care pot procura arme

Cetăţenii români pot fi autorizaţi, la cerere, să procure arme letale, după cum urmează:
a) arme de apă rare ş i p ază :

demnitarii, magistraţii, diplomaţii, militarii şi poliţiştii, pe perioada cât sunt în activitate şi după pensionare, trecerea în
rezervă sau retragere, cu excepţia situaţiei în care aceştia au pierdut calitatea din motive întemeiate, imputabile lor;
persoanele prevăzute de lege care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, pe perioada în care au această
calitate, cu excepţia personalului de pază din cadrul societăţilor specializate de
pază;

254

Distanţă
 255

persoanele incluse în programe de protecţie a martorilor, pe perioada în care au această calitate;

b) arme de vân ăt oare

vânătorii şi colecţionarii de arme;

c) arme de tir: sportivii şi antrenorii de tir, vânătorii, precum şi colecţionarii

de arme. Vânătorii pot procura numai arme de tir lungi.

d) arme d e co lecţi e letal e, aflat e î n st are de fu n cţi on are : pot fi procurate

numai de către colecţionarii de arme.

Co ndi ţii de a co rda re a a uto ri za ţi ei de pro cura re a armel o r letal e

Autorizaţia de procurare a armelor letale, se acordă persoanelor fizice de cetăţenie română, dacă îndeplinesc următoarele
cond iţ ii prevăzute de art. 15 din
lege:

a. au împlinit vârsta de 18 de ani;

b. argumentează necesitatea procurării armelor, în funcţie de destinaţia

acestora, prin documente justificative;

c. nu au fost condamnaţi, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an,
pentru infracţiuni comise cu intenţie;

d. nu sunt învinuiţi sau inculpaţi în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă al
cărei maxim special este mai mare
de 1 an ;

e. sunt apţi din punct de vedere psihologic şi medical şi nu suferă de alte

afecţiuni stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, care ar putea pune în pericol propria viaţă sau a altora, dacă ar deţine
sau ar folosi arme şi muniţii;

255

Distanţă

256

f. nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi
informaţiilor existente la organele competente;
g. au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate,
în condiţiile prevăzute în norme metodologice;
h. nu au săvârşit vreuna dintre contravenţiile pentru care legea prevede revocarea dreptului de procurare, deţinere sau, după
caz, port şi folosire a armelor;
i. nu au pierdut anterior arme letale procurate în condiţiile prezentei legi.

Pro cedura de o bţi nere a aut ori za ţi ei de pro cura re a a rmei letal e

depunerea cererii de eliberare a autorizaţiei – se face de către solicitant la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti
sau inspectoratul judeţean de poliţie în a căror rază teritorială îşi are domiciliul şi se soluţionează în termen de 45 de zile de la data
primirii acesteia.
verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege – se va efectua de către unitatea de poliţie pe rază căruia are domiciliul
sau reşedinţa persoana care solicită eliberarea autorizaţiei şi constă în verificări la locul de muncă, la locul de domiciliu (reşedinţă), în
evidenţele poliţiei, în evidenţele instituţiilor administraţiei publice, în evidenţele publice comunitare, în cercul de cunoscuţi etc.,
verificări care se vor concretiza într-un raport ce va fi înaintat unităţii competente să elibereze autorizaţia de procurare a armei.
soluţionarea cererii prin eliberarea autorizaţiei sau prin refuzul eliberării acesteia. Dacă autoritatea competentă cu soluţionarea
cererii constată că nu sunt îndeplinite condiţiile, solicitantului i se refuză autorizarea de procurare a armei şi i se
comunică în scris, în termen de 45 de zile soluţia adoptată, precum şi motivele care au

256

Distanţă

257

stat la bază acesteia. Soluţia este supusă controlului judecătoresc potrivit Legii contenciosului administrativ şi poate fi atacată în
termen de 15 zile de la data la care a fost adusă la cunoştinţa solicitantului.
Auto riza ţia de pro cura re a a rmelo r leta l e se eliberează cu o valabilitate de 90 de zile, care poate fi prelungită de
către autoritatea care a emis-o, pentru motive temeinice, pentru o nouă perioadă de până la 90 de zile.
Dacă titularul autorizaţiei de procurare a armelor nu a procurat armele la sfârşitul celor două perioade de câte 90 de zile, poate
solicita, în scris, acordarea unei noi autorizaţii de procurare a armelor, fără a mai fi necesar să facă dovada îndeplinirii condiţiilor
prevăzute de lege.
Titularul autorizaţiei de procurare a armelor poate procura, în termenul de valabilitate a acesteia, tipul de armă şi cantitatea
înscrise în document, de la orice armurier autorizat să comercializeze în România arme letale, precum şi de la orice persoană din
străinătate autorizată care comercializează în condiţiile legii din ţara în care se află, arme din această categorie.
Procurarea armelor se poate realiza prin cumpărare, donaţie, moştenire, închiriere sau comodat, după caz, de la altă persoană
fizică sau juridică, numai prin intermediul unui armurier autorizat.
În cazul în care titularul autorizaţiei de procurare a armei îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa, este obligat ca, în termen de 5 zile
de la data schimbării, să anunţe despre aceasta atât unitatea de poliţie care i-a eliberat autorizaţia, cât şi pe cea în a cărui rază de
competenţă teritorială se află noul domiciliu sau, după caz, noua
reşedinţă.

257

Distanţă

258

Dreptul de procurare a armelor se pierde, iar autorizaţia de procurare a armelor se retrage de către organul care a eliberat-o, dacă
titularul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute în art.15, al.(1), lit. c – f şi h.
Deţinerea, portul şi utilizarea armelor letale şi a muniţiei aferente, de către persoanele
fizice

Persoana care a procurat, în condiţiile legii, arme letale, are obligaţia ca, în
termen de 10 zile de la data achiziţionării, să se prezinte la unitatea de poliţie care i-a eliberat autorizaţia de procurare a armei, în
vederea solicitării acordării permisului de armă sau, după caz, pentru înscrierea armei în permisul de armă al cărui titular este
deţinătorul.
Titularul autorizaţiei de procurare a armei care îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa, are obligaţia ca, în termen de 5 zile, să se
prezinte la unitatea de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială şi-a schimbat domiciliul sau, după caz, reşedinţa.
În cazul în care arma a fost procurată din străinătate, termenul de 10 zile curge de la data introducerii acesteia în România,
certificată prin documentele vamale.
Dreptul de a purta şi folosi arme se poate acorda solicitantului după cum

urmează:

a) pentru 2 arme de apărare şi pază de dimensiuni diferite ale ţevii;

b) pentru armele de vânătoare - cel mult două de acelaşi calibru;

c) pentru cel mult 2 arme de tir scurte şi 2 arme de tir lungi.

Permisele de armă se vizează o dată la 5 ani de către unitatea de poliţie competentă teritorial, în perioada stabilită de
către Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Titularii permiselor de arme sunt obligaţi să se prezinte în locurile stabilite de

către inspectoratele judeţene de poliţie şi de Direcţia Generală de Poliţie a

258

Distanţă

259

Municipiului Bucureşti, sau, după caz, de Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu armele înscrise în permise, precum şi
cu documentele stabilite în norme metodologice.
Permisul de armă se vizează dacă se constată de către autoritatea competentă faptul că titularul îndeplineşte în continuare
condiţiile prevăzute la art. 15 din lege, iar armele au efectuată inspecţia tehnică periodică.

Reg i mul dreptul ui de deţinere a a rmel or letale

Orice persoană fizică sau juridică, care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, are dreptul să deţină la domiciliul, reşedinţa sau
sediul său arme şi muniţii. Persoanele fizice şi juridice care au dreptul să deţină, să poarte, să folosească, să comercializeze sau, după
caz, să repare arme sunt obligate să asigure securitatea acestora. Armele deţinute la domiciliul, la reşedinţa sau la sediul persoanei
fizice sau juridice în bază documentelor legale prevăzute de lege pot fi folosite în caz de legitimă apărare sau stare de
necesitate, numai în aceste locuri.
Principalele o bli ga ţii ale deţinătorilor de arme letale sunt următoarele :

1. să anunţe de îndată, dar nu mai târziu de 24 ore, cea mai apropiată unitate de poliţie despre dispariţia, pierderea sau furtul
acestor arme ;
2. să nu înstrăineze autorizaţia de procurare a armei, certificatul de deţinător, permisul de armă sau permisul
internaţional pentru arme, cu excepţia situaţiei în care documentul este depus la unitatea de poliţie competentă ;
3. să anunţe de îndată cea mai apropiată unitate de poliţie, dacă are cunoştinţă despre existenţa unei arme militare, a
unei arme letale, neletale sau a
muniţiilor deţinute ilegal, pierdute sau abandonate ;

259

Distanţă

260

4. persoana care găseşte o armă militară, o armă letală, neletală sau muniţii este obligată să le predea, de îndată ce este posibil,
dar nu mai târziu de 24 de ore, la cea mai apropiată unitate de poliţie ;
5. rudele sau persoanele care locuiesc împreună cu o persoană ce deţine în mod legal arme sau muniţii, au obligaţia ca, în cazul în
care deţinătorul decedează sau este declarat dispărut, să depună armele şi muniţiile respective la cel mai apropiat armurier, în
termen de 15 zile de la data decesului sau, după caz, a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a dispariţiei;
6. să păstreze armele letale înscrise în permisul de armă, asigurate astfel încât să nu permită accesul la ele al persoanelor
neautorizate;
7. să scoată armele deţinute în condiţiile legii, din incinta domiciliului, reşedinţei sau proprietăţii, numai după autorizarea dată
de către unitatea de poliţie competentă teritorial, la cerere, în următoarele situaţii:
a) cu ocazia depunerii armelor la un armurier;

b) cu ocazia schimbării locului unde sunt păstrate armele;

Pentru prezentarea armelor la unitatea competentă, în vederea vizării permisului de armă, nu este necesară autorizarea.
În autorizaţie se menţionează perioada în care armele urmează să fie transportate în afara domiciliului sau reşedinţei, motivul,
traseul utilizat, destinaţia şi condiţiile în care trebuie asigurată arma în timpul transportului.
Încetarea şi suspendarea dreptului de deţinere a armelor letale

Dreptul de deţinere a armelor letale încetează, conform art. 30 alin. 1 din

lege, dacă titularul se află în una din următoarele situaţii:

a. nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 15 lit. b), c), f), h);

260

Distanţă

261

b. nu se prezintă, fără motive întemeiate, la viza permisului de armă, în interval de 1 an de la îndeplinirea termenului legal;
c. a decedat sau a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
d. a săvârşit două contravenţii prevăzute de prezenta lege sau o contravenţie pentru care legea prevede încetarea dreptului de
deţinere a armelor ori o infracţiune la regimul armelor şi muniţiilor;
e. renunţă să mai deţină armele înscrise în permis;

f. se constată faptul că a folosit armele deţinute fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, adică fără autorizarea obţinută, la
cerere, de a folosi arma într-un poligon special amenajat şi autorizat, respectiv, în cazul colecţionarilor, în alt loc decât cel în
care se afla colecţia;
g. titularul pleacă definitiv din România sau pierde cetăţenia română;

h. titularul nu mai are calitatea care a acordat dreptul de deţinere,sau, după

caz, de port sau folosire a armei;

i. titularul a pierdut armele sau acestea i-au fost sustrase în împrejurări

imputabile.

Dreptul de deţinere a armelor se suspendă, conform art. 30 alin. 2 din lege,

dacă:

titularul este învinuit sau inculpat într-o cauză penală pentru fapte
săvârşite cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă al cărei maxim special este

mai mare de 1 an ;
 titularul nu mai îndeplineşte condiţia de a fi apt din punct de vedere

psihologic şi medical şi de a nu suferi de alte afecţiuni stabilite prin ordin al

261

Distanţă

262

ministrului sănătăţii, care ar putea pune în pericol propria viaţă sau a altora, dacă ar deţine sau ar folosi arme şi muniţii;
titularul a săvârşit una sau mai multe contravenţii pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională
complementară a suspendării dreptului de deţinere a armelor.
În cazul în care persoana se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. b) şi e), încetează dreptul de deţinere numai asupra acelor
arme cu privire la care nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru deţinere, făcându-se menţiunile corespunzătoare în
acest sens în permisul de armă. În celelalte situaţii, unitatea de poliţie competentă retrage permisul de armă, iar titularul este
obligat să facă dovada că a depus arma la un armurier autorizat, cu excepţia acelor situaţii în care este ridicată de către
poliţişti.
Constatarea situaţiilor prevăzute la art. 30 se face de către unităţile de poliţie competente, care iau măsura suspendării sau, după
caz, anulării permisului de armă ori a menţiunilor din permis referitoare la armele cu privire la care încetează dreptul de
deţinere. Ea este supusă controlului judecătoresc potrivit Legii contenciosului administrativ şi poate fi atacată în termen de 15
zile de la data la care a fost adusă la cunoştinţa solicitantului.
Deţinătorul armelor este obligat ca, în termen de 10 zile de la data la care i-a fost adusă la cunoştinţă măsura suspendării sau,
după caz, anulării permisului de armă ori a menţiunilor din permis referitoare la armele cu privire la care încetează dreptul de
deţinere, să depună armele la un armurier autorizat în vederea înstrăinării, cu excepţia situaţiilor în care acestea sunt ridicate de
organul de poliţie competent.

Regimul dreptului de port şi folosire a armelor letale

262

Distanţă

263

1. Titularul dreptului de a purta şi folosi arme de această natură, are obligaţia de a păstra arma înscrisă în permisul de armă
asigurată astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate la aceasta.
2. Păstrarea armei la domiciliul sau reşedinţa deţinătorului, se face în locuri special destinate, omologate în condiţiile prevăzute în
norme metodologice.
3. Arma poate fi purtată numai de către titularul permisului cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) arma trebuie să fie asigurată şi să nu fie armată;

b) arma să aibă efectuată inspecţia tehnică periodică şi să nu prezinte defecţiuni, cu excepţia situaţiei în care arma este
transportată la armurier;
c) arma trebuie să stea în permanenţă introdusă în toc, cu excepţia situaţiilor în care este autorizat, potrivit legii, să o utilizeze;
d) arma să se afle în permanenţă numai asupra să şi să nu fie înmânată sub nici o formă altor persoane, cu excepţia
armurierilor, poliţiştilor competenţi, precum şi personalului abilitat prin lege să păstreze şi să asigure securitatea temporară a
armelor, la întrarea în instituţiile publice, în mijloacele de transport naval sau aerian, precum şi în alte locuri unde portul armei este
interzis prin lege;
e) deţinătorul să nu se afle sub influenţa băuturilor alcoolice, produselor sau substanţelor stupefiante, a medicamentelor cu
efecte similare acestora, ori în stare avansată de oboseală sau să nu sufere de afecţiuni temporare de natură să genereze o
stare de pericol în
condiţiile în care poartă arma asupra sa.
 263

Distanţă

264

4. Titularii dreptului de a purta şi folosi armele de apărare şi pază pot face uz de armă numai în poligoanele autorizate în
condiţiile prezentei legi sau în caz de legitimă apărare ori stare de necesitate. Folosirea armelor de apărare şi pază în poligoanele
autorizate se poate face numai în condiţiile stabilite prin regulamentele de ordine interioară ale acestora
5. Se poate face uz de armă în caz de legitimă apărare sau stare de necesitate, în condiţiile legale, studiate în cadrul
temei „Drepturile şi obligaţiile de serviciu ale poliţiştilor‖.
6. Persoana care a făcut uz de armă în condiţiile prevăzute de lege, este obligată să acţioneze imediat pentru a se acorda primul
ajutor şi asistenţă medicală persoanelor rănite. De asemenea, este obligată să anunţe de îndată cea mai apropiată unitate de poliţie
după ce a executat foc cu arma asupra unei persoane, indiferent dacă au rezultat sau nu victime. Unitatea de poliţie sesizată are
obligaţia să efectueze cercetarea la faţa locului şi a circumstanţelor în care s-a produs evenimentul. Arma care a fost folosită
pentru executarea focului se ridică de către poliţiştii abilitaţi până
la definitivarea cazului.

lege
Dreptul de a purta şi fol osi ar mel e de v ână to a re

Condiţii necesare pentru acordarea acestui drept:

- să fie membru al unor asociaţii de vânători sportivi legal constituite;

- să fi susţinut examenul pentru obţinerea calităţii de vânător;

- să deţină permis de vânătoare cu viză valabilă.

Obligaţii pentru titularul dreptului de a purta şi folosi aceste arme:

- să păstreze armele înscrise în permisul de armă în condiţiile prevăzute de

264

Distanţă

265
 - să ţină armele în toc, neîncărcate cu muniţie, la transportul armelor de vânătoare, de la domiciliul sau reşedinţa acestuia la
locul unde urmează să se desfăşoare vânătoarea potrivit legii;
- arma să se afle în permanenţă numai asupra persoanei care o deţine în mod legal şi să nu fie înmânată sub nici o formă
altor persoane;
- la locul destinat vânătorii, arma poate fi încărcată, cu condiţia ca, după încărcare, să fie asigurată şi ţinută la spate, cu ţeava
îndreptată în sus;
- să facă uz de armă numai asupra vânatului pentru care a fost autorizat în condiţiile legii privind fondul cinegetic şi a protecţiei
vânatului, precum şi pentru antrenament, în poligoanele autorizate în condiţiile legii.
- să o împrumute numai unei persoane care este titular al dreptului de a purta şi folosi o armă de vânătoare de acelaşi calibru, în
vederea utilizării acesteia la vânătoare.
Se interzice lăsarea armei în gaj sau în alte forme de garanţie.

Dreptul de a purta şi fol osi armel e de ti r

Condiţii necesare pentru acordarea acestui drept:

- să fie sportivi şi antrenori de tir;

- să fie înscrişi la un club sportiv recunoscut de Federaţia Română de Tir

Sportiv sau Federaţia Română de Schi sau Biatlon.

lege
Obligaţii pentru titularul dreptului de a purta şi folosi aceste arme:

- să păstreze armele înscrise în permisul de armă în condiţiile prevăzute de

265

Distanţă

266

- să ţină armele în toc, neîncărcate cu muniţie, la transportul armelor de tir, de la domiciliul sau reşedinţa acestuia la locul
unde urmează să se desfăşoare concursul de tir, potrivit legii;
- portul şi utilizarea armelor de tir în incinta locurilor de antrenament, se face în condiţiile stabilite prin regulamentele de ordine
interioară.
Procurarea şi deţinerea muniţiei aferente armelor letale

Titularii dreptului de a purta şi folosi armele letale pot procura de la armurierii autorizaţi muniţia aferentă armelor înscrise în
permisul de armă.
Cantitatea de muniţie care poate fi deţinută se înscrie în permisul de armă de către unitatea de poliţie care eliberează acest
document, după cum urmează:
a) pentru armele de apărare şi pază, un număr de cel mult 50 de cartuşe cu glonţ şi 50 de cartuşe fără proiectil pentru câte o
singură armă de acelaşi calibru ;
b) pentru armele de vânătoare, un număr de cel mult 300 de cartuşe pentru

câte o singură armă de fiecare calibru pentru care are dreptul de port şi folosire;
 c) pentru armele de tir, un număr de cel mult 500 de cartuşe pentru fiecare

armă la care au dreptul de port şi folosire.

Persoanele care deţin arme de apărare şi pază, pot purta asupra lor, în afara domiciliului sau reşedinţei unde este depozitată
muniţia, cel mult 12 cartuşe.
In terdi cţ ii pe care t reb ui e s ă le re specte titularii:

1. să nu înstrăineze muniţia procurată în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor în care aceasta este depusă la armurier sau la
unităţile de poliţie competente.
2. să nu deţină o cantitate mai mare de muniţie decât cea pentru care a fost

autorizată ;

266

Distanţă

267

3. să nu comercializeze sau să înstrăineze sub altă formă, precum şi deţină ori utilizeze muniţie expirată sau degradată care,
prin păstrare sau folosire, ar putea pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor.

1.5. Suspendarea, revocarea şi anularea dreptului de port şi folosire a armelor letale şi a muniţiilor

Suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor letale se dispune de către unitatea competentă care a acordat acest
drept, în următoarele situaţii:
a) titularul dreptului este învinuit sau inculpat într-o cauză penală pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie, pentru care legea
prevede o pedeapsă al cărei maxim special este mai mare de 1 an ;
b) titularul dreptului suferă de o incapacitate psihică sau fizică sau de o afecţiune temporară de natură să pună în pericol
propria viaţă sau a altora;
c) a săvârşit una sau mai multe contravenţii pentru care legea prevede măsura complementară a suspendării dreptului de
port sau folosire a armelor.
Suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor letale se dispune pentru întreaga perioadă în care persoana se află în oricare
dintre aceste situaţii.
Pe perioada suspendării dreptului de port şi folosire a armelor letale, permisul de armă se retrage de către unitatea de
poliţie care a dispus măsura, iar armele şi întreaga cantitate de muniţie se depun, de îndată, la un armurier autorizat, cu excepţia
celor ridicate de către reprezentanţii unităţii de poliţie.
Suspendarea încetează de la data la care titularul dreptului de port şi folosire a armelor nu se mai află într-una
din situaţiile care au determinat
suspendarea, iar permisul de armă, armele şi muniţia se restituie acestuia.

267

Distanţă

268

Revocarea dreptului de port şi folosire a armelor se dispune de către unitatea competentă care a acordat acest drept, atunci
când titularul dreptului se află într-una dintre următoarele sit uaţi i:
 a) renunţă să mai deţină armele înscrise în permisul de armă;

b) nu mai are calitatea care a condiţionat acordarea dreptului ;

c) nu mai îndeplineşte vreuna dintre condiţiile prevăzute de lege în art. 15,

al.1, lit. b), c) şi f);

d) pleacă definitiv din ţară;

e) pierde cetăţenia română;

f) a pierdut armele înscrise în permisul de armă sau acestea i-au fost

sustrase în împrejurări imputabile titularului;

g) nu se prezintă, fără motive întemeiate, la viza permisului de armă în perioada stabilită în condiţiile prezentei legi;
h) a decedat sau a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
i) a săvârşit una sau mai multe contravenţii pentru care legea prevede revocarea dreptului de deţinere sau, după caz, de port
şi folosire a armelor.
Anularea dreptului de deţinere sau, după caz, de port şi folosire a armelor se dispune de către organul competent
care a acordat acest drept, în următoarele si tu aţi i:
a) se constată că la data acordării permisului de armă, titularul nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru port şi folosire a
armelor;
b) persoanei i s-a acordat dreptul de port şi folosire a armelor pe bază unor

documente sau informaţii false.

268

Distanţă

269

Măsura revocării dreptului de deţinere şi anularea dreptului de port şi folosire a armelor se comunică, în scris, titularului
dreptului sau succesorilor acestuia.
În termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă cu privire la măsura revocării sau anulării dreptului de deţinere sau, după caz,
de port şi folosire a armelor, titularul este obligat să depună permisul de armă la unitatea de poliţie competentă şi să facă dovada
faptului că a depus arma şi întreaga cantitate de muniţie deţinută la un armurier autorizat, cu excepţia celor care sunt supuse
confiscării şi se ridică de către
poliţişti.

Măsura revocării dreptului de deţinere şi anularea autorizaţiei precum şi suspendarea dreptului de deţinere şi suspendarea
autorizaţiei de deţinere sau, după caz, de port şi folosire a armelor este supusă controlului judecătoresc potrivit Legii contenciosului
administrativ şi poate fi atacată în termen de 15 zile de la data la care a fost adusă la cunoştinţa solicitantului.

1.6. Regimul călătoriilor în străinătate cu armele letale şi muniţiile deţinute de către cetăţenii români

Persoana care deţine, în condiţiile legii, arme letale, şi care doreşte să călătorească în străinătate cu acestea, poate cere unităţii de
poliţie care i-a acordat permisul de armă, eliberarea unei autorizaţii în bază căreia reprezentanţii poliţiei de frontieră
permit ieşirea de pe teritoriul României cu armele şi muniţia înscrise în autorizaţie, făcând menţiune despre acestea în documentul de
călătorie al titularului.
Armele de apărare şi pază pot fi scoase de pe teritoriul României numai de

către persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, pe

269
 Distanţă

270

timpul exercitării atribuţiunilor de serviciu. Aceste arme şi muniţia aferentă sunt înscrise de către reprezentanţii poliţiei de
frontieră în paşaportul de serviciu al titularului, pe bază unei adeverinţe eliberate de instituţia unde acesta este angajat.
Paşaportul european pentru arme de foc

Acest document conferă titularului dreptul de a circula pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene împreună cu armele şi
muniţia înscrise în el, în măsura în care deţinerea acestora este permisă în statul în care urmează să călătorească .
Condiţii de eliberare a acestui document:

- solicitantul este titularul unui permis de armă pentru armele care urmează a fi înscrise în paşaportul european pentru arme de foc;
- prezintă motivele pentru care doreşte să călătorească pe teritoriul statelor

membre cu respectivele arme.

Paşaportul european pentru arme de foc se acordă cu o valabilitate de 5 ani,

care poate fi prelungită cu încă 5 ani.

1.7. Furtul, pierderea, distrugerea sau deteriorarea permisului de armă, precum şi a documentului de călătorie în
care sunt înscrise arme letale

Furtul permiselor de armă se declară în termen de 48 de ore de la constatare, la unitatea de poliţie în a cărei rază de competenţă
teritorială a fost constatat, iar pierderea, distrugerea sau deteriorarea se declară la unitatea de poliţie care le-a
eliberat.

În cazul declarării furtului, pierderii sau distrugerii, în străinătate, a

documentului de călătorie în care sunt înscrise armele şi muniţiile cu care titularul a

270

Distanţă

271

ieşit de pe teritoriul României, acesta trebuie să se prezinte cu armele înscrise în document la misiunea diplomatică sau oficiul
consular al României din statul unde s-a produs evenimentul care, după ce verifică la Inspectoratul General al Poliţiei Române
situaţia legală a acestor arme, eliberează titularului o adeverinţă în care se înscriu datele de identitate ale acestuia, precum şi marca,
tipul şi seriile armelor. Adeverinţa conferă titularului numai dreptul de a introduce pe teritoriul României armele înscrise în aceasta şi
se reţine de către organele poliţiei de frontieră, la intrarea în ţară.

1.8. Condiţii cu privire la procurarea, înstrăinarea, deţinerea, portul şi folosirea armelor letale, scoaterea /introducerea
din/în România a acestor arme, precum şi a muniţiei aferente, de către persoanele fizice străine.

Străinii care au reşedinţa sau domiciliul în România pot fi autorizaţi să procure numai arme de vânătoare, de tir sau de
colecţie. În sensul prezentei legi, sunt consideraţi că au reşedinţa sau domiciliul în România străinii titulari ai unui permis de şedere
temporară sau, după caz, permanentă, acordat în condiţiile legii privind regimul străinilor în România, precum şi străinii care au
dobândit o formă de protecţie în România în condiţiile legii privind statutul şi regimul refugiaţilor.
Străinii cu reşedinţa sau domiciliul în România, cei cu viză de scurtă şedere şi cei exceptaţi de la aceasta pot fi autorizaţi să
procure din România în vederea scoaterii din ţară numai arme de vânătoare ,de tir sau colecţie. Ei pot să scoată personal din ţară doar
o singură armă, pentru două sau mai multe urmând să se adreseze unui armurier autorizat.
Autorizaţia de procurare a armelor de vânătoare, de tir sau de colecţie, se

271

Distanţă

272

acordă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

- solicitantul are 18 ani împliniţi;

- face dovada intrării şi şederii legale în România;

- îndeplineşte condiţiile prevăzute în art. 15 al.(1) lit. c), d) şi f) din lege;

- face dovada, prin documente certificate sau eliberate de reprezentanţa diplomatică sau oficiul consular al statului în care
urmează să transporte arma, că îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia acelui stat, pentru deţinerea armelor pentru care solicită
autorizaţia de procurare.
În termen de 3 zile de la procurarea armei, străinii trebuie să se prezinte la Inspectoratul General al Poliţiei Române, care
procedează la sigilarea armei şi eliberarea autorizaţiei de scoatere a armei de pe teritoriul României.
Străinii care vin în România pentru a participa la concursuri de tir oficiale sau pentru a practica vânătoarea pot fi autorizaţi să
deţină, să poarte şi să folosească arme de vânătoare sau de tir, dacă acestea şi muniţia aferentă sunt înscrise în documentele de trecere
a frontierei. Avizul de introducere a acestor arme în ţară se poate acorda străinilor de către Inspectoratul General al Poliţiei, în
următoarele
condiţii:

- fac dovada deţinerii legale a armelor în statul de unde provin;

- arma este omologată;

- pentru armele de vânătoare, prezintă o invitaţie nominală de la o asociaţie de vânătoare legal constituită în România, din
care rezultă că este invitat la o vânătoare organizată. Este de asemenea valabilă şi invitaţia unui colecţionar de arme
român.

- în cazul armelor de tir, să facă dovada că vor participa la un concurs de tir

organizat de o asociaţie sau un club de tir legal recunoscute. Este de asemenea

272

Distanţă

273

valabilă şi invitaţia unui colecţionar de arme român.

Însoţitorii delegaţiilor străine ale şefilor de stat sau de guvern, ai altor demnitari străini care beneficiază de protecţie,
precum şi militarii străini pot introduce, purta şi folosi, pe teritoriul României , arme de apărare şi pază, în condiţii de
reciprocitate sau în cele stabilite prin acorduri bilaterale. În aceste situaţii trebuie să existe o notificare oficială primită prin Ministerul
Afacerilor Externe sau Ministerul Apărării Naţionale ori M.A.I.
Membrii personalului misiunilor diplomatice, ai oficiilor consulare şi ai reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale
acreditate în România pot purta şi folosi arme de apărare şi pază, fără permis de armă, pe bază de reciprocitate sau în condiţiile
stabilite prin acorduri bilaterale.

1.9. Condiţii cu privire la procurarea, înstrăinarea, deţinerea, portul şi

 folosirea armelor neletale de către persoanele fizice

Cetăţenii români şi străinii cu şedere legală în România , care au împlinit 18 ani, pot să procure arme neletale şi muniţia
aferentă de la orice armurier autorizat ,
astfel:

- după obţinerea autorizaţiei de procurare, pentru armele prevăzute la categoria E din Anexă;
- după notificarea prealabilă a instituţiilor competente,prevăzute la art.12

al.(1) din Legea 295/2004, pentru armele prevăzute la categoria F.

Autorizaţia de procurare a armelor neletale se acordă persoanelor de mai sus dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
- nu au fost condamnate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă

273

Distanţă

274

pentru săvârşirea cu intenţie a uneia dintre infracţiunile prevăzute de Legea 295/2004 sau la o pedeapsă privativă de libertate
mai mare de 2 ani pentru infracţiuni comise cu
intenţie;

- nu sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu

intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă al cărei maxim special este mai mare de

2 ani sau pentru fapte incriminate ca infracţiuni prevăzute în Legea 295/2004;

- sunt apte psihologic şi medical;

- în ultimii 5 ani nu le-a fost revocat sau anulat dreptul de port şi folosire a armelor supuse autorizării pe motivul
neprezentării în termen de 1 an la vizarea periodică sau pe motivul obţinerii acestui drept pe bază unor documente sau informaţii
false.

Termenul de soluţionare a cererii de eliberare a autorizaţiei de procurare este de 30 de zile de la data înregistrării acesteia.
Dacă titularul nu mai îndeplineşte condiţiile precizate anterior,dreptul de procurare se pierde, iar autorizaţia de procurare a armei
se retrage de instituţia care a eliberat-o.
Pentru armele neletale prevăzute la categoria F, poziţia 26 din anexă – adică arme scurte(pistol sau revolver) confecţionate special
pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, precum şi muniţia aferentă – pot notifica în prealabil unitatea de poliţie
competentă doar persoanele care îndeplinesc prima dintre condiţiile enumerate anterior.
Drepturile şi obligaţiile posesorilor de arme neletale supuse autorizării
Dispoziţiile referitoare la acordarea permisului de armă, la înscrierea armei în permisul de armă, la drepturile şi obligaţiile
solicitantului armei letale prevăzute în

274

Distanţă

275

art.24 al.(1) şi (2), art.25 al.(1), art.28 şi art.51 din Legea 295/2004 se aplică şi în privinţa armelor neletale supuse
autorizării.
 În cazul armelor prevăzute la categoria E,poziţia 25 din anexă, destinate pentru colecţie, se poate acorda numai un drept de
deţinere.
Încetarea şi suspendarea dreptului de deţinere a armelor neletale

Dreptul de deţinere a armelor neletale supuse autorizării se pierde dacă

titularul se află în una dintre următoarele situaţii:

a. nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 58 alin. (2) lit. a);

b. nu se prezintă, fără motive întemeiate, la viza permisului de armă, în interval de un an de la împlinirea termenului
prevăzut la art. 27 alin. (1);
c. a decedat sau a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
d. a săvârşit două contravenţii prevăzute de prezenta lege sau a săvârşit o infracţiune la regimul armelor şi al muniţiilor;
e. renunţă să mai deţină armele înscrise în permis;

f. se constată faptul că titularul a folosit armele deţinute, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 29 alin. (1) şi (4);
g. pleacă definitiv din România sau pierde cetăţenia română;

h. titularul a pierdut armele sau acestea i-au fost sustrase în împrejurări

imputabile acestuia.

Dreptul de deţinere a armelor neletale supuse autorizării se suspendă în următoarele situaţii:

a) titularul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 58 alin. (2) lit. b)

şi c);

275

Distanţă

276

b) titularul a săvârşit una sau mai multe contravenţii pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională
complementară a suspendării dreptului de deţinere a armelor.
În cazul în care persoana se află în una dintre situaţiile de încetare sau suspendare a dreptului, unitatea de poliţie competentă
retrage permisul de armă, iar titularul este obligat să facă dovada faptului că a depus armele la un armurier autorizat, cu
excepţia situaţiei în care armele se ridică de către poliţişti. Prevederile art. 31 şi 32 se aplică în mod corespunzător.
Suspendarea, revocarea şi anularea dreptului de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării
Suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării se dispune de către organul competent care a
acordat acest drept, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 46 alin. (2)-(4), în următoarele situaţii:
a) titularul dreptului nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 58 alin.

(2) lit. b),c);

b) a săvârşit una sau mai multe contravenţii, pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a
suspendării dreptului de port şi folosire a armelor.
Revocarea dreptului de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării se dispune de către organul competent care a acordat
acest drept atunci când titularul dreptului se află în una dintre următoarele situaţii:
a) renunţă să mai deţină armele înscrise în permisul de armă;

b) nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 58 alin. (2) lit. a);

c) pleacă definitiv din ţară;

d) pierde cetăţenia română;

 276

Distanţă

277

e) nu se prezintă, fără motive întemeiate, la viza permisului de arma în interval de un an de la împlinirea termenului prevăzut la
art. 27 alin. (1);
f) a decedat sau a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
Anularea dreptului de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării se dispune de către organul competent care a
acordat acest drept, în situaţiile prevăzute la art. 47 alin. (2).
Măsura revocării şi cea a anulării dreptului de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării se comunică, în scris,
titularului dreptului sau, în situaţia prevăzută la alin. (2) lit. f), succesorilor acestuia. Prevederile art. 47 alin. (4) şi (5) se aplică în
mod corespunzător.
Persoanele care au procurat arme neletale în condiţiile notificării prealabile au obligaţia ca, în termen de 5 zile de la data
procurării, să se prezinte cu acestea la autorităţile competente în vederea eliberării certificatului de deţinător. Titularii acestui
certificat pot trece frontiera de stat a României cu armele înscrise în acest document, fără a putea să le înstrăineze în afara teritoriului
naţional.
Interdicţii privind portul armelor neletale destinate pentru autoapărare:
- în locuri aglomerate, stadioane, săli de spectacole şi adunări publice, precum şi în alte locuri în care folosirea acestor
arme este interzisă prin lege;
- dacă deţinătorul se află sub influenţa băuturilor alcoolice, produselor sau substanţelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte
similare acestora, ori în stare avansată de oboseală sau suferă de afecţiuni temporare, de natură să genereze o stare de pericol în
condiţiile în care poartă arma asupra sa;
- neînsoţite de documentul care atestă dreptul de port şi folosire.

277

Distanţă

278

Titularii dreptului de a purta şi folosi arme neletale, destinate pentru autoapărare, pot face uz de armă numai în poligoanele
autorizate ori în caz de legitimă apărare sau stare de necesitate.

1.10. Procurarea, deţinerea şi folosirea armelor şi muniţiilor de către

persoanele juridice

Categorii de pe rso an e ju ri di ce care p ot deţin e şi fo lo si arme şi mu ni ţii

1. Instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale sunt autorizate să achiziţioneze, să
deţină şi să folosească arme letale şi neletale, precum şi muniţia corespunzătoare, pentru înarmarea personalului propriu, în condiţiile
stabilite prin legi speciale .
2. Persoanele juridice de drept public, altele decât cele menţionate anterior, precum şi unităţile subordonate sau aflate în
coordonarea acestora sunt autorizate să achiziţioneze, să deţină şi să folosească arme letale şi neletale, precum şi muniţia
corespunzătoare, în condiţiile prezentei legi, pentru exercitarea atribuţiilor specifice stabilite prin actele normative de organizare şi
funcţionare a acestora.
3. Persoanele juridice de drept privat care nu sunt subordonate sau aflate în coordonarea unor instituţii publice, pot fi autorizate,
în condiţiile prezentei legi, în funcţie de obiectul lor de activitate, să procure, să deţină şi să folosească arme letale şi arme neletale,
precum şi muniţia corespunzătoare, pentru:
a) înarmarea personalului abilitat să desfăşoare activităţi de pază, dacă aceasta se justifică pentru asigurarea pazei sediilor,
imobilelor sau obiectivelor care le aparţin sau le asigură protecţie, precum şi a pazei persoanelor, bunurilor, valorilor sau
transportului ori depozitării de valori importante, în cazul societăţilor al căror obiect
 278

Distanţă

279

de activitate îl constituie prestarea de serviciului în domeniul pazei, ori al celor care îşi pot asigura pază proprie, în condiţiile
legii;
b) desfăşurarea activităţilor de executare a tragerilor cu arme în poligoane special amenajate, pentru antrenament sau
divertisment, precum şi organizarea şi desfăşurarea cursurilor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. g);
c) desfăşurarea activităţilor artistice în centrele de producţie cinematografică şi televiziune, precum şi în cadrul
spectacolelor de circ şi teatru.
4. Muzeele pot fi autorizate, în condiţiile prezentei legi, să achiziţioneze şi să deţină arme de colecţie precum şi arme
neletale,după caz.
Persoanele juridice străine nu pot fi autorizate să deţină sau să folosească, pe teritoriul României, arme militare şi arme letale,
precum şi muniţia corespunzătoare
acestora.

Persoanele juridice autorizate să procure, să deţină şi să folosească arme şi muniţie au următoarele obl ig aţ ii :
a) să se prezinte în perioada stabilită de Inspectoratul General al Poliţiei Române la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului
Bucureşti, inspectoratele judeţene de poliţie în a căror rază de competenţă se află sediul social al persoanei juridice sau la
Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru vizarea autorizaţiei;
b) să anunţe schimbarea sediului, cu cel puţin 10 zile înainte de aceasta, la organul de poliţie în a cărui rază de competenţă
este situat noul sediu, pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare în autorizaţie;
c) să anunţe pierderea, furtul sau distrugerea autorizaţiei, în termen de 24

de ore de la constatarea evenimentului;

d) în cazul în care persoana juridică încetează activitatea, trebuie să comunice organelor competente, în termen de 10 zile de la
acea dată;

279

Distanţă

280

e) să prezinte, la organele competente, documentele care dovedesc procurarea sau înstrăinarea armelor şi muniţiei, în termen de
10 zile de la procurare sau, după caz, înstrăinare, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare în conţinutul autorizaţiei.

1.11. Atribuţiile unităţilor de poliţie pe linia asigurării respectării regimului armelor şi muniţiilor

1) culegerea de date şi informaţii în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni şi contravenţii în acest domeniu;
2) efectuarea de verificări în vederea eliberării autorizaţiei de procurare a armelor pentru persoanele fizice sau juridice care
solicită acest lucru;
3) eliberarea permiselor de armă, a paşaportului european pentru arme de foc şi a autorizaţiilor necesare ;
4) ţinerea evidenţei posesorilor de armă,a colecţionarilor de arme şi muniţii,a persoanelor juridice autorizate să deţină şi să
folosească arme, precum şi a persoanelor juridice autorizate să funcţioneze ca armurier;
5) acordarea vizelor şi alte operaţiuni prevăzute de lege, pentru aceste activităţi;
6) activităţi de control asupra respectării de către persoanele fizice şi

juridice a normelor legale privitoare la regimul armelor şi muniţiilor;

7) constatarea de infracţiuni şi luarea de măsuri de sancţionare contravenţională faţă de persoanele vinovate de încălcarea
prevederilor legale.
 1.12. Infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor

280

Distanţă

281

Considerăm că este utilă prezentarea, enumerativă, a faptelor care constituie infracţiuni prevăzute şi pedepsite de Legea
295/2004, modificată şi completată, acestea urmând a fi studiate în amănunt, ulterior, la disciplina Drept penal.
art. 136 – Uzul de armă letală, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani.
1
art.136 - Deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la 1 an.
2
art.136 – Uzul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani.
art. 137 – Ştergerea sau modificarea, fără drept, a marcajelor de pe arme letale se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5
ani.
art. 138 - Efectuarea oricăror operaţiuni cu arme sau muniţii, fără drept,

se pedepseşte potrivit art.279 al.(1) din Codul Penal.

2. OPERAŢIUNI PRIVIND EVIDENŢA ŞI ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR PENTRU EXPLOZIVI, SUBSTANŢE

TOXICE ŞI STUPEFIANTE

a. Înregistrarea şi eliberarea autorizaţiilor pentru materialele

explozive

Potrivit dispoziţiilor legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările ulterioare, prin materii explozive
înţelegem explozivii de uz civil, emulsiile explozive, amestecurile explozive, pirotehnice şi simple, încărcăturile speciale, mijloacele
de iniţiere, cele auxiliare de aprindere, precum şi orice alte

281

Distanţă

282

substanţe sau amestecuri de substanţe destinate să dea naştere la reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldură şi gaze
la temperatură şi presiune ridicată.
Prin operaţiuni cu materii explozive se înţelege prepararea, producerea, procesarea, experimentarea, deţinerea, tranzitarea pe
teritoriul ţării, transmiterea sub orice formă, transferul, transportul, introducerea pe piaţă, depozitarea, încărcarea, distrugerea,
mânuirea, comercializarea şi folosirea acestora.
Regimul juridic al materiilor explozive este reglementat de Legea nr.

126/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 464/2001 , Legea nr. 478/2003, Legea nr. 262/2005 şi Legea nr.406/2006.
Producerea şi procesarea de materii explozive sunt permise numai persoanelor juridice care posedă autorizaţie din partea
inspectoratului teritorial de muncă pe rază căruia îşi desfăşoară activitatea.
Persoanele fizice nu au dreptul să deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască
materii explozive, cu excepţia pulberii necesare confecţionării cartuşelor pentru arme de vânătoare, dacă nu fac dovada calităţii
de artificier ori de personal special instruit şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată legii.
Pentru a fi autorizată să efectueze operaţiuni cu materii explozive persoana juridică trebuie să îndeplinească următoarele con di
ţii :
să fie înregistrată la Oficiul Naţional al Registrul Comerţului din cadrul

Ministerului Justiţiei;

să aibă sediu, sucursală sau filială deschisă în România;

să aibă prevăzut în obiectul de activitate desfăşurarea operaţiunilor cu materii explozive pentru care solicită autorizarea
şi să obţină în prealabil autorizaţiile
emise de către Inspectoratul Teritorial de Muncă pe rază căruia îşi au sediul;

282

Distanţă

283

să aibă personal calificat încadrat pentru activitatea pe care solicită să o desfăşoare (pirotehnist sau artificier), cu contract de
muncă;
să facă dovada că deţin un depozit autorizat pentru materii explozive sau că au încheiat un contract de închiriere pentru un
depozit autorizat, cu suprafaţă suficientă pentru materialele explozive ce urmează a fi depozitate;
să facă dovada că a fost întocmit un plan de pază şi alarmare al depozitului conform Legii nr.333/2003 privind paza
obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, avizat de către compartimentul de linie al structurii de Ordine
Publică;

spaţiul de depozitare să fie asigurat cu un dispozitiv de supraveghere electronică şi alarmare;

să deţină mijloace de transport speciale pentru materii explozive sau să aibă contract de prestări servicii cu o societate
de transport autorizată, care deţine astfel de mijloace de transport, în cazurile în care execută transportul materiilor
explozive;

sistemul de asigurare a securităţii depozitelor să fie corespunzător privind împrejmuirea, grilajele şi încuietorile de securitate;
paza depozitului să fie asigurată cu personal înarmat, conform planului
de pază;

depozitele să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege.

Materiile explozive pot fi depozitate numai în spaţii special construite care

pot funcţiona numai după obţinerea prealabilă a autorizaţiei emisă în comun de către inspectoratul teritorial de muncă şi
inspectoratul de poliţie al judeţului, respectiv
Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

283

Distanţă

284
 Transferul explozivilor de uz civil se face în baza autorizaţiei de transfer eliberată de Inspectoratele de Poliţie Judeţene sau de
Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, de la locul de destinaţie a explozivilor.
Pentru înregistrarea sau obţinerea autorizaţiilor, unităţile se adresează poliţiei judeţene (municipiului Bucureşti) cu o cerere
care trebuie să cuprindă:
- denumirea, sediul şi obiectul unităţii cu indicarea actului legal în bază căruia funcţionează;
- tipurile de materii explozive pe care le fabrică, prelucrează, deţine, experimentează, foloseşte, importă, exportă sau transportă;
- cantităţile de materii explozive, pe tipuri, care pot fi stocate şi locul unde

se depozitează.

Cererea este însoţită de copia avizului asupra funcţionării depozitului, dat de inspectoratul teritorial de muncă, prin care se
stabileşte capacitatea maximă de înmagazinare.
La primirea cererilor pentru înregistrare sau eliberarea autorizaţiilor se

verifică următoarele:

- dacă unitatea are avizul unităţii de poliţie pentru persoanele ce urmează să prelucreze, gestioneze sau să manipuleze materiile
explozive;
- dacă depozitul este unul şi acelaşi cu cel menţionat în adresă şi actul de

avizare al inspectoratului pentru protecţia muncii;

- dacă există evidenţa pentru înregistrarea operaţiilor cu materii explozive.

În urma verificărilor se procedează, după caz, la eliberarea dovezii de înregistrare sau autorizaţiei pentru executarea de operaţii cu
materii explozive, ori la respingerea cererii.
Atât dovada de înregistrare, cât şi autorizaţia, trebuie să cuprindă:

284

Distanţă

285

- numărul de înregistrare şi unitatea căreia i se eliberează;

- temeiul legal;

- operaţiunile pe care are dreptul să le execute şi materiile explozive pe care

le prepară, deţine, foloseşte etc.;

- pentru fiecare sortiment de exploziv se va preciza cantitatea pe care are dreptul să o stocheze în depozit, în conformitate cu
avizul inspectoratului teritorial de muncă.

Autorizaţiile şi dovezile de înregistrare sunt semnate de şeful poliţiei judeţene (a municipiului Bucureşti) sau de locţiitorul
său.
Accesul în depozite este permis numai persoanelor cu atribuţii în gestiune, manipulare şi control asupra materialelor explozive. Pe
timpul nopţii se interzice accesul în depozite, (excepţie fac unităţile în care se lucrează şi noaptea). La aceste depozite se ţine o evidenţă
strictă a intrării, ieşirii şi consumurilor de materiale explozive, anunţând unitatea locală de poliţie despre orice lipsă de asemenea
materiale.
Transportul materiilor explozive şi manipularea acestora se efectuează numai sub directa supraveghere a personalului
autorizat ca artificier şi numai cu personal special instruit şi numit de conducerea unităţii pentru aceste operaţii. Nu pot fi angajate
pentru a îndeplini funcţia de artificier decât persoanele care au calificarea necesară şi pentru care organele de poliţie au dat aviz
favorabil, în urma verificărilor făcute în evidenţele M.A.I., la locul de muncă, în familie şi societate. De asemenea, aceste persoane
trebuie să fie autorizate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă. Materiile explozive se transferă sau transportă numai cu mijloace
de transport amenajate în acest scop.
Fiecare transport de materiale explozive se efectuează pe bază ordinului de

transport eliberat şi semnat de conducerea unităţii beneficiare.

 285

Distanţă

286

Încărcarea, transferul, transportul, descărcarea , depozitarea şi distrugerea materiilor explozive în timpul nopţii sunt interzise
(fac excepţie transporturile de la fabrica producătoare la depozite proprii, cele pe calea ferată sau pe apă, precum şi cele
efectuate în cadrul aceluiaşi amplasament).
Indiferent de mijloacele cu care se execută transportul, trebuie luate măsuri pentru securitatea publică şi a persoanelor.
Persoanele fizice nu au dreptul să deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască
materii explozive, dacă nu fac dovada calităţii de artificier ori de personal special instruit şi nu reprezintă o persoană juridică
autorizată şi înregistrată conform legii.
Unităţile de poliţie, prin formaţiunea de profil, au următoarele atribuţii:

A)să verifice:

- modul cum este asigurată paza şi securitatea materiilor explozive

(securitatea depozitelor respective se realizează cu pază);

- dacă explozivii rămaşi neconsumaţi se restituie la depozit;

- dacă a fost depăşită capacitatea de înmagazinare a depozitului (folosită prin avizul dat de inspectoratul teritorial pentru
protecţia muncii), motivul şi dacă pentru această depăşire a avut aprobarea necesară;
- dacă explozivii existenţi în depozit sunt în perioada de garanţie înscrisă pe
ambalaj;

- cum se efectuează transportul materiilor explozive, dacă pentru fiecare

transport se emit ordine de transport şi dacă se face cu autovehiculele

corespunzătoare.
B) să constate infracţiuni şi să ia măsuri de sancţionare contravenţională împotriva persoanelor vinovate de încălcarea
prevederilor legale.

286

Distanţă

287

b. Înregistrarea şi eliberarea autorizaţiilor pentru produsele şi substanţele toxice

Produsele şi substanţele toxice sunt folosite în diferite sectoare de activitate cum ar fi: industria metalurgică, industria
chimică, agricultură etc. Regimul produselor şi substanţelor toxice este reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase aprobată prin Legea nr. 451
din 18 iulie 2001 şi de Legea nr. 360/2003 modificată prin Legea nr. 263/2005 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase.
Dat fiind pericolul pe care-l prezintă aceste produse şi substanţe toxice şi ţinând seama în acelaşi timp de necesitatea folosirii lor
în diferite sectoare ale economiei naţionale, au fost elaborate dispoziţii legale care reglementează toate operaţiunile ce se execută cu
aceste produse şi substanţe.
Substanţele şi preparatele chimice periculoase în înţelesul O.U.G. nr.

200/2000 sunt următoarele:

a. substanţe şi preparate explozive: substanţele şi preparatele solide, lichide, păstoase sau gelatinoase, care pot să reacţioneze
exoterm în absenţa oxigenului din atmosferă, producând imediat emisii de gaze, şi care, în condiţii de probă determinate, detonează,
produc o deflagraţie rapidă sau sub efectul căldurii explodează când sunt
parţial închise;

287

Distanţă

288

b. substanţe şi preparate oxidante: substanţele şi preparatele care în contact cu alte substanţe, în special cu cele inflamabile,
prezintă o reacţie puternic exotermă;
c. substanţe şi preparate extrem de inflamabile: substanţele şi preparatele chimice lichide cu un punct de aprindere foarte
scăzut şi cu un punct de fierbere scăzut, precum şi substanţele şi preparatele gazoase care sunt inflamabile în contact cu aerul
la temperatura şi la presiunea mediului ambiant;
d. substanţe şi preparate foarte inflamabile:

o substanţele şi preparatele care pot să se încălzească şi apoi să se aprindă în contact cu aerul la temperatura ambiantă, fără aport
de energie; sau
o substanţele şi preparatele solide care se pot aprinde cu uşurinţă după un scurt contact cu o sursă de aprindere şi care continuă
să ardă sau să se consume şi după îndepărtarea sursei; sau
o substanţele şi preparatele lichide cu un punct de aprindere foarte scăzut;

sau

o substanţele şi preparatele care în contact cu apa sau cu aerul umed emană gaze foarte inflamabile în cantităţi
periculoase;
e. substanţe şi preparate inflamabile - substanţele şi preparatele lichide cu un punct de aprindere scăzut;
f. substanţe şi preparate foarte toxice - substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată în cantităţi
foarte mici pot cauza moartea sau afecţiuni cronice ori acute ale sănătăţii;
g. substanţe şi preparate toxice - substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată în cantităţi
reduse pot cauza moartea sau
afecţiuni cronice ori acute ale sănătăţii;

288

Distanţă

289

h. substanţe şi preparate nocive - substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată pot cauza
moartea sau afecţiuni cronice ori acute ale sănătăţii;
 i. substanţe şi preparate corosive - substanţele şi preparatele care în contact cu ţesuturile vii exercită o acţiune distructivă asupra
acestora din urmă;
j. substanţe şi preparate iritante - substanţele şi preparatele necorosive care prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea
ori cu mucoasele pot cauza o reacţie inflamatorie;
k. substanţe şi preparate sensibilizante - substanţele şi preparatele care prin inhalare sau penetrare cutanată pot da naştere unei
reacţii de hipersensibilizare, iar în cazul expunerii prelungite produc efecte adverse caracteristice;
l. substanţe şi preparate cancerigene - substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată pot
determina apariţia afecţiunilor cancerigene ori pot creşte incidenţa acestora;
m. substanţe şi preparate mutagene - substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată pot cauza
anomalii genetice ereditare sau pot creşte frecvenţa acestora;
n. substanţe şi preparate toxice pentru reproducere - substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie sau
penetrare cutanată pot produce ori pot creşte frecvenţa efectelor nocive nonereditare asupra produsului de concepţie sau pot dăuna
funcţiilor ori capacităţilor reproductive masculine sau feminine;
o. substanţe şi preparate periculoase pentru mediul înconjurător - substanţele şi preparatele care, folosite în mediul
înconjurător, ar putea prezenta sau prezintă un risc imediat ori întârziat pentru unul sau mai multe componente ale
mediului înconjurător.

289

Distanţă

290

Producătorii, distribuitorii, importatorii şi exportatorii care desfăşoară activităţi cu substanţe şi preparate toxice şi foarte toxice
sunt obligaţi să ia măsurile corespunzătoare pentru asigurarea şi protejarea sănătăţii oamenilor, animalelor şi a mediului, precum şi
pentru prevenirea oricăror sustrageri de astfel de substanţe şi preparate ori deturnarea acestora din circuitul legal. Legea prevede că
producerea, deţinerea sau orice operaţiune privind circulaţia substanţelor şi preparatelor toxice şi foarte toxice, fără drept,
constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului penal.

2.3. Înregistrarea şi eliberarea autorizaţiilor pentru produsele şi substanţele stupefiante

Prin Legea nr.143/2000 modificată şi completată privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri se
interzice cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea , punerea în
vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, transmiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni,
privind circulaţia drogurilor de risc sau de mare risc, fără drept.
Prin derogare de la dispoziţiile prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, conform Legii nr. 339 din 29 noiembrie 2005 privind
regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope,asemenea activităţi sunt permise numai în scop
uman sau veterinar, ştiinţific şi industrial, organizaţiilor autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice şi înregistrate la unităţile poliţiei
judeţene (municipiului
Bucureşti) pe rază cărora îşi au sediul.

290

Distanţă

291

Desfăşurarea activităţilor de producere, fabricare, depozitare, comerţ, deţinere şi distribuire a plantelor, substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope este interzisă fără autorizaţia eliberată de Ministerul Sănătăţii.
Întreprinderile producătoare pot livra produse şi substanţe stupefiante fabricilor, depozitelor de medicamente şi întreprinderilor
pentru comerţul exterior, autorizate în acest scop de Ministerul Sănătăţii Publice.
Produsele şi substanţele stupefiante pot fi folosite în scop medical numai pe bază prescripţiilor medicilor umani, sau, după caz,
ale medicilor veterinari. Prescrierea se va face numai pe formulare speciale prevăzute cu timbre sec, sau în condici de prescripţii
medicale existente în unităţile sanitare umane sau veterinare.
Ministerul Sănătăţii Publice îndrumă, coordonează şi controlează întreaga activitate cu produse şi substanţe stupefiante.
Unităţile de poliţie execută controale în unităţile care fabrică sau condiţionează (prelucrează) stupefiante numai în colaborare
cu specialişti din direcţiile sanitare judeţene ori oficiile farmaceutice teritoriale.

Tema 11

PROTECŢIA INFORMAŢIILOR CLASIFICATE

291

Distanţă

292

PROBLEME:

1. Principii generale.

2. Structura de securitate şi accesul la informaţii clasificate.

3. Reguli generale privind evidenţa, întocmirea, păstrarea, procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul,
transmiterea şi distrugerea informaţiilor clasificate.
4. Protecţia personalului.

5. Principalele obligaţii care revin studenţilor din cadrul

Academiei pe linia protecţiei informaţiilor clasificate.

6. Contravenţii şi sancţiuni la normele privind protecţia informaţiilor clasificate.

1. PRINCIPII GENERALE

Scopul actelor normative îl constituie protecţia informaţiilor clasificate şi a surselor confidenţiale ce asigură acest tip de
informaţii. Protejarea acestor informaţii se face prin instituirea sistemului naţional de protecţia informaţiilor.
Accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în

condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de lege.

Principalele obiective ale protecţiei informaţiilor clasificate sunt:

 a) protejarea informaţiilor clasificate împotriva acţiunilor de spionaj, compromitere sau acces neautorizat, alterării sau modificării
conţinutului acestuia, precum şi împotriva sabotajelor ori distrugerilor neautorizate;
b) realizarea securităţii sistemelor informatice şi de transmitere a

informaţiilor clasificate.

292

Distanţă

293

Măsurile de prevenire a scurgerii de informaţii se bazează pe

următoarele principii:

autorizarea accesului la informaţiile clasificate absolut necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu (principiul „nevoii
de a cunoaşte‖);
asigurarea aplicării măsurilor de protecţie, în mod diferenţiat, pe zone de securitate şi în funcţie de nivelurile de acces la
informaţii clasificate;
accesul la informaţii clasificate este permis numai în baza verificărilor şi abilitărilor legale;
aplicarea, în mod obligatoriu şi unitar, a măsurilor de protecţie atât în locurile în care se depozitează informaţiile
clasificate şi în cazul sistemelor informatice care stochează, prelucrează sau transmit informaţii de acest fel, cât şi al persoanelor
care au acces la acestea şi utilizatorilor reţelelor respective;
răspunderea personală privind aplicarea măsurilor de protecţie stipulate prin programul de prevenire a scurgerii de
informaţii clasificate.
În sensul Legii 182/2002, următorii termeni se definesc astfel:

a) informaţii – orice documente, date, obiecte sau activităţi, indiferent de suport, formă, mod de exprimare sau de punere în
circulaţie;
b) informaţii clasificate – informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională care, datorită nivelurilor
de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie
protejate;

c) clasele de secretizare sunt: secrete de serviciu şi secrete de stat;

d) informaţii secrete de serviciu – informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane
juridice de drept public sau privat;

293

Distanţă

294

e) informaţii secrete de stat - informaţiile care privesc securitatea naţională, prin a căror divulgare se pot prejudicia
siguranţa naţională şi apărarea tării;
f) nivelurile de secretizare se atribuie informaţiilor clasificate din clasa

secrete de stat şi sunt:

 secrete - informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune securităţii naţionale.
strict secrete - informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune grave
securităţii naţionale;
strict secret de importanţă deosebită – informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natură
să producă daune de o gravitate excepţională securităţii naţionale.
La nivel naţional, în subordinea Guvernului este organizat Oficiul

Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.

Acordarea autorizaţiilor de acces la informaţiile clasificate (cu o valabilitate de până la 4 ani), se face de către
comandanţii/şefii unităţilor/structurilor M.A.I. şi este condiţionată de avizul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă
(D.G.I.P.I.).
Acordarea certificatului de securitate(cu o valabilitate de până la 4 ani), se face de către D.G.I.P.I. – autoritate de securitate
desemnată cu competenţă generală la nivelul M.A.I.. în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate

2. STRUCTURA DE SECURITATE ŞI ACCESUL LA INFORMAŢII

CLASIFICATE.

294

Distanţă

295

Pentru implementarea măsurilor de protecţie a informaţiilor clasificate, în unităţile M.A.I., deţinătoare de astfel de informaţii, se
înfiinţează structuri de securitate.
În situaţia în care unitatea deţine un volum redus de informaţii clasificate, atribuţiile structurii de securitate vor fi îndeplinite de
funcţionarul de securitate.
Şeful structurii de securitate, respectiv funcţionarul de securitate, este un

adjunct al comandantului unităţii.

Şeful structurii de securitate, respectiv funcţionarul de securitate, deţine certificat de securitate corespunzător celui mai înalt
nivel de clasificare a informaţiilor secrete de stat gestionate de unitate.
Accesul la informaţiile clasificate este permis cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte numai persoanelor care deţin
certificat de securitate sau autorizaţie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informaţiilor necesare îndeplinirii
atribuţiilor de serviciu.
Persoanele cărora le-au fost eliberate certificate de securitate sau autorizaţii de acces vor fi instruite, atât la acordarea acestora, cât
şi periodic, cu privire la conţinutul reglementărilor privind protecţia informaţiilor clasificate.
Activităţile de instruire vor fi consemnate de structura/funcţionarul de securitate, sub semnătură, în fişa de pregătire individuală.
Persoanele cărora le-au fost eliberate certificate de securitate sau autorizaţii

de acces vor semna un angajament de confidenţialitate.

3. REGULI GENERALE PRIVIND EVIDENŢA, ÎNTOCMIREA, PĂSTRAREA, PROCESAREA, MULTIPLICAREA,

MANIPULAREA, TRANSPORTUL, TRANSMITEREA ŞI
DISTRUGEREA INFORMAŢIILOR CLASIFICATE
295

Distanţă
 296

activităţi:
În situaţia emiterii de documente clasificate, se vor desfăşura următoarele

se va consulta lista cu informaţii secrete de stat sau secrete de serviciu

(conform Legii 182 din 12.04.2002 privind protecţia informaţiilor clasificate), pentru

a se identifica clasa, respectiv nivelul de secretizare al informaţiei, după caz;

se întocmeşte proiectul de document şi se atribuie provizoriu clasa, respectiv nivelul de secretizare, după caz;
se definitivează documentul şi se prezintă la avizat, cu menţionarea clasei de secretizare şi/sau a nivelului. Ofiţerul
anume desemnat din cadrul structurii de securitate a academiei efectuează verificarea încadrării caracterului documentului în lista
prevăzută de lege. Dacă încadrarea este corectă, menţine clasa şi îşi pune avizul pe documentul respectiv. Dacă încadrarea nu
este corectă, face menţiunea de schimbare a încadrării, documentul urmând a fi refăcut potrivit menţiunii şi ulterior documentul este
avizat. După avizarea documentului acesta este înaintat pentru semnare/aprobare rectorului academiei.
La redactarea documentelor care conţin informaţii clasificate trebuie respectate următoarele reguli:

menţinerea în antet a titulaturii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan

Cuza‖ şi a facultăţii/compartimentului din cadrul Academiei care-l redactează (Exemplu: Facultatea de Poliţie; Facultatea de
Pompieri, Serviciul Management Resurse Umane).
completarea numărului şi datei înregistrării, a clasei sau nivelului de

secretizare, a numărului de exemplare şi, după caz, a destinatarului;

296

Distanţă

297

numerele de înregistrare se înscriu pe toate exemplarele documentului şi pe anexele acestuia, fiind precedate de un zero
(0) pentru documentele secrete, de două zerouri (00) pentru documentele strict secrete, de trei zerouri (000) pentru cele strict secret
de importanţă deosebită şi de litera „S‖ pentru secrete de serviciu (Exemple: 0723; 00174; 000324, S/281).
la sfârşitul documentului se înscriu în clar, după caz, rangul, funcţia, numele, prenumele şi gradul didactic al
rectorului Academiei precum şi ale celui care îl întocmeşte, urmate de semnăturile acestora şi ştampila Academiei;
înscrierea, pe fiecare pagină a documentului a clasei sau nivelului de
secretizare atribuit documentului redactat (Exemplu: SECRET DE SERVICIU, SECRET);
 pe fiecare pagină a documentului care conţine informaţii clasificate se

înscriu numărul curent al paginii, urmat de numărul total de pagini.

în situaţia în care documentul de bază este însoţit de anexe la sfârşitul textului se indică, pentru fiecare anexă, numărul
de înregistrare, numărul de file al acesteia şi clasa sau nivelul de secretizare. Anexele se clasifică în funcţie de conţinutul lor
şi nu de cel al documentelor pe care le însoţesc.
adresa de însoţire a documentului nu va cuprinde informaţii detaliate referitoare la conţinutul documentelor anexate.
documentele anexate se semnează, dacă este cazul, de persoanele care au semnat documentul de bază;
aplicarea, pe documentele anexate, a ştampilei academiei este

obligatorie.
Atunci când documentele care conţin informaţii clasificate se semnează de o singură persoană, datele privind rangul, funcţia,
numele şi prenumele acesteia se
297

Distanţă

298

înscriu, sub text, în centru paginii. Dacă documentele care conţin informaţii clasificate sunt semnate de două sau mai multe
persoane, rangul, funcţia, numele şi prenumele conducătorului unităţii se înscriu în partea stângă iar ale celorlalţi semnatari în partea
dreaptă, în ordinea rangurilor funcţiilor.
Dacă documentele care conţin informaţii clasificate se emit în comun de două sau mai multe unităţi, denumirile acestora se
înscriu separat în antet, iar la sfârşit se semnează de către conducătorii unităţilor respective, de la stânga la dreapta, aplicându-se
ştampilele corespunzătoare.
Toate documentele clasificate aflate în lucru sau în stadiu de proiect vor avea inscripţionate menţiunile „Document în
lucru‖ sau „Proiect‖ şi vor fi marcate potrivit clasei sau nivelului de secretizare a informaţiilor pe care le conţin. Gestionarea
documentelor clasificate aflate în lucru sau în stadiu de proiect se face în aceleaşi condiţii ca şi a celor în formă definitivă.
Documentele sau materialele care conţin informaţii clasificate care sunt destinate unei singure persoane strict determinate vor fi
inscripţionate, sub destinatar, cu menţiunea „Personal”.
Atunci când se utilizează documente clasificate ca surse pentru întocmirea unui alt document, marcajele documentelor sursă le
vor determina pe cele ale documentului rezultate. Pe documentul rezultat se vor preciza documentele sursă care au stat la baza
întocmirii lui.

4. PROTECŢIA PERSONALULUI

Unităţile deţinătoare de informaţii secrete de stat au obligaţia de a asigura protecţia personalului desemnat să asigure securitatea
acestora ori care are acces la astfel de informaţii.298

Distanţă

299

Măsurile de protecţie a personalului au drept scop:

a. să prevină accesul persoanelor neautorizate la informaţii secrete de stat;

b. să garanteze ca informaţiile secrete de stat sunt distribuite deţinătorilor de certificate de securitate/autorizaţii de acces, cu
respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte;
c. să permită identificarea persoanelor care, prin acţiunile sau inacţiunile lor, pot pune în pericol securitatea informaţiilor secrete
de stat şi sa prevină accesul acestora la astfel de informaţii.
 Protecţia personalului se realizează prin: selecţionarea, verificarea, avizarea

şi autorizarea accesului la informaţiile secrete de stat, revalidarea, controlul şi instruirea personalului, retragerea
certificatului de securitate sau autorizaţiei de acces.
Acordarea certificatului de securitate şi autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, potrivit nivelului de secretizare, este
condiţionată de avizul autorităţii desemnate de securitate (în cazul M.A.I. autoritatea este D.G.I.P.I.).
În vederea eliberării certificatului de securitate/autorizaţiei de acces comandantul unităţii solicită, în scris, O.R.N.I.S.S.
efectuarea verificărilor de securitate asupra persoanei care urmează să aibă acces la informaţii secrete de stat. Solicitarea va fi
însoţită de formularele tip potrivit nivelului de secretizare a informaţiilor, completate de persoana în cauza.
În funcţie de avizul comunicat de autoritatea desemnată, O.R.N.I.S.S. va aproba eliberarea certificatului de securitate sau
autorizaţiei de acces şi va încunoştinţă oficial conducătorul unităţii.
Evidenţa persoanelor care deţin autorizaţii de acces se ţine, în registre tip şi

separat pe clase de secretizare, de către funcţionarul/structura de securitate.

299

Distanţă

300

Decizia privind avizarea eliberării certificatului de securitate/autorizaţiei de acces va fi luată pe baza tuturor informaţiilor
disponibile şi va avea în vedere:
a. loialitatea indiscutabilă a persoanei;

b. caracterul, obiceiurile, relaţiile şi discreţia persoanei, care să ofere

garanţii asupra:

corectitudinii în gestionarea informaţiilor secrete de stat;

oportunităţii accesului neînsoţit în compartimente, obiective, zone şi locuri de securitate în care se afla informaţii secrete
de stat;
respectării reglementărilor privind protecţia informaţiilor secrete de

stat din domeniul sau de activitate.

Principalele criterii de evaluare a compatibilităţii în acordarea avizului pentru eliberarea certificatului de

securitate/autorizaţiei de acces vizează atât trăsăturile de caracter, cât şi situaţiile sau împrejurările din care pot rezulta riscuri şi
vulnerabilităţi de securitate. Sunt relevante şi vor fi luate în considerare, la acordarea avizului de securitate, caracterul, conduita
profesională sau socială, concepţiile şi mediul de viaţă al soţului/soţiei sau concubinului/concubinei persoanei solicitante.
Următoarele situaţii imputabile atât solicitantului, cât şi soţului/soţiei sau concubinului/concubinei acestuia reprezintă elemente
de incompatibilitate pentru acces la informaţii secrete de stat:
a. dacă a comis sau a intenţionat să comită, a fost complice, a complotat sau a instigat la comiterea de acte de spionaj, terorism,
trădare ori alte infracţiuni contra siguranţei statului;
b. dacă a încercat, a susţinut, a participat, a cooperat sau a sprijinit acţiuni

de spionaj, terorism ori persoane suspectate de a se încadra în aceasta

300

Distanţă
 301

categorie sau de a fi membre ale unor organizaţii ori puteri străine inamice ordinii de drept din ţara noastră;
c. dacă este sau a fost membru al unei organizaţii care a încercat, încearcă sau susţine răsturnarea ordinii constituţionale prin
mijloace violenţe, subversive sau alte forme ilegale;
d. dacă este sau a fost un susţinător al vreunei organizaţii prevăzute la lit. c), este sau a fost în relaţii apropiate cu
membrii unor astfel de organizaţii într-o forma de natura sa ridice suspiciuni temeinice cu privire la încrederea şi loialitatea
persoanei.
Constituie elemente de incompatibilitate pentru accesul solicitantului la

informaţii secrete de stat oricare din următoarele situaţii:

b) dacă în mod deliberat a ascuns, a interpretat eronat sau a falsificat informaţii cu relevanta în planul siguranţei
naţionale ori a minţit în completarea formularelor tip sau în cursul interviului de securitate;
c) are antecedente penale sau a fost sancţionat contravenţional pentru fapte

care indica tendinţe infracţionale;

d) are dificultăţi financiare serioase sau exista o discordanta semnificativă între nivelul sau de trai şi veniturile declarate;
e) consumă în mod excesiv băuturi alcoolice ori este dependent de alcool, droguri sau de alte substanţe interzise prin lege care
produc dependenta;
f) are sau a avut comportamente imorale sau deviaţii de comportament care pot genera riscul ca persoana sa fie vulnerabila la
şantaj sau presiuni;
g) a demonstrat lipsa de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreţie;

h) a încălcat reglementările privind protecţia informaţiilor clasificate;

301

Distanţă

302

i) suferă sau a suferit de boli fizice sau psihice care îi pot cauza deficiente de discernământ confirmate prin investigaţie
medicală efectuată cu acordul persoanei solicitante;
j) poate fi supus la presiuni din partea rudelor sau persoanelor apropiate care ar putea genera vulnerabilităţi exploatabile de
către serviciile de informaţii ale căror interese sunt ostile României şi aliaţilor săi.
Persoanele cărora li se eliberează certificate de securitate/autorizaţii de acces vor fi instruite, obligatoriu, cu privire la protecţia
informaţiilor clasificate, înaintea începerii activităţii şi ori de câte ori este nevoie. Activitatea de pregătire se efectuează planificat, în
scopul prevenirii, contracarării şi eliminării riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii informaţiilor clasificate.
Pregătirea personalului se realizează diferenţiat, potrivit nivelului de secretizare a informaţiilor la care certificatul de securitate
sau autorizaţia de acces permite accesul şi va fi înscrisă în fişa individuală de pregătire, care se păstrează la structura/funcţionarul de
securitate.
Toate persoanele încadrate în funcţii care presupun accesul la informaţii clasificate trebuie sa fie instruite temeinic, atât în
perioada premergătoare numirii în funcţie, cat şi la intervale prestabilite, asupra necesităţii şi modalităţilor de asigurare a protecţiei
acestor informaţii.
După fiecare instruire, persoana care deţine certificat de securitate sau autorizaţie de acces va semna ca a luat act de conţinutul
reglementărilor privind protecţia informaţiilor secrete de stat în fişa de pregătire individuală.
Pregătirea personalului urmăreşte însuşirea corecta a standardelor de securitate şi a modului de implementare eficienta a
măsurilor de protecţie a
informaţiilor clasificate. Organizarea şi coordonarea activităţii de pregătire a

302

Distanţă
 303

structurilor/funcţionarilor de securitate sunt asigurate de autorităţile desemnate de

securitate.

Planificarea şi organizarea activităţii de pregătire a personalului se realizează de către structura/funcţionarul de

securitate. Autorităţile desemnate de securitate vor controla, potrivit competentelor, modul de realizare a activităţii de pregătire a
personalului care accesează informaţii secrete de stat.
Pregătirea individuală a persoanelor care deţin certificate de securitate/autorizaţii de acces se realizează în raport cu atribuţiile
profesionale. Toate persoanele care gestionează informaţii clasificate au obligaţia să cunoască reglementările privind protecţia
informaţiilor clasificate şi procedurile interne de aplicare a măsurilor de securitate specifice. Procedurile interne sunt specificate în
cadrul „Normelor interne de lucru pe linia informaţiilor clasificate‖. Aceste norme interne sunt elaborate de către
funcţionarul/structura de securitate şi sunt aprobate de comandantul unităţii.
Pregătirea personalului se realizează sub forma de lecţii, informări, prelegeri, simpozioane, schimb de experienţă, seminarii,
şedinţe cu caracter aplicativ şi se poate finaliza prin verificări sau certificări ale nivelului de cunoştinţe. Planul de desfăşurare a
acestor activităţi de pregătire va conceput de către funcţionarul/structura de securitate. Organizarea acestor teme intră în
responsabilitatea structurii/funcţionarului de securitate, conform tematicilor cuprinse în programele aprobate de conducerea
unităţii.
Certificatul de securitate sau autorizaţia de acces îşi încetează valabilitatea şi se va retrage în următoarele cazuri:
a. la solicitarea O.R.N.I.S.S.;

b. prin decizia comandantului unităţii care a eliberat certificatul/autorizaţia;

303

Distanţă

304

c. la solicitarea autorităţii desemnate de securitate competente;

d. la plecarea din unitate sau la schimbarea locului de muncă al deţinătorului în cadrul unităţii, dacă noul loc de
muncă nu presupune lucrul cu astfel de informaţii secrete de stat;
e. la schimbarea nivelului de acces.

Atunci când o persoană pleacă din unitate funcţionarul/structura de securitate are obligaţia să trimită autorizaţia de acces
către D.G.I.P.I..

5. PRINCIPALELE OBLIGAŢII CARE REVIN STUDENŢILOR DIN CADRUL ACADEMIEI PE LINIA

PROTECŢIEI INFORMAŢIILOR CLASIFICATE

La începutul fiecărui an universitar se numesc, prin dispoziţie zilnică a rectorului academiei, doi studenţi de grupă,
responsabili cu ridicarea, manipularea, evidenţa, păstrarea şi distribuirea regulamentelor, ordinelor M.A.I., instrucţiunilor, notelor de
curs şi caietelor înregistrate, care conţin informaţii clasificate.
În scopul prevenirii scurgerii de informaţii clasificate, pierderii sau distrugerii documentelor secrete, studenţii numiţi au
următoarele obligaţii:

să solicite şi să primească de la Biblioteca de specialitate, pe fişă, pe bază

de semnătură, bibliografia indicată spre studiu la cursurile de specialitate (este interzisă ridicarea documentelor de către
alţi studenţi);
să transporte documentele secrete ridicate de la bibliotecă numai în mape
tip;
 să ţină evidenţa exemplarelor primite şi să le repartizeze studenţilor
pentru studiu, pe formularul tipizat, pe bază de semnătură;

304

Distanţă

305

să înregistreze la bibliotecă caietele de studiu ce conţin însemnări secrete şi să nu permită colegilor de grupă luarea de
notiţe pe caiete neînregistrate sau pe foi
volante;

la sfârşitul orelor de curs sau a studiului individual, adună caietele de studiu, le numără şi le depune în fişetul metalic
încuiat şi sigilat;
să nu permită scoaterea documentelor secrete din clasă şi studierea acestora la dormitoare, în amfiteatre, holuri,
cabinete, laboratoare, săli de mese, etc.; este i nt erz is cu desăvâ rşi r e scoaterea acestora din academie în scopul
multiplicării sau pentru studiu la domiciliu;
să predea documentele secrete (regulamente, ordine ale M.A.I.,

instrucţiuni, note de curs,) la Biblioteca de specialitate, zilnic, cel mai târziu la ora

14.30, atunci când nu sunt planificate activităţi de învăţământ şi după-amiaza şi cel mai târziu la ora 19.00, când sunt
activităţi de învăţământ; se interzice păstrarea acestora în fişete pe timpul nopţii;
să urmărească ca la sfârşitul programului de învăţământ, uşile de la fişetul metalic, cu documente secrete, să fie
încuiate şi sigilate, iar uşa de la intrarea în clasă să fie încuiată şi ferestrele închise;
să aducă la cunoştinţă imediat instructorilor/comandanţilor nemijlociţi când au luat cunoştinţă despre pierderea,
distrugerea ori sustragerea vreunui document ce conţine informaţii clasificate;
la plecarea în vacanţă, stagiu de practică sau misiuni, studenţii responsabili cu documentele secrete vor preda la
Biblioteca de specialitate caietele cu însemnări ce conţin informaţii clasificate şi vor raporta în scris comandantului de
batalion /instructorului de an, despre aceasta;

305

Distanţă

306

studenţii responsabili cu documentele secrete, pot fi schimbaţi din funcţie numai cu acordul şefului structurii de
securitate, la propunerea membrilor din cadrul structurii de securitate;
să nu permită nici unui student, indiferent de funcţia acestuia să ridice documente secrete din fişet fără acordul său;

6. CONTRAVENŢII ŞI SANCŢIUNI LA NORMELE PRIVIND PROTECŢIA INFORMAŢIILOR CLASIFICATE

 Constituie contravenţii şi sancţiuni la Normele privind protecţia informaţiilor clasificate conform Hotărârii nr. 585 din
13.06.2002 pentru aprobarea Standardelor de protecţie a informaţiilor clasificate în România următoarele fapte:

a. deţinerea fără drept, sustragerea, divulgarea, alterarea sau distrugerea neautorizată a informaţiilor secrete de stat;

b. neîndeplinirea măsurilor prevăzute în art.18 (punerea în aplicare a HG.

585), 25-28 (măsuri minime de protecţie a informaţiilor clasificare), 29 (structura/funcţionarul de securitate), 96-139 (măsuri de
protecţie fizică) şi 140-181 (măsuri pentru protecţia personalului);

c. neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 31 (atribuţiile structurii / funcţionarului de securitate), 41-43 (redactarea
documentelor ce conţin informaţii clasificate), 213 (punerea în executare a contractului de clasificare), 214 (verificarea,
avizarea şi eliberarea autorizaţiei şi a certificatului de securitate);

306

Distanţă

307

d. nerespectarea normelor prevăzute în art. 140-142 (măsuri pentru protecţia personalului), 145 (registrul de evidenţă a
certificatelor şi autorizaţiilor de acces), 159-160 (situaţii imputabile solicitantului cât şi soţului / soţiei acestuia, ce reprezintă
elemente de incompatibilitate pentru acces la informaţiile clasificate), 162-
163 (verificarea şi avizarea persoanelor propuse pentru eliberarea certificatelor / autorizaţiilor de securitate), 179-181 (verificarea
şi avizarea cetăţenilor străini, cetăţenilor români care au cetăţenia altui stat, precum şi persoanelor apatride ce pot avea acces la
informaţii secrete de stat), 183 alin (1) şi 185-190 (interzicerea fotografierii, filmării, cartografierii în obiective, zone sau locuri de
importanţă deosebită pentru protecţia informaţiilor secrete de stat, fără autorizaţiei specială);

e. neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor prevăzute în art.

274-336 componentele INFOSEC (ansamblul măsurilor şi structurilor de protecţie a informaţiilor clasificate care sunt prelucrate,
stocate sau transmise prin intermediul sistemelor informatice de comunicaţii şi al altor sisteme electronice, împotriva ameninţărilor
şi a oricăror acţiuni care pot aduce atingere confidenţialităţii, integrităţii, disponibilităţii, autenticităţii şi nerepudierii
informaţiilor clasificate, precum şi afectarea funcţionării sistemelor informatice, indiferent dacă acestea apar accidental sau
intenţionat. Măsurile INFOSEC acoperă securitatea calculatoarelor, a transmisiilor, a emisiilor, securitatea criptografică, precum şi
depistarea şi prevenirea ameninţărilor la care sunt expuse informaţiile şi sistemele): protecţia surselor generatoare de informaţii –
INFOSEC.

(2) Contravenţiile prevăzute mai sus se sancţionează astfel:

a. faptele prevăzute la lit. (a), se sancţionează cu amendă de la 50 la 5.000 lei în cazul faptelor de deţinere fără drept sau de
alterare a informaţiilor clasificate şi

307

Distanţă

308

cu amendă de la 1.000 – 10.000 lei, în cazul faptelor de sustragere, divulgare sau distrugere neautorizată a informaţiilor
clasificate;
 b. faptele prevăzute la lit (d) se sancţionează cu avertisment sau cu amendă

de la 100 la 5.000 lei;

c. faptele prevăzute la lit (b) şi c se sancţionează cu avertisment sau cu

amendă de la 50 la 5.000 lei;

lei;
d. faptele prevăzute la lit (e) se sancţionează cu amendă de la 500 la 5.000

Tema 12

ORGANIZAREA ŞI EXECUTAREA ACTIVITĂŢII

DE MENŢINERE A SIGURANŢEI PUBLICE ÎN MEDIUL URBAN

Probleme:

1. Caracterizarea sistemului de siguranţă publică în mediul urban

2. Organizarea activităţii birourilor şi formaţiunilor de ordine publică

3. Documentele de organizare a activităţii de siguranţă publică în

mediul urban

4. Organizarea poliţienească a sectoarelor (zonelor) de siguranţă publică

5. Cooperarea poliţiştilor de la birourile şi formaţiunile de ordine publică cu ceilalţi lucrători operativi din cadrul
unităţilor de poliţie
6. Analiza şi evaluarea activităţii poliţiştilor de ordine publică

308

Distanţă

309

1. CARACTERIZAREA SISTEMULUI DE SIGURANŢĂ PUBLICĂ ÎN MEDIUL URBAN

Activitatea poliţiei în mediul urban presupune existenţa unor structuri care să realizeze într-o formă consolidată parteneriatul
cu societatea civilă, sporirea eficienţei activităţilor preventive şi de combatere a faptelor antisociale, atragerea cetăţenilor la o
cooperare proactivă şi reactivă.
Totodată, impune prezenţa activă şi permanentă a poliţiştilor în mijlocul cetăţenilor în vederea rezolvării cu operativitate a
problemelor cu care aceştia se confruntă zilnic.
Structurile de ordine publică existente la nivelul birourilor şi formaţiunilor de ordine publică au ca scop principal
supravegherea localităţilor urbane de către agenţi de poliţie numiţi agenţi de siguranţă publică care se implică în asigurarea
climatului de siguranţă civică, participând la înlăturarea cauzelor şi condiţiilor care generează sau favorizează comiterea de fapte
antisociale, pregătirea antiinfracţională a populaţiei, consilierea potenţialelor victime ale violenţelor, precum şi în acordarea de
sprijin pentru reintegrarea socială a unor persoane care au săvârşit fapte antisociale.
 Activitatea de siguranţă publică ce se desfăşoară pe teritoriul municipiilor şi oraşelor are în principal următoarele scopuri:
supravegherea teritoriului localităţilor urbane;

menţinerea climatului de ordine publică pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi secţiilor de poliţie;

apărarea avutului public şi privat;

apărarea vieţii, a drepturilor şi intereselor legale ale cetăţenilor şi

comunităţii.309

Distanţă

310

Importanţa desfăşurării activităţii de siguranţă publică constă în faptul că prin prezenţa permanentă şi activă a agenţilor de
siguranţă publică se poate interveni operativ pentru prevenirea încălcării legii şi luarea măsurilor imediate împotriva persoanelor care
prin manifestările şi actele întreprinse tulbură ordinea şi liniştea publică, atentează sub orice formă la avutul public şi privat, la
drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor şi comunităţii.
Agenţii de siguranţă publică executând serviciul în uniformă, având dotarea corespunzătoare prin însăşi prezenţa acestora în teren
contribuie la prevenirea şi descurajarea actelor şi faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, a infracţiunilor şi contravenţiilor,
sprijinindu-se şi pe concursul cetăţenilor, realizând în formă consolidată parteneriatul cu societatea civilă.
Porţiunea de teren delimitată care, de regulă, cuprinde mai multe străzi din teritoriul de competenţă pe care se găsesc amplasate
sediile unor instituţii, formaţiuni politice, societăţi comerciale, imobile de locuit, parcuri, locuri de agrement, pieţe, târguri, unităţi de
învăţământ, de ocrotire a sănătăţii etc., este denumită sector (zonă) de siguranţă publică.
La DGPMB teritoriul se împarte în zone de siguranţă publică, pentru a nu se confunda cu organizarea administrativ-teritorială a
municipiului Bucureşti.
Teritoriul de competenţă a municipiilor şi oraşelor, împărţit în sectoare de siguranţă publică, este supravegheat de agenţi de
siguranţă publică care rezolvă întreaga problematică de ordine publică, potrivit competenţelor.
Agentul de siguranţă publică desfăşoară activităţi individual, prin exercitarea atribuţiilor stabilite prin legi, ordine,
dispoziţii, rezolvarea plângerilor şi reclamaţiilor cetăţenilor, constatarea de infracţiuni şi contravenţii, dar şi în parteneriat
cu comunitatea, acesta implicându-se în viaţa urbei, participând la înlăturarea cauzelor

310

Distanţă

311

şi condiţiilor care favorizează sau generează comiterea de fapte antisociale, consiliază victimele violenţelor de orice fel, obiectivul
său fiind acela de a asigura un climat de siguranţă civică şi de prevenire a criminalităţii.
Agentul de siguranţă publică se subordonează şefului biroului sau formaţiunii de ordine publică, iar acolo unde nu
există, ofiţerului desemnat la conducerea formaţiunii de ordine publică.
Sectoarele (zonele) de siguranţă publică se stabilesc în funcţie de:

întinderea şi configuraţia teritoriului;

populaţia, numărul persoanelor cunoscute cu preocupări infracţionale sau

cu antecedente penale;

starea infracţională şi contravenţională;

 locurile şi mediile de interes operativ;

evenimentele şi acţiunile cu caracter politic, administrativ, economic, cultural artistic, sportiv şi tradiţional;
forţele şi mijloacele de care dispune unitatea de poliţie, precum şi capacitatea lor de acţiune.
Agenţii de siguranţă publică vor executa sarcinile specifice de ordine publică numai în teren (sector, zonă, de
siguranţă publică) pe jos sau cu autovehiculele din dotare, atât ziua cât şi noaptea în funcţie de evoluţia situaţiei
operative şi vor asigura intervenţia la evenimentele produse în sectorul (zona) de responsabilitate, precum şi în alte locuri
la solicitarea dispecerului sau a ofiţerului de serviciu pe subunitate, aplicându-se principiul ,,poliţistul cel mai apropiat
de locul unde s-a reclamat un eveniment intervine.‖
Şeful sectorului de siguranţă publică va coordona activitatea de rezolvare cu

operativitate şi în termenul stabilit a sesizărilor cetăţenilor şi a celorlalte cazuri

311

Distanţă

312

repartizate, inclusiv cele sesizate prin ofiţerul de serviciu sau dispecerul de la SNUAU

112.

1. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII BIROURILOR ŞI FORMAŢIUNILOR DE ORDINE PUBLICĂ

La poliţiile municipale, orăşeneşti şi secţiile de poliţie prin reorganizarea activităţii în mediul urban birourile şi formaţiunile de
ordine publică vor avea în compunere următoarele compartimente:
a. Şef birou sau ofiţer desemnat la conducerea formaţiunii de ordine publică;
b. Compartiment poliţie de proximitate;

c. Compartiment siguranţă publică şi patrulare;

d. Compartiment sisteme de pază.

Biroul sau formaţiunea de ordine publică este condus(ă) de un şef care se subordonează şefului subunităţii de poliţie şi are în
subordine ofiţeri şi agenţi de
poliţie.

Şeful biroului sau ofiţerul desemnat la conducerea formaţiunii de ordine publică coordonează întreaga activitate de
ordine publică de pe teritoriul de competenţă având în principal următoarele atribuţii:
1. planifică activitatea compartimentelor sau liniilor de muncă;

2. întocmeşte registrul dispozitivelor de siguranţă publică şi patrulare;

3. participă, alături de ceilalţi ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul subunităţii, la întocmirea sau reactualizarea
planului de ordine şi siguranţă publică a
localităţii;

312

Distanţă

313
 4. desfăşoară activităţi specifice în vederea creşterii eficienţei activităţii de asigurare a unui climat corespunzător de ordine şi
siguranţă publică, prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional stradal;
5. solicită structurii de analiză a informaţiilor produse analitice privind faptele penale date în responsabilitatea poliţiştilor de
proximitate;
6. colaborează cu şefii celorlalte formaţiuni operative pentru realizarea unui schimb eficient de informaţii în baza cărora
organizează acţiuni poliţieneşti în vederea menţinerii sub control a evoluţiei criminalităţii stradale;
7. colaborează cu reprezentanţii structurilor angrenate în activitatea de menţinere a ordinii publice în sistem integrat;
8. analizează activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute, stabilind măsuri

de eficientizare;

9. efectuează evaluări asupra activităţii subordonaţilor, privind modul de executare a atribuţiilor de serviciu;
10.evaluează lunar calitatea activităţii informative desfăşurate de poliţiştii de ordine publică, asigurând diseminarea
informaţiilor către celelalte formaţiuni operative;
11.evaluează operativitatea rezolvării dosarelor penale de către poliţiştii de

proximitate.

COMPARTI MENTUL POLI ŢI E DE PROXI MI TATE

Poliţia de proximitate, în sensul larg, este o metodă modernă de lucru a poliţiei, în care atitudinea faţă de muncă, stilul de
conducere şi strategia de organizare sunt orientate către recunoaşterea preventivă şi proactivă a problemelor comunităţii,
care provoacă frică şi nesiguranţă, precum şi a cauzelor care pot duce la criminalitate,

313

Distanţă

314

abordarea acestora şi rezolvarea sau îndepărtarea lor în strânsă legătură cu populaţia şi cu alte instituţii.
Acest tip de activitate presupune o bună cunoaştere a populaţiei şi crearea unui raport natural de încredere între populaţie şi
instituţia poliţiei. Pentru a realiza această bază pentru un parteneriat, poliţia pune la dispoziţie specialişti pentru o comunicare
permanentă cu populaţia, numiţi poliţişti de proximitate. În fiecare sector de siguranţă publică vor acţiona, de regulă, câte unul,
doi poliţişti de proximitate.
Activitatea poliţiei de proximitate se realizează prin crearea unui parteneriat între poliţie pe de o parte şi cetăţeni, unităţi
şcolare, biserică, medii de afaceri, organizaţii neguvernamentale, autorităţi publice locale etc. pe de altă parte în scopul rezolvării
cu operativitate a problemelor ce au un impact direct asupra vieţii comunităţilor, creării unui climat de siguranţă civică şi
îmbunătăţirii nivelului calităţii vieţii. Această activitate se axează pe întreţinerea şi revitalizarea unor raporturi de comunicare
interumană în cadrul colectivităţii, prin atragerea reprezentanţilor societăţii civile la misiunile poliţiei, pentru punerea în
aplicare a programelor de prevenire a criminalităţii în cartiere şi atragerea cetăţenilor în derularea acestor programe.
Poliţiştii de proximitate sunt selecţionaţi pe bază de voluntariat, numărul acestora stabilindu-se în funcţie de situaţia operativă,
suprafaţa teritoriului şi numărul de locuitori, avându-se în vedere următoarele criterii:
să dispună de un nivel ridicat de pregătire de specialitate, juridică şi de

cultură generală;

314

Distanţă
 315

să cunoască o limbă de circulaţie internaţională (engleza, franceza), precum şi limbile, tradiţiile şi obiceiurile etniilor
care formează populaţia majoritară din zona de responsabilitate;
să dispună de capacitatea de a purta discuţii libere pe anumite probleme

de interes;

să se bucure de aprecieri pozitive şi respect din partea colegilor şi cetăţenilor;

să prezinte interes pentru problemele sociale ale cetăţenilor şi

disponibilitatea de a le rezolva;

să manifeste disponibilitate în a se informa şi a coopera în acest sens cu agenţii de poliţie şi cu ofiţerii din celelalte formaţiuni
ale poliţiei, precum şi cu jandarmii, poliţiştii comunitari, autorităţile administrative, o.n.g.-uri etc.;
în zonele unde populaţia etnică este majoritară, poliţiştii de proximitate vor fi selecţionaţi prioritar din rândul celor care
aparţin acesteia.

Poliţistul de proximitate are în principal următoarele atribuţii:

1. este prezent în fiecare zi minim 6 ore, în sectorul/zona de responsabilitate pentru a relaţiona cu cetăţenii,
realizând cunoaşterea populaţiei, sub aspectul structurii, obiceiurilor şi tradiţiilor locale, domiciliului şi reşedinţei, precum şi a
teritoriului din punctul de vedere al locurilor şi mediilor favorabile comiterii de infracţiuni;
2. stabileşte legături permanente cu administratorii asociaţiilor de proprietari/locatari, factorii responsabili din cadrul
unităţilor de învăţământ,
societăţilor comerciale, organizaţiilor neguvernamentale, administraţiei publice locale

315

Distanţă

316

pentru identificarea factorilor de risc privind ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului şi identificarea măsurilor comune de
prevenire şi combatere a faptelor antisociale;
3. participă la şedinţele asociaţiilor de proprietari/locatari şi la alte

evenimente importante pentru comunitatea din sectorul/zona de responsabilitate;

4. identifică şi consiliază cetăţenii care fac parte din categoriile cu grad

ridicat de victimizare;

5. mediază şi rezolvă conflictele interumane, în limitele legii;

6. identifică şi receptează problemele de ordin comunitar şi împreună cu instituţiile abilitate iniţiază şi/sau participă la aplicarea
unor proiecte sau programe practice, care au ca obiectiv îmbunătăţirea siguranţei publice şi a persoanelor;
7. colaborează cu mass-media pentru promovarea şi dezvoltarea apropierii

de cetăţeni;

8. verifică petiţiile şi sesizările cetăţenilor din zona de responsabilitate referitoare la stări conflictuale, tulburarea liniştii publice
în unităţile de învăţământ, asociaţii de proprietari/locatari, societăţi comerciale, fapte antisociale ale căror victime sunt anumite
categorii de persoane (minori, bătrâni, persoane cu handicap sau afecţiuni neuropsihice etc.) şi propune soluţiile legale;
9. rezolvă reclamaţiile şi sesizările cetăţenilor din conţinutul cărora nu rezultă în mod evident elemente cu caracter penal sau
contravenţional referitoare la stări conflictuale, tulburarea liniştii publice în unităţile de învăţământ, asociaţii de proprietari/locatari,
societăţi comerciale, fapte antisociale ale căror victime sunt anumite categorii de persoane (minori, bătrâni, persoane cu handicap sau
afecţiuni neuropsihice etc.);
10. culege date şi informaţii utile muncii de poliţie cu ocazia exercitării

atribuţiilor de serviciu;

316

Distanţă

317

11. efectuează acte de constatare şi, după caz, de sancţionare în cazul

infracţiunilor şi contravenţiilor flagrante;

12. colaborează cu poliţiştii din formaţiunile operative pentru cunoaşterea situaţiei operative din sectorul/zona de activitate şi
realizarea schimbului de date şi informaţii;
13. desfăşoară activităţi de urmărire penală în dosarele având ca obiect infracţiunile date în competenţă;
14. întocmeşte acte de constatare în cazul infracţiunilor flagrante;

15. efectuează acte de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor;

16. participă, după caz, la efectuarea cercetării la faţa locului în cazul

faptelor penale repartizate spre soluţionare, comise în zona de responsabilitate;

17. participă, după caz, la activităţile de menţinere a ordinii publice cu ocazia unor manifestări sau evenimente derulate în
zona de responsabilitate.
Celelalte aspecte legate de selecţionarea, pregătirea juridică şi de specialitate, experienţa în relaţiile cu cetăţenii,
comunicare, atribuţii de colaborare şi cooperare, coordonarea şi conducerea acestei activităţi, etc., vă vor fi expuse într-o temă
separată.

COMPARTIMENT SISTEME DE PA ZĂ

Se constituie pentru îndeplinirea atribuţiilor poliţiei pe linia pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanelor, la
nivelul birourilor şi formaţiunilor de ordine publică din mediul urban.
Poliţiştii din cadrul acestui compartiment au următoarele atribuţii:
1) acordă sprijin, îndrumă şi controlează modul în care se respectă dispoziţiile legale cu privire la paza obiectivelor,
bunurilor, valorilor şi protecţia

317

Distanţă

318

persoanelor de către deţinătorii de valori şi prestatorii de servicii, stabilind măsurile

necesare a fi luate;

2) asigură cunoaşterea tuturor deţinătorilor de bunuri ori valori aflaţi pe raza de competenţă şi a măsurilor de securitate
adoptate de aceştia;
 3) identifică obiectivele care funcţionează cu un nivel redus de măsuri de securitate şi determină persoanele responsabile să
implementeze măsuri suplimentare de protejare a valorilor;
4) analizează cauzele şi împrejurările în care s-au produs fapte de furt prin efracţie ori tâlhărie asupra personalului care
operează cu valori din obiectivele date în competenţă şi propune măsuri pentru îmbunătăţirea nivelului de securizare a tuturor
unităţilor similare în scopul prevenirii producerii unor asemenea fapte.
Pentru combaterea infracţiunilor care vizează patrimonial instituţiilor sau unităţilor economice, desfăşoară activităţi informativ–
operative pentru identificarea celor care încalcă legislaţia în domeniul pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi
persoanelor, dispunând măsurile legale.

COMPARTI MENT SI GURANŢĂ PU BL I CĂ ŞI PATRULARE

Teritoriul municipiilor, oraşelor şi secţiilor de poliţie va fi împărţit în sectoare (zone) de siguranţă publică în funcţie de situaţia
operativă, teritoriu, populaţie, zone şi medii de interes operativ, precum şi de numărul poliţiştilor care lucrează în aceste structuri.
Sectoarele (zonele) de siguranţă publică vor fi în responsabilitatea unui ofiţer, agent şef de schimb care va organiza
activitatea poliţiştilor de siguranţă publică, în funcţie de evoluţia situaţiei operative şi va răspunde de modul cum aceştia
îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu.

318

Distanţă

319

Activitatea compartimentului siguranţă publică şi patrulare poate fi coordonată de câte un ofiţer, agent pe fiecare schimb.
Poliţiştii repartizaţi într-un sector vor desfăşura activităţi de patrulare pedestră şi auto în zonele stabilite înainte de intrarea în
serviciu, în funcţie de evoluţia situaţiei operative şi vor asigura intervenţia atât la evenimentele produse în sectorul de
responsabilitate, cât şi în alte locuri, la solicitarea dispecerului sau a ofiţerului de serviciu pe unitate.
Şefii unităţilor de poliţie răspund de folosirea efectivelor de siguranţă

publică numai în teren, în uniforma corespunzătoare anotimpului şi cu dotarea aferentă, asigurând pe cât posibil
permanentizarea acestora în sectorul (zona) de responsabilitate, fiind interzisă folosirea lor în serviciul de zi pe unitate
sau în rezolvarea altor sarcini ce exced atribuţiilor de serviciu.
Agenţii de siguranţă publică au în principal următoarele atribuţii:
1. acţionează în zona de patrulare pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, infracţiunilor stradale, precum şi pentru
menţinerea ordinii şi liniştii publice;

2. intervin la solicitările dispeceratului sau ofiţerului de serviciu pe unitate pentru intervenţia la evenimentele semnalate prin
SNUAU 112, pe principiul cel mai apropiat poliţist de locul evenimentului intervine, indiferent de natura acestora şi de competenţa
teritorială;
3. participă la prinderea persoanelor suspecte de comiterea unor infracţiuni în cadrul acţiunii NĂVODUL, deplasându-se în
locurile prestabilite şi acţionând conform planului de acţiune;
4. culeg informaţii de la sursele ocazionale, utile muncii de poliţie şi relaţionează cu cetăţenii în vederea asigurării unui climat
corespunzător de siguranţă
publică;

319

Distanţă

320

legii;
5. acţionează pentru depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul
 6. participă la executarea măsurilor stabilite în situaţii de urgenţă;

7. întocmesc actele de constatare, în cazul constatării în flagrant a unei

fapte penale, după care îl predau pe făptuitor împreună cu aceste documente, organului de poliţie judiciară competent;
8. execută primele măsuri prevăzute de cadrul legal intern referitoare la efectuarea cercetării la faţa locului, iar după sosirea
echipei de cercetare îşi continuă activităţile specifice în teren;
9. conduc la sediul poliţiei persoanele suspecte, identificate în timpul patrulării, în vederea luării măsurilor ce se impun.

2. DOCUMENTELE DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII DE SIGURANŢĂ PUBLICĂ IN MEDIUL URBAN

Pentru activităţile curente ce privesc asigurarea şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice pe raza localităţilor urbane şi rurale, în
gări, autogări, aeroporturi, porturi, precum şi pe mijloacele de transport aerian, feroviar, naval şi auto, la nivelul unităţilor judeţene
se vor întocmi planuri unice de ordine şi siguranţă publică iar la nivelul Capitalei, localităţilor urbane şi birourilor
(formaţiunilor) de poliţie rurală se vor întocmi planuri de ordine şi siguranţă publică, conform OMAI nr. 194/2004.
Acest plan reprezintă documentul de planificare prin care, în baza

elementelor situaţiei operative existente, se organizează anual activitatea de ordine şi

320

Distanţă

321

siguranţă publică pe teritoriul localităţilor, se întocmeşte sub coordonarea şi autoritatea şefului unităţii teritoriale de poliţie
cu participarea tuturor componentelor cu atribuţii în domeniu şi a reprezentantului Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică.
În localităţile unde funcţionează structuri de poliţişti locali, acestea vor fi incluse în planurile de ordine şi siguranţă publică în
baza protocolului de cooperare încheiat sub coordonarea Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică.
De asemenea, folosirea voluntarilor se va face în conformitate cu prevederile Legii nr. 195/2001 şi a Dispoziţiei
I.G.P.R. nr. 117/2001.
La nivelul municipiilor, oraşelor, sectoarelor, secţiilor, birourilor de poliţie rurală, birourilor şi posturilor de poliţie comunale,
activităţile curente sau temporare de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, ce se desfăşoară în zona de competenţă, vor fi conduse
de şeful subunităţii de poliţie şi subordonate operativ acestuia.
Efectivele de jandarmi destinate asigurării ordinii publice vor fi folosite cu precădere pentru patrulare în cadrul sectoarelor
(zonelor) de siguranţă publică din mediul urban şi secţiile de poliţie rurală, sub coordonarea şefilor acestora. Aceştia vor fi instruiţi
la sediul poliţiei înainte de intrarea în serviciu, iar la terminarea programului vor depune rapoarte privind activitatea
desfăşurată şi rezultatele obţinute.
Toate structurile angrenate în activitatea de menţinere a ordinii şi siguranţei publice vor fi responsabilizate pentru faptele comise
în sectoarele (zonele) date în competenţă.
În vederea asigurării şi menţinerii ordinii şi siguranţei publice pe trenurile de călători, în staţiile de căi ferate şi triaje, vor fi
folosite efective cu atribuţii de patrulare din poliţie şi subunităţile de jandarmi, transporturi feroviare, în zonele de frontieră şi
din cele ale poliţiei de frontieră, iar în cazul activităţilor desfăşurate în baza

321

Distanţă

322
 variantelor de patrulare în sistem judeţean, interjudeţean şi inter-regional, coordonarea

şi conducerea acestora se realizează de şefii subunităţilor poliţiei transporturi.

În porturi şi aeroporturi, având în vedere specificul activităţii acestora, se întocmesc planuri unice de ordine şi siguranţă
publică, cu sarcinile şi atribuţiile fiecărei structuri operative ale M.A.I., care se aprobă de şeful inspectoratului de poliţie
judeţean sau Directorul General al DGPMB, Şeful Serviciului transporturi din IGPR, precum şi planuri de cooperare şi colaborare cu
celelalte structuri descentralizate/deconcentrate ale altor ministere cum sunt: SRI, SPP, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
În cazul în care activităţile de cooperare se desfăşoară pe teritoriul a două sau mai multor localităţi de pe raza aceluiaşi judeţ,
şeful inspectoratului de poliţie judeţean va desemna persoana care va conduce, din punct de vedere operativ, activitatea pentru
toate structurile M.A.I.
Pentru acţiunile punctuale organizate pe linia asigurării şi menţinerii ordinii şi siguranţei publice de una dintre structuri,
planurile de acţiune se întocmesc de fiecare dintre acestea, se aprobă de şeful structurii respective, după obţinerea avizului
şefului poliţiei locale, pentru a se evita perturbarea celorlalte acţiuni ori activităţi operative planificate ori aflate în derulare.
Conducerea nemijlocită a unităţilor şi subunităţilor, participante la acţiunile desfăşurate pentru asigurarea şi menţinerea
ordinii şi siguranţei publice, se execută de către şefii (comandanţii) acestora potrivit prevederilor regulamentare, iar structurile
angajate în astfel de activităţi vor fi folosite conform competenţei date
prin lege.

322

Distanţă

323

Organizarea şi conducerea activităţilor de asigurare/restabilire a ordinii publice reglementate prin acte normative interne specifice,
sunt asigurate de şefii structurilor responsabile, conform acestor reglementări.
Pe timpul misiunilor se va avea în vedere folosirea raţională a forţelor, evitarea suprapunerilor activităţilor, precum şi
angrenarea efectivelor de la celelalte formaţiuni operative de poliţie, jandarmerie, poliţie de frontieră sau poliţişti locali, când
situaţia impune acest lucru.
În cazul în care, pe timpul misiunilor executate în comun, se constată infracţiuni, care nu intră în competenţa exclusivă de
cercetare a procurorului, dosarele în cauză vor fi repartizate de către şeful care conduce acţiunea, direct organelor de cercetare
ale poliţiei judiciare competente să efectueze cercetări, evitându-se pe cât posibil trimiterea acestora direct la parchete, în
scopul valorificării eficiente a momentului operativ şi evitării tergiversării cercetări lor.
Totodată, poliţiştii de la structurile poliţiei rutiere, care acţionează în stradă, vor fi implicaţi inclusiv în activităţi de asigurarea
ordinii şi siguranţei publice în sectoarele de responsabilitate, individual sau în cooperare cu efectivele poliţiei de
ordine publică, jandarmi, poliţie de frontieră sau poliţişti locali.
 323

Distanţă

324

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

INSPECTORATUL DE POLIŢIE APROB SECRET DE SERVICIU

P R E F E C T EX.NR.
NR.

DE ACORD
PREŞEDINTELE AUTORITĂŢII
TERITORIALE DE ORDINE PUBLICĂ
APROB
ŞEFUL INSPECTORATULUI JUDEŢEAN DE POLIŢIE

DE ACORD DE ACORD DE ACORD DE ACORD

COMANDANTUL ŞEFUL ŞEFUL ŞEFUL
INSPECTORAT POLIŢIEI INSPECTORATULUI COMANDAMENT
JUDEŢEAN COMUNITARE JUDEŢEAN AL JUDEŢEAN
DE JANDARMI JUDEŢENE POLIŢIEI DE PENTRU SITUAŢII
FRONTIERĂ DE URGENŢĂ

1. PLAN UNI C DE ORDI NE ŞI SI GURANŢĂ PU BLI CĂ AL

J UDEŢULUI

Planul unic de ordine şi siguranţă publică este documentul de planificare prin care, în bază analizei elementelor situaţiei
operative existente, se organizează anual activitatea de ordine şi siguranţă publică pe teritoriul localităţilor şi se întocmeşte sub
coordonarea şi autoritatea şefului unităţii teritoriale de poliţie, cu participarea tuturor componentelor cu atribuţii în domeniu
şi a reprezentantului Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică.

CAPITOLUL I

ANALIZA SITUAŢIEI OPERATIVE

324

Distanţă

325
A. TERITORIUL

aşezarea geografică a teritoriului de competenţă;

judeţele învecinate;

suprafaţa şi configuraţia terenului;

organizarea administrativ - teritorială;

regim climateric;

căi de comunicaţie (rutiere, feroviare, maritime):

reţele hidrografice;

dispunerea localităţilor urbane şi rurale:

zone de agrement:

obiective turistice, economice, instituţii de interes public, muzeistic şi alte locuri de interes poliţienesc.

B. POPULAŢI A

număr;

structura (urban-rural), după vârstă, sex, naţionalităţi şi etnii, religie, ocupaţii, rata şomajului;
existenţa unor grupări cu preocupări infracţionale;

stări conflictuale interetnice, interconfesionale sau de altă natură, în stare

latentă;

fluctuaţia populaţiei.

C. EVENIMENTE SOCIAL - ECONOMICE, POLITICE SAU RELIGIOASE

(exemplu: Ziua Marinei, Zilele Severinului etc.)

325

Distanţă

326
 D. MANI FESTĂRI TRADI ŢI ONALE PERI ODI CE

(exemplu: Ziua Salcâmului, Târgul de Fete, Drăgaica etc.)

E. STAREA INFRA CŢI ONALĂ ŞI CONTRAVENŢI ONALĂ

evoluţia fenomenului infracţional (urban-rural);

moduri de operare;

frecvenţa unor infracţiuni;

caracteristicile fenomenului infracţional (silvice, violenţă stradală,

furturi de animale etc.);

rata criminalităţii;

dinamica evenimentelor rutiere;

număr persoane învinuite, cercetate pe categorii de vârstă, ocupaţie,

antecedente penale etc.;

număr sancţiuni contravenţionale aplicate-valoare.

Se au în vedere infracţiunile şi contravenţiile constatate de toate structurile

implicate.

CAPITOLUL II

SECTOARELE DE SIGURANŢĂ PUB LI CĂ. DI SPOZI TI VELE D E SUPRAVEGHERE A TRAFICULUI RUTIER,

FEROVIAR, MARITIM
a) Delimitarea şi constituirea sectoarelor (zonelor) de siguranţă publică pentru

fiecare localitate urbană.

326

Distanţă

327

constituirea dispozitivului de ordine în care să fie cuprinse echipele de siguranţă publică ale poliţiei şi zonele de patrulare
ale Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră şi Poliţiei comunitare:
birourile (formaţiunile) de poliţie rurală, componenţa şi modul de organizare şi asigurare a ordinii publice în
localităţile rurale, existenţa posturilor de
jandarmi;

itinerare de patrulare interurbane ale Jandarmeriei. b) Dispozitivele de supraveghere a traficului rutier.

constituirea, dispunerea echipajelor de poliţie rutieră (urban-rural) şi

modul de acţiune (releu, filtru, radar etc.);

modul de acţiune al agenţilor de poliţie rurală pentru prevenirea

evenimentelor rutiere.

c) Dispozitivul de supraveghere a traficului feroviar şi maritim.

organizarea şi modul de acţiune pentru asigurarea unui climat de ordine

şi siguranţă în staţiile de cale ferată, triaje, trenuri de călători, porturi, aerogări etc.;

modul de supraveghere a obiectivelor din responsabilitatea

formaţiunilor specializate.

CAPITOLUL III
MI SI UNI ŞI ACŢIUNI SPECI FI CE

A. MISIUNI SPECIFICE POLIŢIEI

intervine prin agenţii de siguranţă publică şi echipele de intervenţie care sunt la dispoziţia ofiţerului de serviciu la
evenimentele de mică amploare;
intervine la solicitarea comunităţii pentru apărarea drepturilor legitime

ale cetăţenilor;
327

Distanţă

328

intervine în sprijinul dispozitivelor de jandarmi şi poliţie locală în cazul când acestea constată fapte antisociale;
în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale ia măsuri speciale pentru organizarea pazei şi controlul
dispozitivelor de pază a bunurilor şi valorilor monetare;
aplică măsuri necesare pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, inclusiv pentru efectuarea actelor de
cercetare penală;
ajută cetăţenii aflaţi în pericol care fac parte din categoriile cu grad înalt

de risc, din punct de vedere al victimizării;

 mediază şi soluţionează conflicte, încurajând părţile să rezolve în mod paşnic neînţelegerile existente;
atrage şi mobilizează cetăţenii, pe bază de voluntariat, în derularea unor programe de prevenire a criminalităţii în cartiere prin
organizarea de echipe de pază şi supraveghere a imobilelor, parcurilor, precum şi în zonele unde se comit frecvent acostări de
persoane, ori se adună grupuri ce tulbură ordinea publică;
acţionează pentru identificarea şi dezmembrarea grupurilor organizate care prin comportament pot să afecteze
ordinea publică;
combate comerţul stradal ilicit:

desfăşoară activităţi specifice pe timpul manifestaţiilor publice ce se desfăşoară în sectorul (zona) de responsabilitate
cooperând cu celelalte forţe care asigură măsuri de ordine;
desfăşoară activităţi de menţinere a ordinii publice în staţii de căi ferate,

porturi, aeroporturi şi pe trenuri de călători;

328

Distanţă

329

realizează cunoaşterea populaţiei, verifică plângerile şi reclamaţiile cetăţenilor în limita competenţei materiale şi acţionează
pentru trimiterea acestora către alte organe competente;
asigură cunoaşterea şi supravegherea persoanelor cu antecedente penale pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, a celor
sancţionate cu obligarea de a presta activităţi în folosul comunităţii, cerşetorilor, vagabonzilor, persoanelor alcoolice şi cu un
comportament violent, precum şi a minorilor lipsiţi de supraveghere;
organizează activităţi de combatere a faptelor antisociale în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar;
execută controale poliţieneşti la locurile de cazare în comun, în pieţe, târguri, talciocuri, luând măsuri de sancţionare
împotriva celor care încalcă prevederile legale;
acţionează pentru depistarea şi prinderea urmăriţilor şi a altor persoane

care comit fapte antisociale, luând măsuri legale faţă de aceştia;

asigură prezenţa activă în teren, în locuri şi medii favorabile comiterii de infracţiuni stradale, acţionând pentru prevenirea şi
combaterea acestora;
acţionează pentru menţinerea liniştii publice în anumite zone comerciale, baruri, discoteci şi instruieşte persoanele de
sprijin constituite din salariaţii acestora, pentru intervenţie în cazul tulburării ordinii publice;
sprijină, la cerere, instanţele judecătoreşti şi organele de executare silită pentru punerea în executare a titlurilor executorii;
execută mandatele de aducere şi cele de executare a unor pedepse

privative de libertate;

329

Distanţă
 330

participă la executarea măsurilor stabilite în caz de catastrofe şi calamităţi:

verifică modul de păstrare a armamentului şi a muniţiei de către deţinătorii legali;
intervine pentru asigurarea fluenţei circulaţiei rutiere în sectorul de responsabilitate, atunci când situaţia impune, urmărind
depistarea unor persoane care au comis furturi de şi din auto ori a infractorilor care transportă bunuri sustrase sau sunt urmăriţi;
identifică pe raza de competentă vehiculele abandonate pe terenul public, întocmind procese verbale de constatare;
urmăreşte respectarea prevederilor legale referitoare la deţinerea câinilor periculoşi sau agresivi;
foloseşte în acţiuni preventive membri grupurilor de voluntari;

menţine legătura cu reprezentanţii agenţilor economici, publici şi privaţi, ai unităţilor sanitare cu factorii poştali, instituţiile
asociaţiile şi fundaţiile din sectorul de responsabilitate;
acţionează pentru combaterea faptelor ce afectează mediul înconjurător, ori care contravin normelor legale de igienă şi
sănătate publică. potrivit competenţelor stabilite prin actele normative in vigoare;
culege informaţii privind persoanele aflate în atenţie şi referitoare la cei care se pregătesc sau intenţionează să comită fapte
antisociale pe care le valorifică:
folosirea detaşamentelor de intervenţie rapidă în activităţi de asigurare a ordinii publice în sectoarele de siguranţă publică
pe timpul cât nu sunt
angrenaţi in misiuni specifice;
330

Distanţă

331

angrenarea agenţilor de poliţie rutieră în menţinerea ordinii şi liniştii publice şi combaterea faptelor antisociale comise
în zona de responsabilitate a acestora.

B. MISIUNI SPECIFICE JANDARMERIEI

asigură ordinea publică în sectorul de competenţă cu ocazia misiunilor şi manifestaţiilor publice (mitinguri, marşuri,
demonstraţii, procesiuni, acţiuni de pichetare, promoţionale, comerciale, a manifestaţiilor cultural- sportive, religioase,
comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale;
restabilesc ordinea publică atunci când este grav tulburată;

menţine ordinea publică prin executarea patrulărilor în sectoarele de siguranţă publică, acordând atenţie unităţilor de
învăţământ şi parcuri, în cooperare cu agenţii de siguranţă publică şi poliţia rutieră;
asigură ordinea publică pe rază birourilor (formaţiunilor) de poliţie rurală, prin sistemul de patrule mobile, pe mijloace
auto, prin acţiuni punctuale pentru combaterea fenomenului infracţional în colaborare cu ofiţerii coordonatori şi agenţii de poliţie
rurală;
participă în cooperare cu celelalte instituţii specializate ale statului la misiuni de prevenire şi neutralizare a actelor
teroriste şi diversioniste din zona de competenţă;
asigură măsuri de ordine publică şi participă cu efective la acţiuni de salvare, evacuare a persoanelor şi bunurilor
periclitate de incendii, catastrofe, explozii, calamităţi naturale, epidemii etc,;
menţine ordinea publică în zona instituţiilor de învăţământ
 preuniversitar, a parcurilor şi locurilor de agrement;

331

Distanţă

332

previne şi combate fenomenul infracţional şi contravenţional prin misiuni de patrulare în mediul urban şi rural, în zonele şi
locurile cunoscute cu probleme din punct de vedere operativ, în staţiile şi triajele de cale ferată, în trenurile de călători;
sprijină organele administraţiei publice locale în desfăşurarea de acţiuni specifice în plan teritorial;
acordă sprijinul necesar poliţiştilor pentru reţinerea unor infractori periculoşi, urmăriţi general şi local prin organizarea
unor filtre, razii, descinderi;
aplanează unele stări conflictuale ;

participă la acţiuni comune cu poliţia, poliţia de frontieră, organele silvice, şi alte structuri ale statului cu sarcini în
combaterea infracţiunilor silvice, braconajului, în domeniul cinegetic, piscicol, prevenirea criminalităţii transfrontaliere şi a
degradării mediului înconjurător;
organizează şi desfăşoară acţiuni specifice la solicitarea organelor de justiţie, a executorilor judecătoreşti şi organelor ce
executare ale administraţiei publice locale, pentru punerea în aplicare a unor hotărâri judecătoreşti.

C. MI SI UNI EXECUTATE ÎN COMUN

În cazul producerii unor evenimente deosebite, agenţii de siguranţă publică şi jandarmii vor lua de îndată următoarele
măsuri:
salvarea victimelor şi bunurilor asigurând pază acestora;

332

Distanţă

333

asigurarea ordinii şi pazei la locul producerii evenimentelor şi dirijarea circulaţiei în zonă;

mobilizarea cetăţenilor în vederea lichidării sau limitării consecinţelor şi

prevenirii extinderii acestora;

identificarea persoanelor care pot da relaţii cu privire la locul şi modul

producerii evenimentului, conservarea urmelor;

raportarea imediată a evenimentelor constatate, la unitatea de poliţie şi jandarmi, în vederea dispunerii de măsuri pentru
intervenţie şi cercetare;
 colaborează cu forţele speciale sau echipele de cercetare la faţa locului, în cazul producerii unor evenimente cu grad
ridicat de risc.
În baza Protocolului de colaborare, Poliţia şi Jandarmeria vor asigura şi executa activităţi punctuale (filtre, razii, acţiuni etc.),
pentru prevenirea, descurajarea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional.
Jandarmeria va pune la dispoziţia Poliţiei, temporar, în funcţie de resursele umane disponibile efective pentru constituirea
patrulelor de menţinere a ordinii publice, în conformitate cu prevederile Ordinului MAI nr. 194/2004.
În zona staţiilor, triajelor de cale ferată, precum şi pe trenurile de călători, Poliţia, prin intermediul formaţiunilor de transporturi,
va asigura prevenirea şi combaterea infracţiunilor, asigurând în acest sens patrulări ce vor fi executate de dispozitive mixte poliţişti -
jandarmi.
Pentru delimitarea responsabilităţilor pe timpul vizitelor oficiale, sau a altor activităţi la care participă demnitari români şi străini,
se va acţiona astfel:
Efectivele poliţiei:
valorifică datele şi informaţiile de interes operativ prin structurile specializate (inclusiv activităţi de filmare,
fotografiere etc.);
333

Distanţă

334

asigură fluenţa circulaţiei şi ordinea publică pe traseele de deplasare a coloanelor oficiale;

facilitează accesul coloanelor oficiale în obiectivele prevăzute în programul existent şi eliberarea parcărilor din
apropierea acestora.
Efectivele de jandarmi:

asigură ordinea publică şi protecţia demnitarilor în zona obiectivelor şi locurilor de desfăşurare a activităţilor prevăzute în
programul vizitelor;
asigură pază locurilor de cazare, prin dispozitive specifice (posturi, patrule, rezerve de intervenţie etc.).
D. MI SI UNI SPECIFI CE POLI ŢI EI LOCALE

asigură ordinea şi liniştea publică în parcuri, parcări auto, alte sectoare date în responsabilitate de administraţia publică
locală;
asigură pază obiectivelor publice de interes local;

asigură protecţia persoanelor investite cu autoritate publică la nivel local;

participă la asigurarea măsurilor de ordine prilejuite de manifestările

sociale, culturale sportive etc, organizate la nivel local;

participă la acţiunile serviciilor publice în pieţe, târguri, oboare, magazine, complex: comerciale etc. şi pentru aplicarea
actelor normative emise de comisiile locale;
E. MI SI UNI SPECIFI CE POLI ŢI EI DE FRONTI ERĂ

asigură ordinea publică în sectoarele date în competenţă,

desfăşoară activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor la regimul frontierei de stat;
 334

Distanţă

335

organizează şi execută activităţi specifice în localităţile şi zonele de frontieră pentru prevenirea şi combaterea
contrabandei, traficului de droguri, autoturisme, alte bunuri, cât şi de persoane etc.;
participă, împreună cu poliţia, la controlul traficului rutier, în localităţile de frontieră.
F. MISIUNI SPECIFICE POMPIERILOR

execută, potrivit legii, inspecţii şi controale privind modul de aplicare a prevederilor legale în domeniul prevenirii şi stingerii
incendiilor;
asigură organizarea de intervenţii la stingerea de incendii şi coordonează toate forţele participante;
participă cu forţe şi mijloace specifice la acţiuni de salvare şi protejare, a persoanelor, animalelor şi bunurilor aflate în
pericol, delimitare şi înlăturare a urmărilor accidentelor, catastrofelor şi calamităţilor naturale.
G. RĂSPUN DERI PENTRU CONTRO LUL CRI MI NALI TĂŢI I

1. Răspunderi ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Răspunde pentru controlul criminalităţii pe rază localităţilor urbane şi rurale, cu excepţia obiectivelor şi sectoarelor date exclusiv
în responsabilitatea Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră şi Poliţiei Comunitare. Responsabilitatea revine I.P.J., prin şefii de
subunităţi.
2. Răspunderi ale Comandamentului Judeţean de Jandarmi

Răspunde pentru controlul criminalităţii din zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar, a parcurilor şi zonelor de agrement
de pe teritoriul localităţilor urbane şi rurale, cât şi pentru faptele comise în zonele de patrulare.
3. Răspunderi ale Poliţiei Locale

335

Distanţă

336

Răspunde pentru controlul criminalităţii în zonele şi obiectivele date în responsabilitate în municipii, oraşe şi
localităţi rurale.
4. Răspunderi ale Poliţiei de Frontieră

Răspunde pentru controlul criminalităţii în punctele de control a trecerii frontierei şi alte zone date în răspundere exclusivă;

CAPITOLUL IV

FORŢE LA DISPOZIŢIE ŞI DOTAREA LOGISTICĂ A ACESTORA Dispozitivul poliţiei

Pentru dispozitivele de siguranţă publică, sunt disponibile următoarele

efective aşa cum sunt prevăzute în statul de organizare.

a. compartimentele de ordine şi siguranţă publică ale poliţiei, sunt alcătuite

din cadre, din care:

 - ofiţeri

- compartimentul siguranţă publică şi patrulare agenţi

Pentru subunităţi (urban-rural), structurile de ordine publică se prezintă

astfel:

Poliţia oraş

- ofiţeri

- agenţi (pe compartimente)

- luptători din cadrul detaşamentelor de intervenţie rapidă_

- ofiţeri şi agenţi din cadrul poliţiei rutiere

In rural

- ofiţeri

- agenţi de poliţie rurală

Dispozitivul de ordine al Jandarmeriei:

336
Distanţă
337

speciale).
- ofiţeri -

- subofiţeri -

- M.A.C. , defalcaţi pentru:

(patrulări pe zone de siguranţă publică, pentru pază obiective şi intervenţii

Dispozitivul de ordine publică al poliţiei locale

- poliţişti locali

(municipii, oraşe, comune)

Dispozitivul de prevenire şi intervenţie al pompierilor militari (numai pe

timpul îndeplinirii misiunilor speciale comune, în locurile şi în timpul manifestărilor cu public numeros, al vizitelor oficiale,
ale unor personalităţi române sau din străinătate şi în timpul activităţi lor la care participă demnitari români şi / sau străini) - se
stabileşte în detaliu prin planul de acţiune / cooperare ce se întocmeşte în comun de părţile implicate.
DOTAREA LOGISTICĂ

a) Poliţia

armamentul şi muniţia eferentă,

cătuşe,

bastoane de cauciuc,

spray-uri lacrimogene, lanterne,

fluiere,
veste reflectorizante, acte normative,,

337

Distanţă

338

documente de serviciu (procese verbale de contravenţie, dovezi autorizaţii etc.),

autoturisme de serviciu, radiotelefoane portabile.
b) Jandarmii care acţionează în dispozitivele de ordine şi siguranţă publică sunt dotaţi astfel:
pistol calibrul 7,65 mm, model 1974; pistol calibrul 7,62 mm.,

staţii radio,

bastoane de cauciuc tip B l, bastoane de cauciuc tip B2, spray,

cătuşe, lanterne, fluiere,

autoturisme,

documente de serviciu (procese verbale de contravenţie, acte normative), scuturi de protecţie,

cască de protecţie,

lansatoare de substanţe iritant-lacrimogene, pulverizatoare cu capacitate mărită,

puşti de vânătoare,

autoturisme de patrulare şi autospeciale, radiotelefoane portabile.

c. Poliţie locală

armamentul şi muniţia din dotare,

338
Distanţă
339
 cătuşe,

bastoane de cauciuc,

spray-uri lacrimogene, lanterne,

fluiere,

veste reflectorizante, acte normative,

documente de serviciu (procese verbale de contravenţie, dovezi,

autorizaţii etc.),

autoturisme de serviciu, radio-telefoane portabile. d. Pompierii militari:

se va preciza în detaliu în planul de acţiune/cooperare.

CAPITOLUL V

MODUL DE EXECUTARE AL I NSTRUI RI I ŞI CONTROLULUI

DISPOZITI VELOR DE SIGURANŢĂ PUBLICĂ

a) Instruirea poliţiştilor, jandarmilor şi poliţiştilor locali care acţionează în echipele de siguranţă publică se realizează zilnic,
înainte de întrarea în serviciu, prin rotaţie, de către şeful poliţiei municipale, adjuncţii săi, şefii şi adjuncţii de la subunităţile de
poliţie, şefii birourilor de ordine publică, sau ofiţerul desemnat la conducerea formaţiunii de ordine publică, în bază unei tematici
zilnice, cu caracter practic aplicativ ce se întocmeşte lunar.
Instruirea se realizează pe schimburi înaintea plecării în teren, timp de 15

minute, ofiţerii desemnaţi urmând să execute:

339

Distanţă

340

verificarea prezenţei, dacă poliţiştii sunt apţi fizic şi psihic pentru executarea serviciului, dacă au ţinută corespunzătoare
şi toate materialele din dotare asupra lor;
desfăşurarea activităţilor de pregătire planificată;

prezentarea situaţiei operative din ultimele 24 ore, a evenimentelor care au avut loc şi acţiunilor în curs de desfăşurare pe
rază localităţii, precum şi a forţelor cu care conlucrează;
prelucrarea aspectelor rezultate din activitatea desfăşurată de aceştia în ziua precedentă;
indicarea persoanelor, a obiectelor urmărite şi a celor revocate;

să asigure instruirea poliţiştilor locali, a elevilor sau studenţilor din şcolile de poliţie şi a celorlalte forţe ajutătoare odată
cu misiunile poliţiştilor, punându-li-se în vedere drepturile şi obligaţiile pe care le au;
repartizarea sesizărilor şi reclamaţiilor cetăţenilor după rezoluţionarea acestora de către conducerea unităţii;
alte activităţi de ordin organizatoric. Poliţiştii care execută controlul vor urmări:
 prezenţa agenţilor în sectoarele (zonele) de siguranţă;

modul de îndeplinire a obligaţiilor ce le revin şi eficienţa măsurilor luate;

cunoaşterea populaţiei şi a persoanelor aflate în atenţia poliţiei sau date

pentru completarea supravegherii;

activităţile desfăşurate şi legalitatea măsurilor luate ;

comportarea faţă de cetăţeni;

ţinuta, modul de întreţinere şi folosire a mijloacelor din dotare, inclusiv autovehiculele şi animalele de serviciu;
340
Distanţă
341

sprijină şi îndrumă pe cei aflaţi în serviciu, pentru executarea în bune condiţii a sarcinilor specifice şi ia măsuri pentru
remedierea deficienţelor constatate.
Deficienţele constatate şi propunerile făcute cu ocazia controlului, vor fi menţionate în registrul de control al echipelor de
siguranţă publică care va fi prezentat zilnic şefului sau adjunctului acestuia, cu ocazia schimbării serviciului, pentru a dispune măsuri.
Periodic, specialişti din cadrul serviciilor operative, realizează pe bază de grafic instruiri cu jandarmii şi poliţişti locali, referitoare
la prelucrarea listelor cu persoanele urmărite general sau local, întocmirea proceselor verbale de contravenţie şi de confiscare a
bunurilor, a primelor documente în cazul prinderii în flagrant a unor persoane care au comis infracţiuni, măsurile ce se iau în cazul
depistării vagabonzilor, cerşetorilor, spălătorilor de parbrize, vânzătorilor ambulanţi de ziare, minorilor lipsiţi de supraveghere, a
celor care comercializează sau consumă droguri, acostează elevii în zona unităţilor de învăţământ, cât şi referitor la efectuarea
legitimărilor; controlul bagajelor, controlul persoanelor, încătuşării şi conducerii persoanelor la poliţie, controlul documentelor
comercianţilor stradali, aplanarea stărilor conflictuale, executarea serviciului în posturile şi patrulele de pază, cooperarea cu celelalte
forţe, conservarea urmelor până la sosirea echipelor de cercetare la faţa locului etc.
b. Instruirea pompierilor militari, premergător îndeplinirii misiunilor speciale, se va realiza de persoana desemnată de
Şeful I.S.U., în bază reglementărilor proprii, cu cel puţin 24 ore înaintea îndeplinirii misiunii speciale.

CAPITOLUL VI

COLABORAREA Ş I COOPERAREA CU ALTE FORŢE

341

Distanţă

342

La baza cooperării între structuri se află legile de organizare şi funcţionare ale acestora, hotărârile şi ordonanţele de guvern,
ordinele şi instrucţiunile M.A.I., cât şi protocoalele încheiate între aceste unităţi.
Cooperarea presupune:

schimbul operativ de date şi informaţii privind situaţia operativă din

sectorul (zona) de responsabilitate;

organizarea şi executarea de razii şi acţiuni, informarea reciprocă despre rezultatele acestora şi măsurile ce se impun în
vederea îmbunătăţirii muncii;
 punerea în aplicare a planurilor de cooperare, inclusiv prin asigurarea cu

efective şi din punct de vedere logistic;

executarea de analize şi controale comune.

În executarea activităţii specifice, elementele care acţionează în dispozitivul de siguranţă publică, vor coopera cu:
- elementele de dispozitiv din zonele învecinate pentru a face schimb de informaţii şi a acorda sprijin în soluţionarea unor situaţii
ivite pe timpul serviciului;
- poliţiştii din celelalte formaţiuni realizând cu aceştia un schimb operativ de informaţii, referitoare la:
a. date de interes operativ apărute în sectorul (zona) de responsabilitate

b. identificarea persoanelor sau obiectelor date în urmărire

c. apariţia unor persoane necunoscute, cu comportament suspect

d. descoperirea făptuitorilor unor infracţiuni care au rămas în evidenţă cu

autor necunoscuţi;
e. asigurarea integrităţii bunurilor aparţinând avutului public şi privat, ordinii şi liniştii publice;

342

Distanţă

343

f. activitatea persoanelor în atenţie despre care trebuie să cunoască:

prezenţa sau absenţa de la domiciliu

persoanele găzduite care le vizitează, orele când au loc vizitele;

dacă transportă la şi de la domiciliu bagaje, obiecte ce ar putea proveni din infracţiuni şi

contravenţii;
locuri şi medii frecventate, legături infracţionale;

anturaj, cerc de prieteni;

alte probleme de interes operativ.

Rezultatul supravegherii directe se raportează în scris, la ieşirea din schimb.

Periodic conducerea I.P.J. va informa ATOP cu privire la măsurile întreprinse pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice
concomitent cu solicitarea sprijinului logistic pentru îmbunătăţirea activităţii.

RECOMANDĂ RI LE AUTORI TĂŢII TERI TORI ALE DE ORDI NE

PUBLI CĂ.

MODUL DE ACŢI UNE ÎN SI TUAŢI I SPECI ALE

(I NCENDI I DE PROPORŢI E, EXPLO ZI I , CATASTROFE ŞI

CALAMI TĂŢI NATURALE )

a. Sarcini specifice poliţiei, jandarmeriei şi poliţiei locale.

 În cazul în care poliţistul, jandarmul sau poliţistul comunitar, care acţionează în dispozitivul de siguranţă publică, este
sesizat despre comiterea unui accident rutier sau în cazul infracţiunilor contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanei,
indiferent dacă sunt săvârşite în stradă, pe câmp deschis sau în imobile, ori în situaţia calamităţilor naturale, incendiilor sau
exploziilor, va lua următoarele
măsuri:
salvarea victimelor;

343
Distanţă
344

raportarea prin orice mijloace a evenimentului la subunitatea din care fac parte;
înlăturarea urmărilor;

conservarea urmelor;

identificarea martorilor oculari;

pază locului faptei până la sosirea echipei operative;

sprijină reprezentanţii protecţiei civile şi pompierilor militari în vederea

înlăturării efectelor produse.

În cazul în care infractorul se află la locul faptei sau împrejurimi, îl va identifica, va lua măsuri de imobilizare şi îi va asigura
protecţia pentru a nu suferi vătămări corporale din partea altor persoane.
b. Sarcini specifice pompierilor militari.

CAPITOLUL VII

DI SPOZI ŢI I FI NALE

Va cuprinde modul de realizare a analizei privind stadiul îndeplinirii sarcinilor, conform responsabilităţilor fiecărei structuri
participante, folosirea efectivelor şi modul de cooperare.
Responsabilitatea pentru coordonarea forţelor din dispozitivele de siguranţă publică revine şefului inspectoratului de poliţie
judeţean, potrivit Ordinului M.A.I. nr.
194/2004.

Reactualizarea planului unic de ordine şi siguranţă publică se face anual, până la sfârşitul lunii martie sau ori de câte ori este
necesar în funcţie de evoluţia situaţiei operative.
La prezentul plan se anexează:

344

Distanţă

345

harta judeţului cu localităţile şi elementele de dispozitiv ale tuturor forţelor din dispozitivele de siguranţă publică;
situaţiile privind sectoarele (zonele) de siguranţă publică şi birourile de poliţie rurală;
 tabel cuprinzând ofiţerii cu funcţii de conducere cu atribuţii de coordonare şi control a forţelor din dispozitivele
de siguranţă publică;
situaţia numerică a autovehiculelor şi vehiculelor existente pe rază fiecărei localităţi;
situaţia punctelor de risc în producerea accidentelor de circulaţie.

Adjunct al Şefului Inspectoratului Adjunct al Comandantului Adjunct al Şefului

Judeţean de Poliţie cu atribuţii Judeţean de Jandarmi pe Inspectoratului
Pe linie de Ordine Publică probleme de Ordine Publică Judeţean al Poliţiei
De Frontieră

Reprezentant al Poliţiei Locale Şeful de stat major Comandamentul

Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă

2. Organizarea zilnică a activităţii de ordine se realizează prin REGISTRUL DISPOZITIVELOR DE SIGURANŢĂ

PUBLICĂ ŞI PATRULARE care se întocmeşte zilnic de şeful biroului sau ofiţerul desemnat la conducerea formaţiunii de ordine
publică după consultarea şefilor formaţiunilor operative , se vizează de adjunctul pe ordine publică acolo unde există şi se aprobă de
şeful subunităţii de poliţie.

REGISTRUL DISPOZITIVELOR DE SIGURANŢĂ PUBLICĂ ŞI

PATRULARE cuprinde:

345

Distanţă

346

numărul de ordine al sectorului (zonei) de siguranţă publică şi limitele

acestuia;

gradul profesional, numele şi prenumele poliţiştilor şi al celorlalte echipe de siguranţă publică repartizate pentru
asigurarea ordinii şi siguranţei publice în sectorul (zona) de siguranţă publică;
orele între care execută serviciul;

semnătura celor nominalizaţi să execute serviciul în sectorul (zona) de siguranţă publică.

În registrul dispozitivelor de siguranţă publică şi patrulare se vor menţiona expres răspândirile agenţilor de siguranţă publică
respectiv:
concedii de odihnă; concedii de studii; concedii medicale;
misiuni încredinţate în afara subunităţii;

detaşări la alte subunităţi;

libere etc.

3. Harta cu delimitarea sectoarelor (zonelor) de siguranţă publică,

 4.Registrul de instruire zilnică a agenţilor de siguranţă publică,

5.Un alt document de organizare a activităţii de siguranţă publică este REGISTRUL DE CONTROL AL ECHIPELOR DE
SIGURANŢĂ PUBLICĂ în care se vor consemna constatările şefilor ierarhici şi a ofiţerilor cu atribuţii de control precum şi
propunerile efectuate pentru îmbunătăţirea activităţii pe această linie.
a. La nivelul biroului sau formaţiunii de ordine publică sunt şi alte documente de organizare a activităţii :
planurile de muncă sau notele de sarcini lunare;
346

Distanţă

347

tematica de pregătire profesională;

tematica de instruire a agenţilor de siguranţă publică;

registrul cu evidenţa lucrărilor şi cauzelor penale, petiţii, lucrări diverse aflate în lucru;
grafic lunar cu planificarea instruirii şi controalelor asupra dispozitivelor

de siguranţă publică

evidenţa persoanelor care conlucrează cu poliţia pe bază de voluntariat;

mapa analizelor săptămânale şi lunare asupra activităţii fiecărui compartiment;

registrul cu repartizarea poliţiştilor în sectoare (zone) de siguranţă publică.
b. La nivelul compartimentului poliţie de proximitate:

evidenţa locurilor şi zonelor cu risc criminogen,

evidenţa cerşetorilor, vagabonzilor, persoanelor alcoolice şi persoanelor cu tulburări psihice grave cu comportament
violent,
evidenţa minorilor lipsiţi de supraveghere,

evidenţa grupurilor de tineri cu preocupări antisociale, evidenţa posesorilor de câini periculoşi sau agresivi,
evidenţa asociaţiilor de proprietari/locatari, evidenţa lăcaşurilor de cult,
evidenţa societăţilor comerciale,

evidenţa organizaţiilor neguvernamentale,

evidenţa unităţilor de învăţământ,

evidenţa autorităţilor şi instituţiilor publice locale,

347

Distanţă
 348

evidenţa centrelor şi adăposturilor pentru bătrâni, minori, victime ale violenţei domestice,
evidenţa persoanelor cu risc ridicat de victimizare,

evidenţa stărilor conflictuale de orice gen,

evidenţa activităţilor preventive desfăşurate şi a rezultatelor obţinute,

planurile cu amplasarea căilor de acces şi distribuirea spaţiilor interioare ale instituţiilor publice şi societăţilor comerciale,
la care se ataşează: numele unităţii, numele administratorilor, responsabililor, numărul de telefon, obiectul de activitate,
vulnerabilităţi. O copie a cestor planuri va fi şi în mapa constituită la camera ofiţerului de serviciu pe subunitate în vederea
documentării şi dirijării forţelor cu ocazia intervenţiei în diferite situaţii.
c. La nivelul compartimentului siguranţă publică şi patrulare:

-REGISTRUL SECTORULUI (ZONEI) DE SIGURANŢĂ PUBLICĂ care va cuprinde următoarele evidenţe:

evidenţa persoanelor sancţionate prin obligarea de a presta activităţi în folosul comunităţii;
evidenţa locurilor şi zonelor în care se comit fapte antisociale şi mediile

frecventate de elemente infractoare ,vicioase, parazitare;

copie a dispoziţiei şefului subunităţii pentru repartizarea sectorului

(zonei) de siguranţă publică,

registrul dispozitivelor de siguranţă publică şi patrulare,

registrul de instruire a agenţilor de siguranţă publică, tematica de instruire a agenţilor de siguranţă publică,
registrul de control al dispozitivelor de siguranţă publică,
348

Distanţă

349

mapa cu analizele efectuate la nivelul compartimentului,

evidenţa prinderilor în flagrant,

d. La nivelul compartimentului sisteme de pază

evidenţa obiectivelor organizate cu pază înarmată şi neînarmată de pe

rază de competentă

evidenţa avizelor eliberate pentru urmarea cursurilor în vederea atestării personalului de pază
evidenţa planurilor de pază avizate pentru pază neînarmată şi înarmată
 evidenţa casieriilor colectoare sau a punctelor de colectare a valorilor

monetare

evidenţa caselor de schimb şi amanet

evidenţa unităţilor muzeale, a lăcaşurilor de cult şi a altor aşezăminte de cultură şi artă care nu păstrează sau folosesc bunuri
de patrimoniu şi a modului cum sunt organizate cu pază.
numărul unităţilor de învăţământ.

Toate evidenţele şi documentele vor fi păstrate într-o MAPA a compartimentului la care se vor anexa:
graficul anual de control la unităţile asigurate cu pază, la societăţi specializate de pază, ori în domeniul sistemelor de
alarmă,
mapa cu procesele verbale de control la unităţile de pază,

evidenţa solicitărilor de aviz pentru pază neînarmată şi înarmată, a raportului cu propuneri şi comunicarea rezultatului
angajatorului,
proces verbal cu controalele de fond şi tematice efectuate la unităţile

asigurate cu pază.

349

Distanţă

350

3. ORGANIZAREA POLIŢIENEASCĂ A SECTOARELOR (ZONELOR) DE SIGURANŢĂ PUBLICĂ

Activitatea de siguranţă publică este o formă prin care poliţia contribuie la prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi
contravenţiilor, înlăturarea cauzelor şi condiţiilor care generează sau favorizează comiterea de fapte antisociale, realizarea educaţiei
antiinfracţionale a populaţiei, consilierea victimelor sau potenţialelor victime ale violenţelor, asigurarea climatului de siguranţă
civică şi a unui parteneriat activ cu societatea civilă (comunitatea).
Această activitate are un caracter permanent, atât ziua cât şi noaptea şi se desfăşoară de către agenţi de siguranţă publică –
constând în supravegherea unui teritoriu desemnat şi delimitat.
Agenţii de siguranţă publică fac parte din birourile sau formaţiunile de ordine publică şi se subordonează nemijlocit şefului
biroului sau formaţiunii de ordine publică, iar acolo unde nu există ofiţerului desemnat la conducerea formaţiunii de ordine publică.
Şefii celorlalte formaţiuni din cadrul subunităţii de poliţie au dreptul să dea dispoziţii şi orientări specifice agenţilor de
siguranţă publică cu privire la îndeplinirea unor sarcini, dar aceste dispoziţii se dau numai prin şeful biroului sau ofiţerul desemnat la
conducerea formaţiunii de ordine publică.
Pentru rezolvarea cu operativitate a sarcinilor de serviciu, agenţii de siguranţă publică conlucrează cu ceilalţi agenţi de poliţie din
cadrul biroului sau formaţiunii de Ordine Publică, precum şi cu ceilalţi poliţişti din formaţiunile operative, participă la
investigaţii şi verificări şi la alte activităţi în legătură cu
evenimentele care au avut loc în sectorul de siguranţă publică, la executarea unor

350

Distanţă

351
 controale şi acţiuni poliţieneşti în obiectivele, locurile, zonele şi mediile de interes operativ pentru prevenirea şi descoperirea
infracţiunilor şi a altor fapte antisociale.
În vederea rezolvării întregii problematici cu care se confruntă formaţiunile de ordine publică, teritoriul municipiilor,
oraşelor şi secţiilor de poliţie va fi împărţit în SECTOARE (ZONE) de siguranţă publică.
Numărul sectoarelor (zonelor) de siguranţă publică şi delimitarea acestora se stabileşte de către şeful subunităţii de poliţie prin
dispoziţie.
Dispoziţia de delimitare a sectorului (zonei) de siguranţă publică va cuprinde elementele principale ale situaţiei operative
(populaţia, persoanele în atenţie, teritoriu, caracteristicile fenomenului infracţional şi contravenţional, elementele de siguranţă
publică), precum şi lucrările existente la data luării în primire.
Pentru fiecare sector (zonă) de siguranţă publică se întocmeşte separat câte o MAPĂ care cuprinde mai multe documente
menţionate anterior.
Agenţii de siguranţă publică vor lucra în echipă de câte doi în sectorul (zona) repartizată pe schimburi, conform planificării
întocmite de şeful biroului sau ofiţerul desemnat la conducerea formaţiunii de ordine publică.
Ex ecuta rea a ctiv ităţi i curente de ordine pe terito ri ul muni ci pii lo r şi
o ra ş elo r

Asigurarea ordinii publice se realizează în conformitate cu planurile de

menţinere a siguranţei publice întocmite la nivelul fiecărei unităţi şi subunităţi de poliţie folosindu-se dispozitivul de ordine de
pe raza de competenţă, dispozitiv format, de regulă, din patrule. Pentru executarea serviciului, patrula de ordine se compune din
cel puţin doi poliţişti sau un poliţist însoţit de un jandarm, elevi sau studenţi ai şcolilor de poliţie sau agenţi conductori cu
câinele de însoţire, şeful
patrulei fiind desemnat poliţistul.

351

Distanţă

352

Şeful patrulei are obligaţia să se preocupe pentru instruirea componenţei patrulei pentru a asigura intervenţia în condiţiile legii şi
a evita punerea în pericol a vieţii şi integrităţii corporale a membrilor patrulei.
A. Forme şi mijloace prin care se exercită activitatea de ordine

Activitatea de ordine de pe teritoriul municipiilor şi oraşelor se execută de agenţii de siguranţă publică prin posturi şi patrule de
ordine.
1. Posturi de ordine

Prin post de ordine se înţelege tot ceea ce i se încredinţează unui agent de siguranţă publică pentru asigurarea ordinii şi liniştii
publice, precum şi locul sau porţiunea de teren în care acesta îşi îndeplineşte consemnul general şi particular. Postul cuprinde
porţiunea limitată din teritoriul de competenţă a unităţii de poliţie, un obiectiv, o clădire, instituţie, muzeu, depozit etc., locul unde
s-a comis o infracţiune ori un accident de circulaţie, precum şi alte locuri în care este necesară prezenţa
acestuia.

Serviciul în posturi de ordine se execută pe 1, 2 sau 3 schimburi, agentul de siguranţă publică trebuind să se găsească
permanent în interiorul acestuia şi să-l supravegheze îndeplinindu-şi sarcinile prevăzute în consemnul stabilit.
În raport cu perioada de timp pentru care s-au stabilit, posturile pot fi permanente sau temporare.
Postul permanent se organizează în locurile unde ordinea publică şi situaţia operativă impun prezenţa continuă a poliţistului în
vederea prevenirii şi descoperirii infracţiunilor şi contravenţiilor. Postul temporar se organizează pe timp limitat în vederea
îndeplinirii unor misiuni cum sunt: paza locului faptei, a locurilor şi zonelor calamitate, paza locurilor unde sunt depozitate
temporar bunuri, asigurarea ordinii în
situaţii deosebite etc.

352

Distanţă
 353

2. Patrularea

Prezenţa poliţiştilor în teren este cel mai important element al prevenirii

faptelor antisociale şi al asigurării siguranţei cetăţeanului.

Patrularea este activitatea tactică poliţienească organizată, prin care se realizează prezenţa în teren a poliţiştilor, într-o anumită
perioadă de timp într-o zonă bine stabilită, în raport cu cerinţele situaţiei operative de pe teritoriul de competenţă.
Patrula de poliţie este primul mecanism de contact şi de răspuns al poliţiei
pentru:

- prevenirea fenomenului infracţional;

- acordarea de sprijin şi asistenţă cetăţeanului;

- reactivitate faţă de incidente ce ameninţă siguranţa cetăţeanului.

În funcţie de mijlocul de deplasare, patrulele pot fi pedestre, pe biciclete, pe

motoscutere, motociclete, ATV-uri, auto, navale (bărci, şalupe şi alte mijloace de deplasare pe apă), cu elicopterul.
Itinerarele de patrulare au o lungime diferenţiată, în funcţie de mijlocul de

deplasare:

- cele pedestre 3—6 km;

- cele pe biciclete 6—12 km;

- cele pe motoscutere, ATV, snow-mobil, navale (cu barca) 10—15 km;

- cele pe motociclete, auto şi navale (şalupe şi alte mijloace de deplasare pe apă) 15—20 km.
În cazul patrulelor pedestre şi auto, unul din membri poate avea în dotare şi

câine de serviciu (însoţire).

353

Distanţă

354

Patrulele pedestre şi pe bicicletă vor lua o pauză pentru odihnă, de 10 minute, după fiecare oră de activitate, iar cei de
0
pe mijloacele de transport cu motor vor avea 15 minute la fiecare 120 minute de activitate. Când temperatura aerului este sub –15
0
sau peste 30 la umbră, pauza se efectuează la fiecare 30 minute.
De regulă, durata unei activităţi de patrulare nu poate depăşi 8 ore. În situaţii

speciale, programul de 8 ore se poate prelungi.

 Patrula se compune din cel puţin doi poliţişti. În cazul patrulelor auto şi navale la aceştia se adaugă şi conducătorul mijlocului de
transport, iar la elicoptere şi echipajul de zbor.
Patrularea se face în baza planificării din Registrul dispozitivului de siguranţă publică şi patrulare sau planului de acţiune în
care trebuie să fie înscrise următoarele elemente:
itinerarul (zona) de parcurs, încadrat în timp, ora plecării şi ora terminării

misiunii;

locurile de staţie unde se va asigura şi pauza;

misiunile ce trebuie îndeplinite pe fiecare zonă şi itinerare.

La intrarea în serviciu, patrulele vor fi instruite, vor semna în Registrul dispozitivului de siguranţă publică şi patrulare şi se vor
deplasa pe itinerariile sau zonele de patrulare, desfăşurând activităţi specifice în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.
Instruirea premergătoare intrării în serviciu a agenţilor de siguranţă publică are ca scop informarea acestora cu privire la evoluţia
situaţiei operative şi formarea echipelor (patrulelor) în funcţie de nevoile identificate din analiza tactică şi
elementele hărţii criminogene.

354

Distanţă

355

În cadrul activităţii de instruire se pune accent pe acordarea respectului şi pe corectitudinea manifestată faţă de cetăţeni, grija faţă
de conduita şi imaginea proprie a poliţistului.
Cu ocazia activităţii de instruire, membrii patrulelor trebuie să primească:

a) informaţii globale cu privire la diversele infracţiuni sau evenimente ce au avut loc în sectorul (zona) de responsabilitate
(buletine sau note de evenimente, informaţii de la cetăţeni etc.);
b) informaţii despre măsurile de prevenire sau operative necesare reducerii

criminalităţii stradale;

c) instrucţiuni operative cu privire la persoane şi bunuri urmărite;

d) îndrumări sub aspectul prezentării unor experienţe, idei, sugestii sau alte procedee de prevenţie generale sau specifice, în
vederea îndreptării eventualelor erori de procedură şi reducerii fenomenului infracţional stradal;
e) sarcini, activităţi şi instrucţiuni pentru a fi puse în practică;

f) informaţii noi referitoare la procedurile operative şi tehnicile infracţionale.

Poliţiştii desemnaţi cu activitatea de instruire a agenţilor de siguranţă publică verifică starea fizică a acestora, precum şi
mijloacele individuale de intervenţie din dotare, stabilind măsuri pentru ca fiecare poliţist să nu intre în serviciu fără a avea asupra
sa dotarea aferentă şi echipament corespunzător.
Pe timpul activităţii de instruire a agenţilor de siguranţă publică, nu se vor

prezenta şi dezbate teme de pregătire profesională.

Poliţiştii repartizaţi într-un sector/zonă de siguranţă publică desfăşoară activităţi de patrulare pedestră sau auto pe itinerarele
stabilite înainte de intrarea în

355

Distanţă
 356

serviciu, în funcţie de evoluţia criminalităţii stradale şi asigură intervenţia la

evenimentele semnalate.

Activitatea de patrulare este organizată pe următoarele principii:

patrulele pedestre acţionează cu preponderenţă pe timpul zilei, în zonele de patrulare cu situaţie operativă complexă, unde
se concentrează un număr mare de persoane, unităţi comerciale, instituţii publice ori unde accesul cu mijloace auto este dificil, pentru
asigurarea vizibilităţii şi prevenţiei;
patrulele auto desfăşoară activităţi specifice pe raza sectorului/zonei de siguranţă publică acoperind în special locurile
unde se înregistrează infracţiuni
stradale;

în zonele cunoscute cu stare infracţională ridicată (violenţă, trafic şi

consum stradal de droguri etc.) pot fi folosiţi agenţi de poliţie dotaţi cu câini de însoţire;

în zonele cunoscute cu stare infracţională ridicată, intervenţia la evenimente şi activitatea de patrulare se vor
realiza prin suplimentarea componenţei patrulei sau a numărului de echipaje auto.
La nivelul fiecărei subunităţi, în urma unei analize de risc, vor fi stabilite zonele în care în mod obligatoriu vor fi folosite la
intervenţie mai multe patrule, acestea fiind incluse şi în planul de ordine şi siguranţă publică.
Prin dispoziţia şefului subunităţii se pot constitui zone speciale de siguranţă publică, în care se instituie dispozitive
suplimentare de ordine şi siguranţă publică, folosindu-se inclusiv poliţişti de la alte formaţiuni ale poliţiei (investigaţii criminale,
detaşamente de intervenţie rapidă).
Constituirea zonei speciale de siguranţă publică are loc atunci când, pe un

spaţiu restrâns, se concentrează un fenomen infracţional evident (violenţe, trafic şi

356

Distanţă

357

consum de droguri, prostituţie etc.), iar în momentul când cauzele care au determinat constituirea zonei speciale de siguranţă
publică au fost înlăturate, măsurile speciale încetează.
În cadrul activităţii de patrulare sunt şi cazuri în care membrii patrulei se pot

abate de la itinerarul de patrulare sau pot întrerupe activitatea de patrulare, acestea

fiind:

a) pentru urmărirea şi prinderea infractorilor dispăruţi de la locul faptei sau

a persoanelor date în urmărire;

b) pentru conducerea persoanelor infractoare sau suspecte, la sediul

unităţii de poliţie;

c) când sunt sesizate că se comit evenimente grave în afara itinerarului;

d) pentru a acorda ajutor altui poliţist sau cetăţenilor care se află în pericol,
 sunt victime ale unui atac ori accident sau aflaţi în situaţii limită;

e) pentru a preveni sau a lua măsuri în cazul comiterii unor infracţiuni;

f) pentru a interveni urgent în caz de calamităţi, catastrofe sau alte dezastre

naturale;

g) în cazul îmbolnăvirii subite a unui membru component al patrulei;

h) când condiţiile atmosferice sau alte fenomene naturale fac imposibilă

continuarea misiunii;

i) când primeşte dispoziţii din partea şefului nemijlocit sau a ofiţerului de

serviciu.

Părăsirea itinerarului de patrulare şi intervenţia la evenimente se va efectua

numai după ce a fost informat dispeceratul ori ofiţerul de serviciu al subunităţii.

Şeful subunităţii sau ofiţerul aflat la comandă poate ordona părăsirea

itinerarului de patrulare pentru:

357

Distanţă

358

- intervenţia la evenimente deosebite în care este nevoie să se acţioneze cu forţe sporite;

- organizarea de activităţi pentru prinderea unor infractori prin încercuirea unei zone, cu închiderea căilor de intrare-ieşire din
localitate.

2.1. Patrularea pedestră

Patrula pedestră este un element poliţienesc care acţionează pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi secţiilor, pe itinerare (zone) de
patrulare care sunt stabilite în funcţie de locurile şi mediile favorabile săvârşirii infracţiunilor sau contravenţiilor, precum şi de
locurile unde se concentrează sau acţionează elemente infractoare.
Patrula pedestră se compune din cel puţin doi poliţişti. Din componenţa acesteia pot face parte şi studenţi/elevi ai
instituţiilor de învăţământ ale M.A.I., poliţişti locali, personal din alte sisteme de pază, voluntari.
Unul din poliţişti este şef al patrulei, participând şi coordonând activitatea
celorlalţi.

Patrulele pedestre vor efectua serviciul pe un itinerar (zonă) de patrulare,

care va fi parcurs de cel puţin două ori pe schimb.

Reguli ce trebuie respectate la patrularea pedestră:

a) membrii patrulei se deplasează, de regulă, unul lângă altul, iar acolo unde nu este posibil acest lucru, unul după altul,
respectându-se regulile de circulaţie impuse pentru pietoni;
 b) deplasarea trebuie să se facă pe marginea exterioară a trotuarelor, pe partea

stângă a carosabilului ori pe mijlocul drumurilor necirculate;

358

Distanţă

359

c) pe timpul nopţii, trecerea prin locuri întunecoase, locuri acoperite, case părăsite etc., trebuie să se facă după o observare
prealabilă, cu multă prudenţă şi cu mijloacele din dotare pregătite pentru intervenţie;
d) noaptea, pe timpul deplasării prin locuri neiluminate, lanterna nu trebuie să fie aprinsă prea des, aceasta putând alerta pe
infractori despre prezenţa poliţiştilor în locul respectiv;
e) în general, înainte de a intra în zone acoperite, întunecoase se face o scurtă oprire, dar să se evite profilarea propriei siluete pe
timpul staţionării în acest loc.
În vederea exercitării drepturilor şi obligaţiilor ce le revin, pe lângă atribuţiile generale ale poliţiştilor din serviciul de asigurare a
climatului de siguranţă publică, componenţii patrulelor pedestre au următoarele obligaţii:
a) să verifice, îndeosebi, pe timp de noapte, sistemele de închidere a obiectivelor de pe raza de activitate, atât la intrarea, cât şi
la ieşirea din serviciu, mai puţin cele cuplate la sistemele de alarmare;
b) să acţioneze permanent pentru prevenirea furturilor din obiectivele de pe raza de competenţă, a celor de şi din
autoturisme, a telefoanelor publice stradale, precum şi pentru prevenirea violurilor, tâlhăriilor, scandalurilor şi a altor manifestări
prin care se încalcă normele de convieţuire socială, ordinea publică, circulaţia pe drumurile publice şi se aduce atingere
drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, vieţii şi integrităţii corporale a persoanei, avutului public şi privat, luând măsuri ferme, conform
prevederilor legale, atunci când aceste fapte s-au comis;
c) să acţioneze pentru combaterea faptelor ilegale şi să participe la acţiuni

organizate pentru combaterea faptelor antisociale;

d) să acţioneze pentru combaterea faptelor de parazitism social şi depistarea celor care poluează strada (cerşetori, vagabonzi,
prostituate etc.);

359

Distanţă

360

e) să menţină permanent legătura cu jandarmii, poliţiştii locali, personalul din sistemul de pază care acţionează în zonă,
pentru a face schimb de informaţii, a cere şi acorda sprijin în soluţionarea unor situaţii ivite pe timpul serviciului;
f) să intervină pentru asigurarea fluenţei rutiere pe itinerarul de patrulare, atunci când situaţia impune, urmărind depistarea unor
persoane care au furat autovehicule ori a infractorilor care transportă bunuri sustrase sau sunt urmăriţi;
g) să intervină pentru menţinerea salubrizării localităţii şi a unei stări edilitar-

gospodăreşti corespunzătoare;

h) să se afle la orele stabilite în punctele fixate în variantele de patrulare,

dacă nu sunt cauze care pot împiedica aceasta;

i) să participe la menţinerea ordinii publice pe timpul producerii unor calamităţi naturale, catastrofe, dezastre, precum şi pentru
limitarea efectelor acestora prin luarea primelor măsuri.
Activitatea cu câinele de însoţire se desfăşoară în locurile aglomerate, la schimburile 2 şi 3, precum şi cu ocazia desfăşurării
unor adunări publice şi manifestări cultural-sportive.
Câinele de serviciu este folosit pentru creşterea capacităţii de acţiune, asigurarea securităţii poliţistului, înlăturarea opunerii
la luarea unor măsuri poliţieneşti, precum şi ca mijloc de descurajare a elementelor turbulente şi agresive.
 La ieşirea în teren, câinele de însoţire va fi echipat cu botniţă şi pus în lesă, fiind folosit, de regulă, numai de către poliţistul care îl
are în îngrijire şi la dresat. Nu se folosesc câinii de serviciu în teren pe timp ploios, ninsori abundente, viscol sau furtună, ori când
0
temperatura mediului este sub -15 C.

2.2. Patrularea auto

360

Distanţă

361

Patrulele auto desfăşoară activităţi specifice în sectorul (zona) de siguranţă publică, pentru observare, asigurarea vizibilităţii şi a
intervenţiei la evenimente, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale. Patrulele auto asigură legătura cu patrulele
pedestre, care acţionează în acelaşi sector (zonă) de siguranţă publică.
Pentru aceste patrule se stabilesc puncte obligatorii de staţionare pentru observarea zonelor aglomerate sau unde se
concentrează persoane suspecte, activitatea ce va fi realizată de către aceşti poliţişti, aflându-se în imediata apropiere a
autovehiculului şi având asupra lor toate mijloacele de intervenţie din dotare.
Staţionarea va dura până la 15 minute, iar securitatea vehiculului va fi asigurată de conducătorul mijlocului de transport,
în timp ce membrii patrulei se vor deplasa în zonă pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Pe timpul staţionării, poliţiştilor le este
interzis să rămână în mijlocul de transport, cu excepţia situaţiilor când se află în pauză.
Patrula auto execută serviciul cu autoturisme special destinate şi este formată din doi poliţişti sau un poliţist cu experienţă
profesională şi un student/elev/poliţist local.
Patrularea pe raza de competenţă se poate efectua cu semnalele luminoase în funcţiune, atât ziua, cât şi pe timpul nopţii. Această
modalitate este stabilită de şefii unităţilor şi subunităţilor, în funcţie de situaţia operativă sau specificul anumitor zone de patrulare
ori misiuni ce trebuie realizate. Şefii menţionaţi stabilesc, dacă este necesar, inclusiv anumite orare în care să se folosească
semnalele luminoase. Condiţia esenţială este de a nu îngreuna circulaţia celorlalte autovehicule, astfel că se
foloseşte banda de lângă acostamentul drumului.

361

Distanţă

362

Pentru a nu crea confuzia în rândul participanţilor la traficul rutier că autovehiculele se deplasează la evenimente, pe
timpul patrulării se foloseşte o viteză
redusă.

În situaţia în care patrularea este întreruptă pentru deplasarea la un eveniment semnalat sau pentru o activitate cu caracter de
urgenţă, conducătorul autovehiculului va pune în funcţiune simultan semnalele acustice şi luminoase.
Pe timpul deplasării la evenimente se foloseşte sunetul tip YELP – butonul

2, iar la pătrunderea şi traversarea intersecţiilor se utilizează sunetul tip PIERCER –

butonul 3.

Reguli ce trebuie avute în vedere la patrularea auto:

a. să respecte legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice;

 b. să poarte uniforma de serviciu, indiferent din ce compartiment face parte;

c. să poarte centura de siguranţă, cu excepţia situaţiilor când patrularea se

efectuează pe raza de responsabilitate;

d. să folosească autovehiculul numai pentru executarea serviciului;

e. în situaţii deosebite, să intervină pentru acordarea primului ajutor şi transportarea la o unitate sanitară a persoanelor a căror
viaţă este în pericol;
f. dacă este cazul, să intervină rapid în sprijinul celorlalţi poliţişti aflaţi în teren, precum şi pentru transportul operativ la poliţie al
persoanelor depistate.
g. să intervină cu operativitate pentru rezolvarea unor probleme operative, constatate din oficiu, la solicitarea cetăţenilor sau la
dispoziţia şefului său nemijlocit, ofiţerului de serviciu, dispecerului etc.;
h. să menţină legătura direct sau prin staţia de emisie-recepţie cu poliţiştii aflaţi în serviciu, pentru realizarea schimbului de
informaţii şi acordarea sprijinului
necesar, dacă este cazul;

362

Distanţă

363

i. înaintea părăsirii itinerarului de patrulare, să raporteze, prin mijloacele avute la dispoziţie, şefului său nemijlocit sau
ofiţerului de serviciu, dispecerului.
În timpul executării serviciului în patrula auto, poliţiştii ce o compun vor avea în vedere:
a. zonele unde locuiesc elementele agresive, turbulente, infractorii

recidivişti, gazdele de infractori şi alte asemenea persoane;

b. locurile favorabile săvârşirii infracţiunilor cu violenţă, precum şi cele unde de obicei se întâlnesc sau îşi fac apariţia
elemente parazitare, infractoare, discoteci, baruri sau alte localuri de alimentaţie publică cu program nocturn;
c. locuinţe izolate ale persoanelor în vârstă, lipsite de apărare sau care prin

modul de viaţă şi comportare sunt potenţiale victime ale infractorilor;

d. arterele de circulaţie rutieră cu trafic intens ori unde se înregistrează

frecvent evenimente rutiere;

e. locurile de staţionare a taximetrelor şi intervenţia cu operativitate în

cazul evenimentelor deosebite;

f. grădiniţe, şcoli, aziluri de bătrâni etc.;

g. unităţi economice cu schimburi de noapte.

Conducătorii mijloacelor de transport şi cei care au în îngrijire câini de serviciu vor aloca zilnic din programul de serviciu câte 30
—60 de minute pentru întreţinerea, alimentarea mijloacelor de transport şi îngrijirea animalelor de serviciu.
În funcţie de evoluţia situaţiei operative, sub coordonarea conducerii subunităţii, de vor realiza întâlniri pentru schimb de date şi
informaţii, luare la cunoştinţă despre evenimentele înregistrate şi organizarea dispozitivului de siguranţă
publică, în vederea acoperirii zonelor şi locurilor cu risc criminogen, la care vor

363
 Distanţă

364

participa poliţiştii de proximitate şi poliţiştii din cadrul structurilor de investigaţii

criminale.

În municipii, oraşe, şi la secţiile de poliţie, în funcţie de situaţia operativă se pot înfiinţa patrule auto speciale de intervenţie,
formate din poliţişti cu experienţă, care au următoarele atribuţii:
acordă sprijin la intervenţiile realizate de patrulele în componenţa cărora sunt poliţişti cu experienţă redusă, preluând
totodată cazurile dificile;
înlocuiesc celelalte patrule când acestea părăsesc zona de patrulare în scopul intervenţiei la evenimentele sesizate
pentru rezolvarea cărora este necesară o perioadă mai mare de timp;
preiau cazurile şi continuă verificările, pentru situaţiile care presupun activităţi complexe, din competenţa lor (număr mare de
persoane implicate, verificări în evidenţe pentru identificare, amprentări, fotografieri etc.);
când nu este solicitată, efectuează activităţi de patrulare pe itinerarele prestabilite, cu puncte obligatorii de staţionare în
scopul supravegherii zonei respective şi realizării efectului preventiv;
asigură intervenţia la evenimente pe principiul cel mai apropiat poliţist

de locul evenimentului intervine.

Poliţistul, înainte de a interveni la un eveniment pentru care se sesizează din oficiu sau cu care este sesizat direct de cetăţeni, este
obligat să comunice acest lucru dispecerului sau ofiţerului de serviciu pe subunitate. La finalizarea intervenţiei este obligat să
informeze din nou dispecerul sau ofiţerul de serviciu pe subunitate.
Şefii subunităţilor de poliţie vor stabili numărul patrulelor auto speciale de intervenţie, în funcţie de evoluţia criminalităţii,
frecvenţa sesizărilor cetăţenilor şi
resursele umane şi logistice pe care le au la dispoziţie.

364

Distanţă

365

3. Pânda

Este o activitate poliţienească, executată de doi sau mai mulţi poliţişti înarmaţi, amplasaţi în ascuns într-un loc favorabil
observării, cu scopul de a supraveghea în mod direct şi conspirat activitatea unor elemente suspecte, de a reţine persoane urmărite sau
de a realiza prinderea în flagrant a autorilor unor fapte antisociale şi constă în supravegherea discretă a unor imobile, puncte
obligatorii de trecere, obiective sau alte locuri în care se comit fapte ilicite ori sunt favorabile săvârşirii de infracţiuni.
Pânda se execută atât cu ocazia patrulării, cât şi în alte împrejurări, în funcţie de scopul propus, din proprie iniţiativă de
către poliţiştii care execută misiuni de asigurare şi menţinere a siguranţei publice în teren, sau la ordin în baza datelor şi informaţiilor
deţinute, de un număr redus de poliţişti, pe o perioadă de timp limitată.
Reguli tactice ce trebuie respectate cu ocazia executării pândei:

- înainte de a intra în dispozitiv, poliţiştii stabilesc semnele convenţionale adecvate împrejurărilor şi timpului, pentru a putea
comunica între ei, la nevoie, pe timpul serviciului;
- fac recunoaşterea locului, stabilesc locul de amplasare a fiecăruia în dispozitivul pândei şi modul de acţiune, în raport de scopul
misiunii;
- deplasarea până la locul de pândă trebuie efectuată astfel încât poliţiştii să nu fie observaţi, iar persoana vizată să nu se pună în
gardă;
 - în situaţia în care în apropierea locului unde se execută pânda trec diferite persoane, poliţiştii vor urmări cu atenţie activitatea
acestora, fără a se deconspira, întrucât infractorii trimit uneori iscoade (complici) pentru a stabili dacă sunt sau nu
urmăriţi;

365

Distanţă

366

- apariţia poliţiştilor în faţa persoanelor ce urmează a fi arestate sau prinse în flagrant trebuie să se realizeze prin surprindere
acţionându-se cu rapiditate şi profitând de deruta în care aceştia se află în primele momente ale intervenţiei;
- dacă scopul pândei este stabilirea (observarea) activităţii unor persoane, poliţiştii reţin sau îşi notează tot ceea ce au observat în
legătură cu mişcarea acestora, urmând ca ulterior să se întocmească un raport cu rezultatul pândei;
- în cazul în care, cu toate măsurile de camuflare luate, poliţiştii, totuşi au fost descoperiţi în pândă, ei vor căuta ca la apariţia
persoanelor să se comporte în aşa fel încât acestea să fie convinse că prezenţa poliţiştilor în acel loc este cu totul întâmplătoare.
Părăsirea locului de pândă se face în următoarele situaţii:

- când misiunea a fost îndeplinită;

- pentru urmărirea infractorilor care fug şi nu se supun somaţiei de a rămâne

la locul faptei;

- când locul de pândă a fost deconspirat;

- când situaţia nu mai impune rămânerea în pândă.

În raport de aceste situaţii, părăsirea locului pândei se face în mod conspirat

sau nu.

4. Filtrul

Filtrul este o acţiune de control executată din dispoziţia sau cu aprobarea şefului nemijlocit în anumite puncte fixe, în locuri
obligatorii de trecere, urmărind depistarea şi prinderea autorilor unor fapte antisociale, dezertorilor.
Filtrele sunt totale şi parţiale.

366

Distanţă

367

Filtrul total reprezintă o acţiune de control a tuturor vehiculelor şi persoanelor care circulă printr-un anumit punct,
pătrund sau ies dintr-un anumit loc
sau zonă.

Filtrul parţial reprezintă un control selectiv al persoanelor sau vehiculelor care circulă printr-un anumit punct (numai persoane,
numai vehicule, cele care circulă pe un singur sens de circulaţie, cei care intră, cei care ies sau pentru o anumită categorie
de persoane).
B. Reguli generale privind executarea serviciului de către agenţii de siguranţă publică
Executarea serviciului în post sau pe itinerarul de patrulare de către agenţii de siguranţă publică se face prin observare,
supraveghere, ascultare, intervenţie şi control. În desfăşurarea acestei activităţi de către agenţii de poliţie se disting două momente
principale:
1. Luarea în primire a postului, zonei sau itinerarului de patrulare.

2. Deplasarea pe teritoriul postului, zonei sau pe itinerarul de patrulare.

1. Luarea în primire a postului, zonei sau itinerarului de patrulare

Agentul de siguranţă publică care urmează a intra în schimb, după ce ia la cunoştinţă de repartizarea în post, zonă şi îşi asigură
mijloacele tehnico-materiale necesare (armament, muniţie, baston de cauciuc, cătuşele, carnetul postului sau patrulei, carnetul
agentului de siguranţă publică, lanternă etc.) procedează la luarea în primire, în acest sens, dacă postul este pe mai multe
schimburi, împreună cu colegul ce iese din schimb efectuează rondul postului parcurgând teritoriul, luând la
cunoştinţă despre evenimentele şi schimbările ce s-au produs.

367

Distanţă

368

De cele mai multe ori, postul, zona, funcţionează pe un schimb, iar agentul îşi ia în primire singur postul.

2. Deplasarea pe teritoriul postului, zonei sau pe itinerarul de patrulare

Activitatea de ordine trebuie să asigure prezenţa agenţilor de siguranţă publică în locurile favorabile săvârşirii de infracţiuni şi
contravenţii şi în raport cu cerinţele situaţiei operative.
Serviciul agentului de siguranţă publică începe într-un anumit punct de pe itinerar, verifică prin deplasare întregul itinerar
îndeosebi unităţi nepăzite, parcări auto, alte locuri şi medii operative. Deplasarea în post sau pe itinerar se face cu atenţie,
atât pentru a-şi asigura securitatea personală, cât şi pentru a observa toate aspectele şi faptele ce au legătură cu misiunile şi atribuţiile
ce revin poliţiei.
Agenţii de siguranţă publică vor executa următoarele activităţi:

a. de patrulare în teritoriul zonei de responsabilitate pe itinerarele stabilite, acţionând pentru prevenirea şi combaterea
infracţiunilor stradale şi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice;
b. asigură cunoaşterea şi supravegherea persoanelor cu antecedente penale pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, a celor
sancţionate prin obligarea de a presta activităţi în folosul comunităţii, cerşetorilor, vagabonzilor, persoanelor alcoolice cu
comportament violent, precum şi a minorilor lipsiţi de supraveghere;
c. intervin la solicitările dispeceratului sau ofiţerului de serviciu pe unitate pentru intervenţia la apelurile de urgenţă 112, pe
principiul cel mai apropiat poliţist de locul evenimentului intervine, indiferent de natura evenimentului şi competenţa
teritorială;

368

Distanţă

369

d. participă la prinderea autorilor de infracţiuni în cadrul acţiunii NĂVODUL, deplasându-se în locurile prestabilite şi
acţionând conform prevederilor planului de acţiune;
 e. culeg informaţii de la surse ocazionale, privind persoanele aflate în atenţie şi referitoare la cei care pregătesc sau
intenţionează să comită fapte antisociale, pe care le valorifică direct sau prin formaţiunile specializate;
f. acţionează pentru depistarea şi prinderea urmăriţilor şi altor persoane care comit fapte antisociale, luând măsuri legale
faţă de aceştia;
g. execută mandate de aducere, desfăşoară activităţi pentru diminuarea numărului restanţelor pe linie de evidenţa populaţiei şi
colaborează cu lucrătorii din cadrul serviciilor publice comunitare de evidenţa persoanelor pentru confirmarea identităţii persoanelor
la solicitarea acestora;
h. sprijină, la cerere, instanţele judecătoreşti şi organele de executare silită, pentru punerea în executare a titlurilor executorii;
i. participă la executarea măsurilor stabilite în caz de catastrofe şi calamităţi;
j. în cazul constatării în flagrant a unei fapte penale, poliţiştii de siguranţă publică întocmesc acte de constatare şi
premergătoare ce nu suferă amânare, după care îl predau pe făptuitor şi documentele întocmite organului de poliţie judiciară
competent;
k. execută măsurile prevăzute privind efectuarea cercetării la faţa locului, iar după sosirea echipei de cercetare îşi continuă
activităţile specifice în teren;
l. iau măsuri de conducere la sediul unităţii din care face parte a

persoanelor identificate care fac obiectul activităţii poliţiei pentru amprentare şi

369

Distanţă

370

fotografiere, în vederea actualizării bazelor de date privind sistemele de identificare a

persoanei AFIS.

4. COOPERAREA POLIŢIŞTILOR DE LA BIROURILE ŞI FORMAŢIUNILE DE ORDINE PUBLICĂ CU

CEILALŢI LUCRĂTORI OPERATIVI DIN CADRUL SUBUNITĂŢILOR DE POLIŢIE

Cooperarea poliţiştilor din cadrul birourilor şi formaţiunilor de ordine publică se realizează în primul rând în cadrul acestor
structuri prin şeful biroului sau ofiţerului desemnat la conducerea formaţiunii de ordine publică. Această cooperare se face zilnic cu
ocazia analizei situaţiei operative înainte de întocmirea registrului dispozitivelor de siguranţă publică şi patrulare.
Cooperarea poliţiştilor de ordine publică cu ceilalţi poliţişti operativi din cadrul subunităţii de poliţie se face cu ocazia unor
analize de caz efectuate, cu ocazia analizelor rezultatelor obţinute, cu ocazia analizelor indicatorilor de performanţă, dar şi cu ocazia
desfăşurării în comun a unor controale, acţiuni poliţieneşti.
O altă formă de cooperare este aceea a schimbului de date şi informaţii, a verificărilor în comun efectuate asupra activităţii
desfăşurate de elementele din atenţia poliţiei, verificarea preocupărilor unor categorii de infractori, a documentării activităţii
acestor persoane.
Cooperarea poliţiştilor de la birourile şi formaţiunile de ordine publică cu ceilalţi poliţişti operativi are un scop comun în
primul rând şi se impune ca o necesitate întrucât toţi poliţiştii îşi desfăşoară activitatea în acelaşi teritoriu de
competenţă având de executat sarcini comune de prevenire a faptelor antisociale, de

370

Distanţă

371

menţinere a siguranţei publice fiind în egală măsură interesaţi ca sarcinile ce le au de executat să fie rezolvate la un nivel
operativ şi calitativ superior.
 5. ANALIZA ŞI EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DE ORDINE PUBLICĂ

Evaluarea activităţii poliţiştilor din structurile de ordine publică este un atribut al şefului nemijlocit şi se realizează
avându-se în vedere în principal, următoarele:
a. Poliţiştii de proximitate

modul de implicare în creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor materializat în reducerea numărului sesizărilor/petiţiilor;
modul de realizare a cooperării cu reprezentanţii altor instituţii cu atribuţii în prevenirea criminalităţii;
percepţia populaţiei faţă de activitatea poliţistului de proximitate;

calitatea informaţiilor primite;

lucrări penale cu autori cunoscuţi rezolvate;

cunoaşterea zonei de responsabilitate, a problematicii existente şi a

modului de implicare pentru rezolvarea acesteia.

Poliţiştii de proximitate vor fi analizaţi şi evaluaţi atât la nivelul biroului şi formaţiunii de ordine publică, cât şi la nivelul
subunităţii de poliţie, săptămânal şi lunar, iar la nivelul serviciului ordine publică din I.P.J. sau D.G.P.M.B., trimestrial.
b. Poliţiştii din compartimentul siguranţă publică şi patrulare

371

Distanţă

372

Trimestrial, poliţiştii de siguranţă publică sunt analizaţi şi evaluaţi la nivelul serviciului ordine publică din I.J.P. sau D.G.P.M.B.,
iar la nivelul biroului ordine publică, lunar, pe baza următorilor indicatori:
- infracţiuni cu autori neidentificaţi comise în zona de competenţă;

- constatarea de infracţiuni în flagrant;

- intervenţii la evenimente;

- calitatea informaţiilor primite.

c. Poliţiştii din compartimentul sisteme de pază

Activitatea acestor poliţişti va fi analizată săptămânal la nivelul biroului sau formaţiunii şi lunar la nivelul subunităţii de poliţie pe
baza următorilor indicatori:
eficienţa controalelor executate la unităţi, măsuri de instruire a pazei ori de instalare a sistemelor electronice de alarmare,
implementare ca urmare a demersurilor proprii iniţiate;
calitatea informaţiilor primite;

valoarea raportului numeric dintre controalele executate şi furturile prin efracţie înregistrate în perioada de referinţă din
obiectivele, la care măsurile de protecţie şi securitate lipsesc ori sunt minimale;
reducerea numărului de obiective la care persistă vulnerabilităţi ca urmare a adoptării unor măsuri subdimensionate de
protecţie şi securizare a valorilor.
Trimestrial la nivelul serviciului ordine publică din I.J.P. sau D.G.P.M.B. se va analiza întregul sistem de pază.
Poliţiştii de siguranţă publică sunt controlaţi în teren de către şefii ierarhici sau ofiţerii desemnaţi pe bază de grafic lunar
aprobat în acest sens (controale
planificate).

372

Distanţă

373

În plus faţă de controalele planificate se execută şi controale inopinate fiind un factor care să asigure verificarea sistematică a
activităţii, un sprijin, o îndrumare directă şi oportună a echipelor de siguranţă publică urmărindu-se:
prezenţa echipei de siguranţă publică în sectorul (zona) repartizat;

cunoaşterea teritoriului, limitelor, particularităţilor, a obiectivelor din sectorul (zona) de siguranţă publică;
modul de respectare a consemnelor (general şi particular) sectorului

(zonei);

modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu şi eficienţa măsurilor luate;

cunoaşterea persoanelor semnalate cu preocupări sau activităţi infracţionale din zona de responsabilitate;
legalitatea şi temeinicia măsurilor luate în timpul serviciului;

comportamentul şi receptivitatea faţă de cetăţeni;

ţinuta, dotarea şi modul de întrebuinţare a mijloacelor din dotare. Constatările făcute cu ocazia controalelor se vor
consemna în registrul de
control al echipelor de siguranţă publică anunţând măsurile luate pentru remedierea deficienţelor constatate, precum şi
propunerile pentru îmbunătăţirea activităţii de siguranţă publică.
Rezultatele controalelor de orice fel (planificate, inopinate) vor fi aduse la

cunoştinţa celor în drept şi a şefului subunităţii de poliţie pentru a dispune.

Am făcut o prezentare generală a modului de organizare şi funcţionare a sistemului de ordine publică în mediul urban, dar se
impune îmbinarea aspectelor teoretice cu experienţa pozitivă din domeniul ordinii publice, bineînţeles şi cu aspectele de
cooperare cu poliţiştii din mediul rural pentru a se creiona sistemul
general de ordine şi siguranţă publică.
373

Distanţă

374
 Tema 13
A. ÎNREGISTRAREA CETĂŢENILOR ROMÂNI ÎN EVIDENŢA PUBLICĂ COMUNITARĂ ŞI ELIBERAREA
ACTELOR DE IDENTITATE

Probleme:

1. Istoricul evidenţei populaţiei în România

2. Organizarea activităţilor de evidenţă a persoanelor

3. Înregistrarea cetăţenilor români în evidenţa persoanelor

4. Eliberarea actelor de identitate ale cetăţenilor români

1. ISTORICUL EVIDENŢEI PERSOANELOR ÎN ROMÂNIA

Preocupările instituţiilor specializate ale statului pentru activităţile de

evidenţă a persoanelor şi eliberarea actelor de identitate au apărut cu foarte mult timp în urmă.

Iniţial, s-a dorit cunoaşterea numărului locuitorilor ţării noastre, îndeosebi din necesitatea de a se evidenţia, cât mai exact,
populaţia contribuabilă şi cea de mobilizat în scopuri militare. Acest lucru s-a realizat, la început, prin recensăminte ale populaţiei,
iar, ulterior - pentru rezolvarea numeroaselor probleme administrative, economice, sociale şi culturale - s-a simţit nevoia
ţinerii evidenţei nominale a
persoanelor.

374

Distanţă

375

Primele măsuri administrative, luate în acest sens, sunt cunoscute din anul

1864 când, la propunerea Ministerului de Interne, Consiliul de Miniştri a aprobat desfiinţarea biletelor de drum
pentru cetăţeni (călătorii din interiorul ţării) şi înlocuirea acestora cu bilete de identitate permanente. În baza acestei aprobări,
cetăţenilor interesaţi, din oraşe şi sate, le-au fost eliberate astfel de documente pe termen de 1 an, urmând ca la expirare să fie
reînnoite.
Primul act normativ care a prevăzut înfiinţarea unui birou al populaţiei a fost Legea nr. 812 din 19.03.1915 modificată prin
Decretul nr. 655 din 01.03.1921. În principal, această lege stipula obligaţia ca unităţile de poliţie să elibereze acte de identitate, iar
hotelierii şi hangii să ţină evidenţa călătorilor, sosiţi şi plecaţi, în anumite registre numerotate şi parafate de autoritatea
poliţienească, acestea fiind prezentate poliţiei pentru control, ori de câte ori erau solicitate.
Potrivit acestei legi, s-a constituit câte ―un birou al populaţiunii‖ pe lângă fiecare poliţie orăşenească, pentru ―comunele urbane‖
(în prezent oraşe şi municipii) şi pe lângă fiecare primărie, în ―comunele rurale‖. Aceste birouri aveau următoarele atribuţiuni:
- să înscrie în anumite registre, pe toţi românii şi străinii majori şi minori;

- să facă toate modificările relative la schimbarea de domicilii, naşteri, căsătorii şi decese ce i se vor aduce la cunoştinţă de oficiile
de stare civilă:
- să elibereze buletine de înscrierea locuitorilor înregistraţi la birou;
 - să dea oricui informaţii relative la domiciliu.‖

Pentru punerea în aplicare a legii, s-a emis un regulament aprobat prin Decretul nr. 947 din 24.03.1921, care prevedea că
―erau obligaţi să facă declaraţii de înscriere la biroul populaţiunii, toţi locuitorii fără deosebire de naţionalitate, care se
găsesc cu domiciliul sau reşedinţa în ţară în momentul decretării şi publicării acestui

375

Distanţă

376

regulament, cei care se stabilesc ulterior şi cei care îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa, fie în aceeaşi comună, sat, cătun,
fie în altă comună, sat, cătun‖.
Obligaţia de a cere înscrierea revenea capului de familie şi, numai atunci

când ceilalţi membri nu locuiau cu acesta, înscrierea se putea cere separat.

Aceasta se făcea pe baza certificatelor de stare civilă, după care, cetăţenilor

li se elibera un ―buletin de înscriere în biroul populaţiei‖.

După anul 1921, domeniul de activitate al evidenţei populaţiei a fost îmbunătăţit printr-o serie de acte normative ca: Legea nr.
153 din 01.02.1939 referitoare la îndatoririle chiriaşilor şi subchiriaşilor, prin care s-a înfiinţat cartea de imobil, Decretul nr. 799 din
14.02.1939 care a aprobat Regulamentul nr. 15 din 1939 pentru introducerea cărţilor de imobil, Legea nr. 670 din 10.08.1946
referitoare la stabilirea persoanelor în centrele aglomerate.
Un fapt relevant pentru îmbunătăţirea organizării evidenţei populaţiei, aproape total ignorat astăzi, l-a reprezentat înfiinţarea, după
recensământul populaţiei din 1941, a unui Birou al populaţiei la Alba Iulia, care avea ca scop principal experimentarea unui registru
al populaţiei, înţeles că o îmbinare a recensământului cu înregistrarea mişcării naturale şi a mişcării migratorii a populaţiei. Unele
obiecţii, printre care şi aceea că un asemenea sistem ar putea nemulţumi populaţia (argument contrazis de experienţa altor ţări în
acest domeniu), au dus, însă, la abandonarea acestei iniţiative.
Un pas înainte în constituirea pe baze mai moderne a ţinerii evidenţei locuitorilor ţării a fost făcut prin elaborarea Decretului
nr.245 din 16.07.1949 privind înscrierea în evidenţa populaţiei, care prevedea la art.1: ―locuitorii de pe teritoriul ţării se înscriu
şi se ţin în evidenţa de Direcţia Generală a Miliţiei‖, în
conformitate cu ―normele stabilite prin decizii date de Ministerul de Interne‖.

376

Distanţă

377

În baza acestui decret, Ministerul de Interne a emis ordonanţe care au reglementat constituirea evidenţei locale şi centrale a
populaţiei pe bază de fişe personale şi eliberarea actelor de identitate, începând cu 20.08.1949 tuturor cetăţenilor ţării care au împlinit
vârsta de 15 ani.
Se poate afirma că anul 1949 a marcat momentul constituirii evidenţei
populaţiei, la nivel local şi central, prin înscrierea în evidenţa a tuturor locuitorilor ţării.

Aceasta a fost o acţiune de mare amploare, echipe de cadre ale fostei miliţii deplasându-se la domiciliile cetăţenilor din oraşe,
comune şi sate pentru întocmirea fişelor de evidentă şi eliberarea buletinelor de identitate.
Este de reţinut faptul că, în cap.IX al Instrucţiunilor Direcţiei Generale de Miliţie nr.164620/1949, se tratează problema
numărului personal (actualul cod numeric personal). Se face precizarea că numărul personal se acorda fiecărui cetăţean la înscrierea
să în evidenţele populaţiei şi are următoarele caracteristici:
- este permanent, adică odată acordat rămâne neschimbat până la moartea

persoanei;
 - este exclusiv, adică în toată ţara nu vor exista două persoane cu acelaşi număr personal;
- este netransmisibil, adică dispare odată cu moartea titularului şi nu se va acorda, în viitor, nici unei alte persoane.
Au fost elaborate, apoi, un număr mare de Hotărâri ale Consiliului de Miniştri, decrete şi instrucţiuni ale Ministerului Afacerilor
Interne pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de evidenţa a populaţiei, precum şi Legea nr.5 din
18.03.1971 cu privire la actele de identitate ale cetăţenilor români, procedura de

377

Distanţă

378

schimbare a domiciliului şi a reşedinţei, lege modificată şi completată prin Decretul

nr.59 din 02.03.1978.

Schimbările intervenite în societatea românească după anul 1989, au impus cu necesitate modificări şi în activitatea de evidenţa a
populaţiei care, prin specificul, organizarea şi conţinutul ei, trebuie să ofere, într-un timp cât mai scurt, informaţii complexe şi reale
despre principalul său obiect de activitate - persoana fizică.
Pentru a se putea realiza acest obiectiv s-a reglementat înfiinţarea

Sistemului Naţional Informatic de Evidenţă a Populaţiei.

Ca urmare, datele existente în fişele de evidenţa constituite în evidenţa locală manuală au fost culese pe calculator
pentru a se constitui bază de date automată, denumită Registrul Naţional de Evidenţa a Persoanei.
Procedura de schimbare a domiciliului şi a reşedinţei a fost abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.105 din
30.09.1996 privind evidenţa populaţiei şi cartea de identitate, actul normativ care a reglementat activitatea de evidenţa a
populaţiei până la data de 20.07.2005. La această dată a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.97/2005 privind
evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

Rolul şi importanţa ţinerii evidenţei persoanelor

Potrivit art.4, din O.U.G. nr.97/2005, Registrul naţional de evidenţa a persoanei este componenta principală a Sistemului
Naţional Informatic de Evidenţa a Populaţiei şi reprezintă ansamblul datelor cu caracter personal ale cetăţenilor români,
rezultate în urma procesării automate, într-o concepţie unitară, în scopul cunoaşterii numărului, structurii şi mişcării
populaţiei pe
teritoriul ţării.

378

Distanţă

379

Importanţa datelor cuprinse în Registrul Naţional de Evidenţa a Persoanelor, precum şi a eliberării actelor care atestă identitatea,
cetăţenia română şi domiciliul titularului constă în faptul că ele servesc intereselor statului, ale persoanelor fizice şi
juridice .

Evidenţa cetăţenilor români cu domiciliul în România are drept scop, pe de o parte, cunoaşterea populaţiei şi a mişcării acesteia,
pe localităţi, iar pe de altă parte, comunicarea de date şi informaţii celor interesaţi.
Ţinerea evidenţei persoanelor prezintă o deosebită importanţă atât pentru instituţiile statului cât şi pentru cetăţeni, astfel:
Pentru stat, în general:

- cunoaşterea şi individualizarea tuturor cetăţenilor ţării, de la data naşterii;

 - asigurarea desfăşurării corespunzătoare a multiplelor şi diverselor raporturi dintre instituţiile statului şi cetăţeni, în realizarea
drepturilor şi obligaţiilor ce revin atât unora, cât şi altora (evită inclusiv erorile cu privire la persoana fizică în calitate de subiect de
drepturi şi obligaţii);
- pe baza datelor furnizate de evidenţa persoanelor, organele de statistică urmăresc evoluţia migraţiei populaţiei pe cuprinsul ţării.
În acest sens, structurile de evidenţa a persoanelor au obligaţia de a comunica, lunar, organelor de statistică judeţene şi ale
municipiului Bucureşti date referitoare la schimbarea domiciliului şi la stabilirea reşedinţei;
- în realizarea pregătirii populaţiei pentru apărarea ţării, statul are posibilitatea să cunoască în orice moment unde se găseşte
cetăţeanul care este supus obligaţiilor militare (recrutare, încorporare, concentrare sau mobilizare). Pentru
aceasta, structurile de evidenţa a persoanelor colaborează cu centrele militare judeţene

379

Distanţă

380

şi ale municipiului Bucureşti în cazul cetăţenilor supuşi obligaţiilor militare care îşi schimba domiciliul ori îşi stabilesc
reşedinţa, astfel:
- cetăţenii care îşi schimba domiciliul ori îşi stabilesc reşedinţa în Mun. Bucureşti sau în municipiile reşedinţă de judeţ, înainte de
a solicita acest lucru structurilor de evidenţa a persoanelor, sunt îndrumaţi către centrele militare pe raza cărora îşi schimbă
domiciliul ori îşi stabilesc reşedinţă pentru a fi luaţi în evidenţă;
- pentru cei care îşi schimba domiciliul ori îşi stabilesc reşedinţa în alte localităţi decât Mun. Bucureşti ori municipiile reşedinţă
de judeţ, structurile de evidenţa a persoanelor comunică centrelor militare noul domiciliu ori noua reşedinţă.
Prin informaţiile pe care le deţine evidenţa persoanelor are o contribuţie importantă la activitatea desfăşurată de celelalte structuri
ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, de instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, siguranţei naţionale, ordinii şi liniştii
publice şi justiţiei, astfel:
- în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor, oferă posibilitatea de a se afla cu promptitudine datele de stare civilă, domiciliul,
reşedinţa sau alte informaţii cu caracter operativ, despre persoanele care le interesează;
- imaginile înmagazinate în baza de date automată şi fotografiile din fişele de evidenţa locală pot ajuta la identificarea
persoanelor dispărute, date în urmărire, a cadavrelor cu identitate necunoscută, precum şi a altor persoane ce prezintă interes
operativ;

- evidenţa specială, în care se fac verificări cu ocazia soluţionării cererilor cetăţenilor sau în alte împrejurări, ajută la
depistarea şi prinderea persoanelor date în
urmărire locală sau generală;

380

Distanţă

381

- datele cuprinse în evidenţa persoanelor servesc la ţinerea în actualitate a altor evidente ale structurilor Ministerului
Administraţiei şi Internelor (paşapoarte, circulaţie, cazier judiciar şi evidenţa operativă, etc.).

Pentru cetăţeni:

- fiecare cetăţean posesor al actului de identitate face cu acesta dovada identităţii, a cetăţeniei române şi a domiciliului, necesară
la valorificarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în Constituţie, în celelalte legi şi acte normative;
- facilitează relaţiile nu numai între cetăţeni şi organele statului, ci şi

variatele raporturi juridice dintre persoanele fizice;

- cu ajutorul evidenţei persoanelor pot fi găsiţi membri de familie, alte rude sau persoane despre care nu se cunosc date de ani de
zile. Totodată, la cererea celor interesaţi se pot comunica date utile privind domiciliul sau reşedinţa altor persoane, în condiţiile legii.
Importanţa evidenţei persoanelor este învederată şi de faptul că asigură, în foarte multe cazuri, identificarea unor persoane despre
care se cunosc numai date sumare. Astfel, este posibilă identificarea unei persoane cunoscându-se doar seria şi numărul actului de
identitate, numele şi data naşterii, numele prenumele şi anul naşterii, domiciliul, etc.
Este de evidenţiat faptul că aspectele prezentate sunt numai elemente de principiu, în practică problema prezentând numeroase
nuanţe, în funcţie de o serie de scopuri şi interese concrete, mai ales în acţiunea largă, diversificata, a organelor de poliţie pentru
cercetarea infracţiunilor, precum şi pentru prevenirea şi combaterea
infracţiunilor şi a altor fapte antisociale.

381

Distanţă

382

2. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE ŢINERE A EVIDENŢEI

PERSOANELOR

Evidenţa cetăţenilor români se ţine de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa
Persoanelor şi Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, precum şi de către serviciile publice
comunitare de evidenţă a persoanelor, pentru cetăţenii care au domiciliul sau reşedinţa în rază teritorială de competentă.
La serviciile publice comunitare de evidenţa a persoanelor (cu excepţia celor din mun. Bucureşti) sunt arondate localităţile din jurul
acestora, ţinându-se cont de distanţă, posibilitatea de transport, numărul şi structura populaţiei.
Din anul 1949 evidenţa populaţiei s-a ţinut pe bază unor fişe de evidenţa locală şi centrală întocmite pentru fiecare cetăţean
al ţării.
Datele din aceste fişe au fost actualizate în permanenţă cu menţiuni referitoare la modificările intervenite în statutul civil al
persoanelor, actele de identitate eliberate, domiciliul ori reşedinţa acestora.
Din anul 1991 au demarat activităţile pentru realizarea Sistemului Naţional Informaţic de Evidenţa a Populaţiei, astfel încât unele
date existente în fişele de evidenţă locală au început a fi implementate pe calculator.
Realizarea Sistemului Naţional Informatic de Evidenţă a Populaţiei a fost concepută în două etape şi anume etapa tranzitorie,
începută în anul 1991 şi etapa finală la care s-a trecut din anul 1997.
Evidenţa manuală a populaţiei pe bază de fişe şi evidenţa automată a populaţiei pe calculator au funcţionat în paralel
până la data de 01.07.2000, când
evidenţa manuală a fost trecută în conservare.

382

Distanţă

383

De la această dată, în fişele de evidenţă nu s-au mai operat menţiuni pentru actualizare, evidenţa manuală servind în continuare
drept arhivă activă pentru datele conţinute.
Din punct de vedere structural, activitatea pe linia regimului de evidenţă a persoanei este organizată, în prezent, astfel:
a) La nivel central este constituit Inspectoratul Naţional de Evidenţa
 Persoanelor.

b) La nivel judeţean şi al mun. Bucureşti este constituit câte un serviciu public comunitar judeţean de evidenţă a
persoanelor care funcţionează în subordinea fiecărui consiliu judeţean, respectiv al Consiliului General al Mun. Bucureşti.
c) La nivel local (municipii, oraşe şi unele comune) şi în sectoarele Mun. Bucureşti funcţionează servicii publice comunitare
locale de evidenţa a persoanelor aflate în subordinea consiliilor locale, respectiv a consiliilor sectoarelor Mun. Bucureşti.
În cele şase sectoare ale Mun. Bucureşti sunt organizate 24 birouri de evidenţă

a persoanelor.

În prezent, pe teritoriul ţării funcţionează un număr de 321 servicii publice

comunitare de evidenţă a persoanelor la nivelul municipiilor, oraşelor şi a unor comune.

1) Organizarea evidenţei persoanelor la nivel central

Inspectoratul Naţional de Evidenţa a Persoanelor conservă şi exploatează datele din fişele de evidenţa centrală ale cetăţenilor
români, întocmite şi actualizate până la data de 01.07.2000, coordonează şi controlează, din punct de vedere metodologic, activitatea
desfăşurată de serviciile publice comunitare de evidenţa a persoanelor.
Din punct de vedere informatic, Inspectoratul Naţional de Evidenţa a

Persoanelor colaborează cu Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date Privind

Evidenţa Persoanelor, pe linia gestionarii Registrului Naţional de Evidenţă a

383

Distanţă

384

Persoanelor, asigurând ţinerea lui în actualitate cu informaţiile preluate în bazele de date locale de către lucrătorii serviciilor publice
comunitare de evidenţă a persoanelor.
Evidenţa centrală este constituită din:

a) Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor ce cuprinde datele, preluate pe calculator, ale tuturor cetăţenilor români
care sunt în viaţă şi domiciliază în ţară, precum şi ale celor care au decedat, au renunţat la cetăţenia română ori au dobândit statutul de
cetăţean român cu domiciliul în străinătate (C.R.D.S.);
b) fişele de evidenţă centrală ale cetăţenilor români care au primit acte de identitate, sunt în viaţă şi domiciliază în ţară, precum şi
ale celor care au decedat, au pierdut cetăţenia română ori au obţinut statutul de cetăţean român cu domiciliul în străinătate (C.R.D.S.),
cartate strict alfabetic, separat pe sexe şi aflate în conservare ca arhivă activă, de la data de 01.07.2000;
c) evidenţa buletinelor de identitate eliberate de formaţiunile teritoriale, pe bază de registre şi microfişe;
d) evidenţa schimbărilor de nume pe cale administrativă, pe bază de dosare şi registre opis, precum şi în sistem
informatic;
e) evidenţa certificatelor de stare civilă pentru uz extern, eliberate

persoanelor din ţară şi din străinătate până la 31.12.1997, pe bază de fişe;

f) evidenţa certificatelor eliberate de autorităţile străine şi transcrise în

registrele de stare civilă române, pe bază de fişe;

g) evidenţa actelor de identitate eliberate de către Inspectoratul Naţional de

Evidenţa Persoanelor, pe bază de registre.

2)Organizarea evidenţei persoanelor la nivel judeţean

La nivel judeţean se ţin următoarele evidenţe:

 384

Distanţă

385

a) Registrul Judeţean de Evidenţă a Persoanelor ce cuprinde datele, preluate pe calculator, ale cetăţenilor români care sunt
în viaţă şi domiciliază ori au reşedinţa pe rază judeţului, precum şi ale celor care au decedat, au renunţat la cetăţenia română ori au
dobândit statutul de cetăţean român cu domiciliul în străinătate (C.R.D.S.);
b) evidenţa buletinelor de identitate eliberate de formaţiunile din subordine, începând cu anul 1979, pe bază de registre
(exemplarul nr.1) care au fost microfilmate la Inspectoratul Naţional de Evidenţa Persoanelor;
c) evidenţa actelor de identitate eliberate de către Serviciul de evidenţă

informatizată a persoanei, pe bază de registre.

3) Organizarea evidenţei persoanelor la nivel local

Evidenţa locală este constituită din :

a) Registrul Local de Evidenţă a Persoanelor ce cuprinde datele, preluate pe calculator, ale cetăţenilor români care sunt în viaţă
şi domiciliază ori au reşedinţa pe rază serviciului public comunitar local de evidenţa a persoanelor, precum şi ale celor care au decedat,
au renunţat la cetăţenia română ori au dobândit statutul de cetăţean român cu domiciliul în străinătate (C.R.D.S.);
b) fişele de evidenţă locală ale cetăţenilor români care la data conservării, respectiv 01.07.2000, aveau domiciliul pe rază de
competentă a serviciului, ţinute separat pentru persoanele cu acte de identitate, faţă de cele fără acte de identitate şi cartate strict
alfabetic, pe sexe şi medii (rural sau urban), precum şi fişele persoanelor decedate, care au pierdut cetăţenia română sau au obţinut
statutul de C.R.D.S., cartate strict alfabetic, fără a se ţine cont de sex şi mediu;
c) evidenţa buletinelor de identitate eliberate, pe bază de registre

(exemplarul II);

385

Distanţă

386

d) evidenţa cărţilor de identitate, a cărţilor de identitate provizorii, şi a adeverinţelor de identitate, pe bază de registre, într-
un singur exemplar;
e) exemplarul II al cărţii de imobil, pentru imobilele de locuit, constituit pe bază de fişe de apartament, întocmite şi actualizate
până la data de 01.07.2000, ţinute în mape speciale şi organizate pe străzi, în ordinea crescândă a numerelor. Începând cu data de
01.07.2000 acesta a fost conservat servind, în continuare, drept arhiva activă;
f) exemplarul II al cărţii de imobil, pentru unităţile de ocrotire şi protecţie socială, cămine, internate sau alte locuri de cazare în
comun (cu excepţia unităţilor de cazare turistică), din mediul urban, care este ţinut în actualitate.

3. ÎNREGISTRAREA CETĂŢENILOR ROMÂNI ÎN EVIDENŢA

PERSOANELOR

1)Procedura înregistrării cetăţenilor români în evidenţa persoanelor

În evidenţa persoanelor sunt înregistraţi cetăţenii români, fie la data naşterii, fie la data dobândirii cetăţeniei române.
Înregistrarea persoanelor fizice în evidenţa persoanelor se face prin implementarea pe calculator a datelor acestora fiind, astfel,
introduse în Registrul Naţional de Evidentă a Persoanelor (R.N.E.P.).
a)Înregistrarea în evidenţa persoanelor a cetăţenilor români la naştere, se realizează pe bază unor comunicări de naştere pe
care structurile de regim evidenţă din cadrul serviciului public comunitar le primesc de la structurile de stare civilă din cadrul
aceluiaşi serviciu ori din cadrul primăriilor la nivelul cărora nu funcţionează
astfel de servicii.

386

Distanţă

387

Cu ocazia declarării naşterii la primăria pe rază căreia s-a produs, după întocmirea actului de naştere şi eliberarea certificatului de
naştere, lucrătorul de stare civilă întocmeşte o comunicare de naştere.
Structura de regim evidenţă primeşte, până la data de 5 a fiecărei luni, comunicările de naştere întocmite şi înaintate de către
structurile de stare civilă din localitatea în care funcţionează şi din cele pe care le arondează.
La primire, borderoul care însoţeşte comunicările de naştere va fi înregistrat de lucrătorii de regim evidenţa, iar comunicările vor fi
triate astfel :
- pentru născuţii vii ai căror părinţi nu au domiciliul pe rază de competentă, comunicările se trimit, în termen de 3 zile, serviciului
public comunitar de la domiciliul părinţilor. În acest caz, în borderou, la rubrica observaţii, se va menţiona serviciul la care s-a trimis
comunicarea.
- atunci când din comunicare rezultă că părinţii au domiciliul pe rază de competenţă se verifică, mai întâi, în evidenţele proprii şi,
în funcţie de rezultat, se va proceda astfel :
- dacă părinţii figurează în evidenţa locală, datele din comunicarea de naştere vor fi preluate pe calculator pentru înregistrarea
persoanei în bază de date automată;
- în cazul în care părinţii nu figurează în bază de date locală, se vor efectua verificări în evidenţa centrala, la starea civilă şi, dacă
este cazul, în teren, prin lucrătorii de ordine publică, pentru identificarea domiciliului acestora.
Dacă, în urma verificărilor, rezulta că părinţii au domicilii diferite, comunicarea va fi trimisă la formaţiunea de la domiciliul
mamei.
- Pentru copiii născuţi şi decedaţi în cadrul termenului legal de declarare şi înregistrare a naşterii se completează şi se trimite
comunicarea de naştere, pe care se
înscrie menţiunea de deces, completându-se numărul actului, anul şi locul înregistrării.

387

Distanţă

388

În aceste situaţii, în funcţie de domiciliul părinţilor, se procedează ca în cazurile prevăzute la punctele « 1 » şi « 2 ».

Nu se întocmesc comunicări pentru copiii născuţi morţi, întrucât aceştia nu se înregistrează în evidenţa persoanelor.
În cazul în care, după înregistrarea naşterii, intervin modificări în statutul civil al copiilor (tăgadă paternităţii, recunoaşterea
paternităţii, încuviinţarea purtării numelui de familie ori adopţia), lucrătorul de stare civilă completează o comunicare de modificare
ce va urma acelaşi flux ca şi comunicarea de naştere.
b) Înregistrarea în evidenţa populaţiei a celor care ulterior naşterii au dobândit cetăţenia română se realizează cu ocazia
prezentării acestora la serviciul public comunitar pentru eliberarea unui act de identitate.
Cetăţenii străini sau apatrizii pot dobândi cetăţenia română în condiţiile Legii nr.21/1991 privind cetăţenia română, cu
modificările şi completările ulterioare, republicată, odată cu depunerea jurământului de credinţă faţă de România.
Ulterior, cu ocazia depunerii cererii pentru eliberarea unui act de identitate, aceştia sunt înregistraţi în Registrul Naţional de
Evidenţa a Persoanei. Totodată sunt înregistraţi şi copiii sub 14 ani care au dobândit cetăţenia română împreună cu
părinţii.

2. Codul numeric personal

În conformitate cu art.6 alin.(3) din O.U.G. nr.97/2005, ―fiecărei persoane fizice i se atribuie, începând de la naştere, un
cod numeric personal care se înscrie în actele şi certificatele de stare civilă şi se preia în celelalte acte cu caracter
oficial, emise persoanei respective, precum şi în Registrul naţional de
evidentă a persoanelor‖.

388

Distanţă

389

Codul numeric personal (C.N.P.) reprezintă un număr semnificativ ce individualizează o persoană fizică şi constituie
singurul identificator pentru toate sistemele informatice care prelucrează date cu caracter personal privind persoana
fizică.

Codul numeric personal este alcătuit din 13 cifre, având următoarea structură :
- o parte semnificativă, alcătuită din 7 cifre, care exprima sexul, secolul şi data naşterii sub forma SAALLZZ, unde S-
reprezintă sexul şi secolul în care s-a născut persoană, iar AALLZZ-reprezintă data naşterii, astfel :
- S poate fi:

1 pentru persoanele de sex masculin născute în secolul 20 ;

2 pentru persoanele de sex feminin născute în secolul 20 ;

3 pentru persoanele de sex masculin născute în secolul 19 ;

4 pentru persoanele de sex feminin născute în secolul 19 ;

5 pentru persoanele de sex masculin născute în secolul 21 ;

6 pentru persoanele de sex feminin născute în secolul 21.

- AALLZZ cuprinde ultimele două cifre ale anului naşterii (AA), luna naşterii cu valori între 01 şi 12 (LL) şi ziua naşterii cu
valori între 01 şi 31 (ZZ).
- o parte secvenţială, formată din 5 cifre sub forma JJNNN care poate fi explicată astfel :
- JJ reprezintă secvenţa atribuită judeţului sau sectorului în care s-a născut persoana ori în care avea domiciliul în momentul
acordării C.N.P. ;
- NNN reprezintă un număr de secvenţă (între 001 şi 999) repartizat pe
puncte de atribuire, prin care se diferenţiază persoanele de acelaşi sex, născute în acelaşi loc şi cu aceeaşi dată de naştere
(an, luna, zi).

389

Distanţă

390

- o cifră de control © dată de calculator, care permite depistarea eventualelor erori de înlocuire sau inversare a
cifrelor din componenţa codului numeric personal şi care este rezultatul unui calcul matematic.
Codul numeric personal a fost şi este atribuit fiecărei persoane fizice
astfel:

- pentru persoanele născute până la 31.12.1965 şi în anul 1979, atribuirea

s-a realizat cu ajutorul calculatorului pe măsură implementării datelor în vederea constituirii Registrului naţional de evidentă a
persoanelor ;
- pentru cei născuţi în perioada 01.01.1966 - 31.12.1978 atribuirea s-a realizat în momentul eliberării primului act de
identitate (la împlinirea vârstei de 14 ani) de către formaţiunea de evidenţă informatizată a persoanei de la locul de domiciliu, din
listele de coduri precalculate, distribuite anual ;
- pentru persoanele născute începând cu data de 01.01.1980 în ţară şi

01.10.1979 în mun. Bucureşti şi comunele suburbane capitalei la acea dată, codul numeric personal s-a atribuit şi se atribuie în
momentul înregistrării naşterii acestora, de către oficiile de stare civilă din cadrul primăriilor, din listele de coduri
precalculate.
În prezent, pentru înlăturarea eventualelor erori, orice cod numeric personal

- cu excepţia celor date de consiliile locale la naştere - se atribuie de către Centrul

Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor.

Pentru cetăţenii români născuţi în străinătate şi a căror naştere a fost înregistrată la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de
carieră ale României din ţara respectivă, atribuirea codului numeric personal se face de către aceste reprezentanţe ale statului, din
străinătate, la data înregistrării naşterii. Pentru cetăţenii
născuţi în străinătate şi înregistraţi la organele locale ale statului respectiv, codul

390

Distanţă

391

numeric personal se atribuie de către starea civilă din localitatea unde se transcrie actul de naştere.
Codul numeric personal se atribuie şi cetăţenilor străini care domiciliază în

România de către Autoritatea Naţională pentru Străini.

Codul numeric personal atribuit unei persoane nu poate fi schimbat decât atunci când se modifică, potrivit legii, datele privind
sexul şi data naşterii, ori când a fost atribuit în mod eronat.
Odată ce a fost atribuit unei persoane, codul numeric personal rămâne al acesteia, neputând fi atribuit, ulterior, alteia, nici
după decesul primei persoane.

4. Actele de identitate ale cetăţenilor români

1) Cartea de identitate

A. Aspecte generale despre cartea de identitate

Cartea de identitate este documentul care se eliberează cetăţeanului român la împlinirea vârstei de 14 ani, şi cu care se face
dovada identităţii, a domiciliului şi a cetăţeniei române..
În relaţiile dintre cetăţeni şi orice alte persoane fizice sau persoane juridice se folosesc, pentru legitimare şi identificare, cărţi de
identitate valabile, potrivit legii.
Dovada identităţii şi a cetăţeniei române în cazul minorului căruia nu i s-a eliberat primul act de identitate se face cu
certificatul de naştere al acestuia, iar dovada adresei de domiciliu se face cu actul de identitate a părintelui la care locuieşte
statornic sau cu actul de identitate al reprezentantului sau legal, precum şi cu unul dintre documentele cu care aceştia fac dovada
adresei de domiciliu.
Cartea de identitate se întocmeşte şi se eliberează de către serviciul public

comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă al

391

Distanţă
 392

persoanei fizice, pe bază cererii scrise a acesteia sau a reprezentantului sau legal - în cazul minorilor sau persoanelor fizice puse
sub interdicţie - şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui de familie şi a prenumelui, a datei de naştere, a stării
civile, a cetăţeniei române, a adresei de domiciliu şi, după caz, a adresei de reşedinţă.
Cartea de identitate se eliberează după cum urmează:

a) prima carte de identitate se eliberează la împlinirea vârstei de 14 ani;

b) pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 - 18 ani, termenul de

valabilitate a cărţii de identitate este de 4 ani;

c) pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 - 25 ani, termenul de

valabilitate a cărţii de identitate este de 7 ani;

d) cărţile de identitate eliberate după împlinirea vârstei de 25 ani au termen

de valabilitate de 10 ani.

După împlinirea vârstei de 55 de ani, cartea de identitate se eliberează cu

termen de valabilitate permanent.

În cartea de identitate se pot face menţiuni de către personalul din formaţiunile de evidenţă a populaţiei, cu privire la stabilirea
reşedinţei, iar la comunicarea scrisă a instanţelor judecătoreşti, şi cu privire la interdicţia de a se afla în anumite localităţi sau de a
părăsi localitatea de domiciliu.
Orice modificări, adăugări sau menţiuni, altele decât cele prevăzute de lege, înscrise în actul de identitate, sunt interzise şi atrag
nulitatea acestuia.
Actul de identitate al persoanei fizice reţinute, arestată preventiv sau care execută pedepse privative de libertate se păstrează de
administraţia aresturilor ori a
penitenciarelor şi se restituie la punerea în libertate a titularului acestuia.

392

Distanţă

393

Actul de identitate al persoanei fizice internate în instituţii de reeducare şi de protecţie socială se păstrează, pe durata
internării, de către administraţia acestor
instituţii.

Furtul actului de identitate trebuie reclamat la unitatea de poliţie pe rază căreia s-a produs, în termen de 24 de ore de la constatare,
iar pierderea sau distrugerea documentului, la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau
reşedinţă.
Persoana care a găsit un act de identitate, indiferent cine este titularul acestuia, este obligată să îl depună, în 24 de ore, la cea mai
apropiată unitate de poliţie sau la cel mai apropiat serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor.
Actul de identitate a unei persoane fizice nu poate fi reţinut în afara cazurilor prevăzute de Ordonanţă de Urgenţă a
Guvernului nr.97/2005.
Este interzisă predarea, primirea sau solicitarea actului de identitate drept garanţie pentru prestarea unor servicii, pentru
încredinţarea unor bunuri şi valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri, de către persoanele neautorizate.
B. Conţinutul, forma şi elementele de particularizare ale cărţii de

identitate
 În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.111/1997 privind forma şi conţinutul cărţii de identitate, ale cărţii de
imobil şi ale fişei de evidenţă a populaţiei, cu modificările şi completările ulterioare, cartea de identitate cuprinde următoarele date:
- denumirea ţării;

- denumirea documentului;

- seria (două litere) şi numărul (şase cifre);

- codul numeric personal;

393

Distanţă

394

- numele;

- prenumele;

- prenumele părinţilor;

- locul naşterii;

- sexul;

- domiciliul;

- formaţiunea de evidenţa informatizată a persoanei emitentă (textul în clar, iniţialele judeţului, codul formaţiunii);
- termenul de valabilitate.

Pe faţa cărţii de identitate se regăseşte fotografia color a titularului, având dimensiunile de 38 x 30 mm, executată cu
mijloace informatice, direct pe suportul
cărţii.

Cartea de identitate are un format tip cartela, tipărită pe o singură faţă, cu dimensiunile 105 mm lungime, 74 mm lăţime, 0,7
mm grosime şi structura formată din două straturi exterioare transparente, între care se introduce suportul pentru fotografie, text şi
alte inscripţionări. Cele trei straturi sunt asamblate tehnologic, formând un tot unitar.
Elemente de particularizare a cărţii de identitate sunt:

Drapelul: realizat în culorile naţionale, având dimensiunile de 45 x 7 mm şi poziţionarea în partea superioară a cărţii de
identitate.
Stema: realizată color, conform prevederilor legii, având dimensiunile de

35 x 25 mm, poziţionată în centrul spaţiului rezervat textului.

Sigla: desen geometric oval, conţinând iniţialele evidenţei populaţiei - evp - poziţionat sub fotografie şi încadrat la
stânga de codul formaţiunii de evidenţă a
populaţiei emitente şi de simbolul judeţului, la dreapta.

394

Distanţă

395
 Fondul - fonta de siguranţă, asemănătoare celei aplicate pe bancnote, care, prin desenul complex, combinaţia de culori
şi procedeul de imprimare, asigură protecţia împotriva falsificării.
Zona de citire automată cu caractere identificabile optic:

Poziţionare: partea inferioară a cărţii de identitate.

Dimensiuni: lungime - 102 mm; lăţime - 17 mm.

Conţinut: tipul documentului, codul ţării emitente, numele şi prenumele, numărul documentului,
cetăţenia, data naşterii, sexul, valabilitatea, codul numeric personal (fără data naşterii).
Textul tipărit la imprimantă laser color, cu caracterele alfabetului latin.

2) Cartea de identitate provizorie

În sensul O.U.G. nr.97/2005 prin act de identitate se înţelege şi cartea de

identitate provizorie.

Cartea de identitate provizorie se eliberează în următoarele cazuri :

a) când persoana fizică nu posedă toate documentele necesare pentru

eliberarea cărţii de identitate;

b) în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate care locuiesc temporar în România.

Pentru cartea de identitate provizorie, termenul de valabilitate se stabileşte

de serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, dar nu poate depăşi un an.

Cartea de identitate provizorie este un document cu denumirile rubricilor pretipărite, acestea fiind completate manual, cu
majuscule, de către personalul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor.
Pe faţa documentului sunt tipărite următoarele date :

a) denumirea ţării ;

395

Distanţă

396

b) denumirea documentului ;

c) seria (două litere) şi numărul (şase cifre) ;

Pe verso documentul cuprinde fotografia titularului, mărime 30x40 mm, cu bandă albă la bază de 7 mm, precum şi următoarele
date :
a) codul numeric personal ;

b) numele ;

c) prenumele ;

d) prenumele părinţilor ;

e) locul naşterii ;
 f) domiciliul ;

g) serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor emitent ;

h) perioada de valabilitate ;

i) motivul eliberării ;

j) seria (două litere) şi numărul (şase cifre) ;

k) semnătura şefului serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor

emitent.

Cărţile de identitate provizorii, în alb, sunt constituite în carnete de câte 25

documente, fiecare având două părţi. Ambele părţi se completează manual, la toate rubricile. Cartea de identitate provizorie
propriu-zisă se desprinde şi se eliberează solicitantului, iar cealaltă parte rămâne la carnet.
Specific pentru cartea de identitate provizorie este faptul că solicitantul
trebuie să prezinte fotografii care se aplică, atât pe cartea propriu-zisă, cât şi pe partea care rămâne la carnet.

396

Distanţă

397

Pe partea dreaptă a fotografiei, aplicată pe cartea de identitate provizorie, se imprima timbrul sec, iar în partea de jos a fotografiei
se aplică ştampila formaţiunii emitente, astfel încât ambele să cuprindă, atât fotografia cât şi fila documentului.
3) Buletinul de identitate

Aşa cum s-a precizat, cartea de identitate a început să fie produsă şi eliberată în luna iunie 1997.
Acest lucru nu s-a realizat concomitent în toate judeţele ţării, ci în mod eşalonat, pe măsură ce fiecare serviciu de evidenţă a
populaţiei a fost dotat cu tehnica de calcul necesară producerii cărţii de identitate în sistem informatizat.
Ca urmare, în timp ce unele judeţe eliberau, deja, cărţi de identitate, altele continuau să elibereze buletine de identitate.
Începând cu data de 01.04.2003 nu se mai eliberează buletine de identitate, însă cele care au fost eliberate până la acea dată sunt
valabile, în prezent, fiind în uz mai multe tipuri de buletine de identitate.
Aşadar, cetăţenii români cu domiciliul în România se pot legitima, în momentul de faţă, cu trei tipuri de documente de identitate:
cartea de identitate, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate.
Buletinul de identitate este un document care s-a completat manual, fiind

respectate aceleaşi reguli ca pentru cartea de identitate provizorie.

În buletinul de identitate s-a aplicat, în mod obligatoriu, grupa sanguină şi s-

au înscris menţiuni privind starea civilă, copiii sub 14 ani ai titularului, ori referitoare

la schimbarea domiciliului.
397

Distanţă

398
 398

Distanţă

399

B. PROCEDURA SCHIMBĂRII DOMICILIULUI ŞI A

REŞEDINŢEI

Probleme:
1. Schimbarea domiciliului.

2. Eliberarea actelor de identitate ca urmare a dobândirii cetăţeniei

române.

3. Stabilirea reşedinţei.

1. SCHIMBAREA DOMICILIULUI

Domiciliul este acel atribut de identificare a persoanei fizice care o

individualizează în spaţiu, prin indicarea unui loc cu această semnificaţie juridică.

Domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală. Domiciliul minorului este la părinţii
săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte statornic, ori, după caz, la reprezentantul său legal sau la persoana fizică ori juridică
la care este încredinţat în plasament.
Schimbarea domiciliului se face la cererea cetăţeanului român aflat în una

dintre următoarele situaţii :

a) îşi schimbă domiciliul în aceeaşi localitate sau dintr-o localitate în alta, aflate pe teritoriul României ;
b) îşi schimbă domiciliul din străinătate în România.

399

Distanţă
 400

Dovada adresei de domiciliu se poate face cu unul dintre următoarele

documente:

a) acte încheiate în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în

vigoare, privind titlul locativ;

b) declaraţia scrisă de primire în spaţiu a găzduitorului, însoţită de actul de proprietate al acestuia, pentru persoanele care
solicită schimbarea domiciliului la o altă persoană fizică;
c) declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului, însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care se
certifică existenţa unui imobil, faptul că solicitantul locuieşte efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta
documentele prevăzute la lit. a) şi b); pentru minori şi persoanele fizice puse sub interdicţie, declaraţia se dă şi se semnează de către
părinţi sau de către reprezentanţii lor legali;
d) documentul eliberat de primării, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în
Registrul agricol, pentru mediul
rural.

Actele încheiate în condiţii de validitate, privind titlul locativ, pot fi

reprezentate de unul dintre următoarele documente:

a) contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil tip locuinţă;

b) contractul de donaţie a unui imobil tip locuinţă;

c) contractul de vânzare-cumpărare sau de donaţie a unui imobil tip locuinţă cu clauza de abitaţie, uz sau uzufruct viager,
situaţie în care, cumpărătorului îi va fi necesară, pe lângă acest contract şi declaraţia vânzătorului, din care să rezulte că este de acord
cu schimbarea domiciliului acestuia la adresa respectivă;
d) contractul de schimb de locuinţe ;

400

Distanţă

401

e) contractul (convenţia) de partaj voluntar;

f) contractul de întreţinere sau contractul de rentă viageră;

g) contractul de închiriere (locaţiune) care are ca obiect un imobil tip locuinţă,

din fondul locativ de stat;

h) certificatul de moştenitor;

i) hotărârile judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile, privind constatarea

dreptului de proprietate, retrocedarea sau partajul unui imobil tip locuinţă;

j) extrasul, certificatul sau copia cărţii funciare;

k) autorizaţia de construcţie ori contractul de construire, a unui imobil tip locuinţă, însoţit de procesul-verbal de predare-primire a
locuinţei sau de recepţie preliminară.
Pentru persoanele care solicită schimbarea domiciliului la o altă persoană fizică, declaraţia scrisă de primire în spaţiu, a
găzduitorului sau, după caz, a reprezentantului său legal, se consemnează pe cererea pentru eliberarea actului de identitate, în prezenţa
personalului serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor.
În situaţia în care găzduitorul nu se poate prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, declaraţia de
primire în spaţiu poate fi consemnată la notarul public, la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din
străinătate, ori în prezenţa poliţistului de la postul de poliţie comunală, pentru mediul
rural.

Declaraţia găzduitorului se prezintă de solicitant odată cu depunerea cererii pentru eliberarea actului de identitate ca urmare a
schimbării domiciliului.
Declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului se consemnează numai în

prezenţa personalului serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor.

401

Distanţă

402

A. Eliberarea cărţii de identitate în cazul schimbării domiciliului în aceeaşi

localitate sau dintr-o localitate în alta, aflate pe teritoriul României

În termen de 15 zile de la schimbarea domiciliului în aceeaşi localitate, ori dintr-o localitate în alta, aflate pe teritoriul României,
persoana fizică este obligată să solicite serviciului public comunitar de evidenţă a persoanei pe rază căruia s-a mutat eliberarea unei
noi cărţi de identitate în care să se înscrie noul domiciliu, ocazie cu care va prezenta următoarele documente:
a) cererea pentru eliberarea actului de identitate;

b) actul de identitate;

c) certificatul de naştere, original şi copie;

d) certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau văduve, original şi copie;

e) hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă, după caz, original şi copie;

f) certificatul de deces al soţului/soţiei decedate, în cazul persoanelor

văduve, original şi copie;

g) certificatele de naştere ale copiilor sub 14 ani, după caz, original şi copie; h) documentul cu care se face dovada adresei de
domiciliu, original şi copie; i) livretul militar sau dovada din care rezultă că a fost luat în evidenţa
centrului militar pe rază căruia îşi schimbă domiciliul, atunci când solicitantul este supus obligaţiilor militare;
j) chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate;

k) timbru fiscal ori taxa extrajudiciară de timbru.

402

Distanţă

403
 B. Eliberarea cărţii de identitate în cazul schimbării domiciliului din străinătate în România
Cetăţenii care doresc să-şi (re)stabilească domiciliul în România se prezintă la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanei
pe rază căruia urmează să-şi schimbe domiciliul, unde depun ,,Cererea pentru eliberarea actului de identitate ca urmare a schimbării
domiciliului din străinătate în România‖.
Cererea se completează de către solicitanţii care au împlinit 14 ani, iar

cererile minorilor (14-18 ani) se contrasemnează de către părinţi.

În situaţia în care numai unul dintre părinţi îşi schimbă domiciliul din străinătate în România, împreună cu copiii minori, este
necesar consimţământul celuilalt părinte, dat în formă autentică la notarul public, sau copia legalizată a hotărârii judecătoreşti
rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care copiii au fost încredinţaţi părintelui care îşi schimbă domiciliul în România.
La cerere se anexează următoarele documente:

a) certificatul de naştere şi/sau de căsătorie, după caz, precum şi ale copiilor sub 14 ani care îşi schimbă domiciliul împreună
cu părinţii, eliberate de oficiile de stare civilă române, original şi copie;
b) hotărârea judecătorească, rămasă definitivă şi irevocabilă, din care rezultă că solicitantul este divorţat, pentru cei aflaţi în
această situaţie, original şi copie;
c) actul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original şi copie;

d) paşaportul românesc valabil sau, după caz, adeverinţa eliberată de către Direcţia Generală de Paşapoarte, care atestă
calitatea de cetăţean român ori certificatul constatator privind dobândirea cetăţeniei române, emis de Ministerul Justiţiei sau de
misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României în
străinătate, original şi copie; pentru paşaport sunt necesare copii ale filelor cu

403

Distanţă

404

fotografia, datele de stare civilă, semnalmentele şi ultima ştampilă de intrare în

România, original şi copie;

e) actul de identitate şi/sau paşaportul, eliberate de către autorităţile străine, original şi copie; pentru paşaport sunt necesare copii
ale filelor cu fotografia, datele de stare civilă şi semnalmentele;
f) chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate;

g) chitanţa C.E.C. privind achitarea taxei pentru (re)stabilire;

h) timbru fiscal ori taxa extrajudiciară de timbru.

Solicitanţii a căror naştere sau căsătorie nu a fost înregistrată în registrele de stare civilă române vor solicita transcrierea
certificatelor de stare civilă obţinute în străinătate, atât pentru ei cât şi pentru copiii minori, după cum urmează:
a) cetăţenii români care au avut, anterior, domiciliul în România se vor adresa primăriei ultimului loc de domiciliu avut în
ţară;
b) cetăţenii români născuţi în străinătate care nu au avut niciodată domiciliul în ţară şi care au împlinit vârsta de 18 ani, făcând
dovada cetăţeniei cu paşaportul românesc, valabil, în care este înscris domiciliul din străinătate sau cu adeverinţa eliberată de către
Direcţia Generală de Paşapoarte, se vor adresa Primăriei Sectorului
1 al municipiului Bucureşti.

La primirea cererii, personalul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor efectuează următoarele activităţi:
a) verifică dacă fizionomia solicitantului corespunde cu fotografia din actul de identitate prezentat sau din alt document emis de
instituţii ale statului - paşaport, permis de conducere, legitimaţie de serviciu, livret militar ori diploma de absolvire a unei instituţii
de învăţământ, cu fotografie de dată recentă - sau, după caz, cu
imaginea solicitantului înregistrată în R.L.E.P ori în R.N.E.P. ;

404

Distanţă
 405

b) verifică documentele prezentate şi corectitudinea datelor înscrise de

solicitant pe formular ;

c) certifică pentru conformitate copiile documentelor prezentate, prin înscrierea menţiunii ,,conform cu originalul, data şi
semnătura lucrătorului ― şi restituie originalele;
d) atunci când există suspiciuni cu privire la identitatea solicitantului şi exactitatea datelor vor fi efectuate verificări suplimentare;
e) înregistrează cererea în ,,Registrul privind cererile pentru eliberarea actelor de identitate şi pentru stabilirea reşedinţei‖,
cu numerele din secvenţa alocată de secretariat;
f) preia imaginea solicitantului; în cazul în care imaginea este preluată de un alt lucrător decât cel care a primit documentele la
ghişeu, efectuează confruntarea fizionomiei cu fotografia din documentele prezentate;
g) efectuează, după caz, verificări în următoarele evidenţe: evidenţa operativă, evidenţa informatică sau manuală, centrală sau
locală;
h) prezintă şefului serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor

sau persoanei desemnate de acesta, cererea şi documentele depuse, pentru avizare;

i) comunică solicitantului care, la data depunerii cererii, a făcut dovada cetăţeniei cu paşaport românesc faptul că, la eliberarea
actului de identitate, este necesară prezentarea paşaportului;
j) trimite, cu adresă, la structura judeţeană de paşapoarte, copia ,,Cererii pentru eliberarea actului de identitate ca urmare a
schimbării domiciliului din străinătate în România‖, însoţită de copia filelor din paşaportul românesc valabil sau copia adeverinţei
eliberată de Direcţia Generală de Paşapoarte şi de chitanţa privind
achitarea taxei pentru restabilire.

405

Distanţă

406

După primirea avizului şi a autocolantului privind noul domiciliu, de la structura de paşapoarte, personalul serviciului public
comunitar de evidenţă a persoanelor desfăşoară următoarele activităţi:
a) efectuează operaţiunile informatice necesare actualizării R.L.E.P. şi asociază imaginea preluată solicitantului la datele
de stare civilă;
b) creează lotul de producţie a cărţilor de identitate şi îl copiază pe suport

magnetic;

c) completează fişa de însoţire a lotului de producţie, pe care o înregistrează în registrul constituit în acest sens;
d) transmite suportul magnetic, împreună cu fişa de însoţire către biroul judeţean de administrare a bazelor de date privind
evidenţa persoanelor în vederea producerii cărţilor de identitate şi a celor de alegător;
e) primeşte cărţile de identitate şi pe cele de alegător produse, şi raportul de producţie cu seriile şi numerele tipărite pentru fiecare
carte de identitate;
f) actualizează R.L.E.P cu informaţiile înscrise în raportul de producţie a cărţilor de identitate şi a cărţilor de alegător;
g) completează cererile titularilor cu datele privind seria şi numărul cărţii de

identitate, codul de secretizare, perioada de valabilitate şi numărul cărţii de alegător;

h) completează ,,Registrul privind cererile pentru eliberarea actelor de identitate şi pentru stabilirea reşedinţei‖, la rubrica ,,seria şi
numărul actului de identitate eliberat‖;
i) eliberează cartea de identitate solicitantului, care semnează de primire pe

,,Cererea pentru eliberarea actului de identitate";

j) efectuează, în R.L.E.P, menţiunea privind data înmânării cărţii de

 identitate.

406

Distanţă

407

Personalul care efectuează activităţile de: primire a cererii şi a documentelor, preluare a imaginii, verificare în evidenţe
pentru certificarea identităţii, actualizare a R.L.E.P şi eliberare a actului de identitate, completează cererea la rubricile
corespunzătoare fiecărei activităţi desfăşurate.
La eliberarea cărţii de identitate, personalul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor anulează menţiunea privind
domiciliul în străinătate din paşaportul solicitantului - numai pentru paşaportul model 2001 - prin aplicarea autocolantului primit de
la structura de paşapoarte, iar şeful serviciului public comunitar de evidenţă a persoanei semnează şi aplică ştampila corespunzătoare.
În cazul paşaportului model 1994, acesta se anulează prin tăierea colţului din stânga al filei informatizate, astfel încât să
cuprindă o parte din fotografie şi C.N.P.- ul, care se transmite structurii de paşapoarte cu următorul lot de producţie.

2. ELIBERAREA ACTELOR DE IDENTITATE CA URMARE A

DOBÂNDIRII CETĂŢENIEI ROMÂNE

Persoanele care au dobândit cetăţenia română depun ,,cererea pentru eliberarea actului de identitate‖ la serviciul public
comunitar de evidenţă a persoanelor pe rază căruia locuiesc, unde prezintă următoarele documente:
a) certificatul constatator eliberat de Ministerul Justiţiei ori de misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României
în străinătate, original şi două copii; în cazul minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani şi nu sunt înscrişi în certificatul constatator
care atestă dobândirea cetăţeniei de către unul dintre părinţi,
aceştia sunt îndrumaţi pentru clarificarea cetăţeniei, către Ministerul Justiţiei;

407

Distanţă

408

b) certificatele de stare civilă ale solicitantului, naştere şi căsătorie - dacă este cazul, precum şi cele ale copiilor sub 14 ani
care dobândesc cetăţenia română împreună cu părinţii, original şi copie; în vederea obţinerii certificatelor de stare civilă româneşti se
solicită transcrierea certificatelor de stare civilă procurate din străinătate la Primăria sectorului 1 al mun. Bucureşti;
c) documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original şi copie; d) un document cu fotografie, cu care
solicitantul poate face dovada identităţii, respectiv: paşaport, permis de conducere sau act de identitate străin,
original şi copie;

e) chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate;

f) timbru fiscal ori taxa extrajudiciară de timbru.

La eliberarea actului de identitate, persoana în cauză va preda legitimaţia eliberată de Autoritatea pentru Străini pentru a fi
trimisă, cu adresă, structurii judeţene pentru străini, împreună cu una dintre copiile certificatului constatator eliberat de Ministerul
Justiţiei ori de misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României în străinătate.
În situaţia în care persoana nu mai deţine legitimaţia, i se solicită o declaraţie, privind condiţiile în care a pierdut ori i-a
fost furat documentul.
 3 . STABILIREA REŞEDINŢEI

Reşedinţa reprezintă un atribut de identificare în spaţiu a persoanei fizice, şi este adresa la care aceasta declară că are
locuinţa secundară, alta decât cea de
domiciliu.

408

Distanţă

409

Reşedinţa se înscrie în actul de identitate la cererea persoanei fizice care locuieşte mai mult de 15 zile la dresa la care are locuinţa
secundară.
Menţiunea de stabilire a reşedinţei se acordă pentru perioada solicitată, dar nu mai mare de un an, şi are valabilitate pe
timpul cât persoana locuieşte în mod efectiv la adresa declarată ca reşedinţă. La expirarea acestui termen, persoana poate solicita
înscrierea unei noi menţiuni de stabilire a reşedinţei.
Se exceptează de la obligaţia solicitării vizei de reşedinţă:

a) persoana care locuieşte la o altă adresă decât cea de domiciliu, în interesul serviciului sau în scop turistic;
b) persoana internată într-o unitare sanitară/medicală.

Pentru înscrierea menţiunii de stabilire a reşedinţei în actul de identitate, persoana interesată se adresează serviciului public
comunitar de evidenţă a persoanelor pe rază căruia locuieşte temporar, unde completează ,,Cererea pentru stabilirea
reşedinţei‖, la care anexează următoarele documente :
a) actul de identitate în care urmează a se înscrie menţiunea de stabilire a reşedinţei;
b) documentul cu care se face dovada adresei de reşedinţă, original şi copie;

c) timbru fiscal ori taxa extrajudiciară de timbru.

În situaţia în care solicitantul nu este titular al titlului locativ, găzduitorul sau, după caz, reprezentantul său legal, îşi va
exprima consimţământul prin completarea rubricii corespunzătoare din ,,Cererea pentru stabilirea reşedinţei", în prezenţa personalului
serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor.
Pentru soluţionarea cererii, personalul serviciului public comunitar de

evidenţă a persoanelor efectuează următoarele activităţi:

409

Distanţă

410

a) verifică dacă fizionomia solicitantului corespunde cu fotografia din actul de identitate prezentat sau din alt document emis de
instituţii ale statului - paşaport, permis de conducere, legitimaţie de serviciu, livret militar ori diploma de absolvire a unei instituţii
de învăţământ, cu fotografie de dată recentă - sau, după caz, cu imaginea solicitantului înregistrată în R.L.E.P ori în R.N.E.P. ;
b) verifică documentele prezentate şi corectitudinea datelor înscrise de

solicitant pe formular ;
 c) certifică pentru conformitate copiile documentelor prezentate, prin înscrierea menţiunii ,,conform cu originalul, data şi
semnătura lucrătorului ― şi restituie originalele;
d) atunci când există suspiciuni cu privire la identitatea solicitantului şi exactitatea datelor vor fi efectuate verificări suplimentare;
e) înregistrează cererea în ,,Registrul privind cererile pentru eliberarea actelor de identitate şi pentru stabilirea reşedinţei‖,
cu numerele din secvenţa alocată de secretariat;
f) preia imaginea solicitantului; în cazul în care imaginea este preluată de un alt lucrător decât cel care a primit documentele la
ghişeu, efectuează confruntarea fizionomiei cu fotografia din documentele prezentate;
g) efectuează, după caz, verificări în următoarele evidenţe: evidenţa operativă, evidenţa informatică sau manuală, centrală sau
locală;
h) aplică eticheta autocolantă pe actul de identitate şi înscrie menţiunea privind reşedinţa;
i) efectuează operaţiunile necesare pentru actualizarea bazei de date;

j) prezintă cererea, documentele primite şi actul de identitate pe care s-a

aplicat eticheta autocolantă şi s-a înscris menţiunea privind reşedinţa, şefului

410

Distanţă

411

serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor sau persoanei desemnate de

acesta, pentru avizare, respectiv semnare;

k) eliberează actul de identitate solicitantului, care semnează de primire pe

,,Cererea pentru stabilirea reşedinţei‖.

Personalul care efectuează activităţile de : primire cerere şi documente, de preluare imagine, de verificare în evidenţe pentru
certificarea identităţii, de actualizare a bazei de date şi de eliberare a actului de identitate, va completa cererea la rubricile
corespunzătoare fiecărei activităţi desfăşurate.
Pentru persoanele care solicită stabilirea reşedinţei în locuri de cazare în

comun - cămine, campus-uri universitare, instituţii de ocrotire şi protecţie socială etc.

- activitatea specifică se realizează de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pe rază căruia se află acestea,
în colaborare cu administratorii imobilelor.
În aceste situaţii, în rubrica destinată găzduitorului de pe cererea pentru stabilirea reşedinţei vor fi menţionate datele
administratorului imobilului, care va semna şi va aplica ştampila administraţiei.
Pentru persoanele netransportabile, preluarea imaginii, a cererii şi a

documentelor se realizează cu aparatul foto digital.

411

Distanţă

412

C. ATRIBUŢIILE SERVICIILOR PUBLICE COMUNITARE DE

EVIDENŢĂ A PERSOANELOR PE LINIE DE STARE CIVILĂ

Probleme:

1. Consideraţii generale cu privire la înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă

2. Întocmirea actelor de stare civilă

3. Atribuţiile serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor

4. Schimbarea numelui pe cale administrativă

5. Contravenţiile prevăzute de Legea nr. 119/1996

 412

Distanţă

413

1. CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA ÎNREGISTRAREA ACTELOR ŞI FAPTELOR DE STARE

CIVILĂ

Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedeşte naşterea, căsătoria sau decesul unei persoane.
Acestea se întocmesc în interesul statului şi al persoanei şi servesc la cunoaşterea numărului şi structurii populaţiei, a situaţiei
demografice, la apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Actele de naştere, de căsătorie şi de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale şi se
completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră.
Atribuţiile de stare civilă se îndeplinesc de către consiliile judeţene şi de către serviciile publice comunitare de evidentă a
persoanelor ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, prin ofiţerii de stare civilă.
Înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă şi înscrierea menţiunilor se fac la cerere, pe bază declaraţiei persoanei obligate la
aceasta, sau din oficiu, în condiţiile prevăzute de prezenţa lege.

2. ÎNTOCMIREA ACTELOR DE STARE CIVILĂ

ÎNREGISTRAREA NAŞTERII

1) Competenţă
Naşterea se înregistrează la primăria municipiului, sectorului, oraşului sau comunei în care s-a produs.

413

Distanţă

414

În cazul copilului găsit, înregistrarea naşterii se face la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ-
teritorială a fost găsit.
2) Termenul pentru declararea şi înregistrarea naşterii

- 15 zile de la data naşterii, pentru copilul născut viu şi aflat în viaţă;

- 3 zile de la data naşterii, pentru copilul născut mort;

- 24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înăuntrul termenului de 15 zile;
- Întocmirea actului de naştere al copilului găsit se face în termen de 30 de zile de la data găsirii copilului;
- În acelaşi termen de 30 de zile se întocmeşte actul de naştere al copilului

abandonat de mamă în unităţi sanitare.

3) Condiţii

În registrul de naşteri se înregistrează copilul născu viu şi copilul născut mort. Naşterea trebuie să fie declarată în termenul
prevăzut de lege.
 4) Procedură

Înregistrarea naşterii se face pe bază declaraţiei verbale date în faţa ofiţerului de stare civilă de către oricare dintre părinţi,
iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere sau
personalului din unitatea în care a avut loc naşterea, rudelor ori vecinilor care au luat cunoştinţă despre naşterea unui copil.
Declarantul va prezenta următoarele acte:

- certificatul medical constatator al naşterii, întocmit pe formular tip, care va trebui să poarte număr de înregistrare, dată
certă, sigiliul unităţii sanitare, semnătura şi parafa medicului;
- certificatul de naştere şi actul de identitate al mamei şi al declarantului,

414

Distanţă

415

dacă naşterea nu este declarată de mamă;

- certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, dacă aceştia sunt căsătoriţi. Actele de identitate ale părinţilor şi al
declarantului, după caz, precum şi
certificatele de stare civilă se restituie imediat după confruntarea datelor.

5) Numele de familie al copilului

Dacă părinţii au nume de familie diferit sau există neconcordanţă între prenumele copilului trecut în certificatul medical
constatator al naşterii şi declaraţia verbală a declarantului, înregistrarea naşterii se face pe bază declaraţiei scrise, semnate de
ambii părinţi, din care să rezulte numele de familie şi prenumele copilului.
Atunci când părinţii nu se înţeleg cu privire la numele de familie şi prenumele copilului, va decide primarul localităţii unde se
înregistrează naşterea, prin dispoziţie.
Se va proceda în aceleaşi condiţii, atunci când ofiţerul de stare civilă a refuzat înscrierea prenumelui în bază art.18 alin.2
din Legea nr.119/1996, iar părinţii nu vor să opteze pentru un alt prenume (ofiţerul de stare civilă poate refuza înscrierea unor
prenume care sunt formate din cuvinte indecente ori ridicole, părinţii putând opta pentru un nume corespunzător).
În cazurile copilului găsit sau al copilului abandonat în spital, dacă nu se cunosc numele de familie şi prenumele copilului, acestea
se stabilesc prin dispoziţia primarului localităţii unde se înregistrează naşterea (Anexa nr. 15 din Metodologie).
Dacă mama declară că nu este căsătorită, şi aceasta rezultă din actul de identitate, copilul se înregistrează cu numele ei de
familie, iar rubricile referitoare la
„tată‖ nu se completează.
Atunci când mama declară că este căsătorită, însă nu poate prezenta certificatul de căsătorie, va da o declaraţie scrisă în
acest sens, iar înregistrarea

415

Distanţă

416

naşterii se va face numai după ce s-au stabilit datele referitoare la soţ, prin solicitarea

unui extras de pe actul de căsătorie.

Dacă este necesar, se va cere poliţiei locale să facă această identificare.

În acelaşi mod se procedează şi atunci când declaraţia naşterii copilului este făcută de o altă persoană.
6) Înregistrarea gemenilor

Înregistrarea gemenilor, precum şi a gemenilor siamezi, se face prin întocmirea actului de naştere, separat, pentru fiecare copil.
7) Copilul născut viu şi decedat, a cărui naştere nu a fost înregistrată
 În situaţia în care copilul, născut viu a decedat şi naşterea nu a fost înregistrată, se înregistrează mai întâi naşterea şi apoi decesul.
Dacă ofiţerul de stare civilă care înregistrează decesul nu are competentă teritorială şi pentru întocmirea actului de naştere,
va trimite primăriei locului de naştere declaraţia motivată a persoanei care a solicitat înregistrarea decesului, împreună cu
certificatul medical constatator al naşterii, şi va comunica datele referitoare la deces, pentru înscrierea menţiunii.
Întocmirea actului de naştere se face cu aprobarea primarului, iar, la cerere,

se eliberează certificat de naştere cu menţiunea de deces.

8) Copilul născut mort

În situaţia unui copil născut mort, se întocmeşte numai actul de naştere. În acest caz, nu se completează rubricile privind
„prenumele‖ şi „cetăţenia‖. La rubrica din care rezultă că s-a născut un copil - se înscrie cuvântul „Mort‖.
În bază actului, se eliberează, la cerere, o dovadă cu privire la înregistrarea făcută ori un certificat de naştere cu menţiunea
„COPIL NĂSCUT MORT‖.
9) Copilul găsit

416

Distanţă

417

Întocmirea actului de naştere a copilului găsit se face în termen de 30 de zile de la data găsirii copilului, la autoritatea
administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ-teritorială a fost găsit, pe bază următoarelor documente:
a) declaraţia scrisă a persoanei care l-a găsit ori referatul reprezentantului autorităţii tutelare din cadrul primăriei în rază căreia a
fost găsit copilul;
b) procesul-verbal întocmit de poliţie, medic şi reprezentantul autorităţii tutelare din cadrul primăriei, unde se va înregistra, şi
va cuprinde:
anul, luna şi ziua când a fost găsit copilul;

sexul copilului;

locul şi împrejurările în care a fost găsit;

numele de familie, prenumele şi domiciliul persoanei care l-a găsit şi ai martorilor (atunci când sunt);
denumirea şi adresa instituţiei sau numele persoanei căreia i-a fost

încredinţat copilul;

vârsta copilului găsit, stabilită de medic prin indicarea obligatorie a anului, lunii şi zilei de naştere, chiar dacă acestea
sunt aproximative;
rezultatul primelor cercetări efectuate de poliţie pentru identificarea

părinţilor.

După întocmirea procesului-verbal, reprezentantul autorităţii administraţiei publice locale va lua măsuri de ocrotire a copilului,
potrivit legii.
10) Copilul abandonat în spital

În situaţia în care copilul este abandonat de către mamă în spital, conducătorul unităţii sanitare are obligaţia să sesizeze poliţia
în termen de 24 de ore de la constatarea acestui fapt.
Dacă nu a fost stabilită identitatea mamei în termen de 30 de zile, întocmirea
417
 Distanţă

418

actului de naştere se va face pe bază următoarelor acte:

- referatul reprezentantului autorităţii tutelare din cadrul primăriei în rază căreia a fost abandonat copilul;
- certificatul medical constatator al naşterii;

- procesul-verbal încheiat de poliţie, conducătorul unităţii sanitare şi reprezentantul autorităţii tutelare din cadrul primăriei, care
va avea acelaşi cuprins ca şi în cazul copilului găsit.
11) Completarea actului de naştere în cazul copilului găsit sau abandonat în
spital

Actul de naştere se completează numai la rubricile referitoare la copil.

Rubricile referitoare la părinţi rămân necompletate. Se vor completa doar datele care rezultă din certificatul medical constatator al
naşterii, ori cu cele stabilite de organele de poliţie, după caz.
Dacă ulterior au fost identificaţi părinţii ori copilul este recunoscut de

mamă, primăria localităţii unde a fost înregistrată naşterea, în poziţia „copil găsit‖ sau

„abandonat‖, va cere instanţei judecătoreşti anularea actului de naştere.

După anularea actului, se face o nouă înregistrare la primăria localităţii unde

s-a născut copilul.

Atunci când mama copilului declară că naşterea copilului a fost înregistrată şi dovedeşte acest fapt, nu se mai întocmeşte un nou
act de naştere.
12) Înregistrarea tardivă a naşterii

Dacă declaraţia privind naşterea copilului a fost făcută după expirarea termenelor prevăzute de lege, însă înăuntrul unui an de la
data naşterii, înregistrarea naşterii se face cu aprobarea primarului (respectiv a şefului misiunii diplomatice sau
oficiului consular de carieră a României).

418

Distanţă

419

Aprobarea se dă pe declaraţia scrisă a solicitantului, care va menţiona în cuprinsul acesteia motivul întârzierii.
Atunci când declaraţia a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii copilului, actul de naştere se întocmeşte numai în
bază hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, privind încuviinţarea înregistrării tardive, care trebuie să conţină toate datele
necesare înregistrării.
13) Înregistrarea naşterii cetăţenilor români care s-a produs în străinătate

În cazul în care naşterea unui cetăţean român s-a produs în străinătate, dar nu a fost înregistrată, ori a fost înregistrată cu date
nereale, iar declaraţia de naştere se face în ţară, sunt aplicabile dispoziţiile generale prevăzute de Legea nr.119/1996 (cu privire la
înregistrarea naşterii, inclusiv înregistrarea tardivă).
Întocmirea actului de naştere urmează a fi făcută la primăria în rază căreia au domiciliul părinţii, pe bază documentelor depuse
şi a declaraţiilor, după ce Direcţia de evidenţă a populaţiei din Ministerul Administraţiei şi Internelor verifică, prin intermediul
Ministerului Afacerilor Externe, dacă naşterea nu a fost înregistrată la misiunea diplomatică ori oficiul consular de carieră al
României sau la autoritatea locală din străinătate.
Dacă se stabileşte că naşterea a fost înregistrată corect în străinătate, se va urma procedura prevăzută pentru transcrierea
certificatelor procurate din străinătate.
 Hotărârea judecătorească prin care s-a încuviinţat înregistrarea tardivă a naşterii produse în străinătate, rămasă definitivă şi
irevocabilă, înainte de întrarea în vigoare a Legii nr.119/1996, se înregistrează la primăria locului de domiciliu al părinţilor copilului.

ÎNREGISTRAREA CĂSĂTORIEI

419

Distanţă

420

Condiţiile de fond ale căsătoriei

Pentru întemeierea unei familii trainice, sănătoase din punct de vedere fizic şi moral, care să-şi îndeplinească funcţiile ce îi revin
în societatea noastră, legea permite încheierea căsătoriei numai atunci când viitorii soţi au aptitudinea fizică şi morală necesare
realizării acestui scop. Cerinţele legale pentru încheierea unei căsătorii urmăresc şi asigurarea exprimării consimţământului liber
şi conştient al viitorilor soţi.
Considerăm că, în contextul legislaţiei în vigoare, CONDIŢIILE DE FOND ALE CĂSĂTORIEI, în sens larg (sau pozitive) sunt
următoarele:
1) CĂSĂTORIA SE POATE ÎNCHEIA NUMAI ÎNTRE PERSOANE DE

SEX DEOSEBIT (diferit).

2) ACTUL JURIDIC AL CĂSĂTORIEI ESTE LEGAL, NUMAI ATUNCI CÂND VIITORII SOŢI AU VÂRSTA
MATRIMINIALĂ (vârsta legală pentru a se putea căsători).
În conformitate cu prevederile art.4 din Codul Familiei, bărbatul se poate căsători numai dacă a împlinit vârsta de 18 ani, iar
femeia numai dacă a împlinit 16 ani. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, se poate obţine dispensă pentru încheierea
căsătoriei.
DISPENSA DE VÂRSTĂ

COMPETENŢĂ: Dispensa de vârstă se acordă de către preşedintele consiliului judeţean sau primarul general al mun. Bucureşti,
în funcţie de unitatea administrativ-teritorială pe a cărei rază femeia îşi are domiciliul, prin dispoziţie. În timpul unei călătorii în afara
graniţelor României, căsătoria între persoane de cetăţenie
română poate fi încheiată de comandantul navei, spre deosebire de legislaţia

420

Distanţă

421

anterioară, acesta nu mai poate acorda dispensa de vârstă.

VÂRSTA MAXIMĂ pentru încheierea căsătoriei nu este stabilită de legislaţia noastră, astfel că nu este exclusă căsătoria unei
persoane aflată în pragul morţii, scopul fiind acela al legalizării unei situaţii de fapt preexistente.
DIFERENŢA DE VÂRSTĂ MAXIMĂ între viitorii soţi nu este stabilită de

lege, astfel că se poate încheia căsătoria, indiferent care este această diferenţă.

Diferenţa prea mare de vârstă între viitorii soţi poate pune în discuţie doar faptul că s-ar putea voi încheierea unei căsătorii fictive
(încheiată în alt scop decât acela de a întemeia o familie), care este lovită de nulitate absolută.

3) CĂSĂTORIA SE ÎNCHEIE PRIN CONSIMŢĂMÂNTUL LIBER ŞI ACTUAL AL VIITORILOR SOŢI, care constituie esenţa
acestui act.
 4) PENTRU ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI, VIITORII SOŢI AU OBLIGAŢIA SĂ DECLARE CĂ ŞI-AU COMUNICAT
RECIPROC STAREA SĂNĂTĂŢII LOR, care se realizează prin certificatele medicale, pe care aceştia trebuie să le anexeze
la declaraţia de căsătorie.
În acest scop, unităţile sanitare au obligaţia de a efectua examenul medical în vederea căsătoriei şi de a elibera certificatul
prenupţial.
De asemenea, orice persoană care se află pe teritoriul statului român este obligată să se supună măsurilor de prevenire şi
combatere a bolilor transmisibile ce sunt stabilite de Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi sunt dispuse de unităţile sanitare. Art. 9 din
Codul Familiei menţionează că nu se pot căsători alienatul mintal şi debilul
mintal.

421

Distanţă

422

Impedimentele la căsătorie

Impedimentele la căsătorie, în sens restrâns, sunt acele împrejurări de fapt sau de drept a căror existenţă împiedică încheierea
căsătoriei. Acestea pot fi invocate din oficiu de către ofiţerul de stare civilă sau persoanele delegate pentru exercitarea atribuţiilor de
stare civilă, conform prevederilor Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, ori pe cale de opoziţie la căsătorie, împotriva
viitorilor soţi.
Legislaţia noastră prevede următoarele IMPEDIMENTE LA CĂSĂTORIE:

1) ESTE OPRIT SĂ SE CĂSĂTOREASCĂ BĂRBATUL CARE ESTE CĂSĂTORIT SAU FEMEIA CARE ESTE
CĂSĂTORITĂ. Aceasta presupune, pentru unul dintre viitorii soţi, existenţa unei căsătorii anterioare valabile (care nu a fost
declarată nulă, desfăcută prin divorţ, ori care nu a încetat prin moartea sau declararea judecătorească a morţii fostului soţ).
Acesta este principiul monogamiei, care se găseşte la bază actului căsătoriei, a cărui încălcare se numeşte bigamie (poligamie) şi
este sancţionată atât din punct de vedere civil (prin nulitatea căsătoriei), cât şi penal (infracţiunea de bigamie).
În mod practic, se poate constata dacă persoana care încheie o căsătorie a mai fost căsătorită şi dacă această căsătorie a fost
desfăcută, întrucât, potrivit art.9 din Legea nr.119/1996, orice modificare intervenită în statutul civil al unei persoane, ca urmare a
întocmirii unui act de stare civilă ori printr-un act administrativ, se comunică din oficiu, în termen de 10 zile, autorităţii administraţiei
publice locale unde s-a întocmit actul de naştere, de căsătorie sau de deces al persoanei la care această modificare se referă,
în vederea înscrierii menţiunilor corespunzătoare.
2) ESTE OPRITĂ CĂSĂTORIA ÎNTRE RUDELE ÎN LINIE DREAPTĂ, PRECUM ŞI ÎNTRE CELE ÎN LINIE
COLATERALĂ PÂNĂ LA AL PATRULEA
GRAD INCLUSIV (art.6 alin.1 din Codul Familiei)

422

Distanţă

423

DISPENSA DE GRAD DE RUDENIE:

COMPETENŢĂ: Dispensa de grad de rudenie se acordă de către preşedintele consiliului judeţean sau primarul general
al mun. Bucureşti, în funcţie de unitatea administrativ-teritorială pe a cărei rază îşi are domiciliul solicitantul, prin dispoziţie.
3) RELAŢIILE REZULTÂND DIN ADOPŢIE, potrivit art.7 din Codul Familiei, SUNT IMPEDIMENT LA CĂSĂTORIE ŞI
DETERMINĂ OPRIREA ACESTEIA.
4) ÎN TIMPUL TUTELEI, CĂSĂTORIA ESTE OPRITĂ ÎNTRE TUTORE ŞI PERSOANA MINORĂ CE SE AFLĂ SUB
TUTELA să (art.8 din Codul Familiei).
Întrucât tutorele are obligaţia de a ocroti pe minor, a se îngriji de creşterea şi educarea lui, înlocuind astfel atribuţiile părinteşti,
este normal să se interzică căsătoria între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa, pe perioada cât aceasta fiinţează.
Acest impediment se referă la tutore şi la femeia minoră ce se află sub tutela să (bărbatul minor nu se poate căsători cu tutorele
său, întrucât nu are vârsta legală pentru căsătorie), considerentele fiind de ordin moral.
5) ESTE OPRIT SĂ SE CĂSĂTOREASCĂ ALIENATUL MINTAL, DEBILUL MINTAL, PRECUM ŞI CEL CARE ESTE
LIPSIT VREMELNIC DE FACULTĂŢILE MINTALE, CÂT TIMP NU ARE DISCERNĂMÂNTUL FAPTELOR SALE (art.9 din
Codul familiei).

Condiţiile de formă ale căsătoriei

Codul Familiei reglementează condiţiile de formă ale căsătoriei şi face distincţie între:

423

Distanţă

424

- formalităţi premergătoare

- formalităţi concomitente încheierii căsătoriei.

Prima formalitate pe care viitorii soţi o îndeplinesc în vederea căsătoriei este

DECLARAŢIA DE CĂSĂTORIE.

Art.12 din Codul Familiei prevede că „cei care vor să se căsătorească vor face, personal, declaraţia de căsătorie, la serviciul de
stare civilă la care urmează a se încheia căsătoria‖.
Art.28 din Legea nr.119/1996 precizează că „declaraţia de căsătorie se face personal de către viitorii soţi, în scris, la autoritatea
administraţiei publice unde urmează a se încheia căsătoria‖, iar în art.38 al Metodologiei de aplicare a acestei legi se concretizează
prin numirea autorităţii, astfel: „la primăria locului de domiciliu sau de reşedinţă al unuia dintre ei‖.
Ca excepţie, atunci când unul dintre viitorii soţi nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, el poate face
declaraţia de căsătorie la primăria localităţii de domiciliu sau de reşedinţă. Aceasta urmează să o transmită, în termen de
48 de ore, la primăria localităţii unde urmează a se încheia căsătoria.

Atunci când unul dintre viitorii soţi, din motive obiective nu se poate prezenta la serviciul de stare civilă din localitatea
unde se află pentru a face declaraţia de căsătorie, aceasta va putea fi luată şi în afara sediului serviciului de stare civilă, prin
analogie cu acele cazuri în care căsătoria se poate încheia în afara sediului serviciului de stare civilă, când unul dintre soţi nu se poate
prezenta la acest sediu (art.12 şi 16 din Codul Familiei).
Conform art.13 indice 1 din Codul Familiei, „În aceeaşi zi cu primirea

declaraţiei de căsătorie, ofiţerul de stare civilă va dispune publicărea acesteia, prin

424

Distanţă

425

afişarea în extras, într-un loc special amenajat, la sediul primăriei unde urmează să se încheie căsătoria.
Extrasul din declaraţia de căsătorie va cuprinde, în mod obligatoriu: data aflării, datele de stare civilă ale viitorilor soţi, precum şi
înştiinţarea că orice persoană poate face opunere la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afişării‖.
DE REŢINUT: Dacă ambii viitori soţi sunt cetăţeni străini sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, declaraţia de căsătorie
se poate face la primăria localităţii în care aceştia se află temporar (art.38 alin.2 din Metodologia pentru aplicarea Legii nr.119/1996).
Declaraţia de căsătorie se face numai în formă scrisă, fiind semnată de declarant şi de ofiţerul de stare civilă, şi trebuie să
conţină:
- voinţa neîndoielnică de a se căsători a viitorilor soţi;
 - declaraţia viitorilor soţi că îndeplinesc cerinţele prevăzute de art.4-10 din Codul familiei, cu privire la îndeplinirea condiţiilor
de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie;

- declaraţia acestora că au luat cunoştinţă reciproc de starea lor de sănătate;

- declaraţia viitorilor soţi cu privire la numele pe care s-au înţeles să-l poarte în timpul căsătoriei (această declaraţie se
poate face şi ulterior, până la data încheierii căsătoriei, în formă scrisă, urmând a fi anexată la declaraţia de căsătorie făcută);

- date cu privire la identitatea viitorilor soţi;

- precizarea locului unde urmează a se încheia căsătoria, dacă declaraţiile

s-au făcut la servicii de stare civilă diferite.

Atunci când unul dintre viitorii soţi nu ştie sau nu poate să scrie, declaraţia se semnează de ofiţerul de stare civilă, care
va menţiona că datele înscrise în

425

Distanţă

426

declaraţie corespund cu cele declarate verbal şi că au fost citite, cuvânt cu cuvânt, viitorului soţ.
Viitorii soţi trebuie să prezinte, o dată cu declaraţia de căsătorie, actele prevăzute de lege, care sunt enumerate de art.39 şi
40 din Metodologie, respectiv:
actul de identitate (buletin sau carte de identitate);

certificatul de naştere, în original şi copie;

certificatul medical privind starea sănătăţii, care este valabil 14 zile de la data emiterii şi trebuie să cuprindă menţiunea
expresă că persoană se poate sau nu se poate căsători (certificat prenupţial);
acte în original şi în copii traduse şi legalizate ori certificate de ofiţerul de stare civilă, din care să rezulte, dacă este cazul,
desfacerea căsătoriei anterioare, după cum o impune situaţia de fapt:
certificatul de deces al fostului soţ;

certificatul de despărţire sau de divorţ, eliberat în perioada anilor

1951-1960;

certificatul de naştere sau de căsătorie, cu menţiunea de desfacere a căsătoriei;

sentinţa de divorţ rămasă definitivă şi irevocabilă, pentru divorţurile pronunţate între 8 octombrie 1966-
31 iulie 1974, care trebuie să poarte menţiunea că a fost înscrisă pe actul de căsătorie în termen de
60 de zile de la pronunţare (în lipsa acestei menţiuni, hotărârea nu se va lua în considerare, rămânând fără efect - art.84 alin.4 din
Metodologie).
Dacă situaţia impune, dosarul va mai cuprinde şi următoarele acte (art. 40

din Metodologie):

426

Distanţă

427

- aprobarea primarului pentru încheierea căsătoriei în afara sediului

 primăriei, la cererea celui interesat;

- încuviinţarea primarului sau a comandantului navei pentru încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului de 10 zile de
la data înregistrării declaraţiei de căsătorie, la cererea persoanei interesate;
- aprobarea preşedintelui consiliului judeţean sau primarului general al mun. Bucureşti, în cazul existenţei unor
impedimente rezultate din condiţiile de vârstă, rudenie firească sau adopţie (art.4 alin.2, art.6 alin.2 şi art.7 alin.2 din Codul
Familiei);
- dovadă eliberată ori autentificată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare acreditate în România, în cazul căsătoriei
unui cetăţean străin, din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea să naţională pentru încheierea
căsătoriei în România (art.33 din Legea nr.119/1996 şi art.18 din Legea nr.105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept
internaţional privat); fac excepţie cetăţenii statelor cu care România a încheia tratate, convenţii sau acorduri de asistentă juridică, ce
pot prezenta documente eliberate de autorităţile competente din ţările respective;
- declaraţia dată pe propria răspundere, autentificată de un notar public, din care să rezulte că viitorul soţ, cetăţean străin sau
apatrid, nu este căsătorit şi îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea să naţională pentru încheierea căsătoriei în România,
în cazul în care dovadă prevăzută mai sus nu poate fi obţinută, întrucât statul respectiv nu are misiune diplomatică ori oficiul consular
acreditat în România. Pentru apatrizi, legea naţională este legea statului în care îşi au domiciliul sau, în lipsă, reşedinţa;
- procesul-verbal încheiat împreună cu interpretul autorizat, în cazul

427

Distanţă

428

încheierii căsătoriei între persoane care nu cunosc limba română sau între surdo-muţi;

- aprobarea ministrului apărării naţionale, a ministrului administraţiei şi internelor, a ministrului de justiţie ori a
conducătorilor serviciilor de stat specializate în domeniul apărării şi siguranţei naţionale, în cazul cadrelor militare active (ofiţeri,
maiştri militari şi subofiţeri) care se căsătoresc cu o persoană apatridă sau care nu are exclusiv cetăţenia romană.
TERMENUL LEGAL în care se poate încheia căsătoria este de 10 zile de la dată când a fost înregistrată declaraţia de
căsătorie. În acest termen se cuprind atât ziua când a fost făcută declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria.
Atunci când declaraţia se face la primăria altei localităţi decât aceea unde se va încheia căsătoria, termenul de 10 zile se socoteşte
de la dată când s-a primit declaraţia la primăria unde acest act urmează a se încheia.
După expirarea termenului de 10 zile, căsătoria se poate încheia numai până la expirarea termenului de valabilitate a certificatelor
medicale (14 zile, conform prevederilor Instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii nr.XII/C.1/2758 din 24.07.1971). În cazul expirării
termenului de valabilitate a acestora, viitorii soţi sunt obligaţi să depună noi certificate medicale referitoare la starea sănătăţii
lor.
LOCALITATEA în care se poate încheia căsătoria este cea în care se află domiciliul sau reşedinţa oricăruia dintre soţi (art.11 din
Codul Familiei).
ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

Oficierea căsătoriei se face în limba română, de către ofiţerul de stare civilă, într-o încăpere corespunzător amenajată, având o
ţinută vestimentară adecvată caracterului solemn al acestui act.
La oficierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă este obligat să poarte eşarfă în

culorile drapelului naţional român, aşezată pe umărul stâng, cu banda albastră în sus.

428

Distanţă

429

Solemnitatea încheierii căsătoriei constă în faptul că aceasta se încheie în faţa unei autorităţi anume, precizate de lege
(ofiţerul de stare civilă), într-un anumit loc, în prezenţa viitorilor soţi, care trebuie să-şi exprime personal consimţământul, şi în
condiţii care să permită oricărei persoane să asiste.
ÎNREGISTRAREA DECESULUI
 1) Competenţă

Actul de deces se întocmeşte la primăria municipiului, sectorului mun. Bucureşti, oraşului sau comunei în a cărei rază
teritorială:
- s-a produs decesul;

- a fost găsit cadavrul.

2) Termen de declarare a decesului

Declaraţia de deces se face verbal, în termen de 3 zile de la data încetării din viată a persoanei, termen în care se cuprinde atât
ziua în care s-a produs decesul, cât şi ziua în care se face declaraţia.
Când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru,
declaraţia se face în termen de 48 de ore, socotit din momentul decesului sau al găsirii cadavrului.
În cazul în care decesul nu a fost declarat şi înregistrat în termenele legale, întocmirea actului de deces se face numai cu aprobarea
Parchetului.
3) Declaraţia de deces

Declaraţia de deces se face de către membrii familiei decedatului, iar în lipsa acestora, de către colocatari, vecini, administratorul
imobilului, medicul sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul.
4) Acte necesare

Odată cu declaraţia de deces, declarantul va depune:

429

Distanţă

430

- certificatul medical constatator al decesului, întocmit şi semnat de medicul sau cadrul mediu sanitar care a făcut
constatarea, în care trebuie consemnată cauza decesului, fără prescurtări;
- actul de identitate al persoanei decedate;

- livretul militar sau adeverinţa de recrutare, după caz, pentru persoanele supuse obligaţiilor militare.
Dacă declarantul nu poate prezenta actul de identitate şi livretul militar sau adeverinţa de recrutare ale celui decedat, va declara,
în scris, motivul neprezentării acestora şi datele de stare civilă ale decedatului.
Actul de identitate al celui decedat (buletin de identitate sau carte de

identitate) se reţine cu ocazia declarării decesului.

Până la data de 5 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat decesul, ofiţerul de stare civilă este obligat să trimită, pe bază de
borderou, actele de identitate la formaţiunea de evidentă informatizată a persoanei la care este arondată localitatea (Anexa nr.22 din
Metodologie).
Tot până la data de 5 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat decesul, se vor înainta la centrul militar judeţean ori al
sectorului mun. Bucureşti documentele militare (Anexa nr.23 din Metodologie). Aşadar, în situaţia în care declarantul nu a putut
prezenta actele menţionate mai sus, vor fi înaintate declaraţiile motivate ale
acestuia.

În cazul încetării din viată a unui străin, paşaportul, carnetul de identitate sau legitimaţia provizorie se înaintează, de îndată,
cu adresă, structurii judeţene de paşapoarte ori a mun. Bucureşti, împreună cu un extras de pe actul de deces (extras pentru menţiuni,
care se transmite în străinătate - Anexa nr.6 din Metodologie).
Dacă nu se depun aceste acte, se înaintează numai extrasul de pe actul de

430

Distanţă

431
 deces, împreună cu declaraţia motivată a declarantului.

5) Decesul datorat unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente,

precum şi în cazul găsirii unui cadavru

Declaraţia se face în termen de 48 de ore, din momentul decesului sau al găsirii cadavrului.
a) Înregistrarea se face pe bază certificatului medical constatator al decesului şi a dovezii eliberate de poliţie sau de parchet,
din care să rezulte că una din aceste autorităţi a fost sesizată despre deces (Anexa nr.24 din Metodologie).
b) Dacă decesul nu a fost declarat şi înregistrat în termenul legal de 48 de ore, întocmirea actului de deces se face numai cu
aprobarea parchetului.
c) Actul de deces privind un cadavru găsit se face la primăria localităţii în rază căreia a fost găsit, în bază certificatului
medical constatator al decesului, a dovezii eliberate de poliţie sau de parchet şi a procesului-verbal întocmit de medic, care va
cuprinde:
- vârsta şi sexul;

- locul unde a fost găsit cadavrul;

- data şi cauza decesului.

d) Atunci când, ulterior, parchetul sau poliţia stabileşte identitatea cadavrului, pe bază comunicării făcute, datele se
înscriu prin menţiune pe actul respectiv.
Menţiunea se comunică primăriei care are în păstrare actul de naştere, formaţiunii locale de evidentă informatizată a persoanei şi,
după caz, centrului militar (Anexa nr.27 pct.19 din Metodologie).
6) Înregistrarea şi comunicarea menţiunilor

a) În actul de deces, la rubrica „cauza decesului fiind ‖, se va

431

Distanţă

432

înscrie cauza prevăzută la lit. c) şi d) din certificatul medical constatator al decesului.

b) Atunci când declarantul nu cunoaşte toate datele necesare completării rubricilor din actul de deces şi acestea nu rezultă din
actul de identitate sau din certificatele de stare civilă prezentate, ori din registrele de stare civilă aflate în păstrarea primăriei la care se
face înregistrarea decesului, se vor înscrie în act numai datele care se declară.
c) Ofiţerul de stare civilă care înregistrează un deces este obligat să comunice acest fapt primăriei localităţii unde se
păstrează actul de naştere, exemplarul I al celui decedat.
d) După efectuarea menţiunii de deces în exemplarul I al registrului de naştere, ofiţerul de stare civilă este obligat să trimită
comunicarea de menţiune la:
- consiliul judeţean, pentru operarea în exemplarul II;

- dacă este cazul (există încheiată o căsătorie), la primăria unde s-a

înregistrat căsătoria;

- această din urmă primărie va trimite comunicare de menţiune la locul de naştere a soţului rămas în viaţă.
7) Adeverinţa de înhumare sau incinerare

După întocmirea actului de deces, ofiţerul de stare civilă eliberează declarantului o adeverinţă de înhumare sau incinerare a
cadavrului, făcând menţiune despre această pe verso certificatului constatator al decesului (Anexa nr.25 din Metodologie).
PRECIZĂRI:

Înhumarea sau incinerarea cadavrului unui cetăţean român, de origine română sau originar din România, al cărui deces s-a
produs în străinătate, se face pe
 bază adeverinţei eliberate de primăria în a cărei rază administrativ-teritorială urmează

432

Distanţă

433

să se facă înhumarea sau incinerarea. În acest sens, distingem următoarele situaţii:

- Dacă decesul unui cetăţean român s-a înregistrat la autorităţile locale din străinătate sau la misiunea diplomatică ori oficiul
consular de carieră al României, adeverinţa se va elibera pe bază certificatului de deces întocmit la una din aceste autorităţi.
- Atunci când decesul cetăţeanului român s-a produs pe o aeronavă aflată în afara teritoriului României sau pe o navă aflată
în afara apelor teritoriale române, iar cadavrul este transportat în ţară, eliberarea adeverinţei de înhumare sau de incinerare se face pe
bază dovezii eliberate de comandantul navei sau aeronavei.
- Dacă nu a fost eliberat un certificat de deces sau decesul nu a fost înregistrat, adeverinţa de înhumare sau de incinerare
se va eliberă cu aprobarea parchetului.
8) Hotărârea judecătorească declarativă de moarte

În actul de deces întocmit ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile declarative de moarte, se înscriu
datele de stare civilă şi data decesului, aşa cum rezultă din hotărâre. Întocmirea actului de deces, în acest caz, se face la primăria
competentă, potrivit art.41 din Legea nr.119/1996. Se are în vedere faptul că întocmirea actului de deces, în bază unei hotărâri
judecătoreşti definitive de moarte, se face din oficiu sau la cererea persoanei interesate, după caz, la autoritatea administraţiei
publice locale de la:
- locul de naştere al celui declarat mort;

- domiciliul celui declarat mort, în cazul când actul de naştere a fost întocmit la autorităţile locale din străinătate;
- domiciliul persoanei care a solicitat declararea judecătorească a morţii, în

situaţia în care locul naşterii şi domiciliul decedatului nu sunt cunoscute.

433

Distanţă

434

2. ATRIBUŢIILE SERVICIILOR PUBLICE COMUNITARE DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR

Serviciile Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor execută verificări în materie de stare civilă, la cererea instanţelor
judecătoreşti şi a autorităţilor publice locale.

Astfel, la cererea instanţelor judecătoreşti, Serviciile Publice Comunitare de

Evidenţă a Persoanelor comunică avize în următoarele cazuri:

a) Înregistrarea tardivă a naşterii unei persoane, când a trecut mai mult

de un an de la data producerii acesteia

Înregistrarea tardivă, după trecerea unui an de la naştere, se face numai în bază unei sentinţe judecătoreşti, definitive şi
irevocabile. În toate cazurile, instanţele judecătoreşti solicită Serviciilor Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor să facă
cercetări, în vederea stabilirii motivelor pentru care nu s-a făcut înregistrarea naşterii în termenul legal, precum şi a datelor de stare
civilă ale persoanelor în cauză. În acest scop, se fac, după caz, următoarele verificări:
- la unitatea medico-sanitară în care s-a născut copilul;

- la starea civilă a localităţii în care s-a produs naşterea, în registrele curente şi speciale;
- în Registrul permanent de evidentă a populaţiei;

- la evidenta specială şi în cea a formaţiunilor de cazier judiciar şi evidentă operativă;

- în localităţile în care a locuit, la şcoli, în instituţiile unde a lucrat în

434

Distanţă

435

ultimii 5 ani, sau pe o perioadă mai îndelungată, la Centrul militar judeţean şi la

Direcţia de paşapoarte pentru a stabili cu ce date de stare civilă este cunoscută.

În cazul minorilor sub 14 ani, se fac verificări numai la starea civilă a localităţi unde s-au născut, la şcoală, la evidenţa locală.
Verificările ce se efectuează în astfel de cazuri pot fi extinse pentru stabilirea cu exactitate a datelor de stare civilă ale
persoanei a cărei naştere urmează a fi înregistrată.
Rezultatul verificărilor se consemnează într-un referat privind răspunsul ce urmează a se comunica instanţei judecătoreşti. În
adresa de răspuns către instanţă judecătorească, se menţionează concluziile cu privire la temeinicia sau netemeinicia cererii, precum
şi datele de stare civilă care au fost stabilite în urma verificărilor, în aşa fel încât, în dispozitivul hotărârii judecătoreşti definitive
şi irevocabile, să fie cuprinse toate datele necesare întocmirii actului de naştere.

b) Întocmirea în ţară a actului de naştere al persoanei care a depăşit vârsta de un an, dacă naşterea s-a produs în
străinătate, dar nu a fost înregistrată ori a fost înregistrată cu date nereale
În cazul când naşterea persoanei care a depăşit vârsta de un an s-a produs în

străinătate şi întocmirea actului nu a fost făcută la misiunea diplomatică sau la oficiul consular de carieră al României ori la
autoritatea locală din străinătate, precum şi în cazul în care, deşi naşterea persoanei s-a înregistrat la autoritatea locală din
străinătate, aceasta s-a făcut cu date care nu corespund realităţii, iar declaraţia de naştere se face în ţară, se procedează ca şi în cazul
înregistrării tardive a naşterii.
Întocmirea actului de naştere urmează a fi făcută la primăria în rază căreia

au domiciliul părinţii, pe bază documentelor depuse şi a declaraţiilor, după ce

435

Distanţă

436

Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor verifică, prin Ministerul

Afacerilor Externe, dacă naşterea nu a fost înregistrată în străinătate.

În cazul când naşterea unui cetăţean român s-a produs în străinătate, dar a fost înregistrată cu date nereale, Serviciul Public
Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, prin verificările ce le va întreprinde, va trebui să stabilească, pe bază de documente şi
declaraţii luate persoanelor care pot da relaţii, inclusiv părinţilor copilului, în ce anume constă neconcordanţa dintre datele
consemnate în actul înregistrat şi adevăratele date de identificare ale părinţilor noului-născut. În acest caz, avizul se va transmite
instanţei numai după primirea răspunsului Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor.

c) Declararea judecătorească a dispariţiei sau a morţii unei persoane

 În vederea soluţionării acestei acţiuni, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, trebuie să culeagă cât mai
multe informaţii cu privire la persoana a cărei dispariţie sau moarte se cere a fi declarată, pentru a stabili locul, data şi împrejurările în
care s-au produs astfel de evenimente.
În acest scop, se execută verificările în Registrul permanent de evidenţă a populaţiei şi se culeg informaţii de la ultimul domiciliu
şi ultimul loc de muncă, se iau declaraţii de la cei ce cunosc împrejurările în care s-a produs dispariţia sau moartea şi data ultimelor
ştiri.
La primăria locului de naştere şi a ultimului domiciliu ale celui ce se declară mort, se verifică dacă nu a fost întocmit actul de
deces, cercetându-se registrele din anul în care se presupune că a decedat şi următorii 5 ani, precum şi dacă pe marginea actului de
naştere sau de căsătorie există menţiunea de deces.
Efectuarea verificărilor în astfel de cazuri incumbă o mare răspundere din

436

Distanţă

437

partea lucrătorilor serviciului, dacă avem în vedere că, prin declararea morţii, se poate urmări obţinerea unor drepturi de
succesiune, desfacerea căsătoriei etc., aspecte cu implicaţii deosebite.
În cazul când locul dispariţiei sau al morţii este pe teritoriul altui stat, se iau măsuri în vederea procurării din străinătate a actului
respectiv, indicându-se solicitantului să se adreseze direct Ministerului Afacerilor Externe - Direcţia Generală Afaceri Consulare sau,
în cazuri deosebite, solicitându-se un certificat sau extras - pentru uz administrativ - prin intermediul Inspectoratului Naţional pentru
Evidenţa Persoanelor.
Dacă decesul s-a produs în străinătate, însă nu a fost înregistrat la autorităţile locale şi nici la misiunea noastră diplomatică,
în termenul legal de 3 zile, ambasada sau consulatul român din ţara respectivă vor fi sesizate, prin intermediul Inspectoratului
Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, să întreprindă demersurile necesare pe lângă autorităţile locale competente, în vederea
înregistrării acesteia, întrucât în această situaţie parchetul din ţară nu poate da aprobare.
Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor care a efectuat verificări va urmări modul de soluţionare şi, în caz de
admitere a acţiunii, în bază extrasului de deces pentru uz oficial primit de la primăria care a înregistrat decesul, va informa
Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, care va comunica despre această măsură, prin adresă scrisă, şi la Institutul de
Criminalistică din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

d) Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare

civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea

La cererea instanţelor judecătoreşti, potrivit art.57 din Legea nr.119/1996,

437

Distanţă

438

formaţiunile de evidentă informatizată a persoanei efectuează verificări pentru a stabili dacă la întocmirea actului s-a comis
o eroare şi în ce constă această, consultând actul, iar când nu are această posibilitate solicită extras pentru uz oficial, cu toate
menţiunile existente pe marginea lui, pentru a-l confrunta cu alte acte de stare civilă ale petiţionarului şi ale părinţilor săi şi, după
caz, cu cele înscrise în cuprinsul acţiunii, prezentate în motivarea cererii.
În toate cazurile când este vorba de rectificarea numelui de familie din actul de naştere ori de numele părinţilor, se solicită extrase
de pe actele de naştere ale părinţilor şi de pe actul de căsătorie, în vederea confruntării.
În cazul când se solicită rectificarea prenumelui ori a datei de naştere din actul de naştere, se verifică documentele care au stat la
bază înregistrării naşterii.
Pentru rectificarea unor rubrici din actul de căsătorie, se verifică sau se solicită extrase pentru uz oficial de pe actele de naştere ale
soţilor, pentru a ne convinge de temeinicia cererii.
În adresa prin care se comunică instanţei judecătoreşti rezultatul verificărilor este necesar să se menţioneze în ce constă eroarea
sau omisiunea, datele reale ce urmează a fi reţinute în sentinţă, sau procedura legală de urmat, când cererea nu face obiectul anulării,
modificării, rectificării, completării actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea.

AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE solicită serviciilor publice comunitare de evidentă a persoanelor, să
efectueze verificări, în următoarele cazuri:
a) Reconstituirea sau întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă

Potrivit prevederilor Legii nr.119/1996 (art.52), reconstituirea se poate cere

438

Distanţă

439

dacă:

parte;

- registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse, în totalitate sau în

- actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat

certificatul ori extrasul de pe acest act.

Întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă se poate cere în următoarele situaţii (art.53):
- întocmirea actului de naştere sau de deces a fost omisă, deşi au fost depuse actele necesare întocmirii acestuia;
- întocmirea actului de căsătorie a fost omisă, deşi a fost luat consimţământul soţilor de către ofiţerul de stare civilă.
În cazul unei cereri adresate autorităţilor administraţiei publice locale de către cetăţenii români sau persoanele fără cetăţenie
care au domiciliul în România, referitoare la reconstituirea sau întocmirea ulterioară a unui act de stare civilă, ofiţerul de stare civilă
de la primăria unde urmează a se înregistra actul va efectua verificările prevăzute în art.97-99 din Metodologia pentru aplicarea
unitară a dispoziţiilor Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă.
Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor la care este arondată localitatea unde urmează a se înregistra
actul de stare civilă va stabili dacă au fost efectuate verificările necesare, urmărind existenta în dosar a documentelor justificative şi
va confrunta datele din dosar cu cele obţinute în urma verificărilor proprii. În bază acestora, va întocmi referatul cu propuneri
privind avizul ce urmează a fi comunicat de către Serviciul public comunitar judeţean de evidenţă a persoanelor a primăriei unde
a fost înregistrată cererea, în vederea emiterii de către primar a
dispoziţiei corespunzătoare.

439

Distanţă

440

În cazul persoanelor care au obţinut cetăţenia română şi posedă certificate de naştere sau de căsătorie, verificările se referă numai
la conţinutul dosarului întocmit, urmărindu-se ca datele de stare civilă să fie în concordanţă cu cele din hotărârea Guvernului de
acordare a cetăţeniei române şi din certificatul de depunere a jurământului de credinţă faţă de România.
Deciziile de reconstituire sau de întocmire ulterioară a actelor de stare civilă neînscrise în registrele de stare civilă, emise în bază
actelor normative anterioare, se înaintează, împreună cu cererea solicitantului, la Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor,
în vederea avizării înscrierii.

b)Transcrierea certificatelor şi a extraselor de stare civilă procurate din străinătate în registrele de stare civilă române
pentru cetăţenii români se face cu aprobarea Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, în care scop, prin verificări, se
stabilite dacă titularul certificatului ori al extrasului de naştere, căsătorie sau deces este ori a fost cetăţean român şi nu mai există un
alt act transcris sau reconstituit în ţară, precum şi care este ori care a fost domiciliul din ţară sau din străinătate al acestuia.
În cazul transcrierii certificatului de deces, verificările se vor referi atât la solicitant, cât şi la cel decedat. Cererea se depune la
primăria locului de domiciliu al solicitantului.
Elementul de noutate adus de Metodologia pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii stării civile este acela că s-a admis că şi
cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, precum şi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, aflaţi temporar în străinătate, să poată
solicita transcrierea certificatelor sau extraselor de
stare civilă procurate din străinătate în registrele de stare civilă române, personal sau

440

Distanţă

441

prin împuternicit cu procură specială, autentificată, în ţară, de un notar public, în străinătate, de misiunea diplomatică sau oficiul
consular român din statul de reşedinţă. Cererea se va depune la primăria ultimului domiciliu avut în ţară de solicitant, iar în cazul în
care nu a avut vreodată domiciliul în ţară, la Primăria sectorului 1 al mun. Bucureşti, în nume propriu sau prin mandatar cu procură
specială.

c) Înscrierea menţiunilor primite din străinătate sau a hotărârilor străine care se referă la statutul civil al persoanelor,
care sunt recunoscute de plin drept
Solicitanţii (cetăţeni români) vor fi îndrumaţi să se adreseze, mai întâi,

tribunalului competent a soluţiona cererea de recunoaştere, respectiv pe rază judeţului unde îşi are sediul primăria la care a fost
înregistrată naşterea sau căsătoria persoanei (persoanelor) interesate, în conformitate cu prevederile art.170 din Legea nr.105/1992
privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.
Termenul de „hotărâri străine‖ se referă la actele de jurisdicţie ale instanţelor judecătoreşti, notariatelor sau oricăror
autorităţi competente dint-un alt
stat.

d) Înscrierea unor menţiuni în cazul neconcordanţei dintre datele din comunicare şi cele din actele în care urmează a
se opera
e) Identificarea părinţilor noului-născut

f) Identificarea copiilor abandonaţi, a celor găsiţi şi a părinţilor

acestora

g) Înregistrarea decesului din cauze violente

Pentru înregistrarea decesului datorat unei sinucideri, unui accident sau altor
cauze violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru este necesară şi dovada

441

Distanţă

442

eliberată de poliţie sau de Parchet, din care să rezulte că una din aceste autorităţi a fost sesizată despre deces, în termen de 48 de
ore, socotit din momentul decesului sau al găsirii cadavrului.
Rezultatele verificărilor efectuate se consemnează în referate, împreună cu propunerile de răspuns către instanţele
judecătoreşti sau către autorităţile administraţiei publice locale. La rapoarte, se anexează toate materialele rezultate din verificări,
punându-se concluzii cu privire la temeinicia sau netemeinicia cererilor, motivându-se acest lucru şi stabilindu-se cu certitudine
datele de stare civilă ale persoanelor ale căror acte trebuie întocmite, anulate, modificate, rectificate sau completate.

3. SCHIMBAREA PE CALE ADMINISTRATIVĂ A NUMELUI

PERSOANELOR FIZICE

Pornind de la premisa că identificarea oamenilor cu ajutorul numelui este tot atât de veche ca şi apariţia vieţii sociale, vom
înţelege necesitatea că orice persoană fizică trebuie să aibă un nume, care este determinată de o anumită cerinţă socială şi anume
nevoia de identificare a oamenilor în cadrul societăţii.
Reglementarea schimbării numelui pe cale administrativă este cuprinsă în prezent în Ordonanţa nr.41/30.01.2003 care reproduce
reglementările de principiu cuprinse în Decretul nr.975 din 29.10.1968, referitor la schimbarea numelui său a prenumelui , pe care de
altfel îl abrogă.
O nouă reglementare în acest domeniu a fost determinată de necesitatea

îmbunătăţirii activităţii practice, precum şi de nevoia punerii de acord a acestui act

normativ cu celelalte acte normative privitoare la atributele persoanei fizice.

442

Distanţă

443

Ordonanţa nr.41/2003 cât şi Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevăd că deciziile de schimbare a numelui se
înscriu, prin menţiune, pe marginea actelor de stare civilă ale persoanei care şi-a schimbat numele.
Totodată, pentru înlăturarea numeroaselor interpretări ce se făceau cu privire la data de la care decizia de schimbare a numelui
produce efecte, în art.16 din această ordonanţă, s-a prevăzut în mod expres, că această decizie îşi produce efectele de la data
înscrierii menţiunii de schimbare a numelui pe marginea actului de naştere al persoanei în cauză.
În vederea ocrotirii intereselor minorilor privind numele ca element de individualizare a acestora, în ordonanţă s-a prevăzut că,
atunci când părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copilului minor sau în cazul în care cererea este formulată de către
tutore, se va cere încuviinţarea autorităţii tutelare. În acelaşi mod se va proceda şi în situaţia în care cererea de schimbare a
numelui se face de către tutore pentru o persoană pusă sub interdicţie judecătorească.
În sfârşit, Ordonanţa nr.41/2003, prevede dreptul persoanelor fizice al căror nume de familie sau prenume a fost înregistrat în
actele de stare civilă tradus în altă limbă sau scris cu ortografia altei limbi decât cea maternă, ca la cererea lor să se redobândească
numele avut anterior, pentru acesta fiind suficientă numai aprobarea primarului de la locul unde se află registrele de stare civilă.
Potrivit art.4 din Ordonanţa nr.41/2003 cetăţenii români pot obţine pentru motive temeinice schimbarea numelui de familie şi a
prenumelui sau numai a unuia dintre acestea.
Pentru a cere schimbarea numelui pe cale administrativă persoana respectivă trebuie să aibă cetăţenia română, nefăcând nici o
diferenţă între cetăţenii români cu
domiciliul în ţară şi cei cu domiciliul în străinătate.

443

Distanţă

444

Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate(C.R.D.S.), precizează Legea nr.

119/1996 cu privire la actele de stare civilă, vor depune cererea de schimbare a numelui pe cale administrativă(S.N.C.A.) la
primăria ultimului domiciliu avut în România, iar dacă nu a avut niciodată domiciliul în ţară. la Primăria sectorului 1 al mun.
Bucureşti.
Unele motive temeinice, care justifică formularea unor cereri de schimbare a numelui pe cale administrativă sunt prevăzute
de către Ordonanţa nr.41/2003, sunt cuprinse în alin.2 şi 3 după cum urmează:
 Alin.2:

a) când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;
b) când persoana în cauză a folosit în mod permanent, exercitarea profesiei, numele pe care doreşte să îl obţină, făcând dovadă cu
privire la aceasta, precum şi asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume;
c) când, din neatenţia ofiţerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoaşterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate
menţiuni greşite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în bază cărora au fost
eliberate alte acte;
d) când persoana în cauză are un nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regulă reunite, şi doreşte
schimbarea acestuia;
e) când persoana în cauză poartă un nume de familie de provenienţă străină şi solicită să poarte un nume românesc;
f) când persoana şi-a schimbat numele de origine străină într-un nume

românesc, pe cale administrativă, şi doreşte să revină la numele dobândit la naştere;

g) când părinţii şi-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii

444

Distanţă

445

solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinţilor lor;

h) când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalţi membrii ai familiei, nume care a fost
dobândit ca urmare a adopţiei, a menţinerii numelui la căsătorie, a stabilirii filiaţiei ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe
cale administrativă;
i) când soţii au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei să poarte numele de familie reunite şi ambii solicită schimbarea acestuia
pe cale administrativă, optând pentru numele de familie dobândit la naştere de către unul dintre ei ori să revină la numele avut
anterior căsătoriei;
j) când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării naşterii, însă, întrucât nu a sesizat
instanţă pentru încuviinţarea purtării numelui de familie al acestuia în timpul vieţii, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui
părintelui decât pe cale administrativă;
k) când prenumele purtat este specific sexului opus;

l) când persoanei i s-a încuviinţat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă şi solicită să
poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico-legal din care să rezulte sexul acesteia;
m) alte asemenea cazuri temeinic justificate.

(3) Sunt de asemenea considerate justificate şi cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:
a) când persoana în cauză a adoptat minori şi doreşte ca aceştia să poarte un
alt nume;

b) când căsătoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecătorească a

morţii unuia dintre soţi iar soţul supravieţuitor solicită să revină la numele de familie

445

Distanţă

446

purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naştere;

 c) când în urma divorţului un fost soţ revine la numele de familie purtat anterior şi care provine dintr-o altă căsătorie, de
asemenea desfăcută prin divorţ, şi doreşte să poarte numele dobândit la naştere;
d) când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi celălalt soţ se
recăsătoreşte şi, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta doreşte să poarte numele de familie dobândit la
naştere;

e) când fostul soţ doreşte să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii
încredinţaţi spre creştere şi educare, cu consimţământul fostului soţ dat în formă autentică;
f) când părinţii au divorţat, iar copiii încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, care a revenit la numele de
familie avut anterior căsătoriei, solicită să poarte numele de familie al acestuia;
g) când s-a desfăcut adopţia unei persoane căsătorită care are copii minori şi în urma desfacerii adopţiei persoana în cauză revine
la numele de familie avut înainte de adopţie;
h) când unul dintre soţi, la încheierea căsătoriei a luat numele de familie al celuilalt soţ, nume pe care acesta l-a dobândit prin
adopţie, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopţiei.
Introducerea situaţiilor în care numele de familie este format din cuvinte indecente, ridicole, ori este transformat prin traducere
sau în alt mod, constituie nu numai motive temeinice, dar în astfel de situaţii s-a prevăzut şi o procedură mai simplă pentru
schimbarea numelui, în sensul că sunt exceptate de la publicarea în
Monitorul Oficial.

446

Distanţă

447

În conformitate cu art.6 din Ordonanţa nr.41/2003, persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă va depune în
acest scop, cerere la primăria locului de domiciliu.
Cerea de schimbare a numelui pe cale administrativă trebuie să fie motivată şi însoţită de următoarele acte:
- copii legalizate după actele de stare civilă ale persoanei care solicită

schimbarea numelui;

- un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, potrivit art.10, extrasul din cererea de
schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fii trecut mai mult de un an;
- consimţământul dat în formă autentică al celuilalt soţ, în cazul schimbării numelui de familie comun purtat în timpul căsătoriei;
- copie de pe decizia de aprobare a autorităţii tutelare, în cazurile prevăzute
de art.7;

- orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea

cererii sale.

Orice persoană interesată poate face opoziţie la cererea de schimbare a numelui pe cale administrativă, în termen de 30 de zile de
la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României. Opoziţia se face în scris, va fi motivată şi se depune la primăria unde a fost
înregistrată cererea de schimbare a numelui.
În cazul în care minorul a împlinit vârsta de 14 ani, având capacitate de exerciţiu restrânsă, cererea de schimbare a numelui va fi
semnată şi de către acesta.
În conformitate cu prevederile art.8 din Ordonanţa nr.41/2003, schimbarea numelui de familie al copilului minor se poate
cere odată cu schimbarea numelui
părinţilor săi.

447

Distanţă

448
 Cu toate acestea, acelaşi articol prevede că în mod excepţional şi numai când există motive temeinice, schimbarea numelui
de familie se poate cere şi separat.
Un exemplu de motiv temeinic îl constituie situaţia în care s-a desfăcut adopţia unei persoane căsătorite ce are copii minori, iar în
urma desfacerii adopţiei ea revine la numele avut înainte de adopţie.
În ceea ce priveşte copilul celui a cărui adopţie a fost desfăcută, acesta continuă să poarte numele de familie pe care cel adoptat l-
a avut la data căsătoriei şi naşterii, întrucât copilul a dobândit în mod legal acel nume şi neexistând nici o concordanţă faţă de statutul
său civil, procedura referitoare la rectificarea actelor de stare civilă nu este aplicabilă.
În astfel de situaţii s-a stabilit că înscrierea menţiunii de revenire la vechiul nume să se facă nu numai pe actele de stare civilă ale
părintelui desfiat, ci şi pe actele de stare civilă ale copiilor săi minori cărora urmează să le fie eliberate alte certificate de naştere cu
vechiul nume al părintelui lor.
Aceeaşi soluţie se va aplica şi în cazul în care la încheierea căsătoriei unul dintre soţi a luat numele celuilalt soţ, nume pe care
acesta l-a dobândit prin adopţie, iar ulterior are loc desfacerea acesteia.
Referitor la schimbarea prenumelui copilului minor, facem precizarea că aceasta se poate cere oricând deoarece prenumele se
stabileşte odată cu înregistrarea naşterii copilului la starea civilă şi nu este influenţat în nici un fel de numele de familie al
părinţilor, în timp ce numele de familie se dobândeşte ca efect al filiaţiei.
Reglementările cuprinse în Ordonanţa nr.41/2003 referitoare la schimbarea numelui copiilor minori se aplică în egală măsură
atât copiilor din căsătorie cât şi celor din afara căsătoriei.
Unele probleme se ridică în legătură cu schimbarea numelui de familie de

448

Distanţă

449

către persoanele căsătorite. În legătură cu acesta este de observat concordanţă ce există între Ordonanţa nr.41/2003 şi
prevederile Codului Familiei privind numele de
familie.

Într-adevăr, ţinând seama de prevederile art.28 alin.2 din Codul Familiei şi în deplină concordanţă cu acestea, în art.9 din
Ordonanţă se prevede că "În cazul în care soţii s-au învoit să poarte în timpul căsătoriei un nume de familie comun, pentru
schimbarea acestuia este necesar consimţământul celuilalt soţ".
Soluţia este cât se poate de firească întrucât, de îndată ce la încheierea căsătoriei soţii au hotărât de comun acord să poarte un
nume de familie comun, tot prin învoiala lor se poate ajunge ca fiecare dintre ei să-şi schimbe acest nume, pe cale administrativă în
timpul căsătoriei.
În situaţia în care la încheierea căsătoriei soţii s-au învoit să-şi păstreze fiecare în parte numele de familie pe care l-au avut înainte
de căsătorie, schimbarea în timpul căsătoriei a numelui de familie de către oricare dintre soţi nu necesită şi consimţământul celuilalt
soţ.
Dovada schimbării numelui cu dispoziţia de admitere a schimbării numelui său cu certificatul de stare civilă eliberat pe bază
acestei dispoziţii.
Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui se comunică solicitantului de către serviciul public judeţean sau
după caz al mun. Bucureşti, în termen de 10 zile de la emitere.
Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui poate fi contestată în condiţiile Legii Contenciosului administrativ
nr.554/2004.
Persoana căreia i s-a respins cererea, de schimbare a numelui pe cale administrativă poate face o nouă cerere, dacă în
susţinerea acesteia au intervenit
motive noi. Dacă cererea de schimbare a numelui a fost respinsă ca urmare a admiterii

449

Distanţă

450

unei opoziţii se poate face o nouă cerere, în cazul în care se solicită acelaşi nume,

numai după încetarea cauzelor care au determinat admiterea opoziţiei.

 În cazul admiterii unei cereri de schimbare a numelui pe cale administrativă, persoana căreia i-a fost vătămat un drept său interes
legitim recunoscut de lege, poate solicită pe cale judecătorească în condiţiile Legii nr.29/1990 cu modificările ulterioare,
anularea dispoziţiei de schimbare a numelui. Acţiunea în justiţie poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data admiterii cererii de
schimbare a numelui şi numai dacă persoana care o depune face dovada că din motive obiective, neimputabile ei, nu a putut formula
opoziţia prevăzută la art.11 din Ordonanţa nr.41/2003

5. CONTRAVENŢIILE PREVĂZUTE DE LEGEA NR. 119/1996

Constituie contravenţii la regimul actelor de stare civilă următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât,
potrivit legii penale, sunt considerate infracţiuni:
a) deţinerea fără drept a certificatului de stare civilă aparţinând altei
persoane;

de lege;

b) nedeclararea naşterii sau decesului în condiţiile şi în termenele prevăzute

c) neasigurarea conservării şi securităţii registrelor şi certificatelor de stare

civilă, potrivit normelor privind evidentă şi păstrarea acestora, sau netrimiterea la

Arhivele Naţionale a registrelor de stare civilă, după trecerea termenului legal de

păstrare;

450

Distanţă

451

d) necomunicarea la autorităţile administraţiei publice competente, de către ofiţerul de stare civilă, a menţiunilor, a copiilor
de pe deciziile de admitere a schimbării numelui, neînscrierea menţiunilor pe actele de stare civilă ori netransmiterea
celui de-al doilea exemplar al registrelor de stare civilă la consiliul judeţean sau, după caz, la Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, în termen de
30 de zile de la dată când toate filele au fost completate;

e) neprezentarea certificatelor de stare civilă sau a extraselor eliberate de autorităţile străine, ofiţerului de stare civilă de la locul
de domiciliu, pentru transcriere în registrele de stare civilă romane, în termenul prevăzut la art. 43 alin. (2);
f) omiterea declarării, în faţa ofiţerului de stare civilă, a unor date referitoare la starea civilă a persoanelor sau declararea lor în
mod inexact;
g) neverificarea de către ofiţerul de stare civilă a realităţii conţinutului declaraţiei şi a concordanţei acesteia cu actele de identitate,
certificatele de stare civilă şi celelalte înscrisuri prezentate;
h) comunicarea datelor înscrise în actele de stare civilă în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 69;
i) neeliberarea de către personalul medico-sanitar competent, în termenele legale de declarare a naşterii şi a decesului, a
certificatelor medicale constatatoare ale acestor fapte;
 j) pierderea sau deteriorarea certificatelor de stare civilă;

k) oficierea de către deservenţii cultelor a serviciului religios în cazul căsătoriilor sau în vederea înhumării sau incinerării, fără a li
se fi prezentat certificatul de căsătorie şi, respectiv, documentul prevăzut la art. 40;
l) înregistrarea unui act de stare civilă cu încălcarea competenţei teritoriale

prevăzute de prezenţa lege;

451

Distanţă

452

m) efectuarea de răzuiri, ştersături în cuprinsul actelor de stare civilă;

n) netransmiterea comunicărilor cu privire la înregistrarea naşterii cetăţenilor romani cu domiciliul în România, ori a
modificărilor intervenite în statutul civil al persoanelor, a buletinelor de identitate ale persoanelor decedate, precum şi a livretelor
militare, autorităţilor administraţiei publice competente;
o) nerespectarea termenului prevăzut de lege privind sesizarea poliţiei despre găsirea unui copil sau abandonarea acestuia
într-o unitate sanitară;
p) înhumarea sau incinerarea cadavrului fără prezentarea documentului prevăzut la art. 40.
r) nerespectarea de către ofiţerul de stare civilă a dispoziţiilor prevăzute la art. 28 şi 31.
(2) Contravenţiile prevăzute la lit. a) - c) se sancţionează cu amendă de la

500.000 lei la 1.500.000 lei, iar cele prevăzute la lit. d) - r), cu amendă de la

1.000.000 lei la 2.000.000 lei.

Tema 14
SARCINILE UNITĂŢILOR DE POLIŢIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA PAZEI OBIECTIVELOR,
BUNURILOR, VALORILOR ŞI PROTECŢIA PERSOANELOR

452

Distanţă

453

Probleme:

1. Caracterizarea generală a sistemelor de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor în

România.
 2. Atribuţiile conducătorilor de unităţi, personalului de pază şi şefului formaţiei pază.
3. Paza transporturilor de bunuri şi valori.

4. Dispeceratele de monitorizare a sistemelor de alarmare.

Organizare şi funcţionare.

5. Avizarea, atestarea şi pregătirea personalului de pază.

6. Atribuţiile gărzii de corp.

7. Sarcinile unităţilor de poliţie privind asigurarea pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Executarea controalelor de fond şi tematice.

În conformitate cu reglementările în vigoare, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, centrale şi
locale, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, instituţiile naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile comerciale
indiferent de forma capitalului social, instituţiile publice precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice
titlu denumite în prezenta lege UNITĂŢI sunt obligate să asigure pază acestora. Totodată, persoanele fizice pot apela pentru
protecţia personală la serviciile unei persoane din cadrul societăţilor specializate de pază în condiţiile legii.
După importanţa, specificul şi valoarea bunurilor pe care le deţin, conducătorii unităţilor cu sprijinul de specialitate al poliţiei
pentru sisteme civile de
pază sau jandarmeriei pentru cele militare, vor stabili modalităţile concrete de
453

Distanţă

454

organizare şi de executare a pazei, după caz cu efective de jandarmi, pază cu poliţişti

locali, pază proprie sau pază prin societăţi specializate.

Legea stabileşte în mod clar, rolul şi atribuţiile organelor Ministerului

Administraţiei şi Internelor care în marea majoritate sunt aduse la îndeplinire de către unităţile de poliţie.

Potrivit art. 26 pct. 5 din Legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei, aceasta avizează şi controlează,
în condiţiile legii, înfiinţarea
societăţilor private de detectivi, pază, supraveghere şi gardă de corp.

Poliţia, prin formaţiunile de ordine publică, este singura competentă în a se pronunţa cu privire la calitatea şi eficienţa oricărui
sistem de pază, excluzând pază militară organizată şi executată cu efective de jandarmi la obiectivele unde acestea asigură pază.
În rest toţi cei care organizează şi execută celelalte forme de pază respectiv pază cu poliţişti locali, pază prin societăţi sau
corpuri specializate, ori pază proprie sunt obligaţi să obţină avizul tehnic de specialitate al poliţiei şi să respecte indicaţiile,
îndrumările şi măsurile dispuse de poliţie.
Apariţia Legii 333/8.07.2003, act juridic de importanţă deosebită, a creat cadrul necesar de organizare şi desfăşurare a activităţii
de pază corespunzător noilor transformări socio-economice şi a concretizat sarcinile tuturor celor implicaţi în acest
domeniu.

După cum rezultă din actul normativ menţionat, răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei obiectivelor, bunurilor
şi valorilor indiferent de forma de proprietate revine conducătorilor de unităţi, poliţia şi jandarmeria având o serie de sarcini
specifice în mod deosebit pe linia acordării asistenţei tehnice de specialitate, a atestării personalului de pază ori autorizării unor
activităţi.
454
Distanţă
455
 Paza şi protecţia sunt activităţi desfăşurate prin forţe şi mijloace specifice în scopul asigurării siguranţei obiectivelor,
bunurilor şi valorilor împotriva oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existenţa materială a acestora precum şi
protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile
care pot periclita viaţa, integritatea fizică sau sănătatea.

Totodată pază şi protecţia se realizează prin forţe şi mijloace militare şi civile, cele militare sunt realizate de instituţiile
specializate ale autorităţilor Administraţiei Publice, iar cele civile sau în regim privat de către proprietarii sau deţinătorii obiectivelor,
bunurilor sau valorilor, precum şi de către societăţile specializate de pază şi protecţie, la această din urmă categorie apelând şi
persoanele fizice pentru protecţia personală.

1. CARACTERIZAREA GENERALĂ A SISTEMELOR DE PAZĂ A OBIECTIVELOR, BUNURILOR, VALORILOR ŞI

PROTECŢIA PERSOANELOR

1.1. Paza cu efective de jandarmi

Paza obiectivelor de importanţă deosebită pentru apărarea ţării, activitatea statului, economie, ştiinţă, cultură şi artă, a localurilor
misiunilor diplomatice sau ale unor agenţi şi reprezentanţe economice străine precum şi a valorilor deosebite se asigură cu efective
de jandarmi.
Paza cu efective de jandarmi se poate asigura şi la sediile unor organisme internaţionale care desfăşoară activităţi pe teritoriul
ţării la cererea expresă a acestora
adresată Guvernului României.
455

Distanţă

456

La solicitarea persoanelor fizice şi juridice în situaţii ce nu suferă amânare la propunerea Comandantului Jandarmeriei Române,
Ministerul Administraţiei şi Internelor poate aproba asigurarea temporară a pazei cu efective de jandarmi a unor
obiective, bunuri, valori şi transporturi speciale.

Prin „situaţii ce nu suferă mânare‖ se înţelege stările de fapt caracterizate prin tensiuni interne, acte de dezordine
şi tulburarea gravă a ordinii publice, calamităţi, catastrofe, furturi frecvente din proprietate publică sau privată, care impun luarea de
îndată, sub pază, cu efective de jandarmi, a unor obiective, locuri, porţiuni de teren etc. precum şi solicitarea venită din partea
organelor de stat cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale în caz de
pericol iminent.

Paza cu efective de jandarmi se ridică după încetarea situaţiei deosebite care

a impus instituirea acesteia.

Ridicarea pazei cu efective de jandarmi se face prin Hotărârea Guvernului sau de către Ministerul Administraţiei şi Internelor
la propunerea Comandamentului Jandarmeriei Române pentru categoriile de obiective luate în pază.
Protecţia demnitarilor români şi a celor străini pe timpul şederii în România, a familiilor acestora, pază sediilor de lucru şi a
reşedinţelor acestora se asigură de Serviciul de Protecţie şi Pază conform atribuţiilor prevăzute în Legea de organizare şi funcţionare
a acestora.
Obiectivele, bunurile, valorile şi transporturile speciale ce urmează a fi păzite cu efective de jandarmi, personalul,
mijloacele financiare şi materiale necesare
se stabilesc prin Hotărâri ale Guvernului.

456
 Distanţă

457

Unităţile care beneficiază de pază cu efective de jandarmi încheie contracte de prestări de servicii cu unităţile de jandarmi, la
nivelul eşalonului care are organ financiar propriu.
Serviciul de pază cu efective de jandarmi se efectuează contra cost, conform tarifelor stabilite de Ministerul Administraţiei şi
Internelor la nivelul cheltuielilor ocazionate de îndeplinirea serviciului de pază, avizate de Oficiul concurenţei. Serviciul de
pază cu efective de jandarmi se poate efectua şi în condiţiile în care, în contrapartidă, beneficiarul prestărilor de servicii oferă, la
rândul său, bunuri sau servicii, dacă acestea sunt necesare Jandarmeriei Române sau Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Unităţile bugetare şi sediile misiunilor diplomatice precum şi unităţile extrabugetare de interes strategic sau care deţin instalaţii
ori obiective de o importanţă deosebită naţională, beneficiare de pază cu efective de jandarmi care sunt exceptate de la plată se
stabilesc prin Hotărâri ale Guvernului.
Paza obiectivelor cu efective de jandarmi se organizează şi se execută potrivit planului de pază întocmit de comandantul
unităţii militare a jandarmeriei şi de comandantul unităţii beneficiare de pază. În unităţile unde funcţionează concomitent pază cu
efective de jandarmi şi pază proprie, aceasta din urmă se integrează în sistemul unic de pază, unitatea de jandarmi va efectua
verificarea, avizarea, dotarea cu arme de foc, instruirea şi controlul personalului din pază proprie.
În misiunile lor de executare a pazei unor obiective importante, bunuri sau valori, efectivele de jandarmi le revin o serie de
sarcini şi atribuţii ce sunt stabilite prin planul de pază, dar şi cele care rezultă din instrucţiunile şi dispoziţiile ce
reglementează activitatea acestor forţe, cooperează în permanenţă cu unităţile

457

Distanţă

458

teritoriale de poliţie în scopul cunoaşterii şi înlăturării unor neajunsuri, executarea în comun a unor activităţi etc.

1.2. Paza proprie

Obiectivele, bunurile şi valorile, altele decât cele care datorită valorii, importanţei ori specificului lor, nu sunt asigurate cu pază cu
efective de jandarmi, dar necesită a fi păzite în mod permanent cu personal anume angajat se pot asigura prin pază proprie.
Paza proprie se organizează în raport cu natura obiectivelor, a bunurilor şi a valorilor ce urmează a fi păzite, cu amplasarea,
întinderea şi vulnerabilitatea pe care le prezintă aceste unităţi şi locurile din incinta acestora, cu numărul de schimburi în care se
desfăşoară activitatea, punctele de acces şi alte criterii specifice.
Răspunderea în organizarea pazei proprii revine conducerii unităţii respective cu sprijinul de specialitate al organelor de
poliţie locale pentru întocmirea planului de pază, precum şi în cazul modificării acestuia.
Acest sistem de pază se organizează în formaţii de pază compuse din paznici, portari, controlori acces sau alte persoane
stabilite de conducerea unităţii ori desemnate să asigure instruirea, controlul şi coordonarea activităţii de pază, necesare acoperirii
posturilor şi schimburilor stabilite prin planul de pază şi a normelor prevăzute.
Selecţia, încadrarea, echiparea, dotarea personalului de pază, instruirea, planificarea activităţii şi controlul acesteia se efectuează
de către şef serviciu sau împuternicit cu probleme de pază şi şef tură la unităţile care au peste 20 număr de
posturi.

458

Distanţă

459
 Dacă numărul de posturi personal de pază este sub 20 conducătorul unităţii va numi prin decizie un salariat care să
îndeplinească atribuţiile şefului de pază numit
„împuternicit cu probleme de pază‖.

În cazul unităţilor grupate pe un anumit spaţiu (aceeaşi clădire, ori clădiri separate, dar cu acelaşi acces) conducătorii acestora, cu
avizul poliţei, pot organiza pază în comun, stabilind în acelaşi timp obligaţiile şi răspunderile fiecărui beneficiar, inclusiv cele
privind întocmirea planului de pază.
La celelalte unităţi unde nu se poate realiza un sistem de pază organizat, conducătorii acestora sunt obligaţi să execute
împrejmuiri grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea mijloace necesare
asigurării pazei şi integrităţii bunurilor.
Personalul din pază proprie va fi dotat cu uniformă, echipament de protecţie şi însemne distinctive pe care le va purta numai în
timpul serviciului.
Cu avizul poliţiei personalul din pază proprie a unităţilor, poate fi dotat cu arme de foc, arme albe, bastoane de cauciuc, spray-uri
iritant lacrimogene şi alte mijloace de apărare individuală, în raport de importanţa obiectelor, bunurilor şi valorilor păzite.
În contextul Legii 333/2003 sunt considerate ca făcând parte din sistemul pazei proprii şi următoarele:
- Paza de câmp. Conducătorii de unităţi care deţin cu orice titlu terenuri agricole sunt obligaţi să organizeze pază proprie de
câmp. Personalul de pază de câmp este obligat să asigure pază tuturor bunurilor de pe terenurile agricole date în consemn şi să
sesizeze la timp organele competente despre producerea de calamităţi, apariţia unor dăunători şi alte evenimente de natură să
producă pagube agriculturii sau care
produc poluarea mediului din zonă.

459

Distanţă

460

- Paza căilor ferate, a pădurilor, a terenurilor forestiere, a fondurilor de vânătoare şi de pescuit, a conductelor pentru
transportul hidrocarburilor şi al produselor petroliere a sistemelor de irigaţii, a reţelelor telefonice şi de transport al energiei
electrice se asigură de către conducătorii unităţilor centrale de profil prin corpuri specializate de pază care se organizează şi
funcţionează la bază unui regulament aprobat prin Hotărâre a Guvernului.
- Paza în comune şi sate. Această categorie de pază revine primarilor care sunt obligaţi să ia măsurile pe care le consideră
necesare astfel ca în comune şi sate să se asigure pază bunurilor publice şi ale cetăţenilor, de către locuitorii acestora prin rotaţie,
conform hotărârilor consiliilor locale, după consultarea prealabilă a locuitorilor.
Paza în comune şi sate se execută pe timpul nopţii prin rotaţie de către bărbaţi care vor îndeplini condiţiile prevăzute de
lege, care domiciliază în localităţile respective şi în conformitate cu planul de pază avizat de organele de poliţie locale, care vor
efectua instruirea şi controlul activităţii de pază comunală. Persoanele care datorită profesiei sau nu îndeplinesc condiţiile legale
pentru a efectua pază comunală vor achita contravaloarea prestaţiei neefectuate în cuantumul prevăzut de Hotărârea Consiliului local
sau în contrapartidă cu efectuarea altor servicii comunitare. Sunt scutiţi de pază comunală pensionarii, bolnavii cronici
incurabili ori cu deficienţe fizice care îi fac inapţi serviciului de pază, persoanele care au peste 60 ani, militarii, poliţiştii, preoţii şi
pompierii.

1.3. Paza cu efective ale poliţiei locale

460

Distanţă

461
 O altă formă de pază pentru asigurarea protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor deţinute de persoanele fizice şi juridice o
constituie pază cu efective ale poliţiei locale ce îşi desfăşoară activitatea în bază Legii 155/2010.
Poliţia locală funcţionează ca o instituţie publică cu personalitate juridică de interes cetăţenesc, care prestează servicii de pază a
bunurilor, participă la apărarea ordinii şi liniştii publice, vieţii şi integrităţii persoanelor, a celorlalte drepturi şi interese legitime ale
comunităţii.
Activitatea poliţiştilor locali se desfăşoară pe bază unui regulament de organizare şi funcţionare aprobat prin Hotărâre a
Guvernului.
Organizarea şi executarea pazei bunurilor, valorilor de orice fel deţinute, transportul acestora şi a altor prestaţii de pază, precum şi
participarea la apărarea ordinii şi liniştii publice se realizează pe bază de contracte încheiate între Poliţia locală cu primăriile,
agenţii economici publici sau privaţi, instituţiile, asociaţiile de orice natură, persoanele fizice sau juridice după caz.
Paza cu poliţişti locali se execută conform planului de pază întocmit de şeful poliţiei locale şi beneficiari, aprobat de comisia
locală şi cu avizul de specialitate al poliţiei naţionale.
În activitatea lor de executare a serviciului la obiectivele încredinţate poliţiştilor locali le revin o serie de obligaţii printre care
cooperarea cu organele de poliţie naţionale şi sesizarea acestora când constată săvârşirea unor infracţiuni de natură a prejudicia avutul
public şi privat, fapte îndreptate asupra persoanelor, producerea de incendii, calamităţi etc.
Pe linia colaborării cu poliţia locală, unităţilor de poliţie naţionale le revin

următoarele atribuţii:

461

Distanţă

462

avizează încadrarea personalului poliţiei locale, înarmarea acestuia şi a planurilor de pază;

controlează, îndrumă şi acordă asistenţă de specialitate în organizarea şi funcţionarea activităţii de pază, instruirea, pregătirea
personalului;
sprijină poliţiştii locali în îndeplinirea atribuţiilor privind pază bunurilor şi a valorilor încredinţate şi solicită cooperarea
acestora la luarea măsurilor de asigurare a ordinii şi liniştii publice în zona obiectivelor asigurate cu pază de către poliţiştii locali;
retrage avizul dat la încadrare, în cazul în care personalul poliţiei locale săvârşeşte fapte incompatibile cu calitatea de poliţist
local sau nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.

1.4. Paza prin societăţi specializate

Paza obiectivelor, bunurilor sau valorilor, pază transporturilor de bunuri şi valori importante, protecţia persoanelor poate fi
asigurată şi prin societăţi specializate de pază şi protecţie ce se constituie şi funcţionează conform legislaţiei comerciale şi Legii nr.
333/2003 pe bază licenţei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române cu avizul prealabil al Serviciului Român de
Informaţii. Licenţa de funcţionare poate fi reînnoită la fiecare trei ani şi poate fi retrasă în cazul încălcării prevederilor legale sau la
retragerea avizului prealabil al Serviciului Român de Informaţii.
Pentru obţinerea licenţei de funcţionare este necesară întrunirea următoarelor condiţii:
prezentarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a societăţii;

462

Distanţă

463
 prezentarea listei cu mijloacele materiale, tehnice, de transport, de comunicaţii, cu mijloacele audio-video, aparatura de
recunoaştere şi identificare, sistemele de alarmă împotriva efracţiei, sistemele de cronometrare şi numărare, cu centrele de
supraveghere şi dispeceratele, tehnica de calcul şi softul utilizat, cu armamentul şi alte mijloace tehnice care vor face parte din
dotarea societăţii, în funcţie de obiectul de activitate;
prezentarea dovezilor de înregistrare cu denumirea societăţii şi a însemnelor distinctive înregistrate la Oficiul de Stat
pentru Invenţii şi Mărci;
prezentarea notificării prin care se încunoştinţează consiliul judeţean sau, după caz, Consiliul General al municipiului
Bucureşti despre faptul că societatea va avea sediul social în zona de responsabilitate a acestora;
prezentarea atestatului profesional pentru persoanele care execută activităţi de pază şi protecţie.
Societăţile specializate de pază şi protecţie pot avea unul sau mai multe dintre următoarele obiecte de activitate:
servicii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, precum şi servicii de consultanţă în domeniu;
servicii de pază a transporturilor de bunuri şi valori importante, precum şi servicii de consultanţă în domeniu;
servicii de protecţie personală specializată, denumită gardă de corp şi servicii de consultanţă în domeniu.
Prin servicii de pază se înţelege:

paza proprietăţii împotriva accesului neautorizat sau a ocupării abuzive;

paza proprietăţii împotriva furturilor, a distrugerilor, incendiilor, precum şi a altor acţiuni producătoare de pagube materiale;
463

Distanţă

464

detectarea substanţelor, armelor, explozivilor sau a materialelor de orice natură care pot provoca o pagubă;
paza proprietăţii intelectuale;

paza mediului înconjurător;

furnizarea către autorităţile competente a informaţiilor legate de incidentele apărute în timpul activităţii de pază.
Prin servicii de pază a transporturilor de bunuri şi valori importante se
înţelege:

- organizarea şi asigurarea pazei transportului terestru, pe apă sau aerian al

unor bunuri de importanţă deosebită, valori sau al oricărui alt obiect pe care

beneficiarul serviciului îl denumeşte astfel:

- organizarea şi asigurarea pazei transportului unor date şi informaţii, indiferent de suportul pe care acestea se află şi de
modalitatea aleasă pentru transmitere;
- organizarea şi asigurarea, potrivit legislaţiei în vigoare, a protejării mijloacelor de comunicaţii;
- organizarea şi asigurarea transportului pentru persoanele care solicită să fie transportate în condiţii de maximă siguranţă;
- furnizarea către autorităţile competente a datelor despre incidentele apărute în timpul activităţii de transport.
Prin serviciu de protecţie specializată a persoanei – garda de corp – se înţelege:

- protejarea vieţii şi integrităţii corporale a persoanei aflate sub protecţie;

- protejarea persoanei aflate sub protecţie împotriva hărţuirii, pedepsită de

lege;
 - protejarea persoanei aflate sub protecţie în timpul transportului;
464

Distanţă

465

- furnizarea către autorităţile competente a informaţiilor legate de incidentele apărute în timpul activităţii de protecţie.
Prin serviciu de consultanţă se înţelege:

- asistenţa cu privire la activitate care fac obiectul prevederilor alin. 5-7;

- întocmirea de analize, evaluări şi rapoarte asupra riscurilor la adresa securităţii persoanei, proprietăţii sau mediului.
Conducătorii societăţilor specializate de pază trebuie să obţină avizul Inspectoratului de poliţie judeţean sau al Direcţiei Generale
de Poliţie a Municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi au sediul societăţile respective.
Conducători ai societăţilor specializate de pază sunt asociatul (asociaţii precum şi persoanele care asigură conducerea operativă a
activităţilor de pază, îndeplinind funcţii de administratori, directori executivi ori alte funcţii similare.
Societăţile specializate de pază au ca obiect principal de activitate pază, personalului acestora îi este interzisă culegerea de
informaţii care exced obiectului de activitate în domeniul pazei.
Conducătorii societăţilor specializate de pază li se acordă avizul organului de poliţie competent dacă îndeplinesc următoarele
condiţii:
- are cetăţenie română şi domiciliul în ţară;

- a împlinit vârsta de 18 ani;

- posedă pregătire corespunzătoare atribuţiilor ce le revin;

- sunt cunoscuţi cu o bună conduită cetăţenească şi nu au suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.
Conducătorii societăţilor specializate de pază şi protecţie sunt obligaţi să asigure respectarea prevederilor legale şi a
mijloacelor proprii în organizarea şi
funcţionarea acestei forme de pază, în angajarea, pregătirea şi controlul personalului,

465

Distanţă

466

portul uniformei şi a însemnelor distinctive precum şi în dotarea cu mijloace de intervenţie şi apărare individuală
conform legii.
Echipamentul personalului de pază va fi inscripţionat numai cu denumirea şi sigla societăţii, aprobate cu ocazia acordării licenţei.
Pe autovehiculele din dotarea societăţilor specializate de pază se inscripţionează numai denumirea, sigla, obiectul de activitate şi
numerele de telefon ale societăţii. Echiparea şi folosirea de mijloace de semnalizare luminoase şi acustice pe autovehiculele
societăţilor specializate de pază şi protecţie este interzisă.
Societăţile specializate de pază, ca persoane juridice române se pot asocia cu societăţi de pază şi protecţie străine numai în
condiţiile prevăzute de lege.
Societăţile specializate de pază şi protecţie nu pot adopta însemne, uniforme, accesorii de echipament sau denumiri
asemănătoare cu cele ale autorităţii publice ori a organismelor internaţionale la care România este parte de natură să conducă la
confuzii sau interpretări.
Plata serviciilor de pază prestate de către societăţile specializate de pază se face pe bază contractelor încheiate între acestea şi
beneficiari, contracte a căror evidenţă se păstrează în registre speciale.

2. ATRIBUŢIILE CONDUCĂTORILOR DE UNITĂŢI PERSONALULUI DE PAZĂ ŞI ŞEFULUI

FORMAŢIEI PAZĂ
 Conducătorii unităţilor în care funcţionează sisteme de pază, au următoarele obligaţii:
a. răspund de organizarea şi funcţionarea pazei unităţilor, bunurilor şi

valorilor pe care le deţin, cu orice titlu;

466

Distanţă

467

b. analizează temeinic nevoile stricte de pază şi stabilesc efectivele necesare, în raport cu natura, importanţa, mărimea
şi vulnerabilitatea unităţilor respective, cu specificul producţiei şi cu locul de dispunere a acestora; în obiectivele în care pază se
execută cu efective de jandarmi, analiza şi stabilirea măsurilor se realizează împreună cu comandantul unităţii de jandarmi care a
aprobat planul de
pază;

c. asigură, pentru executarea serviciului de pază, selecţionarea persoanelor cu profil moral corespunzător, cu aptitudini
fizice şi profesionale necesare acestei
activităţi;

d. iau măsuri de instruire specifică a personalului de pază şi controlează modul în care acesta îşi execută atribuţiile de
serviciu;
e. asigură executarea amenajărilor şi a instalaţiilor necesare desfăşurării serviciului de pază, precum şi introducerea,
întreţinerea şi menţinerea în stare de funcţionare a sistemelor tehnice de legătură, de pază şi de alarmă împotriva efracţiei;
f. asigură echiparea personalului de pază cu uniformă şi însemne distinctive, în condiţiile legii;
g. asigură corp de gardă sau încăpere de serviciu pentru efectivele de jandarmi, poliţişti locali ori cele ale societăţilor specializate
destinate serviciului de pază şi fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare a acestuia;
h. încheie contracte de prestări de servicii în domeniul pazei, gărzii de corp, pentru instalarea sistemelor de alarmă împotriva
efracţiei, numai cu societăţile sau persoanele cărora li s-a acordat licenţa, după caz, de către I.G.P.R.;
i. asigură spaţiile şi amenajările necesare păstrării în deplină siguranţă a

armamentului şi a muniţiei destinate serviciului de pază;

467

Distanţă

468

păzit;
j. stabilesc reguli privind accesul şi circulaţia în interiorul obiectivului

k. stabilesc responsabilităţi pentru şefii compartimentelor de muncă, în ceea

ce priveşte pază şi siguranţa utilajelor şi instalaţiilor.

În timpul serviciului, personalul de pază este obligat:

a. să cunoască locurile şi punctele vulnerabile din perimetrul obiectivului, pentru a preveni producerea oricăror fapte de natură să
aducă prejudicii unităţilor păzite;
 b. să păzească obiectivul, bunurile şi valorile nominalizate în planul de pază şi să asigure integritatea acestora;
c. să permită accesul în obiectiv numai în conformitate cu reglementările legale şi cu dispoziţiile interne;
d. să oprească şi să legitimeze persoanele despre care există date sau indicii că au săvârşit infracţiuni sau alte fapte ilicite în
obiectivul păzit, pe cele care încalcă normele interne stabilite prin regulamentele proprii, iar în cazul infracţiunilor flagrante, să
oprească şi să predea poliţiei pe făptuitor, bunurile sau valorile care fac obiectul infracţiunii sau al altor fapte ilicite, luând măsuri
pentru conservarea ori pază lor, întocmind totodată un proces-verbal pentru luarea acestor măsuri;
e. să încunoştinţeze de îndată şeful sau ierarhic şi conducerea unităţii beneficiare despre producerea oricărui eveniment in timpul
executării serviciului şi despre măsurile luate;
f. în caz de avarii produse la instalaţii, conducte sau rezervoare de apa, combustibili ori de substanţe chimice, la reţelele
electrice sau telefonice
şi in orice alte împrejurări care sunt de natura să producă pagube, să

468

Distanţă

469

aducă de îndată la cunoştinţa celor in drept asemenea evenimente şi să ia primele măsuri pentru limitarea consecinţelor
evenimentului;
g. în caz de incendii, să ia imediat măsuri de stingere şi de salvare a persoanelor, a bunurilor şi a valorilor, să sesizeze pompierii
şi să anunţe conducerea unităţii şi poliţia;
h. să ia primele măsuri pentru salvarea persoanelor şi de evacuare a

bunurilor şi a valorilor în caz de dezastre;

i. să sesizeze poliţia în legătură cu orice faptă de natură a prejudicia patrimoniul unităţii şi să-şi dea
concursul pentru îndeplinirea misiunilor ce revin poliţiei pentru prinderea infractorilor;
j. să păstreze secretul de stat şi cel de serviciu, dacă, prin natura

atribuţiilor, are acces la asemenea date şi informaţii;

k. să poarte numai în timpul serviciului mijloacele de apărare, de protecţie şi armamentul cu care este dotat şi să facă uz de
armă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;
l. să poarte uniforma şi însemnele distinctive numai în timpul serviciului,

cu excepţia locurilor de muncă unde se impune o altă ţinută;

m. să nu se prezinte la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice şi nici să nu consume astfel de băuturi în timpul serviciului;
n. să nu absenteze fără motive temeinice şi fără să anunţe în prealabil

conducerea unităţii despre aceasta;

o. să execute întocmai dispoziţiile şefilor ierarhici, cu excepţia celor vădit nelegale, şi să fie respectuos în raporturile de
serviciu;

469

Distanţă

470

p. să execute, în raport de specificul obiectivului, bunurile sau valorile păzite, precum şi orice alte sarcini care i-au fost
încredinţate, potrivit planului de pază;
 q. să respecte consemnul general şi particular al postului.

Şeful formaţiei de pază, pe lângă obligaţiile prevăzute şi pentru personalul de pază are următoarele atribuţii:
a. să organizeze, să conducă şi să controleze activitatea de pază, precum şi modul de executare a serviciului de către personalul
din subordine;
b. să informeze de îndată conducerea unităţii şi poliţia despre evenimentele produse pe timpul activităţii de pază şi să ţină
evidenţa acestora;
c. să propună conducerii unităţii măsuri pentru perfecţionarea activităţii de pază;
d. să ţină evidenţa armamentului şi a muniţiei din dotarea personalului de pază, să asigure păstrarea, întreţinerea, depozitarea şi
folosirea acestora, potrivit legii;
e. să execute programul de pregătire profesională specifică a personalului de pază din subordine.

3. PAZA TRANSPORTURILOR DE BUNURI ŞI VALORI

Transportul valorilor importante constând în sume de bani, titluri de credite, cecuri sau alte înscrisuri de valoare, metale şi
pietre preţioase, valori ştiinţifice, tehnice, de cultură şi artă, se asigură cu mijloace de transport anume destinate şi se realizează
după caz cu jandarmi, poliţişti locali, personal propriu sau al unei societăţi
specializate de pază şi protecţie înarmaţi cu arme de foc în condiţiile legii.

470

Distanţă

471

Transporturile cu caracter special constau transportul armelor, muniţiilor, tehnică de luptă, materii nucleare sau de altă natură,
explozive, stupefiante sau substanţe toxice sau radioactive ori a altor materii sau substanţe periculoase şi se efectuează cu
mijloace de transport anume destinate şi se asigură, cu jandarmi, cu excepţia celor organizate şi executate cu efective ale Ministerului
Apărării Naţionale.
Paza transporturilor bunurilor şi valorilor importante sau a produselor cu caracter special aflate în tranzit pe teritoriul României pe
cale ferată ori rutieră se asigură cu efective de jandarmi.
Efectivele necesare pazei transportului bunurilor şi valorilor se stabilesc de comun acord de către conducătorii unităţilor care
asigură efectivele de pază şi beneficiari, prin planul de pază avizat de organele de poliţie şi prin contract, avându- se în vedere
cuantumul, importanţa acestora, situaţia operativă, mijloacele de transport folosite, durata, condiţiile meteo şi reglementările
legale în vigoare. Indiferent de materia transportului, pază acestuia se va asigura de cel puţin o persoană înarmată în localitate şi
două persoane în afara localităţii.
Condiţii pentru executarea serviciului pentru efectivele care asigură pază

transportului:

compartiment de serviciu sau vagoane tip corp de gardă pentru transportul pe calea ferată;
autovehicule blindate şi semiblindate sau special amenajate pentru transportul valorilor sau produselor speciale precum
şi pentru echipajele care asigură pază acestora;
compartimente special amenajate sau rezervate pentru transporturi navale

sau aeriene.

471

Distanţă

472
 Mijloacele destinate transportului de valori şi bunuri sau cele cu caracter special trebuie să fie dotate cu dispozitive tehnice de
pază şi alarmare corespunzătoare şi amenajate în acest scop, certificate potrivit legii care să asigure securitatea persoanelor
însoţitoare, a bunurilor, valorilor şi produselor speciale, transportate şi se echipează cu tehnică de transmisiuni radio, pe frecvenţele
aprobate conform legii.
Autovehiculele care în mod curent sunt folosite pentru transportul unor valori de mai mică importanţă vor fi prevăzute cu
casete metalice fixate pe caroserie dotate cu încuietori, sistem de alarmă şi vor fi însoţite de una sau mai multe persoane desemnate
de conducerea unităţii sau agentul de pază.
Conducătorii unităţilor sunt obligaţi să asigure pază, mijloacele mecano- fizice de protecţie şi sisteme de alarmă împotriva
efracţiei în locurile de păstrare, depozitare şi manipulare a valorilor, bunurilor şi suporturi de stocare a documentelor, datelor şi
informaţiilor cu caracter secret de stat, precum şi în locurile unde se desfăşoară activităţi care au un asemenea caracter.
Proiectele ce vizează măsurile arătate se avizează de instituţiile abilitate potrivit actelor normative cu privire la protecţia
informaţiilor clasificate.
Elementele de protecţie mecano-fizice încorporate în imobilele destinate păstrării, depozitării, manipulării bunurilor şi valorilor de
orice fel trebuie să fie certificate să reziste la efracţie, corespunzător gradului de siguranţă impus de caracteristicile obiectivului păzit.
Prin elemente de protecţie mecano-fizice în sensul legii se înţeleg ziduri, plase, blindaje, case de fier, seifuri, dulapuri metalice,
tezaure, geamuri şi folii de protecţie, grilaje, uşi şi încuietori.
Prin sisteme de alarmă împotriva efracţiei în sensul legii se înţelege un

ansamblu de echipament electronic compus din centrală de comandă şi semnalizare

472

Distanţă

473

optică şi acustică, detectoare de prezenţă, antişoc şi acustice, butoane şi pedale de panică, control acces şi televiziune cu circuit
închis, cu posibilităţi de înregistrare şi stocare a imaginilor şi datelor, de natură să asigure protecţia obiectivelor şi persoanelor.
Instalarea şi modificarea sistemelor de alarmă împotriva efracţiei se realizează numai după ce au fost avizate proiectele de
către unitatea de poliţie competentă.

4. DISPECERATELE DE MONITORIZARE A ALARMELOR.

ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE.

Conform legii, unităţile de jandarmi, poliţia locală, societăţile specializate de pază şi protecţie, precum şi cele din domeniul
sistemelor de alarmare împotriva efracţiei pot înfiinţa dispecerate de zonă care să monitorizeze şi să transmită alarmele de la
sistemele electronice conectate la echipajele de intervenţie.
Înfiinţarea dispeceratelor de zona se face numai după avizarea regulamentului de organizare şi funcţionare de către
Inspectoratul General al Poliţiei Române. Excepţie fac unităţile de jandarmi, pentru dispeceratele proprii.
Plata serviciilor de monitorizare prin dispecerat a sistemului de alarmare

local se face pe bază contractelor încheiate cu beneficiarii acestora.

Intervenţia echipajelor mobile în cazul receptării semnalelor de alarmă de la abonaţii conectaţi se va realiza cu personal calificat
din cadrul jandarmeriei, al poliţiei locale ori al societăţilor specializate de pază şi protecţie.
În situaţia în care intervenţia este confirmată şi forţele proprii sunt depăşite

de amploarea evenimentelor, prin dispecerat se anunţă unitatea de poliţie competentă,

473

Distanţă
 474

în vederea prinderii infractorilor şi a cercetării locului faptei. In celelalte cazuri, după prinderea infractorilor, aceştia vor fi predaţi
deîndată unităţilor de poliţie competente teritorial şi material.
Este obligatorie menţionarea în planul de pază a faptului ca obiectivul este asigurat prin conectarea sistemului de alarmă la
un dispecerat de monitorizare şi transmitere a semnalelor de alarmă.

5. AVIZAREA, ATESTAREA ŞI PREGĂTIREA PERSONALULUI DE PAZĂ

Persoana care urmează a fi încadrată într-o funcţie de pază trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a. să fie cetăţean român şi să aibă o vârsta de cel puţin 18 ani;

b. să fie apt medical pentru exercitarea funcţiei;

c. să nu aibă antecedente penale pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;

d. să fie atestat profesional potrivit legii.

Prin impunerea acestor condiţii legea urmăreşte ca activitatea de pază să fie eficientă, executată de personal capabil, ce prezintă
garanţii morale şi profesionale necesare acestei activităţi importante pentru societate şi economie.
În vederea atestării personalului de pază, societatea interesată va prezenta

poliţiei un dosar care conţine următoarele documente:

- cerere datată şi înregistrată din partea unităţii angajatoare sau care organizează cursuri de calificare ;
- fişa medicală din care să rezultate că este apt medical fizic şi psihic

pentru serviciul de pază;

- copie de pe actul de identitate;

474
Distanţă
475

- copie de pe ultimul act de studii;

- certificat de cazier judiciar;

- certificat de absolvire a cursului de calificare .

Cererile de verificare pentru personalul de pază se depun la unitatea de

poliţie pe rază căruia are domiciliul.

După primirea dosarului unitatea de poliţie va efectua verificări la cazier judiciar şi evidenţa operativă, la vechiul loc de muncă şi
la locul de domiciliu.
Solicitările de atestare vor fi soluţionate în termen de 30 zile pentru

personalul de pază neînarmat şi 45 zile pentru personalul de pază înarmat.

După finalizarea verificărilor se întocmeşte un raport cu propuneri şi se prezintă spre aprobare şefului unităţii de poliţie
comunicându-se în scris atestatul poliţiei, unităţii solicitante împreună cu dosarul personalului de pază.
La unitatea de poliţie va rămâne o copie a atestatului acordat, raportul cu

propunerile efectuate şi rezultatul verificărilor efectuate.

Serviciile Poliţiei de Ordine publică atestează deţinerea armelor de foc pentru persoanele juridice ori pentru executarea
serviciului de pază înarmat precum şi pentru şefii serviciilor de pază.
 Personalul tehnic al societăţilor comerciale care asigură instalarea şi întreţinerea sistemelor de alarmă împotriva efracţiei pentru
care se solicită atestat, va fi verificat şi atestat după aceeaşi procedură cu cea prevăzută pentru personalul de
pază.

Organele de poliţie pot retrage atestatul personalului de pază sau personalului tehnic atunci când nu mai sunt întrunite
condiţiile prevăzute de lege.
Atestarea personalului pentru executarea activităţilor de pază a obiectivelor,

bunurilor, valorilor şi de gardă de corp se face după absolvirea unor cursuri de

475

Distanţă

476

calificare cu durata minimă de 90 zile, contra cost organizate de Jandarmeria Română, SPP, de poliţiile locale sau de societăţi
specializate de pază şi protecţie precum şi de alte persoane juridice care au înscris în obiectul de activitate această prestaţie avizate
de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Cursurile de calificare se desfăşoară în bază unei tematici specifice avizate după caz, de I.G.P.R. sau Comandantul Naţional al
Jandarmeriei, SPP şi se finalizează prin examinarea absolvenţilor de către o comisie din care fac parte reprezentanţi ai poliţiei sau
jandarmeriei şi au autorităţii publice care răspund de ocuparea şi formarea profesională.
Înscrierile la cursurile de calificare se face în bază cererii candidatului, a documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor
prevăzute de lege (Legea 333/2003
art. 39).

După susţinerea examenului şi obţinerea certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională absolventului i se
eliberează ATESTATUL în bază căruia va putea exercita profesia de agent pază sau gardă de corp.
Personalul de pază şi garda de corp care îndeplinesc condiţiile legale se verifică şi se atestează în termen de 30 zile de la data
solicitării de către unitatea de poliţie competentă.
Situaţia nominală a persoanelor calificate se comunică de către organizatorii cursurilor de calificare la I.G.P.R. în termen de 10
zile de la data absolvirii cursului, precum şi la Inspectoratele poliţie judeţene sau D.G.P.M.B. pe rază căreia domiciliază,
care va organiza evidenţa personalului calificat.
Încadrarea personalului în serviciul de pază a obiectivelor, bunurilor,

valorilor sau gardă de corp, se face în bază, certificatului de cazier judiciar şi a

atestatului primit la terminarea cursului de calificare .

476

Distanţă

477

În cazul săvârşirii de infracţiuni cu intenţie sau abateri în legătură cu serviciul pentru care legislaţia muncii prevede desfacerea
contractului de muncă atestatul poliţiei este anulat de drept şi retras, acest lucru comunicându-se unităţii de poliţie competente
teritorial în vederea excluderii din evidenţa centralizată. Retragerea atestatului personalului de pază şi gardă de corp revine IGPR şi
se ia în următoarele
situaţii:

- persoana a săvârşit o infracţiune în legătură cu serviciul;

- persoana a fost sancţionată contravenţional de cel puţin două ori în şase luni pentru încălcarea atribuţiilor de serviciu sau a
normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;
- persoana şi-a pierdut aptitudinile fizice necesare în vederea îndeplinirii funcţiei de paznic sau gardă de corp ori a fost
declarată iresponsabilă în condiţiile legii.
 6. ATRIBUŢIILE GĂRZII DE CORP

Persoanele fizice pot apela pentru protecţia personală la serviciile unei persoane din cadrul societăţii specializate de pază şi
protecţie în condiţiile legii. Persoana specializată angajată denumită „gardă de corp‖ este obligată să respecte în întreaga să
activitate dispoziţiile legale precum şi clauzele contractului încheiat
îndeplinindu-şi sarcinile cu bună credinţă şi în serviciul exclusiv a persoanei apărate.
Garda de corp poate fi exercitată de către personalul societăţii specializate de pază înfiinţate potrivit legii cu obţinerea licenţei
de funcţionare.

477

Distanţă

478

Personalul care execută serviciul de gardă de corp este obligat ca în activităţile desfăşurate să respecte legile în vigoare şi să nu
lezeze în vreun fel drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.
În timpul serviciului personalul care execută gardă de corp are următoarele obligaţii specifice:
a. să poarte în timpul serviciului uniforma, însemnele, mijloacele de apărare şi de protecţie cu care este dotat, inclusiv
armamentul autorizat de poliţie, pe care le foloseşte numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Portul armamentului este
interzis în sediile instituţiilor publice;
b. să apere persoana căreia îi asigură gardă de corp împotriva unor atacuri care pun în pericol viaţa, integritatea corporală,
sănătatea sau bunurile acesteia;
c. să ia primele măsuri pentru salvarea persoanei beneficiare de gardă de corp, când aceasta a fost rănită;
d. să nu execute, la cererea beneficiarului de gardă de corp, activităţi care depăşesc limita atribuţiilor sale legale;
e. să anunţe poliţia de îndată ce întră în posesia unor date sau informaţii despre iminenta pregătire sau săvârşire a unor infracţiuni;
f. să oprească şi să imobilizeze, în funcţie de posibilităţi, persoanele care au săvârşit fapte de natură a pune în pericol viaţa,
integritatea corporală, sănătatea sau bunurile persoanei căreia îi asigură protecţia şi să le predea la cea mai apropiată unitate de
poliţie, fără a-şi abandona atribuţiile de
gardă de corp;

478

Distanţă

479

g. să participe la cererea autorităţilor statului la îndeplinirea misiunilor ce le revin acestora pentru prinderea infractorilor fără a
încălca obligaţiile faţă de persoana pe care o are în pază;
h. să coopereze cu autorităţile statului cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
Modul de acţiune în diferite situaţii ale personalului ce execută serviciul de gardă de corp se stabileşte prin planul de protecţie
întocmit de societatea specializată de pază şi avizat de unitatea de poliţie competentă.

7. SARCINILE UNITĂŢILOR DE POLIŢIE PRIVIND ASIGURAREA PAZEI, OBIECTIVELOR, BUNURILOR,

VALORILOR ŞI PROTECŢIA PERSOANELOR, EXECUTAREA CONTROALELOR DE FOND ŞI TEMATICE

a. Sarcinile unităţilor de poliţie privind asigurarea pazei obiectivelor, valorilor şi protecţia persoanelor

În scopul asigurării pazei şi a siguranţei obiectivelor, bunurilor şi valorilor, Poliţiei Române îi revin următoarele atribuţii
principale:
a. avizează planurile de pază ale unităţilor la care pază nu este asigurată cu efective de jandarmi şi stabileşte, după caz,
necesitatea dotării personalului implicat cu armament şi muniţie aferentă;
b. acordă sprijin de specialitate în organizarea pazei la aceste unităţi în pregătirea personalului de pază şi urmăreşte
executarea întocmai a măsurilor stabilite
prin planul de pază;

479

Distanţă

480

c. eliberează licenţe de funcţionare societăţilor specializate de pază şi emite avizul pentru conducătorii acestora, în condiţiile
legii;
d. eliberează atestate pentru încadrarea personalului de pază sau retrage atestatul acordat, când nu mai sunt îndeplinite
condiţiile legale care au stat la bază eliberării acestuia;
e. avizează, după caz, planurile tematice de pregătire a personalului de pază şi garda de corp;
f. avizează planurile tematice pentru cursurile de atestare profesională a personalului de pază;
g. avizează proiectele sistemelor tehnice de alarmare contra efracţiei, propuse a se instala în unităţi;
h. îndrumă şi supraveghează, după caz, executarea şedinţelor de tragere cu armamentul din dotare al personalului de pază şi
garda de corp;
i. acordă asistenţă în organizarea activităţii de pază şi garda de corp şi asigură, în mod gratuit, armamentul necesar
în vederea dotării personalului instituţiilor publice autorizate prin lege de înfiinţare, organizare şi funcţionare să deţină şi
să folosească arme de foc şi muniţii, cu excepţia celor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
j. asigură, prin închiriere, contra cost, în limita disponibilului, armamentul necesar dotării personalului de pază pentru celelalte
unităţi;
k. controlează modul în care se respectă dispoziţiile legale cu privire la pază obiectivelor, a bunurilor şi a valorilor,
precum şi a celor privind garda de corp şi stabileşte măsurile ce urmează să fie luate;
l. avizează regulamentele de organizare şi funcţionare a dispeceratelor de

zonă care monitorizează sisteme de alarmă;

480

Distanţă

481

m. eliberează licenţe de funcţionare societăţilor specializate în activităţi de proiectare, producere, instalare şi întreţinere a
sistemelor de alarmă împotriva efracţiei sau a componentelor acestora şi de monitorizare a alarmelor în obiective sau retrage licenţa
acestora, în condiţiile legii;
n. atestează conducătorii şi personalul tehnic al societăţilor specializate sau retrage acest atestat când nu mai sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de lege;
o. atestează personalul de pază şi gardă de corp pentru portarmă;

p. controlează şi îndrumă activitatea societăţilor specializate;

q. ţine evidenţa licenţelor, atestatelor acordate, precum şi a celor retrase şi furnizează, la cererea beneficiarilor serviciilor de
pază şi protecţie, date în acest sens.
 i. Acorda sprijin de specialitate în organizarea pazei la aceste unităţi în pregătirea personalului de
pază şi urmăreşte executarea întocmai a măsurilor stabilite prin planul de pază

Paza se organizează şi se efectuează potrivit planului de pază întocmit de către unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu
avizul de specialitate al poliţiei. Acest aviz este necesar şi cu ocazia modificării planului de pază şi nu este necesar în cazul unităţilor
la care pază se asigură cu efective de jandarmi.
Sprijinul de specialitate se acordă la solicitarea unităţii beneficiare, atât cu ocazia recunoaşterii obiectivului la care urmează a se
organiza pază cât şi cu ocazia avizării planului de pază.
Prin sprijin de specialitate se înţelege participarea efectivă a poliţiştilor anume desemnaţi alături de conducătorii unităţii la
realizarea următoarelor activităţi:
- recunoaşterea în teren a obiectivului;

481

Distanţă

482

- analiza situaţiei operative, a elementelor de dispozitiv (amplasare, întindere, împrejurimi, iluminat de securitate, căi de
acces, de circulaţie, sectoare şi puncte importante;
- amplasarea posturilor de pază, felul acestora, stabilirea consemnelor pentru fiecare post în parte, legătura şi cooperarea
dintre acestea;
- stabilirea locurilor de păstrare, manipulare, depozitare valori şi bunuri importante, a instalaţiilor şi locurilor cu risc mare în
exploatare;
- stabilirea şi introducerea sistemelor tehnice de pază şi alarmare în raport cu importanţa obiectivului păzit.
După desfăşurarea activităţilor de mai sus se trece la întocmirea planului de

pază în principal stabilindu-se:

- numărul de posturi şi amplasarea acestora;

- efectivul de personal de pază necesar;

- amenajările, instalaţiile şi mijloacele tehnice de pază şi alarmă;

- măsuri necesare pentru asigurarea transportului valorilor importante;

- consemnul posturilor (general şi particular);

- legătura şi cooperarea cu alte organe cu atribuţii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor;

- regulile de acces potrivit dispoziţiilor conducătorului unităţii;

- necesitatea dotării personalului de pază cu armament şi muniţie aferentă;

- documente specifice serviciului de pază.

Documentele specifice necesare în vederea executării şi evidenţei serviciului de pază sunt:

a. registrul buletinului posturilor – pentru obiectivele la care sistemul de

pază este format din 3 sau mai multe posturi de pază;

482

Distanţă

483
 b. registru de procese verbale pentru predarea-primirea serviciului care va fi

folosit pentru fiecare post de pază;

c. registrul de procese verbale pentru predarea-primirea armamentului

pentru a fi folosit în posturile de pază înarmate;

d. registrul de evidenţă acces persoane;

e. registrul de evidenţă acces autovehicule (unde este cazul);

f. registrul de evidenţă acces căi ferate uzinale (unde este cazul);

g. registrul de evidenţă a mişcării armamentului care se va afla la camera de armament;

h. registrul de control, în care se va consemna controalele efectuate de reprezentanţii beneficiarului şi ai prestatorului;
i. registrul unic de control în care se va consemna controalele efectuate de lucrătorii de poliţie sau jandarmerie,
după caz;
j. registrul de evenimente;

k. registrul special pentru păstrarea evidenţei contractelor.

Planul de pază se întocmeşte de conducătorul unităţi şi se avizează de organul de poliţie.

În cazul în care obiectivul este preluat în pază de poliţiştii locali planul de pază se întocmeşte de reprezentantul beneficiarului cu
sprijinul de specialitate al poliţiei naţionale locale, se aprobă de şeful poliţiei locale şi se avizează de şeful unităţii de poliţie
naţionale locale.
La unităţile preluate în pază de societăţile specializate de pază planul de pază se întocmeşte de către unităţile respective,
societăţile specializate de pază fiind doar executanţii planului de pază (prestatori de servicii), iar planul de pază se
avizează de poliţia naţională locală.

483

Distanţă

484

La obiectivele cu pază militară asigurate de jandarmi avizarea planului de pază de către poliţie nu este necesară.

7.1.2. Asigura armamentul şi muniţia destinate dotării personalului de pază

Potrivit art. 45 şi 46 lit. „d‖ din Legea 333/2003 organele de poliţie asigură în mod gratuit autorităţilor şi instituţiilor publice,
precum şi agenţilor economici cu capital de stat armamentul necesar dotării personalului de pază şi pe bază de contract de închiriere,
dotarea cu armament a personalului de pază de la celelalte unităţi.
Sprijinirea cu armament se aprobă dacă în planul de pază s-a prevăzut serviciul de pază înarmat şi numai după ce a fost
verificat şi avizat, atestat personalul de pază ce urmează a fi dotat.
Armamentul şi muniţia aferentă se distribuie numai după ce s-au asigurat condiţiile de securitate cerute, respectiv camerele de
armament trebuie să fie amplasate în construcţii solide prevăzute cu uşi metalice şi grilaje de cel puţin 14 mm grosime, având
ochiurile de 10/10 cm) cu câte două încuietori sigure fiecare, prevăzută cu orificiu de aerisire de 20/20 cm asigurată cu sistem
de alarmă contra efracţiei prevăzut cu senzori optic şi acustic cu auto protecţie având dublă alimentare şi care va funcţiona
permanent.
În afară de aceste dotări camera de armament va fi prevăzută şi asigurată cu pază (fizică) înarmată pe 3 schimburi.
În camera de armament, armamentul va fi păstrat separat de muniţie, nu va

fi păstrat alături de bunuri sau materiale, iar accesul va fi strict limitat.

 484

Distanţă

485

În raport cu importanţa şi natura obiectivelor, bunurilor şi valorilor păzite cu avizul poliţiei şi jandarmeriei, personalul de pază sau
gardă de corp poate fi dotat şi cu bastoane de cauciuc sau tomfe, pulverizatoare iritant-lacrimogene de capacitate mică şi alte
mijloace de apărare, autorizate prin lege.
Angajatorii sunt obligaţi să doteze personalul de pază şi gardă de corp cu uniformă, însemne distinctive şi după caz, echipamente
de protecţie pe care acesta le poartă numai în timpul serviciului, în plus având ecuson de identificare cu numele şi prenumele, precum
şi denumirea unităţii la care este angajat.
Este interzis societăţilor private de pază să adopte însemne, uniforme, accesorii sau denumiri similare ori asemănătoare cu cele
ale autorităţilor publice, şi să folosească cagule, măşti pentru protecţia feţe şi cătuşe metalice.

7.2. Efectuarea controalelor de fond şi tematice

Controlul activităţii de pază nu se rezumă numai la modul în care personalul de pază îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu ci se
execută controlul asupra întregului mod în care unităţile respectă dispoziţiile legale cu privire la pază obiectivelor, bunurilor sau
valorilor.
În acest sens controlul poate îmbrăca două forme respective:

a. controlul asupra întregii activităţi (de fond)

b. controlul inopinat sau controlul tematic.

a. Controlul asupra întregii activităţi de pază (de fond) se efectuează potrivit competenţelor asupra obiectivelor aflate în rază de
competenţă.

485

Distanţă

486

Potrivit competenţelor controalele de fond se execută de către structurile de poliţie care au avizat planurile de pază, acestea se
desfăşoară pe bază unor grafice aprobate de comanda unităţii de poliţie, astfel încât într-un an calendaristic obiectivele să fie
controlate de fond cel puţin o dată.
Controlul de fond are ca scop:

- verificarea modului în care s-a organizat şi desfăşurat pază conform prevederilor prevăzute în planul de pază;
- selecţionarea, avizarea, atestarea personalului de pază;

- stabilirea regulilor de acces şi de circulaţie în obiective;

- felul cum s-a efectuat pregătirea şi instruirea personalului de pază;

- dotarea cu uniforme şi alte materiale a personalului de pază;

- introducerea şi menţinerea în stare de funcţionare a elementelor de producţie mecanico-fizică şi a

sistemelor de alarmă împotriva efracţiei;
- evenimentele produse şi cauzele favorizatoare ale acestora;

- luarea măsurilor pentru prevenirea sustragerilor, incendiilor, exploziilor

sau cazuri deosebite;

- dacă în structura obiectivului a intervenit modificări care să necesite reactualizarea planului de pază.
Controalele de fond se materializează în procese verbale în care se vor consemna constatările făcute şi specificarea măsurilor ce
se impun a fi luate pentru îmbunătăţirea sistemului de pază, proces verbal ce va fi prezentat conducerii unităţii controlate, acest
document constituie anexă la planul de pază.(registrul unic de
control).

b. Controlul inopinat (tematic) se va efectua ori de câte ori se impune, la

toate unităţile de pe raza de competenţă având ca scop dublu, respectiv modul în care

486

Distanţă

487

personalul de pază îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu stabilite prin consemnul general şi particular al postului, precum
şi o instruire la locul în care personalul de pază îşi execută serviciul.
Probleme ce se urmăresc cu ocazia controlului inopinat (tematic):

- existenţa personalului de pază în posturi conform prevederilor din

buletinul posturilor şi implicit a prevederilor din planul de pază;

- modul de cunoaştere a consemnului general şi particular al postului încredinţat;

- gradul de instruire pentru intervenţii în cazul unor evenimente;

- modul în care se execută serviciul în posturi, ţinuta şi dotarea, cum veghează şi acţionează pentru aplicarea
dispoziţiilor privind accesul în obiectiv;
- starea de spirit, disciplina şi corectitudinea personalului de serviciu;

- dacă în posturile de pază înarmat execută serviciul personal atestat în acest scop, dacă cunosc problemele
referitoare la armament, mod de păstrare, întreţinere şi folosire a acestuia.
Scopul primordial este acela de a preveni şi depista sustragerile din obiectivul păzit efectuând în acest scop controale la
punctele de acces, efectuarea de pânde şi supravegheri operative.
Constatările efectuate cu ocazia controalelor va fi consemnat în registrul de control al unităţii, stabilindu-se măsuri şi sarcini de
eliminare a neajunsurilor constatate, termenele fiind aduse la îndeplinire de către conducătorul unităţii.
Potrivit Legii 333/2003 personalul de pază este asimilat pe timpul executării

pazei, funcţionarului care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de

487

Distanţă

488

stat, realizându-se astfel o protecţie juridică a personalului de pază, dar în acelaşi timp
pot fi traşi la răspundere în raport cu faptele pe care le comit în exerciţiul funcţiunii .

488

Distanţă
 489

Tema 15
TRANSFERAREA ŞI ESCORTAREA ARESTAŢILOR PREVENTIV, RETINUŢILOR SAU CONDAMNAŢILOR
LA PEDEAPSA ÎNCHISORII

Probleme:

1. Consideraţii generale privind activitatea de escortare şi transferare în cadrul unităţilor de poliţie.

2. Organizarea transferării şi escortării.

3. Executarea transferării şi escortării de către poliţişti.

4. Incidente ce se pot ivi pe timpul transferării sau escortării şi modul

de rezolvare a acestora de către membrii escortei.

5. Escortarea, paza şi supravegherea persoanelor supuse măsurilor privative de libertate în sălile instanţelor de judecată
sau cu ocazia desfăşurării unor activităţi pentru lămurirea cauzei.

1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE

ESCORTARE SI TRANSFERARE ÎN CADRUL UNITĂŢILOR DE POLIŢIE

Pe timpul desfăşurării procesului penal, în interesul cercetărilor, al judecării

cauzelor sau pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti rămase definitive privind persoanele condamnate la
pedeapsa închisorii, este necesar ca arestaţii preventiv,

489

Distanţă

490

reţinuţii sau condamnaţii aflaţi în aresturile unităţilor de poliţie să fie conduşi sub pază de la sediul acestora la parchet, instanţă, la
alte unităţi de poliţie, la penitenciar sau la alte
locuri .

Aceste activităţi se realizează, de regulă, de către poliţişti anume desemnaţi şi

poartă denumirea de escortare şi – respectiv – transferare.

Transferarea este o activitate organizată ce constă în conducerea sub pază înarmată a unor arestaţi sau condamnaţi la
pedeapsa închisorii de la o unitate de poliţie la alta, de la unitatea de poliţie la penitenciar ori de la acesta la unitatea
de poliţie, pentru extinderea unor cercetări.

Această activitate se execută de către poliţiştii din cadrul centrelor de reţinere şi arestare preventivă existente în cadrul
Inspectoratelor judeţene de poliţie, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi are următoarele
t răs ătu ri caract eris ti ce :
 este o activitate de conducere forţată, care se execută sub pază înarmată;

persoanele transferate sunt obligate să respecte anumite reguli care, la nevoie, pot fi impuse prin constrângere;
se execută de către cel puţin doi poliţişti constituiţi într-un element de serviciu numit „escortă”, care se deplasează pe
un itinerar prestabilit. Transferarea nu trebuie confundată cu activitatea de conducere la unitatea de
poliţie a unor persoane aflate într-o anumită ipostază (suspect, turbulent,

contravenient etc.) şi care este o măsură poliţienească.

490

Distanţă

491

Escortarea constă în conducerea sub pază înarmată a unor arestaţi preventiv sau reţinuţi pentru cercetări în cadrul unităţii de
poliţie (escortare interioară) sau de la unitatea de poliţie la alte unităţi în drept (escortare
exterioară).

Escortarea exterioară poate avea loc în următoarele si tua ţi i:

pentru efectuarea unor acte de urmărire penală în afara unităţii de poliţie (reconstituiri, experimente judiciare, percheziţii
domiciliare, expertize etc.). La aceste activităţi participă şi ofiţerii de poliţie, de la diverse formaţiuni, care se ocupă de cauza
respectivă (pot fi ofiţeri de la investigarea fraudelor, de la investigaţii criminale, de la crimă organizată etc.);
pentru efectuarea unor activităţi legate de emiterea sau prelungirea mandatelor de arestare preventivă ori pentru
prezentarea arestaţilor în faţa judecătorului sau procurorului;
în cazul internării arestaţilor în spital ori pentru examinări la policlinici,

institute de specialitate etc.

În asemenea situaţii, scoaterea din arest se face fie în baza Bonului de scoatere - pentru o escortare interioară, fie în baza
Notei de scoatere din arest- pentru o escortare exterioară.
Atât transferarea, cât şi escortarea sunt activităţi deosebit de importante care trebuie executate cu maximă atenţie şi
responsabilitate, având în vedere faptul că transferaţii sau escortaţii sunt infractori de cele mai multe ori periculoşi, care nu ezită să
folosească orice prilej pentru a fugi de sub escortă.

2. ORGANIZAREA TRANSFERĂRII ŞI ESCORTĂRII

491

Distanţă

492
 Activitatea de transferare şi escortare se organizează pentru fiecare caz în parte de către structurile de arest-transfer existente în
cadrul centrelor de reţinere şi arestare preventivă din subordinea M.A.I.

2.1. Stabilirea şi dotarea escortei

Indiferent de condiţiile în care urmează să se execute acţiunea de transferare sau de escortare, la aceasta vor participa obligatoriu
cel puţin 2 poliţişti.
A se ordona unui singur ofiţer de poliţie(agent) să execute transferarea (escortarea) unor arestaţi, înseamnă nu numai a le
crea condiţii favorabile arestaţilor respectivi să fugă de sub escortă, dar şi a expune pe poliţist unui pericol cert, în sensul că ar fi
suficient ca acesta să aibă un singur moment de neatenţie pentru a fi atacat de escortaţi. De asemenea, este posibil ca pe timpul
escortării poliţistul să se îmbolnăvească subit, arestaţii rămânând astfel fără pază.
Numărul poliţiştilor care compun escorta se stabileşte în raport cu:

numărul arestaţilor sau reţinuţilor care urmează a fi transferaţi sau escortaţi;

pericolul pe care îl reprezintă aceştia;

particularităţile traseului ce urmează a fi parcurs;

dacă transferarea sau escortarea se execută pe timp de zi sau de noapte;

durata transferării sau escortării;

mijloacele de deplasare cu care se efectuează escortarea.

Aceste criterii au un caracter orientativ, ele asigurând ca tăria escortei să se stabilească nu în mod întâmplător ci pe baza unor
elemente concrete.
492

Distanţă

493

În funcţie de situaţie, când este necesar, escorta poate fi întărită cu alţi agenţi de poliţie, iar când transferarea (escortarea) se
execută cu maşina din dotarea arestului, în componenţa escortei intră şi agentul conducător auto.
Dacă printre persoanele transferate sunt şi femei, este obligatoriu ca în componenţa escortei să existe cel puţin o persoană
de sex feminin.
Se va mări numărul de poliţişti care constituie escorta, obligatoriu, atunci

când cei transferaţi (escortaţi) sunt:

recidivişti;

infractori periculoşi care au comis infracţiuni de omor, tâlhărie sau alte infracţiuni săvârşite cu violenţă;
infractori care au evadat sau au încercat să evadeze din aresturile unităţilor de poliţie, din penitenciare sau de sub
escortă, ori despre care există informaţii că intenţionează să evadeze .
Cât priveşte dotarea escortei, este necesar ca toţi componenţii acesteia să aibă asupra lor armamentul din dotare şi muniţia
aferentă. În afară de acestea, în dotarea escortei există mijloace de intervenţie şi de imobilizare (bastoane de cauciuc, lanţuri, cătuşe,
dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene etc.), precum şi mijloace de semnalizare (lanterne de buzunar, fluiere etc.) şi
comunicaţii (staţii radio).
Es cor ta s e co ns tit uie de că tr e ş efu l de s ch imb din cadrul centrului de

r eţin ere şi a r est ar e p r even ti vă , cu avizul şefului centrului, şef de escortă fiind desemnat un ofiţer sau un
agent cu mai multă experienţă. De asemenea, în cazul reţinerii unei persoane, escorta va fi stabilită de către şeful
structurii operative implicate.
Şeful escortei răspunde pentru desfăşurarea în bune condiţii a misiunii,

putând dispune toate măsurile legale, inclusiv folosirea focului de armă, pentru a

493

Distanţă

494

zădărnici sau a pune capăt unor evenimente negative (fuga de sub escortă, atacarea

escortei etc.).

2.2. Stabilirea traseului de deplasare

Traseul pe care se va deplasa escorta şi eventualele locuri de popas se stabilesc de către şeful escortei şi se aprobă de seful
centrului de reţinere şi arestare preventivă.
Când se stabileşte acest traseu, se urmăresc două scopuri principale:

prevenirea unor evenimente negative, cum ar fi atacarea escortei sau fuga arestaţilor. În acest scop se va avea în vedere ca
escorta să nu se deplaseze, în măsura posibilului, pe străzi aglomerate sau cu circulaţie intensă de vehicule, prin pieţe, prin faţa
instituţiilor publice sau prin alte locuri unde ar fi posibilă atacarea escortei ori fuga arestaţilor (locuri acoperite, păduri, viroage,
plantaţii înalte etc.).
folosirea eficientă a timpului de lucru, prin evitarea itinerariilor lungi.

Pentru mai multă siguranţă se stabileşte şi un itinerar de rezervă. Şeful escortei este obligat să respecte întocmai itinerariul de
transferare fixat.
Odată cu stabilirea traseului se va hotărî şi mijlocul de transport cu care se

va deplasa escorta şi persoanele private de libertate.

Pentru escortarea arestaţilor în oraşe, indiferent de gradul lor de periculozitate şi de distanţă, este interzisă folosirea mijloacelor
de transport în comun (tramvai, autobuz, troleibuz, metrou sau cu orice vehicul în care se găsesc şi alte persoane).
Abateri de la itinerar se pot face numai în cazuri excepţionale, cum sunt:

494

Distanţă

495

aglomerări neprevăzute de persoane(mitinguri spontane, proteste de stradă etc.);

calamităţi naturale;

atentate teroriste;

îmbolnăviri subite ale personalului escortei sau ale persoanelor supuse măsurilor privative de libertate;
în caz de forţă majoră (adică un eveniment grav, neprevăzut).
 2.3. Instruirea escortei

Înainte de plecarea escortei, şeful centrului de reţinere şi arestare preventivă sau şeful de schimb va instrui amănunţit escorta
asupra misiunii ce-i revine. Acest instructaj va fi consemnat în scris pe „nota de scoatere din arest‖, sau prin întocmirea unui proces
verbal.
Instruirea escortei se referă la două aspecte, şi anume:

profesional (sfaturile concrete specifice privind executarea misiunii propriu-zise);

etic ( educaţia membrilor escortei cu privire la comportament pe durata

misiunii).

Din punct de vedere profesional, cel care execută instruirea are în vedere:

a. Să verifice documentele cu privire la arestaţi, ţinuta ofiţerilor sau agenţilor ce compun escorta şi starea sănătăţii lor,
starea armamentului şi a muniţiei, existenţa celorlalte mijloace prevăzute a fi în dotarea escortei. Arestaţii urmează a fi
încătuşaţi cu mâinile la spate, sau, dacă sunt mai mulţi, vor fi încătuşaţi doi câte doi.

495

Distanţă

496

b. În al doilea rând, cel care efectuează instruirea va face precizări concrete

cu privire la:

numărul şi categoria arestaţilor ce urmează a fi escortaţi, precum şi

gradul lor de periculozitate;

itinerariul de patrulare şi particularităţile lui;

mijlocul de deplasare;

localitatea şi instituţia unde urmează să fie predaţi arestaţii;

ora plecării în misiune;

drepturile şi îndatoririle escortei ;

modul de rezolvare a unor incidente care ar putea avea loc în timpul

misiunii.

În cazul în care arestaţii trebuie izolaţi pe timpul transferării, organele de urmărire penală vor face menţiune specială în acest
sens pe notele de scoatere din arest.
Persoana care execută instruirea va ordona încărcarea armamentului de către membrii escortei. Armamentul se încarcă şi
se asigură în locuri dinainte stabilite pentru a se evita eventuale accidente. Este interzisă încărcarea armamentului în prezenţa arestaţilor.
Din punct de vedere etic, instruirea escortei înainte de plecarea în misiune trebuie să aibă şi un caracter educativ.
Astfel, membrilor escortei li se va preciza că este necesar să adopte un comportament corect, fără abuzuri faţă de arestaţi, în
spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
De asemenea, membrilor escortei li se va reaminti că trebuie să fie extrem de atenţi pentru a-şi proteja propria
persoană împotriva oricărei încercări a
arestaţilor preventiv de a ataca escorta sau de a evada.

496

Distanţă

497

Cu ocazia instructajelor este util să fie amintite unele cazuri negative în care misiunea de transferare (escortare) nu a fost
dusă la îndeplinire în mod corespunzător, subliniindu-se greşelile comise şi consecinţele lor. Este bine, de asemenea, să li se
reamintească componenţilor escortei că nu au voie să primească de la transferaţi (escortaţi) nici un fel de cadouri, ţigări,
alimente, bani, sau să cumpere de la aceştia obiecte ori lucruri de valoare.

2.4. Luarea în primire a arestaţilor

Această activitate se realizează la centrul de reţinere şi arestare preventivă, unde se efectuează, mai întâi, operaţiunile de scoatere
din arest.
Şeful de escortă, după instruire, ia în primire persoanele supuse masurilor privative de libertate nominal, în prezenţa întregii
escorte, le percheziţionează şi le verifică identitatea în baza actelor ce i-au fost înmânate. Totodată, se interesează despre
starea sănătăţii arestaţilor şi raportează cele constatate persoanei care a dispus constituirea escortei.
Cu ocazia controlului corporal, şeful escortei trebuie să verifice îmbrăcămintea arestaţilor şi să observe în mod deosebit
dacă aceştia au pe corp anumite leziuni şi dacă acestea sunt sau nu constatate printr-un act medical. Este important să se observe
şi acest aspect, pentru că eventualele leziuni ar putea fi consecinţa unui rău tratament în arest sau pe timpul cercetării lor, iar
în astfel de situaţii răspunderea pentru asemenea practici ilegale trebuie să revină celor care le- au săvârşit şi nu escortei.
Obiectele transferaţilor vor fi ţinute de către aceştia, cu excepţia celor care ar putea fi folosite la atacarea escortei sau pentru a
se sinucide( de exemplu, curele,centuri, aparate de ras, lame etc.).Acestea se păstrează la şeful escortei.
497
Distanţă
498

După ce arestaţii au fost luaţi în primire, şeful escortei le atrage atenţia acestora asupra comportării pe care trebuie să o aibă pe
parcurs şi-i previne că pe timpul transferării (escortării) le este interzis:
să se oprească;

să iasă din coloană;

să fumeze;

să vorbească între ei sau cu membrii escortei;

să comunice cu persoanele străine;

să primească sau să transmită orice fel de obiecte sau înscrisuri altor

persoane.

Dacă au orice fel de probleme, arestaţii preventiv sau reţinuţii se vor adresa numai şefului de escortă. De asemenea, arestaţilor li
se atrage atenţia că dacă vor încerca să fugă ori sa atace escorta, se va face uz de toate mijloacele din dotare - inclusiv de arme de foc.
 3. EXECUTAREA TRANSFERĂRII ŞI ESCORTĂRII DE CĂTRE LUCRĂTORII DE POLIŢIE

Transferările se execută cu autospeciale (auto-dube), iar în lipsa acestora, cu celelalte maşini aflate în dotarea unităţii de
poliţie.
Se interzice ca transferarea arestaţilor să se efectueze cu mijloace de transport in comun. În mod excepţional, pe distanţe mici,
transferarea sau escortarea se face pe jos. Pe distanţe mari, transferarea se execută cu trenul sau cu vaporul, iar
în cazuri speciale, cu avionul.

3.1. Transferarea sau escortarea cu mijloace auto speciale

498

Distanţă

499

În această situaţie, înainte de plecarea în misiune, şeful escortei verifică în detaliu autovehiculul cu care se va efectua
deplasarea( caroseria, pereţii, podeaua, plafonul, încuietorile )şi după ce constată că totul este în ordine, dispune urcarea în
autovehicul a arestaţilor preventiv sau reţinuţilor .
Escorta se organizează în felul următor:

şeful de escortă stă în cabină împreună cu conducătorul auto, iar ceilalţi agenţi din escortă, în caroserie.
În timpul transferării, uşile din spate se încuie, iar armamentul ofiţerilor sau agenţilor de poliţie care stau cu arestaţii în
autovehicul, precum şi obiectele celor escortaţi se păstrează de către şeful escortei.
În situaţii excepţionale se pot efectua transferări şi cu autocamioane,

respectându-se următoarele condiţii:

— obloanele autocamioanelor să aibă înălţimea de 80 cm de la platformă si să fie prevăzute cu sisteme de fixare;

— pe platformă să fie fixate bănci pentru aşezarea escortei;

— transferaţii sunt aşezaţi jos,pe platforma autovehiculului, pe rânduri, cu faţa în partea opusă direcţiei de mers,la aproximativ
1(un) metru de escortă, nepermiţându-li-se să se ridice în picioare pe timpul mersului.
În aceste cazuri escorta se dispune astfel:

şeful escortei stă în cabină cu conducătorul auto, iar

ceilalţi ofiţeri sau agenţi de poliţie pe platformă (o parte lângă cabină, iar ceilalţi lângă oblonul din spate al autovehiculului).

499

Distanţă

500
 3.2. Transferarea cu trenul

În cazul în care este necesară transferarea unor persoane private de libertate pe distanţe mari, transportul se poate face cu trenul.
Când transferarea se execută cu trenul, trebuie să se ia din timp legătura cu unităţile SNCFR pentru a se stabili ora sosirii trenului,
posibilităţile de îmbarcare, durata de staţionare a trenului, precum şi pentru a obţine locurile necesare.
Escortarea arestaţilor până la staţia CFR se poate face în raport de distanţă, fie pe jos, fie cu autovehicule speciale,
respectându-se regulile stabilite de instrucţiuni.
Escorta se deplasează cu arestaţii la gară, la unităţile sau subunităţile de poliţie transporturi feroviare, iar în staţiile CFR unde nu
există posturi de poliţie TF se stă cu persoanele private de libertate în locuri ferite de accesul publicului. În acelaşi mod se procedează
şi în situaţia când escorta urmează să schimbe trenul.
În tren, transferaţii se plasează în primul sau în ultimul vagon şi se dispun în compartimentele de lângă platforma vagonului unde
nu au acces pasagerii.
Când situaţia permite, îmbarcarea arestaţilor în tren se face înainte de urcarea pasagerilor. Înainte de îmbarcare, şeful de
escortă controlează compartimentele destinate transferaţilor, platforma vagonului, grupurile sanitare, uşile, ferestrele şi
încuietorile, după care fixează posturile de pază astfel:
un ofiţer sau agent de poliţie la intrarea pe platformă;

câte un poliţist pe culoarul vagonului, la intrarea în fiecare compartiment

unde sunt persoane supuse masurilor privative de libertate;

500

Distanţă

501

ceilalţi poliţişti - în compartimente ,lângă ferestre şi uşi.

În situaţia când se ocupă mai multe compartimente, şeful escortei stă în ultimul compartiment ocupat de transferaţi ,aflat lângă
platformă.
Prin platformă se înţelege partea de legătură dintre vagoane. Dacă transferarea se face noaptea, la distanţe mari, numărul
membrilor escortei va fi mărit.
Când un arestat solicită să fie dus la toaletă , şeful escortei numeşte doi agenţi care să-l însoţească. În prealabil, unul din
agenţi încuie uşile laterale ale vagonului, verifică grupul sanitar pentru a constata dacă are ferestrele închise şi dacă nu se găseşte
vreun obiect care ar putea fi folosit de transferat pentru a se sinucide sau pentru a ataca escorta. După verificare se permite
folosirea grupului sanitar, dar cu uşa permanent întredeschisă.
Transferaţii nu au voie, chiar sub pază, să iasă din vagon. Apa şi hrana li se

aduce de către însoţitorii de vagoane sau poliţiştii din escortă.

La coborârea transferaţilor din vagon, la staţia de destinaţie, se procedează astfel:

înainte de sosirea trenului în staţie, şeful escortei solicită însoţitorului de vagon să nu permită urcarea pasagerilor până
când transferaţii nu au coborât;
numeşte unul sau doi poliţişti din escortă care, odată cu oprirea trenului în staţie, vor ocupa locurile de pe platforma
vagonului pe unde vor trece transferaţii;
un poliţist stă în faţa transferaţilor, iar ceilalţi la ferestre şi uşa de la
platformă;
 pe peron, arestaţii se încolonează câte 2, iar ieşirea de pe peron în stradă
se face prin locurile mai puţin aglomerate.

501

Distanţă

502

Şeful escortei va raporta şefului unităţii sau subunităţii de poliţie sau locţiitorilor săi, ori, după caz, ofiţerului de serviciu pe
unitate despre sosirea escortei, urmând ca acesta să ia măsuri pentru asigurarea transportării arestaţilor la unitate.

3.3. Transferarea (escortarea) pe jos

Când transferarea se execută pe jos, arestaţii sunt încolonaţi câte 1-2 în raport de numărul lor.
Escorta se organizează într-un dispozitiv circular, astfel: un agent merge în faţa coloanei, dirijând-o pe itinerariul
stabilit, şeful escortei cu unul sau doi agenţi merg în urmă, iar ceilalţi componenţi sunt dispuşi în părţile laterale ale
coloanei.

Prin acest dispozitiv de escortare se asigură legătura de vedere, observare şi posibilitatea de intervenţie operativă în caz
de nevoie. De asemenea, trebuie avută în vedere şi siguranţa agenţilor din escortă, sens în care, indiferent de ce loc ocupă
aceştia trebuie să păstreze o distanţă de cel puţin trei paşi faţă de arestaţi.
Dispozitivul de escortare pe jos poate fi modificat ori de câte ori situaţia impune. De pildă, dacă pe anumite porţiuni din
itinerariul de urmat terenul prezintă condiţii favorabile pentru acţiunea de fugă de sub escortă, şeful escortei are obligaţia de a
modifica dispozitivul de escortare iniţial, în sensul de a întări paza pe latura respectivă. În acest scop va putea retrage unul sau doi
agenţi de pe latura care nu prezintă pericol introducându-i pe latura care favorizează evadarea.
Când escorta este întărită şi cu câine de serviciu, conductorul împreună cu

câinele merg în urma coloanei.

502

Distanţă

503

În timpul deplasării escorta circulă pe partea carosabilă a străzii. Se interzice să se circule cu transferaţii pe trotuare, prin parcuri
sau alte locuri aglomerate.
Coloana de transferaţi trebuie să se deplaseze cât mai compact, fiecare fiind obligat să-şi păstreze locul stabilit în formaţie.
5
După fiecare oră de parcurs pe jos, şeful escortei poate permite popasuri pentru odihnă (circa 10 minute). Locul acestor halte
de repaus se stabileşte ţinându-se seama de caracteristicile terenului, evitându-se locurile aglomerate sau alte locuri care favorizează
6
acţiunile de evadare sau atac asupra escortei. Ei pot să servească şi masa în locurile de popas, dar numai în poziţia aşezat.
Pe timpul opririlor, agenţii rămân în dispozitiv orientaţi spre interior, asigurând atât supravegherea arestaţilor cât şi securitatea lor
reciprocă.
După terminarea repausului, la ordinul şefului de escortă, se reia mişcarea şi se continuă deplasarea în ordinea iniţială, până la
destinaţie.
Este cu desăvârşire interzis să se intre cu arestaţii escortaţi în magazine,
 restaurante, locuinţe sau alte locuri decât cele stabilite cu ocazia primirii misiunii.

Transferarea organizată la nivelul p ost uri lo r d e po liţ i e co mun al e prezintă unele particularităţi, astfel:
în general, această activitate se efectuează cu autovehicule obişnuite, iar, când postul de poliţie este apropiat de unitatea
de poliţie la arestul căruia trebuie depuşi arestaţii, transferarea se face pe jos;
transferarea trebuie realizată imediat după operarea arestării deoarece în cadrul posturilor de poliţie nu sunt
organizate locuri de reţinere şi arest
preventiv;

5
Opririle de popas nu sunt obligatorii pentru şeful escortei. Se ia această măsură doar atunci când este strict
necesar.
6
Arestaţii transferaţi nu au voie să folosească cuţite, furculiţe ori alte obiecte asemănătoare. Alimentele şi pâinea se
vor tăia de către un agent la ordinul şefului de escortă.503

Distanţă

504

organizarea transferării se face de către şeful de post care, uneori, este şi şeful escortei.
În situaţia când posturile de poliţie comunale au de transferat arestaţi periculoşi, trebuie să se raporteze Inspectoratului
judeţean de poliţie pentru a li se pune la dispoziţie autovehicule speciale de transport şi echipe din cadrul SPIR.

3.4. Predarea transferaţilor la instituţia de destinaţie

Când escorta a ajuns la destinaţie, şeful de escortă raportează conducerii unităţii respective numărul transferaţilor aduşi,
evenimentele care au avut loc pe parcurs şi înmânează actele care însoţesc arestaţii.
Şeful unităţii de destinaţie numeşte persoana care urmează să primească transferaţii, iar şeful de escortă îi predă acestuia.
Predarea şi luarea în primire a transferaţilor se face într-un loc unde nu sunt

persoane străine şi în care nu există posibilităţi de evadare.

7
După predarea arestaţilor şi actelor ce-i însoţesc, şeful escortei primeşte dovada în acest sens. Acest document atestă încetarea
răspunderii pentru paza arestaţilor de către escortă şi trecerea acestei obligaţii în sarcina autorităţii de destinaţie.
În cazul când unitatea respectivă are de transferat arestaţi la reşedinţa poliţiei din care face parte escorta sau la o
unitate de pe itinerariul de înapoiere, aceştia vor fi predaţi escortei cu respectarea regulilor de mai sus, după ce, în prealabil,
s-au asigurat condiţii de odihnă escortei.

7
Se primeşte dovadă pentru fiecare persoană transferată.
504

Distanţă

505

La întoarcere, şeful de escortă raportează şefului formaţiunii de cercetare penală (iar acolo unde nu există asemenea
formaţiune, şefului de unitate sau unuia din locţiitorii săi) despre modul cum a fost îndeplinită misiunea şi-i înmânează dovezile de
predare a arestaţilor la autoritatea de destinaţie.

4. INCIDENTE CE SE POT IVI PE TIMPUL ESCORTĂRII SAU TRANSFERĂRII ŞI MODUL DE REZOLVARE A

ACESTORA DE CĂTRE MEMBRII ESCORTEI

În timpul misiunii de escortare sau transferare pot să apară evenimente care reclamă intervenţia operativă şi luarea unor măsuri,
inclusiv folosirea armei de foc, de către şeful escortei şi ceilalţi membri ai acesteia. Din practică rezultă că sunt posibile următoarele
incidente :
cazuri de îmbolnăviri grave(ale unui arestat sau chiar al unui poliţist din escortă);
fugă de sub escortă;

atacarea escortei de către arestaţi sau alte persoane;

accidente rutiere, de cale ferată sau avarierea autovehiculului cu care se efectuează transferarea.

Îmbolnăvirea gravă a unui transferat

În această situaţie, arestatul va fi dus la cea mai apropiată instituţie sanitară pentru a i se acorda ajutor medical, iar în caz de
necesitate, va fi internat în spital, paza asigurându-se de către unitatea locală de poliţie căruia i se vor preda actele şi
obiectele arestatului.

505

Distanţă

506

În cazul când transferarea se execută cu trenul şi unul din transferaţi se îmbolnăveşte, nemaifiind în stare să continue călătoria,
şeful escortei ia măsuri ca la staţia CFR unde există post de poliţie TF să fie coborât din tren şi predat şefului de post, luându-se
măsurile necesare de pază la locul unde arestatului i se acordă asistenţă medicală.
Fuga de sub escortă

Când un arestat a reuşit să fugă de sub escortă, iar transferarea (escortarea) se execută pe jos sau cu autovehiculul, şeful
escortei ordonă încetarea deplasării, numeşte şi trimite agenţi din escortă în urmărirea fugarului asigurând în acelaşi timp paza celor
rămaşi.
Dacă fugarul nu a fost prins, şeful escortei dispune continuarea drumului pe itinerariul fixat şi anunţă cea mai apropiată
unitate de poliţie despre acest caz, comunicând semnalmentele şi datele de stare civilă ale celui fugit pentru a se continua
urmărirea.
În situaţia când transferatul a sărit din tren în timpul mersului, şeful escortei personal sau prin însoţitorul de vagon opreşte trenul
trăgând semnalul de alarmă şi organizează urmărirea fugarului, raportând despre incident şefilor ierarhici care vor organiza măsuri de
prindere a evadatului, după care se continuă deplasarea.
Atacarea escortei

Modul de acţiune al escortei în aceste cazuri este în funcţie de direcţia din

care vine atacul.

a)Dacă o persoană necunoscută încearcă să atace escorta sau să transmită arestaţilor arme sau alte obiecte ce pot fi folosite la
atacarea escortei, şeful escortei opreşte coloana, somează persoana respectivă, făcând uz de armă fără somaţie în
cazul când lipseşte timpul necesar pentru aceasta.

506

Distanţă
 507

În continuare, atacatorul va fi imobilizat, dezarmat şi i se va efectua o percheziţie corporală sumară, apoi i se va stabili
identitatea. După aceasta, persoana va fi predată unităţii de poliţie pe raza căruia se află escorta la momentul atacării.
b)Când escorta este atacată de arestaţi, şeful escortei ordonă transferaţilor culcat, că trag şi ia măsuri pentru imobilizarea
atacatorilor, putând face uz de armă în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Faţă de arestatul care s-a dedat la acte de violenţă
împotriva escortei se vor lua măsuri suplimentare de imobilizare şi supraveghere(de ex., i se imobilizează şi picioarele).
Accidente de cale ferată sau avarierea autovehiculului.

În asemenea împrejurări, şeful escortei procedează astfel:

Scoate transferaţii într-un loc ferit de accesul publicului şi organizează

paza lor.

Acordă ajutor medical victimelor din cadrul escortei si arestaţilor.

Eventualii răniţi se trimit imediat la cel mai apropiat punct sanitar sau la spital. Când , în urma accidentului, una sau mai multe
persoane au decedat, escorta rămâne pe loc până la sosirea celor competenţi să investigheze evenimentul. Actele şi obiectele
transferaţilor internaţi în spital, precum şi ale celor decedaţi se predau unităţii de poliţie pe raza căreia s-a întâmplat accidentul.
Ia legătura imediat prin radio sau telefonul mobil cu dispeceratul unităţi de poliţie pe raza căreia a avut loc evenimentul şi
raportează despre cele întâmplate. De asemenea raportează urgent despre eveniment şi şefului unităţii de poliţie din care
face parte.

Ia măsuri pentru păstrarea actelor şi armamentului escortei.

5. ESCORTAREA, PAZA ŞI SUPRAVEGHEREA PERSOANELOR

SUPUSE MĂSURILOR PRIVATIVE DE LIBERTATE ÎN SĂLILE

507
Distanţă
508

INSTANŢELOR DE JUDECATĂ SAU CU OCAZIA DESFĂŞURĂRII UNOR ACTIVITĂŢI PENTRU LĂMURIREA

CAUZEI

a)Prezentarea în faţa instanţei de judecată sau la parchet

Anterior deplasării la sediul instanţei de judecată, este recomandabil ca şeful

escortei sau unul dintre membrii acesteia să se documenteze cu privire la:

căile de acces în clădire, inclusiv cele pe unde circulă publicul;

traseul de urmat în interiorul clădirii;

amplasarea sălii de judecată şi a sălii de aşteptare (în care vor sta arestaţii până sunt chemaţi pentru audiere);
posturile de pază ale jandarmilor care asigură paza instanţei , pentru a fi posibilă colaborarea cu aceştia.
Toate aceste elemente trebuie cunoscute în prealabil, pentru a se evita situaţiile neplăcute şi totodată periculoase în care escorta
să se „plimbe‖ cu arestaţii prin clădire, căutând o sală sau alta.
Pentru prevenirea cazurilor de atacare a escortei sau fugă de sub escortă din sălile instanţelor de judecată, escorta va intra cu
arestaţii în sala de şedinţe numai pe uşa destinată în acest scop. Dacă nu există intrare specială, escorta va intra în sala de judecată
înainte de intrarea publicului.
 În sala de judecată, membrii escortei împreună cu arestaţii nu vor sta în apropierea ferestrelor sau uşilor, ci vor folosi spaţiul
special amenajat pentru persoanele supuse măsurilor privative de libertate. De asemenea , la fiecare uşă şi fereastră va sta câte un
poliţist. Membrii escortei vor supraveghea cu atenţie atât pe cei aflaţi sub pază, cât şi persoanele din public, pentru a
preveni orice situaţie
neprevăzută (atac asupra escortei sau a unui arestat, transmiterea către arestaţi a unor

508

Distanţă

509

arme , substanţe sau alte obiecte). Escorta nu trebuie să permită , sub nici un motiv, apropierea diferitelor persoane din public
de cei arestaţi.
Similar cazurilor de prezentare a unor arestaţi în faţa instanţei se va proceda şi cu ocazia prezentării unor persoane private de
libertate în faţa procurorului pentru audiere. De regulă, clădirea Parchetului nu este prevăzută cu gratii la ferestre, astfel încât, la
intrarea în biroul procurorului, unul dintre membrii escortei se va interpune între fereastră şi arestat, un al doilea poliţist va sta în
imediata apropiere a arestatului, iar un alt membru al escortei va asigura uşa.
De precizat că nu se recomandă folosirea liftului pentru transportul

arestaţilor.

Atât cu ocazia prezentării la parchet, cât şi la instanţă trebuie acordată maximă atenţie cazurilor în care arestatul
solicită să fie dus la toaletă. Unul dintre poliţişti va verifica în prealabil dacă traseul respectiv este liber (adică nu sunt
persoane suspecte prin zonă), după care va verifica dacă toaleta are gratii la ferestre. În cazul în care nu există asemenea gratii,
se vor lua măsuri speciale de pază şi supraveghere, uşa va fi întredeschisă.
b)Conducerea în teren

În cazul transferării arestaţilor pentru efectuarea diferitelor acte de urmărire penală cum ar fi: reconstituiri, percheziţii domiciliare,
experimente judiciare sau alte activităţi operative care impun prezenţa acestora în teren , escorta asigură paza arestaţilor conform
măsurilor dispuse de către organul de cercetare penală. Cazurile de evadare a reţinuţilor sau arestaţilor prin orice mijloace şi
indiferent de împrejurarea în care s-au produs (inclusiv fuga de sub escortă) vor fi cercetate de către organele de
cercetare penală ale poliţiei judiciare , sub coordonarea procurorului competent,

509

Distanţă

510

verificându-se temeinic fiecare situaţie în parte şi stabilindu-se cauzele şi condiţiile care au determinat sau înlesnit evadarea.
Evenimentele deosebite (orice evadare sau tentativă de evadare , sinucidere sau încercare de sinucidere, refuz colectiv de hrană,
accident de muncă, atacuri împotriva escortelor, aresturilor şi punctelor de lucru) se vor raporta , de îndată, de către şefii
inspectoratelor judeţene de poliţie conducerii Inspectoratului General al
Poliţiei Române .
510

Distanţă

511

TEMA 16
ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA LOCURILOR DE REŢINERE ŞI AREST PREVENTIV ÎN CADRUL
UNITĂŢILOR DE POLIŢIE

Probleme:

1. Organizarea, amenajarea şi dotarea aresturilor.

2. Primirea arestaţilor (reţinuţilor) în arest. Acte şi operaţiuni ce se execută.

3. Paza şi supravegherea arestaţilor (reţinuţilor).

4. Regimul arestaţilor (reţinuţilor).

5. Scoaterea arestaţilor(reţinuţilor) din arest.

6. Instruirea şi controlul agenţilor din paza şi supravegherea aresturilor.

1. ORGANIZAREA, AMENAJAREA ŞI DOTAREA ARESTURILOR

În îndeplinirea atribuţiilor sale, poliţia respectă şi apără demnitatea umană, susţine şi încurajează drepturile omului faţă de
toate persoanele, acţionând în spiritul
511

Distanţă

512

Codului de Conduită al poliţiştilor, adoptat prin Rezoluţia Adunării generale a O.N.U. din 17 decembrie 1979, precum şi al
Codului European de Etică al Poliţiei din 2001.
Pentru finalizarea sarcinilor dificile care revin poliţiei, formaţiunile de specialitate colaborează permanent, folosind mijloace şi
metode specifice activităţilor pe care le desfăşoară, în conformitate cu legile şi ordinele în vigoare.
Această colaborare se realizează pe tot parcursul activităţilor de prevenire, descoperire şi cercetare a faptelor de natură penală, în
scopul soluţionării operative a tuturor cauzelor penale , prin stabilirea împrejurărilor în care infracţiunile au fost comise şi probarea
vinovăţiei făptuitorilor.
De regulă, sunt rare cazurile când infracţiunea comisă se conturează şi se probează foarte uşor la scurt timp de la comitere. De
cele mai multe ori, este necesar să se efectueze activităţi complexe pentru stabilirea faptelor, administrarea probelor si aflarea
adevărului, activităţi care se desfăşoară în faza de urmărire penală şi de judecată. Pentru executarea unor astfel de activităţi necesare
bunei desfăşurări a procesului penal, făptuitorii trebuie ţinuţi sub pază si supraveghere până la terminarea urmării penale şi a judecăţii
ori până la depunerea lor în penitenciare. Această măsură se ia în vederea împiedicării făptuitorilor să mai comită şi alte infracţiuni
(situaţie posibilă dacă ar fi cercetaţi şi judecaţi în stare de libertate), precum şi pentru a-i împiedica să distrugă probe, să ascundă
bunuri sau valori rezultate din infracţiune ori să îngreuneze aflarea adevărului prin influenţarea unor martori, ameninţarea unor
persoane vătămate , experţi sau a altor participanţi la procesul penal.
În acest scop, în conformitate cu Legea nr. 604/2003, modificată, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Legea nr.
218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Legea nr. 275/2006

referitoare la executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în

512

Distanţă
 513

procesul penal, H.G. nr. 1897 din decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006, în
cadrul unităţilor de poliţie sunt organizate şi
funcţionează locuri de reţinere şi arest preventiv.

Prin reţinut înţelegem o persoană despre care există indicii temeinice că ar fi săvârşit o infracţiune, ceea ce a avut drept consecinţe
începerea urmăririi penale faţă de
aceasta şi reţinerea sa la sediul unităţii de poliţie sau parchet pentru 24 ore.

De regulă, în acest interval de timp persoana reţinută este prezentată instanţei de judecată cu propunerea de punere în mişcare a
acţiunii penale şi arestare preventivă. Daca instanţa constată că faţă de cel reţinut există probe certe de vinovăţie, va emite un mandat
de arestare preventivă ce nu poate depăşi 30 de zile.
Arestatul preventiv va fi dus sub pază într-unul dintre locurile de reţinere şi arest preventiv organizate potrivit legii în cadrul
unităţilor de poliţie.
Mai există şi o a treia categorie de persoane private de libertate, şi anume deţinuţii. Aceştia sunt persoane condamnate prin
hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă la pedepse cu detenţiunea pe viaţă sau închisoarea, executate în cadrul
penitenciarelor.
Din punct de vedere legal, conform art.11 din Legea nr.275/2006, pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi a închisorii se execută în locuri
anume destinate, denumite penitenciare, înfiinţate prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit art. 81 din acelaşi act normativ, reţinerea şi arestarea preventivă în cursul urmăririi penale se execută în centrele de
reţinere şi arestare preventivă, care se organizează şi funcţionează în subordinea M.A.I., iar arestarea preventivă în cursul
judecăţii se execută în secţiile speciale de arestare preventivă din cadrul
penitenciarelor, organizate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

513

Distanţă

514

Centrele de reţinere şi arestare preventivă se înfiinţează prin Ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, fiecare asemenea
centru urmând a funcţiona în circumscripţia unui penitenciar. Legalitatea în executarea măsurilor privative de libertate în cadrul
centrelor de reţinere şi arestare preventivă este asigurată prin controlul şi supravegherea unui judecător delegat.
Prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor se stabileşte penitenciarul în a cărui circumscripţie funcţionează
centrele de reţinere şi arestare preventivă, iar prin ordin al ministrului justiţiei se stabileşte penitenciarul în a cărui circumscripţie
funcţionează centrele de arestare preventivă.
Organizarea şi funcţionarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă, precum şi a centrelor de arestare preventivă se stabilesc
prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului justiţiei.
În continuare se va prezenta organizarea actuală a locurilor de reţinere şi arest preventiv care funcţionează în cadrul
unităţilor de poliţie, precum şi normele juridice stabilite prin Legea nr. 275 din 2006 şi Regulamentul de aplicare al acesteia, aprobat
prin H.G. nr. 1897 din decembrie 2006.
Aşadar, pentru M.A.I., au existat locuri de reţinere şi arest preventiv,

înfiinţate prin ordin în cadrul următoarelor unităţi de poliţie:

la Direcţia Cercetări Penale, desfiinţată şi înlocuită în prezent de Centrul de Politici în domeniul Cercetărilor Penale;
la inspectoratele de poliţie judeţene şi la Poliţia Capitalei ;
la unele poliţii municipale şi orăşeneşti, precum şi la unele secţii de poliţie( inclusiv din Bucureşti).

514

Distanţă
 515

În prezent, s-au păstrat şi există locuri de reţinere şi arest preventiv la inspectoratele de

poliţie judeţene şi la Poliţia Capitalei .

Funcţionează, de asemenea, locuri de reţinere şi arest preventiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Toate aceste aresturi sunt astfel organizate şi amenajate încât să asigure condiţiile necesare aplicării regimului de executare a
măsurii reţinerii şi arestării preventive, cazării, hrănirii, igienei, asistenţei medicale, executării pazei şi supravegherii persoanelor
aflate în stare de deţinere.
Camerele pentru reţinere şi arest preventiv situate în sediile unităţilor sau subunităţilor de poliţie sunt dotate cu instalaţii sanitare,
de încălzire, iluminat, aerisire si ventilaţie necesare, compartimentate în aşa fel încât să se asigure pentru fiecare arestat câte un pat şi
un spaţiu de minimum 6 mc de aer.
Camerele pentru reţinere şi arest preventiv se amenajează şi se dotează
astfel:

cu gratii şi plase metalice la ferestre, calorifere şi în jurul surselor de

iluminat;

cu uşi din metal sau lemn care să prezinte siguranţă şi posibilităţi de supraveghere a reţinuţilor şi arestaţilor preventiv (fiecare
uşă de la camerele arestului este prevăzută cu vizetă şi cel puţin 2 sisteme de închidere);
cu mijloace tehnice de pază şi alarmare;

cu mijloace de imobilizare prevăzute în dotare (ex.: bastoane de cauciuc,

cătuşe, lanţuri, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene);

515

Distanţă

516

cu materiale şi mijloace pentru cazare, hrană şi igienă (paturi, saltele şi lenjerie de pat, lanterne , dulapuri, duşuri sau băi,
veselă pentru servitul mesei).

2. PRIMIREA ÎN ARESTURI A ARESTAŢILOR PREVENTIV SAU REŢINUŢILOR. ACTE ŞI OPERAŢIUNI CE SE

EXECUTĂ.

În locurile de reţinere şi arest preventiv pot fi introduse numai persoanele împotriva cărora s-au emis actele prevăzute de
dispoziţiile legale şi anume:

Mandat de arestare preventivă, emis de instanţa de judecată pentru persoanele arestate preventiv în vederea cercetărilor.
Acest mandat trebuie să fie însoţit de un proces-verbal încheiat de ofiţerul sau agentul de poliţie cu ocazia arestării.
 Ordonanţă de reţinere, în cazul persoanelor reţinute pe timp de 24 ore de către organul de urmărire penală, persoane ce
urmează a fi prezentate instanţei de judecată în termen de 24 ore de la data reţinerii. Organe de urmărire penală, conform Codului de
Procedură Penală, sunt: procurorul şi organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare.
Mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de instanţă, în cazul persoanelor condamnate definitiv prin sentinţe penale.
Aceste persoane sunt ţinute în arestul unităţii de poliţie până la întocmirea dosarului de penitenciar, după care sunt transferate la
locurile de detenţie.
În afara actelor menţionate, în toate cazurile, ofiţerul sau agentul care a efectuat reţinerea sau arestarea întocmeşte şi o notă
de introducere în arest care trebuie aprobată de şeful unităţii sau subunităţii de poliţie, de adjuncţii acestuia sau de
516
Distanţă
517

ofiţerul care asigură continuitatea conducerii, cu avizul prealabil al şefului structurii de cercetare penală sau al persoanei
desemnate de acesta.
În cazul în care primirea în arest se face în afara orelor de program, aprobarea o dă ofiţerul de serviciu, acesta având
obligaţia ca, la sosirea în unitate a celor în drept să aprobe primirea în arest, să prezinte nota spre confirmare.
Nota de introducere în arest are valoarea unui document de serviciu intern. Prin această notă se atestă că un arestat
preventiv(reţinut) poate fi primit în arestul poliţiei angajând în acelaşi timp răspunderea unităţii pentru paza şi supravegherea
acestuia.

a. Activităţi ce se efectuează cu ocazia primirii în arest

Primirea în arest presupune executarea următoarelor activităţi :

Verificarea documentelor

Ofiţerul sau agentul care are sarcina de a primi arestaţii (reţinuţii) este obligat în primul rând să constate existenţa actelor
şi formelor stabilite de lege pe baza cărora o persoană poate fi primită în arest.
La primirea în arest a unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate se verifică următoarele documente:
a) actul de identitate (carte de identitate, carte de identitate provizorie, buletin de identitate, paşaport);
b) actul pe baza căruia s-a operat reţinerea sau arestarea (ordonanţa de reţinere, mandatul de arestare sau mandatul de
executare a pedepsei
închisorii );

517

Distanţă

518

c) procesul verbal de identificare, confirmat de Serviciul Public

Comunitar de Evidenţă a Persoanelor judeţean sau local.

d) procesul verbal de verificare în bazele de date privind urmăriţii local

sau general.

Apoi, este necesară confruntarea actului pe baza căruia s-a operat arestarea (reţinerea) cu datele din actul de identitate al
arestatului (reţinutului) pentru a se stabili cu certitudine identitatea celui care urmează a fi primit în arest.
În cazul în care actele nu cuprind datele cerute de lege ori se constată nepotriviri, aceste aspecte trebuie semnalate de
îndată persoanelor competen te pentru a se lua măsurile corespunzătoare de îndeplinire a formalităţilor în conformitate cu legea.
Persoanele care se sustrag de la urmărirea penală sau de la executarea pedepsei cu închisoarea, pentru care s-au emis mandate
de arestare preventivă, respectiv de executare a pedepsei sunt primite în aresturi astfel:
a. pe baza „notei de introducere în arest‖, însoţită de mandatul de arestare preventivă sau de executare a pedepsei;
b. pe baza „notei de introducere în arest‖, atunci când mandatul nu se află asupra poliţistului care a operat
arestarea, prilej cu care se întocmeşte un proces verbal în care se menţionează anul, luna, ziua şi ora introducerii în arest,
numărul mandatului de arestare sau de executare a pedepsei închisorii, instituţia care l-a emis şi numărul ordinului de
urmărire locală sau generală. În această situaţie, unitatea sau subunitatea de poliţie care a operat arestarea comunică, de îndată,
despre aceasta unităţii de poliţie la care se găseşte mandatul în vederea obţinerii acestuia sau, după caz, pentru a realiza
transferul persoanei respective, şi
ia măsuri operative de prezentare a arestatului în faţa judecătorului spre audiere.

518

Distanţă

519

Transferul se execută în maxim 24 de ore de la luarea la cunoştinţă de către unitatea unde se află înregistrat mandatul.
Străinii urmăriţi în baza unui mandat internaţional se primesc în arest numai după prezentarea, de îndată, la parchet
şi numai în baza unui mandat emis de autorităţile române, cu excepţia mandatului european de arestare.
Percheziţia corporală amănunţită

Ori de câte ori o persoană este primită în arestul unităţii de poliţie, i se va face în mod obligatoriu o percheziţie corporală
amănunţită. Aceasta se execută de o persoană de acelaşi sex cu cea percheziţionată.
Scopurile percheziţiei corporale amănunţite:

a. de a împiedica pe arestaţi (reţinuţi) să introducă în arest anumite obiecte, substanţe, medicamente cu ajutorul cărora ar
putea ataca pe agenţii din pază ori să încerce să evadeze, să se sinucidă etc. ;
b. de a depista anumite leziuni, echimoze de natură violentă pe corpul lor, despre care ulterior ar putea reclama că sunt
rezultatul unui rău tratament aplicat de către poliţişti. În cazul când se constată că persoana prezintă pe corp astfel de leziuni, se va
chema medicul arestului întocmindu-se în acest sens un proces-verbal în care se descriu leziunile constatate, raportându-se şi şefului
de unitate.
Avizul medicului este obligatoriu la introducerea în arest.

În cazul în care se impune internarea persoanei, se înştiinţează procurorul care instrumentează cauza, precum şi şeful unităţii
sau subunităţii de poliţie sau persoana care îl înlocuieşte.
Percheziţia corporală amănunţită se extinde asupra îmbrăcămintei, inclusiv lenjeriei, precum şi a bagajelor sau documentelor
pe care arestatul (reţinutul) le are
asupra sa.

519

Distanţă

520

Înainte de efectuarea percheziţiei, persoanei i se aduce la cunoştinţă ce bunuri pot fi păstrate asupra sa, precum şi cele
interzise şi consecinţele ce decurg din nedeclararea şi păstrarea lor în ascuns. După aceasta, arestatul urmează a se dezbrăca complet
în vederea efectuării percheziţiei.
Percheziţia corporală se continuă cu lenjeria, insistându-se în special la guler şi manşete. Controlul îmbrăcămintei se execută cu
multă atenţie la buzunare, bretele, manşete, căptuşeală, guler, prin pipăire.
Încălţămintea se controlează cu atenţie atât la interior, cât şi în exterior, iar dacă construcţia acesteia pare suspectă (talpă mult
prea groasă, tocul înalt etc.) cu aprobarea conducerii unităţii, aceasta se desface, urmând a fi reparată ulterior.
Obiectele a căror păstrare este interzisă, aşa cum sunt cele care ar putea fi folosite ca mijloc de atac ori cu care ar putea să-şi
provoace vătămări corporale sau să evadeze, cărţile, scrisorile şi mijloace ce s-ar putea folosi pentru scris (în afară celor aprobate de
şeful formaţiunii de cercetare penală) echipamentul, încălţămintea, lenjeria (peste drepturile stabilite) medicamentele (în afară
celor prescrise de medicul locului de reţinere şi arest preventiv), banii şi valorile care sunt găsite cu ocazia controlului corporal se
păstrează la magazia locului de reţinere şi arest preventiv până la punerea în libertate sau până la transferarea la un alt loc de
reţinere şi arest preventiv ori penitenciar, dacă nu se predau unui membru al familiei sau altei persoane arătate de reţinut
(arestat).
Cu ocazia percheziţiei corporale amănunţite se întocmeşte un proces-verbal de percheziţie, semnat de persoana percheziţionata,
în care se consemnează, cu precizarea caracteristicilor de individualizare, toate obiectele, înscrisurile sau valorile găsite asupra
acesteia. Procesul verbal de percheziţie se încheie in 3 exemplare, din
care exemplarul nr. 1 se înmânează persoanei percheziţionate, exemplarul nr. 2

520

Distanţă

521

însoţeşte obiectele la magazie, iar exemplarul nr. 3 se anexează la dosarul individual de executare a măsurii arestării preventive
şi a pedepsei (dosarul de penitenciar).
În cazul în care asupra celui controlat se găsesc obiecte sau înscrisuri care interesează urmărirea penală, procesul verbal se
încheie în patru exemplare, al patrulea exemplar remiţându-se organului de cercetare penală pentru a fi inclus în dosarul cauzei
penale.
În descrierea caracteristicilor obiectelor ridicate de la arestat trebuie să se acorde multă atenţie, astfel încât să se realizeze o
individualizare a acestora, menţionându-se totodată şi starea de uzură. În acest fel se evită, pe de o parte, substituirea
obiectelor arestatului, iar pe de altă parte, prevenirea cazurilor în care arestaţii (reţinuţii) ar revendica alte lucruri sau obiecte de mai
bună calitate decât cele care în mod real au fost ridicate în vederea păstrării.
Înregistrarea arestaţilor

Pe baza actelor de primire în arest, ofiţerul sau agentul de poliţie care primeşte pe arestat îl înregistrează în Registrul de
evidenţă alfabetică, care se actualizează permanent. În acest registru, la rubricile corespunzătoare se menţionează toate datele curente
despre arestat, cerute de situaţie. De asemenea, evidenţa nominală a primirii, eliberării sau transferării reţinuţilor, arestaţilor
preventiv şi condamnaţilor se mai ţine şi pe suport electronic, folosindu-se aplicaţia „ÎNCARCERAŢI‖, cu acces on - line la
reţeaua de Intranet a Poliţiei Române.
Şeful arestului completează şi păstrează în deplină siguranţă dosarul individual al persoanei supusă măsurii privative de libertate.
Acest dosar cuprinde:

a) datele şi actul de identitate ale persoanei;

b) fotografii din faţă şi profil;

521

Distanţă

522

c) copie după hotărârea prin care s-a dispus arestarea preventivă, prelungirea acesteia sau, după caz, copie după
hotărârea judecătorească de condamnare la pedeapsa privativă de libertate;
d) mandatul de arestare sau de executare a pedepsei;

e) anul, luna, ziua şi ora la care a început executarea arestării preventive

sau a pedepsei;

f) cazierul judiciar;

g) fişa dactiloscopică;

h) documentele întocmite în urma examenelor medicale obligatorii prevăzute de lege;

i) documentele din care rezultă că persoanelor supuse măsurilor privative de libertate li s-au adus la cunoştinţă
dispoziţiile Codului Penal referitoare la executarea pedepselor privative de libertate, ale Legii nr.
 275/2006 privind executarea pedepselor, ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, ale
H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 544/2001, precum şi dispoziţiile Regulamentului nr.
988/21.10.2005.
În cazul persoanelor arestate care au deficienţe de comunicare, dispoziţiile legale de mai sus se realizează prin folosirea unor
modalităţi care să permită înţelegerea acestora.
documentele referitoare la măsurile luate de administraţia arestului cu

privire la exercitarea drepturilor persoanei arestate;

documentele referitoare la aplicarea sancţiunilor disciplinare în timpul executării arestării;

procesul verbal de percheziţie la data introducerii în arest;

522

Distanţă

523

fişa de cunoaştere a arestatului.

Instruirea arestaţilor (reţinuţilor)

Şeful arestului sau şeful de schimb care primeşte pe arestaţi, reţinuţi sau condamnaţi la locul de reţinere şi arest preventiv are
datoria să le aducă la cunoştinţă, în scris şi sub semnătură, obligaţiile ce le revin, drepturile ce le au, măsurile disciplinare ce li se
aplică în cazul săvârşirii de abateri şi recompensele ce li se acordă pentru comportare corespunzătoare .
Repartizarea arestaţilor (reţinuţilor) în camerele arestului

După efectuarea operaţiunilor arătate anterior, reţinutul, arestatul sau condamnatul este însoţit de seful de schimb si de un
poliţist din personalul de pază şi supraveghere al arestului la camera indicată în nota de introducere în arest, luându-se totodată
măsura ca înainte de a fi introdus în cameră să fie supus măsurilor sanitare şi de igienă.
La repartizarea arestaţilor în camerele arestului se ţine seama de câteva

criterii şi anume:

infractorii primari se ţin separat de cei recidivişti;

femeile se ţin separat de bărbaţi;

reţinuţii şi arestaţii preventiv se ţin separat de cei condamnaţi;

minorii se ţin separat de majori;

la cererea organului de urmărire penală, arestaţii în aceeaşi cauză se ţin separat unii de alţii;
persoanele cu afecţiuni acute ori boli contagioase,ce necesită supraveghere medicală, se ţin separat până la
rezolvarea situaţiei;
persoanele aflate în refuz de hrană se ţin de asemenea separat.

523

Distanţă
 524

Pentru prevenirea producerii unor evenimente negative, în fiecare cameră

sunt cazate, obligatoriu, minim două persoane.

Mutarea reţinuţilor, arestaţilor preventiv sau condamnaţilor dintr-o cameră de arest în alta se face numai pe baza
aprobării şefului unităţii sau subunităţii de poliţie la care funcţionează arestul, la propunerea şefului structurii de cercetare
penală, evidenţa mutărilor ţinându-se într-un registru special.

3. PAZA ŞI SUPRAVEGHEREA ARESTAŢILOR (REŢINUŢILOR)

Poliţiştii ce îşi desfăşoară activitatea în locurile de reţinere şi arest preventiv se subordonează nemijlocit şefilor formaţiunilor de
cercetare penală. Paza, supravegherea interioară, escortarea arestaţilor preventiv la organele de cercetare penală ori la instanţele de
judecată, precum şi pe timpul transferării de la un loc de reţinere şi arest preventiv la altul sau la penitenciare se execută de agenţii
special pregătiţi pentru efectuarea acestor activităţi.
Efectivul destinat pazei şi supravegherii reţinuţilor, arestaţilor preventiv şi condamnaţilor îşi desfăşoară activitatea, de regulă, în
schimburi de 8 ore fiecare şi va cuprinde, de principiu, în raport de unitatea de poliţie din care face parte arestul, următoarele funcţii:
şef de arest;

şefi de schimb;

agenţi pază şi supraveghere;

agenţi destinaţi escortării interioare, exterioare şi transferărilor;

agenţi tehnici (conducători auto, asistent medical, frizer, agenţi compartiment evidenţă);

524

Distanţă

525

agent destinat activităţilor legate de primirea, evidenţa şi distribuirea obiectelor de îmbrăcăminte şi a pachetelor
arestaţilor;
agenţi destinaţi asigurării liberelor şi înlocuirii cadrelor aflate în concediu de odihnă, medical ori internaţi în
spital.

3.1. Scopul şi mijloacele de executare a activităţii de pază şi

supraveghere

Paza şi supravegherea arestaţilor are drept scop:

asigurarea desfăşurării tuturor activităţilor ordonate de conducerea

 unităţii de poliţie prin programul zilnic stabilit a se executa la aresturi;

prevenirea evenimentelor negative, a acţiunilor pe care unii arestaţi ar încerca să le săvârşească: evadări, sinucideri,
stabilirea de legături între ei (ne referim la arestaţii în aceeaşi cauză care au fost separaţi) ori cu exteriorul (complici, rude etc.)
provocarea de incendii, dezordini etc.;
împiedicarea arestaţilor (reţinuţilor) de a avea preocupări şi atitudini în contradicţie cu obligaţiile şi interdicţiile ce li se
impun pe timpul arestării (practicare de jocuri de noroc, schimbul de bunuri, altercaţii şi bătăi între arestaţi etc.);
cunoaşterea stării de spirit a arestaţilor (reţinuţilor) pe baza căreia conducerea unităţii de poliţie poate dispune o serie de
măsuri şi acţiona la momentul oportun pentru îndreptarea anumitor stări de lucruri ce se ivesc în arest, pentru dejucarea unor planuri
puse la cale de către persoanele private de libertate.
Una din cerinţele muncii desfăşurată la locurile de reţinere şi arest preventiv

este asigurarea unei continuităţi a serviciului pentru supravegherea neîntreruptă a

525

Distanţă

526

arestaţilor atât ziua cât şi noaptea, indiferent dacă aceştia se află în camere sau în afara

lor.

În acest scop, la locurile de reţinere şi arest preventiv sunt organizate posturi de pază şi supraveghere în raport cu aşezarea
camerelor şi cu numărul arestaţilor ce se află de regulă în aceste locuri. Ele funcţionează în trei schimburi, asigurându-se astfel
permanenţa pazei şi supravegherea arestaţilor.
De regulă, aceste posturi sunt interioare, dar în anumite situaţii, în funcţie de nevoi, se pot stabili şi posturi exterioare. După
modul de funcţionare, posturile de pază şi supraveghere pot fi permanente şi temporare.
Permanente sunt acele posturi care funcţionează neîntrerupt în cadrul locului de reţinere şi arest preventiv, pe când cele
temporare sunt constituite pentru paza şi supravegherea arestaţilor în unele împrejurări, în afara locurilor de reţinere şi arest
preventiv (cu ocazia internării acestora în spitale civile, paza celor folosiţi la munci cu caracter gospodăresc etc.). Indiferent de felul
lor, posturile de pază trebuie astfel stabilite încât să se poată observa fără întrerupere orice încălcare a ordini interioare în aresturi.
Ca regulă generală, cadrele de poliţie care efectuează pază, supraveghere şi escortări interioare, nu vor purta armament asupra
lor acesta fiind păstrat în fişete metalice sub cheie şi distribuit numai la ordin - şi nici telefoane mobile.
Exceptând O.S. ori A.O.S. care participă la program ori controlează arestul, nici o persoană nu intră înarmată în arest.

3.2. Atribuţiile agenţilor din paza şi supravegherea aresturilor

Agenţii din paza aresturilor au următoarele atribuţii:

526

Distanţă

527

asigură paza arestaţilor urmărind respectarea de către aceştia a regimului

 stabilit pentru ei;

supraveghează arestaţii prin vizetele uşilor şi se îngrijesc ca uşile arestului să fie permanent închise şi asigurate atât
ziua, cât şi noaptea. Practic, agentul din pază trebuie să se deplaseze fără zgomot de la o uşă la
alta la toate camerele arestului, cuprinse în postul său în aşa fel încât orice neregulă să poată fi sesizată la timp pentru a se lua
măsurile corespunzătoare.
În vederea prevenirii unor incidente (sinucideri sau tentative de sinucidere, evadări etc.) la aresturi se poate institui supravegherea
specială.
Măsura supravegherii speciale constă într-o observare deosebit de atentă şi

continuă a arestatului cu stare agitată pentru a se interveni oportun în caz de nevoie.

Pentru agenţii din paza şi supravegherea aresturilor sunt stabilite o serie de interdicţii care sunt de fapt tot îndatoriri sau atribuţii
de serviciu, numai că privesc, în general, abţinerea acestora de la unele fapte care ar aduce prejudicii cerinţelor şi scopului serviciului
de pază şi supraveghere şi, implicit, scopului arestării.
Astfel, agenţilor din paza aresturilor le este interzis:

să părăsească postul în timpul serviciului;

să primească ori să transmită, fără aprobare, scrisori, bilete, bani sau să mijlocească legătura arestaţilor cu exteriorul;
să poarte cu arestaţii alte discuţii decât cele privitoare la executarea
serviciului;

să poarte cheile de la camerele arestului asupra lor;

să intre în camerele arestului fără ordinul şefului său nemijlocit sau

neînsoţit, cu excepţia cazurilor când este necesară intervenţia sa operativă (tentativă

de sinucidere, îmbolnăvire subită etc.);

527

Distanţă

528

să scoată pe arestaţi din camere în timpul nopţii, cu excepţia cazurilor de îmbolnăvire gravă şi subită.

4. REGIMUL ARESTAŢILOR (REŢINUŢILOR)

Regimul (tratamentul) reţinuţilor, arestaţilor preventiv şi condamnaţilor se referă la drepturile si obligaţiile acestora pe timpul cât se
află în locurile de reţinere şi arest preventiv. De asemenea, sunt asimilate aici şi măsurile disciplinare ce se iau împotriva acelor arestaţi
care comit abateri în timp ce se află în arest.
Conform art. 82 al. 5 din Legea nr. 275 /2006 privind executarea pedepselor, dispoziţiile acesteia din Titlul IV, capitolele 3-7
referitoare la condiţiile de detenţie, drepturile şi obligaţiile persoanelor condamnate, prestarea unei munci, desfăşurarea unor activităţi
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, recompensare( cu excepţia permisiunii de ieşire din
penitenciar), şi sancţiuni disciplinare se aplică în mod corespunzător şi în materia executării măsurilor preventive privative de libertate.

a. Drepturile arestaţilor (reţinuţilor)

 Enumerare:

a)dreptul la hrană; b)dreptul la echipament şi cazarmament personal; c)dreptul la odihnă şi plimbare; d)dreptul de a primi
vizite, bunuri şi sume de bani; e)dreptul la convorbiri telefonice; f)dreptul la informaţie; g)dreptul la corespondenţă; h)dreptul
de petiţionare; i)dreptul la asistenţă medicală; j)libertatea conştiinţei şi a credinţelor religioase; k)dreptul la asistenţă diplomatică;
l)dreptul la încheierea unei căsătorii.

528

Distanţă

529

Arestaţii preventiv(reţinuţii), la cerere, pot presta o muncă sau pot să participe la activităţile educative, culturale,
terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială organizate la locurile de reţinere şi arest preventiv.
Acordarea unor drepturi arestaţilor este justificată pe de o parte de umanismul statului de drept faţă de cei care au încalcat legea,
urmărindu-se reeducarea acestora, iar pe de altă parte constituie o pârghie pentru determinarea arestaţilor de a respecta regimul şi
ordinea interioară stabilite la aresturi.
a)Dreptul la hrană

Reţinuţii şi arestaţii preventiv au dreptul la hrana necesară potrivit normelor legale de hrană, ţinându-se seama de starea sănătăţii lor.
Hrana caldă se distribuie arestaţilor de trei ori pe zi, iar pentru servitul acesteia reţinuţilor si arestaţilor li se distribuie vesela necesară.
În cazul în care persoanele supuse măsurilor privative de libertate lipsesc mai mult de

8 ore din arest ,li se distribuie, cu avizul medicului, hrană rece, cu respectarea normelor legale în

vigoare.

b)Dreptul la echipament şi cazarmament personal

Reţinuţii şi arestaţii preventiv din aresturile poliţiei poartă haine civile. Pentru motive medicale, cu avizul medicului sau când
vestimentaţia personală prezintă un grad ridicat de uzură, reţinuţii, arestaţii preventiv poartă haine specifice locului de deţinere.
Aresturile asigură fiecărei persoane supusă măsurilor privative de libertate pat individual, saltea, pernă, lenjerie de pat, pătură şi
prosop. Pe timp de iarna se asigură câte două pături pentru fiecare persoană. Cu aprobarea şefului arestului, arestaţii pot primi din
partea membrilor familiei sau a altor persoane articole de echipament şi cazarmament.
c)Dreptul la odihnă şi plimbare

529

Distanţă

530

Reţinuţilor şi arestaţilor preventiv şi condamnaţilor li se asigură somn neîntrerupt 8 ore, începând cu ora 22,00 a fiecărei zile.
Persoanelor aflate în stare de deţinere li se asigură zilnic, în mod diferenţiat, timp de plimbare, de la 1 - la 2 ore pentru majori şi de
la 1 - la 3 ore pentru minori, în curţile amenajate în incinta aresturilor, cu respectarea strictă a regulilor de separare, sub supravegherea
poliţiştilor.

Pe baza recomandărilor medicului, şeful unităţii sau subunităţii de poliţie poate prelungi durata timpului de plimbare,
precum şi a celui de repaus la pat.
d)Dreptul de a primi vizite, bunuri şi sume de bani

-Dreptul de a primi vizite

 Persoanele supuse măsurilor privative de libertate pot fi vizitate de către membrii lor de familie cu aprobarea, după caz, a
şefului unităţii sau subunităţii de poliţie, a adjuncţilor acestuia ori a şefului formaţiunii cercetări penale, a procurorului ce
instrumentează cauza sau a instanţei de judecată. În afara membrilor de familie, cu aprobarea celor competenţi şi
consimţământul reţinuţilor, arestaţilor preventiv sau condamnaţilor, aceştia pot fi vizitaţi şi de alte persoane.
Vizitele au loc în camere special amenajate, dotate cu mobilier corespunzător în prezenţă agentului de paza şi supraveghere şi pot
dura de la 30 de minute până la 2 ore , cu participarea a cel mult două persoane adulte şi doi minori.
Persoanele supuse măsurilor privative de libertate au dreptul să primească vizite, astfel: arestaţii preventiv, minorii şi condamnatele
gravide ori cele care au născut, iar copilul are vârsta sub 1 an - 4 vizite lunar; condamnaţii - 3 vizite lunar; condamnaţii care
desfăşoară activităţi gospodăreşti - 4 vizite lunar.

530

Distanţă

531

Reţinuţii, arestaţii preventiv şi condamnaţii au dreptul de a primi oricând vizite ale apărătorilor aleşi sau numiţi din oficiu.
Întrevederile cu avocatul sunt confidenţiale şi se supraveghează vizual, din camera în care se desfăşoară convorbirile.
N u sunt admise la vizită:

a) persoanele care nu au asupra lor un act de identitate;

b) persoanele aflate în stare de ebrietate;

c) persoanele care încearca să introducă obiecte sau alte bunuri interzise în arest;

d) persoanele cu privire la care există date că ar putea periclita siguranţa

arestului sau a persoanei vizitate .

Personalul însarcinat cu supravegherea vizitei poate întrerupe convorbirea sau dispune încetarea vizitei, după caz, când aceasta
contravine regulilor de ordine interioară sau are efecte asupra anchetei, întocmindu-se în acest sens un proces verbal care se prezintă
imediat conducerii unităţii de poliţie.
În timpul vizitei convorbirea se desfaşoară în limba română. Dacă cel arestat preventiv sau vizitatorul nu cunoaşte limba română,
convorbirea se desfaşoară în limba pe care aceştia o cunosc, conducerea unităţii asigurând, în acest caz, că discuţia să fie înţeleasă de
personalul care execută supravegherea vizitei.
Cetăţenii străini supuşi măsurilor privative de libertate pot fi vizitaţi în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români. Dacă aceştia sunt
vizitaţi de către funcţionarii consulari ai misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare străine, este necesară aprobarea prealabilă,
scrisă, a şefului unităţii de poliţie.
-Dreptul de a primi bunuri

Persoanele private de libertate pot primi pachete cu alimente, fără ca greutatea unui pachet să depăşească 10 kg, astfel:
arestaţii preventiv - 20 kg alimente/lună;

531
Distanţă
532

minorii (şi condamnatele gravide ori care au născut, iar copilul are vârsta sub 1 an) - 30

kg alimente /lună;

condamnaţii la pedepse cu închisoare - 15 kg alimente /lună;

 condamnaţii care desfăşoară activităţi gospodăreşti - 20 kg alimente / lună.

Este interzisă primirea de produse alimentare uşor alterabile sau care necesită încălzire, coacere, fierbere sau alte tratamente
termice în vederea consumului. Fumătorii, dacă nu sunt contraindicaţii medicale, pot primi ţigări, dar nu mai mult de 1200 bucăţi / lună(60
de pachete).
Fructele, legumele, dulciurile, apa minerală şi băuturile răcoritoare aduse cu ocazia vizitelor nu se includ în greutatea pachetului. La
fiecare vizită, cantitatea fructelor, legumelor şi a dulciurilor nu poate depăşi greutatea de 5 kg, iar a apei minerale şi a băuturilor răcoritoare
- 20 de
litri.

Cu aprobarea conducerii unităţii sau subunităţii de poliţie, se poate suplimenta numărul de vizite, cantitatea de alimente şi numărul
de pachete ce pot fi primite lunar, în următoarele cazuri:
la decesul unui membru al familiei sau rude apropiate;

pentru rezolvarea unei probleme de serviciu în legatură cu fostul loc de muncă;

la încheierea căsătoriei persoanei aflate în arest.

Persoanele private de libertate bolnave pot primi un pachet suplimentar cu alimente în

greutate de maximum 10 kg.

Persoana ce aduce pachetul are obligaţia să întocmească o cerere în care să menţioneze conţinutul pachetului şi greutatea fiecărui
aliment adus.
După aprobarea cererii de către cei competenţi, agenţii aflaţi de serviciu la arest primesc
pachetele respective pe care , în prezenţa persoanelor private de libertate, le supun unei verificări amănunţite pentru a fi descoperite
cazurile în care s-ar încerca:

532

Distanţă

533

transmiterea de obiecte, bani sau alimente la care arestaţii respectivi nu au dreptul, precum şi
comunicarea către arestat a unor date ce interesează desfăşurarea procesului penal de natură a îngreuna aflarea
adevărului.
-Dreptul de a prhni sume de bani

Persoanele supuse măsurilor privative de libertate pot primi lunar sume de bani, pe care le pot folosi în următoarele scopuri:
pentru exercitarea dreptului de petiţionare;

pentru corespondenţa şi convorbiri telefonice;

pentru medicamente şi investigaţii medicale suplimentare;

pentru cumpărarea de bunuri admise deţinerii în arest;

pentru repararea pagubelor produse bunurilor puse la dispoziţie.

 e)Dreptul la convorbiri telefonice

Persoanele supuse măsurilor privative de libertate au dreptul de a lua legatura telefonic cu familia sau cu alte persoane, cheltuielile
pentru efectuarea convorbirilor fiind suportate de aceştia. Convorbirile telefonice au caracter confidenţial.
f)Dreptul la informaţie

Persoanele aflate în aresturi au acces neîngrădit la informaţiile de interes public, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. De
asemenea, aceste persoane şi apărătorii lor aleşi au dreptul la consultarea documentelor de interes personal conţinând informaţii care îi
privesc. Aceste informaţii pot fi consemnate în documentele medicale, de ordine interioară, precum şi în cele referitoare la măsurile
luate de conducerea arestului cu privire la exercitarea drepturilor ce le revin.
g)Dreptul la corespondenţă

533

Distanţă

534

Arestaţii preventiv au dreptul de a purta corespondenţa cu familiile sau cu alte persoane. Corespondenţa are caracter confidenţial si
nu poate fi deschisă şi reţinută decât dacă există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, pe baza dispoziţiei emisă
în scris şi motivat de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.
În acest caz persoana respectiva este înştiinţată în scris, de îndată, cu privire la

luarea acestei măsuri.

În scopul prevenirii introducerii în aresturi, prin intermediul corespondenţei, a drogurilor, a substanţelor toxice, a explozivilor sau a
altor obiecte a caror deţinere este interzisă, corespondenţa poate fi deschisă, fără a fi citită, în prezenţa persoanei private de libertate.

Dispoziţiile privind deschiderea şi reţinerea corespondenţei nu se aplică în cazul corespondenţei cu apărătorul sau cu organizaţiile
neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei drepturilor omului, precum şi cu instanţele sau organizaţiile
internaţionale a căror competenţă este acceptată ori recunoscută de România.
Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului la corespondenţă se suportă, de regulă, de către persoana supusă măsurilor privative
de libertate.
h)Dreptul de petiţionare

Persoana aflată în arest poate să adreseze orice cerere sau sesizare autorităţilor publice, instituţiilor publice , organelor judiciare,
instanţelor sau unor organizaţii internaţionale.
Petiţiile şi răspunsurile la acestea au caracter confidenţial şi nu pot fi deschise sau reţinute. Şeful structurii de cercetare penală care
are în subordine arestul are obligaţia de a asigura expedierea cererilor şi sesizărilor în 24 de ore de la data primirii lor, în zilele
lucrătoare.

534

Distanţă

535

Plângerile sau cererile care privesc măsurile şi actele de urmărire penală se înaintează procurorului competent în termenele
prevăzute de Codul de Procedură Penală. Răspunsurile la petiţiile, reclamaţiile sau sesizările formulate de persoanele aflate în aresturile
poliţiei se predau de îndată destinatarului, sub semnătură.
Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare sunt suportate de către persoanele respective, iar dacă acestea nu
au sumele necesare, cheltuielile se suportă din fondurile aflate la dispoziţia administraţiei arestului.
i)Dreptul la asistenţă medicală

Asistenţa medicală, tratamentul şi medicamentele se asigură în mod gratuit sau contra cost, la cerere, potrivit legii, pe toată
perioada deţinerii, ori de câte ori este necesar, de către personalul medical al arestului, de către medicul de familie sau de către un
medic specialist.
Examenul medical al persoanelor private de libertate este obligatoriu şi se efectuează la primirea în arest, ocazie cu care medicul
solicită persoanei încarcerate să dea o declaraţie scrisă cu privire la antecedentele medicale şi îi intocmeşte fişa medicală. În
cazul ascunderii antecedentelor medicale, răspunderea revine persoanei în cauză.
Examinarea medicală se realizează în condiţii de confidenţialitate, periodic şi ori de câte ori este necesar, rezultatul menţionându-se
în Registrul de consultaţii şi în fişa medicală. Medicul are obligaţia de a sesiza procurorul în cazul în care constata că persoana privată
de libertate a fost supusă la tortură, tratamente inumane sau degradante ori alte rele tratamente, precum şi obligaţia de a consemna în fişa
medicală cele constatate şi declaraţiile persoanei în legătură cu acestea. În cazul prevăzut mai sus, persoana privată de libertate are
dreptul de a cere să fie examinată, în arest , de un medic din afara MAI, desemnat de ea, sau de
către un medic legist, cu suportarea cheltuielilor de către solicitant.

535

Distanţă

536

Medicul este obligat să efectueze zilnic vizita medicală a persoanelor din arest care solicită asistenţă medicală. De asemenea, este
obligat să efectueze controlul medical periodic tuturor persoanelor supuse măsurilor privative de libertate.
Cu ocazia consultaţiilor, medicul prescrie medicamentele necesare, care sunt administrate reţinuţilor, arestaţilor preventiv sau
condamnaţilor numai în prezenţa personalului medical sau a personalului de pază şi supraveghere, astfel încât să nu poată fi stocate şi
folosite apoi în scop de suicid.
Persoanele supuse măsurilor privative de libertate cărora datorită complexităţii diagnosticului nu li se poate asigura asistenţa
medicală adecvată ori pentru care există recomandări medico-legale sunt internate la un spital din reţeaua Ministerului Justiţiei sau
Ministerului Sănătăţii. La unităţile sanitare din reţeaua Ministerului Sănătăţii , se asigură paza permanentă a celui internat, în
schimburi, cu unul sau doi poliţişti, după caz.
j)Libertatea conştiinţei şi a credinţelor religioase

Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase ale

persoanelor private de libertate nu pot fi îngrădite.

Persoanele private de libertate aflate în aresturile poliţiei, pe baza liberului consimţământ, pot participa la servicii sau întruniri
religioase organizate în arest şi pot procura şi deţine publicaţii cu caracter religios, precum şi obiecte de cult.
k)Dreptul la asistenţă diplomatică

Persoanele private de libertate care au altă cetăţenie decât cea română au dreptul de a se adresa reprezentanţelor diplomatice sau
consulare din Romania ale statelor ai căror cetăţeni sunt şi de a fi vizitaţi de funcţionarii acestora.
Persoanele private de libertate cu statut de refugiaţi sau apatrizi, precum şi cele

care au altă cetăţenie decât cea română, al căror stat nu este reprezentat diplomatic sau

536

Distanţă

537

consular în Romania, pot cere administraţiei arestului să contacteze autoritatea internă sau internaţională competentă şi pot fi vizitaţi
de reprezentanţii acestora.
l)Dreptul la încheierea unei căsătorii

Persoanele aflate în privare de libertate au dreptul la încheierea unei căsătorii la locul de reţinere şi arest preventiv, în condiţiile
legii. În certificatul de căsătorie, la locul încheierii căsătoriei se înscrie localitatea unde este situat arestul.
În Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor se prevede că , după încheierea căsătoriei, soţii pot rămâne în penitenciar, într-o
cameră separată, timp de 48 de ore, cu acordul directorului penitenciarului . Această prevedere este aplicabilă şi persoanelor private de
libertate aflate în locurile de reţinere şi arest preventiv din cadrul unităţilor de poliţie.

b. Obligaţiile şi interdicţiile reţinuţilor şi arestaţilor preventiv

Instrucţiunile privind organizarea şi funcţionarea locurilor de reţinere şi arest preventiv fixează conduita ce trebuie urmată de
fiecare arestat aflat în arestul poliţiei, adică ceea ce este obligat să facă pe timpul cât se află în arest.
Totodată stabilesc şi interdicţiile, adică activităţile de la care arestatul trebuie să se abţină, stabilite de dispoziţiile legale în vigoare,
respectiv Legea nr.275 din 2006 referitoare la executarea pedepselor, H.G. nr.1897 din decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului
de aplicare a acestei legi (Legii nr.275 din 2006) şi O.M.A.I.nr.988 din 2005.
Aşadar, arestatul preventiv (reţinutul) este obligat:

a) să se conformeze restricţiilor legale referitoare la privarea de libertate,

inclusiv celor stabilite prin Regulamentul de ordine interioară;

b) să execute dispoziţiile legale date de administraţia locului de deţinere;

c) să se supună percheziţiei corporale cu ocazia primirii în arest şi ori de câte ori este necesar;
537

Distanţă

538

d) să predea obiectele interzise la primirea în arest;

e) să se conformeze dispoziţiilor date de organele judiciare;

f) să se supună controlului medical, să respecte regulile de igienă individuală şi colectivă, precum şi indicaţiile
medicului şi să informeze despre toate bolile transmisibile de care au suferit sau pe care le au;
g) să nu aducă atingere vieţii, integrităţii corporale, sănătăţii sau demnităţii

celorlalte persoane din arest;

h) să manifeste grijă faţă de integritatea bunurilor din proprietatea publică şi privată;

i) să nu desfăşoare acţiuni care urmăresc aducerea de prejudicii arestului

sau altor persoane;

j) să respecte programul zilnic;

k) să manifeste o atitudine cuviincioasă faţă de personalul arestului, precum şi faţă de orice persoană cu care intră în
contact;
l) să aibă o ţinută decentă, curată şi îngrijită;

m) să îndeplinească în bune condiţii activităţile la care participă sau care le

sunt repartizate;

n) să asigure şi să menţină ordinea şi curăţenia în camerele de arest;

o) să sesizeze administraţia arestului despre intenţiile de evadare, automutilare sau sinucidere ale celorlalte persoane
supuse măsurilor privative de
libertate;

p) să acorde sprijin pentru restabilirea ordinii interioare, la solicitarea poliţiştilor.

 De asemenea, arestaţilor preventiv şi reţinuţilor le este interzisă:

538

Distanţă

539

persoane;
a. exercitarea unor acte de violenţă asupra personalului sau a oricărei alte

b. organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de

nesupunere ori alte acţiuni violente, în grup, de natură să pericliteze ordinea, disciplina şi siguranţa locului de deţinere;
c. iniţierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea măsurilor

privative de libertate;

d. deţinerea, comercializarea sau consumul de stupefiante, băuturi alcoolice ori de substanţe toxice sau ingerarea fără
prescripţie medicală a unor medicamente de natură a crea tulburări de comportament;
e. sustragerea în orice mod de la executarea unei sancţiuni disciplinare;

f. instigarea altor persoane private de libertate la săvârşirea de abateri

disciplinare;

g. stabilirea de relaţii cu persoane private de libertate sau persoane din interiorul ori exteriorul arestului, cu scopul de a
împiedica înfăptuirea justiţiei;
h. sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori aparţinând locului de

deţinere, personalului sau altor persoane, inclusiv celor private de libertate;

i. să se deplaseze fără pază sau supraveghere în incinta unităţii sau subunităţii de poliţie în timp ce se află în anchetă;
j. procurarea sau deţinerea de bani, medicamente, telefoane mobile, bunuri

sau alte valori în alte condiţii decât cele admise;

k. substituirea identităţii unei alte persoane;

l. împiedicarea cu intenţie a desfăşurării programelor care se derulează în

arest;

m. confecţionarea şi deţinerea de obiecte interzise;

539

Distanţă

540

n. obţinerea sau încercarea de obţinere, prin violenţă, constrângere, promisiuni, servicii, cadouri sau alte mijloace, de
avantaje morale ori materiale de la personal, de la celelalte persoane private de libertate, precum şi de la oricare altă
 persoană;

o. comunicarea cu exteriorul, în alte condiţii şi prin alte metode decât cele stabilite prin reglementările în vigoare;
p. ameninţarea personalului, a persoanelor care execută misiuni la locul de deţinere sau care se află în vizită, a celorlalte
persoane private de libertate, precum şi a oricăror alte persoane;
q. utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziţie de administraţia arestului;
r. autoagresiunea în orice mod şi prin orice mijloace;

s. tulburarea liniştii după ora stingerii până la deşteptare;

t. practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obţine foloase;

u. fumatul în alte locuri decât cele permise;

v. exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag

oprobriul;

w. orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnităţii umane prin deosebirea, excluderea,
restricţia sau preferinţa pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă,
handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care
are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor
fundamentale.
Măsuri disciplinare

540

Distanţă

541

Pe timpul cât se află în locurile de reţinere şi arest preventiv, persoanele supuse măsurilor privative de libertate pot fi sancţionate
disciplinar pentru nerespectarea obligaţiilor şi interdicţiilor stabilite.
În raport cu gravitatea abaterii săvârşite, împotriva arestaţilor preventiv se poate lua

una din următoarele măsuri disciplinare:

a. avertismentul - se aplică, de regulă, persoanei aflate la prima abatere;

b. suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive pentru o perioadă de cel mult 1 lună ;
c. suspendarea dreptului de a presta o muncă pe o perioadă de cel mult 1 lună ;
d. suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri,cu excepţia celor necesare pentru igiena personală, pe o perioadă de
cel mult 2 luni ;
e. suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă de cel mult 3 luni ;

f. izolarea pentru maximum 10 zile. Măsura izolarii se ia în cazul în care arestatul preventiv a comis abateri repetate , grave,
manifestând o evidentă agresivitate şi violenţă ori când acesta afectează repetat şi grav convieţuirea normală în arest. Acesta este izolat
de ceilalti arestaţi într-o cameră special amenajată, nu este scos la muncă , nu participă la activităţile cultural-educative sau sportive de
grup, este lipsit de posibilitatea de a păstra şi folosi în cameră aparate radio şi TV, i se suspendă dreptul la vizite, de a primi şi
cumpăra alimente (cu excepţia articolelor necesare dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă, apei minerale, băuturilor
răcoritoare, ţigărilor şi obiectelor de igienă personală). Pe timpul nopţii primeşte pat, saltea, lenjerie de pat ,
care sunt retrase după deşteptare.

541

Distanţă
 542

c. Recompense ce se pot acorda persoanelor supuse măsurilor privative de libertate

Persoanelor din aresturi, care au o bună conduită şi au făcut eforturi serioase pentru

reintegrare socială li se pot acorda urmatoarele recompense:

suplimentarea drepturilor la pachete şi vizite;

ridicarea unei măsuri disciplinare luate anterior;

acordarea de premii constând în materiale pentru activităţi ocupaţionale;

încredinţarea unei responsabilităţi în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi
asistenţă socială;
evidenţierea adresată persoanei sau comunicată în scris familiei;

evidenţierea comportamentului pozitiv în caracterizările depuse la dosarul individual.

5. SCOATEREA ARESTAŢILOR (REŢINUŢILOR) DIN AREST

Ca şi în cazul primirii în locurile de reţinere şi arest preventiv, cu ocazia scoaterii arestaţilor din aceste locuri sunt necesare măsuri
care să împiedice evadarea sau chiar atacarea personalului de pază şi supraveghere.
În practica muncii se cunosc două situaţii în care arestaţii sunt scoşi din arest
şi anume:

scoatere din arest temporară;

scoatere definitivă din arest.

542

Distanţă

543

Scoaterea din arest temporară se face pentru cercetări în incinta unităţii de poliţie pe baza unui bon de scoatere în care
se trec numele şi prenumele arestatului, data şi ora scoaterii la cercetare, camera unde este scos, precum şi ora la care este predat
agenţilor de la arest, bon ce se semnează de către organul de cercetare penală care l-a scos la cercetări.
Scoaterea pentru cercetări o poate solicita ofiţerul care instrumentează cauza, cu acordul şefului structurii cercetări penale
care are în subordine arestul, sau oricare alt lucrător cu atribuţii de cercetare penală numai după obţinerea acordului organului de
urmărire penală şi a şefului formaţiunii cercetări penale care are în subordine arestul.
Scoaterea arestatului preventiv ori condamnatului în afara sediului unităţii sau subunităţii de poliţie în care se află arestul de face
în baza „notei de scoatere din arest‖, aprobată de şeful unităţii sau subunităţii de poliţie ori adjuncţii săi, iar în lipsa acestora , de şeful
structurii cercetări penale a locului de deţinere.
Şeful de schimb menţionează în Registrul de escorte următoarele: gradul profesional, numele şi prenumele poliţiştilor care
compun escorta , autovehiculul cu care se face deplasarea , traseul şi locul de destinaţie, persoana escortată; membrii escortei
semnează pentru preluarea arestatului.
La reintroducerea în arest, şeful de schimb consemnează în Registrul de escorte data şi ora întoarcerii, starea persoanei escortate,
semnând de primire în prezenţa şefului escortei.
La reprimirea arestaţilor în locurile de reţinere şi arest preventiv, indiferent
dacă au fost scoşi în incinta unităţii ori în afara acesteia, agenţii destinaţi pentru pază şi supraveghere sunt obligaţi să efectueze
din nou controlul corporal amănunţit pentru

543

Distanţă

544

a se înlătura suspiciunea că între timp au primit ceva şi au asupra lor sau că au suferit vătămări corporale.

Scoaterea definitivă din arest

Scoaterea din arest a persoanei reţinute sau arestate în vederea punerii în libertate se face la data încetării sau revocării măsurii
preventive, în baza unei „note de scoatere din arest‖, aprobată de şeful unităţii sau subunităţii de poliţie unde funcţionează arestul,
iar in lipsa acestuia de către adjuncţii săi ori de către şeful structurii cercetări penale de la locul de deţinere.
Dacă măsura arestării sau reţinerii încetează de drept, persoana respectivă este pusă de îndată în libertate, ocazie cu care i
se restituie bunurile şi valorile proprietate personală ce i-au fost ridicate cu ocazia primirii în locurile de reţinere şi arest preventiv,
întocmindu-se un proces verbal în două exemplare, din care unul se depune la dosarul individual, iar celălalt se înmânează celui în
cauză.
Totodată, se face control corporal amănunţit pentru a vedea dacă nu a luat şi alte obiecte ce nu-i aparţin sau înscrisuri pe care să le
transmită altor persoane interesate de mersul cercetării.
După punerea în libertate , dosarul individual al persoanei respective este păstrat de compartimentul „evidenţă arest‖ timp de 5
ani , apoi este înaintat serviciului de cazier judiciar şi evidenţă operativă de la unitatea de poliţie în cadrul căreia
funcţionează arestul.

6. INSTRUIREA ŞI CONTROLUL AGENŢILOR DIN PAZĂ ŞI

SUPRAVEGHEREA ARESTAŢILOR

544

Distanţă

545

Importanţa deosebită pe care o prezintă pentru buna desfăşurare a procesului penal arestarea infractorilor şi izolarea lor sub pază
şi supraveghere strictă, necesită folosirea unor mijloace eficiente în cât mai deplină concordanţă cu cerinţele şi exigenţele legii şi
ordinelor în vigoare. Datorită acestui fapt atât instructajul agenţilor cât şi controlul activităţii de la aresturi constituie sarcini deosebite
de realizarea cărora depinde în bună măsură respectarea normelor legale pe această linie.
 1.1. Instructajul agenţilor de pază şi supravegherea locurilor de reţinere şi arest preventiv

Dat fiind problemele complexe ce se pot ivi în acest compartiment de activitate, agenţii de la arest sunt instruiţi pentru a
cunoaşte atât modul de supraveghere a celor aflaţi în arest, cât şi rezolvarea unor situaţii deosebite cum ar fi: refuzul de hrană,
tentative de evadare, de sinucidere, decesul unui arestat în arest.
Instruirea agenţilor de la aresturi este un atribut al şefului formaţiunii de cercetare penală, iar la unităţile de poliţie unde nu există
şef de formaţiune cercetare penală această activitate se execută de şeful unităţii de poliţie sau unul din locţiitorii săi. Activitatea de
instruire se referă în principal la:
cunoaşterea normelor care reglementează activitatea la aresturi;

cultivarea unei atitudini juste şi a tactului faţă de arestaţi.

În contactul şi relaţiile de serviciu cu arestaţii, agenţii trebuie să aibă permanent o conduită corectă faţă de aceştia. Lovirea,
bruscarea, înjosirea sub orice formă a persoanei arestatului sunt aspecte de încălcare a legalităţii inacceptabile.
cunoaşterea regulilor tehnico-tactice de executare a serviciului de pază

şi supraveghere.

545

Distanţă

546

În acest caz, cu ocazia instructajului se prelucrează teme ce privesc: modul de executare a serviciului în postul de pază şi
supraveghere, consemnele posturilor, îndatoririle şi interdicţiile agenţilor din paza aresturilor, reguli privind primirea în arest
ori punerea în libertate etc.
instruirea în vederea cunoaşterii modului de acţiune în diferite situaţii

(tentative şi evadări, sinucideri, refuz de hrană etc.).

6.2. Controlul pe linia activităţii la aresturi

Activitatea desfăşurată la aresturile poliţiei se impune a fi controlată şi îndrumată sistematic pentru a se evita încălcarea
prevederilor legale, a instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea locurilor de reţinere şi arest preventiv. Controlul activităţii la
aresturile poliţiei urmăreşte stimularea răspunderii celor care execută serviciul în acest compartiment, prevenirea incidentelor
(evadări, sinucideri etc.), evitarea sau înlăturarea abuzurilor şi a unui ilegal tratament aplicat arestaţilor.
Şefii unităţilor de poliţie, locţiitorii acestora, şefii formaţiunilor cercetare penală, ofiţerii de serviciu pe unitate efectuează
controale inopinate atât ziua, cât şi noaptea privind modul cum îşi îndeplinesc atribuţiile agenţii din paza arestur ilor.
Metodologiile referitoare la activitatea pe linie de aresturi sunt stabilite de către Centrul de Politici în Domeniul Cercetărilor
Penale , structură care a înlocuit în cadrul IGPR fosta Direcţie Cercetări Penale. Aresturile pot fi controlate şi de organele competente
ale parchetului şi justiţiei după legitimare şi verificarea împuternicirii pe care o au.
Principalele probleme ce se urmăresc cu ocazia controlului la aresturile

poliţiei sunt:

546

Distanţă

547
 amenajarea şi dotarea arestului;

organizarea pazei arestului şi pregătirea agenţilor ce încadrează arestul;

executarea serviciului de pază şi supraveghere a arestaţilor;

legalitatea reţinerilor şi arestărilor (primirea şi scoaterea din arest);

tratamentul aplicat arestaţilor (acordarea drepturilor legale);

orice alte probleme ce privesc buna organizare şi funcţionare a aresturilor poliţiei.

Controlul trebuie astfel executat încât să nu îngreuneze activitatea

personalului de la arest, să contribuie la mobilizarea acestuia şi lichidarea lipsurilor.

Dacă cu ocazia activităţii de control la aresturi se ivesc situaţii ce nu pot fi rezolvate de agenţii de la arest, organele de control
sunt obligate să le acorde sprijin pentru o justă soluţionare.
Controlul efectuat la locurile de reţinere şi arest preventiv se consemnează

în Registrul unic de control ce se păstrează la O.S. pe unitate.

547

Distanţă

548
 Tema 17
ORGANIZAREA SERVICIULUI DE PERMANENŢĂ ÎN CADRUL UNITĂŢILOR ŞI SUBUNITĂŢILOR DE POLIŢIE

Probleme:

1. Organizarea serviciului de permanenţă în unităţile şi subunităţile de poliţie.

2. Executarea serviciului de permanenţă.

3. Raportarea evenimentelor.
4. Documentele, bunurile de inventar şi materialele din încăperea destinată serviciului de permanenţă.

Organizarea şi desfăşurarea activităţilor pentru îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor de specialitate pe care unităţile de poliţie
au obligaţia să le realizeze, necesită un caracter permanent.
În acest scop în unităţile/structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, au fost stabilite cu caracter permanent, următoarele
categorii de servicii : serviciul operativ/de zi şi serviciul de pază şi protecţie.
Serviciul operativ/de zi, are caracter permanent şi obligatoriu, se organizează şi se execută pentru asigurarea continuităţii
îndeplinirii misiunilor/atribuţiilor specifice, a intervenţiei operative şi menţinerea ordinii
interioare în cadrul unităţilor/structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor.

548

Distanţă

549

Serviciul de pază şi protecţie se organizează şi se execută în conformitate cu prevederile regulamentare privind paza şi
protecţia obiectivelor, bunurilor şi valorilor din competenţa Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Ambele categorii de servicii sunt denumite generic, serviciul de permanenţă şi se organizează, se execută şi se asigură
zilnic, de regulă, cu personal timp de 24 ore.

1. ORGANIZAREA SERVICIULUI DE PERMANENŢĂ ÎN UNITĂŢILE ŞI SUBUNITĂŢILE DE POLIŢIE.

1.1. Scopul organizării serviciului de permanenţă.

Serviciul de permanenţă în cadrul unităţilor de poliţie se organizează în scopul realizării următoarelor sarcini:
a) asigurarea desfăşurării corespunzătoare a activităţilor în timpul şi în afara orelor de program şi de asemenea în zilele de
repaus sau sărbători legale;
b) cunoaşterea situaţiei operative din zonele de competenţă;

c) menţinerea stării de operativitate pentru îndeplinirea misiunilor de către unităţile de poliţie;

d) punerea în aplicare a documentelor operative cu prilejul operaţiunilor de alertare, instituirea stărilor de urgenţă/asediu,
declararea mobilizării sau a stării de război etc.;
e) menţinerea ordinii interioare, asigurarea pazei localului unităţii de

poliţie, precum şi controlul accesului în sediu;

 549

Distanţă

550

Practica a demonstrat că evenimentele faţă de care unităţile de poliţie au obligaţia să intervină se pot produce pe teritoriul de
competenţă la orice oră din zi sau din noapte.
Activitatea unităţilor de poliţie nu poate fi întreruptă, nu cunoaşte pauze. Intervenţia operativă în locurile unde s-au petrecut ori se
află în curs de desfăşurare anumite evenimente, precum şi rezolvarea unor cazuri la sediul unităţii de poliţie în afara orelor de
program şi în special în timpul nopţii se asigură în mare măsură de către personalul din serviciul de permanenţă.
Sediul unităţii de poliţie nu poate rămâne nici un moment fără pază în special în timpul când cadrele de poliţie sunt
plecate în teren pentru îndeplinirea anumitor sarcini, executarea unor anchete sau dispoziţii ori nu sunt la program.
La sediu se găsesc documente oficiale, secrete de stat sau de serviciu, dosare de urmărire penală aflate în curs de rezolvare,
armament şi muniţie persoane aflate în stare de arest sau de reţinere. Toate acestea şi altele, evidenţiază necesitatea asigurării pazei
locului unităţii de poliţie. Întrucât sediile unităţilor de poliţie nu sunt prevăzute cu gardă permanentă, personalul destinat serviciului
de zi răspunde şi acestor necesităţi. Şi accesul în interiorul sediului este verificat şi autorizat tot prin acest serviciu de zi.
Un aspect ce impune ca personalul destinat pentru serviciul de zi să acorde o atenţie deosebită controlului accesului în aceste
unităţi este acela că aici pot pătrunde persoane rău intenţionate ce urmăresc comiterea unor acte ilegale sau chiar săvârşirea unor acte
teroriste.
De asemenea, trebuie acordată o mare atenţie corespondenţei sau coletelor pe care aceştia le primesc în afara orelor de
program de la persoane necunoscute ori a
autoturismelor ce opresc sau sunt parcate în apropierea sediilor unităţilor de poliţie.

550

Distanţă

551

Pot apărea diferite împrejurări şi situaţii care necesită uneori ca cetăţenii să se adreseze poliţiei în scopul luării rapide a unor
decizii şi măsuri legale corespunzătoare în limita competenţei pe care acestea o au.
Comandantul/şeful unităţii/structurii poartă întreaga răspundere pentru organizarea şi executarea serviciului de permanenţă.

1.2. Funcţionarea dispeceratului din cadrul sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Dispeceratul din cadrul „Sistemului Naţional Unic pentru Apel de Urgenţă

112‖ a fost dat în funcţiune la Poliţia Capitalei la data de 15.05.2004, conform ordinului nr. 180 al Ministerului
Comunicaţiilor şi Tehnologia Informaţiei, iar la Poliţia Sectoarelor 1- 6 la 01.05.2005, ulterior acest serviciu fiind extins la toate
Inspectoratele judeţene de poliţie.
Sistemul de lucru

La nivel central Dispeceratul este dotat cu 5 staţii de lucru „112‖, şi staţii

 radio emisie-recepţie.

Dispeceratele de sectoare şi inspectoratele judeţene sunt dotate cu câte o staţie de lucru, care permite şi monitorizarea pe harta
digitală a patrulelor auto de pe rază Capitalei, respectiv a judeţului, staţie P.C. conectată în reţeaua metropolitană şi
staţii radio în sistemul „112‖, MATRA şi semiduplex.

551

Distanţă

552

Evenimentele se preiau de către aceiaşi dispeceri, indiferent de sistemul prin care se efectuează sesizarea. Se completează,
după caz, fişa de eveniment sau se implementează în interfaţa specifică sistemului 112 datele furnizate de apelant.
Când evenimentul este sesizat pe liniile telefonice „112‖, dispeceratele de

sectoare şi judeţe sunt sesizate de către dispeceratul central prin reţeaua de date.

Dispeceratele de sectoare şi judeţe direcţionează la cazul sesizat resursele, în funcţie de amploarea şi gravitatea evenimentului,
furnizând poliţiştilor ce urmează să intervină, datele primare pe care dispecerul le-a obţinut cu privire la evenimentul respectiv.
Când ajung la faţa locului, echipajele de intervenţie raportează dispecerului situaţia de fapt existentă şi măsurile legale luate.
Această modalitate de organizare permite ca prin monitorizarea GPS a autovehiculelor din teren, la caz să fie trimis cel mai
apropiat echipaj, ceea ce conduce la scurtarea timpul necesar intervenţiei (viteza de reacţie).
Pe bază graficelor de patrulare, întocmite de unităţile (subunităţile) de poliţie, dispecerii de sectoare şi judeţe monitorizează
activitatea patrulelor din dispozitivul de ordine, sesizând şi corectând imediat abaterile de la itinerariile
stabilite.

De asemenea, în funcţie de necesităţile dictate de evoluţia situaţiei operative şi concluziile rezultate din analizele tactice,
dispeceratele „112‖ de la sectoare şi judeţe pot dispune ca pentru anumite perioade de timp, forţele din teren să fie direcţionate
către anumite zone de pe teritoriul sectorului sau judeţului cu potenţial criminogen ridicat, indiferent de secţia (subunitatea) de
poliţie căreia îi aparţin
forţele respective.

552

Distanţă

553

Dispeceratele de sectoare şi judeţe funcţionează cu programul de lucru

12/24, 12/48, la fiecare schimb existând un ofiţer şi un agent.

Aceştia au fost selectaţi pe baza cunoştinţelor necesare operării sistemului şi instruiţi cu privire la competenţele alocate
acestei linii de muncă, fiind întocmite fişele posturilor pentru cele două funcţii (ofiţer-dispecer, agent-dispecer).

Facilităţile Sistemului Naţional Unic Pentru Apeluri de Urgenţă - 112.

a) identificarea automată a apelantului când sună de pe un telefon cu

abonament, indiferent ce operator este, fix sau mobil;

 b) posibilitatea de a identifica locaţia unde s-a întâmplat incidentul;

c) conexarea fişelor de evenimente când sună mai mulţi cetăţeni pentru acelaşi incident;
d) înregistrarea vocii pentru fiecare apelant care accesează 112, şi păstrarea

acestora timp de 10 ani;

e) întocmirea unor rapoarte şi statistici în funcţie de eveniment, de dată, de operator şi alte criterii;
f) posibilitatea printării fişei de eveniment (când este cazul);

g) identificarea unei străzi, sau unei adrese exacte;

h) selectarea unor obiective pe harta digitală (staţii peco, căi ferate,

ambasade etc.);

i) posibilitatea realizării unor legături cu alte agenţii şi de a transmite un eveniment din competenţa lor de soluţionare;
j) acţiunea ,,Năvodul‖ se transmite concomitent la judeţele limitrofe şi

sectoarele 1- 6 poliţie, prin 112;

553

Distanţă

554

digitale;
k) alocarea resursei celei mai apropiate de eveniment prin vizualizarea hărţii

l) când situaţia impune se poate realiza traseul de deplasare al unui echipaj

dotat cu staţie cu G.P.S.;

m) identificarea tuturor numerelor poştale de pe o anumită stradă;

n) căutarea unui echipaj de poliţie pentru a fi identificată poziţia la un

anumit moment dat;

o) anunţarea poliţiştilor care participă la cercetarea la faţa locului prin sistemul 112, a procurorilor şi inspectorilor de la
protecţia muncii;
p) posibilitatea efectuării legăturii apelantului cu un operator 112

cunoscător de limbi străine din sistem, indiferent de judeţ;

q) stocarea tuturor datelor din sistem pe o perioadă de 10 ani la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale pe compact disc;
r) sistemul 112 permite realizarea unei agende cu diverse numere de telefon necesare în procesul muncii de poliţie.
Începând cu data de 01.10.2005 în bază programului de extensie a Sistemului Naţional Unic pentru Apel de Urgenţă 112,
la secţiile de poliţie din Bucureşti au fost montate staţii de lucru, având un program de transmitere a evenimentelor gen e-mail, în
vederea scurtării timpului de transmitere al unui eveniment.
 2. EXECUTAREA SERVICIULUI DE PERMANENŢĂ.

2.1. Personalul destinat pentru serviciul de permanenţă.

554

Distanţă

555

În unităţile de poliţie, de regulă, serviciul de permanenţă cuprinde categoriile de servicii şi personalul destinat pentru
acestea, stabilite în dispoziţia IGPR din anul 2011 privind serviciul de permanenţă şi accesul în unităţile de poliţie.
Continuitatea conducerii unităţilor şi subunităţilor de poliţie în afara programului de lucru se asigură de către ofiţeri cu
funcţii de conducere în zilele lucrătoare, în situaţii normale, de regulă, între orele 14,00 – 22,00 din unitate, iar în continuare de la
domiciliu.
În zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale continuitatea conducerii se

asigură între orele 8,00 – 16,00 din unitate, iar în continuare de la domiciliu.

La ordinul comandantului şi pe timpul producerii unor situaţii deosebite, continuitatea conducerii se asigură din unitate, 24 de ore.
Categoria de serviciu – ―ofiţer de serviciu pe unitate‖ este prevăzută cu ofiţeri de poliţie numai la I.G.P.R., D.G.P.M.B. şi la
nivelul inspectoratelor de poliţie judeţene, unde funcţionează şi compartimentele ―Apeluri de urgenţă – 112‖.
Pentru restul unităţilor, în conformitate cu noua concepţie de organizare a Poliţiei Române sunt prevăzute funcţii de agenţi de
poliţie sau prin asigurarea acestui serviciu cu agenţi de poliţie, prin rotaţie, din cadrul unităţilor (subunităţilor) respective.
Ofiţerii de serviciu de la inspectoratele de poliţie judeţene coordonează activitatea Centrului Operaţional şi Apeluri de
urgenţă, format din compartimentele
―Apeluri de Urgenţă - 112‖ şi „Dispecerat şi personal de serviciu‖, care există la

serviciile cabinet.
Ofiţerul se serviciu execută serviciul la I.G.P.R., D.G.M.P.B. şi la inspectoratele de poliţie judeţene 24 de ore în unitate cu 72 de
ore liber, iar la celelalte

555

Distanţă

556

subunităţi de poliţie, după programul 12/24; 12/48, în uniformă de serviciu, având asupra să armamentul din dotare cu
muniţia aferentă.
În subunităţile de poliţie unde numărul de poliţişti este de până la 40, ofiţerul se serviciu execută serviciul în uniformă de
serviciu, având asupra să armamentul din dotare cu muniţia aferentă, în următoarele variante de program:
a) VARIANTA A :

1. 8 ore, în intervalul orar 8.00-16.00, asigurate de către un agent de poliţie prevăzut în statul de organizare la compartimentul
―Personal de serviciu‖, care are ca atribuţii şi activităţile pe linia relaţiilor cu publicul;
2. pentru intervalul orar 16.00-8.00 şi în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale, serviciul este asigurat, prin rotaţie,
de personalul din celelalte formaţiuni ale subunităţii de poliţie.
b) VARIANTA B:
 1. asigurarea intervalului orar 8.00-20.00 de 2 agenţi de poliţie, alternativ în serviciu de 12 ore, prevăzuţi în statul de organizare
la compartimentul ―Personal de serviciu‖, care au ca atribuţii şi activităţile pe linia relaţiilor cu publicul;
2. pentru intervalul orar 20.00-8.00 şi în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale, serviciul este asigurat, prin rotaţie, de
personalul din celelalte formaţiuni ale subunităţii de poliţie.
Asigurarea categoriei de serviciu de permanenţă ―ofiţer se serviciu‖, în subunităţile de poliţie unde numărul de poliţişti este de
până la 40, se va realiza prin rotaţie cu agenţi de poliţie de la toate structurile existente în statul de organizare.
La subunităţile de poliţie unde numărul de posturi este sub 10, asigurarea serviciului se poate efectua cu agenţi de poliţie, prin
rotaţie, care vor avea ca atribuţii
şi activităţile pe linia relaţiilor cu publicul;

556

Distanţă

557

Pe timpul executării serviciului, ofiţerul de serviciu în unităţile de poliţie va purta, obligatoriu, la vedere, ecuson cu denumirea în
clar a categoriei de serviciu.
Personalul ce execută serviciul de ofiţer de serviciu va beneficia de zilele de odihnă necesare refacerii capacităţii de muncă, în
condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare.
La secţiile de poliţie rurale, poliţiile comunale, posturile comunale de poliţie, transporturi feroviare, aeriene sau navale, în
funcţie de situaţia operativă, se asigură permanenţă în afara orelor de program prin rotaţie, de către personalul ce încadrează
subunităţile respective, conform dispoziţiilor şefului Inspectoratului judeţean de poliţie.
La posturile de poliţie comunale, în timpul nopţii nu se organizează serviciul de permanenţă, însă aspectele deosebite ce apar se
rezolvă de către şeful de post ori alt agent de poliţie rurală.
Şefii inspectoratelor de poliţie judeţene, directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti împreună cu
adjuncţii acestora, şefii poliţiilor municipale şi orăşeneşti precum şi cei ai unităţilor şi subunităţilor care îşi desfăşoară activitatea în
alte sedii, vor stabili nominal poliţiştii care sunt apţi din toate punctele de vedere să execute serviciul de zi în unităţile de poliţie
respective.
Planificarea personalului în serviciul de permanenţă se întocmeşte lunar de către compartimentul sau persoana desemnată prin
ordin/dispoziţie de zi pe unitate, se aprobă de către comandantul/şeful unităţii sau înlocuitorul legal şi se aduce la cunoştinţa celor
interesaţi până la data de 25 ale lunii în curs, pentru luna următoare.
În cazul întocmirii unei planificări a personalului de serviciu pe o anumită perioadă, aceasta se aduce la cunoştinţa celor numiţi
cu cel puţin 48 de ore înainte de
intrarea în serviciu.

557

Distanţă

558

În unităţile sau subunităţile unde poliţiştii din serviciul de permanenţă sunt prevăzuţi în statul de organizare (la oraşe, municipii şi
secţiile de poliţie), planificarea în serviciu se stabileşte prin grafic, ceilalţi poliţişti din personal numindu-se prin ordin/dispoziţie de zi
pe unitate.
Nu execută serviciul de permanenţă şefii de unităţi, medicul unităţii, cadrele care execută serviciul în ture, agenţii de poliţie,
agenţii de circulaţie, conducătorii auto folosiţi în activităţi operative şi poliţiştii femei. În funcţie de situaţia operativă, de sarcinile
unităţilor de poliţie şi alţi poliţişti pot fi exceptaţi pentru perioade limitate de timp de la executarea serviciului de permanenţă.
Pregătirea cadrelor privind îndatoririle generale ale personalului de serviciu se asigură de către şefii de compartimente şi biroul
organizare, planificare, reacţii pentru situaţii de urgenţă şi operaţii.
Verificarea cunoaşterii îndatoririlor şi instruirea specifică legată de situaţia operativă din ultimele 24 de ore şi de problemele ce
urmează a fi rezolvate se asigură de către şeful unităţii sau a locţiitorului acestuia cu ocazia schimbării serviciului.
Având în vedere că sediile unităţilor de poliţie sunt dotate cu aparatură tehnică cum ar fi: staţii de radio, calculator, ş.a., se
impune ca personalul de serviciu să fie pregătit în legătură cu folosirea şi întreţinerea acestora. De asemenea este necesară şi
pregătirea în vederea lucrului cu tabelele de codificare.
Ţinuta personalului de serviciu trebuie să fie cea regulamentară, în raport de anotimp, curată şi bine îngrijită. Personalul de
serviciu are în locul unde execută serviciul şi măştile contra gazelor, pregătire pentru a fi folosite la nevoie, precum şi
alte materiale necesare stabilite prin ordin.
 558

Distanţă

559

2.2. Primirea şi predarea serviciului de permanenţă.

Luarea în primire a serviciului de către noul ofiţer de serviciu se face între orele 7,30 – 8,00. Tot în acest interval de timp se
execută controlul ţinutei şi prezenţa celorlalţi poliţişti care compun serviciul de zi. Schimbarea personalului din serviciul de zi se
face zilnic între orele 8,00 – 8,30.
La primirea serviciului de permanenţă pe unitate poliţistul care urmează să

intre în serviciu este obligat să verifice în prezenţa celui care predă următoarele:

a). armamentul, muniţia, tehnica şi celelalte bunuri aflate în camera ofiţerului de serviciu conform inventarului existent;
b). documentele de serviciu conform opisului cum ar fi: planul de alarmare, planul de pază şi apărare a sediului, planul de
prevenire şi stingere a incendiilor, planul de acţiune în cazul producerii unor calamităţi naturale sau catastrofe, planuri speciale de
cooperare, ordine şi instrucţiuni ale M.A.I.
Ofiţerul de serviciu semnează procesul verbal de predare-primire în care sunt menţionate şi lipsurile constatate pe timpul
primirii serviciului de permanenţă care nu au putut fi înlăturate de către personalul de serviciu care a fost schimbat.
După predarea şi primirea serviciului, vechiul şi noul ofiţer de serviciu se prezintă la şeful unităţii de poliţie, iar în lipsa acestuia
la locţiitorul său sau alt şef numit prin ordin şi raportează după formulele regulamentare astfel:
A. vechiul ofiţer de serviciu: „Domnule comisar şef, sunt..(gradul şi

numele), am predat serviciul depermanenţă pe unitate”.

B. noul ofiţer de serviciu: „Domnule comisar şef, ..(gradul şi numele), am

luat în primire serviciul de permanenţă pe unitate”.

559

Distanţă

560

Cu această ocazie, noul ofiţer de serviciu raportează verbal lipsurile şi neregulile constatate pe timpul luării în primire a
serviciului de zi. Şeful de unitate sau subunitate sau cel care aprobă schimbarea serviciului, controlează ţinuta noului ofiţer de
serviciu, verifică pregătirea teoretică a acestuia şi face precizări în legătură cu problemele care urmează să se execute în următoarele
24 ore. În zilele de repaus sau sărbători legale când în cadrul unităţii de poliţie nu se găseşte şeful de unitate sau unul dintre locţiitorii
săi ofiţerii de serviciu se schimbă între ei.

2.3. Atribuţiile personalului din serviciul de permanenţă.

 Personalul din serviciul de permanenţă este obligat să execute serviciul în strictă conformitate cu îndatoririle ce-i revin stabilite
prin ordine, instrucţiuni şi dispoziţii ale M.A.I. şi IGPR.
Personalul de serviciu subordonat ofiţerului de serviciu nu are voie să înceteze activitatea ori să încredinţeze altor persoane
îndatoririle ce-i revin decât în cazuri deosebite şi numai cu aprobarea acestuia.
Pe timpul executării serviciului de permanenţă personalul destinat acestei activităţi are dreptul de a aplica sancţiuni,
contravenţionale elementelor turbulente aduse la sediul unităţii de poliţie şi să folosească armamentul din dotare în cazurile şi
condiţiile prevăzute de lege.
At rib uţi il e o fiţ erul ui d e ser vi ci u d e la cam era d e s er vi ci u - o fiţ er d e
p ol iţi e.

Ofiţerul de serviciu se subordonează şefului unităţii de poliţie, iar pe linia

serviciului de permanenţă ofiţerului de serviciu principal de la eşalonul principal al

M.A.I.

560

Distanţă

561

Ofiţerului de serviciu, în afara orelor de program şi în zilele de repaus şi sărbători legale, i se subordonează şeful pazei arestului
şi poliţiştii care se află în serviciu pe teritoriul de competenţă a unităţii respectiv.
Principalele atribuţii ale ofiţerului de serviciu:

A. În ceea ce priveşte asigurarea supravegherii teritoriului, a apărării localului şi alarmării efectivelor:

să cunoască teritoriul de competenţă al unităţii de poliţie din care face parte: limite, particularităţi, reţea stradală, locuri
publice aglomerate ce creează probleme, zone acoperite, greu accesibile, zone izolate ş.a., telefoanele şi adresele instituţiilor şi
unităţilor publice sau de stat mai importante cu care, prin natura atribuţiilor ce-i revin, poate avea relaţii de serviciu. Diferitele cazuri
care se ivesc nu pot fi rezolvate eficient şi corespunzător când aceasta nu cunoaşte sau cunoaşte superficial date despre teritoriu şi
sistemul de organizarea a activităţilor de ordine publică precum şi a sistemelor de pază şi apărare a obiectivelor, unităţilor şi
a bunurilor deţinute de unităţile publice sau private.
să cunoască teoretic şi practic punerea în aplicare a planului de pază şi apărare, a planului de alarmare, planului de prevenire şi
stingere a incendiilor, de acţiune în cazul producerii unor calamităţi sau catastrofe, precum şi alte planuri speciale întocmite în
urma emiterii unor ordine şi instrucţiuni M.A.I.
atunci când se ordonă alertarea efectivelor de către cadre ale M.A.I., aceştia trebuie să aibă asupra lor o delegaţie specială de
împuternicire semnată de:
1. Ministrul Administraţiei şi Internelor.

2. Secretarii de stat, pentru unităţile a căror activitate o coordonează.

3. Comandanţii (şefii) sau înlocuitorii la comandă pentru unităţile pe care le

conduc şi cele din subordine.

561

Distanţă

562

Nu se trece la acţiune decât numai după ce persoana a fost legitimată şi i s-a

verificat împuternicirea scrisă (delegaţia).

 Dacă alertarea este dată telefonic este verificat în prealabil veridicitatea ordinului şi abia apoi sunt anunţaţi şeful de unitate,
adjuncţii acestuia şi celelalte cadre. În aceleaşi condiţii unităţile pot fi antrenate şi verificate prin exerciţii de
alertare.

B. Asigurarea securităţii documentelor şi a ordinii interioare.

La terminarea orelor de program ofiţerul de serviciu are obligaţia să verifice toate încăperile, fişetele, sertarele birourilor,
dulapurilor constatând dacă acestea au fost încuiate şi sigilate.
După aceste verificări poate permite accesul personalului civil pentru efectuarea curăţeniei. După această activitate verifică dacă
au fost închise şi zăvorâte ferestrele şi uşile, dacă au fost închise robinetele de apă, sursele de iluminat şi de încălzit. De asemenea,
ofiţerul de serviciu verifică starea pereţilor şi grilelor metalice dispuse la exterior.
În felul acesta sunt eliminate posibilităţile de pătrundere ilegală în sediul poliţiei sau de sustragere a unor documente, prevenirea
provocării de inundaţii, incendii sau explozii.
Când constată nereguli în privinţa asigurării documentelor ia măsuri de punere a lor în siguranţă, cheamă de acasă pe cel
care le are în primire, iar la sosirea în unitate a şefului de unitate este obligat să raporteze astfel de evenimente.
Prin îndeplinirea conştiincioasă a acestor îndatoriri ofiţerul de serviciu îşi aduce contribuţia la apărarea secretului de stat sau
serviciu şi la prevenirea săvârşirii unor fapte negative la sediul unităţii sau subunităţii de poliţie.
C. Atribuţii pe linia arestului unităţii de poliţie.

562

Distanţă

563

Ofiţerul de serviciu răspunde de modul în care funcţionează arestul – legalitatea introducerilor în acesta, asigurarea pazei şi
supravegherii arestaţilor, aplicarea regimului legal în lipsa şefului de unitate sau a locţiitorilor acestuia.
La unităţile de poliţie unde nu există şefi de schimb pentru arest ofiţerul de serviciu introduce agenţii în posturile de pază
supraveghere a arestaţilor nu înainte însă de a-i instrui şi verifica cu privire la modul executării în bune condiţii a serviciului.
Ofiţerul de serviciu este obligat să participe la predarea-primirea serviciului de arest precum şi la desfăşurarea programului
cu arestaţii. De asemenea, el are datoria să efectueze cel puţin două controale de zi şi de noapte, în afara participării la programul
cu arestaţii în scopul asigurării funcţionării arestului în strictă conformitate cu prevederile ordinelor şi instrucţiunilor specifice. Cu
această ocazie, ofiţerul de serviciu verifică modul în care poliţiştii din pază arestului execută programul şi în funcţie de constatările
făcute ia măsurile ce se impun.
În situaţiile în care la arestare se produc tentative de evadare, sinucideri, refuz de hrană, îmbolnăviri grave sau alte
evenimente deosebite, ofiţerul de serviciu trebuie să raporteze imediat despre aceasta şefului unităţii de poliţie, ofiţerului de serviciu
de la unitate ierarhic superior şi să ia imediat măsurile care se impun (izolare, încătuşare).
În cazul reuşitei unei evadări ofiţerul de serviciu ia următoarele măsuri:

după ce raportează şefului de unitate şi ofiţerului de serviciu principal de la inspectoratul judeţean de poliţie (DGPMB), ia măsuri
operative de urmărire şi prindere a acestuia cu ajutorul poliţiştilor care se află la unitate;
alarmează şefii formaţiunilor şi în primul rând şeful formaţiunii la care

era reţinut sau arestat cel care a evadat;

563

Distanţă

564

informează şi alertează agenţii de poliţie, patrulele auto, agenţii de circulaţie aflaţi în teren, şefii filtrelor organizate la
intrările sau ieşirile din localitate, posturile de poliţie transporturi feroviare şi navale cele mai apropiate, posturile de poliţie vecine,
unitatea de poliţie de la domiciliul evadatului şi în general a tuturor celor care pot contribui la identificarea şi prinderea
acestuia. De asemenea, sunt indicate şi semnalmentele şi gradul de periculozitate pe care îl prezintă.
De regulă, asemenea evenimente foarte grave au loc din cauza neîndeplinirii cu conştiinciozitate a atribuţiilor ce le revin,
atât a personalului din serviciul de permanenţă cât şi a celor din pază şi supravegherea arestaţilor.
Ofiţerul de serviciu ia aceleaşi măsuri şi în cazul în care a primit ordin de urmărire a dezertorilor sau evadaţilor din alte locuri
de detenţie mai ales pentru cei care au domiciliul pe rază unităţii respective.
D. Atribuţii privind relaţiile oficiale cu cetăţenii.

La unităţile de poliţie se prezintă permanent diverşi cetăţeni în scopul solicitării rezolvării unor interese legale sau pentru a
depune plângeri şi reclamaţii atunci când au fost lezaţi în drepturile lor ori pentru a aduce la cunoştinţa unităţilor de poliţie despre
anumite încălcări ale legii.
De regulă cetăţenii au în astfel de situaţii, primul contact cu ofiţerul de serviciu. Iată de ce acesta, în activitatea să trebuie să aibă
în vedere anumite reguli de comportare pentru a obţine încrederea, sprijinul şi respectul cetăţenilor de care unităţile de poliţie
au permanentă nevoie. În acest sens, trebuie avut permanent în vedere dispoziţiile legale cu privire la primirea şi rezolvarea
sesizărilor, propunerilor, reclamaţiilor şi cererilor cetăţenilor.
Ofiţerul de serviciu trebuie să aibă o atitudine politicoasă care să contribuie

la mărirea prestigiului poliţiei, ceea ce are o influenţă psihologică pozitivă asupra

564

Distanţă

565

cetăţenilor, contribuind la atragerea lor în lupta pentru prevenirea şi combaterea

actelor antisociale.

Ofiţerului de serviciu nu îi este permis să îşi manifeste indispoziţia sau starea de spirit faţă de public nici atunci când
din anumite motive, probleme personale, de familie, necazuri a fost scos din echilibrul său psihic.
Cetăţenii necunoscând în asemenea situaţii cauza indispoziţiei consideră atitudinea retrasă, monosilabică, lipsită de amabilitate
printr-o apreciere defavorabilă, rău voitoare atât a poliţistului respectiv cât şi a instituţiei pe care acesta o reprezintă.
Concret, după orele de program ofiţerul de serviciu este persoana care este autorizată să primească plângerile, denunţurile,
sesizările, cererile sau reclamaţiile adresate unităţii de poliţie şi ia primele măsuri pentru soluţionarea lor în limita competenţei şi a
posibilităţilor pe care le are.
În cazul în care plângerea, denunţul sau sesizarea nu este de competenţa poliţiei, ofiţerul de serviciu are datoria de a îndruma
cetăţenii către unităţile în drept să le rezolve, dându-le explicaţiile necesare.
Pentru ca explicaţiile, îndrumările şi lămuririle solicitate să fie corecte şi pentru a se evita unele greşeli ce se comit deseori,
ofiţerul de serviciu va avea în vedere mai multe reguli cum ar fi:
să-i fie clar şi să înţeleagă exact ce doreşte solicitantul, iar aceste dorinţe să nu aibă caracter de secret de serviciu;
când solicitantul nu se exprimă clar şi desluşit, ofiţerul de serviciu cu calm şi răbdare îl va chestiona în mod
corespunzător pentru a înlătura orice neînţelegere sau interpretare greşită;
tratarea cetăţeanului trebuie să se facă cu egală obiectivitate şi

solicitudine în spiritul echităţii şi dreptăţii sociale;

565

Distanţă

566

lămurirea, îndrumarea sau explicaţia se va da într-un mod clar şi concis dar în acelaşi timp şi complet pentru a fi
folositoare şi utilă;
dacă ofiţerul de serviciu nu poate să dea o lămurire corectă neavând certitudinea asupra exactităţii ei este preferabil să-l
îndrume pe solicitant la şeful formaţiunii sau a unităţii care cunoaşte problema şi este în măsură să dea lămurirea solicitată. Deci
trebuie evitate îndrumările false sau greşite care să pună cetăţenii pe drumuri, să-i sustragă de la alte obligaţii sau îndatoriri
personale sau de serviciu. Astfel de practici discreditează în mod vădit unitatea de poliţie din care face parte.
 Este strict necesar ca pe bază unei temeinice şi continue pregătiri să crească permanent atributul de competenţă profesională al
poliţistului în general şi al ofiţerului de serviciu în special, avându-se în vedere că se află în slujba comunităţii şi a cetăţeanului.
E. Atribuţii în cazul unor evenimente deosebite.

În afara orelor de program pe teritoriul de responsabilitate al poliţiei se pot produce unele evenimente deosebite cum ar fi
decretarea mobilizării generale sau parţiale, calamităţi declanşate brusc, acte de dezordine de amploare, catastrofe de cale ferată,
aeriene sau navale sau comiterea de infracţiuni grave cum ar fi: omucideri, tâlhării, furturi prin efracţie, violuri în grup, accidente
grave de muncă sau de circulaţie ori sunt identificate persoane sau bunuri urmărite de alte unităţi de poliţie sau ale altor unităţi
ale statului.
În astfel de împrejurări ofiţerul de serviciu are mai multe ob lig aţi i cum ar fi:
să ia măsuri de punere în aplicare a planului de mobilizare conform atribuţiilor specifice ce-i revin pe această linie;

566

Distanţă

567

să execute indicaţiile în caz de mobilizare sau calamitate primite de la şefii ierarhici, ofiţerului de serviciul pe MAI sau
de la Direcţia de Organizare, Planificare, Reacţii pentru Situaţii de Urgenţă şi Operaţii;
să raporteze imediat şefului de unitate sau celui care-i ţine locul la comandă precum şi ofiţerului de serviciu de la
unitate ierarhic superior despre infracţiunile comise sau evenimentele petrecute în timpul serviciului sau respectându- se prevederile
ordinelor şi dispoziţiilor în vigoare privind raportarea evenimentelor, datelor şi informaţiilor obţinute;
să alarmeze în caz de nevoie echipa de cercetare la faţa locului, să organizeze deplasarea acesteia în scopul efectuării
actelor ce se impun ridicării şi exploatării mijloacelor de probă şi folosirii cartotecilor de identificare criminalistică;
să anunţe procurorul, mediul legist şi după caz alte unităţi a căror prezenţă este necesară.
F. Atribuţii în cazul aducerii la unitate de poliţie a unor persoane suspecte.

În situaţia în care în afara orelor de program la sediul unităţii de poliţie sunt aduse persoane suspecte, ofiţerul de serviciu este
obligat să verifice dacă acestea sunt incluse în evidenţa persoanelor urmărite şi în funcţie de situaţie să ia măsurile legale ce se
impun – introducerea în arest, constatarea faptelor comise, să comunice altor unităţi sau subunităţi, luând măsuri de asigurare a pazei
lor până la sosirea poliţiştilor care se vor ocupa de rezolvarea situaţiei acestora.
G. Alte atribuţii.

să menţină permanent legătura cu ofiţerul de serviciu principal pe eşalonul superior cu unităţile teritoriale din
subordine, cu unităţile, instituţiile şi alte organizaţii cu care cooperează, precum şi cu eşaloanele superioare pe linie, conform
reglementărilor şi ordinelor în vigoare;

567

Distanţă

568

să cunoască evenimentele, datele şi informaţiile primite de la unităţile şi formaţiunile teritoriale din subordine şi să le
raporteze operativ şefului inspectoratului, şefului poliţiei şi eşaloanelor superioare conform prevederilor şi instrucţiunilor
referitoare la raportarea evenimentelor;
 să transmită cu operativitate ordinele şi dispoziţiile primite de la eşalonul superior precum şi cele ale şefului inspectoratului
judeţean, ale şefului unităţii de poliţie şi ale ofiţerului de serviciu principal pe inspectorat;
să ţină la zi evidenţa prezenţei cadrelor, a răspândirilor, evidenţa nominală a celor aflaţi în misiuni, concedii, părăsirea
garnizoanei ş.a. precum şi dacă au asupra lor documente, armament, muniţie sau alte materiale necesare pentru buna îndeplinire a
misiunilor respective, evidenţa agenţilor folosiţi pentru alarmarea personalului, a grupelor operative constituite în situaţii
speciale şi mijloacelor de
transport;

să transmită fără întârziere ordinele primite de dare în urmărire locală sau generală a persoanelor sau bunurilor şi să realizeze
cooperarea cu celelalte unităţi de poliţie în această problemă;
să rezolve problemele urgente apărute în afara orelor de program care sunt de competenţa unităţii de poliţie, raportând
despre aceasta celor în drept;
să cunoască permanent unde se află şeful unităţii de poliţie sau înlocuitorul la comandă al acestuia;
să păstreze corespondenţa secretă sosită prin curier în afara orelor de
program;

să primească şi să distribuie cheile ce se păstrează în camera ofiţerului de

serviciu numai persoanelor care au dreptul de a le ridica pe bază de semnătură;

568

Distanţă

569

să distribuie poliţiştilor armamentul individual şi muniţia pentru îndeplinirea diferitelor misiuni, executarea
tragerilor de antrenament, în poligoane special amenajate şi să urmărească predarea acestora la timp;
să întâmpine pe şeful unităţii de poliţie la sosirea acestuia şi să-i raporteze: „Domnule comisar şef în timpul serviciului
meu s-au întâmplat 5 evenimente. Sunt ofiţer de serviciu pe poliţia municipiului, inspectorul princ. Georgescu‖ (dacă nu s-a
întâmplat nimic, va raporta că nu s-a întâmplat nimic deosebit).
At rib uţi il e aj ut or ul ui o fiţ er ului d e servici u d e la cam era de s er vi ci u -

a gent d e pol iţ ie.

Ajutorul ofiţerului de serviciu se subordonează ofiţerului de serviciu şi execută toate dispoziţiile acestuia.
Are următoarele atribuţii:

1. să participe la punerea în aplicare a planului de alarmare, a planului de pază şi apărare, de prevenire şi stingere a
incendiilor, de acţiune în cazuri de calamităţi sau catastrofe şi a altor măsuri speciale;
2. să însoţească persoanele sosite pentru audienţă la şeful unităţii de poliţie sau la locţiitorii acestuia;
3. să raporteze imediat ofiţerului de serviciu evenimentele constatate pe

timpul serviciului;

4. să controleze permanent menţinerea curăţeniei şi a ordinii interioare în

încăperi;

5. să controleze ziua şi noaptea modul în care personalul destinat pentru

controlul accesului şi din pază sediului îşi execută îndatoririle iar la sosirea în sediu a
 poliţiştilor şi a personalului civil să verifice personal legitimaţiile de serviciu;

569

Distanţă

570

6. să urmărească respectarea măsurilor de pază contra incendiilor cuprinse în planul special întocmit în acest sens;
7. să controleze în afara orelor de program modul cum sunt respectate

regulile de asigurare a documentelor secrete;

8. să legitimeze persoanele străine de unitate de poliţie care doresc să între în sediu, să se informeze asupra scopului sosirii lor
şi să ia măsurile corespunzătoare stabilite în acest sens;
9. să înlocuiască ofiţerul de serviciu când acesta părăseşte încăperea de
serviciu.

Tot ofiţerului de serviciu i se subordonează conducătorii vehiculelor de

serviciu necesare pentru asigurarea nevoilor operative şi deplasărilor la evenimente, acţiuni şi alte sarcini specifice. Aceştia au
obligaţia să menţină în permanenţă starea de funcţionare a autovehiculelor, aparaturii de emisie-recepţie şi nu au voie să părăsească
unitatea decât cu aprobarea ofiţerului de serviciu.
At rib uţi il e o fiţ er ului d e s er vici u de l a d isp ecer at ul s ector ul ui

(i nsp ecto rat ul ui jud eţ ean) de po li ţi e – S.U.A.U. – 112.

1. At ri buţ ii gen era le :

se subordonează nemijlocit adjunctului şefului de sector şi direct şefului de sector (inspectorului şef judeţean);
colaborează cu agentul de poliţie, ajutor al ofiţerului de serviciu, cu ceilalţi poliţişti şi personalul civil din cadrul
sectorului (judeţului);
colaborează cu şefii secţiilor de poliţie (poliţiilor municipale şi orăşeneşti) din sector (judeţ);
colaborează cu ofiţerii de serviciu şi ajutorii acestora de la secţiile de

poliţie din sector (judeţ);

570

Distanţă

571

zilnic centralizează dispunerea posturilor secţiilor de poliţie ale sectorului (judeţului) pe care le monitorizează pe harta
digitală;
înregistrează evenimentele primite de la cetăţeni prin telefon sau prin

sistemul 112, de la dispeceratul central;

dispecerizează evenimentele în funcţie de locaţie;

 în cazul producerii unor evenimente grave direcţionează forţele necesare pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice;
în funcţie de evoluţia situaţiei operative poate dirija echipaje de intervenţie de care dispune la nivel de sector (judeţ)
către zone ce necesită o suplimentare de forţe pe anumite segmente de timp;
raportează evenimentele potrivit dispoziţiilor şi ordinelor în vigoare;

coordonează grupele operative din cadrul secţiilor de poliţie ale sectorului (judeţului);
completează documentele operative de la dispecerat.

2. At ri buţ ii pe li nia pr i mi ri i s esiz ări lo r cetă ţ eni lor :

primeşte toate sesizările telefonice venite direct de la cetăţeni sau prin

sistemul 112, de la dispeceratul central;

anunţă conducerea sectorului (judeţului) sau ofiţerul la comanda sectorului (judeţului), despre evenimentele
sesizate pe rază de competenţă a
sectorului;

informează şefii de secţii (similarii acestora), despre evenimentele comise pe rază de competenţă;
anunţă conducerea sectorului (judeţului) sau a ofiţerul la comanda sectorului, despre controalele ce urmează a fi
executate de forurile superioare, după
ce, în prealabil, a verificat ordinul de serviciu.
571

Distanţă

572

3. At ri buţ ii pe li nia ra por tă rii even i ment elo r :

consultă permanent baza de date a calculatorului de la dispecerat, pentru a recepţiona cu operativitate ordinele primite de
la eşaloanele superioare, pe care le vor prezenta de îndată şefului de sector (inspector şef) sau înlocuitorului la comandă;
evidenţa evenimentelor primite telefonic va fi ţinută într-un registru special destinat acestui scop, în care se va
consemna pe scurt conţinutul evenimentului, data şi ora producerii, cine l-a sesizat, data şi ora raportării acestuia la eşaloanele
superioare, modul de soluţionare, precum şi alte menţiuni pe care şefii, în raport de specificul activităţii, le consideră necesare, iar
cele primite prin 112 se arhivează în sistem;
evenimentele deosebite, datele şi informaţiile referitoare la acestea, precum şi primele măsuri întreprinse, vor fi raportate
de îndată ofiţerului aflat la comandă şi telefonic şefului unităţii, iar în continuare, pe cale ierarhică, forurilor
superioare.

evenimentele sesizate telefonic vor fi verificate, şi după caz, se va lua măsura dirijării cadrelor existente în teren, pentru
a face verificările de rigoare.
4 . At ri buţ ii pe li ni e de auto tr ans por tu ri :

a). raportează comandantului sau înlocuitorului la comandă în scris următoarele probleme pe linie de autotransporturi:
evenimente rutiere, accidente de circulaţie în care sunt implicate cadre de

poliţie cu auto personale sau de serviciu;

 folosirea în alte scopuri a mijloacelor de transport ale subunităţilor;

orice alt aspect negativ cu privire la exploatarea parcului auto.

b). raportează de îndată şefului de sector (inspectorului şef) sau

înlocuitorului la comandă părăsirea autoturismelor de serviciu a zonei sectorului.

572

Distanţă

573

5 . At ri buţ ii pe li ni e de co muni caţi i .

cunoaşterea sistemului de operare al Sistemului Naţional pentru Apeluri de Urgenţă – 112;

folosirea hărţii digitale Neuro Gis, şi a aplicaţiei GPS (Global Position
Sistem);

modul de folosire şi accesare al staţiei Motorola, din Sistemul 112;

să cunoască sistemul de codificare al sectorului modul de folosire al

staţiilor, cu celelalte structuri şi instituţii;

să cunoască telefoanele de la deranjamente, RENEL, LUXTEN (iluminatul stradal), RADET, DISTRIGAZ,

POMPIERI şi să ia legătura în caz de nevoie.

At rib uţi il e aj ut or ul ui o fiţ er ul ui de s er vici u d e la di sp eceratul s ect or ul ui

(i nsp ecto rat ul ui jud eţ ean) de po li ţi e – S.U.A.U. – 112.

Cu câteva excepţii atribuţiile ajutorului de serviciu sunt similare cu cele ale ofiţerului de serviciu.
se subordonează nemijlocit adjunctului şefului de sector, direct şefului de sector (inspectorului şef judeţean) şi ofiţerului
de serviciu pe dispecerat;
colaborează cu ofiţerul de serviciu pe sector (judeţ), ofiţerii şi agenţii de poliţie, de la camerele de serviciu ale secţiilor, cu
ceilalţi poliţişti şi personalul civil din cadrul sectorului (judeţului);
colaborează cu şefii secţiilor de poliţie din sector (poliţii municipale sau
orăşeneşti);

înregistrează evenimentele primite de la cetăţeni prin telefon sau prin

sistemul 112, de la dispeceratul central.
573

Distanţă

574
 dispecerizează evenimentele în funcţie de locaţie;

raportează evenimentele potrivit dispoziţiilor şi ordinelor în vigoare;

coordonează grupele operative din cadrul secţiilor de poliţie (poliţiilor municipale şi orăşeneşti) ;
completează documentele operative de la camera ofiţerului de serviciu;

informează ofiţerul de serviciu pe sector (judeţ), despre evenimentele

sesizate;

răspunde la telefoanele de la dispeceratul sectorului (judeţului), primeşte

şi transmite notele telefonice şi mesajele primite;

înlocuieşte ofiţerul de serviciu, când acesta este plecat pentru executarea unor activităţi sau sarcini primite de la şeful
sectorului (inspectorul şef);
execută alte activităţi dispuse de ofiţerul de serviciu.

Celelalte atribuţii specifice sunt identice cu cele ale ofiţerului de serviciu.

3. RAPORTAREA EVENIMENTELOR.

Una din obligaţiile de bază ale ofiţerului de serviciu este de a cunoaşte evenimentele, datele şi informaţiile produse pe teritoriul
de competenţă, cele primite de la unităţile teritoriale din subordine şi raportarea lor operativă şefului poliţiei şi eşaloanelor
superioare conform prevederilor referitoare la raportarea evenimentelor.
Măsurile privind raportarea evenimentelor ce se produc permit conducerii unităţilor ierarhice de a interveni prompt pentru
anihilarea unor greşeli sau a studia o situaţie ori fenomen asigurând legătura între elementele de decizie şi cele de execuţie.
Pentru o apreciere corespunzătoare şi luarea unor măsuri oportune este necesar ca raportarea evenimentelor să cuprindă date cât
mai concrete, reale şi actuale
şi să fie transmise cu maximum de operativitate.
574
Distanţă
575

Evenimentele care fac obiectul raportării sunt următoarele:

1. Faptele produse pe rază de competenţă a unităţilor şi subunităţilor de poliţie care prin natura lor:
constituie ameninţări la siguranţa naţională şi afectează capacitatea de apărare a ţării;
dăunează sau pot dăuna relaţiilor diplomatice, politice, economice, ştiinţifice, culturale sau de altă natură ale ţării
noastre cu alte state, agenţii, firme sau organizaţii din străinătate;
încalcă drepturile şi libertăţile cetăţenilor, partidelor sau formaţiunilor

politice, organizaţiilor profesionale sau de altă natură, legal constituite ;

generează conflicte sau stări de spirit negative în rândul sau între

colectivităţi;

tulbură grav liniştea şi ordinea publică;

 constituie infracţiuni sau alte fapte antisociale cu consecinţe grave sau
deosebit de grave.

2. Fenomene provocate de dezordine care afectează un număr mare de persoane şi/sau animale.
3. Fapte săvârşite de către personalul MAI care constituie infracţiuni sau încălcări grave ale disciplinei, onoarei, demnităţii,
au produs pagube materiale importante ori au adus atingere capacităţii de luptă (operative).
4. Orice alte acte sau fapte ce prezintă interes operativ şi se apreciază util a fi aduse de îndată la cunoştinţa eşaloanelor
superioare.
Odată cu raportarea evenimentelor trebuie transmis în mod obligatoriu următoarele:
data, ora, sursa şi modul cum au fost sesizaţi;
575

Distanţă

576

data (anul, luna, ziua, ora) şi locul unde s-a produs evenimentul;

denumirea completă (actuală şi nu prin iniţiale) a unităţilor economico- sociale, organizaţiilor, agenţiilor, firmelor etc. precum
şi a sectoarelor şi compartimentelor din cadrul acestora implicate în eveniment;
natura evenimentului, cauza şi împrejurările în care s-a produs (metode

folosite de autori, cauzele şi condiţiile care au favorizat comiterea faptei);

numărul victimelor, pagubelor create, bunurilor avariate, sustrase, etc.;

principalele date despre potenţialii autori şi victime;

măsuri luate şi eventualele propuneri;

dacă evenimentul poate fi dat publicităţii;

dacă se impune interdicţia de a părăsi ţara.

În executarea obligaţiilor ce revin poliţiilor judeţene şi D.G.P.M.B. privind raportarea evenimentelor de pe rază de competenţă
şi realizării legăturii permanente cu I.G.P.R. în cadrul acestora sunt organizate şi funcţionează dispecerate.
Dispeceratele se subordonează nemijlocit şefului inspectoratului de poliţie judeţean sau D.G.P.M.B. execută ordinele şi
dispoziţiile acestora, ale înlocuitorilor la comandă şi a ofiţerilor de serviciu din unităţile respective.
Dispeceratele sunt încadrate cu poliţişti care au o pregătire profesională corespunzătoare şi sunt dotaţi cu aparatură radio emisie
recepţie, faxuri, telexuri, calculatoare, telefoane, aparate de înregistrat şi imprimare etc.
Printre atribuţiile poliţiştilor din dispecerat este şi aceea de a asigura primirea rapoartelor referitoare la evenimentele
deosebit de grave şi grave petrecute pe rază de competenţă a unităţilor şi formaţiunilor teritoriale, înregistrarea şi prezentarea lor
operativă conducerii, aceştia răspunzând de conţinutul radiogramelor
şi telexurilor transmise.
576

Distanţă

577

Evenimentele, informaţiile referitoare la acestea, precum şi primele măsuri întreprinse vor fi raportate de unităţi, de îndată după
sesizare şi efectuarea primelor verificări pe cale ierarhică, după ce în prealabil au fost raportate telefonic.
Informaţiile pe primă sesizare cât şi cele obţinute ulterior vor fi comunicate apoi succesiv, iar datele de sinteză vor fi raportate în
scris la I.G.P.R. şi de aici la Punctul de Comandă Operativ al MAI.
Datele şi informaţiile ce prezintă interes pentru unităţile SRI, MApN, SPP, Ministerului Justiţiei, Direcţiei Generale a
Penitenciarelor vor fi comunicate potrivit deciziei Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Comandanţii (şefii) unităţilor teritoriale ale MAI vor informa cu regularitate prefecţii, preşedinţii consiliilor locale şi primarii
despre evenimentele produse pe rază de competenţă, precum şi măsurile întreprinse în vederea soluţionării lor.

4. DOCUMENTELE, BUNURILE DE INVENTAR ŞI MATERIALELE DIN ÎNCĂPEREA DESTINATĂ

SERVICIULUI DE PERMANENŢĂ.

Camera destinată serviciului de permanenţă este încăperea în care ofiţerul de serviciu desfăşoară cea mai mare parte din activitate
şi în care sunt folosite şi păstrate documentele şi materialele necesare funcţionării serviciului de permanenţă.
Camera este dotată cu mobilierul necesar, mijloace tehnice, materiale indispensabile cum ar fi: masă, scaune, canapea, dulap,
calculator, telefoane, staţii de radiocomunicaţii, telemobile, lanterne ş.a. De asemenea alături se găseşte o altă încăpere echipată şi
asigurată special pentru păstrarea armamentului şi muniţiei
aferente din dotare.

577

Distanţă

578

În spaţiile destinate primirii publicului se găseşte mobilier adecvat şi sunt afişate imprimate model care să asigure buna
documentare a populaţiei. De asemenea, sunt afişate şi principalele dispoziţii legale pe care unităţile de poliţie sunt chemate să
le aplice.

Documentele care se găsesc în camera ofiţerului de serviciu sunt următoarele:

extras din regulamentul de ordine interioară al unităţii de poliţie;

planul creşterii capacităţii operaţionale a unităţii de poliţie;

plicuri cu indicative de mobilizare;

planul de protecţie şi intervenţie în situaţii de protecţie civilă;

plicul cu „Metodologia transmiterii mesajelor de înştiinţare, avertizare şi alarmare despre situaţii de urgenţe civile”,
„Tabel cu mesaj de înştiinţare de urgenţe civile”;
planul de evacuare în situaţii de urgenţă;

programul zilnic al unităţii de poliţie;

planul/extrasul din planul de apărare/intervenţie împotriva incendiilor;

registrul de predare-primire a serviciului de zi;

registrul de evenimente şi note telefonice în care sunt notate evenimentele petrecute în teritoriul unităţii de poliţie,
respectiv notele telefonice primite de la eşalonul superior sau transmise de la eşaloanele inferioare;
registrul dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică, după terminarea

programului de lucru;
adresele şi numerele de telefon ale cadrelor care lucrează în unitatea de poliţie, a procurorului, medicului legist ş.a.;

578
 Distanţă

579

ghidul şi harta localităţii şi a judeţului, cartea abonaţilor telefonici din

localitate;

condica de predare-primire a corespondenţei;

codul penal, codul de procedură penală, culegere de acte normative care reglementează munca de poliţie;
carnete cu procese verbale pentru constatarea şi sancţionarea celor care se fac vinovaţi de săvârşirea unor contravenţii;
cătuşe;

rechizite de scris;

alte documente ordonate de şeful de unitate şi subunitate.

Cu ajutorul acestor documente şi materiale se asigură buna funcţionare a serviciului de permanenţă şi se realizează
continuitatea la program în munca de poliţie.

5. CONTROLUL EXECUTĂRII SERVICIULUI DE PERMANENŢĂ.

Dreptul de control asupra activităţii personalului de serviciu îl au şeful unităţii şi adjuncţii săi, alţi poliţişti delegaţi în acest
sens, şefii sau adjuncţii unităţii ierarhic superior, cadrele din colectivele de control ale I.G.P.R. sau din M.A.I.
Cu ocazia acestor controale pot fi urmărite mai multe probleme cum ar fi:

pregătirea profesională a poliţiştilor care asigură serviciul de permanenţă, cunoaşterea actelor normative care reglementează
munca de poliţie, ordinele şi instrucţiunile ministrului administraţiei şi internelor şi ale conducerii I.G.P.R. necesare şi utilizate
în scopul îndeplinirii sarcinilor ce le revin în timpul serviciului;
respectarea legalităţii de către personalul de serviciu pe linia muncii de

arest şi transferare;
579

Distanţă

580

necesare;
atitudinea faţă de cetăţean şi competenţa cu care li se dau îndrumările

operativitatea şi conştiinciozitatea personalului de serviciu în rezolvarea

unor cazuri ce i-au fost semnalate cum ar fi: contravenţii, infracţiuni, accidente grave de circulaţie, incendii, tulburări ale ordinii
şi liniştii publice;
modul în care se înregistrează, dacă se raportează unităţilor superioare

evenimentele deosebite petrecute pe rază de competenţă a unităţilor de poliţie;

 modul cum se execută primirea-predarea serviciului;

modul de păstrare şi folosire a documentelor existente la camera ofiţerului de serviciu; se va urmări să nu se ţină şi
întrebuinţa alte documente decât cele ordonate;
atitudinea, corectitudinea, solicitudinea şi receptivitatea faţă de sesizările, propunerile şi reclamaţiile cetăţenilor;
modul cum este executat controlul accesului în unitatea de poliţie, problemă prioritară şi majoră în activitatea ofiţerului
de serviciu;
modul de acţiune a personalului de serviciu în situaţia în care unitatea
este alertată;

o problemă căreia trebuie să i se acorde atenţia cuvenită cu ocazia

controlului este cea referitoare la ţinuta ofiţerului de serviciu.

Şi aceasta evidenţiază şi completează personalitatea scoţând în relief însuşirile corespunzătoare. După ţinută se pot aprecia gustul
estetic, simţul demnităţii proprii, preţuirea acordată celor din jur, dragostea de profesie, spiritul de ordine, hotărârea.
Rezultatul controalelor efectuate cu privire la modul de executare a

serviciului de către personalul numit în acest scop se consemnează în registrul unic de

580

Distanţă

581

control care va fi prezentat comenzii unităţii de îndată pentru a dispune măsuri de

remediere a neajunsurilor şi neregulilor constatate.

Nu trebuie uitat că prestigiul de care trebuie să se bucure poliţistul nu este numai o problemă personală ci priveşte interesele
întregii instituţii. Iată de ce ofiţerul de serviciu care este cartea de vizită a unităţii de poliţie şi are raporturi directe şi oficiale cu
cetăţenii trebuie să aibă o ţinută ireproşabilă, normele de echipare creând şi asigurând condiţii optime în acest sens.
Controlul asupra modului de executare a serviciului de permanenţă, pentru a fi eficient trebuie să fie urmat de măsuri concrete de
îmbunătăţire a activităţii în acest domeniu în scopul prevenirii în viitor a unor deficienţe manifestate.
Din prezentarea activităţilor pe care le desfăşoară personalul de serviciu, rezultă importanţa organizării acestui serviciu în cadrul
unităţilor de poliţie.
Considerăm însă că cele prezentate sunt numai un minimum de sarcini ale personalului de serviciu. Ele sunt îndatoriri cadru care
se completează cu multe alte îndatoriri profesionale, ce se aduc la îndeplinire de către ofiţerul de serviciu în raport
de situaţiile concrete pe care are obligaţia să le rezolve.
581

Distanţă

582
 582

Distanţă

583

Tema 18

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA POLIŢIEI DE

PROXIMITATE

Probleme:

1. Definirea conceptului de Poliţie de proximitate. Necesitatea implementării conceptului.

2. Obiectivele Poliţiei de proximitate. Tehnici manageriale.

3. Fişa postului şi ghidul poliţistului de proximitate.

4. Atribuţiile Poliţiei de proximitate şi ale ofiţerului coordonator pe

această linie.

5. Evaluarea poliţiştilor de proximitate.

6. Categorii de evidenţe.

1. DEFINIREA CONCEPTULUI DE POLI ŢI E DE PROXIMITATE.

NECESITATEA IMPLEMENTĂRII ACESTUIA.

Creşterea şi diversificarea formelor de manifestare a criminalităţii demonstrează necesitatea unei noi abordări conceptuale a
locului şi rolului poliţiei în comunitate. Tendinţele actuale ale criminalităţii, crima organizată, recrudescenţa violenţei la nivel
individual, incidenţa crescută a faptelor antisociale în rândul minorilor, la nivel intrafamilial şi de grup, amploarea faptelor
penale de natură
economică şi a celor care determină accentuarea sentimentului de insecuritate

583
 Distanţă

584

personală, impun o orientare flexibilă a strategiilor de acţiune necesare activităţii poliţiei către schimbările din societate,
care influenţează la rândul lor criminalitatea.
În spaţiul public, poliţia răspunde de siguranţa cetăţenilor, a comunităţii. Ea trebuie să reacţioneze când această siguranţă este
ameninţată. Experienţa practică a impus, însă următoarea realitate: este mai bine, mai uşor să previi activităţile antiinfracţionale,
decât să repari ulterior daunele provocate de acestea.
Concept relativ nou pentru România, Poliţia de proximitate a fost implementată deja în mai multe state europene, din necesitatea
de a - i apropia pe oamenii legii de comunitate, de a-i face vizibili, după ce tehnica şi motorizarea i-au îndepărtat de străzi. Rolul
acestor poliţişti constă în prevenirea dificultăţilor, pornind de la o bună cunoaştere a zonei, a particularităţilor culturale ale
comunităţii şi totodată, evaluarea permanentă a riscurilor care pot ameninţa societatea civilă.
În România, cerinţa vizibilităţii era îndeplinită prin existenţa sectoriştilor, însă percepţia publică a poliţiei ca forţă represivă,
inflexibilă, a impus o nouă abordare a rolului instituţiei noastre în cadrul comunităţii. Vizibilitatea publică este necesară, dar nu şi
suficientă. De aceea apropierea de comunitate reprezintă calea prin care se obţine atingerea scopurilor comune ale poliţiei - ca
instituţie care deserveşte interesul public oferind servicii de securitate, şi comunitatea pe care o
apără.

Apropierea înseamnă cunoaştere reciprocă, înţelegere şi asumare a rolului fiecăruia dintre parteneri, presupune
comunicare în vederea atingerii intereselor comune.
Prin Po li ţi e d e p rox imi t at e se înţelege poliţia de anturare, apropiere şi de legătură cu cetăţenii, în scopul
promovării active a ordinii şi stabilităţii. Altfel spus,
Poliţia de proximitate se constituie ca un serviciu public în folosul societăţii care,

584

Distanţă

585

prin amplasarea teritorială şi competenţă materială, are în vedere cu prioritate cunoaşterea intereselor şi aşteptărilor
legitime ale colectivităţilor locale şi cetăţenilor.
Rolul Poliţiei de proximitate este de a asigura liniştea publică în viaţa cotidiană şi de a răspunde acţiunilor ilegale îndreptate
împotriva cetăţenilor.
Astfel, ea trebuie să prevină şi să înlăture delincvenţa juvenilă, să reprime orice act ilegal, să contribuie la căutarea soluţiilor
durabile pentru asigurarea securităţii cetăţenilor şi bunurilor acestora.
Prin organizarea sa, modurile de acţiune adoptate în contextul situaţiei operative, Poliţia de proximitate vine în întâmpinarea
preocupărilor populaţiei în materie de securitate, în semn de respect, încredere şi stimă reciprocă. Ea îşi fondează acţiunile pe o
cunoaştere aprofundată a populaţiei şi teritoriului. Căutarea soluţiilor problemelor de siguranţă din viaţa cotidiană, precum şi
punerea în practică a măsurilor sau sancţiunilor de natură să combată sentimentul de nesiguranţă se face în cadrul unui parteneriat.
Acesta face legătură strânsă între poliţie, alte servicii publice ale statului, ale colectivităţilor locale, asociaţiile şi reprezentanţii
diferitelor categorii sociale sau profesionale, organizaţii neguvernamentale etc. Parteneriatul este un obiectiv prioritar care asigură
credibilitate conceptului de Poliţie de proximitate.
Implementarea conceptului Poliţiei de proximitate este necesară întrucât aceasta îşi propune fixarea următoarelor obiective
de prevenire:
- diminuarea fricii în rândul populaţiei prin încurajarea gândirii şi acţiunilor

preventive;

- favorizarea creşterii responsabilităţii cetăţenilor astfel încât ei să se simtă stăpâni pe viaţa şi proprietatea lor;
- să arate populaţiei că securitatea contribuie la creşterea calităţii vieţii;

585
 Distanţă

586

- sfătuirea obiectivă şi gratuită a cetăţenilor în domeniul securităţii (protecţia

bunurilor);

- favorizarea colaborării dintre populaţie şi poliţie, încurajarea cetăţenilor să informeze poliţia în mod responsabil atunci când
cunosc o faptă antisocială;
- învăţarea populaţiei să evalueze corect criminalitatea pentru a scădea rata

criminalităţii şi frica pe care aceasta o inspiră;

- protejarea populaţiei numai prin măsurile poliţieneşti nu este suficientă pentru a reduce criminalitatea. Siguranţa populaţiei
depinde într-o mare măsură de comportamentul ansamblului de persoane.
Pentru a răspunde rapid aşteptărilor populaţiei, Poliţia de proximitate trebuie să dezvolte competenţe polivalente, care să
contribuie la îmbunătăţirea percepţiei profesiei de poliţist.
Proximitatea se realizează prin crearea unui parteneriat între poliţie, pe de o parte, şi cetăţeni, unităţi şcolare, biserica, medii de
afaceri, organizaţii neguvernamentale, autorităţi publice locale, pe de altă parte, în scopul rezolvării problemelor cu impact
direct asupra vieţii sociale şi creării unui climat de siguranţă civică.

2. OBIECTIVELE POLIŢIEI DE PROXIMITATE. TEHNICI

MANAGERIALE.

2.1. OBIECTIVELE POLIŢIEI DE PROXIMITATE

Într-o societate aflată în permanentă schimbare, este necesar ca Poliţia de proximitate să răspundă exigentelor acesteia, sens în
care are în vedere următoarele obiective :

586

Distanţă

587

prezenţ ei
A. Subs tit uir ea unei lo gi ci d e i nt ervenţ ie cu o lo gi c ă a cuno aşt eri i şi a

Această logică se va traduce prin cunoaşterea caracteristicilor socio-

economice şi umane ale teritoriului şi a diferitelor tipuri de populaţie care locuieşte acolo. Ea face obiectul unei actualizări
permanente de către responsabilul sectorului poliţiei de proximitate prin organizarea de contacte cu partenerii, vizite în teren,
reuniuni de cartier. Cunoaşterea mediilor cu probleme şi prezenţa regulată şi continuă pe drumurile publice, în special la orele la care
riscurile de agresiune sunt cele mai manifeste, are o funcţie multiplă deoarece permite poliţiştilor să întreţină contactul permanent cu
populaţia, condiţie a unei bune cunoaşteri reciproce şi sursa de încredere mutuală.
B. Acţ i unea pol iţ ieneas ca s ă fi e or dona ta î n jur ul unor t eri to rii b i ne

identificate

Într-o secţie de poliţie, Poliţia de proximitate este organizată conform

 p rin cipi ul ui s ect or iză ri i, care permite o prezenţă vizibilă şi cunoscută de către

locuitori.

Acest fapt va face ca orice activitate poliţieneasca să fie mult mai bine organizată, structurată, permiţând acoperirea teritoriului şi
implicit un mai bun contact cu populaţia.
În prezent, ca entităţi teritoriale există sectorul / zona (entitate teritorială unde se pregăteşte, se ordonă şi se evaluează misiunea
de poliţie de proximitate, fiind nivelul de organizare a dispozitivului de poliţie de proximitate) şi cartierul (loc de bază al
desfăşurării acţiunilor poliţiei de proximitate )
C. Co nta ctul p erm anent cu p op ul aţ ia

Acest contact se aplica în funcţie de următoarele 3 modalităţi:

587

Distanţă

588

O implicare puternică în viata oraşului – poliţiştii participă în mod obişnuit la marile manifestaţii colective ale
oraşului pentru a asigura buna desfăşurare a acestora şi menţinerea ordinii, întreţin relaţii cu aleşii, factori locali sau responsabili cu
serviciile publice sau asociative.
Un parteneriat activ şi constructiv în materie de siguranţă al cărui cadru este un contract local de siguranţă.
Acesta constituie bază fără de care poliţia de proximitate nu ar putea să se dezvolte în bune condiţii. Toţi poliţiştii de
proximitate, oricare ar fi gradul lor profesional sau subordonarea ierarhică, sunt implicaţi într-un fel sau altul în aceasta acţiune
partenerială.
O relaţie cu publicul bazată pe audienţă şi dialog – presupune profesionalizarea poliţiştilor astfel încât dialogul purtat cu
cetăţeanul să fie cât mai productiv.
D. Im punerea r esp ons abi li tăţ ii l a toa t e ni vel uril e, t ut uro r pa rt icipa nţi lor
în teren

Aceasta responsabilitate are următoarele caracteristici:

a) Responsabili bine stabiliţi pentru fiecare arie de acţiune - fiecărui

sector sau cartier îi corespunde un anumit poliţist, şeful unei echipe competente în teritoriul respectiv. Identificarea presupune ca
aceste desemnări să fie făcute cu luarea la cunoştinţă a partenerilor (prin scrisoare, întâlnire cu responsabilul din momentul numirii
lui), ca şi informarea publicului prin toate mijloacele posibile (prin afişarea unei organigrame în incinta biroului de poliţie sau în
orice alt loc).
b) Obiective de acţiune bine stabilite - poliţistul de proximitate trebuie să acţioneze în funcţie de obiectivele stabilite
pentru a găsi răspunsuri durabile şi
eficiente la problemele de siguranţă din teritoriul de care se ocupa. Aceste obiective

588

Distanţă

589

sunt stabilite pentru echipa ce se ocupa de un teritoriu, dar şi pentru fiecare dintre cei care intervin în problemele acestui
teritoriu, oricare ar fi nivelul lor ierarhic.
c) Implicarea personală eficientă a fiecărui funcţionar - fiecare dintre persoanele care intervin trebuie să se simtă
responsabilă, atât în privinţa cetăţenilor, cât şi în privinţa echipei din care face parte, a acţiunii pe care trebuie să o dirijeze pentru a
atinge obiectivele fixate şi pentru a răspunde aşteptărilor populaţiei.
d) Autonomie de acţiune - aceasta autonomie nu înseamnă ca fiecare acţionează după bunul plac. Respectând cadrul ierarhic,
principiile deontologice şi obiectivele stabilite, fiecare participant dispune de un grad de autonomie suficient pentru a căuta căile şi
mijloacele cele mai potrivite pentru îndeplinirea obiectivelor
urmărite.

E. Asigurarea unui serviciu de calitate

Termenul de ―serviciu‖ trebuie înţeles ca:

Serviciu public - care se poate concretiza prin modalităţi de depunere a plângerilor mai bine adaptate (ca program, locuri,
posibilitatea de a face o plângere la domiciliu în cazul persoanelor care nu se pot deplasa din motive bine întemeiate, cum ar fi
paznicii), sau printr-o mai bună relaţie cu activitatea judiciară (poliţia de proximitate trebuie să asigure fiecare victimă a unei
infracţiuni de începerea procedurii judiciare).
Serviciu în folosul comunităţii - constă în găsirea unor soluţii mai bune pentru primirea cetăţenilor, o atenţie mai mare
acordată victimelor şi asistenţa lor atunci când ele fac parte dintr-o categorie mai vulnerabilă (plângerea la domiciliu care este făcută
în beneficiul unor anumite categorii de persoane, cum ar fi bătrânii sau
persoanele cu mobilitate redusă).

589

Distanţă

590

F. Lucr ul î n echipă - sunt alcătuite echipe pentru fiecare zonă, cartier. Totalitatea echipelor va forma o entitate mai
mare - echipa de sector. Echipele se afla sub comanda unui responsabil bine stabilit, însărcinat să le dirijeze şi să supravegheze
modul în care acestea conlucrează.
Lucrul în echipă şi constituirea unui serviciu organizat pe bază acestui model nu exclud exercitarea funcţiilor specifice,
proprii funcţionarii birourilor de poliţiei.

2.2. COMUNICAREA EXTERNĂ ŞI INTERNĂ

a) Comunicarea externă - vizează mediatizarea, aducerea la cunoştinţa publicului, prin intermediul diverselor mijloace de
comunicare, a activităţii poliţiei. Aceasta comunicare, realizându-se în ambele sensuri, are rolul de verificare şi completare a
informaţiilor dintre parteneri ( de exemplu: presa poate fi considerată un partener de la care primim şi căruia îi dăm informaţii în
folosul tuturor).
b) Comunicarea internă - vizează cunoaşterea corectă şi actualizată a informaţiilor din sfera de activitate a poliţiştilor de
proximitate, fiind un mijloc determinant de a-l mobiliza în acţiuni punctuale. De asemenea, comunicarea internă se referă şi la
comunicarea cu celelalte compartimente ale poliţiei în scopul cunoaşterii în întregime a situaţiei operative din zona de
responsabilitate.
Poliţia de proximitate este o filosofie a organizaţiei poliţieneşti, ce trasează practici de succes din trecut şi prezent,
menţinându-se în acelaşi timp o imagine pentru viitor şi o proiectare interdisciplinară prin „împrumutarea‖ conceptuală de la o
varietate de discipline pentru a produce cele mai „creative‖, eficiente şi efective abordări, pentru a căuta cele mai bune relaţii
şi parteneriate cu diverse persoane şi grupuri, în scopul controlului criminalităţii şi îmbunătăţirii calităţii vieţii.
590
Distanţă
591

2.3. TEHNICI MANAGERIALE

 În scopul implementării conceptului Poliţiei de proximitate este necesar să se utilizeze tehnici manageriale adecvate, putându-
se enumera :
a) realizarea conceptului de prevenire să se facă ţinând cont de harta

criminalităţii zonale;

b) rezolvarea problemelor curente ale unităţii de poliţie să aibă la bază

filosofia poliţiei de proximitate;

c) realizarea şi „orchestrarea‖ unor programe de parteneriat cu o proiecţie

largă în timp, la care să participe cât mai multe persoane din rândul societăţii civile;

d) participarea la acţiunile de prevenire în parteneriat, planificat, a tuturor

poliţiştilor din unitate;

e) desfăşurarea unei campanii de presă susţinute, care să aibă ca scop ideea

de parteneriat.

3. FIŞA POSTULUI ŞI GHIDUL POLIŢISTULUI DE

PROXIMITATE

Poliţistul de proximitate îşi dedică activitatea consilierii şi informării cetăţenilor cu privire la prevederile unor acte normative, la
modalităţile prin care aceştia pot evita să devină victimele unor infracţiuni, sau autori ai unor fapte penale, având în acelaşi timp şi
abilităţi de cercetarea, documentarea şi rezolvarea unor fapte
penale.

Poliţistul de proximitate este generalistul securităţii în sectorul sau de activitate şi acoperă toate câmpurile de prevenire.
591
Distanţă
592

In funcţie de necesităţi şi situaţie, el asigură, printre altele:

- prezenţa vizibilă şi liniştitoare;

- informează şi înştiinţează populaţia;

- caută soluţiile practice şi durabile la problemele locale de siguranţă a cetăţeanului, în legătură cu alte parteneriate, etc.
În executarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul de proximitate întreţine permanent relaţii de colaborare sau cooperare, după cum
urmează:
cu poliţiştii din formaţiunile operative din cadrul subunităţii;

cu consiliile de conducere locale ale Corpului Naţional al Poliţiştilor;

cu factorii responsabili din cadrul unităţilor de învăţământ, conducerile societăţilor comerciale, reprezentanţii asociaţiilor
neguvernamentale, preşedinţii sau administratorii asociaţiilor de proprietari, conducătorii altor instituţii ale statului;
Activitatea zilnică a poliţistului de proximitate începe cu punerea să la curent în legătură cu evenimentele care au avut loc pe
rază de competenţă a sectorului sau de activitate cât şi a unităţii sau subunităţii din care face parte. (Toate evenimentele de natură
penală vor fi consemnate de către poliţistul de proximitate pe
„tabla situaţiei operative din ultimele 24 de ore de pe rază de competenta a secţiei‖

pentru a fi luate la cunoştinţa cât mai uşor şi de către ceilalţi lucrători).

De aceea, el ia legătura cu toţi ceilalţi lucrători din cadrul secţiei de poliţie ( în primul rând cu ofiţerul de serviciu), interesându-se
şi de alte fapte sau evenimente, chiar dacă nu s-au întâmplat în zona sa de responsabilitate, de care este necesar să ştie pentru a face
conexiuni şi a-i fi mai uşor astfel să ia măsuri de contracarare într-un efort colectiv al compartimentului sau secţiei. Pe bază
acestor informaţii se vor
întocmi planuri de acţiune care vor fi puse în practică imediat. Avantajul este acela că

592

Distanţă

593

se asigură o mobilitate de acţiune şi o corelare între momentul acţiunii şi situaţia operativă din teren.
Planul de muncă individual constituie următoarea activitate pe ordinea de lucru. De obicei în primele două ore de activitate sunt
soluţionate cererile, sesizările sau reclamaţiile cetăţenilor din zona de competenţă, după care, activitatea poliţistului se orientează
spre muncă în teren unde îndeplineşte o serie de activităţi de serviciu
cum ar fi:

acestora);
Cunoaşterea locuitorilor din sector (dar fără a face recensământul

Culegerea de informaţii pertinente, de la surse ocazionale, pentru

identificarea autorilor de infracţiuni sau a altor fapte care sunt în contradicţie cu normele de convieţuire în societate (activitatea de
culegere a informaţiilor este bazată pe „surse ocazionale‖- nu este una calificată);
Identificarea copiilor străzii, a cerşetorilor minori, ştergătorilor de parbrize, luând măsuri de redare a acestora
către familii , sau de internare în centre
de ocrotire.

Aflarea numele persoanelor dispărute pe care ulterior îl transmite şefilor

de zonă, culegând totodată date şi informaţii despre acestea;

Identificarea grupurile de mici delincvenţi luând măsuri de sancţionare a părinţilor lor pentru lipsa de supraveghere ;
Se deplasează la grădiniţele, şcolile, liceele de pe rază de competenţă luând legătura cu directorii acestora şi cu
comitetele de părinţi. Împreună cu profesorii participă la acţiuni privind conduita şi comportamentul în şcoli, este ascultat de elevi
şi părinţi. De asemenea, întră în contact cu directorii altor unităţi publice.

593

Distanţă

594
 infracţiuni;
Identifică şi ia legătura cu persoanele în vârstă, victime ale unor

Poartă un dialog cu cetăţenii în scopul prevenirii infracţiunilor;

Se informează cu privire la respectarea reglementarilor legale privind

comerţul, atenţionând pe cei în cauza asupra prevederilor legii.

Periodic sau ori de cate ori este nevoie, în bază unui plan de acţiune întocmit de către şeful de Birou Ordine Publică,
participă împreună cu alte forţe la combaterea anumitor fapte de natură contravenţională/infracţională (combaterea cerşetoriei,
vagabondajului, tulburarea ordinii şi liniştii publice). Sfătuieşte comercianţii să-şi supravegheze magazinele personal, să le
înzestreze cu sisteme de pază sau să apeleze la serviciile unei firme specializate, prevenind astfel eventuale furturi sau efracţii
(atribuţii pe această linie au lucrătorii compartimentului Sisteme de securitate).
Nu putem vorbi despre un sfârşit de program al poliţistului de proximitate deoarece el este în permanent contact cu populaţia,
cu cetăţenii, iar prin prisma formării sale profesionale, va desfăşura activităţi specifice muncii chiar şi în afara orelor de program.
Totuşi, putem menţiona faptul că la sfârşitul programului „oficial‖ de lucru, acesta ia legătura cu şeful de birou sau ofiţerul care-l
coordonează activitatea comunicându-i activităţile desfăşurate, rezultatele obţinute şi propunerile pe care le are .

3.1. GHIDUL POLIŢISTULUI DE PROXIMITATE

594

Distanţă

595

Ghidul poliţistului de proximitate se referă la selectarea, încadrarea şi competentele poliţiştilor de proximitate.

Selectarea şi încadrarea poliţiştilor de proximitate

În conformitate cu Dispoziţia I.G.P.R. nr. 48 / 01.06.2007, încadrarea posturilor de poliţişti de proximitate se va face prin
recrutarea din sursă internă, prin concurs sau examen. Comisia de examinare va fi formată din ofiţeri specialişti din cadrul Serviciului
Management Resurse Umane împreună cu ofiţerii instructori din cadrul Serviciului Poliţei de Ordine Publică şi Sectoarelor 1-6
Poliţie după caz.
Poliţiştii care urmează să îşi desfăşoare activitatea în cadrul acestui compartiment vor fi selecţionaţi pe bază de voluntariat, din
rândul celor cu pregătire juridică şi de specialitate, experienţă în relaţiile cu cetăţenii şi care pot realiza o comunicare eficientă cu
aceştia.
Pentru identificarea abilităţilor de comunicare poliţiştii de proximitate vor fi testaţi psihologic la Centrul de testări al M.A.I.
După selecţionare poliţiştii de proximitate vor urma un curs de formare în domeniul analizei tranzacţionale şi în domeniul
comunicării, cu ofiţerii formatori de la sectoare şi alte cadre specializate din cadrul Serviciului Analiză şi Prevenirea Criminalităţii
(psihologi, sociologi).
Numărul poliţiştilor de proximitate se va stabili în funcţie de situaţia operativă, suprafaţa teritoriului şi numărul de locuitori (1
poliţist până la 15.000 locuitori).
Pentru a fi cunoscuţi de către cetăţeni, agenţii de proximitate îşi vor edita cărţi de vizită tip şi vor participa la acţiunile de
popularizare a concepţiei, ocazie cu care vor face cunoscut comunităţii numărul de telefon şi modul în care pot fi
contactaţi.

595
 Distanţă

596

Criterii privind s electa r ea p ol iţi şt ilo r d e pro xi mi tat e :

- să dispună de un nivel ridicat de pregătire de specialitate, juridică şi de

cultura generală;

- să cunoască o limbă de circulaţie internaţională, precum şi limbile, tradiţiile şi obiceiurile etniilor care formează
populaţia în zona de responsabilitate;
- să dispună de capacitatea de a purta discuţii libere pe anumite probleme de
interes;

- să se bucure de aprecieri pozitive şi respect din partea colegilor şi

cetăţenilor;

- să prezinte interes pentru problemele sociale ale cetăţenilor şi

disponibilitatea de a le rezolva;

- să manifeste disponibilitatea în a se informa şi a coopera în acest sens cu agenţii de poliţie şi cu ofiţerii din celelalte formaţiuni
ale poliţiei , precum şi cu jandarmii, poliţia comunitară, autorităţile administrative, O.N.G.- urile, etc.
- în zonele unde populaţia etnică este majoritară, poliţiştii de proximitate vor

fi selectaţi prioritar din rândul celor care aparţin acesteia.

4. ATRIBUŢIILE POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL COMPARTIMENTULUI POLIŢIEI DE PROXIMITATE

4.1. ATRIBUŢIILE AGENŢILOR - POLIŢIŞTI DE PROXIMITATE

Agenţii din cadrul Compartimentului Poliţiei de Proximitate sunt

subordonaţi şefului de secţie şi au în principal următoarele atribuţii :

596

Distanţă

597

a) realizează cunoaşterea populaţiei, sub aspectul structurii, obiceiurilor şi tradiţiilor cu caracter local, domiciliului şi
reşedinţei, precum şi a teritoriului din punct de vedere al locurilor şi mediilor favorabile comiterii de infracţiuni;
b) este prezent în fiecare zi minim 6 ore, pe jos, în cartier pentru a relaţiona cu cetăţenii;
c) stabileşte contacte permanente cu administratorii asociaţiilor de proprietari, factorii responsabili din cadrul unităţilor
de învăţământ, societăţilor comerciale, organizaţiilor neguvernamentale, administraţiei publice locale pentru identificarea factorilor
de risc privind ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului şi stabilirea măsurilor comune de prevenire şi combatere a faptelor
antisociale;
d) participă la şedinţele asociaţiilor de proprietari şi la alte evenimente din

sectorul de responsabilitate;

e) identifică şi consiliază cetăţenii care fac parte din categoriile cu grad înalt

de risc din punct de vedere al victimizării;

f) mediază şi rezolvă amiabil conflictele interumane;

g) iniţiază şi/sau participă la aplicarea unor proiecte sau programe practice, care au ca obiect de activitate îmbunătăţirea
siguranţei publice şi personale;
h) receptează problemele populaţiei şi împreună cu instituţiile abilitate stabilesc măsuri pentru rezolvarea acestora;
i) atrage şi mobilizează cetăţenii în derularea unor programe de prevenire a criminalităţii în sectorul de responsabilitate, pe bază
de voluntariat;
j) colaborează cu mass-media pentru promovarea şi dezvoltarea apropierii de cetăţeni;
k) rezolvă reclamaţiile şi sesizările cetăţenilor din zona să de competenţă,

care necesită medierea, referitoare la stări conflictuale, tulburarea liniştii publice în

597

Distanţă

598

unităţile de învăţământ, asociaţii de locatari, societăţi comerciale, fapte antisociale ale căror victime sunt persoane cu probleme
sociale (minori, bătrâni, persoane cu handicap sau afecţiuni neuropsihice, etc.);
l) culege date şi informaţii utile muncii de poliţie de la surse ocazionale cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu în mijlocul
cetăţenilor, pe care le transmite structurilor competente;
m) efectuează acte de constatare şi, după caz, de sancţionare în cazul infracţiunilor şi contravenţiilor flagrante;
n) colaborează cu poliţiştii din formaţiunile operative pentru ţinerea sub

control a criminalităţii din sectorul de activitate;

o) la începerea şi terminarea programului de lucru prezintă şefului de secţie sau adjunctului acestuia, evoluţia situaţiei operative
din sectorul de responsabilitate, datele şi informaţiile de interes obţinute, stabilind împreună, activităţile ce urmează a fi desfăşurate
pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în vederea îmbunătăţirii sentimentului de siguranţă în rândul cetăţenilor.
p). instrumentează cauze penale cu autori cunoscuţi, în cazul infracţiunilor pentru care începerea urmăririi penale necesită
plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

Pe timpul executării atribuţiilor curente de serviciu (activităţi preventiv- educative în unităţile de învăţământ, consilierea
cetăţenilor, activităţi preventive sau de altă natură, desfăşurate în cadrul asociaţiilor de proprietari, medierea conflictelor, etc.)
poliţiştii de proximitate vor acţiona în uniforma de serviciu, având asupra lor armamentul şi celelalte mijloace de intervenţie
(baston de cauciuc, cătuşe, spray
lacrimogen, etc.).

598

Distanţă

599
 Pe timpul desfăşurării unor activităţi ca: participarea în cadrul unor emisiuni radio - tv la simpozioane, mese rotunde, întâlniri cu
parteneri în cadrul proiectelor aflate în derulare, precum şi alte activităţi cu caracter asemănător, poliţiştii de proximitate vor purta
uniforma de reprezentare, fără armament şi mijloacele de intervenţie.
Zilnic, în funcţie de situaţia operativă înregistrată, fiecare şef de secţie organizează activitatea poliţiştilor de proximitate în
schimburi sau pe intervale orare pentru soluţionarea optimă a problematicii existentă la nivelul comunităţii.
Activitatea poliţiştilor de proximitate este coordonata de către un ofiţer de ordine publică la nivelul poliţiilor municipale şi
orăşeneşti.
În municipiul Bucureşti, se desemnează câte un ofiţer la nivelul fiecărui sector care va coordona şi monitoriza activitatea
poliţiştilor de proximitate şi a celorlalte efective de ordine publică.
La n iv elu l Di recţi ei Gen eral e d e Poli ţi e a Mu ni ci piu lu i Bu cu reş ti şi

In sp ecto rat elo r de p ol iţ ie jud eţ en e activitatea este coordonată de un ofiţer din cadrul Serviciului Poliţiei de Ordine
Publică, care, de regulă, răspunde şi de activităţile desfăşurate în mediul urban, pe această linie, după caz.
Pentru monitorizarea, coordonarea şi controlul activităţii poliţiei de proximitate din teritoriu, la nivelul Di recţ iei Pol iţ
iei d e Ord in e Pub li că din Inspectoratul General al Poliţiei se înfiinţează o funcţie de ofiţer.

4.2. ATRIBUŢIILE OFIŢERULUI COORDONATOR POLIŢIE DE

PROXIMITATE

A) la niv el ul muni cipi ilo r, o raş elo r ş i s ectoa rel or de pol iţi e di n Ca pi ta l ă :

599

Distanţă

600

în bază analizei situaţiei operative, periodic întocmeşte planuri de acţiune pentru prevenirea şi combaterea anumitor
genuri de fapte care înregistrează o dinamică ascendenta semnificativa;
culege informaţii utile muncii de poliţie;

săptămânal, analizează activitatea poliţiştilor de proximitate şi înaintează şefului subunităţii raport cu propuneri pentru
eficientizarea muncii;
zilnic, întocmeşte o notă cu evoluţia situaţiei operative şi alte evenimente de interes local aflate în desfăşurare, care va fi
prezentată poliţiştilor din patrulele operative, la intrarea în serviciu;
participă singur, sau după caz, împreună cu şeful subunităţii la şedinţele consiliilor locale, în care prezintă informări cu
activităţile desfăşurate de poliţiştii de proximitate şi problemele ce necesită a fi rezolvate în comun;
realizează cooperarea şi informarea reciproca cu şefii formaţiunilor
operative

asigura cooperarea pe aceasta linie cu alte structuri guvernamentale şi ale

societăţii civile cu atribuţii în domeniu, pentru identificarea problemelor ce afectează interesele cetăţenilor şi stabilirea
modalităţilor de soluţionare în comun.
B) l a niv el ul Servi ci il or de Ordi ne Publ i că din Di recţi a Genera l ă de

Po li ţie a Muni ci pi ului Bucureş ti şi Ins pecto ra tel e de po li ţi e judeţene:

- întocmeşte programe de acţiune pentru prevenirea şi combaterea

infracţiunilor ce au cunoscut o anumită amploare pe raza unor localităţi sau zone;

 - coordonează activitatea pe aceasta linie la birourile de ordine publică şi asigura pregătirea specifică a şefilor de birou;
- întocmeşte tematica de prelucrat la întâlnirile organizate în unităţile de

învăţământ;
600

Distanţă

601

- asigură cooperarea poliţiştilor de proximitate cu serviciile descentralizate de la nivel judeţean ale autorităţilor administraţiei
centrale, pentru rezolvarea problemelor de interes cetăţenesc;
- analizează recomandările Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică şi ia măsuri pentru realizarea lor la nivelul fiecărei localităţi;
- periodic, efectuează analize şi informări în domeniul de care răspunde şi le prezintă conducerii Direcţiei Generale de Poliţie a
Municipiului Bucureşti (Inspectoratului de poliţie judeţean) cu propunerile considerate a fi oportune;
- informează trimestrial şi ori de cate ori este nevoie Autoritatea Teritoriala de Ordine Publică, în legătură cu eficienţa măsurilor
întreprinse pentru asigurarea siguranţei publice şi asupra stadiului îndeplinirii recomandărilor acesteia;
- participă la analiza activităţii poliţiştilor de proximitate, la nivelul fiecărei unităţi de poliţie, informând şeful serviciului ordine
publică cu rezultatele obţinute, problemele sesizate şi propunerile avansate în acest domeniu;
- culege în mod direct şi personal informaţii utile muncii de poliţie ;

- menţine o legătură strânsă cu mass-media în vederea popularizării acestui sistem şi influenţării în sens pozitiv a opiniei publice;
- realizează cooperarea şi informarea reciprocă cu şefii serviciilor şi birourilor operative de la nivelul Direcţiei Generale de
Poliţie a Municipiului Bucureşti (inspectoratelor judeţene de poliţie)
C) l a niv el ul Di recţi ei Po li ţiei de Ordi ne Publ i că di n I ns pecto ra tul

Genera l a l Po li ţiei :

- întocmeşte strategii de acţiune pe aceasta linie la nivel naţional şi le supune

spre aprobare factorilor decizionali :

601

Distanţă

602

- cooperează permanent cu instituţiile statului şi organizaţiile neguvernamentale pentru identificarea cauzelor şi condiţiilor
generatoare ale fenomenului antisocial şi stabilirea modalităţilor comune de acţiune şi măsurilor necesare pentru combaterea acestuia;
- se documentează permanent asupra modului de implementare şi fiabilităţii acestui concept pe plan internaţional şi formulează
propuneri de perfecţionare a activităţii poliţiştilor care acţionează în acest domeniu;
- iniţiază şi organizează împreună cu asociaţii civice, simpozioane, colocvii, schimburi de experienţă cu participarea unor
specialişti din ţară şi străinătate, în vederea identificării de noi metode şi mijloace de acţiune pentru prevenirea şi contracararea
fenomenului antisocial;
- monitorizează şi controlează modul de acţiune şi rezultatele obţinute de poliţiştii de proximitate din teritoriu;
- periodic, efectuează analize şi informări pe care le prezintă conducerii

Inspectoratului General al Poliţiei, cu concluziile considerate a fi oportune;

- permanent ţine legătura cu mass-media pentru popularizarea conceptului, crearea unui curent de opinie favorabil şi atragerea
factorilor implicaţi în aceasta activitate;
- cooperează cu celelalte direcţii din Inspectoratul General al Poliţiei Române, informându-le despre problemele şi preocupările
majore ale colectivităţii, în vederea stabilirii unor strategii pentru dezvoltarea lor şi receptează de la acestea necesităţile direcţionării
cu prioritate a activităţii poliţiştilor de proximitate.

5. EVALUAREA POLIŢIŞTILOR DE PROXIMITATE

602

Distanţă

603

Evaluarea activităţii poliţiştilor de proximitate este un atribut al şefului nemijlocit şi se realizează lunar, în bază Dispoziţiei
I.G.P.R. nr. 48 din 01.06.2007, avându-se în vedere următoarele criterii:
1. modul de implicare în creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor materializat în reducerea numărului
sesizărilor/petiţiilor şi eficienţa activităţilor desfăşurate; aici se va avea în vedere şi numărul de activităţi în comunitate, prin
intermediul cărora au fost purtate discuţii cu cetăţenii pe teme de interes civic, participarea la şedinţe ale asociaţiilor de locatari /
proprietari, cu grupe de elevi din unităţile de învăţământ aflate pe teritoriul de competenţă;
2. modul de realizare a cooperării cu reprezentanţii altor instituţii cu atribuţii în prevenirea criminalităţii, calitatea
programelor aflate în derulare, modul în care au fost realizate obiectivele prevăzute în acestea, modul în care comunitatea a reacţionat
pe parcursul şi la finalizarea programului (studii efectuate de S.A.P.C., de instituţii independente sau de către partenerii din
programe);
3. percepţia populaţiei faţă de activitatea poliţiştilor de proximitate, la bază aprecierii se vor afla studiile sau analizele
efectuate de Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, de Institutul de Prevenire a Criminalităţii din I.G.P.R. sau instituţii
independente, (acestea reflectând gradul de mulţumire faţă de activitatea poliţiştilor de proximitate)
scrisori de mulţumire primite din partea unor instituţii sau persoane care au făcut aprecieri pozitive asupra modului
de rezolvare a aspectelor sesizate;
materiale de presă în care au fost evidenţiate activităţile desfăşurate,

cu precizarea unor rezultate pozitive;

participarea la emisiuni radio – tv în care au fost prezentate probleme ale comunităţilor soluţionate prin intervenţia
poliţiei;

603

Distanţă

604

4. calitatea informaţiilor obţinute; cu această ocazie va fi avută în vedere şi valoarea operativă a informaţiilor implementate
în PAI în bază unor evaluări periodice furnizate de Compartimentele de Analiză a Informaţiilor;
5. cunoaşterea zonei de responsabilitate, a problematicii existente şi modul de implicare pentru rezolvarea acesteia; la acest
indicator evaluarea este făcută în funcţie de modul de realizare a mapelor documentare, reactualizarea acestora ca urmare a
modificărilor survenite.
INDICATORI DE EVALUARE A POLIŢIŞTILOR DE

PROXIMITATE

- Calitatea documentelor întocmite

Exprimare verbală.

- Gradul de cunoaştere a situaţiei operative şi a stării de spirit a populaţiei din zona de competenţă;
- Implicarea în coordonarea şi executarea proiectelor de prevenire;
 - Operativitatea în intervenţie la solicitările cetăţenilor;

- Comportamentul faţă de colegi;

- Cooperarea cu ceilalţi poliţişti;

- Comportamentul în relaţiile cu comunitatea;

- Colaborarea cu reprezentanţii altor instituţii;

- Dosare penale cu autori cunoscuţi instrumentate

Factori de cuantifica re a activ i tă ţi i pol i ţi ş ti lo r de proximitate

Eficienta activităţii desfăşurate de către poliţiştii de proximitate poate fi cuantificata prin prisma următorilor factori:
- scăderea ratei criminalităţii;

604

Distanţă

605

- reducerea ratei victimizării;

- reducerea sentimentului de teamă în rândul cetăţenilor;

- scăderea numărului focarelor de violenţă ;

- creşterea ratei de soluţionare a cazurilor;

- scăderea numărului de reclamaţii şi audiente ale cetăţenilor;

- impactul activităţii desfăşurate asupra condiţiilor sociale şi aprecierea de care se bucură din partea cetăţenilor;
- creşterea numărului sesizărilor făcute de cetăţeni privind diferite încălcări

de lege.

6. Categorii de evidenţe întocmite la nivelul compartimentului poliţiei de proximitate

- evidenţa locurilor şi zonelor cu risc criminogen;

- evidenţa cerşetorilor, vagabonzilor, persoanelor alcoolice şi persoanelor cu tulburări psihice grave cu comportament violent;
- evidenţa minorilor lipsiţi de supraveghere;

- evidenţa grupurilor de tineri cu preocupări antisociale, cu preocupări ilicite sau de tulburare a ordinii publice( găşti de cartier sau
grupuri de tip «colţ de stradă»);
- evidenţa posesorilor de câini periculoşi sau agresivi;

- evidenţa asociaţiilor de proprietari / locatari;

- evidenţa lăcaşurilor de cult (biserici);

- evidenţa societăţilor comerciale;

- evidenţa O.N.G.-urilor;
 - evidenţa unităţilor de învăţământ;

- evidenţa autorităţilor şi instituţiilor publice locale;

605

Distanţă

606

- evidenţa persoanelor cu risc ridicat de victimizare;

- evidenţa centrelor şi adăposturilor pentru bătrâni, minori, victime ale violenţei domestice ;
- evidenţa stărilor conflictuale de orice gen;

- evidenţa activităţilor preventive desfăşurate şi rezultatele obţinute;

- tabla cu situaţia operativă;

- Planurile cu amplasarea căilor de acces şi distribuirea spaţiilor interioare ale instituţiilor publice şi societăţilor comerciale, la
care se ataşează: numele unităţii, numele administratorilor, responsabililor, numărul de telefon, obiectul de activitate, vulnerabilităţi.
O copie a acestor planuri va fi şi în mapa constituită la camera O.S. în
vederea documentării şi dirijării forţelor cu ocazia intervenţiei în diferite situaţii.

606
Distanţă

607
 607

Distanţă

608

Tema 19

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA POLIŢIEI

RURALE

Probleme:

1. Consideraţii cu privire la organizarea poliţiei rurale.

2. Atribuţiile poliţiştilor din mediul rural.

3. Metode şi mijloace pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de

către poliţiştii din mediul rural.

4. Dotarea şi folosirea mijloacelor materiale şi tehnice.

1. CONSIDERAŢII CU PRIVIRE LA ORGANIZAREA POLIŢIEI

RURALE

Evoluţia societăţii româneşti în ansamblul ei, dar şi eforturile susţinute pentru integrarea în Uniunea Europeană şi spaţiul
Schengen, au impus cu necesitate reorganizarea activităţii poliţiei prin transformarea acesteia într-o instituţie civilă care să constituie
un serviciu public specializat în folosul comunităţii.
În acest context, s-au stabilit măsuri suplimentare ce au vizat îmbunătăţirea
sistemului de ordine publică în general, inclusiv în localităţile rurale, determinate de creşterea accentuată a complexităţii
situaţiei operative.

608

Distanţă

609
 Activitatea poliţiei în mediul rural este axată pe menţinerea ordinii şi siguranţei publice pe raza comunelor, prevenirea şi
combaterea infracţionalităţii, precum şi desfăşurarea activităţilor de urmărire penală privind infracţiunile date în competenţă.
Prin aplicarea noului cadru dispoziţional, în organizarea şi funcţionarea structurilor de poliţie din localităţile rurale se realizează
descentralizarea actului decizional, respectiv creşterea gradului de responsabilitate a poliţiştilor care acţionează în
componenţa acestora.
Prin urmare, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin poliţiei, în mediul rural se organizează şi funcţionează :
secţii de poliţie rurală ;

poliţii comunale ;

posturi de poliţie comunale.

Secţia de poliţie rurală este structura care coordonează activitatea mai multor poliţii/posturi de poliţie comunală, grupate în
funcţie de situaţia operativă, întinderea şi configuraţia teritoriului.
Una sau mai multe secţii de poliţie rurală funcţionează în aria de responsabilitate a unui parchet de pe lângă judecătorie.
Secţiile de poliţie rurale

Secţiile de poliţie rurale sunt de patru tipuri în funcţie de populaţie :

a) tipul I – numărul populaţiei este mai mare de 30 000 de locuitori;

b) tipul II – numărul populaţiei este cuprins între 10 000 şi 30 000 de

locuitori;

c) tipul III – numărul populaţiei este până la 10 000 de locuitori;

609

Distanţă

610

d) tipul IV – cu un număr mic de posturi de poliţie comunale subordonate

(maxim două posturi de poliţie comunale).

Tipul secţiei de poliţie rurală nu poate fi mai mare decât tipul poliţiei orăşeneşti căreia i se subordonează.
Secţia de poliţie rurală are, de regulă, în componenţă:

şef secţie ;

funcţii de ofiţer şi agent de poliţie ;

poliţii comunale ;

posturi de poliţie comunale.

Poliţia comunală este structura care funcţionează în comunele cu o situaţie operativă complexă şi este condusă de un ofiţer de
poliţie.
Poliţia comunală se subordonează secţiei de poliţie rurală. Cu titlu de excepţie, poliţia comunală poate fi subordonată, nemijlocit,
şi unei poliţii municipale/orăşeneşti.
Poliţia comunală are, de regulă, următoarea structură: şef poliţie comunală şi funcţii de ofiţer şi agent de poliţie.
Postul de poliţie comunal este structura care funcţionează în comune, cu excepţia celor în care se află sediul secţiei de poliţie
rurală.
 Postul de poliţie comunal se subordonează secţiei de poliţie rurală. Cu titlu de excepţie, postul de poliţie comunal poate fi
subordonat, nemijlocit, şi unei poliţii municipale/orăşeneşti.
Posturile de poliţie comunale sunt de două tipuri:

a) - cu funcţii de şef de post şi de ajutor/ajutori şef de post;

b) - numai cu o funcţie de execuţie.

610

Distanţă

611

Postul de poliţie comunal cu funcţii de şef de post şi de ajutor/ajutori şef

funcţionează în comunele care:

a) sunt situate în zone izolate, nu pot fi cuprinse în itinerariile de patrulare ale secţiei de poliţie rurală, iar intervenţia la
evenimente necesită o perioadă mare de
timp;

b) au o situaţie operativă complexă şi necesită prezenţa permanentă a poliţiştilor pe raza acestora.

Poliţistul de la posturile de poliţie prevăzute numai cu funcţie de execuţie desfăşoară, preponderent activităţi specifice poliţiei de
proximitate, de culegere a informaţiilor, de supraveghere a elementelor suspecte şi activităţi de urmărire penală în dosarele penale.
Poliţiştii din cadrul secţiilor de poliţie rurale vor fi specializaţi, după caz
pentru:

a) menţinerea ordinii şi siguranţei publice pe raza comunelor;

b) desfăşurarea activităţilor de urmărire penală privind infracţiunile date în competenţă;

c) desfăşurarea activităţilor specifice poliţiei de proximitate (cunoaşterea populaţiei, consiliere, aplanare stări conflictuale,
etc.)

2. ATRIBUŢIILE POLIŢIŞTILOR DIN MEDIUL RURAL.

2.1. Atribuţiile şefului (adjunctului) poliţiei municipale sau orăşeneşti care coordonează activitatea poliţiei rurale.

Şeful (adjunctul) poliţiei municipale sau orăşeneşti coordonează întreaga

611

Distanţă

612

activitate de ordine şi siguranţă publică pe teritoriul de competenţă stabilit prin dispoziţia inspectorului şef şi are, în
principal, următoarele atribuţii:
a) aprobă planurile de activităţi trimestriale întocmite de şefii secţiilor de poliţie rurală;
b) stabileşte împreună cu şeful secţiei de poliţie, măsuri pentru eficientizarea activităţii poliţiei în mediul rural în baza
concluziilor desprinse din analiza situaţiei operative;
c) coordonează acţiunile proactive şi reactive organizate la nivelul secţiilor de poliţie rurale;
d) îndrumă activitatea poliţiştilor din subordine pentru îndeplinirea eficientă şi operativă a sarcinilor profesionale, precum şi
pentru aplicarea corespunzătoare a cadrului normativ în vigoare;
e) evaluează periodic activitatea desfăşurată la nivelul secţiei/secţiilor de poliţie rurale pentru prevenirea şi combaterea
faptelor infracţionale şi contravenţionale;
f) cooperează cu celelalte structuri cu responsabilităţi în domeniul ordinii publice pentru stabilirea necesarului de efective în
vederea constituirii de patrule, precum şi pentru întocmirea planului de ordine şi siguranţă publică;
g) participă la şedinţele tactice ale Grupului de Coordonare şi Trasare a Sarcinilor, care vizează schimbul de date şi
informaţii de interes operativ, organizarea şi desfăşurarea de acţiuni comune, care să conducă la asigurarea unui climat de
siguranţă civică corespunzător;
h) în baza concluziilor desprinse din analiza situaţiei operative, dispune şi

efectuează controale tematice la secţiile de poliţie rurale subordonate.

612

Distanţă

613

2.2. Atribuţiile şefului secţiei de poliţie rurală.

Şeful secţiei de poliţie rurală are, în principal, următoarele atribuţii:

a) întocmeşte planul de activităţi trimestrial privind activităţile desfăşurate

la nivelul structurii;

b) organizează activitatea poliţiştilor din subordine, inclusiv activitatea de

patrulare intercomunală şi dispune măsuri pentru creşterea eficienţei acestora;

c) în funcţie de evoluţia situaţiei operative din zona de competenţă organizează şi conduce acţiuni punctuale în locurile,
mediile şi zonele de interes operativ;

d) sprijină şi îndrumă munca privind datele şi informaţiile, muncă desfăşurată de poliţiştii din subordine, conform
reglementărilor în vigoare;
e) întocmeşte planul de ordine şi siguranţă publică al secţiei de poliţie rurală care va fi inclus în planul de ordine
şi siguranţă publică al municipiului/oraşului;
f) răspunde de actualizarea hărţii criminogene a localităţilor rurale din zona de responsabilitate, în care vor fi reprezentate
convenţional principalele fapte de natură infracţională ori alte evenimente cu risc criminogen, în baza căreia vor fi direcţionate
activităţile de prevenire şi combatere a criminalităţii;
g) implementează programele de prevenire a criminalităţii în zona de competenţă;
h) evaluează periodic activitatea desfăşurată de poliţiştii din subordine pentru prevenirea şi combaterea faptelor infracţionale
şi contravenţionale;
i) asigură instruirea zilnică a poliţiştilor din patrulele intercomunale;

613

Distanţă
 614

j) verifică sesizările cetăţenilor îndreptate împotriva poliţiştilor din subordine, repartizate de şefii structurilor ierarhice;
k) desfăşoară activităţi de urmărire penală în dosarele penale repartizate de şeful poliţiei municipale/orăşeneşti;
l) după caz, participă la efectuarea cercetării la faţa locului în cazul faptelor penale date în responsabilitate;
m) asigură cooperarea cu celelalte secţii de poliţie rurale, cu alte formaţiuni operative şi informează conducerea poliţiei
municipale/orăşeneşti cu privire la activităţile desfăşurate şi măsurile dispuse;
n) avizează planul de pază la obiectivele asigurate cu pază neînarmată de pe

raza de competenţă;

o) organizează activitatea de pregătire profesională a poliţiştilor din

subordine;

p) informează autorităţile publice locale despre factorii favorizatori ai criminalităţii, solicitând sprijinul pentru eliminarea
acestora.

2.3. Atribuţiile poliţistului coordonator pe linie de investigare a

criminalităţii.

Poliţistul coordonator pe linie de investigare a criminalităţii are, în principal,

următoarele atribuţii:

a) actualizează zilnic harta criminogenă cu faptele de natură penală comise

pe raza de responsabilitate;

614

Distanţă

615

b) sprijină şi îndrumă activitatea poliţiştilor de la poliţiile şi posturile de poliţie comunale în ceea ce priveşte constatarea
infracţiunilor şi strângerea datelor în vederea identificării autorilor infracţiunilor şi începerii urmăririi penale;
c) sprijină şi îndrumă activitatea poliţiştilor de la poliţiile şi posturile de poliţie comunale în ceea ce priveşte
culegerea informaţiilor şi efectuarea investigaţiilor;
d) organizează şi conduce, în funcţie de evoluţia situaţiei operative din zona

de competenţă, acţiuni punctuale în locurile, mediile şi zonele de interes operativ;

e) desfăşoară activităţi de urmărire penală în dosarele penale cu autori cunoscuţi sau neidentificaţi, care prezintă un grad ridicat
de complexitate ori care se pot conexa datorită elementelor comune din punct de vedere al modului de operare, urmelor, obiectelor
corp delict sau semnalmentelor autorilor;
f) desfăşoară activităţi informativ-operative pentru descoperirea autorilor

de infracţiuni şi supravegherea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni;

 g) participă la efectuarea cercetării la faţa locului în cazul faptelor penale date în responsabilitate;
h) identifică şi reţine persoanele şi bunurile date în urmărire în temeiul
legii;

poliţie.

i) după caz, realizează instruirea poliţiştilor din patrulele intercomunale;

j) asigură cooperarea cu celelalte structuri operative ale poliţiei.

k) actualizează evidenţele şi bazele de date constituite la nivelul secţiei de

2.4. Atribuţiile poliţistului coordonator pe linie de siguranţă publică.

615

Distanţă

616

Poliţistul coordonator pe linie de siguranţă publică are, în principal,

următoarele atribuţii:

a) actualizează harta criminogenă cu stările conflictuale de orice natură care prezintă riscuri în planul ordinii publice;
b) analizează evoluţia situaţiei operative şi propune măsuri de eficientizare a activităţii de patrulare intercomunală;
c) întocmeşte documentele de planificare a activităţii de patrulare;

d) îndrumă activitatea poliţiştilor de la poliţiile şi posturile de poliţie comunale aflate în coordonare, pentru întocmirea şi
realizarea planurilor de pază la operatorii economici de pe raza localităţilor;
e) acordă sprijin posturilor de poliţie comunale pentru aplanarea stărilor conflictuale cu grad de risc în planul ordinii
publice;
f) efectuează patrulări intercomunale pe raza de responsabilitate;

g) identifică şi reţine persoanele şi bunurile date în urmărire în temeiul

legii;

h) după caz, realizează instruirea poliţiştilor din patrulele intercomunale;

i) participă la realizarea măsurilor de ordine publică pe raza de

responsabilitate în cazul unor manifestări publice de orice gen care presupun o afluenţă mare de public;
j) actualizează evidenţele şi bazele de date constituite la nivelul secţiei de poliţie rurală;
k) desfăşoară activităţi de urmărire penală în dosarele penale repartizate de

şeful secţiei de poliţie rurală;

 l) desfăşoară activităţi informativ-operative pentru descoperirea autorilor

de infracţiuni şi supravegherea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni;

616

Distanţă

617

m) în funcţie de evoluţia situaţiei operative din zona de competenţă organizează şi conduce acţiuni punctuale în
locurile, mediile şi zonele de interes
operativ.

2.5. Atribuţiile şefului poliţiei comunale/postului de poliţie comunal.

Şeful poliţiei comunale/postului de poliţie comunal, va desfăşura următoarele activităţi:

a) întocmeşte nota de sarcini lunară privind activităţile desfăşurate la

nivelul structurii;

b) organizează activitatea poliţiştilor din subordine, inclusiv activitatea de patrulare şi dispune măsuri pentru creşterea
eficienţei acestora;
c) în funcţie de evoluţia situaţiei operative din zona de competenţă organizează şi conduce acţiuni punctuale în
locurile, mediile şi zonele de interes
operativ;

vigoare;
d) sprijină şi îndrumă munca informativă, conform reglementărilor în

e) implementează programele de prevenire a criminalităţii în zona de

competenţă;

f) evaluează periodic activitatea desfăşurată de poliţiştii din subordine pentru prevenirea şi combaterea actului infracţional
şi contravenţional;
Pe lângă aceste sarcini şeful poliţiei comunale/postului de poliţie comunal va desfăşura şi activităţile poliţiştilor încadraţi pe
funcţii de execuţie prezentate în continuare.

2.6. Atribuţiile poliţiştilor încadraţi pe funcţii de execuţie.

617

Distanţă

618

Poliţiştii din cadrul secţiilor de poliţie rurale, încadraţi pe funcţii de execuţie, au în principal următoarele atribuţii:
a) desfăşoară activităţi preventive proactive sau reactive, în scopul asigurării climatului de siguranţă publică;
 b) desfăşoară activităţi de educaţie antiinfracţională a populaţiei în colaborare cu reprezentanţii autorităţilor locale,
unităţilor de învăţământ, cultură, etc.;
c) desfăşoară activităţi informativ-operative pentru descoperirea autorilor

de infracţiuni şi supravegherea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni;

d) iau măsuri pentru identificarea şi prinderea persoanelor urmărite în temeiul legii, precum şi pentru descoperirea bunurilor
date în urmărire sau care fac obiectul dosarelor aflate în evidenţă proprie;
e) desfăşoară activităţi specifice poliţiei de proximitate (cunoaşterea populaţiei, consiliere, aplanare stări conflictuale, etc.);
f) acordă sprijin de specialitate şi îndrumă persoanele fizice şi juridice în organizarea pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor,
precum şi pentru organizarea şi funcţionarea pazei pe teritoriul comunei, controlând modul de executare a acestor
activităţi;

g) efectuează patrularea pe raza de responsabilitate;

h) urmăresc respectarea prevederilor legale în domeniile date în competenţă;

i) desfăşoară activităţi de urmărire penală în dosarele penale cu autori cunoscuţi, precum şi cele cu autori neidentificaţi,
potrivit competenţei;
Poliţiştii din mediul rural, desfăşoară activităţi de identificare şi cercetare a

autorilor numai în cazul următoarelor infracţiuni:

618

Distanţă

619

a) furturi:

de păsări şi animale;

din boxe sau alte anexe gospodăreşti;

de biciclete;

de ciclomotoare cu capacitate cilindrică până la 50 cmc;

din autoturisme;

din locuinţe şi unităţi comerciale, în formă simplă;

de la locurile de muncă şi din vestiare, în dauna salariaţilor, în formă simplă;

de produse agricole sau alte bunuri de pe câmp, silozuri, etc;

din buzunare şi poşete, inclusiv a actelor de identitate;

din cimitire, cu excepţia celor în care sunt sustrase bunuri incluse în

patrimoniul cultural-naţional ;
 de energie electrică;

b) înşelăciune şi distrugere în formă simplă;

c) loviri şi alte violenţe;

d) vătămare corporală;

e) rele tratamente aplicate minorului;

f) abandon de familie;

g) nerespectarea hotărârilor judecătoreşti;

h) tulburarea folosinţei locuinţei;

i) nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului;

j) violare de domiciliu;

k) încăierarea;

619

Distanţă

620

l) ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice;

m) profanarea de morminte, alta decât a cadavrelor ;

n) infracţiuni prevăzute în legi speciale:

la regimul ordinii şi liniştii publice;

la regimul câinilor periculoşi şi agresivi;

exercitarea comerţului stradal şi ilegalităţile din obiectivele mici

(chioşcuri, tarabe, asociaţii familiale);

la regimul silvic, potrivit competenţei;

braconajul piscicol şi cinegetic comis prin alte metode decât cu

ajutorul armelor de foc sau substanţe explozive ;

infracţiunile la regimul circulaţiei rutiere, altele decât accidentele soldate cu leziuni corporale ori decese ale
participanţilor la trafic.
alte infracţiuni din competenţa judecătoriei.

Poliţiştii de la birourile şi posturile de poliţie comunale sunt obligaţi să primească şi să înregistreze orice sesizare sau plângere,
urmând ca după verificarea competenţei să o înainteze spre soluţionare structurilor competente.
 j)verifică sesizările şi reclamaţiile cetăţenilor, repartizate de şeful secţiei de poliţie rurală;
k) cooperează cu celelalte formaţiuni operative pentru soluţionarea dosarelor penale cu autori neidentificaţi şi
supravegherea suspecţilor aflaţi în atenţia
acestora;

l) execută măsurile prevăzute în instrucţiunile de linie privind efectuarea

cercetării la faţa locului;

620

Distanţă

621

m) intervin la solicitările dispeceratului inspectoratului de poliţie judeţean sau ofiţerului de serviciu de la poliţia municipală
sau orăşenească la care este arondat, pentru intervenţia la evenimentele semnalate prin SNUAU 112;
n) participă la prinderea autorilor de infracţiuni prin declanşarea acţiunii NĂVODUL, deplasându-se în locurile prestabilite şi
acţionează conform prevederilor planului de acţiune;
o) participă la asigurarea ordinii publice şi desfăşurarea în condiţii corespunzătoare a manifestărilor ce implică
prezenţa unui public numeros;
p) supraveghează, îndrumă şi controlează în condiţiile legii, participanţii la traficul rutier în zona de competenţă şi soluţionează
lucrările privind accidentele de circulaţie, produse pe drumurile judeţene/comunale, din care au rezultat doar pagube materiale;
q) participă, împreună cu reprezentanţii altor instituţii, la luarea măsurilor ce se impun în caz de situaţii de urgenţă;
r) execută mandatele de aducere şi sprijină, la cerere, în limita atribuţiilor prevăzute de lege, organele de executare silită;
s) participă la actualizarea evidenţelor şi bazelor de date constituite pentru cunoaşterea situaţiei operative din zona de
responsabilitate.

3. METODE ŞI MIJLOACE PENTRU ÎNDEPLINIREA

ATRIBUŢIILOR DE SERVICIU DE CĂTRE POLIŢIŞTII DIN MEDIUL RURAL.

621

Distanţă

622

Pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, poliţiştii care acţionează în mediul rural folosesc toate metodele şi mijloacele
specifice de muncă, cu respectarea
legii.

Principalele metode şi mijloace specifice de muncă sunt:

a) analizarea permanentă a situaţiei operative poliţieneşti de pe teritoriul de

competenţă;
 b) organizarea şi desfăşurarea muncii informative potrivit cadrului normativ
intern;

c) identificarea şi supravegherea persoanelor predispuse la comiterea de

fapte antisociale;

d) prezenţa activă în locurile şi mediile cu risc criminogen prin efectuarea de patrulări, controale, acţiuni şi alte activităţi
operative;
e) desfăşurarea activităţilor de urmărire penală;

f) atragerea cetăţenilor la activităţile desfăşurate de poliţie, pe bază de

voluntariat :

personal de pază ;

responsabilii cărţilor de imobil (unde există);

factori poştali;

personal din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor;

reprezentanţi ai cultelor religioase;

membri asociaţiilor de vânătoare şi pescarilor sportivi;

alţi cetăţeni care doresc, în mod voluntar, să participe la acţiunile

iniţiate;

g) colaborarea cu administraţia publică locală şi reprezentanţii altor

instituţii şi organisme;

622

Distanţă

623

h) pregătirea antiinfracţională a populaţiei;

i) valorificarea evidenţelor poliţieneşti;

j) schimb permanent de date şi informaţii cu celelalte structuri ale Poliţiei

Române şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În raport de concluziile evaluării săptămânale a situaţiei operative, a informaţiilor deţinute şi a conexiunilor rezultate din harta
criminogenă, se organizează şi execută, independent sau împreună cu alte forţe, p at ru lări intercomunale pe timp de zi şi de
noapte, rezultatul acestora fiind analizat zilnic de şeful secţiei de poliţie
rurală.

Constituirea patrulelor de ordine şi siguranţă publică din mediul rural se realizează în conformitate cu reglementările în vigoare
privind organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, în următoarea
ordine:
 a) patrule mixte, în funcţie de efectivele de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi poliţişti locali, aflate în serviciu;
b) patrule proprii de poliţie, în cazul în care numărul jandarmilor, al poliţiştilor de frontieră sau al poliţiştilor locali este mai
mic decât numărul poliţiştilor aflaţi în serviciu;
c) patrule proprii de jandarmi sau poliţişti de frontieră în situaţia în care numărul acestora este mai mare decât numărul poliţiştilor
aflaţi în serviciu.
Numărul schimburilor şi intervalul orar al acestora s e stabilesc în funcţie de evoluţia situaţiei operative de către şefii
secţiilor de poliţie rurale, fiind obligatorii pentru toate structurile participante la activităţile de menţinere a ordinii şi
siguranţei publice.

623

Distanţă

624

Instruirea premergătoare intrării în serviciu a poliţiştilor are ca scop informarea acestora cu privire la evoluţia situaţiei operative şi
formarea echipelor (patrulelor) în funcţie de nevoile identificate din analiza tactică şi elementele hărţii criminogene.
Instruirea se execută în baza unui grafic lunar, aprobat de şeful secţiei de poliţie rurale.
Activitatea de instruire se realizează în cadrul programului efectiv de lucru,

pe parcursul a maxim 15 minute.

În timpul activităţii de instruire, se verifică, în mod obligatoriu, starea psiho- fizică a poliţiştilor, mijloacele individuale de
intervenţie din dotare, stabilindu-se măsuri pentru ca fiecare poliţist să nu intre în serviciu fără a avea asupra sa dotarea aferentă şi
echipamentul corespunzător.
În cazul în care instruirea nu se poate realiza de către poliţiştii desemnaţi, şeful secţiei de poliţie rurală stabileşte modalitatea prin
care aspectele operative ale patrulării intercomunale sunt aduse la cunoştinţa poliţiştilor care efectuează această activitate.
Intervenţia la evenimentele semnalate se realizează pe principiul cel mai apropiat poliţist de locul evenimentului intervine.
Intervenţia în mediul rural, se realizează, de regulă, de către poliţiştii aflaţi în patrularea intercomunală şi funcţie de situaţia
creată, de către poliţiştii aflaţi în serviciu, la sediul poliţiilor comunale/posturilor de poliţie comunale.
În cazul în care situaţia impune se va solicita concomitent participarea unor forţe suplimentare.
La ieşirea din serviciu, poliţiştii din patrulele intercomunale întocmesc

raportul cu activităţile desfăşurate.

624

Distanţă

625

Rapo rtul cu rezult atul pat rul ări i va cuprinde :

ora, locul, numele şi prenumele persoanelor legitimate (în cazul persoanelor străine de localitate) şi datele de stare
civilă;
ora, locul, marca şi numărul de înmatriculare al autovehiculului oprit pentru control, numele şi penumele conducătorului
şi ocupanţilor, precum şi datele de stare civilă ale acestora, în cazul când sunt necunoscuţi sau străini de localitate;
ora, numele societăţii şi al agenţilor de pază controlaţi;

numărul şi seria procesului verbal, precum şi numele contravenientului;

fapta şi numele autorului în cazul constatării de infracţiuni;

alte date de interes operativ.

 Acolo unde există posibilităţi, sub coordonarea şefului secţiei de poliţie rurală, se vor organiza patrule auto, care să acopere cât
mai multe localităţi, în special cele cu o situaţie operativă mai încărcată.

4. DOTAREA ŞI FOLOSIREA MIJLOACELOR MATERIALE ŞI

TEHNICE.

Pentru îndeplinirea în bune condiţii a atribuţiilor de serviciu, secţiile şi posturile de poliţie rurale, precum şi agenţii
care le încadrează, în raport de prevederile tabelei de înzestrare, specificul acestora şi situaţia operativă poliţienească, pot avea în
dotare următoarele :
1. La nivelul secţiilor de poliţie rurale :

a) harta criminogenă actualizată;

b) registrul unic de control;

c) registrul note telefonice;

625

Distanţă

626

d) registre intrare-ieşire corespondenţă ordinară şi clasificată;

e) registrul pentru înregistrarea dosarelor penale;

f) registrul evidenţă contravenţii;

g) registrul de audienţe;

h) registrul de petiţii;

i) registrul dispozitivului de siguranţă publică;

j) registrul de instruire a poliţiştilor din dispozitivul de siguranţă publică; k) registrul pentru evidenţierea dovezilor şi
autorizaţiilor de reparaţii auto; l) registrul de evidenţă a cetăţenilor încorporabili şi rezerviştilor;
m) registrul persoanelor conduse la sediu;

n) registrul pentru consemnarea activităţilor de prelucrare a cadrului legislativ şi normativ intern;

o) mapa cu planificarea activităţilor lunare, analizele efectuate si cele elaborate de UTAI.
2. La nivelul poliţiei comunale/postului de poliţie comunal prevăzută/prevăzut cu funcţie de şef:
a) registrul unic de control;

b) registrul note telefonice;

c) registre intrare-ieşire corespondenţă ordinară şi clasificată;

d) registrul pentru înregistrarea dosarelor penale;

e) registrul evidenţă contravenţii;

f) registrul de audienţe;

g) registrul de petiţii;
 h) registrul pentru evidenţierea dovezilor şi autorizaţiilor de reparaţii auto;

626

Distanţă

627

i) registrul pentru consemnarea intervenţiilor la evenimentele semnalate prin Sistemul Unic de Apeluri de Urgenţă 112;
j) registrul de evidenţă a cetăţenilor incorporabili şi rezerviştilor;

k) registrul persoanelor conduse la sediu;

l) mapa cu planificarea activităţilor lunare, analizele efectuate si cele elaborate de UTAI.

3. La nivelul postului de poliţie comunal prevăzut numai cu funcţie de
execuţie:

a) registrul intrare-ieşire corespondenţă;

b) registrul note telefonice.

La nivelul secţiilor de poliţie rurală/poliţiilor comunale/posturi de poliţie

comunale se va constitui o mapă de lucru care va cuprinde:

a) date generale referitoare la zona de responsabilitate (teritoriu şi populaţie), distinct pentru fiecare localitate;
b) documente specifice în funcţie de problematica operativă existentă;

c) evidenţe specifice pentru cunoaşterea populaţiei.

Poliţiştii răspund de întreţinerea şi conservarea bunurilor din dotare, folosirea acestora în conformitate cu prevederile legale
şi a regulamentelor în vigoare şi nu au voie să le înstrăineze.
Asigurarea securităţii sediilor secţiilor şi posturilor de poliţie rurale se realizează prin :
a) executarea amenajărilor tehnice şi de construcţie ce se impun;

b) instalarea mijloacelor de alarmare şi punerea lor în funcţiune;

c) executarea pazei de către sistemul de pază comunal, iar în caz de atac al sediului, de către membrii grupei de sprijin sau
voluntari.

627

Distanţă

628

Şefii serviciilor logistice asigură dotarea secţiilor şi posturilor de poliţie rurale, conform tabelei de înzestrare şi verifică modul de
întreţinere şi funcţionare al acestora.
 TEMA 20

COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ INTERNAŢIONALĂ

Probleme:
1. Conceptul de criminalitate organizată.

2. Principalele forme de manifestare ale criminalităţii organizate.

3. Cooperarea poliţienească între state pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.

4. Rolul şi contribuţia României în realizarea cooperării poliţieneşti între state pentru prevenirea şi combaterea
criminalităţii internaţionale organizate.
5. Elemente specifice de perspectivă privind cooperarea

poliţienească între state.

628

Distanţă

629

1. CONCEPTUL DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ

Conceptul de infracţiune internaţională şi de criminalitate

Noţiunea de infracţiune internaţională este de dată relativ recentă, deşi unele legislaţii naţionale conţin mai demult prevederi
juridice referitoare la reprimarea faptelor de acest gen. Astfel, Constituţia S.U.A. din 1787 şi cea a Confederaţiei Helvetice cuprind
8
dispoziţii în temeiul cărora organele interne sunt competente să reprime infracţiunile internaţionale.
În doctrina dreptului internaţional penal au existat multiple încercări de

definire a infracţiunii internaţionale, încercări care au avut drept scop conturarea cât mai precisă a elementelor constitutive ale
acesteia, în vederea delimitării ei de infracţiunea cu caracter naţional. Una din aceste definiţii aparţine juristului român Vespasian
Pella, care consideră infracţiunea internaţională „o acţiune sau inacţiune sancţionată de o pedeapsă pronunţată şi executată în numele
 9
comunităţii statale‖.
Cea mai completă definiţie dată acestor infracţiuni aparţine profesorului

Grigore Geamănu care afirma că „infracţiunea internaţională este un act constând dintr-o acţiune sau omisiune, contrară
dreptului internaţional, iar elementul esenţial al infracţiunii internaţionale este periculozitatea manifestată pentru pacea şi
securitatea
10
internaţională ceea ce atrage în mod obligatoriu sancţiunea penală‖.

8
Grigore Geamănu – Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale, Editura Academiei Române, Bucureşti,
1977, pag. 127.
9
V.V.Pella – La criminalite collective des etats, Bucureşti, 1927, pag. 175.
10
Grigore Geamănu – Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale‖, Editura Academiei Române, Bucureşti,
1977, pag. 131.629

Distanţă

630

Conceptul de criminalitate organizată în dreptul internaţional

În etapa actuală asistăm la o recrudescenţă fără precedent a fenomenului criminalităţii care este amplificat prin trafic de droguri,
acte de terorism şi crimă organizată, comise în scopul de a inspira teamă şi insecuritate în rândul populaţiei, dar şi o serie de delicte şi
crime, ce violează drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, caracterizate prin omoruri, tâlhării, răpiri, jafuri cu mâna
11
armată şi alte fapte care afectează siguranţa civică şi individuală.
Evoluţia societăţii contemporane evidenţiază faptul că, în pofida

intensificării activităţii şi intervenţiilor organismelor cu atribuţii de prevenire şi combatere a criminalităţii în general, se constată o
amplificare a actelor infracţionale îndreptate împotriva persoanelor şi patrimoniului public sau privat, precum şi o extensie a faptelor
de corupţie şi fraudă în diferite sectoare ale vieţii economico- sociale. În cadrul acestui climat infracţional, criminalitatea organizată
constituie cea mai periculoasă formă, cu un impact direct asupra stării de normalitate şi siguranţă civică. Astfel, forma cea mai
periculoasă şi virulentă a infracţionalităţii organizate o reprezintă criminalitatea organizată transfrontalieră, un adevărat flagel ce
ameninţă toate statele lumii, deoarece toate pot fi exploatate în folosul capilor lumii interlope pentru care frontierele sunt ca şi
inexistente.

Conceptul de criminalitate organizată în dreptul european

Orice încercare de cercetare şi explicare ştiinţifică a unui fenomen atât de complex şi dinamic, cum este cel al criminalităţii,
riscă să se adauge la lunga listă a
studiilor elaborate pe această temă, dacă nu se porneşte de la definirea termenilor şi

11
Adrian Iacob, C-tin Victor Drăghici – Crima organizată, Editura Tritonic, Bucureşti, 2006, pag.62.
630

Distanţă
 631

12
conceptelor cu care se operează în majoritatea sistemelor juridice.

Din punct de vedere al intensităţii şi al pericolului social produs

criminalitatea poate fi: o rdin ară (microcriminalitatea), medie şi o rgani zat ă .

Fenomenul criminalităţii are o d i men si un e n aţ ion ală (respectiv suma infracţiunilor ce se comit pe teritoriul unui
stat şi nu comportă aspecte de cooperare infracţională transnaţională) şi o di men s iun e t rans naţi on al ă (respectiv
totalitatea infracţiunilor care se comit şi se consumă prin cooperarea dintre infractori care acţionează pe teritoriul mai multor
state).
Referitor la conceptele date diferitelor tipuri de criminalitate (de drept comun, cea a afacerilor, organizată etc.) există d efi
ni ţii no rmat i v e (fixate de legiuitor în cuprinsul actelor normative) dar şi definiţii formulate din p ers pect ivă
cri mi n ol ogi că, so ci olo g i că, p oli to log i că ori d efin iţ ii o p eraţio nale date de practicienii dreptului, de organele de
aplicare a legii.
Conceptul de criminalitate organizată în legislaţia penală a unor state

1. Statele Unite ale Americii

Sistemul penal american incriminează infracţiunile din sfera crimei organizate la nivel de stat, cât şi federal, fără a fi definită
natura juridică a acesteia. Pentru a lupta împotriva fenomenului criminalităţii organizate prin mijloace de drept penal, legiuitorul pune
la dispoziţie precizări privind instituţia „conspiraţiei‖ şi condiţiile cuprinse în legea americană R.I.C.O. (The Racketeer Influenced
and Corupt Organizationas).
2. Canada

Parlamentul canadian a adoptat în 1997 Legea 95, denumită Legea

Antibandă, care completează Codul penal canadian. Prin această lege nu se defineşte

12
Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor, Editura
Pildner / Pildner – Târgovişte, 2006, pag.7.631

Distanţă

632

crima organizată, dar se defineşte o rg ani zaţ ia cri mi n ală ca fii nd o ri ce grup , aso ci aţie

s au o rg an pu bli c, al căt ui t di n 5 s au mai mu l t e perso an e org an i zat e o fi ci al s au

neoficial;

- având ca activitate principală comiterea unei infracţiuni penale cuprinsă în această definire sau altă lege a Parlamentului
pentru care pedeapsa maximă este de peste 5 ani;
13
- oricare sau toţi membrii sunt implicaţi ori au fost angajaţi în ultimii 5 ani în comiterea unor astfel de infracţiuni.
3. Japonia

În Codul penal japonez, nu există nici o reglementare care să trateze în mod special criminalitatea organizată, exceptând cazurile
de agravare a pedepsei pentru persoanele care comit acte de intimidare, atac sau distrugere a proprietăţii sau prin impunerea forţei
14
unei întreprinderi sau grup, ce se pedepsesc cu amendă penală sau închisoare până la 3 ani.
- În aceste condiţii, proliferarea crimei organizate a obligat Guvernul

japonez să se gândească la o serioasă revizuire a legii penale şi să înăsprească

pedepsele
 4. Dreptul penal Egiptean

Referitor la „conspiraţie‖ şi „bandele criminale‖, legislaţia penală egipteană cuprinde următoarele reglementări:
a) Conspiraţie există atunci când două sau mai multe persoane se pun de

acord să comită o infracţiune ori efectuează acte premergătoare sau acte ce facilitează

13
Codul penal canadian, cap.2.
14
Hitoshi Saeki – The Criminal Justice Sistem Facing The Challange Organized Crime in Japan în Revista
Internatională de Drept Penal, Editura ERES, Partis, 1998, pag. 149. El arată că „Legea Anti-Boryokudan – este o schemă
reglementativă pentru a încerca să stabilizeze zona gri (suspectă). Nu are nimic de a face cu pedepsirea crimelor
serioase comise de membrii crimei organizate‖.632

Distanţă

633

comiterea infracţiunii. Există conspiraţie şi în cazul urmăririi unor scopuri legale sau ilegale, dacă infracţiunea este considerată
15
un mijloc de realizare a acestui scop.
b) Constituie infracţiune contra securităţii publice constituirea în bande, compuse din mai multe persoane, indiferent de
durata existenţei acestora, de asemenea, orice iniţiativă în vederea comiterii oricărei infracţiuni îndreptate împotriva persoanei sau
16
proprietăţii‖.
5. Dreptul penal Polonez

Legat de combaterea crimei organizate în Codul penal polonez adoptat în

1997, sunt prevăzute următoarele reglementări:

17
a) Potrivit principiului formulat în partea generală a Codului penal comiterea unui delict într-un grup organizat este o
circumstanţă agravantă a responsabilităţii penale, independent de genul infracţiunii comise;
b) Specificarea în partea generală, la unele infracţiuni, a desfăşurării acţiunii sub aspectul elementului material în mod
18
„organizat‖ sau „în comun‖ ori „în înţelegere‖ ;
c) Partea specială a Codului penal prevede participarea unui grup organizat sau a unei asociaţii cu scopul comiterii de infracţiuni;
d) Dezvoltarea instituţiei martorului „anonim‖, a martorului „pocăit‖, a

„târguielii‖ controlate, confiscarea avantajelor materiale, chiar şi indirecte;

e) Problema criminalităţii organizate a fost luată în considerare prin formularea definiţiei „avantajului patrimonial‖, a
faptului că actul infracţional este

15
Art. 48 din Codul penal egiptean.
16
Art. 131 din Codul penal tunisian (în acest sens s-a adoptat Legea nr. 29/1989 pentru completarea Codului penal).
17
Kunicka Michalaka – Basrbara – Les Systems de justice penale a l’epreuve du crime organise dans Pologne – Polonia,
1997, pag. 467.
18
Art. 254 din Codul penal polonez.633

Distanţă
 634

19
comis cu scopul de a obţine un asemenea avantaj pentru sine sau pentru altul;

f) Responsabil de comiterea infracţiunii este nu numai cel care comite singur actul (comitere autonomă) dar şi cel care
conduce executarea acţiunii ilicite (comitere direcţională) sau abuzând de dependenţa unei persoane faţă de el (comitere
20
mandatată).
6. Reglementarea criminalităţii organizate în dreptul penal din Ungaria

Codul penal ungar modificat în 1997 cuprinde reglementări privind definirea şi combaterea crimei organizate, atât în Partea
generală cât şi în cea specială. În partea generală sunt definite două forme de participare multiplă la comiterea unei infracţiuni. Astfel,
art. 137 pct.1 din Codul penal precizează că există o „alianţă criminală‖ dacă două sau mai multe persoane comit delicte, într-un mod
21
organizat, sau cad de acord asupra acestui lucru. Tot în acest articol sunt prezentate condiţiile ca grupul să fie autor al
infracţiunii. Alianţa criminală nu este o infracţiune de sine stătătoare, ci o circumstanţă agravantă calificată ce agravează sancţiunea
aplicată. Tot o circumstanţă calificată o reprezintă şi conceptul de „organizaţie criminală‖ care reprezintă „o alianţă criminală
bazată pe diviziunea muncii şi formată pentru comiterea permanentă de infracţiuni în scopul unor câştiguri financiare obişnuite‖.

Definirea şi combaterea criminalităţii organizate în dreptul penal român

1. Evoluţia conceptului criminalităţii organizate în perioada 1990-2000

Fără a răsturna succesiunea logică de analiză a acestei probleme, de la început, trebuie subliniat faptul că din analiza
sistemului penal român aferentă

19
În accepţiunea dreptului penal polonez este avantaj patrimonial între altele „avantajul pentru grupul de persoane care exercită
o activitate de crimă organizată‖ (art. 115 Cod penal).
20
Art. 20 din Codul penal polonez.
21
Art. 137 pct.11 din Codul penal ungar: ―un delict este săvârşit în grup dacă cel puţin 3 persoane participă la comiterea
acestuia‖.634

Distanţă

635

perioadei 1990-2000, crima organizată nu era definită ca act şi concept, iar infracţiunile specifice crimei organizate nu erau
definite ca atare şi nici nu se făcea referire, sub aspectul formelor agravante la crima organizată. Existau însă instituţii în Codul penal
şi legi speciale pretabile aplicării lor ca instrumente juridice şi penale în combaterea crimei organizate ca de exemplu: circumstanţele
22
agravante ; infracţiunea
23 24
de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni ; infracţiunea de trafic de stupefiante ;

25 26
infracţiunea de spălare a banilor şi infracţiunea de contrabandă calificată.

2. Definirea criminalităţii organizate în perioada actuală

Anul 2000 se consideră a fi un an de referinţă în combaterea crimei organizate în România, prin adoptarea Legii nr. 143/2000
privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Fiind un segment foarte important al crimei organizate, apariţia acestei
legi cu forme moderne de combatere prin mijloace penale şi procesual penale (definiţii de noi infracţiuni, înăsprirea
pedepselor, protejarea legală a livrărilor supravegheate, a poliţiştilor şi colaboratorilor sub acoperire, controlul comunicaţiilor
informaţice, regimul confiscărilor şi cooperarea poliţienească internaţională) a făcut ca dreptul să devină o armă la îndemâna
organelor judiciare.
 Astfel, în 2003 a fost adoptată Legea nr. 39 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate care a avut la bază
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000 şi
ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 565 din 15 noiembrie 2002.

22
Art. 76 Cod penal român.
23
Art. 323 Cod penal.
24
Art. 312 alin.2 Cod penal.
25
Art. 23 din Legea nr. 21/1998 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
26
Art. 179 Cod vamal adoptat prin Legea nr. 141/1977.635

Distanţă

636

2. Principalele forme de manifestare ale criminalităţii organizate

acesteia
Terorismul ca formă de manifestare a criminalităţii organizate

1. Aspecte generale privind infracţiunea de terorism şi combaterea

Unele din aspectele care se impun din ce în ce mai pregnant pe scena

mondială este cel al legăturii indisolubile dintre terorism, traficul de droguri şi crima organizată. Terorismul, traficul de droguri şi
crima organizată se intercondiţionează reciproc din ce în ce mai mult, deşi la început aveau existenţe complet separate. Grupurile
organizate şi reţelele de crimă organizată colaborează din ce în ce mai mult, amplificându-şi capacităţile de a provoca daune
societăţilor democratice, atât cu arme convenţionale, cât şi, foarte posibil în viitor, cu arme nucleare şi de distrugere în masă,
27
precum şi alte forme de război neconvenţional (inclusiv cel cibernetic şi informaţional). „O asemenea apropiere se produce
deja şi fără tehnologie, de exemplu între baronii drogurilor care caută să-şi protejeze fermele de cultură a plantelor stupefiante şi
28
teroriştii care au nevoie de bani pentru a cumpăra arme şi pentru recrutări‖.
Traficul de persoane

1. Consideraţii generale privind traficul de persoane

Fiind vorba de un fenomen care se desfăşoară în spaţii social-geografice întinse, care depăşesc barierele statale şi culturale,
eforturile izolate de cunoaştere oferă doar o imagine parţială asupra fenomenului.
Problematica traficului cu fiinţe umane, este extrem de importantă mai ales

pentru a face distincţie între t raficul cu fiin ţ e u man e şi contrabanda cu oameni. Deşi

27
Rollie Lai – Terroszists and organized crime join forces – International Herald Tribune 24 mai 2005.
 28
Serge Le Doren, Philippe Rose – Cyber – Mafia – Editura Antet, 1998, pag.237.
636

Distanţă

637

există multe elemente similare între cele două tipuri de infracţiuni, distincţia este

simplă din următoarele considerente:

Traficul cu fiinţe umane se deosebeşte de contrabanda cu oameni deoarece intenţia traficantului este de a exploata victima d
up ă în t rarea il egal ă în ţ ară – pe o perioadă îndelungată, printr-o relaţie coercitivă şi exploatatoare, pe câtă vreme, în
majoritatea cazurilor, relaţia dintre contrabandist şi victimă se încheie odată cu întrarea ilegală în ţară.

Spălarea banilor proveniţi din infracţiuni

1. Criminalitatea organizată în economia mondială

Comunitatea internaţională a fost pusă în faţa unei economii „subterane‖ de mare anvergură, caracterizată prin infiltrarea pe
pieţele financiar-bancare a structurilor de crimă organizată, în încercarea acestora de a prelua controlul asupra unor importante
sectoare economice interne şi internaţionale. Procesul este vast, bazăt pe tranzacţii financiare globale şi în continuă creştere. Pieţele
financiare internaţionale cuprind zilnic tranzacţii financiare în valoare de peste 170 miliarde de dolari, din care numai o mică parte
par a fi operaţiuni de comerţ licit. Restul se bazează pe capital speculativ lichid sau semilichid, investit pe termene scurte şi care
de regulă, garantează anonimatul investitorilor.
Creşterea unei imense mase monetare speculative este favorizată de o

multitudine de factori, între care pot fi menţionaţi următorii:

- transnaţionalizarea celor mai mari bănci şi societăţi de holding;

- eliminarea restricţiilor şi controlului asupra investiţiilor străine;

- impactul tehnologiei electronice de transmitere a informaţiilor privind

pieţele de capital.

637

Distanţă

638

Criminalitatea transfrontalieră

1 .Consideraţii generale

Procesele transformatoare de remodelare a lumii, la care asistăm, sunt caracterizate de extinderea democratizării, afirmarea şi
consolidarea principiilor economiilor de piaţă, acordarea şi respectarea drepturilor fundamentale cetăţenilor. Asistăm, totodată, la
lărgirea cooperării şi integrării majorităţii statelor eliberate de regimurile totalitare, la schimbul de valori morale şi materiale, tehnice
şi tehnologice mondiale. În acelaşi timp s-a produs dezintegrarea şi fragmentarea entităţilor statale multinaţionale care au militat, în
29
principal, pentru propria identitate.
 Fiind o „poartă‖ spre Europa, România, prin poziţia ei geopolitică şi

geostrategică, resimte la frontierele sale presiunile criminalităţii organizate transfrontaliere. Dintre acestea se numără: mi
g raţ i a (în cele două forme de manifesare: imigraţia şi emigraţia), traficul de droguri, traficul de persoane, traficul de
arma men t , mu n iţ ii , mat eri i ex plo zi v e ş i radi o ac tiv e, con t raband a d e b unu ri ş i p rodu se (bunuri din
patrimoniul naţional, bunuri contrafăcute, produse cu regim special, ţigări, băuturi alcoolice, produse petroliere şi derivate,
medicamente, bunuri de larg consum etc.), traficul cu autoturisme de lux, trafi cul cu mo n ed ă fals ă şi alte operaţiuni ilegale cu
produse interzise a fi întroduse în ţară sau produse de tranzit (deşeuri şi reziduuri radioactive, toxice, specii protejate de floră şi
faună, vestigii arheologice şi istorice, roci rare), vânatul şi pescuitul ilegal etc.

Conceptul şi trăsăturile organizaţiilor criminale

1. Conceptul de organizaţie criminală

29
Dumitru Popescu – Criminalitatea transfrontalieră, Revista Criminalistica nr.2/2004, pag.29.
638

Distanţă

639

Termenul de organizaţie criminală semnifică activităţile infracţionale ale unor grupuri constituite pe principii conspirative,
în scopul obţinerii unor importante venituri ilicite la cote deosebit de ridicate.
„Criminalitate organizată‖, „crimă organizată‖, „organizaţie criminală‖, criminalitate organizată transnaţională‖, reprezintă doar
30
o parte din expresiile utilizate de diferiţi autori sau de diferite documente internaţionale pentru a indica acelaşi fenomen.
„Organizaţia criminală‖ este o expresie ce se referă la o grupare de infractori, care desfăşoară activităţi criminale, dar
nu vizează activitatea sau activităţile în sine (crimă, criminalitate). De altfel, termenul organizaţie este puţin cam pretenţios în
acest caz. Dacă avem în vedere sensul sociologic al termenului este foarte dificil de admis că o grupare de infractori poate
31
îndeplini standardele necesare pentru a fi cotată drept organizaţie.
Este de preferat expresia „grup criminal organizat‖, care este de altfel

utilizată şi de Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15
noiembrie 2000, ratificată şi de România prin Legea nr. 565 din 16 octombrie 2002.

3. COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ ÎNTRE STATE PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA

CRIMINALITĂŢII
ORGANIZATE

30
Jean Claude Monet – La criminalite organisee , Editura La documentation francaise, Paris, 1996, pag.8.
31
Jean Claude Monet – La criminalite organisee, Editura La documentation francaise, Paris, 1996, pag.8.
639

Distanţă
 640

Aspecte generale privind cooperarea internaţională între state.

După cum este statuat în „Declaraţia referitoare la principiile dreptului internaţional privind relaţiile de prietenie între state‖,
cooperarea este o exigenţă majoră pentru asigurarea păcii în lume. În acest document internaţional se consacră faptul că statele
trebuie să coopereze unele cu altele pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale (pct. „a‖ alin. 2 Cap.IV).

Iniţiative şi preocupări ale organismelor internaţionale pe linia prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate.
1. Consideraţii generale.

Ultimul deceniu al secolului XX, s-a caracterizat printr-o veritabilă schimbare în toate domeniile economico-sociale a
gândirii şi a modului de viaţă. O doctrină retrogradă de înăbuşire a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti se prăbuşeşte şi alta opusă îşi
face loc îndeosebi în Europa de Est, dar şi în Asia, Africa şi America Latină. Această schimbare s-a repercutat şi asupra
fenomenului criminalităţii tulburând buna desfăşurare a activităţii instituţiilor statului. Formele de manifestare a criminalităţii
organizate s-au diversificat trecând de la cele tradiţionale (cum sunt jocurile de noroc ilegale, camăta, prostituţia etc.) la traficul
internaţional de maşini furate, traficul de persoane, de droguri, frauda cu cărţi de credit etc. ajungându-se la organizarea activităţii
infracţionale după modelul companiilor legale.
Organizaţiile criminale sunt implicate tot mai mult în practici ilicite de dumping şi înregistrarea unor pierderi fictive,
operaţiuni realizate deseori cu complicitatea unor funcţionari corupţi. O situaţie de noutate, exploatată de crima
organizată, este micşorarea ofertei mondiale de organe umane pentru transplant.

640

Distanţă

641

Cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Consideraţii generale.

În termeni generali, cooperarea internaţională în materie penală se referă la următoarele probleme: extrădarea, asistenţa juridică,
audierea prin videoconferinţă, interceptarea telecomunicaţiilor, dispunerea de produsul infracţiunii sau de bunurile confiscate,
transferarea persoanelor deţinute sau condamnate, transferul de proceduri, recunoaşterea hotărârilor, supravegherea şi urmărirea
32
transfrontalieră, anchete comune şi tehnici speciale de anchetă, comunicarea spontană de informaţii.
Asistenţa juridică stricto senso include notificarea (comunicarea) de acte

judiciare, comisiile rogatorii, precum şi mijloacele moderne de investigaţie: audierile prin videoconferinţă, echipele comune de
33
anchetă, livrările controlate, transmiterea spontană de informaţii, supravegherea transfrontalieră etc. asistenţa judiciară în materie
penală se solicită de către autorităţile judiciare competente din statul solicitant şi se acordă de autorităţile judiciare din statul
solicitat.
În ţara noastră, ca de altfel în marea majoritate a statelor, Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală ce are atribuţii în
următoarele domenii ale cooperării judiciare internaţionale: extrădarea, transferarea persoanelor condamnate, transferul de proceduri,
recunoaşterea hotărârilor şi asistenţa judiciară în fază de judecată.

Cooperarea poliţienească între state pe plan internaţional şi pe

continentul european.
 Necesitatea cooperării poliţieneşti internaţionale.

32
Ioan Hurdubaie – Instrumente ale cooperării internaţionale în domeniu valorificării mijloacelor criminalistice de
probaţiune, Editura ERA, Bucureşti, 2006, pag. 49 şi urm.
33
Stoica Mihai Gheorghe şi Cătuşi Constantin Cristian – Cooperarea poliţienească în România, Editura Paper Print
Invest, Bucureşti, 2006, pag. 30.641

Distanţă

642

Schimbările politice importante intervenite în Sud-Estul Europei şi pe plan internaţional au produs modificări majore în sistemele
sociale şi economice din multe state. Criminalitatea transfrontalieră în Sud-Estul Europei a evoluat semnificativ reuşind să
depăşească graniţele naţionale ale statelor din regiune, iar lupta împotriva acestui fenomen numai la nivel naţional îşi dovedeşte
limitele, fapt pentru care cooperarea internaţională la nivelul agenţiilor de aplicare a legii devine un element esenţial.
Infracţionalitatea organizată transnaţională a devenit un element de risc pentru statele democratice, pentru drepturile omului şi
reforma economică din ultimii
ani.

Accentuarea interdependenţelor multiple dintre state, globalizarea şi liberalizarea schimburilor de orice fel – de la cele comerciale
la cele informaţionale – fac tot mai dificilă o disociere într-un mediu globalizat, în care riscurile interne şi externe se pot genera şi
34
potenţa reciproc.
Dacă progresele tehnologice şi creşterea fără precedent a investiţiilor şi

tranzacţiilor internaţionale şi-au adus o contribuţie importantă la extinderea fenomenului globalizării şi au condus la schimbarea
contextului de activitate al lumii afacerilor şi al statelor, aceste progrese au deschis, încă, şi perspective tentante pentru activităţile
infracţionale organizate.
Crima organizată vizează, în mod direct, obiecte a căror realizare afectează grav securitatea naţională, deoarece reţelele
clandestine acţionează sistematic, deplin conspirat, urmărind să controleze şi să pună în dependenţă, prin corupţie, şantaj şi
35
violenţă, actul decizional la nivel statal.

34
Mihai-Gheorghe Stoica, Constantin-Cristian Cătuşi – Cooperarea poliţienească internaţională în România, Editura
Paper Print Invest, Bucureşti, 2006, pag. 47.
35
Stoica Mihai Gh., Cătuţi C-tin Cristian – op.cit., pag. 50.
642
Distanţă
643

1. ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ DE POLIŢIE CRIMINALĂ - INTERPOL

Cu sediul la Lyon în Franţa, este cea mai mare organizaţie poliţienească din lume. În glumă este denumită „Organizaţia
Naţiunilor Unite a Poliţiei”. Creată în 1923 pentru a facilita urmărirea infractorilor care traversau frontierele naţionale,
Interpolul numără astăzi 184 de ţări membre de pe cinci continente, acordând sprijin şi asistenţă tuturor organizaţiilor,
autorităţilor şi serviciilor publice a căror misiune constă în prevenirea şi combaterea criminalităţii internaţionale. Interpolul
oferă trei servicii importante: un sistem global unic de comunicaţii poliţieneşti, o întreagă gamă de baze de date cu caracter
poliţienesc şi un suport proactiv pentru operaţiunile poliţieneşti desfăşurate în toată lumea.
2. EUROPOL (Oficiul european de poliţie).

Europol este organizaţia europeană care are drept scop îmbunătăţirea cooperării efective a autorităţilor poliţieneşti competente din
statele membre în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, a traficului ilegal de droguri şi a altor forme grave ale crimei
organizate internaţionale. Misiunea Europolului este de a aduce o contribuţie semnificativă acţiunilor forţelor de ordine ale
Uniunii Europene, împotriva crimei organizate cu o accentuare asupra organizaţiilor criminale implicate. Bază Europolului a fost
pusă prin Tratatul de la Maastricht al Uniunii Europene din 7 februarie 1992. Cu sediul la Haga, în Olanda, Europol a început
operaţiuni limitate pe
3 ianuarie 1994 sub forma Unităţii Europol Antidrog (EDU), prin lupta împotriva drogurilor şi treptat s-au adăugat şi
36
alte domenii importante ale criminalităţii.
Europol a fost înfiinţat la 26 iulie 1995 prin actul Consiliului European, întrunit la

Bruxelles, cunoscut sub denumirea de „Convenţia Europol‖, încheiată de către statele

36
S.Şerb, C-tin Drăghici, A.Iacob, A.Ignat – Drept poliţienesc şi contravenţional, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003, pag.
238.643

Distanţă

644

membre în bază Titlului VI al Tratatului Uniunii Europene, decizându-se ca sediul

37
acestuia să fie la Haga în Olanda.

Convenţia a întrat în vigoare la 1 mai 1999, după încheierea procesului de ratificare de către cei 15 membri ai Uniunii Europene .

Internetul şi criminalitatea informatică – domenii prioritare ale

cooperării poliţieneşti între state.

Informatica a devenit în zilele noastre un important mijloc de comunicare (mai ales în condiţiile amplorii pe care a luat-o
internetul) între diferite instituţii, întreprinderi, persoane particulare. Internetul reprezintă cea mai mare reţea de calculatoare din
lume, formată dintr-un număr mare de reţele locale, publice sau private, regionale şi naţionale interconectate.
O altă formă răspândită a criminalităţii informatice este şi piratarea programelor pentru calculator, care se realizează prin
încărcarea programelor difuzate pe internet în memoria internă a unui calculator, atunci când această operaţiune nu este
autorizată de către titularul dreptului de autor. În acest sens, sunt binecunoscute acţiunile organelor poliţieneşti din mai multe state,
care au condus la confiscarea unor importante cantităţi de echipamente informatice de natură să spargă dispozitive de protecţie cu
care erau prevăzute programele originale O altă formă a criminalităţii informatice care ar trebui să preocupe mai mult organele
specializate ale statului în acest domeniu, o reprezintă afişarea şi distribuirea de materiale pornografice prin
intermediul internetului.

37
Ioan Hurdubaie, op.cit., pag. 31.

644
Distanţă
645

4. ROLUL ŞI CONTRIBUŢIA ROMÂNIEI ÎN REALIZAREA COOPERĂRII POLIŢIENEŞTI ÎNTRE STATE

PENTRU
PREVENIREA ŞI COMBATEREA CRIMINALITĂŢII
 INTERNAŢIONALE ORGANIZATE

state.
Consideraţii generale privind necesitarea cooperării României cu alte

Majoritatea rapoartelor din ultimii ani ale Secretariatului General al O.I.P.C.

– Interpol, au scos în evidenţă principalele ameninţări în materie de criminalitate la nivel mondial şi în special a criminalităţii
organizate, propunând în acest sens strategii pentru a ajuta serviciile de poliţie din ţările afiliate, însărcinate cu aplicarea legii, să ia
măsuri de prevenire şi contracarare a acestui fenomen. Aceste evaluări prezintă interes şi pentru structurile de prevenire şi combatere
a criminalităţii din România, deoarece criminalii, în special infractorii profesionişti devin din ce în ce mai activi în Europa. În
toate ţările Europei, inclusiv ţara noastră statisticile naţionale scot în evidenţă o creştere semnificativă, după număr şi gravitate, a
infracţiunilor ce fac obiectul criminalităţii organizate.

Măsurile luate de România pentru realizarea cooperării poliţieneşti internaţionale.

1. Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională (C.C.P.I.) reprezintă singura structură din România specializată în
schimbul de date operative în domeniul luptei împotriva criminalităţii transfrontaliere organizate.
C.C.P.I. a fost creat ca o platformă unică de cooperare poliţienească pentru

asigurarea gestionării informaţiilor operative referitoare la cooperarea poliţienească

645

Distanţă

646

internaţională. În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 306 din 14 aprilie 2005 pentru aprobarea
strategiei actualizate privind reforma instituţională a Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost constituit Centrul de
38
Cooperare Poliţienească Internaţională, care include în struca să organizatorică:
Punctul Naţional Focal (Serviciul Operaţional, Unitatea Naţională EUROPOL,

Serviciul SIRENE) şi Biroul Naţional Interpol (Serviciul Urmărire Internaţională şi

Extrădări, Serviciul Documentare Operativă şi Serviciul Identificare Judiciară).

2. Biroul Naţional Interpol din România

Acest birou a fost creat la 10 ianuarie 1973 şi funcţionează în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, constituind
punctul de sprijin naţional al cooperării poliţieneşti internaţionale, cu fiecare stat membru al O.I.P.C. – Interpol prin Birouri de
Contact Naţionale, precum şi cu Secretariatul General Interpol. Biroul Naţional Interpol are un rol important în surmontarea
obstacolelor întâmpinate în cooperarea poliţienească internaţională, determinate de diferenţele de structuri între poliţiile naţionale,
barierele lingvistice şi diferenţele de sisteme juridice. Totodată, acest organism asigură schimbul operativ de informaţii obţinute de
structurile poliţieneşti prin transmiterea lor celorlalte B.C.N.-uri şi Secretariatului General al O.I.P.C. – Interpol. Desfăşoară pe
teritoriul naţional, operaţiuni şi actele de poliţie solicitate de celelalte state membre ale O.I.P.C. – Interpol şi primeşte cererile de
informaţii, de verificări etc. de la alte B.C.N.-uri şi de la Secretariatul General Interpol pe care le transmite unităţilor operative
competente dând răspunsul celor care le-au
solicitat.

3. Punctul Naţional Focal (P.N.F.)

A fost înfiinţat la data de 1 decembrie 2000 cu rang de direcţie în cadrul

 38
Stoica Gh.Mihai, Cătuţi C-tin Cristian, op.cit., pag. 93-94
646

Distanţă

647

Ministerului Administraţiei şi Internelor, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr.
201/2000 privind crearea cadrului instituţional necesar în vederea funcţionării Centrului Regional S.E.C.I. pentru combaterea
infracţionalităţii transfrontaliere, aprobată prin Legea nr. 357/2001 Obiectul de activitate al Punctului Naţional Focal este asigurarea
cooperării operative între structurile abilitate cu atribuţii pe această linie din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul
Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Vămilor şi cu agenţiile corespondente din statele participante la Centrul Regional al
Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.
4. Instituţia Ataşatului de afaceri interne

Prin ataşat de afaceri interne se înţelege persoana desemnată de ministrul de interne să reprezinte Ministerul Administraţiei şi
Internelor in statul de acreditare. Modalitatea de cooperare se realizează prin două componente: ataşaţi de afaceri interne străini
acreditaţi în România; ataşaţi de afaceri interne români acreditaţi în alte
state.

5. Instituţia Ofiţerului de legătură

Ofiţerul, de legătură este persoana desemnată de ministrul de interne să execute activităţi de cooperare internaţională şi
anumite activităţi de reprezentare externă a instituţiei, pentru o perioadă determinată şi pe un anumit domeniu de specialitate, în
statul de acreditare sau pe lângă o organizaţie internaţională. Ofiţerul de legătură se trimite în misiune temporară în străinătate pe
durata de până la 90 zile. În funcţie de situaţia operativă în statul acreditar, de reacţiile partenerului străin şi de rezultatele obţinute,
misiunea poate fi prelungită succesiv. De regulă, durata cumulată a misiunii iniţiale şi a prelungirilor nu poate depăşi doi ani.
6. Acordul privind cooperarea dintre România şi Eurojust pentru

647

Distanţă

648

reglementarea unor măsuri referitoare la reprezentarea României la Eurojust până şi după aderarea la Uniunea Europeană
Procurorul desemnat ca membru naţional în Eurojust are competenţa

teritorială, materială şi personală pe întreg teritoriul României, pentru toate infracţiunile prevăzute în Decizia
Eurojust şi cooperează neîngrădit în procedurile care întră în obiectul de activitate al Eurojust cu autorităţile române şi străine
competente.

Alte instituţii şi organisme de cooperare poliţienească internaţională din

România.

39
1. Acordul S.E.C.I. (South-East European Cooperative Initiative)

România a căutat în toţi aceşti ani să se alinieze la efortul comunităţii internaţionale, contribuind activ la politicile
desfăşurate în acest sens, remarcându-se propunerea pe care a formulat-o în cadrul unei reuniuni a Comitetului de Agendă al
Programului de stabilitate, politică, economică şi socială în sud-estul Europei cu privire la un proiect intitulat «Prevenirea şi
Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere». La data de 15 aprilie 1998, la Geneva, Comitetul de Agendă al SECI, a aprobat
proiectul propus de delegaţia României, ca parte a Programului privind Facilităţile de Comerţ şi Transport.
 Mai târziu, la data de 26 mai 1999, s-a încheiat la Bucureşti Acordul de Cooperare pentru Prevenirea şi Combaterea
Infracţionalităţii Transfrontaliere, ratificat de ţara noastră prin Legea nr. 208/1999.
Negocierile dintre state au fost asistate de experţi din SUA, OIPC-Interpol,

40
OMV şi au durat peste un an. S-au finalizat prin încheierea unui Acord Cadru

39
Acordul S.E.C.I. – Centrul regional pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere în Sud-Est.
40
OMV – Organizaţia Mondială a Vămilor.648

Distanţă

649

intitulat "Acordul de Prevenire şi Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere în Sud-Estul Europei" cunoscut şi sub numele de
"Acordul SECI" care a întrat în vigoare la 1 februarie 2000.
2. Biroul S.I.R.E.N.E. (Supplimentary Informaţion Requested at National
Entries).

S.I.R.E.N.E. (S.I.S.) reprezintă o bază de date la nivelul statelor membre ale

Acordului Schengen, ce funcţionează în bază Convenţiei de aplicare a Acordului Schengen şi care cuprinde semnalmentele
referitoare la persoane, bunuri şi vehicule care fac obiectul unor căutări în spaţiul Uniunii Europene.
3. Unitatea Naţională EUROPOL.

Europol are misiunea de a-şi aduce o contribuţie semnificativă la acţiunea Uniunii Europene de aplicare a legii împotriva crimei
organizate şi a terorismului, concentrându-şi eforturile asupra organizaţiilor criminale. Europol şi-a îmbunătăţit modalităţile de
cooperare privind aplicarea legii internaţionale prin negocierea de acorduri operative bilaterale sau strategice cu alte state şi
organizaţii internaţionale, după cum urmează: Bulgaria, Columbia, Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană, inclusiv Oficiul
European Anti-Fraudă (O.L.A.F.), Eurojust, Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri,
Islanda, Interpol, Norvegia, Elveţia, Turcia, S.U.A., Biroul O.N.U. privind Drogurile şi Criminalitatea, Organizaţia Mondială a
Vămilor, România şi Rusia.

Cooperarea României cu alte state pentru combaterea criminalităţii transnaţionale organizate.

1. Acorduri de cooperare încheiate de România cu alte state în acest

domeniu

649

Distanţă

650

Acordurile prevăd o multitudine de modalităţi de cooperare, între care figurează, fără îndoială, şi cele de natură criminalistică.
Astfel, între aceste forme de cooperare pot fi enumerate: schimbul reciproc de informaţii privind persoanele suspectate de a fi
implicate în comitere infracţiunilor, organizarea bandelor criminale, datele în legătură cu metodele de comitere a infracţiunilor, rutele
folosite de autori şi locurile de tăinuire, originea şi destinaţia bunurilor furate sau însuşite ilegal; cooperarea în căutarea persoanelor
bănuite de comiterea infracţiunilor sau a celor care se sustrag urmăririi penale sau executării pedepselor; schimburi reciproce de
specialişti, în scopul îmbunătăţirii pregătirii de specialitate a acestora şi a cunoaşterii reciproce a mijloacelor şi metodelor de
combatere a criminalităţii, etc. În scopul atingerii tuturor acestor obiective, România are încheiate până în prezent peste 30 de
acorduri bilaterale cu ţări de pe continentul european dar şi de pe alte continente.
2. Urmărirea transfrontalieră.

Urmărirea transfrontalieră constă „în ansamblul de măsuri operative întreprinse pe teritoriul mai multor state în scopul prinderii
unei persoane surprinsă în flagrant în timpul comiterii unei infracţiuni sau care a participat la comiterea acesteia, ori a unei persoane
care a evadat, aflându-se în stare de arest preventiv sau în executarea unei pedepse privative de libertate‖. Urmărirea
transfrontalieră se poate efectua de agenţii autorităţii competente a unui stat membru Schengen, pe teritoriul statului român, dacă
autorităţile române competente au fost informate prin mijloace de comunicaţie directe despre pătrunderea pe teritoriul României
a unei astfel de persoane (autorităţile competente fiind Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră). La solicitarea autorităţii române
competente urmărirea transfrontalieră încetează
41
imediat.

41
Art. 17 alin. 1-4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 103 din 21 decembrie 2006 privind unele măsuti
pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale.
650
Distanţă
651

5. ELEMENTE SPECIFICE DE PERSPECTIVĂ PRIVIND COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ ÎNTRE STATE

Dezvoltarea în viitor a cooperării poliţieneşti internaţionale în lupta împotriva criminalităţii organizate.

Din ce în ce mai mult, iniţiativele de cooperare poliţienească implică crearea unor reţele informatice dezvoltate precum şi a
bazelor de date, acestea fiind capabile să faciliteze schimbul de informaţii şi să pună bazele pentru analiză şi informare. Proliferarea
acestor baze de date atrage după sine probleme privind protecţia de date şi eficienţa acestora. Statele membre au acces la
informaţia furnizată de Interpol, Europol şi SIS, Sistemul de Informaţii al Vămilor, Eurodac, precum şi la o bază de date ADN.

Rolul Europol în perspectiva dezvoltării cooperării poliţieneşti între

statele Uniunii Europene.

Aria de competenţă şi sarcinile specifice ale Europol nu sunt în mod clar definite. De aceea se poate spune că activitatea Europol
ar fi mai eficientă printr-o distingere clară între aria să de competenţă şi sarcinile concrete pe care le are de îndeplinit. În acest sens
se impune o distincţie clară între: obiective, competenţe şi atribuţii (schimb de informaţii, muncă de analiză, suport tehnic, etc.
urmând exemplul Eurojust). Aşa cum se cunoaşte, în prezent Europol nu poate răspunde cererii statelor membre de a le sprijini în
domenii precum evaluării de ameninţări pentru mari evenimente internaţionale (ex. Jocurile Olimpice, campionatele de
fotbal), dar se
preconizează ca în viitor Europol să poată oferi informaţii şi sprijin analitic oricărui

651

Distanţă

652

stat membru în legătură cu evenimentele majore cu impact asupra politicii de siguranţă şi ordine publică.

2.1. Atribuţii viitoare ale Europol şi măsurile ce se impun.

Contribuţia viitoare a Europol-ului constă în capacitatea organizaţiei de a sprijini investigaţiile statelor membre prin furnizarea de
analiză de o înaltă calitate a informaţiilor infracţionale şi atingerea potenţialului maxim în acest domeniu.

2.2. Modelul de informaţii european.

 Acest model permite tuturor statelor membre şi instituţiilor Uniunii Europene studierea metodologiei comune în ceea ce
priveşte combaterea criminalităţii organizate în Uniunea Europeană, îmbunătăţirea cunoştinţelor comune legate de criminalitatea
organizată printr-o mai bună colectare, schimb şi analiză a informaţiilor precum şi obţinerea unor rezultate operaţionale mai bune în
cadrul domeniilor prioritare, ceea ce va duce la creşterea eficienţei Europol şi a altor organisme ale U.E.

Perspectivele cooperării poliţieneşti internaţionale determinate de

aderarea României la Uniunea Europeană.

Datorită aderării tarii noastre la Uniunea Europeana întregul sistem de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate
transfrontaliere s-a modificat prin trecerea să la un nivel mai ridicat bazat în primul rând pe ideea de cooperare poliţienească
internaţională între state şi organismele europene care deţin astfel de
competenţe. În ultimul timp, din ce în ce mai mult, infracţiuni legate de traficul de

652

Distanţă

653

droguri, spălare de bani, trafic de persoane, contrabandă cu ţigări, trafic de armament, etc. sunt tot mai des întâlnite pe teritoriul
României ori au ca punct de tranzit acest teritoriu. Ca o concluzie a acestor evoluţii, activitatea de cooperare şi asistenţă
mutuală între organismele interne şi internaţionale din domeniul combaterii criminalităţii organizate transfrontaliere au regândit ideea
de cooperare, în scopul unificării şi consolidării eforturilor, prin încheierea la nivel mondial a unor convenţii şi tratate care să
stopeze acest fenomen
Instituţii beneficiare ale prevederilor legislative referitoare la cooperarea poliţienească internaţională.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere evoluţia şi pericolul faptelor penale circumscrise criminalităţii internaţionale a fost încheiat un Protocol de
42
cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, în
cuprinsul căruia s-a urmărit a se ţine seama de totalitatea normelor juridice şi a reglementărilor cu caracter normativ prin care sunt
43
definite competenţele părţilor semnatare , precum şi de Acordul privind cooperarea dintre România şi Oficiul European de
44
Poliţie.
Priorităţi specifice şi de perspectivă determinate de aderarea României la

Uniunea Europeană, referitoare la cooperarea judiciară în materie penală.

La nivelul Uniunii Europene, în cadrul Planului de măsuri adoptat de

Consiliul European de la Tampere din 15-16 octombrie 1998, menite să asigure un spaţiu european al Tratatului de la
Amsterdam, în ultimii ani au fost adoptate noi

42
Protocol de cooperare încheiat între M.A.I. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 21 octombrie
2005.
43
OUG nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I. aprobată şi completată prin Legea nr. 604/2003 cu
modificările şi completările ulterioare ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
44
Acordul privind cooperarea dintre România şi Oficiul European de Poliţie, ratificat de România prin Legea nr.
197/2004.653

Distanţă

654
 instrumente de cooperare bazate pe principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor. În cadrul procesului de integrare europeană,
Capitolul 24 intitulat „Cooperarea în domeniul justiţiei şi Afacerilor Interne‖, implică între altele şi transpunerea normelor europene
în domeniul cooperării judiciare internaţionale în materie penală cu referiri speciale la următoarele probleme:
a) Identificarea, depistarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunii.
b) Cooperarea judiciară în materie penală.

c) Schimbul de informaţii între autorităţile statelor membre.

d) Programul de la Haga: zece priorităţi pentru următorii cinci ani.

e) Colaborarea cetăţenilor la acţiunea justiţiei.

Tema 21

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA ADMINISTRAŢIEI NAŢIONALE A PENITENCIARELOR DIN ROMÂNIA ŞI

A UNITĂŢILOR DIN SUBORDINEA ACESTEIA. PRIMIREA PERSOANELOR PRIVATE DE LIBERTATE ÎN
LOCURILE DE
654
Distanţă
655

DETENŢIE DIN SUBORDINEA ADMINISTRAŢIEI NAŢIONALE

A PENITENCIARELOR

Probleme:

1. Rolul penitenciarelor în sistemul organelor statului cu atribuţii pe linia prevenirii fenomenului infracţional.
2. Organizarea şi amenajarea interioară a penitenciarului.

3. Primirea deţinuţilor în penitenciare.

4. Cooperarea penitenciarelor cu unităţile de poliţie.

 1. ROLUL PENITENCIARELOR ÎN SISTEMUL ORGANELOR STATULUI CU ATRIBUŢII PE LINIA PREVENIRII
FENOMENULUI INFRACŢIONAL

1.1. Scurt istoric al instituţiilor carcerale româneşti

a) Primele menţiuni asupra sistemului penitenciar

Cu toate că nu se poate vorbi despre organizarea închisorilor române până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea,
originea închisorilor în România este foarte veche. Încarcerarea şi utilizarea unor deţinuţi la munci în mine (ocne) o găsim
chiar pe vremea când Dacia a intrat în stăpânirea romanilor;

655

Distanţă

656

La 1380 este pomenită pentru prima dată de către prinţul Nicolae Şuţu, în lucrarea ―Noţiuni statistice asupra Moldovei‖, ca
fiind existentă o ocnă aparţinând ocnaşilor de Trotuş unde, ―pe vremuri‖, avusese loc o răscoală a celor întemniţaţi;
Unele mănăstiri din Ţara Românească au servit ca loc de închisoare, de cele mai multe ori pentru condamnaţii politici,
pentru femei şi copii. Cea mai veche mănăstire care a servit în acest scop a fost mănăstirea Snagovului, zidită de Vlad Ţepeş
în secolul al XV-lea, unde, erau închişi boierii adversari ai domniei;
Începând cu secolul al XVII-lea, informaţiile cu privire la starea închisorilor din Moldova şi Ţara Românească se
înmulţesc. Cronicarul Nicolae Muste menţionează existenţa unei temniţe ce se află sub turnul bisericii de la curtea domnească a
Moldovei, zidită pe timpul lui Ştefan Tomşa, (1612-1623);
În a doua jumătate a secolului XVIII, în toate capitalele judeţelor transilvănene au fost construite închisori la cererea
nobililor maghiari. Împăratul Iosif al II-lea a dispus construirea unor penitenciare provinciale cu caracter regional între care
menţionăm: Gherla, Satu-Mare, Timişoara, Lugoj, Sighet, Aiud, Arad, Oradea
Mare;

Un domnitor care a dat o deosebită atenţie problemei închisorilor a fost Mihail Şuţu (Moldova 1793-1795, Muntenia 1783-
1786, 1791-1793 şi 1801-1802). Acesta a cerut departamentului "Criminalionului" ca în fiecare sâmbătă să i se trimită situaţia celor
închişi, arătându-se exact şi pricina pentru care au fost închişi;
Prin Anaforalele nr. 178 şi 108, adresate la 11 iunie 1850 de către Domnitorul Grigore Ghica, departamentului
lucrărilor publice, s-au cerut lămuriri despre temniţele din Moldova, deoarece s-a constatat că starea lor era îngrijorătoare – bărbaţii şi
femeile erau cazaţi împreună iar supra-aglomerarea era un fenomen regăsit
la nivelul tuturor acestor aşezăminte.

656

Distanţă
 657

b) Perioada de tranziţie

Cu toate criticile ce s-au adus în perioada de după decembrie 1989, legea şi regulamentul de executare a pedepselor din 1969
au fost, la timpul lor, reglementări moderne, la nivel internaţional, care au asigurat un cadru corespunzător de desfăşurare a
unei activităţi de executare a pedepsei comparabile cu cele din alte sisteme europene.
Totuşi până la revoluţia din decembrie 1989, sistemul s-a confruntat cu

serioase limite conceptuale, impuse chiar de ideologia socialistă oficială, cum ar fi:

cerinţa ca toţi deţinuţii să fie redaţi societăţii ca oameni utili, sens în care accentul era pus în mod
preponderent pe implicarea deţinuţilor în activităţi productive, în condiţii similare cu cele din economie;
obligativitatea ca programele de resocializare să cuprindă un procent însemnat de teme politice;
structură militară precum şi infrastructura de tip sovietic.

La sfârşitul anului 1990, după 43 de ani în care s-a aflat în subordinea Ministerului de Interne, Administraţia Naţională a
Penitenciarelor a intrat în subordinea Ministerului Justiţiei.
Pentru a asigura continuitatea procesului de socializare, dar şi ancorarea sa în noua realitate social-economică, s-a acţionat
concomitent în câteva sensuri:
contracararea tendinţelor ca deţinuţii de drept comun să-şi asume calitatea de victime politice ale
sistemului comunist, mai ales în perioada anului 1990;
organizarea asistenţei moral-creştine în penitenciare; spre deosebire

de norma internaţională, care este restrictivă, ţara noastră a deschis

657

Distanţă

658

uşile nu numai religiilor majoritare, ci şi cultelor care s-au implicat în predicarea moralei creştine în penitenciare;
depolitizarea tuturor activităţilor cultural-educative;

în acelaşi an a fost abolită pedeapsa cu moartea.

La data de 28 septembrie a intrat în vigoare Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia
Naţională a Penitenciarelor. Practic, de la această dată, a avut loc demilitarizarea personalului de penitenciare.
Prin intrarea în vigoare a Statutului se atingea unul dintre obiectivele majore ale reformei sistemului penitenciar
care viza crearea unei culturi organizaţionale care punea accent pe dimensiunea umană a administraţiei penitenciare.
Deşi statutul a suferit modificări ulterioare – O.U.G. nr. 47/2006 aprobată pin Legea nr. 55/2007, O.U.G. 4/2008 aprobată
prin Legea nr. 170/2009, încă de la data intrării sale în vigoare au început restructurările organizaţionale care:
au antrenat modificări radicale ale funcţiilor;

au fost acordate o serie de drepturi funcţionarilor publici cu statut

special;

a fost garantată stabilitatea raporturilor de muncă ale funcţionarilor

 publici cu statut special;

au fost asigurate formarea şi evaluarea profesională a acestora.

Demersul a transformat lucrătorul de penitenciare dintr-un „manipulator al uşilor închise‖ într-un profesionist cu o
mare disponibilitate faţă de persoanele aflate în custodia Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Hotărârea Guvernului României nr. 1849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale
a Penitenciarelor este actul
normativ care defineşte şi reglementează la modul concret şi transparent structura

658

Distanţă

659

organizatorică şi atribuţiile instituţiei centrale. Totodată, se stabileşte apartenenţa instituţiei la sistemul naţional de
siguranţă naţională, apărare şi ordine publică.
Prin adoptarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal şi a Regulamentului de aplicare a acesteia, accentul a fost pus pe funcţia de reinserţie socială şi reabilitare a
persoanelor private de libertate.
A fost introdusă instituţia judecătorului delegat pentru executarea pedepselor;
Au fost prevăzute regimuri de executare a pedepselor;

A fost prevăzut procesul de individualizare a pedepsei.

Pentru reiniţializarea reformei a fost elaborat în iunie 2008 Planul de măsuri pentru eficientizarea sistemului
penitenciar.
Pornind de la acest document şi de la viziunea conducerii asupra a ceea ce se aşteaptă a fi sistemul administraţiei
penitenciare în anul 2013, au fost identificate obiectivele strategice ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, rezultând astfel
Strategia sistemului penitenciar 2009 - 2013.

c) Etapa actuală

În legislaţie penală românească există trei categorii de sancţiuni, pedepsele, măsurile educative şi măsurile de siguranţă.
Pedepsele ocupă un loc foarte important în sistemul sancţiunilor cu caracter penal, ele aplicându-se numai persoanelor care au
săvârşit infracţiuni şi vizează libertatea şi drepturile cetăţeneşti ale acestora.
Etapa finală a procesului penal este reprezentată de punerea în executare a

hotărârilor penale definitive. Momentul de început al acestei faze este acela al emiterii

659

Distanţă

660

mandatului de executare de către instanţă, iar cel final este reprezentat de întocmirea procesului verbal de constatare a începerii
executării pedepsei privative de libertate. De regulă momentul final se consumă la nivelul locurilor de deţinere subordonate
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Penitenciarul reprezintă instituţia prin care societatea îşi propune controlarea fenomenului infracţional, precum şi executarea
pedepselor sau a sancţiunilor, de către persoanele aflate în custodie, în mod diferenţiat conform principiilor ce guvernează executarea
pedepselor privative de libertate şi a măsurilor preventive.
 Pedeapsa este definită ca fiind o sancţiune cu caracter penal care constă într- o măsură de constrângere şi reeducare prevăzută de
lege, ce se aplică infractorului de către instanţa de judecată, în scopul prevenirii săvârşirii a noi infracţiuni al reeducării şi reinserţiei
în societate.
În literatura juridică se face distincţie între funcţia de represiune sau

constrângere şi cea de reeducare sau convingere.

Funcţia de constrângere - se realizează prin aplicarea unor măsuri represive împotriva celui condamnat. Acesta este forţat să
suporte anumite privaţiuni sau restricţii care au o intensitate diferită, în funcţie de felul şi durata sau cuantumul pedepsei .
Funcţia de reeducare constă în aceea că pedeapsa are un efect pozitiv,

educativ asupra infractorului.

Cadrul normativ actual consacră următoarele principii de bază ale executării pedepselor şi măsurilor privative de libertate:
- Legalitatea executării pedepsei :

- Temeiul executării pedepselor (numai în temeiul hotărârilor judecătoreşti).

660

Distanţă

661

- Respectarea demnităţii umane - regimurile de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să asigure respectarea şi
protejarea vieţii, sănătăţii şi demnităţii persoanelor private de libertate, a drepturilor şi libertăţilor acestora, fără să cauzeze suferinţe
fizice şi nici să înjosească persoana condamnată Interzicerea supunerii la tortură, tratamente inumane sau degradante ori la alte rele
tratamente.
- Interzicerea discriminării în executarea pedepselor pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală,
opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA
sau alte temeiuri.
Principiilor anterior enunţate li se alătură o normă nouă, căreia i se recunoaşte valoarea de principiu, şi anume exercitarea
de către deţinuţi a tuturor drepturilor civile şi politice cu excepţia celor care au fost interzise prin hotărârea de condamnare sau a
celor a căror neexercitare sau exercitare restrânsă rezultă inerent din privarea de libertate ori din raţiuni de menţinere a siguranţei
locurilor de deţinere. Acest ultim principiu este rezultatul practicii constante în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (în
continuare CEDO) şi se regăseşte în legislaţia altor state chiar printre normele cu caracter constituţional.
În condiţii normale de viaţă, indivizii pot fi înţeleşi după nevoile fiecăruia şi se conduc după anumite principii sociale, general
aceptate. Schimbarea bruscă a mediului social traumatizează practic pe orice om, indiferent de experienţa de viaţă, vârstă sau nivel
de educaţie.
Încarcerarea şi celelalte măsuri care au ca efect scoaterea unui individ din lumea exterioară îl afectează prin însuşi faptul că ele
lipsesc delicventul de dreptul de
a dispune de persoana sa, privându-l de libertate. Sub rezerva măsurilor de segregare

661

Distanţă

662

justificate sau de menţinere a disciplinei, sistemul penitenciar nu trebuie sa agraveze suferinţele inerente unei astfel de situaţii.
Integrarea, adaptarea şi socializarea la noul mediu nu sunt posibile fără acţiuni concrete în care fiecare persoană deţinută este
angajată sistematic şi determinată să-şi formeze un sistem activ şi stimulativ de relaţii interindividuale.
 1.2. Prevederile legale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea

Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se desfăşoară în conformitate cu prevederile următoarelor acte normative:
Constituţia României;

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;

Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor

fundamentale;

Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice;

Recomandările Consiliului Europei cu privire la tratamentul deţinuţilor; Legea nr. 293/2004 privind statutul
funcţionarilor publici cu statut
special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal ,
cu mofificările şi completările ulterioare, şi a actelor normative date în aplicarea acestei legi.
Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României;

662

Distanţă

663

Hotărârea Guvernului României nr. 1849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale
a Penitenciarelor

1.3. Atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sunt reglementate de Legea nr. 293/2004, cu
modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu modificările ulterioare, precum şi de prevederile Regulamentului de organizare şi
funcţionare al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2003/C din 22 iulie 2008.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor este o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, care
funcţionează în subordinea Ministerului Justiţiei şi face parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
ale statului având ca scop coordonarea şi controlul activităţilor unităţilor care se organizează şi funcţionează în subordinea sa.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor este una dintre structurile interne

specializate ale ministerului prin care se realizează siguranţa naţională. Conform art.

6, al. 1 din Legea nr. 51 din 29 iunie 1991 privind siguranţa naţională a României, Ministerul Justiţiei face parte din organele de
stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, alături de Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul
de Protecţie şi Pază, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul
Administraţiei şi Internelor
 663

Distanţă

664

Finanţarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor si a unităţilor subordonate se asigură din venituri proprii si din subvenţii
acordate de la bugetul de stat, potrivit legii.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor aplică în domeniile ce o privesc strategia Guvernului României în executarea
pedepselor si măsurilor privative de libertate pronunţate de instanţele judecătoresti.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor contribuie la apărarea ordinii publice si a siguranţei naţionale prin asigurarea pazei,
escortării, supravegherii, aplicarea regimului de detenţie si organizarea de activităţi de asistenţă socială si educaţie destinate
reinserţiei sociale a persoanelor private de libertate.
Activitatea profesională a personalului din sistemul administraţiei penitenciare se desfăsoară în interesul comunităţii si al
persoanelor care execută pedepse privative de libertate, în limitele competenţelor stabilite prin lege.
În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Administraţia Naţională a Penitenciarelor cooperează, pe bază de protocoale, cu instituţiile
publice de apărare, ordine publică si siguranţă naţională, cu alte instituţii ale statului, precum si cu asociaţii si organizaţii
neguvernamentale.
Rolul Administratiei Nationale a Penitenciarelor sau din perspectiva alinierii la standardele europene este unul major,
avandu-se in vedere ca gradul de
„europenizare‖ al sistemului penitenciar reprezinta un criteriu de evaluare al reformelor legislative si al politicilor
sociale din Romania.
Activitatea sistemului penitenciar ca parte integranta a procesului de înfaptuire a justitiei are drept scop asigurarea conditiilor
necesare pentru executarea pedepselor cu inchisoarea si se realizeaza, pe de o parte, prin privarea de libertate a
persoanelor care au savarsit fapte penale, iar pe de alta parte, prin aplicarea

664

Distanţă

665

tratamentului penitenciar adecvat regimului de detinere stabilit pentru diferite categorii de persoane private de libertate.
Prin activitatile desfasurate, Administratia Nationala a Penitenciarelor asigura executarea pedepselor privative de libertate
pronuntate de instantele de judecata, a masurii arestarii preventive si a masurii educative de internare a delincventilor minori in centre
de reeducare. Totodata, structura administratiei penitenciare este centralizata, cu o delegare destul de redusa a competentelor catre
penitenciare.

1.4. Structura organizatorică a Administraţiei Naţionale a

Penitenciarelor

a) Structura organizatorică a Administraţiei Naţionale a

Penitenciarelor - Aparat central

Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar

Direcţia Reintegrare Socială

 Direcţia Medicală

Direcţia Economico-Administrativă

Direcţia Inspecţie Penitenciară

Direcţia Management Resurse Umane

Direcţia Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii

Direcţia Contencios şi Elaborare Acte Normative Direcţia Prevenirea Criminalităţii şi Terorismului Serviciul Cabinet
şi Registratură Generală
Serviciul Informaţii Clasificate
665

Distanţă

666

Serviciul Psihologia Personalului

Serviciul Cooperare şi Programe

Biroul Relaţii Publice şi Mass–Media

Compartimentul Organizare - Mobilizare; Compartimentul Consilieri

Compartimentul Protecţia Muncii

Compartimentul Managementul Situaţiilor de Urgenţă

b) Unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor are în structură : 44 locuri de deţinere :

14 penitenciare profilate pe regim deschis şi semideschis, în 3 dintre

ele funcţionează secţii de arestare preventivă ;

16 penitenciare profilate pe deţinerea condamnaţilor din regim închis şi maximă siguranţă, în care
funcţionează şi secţii arestare preventivă;
1 penitenciar pentru femei.

4 penitenciare pentru minorii şi tinerii arestaţi preventiv şi condamnaţi la pedepse privative de

libertate;
6 penitenciare spital;

3 centre de reeducare minori;

 Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, în care funcţionează şi o secţie de deţinere cu regim
deschis;
Centrul de Formare şi Specializare a Ofiţerilor din Administraţia

Penitenciară Arad;

Baza de Aprovizionare, Gospodărire şi Reparaţii Jilava;

666

Distanţă

667

Subunitatea de Pază şi Escortare Deţinuţi Transferaţi;

3 centre de pregătire şi odihnă: Sovata, Amara şi Complexul Flamingo - Eforie Sud.

2. ORGANIZAREA ŞI AMENAJAREA INTERIOARĂ A

PENITENCIARULUI

2.1. Structura organizatorică a unui loc de deţinere.

Obiectivele strategice ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor asumate prin Strategia sistemului penitenciar 2009 –
2013 evidenţiază două funcţii de bază, cea de reinserţie socială şi reabilitare a persoanelor private de libertate şi cea a garantării
siguranţei sistemului de detenţie. Pe lângă acestea un rol determinant în îndeplinirea obiectivelor îl au şi funcţiile de suport (medical,
economico - administrative, resurse umane, prevenirea criminalităţii etc).
Organizarea şi amenajarea unui penitenciar se realizează în funcţie de capacitatea de cazare şi categoriile de persoane custodiate,
astfel încât să fie creat cadrul de manifestare care să permită realizarea obiectivelor asumate.
La organizarea şi amenajarea unui loc de deţinere se are în vedere necesitatea asigurării condiţiilor aplicării regimurilor
de executare a pedepselor privative de libertate, desfăşurării activităţilor de educaţie şi reintegrare socială, muncă sau alte
activităţi lucrative, de cazare, hrănire, echipare, asigurarea asistenţei medicale, igienei individuale şi colective, precum şi realizării
tuturor măsurilor de siguranţă în raport cu prevederile legale aplicabile fiecărei categorii de persoane
private de libertate.

667

Distanţă

668

Amenajările şi dotările trebuie să răspundă cerinţelor determinate de

necesitatea:

prevenirii sustragerii persoanelor arestate de la executarea pedepselor;

pazei şi apărării locului de deţinere;

 menţinerii ordinii şi disciplinei în rândul persoanelor private de libertate;

respectării criteriilor de separaţiune;

desfăşurării corecte a activităţilor din programul zilnic;

realizării controlului riguros al accesului în penitenciar;

desfăşurării normală a vizitelor dintre persoanele private de libertate şi

membrii lor de familie ori alte persoane;

împiedicării producerii acţiunilor colective de violenţă ori a actelor de revoltă în grup;

asigurării securităţii interioare şi supravegherii persoanelor private de

libertate;

escortării persoanelor private de libertate în exteriorul locului de deţinere;

asigurării siguranţei personalului.

a) Organizarea din punct de vedere a spaţiilor

În cadrul penitenciarului sunt organizate şi clar delimitate: sectorul

administrativ, sectorul de deţinere, sectorul de producţie şi alte spaţii auxiliare.

Sectorul administrativ este situat în afara sectorului de deţinere şi cuprinde birouri, spaţii destinate personalului care asigură paza
şi intervenţia, spaţii destinate acordării asistenţei medicale a personalului, magazia de armament şi muniţia de
serviciu, magazii pentru echipamentul cadrelor, depozit pentru mijloacele tehnice,
668

Distanţă

669

armament şi muniţie, club, săli de pregătire şi instruire, bucătărie şi sală de mese pentru personalul locului de deţinere,
spaţii pentru depozitare, precum şi toate utilităţile necesare unei bune funcţionări a administraţiei.
Sectorul de deţinere, în funcţie de profilul locului de deţinere, are un punct de primire a persoanelor private de libertate, o secţie
de carantină şi observare, clădiri ( secţii/camere) pentru cazarea persoanelor private de libertate, birouri de lucru pentru personal şi
judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, spaţii destinate sectorului medical, bloc alimentar, săli de
mese, baie, spălătorie, frizerie, magazii pentru păstrarea bunurilor personale ale persoanelor private de libertate, puncte comerciale
şi un sector de acordare a dreptului la vizită.
În sectorul de deţinere sunt amenajate săli de clasă, bibliotecă, cluburi, cabinete de psihologie, spaţii pentru practicarea
sportului, terenuri pentru desfăşurarea activităţilor în aer liber, locuri de practicare a religiei, încăperi pentru acordarea
consultanţei juridice, spaţii pentru acordarea vizitelor intime.
Sectorul de deţinere este compartimentat astfel încât să asigure condiţiile necesare separării diferitelor categorii de persoane
private de libertate şi aplicării regimurilor de executare.
Sectorul de producţie este situat, de regulă, în afara celui de deţinere şi cuprinde ateliere de producţie, întreţinere şi reparaţii,
depozite, garaj auto, alte clădiri şi terenuri necesare formării profesionale a persoanelor private de libertate, precum şi desfăşurării
activităţilor administrative.
Spaţiile auxiliare sunt situate în afara locului de deţinere şi cuprind locuinţe de serviciu, locuinţe de intervenţie şi spaţii pentru
activităţi de pregătire, instruire şi recreere a personalului şi a persoanelor private de libertate, precum şi gospodăria
 agrozootehnică, acolo unde este cazul.

669

Distanţă

670

În cadrul penitenciarelor se pot înfiinţa, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, secţii
interioare sau exterioare ale penitenciarelor, în raport cu regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, categoriile
de persoane private de libertate şi cerinţele speciale de protecţie a anumitor categorii de persoane condamnate.
Se pot înfiinţa, de asemenea, secţii speciale de arestare preventivă, prin decizie a directorului general al Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor. În secţiile speciale de arestare preventivă din penitenciare pot fi deţinute numai persoanele
condamnate printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, care sunt cercetate în stare de arest preventiv în altă
cauză, precum şi persoanele arestate preventiv în curs de judecată.

b) Siguranţa unui aşezământ de deţinere şi a misiunilor

Considerând personalul penitenciarului componenta fizică şi dinamică a siguranţei deţinerii, putem spune că siguranţa materială a
unui loc de deţinere, reprezintă totalitatea amenajărilor, dispozitivelor şi mijloacelor tehnice necesare pentru supravegherea
şi controlul perimetrelor, al spaţiilor interioare şi al căilor de acces, dotărilor specifice îndeplinirii atribuţiilor legale în condiţii de
siguranţă, precum şi armamentul şi muniţia necesare apărării locului de deţinere.
Siguranţa deţinerii se asigură prin misiuni de pază, escortare şi supraveghere

a persoanelor private de libertate, organizate şi executate în scopul aplicării regimurilor de executare a pedepselor,
prevenirii sustragerii de la executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate, menţinerii ordinii şi disciplinei în rândul
persoanelor private de libertate, prevenirea unor situaţii de risc pentru ordinea de

670

Distanţă

671

drept, protecţia individuală şi colectivă a persoanelor private de libertate şi a personalului propriu, precum şi pentru
apărarea locurilor de deţinere.
Mijloacele realizării siguranţei locului de deţinere:

Perimetrul locului de deţinere

Perimetrele locurilor de deţinere se delimitează prin împrejmuiri interioare şi exterioare.

Împrejmuirile exterioare sunt construite, de regulă, din beton, iar cele interioare din beton, cărămidă, plasă de sârmă cu lamele,
plasă de sârmă sudată ori sârmă ghimpată, după caz.
Aceste împrejmuiri se completează cu supraînălţări din rulouri de sârmă cu lamele, astfel încât să se excludă posibilităţile de
escaladare.
În funcţie de configuraţia perimetrului şi nevoile de asigurare a pazei şi apărării locului de deţinere, pe perimetru se pot amplasa
foişoare de pază.
Foişoarele de pază au o înălţime care să permită supravegherea zonelor şi obiectivelor stabilite prin îndatoririle specifice ale
postului şi sunt dotate corespunzător în vederea executării în bune condiţii a serviciului. Foişoarele de pază sunt protejate cu geam
antiglonţ sau alte materiale care nu împiedică vizibilitatea.
Pentru realizarea apărării obiectivului şi respingerii unui eventual atac din exterior asupra acestuia, în gardul exterior
împrejmuitor, precum şi în foişoare, se amenajează ambrazuri sau fante mascate.
În funcţie de configuraţia perimetrului şi nevoile de asigurare a pazei şi apărării locului de deţinere, pe perimetru se pot amplasa
mijloace electronice de pază şi supraveghere.
 Vizualizarea şi stocarea datelor furnizate de mijloacele electronice de pază

şi supraveghere se realizează într-un spaţiu de supraveghere electronică.

671

Distanţă

672

Pe întregul perimetru al locului de deţinere se amenajează fâşii de control. În raport de caracteristicile terenului pe care este
amplasat locul de deţinere, în interiorul şi exteriorul acestuia se stabilesc zone interzise.
În cooperare cu organele de poliţie şi cele ale administraţiei locale, temporar sau permanent, pot fi instalate, în locurile
vulnerabile, indicatoare pentru reglementarea accesului persoanelor şi circulaţiei autovehiculelor pe căile pietonale şi rutiere din
imediata vecinătate a perimetrului locului de deţinere ori în alte locuri unde se desfăşoară activităţi cu persoanele private de libertate.
Pe perimetrul locului de deţinere trebuie asigurată în permanenţă o vizibilitate corespunzătoare. Aceasta se asigură prin
sistemul de iluminat propriu fiecărui loc de deţinere.
La toate posturile de pază se instalează proiectoare care se pot orienta în plan vertical şi orizontal, cu dispozitive de
pornire, întrerupere, protecţie şi manevrare.
Circuitele sistemului de iluminat pentru perimetrul locului de deţinere, magazia de armament şi muniţie şi posturile de
control se realizează separat de circuitele celorlalte sectoare, iar comenzile acestora se centralizează într-un tablou separat, instalat
de regulă la posturile de control al accesului, dispecerat sau în alte zone în care accesul este strict limitat.
Fiecare loc de deţinere este dotat cu cel puţin un generator propriu de energie electrică, în cazuri de avarie la reţeaua
exterioară.
Dispozitivul pentru paza locului de deţinere se stabileşte prin Planul de pază şi apărare al penitenciarului şi se realizează în
funcţie de situaţia operativă, misiunea încredinţată, forţele şi mijloacele la dispoziţie, dispunerea obiectivului,
profilul acestuia şi particularităţile terenului înconjurător.

672

Distanţă

673

Asigurarea pazei în timp presupune funcţionarea dispozitivelor de pază în mod permanent (atât ziua, cât şi noaptea), iar în spaţiu
pe toată întinderea şi suprafaţa anume determinată.
Dispozitivul de pază trebuie să împiedice evadarea persoanelor private de libertate şi luarea de legături ilegale cu alte persoane,
precum şi pătrunderea neautorizată, în interiorul locului de deţinere, a oricăror persoane străine, prin:
continuitatea pazei şi apărării în timp şi spaţiu, supravegherea locului de deţinere, a căilor de acces şi a terenului înconjurător;
realizarea unei densităţi de forţe şi mijloace suficiente pe direcţiile şi în

punctele vulnerabile;

menţinerea unei legături permanente de vedere şi, după caz, de foc între posturile de pază de pe perimetrul locului de deţinere
şi între acestea şi patrule, cu accent deosebit pe direcţiile şi locurile vulnerabile;
trecerea rapidă de la dispozitivul de pază la dispozitivul de apărare;

coordonare eficientă;

cooperarea cu alte forţe care participă la paza şi apărarea locului de deţinere în situaţii deosebite.
Paza locului de deţinere se realizează prin posturi de pază, posturi de control al accesului, patrule, câini de serviciu,
sisteme electronice, prevăzute în Planul de pază şi apărare.
Postul de pază constituie parte a dispozitivului de pază şi poate fi fix sau
 mobil, permanent sau temporar, în funcţie de modul de executare a serviciului.

Prin post de pază se înţelege locul sau porţiunea de teren în care un membru al personalului execută serviciul de pază şi apărare
a locului de deţinere, precum şi
responsabilităţile încredinţate acestuia.

673

Distanţă

674

Postul de pază instalat în foişor sau la sol, în care personalul execută serviciul prin observare şi ascultare, fără a se
deplasa mai mult de 5 metri, se numeşte
post fix.

Postul de pază în care personalul execută serviciul prin observare, ascultare şi deplasare mai mare de 5 metri, în porţiunea de
teren stabilită prin îndatoririle specifice, se numeşte post mobil.
Postul de pază în care serviciul se execută neîntrerupt, se numeşte post permanent, iar cel în care serviciul se execută numai în
anumite intervale de timp, se numeşte post temporar.
Persoana care execută serviciul în postul de pază este înarmată şi îndeplineşte izolat o misiune cu atribuţiuni specifice
pentru paza şi apărarea postului încredinţat.
Postul de control al accesului

Accesul în locurile de deţinere este strict limitat. Accesul în locul de deţinere se face numai pe la postul de control, special
amenajat în acest sens.
Postul de control al accesului este locul special amenajat prin care se realizează accesul într-un spaţiu delimitat, amenajat
în scopul controlului şi cunoaşterii în orice moment a persoanelor şi mijloacelor de transport intrate sau ieşite din respectivul
spaţiu.
Postul de control poate fi permanent sau temporar.

În funcţie de amplasare, arhitectură, spaţii şi dotări, locurile de deţinere sunt prevăzute, de regulă, cu un post de control al
accesului la intrarea în locul de deţinere, un post de control al accesului la intrarea în sectorul de deţinere şi, după caz, unul sau mai
multe posturi de control al accesului la intrarea în spaţii de producţie, ateliere,
puncte de lucru interioare etc.

674

Distanţă

675

Patrula este un element mobil al dispozitivului de pază, destinat să asigure paza şi apărarea perimetrului locului de deţinere, a
punctelor de lucru, a camerelor de arest de la instanţele de judecată şi de la organele de urmărire penală, paza persoanelor
private de libertate internate în spitale ori legătura între două sau mai multe posturi de pază.
Patrula destinată pazei locului de deţinere sau menţinerii legăturii între două sau mai multe posturi de pază se foloseşte, în special,
pe timp de noapte, ceaţă, ploaie, ninsoare şi în alte situaţii de deţinere.
Postul cu câini de serviciu reprezintă locul special amenajat unde se instalează câinele pentru paza perimetrului, a zonei ori a
obiectivului stabilit.
Postul cu câini de serviciu poate fi permanent sau temporar, fix sau mobil. În funcţie de configuraţia perimetrului şi
nevoile de asigurare a pazei şi apărării locului de deţinere, pe perimetru se pot amplasa mijloace electronice de pază şi
supraveghere.
Sisteme electronice (mijloace tehnice de legătură şi alarmare)

În zona de acces în locul de deţinere, pe perimetru, la magazia şi depozitul de armament şi muniţie, zona de securitate, în
secţiile de deţinere şi în alte locuri stabilite de conducerea locului de deţinere, se instalează sisteme de supraveghere şi alarmare.
Toate datele şi informaţiile furnizate de către sistemele tehnice de supraveghere şi alarmare sunt monitorizate permanent.
În funcţie de profil şi misiunile de îndeplinit, locurile de deţinere se dotează cu armament, muniţie, mijloace de imobilizare, de
control, de acces, de alarmare, de legătură, de intervenţie şi de transport, în conformitate cu tabelele de înzestrare.
Mijloace de imobilizare şi intervenţie

675

Distanţă

676

Pentru împiedicarea acţiunilor agresive şi violente ale persoanelor private de libertate, restabilirea ordinii şi disciplinei, în
camerele de cazare sau alte locuri, precum şi pentru prevenirea evenimentelor negative de altă natură, se folosesc ca mijloace de
imobilizare:
cătuşe pentru mâini : metalice, din plastic sau material textil

centuri de imobilizare;

mijloace de imobilizare pentru/în timpul deplasării/transportului;

curele de imobilizare din piele, plastic sau material textil;

mijloace iritant - lacrimogene; baston sau tomphă de cauciuc; jeturi de apă;

arme cu cartuşe cu glonţ de cauciuc (cu muniţie neletală);

câini de serviciu;

elemente non-letale, acustice, luminoase, fumigene etc;

forţa fizică;

alte mijloace de imobilizare propuse de Administraţia Naţională a

Penitenciarelor şi aprobate de către cei în drept.

Mijloace operative de transport

Pentru transportul personalului, al persoanelor private de libertate şi al materialelor, fiecare loc de deţinere dispune de mijloace
auto proprii.
Mijloacele operative de transport sunt autoturismele, autodubele, autobuzele, microdubele, autosanitarele, navele fluviale sau
alte mijloace de transport,
aflate în dotarea locului de deţinere.

676

Distanţă

677

Mijloacele operative de transport se dotează cu echipamente speciale de radio-comunicaţie, de semnalizare, de avertizare

luminoasă şi acustică şi de legătură între conducătorii auto şi membrii escortei.
Mijloacele operative de transport pot fi dotate cu camere video şi monitoare, pentru supravegherea activităţii persoanelor private
de libertate pe timpul deplasării, precum şi cu echipamente de monitorizare a poziţiei în traseu.

c) Siguranţa dinamică

Siguranţa interioară şi supravegherea persoanelor private de libertate.

Viaţa interioară într-un penitenciar se bazează pe siguranţă, care reprezintă echilibrul necesar între măsurile luate de administraţie
pentru buna desfăşurare a activităţilor cotidiene şi starea de spirit în rândul deţinuţilor.
Scopul măsurilor de siguranţă interioară constă în crearea cadrului organizatoric şi funcţional necesar pentru derularea
corespunzătoare a programului zilnic de la deşteptare până la stingere şi pe timpul nopţii, a programului educativ stabilit pentru
diferitele categorii de condamnaţi, prestării activităţilor productive sau cu caracter lucrativ, aplicării măsurilor de igienă colectivă şi
individuală şi asigurării stării de sănătate a efectivelor; în altă ordine de idei, a tuturor activităţilor care fac parte din regimul de
deţinere aplicat în mod diferenţiat categoriilor de deţinuţi după criterii specifice.
Deficienţele comportamentale pun în evidenţă o lipsă substanţială de socializare, o exacerbare a egoismului, o scădere a
afectivităţii, un grad minim de responsabilitate socială şi personală şi în general, o capacitate redusă de adaptabilitate
socială.

677

Distanţă

678

În marea majoritate a cazurilor interesul individual primează şi nu există o reprezentare corectă a urmărilor faptelor penale
comise.
Disciplina deţinuţilor într-un penitenciar presupune determinarea acestora să se încadreze într-un sistem de reguli care să permită
desfăşurarea fără incidente a tuturor activităţilor. Menţinerea ordinii şi disciplinei într-o asemenea colectivitate implică eforturi
deosebite din partea personalului, ţinând seama de faptul că aplicarea constrângerii este limitată de lege şi nici nu este o soluţie pe
termen lung.
O modalitate de stăpânire a stării de spirit o constituie cunoaşterea deţinuţilor, a preocupărilor şi intenţiilor acestora, ce se
realizează prin culegerea, analizarea şi folosirea eficientă a informaţiilor, ţinerea periodică a raportului, asigurarea adresabilităţii
deţinuţilor la factorii de decizie din locurile de deţinere, solicitudine în rezolvarea problemelor legale ale acestora.
De asemenea, desfăşurarea normală a programelor zilnice, asigurarea unor programe cultural-educative diversificate, potrivit
caracteristicilor socio-individuale, antrenarea şi obişnuirea deţinuţilor cu munca în colectivitate urmăresc îmbunătăţirea instruirii lor
din punct de vedere al raporturilor sociale şi cu familia, înlăturarea comportamentului infracţional şi posibilitatea de a face faţă
problemelor socio- profesionale după liberare.
Se acordă o atenţie deosebită deţinuţilor cu probleme speciale sau vulnerabili, care necesită protecţie din parte personalului
faţă de ceilalţi deţinuţi. De asemenea, prin măsuri specifice trebuie asigurată separarea deţinuţilor irascibili şi violenţi care pot crea
incidente perturbatoare ale vieţii cotidiene.
În condiţiile supraaglomerării existente în penitenciare este necesară cunoaşterea legăturilor cu familia sau cu alte persoane
din afară pentru prevenirea
legăturilor pe căi ilegale, a preocupărilor pe timpul detenţiei, a frământărilor psihice

678

Distanţă

679

sau afective; este necesar să se intervină oportun pentru înlăturarea efectelor stresului

penitenciar, cu respectarea confidenţialităţii asupra problemelor personale.

 Îndeplinirea acestor obiective este posibilă prin organizarea şi executarea corespunzătoare a serviciului de supraveghere interioară.
Această supraveghere este permanentă, atât la camerele de deţinere, cât şi la toate celelalte locuri unde au acces (club, cabinet
medical, baie, curte de plimbare, teren de sport, locuri pentru activităţi gospodăreşti, ateliere etc).
O modalitate eficientă pentru descoperirea şi ridicarea obiectivelor interzise o constituie percheziţionarea periodică a tuturor
deţinuţilor şi a locurilor unde aceştia au acces, măsură prevăzută de altfel în toate legislaţiile penitenciare.
Funcţionarea normală a sistemelor de închidere, siguranţă, apărare, alarmare, iluminat, mijloace de imobilizare şi
intervenţie, menţinerea unui control strict asupra intrărilor, ieşirilor şi căilor de acces în interior, alături de organizarea şi
tronsonarea secţiilor de deţinere, conduce la păstrarea securităţii interioare.
Accesul în sectorul de deţinere este strict reglementat şi organizat pentru eliminarea posibilităţilor de pătrundere a persoanelor
neautorizate, a obiectelor şi materialelor interzise, cu o atenţie deosebită pentru droguri, alcool, mijloace de comunicare, arme.
Accesul se face pe o singură poartă, unde se execută identificarea persoanelor, se verifică autorizaţia de acces ca şi existenţa
obiectelor sau materialelor interzise. Accesul autovehiculelor în sectorul de deţinere este limitat la strictul necesar şi este supus
procedurilor speciale de control.
Problema principală a celor implicaţi în siguranţa interioară o constituie rutina care poate duce la scăderea capacităţii de observare
şi a vigilenţei, ceea ce impune o atenţie mai mare din partea factorilor de comandă şi o activitate calificată de
control.

679

Distanţă

680

Siguranţa interioară se realizează prin :

delimitarea sectorului de deţinere şi a secţiilor de deţinere;

amenajarea de grilaje metalice de tronsonare;

sisteme duble şi sigure de închidere a uşilor de la camerele de deţinere; uşi confecţionate din materiale rezistente, dublate
de grilaje metalice; gratii la ferestrele camerelor de deţinere;

sisteme de observare a activităţii din interiorul camerelor de deţinere

(vizoare, vizete, ferestruici de control);

posturi de supraveghere şi însoţire.

Acţiuni desfăşurate în sprijinul siguranţei interioare:

controlul camerelor, gratiilor, sistemelor de închidere etc.;

apelul numeric şi nominal al deţinuţilor;

percheziţiile;

asigurarea conducerii programului zilnic;

fixarea de reguli precise privind deschiderea camerelor şi predarea cheilor după programul de seară;
funcţionarea şi dotarea corespunzătoare a grupelor de intervenţie;

însoţirea deţinuţilor;

cunoaşterea şi izolarea deţinuţilor periculoşi;

inventare de scule şi unelte folosite pe secţii, ateliere, bloc alimentar;

 folosirea mijloacelor de imobilizare în situaţiile şi condiţiile prevăzute de

lege;

selecţionarea, instruirea şi folosirea deţinuţilor cărora li s-au încredinţat

diferite sarcini;

aplicarea sistemului de recompense şi măsuri disciplinare;

680

Distanţă

681

raportul cu efectivele de deţinuţi şi rezolvarea problemelor ridicate de aceştia;

găsirea de activităţi ocupaţionale pentru deţinuţii nefolosiţi la muncă;

intensificarea activităţilor cultural-educative şi sportive;

adoptarea unei atitudini corecte, dar exigente şi ferme, în relaţiile cu deţinuţii.

Escortarea persoanelor private de libertate

Noţiunea de escortare defineşte acele activităţi şi misiuni de bază ale muncii de penitenciar, specifice sectorului operativ, prin
care se realizează transportul deţinuţilor în cadru organizat la diferite destinaţii care au o legătură necesară cu locul de deţinere, şi
prin care se realizează siguranţa acestei deplasări, în scopul prevenirii oricărui eveniment negativ.
Regulamentul privind siguranţa cu referire la escortă, stabileşte câteva

caracteristici:

- este un element de serviciu, adică este planificată şi organizată pe baza unor documente şi serveşte la îndeplinirea unor
misiuni specifice sectorului operativ;
- are un caracter colectiv, de echipă, din moment ce compunerea ei este asigurată de minim doi agenţi, iar conducerea este
asigurată de către unul din membri, deci este stabilită o ierarhie pentru coordonarea activităţii
- este, de regulă, o formaţiune înarmată, având în dotare armament, muniţie şi alte mijloace de imobilizare;
- scopul ei este acela de a asigura paza persoanelor private de libertate pe durata deplasării acestora în afara locului de deţinere şi
la locul de destinaţie, adică de a preveni evadarea acestora, a altercaţiilor între deţinuţi, a răzvrătirii, a atacului din
partea unor elemente ostile. Deci o caracteristică a escortei este aceea de exterioritate,

681

Distanţă

682

ceea ce înseamnă că existenţa ei este condiţionată de îndeplinirea unei misiuni în afara locului de deţinere. Astfel de locuri sunt:
puncte de lucru, instanţele de judecată, organele de urmărire penală, vagonul penitenciar, spitale, policlinici, sau în alte locuri
stabilite prin ordinul comandantului penitenciarului. Enumerarea nu este limitativă, putând apărea locuri şi situaţii noi care necesită
prezentarea persoanelor private de libertate aflate în custodie (de exemplu începând cu 01.12.2002 transferarea deţinuţilor se
realizează cu mijloacele proprii aparţinând Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor);
Termenul de compunere a escortei se referă la alcătuirea ei, la numărul de membri, relaţiile de subordonare şi colaborare dintre
aceştia.
Tăria escortei reprezintă capacitatea escortei de a executa misiunea în siguranţă, de a îndeplini scopul acesteia, de a asigura paza
deţinuţilor, de a zădărnici acţiunile de evadare şi de anihilare a acţiunilor acestora de a lua legătura cu persoane neautorizate, de a
folosi în mod judicios forţele şi mijloacele avute la dispoziţie, de a asigura conducerea fermă şi neîntreruptă, şi de a putea face faţă
oricăror evenimente
negative.
 d) Documentele necesare organizării locului de deţinere.

Planul de pază şi apărare al unităţii; Planul de alarmare al unităţii;

Planul de acţiune pentru îndeplinirea în comun a misiunilor cu unităţile

subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor; Carnetul ( fişa) postului;

Mapa documentară a şefului de tură;

Dosarul cu documentele operative ale locţiitorului şefului de tură;

Raportul de recunoaştere a punctului de lucru;

682

Distanţă

683

Raportul de înfiinţare şi funcţionare a punctului de lucru;

Registrul de planificare în serviciul de escortare;

Registrul pentru evidenţa dotării personalului din serviciu cu armament, muniţie, mijloace de imobilizare şi legături radio;
Registrul de procese verbale pentru predarea şi primirea serviciului;

Registrul de evidenţă a autovehiculelor care intră sau ies din penitenciar; Registrul de procese verbale pentru apelul
persoanelor private de
libertate;

Tabel nominal cu persoanele private de libertate care urmează să fie

escortate;

Planul de organizare şi desfăşurare a percheziţiei generale;

Registrul de evidenţă a evenimentelor negative.

3. PRIMIREA DEŢINUŢILOR ÎN PENITENCIARE

3.1. Asigurarea legalităţii deţinerii

În scopul asigurării legalităţii deţinerii, în fiecare loc de deţinere din sistemul penitenciar, funcţionează, ca organ de
specialitate, o structură destinată realizării evidenţei persoanelor private de libertate.
Asigurarea legalităţii deţinerii, ca activitate de sine stătătoare, presupune parcurgerea a două etape succesive:
- stabilirea legalităţii deţinerii la primirea în locul de deţinere;
 - monitorizarea situaţiei juridice a persoanelor private de libertate până la data punerii în libertate.

683

Distanţă

684

În vederea asigurării legalităţii deţinerii, organele administrative de executare manifestă un rol activ pentru
menţinerea relaţiilor de colaborare cu instanţele de judecată şi celelalte organe judiciare şi depune diligenţele necesare
pentru evitarea producerii situaţiilor de reţinere fără drept sau a punerii eronate în
libertate.

Astfel, deşi legea procesual penală prevede obligativitatea instanţei de judecată de verificare periodică a legalităţii şi temeiniciei
măsurii arestării preventive, totuşi personalul structurii de evidenţă întreprinde demersurile necesare pentru urmărirea acestor
termene de control şi, eventual, pentru înştiinţarea instanţei cu privire la iminenţa expirării termenelor prevăzute de lege sau
stabilite de autoritatea judiciară.

3.2. Documente pe baza cărora se primesc deţinuţii în penitenciar şi minorii în centrele de reeducare.

a) Depunerea/primirea în penitenciar a persoanelor private de libertate aflate în centrele de reţinere şi arestare preventivă
Persoanele arestate preventiv la dispoziţia instanţei de judecată, aflate în

centrele de reţinere şi arestare preventivă sunt depuse în unităţile penitenciare, în zilele lucrătoare şi în intervalul orar
stabilite prin proceduri comune locale, în funcţie de dinamica şi structura efectivelor raportate la capacitatea de cazare.
Persoanele arestate preventiv aflate la dispoziţia instanţei sunt depuse în penitenciar, însoţite de fişa medicală şi dosarul
individual, care cuprinde următoarele
documente:

mandatul de arestare preventivă;

684

Distanţă

685

copia încheierii de şedinţă sau adresa emisă de instanţa de judecată din care să reiasă că s-a menţinut starea de arest în
condiţiile art.. 300^1 din Codul de procedură penală;
ordonanţa de reţinere pentru persoanele arestate preventiv încarcerate în centrele de reţinere şi arestare preventivă în baza
acesteia;
actul de identitate valabil prevăzut de lege, respectiv carte de identitate, buletin de identitate, carte de identitate provizorie,
paşaport sau alte documente prevăzute de lege;
procesul-verbal de identificare sau formularul-tip utilizat de serviciile

publice comunitare de evidenţă a persoanelor;

fişa dactiloscopică;

copie de pe cazierul judiciar;

 procesul-verbal de introducere în centrul de reţinere şi arestare preventivă;
fişa de cunoaştere individuală care cuprinde menţiuni privind gradul de risc al persoanei primite, apartenenţa la grupări de
crimă organizată sau teroriste, modul de comportare în societate, dacă a fost dată în urmărire, dacă s-a opus reţinerii sau arestării
ori dacă a fost consumatoare de droguri, dacă sunt disponibile;
fotografia – faţă şi profil;

adresa de predare în locul de deţinere din care rezultă data şi ora arestării;

fişa de evidenţă a drepturilor,recompenselor şi măsurilor disciplinare completată la zi.

fişa de evidenţă a zilelor muncite dacă este cazul, autentificată prin

semnătura persoanelor abilitate şi aplicarea sigiliului,.

685

Distanţă

686

Persoanele condamnate la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă aflate în centrele de reţinere şi arestare preventivă vor fi
depuse/primite în penitenciar, însoţite de fişa medicală şi dosarul individual, care cuprinde următoarele documente:
mandatul de executare a pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă în

original;

hotărârile judecătoreşti în baza cărora a fost emis mandatul;

actul de identitate valabil prevăzut de lege, respectiv carte de identitate, buletin de identitate, carte de identitate provizorie,
paşaport sau alte documente prevăzute de lege;
procesul-verbal de identificare sau formularul-tip utilizat de serviciile

publice comunitare de evidenţă a persoanelor;

fişa dactiloscopică;

copie de pe cazierul judiciar;

procesul-verbal de introducere în centrul de reţinere şi arestare preventivă;

fişa de cunoaştere individuală care cuprinde menţiuni privind gradul de risc al persoanei primite, apartenenţa la grupări de
crimă organizată sau teroriste, modul de comportare în societate, dacă a fost dată în urmărire, dacă s-a opus reţinerii sau arestării
ori dacă a fost consumatoare de droguri, dacă sunt disponibile;
fotografia – faţă şi profil;

adresa de predare în locul de deţinere(din care rezultă data şi ora arestării, după caz);
fişa de evidenţă a drepturilor,recompenselor şi măsurilor disciplinare

completată la zi.
686
 Distanţă

687

fişa de evidenţă a zilelor muncite dacă este cazul, autentificată prin semnătura persoanelor abilitate şi ştampilată.
Persoanele private de libertate aflate în centrele de reţinere şi arestare preventivă, indiferent de faza procesuală în care se află,
dacă au probleme medicale care necesită internarea şi pot fi tratate în reţeaua medicală a sistemului penitenciar sau există o
dispoziţie a organului judiciar pentru efectuarea unei expertize, pot fi depuse/primite în penitenciarele spital, potrivit competenţelor.
În aceste situaţii, persoanele private de libertate pot fi primite şi în lipsa actelor de identitate, caz în care dosarul individual va conţine
obligatoriu procesul - verbal de identificare sau formularul-tip utilizat de serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor.
Persoanele arestate preventiv aflate în curs de urmărire penală care au fost depuse în penitenciarele spital, după încetarea
motivelor internării, vor fi transferate în centrele de reţinere şi arestare preventivă din subordinea Ministerului
Administraţiei şi Internelor pentru definitivarea urmăririi penale, caz în care va fi anunţat organul de poliţie care a depus aceste
persoane la primirea în penitenciarele- spital, pentru a efectua transferul.
Persoanele aflate în centrele de reţinere şi arestare preventivă condamnate şi arestate preventiv în altă cauză, sunt depuse în
penitenciar în baza dosarului individual completat cu mandatul de arestare preventivă, copia încheierii de şedinţă sau adresa
emisă de instanţa de judecată din care să reiasă că s-a menţinut starea de arest în condiţiile Codului de procedură penală şi ordonanţa
de reţinere, după caz. La dosarul individual se ataşează fişa medicală.
Situaţia persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă aflate temporar în centrele de reţinere şi
arestare preventivă, la împlinirea
fracţiunilor prevăzute de lege pentru aplicarea instituţiei liberării condiţionate, va fi

687

Distanţă

688

analizată în comisia care funcţionează în penitenciarul la care este arondat centrul de reţinere şi arestare preventivă. În acest sens,
înainte cu cel puţin o săptămână de data în care va avea loc şedinţa comisiei de liberare condiţionată, persoana condamnată va fi
depusă în penitenciar împreună cu dosarul individual, la care se adaugă un referat din care să rezulte comportarea pe perioada
cât s-a aflat în centrul de reţinere şi arestare preventivă.

b) Depunerea/primirea în penitenciar a persoanelor private de libertate condamnate la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe
viaţă, la punerea în executare a mandatului
Persoanele condamnate la pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă sunt depuse de către organele de executare a mandatului
de executare direct în penitenciar, în cel mai scurt timp de la momentul depistării însoţite de următoarele documente:
mandatul de executare a pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă în

original;

hotărârile judecătoreşti în baza cărora a fost emis mandatul;

actul de identitate valabil prevăzut de lege, respectiv carte de identitate, buletin de identitate, carte de identitate provizorie,
paşaport sau alte documente prevăzute de lege;
procesul-verbal de identificare sau formularul-tip utilizat de serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor;
copie de pe cazierul judiciar;

fişa de cunoaştere individuală care cuprinde menţiuni privind gradul de

risc al persoanei primite, apartenenţa la grupări de crimă organizată sau teroriste, modul de comportare în societate, dacă a
fost dată în urmărire,
 688

Distanţă

689

dacă s-a opus reţinerii sau arestării ori dacă a fost consumatoare de droguri, dacă sunt disponibile;
adresa de predare în locul de deţinere din care rezultă data şi ora punerii în executare a mandatului(depistării).
Persoanele condamnate preluate de la autorităţile străine în vederea executării pedepsei în România, sunt depuse direct în cel
mai apropiat penitenciar de profil faţă de locul prin care s-a realizat intrarea în ţară.
Persoanele condamnate care au beneficiat de întreruperea executării pedepsei şi nu s-au prezentat în vederea
reîncarcerării la expirarea perioadelor dispuse prin hotărârile judecătoreşti, care au fost depistate de organele de poliţie, sunt
depuse/primite în penitenciarul la care sunt arondate în baza copiei mandatului de executare de sub puterea căruia s-a dispus
întreruperea şi a actului de identitate sau a procesului verbal de identificare ori a formularului-tip utilizat de serviciile publice
comunitare de evidenţă a persoanelor.
Persoanele private de libertate care au beneficiat de permisiunea de ieşire din penitenciar şi nu s-au prezentat la termenul
stabilit ori cele prinse în urma evadării, sunt predate de organele de poliţie penitenciarului la care sunt arondate, în baza procesului
verbal de identificare ori a formularului-tip utilizat de serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor.
În situaţia în care persoana prinsă în urma evadării rămâne în centrele de reţinere şi arestare preventivă pentru cercetări, la
solicitarea scrisă a organului judiciar, documentarul penal al persoanei în cauză se remite noului loc de deţinere. Împreună cu
documentarul penal se remite şi o scrisoare medicală întocmită de serviciul medical, fişa de evidenţă a zilelor considerate ca
executate pe baza muncii
depuse ori ca urmare a cursurilor de instruire şcolară şi formare profesională, fişa de

689

Distanţă

690

evidenţă a drepturilor, sancţiunilor disciplinare aplicate şi a recompenselor acordate şi fişa de evidenţă a convorbirilor telefonice
efectuate. Organele de poliţie sunt informate despre existenţa unei sancţiuni disciplinare aplicată persoanei private de libertate,
care trebuie pusă în executare.

c) Punerea în executare a măsurii internării minorului în centrul de reeducare sau într-un institut medical-educativ
În cazul în care s-a luat faţă de un minor măsura internării într-un centru de reeducare ori institut medical-educativ, organele de
poliţie însărcinate cu punerea în executare a hotărârii de internare, vor depune persoana în cauză în cel mai apropiat centru de
reeducare, sau in institutul indicat prin hotărârea judecătorească.
Acesta va fi prezentat pentru internare împreună cu următoarele documente:

hotărârea de internare a minorului într-un centru de reeducare.

actul de identitate valabil prevăzut de lege, respectiv carte de identitate, buletin de identitate, carte de identitate provizorie,
paşaport sau alte documente prevăzute de lege;
procesul-verbal de identificare sau formularul-tip utilizat de serviciile

publice comunitare de evidenţă a persoanelor;

fişa dactiloscopică;

copie de pe cazierul judiciar;

 fişa de cunoaştere individuală care cuprinde menţiuni privind gradul de risc al persoanei primite, apartenenţa la grupări de
crimă organizată sau teroriste, modul de comportare în societate, dacă a fost dată în urmărire, dacă s-a opus punerii în
executare a hotărârii, ori dacă a fost
consumatoare de droguri, dacă sunt disponibile;

690

Distanţă

691

adresa de predare în centrul de reeducare;

foaia matricolă şcolară sau adeverinţă din care să rezulte nivelul de şcolarizare şi certificatul de calificare (dacă este cazul);
referatul de evaluare.

În situaţia internării minorului într-un institut medical-educativ, acesta va fi

prezentat împreună cu următoarele documente:

hotărârea de internare a minorului în institutul medical-educativ;

actul de identitate valabil prevăzut de lege, respectiv carte de identitate, buletin de identitate, carte de identitate provizorie,
paşaport sau alte documente prevăzute de lege;
procesul-verbal de identificare sau formularul-tip utilizat de serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor;
adresa de predare.

În vederea asigurării condiţiilor necesare primirii de către administraţia penitenciarului sau a centrului de reeducare, organele de
poliţie vor proceda la anunţarea acestora în timp util, precizându-se numărul şi categoria persoanelor private de libertate ce urmează a
fi depuse. Modalitatea anunţării şi intervalele de timp vor fi prevăzute în procedurile elaborate la nivel local.
Atunci când pentru minorul arestat preventiv aflat în penitenciar s-a dispus punerea în libertate şi internarea de îndată într-un
centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, administraţia penitenciarului efectuează activităţile specifice punerii în
libertate şi informează unitatea de poliţie pe raza căreia are sediul penitenciarul, în vederea punerii în executare a hotărârii de
internare. Preluarea
minorului se face în baza delegaţiei semnate de şeful unităţii de poliţie, ocazie cu care

691

Distanţă

692

se întocmeşte un proces-verbal de predare-primire a minorului, unde se menţionează documentele, bunurile şi valorile care îl
însoţesc.
Dosarul individual rămâne în arhiva penitenciarului, iar organului de poliţie îi sunt remise în vederea internării minorului,
următoarele documente:
hotărârea de internare a minorului într-un centru de reeducare;

actul de identitate sau documentul de identificare existent la dosarul individual.

 foaia matricolă şcolară sau adeverinţă din care să rezulte nivelul de şcolarizare şi certificatul de calificare (dacă este
cazul);
referatul de evaluare.

copii autentificate prin semnătura directorului şi aplicarea sigiliului (conform cu originalul existent în documentarul
penal) de pe: procesul- verbal de identificare sau formularul-tip utilizat de serviciile publice comunitare de evidenţă a
persoanelor; scrisoare medicală; fişa dactiloscopică; fişa cu antecedente penale; fişa de cunoaştere individuală. Atunci când s-a
dispus punerea în libertate şi internarea într-un institut
medical-educativ dosarul individual rămâne în arhiva penitenciarului, organului de

poliţie fiindu-i remise în vederea internării minorului, următoarele documente:

hotărârea de internare a minorului;

actul de identitate sau documentul de identificare existent la dosarul individual.

d) Dispoziţii comune cu privire la depunere

Primirea persoanelor private de libertate în locurile de deţinere se realizează în baza protocoalelor de colaborare încheiate de
către fiecare loc de deţinere cu
692

Distanţă

693

inspectoratul judeţean de poliţie arondat, activitatea de primire fiind asigurată în timpul orelor de program de către
şeful biroului/serviciului evidenţă, iar în afara orelor de program de către şeful de tură şi un cadru medical.
Dosarul individual sau documentele care însoţesc persoana privată de libertate la depunerea în penitenciar, sunt înaintate printr-o
adresă care cuprinde următoarele menţiuni:
denumirea organului de poliţie care efectuează depunerea;

numărul de înregistrare al adresei la unitatea emitentă;

gradul, numele şi prenumele persoanei desemnate să efectueze

depunerea;

seria şi numărul legitimaţiei persoanei desemnate să efectueze

depunerea;

numele, prenumele şi datele de identificare ale persoanei private de

libertate care se depune;

data arestării persoanei private de libertate;

data depunerii în penitenciar;

 numărul de file conţinut de dosarul individual sau tipul documentelor

care însoţesc persoana privată de libertate.

La completarea rubricilor din documentarul penal şi a câmpurilor din aplicaţia informatizată EVDET, personalul penitenciarului
va utiliza semnalmentele tip folosite de structurile Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Predarea–primirea persoanelor private de libertate se materializează într-un proces-verbal încheiat. În caz de neconcordanţă între
datele înscrise în documentele existente în documentarul penal care nu permit stabilirea în mod cert a identităţii, a
pedepsei care urmează a fi executată ori a modalităţii de executare, persoana privată
693

Distanţă

694

de libertate nu este primită în penitenciar sau în centrul de reeducare, organul de poliţie având obligaţia de a lua, de
urgenţă, măsurile prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală.
Refuzul primirii persoanei private de libertate în penitenciar sau centru de reeducare, este motivat în scris şi înmânat organului de
poliţie.
Atunci când apar situaţii excepţionale sau se ivesc incidente cu privire la primirea în penitenciar sau centrele de reeducare a
persoanelor private de libertate, determinate de lipsa unora dintre documentele prevăzute în prezenta procedură, altele decât actele
legale de deţinere (mandat de executare a pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă, mandat de arestare preventivă, hotărâre de
internare în centrul de reeducare), situaţia va fi analizată la nivelul conducerilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor respectiv
Inspectoratul General al Poliţiei Române, care vor dispune după caz.

3.3. Principalele operaţiuni şi acţiuni desfăşurate cu ocazia primirii şi

repartizării deţinuţilor în penitenciar

a) Verificarea actelor legale de deţinere şi a identităţii persoanei ce urmează a f i încarcerată;

În scopul asigurării legalităţii deţinerii, şeful structurii de evidenţă verifică,

riguros, actele legale de deţinere şi documentele, ce, în mod obligatoriu, trebuie să le conţină dosarul individual. În acest
context, se urmăreşte ca documentele respective să fie autentice, respectiv să fie emise de instituţiile competente, să corespundă ca
formă şi conţinut, să nu prezinte urme de falsificări, ştersături, modificări, adăugiri
fără a fi confirmate de organul emitent.

694

Distanţă

695

stabilirea autenticităţii şi a legalităţii documentelor ce se regăsesc în

dosarul individual;

asigurarea punerii în executare a sancţiunilor privative de libertate împotriva persoanei indicate în actul legal de deţinere
şi nu a altei persoane;
punerea efectivă în executare a actului legal de deţinere – mandat de executare a pedepsei închisorii, mandat de arestare
preventivă sau hotărâre de internate într-un centru de reeducare.
 b) Executarea operaţiunilor premergătoare punerii în executare a sancţiunilor privative de libertate;

crearea unei evidenţe primare a persoanelor private de libertate;

asigurarea îndeplinirii formalităţilor de informare a persoanelor private de libertate cu privire la dispoziţiile legale care
reglementează executarea sancţiunilor privative de libertate;
completarea dosarului individual cu documentele prevăzute de lege.

După stabilirea legalităţii primirii şi a identităţii persoanei private de libertate, se confirmă organului de poliţie primirea şi
se consemnează în registrul de evidenţă a primirii persoanelor anul, luna, ziua şi ora la care persoana a fost primită în locul de
deţinere, datele de identitate ale acesteia, actul în baza căruia s-a făcut primirea şi autoritatea care l-a emis.
Legiuitorul a prevăzut obligaţia administraţiei locului de deţinere de a informa, telefonic sau în scris, imediat după depunere,
persoana desemnată de către persoana privată de libertate cu privire la locul unde aceasta este deţinută.
Îndeplinirea acestei obligaţii rezultă din procesul – verbal întocmit cu

această ocazie.

695

Distanţă

696

În scopul conformării conduitei exigenţelor stabilite de normele legale în vigoare, administraţia locului de deţinere ia măsurile
necesare pentru asigurarea accesului persoanelor private de libertate la dispoziţiile legale şi la documentele privind executarea
pedepselor privative de libertate.
Pentru persoanele care au deficienţe de comunicare, punerea la dispoziţie a acestor documente se realizează prin utilizarea unor
mijloace de natură a permite înţelegerea acestora.Cu această ocazie se întocmeşte un proces – verbal care se ataşează la dosarul
individual.
La depunerea în locurile de deţinere a persoanelor private de libertate de cetăţenie străină, administraţia locului de deţinere
întreprinde măsurile necesare pentru informarea acestor persoane cu privire la posibilitatea acordată prin lege de a lua legătura cu
reprezentanţii diplomatici.
c) Întocmirea documentelor specifice şi înştiinţarea celorlalte

compartimente din unitate:

implementarea datelor necesare în aplicaţia informatizată în scopul creării bazei generale de date a evidenţei
informatizate a persoanelor private de libertate şi a permiterii urmăririi dinamicii intrărilor şi ieşirilor în /din locurile de deţinere şi a
tuturor modificărilor intervenite în timpul executării sancţiunilor privative de libertate;
informarea organelor şi instituţiilor statului despre existenţa unei sancţiuni privative de libertate în scopul
efectuării operaţiunilor specifice;
asigurarea legalităţii deţinerii prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la

calculul pedepselor, liberarea condiţionată sau existenţa vreunui

impediment la executare – amnistie, prescripţie, graţiere;

696

Distanţă

697

luarea în evidenţă a persoanelor private de libertate depuse de către toate sectoarele de activitate din unitate în scopul
îndeplinirii activităţilor caracteristice.
După primirea în locul de deţinere dosarul de evidenţă a situaţiei juridice se înregistrează la secretariatul unităţii, numărul de
înregistrare fiind, întotdeauna, aplicat pe actul legal de deţinere, întrucât acesta reprezintă documentul în baza căruia persoana
este primită în locul de deţinere.
Datele fiecărei persoane private de libertate nou – depuse se introduc în aplicaţia informatizată, stabilindu-se prin acest procedeu
computerizat „numărul matricol de origine‖ şi „numărul matricol general‖.
În scopul asigurării existenţei unei evidenţe scriptice a persoanelor private de libertate, dosarul de evidenţă a situaţiei juridice
se înregistrează în registrul opis, registru care permite vizualizarea unor date minime ale tuturor persoanelor private de libertate
intrate în locul de deţinere.
Se înscrie, pe coperta dosarului, conform tipizatului, datele din mandatul de executare, mandatul de arestare preventivă sau
hotărârea judecătorească de internare într-un centru de reeducare.
În cazul persoanelor condamnate definitiv şi a celor condamnate prin hotărârea judecătorească în primă instanţă sau în apel
pentru care există emise mandate de arestare preventivă, se calculează data la care expiră în termen durata pedepsei închisorii.
De asemenea, în raport de durata pedepsei, se calculează fracţiunile de pedeapsă prevăzute de Codul penal pentru instituţia
liberării condiţionate.
Pentru asigurarea legalităţii deţinerii şi pentru existenţa concomitentă a unei

evidenţe primare, se înscrie în registrul de evidenţă a termenelor data expirării duratei

697

Distanţă

698

pedepsei, data la care expiră fracţiunea obligatorie pentru liberare condiţionată, data împlinirii vârstei de 18 ani pentru minorii
faţă de care a fost luată măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, precum şi a expirării prelungirii acestei măsuri.
Punerea efectivă în executare a sancţiunilor privative de libertate generează obligaţia administraţiei locului de deţinere de a
confirma instanţei de executare începerea executării sancţiunii privative de libertate şi de a informa, în baza relaţiilor de colaborare
stabilite, unele dintre autorităţile şi instituţii ale statului cu privire la existenţa sancţiunilor privative de libertate în cauză
(Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – Centrul Operaţional, centrul militar din raza judeţului de domiciliu, Casa
Asigurărilor De Sănătate, Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti). Pentru persoanele private
de libertate de cetăţenie străină se informează şi reprezentanţele diplomatice sau consulare ale statelor din care provin.
Începerea executării sancţiunilor privative de libertate debutează cu repartizarea persoanei private de libertate pe secţia de
carantinare şi observare, în scopul îndeplinirii unor activităţi specifice domeniului medical şi psihosocial, de natură a crea
posibilitatea formulării diagnosticului şi prognozei criminologice precum şi a stabilirii gradului de adaptabilitate la privarea de
libertate.
La data finalizării perioadei de carantinare – observare, persoana privată de libertate este repartizată să execute în continuare
pedeapsa în regimul de executare stabilit de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate.

4. COOPERAREA PENITENCIARELOR CU UNITĂŢILE DE POLIŢIE

4.1. Intervenţia specializată pentru gestionarea situaţiilor de criză

698

Distanţă

699

Pe lângă măsurile cuprinse în Regulamentul privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale
a Penitenciarelor, pentru gestionarea situaţiilor de criză au fost elaborate o serie de manuale ( Manualul negociatorului,
Manualul pentru gestionarea incidentelor vol.I şi II), care au ca scop uniformizarea modului de lucru, eliminarea arbitrariului şi
abuzurilor , procedurarea şi standardizarea intervenţiei, stabilirea rolurilor necesare soluţionării incidentelor critice şi operaţionale.
Pentru eficienţa intervenţiei s-a realizat o grupare a unităţilor pe regiuni geografice ( economico-adminstrative), în fiecare din cele
opt regiuni stabilindu-se o unitate cu rol de coordonare regională.
De asemenea a fost realizat manualul privind structurile asociate pentru măsuri de securitate specială, constrângere şi control,
precum şi pentru utilizarea mijloacelor şi tehnicilor de imobilizare( vol. I siguranţa personalului). Volumul II este destinat intervenţiei
structurilor specializate( echipe operative speciale, echipe de intervenţie şi echipe operative).

4.2. Cooperarea cu alte forţe pentru asigurarea securităţii penitenciarelor şi a misiunilor

Conform art. 6, al. 1 din Legea nr. 51 din 29 iunie 1991 privind siguranţa naţională a României, Ministerul Justiţiei face parte din
organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, alături de Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii
Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Ministerul Apărării Naţionale şi
Ministerul Administraţiei şi Internelor.

699

Distanţă

700

Administraţia Naţională a Penitenciarelor este una dintre structurile interne

specializate ale ministerului prin care se realizează siguranţa naţională.

În situaţii deosebite, a căror rezolvare depăşeşte posibilităţile proprii sistemului administraţiei penitenciare, personalul locurilor de
deţinere este sprijinit de unităţile specializate ale celorlalte structuri care fac parte din Sistemul naţional de apărare, ordine publică şi
siguranţă naţională, potrivit planurilor de cooperare şi intervenţie.
Cooperarea constă în coordonarea în timp şi spaţiu, într-o concepţie unitară, a eforturilor şi acţiunilor tuturor forţelor
destinate să execute misiuni de pază, escortare şi supraveghere a deţinuţilor, precum şi în sprijinul reciproc între locurile de
deţinere, secţiile exterioare subordonate, alte unităţi şi organe. Cooperarea se organizează pentru fiecare misiune în parte - pază,
escortare, supraveghere - cât şi pentru aplicarea regimului de deţinere.
O sarcină principală a comenzilor unităţilor subordonate o reprezintă organizarea şi menţinerea neîntreruptă a cooperării în cadrul
locului de deţinere, între acestea şi unităţi şi organe ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, instanţele de judecată şi organele de
urmărire penală, precum şi cu beneficiarii la care se folosesc
deţinuţi.

Cooperarea între locurile de deţinere şi organe sau unităţi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor are drept scop realizarea
unui schimb eficient de informaţii, asigurarea unui regim de siguranţă sporită pentru persoanele aflate în arest sau detenţie şi
executarea în comun a unor acţiuni directe în vederea respectării dispoziţiilor legale în domeniu.
Principalele misiuni şi atribuţii pentru care se organizează cooperare sunt:

700

Distanţă

701

informarea reciprocă cu datele operative pe care fiecare parte le deţine şi sunt utile celeilalte părţi pentru
îndeplinirea misiunilor;
primirea persoanelor private de libertate, audierea la sediul penitenciarului, transferarea (ridicarea)
din penitenciar pentru cercetări, punerea în libertate a acestora;
analiza în comisiile pentru liberare condiţionată a persoanelor condamnate aflate temporar în centrele
de reţinere şi arestare preventivă;
asigurarea respectării stricte a normelor legale în domeniul întreruperii executării pedepselor;
întărirea pazei locurilor de deţinere prin instituirea unor dispozitive exterioare specifice asigurării ordinii
publice;
desfăşurarea în comun de acţiuni, în interiorul locului de deţinere în scopul restabilirii ordinii grav
tulburate de deţinuţi sau minori;
zădărnicirea încercărilor de favorizare a evadării deţinuţilor sau minorilor de către persoane din afara locului de
deţinere;
intervenţia pentru restabilirea ordinii publice în cazul manifestărilor turbulente provocate de grupuri
numeroase de persoane, în apropierea locurilor de deţinere;
sprijinirea personalului de penitenciare care asigură escortarea deţinuţilor şi minorilor cu autobuze şi autodube,
în situaţiile de transfer a acestora de la o unitate la alta şi cu prilejul prezentării lor la organele judiciare;
sprijinirea personalului locurilor de deţinere care desfăşoară misiuni de

predare-primire a unor condamnaţi, la punctele de frontieră din România;

pregătirea personalului locurilor de deţinere în domeniul controlului şi depistării drogurilor şi efectuarea
analizelor specifice de laborator;

701

Distanţă

702

urmărirea, descoperirea şi capturarea deţinuţilor sau minorilor evadaţi;

alte misiuni sau activităţi care se vor stabili potrivit legii.

BIBLIOGRAFIE

LEGISLAŢIE:

Legea nr. 60/1990 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi

comerciale ilicite;
 Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii
publice - cu modificările ulterioare;
Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată cu modificările ulterioare;
Legea nr. 53/1998 privind ratificarea Convenţiei europene privind violenţa şi ieşirile necontrolate ale spectatorilor
cu ocazia manifestărilor sportive, în
special la meciurile de fotbal;

702

Distanţă

703

silvice;
Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor

Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura;

Legea 218 din 23.04.2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei

Române, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 305 din 09.05.2002;

Legea 360 din 06.06.2002 privind Statutul poliţistului, Publicată în

Monitorul Oficial, Partea I nr. 440 din 24.06.2002;

Legea 604 din 22.12.2003 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 63 din 2003 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 6 din
06.01.2004;

Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor şi protecţiei persoanelor cu modificările şi
completările ulterioare;
Legea nr. 191/2003 privind infracţiunile la regimul naval;

Legea nr. 371/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea

Poliţiei comunitare pentru ordine publică;

Legea 197 din 25.05.2004 pentru ratificarea Acordului privind

cooperarea dintre România şi Oficiul European de Poliţie, semnat la Bucureşti la

25.11.2003, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 498 din 02.06.2004;

Legea nr. 295/28.06.2004 privind regimul armelor şi muniţiilor;

Legea nr. 7 din 18.02.2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.
157 din 23.02.2004;
Legea nr. 289 din 11.10.2005 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul
transportului pe calea ferată;
Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic;
 703

704

Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în procesul penal;
Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată cu modificările ulterioare;
Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea. organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;
Legea nr. 4/2008 privind combaterea violenţei în sport;

Legea nr. 46/2008 Codul Silvic cu modificările şi completările

ulterioare;

silvice;

Legea nr. 155/2010 poliţiei locale;

Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor

Hotărârea Guvernului României nr. 137 din 25.02.1991 privind

înfiinţarea Academiei de Poliţie a Ministerului de Interne, publicată în Monitorul

Oficial, Partea Inr. 120 din 04.06.1992;

Hotărârea Guvernului României nr. 432 din 23.03.2004 privind dosarul profesional al funcţionarilor publici,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 341 din 19.04,2004;
Hotărârea Guvernului României nr. 876/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul transporturilor
navale;
Hotărârea Guvernului României nr. 991 din 25.08.2005 pentru aprobarea Codului de etică şi deontologie al
poliţistului, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 813 din 07.09.2005;

704

Distanţă

705

Hotărârea Guvernului României nr. 1021 din 25.06.2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum
vitae, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 633 din 13.07.2004;
 Hotărârea Guvernului României nr. 1209 din 14.10.2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 757 din 29.10.2003;
Hotărârea Guvernului României nr. 1513 din 16.11.2004 pentru aprobarea Strategiei sectoriale a Ministerului
Administraţiei şi Internelor privind reforma instituţională şi a Planului de acţiune, în perioada 2004-2006, publicată în Monitorul
oficial, Partea I nr. 908 din 06.11.2004;
Hotărârea Guvernului nr. 231/30.03.2005 privind STRATEGIA NAŢIONALĂ privind prevenirea şi combaterea corupţiei
în sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală (2008-2010);
Hotărârea Guvernului nr. 839/2006 privind forma şi conţinutul actelor de identitate, ale autocolantului, privind stabilirea
reşedinţei şi ale cărţii de imobil, cu modificările ulterioare;
H.G. nr.1897 din decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.275/2006;
Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului -

cu modificările ulterioare;

Ordonanţa Guvernului nr. 27/1992 privind măsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional;
Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998, republicată privind reglementarea

regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional;

705

Distanţă

706

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 271/2000 privind regimul activităților de transport, comercializare și
recuperare a țițeiului, gazolinei, condensatului, etanului lichid, benzinei, motorinei și a altor produse petroliere, cu completările şi
modificările ulterioare;
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al

contravenţiilor;

Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de
evidenţă a persoanelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 372/2002, cu modificările şi completările
ulterioare;

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul

străinilor în România, cu modificările ulteriore;

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia

pe drumurile publice – aprobată prin Legea nr.49/2006;

Ordonanţa de urgenţă nr. 97/14.07.2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor
români, aprobată prin Legea 290/2005;
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind fondul

piscicol, pescuitul şi acvacultura, cu modificările şi completările ulterioare;

Concepţia privind dezvoltarea carierelor personalului Ministerului

 Administraţiei şi Internelor;

Metodologie privind desfăşurarea activităţilor de perfecţionare a pregătirii agenţilor de siguranţă publică de către
ofiţerii formatori la unităţile de poliţie teritoriale;
Metodologie privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de evaluare

anuală a pregătirii continue a personalului din Poliţia Română;

706

Distanţă

707

Metodologie privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru sesiunea de admitere 2007, în facultăţile
Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan
Cuza‖;

Norme metodologice pentru utilizarea platformei AeL în realizarea

cursurilor din domenii specifice Poliţiei Române în sistem e-learning;

Preambul al Recomandării Rec (2001) 10 adoptată de Comitetul

Miniştrilor al Consiliului Europei, 19 septembrie 2001;

Strategia de dezvoltare a resurselor umane ale Ministerului

Administraţiei şi Internelor;

Strategia de modernizare a Poliţiei Române pentru perioada 2004 -2007;

Codul de Conduită al Poliţiştilor, adoptat prin Rezoluţia Adunării

Generale a O.N.U. din 17 decembrie 1979;

Recomandarea Rec(2001)10 adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, din 19 septembrie 2001, privitoare la
Codul European de Etică al Poliţiei.

MONOGRAFII:

1. Abraham, P., Cartea albă a Ministerului de Interne, Editura

Ministerului de Interne, Bucureşti, 2001;

2. Bianu, E., Ordinea obştească. Îndreptar profesional în ştiinţa poliţieneasc, Bucureşti, 1938;
3. Bugheanu, D., Cartea poliţistului modern – Provocarea integrării în

U.E., Editura Printeuro, Ploieşti, 2004;

707
 Distanţă

708

4. Călinescu, G., Bălan, A., Management penitenciar, Editura Tritonic,

Bucureşti, 2005;

5. Cândea, R., Cândea, D., Comunicarea managerială-concepte, deprinderi, strategie, Editura Expert, Bucureşti,1996;
6. Cârjan, L., Istoria Poliţiei Române de la origini până în prezent, Editura

Vestala, Bucureşti, 2000;

7. Constantin, C. şi colab., Particularităţi ale dezvoltării managementului

personalului Poliţiei Române, Editura Sitech, Craiova, 2007;

8. Constantin, C., Componente manageriale de gestionare eficientă a carierei poliţistului român, Editura Sitech, Craiova, 2009;
9. Constantin, D., Iacob, A., Tratat de tehnică criminalistică, Editura

Sitech, Craiova, 2007;

10.Drăghici, I., Tactica poliţienească privind intervenţia în gestionarea

riscurilor, Editura Sitech, Craiova, 2009;

11.Drăghici, I., Managementul situaţiilor de risc în domeniul siguranţei

publice, Editura Sitech, Craiova, 2009;

12.Drăghici, C.V., Pahonţu, L., Iacob, A., Constantin, E.C., Factorul motivaţional în activitatea funcţionarului public
din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Editura Sitech, Craiova, 2011;
13.Iacob, A., Drăghici, C.V., Marin, I.V., Abuzul şi exploatarea sexuală a

copilului, Editura Sitech, Craiova, 2009;

14.Iacob, A., Olteanu, G., Îndrumar terminologic pentru funcţionarii

Serviciilor de Poliţie Europene, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2004;

15.Iacob, A., Drăghici, C.V., Cooperarea poliţienească între state

Editura Sitech, Craiova 2009;

708

Distanţă

709

16.Iacob, A., Drăghici, C.V., Cooperarea poliţienească internaţională,

Ed.Tritonic, Bucureşti, 2006;

17.Iacob, A., Drăghici, C.V., Constantin, C., Voinic, C., Drept

poliţienesc, Ed.Sitech, Craiova, 2008;

 18.Iacob, A., Drăghici, C.V., Prevenirea Criminalităţii, Editura Sitech, Craiova 2008;
19.Sandu, F., Şerb, S., Udrea, M., Drăghici, I., Teorie şi tactică poliţienească, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 2002;
20.Şerb, S. şi colab., Drept poliţienesc şi contravenţional, Editura Tritonic,

Bucureşti, 2003;

21.Şerb, S. şi colab., Manual de tactică poliţienească, Editura Ministerului

Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2006;

22.Voicu, C., Sandu, F., Managementul organizaţional în domeniul ordinii

publice, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 2000;

23.Voicu, C., Prună, P., Managementul organizaţional al poliţiei :

fundamente teoretice, Editura Mediauno, Bucureşti, 2007;

24.Voicu, C., Prună, P., Managementul Poliţiei, Editura Mediauno,

Bucureşti, 2004;

REVISTE:

1. Revista „Resurse Umane - Buletin de informare şi documentare al Direcţiei Management Resurse Umane”, Editura
Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti - Colecţie;
2. Revista „PRO PATRIA LEX”Revistă de studii şi cercetări juridice,

Editura Universul Juridic, Bucureşti – colecţie;

709
Distanţă
710

3. Revista „ Poliţia Română‖, Bucureşti – Colecţie;

4. Revista „ Pentru patrie‖, Bucureşti - Colecţie;

SURSE INTERNET ( pagini/ site-uri) :

www.mai.gov.ro www.politiaromana.ro http://www.igpr.ro/prima_pagina/index.aspx

http://www.igpr.ro/Ordine_publica/index.htm http://www.igpr.ro/directia_resurse_umane.htm http://www.igpr.ro/DPR/index.htm
http://www.igpr.ro/directia_investigatii_criminale.htm http://www.igpr.ro/directia_investigare_fraude.htm
http://www.igpr.ro/directia_arme.htm http://www.igpr.ro/crima_organizata.htm http://www.igpr.ro/directia_operatiuni_speciale.htm
http://www.igpr.ro/directia_cazier.htm http://www.igpr.ro/oficiul_national_protectia_martorilor.htm
http://www.igpr.ro/Revista_Politiei/ http://www.igpr.ro/ICPC/index.htm http://www.igpr.ro/directia_politiei_transporturi.htm
http://depabd.mai.gov.ro/
www.academiadepolitie.ro www.ina.gov.ro
www.cepol.net
710

Distanţă
711

http://b.politiaromana.ro/index.php http://www.politialocalabucuresti.ro/ http://www.pmb.ro/

http://legislatie.just.ro/

711

Distanţă
2015