Sunteți pe pagina 1din 47

Capitolul I

SISTEMUL PUBLIC NAŢIONAL DE ASIGURĂRI SOCIALE

Conţinutul economic al asigurărilor sociale

Asigurările sociale constituie acea parte a relaţiilor social-economice cu


ajutorul cărora, în procesul repartiţiei produsului naţional brut, se formează, se
repartizează, se gestionează şi se utilizează fondurile băneşti necesare ocrotirii
obligatorii a salariaţilor şi pensionarilor, a persoanelor aflate în incapacitate
temporară sau permanentă de muncă, în caz de bătrâneţe şi în alte cazuri
prevăzute de lege.
Asigurările sociale cuprind un sistem de ocrotire, de protecţie şi de
ajutorare a cetăţenilor activi, a pensionarilor şi membrilor lor de familie, care
constă în acordarea de către stat sau anumite organizaţii de indemnizaţii,
ajutoare, pensii, trimiteri la odihnă, la tratament balnear şi alte gratuităţi, în
perioada în care se găsesc, temporar sau definitiv, în incapacitate de muncă sau
în alte cazuri când ajutorarea este necesară.
Primele forme de asistenţă socială în România au fost organizate de
biserică. Până în secolul al XVI-lea, majoritatea acţiunilor de ajutorare a
diferitelor categorii de persoane aflate în impas aveau loc în cadrul mânăstirilor.
Pe lângă unele mânăstirii au fost organizate aziluri pentru bolnavii săraci,
pentru invalizi, pentru bătrânii săraci şi cerşetori.
În secolul al XVI-lea au apărut instituţii de asistenţă socială denumite
„calcii”. Astfel de aşezăminte înfiinţează domnitorul Negru Vodă la Bucureşti,
de asemenea, „Fundaţia Pantelimon” înfiinţată de Grigore Ghica construieşte
spitalul cu acelaşi nume, pe lângă care funcţionează un orfelinat pentru copii
săraci, prima instituţie din ţară cu acest profil.
În anul 1751, domniţa Balaşa, fiica lui Constantin Brâncoveanu,
fundează biserica şi azilul de femei „Domniţă Bălaşa”, destinat fetelor sărace şi
orfane. Sub domnia lui Mihail Şuţu, se înfiinţează, în anul 1780, „Episcopia
Obştei” care se ocupă cu ajutorarea săracilor.
După Regulamentul Organic (1831), pe lângă „Fundaţia Colţea”
întemeiată de spătarul Mihai Cantacuzino şi clucerul Colţea, au fost construite o
mânăstire şi primul spital cu o capacitate de 24 de paturi.
De fapt, Regulamentul Organic este primul document oficial care
stabileşte o reglementare a instituţiilor de asistenţă socială existente, respectiv
Institutul copiilor sărmani şi Casa de ajutorare a săracilor.
Între cele două războaie mondiale, în urma distrugerilor înregistrate,
problemele de asistenţă socială s-au amplificat ca o consecinţă a stării de
pauperizare a populaţiei, bolnavii s-au înmulţit, mulţi copii au pus probleme de
îngrijire specială, numărul săracilor a crescut.
În perioada 1930-1936 în scopul, participării la acţiunea naţională de
ocrotire socială au fost înfiinţate societăţi de binefaceri. Aceste societăţi aveau
prevăzut în statutul de funcţionare: ocrotirea mamei şi a noului-născut, ocrotirea
copiilor, a tinerilor, asistenţa copiilor abandonaţi şi a persoanelor cu deficienţe
fizice şi psihice. Ele aveau atribuţiile stabilite prin statut aprobat de Ministerul
Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, iar statul subvenţiona cu un fond de până la 20%
din totalul veniturilor realizate prin mijloace proprii de către fiecare societate în
parte.
Începând cu anul 1923 apar în România legi privind organizarea şi
desfăşurarea activităţii de asistenţă socială.
Primul recensământ în domeniul asistenţei sociale în România s-a
efectuat în anul 1936. S-au identificat atunci 521 de unităţi, dintre care 50 de
stat şi 471 particulare. Aceste unităţi aveau un număr redus de asistaţi, cele mai
multe având capacitatea sub zece persoane asistate.
Din anul 1923 şi până în 1943, problemele de asistenţă socială au fost
reglementate şi coordonate de Ministerul Sănătăţii Publice, Muncii şi
Ocrotirilor Sociale. Prin Decretul-Lege nr.189 din martie 1943 privind
organizarea sanitară şi ocrotirea statului, se înfiinţează Ministrul Muncii,
Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale. El avea o direcţie a ocrotirilor sociale cu trei
servicii (ocrotirea familiei, ocrotirea mamei şi copilului, asistenţă socială), iar în
teritoriu funcţionau servicii sanitare şi de ocrotire judeţene. În coordonarea
acestora din urmă funcţionau, în teritoriu, centre pentru ocrotirea copiilor,
leagăne de copii, cămine de zi, colonii de vacanţă, aziluri pentru bătrâni şi
persoane cu handicap. În afara acestor servicii, funcţionau şi servicii sanitare şi
de ocrotire urbane, care aveau în subordine circumscripţii sanitare şi centre de
sănătate.
În anul 1947, se înfiinţeză, prin scindarea Ministerului Muncii, Sănătăţii
şi Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Ministerului Muncii Asistenţei şi
Asigurărilor Sociale. Prin Decretul nr.75 din 1951, o serie de atribuţii trec de la
Ministerul Muncii şi Prevederilor Sociale la alte ministere. Astfel, casele de
copii şi şcolile pentru deficienţi au trecut la Ministerul Învăţământului,
reeducarea copiilor cu tulburări de comportament a trecut în sarcina
Ministerului Afacerilor Interne.
În anul 1957, Ministerul Muncii şi Prevederilor Sociale se
reorganizează şi devine Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale, iar prin
HCM nr.226/1968 problemele de asistenţă socială trec de la Ministerul
Sănătăţii la Ministerul Muncii.
În anul 1990, prin Hotărârea Guvernului nr.962, se stabilesc atribuţiile
şi modul de organizare a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. În domeniul
asistenţei sociale, ministerul are următoarele atribuţii: ocrotirea socială a
minorilor şi persoanelor cu handicap pentru sprijinirea integrării lor sociale şi
profesionale; protecţia socială a grupurilor sau a persoanelor defavorizate;
colaborarea cu organizaţii nonguvernamentale care au ca obiectiv protecţia
socială.
Asigurările sociale din ţara noastră s-au perfecţionat şi dezvoltat mereu,
proces care continuă şi în prezent.
Necesitatea realizării asigurărilor sociale este determinată şi de grija pe
care statul trebuie să o manifeste faţă de cetăţenii săi. Drepturile de asigurări
sociale ale cetăţenilor sunt garantate de Constituţie, de Codul Muncii şi de alte
acte normative.
Astfel, Constituţia României prevede:
Art. 34. „Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii
publice.
Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale
pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării
profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de
protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.”
Art. 47. „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de
protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.
Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la
asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme
de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul
şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.”
Art.49. „Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de
asistenţă în realizarea drepturilor lor.
Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului
bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor
se stabilesc prin lege.”
Asigurările sociale constituie unul din mijloacele de garantare, de
realizare a drepturilor constituţionale ale poporului. Ele sunt o instituţie obiectiv
necesară a societăţii, chemată să rezolve protecţia salariaţilor, pensionarilor şi
familiilor lor în cazuri de incapacitate temporară sau permanentă de muncă.
Aplicarea în practică a politicii sociale a statului român a contribuit la
cristalizarea şi pefecţionarea pe plan naţional a unui sistem naţional de
asigurări sociale, care cuprinde ansamblul organizat al formelor de asigurări
sociale.
Din anul 1992, prin integrarea în asigurările sociale de stat a celorlalte
sisteme distincte de asigurări (asigurările sociale pentru agricultori, ale
cooperaţiei meşteşugăreşti, ale Bisericii Ortodoxe Române, ale artiştilor
plastici, ale muzicienilor, compozitorilor şi scriitorilor) se conturează tot mai
bine realizarea unui sistem public naţional unificat de asigurări sociale.
Prin instituirea sistemului public naţional unificat de asigurări sociale
s-a creat un cadru unitar de aplicare a legislaţiei în domeniu, se crează
flexibilitate în distribuirea resurselor existente, se întăreşte controlul în
constituirea şi utilizarea resurselor şi calitatea presataţiilor.

Principiile sistemului public naţional de asigurări sociale

Sistemul public naţional de asigurări sociale funcţionează cu respectrea


următoarelor principii:
Unicitatea – este expresia solidarităţii sociale în general şi a
solidarităţii între generaţii, în special. Potrivit acestui principiu funcţionează un
sistem public naţional de asigurări sociale, garantat de stat, bazat pe aceleaşi
norme de drept.
Constituirea sistemului public naţional de asigurări a avut în vedere
structura ocupaţională, ca urmare a restructurării economiei. Prin existenţa lui
se încurajează mobilitatea pe piaţa muncii, nu mai există rigiditatea anterioară
actualei organizări a asigurărilor sociale.
Obigativitatea - în sistemul public naţional al asigurărilor sociale sunt
asigurate prin efectul legii, obligatoriu:
- persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual
de muncă şi funcţionarii publici;
- persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care
sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe
durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a
cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în
condiţiile prezentei legi, cu ale persoanelor enumerate mai sus;
- persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se suportă
din bugetul asigurărilor pentru şomaj (şomeri);
- persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic, echivalent
cu cel puţin 3 salarii medii brute, şi care se află în una dintre situaţiile
următoare:
a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari;
b) administratori sau manageri care au încheiat contract de
administrare sau de management;
c) membri ai asociaţiei familiale;
d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente;
e) persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt
asiguraţii acestora;
f) alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale;
Persoanele ocrotite prin sistemul public naţional de asigurări sociale au
calitatea de asiguraţi. Asiguraţi pot fi cetăţenii români, străini sau apatrizi, pe
perioada în care au domiciliul sau reşedinţa în România.
Practic, astăzi toţi cetăţenii activi ai ţării, pensionarii şi membrii lor de
familie sunt ocrotiţi prin sistemul asigurărilor sociale, ceea ce înseamnă că la
baza asigurărilor sociale se află principiul obigativităţii şi că statul garantează
aceste drepturi prin Constituţie şi prin alte acte normative.
Asiguraţii sunt obiligaţi să plătească contribuţii de asigurări sociale şi
au dreputul să beneficieze de prestaţii de asigurări sociale.
Caracterul obligatoriu al asigurărilor în sistemul public naţional dă
consistenţă solidarităţii sociale şi corelat cu garantarea de către stat a acestui
sistem, reduce posibilitatea lipsei de venituri a persoanelor în cazul producerii
riscurilor.
Garantarea de către stat a drepturilor de asigurări sociale – statul
este gaaraantul acestuaia daarept exercitat prin sistemul public al asigurărilor
sociale. El sprijină acest sistem prin acoperirea deficitelor financiare cu
respectarea prevederilor legii bugetului de stat.
Contributivitatea – fondurile sistemului public naţional al asigurărilor
sociale se constituie pe seama contribuţiilor plătite de companiile naţionale,
regiile auatonome, societăţile comerciale, instituţiile publice, instituţiile cultelor
etc.
Salariaţii cotizează parţial şi diferenţiat la constituirea fondurilor de
asigurări sociale. Pentru şomeri, contribuţiile la asigurările sociale se plătesc din
fondul pentru plata indemnizaţiei de şomaj.
Egalitatea - persoanele asigurate beneficiază de aceleaşi drepturi şi au
aceleaşi obligaţii dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii cerute de lege.
Cum contribuţia fiecăruia este proporţională cu venitul relizat, cetăţenii
sunt ocrotiţi prin asigurările sociale în concordanţă cu sistemul de salarizare.
Deci, nivelul salariului reprezintă elementul fundamental în funcţie de care se
stabileşte cuantumul indemnizaţiilor, ajutoarelor, pensiilor etc.
Cetăţenii români care isi desfăşoară activitatea în străinătate, în
interesul statului român, sunt cuprinşi în sistemul public naţional de asigurări
sociale. Persoanele asigurate în sistemul public naţional care îşi stabilesc
domiciliul sau reşedinţa în străinătate beneficiază de drepturile de asigurări
sociale în condiţiile convenţiilor internaţionale la care ţara noastră este parte.
Solidaritatea socială – persoanele care participă la sistemul public
naţional de asigurări sociale îşi asumă reciproc obigaţii şi beneficiază de
drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute
de actele normatiave.
Repartiţia – fondurile colectate în sistemul public naţional se
repartizează între asiguraţi sub forma pensiilor, indemnizaţiilor, ajutoarelor,
tratamentelor balneare, trimiterilor la odihnă şi refacere etc.
Ocrotirea asiguraţilor se realizează în concordanţă cu cerinţele
eticii şi echităţii socilale – pensiile şi celelalte forme de ocrotire sunt
regelementate şi acordate pe baza contribuţiei aduse la dezvoltarea societăţii,
urmărindu-se concomitent realizarea unui raport echitabil între veniturile care
provin din salarii şi cele care provin din pensii, între pensiile mici şi cele mari
(trimiteri la tratament balnear gratuit ale pensionarilor cu pensii mici, trimiteri
gratuite la odihnă în staţiunile balneoclimaterice ale copiilor din familiile cu
mulţi copii etc.).
Imprescribilitatea dreptului la pensie şi la indemnizaţiile de
asigurări sociale – acest principiu este expres prevăzut de legislaţia de
asigurări sociale. Salariaţii şi ceilalţi cetăţeni, care îndeplinesc condiţiile legale,
au dreptul să ceară oricând stabilirea dreptului la pensie, la indemnizaţie etc.
Pensiile şi indemnizaţiile de asigurări sociale nu pot fi cedate nici
total, nici parţial – acestea constituie un drept personal şi nu pot face obiectul
vreunei tranzacţii, nu pot fi cedate, deoarece sunt menite să asigure condiţii
decente de viaţă persoanei căreia i-au fost conferite.
Autonomia şi descentralizarea – potrivit acestui principiu, asigurările
sociale se înfăptuiesc de către asiguraţii respectivi prin organe proprii şi
organizaţii competente. S-a înfiinţat Casa Naţioanală de Pensii şi Alte Drepturi
de Asigurări Sociale, organism autonom, bazat pe administrarea de sine
stătătoare a legislaţiei în domeniul asigurărilor sociale, care întocmeşte propriul
buget public naţional al asigurărilor sociale, se preocupă de realizarea
veniturilor, de efectuarea cheltuielilor, de stabilirea şi de plata drepturilor de
asigurări sociale.
Asiguraţii au obligaţia să plătească contribuţii de asigurări sociale şi au
dreptul să beneficieze de prestaţii de asigurări sociale, conform prezentei legi.

În sistemul public prestaţiile de asigurări sociale reprezintă venit de


înlocuire pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor profesionale, ca
urmare a bătrâneţii, invalidităţii, accidentelor, bolii, maternităţii sau decesului,
denumite în continuare riscuri asigurate.

Contribuţia de asigurări sociale


În sistemul public sunt contribuabili, după caz:
a) asiguraţii care datorează contribuţii individuale de asigurări
sociale;
b) angajatorii;
c) persoanele juridice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii,
asimilate angajatorului în condiţiile legii;
d) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă care
administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj;
e) persoanele care încheie contract de asigurare socială.
Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt diferenţiate în funcţie de
condiţiile de muncă: normale, deosebite sau speciale.
Cotele de contribuţii de asigurări sociale se aprobă anual prin legea
bugetului asigurărilor sociale de stat.
Locurile de muncă în condiţii deosebite reprezintă acele locuri care, în
mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de
muncă a asiguraţilor datorită gradului mare de expunere la risc.
Criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii
deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a
Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi a Ministerului Sănătăţii.
Locurile de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin contractul
colectiv de muncă sau, în cazul în care nu se încheie contracte colective de
muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea
criteriilor şi metodologiei de încadrare.
Avizul inspectoratului teritorial de muncă este obligatoriu pentru
încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite.
Locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din:
a) unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea
în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;
b) activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a
materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii;
c) aviaţia civilă, pentru personalul navigant;
d) activitatea artistică.
Alte locuri de muncă în condiţii speciale în afara celor enumerate pot fi
stabilite numai prin lege.
Contribuţia de asigurări sociale se datorează din momentul încadrării în
una dintre situaţiile enumerate mai sus sau de la data încheierii contractului de
asigurare socială.
Contribuţia individuală de asigurări sociale se datorează de asiguraţii,
iar cota contribuţiei individuale de asigurări sociale se stabileşte prin legea
bugetului asigurărilor sociale de stat.
Contribuţia de asigurări sociale datorată de angajatori reprezintă
diferenţa dintre nivelul cotelor de contribuţii de asigurări sociale stabilite
diferenţiat, în funcţie de condiţiile de muncă, prin legea anuală a bugetului
asigurărilor sociale de stat, şi nivelul cotei contribuţiei individuale de asigurări
sociale.
Contribuţia de asigurări sociale pentru şomeri se suportă integral din
bugetul asigurărilor pentru şomaj la nivelul cotei stabilite pentru condiţii
normale de muncă, cu excepţia plăţilor compensatorii şi a veniturilor de
completare acordate salariaţilor din industria de apărare, în perioada de
reducere temporară a activităţii.
Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale datorate de asiguraţii şi
de angajatorii acestora se face lunar de către angajatori.
Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale pentru şomeri se fac
lunar de către instituţia care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Formele de ocrotire a cetăţenilor prin asigurările sociale de stat

Principalele forme de protecţie a cetăţenilor prin asigurările sociale de


stat sunt:
a) pensiile;
b) trimiterile la tratament balnear şi odihnă;
c) indemnizaţiile;
d) ajutoarele;
e) cheltuielile cu ocrotirea sănătăţii.

Pensiile
Pensiile constituie principala formă de ocrotire a cetăţenilor prin
asigurările sociale.
Pensiile sunt drepturi băneşti lunare care se acordă persoanelor care îşi
încetează activitatea datorită atingerii unei anumite limite de vârstă,
invalidităţii, copiilor urmaşi până la o anumită vârstă şi soţului supravieţuitor
care are calitatea de urmaş, pentru a li se asigura acestora condiţii decente de
viaţă.
Pensiile se acordă, în raport cu salariul, tuturor cetăţenilor care au
împlinit vârsta prevăzută de lege, au vechimea necesară în muncă, ori şi-au
pierdut total sau parţial capacitatea de muncă din cauza unor accidente sau boli,
precum şi urmaşilor.
La baza stabilirii şi acordării pensiilor se află următoarele principii:
Imbunătăţirea raportului dintre pensie şi salariul tarifar, adică
realizarea unei corelări juste între nivelul pensiilor şi cel al salariilor;
Echitatea socială – pensiile sunt stabilite în concordanţă cu contribuţia
fiecărui cetăţean la dezvoltarea economico-socială a ţării, realizând în acelaşi
timp un raport echitabil între veniturile care provin din salariu şi cele care se
obţin din pensii, astfel încât să se asigure stimularea persoanelor care lucrează
în diferite domenii economice, sociale, culturale etc, precum şi realizarea unor
proporţii echitabile între diferitele categorii de pensii.
Solidaritatea socială, potrivit căruia participanţii la sistemul public de
pensii îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea,
limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale;
Egalitatea socială, care garantează tuturor participanţilor la sistemul
public de pensii un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi
obligaţiile reglementate de lege;
Fondurile băneşti necesare plăţii pensiilor se formează din
contribuţiile agenţilor economici, ale instituţiilor, ale salariaţilor şi ale
întreprinzătorilor particulari;
Stimularea realizării unei vechimi cât mai mari în muncă;
Determinarea cuantumului pensiei în funcţie de condiţiile de muncă;
Corelarea justă a pensiei de invalditate cu pensia pentru munca depusă
şi limită de vârstă;
Unicitatea pensiei – o persoană poate primi o singură pensie de bază
integrală de asigurări sociale; dacă aceeaşi persoană este îndreptăţită să
primească două sau mai multe pensii de bază, ea poate oricând să opeze pentru
una dintre ele.
Imprescriptibilitatea dreptului la pensie – potrivit acestui principiu,
orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru a primi o pensie poate
oricând să-şi ceară acest drept, oricât timp ar fi trecut de la naşterea lui.
Solicitantul nu este îndreptăţit să primească drepturile cu titlu de pensie pentru
perioada expirată.
Imprescribilitatea dreptului la pensie- dreptul la pensie nu poate fi
cedat nici total nici parţial.
Indexarea, majorarea şi recorelarea pensiilor – este necesar, atât timp
cât se menţine o rată ridicată a inflaţiei, să se reglementeze un mecanism de
indexare care să asigure corelarea promtă a veniturilor din pensii cu creşterea
preţurilor şi pe de altă parte, să menţină un raport echitabil între pensii şi salarii.

În sistemul public se acordă următoarele categorii de pensii:


a) pensia pentru limită de vârstă;
b) pensia anticipată;
c) pensia anticipată parţială;
d) pensia de invaliditate;
e) pensia de urmaş.

Pensia pentru limită de vârstă


Pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraţilor care îndeplinesc,
cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare
şi stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.
Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de
ani pentru bărbaţi. Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cât şi pentru
bărbaţi este de 15 ani. Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru
femei şi de 35 de ani pentru bărbaţi.
Asiguraţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru
obţinerea unei pensii pentru limită de vârstă, cu excepţia pensiei anticipate şi a
pensiei anticipate parţiale, îşi pot continua activitatea numai cu acordul
angajatorului.
În situaţia asiguraţilor care au depus cerere de pensionare, angajatorii
acestora nu pot dispune încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a
calităţii de membru cooperator, după caz, în vederea pensionării, decât după
primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare.
Asiguraţii care au realizat stagiul complet de cotizare şi care şi-au
desfăşurat activitatea total sau parţial în condiţii deosebite de muncă au dreptul
la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare
Vârstele de pensionare reduse nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru
femei şi de 55 de ani pentru bărbaţi.
Asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în locurile de muncă cu
condiţii speciale, cum sunt: unităţile miniere, pentru personalul care îşi
desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în
luna respectivă; activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a
materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii; aviaţia civilă,
pentru personalul navigant; activitatea artistică desfăşurată de balerini,
dansatori, acrobaţi, jongleri, dresori de animale sălbatice, cascadori, solişti
vocali de operă, care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani în
aceste condiţii beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta
de 45 de ani.
Asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în aviaţia civilă (personalul
navigant) şi activitatea artistică şi care au realizat un stagiu de cotizare de cel
puţin 25 de ani beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea
vârstelor standard de pensionare cu 15 ani.
Asiguraţii care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 15 ani în
zona I de expunere la radiaţii sau de 17 ani în zona II de expunere la radiaţii
beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă.
Asiguraţii care au realizat stagii de cotizare atât în condiţii deosebite,
cât şi în condiţii speciale de muncă beneficiază, cumulativ, de reducerea
vârstelor standard de pensionare, corespunzătoare fiecărei situaţii, fără ca
această reducere să depăşească 12 ani.
Persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de
handicap preexistent calităţii de asigurat, în funcţie de gradul handicapului,
beneficiază de reducerea stagiilor de cotizare şi a vârstelor standard de
pensionare, astfel:
a) cu 15 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au
realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu
handicap grav;
b) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au
realizat cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu
handicap accentuat;
c) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au
realizat stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap mediu.
Asiguraţii nevăzători beneficiază de pensie pentru limită de vârstă,
indiferent de vârstă, dacă au realizat ca nevăzător cel puţin o treime din stagiul
complet de cotizare prevăzut de lege.
Asiguraţii care au realizat stagii de cotizare în una sau mai multe dintre
următoarele situaţii: în condiţii de muncă speciale, în condiţii de muncă
deosebite, precum şi în condiţiile prevăzute de legi speciale, beneficiază
cumulativ de reducerea vârstei standard de pensionare.
Vârsta de pensionare redusă nu poate fi mai mică de de 50 de ani pentru
femei şi de 55 de ani pentru bărbaţi sau decât vârsta rezultată ca urmare a
aplicării reducerii maxime prevăzute.

Pensia anticipată
Asiguraţii care au depăşit stagiul complet de cotizare cu cel puţin 10 ani
pot solicita pensia anticipată cu cel mult 5 ani înaintea vârstelor standard de
pensionare.
La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate nu
se au în vedere perioadele asimilate (a beneficiat sau beneficiază de drepturi de
asigurări sociale; a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar,
organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia
absolvirii acestora; a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar
cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în
prizonierat), precum şi perioadele în care asiguratul a beneficiat de pensie de
invaliditate.
Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii cu cel al
pensiei pentru limită de vârstă.
La împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute de prezenta
lege pensia anticipată devine pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează
prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate
în perioada de anticipare.

Pensia anticipată parţială


Asiguraţii care au realizat stagiile complete de cotizare, precum şi cei
care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 10 ani pot solicita pensie
anticipată parţială cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult 5
ani.
La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate
parţiale nu se au în vedere perioadele asimilate precum şi perioadele în care
asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate.
Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei
pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare
realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare
conform tabelului:
___________________________________________________
Stagiul de cotizare realizat Procentul de
peste stagiul standard diminuare pentru
complet de cotizare fiecare lună
de anticipare
(%)
___________________________________________________
până la 1 an 0,50
peste 1 an 0,45
peste 2 ani 0,40
peste 3 ani 0,35
peste 4 ani 0,30
peste 5 ani 0,25
peste 6 ani 0,20
peste 7 ani 0,15
peste 8 ani 0,10
între 9 şi 10 ani 0,05
___________________________________________________

La împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute lege pensia anticipată


parţială devine pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea
diminuării prevăzute în tabel şi prin adăugarea perioadelor asimilate şi a
eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare.

Pensia de invaliditate
Au dreptul la pensie de invaliditate asiguraţii care şi-au pierdut total sau
cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza:
a) accidentelor de muncă, conform legii;
b) bolilor profesionale şi tuberculozei;
c) bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca.
Beneficiază de pensie de invaliditate şi asiguraţii care satisfac obligaţii
militare şi elevii, ucenicii şi studenţii care şi-au pierdut total sau cel puţin
jumătate din capacitatea de muncă datorită accidentelor sau bolilor profesionale
survenite în timpul şi din cauza practicii profesionale.
Persoanele care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă şi
marii mutilaţi, ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din
decembrie 1989 ori în legătură cu evenimentele revoluţionare din decembrie
1989, care erau cuprinşi într-un sistem de asigurări sociale anterior datei ivirii
invalidităţii din această cauză, au dreptul şi la pensie de invaliditate, indiferent
de vechimea în muncă, pe timpul cât durează invaliditatea, stabilită în aceleaşi
condiţii în care se acordă pensia de invaliditate persoanelor care au suferit
accidente de muncă.
În raport cu cerinţele locului de muncă şi cu gradul de reducere a
capacităţii de muncă, invaliditatea este:
a) de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă,
a capacităţii de autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială, invalidul
necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea altei persoane;
b) de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă,
cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce şi de a se
orienta spaţial, fără ajutorul altei persoane;
c) de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din
capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională.
Criteriile şi normele pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi
III de invaliditate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul
Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei împreună cu Ministerul Sănătăţii, la
propunerea CNPAS.
Încadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de
medicul specializat în expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă,
denumit în continuare medic expert al asigurărilor sociale, în termen de 30 de
zile de la data înregistrării cererii, însoţită de documentaţia necesară.
Asiguraţii care şi-au pierdut capacitatea de muncă datorită unei boli
obişnuite sau unor accidente care nu au legătură cu munca beneficiază de pensie
de invaliditate, dacă îndeplinesc stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta.
Beneficiază de pensie de invaliditate şi asiguraţii care, până la data ivirii
invalidităţii, au realizat cel puţin jumătate din stagiul de cotizare necesar. Au
dreptul la pensie de invaliditate şi persoanele care la data ivirii invalidităţii nu
mai au calitatea de asigurat, dar îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.
În cazul în care invaliditatea s-a ivit ca urmare a unui accident de muncă,
a unei boli profesionale, a tuberculozei, precum şi în situaţia în care
invaliditatea s-a ivit în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare
asiguratul poate beneficia de pensie de invaliditate, indiferent de stagiul de
cotizare.
Pensionarii încadraţi în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara
pensiei, la o indemnizaţie pentru însoţitor, în cuantum fix.
Cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor se stabileşte anual prin legea
bugetului asigurărilor sociale de stat şi nu poate fi mai mic decât salariul de
bază minim brut pe ţară.
Pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale, în funcţie de
afecţiune, la intervale de 6 - 12 luni, până la împlinirea vârstelor standard de
pensionare, la termenele stabilite de casele teritoriale de pensii.
După fiecare revizuire medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul
casei teritoriale de pensii emite o nouă decizie prin care se stabileşte, după caz:
a) menţinerea în acelaşi grad de invaliditate;
b) încadrarea în alt grad de invaliditate;
c) încetarea calităţii de pensionar de invaliditate, ca urmare a
redobândirii capacităţii de muncă.
Dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu
luna următoare celei în care s-a emis decizia de revizuire medicală.
Neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea
medicală atrage suspendarea plăţii pensiei începând cu luna următoare celei în
care era prevăzută revizuirea medicală.
Revizuirea medicală se poate efectua şi la cererea pensionarilor, dacă
starea sănătăţii lor s-a îmbunătăţit sau, după caz, s-a agravat.
Nu sunt supuşi revizuirii medicale periodice pensionarii de invaliditate
care:
a) prezintă invalidităţi care afectează ireversibil capacitatea de muncă;
b) au împlinit vârstele prevăzute de prezenta lege pentru obţinerea
pensiei pentru limită de vârstă;
c) au vârsta mai mică cu până la 5 ani faţă de vârsta standard de
pensionare şi au realizat stagiile complete de cotizare, conform prezentei legi.
La împlinirea vârstei standard sau a vârstei standard reduse conform legii
pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă, beneficiarul pensiei de
invaliditate poate opta pentru cea mai avantajoasă dintre pensii.
Indemnizaţia pentru însoţitor se menţine indiferent de pensia pentru care
se optează.

Pensia de urmaş
Au dreptul la pensie de urmaş copiii şi soţul supravieţuitor, dacă persoana
decedată era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.
Copiii au dreptul la pensie de urmaş:
a) până la vârsta de 16 ani;
b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată
potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în
perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute a) sau b).
Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la
împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel
puţin 15 ani.
În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin
10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează
cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în
minus.
Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă,
pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost
de cel puţin 1 an.
Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă şi
de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui
accident de muncă, a unei boli profesionale sau tuberculozei şi dacă nu
realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea
este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut
pe economie.
Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile de mai sus beneficiază
de pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această
perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care
asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul
mediu brut pe economie.
Soţul supravieţuitor care are în îngrijire la data decesului susţinătorului
unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani beneficiază de pensie de
urmaş până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în
perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională
pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o pătrime
din salariul mediu brut pe economie.
Pensia de urmaş se calculează, după caz, din:
a) pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut
dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat;
b) pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului
a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită
de vârstă şi era în plată cu pensie de invaliditate de orice grad, pensie anticipată,
pensie anticipată parţială sau ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, la una dintre
aceste categorii de pensie;
c) pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul în
condiţiile legii susţinătorul decedat, dacă aceasta este mai avantajoasă decât
pensia pentru limită de vârstă.
Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte prin aplicarea unui procent
asupra punctajului mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei , în funcţie
de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:
a) pentru un singur urmaş - 50%;
b) pentru 2 urmaşi - 75%;
c) pentru 3 sau mai mulţi urmaşi - 100% .
Partea din pensia de urmaş care depăşeşte nivelul pensiei de urmaş
calculate din pensia pentru limită de vârstă cuvenită titularului din sistemul
public, se suportă din bugetul de stat.
Cuantumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de ambii părinţi,
reprezintă însumarea drepturilor de urmaş, calculate după fiecare părinte.
Soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte
condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după soţul
decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie.
Reforma sistemului de pensii în România
Schimbările demografice din ultimele decenii, respectiv îmbătrânirea
populaţiei şi scăderea natalităţii, precum şi presiunile financiare asupra
sistemelor de pensii cauzate de aceste schimbări au condus la căutarea unor
alternative la vechiul sistem public de protecţie socială.
În 2020, 17,5% din totalul populaţiei va avea peste 65 de ani, în
condiţiile în care, în anul 2005, procentul era de aproximativ 15%. În anul
2050, 30% din populaţie va depăşi vârsta de 65 de ani, potrivit unui studiu al
Departamentului pentru Afaceri Economice şi Sociale din cadrul ONU(2006).
În contextul îmbătrânirii populaţiei, statele lumii, inclusiv cele dezvoltate
economic, cu sisteme de securitate socială de tradiţie au implementat reforme
susţinute pentru garantarea sustenabilităţii financiare pe termen mediu şi lung şi
pentru asigurarea unor pensii mai mari.

În contextul european al reformării şi moderinzării sistemelor de pensii


din ultimii ani, România şi-a propus să adopte un sistem de pensii cu mai multe
componente, bazat pe diversificarea surselor de obţinere a pensiilor şi care să
determine siguranţa financiară a persoanelor vârstnice, micşorând riscurile
generate de veniturile de înlocuire la bătrâneţe, prin implementarea pensiilor
obligatorii, administrate privat – pilonul II şi a pensiilor facultative – pilonul III,
potrivit clasificării Băncii Mondiale.

Cadrul legislativ al pensiilor private


Statutul Comisiei de (CSSPP)
C.S.S.P.P. este autoritatea administrativă autonomă de reglementare şi
supraveghere prudenţială, aflată sub controlul Parlamentului României,
înfiinţată prin O.U.G nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
C.S.S.P.P, aprobată prin Legea nr. 313/2005.
Misiunea C.S.S.P.P.:
- Reglementarea, coordonarea, supravegherea şi controlul activităţii
sistemului de pensii private;
- Protejarea intereselor participanţilor şi ale beneficiarilor, prin asigurarea
unei funcţionări eficiente a sistemului de pensii private şi informarea asupra
acestuia;
C.S.S.P.P. este condusă de un Consiliu format din 5 membri, dintre care
unul deţine funcţia de preşedinte şi altul de vicepreşedinte, numiţi de Parlament.
Conducerea executivă a C.S.S.P.P. este asigurată de un director general
numit de către Consiliul Comisiei.

Cadrul legislativ al fondurilor de pensii administrate privat (Pilonul II)


Scopul declarat al sistemului fondurilor de pensii administrate privat este
asigurarea unei pensii private, distincte şi care suplimentează pensia acordată de
sistemul public, pe baza colectării şi investirii, în interesul participanţilor, a unei
părţi din contribuţia individuală de asigurări sociale.
Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, cu
modificările şi completările ulterioare, reglementează:
- înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea sistemului fondurilor de pensii
administrate privat;
- organizarea şi funcţionarea administratorilor fondurilor de pensii
administrate privat, precum şi coordonarea activităţii altor entităţi implicate în
acest domeniu.
Normele emise de către C.S.S.P.P. printre care enumerăm: Normele
privind autorizarea administratorilor în sistemul pensilor private,Norma privind
prospectul schemei de pensii private, Norma privind aderarea iniţială şi
evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, Normele
privind depozitarul şi auditorul activelor financiare ale fondurilor de pensii
administrate privat, Norma privind marketingul fondului de pensii administrat
privat, Norme privind reglementările contabile, etc.

Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat


prevede:
- participanţii: angajaţii cu vârsta de până în 35 de ani, care contribuie la
sistemul public de pensii - în mod obligatoriu şi angajaţii cu vârste cuprinse
între 35 şi 45 de ani, care contribuie la sistemul public de pensii - în mod
opţional. O persoană nu poate fi participant, în acelaşi timp, la mai multe
fonduri de pensii reglementate de prezenta lege şi poate avea un singur cont la
fondul de pensii al cărui participant este. O persoană devine participant la un
fond de pensii prin semnarea unui act de aderare individual, din proprie
iniţiativă sau în urma repartizării sale de către instituţia de evidenţă.
- Contribuţia la fondul de pensii - este parte din contribuţia individuală
de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii. Ea se evidenţiază
distinct, se constituie şi se virează în aceleaşi condiţii cu cele stabilite pentru
contribuţia de asigurări sociale.
La momentul începerii activităţii de colectare, cuantumul contribuţiei
este de 2% din baza de calcul. În termen de 8 ani de la începerea colectării, cota
de contribuţie se majorează la 6%, cu o creştere de 0,5 puncte procentuale pe
an, începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an.
- contribuţiile se acumulează într-un fond de pensii admnistrat privat;
- participantul este proprietarul activului personal din contul său. Activul
personal nu poate face obiectul unei executări silite sau al unei tranzacţii, sub
sancţiunea nulităţii actelor respective.Activul personal nu poate fi cesionat sau
gajat, sub sancţiunea nulităţii actelor respective.
Contribuţiile şi transferul de lichidităţi băneşti la un fond de pensii se
convertesc în unităţi de fond în maximum două zile lucrătoare de la data
încasării acestora.
- administratorul unui fond de pensii este o societate comercială pe acţiuni
din România, autorizată de către CSSPP, cu un capital social de minim 4
milioane de euro. Un administrator poate administra în România un singur fond
de pensii. Capitalul social al administratorului nu poate fi constituit şi nici
majorat prin subscripţie publică, nu poate proveni din împrumuturi sau credite
şi nu poate fi grevat de sarcini.
Administratorul este obligat să notifice Comisiei, fără întârziere, orice
reducere a capitalului social sub valoarea minimă. Capitalul social nu are voie
să scadă cu mai mult de 20% din valoarea minimă.
Activitatea de administrare a unui fond de pensii cuprinde următoarele:
a) administrarea şi investirea activelor fondului de pensii;
b) convertirea contribuţiilor în unităţi de fond;
c) plata drepturilor cuvenite participanţilor şi beneficiarilor, conform
legii;
d) calculul zilnic al activului net al fondului de pensii şi al unităţii de
fond;
e) evidenţa conturilor individuale şi actualizarea acestora, precum şi
furnizarea documentelor privind participarea, notificarea, informarea periodică
sau transferul;
f) gestionarea operaţiunilor zilnice ale fondului de pensii;
g) dispunerea efectuării plăţilor datorate entităţilor implicate şi
Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private ;
h) mandatarea şi monitorizarea agenţilor de marketing ai fondului de
pensii;
i) gestionarea relaţiilor cu instituţiile implicate;
j) elaborarea, prezentarea, depunerea, publicarea şi distribuirea către
CSSPP şi participanţi a situaţiilor financiare şi a rapoartelor prevăzute de lege;
k) gestionarea, păstrarea şi arhivarea documentelor privind fondul de
pensii, participanţii şi beneficiarii săi;
l) alte activităţi prevăzute în normele CSSPP.
Activele şi pasivele fiecărui fond de pensii administrat privat sunt
organizate, evidenţiate şi administrate distinct, separat de celelalte fonduri de
pensii facultative pe care le gestionează acelaşi administrator şi de
contabilitatea proprie administratorului, fără posibilitatea transferului între
fonduri sau între fonduri şi administrator.
Toate activele şi pasivele corespunzătoare activităţii de administrare a
fondurilor de pensii sunt restricţionate, gestionate şi organizate separat de alte
activităţi ale administratorului, fără posibilitatea de transfer.
- investiţiile sumelor din aceste fonduri se fac potrivit claselor şi
procentelor stabilite de lege;
- Administratorul desemnează un singur depozitar, căruia îi încredinţează
păstrarea activelor fondului de pensii, pe baza unui contract de depozitare,
avizat în prealabil de Comisie (CSSPP).
Depozitarul poate păstra activele mai multor fonduri de pensii, cu
condiţia de a evidenţia operaţiunile şi înregistrările fiecărui fond de pensii
separat de ale sale proprii şi de cele ale celorlalte fonduri de pensii. El nu poate
deţine acţiuni ale administratorului sau ale oricărei entităţi afiliate acestuia şi nu
poate avea nici o relaţie de capital cu aceste entităţi.
- situaţiile financiar-contabile ale oricărei entităţi supuse autorizării,
supravegherii şi controlului CSSPP vor fi auditate de persoane fizice sau
juridice, persoane active, membre ale Camerei Auditorilor Financiari din
România.
- dreptul la pensie se deschide de la data îndeplinirii condiţiilor de
pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public;
- admnistratorul constiuie provizioane tehnice - volum adecvat de
lichidităţi, corespunzător angajamentelor financiare rezultate din portofoliul de
investiţii, care vor acoperi riscurile biometrice: deces, invaliditate şi longevitate
şi/sau nivelele stabilite ale pensiilor, dacă acestea sunt prevăzute în schemele de
pensii admnistrate privat;
- în scopul de a proteja interesele participanţilor/beneficiarilor,
admnistratorii contribuie la un fond de garantare;
- pentru a limita riscurile şi a asigura redresarea acestor fonduri, în cazul
în care apar asemenea situaţii, există proceduri prin care se aplică măsuri
suplimentare de siguranţă: supravegherea şi administrarea specială.

Pensiile private facultative (Pilonul III)


Legea 204/2006 privind pensiile facultative stabileşte:
- principiile elaborării şi autorizării prospectului schemei de pensii
facultative şi ale fondului de pensii facultative;
- principiile organizării şi funcţionării administratorilor fondurilor de
pensii facultative, precum şi coordonarea activităţii altor entităţi implicate în
acest domeniu;
- reglementarea şi supravegherea prudenţială a administrării fondurilor de
pensii facultative.
Normele emise de către C.S.S.P.P, legislaţia secundară pentru aplicarea
acestei legi printre care enumerăm: Normele privind autorizarea de constituire a
societatii de pensii, Norma privind autorizarea administratorilor de fonduri de
pensii facultative, Norma privind prospectul schemei de pensii facultative,
Norma privind participanţii, Normele privind depozitarul şi auditorul activelor
financiare ale fondurilor de pensii facultative, Norma privind marketingul
prospectului schemei de pensii faucultative, Norme privind reglementările
contabile,etc.
Legea 204/2006 privind pensiile facultative prevede:
- participanţii: participantul la un fond de pensii facultative este angajatul,
funcţionarul public sau persoana autorizată să desfăşoare o activitate
independentă, potrivit legii, persoana care îşi desfăşoară activitatea în funcţii
elective sau care este numită în cadrul autorităţii executive, legislative ori
judecătoreşti, pe durata mandatului, membrul unei societăţi cooperative,
precum şi altă persoană care realizează venituri din activităţi profesionale sau
agricole, care aderă la un fond de pensii facultative şi care contribuie sau/şi în
numele căreia s-au plătit contribuţii la un fond de pensii facultative şi are un
drept viitor la o pensie facultativă.
Aderarea la un fond de pensii facultative este o opţiune individuală. La
semnarea actului de aderare participanţii sunt informaţi asupra condiţiilor
schemei de pensii facultative, mai ales în ceea ce priveşte drepturile şi
obligaţiile părţilor implicate în schema de pensii facultative, riscurile financiare,
tehnice şi de altă natură, precum şi despre natura şi distribuţia acestor riscuri.
- contribuţia la un fond de pensii facultative poate fi de până la 15% din
venitul salarial brut lunar sau din venitul asimilat acestuia al persoanei care
aderă la un fond de pensii facultative.
- contribuţia poate fi împărţită între angajat şi angajator potrivit
prevederilor stabilite prin contractul colectiv de muncă sau, în lipsa acestuia, pe
baza unui protocol încheiat cu reprezentanţii angajaţilor.
Angajatorul şi sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor, prin
contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, grup de unităţi sau de ramură,
ori angajatorul singur sau prin asociere cu alţi angajatori şi reprezentanţii
salariaţilor, în lipsa unui contract colectiv de muncă şi/sau în lipsa sindicatului,
pot propune participarea la un fond de pensii facultative.
Suma reprezentând contribuţiile la fondurile de pensii facultative este
deductibilă pentru fiecare participant din venitul salarial brut lunar sau din
venitul asimilat acestuia, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a
200 euro, într-un an fiscal.
Suma reprezentând contribuţiile la fondurile de pensii facultative ale unui
angajator proporţional cu cota acestuia de participare este deductibilă, la
calculul profitului impozabil, în limita unei sume reprezentând, pentru fiecare
participant, echivalentul în lei a 200 euro, într-un an fiscal.
Dacă un participant încetează plata contribuţiei, acesta îşi păstrează
drepturile, conform regulilor schemei de pensii facultative, cu excepţia cazului
în care a solicitat un transfer de lichidităţi băneşti către alt fond de pensii
facultative.
- contribuţiile se acumulează într-un fond de pensii facultative;
- contul individual este proprietatea persoanei participante şi a
beneficiarului legal al acesteia;
- administratorul - pot administra fonduri de pensii facultative societăţile
de pensii, societăţile de administrare a investiţiilor şi societăţile de asigurare,
autorizate de CSSPP în acest scop. Capitalul social minim necesar pentru
administrarea de fonduri de pensii facultative este echivalentul în lei, calculat la
cursul de schimb al Băncii Naţionale a României la data constituirii, al sumei de
1,5 milioane euro. cu un capital social de minim 1,5 milioane de Euro,
administratorul investeşte în:
a) instrumente ale pieţei monetare, inclusiv conturi şi depozite în lei la o
bancă, persoană juridică română, sau la o sucursală a unei instituţii de credit
străine autorizată să funcţioneze pe teritoriul României şi care nu se află în
procedura de supraveghere specială ori de administrare specială sau a cărei
autorizaţie nu este retrasă, fără să depăşească un procent mai mare de 20% din
valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;
b) titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice din România,
emise de state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului
Economic European, în procent de până la 70% din valoarea totală a activelor
fondului de pensii facultative;
c) obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de autorităţile administraţiei
publice locale din România sau din statele membre ale Uniunii Europene ori
aparţinând Spaţiului Economic European, în procent de până la 30% din
valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;
d) valori mobiliare tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate
din România, din statele membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului
Economic European, în procent de până la 50% din valoarea totală a activelor
fondului de pensii facultative;
e) titluri de stat şi alte valori mobiliare emise de state terţe, în procent de
până la 15% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;
f) obligaţiuni şi alte valori mobiliare tranzacţionate pe pieţe reglementate
şi supravegheate, emise de autorităţile administraţiei publice locale din state
terţe, în procent de până la 10% din valoarea totală a activelor fondului de
pensii facultative;
g) obligaţiuni şi alte valori mobiliare ale organismelor străine
neguvernamentale, dacă aceste instrumente sunt cotate la burse de valori
autorizate şi îndeplinesc cerinţele de rating, în procent de până la 5% din
valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;
h) titluri de participare emise de organisme de plasament colectiv în
valori mobiliare din România sau din alte ţări, în procent de până la 5% din
valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;
i) alte forme de investiţii prevăzute de normele adoptate de Comisie.

Prospectul schemei de pensii facultative este elaborat şi propus de către


administrator. Fiecare prospect al schemei de pensii facultative propus de
administrator trebuie să obţină autorizarea Comisiei.
Conţinutul schemei de pensii facultative se stabileşte prin normele
adoptate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private şi conţine
obligatoriu cel puţin următoarele elemente:
a) denumirea şi sediul administratorului;
b) condiţiile de eligibilitate a participanţilor pentru aderarea la schema
de pensii facultative;
c) cuantumul contribuţiei la fondul de pensii facultative, precum şi
modalitatea de plată a acesteia;
d) modalitatea de împărţire între participanţi a rezultatelor din investiţii;
e) principiile investiţionale ale schemei de pensii facultative;
f) riscurile financiare, tehnice şi de altă natură implicate de schema de
pensii facultative;
g) natura şi distribuţia riscurilor financiare, tehnice şi de altă natură;
h) dreptul exclusiv de proprietate al participanţilor la schema de pensii
facultative asupra sumei existente în conturile individuale;
i) condiţiile începerii şi plăţii prestaţiilor facultative;
j) condiţiile de acordare a prestaţiilor facultative în caz de invaliditate;
k) nivelurile maxime ale comisioanelor suportate de fondul de pensii
facultative, defalcate pe categorii;
l) periodicitatea şi procedura de raportare către participanţi;
m) condiţiile şi procedurile de încetare a participării şi de transfer la un
alt fond de pensii facultative.
- depozitarea activelor fondurilor de pensii facultative se face de către
instituţii de credit, avizate de către CSSPP;
- situaţiile financiare ale admnistratorilor şi ale fondurilor sunt auditate de
către auditori financiari, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din
România;
- Dreptul la pensia facultativă se deschide, la cererea participantului, cu
îndeplinirea următoarelor condiţii cumulative:
a) participantul a împlinit vârsta de 60 de ani;
b) au fost plătite minimum 90 de contribuţii lunare;
c) activul personal este cel puţin egal cu suma necesară obţinerii pensiei
facultative minime prevăzute prin normele adoptate de CSSPP.
Se exceptează de la aceste prevederi situaţiile în care:
a) participantul nu îndeplineşte una dintre condiţiile pentru deschiderea
dreptului la pensie,caz în care primeşte suma existentă în contul său ca plată
unică sau plăţi eşalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, la alegerea sa;
b) participantul beneficiază de pensie de invaliditate pentru afecţiuni
care nu mai permit reluarea activităţii, definite potrivit Legii nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, caz în care
poate obţine:
1. suma existentă în contul său ca plată unică sau plăţi eşalonate în
rate pe o durată de maximum 5 ani;
2. o pensie facultativă dacă activul personal este cel puţin egal cu
suma minimă necesară obţinerii pensiei facultative;
c) decesul participantului a survenit înainte de depunerea cererii pentru
obţinerea unei pensii facultative, caz în care suma din cont se plăteşte
beneficiarilor, în condiţiile şi în cuantumul stabilite prin actul individual de
aderare şi prin actul de succesiune;
d) decesul participantului a survenit după deschiderea dreptului la
pensia facultativă, caz în care sumele aferente se plătesc către persoana
nominalizată;
e) decesul participantului a survenit după deschiderea dreptului la
pensia facultativă şi acesta nu a ales un tip de pensie facultativă cu componenta
de supravieţuitor, caz în care sumele aferente se plătesc beneficiarilor.
Administratorul trebuie să asigure permanent un volum adecvat de
lichidităţi, corespunzătoare angajamentelor financiare rezultate din portofoliul
existent al schemei de pensii facultative.
Administratorul schemelor de pensii facultative, în care sunt prevăzute măsuri
de protecţie împotriva riscurilor biometrice şi/sau garanţii cu privire la
performanţele investiţiilor ori un nivel stabilit al beneficiilor, trebuie să asigure
provizioane tehnice pentru toate aceste scheme.
El trebuie să deţină permanent un nivel suficient şi corespunzător de
active pentru a acoperi provizioanele tehnice privind toate schemele de pensii
facultative administrate.
Calculul provizioanelor tehnice se efectuează anual. Calculul poate fi
efectuat o dată la 3 ani, dacă administratorul prezintă Comisiei şi/sau
participanţilor un raport asupra modificărilor survenite în anii respectivi.
Raportul trebuie să reflecte modificările provizioanelor tehnice şi schimbările
survenite în riscurile acoperite.
Calculul provizioanelor tehnice se efectuează şi se certifică de către un
actuar sau de către un alt specialist în acest domeniu, inclusiv de către un
auditor, în conformitate cu legislaţia naţională, pe baza metodelor actuariale
stabilite prin normele CSSPP.
În vederea protejării interesului participanţilor şi beneficiarilor, prin
contribuţia administratorilor şi furnizorilor de pensii facultative, după caz, se
constituie Fondul de garantare a pensiilor reglementate şi supravegheate de
CSSPP. Acesta este destinat plăţii drepturilor participanţilor şi beneficiarilor
fondurilor de pensii facultative, în cazul imposibilităţii asigurării lor de către
administratori sau furnizori de pensii facultative, după caz.
Disponibilităţile Fondului de garantare vor fi plasate în instrumente
financiare ale Trezoreriei Statului sau derulate prin aceasta, titluri de stat,
depozite purtătoare de dobândă şi orice alte instrumente financiare stabilite de
CSSPP prin norme, în scopul unei cât mai bune valorificări a acestora.
Sumele depuse la Fondul de garantare nu pot fi urmărite silit.
- pentru a limita riscurile şi a asigura redresarea fondurilor de pensii
facultative, în cazul în care apar asemenea situaţii, există proceduri prin care se
aplică măsuri suplimentare de siguranţă: supravegherea şi administrarea
specială.
Primele contribuţii la fondurile de pensii facultative (Pilonul III) au
fost colectate în luna mai 2007. 17 septembrie 2007, a marcat startul perioadei
de aderare la fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II).

Alte drepturi de asigurări sociale


Asiguraţii sistemului public au dreptul, în afară de pensie, la:
a) concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată
de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, boli profesionale şi accidente
de muncă;
b) prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de
muncă;
c) concediu şi indemnizaţie pentru maternitate;
d) concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului;
e) concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav;
f) ajutor de deces.

Beneficiază de aceste drepturi asiguraţii care, în ultimele 12 luni


anterioare primei zile de concediu medical, au un stagiu de cotizare de cel puţin
6 luni.
Persoanele care au dobândit, conform legii, calitatea de asigurat
beneficiază de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, fără
condiţii de stagiu de cotizare, în cazul accidentelor de muncă, bolilor
profesionale, urgenţelor medicochirurgicale, tuberculozei şi bolilor
infectocontagioase din grupa A. Lista cuprinzând urgenţele medico-
chirurgicale, precum şi bolile infectocontagioase din grupa A este stabilită prin
hotărâre a Guvernului.
Beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului
asiguraţii sistemului public care au realizat, un stagiu de cotizare de cel puţin 10
luni în ultimele 12 luni anterioare datei naşterii copilului.
Dreptul asiguraţilor la ajutor de deces nu este condiţionat de îndeplinirea
unui stagiu de cotizare.
Baza de calcul a indemnizaţiilor de asigurări sociale se determină ca
medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni anterioare primei zile de concediu
medical înscrise în certificatul de concediu medical
Baza de calcul a indemnizaţiei de asigurări sociale pentru creşterea
copilului se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 10 luni
anterioare datei naşterii copilului, pe baza cărora s-a datorat sau, după caz, s-a
achitat contribuţia individuală de asigurări sociale în lunile respective.
Din duratele de acordare a concediilor medicale, exprimate în zile
calendaristice de incapacitate temporară de muncă, se plătesc zilele lucrătoare.

Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă


În sistemul public asiguraţii beneficiază de concediu medical şi de
indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, dacă dovedesc
incapacitatea temporară de muncă printr-un certificat medical, eliberat conform
reglementărilor în vigoare.
Şomerii aflaţi la cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare sau, după
caz, la alte forme de pregătire profesională, organizate potrivit legii, care,
datorită accidentelor survenite în timpul şi din cauza practicii profesionale,
suportă o incapacitate temporară de muncă mai mare de 3 zile, beneficiază de
aceleaşi prevederi ca şi ceilalţi asiguraţi privind accidentul de muncă.
Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se suportă astfel:
- de către angajator, în funcţie de numărul de angajaţi avut la data ivirii
incapacităţii temporare de muncă, astfel:
a) până la 20 de angajaţi, din prima zi până în a 7-a zi de incapacitate
temporară de muncă;
b) între 21 - 100 de angajaţi, din prima zi până în a 12-a zi de
incapacitate temporară de muncă;
c) peste 100 de angajaţi, din prima zi până în a 17-a zi de incapacitate
temporară de muncă;
- din bugetul asigurărilor sociale de stat, începând cu:
a) prima zi de incapacitate temporară de muncă, în cazul şomerilor,
persoanelor care realizează un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel
puţin 3 salarii medii brute;
b) ziua următoare celor suportate de angajator, şi până la data încetării
incapacităţii temporare de muncă sau pensionării.
Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli
profesionale sau accidente de muncă se suportă din prima zi de incapacitate
temporară de muncă şi până la data încetării acesteia sau pensionării, astfel:
a) de către angajator, pentru: persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de
contract individual de muncă şi funcţionarii publici; persoanele care îşi
desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul
autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum
şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale
căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate
b) de către angajatorul prestator al cursurilor de calificare, recalificare,
perfecţionare sau al altor forme de pregătire profesională pentru şomeri,
c) de bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru persoanele care
realizează un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puţin 3 salarii
medii brute, şi care se află în una dintre situaţiile următoare: a) asociat unic,
asociaţi, comanditari sau acţionari; b) administratori sau manageri care au
încheiat contract de administrare sau de management; c) membri ai asociaţiei
familiale; d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente; e)
persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora; f)
alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale;
d) de bugetul asigurărilor sociale de stat, în cazul asiguraţilor aflaţi la
cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare sau alte forme de pregătire
profesională, organizate potrivit legii, dacă bolile profesionale sau accidentele
de muncă s-au produs din vina acestora.
Asiguraţii a căror incapacitate temporară de muncă a survenit în timpul
concediului de odihnă sau al concediului fără plată beneficiază de indemnizaţii
pentru incapacitate temporară de muncă, concediile fiind întrerupte, urmând ca
zilele neefectuate să fie reprogramate.
Beneficiază de indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, în
aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi asiguraţi, pensionarii care, potrivit prezentei legi,
realizează venituri dintr-o activitate profesională pentru care se calculează şi se
plăteşte contribuţia de asigurări sociale.
Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se
determină prin aplicarea unui procent de 75% la baza de calcul determinată ca
medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni pe baza cărora s-a calculat
contribuţia individuală de asigurări sociale în lunile respective.
Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă
determinată de boală profesională, accident de muncă sau cazuri asimilate
acestuia, tuberculoză, SIDA, cancer de orice tip, precum şi de boală
infectocontagioasă din grupa A şi urgenţe medico-chirurgicale este de 100% din
baza de calcul determinată ca medie a veniturilor din lunare din ultimele şase
luni de cotizare.
Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de
muncă este de cel mult 180 de zile în interval de un an, socotit din prima zi de
îmbolnăvire.
Începând cu a 90-a zi concediul medical se poate prelungi până la 180 de
zile, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale.
Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de
muncă este mai mare în cazul unor boli speciale şi se diferenţiază astfel:
a) un an, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoză pulmonară şi
unele boli cardiovasculare, stabilite de CNPAS cu acordul Ministerului
Sănătăţii al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei;
b) un an, cu drept de prelungire până la un an şi jumătate de către
medicul expert al asigurărilor sociale, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru
tuberculoză meningeală, peritoneală şi urogenitală, inclusiv a glandelor
suprarenale, precum şi pentru SIDA şi cancer de orice tip, în funcţie de stadiul
bolii;
c) un an şi jumătate, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoză
pulmonară operată şi osteoarticulară;
d) 6 luni, cu posibilitatea de prelungire până la maximum un an, în
intervalul ultimilor 2 ani, pentru alte forme de tuberculoză extrapulmonară, cu
avizul medicului expert al asigurărilor sociale.
Dacă bolnavul nu a fost recuperat la expirarea duratelor de acordare a
indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, prevăzute de lege,
medicul curant propune pensionarea de invaliditate
În situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicul curant
propune prelungirea concediului medical peste 180 de zile, în scopul evitării
pensionării de invaliditate şi menţinerii asiguratului în activitate.
Medicul expert al asigurărilor sociale decide, după caz, prelungirea
concediului medical pentru continuarea programului recuperator, trecerea
temporară în altă muncă, reducerea programului de lucru, reluarea activităţii în
aceeaşi profesie sau într-o altă profesie ori pensionarea de invaliditate.
Prelungirea concediului medical peste 180 de zile se face pentru cel mult
90 de zile, conform procedurilor stabilite de CNPAS, în raport cu evoluţia
cazului şi cu rezultatele acţiunilor de recuperare.
În cazul în care s-a emis avizul de pensionare de către medicul expert al
asigurărilor sociale, plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă
se acordă până la sfârşitul lunii următoare celei în care s-a dat avizul, fără a se
depăşi durata maximă de acordare a concediului medical, prevăzută de lege.

Prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de


muncă
În scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi recuperării capacităţii de muncă, în
sistemul public asiguraţii pot beneficia de:
a) indemnizaţie pentru trecerea temporară în altă muncă;
b) indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă;
c) indemnizaţie pentru carantină;
d) ajutoare pentru procurarea de proteze, orteze şi de alte produse
ortopedice, care nu sunt suportate, potrivit legii, de la asigurările sociale de
sănătate;
e) tratament balnear care nu este suportat, potrivit legii, de la asigurările
sociale de sănătate;
f) reabilitare profesională.
g) bilete de odihnă pentru asiguraţii unităţilor în care nu este
reglementată constituirea fondului social, potrivit legii.
Asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai
mare de 90 de zile, precum şi pensionarii de invaliditate pot beneficia de
tratament balnear şi reabilitare profesională, în conformitate cu prevederile
programului individual de recuperare.
Asiguraţii care, datorită unei boli profesionale sau unui accident de
muncă, nu mai pot lucra în condiţiile de la locul de muncă anterior producerii
riscului, pot trece temporar în altă muncă.
Indemnizaţia pentru trecerea temporară în altă muncă se acordă, dacă la
noul loc de muncă asiguratul realizează un venit salarial brut lunar inferior
mediei veniturilor lunare din ultimele 6 luni anterioare riscului.
Indemnizaţia pentru reducerea timpului de muncă cu o pătrime din
durata normală se acordă asiguraţilor care, din motive de sănătate, nu mai pot
realiza durata normală de muncă.
Aceste indemnizaţiile se acordă, la propunerea medicului curant, cu
avizul medicului expert al asigurărilor sociale pentru cel mult 90 de zile într-un
an calendaristic, în una sau mai multe etape.
Cuantumul lunar al indemnizaţiilor este egal cu diferenţa dintre media
veniturilor lunare din ultimele şase luni (pe baza cărora s-a stabilit contribuţia
individuală de asigurări sociale) şi venitul salarial brut realizat de asigurat la
noul loc de muncă sau prin reducerea timpului normal de muncă, fără a depăşi
25% din baza de calcul.
Indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguraţilor cărora li se interzice
continuarea activităţii din cauza unei boli contagioase, ivite la locul de muncă
sau la domiciliul lor. Indemnizaţia se acordă pe durata stabilită prin certificatul
eliberat de inspectoratul de sănătate publică.
Cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru carantină reprezintă 75% din
baza de calcul stabilită ca media veniturilor lunare din ultimele şase luni (pentru
care s-a plătit contribuţia individuală de asigurări sociale).
Carantina este o măsură de ocrotire a sănatăţii populaţiei, iar prin
instituirea ei se urmăreşte prevenirea extinderii epidemiilor.
Cele trei indemnizaţii se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale
de stat.
Asiguraţii şi pensionarii sistemului public pot beneficia de ajutoare şi
indemnizaţii de la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru procurare de
proteze şi de alte produse ortopedice, care nu sunt suportate, potrivit legii, de la
asigurările sociale de sănătate.
Modalităţile de stabilire şi de acordare a ajutoarelor şi indemnizaţiilor
pentru procurarea de proteze şi de alte produse ortopedice se stabilesc prin lege.
Pentru asiguraţii aflaţi în incapacitate de muncă o perioadă mai mare de 90 de
zile şi pentru pensionarii de invaliditate medicul expert al asigurărilor sociale
întocmeşte programul individual de recuperare, în funcţie de natura, stadiul şi
pronosticul bolii, structurat pe etape.
Programul individual de recuperare este obligatoriu şi se realizează de
către organele competente.
Dreptul la prestaţii de asigurări sociale se suspendă în cazul în care
asiguraţii nu urmează sau nu respectă programul individual de recuperare.
După fiecare etapă prevăzută în programul individual de recuperare
asiguraţii sunt supuşi reexaminării medicale. În funcţie de rezultatele acesteia
medicul expert al asigurărilor sociale, după caz, actualizează programul
individual de recuperare, recomandă reluarea activităţii profesionale sau
propune pensionarea de invaliditate.
Asiguraţii care şi-au redobândit capacitatea de muncă total sau parţial se
pot reîncadra în muncă potrivit recomandărilor medicului expert al asigurărilor
sociale, cu sprijinul caselor teritoriale de pensii şi al agenţiilor judeţene pentru
ocuparea forţei de muncă şi a municipiului Bucureşti.
Programul individual de recuperare poate include tratament balnear care
nu este suportat, potrivit legii, de la asigurările sociale de sănătate, în funcţie de
tipul bolii.
Durata tratamentului balnear este de 15 - 21 de zile şi se stabileşte de
medicul expert al asigurărilor sociale în funcţie de tipul afecţiunii şi de natura
tratamentului.

Indemnizaţia de maternitate

Viitoarele mame au dreptul, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice,


la concediu pentru sarcină şi lăuzie, perioadă în care beneficiază de
indemnizaţie de maternitate.
De aceleaşi drepturi beneficiază şi femeile care au încetat plata
contribuţiei de asigurări sociale, în condiţiile prezentei legi, dar care nasc în
termen de 9 luni de la data pierderii calităţii de asigurat.
Concediul pentru sarcină se acordă pe o perioadă de 63 de zile înainte de
naştere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioadă de 63 de zile după naştere.
Concediile pentru sarcină şi lăuzie se compensează între ele, în funcţie de
recomandarea medicului şi de opţiunea persoanei beneficiare.
Persoanele cu handicap asigurate beneficiază, la cerere, de concediu
pentru sarcină, începând cu luna a 6-a de sarcină.
Cuantumul lunar al indemnizaţiei de maternitate este de 85% din baza de
calcul şi se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Indemnizaţia de maternitate se suportă integral din bugetul asigurălor
sociale de stat.

Alocaţia pentru copiii nou-născuţi


Alocaţia pentru copiii nou-născuţi este o formă de încurajare de către stat
a natalităţii. Ea se acordă mamelor, indiferent dacă sunt sau nu asigurate, la
cerere, o singură dată, pentru fiecare dintre primii 4 copii născuţi vii (prin
sintagma copil nou-născut se înţelege copilul în vârstă de până la 6 luni).
Alocaţia pentru copiii nou-născuţi se acordă în cuantumul prevăzut de
actele normative în vigoare la data naşterii copilului.
Stabilirea şi plata acestei alocaţii se face prin dispoziţia primarului
localităţii în a cărui rază teritorială domiciliază mama. Plata alocaţiei se face pe
baza actelor de naştere ale copiilor, din bugetele locale, din sumele defalcate cu
această destinaţie din bugetul de stat, administrate si gestionate de Ministerul
Muncii si Solidaritatii Sociale.
Această alocaţie este unică indiferent de natura şi nivelul veniturilor
părinţilor şi independent de toate celelalte forme de protecţie a familiilor cu
copii.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului


bolnav
Asiguraţii au dreptul la:
a) concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului până la
împlinirea vârstei de 2 ani şi, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea
vârstei de 3 ani, oricând până la împlinirea de către copil a acestor vârste, numai
după efectuarea a cel puţin 42 de zile din concediul de lăuzie.
b) concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă
de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile
intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Aceste indemnizaţiile se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale
de stat.
Beneficiază, la cerere, de indemnizaţia pentru creşterea copilului,
opţional, unul dintre părinţi, dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile de stagiu
de cotizare.
Beneficiază de aceleaşi drepturi, dacă îndeplineşte condiţiile cerute de
lege pentru acordarea acestora, şi asiguratul care, în condiţiile legii, a adoptat, a
fost numit tutore, căruia i s-au încredinţat copii sau i-au fost daţi în plasament.
Indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani
se acordă, la cerere, pe baza livretului de familie sau a certificatului de naştere.
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, persoanele care, în ultimul an
anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale
supuse impozitului pe venit, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului
în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani,
precum şi de o indemnizaţie lunară în cuantum de 600 lei (RON).
În calculul celor 12 luni se includ şi perioadele în care persoanele s-au
aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:
a) şi-au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în
străinătate;
b) au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii;
c) au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de
sănătate, potrivit legii;
d) au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public
de pensii în condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu
modificările şi completările ulterioare;
e) au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii,
în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care
reglementează concedierile colective;
f) au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrării în vigoare
a prezentei ordonanţe de urgenţă, perioade de stagiu de cotizare pe bază de
contract de asigurare socială;
g) au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului.
Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit, se înţelege:
venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi
agricole.
În perioadele în care beneficiarii indemnizaţiei pentru creşterea copilului
realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit se acordă un
stimulent în cuantum lunar de 100 lei (RON), situaţie în care plata
indemnizaţiei de 600 lei (RON) se suspendă.
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul alocaţiei de stat pentru
copii este următorul:
a) 200 lei (RON) lunar, în situaţia copiilor în vârstă de până la 2 ani,
respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap;
b) cel acordat conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 61/1993,
republicată, în situaţia copiilor în vârstă de peste 2 ani, respectiv 3 ani în cazul
copiilor cu handicap.
Indemnizaţia sau stimulentul se cumulează cu alocaţia de stat pentru
copii.
De indemnizaţia şi stimulentul prevăzute de prezenta ordonanţă de
urgenţă beneficiază, opţional, oricare dintre părinţii fireşti ai copilului.
Beneficiază de aceleaşi drepturi şi una dintre persoanele care au adoptat
copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul
în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a
fost numită tutore.

Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani


sau a copilului cu handicap cu afecţiuni intercurente până la împlinirea vârstei
de 18 ani se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de
medicul de familie şi a certificatului pentru persoanele cu handicap emis, în
condiţiile legii, după caz.
Durata de acordare a indemnizaţiei este de 14 zile calendaristice pe an
pentru un copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul contractează boli
contagioase, este imobilizat în aparat gipsat sau este supus unor intervenţii
chirurgicale; durata concediului medical în aceste cazuri va fi stabilită de
medicul de familie.
Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei este de 85% din salariul mediu
brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat
prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Ajutorul de deces
În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de
deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate
de deces şi care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele,
tutorele, curatorul, moştenitorul, în condiţiile dreptului comun, sau, în lipsa
acesteia, oricare persoană care face această dovadă.
Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual prin legea bugetului
asigurărilor sociale de stat şi nu poate fi mai mic decât valoarea salariului
mediu brut pe economie prognozat şi făcut public de către CNPAS
Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul
decesului unui membru de familie aflat în întreţinerea sa şi care nu are un drept
propriu de asigurări sociale.
Se consideră membru de familie, în sensul prezentei legi:
a) soţul;
b) copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau
cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau,
dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26
de ani, precum şi copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă şi-au
pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menţionate;
c) părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi.
Ajutorul de deces cuvenit pentru un membru de familie reprezintă
jumătate din cuantumul ajutorului acordat în cazul decesului asiguratului.
Ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat şi se
acordă, la cerere, pe baza certificatului de deces.

Calculul şi plata indemnizaţiei de asigurări sociale


Calculul şi plata indemnizaţiei de asigurări sociale se efectuează lunar de
către:
a) angajator, cel mai târziu o dată cu lichidarea drepturilor salariale pe
luna respectivă, pentru persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract
individual de muncă; persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii
elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori
judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o
organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti;
b) instituţia care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj, în
termen de 3 zile de la data depunerii certificatului medical sau, după caz, a
cererii pentru acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, în cazul
şomerilor;
c) casa teritorială de pensii, în termen de 3 zile de la data depunerii
certificatului medical sau a cererii pentru acordarea indemnizaţiei pentru
creşterea copilului, pentru persoanele care realizează un venit brut pe an
calendaristic, echivalent cu cel puţin 3 salarii medii brute, şi care au calitatea
de: asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari; administratori sau manageri
care au încheiat contract de administrare sau de management; membri ai
asociaţiei familiale; persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente;
persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora;
alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale;
Ajutorul de deces se achită în termen de 24 de ore de la solicitare de
către:
a) angajator, în cazul decesului persoanele care desfăşoară activităţi pe
bază de contract individual de muncă; persoanele care îşi desfăşoară activitatea
în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative
ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o
organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, respectiv al unui membru de familie al
acestuia;
b) instituţia care gestionează bugetul fondului pentru plata ajutorului de
şomaj, în cazul decesului şomerului, respectiv al unui membru de familie al
acestuia;
c) casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al
asiguratului care realizează un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel
puţin 3 salarii medii brute, şi care au calitatea de: asociat unic, asociaţi,
comanditari sau acţionari; administratori sau manageri care au încheiat contract
de administrare sau de management; membri ai asociaţiei familiale; persoane
autorizate să desfăşoare activităţi independente; persoane angajate în instituţii
internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora; alte persoane care realizează
venituri din activităţi profesionale, respectiv al unui membru de familie al
acestuia.
Indemnizaţiile de asigurări sociale se achită beneficiarului,
reprezentantului legal sau mandatarului desemnat prin procură specială de către
acesta.
Indemnizaţiile şi ajutoarele de asigurări sociale pot fi solicitate, pe baza
actelor justificative, în termenul de prescripţie de 3 ani, calculat de la data la
care beneficiarul era în drept să le solicite.
Cuantumul indemnizaţiilor şi ajutoarelor de asigurări sociale solicitate
potrivit se achită la nivelul cuvenit pentru perioada prevăzută în certificatul
medical neonorat sau, după caz, la data decesului, înscrisă în certificatul de
deces.
Plata indemnizaţiilor de asigurări sociale încetează începând cu ziua
următoare celei în care:
a) beneficiarul a decedat;
b) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea
indemnizaţiilor;
c) beneficiarul şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat cu care
România nu are încheiată convenţie de asigurări sociale;
d) beneficiarul şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul unui stat cu care
România a încheiat convenţie de asigurări sociale, dacă în cadrul acesteia se
prevede că indemnizaţiile se plătesc de către celălalt stat.

Organele asigurărilor sociale

Problemele financiare ale sistemului public naţional de asigurări sociale


se află în competenţă Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări
Sociale, care este o instituţie publică autonomă de interes naţional, cu
personalitate juridică, care administrează şi gestionează sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
(2) Sediul CNPAS este în municipiul Bucureşti.
(3) Casa de pensii a municipiului Bucureşti şi casele judeţene de pensii sunt
servicii publice, învestite cu personalitate juridică.

Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale


îndeplineşte următoarele atribuţii:
- îndrumă, coordonează şi controlează întreaga activitate privind
asigurările sociale de stat, a pensiilor, a tratamentului balnear, a indemnizaţiilor
şi ajutoarelor, sprijină din punct de vedere metodologic celelalte sectoare de
asigurări sociale;
- îndrumă şi controlează modul de aplicare a dispoziţiilor legale de către
casele teritoriale de pensii, precum şi de către persoanele juridice şi fizice
cărora le revin drepturi şi obligaţii de asigurări sociale
- furnizează datele necesare pentru fundamentarea şi elaborarea bugetului
asigurărilor sociale de stat;
- prezintă Guvernului şi partenerilor sociali rapoarte cu privire la modul
de administrare a bugetului asigurărilor sociale de stat;
- publică bianual raportul său de activitate;
- colectează şi virează contribuţiile de asigurări sociale şi alte tipuri de
contribuţii, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
- urmăreşte încasarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat;
organizează, îndrumă şi controlează activitatea privind executarea creanţelor
bugetare, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
ia măsuri, în condiţiile legii, pentru dezvoltarea şi administrarea
eficientă a patrimoniului sistemului public, precum şi pentru asigurarea
integrităţii acestuia;
- ia măsuri pentru protecţia fondurilor de asigurări sociale;
- asigură evidenţa la nivel naţional a tuturor contribuabililor la sistemul
public;
- asigură evidenţa drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale la nivel
naţional, pe baza codului personal de asigurări sociale;
- certifică anual stagiul de cotizare şi punctajul pentru fiecare asigurat;
- controlează activitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii
de muncă;
- aplică prevederile convenţiilor internaţionale de asigurări sociale la care
România este parte;
- dezvoltă relaţii cu organisme similare în domeniul asigurărilor sociale
din alte ţări, în baza convenţiilor încheiate de statul român;
- organizează selecţia, pregătirea şi perfecţionarea profesională a
personalului din domeniul asigurărilor sociale;
- asigură introducerea, extinderea, întreţinerea şi protecţia sistemelor
automate de calcul şi de evidenţă;
- asigură reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti în litigiile în care
este implicată ca urmare a aplicării dispoziţiilor prezentei legi;
- îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin dispoziţii legale.

Realizarea atribuţiilor ce revin CNPAS, potrivit legii, este supusă


controlului Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Conducerea CNPAS este formată din preşedinte şi consiliul de


administraţie, compus din 19 persoane, dintre care un preşedinte şi 18 membri.
Preşedintele CNPAS este numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea
ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, pentru un mandat de 4 ani,
care poate fi reînnoit. Preşedintele CNPAS îndeplineşte şi funcţia de preşedinte
al consiliului de administraţie.
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei este ordonator principal
de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat şi va delega atribuţiile
prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru ordonatorul principal de
credite bugetare conducătorului executiv al CNPAS.
Membrii consiliului de administraţie sunt reprezentanţi ai Guvernului,
patronatului şi asiguraţilor, după cum urmează:
a) 5 reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi de ministrul muncii,
solidarităţii sociale şi familiei;
b) 5 reprezentanţi ai patronatului, desemnaţi de asociaţiile patronale
reprezentative la nivel naţional;
c) 8 reprezentanţi ai asiguraţilor, dintre care:
- 5 reprezentanţi ai sindicatelor, desemnaţi de organizaţiile
sindicale reprezentative la nivel naţional;
- 3 reprezentanţi ai pensionarilor, desemnaţi de organizaţiile
naţionale ale pensionarilor.
Membrii consiliului de administraţie sunt desemnaţi pe o perioadă de 4
ani. Consiliul de administraţie funcţionează în mod legal în prezenţa a cel puţin
13 dintre membrii săi.
La nivelul judeţelor şi al Capitalei funcţionează câte o casă judeţeană de
pensii şi amunicipiului Bucureşti, numită casă teritorială de pensii care
înfăptuieşte politica statului în domeniul muncii şi al protecţiei sociale:
raporturile de muncă, asigurările sociale, pensia, asistenţa socială, expertizarea
şi recuperarea capacităţii de muncă.
Casele teritoriale de pensii au următoarele atribuţii: sprijină, urmăresc şi
întreprind măsuri pentru reducerea indicatorilor incapacităţii temporare de
muncă din cauză de boală sau accident; sprijină şi controlează servirea medicală
a personalului şi a familiilor acestora, creşterea accesibilităţii şi eficienţa
asistenţei curativo-profilactice; se preocupă de organizarea şi funcţionarea
comisiilor de e expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă;
veghează la calcularea corectă şi la plată corectă a indemnizaţiilor şi a
ajutoarelor de asigurări sociale; în colaborare cu sindicatele şi cu direcţiile
judeţene de sănătate, întocmesc programul de trimiteri la tratament balnear şi la
odihnă; dau indicaţii şi sprijină agenţii economici şi instituţiile în întocmirea
bugetelor de asigurări sociale, pe care primindu-le le analizează, le verifică şi le
centralizează, folosind o serie de indicatori proprii, întocmeşte şi prezintă
propuneri pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi, după
caz, pentru fundamentarea unor indicatori ai bugetului de stat, pe care le
înaintează spre aprobare Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări
Sociale, iar după aprobare repartizează veniturile şi cheltuielile pe unităţile
economice şi instituţiile de pe raza judeţului.
În colaborare cu organele de control şi cu cele bancare, urmăresc
realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor cu plata pensiilor,
indemnizaţiilor şi ajutoarelor, cu trimiterile la tratament balnear şi la odihnă.
Întocmeşte şi înaintează CNPAS, potrivit legislaţiei în vigoare, contul de
execuţie al bugetului asigurărilor sociale de stat în profil teritorial, precum şi al
bugetului de stat pentru indicatorii ce i-au fost repartizaţi. De asemenea,
veghează la respectarea disciplinei bugetare în efectuarea cheltuielilor de
asigurări sociale de către agenţii economici, instituţii etc., gestionează fondurile
realizate din contribuţiile de asigurări sociale. Concomitent, sprijină unităţile de
stat şi comisiile de pensii şi asigurări sociale în întocmirea dosarelor de pensii şi
asigurări sociale în întocmirea dosarelor de pensii şi în atribuirea pensiilor, ţine
evidenţa pensiilor acordate, îndrumă, coordonează şi controlează activitatea
oficiilor de muncă şi protecţie socială etc.
În subordinea caselor teritoriale de pensii se află casele locale de pensii.
Acestea colaborează cu organele sindicale la întocmirea programului de
trimitere la odihnă şi tratament a salariaţilor, a pensionarilor şi a membrilor lor
de familie; soluţionează cererile şi dosarele de pensie şi emit deciziile
corespunzătoare, precum şi deciziile de suspendare şi dosarele de repunere în
drepturi conform legii; stabilesc drepturile privind alocaţia de stat pentru copii,
ale pensionarilor şi ale beneficiarilor de ajutor social; se preocupă de rezolvarea
contestaţiilor; asigură evidenţa contribuţiilor de asigurări sociale, conform legii;
organizează şi asigură evidenţa la nivel teritorial a tuturor persoanelor juridice
şi fizice asigurate pentru accidente de muncă şi boli profesionale etc.

Asistenţa socială de stat

Asistenţa socială este componenta non-contributivă a sistemului de


protecţie socială şi reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul,
autorităţile publice ale administraţiei locale şi societatea civilă asigură
prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale
unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a unor
persoane.
Obiectivul principal îl constituie protejarea persoanelor care, datorită
unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea
să îşi asigure nevoile sociale, să îşi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe
pentru participarea activă la viaţa socială.
De asistenţă socială beneficiază:
- persoanele lipsite de posibilităţi materiale, de susţinători legali, precum
şi cei care provin din familii lipsite de posibilităţi de întreţinere;
- bolnavii cronici care nu se pot îngriji şi au nevoie de supraveghere
permanentă;
- persoanele cu venituri insuficiente pentru asigurarea unui minim de
intreţinere sau care, din diferite motive, nu se pot autogospodări;
- copii, sub forma alocaţiei de stat.
Între asigurările sociale de stat şi asistenţa socială există următoarele
asemănări:
- drepturile de asistenţă socială se acordă independent de veniturile
obţinute din alte surse;
- drepturile de asistenţă socială se pot cumula cu drepturile de asigurări
sociale;
- se constituie unele drepturi în favoarea urmaşilor.

Din punct de vedere al măsurilor de asistenţă socială aceastea se împart


în prestaţii de asistenţă socială (alocaţii familiale, ajutoare şi indemnizaţii) şi
servicii sociale.
a. Prestaţiile de asistenţă socială reprezintă transferuri financiare
care pot fi acordate pe o perioadă determinată şi cuprind: alocaţii familiale,
ajutoare sociale, indemnizaţii.
Alocaţiile familiale se acordă familiilor cu copii şi au în vedere, în
principal, naşterea, educaţia şi întreţinerea copiilor şi se materializează în :
- alocaţia de stat pentru copii
- alocaţia familială complementară
- alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală
- alocaţia pentru nou-născuţi
- alocaţia lunară de plasament
- indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 (3) ani.
- stimulent lunar pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 (3)
ani.
Ajutoarele sunt prestaţii acordate în bani şi în natură persoanelor sau
familiilor ale căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime
şi se materializează în :
- ajutorul social
- ajutorul pentru încălzirea locuinţei acordat
- ajutorul bănesc pentru achiziţionarea unei centrale termice
individuale sau a unui arzător automatizat
- ajutorul rambursabil pentru refugiaţi
Indemnizaţiile se acordă persoanelor pentru favorizarea incluziunii
sociale şi asigurării unei vieţi autonome şi pot fi:
- alocaţia socială pentru adulţii nevăzători cu handicap grav sau
accentuat;
- indemnizaţia pentru însoţitorul adultului nevăzător cu handicap grav;
- indemnizaţia pentru adulţii nevăzători cu handicap grav salariaţi;
- indemnizaţia cuvenită adulţilor cu handicap grav sau accentuat alţii
decât nevăzătorii;
- indemnizaţia lunară de hrană pentru copii şi adulţi infectaţi/bolnavi
HIV/SIDA.
Finanţarea prestaţiilor de asistenţă socială se realizează, în principal, din
bugetul de stat şi din bugetele locale, conform legilor speciale care
reglementează acordarea acestor prestaţii.
Serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni
realizate pentru a răspunde nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor,
grupurilor sau comunităţilor în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de
dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă, pentru creşterea calităţii vieţii şi
promovarea coeziunii sociale.
Serviciile sociale, alături de prestaţiile sociale, precum şi de alte sisteme
de securitate socială, intervin pentru soluţionarea unor probleme potenţial
generatoare de excluziune socială.
Serviciile sociale sunt asigurate de către autorităţile administraţiei
publice locale, precum şi de persoane fizice sau persoane juridice publice ori
private. Furnizarea serviciilor sociale se bazează pe principii, cum sunt :
solidaritatea socială, centrarea pe familie şi comunitate, abordarea globală,
organizarea comunitară, parteneriatul, complementaritatea şi lucrul în echipă.
Serviciile sociale pot fi:
servicii cu caracter primar care au drept scop prevenirea sau limitarea
unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate care pot duce la marginalizarea
sau excluziunea socială;
servicii specializate care au drept scop menţinerea, refacerea sau
dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie
socială
Finanţarea serviciilor sociale se realizează, în principal, din bugetele
locale, bugetul de stat, contribuţiile beneficiarilor, sponsorizări şi donaţii.

Alocaţia de stat pentru copii constiuie o formă de sprijin bănesc lunar


acordat de către stat familiilor cu copii.
Reglementările juridice prevăd că „persoanele care primesc alocaţia de
stat pentru copii sunt obligaţi să o folosească exclusiv în scopul îngrijirii
copiilor” ceea ce înseamnă că alocaţia este un drept al copilului şi nu al
persoanei (părintelui) care o încasează, că ea are o destinaţie specială.
Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii toţi copiii în vârstă de până la
18 ani. Alocaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care au împlinit vârsta
de 18 ani care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional,
organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.
Tinerii care repetă anul şcolar nu beneficiază de alocaţie de stat, cu
excepţia celor care repeta din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.
Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii şi copiii cetăţenilor străini şi
ai persoanelor fără cetăţenie rezidenţi, în condiţiile legii, în România, dacă
locuiesc împreună cu părinţii.
Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii este de 32 lei lunar cu exceptia
alocaţiei de stat acordate copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în
cazul copiilor cu handicap, al cărei cuantum este 200 lei (RON) lunar şi se
majorează anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului
Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse."
Titular al dreptului de alocaţie de stat pentru copii este copilul.
Alocaţia de stat pentru copiii aflaţi în centrele de plasament şi centrele de
primire a copilului în regim de urgenţă se virează în conturile personale
deschise pentru acesţia de către reprezentanţii legali. Sumele cu titlu de alocaţie
de stat pentru copii se capitalizează până la împlinirea de către aceştia a vârstei
de 14 ani. Dupa implinirea de către titular a vârstei de 14 ani, alocaţia de stat
poate fi plătită direct acestuia, poate fi capitalizată în continuare în contul
personal al acestuia, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Alocatia de stat pentru copii se plăteşte unuia dintre părinţi pe baza
acordului acestora sau, în caz de neîntelegere, pe baza deciziei autorităţii
tutelare ori a hotărârii judecătoreşti, părintelui căruia i s-a incredinţat copilul
spre creştere şi educare. Alocatia de stat pentru copii se plateşte şi tutorelui,
curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv
asistentului maternal sau persoanei căreia i-a fost incredintat copilul în vederea
adopţiei, în condiţiile legii.
După împlinirea vârstei de 14 ani, plata alocaţiei de stat pentru copii se
poate face direct titularului, cu încuviinţarea reprezentantului său legal.
Stabilirea dreptului la alocatie de stat pentru copii se face pe baza cererii
şi a actelor din care rezultă indeplinirea condiţiilor de acordare a acestui drept.
Cererea se face în numele copilului de către persoanele enumerate mai sus.
După implinirea vârstei de 14 ani, cererea se poate face şi de către copil, cu
încuviinţarea reprezentantului său legal.
Plata alocaţiei de stat pentru copii se face începând cu luna următoare
celei în care s-a născut copilul. În cazul în care cererea este înregistrată ulterior
lunii în care s-a născut copilul, plata alocaţiei de stat pentru copii se poate face
şi pentru perioadele anterioare, dar nu mai mult de 12 luni.
Plata alocaţiei de stat pentru copii încetează începând cu luna următoare
celei in care nu mai sunt indeplinite conditiile de acordare.
Alocaţia de stat pentru copii nu este impozabilă şi nu poate fi urmarită
silit decât în vederea recuperării sumelor plătite necuvenit cu acest titlu.
Fondurile pentru plata alocaţiei de stat pentru copii, precum şi pentru
cheltuielile cu administrarea şi transmiterea drepturilor se asigură de la bugetul
de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Egalităţii de Şanse.
Plata alocaţiei de stat pentru copii se realizează prin mandat postal, cont
curent personal sau cont de card.

ASIGURĂRILE SOCIALE DE SĂNĂTATE

Asigurările sociale de sănătate constituie principalul sistem de ocrotire a


sănătăţii populaţiei. Sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat pe baza
principiului solidarităţii sociale şi subsidiarităţii în colectartea şi utilizarea
fondurilor, precum şi a dreptului de alegere liberă de către asigurat a medicului
de familie, a unităţii medico sanitare şi a casei de asigurări de sănătate.
Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a
ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază
pentru asiguraţi.
Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt:
a) protejarea asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz
de boală sau accident;
b) asigurarea protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi
nediscriminatoriu în condiţiile utilizării eficiente a Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate.
Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un
sistem unitar, iar obiectivele menţionate se realizează pe baza următoarelor
principii:
a) alegerea liberă de către asiguraţi a casei de asigurări;
b) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea fondurilor;
c) alegerea liberă de către asiguraţi a furnizorilor de servicii medicale, de
medicamente şi de dispozitive medicale, în condiţiile prezentei legi şi ale
contractului-cadru;
d) descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare;
e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate
pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
f) participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la
managementul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
g) acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi
nediscriminatoriu, oricărui asigurat;
h) transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate;
i) libera concurenţă între furnizorii care încheie contracte cu casele de
asigurări de sănătate.
Pot funcţiona şi alte forme de asigurare a sănătăţii în diferite situaţii
speciale. Aceste asigurări nu sunt obligatorii şi pot fi oferite voluntar de
organismele de asigurare autorizate conform legii.
Asigurarea voluntară complementară sau suplimentară de sănătate poate
acoperi riscurile individuale în situaţii speciale şi/sau pe lângă serviciile
acoperite de asigurările sociale de sănătate. Asigurarea voluntară de sănătate nu
exclude obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate.

Persoanele cuprinse în asigurările sociale de sănătate


În aceste asigurări sunt cuprinse, în mod obligatoriu, următoarele
categorii de persoane:
- cetăţenii români cu domiciliul în ţară;
- cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţă în România şi fac dovada
plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile legi.
De asemenea sunt cuprinse în asigurările sociale de sănătate următoarele
categorii de persoane, fără plata contribuţiei:
- copiii şi tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, ucenici sau
studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă;
- tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de
protecţie a copilului şi nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari
de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim
garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
- soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei
persoane asigurate;
- persoanele care în baza Decretul-lege nr. 118/1990 beneficiază de
drepturi ca urmare a faptului că au fost persecutate din motive politice de
dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi cele deportate în
străinătate ori constituite în prizonieri, potrivit Legii nr. 44/1994 privind
veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de
război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr.
309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au
efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în
perioada 1950 - 1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi
persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 341/2004 pentru
cinstirea eroilor martiri şi luptătorilor care au contribuit la victoria Revoluţiei
române din decembrie 1989, dacă nu realizează alte venituri decât cele
provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, precum şi cele provenite
din pensii;
- persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau
alte surse;
- bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite
de Ministerul Sănătăţii Publice, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă
nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;
- femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub
salariul de bază minim brut pe ţară.
În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu
casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator
Asiguraţii au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data
începerii plăţii contribuţiei la fond, urmând ca sumele restante să fie recuperate
de casele de asigurări de sănătate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,
în condiţiile legii, inclusiv accesoriile aplicate pentru creanţele bugetare.
Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează odată cu
pierderea dreptului de domiciliu sau de şedere în România.
Calitatea de asigurat se dovedeşte cu un document justificativ - adeverinţă sau
carnet de asigurat - eliberat prin grija casei de asigurări la care este înscris
asiguratul.
Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situaţii, pe
durata acesteia, cu plata contribuţiei din alte surse, în condiţiile legii:
a) satisfac serviciul militar în termen;
b) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în
urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;
c) se află în concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei
de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a
vârstei de 3 ani;
d) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv;
e) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj;
f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane şi
se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii;
g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor
social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
h) pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă
impozitului pe venit;
Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuţiei vor primi un
document justificativ special, carnet sau adeverinţă de asigurat fără plata
contribuţiei eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atestă această calitate
în urma prezentării la casa de asigurări

Persoanele asigurate din statele cu care România a încheiat documente


internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii beneficiază de servicii
medicale şi alte prestaţii acordate pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute
de respectivele documente internaţionale.
Asigurarea socială de sănătate este facultativă pentru următoarele
categorii de persoane:
a) membrii misiunilor diplomatice acreditate în România;
b) cetăţenii străini şi apatrizii care se află temporar în ţară, fără a solicita viză
de lungă şedere;
c) cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în ţară.
Obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine
persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract
individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum şi
persoanelor fizice, după caz.
Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii
sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de
asiguraţi declaraţii nominale privind obligaţiile ce le revin faţă de fond şi
dovada plăţii contribuţiilor.

Sursele de constituire a fondurilor asigurărilor sociale de sănătate

Fondurile asigurărilor sociale de sănătate se constituie din:


- contribuţia salariaţilor,
- contribuţia persoanelor fizice şi juridice care angajează personal
salariat subvenţii de la bugetul de stat;
- dobânzi, donaţii, sponsorizări, venituri obţinute din exploatarea
patrimoniului CNAS şi caselor de asigurări, precum şi alte venituri, în condiţiile
legii;
- sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice.
Colectarea contribuţiilor persoanelor juridice şi fizice care au calitatea
de angajator se face de către Ministerul Finanţelor Publice, prin ANAF, în
contul unic deschis pe seama CNAS în condiţiile legii, iar colectarea
contribuţiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea
veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări.
Sumele colectate în contul fondului sunt în permanenţă la dispoziţia
CNAS şi se repartizează de ordonatorul principal de credite, proporţional cu
sumele aprobate pe subcapitole de cheltuieli prin legile bugetare anuale, pe
fiecare domeniu de asistenţă medicală.
Cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale
de sănătate, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata acestor drepturi,
este de 0,75%, aplicată la fondul de salarii sau, după caz, la drepturile
reprezentând indemnizaţie de şomaj ori asupra veniturilor supuse impozitului
pe venit, şi se achită la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate, în condiţiile legii.
Persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare
pentru asigurările de sănătate. Contribuţia lunară a persoanei asigurate se
stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe
venit;
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi
independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul
asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea
calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;
c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit şi veniturilor din
silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se
încadrează la lit. b);
d) indemnizaţiilor de şomaj;
e) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi
dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod
individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun
impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura
celor prevăzute la lit. a) - d), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut
pe ţară, lunar;
f) veniturilor realizate din pensii.
În cazul persoanelor care realizează venituri sub nivelul salariului de bază
minim brut pe ţară şi care nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social,
contribuţia lunară de 6,5% datorată se calculează asupra sumei reprezentând o
treime din salariul de bază minim brut pe ţară.
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra
sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare
sau plăţilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste
domenii, precum şi asupra indemnizaţiilor privind concediile şi indemnizaţiile
de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare.
Obligaţia virării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate revine
persoanei juridice sau fizice care plăteşte asiguraţilor veniturile.

Conform Legii nr. 388/2007, pentru anul 2008 cota de contribuţii pentru
asigurările de sănătate se stabileşte la 5,5% începând cu 1 iulie 2008 şi 5,2%
începând cu 1 decembrie 2008.

Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii


au obligaţia să calculeze şi să vireze la fond o contribuţie de 7% asupra fondului
de salarii, datorată pentru asigurarea sănătăţii personalului din unitatea
respectivă.
Prin fond de salarii realizat, în sensul prezentei legi, se înţelege totalitatea
sumelor utilizate de o persoană fizică şi juridică pentru plata drepturilor
salariale sau asimilate salariilor.
Pentru perioada în care angajatorii suportă indemnizaţia pentru
incapacitate temporară de muncă, aceştia au obligaţia de a plăti contribuţia de
7% raportată la fondul de salarii, pentru salariaţii aflaţi în această situaţie.
Pentru beneficiarii indemnizaţiei de şomaj contribuţia se calculează şi se
virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către
cei care efectuează plata acestor drepturi.
Pentru pensionari contribuţia datorată de aceştia se aplică numai la
veniturile din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit, se
calculează pentru diferenţa între cuantumul pensiei şi această limită şi se
virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către
cei care efectuează plata acestor drepturi.
Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligaţia să îşi asigure sănătatea
potrivit prevederilor legii, sunt obligate să comunice direct casei de asigurări
alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, în vederea stabilirii şi
achitării contribuţiei de 6,5% .
Pentru lucrătorii migranţi care îşi păstrează domiciliul sau reşedinţa în
România, contribuţia lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 6,5%
la veniturile obţinute din contractele încheiate cu un angajator străin.
Pentru persoanele care se asigură facultativ, contribuţia lunară la fond se
calculează prin aplicarea cotei de 13,5% la valoarea a două salarii de bază
minime brute pe ţară, pentru un pachet de servicii stabilit prin contractul-cadru.
Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata
contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat:
a) să achite contribuţia legală lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu au
realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripţie privind
obligaţiile fiscale, calculată la salariul minim brut pe ţară în vigoare la data
plăţii, calculându-se majorări de întârziere;
b) să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind
obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra veniturilor
impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii de plată, dacă au
realizat venituri impozabile pe toată această perioadă;

(10) Străinii cărora li s-a acordat una dintre formele de protecţie privind
statutul şi regimul refugiaţilor în România, sunt obligaţi, pentru a obţine
calitatea de asigurat, să plătească contribuţia legală începând cu data obţinerii
respectivei forme de protecţie.

Contribuţia datorată se suportă după cum urmează:


a) de către bugetul de stat, pentru persoanele persoane beneficiază de
asigurare, fără plata contribuţiei;
b) de către bugetul asigurărilor de şomaj, pentru persoanele care beneficiază
de indemnizaţie de şomaj;
c) de către bugetele locale, pentru persoanele care fac parte dintr-o familie
care are dreptul la ajutor social
Contribuţiile pentru persoanele prevăzute la pct. a se stabilesc prin
aplicarea cotei de 6,5% asupra sumei reprezentând valoarea a două salarii de
bază minime brute pe ţară.
Contribuţiile pentru persoanele prevăzute la pct. b stabilesc prin
aplicarea cotei de 6,5% asupra indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă
datorată unui accident de muncă sau unei boli profesionale, respectiv asupra
indemnizaţiei de şomaj.
Contribuţiile pentru persoanele prevăzute la pct. c se stabilesc prin
aplicarea cotei de 6,5% asupra ajutorului social acordat, în condiţiile legii,
pentru asigurarea venitului minim garantat.

Utilizarea şi administrarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de


sănătate
Veniturile fondului se utilizează pentru:
a) plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare şi
dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor
internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte, în
condiţiile stabilite prin contractul-cadru; în valoarea serviciilor medicale se
poate include şi amortizarea bunurilor achiziţionate de unităţile sanitare publice
supuse amortizării potrivit legii, conform normelor elaborate de Ministerul
Sănătăţii Publice şi Ministerul Finanţelor Publice;
b) cheltuieli de administrare, funcţionare şi de capital în limita a
maximum 3% din sumele colectate
c) fondul de rezervă în cotă de 1% din sumele constituite anual la
nivelul CNAS.
Veniturile fondului se utilizează şi pentru plata indemnizaţiilor de
asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.

Veniturile fondului nu pot fi utilizate pentru:


a) investiţii pentru construirea şi consolidarea de unităţi sanitare;
b) achiziţionarea aparaturii medicale de la nivelul şi condiţiile
stabilite prin hotărâre a Guvernului;
c) măsuri profilactice şi tratamente instituite obligatoriu prin norme
legale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.