Jaloane PDF

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII AL REPUBLICII MOLDOVA
CENTRUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
JALOANELE EDIFICĂRII
SĂNĂTĂȚII PUBLICE
ÎN REPUBLICA MOLDOVA
65 DE ANI
CHIȘINĂU 2013
CZU 614(478)
J 23
Lucrarea „Jaloanele edificării sănătății publice în Republica Moldova” redă pe
baza documentelor de arhivă și a revelațiilor specialiștilor cu renume parcursul
de tranziție al Centrului Național de Sănătate Publică (CNSP) de la primele
forme de organizare și funcționare a asistenței medico-sanitare în ținut până
la structuri instituționalizate de supraveghere de stat a sănătății publice cu
subdiviziuni practico-științifice competitive din perioada contemporană.
Grupul de lucru:
Natalia Silitrari, șef al Centrului de promovare a sănătății și comunicare
al CNSP
Ion Nistor, șef al Serviciului de presă şi relaţii cu publicul
Viorica Prisacari, șef al secţiei Promovarea sănătăţii
Redactori-coordonatori:
Ion Nistor
Alexandru Filip
Redactor de ediție:
Petru Craveţ, jurnalist
Responsabil de ediţie:
Ion Bahnarel, director general al CNSP, dr.hab.med., profesor universitar
Consultanţi:
Petru Iarovoi, dr.hab.med.
Mihail Magdei, dr.hab.med.
Constantin Spânu, vicedirector CNSP, dr.hab.med.
Nicolae Opopol, membru-corespondent al AŞM, dr.hab.med.
Stela Gheorghiţa, vicedirector CNSP, dr.med.
Valeriu Pantea, vicedirector CNSP, conferențiar cercetător, dr.med.
Ion Șalaru, prim-vicedirector CNSP
Ștefan Gheorghiţă, vicedirector CNSP
DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII

Jaloanele edificării sănătăţii publice în Republica Moldova : 65 de ani / Centrul
Naţ. de Sănătate Publică ; Petru Craveț . – Chişinău : Centrul Naţional de Sănătate
Publică, 2013 (Tipogr. „Elan Poligraf ”). – 256 p.
300 ex.
ISBN 978-9975-4027-1-2.
JALOANELE EDIFICĂRII SĂNĂTĂŢII PUBLICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA 3
Dragi prieteni,
Cu prilejul celei de-a 65-a aniversări de la crearea instituţiei de stat specializate

în ocrotirea sănătăţii cetăţenilor Republicii Moldova, care astăzi poartă denumi-
rea de Centrul Naţional de Sănătate Publică, vă felicit şi vă urez mult succes şi
realizări frumoase în activităţile pe care le desfăşuraţi.
Acum 65 de ani a fost creată Staţia Sanitaro-Epidemiologică Republicană. Fi-
ind fondată în vremuri grele, dintr-o stringentă necesitate a perioadei postbelice
de a combate şi lichida epidemiile ce bântuiau ţara, aţi evoluat permanent şi v-aţi
adaptat condiţiilor şi sarcinilor trasate de către conducerea ţării. Aţi fost şi sunteţi
alături de cetăţenii ţării noastre la bine şi la rău, şi pentru aceasta vă mulţumesc
din suflet.
Aveţi în faţă încă multe probleme, care necesită o soluţionare operativă, un
control riguros al factorilor de risc asupra sănătăţii populaţiei, depistarea şi con-
tracararea activităţilor ilegale în domeniul sănătăţii publice.
Vă asigur, că Ministerul Sănătăţii va oferi şi în continuare susţinere în soluţio-
narea problemelor cu care vă confruntaţi. Apreciez înalt contribuţia tuturor me-
dicilor, asistenţilor medicali, personalului tehnic ce activează în Centrul Naţional
de Sănătate Publică, fiind capabili să răspundă provocărilor, să reziste greutăţi-
lor, să implementeze proiecte şi activităţi ce vor perfecţiona sistemul de sănătate
publică.
Cu această ocazie, adresez sincere urări de bine şi recunoştinţă tuturor colabo-
ratorilor pentru contribuția adusă prezentului şi viitorului ţării noastre.
Cu respect,
Andrei USATÎI, Ministrul Sănătăţii

ÎN LOC DE PREFAȚĂ
Sănătatea nu este preţuită
până când nu apare boala
(Thomas Fuller)
În lumea aceasta există trei lucruri, pe care omul le prețuiește atunci când le pierde:
dragostea, tinerețea și sănătatea. Depărtarea de la dragoste până la ură, de la viață până
la moarte și de la sănătate până la boală se află la un singur pas. Din păcate, ultimele
două, niște stări deosebite ale organismului uman, trezesc frecvent percepții confuze.
Foarte des, vorbindu-se despre sănătate, de fapt, se are în vedere boala și, indirect, se
subînțelege sănătatea. Deci, totul ce este în afara bolii, „probabil”, reprezintă sănătatea.
Da, sănătatea este mult mai ieftină și mai cost-eficientă, dar, oricum, profilaxia ma-
ladiilor, protecția sănătății populației și promovarea sănătății necesită eforturi susținute
din partea societății și individului. Dacă dorim să beneficiem de servicii sigure și garan-
tate în sănătate, trebuie să-i acordăm atenția și consistența financiară de care are nevoie.
Sigur că, este mai ieftină, mai uzuală, mai necesară, dar oricum costă...
La hotarul soluționării acestei dileme s-a aflat în permanență și instituția de sănătate
publică, care în anul curent rotungește onorabila vârstă de 65 ani. Fiind predecesoarea
unui șir întreg de organizații și instituții tranzitorii, ea a avut de înfruntat în această
perioadă de timp numeroase probleme de perfecționare a acțiunilor de răspuns prompt
și eficient la urgențele majore din sistemul de sănătate. Mii de colaboratori de-a lungul
timpului și-au adus contribuția la fortificarea sănătății populației și stabilizarea situației
sanitaro-epidemiologice în țară, per ansamblu.
La capătul acestor ani valoroși, foștii și actualii colaboratori ai Centrului Național de
Sănătate Publică vin în actuala lucrare cu date și relatări inedite atât despre instituțiile
predecesoare, cât și despre condițiile sanitaro-epidemiologice existente la timpul respec-
tiv, despre greutățile și încercările la care au fost supuși, despre formele și metodele de lu-
cru, inițiate de predecesorii lor, medici și savanți, precum și despre rezultatele obținute.
Istoria Centrului Național de Sănătate Publică își are rădăcini adânci în sistemul de
sănătate publică din țară, dar ca formă instituțională de sine stătătoare viața sa de abea
începe. Trecute „prin ciur și dârmoi”, stațiile antitularemice, antitrahomice, antipestice,
stațiile sanitaro-epidemiologice, centrele de igienă și epidemiologie, centrele de medi-
cină preventivă și, în final, centrele de sănătate publică, și-au șlefuit de la o perioadă la
alta definiția și cauza de unitate a factorilor de sănătate din teritorii. Toate aceste etape
istorice, aducătoare de reforme și politici de refinanțare a măsurilor profilactice, precum
și indicatorii rezultanți ai activităților desfășurate, sunt expuse în rapoartele anuale de
activitate ale Serviciului, în muzeul instituției. Dar partea „ascunsă” a proceselor, fră-
mânturile celor care au purtat pe umerii lor povara metamorfozelor din sănătatea pu-
blică sunt cuprinse, firește, în actuala lucrare omagială. Ea este destinată cititorului larg,
tuturor celor care au atribuții directe sau indirecte la dezvoltarea și promovarea mecanis-
melor de sănătate, având posibilitatea de a se documenta „pe viu” cu realizările de ieri și
de astăzi ale instituției, recunoscută pe plan național și internațional pentru competenţa
și profesionalismul înalt, confirmat la acreditările de specialitate din țară și străinătate.
Atingerea obiectivelor de înaltă probitate a fost posibilă, evident, datorită implemen-
tării şi funcţionării în cadrul instituției a sistemului de management al calităţii, bazat pe
6 CENTRUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
standardele internaţionale ISO 17025 „Cerinţe generale către competenţa laboratoarelor
de încercări şi etalonări” și ISO 15189.
Pe făgaşul devenirii sale în timp, instituţia a atins un nivel de modernitate, ce îi
permite să facă față oricăror situații de urgență sporită din domeniul sănătății publice,
amenințată de numeroase riscuri economice, sociale, nutriționale, de mediu etc., CNSP
și-a definit funcțiile și cu potențialul intelectual și averea tehnico-medicală, de care dis-
pune, este capabil să țină sub control bunăstarea populației.
CNSP este o instituție cu o experiență inestimabilă în:
• elaborarea, monitorizarea şi implementarea politicilor şi programelor naţionale, a
cadrului legislativ, normativ şi metodic în domeniul sănătăţii publice;
• iniţierea, susţinerea şi realizarea cercetărilor ştiinţifice şi de transfer tehnologic în
domeniul sănătăţii publice;
• supravegherea şi evaluarea stării de sănătate a populaţiei;
• elaborarea şi implementarea măsurilor de reducere a impactului negativ al factori-
lor de risc asupra sănătăţii;
• evaluarea şi implementarea metodelor eficiente de supraveghere, prevenire şi profi-
laxie a maladiilor şi de protecţie a sănătăţii populaţiei;
• organizarea, monitorizarea şi evaluarea măsurilor de promovare a sănătăţii şi edu-
caţie pentru sănătate;
• reglementarea sanitară a factorilor chimici, fizici, biologici şi radioactivi din me-
diul ocupaţional, de instruire şi coabitare cu acţiune nocivă şi nefavorabilă asupra
sănătăţii;
• supravegherea, prevenirea şi controlul bolilor transmisibile, prin elaborarea şi imple-
mentarea programelor de prevenire, control şi răspuns la bolile transmisibile, perfec-
ţionarea cadrului normativ în domeniul imunizărilor şi supravegherii bolilor preve-
nibile prin vaccinări; participarea la planificarea şi realizarea măsurilor de prevenire,
diminuare, răspuns şi lichidare a consecinţelor urgenţelor de sănătate publică;
• implementarea tehnologiilor şi sistemelor informaţionale în vederea asigurării unui
management eficace al sistemului de sănătate publică.
Cu prilejul jubileului instituţiei, se cere remarcat faptul, că rezultatele științifice și prac-
tice, obţinute în activitatea de zi cu zi, au fost valorificate atât prin legi, hotărâri de Guvern,
programe naționale, ordine ale Ministerului Sănătății (MS), norme sanitare și antiepide-
mice, cât și prin brevete de invenții, expertize unicale, articole științifice, protocoale clinice
naţionale.
Suntem la etapa, când principalele documente naționale în domeniul sănătății, cum
ar fi Politica Națională de Sănătate, Strategia Națională de Sănătate Publică, Legea pri-
vind supravegherea de stat a sănătății publice etc. au prins contur și urmează să fie tra-
duse în viață, lucru despre care autorii cărții s-au expus în mod concludent.
Nu tindem la adevărul absolut în această carte, de aceea vom fi extrem de recunoscă-
tori pentru orice comentariu și observație, făcute pe marginea celor publicate.
Cu profund respect,
Ion Bahnarel,
director general al Centrului Național de Sănătate Publică,
doctor habilitat în medicină, profesor universitar
I. Sănătatea publică: definiţie şi concept

Sănătatea nu este pur şi simplu lipsa bolii
(Hannah Green)
Grija pentru sănătatea omului este unul din principalele imperative ale sta-
tului. Acest fapt este consfinţit în Constituția ţării, care stabileşte, că „fiecărui
cetățean i se garantează dreptul la un mediu sănătos pentru viaţă, pentru muncă
şi familie, protejat împotriva riscurilor şi constrângerilor de ordin social, econo-
mic, ecologic şi tehnologic”.
În comparaţie cu lumea animală, la care sănătatea se determină după nivelul
de eficienţă funcţională sau metabolică, la om aceasta reprezintă o condiţie ge-
nerală a minţii, a corpului şi spiritului, liber de injuriile sau suferinţele bolii. La
scară socială, noţiunea de sănătate publică se pretează ca ştiinţă şi artă de preve-
nire a maladiei, cu ajutorul cărora organizaţiile publice şi private, comunitatea şi
indivizii participă prin eforturi şi opţiuni conjugate la prelungirea vieţii.
Conceptul de „sănătate publică” a evoluat în timp, de la o preocupare, iniţial,
de control strict al bolilor, până la o abordare mai largă, ce include prevenţia, dar
şi promovarea modului sănătos de viaţă al populaţiei.
Încă în zorii civilizaţiei umane se cunoştea, că apa poluată şi lipsa boxelor
centralizate de depozitare a deşeurilor facilitează înmulţirea bolilor transmisibile
(teoria miasmei). Religiile pretimpurii au încercat să regleze întrucâtva sănătatea
individului prin întrebuinţarea anumitor feluri de bucate, prin atitudini şi re-
stricţii în consumul de alcool şi relaţii sexuale.
Cu 1000 de ani înainte de Hristos chinezii au dezvoltat practica de variolizare a
bolii virotice cu potenţial epidemic mic (imunizare pasivă). Individul sănătos putea
beneficia de multiple proceduri pentru întărirea imunităţii împotriva bolii prin in-
halarea crustelui uscat, ce se forma în jurul leziunilor omului bolnav. De asemenea,
copiii erau protejaţi contra infecţiilor prin inocularea puroiului pe excoriaţii, făcute
pe antebraţe. Această experienţă de vaccinare s-a răspândit în Occident abea în sec.
al 18-lea, metoda propriu-zisă fiind aplicată în viaţă din anul 1820.
Pe timpul Imperiului Roman era întrebuinţat pe larg termenul de „oraş să-
nătos”. În fiecare aşezare urbană autorităţile locale se străduiau să creeze pentru
populaţie aşa-numitele condiţii de „bună dispoziţie”, adică un fel de infrastruc-
tură socială rudimentară. Pentru aristocraţia patriciană, dar şi pentru plebei, nu
numai problema consumului alimentar, dar şi cea a deşeurilor se transformase
într-o doctrină a sănătăţii publice.
Secolul al XIV-lea a fost pentru Europa o perioadă marcată de cea mai gra-
vă epidemie a timpului – ciuma, supranumită „moarte neagră”. În decursul a 5
ani infecţiile bacteriene coseau vieţi omeneşti zi şi noapte. Atunci se credea, că
maladiile epidemice pot fi combătute prin izolarea cadavrului şi, într-o oarecare
măsură, metoda respectivă a avut efect, fiindcă a stopat dezlănţuirea pandemiei
pentru o durată scurtă de timp, nu şi impactul rozătoarelor, ce se înmulţise masiv
şi devenise purtătoare de infecţii în proporţie dezastruoasă. Unica cale de nimi-
cire a lor era incendierea oraşelor.
Dezvoltarea zonelor de carantină în epoca medievală a permis diminuarea
efectelor altor boli infecţioase. Potrivit savantului francez Michel Foucault, mo-
delul de ciumă a fost mai apoi combătut de modelul holerei. Între anii 1829-1851
holera a devastat Europa pe o suprafaţă foarte întinsă. Din cauza acestei boli au
fost secerate între 20-40 de milioane de vieţi omeneşti. În ultimii 250 de ani pe
glob au bântuit 10 epidemii mari, sau pandemii şi alte 20 de amploare mai mică.
Prima formă de luptă împotriva pandemiilor s-a bazat pe igienă.
Focalizată pe flux, aerisirea încăperilor, localizarea cimitirelor etc., ea a pus înce-
putul dezvoltării managementului populaţiilor, care a avut pentru maladiile „urât
mirositoare” un efect de „putere sanitară”.
Ca teorie, epidemiologia a fost studiată pentru prima oară de către englezul
John Snow, în 1854. El a descoperit, că sursa de proliferare a holerei era apa po-
luată din bazinele Londrei. John Snow credea în teoria nemţilor despre antisa-
nitărie ca un focar de izbucnire a ei. Teoria germană s-a dezvoltat lent în ciuda
observărilor cu privire la microorganisme a lui Anton van Leeuwenhoek, des-
coperite în 1680 şi cunoscute ca „pricini de răspândire a bolilor infecţioase”. Pa-
radoxal, dar dezvoltarea epidemiilor courbanizate în jurul fabricilor şi al caselor
de muncitori, construite primitiv şi în disonanţă cu cerinţele sanitare, a apropiat
începutul revoluţiei industriale din Anglia. Focarele de epidemii devenise ine-
vitabile, încuibarea infecţiilor în aceste areale fiind încurajată de modul de viaţă
sărăcăcios al locuitorilor.
Epoca modernă a sănătăţii publice a început după 1880, odată cu apariţia teoriei
lui Luis Pasteur şi producerea primelor vaccinuri artificiale. Datorită acestor studii
şi practici cu caracter de masă, sănătatea publică va întra în faza dezvoltării sale
sistemice. Au început sa fie aplicate latrinizarea, construcţia canalizaţiei, colectarea
regulată a gunoiului (care se incinera sau depozita în grămezi), drenarea apei stă-
tătoare pentru prevenirea înmulţirii ţânţarilor etc. La aceasta a contribuit enorm
Edwin Chadwick, reformator sanitar englez, care în 1843 a publicat un raport despre
condiţiile sanitare ale clasei muncitoare din Marea Britanie de la acea vreme.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a definit noţiunea de „sănătate” acum 50 de
ani. Potrivit OMS sănătatea este o formă a bunăstării complete (fizice, psihice şi
sociale) şi nu doar o absenţă a bolii sau a handicapului. Această formulare a fost
un prim pas în schimbarea viziunii asupra sănătăţii publice, cu toate că a stâr-
nit discuţii controversate din cauza lipsei valorii operaţionale şi a inconvenienţei
create de utilizarea cuvântului „completă”.
Mai există o ipoteză, ce stabilește, că noţiunea de „sănătate” trebuie examinată
prin asociere cu noţiunea de „boală”. Dacă boala reprezintă o deviere de la starea
de bine, în cadrul căreia modificările mediului intern sunt generate de agenţi
patogeni, atunci sănătatea se defineşte ca fiind acea „stare a unui organism, ne-
atins de nici o boală, la care toate organele funcţionează normal”. Prin urmare,
sănătatea unui om ar trebui să se rezume nu doar la absenţa bolii, ci la o stare de
prosperitate fizică, mintală şi socială.
Sistemele medicale europene au definit conceptul de sănătate drept o filozofie,
însoțită de recunoaşterea factorilor, ce asigură starea de sănătate a populaţiei, şi
nu doar a serviciilor medicale. Mai mult decât atât, în cursul anilor ’70 ai sec. al
XX-lea serviciile medicale erau examinate în raport cu sănătatea printr-o prismă
critică ca o reacţie la incapacitatea medicinii ştiinţifice de a elimina epidemia
bolilor netransmisibile, cronice, de genul celor cardiovasculare şi a cancerului.
Astfel, în 1974, ministrul canadian al sănătăţii Lalonde a promovat ideea, că
starea de sănătate a populaţiei este influenţată, dependentă de o gamă foarte largă
de factori. De exemplu, dezvoltarea economică a societăţii determină starea ei
de sănătate în proporţie de 50%. Apoi urmează factorul genetic, stilul de viaţă
adoptat, factorii de mediu (obiceiurile în alimentaţie, exerciţiul fizic, starea de
stres, condiţiile de muncă, comportamentul de prevenire şi tratare a problemelor
de sănătate, consumul de tutun, alcool, droguri etc.), nivelul de educaţie al indivi-
dului şi, în cele din urmă, serviciile medicale, ce alcătuiesc o pondere de 15–20%.
Această viziune despre sănătate a fost adoptată de ţările europene şi a stat la
baza tuturor politicilor în domeniu, elaborate ulterior.
Stăvilirea şi chiar stoparea, pe alocuri, a răspândirii maladiilor cu caracter epi-
demic au fost posibile datorită evoluţiei cunoştinţelor şi promovării practicilor şi
intervenţiilor organizate de stabilizare a sănătăţii. Un rol aparte în acest proces
l-au jucat ştiinţele sănătăţii.
Există două abordări importante pentru ştiinţele sănătăţii: prima vizează stu-
dierea corpului uman şi înţelegerea problemelor despre cum funcţionează fiinţe-
le umane şi animalele, şi a doua – aplicarea cunoştinţelor acumulate în vederea
îmbunătăţirii sănătăţii, prevenirii bolilor şi exprimării grijii pentru recuperarea
celui afectat. Ştiinţa sănătăţii se sprijină pe multiple subdomenii: biologie, biochi-
mie, fizică, igienă, epidemiologie, farmacologie, sociologie medicală etc.
Activităţile de îmbunătăţire a sănătăţii, bazate pe principii şi procedee
știinţifice, sunt specifice practicienilor antrenaţi în medicină şi celor din dome-
niul nursingului, cel farmacist, al muncii sociale, psihologiei, terapiei ocupaţio-
nale, terapiei fizice şi altor specialităţi, legate de sănătate. Medicina de familie,
specialiştii clinicieni se focalizează, în principal, pe sănătatea indivizilor, pe când
cei din domeniul sănătăţii publice - pe sănătatea generală a comunităţilor şi a
populaţiei.
Sănătatea publică (după Hanlon) este știinţa protejării oamenilor şi a să-
nătăţii, a promovării şi menţinerii sănătăţii prin efortul organizat al societăţii.
Din punct de vedere sistemic, sănătatea publică întruneşte 3 principii fundamen-
tale. Primul principiu se referă la instituţionalizarea sănătăţii publice, al doilea
- la promovarea tacticilor şi tehnicilor de prevenire a maladiilor şi al treilea prin-
cipiu vizează edificarea şi modernizarea sănătăţii în conformitate cu standardele
în vigoare.
Sarcina principală a sistemului de sănătate publică constă în a satisface intere-
sul societăţii pentru respectarea unor condiţii şi reguli, ce asigură modul sănătos
de viaţă. În acest scop, se impune:
• a evalua şi monitoriza sănătatea comunităţilor şi a populaţiei prin identifica-
rea problemelor şi priorităţilor sănătăţii;
• a elabora politici publice pentru rezolvarea problemelor şi priorităţilor de
sănătate locale şi naţionale;
• a asigura accesibilitatea populaţiei la o asistenţă medicală calitativă şi cost-efi-
cientă, incluzând promovarea sănătăţii şi a serviciilor de prevenire a bolilor.
Sănătatea publică modernă nu poate fi concepută fără echipe multidiscipli-
nare cu medici de familie, epidemiologi, igienişti, cercetători ştiinţifici, nurse,
nutriţionişti, medici veterinari, ingineri şi jurişti ai sănătăţii publice, sociologi,
pedagogi, specialişti în comunicare și alţii.
Activităţile sistematice de prevenire sau de manifestare a grijii pentru sănătate
sunt asigurate implicit de către organizaţii naţionale cu profil nemedical, cum
ar fi comunităţile rurale şi urbane, asociaţiile pentru modus vivendi, mediile
sănătoase.
Adiţional, la intervenţiile preocupării pentru sănătatea populaţiei aderă un
lanţ numeros de așa-numiţi „determinanţi ai sănătăţii”. În linii mari, mediul de
trai are o importanţă crucială pentru starea sănătăţii şi calitatea vieţii unui indi-
vid sau a unei comunităţi. Sub acest aspect, sănătatea se menţine şi se îmbunătă-
ţeşte atât prin avansarea şi aplicarea ştiinţelor de sănătate, cât şi prin inteligenţa
stilului de viaţă, promovat acasă, în familie, şi în societate.
Unii specialişti în materie au ajuns la concluzia, că populaţia poate să aducă
îmbunătăţiri la propria sănătate prin exerciţii fizice, somn liniştit, menţinerea
greutăţii optimale a corpului, limitarea consumului de alcool şi combaterea fu-
matului etc. Abilitatea de a te adapta şi automenaja a fost desemnată ca un com-
ponent esenţial al sănătăţii umane.
În ultima vreme, mediul este calificat drept factor de influenţă directă asupra să-
nătăţii individului. Apa şi aerul curat, locaţia adecvată, spaţiile şi drumurile securi-
zate - toate împreună contribuie la menţinerea sănătăţii. Totodată, sănătatea depin-
de parţial şi de indicii activi şi pasivi, asistaţi de populaţie. Aceștia vizează acţiuni de
prevenire sau minimizare a efectelor bolii, preponderent, a celor cronice, prin igiena
corpului, spălatul pe mâini cu săpun, curăţarea dinţilor şi folosirea apei dentare,
stocarea, prepararea şi servirea în siguranţă a bucatelor şi multe altele.
Factorii de risc exercită un impact nefast asupra sănătăţii omului, accelerân-
du-i îmbătrânirea. Pentru a-i diminua, este nevoie să sporim toleranţa faţă de
stres, iar acest lucru poate fi făcut prin aplicarea unor metode tehnice specifice,
inclusiv terapia cognitivă, meditaţiile, gândirea şi reflecţiile pozitive etc. Altfel
spus, în domeniul sănătăţii publice cauza şi efectul sunt părţi ale tot întregului şi
numai planificarea corectă, competentă şi pe termen lung poate conduce la men-
ţinerea şi consolidarea continuă a parametrilor de sănătate.
II. Pe calea modernizării sistemului:

pas cu pas
Sănătatea face 9 părţi din fericirea omului
(Arthur Schopenhauer)
Sub aspect instituțional sistemul sănătății publice din Republica Moldova își
trage începutul din perioada celui de Al Doilea Război Mondial, prin crearea în
Chișinău, la 4 decembrie 1944, a primei autorități specializate: Stația Antimala-
rică Republicană. Premizele fondării instituției respective au fost determinate,
întâi de toate, de volumul mare al distrugerilor materiale, inclusiv al clădirilor de
asistență medicală spitalicească și de ambulatoriu, provocate, în parte, de oștirile
sovietice în retragere în 1941, care aruncau în aer tot ce rămânea în urma fron-
tului. Comandamentul militar de război se conducea de tactica „pământului ars”,
prin care orice întreprindere sau instituție de menire publică trebuia făcută pul-
bere „pentru a nu o lăsa în mâinile” dușmanului.
În cartea sa „Boli învinse”, savantul Petru Iarovoi menționează, că aproape
45 % din fondul locativ al republicii a fost nimicit. În Chișinău gradul de ruinare
fusese și mai mare și constituia 76 %. La fel de grave au fost pagubele pricinuite
instituțiilor ocrotirii sănătății. „Din cele 427 de instituții curative și sanitaro-pro-
filactice, câte au existat până la începutul războiului, 350 au fost scoase parțial
sau total din funcție.” În al doilea rând, mizeria şi antisanităria din oraş făceau
să crească fulgerător nivelul de morbiditate şi mortalitate printre locuitori. Cu
atât mai mult, cu cât pe lângă boli, precum scorbutul, pelagra, trahomul, apăruse
unele epidemii ca malaria, holera, variola, tifosul exantematic, febra recurentă,
difteria, tuberculoza, care aveau prin părțile locului o istorie de zeci de ani şi erau
foarte „active” la condițiile locative şi de trai precare ale populaţiei.
De fapt, tentative de a ordona într-un sistem integru activitatea instituţiilor
medicale, a asociaţiilor de medici şi administrațiilor locale în vederea comba-
terii bolilor infecțioase se fac simțite încă la sfârşitul secolului XIX - începutul
secolului XX. Aceasta s-a datorat, în mare, apariției zemstvelor, primelor organe
de autoadministrare locală, care au luat pe seama lor o parte din împuterniciri
ale statului, și, îndeosebi, cele legate de dezvoltarea infrastructurii sociale, cul-
turii, ocrotirii sănătății și alte domenii. Au început să se organizeze congrese ale
medicilor de zemstvă, (vezi: *Первый съезд земских врачей, Кишиневь, печ.
вь тип. Архиерейского Дома, 1873), la care se puneau în discuție probleme
ale organizării și funcționării asistenței sanitare în satele și orașele Basarabiei.
Adesea, rezoluțiile, luate la aceste foruri medicale, prevedeau nu doar inițierea și
desfășurarea de măsuri profilactice, igienice şi de prevenire a bolilor cu caracter
de masă, dar şi colectarea de mijloace financiare publice pentru construcția cu
sprijinul statului a spitalelor, laboratoarelor și punctelor medicale în locuri cât
mai apropiate de focarele epidemice.
Una dintre asemenea unități medicale a fost creată în anul 1918 pe lângă spi-
talul orăşenesc de zemstvă din Chişinău: Laboratorul de igienă, prima subdivi-
ziune de sănătate publică din ținut, iar peste un an (1919) - Secţia antirabică din
Chişinău.
Potrivit unor medici-cercetători contemporani, cea mai răspândită boală epi-
demică din Basarabia tuturor timpurilor a fost trahomul, o maladie infecțioasă
de ochi, ce se caracterizează prin inflamarea cronică purulentă a conjunctivei
ochilor, evoluând în continuare în cheratoconjunctivită, cicatrizarea foliculilor și
afectarea corneei, complicații ce duc, în majoritatea cazurilor, la orbire.
Istoria evoluției acestei maladii în ținut dezvăluie niște momente de-a drep-
tul înspăimântătoare. Oficial, ea a fost înregistrată în 1869 după efectuarea
primului control medical al morbidității populației basarabene prin diferite
maladii, efectuat de medicul de zemstvă Iulia Kviatcovschi. Organizator al pri-
melor vaccinuri contra variolei, dânsa se apucă și de tratamentul bolnavilor de
trahom, pe care îi asista într-un salon amenajat în spitalul orășenesc (astăzi,
Spitalul Clinic Republican de Traumatologie și Ortopedie). De pe urma acestei
maladii cel mai mult sufereau copiii. Din cele legate de insuficiența nutrițională
erau pelagra și altele.
Conform unor date statistice ale Spitalului de copii din acea perioadă fiecare
1/5 din numărul bolnavilor spitalizați prezentau trahom. Într-un raport pregătit
de acelaşi doctor Iulia Kviatcovschi, din numărul de 35 de mii 143 de bolnavi din
oraşele Chişinău, Hotin şi judeţul Soroca 6 mii 631 (18,5%) au fost diagnosticaţi
cu trahom. La școala de băieți și cea de fete din or. Edineț 2/3 din elevi erau
afectați de trahom. Şcoala agricolă din Grinăuți era afectată de maladia îngro-
zitoare în proporție de 56%. Către anul 1909 morbiditatea anuală medie prin
trahom crescuse de la 34,0 în 1905 până la 58 de cazuri la 10 mii de locuitori. În
anii interbelici pagubele provocate de trahom n-au scăzut deloc în comparație cu
perioada țaristă.
În lucrarea dr. Virgil Popoviciu şi dr. Maria Cupcea-Popoviciu „Trahomul în
România Mare. Studii statistice pe anii 1917-1920” se menţionează, că numărul
bolnavilor de trahom în Basarabia a sporit de la 2 cazuri în 1917 până la 1921
de cazuri în 1920. În condiţiile evidenței medicale, ce se efectua superficial, şi a
asistenţei medicale ineficiente, mii de locuitori rămâneau orbi pentru toată viaţa.
Şi speranţele de salvare ale populaţiei, afectată de această epidemie, se lăsau aş-
teptate, deoarece şi în perioada postbelică situaţia epidemiologică privind mor-
biditatea prin trahom nu se ameliorase.
Chiar şi după întemeierea în 1945 a Dispensarului antitrahomatoz republican,
în faţa căruia era pusă sarcina inițierii şi organizării unui complex de măsuri de
combatere a trahomului, caracterul social al bolii rămânea pronunţat. Atunci la
nivelul autorităţilor centrale s-a decis formarea şi trimiterea în teritoriu a unor
echipe de medici-oftalmologi, care aveau obligația de a depista, izola şi trata
pacienții afectaţi de trahom.
La începutul anilor ’50 ai secolului trecut, prin această metodă au fost examinați
până la 81,2 % din numărul total al populației republicii. În cazul contigentului de
copii s-a mers pe o cale mai productivă. Minorii afectați de trahom din casele de
copii erau tratați pe loc în orfelinatele reprofilate pentru necesități de întreținere și
tratament, iar cei din sate și orașe – în spitalele, grădinițele sătești și taberele de pi-
onieri, care pe timpul vacanțelor de vară se amenajau special pentru tratarea bol-
navilor cu această maladie. Suplimentar, activau punctele de ambulator, deservite
de medicii veniți din capitală și alte orașe ale republicii. În urma acestor activități
complexe, numărul bolnavilor de trahom la adulți și copii a început să descrească.
Definitiv, boala a fost lichidată în 1964.(*Petru Iarovoi, Combaterea bolilor infec-
ţioase în Republica Moldova (trecut, prezent și viitor), Chișinău, 2012.).
2.1. Situaţia epidemică şi organizarea sanitară în Basarabia la finele
Primului Război Mondial
Agitaţiile politice şi sociale de la sfârşitul anului 1917, care au zguduit imensul
Imperiu Rus, au avut urmări grave şi pentru Basarabia, anexată de Rusia la 1812.
Prin Pacea de la Brest, solicitată de partidul bolșevic al lui Lenin, ajuns la pute-
re în Rusia prin lovitură de stat, efectivul Armatei Ruse pe fronturile de Vest şi
Sud-Vest a început să se dezintegreze. Obosiţi de război, înfometaţi şi afectaţi de
boli pandemice, ostaşii ruşi se întorceau în patrie, dedându-se pe acolo pe unde
treceau la fel de fel de tâlhării, jafuri şi crime nepedepsite. Plus la toate, mai apă-
ruseră şi pericolul ocupaţiei roşii, dezlănţuită de bande înarmate, care instigau
populația locală la luptă împotriva puterii legale - Sfatul Ţării, primul parlament
al Republicii Populare Democratice Moldoveneşti, creat la 2 noiembrie 1917. Din
componenţa lui făceau parte intelectuali basarabeni, patrioţi adevăraţi, care reve-
nise acasă cu facultăţi făcute la instituţiile de învăţământ superior din Moscova,
Sankt-Petersburg, Kiev şi alte oraşe ale Imperiului Rus.
Complexitatea situaţiei generale şi specifice din ţinut a impus soluţia adop-
tării la 27 martie/9 aprilie 1918, de către Sfatul Ţării, a deciziei ca Basarabia să
se unească în anumite condiţii cu România, păstrându-şi unele prerogative ale
autonomiei interne. Rezoluţia ad-hoc a fost votată cu o majoritate de voturi 86
-„pentru”, 36 – „abţineri” şi 3 - „contra”. Îngrijorat de repeziciunea înaintării uni-
tăţilor înarmate ale bolşevicilor şi pericolul dezmăţului, lăsat în urma lor de os-
taşii armatei ţariste, Sfatul Ţării cere României sprijin militar. Odată cu intrarea
în Chişinău a trupelor româneşti, la 13/26 ianuarie (ziua ruperii relaţiilor di-
plomatice sovieto-române), liniştea a fost restabilită totalmente. Pe acest fundal
membrii Serviciului sanitar din cadrul Diviziei a 11-a Infanterie, comandate de
generalul Emil Broşteanu, au procedat la punerea în funcțiune a instituţiilor me-
dico-sanitare din regiune.
O altă circumstanţă defavorabilă organizării sanitare în Basarabia era prezenţa
şi activitatea în structurile sanitare locale (provinciale) a numeroşi etnici ruşi. Pe
lângă ostilitatea intrinsecă şi previzibilă a acestora, fie ei bolşevici, menşevici, ţa-
rişti sau de alte orientări faţă de idealul şi programul naţional-românesc, în cazul
medicilor ruşi interveneau şi probleme de ordin profesional-ştiinţific. Potrivit
rapoartelor întocmite de către omologii români, medicii ruşi din Basarabia se
prezentau ca „practicieni foarte slabi şi oameni de ştiinţă cu totul mediocri”, situ-
aţie datorată, cel puţin parţial, şi condiţiei generale, destul de periferice, pe care o
avea Basarabia. Existau totuşi şi 340 de medici autohtoni după cartografia făcută
de Inspectoratul Sanitar al Basarabiei. Patru dintre aceştia au cerut şi au obţinut
încadrarea în efectivul armatei române. Tot în sfera relaţiilor sanitare româno-
ruse se înscria situaţia depozitelor sanitare pe teritoriul de dincolo de Nistru, pre-
cum şi situaţia personală a soldaţilor şi ofiţerilor români, care le păzeau şi asupra
cărora tăbărau, jefuindu-i discreţionar, soldaţii bolşevici.
La 11 iunie 1918 Serviciul sanitar emite circulara nr. 60, al cărei scop consta
în curmarea fricţiunilor apărute în relaţia cu populaţia şi autorităţile locale. În
acest context, Ministerul de Război dispunea următoarele: încetarea rechiziţiilor
de localuri de şcoli sau spitale, fără o înţelegere prealabilă cu autorităţile locale;
sistarea emiterii de ordine referitoare la evacuarea forţată a bolnavilor civili la
tratamente, o asemenea abordare agresivă fiind considerată ca total contraindica-
tă din punct de vedere tactic, mai ales, atunci când promotorii săi erau lipsiţi de o
serie întreagă de cunoştinţe în domeniul sanitar. Aşa dar, principalele probleme
de ordin extra-sanitar, pe care au trebuit să le soluționeze medicii militari români
în Basarabia, ţineau de infrastructura generală şi specifică de provincie. Au exis-
tat şi probleme specifice sanitare, constând din epidemiile care făceau ravagii în
numărul mare de civili, răniți din cauza confruntărilor cu bandele bolşevice etc.
La începutul anului 1918 inspectorul general sanitar pentru Basarabia genera-
lul Nicolae Vicol trimite comandamentului suprem un raport, în care arăta starea
de fapt și acțiunile Serviciului sanitar, ce urmau a fi întreprinse pentru a stopa
degringolada epidemică a provinciei.
Din componența Serviciului sanitar făceau parte 4 infirmerii de garnizoană cu
4 secţii mobile (ambulanţe divizionare), 2 spitale divizionare, un spital de corp de
armată, un spital de contagioşi, o infirmerie de ochi şi 19 echipe de deparazitare.
Principala menire a spitalelor militare şi civile instalate în Basarabia era comba-
terea bolilor infecţioase, la care se adăugau tratarea unor boli necontagioase, şi
intervenţiile chirurgicale. Astfel de spitale pentru boli contagioase funcţionau
(cu toate impedimentele de ordin obiectiv şi subiectiv) la Hânceşti, Cimişlia şi
Comrat. Spitalul de la Hânceşti era destinat pacienţilor cu boli interne. Într-un
raport, trimis ministrului de Război Al. Marghiloman în luna mai 1918 generalul
Nicolae Vicol scria: „Starea actuală în Basarabia, atât din punctul de vedere al
funcţionării serviciului sanitar al populaţiei, cât şi cel al răspândirii bolilor con-
tagioase, este extrem de îngrijorătoare”. Îngrijorarea autorităților era provocată,
mai ales, de proliferarea tifosului exantematic, ce afectase, conform unor respon-
sabili provinciali, un număr de circa 4 mii de oameni. În plus, nu existau nici
măcar posibilităţi de a determina statistic amploarea epidemiei. Teritorii întinse
scăpau controlului detaşamentelor militare, iar structurile locale de putere nu
reușeau să facă față situației sub aspect organizatoric şi comunicaţional.
Ţinând seama de situaţia creată, ca şi de obligaţiile asumate de armata româ-
nă prezentă în zonă, N. Vicol a propus un plan de măsuri, ce conținea 9 puncte:
adaptarea organizării sanitare la cea administrativă, pe zemstve, astfel încât ope-
raţiunile să fie coordonate în mod corespunzător; continuarea activităţii spitale-
lor civile, sub egida autorităţilor locale şi sub rezerva unei înţelegeri între auto-
rităţile locale competente şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Civil, fixarea
pentru spitalele militare, permanente sau de campanie, a unor tabele provizorii
de efective etc. Conform modelului organizatoric propus de general, fiecare spi-
tal trebuia să aibă un număr suficient de medici, personal medical şi material în
vederea organizării unei echipe volante de deparazitare. În aceste condiții au fost
create cele două mari unități sanitaro-epidemiologice din Chișinău, subordonate
Spitalului clinic orășenesc de zemstvă, despre care am menționat la începutul
capitolului: Laboratorul de igienă și Stația Antirabică. Către sfârşitul lunii aprilie
1918 în Chişinău funcționau deja 6 spitale (de boli chirurgicale, de boli contagi-
oase, de ochi, de boli mintale, un spital militar rus şi unul evreiesc).
Tratamentul contra tifosului exantematic era destinat nu doar militarilor ro-
mâni afectați, ci, în primul rând, populaţiei civile, atacată din toate părțile. În
acest scop, fiecare infirmerie de garnizoană sau de spital se diviza în câte 4 secţii
mobile (cu minimum 50 de paturi), care se deplasau dintr-o localitate în alta,
precedate sau însoţite de o echipă de dezinfecție. În acest fel era evitată peregri-
narea bolnavilor din localităţile de domiciliu către centrele medicale.
Organizarea serviciului sanitar militar era cuprinsă în 6 subpuncte, notate cu
literele a-f. Fiecare comandament divizionar urma să aibă o infirmerie de gar-
nizoană, a cărei arie de activitate era limitată strict pe o anumită zonă militară.
Funcţia de conducere revenea medicilor-şefi ai diviziei.
O altă măsură administrativă a constat în organizarea de echipe de depara-
zitare pe lângă fiecare unitate spitalicească. Unităţile respective se mai numeau
„poliţie sanitară” și erau subordonate medicilor-şefi ai spitalelor.
Bolile epidemice s-au dovedit a fi un inamic redutabil pentru medicii militari
şi civili români aduşi în Basarabia, o veritabilă piatră de încercare nu doar din
punct de vedere material/personal, ci şi moral. Capacitatea şi voinţa de a limita
sau eradica acest flagel biologic reprezenta şi un indicator al credibilităţii noilor
autorităţi în ochii populaţiei locale, în primul rând, în ochii moldovenilor, dar şi
ai etniilor minoritare.
La finele anului 1918, tifosul exantematic avea o răspândire relativ limitată
în rândurile militarilor, însă prezenta o deosebită recrudescenţă printre civilii
basarabeni, în special, în partea de sud a provinciei şi în extremitatea nordică
(Hotin). Conform aceloraşi surse militare româneşti, indicatorii înalți de mor-
biditate la populația locală erau dictați de nedeclararea integrală a numărului de
bolnavi contagioşi şi imposibilitatea de a-i izola în localuri specializate. Propaga-
rea furibundă a epidemiei era favorizată şi de conduita personalului sanitar local
de la zemstvele judeţene, o atitudine caracterizată prin ignoranţă, indolenţă sau
chiar rea-voinţă, elemente care, luate la un loc, au provocat numeroase cazuri de
„malpraxis”.
În luna aprilie 1919 situaţia sanitară a Basarabiei se menţinea alarmantă.
Tranzitarea provinciei de către foştii prizonieri ucraineni în drum spre locuri-
le lor de baştină, atrase în vâltoarea Războiului Civil (1918-1921), complicase
şi mai mult starea epidemiologică prin răspândirea altor maladii contagioase,
gripei și febrei recurente. Spitalele din localitate deveniseră supraaglomerate.
Ele adăposteau circa 1000 de exantematici (din care jumătate erau ucraineni).
A fost luată decizia de a instala în regim de urgență un spital de contagioşi în
proximitatea gării principale și a construi peste 100 de instalaţii de deparazi-
tare în comunele rurale. La un an şi jumătate de la sosirea trupelor româneşti,
situaţia epidemiologică a provinciei a început să se amelioreze, deși sfidările și
alertele biobacteriologice s-au făcut simțite pretutindeni, prezentând motive
de îngrijorare și disponibilitate sporită pe întreg parcursul perioadei interbe-
lice (Sursa: Stoica Leontin, „Serviciul sanitar în Armata româna în perioada
1914-1919”, Chișinău, 2012).
2.2. Situaţia sanitaro-epidemiologică în perioada interbelică (1918-1940)
Conform unor date statistice de specialitate, cele mai frecvente boli infecţi-
oase din Basarabia în perioada 1918-1940 rămâneau a fi scarlatina, febra tifoidă,
difteria, dizenteria, tusea convulsivă, pojarul, tuberculoza, tifosul exantematic,
malaria, holera.
Referindu-se la cauzele care au determinat răspândirea în masă a varietăților
de tifos, transmise prin paraziți, N. Smadu, inspectorul sanitar general al Basara-
biei, scria în 1935: „Starea de igienă corporală și a locuinței în mediul rural este
cunoscută îndeobşte ca fiind extrem de precară. Majoritatea locuințelor de la țară
în Basarabia sunt pline de paraziți și scabie, exponenți netăgăduiți ai murdăriei și
sărăciei”. Numărul băilor sătești era foarte limitat. La cele 29 de localuri de igienă
existente, urmau să se deschidă altele 28, care se aflau în stare de construcție, dar
în 1937 o singură baie deservea 50 de sate.
Autoritățile române efectuau campanii de deparazitare a populației la locul
de trai. Astfel, în anul respectiv în satele și orașele basarabene au fost supuse de-
parazitării 182 774 de case țărănești și 751 710 de persoane. Dacă luăm în consi-
derare, că inspectoratul sanitar Chișinău ținea la evidență 2 440 378 de locuitori,
reiese, că procesului deparazitării au fost supuse 30,8% din totalul populației sau
fiecare al treilea locuitor (N. Smadu „Tifosul exantematic în Basarabia”, 1937,
p. 20-29).
Situația epidemiologică părea că iese de sub control la alte compartimente
antiepidemice, mai dezastruoase. În acea perioadă căpătase o răspândire majoră
infecțiile de difterie, pustulă malignă, rujeolă, parotidită epidemică (oreion).
În condițiile de sărăcie, antisanitărie și morbiditate interminabilă mortalitatea
în rândurile locuitorilor din Basarabia atinsese apogeul. Pelagra izbucnise din ca-
uza subnutriției și calității proaste a produselor alimentare. Mai des, ea se întâlnea
la muncitori și, mai rar, la intelectuali, care dispuneau cât de cât de condiții de trai
bune. Viața locuitorilor se afla în pericol și din cauza malariei, care se răspândea
în perioadele umede ale anului. În revista „Indicatorul Medical al Basarabiei” din
1937, același inspector sanitar al regiunii Chişinău, dr. N. Smadu menţiona, că,
anual, în Basarabia circa 50 mii de bolnavi sunt atacați de malarie. Această situaţie
se explica prin faptul, că primăvara, când începeau dezghețurile și ploile, văile se
umpleau cu apă, formând bălţi, pe care ţânţarii, purtători „desăvârşiţi” ai malariei,
le transformau în focare de infecţie. Malaria, ce se manifesta prin accese de febră
spontană, secera mii de vieți omenești. Boala secătuia organismul omului, scăzân-
du-i puterea de rezistență și favorizând dezvoltarea a tot felul de infecții și boli
intercurente, ceea ce ducea la menținerea unui înalt nivel al mortalității generale.
De rând cu acestea, în ţinut a început să bântuie o epidemie puternică de va-
riolă, adusă de refugiaţii de peste Nistru (care se salvau de „Golodomorul” din
Ucraina Sovietică – n.n.).
Potrivit unui raport statistic al autorităților medicale locale, în1928 din cauza
bolilor epidemice a murit peste un sfert din populaţie (27,2%). Nivelul înalt de
mortalitate din Basarabia se datora deceselor copiilor de până la 1 an și cazurilor
de deces, provocate de tuberculoză și cancer.
Pentru a combate aceste maladii contagioase, au fost organizate, în mod ope-
rativ, 46 de echipe mobile cu 40 de medici militari şi peste 250 de agenţi sa-
nitari, care mergeau în teritoriu pentru a acorda asistență medicală populației.
Numai într-un singur an au fost deparazitate peste 150 de sate cu peste 300 mii
de locuitori.
2.3. Staţia Antimalarică Republicană (SAR)
În perioada celui de Al Doilea Război Mondial situația sanitară din provincie nu
era mai bună. Tăvălugul lui lăsa în urmă doar pârjol, mizerie și focare de infecție.
Epidemiile se răspândeau cu repeziciunea fulgerului, din care motiv viața populației
se afla sub un pericol de moarte iminentă. În 1944, după operaţia Iaşi-Chişinău,
organele de partid şi sovietice reinstalate la putere în ținut, au fost nevoite să bată
alarma. Faptul acesta este confirmat de o decizie specială a organelor centrale de la
Moscova de a relua în septembrie 1944 activitatea Narkomatului Sănătăţii al RSSM,
ce includea în componența sa Direcţia instituţiilor antiepidemice şi Inspectoratul
Sanitar de Stat. Iar potrivit unor date statistice din anul 1945, de asistență medicală
organizată au beneficiat peste 126 733 de bolnavi de malarie.
În procesul de organizare și funcționare a asistenţei antiepidemice se impunea
necesitatea ajustării instituțiilor de profil la nevoile medicale ale populației. Pen-
tru aceasta au fost înfăptuite la nivel de stat o serie de acțiuni, ce au pus bazele
medicinii sociale sub aspectul îmbunătățirii politicii de cadre medicale și cel al
supravegherii antiepidemice și sanitare a sănătății populației. În acest context cea
mai laborioasă perioadă s-a consumat între anii 1944-1950.
La 23 octombrie 1944 Sovietul Comisarilor Norodnici al RSSM a adoptat ho-
tărârea nr. 372, prin care a oficializat inaugurarea Stației Republicane de Comba-
tere a Malariei, cu sediul în or. Chișinău, cea de a doua instituție specializată de
nivel republican din capitală (după Inspectoratul sanitar de stat), ce avea menirea
de a oferi asistență organizatorico-metodică în realizarea programului de măsuri
antimalarice (ea va funcționa ca instituție sanitară autonomă până în decembrie
1954). Șefia în cadrul SAR era exercitată de Ida Bisker. Peste puţin timp Narko-
matul Sănătății emite ordinul nr. 234 din 21.12.1944, în baza căruia a fost creat
Laboratorul sanitaro-bacteriologic republican.
Anii de după război au fost marcaţi de evenimente cu mari semnificații orga-
nizatorice pentru sistemul de sănătate publică din Moldova. De rând cu Dispen-
sarul Trahomatoz este fondată Casa de Iluminare Sanitară. Ministerul Ocrotirii
Sănătății al URSS trimite în ajutorul organelor locale ale ocrotirii sănătății echipe
speciale de medici și un grup de specialişti ai Institutului de Cercetări Ştiințifice
în domeniul malariei, parazitologiei medicale și helmintologiei. Sunt, de aseme-
nea, completate instituțiile curativ-profilactice cu cadre calificate în vederea com-
baterii malariei. La realizarea acestui obiectiv au fost mobilizate şi unele minis-
tere şi departamente ale republicii. Funcţionarea normală a subdiviziunilor nou
create putea fi asigurată numai printr-un parteneriat strâns cu știinţa medicală.
În acest scop, pe baza Laboratorului sanitaro-bacteriologic republican a fost cre-
at (în 1947) Institutul de Cercetări Științifice în Epidemiologie și Microbiologie
(ICȘEM). Tot în 1947 autoritatea medicală publică centrală în persoana Ministe-
rului Ocrotirii Sănătății creează Secția de dezinfecție, iar din noiembrie 1949 - o
subdiviziune specifică acelor timpuri, și anume Detașamentul antimalaric, care
în aprilie 1950 va fi comasat cu Stația Antimalarică Republicană.
Planul de combatere a malariei prevedea următoarele acțiuni:
1. Depistarea activă a bolnavilor și a purtătorilor de paraziți de malarie.
2. Tratarea tuturor pacienților și purtătorilor de paraziți depistați.
3. Înfăptuirea unor analize chimice și profilaxii individuale și sociale.
4. Inițierea unor măsuri de luptă cu vectorii bolii, accentele de bază fiind puse
pe nimicirea țânțarilor din încăperi și a larvelor de țânțari din bazinele de
apă, reducerea sau lichidarea locurilor de înmulțire a țânţarilor Anofeles
prin intermediul unor lucrări hidrotehnice mici și de proporții.
Măsurile și acțiunile programate vorbesc despre aceea, că perioada post-
belică a fost marcată de o amplă mobilizare a eforturilor orientate spre redre-
sarea situației economice, afectate de război, și asigurarea populației în com-
baterea epidemiilor dezlănțuite. Drept cauze principale ale răspândirii bolilor
infecțioase se considerau urmările nefaste ale războiului și nivelul scăzut de
trai al oamenilor, inclusiv condiţiile deplorabile de civilizaţie, sărăcia şi foame-
tea, accesul limitat la apa potabilă, lipsa sistemelor de canalizare, lipsa antibi-
oticelor, vaccinurilor etc.
Viața celor de jos, însă, nu era studiată până la capăt de către organele
sovietice, împovărate de ideologia luptei de clasă și de implementarea dură
a sistemului administrativ de comandă. În perioada foametei, provocată ar-
tificial de regimul comunist prin colectarea silită a rezervelor de cereale de la
țărani, Moldova se pomeni împânzită de aceleași focare de malarie, rujeolă,
dizenterie şi tusea convulsivă, tifos exantematic, tetanos, antrax și poliomie-
lită. Alerta devenise maximă, deoarece acestea din urmă puteau provoca la
pacienţi sechele pe viaţă sau chiar fatale. Nu ajungeau materiale medicale și
farmaceutice necesare combaterii infecțiilor, lipseau condițiile elementare de
primire și tratare a bolnavilor, dar cel mai grav lucru era, că în momente-
le excepționale nu ajungeau cadre medicale, care să organizeze și să dirijeze
acțiunile sanitare.
În situația creată, autoritățile centrale decid să constituie în teritorii comi-
sii sanitare, alcătuite din voluntari, care patrulau satele, participând la mun-
cile de curățare a localităților, la repararea instituțiilor medicale. Au început
să fie deschise băi publice, înzestrate cu camere de dezinfecție (deparazi-
tare). Gunoaiele și deșeurile menajere, adunate de pe străzi și din ogrăzile
țăranilor, erau încărcate în butoaie de lemn și transportate cu carele la mar-
ginea satului, unde se ardeau. Într-un comunicat oficial, publicat în ziarul
republican „Moldova Socialistă” din anul 1945, se relata, că „în oraşele şi
satele Moldovei au fost zidite şi instalate aproape 3800 de băi şi peste 3200 de
camere de dezinfecţie. Numai în judeţul Chişinău acest număr a atins 1255 de
băi publice şi camere de dezinfecţie. Altele 3780 de băi urmează să fie deschise
către sfârşitul anului...”
Acțiunile comune de profilaxie ale Stației antimalarice republicane și co-
misiilor sanitare ale voluntarilor din sate și orașe au înălțat o redută puternică
în calea răspândirii maladiilor transmisibile. De acum încolo se impunea ne-
cesitatea de a fortifica structurile sanitare și medicale locale și de a le pregăti
pentru studierea și lichidarea focarelor epidemice. În câmpul de vedere al me-
Articole extrase din presa

republicană despre activităţile
antiepidemice
dicilor sanitari și al spitalelor se aflau în permanență bolnavii cu diverse forme
de malarie, trahom, rujeolă (pojar), ce apărea frecvent la copiii de până la 4
ani, de râie, „împrumutată” de la animalele de casă şi localizată printre dege-
tele de la mâini, pe piept, pe burtă şi la subsuori. Însă cea mai mare aderență a
morbidității printre locuitorii din ținut era provocată de tifosul exantematic,
un microb ce se dezvolta în sângele omului, provocându-i majorări de tempe-
ratură până la delir.
În 1946 Comisariatul Norodnic al Ocrotirii Sănătății al RSSM creează Staţia
Sanitaro-Epidemiologică interraională Chișinău, alături de staţiile similare din ju-
deţe. Instituțiile nou create trebuiau să rezolve o serie de probleme de moment,
dar ele nu puteau să facă mari progrese fără tehnică medicală specializată și cadre
de înaltă calificare.
2.4. Constituirea Stației Sanitaro-Epidemiologice Republicane
(Sanepidului republican, SSER)
1948-1994
Data creării Sanepidului republican propriu-zis se consideră 4 decembrie
1948, zi în care Ministerul Ocrotirii Sănătăţii al RSSM prin ordinul nr. 1278, a in-
stituit, pe baza Staţiei Sanitaro-Epidemiologice interraionale Chișinău, Staţia Sa-
nitaro-Epidemiologică Republicană.
La balanţa noii instituţii au fost
trecute toate structurile celei prece-
dente: sectorul gospodăresc, secţia
sanitaro-epidemiologică, laboratorul
sanitar-bacteriologic, secţia (punc-
tul) Pasteur, secţia de deparazitare şi
Detaşamentul antitularemic (lichi-
dat, apoi reorganizat în Staţie antitu-
laremie prin ordinul MS al RSSM nr.
328 din 04.03.1950).
Grigori Groisman, primul medic-şef al SSER
Primul medic-şef al Staţiei Sanita-
ro-Epidemiologice Republicane a fost numit Grigori Groisman (31 decembrie
1948), anterior şef al Detaşamentului antiepidemic din cadrul Staţiei sanitaro-
epidemiologice interraionale Chişinău.
În statele de personal au fost înscrişi toţi cei 34 de colaboratori ai SSE interra-
ionale Chişinău, care au şi format nucleul noii instituţii.
Organigrama instituției era alcătuită din Sectorul administrativ-gospodăresc,
din care făceau parte un ajutor al medicului-şef, o secretară-dactilografă, câte
un medic statistician (deja a început să se pună preț pe statistica medicală), un
contabil superior, un casier-socotitor, un şef de depozit, un inginer pentru ter-
moficare şi un expeditor. Secţia sanitaro-epidemiologică era compusă din șeful
de secție, 2 medici sanitari (în igiena alimentaţiei şi cea comunală), trei medici-
Primii fondatori şi
colaboratori ai SSER
epidemiologi (dintre aceştia 2 activau prin cumul), doi asistenţi (ajutori) ai me-
dicului sanitar şi patru asistenţi (ajutori) ai medicului-epidemiolog.
În Laboratorul sanitar-bacteriologic, dirijat de un medic bacteriolog, activau
trei laboranţi şi o infirmieră, în Secţia de dezinfectare, menajată de un medic
specialist (asistent al medicului sanitar) - doi instructori în dezinfectare şi un
laborant pentru controlul calităţii dezinfectărilor. Detaşamentul de combatere
a tularemiei era condus de ajutorul medicului epidemiolog și avea în subordine
un medic instructor şi patru specialişti pentru dezinfectare. În punctul Pasteur
activau un medic şi un vaccinator. Întreaga instituţie era amplasată într-o clădire
mică de pe str. Miciurin, 27 (actualmente, str. Sfatul Ţării).
Activitatea de bază a Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane s-a axat
pe lichidarea imediată a consecinţelor sanitare şi epidemiologice ale războiului,
soluționând eşalonat problemele majore de sănătate publică. Odată cu înregi-
mentarea sistemului unic de supraveghere sanitaro-epidemiologică de stat, situa-
ţia epidemiologică din republică a început să se îmbunătățească treptat, incidența
unor boli infecţioase reducându-se de 2-3 ori.
Clădirile vechi de pe str. Miciurin 27, unde se afla sediul SSER

Instituţiile sănătăţii publice lucrau în condiții extrem de dificile. În activitatea
lor medicală zilnică acordau prioritate copiilor, cărora li se efectuau proceduri de
seroimunizare contra infecțiilor. În cazuri mai grave pacienții erau dispensarizați
și spitalizați. În acest mod s-a reușit minimizarea treptată a infecțiilor generale,
precum și a cazurilor de morbiditate, iar peste un timp scurt unele epidemii au
fost lichidate definitiv.
Pe fundalul evenimentelor epidemice, ce zdruncinau republica, bruma de lu-
crători medicali, încadrați în campaniile de deparazitare și asistență medicală
epidemiologică, trebuia să depună eforturi supraomenești ca să se mențină „în
protocolul antiepidemic”. Așa cum s-a mai menționat, republica ducea o lipsă
cronică de cadre medicale calificate, deoarece începând cu anul 1944 o bună par-
te din specialiștii locali s-a refugiat în România din motive de incertitudine pen-
tru noua putere bolșevică. Aceasta pe de o parte, pe de alta, Moldova se pomenise
în imposibilitatea de a acoperi locurile vacante, fiindcă Institutul de Stat de Me-
dicină din Chişinău şi şcolile medicale abea își deschisese ușile în fața primilor
aspiranţi la profesiile medicale.
Informaţia despre problemele respective a ajuns „la urechea” conducătorilor
instanțelor superioare de la Kremlin, care le-au rezolvat într-un timp record. Din
inițiativa Comitetului Central al PCUS încoace în Moldova au fost trimiși zeci și
sute de medici de la diferite universități și instituții medicale din Moscova, Le-
ningrad, Harkov, Rostov pe Don, Kiev și alte orașe ale URSS. Sistemul de sănătate
al RSSM a avut avantajul de a primi în rândurile sale specialiști cu o pregătire
profesională și științifică excelentă, ceea ce a contribuit foarte mult la îndrumarea
competentă a viitoarelor generații de medici autohtoni. Tendința aceasta a avut
tangenţă și pentru colectivul Sanepidului republican din Chișinău. La 8 septem-
brie 1950 medicul-șef Gr. Groisman este substituit de către Constantin Sedâkin,
care se va menține în post doar un an de zile. Din 13 iunie până pe 24 august 1951
în locul lui va deține interimatul Serghei Juravchin, urmat de Tamara Sladkov-
Tabelul nr. 1
Situaţia epidemiologică pentru cele mai răspândite boli infecţioase din perioada 1949–1953
(incidenţa – cazuri abs.)
Bondarenco. După care la 11 ianuarie 1952 la cârma instituției este numită Eliza-
veta Miliutin, exercitându-şi funcţia până în 1955.
De menționat, că instalându-se la putere, organele sovietice și de partid nu
au considerat oportun să modifice imediat sistemul de administrare teritorială
a republicii. Modelul românesc cu județe, s-a păstrat până în 1953, când a fost
înfăptuită reforma administrativ-teritorială, județele fiind reorganizate în distric-
te. În lumina noilor modificări, SSER este redenumită în baza ordinului MOS
al RSSM nr. 1948 din 31.12.1952 în Staţie Sanitaro-Epidemiologică districtuală
Chişinău (SSED), care a activat doar până la 10 iulie 1953. În acel an a apărut
Decretul (Ucazul) Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM din 20 iunie despre li-
chidarea împărţirii teritoriale a republicii pe districte (okruguri). În conformitate
cu prevederile acestui document, precum și în temeiul ordinului MOS al RSSM
nr. 1046 din anul 1953, al ordinului SSED Chişinău nr. 88 din 10.07.1953, SSED
a fost lichidată și reinstituită Staţia Sanitaro-Epidemiologică Republicană, în care
au fost transferaţi toţi angajații Sanepidului districtual. În legătură cu noua refor-
mă, instituției i s-a oferit suplimentar pentru sediu clădirea din strada Kievului,
129 (actualmente str. 31 August 1989).
Dat fiind faptul, că focarele de epidemii și, respectiv, cazurile de îmbolnăvire
cu malarie au fost practic lichidate, Staţia de combatere a acestei maladii a fost
reorganizată în Sectorul de parazitologie, trecând din 01.01.1955 în componenţa
secţiei sanitaro-epidemiologice a Sanepidului republican.
Succesele înregistrate de medicii specialiști în combaterea tularemiei au fă-
cut ca Staţia Antitularemie Republicană să fie reorganizată în Secţie a infecţiilor
extrem de periculoase și încadrată la 1 septembrie 1955 în structura Sanepidu-
lui republican. În consecinţă, secţia sanitaro-epidemiologică s-a completat cu
specialiştii fostei Staţii de combatere a malariei (un medic parazitolog, 2 medici
helmintologi, câte un entomolog, un inginer-hidrotehnician, un asistent (ajutor)
şi un laborant cu studii medii), iar secţia infecţiilor extrem de periculoase - cu
specialişti ai fostei Staţii antitularemie.
Începând cu 26 mai 1955, Elizaveta Miliutin a fost înlocuită în funcţia de me-
dic-şef al instituţiei de către Alexei Covaliov, iar din iunie acelaşi an a fost intro-
dusă funcţia de medic-şef adjunct în probleme sanitaro-epidemiologice, acesta
răspunzând concomitent şi de activitatea Secţiei sanitaro-epidemiologice. Pri-
mul care a ocupat oficial această funcție a fost A. Popic, până la 26 august 1962.
Pe măsură ce instituția se dezvolta, de la un an la altul se aprofundau și
investigațiile medicale și științifice. În agenda Sanepidului au început să se prefi-
gureze priorități de natură strategică, cu bătaie lungă, țintind pe nevoia de speci-
alizare și activități sectoriale.
La 12 februarie 1957, prin ordinul SSER nr. 29, în cadrul secţiei sanitaro-epi-
demiologice au fost formate sectoare de profil autonome (sanitar şi epidemiolo-
gic). Implicit, a sporit şi potențialul intelectual. Dacă în 1953 în structurile Sane-
pidului republican activau 34 de angajați, peste 4 ani numărul lor a ajuns la 92.
Politica de dezvoltare extensivă, promovată de conducerea instituției, cu aproba-
rea autorităţii publice centrale, aducea rezultate scontate. Efectele ei erau resimţi-
te atât în dezvoltarea conceptuală și profesională, cât și în procesul de acordare a
asistenţei sanitaro-epidemiologice în teritorii.
În 1959 în componenţa SSER a fost inclusă şi Casa Republicană de Iluminare
Sanitară, fiind transformată din 1 ianuraie anul respectiv în Secţie de iluminare
sanitară (ordinul MS al RSSM nr. 528 din 20.11.1958). Ulterior, această subdivi-
ziune își va recăpăta statutul autonom de Casă Republicană de Iluminare Sanitară
prin ordinul MOS al RSSM nr. 45, alineat 3 din 27.02.1962.
Tot în această perioadă, în cadrul laboratorului sanitar-bacteriologic a fost
deschis sectorul de virusologie cu 5 angajaţi: un medic virusolog, 2 laboranţi
virusologi, o infirmieră (ordinul SSER nr. 8-A din 12.01.1959, emis întru exe-
cutarea ordinului MOS al RSSM nr. 5 din 07.01.1959). Următoarea reorganizare
a structurii şi statelor de personal ale Sanepidului republican s-a produs în anul
1961 în baza ordinului MOS al RSSM din 29.09.1960, conform căruia SSER în-
corpora următoarele structuri:
• Secţia sanitară, care includea sectoarele Igiena comunală, Igiena alimentară,
Igiena industrială, Igiena şcolară (doar ultimul sector fără laborator).
• Secţia epidemiologică, cu sectoarele: Infecţii bacteriene, Infecţii virale, Infec-
ţii extrem de periculoase, Parazitologie (toate cu laboratoare).
• Laboratorul radiologic de categoria I, subordonat direct medicului-şef.
• Secţia de iluminare sanitară.
• Serviciul administrativ-gospodăresc.
În urma acestei reformări a SSER a fost efectuată reamplasarea instituţiei în
noul cartier de pe str. Lomonosov 3 (actuala str. Alexandru Cosmescu), cu 3
clădiri adaptate la cerințele regimului sanitaro-antiepidemic: un vivariu, încăperi
auxiliare şi depozite, garaje.
În scopul îmbunătăţirii profilaxiei toxoplasmozei a fost organizat un laborator
specializat cu 3 angajaţi: un medic laborant, laborant cu studii medii și o infirmi-
eră-preparator (ordinul MOS al RSSM nr. 84 din 19.04.1961).
Medicii virusologi M. Vangheli,

C. Spânu și V. Ghidirim în timpul
unor cercetări de laborator
În laboratorul bacteriologic
(în plan secund: Valentina
Iaghin, șef de laborator şi Aliona
Gherman, felcer-laborant)
În 1962 conducerea instituţiei este iarăși schimbată. Prin ordinul MOS al

RSSM nr. 262 din 30.11.1962, A. Covaliov este eliberat din funcţia de medic-
şef şi trecut ca medic epidemiolog în sectorul infecţiilor extrem de periculoase.
În locul lui a fost numit Nicolai Bulâciov. De valul remanierilor a fost atins și
medicul-șef adjunct A. Popic, care a transmis ştafeta lui Boris Rusnac - primul
reprezentant al tinerei generaţii de intelectuali medicali în administraţia SSER,
absolvenți ai Institutului de Medicină de Stat din Chișinău.
Nota bene: Institutul de Medicină de Stat din Chișinău a fost fondat pe baza
Institutului de Medicină nr. 1 din Leningrad, aflat în evacuare şi transferat după
război la Chișinău cu tot corpul profesoral și contingentul de studenți. Începe să
funcționeze din data de 20 octombrie 1945, pe baza unei singure facultăți, cea
de medicină generală, ce includea 32 de catedre cu un contingent de o mie de
studenți. Procesul didactic era realizat de 130 de profesori, inclusiv 20 de doctori
habilitaţi și 23 de doctori în medicină. Crearea Alma Mater a servit drept un im-
bold solid pentru dezvoltarea centralizată a învățământului medical superior și
fortificarea sistemului de sănătate din republică.
Ajungând la cârma Sanepidului republican, B. Rusnac a fructificat cu prisosință
continuitatea reformelor, aplicând un șir de ordine ale MOS al RSSM, ce vizau
perfecționarea serviciilor epidemiologice și de igienă cu asistență de laborator.
La 1 decembrie 1963 el a mărit statele de personal ale secţiei sanitare, creând
un grup statistic pentru evidenţa şi elaborarea analizei morbidităţii cu pierderea
temporară a capacităţii de muncă. Din data de 30 ianuarie a aceluiași an sectoa-
rele - infecţiilor extrem de periculoase şi de dezinfectare, împreună cu laboratoa-
rele din dotare, au fost excluse din componenţa secţiei antiepidemice, și formate
ca subdiviziuni separate în cadrul SSER.
Conducător al secţiei Infecţii extrem de periculoase a devenit medicul epi-
demiolog M. Ivanov. În statele secției au fost angajați 3 medici epidemiologi, 2
medici bacteriologi, un biolog-zoolog, un laborant bacteriolog, un specialist în
dezinfectare, altul în deratizare, un îngrijitor de vivariu şi o infirmieră.
În anii ’60 ai secolului XX activitatea instituției este caracterizată printr-o serie
întreagă de inițiative şi acţiuni, cu impact benefic asupra dezvoltării sale. Este vor-
ba, în primul rând, de crearea şi consolidarea structurilor teritoriale, unde lucrurile
mergeau prost de tot.
Valeriu Dobreanschi, dr.med., veteran al sănătății publice: - Securitatea de
moment a sănătății populației din republică se afla într-o stare derizorie. Oamenii
sufereau în masă de boli epidemice periculoase și extrem de periculoase. Cel mai
frecvent, se îmbolnăveau copiii.
Condițiile de activitate medicală lăsau mult de dorit. Cazurile de urgență medi-
cală erau rezolvate cu dificultate. De exemplu, eu mi-am început cariera profesio-
nală la Stația Sanitaro-Epidemiologică din Cimișlia, care dispunea de o brişcă tra-
să de un cal, cu care ne deplasam în zonele infestate. Din personalul medical făceau
parte un medic, căruia îi revenea şefia, 7 lucrători cu studii medii de specialitate,
dintre care 2 laboranți: un bacteriolog și un parazitolog. Atât.
La Staţia Sanitaro-Epidemiologică Republicană am venit mai târziu, după ab-
solvirea Institutului de Medicină din Dnepropetrovsk, unde am urmat un program
special de pregătire a specialiştilor în domeniul medicinii profilactice. Împreună cu
mine au fost repartizaţi în Moldova Elena Bunduchi şi Ion Rusu-Lupan. Medic-şef
al stației era pe atunci Boris Rusnac, iar adjuncţi – Ion Dumitraş şi Valeriu Sâr-
bu. După noi au venit încoace Vsevolod Beleavschi, Ion Bursuc, Ion Goraș, Virgil
Guma, Ion Chetraru, Alexandru Colofiţchi, Petru Mogoliuc, Dumitru Moldovan,
Nicolae Opopol, Nicolai Starodub, Petru Tanasiev, Anatolie şi Larisa Frumusachi,
Ion Cebotari, absolvenţi ai aceluiaşi institut din Dnepropetrovsk. Fiecare dintre
noi a avut privilegiul şi fericirea de a pune câte o cărămidă la temelia Serviciului şi
a instituţiei, fiind desemnaţi în diverse funcţii şi posturi de activitate”.
În această perioadă au fost făcuți pași importanți în dezvoltarea sistemului de
supraveghere sanitaro-epidemiologică de stat, în ameliorarea situaţiei epidemio-
logice prin reducerea substanţială a incidenţei bolilor infecţioase şi contracararea
malariei, tularemiei, tifosului exantematic, febrei tifoide, scarlatinei.
Specialiștii serviciului din perioada postbelică se deplasau pe teren

la grupurile țintă în brișcă sau căruţe
Wilghelm Secania, medic-șef al Sanepidului
raional Cimișlia (în stânga)
Eforturi conjugate s-au depus în consolidarea tehnico-materială a serviciu-

lui de laborator, unde au început să fie aplicate metode avansate de investiga-
ţie a bolilor provocate de bacterii, virusuri şi radiaţii ionizante. Au fost puse
bazele cercetărilor ştiinţifice fundamentale în tematica sănătăţii populaţiei, în
special, în studierea influenţei factorilor externi asupra stării sănătății. Pe plan
social, autoritățile centrale și locale înregistraseră unele progrese în domeniul
infrastructurii, reconstruind și amenajând sistemul de aprovizionare cu apă a
locuitorilor din orașe, cât priveşte situaţia de la sate, problemele acestea sunt
actuale şi astăzi.
O atenţie sporită în activitatea administrației, a corpului medical și științific
a fost acordată studierii factorilor biogeochimici, iar în anii 1960-1970, echipa
de specialiști a analizat consecințele utilizării pesticidelor în agricultură, consi-
derându-le drept cauza principală de răspândire a hepatitelor şi ator maladii ne-
transmisibile. Este cercetat conţinutul de iod în sol, în apa potabilă şi în produse-
le alimentare, corelându-l cu răspândirea guşii endemice.
În timpul investigațiilor s-a descoperit o concentrație mare de nitraţi şi izotopi
radioactivi în mediul înconjurător. Au urmat reactualizări științifice și metodi-
ce în domeniul epidemiologiei, microbiologiei, virusologiei şi imunoprofilaxiei,
care, practic, au și determinat începutul modernizării conceptului de imunoge-
Așa arătau clădirile în care erau amplasate laboratoarele de profil igienic

Un grup de tineri
specialiști: Ion Cebotari,
Dumitru Moldovan, Ion
Goraş, Ecaterina Rotari,
Virgil Guma, Valeriu
Dobreanschi, Nicolae
Opopol
neză a antraxului şi tetanosului. Datorită îmbunătăţirii calității diagnosticului

de laborator la difterie, rujeolă, hepatite virale, poliomielită şi alte maladii de
origine bacteriană şi virală, a fost posibilă elaborarea și implementarea unor noi
produse de diagnostic şi tratament, cum sunt Antraxin, Tetanin. Cu toate aces-
tea, măsurile de prevenire și profilaxie a bolilor infecțioase nu puteau fi scoase
din agenda zilei. Indicele de morbiditate prin infecții epidemice continua să se
mențină la cote înalte.
În anul 1963 la timona Serviciului de Supraveghere Sanitaro-Epidemiologică
de Stat a venit Petru Iarovoi, viceministru al Sănătății. Pe atunci baza tehnico-
materială a Serviciului şi instituţiei cuprindea un birou de statistică medicală și o
clădire cu 2 etaje, în care erau dislocate administrația și întreg efectivul medical.
Asistența științifică și tehnică era asigurată de un singur laborator bacteriolo-
gic, care trebuia să îndeplinească un volum de investigații suprasolicitat. În acele
condiții dificile sub aspect tehnologic s-a călit voința și spiritul de combativitate
ale medicilor igieniști, ale șefilor de instituţie și subdiviziuni, care s-au consacrat
fără rezerve idealurilor sănătății, întărind încrederea populației în capacitățile
Serviciului.
Prof. Petru Iarovoi, ex-viceministru al Sănătăţii şi inspector principal sani-
tar de stat (1963-1973):
– Potențialul existent de atunci era limitat, dar necesitățile de supraveghere și pro-
filaxie antiepidemică creșteau pe zi ce trecea. Dinamica bolilor infecțioase: rujeola,
difteria, tusea convulsivă, febra tifoidă, bruceloza, tetanosul și altele oscila înconti-
nuu, și ce era mai rău, ele izbucneau acolo unde nu te așteptai. Se cerea de întreprins
măsuri imediate pentru stoparea lor. La ordinea zilei au fost puse două chestiuni
esențiale: întărirea sectorului cu specialiști înalt calificați și crearea unor laboratoare
solide, care să fie dotate cu toate aparatele necesare pentru activitatea epidemiologică.
În 1967 ministrul Sănătății de atunci Nicolae Testemițanu a luat deci-
zia de a construi o nouă clădire a Sanepidului republican (actualul sediu de pe
str. Gh. Asachi 67, A) și lucrările de construcție a blocurilor instituției încep în
același an. Din păcate, în 1968 N. Testemițanu a fost demis și construcția este opri-
tă. Ce era de făcut? Finanțări decât de la stat nu aveam. Atunci am hotărât să ne
adresăm după ajutor la Guvern. Viceprim-ministrul pe construcții Igor Dobândă,
un om foarte cumsecade, ne-a ascultat păsul și a căzut de acord ca lucrările să fie
continuate, promițându-ne niște fonduri din rezerva ministerului. Suma alocată,
însă, nu era suficientă pentru înălțarea edificiului. Atunci ne-a venit ideea să solici-
tăm cealaltă parte a sumei de la Comitetul republican „Crucea Roșie”, care își avea
sediul într-o clădire veche, de pe strada Kievului, gata-gata să se dărâme. În fruntea
Comitetului Central „Crucea Roşie” din URSS se afla Nadejda Victorovna Traian,
Erou al Uniunii Sovietice, veteran de război. I-am telefonat și i-am povestit despre
„necazul” nostru, asigurând-o, totodată, că în clădirea cu 7 etaje se va găsi loc și
pentru sediul Societăţii „Crucea Roșie” din Moldova. Dânsa ne-a oferit o sumă de
180 mii de ruble și lucrările de construcție ale noului sediu al Sanepidului repu-
blican au fost reluate. Însă mai apăruse o problemă. Blocul nr. 3 era proiectat cu
2 etaje. Noi, însă, aveam de gând să amplasăm în el și niște laboratoare performan-
te. M-am consultat cu medicul-șef al SSER Boris Rusnac şi am convenit ambii ca
proiectul să fie lărgit, şi astfel am obținut spațiu pentru laboratoarele preconizate.
Boris Rusnac, medic-şef al Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane:
(1964 – 1969):
- Am fost numit în funcţia de medic-şef adjunct al SSER în anul 1962, fiind
aspirant (în terminologia curentă – doctorand n.n.) în anul trei la Catedra igienă
a Institutului de Medicină de Stat din Chişinău. Alexei Covaliov, care îndeplinea
funcţia de medic-şef al instituţiei, avea probleme grave de sănătate, aşa că în multi-
tudinea domeniilor profesionale a trebuit să intru din mers. Datorită susţinerii din
partea colegilor cu experienţă, a specialiştilor precum erau Grigori Groisman, şeful
Secţiei epidemiologie, Nina Gontovoi, şeful secţiei sanitare, am reușit să învăţ multe
şi să-mi îndeplinesc cu acuratețe obligațiile ce-mi reveneau.
Prima deplasare de serviciu am efectuat-o în raionul Edineţ împreună cu me-
dicul pentru igiena industrială Anatolie Marcenko. Trebuia să participăm la darea
în exploatare a Fabricii de zahăr din Cupcini. La momentul respectiv, în domeniul
sănătăţii exista o situaţie tensionată şi dificilă: crescuse nivelul de morbiditate a
populației din cauza bolilor infecţioase (febră tifoidă, poliomielita, tusea convulsi-
vă). Serviciul sanitaro-epidemiologic nu prezenta încă o structură bine conturată,
capabilă să asigure, de sine stătător, măsurile necesare de profilaxie şi monitorizare
a cazurilor de urgență. Existau secţii de profil pe lângă spitalele raionale, însă ele
nu erau dotate cu cele necesare, nu dispuneau de resurse umane şi transport. Staţii
sanitare aparte existau doar în capitală şi în oraşele Bălţi, Tiraspol şi Bender.
Prin ordinul Ministrului Ocrotirii Sănătăţii al RSSM, nr. 4 din 07.01.1963, am
fost numit în funcţia de inspector-şef adjunct sanitar de stat al RSS Moldoveneşti.
Între timp medic-şef al instituţiei a fost desemnat Nicolai Bulâciov, cu care am
împărțit responsabilităţile manageriale mai mult timp. Dânsul efectua conducerea
Sanepidului republican, iar eu răspundeam de asistenţa metodologică şi practică
pentru staţiile sanitaro-epidemiologice orăşeneşti şi raionale.
În anul 1963, când în funcţia de inspector-şef sanitar de stat a fost numit P. Ia-
rovoi, evaluând starea lucrurilor în domeniu, am adresat ministerului demersuri
privind necesitatea separării staţiilor sanitaro-epidemiologice de spitalele raionale.
Argumentele noastre au fost convingătoare. Primele staţii sanitaro-epidemiologice
de sine stătătoare au apărut în raioanele Soroca, Râbniţa, Orhei, ulterior şi în ra-
ionul Cahul. Pe timpul lui Nicolae Testemiţanu în calitate de ministru al Sănătății,
autonomie au obținut şi staţiile sanitaro-epidemiologice din celelalte raioane ale
republicii.
La 1 ianuarie 1964 Institutul Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice în dome-
niul Igienei şi Epidemiologiei (IMCŞIE), a fuzionat cu SSER. Director şi medic-
şef al instituţiei a devenit Andrei Discalenko (9 aprilie 1964), iar eu – adjunct.
Medic-șef adjunct pe știință a fost numit Eli Şleahov. Colectivul instituţiei însă
a întâmpinat această microreformă cu o oarecare reticență. Pentru a lămuri lu-
crurile, Ministerul unional al Ocrotirii Sănătăţii a trimis în republică o comisie
specială, condusă de Dmitrii Silin, şef-adjunct al Direcţiei sanitare. Rezultatele
acestei inspectări au fost examinate la ședința colegiului Ministerului Ocrotirii
Sănătăţii al URSS. Decizia de comasare a acestor două instituţii a fost considera-
tă inoportună şi s-a revenit la structura inițială. După evenimentul cu gâlceavă,
pe 15 iulie 1964, Ministerul Ocrotirii Sănătăţii al RSSM a emis ordinul nr. 115,
prin care am fost confirmat în funcţia de medic-şef al Sanepidului republican. A.
Discalenko a activat în calitate de director al IMCŞIE până la sfârşitul vieţii sale
(mai, 1983).
În Moldova a început să fie promovată politica de intensificare şi industrializare
largă a agriculturii. Concomitent, în mediul populaţiei persista un înalt grad de
morbiditate, inclusiv în urma infecţiilor, ce ducea la sporirea mortalității. În colec-
tive se atestau focare de difterie, rujeolă, tusea convulsivă, nemaivorbind de faptul,
Fig. 1. Incidenţa unor boli infecţioase în perioada 1961-1964

că, în paralel, se înregistrau multiple cazuri de toxiinfecţii alimentare. În virtutea
acestor circumstanţe, ne-am concentrat eforturile pe organizarea şi desfăşurarea
campaniei de imunizare a populaţiei. Şi iată că am ajuns la un moment crucial - în
1964, în conformitate cu ordinul Ministerului Ocrotirii Sănătăţii al RSSM, a fost
efectuată vaccinarea în masă împotriva poliomielitei, tetanosului, difteriei, pojaru-
lui şi tusei convulsive.
La acea vreme pe lângă fiecare unitate medicală au fost deschise cabinete de
vaccinare, având personal special instruit. Ele au fost dotate cu echipamentul ne-
cesar, inclusiv frigidere pentru depozitarea preparatelor bacteriene. Ca urmare a
vaccinării în masă, s-a redus semnificativ incidenţa acestor boli infecţioase. Ba mai
mult, experienţa noastră în organizarea şi desfăşurarea campaniei de vaccinare a
fost recunoscută drept una reuşită, fiind recomandată pentru aplicare şi altor re-
publici unionale. Se cere remarcat faptul, că deja în anii 1965-1966 în Moldova nu
a fost înregistrat nici un caz de poliomielită, bruceloză şi antrax, iar difteria, tusea
convulsivă, rujeola şi alte infecţii se redusese la cazuri unice.
Aparte, pentru protecţia frontierei de stat contra introducerii şi răspândirii in-
fecţiilor extrem de periculoase, au fost deschise puncte (staţii) sanitare şi de caran-
tină la Ungheni şi Leuşeni.
În domeniul igienei şi, mai ales, în desfăşurarea procesului de prevenţie şi profi-
laxie, rolul principal îi revenea colectivului Sanepidului republican. El participa la
examinarea şi expertiza sanitară a proiectelor de construcţie a marilor întreprin-
deri industriale şi agricole, cum erau Centrala Electrică cu Termoficare nr. 2 din
Chişinău, uzinele „Signal”, „Mikroprovod”, „Sciotmaş”, „Mezon”, Centrala Electri-
că de la Cuciurgan, apoi fabricile de zahăr, marile complexe zootehnice.
A solicitat numeroase eforturi şi multă energie ameliorarea stării sanitare a loca-
lităţilor, aprovizionarea unei părţi a acestora cu apă potabilă, construcţia sistemelor
centralizate de apeduct şi a instalaţiilor de epurare a apelor reziduale. Specialiştii in-
stituţiei au participat la pregătirea deciziilor guvernamentale privind construirea în
fiecare localitate a băilor publice, precum şi a depozitelor pentru substanţe chimice.
În privinţa greutăţilor, pot remarca faptul, că majoritatea staţiilor sanitaro-epi-
demiologice raionale nu dispuneau de laboratoare. Ele erau dotate insuficient din
punct de vedere tehnico-material. Am obţinut ca fiecărui sanepid raional să i se
repartizeze câte un automobil. Iar pentru amplasarea laboratoarelor au fost pro-
curate 22 de seturi de aşa-zise „case-finlandeze”. Din iniţiativa unor medici-şefi,
precum A. Şelih (Călăraşi), M. Zlotnikov (Dubăsari), A. Serebrenikov (Râbniţa),
M. Ostapenko (Orhei), V. Zatokovenko (Floreşti), V. Bodiu (Soroca) şi alții, s-a
purces la construirea sediilor.
În anul 1965 am solicitat Ministerului Ocrotirii Sănătăţii să repartizeze 50 de
absolvenţi ai Institutului de Medicină din Chişinău în staţiile sanitaro-epidemiolo-
gice raionale, inclusiv cinci persoane în Sanepidul republican. Această generaţie de
specialişti a rămas fidelă instituţiei pe parcursul întregii cariere sale profesionale (L.
Mutoi, Gh. Sandul, C. Moroşan, A. Brajnikov, E. Cebanu).
Având calitatea de vicepreşedinte al Societăţii Igieniştilor şi Medicilor Sanitari
din RSSM (preşedinte era profesorul Iacov Reznik), am organizat, în anul 1965,
prima conferinţă consacrată problemelor de igienă în localităţile rurale, iar în 1967
- prima conferinţă ştiinţifico-practică în domeniul activităţilor de dezinfectare, la
care a participat directorul Institutului Central de Cercetări Ştiinţifice în domeniu,
academicianul V. Vaşkov. Apoi a urmat Consfătuirea unională în problemele com-
baterii tetanosului, cu participarea oamenilor de ştiinţă şi a medicilor practicieni.
În 1968 a avut loc şedinţa secţiunii Academiei de Ştiinţe Medicale a URSS, în ca-
drul căreia s-au discutat chestiunile aplicării chimicalelor în agricultură. La ședință
a fost prezent academicianul L. Medvedi.
Trebuie să menționez, că în Moldova se organizau adesea simpozioane, confe-
rinţe, consfătuiri de rang unional. Republica era vizitată permanent de reprezen-
tanţi notorii ai ocrotirii sănătăţii din Uniune: viceministrul, medicul-şef sanitar de
stat al URSS, academicianul P.N. Burgasov, şeful Direcţiei sanitare principale A.V.
Pavlov, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din URSS, academicianul V.N.
Pokrovski, academicienii L. Gromaşevski, M. Zaharov şi alţii. Dintre colaboratorii
noştri şi-au susţinut tezele de candidat în ştiinţe (de doctor) T. Bondarenco, V. Sâr-
bu, N. Gontovoi.
În cadrul unei consfătuiri de lucru cu genericul „Probleme ale politicii de ca-
dre pentru serviciile sanitaro-epidemiologice” a fost examinată necesitatea creării
unei structuri comune pentru toţi subiecţii unionali. Ca urmare, în componența ei
au fost incluse personalități vestite din Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Lituania
şi Moldova, care au elaborat normative unice pentru statele de personal medical,
ingineresc-tehnic ale staţiilor sanitaro-epidemiologice, aprobate prin ordinul mi-
nistrului Ocrotirii Sănătăţii al URSS nr. 300, din 29 aprilie 1969. În conformitate
cu acest ordin tuturor staţiilor sanitaro-epidemiologice raionale le-a fost atribuită
categoria I de calificare.
Dar cea mai valoroasă lucrare din timpul directoratului meu a fost proiectul de
construcţie a noului sediu al Sanepidului republican. Inițiativa a pornit din secții
și după mai multe dezbateri, obiecţiile şi sugestiile au fost transmise Institutului
de Proiectare din Kiev, care în 1968 a realizat proiectul şi ni l-a prezentat pentru
avizare. Lucrările de construcție au început în 1969, dar edificarea propriu-zisă s-a
făcut pe timpul administrării medicului-șef Vitalie Bodiu.
Boris Rusnac examinează macheta sediului Staţiei

Sanitaro-Epidemiologice Republicane, actualmente
Centrul Naţional de Sănătate Publică. Proiectul a fost
realizat de Institutul de profil din Kiev în anii 1967–
1968. Perioada lucrărilor de construcţie: 1969-1977
Ţinând cont de noile necesități de protecţie sanitaro-epidemiologi-
că a populației, medicul-șef Boris Rusnac inițiază prin ordinul nr. 32 din
11.02.1965 crearea unei structuri adecvate, elaborată de specialiști și aprobată
de Ministerul Ocrotirii Sănătăţii al RSSM. Noua organigramă a Sanepidului
republican cuprindea următoarele secţii:
1. Secția administrativ-gospodărească;
2. Organizatorico-metodică – 7 unităţi (şef: E. Tolstonojenco);
3. Sanitaro-igienică – 56 unităţi (şef: N. Gontovoi), cu subsecţiile:
• Igiena comunală - 5 unităţi (şef: Z. Feodorov), inclusiv un laborator cu
5 unităţi (şef: M. Malamud);
• Igiena alimentaţiei – 3 unităţi (şef: E. Caţ), inclusiv un laborator cu 6 uni-
tăţi (şef: L. Colomiiţev);
• Igiena muncii – 4 unităţi (şef: R. Rusanov), inclusiv un laborator cu 3 uni-
tăţi (şef: C. Acherman);
• Igiena copiilor şi adolescenţilor – 2 unităţi (şef: M. Berghelisok).
4. Secția radiologică – 9 unităţi (şef: T. Bondarenco);
5. Secția toxicologică – 9 unităţi (şef: N. Zimniţa);
6. Secția Investigaţii fizico-chimice – 2 unităţi (şef: L. Dranovschi).
7. Secția Investigaţii sanitaro-bacteriologice – 3 unităţi (șef: E. Vainberg).
8. Epidemiologie – ( şef: Gr. Groisman), cu subsecţiile:
• epidemiologică (inclusiv parazitologie, entomologie, imunologie), un la-
borator cu 15 unităţi (şef: Z. Logvinov);
• infecţii extrem de periculoase cu laborator – 11 unități (şef: L. Mutoi);
• epidemiologie cu 7 unităţi (şef: V. Coţofană);
• laboratorul bacteriologic cu 12 unităţi (şef: A. Eriomin);
• viruso-ricketsioză cu 11 unităţi (şef: C. Moroşan).
Fiind susţinut de Minister (ordinul SSER nr. 41 din 01.04.1966), Boris Rusnac
organizează următoarele sectoare suplimentare: un laborator de expertizare a no-
ilor maşini, în special a celor agricole, un laborator de virusologie (şef: M. Van-
gheli), sectorul de imunologie (şef: Gr. Groisman), sectorul infecţiilor extrem de
periculoase (şef: V. Coţofană), secţia de dezinfecţie (şef: Gh. Sandu). La 22 iunie
1966, în conformitate cu ordinul MOS al RSSM nr. 142, sectorul de toxicologie
al SSER a fost reorganizat în sectorul de supraveghere în domeniul chimizării
agriculturii.
Reieşind din necesităţile practice, legate de domeniul supravegherii sanitaro-
igienice ce revenea Serviciului, a fost introdusă unitatea de medic-şef adjunct
al SSER în probleme igienice. Inițial, funcția respectivă a fost exercitată de Ion
Dumitraş, iar cea de şef al secţiei de parazitologie – Maia Zubciuc, care l-a în-
locuit pe Z. Logvinov. În legătură cu transferarea lui Ion Dumitraş în postul de
medic-șef adjunct al SSER, secţia sanitaro-igienică a fost încredințată lui Valeriu
Dobreanschi, ulterior şef de secţie, specialist principal în domeniu, viceministru
al Ocrotirii Sănătăţii şi medic-şef sanitar de stat al RM.
Delegația RSSM (Maia Zubciuc, Ion Dumitraș
și alții) la Moscova, la un congres al Serviciului
sanitaro-epidemiologic, în discuție cu vestitul
academician Constantin Screabin
În anii respectivi demarase mai multe acţiuni de nivel republican, supranu-

mite astăzi „proiecte”. Se ştie, că pentru elaborarea unui proiect este nevoie de
câteva luni, traducerea lui în practică - mulţi ani în șir. În acest sens, adminis-
traţia şi specialiştii Sanepidului republican au trebuit să conceapă nu doar struc-
turi organizatorico-metodice solicitate, dar şi să le dea conținut, asigurându-le
funcționalitatea în cel mai rezonabil mod.
În această perioadă prin ordinul Ministerului Ocrotirii Sănătăţii nr. 24–k din
7 decembrie 1965, privind situaţia şi măsurile de ameliorare a imunoprofilaxiei a
bolilor infecţioase în RSSM, în cadrul SSER a fost organizat Laboratorul de imuno-
logie, compus din doi medici şi trei asistente. Colaboratorii acestei subdiviziuni
urmau să valorifice sistemul de imunizare a populaţiei contra bolilor infecţioase
şi să monitorizeze acest proces prin posturile de vaccinare, amplasate în punctele
de felceri şi moaşe. Conform aceluiași ordin, în statele policlinicilor orășenești,
raionale şi sectoriale a fost introdusă câte o unitate de asistentă medicală, respon-
sabilă de vaccinarea populaţiei adulte (copiii fiind deja vaccinaţi aici), precum și
câte o unitate de asistent al medicului epidemiolog de supraveghere a activităţii
organelor medicale în domeniul imunoprofilaxiei bolilor infecţioase. Din păca-
te, serviciul de imunoprofilaxie nu era bine pus la punct și, ca urmare, practica
respectivă nu a fost luată în serios de instituţiile medicale. Pentru organizarea
şi efectuarea eficientă a controlului asupra activității acestui serviciu, transferat
ulterior în statele de personal ale staţiilor sanitaro-epidemiologice orășenești şi
raionale, a fost creată o unitate de medic epidemiolog.
După medicul-șef Boris Rusnac la timona Sanepidului
republican vine Vitalie Bodiu, un specialist și conducător
cu capacităţi organizatorice remarcabile. Sub egida lui și cu
sprijinul Ministerului și al altor instituții de stat și obștești,
dar și al colectivului stației, șantierul de construcție, început
cu atâta greu, a fost încheiat și definitivat. Medicul-şef Vitalie
Bodiu s-a remarcat ca un bun profesionist și în rezolvarea
problemelor de ordin tehnologic, izbutind să dea expresie
tehnică modernă multor laboratoare din cadrul instituției. Pe
timpul administrării lui la Sanepidul republican s-a încadrat Vitalie Bodiu,
în câmpul muncii o pleiadă de medici tineri, care ulterior au medic-şef al SSER
La construcţia clădirilor SSER Adunarea solemnă de inaugurare

a participat activ şi colectivul instituţiei a edificiului Sanepidului republican
devenit personalități de forță pentru sănătatea publică: Lucian Fedcenco, Eugen

Stratu, Pavel Socoliuc, Ecaterina Culibacinâi, Aurel Guţu, Ion Nistor, Alexandru
Cărăruş, Marc Şpaner, Gheorghe Târşu, Anatol Melnic, Ion Bahnarel şi mulţi alţii.
În perioada aflării sale în fruntea Sanepidului (20.04.1969 – 07.01.1983) a fost dat
startul unor planuri complexe de măsuri în vederea prevenirii toxiinfecţiilor ali-
mentare şi a bolilor diareice acute.
Prof. Petru Iarovoi: - După darea în exploatare a edificiului, am organizat
mai multe structuri noi, ce aveau ca sarcină principală controlul, supravegherea și
monitoringul situației sanitaro-epidemiologice din teritoriu, precum și acordarea
ajutorului consultativ-metodic colegilor din teritoriu. Apoi am deschis laboratorul
de vaccinologie în frunte cu doctorul Gr. Groisman, unde s-au efectuat multiple
măsuri de vaccinare în vederea reducerii morbidității de rujeolă. Concomitent, în
cadrul Institutului Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice în Igienă şi Epidemiologie
a fost organizat un laborator de profilaxie specifică în frunte cu profesorul Eli Şlea-
hov. În afară de laboratoarele de profil în Institutul Moldovenesc de Cercetări Şti-
inţifice în Igienă şi Epidemiologie, am inaugurat cabinete de imunizare. Printr-un
ordin special al ministrului Ocrotirii Sănătății în statele de personal ale stațiilor
sanitaro-epidemiologice raionale a fost introdusă funcţia de medic epidemiolog
În incinta noului sediu al Sane-

pidului republican: medicul-şef
Vitalie Bodiu, prim-adjunctul
ministrului Ocrotirii Sănătăţii
Iurii Serpuhovitin, vice-minis-
trul Ocrotirii Sănătăţii, medicul-
şef sanitar de stat Victor Benu,
şeful Direcţiei sanitaro-epidemi-
ologice Mihail Magdei, Preşe-
dintele Sindicatului lucrătorilor
medicali Elena Repin
Mircea Benzari, medic-şef al

Casei de Iluminare Sanitară şi
Emilian Coţaga, medic-șef al
Spitalului Clinic Republican
pentru Copii (astăzi SCRC „Em.
Coțaga”), în biroul medicului-șef
al SSER Vitalie Bodiu
pentru vaccinări şi cea de asistent medical pentru vaccinologie. Drept urmare, în

anul 1973 nivelul de morbiditate prin rujeolă în RSSM a fost cel mai redus nu doar
din Uniunea Sovietică, ci şi din Europa.
Cu bruceloza am avut de furcă mai mult. Vorba e că boala respectivă se întâlnea
mai des la animalele din fermele colhoznice mici, din care motiv vaccinările pe care
le efectuam, cuprindeau un contingent extrem de limitat de animale. Complexele
cu capacități de 10-20 de mii de capete, îngrijite de colective mari, au apărut mai
târziu. Dar am găsit soluția și pentru problema de moment. Am convins autoritățile
de vârf să închidem astfel de ferme. Animalele erau sacrificate, iar grajdurile arse.
Desigur, că nu toți membrii guvernului au fost de acord cu această măsură, dar
până la urmă Sovietul Miniștrilor a adoptat o hotărâre, prin care animalele din
gospodăriile, atestate pozitiv la bruceloză, au fost duse la combinatul de carne din
Bender, iar clădirile vechi mistuite în flăcări. După aceasta am uitat de bruceloză.
În cazul morbidității prin tetanos 70 din 200 de cazuri înregistrate anual se
terminau cu deces. Pentru a minimiza riscurile infectării, s-a decis printr-un ordin
al Ministrului Ocrotirii Sănătății să fie vaccinată toată populația țării în vârstă de
până la 70 de ani. Și efectul s-a făcut simțit imediat. Îmbolnăvirile s-au micșorat
brusc, de la o sută până la 5-7 cazuri pe an, dar și acestea s-au datorat faptului, că
persoanele respective n-au fost vaccinate.
În privinţa febrei tifoide, cauza principală a răspândirii devenise fântânile. Ne-
am dat seama de acest lucru numai după ce au fost investigate cauzele apariției
unui focar epidemic în satul Pământeni (actualmente, e încadrat în mun. Bălţi).
Deşi clorinarea apei din fântâni se făcea periodic, efectul dura doar 2-3 zile. Împre-
ună cu Vitalie Bodiu, medicul-şef al SSER, am aplicat o tactică destul de originală.
În jurul satului erau plasate niște tuburi de ceramică, destinate pentru deversarea
apei de suprafață. Am încărcat aceste vase cu clorură de var, le-am astupat dintr-o
parte şi de cealaltă, și dezinfectantul, eliminat prin pori, se menținea pe o perioadă
de 2 luni. Într-un alt sat din raionul Slobozia s-a dat alarma de febră tifoidă, sursa
de infecție fiind apa de râu. Era cu neputinţă să dezinfectezi tot râul. Atunci, cu ac-
ceptul lui Gheorghe Antoseac, la vremea respectivă prim-viceprim-ministru, a fost
Ilustrul medic epidemiolog Vasili Elistratov
și asistentele Ecaterina Caracaș și Vera
Ciorbă în orele de răgaz la recoltarea roadei
construit un apeduct de la o fântână arteziană, l-am unit la conducta centrală şi

febra tifoidă a cedat. Cazuri de acest fel au fost mai multe şi pentru fiecare din ele
găseam soluţii adecvate. După 15 ani în Moldova nu a fost înregistrat nici un caz
de febră tifoidă.
Posibilitățile laboratorului de testare a vaccinurilor erau exploatate la maxi-
mum. Orice vaccin nou, reactiv, acelaşi DTP, rujeola L4 se testa în laborator, apoi
erau vaccinaţi copiii pe fond de imunoglobulină, atenuându-i reacţiile. Eu nu mai
vorbesc de poliomielită, şi izbucnirea înregistrată prin 1958, tocmai când vaccinările
contra poliomielitei, mai ales cu virus atenuat viu, au dat rezultate foarte bune.
Experienţa noastră de eradicare a bolilor infecţioase se studia pe larg în cadrul
instituţiilor de profil din Uniune, la conferinţe, seminare şi consfătuiri ale medicilor,
la care demonstram metodele de organizare a structurilor de imunizare a populaţi-
ei la Sanepid şi la punctele de vaccinare. La una din ședinţele Academiei de Ştiinţe
Medicale a URSS, desfăşurată la Chişinău şi consacrată problemelor de utilizare
a preparatelor clororganice în agricultură, a fost examinată detaliat experienţa în
domeniu a Serviciului și instituției. Situaţia era următoarea. Alexandru Deordi-
ţă, președintele Consiliului de Miniștri, a semnat pe propria răspundere un ordin,
prin care a interzis folosirea preparatelor respective în agricultură. Specialiştii din
ţară, responsabilii din CC al PCUS cunoşteau bine daunele provocate de prepara-
tele utilizate, însă nimeni nu îndrăznea să-şi asume responsabilitatea şi să pună
capăt acestei experiențe nefaste. Moldovenii, însă, şi-au permis. Îmi aduc aminte,
Specialiștii A. Melnic, I. Nistor, I.

Șteinberg, N. Dubincic, șef de garaj,
N. Gontovoi, înainte de plecare în
teritoriu
cum ne-am dus cu Nicolae Testemi-
ţanu la şedinţa Sovietului de Miniştri
să prezentăm o informaţie întru argu-
mentarea deciziei noastre. Am luat cu
noi nişte poze, decupate dintr-o revis-
tă germană, în care se vedea culoarea
schimbată a ficatului găinilor, hrănite
cu clororganice. Şi ne-au dat dreptate.
În activitatea cotidiană am avut
mare noroc de specialişti alde Vale-
Cei mai buni sportivi ai SSER, participanți la
spartachiadele ramurale
riu Sârbu, Victor Băbălău, Nicolae
Opopol, Dumitru Sireţeanu şi alţi
proaspeţi absolvenţi ai institutelor de medicină din Leningrad, Moscova, Dne-
propetrovsk, Doneţk, Kiev, Harkov, care, întorcându-se acasă, s-au încadrat activ
în rezolvarea competentă a acestor probleme. Desigur, pe noi ne învinuiau de
naţionalism, spunând, că la posturile-cheie de conducere sunt promovate cadre
medicale autohtone. Din această cauză a avut de suferit şi regretatul Nicolae
Testemiţanu. Aceasta nu convenea nicicacum Moscovei, și ea continua să practice
repartizarea tinerilor specialişti, de regulă, oriunde, numai nu la baştină. La noi
au activat medici-specialişti originari din Georgia, Azerbaidjan, Federaţia Rusă,
care nu reacţionau la situaţiile create, aşteptau să expire termenul obligatoriu de
trei ani de muncă şi să plece. În locul lor, desigur, ministerul punea cadre medica-
le naţionale, devotate profesiei, meleagului natal şi neamului.
După lansarea primei promoţii de specialişti ai Facultăţii de sanitărie a Insti-
tutului de Medicină de Stat din Chişinău, a apărut posibilitatea de a completa şi
consolida efectivul Sanepidului republican pe seama cadrelor medicale naţiona-
le. După cum arată un sondaj de opinii, efectuat la vremea respectivă, Moldova
ocupa locul 3 în Uniunea Sovietică, după Georgia şi Armenia, la capacitatea de
asigurare a sistemului de sănătate publică cu cadre medicale.
De la stânga la dreapta: medicii

Ion Nistor, Lucian Fedcenco,
Igor Raneta, Marc Șpaner și
Gheorghe Târșu
Noua politică de cadre a permis consolidarea potențialului medical și știinţific
al instituțiilor sanitaro-epidemiologice. Până la această perioadă multe funcţii
ale medicilor epidemiologi şi igienişti erau ocupate de felceri. Concomitent, au
fost aduse în ordine edificiile instituţiilor medicale. Suplimentar la cele existen-
te, Ministerul Ocrotirii Sănătăţii în frunte cu Nicolae Testemiţanu a procurat cu
accepţia Guvernului seturi pentru 10 „case-finlandeze”, ce urmau a fi construite
în raioane. După aceea a pornit construcția clădirilor din piatră, adaptate, deja,
la standardele medicale. La fel s-a procedat şi în cazul dotării laboratoarelor cu
tehnică medicală modernă.
Fondul epidemiologic, gestionat de minister, era destul de solid, însă banii
nu întotdeauna se foloseau după destinaţie. Profitând de ocazie, conducerea
instituţiei s-a adresat oficial Ministerului Ocrotirii Sănătăţii cu cererea de a
acorda finanțare la procurarea unui set de tehnică sofisticată pentru labora-
toarele microbiologice şi imunologice. Solicitarea a fost acceptată și instituția
a putut să-și întărească capacitățile tehnologice de laborator. Condițiile teh-
nice progresive constituiau o bază sigură pentru extinderea activității multi-
disciplinare a instituției. Anume în această perioadă (1965) în cadrul SSER
este organizat sectorul Igiena muncii cu laborator (şef: dr. Reghina Rusanov),
condiționat de întețirea numărului unităţilor industriale republicane și unio-
nale, care funcționau în agricultură (staţiile de preparare şi utilizare a pestici-
delor şi îngrăşămintelor minerale).
Un rol important în fortificarea instituției, ca pilon de bază al Serviciului de
Supraveghere de Stat a Sănătății Publice, l-a jucat Victor Benu, viceministru al
Sănătăţii, medic-șef sanitar de stat al RSS Moldovenești în perioada anilor 1973-
1988. Accentul principal în politicile promovate de el a fost pus pe consolidarea
cadrelor medicale şi, în mod special, pe necesitatea perfecţionării permanente a
cunoştinţelor profesionale ale lucrătorilor din sistem şi îmbunătăţirii actului de
comunicare cu partenerii din diferite domenii ale economiei naţionale şi admi-
nistrării publice locale şi centrale.
Competența şi devotamentul dezinteresat al specialiştilor față de profesie au
făcut posibilă reducerea consecinţelor nefaste ale epidemiilor de holeră, tifos
exantematic şi febră tifoidă, ale toxiinfecţiilor alimentare, poliomielitei, difteri-
ei, tusei convulsive, rujeolei, rabiei, hepatitelor virale, helmintiazelor şi multor
altor boli infecţioase. În situaţiile de declanşare masivă a focarelor de îmbolnă-
vire ei lucrau cot la cot cu colegii din teritorii în vederea elucidării cauzelor şi
stopării răspândirii epidemiilor, acordării suportului consultativ-metodic şi celui
organizațional necesar.
De la stânga la dreapta: Ion
Jâmbei, Ştefan Constantinovici şi
Constantin Iularji,medici Igiena
muncii şi Anatolie Malâi, medic
Igiena comunală
Victor Benu, ex-viceministru al Sănătăţii şi medic-şef sanitar de stat (1973-

1988), actualmente preşedinte al Sindicatului de ramură „Sănătatea”:
- În acei ani Serviciul de Supraveghere Sanitaro-Epidemiologică de Stat întru-
chipa o echipă de profesionişti, în frunte cu Nicolae Testemiţanu, eminent savant,
care a stat la temelia creării şi consolidării sistemului de sănătate publică. Din acea
pleiadă au făcut parte Andrei Discalenko, Petru Iarovoi, Boris Rusnac, Vitalie Bo-
diu, Eli Şleahov, Henrieta Rudi, Mihail Tarcov, Isac Şroit, Simion Şvarț, Grigori
Groisman, Ştefan Plugaru, Petru Galeţchi, Victor Vangheli, Andrei Vasilos şi mulţi
alţi promotori activi ai principiilor medicinii preventive de stat. La nivel de minister,
un impuls mare a dat extinderea competenţelor legale ale colaboratorilor instituției
în persoana lui Mihail Magdei, Ion Rusu-Lupan, Leonid Curbaţchi, Evdochim Ba-
ranov, Victor Băbălău, Valeriu Dobreanschi, Mihai Dutca, Natalia Covalenco, Ion
Nistor, Vasile Sohoţchi, medicii-şefi sanitari de stat din teritorii Alexandru Şelih,
Maria Ostapenco, Marat Zlotnicov, Victor Zatocovenco, Vilghelm Secania, Hara-
lampie Starostin, Ion Goraș, Vsevolod Beleavschi, Sergiu Răilean, Mihail Grama,
Valentin Şatcovschi, Victor Dunaievschi, Nicolae Starodub, Valeriu Ţivirenco, Ni-
colae Andruşcenco, Iurie Varava, Constantin Poiată, Victor Cravcenco. Faptele
lor au lăsat urme de neuitat în istoria modernă a Centrului Naţional de Sănătate
Publică din republică. Aşa s-a întâmplat, că în această perioadă Alma Mater de-
venise un centru de promovare a unor idei novatoare în disciplinele medicale, un
tărâm de afirmare profesională şi patriotică, şi cu aportul profesorului Testemiţanu
mulţi absolvenţi au apucat calea medicinii academice, inclusiv a celei sociale. Con-
diţiile bune de studiu în cadrul Institutului de Medicină de Stat, precum şi setea
neîntrecută a multora dintre studenţi pentru cercetare au favorizat apariţia unor
talente de invidiat în domeniul medicinii. Voi da câteva nume: Ion Ababii, Viorel
Prisacari, Nicolae Opopol, Constantin Spânu, Mihail Magdei, Ion Bahnarel, Gri-
gore Friptuleac, Gheorghe Ostrofeţ, Ana Volneanschi, Gheorghe Mereniuc, care au
contribuit enorm de mult la perfecţionarea şi consolidarea continuă a securităţii în
sănătatea publică.
Graţie schimbărilor calitative, survenite în domeniu la toate nivelurile, situa-
ţia epidemică din republică se mai ameliorase puțin. A scăzut numărul cazurilor
de morbiditate infecțioasă, în schimb au devenit alarmante cazurile de intoxicaţie
alimentară. Era cu neputință să faci faţă noilor provocări, deoarece nu ajungeau
nici specialiști calificați, nici posibilități tehnice de evaluare și monitorizare a ma-
ladiilor. În plus, unitățile de profil treceau prin felurite procese de reorganizare și
reformare. Victor Benu, proaspătul medic-șef sanitar de stat, elaborează o strate-
gie de consolidare a resurselor umane în instituțiile Serviciului de supraveghere
sanitaro-epidemiologică. Pentru a le face mai funcționale și mai atractive în fața
tinerilor absolvenți, mobilizează eforturile factorilor de resort la prelungirea lucră-
rilor de reparație (unde se cerea) și construcție a unităților de medicină preventivă
din raioanele republicii. În scurt timp, subdiviziunile de medicină preventivă s-au
transformat în șantiere de construcție. Practic, pe timpul aflării sale la conducerea
Serviciului, în colaborare cu Mihail Magdei, șeful Direcției sanitaro-epidemiologi-
ce a MOS și cu susținerea directă a ministrului Sănătății Chiril Draganiuc, au fost
ridicate mai toate edificiile actuale ale centrelor de sănătate publică din Moldova. Se
muncea mult și productiv şi jos, şi sus. După aceasta completarea locurilor vacante
la stațiile teritoriale întrase în făgașul ei firesc. Serviciul aduna la nomenclatorul
statelor de personal noi funcții și specialităţi, devenind un supervizor național de
speță. În rândul populației și al agenților economici Serviciul Sanitaro-Epidemiolo-
gic de Stat se bucura de o autoritate echivalentă cu cea a serviciilor dure.
Cu aportul noilor angajați și experiența bogată a specialiștilor de profil au fost
elaborate măsuri complexe de profilaxie a otrăvirilor alimentare, planuri de mă-
suri, aprobate de conducerea republicii şi implementate la nivel departamental și
sectorial. Pe baza lor, a fost posibiliă aplicarea controlului asupra activității tutu-
ror organizațiilor din sfera economică, socială, comercială etc.
Din inițiativa conducerii Ministerului şi al Serviciului au fost amplificate şi
consolidate relaţiile de colaborare cu serviciile de supraveghere sanitaro-epidemi-
ologică din mai multe republici unionale. A început practicarea schimburilor de
experiență şi de specialişti în domeniile de referinţă.
2.5. Punctul de începătură în modernizarea SSER
Primele abordări neordinare în
organizarea activităţii Serviciului
de Supraveghere Sanitaro-Epidemi-
ologică de Stat (actualmente Servi-
ciul de Supraveghere de Stat a Să-
nătăţii Publice) au fost determinate
de noile realităţi socio-economice
şi politice, legate de „perestroika”
lui Mihail Gorbaciov, ulterior, de
perioada dobândirii independenţei Mihail Magdei, medic-șef al SSER
Mihail Magdei, medic-şef al Sanepidului

republican, cu o delegaţie de specialişti de peste
hotare
statale a Republicii Moldova. Aşa s-a întâmplat, că la hotarul acelor transformări

politice şi sociale învolburate, torțele administrative ale instituției fusese trecute în
mâinile lui Mihail Magdei. Îndeplinind funcţia de şef al Direcţiei sanitaro-epide-
miologice a Ministerului Sănătăţii, lui i s-a propus postul de conducător al Staţiei
Sanitaro-Epidemiologice Republicane în vederea fortificării temeinice a activității
medicale și științifice. Din acel moment, destinul său i-a hărăzit rolul de reformator
în calea de modernizare a instituției, înfăptuind cu insistență în mai multe mandate
cele mai ample reforme instituționale, tactice și strategice. Pe timpul directoratelor
sale perfecţionarea metodelor de organizare şi funcţionare a sistemului de sănătate
publică în Moldova a căpătat o conturare pregnantă, el devenind pentru mulţi suc-
cesori de ai săi drept un model de activitate managerială, desfăşurată cu acurateţe
şi onestitate umană. Se întâmpla aceasta prin anul 1983, aproape de mijlocul iernii.
Dr.hab.med. Mihail Magdei, medic-şef al Sanepidului republican (1983-
1994), director general al CNȘPIE (1995-1997), viceministru al Sănătăţii
(1994-1996), ministru al Sănătăţii (1997-1998), director general al CN-
ŞPMP (1998-2003), viceministru al Sănătăţii (2009-2012):
– După sărbătorile de iarnă 1983 am fost convocat de ministrul Sănătăţii Chiril
Draganiuc, care s-a interesat ce viziuni am în privinţa dezvoltării de mai departe
a Sanepidului republican, dându-mi de înţeles că aş putea candida la funcţia de
medic-şef. În legătură cu boala îndelungată a medicului-şef Vitalie Bodiu şi decesul
Echipă managerială a SSER -

Mihail Magdei, Ştefan Gheorghiţă,
Victor Băbălău şi Ion Bahnarel
În imagine: acad. Vasile Anestiadi,
Mihail Magdei și colegii de breaslă
într-un accident rutier stupid a medicului-şef adjunct Efim Cebanu, în instituţie s-a
creat un vacuum managerial şi era nevoie de schimbări urgente pentru ameliorarea
situaţiei.
La şedinţa Colegiului Ministerului Ocrotirii Sănătăţii candidatura lui
Mihail Magdei la funcţia de medic-șef al SSER a fost susţinută de către toţi
membrii, inclusiv de ministrul Chiril Draganiuc şi Victor Benu, medic-șef
sanitar de Stat al republicii. Numirea lui Magdei în postul de medic-șef al
instituţiei a fost salutată şi de colaboratorii Direcţiei sanitaro-epidemiologice
a Ministerului Sănătăţii, cu care lucrase mai mulţi ani cot la cot în cadrul
aparatului central al ministerului.
Acceptând propunerea ministrului, noul administrator desemnat a pus pe
tapet un plan vast de măsuri sanitaro-igienice şi antiepidemice. Cu susţinerea
Ministerului Ocrotirii Sănătăţii şi a colaboratorilor săi, a colectivului Sanepidului
republican şi, mai apoi, a Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă și Epi-
demiologie, a obţinut succese, de mare însemnătate istorică pentru instituție și
serviciu, în ansamblu.
Mihail Magdei: - Până a accepta numirea
mea în post, am ţinut să adresez ministrului
câteva întrebări ce vizau funcţionalitatea pe
viitor a Sanepidului republican şi a Serviciu-
lui Sanitaro-Epidemiologic de Stat. În primul
rând, am cerut să dispună sporirea cotei de
finanţare a instituţiei şi fortificarea structu-
rilor ei cu cadre, recrutate din promoţiile In-
stitutului de Stat de Medicină din Chişinău
şi alte instituţii de specialitate. De asemenea,
am insistat să fie examinate şi soluţionate
chestiunile legate de asigurarea instituţiei cu
transport operativ, locuri în cămin şi apar-
tamente pentru colaboratori, să fie oferite
fonduri pentru procurarea de echipament
O amintire de neuitat cu „doamna
şi aparataj performant. Solicitările mele au de fier“ Margaret Thatcher,
fost luate în consideraţie. Datorită sprijinului prim-ministrul Marii Britanii
La un seminar internaţional
acordat, am putut în scurt timp să ridic ştacheta competitivităţii instituţiei la nive-

lul provocărilor timpului, ceea ce ulterior a făcut posibilă elaborarea şi adoptarea
unui suport legislativ naţional adecvat. Pentru prima oară în activitatea de legiu-
itor, după proclamarea independenţei statului, Parlamentul Republicii Moldova a
adoptat Legea nr. 1513-XII din 16 iunie 1993 „Cu privire la asigurarea sanita-
ro-epidemiologică a populaţiei”.
După ce mi-am asumat povara funcţiei de medic-şef, am căutat să analizez situ-
aţia privind organizarea activităţii fiecărei subdiviziuni în parte. La capătul acestui
control am elaborat un raport despre activitatea instituţiei, pe care l-am prezentat
la adunarea colectivului. Am dezvăluit situaţia de moment, problemele prioritare
şi am trasat căile de dezvoltare a instituţiei şi Serviciului Sanitaro-Epidemiologic de
Stat pentru următorii 4-5 ani.
Revigorarea managementului instituţiei era un alt imperativ al timpului, pe ca-
re-l trăiam. De la minister i-am angajat prin transfer pe Victor Băbălău la funcţia
de medic-şef adjunct şi pe Dumitru Sireţeanu - la cea de şef al secţiei Igiena mediu-
lui. Apoi, a fost transferat Vasile Sohoţchi în postul de şef de secţie, numindu-l peste
un timp medic-şef adjunct în probleme de epidemiologie.
A trebuit să introducem anumite schimbări în structura Sanepidului. Am for-
mat subdiviziuni noi. Atunci am dat start secţiei Infecţiile virale, Serviciului de
laborator sanitaro-igienic, dotându-l cu aparataj performant, inclusiv cu croma-
tografe, asigurându-i deservirea tehnică pe loc prin intermediul specialiştilor, pe
care îi trimiteam la Moscova şi Ioşkar-Ola pentru instruire. În funcţia de şef de
laborator a fost numită Olga Gronic, doctor în medicină, un specialist de excepţie
în domeniu. Intenţionam să elaborăm un mecanism de acreditare a laboratoarelor
Sanepidului republican şi a instituţiilor din cadrul Serviciului sanitaro-epidemio-
logic din teritorii.
Mihail Magdei a conceput şi promovat relaţii de colaborare importante cu
diverse instituţii de profil prestigioase din URSS, de la care instituția se alegea cu
beneficii medicale şi profesionale enorme. Ele au permis alcătuirea unor progra-
me de studii majore, primele abordând relația sănătății publice cu mediul: Gra-
dul de poluare a mediului şi impactul lui asupra sănătăţii populaţiei și proiectul
AGHIZ „Zdorovie” (Sănătate). În particular, era vorba de studierea influenţei
râurilor Prut şi Nistru asupra habitatelor umane şi, în general, de impactul me-
diului înconjurător asupra sănătăţii omului.
Mihail Magdei: - În anul 1994 am fost promovat la funcţia de viceministru şi,
mai apoi, în anul 1997, la funcţia de ministru al Sănătăţii, dar prioritare, în mun-
ca mea de supervizor medical, au rămas problemele instituţiei, grijile colectivului
şi interesele populaţiei privind asigurarea ei sanitaro-epidemiologică şi profilaxia
maladiilor.
De sistemul sanitaro-epidemiologic sau, mai recent, de sănătate publică, mă
leagă o perioadă îndelungată. Aici am crescut şi m-am format profesional, consa-
crându-mi cea mai mare parte a vieţii edificării principiilor de sănătate. Avansând
la funcţiile menţionate, mi-am luat rămas bun de la colectivul Sanepidului, dar nu
pentru mult timp.
Încadrat în conducerea de vârf a Ministerului Sănătăţii, am continuat să co-
laborez cu diverse organisme internaţionale precum Organizaţia Mondială a Să-
nătăţii (OMS), Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), GAVI etc., ceea
ce în mare măsură a permis schimbarea accentelor şi a vectorului de cooperare
internaţională, inclusiv armonizarea legislaţiei Moldovei în domeniul sănătăţii la
standardele Europei.
Vizitele de lucru, pe care le-am întreprins în ţările partenere pe dimensiunea
sănătăţii, cum, de altfel, şi cele ale colegilor mei, au avut un efect pozitiv asupra
modului în care gestionam politicile şi programele din domeniu, indiferent în ce
post mă aflam. În acest sens, vreau să menţionez, că practica de îmbinare a func-
ţiilor de viceministru, medic-şef sanitar de stat al RM şi concomitent cea de di-
rector general al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie,
ulterior al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, comporta
atât plusuri, cât şi minusuri. Dintre plusuri aş menţiona calitatea de supraveghetor
în problemele de sănătate, datorită cărui fapt Centrul şi Serviciul Sanitaro-Epide-
miologic de Stat au reuşit să transpună pe verticală actul decizional, inclusiv în
cadrul Colegiului şi Consiliului sanitaro-epidemiologic al Ministerului Sănătăţii,
iar colaborarea cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, ministere,
departamente s-a dovedit a fi mult mai strânsă şi mai eficientă. Partea slabă este,
că, oricum s-ar strădui, nu poate o persoană să îndeplinească concomitent mai
multe funcții atât de responsabile. Când spun aceasta, mă refer nu la capacitățile
persoanei, care exercită funcția de medic-șef sanitar de stat sau cea de viceministu
şi de director al Centrului. Pur și simplu, ea fizic și temporal nu are posibilitate să
suplinească atâtea posturi de odată și încă să le facă pe toate eficiente și productive.
2.6. Centrul Republican de Igienă şi Epidemiologie (1994)
Calea modernizării, pe care a pășit Sanepidul după adoptarea Legii nr. 1513-
XII din 16 iunie 1993, suscita o congruenţă sigură şi garantată dintre năzuinţe
şi posibilități. Din păcate, evenimentele social-economice din societate (penuria
financiară, salariile mici şi remunerările întârziate şi necomplete ale angajaţilor)
periclitau capacităţile instituţiei în tendința ei de promovare a măsurilor antiepi-
demice, de procurare a vaccinurilor şi preparatelor biologice necesare, desfăşu-
rarea cercetărilor ştiinţifice etc.
Din teritorii parveneau informaţii despre intensificarea cazurilor de morbi-
ditate epidemică (îndeosebi holeră). La depăşirea situaţiei create au fost atraşi
nu numai specialiştii Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane, dar şi condu-
cători şi specialişti ai instituţiilor din cadrul Serviciului sanitaro-epidemiologic,
savanţi ai USMF „N. Testemiţanu”, inclusiv experţi din SUA, Japonia, OMS şi alte
organisme internaţionale. Regretabil, dar s-au făcut chiar încercări stângace de a
lichida medicina preventivă în ideea divizării ei în inspecție sanitară şi în medi-
cină primară, cu transferul respectiv al specialiştilor pe diferite profiluri, lăsând
prevenirea bolilor netransmisibile în voia sorţii.
Deci, nu era greu de stabilit, că politicile de prevenire a bolilor purtau, emi-
namente, un caracter declarativ, excepţie făcând doar cele din domeniul imuni-
zărilor, deoarece activitatea aceasta nu cerea mari cheltuieli şi devenise deja un
exerciţiu de rutină. Până la urmă pronosticurile sumbre au eşuat şi lucrurile bune
au mers pe calea lor firească, creând o istorie demnă de recunoştința şi respectul
generaţiilor medicale viitoare.
În situaţia creată Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova a anunţat la 12 mai
1994 despre reformarea Stației Sanitaro-Epidemiologice Republicane în Centrul
Republican de Igienă și Epidemiologie (ordinul nr. 82). În fruntea instituţiei a fost
numit Victor Băbălău. Noua formulă instituţională (CRIE) trebuia să ofere un mai
mare spaţiu de manevră specialiştilor în ceea ce priveşte profilaxia şi prevenirea ma-
ladiilor infecţioase în republică. La modul practic, accentele principale au fost puse
pe identificarea şi investigarea factorilor de sănătate, elaborarea şi realizarea unor
strategii naţionale de prevenire a bolilor, de combatere a epidemiilor şi intoxicaţiilor,
educaţia pentru sănătate şi promovarea modului sănătos de viaţă. Acum sarcina de
bază a instituțiilor de sănătate publică consta în asigurarea şi garantarea securităţii
sănătăţii populaţiei prin implicarea înşişi a cetăţenilor, autorităţilor locale şi seg-
mentului asociativ. Aceste principii şi valori ale sănătăţii nu trebuiau inventate, ele
urmau, pur şi simplu, să fie preluate din practica statelor cu o democraţie avansată şi
adaptate la condiţiile şi specificul dezvoltării umane din Republica Moldova.
Acest deziderat putea fi pus în acţiune doar cu implicarea interesată a speci-
aliştilor şi savanţilor, care trebuiau să explice schimbarea continuă a factorilor
de mediu, a celor sociali şi economici, şi impactul lor asupra sănătăţii omului, să
elaboreze normative pentru asigurarea condiţiilor optime de muncă şi trai pen-
tru fiecare individ pe parcursul vieţii sale în vederea prevenirii îmbolnăvirilor,
protejării şi promovării sănătăţii, îmbunătăţirii calităţii vieţii.
La această etapă Serviciul şi CRIE trecuse la un nivel mai performant de su-
praveghere sanitaro-epidemiologică a sănătăţii populaţiei, orientându-se spre
asigurarea știinţifică a prevenirii maladiilor contagioase, promovarea sănătăţii şi
a modului sănătos de viaţă.
La festivitatea de 1 Mai. Iurie Serpuhovitin,
prim-viceministrul Sănătăţii, Mihail Magdei,
şeful Direcţiei sanitaro-epidemiologice, Evdo-
chim Baranov, inspector, medic epidemiolog,
Ion Baciu, consilierul ministrului, Ion Nistor,
inspector, medic igienist, Valeriu Porumba,
vicedirector la „Medtehnica” şi Ion Râbac,
şeful Direcţiei principale farmaceutice
Modificările de viziune au fost determinate, în linii mari, de unele progrese,

înregistrate în activităţile de combatere a bolilor transmisibile. În ţară au fost
lichidate definitiv variola şi poliomielita. Pe parcursul mai multor ani nu s-au
depistat cazuri de febră tifoidă şi tifos exantematic, de holeră, tularemie, antrax,
bruceloză, difterie, malarie autohtonă, care cu 50-60 de ani în urmă bântuiau în
întreaga republică. La cazuri unice a fost redusă morbiditatea prin tetanos, rube-
olă, rujeolă, hepatita virală A. De zeci şi sute de ori a fost redusă incidenţa prin
tusea convulsivă, oreion, infecţia meningococică, hepatita virală B acută, precum
şi consecinţele ei - hepatita cronică şi ciroza hepatică. Rezultatele căpătate au de-
monstrat, că răsturnările de situaţie pe câmpul de luptă cu „duşmanul invizibil”
sunt reale, atunci când în spate funcţionează ireproşabil laboratoarele ştiinţifice,
adică când practica şi ştiinţa merg alături mână de mână.
2.7. Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie (1995)
La 1 octombrie 1995, la iniţiativa viceministrului Sănătăţii Mihail Magdei, pe
baza CRIE a fost fondat Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă şi Epide-
miologie (CNŞPIE), în baza Hotărârii Guvernului nr. 529 din 28.07.95. Din 1998
- Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă (CNŞPMP).
CNŞPIE a încorporat două secţii ale Institutului de Cercetări Ştiinţifice în
Medicina Preventivă şi Clinică (secţia de igienă şi epidemiologie şi cea de pro-
ducţie), Centrul Republican de Profilaxie şi Combatere a Maladiei SIDA, Staţia
Antipestică Republicană, Staţia sanitaro-epidemiologică a Aviaţiei Civile, Direc-
ţia sanitaro-epidemiologică a MS şi Centrul Republican de Sănătate (fosta Casă
Anul 1988. Aniversarea a 40-a de la fondarea

SSER: În prim plan (de la stânga la dreapta):
prof. Eli Șleahov, Valeriu Dobreanschi,
vice-ministrul Ocrotirii Sănătății;
în plan secund: Timofei Moşneaga, medic-șef
al Spitalului Clinic Republican și Mihail Magdei,
medic-șef al Sanepidului republican
Republicană de Iluminare Sanitară). În urma acestei reforme, s-a trecut la asigu-
rarea medicală obligatorie, au fost consolidate capacităţile Serviciului de urgenţă
medicală şi cele ale Serviciului de Supraveghere Sanitaro-Epidemiologică de Stat.
Sintagma „ştiinţifico-practic” din denumire a fost preluată simultan şi de alte
instituţii medicale. Ea reda sensul reformei, relevând primatul ştiinţei în dezvol-
tarea şi consolidarea domeniilor sănătăţii publice. În fosta URSS astfel de modele
existau doar la centru, unde se efectuau cercetările științifice, iar în republici se
trimiteau recomandări, regulamente şi norme în formă gata. Bunăoară, la pa-
rametrii de temperatură sau de umiditate acestea erau standarde, valabile atât
pentru Kamceatka din Extremul Orient, Ujgorodul de la graniţa vestică a URSS,
Norilskul nordic şi Kuşka, cea mai sudică localitate din fosta URSS, cât şi pentru
Moldova. Ceea ce era un nonsens. Deja după 1991, când Republica Moldova a
obţinut independenţa politică, a apărut oportunitatea de a elabora norme, care să
corespundă condiţiilor locale.
Joncţiunea structurilor indicate a dat impulsuri noi în promovarea principii-
lor şi standardelor moderne de sănătate, prin care s-a putut deschide calea către
diverse programe şi proiecte de sănătate, cu suport internaţional. Altfel spus, in-
stituţia a început să beneficieze de date ştiinţifice vitale pentru a-şi putea promo-
va politicile de sănătate, normele de igienă şi epidemiologie.
Dr. hab. med. Mihail Magdei: - Odată cu instituirea Centrului Naţional Ştiin-
ţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie (CNŞPIE) în anul 1995, a apărut necesita-
tea de a intensifica colaborarea cu savanţii din domeniu şi a câştiga încrederea din
partea OMS. Pe atunci Republica Moldova trecea printr-o criză socio-economică
foarte profundă, am argumentat lucrul acesta ori de câte ori am avut ocazia. A tre-
buit să întreprindem măsuri exclusive pentru a face ca sistemul să supravieţuiască.
Şi întâi de toate să conferim Centrului atribuţii şi o structură funcţională, cu echipe
fortificate, inclusiv echipe știinţifice. Astfel, în cadrul Centrului Naţional Ştiinţifi-
co-Practic de Igienă şi Epidemiologie a fost organizată o catedră universitară de
perfecţionare a cadrelor din domeniul medicinii preventive, în frunte cu profesorul
Nicolae Opopol, membru corespondent al AŞM. În echipa managerială a Centrului
a fost invitat Valeriu Chicu, doctor în medicină, la funcţia de vicedirector în epi-
demiologia maladiilor convenţionale şi extrem de periculoase. Ion Bahnarel a fost
numit în funcţia de vicedirector. Ultimii, pe rând, au devenit ulterior viceminiştri
ai Sănătăţii şi medici-şefi sanitari de stat ai RM.
Pentru suportul ştiinţific în activitatea CNŞPIE a fost desemnată şi o echipă de
specialişti principali în domeniul medicinii preventive, profesori şi savanţi notorii
de la USMF „N. Testemiţanu”, precum Viorel Prisacari, unul din susţinătorii con-
cepţiei de fondare a Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă şi Epidemio-
logie, Petru Galeţchi, Nicolae Opopol, Olga Gronic (Cobzaru) şi alţii. Vreau să re-
marc, că pe baza analizei ample a materialelor de care dispunea instituţia, şi având
suportul deplin al profesorului şi academicianului Veniamin Davâdovici Cercaskii,
precum şi al doctorului habilitat în medicină Sofia Şaevna Rojnov, ambii de la In-
stitutul Central de Epidemiologie din Moscova, Federaţia Rusă, am susţinut în anul
1993 teza de doctor în medicină cu tema: „Prevenirea şi combaterea salmonelozelor
în Republica Moldova”.Odată cu numirea în funcţia de ministru al Sănătăţii a lui
Timofei Moşneaga, Serviciul şi Centrul au cunoscut o ascensiune palpabilă.
Prof. Ion Bahnarel, medic-şef adjunct al Centrului Republican de Igienă şi
Epidemiologie (CRIE) şi Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă şi
Epidemiologie(CNŞPIE, 1994-2000), ex-viceministru al Sănătăţii şi medic-şef
sanitar de stat(2000-2005), director general al Centrului Național Științifico-
Practic de Medicină Preventivă (2003-2008), director general CNSP (2010-p/p):
- Numirea mea în funcţia de medic-şef adjunct al Centrului Republican de Igi-
enă şi Epidemiologie (CRIE) a coincis cu începutul unei perioade reformatoare
puternice. Am participat la toate reformele efectuate în Serviciu, începând de la
cele iniţiate pe timpul ministrului Timofei Moşneaga (1994), ulterior ministrului
Mihail Magdei (1997), miniştrilor Eugen Gladun, Andrei Gherman, Ion Ababii şi
Vladimir Hotineanu.
De menționat, că fiind promovat în diverse funcții de conducere, mai întâi
de medic-şef adjunct al Centrului Republican de Igienă şi Epidemiologie, apoi
vicedirector la Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă și Epidemiologie și
Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, viceministru al Să-
nătăţii şi medic-şef sanitar de stat al Republicii Moldova, medic-şef sanitar de stat
al Republicii Moldova şi director general la Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic
de Medicină Preventivă, director general al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic
de Medicină Preventivă şi medic-şef adjunct sanitar de stat al Republicii Mol-
dova, Ion Bahnarel a izbutit împreună cu alţi colegi să implementeze în sistem o
serie de reforme și să adapteze structura şi competenţele Serviciului la experienţa
şi rigorile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Domnia sa şi-a adus contribuţia
personală la organizarea şi elaborarea suportului legislativ, normativ şi metodic
pentru buna desfășurare a măsurilor de supraveghere sanitaro-epidemiologice,
formularea şi promovarea strategiilor de activitate ale serviciului de medicină
preventivă, organizarea şi dirijarea sistemului de sănătate, inclusiv prin promo-
varea asigurărilor obligatorii în medicină, a serviciului sanitaro-epidemiologic
de stat şi, mai recent, a serviciului de supraveghere de stat a sănătăţii publice,
elaborarea, implementarea şi monitorizarea programelor naţionale de combarere
şi profilaxie a maladiilor transmisibile şi netransmisibile.
În cadrul instituţiei Ion Bahnarel şi-a început activitatea în anul 1976, când la
conducerea Ministerului Ocrotirii Sănătăţii se afla Chiril Draganiuc, iar în frun-
tea Serviciului de Supraveghere Sanitaro-Epidemiologică de Stat – Victor Benu.
Ca şi mulţi alţi colegi de facultate, el avea „blagoslovirea părintească” a profeso-
rului Nicolae Testemiţanu, şeful catedrei Medicina socială şi organizarea ocrotirii
sănătăţii, şi această oblăduire de guru în profesie avea să-i aducă ulterior succese
considerabile pe treptele ştiinţelor medicale şi ale managementului în sănătate.
Posedând o bună pregătire teoretică, el a avut privilegiul să îmbrăţişeze în
cadrul Sanepidului republican un post de conducere: şef al secţiei Igiena radiaţii-
lor. Şi-a demonstrat calităţile profesionale şi organizatorice, mai ales, în perioada
producerii catastrofei de la Cernobâl, care l-a marcat şi ca specialist, dar şi ca
savant în domeniul radioprotecţiei. Însă experienţa legată de Cernobâl a avut
un impact pronunţat nu atât asupra carierei sale, cât asupra sistemului de radio-
protecţie şi sănătate din RSS Moldovenească. Cu riscul de „a-și aprinde paie în
cap”, a cutezat să lanseze mai multe idei şi să iniţieze proiecte de ordin medical şi
instituţional.
Din cauza lipsei de informaţii veridice despre explozia de la Cernobâl, mulţi
conducători din perimetrul zonei afectate din republică, au adoptat decizii pri-
pite, uneori chiar eronate şi, implicit, acţiunile lor deveniseră păguboase pentru
sănătatea populaţiei. În calitatea sa de specialist, dar şi ca persoană cu funcţii de
răspundere în domeniul respectiv, a întreprins un şir de măsuri, îndreptate spre
accesarea informaţiilor veridice şi evitarea expunerii la radiaţie a oamenilor.
În perioada post-Cernobâl a sporit capacităţile de laborator ale Centrului de
radioprotecţie din cadrul Sanepidului republican, obţinând înzestrarea acestuia
cu echipament tehnic specializat. A întocmit un plan de instruire a cadrelor şi a
populaţiei în vederea sensibilizării şi pregătirii pentru înfruntarea unor eventuale
situaţii excepţionale. A reușit cu eforturile comune ale colegilor centrului să ela-
boreze diverse acte normative, îndrumări metodologice şi instructive, repartizate
ulterior pentru activitate în teritorii. Având girul ministrului
Sănătății Chiril Draganiuc a introdus restricţii în procesul de
examinare radiologică a copiilor şi femeilor de vârstă ferti-
lă, insistând ca în spitale să fie instalate mijloace protectoare
împotriva iradierilor. În fine, a instituit un sistem de colecta-
re a informaţiilor despre sursele radioactive şi cele nucleare,
inclusiv cele amplasate temporar pe teritoriul republicii, de
la care a şi pornit să funcţioneze Complexul automatizat de
profilaxie a accidentelor cu radiaţii, în premieră pentru URSS, denumit prescur-
tat „Accident”. Pe baza experienței căpătate au fost create sisteme similare şi în
alte republici sovietice.
Ion Bahnarel: - În activitatea profesională cotidiană mă confruntam uneori cu
anumite excese de neînţelegere, pentru
că nimeni nu avea experienţă de lu-
cru în condiţiile „razelor dezlănţuite”.
Şi iată că după un control de rutină,
am depistat nereguli la Spitalul Clinic
Republican. În secţia de radiologie se
efectuau tratamente cu iod radioactiv,
iar în coridorul adiacent, emanaţia
ionizantă de la bolnavii supuşi trata-
mentului depăşea de sute de ori norma, însă prin acelaşi coridor treceau încolo
şi încoace vizitatori, pacienţi, copii şi gravide. Evident, ne-am autosesizat şi am
solicitat prin secretară audienţă la medicul-şef de atunci al spitalului Timofei Moş-
neaga. Văzând că mi se refuză (la trei solicitări consecutive), fac un demers mi-
nistrului Chiril Draganiuc, în care îi comunic următoarele (cuvânt cu cuvânt):
„Tovarăşe ministru! La Spitalul Clinic Republican e o situaţie de accident! Nu sunt
primit, nu sunt ascultat, nu se execută! Îmi declin orice responsabilitate în caz de se
întâmplă ceva grav!” Şi semnez. Îmi dădeam perfect seama cu cine mă iau la har-
ţă. Timofei Moşneaga - deputat al URSS, Erou al Muncii Socialiste, protagonist al
unui film, demonstrat de curând pe postul televiziunii republicane, primul Medic
al poporului, iar eu – un biet şef de secţie de radioprotecţie cu autoritate susţinută
doar de diploma de absolvent al Institutului de Medicină. Ministrul Draganiuc a
reacţionat prompt, dar delicat, notând pe demersul meu o rezoluţie pozitivă. Am
mers să rezolvăm problema la spital împreună cu Mihail Magdei, pe atunci şef al
Direcţiei sanitaro-epidemiologice a Ministerului Sănătăţii. Am intrat la medicul-
şef, îi descriem situaţia, după care dânsul își întoarce spre mine privirea şi îmi zice:
„Nu-ţi pare că eşti prea iute, băiete!” „Se prea poate, i-am răspuns, dar de ce să vă
puneți mintea cu un așa băiat?” În final am găsit limbaj comun şi termen de o săp-
tămână lucrurile au fost reparate. Şi culmea e că Moşneaga nu s-a supărat, ba din
contra. Peste câţiva ani, mai exact în 1994, când a devenit ministru, mi-a propus
funcţia de medic-şef adjunct al Centrului Republican de Igienă şi Epidemiologie.
La un an de la investirea mea în post, Centrul Republican de Igienă şi Epidemi-
ologie a fost transformat în Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă şi Epide-
miologie, iar mai apoi, din anul 1998 - de Medicină Preventivă (CNŞPMP). Atunci
au fost unite mai multe structuri şi am format o instituţie unică ştiinţifico-practică,
la care am trecut în calitate de adjunct pe igienă şi am avut pe parcurs o colaborare
productivă cu ministrul Timofei Moşneaga, inclusiv cu fiul acestuia Andrei, care
activa la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
2.8. Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă (1998)
Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă (CNŞPMP), a fost
fondat prin Hotărârea de Guvern nr. 517 din 27.05.98. Concomitent, CNŞPMP
a devenit bază clinică pentru Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Ni-
colae Testemiţanu” în pregătirea universitară şi postuniversitară a specialiştilor.
Una din priorităţile Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preven-
tivă a fost menţinerea şi consolidarea sănătăţii populaţiei. Instituţia s-a concentrat
pe controlul, supravegherea şi monitorizarea respectării legislaţiei statului privind
asigurarea condiţiilor optime de realizare maximă a potenţialului de sănătate al fi-
ecărui individ pe parcursul întregii vieţi, contribuind prin activităţile sale la ame-
liorarea sănătăţii publice, prevenirea şi diminuarea morbidităţii generale, inclusiv
a celei infecţioase, parazitare şi profesionale, a influenţei nocive a factorilor de
mediu şi ocupaţionali, organizarea şi monitorizarea măsurilor profilactice etc.
La balanţa CNŞPMP au fost transferate 11 instituţii de medicină preventivă.
În total, Centrul avea în componenţa sa 35 de subdiviziuni practice, ştiinţifico-
practice şi ştiinţifice, inclusiv Centrul de epidemiologie a bolilor extrem de peri-
culoase şi combaterea bioterorismului, Centrul virusologic, Centrul toxicologic,
Centrul de radioprotecţie şi igiena radiaţiilor, Centrul de promovare a sănătăţii şi
educaţie pentru sănătate, secţii şi laboratoare în domeniul igienei şi epidemiolo-
giei etc. În cazul structurilor merită menţionate cele de monitoring socio-igienic,
epidemiologia bolilor intraspitaliceşti, serviciul audit intern.
Conf. universitar Valeriu Chicu, ex-viceministru al Sănătăţii şi medic-şef
sanitar de stat şi, concomitent, director general al CNŞPIE (în perioada
anilor 1997-1998):
– În anul 1995 am acceptat propunerea de a trece de la USMF „N. Testemiţanu” la
Centrul Național Ştiinţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie în calitate de vicedirec-
tor. Am beneficiat de o susţinere totală din partea şefilor de secţii şi specialiştilor din
subdiviziuni, a persoanelor din administraţia Centrului - M. Magdei şi N. Opopol.
În condiţii deloc uşoare au fost create două laboratoare pentru investigaţii, inclusiv
unul de referinţă la holeră, altele două la BDA şi zooantroponoze. În anul 1995 după
o analiză detaliată a materialelor despre răspândirea epidemică a holerei, au fost ela-
borate şi aprobate două proiecte importante prin Hotărârea de Guvern „Cu privire la
protecţia sanitară a teritoriului de importul şi răspândirea holerei şi altor boli extrem
de periculoase” şi ordinul MS „Cu privire la combaterea şi profilaxia holerei”. Au fost
procurate medii de cultură şi reactivele necesare pentru investigaţiile de laborator.
Mai grea s-a dovedit a fi rezolvarea problemei de combatere şi profilaxie a unor
zooantroponoze. Deşi propunerea de a anula efectuarea vaccinărilor împotriva an-
traxului şi tularemiei, aplicată anual într-un număr exagerat de mare (erau imu-
nizate zeci de mii de persoane), a fost argumentată, deliberările colegilor nu s-au
soldat cu rezultatele pe care le aşteptam. În cele din urmă vaccinările au fost sto-
pate, menţinând doar indicaţiile epidemiologice de folosire a acestor vaccinuri prin
decizia Ministerului Sănătăţii. În următorii 15 ani după anularea imunizărilor
masive contra acestor afecţiuni, situaţia epidemiologică la antrax şi tularemie a
rămas favorabilă, confirmând astfel corectitudinea deciziei anterior adoptate. Deşi
în unele locuri (raionul Orhei,1996) au fost înregistrate cazuri unice de tularemie
(după o perioadă de 43 ani de la eliminarea completă a infecţiei), ele nu au pus în
pericol sănătatea populaţiei, de unde consider, că măsurile de combatere a acestor
boli infecţioase, fără a apela la vaccinarea populaţiei, au fost suficiente pentru a
preveni înregistrarea cazurilor repetate.
Perioada de tranziţie la economia de piaţă, asociată cu o criză social-economică
severă, a avut un impact negativ asupra reformelor iniţiate în medicina preventivă.
Măsurile de „optimizare” a personalului centrelor de igienă şi epidemiologie s-au
manifestat prin reduceri esenţiale a numărului de specialişti. În aceste circumstan-
ţe, pentru a menţine în stare funcţională instituţiile a fost iniţiată elaborarea sta-
telor de funcţii pentru centrele de igienă şi epidemiologie din sistemul de sănătate.
în condiţiile noi de activitate. Grupul ştiinţific creat a elaborat normativele de state
pentru diferite categorii de instituţii, care au fost coordonate cu Ministerul Finanţe-
lor şi aprobate de Ministerul Sănătăţii.
În februarie 1997 Valeriu Chicu este numit viceministru al Sănătăţii, medic-
şef sanitar de stat al RM şi, concomitent, director general al Centrului Naţional
Ştiinţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie (CNŞPIE). Activitatea lui V. Chicu
în aceste două funcţii a durat până la mijlocul anului 1998, când funcția de direc-
tor general al CNȘPMP a fost ocupată de Mihail Magdei, iar Valeriu Chicu a con-
tinuat să exercite funcția de viceministru al Sănătății și medic-șef sanitar de stat
al Republicii Moldova. În această perioadă instituția a reușit să realizeze sarcini,
care au favorizat procesul de consolidare a sistemului de medicină preventivă. A
contribuit la organizarea şi desfăşurarea Congresului al IV-a al medicilor epide-
miologi, igienişti, parazitologi şi microbiologi, cu participare internaţională. La
acest for a fost adoptată o nouă concepţie a activității profesionale în domeniu,
bazată pe supravegherea sanitaro-epidemiologică, inclusiv a bolilor infecţioase,
pe supravegherea condiţiilor de mediu în relaţie cu sănătatea. În afară de multi-
plele acte legislative şi normative, elaborate în conformitate cu rigorile şi cerinţele
sistemului naţional de sănătate, au început să fie elaborate în premieră programe
naţionale de combatere şi profilaxie a maladiilor prioritare pentru sănătatea pu-
blică – holera şi alte BDA, tuberculoza, infecţia HIV/SIDA, hepatitele virale B,C
şi D, poliomielita etc.
Este adevărat, că la etapa inițială specialiştii, savanţii şi conducătorii institu-
ţiilor medicale manifestau atitudini rezervate faţă de programele propuse: unii
le susţineau şi chiar propuneau concepții originale, alţii se pronunţau categoric
împotriva elaborării lor, acuzând lipsa suportului financiar din partea statului.
Dar în pofida acestor reticenţe şi lipsuri, multe proiecte naţionale din şirul celor
dezbătute au fost implementate, fiind susţinute de organizaţii internaţionale şi
donatori externi prin granturi de asistenţă tehnică, treninguri de instruire a spe-
cialiştilor, prin ajutoare cu vaccinuri.
Valeriu Chicu: - Impedimentele din calea noastră erau nu doar cele de ordin
financiar. Uneori, în promovarea programelor de sănătate se amesteca politicul.
Astfel, când Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în anul 1998 reforma ad-
ministrativ-teritorială a ţării ce prevedea crearea judeţelor, am căutat să elaborăm
o organigramă a Serviciului de medicină preventivă, care să corespundă noilor re-
alităţi. După multiple discuţii aprinse în cadrul Centrului Naţional cu participarea
medicilor-şefi ai centrelor de medicină preventivă teritoriale, a fost înaintată pro-
punerea de a institui centre judeţene de medicină preventivă cu 2-3 filiale (fostele
centre de medicină preventivă raionale) ca parte componentă a Sistemului de să-
nătate. Propunerea a fost acceptată de Ministerul Sănătăţii şi urma să fie inclusă
în proiectul Hotărârii de Guvern la compartimentul structurii Sistemului judeţean
de sănătate. Însă nu a trecut mult timp şi Ministerul şi-a schimbat poziţia, lucru ce
rămâne a fi o enigmă şi până astăzi, expediind Guvernului o cu totul altă decizie,
decât cea asupra căreia s-a convenit. Potrivit noului concept, elaborat incognito în
oficiile MS, sistemul judeţean de medicină preventivă prevedea o structură teritori-
ală, compusă doar din 9 specialişti. Laboratoarele centrelor de medicină preventivă
au fost transferate inopinat în spitale, iar unele secţii – lichidate.
Respectiva hotărâre de guvern a produs un adevărat şoc, însă nu aveam timp
pentru „căutarea vinovaţilor”. Era important să nu admitem demolarea Sistemului
judeţean de medicină preventivă. Împreună cu Mihail Magdei, care fusese numit
recent în funcţia de director general al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Me-
dicină Preventivă (după expirarea mandatului de ministru al Sănătăţii), am înce-
put să acţionăm. Am solicitat o întâlnire cu Oleg Stratulat, viceprim-ministru în
problemele sociale şi ale sănătăţii, care a dat dovadă de înţelegere, izbutind sistarea
aplicării disputatei hotărâri de guvern şi elaborarea uneia conforme cu realitatea.
În linii generale, perioada anilor 1995-1999 a fost una de dezvoltare activă a
Serviciului de medicină preventivă, de consolidare şi afirmare a CNŞPMP în ca-
litate de instituţie specializată, de centru metodic responsabil pentru coordonarea
activităţii tuturor instituţiilor municipale şi raionale (judeţene). Rezultatele activi-
tăţilor desfășurate au demonstrat, în pofida condiţiilor nefavorabile ale perioadei
de tranziţie, marcate de criza economică şi financiară, că pot fi atinşi indici perfor-
manţi de dezvoltare medicală, profesională şi instituţională.
Vorbind despre impactul programelor naţionale de combatere şi profilaxie a
maladiilor, o prioritate-cheie pentru sănătatea publică, pot să remarc, că succesele
căpătate s-au datorat corelării activității Centrului cu cerințele timpului și capaci-
tăţilor colectivului de a transpune sarcinile schiţate. Îmi aduc aminte, la începutul
anilor ’80 ai secolului trecut sistemul de sănătate publică se pomenise periclitat de o
serie de probleme majore, provocate de eşuarea sistemului existent de asigurare cu
vaccinuri, inclusiv împotriva difteriei. Reducerea păturii imune populaţionale sub
80 % a favorizat răspândirea epidemiei pe toată perioada 1994-1996. Ca măsuri de
răspuns, au fost folosite antibiotice în tratarea focarelor, s-a mizat pe investigaţiile
de laborator şi campaniile de imunizare a populaţiei, şi către sfârşitul anilor ’90
situaţia epidemiologică privitor la această infecţie a fost restabilită.
Odată cu implementarea imunoprofilaxiei hepatitei virale B şi a Programului
Naţional de combatere a hepatitelor virale B, C şi D, multe instituţii au pus pro-
blema vaccinării obligatorii a personalului medical. În acest scop, în anul 1997
a fost procurată o cantitate suficientă de vaccin recombinant pentru vaccinarea
angajaţilor din grupele de risc profesional sporit. Pe neașteptate, o bună parte a
lucrătorilor medicali au refuzat vaccinarea, din care motiv vaccinul achiziționat a
fost utilizat pentru imunizarea copiilor. În societate, la fel, opiniile despre necesi-
tatea vaccinării erau divizate în „pro” și „contra”. Cu toate acestea, practica vacci-
nărilor în rândul populației adulte şi minore și-a dovedit eficacitatea și va rămâne
permanent în vizorul Centrului şi a instituţiilor de asistenţă medicală primară ca
o măsură eficientă de sănătate publică în vederea prevenirii răspândirii bolilor in-
fecţioase. Or, Centrul Național de Sănătate Publică are misiunea de a demonstra
la toate nivelurile eficienţa activităților, argumentate știinţific, pentru fortificarea
sănătăţii omului sănătos şi menținerea bunei stări a sănătăţii publice în ansamblu.
Prof. Nicolae Opopol, ex-vicedirector CNŞPMP, membru corespondent al
AŞM, doctor habilitat în medicină:
– O direcţie relevantă a activităţii instituţiei din această perioadă, la care am
contribuit în calitate de vicedirector, a fost parteneriatul internaţional. Până atunci
Republica Moldova a fost cam izolată, dacă s-ar putea spune aşa. Noi am pornit
asocierea la diverse programe europene tocmai după ’95. De obicei, ele erau iniţiate
şi promovate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi ţineau de igiena mediului,
igiena muncii sau medicina muncii, igiena copiilor şi adolescenţilor, igiena alimen-
taţiei etc. În acest sens, a trebuit să pregătim mai întâi procedura de obţinere de
către Republica Moldova a statutului de membru cu drepturi depline al Comisiei
Codex Alimentarius.
Au fost pregătite argumentările de rigoare şi prezentate Ministerului Sănătăţii,
astfel încât în anul 1997, Parlamentul a adoptat Hotărârea privind aderarea Repu-
blicii Moldova la Statutul Comisiei Codex Alimentarius, iar la 13 februarie 1998
Republica Moldova a devenit membru al instituţiei respective. După aceasta am
elaborat regulamentul Comitetului Naţional Codex Alimentarius și pe data de 21
septembrie 1999 Guvernul a instituit prin Hotărârea nr. 866 Comitetul Naţional
Codex Alimentarius (CNCA) ca organ consultativ al Guvernului RM. Au început
să activeze comisiile abilitate, antrenând în acest proces diferiţi reprezentanţi din
agricultură, economie, Departamentul de Metrologie şi Standardizare. Personal
am avut onoarea să fiu primul preşedinte al CNCA (până în 2001), fiind responsa-
bil, inclusiv, de relaţiile cu Comisia Codex Alimentarius.
Dacă pe timpul URSS, precum s-a menţionat, Sistemul de Supraveghere Sani-
taro-Epidemiologică de Stat punea accentul principal pe activitatea de inspectorat
şi medicii epidemiologi sau igieniști, printre alte activități, erau implicați și în re-
alizarea măsurilor de salubrizare a teritoriului, de control al comerțului ilicit etc.,
ceea ce nu ţinea cu adevărat de rigorile profesiei, apoi odată cu formarea Centrului
Naţional Știinţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie, activitatea Serviciului şi
a Centrului a fost redirecţionată prioritar spre supravegherea de stat a sănătăţii
publice.
Referitor la epidemiologia bolilor contagioase, atenţia Centrului era concen-
trată pe prevenirea infecţiilor şi a helmintiazelor. Cursul adoptat corespundea
întru totul cerinţelor şi standardelor europene de sănătate. Pe această chestiune,
în primele luni ale secolului XXI, experţii de la OMS au efectuat un control de
rutină în Republica Moldova, inspectând măsurile de eradicare a poliomielitei în
rândul populaţiei. După verificare specialiştii europeni au apreciat înalt eforturile
întreprinse de specialiștii Centrului, limitându-se ulterior doar la furnizarea de
recomandări pentru păstrarea stabilităţii epidemiologice. Acest lucru s-a datorat
aplicării unor activităţi sistemice de imunizare a populaţiei contra hepatitei virale
B, care şi-a atins scopul scontat într-un timp foarte restrâns.
În lucrările lor ştiinţifice, savanţii din cadrul instituţiei oglindeau per-
manent rolul factorilor de mediu în răspândirea stărilor morbide cronice şi,
în particular, a celor, ce vizau calitatea apei potabile, analizau surplusul sau
prezența unor microelemente în factorii de mediu. De asemenea, o atenţie
primordială s-a acordat problemelor de studiere a locului de muncă, a condi-
ţiilor de instruire şi de educaţie în şcoli şi impactul lor asupra stării sănătăţii
elevilor şi tineretului studios.
Prof. Nicolae Opopol:
- Un alt moment, pe care aş vrea să-l subliniez, este implementarea principiilor
sănătății publice şi, anume, a celor de supraveghere de stat a sănătății publice în
relaţia cu factorii ce o influenţează. Desigur, pe lângă realizările evidente în această
direcţie, o parte a scopurilor, pe care ni le-am propus în acel moment, nu au fost
realizate. Au rămas restanţe în minimizarea deprinderilor dăunătoare în rândul
populației, cum sunt tabagismul, consumul abuziv de alcool, narcomania, din care
cauză sesizam o sporire vădită a bolilor cronice odată cu înaintarea în vârstă. Si-
gur, că neonorarea acestor obligații a avut la bază motive obiective, dar şi subiecti-
ve. Ştiințele sănătății publice, transformate peste noapte în domenii aplicative, nu
au fost apreciate la justa valoare de autoritățile competente ale statului și cele ale
comunității, în care tronează conservatismul. Aș adăuga aici, că nici societatea nu
dovedește o atitudine mai bună.
Paradoxal, dar pe măsură ce faima instituţiei ca o componentă de sănătate cu fru-
moase şi inedite experienţe de organizare şi funcţionare a formelor de supraveghe-
re sanitaro-epidemiologică, ulterior a sănătăţii publice, se răspândea departe peste
hotarele ţării, pe interior percepția generală a rolului Centrului pentru menţinerea
sănătăţii rămânea neschimbată. Totul, ce se întâmpla rău în ţară sub aspectul sani-
tăriei, era trecut pe seama medicilor epidemiologi, igienişti, virusologi, parazitologi,
microbiologi etc. La 29 decembrie 2003, în fruntea Centrului Naţional Ştiinţifico-
Practic de Medicină Preventivă a fost desemnat Ion Bahnarel.
Ion Bahnarel:
- Sigur că istoriceşte, medicii igienişti ai Sanepidului republican şi ai subdivizi-
unilor teritoriale executau și funcţii de inspectori sanitari. Cu toate că acea etapă
a trecut demult. Dar atât populaţia, cât şi unele instituţii ale statului, în virtutea
inerţiei, continuau să ne prețuiască activitatea pe vechi. Se credea eronat și se mai
crede și în prezent, că obligaţiile noastre de bază țin strict de curăţirea fântânilor
sau pădurilor, de garantarea stabilității situaţiei sanitaro-epidemiologice în loca-
lităţi. Însă toate acestea, prin lege, au trecut în competenţa autorităţilor publice şi
medicale din teritoriu. Aşa că se mai cere timp să demolăm vechile stereotipuri de
gândire şi să le substituim cu valori, pe care le „împrumutăm” din Occident.
Astfel, reiterez: colectivul instituţiei a fost şi este responsabil de elaborarea ca-
drului legislativ şi celui ştiinţifico-metodic pentru prevenirea, profilaxia şi comba-
terea maladiilor transmisibile şi netransmisibile. Sarcina principală a instituţiei
constă în a efectua cercetări în domeniul medicinii preventive şi a oferi asistenţă
metodică întregului Serviciu, instituţiilor medico-sanitare (astăzi publice), precum
şi populaţiei, organelor de administrare publică locală, organizaţiilor comunita-
re. Asemenea responsabilităţi vin în consens cu obligaţiile profesionale şi de servi-
ciu, deoarece aveam şi avem la dispoziţie laboratoare ştiinţifice bine înzestrate din
punct de vedere tehnic şi electronic, specialişti de profil în diverse profesii. Anume
datorită lor am putut să asigurăm securitatea şi buna stare epidemiologică a ţării
după ’90 încoace.
Cu ajutorul laboratoarelor, bine înzestrate din punct de vedere tehnic, admi-
nistraţia şi colectivul instituţiei au adus îmbunătățiri considerabile în procesul de
studiere a bolilor infecţioase extrem de periculoase, toxicologice, virusologice,
cele legate de bioterorism. Problemele de epidemiologie, igienă şi sanitărie erau
rezolvate prin prisma monitorizării îndeplinirii normativelor şi recomandărilor,
elaborate de către specialiştii în materie.
Astfel, în 2007 a fost întocmită şi prezentată opiniei publice din țară prima
viziune asupra monitoringului socio-igienic, fiind cercetaţi în complex factorii,
care influenţează sănătatea omului. A fost, de asemenea, stabilită legătura dintre
factorii de risc ai mediului şi expunerea populaţiei la diverse tipuri de îmbolnă-
vire. În urma acestui studiu, s-a constatat, că locuitorii din raioanele de nord ale
Moldovei sunt de 2-3 ori mai expuşi îmbolnăvirilor oncologice, în comparaţie
cu cei de la sud, iar locuitorii din zona de Codru suferă cel mai mult de patologii
de ficat. Pe baza cercetărilor efectuate, s-au formulat recomandări şi compendii
despre ce trebuie să facă populaţia în atare condiţii şi cum să evite îmbolnăvirile.
Un loc aparte în activitatea instituţiei revine relaţiilor de colaborare cu siste-
mul intersectorial, cu instituţiile medicale republicane şi municipale. În comun
cu specialiştii Institutului de Microbiologie a fost studiat mediul de supravieţu-
ire a microorganismelor, iar cu cei din Institutul Oncologic şi Centrul Mamei şi
Copilului s-au analizat efectele avariei de la Cernobâl asupra participanților la
lichidarea consecinţelor ei și copiilor acestora. Investigaţiile şi concluziile făcute
au fost publicate într-o monografie, care a văzut lumina tiparului în 2006 şi a fost
înalt apreciată de Academia de Ştiinţe a Moldovei.
CNŞPMP nu s-a limitat în activitățile sale doar la acţiuni de cercetare, de instruire
sau consultări metodice. În această perioadă s-a reuşit scoaterea de pe teritoriul repu-
blicii a deşeurilor radioactive existente, precum şi a unei mari cantităţi de combustibil
pentru rachete. În câțiva ani a fost nimicită o mare parte a rezervelor de pesticide, ră-
mase în gospodăriile agricole din timpul URSS. În paralel cu aceasta, s-au trasat pri-
mele planuri de activitate în comun cu administraţiile locale în vederea curăţirii fân-
tânilor şi izvoarelor de apă, salubrizării localităţilor rurale şi a locuinţelor, promovării
consumului de bucate sănătoase şi a culturii alimentare. Tot în perioada 2003-2008
a fost efectuată vaccinarea populaţiei contra multiplelor boli infecţioase. Activităţile
respective au apropiat demararea reformei instituționale a CNŞPMP din 2010, care a
finalizat cu crearea Centrului Naţional de Sănătate Publică.
2.9. Centrul Naţional de Sănătate Publică (2010)
În ultimele două decenii reformele în sistemul de sănătate din Republica Mol-
dova s-au derulat în permanenţă. Procesul de tranziţie de la medicina socială
planificată la cea asumată s-a dovedit a fi anevoios şi acoperit de nebulozitate.
Această „revoluţie latentă” în sănătate s-a datorat, în mare măsură, instabilităţii
din viaţa politică şi economică a ţării, dar şi lipsei de voinţă politică pentru „ex-
perimentarea” unor reforme sistemice decisive.
Formarea în anul 2010 a Centrului Naţional de Sănătate Publică a fost „grăbi-
tă” de procesele întâmplate pe segmentul de înţelegere reciprocă dintre Republica
Moldova şi Uniunea Europeană. În ultimele două decenii Părţile au semnat o
serie de acorduri şi documente importante privind integrarea ţării în spaţiul de
valori şi standarde europene. Dintre acestea am evidenţia Planul comun de acţi-
uni UE-Moldova (2005-2007).
Rapiditatea cu care se dezvoltau procesele integraţioniste pe domeniile dezvol-
tării umane şi instabilitatea medico-demografică din cadrul sistemului (cei mai
buni specialişti din cauza retribuţiilor reduse plecau pe un capăt peste hotare),
ameninţau să distrugă echilibrul din societate şi să anunţe o relaţie conflictuală
între cerere şi ofertă, între intenţii şi rezultate, ceea ce a condiţionat necesitatea
trecerii la domeniul denumit actualmente Sănătate Publică.
Isca îngrijorare faptul, că populaţia neasigurată îndeajuns sub aspect econo-
mic şi medical, suferea de maladii, al căror potenţial epidemic de răspândire era
destul de înalt. E vorba de infecţia HIV/SIDA, sindromul respirator acut sever
(SRAS), gripa aviară, gripa pandemică. Reapăruse cazuri de morbiditate cu ma-
ladii infecţioase demult lichidate. Altele îşi accentuau impactul: tuberculoza, bo-
lile aparatului circulator, tumorile maligne, cazurile de traumatism, narcomania,
tabagismul şi alcoolismul. Toate puteau fi combătute doar cu ajutorul unei strate-
gii de promovare a sănătăţii pe termen lung.
Implementarea acestui mecanism, capabil să furnizeze noi forme şi metode de
prevenire a bolilor, a fost condiţionată şi de standardele mondiale ale sănătăţii,
promovate de OMS şi asociaţiile internaţionale, europene de sănătate publică, la
care instituţia devenise parte.
Munca pregătitoare pe durata câtorva ani, a echipei de specialişti, în care in-
trau şi reprezentanţi ai CNŞPMP, s-a soldat cu adoptarea de către Parlamentul
Republicii Moldova, pe 3 februarie 2009, a Legii nr. 10-XVI privind supraveghe-
rea de stat a sănătăţii publice, care stabilea cadrul juridic al Serviciului de Supra-
veghere de Stat a Sănătăţii Publice, reorganizat ulterior în 2010.
În consecinţă, Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă şi toa-
te unităţile teritoriale urmau să fie reorganizate în centre de sănătate publică.
Astfel, în baza ordinului 369 din 03.06.2010 al MS RM şi în baza HG RM nr. 384
din 12.05.2010 (Monitorul oficial din 21.05.10) a fost creat Centrul Naţional de Să-
nătate Publică (CNSP). A fost făcut încă un pas important în politica de raliere a sis-
temului de sănătate din Republica Moldova la standardele europene în domeniu, în-
soţită de introducerea unor noi formule de supraveghere epidemiologică, de promo-
vare a sănătăţii, de prevenţie, profilaxie şi protecţie a ei, inclusiv cele de combatere a
viciilor şi deprinderilor dăunătoare de consum abuziv de alcool, tutun şi droguri. La
capitolul combaterii sedentarismului şi obezităţii s-a propus reorientarea populaţiei
spre un regim de alimentaţie şi comportament sănătos pentru prevenirea unui şir de
maladii netransmisibile cronice, precum maladiile cardiovasculare, cancerul, bolile
digestive, traumatismele, toxiinfecţiile alimentare etc.
Sfârşitul anului 2009 şi anul 2010 s-au remarcat prin înviorarea activităţii
de implementare a legislaţiei privind organizarea Serviciului de Supraveghere
de Stat a Sănătăţii Publice şi unităţilor sale teritoriale. O premisă importantă a
fost susţinerea politică din partea Alianţei pentru Integrare Europeană - AIE-1
(2009-2010). Demnă de menţiune este implicarea activă în acest proces a ex-mi-
nistrului Sănătății Vladimir Hotineanu şi ex-viceministrului Mihail Magdei, care
au acordat toată susținerea de care a fost nevoie.
În doar câteva luni au fost elaborate şi aprobate o serie întreagă de documente
juridice şi normative, regulamente etc., toate întru implementarea Legii privind
supravegherea de stat a sănătăţii publice, inclusiv a Regulamentului Serviciului
de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, statelor de personal ale instituţiilor
din cadrul Serviciului, programelor naţionale de combatere și profilaxie a ma-
ladiilor, Programului de stat privind dezvoltarea şi dotarea tehnico-materială a
Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice în perioada 2011-2016,
regulamentelor sanitare privind respectarea condiţiilor de igienă pentru institu-
ţiile medico-sanitare etc.
A continuat procesul de perfecționare tehnico-materială a laboratoarelor
științifice şi implementare a unor metode de investigaţie performante în toxico-
logie şi bacteriologie, s-au efectuat reparaţii capitale, reutilări tehnice şi tehnolo-
gice. CNSP a reiterat necesitatea fortificării relațiilor cu USMF „N. Testemiţanu”
în vederea pregătirii cadrelor medicale pentru sănătatea publică.
Conducătorii Uniunii Europene, OMS, UNICEF, ai Băncii Mondiale, spon-
sorii noilor proiecte, au lăsat să se înţeleagă, că în realizarea politicilor trebuie
antrenate fără rezerve serviciile medicilor de familie, spitalele raionale, autori-
tăţile publice centrale şi locale, instituţiile medico-sanitare publice republicane,
societatea în ansamblu. Mai ales, în condițiile în care infecţiile asociate asistenţei
medicale reprezintă o problemă gravă de sănătate publică, dar şi o povară econo-
mică importantă pentru resursele limitate din domeniul sănătăţii. S-a constatat,
că statistica oficială din Republica Moldova nu reflecta morbiditatea reală prin
infecţiile asociate asistenţei medicale. De exemplu, în 2011 morbiditatea prin
aceste infecţii a constituit: la bolnavii de profil chirurgical – 1,4 la 1000 de ope-
raţii (în 2010 – 2,1), la nou-născuţi – 1,9 la 1000 de copii nou-născuţi (în 2010
– 2,1), la lăuze – 8,3 la 1000 de naşteri (în 2010-7,0). Însă rapoartele prezentate
organizațiilor abilitate conțineau date incomplete, cazurile de infecţii asociate
asistenţei medicale din 10 teritorii nefiind înregistrate.
Noua conducere a luat în vizor creșterea rezistenţei la antibiotice a bacterii-
lor, ce constituie o ameninţare majoră pentru siguranţa sănătăţii publice. Această
problemă a necesitat luarea de măsuri la toate nivelurile pentru a garanta, că anti-
bioticele disponibile îşi menţin eficienţa o perioadă mai îndelungată. Specialiştii
Centrului au studiat situația după metode standardizate și strategii adecvate de
profilaxie și combatere a lor, pregătind un raport, pe care l-au prezentat spre exa-
minare Colegiului Ministerului Sănătăţii. În urma dezbaterilor pe marginea lui,
Guvernul a emis o hotărâre privind elaborarea conceptului de supraveghere şi
control al infecţiilor nosocomiale în cadrul instituţiilor medico-sanitare publice
şi private din RM şi a Planului de acţiuni privind prevenirea şi controlul acestora.
De comun cu Ministerul Sănătăţii, USMF „N. Testemiţanu”, colaborato-
rii CNSP au participat, prin filiera Proiectului USAID „Prevenirea HIV/SIDA
şi Hepatitelor B şi C în Moldova”, la elaborarea şi implementarea în instituţiile
medico-sanitare pilot a proiectului-ghid de supraveghere şi control al infecţiilor
nosocomiale, aprobat prin ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 51 din 16 februarie
2009. Au fost elaborate reguli şi normative sanitaro-epidemiologice de stat cu
privire la amplasarea, dotarea şi exploatarea instituţiilor medico-sanitare (apro-
bate prin Hotărârea de Guvern nr. 663 din 23 iulie 2010) şi Regulamentul sanitar
privind dotarea şi exploatarea farmaciilor şi depozitelor farmaceutice (aprobat
prin HG nr. 504 din 12 iulie 2012), ulterior fiind emise ordinele respective ale
Ministerului Sănătăţii.
O realizare la fel de importantă pentru sănătatea populației a fost elabora-
rea Regulamentului sanitar privind stabilirea condiţiilor de plasare pe piaţă a pro-
duselor biodistructive, ajustat la cerinţele UE şi recomandările OMS, precum și
prevederile Directivei 98/8/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Euro-
pei din 16 februarie 1998. Regulamentul respectiv a fost aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 564 din 10 septembrie 2009 și indică procedura de înregistrare și
comercializare a acestor produse biodistructive pe piaţa de consum. A fost pus
în aplicare Registrul naţional al produselor biodistructive. În perioada 2010-2012
Centrul a luat la evidenţă 168 de astfel de produse.
Schimbările de calitate a produselor agroalimentare în piaţă au condiționat
crearea unui suport normativ de reglementare a lor pentru asigurarea sănătății
nutriţionale şi securității alimentare. În perioada anilor 2010-2011 au fost adop-
tate mai multe documente de acest gen: Regulamentul sanitar privind menţiunile
nutriţionale şi de sănătate, înscrise pe produsele alimentare, aprobat prin Hotărâ-
rea de Guvern nr. 196 din 25.03.2011, Regulamentul sanitar privind materialele
şi obiectele destinate contactului cu produsele alimentare, aprobat prin HG nr. 308
din 29.04.2011, Regulamentul sanitar privind formulele de început şi formulele de
continuare ale preparatelor pentru sugari şi copii mici, aprobat prin HG nr. 338
din 11.05.2011, Lista cu tarife contra cost la serviciile din sfera sănătăţii publice
prestate persoanelor fizice şi juridice, aprobată prin HG nr. 533 din 13.07.2011,
Măsurile de contracarare a tulburărilor, provocate de deficitul de iod până în anul
2015, aprobate prin HG nr. 596 din 3 august 2011, Regulamentul sanitar privind
radioprotecţia şi securitatea radiologică în practicile de radioterapie, aprobat prin
HG nr. 632 din 24 august 2011, completări la anexele nr. 1 şi 2 din Hotărârea
Guvernului nr. 928 din 13 august 2007, aprobate prin HG nr. 684 din 13.09.2011,
recomandări pentru unităţile comerciale cu profil alimentar, aprobate prin HG nr.
931 din 08.12.2011 „Cu privire la desfăşurarea comerţului cu amănuntul” și Regu-
lamentul sanitar privind limitele maxime admise de reziduuri ale produselor de uz
fitosanitar din sau de pe produse alimentare şi hrană de origine vegetală şi animală
pentru animale (HG nr. 1191 din 23.12.2010). Toate aceste programe, legi și acte
normative au necesitat eforturi conjugate din partea tuturor factorilor de sănăta-
te. Asupra unor documente s-a lucrat ani de zile. Au fost cazuri, când din motive
birocratice, alteori politice, actele legislative elaborate aşa şi n-au văzut lumina zi-
lei. Este vorba de Legea privind produsele cosmetice (elaborată în diferite variante
– lege, hotărâre de Guvern, ordonanţă), proiectul Hotărârii de Guvern „Delimi-
tarea funcţiilor serviciilor de supraveghere şi control de stat în domeniul protejării
producătorului autohton, consumatorilor şi pieţei interne”. Multe activităţi au fost
legate de efectuarea studiilor de evaluare a stării de sănătate a populaţiei (cum ar
fi studiile MICS), nivelului profesional al specialiştilor din sistemul de sănătate.
Eforturi considerabile s-au depus în extinderea ariei de implementare a reţelei
informaţionale a sistemului (electronic) de control şi supraveghere a maladiilor
transmisibile, creării condiţiilor interne favorabile pentru efectuarea profilaxiei
specifice unor entităţi de maladii transmisibile, prin implementarea în calenda-
rul naţional a noilor vaccinuri (contra pneumoniei, rotavirusuri).
Concluzia ce se impune este, că după 2010 structurile de profil şi de laborator
ale instituţiei au început să se dezvolte în baza standardelor de conformitate ale
calităţii şi eficienţei, că personalul medical și științific, forța motrice a acestui
proces de modernizare a metodelor de asigurare a sănătății populației, posedă
un grad de pregătire profesională performant, fapt dovedit indirect de Centrul
European de referinţă din Marea Britanie (Londra), care a confirmat capacităţile
Centrului de a studia și diagnostica gripa la nivel molecular genetic.
III. Cronologia managerială a CNSP

Dă şansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viaţa ta
(Proverb popular)
Pe parcursul a 65 de ani managementul Centrului Naţional de Sănătate Publi-
că a fost bazat pe competenţă şi previzibilitate, iniţiativă şi exigenţă, manifestate
în funcţie de capacitatea celora care se aflau la timona instituţiei, dar şi de con-
diţiile vremurilor respective. Conducătorii din perioada post-sovietcă au avut în
activitatea lor împuterniciri şi spaţii de manevră mult mai extinse, spre deosebire
de predecesori. Oricum, şi unora, şi altora le-a fost caracteristică calitatea de ex-
ploratori, deoarece multe din activităţile manageriale, desfăşurate în cadrul Sa-
nepidului republican la început şi ulterior, în ani diferiţi şi sub diferite denumiri
ale acestuia, au purtat un caracter de pionierat. Şi dacă analizăm de la înălţimea
zilei de azi reușitele muncii lor, contribuțiile personale la edificarea instituțională,
medicală şi ştiinţifică a Centrului, indiferent de cât timp s-au aflat la conducere,
la fiecare dintre ei descoperim trăsături de coautor al celei mai prețioase opere a
națiunii – sănătatea.
Iată câteva crâmpeie biografice și salahorice ale celor, care au clădit piatră pes-
te piatră fundamentul Centrului Național de Sănătate Publică și, negreșit, al sis-
temului de sănătate, în general.
1. Grigori Groisman (medic-şef, 31.12.1948 – 07.09.1950).
Născut la 19 august 1913, Noua Suliţă, judeţul Hotin. Absolvent
al Facultăţii de Medicină a Universităţii din Iaşi, specialitatea
medic generalist (1941). A fost primul conducător al instituţiei
nou formate - Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane - o
perioadă relativ scurtă (studiile româneşti nu erau deloc un atu
pentru autorităţi). Gr. Groisman a orientat activitatea institu-
ţiei spre nevoile sanitare ale populaţiei din ţinut, afectată de
numeroase infecţii şi epidemii extrem de periculoase, s-a preocupat de organi-
zarea acţiunilor de dispensarizare şi spitalizare a pacienţilor, iniţiind şi susţinând
crearea de băi publice şi camere de dezinfectare în localităţile săteşti. Veteran al
instituţiei, a lucrat ulterior în mai multe funcţii în cadrul acesteia.
2. Constantin Sedâchin (medic-şef, 08.09.1950 – 26.05.1951). Născut pe 23 no-
iembrie 1917, Sevastopol, Crimeea. Absolvent al Institutului de Medicină din Cri-
meea, specialitatea medic generalist (1941), a fost repartizat în
sistemul de sănătate publică din RSSM. Fiind numit în funcţia de
medic-şef al instituţiei, C. Sedâchin a continuat în termenul ce
i-a revenit a fi la cârma instituţiei, munca predecesorului în tra-
tamentul şi recuperarea bolnavilor, a promovat insistent pe lân-
gă autorităţi şi instituţii de stat necesitatea restabilirii localurilor
spitaliceşti, a policlinicilor şi punctelor medicale urbane şi rurale,
distruse de război.
3. Serghei Juravchin (medic-şef, 13.06.1951 – 20.08.1951).
Potrivit unor date de arhivă S. Juravchin s-ar fi născut în or.
Harkov, un centru medical foarte dezvoltat pe timpul URSS,
unde şi-a făcut studiile la Institutul de Medicină. S-a aflat la
cârma SSER doar trei luni, timp în care şi-a folosit autorita-
tea pe lângă Comisariatul Norodnic de Ocrotire a Sănătăţii al
RSSM, intervenind în problema întăririi bazei tehnico-mate-
riale a Sanepidului republican.
4. Tamara Bondarenco (medic-şef, 24.08.1951 – 10.
01.1952). Născută la 11.08.1922, Habarovsk (Federaţia Ru
să). Absolventă a Institutului de Medicină din Baku, speci-
alitatea medic generalist (1946). Fiind repartizată în RSSM,
a fost numită în funcţia de medic-şef al SSER pe care a de-
ţinut-o un timp scurt. Era un conducător principial, exigent
şi disciplinat, calităţi pe care le solicita legitim şi de la subal-
terni. Ulterior, a lucrat la Sanepidul republican în domeniul
radioprotecţiei şi alte sectoare. Împreună cu specialiştii in-
stituţiei s-a pronunţat principial împotriva construcţiei unei
staţii atomo-electrice în Moldova (preconizată lângă Carmanova, raionul Grigo-
riopol), stârnind nemulţămirea organelor de partid şi de stat din URSS şi RSSM.
Astfel staţia a fost construită la Cernobâl...
5. Elizaveta Miliutin (medic-şef, 11.01.1952 – 25. 05.
1955). Născută în 1905 la Astrahan, Rusia. Absolventă a In-
stitutului de Medicină din oraşul natal, specialitatea medic
generalist (1930). Şi-a concentrat activitatea de conducător
pe intensificarea lucrului de profilaxie şi prevenire a bolilor
infecţioase în teritoriu. A creat detaşamente de voluntari, pe
care le-a trimis împreună cu echipele de medici-specialişti
în localităţile republicii pentru organizarea muncii de salu-
brizare şi tratamentul bolnavilor.
6. Alexei Covaliov (medic-şef, 26.05.1955 – 01.12.1962).
Născut în 1909, Saratov, Rusia. Absolvent al Institutului
de Medicină din oraşul natal, specialitatea medic ge
neralist (1936). Ca şi predecesorii, făcea parte din re
zervele de cadre medicale de înaltă calificaţie, pe care
PCUS le trimitea în Moldova pentru a întări munca
de administrare şi organizatorică în sistemul sănătăţii.
În 7 ani de activitate a contribuit la dezvoltarea insti-
tuţiei în două direcţii majore: consolidarea bazei insti-
tuţionale şi celei tehnico-materiale a Sanepidului re-
publican, şi asigurarea cu resurse umane a Serviciului
sanitaro-epidemiologic.
7. Nicolai Bulâciov (medic-şef, 03.12.1962 – 08.04.1964).
Născut pe 19 decembrie 1918, la Harkov. Absolvent al Insti-
tutului de Medicină din Harkov (1942), specialitatea medici-
nă generală. În perioada războiului institutul a fost evacuat în
RSS Kirghiză.Fiind repartizat în Moldova, iniţial a fost şef de
secţie, apoi timp de aproape un an şi jumătate a deţinut func-
ţia de medic-şef al Sanepidului republican. A depus eforturi
pentru înzestrarea laboratoarelor din dotare şi a participat la
pregătirea primului proiect de construcţie a noii clădiri pen-
tru SSER, preluat de succesorul său Boris Rusnac şi finalizat de Vitalie Bodiu.
8. Andrei Discalenko (medic-şef, 09.04.1964 –
15.07.1964). Născut în 1905, or. Kubani, Rusia. Absolvent
al Institutului de Medicină din Krasnodar, facultatea de
medicină generală (1941). Medic militar în timpul războ-
iului. Fiind repartizat în RSSM, a fost numit şef al Secţiei
judeţene Chişinău ocrotirea sănătăţii, martie 1947, vice-
ministru (noiembrie 1947), din iunie 1952 – prim-vice-
ministru al Ocrotirii Sănătăţii. Timp de aproape un dece-
niu (mai 1954 - aprilie 1963) a fost ministru al Ocrotirii
Sănătăţii al RSSM. A. Discalenko a fost printre ultimii din
moghicanii politicii de tutelare a „cadrelor specializate”
în periferiile URSS, promovată de Moscova, după care la
conducerea Sanepidului republican s-au perindat cadre autohtone.
9. Boris Rusnac (medic-şef, 15.07.1964 – 18.04.1969).
Este primul medic specialist moldovean, desemnat în pos-
tul de conducere al SSER, Moldova având deja propria re-
zervă de cadre medicale înalt calificate, şcolite la Institutul
de Stat de Medicină din Chişinău.
Născut la 19 aprilie 1933 la Lipnic, judeţul Soroca (ac-
tualmente raionul Ocniţa). Studiile primare le-a făcut la
şcoala din Lipnic (1942-1946), studiile secundare – la Oc-
niţa (1946-1949). A urmat Şcoala de Felceri şi Moaşe din
Bălţi (1949-1952). În 1958 a absolvit Institutul de Stat de
Medicina din Chişinău, specialitatea medic generalist. Ac-
tivând în calitate de şef al Sectorului medical rural Scoreni,
(Străşeni), face, în paralel, studii de aspirant la catedra Igienă a Institutului de Stat
de Medicină din Chişinău (1959-1962), după care în 1964 este numit medic-şef
adjunct al SSER. Prin ordinul Ministerului Ocrotirii Sănătăţii nr. 111, din 15 iulie
acelaşi an, devine medic-şef al Sanepidului republican, pe care l-a condus până în
anul 1969, fiind şi medic-şef adjunct sanitar de stat al RSSM.
A fost o perioadă de mare ascensiune pentru dezvoltarea Serviciului, fiind
fondate mai multe structuri noi. Cu concursul specialiştilor SSER au fost în-
treprinse măsuri antiepidemice energice. Bunăoară, în 1964 s-a efectuat vac-
cinarea în masă contra rujeolei, poliomielitei, tetanosului şi tusei convulsive.
În următorii ani acoperirea vaccinală a depăşit 95%, iar incidenţa maladiilor
s-a redus drastic.
B. Rusnac a iniţiat şi realizat mai multe proiecte şi reforme, care au întărit
capacităţile economice, medicale şi tehnologice ale instituţiei. Serviciul sanitaro-
epidemiologic şi Ministerul Sănătăţii unional l-au desemnat pe B. Rusnac condu-
cător al grupului de experţi din Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Letonia şi Es-
tonia, care a elaborat normativele de state ale sanepidurilor orășenești şi raionale,
aprobate prin ordinul MOS al URSS nr. 300 din 29 aprilie 1969.
10. Vitalie Bodiu (medic-şef, 20.06.1969 – 31.12.1982).
Născut la 22 septembrie 1927, în satul Dubno, j. Soroca.
Absolvent al Institutului de Stat de Medicină din Chişi-
nău, Facultatea de medicină generală (1952). A îndepli-
nit funcţii de conducere, punând lucrul pe roate la staţi-
ile sanitaro-epidemiologice raionale Glodeni, Vertiujeni,
Criuleni şi cea orăşenească Soroca. Munca i-a fost înalt
apreciată, fiind promovat în funcţia de şef adjunct şi şef
Direcţie sanitaro-epidemiologică a MOS şi mai apoi de
medic-şef al Sanepidului republican. În perioada şefiei
sale s-a desfăşurat şi a fost încheiată construcţia imobile-
lor actualului CNSP, statele instituţiei au fost completate cu tineri specialişti, au
fost elaborate primele planuri de dezvoltare durabilă.
11. Mihail Magdei (medic-şef, 14.01.1983 –
27.04.1994). Născut pe 3 octombrie 1945 în s. Fundurii
Vechi, r. Glodeni. Absolvent al Institutului de Stat de Me-
dicină din Chişinău, Facultatea de sanitărie (1969). După
terminarea studiilor a suplinit funcţia de şef al secţiei
Epidemiologie şi medic-şef al Sanepidului raional Criu-
leni. În anul 1974 este numit la funcţia de medic-şef ad-
junct la Staţia Sanitaro-Epidemiologică Republicană ca
mai apoi, în acelaşi an, să fie numit şef al Direcţiei sa-
nitaro-epidemiologice a Ministerului Ocrotirii Sănătăţii.
Din 1983 până în 2012 a deţinut, cu unele întreruperi,
calitatea de medic-şef al Sanepidului republican, şi director general al CNŞPIE
și CNȘPMP, cea de viceministru (în două rânduri), de ministru al Sănătăţii. Este
considerat iniţiatorul procesului de modernizare a instituţiei.
A participat la elaborarea conceptului de reformare a Staţiei Sanitaro-Epidemi-
ologice Republicane în Centrul Republican de Igienă şi Epidemiologie, mai apoi
în CNŞPIE, CNȘPMP și CNSP, cu toate remanierile şi completările structurale de
rigoare. Activând ca viceministru şi ministru al Sănătăţii, a promovat în funcţii de
conducere cadre tinere, impulsionând reformele şi aplicarea lor în instituţie şi Servi-
ciu. A reuşit să pună ştiinţa în serviciul sănătăţii populaţiei, fondând prin comasarea
Centrului şi a secţiilor de igienă, epidemiologie şi de producere a fostului Institut de
Cercetări Ştiinţifice în domeniul Igienei şi Epidemiologiei din cadrul Institutului de
Cercetări Ştiinţifice în Medicina Preventivă şi Clinică, altor structuri din domeniu,
mai întâi Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie, şi mai apoi
Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă. A deschis laboratoare
de profil și a asigurat reutilarea altora, a instituit sistemul de acreditare a laboratoare-
lor, a instituţiei şi structurilor Serviciului sanitaro-epidemiologic din teritoriu, a sus-
ţinut şi promovat asigurările obligatorii în medicină. În perioada anilor 2009-2012,
în calitate de viceministru al Sănătăţii şi medic-şef sanitar de stat al RM a stăruit la
implementarea legislaţiei adoptate privind reformarea Serviciului Sanitaro-Epide-
miologic de Stat în Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice. A iniţiat,
susţinut şi promovat elaborarea şi adoptarea unui şir de acte normative importante
pentru supravegherea maladiilor netransmisibile, dotarea tehnico-materială a Ser-
viciului, programelor naţionale privind controlul tutunului şi combaterea tabagis-
mului, precum şi reducerea consumului nociv de alcool, etc.
12. Victor Băbălău (medic-şef, 27.04.1994 –
21.09.1995). Născut la 27 septembrie 1941 în s. Strâmba,
judeţul Bălţi (actualmente s. Corlăteni, r. Râşcani). Ab-
solvent al Institutului de Medicină din Doneţk (Ucraina),
facultatea de medicină preventivă (1968). La cârma insti-
tuţiei a venit în toiul crizei de tranziţie, când CRIE trebuia
pus pe picioare. A introdus prestarea serviciilor sanitaro-
epidemiologice contra cost. A completat baza normativă
existentă, inclusiv catalogul de preţuri la serviciile şi inves-
tigaţiile de laborator. Din fondul extrabugetar format plătea adaosuri la salarii,
procura preparate de combatere a pediculozei şi a tifosului exantematic, inclusiv
prin securizarea sănătății cu detergenţi şi săpun de rufe, pe care le distribuie cen-
tralizat, reuşindu-se astfel evitarea izbucnirii în masă a acestor boli în RM.
13. Mihail Magdei revine în 1995 la conducerea Centrului Naţional Ştiinţi-
fico-Practic de Igienă şi Epidemiologie, unde, concomitent cu funcția de vice-
ministru al sănătății și medic-șef sanitar de stat al RM, se concentrează pe forti-
ficarea cadrului instituţional și introducerea schimbărilor de fond în activitatea
Serviciului. Reuşeşte să includă instituţia în Programul de Stat „Cu privire la sfera
ştiinţei şi inovării” şi să obţină finanţări de la stat prin filiera Academiei de Ştiinţe
a Moldovei pentru cercetări ştiinţifice în domeniul sănătăţii.
Pune începutul unor noi direcţii de studiere în domeniul securităţii sănătăţii
populaţiei, plasând centrul de greutate în activitatea Centrului pe analiza bolilor
netransmisibile, principalii factori de risc pentru sănătatea oamenilor.
14. Valeriu Chicu (director, 17.02.1997 – 09.06.1998). Născut la 20 iunie
1944, în satul Buda, r. Călăraşi. Absolvent al Şcolii-bază de medicină, apoi al
Institutului de Stat de Medicină din Chişinău (1973), unde rămâne lector la Ca-
tedra de medicină preventivă. Pe parcurs a susținut teza de
doctor în medicină și s-a învrednicit de titlul conferențiar
universitar.
În perioada de administrare a Centrului, deținând și
funcția de viceministru al Sănătății și cea de medic-șef sani-
tar de stat al RM, a contribuit la organizarea şi desfăşurarea
Congresului al IV-lea al medicilor epidemiologi, igienişti,
parazitologi şi microbiologi (cu participare internaţiona-
lă), a semnat ordinul de modificare a denumirii CNŞPIE în
Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventi-
vă, a iniţiat elaborarea programelor naţionale de combatere şi profilaxie a maladi-
ilor extrem de periculoase – holera şi alte BDA, tuberculoza, infecţia HIV/SIDA,
hepatitele virale B, C şi D, poliomielita etc.
15. Mihail Magdei (director, 14.07.1998 – 05.07.2003). De această dată a
exercitat funcţia de director al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină
Preventivă, după ce a plecat din postul de ministru al Sănătăţii. Având experienţa
managerială respectivă, s-a orientat spre aprofundarea relaţiilor de colaborare
cu diverse organisme internaţionale - Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS),
Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), GAVI ș.a., accelerând alinierea
CNŞPMP la standardele de sănătate ale UE.
16. Ana Volneanschi (director, 17.07.2003 – 19.09.2003).
S-a născut la 12 octombre 1946, în satul Hancăuți, raio-
nul Edineț. În 1972 a absolvit Institutul de Medicină din
Chișinău, Facultatea sanitărie. În cadrul SSER a început să
lucreze imediat după absolvirea institutului, îndeplinind
succesiv mai multe funcții medicale și manageriale. În po-
stul de director al instituției a fost numită pe data de 17 iulie
2003. Deși a fost o perioadă foarte scurtă de timp în cariera
sa profesională – doar două luni, activitatea s-a dovedit a fi
pe cât de zbuciumată sufleteşte, pe atât de interesantă din
punct de vedere profesional. Graţie ajutorului şi susţinerii dezinteresate acordate
de superiorii din Minister, printre care Ion Bahnarel, viceministrul sănătăţii și
medic-şef sanitar de stat al Republicii Moldova la vremea respectivă, vicedirec-
torii Constantin Spânu, Vasile Sohoţchi, Varfolomei Calmâc, Ştefan Gheorghiţă,
Ion Jâmbei, şefii de secţii şi specialiştii Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de
Medicină Preventivă Ion Şalaru, Galina Obreja, Pavel Socoliuc, Victor Băbălău,
Valeriu Pantea, Ion Ursuleanu, Anatolie Melnic, Svetlana Prudnicionoc, Ştefan
Constantinovici şi mulți alții a fost posibilă continuarea activităţii ritmice a insti-
tuţiei. În acea perioadă s-a depus o muncă colosală pentru pregătirea lucrărilor
Congresului al V-lea al igieniştilor, epidemiologilor şi microbiologilor din Repu-
blica Moldova, care a avut loc la 26-27 septembrie 2003. A continuat activitatea
de elaborare şi perfecţionare a cadrului legislativ-normativ şi instructiv-metodic
în domeniul medicinii preventive. A participat activ la multiple convocări şi dis-
cuţii asupra proiectelor de legi, care nu sufereau amânare, urmând să fie adoptate
și aplicate în practică. Datorită activităților sale consolidate a văzut lumina zilei
Legea privind alimentele, diverse regulamente de verificare a obiectivelor supu-
se supravegherii sanitaro-epidemiologice de stat pe categorii. Actualmente, Ana
Volneanschi exercită funcția de secretar științific al CNSP.
17. Mihail Magdei (director, 20.09.2003 – 28.12.2003). Ca unul dintre cei mai
iscusiţi specialişti şi administratori din sistem, a continuat să-şi pună în aplicare
concepţiile sale de modernizare a CNȘPMP, argumentând necesitatea reorgani-
zării structurilor acesteia şi serviciilor acordate după modelul occidental de să-
nătate publică.
18. Ion Bahnarel (director, 29.12.2003 – 17.07.2008).
Născut la 6 ianuarie 1953, în s. Diakivţi (anterior, Probo-
teşti, ţinutul Herţa), regiunea Cernăuţi, Ucraina. Absolvent
al Institutului de Stat de Medicină din Chişinău (1976).
După absolvire a fost repartizat la Sanepidul republican ca
medic igienist în Secţia igiena muncii. Din 1980 e şef al
secţiei Igiena radiaţiilor, şef al Centrului de radioprotec-
ţie, medic-şef adjunct al Centrului Republican de Igienă şi
Epidemiologie (anul 1994), vicedirector al Centrului Naţi-
onal Ştiinţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie şi apoi de Medicină Preventi-
vă (anii 1995-1999), viceministru al Sănătăţii (2000-2005), medic-şef sanitar de
stat al Republicii Moldova (2000-2008) şi, concomitent, din 29 decembrie 2003,
director general la Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă.
Pe parcursul activităţii sale de manager a asigurat organizarea şi elaborarea
suportului legislativ, normativ şi metodic în domeniul supravegherii sanitaro-
epidemiologice, a elaborat şi promovat multiple concepţii şi programe de dez-
voltare strategică a Serviciului de medicină preventivă, a sistemului de sănătate,
inclusiv instituirea asigurărilor obligatorii în medicină, organizarea şi dirijarea
Serviciului Sanitaro-Epidemiologic de Stat, mai recent a Serviciului de Suprave-
ghere de Stat a Sănătăţii Publice, a contribuit la implementarea şi monitorizarea
programelor naţionale de combatere şi profilaxie a maladiilor infecţioase şi celor
netransmisibile.
A promovat crearea şi modernizarea diferitor laboratoa-
re de specialitate şi de referinţă, dotate cu ajutorul partene-
rilor internaţionali, a continuat tradiţia de asociere a insti-
tuţiei la diverse organisme şi organizaţii de specialitate din
lume, punând astfel bazele creării unei instituţii a sănătăţii
de tip european.
19. Oleg Beneş (17.07.2008 – 22.03.2010). Născut la 17
aprilie 1966, în s. Pecişte, r. Rezina. Absolvent al Institutului
de Stat de Medicină din Chişinău, specialitatea epidemio-
log-igienist (1989). A continuat promovarea la Guvern şi Parlament a Concep-
ţiei şi Strategiei privind Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, a
Legii nr. 10 – XVI din 03 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii
publice, ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 400 din 23.10.08 „Cu privire la opti-
mizarea măsurilor de educaţie pentru sănătate şi promovare a modului sănătos
de viaţă pentru anii 2007-2015”, hotărârilor Colegiului Ministerului Sănătăţii, or-
dinelor MS, altor acte legislative şi normative.
20. Ion Bahnarel (08.06.2010 – p/p.) După revenirea în
post, a reuşit să stopeze tendinţele de declin ale instituţiei
şi să consolideze colectivul, să fortifice capacităţile practico-
ştiinţifice ale Centrului. A obţinut ca instituţia şi laboratoa-
rele de referinţă să treacă acreditarea internaţională la înzes-
trarea tehnologică şi prestarea serviciilor de calitate. A lansat
şi a realizat ideea extinderii supravegherii de stat, în afară de
bolile contagioase cu studiu ierarhic în funcţie de gravitate
şi complexitate, şi asupra celor netransmisibile. A stabilit o
nouă direcţie în activitatea instituţiei: promovarea sănătăţii,
în special a omului sănătos la nivel local, de la instituţiile preşcolare la cele comu-
nitare. A contribuit la elaborarea şi lansarea programelor naţionale de control al
tutunului şi alcoolului adoptate de către Guvernul RM în anul 2012.
IV. Între ciocan şi nicovală
Echilibrul în stat e ca sănătatea în corp

(Mihai Eminescu)
Din momentul creării sale, Centrul Naţional de Sănătate Publică, ca şi orice
altă instituţie medico-sanitară, avea de atins multiple obiective de ordin medi-
cal, social şi juridic, care să eficientizeze asigurarea populaţiei cu mecanisme şi
instrumente necesare de supraveghere a sănătăţii. Dar cum problemele manage-
mentului în Republica Moldova se rezolvau exclusiv prin prisma intereselor de
partid, promovarea cadrelor oneste, demne şi necompromise se făcea adesea „cu
scârţ”, anevoios, uneori cu repercusiuni nedorite pentru temerari. Sub pretextul
reformelor sau a necesităţii de reformare, erau demişi din funcţii în cadrul Cen-
trului fără drept de apel oameni consacraţi serviciului, cu o reputaţie medicală
şi ştiinţifică ireproşabilă. Asemenea „remanieri organizatorice” s-au operat per-
manent de la dobândirea independenţei încoace, când ţara a păşit, vorba politi-
cienilor, „pe calea libertăților și drepturilor fundamentale ale omului”. Din lista
celor care au suferit pe nedrept fac parte Victor Băbălău, Valeriu Chicu, Mihail
Magdei, Ion Bahnarel, care „îndrăzneau” să aibă propriile viziuni asupra siste-
mului, să împărtăşească un alt punct de vedere, decât cel „editat” după culisele
conjuncturii. Interesant este, că după ce-i concediau din serviciu, tot ei erau re-
confirmaţi în funcţii. Gradul lor înalt de profesionalism şi competență manage-
rială nu puteau fi neglijate.
Ion Bahnarel:
- Centrul mi-a devenit, sincer vorbind, o a doua casă, a doua familie. Noi ne ocu-
pam nu numai de controlul respectării legislaţiei în domeniu, dar, mai ales, de elabo-
rarea și promovarea ei prin Parlament sau Guvern. În acest sens, echipele de lucru, din
care am făcut parte frecvent, au purtat bătălii verbale „pe muchie de cuţit”.
După mine, cea mai importantă lege pentru sistemul de sănătate, la care am
contribuit cu mintea şi sufletul, a fost cea „Cu privire la radioprotecţia şi securi-
tatea nucleară”, intrată în vigoare în martie 1998. Ea ţine nemijlocit de profilul
meu de activitate şi am pregătit-o temeinic, în cunoştinţă de cauză, fără a-mi pune
cineva la îndoială competenţa. Însă, în cazul promovării proiectelor multor altor
legi, discuţiile se desfăşurau în funcţie de interesele înguste de partid, promovate
de mai marii cetăţii. Astfel am avut de trecut o cale spinoasă şi în cazul adoptării
legii Republicii Moldova privind produsele alimentare (nr. 78-XV din 18.03.2004).
Proiectul respectiv de lege punea oprelişti celora, care ieşeau în piaţă cu produse
de calitate proastă. Prevederile legale se refereau la importul produselor, la aditivii
alimentari, conservanţi, coloranţi, aromatizanţi, la suplimentele alimentare, condi-
ţiile de comercializare etc. În afară de aceasta, am elaborat și o serie de regulamente
igienice, care urmau să reglementeze activitățile comerciale. Unii agenţi economici,
deprinşi cu profituri uşoare, au opus o rezistenţă acerbă, căutând să influenţeze
procesul de votare în Parlament prin intermediul diferitor deputaţi, care le făceau
lobby, dar nu au reuşit. Am mers din instanţă în instanţă, am discutat cu „argu-
mentele în mânecă” în favoarea legii şi aportului ei la securizarea sănătăţii publice.
Şi Dumnezeu ne-a auzit.
Sau o istorie mai recentă. Adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 504 din
12.07.2012, care venea să aprobe Regulamentul sanitar privind dotarea şi exploata-
rea farmaciilor şi depozitelor farmaceutice, a fost anticipată de dispute aprige. Aici
ar fi multe de spus, dar, cred, că nu face să dau pe faţă toate matrapazlâcurile, la
care se dedau oponenţii noştri. În final, putem deduce cu mândrie că toţi membrii
acelor echipe de lucru, inclusiv specialişti ai Centrului, au făcut tot ce le-a stat în
puteri ca interesele populației și cerințele sănătății publice să primeze şi să învingă.
Vreau în legătură cu aceasta să subliniez, că în calitatea mea de director gene-
ral al CNSP răspundeam şi răspund prin lege de fortificarea juridică, medicală şi
ştiinţifică a sistemului de sănătate publică din ţară. Zilnic trebuie să monitorizăm
principiile de promovare a sănătăţii, să supraveghem tabloul bolilor transmisibile şi
netransmisibile, să ducem evidenţa indicatorilor de sănătate, să efectuăm controlul
factorilor de risc, să asigurăm supravegherea epidemiologică a bolilor infecţioase şi
îndeplinirea urgenţelor în sănătate, să monitorizăm sănătatea în raport cu mediul,
să susţinem activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare în domeniile prioritare
etc. etc. Căci dacă ceva se întâmplă în ţară, de, nimic nu poate fi prevăzut dinain-
te, puterea arată imediat cu degetul spre CNSP. De aceea atunci când insistăm pe
anumite proiecte de legi, instrucţii şi acte normative, n-o facem pentru confortul
personal, ci pentru sănătatea şi bunăstarea oamenilor.
4.1. Incendiu emoţional în Parlament şi triumful raţiunii
În anul 2002, în plenul Parlamentului RM se dezbătea proiectul de lege pri-
vind modificarea și completarea Legii nr. 1513-XII din 16 iunie 1993 privind
asigurarea sanitaro-epidemiologică a populației, în care unele compartimente
trebuiau revăzute și actualizate. De voinţa legiuitorilor depindea reactualizarea
prevenției și siguranței în sistemul de sănătate și trecerea propriu-zisă a instituţiei
la un nou statut de funcţionare, cel de medicină preventivă.
Ion Bahnarel: - În calitate de viceministru al Sănătăţii aveam misiunea directă
de a promova cu orice preţ noul proiect de lege. Când a fost pus în discuţie, unii
parlamentari au atacat dur iniţiativa Centrului şi a Ministerului.
Prezentat în Parlament din numele guvernului, proiectul de lege a trecut în pri-
ma lectură, la cea de a doua, însă, în rol au intrat unii parlamentari: „Oameni buni,
au început ei să tune şi să fulgere, aceasta nu-i lege, ci o prostie! Trebuie reîntoarsă
în comisie şi revăzută!” Deoarece la dezbaterile în lectura a doua pot lua parte
numai deputaţii, erau dezbateri contradictorii între dânşii şi s-a ajuns în cele din
urmă la impas. Atunci Eugenia Ostapciuc, preşedinte al Legislativului, ca să dez-
lege nodul, a solicitat, ca excepţie, să-mi ofere cuvântul în calitate de reprezentant
Prof. Ion Bahnarel, dr.hab.med., director
general al CNSP, prim adjunct al medicului-şef
sanitar de Stat al Republicii Moldova
al guvernului. La microfon, ca să reproduc din memorie, am spus următoarele:

„Doamnă preşedinte! Stimaţi deputaţi! Această lege nu este a mea şi nici a deputa-
tului Cutare (n-o să-i divulg numele, pentru că asta mai puţin contează). Legea e
a ţării! Adevărat, nu este o lege ordinară, ci una ce ţine de sănătate, de securitatea
statului. Şi nu înţeleg, de ce unii deputaţi luptă contra securităţii statului, care ne
priveşte pe fiecare dintre noi şi pe copiii copiilor noştri.
Eu prezint legea în faţa dumneavoastră, dar am în spate o echipă mare de speci-
alişti. Proiectul a fost discutat de mai multe ori în comisii şi nu s-a reproşat nimic,
ca să ajungem astăzi, în plenul Parlamentului şi să ne împresoare oponenţii cu
critici nefondate. Dl deputat crede, că deţine Adevărul absolut! Eu ştiu doar despre
unul, cel care vine de la Dumnezeu. Celelalte adevăruri sunt relative. Din acest mo-
tiv, vă rog, să nu pretindeţi la prerogativa Celui de Sus, pentru că noi toţi, nu sun-
tem purtători decât ai adevărurilor relative...”. După această intervenţie s-a produs
o mare agitaţie, majoritatea deputaţilor pronunţându-se pentru examinarea legii
şi au pus-o la vot: 82 de deputaţi au pledat „pro”. A fost printre puţinele legi, care
fiind precedată de dezbateri dure, a luat un număr de voturi atât de impunător. Era
anul 2003.
4.2. Debutul acreditărilor în sănătatea publică
Sistemul de sănătate publică din Republica Moldova a purtat pecetea modelu-
lui sovietic încă multă vreme după colapsul URSS. Experţii din Occident, care ne
vizitau ţara, încercau să argumenteze necesitatea descentralizării serviciilor me-
dicale şi delegarea unor funcţii de control organizaţiilor neguvernamentale din
domeniu, însă „cenzura interioară” a multora dintre cei, care urmau să anunţe
reformele, se împotrivea.
În timp ce în ţările europene, fiecare instituţie medicală, care avea de a face cu
sănătatea omului, era testată sub aspect profesional, obţinând de la examinatorul
autoritar un certificat de conformitate, în Moldova medicii activau după bunul
lor plac. Nu exista un organ de specialitate, care să le acrediteze activitatea sub as-
pect tehnologic, profesional şi ştiinţific, şi să le atribuie dreptul de a oferi servicii
medicale de o calitate garantată în sectorul public sau privat. Fără soluţionarea
acestei chestiuni de principiu orice progres în medicină şi sănătatea publică de-
venea îndoielnic. Şi tocmai în anul 2001, sub şefia ministrului Sănătăţii Andrei
Gherman din guvernul Tarlev-1, a fost pusă sarcina de a crea un grup de lucru
pentru elaborarea proiectului de lege „Cu privire la evaluarea şi acreditarea în
sănătate”.
Ion Bahnarel: Ca viceministru al Sănătăţii (2000-2005), mi-a revenit povara
să dirijez activitatea acelui grup de lucru. Documentul l-am conceput în termeni
optimali. Când am purces la discutarea lui, au început ostilităţile, în temei din
partea Departamentului „Moldova-Standard”, care îşi rezerva sie dreptul să acre-
diteze (nu era clar cu ce drept) instituţiile medicale. Le-am demonstrat că această
evaluare trebuie s-o facă nu dânşii, ci specialiştii competenţi în domeniu. Nu au
avut contraargumente, au acceptat, deşi au pus condiţia ca instituţia abilitată cu
acreditarea, ce urma a fi creată, să aibă statut de organ independent, ceea ce am
acceptat fără rezerve. Astfel proiectul de lege a fost promovat şi, în consecinţă, a
fost instituit Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate, cu atribuţiile
respective. Primul director al său a fost Maria Bologan, apoi - Maria Cumpănă.
Actualmente criteriile şi standardele de acreditare în sănătate sunt cunoscu-
te de toată lumea medicală, dar începutul elaborării şi promovării lor a revenit
anume Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă (CNŞPMP),
de altfel, prima instituţie supusă în 2002 evaluării de acreditare profesională. De
rând cu Centrul, au fost acreditate concomitent şi centrele de medicină preventivă
teritoriale.
În 2008, din ambiţia unora din vârful piramidei puterii, aflate la guvernare
atunci, am fost demis din funcţia de director al CNŞPMP şi celelalte posturi afilia-
te. Mi s-a permis să lucrez doar ca specialist de rând în secţia Igiena radiaţiilor, cu
toate că indicatorii de sănătate, înregistraţi de CNŞPMP în perioada directoratului
meu, erau destul de înalţi.
Am lăsat în urmă o instituţie bine închegată, cu un sold de 28 de milioane de
lei. După aceasta corabia „CNŞPMP” a intrat în derivă. S-au făcut deturnări şi
delapidări de fonduri. Reîntors peste un an şi 9 luni la Centru, am constatat, ca în
„visteria” Centrului fluiera vântul. Am pus punct şi am luat totul de la capăt. Într-
un an şi jumătate am reuşit să redau instituţiei conţinut şi stabilitate, întărindu-i
colectivului încrederea şi speranţa în viitor.
Am refăcut bugetul, am subţiat din cheltuieli, am oprit achiziţiile dubioase şi ine-
ficiente. Respectiv, am schimbat şi modalitatea de angajare şi concediere a lucrători-
lor. Am modificat structura instituţiei, acordând prioritate cadrelor tinere. Colectivul
îmbătrânise şi chiar din prima lună am angajat 42 de specialişti tineri! Totodată, am
avut grijă şi de seniori. Nu le-am cerut să plece pe motiv că sunt pensionari, ci i-am
angajat prin cumul pentru a transmite tinerilor, pregătiţi mai mult din punct de vedere
teoretic, din experienţa practică preţioasă pe care o posedă. Prin aceasta se fortifică
acea temelie solidă şi autoritatea de care se bucură instituţia. Aceasta ne şi alimentea-
ză optimismul în viitor, căci potenţialul este cu adevărat mare şi el trebuie valorificat.
Un destin nu mai puţin zbuciumat sub aspectul
„peregrinajului” managerial l-a avut şi fostul mi-
nistru al Sănătăţii Mihail Magdei, doctor habilitat,
cercetător ştiinţific principal. Împrietenit cu ade-
vărul şi cu neasemuita convingere, că tot ceea ce
este valoros şi principial în lucru şi în viaţă trebuie
acceptat şi promovat, domnia sa a pus bază multor
iniţiative şi directive importante pentru menţine-
rea şi promovarea sănătăţii în republică. Totodată,
firea sa deschisă şi neastâmpărată a stârnit destulă
invidie şi rea-voinţă în tabăra oponenţilor. Deşi a
candidat la funcţii de stat din partea mai multor
partide politice, el niciodată nu a considerat, că Mihail Magdei
apartenenţa partidistă îţi asigură reuşitele.
Sănătatea publică, dacă ţi-ai propus s-o ajustezi la standardele mondiale, cere
competenţă, principialitate, nu culoare şi obedienţă. Aceste calităţi i-au servit
drept călăuză şi în viaţă, şi în lucru, iar sarcinile de serviciu, pe care le primea de
la superiori, le-a îndeplinit întotdeauna cu cinste şi acurateţe.
V. Sănătatea publică: repere ale

euroconformităţii
A dori să fii sănătos e deja o parte din sănătate
(Seneca)
Reforma instituţională din anii 2009-2010, care a dat „naștere” Centrului
Național de Sănătate Publică a avut cu adevărat o importanţă crucială pentru sis-
temul de sănătate din Republica Moldova. Fiind desemnat în fruntea instituției,
Ion Bahnarel a conștientizat din start responsabilitatea ce-i revenea în realiza-
rea noilor obiective trasate, de aceea înainte de a fi numit director general, „s-a
încăpățânat” ca actul de investire în funcție să fie acceptat de colectiv. Votul de
încredere a fost unul deliberativ și unanim, aceasta semnificând un suport solid
din partea personalului medical și științific pentru următorii 5 ani de activitate
managerială în cadrul instituției.
Noua administrație a CNSP a pus în fața colectivului scopuri concrete și clare.
Ele prevedeau continuarea proceselor de modernizare medico-sanitară și tehno-
logică a instituției, dar din punct de vedere strategic două au fost evidențiate în
prim-plan: 1) extinderea arhitecturii de supraveghere de stat a sănătății publice,
orientând colectivul nu doar spre studierea, prevenirea și profilaxia maladiilor
transmisibile, ci și a celor netransmisibile, care în virtutea înmulțirii factorilor de
risc, deveniseră o amenințare iminentă pentru siguranța sănătății populației din
Republica Moldova, și 2) ajustarea serviciilor CNSP la rigorile euroconformității.
CNSP urma să devină o instituție a statului, capabilă să asigure nu numai securi-
tatea epidemiologică şi sanitaro-igienică a ţării, dar şi cea a bunăstării populaţiei.
Spre deosebire de modelele anterioare, piramida acestuia a fost inversată. Toate
activitățile instituției urmau să fie subordonate scopului suprem: fortificării să-
nătăţii omului sănătos.
Echipa managerială CNSP, 2013

Dintre obiectivele şi funcţiile-cheie, stabilite în Regulamentul Serviciului de
Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, se impuneau următoarele:
• crearea şi consolidarea cadrului legislativ şi normativ pentru sistemul de să-
nătate publică;
• îmbunătăţirea activităţilor şi a standardelor generale de sănătate în comuni-
tate;
• monitorizarea calităţii elementelor de mediu ce fac atingere la sănătatea po-
pulaţiei;
• acordarea suportului metodologic CSP teritoriale, agenţilor economici şi
partenerilor în organizarea funcţionării structurilor din domeniul sănătăţii
publice;
• continuarea cercetărilor ştiinţifice şi extinderea relaţiilor internaționale.
În activitatea sa, Centrul Naţional de Sănătate Publică avea nevoie de o multi-
tudine de legi, hotărâri şi acte normative colaterale pentru transpunerea în prac-
tică a principiilor de organizare şi funcţionare a subdiviziunilor structurale și
instituţiilor Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice din ţară. Și
aproape toate proiectele de documente oficiale elaborate au fost adoptate.
CNSP îşi desfăşoară activitatea după principiile managementului de produc-
ţie. Directorul general are în subordonare 6 vicedirectori, responsabili de princi-
palele sectoare ale sănătăţii publice.
Administraţiei centrale se supune Serviciul în probleme juridice, resurse
umane şi administrative, Serviciul juridic, Serviciul resurse umane, secţia de
achiziţii publice, secţia administrativă cu arhivă, Serviciul economic, finanţe şi
evidenţă contabilă, secţia Tehnologii informaţionale, secţia Proprietăţi de stat şi
aprovizionare, inginerul-şef electrician, secţia de deservire tehnică a clădirilor şi
comunicaţiilor, secţia de deservire a tehnicii medicale, secţia administrativ-gos-
podărească cu depozite, garajul, vivariul.
Prim-vicedirectorul coordonează promovarea sănătăţii şi controlul bolilor
netransmisibile, deţinând şi funcţia de medic-şef adjunct sanitar de stat al RM.
Din subdiviziunile, patronate de el, fac parte Centrul de promovare a sănătăţii şi
comunicare, secţia de promovare a sănătăţii, serviciul de presă şi relaţii cu publi-
cul, secţia sănătatea mediului, secţia de control al bolilor netransmisibile, Cen-
trul de supraveghere a bolilor netransmisibile, secţia de control al determinanţi-
lor sănătăţii, grupul nutriţie şi activitate fizică, secţia de supraveghere şi control
a adicţiilor.
Vicedirectorul în supravegherea sanitară, tot el al doilea medic-şef-adjunct
sanitar de stat al RM, răspunde de studierea şi analiza evoluţiei bolilor transmi-
sibile şi netransmisibile, identifică măsuri de prevenire şi profilaxie primară şi
secundară. Lui i se subordonează secţia de expertiză sanitară, secţia de sănătate a
copiilor şi tinerilor, secţia de sănătate ocupaţională, laboratorul de control al fac-
torilor fizici, secţia de igienă a transporturilor, secţia de siguranţă a alimentelor,
secretariatul naţional Codex Alimentarius, comisia de notificare şi înregistrare a
produselor alimentare, Centrul de radioprotecţie, Centrul de siguranţă chimică
şi toxicologică.
Vicedirectorul în problemele epidemiologiei bolilor cu potenţial epidemic
sporit gestionează situaţia epidemiologică din ţară şi organizează acţiuni de răs-
puns rapid (prin alertă în aşteptare) în caz de pandemii, participând la schimbul
de informaţii în cadrul reţelei europene de supraveghere epidemiologică în dome-
niul bolilor transmisibile. Structura domeniului său de activitate include secţia de
monitorizare a alertelor de sănătate publică şi notificare a maladiilor, centrul de
epidemiologie a bolilor extrem de contagioase şi securitate biologică, secţia de epi-
demiologie a holerei, BDA şi zooantroponozelor, Centrul de profilaxie specifică,
laboratorul microbiologia holerei, BDA şi zooantroponozelor, secţia de poliomie-
lită şi enteroviroze, secţia de supraveghere epidemiologică a infecţiei HIV/SIDA.
Vicedirectorul în problemele de supraveghere și prevenire a infecției
HIV/SIDA, controlul infecțiilor nosocomiale, rezistenței antimicrobiene și
dezinfecției și supravegherea parazitozelor și malariei acordă asistenţă practi-
că, organizatorico-metodică şi de expertiză populaţiei pentru diminuarea impac-
tului riscurilor asupra sănătăţii. Este responsabil de secţia epidemiologia bolilor
prevenibile prin vaccinări, secţia de producţie şi control al mediilor nutritive cu
depozit naţional de vaccinuri, secţia de control al bolilor nosocomiale, SIDA şi
dezinfecţie, Secretariatul tehnic al Comisiei de experţi pentru înregistrarea pro-
duselor biodistructive, secţia de supraveghere a parazitozelor şi malariei, labora-
torul de referinţă în microbiologie.
Vicedirectorul în politici administrative şi relaţii externe asigură manage-
mentul general în sănătatea publică. În aria sa de responsabilităţi se află secţia de
management şi monitoring în sănătatea publică, grupul de relaţii externe, sec-
ţia de management al calităţii, secţia de reglementări şi suport juridic, Centrul
de experimente în laborator, laboratorul central sanitaro-igienic, laboratorul de
bacteriologie sanitară.
Şi, nu în ultimul rând, vicedirectorul pe ştiinţă are grijă de buna funcţionare
a Consiliului ştiinţific, alcătuieşte şi înaintează proiecte de cercetare şi inovare
în domeniul sănătăţii publice. Autoritatea sa administrativă se extinde asupra
secretariatului ştiinţific, secţiei de management în ştiinţă, Centrului de control
al bolilor virale, secţiei de cercetare în managementul sănătăţii publice, secţiei
de cercetare în igienă şi control al bolilor netransmisibile, secţiei de cercetare în
epidemiologia bolilor transmisibile şi bibliotecii.
Activităţile operative şi de planificare ale vicedirectorilor sunt coordonate cu
directorul general, care gestionează treburile în CNSP. Directorul general este
numit de fondator (MS) la propunerea medicului-şef sanitar de stat al Republicii
Moldova, viceministru al Sănătăţii, conform prevederilor legislaţiei naţionale. În
lipsa directorului general funcţiile sale sunt exercitate de către prim-vicedirec-
torul CNSP sau de o altă persoană, desemnată de minister. Vicedirectorii sunt
numiţi şi eliberaţi din post de către Ministerul Sănătăţii.
5.1. Încercări de laborator în cadrul CNSP
Potrivit certificatului, eliberat de către Centrul de Acreditare în domeniul Eva-

luării Conformităţii Produselor, instituţia are competența de a efectua testări la
produse alimentare, articole industriale, produse chimice şi cosmetice, ape mi-
nerale, potabile şi reziduale, obiective de cercetare şi altele. A doua acreditare
pentru CNSP vine din partea Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare.
Urmează acreditările internaţionale, ce nu sunt obligatorii, însă, ţinând cont
de faptul, că CNSP are obligaţia de a susţine agenţii economici în pregătirea măr-
furilor autohtone pentru export, documentele, pe care le eliberează Centrul, tre-
buie să fie, volens-nolens, valabile la scară mondială. În această ordine de idei
CNSP a obținut până în prezent cinci acreditări internaţionale, aproape toate fi-
ind operate de OMS şi UNICEF.
Către finele anului 2012 reprezentanţii misiunii OMS şi ai Centrului pentru
Prevenirea şi Controlul Bolilor din Atlanta (CDC) au evaluat gradul de tehnici-
zare şi eficienţă a laboratorului Epidemiologia infecţiilor respiratorii virale. Nota
dată de experţi: ajustat 100 % cerinţelor contemporane mondiale. În limbaj şti-
inţific asta înseamnă, că laboratorul poate efectua cercetări de calitate în răspân-
direa geografică a infecţiilor respiratorii şi a gripei, în intensitatea şi tendinţele
procesului epidemic, dispune de capacităţi ce-i permit depistarea virusurilor cir-
culante cu variante dominante, stabilirea caracteristicilor antigenice şi genotipice
ale tulpinilor de virusuri gripale izolate şi sensibilitatea lor faţă de preparatele an-
tivirale; unitatea de cercetare obţine rezultate veridice la secvenţierea tulpinilor
de virus gripal. În consecinţă, laboratorul Epidemiologia infecţiilor a fost integrat
în sistemul european de supraveghere Euro-Flu şi cel global FluNet.
Actualmente, CNSP dispune de 22 de laboratoare faţă de 7 câte existau în
1995. În toţi aceşti ani de activitate au fost iniţiate multiple colaborări cu majo-
ritatea instituţiilor internaţionale şi europene din domeniu. Grație faptului că
Republica Moldova a devenit membru al Agenţiei Internaţionale pentru Energia
Atomică (AIEA), CNSP s-a ales cu semnificative dotări (utilaje și echipamente)
tehnice, pe care nu putea să le procure din cont propriu.
Foarte productive sunt relațiile de colaborare cu Organizația Mondială a
Sănătății, cu UNICEF, Consiliul Europei şi Comisia Europeană, cu Centrul pen-
tru Prevenirea şi Controlul Bolilor CDC „Atlanta” din SUA. Bunăoară, prin in-
termediul acestuia din urmă s-a procurat un laborator mobil cu toate atributele.
Această organizație parteneră a dat dovadă de generozitate, achitând pentru acre-
ditarea internaţională a CNSP, pentru medii de cultură şi consumabile, investiga-
ţiile de laborator, diagnostic şi totul de ce a fost nevoie. Tendințe promițătoare se
observă şi pe direcţia cooperării Centrului cu instituţiile de profil din România,
Ucraina, Federaţia Rusă, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Franţa, Finlanda, Suedia, în
total peste 30 de ţări. Instituţia se află într-o legătură strânsă cu Institutul Koch
din Germania, cu Institutul de Sănătate Publică din China. Cu suportul chine-
zilor 5 specialişti ai CNSP au trecut o reciclare temeinică timp de patru luni la
Beijing. Alții doi au fost şcoliți la Institutul de Sănătate Publică din Japonia. Ur-
mătoarele proiecte de acest gen au parvenit din Polonia, Suedia, Norvegia. Astfel,
specialiştii Centrului au posibilitatea să-şi sporească gradul de profesionalism nu
numai în instituţiile de specialitate din ţară, dar şi în cele de peste hotare.
5.2. Test de acreditare OMS şi UNICEF,

luat doar de Moldova şi Danemarca
Referindu-ne la proiectele, sprijinite financiar de OMS şi UNICEF, merită

menţionate cele de renovare a depozitului de vaccinuri. Preparatele, folosite la
imunizări, sunt foarte sensibile la condiţiile de transportare şi păstrare, la regi-
mul de temperatură. Încălcarea condiţiilor de păstrare a lor poate duce la altera-
rea vaccinurilor în dauna sănătăţii. Republica Moldova, se poate spune cu cer-
titudine, nu are probleme la capitolul acesta, pentru că la ora actuală Depozitul
național de vaccinuri din cadrul CNSP corespunde integral standardelor mon-
diale de calitate şi inofensivitate: frigidere standard, sistem autonom de răcire,
monitorizare și răspundere asumată. Merită să menţionăm, că la acreditarea din
2012 doar Moldova şi Danemarca au primit certificatele de conformitate OMS
privitor la managementul eficient al depozitului de vaccinuri. La fel trebuie rele-
vat faptul, că CNSP a devenit o şcoală pentru promovarea experienţei europene
avansate în domeniu, în cadrul căreia îşi perfecţionează cunoştinţele specialişti
din diverse ţări ale lumii.
5.3. Managementul resurselor umane
La finele anului 2012 în cadrul CNSP activau în total 250 de persoane fizice,
inclusiv 168 de femei şi 82 de bărbaţi. Dintre acestea 93 de persoane cu studii
medicale superioare (54 de femei şi 39 de bărbaţi), asistenţi/felceri/laboranţi – 60
de persoane (55 de femei şi 5 bărbaţi), alt personal cu studii superioare (ingineri,
biologi, chimişti, economişti, jurişti etc.) – 47 de persoane (28 de femei şi 19 băr-
baţi), persoane auxiliare – 50 de persoane (31 de femei şi 19 bărbaţi).
Conform criteriului de vârstă, angajaţii CNSP se prezintă în felul următor:
• până la 25 de ani – 28 persoane (cu studii superioare - 12, cu studii medii –
13, personal auxiliar - 3);
• între 26 – 40 de ani – 65 de persoane (cu studii superioare - 35, cu studii
medii – 16, personal auxiliar - 14);
• de la 41 de ani până la vârsta pensionară – 89 de persoane (cu studii superi-
oare -56, cu studii medii – 19, personal auxiliar - 14);
• la vârsta pensionară – 79 de persoane (cu studii superioare - 37, cu studii
medii – 12, personal auxiliar - 30). Medicii în structura statelor de personal
constituie 57%, prin cumul – 5,4%.
De menționat, că 83,8% din medici deţin
categoria superioară, 13,5% - categoria I şi
2,7% - categoria a II-a. În structura asistenților
şi felcerilor-laboranţi 72,2% au categoria supe-
rioară, 5,6% - categoria I şi 22,2% - categoria
a II-a. Circa 30,6% din medici au o vechime
în muncă de până la 5 ani, asistenţi - 36,1%,
alt personal (cu studii superioare) – 22,2% şi
personalul auxiliar – 11,1%. O experiență de Ecaterina Arnăut, șef al Serviciului
muncă mai mare de 15 ani s-a înregistrat în Resurse umane
rândul medicilor în proporție de 42,2%, 78 de colaboratori poartă grade militare,
24 au fost distinşi cu diferite medalii şi titluri onorifice.
Potenţialul intelectual şi ştiinţific al CNSP este, în mare, reprezentat de 105
medici şi 37 de savanți, inclusiv un membru-corespondent al AȘM, 14 doctori în
ştiinţă, 4 doctori habilitați şi 59 de specialişti de categorie superioară.
5.4. Serviciul Economie, finanţe şi evidenţă contabilă
Serviciul de economie, finanţe şi evidenţă contabilă (în continuare SEFEC) se
află în subordonarea Directorului general. În activitatea sa, Serviciul la fel ca şi
alte subdiviziuni ale CNSP, se conduce de legile RM, decretele preşedintelui, ho-
tărârile şi ordonanţele Guvernului, de alte acte normative ale Ministerului Finan-
ţelor, Ministerului Sănătăţii, Academiei de Ştiinţe şi de ordinele CNSP. Structura,
efectivul și regulamentul SEFEC se aprobă de către directorul general în modul
stabilit de lege.
Serviciul Economie, finanțe și evidență contabilă s-a constituit în anul 2010
prin fuzionarea a două subdiviziuni: contabilitatea şi serviciul de economie şi
finanţe.
În cadrul subdiviziunii activează Diana Cucereanuu, Lilia Gârneț, Alexandra
Railean, Svetlana Boleac, Nadejda Grozav, Mihaela Leontii, Mariana Boghii, Na-
talia Beregoi.
Fig. 2.
Pentru a-şi îndeplini obiectivele stabilite
în conformitate cu legislația în vigoare, SE-
FEC propune administrației caietul anual
de sarcini, ce are drept scop principal:
• asigurarea imaginii clare asupra situaţiei
financiare şi patrimoniului instituţiei.
• elaborarea, întocmirea planurilor de finan-
ţare şi a devizelor de venituri şi cheltuieli
pentru fiecare cont de decontare.
• efectuarea evidenţei contabile a executării
Ecaterina Zazuc, şef al Serviciului planurilor de finanţare, devizelor de veni-
şi contabil-şef al CNSP turi şi cheltuieli pe conturi de decontare.
• calcularea retribuirii muncii salariaţilor, bursei doctoranzilor, efectuarea re-
ţinerilor din salariu; perfectarea documentelor despre plăţile la salariu.
• înregistrarea operaţiunilor de primire, transfer, decontare a bunurilor materiale
de orice provenienţă (procurate din bugetul instituţiei, primite centralizat, din
diferite proiecte, donaţii sau cu titlu de ajutor umanitar) în baza documentelor
primare. Perfectarea documentelor de plată, ţinerea evidenţei operaţiunilor de
casă: înregistrarea cheltuielilor şi veniturilor în baza extraselor trezoreriei pe
fiecare cont de decontare.
• participarea la executarea inventarierii anuale a mijloacelor băneşti, decon-
tărilor şi valorilor materiale, întocmirea şi prezentarea spre aprobare a rezul-
tatelor inventarierii şi reflectarea lor în evidenţa contabilă.
• evidenţa veniturilor pentru serviciile contra plată acordate, verificarea lor
conform proceselor-verbale, prezentate de subdiviziuni.
• perfectarea contractelor pentru achiziţionarea serviciilor comunale; înre-
gistrarea contractelor de prestare a serviciilor medicale, de achiziționare a
serviciilor, lucrărilor şi bunurilor pentru necesităţile instituţiei în registru şi
înregistrarea lor la Trezorerie.
Fig. 3. Ponderea fiecărui tip de finanțare în total pe anii 2010-2013 (%)

• întocmirea şi prezentarea bilanţului contabil, a
rapoartelor financiare ordonatorilor de credite
conform normelor elaborate de Ministerul Fi-
nanţelor, altor dări de seamă operative, lunare,
trimestriale și anuale.
Începând cu anul 1949 şi până în prezent în func-
ţia de contabil-şef au activat: Lidia Smolinschi, Lidia
Popovschi, Elena Volosanov, Sofia Boguşevici, Ale- Unitate prin generații
xandra Panteleiciuc, Evghenia Pojarschi, Sofia Cor-
lăteanu (în perioada: 10.12.1992–31.01.2005), Ecaterina Zazuc (din 01.02.2005
până în prezent).
Succesele subdiviziunii sunt asigurate de contabili şi economişti cu înaltă
pregătire profesională, care pe parcursul anilor au dat dovadă de principialitate,
disciplină şi atitudine gospodărească faţă de bunurile instituţiei. Printre ei s-au
remarcat Rodica Erhan, Tamara Ticot, Maria Vârlan, Parascovia Grițcan, Vero-
nica Gânga, Marina Cojocaru, Teodora Nistor, Natalia Ababii, Iulea Afanasiev,
Nelli Buruianov, Ludmila Chibercea, Tatiana Ticot, contabili, Irina Camburov,
economist, Larisa Colb, Valentina Chirilciuc și Liuba Calmâc, economişti-şefi.
Centrul Naţional de Sănătate Publică este finanțat prin intermediul Ministe-
rului Sănătății şi Academiei de Ştiințe a Moldovei din cadrul bugetului de stat
la compartimentul cheltuieli de bază: activitate practică, cercetări ştiințifice şi
mijloace speciale. Altă sursă de finanțare a instituției sunt serviciile contra plată,
granturile.
Din anul 2010 până în 2013 finanțarea de la bugetul de stat la capitolul chel-
tuieli de personal (majorări de salarii) şi indexarea preţurilor pentru mărfuri şi
servicii a crescut cu 50%.
5.5. Serviciul juridic
Funcţia de jurist în cadrul Centrului Național de Sănătate Publică a fost insti-
tuită în anul 1981 și a fost exercitată de Victor Josan. După el, responsabilitățile
juridice ale Centrului au fost asumate de Victoria Gâscă (1981-1986),Vitalie Tă-
bârţă (1986-1992), Oleg Manceavschi (1994) și Valeriu Tașlâc (1995-1996).
În anul 2001 postul respectiv a fost reorganizat într-o subdiviziune autono-
mă, fiind subordonată directorului general al Centrului. În componența ei întrau
două unități de personal: una de jurist coordonator şi cealaltă de jurist consul-
tant. În calitatea de jurist coordonator a fost numit doctorul în jurisprudență
Nicolae Sadovei (în prezent, conferențiar universitar, prorector al Universităţii
de Stat din Moldova).
Pentru a imprima instituției mai multă siguranță juridică în activitatea sa me-
dicală și științifico-practică, în 2008 administrația Centrului ia decizia de a reda
secției statut de serviciu. Competențele grupului de juriști se extinsese și vizau,
în fond, controlul respectării legislației din domeniul sănătății publice și asigura-
rea calității proiectelor de acte normative, elaborate în cadrul Centrului Naţional
de Sănătate Publică. Crearea serviciului a exercitat o influență benefică asupra
întregului proces de elaborare și adoptare „din prima” a documentelor legislative
și normative în instanțele superioare. Progrese sesizabile au fost înregistrate și la
capitolul supervizării procesului de realizare a drepturilor și obligațiilor de mun-
că ale angajaților în conformitate cu legislația muncii în vigoare.
În activitatea sa Serviciul juridic se călăuzeşte de prevederile Constituţiei Re-
publicii Moldova, legislaţia în domeniul sănătăţii publice, decretele Preşedintelui,
de hotărârile şi ordonanţele Guvernului, de actele normative ale Ministerului Să-
nătăţii şi ale CNSP.
Serviciul juridic colaborează nestingherit cu instituţiile Serviciului de Supra-
veghere de Stat a Sănătăţii Publice şi alte organe statale. Pe interior profesează un
paretneriat deschis cu toate subdiviziunile structurale ale CNSP.
De rând cu acordarea asistenței juridice instituției, Serviciul juridic poartă
răspundere pentru armonizarea legislaţiei naţionale în domeniul sănătăţii publi-
ce cu standardele UE, analiza și monitorizarea respectării legislației de sănătate,
asigurarea cadrului juridic pentru contractele de colaborare și de muncă. Repre-
zintă interesele CNSP în instanțele de judecată și alte organe de drept.
Potrivit statutului său, Serviciul juridic are dreptul să elaboreze sau să participe
la elaborarea (analiza, efectuarea și expertiza juridică), în limita competențelor
atribuite, a proiectelor de legi, de hotărâri și de ordine ale Guvernului și Ministe-
rului Sănătăţii, proiectelor de hotărâri ale medicului-şef sanitar de stat şi adjuncţi-
lor săi, diferitor acte normative în domeniu. Avizează proiecte de acte normative,
parvenite spre examinare de la autorităţile administraţiei publice locale. Participă
la implementarea planurilor şi programelor de activitate, ce ţin de domeniul sănă-
tăţii publice. Specialiștii Serviciului elaborează (de sine stătător sau în colaborare
cu alte secţii) proiecte de ordine, dispoziţii, instrucţiuni, regulamente și propun
modificări în textul lor, efectuează expertiza juridică a proiectelor de ordine, a
dispoziţiilor, instrucţiunilor, regulamentelor şi altor acte normative ale CNSP.
Acordă asistenţă juridică, ajutor metodologic şi consultativ salariaţilor CNSP în
chestiuni privind accesul la resurse, dreptul la muncă și retribuție echitabilă și alte
probleme, ce reies din acordul de muncă, încheiat cu angajatorul.
Actualmente, în cadrul subdiviziunii activează Constantin Bahneanu, şeful
Serviciului, Mircea Slobodeniuc, Alexandra Sâlnic și Veronica Gavriliţă.
5.6. Serviciul Tehnologii informaţionale (STI)
În prezent munca și viața noastră nu pot fi concepute în afara sistemului de
relații comunicaționale. Militarii consideră, că telecomunicațiile reprezintă „ner-
vul” strategiei și tacticii operaționale și asigură succesul oricărui eveniment pe
câmpul de bătălie. Realizările acestui sistem încet-încet au pătruns și în domeniul
sănătății publice, CNSP devenind cap de pod pentru atragerea și implementarea
a tot felul de proiecte E-guvernare în sistemul de sănătate.
Înainte de a vorbi despre sistemul de comu-
nicare electronică în cadrul CNSP, se cuvine
să aruncăm o scurtă privire în trecutul aces-
tui tărâm și să vedem de la ce au pornit toate.
Prima legătură prin eter cu lumea exterioară a
avut loc în 1791, odată cu inventarea de către
savantul francez Claude Chappe a telegrafului,
perfecționat mai apoi de către Samuel Brese
Data Centru al CNSP Morse în 1838 și cunoscut sub denumirea de
„alfabetul Morse”. Telegraful s-a răspândit ra-
pid în viața cotidiană, înfășurând globul cu o rețea de sârme foarte întinsă.
Ziua fondării telegrafului se consideră 17 mai 1865. Ziua internaţională a tele-
comunicatiilor a început să fie celebrată din 1969, când a fost semnată Convenția
Internațională a Telegrafului. Guvernul Republicii Moldova a oficializat marca-
rea Zilei Societății Informaționale prin Hotărârea nr. 558 la 30 aprilie 2006.
Activitatea CNSP este facilitată tot mai mult și mai mult de aparatele TI, ca-
racterizate printr-un ridicat grad de abstractizare. Tehnicile clasice, laborioase şi
costisitoare, utilizate odinioară în cercetare şi proiectare, sunt înlocuite cu mode-
le matematice complexe, mult mai uşor de ajustat şi utilizat, prelucrate cu ajutorul
computerelor şi sistemelor expert. Datorită noilor tehnologii informaţionale, co-
municarea şi transferul de date pe interior și exterior au devenit aproape instan-
tanee, aducând modificări majore atât la nivel economic, cât şi la cel psihologic.
Specialiștii STI al CNSP au atribuții la multiple domenii legate de date și
informații, cum ar fi: procesoare, calculatoare, hardware și software, limba-
je de programare, structuri de date și altele. Ei se ocupă cu instalarea de sof-
turi aplicate, cu proiectarea rețelei de calculatoare complexe și a bazelor de date
informaționale.
Serviciul Tehnologii informaționale a fost creat în anii 1990-1991, fiind denu-
mit atunci secție analitico-informațională. Ulterior, denumirea sa a fost schim-
bată de mai multe ori.
Primul șef al secției a fost Sergiu Tutunaru,
care a activat în această funcție până în anul
1994. După el conducerea secției a fost prelu-
ată de Valeriu Pleșca (1994-2004). Din 2004
până în 2006 secția a fost dirijată de Andrei
Cazacu. La finele anului 2006 în locul lui vine
Ivan Evtodiev, menținându-se în post până în
luna aprile 2013. În aprilie 2013 șef al secției
Tehnologii informaționale a fost numit Sergiu
Stigariov.
Serghei Stigariov, În prezent la rețeaua locală CNSP sunt co-
seful Serviciului TI nectate circa 300 de calculatoare și utilaje pe-
riferice, deservite de specialiștii STI. Funcționează
sistemul de legătură telefonică dintre CNSP și
centrele de sănătate publică teritoriale. De ase-
menea, sunt administrate multiple programe de
nivel național și local, ca de exemplu: sistemul
de Alerte Epidemiologice al R.Moldova, MCD,
forma-18, monitorizarea respectării temperatu-
rilor în locurile de păstrare a vaccinurilor, site-ul În oficiul STI
cnsp.md, forumul CNSP ș.a. La pupitrele tehnice
informaționale își desfășoară activitatea programiștii Vitalie Puris, Tatiana Nico-
laev și Ana-Maria Bahnarel.
În timpul apropiat serviciul TI urmează să pună în funcțiune un sistem de su-
praveghere video și un sistem de acces al persoanelor pe teritoriul și în încăperile
Centrului.
VI. Direcţiile prioritare în activitatea CNSP

„Sănătatea nu este totul,
dar fără ea totul este nimic”
(Artur Schopenhauer).
Activitatea de securizare a sănătăţii publice, înfăptuită de colaboratorii subdi-
viziunilor şi laboratoarelor ştiinţifice din cadrul Centrului Naţional de Sănătate
Publică, vizează 6 mari domenii.
6.1. Domeniul: Promovarea sănătăţii
şi controlul bolilor netransmisibile
La debutul prezentului volum am inserat şi unele date vizând metodele de
profilaxie, în temei, a bolilor contagioase, practicate de generaţii de medici-igi-
enişti sau societăţile lor, în condiţiile precare ale sec. XIX, începutului sec. XX
şi ale perioadei interbelice. Referitor la perioada sovietică „iluminarea sanitară”
propriu-zisă a populaţiei a început în 1945, prin organizarea în cadrul Comisari-
atului Norodnic al Ocrotirii Sănătății a Casei Republicane de Iluminare Sanitară.
Activitatea ei se baza pe organizarea și susţinerea lecţiilor în faţa colectivelor,
convorbirilor individuale şi în grup, editarea literaturii de popularizare a cunoş-
tinţelor de igienă şi profilaxie a maladiilor, plasarea publicaţiilor în presă, organi-
zarea de emisiuni radio, TV etc.
Odată cu reformarea Serviciului din 1995, dirijarea activităţilor referitoare la
domeniul „iluminării sanitare”, a revenit Centrului de promovare a sănătăţii, edu-
caţie pentru sănătate şi relaţii cu mass-media, subdiviziune a Centrului Naţional
Ştiinţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie.
În anul 2010, pentru a corespunde necesităţilor de
optimizare a cheltuielilor şi de eficientizare a servicii-
lor în sănătatea publică, Serviciul Sanitaro-Epidemio-
logic de Stat a fost reorganizat în Serviciul de Suprave-
ghere de Stat a Sănătăţii Publice. Respectiv CNŞPMP a
fost succedat de CNSP, intervenind modificări în de-
numirea şi structura Centrului de promovare a sănă-
tăţii, educaţie pentru sănătate şi relaţii cu mass-media.
Actualmente, în cadrul CNSP activează Centrul
de promovare a sănătăţii şi comunicare (şef: Natalia
Silitrari) cu două subdiviziuni: secţia Promovarea
sănătăţii (şef: Viorica Prisacari, asistenţi Elena Che-
sov şi Mariana Gâncu) şi Serviciul de presă şi relaţii
cu publicul (şef: Ion Nistor, redactor-coordonator: Ion Şalaru, prim-vicedirector
Alexandru Filip). CNSP în promovarea sănătă-
ţii şi controlul bolilor netrans-
Desigur, astăzi munca de „iluminare sanitară” se misibile, medic-şef adjunct
bazează pe principii şi modele moderne. Este cunos- sanitar de stat al RM
cut faptul, că în economia de piaţă oamenii se
confruntă în permanenţă cu majorări spon-
tane de preţuri la produse şi servicii, inclu-
siv cele medicale, ceea ce amplifică impactul
bolilor asupra sănătăţii lor. Deşi pare a fi de-
modat, sloganul „E mai ieftin să previi boala,
decât s-o tratezi”, rămâne actual și astăzi. Din
această perspectivă importanța principiului
Educaţie pentru sănătate sporește esențial.
Dar înainte de a vorbi despre sănătate, este
Natalia Silitrari, şef al Centrului de
necesar ca diverse grupuri, pături ale popu- promovare a sănătăţii şi comunicare
laţiei să posede un anumit nivel de cultură
sanitară, să cunoască mijloacele şi procedeele educaţionale necesare comportamen-
tului sanogenic. S-ar părea, că aceasta vine în contradicţie cu percepţia și atitu-
dinea noastră superficială, uneori neglijentă faţă de sănătate. Atât timp cât n-am
pierdut-o, nici nu ne amintim de ea. E un stereotip, o obișnuință din mentalul
populației, ce trebuie depăşit. Cum? Prin educaţia pentru sănătate… Cu atât mai
mult, că păstrarea sănătăţii şi lupta contra bolilor sunt printre cele mai vechi pre-
ocupări ale omului. De altfel, cuvântul „sănătate”, utilizat frecvent în vorbirea
curentă, nu lipseşte aproape niciodată din mesajele urărilor de bine. De notat, că
şi scrisorile strămoșilor noștri latini se încheiau, de regulă, cu urarea: „Vale!” (Fii
sănătos!).
Sănătatea nu este doar o problemă particulară, ci una colectivă şi vizează în-
treaga societate. Dorinţa oamenilor de a fi fericiţi şi sănătoşi este firească. Aceas-
tă tendinţă trebuie susţinută pe toate căile, la toate nivelurile. Şi dacă anterior
munca „de iluminare” era concepută mai mult în aspect propagandistic, purta
un caracter centralizat, utilizându-se presa, radioul, televiziunea, astăzi în centrul
atenției stă promovarea sănătăţii la nivel local, adică în comunitate: în instituţiile
preşcolare, şcoală, familie etc. Dacă vom reuşi să aplicăm buna experienţă în do-
meniu, acumulată de ţările dezvoltate, atunci, din momentul în care vom aduce
valorile sănătăţii mai aproape de habitatul uman, prin întâlniri la locul de trai,
activităţi educative, seminare, conferinţe, prin editarea de ghiduri şi îndrumări,
efectele educaţiei pentru sănătate vor fi cele scontate.
În genere, concepţia de promovare a sănătăţii, cuprinde trei componente prin-
cipale şi anume:
• informarea şi educarea populaţiei în domeniul medical în vederea cunoaşte-
rii simptomelor bolilor şi prevenirii lor;
• altoirea unor atitudini şi deprinderi favorabile sănătăţii;
• atragerea populaţiei în protejarea şi menţinerea propriei sănătăţi.
Conceptul educaţia pentru sănătate cuprinde patru tipuri de relaţii cu
populaţia:
• abordarea medicală, bazată pe relaţia medic-pacient;
• abordarea educaţională, bazată pe informarea oamenilor şi participarea lor
la luarea deciziilor privind sănătatea;
• relaţii personalizate (individualizate), ce presupun lucrul diferenţiat cu cli-
enţii, identificarea problemelor şi luarea deciziilor pe cont propriu;
• relaţii comunicaţionale, cu scopul de implicare a populaţiei în viaţa socială
pentru a obţine modificări în folosul sănătăţii.
Avantajele Promovării sănătăţii rezidă şi în faptul, că în acest proces individul
sau colectivitatea poate să-şi exercite controlul asupra determinanţilor de sănăta-
te. Iar pentru a asigura securitatea sănătăţii omului este nevoie de a crea şi promo-
va o strategie de mediere dintre individ şi mediu, unindu-i opţiunea personală
cu responsabilitatea socială pentru o durată mare de timp (WHO-EURO, Health
Promotion Glossary, 1989).
În aspect istoric, termenul „promovarea sănătăţii” a fost introdus în uzul me-
dical încă la finele anilor ’70, începutul anilor ’80. Fenomenul ca atare s-a dato-
rat declanşării discuţiilor legate de Strategia OMS „Sănătate pentru Toţi până în
anul 2000”.
Punctul de referinţă pentru conceptul sănătatea publică şi promovarea ei se
consideră anul 1974, când Mark Lalonde, ministrul Sănătăţii în Guvernul Ca-
nadei, a publicat un raport despre numărul mare de decese şi posibilităţile de
prevenţie a morbidității (un ansamblu de măsuri, menite să prevină apariţia boli-
lor). El a propus o nouă formă de prevenire a bolilor: participarea componentelor
medicale şi nemedicale din comunitate la crearea bunei dispoziții a colectivității,
pe care a denumit-o sănătate publică. Noul concept aborda problemele sănătăţii,
cu schimbări de mediu în debut, cu măsuri de precauţie individuală şi interven-
ţii terapeutice adecvate. În cuprinsul acestui concept, mediul era interpretat nu
doar ca o situaţie socială şi psihologică, dar şi ca una fizică. Altfel spus, sănătatea
trebuia să devină preocuparea tuturor cetăţenilor: atât a medicilor, a celor de alte
profesii, cât şi a autorităţilor.
La Conferinţa de promovare a sănătăţii din 1986, desfăşurată la Ottawa, Ca-
nada, principiile enunţate anterior au fost dezvoltate, fiind elaborată „Carta de
la Ottawa de promovare a sănătăţii”. Acest document stabilește, că promovarea
sănătăţii poate fi tradusă în fapt prin elaborarea de politici publice şi crearea
de medii favorabile sănătăţii. Ea conduce la consolidarea acţiunii comunitare,
la dezvoltarea (îmbunătăţirea) abilităţilor individuale şi reorientarea serviciilor
medicale spre servicii de profilaxie.
Trei ani mai târziu, Conferinţa a 4-a Internaţională de Promovare a Sănătăţii
de la Jakarta, Indonezia (OMS, 1997) a identificat priorităţile de dezvoltare a do-
meniului pentru secolul XXI. Rezumativ, ele prevăd următoarele:
• Promovarea responsabilităţii sociale pentru sănătate. Factorii de decizie tre-
buie să respecte cu fermitate responsabilitatea socială. Atât sectorul guver-
namental, cât şi cel particular, trebuie să participe la promovarea sănătăţii şi
să adopte politici.
• Creşterea investiţiilor pentru îmbunătăţirea stării de sănătate. În multe
ţări, investiţia care se face în sănătate este inadecvată şi, frecvent, ineficien-
tă. Creşterea investiţiilor pentru îmbunătăţirea stării de sănătate necesită o
abordare intr-adevăr multisectorială, inclusiv alocarea suplimentară de re-
surse pentru educaţie, condiţiile de habitat şi sectorul de sănătate.
• Consolidarea şi extinderea parteneriatelor pentru sănătate. Promovarea
sănătăţii presupune realizarea unor parteneriate deschise pentru dezvoltarea
socială şi securizarea sănătăţii la toate nivelurile de conducere din societate.
• Creşterea capacităţii comunitare şi împuternicirea individului. Promova-
rea sănătăţii se face de către oameni şi cu oameni, dar nu în absenţa lor. Ea
presupune tendinţa efortului colectiv de a îmbunătăţi capacităţile indivizilor
de a iniţia şi organiza acţiuni şi de a influenţa la nivel de organizaţie sau co-
munitate factorii determinanţi ai stării de sănătate.
• Asigurarea unei infrastructuri de promovare a sănătăţii. Pentru a putea
promova cât mai eficient principiile de sănătate publică, este nevoie de o
infrastructură medicală şi socială pe măsură, de mecanisme garantate de
finanţare locală, naţională şi globală. Trebuie găsite motivaţii, care să influ-
enţeze acţiunile guvernelor, ale societății civile, instituţiilor de educaţie şi
sectorului particular pentru a fi siguri de mobilizarea maximă a resurselor
în promovarea sănătăţii.
Prin urmare, această multitudine de mesaje vizează direct activitatea Centru-
lui de promovare a sănătăţii şi comunicare, care a implementat o serie de acţiuni
promoţionale, inclusiv conferinţele naţionale „Sănătatea în relaţie cu mediul”,
„Sănătatea copiilor şi factorii exogeni de risc” (conferinţă cu participare inter-
naţională), ce au adunat un număr considerabil de grupuri ţintă şi responsabili
din domeniul sănătăţii publice. În aceiaşi serie se înscriu și atelierele de lucru cu
reprezentanţii presei pe diverse teme.
6.1.1. Obiectivele Centrului de promovare a sănătăţii şi comunicare
Centrul de promovare a sănătăţii şi comunicare ţine în vizor următoarele
obiective:
• Elaborează strategia şi tactica promovării sănătăţii, determină direcţiile
prioritare în profilaxia primară şi secundară a maladiilor cu antrenarea în
această activitate a instituţiilor de cercetări ştiinţifice, stabileşte priorităţile
în educaţia pentru sănătate, reieşind din indicii morbidităţii populaţiei, da-
tele demografice, situaţia şi circumstanţele ecologice şi epidemiologice.
• Dirijează sub aspect organizatoric şi metodic activităţile de promovare a să-
nătăţii, coordonează activităţile instituţiilor medico-sanitare, ale altor mi-
nistere, departamente şi servicii cu tangenţă în promovarea programelor
naţionale complexe şi speciale din sănătatea publică.
• Elaborează proiecte de acte legislative, normative, directive şi instructiv-me-
todice în domeniul promovării sănătăţii.
Colaboratorii Centrului
de Promovare a sănătăţii
şi comunicare la o întâlni-
re cu colegii din teritoriu
• Evaluează formele şi metodele noi de activitate ale instituţiilor medico-sani-

tare pe direcţia promovării sănătăţii şi profilaxiei maladiilor.
• Participă la elaborarea şi realizarea programelor naţionale cu referinţă la
problemele sănătăţii publice, promovarea sănătăţii şi profilaxia maladiilor.
• Propune spre examinare Consiliului Colegial, Consiliului Sănătăţii Publice
al Ministerului Sănătăţii, în modul stabilit de lege, probleme vizând promo-
varea sănătăţii şi profilaxia maladiilor.
• Oferă suport metodic secţiilor şi cabinetelor de educaţie pentru sănătate ale
CSP teritoriale şi ale instituţiilor medico-sanitare publice la compartimentul
promovarea sănătăţii, acordă suport consultativ instituţiilor medicale ale al-
tor ministere, departamente şi organizaţii în domeniul promovării sănătăţii.
• Organizează şi desfăşoară la nivel naţional măsuri ştiinţific argumentate în
promovarea sănătăţii.
• Participă la pregătirea şi instruirea cadrelor medicale, a formatorilor privind
noile metode şi forme de promovare a sănătăţii.
• Colaborează activ cu mijloacele de informare în masă scrisă şi electronică re-
publicane şi locale şi ediţiile de specialitate în domeniul promovării sănătăţii.
• Elaborează şi contribuie la editarea materialelor didactice, metodice, infor-
mative, privind promovarea sănătăţii şi profilaxia maladiilor.
6.1.2. Secţia Sănătatea mediului
Una din prioritățile principale în promovarea sănătăţii şi educaţiei pentru să-
nătate a populaţiei este supravegherea stării reale a mediului, activitate realizată
în cadrul CNSP de către secţia Sănătatea mediului (SSM).
Secţia Sănătatea mediului a fost fondată prin ordinul Ministerului Sănătăţii al
RM din 17 iunie 2010, ca o subdiviziune nouă a Centrului Naţional de Sănătate
Publică. Succesoare a secţiei Igiena mediului şi habitatului uman, ea a derivat din
sectorul de supraveghere sanitară, creat în 1985 pe baza secţiei sanitare a SSER.
În perioada respectivă Serviciul sanitar practica
forme şi metode de activitate în domeniu, prelu-
ând ca model experienţa avansată a Staţiei sani-
tare regionale din Doneţk, Ucraina, implemen-
tată în toate instituţiile de specialitate din URSS.
Componența noii subdiviziuni (2010) a fost
formată din colectivul secţiei Igiena mediului şi
Dumitru Sireţeanu, habitatului uman cu următoarele state de per-
şeful secţiei Sănătatea mediului sonal: 5 medici igienişti, inclusiv şeful secţiei, 2
ingineri, 1,5 asistenţi (în total 8,5 unităţi). Actualmente, în secţia Sănătatea me-
diului activează Dumitru Sireţeanu (în calitate de şef), Liliana Carp, Constantin
Solomon şi Alexandru Diaconu, medici igienişti și inginerul Ilie Anton.
Secţia Sănătatea mediului îndeplinește sarcinile de:
• organizare a lucrului metodic, consultativ şi practic în domeniul sănătăţii
mediului şi habitatului în vederea aprecierii factorilor de risc cu impact asu-
pra sănătăţii;
• prevenire, lichidare sau reducere a gradului de poluare a mediului înconju-
rător şi ameliorare a mediului de viaţă, odihnă şi recreere a populaţiei;
• organizare şi efectuare a supravegherii sanitare de stat preventive şi curente
în sănătatea mediului şi habitatului;
• elaborare a proiectelor de legi, planuri, programe naţionale în domeniu, a
regulamentelor sanitare şi altor reglementări normativ-tehnice în domeniul
supravegherii în sănătatea mediului.
Scopul major al aplicării acestor sarcini constă în diminuarea riscului factori-
lor nocivi de mediu asupra sănătăţii populaţiei şi, în primul rând, asupra calităţii
apei potabile, a apelor din zonele de recreere, a aerului atmosferic, a solului, a
condiţiilor de habitat, gestionării deşeurilor.
Specialiştii secţiei participă la elaborarea și promovarea actelor legislative şi
normative în problemele de supraveghere sanitară a sănătăţii mediului, asigu-
rând implementarea lor în sfera de producţie şi socială, certifică calitatea sanitară
a izvoarelor cu apă potabilă şi minerală, inclusiv medicinală, destinată îmbuteli-
erilor pentru uz intern şi extern, gradul de pregătire a instalaţiilor de purificare a
apei şi de epurare a apelor reziduale, a reagenţilor folosiţi în procesele de purifi-
care a apei, a altor materiale ce sunt în contact cu apa, autorizează sursele de apă
potabilă şi minerală. Ultimele autorizații sanitare au fost eliberate orașelor Bălți,
Orhei, Chișinău și Cahul la darea în folosință a teritoriilor amenjate și sistemati-
zate, și localității Vadul lui Vodă după finisarea planului de sistematizare a zonei
de recreare cu atribuirea statutului de urbe.
Între anii 1995-2009 un grup de specialişti, condus de Ion Şalaru, din care au
făcut parte și colaboratori ai secției Sănătatea mediului, a studiat calitatea apei
potabile distribuite populaţiei şi a elaborat normele sanitare de rigoare în confor-
mitate cu directivele Uniunii Europene.
Monitorizarea calităţii apei a râurilor Prut şi Dunărea prevede şi supravegherea

permanentă a terminalului petrolier şi portuar din s. Giurgiuleşti
Experiența acumulată de CNSP în procesul de asigurare a sănătății mediului
a permis ca Moldova să devină parte a Protocolului „Apa şi Sănătatea”, prin fili-
era căruia a realizat un șir de măsuri în vederea sporirii calităţii apelor conform
standardelor europene. Cu suportul organizaţiilor internaţionale în ţară au fost
create sisteme de epurare şi evacuare a reziduurilor solide şi lichide, au fost in-
stalate tehnologii avansate de gestionare şi utilizare a deşeurilor, monitorizate
permanent de către specialiştii secţiei.
Recent, ei au efectuat controlul calităţii apelor de suprafaţă în 32 puncte fixe,
inclusiv a apei râurilor de frontieră Nistru, Prut şi Dunărea. După prelucrarea
rezultatelor studiului, informația va fi prezentată organelor abilitate ale Ucrainei,
Moldovei şi României pentru crearea unei baze de date în exploatarea comună a
bazinelor respective.
6.1.3. Activitatea Centrului de supraveghere a bolilor netransmisibile
Dacă în secolele trecute bolile transmisibile prezentau o ameninţare de moarte
pentru specia umană, în epoca contemporană dușmanul nr. 1 al sănătății omului
sunt bolile netransmisibile. Gravitatea acestor patologii, în special, a celor cardi-
ovasculare, tumorilor maligne, bolilor respiratorii cronice, bolilor digestive cro-
nice, diabetului zaharat, constituie o mare provocare atât pentru medicina clinică
și știința biomedicală, cât şi pentru societate în întregime, datorită tratamentului
îndelungat și costisitor, pierderilor brațelor de muncă din cauza dezabilităților, pe
care le obțin pacienții, și, îndeosebi, a deceselor premature. Prevalenţa crescută,
consecinţele grave pe care le impune îngrijirea pacienţilor, fac ca bolile netrans-
misibile să prezinte o adevărată povară pentru sistemul de sănătate şi economia
naţională din Republica Moldova.
Reieșind din ordinul Ministerului Sănătății nr. 869 din 27 decembrie 2010 „Cu
privire la supravegherea și controlul bolilor netransmisibile”, Centrul Național de
Sănătate Publică se face responsabil de coordonarea acţiunilor complexe de pre-
venire, supraveghere şi control al bolilor netransmisibile la nivel național.
Studierea experiențelor existente și evaluările frecvente ale situației epide-
miologice privind bolile netransmisibile au permis actualizarea și ierarhizarea
bolilor netransmisibile cu impact negativ asu-
pra sănătății publice. Astfel, în baza ordinului
menţionat a fost aprobată lista bolilor netrans-
misibile prioritare pentru supraveghere și con-
trol în Republica Moldova: bolile cardiovascu-
lare, tumorile maligne, bolile respiratorii croni-
ce, diabetul zaharat, obezitatea, anemiile prin
carență de fier, hepatitele cronice non-virale,
leziunile, tulburările mintale şi cele de compor-
tament. Răspândirea acestor maladii în rândul
populației este determinată, în mare măsură, de
condiţiile social-economice și politice din țară,
de influența factorilor biologici și de mediu
asupra omului. Se are în vedere poluarea me-
Specialiştii care au pus temelia diului înconjurător, creşterea tensiunii neuro-
Centrului SBN: Galina Obreja, Ne- psihice, scăderea nivelului de instruire fizică şi
lea Tabuncic și Varfolomei Calmâc
igienică al oamenilor, alimentaţia neraţională,
deprinderile dăunătoare (sedentarismul, ignorarea culturii sanitare, incompe-
tenţa factorilor de resort în problemele de profilaxie, de planificare familială și,
în cele din urmă, atitudinea neglijentă, superficială a oamenilor faţă de propria
sănătate).
Bolile netransmisibile, chiar și cele mai de temut, pot fi prevenite, dacă sunt
asociate cu acţiunea comună a factorilor de risc comportamentali și adoptarea
unor măsuri eficiente de combatere a riscurilor de îmbolnăvire.
În Republica Moldova povara bolii măsurată prin DALY, conform evalu-
ării BRE OMS, 2010, este reprezentată de 10 factori de risc modificabili. Vom
evidenția câțiva dintre ei: alimentaţia nerațională, hipertensiunea arterială, abu-
zul de alcool şi tabagismul, supraponderabilitatea, sedentarismul, hiperglicemia
şi hipercolesterolemia (Fig. 4).
Actualmente, țara noastră se confruntă cu urmările duble ale malnutriţiei. Pe
de o parte, pacienții prezintă subnutriţie proteino-energetică și se aleg cu un de-
ficit de micronutrienţi (iod, fier, acid folic), care le afectează sănătatea, îndeosebi,
la copii şi femei. Circa o cincime dintre femeile de vârstă fertilă, o treime dintre
copiii cu vârsta de până la 5 ani şi peste 40% dintre femeile gravide suferă de
anemie. Cauza principală a acestei patologii - aportul alimentar insuficient. Pe de
altă parte, supraponderabilitatea şi obezitatea, provocate de supraconsumul ali-
mentar şi inactivitatea fizică, duc la deteriorarea tensiunii arteriale, condiționată
de consumul mare de sare şi hipercolesterolemie.
Globalizarea, tehnologizarea și comerţul internaţional au contribuit, în
ultimele decenii, la creşterea consumului produselor alimentare nesănătoase,
produse alimentare cu valoare nutriţională mică sau fără valoare nutriţională
şi/sau cu conţinut sporit de grăsimi, zahăr sau sare. Produsele fabricate în mod
industrial au o pondere importantă în raţia alimentară cotidiană a populaţiei.
Aceste produse conţin cantităţi mari de sare şi grăsimi „ascunse”. Urmare acestor
modificări în regimul și stilul alimentar, circa 50% din populaţia adultă a devenit
supraponderală sau obeză. Datele unui screening naţional, efectuat în anul 2010
în populaţia cu vârsta de peste 40 de ani aparent sănătoasă, au arătat, că peste
60% din persoanele investigate aveau în sânge colesterol mărit, iar peste 2/3 din-
tre ele acuzau hipertensiune arterială.
Din aceste considerente, prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile con-
stituie o prioritate de neamânat a statului, devenind subiectul politicilor de dez-
voltare socială și economică a țării.
Pentru rezolvarea problemelor de sănătate pe această dimensiune, în anul
2010, în cadrul Centrului Național de Sănătate Publică a fost creat Centrul de
supraveghere a bolilor netransmisibile (în continuare CSBN). În structura lui au
fost incluse 2 subdiviziuni: secţia de control al bolilor netransmisibile şi secţia
de controlul al determinanților sănătății, aceasta din urmă fiind compusă la rân-
dul său din grupurile: Nutriţia și activitate fizică, și Supravegherea şi controlul
adicţiilor.
Ghidat de prevederile oficiale existente (Politica Naţională de Sănătate, Ho-
tărârea Guvernului nr. 886 din 6 august 2007, Strategia națională de dezvoltare
a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017, HG nr. 1471 din 24 decembrie
2007, Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, nr. 10-XVI din
3 februarie 2009, actele comunitare), CSBN și-a axat activitatea pe dezvoltarea
unui sistem durabil de supraveghere şi control al bolilor netransmisibile și al fac-
Fig. 4. Factorii de risc determinanţi în Republica Moldova, în funcție de povara bolii

pe care o determină, evaluată prin DALY (%), 2010.
torilor, ce le determină, mizând pe comportamentul sănătos de viaţă cu impact
redus al riscurilor, generate de indivizi și comunitate.
Prin concursul specialiștilor secției și ai CNSP a fost elaborat ghidul de supra-
veghere nutriţională și repartizat instituțiilor de profil din teritorii. Pe chestiunile
respective au fost instruiţi specialiştii din cadrul CSP teritoriale, care răspund
direct de implementarea sistemului la nivel local. Conform ordinului Ministe-
rului Sănătăţii nr. 905 din 17 septembrie 2012, toate maternităţile din ţară au
fost obligate să introducă în sistem datele de interes nutriţional despre nou-năs-
cuţi. La nivel oficial s-a stabilit, că datele colectate la nivelul asistenţei medicale
primare şi CSP teritoriale din localităţile/sectoarele sentinelă din cele 3 regiuni
(Nord, Centru și Sud) privind statutul nutriţional şi consumul de tutun/alcool al
femeilor gravide, alăptarea copiilor şi consumul sării iodate la nivel de gospodării
trebuie să fie transmise pentru prelucrare și analiză CNSP. Rezultatele obținute
sunt plasate în pagina Web a instituției (cu submeniul „Alimentaţia sănătoasă”),
la care se atașează sfaturi și prescripții utile referitor la alimentaţia echilibrată şi
sănătoasă pentru populație.
Informaţia este utilizată pentru aprecierea evoluției tendinţelor în statutul
nutriţional al grupurilor populaţionale, inclusiv a copiilor obezi, evidenţierea
priorităților în domeniu și fundamentarea unor noi intervenţii de sănătate.
Moldova este percepută drept țară cu o cultură a consumului de alcool adânc
înrădăcinată în viața cotidiană. Din păcate, deseori, consumul excesiv de alcool
se soldează cu abuz sau chiar cu alcoolism cronic, cu toate consecințele de rigoare
pe plan individual și social. Cele mai multe decese, asociate consumului de alco-
ol, se întâmplă din cauza leziunilor, cancerului, a bolilor cardiovasculare şi ciro-
zei hepatice. Potrivit Raportului OMS „Alcoolul şi sănătatea în Europa”, pregătit
în 2010, povara maladiilor, atribuite consumului de alcool în Republica Moldova,
a fost estimată cu nivelul 4 de risc (pe o scală de la 1 la 5).
Un alt motiv al deceselor premature la oameni este fumatul. Printre adulți, fi-
ecare al 10-lea deces are loc din cauza fumatului, viața fumătorului reducându-se
în medie cu 15 ani. Conform statisticii OMS, rata mortalității, atribuită fumatu-
lui în Republica Moldova în anul 2010, a constituit cca. 762 de decese la 100 mii
de locuitori, aproape de 2 ori mai mult decât rata deceselor în regiunea europea-
nă. Tabagismul reprezintă cauza apariției a peste 50% din tumorile maligne (din
care circa 90% reprezintă cancerul pulmonar), 80% din bronşitele-enfizemice
cronice (care exacerbează simptomele astmatice). Nocivitatea lui provoacă mai
mult de o jumătate din bolile cardiovasculare (atacul de cord, ateroscleroza) şi
cele cerebrovasculare.
Evidenţierea factorilor de risc pentru bolile netransmisibile, monitorizarea şi
evaluarea impactului lor asupra stării sănătăţii populaţiei şi adoptarea de mă-
suri adecvate de contracarare contribuie semnificativ la îmbunătăţirea stării de
sănătate şi reducerea costurilor pentru tratament, îngrijiri medicale și asistenţă
socială. În acest context, a fost elaborată Strategia națională pentru prevenirea şi
controlul bolilor netransmisibile pentru anii 2012-2020, aprobată prin Hotărârea
Parlamentului nr. 82 din 12 aprilie 2012. Documentul definește bolile netrans-
misibile ca o direcție prioritară în sănătatea publică. Scopul Strategiei respective
este de a reduce povara bolilor netransmisibile şi a evita, pe cât e posibil, decesele
premature, prin organizarea de acţiuni integrate, menținerea calităţii vieţii şi spo-
rirea speranţei de viaţă sănătoasă şi a speranţei de viaţă la naştere.
Evaluarea situației epidemiologice prin bolile netransmisibile (BNT) și ana-
liza politicilor naționale, legate de domeniul prevenirii bolilor netransmisibile,
au scos la iveală unele divergențe și dublări de obiective şi de acţiuni în pro-
gramele naţionale existente. Situația respectivă a determinat autorii Planului de
acţiuni pentru implementarea noii Strategiei naţionale de control şi prevenire
a BNT pentru anii 2013-2016, să evite greșelile vechi și să se bazeze pe compo-
nente prioritare. Dintre ele am menționa reducerea factorilor de risc, abordarea
integrată în controlul BNT, supravegherea, monitorizarea și evaluarea BNT și a
determinanților lor.
Politica statului privind combaterea bolilor netransmisibile este unitară şi
multisectorială. Ea necesită activități pe verticală și orizontală, cu modificări
substanțiale în suportul juridic, normativ și metodic al tuturor componentelor
de supraveghere a sănătății publice.
În această perioadă specialiștii Centrului SBN au contribuit la implemen-
tarea mai multor programe naționale pentru prevenirea BNT. Programul mo-
dificat de eradicare a tulburărilor prin deficitul de iod (primul a fost aprobat
în anul 1998) a adus îmbunătățiri simțitoare la statutul nutriţional de iod al
populaţiei, mediana excreţiei iodului în urină la elevii claselor primare, de
exemplu, sporind de la 78 µg/l în anul 1996 până la 165 µg/l în anul 2006 şi
până la 204 µg/l în anul 2012. Programul naţional de reducere a afecţiunilor
determinate de deficienţa de fier şi acid folic, adoptat până în anul 2017, pre-
vede, ca intervenţie, suplimentarea gratuită a femeilor gravide cu fier şi acid
folic după prima vizită prenatală la medicul de familie, în afară de aprovizio-
narea cu făină, fortificată cu fier şi acid folic. Populația afectată de diabetul za-
harat este supravegheată de programe naţionale speciale, care stabilesc măsuri
de îmbunătăţire a stării ei de sănătate, de creştere a speranţei de viaţă, precum
şi accesul la un tratament medical garantat.
Este în plină derulare Programul naţional privind controlul tutunului pentru
anii 2012-2016. În scopul promovării cât mai eficiente a acestui program, la CNSP
a fost organizat Atelierul de lucru regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
„Cu privire la implementarea Convenţiei Cadru a Organizaţiei Mondiale a Să-
nătăţii privind Controlul Tutunului”. La lucrările lui au participat diferiți actori
ai sistemului de sănătate și economiei naționale. Concomitent, s-au desfășurat
conferințe de presă, mese rotunde, spectacole și acțiuni culturale, consacrate era-
dicării acestui flagel social. În adresa cetățenilor au fost elaborate și expediate re-
comandări cum să înfrunte riscurile de morbiditate și sănătate, ce trebuie să între-
prindă pentru a menține o stare fizică și mentală prielnică etc. Or, omul puternic
este omul informat, care știe să răspundă prompt și în cunoștință de cauza la pro-
vocările vieții. Eforturile Republicii Moldova au fost înalt apreciate de Zsuzsana
Jakab, Directorul OMS/EURO, care a vizitat în 2012 Republica Moldova.
Prevenţia şi controlul BNT este unica armă medicală eficientă din punct de
vedere al suferinței și costului economic. Este o afirmație comună a liderilor
țărilor lumii, exprimată în declaraţia lor la Întrunirea Naţiunilor Unite (ONU)
din luna septembrie 2011 despre implementarea Programului privind evoluția
mediului 2012-2020.
6.2. Domeniul: Supravegherea sanitară de stat
Principiul de protecţie a sănătăţii publice prevede ansamblul de activităţi ori-
entate spre aplicarea actelor normative în scopul garantării securității sănătăţii
umane. Acest deziderat a călăuzit specialiştii-igienişti din instituţie pe tot par-
cursul celor 65 ani de activitate, indiferent de rezultatele reformelor prin care au
trecut, începând de la secţiile sanitare după cel de Al Doilea Război Mondial și
terminând cu Direcţia supraveghere sanitară în secolul XXI.
În pofida greutăţilor, cu care s-au confruntat, specialiştii direcției şi-au con-
firmat de fiecare dată devotamentul lor față de promovarea principiilor suprave-
gherii sanitare de stat.
Având o istorie distinctă şi marcată de faptele glorioase ale mai multor persona-
lităţi, care au activat în secțiile de profil: medici-şefi adjuncţi / vicedirectori, șefi de
secții, specialiști superiori, colaboratori de rând, direcția a reușit să etaleze un stil
profesionist veritabil.
Primele date de arhivă despre activitatea Staţiei Sanitaro-Epidemiologice
Republicane povestesc despre investirea lui Alexandr Popic în postul de
medic-șef adjunct pe igienă și epidemiologie, ope-
rată la 1 ianuarie 1957. Ulterior, în anii 1962-1964,
funcția respectivă a fost exercitată de Boris Rus-
nac, iar în 1964-1970 - de Valeriu Sârbu. Ultimul a
deținut funcţia de medic-şef adjunct în problemele
de epidemiologie.
Din 1967, în Sanepid, în care competențele erau se-
parate pe domeniile igienă şi epidemiologie, se insti-
tuie funcţia de medic-şef adjunct pe problemele sani-
tare cu Ion Dumitraş în frunte, care o va deţine până
în anul 1975. Mai apoi, în diferite perioade de timp,
funcţia dată a fost ocupată de mai mulți specialiști de
forță, care mai apoi au devenit conducători ai institu- Iurie Pânzaru,
ţiei: Efim Cebanu (1976-1982), Victor Băbălău (1983- vicedirector CNSP în proble-
mele de supraveghere sanita-
1994), Ion Bahnarel (1994-2000), Ana Volneanschi ră, medic-şef adjunct sanitar
(2000-2010). de stat al RM, dr. med.
Fiecare dintre ei au contribuit în mod pregnant la promovarea igienei ca
o direcție importantă în supravegherea condiţiilor de muncă şi alimentaţie
ale angajaţilor din economia naţională, prevenirea bolilor şi a intoxicaţiilor
profesionale şi alimentare, la îmbunătățirea condiţiilor de instruire şi educa-
ţie, odihnă şi alimentaţie a copiilor şi tinerilor, identificarea, supravegherea,
evaluarea şi monitorizarea factorilor de risc pentru sănătatea diferitor grupuri
de populaţie.
Tabelul nr. 2. Activitatea de supraveghere sanitara (cifre abs.)
Măsurile 2009 2010 2011
508
Focare de boli infecţioase anchetate 69 90
pe contul TBC
Eliberate prescripţii igienice şi antiepi-
5 6 7
demice
Aplicate amenzi 3 1 10
Decizii/hotărâri de interzicere a comer- 12 8 12
cializării (produse, confecţii - rebutate) (477257 kg) (1666 kg) (8177 kg)
Obiective funcţionarea cărora a fost
0 0 4
sistată
Petiţii examinate 88 143 102
Problemele de igienă constituie pilonul supravegherii sanitare în sistemul de să-

nătate. În perioada de referință, instituția a organizat și promovat din numele sta-
tului nenumărate măsuri de protecţie a sănătăţii lucrătorilor din sfera economică și
socială, a copiilor şi elevilor, a persoanelor în etate şi a altor categorii de populaţie.
Supravegherea sanitară își arogă:
• stabilirea principiilor de supraveghere sanitară/igienică şi elaborarea cadru-
lui normativ pentru subdiviziunile constituente;
• determinarea factorilor de risc din mediul de muncă al angajaţilor din agri-
cultură, ca ramură principală a economiei naţionale;
• stabilirea factorilor de risc profesional pentru angajaţi cu condiţii nefavora-
bile de muncă (agricultură, industrie, instituţiile medicale de profil ftizio-
pneumologic ş.a.) în raport cu starea lor de sănătate;
• instruirea sanitară a populaţiei;
• controlul eficienţei examenelor medicale ale populației şi diferitor categorii
de angajaţi;
• supravegherea inofensivităţii şi calităţii produselor alimentare şi a celor fa-
bricate la întreprinderile industriei alimentare, alimentaţiei publice;
• examinarea de laborator a produselor alimentare, a apei potabile din sursele
decentralizate/mai apoi şi centralizate, de suprafaţă.
Reformele din sistemul sănătăţii, înfăptuite pe parcurs, s-au răsfrânt de fie-
care dată pozitiv asupra supravegherii şi protecţiei sănătăţii. La data înfiinţării
instituției (1 ianuarie 1949) în structura statelor de personal a Staţiei Sanitaro-
Epidemiologice Republicane a fost instituită funcţia de şef al secţiei sanitare, care

dirija activitatea componentelor Direcţiei de supraveghere sanitară şi asigura le-
gătura dintre secţiile şi sectoarele de profil sanitar/igienic și medicul-şef adjunct.
Primul şef al secţiei a fost Vladimir Grigorovici, după care au succedat Nina
Gontovoi (1959-1965), Ion Dumitraş (1965-1967).
În anii 1967-1969 şef de secţie devine Valeriu Dobreanschi, urmat de Valentina
Melnikov (1969-1972), Vsevolod Beleavschi (1972-1976), Iurii Viskovatov (1976-
1978), Ştefan Gheorghiţă (1978-1982). În 1982 la cârma ei a venit Pavel Socoliuc.
Vicedirectorul Iurie Pânzaru în

ședință cu Mariana Tutunaru,
șeful secției Sănătatea copiilor și
tinerilor, Andrei Ciburciu, șeful
secției Siguranța alimentelor,
Marina Zavtoni, șeful secţiei
Siguranța chimică și toxicologie,
Ion Ursulean, șeful Centru-
lui Radioprotecție și Ștefan
Constantinovici, șeful secției
Expertiza sanitară
În cadrul secţiei sanitare au lucrat specialişti, care au elaborat principiile de
supraveghere sanitară, recunoscute de către demnitarii Partidului Comunist al
fostei URSS şi RSSM drept performanţe în domeniul igienei, foarte importante
pentru viaţa şi sănătatea populaţiei ţării. Iată doar câteva exemple. În 1968 speci-
aliştii de profil igienic sunt invitați pentru prima dată de către Ministerul Ocro-
tirii Sănătăţii al URSS să participe la examinarea și avizarea Planului urbanistic
general de reconstrucție al or. Chişinău, cuprins în 20 de volume.
În 1985 cu suportul specialiştilor Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republi-
cane, inclusiv al medicilor igienişti din secţia sanitară, care studiase experiența
Staţiei sanitaro-epidemiologice raionale Făleşti, a fost propus şi aprobat Planul
strategic de activitate în domeniul igienei și sanităriei. Asemenea practică de-
venise pentru mulţi ani înainte o regulă de conduită pentru întregul Serviciu
Sanitaro-Epidemiologic de Stat.
6.2.1. Secţia Sănătatea ocupaţională
Inițial, secția Sănătatea ocupațională se întitula secţia Igiena muncii și repre-
zenta o subdiviziune a Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane (SSER). Pe
atunci (1957), în cadrul ei activa un singur medic igienist, M. Marcenco. Prin
contribuția lui directă, a fost formată subsecţia Igiena industrială, pe care o va
dirija până în 1965. După această perioadă secția respectivă se numea Secţia de
igienă a muncii și era condusă de Reghina Rusanov.
După aproape un deceniu colectivul secţiei a acumulat multă experienţă și a
început să studieze aspectele fiziologo-igienice ale procesului de testare şi expe-
rimentare a maşinilor agricole noi, ce se produceau la uzinele din URSS şi Uzina
de tractoare din Chişinău. Împreună cu specialiştii de la Staţia de experimenta-
re a maşinilor agricole (SEMA), medicii igienişti autorizau locurile de amplasare
structurală a maşinilor şi echipamentelor agricole în agricultură, măsurau inten-
sitatea zgomotului şi a vibraţiei motoarelor cu ajutorul mijloacelor de măsurare:
ИШВ-1 şi НВА. Secția igiena muncii efectua cercetări fiziologo-ergonomice la
locul de muncă al operatorilor.
În 1969 secţia este completată cu personal de profil igienic conform ordinului
Ministerului Ocrotirii Sănătății al URSS nr. 300 din 29 aprilie 1969. La momentul
respectiv, colectivul număra 9 persoane: şeful de secţie (M. Tetelbaum), un me-
dic, un inginer, trei chimişti cu studii superioare, un asistent și două infirmiere.
În același an în structura Institutului Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice în Igi-
enă şi Epidemiologie apare o structură nouă - laboratorul ştiinţific Igiena muncii
în agricultură şi industrie (şef: V. Vangheli, dr.med.), care colabora la direct cu
secţia similară din cadrul SSER.
Statele de personal ale secției s-au consolidat treptat și în anul 1982 în
componența ei a fost organizat laboratorul operativ pentru efectuarea controlului
la obiectivele cu surse de iradieri electromagnetice. În laborator lucrau doi medici
igienişti, un inginer, doi asistenţi ai medicului şi doi tehnicieni. Şef al laborato-
rului a fost numit C. Iularji, care conduce acest laborator până în prezent. O pe-
rioadă de timp Grupul de supraveghere a zgomotului și vibraţiei și cel de control
pentru experimentarea tehnicii agricole şi tehnologiilor noi au activat în secţia
Igiena mediului ambiant, apoi din 1995 ambele revin în secţia Igiena muncii.
O realizare frumoasă a specialiștilor secției o constituie laboratorul ştiinţific Igi-
ena şi fiziologia muncii din cadrul Institutului de Cercetări Ştiinţifice în Medicina
Preventivă şi Clinică, reorganizat pe baza laboratorului ştiinţific Igiena muncii în
agricultură şi industrie al IMCŞIE. Șef de laborator: V. Iachim, dr.med., conferenţiar.
În 1992, când la conducerea secției se afla Varfolomei Calmâc, a fost format
Laboratorul de studiere a factorilor fizici (şef: C. Iularji, colaboratori: L. Carp, A.
Malâi, I. Jâmbei, G. Butacov, Maria Nicolăescu, Maria Borş).
În urma reorganizării Centrului Republican de Igienă şi Epidemiologie, sec-
ţia Igiena muncii a fost comasată cu Laboratorul factorilor fizici. Şef al secţiei
devine V. Băbălău, iar şef al laboratorului - C. Iularji. Din anul 1997 în structura
subdiviziunii a mai fost inclus şi Laboratorul ştiinţific de medicină a muncii (şef:
V. Iachim, dr.med., conferențiar). După remanierile structurale și organizatori-
ce efectuate, secția s-a reprofilat, căpătând în 2011 statutul de secţie Sănătatea
ocupaţională cu laboratorul Controlul factorilor fizici, iar Laboratorul ştiinţific
Medicina muncii continuă să funcționeze ca structură separată.
În prezent componența secţiei Sănătatea ocupaţională include:
1. Grupul operativ, cu 3 unităţi de personal: V. Vasiliev, şef Secţie, A. Tcaci,
medic.
2. Laboratorul controlul factorilor fizici: C. Iularji, şef laborator, A. Malâi, me-
dic igienist, Gh. Butacov, inginer coordonator, A. Gaitu, inginer. Din ambe-
le structuri face parte Rodica Molnic, asistent.
În ultimii 7 ani eforturile colectivului secției au fost orientate spre elabora-
rea actelor normative în supravegherea condiţiilor de muncă şi calității asistenţei
medicale acordate salariaţilor. Cadrul legislativ şi normativ elaborat de specialişti
include următoarele:
1. Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 132 din 17 iunie 1996 „Privind exame-
nele medicale obligatorii la angajare în muncă şi periodice ale lucrătorilor,
supuşi acţiunii factorilor nocivi şi nefavorabili”.
2. Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 257 din 8 noiembrie 1996 „Despre perfecţi-
onarea serviciului de diagnosticare, tratare şi profilaxie a maladiilor profesio-
nale în republică”.
3. Reguli şi normative sanitaro-epidemiologice de stat privind amplasarea,
proiectarea, construcţia şi exploatarea staţiilor de alimentare cu produse
petroliere şi gaze (1996).
4. Hotărârea comună a Ministerului Sănătăţii, Departamentului Statistică
şi Confederaţiei Sindicatelor din Republica Moldova nr. 10/114/438 din
29.05.1996 „Despre aprobarea Raportului de stat nr. 16-itm privind cauzele
incapacităţii temporare de muncă a salariaţilor”.
Fig. 5. Morbiditatea profesională în dinamică pe anii 1981-2012 în RM (vezi în text)
5. Reguli şi normative sanitaro-epidemiologice de stat pentru întreprinderile

de fabricare a mixturilor asfaltice (1998).
6. Regulamentul şi normele igienice privind condiţiile de muncă şi odihnă
pentru persoanele, care lucrează cu terminalele video, maşini personale
electronice de calcul (1999).
7. Reguli şi norme igienice pentru întreprinderile de transport auto şi servicii
auto (2001).
8. Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 129 din 23 aprilie 2003 „Cu privire la
intensificarea supravegherii sanitaro-epidemiologice de stat după nivelurile
de zgomot în mediul ambiant şi cel de producție”.
9. Reguli şi norme sanitare privind cultivarea şi prelucrarea post-recoltare a
tutunului (2003).
10. Reguli şi normative sanitaro-epidemiologice de stat pentru microîntre-
prinderile de producție şi cele de prestare a serviciilor populaţiei (2004).
În afară de acestea, specialiştii secţiei au elaborat materiale practice şi didac-
tice în ajutorul colaboratorilor Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii
Publice, dar şi al angajaților din diferite ramuri ale economiei naţionale:
• Indicaţii metodice „Evaluarea igienică a factorilor mediului ocupaţional şi a
procesului de muncă. Criteriile igienice de clasificare a condiţiilor de muncă”,
aprobate de medicul-şef sanitar de stat al RM nr. 01.10.32.3-1 din 10.03.2008.
• Recomandări metodice „Evaluarea nivelului de zgomot pe teritoriul zonei
rezidenţiale, în încăperile edificiilor locative şi publice”, aprobate de medi-
cul-şef sanitar de stat al RM prin dispoziția nr. 1 din 12.02.2010.
Totuşi, elementul prioritar al activităţii SSO este studierea stării de sănătate a
angajaţilor şi factorilor de risc ce o determină .
Pentru a evalua eficiența condițiilor de muncă și riscurile pentru sănătatea
angajaților și populației, se analizează nocivitatea factorilor fizici și celor chimici
în mediul ocupațional și ambiant. Laboratorul controlul factorilor fizici, unic de
acest gen în Republica Moldova, efectuează investigații instrumentale ale infra-
sunetului, zgomotului, vibrației, câmpurilor electrice, magnetice și electromag-
netice, de radiofrecvențe şi este dotat cu mijloace moderne de măsurare.
Specialiștii secției Sănătatea ocupaţională dețin o bază rarisimă de date speci-
alizate, colectate din spațiul sectorial, despre starea de sănătate a angajaţilor din
economia naţională.
În perioada anilor 1981-2012 în Republica Moldova morbiditatea profesiona-
lă a înregistrat o tendinţă de scădere: de la 45 de cazuri în 1981, până la 13 cazuri
în 2012 şi, respectiv, cu 3 „vârfuri” de majorare în anii 1987, 1991 şi 2000 (vezi
Fig. 5). Acest fapt se datorează „optimizării” serviciului patologiilor profesionale,
lipsei asistenţei medico-sanitare la locul de muncă.
În perioada imediat următoare colectivul secţiei Sănătatea ocupaţională și al
laboratorului Controlul factorilor fizici își va concentra activitatea pe soluţiona-
rea setului de probleme, ce nu rabdă amânare: aproximarea legislaţiei naţionale la
directivele Uniunii Europene în problemele sănătăţii ocupaționale, crearea Ser-
viciului Sănătatea ocupaţională, perfecţionarea organizării şi coordonării măsu-
rilor întru reducerea morbidităţii profesionale (şi cu incapacitate temporară de
muncă) și alte aspecte, legate de sănătatea în muncă.
6.2.2. Centrul Siguranţa chimică şi toxicologie
Centrul Siguranța chimică și toxicologie, care la început se numea secția To-
xicologie, a fost fondată în baza ordinului SSER nr. 61, §4, din 31 martie 1965. În
calitate de șef al secţiei a fost numită Nina Gontovoi. Colectivul condus de ea era
compus din 7 persoane: un asistent al medicului igienist, un preparator, 2 chimişti
şi 3 laboranţi cu studii medii. În perioada 1966-1969 în structura subdiviziunii
intervin modificări, fiind angajați mai mulţi specialişti calificați: 2 biologi şi 7 la-
boranţi cu studii superioare, un laborant cu studii medii.
Ideea de creare a secției a fost sugerată de Nelea Zimnița, un medic-toxicolog cu
mare experiență. În 1970 subdiviziunea a fost reorganizată în secția de supraveghere
Colaboratorii laboratorului Mor-

fologie și toxicologie al Institutului
de Cercetare-Inovare în Igienă și
Epidemiologie din Moldova (până
la 1952 - MIEM), 1976.
А. Vasilos (al treilea din stânga) și
V. Dmitrienco (prima din stânga)
Colaboratorii secţiei Toxicologie generală
şi pesticide, 2007
sanitară a utilizării pesticidelor și maselor plastice, dirijată la momentul respectiv

de Tamara Benu (1974-1975), apoi de Nicolae Postoroncă (1975), Pavel Socoliuc
(1977-1982), David Finc (1982-1990), Ștefan Constantinovici (1990-1996).
În timpul reorganizării din 1995 a instituției, secția Toxicologie a fost comasată
cu o subdiviziune specializată similară din cadrul Institutului de Cercetare-Ino-
vare în Igienă și Epidemiologie, cu 3 secții din cadrul SSER: Toxicologia generală
și a pesticidelor, Toxicologia alimentară și secțiunea Igiena pesticidelor și polime-
rilor, și cu 2 laboratoare, unul de toxicologie a polimerilor și maselor plastice (șef
de laborator: Ștefan Constantinovici) și altul de toxicologie a pesticidelor (șef de
laborator: Andrei Vasilos, dr.med.). În anul 1998 structura secției a suferit încă o
modificare, prin care toate laboratoarele menționate au fost trecute în gestiunea ei.
În primii ani de independență a țării au fost elaborate și implementate mai
multe regulamente sanitare, ce au substituit actele regulamentare de profil răma-
se de la fosta URSS. Tânărul stat Republica Moldova pășea pe făgașul democrati-
zării societății după modelul statelor europene și, evident, structurile Sanepidu-
lui republican, inclusiv secția Toxicologie, întreprindeau acțiuni de transpunere
a legislației europene în practica de studiere a produselor chimice, a celor cosme-
tice, a materialelor destinate utilizării în sectorul alimentar etc.
Către anul 2006 activitatea secției avansa pe 2 direcții: domeniul toxicologiei
și cel al investigațiilor experimentale în laboratorul științific de toxicologie, cu
drept de tutelă asupra Registrului substanțelor chimice potențial toxice.
Începând cu 2010, secția se reformează în
secția Siguranța chimică și toxicologie, fiindu-
i atribuite funcţii de investigare a pericolelor
chimice și toxicologice (șef: Mariana Zavtoni),
inclusiv efectuarea studiilor științifico-practice
toxicologice în laboratorul specializat, susţinu-
te în mare parte de organizațiile internaţionale:
OMS și GHS în baza regulamentelor REACH și
GLP pentru substanțele și amestecurile chimi-
Mariana Zavtoni, șef de secție ce. Practica aceasta este urmată și astăzi.
6.2.3. Laboratorul Pericole chimice și toxicologie (CSPT)
Prevenirea pericolului substanţelor chimice și a acţiunii lor toxice asupra

sănătății producătorilor și consumatorilor de bunuri constituie o componen-
tă importantă a atribuțiilor Centrului Național de Sănătate Publică. În virtutea
acestui scop major a și fost creat laboratorul Pericole chimice și toxicologia.
Apariția și dezvoltarea lui sunt legate direct de istoria Institutului Moldove-
nesc de Epidemiologie și Microbiologie (IMEM) din Republica Moldova. IMEM
a fost fondat în 1947 și se consideră prima instituţie de cercetare și inovare din
țară. La data înființării în cadrul lui activau 36 de colaboratori.
Necesitatea organizării unui laborator de analiză a substanțelor chimice s-a
făcut simțită chiar din primii ani de funcționare a institutului. Însă din lipsă de
mijloace financiare și specialiști în materie, aceasta s-a întâmplat abea în 1976,
când Institutul Moldovenesc de Cercetări Științifice în Igienă și Epidemiologie a
trebuit să reacționeze la procesele de chimizare excesivă a agriculturii și să orga-
nizeze un laborator de investigare a toxicologiei pesticidelor.
În 1988 pe baza laboratorului este instituit Departamentul științific Toxico-
logie generală, ce se ocupa cu cercetările fizico-chimice și evaluarea igienică a
nivelurilor și condițiilor de aplicare a pesticidelor. Acțiunea lor devenise foarte
nocivă pentru sănătatea populației, îndeosebi, cea a copiilor. În procesul studiilor
se acorda atenție analizei proprietăților toxice și efectelor tardive ale expunerii
organismului uman la produsele fitosanitare. În scurt timp laboratorul se trans-
formase într-o locație prestigioasă și credibilă, în care se efectuau permanent
investigații de evaluare a toxicității pesticidelor nou-apărute, a produselor chimi-
ce de uz casnic, precum și a parfumurilor şi produselor cosmetice, fabricate de
SA „Viorica-Cosmetic”. Printre produsele studiate figurau pesticidele Efal, Alufit,
suplimentele biologic active, obținute pe bază de Spirulină, Pacovirina. La tema
respectivă savanții Institutului au susținut 8 teze de doctor în medicină, scrise
pe baza materialului factologic, acumulat în procesul cercetărilor. Autorii lor V.
Dmitrienko, I. Russu-Lupan, N. Zimnița, A. Volneanschi, L. Ivanov, T. Stratulat
au efectuat studiile respective sub îndrumarea renumitului om de știință, profe-
sor universitar, Grigori Șroit, care este considerat inițiatorul cercetărilor funda-
mentale în agricultura republicii de la sfârșitul anilor ’60 ai secolului trecut.
Pe parcursul a 50 de ani colectivul laboratorului Toxicologie din cadrul In-
stitutului Moldovenesc de Cercetări Științifice în Igienă și Epidemiologie (as-
tăzi Centrul de siguranță chimică și toxicologie din cadrul CNSP) a servit drept
școală științifică şi metodologică de mare competitivitate pentru specialiștii
din domeniul siguranței chimice și toxicologiei. Rolul colectivului în procesul
de îmbunătățire a condiţiilor igienice de muncă din sectorul agrar și industria
chimică a fost esențial, reușindu-se reducerea substanțială a numărului de boli
neprofesionale în agricultură și ramurile conexe. Rezultatele cercetărilor ştiinţi-
fice, efectuate în acest interval de timp, au fost înmănuncheate în 3 monografii
și 5 îndrumare metodice. La temati-
ca respectivă au fost publicate pes-
te 200 de articole de ziare și reviste
Impact-factor din lume, iar de la tri-
bunele conferințelor de specialitate
naționale și internaționale au răsu-
nat circa 250 de rapoarte ştiinţifice.
În lucrările lor cercetătorii au elabo-
rat metode morfologice de evaluare
expresă a efectelor mutagene şi ci-
totoxice ale pesticidelor, formulând
recomandări de sănătate pentru În laboratorul ştiinţific Pericole chimice şi
angajații din economia națională, toxicologie: R. Migalatiev şi S. Negru, laborante
inclusiv industria alimentară.
Îndeplinindu-și misiunea de bază, secția Toxicologie a purces la extinderea pro-
cesului de cercetări științifice, a „desțelinit” alte domenii de importanță vitală pentru
sănătatea populației. În anul 1996 laboratorul de toxicologie a fost transferat din
cadrul Institutului Moldovenesc de Cercetări Științifice în Medicina Preventivă
și Clinică, în componența Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă și Epide-
miologie (CNŞPIE), fiind înzestrat cu mijloace și capacități tehnice mai moderne
pentru efectuarea cercetărilor toxicologice, în conformitate cu cerințele Organizației
Mondiale a Sănătății.
Din 2010 CNSP organizează studii toxico-igienice prin intermediul a 2
subdiviziuni:
• secția Pericole chimice și toxicologie, și
• laboratorul științific Pericole chimice și toxicologie.
Activitatea lor se axează pe:
• elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul siguranței chimice și
toxicologiei şi asigurarea bunăstării sănătăţii publice;
• expertizarea proiectelor de acte normative, elaborate de autorităţile admi-
nistraţiei publice centrale, şi pregătirea avizelor cu propuneri de modificare
şi completare a proiectelor de acte normative;
• elaborarea şi implementarea metodelor de evaluare toxico-igienică, stabi-
lirea normativelor igienice pentru categoriile de produse, supuse evaluării
toxicologice;
• evaluarea riscului pentru sănătatea publică, condiţionat de substanţele şi pro-
dusele chimice;
• efectuarea expertizelor sanitare;
• supravegherea şi evaluarea intoxicaţiilor, cauzate de factorul aplicării produ-
selor de uz fitosanitar sau produse chimice;
• depistarea, estimarea și identificarea factorilor nocivi ai mediului înconjură-
tor, la locul de muncă şi de trai, ce influenţează nefast sănătatea populaţiei,
şi monitorizarea activităţilor de instruire cu aprecierea principalelor direcţii
de activitate în domeniul siguranței chimice și toxicologiei;
• dirijarea activităţilor de instruire igienică prin elaborarea cadrului norma-
tiv;
• participarea la instruirea universitară şi postuniversitară continuă.
6.2.4. Secţia Siguranţa alimentelor
Siguranța alimentaţiei este una din disciplinele de pro-
fil igienic extrem de importante pentru sănătatea publică.
Omul, care a pus bazele secţiei, a fost medicul V. Grigoro-
vici (1949).
În perioada respectivă secția se întitula Igiena alimenta-
ră și se afla în componența secţiei sanitare, fiind patronată
de 2 medici şi un asistent medical. Cu timpul structura ei
s-a extins și după 1960 în componența subdiviziunii acti-
vau deja 8 colaboratori: 3 medici igieniști, un asistent me-
dical și 4 laboranți, dintre care 2 cu studii superioare, 2 cu Margarita Kordonski
studii medii și un preparator. la masa de lucru
Primii specialiști ai secţiei Igiena alimentaţiei au fost
E. Kaţ, A. Iaroţchi, V. Dobreanschi, N. Gontovoi, N. Petuhov, Gh. Sandul, A.
Malearschi.
La începutul anilor ’70 în secție s-a instituit o funcţie de inginer-tehnolog.
În atribuţiile sale de serviciu intrau examinarea proiectelor întreprinderilor de
alimentaţie publică, industrie alimentară şi comerţ, și acordarea suportului me-
todic instituţiilor sanitaro-epidemiologice din teritorii. Între timp, Institutul de
Stat de Medicină promovează al doilea „val” de cadre medicale tinere și secția,
ca și instituția în ansamblu, va intra în topul preferințelor multor absolvenți la
angajarea în câmpul muncii.
În secție au venit să muncească specialiști tineri, cu o pregătire teoretică im-
pecabilă: Anatolii Rebdev, Eugen Stratu, Ion Nistor. După Eugen Stratu la cârma
subdiviziunii aburcă Margarita Kordonski (în imagine), mai apoi Victor Krupii,
fost medic-şef al SSE din raionul Drochia, și medicul Ion Cebotari. Pe parcursul
timpului în secţie au mai fost angajaţi ca asistent Tamara Banari și ca medici –
Evghenii Bulaşov și V. Râşcan. Integrarea lor în colectiv s-a petrecut „fără no-
duri”, deoarece la orice pas erau asistați cu deschidere de colaboratorii secției.
În decursul anilor au fost operate și alte „achiziții” intelectuale, ele fiind de-
terminate de evoluția proceselor din sănătate și cererile pentru menținerea
stabilității situației epidemiologice în țară. Absolvenții universitari ai anilor ’90:
Galina Obreja, Andrei Ciburciu, Angela Ciobanu, Vladislav Slastin, Vasile Odo-
bescu și-au început cariera profesională în această secție, devenind peste ani
specialiști de valoare în diferite domenii din cadrul Serviciului de Supraveghere
de Stat a Sănătății Publice.
Începând cu anul 1975, specialiştii secţiei
pun pe rol primele planuri complexe (la nivel
de ţară) de măsuri de prevenire şi combat-
ere a intoxicaţiilor alimentare, instrucţiuni
metodice privind controlul tehnic departa-
mental al livrării, recepționării şi realizării
produselor alimentare şi bucatelor în unităţile
de comerţ alimentar şi de alimentaţie publică.
În fond, secția avea mai multe sarcini. Cele
prioritare ţineau de profilaxia toxiinfecţiilor
Andrei Ciuburciu, șef de secție alimentare, controlul şi promovarea alimen-
taţiei raţionale și educaţia sanitară a popula-
ţiei. Experiența bogată, acumulată prin muncă asiduă, a permis administrației
instituției să creeze pe baza ei o structură metodică şi consultativă în ajutorul
medicilor igieniști din Serviciul Sanitaro-Epidemiologic de Stat de pe atunci.
Prin anii ’80 ai secolului trecut secția s-a confruntat cu una din cele mai grave
probleme din istoria sa. Populația țării, îndeosebi, cea de vârstă minoră, se into-
xica pe un capăt cu ciuperci de pădure, întrebuințate în alimentaţie. Echipele care
investigau cazurile în cooperare cu autoritățile publice locale, au efectuat o mun-
că de istov cu populația, informând-o și discutând despre riscurile consumului
ciupercilor la întâmplare și aplanând dezastrul, ce se declanșase.
Grație potențialului intelectual mereu revigorat, secţia Igiena alimentaţiei a
putut lesne să reacționeze la provocările timpului, elaborând și promovând pro-
grame naționale în domeniul sănătății publice și nutriției, ajustând cadrul legis-
lativ și normativ la standardele şi recomandările Comisiei Codex Alimentarius,
iar începând cu 2001 - şi la legislaţia comunitară.
După plecarea inginerului Tamara Misko la pensie, postul acesta a fost ocupat
de Violeta Tărâţă, pe care o vedem muncind și astăzi cu același entuziasm și elan
tineresc.
Fig. 6
În 1995 secţia Igiena alimentaţiei
devine parte componentă a Direcţiei
de igienă din cadrul CNŞPIE.
Cu denumirea actuală de „siguran
ța alimentelor”, secţia a fost „botezată”
în 2010, odată cu transformarea Servi-
ciului Sanitaro-Epidemiologic de Stat
în Serviciul de Supraveghere de Stat a
Sănătăţii Publice şi a CNŞPMP-ului în
CNSP.
Colaboratorii secției Siguranța alimentelor
Actualmente, în secţia Siguranţa
alimentelor activează: A. Ciburciu, V. Odobescu și S. Bradu, medici igienişti, V.
Tărâță, inginer tehnolog şi Tamara Banari, asistent al medicului igienist.
Specialiștii secției sunt autorii și promotorii unei serii de documente oficiale,
indispensabile domeniului de sănătate publică. Ne referim la Regulile sanitare
pentru întreprinderile de alimentaţie publică (2007), Regulamentul sanitar pri-
vind suplimentele alimentare (2009), Regulamentul sanitar cu privire la produ-
sele alimentare noi (2009), Regulamentul sanitar privind contaminanţii din pro-
dusele alimentare (2010), Regulamentul sanitar despre înscrisurile nutriţionale
şi de sănătate pe produsele alimentare (2011), Regulamentul sanitar privitor la
formulele de început şi formulele de continuare ale preparatelor pentru sugari
şi copiii mici (2011), Regulamentul sanitar pentru unităţile comerciale cu profil
alimentar (2011), Regulamentul sanitar privind aditivii alimentari (2013).
Ca structură a CNSP, secţia a colaborat și colaborează în continuare cu orga-
nismele internaţionale, precum OMS, Comisia Codex Alimentarius, UNICEF,
cu autorităţile partenere din ţară, precum Ministerul Agriculturii şi Industriei
Alimentare, Ministerul Economiei etc.
Secţia Siguranţa alimentelor deţine prerogativa secretariatului Comitetului Na-
ţional Codex Alimentarius cu privire la înregistrarea suplimentelor alimentare și a
produselor alimentare noi.
Fig. 7
6.2.5. Secţia Sănătatea copiilor şi a tinerilor
Istoria secţiei Sănătatea copiilor şi a tinerilor începe în perioada postbelică

(1949). Subdiviziunea se numea Igiena copiilor și adolescenților (ICA) și acor-
da asistență medicală și de sănătate generației tinere. În fruntea ei s-au perindat
specialiști cu facultăți terminate în centrele medicale din URSS: Liubov Florenski
(1949-1962), Nina Berghelison (1962-1965), Ludviga Sablukov (1965-1968),
Nina Petuhov (1968-1978). Din anul 1978 funcţia de şef de secţie ICA a început
să fie exercitată de Anatolie Melnic, iar din 1983 până în 2006 – de Aurel Gutţul,
dr.med.
Domeniile principale de activitate ale secției au fost canalizate pe supraveghe-
rea igienică preventivă şi curentă a instituţiilor pentru copii şi adolescenţi, edu-
caţia pentru sănătate, identificarea cauzelor de apariţie a intoxicaţiilor alimentare
și infecţiilor intestinale acute, şi consolidarea sănătăţii copiilor şi adolescenţilor.
În perioada șefiei lui Aurel Gutțul, suportul legislativ și normativ a fost com-
pletată cu un şir de acte și documente de o importanță fundamentală pentru
viitorul țării și anume:
1. Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei nr.
239/380 din 1 noiembrie 1996 „Cu privire la asigurarea medico-sanitară a
copiilor din instituţiile preşcolare”;
2. Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei nr. 01/01
din 3 ianuarie 2002 privind asistenţa medico-sanitară a elevilor din institu-
ţiile de învăţământ preuniversitar şi măsurile de ameliorare;
3. Reguli şi normative sanitaro-epidemiologice privind producerea, realizarea
şi folosirea jocurilor şi jucăriilor, aprobate prin Hotărârea medicului-şef sa-
nitar de stat nr. 06.10.3.68 din 22 decembrie 2004 (MO, 2005, nr. 161-163,
art. 554);
4. Reguli şi normative sanitaro-epidemiologice de stat „Igiena instituţiilor de
învăţământ primar, gimnazial şi liceal”, aprobate prin Hotărârea medicului-
şef sanitar de stat al Republicii Moldova nr. 21 din 29 decembrie 2005 (MO,
2006, nr. 146-149, art. 489);
5. Reguli şi normative sanitaro-epidemiologice de stat „Igiena instituţiilor de
învăţământ pentru copii cu deficienţe fizice şi mintale”, aprobate prin Ho-
tărârea medicului-şef sanitar de stat al Repu-
blicii Moldova nr. 24 din 29 decembrie 2005
(MO, 2006, nr. 138-141, art. 477);
6. Reguli şi normative sanitaro-epidemiologice
de stat „Igiena taberelor de odihnă şi între-
mare a sănătăţii copiilor”, aprobate prin Ho-
tărârea medicului-şef sanitar de stat al Repu-
blicii Moldova nr. 22 din 29 decembrie 2005 Nina Petuhov (prima din stânga)
(MO, 2006, nr. 153-156, art. 517); împreună cu colegele sale din SSER
7.
Reguli şi normative sanitaro-epidemiologi-
ce de stat „Igiena instituţiilor de învăţământ
secundar profesional”, aprobate prin Hotărâ-
rea medicului-şef sanitar de stat al Republicii
Moldova nr. 23 din 29 decembrie 2005 (MO,
2006, nr. 158-160, art. 531).
Suplimentar la aceasta, au fost elaborate multi-
ple materiale practice şi didactice, ce au servit drept
suport instructiv-educativ pentru specialiştii din
Tatiana Voina cu un grup de co- cadrul Serviciului Sanitaro-Epidemiologic de Stat și
legi din cadrul laboratorului ICA altor instituţii de profil. Dintre ele menționăm Pro-
al Secției copiilor şi adolescenţilor
gramul „Alimentaţia copiilor” (2000), studiul „Starea
sănătăţii şi dezvoltarea fizică a copiilor din Republi-
ca Moldova” (2001), îndrumarele „Supravegherea sanitară preventivă a instituţiilor
pentru copii” (2001), „Igiena taberelor de odihnă şi întremare a sănătăţii copiilor”
(2002), „Organizarea activităţii centrelor de medicină preventivă la compartimentul
Igiena copiilor şi adolescenţilor” (2004) și recomandările „Alimentaţia echilibrată a
copiilor în şcoală” (2005).
Pe parcursul a multor ani secția ICA a colaborat intens cu laboratorul Igiena copi-
ilor şi adolescenţilor (ICA), condus de Tatiana Voina, doctor în medicină. În cadrul
laboratorului s-au efectuat multiple investigații științifice în domeniul sănătății co-
piilor, fiind investigați factorii de risc ai mediului ocupaţional (temperatura şi umi-
ditatea relativă a aerului, mijloacele şi factorii de călire, statutul nutriţional), apoi, pe
baza rezultatelor obținute, au fost propuse metode de analiză și monitorizare a stării
sănătății copiilor și adolescenților, dar și standarde de dezvoltare fizică a lor.
Odată cu aprobarea Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice nr.
10-XVI din 3 februarie 2009, activitatea secţiei capătă o dezvoltare de amploare.
Întâi de toate, a fost modificată denumirea: din ICA a trecut în secția Sănătatea
copiilor și tinerilor. În al doilea rând, o parte din legi și acte normative, care îşi
pierduse actualitatea, urma să fie adusă în concordanță cu standardele juridice
1000
874,9
900
786,9 774,4
800 667,7 810,5
700 664,1 611,6 639,9
600 525,2 copii din instituţii
‰ 486 456,7 490 494 474,1 preşcolare
500 437,3 452,6
copii din instituţiile
400
preuniversitare
Fig. 8. Dinamica 300
morbidităţii ge- 200
nerale a copiilor 100
instituţionalizaţi 0
în perioada
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
2005-2012
160
132,9 129,8 134 136,6 132 141,5
140 125,1 121,3
120
100 copii din instituţiile preşcolare
‰ 77
80
60,5 59,6 59,2 54,4 60,8 54,4 50,4 copii din instituţiile
60
preuniversitare
40
20
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Fig. nr.
Fig. nr.12 9. Dinamica
Dinamica morbidităţii
morbidităţii cronice
cronice la copiii la copiii din
din instituţiile de instituţiile
învăţământ preşcolar
de învăţământ şi preuniversitar
preşcolar în perioada
şi preuniversitar înanilor 2005-anilor 2005-2012
perioada
2012
mondiale. Într-o perioadă de câțiva ani legislația sanitară națională a fost con-
formată pe deplin legislației europene. Munca creatoare a specialiștilor secției s-a
finalizat cu 2 documente de securizare a sănătății:
1. Regulamentul sanitar privind instituţiile de învăţământ complementar (ex-
traşcolar), aprobat prin HG nr. 1204 din 23 decembrie 2010 (MO, 2010, nr.
259-263, art. 1321);
2. Hotărârea Guvernului nr. 399 din 8 iunie 2011 „Cu privire la modificarea şi
completarea Reglementării tehnice „Jucării. Cerinţe de securitate”, aprobate
prin HG nr. 83 din 31 ianuarie 2008”.
Adițional, specialiştii secţiei SCT au purtat discuții tematice cu părinții și cor-
pul profesoral în vederea respectării parametrilor de sănătate publică. Un aport
considerabil la organizarea acestor și altor acțiuni de anvergură l-a avut Mariana
Tutunaru, șeful secției SCT din 2007 şi până în prezent. Actualmente, în cadrul
secţiei activează 2 medici igienişti.
În perioada 2005-2012, SCT a efectuat un studiu de caz al grupurilor de
control din instituţiile preşcolare şi preuniversitare pentru a evalua starea de
sănătate a copiilor şi factorii ce o determină. Autorii studiului au fost motivați
de creşterea bruscă a nivelului de morbiditate gene-
rală la copiii din școli și grădinițe, de la 664‰ până
la 810,5‰. Dinamica indicatorilor de morbiditate din
perioada respectivă este prezentată în fig. 8.
O problemă nu mai puțin importantă pentru secție a
fost sănătatea copiilor din instituţiile preuniversitare, care
în perioada respectivă dădea semne de alarmă. Nivelul
morbidităţii cronice în rândul lor crescuse de la 125,1‰
în anul 2005, până la 141,5‰ în anul 2012 (Fig.9).
În ultimii ani specialiştii secţiei Sănătatea copii-
Mariana Tutunaru, șeful
secției Sănătatea copiilor lor şi tinerilor sunt preocupaţi de controlul organi-
și tinerilor zării asistenţei medicale a colectivităţilor juvenile şi
nalului navigant, asigurarea stării sanitaro-epidemiologice favorabile
ei din orășelul
114 Aeroport. CENTRUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
luna septembrie 1996 îndefuncția

îmbunătățirea condiţiilor desfăşuraredea procesului
șef al secției a fost desemnată
instructiv-educativ din in- C
stituţiile de învăţământ.
ole, medic epidemiolog.
6.2.6. Secţia Igiena transporturilor
at fiind faptul, că pericolul de import al bolilor convenționale și extr
În condițiile actuale, când transportul aero este considerat un simplu mijloc
gioase pe plan internațional devenise tot mai amenințătro, MS a disp
de deplasare, nu obiect de lux, necesitatea studierii impactului lui asupra me-
area și funcționarea
diului și habitatuluiînuman
componenţa secţiei
s-a ridicat la nivelul Igiena
politicii aeronautică
de stat. Asistenţa me-a unui
ar de control aeroportuar
dico-sanitară a personaluluicu atribuții
încadrat de supraveghere
în transporturi a început să fiesanitaro-epid
acordată
din anul 1967, când a fost instituită Unitatea de supraveghere medico-sanitară în
ă și protecţie sanitară
cadrul Asociației a teritoriului
Aviaţiei Republicii
Civile a Republicii Moldova. PeMoldova de răspândir
atunci, supravegherea
or de carantină extrem
și controlul sanitar de statde periculoase:
în aeroport pesta,
erau asigurate de unholera, febra
singur medic galbenă.
igienist.
Dezvoltarea vertiginoasă a transportului aeronautic din ţară, precum şi lărgirea
xercitată supravegherea
reţelei importului
de comunicaţii aeriene cu diversemateriilor
ţări ale lumii, prime,
și-au lăsat produselor
amprenta și alim
bstanţelor
asuprachimice și radioactive,
infrastructurii carenecesitând
serviciilor respective, pot aduce daune
adaptarea lui lasănătăţii
cerințele popu
moderne de asistență tehnică a navelor de zbor, de consiliere medicală a perso-
nalului angajat și călătorilor.
În urma controalelor efectuate asupra sănătății angajaților din aeroport, s-a

constatat, că starea aviatorilor și a personalului tehnic era afectată grav de diverşi
factori nocivi, ce le puneau sănătatea în pericol. Pentru a asigura o supraveghere
sanitaro-epidemiologică eficientă, la unitatea de medic igienist s-a adăugat cea
de medic epidemiolog. Specialiștii din cadrul instituției au ajuns la concluzia, că
spectrul problemelor de ordin sanitaro-epidemiologic era mult mai larg decât
părea la prima vedere. Pe marginea datelor obținute ei au prezentat în instanță
un raport cu date și propuneri concrete de profilaxie și prevenire a bolilor con-
tagioase. Informația respectivă a ajuns „la urechea”
Ministrului Transporturilor din URSS, care a emis
în anul 1986 o directivă specială pe această chesti-
une, obligând Administrația de stat a Aviației Civi-
le din RSSM să înființeze în cadrul Unității medi-
co-sanitare un serviciu sanitaro-epidemiologic de
stat. Această subdiviziune urma să diminueze și să
stopeze răspândirea bolilor infecțioase în rândul
personalului aviatic și al pasagerilor, să neutrali-
zeze influența factorilor nocivi asupra mediului
ocupațional.
În acelaşi an în statele de personal ale unității a
fost introdusă suplimentar funcția de medic bac-
teriolog, căruia i-a revenit sarcina de organizare a
Carina Manole, șef de secție
laboratorului sanitaro-bacteriologic.
Primul specialist, care a activat în medicina preventivă din cadrul Aviaţiei Ci-
vile a fostei RSS Moldoveneşti, a fost medicul igienist Anatol Coreev. După el la
conducerea secției a venit medicul epidemiolog Vladimir Ahmin. Primul me-
dic-şef al Serviciului sanitaro-epidemiologic de stat al Aviaţiei Civile a fost Zoia
Kuznețov.
Treptat, Serviciul sanitar de stat al Aviaţiei Civile s-a întărit și consolidat, avân-
du-i în posturi-cheie pe medicii igienişti Miroslava Ciapliun, care a deţinut func-
ţia de medic-şef până în 1996, pe Teodora Leorda, medic igienist, Iulia Gliujineț,
Natalia Zozulin, Nadejda Dulghieru şi Valentina Normanschi, asistenţi.
Fig. 10. Cazurile de malarie la personalul aeronautic

Din luna noiembrie 1998 Serviciul trece în subordonarea Ministerului
Sănătății și, respectiv, devine parte componentă a Centrulu Naţional Ştiinţifico-
Practic de Medicină Preventivă. Pe baza lui a fost organizată secţia Igiena aero-
nautică cu locația în incinta Complexului aerogării Întreprinderii de Stat „Aero-
portul Internaţional Chişinău”.
Competenţele secţiei prevedeau protecţia şi fortificarea sănătăţii personalu-
lui navigant, asigurarea stării sanitaro-epidemiologice favorabile a populaţiei din
orășelul Aeroport.
În luna septembrie 1996 în funcția de șef al secției a fost desemnată Carina
Manole, medic epidemiolog.
Dat fiind faptul, că pericolul de import al bolilor convenționale şi extrem
de contagioase pe plan internațional devenise tot mai amenințător, MS a dis-
pus organizarea și funcționarea în componenţa secţiei Igiena aeronautică a
unui punct sanitar de control aeroportuar cu atribuții de supraveghere sani-
taro-epidemiologică și protecţie sanitară a teritoriului Republicii Moldova
de răspândirea infecţiilor de carantină extrem de periculoase: pesta, holera,
febra galbenă. La fel, este exercitată supravegherea importului materiilor pri-
me, produselor alimentare, substanţelor chimice şi radioactive, care pot aduce
daune sănătăţii populaţiei.
Zilnic, la aeroportul Chișinău sunt supuse (selectiv) controlului igienic circa 20-
28 de nave de zbor, la decolare şi după aterizare. Pe linia de supraveghere se verifică
certificatele de vaccinări şi revaccinări contra febrei galbene a membrilor echipaje-
lor. Cea mai mare preocupare curentă a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănă-
tăţii Publice este depistarea precoce şi înregistrarea malariei de import printre mem-
brii personalului navigant, care activează sub drapelele unor ţări din Africa (Angola,
Congo, Eritreea, Guineea Ecuatorială, Ruanda) și din Asia (Afganistan). În ultimii
ani numărul cazurilor de malarie, înregistrate în rândul personalului navigant în
țările endemice s-a micșorat de la 14 în 2007 până la 0 în 2012.
Supravegherea zilnică asupra obiectivelor verificate se efectuează prin in-
vestigaţii sanitaro-bacteriologice şi instrumentale. Este controlată sistematic
alimentaţia echipelor de zbor
şi a pasagerilor, calitatea pro-
duselor alimentare şi a apei
potabile. Împreună cu secția
Sănătatea ocupațională și
Centrul de radioprotecție se
studiază nivelul zgomotului,
intensitatea vibraţiei, a câm-
pului electromagnetic și ilu-
minatului, fondul radiologic
la locul de muncă al persona-
lului terestru. La straja sanitară a țării
În prezent aici activează Carina Manole, şef de secţie, Teodora Leorda, medic
igienist, cu o vechime în muncă de 44 de ani, şi patru asistenţi ai medicului epi-
demiolog: Silvia Ciuvalschi, Olga Brânza, Olga Batâru și Sofia Cot.
Secția a elaborat, aprobat în ordinea stabilită şi implementat mai multe acte
normative, precum:
Regulile şi normele igienice privind exploatarea aeronavelor civile;
Regulile şi normativele sanitaro-epidemiologice de stat privind pregătirea şi
distribuirea produselor alimentare la bordul aeronavelor, înregistrate în Republi-
ca Moldova.
Conform legislaţiei sanitare a Republicii Moldova, specialiştii secției sunt res-
ponsabili de supravegherea igienică preventivă şi curentă a unităţilor economice
şi subdiviziunilor: Complexul aerogării, Sala delegaţiilor oficiale, Sala VIP, Cate-
ring „Moldavian Airlines”, Centrul medical al Aviaţiei civile ş.a. Din lista parte-
nerilor sectoriali, cu care secția colaborează permanent, fac parte: Administraţia
de Stat a Aviaţiei Civile, Administraţia „Aeroportului Internaţional Chişinău”,
administraţiile companiilor aeriene, centrul medical al Aviaţiei Civile, Spitalul
Clinic Republican de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă”, serviciile de control vamal,
de grăniceri, de protecţie a plantelor, Policlinica consultativă republicană a Spita-
lului Clinic Republican, secţiile Centrului Naţional de Sănătate Publică.
6.2.7. Centrul Radioprotecţie
Centrul Radioprotecție (CR) și-a început activitatea în anul 1958, cu statut de
secție, denumită Igiena radiaţiilor. În postul de șef al secției activa Tamara Bon-
darenco, dr. med. Unicele instrumente, folosite de specialiști în munca lor, erau
două dozimetre: ДП-100 staţionar şi ДП-5A mobil. Cu aceste aparate ei efectuau
măsurări ale solului, precipitaţiilor atmosferice, produselor alimentare şi apei. În
paralel, se ocupau de studii radiometrice și radiochimice. Însă odată cu sporirea
numărului de obiective radiologice şi a surselor radioactive, utilizate în diferite
ramuri ale economiei naţionale, câmpul de activitate profesională s-a extins. În
aceste circumstanțe s-a impus necesitatea elaborării unor
indicaţii metodice şi ghiduri vizând radioprotecţia perso-
nalului, care se afla în contact cu sursele radioactive, dar şi
protecția populaţiei, în întregime. Secţia Igiena radiaţiilor
a fost dotată cu încăperi şi utilaje moderne. Pentru a pu-
tea manevra cu ele, medicii igienişti-radiologi, inginerii şi
personalul cu studii medii au făcut cursuri și treninguri
speciale în domeniul radioprotecţiei şi igienei radiaţiilor.
Așa, de exemplu, în perioada 1969-1979 în secţia Igi-
ena radiaţiilor au fost pregătiţi peste 105 medici igienişti
radiologi. În paralel, personalul secţiei era antrenat în ac-
Ion Ursulean,
tivităţi didactice în cadrul Institutului de Stat de Medicină. șeful Centrului de
Drept urmare, mulţi absolvenţi ai institutului au preferat radioprotecție
să-și lege destinele cu domeniul radi-
oprotecţiei și securităţii radiologice,
iar secţia Igiena radiaţiilor a SSER a
fost selectată de MOS din URSS drept
școală experimentală avansată de
pregătire a cadrelor medicale pentru
întregul sistem de sănătate din fosta
Uniune. În Moldova veneau pentru
schimb de cunoștințe și experiență
Atelier de lucru în cadrul „Procedurilor de numeroși experţi, savanţi şi medici
diagnostic radiologic”, Proiectul naţional
MOL/9/2005 practicieni din instituţiile unionale,
bazele practice şi centrele republicane
de profil.
În timpul accidentului nuclear de la Cernobâl și în perioada imediat următoa-
re, secția a avut toată capacitatea tehnică și intelectuală pentru a estima gradul de
contaminare cu radionuclizi a obiectivelor mediului ambiant, a produselor ali-
mentare, elaborând un program eficient de radioprotecţie a populaţiei Moldovei.
Sub supravegherea strictă a secţiei Igiena radiaţiilor se aflau toate instituţiile şi
întreprinderile din republică, care utilizau surse radioactive. Acest fapt a asigu-
rat esențial prevenirea potențialelor accidente şi incidente. Principalele obiective
radiologice, supravegheate în complex cu aplicarea investigaţiilor radiologice de
laborator erau: Institutul de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Pomiculturii, Vi-
ticulturii şi Vinificaţiei, Institutul de Protecţie a Plantelor din Tiraspol, Institu-
tul Oncologic din Moldova, „Câmpul–gama” al Institutului Agricol „M. Frunze”,
instalaţia „Betatron” a Academiei de Ştiinţe a RSSM, obiectele speciale pentru
stocarea deşeurilor radioactive.
În perioada respectivă secţia era condusă de Ion Bahnarel, Eminent al ocro-
tirii sănătăţii din URSS. Fiind un specialist foarte bine pregătit în domeniu și
bucurându-se de sprijinul total din partea MOS al RSSM, el a reorientat activita-
tea secției spre informarea și sensibilizarea opiniei publice cu privire la pericolul
radiocontaminării, oferind modalități de precauție și luptă împotriva iradierilor.
Au fost organizate zeci de seminare, mese rotunde, conferinţe unionale în do-
meniul radioprotecţiei. Chiar în anul tragediei (1986) a fost creată Reţeaua de
observare şi control de laborator, răspândită în toate centrele raionale şi muni-
cipale, care stabilea gradul de contaminare cu radionuclizi a obiectelor mediului
ambiant. Tot atunci au fost elaborate primele acte normative, ce indicau conţi-
nutul admis al radionuclizilor artificiali în sortimentul produselor de consum,
precum şi metodele de diminuare a concentraţiilor radionuclizilor. În timpul
evenimentelor de la Cernobâl, specialiştii secţiei au asigurat radioprotecţia po-
pulaţiei prin măsuri de supraveghere a consumului de alimente, monitoringului
obiectelor mediului ambiant, produselor alimentare, materialelor de construc-
ţie, a tehnicii, utilajelor etc.
Analiza gama-spectrometrică multicanal Instalaţia de dozimetrie individuală

(I. Ursulean, Iu. Chiruță) Harshaw-6600 (A. Huştiuc)
O atenție sporită s-a acordat studierii gradului de radioactivitate a produselor
pentru copii, impactului radiației asupra stării de sănătate a contingentului de
participanţi la lichidarea consecinţelor avariei. Personalul care muncea la obiec-
tele radiologice era supus periodic monitoringului expunerii profesionale la ra-
diaţii. În baza rezultatelor obținute au fost calculate dozele efective anuale ale
expunerii la radiaţii ionizante a populaţiei RM de la sursele naturale şi artificiale,
fiind propuse măsuri practice de ameliorare a radioprotecţiei diferitor grupuri de
risc. În consecință, pentru participare activă la supravegherea radioprotecţiei în
arealul obiectelor radiologice, colectivul secției s-a învrednicit de aprecieri deo-
sebite din partea organelor superioare. La realizarea acestor obiective și-au adus
contribuția specialiștii în domeniu Laura Niculin, Iurie Chiruță, Ana Dionidis,
Ana Blanaru.
Reforma instituțională din 1995 a adus modificări și în statutul secției.
Atunci s-a găsit de cuviință de a transforma secția Igiena radiațiilor în Centrul
Radioprotecție și Igiena radiațiilor cu laborator științific. Din 2003 Centrul este
condus de Ion Ursulean, medic de categorie superioară.
În activitatea sa Centrul Radioprotecție și Igiena radiațiilor se bazează pe directi-
vele europene, recomandările Comitetului Internaţional de Protecţie Radiologică
Instalaţia de dozimetrie individuală DTU- Autorizarea Instalării „Teragam” pentru trata-

01 (E. Coban, A. Blanaru) mentul radioterapeutic în Institutul Oncologic
(ICRP), ale Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) și legislația
națională în domeniu, inclusiv:
• Legea „Cu privire la radioprotecţia şi securitatea nucleară” (1997).
• Hotărârea de Guvern privind activitatea organelor publice cu funcţii de re-
glementare în domeniul radioprotecţiei şi securităţii nucleare (1998).
• Normele fundamentale de radioprotecţie, NFRP–2000” (2001).
•R egulamentul și normele igienice privind reglementarea expunerii populației
la surse naturale.
În prezent, agenda de lucru a colectivului secției cuprinde chestiuni ce țin de
investigarea și controlul concentraţiei de radon la diferite obiecte locative, edificii
social-culturale şi mine de extragere a materialelor naturale de construcţie. În
procesul monitoringului specialiștii colaborează cu instituţiile specializate din
Germania, România, Federaţia Rusă, cu care se consultă în materie de securitate
nucleară. Despre aceste practici populația a putut să afle din articolele publicate
în ziarele și revistele din țară și străinătate.
La Centrul Radioprotecţie activează 9 specialişti, inclusiv 3 medici-igienişti,
experţi în radioprotecţie, 2 ingineri-coordonatori, 3 tehnicieni dozimetrişti, un
felcer-laborant. Ei au posibilitatea să participe anual la diferite antrenamente na-
ţionale şi internaţionale, să prezinte rapoarte privind reacţiile de răspuns la unele
dezastre cu radiaţii şi urgenţe radiologice.
Monitoringul dozimetric individual (MDI) se efectuează din 1987 în
permanență. Evidenţa dozelor individuale a expuşilor profesional la radiaţii io-
nizante se înregistrează pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în zona
transnistreană. În fiecare trimestru, acestui control sunt supuşi aproximativ 1500
de persoane, expuse profesional la radiații ionizante, din 244 de instituţii şi orga-
nizaţii, dintre care circa 90% sunt instituţii medicale, restul – instituții din siste-
mul de învățământ, ştiinţă, agricultură, industrie şi altele. Datele privind dozele
medii anuale de radiaţii ionizante, stabilite pentru persoanele expuse profesional,
sunt stocate în calculator și arhivate conform prevederilor directivelor Uniunii
Europene. Concomitent, au fost evaluate echivalentele dozelor efective la unele
Fig.11. Lucrători,
expuși profesi-
onal la radiaţii
ionizante, cuprinşi
cu MDI-2012
(numărul femeilor,
bărbaţilor)
mentarii pozitive în mass-media, iar
ele de invenţie, prezentate
JALOANELE EDIFICĂRII la saloanele
SĂNĂTĂŢII PUBLICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA 121
ale și internaţionale
grupuri țintă şide la invenţii, au fost
populaţia din Re-
ate cu medalii de aur, de argint și cu
publica Moldova.
uni. Cel mai recent test dozimetric in-
dividual, efectuat de către specialiștii
jalon important în activitatea Cen-
laboratorului de dozimetrie indi-
se consideră
viduală alanul
CNSP,1996,
a avutcare pune
ca obiectiv
de încercare în parteneriatul
monitorizarea nivelului de cuexpune-
Agen-
ernaţională pentru Energia
re a personalului medical Atomică
la radiaţii
i secţieiionizante.
au reușit În urma investigațiilor,
să avanseze conside-
dozele medii anuale, stabilite pentru
în domeniul radioprotecției. Prin fili-
persoanele expuse profesional, au Fig. 12. Doza efectivă medie a expuşilor
cursurivariat
de perfecționare sau reciclare
de la 0,59 mSv/an până la 0,78 profesional în practicile medicale, mSv/an
e, organizate
mSv/an.șiÎnsusținute de AIEA, au
secția de radiodiagnostic:
iere de medicul-radiolog
lucru, treninguri profesionale,
– 0,78 mSv/an, tehnicianul-radiolog – 0,69 mSv/an, inginerul
evaluareCT – 0,61 mSv/an,
a dozelor asistenţii
de iradiere medicali – 0,64 mSv/an, infirmierii – 0,61 mSv/an.
a pacien-
În radioterapie: medicii – 0,59 mSv/an, asistenții
nostic medicali – 0,65 mSv/an, inginerul – 0,62 mSv/an,
nosti- infirmierii – 0,58 mSv/an. În medicina nucleară:
medicul – 0,67 mSv/an, asistenţii medicali – 0,76
ute fi- mSv/an, infirmieri – 0,68 mSv/an, altele categorii
ituţii- – 0,66 mSv/an. (Fig.12).
Colaboratorii Centrului Radioprotecţie al
ment CNSP au participat împreună cu savanții USMF
mant „N. Testemiţanu” la conceperea și editarea manu-
măsu- În laboratorul Igiena radiațiilor: alului „Igiena radiaţiilor” (2009-2010) și a mono-
ÎnLiuba
laboratorul Igiena radiațiilor: Liu-
Corețchi, șef de laborator
trolu- ba șiCorețchi, șef de laborator
Alexandra Cojocari, c,ș. șigrafiei
Adela „Aspecte medico-biologice ale acţiunii ac-
Cucrereanu, c,ș. cidentului nuclear
de la Cernobâl asupra populaţiei RM”.
Cercetările ştiinţifice au avut la bază evalua-
rea riscului asociat radiaţiilor ionizante, stabilirea
efectelor citogenetice şi imunologice pentru par-
ticipanţii la lichidarea consecinţelor catastrofei
nucleare de la Cernobâl şi copiii lor. Autorii au fă-
cut o analiză oncologică a grupurilor de control şi
au evaluat starea sistemului imun al personalului
radiologic din sectorul medical. Studiile lor s-au
bucurat de comentarii pozitive în mass-media, iar
brevetele de invenţie, prezentate la saloanele naţi-
onale şi internaţionale de invenţii, au fost aprecia-
te cu medalii de aur, de argint și cu menţiuni.
Josef Sabol, manager regional, şi
Un jalon important în activitatea Centrului se Ion Bahnarel, vicepreşedinte CNR,
consideră anul 1996, care pune piatra de încerca- AIEA (Viena, Austria)
re în parteneriatul cu Agenţia Internaţională
pentru Energia Atomică (AIEA). În coope-
rare cu AIEA specialiştii secţiei au reușit să
avanseze considerabil în plan profesional și
al experienței în domeniul radioprotecției.
Prin filiera AIEA mai toți colaboratorii au
trecut cursuri de perfecționare sau reciclare
peste hotare. În baza proiectelor regiona-
le, organizate și susținute de AIEA, au fost
Măsurări radiometrice pe teren: L. Core-
desfășurate conferinţe, seminare, ateliere de ţchi, S. Vârlan şi A. Cojocari
lucru, treninguri profesionale, la care s-au
dezbătut probleme actuale de evaluare a dozelor de iradiere a pacienţilor în ca-
drul procedurilor de radiodiagnostic medical, de protecție radiologică în dia-
gnosticul medical şi intervenţiile radiologice.
Proiectele naţionale şi regionale, susţinute financiar de AIEA, au accelerat do-
tarea instituţiilor şi organizaţiilor din Moldova cu echipament de radioprotecţie
modern. Utilajul performant primit este utilizat și astăzi la efectuarea măsurări-
lor dozimetrice, radiometrice şi a controlului calităţii în radiodiagnostic, radiote-
rapie şi medicina nucleară pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Specialiştii secţiei au însoţit permanent misiunile experţilor AIEA în Republi-
ca Moldova, prezentând rapoarte, dări de seamă şi îndeplinind un şir de docu-
mente-ghiduri privind radioprotecţia personalului medical şi a unor grupuri de
populaţie, metodele de tratament al bolnavilor oncologi, asigurarea şi controlul
calităţii în radiodiagnostic medical, radiologie intervenţională, radioterapie şi
medicină nucleară.
Centrul Radioprotecţie dezvoltă relaţii de cooperare tehnică şi ştiinţifică cu
instituţii şi centre de cercetare științifică din România, Cehia, Ucraina, Slovacia,
Austria, Statele Unite ale Americii, Federaţia Rusă, Ungaria.
Măsurile întreprinse de specialiştii Centrului Radioprotecţie au contribuit la
optimizarea calității serviciilor radiologice, prestate populaţiei, la diminuarea
dozelor de expunere a medicilor şi pacienţilor în timpul efectuării examenelor
radiologice şi diagnostice cu utilizarea surselor de radiaţii ionizante. Începând cu
anul 2012 baza tehnico-materială a Centrului de Radioprotecţie a fost optimizată
prin comasarea lui cu Centrul de Imagistică Medicală şi Radioterapie.
6.2.8. Secţia de expertiză sanitară
În anul 2007 Guvernul Republicii Moldova a dat startul unei acțiuni fără pre-
cedent pentru istoria businessului din Moldova, cunoscută sub denumirea de
„ghilotină” (HG nr. 104 din 01.02 2007), ce prevedea simplificarea mecanismului
de control al activității întreprinzătorului. Fusese abrogate toate actele normati-
ve pentru supravegherea sanitară în economie și alte domenii, moștenite de la
fosta URSS. Reforma respectivă a determinat administrația instituției să creeze
în cadrul Direcției de supraveghere sanitară
secția Expertize sanitare cu ghișeu unic.
Funcția principală a acestei subdiviziuni
era de a facilita accesul agenților economici
la serviciile de sănătate publică prin unifica-
rea procedurilor de recepţionare și organiza-
re a proceselor de avizare sanitară. Potrivit
noului regulament, după efectuarea exper-
Ghișeu unic tizelor sanitare lucrătorii secției puteau să
uzeze mai eficient de tehnologiile informaționale la recepționarea și codificarea
probelor prelevate și să perfecteze documentele finale (avize, autorizaţii sanitare).
În cadrul instituției au început să fie aplicate Sistemul informaţional automatizat
„Registrul de stat al apelor minerale naturale, potabile şi băuturilor nealcoolice
îmbuteliate” și metodologia de monitorizare a calității lor prin intermediul pagi-
nii WEB www.moldapa.md.
Pentru asigurarea suportului normativ în problemele de expertizare sanitară
și reglementare sanitară a produselor, s-au elaborat și aprobat mai multe directive
oficiale. Este constituită procedura de autorizare sanitară a produselor cu impact
potenţial asupra sănătăţii şi lista produselor supuse autorizării sanitare, stipulate
în anexa nr. 1 a Regulamentului cu privire la Serviciul de Supraveghere de Stat
a Sănătăţii Publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 384 din 12 mai 2010.
Tot specialiștilor secției le aparține meritul de a fi promovat Hotărârea de Guvern
nr. 308 din 29 aprilie 2011, prin care a fost aprobat „Regulamentul sanitar privind
materialele şi obiectele ce vin în contact cu produsele alimentare”, conform Di-
rectivei de profil a Uniunii Europene.
În scopul asigurării calităţii şi siguranţei alimentare a produselor agricole
alterabile, inclusiv a strugurilor, destinate exportului, au fost elaborate şi imple-
mentate ordine comune ale Ministeru-
lui Sănătăţii şi Ministerului Agriculturii
şi Industriei Alimentare, ce stipulează
modalități clare de organizare a activi-
tăţii de certificare a produselor agricole
alterabile, pregătite pentru export. Spe-
cialiştii secţiei s-au implicat în examina-
rea şi descifrarea cazurilor de boală cu
sindrom hemolitic uremic (SHU) şi dia-
ree cu sânge, cauzate de Escherichia coli,
producătoare de toxine (STEC) în legu- Șt. Constantinovici, șeful secției, medicul
mele importate din alte ţări europene. Jana Oloinic şi asistentul Viorica Savin
6.2.9. Comitetul Naţional Codex Alimentarius
Conform atribuţiilor sale funcţionale, vicedirectorul CNSP în problemele de

supraveghere sanitară deţine concomitent şi funcţia de preşedinte al Comitetului
Naţional Codex Alimentarius.
Comisia Codex Alimentarius (CA) a fost întemeiată în anul 1963 sub influența
industriei farmaceutice de pe glob, drept bază juridică pentru aceasta servind
Rezoluţia FAO, aprobată la Sesiunea a 11-a a FAO și cea de a 16-a Asamblee a
Organizației Mondiale a Sănătății.
Rădăcinile istorice ale Codex Alimentarius pornesc de la o culegere de stan-
darde, denumită Codex Alimentarius Austriacus. Ea a fost constituită intre anii
1961-1963 de către Organizația pentru Agricultură și Alimentație, și Organizația
Mondială a Sănătății (FAO\OMS), în vederea implementării programului comun
de standarde alimentare și reprezintă o colecție de standarde alimentare, ghiduri,
recomandări și coduri de bună practică pentru guverne și industria alimentară.
Scopul primordial al comisiei CA este de a proteja sănătatea consumatorilor și a
asigura o activitate onestă în comerțul alimentar.
Republica Moldova a devenit parte a Comisiei Codex Alimentarius la 28 mai
1997, odată cu adoptarea de către Guvern a Hotărârii nr. 488 „Cu privire la ade-
rarea Republicii Moldova la Statutul Comisiei Codex Alimentarius” și a Hotărârii
nr. 1342-XIII a Parlamentului din 8 octombrie 1997 „Privind aderarea Repu-
blicii Moldova la Statutul Comisiei Codex Alimentarius”. La 13 februarie 1998
Republica Moldova a fost acceptată în calitate de țară-membră a Comisiei Codex
Alimentarius.
Pentru a dirija activitatea acestei autorități prestigioase, Guvernul Republicii
Moldova a instituit la 21 septembrie 1999 (HG nr. 866) Comitetul Național Codex
Alimentarius (CNCA) și a aprobat componența nominală a acestuia. Comitetul
a fost alcătuit din 25 de persoane, împuternicite cu dreptul de a elabora și adopta
politica națională și alte diverse hotărâri în domeniul alimentației, reprezentând
ministerele, departamentele, instituțiile științifice și producătorii agroindustriali.
În luna mai 2000 prin Hotărârea de Guvern nr. 419 a fost aprobat Regulamentul
Comitetului Naţional Codex Alimentarius.
CNCA reprezintă o structură consultativă a Guvernului Republicii Moldova
în problemele unificării cerinţelor faţă de calitatea și inofensivitatea circuitului
alimentar şi ale propagării principiilor alimentaţiei sănătoase în conformitate cu
recomandările Comisiei Codex Alimentarius.
Primul președinte al CNCA a fost prof. Nicolae Opopol (1997-2001), care
la acea perioadă exercita funcțiile de medic-șef adjunct sanitar de stat al Repu-
blicii Moldova și vicedirector al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă
și Epidemiologie şi, mai apoi, a CNŞPMP. După el președinţia Comitetului a
fost deținută de Ana Volneanschi, medic-șef adjunct sanitar de stat al Republi-
cii Moldova, vicedirector al Centrului Național Ştiinţifico-Practic de Medicină
Preventivă, iar din luna august 2010 până în prezent în fruntea lui se află Iurie
Pânzaru, medic-șef adjunct sanitar de stat al Republicii Moldova, vicedirector al
Centrului Național de Sănătate Publică.
În perioada 2000-2001 instituția a participat într-un proiect, susținut de Pro-
gramul de Dezvoltare al Națiunilor Unite (UNDP), ce prevedea fortificarea or-
ganizării Comitetului Naţional Codex Alimentarius. Drept consecință, au fost
traduse și editate 3 colecții de documente despre atribuțiile Codex Alimenta-
rius. În prima colecție sunt expuse cerințele generale ale Codex-ului, în a doua se
conțin date despre contaminanți și reziduuri de preparate veterinare în produsele
alimentare și cea de a treia reprezintă un îndrumar despre natura și specificul
produselor alimentare ecologice.
Subiectele principale, dezbătute la şedinţele CNCA, poartă un caracter pre-
ponderent operațional:
1. Rapoarte anuale despre activitatea Comitetului Naţional Codex Alimenta-
rius şi trasarea sarcinilor prioritare pentru anul următor;
2. Rezultatele activității grupurilor de lucru ale CNCA;
3. Informaţii generale privind participarea CNCA la sesiunile Comitetului
Codex Alimentarius pe parcursul anului;
4. Informații despre activitatea grupurilor electronice şi a grupurilor de lucru
din cadrul CNCA, colaborarea interministerială;
5. Experiența experţilor naţionali privind elaborarea comentariilor şi propu-
nerilor asupra proiectelor de documente Codex și altele.
În prezent, în cadrul Comitetului Naţional Codex Alimentarius activează 9
grupuri de lucru, alcătuite din specialişti cu profil diferit, inclusiv:
• Grupul „Aditivi alimentari şi contaminanţi (reziduuri de pesticide, prepara-
te veterinare în alimente etc.)”, şef: A. Ciburciu.
• Grupul „Metode de investigare în laborator şi de prelevare a probelor”, șef:
E. Iorga.
• Grupul „Carne şi produse din carne, ouă şi produse din ouă”, șef: V. Bahău.
• Grupul „Lapte şi produse lactate”, șef: Gr. Porcescu.
• Grupul „Cereale şi produsele, rezultate din prelucrarea lor”, șef: G. Onceanu.
• Grupul „Legume, fructe, pomuşoare proaspete şi prelucrate”, șef: A. Cumpa-
nici.
• Grupul „Zahăr”, șef: P. Pârvan.
• Grupul „Uleiuri şi alte grăsimi, proteine de origine vegetală”, șef: S. Măntă-
luţă.
• Grupul „Nutriţia umană şi produsele cu destinaţie specială”, șef: E. Tcaci.
Toate informațiile acumulate sunt publicate pe Pagina WEB a instituției, cre-
ată cu susținerea conducerii CNSP, ce facilitează accesul populației la serviciile
Comisiei Codex Alimentarius. „Gazeta” electronică (www.codex.sanepid.md)
apare în 3 limbi: română, engleză și rusă.
6.3. Domeniul: Epidemiologie generală
Direcția de epidemiologie generală este condusă

de Stela Gheorghița, doctor în medicină, vicedirector
CNSP. După reforma din anul 2010 în componența
direcției au fost incluse Centrul de profilaxie specifică
sub conducerea lui Anatolie Melnic, doctor în medi-
cină, Centrul Epidemiologia bolilor extrem de contagi-
oase si securitate biologică, dirijat de Vasile Sohoțchi,
laboratorul de referință în microbiologie și secția de
monitorizare a alertelor de sănătate publică.
6.3.1. Centrul Profilaxie specifică Stela Gheorghița, doctor
în medicină, vicedirector în
Centrul Profilaxie specifică a fost format în anul probleme de epidemiologie
2010 după reorganizarea secţiei Epidemiologie ge- generală
nerală, creată în anul 1995 pe baza secţiei de epide-
miologie a Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane. Secţia Epidemiologie a
fost organizată odată cu fondarea Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane la
finele anului 1948. În perioada 1950-1977 la cârma subdiviziunii respective s-a
aflat Grigori Groisman, în anii 1977-1987 - Zoia Tanâghin, iar între 1987-1995 –
Vladimir Sliusari.
În componența ei funcționa o subsecție de epidemiologie, dirijată la început
de Vera Coțofană, mai apoi de Nicolae Revenco, Iacob Grozman, Virgil Guma,
Vasili Elistratov și Anatolie Melnic. În cadrul secţiei Epidemiologie au activat
specialiști, care i-au redat conținut și continuitate chiar de la începuturi: Nicolae
Revenco, Ludmila Vorobiov, A. Tolstonojenko, L. Kuvșinov, Vera Vasiliev, V. Se-
lezniov, Larisa Belciun, Lucian Fedcenco, Alexandru Cărăruş, Igori Raneta, Marc
Şpaner, Serghei Marin, Vitalie Patrașco, Eugen Dolghi, Grigore Cojocaru, Vale-
riu Tripac, Nely Șostac, Ludmila Cernețchi, Oleg Beneș, medici epidemiologi de
performanţă, Iosif Svaricevski, A. Maleavski, Vasile Ciur, Riba Iungman, Svetlana
Kiruneț, Ana Moscovciuc, Ala Cușnir, Svetlana Chirău, Marin Melnic, Ghenadie
Oțel, asistenţi ai medicului epidemiolog. Conducătorii și medicii epidemiologi
din secţia Epidemiologie au organizat și realizat măsuri importante de profilaxie
şi combatere a epidemiilor de poliomielită, difterie, rujeolă, tusea convulsivă, he-
patită virală A, gripă, parotidită epidemică, febră tifoidă, salmoneloză, dizenterie,
infecţii meningococice. De activitatea lor ține aplicarea metodelor de profilaxie
specifică la unele boli contagioase prin vaccinări. La vremea ceea, Moldova era
considerată pionieră și promotoare activă a noilor vaccinuri și scheme de imu-
nizare. Treptat, structura secţiei Epidemiologie s-a extins, incluzând sectorul
antiepidemic, subsecția de imunologie, laboratoarele de bacteriologie şi viruso-
logie, secţiunea de parazitologie medicală cu laborator. În 1995 secția a căpătat
un statut nou, de epidemiologie generală, ce includea grupul de epidemiologi cu
O ședința de lucru în secția Epidemiolo-
gie, condusă de Zoia Tanâghin (în cen-
tru), Igor Raneta, Alexandru Colofițchi,
Lucian Fedcenco, Maia Zubciuc, Grigori
Groisman, Iosif Svaricevski
laboratorul de bacteriologie generală (până în anul 2008), laboratorul ştiinţific de

profilaxie specifică şi Depozitul naţional de vaccinuri.
Din 1995 și pană în 2010 la pupitrul acestei secții s-a aflat Anatolie Melnic,
medic epidemiolog de categorie superioară. Din componența colectivului fă-
ceau parte Vitalie Patrașco, Nely Șostac, Ludmila Cernețchi, Oleg Beneș, Laura
Țurcan, Leonid Savca, medici epidemiologi, Ghenadie Oţel, Ala Cuşnir, Svetla-
na Chirău, Marin Melnic, asistenţi ai medicului epidemiolog. La 3 iunie 2010,
Ministerul Sănătății a realizat o nouă reformă în cadrul sistemului de sănătate
publică. În consecinţă, secţia Epidemiologie generală se transformă în Centrul de
profilaxie specifică, fiind condus de savantul Anatolie Melnic.
În cadrul Centrului Profilaxie specifică au fost incluse 4 subdiviziuni
științifico-practice:
1. Secţia Epidemiologia bolilor prevenibile prin vaccinări este condusă
de Laura Țurcan, doctor în științe medicale, medic epidemiolog de categorie
superioară.
Astăzi în secţia Epidemiologia bolilor prevenibile prin vaccinări activează me-
dicii epidemiologi de categorie superioară Leonid Savca şi Constantin Godonoa-
gă, Svetlana Chirău, asistent al medicului epidemiolog de categorie superioară.
Dintre obiectivele prioritare ale secției sunt evidențiate:
• imunoprofilaxia bolilor contagioase,
inclusiv elaborarea strategiei şi tacticii
imunoprofilaxiei, planificarea imunizări-
lor, asigurarea măsurilor de imunizare cu
preparate imunobiologice, instrumente
şi utilaje necesare, supravegherea efectu-
ării imunizărilor, respectării condiţiilor
„lanţului-frig neîntrerupt” şi acoperirilor
vaccinale;
• supravegherea epidemiologică a difteri-
În laboratorul secției Epidemiologia bolilor
ei, tusei convulsive şi parapertusei, tetanosu- prevenibile prin vaccinări: L. Savca,
lui, poliomielitei şi paraliziilor acute flasce, A. Melnic, L. Țurcan și S. Chirău
Secţia Epidemiologia generală şi
specialiştii laboratorului (în centru,
rândul 2 - Ludmila Mutoi,
şef de laborator 1997-2006)
rujeolei, rubeolei, parotiditei epidemice, tuberculozei, meningitelor bacteriene (in-

clusiv, a celor provocate de meningococi, Haemophilus influenzae tip b, pneumococi
etc.), a scarlatinei și varicelei.
• participarea la elaborarea măsurilor de asigurare a sănătăţii publice, activi-
tăţii instituţiilor medico-sanitare publice în realizarea măsurilor de profilaxie a
bolilor infecţioase şi combaterea epidemiilor;
• acordarea ajutorului organizatoric, consultativ-metodic şi practic instituţii-
lor de sănătate teritoriale în domeniul imunizărilor și controlului infecțiilor diri-
jabile prin vaccinări.
Cele mai semnificative realizări, obținute de colaboratorii secției în decursul
ultimilor 15 ani, se înscriu perfect în palmaresul succeselor CNSP, ca una din
principalele instituții din sistemul de sănătate publică. Ele vizează:
• elaborarea şi promovarea programelor naţionale de imunizări și a celor de
profilaxie şi combatere a tuberculozei, hepatitelor virale B, C, D.
• instituirea și aplicarea strategiei, a tacticii și metodologiei de realizare a cam-
paniilor naţionale de imunizări contra poliomielitei (1996), difteriei (1995-1996),
rujeolei şi rubeolei (2002-2003), hepatitei virale B (2005), oreionului (2008).
• crearea sistemului informaţional al Serviciului sanitaro-epidemiologic prin
elaborarea concepţiei, dotarea cu echipament modern și promovarea măsurilor
de instruire a personalului.
• perfecţionarea sistemului „lanţ-frig” în păstrarea şi transportarea vaccinu-
rilor prin asigurarea centrelor de sănătate publică teritoriale şi a instituţiilor de
medicină primară cu utilaj frigorifer performant, crearea condiţiilor optimale de
păstrare a vaccinurilor în Depozitul naţional cu certificarea lui de către OMS.
Asigurarea cu surse autonome de energie electrică a Depozitului naţional şi a
13 centre de sănătate publică teritoriale a permis:
• Elaborarea strategiei securităţii injecţiilor, implementarea seringilor auto-
blocante în efectuarea vaccinărilor, iniţierea producerii autohtone a cutiilor de si-
guranţă pentru colectarea şi nimicirea seringilor utilizate în cadrul imunizărilor.
• Efectuarea a 2 studii populaţionale de evaluare a ariei de acoperire cu vacci-
nări şi altor indicatori de sănătate, a studiilor de evaluare a calităţii serviciilor de
imunizări și de supraveghere a bolilor contagioase.
• Elaborarea şi exploatarea sistemului de supraveghere a vaccinărilor.
• Implementarea vaccinurilor noi contra hepatitei virale B, rubeolei, infecției
cu Haemophilus influenzae tip b, infecției cu rotavirus.
• Asigurarea permanentă cu vaccinuri şi consumabile pentru efectuarea vacci-
nărilor, menţinerea permanentă a nivelului de acoperire vaccinală.
• Lichidarea epidemiilor de difterie, rujeolă, rubeolă, oreion, eliminarea poli-
omielitei şi prevenirea sigură a cazurilor de tetanos şi tetanos neonatal, rubeolă
congenitală, hepatită virală B şi D la copii, menţinerea situaţiei epidemiologice
favorabile la tusea convulsivă, oreion, prevenirea formelor generalizate de tuber-
culoză la copii (vezi capitolul 7 „Laboratoarele de referință: realizări inedite”).
2. Secția Producere și control al mediilor nutritive cu Depozitul național
de vaccinuri. Este condusă de Alexandru Lungu, medic bacteriolog de categorie
superioară.
Secția de producere și control al mediilor de cultură nutritive a fost fondată
în cadrul Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane la 1 august 1977. Preocu-
parea de bază a secției a fost şi rămâne produce-
rea unui sortiment stabil de medii de cultură li-
chide, agarizate şi semifabricate pentru utilizarea
lor în laboratoarele bacteriologice ale Serviciului
de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice. Acest
nomenclator de medii conține 20 de denumiri,
utilizate în cele 70 de laboratoare bacteriologice
din ţară, și anume: în centrele de sănătate publi-
că, instituţiile medico-sanitare publice, întreprin-
derile și departamentele municipale (regia „Apă-
Canal Chişinău”, Departamentul Standardizare şi
Metrologie, Agenţia Medicamentului, Combina- Alexandru Lungu, șeful depozi-
tul „Franzeluţa”), catedrele de microbiologie ale tului, președintele Comitetului
sindical al CNSP
USMF „N. Testemiţanu”, Universitatea Tehnică
din Moldova, Institutul de Microbiologie al AŞM,
diverse întreprinderi agroalimentare.
Secţia dispune de localuri de producție şi încă-
peri auxiliare, ce corespund normativelor sanitare
şi de protecţie a muncii, de utilaj şi aparataj spe-
cial, necesar procesului tehnologic de producere a
mediilor.
Cei mai „longevivi” colaboratori ai secției sunt
Alexandru Lungu, şeful secţiei, Liubov Rudenco
şi Galina Godoroja, medici bacteriologi de ca-
tegorie superioară, Maria Prijelevschi, felcer la-
borant, categoria superioară. Acești colaboratori
Depozitul național de vaccinuri experimentați și-au început activitatea în 1982 și
Curs de instruire în managementul vaccină-
rilor, OMS: O. Beneș, expert, S. Gheorghița,
vicedirector și A. Melnic, șeful Centrului de
profilaxie specifică
continuă să se dăruie și astăzi cu devotament și competență profesională Centru-

lui Național de Sănătate Publică.
3. Laboratorul de poliomielită și infecții enterovirale, dirijat de Victoria
Ghidirim, conferențiar cercetător, doctor în medicină, medic virusolog de cate-
gorie superioară (vezi paragraful 7.2. din capitolul ,,Laboratoarele de referință:
realizări inedite”).
4. Laboratorul de referință în microbiologie, condus de Ala Halacu, medic
bacteriolog de categorie superioară (vezi paragraful 7.6. din același capitol).
6.3.2. Centrul Epidemiologia bolilor extrem de contagioase și securitatea
biologică
Subdiviziunea de profilaxie a bolilor extrem de periculoase a fost creată în
1953 în cadrul secţiei de epidemiologie a Sanepidului republican. Din anul 1955
devine o secţie de sine stătătoare. În subdiviziune activau epidemiologii N. Su-
haţchi și L. Proscenco, bacteriologii T. SuIa și V. Cuzneţov, zoologul A. Filipschi,
laborantul R. Maleavschi, instructorii pentru dezinfectare T. Jujcov și M. Mili-
onşcic, deratizatorul D. Pascal, infirmiera E. Sergheev, lucrătorul în vivariu A.
Obadă, în total: 11 colaboratori. Secția era condusă de Zoia Astafiev.
În anul 1965 Boris Rusnac, medic-șef al SSER, emite un ordin special, prin
care transferă secția de profilaxie a bolilor extrem de periculoase în componen-
ţa secţiei de epidemiologie cu scopul de a suplimenta eforturile de supraveghe-
re sanitaro-epidemiologică a bolilor contagioase. Atribuțiile de supervizor i-au
revenit medicului Ludmila Mutoi. Peste un an, însă, secţia îşi recapătă statutul
de autonomie structurală, fiind fortificată substanţial cu 16 state de personal în
frunte cu epidemiologul Vera Coţofană, o legendă vie a secţiei, a instituției şi
Serviciului de sănătate publică.
Din anul 1968 în interiorul secţiei este creat un laborator specializat. Inițial,
conducător al acestui laborator a devenit Ludmila Mutoi, din anul 1973 - Iri-
na Sveatcenco, iar din 1983 - Ludmila Dutca. Pe parcursul mai multor ani
specialiştii secției, precum C. Moroşan, D. Moldovan, Susana Barad, Larisa
Beliciuc, Ana Brajnicov, Iosif si Ana Svaricevschi, Ivan Iacovenco, Vsevolod
Bajan, au întreprins activități științifice și practice de mare utilitate pentru
sistemul de supraveghere sanitaro-epidemiologică din republică. A fost o
perioadă, când acești adevărați profesioniști ai sistemului de sănătate publi-
că, au trebuit să demonstreze, de ce sunt în stare sub aspect profesional și
organizațional, atrăgând în numeroasele acțiuni complexe de combatere a ti-
fosului exantematic, a antraxului, brucelozei şi rabiei organizațiile medicale
și nemedicale din teritorii. În 1970-1971 republica fusese înlănțuită de un val
nimicitor de holeră. În acele momente orice zi pierdută în lupta cu pandemia
putea să ducă la declanșarea unei catastrofe epidemice nemaipomenite. Și ei
au susţinut examenul de stopare şi lichidare a focarelor epidemice cu brio,
iar experienţa acumulată le-a fost de mare folos la perfecționarea metodelor
de protecţie sanitară a teritoriului şi profilaxie a epidemiei infecțioase. Drept
urmare a activizării procesului epidemic de holeră din acea perioadă, a fost
instituită Staţia Antipestică din Moldova, abilitată cu funcţii de organizare şi
efectuare a măsurilor de profilaxie şi combatere a pestei, holerei şi altor mala-
dii extrem de periculoase.
În perioada ce a urmat specialiştii acestei autorități de sănătate au acordat
asistență metodică şi profilactică fără întrerupere instituţiilor medicale din repu-
blică în activitatea lor de profilaxie a bolilor epidemice.
În anul 1977 secţia a fost amplasată într-un bloc nou, dotat cu echipamente și
condiţii adecvate de activitate. În fruntea colectivului a fost desemnată Antonina
Vasilevschi. Din nefericire, însă, în luna martie a aceluiași an ea se stinge din
viață în urma unui accident tragic, și secţia este preluată de A. Guţu. La vremea
respectivă în cadrul secției Profilaxia bolilor extrem de periculoase îşi desfășurau
activitatea Vera Coţofană, Valentina Melnicov, Ecaterina Culibacinâi, Vera Mel-
nic, Larisa Burianov, E. Golgher, L. Belgam, E. Anisimov, Maria Ganea, V. Pacală,
Teodora Morari, V. Bodiu, V. Iaconi, S. Marin.
Din echipa managerială a secției făcea parte și Gh. Sandu, fost specialist al Sta-
ţiei Antipestice, care împreună cu alți colegi de ai săi poartă pe merit pecetea ce-
lor dintâi luptători și organizatori ai lucrului de profilaxie a infecţiei HIV/SIDA.
După reforma instituției din 1995 secţia a fost divizată în 2 sectoare: Epide-
miologia holerei şi BDA – şef V. Sliusari, şi Epidemiologia bolilor convenţionale
şi extrem de periculoase – şef A. Guţu. Arcadie Guţu a fost desemnat în calitate
de şef de focar în raionul Ştefan Vodă, iar Serafim Malovata – în raionul Comrat.
Din 1999 conducerea laboratorului secţiei a fost preluată de Radu Cojocaru, cu
aportul căruia în 2000 cele două secții au fost comasate și funcționează cu maxi-
mă eficiență până în prezent.
De remarcat că, reorganizările secţiei nu au perturbat activitatea specialiştilor.
Indiferent de schimbările structurale, ce se produceau, ei au fost mereu „în temă”:
creativi, cutezători şi perseverenţi, îmbinând activitatea organizatorico-metodică
cu cea ştiinţifico-practică, în strânsă colaborare cu profesorii și rezidenții catedre-
lor de epidemiologie şi microbiologie ale USMF „N. Testemiţanu” – V. Prisacari,
V. Chicu, G. Obreja, P. Galeţchi, T. Gheorghiță, Ș. Plugaru, colaboratorii Direc-
ţiei sanitaro-epidemiologice a MS - V. Dobreanschi, S. Malovata, E. Baranov, M.
Barabaş, viceminiştrii Petru Iarovoi, Victor Benu, Mihail Magdei, Ion Bahnarel.
De-a lungul anilor specialiştii secţiei au colaborat intens cu instituţiile centra-
le de specialitate ale fostei URSS în problemele rabiei, brucelozei, leptospirozei,
tularemiei, holerei. În Moldova au fost aprobate vaccinul antirabic concentrat,
unele principii de supraveghere epidemiologică asupra acestor infecţii. Au fost
elaborate și implementate cu pricepere tot ce era nou în epidemiologia si bacteri-
ologia infecţiilor extrem de periculoase, au fost transpuse în viață multiple teme
ştiinţifice, inclusiv teza de doctor în ştiinţe medicale a vicedirectorului CNSP
Stela Gheorghiţa, susţinută în 2006.
1. Secția Epidemiologia holerei, a bolilor diareice acute și zooantropono-
zelor. Denumirea actuală a secției a fost oficializată în 2009, odată cu adoptarea
Legii 10-XVI din 03.02.09 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice.
Activitatea de bază a secției rezidă în supravegherea epidemiologică asupra
bolilor extrem de periculoase cum ar fi antraxul, tularemia, holera etc. Din anul
2009 activităţile specialiştilor au fost direcţionate spre implementarea prevede-
rilor noului Regulament Sanitar Internaţional. În acest scop, Centrul Național
de Sănătate Publică a fost desemnat ca Punct focal național pentru coordonarea
activităților, comunicarea și schimbul operativ de informații la nivel național și
internațional. Astfel a fost creată o structură nouă: Secția de monitorizare a aler-
telor din sănătatea publică, cu regim de activitate 24/24 de ore și 7/7 zile, condusă
de N. Caterinciuc. Secția scanează sursele de date oficiale și neoficiale de toate
nivelurile despre evenimentele din domeniu. Prin mecanismul de alertă precoce
informațiile sunt furnizate factorilor de decizie, instituțiilor medico-sanitare și
populației pentru aplicarea măsurilor de prevenire și control.
Din 2010 funcţia de şef al Centrului este exercitată de Vasile Sohoţchi, Centrul
fiind constituit dintr-un grup operativ, un grup ştiinţific și un laborator.
În perioada 2010-2012 specialiştii Centrului au realizat activităţi importante
de menţinere a bunei stări epide-
miologice la holeră, rabie, antrax,
bruceloză, tularemie.
Laboratorul Microbiologia ho-
lerei, bolilor diareice acute și zo-
oantroponozelor. Din 1999 condu-
cerea laboratorului a fost preluată
de Radu Cojocaru, doctor în me-
dicină. Datorită faptului, că cele
două sectoare comasate au înce-
put să activeze pe aceleași dimen-
siuni, investigațiile microbiolo-
Colaboratorii Centrului EBECSB, anul 2009 gice la infecțiile aerogene puteau
să se desfășoare concentrat în laboratorul centrului, asigurând funcționalitatea
Centrului și eficiența de laborator până astăzi. Laboratorul microbiologic dis-
pune de capacități de diagnostic pentru bolile transmise prin vectori, comuni
pentru om și animale, holeră și infecții intestinale, aerogene și nespecifice. Este
unicul laborator din țară cu permis de procesare a agenților extrem de periculoși
(antrax, tularemie, febre hemoragice, bruceloză, febra Q etc.). De asemenea, la-
boratorul coordonează activitățile de reglementare și implementare a măsurilor
de biosiguranță și biosecuritate în laboratoare și la transportarea substanțelor
periculoase. Colaboratorii V. Evtodienco, A. Buzatu, E. Culibacnâi, A. Opopol,
A. Băț contribuie în permanență la diversificarea și consolidarea capacităților la-
boratorului centrului. Specialiștii V. Melnic, C. Râmiş, O. Burduniuc, E. Ursu, S.
Șevciuc, O. Cojocaru, M. Socoliuc, M. Midovschi, T. Lazăr nu ezită să depășească
adesea și programul de lucru cu scopul de a duce la bun sfârșit și în termeni rapizi
studiul sau investigațiile începute.
Colectivul laboratorului participă activ în procesele de studiu și cercetări
internaționale, realizate cu suportul OMS. Proiectul, inițiat în anul 2008 pri-
vind estimarea poverii infecției rotavirale în structura bolilor diareice acute la
copii până la 5 ani, a permis obținerea unor dovezi certe pentru implementarea
vaccinului contra infecției rotavirale. Studiile molecular-genetice ale circulației
tulpinilor E.coli BLSE rezistente au evidențiat problema consumului neargu-
mentat a antibioticilor în Republica Moldova. În studiul respectiv participă 10
țări din regiune. Pe baza rezultatelor comparabile obținute se pot adopta măsuri
de intervenție rapidă la nivel european. Laboratorul se implică, de asemenea,
în relizarea programelor de control extern al calității investigațiilor de laborator
(SALM SURV).
Fig. 13. Nivelurile și atribuțiile sistemului de supraveghere a maladiilor

transmisibile și evenimentelor de sănătate publică în Republica Moldova
2. Secția de monitorizare a alertelor de sănătate publică. La momentul cre-
ării ei în 2009 a avut în structură 5 unități de funcție cu un regim de activitate
non-stop. Subdiviziunea este condusă de N. Caterinciuc, doctor în medicină, și
are în atribuțiile sale colectarea datelor din surse oficiale și neoficiale, naționale
și internaționale privind evenimentele din domeniul sănătății publice. Prin
mecanismul de alertă precoce informațiile sunt furnizate factorilor de decizie,
instituțiilor medico-sanitare și populației pentru aplicarea măsurilor de preveni-
re și control.
Lichidarea operativă a complicaţiilor epidemiologice, apărute pe parcursul
anilor, menţinerea indicilor morbidităţii prin infecţiile extrem de periculoase
datorită caracterului lor sporadic, este dovada potențialului științific și medical
al specialiştilor subdiviziunii, a consacrării lor profesionale și sufleteşti lucrului
îndrăgit.
6.4. Domeniul: Supravegherea şi prevenirea infecţiei HIV/SIDA,
controlul infecţiilor nosocomiale, rezistenţei antimicrobiene şi dezinfecţie
şi supravegherea parazitozelor şi malariei
6.4.1. Centrul de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA
La sfârşitul secolului XX omenirea s-a confruntat

cu o maladie necunoscută, denumită SIDA (sindro-
mul imunodeficienţei achiziţionate). Apariţia acestei
maladii a condiţionat crearea unui sistem de diagnos-
tic, supraveghere epidemiologică, prevenire şi acor-
dare a asistenţei medicale. Iniţial, în 1987, Ministerul
Sănătăţii al URSS a transmis Ministerului Sănătăţii al
RSSM un echipament pentru efectuarea investigaţii-
lor imunologice, care a fost distribuit Spitalului Cli-
nic Republican. În cadrul spitalului a fost organizat
un laborator de diagnostic imunologic. În octombrie
1987 acest laborator a fost transferat Staţiei Sanita-
ro-Epidemiologice Republicane, unde, în paralel, în
Ştefan Gheorghiţă,
secţia de boli contagioase şi extrem de periculoase, a vicedirector CNSP
fost introdusă o unitate de medic epidemiolog pentru
supravegherea epidemiologică a infecţiei HIV/SIDA.
După înregistrarea în 1987 a primului caz de infecţie cu HIV (confirmat la
Centrul Unional HIV/SIDA din Moscova), Ministerul Sănătăţii al RSSM a decis
să creeze subdiviziuni (laboratoare) de diagnosticare HIV/SIDA în oraşele Bălţi,
Râbniţa, Tiraspol, Bender, Edineţ şi Cahul.
6.4.2. Centrul Republican de Profilaxie şi Combatere HIV/SIDA
La 12 octombrie 1989 a fost fondat Centrul Republican de Profilaxie şi Com-

batere HIV/SIDA cu următoarele subdiviziuni: secţia de supraveghere epidemi-
ologică a infecţiei HIV/SIDA, secţia pentru lucrul organizatorico-metodic şi pro-
filactic, laboratorul de diagnosticare şi confirmare SIDA şi structurile adminis-
trativ–gospodăreşti. Medic-şef al Centrul Republican de Profilaxie şi Combatere
HIV/SIDA a fost numit Ştefan Gheorghiţă, transferat din funcţia de medic-şef
adjunct al Staţiei Sanitaro-Epidemiologică Republicană (1983-1989). Luând în
consideraţie atribuţiile specifice de supraveghere epidemiologică de Stat a infec-
ţiei HIV/SIDA ale Centrului Republican de Profilaxie şi Combatere HIV/SIDA,
Ştefan Gheorghiţă a fost numit, concomitent, şi în funcţia de medic-şef adjunct
sanitar de stat al RSSM.
În lipsa cadrului normativ în domeniu, medicul-şef Şt.Gheorghiţă împreu-
nă cu specialiştii Centrului Valerie Dobreanschii, Valeria Dmitrienco, Ecateri-
na Rotari, Nicolaie Bordeniuc au elaborat un şir de acte legislative şi normative,
adoptate în instanţe, cum ar fi Legea Republicii Moldova nr. 1460-XII “Cu privire
la profilaxia maladiei SIDA” din 25 mai 1993, primul Program naţional de profi-
laxie şi combatere a maladiei SIDA şi a bolilor sexual transmisibile (HG RM nr.
692 din 09.10.95), Instrucţiunea de supraveghere epidemiologică a infecţiei HIV/
SIDA (1993), Regulile de examinare şi supraveghere medicală pentru depistarea
contaminării cu virusul imunodeficitar uman (1993), standardul Supravegherea
epidemiologică a infecţiei HIV/SIDA (ordinul MS nr.213 din 09.08.2002), or-
dinele Ministerului Sănătăţii al RM, ce reglementează profilaxia infecţiei HIV/
SIDA, acordarea asistenţei medicale bolnavilor de SIDA şi persoanelor infectate
cu HIV, asigurarea regimului sanitaro-antiepidemic în instituţiile medico-sanita-
re şi inofensivitatea hemotransfuziilor.
O şedinţă ordinară de lucru a colectivului Centrului Republican de Profilaxie

şi Combatere HIV/SIDA, anul 1993
În această perioadă colaboratorii Centrului au făcut cursuri de instruire în
problemele supravegherii epidemiologice a infecţiei HIV/SIDA, managementu-
lui clinic, diagnosticului de laborator şi prevenirii la instituţiile de perfecţionare
a cadrelor medicale din Leningrad (ulterior, Sankt-Petersburg), Moscova, Kiev.
Pe plan naţional, au fost organizate seminare republicane şi zonale, la care au
fost discutate şi analizate aspectele etiologiei, patogenezei, clinicii, diagnosticu-
lui, tratamentului, supravegherii şi prevenirii infecţiei HIV. Tematicile respective
au fost incluse, la propunerea Centrului Republican de Profilaxie şi Combatere
HIV/SIDA, ca module în programele de formare şi pregătire a medicilor şi lucră-
torilor medicali cu studii medii de specialitate.
În octombrie 1995, Centrul Republican de Profilaxie şi Combatere HIV/SIDA
a fost transferat în componenţa Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă şi
Epidemiologie (ulterior, a Centrului Naţional de Sănătate Publică).
Până în anul 2003 supravegherea medicală a persoanelor, infectate cu HIV
şi bolnave de SIDA, a fost realizată de către medicul infecţionist al Grupului de
încredere şi examen anonim din cadrul Centrului SIDA. În perioada respecti-
vă persoanele care trăiau cu HIV/SIDA beneficiau de dispensarizare, asistenţă
medicală şi monitorizare a stării sănătăţii. Pentru a asigura eficenţa procesului
de monitorizare, specialiştii Centrului au elaborat şi implementat Instrucţiu-
nea de supraveghere medicală a persoanelor infectate cu HIV şi bolnave de
SIDA, care apoi a servit drept bază pentru elaborarea Ghidului naţional în acest
domeniu.
O situaţie epidemiologică HIV/SIDA complicată s-a iscat în anul 1996, când
au fost înregistrate 55 de cazuri noi de infecţie cu HIV. Prin comparaţie, vom
remarca, că din 1987 până în 1995 numărul total al cazurilor de infecţie cu HIV
în republică a constituit 40. În anii 1997 şi 1998 au fost diagnosticate 412 şi, res
pectiv, 407 cazuri noi de infecţie HIV, preponderent în rândul utilizatorilor de
droguri intravenos. În acest context, s-a impus necesitatea de a aborda după o
metodă nouă organizarea şi desfăşurarea activităţilor şi măsurilor de prevenire
şi control al infecţiei HIV/SIDA în Republica Moldova şi anume prin elaborarea,
adoptarea şi implementarea programelor de reducere a riscurilor în rândurile
utilizatorilor de droguri intravenos (UDI), ceea ce a provocat opinii critice din
partea unor structuri ale statului şi societăţii civile. La sugestia lui Ştefan Ghe-
orghiţă şi cu susţinerea Ministrului Sănătăţii Mihail Magdei şi a viceministrului
Valeriu Chicu pe acest subiect au fost organizate întâlniri cu unii reprezentanţi
ai autorităţlor publice centrale şi locale şi conducători de ONG-uri. Concomi-
tent, au fost elaborate HG RM “Cu privire la măsurile urgente de profilaxie a
maladiei SIDA în rândurile consumatorilor de droguri intravenos” (nr. 1173 din
07.12.1998) şi Instrucţiunea interdepartamentală de sprijin în realizarea Proiec-
tului „Profilaxia infecţiei cu HIV/SIDA în rândurile consumatorilor de droguri
(nr. 01-9/1568 din 16.12.98), aprobată de Ministerul Afacerilor Interne şi Minis-
terul Sănătăţii.
Implementarea proiectelor de reducere a riscurilor în grupurile cu risc sporit
de infectare a redus numărul cazurilor noi în rândurile UDI de la 82 % în 1997
până la 5,5% în 2012.
Actualmente, în republică sunt în derulare 19 proiecte pentru grupurile de
populaţie cu risc sporit de infectare, inclusiv consumătorii de droguri injectabile
din 23 de localităţi, deţinuţi în 12 penitenciare, 2 – pentru femeile care prestea-
ză servicii sexuale contra plată, unul - în comunitatea LGBT şi unul – pentru
migranţi.
6.4.3. Accesul universal la prevenire, tratament, îngrijiri şi suport
Republica Moldova a aderat la Accesul universal pentru prevenire, tratament,
îngrijiri şi suport în 2006. Prevederile Accesului universal sunt transpuse în prac-
tică prin strategii şi programe naţionale de prevenire şi control al infecţiei HIV/
SIDA şi ITS (2005-2010 şi 2011-2015).
În scopul asigurării accesului populaţiei la servicii de consiliere şi testare vo-
luntară la infecţia HIV, în republică a fost creat Serviciul de Consiliere şi Testa-
re Voluntară (CTV), prin ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 344 din 05.09.2007
„Cu privire la crearea Serviciului de Consiliere şi Testare Voluntară”. În cadrul
Centrului SIDA au fost formate secţia de consiliere şi testare voluntară şi 68 de
cabinete CTV în teritoriile administrative, inclusiv 7 - în teritoriile de est ale Mol-
dovei şi 8 - în instituţiile penitenciare. Colaboratorii Centrului SIDA au elaborat
conceptul şi regulamentul de funcţionare a Serviciului CTV, formele de eviden-
ţă, monitorizare şi raport statistic, Ghidul metodic pentru consilieri „Consilierea
pre- şi post-testare la HIV şi hepatitele virale B şi C ” şi Ghidul metodic pentru
formatorii din acest domeniu.
Un aport deosebit în elaborarea cadrului normativ, formarea cadrelor, ampla-
sarea şi dotarea tehnică a Serviciului CTV îl au Silvia Stratulat şi Ştefan Gheor-
ghiţă. Silvia Stratulat a activat în calitate de şef al secţiei de consiliere şi testare
Seminar de instruire în
consiliere pre- şi post-
testare a consilierilor şi
supervizorilor cabinete-
lor CTV
voluntară din cadrul CNSP de la fondare până la restructurea Centrului SIDA în
2012. Înzestrarea cu echipament a serviciului CTV a fost posibilă datorită gran-
tuului, acordat de Fondul Global SIDA/TB/Malarie.
În perioada respectivă colaboratorii secţiei de consiliere şi testare voluntară
s-au deplasat în teritorii, unde au organizat întâlniri cu activişti ai ONG-urilor,
ce aplicau proiecte de reducere a riscurilor, efectuând consilierea pre - şi post-
testare la markerii HIV a persoanelor cu risc sporit de infectare (UDI, LSC, BSB)
prin utilizarea testelor rapide pe salivă. Astfel de servicii au fost acordate ostaşilor
Armatei Naţionale, trupelor de grăniceri şi carabineri.
Graţie implementării acestui serviciu, numărul persoanelor consiliate din ca-
tegoria celor testate la markerii HIV a sporit de la 27,10% în 2009 la 38,36% în
2011 (tab. 3).
Tabelul nr. 3. Persoanele consiliate şi testate
la markerii HIV în Republica Moldova, 2009-2011(abs.,%)
Anii 2009 2010 2011
Persoane consiliate pre-test 55579 75966 81521
Persoane testate la markerii HIV 209699 210411 212490
36,89±0,17
% persoanelor consiliate din cele 27,10± 0,19 38,36± 0,16
p<0,001
testate markerii HIV p<0,001 p<0,001
În secţia de prevenire a infecţiei HIV/SIDA a CNSP funcţionează „linia verde”

(0800 80808), ce acordă consultanţă telefonică gratis tuturor celor care doresc să
se informeze despre căile de transmitere a infecţiei HIV, măsurile de prevenire,
accesul populaţiei la consiliere şi testare confidenţială, serviciile medicale, de care
beneficiază persoanele cu HIV etc.
În cadrul Accesului universal, persoanelor infectate cu HIV şi bolnave de
SIDA le este asigurat tratament ARV. Actualmente, peste 2300 de persoane sunt
în tratamentul ARV.
CNSP în parteneriat cu Ministerul Educaţiei (ME), administraţia publică lo-
cală (APL) şi societatea civilă (ONG) organizează şi desfăşoară constant eveni-
mente sociale şi informaţionale cu scopul prevenirii infecţiei HIV/SIDA, promo-
vării modului sănătos de viaţă, formării unui comportament sigur şi inofensiv,
creării atitudinii tolerante şi susţinerii PTH.
În decurs de 24 de ani au fost elaborate şi editate mai bine de 50 de materiale
didactice, educaţionale şi informative cu un tiraj de circa 1 mln. de exemplare în
domeniul infecţiei HIV.
În prezent, în Republica Moldova este implementat cel de al IV-lea Program
naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi ITS pentru perioada ani-
lor 2011-2015 (HG nr.1143 din 16.12.2010), elaborat de către specialiştii Centru-
lui în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Finan-
ţelor, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Justiţiei, societatea civilă
în baza analizei şi evaluării datelor prognostice după metodologia SPECTRUM
şi utilizarea principiilor de planificare strategică, cu suportul UNAIDS şi OMS.
Programul naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu
transmitere sexuală este orientat spre promovarea modului sănătos de viaţă în
rândul populaţiei, formarea comportamentului sigur şi inofensiv, extinderea ac-
tivităţilor de prevenire în populaţia rurală şi cea mobilă, extinderea accesibilităţii
serviciilor de sănătate: CTV, depistare precoce, tratament, suport şi îngrijiri pe-
liative, şi asigură respectarea drepturilor omului, inclusiv a principiului Gender,
a Accesului universal la profilaxie, tratament şi îngrijiri, susţinând implicarea în
acest proces a comunităţilor şi persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA.
6.4.4. Elaborarea documentelor legislative, normative şi metodice în do-
meniul HIV şi instruirea specialiştilor
Adminsitraţia Centrului a organizat cu sprijinul experţilor internaţionali un
şir de acţiuni în vederea instruirii cadrelor medicale din instituţiile medico-sa-
nitare publice, departamentale şi private în problemele analizei situaţiei şi pla-
nificării strategice, realizării Legii „Cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA”,
2007 (modificată în 2012) şi a programelor naţionale de prevenire şi control al
infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală, efectuării supravegherii
epidemiologice, implementării standardului naţional de supraveghere epidemi-
ologică, inclusiv de generaţia a II cu componentă comportamentală, consiliere şi
testare voluntară, diagnostic de laborator, tratament, suport şi îngrijiri paliative.
O deosebită atenţie s-a acordat problemelor pregătirii cadrelor medicale, pro-
fesorilor din sistemul de educaţie şi ONG
în organizarea şi efectuarea activităţilor de
informare, instruire şi educaţie a diferitor
categorii de populaţie pentru prevenirea
infecţiei cu HIV.
Pentru prima dată în Republica Mol-
dova a fost elaborat Standardul naţional
de supraveghere epidemiologică a infecţiei
HIV (2007). Implementarea acestui stan-
dard a contribuit la optimizarea sistemului
de evidenţă şi control, supraveghere epi-
demiologică, monitorizare, informatizare.
Datele de supraveghere epidemiologică
servesc ca surse obiective pentru deter-
minarea tendinţelor de dezvoltare a pro-
cesului epidemiologic, pentru elaborarea
strategiilor, activităţilor profilactice şi celor
prognostice. Situaţia epidemică în infecţia
HIV/SIDA este supravegheată şi monito-
rizată permanent, iar datele de raport se publică
în buletinele informative de specialitate, care se
distribuie instituţiilor medico-sanitare publice,
centrelor de sănătate publică.
Luând în consideraţie necesităţile de îngrijire
paliativă a persoanelor cu HIV/SIDA şi lipsa do-
cumentelor normative în acest domeniu, specia-
liştii Silvia Stratulat şi Ştefan Gheorghiţă au ela-
borat standardul Îngrijirea paliativă a persoane-
lor infectate cu HIV şi bolnave de SIDA (2001),
reactualizat în 2008. De asemenea, au fost desfă-
şurate seminare de instruire în domeniul îngriji-
rilor paliative a cadrelor medicale din instituţiile
medico –sanitare publice şi a cadrelor didactice de la colegiile medicale din Chi-
şinău, Bălţi, Cahul, Orhei, Ungheni, fiind elaborate materiale informaţionale şi
consultative pentru activitatea în domeniul respectiv.
O preocupare aparte pentru colaboratorii Centrului constituie prevenirea in-
fecţiei HIV nozocomiale şi cazurile de expunere profesională. În acest scop, au
fost elaborate instrucţiunile privind profilaxia intraspitalicească a infecţiei HIV
(2006) şi „Prevenirea infecţiei HIV în caz de expunere profesională ”(2006).
Pentru testarea gravidelor, care se internează la naştere cu statutul HIV ne-
cunoscut, şi pentru efectuarea investigaţiilor în cadrul supravegherii epidemi-
ologice a infecţiei HIV a fost elaborată şi implementată „Instrucţiunea de uti-
lizare a testelor rapide în supravegherea
epidemiologică a infecţiei HIV şi testa-
rea gravidelor” (2007). Acest document
important a fost elaborat de către Valeria
Dmitrienco şi Ştefan Gheorghiţă, fiind
destinat laboratoarelor, unde se efectu-
ează diagnosticul infecţiei HIV, labora-
toarelor clinico-diagnostice din insti-
tuţiile şi secţiile obstetricale, medicilor
epidemiologi care activează în domeniul
profilaxiei şi combaterii maladiei SIDA,
precum şi voluntarilor din organizaţiile
neguvernamentale, care participă la mă-
surile de supraveghere epidemiologică şi
profilaxie a infecţiei HIV.
În scopul optimizării şi unificării sis-
temului de management al calităţii in-
vestigaţiilor de laborator la infecţia HIV/
SIDA, efectuate în cadrul supravegherii
Fig.14 Rata incidenţei şi
prevalenţei prin infecţia
cu HIV în Republica
Moldova (la 100 de mii)
epidemiologice, măsurilor profilactice şi diagnosticului individual al acestei in-

fecţii, implementării unui sistem al calităţii care să corespundă recomandărilor
internaţionale UNAIDS şi OMS, a fost elaborat ghidul naţional „Managementul
calităţii investigaţiilor de laborator la infecţia HIV/SIDA în Republica Moldova”
(2011). Fiind sprijiniţi de Şcoala de management în sănătatea publică a USMF
„Nicolae Testemiţanu”, specialiştii Centrului Ştefan Gheorghiţă şi Silvia Stratulat
au elaborat modulele „Cadrul general în infecţia HIV, consiliere şi testare volun-
tară, suport şi îngrijire” şi au organizat instruirea la distanţă în infecţia HIV a 813
specialişti cu studii medicale superioare şi reprezentanţi ai ONG-urilor de profil.
Au fost întreprinse un şir de măsuri în vederea descentralizării tratamentului
ARV şi eficientizării managementului de caz. Descentralizarea supravegherii me-
dicale şi tratamentului ARV au avut drept scop îmbunătăţiirea calităţii asistenţei
medicale şi a tratamentului ARV în condiţiile de ambulatoriu, acordate persoa-
nelor infectate cu HIV şi bolnavilor cu SIDA.
6.4.5. Situaţia epidemiologică în infecţia cu HIV
În perioada 1987-2012 în republică au fost înregistrate cumulativ 7789 de per-
soane, infectate cu virusul HIV, inclusiv 2542 - în teritoriile de est. În 2012 inci-
denţa infecţiei HIV la 100 de mii de
populaţie a constituit 18,46, inclusiv
13,56 în teritoriile din dreapta Nis-
trului şi 50,81 - în teritoriile de est.
Către finele anului 2012 pre-
valenţa infecţiei HIV a constituit
142,38 la 100 de mii de populaţie,
inclusiv 115,43 – pe malul drept şi
320,31 – în teritoriile de est.
Începînd cu anul 2001 numărul
În imagine: Valeria Dmitrienco, şef al laboratorulu de persoane, infectate pe cale hete-
şi medicii Maria Vlasenco şi Tatiana Eremciuc rosexuală, se menţine în creştere:
Fig.15 Dinamica investiţiilor, alocate pentru realizarea prevederilor programelor naţionale

de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală
(mil.lei, 1996-2015)
86,12%, iar numărul de cazuri de infectare prin intermediul consumului de dro-

guri injectabile - în descreştere, constituind în anul 2012 5,54%.
Creşte ponderea femeilor, implicate în procesul epidemic: 50,72% în 2012.
Majoritatea cazurilor (74,24%) sunt înregistrate în segmentul de vârstă 15-39
de ani.
Laboratorul de diagnosticare HIV/SIDA din cadrul CNSP realizează anual
circa 40% din numărul total de investigaţii de screening de laborator la markerii
virusului HIV, din care ½ - în supravegherea epidemiologică, diagnostice şi pre-
venire. Laboratorul a asigurat investigaţiile de confirmare a infecţiei HIV, efec-
tuând pe an câte 900-1000 de investigaţii. De asemenea, specialiştii au efectuat
deplasări de evaluare a activităţii laboratoarelor şi secţiilor teritoriale de diagnos-
ticare SIDA, inclusiv a controlului calităţii testărilor la infecţia HIV, regimului
antiepidemic; ei au elaborat acte normative, metodice, ordine şi dispoziţii ale MS
şi CNSP, instrucţiuni în diagnosticul de laborator al infecţiei HIV/SIDA.
Pentru realizarea programelor naţionale de prevenire şi control al infecţiei
HIV/SIDA din bugetul de stat au fost alocate 21,8 mil. lei, exprimând o scaden-
ţă de la 7,5 mil. lei pentru 1996-200 şi 2001-2005 până la 1,9 mil. lei - pentru
2011-2015. Începând cu perioada de implementare a celui de al 2-lea Program
naţional, marcată de o agravare a situaţiei epidemice, ţara a început să benefici-
eze de finanţări din surse externe. Astfel, pentru al 3-lea Program naţional din
granturile Băncii Mondiale şi Fondului Global HIV/SIDA/TB/Malarie Republica
Moldova a primit 89,3 mil. lei, iar pentru cel de al 4-lea Program naţional (2011-
2015) – suma planificată a contribuţiilor finanicare din exterior este de 120,2 mil.
lei (Fig.15).
În această perioadă au fost puse bazele unui sistem performant de suprave-
ghere epidemiologică şi control al infecţiei HIV/SIDA, ce a permis de a men-
ţine sub control situaţia din ţară, iar epidemia – în stadiul concentrat în popu-
laţia cu risc sporit de infectare. De menţionat, că din anul 2012 acest sistem,
care a început să obţină anumite rezultate pozitive, a fost reformat de Minis-
terul Sănătăţii prin transmiterea componentelor diagnosticarea de laborator,
consilierea şi testarea la infecţia HIV/SIDA Spitalului Dermatologie şi Maladii
Comunicabile.
6.4.6. Colaborarea cu organismele internaţionale
Centrul SIDA a participat în proiectele Programului Global ONU/SIDA
-UNAIDS (până în 1996 - Programul global al OMS ). Este parte a Grupului te-
matic ONU/SIDA pentru Republica Moldova şi colaborează fără întrerupere cu
Biroul European al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi reprezentanţa sa în Repu-
blica Moldova, cu Centrul European de Supraveghere Epidemiologică SIDA (Joint
ECDC/WHO Europe Surveillance), cu Consiliul Coordonator în problemele infec-
ţiei HIV al Consiliului de colaborare în domeniul ocrotirii sănătăţii al ţărilor CSI,
cu multiple instituţii specializate de profil din România, Belarusi, Ucraina şi Rusia.
6.4.7. Secţia de control al infecţiilor nosocomiale, rezistenţei antimicrobi-
ene şi dezinfecţie
Potrivit datelor de arhivă, Secţia de control al infecţiilor nosocomiale, rezis-
tenţei antimicrobiene şi dezinfecţie şi-a început activitatea în luna decembrie
1948 drept urmare a ordinului nr. 1 din 31.12.1948, emis de Grigori Groisman,
medicul-şef de atunci al Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane. Din com-
ponenţa statelor de persoanl făceau parte 10 colaboratori, toţi specialişti în do-
meniul dezinfecţiei, care fusese transferaţi din echipa nr. 45 interraională (șef:
epidemiolog asistent E. Boguș), specializată în combaterea tularemiei sub egida
Direcţiei antiepidemice a Ministerului Ocrotirii Sănătăţii.
Iniţial, secţia era condusă de A.Crasilşcicov. Avea la dispoziţie o căruță, trasă
de doi cai, cu care se transportau butoaiele cu soluţie de „carbol” şi un pulveri-
zator. Aceste echipamente lucrătorii secţiei le foloseau la efectuarea campaniilor
de dezinfecţie pe tot teritoriul republicii, împânzit de focare epidemice cu tifos
exantematic, tularemie, malarie, bruceloză, febră tifoidă, dizenterie. Dezinfecţia
se efectua, preponderent, prin metoda de fierbere a lenjeriei de corp în cazane
speciale şi în butoaie, în care se puneau fărâmituri de săpun „K” şi de „făină”
DDT. Aceste butoaie au fost prototipul primelor etuve.
Din mărturisirile inspectorului dezinfecţionist Mihail Chilinschi, unul dintre
primii colaboratori ai secţiei de dezinfecție profilactică, anul 1949 a fost cel mai
crâncen sub aspect epidemic. În „satul Dirminji, judeţul Cahul 52 de familii au
fost atacate de trihofitie şi trahomă. Pentru a efectua dezinfecţia a trebuit ca bol-
navii să fie spitalizaţi, iar locuitorii satului - evacuaţi pentru 48 de ore. Procesul
de dezinfecţie decurgea în felul următor. Ferestrele se ermetizau, după care în
spaţiul rămas gol aprindeam sulf, iar podelele le tratam cu soluţie de lisol. Obiec-
tele, ce nu puteau fi supuse dezinfecţiei, le ardeam”.
Au fost cazuri, când unii dintre angajaţii Serviciului, aflaţi în teritoriu, se îm-
bolnăveau de tularemie şi acest fapt complica şi mai mult lupta împotriva infec-
ţiilor. Pe parcursul următorului an 1950 pentru lucrările de deratizare au fost
consumate 3 tone de substanţă „Crâsid”.
Între anii 1957-1964 secţia a fost condusă de Gheorghe Costromin. În cadrul
ei activau 12 colaboratori. În afară de preocupările sale de bază, secţia mai avea
misiunea de a pregăti cadre de dezinfectori şi instructori de nivel republican, de
a omologa noi preparate de insecticide şi rodenticide, de a instala utilaje tehnice
moderne, inclusiv etuve mobile pe caroserie de tipul UD-1, staţionare „Krupina”,
DS-1,8m³. În această perioadă se întreprind măsuri de evaluare şi ameliorare a
situaţiei populaţiei, afectată de pediculoză. În republică se atesta un indice înalt
de tifos exantematic – 320 de cazuri la 100 mii de populaţie.
În 1965 din iniţiativa medicului-şef Boris Rusnac, secţia de dezinfecţie devine
secţie autonomă, conducător - Gheorghe Sandu, iar numărul statelor de personal
se măreşte până la 18 angajați.
La 23 iunie 1967 este organizată prima conferinţă ştiinţifico-practică repu-
blicană a dezinfecţioniştilor, la care au luat parte specialişti din Rusia, Ucraina,
Kazahstan şi alte republici unionale. Conferinţa s-a desfăşurat sub auspiciul
Institutului de Dezinfectologie în frunte cu Vasile Vaşcov. Anume în această
perioadă au fost aprobate insecticidele Clorofos, Carbofos, Diclofos, Metila-
ţetofos. Tot în acest an în cadrul secţiei este creată o structură separată de
dezinfecţie profilactică sub conducerea lui Valentin Ernst. Însă cele mai multe
lucrări de dezinfecţie au fost efectuate în perioada erupţiei de holeră din anii
1970-1971. Experienţa acumulată a adus ulterior un mare folos la pregătirea
unor documente despre principiile de protecţie a teritoriului republicii de in-
vaziile infecţioase.
Din anul 1973 până în 1985 Secţia de dezinfecţie profilactică a fost dirijată de
Victor Mahnovschi. După el în această funcţie a fost numit Vasile Andriuţă, care
a trebuit să depună o muncă enormă la reorganizarea secţiei, iniţiată de Ministe-
rul Sănătăţii prin ordinul nr. 106 din 23.01.1986. De acum încolo ea se va numi
secţia Igienă, epidemiologie spitalicească şi dezinfecţie.
După 10 ani, la cârma secţiei vine Ecaterina Busuioc. Dânsa va continua poli-
tica promovată de predecesori, completând caietul de priorităţi cu crearea Gru-
pului știinţific „Epidemiologia maladiilor nosocomiale”, care a realizat numeroa-
se studii ştiinţifice despre optimizarea supravegherii epidemiologice a infecţiilor
nosocomiale în instituţiile medico-sanitare publice de profil obstetrical.
În urma reformei sistemului de sănătate publică de la 3 iunie 2010 subdiviziu-
nea va căpăta denumirea de secție de control al infecţiilor nosocomiale şi dezin-
fecţie. În calitate de şef al subdiviziunii reformate este numit Vadim Ţurcan, însă
peste doi ani la cârma ei revine Ecaterina Busuioc, subdiviziunea având funcţia
de control al infecţiilor nosocomiale, rezistenţei antimicrobiene şi dezinfecţiei,
aprobate prin ordinul MS cu nr. 628 din 21 iunie 2012.
Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor a stabilit, că în medie, in-
fecţiile asociate asistenţei medicale afectează unul din douăzeci de pacienţi, spi-
talizaţi în Uniunea Europeană, ceea ce reprezintă anual 4,1 milioane de persoane
şi că, în fiecare an, astfel de infecţii cauzează 37 000 de decese.
Tabloul morbidităţii prin infecţii asociate asistenţei medicale din Republica
Moldova este la fel de sumbru. Numai în anul 2011 nivelul de morbiditate din
cauza bolilor nosocomiale a constituit: la bolnavii de profil chirurgical – 1,4 la
1000 de operaţii, la nou-născuţi – 1,9 la 1000 de copii nou-născuţi, la lăuze – 8,3
la 1000 de naşteri. Spre regret, statistica oficială de specialitate nu prezintă în
rapoartele anuale date reale despre situaţia privind infecţiile asociate asistenţei
medicale, din care cauză se observă o subevaluare a parametrilor ei.
Astăzi a crescut catastrofal povara bolilor, provocate de bacteriile rezistente la
antibiotice, care nu pot fi tratate în mod eficient cu produse medicamentoase de
prima sau chiar de a doua linie. În acest sens, administraţia secţiei de prevenire a
infecției HIV cu susţinerea deplină a conducerii CNSP întreprinde măsuri adec-
vate pentru a se asigura, că antibioticele, de care dispune la moment ţara, îşi vor
menţine eficienţa o perioadă mai îndelungată. Problema infecţiilor asociate asis-
tenţei medicale este pusă periodic în discuţie la şedinţele Colegiului Ministerului
Sănătăţii, în urma cărora au fost deja aprobate Conceptul privind supravegherea
şi controlul infecţiilor nosocomiale în cadrul instituţiilor medico-sanitare pu-
blice şi private din Republica Moldova şi Planul de acţiuni privind prevenirea şi
controlul infecţiilor nosocomiale.
Activând în comun cu Ministerul Sănătăţii, USMF „Nicolae Testemiţanu” în
cadrul Proiectului USAID „Prevenirea HIV/SIDA şi hepatitelor B şi C în Mol-
dova”, colaboratorii secţiei au participat la elaborarea şi implementarea Ghidului
pilot de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale în instituţiile medico-
sanitare, aprobat prin ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 51 din 16 februarie 2009.
Au fost elaborate reguli şi normative sanitaro-epidemiologice de stat privind
Examinarea aportului aplicativ al infecţiei HIV

Echipa de specialişti care activa în secţia Igienă,
epidemiologie spitalicească şi dezinfecţie, 27.05.2008:
Fevronia Şuşu, cercetător ştiinţific stagiar, Emilia Ma-
lai, cercetător ştiinţific superior, Vladimir Dumitriu,
medic epidemiolog, Ecaterina Busuioc, şef de secţie,
Valentina Livandovschi, medic igienist
amplasarea, dotarea şi exploatarea instituţiilor medico-sanitare (aprobate prin

Hotărârea de Guvern nr. 663 din 23 iulie 2010) şi Regulamentul sanitar privind
dotarea şi exploatarea farmaciilor şi depozitelor farmaceutice (aprobat prin Ho-
tărârea de Guvern nr. 504 din 12 iulie 2012), ulterior fiind emise ordinele respec-
tive ale Ministerului Sănătăţii.
În scopul fortificării cadrului normativ şi ajustării lui la cerinţele UE
şi recomandările OMS a fost transpusă în practică Directiva 98/8/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului de Miniştri din 16 februarie 1998
privind comercializarea produselor biodistructive, pe baza căreia a fost
adoptat Regulamentul sanitar pentru stabilirea condiţiilor de plasare pe piaţă
a produselor biodistructive, aprobat de Hotărârea de Guvern nr. 564 din 10
septembrie 2009. Aceasta a permis oficializarea procedurii de înregistrare şi
plasare pe piaţa de consum a produselor biodistructive. Din anul respectiv,
toate produsele biodistructive sunt definite şi clasificate, iar plasarea lor pe
piaţă a început să fie monitorizată cu regularitate.
În Cadrul Centrului Naţional de Sănătate Publică a fost instituit şi activează
Secretariatul tehnic al Comisiei de experţi pentru înregistrarea produselor
biodistructive (ordinul nr. 299 din 6 mai 2010 al Ministerului Sănătăţii „Cu privi-
re la înregistrarea produselor biodistructive” şi ordinul nr. 57 din 14 mai 2010 al
CNSP „Cu privire la implementarea ordinului MS nr. 299 din 06.05.2010”). Din
Perticipanţii la seminarul
naţional „Dezinfectologia”,
aprilie 2000
momentul funcţionării Registrului naţional de evidenţă a produselor biodistruc-
tive (2010-2012), în Republica Moldova au fost înregistrate 168 de produse bio-
distructive. Secţia Controlul infecţiilor nosocomiale, rezistenţei antimicrobiene
şi dezinfecţie este responsabilă, în temei, de supravegherea condiţiilor de igienă,
prevenire şi control al infecţiilor asociate asistenţei medicale în instituţiile medi-
co-sanitare, farmacii şi depozite farmaceutice, utilizarea cu precauţie a agenţilor
antimicrobieni în vederea limitării rezistenţei antimicrobiene şi efectuarea mă-
surilor de dezinfecţie.
Funcţiile de bază ale specialiştilor Secţiei constau în:
• fortificarea cadrului normativ în domeniu şi aproximarea lui cu directivele
Uniunii Europene, cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii;
• supravegherea epidemiologică şi monitoringul morbidităţii prin evaluarea
factorilor de risc la nivel naţional;
• s upravegherea condiţiilor de igienă şi controlul infecţiilor asociate asis-
tenţei medicale în instituţiile medico-sanitare, farmacii şi depozite farma-
ceutice;
• supravegherea şi monitoringul lucrărilor de dezinfecţie în focarele de boli
infecţioase;
• supravegherea utilizării preparatelor biodistructive în instituţiile medico-sa-
nitare;
• acordarea asistenţei organizatorice, metodice şi consultative specialiştilor
din centrele de sănătate publică teritoriale şi instituţiile medico-sanitare;
• participarea, în limitele competenţei profesionale, la acreditarea instituţiilor
medico-sanitare, farmaciilor şi depozitelor farmaceutice;
• prezentarea Ministerului Sănătăţii a planurilor de măsuri cu privire la asi-
gurarea bunăstării sanitaro-epidemiologice a populaţiei, protecţiei sanitare
a teritoriului şi funcţionării instituţiilor medico-sanitare, precum şi a altor
servicii, în situaţii excepţionale de combatere a epidemiilor;
• participarea la elaborarea materialelor instructive şi metodice privind prin-
cipiile de educaţie pentru sănătate, de propagare a modului sănătos de viaţă;
• controlul sub egida Ministerului Sănătăţii şi aprecierea eficacităţii măsurilor
profilactice şi antiepidemice, efectuate de centrele de sănătate publică şi in-
stituţiile medico-sanitare, de organele autoadministrării publice locale, mi-
nisterele şi departamentele interesate;
• participarea la instruirea universitară şi postuniversitară continuă în dome-
niul supravegherii epidemiologice, efectuarea atestării profesionale a speci-
aliştilor şi evidenţa cadrelor Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii
Publice în ordinea stabilită de Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova.
6.4.8. Secţia Supravegherea parazitozelor şi a malariei
File de istorie
Până în 1940 malaria a fost cea mai răspândită boală infecţioasă din Basa-
rabia, fiind favorizată de aşezarea geografică şi condiţiile climaterice locale.
Anual se înregistrau în jur de 90 de mii de cazuri de îmbolnăviri. Fiecare al
4-lea locuitor suferea de malarie (nivelul morbidităţii constituia 7230/100000
de populaţie, al mortalităţii – de 300-500). Această maladie devenise un pe-
ricol major pentru societate, având nu doar un impact social, ci şi economic.
Situaţia din ținut a fost influențată negativ și de consecințele celui de Al Doilea
Război Mondial. În anul 1948 au fost înregistrate 155 929 de cazuri de mala-
rie, inclusiv 82 813 de forme primare de boală. Acestea sunt datele oficiale, în
realitate situația era mult mai drastică. Fiind creată în baza Hotărârii Sovie-
tului Comisarilor Norodnici al RSSM nr. 372 din 23.10.44, în aceste condiții
își începe activitatea Staţia Antimalarică Republicană (SAR), care a existat ca
instituţie independentă până în decembrie 1954 (condusă de Ida Markovna
Bisker).
Ulterior, au fost instituite staţii antimalarice judeţene (SAJ) în Chişinău, Or-
hei, Cahul, Bălţi, Bender, Soroca. Mai târziu, în iulie 1953, cele judeţene au fost
reorganizate în staţii raionale.
La începutul anului 1948 Staţia Antimalarică Republicană, sectorul epidemiolo-
gic, încorpora următoarele secţiuni: curativ-profilactică, entomologică, helminto-
logică şi hidrotehnică. Colaboratorii staţiei efectuau măsuri antimalarice comple-
xe, inclusiv examinări de laborator ale populaţiei, tratamentul bolnavilor depistaţi,
chimioprofilaxia în masă a populaţiei, prelucrarea încăperilor, suprafeţelor acvati-
ce, locurilor mlăştinoase, vegetaţiei, fâşiilor forestiere. La necesitate era cooptată
şi aviaţia. Astfel, în anul 1953 epidemia de paludism a fost lichidată. În anul 1960
venise rândul malariei. De atunci, în Republica Moldova nu s-a înregistrat practic
nici un caz grav cu aceste boli, exceptând epizodul din anul 1974, când în raionul
Telenești au fost depistate 12 cazuri
de malarie cuartă transfuzională şi
2 cazuri de malarie terţă în raionul
Taraclia (1996), sursele cărora n-au
fost stabilite.
În acea perioadă erau foarte răs-
pândite şi alte parazitoze, cum sunt
helmintiazele (ascaridoza, tricoce-
faloza, himenolepidoza, enterobi-
oza, echinococoza) şi protozoozele
intestinale.
Anastasia Sofronovici, felcer, Al. Colofiţchi, medic
Pe parcursul anilor 1944-1954 parazitolog-epidemiolog
în statele SAR au activat medici şi Vera Lungu, șef de secție
malariologi, entomologi, ingineri hidrotehnicieni, instructori bonificatori, asis-
tenţi-laboranţi, asistente medicale, precum şi personal auxiliar. La fondarea ser-
viciului au contribuit specialiștii E. I. Simhovici, I. A. Motornâi, F. I. Gurfinkel,
T. A. Derkaciov, M. Z. Derkauţan, N. I. Basiul, V. L. Semionov, A. C. Zilberman.
Tot din pleiada „celor mai vechi” și mai buni profesioniști ai secției fac parte I.
M.Bisker, şef de secţie în perioada 1955-1957, V. I. Iakunin, medic epidemiolog
– helmintolog (1957-1966), A. E. Drâga, entomolog (1961-1977), Z. I. Logvinov,
medic, şef de secţie (1965-1967), M. P. Zubciuc, medic-epidemiolog (1962-1967),
apoi şef de secţie între anii 1968-1994, G. S. Zazuleac, laborant parazitolog (1969-
1992), A. I. Colofiţchi, medic parazitolog (epidemiolog), 1971-1994, apoi şef sec-
ţie în perioada 1994-2008, A. L. Panasiuc, laborant–parazitolog (1974-1981), E.
M. Caracaş, asistent al medicului parazitolog (1972-2010).
Începând cu anul 2008 secţia Supravegherea parazitozelor şi a malariei, dotată
cu laborator, este condusă de medicul epidemiolog Vera Lungu. Actualmente, în
colectiv activează Alexandru Colofiţchi, medic epidemiolog, Sergiu Andruşcen-
co, medic de laborator, Fedora Panţâr şi Anastasia Sofronovici, felceri-laboranți
și Ioana Laşco în calitate de infirmieră.
Dinamica parazitozelor pe entităţi morbide, între anii 2006-2011, este prezen-
tată în felul următor:
Tabelul nr. 4. Enterobioza
Total Inclusiv copii 0-17 ani
Anul
Cazuri absolute 100000/populaţie Cazuri absolute 1000/copii
2006 22330 621,22 21173 21,79
2007 20802 581,57 19715 25,18
2008 19026 532,54 18191 23,66
2009 17844 499,82 16985 21,21
2010 16823 471,81 16190 20,86
2011 16763 470,60 16021 21,20
Tabelul nr. 5. Ascaridoza

Anul
2006 7050 196,13 6175 6,67
2007 7232 202,19 6224 6,56
2008 6343 177,54 5315 6,19
2009 4662 138,99 4301 5,37
2010 4206 117,96 3770 4,86
2011 4508 126,56 3918 5,19
Tabelul nr. 6. Tricocefaloza
Anul
2006 143 3,98 95 0,1
2007 130 3,63 77 0,09
2008 115 3,22 65 0,08
2009 94 2,63 57 0,07
2010 100 2,80 63 0,08
2011 104 2,92 80 0,11
Tabelul nr. 7. Himenolepidoza
Anul
2006 116 3,23 93 0,1
2007 122 3,41 97 0,1
2008 134 3,75 113 0,15
2009 90 2,52 80 0,10
2010 64 1,79 51 0,07
2011 65 1,82 47 0,06
Fig . 16. Dinamica helmintiazelor, anii 2006-2011
Tabelul nr. 8. Echinococoza

Anul
2006 152 4,23 31 0,03
2007 107 2,99 22 0,028
2008 123 3,44 13 0,018
2009 139 3,90 20 0,02
2010 83 2,33 8 0,01
2011 99 2,78 10 0,01
Tabelul nr. 9. Dinamica cazurilor de malarie 2006-2011
Anul Cazuri Cazuri
Indigene De import Indigene De import
absolute absolute
2006 18 0 18 0 0 0
2007 51 0 51 0 0 0
2008 44 0 44 0 0 0
2009 57 0 57 0 0 0
2010 26 0 26 0 0 0
2011 13 0 13 0 0 0
6.5. Domeniul: Management sanitar şi relaţii externe

6.5.1. Secţia Management şi monitoring în sănătate publică
Secţia Management și monitoring în sănătate publică a făcut parte din cadrul
Sanepidului republican, începând cu anul 1965. Denumirea inițială: secţia orga-
nizator–metodică. Primul șef al secției a fost E. Tolstonojenco. În 1966 la cârma
secţiei a venit K. Butenko, care a dirijat activitatea ei până în 1974. Statele de
personal erau alcătuite din 7 angajați: doi medici (A. Starobineţ şi V. Elistratov),
patru asistenţi ai medicului (M. Sturza, V. Obuh, I. Graur și B. Mucinic) şi un
secretar-referent (Z. Fudâm).
În perioada 1974-1989 secţia a fost condusă de Nina Gontovoi. Spectrul de
activităţi s-a lărgit gradual. La specialitățile existente s-a mai adăugat o unitate de
medic igienist și alta de asistent al medicului epidemiolog.
În afară de sarcinile, ce vizau evidența statistică a morbidității infecțioase și
parazitare în republică și acoperirea vaccinării în rândul populației, secţia de
asemenea asigura instituţiile subordonate Centrului cu formulare statistice. Se
ocupa de managementul resurselor umane, organiza şi dirija procesul de pre-
zentare a dărilor de seamă în cadrul SSES, despre care raporta organelor ierarhic
superioare.
Valeriu Pantea,
vicedirector CNSP în managementul sanitar și relații
externe, conferențiar, doctor în ştiinţe medicale
După numirea lui Valeriu Pantea în postul de șef de secție (1990), activitatea
subdiviziunii a cunoscut mai multe transformări și optimizări. Mai întâi de toate,
secția a căpătat denumirea de analitico-informativă. Noua destinație a condiționat
aplicarea în pionierat a unui sistem informațional, ce permitea procesarea rapidă și
calitativă a informațiilor privind evidența bolilor infecțioase și parazitare, a vacci-
nurilor și a mobilității cadrelor. Specialiștii secției participau mai activ la pregătirea
şi elaborarea documentelor directive şi normative ale Serviciului Sanitaro-Epidemi-
ologic de Stat. În anul 2000 secţia a cunoscut un nou proces de reorganizare, fiind
transformată în secţia Management sanitaro-epidemiologic.
În 2004 ștafeta conducerii a fost preluată de Eudochia Tcaci, în 2006 – de
Nelea Tabuncic, iar din 2010 până astăzi calitatea de șef de secție este exercitată
de Nina Dragomir. În cadrul secţiei activau Veronica Mațarin, medic și Maria
Perepelicinâi, asistent al medicului igienist.
Odată cu instalarea noului sistem informațional, SMSE a trecut printr-un pro-
ces de readaptare la rigorile managementului sanitar contemporan, orientat spre
asigurarea analitico-informativă a activității instituţiei şi Serviciului. De curând,
ea devine o parte componentă a Direcţiei de promovare a sănătăţii, educaţie pen-
tru sănătate, management şi relaţii externe.
Potrivit statutului ei actual, secția elaborează și propune forme eficiente
de conducere a cadrelor, asigură organizarea muncii pe principii ştiinţifice şi
utilizarea competentă a mijloacelor tehnice moderne. Participă la pregătirea
informaţiilor despre măsurile, desfășurate în cadrul CNSP, și expedierea lor în
adresa Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Sănătăţii, altor ministere
şi departamente. Colaborează cu structurile de specialitate din ţară (USMF
„Nicolae Testemițanu”, USM, ASEM, instituţiile medicale republicane) şi de
peste hotare (România, Federația Rusă, ţările CSI, Israel, OMS-BRE) în pro-
bleme de medicină preventivă, inclusiv cele ce țin de coordonarea măsurilor
de informare reciprocă în domeniu. De rând cu alți factori de resort, răspun-
de de promovarea formării continue a lucrătorilor medicali, de pregătirea lor
metodică şi ridicarea calificării în domeniul managementului sanitaro-epide-
miologic, de elaborarea şi perfecționarea documentaţiei statistice medicale de
evidenţă şi dare de seamă, utilizată în cadrul CNSP şi CSP teritoriale.
Secţia Management sanitaro-epidemiologic este dotată cu echipament com-
puterizat, conectat la Net, dispune de programe performante în managementul
activităţilor CNSP.
La 21 iunie 2012 secția a fost reorganizată în secția Management și monitoring
în sănătate publică în baza Regulamentului de activitate al Centrului Naţional de
Sănătate Publică, aprobat prin ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 628. În urma
acestei remanieri, în componența ei au fost organizate două grupuri: grupul de
relații externe și, respectiv, grupul de instruire continuă.
Direcțiile de activitate ale subunităților cadrează cu interesele strategice ale
instituției. Orice act legislativ, normativ și directiv la nivel CNSP, înainte de a fi
Fig. 17. Dinamica activităților de instruire profesională (nr. abs.)
implementat, este evaluat metodologic și documentar de către specialiștii secției.

Organizarea procesului de planificare a activităţii CNSP şi supravegherea execu-
tării măsurilor planificate se fac doar cu concursul secției Management și moni-
toring în sănătatea publică.
În termeni strategici, SMMSP se prezintă ca o subdiviziune-pilon în planifi-
carea și dezvoltarea activității Centrului Naţional de Sănătate Publică, efectuând
analize și interpretări obiective ale datelor despre starea sanitaro-epidemiologică
din ţară.
6.5.2. Fortificarea capacităților Centrului de sănătate publică: efecte reale
în luarea deciziilor
Tranziţia la economia de piaţă, marcată de instabilitate economică și periclita-
re financiară a măsurilor de prevenţie medicală a bolilor transmisibile și netrans-
misibile, a pus în fața instituției încă acum 20 de ani sarcini destul de complicate.
Pentru a asigura nestingherit supravegherea de stat a sănătății publice, a factori-
lor de mediu și determinanților de sănătate, era și este nevoie ca la organizarea și
desfășurarea măsurilor de profilaxie și tratament să participe nu doar statul, ci și
comunitatea, factorii externi. Dar pentru a lua parte la luarea deciziilor, comu-
nitatea trebuie să fie bine informată, să fie pusă la curent cu datele operative și
veridice despre activitățile de supraveghere a sănătății publice.
Ghidați de aceste principii şi de prevederile art.16 (pct.1; 5; 7 şi 9) al Legii nr. 10-
XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, specialiștii
CNSP (M. Magdei, I. Bahnarel, V. Pantea, N. Opopol, E. Boleac, N. Costic, R. Scur-
tu, Sv. Prudnicionoc, R. Cojocaru, A. Halacu ș.a.) au elaborat și promovat Hotărârea
de Guvern nr. 165 din 17 martie 2011 în vederea implementării Programului de
stat de dezvoltare şi dotare tehnico-materială a Serviciului de Supraveghere de Stat
a Sănătăţii Publice pentru anii 2011-2016 (publicată în Monitorul Oficial, nr. 43-45
din 25 martie 2011, art. 198). Acest document oficial a dat instituției undă verde în
ajustarea activității sale la cerințele și standardele contemporane de sănătate.
Pentru programul respectiv a fost planificată din buget o sumă de 189 055,9
mii de lei. Prima tranșă de 35 294, 9 mii de lei urmează să fie transferată până în
2016, iar partea din cheltuieli în valoare de 153761,0 mii de lei să fie acoperită din
surse externe (granturi şi credite). În această ordine de idei, Ministerul Sănătății
a procedat judicios, lansând în 2012, prin intermediul Guvernului un apel către
comunitatea internațională de a participa în calitate de contribuabil la fortificarea
capacităților țării în domeniul supravegherii sănătății publice. În consecință, Uniu-
nea Europeană a dat curs invitației Ministerului și a oferit Moldovei în scopul mo-
dernizării Serviciului și instituției un grant de 3 milioane (mil.) Euro, iar guvernul
Japoniei (prin intermediul Proiectului JICA) un credit rambursabil de 3 milioane
Euro. Vorba ceea, bate și ți se va deschide. Însă în loc ca aceste mijloace bănești să
fie investite în profilaxia și prevenirea bolilor, o parte din ele sunt îndreptate spre
cu totul alte activități. Bunăoară, la sfârșitul lui 2012 Serviciul a primit din bugetul
de stat alocații în valoare de 4,7 mil. de lei, cu care s-au achiziționat 3 analizatoare
microbiologice, restul sumei a mers la efectuarea lucrărilor de reparație a unor
instituții din cadrul Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice. Sau un
alt exemplu. În perioada 2003-2012 volumul investițiilor în sistemul de sănătate
prin intermediul FAOM a sporit de la 517 milioane până la 4,7 miliarde lei. Din
aceste mijloace bănești substanțiale, în domeniul supravegherii sănătății publice
nu s-a investit nici un leu. Distribuirea voluntaristă și netransparentă a mijloace-
lor FAOM a condus la cheltuieli iraționale cu impact negativ asupra menținerii și
fortificării sănătății populației. În concluzie, atunci când se neglijează o latură a
sistemului, numaidecât are de suferit întregul sistem.
6.5.3. Sistemul analitico-informativ şi metodic al instituției
Din primele zile ale existenței sale Centrul Național de Sănătate Publică, ca
o instituție medico-sanitară cu funcții specifice, a avut necesitatea de a stoca și
analiza informații despre rezultatele activității sanitare, igienice și epidemiolo-
gice. La început, SSER nu dispunea de capacități corespunzătoare pentru colec-
tarea datelor medicale. Acest lucru era făcut nemijlocit de către specialiștii de
profil (medici epidemiologi și medici igieniști), misiunea cărora era de a studia,
soluționa și monitoriza starea de lucruri în sănătatea publică. În mare, această
situație era determinată și de lipsa cadrelor cu pregătire profesională specială.
Deținerea informației cu privire la evoluția fenomenelor și tendințelor în să-
nătate, analiza și interpretarea lor profesională, constituia o pârghie fundamen-
tală de atragere a populației în luarea deciziilor și participare la acțiuni, dar și o
cerință sine qua non pentru managementul performant în domeniul supraveghe-
rii sănătății publice (principiul Rothschild: „Omul informat este omul puternic”,
„Cine deține informația – deține puterea”).
Primele structuri analitico-informative și me-
todice în cadrul Sanepidului republican au luat
naștere după emiterea ordinului nr. 23 din 1 fe-
bruarie 1963, care prevedea instituirea în statele
de personal ale secției Igienă a unui grup pentru
evidența morbidității cu pierderea temporară a
capacității de muncă și elaborarea analizelor la
acest compartiment. Primul conducător al secției
N. Dragomir, șeful secției
Management și monitoring a fost Krasnoslav Butenko, un medic de o înaltă
în sănătate pregătire profesională, un analist cu viziuni meto-
dice formate (ulterior dânsul a fost desemnat în
calitate de consilier al ministrului Sănătății).
Una din sarcinile de bază ale secției la acea etapă era colectarea și menajarea unor
informații obiective despre situația epidemiologică din RSSM, care să servească ca
bază obiectivă pentru necesitatea extinderii activităților de instruire teoretico-prac-
tică a specialiștilor din sistemul de sănătate, orientate spre intensificarea măsurilor
de profilaxie și prevenire a bolilor infecțioase. Potențialul intelectual al secției a în-
corporat, în anumite perioade, până la 6 medici și 8 asistenți ai medicilor epide-
miologi, igieniști și statisticieni. De regulă, în această structură erau angajate doar
persoane cu o experiență bogată de muncă și calificare profesională, capabile să facă
față sarcinilor de supraveghere sanitaro-epidemiologică de stat.
Pe parcursul anilor în fruntea acestei subdiviziuni s-au perindat mai mulți
medici. Krasnoslav Butenko a fost urmat de Nina Gontovoi, doctor în medicină,
după ea a fost avansat în post Anatolie Melnic, doctor în medicină, apoi Ana
Starobineț, Vasili Elistratov, Alexandr Ball, Vladimir Sliusari, Valeriu Pantea,
doctor în medicină, conferențiar cercetător, Eudochia Tcaci, doctor în medicină,
Nelea Tabuncic, Nina Dragomir. În calitate de asistenți ai medicilor au activat
Mihail Gantovoi, Ana Moscovciuc, Valentina Bunesco, Zinaida Gudâm, Maria
(Sturza) Perepelicinâi.
În anii ’60 ai secolului trecut condițiile de activitate în secție erau anevoioase.
Informația se colecta într-un mod destul de primitiv și necesita perfecționări,
mai ales în ceea ce privește evidența și analiza datelor statistice despre morbi-
ditatea infecțioasă și indicatorii de realizare a măsurilor planice, participarea în
echipele de evaluare și verificare a corectitudinii metodice în colectarea datelor și
utilizarea acestora pentru implementarea principiilor de supraveghere epidemi-
ologică a maladiilor infecțioase, completarea formelor noi de evidență statistică,
a formularelor de rapoarte etc.
Următoarele etape, anii ’60-’70 și, parțial, anul 1980, au fost marcate de
unele progrese: supravegherea epidemiologică a bolilor infecțioase se efectua
prin forme și metode mai eficiente, având drept obiectiv principal diminu-
area ratei de îmbolnăvire prin boli infecțioase și lichidarea focarelor epide-
mice (febră tifoidă, salmoneloză, cazurilor de maladii imunodirijabile, cum
ar fi difteria, rujeola și rubeola, poliomi-
elita ș.a.) pe bază de profilaxie specifică
extinsă. La realizarea activităților organi-
zatorico-metodice din această perioadă
participau activ specialiștii N. Gantovoi,
A. Starobineț, V. Elistratov, A.Ball, V. Sliu-
sari, A. Melnic.
Cu scurgerea timpului, CNSP își lăr-
gea necontenit rețeaua de supraveghere Management activ: Valeriu Pantea, vice-
a sănătății publice. Au fost constituite noi director, și șefii de subdiviziuni
subdiviziuni sanitaro-epidemiologice în Nina Dragomir și Natalia Costic
cadrul instituției. Universitatea de Stat de Medicină, care devenise o forjerie si-
gură de cadre medicale, repartiza în aceste subdiviziuni specialiști cu o ținută
profesională formidabilă. Urma ca SSER, în calitatea sa de autoritate națională în
sănătatea publică, să le asigure suportul medical și metodic necesar în activitatea
profesională de zi cu zi.
Începutul perioadei de independență a Republicii Moldova a pus baza unor
reforme socio-economice de proporție. Noua situație politico-administrativă din
țară a deschis în fața specialiștilor Sanepidului republican, dar și a specialiștilor
secției de organizare și lucru metodic, orizonturi profesionale nebănuite. A apă-
rut necesitatea imperioasă de a traduce și adapta la normele limbii române un set
întreg de documente și acte normative, de a elabora și trimite prin instanțe for-
mulare de evidență statistică medicală și rapoarte modificate. Concomitent, re-
formele economice inițiate și penuria financiară au declanșat un regretabil exod
al specialiștilor, ceea ce a cauzat serioase perturbări de moment în activitatea
medicală și științifică a instituției, inclusiv în funcționarea sectorului respectiv al
sănătății publice.
Odată cu formarea în 1995 a Centrului Național Ştiințifico-Practic de Igienă
și Epidemiologie, a apărut necesitatea imperioasă de adaptare a noii organigrame
la cerințele timpului. Crescuse enorm fluxul de informații, ce pornea de jos în
sus și viceversa, și acest fapt a accelerat simțitor apariția schimbărilor în planifi-
carea și administrarea activităților la toate nivelurile. Schimbările de situație s-au
răsfrânt, firește, și asupra secției organizatorico-metodice, care s-a reorganizat,
creând câteva subdiviziuni: secția analitico-informativă și sectorul de tehnologii
informaționale, secția de standardizare și metrologie, arhiva și câteva structuri
de laborator.
În perioada anilor 1990-2003 Secția analitico-informativă și sectorul Tehno-
logii informaționale au fost conduse de V. Pantea (grupul TI – de V. Pleșca). Anu-
me în perioada respectivă au fost puse acele prime „cărămizi” de informatizare
pe nou la fundamentul instituției, care a asigurat trecerea treptată de la siste-
mul vechi de informare a personalului (cartele, telefon), la cel al tehnologiilor
electronice cu baze de date flexibile.
Pentru o serie întreagă de formulare statistice (f.nr. 1; 2; 5;6 și 18) a început for-
marea bazei de date și elaborarea primelor programe (FoxPro), destinate stocării
și analizei datelor statistice, ca ulterior acestea să fie în permanență perfecționate
și ajustate la modificările de soft. Între anii 1996-2009, calitatea de vicedirector,
responsabil de sector, a fost suplinită de Varfolomei Calmâc.
O cotitură semnificativă în activitatea secției s-a produs în 2009, când a fost
adoptată Legea RM nr. 10-XVI privind supravegherea de stat a sănătății publice,
prin care s-au operat unele modificări și ajustări organizatorice în organigrama
instituției. A fost creată Direcția de management în sănătatea publică și relații
externe (DMSPRE), în care au fost incluse următoarele subdiviziuni:
• secția de management și monitorizare în sănătatea publică (șef: Nina Drago-
mir);
• grupul de instruire continuă (Igor Mocanu);
• grupul de management al relațiilor externe (Vasile Florea);
• secția de management al calității (Natalia Costic);
• secția de reglementări și suport juridic;
• laboratorul științific de monitoring socio-igienic (Nicolae Opopol, dr.hab.
med., prof.univ., membru-corespondent al AȘM);
• laboratorul sanitaro-igienic central (Raisa Scurtu);
• laboratorul de bacteriologie sanitară (Sv. Prudnicionoc).
În 2009 la timona Direcției MSPRE a fost numit Valeriu Pantea, vicedirector.
În această perioadă a fost consolidat și completat suportul legislativ al dome-
niului. Într-un răstimp de 5 ani au fost elaborate și promovate prin Parlament
și Guvern Legea nr. 10-XVI privind supravegherea de stat a sănătății publice,
hotărârile de Guvern nr. 384 „Cu privire la Serviciul de Supraveghere de Stat a Să-
nătăţii Publice”, nr. 717 „Despre aprobarea Concepției organizării şi funcționării
Monitoringului socio-igienic în Republica Moldova şi a Regulamentului privind
monitoringul socio-igienic în Republica Moldova”, nr. 165 „Cu privire la aproba-
rea Programului de stat privind dezvoltarea şi dotarea tehnico-materială a Servi-
În cadrul unei şedinţe operative a Direcției

ciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice pentru anii 2011-2016”, nr. 533
„Privind lista şi tarifele serviciilor contra cost din sfera sănătăţii publice, prestate
persoanelor fizice şi juridice”.
Pentru perfectarea acestor acte a fost nevoie de o mobilizare a eforturi-
lor tuturor specialiștilor, de mecanisme specifice de implementare, astfel încât
capacitățile informaționale ale instituției să îmbrace straiele euroconformității pe
toate domeniile de sănătate.
6.5.4. Secţia Managementul calităţii
Secţia Managementul calităţii se află în subordinea nemijlocită a vicedirec-
torului în probleme de management în sănătate publică şi relaţii externe. Secția
a fost formată în 2010 pe baza secției de acreditare și standardizare. Crearea ei
s-a datorat nevoii de satisfacere a cerințelor crescânde față de calitate, impuse de
cerințele de laborator și standardele de conformitate a produselor. Fiind acre-
ditate de diferite organisme specializate naționale și internaționale, laboratoa-
rele CNSP au mers întotdeauna pe muchia ultimelor descoperiri inovaționale,
îmbunătățind încontinuu sistemul de management al calității.
Rolul secției de management al calității a constat și constă în elabora-
rea politicilor de management al calităţii serviciilor prestate, monitorizarea
euroconformității laboratoarelor CNSP şi CSP teritoriale după modelul ISO
17025 și ISO 15189, respectarea cerințelor expuse în manualul calității și al pro-
cedurilor interne.
Utilizând instrumentele de audit și control intern de calitate, secția aduce
dovezi documentare în conformarea sau neconformarea cerințelor de activitate
a laboratoarelor din dotare. Controlul calității serviciilor de sănătate mai este
efectuat anual și de organisme abilitate pentru acreditare cum sunt CNEAS,
MOLDAC, OMS.
Laboratorul ştiinţific: lucrări de identificare a dovezilor pentru cele mai optimale căi
de soluţionare a problemelor, cu suport economico-juridic
Un loc important în activitatea secției de management al calității îl ocupă stan-
dardizarea serviciilor de sănătate publică și armonizarea lor cu standardele euro-
pene. Acest fapt duce, indubitabil, la sporirea capacității analitice a laboratoarelor.
6.5.5. Laboratorul central sanitaro-igienic
Consolidarea serviciului de laborator al instituției s-a făcut resimțită în anii
1964-1965. Era o perioadă a încercărilor de laborator pe diverse compartimen-
te. În urma modificărilor structurale din cadrul Staţiei Sanitaro-Epidemiologice
Republicane, au fost organizate câteva unități noi, una dintre ele fiind Secţia sa-
nitaro-igienică cu laboratoare și subsecțiile Igiena comunală, Igiena alimentară,
Igiena muncii, secţia Toxicologie (fiecare cu laborator) şi sectorul de investigații
fizico-chimice.
La dezvoltarea și prosperarea Serviciului de laborator au contribuit mult
colaboratorii M. Chilinschi, N. Gontovoi, C. Acherman, L. Colomiiţev, Lud-
mila Gerşcovici, Frida Axelirod, Valentina Culicovschi, Mihail Malamud, Io-
sif Berger, Efimia Cebaniuc, E. Ziseliman, l. Vasin, G. Iunţov, Larisa Drano-
vschi, Zoia Svarţman, Nadejda Sârcov, Vladimir Camâşenco, Maria Zotov, R.
Horic, G. Nicolaev, Natalia Şumschi, Zoia Rempeli, Ala Calanter, Valentina
Voleanschi.
În anul 1970 Serviciul respectiv a fost reorganizat în Laboratorul sanitaro-igi-
enic, ca structură separată, cu un compartiment suplimentar: Igiena pesticidelor.
Funcția de șef al laboratorului i-a revenit lui Mihail Chilinschi.
Mihail Chilinschi a fost chimist de profesie. Și-a în-
ceput activitatea profesională în 1949 la Staţia Sanitaro-
Epidemiologică Republicană. A condus Laboratorul sani-
taro-igienic între anii 1967-1982. A fost un profesionist și
conducător de forță, contribuind la dezvoltarea și fortifi-
carea capacităților tehnice ale laboratoarelor, instruirea
personalului de laborator și a specialiştilor staţiilor sani-
taro-epidemiologice teritoriale. A însuşit și aplicat în per-
manenţă metode noi de investigare. Sub îndrumarea lui
și-au început activitatea în laborator Maia Ţvigun şi Zi-
Mihail Chilinschi, șef de naida Dângovschi, care continuă să activeze în instituție,
laborator sanitaro-igie- păstrând adânc în memorie pecetea acelor timpuri (cu o
nic, 1967-1982 vechime în muncă de 49 și, respectiv, 46 de ani).
În acea perioadă Laboratorul sanitaro-igienic a cunoscut o ascensiune de ne-
bănuit, caracterizată prin aplicarea unor metode avansate de studiere a factorilor
de mediu, ce influenţau calitatea vieţii şi starea de sănătate a populaţiei.
În anii următori Laboratorul central sanitaro-igienic a fost condus de Eleono-
ra Ruban (1982-1985), Olga Cobzaru (1985-2006), Natalia Costic (2006-2010).
Din 2010 funcția de şef de laborator este deținută de Raisa Scurtu.
Olga Cobzaru, conducător al Laboratorului central sanitaro-igienic (LCSI) din
1985. În 1977 devine doctor în ştiinţe medicale. A adus îmbunătățiri semnificative
în dezvoltarea diagnosticului de laborator sanitaro-igienic. Sub conducerea ei au
fost elaborate şi implementate metode de investigare, considerate de bază pentru
activitatea ulterioară a SSER. Dânsa a izbutit să „apere” în decursul anilor, în ca-
drul examenelor de acreditare, potențialul tehnic și medical al laboratoarelor sani-
taro-igienice, să instituie managementul calităţii de laborator. În 1994 Olga Cobza-
ru a fost decorată cu medalia „Meritul Civic” în semn de recunoaștere a contribuţiei
sale deosebite în implementarea standardelor de sănătate.
Prin ordinul nr. 37 al CNŞPMP din 01.11. 2000 Laboratorul sanitaro-igienic a
fost redenumit în Laborator central sanitaro-igienic (LCSI).
Începând cu anii ’80 LCSI a trecut de la metodele clasice de investigație și
analiză la cele contemporane. Au fost instalate primele cromatografe „Ţvet”, ce
permiteau depistarea reticenţelor de pesticide și substanţe organice în diferite
medii, apoi cromatografe de o generație mai nouă - Hewlet Packard (HP 6890)
şi „Kristal 2000”. Puțin mai târziu în practica LCSI a fost introdusă cromatogra-
fia în fază lichidă, se utiliza spectrofotometria cu absorbţie atomică, cu aparate
sofisticate HP 1100, SAA 6Vario, SAA 5FL. Metodele respective se aplicau cu
gaz şi lichid cromatografice, prin spectrofotometrie cu absorbţie atomică, mass-
spectrometrie, polarografie și fotocolorimetrie. Desigur, asemenea performanţe
nu ar fi fost posibile fără talentul și perseverenţa specialiștilor laboratorului, care
au dat dovadă de abnegație și competență profesională în atingerea obiectivelor
propuse.
Laboratorul sanitaro-igienic central este acreditat de Centrul de Acreditare în
Domeniul Evaluării Conformităţii Produselor şi de Consiliul Naţional de Evalu-
are şi Acreditare în Sănătate (CNEAS).
Anul 2006. Colectivul LCSI, anul 2000: Maia Ţvigun, Raisa Ciudin, Tatiana
Olga Cobzaru, Eremciuc, Raisa Scurtu, Margarita Ciugureanu, Natalia Costic,
dr. med., Adela Cucereanu, Ala Covric, Zinaida Dângovschi, Ala Gheor-
șef de laborator 1985-2006 ghiev, Larisa Novac, Olga Cobzaru, Svetlana Banul, Ion Dimitriu
Principalele obiective de activitate ale LCSI:
• Supravegherea sanitaro-igienică a calităţii şi inofensivităţii produselor ali-
mentare, apei, aerului, materialelor polimerice şi sintetice de larg consum
prin organizarea şi efectuarea investigaţiilor sanitaro-igienice.
• Însuşirea şi implementarea metodelor noi de investigaţii sanitaro-igienice.
• Instruirea specialiştilor centrelor de sănătate publică teritoriale în proble-
mele diagnosticului sanitaro-igienic de laborator.
• Managementul calităţii de laborator (ce presupune personal competent şi bine
instruit, folosirea metodelor valide și asigurarea trasabilităţii măsurărilor).
Laboratorul efectuează următoarele tipuri de investigaţii:
• stabilește calitatea apelor minerale şi potabile, a aerului atmosferic şi mediu-
lui ocupaţional;
• analizează compuşii nocivi, ce migrează din articolele polimerice şi sinteti-
ce, destinate contactului cu produse alimentare, studiază calitatea articolelor
din faianţă şi ceramică, a jucăriilor, vaselor emailate şi din inox, produselor
cosmetice, articolelor din sticlă, materialelor de construcţie, mobilei și arti-
colelor din piele şi altor mărfuri de larg consum şi celor chimice;
• determină gradul de toxicitate (cu elementele Al, As, Cu, Pb, Cd, Zn, Ni, Cr,
Hg, Mn, Mg, Fe, Se, Sr, Na, K) a diferitor medii și obiecte: ape naturale şi me-
najere, produse alimentare, soluri, aerul atmosferic şi aerul zonei de muncă,
materiale sintetice, polimerice și cosmetice, jucării;
• evaluează calitatea produselor alimentare și corespunderea lor cu cerinţe-
le DN şi indicii inofensivităţii: aditivi alimentari, conservanţi, micotoxine,
substanţe organice poliaromatice, N-nitrozamine;
• determină prezența pesticidelor în apă, în produse alimentare și în sol;
• identifică apariția substanţelor organice (solvenţi organici, de alcool, mono-
meri, activatori, plastificatori, stabilizatori) în medii model şi în aer.
Anul 1983. În imagine: Ala Gheorghiev, Valenti- Anul 2008. În imagine: Galina Lavrenco,
na Divo, L. Gherşcovici, Nina Pârău, Margarita Tatiana Eremciuc, Maia Ţvigun, Ala Gheor-
Iţchevici, Galina Lavrenco, Frida Axelirod, ghiev, Natalia Costic, Ion Dimitriu, Margarita
Larisa Novac, Zoia Şvarţman, Eleonora Ruban, Ciugureanu, Valentina Divo, Zinaida Dâng-
Zinaida Dângovschi, Alexandra Goferman, ovschi, Polina Panfil, Ala Covric, Svetlana
Rodica Cucută Banul, Raisa Stoicov
Anul 2004. Anul 2008.

Operatorii cromatografului de lichide HP1100 Însușirea lucrului la cromatograful HP6890
Ala Gheorghiev şi Tatiana Bejan cu detector mass-selectiv. Specialiştii LCSI
Raisa Scurtu, Natalia Costic, Ala Covric,
Zinaida Dângovschi, Tatiana Eremciuc
În cazul în care CNSP va ajunge să pună în aplicare tehnici şi metode de labo-

rator standarde (precum EN ISO/CEI 17025, cerinţe generale pentru competenţa
laboratoarelor de încercări şi etalonări), diagnosticul sanitaro-igienic va câștiga și
în timp, și în calitate (exactitate), ceea ce, în consecinţă, va asigura optimizarea
supravegherii sănătăţii publice.
LCSI a participat la diferite proiecte și programe naționale, prin care au fost
achiziționate utilaje şi accesorii de laborator desăvârșite. Amintim aici de pro-
iectul Programului Naţional de eradicare a bolilor iod-deficitare, cu efectuarea
investigaţiilor de laborator la determinarea conţinutului de iod în sare şi în urină,
de Proiectul „Securitatea apei”, sprijinit de UNICEF și OMS, în cadrul căruia
specialiștii laboratorului au studiat calitatea apelor din R. Moldova și Proiectul
realizat în colaborare cu UNEP pentru investigarea substanțelor organice per-
sistente POP. Accesarea unor astfel de proiecte costisitoare nu a venit din pod.
2008, Operatorii cromatografului „Kristal 2010, Însuşirea lucrului la SAA PG-90 cu

2000M” Margarita Ciugureanu şi Raisa specialiştii Tatiana Eremciuc, Raisa Scurtu,
Stoicov Raisa Stoicov, Ala Covric, Ala Gheorghiev
Oportunitățile LCSI derivă din calitatea sa de membru al Reţelelor Regionale şi
internaţionale de Laboratoare, aflate sub umbrela UNICEF și OMS.
Se mai cere de menţionat faptul, că la edificarea și consolidarea ulterioară
a activității laboratorului au contribuit specialiștii Valentina Culicovschi, Nina
Pârău, Svetlana Jaricenco, Frida Axelirod, Pavel Covaliov, Tatiana Bejan, Rita
Iţchevici, Maria Zavalcovschi, Zoia Şvarţman, L. Gherşcovici, Alexandra Gofer-
man, Valentina Ţurcan, Eugenia Platonov, Nina Severin, Valentina Cosarev, R.
Scurtu, șef de laborator. Numele lor merită să fie înscrise în analele de glorie ale
Instituției, cauza lor fiind continuată de componenţa actuală a LCSI, de cei opt
medici-laboranţi de categorie superioară - Zinaida Dângovschi, Svetlana Banul,
Tatiana Eremciuc, Ala Gheorghiev, Ala Covric, Raisa Stoicov, Margarita Ciugu-
reanu, Valentina Borş, de cinci felceri-laboranți - Galina Lavrenco, Maia Ţvigun,
Valentina Divo, Raisa Ciudin, Polina Panfil, inginerii Ion Dimitriu şi Ruslan
Guci și infirmierele Maria Ciuperca, Pelagheia Bivol, Irina Tilipeţ şi Elena Gă-
ină. Este un colectiv bine închegat, puternic, cu tradiții umane și profesionale
înrădăcinate.
6.6. Domeniul: Ştiinţă, cercetare şi inovaţie
6.6.1. Sănătatea publică în cercetările ştiinţifice timpurii

Direcția Știință, cercetare și inovare este succesoarea Institutului Moldovenesc
de Cercetări Științifice Igienă și Epidemiologie. Colectivul de savanți al institu-
tului, care s-a format în încercări de laborator și activități concrete de protecție
a sănătății publice, număra 4 doctori habilitați și mai mult de 30 de doctori în
medicină.
Domeniile de cercetare includeau igiena copiilor și adolescenților (T.
Crivorucico, dr.hab.med., T. Voina, dr.med.), igiena alimentației și gestio-
nării pesticidelor (N. Opopol, dr.med., A. Vasilos,
dr.med., V. Dmitrienco, dr.med., A.Gulico, dr.med.),
igiena apei potabile (A. Discalenko, dr.med., E. Do-
breanschi, dr.med.), igiena condițiilor de muncă (V.
Vangheli, dr.hab.med.), microbiologia agenților ca-
uzali ai maladiilor transmisibile (prof. M. Tarcov, T.
Tihovschi, dr.med., A. Vacaraș, dr.med.), studierea
focarelor naturale (P. Iarovoi, dr.med., P. Scoferța,
dr.med.), aspecte ale morfopatologiei și imunologiei
(prof. I. Șroit, prof. A. Cozliuc), epidemiologia mala-
diilor transmisibile (prof. E. Șleahov, S. Șvarț, dr.med.,
Constantin Spânu, V. Bucov, dr.med.), probleme de virusologie (P. Iaro-
vicedirector CNSP în voi, dr.med., C. Spânu, dr.hab.med., M. Isac, dr.med.),
probleme de știință,
cercetare și inovare, doctor organizarea științifică a muncii (N. Gorbunov, dr.hab.
habilitat în ştiinţe medicale med., N. Iodco, dr.med.).
Cele mai mari realizări din acei ani fusese obținute de profesorul E. Șleahov și
medicul S. Șvarț, doctor în știință, care au creat prin metodă de laborator două
preparate alergene: Antraxina și Tetanina, preconizate pentru determinarea dia-
gnosticului la antrax și, respectiv, la examinarea nivelului de imunitate la tetanos.
Alergenele au fost produse de secția condusă de L. Salogor cu participarea medi-
cului T. Katanov și exportate în majoritatea republicilor din URSS, precum și în
unele țări de peste hotare. Pentru inovațiile lor, acești doi savanți au fost decorați
cu distincții de stat.
Dezvoltarea durabilă a societăţii depinde de starea de sănătate curentă a
populației. Dacă sănătatea individului este amenințată de factori ai mediului, sta-
tul trebuie să țină cont de acest fapt la planificarea strategică a țării pentru a nu
permite agravarea mediului pe viitor. În urma unei analize comparative a indi-
cilor de sănătate a populaţiei din statele europene şi din Republica Moldova, s-a
constatat, că la acest capitol țara noastră se plasează pe unul dintre ultimele locuri
în Europa. Tendinţele negative în domeniul sănătăţii populaţiei au fost semnalate
deja în ultimele decenii ale secolului trecut. Cauzele stării precare a sănătăţii sunt
multiple şi polimorfe, fiind determinate, în mare măsură, de impactul factorilor
de risc din mediul înconjurător, de stilul de viaţă, precum şi de nivelul şi posibi-
lităţile de aplicare a măsurilor eficiente de profilaxie a maladiilor.
Odată cu ameliorarea situaţiei epidemiologice, incidenţa bolilor infecţioase şi a
unor infecţii reducându-se semnificativ, pe ordinea de zi au fost puse alte chestiuni,
ce necesitau soluţionare. În tematica ştiinţifică figurau probleme de sistematizare,
reconstrucţie şi amenajare a oraşelor şi satelor, de estimare a condițiilor sanitare în
alimentația cu apă, a stării habitatului uman etc. Ulterior, munca de cercetare a fost
transferată la studierea factorilor biogeochimici. Studiile respective au fost efectuate
în raioanele, depistate cu cazuri de răspândire largă a gușii endemice, iar conţinutul
de izotopi radioactivi în pânza freatică şi alte surse de apă era sporit.
Analiza surselor acvatice de suprafaţă şi subterane a dat posibilitatea de a ela-
bora baza igienică a utilizării lor în alimentarea centralizată cu apă. A fost în-
tocmită prima caracteristică hidrologică şi igienică a râurilor Nistru şi Prut, și
argumentată sub aspect ştiinţific în vederea adoptării unor măsuri de protecţie
sanitaro-igienică a acestor râuri.
În anii 1974-1979 Institutul a participat la realizarea Programului de Stat pri-
vind elaborarea bazei igienice pentru construcţia şi exploatarea nodului hidro-
tehnic şi rezervorului de apă Costeşti-Stânca. Au urmat apoi cercetări igienice de
proporţii ale acţiunii factorilor biochimici şi antropogeni, surselor principale de
poluanţi ai mediului înconjurător asupra sănătăţii populaţiei. Tot atunci s-a în-
cercat să se determine influența nefastă a azotaţilor din apa potabilă şi produsele
alimentare de origine vegetală.
În plan toxicologic, au fost studiate un şir de noi preparate – conservanţi, fu-
miganţi, pesticide ş.a. și formulate recomandări de îmbunătățire a condiţiilor de
muncă, de normare, limitare sau interzicere a utilizării lor. A fost pusă baza unei
noi orientări în cercetările toxicologi-
ce – cea a citotoxicologiei pesticidelor,
fapt ce a favorizat perfecţionarea nive-
lului metodic în aprecierea toxico-igi-
enică a noilor compuşi chimici, pro-
puşi pentru utilizare în agricultură.
Rolul savanților s-a manifestat
plenar la elaborarea Programului de
stat „Starea sănătăţii populaţiei în
condiţiile chimizării intensive a agri-
Nicolae Opopol, membru-corespondent al AŞM,
doctor habilitat în medicină culturii”, adoptat în anul 1985, care a
necesitat activităţi complexe, cu par-
ticiparea altor instituţii medicale de nivel naţional. În acest document strategic
au fost stabilite caracteristicile calitative şi cantitative ale utilizării pesticidelor,
nocivitatea acţiunii compuşilor chimici dezintegrați asupra sănătăţii omului.
În el sunt prezentate, de asemenea, argumentele cercetătorilor în favoarea între-
prinderii unor măsuri eficace de ocrotire și asanare a naturii, precum şi de revi-
zuire a sortimentului de produse fitosanitare aplicate în agricultură.
Tabelul nr. 10. Dinamica investigațiilor de laborator pe domenii (abs.,%)
Denumirea Număr investigații % față de

investigațiilor 2009 2010 2011 a.2009
Virusologice 3549 4039 1776 50,0
Radiologice 1398 1580 1984 141,9
Parazitologice 2873 4377 3920 136,4
PCR 6339 0 5791 91,4
Microbiologice 16919 11909 9453 55,9
Sanitaro-bacteriologice 11529 13324 15196 131,8
Sanitaro-igienice 31833 35094 35601 111,8
Serologice 167643 168399 125673 75,0
Îngrijorări serioase veneau din sectorul zootehnic. Crearea complexelor gi-

gantice de creştere a porcinelor şi vitelor cornute mari devenise o prioritate a
politicii de stat. Dar soluționarea problemelor economice se făcea în detrimentul
sănătății personalului angajat și a populației din vecinătate. Necesitau amelio-
rări urgente problemele cu caracter sanitaro-igienic, iscate din cauza ineficienţei
purificării şi utilizării dejecţiilor din jurul fermelor, complexelor. Au fost inițiate
studii și investigații, care au scos la iveală un șir de lacune în activitatea gospo-
dăriilor agricole și medicilor veterinari locali. Pe baza rezultatelor obţinute au
fost elaborate indicații igienice ale regimului de dezactivare şi folosire adecvată a
deşeurilor în agricultură.
Un interes aparte pentru savanți l-au trezit particularităţile alimentaţiei popula-
ţiei rurale. Regimul de alimentare al oamenilor de la sate funcționa în lipsa oricăror
reguli și normative raționale. După intervenția cercetătorilor situația s-a modificat.
A fost introdus un sistem de alimentaţie raționalizat, organizat pe necesitățile anu-
mitor grupuri de populaţie, începând de la copiii de vârstă preșcolară.
Au fost făcute cercetări și în domeniul virusologiei, în special, al infecţiilor cu
focalitate naturală. În urma cercetărilor, s-a constatat (pentru prima oară), că în
unele raioane ale republicii s-a întețit circulaţia virusurilor din grupul ”Kemero-
vo”, o infecție ce provoacă encefalite. Această maladie era provocată de focarele
naturale de infecţii arbovirale, în care coabitau un şir de tulpini noi, incluse ul-
terior în colecţia de stat a virusurilor. Pe baza datelor obţinute a fost elaborată
o metodă accelerată de identificare a arbo- şi adenovirusurilor coriomeningitei
limfocitare.
După reforma instituțională din 1995, îmbinarea științei cu practica a făcut ca
la conducerea subdiviziunilor nou formate să fie numiți specialiști cu experiență
de cercetător, care cunoșteau toate realitățile epidemiologice din țară.
Aceste remanieri au impulsionat activitatea Centrului pe toate direcțiile. A
sporit calitatea documentelor juridice, normative și instructive, elaborate pen-
tru supravegherea sănătății publice. La scara Serviciului, specialiştii instituției au
contribuit (mai cu seamă în ultimul deceniu al secolului al XX-lea) la inițierea și
demararea programelor naţionale privind rezolvarea celor mai stringente proble-
me sanitaro-igienice şi sanitaro-antiepidemice.
Potrivit noului statut, activitatea științifică a instituției se focaliza pe 2 direcții
prioritare:
a) studierea problemelor igienice, în special, identificarea determinanților de
sănătate prin maladiile netransmisibile și adoptarea de măsuri profilactice
şi control, și
b) studierea epidemiologiei bolilor transmisibile prioritare, elaborarea şi in-
troducerea produselor medicamentoase antivirale autohtone în practica
medicală.
Cercetarea riscului asociat iradierii populaţiei Republicii Moldova şi a posi-
bilităţii de reducere a impactului pe sănătate, a constituit subiectul unor altor
activităţi complexe, la care au participat alte instituţii și organizații medicale din
teritoriu. Din inițiativa savanților de profil, a fost studiat nivelul iradierii popula-
ţiei, expusă surselor naturale şi artificiale. Rezultatele obținute au demonstrat, că
în Republica Moldova acest indice constituie 3,42 mSv/an per capita.
Dintre sursele naturale radonul avea cea mai mare pondere (1,46 mSv/an sau
42,6% din doza efectiv echivalentă medie anuală asociată expunerii naturale),
ceea ce prezenta un risc major pentru sănătatea populaţiei. Studiul în dinami-
că a incidenţei maladiilor oncologice în perioada de până şi după catastrofa de
la Cernobâl, în relaţie cu factorul radiostresogen, a arătat o creştere lentă, dar
constantă a tuturor tipurilor de cancer şi, mai ales, a cancerului glandei tiroide şi
celui pulmonar.
luni 223 36.7 461 42.7 436 50.5 387 48.2
G9– 110 bp
total 594 27,1 1164 32,2 1063 43,9 908 50,1
e genotip G Marker de genotip P
Fig. 24 Cartografierea maladiilor on-

cologice şi a concentraţiilor ra-
să, în special, geneza virală, optimizarea șidionuclizilor perfectarea diagnosticului
a scos la iveală gra-
ator, supravegherea epidemiologică, evaluarea vitateaparticularităţilor
situației pentru populaţia clinico-
ologice, inclusiv perfectarea tratamentului șidinprofilaxia regiunea deinfecţiilorNord a Republi- virale
cii Moldova, unde nivelul de con-
e pentru Republica Moldova, gripa, paragripa, taminare infecţia cu herpesviru-
post-Cernobâl a terito-
roenteritele de geneză virală, enterovirozele,riului hepatitele
a fost foarte virale, infecţiile
înalt. Cuantifi-
tate naturală etc. Un alt subiect - pronosticarea careasituaţiei
concentraţiilor epidemiologice
de radionu-
clizi naturali şi tehnogeni în aer,
viroze în baza nivelului de contaminare a obiectelor hidrologice cu ente-
sol şi în biosubstratele umane a
Fig. 18
ri, a fost studiat pe baza unui model matematic, permiselaborat elaborareadeunui cercetători,
concept
rmis deinedit
a pronostica
de bioremediere până la 75,0ambiental
a mediului % din morbiditatea
prin utilizarea tulpinilor cauzatănepatoge- de ente-
ne Mucor vulgaris şi Penicillinum viride 2, cu activităţi
în baza indicelui integral, caracteristic pentru incidenţa contaminării sporite privind accelerarea
degradării compuşilor radioactivi în sol. Pentru corectarea dereglărilor imuni-
enajeretăţii
și de suprafaţă
celulare cu virusuri
la persoanele intestinale.
expuse radiaţiilor ionizante, a fost propusă și aproba-
tate relevante
tă administrarea remediului imunomodulatorde
au fost obţinute în procesul evidenţiere
şi antioxidant a marcherilor
de origine vegetală
n virusul poliomielitic. Cercetătorii au izbutit să diferenţieze preliminar
„Pacovirina”. Este un produs autohton cu efecte terapeutice și profilactice, ela-
borat și patentat de profesorii universitari C. Spânu şi P. Chintea. Faima acestui
e acestui virus și să detecteze circumstanţele prielnice pentru optimiza-
preparat a ajuns în toată țara și peste hotarele ei. Potrivit unor experți, pacovirina
nosticului de analog
nu are laborator.
în lume Iarşi mai recent, încuurma
este valorificată succesunei investigaţii
în tratamentul profun-
şi profilaxia
t elaborat produsul
infecţiilor de diagnostic
cu herpes, virusologic
a hepatitelor virale „Rotatest”,
A,B,C,D, gripei, maladieice se folosește
HIV/SIDA etc.
osticareaPacovirina a fost utilizatăde
gastroenteritelor și îngeneză
cazul tratamentului
rotavirală,infecțiilor aducând virale:
un herpes,
impact mo- so-
nonucleoză infecţioasă, hepatite virale, cercetate de savanții Centrului sub aspect
omic extrem de valoros pentru
clinico-epidemiologic sănătatea
și imunologic. publică.auPreparatul
Concomitent, fost studiate aşi căpătatevaluate o
re largăproprietăţile
în instituțiile curativeşidin
fizico-chimice Republica
antivirale ale noii Moldova.
variante „Pacovirina-Plus”, care
ul stipulează
s-a dovedit corecţia
a fi o metodătrata-originală de profilaxie a infecţiilor respiratorii, cau-
zate etiologic de agenţi nongripali. În prezent, produsul respectiv se fabrică
bolii diareice la copii de eti- tab.11
la
SA „Farmaco” în două forme medicamentoase gata: comprimate şi capsule. De
nonbacteriană,
curând, el vaargumentând
apare în rețeaua Calendarul vaccinărilor obligatorii în RM pentru anii 2011-2015
ea implementării
farmaceutică dinvaccinării
Ucraina, Be- Vârsta Imunizare împotriva Note
larus şi România.
e în calendarul Programului
Hep.B BCG VPO RV Hib PC DTP DT/T
d
ROR
Studii ample s-au efec- 24 ore HepB-0 În maternitate
de imunizări
tuat pe (primăvara anu-
dimensiunea relaţiei
2-5 zile BCG1 În maternitate
. sănătății populaţiei cu factorii

2 luni
4 luni
HepB-1
HepB-2
VPO-1
VPO-2
RV-1
RV-2
Hib-1
Hib-2
PC-1
PC-1
DTP-1
DTP-2
Concomitent în
aceiaşi zi i/m
HepB+DTP+Hib în
torizarea circulaţiei
exogeni tulpini-
(factorii mediului în-
componenţa vacc.
pentavalent şi PC
6 luni HepB-3 VPO-3 RV-3 Hib-3 PC-1 DTP-3 separat; VPO şi RV
conjurător, de instruire, ocu- picături în gură
otavirusuri, efectuată de stu- 12 luni ROR-1
paţional, habitual etc.). A fost

centricevaluată
(Republica Moldova,
22-24 VPO-4 DTP-4
luni
influența factorilor 6-7 ani BCG2 VPO5 DT ROR2 Concomitent, peste
, Ucraina, Belarus, Tadjikis-

16-18 luni după
exogeni asupra stării de sănă- 15-16 ani VPO6 Td ROR3

vaccinare
tate a diferitor
ublica Azeră) pringrupuri
tehnicide de po- Adulţi
20; 25; 30;
Td
pulaţie, ceea ce a determinat

35; 40; 50;
60
cercetătorii să elaboreze regulamente sa-
nitare și să propună măsuri de minimi-
zare a daunelor. În urma analizei corela-
ţiilor cantitative dintre calitatea factori-
lor de mediu şi indicii stării de sănătate,
mecanismul de selectare a indicatorilor
relevanţi ai sănătăţii umane şi ai calită-
ţii mediului a devenit mai eficient, lucru
foarte necesar pentru crearea şi funcţio-
narea sistemului informaţional. Medici- Ana Volneanschi, secretar ştiinţific, dr.med.
lor de familie și medicilor igieniști li s-a
propus să realizeze Monitoringul socio-igienic după formele noi de colectare şi
prezentare a datelor.
În cadrul studiului privind evaluarea riscului, cauzat de folosirea preparatelor
organice persistente (POPs) şi a produselor de uz fitosanitar (inadmisibile pentru
sănătatea populației şi calitatea factorilor mediului înconjurător), s-a determinat
şi cuantificat migrarea pesticidelor organoclorurate, interzise pentru aplicare.
Conform calculelor efectuate, impactul lor asupra sănătății populației provoacă
un grad de risc cancerigen individual și populațional sporit.
Activități științifice prodigioase au fost înregistrate și în domeniul virusologi-
ei. Specialiştii sectorului au elaborat şi implementat în practică un sistem nou de
supraveghere epidemiologică, control şi răspuns la gripă şi infecţiile respiratorii
virale. Algoritmul măsurilor de control şi răspuns, realizat în conformitate cu
recomandările organismelor internaţionale de profil, a făcut posibilă conectarea
reţelei naţionale de supraveghere epidemiologică la sistemul european Euro Flu
şi cel global Flu Net.
Cercetările efectuate în problema hepatitelor virale au precedat elaborarea
conceptului de supraveghere epidemiologică a hepatitelor virale parenterale, care
s-a încununat cu implementarea a 3 programe naționale de combatere a hepatite-
lor virale B, C şi D în Republica Moldova.
Studiul ştiinţific privind identificarea şi evaluarea
particularităţilor clinico-epidemiologice, virusologice
şi genotipice a infecţiei rotavirale, efectuat în perioada
2007-2011 cu participare internaţională, a stat la baza
creării Calendarului naţional de vaccinări, cu includerea
vaccinului Rotaviral, cunoscut pentru impactul său po-
zitiv asupra diminuării incidenţei bolii diareice la copii.
Cu aportul savanților s-a reușit optimizarea suprave-
gherii maladiilor transmisibile dirijabile prin imunizare
(difterie, tetanos, rujeolă, rubeolă şi oreion) şi modifica-
Vasile Iachim, doctor în rea Programului Naţional de Imunizări. Cercetările în
științe medicale acest domeniu le-au permis să argumenteze instituirea
Sistemului naţional de monitoring se-
rologic al nivelului de protecţie al po-
pulaţiei la maladiile transmisibile, in-
cluse în Program.
În cadrul unui studiu amplu privind
focarele naturale de leptospiroză s-au
obţinut date noi cu înregistrarea ca-
zurilor de boală în biotopurile umede.
S-a elaborat pronosticul apariţiei foca-
relor de zooantroponoze (leptospiroză) De la dreapta spre stânga: A.Ferdohleb,
cu estimarea riscului epidemiologic. șef de laborator Igiena muncii și Iu. Eftodii,
Numai pe parcursul a 5 ani (1995- laborant superior
2010) savanții Centrului au realizat un total de 84 de proiecte cu cercetări
științifice, inclusiv 10 proiecte în știința fundamentală, 72 – în știința aplicată, 9
programe naționale şi 2 proiecte pentru tineri cercetători. Începând cu 2011, au
fost câștigate în bază de concurs 12 proiecte ştiinţifice: 9 instituţionale, aplicate
pe o perioadă de 4 ani, 2 subproiecte în cadrul programelor de stat, aprobate pe 2
ani, şi un proiect pentru tinerii cercetători, toate finalizate pe durata aceluiași an.
La momentul actual sectorul ştiinţific al CNSP include 12 subdiviziuni şti-
inţifice (laboratoare) cu un potenţial de 110 unități, inclusiv 54 de cercetători
ştiinţifici şi 55 – personal auxiliar. În domeniul de cercetare-dezvoltare activează
46 de lucrători ştiinţifici, inclusiv 8 doctori habilitat în medicină şi 28 doctori în
medicină și biologie.
Sectorul ştiinţific are girul Academiei de Științe a Moldovei de a efectua cerce-
tări științifice fundamentale și operaționale. Prima oară Centrul a fost acreditat
de către Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare la profilul Igienă şi Epi-
demiologie în anul 2005, iar în 2010 – reacreditat.
Pe baza laboratoarelor practico-științifice ale instituției au fost susţinute până în
prezent 30 de teze, inclusiv 3 pentru doctor habilitat şi 27 pentru doctor în ştiinţe
medicale. În prezent, în instituție fac doctoratul 10 specialişti din sănătatea publică.
Rezultatele ştiinţifice din domeniul sănătăţii publice au fost reflectate în 1358
de publicaţii ştiinţifice, inclusiv 26 de mo-
nografii, manuale, culegeri tematice şi
ghiduri practice, 21 de indicaţii şi reco-
mandări metodice, rapoarte naţionale. În
această perioadă savanţii Centrului au pre-
zentat la diferite foruri naţionale şi interna-
ţionale 765 de teze şi rezumate, au publicat
569 de articole de ziar, inclusiv 48 în ediţii
internaţionale (tab. 11).
Victor Zepca, șef de laborator Nivelul de pregătire a cadrelor ştiinţifice
Igiena copiilor și tinerilor, dr. med. a fost înalt apreciat la rang naţional. Astfel,
în anul 2011 la prima ediție a Concursului naţional „Teza de doctorat de exce-
lenţă a anului” Ion Bahnarel a obținut Diploma de laureat pentru teza de doctor
habilitat în medicină cu tema „Estimarea riscului asociat iradierii populaţiei
Republicii Moldova şi posibilităţi de reducere a impactului pe sănătate”, speci-
alitatea Igiena (14.00.07), iar în anul următor - 2012, în cadrul aceluiași Concurs,
același trofeu i-a revenit cercetătorului Igor Spânu pentru teza de doctor în medi-
cină, întitulată „Studierea şi evaluarea activităţii antivirale, imunomodulatoa-
re şi interferonogene a Pacovirinei”, specialitatea Microbiologie.
În baza investigaţiilor ştiinţifice şi ştiinţifico-practice, efectuate în perioada
2000-2012, cercetătorii ştiinţifici au obţinut 33 de brevete de invenţii, majoritatea
cărora au fost implementate în practică. Activitatea inovatoare a colaboratorilor
ştiinţifici a fost menţionată de nenumărate ori cu diplome şi medalii de aur, ar-
gint şi bronz la expoziţii din ţară şi de peste hotare: Moscova (Federaţia Rusă),
Sevastopol (Ucraina), Budapesta (Ungaria), Sofia şi Plovdiv (Bulgaria), Iaşi şi
Cluj-Napoca (România), Bruxelles (Belgia), Geneva (Elveţia), Tours (Franța),
Casablanca (Maroc), Seul (Coreea de Sud).
La finele anului 2012 savantul Constantin Spânu, dr.hab.med., profesor uni-
versitar, s-a învrednicit de Premiul Naţional, acordat printr-o decizie specială a
Comisiei guvernamentale.
Tabelul nr. 11. Rezultatele activității științifice
ale instituției în perioada anilor 2009-2011
Denumiri materiale 2009 2010 2011
Monografii 5 4 2
Manuale 4 4 1
Contribuţii în monografii şi culegeri naţionale 18 29 10
Contribuţii în monografii şi culegeri internaţionale 1 23 2
Protocoale clinice, ghiduri practice 4 5 6
Articole în reviste cu factor de impact 0 1 0
Articole în reviste internaţionale 11 23 5
Articole în reviste naţionale, inclusiv categoria B şi C 9 30 31
Teze 58 24 43
110 143 100
Actualmente, la AGEPI au fost depuse 3 cereri de brevetare, un brevet de

invenţie şi un Certificat de autor privind depozitarea tulpinii Esherichia Coli
BLSE CTX-M-14 în colecțiile Muzeului Naţional de microorganisme.
VII. Laboratoarele de referinţă:

realizări inedite
Este o comoară pe care puţini ştiu
să o preţuiască deşi aproape toţi se nasc cu ea
(Hipocrate)
Centrul Naţional de Sănătate Publică din Moldova s-a făcut remarcabil pe in-
terior şi exterior datorită mai multor evenimente medicale, petrecute de-a lungul
istoriei sale de dezvoltare. Atât în perioada URSS, cât şi în anii de independență
statală, colaboratorii instituţiei s-au aflat mereu cu suspensiile pregătite, pentru a
evalua, a soluţiona şi monitoriza fenomenele de morbiditate în populaţia locală.
Apropierea treptată şi ireversibilă a Centrului de ştiinţele sănătăţii publice a fost
una din cele mai signifiante strategii, promovate de-a lungul anilor. Cu ajutorul
savanţilor din oficiu, a celor de peste hotare, precum şi în baza asistenței tehnice,
obţinute prin filiera diverselor programe de promovare a sănătăţii la nivel inter-
naţional, CNSP a izbutit într-un termen restrâns să creeze şi să aducă la condiţie
9 laboratoare de referinţă, unde sunt expertizate cu maximă exactitate infecţiile
bacteriene sau virale, mediile de viaţă, calitatea produselor alimentare şi a apei etc.
Avantajul acestor laboratoare constă în volumul mare al investiţiilor capitale,
care au condus la reutilarea lor cu echipamente medicale şi tehnice performante
și, mai ales, la interconexiunea potenţialului intelectual disponibil cu instituţiile
analogice din lume (prin intermediul OMS). Analizele sau expertizele, făcute la
CNSP din Chişinău, sunt trimise în Suedia sau Germania, unde se confirmă, se
documentează şi sunt restituite pentru răspuns la situaţii concrete.
7.1. Laboratorul Epidemiologia infecţiilor respiratorii virale
Laboratorul Epidemiologia infecțiilor respiratorii virale a fost fondat în anul
1995 cu următoarea componență a statelor de personal: o unitate de șef de labo-
rator, două unități pentru cercetători științifici, două unități de laborant superior,
trei unități de laborant cu studii medii și o unitate pentru personalul tehnic.
În timpul de față, în laborator activează profesorul Constantin Spânu, șef de
laborator, dr.hab.m., Petru Scoferța, cercetător științific coordonator, dr.med., ca-
tegoria superioară de calificare în virusologie, Veronica Eder, cercetător științific,
categoria 1 de calificare în microbiologie, Igor Gostev, cercetător științific stagiar,
categoria 1 de calificare în epidemiologie, Iulia Evtodii, laborant superior, Ludmi-
la Țarălungă, laborant cu studii medii, categoria superioară de calificare.
Sub aspect tematic, laboratorul efectuează cercetări ştiinţifice în epidemio-
logia şi virusologia infecţiilor respiratorii virale (gripă, infecţii acute ale căilor
respiratorii superioare – IACRS, infecţii respiratorii acute severe – SARI), cola-
borează cu organizaţiile şi structurile naţionale şi internaţionale. Direcțiile prin-
cipale de activitate:
• monitorizarea situaţiei epidemiologice, provocată de virusurile gripale IA-
CRS şi SARI;
• monitorizarea circulaţiei virusurilor gripale şi nongripale cu determinarea
tipului şi subtipului de virus;
• confirmarea sau infirmarea diagnosticului clinic prin gripă, IACRS şi SARI;
• elaborarea măsurilor de profilaxie şi combatere a gripei, IACRS şi SARI;
• evaluarea eficienței măsurilor de profilaxie şi combatere a infecţiilor;
• informarea continuă a populaţiei despre situaţia epidemiologică creată şi
măsurile de profilaxie luate;
• cooperarea cu organismele internaţionale (OMS, ECDC, CDC) şi informa-
rea reciprocă asupra situaţiei epidemiologice prin aceste infecţii.
Sarcinile respective se realizează în baza unor atribuții concrete și clare. Efec-
tivul de colaboratori conlucrează în permanență cu centrele de sănătate publi-
că teritoriale și instituţiile curativ-profilactice în vederea adoptării acțiunilor de
profilaxie şi combatere a infecţiilor respiratorii virale și menținerii sub control a
situaţiei epidemiologice.
Laboratorul participă activ la organizarea și desfășurarea congreselor, simpo-
zioanelor, a conferințelor științifice și științifico-practice atât la nivelul CNSP, cât
și în cadrul altor autorități medicale de profil. Datele despre activitățile științifice
efectuate se aduc la cunoștința publicului larg. Cele mai reușite lucrări în dome-
niul infecțiilor respiratorii virale sunt publicate în ziarele și revistele de specia-
litate de nivel național și internațional. Pe baza cercetărilor făcute se elaborează
pronosticuri despre răspândirea infecțiilor virale și impactul lor asupra sănătății
populației.
7.2. Laboratorul de poliomielită şi enteroviroze
Primele investigaţii virusologice în cadrul Sanepidului republican au fost efec-
tuate de către secţia Epidemiologie (șef: Gr. Groisman), începând cu anul 1965.
În componenţa grupului virusologic activau Maria Vangheli și Valentina Diacov,
medici virusologi, Lev Landa, Zinaida Moldovan și Zinaida Vdovenco, colabora-
tori cu studii medii.
În anul 1977 echipa virusologică a fost inclusă în componenţa Laboratoru-
lui bacteriologic (şef de laborator: Valentina Iaghin). Cu aportul medicilor vi-
rusologi în anul 1990 a fost organizat Laboratorul de virusologie, investit cu
prerogativa de a efectua investigaţii virusologice la poliomielită şi enteroviroze,
gripă şi alte viroze respiratorii, hepatite virale, rujeolă, precum şi investigaţii
sanitaro-virusologice.
Odată cu instituirea CNŞPMP a fost organizat Laboratorul de poliomielită şi
enteroviroze, parte componentă a reţelei europene de laboratoare în diagnosti-
carea poliomielitei, acreditat anual de specialiştii de profil ai OMS (şef: Victoria
Ghidirim). Profitând de avantajele oferite, echipa de specialiști a inițiat în 1996
elaborarea și promovarea prin Parlament a Programului național de lichidare
a poliomielitei în Republica
Moldova, ca răspuns la apelul
OMS de eradicare globală a
acestei boli.
În laborator se fac investigații
și experimente pentru identifi-
carea și izolarea poliovirusuri-
lor la bolnavii cu paralizie acută
flască și cei suspectați de polio-
mielită, precum și la persoanele
cu care aceștia au fost în contact.
Tulpinile poliovirale izolate se
Atelier de lucru cu tema sănătății publice
expediază în Laboratorul Regi-
onal de Referință pentru confir-
marea și studierea originii lor. Este efectuat și evaluat monitoringul sanitaro-viru-
sologic, controlul stării de imunitate la poliomielită. Materialul potențial infectat cu
poliovirusul sălbatic se păstrează în condiții de laborator așa cum prevede Progra-
mul național de asigurare a securității biologice. Aici este ţinută sub un control epi-
demiologic strict morbiditatea prin infecția enterovirală, inclusiv meningita seroasă.
Laboratorul este reutilat anual de către OMS cu aparataj, echipament şi rea-
genţi pentru a asigura standardizarea investigărilor. Despre rezultatele căpătate
se raportează anual la conferinţele, organizate de către Biroul Regional European
al OMS. O dată pe săptămână informația despre lucrările de laborator, stocată
în baza de date locală, se expediază spre examinare Laboratorului Regional de
Referinţă şi BRE OMS. La rândul lor, specialiștii moldoveni iau în consideraţie
regulat toate recomandările, parvenite de la OMS, privind aplicarea procedeelor
metodice noi, inclusiv efectuarea controlului intern şi extern.
Astăzi în cadrul laboratorului activează medicii Victoria Ghidirim, şeful labo-
ratorului, dr.med., categoria superioară de calificare şi Mariana Apostol, catego-
Specialiștii Lab. infecțiilor

respiratorii virale și gripei: Petru
Scoferța, dr.med; cercetător șt.
superior, Ludmila Țarălungă,
laborant, Igori Gostev, cercetător
șt. stagiar și Iulia Evtodii, laborant
superior
ria 1 de calificare, felcerul laborant Emilia Bortă, categoria superioară de califi-
care și o infirmieră.
Sub aspect strategic, activitatea specialiștilor este axată pe prevederile Pro-
gramului global de lichidare a poliomielitei şi menţinerea statutului Republicii
Moldova ca și teritoriu liber de poliomielită provocată de poliovirusul sălbatic.
Programul respectiv a fost implementat cu succes în țările Europei, declarată în
2002 drept continent fără poliomielită sălbatică.
7.3. Laboratorul ştiinţific Epidemiologia
hepatitelor virale
Afecțiunile hepatitelor virale acute în Repu-
blica Moldova au fost și rămân o problemă so-
cio-medicală foarte acută, dat fiind faptul că în
anii ’60-’70 ai secolului trecut incidența acestor
maladii evolua în progresie geometrică. În acea
perioadă hepatita virală acută se înregistra în
număr de circa 7-10 mii de cazuri, inclusiv 2-3
Victoria Ghidirim, șef de laborator,
conferenţiar cercetător, doctor în
mii de cazuri cu hepatita virală acută B și 10-11
medicină mii cazuri cu hepatita virală A. Hepatita virală
C nu s-a identificat.
Situaţia epidemiologică creată a determinat direcţia Institutului de Cercetări
Știinţifice în Igienă şi Epidemiologie să propună organizarea în cadrul instituției
a unui laborator de profil. Luând cunoștință de argumentele prezentate, Minis-
terul Ocrotirii Sănătăţii a emis la 3 martie 1971 un ordin special (nr. 40), în baza
căruia a fost întemeiat laboratorul Epidemiologia hepatitelor virale. Primul şef al
laboratorului a fost numit Alexandru Cojuhari, doctor în ştiinţe medicale, care
a activat în acest post până în noiembrie 1985. În continuare funcția de şef de
laborator a fost exercitată de Anatol Calmâc, iar din iunie 1988 - de savantul Pe-
tru Iarovoi. Tot în acest colectiv a muncit și medicul Constantin Râmiș, ocupând
postul de șef până la desemnarea sa ca medic-șef al CSP Chișinău. Din luna no-
Emilia Bortă, Mariana Apostol,

Victoria Ghidirim
Ponderea rezultatelor pozitive la infecția rotavirală

pe grupe de vârstă
2008 2009 2010 2011 ( 8 l)

615 bp
492 bp P4– 483 bp nr. nr.
615 bp nr. persoane % rez. nr. persoane % rez. persoane % rez. persoane % rez.
G3- 464 bp
492 bp
369bp
Vîrsta investigate pozitive investigate pozitive investigate pozitive investigate pozitive
P8– 345 bp
G4– 403 bp < 6 luni 20 1.3 63 1.6 40 0.4 32 1.1
369 bp
246bp P6– 267 bp
6-11 luni 74 14.6 127 8.0 96 3.2 101 4.7
G2– 244 bp
246 bp 12-23
luni 277 47.5 513 47.7 491 45.8 388 46.1
123 bp
123 bp
G1– 158 bp 24-60
luni 223 36.7 461 42.7 436 50.5 387 48.2
G9– 110 bp
total 594 27,1 1164 32,2 1063 43,9 908 50,1
Marker de genotip G Marker de genotip P
Fig. 19
iembrie 2010 până astăzi laboratorul Epidemiologia hepatitelor virale este con-
dus de Vladimir Guriev, doctor în medicină.
Prima lucrare ştiinţifică, pregătită pe baza Laboratorului de virusologie, a fost
realizată în anii ’60 și s-a numit „Experienţa aplicării gama-globulinei în Moldo-
va în profilaxia hepatitei infecţioase” («Опыт применения гамма-глобулина
в Молдавии для профилактики инфекционного гепатита»). După aceasta
au urmat două mari cercetări în domeniu de o semnificație uriașă pentru să-
nătatea populației: „Particularităţile epidemiologice şi evaluarea măsurilor de
profilaxie a hepatitei virale în R.S.S. Moldovenească” («Эпидемиологические
особенности и оценка мер профилактики вирусного гепатита в Молдавской
ССР»), elaborată în 1971-1975 şi „Observaţiile epidemiologice ulterioare şi ela-
borarea schemei prototip de profilaxie a hepatitei virale în RSS Moldoveneas-
că” («Дальнейшие эпидемиологические наблюдения и разработка опытной
схемы профилактики вирусного гепатита в Молдавской ССР»), realizată în
anii 1975-1978. În acea perioadă în laborator activau Maria Isac, cercetător ştiin-
ţific superior, Jan Drobeniuc, dr.med., cercetător științific și Elena Zaiţ, dr.med.,
laborant superior.
Un avânt științific impresionant s-a înregistrat în anii 1998-2007. Cercetătorii
din cadrul laboratorului au realizat 9 teme ştiinţifice şi 2 proiecte mari privind
supravegherea epidemiologică și realizarea măsurilor de control și răspuns pen-
tru infecțiile prioritare de geneză virală, implementate pe bază de granturi în
comun cu specialiştii din Norvegia, Slovacia, Danemarca şi România. Rezultatele
obținute în urma acestor cercetări au stat la baza:
• implementării conceptului de supraveghere a hepatitelor virale parenterale;
• evaluării structurii procesului epidemic al hepatitelor virale în Republica
Moldova;
• evaluării capacităţilor, eficacităţii şi coordonării instituţiilor medicale sani-
tare publice şi a rolului lor în sistemul de supraveghere a hepatitelor virale
parenterale;
• utilizării „definiţiilor de caz” standard pentru hepatita virală acută (suspect,
probabil şi clinic confirmat) în baza recomandărilor OMS;
• organizării sistemului de control al calităţii
investigaţiilor de laborator cu implemen-
tarea algoritmului standard de diagnostic
etiologic al hepatitelor virale;
• estimării influenţei preparatelor imuno-
modulatoare asupra răspunsului imunolo-
gic la vaccinul contra HVB;
• elaborării celor 3 programe naţionale de
combatere a hepatitelor virale B, C şi D
în Republica Moldova pentru 1997-2006
(HG nr. 507), pentru 2007-2011 (HG nr.
1143) şi pentru 2012-2016 (HG nr. 90).
Dr. Petru Iarovoi, Drept repere pentru conceperea progra-
șef de laborator
între anii 1988-2002 şi 2006-2010
melor respective au servit următoarele studii,
realizate în laborator: „Particularităţile epide-
miologice ale hepatitelor nosocomiale”, efectuată în perioada 1997-2001, „Studi-
erea eficacităţii imunologice a vaccinării contra hepatitei virale B şi elaborarea
monitoringului de supraveghere epidemiologică a hepatitelor virale A,B,C şi D”,
pregătită și definitivată în 2002-2004, „Contribuţii privind optimizarea sistemu-
lui de supraveghere epidemiologică a hepatitelor virale parenterale B, C şi D în
Republica Moldova”, 2005-2008, și „Studierea incidenţei de infectare cu virusu-
rile hepatitelor B şi C a femeilor de vârstă fertilă şi a eficacităţii vaccinării lor”,
2009-2011. La această tematică au fost obținute 4 brevete de invenţie:
• Brevetul nr. 3121 din 31 august 2006, „Metoda de profilaxie a hepatitei
virale B”.
• Brevetul nr. 34 din 20 mai 2008, „Metoda de diagnostic a hepatitei virale B
la copii până la un an”.
• Brevetul nr. 6453 din 28 aprilie 2010, „Metoda de revaccinare a copiilor con-
tra hepatitei virale B”.
• Brevetul nr. 0006 din 14 ianuarie 2012, „Metoda de vaccinare contra hepati-
tei virale B a persoanelor imunocompromise”.
Efectele reale ale realizării şi implementării programelor naţionale de com-
batere a hepatitelor virale B, C şi D decurg din studiul efectuat pe incidența
morbidității prin hepatita virală B, care s-a redus: de la 41,0 o/oooo în anul 1967
până la 1,54 o/oooo în anul 2012, prin hepatita virală C - de la 6,2 o/oooo în anul
1997 până la 1,8 o/oooo în anul 2012 şi prin hepatita virală D - de la 0,14 o/oooo în
anul 1991 până la 0,04 o/oooo în anul 2012.
La tema Hepatitele virale au fost editate 13 monografii. Iată titlurile lor: „He-
patita virală B: etiologie, epidemiologie, diagnostic, tratament şi profilaxie”. Chi-
şinău, 2008, „Actualităţi în tratamentul şi profilaxia infecţiilor virale”, Chișinău,
2012, „Combaterea bolilor infecţioase în Republica Moldova”, 2012, două ghiduri
de supraveghere şi control în infecţiile nosocomiale, ediţia I şi II (2008, 2009),
Instrucţiuni metodice Diagnosticul de laborator al hepatitelor virale (1998, 2004,
2007, 2008).
Ani de zbucium, dar și de progres, îmbinați cu clipe de satisfacție intelectuală
după fiecare realizare științifică, cu emoții generate de reformele ce nu se mai
terminau. Acele vremuri au lăsat în sufletele protagoniștilor, în istoria secției și
a instituției urme de neșters. Ele au constituit trepte de maturizare profesională
a colaboratorilor, care au fost martorii, dar și înfăptuitorii reformelor din cadrul
secției și al instituției: Anatol Calmâc, cercetător ştiinţific superior, dr. med., Ga-
lina Bocancea şi Elizaveta Rosalina, cercetători ştiinţifici stagiari, Cleopatra Stati,
Lilia Darie şi Ludmila Diaconu, laboranţi.
La moment, în componența colectivului muncesc aceiași salahori neobosiți,
însoțiți de tineri cercetători, receptivi ca și dânșii la schimbările din lumea medi-
cală: Maria Isac, cercetător științific superior, doctor în medicină, Petru Iarovoi,
cercetător științific superior, doctor habilitat în medicină, Octavian Sajen, doc-
torand, Eugenia Casiadi, cercetător științific stagiar, Victoria Curicheru, laborant
cu studii medii și Olga Siceac, preparator.
Specialiștii laboratorului au publicat în presa națională și internațională circa
380 de lucrări ştiinţifice. În perioada de referinţă au fost susţinute 4 teze de doc-
tor în medicină (J. Drobeniuc, C. Râmiş, A. Vrânceanu-Beneş, V. Guriev) şi o
teză de doctor habilitat (Petru Iarovoi).
Mulți colaboratori au participat la cursuri de instruire profesională în Japonia,
CDC Atlanta (SUA), Austria, Egipt, România.
Obiectivele de perspectivă ale laboratorului Epidemiologia hepatitelor virale
includ:
• realizarea proiectului ştiinţific „Optimizarea măsurilor de control şi răspuns
la infecţiile virale prioritare”, preconizat pentru anii 2011-2014;
• efectuarea diagnosticului de laborator al hepatitelor virale prin metode so-
fisticate;
• acordarea asistenţei metodice şi consultative centrelor de sănătate publică şi
instituțiilor medico-sanitare publice privind aplicarea măsurilor de profila-
xie şi control asupra procesului epidemic al hepatitelor virale;
• monitorizarea şi evaluarea în continuare a îndeplinirii măsurilor stipulate în
Programul Naţional de combatere a hepatitelor virale B, C şi D;
• examinarea epidemiologică a cazurilor de hepatite virale excepţionale şi ne-
ordinare.
7.4. Laboratorul Virusologia generală
Drumul spre științele sănătății publice pentru laboratorul Virusologie generală
a început în anul 1966, ca o subdiviziune specializată în cadrul Institutului Moldo-
venesc de Cercetări Ştiinţifice în Igienă şi Epidemiologie. Laboratorul era condus
de Nina Anina-Radcenco, dr.hab.med., profesor. În anul 1978 conducerea subdi-
viziunii a fost preluată de Constantin Spânu, în timpul căruia au fost concretizate
și aprofundate preocupările științifice de
cercetare. Începând cu anul 2011 în locul
lui a venit tânărul ambițios și proaspătul
doctor în ştiinţe medicale Igor Spânu.
În pereții laboratorului s-au format
ca cercetători ştiinţifici Victoria Ghidi-
rim, Ion Bursuc,Vasile Vutcariov, Tatiana
Gruşco, Ludmila Bârca, Ludmila Cioba-
nu, Vitalie Bologa, Serghei Stovbun, cer-
O. Sajen, doctorand, şi M. Isac dr.med., cetători științifici superiori, doctori în
cercetător șt. superior științe medicale, Svetlana Costriţa, Sergiu
Bologa, laboranţi cu studii superioare şi medii, Victoria Bondarenco, Elizaveta
Coban, Ludmila Ţaralungă, Serghei Pisarenco, Galina Tesalin, Galina Maslici,
Alexandra Mironov, cercetători ştiinţifici stagiari. Cu concursul lor au fost realiza-
te circa 21 de teme ştiinţifice de cercetare. Temele alese implicau un spectru extins
de subiecte, privind patologia infecţioasă, în special, geneza virală, optimizarea şi
perfecționarea diagnosticului de laborator, supravegherea epidemiologică, evalu-
area particularităţilor clinico-epidemiologice, inclusiv efectuarea tratamentului şi
profilaxia infecţiilor virale prioritare pentru Republica Moldova, gripa, paragripa,
infecţia cu herpesvirusuri, gastroenteritele de geneză virală, enterovirozele, hepa-
titele virale, infecţiile cu focalitate naturală etc. Un alt subiect - pronosticarea situ-
aţiei epidemiologice la enteroviroze în baza nivelului de contaminare a obiectelor
hidrologice cu enterovirusuri, a fost studiat pe baza unui model matematic, elabo-
rat de cercetători, care a permis de a pronostica până la 75,0 % din morbiditatea
cauzată de enteroviroze în baza indicelui integral, caracteristic pentru incidenţa
contaminării apelor menajere şi de suprafaţă cu virusuri intestinale.
Rezultate relevante au fost obţinute în procesul de evidenţiere a markerilor
genetici în virusul poliomielitic. Cercetătorii au izbutit să diferenţieze preliminar
variantele acestui virus și să detecteze circumstanţele prielnice pentru optimiza-
rea diagnosticului de laborator. Iar mai recent, în urma unei investigaţii profun-
de, a fost elaborat produsul de diagnostic virusologic „Rotatest”, ce se folosește
Petru Iarovoi, dr.hab.med., Maria Isac,

cercetător şt. superior, dr. med., Vladimir
Guriev, dr. med., şef de secţie, Octavian
Sajen, doctorand, Eugenia Casiadi,
cercetător şt. stagiar, Victoria Curicheru,
laborant
la diagnosticarea gastroenteritelor de geneză rotavirală, aducând un impact so-
cio-economic extrem de valoros pentru sănătatea publică. Preparatul a căpătat o
răspândire largă în instituțiile curative din Republica Moldova.
Studiul stipulează corecţia tratamentului bolii diareice la copii de etiologie
nonbacteriană, argumentând necesitatea implementării vaccinării rotavirale în
calendarul Programului naţional de imunizări (primăvara anului 2012).
Monitorizarea circulaţiei tulpinilor de rotavirusuri, efectuată de studiul
unicentric (Republica Moldova, Armenia, Ucraina, Belarus, Tadjikistan, Re-
publica Azeră) prin tehnici de biologie moleculară, a permis de a estima po-
vara reală a infecţiei rotavirale la copii, inclusiv ponderea diferitor genotipuri
G/P. Sub aspect multicentric, cercetarea a fost realizată în cadrul Centrului
Epidemiologia Bolilor Extrem de Periculoase şi Securitate biologică a CNSP
în comun cu experți din România, Turcia, Grecia şi Franţa, prin tehnici de
biologie moleculară: PCR multiplex, PCR
– RT, secvenţiere privind caracteristica
genotipică a tulpinilor E.coli (responsa-
bile de producerea infecţiilor ale tractului
urinar, BLSE – rezistente la antibiotice).
Autorii studiului au pus problema de a re-
vizui politica prescrierii neargumentate şi
consumul necontrolat al antibioticelor în
Republica Moldova.
Pe lângă activităţile de cercetare, lucră-
torii laboratorului Virusologie generală Igor Spânu, şef de laborator, dr.med., Vic-
sunt antrenaţi ca manageri şi experți în toria Bondarenco, cer. şt. stagiar, Natalia
Bunescu-Costin, Sergiu Bologa, cer. şt.
diferite programe naţionale de eradicare
a poliomielitei, de profilaxie şi combatere a hepatitelor virale B,C şi D, HIV/
SIDA, inclusiv a celor privind securitatea transfuzională şi autoasigurarea ţării
cu produse sanguine şi proiecte de semnificaţie internaţională. Unele dintre ele
au avut o valoare de unicat pentru activitatea laboratorului: Contract INCO –
Copernicus nr. IC 15-CT 98.335 „Reducing the risk of hepatitis and HIV cross-
infection of patients în Eastern Europe” (1999-2005), Controlul gripei aviare și
gradul de pregătire în caz de pandemie umană, implicit activitățile de răspuns
(2006-2011), Enhancing Pandemic Preparedness and Response Capacity în the
Republic of Moldova (2010-2013), Grand Number CDC-RFA-IP09-902, Pro-
iectul Rotasury, cu ajutorul căruia în 2008-2010 a fost implementat sistemul de
supraveghere epidemiologică sentinelă a infecţiei rotavirale, suport acordat de
Biroul regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (BRE OMS),
Studiul Demografic şi de Sănătate din Republica Moldova, 2005, finanțator:
ORC Macro, Calverton, Maryland, SUA.
Până la ora actuală cercetătorii Laboratorului au elaborat 120 de inovaţii, ma-
joritatea dintre ele fiind deja valorificate. Relevanța ideilor și efectul economic al
proiectelor au fost atestate la multiple expoziţii şi târguri de sorginte naţională şi
internaţională. Autorii lor au fost menționați cu 97 medalii de aur, 28 de argint și
25 de bronz, cu titluri onorifice și trofee de prestigiu.
7.5. Laboratorul Bacteriologie sanitară
Laboratorul Bacteriologie sanitară a fost organizat în octombrie anul 1995,
concomitent cu reorganizarea Centrului Republican de Igienă și Epidemiologie
în Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă și Epidemiologie. Până la reor-
ganizare, compartimentul bacteriologie sanitară era parte a laboratorului bacte-
riologic sub conducerea Nataliei Ulianov. În acea perioadă în subdiviziune mai
activau Frida Lavrenenco și Elizaveta Candel.
La început, laboratorul a fost condus de Petru Pojar, doctor în medicină,
medic-bacteriolog de categorie superioară. Ca şef de laborator el a contribuit
substanțial la formarea şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale a laboratorului: a
fost confecţionat un set de instrumente pentru colectarea diferitor tipuri de pro-
be, s-a perfecţionat dispozitivul de filtrare pentru investigaţii sanitaro-microbi-
ologice (autori: Petru Pojar, Ion Bahnarel, Vasile Calin, certificat de inovator nr.
8 din 24.12.97), s-au introdus metode noi de cercetare în microbiologia sanitară
cu utilizarea expresă a analizatorului microbiologic Bac-Trac 4100 (1997). Petru
Pojar a luat parte activă la elaborarea şi implementarea ordinului MS nr. 314 din
30 decembrie 1997 „Cu privire la perfecţionarea activităţii laboratoarelor bacteri-
ologice ale CIE”. Locul principal în perioada activităţii sale l-au ocupat cercetările
ştiinţifice în domeniul circulaţiei microorganismelor din genul Campylobacter în
obiectele mediului înconjurător.
Din 1999 calitatea de şef de laborator este deținută de Svetlana Prudnicionoc,
medic-bacteriolog de categorie superioară și cu o experienţă de 22 ani în dome-
niul controlului microbiologic.
Primii specialişti, care au activat în cadrul laboratorului, au fost medicii bacte-
riologi Elizaveta Lupaşcu (1995-1999) și Sv. Prudnicionoc (din 1998 până în pre-
zent), felcerii-laboranţi Anastasia Botnari (1965-1999), Nina Ţih (1995-1998),
Alexandra Franţujan (1995-2000). Din grupul de colaboratori ştiinţifici au făcut
parte medicul Ana Niculiţa (1995-1999) şi laborantul Nina Şervan (1995-2007).
Laboratorul reprezintă un centru naţional organizatorico-metodic, consulta-
tiv, cu sarcini de efectuare a cercetărilor practice şi ştiinţifice la compartimentul
microbiologie sanitară.
Funcţiile principale ale laboratorului constau în elaborarea tacticii metodolo-
gice a controlului microbiologic în cadrul supravegherii de stat a sănătății publi-
ce, examinarea proiectelor standardelor naţionale privind normele şi metodele
de investigaţii sanitaro-microbiologice, participarea la elaborarea regulamente-
lor sanitare şi altor acte normative. Specialiștii laboranți efectuează monitoringul
circulaţiei microorganismelor patogene în obiectele mediului înconjurător şi a
gradului de contaminare a produselor alimentare, evaluează activitatea labora-
toarelor bacteriologice din cadrul Centrului şi altor instituții. Participă la organi-
zarea şi efectuarea investigaţiilor sanitaro-bacteriologice planificate, de arbitraj,
pe durata expertizei igienice a termenilor de valabilitate a produselor în cazul
descifrării erupţiilor epidemice.
Laboratorul este acreditat o dată la 5 ani de Sistemul Naţional de Acreditare în
domeniul Evaluării Conformităţii Produselor al Republicii Moldova şi de Consi-
liul Național de Evaluare și Acreditare în sfera știinţei şi inovării.
Activitatea științifică de laborator a fost îmbogățită cu metode de cercetare
performante la 22 de indicatori microbiologici. Acest lucru a permis colectivului
să asigure efectuarea controlului la produsele alimentare, apa potabilă, inclusiv
cea îmbuteliată, apa minerală, apa de suprafaţă și reziduală, investigarea solului,
a aerului din instituţiile medico-sanitare publice şi a locurilor de muncă, a pro-
duselor de parfumerie şi cosmetice, a dezinfectanţilor.
Anual, laboratorul efectuează peste 10 mii de investigaţii sanitaro-bacterio-
logice (planice, de arbitraj și în cadrul expertizei igienice) cu scopul aprobării
diferitor tipuri de test-sisteme de diagnosticare a mediilor nutritive, la solicitarea
Academiei de Ştiinţe a Moldovei, precum și a altor instituţii și organizaţii.
Actualmente, colectivul laboratorului este format din specialişti cu studii me-
dicale superioare şi medii, cu o experienţă bogată în domeniul controlului mi-
crobiologic de laborator: Olga Coteţ, medic-bacteriolog (cu o vechime în muncă
de 31 de ani), Lidia Arnaut (stagiu de 32 de ani) și Tatiana Galin (stagiu de 39 de
ani), felceri-laboranţi.
În perioada 2000-2007 aici au activat în calitate de medici-bacteriologi A. Ha-
lacu, actualul sef al Laboratorului de referinţă în diagnosticul hepatitelor virale
şi infecţia HIV/SIDA, Tatiana Galin, Sv. Prudnicionoc, Olga Coteț, Lidia Arnaut.
Infirmierele Elena Țurcan și Ana Sava asigură starea sanitaro-epidemiologică și
de dezinfecție din laborator.
Unitatea este dotată cu consumabile de laborator, echipament modern (mi-
croscoape, membrane filtrante, termostate cu răcire, aparat pentru recoltarea
probelor de aer etc.) şi instalaţii unice - expres analizatoare BacTrac 4100 şi ul-
tima generaţie BacTrac- 4300 (procurat în 2006). Sistemul computerizat, la care
O secvență de la seminarul
teoretico-practic de instruire
,,Aplicarea mediilor de cultură
și a tehnicilor performante în
domeniul diagnosticului de
laborator“
este conectat laboratorul, simplifică esențial procedura de cercetare a probelor
prelevate, sporeşte precizia și reduce de 2-3 ori costul şi timpul de obţinere a re-
zultatului final în comparaţie cu metodele clasice.
Pe parcursul activităţii ştiinţifice în cadrul laboratorului s-au realizat 4 teme
ştiinţifice și anume:
• „ Aprecierea gradului de salubritate a produselor alimentare cu germeni
din grupul Campylobacter”(1996-1999), conducător științific: Petru Pojar,
dr.med., colaboratori: Gheorghe Mereniuc, dr.hab.med., prof.univ., Ana Ni-
culiţa, Olga Coteţ și Svetlana Prudnicionoc. În urma acestui studiu a fost
stabilită pentru prima dată în Republica Moldova circulaţia microorga-
nismelor din genul Campylobacter de la locul de întreţinere a păsărilor în
complexele agroindustriale până la locul de comercializare a produselor ani-
maliere. A fost dovedită posibilitatea de transmitere a acestor germeni prin
intermediul semifabricatelor comercializate consumatorilor.
• „Evaluarea poluării obiectelor mediului înconjurător şi a produselor ali-
mentare cu agenţi chimici mutageni prin utilizarea test-sistemelor microbi-
ene” (2000-2002), conducător: Gheorghe Mereniuc, dr.hab.med., prof.univ.,
colaboratori ştiinţifici: Ecaterina Emnov, dr. hab. în biologie, Nuvela Zuza și
Valerina Slanin. Cercetătorii au perfecţionat sistemul microbiologic de eva-
luare a poluării factorilor de mediu cu substanţe mutagene.
• „Evaluarea calităţii şi stabilităţii microbiene a produselor lactate, îmbogăţite
cu floră probiotică” (2004-2006), conducători: Petru Galeţchi, dr.hab.med.,
prof.univ. și Valentina Vorojbit, dr.med., colaboratori: Sv. Prudnicionoc, O.
Coteţ, A. Halacu (actualul şef al laboratorului). În procesul de cercetare a
acestei teme a fost determinat spectrul produselor acidolactice cu microfloră
probiotică, fabricată pe teritoriul Republicii Moldova, și efectuată o evaluare
complexă a produselor lactate după indicii microbiologici ai calităţii şi in-
ofensivităţii. A fost, de asemenea, stabilit gradul de influenţă a timpului şi
regimului de temperatură asupra supravieţuirii microflorei probiotice pe baza
analizei comparative a metodelor existente de control microbiologic şi a cali-
tăţii mediilor de cultură pentru determinarea cantitativă a bifidobacteriilor.
• „Cercetarea microbiologică a obiectelor mediului înconjurător, inclusiv a
produselor alimentare în scopul depistării bacteriilor gen Listeria” (2007-
2009), conducătorul temei: Ştefan Plugaru, dr.med., conf. univ., colaboratori
ştiinţifici: Sv. Prudnicionoc și O. Coteţ. Prin intermediul acestui studiu a
fost depistat pentru prima oară spectrul speciilor de Listeria, ce circulă pe
teritoriul Republicii Moldova. Au fost obținute date prețioase privind gradul
de contaminare cu microorganisme din genul Listeria ale obiectelor mediu-
lui înconjurător (apelor de suprafaţă, apelor reziduale, solului), produselor
alimentare, echipamentului tehnologic şi de comerţ, folosite pentru depozi-
tarea şi producerea semifabricatelor şi produselor forme-gata. Având aces-
te informații, cercetătorii au propus scheme optime de testare de laborator
pentru diferite tipuri de apă, produse alimentare, lavaje pentru depistarea
listeriilor, inclusiv Listeria monocytogenes.
Rezultatele științifico-practice proprii și cele obținute în comun cu specialiștii
altor subdiviziuni și instituții în perioada de activitate au fost expuse în 5 indicaţii
metodice și 12 teze şi articole, publicate în revistele de specialitate.
7.6. Laboratorul de referinţă în microbiologie
Denumirea inițială a subdiviziunii a fost Laborator de bacteriologie generală.
Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă și Epidemiologie, format de cu-
rând, avea nevoie stringent de o subdiviziune de testare, care să asigure din punct
de vedere tehnologic activitatea secției Epidemiologie generală. Soluţia a fost gă-
sită prin crearea în 1995 a laboratorului.
Funcția de șef al laboratorului a fost ocupată de Natalia Ulianov, medic
bacteriolog cu o vechime în muncă de peste 20 ani. N. Ulianov a activat în
această postură până în octombrie 1997. După doi ani, la cârma laboratorului
a fost desemnată Ludmila Mutoi, un specialist de forță în domeniu, care a
exercitat activitatea managerială în colectiv timp de 10 ani. Din 23 iulie 2006
până în prezent în fruntea laboratorului se află Ala Halacu, medic bacteriolog
de categorie superioară.
Imediat după constituire, specialiștii laboratorului au trebuit să-și concentre-
ze eforturile asupra elaborării și aprobării unor recomandări metodice, privind
prelevarea, transportarea, stocarea și procesarea materialului biologic. În aceste
scopuri au fost editate (cu concursul altor instituții de specialitate, bineînțeles):
Ghidul național în managementul calităţii investigaţiilor de laborator la infecţia
HIV/SIDA, Ghidul naţional de biosiguranţă pentru laboratoare, Ghidul naţional
de reglementări pentru transportarea substanţelor infecţioase avizate de Consi-
liul de Experţi al Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova.
Colectivul laboratorului urma să asigure calitatea investigaţiilor bacteri-
ologice pentru diagnosticul infecţiilor aerogene (meningite, difterie, tusea
convulsivă şi parapertusis), al infecţiilor nespecifice spectrului de biosubstra-
Lucrări de analiză în laboratorul Bacteriologie sanitară:

Lidia Arnăut, Tatiana Galin și Olga Coteț
te. Pe baza rezultatelor obținute specialiștii confirmau prezența tulpinilor de
agenţi patogeni din categoria genurilor Corinebacterium, Neisseriae, Borde-
tella, Streptococcus, Haemofilus etc., depistate de laboratoarele bacteriologice
ale CMP teritoriale. În cazul suspecțiilor de tuberculoză se făceau investigaţii
serologice, iar în patologiile de cancer se cerceta rezistenţa tulpinilor izolate
față de preparatele chimioterapeutice utilizate. Desigur, că activitățile respec-
tive de laborator nu puteau fi realizate fără elaborarea și adoptarea documen-
telor normative corespunzătoare, fără aplicarea unor metode de investigaţii
bacteriologice noi.
Începând cu anii 2002-2003, de rând cu metodele bacteriologice clasice:
microscopică, culturală, serologică, biochimică, serotipare, fagotipare, au în-
ceput să fie implementate tehnici rapide de diagnosticare, precum LATEX
(depistarea meningitelor purulente, a infecţiilor provocate de stafilococi,

streptococi şi pneumococi, candide). Deja în cadrul programului OMS „Eli-
minarea rujeolei şi prevenirea rubeolei congenitale în regiunile europene”,
demarat în 2002 (în Republica Moldova – în 2003), a fost folosită metoda
imunoenzimatică (ELISA), cu care s-a putut determina mai ușor activitatea
anticorpilor în ser sau/și în plasma umană în cazul rujeolei, rubeolei. Ulterior,
această metodă a fost aplicată şi în diagnosticarea altor infecţii bacteriene,
virale şi parazitare.
În 2007 în structura laboratorului a fost instituit compartimentul Biologie
moleculară, care a pus începutul implementării tehnicilor de diagnostic molecu-
lar prin reacţia de polimerizare în lanţ la diagnosticarea infecţiei HIV.
Treptat, laboratorul își consolidează baza tehnico-materială, obținând utilaje
performante. Acest lucru a dus la consolidarea capacităților tehnologice ale labora-
torului. La 15 aprilie 2008 Ministerul Sănătății a aplicat ordinul nr. 142 din 29 martie
2008, prin care structura laboratorului a fost reorganizată, fiindu-i atribuit statutul
de „Laborator Național de Referință” pentru diagnosticarea hepatitelor virale şi in-
fecţiei HIV/SIDA (din 2010 - Laborator de Referinţă în Microbiologie) în temeiul
Hotărârii de Guvern nr. 1143 din 19 octombrie 2007 „Cu privire la Programul de
Work shop internaţional privind implementarea mediilor nutritive noi

în diagnosticul microbiologic
Investigaţii virusologice în laboratorul de referinţă în microbiologie:

Ala Halacu, şef laborator şi Ala Gori, medic bacteriolog
combatere a hepatitelor virale B, C și D” şi a Programului USAID „Prevenirea HIV/

SIDA şi hepatitelor virale B și C”. Scopul acestei reforme era de a asigura conformi-
tatea și capacitățile de diagnostic ale serviciului de laborator și a pune la îndemâ-
na colectivului procedee noi de testare a probelor de laborator, în corespundere cu
standardele internaţionale. Totodată, prin crearea laboratorului de referință de nivel
național și internațional, s-a putut aplica controlul calităţii diagnosticului de labora-
tor în hepatitele virale şi infecţia HIV/SIDA.
În Laboratorul de Referință în Microbiologie se efectuează teste la diverse ma-
teriale clinice cu scopul de a stabili sau a confirma prezența anticorpilor, antigene-
lor, ADN-ului (ARN), a agenţilor patogeni de boli infecţioase, precum sunt hepa-
titele B, C, D, G, grupul de infecţii imunodirijabile (rujeolă, rubeolă, oreion, dif-
terie, tetanos, tusea convulsivă), infecţiile urogenitale, infecţiile parazitare. Pentru
analiza imunoenzimatică şi genetică moleculară se folosesc sisteme de testare şi
truse contemporane, produse de cele mai vestite companii medicale din lume.
Pe parcursul ultimilor 5 ani au fost însuşite şi implementate metoda imuno-
enzimatică ELISA (în diagnosticarea a peste 40 de markeri serologici), metoda de
confirmare Western Blot (a 3 markeri serologici), tehnica de biologie moleculară
(în depistarea a 14 infecţii).
Activitatea laboratorului este acreditată de către Consiliul Naţional de Evalua-
re şi Acreditare în Sănătate. Prima hotărâre de acreditare cu nr. 0854 datează din
14 octombrie 2009 și de atunci el este acreditat anual și de către OMS în cadrul
Reţelei Biroului Regional pentru diagnosticarea rujeolei, rubeolei.
Toate aceste realizări se datorează activității creatoare a specialiștilor, care au
dat tot ce au avut mai bun cauzei profesionale. În cadrul laboratorului activează
medicii Ala Halacu, şef de laborator, Ala Gori, medic bacteriolog, Irina Malanco,
medic de laborator şi felcerii laboranţi Ludmila Diaconu și Doina Lazurca (an-
terior şi Galina Bobulici), toți posedând categoria superioară de calificare. Co-
laboratorii laboratorului își perfecționează gradul de măiestrie profesională atât
în cadrul ciclurilor de formare continuă interne, cât şi la treningurile organizate
peste hotare (Franţa, România, Egipt, Federaţia Rusă, Cipru, Letonia, Danemar-
ca, Kazahstan).
VIII. Spațiul de prezență a cărții medicale...

Cartea este un lucru de o importanţă covârşitoare
atâta timp cât omul stie s-o folosească
(Al. Bloc)
Dacă activitatea laboratoarelor reprezintă „cartea de vizită” a Centrului
Național de Sănătate Publică, biblioteca simbolizează barometrul creșterii și ex-
tinderii capacităților intelectuale și științifice ale colectivului. A fost fondată la 1
octombrie 1995, având din start sarcina de a sprijini dezvoltarea ştiinţei medicale
şi a celor înrudite, și a contribui prin asigurarea schimbului de informaţii ştiinţi-
fice sau de altă natură la afirmarea progresului în medicină şi sănătatea publică.
Altfel spus, biblioteca oferă tuturor colaboratorilor servicii de calitate, acces neli-
mitat la sursele de cunoaştere, cultură şi informare.
Istoria bibliotecii este o oglindă fidelă a evoluțiilor de instituire, statornicire și
modernizare a instituției. Cu atât mai mult, cu cât în cadrul ei au muncit oameni,
care au știut cum să mențină atractiv spațiul de prezență al cărților medicale:
Natalia Malinovskii, Sofia Finkeli, Alexandra Dobreanschi, Rodica Prijilevski,
Alexandra Borodin, Nina Suruceanu, bibliotecar din 2007.
Fiind conectată la Internet, biblioteca permite instituției să optimizeze şi să di-
versifice serviciile informaţionale prestate, să ofere beneficiarilor accesul la baze
de date, cataloage digitale, cărţi şi reviste stocate pe diverse medii electronice, cum
ar fi bazele de date biomedicale HINARI - cel mai valoros sistem informațional
din domeniul medicinii.
În scopul informării cititorilor cu ultimele noutăți editoriale sunt organizate
permanent expoziţii de carte: „Publicaţii recente”, Zile de informare, buletine bi-
bliografice informative etc.
Pe 23-24 octombrie 2008, la CNSP s-au desfășurat lucrările celui de al VI-lea
Congres al igieniştilor, epidemiologilor şi microbiologilor din Republica Mol-
dova. Cu acest prilej bibliotecarii au organizat o expoziţie festivă cu genericul
„Medicina preventivă la etapa de realizare a politicii naţionale de sănătate”. Au
fost expuse 116 titluri de carte.
A urmat expoziția „Realizările ştiinţifice ale lui Constantin Spânu”, organi-
zată cu prilejul aniversarii a 60-a a savan-
tului. Expoziția a fost amplasată în foaierul
instituției și a scos la rampă cele mai valoroa-
se lucrări, scrise de omagiat în cei 37 de ani
de activitate: cărţi, manuale, îndrumare, arti-
cole și materiale științifice, publicate în presa
locală, națională și internațională.
Doctorul Leonid Chişlaru, care a vizitat
expoziţia, a mărturisit: „Consemnarea unui
jubileu este foarte importantă pentru viaţa Nina Suruceanu, șefa bibliotecii
Imagini de la expoziţii
unui om, pentru că aceasta presupune un prilej propice de a-ţi recapitula totalu-
rile activităţii și a trasa planuri de viitor. Expoziţia este vernisată într-un moment
oportun, cu materiale bine alese și frumos amenajate, ce îți atrag imediat atenţia
şi paşii singuri te îndreaptă către standurile cu carte. Sunt expuse toate cele 15
monografii, ghiduri, manuale, dar şi o mare parte din cele 600 de articole, brevete
de invenție. Expoziția a fost gândită bine și se vede, că s-a depus multă străduință,
suflet și pasiune”.
„Acolo, unde omul îşi desfăşoară activitatea, lasă ceva şi din inima sa”.
Cu acest generic bibliotecara Nina Suruceanu a organizat un vernisaj de săr-
bătoarea jubiliară a lui Victor Băbălău la 70 de ani. Studiind cu luare aminte ex-
ponatele de pe rafturi, Alexandru Lungu, președintele Comitetului sindical al
CNSP, a menționat: „E un gest frumos din partea bibliotecii de a expune la un
popas aniversar lucrările unui savant. Ceea ce s-a relatat aici arată cât de mult a
reușit să facă în marea sa trecere pe pământ cel care s-a numit Victor Băbălău, un
specialist de mare calibru în domeniul igienei muncii”.
La Expoziţia jubiliară a unui alt mare savant din cadrul CNSP, Petru Iarovoi,
unul dintre cei mai distinși conceptori
ai Serviciului de Supraveghere Sani-
taro-Epidemiologică din Moldova, au
fost expuse 175 de lucrări ştiinţifice
(din cele 360 cât alcătuiește opera scri-
să), 12 monografii și manuale. Vernisa-
jul s-a numit sugestiv: „Petru Iarovoi,
patriarhul şi promotorul Serviciului
sanitaro-epidemiologic din Republica
Moldova la 80 de ani”.
Profesorul Petru Iarovoi este unul
dintre puținii medici sanitari, care În imagine: Mihail Magdei, viceministrul sănă-
tăţii, Ion Şalaru, prim-vicedirector CNSP, Ale-
toată viața și-a pus-o doar în slujba xandru Lungu, preşedintele Sindicatului CNSP şi
Serviciului de supraveghere de Stat a omagiatul Victor Băbălău
Petru Iarovoi între colegii de idei Cu academicienii T. Furdui, Gh. Ghidirim

şi prof. C. Spânu
sănătății. A studiat și a scris, a inventat și a promovat, frământând în sudoa-
rea frunții principiile sănătății publice, lăsând colegilor şi discipolilor săi drept
moștenire o operă testamentară adunată în peste 50 de ani. Graţie lucrărilor sale,
generaţiile tinere reușesc mai ușor să se afirme pe calea combaterii maladiilor
infecţioase şi, îndeosebi, a hepatitelor.
Atare expoziţii jubiliare s-au desfăşurat la aniversările mai multor savanți:
„Nicolae Opopol la 70 de ani”, „Anatolie Melnic la 60 de ani”, „Ion Bahnarel la
60 de ani”.
CNSP participă periodic la lucrările expozițiilor de specialitate „MoldMedi-
zin” şi „MoldDent”, ce se desfăşoară anual în pavilioanele MOLDEXPO în peri-
oada 11-14 septembrie. La ediția 2012, instituția s-a prezentat cu 37 de materiale
științifice și 372 de exemplare ale revistei „Cronica Sănătăţii Publice”, împărțite
vizitatorilor pe durata expoziției.
În activitatea sa biblioteca mai obișnuiește să propage imaginea instituției
prin mijlocirea parteneriatului. Astfel, de „Ziua specialistului” din domeniul
sănătății publice, împreună cu biblioteca știinţifică medicală a USMF „N. Tes-
temiţanu” au fost pregătite și expuse standuri informaționale cu titlul „Sănă-
tatea populaţiei – scop primar al dezvoltării durabile”, ce a cuprins o serie de
publicații medicale despre activitatea științifică, pedagogică și profesională a
specialiștilor din medicina preventivă, cu prezentarea concomitentă a servici-
ilor și resurselor informaţionale electronice ale Centrului. La prezentarea si-
te-ului bibliotecii CNSP şi a serviciilor electronice au fost evidențiate catalo-
gul electronic (Web OPAC), biblioteca
electronică didactică (BED), referinţe
e-mail, împrumutul interbibliotecar in-
ternaţional, expoziţii virtuale etc. Toto-
dată, au fost demonstrate programele şi
bazele de date de profil medical, care re-
flectă exclusiv domeniul sănătăţii publi-
ce (HINARI, OARE, ARDI, MEDLINE,
Clin-e-guide, Academic Search Premier,
StateRef Online Medical Database - The
premier healthcare e-source).
Specialiştii au manifestat un interes
deosebit, în special, pentru programele
HINARI (Access to Research în Health
Programme), OARE (Access to Research
în the Environment) şi ARDI (Access to
Research for Development and Innovati-
on), la care instituţia urmează a fi înre-
gistrată, fapt ce va permite oricărui utilizator să acceseze gratuit resursele infor-
maţionale, oferite de acestea (aplicarea programului e prevăzută până în 2015).
Expoziţia s-a desfășurat în holul central al Centrului Național de Sănătate Pu-
blică, iar prezentarea a fost făcută în sala mică de şedinţe.
Axată pe strategia și politicile de dezvoltare a ştiinţelor publice, culturii și
informaticii, biblioteca CNSP se află într-o permanentă căutare și valorificare a
formelor noi de activitate și promovare a cărții (la rând stau crearea catalogului
electronic, completarea fondului de carte de specialitate în limba română etc.).
Nu încape îndoială, că în următorii câțiva ani serviciile informaţionale din cadrul
CNSP vor utiliza pe deplin formatele electronice râvnite, asigurând o eficiență și
mai mare proceselor de cercetare şi practică medicală.
IX. Galeria savanţilor
Toată ştiinţa nu-i decât

rafinăria gândirii de zi cu zi
(Albert Einstein)
Centrul Național de Sănătate Publică face parte din puţinele instituţii me-
dico-sanitare din Moldova, care are capacitatea de a transpune ideile savanţi-
lor într-o formulă de cluster. La unul şi acelaşi studiu ştiinţific participă, uniţi
de concepţia cercetărilor, mai mulţi factori de sănătate. Departamentele şti-
inţifice colaborează fructuos nu numai cu structurile medicale ale instituţiei,
dar şi cu unităţile de profil, cum ar fi secția Științe medicale a AȘM, USMF
„N.Testemiţanu”, prezentă în cadrul instituţiei cu catedre şi stafuri profesorale
universitare, cu centre specializate de sănătate publică și cu organizații conexe,
aservite științelor medicale. Pe baza datelor prezentate de specialiştii practici-
eni sunt iniţiate proiecte de cercetare în vederea perfecționării mecanismelor
de promovare şi consolidare a sistemului de sănătate publică. De mai mulți
ani Academia de Ştiinţe a Moldovei desfășoară anual un test de evaluare a
activității instituţiilor de învăţământ superior şi a celor de cercetare/dezvol-
tare atât la nivel naţional, cât şi la cel internaţional la capitolul indicatorilor
de știință și inovare. În urma analizei, se determină gradul de implicare și
utilitate a activităților de cercetare și, respectiv, cotele de finanţare a lor pentru
viitoarele proiecte şi programe academice şi de cercetare. Ratingurile reflectă
nivelul de competitivitate a instituţiilor şi constituie o modalitate de asigurare
a calităţii în învăţământ şi în cercetare, o formă de dialog a comunităţii ştiin-
ţifice cu societatea civilă.
La competiția din 2012 ratingul CNSP în topul celor 5 instituţii şi organi-
zaţii participante a fost următorul: locul 2 pentru rezultate deosebite obținute
în domeniul științelor publice şi locul 1 pentru profituri căpătate din cercetările
ştiinţifice aplicative.
De-a lungul istoriei, CNSP a creat un potențial științific reprezentat de 68 de
savanți și cercetători: 7 doctori habilitați în științe medicale (profesori univer-
sitari) şi 61 de doctori în medicină, care au lucrat vreme îndelungată în labora-
toarele Centrului (unii dintre ei mai activează și astăzi), realizând cercetări de
o valoare practico-științifică incontestabilă. Tezele lor ştiinţifice, numeroasele
articole de fond, manuale şi broşuri instructiv-metodice, publicate și editate cu
suport intern și extern, constituie un tezaur științific și cultural fără egal. Numele
lor au căpătat valențe de patrimoniu național pentru istoria dezvoltării și ascen-
siunii sănătății publice din Republica Moldova.
*Datele respective au fost preluate din Revista de ştiinţă, inovare, cultură şi artă
„Academos” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, nr. 1, din 28 martie 2013.
9.1. Pleiada doctorilor habilitați în ştiinţe medicale
Petru Iarovoi, cercetător ştiinţific superior,

doctor habilitat în medicină
S-a născut la 29 martie 1932 în satul Corbu,
județul Soroca. Ca și mulți alți feciori de țărani,
a venit în medicină în anii, când în ramură se
deschideau orizonturi nebănuite. El a trecut
prin urgiile războiului, chinurile foametei și ale
deportărilor. Și-a făcut studiile la Școala de fel-
ceri și moașe din or. Bălți, apoi - la Institutul de
Stat de Medicină „N. Pirogov” din Odesa, pe
care le-a absolvit cu mențiune. După mai mulți
ani de practică în instituțiile medicale din Nor-
dul republicii, este invitat să facă rezidențiatul
sau ordinatura, cum se spunea pe atunci, la Institutul de Stat de Medicină din
Chișinău, al cărui rector era Nicolae Testemițanu. Sub egida lui și-a croit calea în
știință, fiind în 1962 inclus în grupul academicianului Lev Gromașevski pentru a
face doctorantură la Institutul de Epidemiologie, Microbiologie și Parazitologie
din orașul Kiev, Ucraina. În anii studenţiei a publicat 3 articole ştiinţifice, care
anterior fusese prezentate la conferințele ştiinţifice studenţeşti instituţionale şi
regionale.
În activitatea științifică s-a încadrat plenar. După mai mulţi ani de cer-
cetări în domeniul epidemiologiei hepatitelor virale, demarate în timpul
studiilor de la Kiev (1971), susține teza de doctor în medicină pe hepati-
te virale și riscul epidemiologic al persoanelor, care au suportat hepatita virală
(Материалы об эпидемиологической опасности переболевших вирусным
гепатитом), învrednicindu-se peste câțiva ani de titlul de conferențiar universi-
tar. Între anii 1974-1988 dânsul exercită în instituție funcția de vicedirector pen-
tru știință. Organizează laboratorul Morbiditatea prin infecţii cu focalitate natu-
rală, unde va gestiona mai multe proiecte de cercetare. Împreună cu doi colegi
de ai săi, Petru Scoferţa şi Nicolae Corcimaru, argumentează pentru prima dată
în republică circulaţia arbo- şi adenovirusurilor. În continuare, în 1981, conco-
mitent cu funcţia de vicedirector pe ştiinţă, este numit şef de laborator Epidemi-
ologia infecţiilor intestinale, în cadrul căruia pentru prima data a fost depistată
şi determinată ponderea infecției rotavirale. Odată cu schimbările survenite în
viața și activitatea instituțiilor de cercetări științifice, este numit în 1988, prin
concurs, șef al laboratorului Epidemiologia hepatitelor virale, din cadrul Insti-
tutului de Medicină Preventivă și Clinică. După 1995 este transferat în aceeași
funcție la Centrul Național Științifico-Practic de Igienă și Epidemiologie. În 1993
susține cea de a doua teză, de doctor habilitat în medicină, cu tema „Influenţa
factorilor sociali naturali asupra procesului epidemic al infecţiilor intestinale”.
Savantul Petru Iarovoi, în prezent pensionar, a înscris în palmaresul său de cer-
cetător 360 de lucrări științifice, inclusiv 16 monografii, ghiduri, indicații meto-
dice și brevete de invenții. Întreaga sa activitate de cercetător s-a caracterizat prin
abordări tematice profunde și serioase, cu o paletă științifică destul de variată,
importantă și valoroasă. Dintre ele pot fi evidențiate monografiile „Hepatita Vi-
rală (Вирусный гепатит)”, 1981, «Очерки частной эпидемиологии», 1974, în
colaborare cu profesorul K. Vasiliev, „Boli învinse”, scrisă în 1980, «Справочник
по медицинской гельминтологии» în colaborare cu A. Tokmalaev şi M. Zub-
ciuc, 1984, „Hepatita virală B”, 2008, în colaborare cu alţi autori și „Combaterea
bolilor infecțioase în Republica Moldova”, editată în 2012, care vor rămâne pen-
tru totdeauna în istoria medicinii moldave și vor servi drept o dovadă forte a
puterii epidemiologiei în protejarea sănătății publice, în special a vaccinărilor în
masă. În paralel, dânsul a dezbătut și alte teme medicale de importanță majoră:
patologia infecțioasă în raport cu factorii de mediu, asanarea mediului înconju-
rător prin tehnologii inovative.
De menționat, că rezultatele obținute în laboratorul Epidemiologia hepatitelor
virale, în care activează timp de 24 de ani, au condus la elaborarea și promovarea
programelor naționale de combatere a hepatitelor virale B,C și D, aprobate prin
hotărâre de Guvern. De rând cu aceasta, mai este autor al multor documente cu
caracter de directivă și instructaj privind combaterea hepatitelor virale şi a altor
infecţii virale. Datorită eforturilor depuse în cunoașterea profundă a acestui do-
meniu, el a făcut posibilă reducerea considerabilă a cazurilor de morbiditate prin
hepatitele virale B și C.
Petru Iarovoi este omul care s-a format prin știință și a creat știință. Opiniile
sale sunt prețuite la cele mai înalte foruri de specialitate naționale și internaționale.
Scrie și cercetează întruna ceea ce i se pare important și util pentru sănătatea
omului. În acest context, pentru progresele sale în domeniul științelor sănătății
publice a fost decorat cu medalia jubiliară „Veteran al muncii”, a obținut titlul
onorific: „Om emerit al Republicii Moldova”.
Nicolae Opopol, membru-corespondent al AȘM,
doctor habilitat în științe medicale, profesor
universitar
Profesorul universitar, membrul-corespondent
al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova Ni-
colae Opopol s-a născut la 9 februarie 1938, în fa-
milia lui Ion Opopol din comuna Bârnova, raionul
Ocniţa. După absolvirea cu mențiune a şcolii de
şapte ani din sat, a fost înmatriculat la Școala me-
dicală din Bălţi, pe care a absolvit-o în anul 1955.
Îşi începe activitatea practică ca felcer în medi-
cina preventivă al sectorului medical rural din co-
muna Catranâc, raionul Făleşti, transferat ulterior în sectorul medical rural din
comuna Dângeni, Ocniţa.
În anul 1960 depune actele pentru înmatriculare la Institutul de Stat de Me-
dicină din Chişinău. Susţine cu succes examenele şi, printr-un concurs fericit de
împrejurări, este trimis în componenţa unui grup din 10 tineri să-şi facă studiile
la Facultatea de Medicină Preventivă a Institutului de Stat de Medicină din Dne-
propetrovsk, Ucraina.
În 1966 absolveşte cu menţiune facultatea, se întoarce în Moldova şi, conform
recomandării Consiliului știinţific al facultăţii, adjudecă funcţia de cercetător şti-
inţific superior la Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Igienă şi Epidemiologie din
Chişinău. Aici își desfășoară activitatea de cercetător sub conducerea ilustrului
igienist, doctorului în ştiinţe medicale Victor Vangheli. Încurajat de mentorii săi,
prof. Mihail Ghehtman şi doctorul în economie Andrei Cojuhari, planifică şi re-
alizează primul său program ştiinţific, consacrat estimării igienice a alimentaţiei
populaţiei rurale din RSSM. Rezultatele obţinute au avut o semnificaţie practico-
ştiinţifică colosală, fiind puse la baza tezei de doctor în ştiinţe medicale, care a
fost susţinută cu succes în 1971 în fața Consiliului științific al Institutului de Stat
de Medicină din Chişinău.
În perioada 1971-1975 activează în structurile Serviciului sanitaro-epidemio-
logic iniţial în calitate de şef al secţiei Igiena, apoi de medic-şef al Staţiei sanitaro-
epidemiologice din or. Chişinău. Aici a acumulat o bogată experienţă în medici-
na preventivă, foarte benefică pentru activitatea sa de mai departe. În primăvara
anului 1975 a realizat câteva programe de sănătate, inclusiv în domeniul alimen-
taţiei copiilor instituţionalizaţi. Pe parcurs este înmatriculat la facultatea Sănătate
Publică Internaţională a Institutului Unional pentru Perfecţionarea Medicilor, pe
care o absolveşte în 1977.
Imediat după aceste cursuri organizează laboratorul Igiena alimentaţiei, pe
care îl va conduce mai mult de 10 ani. Concomitent, a efectuat studii şi în igiena
mediului. Cu timpul, proiectele sale ştiinţifice devin tot mai complexe şi includ
probleme actuale ale toxicologiei. Unele dintre temele abordate se referă la stu-
dierea acţiunii nefaste a fluorului din apa potabilă asupra sănătății, a ozonului,
propus pentru a fu utilizat în procesul de păstrare şi transportare a fructelor, şi
strugurilor, a reziduurilor de azotaţi din producţia vegetală.
Studiul practic privind sănătatea umană în relaţie cu nivelul de chimizare a
agriculturii a demonstrat, că folosirea abuzivă a agrochimicalelor se soldează cu
prezența excesivă a nitraților în apele freatice ale solului și produsele vegetale,
ceea ce afectează direct sănătatea consumatorilor. Această constatare a fost con-
firmată prin multiple studii experimentale și epidemiologice. Nivelul afectării
sănătăţii oamenilor depindea, în mare măsură, de nivelul aplicării acestor agro-
chimicale, dar și de încărcătura deșeurilor organice asupra solului.
Rezultatele studiului, cât şi informaţiile ştiinţifice, obţinute în alte ramuri ale
economiei naţionale, au stat la baza hotărârii Sovietului Suprem al RSS Moldo-
veneşti din 31 iulie 1987, care a adoptat „Programul Complex pe termen lung
de protecţie a mediului înconjurător şi de folosire raţională a resurselor naturale
din RSS Moldovenească pe perioada de până în anul 2005”. Acesta a fost primul
document oficial, prin care statul a confirmat impactul nefast al chimizării exce-
sive asupra sănătăţii populației republicii. Materialele au fost generalizate într-o
monografie aparte, iar teza de doctor habilitat „Evaluarea igienică a încorporării
sumare în organismul uman a nitraţilor cu alimentele şi apa potabilă” a fost pre-
zentată spre susţinere publică. Susținerea doctoratului a avut loc în fața Consiliu-
lui științific al Institutului Nutriţie Umană a Academiei de Ştiințe Medicale din
Moscova în 1991.
Sporirea frecvenţei fenomenelor climatice extremale pe globul pământesc din
ultimii ani prezintă unul din cele mai mari pericole de sorginte antropogenă. În
Europa tendinţa de încălzire devine tot mai exprimată. Problemele acestea au
devenit pentru prof. Nicolae Opopol o direcție științifică prioritară. Rezultatele
cercetărilor sale la tema menționată sunt publicate în cele mai prestigioase surse
de literatură din țară și de peste hotare.
După destrămarea URSS, când specialiştii din structurile sănătății publice au
fost lipsiţi de posibilitatea instruirii periodice şi promovării sistematice a cunoş-
tinţelor lor, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”
a fondat catedra Igienă și epidemiologie (1992) în cadrul Facultăţii de perfecţio-
nare a medicilor. În 1994 Comisia Superioară de Atestate a Republicii Moldova
i-a conferit titlul didactic de profesor universitar al catedrei menţionate.
În 1995 a fost ales prin concurs membru-corespondent al AȘM. Către acea
perioadă criza economică, ce afecta Republica Moldova, a avut consecinţe teri-
bile şi pentru structurile ştiinţifice. Pentru a păstra potenţialul ştiinţific existent
şi a fortifica activitatea subdiviziunilor de medicină preventivă, a fost creat Cen-
trul Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie. Din momentul cre-
ării acestei instituții și până în anul 2003, prof. Nicolae Opopol a deţinut funcţia
de prim-vicedirector general, responsabil de activitatea ştiinţifică. În paralel, a
exercitat şi funcţia de profesor, şef al catedrei Igienă şi epidemiologie din cadrul
USMF „N. Testemiţanu”.
Pe parcursul ultimului deceniu prof. Nicolae Opopol a participat la realizarea
mai multor proiecte, susţinute de organismele internaţionale: „Elaborarea Strate-
giei naţionale pentru dezvoltarea durabilă,1999”, „Crearea primului raport naţio-
nal privind modificările climatice, 1999”, „Reglementarea calităţii, inofensivităţii
alimentelor, 2000-2001”, „Fortificarea capacităţilor naţionale pentru monitoriza-
rea sărăciei, 2003-2004”. În anii 2000-2002 a fost desemnat în funcţia de coordo-
nator naţional al Proiectului privind crearea și fortificarea activităţilor Comitetu-
lui Naţional Codex Alimentarius, cu suportul FAO.
În calitate de savant a participat activ la perfectarea multor documente de im-
portanţă majoră, cum sunt Programul naţional de eradicare a maladiilor iodode-
ficitare (1998), Planul naţional „Sănătatea în relaţie cu mediul”(2001), Programul
naţional de implementare a Convenţiei Stockholm privind poluanţii organici
persistenţi (2004), Conceptul de restructurare a Serviciului Sanitaro-Epidemi-
ologic de Stat în Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice (2005),
Politica Națională de Sănătate (2007-2021), Strategia de reducere a bolilor ne-
transmisibile în RM (2009), Programul de Stat privind dezvoltarea și dotarea teh-
nico-materială a SSSSP (2010), proiectul Strategiei naționale de Sănătate Publică
pentru anii 2013-2020. A fost organizator/coautor al primului Raport naţional
„Calitatea mediului şi sănătatea populaţiei din Republica Moldova”(1999), al ra-
poartelor „Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă”(2000), al programu-
lui „Starea de nutriţie în Republica Moldova. Analiza situaţiei şi strategiile de
intervenţie”(2002), al programului „Sărăcia în Moldova 2000”(2003) și progra-
mului „Sănătatea copiilor în relaţie cu mediul”(2004).
Sub conducerea sa au fost susținute opt teze de doctor în ştiinţe şi 2 teze de
doctor habilitat. Este autor a peste 300 de publicaţii, dintre care 7 monografii.
Activitatea ştiinţifică a prof. Nicolae Opopol a fost îmbinată armonios cu cea
obştească. El a exercitat funcția de preşedinte al Societăţii Știinţifice a Igieniştilor
din Republica Moldova, apoi preşedinte al Comisiei republicane ştiinţifico-me-
todice de profil „Igiena”. O perioadă de vreme a activat ca specialist principal
netitular pe probleme de igienă şi toxicologie în cadrul Ministerului Sănătăţii, a
fost membru al Consiliului de Experţi al Ministerului Sănătăţii, membru al co-
legiilor de redacţie ale mai multor reviste ştiinţifice etc. A organizat numeroase
conferinţe şi congrese naţionale, consacrate sănătății și relaţiei cu factorii, care o
influenţează.
Pentru activitatea rodnică în domeniul sănătății publice prof. N. Opopol a
fost destins cu insigna Ministerului Ocrotirii Sănătăţii al URSS „Отличнику
здравоохранения” (1968), medaliile „За доблестный труд” (1971), „Ветеран
труда” (1986), Diploma de Onoare a Sovietului Suprem al RSSM (1988), medalia
„Gloria Muncii” (1997), insigna şi certificatul de apreciere ale OMS (2002), diploma
Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova pentru monografia editată în 2003.
Constantin Spânu, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale
Profesorul Constantin Spânu, doctor
habilitat în științe medicale, Om merit al
Republicii Moldova s-a născut pe 19 martie
1950, în satul Nicoreni, raionul Râșcani.
Primii pași în domeniul cercetării și
dezvoltării i-a făcut în 1973, imediat după
absolvirea Facultății de Medicină Preven-
tivă a Institutului de Stat de Medicină din
Chișinău. A deținut succesiv funcțiile de
cercetător științific stagiar la Institutul
Moldovenesc de Cercetări în Igienă şi Epi-
demiologie (IMCIE) al MOS din RSSM, iar în anii 1974-1977 și-a făcut studiile
la Institutul de Virusologie „D. I. Ivanovski” din Moscova, unde a luat doctoratul
în medicină. Din 1977 până în 1988 și-a continuat activitatea științifică la IMCIE
în calitate de cercetător științific superior, apoi șef de laborator și șef de sector.
După reforma de sănătate din 1988 a activat ca șef de laborator la Institutul de
Cercetări Științifice în Medicina Preventivă şi Clinică. În această perioadă a scris
și a susținut cu succes teza de doctor habilitat în științe medicale (Kiev, 1991).
Din 1995 până astăzi activează în funcțiile de prim-vicedirector și vicedirector
în probleme de știință și inovare la CNSP, exercitând complementar activitatea
didactică la catedra de profil a USMF „N. Testemițanu”, unde în 1994 s-a învred-
nicit de titlul onorific de profesor universitar. Pe parcursul activității profesiona-
le, Constantin Spânu s-a arătat un specialist valoros, cu un nivel înalt de pregătire
teoretico-practică, cu un spirit novator pe potrivă în virusologia medicală, în
epidemiologie și în sistemul de sănătate.
Unul din cele mai mari merite ale sale este crearea Școlii de virusologie-epi-
demiologie, ce se ocupă cu studierea aspectelor de etiologie, epidemiologie, dia-
gnostic de laborator și profilaxia infecțiilor virale prioritare. Sub egida lui au fost
concepute și susținute 16 teze de doctor în medicină, inclusiv 2 teze de doctor
habilitat. Au fost elaborate și publicate peste 720 de lucrări științifice, dintre ele:
16 monografii, ghiduri, manuale și 100 de invenții patentate.
Este invitat să participe cu prelegeri tematice la diverse foruri internaționale
de specialitate. Lucrările și proiectele sale științifico-practice s-au bucurat de
o apreciere binemeritată la saloanele regionale și internaționale din Geneva
(Elveția), Sofia (Bulgaria), București, Iași, Cluj-Napoca (România), Moscova
(Federaţia Rusă), Casablanca (Maroc), Sevastopol (Ucraina), Novi Sad (Serbia),
Zagreb (Croația), unde a câștigat 107 medalii de aur, 36 de medalii de argint și 31
de medalii de bronz.
În calitate de expert internațional a participat la implementarea proiectelor,
sprijinite de OMS: „Perfecționarea profilaxiei și a tratamentului infecției cu her-
pes sub aspect clinico-epidemiologic, imunologic, profilactic și curativ” (2007-
2010), „Studiul demografic și de sănătate în Republica Moldova” (2003-2005),
cofinanțat de INCO-Copernicus, „Elaborarea și valorificarea în practica medica-
lă a produselor antigripale” (2007-2008), „Hepatite virale: aspecte de tratament,
măsuri de control și răspuns” (2009-2010), „Congresul cu tematica gripei aviare
și gradul de pregătire în caz de pandemie” (2006-2011), ultimul finalizând cu
edificarea unui centru de diagnostic de laborator pentru gripa aviară, pandemică
și sezonieră, dotat cu echipament performant pentru tehnici de biologie mole-
culară în corespundere cu exigențele OMS și ECDO. În afară de aceasta, s-a im-
plicat activ în elaborarea și promovarea programelor naționale de imunizări, de
eradicare a poliomielitei, de control al hepatitelor virale, în realizarea proiectelor
de importanță internațională, cum ar fi prevenirea HIV/SIDA, hepatitelor B şi
C, gripei aviare și asigurarea realizării măsurilor de control și răspuns în actuala
pandemie de gripă, cauzată de noul virus gripal A (H1N1). Vom mai menționa,
că pe baza studiilor efectuate concomitent în diferite centre de sănătate din lume
(Grecia, Bulgaria, Turcia, Franța) pe direcția determinării etiologiei, epidemio-
logiei și diagnosticului de laborator al infecției rotavirale cu tehnici de biologie
moleculară, a implementat în premieră pentru Republica Moldova vaccinul rota-
viral, ce reduce semnificativ incidența bolii diareice acute de etiologie rotavirală.
Prof. Constantin Spânu a elaborat, a patentat și a aplicat în producția in-
dustrială medicamentul antiviral „Pacovirina”, folosit și astăzi la tratamentul și
profilaxia hepatitelor virale, gripei și altor infecții în baza protocoalelor clinice
naționale, aprobate de MS.
Pe parcursul activității sale de cercetare Constantin Spânu a fost antrenat ac-
tiv în transpunerea Programului național de combatere a hepatitelor virale B, C
şi D în Republica Moldova pentru anii 2007-2011. La etapa imediat următoare,
dânsul împreună cu un grup de specialiști a elaborat un nou proiect de program
național, privind combaterea hepatitelor, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.
90 din 13.02.2012, și coordonează un altul cu genericul „Contribuții în tratamen-
tul hepatitelor virale și profilaxia cirozelor hepatice la copii prin utilizarea prepa-
ratului autohton „Pacovirina” din cadrul Programului de stat „Hepatite și ciroze,
profilaxie și metode avansate de tratament” (2010-2012).
Dintre funcțiile afiliate, prof. Constantin Spânu conduce Comisia metodică de
profil Patologia infecțioasă, este membru al Consiliului de experți al Ministerului
Sănătății, vicepreședinte al consiliilor specializate de susținere a tezelor de doctor
și doctor habilitat în științe medicale, membru al Senatului AȘM, membru activ
al Academiei de Științe din New York, SUA, membru al Comisiei de atestare a
cadrelor la specialitatea de microbiologie, membru al Comisiei Naționale Ex-
traordinare de sănătate publică, coordonator național al Programului OMS în
probleme de poliomielită, coordonator național al saloanelor internaționale de
Inventică „Cercetări și transfer tehnologic”.
Pentru contribuție prodigioasă la dezvoltarea științelor sănătății publice și
consolidarea sistemului de sănătate din Moldova savantul Constantin Spânu a
fost decorat cu multiple distincții naționale și internaționale: Diploma de Onoa-
re a Președintelui RM, Diploma de Onoare a Parlamentului RM și Diploma de
Onoare a Guvernului RM (2006, 2010, 2011, 2012), titlul onorific de Om emerit
al Republicii (1998), Insigna de Aur (OMS, pentru eradicarea poliomielitei în
tară și în Europa, 2002), Premiul „Savantul anului în domeniul științelor reale”,
2008, Premiul Organizației Mondiale pentru Proprietatea Intelectuală, Crucea de
Aur în grad de cavaler al Regatului Belgiei (2007), medalii de aur Henri Coandă
(2005, 2010), medalia AŞM „Dmitrie Cantemir”, Premiul Mare cu medalia de
aur la Salonul Internațional de Inventică din București (România, 2010) și Tro-
feul onorific privind consolidarea activității de inovare și cercetare în Republica
Moldova și România (Cluj-Napoca, 2011). Este recunoscut ca Inventator de Elită
al României, după ce în 2012 a devenit laureat al Premiului național al României.
Mihail Magdei, doctor habilitat în medicină
Mihail Magdei, doctor habilitat în științe medi-

cale, ex-ministru al Sănătății, provine dintr-o fami-
lie de țărani din satul Fundurii Vechi, Glodeni. S-a
născut pe 3 octombrie 1945. După terminarea școlii
medii nr. 1 din or. Bălți susține examenele de ad-
mitere la Facultatea de medicină preventivă a Insti-
tutului de Stat de Medicină din Chișinău, pe care o
absolvește în 1969.
Înainte de a se ocupa cu lucrul științific, el a făcut
medicină preventivă și management sanitar în struc-
turile teritoriale ale Serviciului Sanitaro-Epidemio-
logic de Stat. La început a activat în funcție de șef al
secției Epidemiologie și mai apoi ca medic-șef al Sanepidului raional din Criuleni,
medic-șef adjunct la Sanepidul republican (1974) și șef al Direcției sanitaro-epide-
miologice din aparatul Ministerului Sănătății, unde a gestionat problemele conso-
lidării instituționale a Serviciului, asigurând construcția unei serii de subdiviziuni
sanitare raionale. În 1983 a fost transferat în funcția de medic-șef al Stației Sanita-
ro-Epidemiologice Republicane. Începe cea mai fructuoasă perioadă din activitatea
sa profesională, timp în care a reușit să apropie domeniul cercetărilor științifice de
practica și încercările de laborator din cadrul instituției. Rodul activității sale se în-
cheie cu reorganizarea în 1995 a Centrului Republican de Igienă și Epidemiologie în
Centrul Național Științifico-Practic de Igienă și Epidemiologie.
Fiind de natură un om hotărât și dornic de carte, Mihail Magdei găsește timp
și pentru activități științifice. În baza studiilor efectuate şi sistematizate în epide-
miologia salmonelozelor, a susținut mai întâi teza de doctor în medicină (1993),
apoi cea de doctor habilitat (2000), un studiu mai aprofundat în problemele re-
formării şi dezvoltării Serviciului sanitaro-epidemiologic.
Funcțiile, pe care le-a îndeplinit mai apoi, de viceministru (și, respectiv,
medic-șef sanitar de stat al RM) și cea de ministru al Sănătății i-au permis să
aplice multiple idei și principii manageriale, reflectate în lucrările sale de doctorat
și cele publicate în ediții separate.
În perioada schimbărilor social-economice din ultimul deceniu al secolului
trecut, marcată de criză economică și degradări ale indicatorilor de sănătate, Mi-
hail Magdei s-a pronunțat pentru optimizarea Serviciului Sanitaro-Epidemiolo-
gic de Stat, trasând etapele de reformare a instituțiilor din subordine. Conform
prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 529 din 28 iulie1995, în componența Cen-
trului Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie au trecut 5 instituţii
de medicină preventivă de nivel republican. Rezultatele activităţii Centrului în
următorii ani au demonstrat elocvent avantajele reformei, încărcătura şi eficienţa
deciziilor aprobate în vederea implementării obiectivelor acesteia.
Astăzi Centrul Naţional de Sănătate Publică a devenit o instituţie de perfor-
manţă, recunoscută în ţară şi departe peste hotarele ei, iar unele laboratoare ale
Centrului, inițiate de el, au devenit laboratoare de referinţă. Mulţi specialişti ai
CNSP colaborează cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii în calitate de experţi
internaţionali.
Savantul Mihail Magdei este autorul şi coautorul al cca. 100 de publicaţii ştiinţi-
fice, 2 monografii şi 3 invenţii de o semnificaţie deosebită pentru sănătatea publică.
Pentru activitatea prodigioasă pe tărâmul promovării şi dezvoltării sănătăţii publice
a fost decorat cu distincţii9 de stst, inclusiv Ordinul de onoare.
Grigore Friptuleac, doctor habilitat în medicină,
profesor universitar
Profesorul universitar Grigore Friptuleac, doc-
tor habilitat în științe medicale, s-a născut la 6 iu-
nie 1943 în comuna Scumpia, judeţul Bălţi (ac-
tualmente raionul Fălești). În anii 1961-1964 își
face studiile la Școala de Bază de Medicină din
Chișinău, iar în 1964-1970 - la Facultatea de Igi-
enă și Sanitărie (redenumită ulterior în Medicină
Preventivă, apoi Sănătate Publică) a Institutului
de Stat de Medicină din Chișinău. Absolvind fa-
cultatea, s-a încadrat în calitate de asistent universitar la catedra Igienă gene-
rală a Institutului de Medicină din Chișinău, unde începe cariera sa pedago-
gică și științifică. Se poate afirma, că Grigore Friptuleac s-a format ca speci-
alist și om de ştiinţă sub bagheta lui Iacov Reznik, şeful de catedră. Profesor
universitar, Om Emerit al republicii, acesta a știut cum să-i aprindă flacăra
dragostei pentru activitatea pedagogică și știința medicală. Tema pentru teza
sa de doctorat s-a intitulat „Caracteristica fiziologo-igienică a lucrărilor din
legumicultură în câmp deschis”, pe care o susţine cu brio, în 1979, la Consiliul
științific al Institutului Igiena Muncii şi Boli Profesionale din Kiev (Ucraina)
şi obţine gradul de doctor în medicină.
Pe parcursul anilor 1978-1981, pe lângă lucrul de bază, este invitat în calitate
de redactor ştiinţific netitular la editura „Cartea Moldovenească”, unde a redac-
tat peste 25 de cărţi din seria „Medicina pentru toţi”. În următorii 4 ani Grigore
Friptuleac a activat prin cumul (ca redactor științific) la Redacția principală a
Enciclopediei Moldovei, editând „Enciclopedia medicală populară” (Chișinău,
1984, 650 p.).
Posedând abilități organizatorice și educaționale, a dirijat procesul de studii în
perioada 1981-1988. Aici și-a depus toată străduința și priceperea pentru moder-
nizarea programelor de studii și procesului didactic, în ansamblu. Ca și mulți alți
colegi de ai săi, a lucrat cot la cot cu Nicolae Testemițanu. A participat frecvent
la discuțiile societății igieniștilor, la ședințele Consiliului Facultății de Medicină
Preventivă, a prezidat comisiile examenelor de stat la Igiena generală și Igiena
socială pentru absolvenții facultăților de medicină generală și pediatrie.
Din 1 februarie 1988 Grigore Friptuleac a fost transferat la catedra de igienă a
Facultății de Medicină Preventivă. Împreună cu Victor Vangheli, profesor, doctor
habilitat în medicină, cu Ion Hăbășescu, Alexei Chirlici, Dumitru Rusnac, Maria
Moraru, Victor Băbălău, conferențiari și alții, a reușit să întărească potențialul de
cadre al catedrei și să asigure continuitatea pregătirii calitative a cadrelor.
Din 1993 până la ora actuală lucrează prin cumul în calitate de șef al labo-
ratorului științific Igiena mediului, aflat la început în componența Institutului
Moldovenesc de Cercetări Științifice în Medicină Preventivă și Clinică, apoi, din
1995, în structura Centrului Național de Sănătate Publică.
În perioada anilor 1995-1999 a fost decan al Facultății de medicină preventivă
a USMF „Nicolae Testemiţanu”.
La toate posturile, în care a activat, s-a manifestat ca o persoană potrivită la
locul potrivit, dând dovadă de competență, talent pedagogic și har profesional.
În anul 1999 a fost ales în funcția de șef al catedrei Igiena, pe care o conduce și
astăzi. În 2001 a susținut teza de doctor habilitat în medicină la tema „Evaluarea
igienică a factorilor exogeni determinanți în geneza litiazei urinare și elaborarea
măsurilor de prevenție a ei”. Iar în 2004 a devenit profesor universitar.
A publicat circa 400 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 7 monografii şi 6 invenții, care
au fost editate în țară și peste hotare în limbile română, rusă și engleză. Pentru mo-
nografia „Igiena muncii în agricultură”, la care a fost coautor, ieșită de sub tipar la
Editura medicală „Медицина” din Moscova, a obţinut titlul de laureat al Premiu-
lui „F. F. Erisman” al Academiei de Ştiințe Medicale din Rusia. Pentru participare la
expozițiile internaționale a obţinut 3 medalii de aur, una de argint și una de bronz.
În prezent, profesorul G.Friptuleac este responsabil de sectorul Știință în ca-
drul catedrei şi al laboratorului ştiinţific Igiena mediului al CNSP, la crearea și
dezvoltarea cărora a contribuit enorm, realizând o serie de implementări practi-
ce prin intermediul Ministerului Sănătăţii şi Guvernului Republicii Moldova. A
participat la elaborarea „Legii privind Supravegherea de Stat a sănătăţii publice”,
multiplelor regulamente igienice și recomandări metodice.
A pregătit 8 doctori în medicină şi conduce lucrul ştiinţific a 5 doctoranzi şi
al unui competitor pentru teza de doctorat. Discipolii lui ocupă funcții înalte în
cadrul Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice.
Colaborează cu medicii practicieni din CNSP, centrele de sănătate publică
municipale şi raionale. La solicitările MS și CNSP se implică cu responsabilitate
în activități metodice și consultative din domeniul igienei. Pe plan internațional,
cooperează cu catedrele de profil din România, SUA, Germania, Finlanda, Franța,
Federaţia Rusă, Ucraina, cu organizațiile mondiale OMS, ONU, UE, OIM și al-
tele. În acest context, s-a manifestat ca un bun expert și coordonator de proiecte
naționale şi internaţionale (evaluarea igienică a condiţiilor de instruire şi de trai
ale elevilor cu maladii respiratorii cronice, împreună cu specialiști SUA; promo-
varea sănătăţii şi profilaxia maladiilor – cu specialişti din Germania şi Finlanda;
adaptarea sănătăţii publice la schimbările climei – cu experți de la ONU; evalua-
rea calităţii apei potabile în sectorul rural şi în instituţiile de învăţământ preuni-
versitar - în cadrul proiectelor finanțate de UE).
Pe parcursul mai multor ani a fost membru al senatului şi al Consiliului şti-
inţific ale USMF „N. Testemiţanu”. În prezent este membru afiliat al Consiliului
Facultăţii de Medicină, al Consiliului Ştiinţific al Centrului Naţional de Sănătate
Publică. Deține funcția de preşedinte al Consiliului știinţific specializat „Igie-
na”, vicepreşedinte al comisiei MS de atestare a medicilor igienişti și medicilor
laboranți din centrele de sănătate publică, de vicepreşedinte al seminarului şti-
inţific de profil igienic și cea de membru al Comisiei de experți a Consiliului
Național de Acreditare și Atestare.
În 2013 a devenit laureat al Galei premiilor în sănătate, este deținător al meda-
liei „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a Moldovei.
Ion Bahnarel, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale
Anii ’60-’80 ai secolului trecut au fost pentru să-
nătatea publică o perioadă cu cele mai frumoase rea-
lizări profesionale şi ştiinţifice. Practic, atunci s-a pus
începutul fenomenului de afirmare a cadrelor medica-
le naționale, orientate spre cerințele şi necesităţile ţă-
rii. Mai toţi absolvenţii Alma Mater din acele decenii
au devenit cu timpul personalităţi proeminente şi au
adus notorietate în cultura şi gândirea medicală. Una
dintre aceste figuri valoroase este savantul Ion Bahna-
rel, numele căruia se asociază cu generaţia celui de al
„4-lea val” de medici şi savanţi igieniști, pregătiţi în
aulele Universității.
Și-a făcut studiile la facultatea de Medicină Preventivă, aflându-se permanent
sub custodia profesorilor de elită precum Nicolae Testemiţanu, Eli Şleahov, Vi-
orel Prisacari, Eugen Popuşoi, conceptorii multiplelor idei, şcoli şi proiecte în
ştiinţa şi practica medicală. Este omul care a trecut prin diverse provocări ale
timpului, reuşind să iasă biruitor din toate încercările, datorită firii sale labo-
rioase şi cutezătoare pentru tot ce venea de la dascălii şi formatorii profesiei de
medic. El se postează printre cei mai cotaţi specialişti de igienă și radioprotecție
ai republicii, având în palmares un număr considerabil de fapte şi împliniri me-
dicale inestimabile.
Făcând o ochire retrospectivă în viaţa savantului, îţi poţi da seama cu uşurinţă,
că stilul său de activitate în sistemul de ocrotire a sănătății poartă reminiscențele
„educaţiei de acasă”, precum şi ale nepieritoarelor comori spirituale şi cultura-
le, lăsate de marii înaintaşi ai neamului românesc pe locurile natale. Dragostea
pentru muncă, cultivată în familie, şi creuzetul cultural, în care a crescut și s-a
educat, îi imprimă o doză de singularitate în raport cu alţi colegi, veniţi în capi-
tală de la ţară.
Copilăria şi-a petrecut-o în satul Diakivţi (anterior Proboteşti, ţinutul Herţa),
regiunea Cernăuţi, Ucraina. Părinţii i-au fost sfetnici buni în toate. Cea mai mare
înrâurire asupra lui a avut-o maică-sa, care l-a înfrățit cu cartea chiar din primii
ani de viață.
A făcut studii la şcoala-internat polivalentă din orașul Herța, după care au
urmat admiterea la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău, apoi anii de
studenţie, în timpul cărora s-a manifestat ca un tânăr talentat, bine intenţio-
nat şi fidel profesiei îmbrăţişate. O perioadă de timp a condus cercul studen-
ţesc ştiinţific de epidemiologie, datorită cărui fapt a putut să colaboreze mai
îndeaproape cu profesorii şi lectorii catedrelor de medicină preventivă. După
absolvirea cu excelenţă a facultății, primul care i-a întins o mână de ajutor lui
Ion Bahnarel, remarcându-i capacităţile şi calităţile deosebite și propunându-
i să activeze în calitate de lector la catedra sa, a fost Nicolae Testemiţanu. De
curând, Ion Bahnarel se angajează la Staţia Sanitaro-Epidemiologică Republi-
cană, de care îşi va lega soarta pentru totdeauna. În calitate de tutore i-a avut pe
Efim Ciobanu, medic-şef adjunct al instituţiei, Iuri Viskovatov, şeful departa-
mentului şi Mihail Tetelbaum, şeful secţiei Igiena muncii, în care a lucrat până
în 1980. Această cotitură din viaţa sa, însă, n-a fost în măsură să-i pericliteze
activitatea pedagogică şi cea de cercetător. Dimpotrivă, activând în cadrul Sa-
nepidului republican, el s-a ataşat serios muncii ştiinţifice. Iniţial, a vrut să se
dedice epidemiologiei, însă, dat fiind specificul lucrului său, a trebuit să se con-
centreze o perioadă pe tematica igienei muncii, iar din momentul confirmării
în postura de şef al secţiei Igiena radiaţiei, pe problemele iradierii medicale şi
naturale asupra populaţiei din Republica Moldova, reuşind să facă o carieră
ştiinţifică și pedagogică strălucită cu respectarea tuturor etapelor tradiționale
de formare şi devenire a cadrelor didactice.
Ca şi alţi pedagogi şi savanţi de vârsta sa, profesorul Ion Bahnarel a mun-
cit „cu cartea pe braţe”. Pe timpul afirmării sale ştiinţifice şi pedagogice despre
tehnologiile informaţionale nici că se pomenea. Unica posibilitate de a acumula
cunoştinţe medicale o oferea biblioteca. Acest fapt l-a determinat ulterior, când
devenise director al CNŞPMP şi mai apoi al CNSP, să conecteze instituţia la siste-
mul informaţional computerizat cu internet şi să aducă literatura de specialitate
pe masa de lucru a fiecărui tânăr cercetător şi student de la catedră, pe care dom-
nia sa are onoarea s-o conducă până în timpul de faţă. Apropo, Ion Bahnarel a
preluat șefia Catedrei Igiena de la renumitul profesor Gheorghe Ostrofeţ.
O influență directă asupra formării sale ca specialist în domeniul medicinii
iradierilor l-au jucat atât colegii de breaslă de la universitate, cât și cei din ca-
drul Serviciului de supraveghere sanitaro-epidemiologică. Este vorba de Nicolae
Opopol, Gheorghe Ostrofeţ, de Tamara Bondarenco, după care a şi început să
dirijeze secţia Igiena radiaţiei, transformând-o treptat într-un Centru Naţional
de performanţă. Alegerea temei pentru doctorat a fost determinată, însă, şi de
anumiţi factori obiectivi. Cu toate că instituțiile medicale devenise o sursă im-
portantă de iradiere a populaţiei republicii, studierea lor nu captase atenţia sa-
vanţilor, deoarece se considera o temă tabu. Pe de altă parte, se cerea nu numai
evaluarea contribuţiilor iradierii medicale, dar şi stabilirea unei doze colective
asociate iradierii medicale. Cunoscând bine tematica, Ion Bahnarel s-a aprofun-
dat în procesul de cercetări şi la 1995 susţine la Iași teza de doctor în medicină cu
tema „Contribuţii la evaluarea iradierii medicale”. Lucrarea a produs înainte de
toate o stare de șoc în rândul unor demnitari din sistem, deoarece nu se dorea să
se facă schimbări în mecanismul deja existent de diagnosticare radiologică.
În teza de doctor habilitat domnia sa și-a menținut continuitatea preocupări-
lor științifice, argumentând necesitatea adoptării unor politici dure de reglemen-
tare a iradierilor medicale. El analizează din punct de vedere ştiinţific principale-
le surse de expunere la iradiere a populaţiei din Republica Moldova - radonul şi
toronul (ca principali responsabili ai acestor iradieri) și propune măsuri concrete
de diminuare a nivelului de iradiere. Lucrările de doctorat şi celelalte, apărute pe
parcurs, au servit drept bază pentru adoptarea unei serii de legi, precum Legea
radioprotecţiei şi securităţii nucleare, Legea privind produsele alimentare, Legea
privind supravegherea de stat a sănătăţii publice etc. De rând cu aceasta, au fost
elaborate regulamente şi acte normative speciale, care stabileau norme funda-
mentale de radioprotecţie şi reducere a iradierii ionizante. Lucrările ştiinţifice ale
doctorului habilitat în ştiinţe medicale Ion Bahnarel au avut o importanţă colosa-
lă pentru sistemul sănătăţii publice. Pentru prima oară au fost evaluate condiţiile
de muncă a medicilor profesionişti şi a pacienţilor supuşi în permanenţă testelor
radiologice X-roentghen. S-au scos în evidenţă factorii, ce influențau direct să-
nătatea populaţiei, modificările fiziologice ce se produceau în organismul omu-
lui ca urmare a iradierilor naturale, ionizante sau medicale. Datorită cercetărilor
efectuate şi a măsurilor luate contra nocivităţii acestor factori, administraţiile şi
colectivele medicale din teritoriu au început să folosească tot mai frecvent în ac-
tivitatea lor diagnostico-curativă echipamente alternative, care reduceau simţitor
influența nefastă a emanărilor asupra omului.
În perioada activității sale științifice, profesorul universitar Ion Bahnarel a pu-
blicat peste 300 de lucrări ştiinţifice şi metodice în ediţiile de specialitate din Re-
publica Moldova şi cele din străinătate. Are scoase de sub tipar 22 de monografii şi
9 manuale şi ghiduri. În perioada 2001-2012 a brevetat 5 invenţii, apreciate de ju-
rii competente la concursurile şi expoziţiile de specialitate din lume cu 31 de me-
dalii de aur, 5 de argint, 4 de bronz și 5 premii speciale: Dijon, Franța 1998, Seul,
Coreea de Sud 2008, MEDEXIM, Chișinău. Republica Moldova 2002, 2005-2012,
INFO-INVENT, Iași, România 2003, 2004, 2006-2008, 2012, Sevastopol, Ucraina
2007, 2008. În perioada 2006-2008 a patentat 3 propuneri de raționalizare.
În calitate de savant-senior a pregătit 5 doctori în științe medicale, conduce în
prezent 10 doctoranzi şi 6 masteranzi.
De rând cu funcțiile de bază, s-a manifestat în calitate de membru al diferitor
instituții și organizații naționale și internaționale: coordonator național al Pro-
iectului UE „Promovarea sănătății și profilaxia maladiilor”, consultant științific,
director și expert la o serie de proiecte și programe realizate în comun cu UE,
OMS, UNICEF, USAID, AIEA, UNDP, FAO, Codex Alimentarius, expert IAEA,
membru al EEHC al OMS-EU.
Pentru rezultate deosebite, obținute în activitatea științifico-practică și ma-
nagerială, profesorul Ion Bahnarel a fost distins cu titluri onorifice și medalii:
„Eminent al ocrotirii sănătății din URSS”, medalia jubiliară a AȘM „60 de ani de
la fondarea primelor instituții academice din Moldova”, medalia comemorativă
„Nicolae Testemițanu”, Diploma de gradul I a Guvernului Republicii Moldova,
Om emerit al Republicii Moldova. Este laureat al Premiului AȘM pentru lucrări
științifice de valoare, laureat al Concursului național „Teza de excelenţă de doctor
habilitat a anului 2010” și cavaler al Ordinului „Gloria Muncii”.
Victoria Bucov, doctor habilitat în medicină, profesor cercetător
Profesorul cercetător Victoria Bucov, doctor habi-
litat în științe medicale, face parte din generația, care
a cunoscut durerile și chinurile perioadei de război și
celei postbelice. S-a născut la 9 septembrie 1943 într-
o familie de români intelectuali, însă nu în Basarabia,
ci tocmai în orașul Buguruslan, regiunea Cikalov (azi
regiunea Orenburg, Federaţia Rusă). În anul 1944 fa-
milia sa revine în Moldova și se așează cu traiul la
Chișinău.
În anul 1960 Victoria Bucov absolvește cu medalie
de aur școala medie nr. 5 din capitală, după care se an-
gajează în calitate de preparator la Institutul Moldove-
nesc de Cercetări Științifice în Igienă și Epidemiologie.
Lucrul ei decurgea în laborator. Asista diverse cercetări
și experimente științifice, care deschideau orizonturi nebănuite de ea în lumea
cunoașterii. Probabil, că anume în acele momente misterioase a încolțit gân-
dul de a se ocupa cu știința și, în special, cu cea care studiază fiziologia omului
– medicina.
În 1962 susține examenele de întrare la Facultatea de Pediatrie a Institutului
de Stat de Medicină din Chişinău. Obținând în 1968 diploma de medic pediatru,
dânsa este repartizată în calitate de medic de sector la Spitalul Clinic nr. 1 din
Chișinău.
Lucrului științific a început să se consacre din anul 1969. Tematica preocu-
părilor sale de cercetare era legată de domeniul profilaxiei specifice a bolilor
infecțioase. Astfel, în anul 1975 pleacă la Moscova să facă aspirantură la Institu-
tul de Epidemiologie, unde va aborda o temă destul de actuală pentru sănătatea
publică de la acea vreme și anume: Materiale de cercetare a reacțiilor cutanate la
alergenul tetanic. După ce susține cu succes teza de doctor în fața juriului, alcă-
tuit din reprezentanţi vestiţi ai elitei medicale moscovite din domeniu, dânsa se
întoarce la Institutul Moldovenesc de Cercetări Științifice în Igienă și Epidemio-
logie din Chișinău, unde își continuă activitatea de cercetător științific în labora-
torul Profilaxie specifică.
Fiind un savant cu vocație, Victoria Bucov a căutat să-și extindă aria de cer-
cetare, să se aprofundeze în studierea epidemiilor „autohtone” pentru a afla și
formula metode noi de prevenire și profilaxie a morbidității în masă a populației.
Trecuse 3 ani după desființarea URSS. Republica Moldova, care își cucerise
independența în mod democratic, trecea printr-o criză economică și socială ne-
maipomenită. Deficitul devenise „cap de afiș” mai pentru orice uzină și fabrică
din republică, pentru organizațiile și instituțiile de specialitate. Lumea o ducea
greu, mulți dintre cetățeni fiind nevoiți să apuce calea pribegiei în căutarea unui
trai decent. Materialismul acesta oportunist nu a fost în măsură să schimbe tra-
iectoria ideilor și planurilor de viață ale savantului. În ciuda situației precare din
țară, dânsa își pregătea ustensilele pentru a asalta o nouă treaptă în domeniul
științelor sănătății publice. În 1993 Victoria Bucov apără cu succes cea de a doua
teză științifică, în care se axează pe studierea particularităților procesului epide-
mic al rujeolei și din care vor rezulta principii de vaccinare și profilaxie inedite a
populației, vulnerabilă la bolile infecțioase.
Pe parcursul activității sale științifice Victoria Bucov a demonstrat capacități
deosebite în formularea de sine stătător a problemelor științifice și optimiza-
rea căilor de rezolvare a sarcinilor studiului. Cercetările teoretice le organizează
în simbioză cu experimentele practice, analizând rezultatele obținute și făcând
generalizări și propuneri argumentate în vederea transpunerii lor în viață. În cali-
tate de autor și coautor are mai mult de 200 de lucrări ştiinţifice, publicate atât
în Republica Moldova, cât şi peste hotarele ei, inclusiv 2 monografii, 2 inven-
ţii, 3 manuale, 19 propuneri de raționalizare. Sub conducerea doamnei Bucov în
calitate de conducător și consultant științific au fost pregătite și susținute 5 teze
de doctor în medicină. Ca referent și membru al Consiliului știinţific specializat
în domeniile epidemiologiei și patologiei infecțioase participă activ la formarea
calificată a cadrelor științifice. Grație realizărilor științifice, Victoriei Bucov i-au
fost conferite titlurile de conferențiar cercetător (anul 1986) și profesor cercetător
(anul 2009).
Victoria Bucov este cercetătorul practicist, care a sfărâmat stereotipurile de
gândire în știința sovietică, opunându-se diletantismului și superficialității în
procesul de cercetare. A profesat și profesează un sedentarism științific compe-
tent, valoros și cu valențe cost-eficiente pentru sănătatea publică. Pe lângă activi-
tatea științifică Victoria Bucov a contribuit fructuos la activitățile epidemiologiei
aplicative prin elaborarea numeroaselor documente normative și metodice. A
participat la elaborarea și realizarea a 4 programe naționale de imunizări, la reali-
zarea a 3 studii populaționale internaționale și la instruirea medicilor din dome-
niul imunizărilor, prevenirii și combaterii bolilor contagioase.
Din 1987 exercită funcția de șef al laboratorului Profilaxie specifică din cadrul
Centrului Național de Sănătate Publică.
9.2. Pleiada doctorilor în medicină
• Bârcă Ludmila, născută în 1966, dr.med., 2004, 14.00.10 – Boli infecțioase

• Bebâh Vladimir, născut în 1952, dr.med., 1986, 14.00.07 – Igienă
• Bernic Vladimir, născut în 1971, dr.med., 2012, 14.00.07 – Igienă
• Calmâc A.F., anul nașterii 1927, dr.med., 1968, 14.00.30 – Epidemiologie
• Calmâc Varfolomei, născut în 1948, dr.med., 2008, 14.00.33 – Medicina so-
cială și managementul sanitar
• Calin Vasile, născut în 1941, dr.med., 1976, 14.00.33 – Medicina socială și
managementul sanitar
• Caterinciuc Natalia, născută în 1975, dr.med.,2009, 14.00.30 – Epidemiologie
• Ciobanu Angela, născută în 1970, dr.med., 2010, 14.00.07 – Igienă
• Ciobanu Damian, născut în 1941, dr.med., 1977, 13.00.06 – Virusologie
• Chicu Valeriu, născut în 1944, dr.med., 1984, 14.00.30 – Epidemiologie
• Cobzaru Olga, născută în 1938, dr.med.,1977, 14.00.07 – Igienă
• Cojocaru Radu, născut în 1968, dr.med., 2000, 03.00.07 – Microbiologie
• Corețchi Liubov, născută în 1954, doctor în biologie, 1988, 03.00.15 – Genetică
• Cușnir Gheorghe, născut în 1955, dr.med., 1993, 14.00.36 – Alergologie și
imunologie
• Dmitrienco Valeria, născută în 1943, dr.med., 1979, igienist, 14.00.07
• Dobreanschi Eugenia, născută în 1935, dr.med., 1980, 03.00.13 – Fiziologia
omului și animalelor
• Dobreanschi Valeriu, născut în 1936, dr.med., 1973, 14.00.07 – Igienă
• Evtodienco Vasile, născut în 1935, dr.med., 1966, 14.00.30 – Epidemiologie
• Gheorghița Stela, născută în 1971, dr.med., 2007, 14.00.30 – Epidemiologie
• Ghidirim Victoria, născută în 1943, dr.med., 1970. 13.00.06 – Virusologie
• Guriev Vladimir, născut în 1980, dr.med., 2012, 14.00.30 – Epidemiologie
• Gutțul Aurel, născut în 1950, dr.med.,1999, 14.00.07 – Igienă
• Hodârev Galina, născută în 1947, dr.med.,1991, 14.00.36 – Alergologie și
imunologie
• Iachim Vasile, născut în 1937, dr.med., 1966, 14.00.07 – Igienă
• Isac Marina, născută în 1950, dr.med., 1983, 14.00.30 – Epidemiologie
• Iziumov Nina, născută în 1970, dr.med., 2010, 14.00.07 – Igienă
• Lungu Vera, născută în 1960, dr.med., 2013, 14.00.30 – Epidemiologie
• Melnic Anatolie, născut în 1950, dr.med., 2009, 14.00.30 – Epidemiologie
• Mihailenco Alexandr, născut în 1955, dr.med., 1993, 14.00.30 – Epidemiolo-
gie și 03.00.08 – Zoologie
• Pantea Valeriu, născut în 1949, dr.med., 1997, 14.00.33 – Medicina socială și
managementul sanitar
• Pânzaru Iurie, născut în 1958, dr.med., 2008, 14.00.07 – Igienă
• Râmiș Constantin, născut în 1970, dr.med.,2002, 14.00.30 – Epidemiologie
• Roșca Angela, născută în 1973, dr.med., 2006, 14.00.10 – Boli infecțioase
• Russu-Lupan Ion, născut în 1940, dr.med., 1990, 14.00.07 – Igienă
• Sârcu Raisa, născută în 1954, doctor în biologie, 03.00.04 – Chimie și mana-
gementul sanitar
• Sârbu V.T., anul nașterii 1936, dr.med., 1969, 14.00.30 – Epidemiologie
• Scoferța Petru, născut în 1940, dr.med.,1968, 13.00.06 – Virusologie
• Spînu Igor, născut în 1978, dr.med., 2011, 03.00.07 – Microbiologie
• Stancu Mihai, născut în 1949, dr.med., 1982, 03.00.20 – Parazitologie
• Stratulat Tatiana, născută în 1960, dr.med.,1996, 14.03.11 – Toxicologie
• Tcaci Eudochia, născută în 1965, dr.med., 2003, 14.00.07 – Igienă
• Tutunaru Mariana, născută în 1976, dr.med., 2012, 14.00.07 – Igienă
• Țurcan Laura, născută în 1971, dr.med., 2007, 14.00.30 – Epidemiologie
• Vacaraș N.A., anul nașterii 1934, dr.med., 1967, 14.00.30 – Epidemiologie
• Voina Tatiana, născută în 1938, dr.med., 1982, 14.00.33 – Medicina socială
și managementul sanitar
• Volneanschi Ana, născută în 1946, dr.med., 1986, 14.00.07 – Igienă
• Vrânceanu-Beneș Angela, născută în 1969, dr.med., 2009, 14.00.10 – Boli
infecțioase
• Vutcariov Vasile, născut în 1951, dr.med.,1995, 13.00.06 – Virusologie
• Zepca Victor, născut în 1948, dr.med., 1992, 14.00.07 – Igienă
X. Programe naţionale în sănătatea publică

Sănătatea e comoara cea mai preţioasă
şi cea mai uşor de pierdut, fiindcă e prost păzită
(Emile Augier)
Orice etapă de dezvoltare a societății își are argumentele și premisele sale spe-
cifice. Nu face excepție în acest sens nici procesul de edificare și evoluție a Cen-
trului Național de Sănătate Publică.
„Explozia socială”, determinată de destrămarea URSS de la începutul ulti-
mului deceniu al secolului precedent, a dat start unei noi epoci de dezvoltare
a societății, bazată pe principiile pieței libere. La etapa respectivă unele servicii
ale statului au rămas fără un suport economic necesar satisfacerii necesităților
populației și funcționării coerente a institutelor statului. Pentru o parte dintre ele,
și anume cele de asistență medicală, a fost elaborat și adoptat un mecanism legal
de funcționare economică - Fondul de Asigurări Obligatorii în Medicină (2003).
Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice, însă, a rămas la dotația sta-
tului. Mijloacele statului, firește, nu erau suficiente pentru a face față problemelor
de sănătate publică. Dar atunci în anii ’90 ele se acumulase cu duiumul: trebuia
imunizată populația, nu erau rezolvate problemele tuberculozei, HIV/SIDA, tre-
zea îngrijorare calitatea apei de băut (de unde și nivelul înalt al BDA), alcoolismul
și tabagismul devenise surse de boli dependente ș.a.m.d. Neavând alte soluții în
problemele de finanțare a instituției, cheltuielile din domeniile sănătății publi-
ce erau puse pe umerii colectivelor. În consecință, au apărut disfuncționalități
și dezechilibrări, care au declinat evoluția normală a indicatorilor de sănătate
ai populației. Crescuse teribil ratele de incidență prin maladii medico-sociale,
inclusiv cele infecțioase (erupții epidemice de difterie, rujeolă, rubeolă, oreion,
tuberculoză și infecția HIV/SIDA), se extindea prevalența de invaliditate la lo-
cuitorii cu vârstă aptă de muncă și cea de mortalitate la categoria respectivă de
populație.
Starea lucrurilor nu putea fi tolerată și lăsată la voia sorții. Conducerea Servi-
ciului și a Stației Sanitaro-Epidemiologice Republicane din acea perioadă (1992)
în persoana lui M. Magdei, V. Vangheli, V. Dobreanschi, M. Dutca, V. Pantea, V.
Chicu, I. Bahnarel, N. Opopol, Șt. Gheorghiță, V. Bucov, C. Spânu, V. Sohoțchi,
A. Melnic, I. Nistor, I. Șalaru ș.a. au acționat în front comun, inițiind o serie de
soluții benefice pentru stoparea crizei și menținerea pe linia de plutire a activității
instituției. Accentul principal a fost pus pe demararea programelor naționale de
sănătate. Dar, noile politici necesitau obligatoriu o susținere politică și economi-
că garantată din partea instituțiilor statului. Era nevoie, în primul rând, de un
suport legal al inițiativelor propuse. Astfel, în 1993, prin efortul specialiștilor din
sistem, a fost elaborată și adoptată prima Lege a Serviciului (după desființarea
URSS) „Privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei” nr. 1513-XII
din 16 iunie 93”, care prevedea (art.5, p.3) „…elaborarea, aprobarea şi exercitarea
Fig. 20.
Rata incidenței
generale a bolilor
infecțioase și
parazitare (la 100 mii
populație,1993-2012)
controlului asupra realizării programelor naţionale şi teritoriale privind asigura-

rea sanitaro-epidemiologică a populaţiei, introducerea realizărilor tehnico-ştiin-
ţifice în domeniul prevenirii bolilor”.
Pe parcursul anilor au fost elaborate și promovate un şir de programe naţio-
nale de prevenire şi combatere a maladiilor transmisibile şi netransmisibile. Pri-
mele astfel de documente, adoptate la nivel naţional, au fost planurile complexe
de profilaxie a intoxicaţiilor alimentare (1975 Dipoziţia 41-r), a bolilor diareice
acute şi holerei. Mai apoi au fost elaborate şi adoptate programe naţionale de
imunizări, de prevenire a infecţiei HIV/SIDA, hepatitelor virale B,C şi D, tuber-
culozei, rabiei, prevenirea maladiilor ioddeficitare etc.
Numai la capitolul imunizarea populației, de exemplu, au fost elaborate 4
programe naționale: HG nr. 584/03.08.1994 (PNI 1995-2001), HG nr. 369/
28.05.2001 (PNI 2001-2005), HG nr. 523/16.05.2006 (PNI 2006-2010) și HG nr.
1192 /13.12.2011 (PNI 2011-2015).
Însă nici un program național n-a fost acoperit integral din contul bugetu-
lui consolidat al statului. Suportul necesar pentru implementarea lor a venit din
afară: de la Organizația Mondială a Sănătății, UNICEF, PNUD, Banca Mondială,
UNAIDS, în ultimii ani și de la Uniunea Europeană și alte țări dezvoltate ale
lumii. Proiectele, susținute financiar de partenerii externi, au contribuit în mod
substanțial la asigurarea țării cu cele trebuincioase pentru realizarea campaniilor
de imunizare a populației contra bolilor infecțioase, pentru screeningul și moni-
toringul maladiilor netransmisibile, cum sunt bolile cardio-vasculare, cerebro-
vasculare, oncologice, imunodificitare, sociale, pentru educația în sănătate și
promovarea modului sănătos de viață etc. Primul program național de screening
a fost aplicat în raioanele pilot Orhei și Cahul. Al doilea a vizat întreaga republică
și a avut ca obiectiv prioritar studierea demografică și de sănătate a populației,
împărțită în cuiburi (DNC MICS 2, 3, 4).
Urmare a acestor programe de sănătate, s-a creat un leant de nezdruncinat din-
tre producătorii de securitate a sănătății și factorii recipienți din teritoriu. Ca și
strategie de sănătate, programul național atrage în procesul de protecție, promo-
vare și profilaxie a maladiilor transmisibile și nontransmisibile atât organizațiile
medicale, cât și cele nemedicale, autoritățile publice locale, agenții economici,
instituțiile comunitare și sectoriale, societatea civilă, școala. Prin filiera progra-
melor naționale au fost investite în sănătate sute de milioane de dolari, care au
permis reconstrucția și modernizarea sistemului de sănătate publică din Republi-
ca Moldova. Când spunem aceasta, ne referim la crearea laboratoarelor științifice
pentru cercetări fundamentale și dotarea lor cu echipament performant pentru
analizele chimice, biologice și fizice calitative, la asigurarea CNSP cu vaccinuri,
reactive, test-sisteme, cu mijloace informaționale și tehnologii, ce facilitează în
prezent activitatea comunicațională a instituției în procesul de gestionare a da-
telor și urgențelor de sănătate. Pe banii donatorilor au fost înfăptuite studii de
nutriție în populația adultă și minoră, s-au procurat laboratoare mobile sau au-
tospeciale, care dispun de utilaj medical sofisticat pentru cercetarea factorilor de
mediu în locurile de izbucnire a epidemiilor. La fel de importante au fost progra-
mele de instruire a cadrelor medicale, care urmau să muncească în laboratoarele
reutilate cu aparate moderne, fiind școliți prin filiera OMS și a altor organizații
de profil în cele mai prestigioase institute de sănătate. Astfel, Guvernul Japoni-
ei a ajutat Moldova să intre în posesia sistemului „lanțul-frig” și a Depozitului
național de vaccinuri (cu frigidere speciale și stație autonomă de curent electric),
o structură specializată, acreditată astăzi de către OMS, în care se păstrează la o
temperatură constantă preparatele destinate vaccinărilor și alte produse farmace-
utice. Datorită acestor cooperări, în țară a fost eliminată poliomielita, iar Repu-
blica Moldova a obţinut statutul OMS de ţară liberă de poliomielită.
Parteneriatul cu țările ONU și UE a avut un impact pozitiv asupra întregii po-
litici de sănătate din Republica Moldova. În perioada 1997-2005 în aceste scopuri
BRE al OMS a alocat 1,05 mil. lei, iar pentru 2012-2016 – o sumă de două ori mai
mare: 2,19 mil. lei.
Tot prin competențele programului național s-a reușit rezolvarea riscurilor
de sănătate, provocate de creșterea continuă a fumatului și consumului excesiv
de alcool. Potrivit unui raport special al OMS „The European health report 2012”
Republica Moldova ocupă primul loc în Europa după consumul de alcool pe cap
de locuitor. Aceasta constituie 21 de litri de alcool pur per capita. Băuturile alco-
olice, întrebuințate fără noimă, generează boli netransmisibile la circa 87% din
adulți. În prezent sunt înregistrate peste 47 de mii de persoane cu alcoolism cro-
nic, dintre care 7200 sunt femei, iar costurile totale ale societății legate de proble-
ma consumului de alcool echivalează cu 1-3% din produsul intern brut.
Programul național privind reducerea consumului de alcool în Republica
Moldova este preconizat până în 2020 și prevede desfășurarea unor activități ca-
dru în contextul cerințelor Planului european de acțiuni în domeniul diminuării
consumului de alcool pentru perioada respectivă.
Consumul de țigări aduce, la fel, daune enorme sănătății populației din Repu-
blica Moldova și în ultimii 10 ani se află într-o creștere permanentă. Programul
Național, adoptat de Guvern prin Hotărârea nr. 100 din 16 februarie 2012, ur-
mează să instituie până în 2016 un sistem de supraveghere și control a tendințelor
de morbiditate și mortalitate, generate de consumul articolelor din tutun, precum
și de promovare a politicilor de taxare și sancționare a celor care se fac vinovați de
încălcarea legislației în domeniu..
Altfel spus, Centrul Național de Sănătate Publică, fiind susținut de stat și ajutat
în mod dezinteresat de țările partenere și organismele de specialitate din lume, a
creat un sistem de administrare a securității de sănătate, prin care orice subdivi-
ziune a sa este capabilă să răspundă separat ori în comun la urgențele majore de
epidemie sau boli netransmisibile, având la dispoziție tot instrumentarul cogni-
tiv, medical și tehnologic necesar. Puterea lui mai rezidă în caracterul corporativ
al acțiunilor desfășurate pe tărâmul sănătății publice: asta când fiecare actor par-
ticipant la scenariul de eradicare a maladiilor își cunoaște bine rolul și se străduie
să susțină până la sfârșit efortul colectiv. Or, sănătatea publică, „mângâiată” de
superiori doar când incidentele sunt plecate de acasă, tocmai are nevoie de aceas-
tă solidaritate și unitate de spirit în plan național și internațional.
La moment în Republică Moldova se află în derulare 12 programe naționale:
1. Programul naţional de promovare a modului sănătos de viaţă pentru anii
2007-2015 (HG RM nr. 658 din 12.06.2007),
2. Programul naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infec-
ţiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2011-2015 (HG RM nr. 1143 din
16.12.2010),
3. Programul naţional de control al tuberculozei pentru anii 2011-2015(HG
RM nr. 1171 din 23.12.2010),
4. Programul naţional de Imunizări pentru anii 2011-2015(HG RM nr. 1191
din 23.12.2010),
5. Programul de stat privind dezvoltarea şi dotarea tehnico-materială a Servi-
ciului de supraveghere de stat a sănătăţii publice pentru anii 2011-2016(HG
RM nr. 165 din 17.03.2011),
6. Programul Naţional de profilaxie şi combatere a diabetului zaharat pentru
anii 2011-2015(HG RM nr. 549 din 21.07.2011),
7. Programul naţional de eradicare a tulburărilor prin deficit de iod pentru
anii 2011-2015(HG RM nr. 596 din 03.08. 2011,
8. Programul naţional de combatere a hepatitelor virale B,C şi D în Republica
Moldova pe anii 2012-2016(HG RM nr. 90 din 12.02.2012),
9. Programul naţional de control al tutunului pentru anii 2012-2016 (HG RM
nr. 100 din 16.02.2012),
10. Programul naţional de reducere a afecţiunilor determinate de deficienţa de
fier şi acid folic până în anul 2017(HG RM nr. 171 din 19.03.2012),
11. Programul naţional privind controlul alcoolului pe anii 2012-2020(HG
RM nr. 360 din 06.06.2012).
12. Programul naţional privind sănătatea mintală pentru anii 2012-2016 (HG
RM nr. 1025 din 28.12.2012).
XI. Răsadă de cadre

multilateral dezvoltate
Omul trebuie să-şi aleagă şi nu să-şi accepte destinul
(Paulo Goelho)
Este o vorbă populară, care se utilizează atunci când dorești sa-ți lauzi progeni-
tura, neamul: „ai noștri ca brazii”. Raportată la cadrele Centrului Național de Să-
nătate Publică, această expresie se vrea rostită cu respect și demnitate. Profesiona-
lismul înalt și pregătirea multilaterală, de care se bucură colaboratorii instituției,
le-au adus faimă nu doar în serviciul de sănătate publică, unde au excelat, ci ori-
unde au avut prilejul să muncească sau să administreze. Practica acumulată în
instituție a fost de bun augur pentru mulți dintre ei, unii fiind avansați în post
în aparatul ministerului, alții transferați la munca de conducere în organele de
partid sau cele sovietice (pe timpuri), cei de ai treilea s-au încadrat din propria
discreție în diverse instituții de profil din țară și străinătate. Destinul le-a adus alte
drumuri în viață, alte sarcini s-au cristalizat în cariera lor profesională, dar pentru
toți profesia incipientă, cea de medic și specialist în sănătatea publică, a constituit
pilonul de sprijin în pornirile și manifestările lor de mai departe. Ghidați de cu-
riozitatea de a alfa pe ce „meridiane” se află acum foștii angajați ai CNSP, ne-am
plasat pe unda căutărilor, izbutind să localizăm o cohortă de nume respectabile,
încorporate în diverse instituții medicale și nemedicale din țară și din lume.
1. Ababii Ion. La SSER a venit în 1969 după repartizarea, operată de Ministerul
Ocrotirii Sănătății al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Debutează
ca medic sanitar în secția Igiena muncii. În 1973 este eliberat din lucru și trecut
în subordinea șefului Secției orășenești Chișinău de ocrotire a sănătății. Ulteri-
or, a activat ca medic sanitar în Sindicatul de ramură din Moldova.
2. Babkin Olga. De specialitate a fost medic sanitar. În această postură a lucrat
în cadrul Sanepidului republican preț de doi ani (1967-1979). Restul vieții
l-a consacrat Sanepidului dinChişinău.
3. Beleavschi Vsevolod. Medic sanitar. Absolvent al aceluiași Institut de Me-
dicină din Dnepropetrovsk. În 1971 este angajat prin repartizare ca șef al
Secției sanitare al SSER. În 1975 este transferat la Direcția a IV-a a MOS,
unde a activat ca medic-șef până în 1985, și a reformat serviciul departa-
mental în Stație Sanitaro-Epidemiologică, înzestrată cu laborator asigurat
sub aspect tehnologic. În anul 1985 trece în Sanepidul raional Botanica,
apoi în cel orășenesc, unde va activa în secția de radioprotecție și securitate
nucleară.
4. Caţ Efim. În SSER a fost responsabil de problemele sanităriei școlărești,
apoi de cele ale sanităriei alimentare, iar din 1962 până în 1971 a ocupat
funcția de șef al secției Igiena alimentară. După această perioadă a activat
în calitate de şef de secţie la Sanepidul din or. Chişinău.
5. Cărăruş Alexandru. În 1972 este angajat al SSER în funcția de medic epi-
demiolog. Din 1977 este transferat în Secția orășenească Chișinău, de ocro-
tire a sănătății, unde a fost angajat în funcția de medic-șef al Sanepidului
raionului Lenin, mai apoi al Sanepidului din raionul Sovietic al capitalei. În
prezent activează ca medic epidemiolog la CSP municipal Chișinău.
6. David Finc. A exercitat funcția de șef al sectorului Supravegherea sanitară
asupra aplicării pesticidelor din cadrul secției sanitare. În această postură a
activat din 1983 până în 1990, când se concediază din serviciu din propria
inițiativă.
7. Dumitraş Ion. Activitatea în cadrul instituției o începe în 1965, fiind de-
semnat în postul de șef al secției sanitare. În 1967 deține interimatul funcției
de medic-șef adjunct al Sanepidului Republican. Este eliberat din funcție în
1975 în legătură cu alegerea sa în calitate de președinte al Comitetului Cen-
tral al Societății „Crucea Roșie” a RSSM.
8. Guma Vergil. Toată viața și-a consacrat-o activității epidemiologice. În
1966 debutează în funcția de medic în secția Epidemiologie a SSER, apoi
șef de secție. În anul 1979 este eliberat din post și transferat la Stația Sanita-
ro-Epidemiologică din Chișinău. În prezent activează ca şef de secţie DSP
Vaslui, România.
9. Leviţchi Vladimir. S-a înfrățit cu SSER imediat după absolvirea Institutului
de Medicină din Leningrad. În 1967 a fost numit medic sanitar în secția Igi-
ena comunală. După un an este transferat în secția Igiena muncii. În 1980
se concediază din propria inițiativă și se angajează la Sanepidul orășenesc
din Chișinău.
10. Melnic Victor. Activitatea în sistemul de sănătate a început-o din 1967,
imediat după absolvirea Institutului de Medicină din Chișinău. Un an de
zile a activat în cadrul SSER ca medic epidemiolog. În 1968 este eliberat
din funcție și trecut în subordinea medicului-șef al Sanepidului raional
Briceni pentru a continua munca pe specialitate, unde a deținut funcția de
medic-șef mai mulți ani la rând. Ultimul loc de muncă al său: Sanepidul
raionului Șoldănești, unde a activat ca medic-șef. Pe vremea șefiei lui s-a
construită noua clădire a sanepidului raional.
11. Moldovan Dumitru. A fost repartizat la SSER de către Ministerul
Ocrotirii Sănătății al RSSM. După absolvirea Institutului de Medicină
din Dnepropetrovsk, a lucrat ca medic epidemiolog în secția Infecții
extrem de periculoase până în 1970. În acest an este concediat în legă-
tură cu avansarea sa în funcția de medic-şef al Sanepidului raionului
Lenin din or. Chişinău.
12. Morari Nicolae. Destinul îl aduce la Sanepid în 1973, unde își începe acti-
vitatea profesională ca medic sanitar în secția Igiena muncii. Este eliberat
din post în 1978 în legătură cu trecerea sa la lucru în Sindicatul lucrători-
lor din comerţ şi cooperaţia de consum al RSSM.
13. Nikberg Ilia. A condus sectorul sanitaro-igienic al SSER din 1956 până în
1964. A plecat din instituție din propria inițiativă, emigrând în Australia.
14. Novacov Natalia. A fost inclusă în statele de personal ale instituției în
1966. La început a îndeplinit funcția de inginer chimist superior în Labo-
ratorul metodelor de cercetări fizico-chimice. Pe parcursul anilor a lucrat
ca laborant, chimist, medic bacteriolog. În anul 1983 trece să lucreze la
IMSP AMU în calitate de şef al Laboratorului bacteriologic.
15. Petuhov Nina. În SSER s-a încadrat din anul 1966. A activat ca me-
dic sanitar și răspundea de studierea pesticidelor și impactul lor asupra
sănătății populației. În 1971 este numită șef al secției Igiena copiilor și
adolescenților, pe care o va conduce până în 1978. După aceasta a trecut să
lucreze în Direcția orășenească Chișinău a ocrotirii sănătății.
16. Postoroncă Nicolae. În statele de personal ale SSER figurează din anul
1973. A lucrat șef de secție Supravegherea sanitară asupra chimicalelor din
agricultură. În 1977 este transferat la lucru în Departamentul „Moldsilva”.
17. Rusnac Boris. După concedierea sa din postul de medic-șef al SSER în
1969 este angajat ca medic-șef al Stației sanitaro-epidemiologice a Căii Fe-
rate Moldovenești.
18. Şleahov Eli. Doctor în științe medicale, profesor epidemiolog. În cadrul
Centrului Republican de Sănătate Publică a exercitat funcția de vicedirec-
tor pe știință. În 1974 a fost transferat la un alt post de lucru. O perioadă
de timp a condus Cârmuirea Societății Științifice Moldovenești a Microbi-
ologilor, Igieniștilor și Epidemiologilor.
19. Tanasiev Petru. Colaborator al SSER din anul 1966. A activat în calitate de
medic sanitar în secția Igiena muncii. Din 1969 a fost numit şef al sanepi-
dului raional Edineţ.
20. Tureatcă Nicolae. A servit instituția timp de 6 ani, din 2006 până în 2010,
exercitând funcția de șef al secției Dezinfecție profilactică.
21. Viskovatov Iurie. A debutat la IMCŞIE ca medic-inspector în Direcţia
sanitaro-epidemiologică pentru ocrotirea rezervoarelor de apă. În 1960
activează în calitate de șef al secției Igiena comunală. Din 1963 trece să
lucreze în cadrul Institutului Moldovenesc de Cercetări Științifice în Igie-
nă și Epidemiologie, se consacră cercetării în domeniul igienei comunale.
Devine doctor în medicină. În 1978 este eliberat din funcție în legătură cu
plecarea sa în Ucraina.
XII. Noi dimensiuni strategice

în sănătatea publică
Sănătatea este un cuvânt mare.
Ea cuprinde nu numai corpul, mintea şi spiritul,
ci şi perspectiva unui om
(Jems H. West)
Următoarea dimensiune strategică în sănătatea publică vizează regionalizarea.

Va fi ea numită aşa sau altfel, esenţa nu se schimbă. Reforma de regionalizare a
sistemului de sănătate publică va cuprinde două etape. La prima etapă se vor
„regionaliza” politicile de studiu. Astăzi se știe, că un rol extrem de mare în dez-
voltarea sistemului îl joacă studiile populaţionale, care ne pot oferi un tablou
veridic al situaţiei de moment, al tendinţelor în sănătatea publică și, implicit, un
scor favorabil pentru luarea deciziilor ulterioare. La scara centrelor cu populaţie
mică este imposibil să realizezi studii populaţionale de sănătate concludente. La
nivel regional, însă, asemenea studii dau un efect exponențial. În joc întră aşa-
numita lege a numerelor mari, care au puterea de a confirma direcţia de mișcare a
tendinței sau legității fenomenului. Prin urmare, nu se poate face sănătate publică
la un eşantion de 20 de mii de populaţie. Este nevoie să începem studiul de la
100 000 în sus, pentru că datele obținute vor fi mult mai aproape de adevăr, vor
reflecta mult mai corect situaţia reală, iar pe baza lor se va alege tactica şi strategia
acţiunilor în sănătatea publică. A doua etapă va începe cu modernizarea tehnică
a centrelor de sănătate mari, exemplul CNSP. Nu are sens să dotezi cu tehnolo-
gii moderne centrele mici teritoriale, deoarece în lipsa volumului de activități
operaționale și a echipamentului performant (ce rost e să investești în echipa-
mente costisitoare, care vor deservi areale înguste, restrânse), serviciile lor nu vor
fi solicitate la capacitățile de proiect. Adică s-au cheltuit mijloace, dar munca e în
van. De aceea, potrivit concepției de regionalizare, urmează să fie fortificate 10
centre teritoriale din republică, care vor fi asigurate cu laboratoare performante,
cu mijloace tehnice, cadre, spaţii etc. Acest lucru va fi realizat în termen de un
an-doi cu asistență-cadru acordată de Comisia Europeană şi Agenţia Japoneză
pentru Cooperare Internaţională (JICA).
Date explicite despre concepția regionalizării sistemului de sănătate publică
și alte politici de sănătate, care urmează să fie implementate în țară în perioada
2012-2020, sunt expuse în proiectul Noii Strategii Naționale pentru Sănătatea
Publică, elaborată de specialiștii CNSP pe parcursul anului 2012 (anexa nr. 2).
Cuvânt de încheiere
Starea de sănătate sub aspect fiziologic, mental și social depinde mult de gene-
tica individului și de mediul ce-l înconjoară. Persoanele cu moștenire ereditară
și aură biomagnetică puternică rezistă cu ușurință riscurilor și constrângerilor
exterioare. Cei cu imunitate scăzută cad indezirabil victime împrejurărilor, se
îmbolnăvesc și rămân captivi vreme îndelungată (uneori pe viață) diferitelor
maladii transmisibile și netransmisibile. Acești doi factori coabitează pașnic în
contextul educației, adică atunci când omul este bine informat cu privire la con-
duita pentru sănătate și devine un producător de securitate a sănătății proprii și
sănătății publice. S-ar părea, că în era tehnologiilor informaționale cu ferestre
deschise către lumea cunoașterii (medicale și științifice) pregătirea și comporta-
mentul nostru pentru un mod sănătos de viață ar trebui să fie însușite și aplicate
cu prisosință. Dar nu este așa. În esență, sănătatea ca educație și cultură socială
este determinată de clișee etnologice, încetățenite în tradiții și obiceiuri pe viață.
Popoarele orientale, de exemplu, promovează cultul sănătății de la o generație
la alta, prin activități fizice cu caracter de masă și bucătării naționale. Or, se
cunoaște, că de cele mai multe ori omul se îmbolnăvește din cauza sedentarității
și alimentării incorecte, nesănătoase. Din păcate, noi, moldovenii, ne aducem
aminte de sănătatea proprie doar atunci când ne îmbolnăvim.
Fiind, potrivit legendei, „ultimii înfățișați înaintea lui Dumnezeu, ca să ceară
pământ”, strămoșii noștri au trăit mereu cu grijile câmpului, cu mintea afundată
preponderent în preocupările lor de zi cu zi și nu prea rezervau timp pentru asa-
nare, pentru restabilirea forțelor irosite. Asta-i filosofia moștenită, dar și situația
reală pe care o sesizăm la momentul actual în Republica Moldova. Actualmente,
sistemul de sănătate din republică lucrează mai mult pentru fortificarea asistenței
medicale de toate tipurile, decât pentru fortificarea sănătății publice.
Starea existentă de lucruri în sănătate se datorează nu numai psihologiei so-
ciale, dar și condițiilor de viață vitrege, provocate de frecventele războaie, ce au
trecut, fără voia băștinașilor, şi pe pământul lor. Descriind etapele istorice de con-
stituire a CNSP, ar fi fost inexplicabil să trecem cu vederea, fie şi succint, eveni-
mentele politice și sanitare din Basarabia de la cumpăna secolelor XIX-XX, când
incidența și spectrul numeric al bolilor transmisibile atinsese cote înspăimân-
tătoare, autoritățile locale fiind nevoite să creeze în regim de urgență unități de
sănătate publică în teritoriu.
Primii lucrători medicali cu soldă și înregimentare oficială în sistemul de sănă-
tate publică au avut de confruntat în lupta cu epidemiile greutăți enorme. Practic,
ei ieșeau să învingă „dușmanul invizibil” cu mâinile goale. Pe timpul Imperiului
Rus, dar și în perioada interbelică, nu existau materiale și mijloace tehnice sani-
tare pentru a studia, anihila și stopa focarele de boli infecțioase. Este adevărat,
că după cel de Al Doilea Război Mondial condițiile de activitate medicală se mai
ameliorase. Au fost reconstruite instituțiile medicale spitalicești distruse, au fost
organizate puncte de dezinfecție locale, băi publice și situația a fost luată sub
control, însă micile victorii repurtate pe câmpul de bătălie se bazau, în principal,
pe curajul și puterea de voință a oamenilor în halate albe.
Trebuie de remarcat, că în pofida mizeriei și sărăciei din ținut, sistemul de
supraveghere sanitaro-epidemiologică s-a bucurat de un anumit sprijin constant
din partea autorităților sub toate regimurile politice, fie țarist, regalist sau comu-
nist. Nu se poate afirma, că în vremurile de pace autoritățile ruse sau românești
din Basarabia erau indiferente la necesitățile populației afectate. Doar că ajutorul
acordat corespundea nivelului de epocă în dezvoltarea medicinii și societății.
În perioada sovietică instituționalizarea sistemului de sănătate în Moldova s-a
efectuat cu pași mai rapizi. Căutarea și implementarea unui concept de autoritate
sanitară națională au condiționat multiple reforme și reorganizări structurale,
începând cu Stația Antimalarică Republicană, stațiile sanitaro-epidemiologice
interraionale, apoi districtuale și, în consecinţă, cea Republicană şi teritoriale
orăşeneşti şi raionale, ajungând în 2010 la statutul de Centrul Național de Sănă-
tate Publică. Ultimul prevede atribuții și competențe pe potriva cerințelor tim-
pului și acoperă toate ariile de activitate în domeniul sănătății publice. În aceas-
tă perioadă istorică la timona instituției s-au perindat o serie de specialiști de
forță, plămădiți în aulele Institutului de Stat de Medicină din Chișinău sub egida
marelui savant și om de cultură Nicolae Testemițanu. Încadrându-se în ramură,
ei au știut să menajeze cu pricepere continuitatea reformelor în medicina soci-
ală și sănătatea publică. Numele lor figurează în mai multe capitole în funcție
de circumstanțe și contribuție la făurirea istoriei și imaginii Centrului. Dintre
aceștia se cuvine să evidențiem încă o dată grupul de specialiști, în frunte cu
Mihail Magdei, fost viceministru și ministru al Sănătății, director al CNȘPIE și
CNȘPMP, doctor habilitat în științe medicale, care a pus începutul procesului de
modernizare a Centrului Național de Sănătate Publică. Este vorba de prof. Nico-
lae Opopol, dr. habilitat în medicină, membru corespondent al AȘM, ex-vicedi-
rector, Valeriu Chicu, conferențiar universitar, doctor în medicină, ex-vicedirec-
tor și director, Victor Băbălău, fost medic-șef, Ștefan Gheorghiță, vicedirector,
Ion Bahnarel, profesor universitar, doctor habilitat în medicină, actualul director
general CNSP, Constantin Spânu, vicedirector, doctor habilitat în medicină ș.a.
Aportul lor în promovarea și menţinerea principiilor de sănătate publică euro-
conforme este inestimabil. Datorită lor a fost posibilă înzestrarea instituției cu
cele mai performante echipamente și tehnologii medicale, organizarea laboratoa-
relor de excelență cu acreditare națională și internațională, instituirea relațiilor
de colaborare profesională cu instituții similare din lume, pregătirea cadrelor
în cele mai competente centre de formare continuă din străinătate. Cu timpul,
Centrul Național de Sănătate Publică a devenit și pentru alte țări și organizații
de sănătate un model de școală în perfecționarea nivelului de instruire a lucră-
torilor medicali, încadrați în sistemul de sănătate publică. Destinele lor „au fost
condamnate” la ardere pentru luminarea parcursului, pe care urma să-l facă în
timp CNSP. Iată de ce atunci, când reformele băteau pasul pe loc sau se făceau de
dragul reformelor, ei, aflându-se între ciocan și nicovală, nu se temeau să dea re-
plica potrivită, să se opună inerției cu riscul de a-și pierde „confortul” în serviciu
și sursa de întreținere a familiei.
Centrul Național de Sănătate Publică a fost și continuă să fie o forjerie model
de pregătire a cadrelor cu o prestație multilateral dezvoltată. Toți cei, care au ac-
tivat la diferite posturi în cadrul instituției și din varii motive au fost avansați sau
au plecat pe cont propriu la lucru în altă parte, dețin astăzi posturi înalte în sfera
economică și socială a țării. Numele lor, precum și cele ale savanților, care au
trudit pe ogorul științific al sănătății publice, sunt prezentate în capitole separate,
developând anumite părți din fundamentul, pe care s-a înălțat gloria și cinstea
instituției.
În decurs de 65 de ani istoria CNSP a fost marcată nu doar de reforme
instituționale și organizatorice însemnate, dar, mai ales, de inovații medicale și
profesionale de mare valoare pentru prevenirea și tratarea bolilor infecțioase,
studierea, diagnosticarea și profilaxia maladiilor netransmisibile etc. Este de-a
dreptul impresionant rolul pe care l-a jucat instituția în organizarea și promova-
rea campaniilor de vaccinare în masă a populației, adultă și minoră, care a avut
efectul unei „intervenții chirurgicale” pentru numeroasele epidemii dezlănțuite
în ținut din adâncul secolelor. Tot din șirul faptelor celebre se numără inițierea
programelor naționale de combatere a bolilor infecțioase și netransmisibile,
susținute de stat și OMS, care au imprimat luptei împotriva acestor flagele sociale
un caracter de sistem și de perspectivă, au atras în sânul ei organizații medicale și
nemedicale din teritoriu, autoritățile publice locale, asociațiile neguvernamentale
și factori de resort în vederea asigurării stabilității și securității sănătății publi-
ce. Noua paradigmă medico-socială, ce prevede extinderea centrului de greutate
al instituției spre studierea și remedierea determinanților maladiilor netrans-
misibile, demonstrează caracterul viabil și permanent receptiv la doleanțele și
necesitățile de sănătate ale populației.
În urma acestor activități și experiențe formidabile, muncite cu sudoare până
la strălucire, instituția a devenit o școală academică recunoscută de cele mai
importanțe autorități de sănătate publică din lume. Științele sănătății publice
s-au transformat într-un factor de impact, cu probe și dovezi de laborator, pen-
tru orice caz nestandart, fiind pregătite să răspundă prompt și eficient în situații
excepționale.
În linii mari, istoria CNSP se împarte în două etape de anvergură. La prima
etapă s-a inițiat și cristalizat strategia de supraveghere și combatere de către stat a
maladiilor transmisibile, periculoase și extrem de periculoase, cu toate ajustările
legislative, medicale și tehnologice corespunzătoare. După biruințele înregistrate
pe dimensiunile morbidității și letalității cu caracter epidemic, instituția a pășit
pe un alt făgaș de stabilitate a sănătății în țară – prevenția și profilaxia bolilor ne-
transmisibile. Apariția în ultima vreme a unor patologii grave și complexe, cum
sunt bolile cardiovasculare, maladia HIV/SIDA, tuberculoza, cancerul mamar,
de colon și accidentele cerebrovasculare, a determinat conducerea și specialiștii
de frunte ai Centrului să adopte o serie de măsuri orientate spre studierea și sta-
bilirea factorilor de risc ale lor și a determinanților de sănătate. Munca aceasta
s-a finalizat cu adoptarea în 2012 a unei strategii naționale pentru prevenirea şi
controlul bolilor netransmisibile pe anii 2012–2020.
Dacă punem pe cântarul istoriei toate acele nevoi și greutăți, căutări și încer-
cări, împliniri și progrese, de care au avut parte colaboratorii instituției în decurs
de 65 de ani, sinonimele de laudă ar fi insuficiente. Munca lor în templul sănătății
e mult prea complicată ca să putem printr-un cuvânt-două să punem notele pe
care le merită. Calitatea și efectul activității lor nu se observă imediat, și chiar nu
neapărat mai apoi, fiindcă atât timp, cât în țară e liniște și stabilitate epidemio-
logică, cât depozitele și laboratoarele sunt pregătite pentru a riposta atacurilor
de virusuri și bacterii intruse, încrederea noastră în puterile lor este deplină și
ireproșabilă. Destinul le-a hărăzit să poarte cu ei „cheița” de la cutia fermecată a
sănătății și o veghează mereu ca „îngerii păzitori”.
Petru Craveț,
jurnalist
Bibliografie
1. Первый съезд земских врачей, Кишиневь, печ. вь тип.Архиерейского
Дома, 1873.
2. Dr. Sandu Nicolae. Tifosul exantematic în Basarabia. Infirmeria Chișinău,
1887.
3. N. Smadu, Tifosul exantematic în Basarabia, Chișinău, 1937.
4. Cornea, Aspecte actuale ale tuberculozei în Chișinău și ținutul Hotin,
Chișinău, 1939.
5. Борьба с холерой в Бессарабии в 19 веке. Маляриалогическая ситуа-
ция в Молдавии (1918-1940). Arhiva de stat, manuscrise de autor, dosarul
nr. 04-10, 1976.
6. Petru Iarovoi, Boli învinse. Chișinău, Cartea Moldovenească, 1980.
7. Petru Iarovoi, Combaterea bolilor infecțioase în Republica Moldova.
Chișinău, 2012.
8. Leontin Stoica, Serviciul sanitar în Armata Română în perioada 1914-1918,
Chișinău, 2012.
9. Serviciul-Sanitaro-Epidemiologic de Stat al Republicii Moldova: trecut,
prezent și viitor, 1945-2005, ”Pontos”, Chișinău, 2006.
10. Prof. Ion Bahnarel la 60 de ani, Tipografia USMF ”N. Testemițanu”, 2012
11. Colecția de ziare „Moldova Socialistă”, „Ţăranul sovietic”, „Советская
Молдавия” din anii 1945 –’46.
12. Politica Naţională de Sănătate, Hotărârea Guvernului nr. 886 din 6 august
2007.
13. Strategia națională de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-
2017, HG nr. 1471 din 24 decembrie 2007.
14. Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, nr. 10-XVI din 3
februarie 2009.
15. Strategia națională pentru prevenirea și combaterea bolilor netransmisibi-
le prioritare în Republica Moldova (HG nr. 135 din 27.02.2012).
16. Legea nr. 552-XV din 18.10.2001 „Cu privire la evaluarea și acreditarea în
sănătate”
17. Proiectul Strategiei Naționale de Sănătate Publică în perioada 2013-2020.
15. D ocumente și fotografii. Muzeul şi arhiva CNSP.
Anexă
STRATEGIA NAŢIONALĂ
de Sănătate Publică pentru anii 2014 - 2020
1. Introducere
Sănătatea publică este un ansamblu de măsuri ştiinţifico-practice, legislative, organi-
zatorice, administrative şi de altă natură a căror semnificaţie a evoluat de-a lungul tim-
pului de la preocuparea strictă asupra controlului bolilor infecţioase, sănătăţii mediului,
ocrotirii sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate la o abordare comprehensivă a stării de
sănătate a populaţiei.
Strategia naţională de sănătate publică pentru perioada 2014-2020 (în continuare –
Strategie) este elaborată pentru a susţine realizarea Programului de Activitate al Gu-
vernului Republicii Moldova „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare.
2011-2014”, Planului de acţiuni al Guvernului pentru anii 2012-2015, Strategiei Naţio-
nale de Dezvoltare “Moldova – 2020”, Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în
perioada 2008-2017, Politicii naţionale de sănătate (2007).
Principiile generale care stau la baza elaborării Strategiei sunt formulate în diferi-
te documente internaţionale şi naţionale, care abordează domeniul sănătăţii publice,
cum ar fi, în principal, Politica cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii “Sănătatea
2020”, care are ca scop susţinerea interacţiunilor între Guvern şi societate în vederea
îmbunătăţirii în mod semnificativ a sănătăţii şi bunăstării populaţiei, reducerii inegalită-
ţilor în domeniul sănătăţii, consolidării sănătăţii publice.
Prezenta Strategie descrie situaţia curentă în domeniu, defineşte obiectivele generale
şi specifice, acţiunile şi măsurile necesare, stabilind responsabilităţi clare şi termeni de
realizare pentru toţi partenerii implicaţi în activităţile ce ţin de sănătatea publică.
Responsabilitatea reglementării, coordonării şi controlului funcţionării sistemului de
sănătate publică revine Ministerului Sănătăţii şi structurilor sale de specialitate, organi-
zate pe criterii de competenţe şi responsabilităţi la nivel naţional şi teritorial.
2. Analiza situaţiei
2.1. Profilul de sănătate a populaţiei Republicii Moldova
Speranţa de viaţă
Speranţa de viaţă la naştere în Republica Moldova este una dintre cele mai mici în Re-
giunea Europeană. În 2010, Moldova a devansat numai Rusia şi Kazahstan având media
speranţei de viaţă la naştere de 69,13 ani (Health for all database, WHO Europe, 2012).
Pe parcursul ultimului an (2011) o îmbunătăţire mică a fost înregistrată, atingând me-
dia de 70,88 ani (la bărbaţi – 66,82 şi la femei – 74,92 ani). Se înregistrează o diferenţă
esenţială între speranţa de viaţă a populaţiei din mediul urban şi rural, respectiv 73,24
şi 69,45 ani (Fig.1).
Figura 1. Speranţa de viaţă la naştere după sexe şi medii, pentru anii 2001-2011
Sursa: Biroul Naţional de Statistică, 2012
Principalele cauze de deces şi de morbiditate

a populaţiei Republicii Moldova
Mortalitatea generală
În Republica Moldova se înregistrează valori sporite a mortalităţii generale a
populaţiei, clasându-se printre ţările cu cea mai înaltă mortalitate în Regiunea Europea-
nă. În anul 2011 mortalitatea generală a constituit 1147,47 cazuri la 100 000 populaţie,
toate vârstele (Health for all database, WHO Europe, 2012). Bolile netransmisibile au
constituit 88% din totalul deceselor în anul 2011 (Tab. 1). Există diferenţe de zonă ge-
ografică, mediu şi sex în ratele de deces a bolilor netransmisibile. Cele mai frecvente
decese sunt cauzate de bolile sistemului circulator (57,5%). Pe locul doi se plasează tu-
morile (14,5% decese din numărul total), pe locul trei – bolile aparatului digestiv (9,1%),
pe locul patru – leziunile, otrăvirile şi alte consecinţe a cauzelor externe (7,8%) şi pe
locul cinci – bolile aparatului respirator (4,8%). O caracteristică specifică a structurii
mortalităţii populaţiei din Republica Moldova este mortalitatea înaltă de ciroză hepatică
(8% din 9,1% a deceselor determinate de bolile aparatului digestiv), fără diferenţe de sex.
O altă particularitate naţională este mortalitatea înaltă la vârsta aptă de muncă. La
această vârstă au fost înregistrate în total 456,9 decese la 100 mii de locuitori în anul 2011
(la bărbaţi – 697,5 şi la femei – 202,6) (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011). Consti-
tuind, în medie, 44% din numărul total al deceselor (cota-parte a bărbaţilor în numărul
total de decese constituie 60% şi a femeilor – 23%). În structura mortalităţii la vârsta
aptă de muncă pe primul loc sunt bolile sistemului circulator (24,7%), urmate de leziuni,
otrăviri şi alte consecinţe a cauzelor externe (21,7%), tumori (18,3%), bolile aparatului
digestiv (18,3%) şi bolile aparatului respirator (6,7%). În sumă aceste cinci categorii con-
stituie aproximativ 90 la sută din toate cauzele de deces. În raport cu locul de reşedinţă,
mortalitatea generală este semnificativ mai sporită în mediul rural. În raport cu zona
geografică, mortalitatea generală este mai sporită în raioanele de Nord.
Tabelul 1. Indicatorii de sănătate selectaţi, 2003–2011
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Boli netransmisibile, rata standardizată a deceselor la 100 000 populaţie, toate vârstele
Boli ale sistemului
857,5 805,2 858,4 786,4 849,3 716,5 715,2 731,1 664,7
circulator
Tumori maligne 155,5 158,4 161,2 166,2 161,9 164,7 168,4 165,3 163,1
Boli ale aparatului
96,7 81,2 92,6 83,6 78,8 74,3 69,6 718 55,8
respirator
Boli ale sistemului
129,4 130,9 143,1 134,2 127,4 118,5 120,7 126,2 102,6
digestiv
Boli cronice ale ficatu-
103,8 104,7 114,2 107,1 103,0 96,7 96,1 102,7 81,4
lui şi ciroze hepatice
Diabet zaharat 11,7 9,9 11,6 12,1 11,4 10,1 9,6 10,7 8,9
Alte cauze externe de deces, rata standardizată a deceselor
la 100 000 populaţie, toate vârstele
Accidente de transport 15,2 15,5 14,4 13,6 15,9 15,2 12,9 12,4 12,8
Traume şi otrăviri 110,6 107,6 113,8 109,0 103,7 100,2 97,2 103,0 85,0
Cauze asociate cu con-
223,0 221,6 239,0 227,1 219,2 207,4 205,2 217,9 175,3
sumul de alcool
Cauze asociate cu
930.8 862.4 917.2 838.7 791.9 755.1 748.2 764.4 689,0
fumatul
Sursa: Health for all database, WHO Regional Office for Europe, 2012.
Mortalitatea infantilă şi maternă
Pe perioada ultimilor opt ani rata mortalităţii infantile are o tendinţă de descreştere
atingând rata de 10,9 la 1000 născuţi vii în anul 2011 (Tab. 2). Această rată este mai mică
în comparaţie cu ţările CSI, dar mai mare decât în cele 27 state membre a UE (Health for
all database, WHO Europe, 2012).
Rata mortalităţii materne de asemenea are o tendinţă de descreştere, dar a avut două
vârfuri de creştere, înregistrate în anii 2008 şi 2010 (Tab. 2). În anul 2010 mortalitatea
maternă drept un risc obstetrical indirect a fost identificat într-o jumătate de decese, în
timp ce 5 dintre acestea au fost raportate ca urmare a gripei pandemice. Diferenţa dintre
ratele mortalităţii materne în mediul urban şi rural este de aproape 2 ori, ea poate fi ex-
plicată parţial prin asigurarea cu servicii medicale (şi calitatea lor) şi distribuţia inegală
a resurselor.
Tabelul 2. Rata mortalităţii infantile şi materne, 2003–2011

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Mortalitatea infantilă,
14,4 12,2 12,4 11,8 11,3 12,2 12,1 11,7 10,9
la 1000 născuţi vii
Mortalitatea maternă,
21,9 23,5 18,6 16,0 15,8 38,4 17,2 44,5 15,3
la 100 mii de născuţi vii
Sursa: CNMS, Anuare Statistice Medicale 2004-2011.
Incidenţa şi prevalenţa principalelor cauze de deces
Bolile sistemului circulator
Incidenţa bolilor sistemului circulator este relativ joasă: în anul 2011 au fost
înregistrate 169,2 adresări la 10 mii de locuitori, cea mai frecventă fiind incidenţa bolii
hipertensive – 103,7 la 10 mii de locuitori (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011). În
ce priveşte prevalenţa bolilor sistemului circulator, ea este înaltă, constituind 13245,4
cazuri la 10 mii de locuitori (17,5% din prevalenţa generală), situându-se pe locul doi a
categoriilor de boli (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011).
Tumorile
Având o rată a mortalităţii înaltă (14,5% decese din numărul total), incidenţa şi pre-
valenţa tumorilor sunt joase: în anul 2011 ele au constituit, respectiv, 41,2 şi 259,3 la 10
mii de locuitori (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011), nivel care indică o adresabilitate
joasă, un diagnostic timpuriu insuficient şi tratament ineficient.
Bolile sistemului digestiv
În anul 2011 incidenţa bolilor sistemului digestiv a constituit 261,7 cazuri la 10 mii de
locuitori sau 7,4% din tot numărul de adresări, astfel plasându-se pe locul trei. Prevalen-
ţa bolilor sistemului digestiv a constituit 973,7 sau 12,8%, ocupând locul trei în rândul
prevalenţei tuturor stărilor morbide (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011).
Leziunile, otrăvirile şi alte consecinţe a cauzelor externe
Incidenţa leziunilor, otrăvirilor şi altor consecinţe a cauzelor externe în anul 2011 a
constituit 345,7 cazuri la 10 mii de locuitori sau 9,7% din tot numărul de adresări, astfel
plasându-se pe locul patru. Prevalenţa a constituit 348,8 cazuri la 10 mii de locuitori sau
4,6% din prevalenţa tuturor stărilor morbide (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011).
Bolile aparatului respirator
Incidenţa bolilor sistemului respirator este foarte înaltă (în anul 2011 - 268,2 la 10
mii de locuitori), ocupând locul întâi (35,8%) din toate categoriile de patologii (CNMS,
Anuar Statistic Medical 2011). Cele mai frecvente adresări au fost condiţionate de pne-
umonii (100,8 cazuri la 10 mii de locuitori). Foarte înaltă este şi prevalenţa acestor stări
patologice: 1491,0 la 10 mii de locuitori (19,6% din prevalenţa generală), plasându-se
astfel pe locul întâi (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011).
Diabetul zaharat
Incidenţa diabetului zaharat în Moldova este relativ înaltă şi are tendinţă de creştere.
În anul 2011 incidenţa diabetului zaharat a constituit 25,7 cazuri la 10 mii de locuitori
(CNMS, Anuar Statistic Medical 2011). Incidenţa diabetului zaharat insulino-depen-
dent în acelaşi an a fost de 3,1 cazuri la 10 mii de locuitori. Prevalenţa diabetului zaharat
de asemenea are tendinţă de creştere; majorându-se de la 145,5 cazuri la 10 mii de lo-
cuitori în anul 2008 la 189,2 cazuri în 2011, dintre care insulino-dependent 36,2 cazuri
(CNMS, Anuar Statistic Medical 2011).
Morbiditatea prin boli transmisibile
Povara bolilor infecţioase şi parazitare transmisibile în structura morbidităţii genera-
le a populaţiei constituie mai mult de 15%, având o incidenţă de 258,5 la 10 mii de popu-
laţie (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011). Morbiditatea generală prin boli infecţioase
şi parazitare este determinată preponderent de infecţii a căilor respiratorii acute (IRVA,
gripă şi pneumonii), parazitoze (helmintiaze), boli diareice acute (BDA), ce reprezintă
90% din numărul total de maladii infecţioase înregistrate. Infecţiile acute a căilor res-
piratorii în număr de 244,6 mii de cazuri au fost înregistrate pe parcursul anului 2012;
inclusiv IRVA – 81% din numărul total a acestui grup de nozologii (cu o incidenţă de
558,9 cazuri la 10 mii de populaţie). O problemă aparte reprezintă pneumoniile şi bron-
hopneumoniile la copii (0-17 ani, având o incidenţă de 330,9 cazuri la 10 mii de popula-
ţie) şi persoane adulte (>de 65 ani). BDA au o răspândire vastă pe teritoriul ţării cu ~ 21
mii de cazuri anual, cu o majorare a numărului de izbucniri de salmoneloze, dizenterie
etc., asociate cu consumul produselor alimentare nesigure şi preparate cu nerespectarea
condiţiilor de igienă. Morbiditatea prin BDA continuă să fie determinată de afecţiunile
înregistrate la copiii în vârstă 0-17 ani (76%), inclusiv la copii de vârstă 3-6 ani care
frecventează instituţiile preşcolare. Helmintiazele ocupă un loc important în structura
morbidităţii infecţioase generale, cu înregistrarea ~17 mii de cazuri anual din care 85%
la copii de vârsta până la 17 ani. Tuberculoza (TBC) şi HIV/SIDA de asemenea rămân
printre problemele prioritare pentru Republica Moldova (Tab. 3).
Tabelul 3. Incidenţa la 100 000 populaţie a unor boli transmisibile,
toate vârstele, 2003–2011
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Tubercu-
100,1 133,3 143,0 139,1 135,7 124,4 121,9 115,7 –
loza
HIV 7,1 9,9 14,8 17,3 20,4 22,2 19,7 – –
Hepatita B 13,4 12,5 11,4 – 6,6 5,5 4,3 2,9 –
Sursa: Health for all database, WHO Regional Office for Europe, 2012.
Factorii principali de risc a bolilor netransmisibile
Indicele DALY (ani de viaţă ajustaţi în funcţie de dizabilitate) măsurat de către OMS
în anul 2002 prezintă 10 factori de risc prioritari care contribuie la povara bolilor în dife-
rite grupe de ţări (WHO, 2006). Pentru Republica Moldova, la bărbaţi principalii factori
de risc care contribuie mai mult din totalul DALY (53,4%) sunt: consumul excesiv de
alcool, fumatul şi hipertensiunea arterială. La femei, trei factori primordiali de risc sunt:
hipertensiunea arterială, colesterolul înalt şi consumul excesiv de alcool, reprezentând
41% din totalul DALY.
Consumul excesiv de alcool la adulţi
O proporţie destul de mare a populaţiei adulte a Republicii Moldova consumă alcool.
Rezultatele Studiul Demografic şi de Sănătate din Republica Moldova realizat în anul
2005 (Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă (CNŞPMP), Moldo-
va şi ORC Macro, 2006) relevă că 59% femei şi 81% bărbaţi au consumat cel puţin o
băutură1 de alcool pe parcursul lunii precedente studiului. Din 81% de bărbaţi care au
raportat consumul a cel puţin o băutură de alcool pe parcursul lunii precedente studiu-
lui, numai 7% de bărbaţi au consumat alcool o dată pe lună şi nici unul mai puţin de o
1 O băutură standard de alcool a fost considerată o sticlă sau o halbă de bere (330-500 ml), un pahar de
vin (50-200 ml), un păhărel de lichior, rachiu sau whisky (50 ml).
dată pe lună. În total 17% din bărbaţi au raportat consumul zilnic sau practic zilnic de
alcool şi 41% au consumat alcool cel puţin o dată pe săptămână.
Fumatul la adulţi
Rezultatele Studiului Demografic şi de Sănătate (CNŞPMP (Moldova) şi ORC Macro,
2006) arată diferenţe semnificative în prevalenţa fumatului între bărbaţi şi femei: 51% de
bărbaţi şi 7% femei au raportat că fumează. Fumatul este mai frecvent printre bărbaţii
din mediul rural (unde fumează 53% din bărbaţi) decât în mediul urban (49%). Cu toate
acestea, în cazul femeilor situaţia este inversă: 2% fumează în mediul rural şi 14% în
mediul urban. În anul 2010 (Biroul Naţional de Statistică din Republica Moldova, 2011)
s-a înregistrat un anumit declin al consumului de tutun la adulţi: consumul în cazul băr-
baţilor s-a micşorat de la 51 la 34% şi femei - de la 7 la 2%.
Excesul de greutate şi obezitatea
Supraponderabilitatea şi obezitatea, precum şi bolile asociate acestora reprezintă o
importantă problemă de sănătate publică. În Republica Moldova, circa 50% dintre per-
soanele adulte (18 ani +) sunt supraponderale sau obeze2. Ponderea persoanelor obeze
care reprezintă 15% din acest număr, este mai mare în mediul urban (16,3%) în compa-
raţie cu mediul rural (14,7%) şi e mai mare printre femei (17,1%) decât printre bărbaţii
(13,3%). Obezitatea creşte proporţional vârstei, de la 1% în grupul de vârstă 18-24 ani
până la 25% în grupul de vârstă 45-65 ani, după care descreşte. 41% dintre persoanele
care suferă de boli cardiovasculare sunt supraponderale şi 31% sunt obeze.
În cadrul studiului „Analiza stării de sănătate a populaţiei Republicii Moldova prin
prisma indicatorilor statistici pentru perioada anilor 2005-2009”1, s-a estimat, că pon-
derea populaţiei cu vârsta de peste 15 ani cu obezitate este în creştere de la 0,39% (anul
2005) la 0,45% (anul 2009). Studiul dat a mai concluzionat că evidenţa statistică cu pri-
vire la supraponderabilitate este incompletă, obezitatea fiind supusă unei monitorizări
ample.
Modul prioritar sedentar de viaţă2 este caracteristic pentru 59,2% din populaţia cu
vârsta de 15 ani şi peste. Luând în consideraţie locul de reşedinţă, cota-parte a persoa-
nelor care duc un mod sedentar de trai este mai mare în mediul urban în comparaţie cu
cel rural (62,0% vs 57,1%). Bărbaţii practică activităţi fizice mai frecvent decât femeile.
În medie, activităţile fizice intense sunt practicate până la 1,9% din populaţie, de regulă
de către bărbaţi. Activităţi fizice intense practică mai mult persoanele din grupa de
vârstă de 15-24 ani (19,3%). Cu creşterea vârstei cota-parte a persoanelor care practică
activităţi fizice intense sau moderate scade.
Consumul de produse bogate în grăsimi, sare şi zahăr Consumul excesiv al aces-
tor produse în combinaţie cu modul sedentar de viaţă duc la obezitate, hipertensiune
arterială şi declanşarea bolilor netransmisibile. În Republica Moldova disponibilitatea
medie zilnică de energie per capita este mai mare decât necesităţile dietetice în energie
(estimate la 2141 kcal/per capita/zi), în anul 2009 constituind 2707 kcal/per capita/zi3.
2 Rezultatele studiului asupra sănătăţii populaţiei în Republica Moldova, BNS, 2006.

3 OMS, Biroul Regional pentru Europa (2012). European Health for All database (HFA-DB) (online
database). Copenhagen, WHO Regional Office for Europe (http://data.euro.who.int/hfadb/, accesat 22
februarie 2012.
Ponderea cea mai mare a energiei (65%) în 2009 a provenit din glucide, după care ur-
mează lipidele (25%) şi proteinele (10%).
Deficienţe de micronutrimenţi Un număr limitat de studii populaţionale au fost
efectuate pentru a determina nivelul de răspândire a deficienţelor de micronutrimenţi.
Actualmente există date numai privind deficienţa de fier (utilizând anemia ca indica-
tor) şi iod, care au constatat un nivel înalt de răspândire a acestora. În cadrul Studiului
Demografic şi de Sănătate din 2005 s-a determinat, că 52,3% din copiii de 6-11 luni
(44,8% – 6-9 luni; 59,8% – 10-11 luni; Hb<12g/dl); 32,2% copii sub 5 ani (Hb<12g/dl),
40,4% din femeile care au raportat că sunt gravide şi 27,8% femei de vârstă fertilă aveau
anemie. Tulburările prin deficit de iod sânt recunoscute ca problemă de sănătate publică
în Republica Moldova. În acest domeniu mai multe intervenţii au fost întreprinse dimi-
nuând răspândirea deficienţei de iod. În cadrul studiului din 2012 s-a stabilit că mediana
excreţiei iodului cu urina la elevi la nivel naţional constituie 204 µg/l şi este în creştere în
comparaţie cu anii precedenţi (78,4 µg/l în anul 1996) şi este în limitele recomandate de
OMS pentru aportul optimal în iod (100-300 µg/l).
Sănătatea ocupaţională
Există multiple probleme ce ţin de sănătatea ocupaţională. În ultimii cinci ani (2007-
2011) au fost înregistrate 107 cazuri de boli profesionale cu 111 persoane afectate, ceea
ce constituie în medie 1,85 la 100 mii de angajaţi. Cele mai frecvente forme nosologice
înregistrate au fost condiţionate de vibraţie (51,4%), agenţi patogeni (15,3%), agrochimi-
cate (13,5%), substanţe chimice toxice (10,8%), pulberi (1,8%), alţi factori (7,2%).
Generalizări. Reieşind din datele prezentate în acest subcapitol măsurile de reducere
a mortalităţii şi morbidităţii determinate de cauzele majore e necesar să fie axate pe:
prevenirea, identificarea precoce şi controlul factorilor principali de risc ale bolilor netrans-
misibile (consumul de alcool şi tutun, colesterolul înalt, hipertensiunea şi suprapondera-
bilitatea), reducerea riscurilor în rândul persoanelor diagnosticate cu boală prin tratament
complex (inclusiv factorii determinanţi ai maladiei) şi control medical periodic, inclusiv
activităţi direcţionate spre diagnosticarea precoce a maladiilor, prevenirea şi controlul
bolilor transmisibile prioritare. Toate activităţile şi politicele în domeniu trebuie să fie
elaborate şi implementate atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, şi să includă măsuri
direcţionate spre reducerea inechităţilor în sănătate.
2.2. Analiza situaţională a domeniilor prioritare de intervenţie
Prezentul capitol include o analiză succinta a domeniilor prioritare de intervenţie; o
analiză mai amplă este prezentată în publicaţia „Analiza operaţiunilor, serviciilor şi acti-
vităţilor de sănătate publică în Republica Moldova, 2012”. Această publicaţie este o bază
de reper pentru elaborarea Strategiei Naţionale de Sănătate Publică.
2.2.1. Supravegherea sănătăţii populaţiei
Studierea şi evaluarea complexă a problemelor de sănătate, cu elaborarea măsurilor
adecvate de prevenire şi control este una din funcţiile de bază a Serviciului de Suprave-
ghere de Stat a Sănătăţii Publice menţionate în Legea nr.10-XVI din 03.02.2009 privind
supravegherea de stat a sănătăţii publice.
Colectarea datelor privind starea de sănătate a populaţiei şi a indicatorilor demogra-
fici se face de mai multe instituţii. Biroul Naţional de Statistică (BNS) este autoritatea
centrală în domeniul statisticii, subordonată direct Guvernului. El este responsabil de
colectarea, verificarea, analiza datelor demografice, economice, sociale şi de altă natură,
menţinerea bazei de date statistice şi actualizarea regulată a ei; efectuarea recensămin-
telor periodice şi altor cercetări, precum şi elaborarea şi publicarea rapoartelor. Indica-
torii din domeniu ocrotirii sănătăţii sunt prezentaţi la BNS de către Ministerul Sănătă-
ţii. Ministerul Sănătăţii la rândul său are două instituţii centrale: Centrul Naţional de
Management în Sănătate (CNMS) şi Centrul Naţional de Sănătate Publică (CNSP) care
colectează date privind starea de sănătate a populaţiei.
CNMS este responsabil de colectarea, procesarea, evaluarea datelor statistice privind
sănătatea populaţiei (inclusiv morbiditatea, traumatismele, invaliditatea ş.a.) şi activi-
tatea instituţiilor medicale, inclusiv finanţarea şi asigurarea cu cadre a acestor institu-
ţii. CNSP este responsabil de colectarea, procesarea şi evaluarea datelor privind bolile
transmisibile, riscurile şi urgenţele de sănătate publică, precum şi factorii determinanţi
ai sănătăţii: ocupaţionali, de mediu şi de comportament. CNSP raportează datele pe bo-
lile transmisibile şi factorii de risc Centrului Naţional de Management în Sănătate, iar
acesta la rândul sau transmite CNSP datele privind bolile netransmisibile. Bazele de date
şi sistemul informaţional al instituţiilor date nu este integrat şi schimbul de date se face
pe suport de hârtie. Datele existente nu sunt standardizate şi clasificate după aceleaşi
criterii, iar calitatea lor în rare cazuri este verificată.
Instituţiile medicale deţin date privind morbiditatea populaţiei de referinţă dar
această informaţie în majoritatea cazurilor este pe suport de hârtie. Raportarea datelor
de către instituţiile medicale la CNMS de asemenea este efectuată pe suport de hârtie.
Excepţie fac bolile transmisibile, a căror monitorizare se face în timp real, iar CNSP ges-
tionează sistemul de supraveghere a bolilor date. În cadrul acestui sistem se raportează şi
datele despre urgenţele de sănătate publică. Fluxul datelor include furnizarea datelor (pe
suport de hârtie sau electronic) primare despre cazurile de boli infecţioase, raportate de
instituţiile de asistenţa medicală primară, de urgenţă, specializată (medici infecţionişti)
şi spitale – în cazul infecţiilor nosocomiale, la centrul de sănătate publică teritorial. CSP
colectează, totalizează şi analizează datele primite cu o periodicitate stabilită - zilnic,
săptămânal, lunar, anual - prin completarea rapoartelor: operative - în situaţii epidemi-
ce; săptămânale – sistemul de supraveghere săptămânal (BDA, IRVA) şi sentinelă (ILI,
ARI, SARI); lunare – supravegherea de rutină a morbidităţii infecţioase. Pentru standar-
dizarea procesului de colectare a datelor se folosesc definiţiile de caz elaborate în baza
prevederilor Deciziei 2119/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 sep-
tembrie 1998, de creare a unei reţele de supraveghere epidemiologică şi control al bolilor
transmisibile în Comunitate. La nivel de CSP se colectează şi se analizează datele privind
parazitozele (formularul nr.1 - „Darea de seamă privind bolile parazitare şi combaterea
dipterelor hematofage”), vaccinările, inclusiv cuprinderea cu vaccinări (formularele nr.5
– „Darea de seamă privind vaccinările preventive” şi nr. 6 „Darea de seamă privind cu-
prinderea copiilor cu vaccinări împotriva bolilor infecţioase”, şi anual formularul nr.18
„Darea de seamă privind starea sanitară şi epidemiologică”.
Este necesar de menţionat că unele instituţii medicale specializate au instituit şi ges-
tionează registrele naţionale pe unele grupuri de maladii, dar acestea nu sunt integrate
cu alte baze de date şi raportarea lor către Ministerul Sănătăţii şi instituţiile centrale de
supraveghere se face de asemenea pe suport de hârtie.
Periodic cu suportul financiar al organizaţiilor internaţionale se efectuează studii po-
pulaţionale (DHS, MICS 4, ancheta privind fumatul în rândul adolescenţilor etc.), care
permit de a acumula informaţii ample în domeniul sănătăţii publice.
În anul 2012 a fost instituit sistemul naţional de supraveghere nutriţională, care iniţial
va fi implementat în trei regiuni pilot, iar după evaluare, care va fi efectuată în primul
trimestru a anului 2014, va fi propusă extinderea acestuia la nivel naţional.
La nivel de raion, anual se fac evaluări a stării de sănătate a populaţiei de către cen-
trele de sănătate publică cu implicarea instituţiilor medicale de nivel raional, dar acestea
poartă un caracter descriptiv şi nu unul analitic.
2.2.1. Pregătirea, planificarea, monitorizarea şi răspunsul la riscurile şi urgenţele
de sănătate publică
La nivel naţional, în conformitate cu Decizia Guvernului nr.1340/2001, Comisia
pentru Situaţii Excepţionale a Guvernului Republicii Moldova, reprezentată de diverse
ministere şi departamente, este responsabilă pentru prevenirea, planificarea pregătirii
şi acţiunile de management în situaţii excepţionale, generate de calamităţi naturale, ac-
cidente de mari proporţii, catastrofe, incendii, epidemii, epizootii etc. Autoritatea naţi-
onală de implementare a politicilor în domeniul situaţiilor excepţionale este Serviciul
Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale (SPCSE) care este responsabil de elaborarea Pla-
nului naţional multisectorial pentru protecţia civilă ce include componente din planu-
rile sectoriale ale ministerelor şi agenţiilor guvernamentale. În cazul evenimentelor şi
urgenţelor în domeniul sănătăţii, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică
este responsabilă pentru abordarea integrată a pericolelor şi urgenţelor pentru sănătatea
publică, aplicarea măsurilor de prevenire şi management, mobilizarea multisectorială
şi coordonarea activităţilor. Prin Legea nr. 10-XVI/2009 privind supravegherea de stat
a sănătăţii publice au fost delimitate funcţiile şi atribuţiile pe niveluri ale sistemului de
sănătate în prevenirea, asigurarea unui grad adecvat de pregătire, managementul urgen-
ţelor de sănătate publică, detectarea, evaluarea şi notificarea riscurilor şi urgenţelor de
sănătate publică, declararea/anularea stării de urgenţă în sănătatea publică.
Este necesar de menţionat, că existentul cadru legal în domeniul urgenţelor de sănă-
tate publică nu este complet ajustat la cerinţele Uniunii Europene. Nu sunt elaborate pla-
nuri de pregătire şi răspuns pentru toate cazurile de urgenţe în sănătate publică, inclusiv
protocoale şi ghiduri pentru planificarea, pregătirea, instruirea în evaluarea riscurilor,
necesităţilor şi vulnerabilităţii, aplicarea definiţiilor de caz, managementul, comunica-
rea, pentru prevenirea şi intervenţia în cazul deliberării accidentale sau intenţionate a
agenţilor biologici.
Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice (SSSSP) menţine un sistem naţi-
onal de supraveghere a evenimentelor de sănătate publică, iar CNSP, desemnat ca Punct
Focal Naţional pentru RSI (2005).
Ministerul Sănătăţii şi Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale evaluează
continuu gradul de pregătire la nivel instituţional, raional şi naţional, şi se instruiesc
diferite grupe de specialişti atât din sectorul sănătăţii, cât şi din alte sectoare (serviciul
vamal, poliţia de frontieră, serviciul veterinar etc.). În pofida acestui fapt sunt alocate
resurse financiare insuficiente pentru a asigura continuitatea instruirilor şi revederea/
actualizarea periodică a materialelor de instruire.
SSSSP deţine un sistem de monitorizare a factorilor de mediu şi ocupaţionali. CNSP
elaborează proceduri de identificare a expunerii la risc şi evaluarea impactului asupra
sănătăţii publice pe termen scurt şi lung. SSSSP actualizează periodic lista instituţiilor
industriale şi registrul substanţelor chimice folosite în producere.
Rezultatele investigaţiilor de rutină, realizate în cadrul sistemelor de supraveghere
epidemiologică, monitoring al factorilor de risc şi a determinantelor de sănătate, efectu-
ate de către laboratoarele SSSSP, servesc drept bază pentru confirmarea/infirmarea pe-
ricolelor şi urgenţelor de sănătate publică. Este necesar de menţionat, că echipamentul
din laboratoarele SSSSP este învechit şi pentru a îmbunătăţi capacitatea de identificare şi
confirmare a pericolelor este necesar a fi înlocuit cu echipament modern.
În prezent nu există un Comitet naţional intersectorial de biosecuritate şi biosigu-
ranţă pentru elaborarea cadrului legal în domeniul biosiguranţei şi biosecurităţii în ve-
derea creării unui Registru Naţional al Laboratoarelor cu identificarea, evaluarea, moni-
torizarea şi minimalizarea riscurilor de origine biologică, inclusiv în prevenirea actelor
de bioterorism.
2.2.3. Protecţia sănătăţii (sănătatea mediului, sănătatea ocupaţională, siguranţa
alimentelor, nutriţia şi alte domenii)
Protecţia sănătăţii reprezintă un domeniu interdisciplinar şi multisectorial, acesta
necesită implicarea şi cooperarea tuturor autorităţilor şi actorilor cointeresaţi la nivel
naţional şi local.
Supravegherea riscurilor, preponderent este efectuată de către SSSSP; laboratoarele
de sănătate publică (fizice, chimice, microbiologice, parazitologice şi radiologice) inves-
tighează factorii de mediu, inclusiv cei de la locul de muncă, alimentele şi alte produse.
Laboratoarele microbiologice şi cele virusologice investighează mostre biologice colec-
tate de la pacienţi pentru diagnosticarea bolilor infecţioase şi în scopul supravegherii
epidemiologice. Toate laboratoarele respectă programele interne de control al calităţii,
iar procedurile de testare sunt descrise în manualele de calitate. În pofida faptului că
există o reţea bine dezvoltată de supraveghere a riscurilor, este necesar de menţionat
capacitatea redusă a acestora, şi anume dotarea insuficientă şi instruirea limitată a per-
sonalului de laborator, ceea ce împiedică implementarea reformelor şi a noilor metode
de testare.
Procesul de elaborare şi armonizare a legislaţiei este condus de autoritatea respon-
sabilă în cooperare cu alte autorităţi cointeresate. În cazul apei potabile şi canalizării,
Ministerul Sănătăţii este responsabil de elaborarea legislaţiei naţionale cu privire la apa
potabilă, iar împreună cu Ministerul Mediului – pentru elaborarea legislaţiei cu privire
la canalizare şi evacuarea deşeurilor şi reziduurilor. Ministerul Sănătăţii în colaborare
cu Ministerul Mediului sunt responsabili de elaborarea legislaţiei în domeniul calită-
ţii aerului şi protecţiei mediului înconjurător. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi
Familiei este principala autoritate pentru elaborarea legislaţiei în domeniul securităţii
şi sănătăţii ocupaţionale, iar Ministerul Sănătăţii este responsabil în special de moni-
torizarea şi evaluarea sănătăţii ocupaţionale. Cadrul legislativ de suport în domeniul
protecţiei sănătăţii este incomplet, doar în proces de dezvoltare şi aliniere la legislaţia
Comunităţii Europene. Rezerve mari există în domeniul implementării cadrului legis-
lativ şi normativ. Unele din barierele existente sunt: lipsa resurselor financiare şi umane
atât la nivel naţional cât şi local, managementul inadecvat, comunicarea insuficientă, o
altă barieră e lipsa mecanismelor pentru a asigura implementarea legislaţiei (inclusiv
ghiduri şi instruiri).
Totodată au fost înregistrate progrese în ultimii 3 ani în domeniul apei şi sănătăţii.
Guvernul, cu suportul donatorilor externi a investit masiv în proiecte de apă şi canaliza-
re, ce a condus la creşterea accesului populaţiei la alimentarea cu apă potabilă de la 53%
în 2005, la 62% în 2012, inclusiv pentru populaţia rurală respectiv de la 27% la 36%. Cu
toate acestea, 65% din populaţia rurală utilizează încă fântânile ca sursă principală de
apă potabilă şi pentru scopuri menajere, şi continuă să fie expusă la riscuri de sănătate
din cauza conţinutului ridicat de nitraţi (77% din probe conţin valori ridicate) şi a polu-
ării microbiene (34% din probe).
Activitatea sistemului de siguranţă a alimentelor, ca şi alte activităţi în domeniul pro-
tecţiei sănătăţii, este una intersectorială, cu responsabilităţi de inspecţie, monitorizare
şi aplicare, divizate între Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) nou
creată, din subordinea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, SSP din cadrul
Ministerului Sănătăţii şi ACP din cadrul Ministerului Economiei. Legislaţia existentă
şi o parte din reglementările conexe sunt în conformitate cu legislaţia UE. Cu toate că
există cadrul legal în domeniul siguranţei alimentelor, se înregistrează un proces lent de
reorganizare a structurilor responsabile şi lipsa unei delimitări clare a sarcinilor şi res-
ponsabilităţilor între autorităţile competente.
Supravegherea producerii, etichetării, comercializării şi utilizării produselor cosme-
tice, jucăriilor, produselor nealimentare este efectuată în conformitate cu legislaţia naţi-
onală, care nu este încă armonizată cu legislaţia UE. Un proiect de hotărâre de guvern,
care transpune legislaţia UE în domeniul produselor cosmetice în legislaţia naţională, a
fost elaborat și urmează a fi aprobat.
Evaluarea riscurilor pentru produsele biocide se efectuează de către Comisia de ex-
perţi intersectorială privind înregistrarea produselor biocide din cadrul Ministerului
Sănătăţii, producerea, etichetarea şi introducerea pe piaţă a produselor biocide se reali-
zează în conformitate cu regulamentul în vigoare, armonizat cu Directivele UE.
Nutriţia, reprezintă un domeniu relativ nou pentru Republica Moldova. Actualmente
în procesul de reorganizare a SSSSP acest domeniu este introdus în responsabilitatea
specialiştilor din acest sector. La moment se elaborează un Plan naţional de acţiuni cu
privire la alimente şi nutriţie, şi este în proces de implementare un sistem de suprave-
ghere nutriţională. Au fost aprobate şi sunt în proces de implementare două programe de
fortificare a produselor alimentare (a sării cu iod şi a făinii cu fier, şi acid folic).
Calitatea şi siguranţa serviciilor de îngrijire a sănătăţii sunt reglementate de stan-
darde, protocoale şi orientări aprobate de Ministerul Sănătăţii. Facilităţile de îngrijire
a sănătăţii care oferă servicii de îngrijire de sănătate sunt acreditate de către Consiliul
Naţional de Evaluare şi Acreditare pentru Sănătate (CNEAS), din cadrul Ministerului
Sănătăţii. Activitatea instituţiilor private de sănătate este supusă licenţierii. Acreditarea
instituţiilor medico-sanitare publice nu a devenit de facto un criteriu esenţial pentru
funcţionarea acestora. Un sistem slab de control intern privind infecţiile nosocomiale în
cadrul instituţiilor medicale şi lipsa de control extern asupra calităţii serviciilor medicale
oferite se numără printre problemele nerezolvate.
2.2.4. Promovarea sănătăţii
Promovarea sănătăţii este procesul care abilitează persoanele să sporească controlul
asupra stării lor de sănătate şi a determinanţilor sănătăţii, astfel îmbunătăţindu-şi sănă-
tatea. Aspectul dat este un element important al sănătăţii publice, care abordează atât
bolile transmisibile, cât şi cele netransmisibile.
În Republica Moldova activităţile de promovare a sănătăţii, pledoarie,
comunicarea şi mobilizarea comunităţilor pentru sănătate sunt la etape incipiente
de dezvoltare. O atenţie mai mare asupra activităţilor de promovare a sănătăţii s-a
acordat începând cu anul 2007, când a fost aprobat Programul naţional de promovare
a modului sănătos de viaţă pentru anii 2007-2015. În pofida multiplelor acţiuni incluse
în Program, acestea sunt implementate doar parţial. La implementarea acestui Program,
Ministerul Sănătăţii colaborează cu Ministerul Educaţiei în domeniul promovării ali-
mentaţiei sănătoase, activitatea fizică şi educaţia pentru sănătate în şcoli, şi Inspectoratul
Muncii în domeniul promovării sănătăţii la locul de muncă şi reducerea bolilor ocupa-
ţionale şi accidentelor la locul de muncă, dar această colaborare este insuficientă. Pro-
gramul naţional de promovare a modului sănătos de viaţă nu are o acoperire financiară;
resursele alocate de către stat sunt insuficiente de a acoperi cheltuielile pentru elaborarea
şi implementare activităţilor de promovare a sănătăţii.
Materialele informaţionale cu privire la educaţia pentru sănătate sunt elaborate doar
sporadic şi într-o măsură insuficientă, mai cu seamă de organizaţiile care implementează
proiecte pe un anumit domeniu de nivel naţional sau regional.
Un şir de proiecte au fost elaborate şi implementate la nivel de comunitate pentru a
aborda unele strategii de promovare a sănătăţii, însă acestea nu sunt implementate în
mod regulat şi la scară naţională.
O serie de activităţi de promovare a sănătăţii se susţin financiar de către CNAM, dar
aceste activităţi nu sunt consistente şi nu au un scop bine determinat, planificarea şi eva-
luarea activităţilor date nu se bazează pe studii de evaluare CAP.
Asistenţa medicală primară joacă un rol important în ceea ce priveşte implementarea
strategiilor de sănătate publică pentru prevenirea bolilor. Totuşi, la moment activităţi-
le continuă să fie axate pe tratament, cu excepţia vaccinării, consilierii şi monitorizării
gravidelor, precum şi monitorizării sănătăţii sugarilor şi copiilor. Medicii AMP, de sine
stătător, nu dispun de cunoştinţe şi capacităţi îndeajuns pentru a consulta şi ajuta per-
soanele să adere la un mod de viaţă mai sănătos, să identifice persoanele în situaţie de
risc şi să prevină aceste riscuri.
2.2.5. Prevenirea maladiilor, inclusiv identificarea precoce a maladiilor
Prevenirea bolilor se axează atât pe bolile transmisibile, cât şi pe cele netransmisibile,
venind cu acţiuni specifice axate pe persoană. Serviciile de prevenire a bolilor trebuie
să includă prevenţia primară prin intermediul vaccinării populaţiei; aplicarea vaccinării
sau a profilaxiei post-expunere în cazul persoanelor expuse la boli transmisibile.
Ministerul Sănătăţii coordonează Programul Naţional de Imunizări (PNI). Minis-
terul trebuie să asigure integrarea PNI în PNS şi alte iniţiative de politici din sector,
incluzând şi cele care implică sistemul de asigurări în medicină şi pachetul minim de
servicii medicale. PNI este coordonat de Ministerul Sănătăţii, de rând cu participarea
Consiliului de coordonare pentru direcţiile de dezvoltare şi finanţare a PNI, CNSP, Uni-
versitatea de Stat de Medicină „Nicolae Testemiţanu”, Compania Naţională de Asigurări
în Medicină şi alte instituţii medicale.
CNSP este autorizat de Ministerul Sănătăţii să realizeze managementul general al
PNI şi să asigure legăturile cu alte departamente din cadrul sectorului sănătăţii.
Serviciul de supraveghere de stat a sănătăţii publice asigură elaborarea progra-
melor de imunizări; planificarea; monitorizarea şi evaluarea implementării; mana-
gementul sistemului de imunizări (necesităţile şi graficul de livrare, recepţionarea,
păstrarea, distribuirea, monitorizarea şi mentenanţa stocurilor de vaccinuri şi con-
sumabile etc.). Elaborarea ghidurilor şi procedurilor pentru asigurarea acoperirii cu
imunizări a populaţiei se implementează de către Ministerul Sănătăţii în comun cu
alte ministere, inclusiv Ministerul Educaţiei. Prevenirea primară a maladiilor trans-
misibile şi unor netransmisibile prin vaccinarea copiilor, adulţilor şi bătrânilor în
conformitate cu programele de imunizări, şi profilaxie de post-expunere a persoane-
lor expuse riscului se implementează de către serviciile de asistenţă medicală prima-
ră. PNI pentru anii 2011–2015 prevede imunizarea împotriva a 12 infecţii: hepatita
virală B; TB; difteria; tetanosul; tusea convulsivă; poliomielita; rujeola, oreionul şi
rubeola (ROR); Haemophilusinfluenzae de tip b; şi infecţilor cu rotavirus și pneumo-
coci. Vaccinul împotriva infecţiei pneumococice (PCV) este planificat să fie introdus
din 2013. Vaccinarea împotriva gripei, rabiei şi altor boli este oferită grupurilor de
populaţie în situaţie de risc. Un depozit naţional de vaccinuri constituit de CNSP
şi certificat de OMS oferă condiţii optime pentru stocarea vaccinurilor. Vaccinurile
acordate drept parte din PNI sunt finanţate parţial de Alianţa Globală pentru Vac-
cinuri şi Imunizare (GAVI), însă începând cu 2012, Republica Moldova urmează să
aloce 20% din bugetul anual pentru vaccinuri, sporind gradual cota la 100% până în
anul 2015.Vaccinarea este oferită cetățenilor fără plată şi Republica Moldova menţine
rate înalte de imunizare, în pofida unor campanii anti-vaccinare promovate de unele
ONG-uri. CNSP conlucrează cu centrele teritoriale de sănătate publică pentru a ges-
tiona implementarea PNI, precum şi cu serviciile AMP şi alte agenţii relevante din
cadrul sectorului sănătăţii. Administraţiile raionale de asistenţă medicală primară,
centrele AMP şi medicii de familie sunt responsabili de prestarea serviciilor de imu-
nizare populaţiei.
Prevenirea şi controlul bolilor ce ţin de modul de viaţă – axându-se pe activităţile de
control al tutunului şi alcoolului – reprezintă o prioritate pentru ţară. Programele naţi-
onale privind controlul tutunului şi alcoolului au fost elaborate şi aprobate de Guvern
în primul trimestru al anului 2012. În conformitate cu programele date, urmează să fie
create şi implementate anumite servicii specifice, cum ar fi serviciile de consiliere pen-
tru renunţarea la fumat şi consiliere pentru persoanele ce utilizează alcoolul în volum
nociv. Aceste servicii probabil că vor fi finanţate de FAOAM, din cadrul CNAM, cu care
vor încheia contracte prestatorii de servicii. Încă nu există vreun sistem de servicii uşor
disponibile pentru utilizatorii de droguri.
Asistenţa medicală primară joacă un rol important în ceea ce priveşte implementarea
strategiilor de sănătate publică pentru prevenirea bolilor. Totuşi, la moment activităţi-
le continuă să fie axate pe tratament, cu excepţia vaccinării, consilierii şi monitorizării
gravidelor, precum şi monitorizării sănătăţii sugarilor şi copiilor. Medicii AMP, de sine
stătător, nu dispun de cunoştinţe şi capacităţi îndeajuns pentru a consulta şi ajuta per-
soanele să adere la un mod de viaţă mai sănătos, să identifice persoanele în situaţie de
risc şi să prevină aceste riscuri.
Prevenţia malformaţiilor congenitale şi anemiei face parte din monitorizarea stan-
dard a gravidelor pe parcursul sarcinii. Începând cu 2001, gravidele şi lăuzele pe parcur-
sul primelor şase luni după naştere primesc acid folic şi suplemente de fier gratis (costu-
rile sunt acoperite de CNAM). În pofida distribuirii gratuite a suplementelor date, totuşi
cercetările ne relevă niveluri înalte de anemie în rândul gravidelor (43,0%) şi femeilor în
vârstă reproductivă (27,3%). Pentru a reduce aceste deficienţe, Guvernul a aprobat pri-
mul Program naţional de reducere a afecţiunilor determinate de deficienţa de fier şi acid
folic pentru anii 2012–2017. Conform acestui program, toată făina utilizată în industria
alimentară trebuie să fie fortificată cu fier şi acid folic.
Femeilor gravide li se acordă screening prenatal pentru sindromul Down şi alte
tulburări cromozomiale. În cadrul maternităţilor, nou-născuţilor li se oferă screening
pentru fenilcetonurie şi pierderea înnăscută a auzului. Prevenirea bolii hemoragice prin
prescrierea vitaminei K nou-născuţilor nu este inclusă. Pentru a informa mai bine gravi-
dele, pe lângă consultaţiile standard, toate femeile primesc un carnet medical perinatal
pe parcursul primei vizite de asistenţă antenatală. Acest carnet include standardele pen-
tru examinări, consultaţii, intervenţii antenatale şi mesaje educaţionale pentru mame.
Gravidele mai primesc şi „Ghidul viitoarei mămici”, care oferă informaţii cu privire la
dezvoltarea copilului de la concepţie până la naştere, de rând cu recomandări pentru
îngrijirea copilului, alimentarea copilului şi altă informaţie. Cu toate acestea, nivelul de
oferire a materialelor educaţionale cu privire la graviditate şi îngrijirea copilului este
unul inadecvat. Guvernul a aprobat Programul naţional de eradicare a tulburărilor prin
deficit de iod pentru anii 2011–2015.
Programele pentru screening-ul cancerului (cervical şi mamar) în rândul populaţiei
sunt derulate pe parcursul unor campanii anuale speciale, susţinute de CNAM. Totuşi,
acestea cuprind doar o parte din populaţie. Screening-ul pentru cancerul cervical a fost
introdus drept parte din practica ginecologică regulată; totuşi, acesta nu se realizează
în mod sistematic şi nu sunt implementate careva standarde de control şi asigurare a
calităţii. La moment nu sunt programe de screening pentru cancerul colorectal şi cel al
prostatei.
Prevenirea, supravegherea şi controlul maladiilor nosocomiale este un domeniu
vast şi drept atribuţii ale SSSSP se includ elaborarea cadrului normativ pentru crearea şi
menţinerea unui mediu sigur şi inofensiv pentru pacienţii, cărora li se acordă asistenţă
medicală, inclusiv în aspectul de siguranţă a injecţiilor, gestionare a deşeurilor
rezultate din activitatea medicală etc. Acţiunile de prevenire a transmiterii infecţiilor
nosocomiale reprezintă responsabilitatea conducătorilor IMS, iar aspectele de
monitorizare şi evaluare sunt atribuite SSSSP în scopul evaluării acţiunilor de
prevenire a transmiterii maladiilor transmisibile pacienţilor şi lucrătorilor medicali.
Prevenirea şi reţinerea dezvoltării rezistenţei microorganismelor la preparatele anti-
microbiene pot fi atinse prin aprobarea strategiilor de utilizare prudentă a antibioticilor
în tratamentul bolilor infecţioase la om şi animale, precum și prin reglementarea utili-
zării preparatelor antimicrobiene în produse alimentare, în calitate de conservanţi şi în
furaje, folosite pentru hrana animalelor. Elaborarea protocoalelor clinice cu ajustarea lor,
precum şi limitarea comercializării libere a preparatelor, monitorizarea tulpinilor rezis-
tente, a reglementărilor şi normativelor vizând concentraţia admisibilă de antibiotice
în produsele alimentare, sunt activităţi intersectoriale şi vor fi realizate de către Minis-
terul Sănătăţii (SSSSP, Agenţia Medicamentului) şi Ministerul Agriculturii şi Industriei
Alimentare.
Prevenirea izbucnirilor de boli infecţioase va fi realizată prin menţinerea capacită-
ţilor de detectare rapidă a riscului de agravare a situaţiei epidemiologice, ce se referă la
apariţia unui singur caz de boală, sau a unui cluster de cazuri în acelaşi loc şi aceeași pe-
rioadă de timp, epidemii sau pandemii. Un sistem eficient de supraveghere permite de-
tectarea precoce a izbucnirilor cu evaluarea pagubelor şi necesităţilor, pentru a preveni
răspândirea evenimentului şi a asigura controlul izbucnirilor prin garantarea unui grad
adecvat de pregătire (ex. stocuri de medicamente, protocoale standarde de tratament şi
de instruire a personalului) şi de reacţie rapidă (ex. confirmarea, investigaţia, inclusiv
prin metode de laborator şi punerea în aplicare a măsurilor de control).
2.2.6. Asigurarea cu resurse umane competente şi suficiente în domeniul sănătăţii
publice
În Republica Moldova politicile pe termen mediu şi lung în domeniul resurselor
umane din sistemul de sănătate cuprind anumite componente din managementul re-
surselor umane şi sunt reflectate în Programul de dezvoltare a învăţământului medical
şi farmaceutic în Republica Moldova pe anii 2011-2020, Planul de acţiuni al Guvernului
pentru anii 2011-2014, Foaia de parcurs „Accelerarea reformelor: abordarea necesităţi-
lor din domeniul sănătăţii prin politici investiţionale”, Programul de dezvoltare strategi-
că a Ministerului Sănătăţii pentru perioada 2012-2014, Concepţia-cadru de Dezvoltare
a Resurselor Umane în sistemul sănătăţii, 2012 şi Legea nr.10 din 2009 privind Suprave-
gherea de Stat a Sănătăţii Publice etc.
Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei depinde, în mare parte, de calitatea şi
pregătirea colaboratorilor din domeniul sănătăţii publice, care la rândul lor depind de
relevanţa şi calitatea educaţiei şi instruirii. Deja de mult timp Republica Moldova se
confruntă cu problema de asigurare a unui personal competent în domeniul sănătăţii
publice – se înregistrează un număr insuficient de profesionişti medicali, în general şi
de anumiţi specialişti în domenii concrete, în special. Numărul de medici şi asistente
medicale care activează în instituţiile medicale publice a scăzut cu 38% şi, respectiv, cu
50% din 1994 până în 2010, inducând o adevărată provocare pentru sistemul sănătăţii.
În anumite discipline şi în mediul urban sunt prea mulţi profesionişti medicali, pe când
sunt prea puţini epidemiologi, profesionişti în sănătatea publică, specialiști colaboratori
de laborator şi medici de familie în comunităţile rurale. Deşi au fost oferite salarii mai
mari pentru a atrage lucrătorii medicali în mediul rural, din păcate, problema neajunsu-
lui de cadre încă mai persistă.
Specialiştii din sănătatea publică de obicei îşi obţin calificările oficiale după absolvirea
facultăţii de sănătate publică din cadrul USMF „Nicolae Testemiţanu” şi după încheierea
rezidenţiatului în domeniul sănătăţii publice. Cursurile de instruire postuniversitară în
domeniul sănătăţii publice, inclusiv în domeniul igienei, epidemiologiei şi managemen-
tului în sănătate, sunt disponibile pentru profesioniştii medicali la aceeaşi universitate.
Din 2011, în cadrul CNSP au fost create cursuri de instruire pe termen scurt cu privire
la anumite subiecte specifice, în conformitate cu programul de instruire continuă (mai
cu seamă pentru specialiştii din centrele raionale de sănătate publică).
Şcoala de Management în Sănătate Publică a fost creată în 2003 în cadrul
USMF„Nicolae Testemiţanu”. Şcoala este un membru activ al Asociaţiei Şcolilor de
Sănătate Publică din Regiunea Europeană. Până în prezent, peste 200 de masteranzi în
sănătatea publică au absolvit această şcoală. Înainte de 2007, doar profesioniştii medicali
erau instruiţi în cadrul acestei şcoli, pe când din 2007 şcoala oferă cursuri de instruire şi
pentru profesioniştii nemedicali din domeniul sănătăţii.
Principalele bariere în calea îmbunătăţirii instruirii cadrelor din domeniul sănătăţii
publice ţin de calitatea şi cantitatea inadecvată a centrelor de instruire şi lipsa instructo-
rilor şi programelor actualizate. Există şi necesitatea unor materiale de instruire bazate
pe dovezi, care să faciliteze accesul la tehnologiile moderne şi protocoalele medicale
axate pe sănătatea publică.
2.2.7. Structuri organizaţionale şi finanţare durabilă
Multiplele reforme ale actualului SSSSP, cât şi revizuirea integrală repetată a legis-
laţiei în domeniul sănătăţii publice au avut un impact avansat în dinamica dezvoltării
serviciului. De la independenţă Serviciul Sanitaro-Epidemiologic de Stat a fost transfor-
mat în serviciu de igienă şi epidemiologie, care ulterior a fost transformat în serviciu de
medicină preventivă. şi, în final, din 2009 a devenit Serviciul de Supraveghere de Stat a
Sănătăţii Publice, care este similar structurilor de sănătate publică din ţările europene şi
întrunește recomandările OMS. Toate reformele perpetuate ale Serviciului de Suprave-
ghere de Stat a Sănătăţii Publice s-au soldat cu reducerea esenţială a statelor de personal
ale serviciului. În aceeaşi perioadă a avut loc o finanţare extrem de redusă pentru profi-
laxia maladiilor şi promovarea sănătăţii.
2.2.8. Cercetarea ştiinţifică în sănătatea publică
Utilizarea activă a dovezilor ştiinţifice în elaborarea politicilor şi capacitatea sectoru-
lui public de a colecta, analiza şi disemina informaţii cu privire la sănătate sunt elemente
importante în activităţile de management, realizare şi implementare în domeniul sănă-
tăţii publice. Pe parcursul ultimilor ani, autorităţile naţionale conştientizează mai mult
importanţa cercetării pentru dezvoltarea rapidă a sănătăţii publice. Cu toate acestea,
conturarea şi direcţionarea politicilor nu se numără printre sarcinile explicite sau cele
specifice ale activităţii de cercetare, iar sănătatea populaţiei nu este un domeniu specific
de cercetare.
Subordonarea dublă a instituţiilor de cercetări - Academiei de Ştiinţe şi Ministerului
Sănătăţii, reduce autonomia instituţiilor, fapt ce nu permite dezvoltarea continuă a capa-
cităţilor de cercetare strategică şi descurajează competitivitatea acestora.
Majoritatea proiectelor de cercetări naţionale sunt finanţate de Academia de Ştiinţe a
Moldovei (AŞM), conform Codului cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova
(nr. 259, 15 iulie 2004), urmare rezultatelor concursului, însă finanțarea este insuficientă
şi în continuă scădere în ultimii 5 ani. Astfel, cota finanţării publice a cercetărilor din PIB
în a.2004 a constituit 0,22%, fiind în continuă creştere până la 0,7% în a.2008, apoi cu o
scădere anuală până la 0,4% în a.2011.
Toate proiectele sunt obţinute în baza concursului, anunţat public de către Consiliul
Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică, care activează în cadrul AŞM, în bază
de expertiză, efectuată de experţi independenţi cu participarea reprezentanţilor comu-
nităţii ştiinţifice. Proiectele din sfera ştiinţei şi inovării, incluse în programe sau calificate
drept proiecte independente, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi se
înscriu în Registrul de stat al proiectelor din sfera ştiinţei şi inovării.
Principalele rezultate ale cercetărilor în domeniul sănătăţii publice sunt publicate în
revistele ştiinţifice din ţară şi de peste hotare, sunt făcute publice comunităţii ştiinţifice
prin intermediul rapoartelor la foruri ştiinţifice naţionale şi internaţionale – congrese,
conferinţe, sunt plasate pe paginile web ale instituţiilor. Rezultatele proiectelor de cerce-
tare sunt implementate de instituţii în diverse sectoare ale sănătăţii publice şi diferite do-
menii medicale. În acelaşi timp, se constată o coordonare şi colaborare insuficientă între
instituţiile naţionale de cercetări din domeniul sănătăţii, fapt ce limitează utilizarea reală
şi eficientă a rezultatelor proiectelor. Se impune necesitatea unei planificări strategice
şi sporirea rolului Ministerului Sănătăţii în acest domeniu pentru a stimula eficacitatea
cercetărilor în domeniul sănătăţii publice.
3. Viziune, scop, obiective

3.1. Viziune: Sănătate şi bunăstare durabilă prin fortificarea capacităţilor şi servicii-
lor de sănătate publică.
3.2. Scopul: Îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei, reducerea inechităţilor în sănătate
prin consolidarea Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice pentru realiza-
rea operaţiunilor esenţiale de sănătate publică şi prestarea serviciilor de sănătate publică
accesibile şi de înaltă calitate la nivel individual, comunitar şi populaţional.
3.3. Obiectiv general: Dezvoltarea, implementarea şi evaluarea acţiunilor de fortifi-
care a capacităţilor şi serviciilor de sănătate publică.
Reieşind din operaţiunile esenţiale de sănătate publică au fost stabilite 9 obiective
strategice.
3.4. Obiective strategice:

1. Eficientizarea şi consolidarea sistemelor de supraveghere a sănătăţii populaţiei
pentru a identifica problemele de sănătate şi a furniza informaţii relevante, veridi-
ce şi în timp util pentru decizii şi acţiuni în domeniul sănătăţii publice.
2. F
ortificarea sistemului naţional de prevenire, pregătire şi răspuns în situaţii de ur-
genţe în sănătatea publică, prin intermediul abordării integrate a pericolelor.
3. Asigurarea protecţiei sănătăţii prin eficientizarea controlului factorilor de risc
comportamentali şi de mediu.
4. Adoptarea unor comportamente sănătoase de către populaţia Republicii Moldova
prin implementarea măsurilor eficiente şi coordonate de promovare a sănătăţii de
către diferite sectoare la nivel naţional şi local.
5. Reducerea poverii bolilor transmisibile şi netransmisibile prin diminuarea facto-
rilor de risc şi asigurarea accesului echitabil al populaţiei la servicii de prevenire
primară, secundară şi terţiară.
6. Îmbunătăţirea mecanismelor de colaborare intersectorială, cu definirea clară a res-
ponsabilităţilor sectorului de sănătate şi altor sectoare în implementarea operaţiu-
nilor esenţiale de sănătate publică.
7. Asigurarea cu resurse umane suficiente şi competente în domeniul sănătăţii publi-
ce prin fortificarea sistemului de formare pentru realizarea operaţiunilor esenţiale
de sănătate publică.
8. Ajustarea structurii organizaţionale şi îmbunătăţirea finanţării serviciului de su-
praveghere a sănătăţii publice pentru a realiza operaţiunile şi serviciile esenţiale de
sănătate publică în colaborare cu alte sectoare.
9. Consolidarea cercetărilor în domeniul sănătăţii publice pentru a asigura funda-
mentarea politicilor în baza dovezilor ştiinţifice.
4. Domeniile prioritare de intervenţie
4.1. Supravegherea sănătăţii populaţiei
Analiza succintă a problemelor identificate

Sistemul informaţional automatizat este un domeniu-cheie în procesul de monitori-
zare a sănătăţii publice. Colectarea, stocarea şi procesarea datelor statistice este împărţită
la nivel naţional între câteva instituţii: Biroul Naţional de Statistică; CNMS şi CNSP,
CNAM. Unele instituţii medicale dispun de registre proprii pentru înregistrarea unor
boli specifice, sau pentru documentarea activităţii instituţiei. Partea vulnerabilă în par-
tajarea activităţilor între instituţii constă în dublarea colectării unor date, comunicarea,
colaborarea şi coordonarea ineficientă şi limitată, precum şi posibilităţile reduse pentru
a integra sistemele informaţionale instituţionale într-un sistem integrat de informare
(incompatibilitatea unor sisteme).
Datele privind factorii determinanţi ai sănătăţii şi factorii de risc, în special a bolilor
netransmisibile, nu sunt colectate sistematic, iar datele existente sunt incomplete şi re-
flectă doar o parte din probleme. Datele din sistemele de supraveghere şi control al bo-
lilor transmisibile, inclusiv al bolilor cu transmitere sexuală, TB şi HIV/SIDA, sunt ges-
tionate inadecvat datorită raportării fragmentate şi existenţei unor sisteme de raportare
paralele. Lipseşte o viziune complexă privind desfăşurarea sistematizată a supravegherii
populaţionale, a frecvenţei acestor studii, cine ar trebui să le efectueze, şi care este dispo-
nibilitatea mijloacelor financiare pentru acoperirea costurilor. Nu există registre naţio-
nale pentru bolile netransmisibile prioritare (bolile cardiovasculare, diabetul, sănătatea
mintală etc.), iar funcţionarea celor existente este nesatisfăcătoare (Registrul Naţional
pentru Cancer). La nivel de unitate administrativ-teritorială nu sunt abilităţi suficiente
pentru evaluarea stării sănătăţii populaţiei şi pentru procesarea, elaborarea măsurilor şi
gestionarea datelor.
Definirea indicatorilor şi procesarea datelor nu sunt standardizate; lipseşte sistemul
de verificare a calităţii datelor, ceea ce nu asigură comparabilitatea lor la nivel naţional
şi internaţional.
Prin urmare, sistemul existent de supraveghere nu corespunde cerinţelor actuale. El
dispune de date fragmentare, la nivel operaţional colectează date în exces şi dispune de
capacităţi analitice limitate pentru a transforma aceste date în timp rezonabil în infor-
maţii relevante. Datele colectate nu conţin toate caracteristicile necesare şi nu sunt dez-
integrate pentru a identifica inechităţile de sănătate şi a elabora intervenţii direcţionate
spre diminuarea lor.
Obiectiv strategic: Eficientizarea şi consolidarea sistemelor de supraveghere a sănă-
tăţii populaţiei pentru a identifica problemele de sănătate şi a furniza informaţii relevan-
te, veridice şi în timp util pentru decizii şi acţiuni în domeniul sănătăţii publice.
Obiective specifice:
Obiectivul 1. Consolidarea şi sporirea eficacităţii sistemului de supraveghere a boli-
lor şi a indicatorilor de sănătate a populaţiei.
Obiectivul 2. Monitorizarea şi evaluarea sistematică a stării de sănătate a populaţiei
cu comunicarea rezultatelor obţinute autorităţilor interesate şi populaţiei.
Intervenţii strategice
• Revizuirea şi standardizarea indicatorilor de sănătate utilizaţi la moment şi dezin-
tegrarea lor în funcţie de criterii social-economice, sex, nivel de educaţie, mediu de
reşedinţă, regiune, etnie.
• Armonizarea cu normele internaţionale a conţinutului şi metodologiei privind
colectarea, procesarea şi comunicarea datelor despre starea de sănătate şi factorii
determinanţi ai sănătăţii.
• Elaborarea şi punerea în aplicare a sistemului de management a calităţii datelor în
domeniul sănătăţii publice.
• Dezvoltarea şi implementarea sistemului electronic integrat pentru supravegherea
bolilor netransmisibile şi factorilor de risc.
• Ajustarea şi integrarea sistemelor de supraveghere epidemiologică şi control al bo-
lilor transmisibile, inclusiv TB, HIV/SIDA şi bolile sexual transmisibile.
• Dezvoltarea şi punerea în aplicare a acordurilor cu structurile naţionale relevante
privind accesul la date şi schimbul de informaţii, cât şi de stabilire a modalităţilor
de colectare a datelor şi de monitorizare a calităţii lor;
• Dezvoltarea capacităţilor la nivel teritorial şi naţional pentru evaluarea stării de
sănătate a populaţiei şi pentru perfectarea sistematică a rapoartelor de analiză;
• Participarea la studii internaţionale privind supravegherea stării de sănătate şi fac-
torilor de risc;
• Asigurarea comunicării rezultatelor obţinute privind sănătatea populaţiei şi fac-
torii de risc supravegheaţi, către autorităţile interesate, populaţie şi organizaţiile
internaţionale.
4.2. Urgenţele de sănătate publică

La etapa actuală cadrul legal în domeniul pregătirii şi răspunsului la urgenţele de
sănătate publică nu este pe deplin ajustat la prevederile documentelor Uniunii Europe-
ne. Lipsa regulamentelor/procedurilor standard de operare pentru intervenţie în cazul
pericolelor şi urgenţelor, precum şi finanţarea insuficientă a planurilor de prevenire, pre-
gătire şi management al urgenţelor de sănătate publică reprezintă una din provocările
existente. Fracţionarea capacităţilor de depistare, evaluare şi management a riscurilor şi
urgenţelor de sănătate publică, cât şi colaborarea intersectorială insuficientă la nivel local
şi naţional, menţin pericolul pentru securitatea şi siguranţa sănătăţii publice. Pregătirea
şi răspunsul în urgenţele de sănătate publică necesită o abordare generică; în prezent ele
vizează riscuri specifice. Deficienţele în dotarea şi instruirea echipelor de intervenţie
în conformitate cu standardele internaţionale de gestionare a situaţiilor excepţionale în
aspectul de sănătate publică (planificarea, pregătirea, evaluarea necesităţilor, vulnera-
bilităţii, riscurilor, precum şi managementul, comunicarea, evaluarea post intervenţie
etc.) necesită a fi redresate. Se atestă o dotare insuficientă a laboratoarelor SSSSP pentru
indicarea şi identificarea rapidă a urgenţelor de origine biologică, chimică, radiologică.
Sunt limitate, ca număr şi nivel de instruire, resursele umane în sistemul de asistenţă
medicală primară şi sănătate publică, pentru evaluarea riscurilor, efectuarea studiilor de
fezabilitate şi cost-eficienţă, precum şi raportarea datelor în sistemul de supraveghere.
Obiectiv strategic: Fortificarea sistemului naţional de prevenire, pregătire şi răs-
puns în situaţii de urgenţe în sănătatea publică prin intermediul abordării integrate a
pericolelor.
Obiectivul 1: Consolidarea capacităţilor naţionale de detectare precoce şi răspuns
rapid la pericole şi urgenţe de sănătate publică în baza indicatorilor de monitorizare a
riscurilor la nivel local, intermediar (raion/municipiu) şi naţional.
Obiectivul 2: Minimizarea impactului negativ asupra sănătăţii populaţiei, determi-
nat de riscurile şi urgenţele de sănătate publică cauzate de factori naturali, tehnogeni,
biologici şi sociali.
Intervenţii strategice:
• Perfecţionarea cadrului legal prin abordarea integrată şi generică în domeniul pre-
venirii, pregătirii şi de răspuns la riscurile şi urgenţele în sănătate publică, cauzate
de factorii naturali, tehnogeni, biologici, sociali şi de bioterorism.
• Elaborarea şi implementarea cadrului cu privire la Sistemul naţional de pregătire şi
răspuns a sectorului de sănătate la urgenţele de sănătate publică.
• Crearea cadrului şi asigurarea funcţionării Centrului operaţional de gestionare a
urgenţelor de sănătate publică ca parte a reţelelor internaţionale, inclusiv pentru
implementarea Regulamentul Sanitar Intenţional 2005, INFOSAN, ChemiNet,
GladNet etc.
• Stabilirea mecanismelor de finanţare durabilă pentru implementarea planurilor de
prevenire, pregătire şi răspuns la urgenţele de sănătate publică.
• Fortificarea continuă a sistemului de alertă precoce şi răspuns rapid pentru preve-
nirea, controlul bolilor transmisibile şi evenimentelor de sănătate publică.
• Implicarea autorităţilor publice centrale şi locale, în limita competenţelor, în ac-
tivităţi de planificare, pregătire şi gestionare a riscurilor şi urgenţelor de sănătate
publică.
• Sporirea eficienţei activităţilor de răspuns la compartimentele de planificare, pre-
gătire, evaluare, management şi comunicare a riscurilor, evaluarea post intervenţie.
• Fortificarea capacităţilor naţionale în domeniul biosecurităţii şi biosiguranţei.
• Fortificarea reţelei laboratoarelor SSSSP pentru identificarea rapidă a agenţilor de
origine biologică, chimică şi radiologică.
Dezvoltarea continuă a capacităţilor naţionale pentru detectarea precoce şi răspuns
rapid în evenimentele de sănătate publică de origine chimică.
4.3. Protecţia sănătăţii

Cadrul legal în domeniul protecţiei sănătăţii în Republica Moldova este incomplet.
La nivel naţional şi local sunt capacităţi limitate în elaborarea, aplicarea cadrului de re-
glementare şi monitorizare a implementării în domeniul protecţiei sănătăţii. Procedurile
de inspecţie, monitorizare şi punere în aplicare a legislaţiei sunt depăşite; ele nu se ba-
zează pe principiile de evaluare a riscului. Este insuficientă colaborarea între autorităţi-
le responsabile, fiecare acţionând în conformitate cu planul propriu de monitorizare şi
evaluare.
Asigurarea cu resurse umane şi dotarea tehnică limitată a SSSSP, instruirea insufici-
entă a personalului prezintă impedimente pentru implementarea metodelor noi.
Sistemul de supraveghere şi control în sănătatea ocupaţională este la etapa de reorga-
nizare. Actualmente nu sunt clar definite responsabilităţile diferitor autorităţi şi servicii,
angajatori şi angajaţi în acest domeniu. Nu este perfecţionat segmentul de sănătate ocu-
paţională din cadrul SSSSP, nu există programe naţionale în domeniul sănătăţii ocupa-
ţionale ş.a.
Lipsesc politicile în domeniul alimentaţiei şi nutriţiei a diferitor grupuri de populaţie.
Implementarea prevederilor actelor privind siguranţa alimentelor, etichetarea produse-
lor alimentare este incompletă.
Resursele financiare alocate pentru identificarea surselor sigure de apă potabilă în
localităţile rurale sunt insuficiente. Nu se implementează sistemele de potabilizare a apei
neconforme din cauza costurilor înalte şi lipsei personalului instruit.
Cadrul regulator privind calitatea aerului atmosferic nu este aliniat la rigorile UE
şi recomandările OMS, sunt deficienţe în evaluarea calităţii aerului atmosferic, lipsesc
capacităţile privind determinarea conţinutului unor poluanţi prioritari (PM 10, PM 2,5
și altele).
Lipsesc Strategiile de adaptare şi planuri de răspuns atât la nivel naţional, cât şi local,
inclusiv a sistemului de sănătate, la fenomenele extremale ale schimbărilor climatice.
Capacităţile tehnice de evaluare a riscurilor, condiţionate de folosirea produselor cos-
metice, jucăriilor şi din domeniul siguranţei chimice, sunt limitate.
Calitatea şi siguranţa serviciilor de asistenţă medicală a pacienţilor sunt asigurate in-
suficient. Nu toate instituţiile medicale dispun de sistem de control al infecţiilor, iar cele
existente sunt slab implementate.
Sistemul de gestionare şi valorificare a deşeurilor, inclusiv celor medicale, este defici-
tar şi în consecinţă afectează condiţiile de trai şi sănătatea.
Obiectiv strategic: Asigurarea protecţiei sănătăţii prin eficientizarea controlului fac-
torilor de risc comportamentali şi de mediu.
Obiectivul 1. Perfecţionarea cadrului legal şi regulator în domeniul protecţiei sănă-
tăţii prin alinierea acestuia la reglementările internaţionale.
Obiectivul 2. Consolidarea capacităţilor SSSSP de evaluare, management şi comu-
nicare a riscurilor pentru sănătatea publică şi stabilirea mecanismului de colaborare cu
alte servicii în acest domeniu.
Obiectivul 3. Fortificarea capacităţilor de identificare şi gestionare a riscurilor pen-
tru sănătate a altor autorităţi cu atribuţii în domeniul protecţiei sănătăţii (sănătatea me-
diului, sănătatea ocupaţională, siguranţa alimentelor).
• Armonizarea şi ajustarea cadrului legal în domeniul protecţiei sănătăţii la regle-
mentările internaţionale.
• Elaborarea mecanismelor de punere în aplicare a actelor legislative şi normative,
monitorizarea implementării lor şi evaluarea impactului.
• Evaluarea rezultatelor implementării programelor, planurilor de acţiuni în dome-
niul sănătăţii mediului şi actualizarea acestora în baza angajamentelor asumate la
Parma în a.2010.
• Elaborarea cadrului de politici privind adaptarea la fenomene extremale ale schim-
bărilor climatice. Crearea capacităţilor instituţionale şi fortificarea sistemului de
sănătate ocupaţională.
• Elaborarea politicilor în domeniul alimentaţiei şi nutriţiei a diferitor grupuri de
populaţie, orientate spre reducerea conţinutului de sare, grăsimi şi acizi graşi trans
în produsele procesate.
• Modernizarea laboratoarelor SSSSP prin sporirea capacităţii acestora în identifica-
rea şi monitorizarea riscurilor în domeniu protecţiei sănătăţii.
• Fortificarea capacităţilor de evaluare a riscurilor condiţionate de folosirea produse-
lor cosmetice, jucăriilor şi din domeniul siguranţei chimice.
• Fortificarea măsurilor de siguranţă a pacienţilor şi a sistemului de control al infec-
ţiilor.
4.4. Promovarea sănătăţii

În prezent activităţile de promovare a sănătăţii în Republica Moldova se realizează în
baza Programului naţional privind promovarea sănătăţii şi a unor activităţi specifice in-
cluse în cadrul programelor de sănătate. Este necesar de menţionat că acest program este
depăşit şi necesită revizuire şi actualizare, iar activităţile incluse în cadrul programelor
de sănătate poartă un caracter general.
Programele şi materialele de informare privind promovarea sănătăţii şi educaţia pen-
tru sănătate sunt dezvoltate sporadic, într-o măsură insuficientă şi preponderent în ca-
drul unor proiecte naţionale sau locale, finanţate de donatori.
Activităţile de prevenire a riscurilor, inclusiv de promovare a sănătăţii la locul de
muncă, instruire şi educare se desfăşoară preponderent în colectivităţile mari, dar şi
acestea se organizează sporadic. Lipsesc studiile privind perceperea riscurilor la locurile
de muncă pentru a evalua cunoştinţele şi practicele, şi a planifica acţiunile de promovare
şi comunicare în baza evaluărilor. Lipsesc materiale informaţionale şi de educaţie pentru
sănătate în domeniul sănătăţii ocupaţionale.
Implicarea asistenţei medicale primare, spitaliceşti şi specializate în activităţi de pro-
movare a sănătăţii este insuficientă. Activităţile realizate de către centrele de sănătate şi
centrele medicilor de familie în prezent poartă un caracter sporadic şi inconsistent, ceea
ce nu poate aduce la rezultate de impact. Este insuficientă implicarea şi altor sectoare, in-
clusiv a autorităţilor publice locale şi mass-media în activităţile de promovare a sănătăţii
şi susţinerea acestor activităţi la nivel local.
Capacităţile financiare, umane şi materiale pentru planificarea şi realizarea activităţi-
lor de promovare a sănătăţii sunt limitate. Lipseşte un mecanism de coordonare şi finan-
ţare a intervenţiilor naţionale şi locale de promovare a sănătăţii. Activităţile de promo-
vare a sănătăţii coordonate de CNAM poartă un caracter sporadic şi nu au continuitate.
Este necesar de menţionat faptul, că majoritatea activităţilor de prevenire şi promovare
a sănătăţii sunt finanţate de donatori.
La nivel naţional nu sunt iniţiative de creare a mediilor care promovează sănătatea.
Obiectiv strategic: Adoptarea unor comportamente sănătoase de către populaţia Re-
publicii Moldova prin implementarea măsurilor eficiente şi coordonate de promovare a
sănătăţii de către diferite sectoare la nivel naţional şi local.
Obiectivul 1. Consolidarea infrastructurii şi capacităţilor sectorului de sănătate în
domeniul promovării sănătăţii.
Obiectivul 2. Sporirea potenţialului şi implicării altor sectoare, în afară de sectorul
sănătăţii în activităţi de promovare a sănătăţii şi îmbunătăţirea colaborării intersectoria-
le atât la nivel naţional, cât şi teritorial/local.
Obiectivul 3. Crearea mediilor sănătoase prin stabilirea parteneriatelor cu societatea
civilă şi împuternicirea comunităţilor de a planifica şi implementa activităţi eficiente de
promovare a sănătăţii.
• Fortificarea cadrului legislativ şi regulator care va oferi suport pentru facilitarea
alegerilor sănătoase, adoptarea modului de viaţă sănătos şi crearea mediilor sănă-
toase, respectând criteriile de echitate;
• Asigurarea finanţării durabile şi continue a programelor de promovare a sănătăţii
la nivel teritorial şi naţional;
• Consolidarea SSSSP în asigurarea planificării, elaborării, implementării şi evaluării
activităţilor de promovare a sănătăţii la nivel populaţional;
• Consolidarea funcţiilor a serviciului de AMP în acordarea serviciilor de promovare
a sănătăţii, de rând cu cele curative, la nivel de individ;
• Organizarea activităţilor de promovare a sănătăţii şi prevenire a bolilor la nivel
comunitar prin instituirea unei unităţi în cadrul asistenţei de medicină primară;
• Fortificarea capacităţilor altor sectoare şi a autorităţilor publice locale de a elabora,
implementa şi evalua activităţi de promovare a sănătăţii şi a mediilor sănătoase;
• Îmbunătăţirea cooperării şi colaborării intersectoriale a Ministerului Sănătăţii
cu alte APC şi APL în domeniul promovării sănătăţii;
• Crearea fondurilor pentru a susţine implementarea iniţiativelor de promovare a
sănătăţii la nivel local şi naţional, gestionarea eficientă a fondurilor disponibile;
• Crearea parteneriatelor durabile cu ONG-urile şi a societatea civilă în derularea
activităţilor de promovare a sănătăţii.
4.5. Prevenirea şi depistarea precoce a bolilor

În documentele de politici în domeniul bolilor netransmisibile prioritare (ex.
diabet) sunt puţin elucidate măsurile de prevenire, în special cele de prevenire primară.
Programele naţionale existente sunt focusate preponderent pe managementul cazurilor
de boală, iar măsurile direcţionate spre identificarea, prevenirea şi controlul factorilor
de risc sunt insuficiente sau lipsesc. Implicarea altor sectoare în diminuarea factorilor
de risc este limitată şi prevăzută doar în câteva programe naţionale (ex. reducerea con-
sumului de alcool, tutun, maladiile determinate de deficienţa de iod, fier şi acid folic).
Prevenirea primară a unor boli transmisibile şi netransmisibile prin vaccinare necesită
securizarea finanţării suficiente şi durabile, asigurarea mentenanţei sistemului de imuni-
zări şi sporirea ratei de acoperire vaccinală (în cazul bolilor vaccino-dirijabile). Măsurile
de detectare precoce a stărilor premorbide şi unor boli, preponderent netransmisibile, în
stadiile incipiente sunt implementate parţial, doar pentru unele grupuri de populaţie şi
teritorii. Nu este asigurată o continuitate a măsurilor menţionate în cadrul sectorului de
sănătate. Există o discrepanţă a calităţii serviciilor, precum şi o accesibilitate inechitabilă
la servicii de prevenire primară, tratament şi reabilitare în diferite teritorii. Se atestă un
nivel scăzut de cunoştinţe şi practici a lucrătorilor medicali pentru a oferi servicii de
prevenire: identificarea şi reducerea factorilor de risc, detectarea precoce a bolii, mana-
gementul cazului de boală şi monitorizarea continuă pentru prevenirea progresării bolii
şi apariţiei sechelelor etc. Lipsesc mecanismele de evaluare, inclusiv de către fondatori
(APL) şi finanţatori, a eficienţei măsurilor de prevenire a bolilor, realizate de asistenţa
medicală primară, spitalicească şi specializată în aspect de îmbunătăţire a sănătăţii po-
pulaţiei la nivel de localitate, raion/municipiu şi ţară. Sunt limitate resursele umane şi
abilităţile specialiştilor din serviciul de supraveghere a sănătăţii publice în elaborarea,
implementarea, monitorizarea şi evaluarea activităţilor de prevenire a bolilor, în special
a celor netransmisibile şi reducerea factorilor de risc. Resursele financiare alocate pentru
implementarea măsurilor de prevenire la nivel naţional şi teritorial sunt inadecvate.
Obiectiv strategic: Reducerea poverii bolilor transmisibile şi netransmisibile prin
diminuarea factorilor de risc şi asigurarea accesului echitabil al populaţiei la servicii de
prevenire primară, secundară şi terţiară.
Obiectivul 1: Diminuarea factorilor de risc la nivel de individ, comunitate şi nivel
naţional prin activităţi integrate a sectorului de sănătate de comun cu alte sectoare şi
autorităţi publice locale.
Obiectivul 2: Prevenirea şi controlul maladiilor vaccino-dirijabile prin acoperirea
vaccinală a grupurilor ţintă în conformitate cu prevederile programelor naţionale de
imunizări şi reducerea morbidităţii prin maladiile transmisibile cu 2% prin măsuri de
prevenire primară şi secundară până în anul 2020.
Obiectivul 3: Asigurarea echitabilă a accesului la servicii calitative de prevenire a
bolilor, oferite de către asistenţa medicală primară, spitalicească, specializată şi serviciul
de supraveghere a sănătăţii publice.
• Perfecţionarea cadrului legal în domeniul prevenirii şi controlului bolilor transmi-
sibile şi netransmisibile, inclusiv controlul factorilor de risc, asigurând o abordare
generică şi integrată a măsurilor de intervenţie, şi reducerea inechităţilor;
• Finanţarea durabilă şi continuă a programelor de prevenire şi control al bolilor
transmisibile şi netransmisibile la nivel teritorial şi naţional;
• Cooperarea şi colaborarea intersectorială în limita competenţelor a ministerelor
Sănătăţii, Agriculturii şi Industriei Alimentare, Afacerilor Interne, Mediului, Edu-
caţiei, Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi Autorităţilor publice locale
de a elabora şi/sau implementa programe de comun acord în domeniul prevenirii
bolilor transmisibile şi netransmisibile, inclusiv reducerea factorilor de risc;
• Fortificarea capacităţilor serviciului de sănătate publică, autorităţilor publice locale
în comun cu alte servicii relevante în evaluarea stării de sănătate a populaţiei, prio-
ritizarea problemelor, planificarea măsurilor complexe de intervenţie, monitoriza-
rea implementării şi evaluării eficacităţii intervenţiilor;
• Fortificarea cunoştinţelor şi practicelor a lucrătorilor medicali cu studii medii şi
superioare în identificarea precoce a bolilor, factorilor de risc asociaţi şi controlul
acestora;
• Detectarea precoce a factorilor de risc şi stărilor premorbide sau stărilor incipien-
te de boală prin menţinerea şi fortificarea sistemelor naţionale de supraveghere şi
control al bolilor transmisibile şi netransmisibile;
• Organizarea periodică a studiilor populaţionale în cele mai importante probleme
de sănătate publică;
• Implementarea programelor echitabile şi sigure de vaccinare pentru diferite gru-
puri de vârsta, garantate de stat;
• Crearea şi menţinerea unui mediu sigur şi inofensiv pentru pacienţi prin fortifi-
carea supravegherii şi controlului maladiilor nosocomiale, inclusiv prin reducerea
dezvoltării rezistenţei microorganismelor la preparatele antimicrobiene;
• Elaborarea şi implementarea conceptului de consiliere pentru prevenirea riscurilor
şi apariţia bolilor.
4.6. Asigurarea guvernării pentru sănătatea populaţiei

Promovarea politicilor de sănătate, de rând cu alte politici sectoriale, a devenit sar-
cină importantă a Ministerului Sănătăţii începând cu anul 2009. Au fost depuse efor-
turi majore de către sectorul de sănătate pentru a se axa pe principiul „sănătate în toate
politicile”, în timp ce alte ministere încă nu conştientizează îndeajuns acest angajament
pentru a-l aplica în politicile, programele şi proiectele din domeniul pe care îl dirijează.
Eficacitatea redusă a eforturilor se datorează unui nivel insuficient de cunoştinţe privind
metodele curente de sănătate publică, coordonarea şi colaborarea defectuoasă între dife-
rite instituţii şi agenţii, capacităţile analitice reduse şi lipsa datelor valide şi comprehen-
sive cu privire la sănătatea populaţiei. Aceste deficienţe se înregistrează atât la nivel local,
cât şi la cel naţional. Pentru a fortifica rolul sănătăţii publice şi pentru a stabili un sistem
permanent de evaluare a impactului politicilor asupra sănătăţii, este necesar de a aloca
resurse financiare suficiente şi a fortifica capacităţile umane antrenate.
Mai sunt înregistrate inechităţi în accesul populaţiei la serviciile de AMP din cauza
numărului insuficient de medici în mediul rural şi unui nivel de bunăstare mai redus
al populaţiei; accesul la serviciile de sănătate ale persoanelor din grupurile vulnerabile
şi cele dezavantajate (cum sunt persoanele de vârsta a treia, invalizii, şomerii etc.) este
limitat. Instituţiile medicale nu dispun de indicatori de calitate bine definiţi şi standar-
dizaţi pentru a monitoriza, evalua şi compara calitatea serviciilor medicale oferite. În
rândul managerilor medicali sunt înregistrate cunoştinţe reduse privind managementul
calităţii în instituţiile medicale. Auditul intern şi extern al serviciilor medicale şi celor
de sănătate publică sunt realizate în mod sporadic, mai cu seamă la nivel teritorial, cu o
complexitate limitată şi cu recomandări unilaterale, care nu contribuie la îmbunătăţirea
serviciilor oferite.
Obiectiv strategic: Îmbunătăţirea mecanismelor de colaborare intersectorială cu de-
finirea și delimitarea clară a responsabilităţilor sectorului de sănătate şi altor sectoare în
implementarea operaţiunilor esenţiale de sănătate publică.
Obiectivul 1: Fortificarea colaborării între sectorul de sănătate şi alte sectoare în ve-
derea reducerii factorilor de risc şi îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei, aplicând
principiul „sănătatea în toate politicele”.
Obiectivul 2: Îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale şi de sănătate publică, a
eficacității intervenţiilor cu reducerea inechităţilor în sănătate.
Obiectivul 3: Implementarea mecanismelor de e-guvernare în serviciile de sănătate
publică.
Intervenţii strategice
• Elaborarea şi implementarea unui mecanism de colaborare cu alte sectoare (edu-
caţie, transport, muncă şi protecţie socială, construcţii, agricultură etc.) şi cu soci-
etatea civilă în elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea programelor
de sănătate publică;
• Sporirea cunoştinţelor şi responsabilităţilor APL cu implicarea în desfăşurarea acti-
vităţilor de sănătate publică la nivel local prin: evaluarea stării de sănătate a popula-
ţiei şi dezvoltarea profilurilor de sănătate; planificarea, implementarea şi evaluarea
activităţilor direcţionate spre reducerea factorilor de risc şi îmbunătăţirea stării de
sănătate a populaţiei;
• Dezvoltarea parteneriatelor la nivel naţional şi local între diferite sectoare şi soci-
etatea civilă pentru a implementa activităţi care au drept scop reducerea factorilor
de risc şi îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;
• Evaluarea periodică a implementării politicilor şi programelor cu impact asupra
sănătăţii populaţiei, inclusiv a finanţării acestora cu publicarea şi diseminarea re-
zultatelor;
• Elaborarea indicatorilor standardizaţi de evaluare a calităţii serviciilor de sănătate
publică şi adoptarea standardelor de calitate şi a definiţiilor comune stabilite la nivel
european (OMS şi EUROSTAT);
• Evaluarea periodică a activităţii instituţiilor medicale şi de sănătate publică în baza
indicatorilor standardizaţi şi diseminarea rezultatelor de evaluare;
• Asigurarea finanţării adecvate şi durabile a programelor din domeniul sănătăţii
publice;
• Elaborarea mecanismelor de distribuire şi control asupra mijloacelor financiare,
prevăzute pentru prevenirea maladiilor şi promovarea sănătăţii de către CNAM;
• Implementarea mecanismelor de e-guvernare şi sistemelor informaţionale în dome-
niul sănătăţii publice;
• Asigurarea schimbului informaţional cu alte sisteme naţionale şi internaţionale în
serviciile de sănătate publică;
4.7. Asigurarea cu resurse umane competente şi suficiente în domeniul sănătăţii
publice

Asigurarea cu resurse umane competente şi suficiente de sănătate publică este un
domeniu vast şi complex, cuprinzând trei mari categorii:
I. Specialişti din domeniul sănătăţii publice care au o pregătire specializată în acest
domeniu;
II. Specialişti din alte domenii, care dedică o mare parte din timpul lor activităţilor în
domeniul sănătăţii publice, cum ar fi de medicii clinicieni, ecologişti etc.
III. Specialişti din alte domenii, care au o contribuţie pentru sănătatea publică, dar
indirectă, profesori, asistenţi sociali etc.
Fiecare din categoriile enumerate au diferite procese de fortificare a capacităţi-
lor profesionale şi, în majoritatea cazurilor, a specialiştilor din alte domenii decât
sănătatea publică, nu au o pregătire în domeniul promovării sănătăţii şi prevenirii
maladiilor, activând cu cunoştinţele acumulate pe parcursul practicii sau unor instruiri/
reciclări. Se atestă un deficit de cadre didactice în aspect de număr şi nivel de pregătire.
Procesul de formare profesională a personalului pentru sistemul sănătăţii publice nu
este totalmente în concordanţă cu exigenţele societăţii şi standardele internaţionale, în
mare parte fiind menţinute principiile universitare ale fostului sistem de instruire. Per-
sistă necorespunderea dintre nivelul de pregătire profesională şi capacităţile solicitate de
sistemul sănătăţii publice. Nu este definitivat traseul de pregătire profesională. Sunt limi-
tate oportunităţile de instruire în domeniu. Nomenclatorul specialităţilor şi cel ştiinţific
abordează eronat locul domeniului sănătăţii publice, surclasând-ul. Există rezistenţă în
abordările de implicare a cadrelor nonmedicale, a celor cu studii medii în sistemul de
sănătate publică etc.
Lipseşte o metodologie de evaluare a necesităţilor şi planificare a resurselor umane
pentru sistemul de sănătate publică pe termen mediu şi lung, în funcţie de statutul de
sănătate a populaţiei, tendinţele economice, schimbările demografice ş.a., pentru a asi-
gura structurile existente şi cele proiectate în viitor cu un număr suficient de personal.
Din punct de vedere cantitativ există o subacoperire cu personal. Se înregistrează un
dezechilibru de asigurare cu resurse umane sub aspect geografic şi mediu de reşedinţă.
Este deficitar numărul specialiştilor tineri.
Nu există oportunităţi clare şi atractive pentru specialiştii din domeniul sănătăţii pu-
blice. Este deficitar sistemul de motivare a personalului, care ar include venituri decente,
condiţii adecvate de muncă şi posibilitate de promovare profesională pe baza unor cri-
terii obiective.
Obiectiv strategic: Asigurarea cu resurse umane suficiente și competente în dome-
niul sănătății publice prin fortificarea sistemului de formare pentru realizarea operaţiu-
nilor esenţiale de sănătate publică.
Obiectivul 1. Asigurarea structurilor sistemului de sănătate publică cu un număr de
personal suficient şi calificat prin fortificarea cadrului legislativ, estimarea necesităţilor
şi planificarea resurselor umane în scopul realizării operaţiunilor esenţiale de sănătate
publică.
Obiectivul 2. Modernizarea procesului şi etapelor de formare profesională cu ajus-
tarea componentelor curriculare ale programelor de formare preuniversitară, universi-
tară, postuniversitară şi continuă a cadrelor în conformitate cu competenţele esenţiale
pentru sănătatea publică, stabilite de Asociaţia Şcolilor de Sănătate Publică în Regiunea
Europeană (ASPHER).
Obiectivul 3. Asigurarea suficientă şi echilibrată a sistemului de sănătate publică cu
resurse umane prin elaborarea şi implementarea programelor inovatoare de recrutare,
menţinere şi dezvoltare a personalului.
• Elaborarea cadrului legislativ şi conceptului de formare a specialităţilor în dome-
niul sănătăţii publice
• Estimarea necesităţilor şi planificarea resurselor umane pe termen scurt, mediu şi
lung în corespundere cu schimbările posibile (tendinţele economice, schimbările
demografice etc.).
• Revizuirea procesului de formare profesională sub aspect de etape, durată, continu-
itate şi sincronizare a programelor de instruire.
• Asigurarea oportunităţilor de instruire şi carieră în sănătate publică pentru specia-
liştii din domenii non-medicale.
• Fortificarea capacităţilor didactice în domeniul sănătăţii publice în aspect de nu-
măr şi nivel de pregătire.
• Evaluarea şi ajustarea componentelor curriculare ale programelor de formare pre-
universitară, universitară, postuniversitară şi continuă la competentele esenţiale
(supravegherea, urgenţele de sănătate publică, promovarea şi protecţia sănătăţii,
şi prevenirea bolilor) pentru sănătatea publică, stabilite de ASPHER şi necesităţile
naţionale în conformitate cu reformele sistemului de sănătate publică.
• Actualizarea standardelor de evaluare a nivelului de pregătire şi calificare a cadre-
lor medicale şi nemedicale din domeniul sănătăţii publice. Evaluarea periodică a
nivelului de pregătire şi calificare a cadrelor medicale şi nemedicale din dome-
niul sănătăţii publice şi formarea lor în conformitate cu necesităţile identificate.
• Elaborarea şi implementarea mecanismelor eficiente de recrutare a cadrelor medi-
cale şi nemedicale în domeniul sănătăţii publice.
• Elaborarea şi implementarea programelor de motivare/stimulare a angajaţilor din
domeniul sistemului de sănătate publică.
4.8. Structurile organizaţionale şi finanţarea Serviciului de Supraveghere de Stat a
Sănătăţii Publice

Tendinţele noi în sănătatea publică nu sunt înţelese pe deplin de toţi factorii de deci-
zie naţionali. Nu există o abordare unică a sănătăţii publice în Republica Moldova şi nu
sunt definitivate clar rolurile şi responsabilităţile tuturor actorilor. Frecventele schimbări
de guvern şi de miniştri, lipsa unor strategii clare din start şi a unor obiective definite
riguros şi care să fie urmărite independent de schimbările politice, au avut un impact
negativ asupra sistemului de sănătate în întregime şi a sistemului de sănătate publică
în particular. Lipseşte un cadru legal bine definit ce delimitează funcţiile, atribuţiile şi
structura în domeniul prevenirii bolilor şi promovării sănătăţii de către asistenţa medi-
cală primară, spitalicească şi de sănătate publică la nivel de localitate şi raion. La nivel de
raion, centrele de sănătate publică sunt organele de coordonare, responsabile de imple-
mentarea activităţilor de sănătate publică. Reformele sistemului de sănătate publică (4
la număr), care au implicat activ toţi partenerii pentru protecţia sănătăţii, promovarea
sănătăţii şi prevenirea maladiilor, nu s-au soldat cu creşterea rolului autorităţilor publice
locale, asociaţiilor profesionale, instituţiilor finanţatoare, a comunităţilor. Întârzierea re-
gionalizării administrativ-teritoriale nu permite regionalizarea structurii SSSSP, inclusiv
fortificarea sistemului de control de laborator cu îmbunătăţirea finanţării sistemului de
sănătate publică, optimizarea cheltuielilor, sporirea calităţii şi accesului la serviciile de
sănătate publică adecvate.
Deşi introducerea asigurării obligatorii de asistenţă medicală a sporit stabilitatea fi-
nanciară a sistemului şi a îmbunătăţit accesul public la principalele servicii de sănătate,
inechitatea încă mai persistă în termeni de contribuţii financiare la sănătate, inclusiv
la sănătatea publică. Practic lipseşte o colaborare eficientă în privinţa problemelor de
sănătate publică în parteneriat cu CNAM, inclusiv pentru implementarea Programului
naţional de promovare a modului sănătos de viaţă şi alte programe naţionale.
Obiectiv strategic: Modernizarea structurii organizaţionale şi îmbunătăţirea finan-
ţării SSSSP pentru a realiza operaţiunile esenţiale şi serviciile de sănătate publică în co-
laborare cu alte sectoare.
Obiectivul 1: Consolidarea SSSSP şi a altor servicii de sănătate la nivel naţional şi
teritorial pentru a asigura realizarea operaţiunilor esenţiale şi serviciilor de sănătate
publică.
Obiectivul 2: Asigurarea finanţării durabile a SSSSP prin implementarea mecanis-
melor noi de finanţare pentru realizarea funcţiilor şi activităţilor esenţiale de sănătate
publică.
Intervenţii strategice;
• Reorganizarea graduală a structurii SSSSP cu pilotarea propunerilor de reformare
şi analiza situaţională;
• Monitorizarea activităţilor şi evaluarea eficacităţii şi eficienţei a CSP pilot şi a labo-
ratoarelor de performanţă;
• Fortificarea laboratoarelor de performanţă a Centrelor de Sănătate Publică cu dota-
rea lor cu utilaj şi tehnică modernă;
• Elaborarea indicatorilor de performanţă a SSSSP;
• Elaborarea şi aprobarea mecanismelor de finanţare adecvată şi durabilă din diferite
surse (taxe de sănătate publică, CNAM, buget național și local) pentru implemen-
tarea programelor de sănătate publică;
• Creşterea fondurilor destinate prevenţiei şi promovării sănătăţii populaţiei pentru
a acoperi necesităţile de implementare a Strategiei Naţionale de Sănătate Publică;
• Elaborarea cadrului legislativ şi normativ pentru implicarea Fondului de profilaxie
a CNAM şi utilizarea acestui fond exclusiv pentru protecţia sănătăţii, prevenirea
maladiilor şi promovarea sănătăţii;
• Deplasarea ponderii finanţării până la 5% către anul 2020 pentru serviciile de sănă-
tate publică din ponderea finanţării globale pentru sănătate, programele naţionale
de profilaxie a maladiilor, promovarea sănătăţii;
• Monitorizarea, evaluarea şi comunicarea publică privind utilizarea fondurilor des-
tinate prevenţiei şi promovării sănătăţii populaţiei.
4.9. Cercetarea ştiinţifică în sănătatea publică

Politica de stat în sfera ştiinţei şi inovării se realizează de către AŞM, în conformitate
cu politica economică, financiară şi tehnico-ştiinţifică. În domeniul sănătăţii cercetările
ştiinţifice sunt efectuate în cadrul direcţiei strategice Biomedicina, farmaceutica, menţi-
nerea şi fortificarea sănătăţii, dintre care 37,5% sunt destinate studiilor sănătăţii publice.
Proiectele şi temele de cercetare sunt formulate reieşind, în mare parte, din capacităţile
existente ale instituţiilor. Cercetările ştiinţifice poartă caracter fragmentar, fără viziune
sistemică a problemelor prioritare de sănătate. Finanţarea proiectelor de cercetări, în
special a celor instituţionale, se efectuează fără a lua în considerație performanţele insti-
tuţiei şi priorităţile în sănătatea publică. Este insuficient rolul Ministerului Sănătăţii în
prioritizarea problemelor pentru cercetare-dezvoltare în domeniu. Criza economică din
ţară a cauzat insuficienţă şi instabilitate financiară. Aceasta a influenţat negativ renova-
rea bazei tehnico-materiale. Ca urmare, se atestă resurse umane şi tehnologice limitate
pentru realizarea cercetărilor ştiinţifice şi promovarea rezultatelor, inclusiv participarea
limitată în proiecte internaţionale de anvergură. Lipseşte modelul de finanţare, care ar
stimula concurenţa, dezvoltarea calităţii şi vizibilităţii producţiei ştiinţifice, inclusiv va-
lorificarea realizărilor ştiinţifice în practică. Comunitatea ştiinţifică medicală nu utili-
zează plenar oportunităţile apărute după asocierea la Programul Cadru al UE.
Obiectivul strategic: Consolidarea cercetărilor în domeniul sănătăţii publice pentru
a asigura fundamentarea politicilor în baza dovezilor ştiinţifice.
Obiectivul 1. Fortificarea bazei tehnico-materiale conform cerinţelor actuale pentru
efectuarea cercetărilor ştiinţifice, inclusiv elaborarea noilor metode de cercetări, tehno-
logii inovaţionale.
Obiectivul 2. Dezvoltarea şi utilizarea eficientă a potenţialului ştiinţific şi tehnologic.
Obiectivul 3. Extinderea relaţiilor ştiinţifice de colaborare prin stabilirea parteneria-
tului cu centrele de cercetări ştiinţifice şi instituţii naţionale şi internaţionale în vederea
efectuării cercetărilor ştiinţifice comune în domeniul sănătăţii publice.
• Creşterea volumului de investiţii în domeniul ştiinţei şi inovării în sănătatea publi-
că din bugetul de stat, precum şi atragerea investiţiilor pentru realizarea cercetă-
rilor prin participarea activă la concursurile pentru proiectele de cercetare funda-
mentală şi aplicativă.
• Sporirea rolului Ministerului Sănătăţii în prioritizarea problemelor ştiinţifice, care
necesită soluţionare urgentă, orientarea instituţiilor ştiinţifice spre realizarea pro-
iectelor complexe privind problemele actuale în sănătatea publică.
• Consolidarea relaţiilor cu partenerii din spaţiile CSI şi UE, valorificarea parteneri-
atelor existente pentru elaborarea propunerilor de proiecte pentru participarea la
concursurile Programului Cadru al UE în domeniul sănătăţii publice.
• Integrarea în circuitul internaţional pe principiile cooperării şi specializării, în co-
respundere cu priorităţile politicii în domeniul sănătăţii publice naţionale.
• Motivarea savanţilor de a publica rezultatele cercetărilor ştiinţifice în reviste inter-
naţionale cu impact.
• Comunicarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice obţinute privind determinanţii şi
a impactului lor asupra sănătăţii populaţiei, autorităţilor interesate, populaţiei şi
organizaţiilor internaţionale.
5. Estimarea impactului şi a costurilor

Pentru realizarea Strategiei, fiecare autoritate responsabilă va prevedea resurse fi-
nanciare în acest scop în limita alocaţiilor aprobate anual pentru bugetele autorităţilor
respective. Totodată, Ministerul Sănătăţii va participa la realizarea Strategiei ca organ
coordonator, executiv şi consultativ.
Resursele financiare, tehnice şi umane necesare implementării Strategiei vor fi esti-
mate şi detaliate, pentru fiecare etapă a procesului de implementare, în Planul de acţiuni
pentru implementarea Strategiei (anexa nr.3). De asemenea, Planul de acţiuni (anexa
nr.2) va servi drept mecanism de bază pentru implementarea în practică a Strategiei,
care va stabili scopurile specifice în domeniile identificate şi acţiunile pentru atingerea
lor, rezultatele/beneficiile scontate, termenele-limită, instituţiile responsabile şi indica-
torii de evaluare a rezultatelor obţinute (anexa nr.4).
6. Monitorizarea, evaluarea şi raportarea

Monitorizarea implementării Strategiei Naţionale de Sănătate Publică va fi realizată
de Unitatea de Coordonare şi Monitorizare a implementării strategiei împreună cu co-
mitetele de experţi desemnate pentru fiecare domeniu prioritar.
Evaluarea implementării Strategiei Naţionale de Sănătate Publică se va efectua la toa-
te etapele:
• în perioada de elaborare a programelor de intervenţie;
• pe parcursul derulării acestor programe pentru restructurarea lor, dacă este cazul;
• după finalizarea programelor.
Evaluarea se va face pe baza indicatorilor de structură, de proces si de rezultate care
vor fi stabiliţi pentru fiecare program în parte de către comitetele de experţi în colabora-
re cu Unitatea de Coordonare şi Monitorizare.
7. Etapele şi termenele de implementare

Prezenta Strategie prevede o abordare complexă în realizarea măsurilor, care au ca
scop susţinerea interacţiunilor între Guvern şi societate în vederea îmbunătăţirii în mod
semnificativ a sănătăţii şi bunăstării populaţiei, reducerii inechităţilor în domeniul sănă-
tăţii, consolidării sănătăţii publice şi urmează a fi implementată în două etape:
1) Etapa 1 – a. a. 2014 - 2016 – va fi axată preponderent pe perfecţionarea şi armoniza-
rea cadrului legislativ existent, inclusiv elaborarea a noi acte, care nu există, în domeniul
sănătăţii publice în conformitate cu cerinţele UE şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii,
precum şi pe dezvoltarea capacităţilor tuturor partenerilor cu atribuţii şi responsabilităţi
ce ţin de realizarea operaţiunilor, serviciilor şi activităţilor de sănătate publică, inclusiv
perfecţionarea activităţii SSSSP;
2) etapa 2 – a. a. 2017-2020 - se va axa pe implementarea prevederilor actelor legisla-
tive şi realizarea acţiunilor în scopul îmbunătăţirii sănătăţii populaţiei ce va contribui şi
la reducerea inechităţilor în sănătate.
Termenele de realizare a măsurilor privind dezvoltarea, implementarea şi evaluarea
acţiunilor de fortificare a capacităţilor şi serviciilor de sănătate publică sunt stipulate în
Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei, conform anexei nr.2.
8. Rolul şi responsabilităţile partenerilor

Structurile implicate în supravegherea sănătăţii şi bunăstării populaţiei poartă de-
plina responsabilitate în faţa publicului. Aceste structuri asigură accesul publicului la
planurile sale strategice, la rezultatele evaluărilor şi rezultatele obţinute, la informaţia
privind utilizarea fondurilor şi eficacitatea activităţilor instituţiei.
9. Cooperarea internaţională
Cooperarea internaţională se va dezvolta în mod ascendent. Va continua atât colabo-
rarea cu partenerii tradiţionali (OMS, UNICEF, GAVI, BM, AIEA, FAO, Codex Alimen-
tarius, NATO etc.), cât şi la nivel european, cu ţările interesate, instituţiile şi serviciile
interesate.
Lista literaturii
1. Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice nr.10-XVI din 03.02.2009
Hotărârea Guvernului nr.384 din 12.05.2010 „Cu privire la Serviciul de Suprave-
ghere de Stat a Sănătăţii Publice”
2. Hotărârea Guvernului nr.886 din 06.08.2007 „Cu privire la Politica Naţională de
Sănătate”
3. Hotărârea Guvernului nr. 1471 din 24.12.2007 “Cu privire la aprobarea Strategiei
de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017”
4. Health 2020: policy framework and strategy. WHO. 2012, Malta 10-13.September.
5. European Action Plan for Strengthening Public Health Capacities and Services.
World Health Organization. 2012.
6. Health for all database, WHO Regional Office for Europe, 2012
7. Analysis Public Health Operationas, Services and Activities in the Republic of
Moldova, 2012” (http///www.euro.who.int)
8. Rezultatele studiului asupra sănătăţii populaţiei în Republica Moldova, BNS, 2006

CUPRINS
ÎN LOC DE PREFAȚĂ. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
I. Sănătatea publică: definiţie şi concept. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
II. Pe calea modernizării sistemului:
pas cu pas. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
2.1. Situaţia epidemică şi organizarea sanitară în Basarabia la finele
Primului Război Mondial . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
2.2. Situaţia sanitaro-epidemiologică în perioada interbelică (1918-1940). . . . . . . . 16
2.3. Staţia Antimalarică Republicană (SAR). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
2.4. Constituirea Stației Sanitaro-Epidemiologice Republicane
(Sanepidului republican, SSER) 1948-1994. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
2.5. Punctul de începătură în modernizarea SSER. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41
2.6. Centrul Republican de Igienă şi Epidemiologie (1994). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45
2.7. Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie (1995) . . . . . . . 47
2.8. Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă (1998). . . . . . . . . . 51
2.9. Centrul Naţional de Sănătate Publică (2010) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58
III. Cronologia managerială a CNSP . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 62
IV. Între ciocan şi nicovală. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70
4.1. Incendiu emoţional în Parlament şi triumful raţiunii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
4.2. Debutul acreditărilor în sănătatea publică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
V. Sănătatea publică: repere ale euroconformităţii. . . . . . . . . . . . . 75
5.1. Încercări de laborator în cadrul CNSP. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78
5.2. Test de acreditare OMS şi UNICEF, luat doar de Moldova şi Danemarca . . . . . 79
5.3. Managementul resurselor umane. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
5.4. Serviciul Economie, finanţe şi evidenţă contabilă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80
5.5. Serviciul juridic. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83
5.6. Serviciul Tehnologii informaţionale (STI). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
VI. Direcţiile prioritare în activitatea CNSP. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
6.1. Domeniul: Promovarea sănătăţii şi controlul bolilor netransmisibile. . . . . . . . . 87
6.1.1. Obiectivele Centrului de promovare a sănătăţii şi comunicare. . . . . . . . . . 90
6.1.2. Secţia Sănătatea mediului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91
6.1.3. Activitatea Centrului de supraveghere a bolilor netransmisibile. . . . . . . . . 93
6.2. Domeniul: Supravegherea sanitară de stat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98
6.2.1. Secţia Sănătatea ocupaţională. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101
6.2.2. Centrul Siguranţa chimică şi toxicologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104
6.2.3. Laboratorul Pericole chimice și toxicologie (CSPT). . . . . . . . . . . . . . . . . . 106
6.2.4. Secţia Siguranţa alimentelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 108
6.2.5. Secţia Sănătatea copiilor şi a tinerilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 111
6.2.6. Secţia Igiena transporturilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114
6.2.7. Centrul Radioprotecţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 117
6.2.8. Secţia de expertiză sanitară. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122
6.2.9. Comitetul Naţional Codex Alimentarius. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124
6.3. Domeniul: Epidemiologie generală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126
6.3.1. Centrul Profilaxie specifică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126
6.3.2. Centrul Epidemiologia bolilor extrem de contagioase
și securitatea biologică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130
6.4. Domeniul: Supravegherea şi prevenirea infecţiei HIV/SIDA,
controlul infecţiilor nosocomiale, rezistenţei antimicrobiene şi dezinfecţie
şi supravegherea parazitozelor şi malariei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
6.4.1. Centrul de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA. . . . . . . . . . . . . . . . 134
6.4.2. Centrul Republican de Profilaxie şi Combatere HIV/SIDA . . . . . . . . . . . 135
6.4.3. Accesul universal la prevenire, tratament, îngrijiri şi suport. . . . . . . . . . . 137
6.4.4. Elaborarea documentelor legislative, normative şi metodice
în domeniul HIV şi instruirea specialiştilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139
6.4.5. Situaţia epidemiologică în infecţia cu HIV. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141
6.4.6. Colaborarea cu organismele internaţionale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143
6.4.7. Secţia de control al infecţiilor nosocomiale, rezistenţei
antimicrobiene şi dezinfecţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143
6.4.8. Secţia Supravegherea parazitozelor şi a malariei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 148
6.5. Domeniul: Management sanitar şi relaţii externe. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 151
6.5.1. Secţia Management şi monitoring în sănătate publică. . . . . . . . . . . . . . . . 151
6.5.2. Fortificarea capacităților Centrului de sănătate publică:
efecte reale în luarea deciziilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153
6.5.3. Sistemul analitico-informativ şi metodic al instituției. . . . . . . . . . . . . . . . 154
6.5.4. Secţia Managementul calităţii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 158
6.5.5. Laboratorul central sanitaro-igienic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159
6.6. Domeniul: Ştiinţă, cercetare şi inovaţie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
6.6.1. Sănătatea publică în cercetările ştiinţifice timpurii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
VII. Laboratoarele de referinţă: realizări inedite. . . . . . . . . . . . . . 171
7.1. Laboratorul Epidemiologia infecţiilor respiratorii virale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171
7.2. Laboratorul de poliomielită şi enteroviroze. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 172
7.3. Laboratorul ştiinţific Epidemiologia hepatitelor virale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 174
7.4. Laboratorul Virusologia generală. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 177
7.5. Laboratorul Bacteriologie sanitară. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 180
7.6. Laboratorul de referinţă în microbiologie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 183
VIII. Spațiul de prezență a cărții medicale... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 186
IX. Galeria savanţilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 190
9.1. Pleiada doctorilor habilitați în ştiinţe medicale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 191
9.2. Pleiada doctorilor în medicină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 206
X. Programe naţionale în sănătatea publică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 208
XI. Răsadă de cadre multilateral dezvoltate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 212
XII. Noi dimensiuni strategice în sănătatea publică. . . . . . . . . . . . . 215
Cuvânt de încheiere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 216
Bibliografie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 220
anexă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 221

Jaloane PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Jaloane PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII AL REPUBLICII MOLDOVA

CENTRUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII

Cu prilejul celei de-a 65-a aniversări de la crearea instituţiei de stat specializate

Andrei USATÎI, Ministrul Sănătăţii

I. Sănătatea publică: definiţie şi concept

II. Pe calea modernizării sistemului:

Articole extrase din presa

Clădirile vechi de pe str. Miciurin 27, unde se afla sediul SSER

Medicii virusologi M. Vangheli,

În 1962 conducerea instituţiei este iarăși schimbată. Prin ordinul MOS al

Specialiștii serviciului din perioada postbelică se deplasau pe teren

Eforturi conjugate s-au depus în consolidarea tehnico-materială a serviciu-

Așa arătau clădirile în care erau amplasate laboratoarele de profil igienic

neză a antraxului şi tetanosului. Datorită îmbunătăţirii calității diagnosticului

Fig. 1. Incidenţa unor boli infecţioase în perioada 1961-1964

Boris Rusnac examinează macheta sediului Staţiei

În anii respectivi demarase mai multe acţiuni de nivel republican, supranu-

La construcţia clădirilor SSER Adunarea solemnă de inaugurare

devenit personalități de forță pentru sănătatea publică: Lucian Fedcenco, Eugen

În incinta noului sediu al Sane-

Mircea Benzari, medic-şef al

pentru vaccinări şi cea de asistent medical pentru vaccinologie. Drept urmare, în

construit un apeduct de la o fântână arteziană, l-am unit la conducta centrală şi

Specialiștii A. Melnic, I. Nistor, I.

De la stânga la dreapta: medicii

Victor Benu, ex-viceministru al Sănătăţii şi medic-şef sanitar de stat (1973-

Mihail Magdei, medic-şef al Sanepidului

statale a Republicii Moldova. Aşa s-a întâmplat, că la hotarul acelor transformări

Echipă managerială a SSER -

acordat, am putut în scurt timp să ridic ştacheta competitivităţii instituţiei la nive-

Modificările de viziune au fost determinate, în linii mari, de unele progrese,

Anul 1988. Aniversarea a 40-a de la fondarea

III. Cronologia managerială a CNSP

IV. Între ciocan şi nicovală

Echilibrul în stat e ca sănătatea în corp

al guvernului. La microfon, ca să reproduc din memorie, am spus următoarele:

V. Sănătatea publică: repere ale

Echipa managerială CNSP, 2013

Potrivit certificatului, eliberat de către Centrul de Acreditare în domeniul Eva-

5.2. Test de acreditare OMS şi UNICEF,

Referindu-ne la proiectele, sprijinite financiar de OMS şi UNICEF, merită

5.3. Managementul resurselor umane

Fig. 3. Ponderea fiecărui tip de finanțare în total pe anii 2010-2013 (%)

VI. Direcţiile prioritare în activitatea CNSP

• Evaluează formele şi metodele noi de activitate ale instituţiilor medico-sani-

Monitorizarea calităţii apei a râurilor Prut şi Dunărea prevede şi supravegherea

Fig. 4. Factorii de risc determinanţi în Republica Moldova, în funcție de povara bolii

Problemele de igienă constituie pilonul supravegherii sanitare în sistemul de să-

Epidemiologice Republicane a fost instituită funcţia de şef al secţiei sanitare, care

Vicedirectorul Iurie Pânzaru în

Fig. 5. Morbiditatea profesională în dinamică pe anii 1981-2012 în RM (vezi în text)

5. Reguli şi normative sanitaro-epidemiologice de stat pentru întreprinderile

Colaboratorii laboratorului Mor-

sanitară a utilizării pesticidelor și maselor plastice, dirijată la momentul respectiv

Prevenirea pericolului substanţelor chimice și a acţiunii lor toxice asupra

Istoria secţiei Sănătatea copiilor şi a tinerilor începe în perioada postbelică

luna septembrie 1996 îndefuncția

În urma controalelor efectuate asupra sănătății angajaților din aeroport, s-a

Fig. 10. Cazurile de malarie la personalul aeronautic

Analiza gama-spectrometrică multicanal Instalaţia de dozimetrie individuală

Instalaţia de dozimetrie individuală DTU- Autorizarea Instalării „Teragam” pentru trata-

Conform atribuţiilor sale funcţionale, vicedirectorul CNSP în problemele de

• Evaluează formele şi metodele noi de activitate ale instituţiilor medico-sani-

5. Reguli şi normative sanitaro-epidemiologice de stat pentru întreprinderile