INTERVENŢIE

piatauniversitatii.com/ico/p1991-1992/docs/interventie_text_integral_iun91.htm

INTERVENŢIE

Asociaţia noastră, participantă

consecventă la revoluţia anticomunistă din 1990, s-a
alăturat între 1 şi 19 mai mitingului din Piaţa Universităţii,
militînd pentru boicotarea
„alegerilor" (vezi
„Apelul din Moldova" din „Dreptatea" 11 mai 1990).

In comunicatele publicate în ziarul

„Dreptatea" (19 iulie, 8 august şi 7 septembrie) ne-am
opus campaniei
de devalorizare a semnificaţiei reale a confruntării din Piaţa
Universităţii
datorată unei aplecări dubioase către
rebusistica politică şi echilibristica detaliilor
nesemnificative.
S-a reuşit înceţoşarea unui adevăr, care era de fapt prea
evident pentru
a fi suportat: 13 iunie a fost a doua confruntare majoră a revoluţiei
anticomuniste,
încheind printr-o dureroasă înfrîngere
şirul ciocnirilor precedente (16-22 decembrie, 12
ianuarie, 24-29
ianuarie, 13-19 februarie, 22 aprilie -13 iunie), prin care revoluţia trăise,
sperînd şi îndrăznind….

Suspecta încăpăţînare
cu care mulţi analişti au refuzat să observe continuitatea
revoluţiei
(aceeaşi platformă de împotrivire faţă de
comunism, aceiaşi protagonişti de ambele părţi,
aceleaşi
mijloace, aceeaşi disproporţie de forţe) transpare în expresii
ca „Fenomenul
Piaţa Universităţii" (adică, vezi bine,
altceva decît „Miracolul din decembrie") şi
a reuşit să
transforme evidenţa într-o „încîlcită"
ghicitoare. Ca o culme a ipocriziei celor ce, probabil,
evitau să-şi recunoască
jenanta neimplicare, am asistat la savante dizertaţii despre „Cine
a furat
revoluţia ?", în timp ce ea, revoluţia, striga în stradă
„Ajutor !" în fiecare zi. Ceea
ce, în decembrie, fusese adevăr,
responsabilitate şi curaj, devenise în iunie, agresivitate
nejustificată
şi... lipsă de educaţie civică. Aplicînd
consecvent aceste criterii vom ajunge
la descoperirea uluitoare că cei ce îşi
pierduseră cumpătul în decembrie, ieşind din
rezistenţa
pasivă şi stoică, erau de fapt... nişte huligani!?

Obsesia „mineriadei" a reuşit şi ea

sa devieze atenţia de la miezul evenimentelor din iunie
: reţeaua
represivă a declanşat la 13 iunie Contrarevoluţia, atacînd revoluţionarii din
decembrie cu trupele
terorismului securicomunist, fapt încă şi mai
grav decît folosirea
fascistă a detaşamentelor
de mineri teleghidaţi.

Trădările „ masei”, care s-a grăbit

să parafeze, la 20 mai, un monstruos contract cu foştii
stăpîni, a puterii, care a reprimat tocmai pe aceia
care-i furnizaseră atuul „revoluţiei" în
campania electorala
şi a „opoziţiei de catifea", care a ţinut să-şi
manifeste opţiunea
pentru evitarea confruntării violente (poate justă
!), într-o adevărata campanie de
incriminare a „radicalismului", au lăsat
pe cei de pe baricadă singuri, victime ale liniei
întîi...

O numită 
responsabilitate pentru deznodămîntul
nefericit al confruntării, revine însă şi
liderilor
asociaţiilor organizatoare, nu întotdeauna inspiraţi şi mult
prea puţin dispuşi la a
tolera prezenţa altor opinii sau a altor
protagonişti, pentru a permite creşterea coerenţei şi

1/3
a
capacităţii de rezistenţă a mitingului (fiinţa colectivă
din Piaţă a dovedit mai multă
maturitate şi
consecvenţă decît „nucleul organizatorilor”
care a suferit de… rău de
balcon!).

Iată de ce nu putem accepta că etapa

„Piaţa Universităţii”, care a concentrat energiile
anticomuniste
din întreaga ţară, intrînd în spaţiul
marilor simboluri politice ca expresie a
năzuinţelor celor ce au  susţinut-o, să fie atribuită
unor lideri sau persoane, cu scopul
evident ca, prin eventuala compromitere a
unora dintre aceştia, să fie atacată IDEEA pe
care a
dăltuit-o cu jertfă această 
înfruntare disperată a Răului, în conştiinţa
naţiunii
noastre.

Speriaţi de reacţia
cetăţenilor din Piatra Neamţ la încercarea de răsturnare a
echilibrului
comunist, ne-am alăturat mitingului, la 30 aprilie, pentru a
trage un semnal de alarmă
privind consecinţele dezastruoase pe care
le+ar avea acceptarea ţinerii
„pseudoalegerilor”
la 20 mai. Nu am fost înţeleşi. Pe 19 mai, profund
dezamăgiţi de
insuccesul tentativelor noastre de a determina
boicotarea alegerilor, de lipsa de audienţă
a „Apelului din Moldova”
, (vezi „Dreptatea” din 11 mai), respinse chiar şi de celelalte
asociaţii din piaţă, ca…. prea pesimist, am părăsit
mitingul, pe cae la alternativa
alegerilor, îl
consideram fără nici o şansă. Divergenţele de opinie
privind calea de urmat
pentru evitarea Restauraţiei Comuniste nu ne-au
împiedicat să încercăm a fi cît mai utili
şi sperăm că am reuşit (cele 10 manifeste ale Pieţei,
elaborate şi multiplicate între 10 şi
19 mai, sunt doar un exemplu în
acest sens).

Revenind la Piatra Neamţ, am urmărit

apoi cu sufletul la gură continuarea, simţind că,
disperaţii care în pofida poziţiei ingrate în care fuseseră
puşi de „alegători” şi de
retragerea  celorlalţi, vroiau să arate, prin
prezenţa lor intransigentă, impostura celor ce
se prezentaseră
în alegeri drept „revoluţionari”, vor plăti scump pentru a demonstra
opiniei publice acest adevăr. Demascarea le-a reuşit! Dar cu ce
preţ…

Pierzîndu-şi răbdarea, puterea

s-a hotărît să lichideze Revoluţia pe
care, confundînd-o cu
micul grup al protestatarilor rămaşi
în piaţă (bine împănat de elementele compromiţătoare
strecurate de securitate), o credea în agonie...

Reacţia acelor bucureşteni care au sărit

în apărarea ei a salvat onoarea rezistenţei
anticomuniste romaneşti,
ferindu-ne de ruşinea de a fi asistat, fără a reacţiona, la
o
asemenea insultă., la un atac de o asemenea gravitate. Noi sîntem recunoscători eroilor
din 13 iunie ca şi celor
din decembrie: ei au căzut pentru a menţine în viaţă suflul
revoluţiei şi a ne apăra demnitatea !

Digresiunile despre „provocatori" şi „scenarii"

nu au nici o relevanţă politică, chiar
confirmate. Este numai în
interesul puterii de a decreta că în acea confruntare, nu au fost
prezente
persoane cu mobiluri declarat revoluţionar - anticomuniste, că nu e
vorba de o
recidivă a „sindromului din decembrie". Noi însă, nu
avem dreptul să pierdem printr-un
armistiţiu iresponsabil, ceea ce
s-a cîştigat în iunie cu preţul durerii
şi al vieţilor omeneşti:
supravieţuirea revoltei
anticomuniste!

2/3
Din păcate, atunci cînd,
ca urmare a apelului FSN din august, diverse formaţiuni s-au
desolidarizat
public de recidivele luptelor de stradă, decretînd
(şi tocmai asta era capcana
ce le fusese întinsă) că NU POATE FI
VORBA DECIT DE PROVOCATORI, am simţit,
încă
o dată, cît de tare suntem izolaţi, noi,
apărătorii ideii de legitimitate a nesupunerii faţă
de
putere (vezi comunicatul nostru, trimis televiziunii şi publicat în
„Dreptatea” din 7
septembrie).

Actuala conducere a României s-a făcut

vinovată (printre atîtea altele) de
înăbuşirea
tuturor valurilor revoluţiei anticomuniste, în numele
căreia a preluat puterea de la
Tovarăşii mai vechi.

Nu am recunoscut aceste alegeri (încă din 4

mai) şi legalitatea statului totalitar care ne
menţine în captivitate
cu ajutorul teroriştilor aflaţi în solda sa. În aceste condiţii,
statutul
nostru real este nu de cetăţean, ci de prizonier, silit
să caută o cale de evadare, în lipsa
unui front autentic pe care
să-şi poată cuceri libertatea.

Cei care ne impută „renunţarea” la

luptă, să ne răspundă, cît cred
ei că mai putem
rezista, în faţa iminenţei reinstaurării
„stabilităţii” comuniste, faţă de care, conform
declaraţiilor noastre „radicale”, vom fi culpabili şi expuşi
răzbunărilor adăpostite de
„legalitate”.

Pentru cine să continuăm deci a ne asuma

de a rămîne „elemente ostile” acestui regim?
Pentru o populaţie cufundată într-un egoism agresiv şi imprevizibil?(hărţuirea
noastră, la
16 decembrie 1991, la Piatra Neamţ, de către
activiştii şi informatorii preschimaţi
în
oameni de bine, pentru că am încercat să comemorăm
revoluţia, nu a părut a impresiona
pe cineva, deşi ar fi trebuit
să dea multora de gîndit). Pentru
formaţiunile politice ce şi-au
încleştat capul în nisip, pentru
a nu vedea că parafează, pas cu pas, scoaterea luptei
anticomuniste
în afara legii? Pentru „mentorii spirituali” care trăiesc „senzualitatea
revoluţionară”, părînd decişi
să urmărească în continuare, de la fereastra viziunii lor
superioare, spectacolul trist al zdrobirii rezistenţei noastre, ce le va
oferi prilejul unor noi
şi remarcabile luări de poziţie în
presă?

Pentru o revoluţie pe care Ei nu au

putut-o  înfrînge,
dar noi o pierdem totuşi, făcînd-o să
cadă în desuetudine?

Nu vom mai participa la „bocetul

revoluţionar” ce tinde să ia loc împotrivirii autentice, la
ritualul
protestelor lipsite de orice efect.

Astfel se încheie probabil, cariera unuia dintre

grupusculele îmbătate de aroma dorului de
libertate ce ne-a învăluit
anul trecut.

Ioan ROSCA, Presedinte al Asociatiei „Dialog- Piatra Neamt"

3/3