Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Facultatea de Administrație Publică

DREPT ADMINISTRATIV I

Profesor
Conf. Univ.Dr. Mihaela V. Cărăușan

Student anul I, AP-ID

Mugurel Aroșculesei

București
2018
 Școala Națională de Studii Politice și Administrative
Facultatea de Administrație Publică

Temă referat:
Traseul profesional al unui viitor funcționar public din
România

Profesor
Conf. Univ.Dr. Mihaela V. Cărăușan

Student, anul I, AP-ID

Mugurel Aroșculesei

București
2018

2
 Dreptul la pregătirea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a funcţionarilor
publici este prevăzut în art. 32 din Constituţie, sub denumirea “dreptul fundamental la
învăţătură”.

În art. 13 (1) din Codul muncii modificat prin Decretul nr. 147/1990 acest drept este
consacrat sub o formă complexă de drept şi obligaţie în acelaşi timp, deoarece, în cazul
funcţionarului public acest drept devine educaţie permanentă, cu scopul desăvârşirii pregătirii
profesionale şi de cultură generală, cerinţă ce este avută în vedere la numirea şi promovarea în
funcţiile publice.

Deşi unii autori consideră formarea permanentă doar ca pe o obligaţie, noi considerăm
că perfecţionarea profesională este şi un drept aşa cum se prevede în Codul muncii în art. 13
(1), pentru că numai dacă este recunoscut şi ca drept serviciul public are obligaţia de a-l
sprijini pe funcţionarul public, de a-i crea condiţii optime pentru perfecţionarea pregătirii sale.

Aşa cum se cunoaşte, pentru ocuparea funcţiilor publice persoanele ce se prezintă la

concurs trebuie să îndeplinească, printre alte condiţii cerute, şi pe aceea a studiilor potrivit
nomenclatoarelor de funcţii.

Cu toate că la ocuparea postului funcţionarul public are studiile necesare, el are

dreptul, iar instituţia publică are obligaţia să-l sprijine în a beneficia de condiţiile create în
societatea noastră pentru ridicarea necontenită a nivelului pregătirii profesionale şi a nivelului
de cultură generală, în raport cu cerinţele progresului tehnico-ştiinţific, economico-social şi
cultural.

Pentru aceasta, funcţionarii publici au dreptul să urmeze forme ale

învăţământului superior, universitar sau postuniversitar şi să beneficieze de concedii
plătite sau fără plată pentru cursuri de perfecţionare sau programe de specializare, în
ţară şi în străinătate.

Potrivit Legii nr. 12/1971 privind pregătirea şi perfecţionarea pregătirii profesionale şi

Legii nr. 6/1992 privind concediile de odihnă, funcţionarii publici care obţin concedii de
studii plătite pentru perfecţionare, cu o durată mai mare de trei luni, în cursul unui an
calendaristic, sunt obligaţi să se angajeze, în scris, că vor lucra cel puţin 5 ani în instituţia
publică respectivă sau în funcţii publice.

3
 În cazul încetării raportului de funcţie din motive imputabile funcţionarului public,
acesta va achita cheltuielile suportate de instituţie pe perioada perfecţionării lui, proporţional
cu timpul rămas până la împlinirea termenului de 5 ani.

Cât priveşte perfecţionarea pregătirii profesionale, aceasta are în vedere trăsătura

esenţială a fiinţei umane de a se dezvolta, de a se instrui permanent, de a-şi forma deprinderi
care să-i desăvârşească personalitatea şi să îi îndeplinească aspiraţiile.

De fapt, este de neconceput exercitarea unei funcţii publice fără ca titularul ei să fie
mereu la curent cu evoluţia informaţiilor, a cunoaşterii în domeniu şi în general, pentru
progresul administraţiei publice în special şi al societăţii în general.

Teza majorităţii autorilor de ştiinţa administraţiei din occident cu privire la necesitatea

unei pregătiri specifice şi perfecţionării acestei pregătiri pentru funcţionarii publici a fost
însuşită de majoritatea guvernelor din ţările occidentale. Francezii ca şi nord-americanii sunt
cei mai categorici în a solicita celor care doresc să ocupe posturi (funcţii) în administraţia
centrală (de la cele obişnuite la cele mai importante) să fie absolvenţi ai unor şcoli cu profilul
“administraţie”.

Pentru a deveni funcţionar public, mai ales, în posturi "cheie" este necesară
absolvirea unei şcoli speciale care să confere acestor funcţionari o temeinică pregătire
administrativă.

În ţara noastră, în perioada interbelică, s-a stăruit pentru crearea unei şcoli de
administraţie, propunere care a fost inclusă în Legea pentru reforma administrativă din 1925,
sub o formulare generală care însă nu s-a finalizat în practică. Ideea a fost reluată de Institutul
de Ştiinţe Administrative al României, înfiinţat în 1925 de către profesorul Paul Negulescu,
pornindu-se de la realitatea că în acea vreme, cariera administrativă era singura pentru care nu
exista un învăţământ special, în condiţiile în care se aprecia unanim că orice îndeletnicire
omenească necesita o pregătire specială, teoretică şi practică.

Pentru a justifica necesitatea acestei pregătiri G. Alexianu a susţinut că funcţionarii

bine pregătiţi şi stăpâni pe serviciul ce-l au de îndeplinit, fac, chiar, să nu se observe o proastă
organizare a serviciului public.

4
 În vederea realizării pregătirii funcţionarilor din administraţia publică, în 1928 din
iniţiativa Institutului de Ştiinţe Administrative s-a înfiinţat Şcoala de Documentare şi Ştiinţe
Administrative care însă nu a funcţionat corespunzător.

Legea administrativă din 1936 a prevăzut înfiinţarea şi organizarea unui Centru de

Pregătire Tehnică Administrativă a funcţionarilor publici, centru care a funcţionat doar pentru
Ministerul de Interne, fără a fi astfel extinsă competenţa sa şi pentru pregătirea funcţionarilor
din alte structuri administrative.

Pentru pregătirea funcţionarilor din administraţia locală au funcţionat şcolile de

notari, iar în posturile de subprefecţi erau încadraţi cu prioritate absolvenţii facultăţilor de
drept.

Cât priveşte funcţionarii politici din administraţia centrală (exemplu, miniştrii) aceştia
erau selectaţi, în primul rând, după criterii politice şi nu profesionale.

În perioada dictaturii comuniste şi uneori chiar şi după Revoluţia din 1989 nu s-a
respectat principiul "omul potrivit la locul potrivit". Viaţa a demonstrat însă că pregătirea într-
un domeniu, inclusiv prin învăţământul superior nu este suficientă pentru a realiza eficient
sarcinile funcţiilor de conducere din organele administraţiei de stat şi unităţile economico-
sociale şi de aceea, în perioada comunistă, în cadrul Academiei de partid pentru învăţământul
social-politic “Ştefan Gheorghiu”, a fost înfiinţat Institutul central de pregătire a cadrelor de
conducere din economie şi administraţia de stat.

De asemenea, la Facultatea de Drept din Bucureşti s-a înfiinţat Secţia de Ştiinţe

Administrative, devenită ulterior Secţia de Drept economico-administrativ, iar la Sibiu în
perioada 1970-1987 a funcţionat o facultate cu profilul Drept economicoadministrativ.

După 1989 au continuat să funcţioneze liceele de drept economic şi administrativ care

să pregătească funcţionarii cu studii medii pentru administraţia publică şi au fost înfiinţate
facultăţi cu profilul "Ştiinţe administrative" sau "Administraţie Publică", precum şi colegii de
administraţie publică (în cadrul învăţământului de stat şi particular).

În prezent, o referire specială trebuie făcută pentru "Şcoala Naţională de Studii

Politice şi Administrative" (S.N.S.P.A.), din subordinea Ministerului Educaţiei
Naţionale, instituţie publică de învăţământ superior, de pregătire universitară,
postuniversitară şi de cercetare ştiinţifică. În urma reorganizării prin H.G. nr. 542/19958,

5
S.N.S.P.A. realizează pe lângă alte obiective şi formarea şi perfecţionarea profesională a
personalului din administraţia publică centrală şi locală.

În cadrul S.N.S.P.A pentru învăţământul administrativ universitar s-au înfiinţat

Facultatea de Administraţie Publică (cursuri de zi, cu durata de 4 ani) şi Colegiul de
Administraţie Publică (cursuri de zi cu durata de 3 ani). Pentru învăţământul postuniversitar în
cadrul S.N.S.P.A funcţionează Departamentul de Ştiinţe Administrative prin care se
realizează studii aprofundate, cursuri de zi cu durata de 1 an, studii de masterat, cursuri de zi
cu durata de 1,5 ani, studii academice postuniversitare, cu durata de 2 ani, la forma de
învăţământ de zi sau cu frecvenţă redusă.

Tot în cadrul S.N.S.P.A. Bucureşti, prin Centrul de Pregătire pentru Administraţia

Publică se organizează cursuri postuniversitare cu durata de 1-3 luni, ce pot fi urmate de
absolvenţii cu diplomă ai învăţământului universitar de scurtă sau de lungă durată.

Totodată, SNSPA organizează doctoratul în domeniile care fac obiectul de activitate al

şcolii. În vederea bunei pregătiri şi perfecţionări profesionale a funcţionarilor superiori şi de
conducere, prin cursuri postuniversitare, în cadrul Departamentului de Ştiinţe Administrative
al S.N.S.P.A.- Bucureşti, accentul se pune pe dezvoltarea la cursanţi a spiritului de orientare şi
de cunoaştere a principiilor fundamentale ale administraţiei publice şi a unor aspecte practice,
pentru a putea rezolva problemele de bază economice, sociale şi juridice cu care se confruntă
administraţia publică.

În vederea asigurării bunei pregătiri a studenţilor şi cursanţilor în art. 6 din hotărârea

amintită se menţionează că la elaborarea şi realizarea programelor de pregătire
şi perfecţionare profesională S.N.S.P.A. va colabora cu ministerele şi instituţiile publice
interesate.

Pentru a asigura o motivaţie corespunzătoare celor care se pregătesc în această şcoală

dar mai ales pentru mai buna desfăşurare a activităţii serviciilor publice, în art. 7 din H. G. nr.
542/1995 se prevede că rezultatele obţinute la absolvirea unui program de pregătire sau
perfecţionare profesională, consemnate în documentele elaborate de S.N.S.P.A., vor fi avute
în vedere la ocuparea şi promovarea, în condiţiile legii, în funcţiile din administraţia publică
centrală şi locală.

6
 Sperăm că această prevedere legală să fie inserată în viitoarea Lege privind statutul
funcţionarilor publici, pentru că succesul în administraţia publică nu-l pot realiza decât
funcţionarii cinstiţi, bine pregătiţi profesional, absolvenţi ai unor şcoli cu profil administrativ.

Pentru perfecţionarea profesională specializată a aleşilor locali, prefecţilor,

subprefecţilor şi pentru funcţionarii publici din structurile administraţiei publice locale,
precum şi din aparatul propriu al prefecturilor prin H.G. nr. 850/26 noiembrie 199810 s-a
înfiinţat Centrul Naţional de Formare Continuă pentru Administraţia Publica Locală, instituţie
cu personalitate juridică aflat în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, prin
reorganizarea Centrului de Perfecţionare a Funcţionarilor Publici din Administraţia Centrală
şi Locală, cu sediul în Bucureşti.

În plan zonal au fost create Centre Teritoriale de Formare Continuă pentru

Administraţia Publica Locală cu sediul în municipiile Bucureşti, Craiova, Călăraşi, Cluj-
Napoca, Iaşi şi Sibiu. Finanţarea centrelor se face din venituri extrabugetare.

În vederea coordonării activităţii didactice şi metodologice a Centrului Naţional de

Formare Continuă pentru Administraţia Publica Locală şi a centrelor teritoriale de formare
continuă pentru administraţia publică locală s-a înfiinţat Comisia Ştiinţifică de Strategie şi
Evaluare Metodologică, organism fără personalitate juridică format din 11 membri, dintre
care 6 cadre didactice universitare, desemnate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi 5
reprezentanţi desemnaţi de Departamentul pentru Administraţie Publică Locală, numiţi prin
ordin comun al ministrului educaţiei naţionale şi al şefului Departamentului pentru
Administraţie Publica Locală.

În art. 13 din H.G. nr. 850/1998 s-a prevăzut că atestarea pregătirii se face prin
diplome, certificate şi atestate de absolvire, recunoscute de către Ministerul Educaţiei
Naţionale şi de Departamentul pentru Administraţie Publica Locală, în condiţiile legii,
înmânate de către centre la absolvirea programelor de specializare. Pentru a crea condiţii
efective de participare la programele de specializare în art. 16 din H.G. nr. 850/1998 s-a
menţionat că autorităţile administraţiei publice locale vor prevedea în bugetele locale sumele
necesare pentru participarea la programele de perfecţionare profesională specializată a
personalului propriu, în conformitate cu graficele de programare a cursurilor şi cu programele
anuale de perfecţionare profesională.

7
 Cheltuielile ocazionate de participarea la aceste programe cuprind: taxele de
şcolarizare, cheltuielile de transport, cazare, diurna, plata lunară a indemnizaţiei sau salariul
de bază brut.

Având în vedere că facultăţile înfiinţate după 1989 au şi cursuri "serale", "fără

frecvenţă" sau de “învăţământ la distanţă” (IDD), o serie de funcţionari publici au
posibilitatea să urmeze aceste facultăţi şi să-şi formeze o temeinică pregătire în domeniul
administraţiei publice.

Este astfel indicat ca funcţionarii publici cu studii medii sau absolvenţi ai altei facultăţi
să urmeze la "seral", "fără frecvenţă" sau IDD facultăţile de “Administraţie Publică”, întrucât
în activitatea practică şi-au format deja o opinie despre specificul activităţii administrative şi
există convingerea că după absolvirea studiilor superioare vor rămâne în Administraţia
Publică.

Prin aceasta se poate elimina riscul constatat uneori la cei care intră într-o astfel de
facultate direct de pe băncile liceelor, şi care, după absolvirea studiilor superioare se consideră
fără aptitudini şi refuză să se încadreze în sistemul autorităţilor şi instituţiilor administraţiei
publice.

Dat fiind că după 1989 s-au înfiinţat, şi în prezent funcţionează în multe centre
universitare din ţară facultăţi, secţii, colegii cu profil de administraţie publică, apreciem că se
impune ca în viitoarea Lege a statutului funcţionarilor publici să se prevadă, în principal,
condiţia studiilor administrative pentru ocuparea anumitor funcţii din administraţia publică şi
nu, în principal, studii juridice aşa cum se menţionează în Legea nr. 69/1991, cu privire la
secretarul unităţii administrativ-teritoriale.

Pledăm, alături de alţi autori, ca liceele de drept economico-administrativ să se

reorganizeze în aşa fel încât să funcţioneze separat liceele economice de cele administrative,
acestea din urmă oferind administraţiei publice funcţionarii cu studii medii de care are nevoie.

Necesitatea ca pregătirea administrativă să se efectueze atât în licee de specialitate, cât

şi prin instituţii de învăţământ superior este evidentă, deoarece, oricât de bine pregătiţi ar fi
funcţionarii de conducere ei nu îşi vor putea îndeplini în condiţii cât mai bune sarcinile dacă
funcţionarii de execuţie pe care îi conduc nu au o pregătire profesională temeinică.

8
 Atât în învăţământul gimnazial cât şi în cel superior de specialitate administrativă
urmează a fi studiate discipline care să permită absolvenţilor o bună pregătire administrativă,
politico-juridică şi economico-socială, la nivelul dezvoltării contemporane a ştiinţei şi tehnicii
administrative.

Un aspect important ce trebuie reţinut pe perioada şcolarizării sau la cursurile de

perfecţionare este necesitatea efectuării stagiului practic în sistemul administraţiei publice,
pregătirea completându-se cu aspecte din cunoaşterea cerinţelor activităţii practice şi
experienţei celor mai buni funcţionari publici.

În afară de stagiul de practică este bine să fie folosită şi metoda invitării la cursuri a
unor funcţionari publici cu experienţă care să prezinte elevilor şi studenţilor, specificul
sarcinilor administraţiei publice, problemele complexe cu care se confruntă şi modul cum sunt
sau trebuie rezolvate.

O contribuţie importantă în formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale

administrative a funcţionarilor publici urmează a aduce, ca şi în perioada interbelică de altfel,
Institutul de Ştiinţe Administrative al României, cu sediul la Sibiu, reînfiinţat la propunerea
participanţilor la Simpozionul naţional "Constituţionalitate şi legalitate în administraţia locală
şi judeţeană" organizat la Sibiu în zilele de 21 şi 22 octombrie 1994, participanţi care au
devenit şi membri fondatori.

Aceeaşi contribuţie la pregătirea şi perfecţionarea continuă a funcţionarilor publici din

structurile administraţiei centrale şi locale îşi aduce şi Institutul Român de Administraţie
Publică Bucureşti (IRAP) înfiinţat ca fundaţie în 1998 de cadre universitare ale S.N.S.P.A.
Bucureşti – Facultatea de Administraţie Publică.

Succesul oricărui program de pregătire şi perfecţionare depinde de corecta identificare

a problemelor acute ale administraţiei, de numărul şi calitatea materiilor predate, obiectivele
cursurilor de pregătire, metodele alese şi nu în ultima instanţă de modul cum se face evaluarea
cursurilor şi propunerile pentru îmbunătăţirea lor.

Pe lângă forma colectivă de perfecţionare a pregătirii profesionale nu trebuie uitat că

un rol deosebit revine pregătirii individuale, a timpului şi importanţei acordate studierii şi
aprofundării literaturii de specialitate.

9
 De aceea prestigiul profesional şi eficienţa activităţii sunt în raport direct proporţional
cu temeinicia studiului literaturii de specialitate şi cu modul în care sunt aplicate în practică
cele învăţate.

Pentru ca funcţionarii publici să-şi îmbunătăţească necontenit pregătirea profesională

este de dorit ca în toate instituţiile publice să fie organizate biblioteci în care să se găsească
manualele, tratatele, cursurile şi celelalte publicaţii din domeniul administraţiei publice, lipsa
acestor biblioteci simţindu-se mai ales în mediul rural.

Ar fi, totodată, de dorit ca organizarea şi controlul funcţionării acestor biblioteci să

revină organelor special abilitate cu răspundere pentru pregătirea şi perfecţionarea pregătirii
profesionale a funcţionarilor publici.

Având în vedere că perfecţionarea profesională este un element indispensabil al

perfecţionării activităţii funcţionarilor publici, este imperios necesar ca pregătirea practică a
acestora să se fundamenteze pe cunoştinţe ştiinţifice temeinice, corespunzător evoluţiei rapide
a societăţii contemporane.
O formă superioară de perfecţionare a pregătirii profesionale este desigur realizată de
cei care îşi dau doctoratul sau până a-şi da doctoratul elaborează unele studii şi lucrări
ştiinţifice în domeniu.
Recrutarea constituie activitatea prin care se determina, din punct de vedere cantitativ,
numeric si calitativ, ca pregatire, structura eșantionului de persoane din care se va face
selecția unui titular de post și/sau funcția publică pentru poziția existentă în structura
organizatorică.
Semnificația și motivația acțiunii de recrutare se referă la două elemente:
 departajarea candidaților;
 alegerea celor mai capabili candidati pentru a corespunde cerințelor
posturilor și funcțiilor publice existente în structura organizatorică a instituției publice.
Etapele activității de recrutare a funcționarilor publici sunt:
Prima etapă este Analiza cerințelor postului vacant: în această etapă specialiștii din
compartimentul de resurse umane procedează mai întâi la o actualizare a conținutului fișei
postului, funcției vacante în funcție de schimbările apărute în sistemul de obiective al
instituției publice, în cadrul legislativ, în politicile și strategiile în domeniul resurselor umane
elaborate la nivelul administrației centrale mai exact de către instituții specializate integrate în
structura guvernului și/sau ministerului.

10
 Etapa a doua constă în identificarea întocmirii specificațiilor aferente activității în
postul vacant: elementelor de specificitate ale posturilor sau funcțiilor vacante, practic a
aspectelor prin care postul sau funcția publică vacantă se disting și se integrează concomitent
în relație cu celelalte în cadrul structurii organizatorice existente. Aceste date și informații
sunt necesare în cea de a treia etapă a procesului de recrutare.
A treia etapă constă în cercetarea posibilităților privind locurile unde pot fi găsiți
posibilii candidați: În această etapă se procedează mai intai la identificarea potențialilor
candidați interni, deci se procedează la o recrutare internă. Această opțiune poate să apară în
cel puțin două situații: atunci când din motive speciale este necesară reducerea numărului de
funcționari publici creîndu-se oportunitatea redistribuirii celor rămași pe anumite posturi și
funcții publice vacante; a doua situație apare atunci când se consideră oportună extinderea
activității într-o instituție publică, și prin urmare, se crează noi posturi și funcții publice în
structura organizatorică inițială, într-o nouă manieră reproiectată.
Etapa a patra constă în atragerea candidaților pentru posturile vacante: aceasta se
poate realiza prin consultarea directă a potențialilor candidați, motivarea acestora pentru
implicarea acestora în procesul de recrutare și selecție. Etapa se desfășoară tot din inițiativă și
cu implicarea directa a specialiștilor în domeniul resurselor umane din instituția publică.
Identificarea persoanelor potrivite: este o modalitate la care se apelează în mod
special atunci când recrutarea candidaților urmărește identificarea candidaților pentru înalte
funcții publice de conducere. În acest scop se face o evaluare sumară a activității desfășurate
de aceștia până atunci, a performantelor profesionale și manageriale dovedite.
Fișierul cu potentiali candidați: această modalitate constă în faptul că fiecare
instituție publică în cadrul compartimentului de resurse umane își poate crea o „banca de
date” care să cuprindă potențialii candidați dintre care să fie recrutate, când este nevoie,
persoanele specializate în anumite domenii.
Cercetarea de marketing: prin aceasta se asigură o prezentare atractivă a posturilor și
funcțiilor scoase la concurs astfel încât instituția publică să-i poată identifica pe cei care
corespund cerințelor solicitate de postul sau funcția publică vacantă.
Selectia funcținarilor publici a reprezentat, încă din Antichitate, o preocupare de
prim ordin pentru „clasa politică”, respectiv pentru partidele politice aflate la guvernare sau,
după caz, în opoziție. Criteriile și metodele de selecție reflectă, în fiecare țară și pentru fiecare
epocă, caracteristicile sistemului politic și administrativ al statului respectiv. Dar, indiferent
de specificul economic, funcționarul public este un factor constant al administrației; iar

11
decizia administrativă rămâne, în esență, o alegere făcută de omul-funcționar, cu pregatirea,
experiența, convingerile și caracterul sau.

12