UNIVERSITATEA HYPERTION

INTRODUCERE ÎN
GEOPOLITICA EUROPEANĂ
A BUNEI VECINĂTĂȚI.
Dr.Octavian Sergentu
 Politica Europeană de Vecinătate
Politica europeană de vecinătate s‐a dezvoltat în ultimele
decenii ca o expresie a dorinţei Uniunii Europene de a avea, la
frontierele sale exterioare, state cu care să întreţină o
colaborare multiplană, de durată care, fără a avea perspectiva
unei integrări în structurile instituţionale ale Uniunii, să se simtă
legate de aceasta, să constituie o garanţie a păcii, securităţii, a
eliberării faţă de sursele de risc pe care le reprezintă
disfuncţionalităţile economice, crizele de orice fel sau
ameninţările pe care le aduc migraţia necontrolată, traficul de
droguri şi fiinţe umane sau terorismul.
Politica Europeană de Vecinătate
Uniunea Europeană a propus realizarea politicii sale de vecinătate în
contextul mai larg al proceselor de globalizare şi mondializare dar şi al
celor de lărgire cu noi membri, în limita prevederii Tratatelor potrivit
cărora poate fi membru al Uniunii Europene orice stat de pe continent
care împărtăşeşte valorile fundamentale ale libertăţii, statului de drept,
democraţiei şi respectului pentru drepturile omului, participând activ la
consolidarea construcţiei, la buna funcţionare a sistemului instituţional şi
la realizarea politicilor comune. De aici a rezultat ideea că schimburile
planetare conduc la multiplicare fluxurilor economice, financiare,
informaţionale, umane dar nu trebuie să anuleze identitatea actorilor
care participă la ele, valorile proprii culturale pe care îşi organizează
viaţa. În schimb se pot construi norme şi instituţii care să le promoveze,
respectate de către participanţii la relaţiile internaţionale.
 PEV
Uniunea Europeană, fondată pe valorile evocate în Tratate, îşi
construieşte un sistem instituţional, pe care îl susţin statele membre, îl pun
în lucru în fiecare caz în parte, armonizându‐şi astfel caracteristicile şi
funcţionarea. În opiniile lui M. Dabrowski, acest proces prin care sunt
internalizate valorile europene şi paradigmele ei politice poartă numele de
europeizare Este unul dintre cele mai semnificative procese de transfer
cultural care se bazează pe criteriile Copenhaga din 1993 pentru ţările
care vor să adere la UE şi pe o politică distinctă a Uniunii cunoscută sub
numele de politica europeană de vecinătate. Prin urmare se poate
considera că europeizarea prezintă trei volete ale aceluiaşi proces: unul
priveşte ţările europene recent intrate în UE precum şi cele care au
vocaţia de a fi incluse în procesul de lărgire a UE (pentru moment sunt
precizate ţările din Balcanii Occidentali); un altul se referă la ţările aflate la
frontiera Uniunii iar cel de‐al treilea priveşte restul ţărilor lumii asupra
cărora se extinde influenţa valorilor şi instituţiilor europene.
 PEV

Asumându‐şi calitatea de agent al scenei internaţionale, ca un adevărat actor global,

UE îşi precizeze concepţia şi rolul pe care doreşte să‐l îndeplinească în asigurarea
păcii şi securităţii în Europa şi în lume. În acest sens – aşa cum arătam cu alt prilej –
Uniunea a formulat o serie de obiective în Tratatul de la Maastricht:
1. salvgardarea valorilor comune, ale intereselor fundamentale şi a independenţei
Uniunii;
2. întărirea securităţii Uniunii şi a statelor sale membre sub toate formele;
3. menţinerea păcii şi întărirea securităţii internaţionale,
în conformitate cu principiile Cartei Naţiunilor Unite, precum şi cu principiile Actului
final de la Helsinki şi cu obiectivele Chartei de la Paris;
4. promovarea cooperării internaţionale;
5. dezvoltarea şi întărirea democraţiei şi a statului de drept precum şi respectarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
6. instituirea unei cooperări sistematice între statele membre pentru a‐şi conduce
propria politică;
7. punerea graduală în lucru a unor acţiuni comune în acele domenii în care statele
membre au interese importante şi comune
 PEV
Pe baza acestor obiective la 26‐27 iunie 1992 cu ocazia Consiliul
European de la Lisabona, în declaraţia numită d`Asolo, au fost precizate
domeniile legate de securitate pe continent: activităţile OSCE, dezarmarea
şi controlul armamentelor în Europa, non‐proliferarea nucleară şi aspectele
economice ale securităţii (controlul transferului de tehnologii militare către
ţările
terţe şi controlul exportului de arme). Un an mai târziu, Consiliul
European de la Bruxelles din 29 octombrie 1993 a fixat ca priorităţi:
dezvoltarea unei politici active (şi nu re‐active faţă de evenimentele
externe) vizând punerea în valoare a intereselor Uniunii; realizarea unităţii
şi coerenţei acţiunilor sale externe; elaborarea unei viziuni integratoare
despre securitatea Uniunii, despre deciziile care urmează să angajeze
statele membre şi eficienţa lor o unitate în reprezentarea politică a Uniunii
în scena internaţională.
 PEV

Fiecare stat membru se angajează să sprijine activ şi fără

rezerve politica externă şi de securitate a Uniunii, în mod
loial, într‐o solidaritate mutuală, abţinându‐se de la orice
acţiune contrară intereselor Uniunii, într‐o concertare a
tuturor statelor de a dezvolta relaţiile cu vecinii dar şi cu
alte zone ale lumii.
 PEV
Din anul 2000 a prins contur ideea unei Politici Europene de Vecinătate
referitoare la zona periferică a continentului european., având la Consiliul
European de la Köln, din 3‐4 iunie 1999, un prim element al său, o strategie
comună cu privire la Rusia, vizând: consolidarea democraţiei, a statului de
drept, cooperarea în vederea stabilităţii şi securităţii în Europa dar şi în
afara acesteia, asumarea riscurilor comune în materie de securitate
nucleară, administrarea resurselor, politica energetică sau criminalitatea
transfrontalieră[...]care viza o instituţionalizare a legăturilor dintre Rusia şi
Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană va adopta o strategie de aderare pe termen lung
faţă de zona Balcanilor14, pentru că stabilizarea acestei regiuni cerea
numeroase eforturi, mai ales economico – sociale dar şi în materie de
prevenire şi gestionare a conflictelor, aşa cum se vedea dintr‐o poziţie
comună care va lansa Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud Est
 PEV

Instituţiile europene au afirmat că relaţiile UE cu vecinii nu sunt

obiectul unor simple declaraţii ci au în vedere acţiuni concrete,
programe de asistenţă, inclusiv financiară aşa cum a fost
Instrumentul European pentru Vecinătate şi Colaborare.
În planurile de Acţiune se stabilesc nu numai marile principii ale
PEV ci şi prioritățile pe care le ridicau relaţiile cu fiecare ţară.
Planurile de Acţiune trebuie să reflecte stadiul existent al
relaţiilor UE cu fiecare ţară în discuţie, necesităţile şi
capacităţile lor, interesele ambelor părţi, poziţia geografică,
situaţia economică, nivelul de dezvoltare a relaţiilor UE cu
statul vizat, reformele pe care el le întreprinde. Ele se referă la
3‐5 ani după care pot fi înlocuite cu „Acordurile Europene de
Vecinătate”.
 PEV

Relaţiile UE cu statele vecine au la bază următoarelor

categorii de acte politico‐juridice: ‐ acordul de asociere
(Association Agreement) pentru statele mediteraneene; ‐
acordul de stabilitate şi asociere (Stabilisation and Association
Agreement) pentru statele balcanice; ‐ acordul de parteneriat
şi cooperare (PCA ‐ Partnership and Cooperation Agreement)
pentru statele europene partenere în cadrul PEV. Ele stabilesc
ce reforme legislative de reglementare aproximativă sunt
necesare. O serie de relaţii au la bază documente de lucru ale
PEV cum sunt: documentele strategice, rapoartele de ţară,
planurile de acţiune, rapoartele de monitorizare, programele
de asistenţă.
 PEV
Documentele strategice (Strategic Papers) privesc principiile,
implicaţiile geo‐politice, metodologia de implementare a
instrumentelor PEV şi problematica cooperării regionale,
programele multianuale prin care se determină priorităţile de
asistenţă şi de finanţare a programelor.
Rapoartele de ţară (Country Reports) înfăţişează progresele
realizate prin implementarea acordurilor bilaterale şi a reformelor
corelative, situaţia politică, socială şi economică a respectivei ţări.
Planurile de acţiune (Action Plan) stabilesc obiectivele
dezvoltării relaţiilor bilaterale pe termen scurt şi mediu
(minimum trei ani).
Rapoartele de monitorizare (Monitoring Report) servesc ca
bază pentru luarea deciziilor, inclusiv de încheiere a acordului
PEV.
 PEV
Programele de asistenţă din partea UE (EU Assistance
Programmes) dedicate statelor vecine reflectă priorităţile
stabilite prin planurile de acţiune. Acestea pot fi pentru o ţară
sau mai multe, tematice şi de cooperare în domeniul
frontierelor. În anul 2006 a fost lansat noul instrument legal
care răspunde provocărilor comune.
Instrumentul European de vecinătate şi Colaborare
precizează după 2007 într‐un singur document bugetar care
sunt modalităţile de finanţate a PEV şi modul lor de gestionare
pentru a promova o dezvoltare a regiunilor vecine, pentru a
proteja mediul, sănătatea şi a lupta cu crima organizată,
pentru a dezvolta relaţiile de transport şi telecomunicaţii,
pentru securitatea energetică.
 PEV

Strategia PEV are în vedere un permanent dialog al UE cu

vecinii prin care să se descopere elementele specifice ale
Cooperării cu fiecare partener, cu care să se stabilească
angajamente reciproce, un cadru integrat de relaţii în care
să se precizeze obiective, priorităţi, criterii de apreciere a
progresului în procesul de europeizare, ţinând seama de
integrarea PEV în politicile generale ale UE.
PEV este structurată pe patru direcţii: Rusia, grupul de noi
state independente (Ucraina, Moldova, Belarus), Caucazul
de Sud (Armenia, Azerbaidjan şi Georgia) şi statele din
Sudul Mediteranei (Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban,
Libia, Maroc, Autoritatea Palestiniană, Siria şi Tunisia).
 PEV
Tratatul de la Lisabona a adus o serie de prevederi menite să
întărească coerenţa viziunii Uniunii Europene de actor al
scenei internaţionale. Unele sunt de ordin administrativ, în
altele apar concepte noi cum ar fi Protocolul asupra
Cooperării Structurate Permanente iar cooperarea în
domeniul securităţii va purta o nouă denumire; Politica de
Securitate şi Apărare Comună (Common Security and
Defence Policy) ridicând obiectivele la un alt nivel.
Obiectivul de bază al Tratatului de la Lisabona în materie
este de a conferi un grad mai ridicat de eficienţă Uniunii
lărgite dar şi de a accentua transparenţa şi legitimitatea
democratică.
 PEV
Tratatul Lisabona păstrează caracterul interguvernamental
al politicilor externe care face ca unanimitatea să rămână
modul fundamental de adoptare a deciziilor în materie de
securitate şi apărare europeană. Orice modificare a acestei
prevederi este exclusă.
Tratatul Lisabona precizează că securitatea naţională va
rămâne în responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat
membru. Deşi se renunţă la structura pe piliere a politicilor
sale, PESA/PCSA va păstra reglementări şi condiţii
particulare de realizare chiar dacă Uniunea Europeană
devine o entitate legală, dispunând de personalitate juridică.
 PEV
UE poate adera la organizaţii internaţionale şi convenţii, iar
crearea funcţiei de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene
pentru Politică Externă şi de Securitate Comună numit de
Consiliul European, cu acordul Comisiei Europene permite
politicilor externe ale UE să fie mai coerente.
Înaltul Reprezentant va fi asistat în activitatea sa de un
Serviciu European de Acţiune Externă (SEAE). Acesta
trebuie să fie alcătuit din funcţionarii serviciilor competente
ale Secretariatului General al Consiliului şi Comisiei, precum
şi din diplomaţi naţionali detaşaţi de către statele membre.
Componenţa noului Serviciu va urmări convergenţa politicilor
externe ale statelor membre precum şi crearea unei culturi
comune a statelor în domeniul extern.
 PEV
Importanţa relaţiilor de vecinătate ale Uniunii, consacrată la
nivel de tratat, ca politică integrată probează asumarea
responsabilă, de către UE a proceselor europeizării şi voinţa de
a contribui la stabilitatea, prosperitatea, solidaritatea,
democraţia şi libertatea pe continentul european şi în
vecinătatea acestuia.
Politica Europeană de Vecinătate reprezintă o abordare ce o
depăşeşte pe cea bazată pe cooperare, pentru că propune un
cadru de consolidare a relaţiilor de vecinătate prin intensificarea
cooperării cu statele vecine Uniunii Europene lărgite pentru a
crea o zonă de prosperitate şi bună vecinătate, un „cerc de
prieteni” la frontierele Uniunii, printr‐un parteneriat bazat pe
împărtăşirea aceloraşi valori politice şi economice şi prin
reformarea Instituţională.
PEV
 Parteneriatul Estic

Major actors in the EU's Eastern

The European Union The Eastern Partnership countries
neighbourhood (excluding the US)
 SMART POWER
• S – specific
• M (measurable)– măsurabil
• A (achievable) – realizabil
• R (realistic) – realist
• T (timing) – delimitat în timp
/Concept NATO/
SOFT POWER
Hard power
2019
„Matricea strategică”- evaluarea unui stat
Vă mulțumesc