Sunteți pe pagina 1din 8

Universitatea Babe-Bolyai

Babe
Facultatea de tiine Economice i Gestiunea
Gestiunea Afacerilor
Cluj-Napoca

Fondurile de pensii

Masterand: Prodan Ionela, BPC, 2M

2014

Fondurile de pensii
Sistemul de pensii private din Romania
n contextul unui fenomen tot mai accentuat de mbtrnire a populaiei care pune
presiune din ce n ce mai mare asupra mecanismelor de protecie social, gestionarea
sistemului public de pensii a reprezentat o provocare pentru toate statele lumii, inclusiv pentru
cele dezvoltate economic, cu sisteme de securitate social de tradiie.
Astfel, att la nivel european ct i la nivel naional, s-a ridicat problema reformrii acestor
sisteme pentru a asigura sustenabilitatea schemelor publice de pensii, n vederea creterii
calitii vieii pensionarilor, mai apropiat de cea din perioada activ, prin introducerea i
implementarea n cadrul sistemului de asigurri sociale a dou componente noi, una
obligatorie iar cealalt facultativ, ambele administrate de ctre companii private.
Ce nseamn reforma pensiilor?
REFORMA pensiilor nseamn extinderea bazelor sistemului de pensii prin adugarea a nc
dou surse de pensie (Pilonul II i Pilonul III), suplimentar la pensia public de Stat (Pilonul
I).
PILONUL II este denumirea dat sistemului de pensii administrate privat, cu contribuii
definite, obligatorii pentru persoanele de pn n 35 ani i opionale pentru persoanele cu
vrsta
cuprins
ntre
35
i
45
de
ani
PILONUL III este denumirea dat sistemului de pensii facultative, administrate de companii
private, sistem bazat pe conturi individuale i aderare facultativ.

PILONUL II
Principalele beneficii aduse de apariia acestui pilon ar putea fi:

Eliminarea presiunii asupra bugetului asigurrilor sociale, de stat.


Stimularea creterii economice prin investirea sumelor acumulate n fondurile de
pensii private.
Dezvoltare pieei de capital.
Activele fondurilor de pensii private pot sprijini att dezvoltarea pieei de capital ct i
dezvoltarea proiectelor de investiii lansate de Stat sau mediul privat, prin prghiile
oferite de piaa de capital.

Scopul sistemului fondurilor de pensii administrate privat (obligatorii) este asigurarea unei
pensii private, care suplimenteaz pensia acordat de sistemul public, pe baza colectrii i
investirii de ctre companii private specializate, n interesul participanilor, a unei pri din
contribuia individual de asigurri sociale.

Drepturi si avantaje
Contribuiile la fondurile de pensii private sunt nominale i, imediat dup ce sunt virate n
contul salariatului, devin proprietatea acestuia.
Pn la pensionare banii strni n contul fondului de pensii ales vor fi investii, prudenial, de
ctre o companie specializat, autorizat de ctre Autoritatea de Supraveghere Financiar Sectorul Sistemului de Pensii Private.
Odata cu varsta pensionarii exista doua variante:

activul personal se foloseste pentru plata pensiei private;


activulpersonal se achita contribuabilului ntr-o rat unic sau ealonat.

Spre deosebire de sistemul de Stat (Pilonul I) bazat pe solidaritatea ntre generaii, de tip pay
as you go (angajaii pltesc acum pentru pensionarii de acum), unde nu exist conturi
individuale, iar banii sunt pltii imediat pensionarilor actuali, fr a se face plasamente
financiare, noile fonduri de pensii sunt constituite prin contribuiile individuale ale
participanilor, fiind administrate de ctre societi private.
Sistemul pensiilor administrate privat este reglementat prin Legea nr. 411/2004, stabilind ca
obligaie n sarcina angajailor care contribuie la sistemul public de pensii i care au vrsta
pn n 35 de ani s adere la un fond de pensii administrat privat, n timp ce angajaii cu
vrsta cuprins ntre 35 i 45 de ani pot opta s adere la un astfel de fond. n cazul n care
aceast opiune nu a fost fcut, n primele patru luni de la angajare, participanii vor fi
distribuii aleatoriude ctre Casa Naional de Pensii Publice ctre unul dintre fondurile de
pensii private existente.
n Romnia, sistemul de pensii private obligatorii a fost introdus n anul 2007, dup un model
testat i recomandat de Banca Mondial, avnd ca scop asigurarea unei pensii private care s
suplimenteze pensia acordat de sistemul public, pe baza colectrii i investirii de
ctre fonduri private specializate, n interesul participantilor, a unei pri din contribuia
individual de asigurri sociale. Aceasta are rol att de cretere a responsabilitii individuale
privind veniturile la btrnee, ct i o scdere pe termen lung a presiunii asupra bugetului
public de pensii.
Data de 17 septembrie 2007 a reprezentat startul perioadei de aderare la fondurile de pensii
administrate privat (Pilonul II), pornind de la o cot transferat de 2% ncepnd cu luna mai
2008. Aceasta a crescut anual cu 0,5%, cu excepia anului 2009, cnd aceasta a rmas 2%,
ducnd astfel la o ntrziere a calendarului iniial, potrivit cruia n anul 2013 contribuia
trebuia s fie de 4,5%.
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au avut n anul 2012 un randament mediu
de 10,5%, activele nete administrate de cele nou fonduri ajungnd la aproape 9,64 miliarde
de lei.
3

Sistemele de pensii din Europa de Est au ales in anii 1990 modelul multi-pilon, propus de
Banca Mondiala si aplicat pentru prima data in Chile, in anul 1979. In cazul primului sistem
de pensii private din lume, in decursul celor aproape 27 de ani de functionalitate, s-a obtinut
un randament mediu anual de 10% peste nivelul inflatiei. In Europa Centrala si de Est,
primele sisteme de pensii private facultative (pilonul III), au aparut in 1994 in Cehia, Ungaria
si Bulgaria, iar primele sisteme de pensii private obligatorii (pilonul II) au aparut in Ungaria
(1998) si Polonia (1999).
Unul dintre principiile comune
adoptate de tarile din Centrul si Estul Europei
este cel al "contributiilor definite", principiu
care, concomitent, le diferentiaza, in
domeniul sistemelor de pensii private, de
statele Europei de Vest, bazate pe filosofia de
"beneficii definite". In acelasi timp, sistemele
multi-pilon practicate de statele est-europene
nu sunt uniforme, din moment ce au fost
determinate, de la o tara la alta, de conditii
sociale, economice, politice diferite.

n prezent n Romnia exista 7 fonduri de pensii unde angajatii isi pot vira contribuia
pentru pensia facultativa pilonul II.
Iniial, n 2008, i-au nceput activitatea 9 fonduri de pensii, ns pe parcursul celor 5 ani
doua dintre ele au fuzionat i anume: fondul de pensii PENSIA VIVA (fondul absorbit) a
fuzionat cu fondul de pensii ALICO (fondul absorbant) in februarie 2013. Iar in luna
octombrie a acestui an fondul de pensii EUREKO a fost absorbit de fondul de pensii VITAL .
Astfel ca in prezent avem 7 fonduri de pensii care administreaza pensia pilonul II
Fondul de Pensii
Administrat Privat

Rata de rentabilitate
anualizat

Nr. participanilor
(mii)
31.10.2014

AZT VIITORUL TU

8.4662%

1.421,45

ALICO
BCR
BRD
ING
VITAL
ARIPI

11.5222%
10.5882%
11.2221%
10.4399%
10.8849%
10.9708%

871,87
499,54
261,76
1.819,72
760,37
592,60

TOTAL
Sursa: http://www.asfromania.ro

6.227,31

Sursa: http://www.asfromania.ro
Dupa cum se poate observa in graficul de mai sus, in care ne este prezentat cum sunt investiti
bani participantilor, cea mai mare parte a investiilor se indreapta catre titluri de stat. Acest
fapt se datoreaza in primul rand riscului scazut pe care acest tip de investitie il prezinta, asftel
nefiind puse in pericol viitoarele pensii. In al doilea rand, aacest
cest tip de investitie prezinta si
avantajul unui venit fix,, chiar daca de un nivel scazut, dar sigur.

PILONUL III
Spre deosebire de pensiile private obligatorii (Pilonul II), legislaia Pilonului III nu interzice
participarea la pensiile facultative n funcie de vrst, oricine putnd contribui n sistem cu
pn la 15% din veniturile brute realizare lunar. Pentru a putea beneficia de o pensie
facultativ, condiiile legale impun ca fiecare participant s aib cel puin 90 de contribuii
lunare (nu neaprat
rat consecutive) fcute la fond, o vrst de cel puin 60 de ani i o sum
minim acumulat.
Avantaje si beneficii

Pentru angajat, pensia privata aduce siguran, confort i linite la momentul


pensionrii, prin acumularea i fructificarea contribuiilor strnse de-aa lungul vieii, n
contul/conturile personal din cadrul fondului de pensii facultative.

Pentru o pensie suplimentar celei din sistemul public i celei obligatorii (sistemul
fondurilor de pensii administrate privat - Pilonul II) se poate opta i pentru o pensie
facultativ. La Pilonul III se poate contribui cu pn la 15% din salariu.

Pentru angajatori, pensia privat facultativ poate reprezenta un instrument eficient de


motivare a salariailor i de management al resurselor umane dar i o soluie
avantajoas din punct de vedere fiscal - deductibilitatea fiscal se ridic la 400 de
euro/an pentru fiecare angajat i la 400 de euro/an pentru angajator.

Companiile au acum oportunitatea de aa-i


i atrage angajaii de partea lor prin oferirea de
pachete
achete de pensii private facultative (Pilonul III), pentru care beneficiaz de deduceri
fiscale.

In prezent sunt 10 fonduri de pensii, active, care administreaza pensia pilonul III, dupa cum
este prezentat si in tabelul urmator, analizate
anali
din punctul de vedere al numarului total de
participanti si al rentabilitatilor anuale.
Fondul de Pensii
Facultative

Rata de rentabilitate Nr
anualizat
participanilor
31.10.2014
9.009%
36.044
10.4413%
20.446
9.8365%
95.104
10.8706%
15.769
11.6048%
3.750

AZT MODERATO
AZT VIVACE
BCR PLUS
BRD MEDIO
EUREKO
CONFORT
ING ACTIV
10.0085%
ING OPTIM
9.9506%
PENSIA MEA
8.7658%
RAIFFEISEN
12.457%
ACUMULARE
STABIL
10.8307%
TOTAL
Sursa: http://www.asfromania.ro

34.669
108.717
10.078
9.261
5.043
338.881

Primele trei fonduri de pensii, FPF ING OPTIM, FPF BCR PLUS i FPF AZT MODERATO
deineau
ineau n septembrie 2014 aproximativ 67% din activele nete i 71
71%
% din participan
participani

Sursa: http://www.asfromania.ro
6

La fel ca si in cazul structurii investitiilor fondurilor pilonului II, si in cazul pilonului III, cea
mai mare parte a investiilor o reprezinta titulurile de stat, din aceleasi considerente, riscul
scazut si venitul sigur.

Supravegherea fondurilor de pensii


In domeniul pensiilor private autoritatea care raspunde de reglementarea activitatii si
supravegherea acesteia este Autoritatea de Supraveghere Financiara.
Pe langa activitatea obisnuita de supraveghere a fondurilor de pensii apare si supravegherea
speciala are drept scop aplicarea unor masuri suplimentare pentru limitarea riscurilor si
asigurarea redresarii fondului de pensii in vederea protejarii intereselor participantilor si al
beneficiarilor, in structura in care se constata deficiente in urma contractelor Comisiei si care
nu sunt situatii de natura a institui administrarea speciala, sens in care se desemneaza un
Consiliu de supraveghere speciala.
Atributiile Consiliului de supraveghere speciala sunt:
a) actualizeaza situatia financiara a fondului de pensii si a administratorilor si prezinta
Comisiei rapoarte periodic despre aceasta;
b) urmareste modul in care administratorul aplica masurile de remediere a deficientelor
constatate in actele de control;
c)

urmareste realizarea planului de remediere a deficientelor sau de redresare financiara a


fondului de pensii, propus de administrator;

d) suspenda sau desfiinteaza actele de decizie ale administratorului, contrare reglementarilor


prudentiale sau care determina deteriorarea situatiei financiare a fondului de pensii;
e) propune Comisiei aplicare de sanctiuni in situatia in care administratorul nu respecta
masurile dispuse de Consiliul de supraveghere speciala;
f) alte atributii stabilite de Comisie.
De retinut este si faptul ca in perioada exercitarii supravegherii speciale, Consiliul de
supraveghere speciala anuleaza deciziile adoptate de organele de conducere ale
administratorului.

Bibliografie:
Evolutia pietei pensiilor private-Raport 31 septembrie 2014
http://www.asfromania.ro/

S-ar putea să vă placă și