Politica axelor și a alianțelor.

Între identitatea geopolitică și cultură

eurasiatică
Dr. Octavian SERGENTU
UNIVERSITATEA HYPERION
 Statul
 a) Teritoriu / spațiu
 b) Timp->istorie și cultura
 c) Resurse->
 umane/demografice,
 naturale,
 economice,
 financiare,
 logistice/ tehnologice
 valori(ideologico, confesionale, culturale)
 Tendințe ale mileniului III
 Secolul XXI- secolul proiectelor
 Think-thank-urile – centrele nevralgice de
proiectare și planificare politică, geopolitică,
geoeconomică, geoculturală
 Reprezentanții analizei și evaluărilor politice
au devenit dominanți ca factor de putere în
sec.XXI (Z.Brzezinski)
Monitorizarea«PMESII»: political, military, economic, social,
informational, infrastructural
(interfața)
 Evaluarea viabilității statului conform analizelor
sistemice operative ale CIA:
 1) spiritual,
 2) civilizațional (identitate națională și voință),
 3) financiar (infrastructură),
 4) informațional,
 5) economică,
 6) social.
 Două paradigme: războiul etern și pacea eternă
(Klauzevich versus Kant)
 Obiectivul real a unui serviciu de informații, inclusiv din SUA îl
constituie sistemul de prejudecăți și starea morală (sfera informațional-
psihologică) a persoanelor din statul adevrsar, pentru că obiectivul
principal de exercitare a impactului într-un război informațional îl
constituie subminarea:
 1) bagajul ideatic al omului,
 2) potențialul psihologic,
 3) tonalitatea spirituală a omului.
 (La conferința dedicată securității naționale de la Moscova din 4.12.2009
reprezentanții filialei organizației de cercetare Rand Corporation au
prezentat slide în care era evaluat potențialul spiritual al populației Rusiei
din anul 1991 și evaluat conform 34 de parametri. Indicele era minus 2.
Dar cea mai complexă și fundamentală cercetare a Rusiei, de modelare a
schimbărilor sistemului social, de modificare a mentalității populației ruse
a realizat-o Santa Fe Institute, or. Santa Fe, statul New-Mexico, adresa:
Guide Park road, 1399).
 Modelarea geopolitică
 În ultima perioadă tot mai articulat se pune
accentul pe o abordare a problemelor de
geopolitică din perspectiva post
pozitivismului, pentru că ecuațiile slab
structurate din analizele politicilor
internaționale, tot mai mult au avansat pe o
rezolvare a acestora, în majoritatea cazurilor,
prin metode neformale.
 Modelarea geopolitică
 Cercetătorul de la Institutul rus de cercetări strategice Lev Abaev[1]
consideră că eficiența acestor decizii depinde în mare parte de calificarea
cercetătorilor, a intuiției acestuia, de informații de care dispune și a
capacității de filtrare, de evaluare și de operare în totalitatea al volumului
informațional. În mare parte procesul decizional al palierului de ecuații
poartă un caracter creativ, individual, în legătură cu care cercetătorului îi
este greu să aplice un propriu experiment de succes, pentru că îi sunt
limitate cunoștințele. În același timp utilizarea tehnologiilor
informaţionale analitice, cum ar fi sistemele de expertiză, sistemele de
sprijin a adoptării deciziilor, metodele modelării, etc. sunt foarte necesare
[2]. Utilizarea lor permite nu doar să existe o structurare parțială și să fie
formalizată lucrarea experților și a persoanelor, care adoptă decizii, dar să
fie sporită calitatea lucrărilor analitice.
[1] Абаев Лев Черменович*, доктор технических наук, ведущий научный сотрудник отдела оборонной политики
РИСИ.
 [2] Абаев Лев Черменович, Об актуальных подходах к моделированию международных отношений, Проблемы
национальной стратегии, Научный журнал, Российский институт стратегических исследований, nr.2(7)/ 2011
 Modelarea geopolitică
 Actualmente, într-o manieră extinsă utilizarea metodelor matematice și a
metodelor de modelare indică faptul că deja acestea nu mai reprezintă un
privilegiu al științelor exacte. Indiscutabil, procesul de matematizare a
numeroaselor sfere de știință și a activităților practice reprezintă un
proces natural, care a cucerit și sfera științelor sociale, în special analiza
proceselor politice. Metodele de modelare a proceselor care decurg în
sfera internațională se bazează pe diferite abordări și dispun de diferite
scopuri. Spre exemplu, metodele de modelare, după analogi, se bazează
pe utilizarea modelului informațional al proceselor politice, care permite
ca acestea să fie descrise în cadrul unei structuri unice. Acest fapt ne
facilitează și ne permite să elaborăm baze de date legate de problematica
studiată, care vor include sute de exemple. Actualmente sunt larg folosite
bazele de date care se referă la situațiile de criză și la conflicte[1].
 [1] L. P.Bloomfield, Moulton A. Managing International Conflict: From Theory to Policy. N.Y. : St. Martin’s Press, 1997.
 Metoda analitică a ierarhiilor
 În ultima perioadă, una dintre cele mai solicitate și de perspectivă metode a analizei
problemelor geopolitice, dar și aplicată extrem de larg în mediul academic, este considerată
metoda analizei ierarhiilor (MAI), care a fost elaborată de către prestigiosul specialist a
teoriei de adoptare a deciziilor T.Saati de la Universitate din Pittsbourg[1].
 Chintesența acestei metode se bazează pe procedura diseminării problemei examinate într-o
multitudine de sub-probleme, fiecare dintre acestea, la rândul ei, poate fi consecvent
detaliată până la un nivel necesar. Acest lucru permite ca analiza unei probleme complicate
să fie adusă la o analiză a sub-problemelor, care o compun, dar care reprezintă în sine o
evaluare a importanței sale (palierul de priorități), implicit o contribuție legată de rezolvarea
problemei inițiale.
 Metoda analizei ierarhiilor este extrem de utilă atunci când se cer rezolvate ecuațiile de
prognozare și de analiză a relațiilor internaționale și problemele acestora, pentru că ea oferă
o structurare excelentă a scopurilor și a intereselor părților, care sunt determinante pentru
dezvoltarea procesului politic examinat. Este foarte important și faptul că metoda facilitează
o evaluare calitativă a nivelului de influență pe care-l posedă asupra procesului în care se
exprimă participanții, dar și a diverselor variante și a orientărilor pe care poate să-l îmbrace
și să se dezvolte acesta, atât prin criteriile particulare de evaluare, dar și în mod integral.
 [1] Т. Л Саати., Принятие решений. Метод анализа иерархий. М. : Радио и связь, 1993. 320 с.; Саати Т. Л., Математические модели
конфликтных ситуаций / под ред. И. А. Ушакова. М. : Сов. радио, 1977. 304 с.
 Metoda analitică a ierarhiilor
 În ce mod analiza ierarhiilor poate fi utilizată pentru
prognozarea și analiza situațiilor de criză și a conflictelor?
 În mod general pentru a rezolva o astfel de ecuație se cere elaborarea unei
structuri ierarhice.
 La nivelul I a acestei structuri (celei mai de sus) se stabilește ca scop -
determinarea probabilității de dezvoltare a conflictului (situația de criză).
 La nivelul II, care mai este desemnat ca „ nivelul personajelor în acțiune”,
în mod faptic sunt analizați cei mai influenți participanți din conflictul
respectiv, care în mod special pot să determine dezvoltarea acestuia.
 Nivelul III al ierarhiei este reprezentat de cumulul de criterii (scopuri),
după care persoanele în acțiune evaluează variantele alternative de
dezvoltare a evenimentelor.
 Modelarea cognitivă a proceselor
geopolitice
 Care sunt etapele de modelare cognitivă a sistemelor geopolitice? Baza de
sistematizare pentru elaborarea metodologiei modelării cognitive a sistemelor
complicate o reprezintă „meta-instrumentul de descriere a obiectului
(sistemului)”, care poate fi folosite precum o „temă” pentru cercetare, ca „meta
model de cercetare”, în care trebuie inclus „observatorul” Mo care să
contabilizeze fapta de influență a cercetătorului (observatorului) asupra
sistemului, dar și asupra rezultatelor cercetării acesteia.
 Metodologia modelării cognitiv a sistemelor complicate, include metodele de rezolvare
succesivă a ecuațiilor sistemice, și anume: identificarea obiectului și a mediului înconjurător
în forma modelului cognitiv (aplicarea metodelor de expertiză, statistice și a altor tipuri de
metode de identificare a obiectului complicat), realizarea analizei itinerariilor și a ciclurilor
reprezentativă modelului cognitiv (aplicarea metodelor teoriei grafelor); analiza observației,
a gestionării, a stabilității, emotivității, a adaptării (aplicarea teoriei de gestionare),
descompunerii, analiza diverselor aspecte complicate, analiza relaționării (aplicarea
metodelor teoriei grafelor, analiza topologică q-relaționării); analiza de scenariu (aplicarea
metodelor de modelare a scenariilor, analiza situațională, modelarea impulsivă); adoptarea
unor decizii în diverse condiții de impredictibilitate (aplicarea metodelor din teoria asumării
deciziilor), a coexistenței și a însușirii sistemului complicat.
 Modelarea cognitivă a proceselor
geopolitice
 Procesul decizional are loc atât față de obiectul
cercetat, dar și față de procesul de cercetare. În
procesul de cercetare și a consecvenţei în care este
adoptată decizia de către expert meta-instrumentariul
poate să-și modifice forma. Modelarea cognitivă este
sprijinită de modelarea cognitivă al programului
sistem. Mai jos am ilustrat schema etapelor
succesive ale modelării cognitive care se exercită
asupra sistemelor (regiunilor) geopolitice. Pentru ca
să fie formulate și argumentate modelele cognitive a
fost elaborat și aprobat modul de sistematizare și de
vizualizare a regiunilor geopolitice.
 Vizualizarea actorilor/ codul
 - În cadrul primelor etape sunt utilizate metodele tradiționale din cadrul cercetărilor
geopolitice, rezultatul cărora este indicat să fie vizualizat în forma unor scheme concrete.
Modul de vizualizare trebuie să reprezinte:
 - vizualizarea-codificarea jucătorilor (statelor) pe câmpul geopolitic prin intermediul unor
cercuri de diferite dimensiuni și culoare în dependență de „ponderea” lor geopolitică
(„forță”, „însemnătate”, „influență”), care să corespundă trăsăturilor jucătorului (spre
exemplu, superputerea este ilustrată printr-un cerc mai mare și cu cât se diminuează
„însemnătatea” statelor și diametrul cercului se micșorează. Un important rol i se atribuie
aici cromaticii cercului, ori, culoarea cu care este nuanţat jucătorul desemnează faptul acesta
figurează activ în proces geopolitic, pe când lipsa culorii ne indică faptul că acest este un
obiect prin care acționează alte forțe;
 - vizualizarea codificată a sferei și caracterul de impact de care dispune o țară, o alianță
statală de pe o arie ”potențială” și care dispun de o mărime diferită, de culoare proprie, de o
configurație specifică:
 - vizualizarea codificată interacțiunilor interstatale (relațiile dintre jucători) care se realizează
prin linii conturate distinct (cu cât sunt acțiunile mai intensive, cu atât liniile sunt conturate
mai îngroșat) și de o culoare diferită, în dependență de caracterul interacţional, care se
exprimă prin alianță, parteneriat strategic, economic, interacțiuni culturale, conflict militar,
război.
I. Elaborarea modelului cognitiv pentru
sistemul geopolitic
 Etapa 1.1. Stabilirea prealabilă a scopurilor cercetării, formalizarea cu
procesul de cercetare, elaborarea programului de cercetare a sistemului
geopolitic.
 Etapa 1.2. Colectarea, filtrarea, prelucrarea, analiza informațiilor,
Retrospectiva. Diagnosticarea stării sistemului (situației) geopolitice pe
care ne-am propus s-o cercetăm. Structurarea cognitivă a cunoștințelor,
Elaborarea hărții cognitive G0.
 Etapa 1.3. Elaborarea modelului cognitiv F0 care are la bază harta
cognitivă G0. Determinarea forței de influențare și de interrelaționare a
factorilor, legitimitatea lor, exprimată prin coeficient, a tranziției
lingvistice, formulei matematice. Trecerea la partea a două a tehnologiei.
 Etapa 1.4. Elaborarea ierarhiilor din cadrul modelelor cognitive (dacă
este solicitată modelarea).
 Modelarea cognitivă
 II.Analiza modelului cognitiv
 Etapa 2.1. Analiza căilor și ciclică a modelului cognitiv, selectarea inelelor interrelaționare,
care transmit impact vârfurilor selectate din cadrul modelului cognitiv; selectarea lungimii
itinerariilor care prezintă intere pentru cercetător.
 Etapa 2.2.Analiza stabilității sistemului din model în forma unei hărți cognitive G0 care
dispune de influențe reactive și de control; analiza stabilității structurale. Analiza emotivă a
deciziei față de variațiile parametrilor și a structurii.
 Etapa 2.3. Experimentul de calcul: analiza topologică a structurii modelului, determinarea q-
relaționare a modelului.
 III. Analiza de scenariu, modelarea impulsivă
 Etapa 3.1. Modelarea și analiza rezultatelor care prezintă dezvoltarea evolutivă a sistemului,
elaborarea planului de modelare impulsivă, selectarea vârfurilor (factorilor), asupra cărora
sunt introduse consternări modelate.
 Etapa 3.2. Realizarea planului pentru experimentul de calcul prin intermediul inducerii unice
sau multiple a impulsurilor unice în vârfurile desemnate, analiza probabilistică a scenariilor
de dezvoltare a situației.
 Etapa 3.3. Analiza deciziei emoționale față de variațiile de influențele reactive.
 Etapa 3.4. Optarea pentru scenariul dorit a evoluției situației, elaborarea pe baza acestuia a
strategiei de dezvoltare a sistemului.
 Analiza de scenariu, modelarea impulsivă
№ Ilustrarea contextuală a relațiilor Caracterul relației (eij) Intensitatea relației

pt (wij)

1 Cooperare diferențiată 2,5 0,6

2 Parteneriat 3,0 0,7; 0,8

3 Parteneriat Strategic 4,0 0,9

4 Alianță 6,0 1,5

5 Nivelul confruntării 1,5 0,5

6 Conflictul politic 2,5 0,6

7 Conflictul latent (militar) 3,0 0,7; 0,8

8 Conflictul actual (militar) 4,0 0,9

9 Războiul 6,0 1
 Modelarea geopolitică din perspectiva
războiului psiho-informațional
 Operațiunea standard al războiului psihologic-informațional
care constă în câteva acțiuni succesive (etape):
 1. Stratificarea politică a comunității internaționale.
 2. Polarizarea politică a straturilor, care joacă un rol cheie în
scenariile operațiuniunii.
 3. Inițierea activității politice a straturilor (în conformitate cu
rolul repartzat în cadrul scenariului operațiunii).
 4. Controlabila reacție în lanț.
 5. Corectarea planificării inițiale a operațiunii (legătura
inversă).
 Modelarea ”soft power”
 «Puterea flexibilă» (soft power)presupune o activitate care se realizează
prin intermediul informației, a cunoașterii și a culturii.
 Baza de resurse a „puterii soft” nu se rezumă exclusiv la programele
educative.
 Soft power uzează de întregul spectru de tehnologii culturale,
informaționale, de cercetare, digitale, rețele info-sferice, psihologice, etc.
 Simbolurile „revoluțiilor colorate”
 Simbolistica revoluțiilor colorate ca sisteme cifrate, datorită formei și
semnificației, în contrast cu comunicarea verbală de conținut pătrund mult
mai profund în conștiință.
 Experții politici înțeleg foarte bine semnificația simbolurilor și astfel
opțiunea pentru trandafiri sau lalele nu este una întâmplătoare atunci când
sunt aplicate ca metafore în cadrul revoluțiilor simbolice.
 Modelarea „soft power”
- revoluțiile simbolice-
Revoluția lalelelor Revoluția Jasmine Revoluția trandafirilor Revoluția portocalie
(Kârgâzstan) (Tunis) (Georgia) (Ucraina)
Revoluțiile simbolice
Revoluțiile simbolice
 „Într-o bătălie pierde cel care primul lasă-n jos
ochii”(principiul Tacitus)
 De regulă, când afirmăm „revoluții colorate”
înțelegem procesul de substituire a regimurilor de la
putere prin exercițiul forței acțiunilor publice a
maselor și care sunt susținute din exterior de către
organizațiile partenere din exterior, de comunitatea
internațională.
 Cercetând natura și tehnologiile „revoluțiilor
colorate” o atenție speciale se cere acordată așa zisei
„puteri flexibile” (softpower). Autorul teoriei
softpower este profesorul Joseph S.Nye, șeful
centrului mass-media și de politică publică din
cadrul școlii Kennedy a Universității Harward.
 Modelarea softpower
 Teoria „puterii flexibile” a jucat un rol decisiv în
cadrul războiului rece, consideră Nye, și urmează să-
și demonstreze consistența în secolul XXI, pentru că
reprezintă o paradigmă de exercitare a influenței,
prin care modelul puterii este strâns legat de
revoluția informațională, a volumului de informații
și creșterii impactului asupra obiectivelor, a vitezei
și extindeii informației prin intermediul Internetului.
Unul din principalele sensuri ale soft power constă în
faptul că este o „putere atractivă”.
 Modelarea „hard power”?
 Războiul în coordonatele actuale
 Tipuri agresiuni neconvențiale asupra unui stat:
 Răzoiul genetic (moarte din cauza cancerului sau din
cauza produselor modificate genetic)
 Războiul psihotronic (morți din cauza bolilor sau a
fumatului)
 Război narcologic (din cauza decesului alcoolului)
 Războiul de opiu
 Războiul demografic (consecințele lipsei locuinței
sau a banilor, avoturile)
Războiul reprezintă o gestionare a inamicului (continuarea
politicii)

 În anii 1981-1990 a existat (Project Truth)

„proiectul Adevărul” care prevedea „modificarea
nucleului cultural”- scopul consta în ”plasarea
omului într-o mizerie spirituală”.
 Proiectul MC-ultura (1950-2010). Scopul acestui
proiect constă în modificarea conștiinței oamenilor
sub influența surselor psihotronice. În anii 1950-
1963 în cadrul proectului au participat 44 de
universități și colegii. Programul a fost calificat ca o
operațiune care ”încalcă morala” (overt). Acesta s-a
efectuat de în compun cu centrul războiului biologic
și genetic din Fort Ditrix (statul Washington).
 Planificarea operațiunilor secrete împotriva
unui stat
 Tipul de război
 Modelul inamicului
 Subiectele războiului
Compania «...»
 Obiectul principal
 Obiectivele operațiunilor
guvernării),
 Scopul
 Teme
 Mijloace de modelare
 Principalele
instrumente ale războiului
Război sistemic
Inamicul constituie sistemul
Comandamentul operațiunilor cibernetice,
(legume modificate genetic,
semințe modificate genetic)  
Creierul omului
Morala (legile nescrise ale
guvernarea statului  
Modificarea scopurilor, valorilor și morala
inamicului  
Inducerea psihologiei sclavului, în grup, o
gândire dependentă defectuoasă
Multivarietatea și quantificarea excesivă,
modele matematice
Informative, psihologice, cibernetice,
operațiuni financiare, cognitive
 Postulatele ale teoriei războiului după
care trebuie să se ghideze un stat
 Subiectul războiului Toate ministerele, agențiile, companiile țării.
 Identificarea războiului «Bătălia reprezintă tatăl tuturor lucrurilor,
tatăl tuturor» (Democrit)
Limitele războiului Nu dispune de limită, nici morală
Sferele războiului Toate sferele și potențialul țării inamicului
(minimum 25 de sfere) 
Tipurile de război, inclusiv: Demografic
Cognitiv (război de subminare guvernării)
Genetic
Cibernetic
Religios (inclusiv uzând de radicali islamiști)
Identitar (război îndreptat împotriva identității naționale)
Scopul războiului Prăbușirea sau demontarea țării, subminarea
potențialului demografic; înăbușirea voinței naționale și
rezistența națională, identitatea națională, parazitarea, etc).
Durata planului de război 160 de ani (planificarea: anul1990 până-n anul 2150)
5 componente ale războiului congnitiv:
1) minciuna(deception),
2) Operațiuni psihologice,
3) Izolarea informațională (operations security),
4) Eliminarea liderilor cheie (key leaders), a
comunicatorilor cheie (key communicators),
distrugerea culturilor locale și civilizaților locale-
regionale și impunerea unor legi și practici de
guvernare improprii anumitor țări, manipularea cu
statistică (physical destruction);
5) Războiul electronic (electronic warfare). 
 Sferele critice cele mai importante ale războiului
sistemic
 Biden Reigan Warren NATO (1/2)
 Administrație Administrație Administrație Administrație

 Religie Finanțe Finanțe Rațiune/Religie

 Morala Ideologie Nașterea Teoria militară/
Conștientizarea situației

 Istoria Partidul Ideologia Conștiința națională/

de guvernământ   Informația științifică

Finanțe Cursa de înărmare Spiritul de luptă Legile naționale/

al oamenilor informația mass- media
 Principalele sfere de subminare ale securității unui stat

1. Demografică 2. Genetică 3. Guvernare/ administrativă

4. Financiară 5. Alimentară 6. Locativă

7.Informațională 8. Științifică 9. Morală

10. Ontologică (esența vieții) 11. Ideologică 12. Educativă

13. Economică 14. Tehnologică 15. Militar-tehnologică

16. Militară 17. Juridică 18 Identitatea națională

19. Psihologică 20. Religioasă/confesională

 Agresiuni indirecte
 Acțiuni indirecte îndreptate împotriva unui stat (tipologie):
 1) operațiuni cu resurse non-militare (military operations other then war),
 2) operațiuni non-militare (nonmilitary operations).
 4) «acțiuni indirecte» (Indirect Actions),
 5) «operațiuni sistemice» (systems operations),
 6) «forța flexibilă» (Soft Power),
 7) operțaiuni cu scop non-letal (nonlethal intent),
 8) diplomația publică ce dispune de obiective de subminare («forța fenomenală»
Smart Power);
 9) «operațiuni psihologice», (PsO),
 10) «operțaiuni cibernetice» (Cyber Operations),
 11) «operațiuni informaționale» (Information Operations),
 12) războiul din sfera informativă a guvernării statului (С2W);
 13) războiul cognitiv de obținere a dominării informaționale;
 14) operațiuni de rețea (Net Centric Operations). 
Modelarea ideologică: între politica
valorilor și politica intereselor
 Cultura strategică și consolidarea societăților se setează o
platformă ideologică orientată să abordeze tipologia
identității naționale. Tipurile de identitate națională (civică,
etnoculturală și imperială) sunt cel mai des avansate în
documentele program (statute, programe, platforme,
manifeste) ale „partidului puterii” din Rusia[1]. Cele mai mai
multe cercetări care s-au efectuat și au fost realizare în baza
analizei de conținut și în baza analizei tradiționale a textelor
au relevat preocupările elitelor politice pentru anumite
modele de identitate națională.

[1] Ю.Г. Коргунюка, Е.Ю. Мелешкиной, Г.М. Михалевой, Политические партии и политическая конкуренция в
демократических и недемократических режимах, М., «КМК», 2010.c.7
 Modelarea ideologică: între politica
valorilor și politica intereselor
 „În ultimul jumătate de an la noi a apărut o idee națională. Nu a existat, dar a
apărat. Nici un ban și brusc un altan. Noi știm acum, pentru ce trăim. Evident,
primordialiști și subordonaţi-mă:Rusia este moștenitoarea tradițiilor(...)Iar
tradițiile mondiale, mai corect europene, vestice. Ei le-am risipit, noi le-am
ocrotit”[1]. Antiglobalismul rus dispune atât de influențe europene occidentale,
dar și de propriile rădăcini. Acesta este compus din două curente -„noua stână” și
„ocrotitorii”. Primul este orientat către ideea alterglobalistă europeană care invocă
o altfel de globalizare, bazată pe „globalizarea solidarității”, pe când cea de-a
doua are la bază amenințările care se revarsă la adresa tradițiilor naționale ale
Rusiei și privește viitorul țării prin asumarea unei căi speciale, autentice de
dezvoltare. O parte din elita economică și politică rusă oferă sprijin aripei
ocrotitoare antiglobaliste, pentru că interesele capitalului transnațional nu
coincide cu interesele capitalului rus, ori se insistă pe o liberalizare al spațiului
economic a Rusiei[2].
[1] Россия — спаситель традиций. Новая национальная идея. Slon.ru, 28.02.2013 in Публицистическая премия «ПолитПросвет». 2013 год.
— Москва: Фонд «Либеральная Миссия», 2013, c. 6
 [2] Н.М.Сирота, Идеологии и идеологические течения: Классическое наследие и современность, Учебное пособие, 2009, c.161
 [3] Zizek S. The Spectre of Ideology, Mapping Ideology. Ed. Zizek S. N.Y., 1994.
 Fenomenul ideologiei
 Renumitul politolog Max Weber considera ideologia, ca și alte organizări
reprezentative asupra lumii sau din sfera religioasă, ca fiind din domeniul
credinței, negând caracterul stratului științific de care ar dispune ea.
 Politologul Karl Mannheim examinează orice ideologice ca fiind o reflectare
inadecvată a realității, ca o totalitate a reprezentărilor false, care-s motivate de
considerații social-istorice, ale specificului cunoașterii realității, a intereselor pe
care le manifesta subiectul.
 Mannheim lega nașterea fenomenului ideologiei de operele gânditorului englez
F.Bacon, pe care acesta le vedea ca fiind niște științe legate de ”idolii rațiunii”,
dar acest aspect îl identificăm și în operele lui N.Machiavelli. Totodată,
politologul atrage atenție asupra caracteristicilor funcționale de care dispune
ideologia, ale modului de-a consolida oamenii, a capacității de cumulare a
energiei politice. Cercetătorul american S.Zizek abordează fenomenul ideologiei
din perspectiva gândirii critice. Analizând interdependența politicii și a ideologiei,
el consideră că ideologia reprezintă un sistem ideatic, de concepții și credințe,
care pretind că reflectă adevărul, doar că în esență ele servesc anumitor interese
politice[3].
 Reideologizarea
 În anii 70 din secolul XX, sub influența acutizării conflictelor sociale din
Occident adepții concepției de „deideologizare”, care asigura inevitabilul
„apus”, ”sfârșitul” ideologiilor, și-au revizuit viziunile lor asupra
perspectivei fenomenului ideologiei. Ei au elaborat concepția de
„reideologizare”, care reieșea din același postulat, ca și concepția
„deideologizării”, că ideologia și știința sunt incompatibile, una cu alta,
dar afirmau că rolul sporit al științei se datorează ideilor sociale care sunt
exprimate în lumea contemporană. Unul din motivele care au servit
apariției concepției „reideologizării” a constat în necesitatea de contracara
ideologia comunistă. În prezent există câteva versiuni ale reideologizării.
Varianta liberală este orientată înspre crearea ideologiei „globale”,
„universale” ca bază a unității planetare, ca o resursă de contracarare a
ideologiilor care revendică confruntarea. În schimb, neoconservatorii
militează pentru „renașterea spiritului” și fac apel la o reîntoarcere către
tradițiile uitate, restabilirea valorilor pierdute. Varianta stângii radicale
pune accentul pe alternativele forme ale conștiinței și identificarea unor
căi alternative de dezvoltare socială.
 Ideologia
 Orice ideologie dispune de un caracter politic, dar conceptul
de ideologie politică este folosit într-un sens specific,
caracteristic motivațiilor raționale și valorice, a
comportamentului politic și a bazei conceptuale politice.
Ideologia politică se caracterizează prin atracția grupurilor
sociale față de putere și uzarea de aceasta, de aceea și
prevede o anumită strategie acțională. Ideologia politică se
concretizează în documentele program ale partidelor, în
declaraţiile diferitelor forțe politice, cumulând o claritate,
stabilind o orientare către situații concrete și către
mecanismele puterii.
 Modelarea ideologică
 Particularitățile ideologiei politice sunt
specifice mai întâi de toate liberalismului,
conservatismului, marxismului, social-
democrație, anarhismului, fascismului.
 Într-o măsură mai mică acestea sunt
caracteristice ecologismului, pacifismului,
feminismului. Există patru modele principiale
de formare ale ideologie politice:
 Modelarea ideologică
 Modelul condensării. Mecanismul acestui model constă în aceea că în urma rezultatului condensării
specifice și care se reflectă în conștiința de masă, propriile reprezentări produc o transformare socială
ce se regăsește ulterior în structurile ideologice (spre exemplu, ideologia trade unionismului,
ecologismului, feminismului).
 Modelul integrativ. Acestuia îi este caracteristic sinteza, convergența diferitelor idei și reprezentări care
persistă în curentele ideatico-politice (spre exemplu, neoliberalism, neoconservatorism).
 Modelul divergent. În acest caz are loc formarea unei noi ideologii politice, care ia naștere ca rezultat a
dezintegrării, demontării ideologiei existente. În baza marxismului a apărut ideologia bolșevică și
social-democrația dar și practica politică.
 Metoda crizei identitare. Aici putem încadra neoeurasianismul ca un exemplu de actualitate.
Neoerasianismul reprezintă una din ideologiile dominante din gama largă de curente ideologice din
Rusia contemporană. Într-o schemă interpretativă neoeurasianismul poate fi abordat ca un curent care
extinde eurasianismul din anii 20 din sec. ХХ. O atare dependență genealogică reprezintă un anumit
nivel de simplificare, mai ales că ambele curente dispun de același stindard. Eurasianismul a apărut
după prăbușirea Imperiului Rus, iar neoeurasianismul a dispus de o capacitate emancipativă după
implozia URSS și a reprezentat o reacție legată de prăbușirea statalității ruse, în anii 90 din sec.XX
(criza economică din anul 1998). Altfel spus, eurasianismul reprezintă în esență o ideologie a crizei,
căreia îi este caracteristică deficitul rațional al interpretării istoriei.
 . Incontestabil, aici prevalează imaginea unei configurații geopolitice care însumează o Rusie
imensurabilă, care haotic înghite țări și continente. Această concepție dispune de o singură „frontieră”
stabilă și aceasta se prezintă printr-o linie ce separă Rusia de lumea democratică.
 Geocultură
 Există trei aspecte importante ale eurasianismului, pe care l-a însușit
neoeurasianismul. Primul aspect este istoriosofic, care stabilește Tradiția
ca fiind antagonică Modernității, este una de principiu antidemocratică,
antieuropeană, antiamericană și vădit antioccidentală, regăsindu-se în
orientarea neoeurasianismului.
 Al doilea aspect este cel geopolitic și în același timp geocultural, iar
neoeurasianismul reprezintă expresia crizei relaționare în care se află
Rusia cu majoritatea popoarelor din Vestul și Estul Europei, al
Caucazului și chiar din Asia Centrală.
 Cel de-al treilea aspect este cel identitar, care o cuprinde nemijlocit pe
Rusia, care a devenit victima propriei sale fantasmagorii. Or, Rusia a
integrat diverse spații naţional culturale, destul de diversificate, care o
dinamitează din interior.
 Lumea rusă
 La mijlocul sec.ХVIII și în decursul sec. ХIХ, are loc o
conceptualizare sistemică a istoriei Rusiei, care se regăsește
în operele lui Tatișcev.Karamzin, Pogodin, S.Soloviev,
Kliycevsky, etc., iar concepția Rusia suferă anumite
modificări de optică legate de „locul” Rusiei în lume și a
frontierelor „lumii ruse”(în abordările slavianofililor, a
occidentaliştilor, normaniștilor și antinormaniștilor). Unele
eforturi care se fac în vederea evaluării istoriei Rusiei din
perspectiva europeană (Ceadaev, Herzen, Berdeaev,
Soloviov) sunt episodice, ori tendința generală este una
accentuat antieuropeană și în acest context sunt puse bazele
teoriei eurasianismului.
 Identitate geopolitică
 Numeroși cercetători au desemnat această stare antieuropeană ca un răspuns al
culturii anexărilor coloniale. „Continua răspândire a Rusiei” a contribuit la
intensificarea anexării de spații, unde nu exista un schimb productiv cultural.
Totodată, „gravitatea” ariilor geografice, problemele acumulate care nu erau
rezolvate a solicitat o continuă „reorientare” geoculturală. În consecință, Rusia se
identifica ca fiind „slavă” în relație cu Europa, pe de altă parte, ca fiind „rusă” în
raport cu slavii, dar „europeană” în contrast cu popoarele Caucazului și a Asiei
Centrale. Avansarea Rusiei către Orient a formulat o „perspectivă” orientală a
Rusiei. Continua oscilația vectorială și-a pus amprenta pe o dezorientare identitară
în cadrul elitelor statului și s-a extrapolat și asupra societății ruse. În acest context,
eurasianismul ca și neoeurasianismul este bine să fie examinat ca o simbioză a
mai multor componente culturologice și politice. Ori, identitatea eurasianică a
Rusiei poate determina viitorul acesteia, dar și a Europei. Asumarea identității
eurasiatice reprezintă încuviințarea unei confruntări culturale a civilizației
occidentale și orientale, un antagonism istoric legat de „libertate” și „despotism”,
modele antagonice de dezvoltare bazate fie pe antropocentrism sau etato-centrism,
o recuperare a disputelor pe care le regăsim în Grecia antică.
 Identitate geopolitică
 Eurasianismul istoric se prezintă ca un sistem valoric contradictoriu, eminamente,
unul bazat pe o identitate antieuropeană. Eurasianismul poate fi examinat ca pe o
încercare conceptuală de „menținere” a unității geoculturale a Rusiei, care se află
într-o continuă bătălie cu spațiul său, care fie se extinde sau, în cazul în care e
traumat, se micșorează. Emanciparea eurasianismului nu se limitează la grupul de
intelectuali care au emis teoria eurasianismului, după revoluția bolșevică din
octombrie din anul 1917, rădăcinile eurasianismului pot fi descoperite în secolul
XIX. În fapt, antieuropenismul rus din sec. ХІХ se împarte în două curente de
bază: „bizantin-panslavist” și ”eurasianism”, care în acea perioadă abia prindea
rădăcini ideologice. Feodor Tiutcev, Nicolai Danilevsky și Constantin Leontiev
sunt principalii intelectuali ale căror opere pot fi considerate ca fiind izvoare ale
eurasianismului. Primul intelectual căruia i se datorează trecerea conceptuală de la
imperiului neobizantin reprezentat de Rusia la ideea eurasianică este Tiutcev. Ca
și slavofilii, Tiutcev s-a concentrat pe clivajul lumea ortodoxă versus lumea
catolică, iar problema Asiei nu reprezenta a fi una de interes strategic. În același
timp Tiutcev „a prezentat prima declarație a pancontinentalismului rusesc”, iar în
concepția sa ”Imperiului legitim al Orientului” care este în definitiv Rusia,
susținea că Europa este obligată să se subordoneze Rusiei și că Rusia trebuie
privită în categorii geopolitice.
 Identitate geopolitică
 Rusia fără colonii și sateliți, fără propriul imaginar și sentiment că nu ar
exista în parametrii unei „supernațiuni”, devine confuză. Pentru că Rusia
nu a dispus de o tradiție democratică. Au început să apară proiecte
ideologice, prin care cuantificarea națională a fost substituită prin formule
retorice. „Doctrina rusă” a încercat să ofere Rusiei o cuantificare
„națiunii supranaționale”: „Națiunea supranațională (națiunea
supranațională rusă) reprezintă națiunea, care unifică reprezentanții
altor triburi și rase, etniile autohtone din Rusia”, o „coaliție supratribală
a popoarelor Rusei”. Sau o altă afirmație: „Rusia mereu a reprezentat o
chestiune comună, nu o naționalitate. Cu alte cuvinte naționalitatea
noastră a constituit-o Imperiul nostru, care a fost unificat prin lupta
comună și prin muncă comună”. Pe fundalul acestor enunțuri utopice și
abstracte, elaborate și dictate de Kremlin, politologii ruși au dedus că
„Proiectul Rusia” s-a transformat într-un „Anti proiect Rusia”, pentru că
influența Federației ruse în spațiul postsovietic nu se reflectă prin
atractivitate, ci prin respingerea celorlalți. Rusia generează un câmp al
înstrăinării.
 Identitate geopolitică
 Politologii ruși indicau faptul că elitele din Comunitatea Statelor Independente
sunt dispuse să încheie alianțe cu oricine, numai nu cu Kremlinul. În consecință,
Rusia se transformase în purtătoarea unui anti-proiect. Indubitabil, Rusia a fost
singura țară din spațiul post sovietic, care a renunțat la construcția unui stat
național și ideologia oficială o reprezintă „multinaționalitatea”. În esență, aceasta
reprezintă un statut non-statal, prin care poporului rus i se refuză dreptul la
autodeterminare.
 În cadrul teoriei opțiunii raționale au fost enunțate trei modele de conduită în
cadrul unui partid, dependente de scopurile prioritare ale activismului de partid:
tendința de acumulare a voturilor de la electori (vote_seeking activity), tendința
de-a obține funcții în stat (office-seeking) și tendința de-a influența politica de stat
(policy-seeking)[1]. O parte din politologi au privit apariția proiectelor de
construcție a identității Rusiei din perspectiva acestei teorii.

[1] Strom, K. , A Behavioral Theory of Competitive Political Parties. – American
Journal of Political Science, 1990, Vol. 34, N 2. P. 565–598.
 Modelele identității naționale
 Analizând modelele identității naționale, noi reieșim din cercetările tradiționale
ale problematicii construcției naționale care se focalizează pe dihotomia națiunii:
este una prioritar civică sau totuși reprezintă o comunitate etnică. Adeseori în
cadrul modelului identității etnice se aplică accentul pe „autenticitatea” religiei
etnosului respectiv ca fiind o instituție de bază de reproducere și de translare a
normelor culturale. Modelul etno-culturale s-a evidențiat în cadrul cercetărilor,
mai întâi de toate, prin apelul adresat etnosului rus și folosirea epitetului de „rus”
în cadrul diverselor fenomene (chestiunea rusă, problema rusă, sufletul rus, etc.).
Totodată, el se enunță prin intermediul undelor de memorare a atributelor etnice
cu care a fost marcat: limbă, istorie, tradiții, cultură, religii și teritoriu.
 Din această perspectivă putem evalua problemele identitare care se regăsesc în
documentele oficiale și programele formațiunilor din Federația Rusă: problema
statutului limbii ruse, renașterea tradiţiilor și culturii ruse, a istoriei popoarelor
Rusiei, etc. În documentele program al formațiunii de guvernământ „Rusia Unită”
sunt evidențiate doar două tipuri care pot fi caracterizate ca model de identitate
naţională. Extrem de puțin pentru politologii rusologi.
 Identitate geopolitică
 Indiscutabil, se cere aplicat tipul de model construcit pe identitatea
imperială. Identitatea imperială a fost enunțată pentru că această
componenta imperială se remarcă foarte vizibil în textele politice ruse
contemporane, mai ales în discursul mediatic, în retorica elitei politice, în
dezbaterile sociale și culturale. Atunci când este determinat specificul
identității imperiale nu trebuie neapărat să conjugăm taxonomia și
aparatul conceptul care se referă la „imperiu”. Identitatea imperială
trebuie privită ca o formă de identitate națională în geografia și în cadrul
platformelor socio-culturale din Federația Rusă, pentru că majoritatea
politicienilor ruși, reprezentanții partidelor politice receptează statul lor ca
unul care dispune de un statut „special” față de alte state, iar ei se
recunosc ca niște persoane care reprezintă și discern dintr-o comunitate
„specială” (ca națiune sau popor), iar unicitatea lor și a statului derivă din
existența unei misiuni cultural- istorice cu care ar fost înzestrată
comunitatea lor.
 Identitate geopolitică
 Misiunea poate fi determinată prin diverse modalități, spre
exemplu, patrimoniul cultural- istoric („Moscova reprezintă a
treia Romă”), poziționării geopolitice (Rusia reprezintă
„puntea” dintre Europa și Asia), sau misiunea poate apărea în
cadrul unor ecouri a diverselor evenimente cu tentă simbolică
(spre exemplu, „Marele Război pentru Apărarea Patriei”,
„Marea Revoluție socialistă din Octombrie”, etc.). Atunci
când sunt reliefate caracteristicile identității imperiale și
retorica partidelor din spațiul politic rus, trebuie să ne
înarmăm cu „harta semantică” al conceptului ”imperiu”,
exploatat în discursul politic rus, care a fost concepută de
O.Malinova.
 Identitate geopolitică
 „Multicompoziția imperiului ca o organizare politică, care include mai diverse
elemente calitative și care pot să se evidențieze diferit („popoare”, „naționalitate”,
„etnos”, „organisme politice”, „pământuri culturale timpurii”, etc.).
 Dispune de o ”idee unificatoare universală”, un anumit tip de proiect
civilizațional global, în numele căruia imperiul cumulează în propriul corp și
orbita de influență a popoarelor și teritoriile. Într-un astfel de înțeles, „imperiul”
se pronunță nu doar ca mod de organizare a puterii, dar și ca expresie a unui
proiect mesianic.
 Impactul exercitat pe arena internațională/ tendința de subordonare a altor state
datorită impactului exercitat fără ca acestea să-și piardă statutul de statalitate. În
acest context, semnificația „imperiului” înseamnă mai întâi de toate că e o „mare
putere”, care într-o amplă măsură își realizează potențialul său de influență”[1].
 Identitate geopolitică
 Există destule complicații legate de delimitarea modelului imperial de cel
etnocultural. Ambele modele apelează la istorie și cultură. În calitate de frontieră
dintre aceste modele se cer evaluat aparatul discursiv. În acest context se cer
evaluate și descifrate comunitățile care sunt caracterizate istoric și cultural. În
consecință, vom observa că grupul etnic se va exprima în cadrul modelului
etnocultural, pe când în cel imperial se va constata gama de comunități etnice,
incluse în formatul forței etnice conducătoare („popoarele țării noastre”, „toate
naționalitățile care intră în componența Rusiei, „întregul popor multinațional al
Rusiei”, etc.) Existența „ideii unificatoare universale” se reflectă prin intermediul
compoziției lexicale - ”misiune”, „civilizație”, „Europa”, „Asia”, „Occident”,
„Orient”, „măreț”,„unic”. Enunțarea și argumentarea unei idei universale are la
bază mai multe raționamente. Această idee motivează pretențiile legate de statutul
și rolul special al statului într-o comunitate internațională. Această idee
legitimează o tendință imperială de expansiune dincolo de frontierele statului și în
care sunt incluse și cele culturale, economice, politice.
 Markerul va nota aspirațiile de influențare a arenei mondiale prin cuvintele
„lider”, „forță, „putere” și, concomitent, se va acorda un interes sporit față de
forțele armate, a influenței acestora în societate.
Morfeme info-ideologice de modelare
și reconstrucție geospațială
 Geopolitica a devenit mult mai rapid și mai eficient un
instrument al sferei de propagandă decât un instrument
științific se explică prin specificul reflexiv al construcției
sale. În momentul în care în geopolitică se discută de stat și
construcția națională, atunci între configurația potențialului
spațial și realizarea oportunităților economico-politice se
cere a exista o etapă intermediară.
 Geografic determinatele trăsături implicite ale statului,
conform terminologiei lui Stein Rokkan, trebuie să fie
reflectate de către propria populație, astfel încât să existe un
rezultat care ar legitima o strategie națională. Ori, în cadrul
cercetării legate de formare a națiunii care ar dispune de o
identitate comune se cere a fi examinate următoarele
aspecte:
 Identitate geopolitică
 1) spațiul geopolitic, care include resursele teritoriale ale statului și interesele elitelor de
guvernământ legate de redistribuția acestora;
 2) spațiul informațional - ideologic, care se raportează la cultivarea și indexarea info-psihică
a populației (receptarea de către locuitori a resursei potențiale de care dispune statul, a
valorilor supraindividuale a cetățenilor și a viziunilor legate de locul aleatoriu și a strategiei
țării lor în lume, care însumează și o componentă de corectare a propagandei politice a
statului.
 Schema procesului de formare a procesului de politică externă posedă câteva dimensiuni. Pe
de-o parte, există cea geopolitică, în care există o sumă de criterii obiective economice și
geografice, cum ar fi mărimea teritoriului, numărul de vecini, morfologia frontierelor, baza
de resurse, care compun cercul de factori probabilistici pe care se poate edifica potențialul de
structuri și strategii. În cazul redistribuției acestor resurse, în mediul elitelor puterii apare
inevitabil o structură de interese. Pe de altă parte, o dimensiune informațională-ideologică, în
cadrul căreia are loc o legitimare a puterii care-și asumă vectorul politic, pentru care a optat,
și se formează o identitate teritorială datorită modului de promovare a unei ideologii
naționale. Cea de-a treia dimensiune politică a statului constă în reglementarea procedurilor
comportamentale, a valorilor comunitare și a opțiunilor sociale și politice de care dispun
cetățenii și care ar fi orientate pentru bunăstarea națiunii. Numai astfel instituțiile puterii se
pot bucura de sprijinul populației și pot să-și realizeze strategia.
SECOLUL XXI – Concertul proiectelor
Secolul ХХ a fost dominant de ideologii în politica
internațional, iar secolul XXI deocamdată
reprezintă secolul proiectelor
 Concluzii
 În ultima perioadă, tot mai des, constatăm opinii care
afirmă că politica „soft power” a eșuat și că lumea va
miza în viitor exclusiv pe cea de „hard power”.
Există metode de tratament psihanalitic pentru
întregi națiuni? Ne dorim să existe astfel de
tratamente, care să fie aplicate asupra pacienților?
Cine va decide și cine va ordona lumea?
Indiscutabil, lumea secolului XXI rămâne a fi una
deschisă și comună.
 Concluzii
 Globalizarea, în mod substanțial, a modificat trăsăturile lumii
contemporane, a acutizat semnificativ contradicțiile
geopolitice, economice, interetnice, interconfesionale și
socio-culturale. În măsura în care se produce o intensificare a
proceselor de unificare globală tot mai pronunțat se
evidențiază o tendință inversată de diferențiere a identității
locale. Atunci când ne pronunțăm asupra integrării și a
modelării spațiilor politice prin prisma proceselor
integraționiste, trebuie să diferențiem intrarea într-un sistem
internațional, pe care - înțelegem ca un sistem mondial al
statelor, de intrarea într-o societate internațională, care este
determinată de grupul celor mai avansate state din punct de
vedere economic, economic, social și politic.
 Concluzii
 Începutul mileniului III a stabilit în fața omenirii o serie de întrebări care
solicită răspunsuri. Multe de ele sunt legate de organizarea socială și
politică, a democrației și provocările care se abat asupra regimurilor
democratice. Termenul de „militarism” a fost pentru prima data utilizat la
mijlocul secolului XIX ca o caracterizare a regimului lui Napoleon al III-
lea în Franța. Mai târziu, la sfârșitul aceluiași secol, sociologul Herber
Spencer, în lucrarea „Principiile sociologiei” a distribuit tipurile de
organizări statale în „războinice”(„militarizate”), când totul este orientat
asupra pregătirilor de război cu alte state și „industriale”, când normele,
legile și instituțiile au ca scop o perfecționare economică pașnică pentru
binele societății. Spencer exemplifică societățile „războinice”:
„Dagomeya (stat care exista atunci în Africa) și Rusia în
contemporaneitate, dar și Peru, Egipt, Sparta, în vechime, în sistemul
social în care viața, libertatea și proprietatea cetățeanului aparțin
statului, scopul căruia îl reprezintă războiul”
 Concluzii
 Mobilizarea militarismului prin intermediul unor ideologii politice. Karl
Libkneht în lucrarea „Militarism și antimilitarism”, singura lucrare clasică
marxistă pentru această problemă, afirma: „Militarismul se pronunță...ca și
armata iar dincolo de armată ca un sistem, care cuprinde societatea prin
intermediul rețelelor militarizate și semi-militarizate ale instituțiilor...mai
departe el se manifestă ca un sistem ce alimentează cu spirit militarist
viața socială și privată al poporului”.
 Evocarea stalinismului și a lui Iosif Stalin în societatea rusă. Cultul
victoriei în cel de-al doilea război mondial din anul 1945 și parada militară
ca ecou al forței militare, organizarea excesivă și sistemică a cultului
militar și al educației patriotice în termenii gloriei militare, cultivarea unei
societăţi bazate pe industria militară ne arată că atât Rusia Imperială,
Uniunea Sovietică și Rusia actuală a încurajat o societate militarizată. Or,
„statul-garnizoană” rămâne referențial și în mileniul III. Iar, locul educației
comuniste bazate pe lupta de clasă și pe dictatura proletariatului a fost
înlocuit cu spiritul creștinismului ortodox expansiv, chemat să mobilizeze
„spiritual” și să consolideze societatea.
 Concluzii
 După implozia URSS Biserica Ortodoxă Rusă a depus considerabile
eforturi ca să se adapteze la schimbările care au survenit în societate și în
lume. Teologii ortodocşi ruși s-au implicat activ în elaborarea teoriilor și
practicilor de „aplicații” intra și extra geospațiale, propunându-şi să
dispună de relații privilegiate atât cu statul, dar și să dispună de un rol
special în afera internațională și interconfesională. Aceasta a susținut
fostul patriarh Alexei al II-lea, subliniind că „activitatea de pacificare
trebuie să fie nu doar una statală, dar mai întâi de toate una
interconfesională și interetnică”[1].
 Ori înțelesurile „dragostea față de aproapele tău”, „nu ucide”, în Biblie se
învecinează cu asemenea afirmații precum „totul la timpul său...e timpul
pentru a ucide și e timpul pentru a trata..e timpul războiului și e timpul
păcii” (Еccl. 3, 1, 3, 8).
 [1] Журнал Московской патриархии». 1989. № 2. С. 328, 128
 Concluzii
 Tot mai activ implicându-se în sfera relațiilor internaționale, Biserica
Ortodoxă Rusă tinde să-și consolideze influența atât în țară, cât și în plan
internațional. Ca și statul rus, spațiul postsovietic și statele unde
creștinismul ortodox este majoritar, interesul este unul prioritar și pentru
biserica rusă. În țările unde există conflicte dintre bisericile naționale și
cea rusă, Patriarhia Moscovei poartă o politică de imixtiune și de
agresiune, recunoscând teritoriile în care dispune de o relativă pondere ca
fiind teritorii canonice ale Bisericii Ortodoxe Ruse.
 Patriarhia Moscovei consideră că este singura care are competența să
vorbească în numele ortodocșilor, ceea ce a sporit tensiunile dintre
aceasta și Patriarhia ecumenică de la Constantinopol. Recunoscând că
este binevenită soluția ca să fie edificate alianțe interstatale, ierarhii
ortodoxiei ruse nu încetează să repete că în orice cooperare este necesar
să fie aplicate aceleași principii morale.
 Concluzii
 Este modelarea geopolitică din perspectiva
ideologică un eșec al democrației? Nicidecum, atâta
timp cât construcțiile geopolitice care au apărut pe
parcursul secolului XX și XXI au modelat caracterul
statelor și le-au oferit o perspectivă democratică, ca
în cazul UE, NATO. Și poate reprezenta un eșec al
democrației, în cazul în care strategii politici cultivă
ideologiile totalitariste și își propun să le exporte pe
teritoriile altor state. Ca în cazul Uniunii Sovietice, a
Rusiei Imperiale, a Irakului lui Sadam Hussein, a
organizațiilor totalitariste de tipul Komintern, Al-
Qaeda, ISIL.
 Concluzii
 Dacă am opta pentru o analiză comparativă și am verifica argumentele,
elaborate în cadrul abordărilor structurale și procedurale, s-ar cere să fie
organizată o bază de date, în care ar fi poziționate țările, conform tipajului
și contrastului:
 democrațiile bătrâne (Franța, Norvegia, Elveția, Marea Britanie),
 statele „valului trei” (Spania, Argentina, Bolivia, Brazilia, Botswana, Cili,
Columbia, Ecuador, Salvador, Grecia, Honduras, Indonezia, Coreea de
Sud, Malaezia, Mexic, Mozambic, Paraguay, Peru, Filipine, Portugalia,
Africa de Sud, Taiwan, Thailanda, Turcia, Uruguay, Venezuela);
 statele socialiste care nu a intrat în grupul țărilor de „tranziție” al valului
trei (China și Vietnam);
 autocrațiile de mai multe feluri, inclusiv cele bogate în resurse (Pakistan,
Qatar, Arabia Saudită);
 India este un caz specific de democrație nedefinitivată, dar care indică o stabilitate
democratică și reprezintă un contrast în cadrul abordării structurale (nivelul de
dezvoltare socio-economic, segmentarea societății, etc.).
 Concluzii
 Aici nu am inclus state cu rezonanță sau din fostul lagăr
socialist și sovietic. Or, rolul modelării se leagă de factori
structurali care sunt determinanți atunci când dezbatem
rezultatele regimurilor care și-au modificat caracterul în
statele postcomuniste și postsovietice (democrațiile
consolidate, „democrațiile originale”, regimurile hibride,
noile autocrații și dictaturile. Factorii structurali pot să indice
treptele și frontierele democratizării unei societăți în cadrul
unui context social-istoric și să arate calitatea instituțiilor. Și
exact invers: o dictatură sau un regim autoritar poate să-și
arate limitele, dar și să se reproducă sau să se modeleze după
un alt chip.
 Apropos

VĂ
MULȚUMESC