UNIVERSITATEA HYPERION

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE, UMANISTE ȘI ALE NATURII

GRECIA ȘI DOMINAȚIA OTOMANĂ

ÎN SECOLUL AL XIX-LEA

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
PROF. DR. MIRCEA D. CHIRIAC

STUDENT
VIRGIL GURAN

BUCUREȘTI
2019

1
 Cap. 1 Introducere

“Activitatea Comunitatilor și Uniunii Europene se deruleaza prin mijlocirea unui

sistem institutional comunitar, acestea fiind expresia puterii Comunitatilor organizata pe
trepte ierarhice, dar in acelasi timp si cadrul prin intermediul caruia se asigura poparele
europene posibilitatea de a participa în mod organizat la conducerea destinelor lor.
Institutiile comunitare desi sunt alcatuite, la un anumit nivel, din reprezentanti ai
statelor membre, au o independenta totala în raport cu acestea și cu institutiile lor nationale.
Chiar daca între instituțiile comunitare si cele naționale exista unele asemanari, totuși ca o
apreciere generala trebuie sa constatam că sunt preponderente deosebirile, acestea fiind date
de originea si specificul multinational al primelor, comparativ cu traditiile istorico-nationale
în care s-au construit secundele, precum și de structura și modul lor aparte de functionare.”1
La inceputuri fiecare Comunitate a avut institutiile sale proprii, treptat, in timp a
aparut nevoia de unificare. In anul 1965 la Bruxelles s-a semnat Tratatul conform căruia
pentru toate cele trei Comunitatati sa functioneze cate o singura institutie. Mai tarziua au
aparut noi institutii si organisme comunitare si s-a actionat si in reoganizarea celor deja
existente.
Asadar la nivelul Uniunii Europene exista mai multe institutii prin intermediul carora
obiectivele stabilite in tratate sunt duse la indeplinire. Aceste institutii sunt de doua categorii:
Institutii Europene propriu-zise si alte institutți (agentii, oficii etc.).
“În prezent potrivit dispozițiilor Tratatelor institutive și celui de la Maastricht, sistemul
instituțional comunitar este alcătuit din următoarele instituții: Parlamentul European,
Consiliul, Comisia Europeana, Curtea de Justiție și Curtea de conturi, alături de care întâlnim
și alte organisme comuntare: Banca Centrală Europeană, Sistemul European al Băncilor
Centrale, Banca Europeană de Investiții, Comitetul Economic și Social și Comitetul
Regiunilor. LA acestea se adauga Consiliul European, care este singura instituție specifică
Uniunii Europene, modul său de organizare și de funcționare, după cum vom vedea din cele
ce urmează, fiind reglementat doar în cuprinsul Tratatului privind Uniunea Europeană, cu
modificările aduse prin Tratatul de la Amsterdam. ”2
Comisia Europeană este o instituție a Uniunii Europene ca Organ executiv. “Acestă
instituție, denumită în Tratatele comunitare ‘COMISIA’ , iar potrivit deciziei Consiliului din
anul 1993 ‘COMISIA EUROPEANA’ , s-a născut o dată cu începuturile construcției
1
Cotea Felician, Drept comunitar institutional, Ed. Aeternitas, Alba Iulia 2004, p.91
2
Idem, p. 92

2
Europene, sub forma unei înalte Autorități, înființată prin Tratatul instituind Comunitatea
Europeană a Cărbunelui și Oțelului și a două comisii organizate prin Tratatele instituind
Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, care în
anul 1967, prin Tratatul de fuziune de la Burxelles, au fost reorganizate într-o singură
instituție.
Dacă pentru Consiliu particularitatea constă în faptul căel este principala instituție
comunitară cu funcții legislative, Comisia este organul executive, ei revenindu-I în principal
rolul de a asigura punerea în executare a politicilor comunitare. Alături de acestă trăsătura
definitorie, care fixează locul Comisiei în ansamblul mencanismelor comunitare, în cazul
acestei instituții reținem următorul specific:
-în cadrul trunghiului instituțional (Consiliu, Comisie, Parlament European) Comisia
reprezintă interesul general al Comunităților, cu precizrea că ea nu ignoră interesele statelor
member, în cadrul procesului decizional Directoratele sale solicitând opiniile unor experți ai
atatelor comunitare, grupați în comitete naționale de experți, în acest fel amortizându-se
interesul comunitar cu cel național;
-este o instituție supranațională, întrucât este compunsă din reprezentați ai statelor
member, candidaturile fiind propuse de către guvernele acestora;
-deși este o instituție supranațională, membrii Comisiei își exercită atribuțiile numai în
interesul Comunităților, beneficiind de o deplină independență, materializată în faptul cănu
pot primi dispozitie din partea statelor ai căror reprezentanți sunt;
- activitatea Comisiei are un character permanent;
-deține monopolul de inițiativă legislativă;
-asigură punerea în executare și supraveghează respectarea dispozițiilor tratatelor
comunitare și a restului actelor normative emise în vederea punerii lor în executare, de către
statele member și celelalte instituții comunitare;
-răspunderea membrilor Comisiei pentru actele emise de către instituție este colegială.
Modul de organizare și de funcționare al Comisiei este stabilit în cadrul oferit de
dispozițiile art. 155-163 din Tratatul instuind Comunitatea Europeană, astfel cum au fost ele
modificate prin Tratatul privind Uniunea Europeană (art. G pct. 48) și Tratatul de la
Amsterdam (art.2 pct. 40 și 41).
Sediul Comisiei este la Bruxelles, iar o parte din serviciile sale auxiliare funcționează
în Luxemburg. ”3

3
Cotea Felician, Drept comunitar institutional, Ed. Aeternitas, Alba Iulia 2004, p.116-117

3
 Conform dispozitiei art. 211 pp din Tratatul CE și art. 124 pp EURATOM Comisia
este un organ comunitar. În viitoarea Constituție Europeană cadrul legal al Comisiei este
reglementat de art. 25, III-250 din proiectul de constituție. Comisia nu a avut până acum mari
competențe în domeniul Colaborării polițienești și justițiare în domeniul penal, precum și în
cel al Politicii externe și de securitate comune a UE (deci în sfera definită de cel de-al II-lea și
al III-lea pilon). Acest lucru se poate însă schimba odată cu noua constituție elaborată de
Conventul European, cu condiția ca aceasta să fie ratificată de toate cele 27 de state membre
și deci să intre în vigoare.4

Cap. 2 Componența Comisiei Europene

“Componenţa Comisiei Europene a variat de-a lungul timpului. Astfel, conform art 9
TCECO, art. 157 TCEE şi art. 126 TCEEA, Comisia a fost compusă iniţial din 9 membri,
apoi a trecut la 13 (după aderarea Marii Britanii, Irlandei şi Danemarcei), la 14 (după aderarea
Greciei) şi la 17 (după aderarea Spaniei şi a Portugaliei), începând din anul 1995 Comisia a
avut 20 de membri, iar din anul 2004, odată cu extinderea Uniunii Europene la 25 de state,
numărul membrilor Comisiei s-a ridicat la 30. Astfel, cele 15 state deja membre ale UE şi-au
păstrat numărul de 20 de reprezentanţi în cadrul Comisiei, acestora adăugând-li-se câte un
reprezentant din cele 10 noi state membre. Noii membri nu au deţinut un portofoliu propriu şi
au fost repartizaţi timp de şase luni (în perioada l ianuarie - l noiembrie) pe lângă vechii
comisari europeni.
În perioada l noiembrie 2004 - l ianuarie 2007, Comisia Europeană a numărat 25 de
membri, câte unul pentru fiecare stat membru, începând cu l ianuarie 2007, odată cu aderarea
României şi a Bulgariei, Comisia are 27 de membri .
Tratatul de la Lisabona prevede că, începând cu 1 noiembrie 2014, Comisia va fi
compusă dintr-un număr de membri, incluzând preşedintele şi Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe şi politica de securitate, corespunzător cu două treimi din numărul
statelor membre, atât timp cât Consiliul European nu decide modificarea acestui număr,
hotărând în unanimitate.
Totuşi, la solicitarea Irlandei, Consiliul European din 11-12 decembrie 2008 a decis în
unanimitate că va acţiona în sensul menţinerii sistemului un stat/un comisar pentru structura

4
http://ro.wikipedia.org/wiki/Comisia_European%C4%83

4
Comisiei şi după 2014. ”5
Membrii acestei Comisii sunt numiți de Guvernele statelor din Comunitatea
Europeană, avand un mandat de 5 ani. Ei sunt aleși în Comisia Europeană pe baza
competenței generale pe care le deține pe baza angajamentului lor față de Uniunea Europeană
dintre personalitățile care oferă niște garanții de independență și imparțialitate. Aceștia sunt
recrutați dintre cei mai profesioniști din unele sectoare de activitate având o vastă experiență
în politică și în management, având și conduită de nereproșat. Comunitatea Europeană nu
stabilește cerințe pentru un viitor candidat la această funcție, fiind obligatoriu doar să fie un
reprezentant al fiecărui stat membru, dar nu mai mult de doi în funcție de mărimea fiecărui
stat și puterea sa economică.
“Procedura de numire a membrilor Comisiei este următoarea:
- guvernele statelor member desemnează, de comun accord cu persoana pe care
intenționează să o numească în funcția de Președinte al Comisiei;
- în continuare, aceleași guverne, de comun acord cu președintele deja stabilit,
desemnează celelalte persoane pe care intenționează să le numească ca membrii ai Comisiei;
- președintele și membrii Comisiei, desemnați conform procedurii de mai sus, sunt
supuși spre aprobare Parlamentului european, ca organ colegial;
- după aprobarea în Parlament, președintele și membrii Comisiei sunt numiți de
guvernele statelor membre, de comun acord. ”6
În situația în care majoritatea nu este întrunită procedura se repetă.
Repartizarea locurilor membrilor este urmatoare: din Germania, Marea Britanie,
Franța, Italia și Spania sunt recrutați câte doi membrii, iar din restul statelor comunitare câte
unul.
Membrii Comisiei europene (comisarii europeni) nu pot sa primească ordine,
instrucțiuni, îndrumări din partea statelor membre de unde provin pe întreaga durată a
mandatului. Membrii Comisiei europene nu au voie să exercite nici un fel de altă activitate
remunerată sau nu la instalarea în funcție angajându-se solemn să respecte pe durata
mandatului obligațiile pe care le impune mandatul de comisar și în principal obligațiile de
prudență și onestitate. În cazul în care un membru al Comisiei Europene nu respectă
obligațiile atunci Curtea de Justiție la sesizarea Consiliului sau la sesizarea Comisiei europene
poate să hotărască destituirea din funcție a personalului în cauza sau decăderea acestuia sau
alte privilegii. Obligația de a acționa cu prudență și onestitate există chiar și după ce

5
http://comisiaeuropeana.blogspot.com/
6
Cotea Felician, Drept comunitar institutional, Ed. Aeternitas, Alba Iulia 2004, p.118

5
respectiva persoană nu mai este comisar european fiind ținută să acționeze cu prudență în
funcția pe care eventual o va desfășura.
“Mandatul membrilor Comisiei încetează: la expirarea perioadei de cinci ani pentru
care au fost numiți (mandate care poate fi reînnoit), prin deces, demisie individuală sau prin
demisionarea în bloc, în cazurile în care Parlamentul adoptă moțiuni de cenzură și prin
demitere.
În cazul decesului, demisiei sau demiterii unui membrii, Consiliul, cu votul unanim,
fie va hotărî înlocuirea celui în cauză cu o altă persoană ( cu respectarea procedurii de numire)
pentru durata de mandate care a mai rămas de executat, fie, în situațiile în care mandatul se
apropie de final, va decide că nu mai este cazul să facă o astfel de înlocuire.
Dacă Președintele Comisiei a decedat ori și-a dat demisia, înlocuirea lui pentru restul
de mandate este obligatorie.
Demiterea unui membru al Comisiei se hotărăște de către Curtea de Justiție, la cererea
Consiliului sau a Comisiei în ansamblul ei, în situațiile în care se constată că persoana în
cauză și-a încălcat obligațiile asumate la preluarea funcției, nu mai îndeplinește condițiile
necesare pentru exercițiul mandatului sau a comis o faptă de o culpabilitate gravă. ”7

Cap. 3 Organizarea Comisiei Europene

La nivelul Comisiei Europene funcționează și un înalt reprezentant al Uniunii

Europene pentru afaceri externe în politica de securitate. Acest înalt reprezentant este numit
de Consiliul European cu majoritatea calificată după ce obține și acordul președintelui
Comisiei Europene. Înaltul reprezentant conduce politica executivă și de securitate comună a
Uniunii Europene, contribuie la elaborarea politicii externe a Uniunii, duce la îndeplinire în
calitate de reprezentant al Consiliului Politicii Externe a Uniunii Europene. Înaltul
reprezentant este persoana care prezidează Consiliul de Afaceri Externe din cadrul Consiliului
și este unul dintre vicepreședinții Comisiei Europene. Hotărârile se iau cu majoritatea
membrilor Comisiei.
“Conducerea Comisiei este realizată de către Președinte și doi vicepreședinți, aceștia
din urmă desemnați după aceiași procedură ca și președintele.
Președintelui îi revin următoarele prerogative: repartizarea sectoarelor de activitate pe
care le coordonează membrii Comisiei, coordonarea activității globale, prezidarea ședințelor,
7
Cotea Felician, Drept comunitar institutional, Ed. Aeternitas, Alba Iulia 2004, p.118

6
coordonarea activității, aparatului de lucru al instituției, prezentarea programului annual și a
raportului general annual de activitate în fața Parlamentului European, la care se mai adaugă
și faptul că el repreyintă Comisia la lucrările Consiliului și ăn relațiile cu celelate instituții
comunitare, state și organisme internaționale.
La rândul lor, vicepreședinții coordonează relațiile Comisiei cu statele terțe, grupate pe
zone geografice, iar restul membrilor Comisiei, în funcție de repartizarea făcută de către
Președinte, coordonează activitatea unui sector aflat în sfera de competențe a instituției, motiv
pentru care răspunde de activitatea unuia sau mai multor directorate, dispunând în acest sens
de un grup propriu de specialiști. ”8
Pe lângă acestea mai funcționează și un secretariat general care îl asistă pe Președinte
în îndeplinirea atribuțiilor de coordonare a activității organismelor și directoratele generale
care sunt organizate pe diverse domenii de activitate.

Cap. 4 Atribuțiile Comisiei Europene

Atributiile Comisiei sunt stabilite in art. 211 din Tratatul CE. Astfel, Comisia are (i)
atributii legislative, (ii) atributii administrative (iii) atributii executive si (iv) atributii
judiciare.

A. Atributiile legislative
In legatura cu procesul de legislativ, Comisia joaca un rol central, avand drept de
initiativa legislativa. Acest drept de initiativa legislativa plaseaza Comisia in prim-planul
dezvoltarii politice comunitare. A doua modalitate de implicare a Comisiei in procesul
legilativ il constituie elaborarea planului general de legiferare pentru fiecare an. De asemenea,
Comisia poate afecta politica unionala intr-un al treilea mod, prin dezvoltarea strategiilor de
politica generala a Comunitatii. A patra modalitate de exercitare a atributiilor legilative ale
Comisiei este data de posibilitatea acesteia de a adopta norme comunitare. De asemenea,
Comisia poate exercita atributii legilative prin delegare, Consiliul putand delega Comisiei
atributii de legiferare in anumite domenii.
Comisia are „drept de initiativa”. Cu alte cuvinte, Comisiei ii revine responsabilitatea
totala de a elabora propuneri de legislatie europeana, pe care le prezinta Parlamentului si

8
Cotea Felician, Drept comunitar institutional, Ed. Aeternitas, Alba Iulia 2004, p 119

7
Consiliului. Aceste propuneri trebuie sa aiba ca obiectiv apararea intereselor Uniunii si ale
cetatenilor sai si nu pe cele ale unor anumite tari sau industrii.
Inainte de a face o propunere, Comisia trebuie să aiba cunostinta de situatiile si
problemele de actualitate existente in Europa si trebuie sa stabileasca daca legislatia UE
reprezinta cea mai buna modalitate de tratare a acestora. Din acest motiv, Comisia psstrează
legatura cu o gamă largă de grupuri de interese si cu două organisme consultative – Comitetul
Economic si Social European si Comitetul Regiunilor. De asemenea, Comisia ia în
considerare avizele parlamentelor si guvernelor nationale.
Comisia va propune actiuni la nivelul UE numai in cazul in care considera ca o
problema nu poate fi rezolvata mai eficient printr-o actiune nationala, regionala sau locala
(„principiul subsidiaritatii”). In cazul in care concluzioneaza ca este necesara o lege
europeana Comisia elaboreaza o propunere legislativa care, din punctul sau de vedere, va
solutiona problema in mod eficient si va satisface un numar de interese cat mai mare. Pentru a
obtine detalii tehnice corecte, Comisia consulta experti din diverse comitete si grupuri
consultative.

B. Atributiile administrative
Cat priveste atributiile administrative ale Comisiei, acestea se refera la supravegherea
exercitata de catre Comisie pentru a se asigura ca normele sunt respectate in mod uniform si
aplicate in mod corespunzator pe teritoriul statelor membre.
Comisia actioneaza ca „gardian al tratatelor”. Comisia, alaturi de Curtea de Justitie,
are responsanbilitatea de a se asigura ca legislatia UE se aplica in mod adecvat in toate statele
membre. In cazul in care constata ca un stat membru UE nu aplică o lege comunitara, Comisia
demarează un proces denumit „procedura privind incalcarea dreptului comunitar”. În prima
etapa se trimite guvernului o scrisoare oficiala, prin care Comisia il informează cu privire la
incalcarea legislatiei UE, mentionand motivele pentru care considera ca legislatia UE este
incalcata si stabilind un termen pentru transmiterea unei explicaţii detaliate. In cazul in care
statul membru nu prezinta o explicatie satisfacatoare sau nu remediaza situatia, Comisia va
trimite o alta scrisoare prin care confirma incalcarea legislatiei UE in statul respectiv si
stabileste un termen pentru remedierea situatiei. Daca statul membru nu ia masuri pentru
remedierea situatiei, Comisia transmite cazul Curtii de Justitie in vederea adoptarii unei
decizii. Sentintele Curtii sunt obligatorii pentru statele membre si institutiile UE. Daca statele
membre nu respecta o sentinta, Curtea poate impune sanctiuni financiare.

8
C. Atributiile executive
Comisiei ii revin si atributii de natura executiva. Doua dintre acestea sunt de cea mai
mare insemnatate: cele legate de buget si cele care privesc relatiile externe. Comisia joaca un
rol impportant in stabilirea bugetului Comunitatii. De asemenea ea detine atributii
semnificative in ceea ce priveste cheltuielile, in special cele legate de ajutoarele acordate in
agricultura, carora le este alocata o parte substantiala din bugetul anual al Comunitatii.
Comisia mai exercita atributii executive si in ceea ce priveste sfera relatiilor externe.

D. Atributiile judiciare
Referitor la atributiile judiciare, trebuie mentionat faptul ca exista doua tipuri de atributii
judiciare pe care le poate exercita Comisia. Aceasta poate actiona impotriva statelor membre
atunci cand acestea incalca dreptul comunitar. Comisia va incerca mai intai sa solutioneze
problema pe calea negocierilor si numai daca acestea esueaza va recurge la o actiune in
justitie. In anumite domenii, Comisia actioneaza ca investigator si judecator in prima instanta
cu privire la incalcarea tratatelor, fie de intreprinderi private, fie de catre statele membre.9

Cap. 5 Competența Comisiei Europene

Cele mai importante competențe ale acestui organism de execuție sunt legate de
punerea în executare a dispozițiilor tratatelor si a actelor normative comunitare, dar și
supravegherea modului în care sunt realizate.
“Cadrul general al funcțiilor pe care această instituție este fixat în cuprinsul art. 155
din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar competența sa este indicată într-o
multitudine de articole din cuprinsul Tratatelor comunitare.
1. Principala Competență a comisiei este aceea de a veghea asupra felului în care
statele și instituțiile comunitare pun în aplicare dispozițiile tratatelor și a restului de
documente emise în executarea lor.
2. Atunci când Tratatele comunitare dispun, Comisia participă la derularea procesului
decizional care are loc la nivelul altor instituții comunitare, sens în care emite avize și
recomandări, la solicitarea Parlamentului European, a Consiliului sau din proprie inițiativă,
atunci când consideră acest lucru ca fiind necesar. 3
3. Comisia, în virtutea dispozițiilor art. 155 din Tratatul instituind Comunitatea
9
http://www.scribd.com/doc/30018282/FUNCTIONAREA-COMISIEI-EUROPENE

9
Europeană, dispune și de o putere de decizie proprie, actele sale fiind emise după parcurgerea
unui proces legislativ specific.
4. între competențele Comisiei se înscrie și aceea de a prpune proecte legislative,
postură în care aceasta deține rolul principal în ansamblul instituțional comunitar.
5. în sfârșit pe lângă cele patru competențe menționate mai sus, Comisiei i-au fost
oferite și comptențe de reprezentare, ea fiind cea care derulează negocierile pentru încheierea
unor acorduri între Comunitate și terțele state sau organizații. ”10

Cap. 6 Concluzii

Comisia a fost intotdeauna forta politica cea mai devotata integrarii, incercand in
permanenta sa mearga mai departe spre atingerea obiectivelor Uniunii.
O parte a literaturii de specialitate vede influenta Comisiei in declin, dupa cum arata
impactul ei relativ scazut la negocierile pentru Tratatul de la Nisa si pentru Tratatul
Constitutional. Alti autori avanseaza o viziune mai optimista, concentrandu-se pe continua
importanta a aparatului birocratic al Comisiei. Gradul de putere detinuta de Comisie si cele
mai bune explicatii referitoare la proprotiile influentei sale sunt disputate de specialistii in
politica. Comisia se exprimă în numele tuturor ţărilor UE în cadrul organismelor
internaţionale precum Organizaţia Mondială a Comerţului. De asemenea, negociază acorduri
internaţionale în numele UE, precum Acordul de la Cotonou (privind ajutorarea ţărilor în curs
de dezvoltare din Africa, Caraibe şi Pacific şi derularea schimburilor comerciale cu
acestea).Comisia Europeană are sediile la Bruxelles şi Luxemburg. De asemenea, are
reprezentanţe în fiecare ţară a UE şi delegaţii în capitale din lumea întreagă.

Bibliografie

1. Cotea Felician, Drept comunitar institutional, Ed. Aeternitas, Alba Iulia 2004
2. http://comisiaeuropeana.blogspot.com/
10
Cotea Felician, Drept comunitar institutional, Ed. Aeternitas, Alba Iulia 2004, p121-124

10
3. http://www.scribd.com/doc/30018282/FUNCTIONAREA-COMISIEI-EUROPENE
4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Comisia_European%C4%83

11