UNIVERSITATEA BABEȘ BOLYAI

FACULTATEA DE DREPT

REFERAT
Drept medical

Drepturilor persoanelor infectate cu virusul HIV/SIDA

Statul nu acționează eficient pentru eliminarea discriminării și stigmatizării persoanelor
infectate cu virusul HIV/SIDA

Coordonator: Asist. univ. dr. Marius Ioan Floare Student: Marco Adelin-Mihai
Grupa 308, anul III

CLUJ-NAPOCA
Mai 2018
 Ce reprezinta HIV/SIDA?

Pentru a întelege cât mai bine această lucrare este nevoie de o scurtă descriere a ce
înseamnă HIV/SIDA și a căilor de transmitere.
Virusul Imunodeficientei Umane (HIV) denumește două virusuri înrudite din categoria
retrovirusurilor, care atacă sistemul imunitar, îngreunează lupta organismului cu infecțiile și cu
bolile, în același timp cauzând la om sindromul imunodeficienței dobândite (SIDA)1.
SIDA este o afecțiune care distruge progresiv sistemul imunitar al organismului. Boala
se manifestă prin infecții grave care determină pierderea accentuată în greutate, afecțiuni ale
creierului și ale sistemului nervos central.
Virusul Imunodeficienței Umane se transmite prin sânge, spermă, secreții genitale,
lichid cefalorahidian și lapte matern. Cele mai frecvente cai de transmitere sunt cele vaginale
sau anale, datorită neprotejării în timpul actului sexual. În rândul toxicomanilor care folosesc
calea intravenoasă pentru consumul de droguri, folosirea acelor de seringă în comun, poate
reprezenta un mod favorabil de transmitere al virusului. O alta cale de infectare o reprezinta
transfuziile de sânge, datorită intervalului în care virusul nu poate fi detectat paraclinic. În cazul
mamelor infectate cu virusul HIV, acesta poate fi transmis la făt, intrauterin sau la naștere.
Categoriile de risc sunt reprezentate de homosexuali, din cauza contactului anal, toxicomani
care folosesc calea intravenoasă pentru consumul drogurilor, prin ace de seringă comună,
prostituatele, primitorii de sânge, din cauza „ferestrei serologice”, adică a perioadei când HIV
se găsește în sânge, dar lipsesc anticorpii încă, dar și personalul medico-sanitar.2
HIV nu se transmite prin calea aerului, prin produse alimentare sau cu apa, prin strângeri
de mână sau îmbrățișări, prin sărut, tuse ori strănut, prin intermediul animalelor sau prin
înțepături de insecte, astfel încât nu prezintă un pericol pentru persoanele din jur, în relaționarea
obișnuită. In situația unei infectări accidentale cu HIV, infecția poate fi prevenită cu succes prin
profilaxia postexpunere care durează 28 de zile, dar trebuie efectuată în primele 24 de ore după
expunere.
Scopul depistării virusului HIV este descoperirea persoanelor seropozitive, pentru a
beneficia de tratament, pentru a fi ținute sub supravegherea și monitorizarea medicului
specialist, dar și pentru informarea acestora despre toate caracteristicile infecției, astfel încât o
eventuală contaminare a unei alte persoane să fie evitată. Testarea seropozitivității este supusă
unor reguli de confidențialitate medic-pacient. Depistarea infecției este posibilă în orice stadiu
de boală. Includerea infecției într-una dintre cele 4 faze se face pe baza rezultatelor de laborator
și a tabloului clinic.
 Suportul normativ internațional pentru HIV/SIDA

Convențiile principale internaționale în domeniul drepturilor omului:

• Pactul privind Drepturile Civile şi Politice (ICCPR);
• Pactul privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (ICESCR);
• Convenţia privind Discriminarea Rasială (CERD);
• Convenţia privind Discriminarea împotriva Femeilor (CEDAW);
• Convenţia privind Tortura (CAT);
• Convenţia privind Drepturile Copilului (CRC);
• Convenţia privind Lucrătorii Migranţi (CMW);
• Convenţia cu privire la Detenția Silită (CED); şi
• Convenţia cu privire la Dizabilitate (CD).

Nici una din aceste convenții nu conține prevederi speciale pentru HIV/SIDA, deoarece
majoritatea au fost adoptate până la apariția virusului HIV. Dar, prevederile acestor convenții
sunt relevante și se aplică persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA. Totuși, aplicabilitatea acestora
rămâne într-o oarecare măsură neclară și speculativă. De aceea, printre altele, organele de
monitorizare create de convențiile ONU au complementat convențiile cu Comentarii Generale
în care efectele și aplicabilitatea convențiilor pentru HIV/SIDA sunt explicate. Spre exemplu:

- Comentariul General Nr. 14 la ICESCR – Dreptul la cel mai înalt posibil standard de
sănătate (The right to the highest attainable standard of health);
- Comentariul General Nr. 24 al CEDAW – Femeile și Sănptatea (Women and Health);
- Comentariul General Nr. 3 al CRC – HIV/SIDA și Drepturile Copilului (HIV/AIDS and
the rights of the child).
 Drepturile persoanelor infectate cu virusul HIV/SIDA

Persoanele infectate cu HIV/SIDA au aceleași drepturi și obligații ca orice altă persoană

sănătoasă, printre care amintim dreptul la educație, la un loc de muncă, la tratament medical, la
libera circulație, la căsătorie, la întemeierea unei familii, etc. Vom începe prin a analiza câteva
dintre aceste drepturi, cu scopul de a înțelege necesitatea accentuării protecției persoanelor
infectate.

Dreptul la educație

Începem prin a analiza dreptul la educație, aceste este un drept universal, recunoscut
oricărei persoane, indiferent de vârstă, origine socială ori etnică, limbă sau alt statut.3
Reprezintă o manifestare liberă a individului, al titularului său. Totodată, dreptul la educație
este un act liberator („freedom-forming act”), în măsura în care scopul principal al acestuia este
dezvoltarea personalității umane, dar și faptul că „prin educație orice persoană trebuie să devină
capabilă de a juca un rol util într-o societate liberă”, așa cum statuează Pactul internațional cu
privire la drepturile economice, sociale și culturale. Pe lângă cerințele disponibilității educației
și accesibilității acesteia, statele au obligația de a conferi acestui drept și calități precum
acceptabilitatea și adaptabilitatea4, calități extrem de importante pentru persoanele seropozitive
pentru a-și forma și contura personalitatea prin educație, iar totodată pentru a duce o viață
normală, lipsită de dizcriminare. Dacă acest drept este violat, capacitățiile persoanei în cauză
nu vor mai putea fi valorifcate la maxim, deoarece lipsind educația și posibilitatea de a învăța
și de a își imbogăți cultura generala, individul va putea fi limitat chiar și în exercitarea altor
drepturi, precum dreptul la un loc de muncă. Din aceste considerente statul garantează dreptul
nediscriminatoriu la învățământ.

Dreptul la muncă

Munca este cel mai bun medicament pentru toate maladiile și suferințele ce hărțuiesc
omenirea, afirmă esistul și istoricul scoțian Thomas Carlyle. Munca a fost definită ca o activitate
specifică ființei umane, fizică și intelectuală, creatoare sau productivă, îndreptată spre un
anumit scop, respectiv producerea bunurilor satisfacerii trebuințelor umane5 și realizarea unui
nivel de viață pentru toți membrii societății6. Munca este inseparabilă de existența umană și
reprezintă condiția naturală permanentă a vieții omenești.
 Statul atât prin legea fundamentală, cât și prin alte legi 7, stabilește că persoanele
infectate cu virusul HIV sau bolnave de SIDA beneficiază de dreptul la muncă și protecția
socială a muncii și la promovarea profesională, iar îngrădirea acestui drept nu este posibilă.
Totodată starea de sănătate a acestor persoane nu poate constitui criteriu de concediere.

Dreptul la sănătate

Pentru a putea beneficia de cele doua drepturi analizate mai sus, indiviul trebuie sa
beneficieze de o stare de sănătate optimă, astfel încât dreptul la sănătate are o legătură strânsă
în această situație.

Se zice că sănătatea este lucrul cel mai de preț al ființei umane. În cazul persoanelor
infectate cu virusul HIV/SIDA viața acestora se schimbă radical, iar prioritățiile lor sunt
profund reorientate. Când vine vorba de un individ diagnosticat cu acest virus, procurarea de
bunuri, utilizarea unor servicii, plasarea în câmpul muncii, integrarea în societate, ori într-o
comunitate care să-i accepte devin extrem de dificile.

Dreptul persoanelor la sanătate, protejează valoarea umană, pe marginea acestui drept

grefându-se toate celelalte drepturi și libertăți8. Este un drept inerent ființei umane și se află în
strânsă legătură cu dreptul la viață garantat atât de legea fundamentală a statului cât și de
Convenția europeană a Drepturilor Omului. Acest drept aparține atât persoanelor sănătoase cât
și celor bolnave, inclusiv celor infectați cu virusul imunodeficienței umane.

Dat fiind faptul că nici o persoană nu poate fii constrânsă să uzeze de dreptul la sănătate,
aceasta având posibilitatea să acționeze liber, pe baza propriei rațiuni, astfel încât persoanele
infectate cu HIV/SIDA beneficiază în serviciul de sănătate publică de testare voluntară și de
efectuarea examenului de anticorpi doar în urma consimțământului acestora.

Recomandările internaționale nu permit testarea obligatorie a persoanelor pentru

detectarea infecției. Solicitarea testului HIV pentru accesul la diferite servicii sociale și
medicale sau pentru angajare, în afara situațiilor în care legea permite, constituie încalcari ale
drepturilor tuturor celor ce acceseaza serviciile respective. Această testare poate fi obligatorie
în următoarele situații hotărârea unei instanțe de judecată, vize de intrare față de anumite țări,
prevederi privind asigurarea atunci când solicită acoperire, donare de sânge, bancă de spermă,
în cazul unor proceduri chirurgicale, ori în cazul donării de organe.
 Dreptul la confidențialitate

Un alt drept esențial pentru persoanele seropozitive îl reprezintă păstrarea

confidențialității, fiind obligatorie pentru angajații rețelei sanitare, angajatorii persoanelor
infectate sau aflate în stadiul SIDA, funcționarii publici care au acces la aceste date. În cazul
acestor persoane încălcarea confidențialității atrage răspunderea persoanelor pe plan
profesional, cum ar fi aplicarea unor sancțiuni disciplinare (reținerea din salariu sau chiar
amenzi).
Este lezne de înteles că aceștia nu sunt singurii indivizi care ar trebui să păstreze
confidențialitatea acestor persoane, prin urmare oricine deține informații despre o persoana
infectata cu HIV/SIDA trebui să păstreze confidențialitatea datelor, pentru a-i acorda persoanei
dreptul la viața privată. Dreptul la confidențialitate starii de sănătate și dreptul acesteia de a
dispune de corpul său după cum dorește, ține de dreptul la viață privată, garantat de Art. 8 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului9.
Câteva situații în care statul ar putea încălca dreptul persoanelor infectate cu virusul
HIV/SIDA, la viață privată: testarea fără consimțământul persoanei, un spital sau un lucrător
din domeniul sănătății publice nu menține confidențialitatea statutului HIV, comunicând date
personale despre pacient, guvernul obligă inregistrarea tuturor persoanelor infectate după
numele acestora, dar și când guvernul cere indicarea statutului HIV pe alte formulare sau
certificate.
Sub aspectul nondiscriminării și protecției sociale persoanele infectate cu HIV/SIDA
beneficiază din partea statului de posibilitatea obținerii unei îndemnizații de hrană sub formă
bănească, tocmai pentru ca aceste persoane să poată să-și asigure un regim alimentar cât mai
potrivit stării de sănătate. Pe lângă acest suport, aceleași persoane beneficiază de o pensie de
handicap, dar și de un tratament gratuit, atât pentru a încetini evoluția infecției, cât și pentru
problemele de sănătate care apar odată cu evolușia bolii. Aceste drepturi speciale pentru
persoanele seropozitive sunt o încercare de a camufla efectul discriminator provocat de o
persoană neinfectată, o încurajare a persoanei infectate că viața lor nu căpătă o altă culoare
datorită problemei de sănătate. Totodată statul acționează în această direcție, de a acorda o
pensie și o îndemnizație de hrană, tocmai pentru a încuraja persoanele să urmeze un tratament
medicamentos, deoarece în cazul persoanelor infectate care sunt sub control medical și sub
tratament, riscul de a contamina o altă persoană este mult diminuat.
 Efectele juridice în situația încălcării drepturilor persoanelor infectate

În toată lumea, persoanele infectate cu HIV şi SIDA sunt segregate în şcoli, spitale, şi
locuri privative de libertate; refuzate să fie angajate în câmpul muncii; refuzate în dreptul de a
se căsători; obligate să treacă testul HIV pentru imigrare în unele state; expulzate din comunităţi
tradiţionale şi nu numai; omorâte din cauza că sunt seropozitive. Teama greșită de a căpăta
infecția HIV prin contacte habituale și atitudinea negativă față de persoanele care sunt infectate
cu HIV este cel mai mare hadnicap în acordarea îngrijirilor și a suportului persoanelor și
familiilor afectate de HIV/SIDA.
Stereotipul afectează mult percepția despre cei din jur, determinându-ne să ne
concentrăm pe apartenența persoanei la o categorie, la un grup, decât pe însuși individul cu care
interacționăm ca personalitate. Cuvântul provine de la grecescul stereos, ceea ce înseamnă
impresie solidă. De fapt stereotipurile sunt un rezultat al reacției naturale a creierului uman de
a simplifica realitatea complexă, pentru a formula răspunsuri automate la stimuli similari și a
anticipa comportamentul și planifica reacțiile indivizilor. Stereotipurile sunt mult mai simple
decât realitatea, se obțin mai degrabă de la ”mediatorii culturali” decât prin propria experiență,
sunt false prin însîși natura lor și sunt foarte greu de schimbat, influențându-ne comportamentul
nostru. Stereotipuri despre persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA: HIV este rezultatul unui
comprtament anormal, toate persoanele seropozitive sunt o povară a societății, toate persoanele
care trăiesc cu HIV sunt periculoase pentru că ei vor să-i infecteze pe cei din jur, toți bărbații
seropozitivi sunt homosexuali, femeile HIV pozitive duc o viață sexuală dezordonată sau sunt
lucrătoare ale sexului comercial, etc.
Cauzele acestor stereotipuri sunt lipsa de cunoștințe, ignorarea realității, frica,
generalizarea. Stigmatizarea înseamnă etichetare socială condamnabilă, extrem de puternică,
care se atribuie unor categorii de oameni, apreciați prin calități indezirabile, rușinoase pentru
comunitate, ca având un rol social negativ.
Stigmatizarea afectează victimele stigmatizării modificându-le comportamentul datorită
atitudinii celor din jur, dar și modificându-le atitudinea proprie față de ei. Stigmatizarea poate
să se manifeste în exterior și în interior. Stigmatizarea exterioară poate aparea prin încercările
de a demonstra că persoana nu aparține grupului dat, exprimări disprețuitoare, evitarea unor
contacte cu reprezentanții altui grup, teama de infectare, violența etc. Stigmatizarea interioară
sau autostigmatizarea de fapt modifică atitudinea persoanei față de sine însuși, spre exemplu
prin sentimentul rușinii și a propriului declin și deficiențe, afectarea respectului de sine și
demnității, incapacitatea de a avea relații cu persoane din grup, teama de discriminare, depresii,
sentiment de istovire, izolare etc.
Factori care contribuie la dezvoltarea stigmatizării persoanelor care trăiesc cu
HIV/SIDA sunt în primul rând informarea insuficientă despre HIV și efectele acestuia asupra
organismului, iar omul de obicei respinge tot ce este urât. HIV/SIDA se asociază cu moartea și
devine un subiect tabu. Persoanele seropozitive se asociază cu cei care erau stigmatizați în
societate și până la epidemia HIV: homosexualii, consumatorii de droguri, lucrătorii sexului
comercial. Infecțiile tradițional invocă teamă, ceea ce contribuie la izolarea celui bolnav,
ignorând căile reale de transmitere a HIV.
Ce este discriminarea? Termenul „discriminare” apare cu mai multe interpretări
lingvistice, însă cea mai frecventa se refera la o acțiune sau inacțiune, cu caracter predominant
negativ, prin care o persoana sau un grup de persoane nu pot sa acceseze niște drepturi prescrise
de lege datorita faptului ca aparțin acestui grup sau sunt prezumați că aparțin acestui grup.
Discriminare poate fi orice act de excludere, deosebire, restricționare sau limitare, preferențiere
sau omitere a accesului la un drept in baza unor criterii de apartenenta la un grup cu caracteristici
comune (așa numitele criterii de excludere). Cele mai des întâlnire criterii de excludere sunt
rasa, naționalitatea, apartenența etnică, religioasă, lingvistică și culturală, statutul social,
convingerile și opiniile politice, genul și orientarea sexuală, vârsta, dezabilitățile fizice și/sau
intelectuale, starea sănătății, infectarea cu virusul HIV, apartenența la o categorie defavorizată
social, precum și orice alt criteriu de clasificare. Discriminarea poate aparea în orice domenii
ale vieții – de la participarea politică și socială la educație, muncă, sănătate, în comerț și alte
relații publice și private. De obicei, persoana care discriminează fie refuză, fie limitează sau
omite accesul la un drept fundamental. Ceea ce este foarte important este faptul ca aceste acțuni
sau inacțiuni au loc datoriă faptului că persoanele discriminate aparțin sau sunt prezumate că
aparțin unui grup cu criterii bine determinate și ușor identificabile.
Domeniile vieții social-economice în care sunt cel mai des întâlnite discriminarea
persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA:
Domeniul învățământului. Exemplu, refuzul de a accepta un elev sau student
seropozitiv; dificultăţi la înscrierea la şcoală a copiilor seropozitivi, respingerea, hărţuirea şi
marginalizarea acestor copii. Instituţiile preşcolare şi de învăţămînt nu au dreptul de a refuza
admiterea, de a segrega sau de a limita participarea persoanei la anumite activităţi, inclusiv
sportive, accesul la servicii sau beneficii ori de a exmatricula persoanele respective pe motiv de
status HIV pozitiv.
 Relațiile de muncă. Spre exemplu, unii angajatori refuză angajarea persoanelor
seropozitive. Sau, statul prin legislația sa exclude accesul persoanelor seropozitive de la
anumite profesii. Sau este obligatorie efectuarea testului HIV înainte de angajare, respingerea
cererii de angajare în cazul în care rezultatul testului este pozitiv, hărţuirea la locul de muncă,
concedierea pe motivul HIV/SIDA.
Este interzisă orice formă de discriminare pe motiv de status HIV pozitiv la toate etapele
de angajare, promovare sau atribuire a responsabilităţilor de serviciu în orice domeniu public
sau privat, la alegerea sau numirea în funcţii publice. Persoanele seropozitive angajate în
câmpul muncii în orice domeniu public sau privat beneficiază de aceleaşi drepturi, garanţii şi
oportunităţi ca şi ceilalţi angajaţi. Nu se admite concedierea pe motiv de status HIV pozitiv.
Serviciile de sănătate. Spre exemplu, refuzul accesului la servicii stomatologice,
dermatologice, luarea unor masuri excesive de protecţie în consultarea unor pacienţi
seropozitivi sau suspectaţi de a fi seropozitivi, neacordarea de tratament şi de servicii medicale
gratuite conform legii etc. Orice persoană dispune de acces egal la servicii medicale indiferent
de statutul HIV. Nu se admite refuzul internării, primirii, accesului la servicii medicale a
persoanelor cu status HIV pozitiv în instituţiile medico-sanitare şi balneare publice şi private
sau solicitarea unor taxe sporite pentru prestarea serviciilor respective.
Servicii de asistență socială. Spre exemplu, neacordarea alocaţiilor de hrană pentru
persoanele seropozitive, neacordarea unor drepturi prevăzute de lege (abonament gratuit)
pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav (HIV/SIDA) etc. Accesul
persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA la serviciile de asistență socială nu poate fi limitat. Este
interzisă discriminarea și refuzul de acordare a serviciilor de asistență socială în baza statutului.
Stigma și discriminarea afectează grav respectarea drepturilor persoanelor care trăiesc
cu HIV/SIDA și afectează abilitatea statului de a-și onora obligațiile asumate la nivel
internațional și național în vederea prevenirii răspândirii HIV. Următoarele consecințe pot fi
evidențiate ca fiind cele mai grave:
• Izolarea și excluderea socială a persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA. Izolarea poate avea
loc în familie / gospodăria comună, cât și în locurile publice. Izolarea poate duce la
pierderea sursei de existență a persoanei care trăiește cu HIV/SIDA (concedierea ilegală sau
demisia persoanei ca rezultat a hărțuirii și victimizării);
• Eșecul statului în prevenirea răspândirii HIV. Cu cât persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA
sunt tratate mai rău, cu atât este mai mare teama de a afla adevărul, de a efectua testări, de
a dezvălui statutul real HIV. Pot apare și tendințe de răzbunare din partea persoanelor care
trăiesc cu HIV/SIDA în rezultatul tratamentului rău din partea societății. Nu sunt luate
 măsuri de prevenire a transmiterii virusului la partenerul sexual sau la copil în cazul
gravidității etc.;
• Eșecul în îngrijirea persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA. Ascunderea sau rezistența de a
afla statutul persoanei sau frica de a dezvălui statutul HIV duce la neutilizarea serviciilor
medicale disponibile, abandonarea tratamentului și neglijarea prescripțiilor medicale;
• Încălcarea drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA. Spre exemplu, refuzul de
angajare în câmpul muncii, interzicerea căsătoriei, violența fizică față de persoanele care
trăiesc cu HIV/SIDA, izolarea de societate etc.
Abordări pentru reducerea stigmei și discriminării față de persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA:
➢ Crearea de cunoștințe despre virusul HIV, căile de transmitere a acestuia, drepturile
persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, consecințele negative ale stigmatizării și
discriminării acestora;
➢ Oferirea compasiunii și toleranței persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, depășirea
temerilor de infectare și a asocierii cu stereotipuri, încurajarea utilizării tratamentelor,
oferirea de ajutor;
➢ Integrarea persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA în viața socială – să se simtă utili și
importanți pentru comunitate, să ajute combaterea fricii față de transmiterea HIV,
răsturnarea convingerii greșite că HIV/SIDA înseamnă deces imediat, utilizarea propriei
experiențe pentru a ajuta alte persoane să depășească stigma, discriminarea și sentimentul
că cei seropozitivi sunt diferiți de alți membri din societate;
➢ Evitarea atitudinii exagerat de grijulie față de persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA, care i-
ar arăta ca fiind dependenți, incapabili de a lua decizii sau de a face ceva de sinestătător,
ceea ce îi poate subaprecia și umili.

Concluzii

Statul prin toate mijloacele și instrumentele sale încearcă o diminuare a discriminării și

a stigmatizării, însă fără succes. Pentru o realizare eficientă a acestui scop este necesar în primul
rând o educare a celorlalte persoane neinfectate despre modul de transmitere a virusului, dar și
despre faptul că pot conviețui împreună, fară a se supune vreunui risc, acceptând astfel
persoanele seropoitve. Până atunci, organele statului nu fac nimic altceva decât să își înlăture
vinovăția acestor discriminări, motivând că acorda persoanelor infectate drepturi speciale, cât
și prin afirmații că aceste persoane au drepturi garantate prin Constituție și tratate internaționale,
însă fără a face vreo micare pentru a elimina stereotipurilor sau pentru a schimba mentalitatea
oamenilor din jur, cu privire la persoanele infectate cu HIV/SIDA.
1
Wallach J. Sindromul imunodeficienţei dobândite (SIDA). În Interpretarea testelor de
diagnostic. Editura Stiinţelor Medicale, România, Ed.7, 2001, 1088-1090.
2
Lothar Thomas. Viral Diseases. In Clinical Laboratory Diagnostics – Use and Assessment of
Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Ed. 1, 1998,
1240-1243.
3
Fons Coomans, The right to education as a human right: an analysis of key aspects,
Documentul UN cu nr. E/C.12/1998/16, 1998, para. 4
4
Katarina Tomasevski, Human rights obligations: making education available, accessible,
acceptable and adaptable, Right to Education Primers No. 3, 2001.
5
R. Gidro, Dreptul muncii, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p 7, 9.
6
D. Firoiu, Dreprul muncii și securității sociale, vol. I, Universitatea Independentă „Dimitrie
Cantemir” București, 1994, p6.
7
Legea nr. 584 din 29 octombrie 2002 privind măsuri de prevenire a răspândirii maladiei SIDA
în România și de protecție a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA
8
R. Chiriță, Convenția europeană a drepturilor omului, Comentarii și explicațoo, Ediția a 2-a,
Editura C.H. Beck, București, 2008, p. 31.
9
R. Chiriță, Convenția europeană a drepturilor omului, Comentarii și explicațoo, Ediția a 2-a,
Editura C.H. Beck, București, 2008, p 262.