Funcţia publică

1.4. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici

Deontologia funcţionarilor publici reprezintă ansamblul atribuţiilor, obligaţiilor morale şi

juridice ale acestora, necesare pentru îndeplinirea misiunilor ce incumbă funcţiilor lor, considerate ca
îndatoriri în slujba societăţii, în scopul înfăptuirii raţionale, eficiente, operative şi legale a administraţiei
publice şi a satisfacerii drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice.
Doctrina analizează distinct de celelalte aspecte, mai sus discutate, drepturile şi obligaţiile
funcţionarilor publici.
Existenţa sistemului funcţiei publice demonstrează că funcţionarilor publici nu le poate fi în
mod necesar garantat esenţial un drept la carieră.
Elementul caracteristic al funcţiei publice este stabilitatea în funcţie. Acordarea stabilităţii este
privită de doctrină ca o frână împotriva imixtiunii partidelor politice în administraţie, cu finalitatea de a
asigura o autonomie aparatului administrativ, fără de care legalitatea în activitatea serviciilor publice nu
poate fi realizată. De regulă, după efectuarea unei perioade de stagiu, după îndeplinirea unor formalităţi
– precum este depunerea jurământului -, funcţionarul îşi obţine definitivarea în funcția publică sau,
altfel spus, obţine numirea pe viaţă, în cazul în care se dovedeşte corespunzător.
În ansamblul lor, drepturile şi obligaţiile constituie suportul legal al autorităţii şi prestigiului
funcţionarului public, fiind asigurate şi garantate de stat prin mijloace juridice, de natură materială,
civilă, administrativă şi chiar penală.
Clasificarea acestor drepturi şi libertăţi poate fi făcută după mai multe criterii. Astfel:
• după cum toţi funcţionarii au aceste drepturi şi obligaţii sau nu, avem:
drepturi şi obligaţii cu caracter general pe care le au toţi funcţionarii publici;
drepturi şi obligaţii cu caracter special pe care le au anumite categorii de funcţionari publici.
• după cum aceste drepturi şi obligaţii privesc situaţia personală a funcţionarului sau sunt specifice
funcţiei publice deţinute, indiferent de titular:
drepturi şi obligaţii care privesc situaţia personală a funcţionarului public;
drepturi şi obligaţii specifice funcţiei publice deţinute, indiferent de titularul acesteia.
Cât privește drepturile și obligațiile specifice funcției deținute, doctrina subliniază următoarele:
- „exercitarea acestor drepturi se face în limitele competenţei legale ce revine autorităţii din care face
parte funcţionarul public.
- funcţionarul, exercitând un drept legal conferit, cealaltă parte a raportului juridic de serviciu trebuie
să urmeze, ca titular al obligaţiei, o conduită conformă interesului juridic ocrotit, în caz contrar, va
suporta consecinţele nerespectării legii.
- în principiu aceste drepturi ale funcționarului public au un caracter obiectiv pentru că decurg din
norme şi aparţin funcţiei, nu țin de funcţionarul public.”
Drepturile sunt:
dreptul la salariu și alte drepturi conexe (art. 417 CA). Acest salariu este compus, în principiu,
din: salariu de bază și sporul pentru vechime în muncă. Funcţionarii publici beneficiază de
prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legislației privind salarizarea personalului plătiti din
fonduri publice. Folosirea termenului de „salariu” pentru a defini contraprestaţia activităţii
desfăşurate de funcţionarii publici, respectiv a aceluiaşi termen cu cel utilizat în legislaţia
muncii, este contestată de doctrină pentru că dacă salariaţii îşi negociază salariul cu angajatorul,
funcţionarii publici nu şi-l pot negocia, acesta fiind stabilit prin lege.
1
dreptul la durata normală a timpului de lucru (art. 419 CA) care este, de regulă, de 8 ore pe zi şi
de 40 de ore pe săptămână. Pot fi prestate şi ore suplimentare. Pentru orele suplimentare
prestate, precum și pentru cele prestate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale ori
declarate zile nelucrătoare, funcționarul public are dreptul la zile de recuperare (zile libere) sau
plata lor.
dreptul la recunoaşterea vechimii în muncă, în specialitate şi în grad profesional (art. 424 CA)
Acesta este un drept nou recunoscut în mod expres funcționarilor publici. Vechimea în muncă
este vechimea dobândită în condiţiile reglementate de legislaţia muncii, precum şi vechimea
dobândită în exercitarea unui raport de serviciu. Vechimea în specialitate este vechimea
dobândită în temeiul unui contract individual de muncă, al unui raport de serviciu sau ca
profesie liberală, demonstrată cu documente corespunzătoare de către persoana care a desfăşurat
o activitate într-o funcţie de specialitate corespunzătoare profesiei sau specializării sale.
Vechimea în gradul profesional este, în prinipiu, vechimea rezultată din activitatea efectiv
desfăşurată de funcţionarul public într-o funcţie publică de execuţie corespunzătoare gradului
profesional deţinut. În principiu, perioada de suspendare a raporturilor de serviciu ale
funcţionarilor publici nu constituie vechime în muncă, în specialitate şi în grad profesional.
dreptul la un mediu sănătos la locul de muncă (art. 422 CA) – este un drept identificat ca nou de
Codul administrativ, dar, de fapt, prin desprinderea conținutului său din dreptul la durata
normală a timpului de lucru. În virtutea acestui drept, autorităţile şi instituţiile publice au
obligaţia să asigure funcţionarilor publici, condiţiile normale de muncă şi igienă, de natură să le
ocrotească sănătatea şi integritatea fizică. Mai mult decât atât, autoritățile și instituțiile publice
sunt obligate să identifice și să asigure adaptarea locului de muncă pentru funcționarii publici cu
dizabilități, drept ce derivă din dreptul fundamental, prevăzut de art. 50 din Constituție, privitor
la protecia persoanelor cu handicap
dreptul la concediu (art. 421 CA). Le este recunoscut funcționarilor publici dreptul la concediu
de odihnă, la concedii medicale și alte tipuri de concedii prevăzute de legislație. Însă, în
perioada concediilor medicale, a concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi
îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa
funcţionarului public în cauză, cu excepția situației în care fie intervine o situație de încetare de
drept a raporturilor de serviciu (în astfel de situații, cauza de încetare de drept prevalează), fie
când intervine una dintre următoarele situații de eliberare din funcția publică - autoritatea sau
instituţia publică şi-a încetat activitatea în condiţiile legii, iar atribuţiile şi personalul acesteia nu
au fost preluate de o altă autoritate sau instituţie publică, sau autoritatea sau instituţia publică a
fost mutată într-o altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze, sau ca
urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionarul public a
unui funcţionar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea.
dreptul la asistenţă medicală, proteze şi medicamente în condiţiile legii (art. 423 CA). Acest
drept derivă din dreptul constituţional la ocrotirea sănătăţii.
dreptul la pensie şi la alte drepturi de asigurări sociale de stat. (art. 425 CA)
dreptul la asigurarea uninformei (art. 418 CA). Și acesta este recunoscut mai nou de Codul
administrativ ca un drept al funcționarilor publici care sunt obligați să poarte uniformă în timpul
serviciului.
dreptul de a beneficia în exercitarea atribuţiilor lor de protecţia legii (art. 427 CA), cu
precizarea expresă a obligaţiei autorităţii sau instituţiei publice de a asigura protecţie
funcţionarului public împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi
victimă în exercitarea funcţiei publice sau în legătură cu acestea. Pentru garantarea acestui
drept, autoritatea sau instituţia publică va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.

2
Mai mult decât atît, Codul administrativ prevede și obligația autorității sau instituţiei publice de
a suporta cheltuielile necesare asigurării asistenţei juridice, în cazul în care împotriva
funcţionarului public au fost formulate sesizări către organele de cercetare penală sau acţiuni în
justiţie cu privire la modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu, astfel precum se stabilește
prin act administrativ de către conducătorul autorității sau instituției publice. Însă, în cazul în
care funcţionarul public este condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie
directă, acesta va fi obligat să restituie suma aferentă asigurării acestei asistențe juridice.
dreptul de a fi despăgubit pentru prejudiciile materiale suferite din culpa autorităţii sau
instituţiei publice (art. 428 CA). Acesta este un drept al funcționarului public pe care actualul
legiuitor a decis să-l desprindă din dreptul anterior menționat. Conținutul acestui drept a rămas
însă neschimbat, astfel funcționarul public are dreptul de a fi despăgubit de autoritatea sau
instituţia publică în situaţia în care acesta a suferit, din culpa autorităţii sau instituţiei publice,
un prejudiciu material, în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Din păcate, nici prin
dispozițiile Codului administrativ nu s-a răspuns la o cerința a doctrinei actuale care insista şi
pentru includerea printre aceste prevederi a posibilităţii acordării unor despăgubiri morale, în
consonanţă cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ.
dreptul la opinie (art. 412 CA coroborat cu prevederile art. 432 și ale art. 436 CA). Este o
expresie a art. 29 şi art. 30 din Constituţia României, republicată, privind libertatea conştiinţei şi
libertatea de exprimare. Astfel se garantează atât libertatea de a avea o anumită opinie, cât şi
libertatea de a exprima această opinie. Atât doctrina occidentală, cât şi cea românească
apreciază că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, funcţionarul public este obligat să se abţină
de la exprimarea sau manifestarea convingerilor sale politice, iar în afara serviciului, trebuie să
aibă o conduită rezervată şi cu măsură în exprimarea ideilor politice și nu numai. Se poate
afirma, așadar, că libertatea de opinie este inviolabilă, dar libertatea de manifestare a opiniilor
este limitată, această limită este variabilă în raport cu natura funcţiilor şi cu gradul de
răspundere al funcţionarilor. Asupra altor limitări ale acestui drept, vom reveni la secțiunea
dedicată îndatoririlor funcționarilor publici.
dreptul la tratament egal (art. 413 CA). Acesta este un alt drept al funcționarului public pe care
actualul legiuitor a decis să-l desprindă dintr-un alt drept, anume din dreptul la opinie. Astfel,
Codul administrativ a prevăzut interzicerea oricărei discriminări între funcţionarii publici, pe de
o parte, și autoritățile și instituțiile publice, pe de altă parte, acestea din urmă fiind obligate să
asigure egalitatea de tratament față de toți funcționarii lor.
dreptul la asociere sindicală (art. 415 CA). Acest drept este garantat funcţionarilor publici.
Funcționarii publici care sunt aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, dacă
aceste funcții sunt salarizate, trebuie să opteze, în termen de 15 zile, între cele două funcții, iar
dacă optează pentru funcția de conducere din organizația sindicală, raportul de serviciu va fi
suspendat pe o perioadă egală cu cea a mandatului în funcția de conducere din organizația
sindicală. De asemenea, funcționarilor publici la este recunoscut și dreptul de a înființa în mod
liber organizații sindicale, de a adera la astfel de organizații, precum și de a exercita orice
mandat în cadrul acestora. Acest drept este o consacrare a dreptului de asociere prevăzut de art.
40 din Constituţie, drept care cuprinde două dimensiuni ale acestuia: asocierea sindicală şi
asocierea profesională. Față de reglementarea anterioară ca includea niște restrângeri ale
exercițiului acestui drept constituțional și care îi privea pe înalții funcționari publici, precum și
pe funcționarii publici cu funcții de conducere, iată că actuala prevedere le-a eliminat. Cu toate
acestea mai pot fi identificate, menționate expres, situații în care Codul administrativ prevede
astfel de restrângeri, precum este cazul prefecților și subprefecților care nu pot înființa propriile
organizații sindicale, conform art. 273 alin. (3), restrângere menținută chiar și odată cu
„transferul” acestora din categoria funcționarilor publici în cea a celor ce dețin funcții de
demnitate publică.
3
 dreptul la grevă (art. 416 CA). Acest drept le este garantat funcţionarilor publici, în condiţiile
legii. Şi acest drept este o expresie a dreptului omonim consacrat constituţional în art. 43 din
Constituţie. Față de reglementarea anterioară care prevedea recunoașterea acestui drept cu
respectarea principiului continuităţii şi celerităţii serviciului public, actualele prevederi nu mai
conțin o astfel de mențiune. Cu toate acestea, aceasta ni se pare pertinentă și, în opinia noastră,
ar fi fost oportun a fi menționată. În acest sens, menționăm că potrivit prevederilor art. 173
următoarele din Legea nr. 367/2022 a dialogului social, există o serie de servicii publice în care
declanşarea grevei nu se poate face decât cu menţinerea a cel puţin unei treimi din activitatea
normală, existând chiar și servicii publice în care nu este permisă declanșarea acestei forme de
conflict de muncă, iar în unele dintre acestea își defășoară activitatea chiar funcționari publici.
Pe de altă parte, Codul administrativ prevede că funcţionarii publici care se află în grevă nu
beneficiază de salariu şi alte drepturi salariale pe durata grevei.
dreptul de a fi informat (art. 414 CA). Este dreptul în temeiul căruia funcționarii publici trebuie
să fie informați cu privire la deciziile care se iau în aplicarea prevederilor din Codul
administrativ privitoare la statutul lor şi care îl vizează în mod direct.
dreptul de a fi aleşi sau numiţi într-o funcţie de autoritate sau demnitate publică (art. 420 CA).
Este un drept care este recunoscut, în prezent, tuturor funcționarilor publici, cu condiția să
respecte prevederile Codului administrativ precum și pe cele ale Legii nr. 161/2003, cu
modificările și completările ulterioare, și care privesc conflictul de interese și regimul
incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice.
dreptul de a desfășura activități în sectorul public și în sectorul public (art. 429 CA). Acesta
este un drept nou recunoscut, prin Codul administrativ, funcționarilor publici care vor putea
astfel să desfășoare activități renumerate în ambele sectoare de activitate, cu condiția să respecte
prevederile legale privind incompatibilităţile şi conflictul de interese.
drepturi ale membrilor familiei funcţionarului public, în situaţia decesului acestuia (art. 426
CA). Acestea sunt o categorie de drepturi nou recunoscute în mod expres prin prevederile
Codului administrativ și prin care se dorește asigurarea unei protecții pe o perioadă determinată
de 3 luni pentru urmașii unui funcționar public în cazul decesului acestuia.

Îndatoririle funcţionarilor publici

În opinia noastră, în strânsă corelație cu obligația despre care tocmai am vorbit, Codul administrativ
mai prevede și alte obligații, precum:
obligația de a asigura un serviciu public de calitate (art. 433 CA), serviciu asigurat în beneficiul
cetățenilor, sens în care funcţionarul public are obligaţia de a avea un comportament
profesionist, precum şi de a asigura, în condiţiile legii, transparenţa administrativă pentru a
câştiga şi a menţine încrederea, publicului în integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea
autorităţilor şi instituţiilor publice;
obligaţia de a informa autoritatea sau instituţia publică cu privire la situaţia personală
generatoare de acte juridice (art. 435 CA) – această obligație constă în informarea, în mod
corect și complet, în scris, cu privire la toate situațiile de fapt și de drept care pot intra în această
categorie
obligația de a-și îndeplini atribuţiile ce îi revin din funcția publică pe care o deține, precum și
atribuțiile ce îi sunt delegate (art. 437 CA). În virtutea acestei obligații, funcţionarul public are
îndatorirea să îndeplinească dispoziţiile primite de la superiorii ierarhici, însă are dreptul să
refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le
consideră ilegale, fiind obligat să aducă la cunoştinţă superiorului ierarhic al persoanei care a
emis dispoziţia astfel de situaţii. Această obligație este în strânsă corelație cu cea prevăzută de
art. 442 CA, privitoare la subordonarea ierarhică în virtutea căreia funcţionarul public are
4
 obligaţia de a rezolva, în termenele stabilite de către superiorii ierarhici, lucrările şi sarcinile
repartizate. Apreciem că o astfel de corelație se impune pentru că limita unei astfel de
subordonări ierarhice trebuie să fie reprezentată chiar respectarea legalității de către superiori
ierarhici în darea sarcinilor de serviciu.
obligația de a nu achiziționa, de a nu concesiona, precum nici de a nu închiria un bun aflat în
proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, supus vânzării,
concesiunii sau închirierii, în condiţiile legii, în următoarele situaţii (art. 444 CA): a) când a luat
cunoştinţă, în cursul sau ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, despre valoarea ori
calitatea bunurilor care urmează să fie vândute; b) când a participat, în exercitarea atribuţiilor de
serviciu, la organizarea vânzării bunului respectiv; c) când poate influenţa operaţiunile de
vânzare sau când a obţinut informaţii la care persoanele interesate de cumpărarea bunului nu au
avut acces. De asemenea, oricărui funcţionar public îi este interzisă furnizarea informaţiilor
referitoare la bunurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-
teritoriale, supuse operaţiunilor de vânzare, concesionare sau închiriere, în alte condiţii decât
cele prevăzute de lege.
obligația de utilizare responsabilă a resurselor publice (art. 441 CA). Această obligație cunoaște
următoarele dimensiuni: asigurarea ocrotirii proprietăţii publice şi private a statului şi a
unităţilor administrativ-teritoriale, evitarea producerii oricărui prejudiciu, acţionând în orice
situaţie ca un bun proprietar; folosirea timpului de lucru, precum şi a bunurilor aparţinând
autorităţii sau instituţiei publice numai pentru desfăşurarea activităţilor aferente funcţiei publice
deţinute; propunerea și asigurarea, potrivit atribuţiilor care le revin, a folosirii utile şi eficiente a
banilor publici; interzicerea folosirii timpului de lucru ori a logisticii autorităţii sau a instituţiei
publice pentru desfăşurarea de activităţi în interes personal.
obligația de a avea o conduită corespunzătoare în relațiile cu cetățenii (art. 447 CA). Această
obligație cunoaște, de asemenea, mai mult dimensiuni: obligația de a avea un comportament
bazat pe respect, bună-credinţă, corectitudine, integritate morală şi profesională, în relaţiile cu
persoanele fizice şi cu reprezentanţii persoanelor juridice care se adresează autorităţii sau
instituţiei publice; obligaţia de a nu aduce atingere onoarei, reputaţiei, demnităţii, integrităţii
fizice şi morale a persoanelor cu care intră în legătură în exercitarea funcţiei publice; adoptarea
unei atitudini imparţiale şi justificate pentru rezolvarea legală, clară şi eficientă a problemelor
cetăţenilor; adoptarea unei atitudini demne şi civilizate faţă de orice persoană cu care intră în
legătură în exercitarea funcţiei publice, fiind îndrituiţi, pe bază de reciprocitate, să solicite
acesteia un comportament similar; obligaţia de a asigura egalitatea de tratament a cetăţenilor în
faţa autorităţilor şi instituţiilor publice.
obligația de a acționa cu obiectivitate și responsabilitate în luarea deciziilor (art. 449 CA). În
virtutea acestei obligații, funcționarul public are obligaţia ca atunci când ia decizii să acţioneze
conform prevederilor legale şi să îşi exercite capacitatea de apreciere în mod fundamentat şi
imparţial; dar este obligat să nu promită luarea unei decizii de către autoritatea sau instituţia
publică, de către alţi funcţionari publici, precum şi îndeplinirea atribuţiilor în mod privilegiat.
Alte obligații ale funcționarilor publici sunt următoarele:
obligaţia de a păstra secretul de stat, secretul de serviciu, precum şi confidenţialitatea în legătură
cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, în
condiţiile legii, cu respectarea informaţiilor de interes public (art. 439 CA). Sintagma „secret de
serviciu” evocă actele şi faptele prevăzute expres de o normă generală sau cu caracter intern, a
cărei încălcare atrage sancţiuni penale sau disciplinare, iar prin intermediul obligaţiei de
confidenţialitate se satisfac atât interesele statului, cât şi ale cetăţeanului.
obligaţia de a nu solicita sau accepta, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alţii, în
considerarea funcţiei lor publice, daruri sau alte avantaje (art. 440 CA). Codul administrativ
prevede și o excepție de la această interdicție, anume bunurile pe care funcţionarii publici le-au
5
 primit cu titlu gratuit în cadrul unor activităţi de protocol în exercitarea mandatului sau a
funcţiei publice deţinute, care se supun prevederilor legale specifice;
obligaţia de a respecta regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților,
precum și al normelor de conduită (art. 445 CA). În acest sens, funcționarul public este obligat
să evalueze situaţiile care pot genera o situaţie de incompatibilitate sau un conflict de interese şi
să acționeze pentru prevenirea apariţiei sau soluţionarea legală a acestora, iar în cazul în care a
intervenit o situație de incompatibilitate sau un conflict de interese, să intervină pentru încetarea
oricăreia dintre acestea. De asemenea, funcționarul public este obligat ca, la numirea în funcţia
publică, cât şi la încetarea raportului de serviciu, să prezinte, în condiţiile legii, conducătorului
autorităţii sau instituţiei publice, declaraţia de avere. Aceasta se actualizează anual.
obligaţia respectării regimului cu privire la sănătate şi securitate în muncă (art. 450 CA). În
virtutea acestei obligații, funcționarul public trebuie să se supună controlului de medicina
muncii şi expertizelor medicale ca urmare a recomandărilor formulate de medicul de medicina
muncii
Am lăsat la final câteva obligații ale funcționarilor publici care au un specific aparte având în vedere
funcția publică pe care o exercită aceștia. Astfel, funcționarii publici au și următoarele obligații:
obligații în exercitarea dreptului la libera exprimare (art. 432 CA). În acest sens, funcționarul
public nu trebuie să aducă atingere demnităţii, imaginii, precum şi vieţii intime, familiale şi
private a oricărei persoane; trebuie să respecte demnitatea funcţiei publice deţinute, corelând
libertatea dialogului cu promovarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în care îşi
desfăşoară activitatea; trebuie să respecte libertatea opiniilor şi trebuie să nu se lăsa influenţaţi
de considerente personale sau de popularitate. În exprimarea opiniilor, funcţionarii publici
trebuie să aibă o atitudine conciliantă şi să evite generarea conflictelor datorate schimbului de
păreri.
limitări privitoare la activitatea publică (art. 446 CA). Cu privire la activitatea publică, în primul
rând trebuie menționat faptul că orice astfel de comunicări se fac de către autoritățile și
instituțiile publice prin intermediul acelor funcționari publici desemnați în acest sens. Cu toate
acestea pot exista situațiile următoare:
 funcționarul public a fost desemnat să participe la activități sau dezbateri publice, în
calitate oficială, caz în care este obligat să respecte mandatul de reprezentare încuviințat
de conducătorul autorității sau instituției publice;
 funcționarul public nu a fost desemnat să participe la activități sau dezbateri publice, în
calitate oficială, caz în care este obligat să aducă la cunoștință faptul că opinia pe care o
va exprima nu reprezintă punctul de vedere al autorității sau instituției publice;
 dacă este vorba despre exercitarea dreptului la replică şi la rectificare, a dreptului la
demnitate, a dreptului la imagine, precum şi a dreptului la viaţă intimă, familială şi
privată, funcţionarul public îşi poate exprima public opinia personală în cazul în care
prin articole de presă sau în emisiuni audiovizuale s-au făcut afirmaţii defăimătoare la
adresa lui sau a familiei lor;
 pe de altă parte orice funcţionar public poate participa la elaborarea de publicaţii, poate
elabora şi publica articole de specialitate şi lucrări literare ori ştiinţifice, precum poate și
participa la emisiuni audiovizuale, cu excepţia celor cu caracter politic ori a celor care ar
putea afecta prestigiul funcţiei publice
limitări și interdicții privitoare la implicarea în viața politică (art. 436 CA). În principiu, orice
funcționar public poate să fie membru al unui partid politic, mai puțin secretarul general al uat-
ului și a situației în care a fost ales sau numit într-o funcție de autoritate sau demnitate publică,
cu respectarea prevederilor art. 420 din CA. Mai mult decât atât, astfel precum am subliniat și
în cele de mai sus, funcționarul public are obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, să
se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor lor politice,
6
să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizaţie căreia îi este aplicabil acelaşi regim
juridic ca şi partidelor politice. De asemenea, le este este interzis să desfășoare o serie de
activități privitoare la partidele politice și la organismele asimilate acestora, precum: să
participe la colectarea de fonduri pentru activitatea acestora, inclusiv a candidaţilor
independenţi; să furnizeze sprijin logistic candidaţilor la funcţii de demnitate publică; să
afişeze, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, însemne ori obiecte inscripţionate cu
sigla şi/sau denumirea acestora; să se servească de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea
atribuţiilor de serviciu pentru a-şi exprima sau manifesta convingerile politice; să participe la
reuniuni publice cu caracter politic pe durata timpului de lucru.
obligația de loialitate față de autoritatea sau instituția publică unde își desfășoară funcția publică
(art. 434 CA). Această loialitate presupune că funcţionarul public are obligaţia de a apăra în
mod loial prestigiul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi
de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor
legale ale acesteia. În acest sens, îi este interzis: să exprime în public aprecieri neconforme cu
realitatea în legătură cu activitatea autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea, cu politicile şi strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau
individual; să facă aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de soluţionare şi în
care autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea are calitatea de parte sau
să furnizeze în mod neautorizat informaţii în legătură cu aceste litigii; să dezvăluie şi să
folosească informaţii care au caracter secret; să acorde asistenţă şi consultanţă persoanelor
fizice sau juridice în vederea promovării de acţiuni juridice ori de altă natură împotriva statului
sau autorităţii ori instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. Aceste interdicții se aplică
și după încetarea raporturilor de serviciu, în principiu, pentru o perioadă de 2 ani.