Introducere. Diplomatia culturala si patrimoniul istoric.

Definitiile
patrimoniului cultural national mobil si imobil. Schimburile de
expozitii. Legislatia romaneasca privind protectia patrimoniului
cultural mobil si imobil in contextul exigentelor europene. Conventii
si norme internationale la care a aderat Romania.

I. Diplomatia culturala

Diplomatia culturală este acel domeniu al diplomaţiei care are drept obiectiv
stabilirea, dezvoltarea şi susţinerea relaţiilor cu celelalte state prin cultură,
artă, educaţie şi ştiinţă.

Chiar dacă conceptul în sine este de dată recentă (postbelic), diplomaţia

culturală a fost practicata curentă de-a lungul istoriei. Exploratori, călători,
comercianţi, artişti pot să fie consideraţi ca ambasadorii unei anumite civilizaţii
şi culturi (ex. Marco Polo sau Milescu Spătaru au avut si rolul de ambasadori
culturali ai civilizaţiei europene în Orientul îndepărtat). Într-o accepţiune mai
largă, orice persoană care facilitează cunoaşterea într-un mediu străin a unei
alte culturi şi schimbul de idei, practică diplomaţia culturală. Interacţiunea
dintre indivizi reprezinta cel mai dinamic vector al cunoaşterii limbii, culturii,
tradiţiilor şi civilizaţiei proprii, iar în acest context turismul cultural, expoziţiile
cu tematică istorică si de arta, emisiunile documentare, site-urile web au un
rol important. În condiţiile “conflictelor civilizaţionale”, diplomaţia culturală nu
se mai afla la “periferia relaţiilor internaţionale” fiind un domeniu de cercetare
inovativ şi solicitat ce tinde să-şi câştige propria autonomie în cadrul
programelor de studiu aferente domeniului “Relaţii Internaţionale”.

Activitatea de diplomaţie culturală este, in consecinta, un proces al proiectării

în exterior a sistemului de valori culturale (in cazul nostru patrimoniul
istoric mobil si imobil antic si medieval) ale unui stat si a promovării
acestuia la nivelul relaţiilor bi şi multilaterale.
Diplomatia culturala reprezinta un pilon important al diplomatiei, alaturi de
diplomatia politica si economica. Obiectivul principal al diplomatiei
culturale, care determina unitatea tuturor activitatilor specifice, este
reprezentat de dezvoltarea relatiilor dintre state, ale Romaniei cu
celelalte state, la nivel bilateral si multilateral, prin cultura,
educatie, stiinta si tehnologie.

De exemplu, la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, diplomatia

culturala are in vedere interactiunea, in plan cultural si social, cu
evenimentele culturale de importanta nationala si internationala, evenimente
in cadrul carora protectia si valorificarea patrimoniului cultural reprezinta un
loc bine definit. Acestui demers interactiv i se adauga promovarea celor mai
importante evenimente culturale peste hotare, prin institutiile publice specifice
(muzee, institutii de cercetare, organizatii guvernamentale si
nonguvernamentale, cum este Institutul Cultural Roman, antrepenoriatele din
domeniul artei si culturii), precum si comunicarea lor prin mediile de
socializare.
Strategia in acest domeniu se construieste pe evaluarea si definirea exacta a
prioritatilor, relationate in principal cu un calendar al evenimentelor culturale
cu impact national si international.

O definiţie comun acceptată este dată de politologul american Milton C.

Cummings, care descrie diplomaţia culturală ca “schimbul de idei, informaţii,
valori sisteme, tradiţii, credinţe, şi alte aspecte ale culturii şi civilizaţiei proprii,
cu scopul de a facilita întelegerea şi cunoaşterea reciprocă”.
Intre cele doua abordări ale Relatiilor Internationale, “hard power” şi “soft
power”, politologul american Joseph Nye este cunoscut ca şi creator al
fundamentelor teoretice ale “soft power” considerat de acesta drept
capacitatea de persuasiune, de influenţa, de convingere prin intermediul
culturii, valorilor şi ideilor, şi nu prin intermediul forţei mijloacelor politice sau
militare. In societatea contemporana, globalizarea determină un nivel crescut
de interconectare între guvernele şi societăţile lumii şi, implicit, necesitatea de
cooperare la un alt nivel, un nivel facilitat de diplomaţia culturală.
Cooperarea culturală interguvernamentală şi-a căştigat propria autonomie în
cadrul agendelor de cooperare bilaterală ştiinţifică-educaţională şi este
recunoscută ca un al treilea pilon pe agenda relaţiilor bilaterale alături de
agenda politică şi economică. Referitor la protectia patrimoniului cultural,
tratatele şi acordurile bilaterale din ultimul deceniu încep să includă in mod
curent capitole privind patrimonial cultural aflat în pericol de degradare sau
repatrierea patrimoniului cultural (Conventia de la Roma) exportat ilicit.

Abilitatile în domeniul reprezentării patrimoniului istoric sunt

esenţiale pentru Diplomaţia culturală şi Diplomaţia publică ca
domenii de nişă ale diplomaţiei şi relaţiilor internaţionale.

Ce isi propune diplomaţia culturală:

 să susţină relaţiile cu celelalte state prin cultură, educaţie şi ştiinţă;
 să deschidă căi alternative de comunicare;
 să cultive şi să iniţieze relaţii culturale pe termen lung între state;
 să exercite influenţă în sprijinirea priorităţilor de politică externă;
 sa folosească instrumentele de diplomaţie culturală pentru promovarea
imaginii si a intereselor economice ale tarii
Sfera de actiune a diplomatiei culturale:

 Sectorul public (naţional, internaţional): Diplomaţia culturală este

utilizată în acest sector pentru promovarea intereselor naţionale, locale
sau regionale prin promovarea valorilor autentice, specifice acestora.
 Societatea civilă: Organizaţiile non-guvernamentale în general
folosesc diplomaţia culturală ca pe o platforma de facilitare a
cunoaşterii şi înţelegerii, adesea o folosesc ca pe o modalitate de
facilitare a reconcilierii post-conflict. În felul acesta sunt create reţele
profesionale ce facilitează schimburile academice, inter-instituţionale,
forumuri internaţionale, festivaluri, programe şi trasee de turism
cultural/de patrimoniu.
 Sectorul privat: Firmele private de anvergură sunt interesate în
promovarea comunicării şi schimburilor interculturale ca modalitate
de creştere a profitabilităţii, cuceririi şi facilitării intrării pe noi pieţe. Nu
există produs de marca care să nu aibă în spate o
argumentaţie/motivare culturală/civilizaţională sau o poveste de spus.
 
Obiectivele principale ale activităţilor de diplomaţie culturală
promovate de Ministerul Afacerilor Externe sunt:
 dezvoltarea relaţiilor cu celelalte state, atât la nivel bilateral, cât şi
multilateral, prin cultură, educaţie, ştiinţă şi tehnologie, mass-media,
tineret şi sport şi turism cultural.
 promovarea valorilor culturale româneşti
 construirea şi consolidarea imaginii/reputaţiei României în străinătate
Pentru atingerea acestor obiective, Ministerul Afacerilor Externe foloseşte
următoarele instrumente specifice diplomaţiei culturale:
 Acorduri şi Programe de cooperare bilaterală
 Colaborarea cu Institutul Cultural Român, cu institutele culturale
româneşti din străinătate şi cu institutele/centrele culturale străine din
România*
 Relaţii educaţionale bilaterale şi studii în România
 Cooperarea culturală multilaterală şi regională
Acordurile şi programele interguvernamentale în domeniile culturii şi
educaţiei constituie baza juridică prin care se realizează diferite proiecte şi
schimburi bilaterale culturale şi educaţionale.
Pe plan extern, Ministerul Afacerilor Externe acţionează prin
intermediul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale
româneşti ale României din străinătate şi este sprijinit de reţeaua lectoratelor
de limbă, literatură, cultură şi civilizaţie română care funcţionează în
universităţi străine şi de programul „Cursul de limbă, cultură şi civilizaţie
românească” (LCCR).
Institutele culturale româneşti sunt coordonate de Institutul Cultural
Român (ICR) şi funcţionează în subordinea administrativă a Ministerului
Afaceilor Externe.
În conformitate cu legea 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Institutului Cultural Român, republicată în 2013, şi Hotărârea de
Guvern nr.492/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea institutelor
culturale româneşti din străinătate cu modificările şi completările ulterioare,
institutele culturale româneşti de la Berlin, Bruxelles, Budapesta (cu filială la
Szeged), Chişinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris,
Praga, Stockholm, Tel Aviv, Varşovia, Viena funcţionează sub coordonarea
Ministerului Afacerilor Externe si Institutului Cultural Roman, iar institutele de
la Roma şi Veneţia sunt coordonate de MAE, ICR şi Academia Romană.
Activitatea institutelor culturale romane din strainatate este diversa si foarte
bogata, daca ar fi sa amintim doar deschiderea in luna martie, la Madrid, a
expozitiei dedicata avangardei interbelice, cu piese exceptionle din patrimoniul
Cabinetului de Stampe al Academiei Romane.

II. Legislatia romaneasca in domeniul protectiei patrimoniului

cultural

Dupa abrogarea in februarie 10090 a Legii Patrimoniului nr.64 din 1974, timp
de un deceniu, din 1990 până în 2000, diferitele Reglementări, Norme,
Ordonanţe Guvernamentale, care au avut ca obiect protecţia patrimoniului
cultural, redactate într-o viziune de largă respiraţie europeană şi reprezentând
sinteze ale unor importante tradiţii în domeniu, nu au reuşit să stopeze în
mod seminficativ exodul îngrijorător al bunurilor culturale.

A devenit însă din ce în ce mai clară necesitatea promovării unei structuri

legislative specifice, unitare, eficiente care să asigure şi protecţia valorilor
artistice sau istorice prezente în expoziţiile itinerate în străinătate sau care
veneau în România. In acest sens, Romania a primit sprijinul Consiliului
Europei, al unor prestigioase organisme internationale de specialitate si
pesonalitati cum sunt: Institute of Art and Law de la Geneva, prof. Roger
O’Keefe, expert al Consiliului Europei, autor al volumului „The Protection of
Cultural Heritage” si editor al seriei monografice „Cultural Law and Policy”,
sau prof. Norman Palmer, expert in cadrul Institute of Art and Law, presedinte
al Fundatiei pentru Diplomatie Culturala Internationala (2006-2011), fondator
al periodicului „Art Antiquity and Law”, in prezent profesor la Universitatea din
Tasmania.
In urma acestor contacte, specialistii romani au fost invitati la numeroase
conferinte intenationale privind legislatia, etica si protectia patrimoniului
cultural, daca amintim doar reununile de la Londra (2003), Budapesta (2005),
Pecs (Ungaria, 2007).

Pentru patrimoniul cultural național românesc, sunt deosebit de

importante Legea nr.182 din 2000 și Legea nr. 422 din 2001, republicate.
Conform definiției cuprinsă în Legea nr.182 din 2000, patrimoniul cultural
național mobil “cuprinde ansamblul bunurilor identificate ca atare, indiferent
de regimul de proprietate asupra acestora, care reprezintă toate elementele
rezultate din interacțiunea, de-a lungul timpului, între factorii umani și cei
naturali“. Legea precizează, de asemenea, structura acestuia: “patrimoniul
cultural național mobil este alcătuit din bunuri cu valoare istorică, arheologică,
documentară, etnografică, artistică, știintifică și tehnică, literară,
cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică și
epigrafică, reprezentând mărturii materiale ale evoluției mediului natural și ale
relațiilor omului cu acesta, ale potențialului creator uman și ale contribuției
românesti, precum și a minoritaților naționale, la civilizația universală.1
Patrimoniul cultural național imobil include, în conformitate cu Legea nr.
422 din 2001, “rezervațiile naturale, peisajele culturale (așezări, drumuri,
amenajări agricole, clădiri (case, conace, castele, edificii de cult, școli, spitale,
hanuri, gări), centre istorice ale unor localități (străzi, piețe, fronturi de case,
cimitire și monumente funerare, vestigii arheologice aflate în sol sau sub apă,
instalații tehnice, patrimoniu subacvatic (epave, așezăiri sau edificii)“.
Patrimoniul muzeal, institutiile muzeale si colectiile publice sunt
definite in cuprinsul Legii 311 din 8 iulie 2003:
 muzeu - institutia de cultura, de drept public sau de drept
privat, fara scop lucrativ, aflata în serviciul societatii, care
colectioneaza, conserva, cerceteaza, restaureaza, comunica si
expune, în scopul cunoasterii, educarii si recreerii, marturii
materiale si spirituale ale existentei si evolutiei comunitatilor
umane, precum si ale mediului înconjurator;
 colectie - ansamblul de bunuri culturale si naturale, constituit
în mod sistematic si coerent de catre persoane fizice sau
persoane juridice de drept public ori de drept privat.
 Patrimoniul muzeal este alcatuit din totalitatea bunurilor, a
drepturilor si obligatiilor cu caracter patrimonial ale muzeului
sau, dupa caz, ale colectiilor publice, asupra unor bunuri aflate
în proprietate publica si/sau privata.

Pot face obiectul unui patrimoniu muzeal, conform legii:

 bunurile imobile de valoare exceptionala, arheologica, istorica,
etnografica, artistica, documentara, memorialistica, stiintifica si
tehnica;

***Legea nr.182 din 2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată în
1

Monitorul Oficial, Partea I, nr.757, din 12 noiembrie 2012

  siturile si rezervatiile care au caracter arheologic, istoric, artistic,
etnografic, tehnic si arhitectural, constituite din terenuri, parcuri
naturale, gradini botanice si zoologice, precum si constructiile aferente;
 bunurile clasate în patrimoniul cultural national mobil, de
valoare exceptionala, arheologica, istorica, etnografica, artistica,
documentara, stiintifica si tehnica, literara, memorialistica,
cinematografica, numismatica, filatelica, heraldica, bibliofila,
cartografica si epigrafica, reprezentând marturii materiale si spirituale
ale evolutiei comunitatilor umane, ale mediului înconjurator si ale
potentialului creator uman;
 alte bunuri care au rol documentar, educativ, recreativ, ilustrativ si
care pot fi folosite în cadrul expozitiilor si al altor manifestari muzeale.
Patrimoniul virtual care, pe parcursul timpului, este descoperot,
evidentiat si cercetat, sporeste, in mare masura, patrimoniul existent al
muzeelor si colectiilor publice.

III. Schimburile de expozitii – proiecte de referinta ale diplomatiei

culturale

Amplificarea dialogului cultural şi intrarea în circuitul firesc al cunoaşterii si

respectului reciproc prin receptarea valorilor patrimoniului romanesc
raportat la patrimoniul universal, s-a reflectat şi în faptul că muzeele din
România au fost gazda unor importante expoziţii, organizate de muzee
prestigioase din strainatate.

Referindu-ne la patrimoniul universal al Antichitatii europene, La Muzeul

Naţional de Istorie a României a fost deschisa, de exemplu, expoziţia
Medelhavsmuseet din Stockholm în vizită la Bucureşti, care a oferit publicului
imaginea unică şi fascinantă a Ciprului Antic. De asmenea, s-a organizat in
spatiul aceluiasi muzeu, expoziţia Dacia Augusti Provincia. Crearea Provinciei ,
cu piese din patrimoniul Muzeelor Capitoline şi Muzeului Forurilor Imperiale –
Mercati di Traiano.
Piesele găzduite de Muzeul Naţional de Istorie a României în cadrul expoziţiei
Medelhavsmuseet din Stockholm în vizită la Bucureşti fac parte din
cea mai mare colecţie de obiecte de artă şi arheologie din exteriorul Ciprului.
Graţie cercetărilor suedeze din 1923 şi 1927-1931, în 15 staţiuni, au putut
vedea lumina soarelui mii de artefacte, dintr-o perioadă care se întinde pe mai
bine de şapte milenii şi jumătate, din neolitic (cca. 6000 B.C.) până în plină
perioadă bizantină (sec. al XIV-lea). Au fost atunci cercetate morminte,
sanctuare, aşezări, fortificaţii şi chiar un palat. Idolii şi statuetele din lut, bronz
sau teracotă, vasele din lut de diverse tipuri, numeroasele arme din bronz şi
piesele de podoabă sunt dovezi ale varietăţii deosebite a colecţiei suedeze.
Multe din siturile cercetate de expediţia suedeză sunt acum distruse de
trecerea timpului, altele au devenit inaccesibile cercetătorilor în urma divizării
politice a Ciprului, iar colecţiile din insulă au fost dispersate în muzeele locale.
Fragmente disparate ale unei istorii milenare a Ciprului, piesele sunt dovezi
ale implicării marilor civilizaţii din această parte de Mediterană în istoria unei
insule aflată sub permanenta influenţă a continentului, dar care a reuşit să
creeze şi elemente proprii, originale. Aparenta izolare geografică este pe
deplin contrazisă de descoperirile arheologice, reflectând conectarea Ciprului
la devenirea culturală europeană.
Expoziţia, realizată cu generosul concurs al colegilor suedezi, s-a constituit
într-o veritabilă pagină a istoriei arheologiei europene şi a oferit publicului
nostru posibilitatea de a intra într-un univers cvasi-necunoscut, de a compara
aceste valori cu tezaurele patrimoniului cultural romanesc..
O alta expozitie importanta organizata de partenerii straini, de la Muzeul
national de Istorie a Romaniei a fost Expozitia Magia chihlimbarului.
Amulete şi bijuterii din Basilicata antică. Astfel a fost prezent in
Romania patrimoniul Muzeelor Naţionale de Arheologie din Potenza şi din
Policoro, Italia. Deschiderea acestei expozitii a fost un eveniment cultural
dintre cele mai semnificative, organizat în ultimii ani de către Ministerul
pentru Patrimoniu şi Activităţi culturale (Ministero per i Beni e le Attivita
Culturali), în colaborare cu Sopraindendenza per i Beni Archeologici della
Basilicata şi Ambasada Italiei la Bucureşti.
Tema expoziţiei a constituit-o arta bijuteriei şi a sculpturii miniaturale realizate
în chihlimbar, material pretios care a fost descoperit si pe teritoriul Romaniei,
in zona Buzaului. Expoziţia a prezentat publicului aproximatitiv 200 obiecte
care provin din săpăturile arheologice efectuate în Basilicata şi aparţin
muzeelor naţionale din Basilicata, frumoasa regiune a Italiei care se află pe
vechiul teritoriu al Greciei Magna. Miturile şi legendele tradiţionale ale
fascinantei lumi a Antichităţii se adaugă valoarii lor artistice.
Chihlimbarul – gema fascinantă, mărturie unor timpuri imemoriale, prezentă
în toate perioadele geologice, a exercitat dintotdeauna o indubitailă magie
asupra fiinţei uname, a consituit un fond pentru fascinaţia şi inspiraţia artistică
prin calităţile sale unice – culoare, „călduară”, miros, fosile cuprinse în masa
materialului fosil.
În acelaşi timp, expoziţia a relevat importanţa regiunii Basilicata, în perioada
secolelor VIII – a. Chr., ambianţa şi sistemul de relaţii dintre populaţiile din
aria bazinului Mării meditarane şi din Europa centrală şi nordică, ca principal
loc de extracţie a chihlimbarului.

În acelaşi timp, tezaurele istorice şi arta românească au fost prezentate în

mari muzee europene, în Mexic sau în Statele Unite ale Americii, pentru a nu
aminti decât expoziţia Faith and Power, deschisă în anul 2004 la Metropolitan
Museum of Art, la care a fost prezent şi Muzeul Naţional de Istorie, expoziţiile
Aurul Dacilor, organizate in anii’90 prin parteneriatele cu Germania şi în
Suedia.

In iunie, 2008, la Muzeul de istorie din Olten, in Elvetia, a fost vernisata

expozitia "Capodopere ale epocii pietrei. Arta neolitica din Romania",
coordonata de Muzeul National de Istorie al Romaniei, in colaborare cu alte 30
de muzee, universitati si institute de cercetare.

De asemenea, Ministerul Culturii si Cultelor din România, în colaborare

cu Ministerul Culturii si Turismului din Ucraina, având ca invitat special
Ministerul Culturii si Turismului din Republica Moldova, a organizat la
Vatican, la Palazzo della Cancelleria, în perioada 16 septembrie – 31
octombrie 2008, expozitia dedicata Civilizatiei Cucuteni-Trypillia, Una
Grande Civiltà dell’ Antica Europa, V-III millenni a.C.).
Evenimentul s-a derulat în cadrul Programului National de Promovare
a Culturii Eneolitice Cucuteni, anul 2008, fiind declarat si anul
civilizatiei Cucuteni în România. Initiativa organizarii acestei expozitii a
reprezentat o premiera pe plan mondial, având în vedere perimetrul extins
din care a fost selectat patrimoniul, dar si din perspectiva diversitatii si
bogatieiacestuia.
Partenerii proiectului au fost institutii muzeale, institutii de învatamânt si
de cercetare din România – Complexul National Muzeal „Moldova” Iasi,
Universitatea „Al. I. Cuza” – Facultatea de Istorie, Centrul
Interdisciplinar de Studii Arheoistorice,  Complexul Muzeal „Bucovina”
Suceava, Muzeul Judetean Botosani, Complexul Muzeal Judetean Neamt,
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”,  Muzeul  Judetean „Stefan cel
Mare” Vaslui, precum si participanti externi, din Republica Moldova – 
Muzeul National de Istorie si Arheologie Chisinau, Institutul
Patrimoniului Cultural din cadrul Academiei de Stiinte a Republicii
Moldova, iar din Ucraina –  Colectia cultural-istorica „Pecherskaya
Lavra” Kiev, Muzeul Patrimoniului Cultural National PLATAR, Muzeul
de Istorie „D.I. Yavornitsky” Dniepropetrovsk, Rezervatia cultural-
istorica “Kamjana Mohyla”.

Expoziţia "The Lost World of Old Europe", deschisa la New York, in

noiembrie 2009, a fost rezultatul unei fructuoase colaborări între Institute
for the Study of the Ancient World (ISAW) al New York University şi
Muzeul National de Istorie a Romaniei, cu sprijinul Ministerului Culturii şi
Patrimoniului Naţional - principalii organizatori ai acestui ambiţios proiect
cultural româno-american. Expozitia a cuprins si piese din colecţii muzeale
din Bulgaria şi Republica Moldova.
Acest "emisar" al preistoriei, ajuns în premieră pe meleagurile "Lumii Noi",
a luat chipul expoziţiei "Lumea pierdută a Vechii Europe: Valea Dunării
între anii 5000 şi 3500 înainte de Hristos", si a fost deschisă la Institutul
de studii ale lumii vechi, Universitatea New York. Una dintre marile
surprize pe care această expoziţie le-a oferit americanilor a fost contactul
cu una dintre cele mai rafinate culturi preistorice europene şi poate chiar
din lumea întreagă: Cultura Cucuteni, deja celebră datorită superbei sale
ceramici pictate.

Itinerata în premieră si în Marea Britanie, la Oxford, in 2010, expozitia

a cuprins 175 de piese arheologice de valoare excepţională, datând din
perioada neo-eneolitică, din colecţiile a 19 muzee româneşti. Acestora li s-
a adaugat o serie de artefacte din aceeaşi epocă, provenind din colecţiile
Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie al Moldovei de la Chişinău
(Republica Moldova) şi ale Muzeului Regional de Istorie Varna (Bulgaria).

Structurată pornind de la prezentarea câtorva teme cheie - figura umană în

plastica neolitică, bunurile de prestigiu, case, gospodării şi comunităţi, arta
ceremonială ceramică, simbolurile precursoare scrierii -, expoziţia oferă
ocazia publicului şi specialiştilor internaţionali să descopere evoluţia şi
principalele artefacte caracteristice ale celor mai importante culturi neo-
eneolitice dezvoltate în zona danubiano-carpatică (Vinča, Vădastra,
Hamangia, Boian-Gumelniţa, Precucuteni-Cucuteni). "Gânditorul de la
Hamangia" a fost expus alături de alte peste 175 de piese arheologice din
perioada neo-eneolitică, din zona danubiano-carpatică, în cel mai vechi
muzeu britanic, Ashmolean Museum of Art and Archaeology al Universităţii
Oxford, anunţă Muzeul Naţional de Istorie a României. Bunurile de
patrimoniu selectate să facă parte din expoziţie oferă publicului
posibilitatea de a reflecta asupra uimitoarei "modernităţi" avant la lettre a
civilizaţiilor preistorice ce au existat în zona danubiano-carpatică în urmă
cu mai bine de şapte milenii.

Asa cum se cunoaste, Ashmolean Museum of Art and Archaeology,

provenind din colecţia intelectualului şi omului politic britanic Elias
Ashmole, pe care acesta a donat-o Universităţii Oxford în 1677, a fost
primul muzeu din Marea Britanie şi, totodată, primul muzeu universitar din
lume.

De curand, in ziua de 28 ianuarie 2016, la Muzeul Național al Chinei din

Beijing, Republica Populară Chineză, a avut loc deschiderea oficială a
expoziției-eveniment Comorile României/ Treasures of Romania – cea
mai mare expozitie organizata de Romania peste hotare. Expozitia este
organizata in cadrul unui acord cultural incheiat intre Romania si China, dupa
ce si chinezii au adus la noi, in 2013, soldatii de teracota.

Vernisarea expoziției „Comorile României” în capitala Republicii Populare

Chineze, la Muzeul Național al Chinei, cu un public de peste 100000 vizitatori
zilnic, constituie un proiect major în cadrul Programului de cooperare culturală
dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze pe anii
2013-2016, semnat la București, pe 25 noiembrie 2013.

Expoziția „Comorile României” reprezintă primul eveniment de acest gen și

de o asemenea anvergură, reunind piese reprezentative de arheologie
preistorică, clasică și medievală, precum și de artă medievală românească,
organizat în China în ultimii 66 de ani. Într-un fel, ea poate fi considerată și
un răspuns la expoziția „Comorile Chinei”, realizată cu sprijinul generos al
Guvernului Chinei și găzduită de Muzeul Național de Istorie a României în
perioada 29 aprilie – 1 august 2013. Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti
a deschis porţile celei mai importante expoziţii găzduite vreodată în România,
cu peste o sută de piese de valoare excepţională, care proveneau din 11 
muzee din China. Au fost expuse atunci şi câteva exempare din faimoşii
soldaţi de teracotă în mărime naturală, cu o vechime de peste două mii de
ani, parte a inventarului funerar al împăratului Quin Shi Huang.

Dupa cum se cunoaste, celebra Armată de Teracotă este considerată a

opta minune a lumii şi inclusă în patrimoniul UNESCO.

Ideea prezentării la Beijing a unei ample expoziții reunind unele dintre cele
mai importante mărturii ale civilizațiilor care s-au succedat în spațiul geografic
românesc, din Preistorie și până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, s-a născut
încă în toamna anului 2012, odată cu semnarea Memorandumului dintre Art
Exhibitions China și Muzeul Național de Istorie a României, privind organizarea
expoziției „Comorile Chinei” la București.

In Muzeul National al Chinei, cu o suprafata de 200.000 de metri patrati sunt

expuse cele mai importante obiecte de patrimoniu romanesti, pentru o
perioada de timp de 5 luni. Transportul la Beijing a fost realizat cu un avion
special - Boeing 777 F Cargo, extrem de rar vazut in Romania, iar pe teritoriul
tarii noastre a fost pazit de brigada anti-tero. Pe teritoriul Chinei, de
asemenea, fortele speciale ale politiei chineze au escortat convoiul.

Cele peste 445 de exponate trimise in China provin din 30 de muzee din tara.
Aduna 30.000 de ani de evolutie umana in spatiul romanesc, de la primii
locuitori pana in secolul 1: din epoca paleolitica si apoi neolitica, epoca
bronzului si a fierului, din creatia geto-dacilor si a civilizatiei provinciei
romane Dacia, creatia romanilor in evul mediu, pana la inceputul perioadei
moderne si obiecte care apartin civilizatiei maghiare si germane din
Transilvania. Printre acestea se numara Ganditorul de la Hamangia, Tezaurul
de la Pietroasele, Tezaurul de la Persinari, bratarile dacice de aur, Stindardul
lui Stefan cel mare, tesaturi, icoane, manuscrise sau sculpturi.

Au fost exportate temporar cu prilejul acestei expozitii opt tone de obiecte de

patrimoniu, asigurate la peste 100 de milioane de euro.

Ca toate marile expoziții, „Comorile României” a însemnat realizarea unui

uriaș volum de muncă, vizibilă și invizibilă, datorată zecilor de colegi și
parteneri instituționali români și chinezi – muzeografi, conservatori,
restauratori, arhitecți, juriști, diplomați, funcționari guvernamentali din
Ministerul Culturii și Ministerului Afacerilor Externe, traducători, fotografi,
economiști, personal tehnic și auxiliar foarte divers, ofițeri din cadrul
Jandarmeriei și Poliției Române.

IV. Programul de protectie a patrimoniului exportat temporar peste

hotare

Organizarea unor expoziţii de referinţă, cu capodopere artistice şi tezaure

istorice nu are numai un important impact cultural şi ştiinţific, ci şi o
componentă educativă care vizează aprecierea valorilor patrimoniului
umanităţii, respectarea multiculturalităţii, protecţia patrimoniului cultural,
democratizarea accesului la cultură, ca aspecte fundamentale ale atitudinii şi
responsabilităţii civice contemporane.

Schimburile frecvente de expoziţii care pun în circulaţie valori excepţionale,

într-o lume în care furtul organizat şi exportul ilegal de bunuri culturale au o
frecvenţă îngrijorătoare, au determinat apariţia unui corpus de legi, acte
normative şi prevederi speciale şi în România – ţară care timp de 10 ani a
fost lipsită de o Lege specifică în domeniul protecţiei patrimoniului
cultural.

Lipsa de experienţă şi un Contract de împrumut lacunar au avut drept efect

confiscarea unor piese de argintărie care au fost împrumutate oraşului
Nathanya din Israel, cu ocazia unei expoziţii solicitate de acest stat. Obiectele,
găsite întâmplător cu ocazia unor săpături, au fost inventariate în patrimoniul
Muzeului Naţional de Istorie a Transilvsniei din Cluj-Napoca. Ascunse de o
familie evreiască înainte de plecare, piesele aveau o reală valoare memorială
pentru Casa unui important Rabin din Nathanya. Desigur, România nu ar fi
avut nimic împotriva restituirii pe cale diplomatică. Modul în care au fost însă
confiscate este imoral şi nu a încurajat schimbul de expoziţii. Numeroase
proiecte bilaterale, de mare interes, nu şi-au mai aflat concretizarea. Este şi
cazul expoziţiei pictorului avangardist Marcel Iancu, care a plecat din România
şi şi-a desăvârşit creaţia în Israel. Cazul expozitiei organizate in Israel a fost
comunicat si in cadrul unei reuniuni privind protectia patrimoniului cultural
organizate de INTERPO la Lyon.
S-a nascut, in consecinta, un nou sens al responsabilităţii civice în relaţia
dintre muzeele din România şi partenerii străni – protecţia juridică şi
instituţională actuală a bunurilor culturale împrumutate in afara granitelor sau
altor institutii publice romanesti.

Programul de protecţie în cazul expoziţiilor organizate înafara ţării

cu bunuri culturale care aparţin instituţiilor publice este susţinut prin
acordarea avizelor de specialitate, potrivit Legii, de către Comisia naţională a
muzeelor şi colecţiilor, prin aprobarea Ministerului Culturii şi Cultelor şi prin
eliberarea în final a Certificatului de Export. Organizatorul expoziţiei răspunde
civil, material, disciplinar sau penal, după caz, de integritatea bunurilor
expuse, în condiţii de securitate, de conservare, de asigurare a pieselor la
cotele valorice stabilite, având datoria de a lua toate măsurile necesare pentru
înlăturarea oricăriu risc.

Conform prevederilor Normelor metodologice privind exportul

temporar sau definitiv al bunurilor culturale mobile publicate în
aprilie 2004, obligatorii în baza Legii 182, muzeele interesate din România
trebuie să prezinte cu cel puţin două luni înainte, în vederea obţinerii avizelor
şi aprobării, un dosar care cuprinde mai multe documente: adresa de
susţinere a proiectului, proiectul tematic al expoziţiei, scrisoarea de intenţie a
organizatorului din străinătate, lista bunurilor care urmează să fie exportate
temporar, propuneri pentru valorile pentru valorile de asigurare,
nominalizarea comisarului expoziţiei şi a curierului.
Cu cel puţin 30 de zile înainte de scoaterea pieselor din ţară, muzeul care
împrumută piesele sau lucrările de artă trebuie să depună, la Biroul Muzee,
Colecţii, Garanţii Guvernamentale din Ministerul Culturii şi Cultelor, dosarul
care cuprinde Contractul de împrumut, încheiat în formă autentică în limba
română şi într-o limbă de circulaţie internaţională, Contractul de asigurare de
tipul „de la perete la perete”, fişele de evidenţă şi de conservare ale bunurilor
culturale, fotografiile acestora, declaraţia că nu sunt în litigiu, mandatul
comisarului de expoziţie sau al curierului care însoţeşte bunurile. Înainte de a
fi avizat de către Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, dosarul va avea
viza Biroului Juridic din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor. După aprobarea
ministrului culturii şi cultelor, Certificatul de export temporar va fi eliberat de
către Biroul Muzee, Colecţii, Garanţii Guvernamentale din Ministerul Culturii şi
Cultelor. Certificatul de export, listele anexe şi fotografiile ataşate sunt
identificate prin ştampila Biroului de specialitate al Ministerului Culturii şi
Cultelor.

Ca Anexă la respectivele Norme, a fost publicat şi modelul standard

al Contractului de împrumut, al Mandatului care desemnează
curierul insotitor, al Certificatului de export temporar.

Punerea în aplicare a Legii 182 din 2000, a Normelor prevăzute în Lege,

experienţa câştigată, complexitatea situaţiilor în care se află bunurile culturale
împrumutate din alte muzee sau exportate temporar din România în vederea
unor expoziţii, a determinat modificarea acesteia în anul 2003. Ca urmare a
modificărilor aduse, a fost extinsă aria de protecţie, au fost înăsprite
sancţiunile şi au fost introduse capitole care reflectă legislaţia europeană,
convenţiile şi acordurile internaţionale semnate de România.

Prin efectul Legii 182 s-au creat structuri specializate în cadrul Inspectoratului
general al Poliţiei din Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi în
cadrul Direcţiei Generale a Vămilor. Protocolul încheiat între Ministerul Culturii
şi Cultelor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor (2005) asigură în detaliu
colaborarea între autorităţile implicate în combaterea agresiunilor de orice fel
împotriva patrimoniului cultural.
Ministerul Administraţiei şi Internelor asigură astfel gratuit escorta în cazul
transportului auto pe teritoriul României al valorilor care fac obiectul
expoziţiilor internaţionale sau naţionale.

O noutate în legislaţia românească o reprezintă şi Ordonanţa 44 din

ianuarie 2000 referitoare la asigurarea bunurilor culturale mobile
exportate sau importate temporar, republicată în 2001. Pentru
bunurile clasate în categoria Tezaur, în cazul unor expoziţii temporare
deosebite venite din străinătate, bunurile aflate temporar pe teritoriul
României sunt protejate prin Certificatul de garanţie Guvernamentală, emis de
Ministerul Culturii şi Cultelor şi avizat de Ministerul Finanţelor. Procedura de
acordare a acestui certificate s-a stabilit prin Norme metodologice, fiind
asigurată şi de înfiinţarea la nivelul Ministerului Culturii şi Cultelor a unui Birou
specializat. Un astfel de Certificat a fost emis prima dată pentru expoziţia
Medelhavsmusset din Stockholm în vizită la Muzeul Naţional de Istorie a
României , care a prezentat publicului din Bucureşti o serie de antichităţi
cipriote itinerate pentru prima dată dincolo de hotarele Suediei.

Lista documentelor necesare eliberării Certificatului de Garanţie

Guvernamentală, emis de Ministerul Culturii şi Cultelor şi avizat de Ministerul
Finanţelor Publice, cuprinde: solicitarea transmisă de muzeul organizator,
dovada privind legalitatea deţinerii bunurilor culturale care fac obiectul
contractului de împrumut, fişele referitoare la starea de conservare, evaluarea
bunurilor culturale cuprinse în expoziţie, documentul care atestă pregătirea
profesională a persoanei autorizate să însoţească expoziţia, Certificatul de
export temporar emis de autorităţile din ţara care itinerează expoziţia.

Completată şi modificată în acest an, Legea 311 din 2003 a Muzeelor şi

Colecţiilor publice clarifică răspunderile privind protecţia patrimoniului,
evidenţiază responsabilităţile directorilor de muzeu prin clauzele Contractului
de manageriat, reglementază obligaţiilor proprietarilor şi titularilor de alte
drepturi reale asupra muzeelor şi colecţiilor privind reala protecţie a
patrimoniului muzeal, inclusiv prin încheierea poliţelor de asigurare pentru
bunurile culturale mobile din patrimoniul muzeal, în primul rând pentru cele
împrumutate în expoziţiile temporare.

Desigur, situaţia financiară a muzeelor nu permite întotdeauna organizatorilor

unei expoziţii includerea în proiect a unor piese de referinţă din colecţiile altor
muzee. În acest caz, pentru marile expoziţii naţionale, la care participa un
numar important de muzee, asigurarea poate fi suportată din bugetul
Ministerului Culturii şi Cultelor.

Bucurându-ne de sprijinul partenerilor noştri, transportul şi asigurarea sunt

suportate de cele mai multe ori de către organizatori, în mod direct sau cu
ajutorul sponsorilor, în cazul expoziţiilor care vin din străinătate. Transportul
şi asigurarea reprezintă clauze importante, negociabile, ale
Contractului de Împrumut.

Ar fi util un exemplu în acest sens, şi anume generozitatea Consulului Onorific

al Ciprului la Bucureşti, care a asigurat cheltuielile de transport şi asigurare
pentru expoziţia Medelhavsmusset din Stockholm în vizită la
Bucureşti.

V. Programe si proiecte europene si internationale. Participarea

Romaniei la programele si proiectele europene, ca parte a
diplomatiei culturale. Valorizarea tezaurelor patrimoniului cultural
istoric

Au intrat astfel în tradiția europeană programele Itinerariile culturale ale

Consiliului Europei. În anul 1960, un grup de lucru al Consiliului Europei a
evidențiat importanța “conștientizării colective a marilor centre culturale ale
Europei și integrarea acestora în civilizația loisir-ului”, iar în 1987 a început
nominalizarea itinerariilor care reprezintă un interes istoric, cultural și social.
Rezoluția 98/4 asupra itinerariilor culturale , adoptată de Comitetul de Miniștri
ai Consiliului Europei2, a fost urmată de Rezoluția din 2010, care instituie un
Acord parțial lărgit asupra Itinerariilor Culturale. Criteriile pentru
acceptarea unei teme, prevăzute în Regulamentul adoptat de Rezoluția 98/4,
se referă la reprezentativitatea acestora pentru valorile europene, comune
mai multor state, la caracterul lor semnificativ pentru memoria și patrimoniul
european, la capacitatea de a dezvolta turismul cultural3 și
schimburile culturale educative.
Rezultat al demersurilor diplomației culturale, având un profil bine precizat, în
anul 1997 a fost înființat Institutul European al Itinerariilor Culturale
din Luxembourg, printr-un Acord politic semnat între Consiliul Europei și
Marele Ducat de Luxembourg. Acest Institut acordă asistență tehnică tuturor
țărilor participante la programe, difuzează informațiile și realizează o bază de
date privind itinerariile culturale, studii și rapoarte, organizează activități pilot,
editează cărți, albume și produse media. Din 1998, Institutul a început
editarea Atlasului Itinerariilor Culturale. Au fost etichetate până în prezent 29
de itinerarii ale Consiliului Europei: Habitatul rural, Arhitectura fară frontiere,
Drumul mătăsii și al țesăturilor, Parcuri și grădini, Drumul fenicienilor, Așezări,
drumuri și monumente hanseatice , Orașe europene ale marilor descoperiri
2
***Conseil de l’Europe, Résolution 98/4 sur les Itinéraires Culturels du Conseil de l’Europe, 17 mars
1998
3
Eleonora Berti, Les Itinéraires Culturels Européennes, un „produit touristique” culturel?, Office du
Tourisme, Paris, 27 Novenbre 2012, pp.1-15, www.univ-paris1.fr
geografice, Arhitectura militară fortificată din Europa , Itinerariul european al
orașelor termale istorice, Drumurile europene ale ceramicii, etc. România a
participat la două programe, și anume Itinerariul european al
orașelor termale istorice (2010) și Itinerariile europene ale
patrimoniului evreiesc (2010-2011)

UNESCO a inaugurat, în același context, seria valorificarii,spațiilor culturale cu

caracter universal, a patrimoniului european și a orașelor culturale din Europa:
Spațiile Barocului, Drumul sclavilor, Drumul mătăsii, Drumurile Drumurile
credinței, Capitalele culturale europene, Zilele europene ale patrimoniului,
programul The best in Heritage. Țara noastră a fost prezentă în programul
Spațiile Barocului cu expoziția Barocul în Banat, deschisă la Timișoara în 1992.
Cu acest prilej au fost puse în valoare instrumentele de orgă din Banat. A fost
organizat, în același context, sub patronajul Consiliului Europei, Simpozionul
international cu tema Barocul în Banat.

Proiectul Capitalele culturale ale Europei au ca punct de pornire

patrimoniul cultural material, mobil și imobil. Programul a fost lansat în anul
1985, la inițiativa miniștrilor culturii din Grecia și Franța, fiind nominalizate
până acum un număr de 32 de capitale. Datorită unei oferte patrimoniale
deosebite, Sibiul a devenit capitală europeană în anul 2007, alături de
Luxembourg. Imaginea culturală a Sibiului, care a cunoscut la sfârșitul
secolului al XVIII-lea un mare promotor în persoana baronului Samuel von
Brukenthal, se completează cu vestigii medievale de referință: Primăria Veche,
Biserica Evanghelică, zidurile cetății, vechile locuințe și străzi. Investițiile
realizate și sprijinul financiar european au contribuit la creșterea locurilor de
muncă, a turismului și a competivității, la crearea unei coeziuni sociale solide,
cu extensie națională și internațională, într-un cadru cu valențe multiculturale.
Capitală europeană a culturii, Sibiul a realizat un număr de 337 proiecte,
însumând 2062 evenimente, care au prezentat o mare diversitate de genuri și
direcții artistice. Conform Regulamentului, România are posibilitatea de a-și
depune o nouă candidatură în anul 2021.

VI. Alte proiecte ale diplomatiei culturale : Clasele culturale

europene si clasele europene de patrimoniu

Direcţia Muzeelor din Franţa a pus în practică Programul “Tinerii, Muzeele,

Europa”, avand ca obiectiv realizarea unor legături durabile între muzeele
europene pe teme legate de patrimoniul european.
Au fost selecţionate muzeele cu un patrimoniu bogat, reprezentativ pentru
istoria artei, a ideilor, a ştiinţei şi tehnicii, care au contribuit împreună la
construcţia istoriei Europei. Pornind de la o temă aleasă, tinerii participă la
descoperirea unor colecţii din afara ţării lor, la alte practice culturale,
împreună cu tineri din alte ţări.

In acest cadru au fost propuse urmatoarele teme: Europa Luminilor, Europa

Renaşterii, Europa Barocului, Art Nouveau, Secession, Jugendstil, Modernism
(Paris, Viena, Barcelona), Europa schimburilor comerciale, Europa savanţilor
(Marie şi Pierre Curie, Einstein)
Aceste proiecte presupun un foarte atent montaj diplomatic,
administrativ şi financiar, precum şi respectarea tuturor prevederilor cuprinse
în proiect, de la teme, subteme şi locurile de desfăşurare (muzeele europene),
la obţinerea subvenţiilor, evaluare şi capitalizarea experienţei (concretizarea în
filme, arhive foto şi audio, machete, obiecte confecţionate, expoziţii, articole şi
studii)

Clasele europene de patrimoniu

Proiectul claselor europene de patrimoniu reflectă preocupările şefilor de stat

şi al Consiliului Europei care, cu ocazia Sumitt-ului de la Viena din 8 şi 9
octombrie 1993, şi-au manifestat îngrijorarea faţă de manifestările de
xenofobie şi intoleranţă în acelaşi timp cu necesitatea protecţiei minorităţilor
culturale din Europa, a eliminării prejudecăţilor.

Definiţia claselor europene de patrimoniu: „Clasele europene de

patrimoniu contribuie într-o manieră activă la educaţia privirii (la educaţia
percepţiei vizuale selective care trebuie să facă faţă presiunii vizuale din ce în
ce mai agresivă). Acest tip de educaţie contribuie la percepţia vizuală a
lucrurilor a căror importanţă nu este imediat vizibilă. Privirea asupra lucrurilor
este creatoare de valoare – ea dezvoltă creativitatea, autonomia, spiritul
critic”. Copiii şi tinerii învaţă astfel să „privească”, să recunoască detalii, să
vadă lucruri greu vizibile – printre ei se află cu siguranţă viitorii urbanişti,
arhitecţi şi artişti europeni (de exemplu Antonio Gaudi – un artist autentic
spaniol şi în acelaşi timp european), cetăţeni care vor decide viitorul Europei,
al oraşelor europene. Investiţia culturală este pe termen lung.

Proiectul claselor europene de patrimoniu, parte a pedagogiei

patrimoniului, solicită o viziune transfrontalieră şi deschisă, fiind
fundamentat pe conceptul de identitate culturală cu caracter deschis, evolutiv,
dinamic, deschis faţă de alteritate, pluralist

În acest sens, referinţele la valorile patrimoniului cultural sunt ambivalente.

Clasele europene de patrimoniu, împreună cu itinerariile culturale (Drumul
Barocului, Drumul Mătăsii, turismul cultural) şi Zilele Europene ale
Patrimoniului, reprezintă un ansamblu de activităţi emblematice ale
Consiliului Europei în domeniul educaţiei în spiritul valorilor patrimoniului
cultural.
Proiectele din acest domeniu au un caracter complex, interdisciplinar şi o
dimensiune transfrontalieră şi europeană. Prin contactele şi schimburile dintre
tineri aparţinînd unor ţări diferite se asigură dezvoltarea respectului alterităţii,
educaţia în spiritul toleranţei şi înţelegerii.

Actualitatea claselor europene de patrimoniu

 1. Răspund nevoii de afirmare/reafirmare a identităţii într-un context
afectat de mutaţii profunde, care angajează alte culturi, alte patrimonii,
alte pagini de istorie (Proiectul Coeziune socială şi Patrimoniu cultural)
2. Constituie un răspuns pentru sentimentele de insecuritate în faţa
mondializării judecată ca nivelatoare, un răspuns faţă de mutaţiile cu
care se confruntă societatea contemporană, resimţite ca prea rapide şi
prea radicale
3. Reprezintă o şansă şi pentru publicul cu handicap, oferind un mediu
mai prietenos de învăţătură decât şcoala, capabil să dezvolte energii
pozitive şi să ofere o şansă pentru socializarea acestor grupuri

În sprijinul proiectului, Consiliul Europei (prin Direcţia pentru învăţământ,

cultură şi sport) a sprijinit apariţia unui Buletin care, organizând gândirea
teoretică asupra patrimoniului european (parte a patrimoniului universal),
reprezintă un utill instrument al cooperării între diferiţi parteneri. Primul
număr a apărut în 1994.
Încă de la început, proiectul a avut succes în Belgia, Finlanda, Germania,
Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania. Dacă Franţa avea în 1980 un număr de
11 clase de patrimoniu, în 1994 numărul lor era mai mare de 600.

Experienţa arată că viitorul şi eficacitatea pedagogiei de patrimoniu depind de

entuziasmul, de rezistenţa şi de capacitatea de convingere a celor implicaţi –
profesori, părinţi, muzeografi, artişti, autorităţi.

Proiectul european "O Şcoală adoptă un Monument"

Iniţiativele în domeniul pedagogiei patrimoniului au fost încurajate şi difuzate

de Consiliul Europei cu începere din anul 1990 în cadrul unui grup de reflexie
format din specialişti europeni

Un rol important în difuzarea proiectului l-a avut Fundaţia Pegasus din

Luxembourg, cu susţinerea permanentă a Comisiei Europene. Proiectul a
cuprins iniţial 150 000 de tineri din 330 de şcoli, din 15 ţări europene

În fiecare ţară participantă s-a fondat o organizaţie corespondentă Fundaţiei

Pegasus; în final s-a ajuns la o reţea eficientă care asigura legătura Fundaţia,
lua legătura cu autorităţile, contacta sponsorii locali, asigura concretiza
proiectului, redacta rapoartele financiare.

VII. Cadrul legal privind protectia patrimoniului cultural national

mobil, patrimoniul arheologic si monumentele istorice. Recapitulare

Ministerul Culturii şi Cultelor asigură strategia naţională în domeniul

protejării patrimoniului cultural prin insasi structura sistemului
legislativ din domeniul patrimoniului cultural

SISTEMUL LEGISLATIV
I. Legea nr. 378 din 2001, privind protecţia patrimoniului arheologic
şi declararea unor zone arheologice de interes naţional, completată
cu Legea nr. 462/2003:

I.1 Norme, Regulamente, Instrumente, Proceduri şi Standarde

privind punerea în aplicare a Legii 378/2001

I.1.a. Normele privind standardele şi procedurile cercetării arheologice

I.1.b. Regulamentul săpăturilor arheologice din România
I.1.c. Regulamentul pentru administrarea Repertoriului Arheologic Naţional
(2004)
I.1.d. Repertoriul Arheologic Naţional
I.1.e. Lista Siturilor Arheologice de Interes Naţional
I.1.f. Registrul arheologilor din România
I.1.g. Ordinul Ministerului Culturii şi Cultelor nr.2222 din 17.05.2006 privind
înscrierea în Registrul Arheologilor a persoanelor de drept privat din statele
membre ale Uniunii Europene care deţin un atestat de liberă practică
I.1.h. Codul deontologic al arheologilor din România
I.1.i. Certificatul de descărcare de sarcină arheologică
I.1.j. Autorizaţia emisă de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru efectuarea
cercetărilor arheologige sistematice şi de salvare

I.2. Comisia consultativă a Ministerului Culturii şi Cultelor şi

instituţiile specializate

I.2.a. Comisia Naţională de Arheologie a Ministerului Culturii şi Cultelor

I.2.b. Birourile deconcentrate din teritoriu ale Ministerului Culturii şi Cultelor
I.2.c. Institutul de Memorie Culturală (CIMEC)
I.2.d. Muzeele naţionale, regionale şi judeţene

I.3. Cadrul profesional al dezbaterile ştiinţifice şi al dialogului

privind protecţia patrimoniului arheologic, organizat şi susţinut de
Ministerul Culturii şi Cultelor şi de autorităţile locale

I.3.a. Sesiunile anuale de Rapoarte arheologice

I.3.b. Cronica săpăturilor arheologice din România
I.3.c. Conferinţele anuale ale Patrimoniului Cultural
I.3.d. Anuarul „Cercetări arheologice” publicat de Muzeul naţional de Istorie a
Românie; anuarele publicate de instituţiile muzeale
I.3.d. Revista Muzeelor şi Colecţiilor

I.4. Cadrul profesional academic

Academia Română prin:

I.4.a. Institutul de Arheologia şi Istoria Artei din Cluj-Napoca

I.4.b. Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti
I.4.c. Institutul de Arheologie de la Iaşi
Catedrele de istorie veche şi arheologie din structura
universităţilor româneşti

II. Legea nr. 422 din 2001 privind protejarea monumentelor istorice:

II.1 Norme, Regulamente, Instrumente, Proceduri şi Standarde

privind punerea în aplicare a Legii nr. 422/2001

II.1.a. Normele metodologice de clasare şi evidenţă a monumentelor istorice

(2003)
II.1.b. Lista Monumentelor Istorice
II.1.c. Cadastrul de Specialitate al monumentelor Istorice
II.1.d. Registrul agenţilor economici autorizaţi pentru lucrări la monumentele
istorice (2003)
II.1.e. Obligaţia privind folosinţa monumentelor istorice

II.2. Comisia consultativă a Ministerului Culturii şi Cultelor şi

instituţiile specializate

II.2.a. Comisia Naţională a Monumentelor Istorice

II.2.b. Institutul Naţional al Monumentelor Istorice – elaborează,
administrează şi actualizează baza de date a monumetelor istorice;
elaborează acte normative şi metodologii
II.2.c. Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice – gestionează fondurile
destinate cercetării şi expertizării în vederea executării lucrărilor de
restaurare, consolidare şi punere în valoare a monumentelor istorice
II.2.d. Birourile deconcentrate din teritoriu ale Ministerului Culturii şi Cultelor
II.2.e. Institutul de Memorie Culturală (CIMEC)
II.2.f. Muzeele naţionale, regionale şi judeţene

III. Legea nr. 564/2001 privind măsurile de protecţie a

monumentelor istorice care fac parte din Lista Patrimoniului Mondial

IV. Legea nr. 182 din 2000 privind protejarea patrimoniului cultural
naţional mobil, completată prin Legea nr. 704/2001 privind
asistenţa juridică internaţională în materie penală, prin Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului României nr.16/17 martie 2003, modificată
prin legea nr. 488 din 2006 şi completată în ianuarie 2007

IV.1 Norme, Regulamente, Instrumente, Proceduri şi Standarde

privind punerea în aplicare a Legii nr. 182 din 2000

IV.1.a. Normele de acreditare a experţilor în domeniul patrimoniului cultural

mobil (2001)
IV.1.b. Normele de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor (2001)
IV.1.c. Normele de clasare a bunurilor culturale mobile în categoriile juridice
Tezaur şi Fond (2002)
IV.1.d. Normele de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile
clasate (2003)
IV.1.e. Normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile (2003)
IV.1.f. Normele privind autorizarea laboratoarelor şi atelierelor de restaurare
(2004)
IV.1.g. Normele metodologice privind exportul temporar al bunurilor culturale
mobile (2004); Certificatul de export
IV.1.h. Inventarul Naţional al Patrimoniului Cultural Mobil, pentru bunurile
clasate în categoriile juridice „Tezaur” şi „Fond”
IV.1.i. Registrul bunurilor culturale mobile dispărute, furate sau exportate
ilegal (2001)

IV.2. Comisia consultativă a Ministerului Culturii şi Cultelor şi

instituţiile specializate

IV.2.a. Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor

IV.2.b. Birourile deconcentrate din teritoriu ale Ministerului Culturii şi Cultelor
IV.2.c. Institutul de Memorie Culturaă (CIMEC)
IV.2.d. Laboratorul Naţional de Cercetare în domeniul Conservării şi
Restaurării Patrimoniului Cultural Naţional Mobil (2002)
IV.2.e. Muzeele naţionale, regionale şi judeţene

V. Legea nr. 311 din 2003 a muzeelor şi colecţiilor

Convenţii internaţionale şi organisme internaţionale la care a

aderat România

1. Convenţia culturală europeană de la Paris din 1954, la care

România a aderat prin Legea nr.77 din decembrie 1991

2. Convenţia UNESCO de la Paris din 1970 privind interzicerea

importului, exportului şi transferului ilicit de bunuri culturale,
la care România a aderat prin Legea nr. 79 din noiembrie 1993

3. Convenţia de la Granada din 1985 privind protejarea

patrimoniului arhitectural din 1985, ratificată prin legea nr.
157 din 1997

4. “Carta de la Lausanne” din 1990 reprezentând Carta

internaţională privind gestiunea patrimoniului arheologic
arheologic

5. Convenţia UNIDROIT de la Roma din 1995, privind bunurile

culturale furate sau exportate ilegal, ratificată de România
prin Legea nr. 149 din iulie 1997
 6. Convenţia europeană de la La Valetta din 1992 pentru
protecţia patrimoniului arheologic, semnată de România în
1996 şi ratificată prin Legea nr. 150 din 1997

7. Romania a aderat la Consiliului Arheologic al Europei (Europae

Arheologiae Consilium) în anul 2001

8. Cel de al doilea Protocol la Convenţia din 1954 de la Haga,

adoptată la Haga la 26 martie 1999, ratificat de România prin
Legea 285 din 2006

9. Convenţia de la Paris din 2001 asupra patrimoniului cultural

subacvatic pentru care s-a emis Decretul nr. 45 din ianuarie
2007 în vederea aprobării în Parlament, proiectul de lege fiind
depus în luna februarie 2007