Drept administrativ I – Cursul nr.

13 (18 mai 2020)

Conf. dr. Alexandru-Sorin Ciobanu

CURSUL 13

- FUNCŢIA PUBLICĂ -
(partea I)

1. Aspecte generale privind personalul din cadrul autorităţilor (administraţiei) publice

Personalul de „specialitate” din administraţia publică reprezintă o „componentă” a acesteia, mai precis
componenta de „resurse umane”, compusă din „funcţionari” (concept care trebuie privit într-un sens
foarte larg) cu o anume pregătire în domeniul în care activează (cerinţa pregătirii/competenţei
profesionale şi a modului de recurtare este unul dintre elementele care îi diferenţiază faţă de demnitari,
aceştia din urmă fiind numiţi/aleşi pe criterii de natură politică).
În limbajul comun, noţiunea de „funcţionar public” este utilizată în mai multe accepţiuni:
- personalul din administraţia publică, indiferent de regimul juridic aplicabil – sens foarte larg şi
„aproximativ” (relevat, uneori, şi prin noţiunea populară de „bugetari”);
- persoanele care exercită prerogative de putere publică în cadrul unei funcţii publice (funcţionarii
publici de carieră) sau a unei funcţii de demnitate publică (miniştri, secretari de stat, primari etc.) –
sens mai restrâns; - funcţionarii publici de carieră, cu un statut consacrat legal şi distinct de regimul
angajaţilor/salariaţilor pe bază de contract sau al demnitarilor publici, supuşi unui regim juridic specific
de drept public – sens strict (acesta este şi sensul corect din punct de vedere „tehnic”, pe care îl vom
avea în vedere la cursul nostru).

Dincolo de categoria specială a „demnitarilor publici” (centrali sau locali), care sunt aleşi/numiţi la în
cadrul sau la conducerea unor autorităţi/instituţii pentru un „mandat” limitat în timp, la nivelul
autorităţilor/instituţiilor publice vom regăsi, în esenţă, două categorii de „funcţionari”:
- cei care exercită prerogative de putere publică – „funcţionarii publici”, supuşi unui regim de drept
administrativ;
- cei care nu exercită prerogative de putere publică – aşa-numitul „personal contractual” (care activează
în baza unui contract de muncă sau de management).
Pe scurt, vom distinge între funcţionarii publici şi personalul contractual, în acest sens fiind şi
reglementările din Codul administrativ (Partea a VI-a – „Statutul funcţionarilor publici, prevederi
aplicabile personalului contractual din administraţia publică şi evidenţa personalului plătit din fonduri
publice”.)

În mod tradiţional, prin raportare la regimul ei juridic, „funcţia publică” reprezintă o instituţie a
„dreptului administrativ” (pentru că are legătură cu prestarea serviciilor publice şi exercitarea puterii
publice), deşi, de-a lungul timpului (inclusiv în perioda comunistă) au fost promovate teze conform
cărora raportul de serviciu al funcţionarului public nu este decât o specie a clasicului raport de muncă.
De altfel, această abordare se regăseşte şi în prezent în lucrările specialiştilor în dreptul muncii.

Practic, încă din perioada interbelică s-au conturat două abordări teoretice în legătură cu natura juridică
a funcţiei şi funcţionarului public:
(i.) Teoria contractuală – care aborda regimul funcţiei publice plecând de la premisa existenţei unui
veritabil contract între funcţionarul public şi autoritatea în care activa (me modelul contractului de
muncă); (ii.) Teoria statutului legal:

1
Drept administrativ I – Cursul nr. 13 (18 mai 2020)
Conf. dr. Alexandru-Sorin Ciobanu

- pleacă de la teza existenţei unui act de autoritate unilateral (act administrativ) în temeiul căruia
este numit şi activează funcţionarul, exercitând prerogativele de putere publică stabilite în mod direct de
lege; - funcţionarul public beneficiază de un „statut legal” (ansamblu de drepturi şi de îndatoriri) -
dobândeşte „la pachet”, în baza actului de numire, toate drepturile/îndatoririle prestabilite de lege,
nefiind vorba despre o situaţie contractuală „negociată”;
- în urma numirii în funcţie se naşte un raport de serviciu între funcţionar şi autoritatea/instituţia
publică, guvernat de regimul dreptului public, nu un un raport clasic de muncă (care ar fi guvernat de
Codul muncii şi de legislaţia conexă acestuia), precum şi un raport de funcţie publică (acesta are o
semnificaţia mai complexă - are în vedere nu doar drepturile/îndatoririle în relaţia cu
autoritatea/instituţia în care activează, ci şi dimensiunea „exterioară” funcţiei publice, adică modalităţile
specifice, de putere publică, prin care funcţionarul public interacţionează cu „terţii” care intră în contact
cu autoritatea/instituţia publică respectivă, prin intermediul lui).

Precizare: În perioada comunistă, conform teoriilor specifice perioadei, nu s-a mai recunoscut un statut
special pentru funcţionarii care exercitau prerogative de putere publică, iar regimul funcţiei a fost
„absorbit” de Codul muncii, contractul individual de muncă fiind considerat unicul temei al raportului
juridic de muncă în sens larg (inclusiv al raportului de funcţie publică).

Care este situaţia în prezent?

După Revoluţia din 1989, Constituţia României a stabilit la art. 73 alin. 3 lit. j) că „statutul funcţionarilor
publici” se va reglementa prin lege organică. Este de remarcat, de asemenea, că „regimul general al
raporturilor de muncă” figura la acelaşi articol/alineat, dar la o literă diferită (lit. p), de unde rezultă că
intenţia a fost de a delimita, din punct de vedere juridic, regimul aplicabil „funcţiei publice” de regimul
general al salariaţilor angajaţi în baza unor contracte de muncă.
Legea organică care a consacrat „Statutul funcţionarilor publici” a apărut relativ târziu, în anul 1999: este
vorba despre Legea nr. 188/1999, modificată şi completată, ulterior, în numeroase rânduri.
Legea nr. 188/1999 a fost abrogată de Codul administrativ (cu menţiunea că au fost prevăzute şi unele
norme tranzitorii, în mod firesc), care în Partea a VI-a reglementează nu doar „Statutul funcţionarilor
publici” – Titlul II, ci şi regimul general aplicabil „funcţionarilor contractuali” (inclusiv cei care îşi exercită
atribuţiile în temeiul unui contract de management).
Astfel, Partea a VI-a conţine norme privind:
- regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi autorităţile şi instituţiile publice; -
regimul specific al personalului contractual (angajat cu contract individual de muncă sau cu contract de
management) din administraţia publică;
- asigurarea evidenţei personalului plătit din fonduri publice.

În aplicarea noilor dispoziţii din Cod (de exemplu, pentru reglementarea comisiilor de disciplină, a
carierei, etc.) urmează a fi adoptate hotărâri de Guvern, însă, până la apariţia acestora, rămân în vigoare
(în măsura compatibilităţii) hotărârile Guvernului adoptate în aplicarea Legii nr. 188/1999.

Precizare: Conform art. 367 Cod administrativ, dispoziţiile din Partea a VI-a (deci şi cele din Titlul II) se
completează, după caz,ce cele din legislaţia muncii (soluţie pe care o consacra şi Legea nr. 188/1999).

2. Noţiunile de „funcţie publică” şi de „funcţionar public” conform Codului administrativ

2
Drept administrativ I – Cursul nr. 13 (18 mai 2020)
Conf. dr. Alexandru-Sorin Ciobanu

2.1. Definiţii legale

Funcţia publică = ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul exercitării
prerogativelor de putere publică de către autorităţile şi instituţiile publice (art. 5 lit. y Cod administrativ).
Funcţionarul public = persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică şi care ia decizii şi/sau
desfăşoară activităţi cu caracter tehnic, pentru a asigura continuitatea funcţionării în interes public
general a autorităţilor şi instituţiilor publice (art. 371 Cod administrativ).
Funcţionarii publici se deosebeşte de „demnitarii publici” care exercită o funcţie de demnitate publică =
ansamblul de atribuţii şi responsabilităţi stabilite prin Constituţie, legi şi/sau alte acte normative, după
caz, obţinute prin învestire, ca urmare a rezultatului procesului electoral, direct sau indirect, ori prin
numire (art. 5 lit. z din Cod).

Entităţi publice în care se pot înfiinţa „funcţii publice”(art. 369 Cod adm.):
- autorităţi şi instituţii publice ale administraţiei publice centrale sau locale;
locale;
- structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale; - structurile de
specialitate ale Parlamentului României;
- structurile autorităţii judecătoreşti.

Precizare: deşi Codul menţionează Administraţia Prezidenţială separat de autorităţile/instituţiile

administraţiei publice, este evident că şi aceasta este tot o autoritate administrativă.

2.2. Prerogativele de putere publică sunt definitorii pentru toate funcţiile publice, indiferent de
categorie, şi constau în:

(i.) Prerogative (activităţi) de ordin general = se regăsesc la nivelul oricărei autorităţi/instituţii publice
 elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii/instituţiei
publice, precum şi asigurarea avizării acestora;
 elaborarea propunerilor de politici publice şi strategii, a programelor, a studiilor, analizelor şi
statisticilor necesare fundamentării şi implementării politicilor publice, precum şi a actelor
necesare executării legilor, în vederea realizării competenţei autorităţii/instituţiei publice;
 autorizarea, inspecţia, controlul şi auditul public;
 gestionarea resurselor umane şi a fondurilor publice;
 reprezentarea intereselor autorităţii/instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice
sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi din străinătate, în limita competenţelor
stabilite de conducătorul autorităţii/instituţiei publice,
 reprezentarea în justiţie a autorităţii/instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea;
 realizarea de activităţi în conformitate cu strategiile din domeniul societăţii informaţionale, cu
excepţia situaţiei în care acestea vizează monitorizarea şi întreţinerea echipamentelor
informatice.

(ii.) Prerogative (activităţi) de ordin special = se regăsesc doar la anumite autorităţi/instituţii

 activităţi de specialitate necesare realizării prerogativelor constituţionale ale Parlamentului sau
ale Preşedintelui României;
 activităţi de avizare a proiectelor de acte normative în vederea sistematizării, unificării,
coordonării întregii legislaţii şi ţinerea evidenţei oficiale a legislaţiei României;
 activităţi de specialitate necesare realizării politicii externe a statului;

3
Drept administrativ I – Cursul nr. 13 (18 mai 2020)
Conf. dr. Alexandru-Sorin Ciobanu

 activităţi de specialitate şi de asigurare a suportului necesar apărării drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea
infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice;
 activităţi de specialitate necesare aplicării regimului juridic al executării pedepselor şi măsurilor
privative de libertate pronunţate de instanţele judecătoreşti;
 activităţi vamale;
 alte activităţi cu caracter special care privesc exercitarea autorităţii publice în domenii de
competenţă exclusivă a statului, în temeiul şi în executarea legilor şi a celorlalte acte normative.

3. Sfera de aplicare a Titlului II – Partea a VI-a din Codul administrativ

Ca regulă, Statutul reglementat în Codul administrativ este aplicabil tuturor funcţionarilor publici,
indiferent de autoritatea/instituţia în care activează.

Pe de altă parte, în considerarea specificităţii activităţilor anumitor autorităţi şi, implicit, a funcţionarilor
(sau a unei părţi) din aceste autorităţi, Codul admite posibilitatea adoptării unor Statute speciale pentru
unele categorii de funcţionari publici din (art. 380):
 structurile de specialitate ale Parlamentului României;
 structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale;
 structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;
 serviciile diplomatice şi consulare;
 instituţiile din sistemul de ordine publică şi securitate naţională;  structurile vamale.

Aceste Statute speciale nu sunt radical diferite faţă de cel general prevăzut în Cod, însă pot reglementa
aspecte derogatorii privind drepturi/îndatoriri specifice sau existenţa unor funcţii specifice.
În plus, în cazul serviciilor diplomatice/consulare şi al structurilor de ordine publică/apărare naţională,
mai se pot reglementa şi aspecte privind cadrul legal special al raportului de serviciu, cariera,
răspunderea, gestiunea funcţiilor, comisii paritare şi acorduri colective.

Dispoziţiile din Cod referitoare la funcţionarii publici nu se vor aplica personalului bugetar care fie nu
exercită deloc prerogative de putere publică, fie nu le exercită pe cele indicate mai-sus.
Mai precis, nu se aplică pentru:
 personalul contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor/instituţiilor publice, care
desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi
de deservire, pază, precum şi alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere
publică:
 personalul salariat încadrat la cabinetul demnitarului;
 magistraţii, personalul asimilat, categorii de personal auxiliar din cadrul instanţelor (precizare:
deşi magistraţii exercită prerogative de putere publică, ei au statut special şi, în plus, nu
realizează activităţi de „administraţie publică”);
 cadrele didactice şi alte categorii de personal din unităţile/instituţiile de învăţământ;
 persoanele numite sau alese în funcţii de demnitate publică;
 personalul din unităţile sanitare;
 personalul întreprinderilor publice (regiile autonome, companii/societăţi naţionale, alte societăţi
din sectorul public);
 personalul militar (precizare: aceştia ocupă funcţii publice militare, nu civile).

4
Drept administrativ I – Cursul nr. 13 (18 mai 2020)
Conf. dr. Alexandru-Sorin Ciobanu

 membrii Corpului diplomatic şi consular al României şi personalul contractual încadrat pe funcţii

specifice ministerului cu atribuţii în domeniul afacerilor externe.

4. Clasificarea funcţiilor publice

Clasificarea se poate realiza în funcţie de mai multe criterii (indicate şi în Codul administrativ).

Criteriul specificităţii atribuţiilor

(i.) funcţii publice generale (cuprind atribuţiile şi responsabilităţile cu caracter general şi comun
tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în vederea realizării competenţelor lor generale).
Exemple: prefect, director general, şef serviciu (funcţii de conducere); consilier juridic, referent (funcţii
de execuţie) etc.
(ii.) funcţii publice specifice (cuprind atribuţii şi responsabilităţile cu caracter specific unor autorităţi
şi instituţii publice, în vederea realizării competenţelor lor specifice, sau care necesită competenţe şi
responsabilităţi specifice).
Exemple: secretar general al u.a.t., arhitect-şef, comisar-şef, inspector-şef antifraudă, şef birou vamal
etc. (funcţii de conducere); agent ecolog, inspector de muncă, poliţist local etc. (funcţii de execuţie).

Criteriul nivelului atribuţiilor

(i.) înalte funcţii publice (prin ele se realizează managementul la nivel superior şi sunt guvernate de
principiul mobilităţii - a se vedea art. 503)
Cuprind funcţiile enunţate la art. 389 şi la pct. IA din Anexa 5:
- secretar general şi secretar general adjunct din cadrul organelor centrale de specialitate; - prefect;
- subprefect;
- inspector guvernamental.
(ii.) funcţii publice de conducere (presupun atribuţii mai complexe şi presupun studii superioare - clasa I)
Cuprind funcţiile enunţate la art. 390 şi la pct I.B – II.A din Anexa 5:
- director general;
- director general adjunct;
- director executiv;
- director executiv adjunct;
- şef serviciu;
- şef birou;
- funcţii publice specifice echivalente celor de mai-sus; - secretar general al u.a.t./subdiviziunilor u.a.t.
(iii.) funcţii publice de execuţie (presupun atribuţii de punere în executare/implementare)
Cuprind funcţii generale sau specifice indicate, ca atare,la art. 392 şi la pct. I.C-II.B din Anexa 5 a Codului
administrativ, precum:
- consilier, consilier juridic, auditor, inspector, referent etc. (funcţii generale);
- agent ecolog, agent vamal, referent casier, controlor delegat, inspector audiovizual etc. (funcţii
specifice).

Criteriul naturii autorităţii/instituţiei

(i.) funcţii publice de stat - sunt înfiinţate în cadrul autorităţilor centrale;
(ii.) funcţii publice teritoriale - sunt înfiinţate în cadrul instituţiei prefectului sau al serviciilor
deconcentrate; (iii.) funcţii publice locale - sunt înfiinţate în cadrul aparatului de specialitate al
autorităţilor administraţiei locale sau în instituţiile publice din subordinea acestora.

5
Drept administrativ I – Cursul nr. 13 (18 mai 2020)
Conf. dr. Alexandru-Sorin Ciobanu

Criteriul studiilor necesare

(i.) funcţii din clasa I – presupun studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau
echivalentă;
(ii.) funcţii din clasa II – presupun studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă, în
perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna;
(iii.) funcţii din clasa III – presupun studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de
bacalaureat.

Criteriul nivelului de experienţă profesională

(i.) funcţii publice de debutant – sunt ocupate de cei aflaţi la început de carieră (nu au vechime) şi
care au promovat concursul de ocupare a unei astfel de funcţii:
(ii.) funcţii publice definitive – sunt ocupate de cei care au efectuat stagiul impus de lege şi au avut o
evaluare corespunzătoare.

Criteriul duratei de ocupare

(i.)funcţii publice pe perioadă nederminată (reprezintă regula)
(ii.) funcţii publice pe perioadă determinată (ca excepţie)

Criteriul avansării în „grade profesionale” (pentru funcţiile de execuţie):

(i.) funcţii publice cu grad profesional „debutant;
(ii.) funcţii publice cu grad profesional „asistent”;
(iii.) funcţii publice cu grad profesional „principal”; (iv.) funcţii publice cu grad profesional „superior”.

Precizări:
- Lista funcţiilor publice este reprodusă în Anexa 5 a Codului administrativ, care cuprinde 3 părţi: I. funcţii
publice generale, de conducere şi de execuţie; II. funcţii publice specifice, de conducere şi de execuţie. -
În principiu, numărul funcţiilor de conducere nu poate depăşi 12% din totalul posturilor aprobate la
nivelul autorităţii/instituţiei respective.

5. Modalităţi de ocupare a funcţiilor publice

În esenţă, funcţiile publice constituie „baza” tehnocrată a administraţiei publice, deci trebuie ocupate pe
bază de „meritocraţie”, ceea ce presupune organizarea unui concurs sau, după caz, a unui examen (cel
puţin pentru ocuparea definitivă a unor asemenea posturi).

Conform art. 466 Cod administrativ, ocuparea funcţiilor publice se face prin:
 concurs organizat în condiţiile prevăzute la art. 467;
 modificarea raporturilor de serviciu (exemple: transferul, mutarea, delegarea detaşarea,
promovarea, mobilitatea la înalţii funcţionari publici, exercitarea temporară a unei funcţii); 
redistribuire într-o funcţie publică vacantă;  alte modalităţi prevăzute expres de Cod.

6. Condiţii de ocupare a funcţiilor publice

6
Drept administrativ I – Cursul nr. 13 (18 mai 2020)
Conf. dr. Alexandru-Sorin Ciobanu

6.1. Condiţii generice pentru persoanele care doresc să ocupe funcţii publice (art. 465 Cod administrativ)
– se aplică pentru toate categoriile de funcţii:
 cetăţenia română
 domiciliul în România;
 cunoaşterea limbii române, scris şi vorbit;
 vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
 capacitate deplină de exerciţiu;
 aptitudinea medicală/psihologică de exercitare a unei funcţii publice;
 condiţiile de studii şi vechime în specialitate;
 îndeplinirea condiţiilor specifice, conform fişei postului;
 lipsa condamnării pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra
autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei,
infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu
exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia
postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei;
 să nu îi fi fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea
în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă;
 să nu fost destituită dintr-o funcţie publică sau să îi fi încetat contractul individual de muncă
pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
 să nu fi fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia.

Precizare: Legea poate impune şi condiţii suplimentare, precum obţinerea unui/unei aviz/autorizaţii
prevăzut/prevăzute de lege, pentru anumite funcţii publice.

6.2. Condiţii specifice pentru ocuparea înaltelor funcţii publice (art. 394 alin. 4):
 studii universitare de licenţă;
 studii de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor
necesare ocupării funcţiei publice;
 să fi absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice
corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, organizate de Institutul Naţional de
Administraţie ori să fi exercitat un mandat complet de parlamentar;
 cel puţin 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
 să promoveze concursul organizat pentru ocuparea/promovarea într-o înaltă funcţie publică.

6.3. Condiţii specifice pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere (art. 465 alin. 3, art. 468 alin. 2).
 studii universitare de licenţă (clasa I) şi diplomă de master în domeniul administraţiei publice,
management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice (sau o diplomă
echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011).
 vechime:
- minimum 5 ani în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea funcţiilor de şef birou, şef
serviciu, secretar general al comunei, alte funcţii specifice echivalente;
- mimimum 7 ani în specialitatea studiilor necesare pentru celelalte funcţii de conducere.

Precizări:
Ocuparea unei funcţii publice „superioare” - înaltă funcţie publică sau funcţie de conducere – se poate
face nu doar prin mecanismul „recrutării prin concurs” (atragerea unor persoane din afara sistemului
public), caz în care sunt cerute candidaţilor condiţiile expuse mai-sus, ci şi prin „promovarea” într-o

7
Drept administrativ I – Cursul nr. 13 (18 mai 2020)
Conf. dr. Alexandru-Sorin Ciobanu

funcţie vacantă (ca modalitate de modificare a raportului de serviciu prin participarea la un

concurs/examen organizat în acest scop, a unor funcţionari publici aflaţi pe funcţii „inferioare” în raport
cu cea vizată). În cazul promovării, sunt impuse şi alte condiţii (faţă de cele de mai-sus) pentru
candidaţi, legate de activitatea/vechimea lor în funcţiile publice pe care le ocupau până atunci:
 pentru promovarea într-o „înaltă funcţie publică”: numirea anterioară într-o funcţie de clasa I; să nu
aibă sancţiuni disciplinare neradiate;
 pentru promovarea într-o „funcţie publlică de conducere”: numirea anterioară într-o funcţie de clasa I;
să nu aibă sancţiuni disciplinare neradiate; să fi obţinut un număr minim de credite prin participarea la
programe de formare, de perfecţionare, seminare, conferinţe, schimburi de experienţă sau vizite de
studiu, în condiţiile legii, sau să fi urmat o formă de perfecţionare profesională cu durata de minimum
30 de ore în ultimii 3 ani de activitate.

7. Concursul pentru ocuparea funcţiilor publice – modalitatea principală de ocupare a funcţiilor vacante

Codul administrativ se îndepărtează de soluţiile anterioare, din Legea nr. 188/1999, care presupuneau
posibilitatea candidaţilor de a se înscrie direct la un „concurs pe post”, dacă îndeplineau condiţiile
prevăzute pentru ocuparea funcţiei publice respective.
Din punct de vedere al procedurii de organizare, Codul distinge între concursurile având ca obiect funcţii
publice din administraţia de stat (funcţii publice de stat/teritoriale) şi concursurile având ca obiect
funcţii din administraţia publică locală-
Procedura detaliată de organizare, pentru ambele categorii, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea ministerului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice şi a Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici.

7.1. Pentru funcţiile publice de stat şi cele teritoriale, Codul reglementează un concurs în 2 etape (cu
excepţia celor care beneficiază de statute speciale):
(i.) etapa de recrutare – presupune organizarea unui concurs naţional pentru verificarea
cunoştinţelor/competenţelor generale necesare ocupării unei funcţii publice; conferă doar dreptul de a
participa, într-o perioadă de maximum 3 ani, la un concurs pe post;
(ii.) etapa de selecţie – presupune organizarea, de către autorităţile/instituţiile interesate, a unui
concurs pe post în cadrul căruia se verifică cunoştinţele de specialitate şi competenţele specifice
necesare ocupării unei funcţii publice vacante.

Precizare: Pentru a putea participa la etapa de selecţie, candidaţii trebuie să treacă mai întâi de etapa de
recrutare. Un aspect interesant constă în durata limitată de „valabilitate” a promovării concursului
naţional – doar 3 ani de zile!

Aspecte privind organizarea concursului naţional („etapa de recrutare”):

- se organizează de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP);
- are la bază un „plan de recrutare” a funcţionarilor publici care se elaborează de către ANFP şi prin care
se previzionează, pentru o perioadă de maximum 3 ani, necesarul de resurse umane din funcţia publică
de la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice (mai puţin cele cu statute speciale);
- are la bază principiile competiţiei, transparenţei, competenţei, precum şi pe cel al egalităţii accesului la
funcţiile publice pentru fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale;
- subiectele şi bibliografia aferentă trebuie să conţină şi tematici privind aspecte de etică şi protecţia
unor drepturi/libertăţi fundamentale (respectarea demnităţii umane, protecţia drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului, prevenirea şi combaterea incitării la ură şi discriminare);

8
Drept administrativ I – Cursul nr. 13 (18 mai 2020)
Conf. dr. Alexandru-Sorin Ciobanu

- anunţul de organizare se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi pe site-ul Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării concursului;

Aspecte privind organizarea concursurilor pe post („etapa de selecţie”):

- se organizează: (i.) de către comisia specială de concurs/de soluţionare a contestaţiilor – pentru
ocuparea înaltelor funcţii publice; (ii.) de către autorităţile/instituţiile interesate – pentru funcţiile de
conducere/execuţie vacante, care constituie comisii de concurs/contestaţii;
- se verifică cunoştinţele generale şi cele specifice, precum şi competenţele generale şi cele specifice
necesare ocupării funcţiilor publice;
- anunţul de organizare se publică pe pagina de internet a instituţiei organizatoare şi pe site-ul Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării concursului (prin
excepţie, termenul poate fi redus la 15 zile pentru funcţiile publice de execuţie temporar vacante). -
pot participa şi persoane care au deja calitatea de funcţionar public.

7.2. Pentru funcţiile publice locale – concursul este într-o singură etapă

- sunt „concursuri pe post” în care se verifică cunoştinţele generale şi cele specifice, precum şi
competenţele generale şi cele specifice necesare ocupării funcţiilor publice respective;
- se organizează de către autorităţile/instituţiile administraţiei publice locale, care constituie comisii de
concurs/contestaţii;
- sunt aplicabile regulile de mai-sus privind publicarea şi accesul celor care sunt deja funcţionari.

Precizare: Anterior publicării anunţului de organizare a concursurilor pe post este obligatorie notificarea
ANFP, cu cel puţin 10 zile înainte.

8. Numirea în funcţia publică

În toate situaţiile, numirea în funcţia publică se face printr-un act administrativ emis de persoana
competentă în acest sens, în baza căruia se naşte raportul de serviciu dintre funcţionarul public şi
autoritatea/instituţia publică (intrarea în corpul funcţionarilor publici).

În cazul înalţilor funcţionari publici, competenţa de numire în funcţie aparţine:

- Guvernului (prin H.G.) – pentru prefecţi şi subprefecţi;
- Primului-ministru (prin decizie) – pentru secretarii general/generali adjuncţi din cadrul
autorităţilor/instituţiilor publice centrale (cu excepţia situaţiilor în care se derogă prin legi speciale).
Pentru funcţiile publice de conducere/execuţie – competenţa de numire aparţine (cu excepţia
eventualelor derogări prin legi speciale) conducătorilor autorităţii/instituţiei publice.

Actul administrativ de numire:

- are la bază rezultatele concursului (dacă funcţia a fost ocupată în această modalitate); - se emite în
formă scrisă;
- se comunică în termen de 5 zile de la emitere, fie prin înmânare directă, fie prin poştă cu confirmare de
primire sau, în caz refuzului de primire, prin afişare la locul de desfăşurare a activităţii funcţionarului.

Conţinutul actului de numire (art. 529):

9
Drept administrativ I – Cursul nr. 13 (18 mai 2020)
Conf. dr. Alexandru-Sorin Ciobanu

 temeiul legal al numirii, cu indicarea expresă a dispoziţiei legale, precum şi a actelor doveditoare
care stau la baza încadrării în textul de lege;
 temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale, cu indicarea expresă a dispoziţiei legale;
 numele şi prenumele funcţionarului public;
 denumirea funcţiei publice, individualizată prin categorie, clasă şi, după caz, grad profesional;
 perioada pentru care se dispune numirea în funcţia publică;
 data de la care urmează să exercite funcţia publică;
 drepturile salariale;
 locul de desfăşurare a activităţii;
 durata programului de lucru, respectiv raport de serviciu cu normă întreagă sau raport de
serviciu cu timp parţial.

Precizare: Pentru înalţii funcţionari publici nu vor figura în actul administrativ de numire informaţiile
privind drepturile salariale (temei legal/cuantum).

De asemenea, la actul de numire se va anexa „fişa postului” (care se comunică, în copie, şi

funcţionarului).

La intrarea în corpul funcţionarilor publici, în termen de 3 zile de la emiterea actului de numire, este
obligatorie depunerea unui jurământ de credinţă (art. 529 alin. 4), operaţiune care trebuie
contrasemnată în scris. Refuzul de depunere a jurământului atrage revocarea actului de numire.

9. Perioada de stagiu

Funcţionarii publici debutanţi au obligaţia de a parcurge o perioadă de stagiu.

Regimul perioadei de stagiu:

- durata este de 1 an;
- are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor unei
funcţii publice, formarea practică a funcţionarilor publici debutanţi, precum şi cunoaşterea de către
aceştia a specificului administraţiei publice şi a exigenţelor acesteia;
- se finalizează cu un raport de evaluare redactat de conducătorul structurii în care îşi desfăşoară
activitatea (procedura de evaluare este detaliată în Anexa 6 – Capitolul 4 din Codul administrativ).

Finalizarea stagiului:
- pentru calificativul „necorespunzător” (care presupune, conform procedurii de evaluare, o notă finală
între 1,00-3,00 dintr-un maxim de 5), evaluatorul va propune eliberarea din funcţie, iar actul
administrativ corespunzător va fi emis de conducătorul autorităţii/instituţiei publice;
- pentru calificativul „corespunzător” (care presupune, conform procedurii de evaluare, o notă finală
între 3,01-5,00 dintr-un maxim de 5), evaluatorul va propune numirea într-o funcţie publică definitivă
de execuţie cu gradul profesional „asistent”, iar actul administrativ corespunzător va fi emis de
conducătorul autorităţii/instituţiei publice.

10. Promovarea funcţionarilor publici

10.1. Aspecte generale

1
0
Drept administrativ I – Cursul nr. 13 (18 mai 2020)
Conf. dr. Alexandru-Sorin Ciobanu

Promovarea reprezintă modalitatea de dezvoltare a carierei funcţionarilor publici prin:

 ocuparea unei funcţii publice de execuţie de grad profesional imediat superior celui deţinut;
 ocuparea unei funcţii publice de execuţie dintr-o clasă corespunzătoare studiilor absolvite;
 ocuparea unei funcţii publice din categoria înalţilor funcţionari publici vacante şi a unei funcţii
publice de conducere vacante.

Mecanismul de promovare este diferit, în funcţie de tipul fiecăreia.

Astfel:
- promovarea în grad profesional/clasă nu este condiţionată de existenţa unui post vacant (se va face o
„transformare” a funcţiei preexistente);
- promovarea într-o funcţie de conducere/înaltă funcţie publică necesită existenţa unui post vacant.

10.2. Promovarea în grad profesional (art. 478-479)

Trăsături:
- are în vedere ocuparea unei funcţii publice de execuţie de grad profesional imediat superior celui
deţinut; - se face prin concurs sau examen (cu încadrarea în fondurile bugetare alocate);
- presupune transformarea postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării concursului
sau examenului

Condiţii de participare la concurs/examen:

- să aibă cel puţin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează;
- să fi obţinut un număr minim de credite prin participarea la programe de formare, de perfecţionare,
seminare, conferinţe, schimburi de experienţă sau vizite de studiu, în condiţiile legii sau să fi urmat o
formă de perfecţionare profesională cu durata de minimum 30 de ore în ultimii 3 ani de activitate;
- să fi obţinut cel puţin calificativul "bine" la evaluarea performanţelor individuale în ultimii 2 ani de
activitate;
- să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentului cod.

10.3. Promovarea în clasă (art. 480-481)

Trăsături:
- are în vedere ocuparea unei funcţii publice de execuţie dintr-o clasă superioară ;
- se poate organiza examen de promovare în clasă, dacă autoritatea/instituţia apreciază că
transformarea
postului într-unul post cu atribuţii corespunzătoare studiilor de nivel superior este utilă;
- nu se poate face pe o funcţie publică de auditor sau de consilier juridic;

Condiţii de participare:
- să dobândească, ulterior intrării în corpul funcţionarilor publici, o diplomă de studii de nivel superior, în
specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau într-un domeniu considerat util pentru desfăşurarea
activităţii de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice; să nu aibă o sancţiune disciplinară
neradiată.
10.4. Promovarea într-o înaltă funcţie publică/funcţie publică de conducere (art. 483)

(i.) Condiţii de promovare într-o înaltă funcţie publică:

- să îndeplinească condiţiile de ocupare a unei înalte funcţii publice (prezentate mai sus – a se vedea art.

1
1
Drept administrativ I – Cursul nr. 13 (18 mai 2020)
Conf. dr. Alexandru-Sorin Ciobanu

394 alin. 4 Cod administrativ);

- să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
- să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată.

(ii.) Condiţii de promovare într-o funcţie publică de conducere:

- să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
- să îndeplinească condiţiile minime de vechime în specialitate (a se vedea art. 468 alin. 2);
- să îndeplinească condiţiile de studii, precum şi condiţiile specifice necesare ocupării funcţiei publice; -
să fie absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice,
management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
- să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată;
- să fi obţinut un număr minim de credite prin participarea la programe de formare, de perfecţionare,
seminare, conferinţe, schimburi de experienţă sau vizite de studiu, în condiţiile legii, sau să fi urmat o
formă de perfecţionare profesională cu durata de minimum 30 de ore în ultimii 3 ani de activitate.

11. Evaluarea performanţelor profesionale

Evaluarea individuală a fiecărui funcţionar are ca obiectiv aprecierea obiectivă a performanţelor

profesionale individuale ale funcţionarilor publici, prin compararea gradului şi a modului de îndeplinire a
obiectivelor individuale şi a criteriilor de performanţă stabilite cu rezultatele obţinute în mod efectiv de
către funcţionarul public.

Metodologia de evaluare este reglementată în Anexa nr. 6 a Codului administrativ, atât pentru înalţii
funcţionari publici, cât şi pentru funcţiile publice de conducere/de execuţie.

Cine realizează evaluarea?

- pentru înalţii funcţionari publici – comisia specială de evaluare, care va întocmi un raport de evaluare; -
pentru funcţionarii publici de conducere/execuţie – raportul de evaluare trebuie semnat, contrasemnat
şi aprobat: este întocmit şi semnat, ca „evaluator” de către superiorul ierarhic nemijlocit al
funcţionarului evaluat, este contrasemnat, de regulă, de către superiorul evaluatorului şi apoi aprobat
(de regulă, de către superiorul ierarhic al contrasemnatarului, pentru funcţiile de execuţie, sau de
către conducătorul autorităţii/instituţiei publice pentru funcţiile de conducere sau pentru cele de
execuţie care nu au un superior ierarhic nemijlocit).

Precizare: Funcţionarii nemulţumiţi de evaluare o pot contesta pe cale administrativă (la comisia de
evaluare – în cazul înalţilor funcţionari publici, respectiv la conducătorul autorităţii/instituţiei – pentru
funcţionarii de conducere/execuţie) şi, eventual, la instanţa de contencios administrativ.

Evaluarea trebuie făcută:

- ca regulă: anual, pentru toţi funcţionarii publici care au activat minimum 6 luni în anul calendaristic; -
obligatoriu: la apariţia unor situaţii de modificare/suspendare/încetare a raporturilor de serviciu.

Evaluarea are două componente:

- evaluarea gradului şi a modului de atingere a obiectivelor individuale (sens în care se stabilesc
indicatori de performanţă);
- evaluarea gradului de îndeplinire a criteriilor de performanţă.
Calificativele care pot fi date: foarte bine, bine, satisfăcător, nesatisfăcător.

1
2
Drept administrativ I – Cursul nr. 13 (18 mai 2020)
Conf. dr. Alexandru-Sorin Ciobanu

Acordarea calificativelor se face pe baza unei note finale (la înalţii funcţionari publici) sau punctaj final
(pentru funcţionarii de conducere/execuţie) prin care se evaluează performanţele profesionale
individuale, după cum urmează:
- pentru notă/punctaj între 1,00-2,50 se acordă calificativul "nesatisfăcător";
- pentru notă/punctaj între 2,51-3,50 se acordă calificativul "satisfăcător";
- pentru notă/punctaj între 3,51-4,50 se acordă calificativul "bine";
- pentru notă/punctaj între 4,51-5,00 se acordă calificativul "foarte bine".

Calificativele obţinute în procesul de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale

funcţionarilor publici sunt avute în vedere la:
- promovarea într-o funcţie publică superioară;
- acordarea de prime, în condiţiile legii;
- diminuarea drepturilor salariale cu 10% până la următoarea evaluare anuală a performanţelor
profesionale individuale, pentru funcţionarii publici care au obţinut calificativul "satisfăcător"; -
eliberarea din funcţia publică.

---

Surse bibliografice:
- Verginia VEDINAŞ, Drept administrativ, ediţia a XII-a revăzută şi actualizată, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2020;
- Dana APOSTOL TOFAN, Drept administrativ, vol.I, Ediţia 4, [Link], Bucureşti, 2018;
- Verginia VEDINAŞ, Tratat teoretic şi practic de drept administrativ. Volumul I, Universul Juridic,
Bucureşti, 2018;
- Florin COMAN KUND, Alexandru-Sorin CIOBANU, Sinteze teoretice şi exerciţii practice pentru
activitatea de seminar, Ediţia a III-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009;
- Antonie IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, vol.I, Ediţia 4, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005;
- Ioan MURARU, Simina Elena TĂNĂSESCU (coordonatori) - Constituţia României. Comentariu pe articole,
Ediţia 2, [Link], Bucureşti, 2019.

1
3