Sunteți pe pagina 1din 79

Cuprins

Cuprins ………………………………………………………………………… 1
Introducere ………………………………….………………………….…....…. 3
Cap. I Dreptul Bugetar …………..…………………………………….…...... 5
1. Bugetul – Concept şi evoluţie …………………………………………... 5
2. Apariţia concepţiei de buget public şi evoluţia acestuia în România .….. 6
3. Definiţia şi elementele specifice bugetului public ……….……………... 8
4. Natura juridică a bugetului public ……………………….……….….. 10
5. Structura sistemului bugetar român …………………….…….………... 11
Cap. II Aspecte generale privind Asigurările Sociale şi Bugetul Asigurărilor
Sociale de Stat …………………………...…………….……..……………… 16
1. Asigurările sociale. Concept şi evoluţie ……………….………………. 16
2. Sistemul asigurărilor sociale de stat ……………………….…………... 18
2.1 Principiile asigurărilor sociale de stat …………………….……….. 18
2.2 Organizarea Instituţională …………………………………….…… 20
2.3 Subiecţii asigurărilor sociale de stat …………………………......… 22
3. Istoricul bugetului asigurărilor sociale de stat în România …………..... 24
Cap. III Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat ……...………………….…... 26
1. Noţiunea de buget al asigurărilor sociale de stat ………………………. 26
2. Structura bugetului asigurărilor sociale de stat ………………………... 27
2.1 Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat …………………... 27
2.1.1 Structura veniturilor bugetului asigurărilor sociale de
stat ….. 29
2.1.2 Contribuţiile, baza de calcul şi termenele pentru asigurările
sociale de stat …………………………………………….….. 29
2.2 Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat ………….…...…. 35
2.2.1 Pensia pentru limită de vârstă ………………………………... 36
2.2.2 Pensia anticipată ……………………………………………... 37
2.2.3 Pensia de invaliditate ……………………………………...…. 37
2.2.4 Pensia de urmaş …………………………………………...…. 38
2.2.5 Indemnizaţia în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă
…………………………………………………………..…… 40
2.2.6 Prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea
capacităţii de muncă …………………………………..…….. 42
2.2.7 Concediul şi indemnizaţia de maternitate ……………….…… 43
2.2.8 Indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de
până la doi ani …………………………………………...…... 44
2.2.9 Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav ……………… 45
2.2.10 Ajutorul în caz de deces …………………………………….. 45

[1]
2.2.11 Pensiile ocupaţionale în reforma sistemului asigurărilor sociale
………………………………………………..……………… 46
Cap. IV Procedura bugetară privind Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat
………………………………………………………………………………… 50
1. Definirea şi caracteristicile procesului bugetar ……………………….. 50
2. Principiile procedurii bugetare …………………………….…………... 51
2.1 Principiul universalităţii ………………………...….………..…….. 51
2.2 Principiul unităţii …………………….……...…….…………….…. 52
2.3 Principiul anualităţii ………………...…………….…………….…. 52
2.4 Principiul specializării bugetare ………...………..….…………….. 54
2.5 Principiul unităţii monetare ……………...……….…….………….. 54
2.6 Principiul publicităţii ………………...…….…….………………… 54
2.7 Principiul echilibrului bugetar ………………..........………………. 55
3. Ordonatorii de credite …………………..……………………...……..… 56
4. Competenţe şi responsbilităţi în procesul bugetar …….………….…… 58
5. Etapele procedurii bugetare privind bugetul asigurărilor sociale de stat
………………………………………….…………………...………….. 59
5.1 Elaborare a proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat
……………………………………………………………………… 60
5.2 Aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi adoptarea legii
bugetare anuale …………………………………………………….. 62
5.3 Execuţia bugetară privind bugetul asigurărilor sociale de stat
……………………………………………………………...………. 65
5.3.1 Execuţia părţii de venituri a bugetului asigurărilor sociale de stat
…………………………………………………….…………. 66
5.3.2 Execuţia părţii de cheltuieli a bugetului asigurărilor sociale de
stat …………………………………..……………………….. 67
5.4 Încheierea exerciţiului bugetar privind bugetul asigurărilor sociale de
stat …………………………………………………………………. 71
Concluzii ……………………………………………………………………. 73
Bibliografie selectivă ……………………………………….………………. 77

[2]
Introducere

"Toată lumea vrea să trăiască de pe urma statului. Oamenii uită că statul


trăieşte pe cheltuiala tuturor".

Frederic Bastiat

Necesitatea asigurărilor sociale a fost recunoscută încă din etapa


dezvoltării manufacturilor cu un număr de salariaţi sporit, în scopul ajutorării
băneşti a acestora în cazuri de accidente de muncă, îmbolnăviri şi alte
împrejurări în care aceştia nu-şi puteau continua activitatea salariată.
În România, primul sistem de asigurări sociale a fost înfiinţat prin Legea
minelor (1895), care instituia asigurările sociale obligatorii ale minerilor şi a
lucrătorilor din industria petrolieră.
În prezent, sistemele de asigurări sociale existente pe mapamond sunt
mult mai complexe şi ele oferă protecţie împotriva unei categorii mult mai largi
de riscuri.
Sistemul asigurărilor sociale de stat din România este organizat pe baza
unui buget propriu. Acesta cuprinde veniturile sistemului public de asigurări
sociale şi modalităţile de constituire a acestora, precum şi cheltuielile
preconizate a fi realizate din fondurile băneşti prelevate.
Bugetul asigurărilor sociale de stat a fost definit ca programul prin care se
prevăd şi se aprobă veniturile şi cheltuielile anuale destinate finanţării sistemului
public de asigurări sociale, program ce îmbracă forma legii.
Bugetul asigurărilor sociale de stat până în anul 1990, inclusiv era parte
componentă a bugetului de stat. Începând cu 1991, potrivit prevederilor Legii
privind finanţele publice, bugetul asigurărilor sociale de stat se întocmeşte
distinct de bugetul de stat şi se aprobă de Parlament o dată cu aceasta,
dobândind o autonomie deplină.
Rolul primordial al bugetului asigurărilor sociale de stat în cadrul
finanţelor publice se evidenţiază prin faptul că acesta este principalul plan
financiar al asigurărilor sociale de stat, care cuprinde indicatorii financiari ce
reflectă modul de realizare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor sociale.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este parte componentă a bugetului
public naţional, bugetul asigurărilor sociale de stat este planul financiar anual

[3]
prin care se aprobă constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti
necesare ocrotirii pensionarilor, salariaţilor şi membrilor de familie ai acestora.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este format din bugetele pentru asigurările
sociale de la nivelul caselor judeţene de pensii şi al Casei de Pensii a
Municipiului Bucureşti şi din bugetul asigurărilor sociale elaborat de Casa
Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, care cuprinde
veniturile şi cheltuielile pentru asigurările sociale de stat la nivel centralizat
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat au crescut de aproape 600
ori în perioada 1991-2007, comparativ cu dinamica PIB în aceiaşi perioadă (686
ori), ceea ce demonstrează că procesul de redistribuire macroeconomică a fost în
defavoarea acoperirii nevoilor speciale ale populaţiei vârstnice.
În perioada 1990-2007, execuţia bugetului asigurărilor sociale de stat s-a
realizat cu mari dificultăţi, înregistrând după 1995 deficite permanente.
Execuţiile bugetare deficitare erau previzibile în condiţiile în care, s-a înregistrat
o diminuare a activităţii economice, şomajul şi inflaţia au atins valori critice,
masa veniturilor ca bază pentru colectare a fost în scădere, iar numărul
persoanelor protejate a crescut considerabil, toate acestea corelativ cu o
disciplină financiar-fiscală „limitată”.
De asemenea, cheltuielile de asigurări sociale au urmat îndeaproape
evoluţia economiei româneşti, sincopele în trendul anumitor indicatori fiind
generate de măsurile adoptate în diferite etape.
În condiţiile unei creşteri cu peste 80% a numărului de pensionari în
perioada 1990-2003 şi a reducerii în aceiaşi perioadă la aproape jumătate a
numărului de contribuabili, echilibrarea BASS nu a putut fi realizată decât prin
intermediul subvenţiilor.
În ultima vreme bugetul asigurărilor sociale de stat este subiectul multor
critici în literatura de specialitate datorită inegalitătţilor existente.
Pe parcursul acestei lucrări am încercat să detaliez elementele bugetului
asigurărilor sociale de stat, precum şi procedura bugetară a acestuia.

[4]
Cap.I. Dreptul Bugetar

Bugetul –concepţie şi evoluţie

În general este recunoscut faptul că formarea finanţelor publice reprezintă


rezultatul unui îndelungat proces istoric determinat de evoluţia vieţii sociale, de
apariţia proprietăţii şi a claselor sociale, dezvoltarea forţelor de producţie şi a
relaţiilor economice.Toate acestea au condus la crearea unui sistem de
constrângere, în scopul asigurării condiţiilor pentru realizarea şi acumularea
mijloacelor băneşti necesare consolidării şi întreţinerii statului, în vederea
îndeplinirii funcţiilor sale de interes public1. Sintetizate şi cuprinse într-un singur
concept, toate acestea formează „bugetul”.
În cadrul dreptului finanţelor publice bugetul este o instituţie atât de
importantă încât unii autori2 vorbesc de o subramură a acestuia, intitulată „drept
bugetar”, pe care o definesc ca fiind „totalitatea normelor juridice financiare
care reglementează conţinutul bugetelor publice şi procedura de elaborare,
aprobare, execuţie şi încheiere a acestor bugete”3.
Bugetul – analizat ca element distinct şi deosebit de important în structura
finanţelor publice – a apărut la începutul perioadei istorice contemporane,
determinat de necesitatea lui ca act decizional al veniturilor şi cheltuielilor
anuale şi ca procedeu de corelare a acestora4.
Etimologic, cuvântul „buget” provine din limba franceză veche unde
expresia „bougette” desemna o pungă mică din piele cu bani. În doctrină părerile
sunt împărţite: unii autori apreciază – pe baza datelor şi informaţiilor istoricilor
– că ideea de buget şi conţinutul acestui termen (denumirea şi procesul financiar
ca atare) au apărut în Anglia, de unde au fost preluate de către francezi la
1
Dan Drosu Şaguna, Tratat de drept financiar, Ed. All Beck, 2001, p.253; Ioan Condor, Drept fiscal şi financiar,
Ed. Tribuna Economică, 1996, p.85 şi urm.
2
Mircea Ştefan Minea, Dreptul Finanţelor Publice, Ed. Accent, 1999, p. 44, Emil Bălan, Drept financiar, Ed.
Allbeck, Bucureşti, 2002, p. 20.
3
Ioan Condor, Drept financiar român, partea I, Ed. Regia Autonomă Monitorul Oficial, 2000, p. 85.
4
Ioan Gliga, Drept financiar, Ediţie îngrijită de Mircea Ştefan Minea, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, p.46.

[5]
începutul secolului al XIX - lea5; alţi autori susţin că – deşi nu este sigur dacă
terminologia a intrat în limba franceză de la celţi sau de la latini – în Anglia
termenul „bougette” a pătruns odată cu invazia normandă şi, apoi, de pe insulă
el s-a răspândit în întreaga Europă, având semnificaţia financiară pe care o
folosim şi azi.
Apariţia şi evoluţia instituţiei bugetului în Anglia şi în Franţa este legată
de lupta dintre coroană şi reprezentanţii naţiunii cu privire la resursele coroanei,
alcătuirea şi folosirea acestora şi controlul utilizării. Evoluţia procesului bugetar
demonstreză că, prin acest instrument, s-a urmărit, pe de o parte adoptarea unor
măsuri vizând restrângerea drepturilor suveranului în instituirea şi perceperea
impozitelor şi taxelor, în stabilirea destinaţiei acestora, iar pe de altă parte,
organizarea administrării financiare a statului pe baza unor reguli precise şi
supunerea acesteia controlului parlamentar. În acest sens, s-a arătat că „la
originea bugetelor stă dreptul pe care îl au naţiunile de a refuza sau de a accepta
impozitele: orice sistem parlamentar are ca principală garanţie această facultate
care este astăzi universal recunoscută contribuabililor. Pentru ca reprezentanţii
lor să fie luminaţi atunci când ăşi dau votul favorabil este necesar acest
instrument care este bugetul, adică, un tablou evaluator şi comparativ, o
prevedere detaliaă şi precisă a veniturilor şi cheltuielilor”6.
Cuvântul buget este întâlnit pentru prima dată într-un document francez
din 28 iulie 1802 cu referire la executarea unei hotărâri, iar cu sensul pe care îl
are şi astăzi, cuvântul buget este întâlnit tot în Franţa, în Legea din 24 aprilie
1806 intitulată „Loi relative au budget de l’Etat”. În anul 1815 cuvântul va
pătrunde şi în proiectul de Constituţie al Franţei.

Apariţia concepţiei de buget public şi evoluţia


acesteia în România

În ţara noastră, problematica bugetară s-a conturat – în forme embrionare


– încă înainte de a se fi introdus în limbajul curent termenul, respectiv conceptul
de buget. Astfel, în Muntenia – în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu
şi, respectiv, în Moldova – în vremea lui Nicolae Mavrocordat se întocmeau
condica de venituri şi cheltuieli, respectiv sămile visteriei, care erau - în fapt, şi

5
Louis Trotabas, Finances publiques, Edit. Lib. Dalloz, Paris, 1964, p. 21.
6
Viorel Roş, Drept financiar, Ed. All Beck, 2005, p. 59.

[6]
unele şi altele – dări seamă asupra veniturilor şi cheltuielilor publice, întocmite
la sfârşitul anului.
Termenul de buget, asociat finanţelor publice, a apărut pentru prima dată
într-un act normativ, pe teritoriul Ţărilor Române, în art. 117 din Capitolul III al
Regulamentului Organic al Moldovei care foloseşte pentru acesta forma biudje
prin care se înţelegea „închipuirea cheltuielilor anului viitor”.
Convenţia de la Paris, din 1858, a stabilit principiul liberei administraţii a
Principatelor Române, atribuţia pregătirii bugetului apartinând Domnitorului. În
anul 1860 în Principatele Române a apărut "Regulamentul de finanţe",
promulgat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în care se preciza că recentele
(veniturile) şi cheltuielile publice ce au a se efectua pentru serviciul fiecărui
exerciţiu, vor fi autorizate prin legile de finanţe şi vor forma bugetul general al
statului7. Pregătită în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, prima Constituţie română
a fost adoptată – în anul 1866 – sub domnia lui Carol I; legea cuprindea
reglemntări cu privire la „Bugetul cheltuielilor şi al recentelor”, care trebuia
pregătit în fiecare an prin îngrijirea puterii executive şi supuse aprobării
Adunării elective.
Constituţiile care au urmat – cea din 1923 şi cea din 1938 – au reprodus,
practic, textul Constituţiei din 1866 în ceea ce priveşte bugetul de stat8. Prin
Constituţia adoptată în anul 1948 se prevedea că votarea bugetului de stat, a
încheierii exerciţiului bugetar, fixarea impozitelor şi modul lor de percepere sunt
în componenţa directă a Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare
Române. În baza acestor prevederi constituţionale a fost votată prima lege-cadru
privitoare, în exclusivitate, la bugetul de stat – Legea nr. 3/1949 asupra
întocmirii, executării şi încheierii bugetului general al României.
Prin reglementarea post-revoluţionară, sistemul bugetar al ţării noastre a
fost organizat într-o concepţie nouă, determinată de trecerea la economia de
piaţă. Renunţându-se la formula bugetului unic de stat, care era impusă de planul
naţional unic s-a introdus o noţiune nouă – aceea de buget public naţional, care
cuprindea bugete distincte, aprobate şi executate în condiţii de deplină
autonomie; acestea sunt, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr.
10/19919: bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat.

7
Dan Drosu Şaguna, op. cit., 2001, p.253; Ioan Condor, op. cit., 1996, p. 85 şi urm.
8
Ioan Muraru, Mihai L.Pucheanu, Gheorghe Iancu, Corneliu L. Popescu, Constituţiile României, Edit. R. A.
Monitorul Oficial, Bucureşti, 1993
9
Legea finanţelor publice nr.10/1991(M. Of. Nr. 23 din 30 ianuarie 1991, abrogată) a fost actul normativ prin
care s-a introdus pentru prima dată în ţara noastră conceptul de buget public naţional şi care îşi păstrează
actualitatea şi importanţa, în ciuda faptului că a fost înlocuită prin Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice
(Mircea Ştefan Minea, op. cit., p. 47).

[7]
Prin Legea finanţelor publice nr. 72/199610 - prin care au fost cuprinse în
bugetul public naţional şi bugetele fondurilor speciale – au fost stabilite
competenţe preciseîn legătură cu elaborarea, aprobarea şi executarea acestor
bugete în sarcina Parlamentului, Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice,
precum şi pentru alte organe de stat sau instituţii publice implicate – direct sau
indirect – în aceste operaţiuni11.
Prin Legea finanţelor publice nr. 500/2002, sistemul bugetar din România
a fost structurat în aşa fel încât el cuprinde: a) bugetul de stat; b) bugetul
asigurărilor sociale de stat; c) bugetele fondurilor speciale; d) bugetul trezoreriei
statului; e) bugetele instituţiilor publice autonome; f) bugetele instituţiilor
publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz; g) bugetele instituţiilor
publice finanţate integral din venituri propii; h) bugetul fondurilor provenite din
credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi
şi alte costuri se asigură din fonduri publice; i) bugetul fondurilor externe
nerambursabile; bugetele locale12.
Din cele prezentate se observă că iniţial, singurul tip de buget public cu
care s-a lucrat a fost bugetul statului. Apariţia şi altor categorii de bugete publice
a determinat conturarea conceptului de buget public, distinct de acela de buget
de stat. Astfel, distincţia dintre cele două este de la gen (bugetul public) la specie
(bugetul de stat)13.

Definiţia şi elementele specifice bugetului public

Instrumentul, juridic şi economic în acelaşsi timp, prin care se prevăd şi se


autorizează cheltuielile şi resursele statului este bugetul public. Bugetul public
este, de asemenea, instrumentul prin intermediul căruia se poate stabili un
echilibru între nevoile colective şi mijloacele prin care se asigură acoperirea
acestora. A face un buget înseamnă a enumera, a evalua şi a compara în mos
periodic, dinainte şi pe o perioadă de timp în viitor, cheltuielile de făcut şi
veniturile de perceput14.
10
Publicată în M. Of. Nr. 152 din 17 iulie 1996, abrogată.
11
De altfel, notiunea de "buget public naţional" este folosită şi de art. 138 din Constituţia României.
12
Legea nr. 500/2002 a fost publicată în M. Of. Nr. 597 din 13 august 2002 şi a fost modificată prin Legea nr.
314/2003, publicată în M. Of. Al României nr. 506 din 14 iulie 2003.
13
Cristina Oneţ, Drept financiar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, pp. 38-39.
14
M. Lăzeanu, Curs de ştiinţă şi legislaţie financiară, 1942, p. 133.

[8]
Bugetul este un instrument juridic şi economic pentru că elaborarea,
execuţia şi controlul bugetar sunt realizate în conformitate cu legile de aprobare,
cu procedurile de drept bugetar dar şi în cadrul principiilor contabilităţii publice.
Bugetul reprezintă un procedeu economico-financiar, cu caracter
evaluativ, programatic şi comparativ, compus din două părţi, respectiv din
partea de venituri şi partea de cheltuieli, care se întocmeşte pe o perioadă
determinată, în legătură cu resursele financiareale oricărei persoane fizice sau
juridice.15
În literatura de specialitate este consacrată concepţia că bugetul public
reprezintă actul juridic necesar pentru stabilirea şi autorizarea prealabilă a
veniturilor şi cheltuielilor16.
O opinie foarte interesantă este aceea potrivit căreia bugetul este
programul prin care se prevăd şi se aprobă veniturile şi cheltuielile destinate
exercitării funcţiilor statului şi satisfacerii altor nevoi publice pentru o perioadă
determinată (de obicei un an) program ce îmbracă forma legii17.
În doctrina străină s-a optat pentru o definiţie sintetică a bugetului, în
termeni asemănători celei din Decretul asupra contabilităţii publice din Franţa
din 31 mai 1862, care , în art. 5, arată că „bugetul este actul prin care sunt
prevăzute şi autorizate veniturile şi cheltuielile anuale ale statului sau altor
servicii pe care legile le supun la aceleaşi reguli”.
Din cuprinsul definiţiilor formulate rezultă trei elmente specifice ale
bugetului public:
• Bugetul public este un act de previziune, în sensul că prezintă un
tablou evaluativşi comparative de venituri publice, adică sursele
băneşti ale bugetului;
• Bugetul public este un act de autorizare, prin care puterea executivă
este împuternicită de puterea legislativă să cheltuiască şi să perceapă
venituri în acord cu prevederile bugetare;
• Bugetul public este un act anual, deci limitat în timp la o perioadă
mai potrivită pentru a se efectua programarea şi a se urmări execuţia
bugetară18.

15
Cristina Oneţ, op. cit., p. 33.
16
Ioan Gliga, Drept financiar public, Ed. All, Bucurşti, 1994, p. 46-48, Emil Bălan, Drept financiar, Ed. All
Beck, Bucureşti, 1999, p. 17.
17
Doina Petică Roman, Dreptul finanţelor publice, Cada de editură şi presă Tribuna, Sibiu, 2004, p. 26.
18
Viorel Roş, op. cit., p. 66.

[9]
Natura juridică a bugetului public

În analizarea naturii juridice a acestei instituţii juridice, în literatura de


specialitate s-a procedat diferit. Unii autori au procedat la analiza naturii juridice
a bugetului19. Din conţinutul lucrării rezultă că de fapt, analiza se referă la
bugetul de stat.
Alţi autori s-au aplecat asupra bugetului public naţional, dar avându-se în
vedere conţinutul acestuia rezultă faptul că autorul se referă tot la bugetul de stat
şi numai la acesta.
Într-o primă teorie s-a apreciat faptul că bugetul de stat este un act
administrativ argumentându-se că prin buget se condiţionează, atât veniturile,
cât şi cheltuielile statului sub aspecte parţial diferit, însă comune actelor
administrative de acest fel.
O a doua teorie statuează faptul că bugetul de stat este o lege întrucât este
o emanaţie a puterii legislative20.
A treia teorie se referă la faptul că bugetul de stat este o lege în partea de
venituri şi act administrativ în partea de cheltuieli, respectiv lege în partea
creatoare de dispoziţii generale şi act administrativ în partea creatoare de acte
individuale şi concrete21.
A patra teorie adoptată în doctrină se bazează pe distincţia dintre sensul
formal şi material al legii. Astfel, s-a apreciat că bugetul este o lege numai în
sens formal, nu şi în sens material.
Bugetul statului a mai fost considerat, în sfârşit, un act de planificare
financiară care în urma adoptării sale de către Parlament printr-o lege emisă în
acest scop dobândeşte natura juridică de lege.
Neîndoielnic, fapt cunoscut de altfel de toţi autorii din literatura de
specialitate, bugetul public este un plan, mai exact principalul plan financiar al
statului şi cuprinde indicatori financiari privind modul de realizare a veniturilor
şi de efectuare a cheltuielilor centralizate ale statului. Fiind principalul plan
financiar cu caracter operativ al statului, este firesc ca societatea să manifeste un
interes deosebit. Acest interes justifică atenţia de care sistemul bugetar se bucură
din partea legiuitorului. Dar legiuitorul nu poate şi nici nu este posibil să adopte
un plan, adică să aplice procedura de adoptare a legilor unui act al cărui conţinut
nu are trăsăturile unei norme juridice, fiind format, în principal, din indicatori de
plan care sunt aleatorii, susceptibili de modificare pe perioada de plan.
19
Doina Petică Roman, op. cit., p. 26
20
Dan Drosu Şaguna, op. cit., p. 526; Emil Bălan, op. cit., p. 20.
21
L. Duguit, Traitė du Droit constitutionnel, vol. II, Paris, 1923, p. 144.

[10]
Nefiind posibil să se aplice procedura de adoptare a legilor unui document
al cărui conţinut este format din indicatori de plan, de o importanţă deosebită
pentru viaţa socială şi economică a statului, pentru a-i da caracter obligatoriu,
legiuitorul va dezbate şi adopta un alt document, şi anume legea bugetară anuală
de aprobare a sistemului bugetar. Prin urmare, Parlamentul nu adoptă un plan, ci
legile bugetare anuale. Astfel, sub acest subterfugiu de tehnică juridică, conferă
sistemului bugetar – care, în esenţă este şi rămâne un plan – forţa obligatorie a
normei de drept si, în consecinţă, bugetul public are o natură juridică de lege22.

Structura sistemul bugetar român

Bugetele publice, prin conţinutul lor economic, pot alcătui un sistem de


relaţii specifice a căror reprezentare să fie dată de trăsături ori caracteristici
comune. Însăşi definirea sistemului bugetar poate fi exprimată de aceeaşi
manieră, şi anume ca reprezentând ansamblul (totalitatea) relaţiilor economice
sub formă bănească, rezultat al repartiţiei venitului naţional, relaţii ce apar cu
prilejul constituirii şi repartizării de fonduri centralizate la şi de la dispoziţia
statului, precum şi a unităţilor administrativ-teritoriale, în scopul satisfacerii de
interese generale ale societăţii ori colectivităţilor publice.
Caracteristicile comune tuturor relaţiilor specifice menţionate constau în:
conţinutul economic; exprimarea valorică; rezultatul repartiţiei valorii nou
create; constituirea şi repartizarea de fonduri centralizate; implicarea puterii de
stat; satisfacerea unor interese de ordin public.
Bugetele publice, în ipostaza de balanţe financiare operative, pot să
constituie un sistem prin conţinutul şi forma lor de exprimare. În structura lor,
veniturile şi cheltuielile au drept criterii de grupare pe cel financiar, corelat cu
cel administrativ (sau de ramură). Veniturile sunt grupate după provenienţă iar
cheltuielile după destinaţie, astfel încât subdiviziunile care le exprimă se găsesc
aşezate într-un sistem corelat de indicatori ai finanţelor publice. În plan tehnic,
determinarea (aşezarea şi calculul) veniturilor se bazează pe legi şi norme
metodologice de aplicare, constituite pe principii şi reguli comune, unde
elementele de lucru (procedurile şi operaţiunile) sunt în mare măsură
asemănătoare. Spre exemplu, veniturile de ordin fiscal au drept acte normative
de referinţă comună Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, pe lângă faptul
că fiecare venit în parte îşi are şi legea specifică de instituire.
22
Dan Drosu Şaguna,op. cit., p. 67.

[11]
În ceea ce priveşte cheltuielile, apar aceleaşi considerente de conţinut şi
de formă prin care indicatorii reprezentativi sunt structuraţi cu ajutorul unei
clasificaţii comune (a indicatorilor finanţelor publice), în care
complementaritatea este susţinută mai întâi de clasificaţiei funcţională şi apoi de
cea economică. În gestiunea cheltuielilor bugetare, noţiunile utilizate cu
acelaşi sens pornesc de la credite bugetare şi ordonatori de credite bugetare,
după care urmează metodele, tehnicile şi procedeele de finanţare, în general
asemănătoare între bugetele publice. Tot cu exprimare comună sunt şi
consemnările informaţionale prin cele trei forme de evidenţă: statistică, tehnic-
operativă, contabilă.
Opus, dar nu antagonic ideii de sistem, pentru bugetele publice apare
autonomia, individualitatea acestora care le separă în sistemul de
complementaritate mai sus menţionat.
Diferenţele şi, de aici, specificitatea fiecărui buget public sunt determinate
de: structura intereselor generale, grupate în centrale şi locale; împărţirea
administrativ-teritorială a ţării; cerinţe de ordin public, tot mai mari de acoperit,
pentru care sunt necesare alte mijloace băneşti de mobilizat; gospodărire
(administrare ori gestiune) mai eficientă a fondurilor publice prin implicări
instituţionale responsabile şi competente etc.
Calitatea de sistem pentru relaţiile bugetare mai este susţinută şi de
principiile prezentate în literatura de specialitate23: anualitate, unitate,
universalitate, neafectarea veniturilor, specializarea bugetară, echilibrul bugetar,
publicitatea, realitatea. La acestea se adaugă, în sensul noţiunii de sistem,
prevederile în plan juridic, legislaţia finanţelor publice.
Structural, sistemul bugetar din România, după opinia noastră, are drept
componente principale şi definitorii următoarele: bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de
sănătate, bugetele fondurilor speciale (Fig. nr.1). Comparativ cu această
structură este cea clasică întâlnită în majoritatea lucrărilor de specialitate, şi
anume cea prezentată mai înainte, mai puţin ultimele două componente. La
acestea se pot adăuga, prin prisma cadrului juridic de acţiune dat de legislaţia
finanţelor publice24, mai multe categorii de bugete, care se referă, prin
comparaţie cu cele menţionate de noi (exceptând bugetul asigurărilor sociale de
sănătate), şi la alte individualizări bugetare ca: bugetele instituţiilor publice
finanţate integral sau parţial din bugetele locale; bugetele împrumuturilor interne
23
Văcărel, Iulian şi alţii, Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999 (2003, ed. a II-a), p.
566 şi urm; Filip Gheorghe, Finanţe, Editura Junimea, Iaşi, 2002, p. 131 şi urm.
24
Legea nr. 500/11.07.2002 privind finanţele publice, art 1, alin. 2

[12]
şi externe contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale;
bugetul trezoreriei statului; bugetele instituţiilor publice autonome etc.
Din prezentarea sumară de mai sus a componentelor bugetare pornind de
la teoria finanţelor publice, considerăm că primele două interpretări sunt de
rezistenţă, în comparaţie cu ultima, care are neajunsul punerii pe acelaşi plan de
judecată, în structura sistemului bugetar, a bugetelor tradiţionale cu cele ale
situaţiilor conjuncturale ori ale unor instituţii (prin prisma modului de gestionare
a veniturilor proprii).
În ceea ce ne priveşte, credem că asigurările sociale de sănătate, atât ca
relaţii de mobilizare şi repartizare a fondului specific, cât şi ca mod de
gestionare (inclusiv instituţional) pe baza monopolului pe care îl are statul – în
acest sens, prin Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate –, se regăsesc în
sistemul bugetar, cu asemănări faţă de asigurările sociale de stat, dar şi prin
comparaţie cu celelalte componente. Totodată, fondul asigurărilor de sănătate
este sub incidenţa execuţiei de casă a bugetelor publice, de care răspunde
Trezoreria Finanţelor Publice, ca reprezentant financiar-bancar al statului, aflată
în structura administrativă a Ministerului Finanţelor Publice.
Componentele sistemului bugetar pot fi abordate din cele două puncte de
vedere prezentate iniţial (1.1), şi anume: din punct de vedere al conţinutului lor
economic, exprimând relaţii economice specifice şi, respectiv, ca instrumente
economico-financiare de acţiune sub forma de balanţe de venituri şi cheltuieli.
Bugetul de stat exprimă relaţii economice băneşti ce apar în procesul
repartiţiei venitului naţional cu prilejul constituirii şi repartizării unui fond
centralizat, cu adresare generală, la şi de la dispoziţia statului, în scopul
satisfacerii unor interese de ordin naţional.
Ca balanţă financiară, bugetul de stat cuprinde o diversitate pronunţată de
venituri şi de cheltuieli la care sunt implicate toate categoriile de contribuabili
(persoane juridice şi persoane fizice) şi respectiv de consumatori de fonduri
bugetare (ordonatori de credite bugetare), din diverse domenii de activitate.

[13]
Structural, la venituri, bugetul de stat cuprinde o diversitate pronunţată de
surse de formare şi categorii de indicatori. Plătitorii acestora sunt persoane
juridice (agenţi economici şi instituţii publice) şi persoane fizice (îndeosebi
salariaţi). Veniturile reprezentative, ca pondere, sunt: impozitul pe salarii,
impozitul pe profit, taxa asupra valorii adăugate, taxele vamale şi accizele, care
deţin între 80% şi 90% din total, prin raportare la mai multe perioade de
gestiune bugetară. La cheltuieli, se remarcă aceeaşi diversitate de indicatori prin
regăsirea lor în ramuri şi domenii de activitate din cele mai diverse (învăţământ,
sănătate, cultură, justiţie, apărare, cercetare ştiinţifică, economie, ordine publică
etc.). Cu caracter exclusiv, numai în bugetul de stat, apar la cheltuieli: apărarea
şi siguranţa naţională, justiţia, datoria publică, cercetare ştiinţifică etc.
Bugetele locale reflectă relaţii economice băneşti care apar în procesul
repartiţiei venitului naţional cu prilejul constituirii şi repartizării de fonduri
centralizate cu adresare generală la de la dispoziţia unităţilor administrativ-
teritoriale, în scopul satisfacerii unor interese ale colectivităţilor publice locale.
Aceste bugete mai sunt cunoscute şi sub alte denumiri ca: bugete ale
consiliilor locale, bugete ale unităţilor administrativ-teritoriale, bugete ale
localităţilor.25 Ca balanţe financiare, bugetele locale cuprind, pe de o parte,
venituri şi, pe de altă parte, cheltuieli. Ambele categorii de indicatori se găsesc
într-o structură diversă. Veniturile din bugetele locale se află într-o situaţie
particulară, prin comparaţie cu celelalte componente ale sistemului. Astfel, o
primă parte a acestora o constituie veniturile proprii reprezentate de impozite şi
taxe locale (impozit pe clădiri, impozit pe terenuri, taxa asupra mijloacelor de
25
Şaguna-Drosu, Dan, Drept financiar şi fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureşti 1998 (2000)

[14]
transport etc.), care deţin în medie, pe total, bugete locale între 30% şi 40% din
totalul de venituri ale acestora prin raportare la mai multe perioade de bugetară.
Diferenţa pentru completare, până la concurenţa mărimii cheltuielilor, o
reprezintă veniturile de echilibrare ce provin din bugetul de stat, realizate în
teritoriu. În ultimii ani bugetari s-a folosit ca venit de echilibrare impozitul pe
salarii. Dacă veniturile de echilibrare atribuite în sume absolute nu sunt
suficiente în acoperirea diferenţei dintre cheltuieli şi venituri proprii, se apelează
la subvenţii, ce reprezintă sume de bani fără nominalizare de surse din bugetul
de stat, unde apar la cheltuieli la capitolul „Transferuri către bugetele locale”26.
Nivelul scăzut al veniturilor proprii în bugetele locale este rezultatul
gradului diferit de dezvoltare economică a localităţilor ţării, a zonelor, a
regiunilor, a judeţelor, ca urmare a unui cumul de factori de ordin geografic,
istoric, climateric, politic. Pe de altă parte, societăţii faţă de populaţie cu privire
la acţiuni de interes major ca: învăţământul, cultura, sănătatea, asigurările
sociale şi asistenţa socială conduce, în profil teritorial, potrivit cu remarca
anterioară, la redistribuiri de mijloace băneşti din bugetul de stat către acele
localităţi unde sunt resurse insuficiente în aceste direcţii. Competenţele mai
mari, în materie de cheltuieli la bugetele locale, sunt determinate şi de nevoia de
implicare a autorităţilor la acest nivel pentru a acţiona în interesul localităţilor şi
cetăţenilor pe domeniile menţionate, în sensul dezvoltării şi susţinerii bazei 10
tehnico-materiale a instituţiilor implicate în educaţie, cultură, asistenţă socială.
De bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor sociale de
sănătate ne vom ocupa în alt capitol al prezentei lucrări.
Bugetele fondurilor speciale se constituie ca o componentă distinctă în
sistemul bugetar şi reprezintă relaţii economice băneşti ce apar în procesul
repartiţiei venitului naţional, cu prilejul constituirii şi repartizării centralizate a
unor fonduri la şi de la dispoziţia statului în scopul susţinerii unor activităţi şi
acţiuni de interes general bine delimitate27. Fiecare fond special, în parte, are un
buget propriu, ca balanţă financiară, în care la venituri este consemnată
contribuţia specifică plătită, de regulă, de agenţii economici desemnaţi prin lege,
iar la cheltuieli este destinaţia care urmează să o aibă o activitate sau o acţiune
bine definită.

26
Dan Şaguna-Drosu, Drept financiar şi fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureşti 1998 (2000), p. 89.
27
Ioan Gliga, Dreptul finanţelor publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992

[15]
Cap. II. Aspecte generale privind asigurările
sociale şi bugetul asigurărilor sociale de
stat

Asigurările sociale. Concept şi evoluţie

Din punct de vedere istoric, necesitatea unei protecţii a persoanelor fizice


împotriva unor riscuri inevitabile precum boala, accidentele, moartea, şomajul
etc., a fost conştientizată în perioada modernă, în contextul industrializării şi a
exodului rural. Nou-apăruta clasă socială, aceea a muncitorilor, avea ca singură
sursă de venit salariul. Drept urmare, survenirea unui eveniment care conducea
la pierderea sau reducerea acelui venit avea pentru aceştia consecinţe tragice.28
În acest context au fost semnalate primele încercări de asigurare a unei
minime protecţii împotriva acestor riscuri: au apărut unele case de asigurări
încurajate de stat; au fost emise anumite dispoziţii obligatorii care îi obliga pe
patroni să întreţină, într-o anumită măsură, muncitorii bolnavi şi bătrâni; unele
societăţi mutuale ofereau o modestă asistenţă în bani în caz de boală sau de
bătrâneţe29.
Primul mare sistem de protecţie socială a fost organizat în Germania la
sfârşitul secolului al XIX-lea, ca urmare a eforturilor cancelarului Otto von
Bismarck. În România, primul sistem de asigurări sociale a fost înfiinţat prin
Legea minelor 1895, care instituia asigurările sociale obligatorii ale minerilor şi
a lucrătorilor din industria petrolieră. Fondurile necesare erau constituite prin
contribuţia egală a patronilor şi a muncitorilor30. La începutul secolului al XX-
lea a fost instituită asigurarea socială obligatorie în caz de boală şi accident a
salariaţilor, urmată de organizarea asigurărilor muncitoreşti. Însă din aceste nu
erau cuprinşi toţi salariaţii, ajutoarele de boală şi de deces se acordau din
fonduri băneşti constituite numai din cotizaţiile salariaţilor, iar pensiile de
bătrâneţe şi de invaliditate se acordau în cuantumuri reduse din fonduri băneşti
consituite din cotizaţiile salariaţilor, din alocaţiile bugetare de stat şi din
contribuţii patronale în procente mici. Abia prin legea asigurărilor sociale din
28
Mircea Ştefan Minea,Cosmin Flavius Costaş, Dreptul Finanţelor publice, vol I, Edit. Sfera Juridică, Cluj-
Napoca, 2006, p. 236
29
Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, Dreptul Securităţii Sociale, Edit. All Beck, Bucureşti,
1998, p. 4 şi urm.
30
Ibidem.

[16]
anul 1938, în ţara noastră s-a ajuns ca patronii să plătească o contribuţie pentru
asigurări sociale egală cu a salariaţilor. Comparativ, în Austria, Japonia, Suedia
şi alte state, contribuţiile patronilor sunt sensibil mai mari decât ale salariaţilor,
iar statul contribuie cu subvenţii la completarea fondurilor băneşti necesare
asigurărilor sociale.
Aplicarea în practică a politicii sociale a statului român a contribuit la
cristalizarea şi la perfecţionarea pe plan naţional a unui sistem de asigurări
sociale, care cuprinde ansamblul organizat al formelor de asigurări sociale ce îşi
păstrează individualitatea, depind unele de altele, realizându-se astfel aspectul
de totalitate şi integralitate prin care sunt ocrotiţi lucrătorii din unităţile de stat,
mixte, private, membrii cooperativelor meşteşugăreşti, agricultorii, avocaţii,
slujitorii cultelor, personalul casnic şi de îngrijire a blocurilor de locatari,
pensionarii şi membrii lor de familie.
Începând din anul 1992 se conturează tot mai bine realizarea unui sistem
public naţional unificat de asigurări sociale, prin integrarea în asigurările sociale
de stat a sistemelor independente de asigurări sociale (asigurările sociale pentru
agricultori, ale cooperaţiei meşteşugăreşti, ale Bisericii Ortodoxe Române, ale
artiştilor plastici, ale muzicienilor, compozitorilor şi scriitorilor).
Asigurările sociale pot fi definite ca un mijloc de realizare a protecţiei
active împotriva consecinţelor survenirii unui risc social (pierderea sau
reducerea veniturilor sau creşterea cheltuielilor), prin constituirea unor fonduri
băneşti din contribuţiiale subiectelor de drept interesate şi repartizarea acestor
fonduri asiguraţilor în momentul survenirii riscului31. Fondurile de asigurări
sociale se constituie, cel puţin în sistemul public, prin contribuţii obligatorii
prelevate de la angajator şi angajaţi, element care accentuează caracterul social
al asigurărilor.
Practic, consecinţele unui eveniment nefast nu sunt suportate numai de
angajat, îmntrucât colectivitatea preia sarcina asigurării materiale.
Din evoluţia ulterioară a reglementării şi finanţării asigurărilor sociale în
statul nostru este remarcabilă adoptarea conceptului "asigurărilor sociale de stat"
extinse asupra tuturor categoriilor de salariaţi, drepturile băneşti de asigurări
sociale fiind considerate ca având temeiul raporturilor juridice de muncă şi fiind
specificate prin dispoziţii exprese ale Codului muncii32.
Conform conceptului asigurărilor sociale de stat salariaţii sunt exoneraţi
de plata contribuţiei băneşti de asigurări sociale care se suprtă exclusiv de către
întreprinderi, instituţii şi organe de stat, agenţi economici, etc.
31
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, op. cit., p. 237.
32
Cf. prev. art. 144 şi art.145 din codul muncii aprobat prin Legea nr. 10/1972.

[17]
Prin extinderea sferei de aplicare a sigurărilor sociale de stat, pe lângă
salariaţii organelor de stat şi instituţiilor publice, întreprinderilor şi societăţilor
cu capital de stat, în aceste asigurări sunt cuprinşi salariaţii unităţilor româneşti
care îşi desfaşoară activitatea în străinătate, personalul salariat al societţilor
mixte şi al reprezentanţelor organizaţiilor economice străine de pe teritoriul
statului nostru, personalul reprezentanţelor diplomatice şi membrii familiilor
acestora aflaţi în ţara noastră, salariaţii firmelor străine care plătesc contribuţia
de asigurări sociale, precum şi personalul casnic angajat de persoane fizice cu
domiciul stabil în statul nostru33.

Sistemul asigurărilor sociale de stat

Dreptul cetăţenilor români de a beneficia de asigurări sociale este


consacrat în Constituţie indirect, respectiv prin consacrarea dreptului la ocrotirea
sănătăţii34, dar cu acest prilej legiuitorul constituant face vorbire expresă despre
obligaţia statului de a organiza sistemul public de asigurări sociale35.
În acest sens, legea reglementează sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale36. Pentru a putea fi mai uşor gestionate resursele
financiare destinate susţinerii sistemului public de asigurări sociale, a fost creat
un buget public, de interes naţional, care să servească exclusiv realizării acestui
scop. Sistemul public de asigurări sociale se referă, cu precădere, la pensii, dar şi
la alte drepturi de asigurări sociale.

Principiile asigurărilor sociale de stat

Principiile de organizare şi funcţionare a sistemului public naţional de


asigurări sociale sunt următoarele:
• Unicitatea.
Potrivit acestui principiu este organizat şi funcţionează un singur sistem
public naţional de asigurări sociale, garantat de stat. Concomitent, se prevăd

33
Ioan Gliga, op. cit., p. 233.
34
Constituţia României, art. 34, alin. 1.
35
Constituţia României, art. 34, alin. 3.
36
Cristina Oneţ, op. cit., p. 89.

[18]
posibilitatea şi condiţiile de organizare şi funcţionare a unor sisteme private,
facultative, de asigurări sociale.
• Obligativitatea.
În concordanţă cu cerinţele acestui principiu, persoanele fizice care
desfăşoară activităţi aducătoare de venituri şi îndeplinesc condiţiile prevăzute de
lege sunt cuprinse, prin efectul legii, în sistemul public naţional de asigurări,
beneficiind de drepturi şi având obligaţii reglementate.
Asigurările sociale cuprind: personalul din companiile naţionale, regiile
autonome, societăţile comerciale, întreprinderile privare, cooperatorii, asociaţii,
agricultorii, avocaţii, slujitorii cultelor, toţi pensionarii şi membrii lor de familie.
Practic, astăzi toţi cetăţenii activi ai ţării, pensionarii şi membrii lor de
familie sunt ocrotiţi prin asigurările sociale, ceea ce înseamnă că la baza
asigurărilor sociale se află principiul generalităţii şi că statul garantează aceste
drepturi prin Constituţie şi prin alte acte normative.
• Garantarea de către stat a drepturilor de asigurări sociale.
Statul este garantul acestui drept exercitat prin sistemul public naţional al
asigurărilor sociale. Statul sprijină acest sistem al asigurărilor sociale, în situaţii
temeinic motivate, prin acoperirea deficitelor financiare potrivit prevederilor
legii bugetului de stat.
• Cetăţenii sunt ocrotiţi în toate cazurile şi pentru toată perioada
de pierdere a capacităţii lor de muncă.
Mamele se bucură şi de ocrotire socială deosebită în caz de sarcină,
lehuzie, pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, când au copii mici bolnavi etc..
• Egalitatea.
Acest principiu are în vedere că persoanele asigurate beneficiază de
aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţii dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii
prevăzute de lege.
• Imprescriptibilitatea dreptului la pensie şi la indemnizaţiile de
asigurări sociale.
Acest principiu este expres prevăzut de legislaţia de asigurări sociale.
Salariaţii, membrii cooperatori, asociaţii, agricultorii şi ceilalţi cetăţeni care
îndeplinesc condiţiile legale au dreptul să ceară oricând stabilirea dreptului la
pensie, indemnizaţie etc..
• Pensiile şi indemnizaţiile de asigurări sociale nu pot fi cedate
nici total, nici parţial.
Pensiile şi indemnizaţiile de asigurări sociale constituie un drept personal
şi nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, nu pot fi limitate şi nu pot fi cedate nici

[19]
total, nici parţial, deoarece sunt menite să asigure condiţii decente de viaţă
persoanei căreia i-au fost conferite.
• Autonomia şi descentralizarea.
Potrivit căruia asigurările sociale se înfăptuiesc de către asiguraţii
respectivi prin organe proprii şi organizaţii competente37.
Rolul deosebit al asigurărilor sociale constă în ocrotirea cetăţenilor în
toate cazurile de pierdere a capacităţii de muncă; de asemenea, prin acordarea
indemnizaţiilor şi aplicarea unor restricţii acţionează împotriva leneşilor,
simulanţilor şi chiulangiilor etc. Asigurările sociale au un rol important în
educarea cetăţenilor, în dezvoltarea conştiinţei cetăţeneşti, în promovarea
echităţii sociale; ele cultivă atitudinea responsabilă faţă de muncă, faţă de
familie etc. Asigurările sociale sunt chemate să îndeplinească un rol important în
menţinerea şi ridicarea bunăstării poporului38.

Organizarea Instituţională

Organizarea instituţională a sistemului public de asigurări sociale are la


bază principiul autonomiei. În temeiul acestui principiu enunţat şi al legii39 a
fost constituită Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale,
iar în subordinea acesteia s-au înfiinţat case judeţene de pensii în fiecare
municipiu-reşedinţă de judeţ, precum în municipiul Bucureşti, care se mai
numesc şi case teritoriale de pensii având personalitate juridică.
Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale, creată în anul 2000,
administrează şi gestionează sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale. Aceasta include o reţea teritorială, respectiv Casa de Pensii a
Municipiului Bucureşti şi casele judeţene şi locale de pensii, care constituie
servicii publice investite cu personalitate juridică. Deoarece Ministerul Muncii şi
Solidarităţii Sociale are rolul principal în procesul decizional legat de
administrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, îndeplinirea
responsabilităţilor Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale face obiectul
controlului acestui minister.

37
Bistriceanu Ghe. – Sistemul asigurărilor din România, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, p. 45-46.
38
Nedeluţ M., Isac C. – Protecţie şi asigurări sociale, Ed.Focus, Petroşani, 2002, p. 65-67.
39
Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale,art. 3, alin. 2 şi urm.

[20]
Administrarea curentă este asigurată de un Preşedinte (care este şi secretar
de Stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale) şi de un Consiliu de
Administraţie format din 19 membri.
Membrii Consiliului de Administraţie sunt reprezentanţi ai Guvernului,
organizaţiilor patronale, sindicale şi de pensionari reprezentative la nivel
naţional. Aceştia sunt desemnaţi pe o perioadă de 4 ani dar pot fi revocaţi de
către cei care i-au desemnat. CNPAS îşi elaborează statutul propriu care se
aprobă prin Hotărâre de Guvern. Statutul stabileşte atribuţiile Consiliului de
Administraţie şi ale Preşedintelui CNPAS, modul de organizare şi funcţionare al
CNPAS precum şi atribuţiile caselor judeţene de pensii. CNPAS are rolul
principal în administrarea majorităţii prestaţiilor de asigurări sociale, incluse în
conceptul de “securitate socială” de către legislatorul comunitar şi deţine un rol
cheie în asigurarea resurselor necesare pentru mecanismele de protecţie socială,
în stabilirea unor proceduri detaliate, în finanţarea şi organizarea sistemului
conform legislaţiei şi practicii naţionale.
Principalele responsabilităţi ale CNPAS sunt:
• îndrumarea şi monitorizarea aplicării dispoziţiilor legale de către
casele teritoriale de pensii şi de către persoanele fizice şi juridice
investite cu drepturi şi obligaţii în domeniu;
• monitorizarea colectării veniturilor bugetului asigurărilor sociale de
stat, (colectarea şi transferul contribuţiilor de asigurări sociale şi a
altor forme de contribuţii stabilite prin lege);
• organizarea, îndrumarea şi controlul activităţii de recuperare a
datoriilor financiare faţă de bugetul asigurărilor sociale, protejarea
fondurilor de asigurări sociale;
• furnizarea datelor necesare pentru fundamentarea şi elaborarea
bugetului asigurărilor sociale de stat;
• organizarea evidenţei naţionale a contribuabililor la sistemul public
precum şi a drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale;
• îndrumarea şi monitorizarea reexaminărilor medicale şi a
activităţilor de recuperare a capacităţii de muncă;
• reprezentarea în faţa instanţelor;
• elaborarea de rapoarte pentru Guvern şi partenerii sociali;
• aplicarea acordurilor internaţionale de asigurări sociale la care
România este parte şi dezvoltarea relaţiilor cu autorităţile similare de
asigurări sociale din alte ţări;

[21]
• organizarea selecţiei şi perfecţionării profesionale pentru personalul
propriu;
• implementarea, extinderea, întreţinerea şi protecţia sistemelor
automate de calcul şi de evidenţă.
Cheltuielile de organizare şi funcţionare a sistemului public sunt plătite
din bugetul asigurărilor sociale de stat, în limita a 3% din cheltuielile anuale
totale.

Subiecţii asigurărilor sociale de stat

Subiecţii ce vor beneficia de drepturile de asigurări sociale protejate prin


intermediul acestui sistem sunt asiguraţii, care au obligaţia să plătească
contribuţii de asigurări sociale şi dreptul să beneficeze de prestaţii de asigurări
sociale40. Pot fi asiguraţi în cadrul acestui sistem cetăţenii români, cei străini sau
apatrizii în perioada în care au domiciliul sau reşedinţa în România41.
Sunt consideraţi asiguraţi prin efectul legii următoarele categorii de
persoane:
• Persoanele care desfaşoară activităţi pe bază de contract de muncă
şi funcţionari publici;
• Persoanele care îşi desfaşoară activitatea în funcţii elective sau care
sunt numite în cadrul activităţii executive, legislative ori judecătoreşti,
pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o
organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii
sunt asimilate cu ale salariaţilor;
• Persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă
din bugetul asigurărilor pentru şomaj;
• Persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic
echivalent cu cel puţin trei salarii medii brute, şi care se află în una din
următoarele situaţii:
- Asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari;
- Administratori sau manageri care au încheiat contract de
administrare sau de management;
- Membrii ai asociaţiei familiale;
- Persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente;
40
Cristina Oneţ, op. cit., p. 91.
41
Legea nr. 19/2000 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, art.4, alin. 2.

[22]
- Persoane angajate în instituţii internaţionale care nu sunt
asiguraţi ai acestora;
• Persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe an
calenaristice echivalente cu cel puţin trei salarii medii brute şi care se
vregăsesc în cel puţin două din situaţii enunţate la punctul anterior.
Celelalte categorii de persoane care nu sunt considerate asigurate prin
efectul legii, dar doresc să se asigure în sistemul public de asigurări sociale, pot
face acest lucru în baza unui contract de asigurare42.
În sistemul public din România, se poate asigura pe bază de contract
asigurarea socială, în condiţiile legii43, pentru orice persoană care doreşte
încheierea unui astfel de contract. Asigurarea prin contractul de asigurare
priveşte toate riscurile sociale prevăzute de lege, neexistând posibilitatea
încheierii unui contract separat, pentru fiecare dintre riscurile sociale acoperite
de sistemul public.
Obligaţii:
- în cazul în care intervin modificări asupra elementelor din contractul de
asigurare sociala (nume, venit asigurat, adresă, act identitate), este obligatorie
încheierea unui act adiţional la contract;
- achitarea contribuţiei de asigurări sociale;
- termenul de plată este lunar, după care, în cazul neachitării contribuţiei,
contractul de asigurare sociala se poate rezilia. Contractul se poate rezilia la
iniţiativa oricărei părţi;
- neplata contribuţiei de asigurări sociale de către asiguraţii cu declaraţie sau
contract de asigurare la termenele stabilite atrage neacordarea drepturilor la
prestaţii până la achitarea contribuţiilor datorate şi a majorărilor de întârziere
aferente.
Drepturi:
- persoanele care au încheiat contract de asigurare beneficiază, după o perioadă
de cotizare de cel puţin 6 luni de la înscrierea în sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale, de prestaţii de asigurări sociale (venit de înlocuire
ca urmare a pierderii totale sau parţiale a veniturilor profesionale) pentru:
accidente, boli, maternitate, deces, invaliditate, bătrâneţe, recuperarea capacităţii
de muncă, tratament, odihnă.
- primeşte certificatul privind stagiul de cotizare şi punctajul realizat o dată pe
an gratuit şi de câte ori doreşte în cursul anului contra cost.

42
Cristina Oneţ, op. cit., p. 91
43
Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

[23]
- de asemenea beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului până la 2
ani doar după realizarea unui stagiu minim de cotizare de 10 luni anterior datei
naşterii copilului.
Evidenţa drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale în sistemul public
se realizează pe baza codului personal de asigurări sociale44. Codul personal de
asigurări sociale şi modalităţile de atribuire a acestuia se stabilesc de CNPAS45.
Fiecărui asigurat în sistemul public i se atribuie un singur cod personal de
asigurări sociale. Conform legii46 în România se pot organiza şi funcţiona
societăţi private de asigurări sociale, reglementate printr-o lege specială.

Istoricul bugetului asigurărilor sociale de stat în


România

Bugetul asigurărilor sociale de stat până în anul 1990, inclusiv era parte
componentă a bugetului de stat. Începând cu 1991, potrivit prevederilor Legii
privind finanţele publice, bugetul asigurărilor sociale de stat se întocmeşte
distinct de bugetul de stat şi se aprobă de Parlament o dată cu aceasta,
dobândind o autonomie deplină.
Începuturile bugetului asigurărilor sociale de stat pot fi legate de
începuturile asigurărilor sociale pe teritoriul României. Legea minelor din 1895
poate fi considerată primul pas spre bugetul asigurărilor sociale de stat.
În perioada 1895-1945 bugetul asigurărilor sociale de stat este reprezentat
de diferite dispoziţii obligatorii care îi obligau pe patroni să întreţină , într-o
anumită măsură, muncitorii bătrâni şi bolnavi.
Prin legea asigurărilor sociale din anul 1938, în ţara noastră s-a ajuns ca
patronii să plătească o contribuţie pentru asigurări sociale egală cu a salariaţilor.
Comparativ, în Austria, Japonia, Suedia şi alte state, contribuţiile patronilor sunt
sensibil mai mari decât ale salariaţilor, iar statul contribuie cu subvenţii la
completarea fondurilor băneşti necesare asigurărilor sociale.
În întreaga lume, dificultăţile financiare cu care se confruntă sistemele de
asigurări sociale sunt generate, în principal de îmbătrânirea populaţiei, iar pentru
echilibrarea bugetară se adoptă măsuri de creştere a contribuţiilor sau de
reducere a cuantumului prestaţiilor, fie o combinaţie a acestora.

44
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale art. 9, alin. 1.
45
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, art. 9, alin. 2.
46
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, art. 10.

[24]
Reformele din ultimii ani din ţările OECD, au vizat stabilirea unui anumit
nivel de contribuţii pentru sistemele publice de pensii, lărgind baza contributivă
şi restrângând criteriile de eligibilitate, constatându-se că aceste măsuri sunt
insuficiente pentru a face faţă îmbătrânirii populaţiei. Totodată, perspectivele
demografice nu sunt îmbucurătoare, fiind necesare decizii ferme pentru
balansarea bugetelor acestor sisteme.
Pentru România, tranziţia la economia de piaţă, pe lângă avantajele
economice şi sociale indiscutabile, a presupus şi apariţia unor fenomene
negative, cu implicaţii în plan social, ceea ce a determinat o aliniere permanentă
a sistemului public de pensii la condiţiile economice, sociale şi politice, din
ultimii 15 ani.
Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) este cel mai important buget
destinat asigurărilor sociale şi reprezintă al doilea buget naţional, resursele
acestuia fiind puternic afectate de factorii demo-economici.
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat au crescut de aproape 600
ori în perioada 1991-2002, comparativ cu dinamica PIB în aceiaşi perioadă (686
ori), ceea ce demonstrează că procesul de redistribuire macroeconomică a fost în
defavoarea acoperirii nevoilor speciale ale populaţiei vârstnice47.
În perioada 1990-2002, execuţia bugetului asigurărilor sociale de stat s-a
realizat cu mari dificultăţi, înregistrând după 1995 deficite permanente.
Execuţiile bugetare deficitare erau previzibile în condiţiile în care, s-a înregistrat
o diminuare a activităţii economice, şomajul şi inflaţia au atins valori critice,
masa veniturilor ca bază pentru colectare a fost în scădere, iar numărul
persoanelor protejate a crescut considerabil, toate acestea corelativ cu o
disciplină financiar-fiscală „limitată”.
De asemenea, cheltuielile de asigurări sociale au urmat îndeaproape
evoluţia economiei româneşti, sincopele în trendul anumitor indicatori fiind
generate de măsurile adoptate în diferite etape.
În condiţiile unei creşteri cu peste 80% a numărului de pensionari în
perioada 1990-2003 şi a reducerii în aceiaşi perioadă la aproape jumătate a
numărului de contribuabili, echilibrarea BASS nu a putut fi realizată decât prin
intermediul subvenţiilor.

47
Impozite şi taxe, revista lunara editată de Tribuna Economică, nr. 7-8, iulie-august 2007.

[25]
Cap. III. Bugetul asigurărilor sociale de stat

Noţiunea de buget al asigurărilor sociale de stat

Sistemul asigurărilor sociale de stat din România este organizat pe baza


unui buget propriu. Acesta cuprinde veniturile sistemului public de asigurări
sociale şi modalităţile de constituire a acestora, precum şi cheltuielile
preconizate a fi realizate din fondurile băneşti astfel prelevate48.
În ţara noastră există şi sisteme de asigurări sociale care nu sunt integrate
în sistemul public de asigurări sociale (fără a avea însă un caracter privat
propriu-zis). Asemenea sisteme sunt organizate la nivelul unor asociaţii
profesionale. De pildă, Uniunea Naţională a Barourilor din România a organizat
propriul sistem de asugurări sociale pentru avocaţi. Aceştia sunt asiguraţi
obligatoriu în sistemul coordonat de Casa de Asigurări a Avocaţilor49 şi
datorează contribuţii pentru asigurările sociale.
Pornind de la noţiunea de buget public în doctrină a fost definit bugetul
asigurărilor sociale de stat ca fiind programul prin care se prevăd şi se aprobă
veniturile şi cheltuielile anuale destinate finanţării sistemului public de asigurări
sociale, program ce îmbracă forma legii (în sensul de act juridic al
Parlamentului)50.
Alt autor defineşte bugetul asigurărilor sociale de stat ca fiind planul
financiar anual prin care se aprobă constituirea, repartizarea şi utilizarea
fondurilor băneşti necesare funcţionării sistemului de securitate socială51.
Prof. P. L. Beaulieu aprecia că "un buget este o prevedere a veniturilor şi
cheltuielilor pe o perioadă determinată, un tablou evolutiv şi comparativ al
veniturilor de împlinit şi al cheltuielilor de efectuat".
Bugetul asigurărilor sociale de stat exprimă relaţii economice băneşti ce
apar în procesul repartiţiei venitului naţional cu prilejul constituirii şi repartizării
unui fond specific centralizat la şi de la dispoziţia statului, în scopul satisfacerii

48
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, op. cit., p. 243.
49
Curtea Constituţională a apreciat că stabilirea nivelului cotelor de contribuţie de către Casa de Asigurări a
Avocaţilor, în calitatea sa de coordonator al sistemului este constituţională (Curtea Constituţională, decizia nr.
311 din 8 iulie 2004, publicată în M. Of. Nr. 810 din 2 septembrie 2004).
50
Cristina Oneţ, op. cit., p. 89.
51
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, op. cit., p. 243.

[26]
unor interese generale ale populaţiei aflată într-o anumită structură socio-
demografică52.

Structura bugetului asigurărilor sociale de stat

Bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde, pe de o parte, acele venituri


destinate să alimenteze exclusiv acest buget, iar pe de altă parte, acele cheltuieli
ce se constituie, cu precădere, în prestaţii de asigurări sociale, conform legii.

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat

Veniturile oricărui sistem public de asigurări sociale se constituie în


principal din contribuţiile angajatorilor şi angajaţilor, aşa-numitele contribuţii
sociale obligatorii. Noţiunea de contribuţii sociale obligatorii include orice
contribuţii care trebuie plătite, în conformitatea cu legislaţia în vigoare, pentru
protecţia şomerilor, asigurări de sănătate sau asigurări sociale53.
La nivelul anului 2008, resursele sistemului asigurărilor sociale de stat din
România se constituie în principal din contribuţia pentru asigurările sociale de
stat. Alte venituri ale sistemului asigurărilor sociale de stat provin din contribuţii
parţiale ale salariaţilor şi pensionarilor pentru obţinerea biletelor de tratament,
din dobânzi şi penalităţi de întârziere percepute ca sancţiuni pentru neplata la
termenele legalea contrbuţiilor asigurărilor sociale şi alte venituri care au o
pondere mică în cadrul acestui buget.54Cuantumul acestora este însă
nesemnificativ prin raportare la cuantumul contribuţiilor sociale.
Sursele de formare a fondurilor asigurărilor sociale sunt reglementate
diferit de la o ţară la alta, în spiritul Convenţiei nr. 182/1989 a Organizaţiei
Internaţionale a Muncii care nu stabileşte şi nu impune metode unitare de
finanţare, ci fixează dor dispoziţii generale privitoare la repartizarea sarcinilor.
Astfel unele regimuri de securitate socială se axează pe finanţarea din impozite
(regimuri necontributive) iar altele asigură finanţarea din contribuţiile vărsate de
patroni şi lucrători, cu sau fără subvenţii de la stat (regimuri contributive).

52
Ioan Condor, Drept Financiar, op. cit., p. 215.
53
Codul Fiscal, art. 7, pct. 10.
54
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, op. cit., p. 244.

[27]
Cele 2 surse de finanţare ale fondului asigurărilor sociale sociale, impozite
sau contribuţii, prezintă unele avantaje şi dezavantaje.
În favoarea finanţării prin contribuţii se pot face urmatoarele consideraţii:
• Contribuţia este sursa tradiţională a fondului asigurărilor sociale şi
cea mai răspândită în prezent;
• Contribuţiile impun o disciplină celor care plătesc şi-i cointeresă la
gestionarea lor prin intermediul caselor autonome;
• Contribuţiile sunt uşor de urmărit din punct de vedere administrativ,
ele fiind calculate pe fondul de salarii;
• Obligă patronii să ia măsuri anticipate pentru prevenirea riscurilor;
• Fondurile acumulate pot fi utilizate în investiţii publice;
Sistemul finanţării prin contribuţii prezintă şi unele dezavantaje, şi anume:
• Contribuţiile de nivel uniform sunt regresive, ca şi cele legatede un
plafon de salarii care poate fi uneori destul de mare, având în vedere
efectele negative asupra persoanelor cu venituri scăzute;
• Sistemul contribuţiilor exclude persoanele ale căror nevoi sociale
sunt importante (persoane handicapate, şomeri, femeile care nu fac
parte la protecţia activă, etc.).
În literatura noastră juridică a fost subliniată natura juridică de obligaţie
financiar-bugetară a contribuţiei pentru asigurări sociale de stat, această
susţinere bazându-se pe următoarele argumente:
• Contribuţia este instituită în scop public, reprezentând principalul
procedeu de formare a fondurilor băneşti din care se achită
indemnizaţiile, ajutoarele şi pensiile pentru persoanele care îşi pierd
capacitatea de muncă;
• Este reglementată în mod asemănător cu alte obligaţii fiscale;
• Neplata integrală şi la termenele legale ale acestei contribuţii atrage
atât aplicarea majorărilor de întârziere prevăzută pentru toate
veniturile bugetare, cât şi pentru executarea silită a plăţilor neefectuate
benevol, indiferent de calitatea subiectelor de drept debitoare55.
Recurgerea la fiscalitate, ca formă de finanţare a asigurărilor sociale de
stat, permite Guvernului să aprecieze priorităţile între domeniile cheltuielilor
publice şi să realizeze o coordonare mai eficientă între servicii (de exemplu,
între servicile de sănătate, protecţie şi ocupare).
Cuantumul fondului asigurărilor sociale de stat depinde, în principal, de
maărimea veniturilor realizate de personalul încadrat în muncă, deaoarece
55
Ioan Gliga, op. cit., ediţia 1996, p.247, Iulian Văcărel şi alţii, op. cit., p. 145.

[28]
agenţii economici plătesc contribuţiile pentru asigurările sociale în funcţie de
aceste venituri. Nivelul procentelor contribuţiilor pentru alimentarea fondului
asigurărilor sociale de stat este determinat de următorii factori principali:
• Importanţa ramurii economice sau a domeniului de activitate
socială, culturală, stiinţifică, de ocrotire a sănătăţii;
• Condiţiile de muncă;
• Caracterul şi felul muncii;
• Gradul de periculozitate şi toxicitate în care se prestează munca;
• Mărimea veniturilor, formele concrete de ocrotire a personalului,
apensionarilor şi a familiilor acestora etc.

2.1.1 Structura veniturilor asigurărilor sociale de stat

Veniturile asigurărilor sociale de statse împart în două categorii şi anume,


veniturile fiscale şi veniturile nefiscale.
Veniturile fiscale, adică impozitele directe sunt:
• Contribuţii pentru asigurări sociale datorate de angajatori, salariaţi
şi alte persoane asimilate;
• Contribuţii pentru asigurări sociale datorate de alte persoane
asigurate;
• Contribuţii pentru asigurări sociale datorate de persoanele aflate în
şomaj.
Din categoria veniturilor nefiscale fac parte:
• Contribuţiile pentru bilete de tratament şi odihnă
• Încasări din alte surse.

2.1.2. Contribuţiile, baza de calcul şi termenele de plată


pentru asigurările sociale de stat

Contribuţia pentru asigurări sociale de stat este în fapt compusă dintr-o


contribuţie individuală a persoanelor fizice angajate şi o contribuţie a
persoanelor fizice sau juridice la care acestea sunt angajate. Determinarea
contribuţiilor se face după cum urmează:
A. Contribuţia individuală pentru asigurările sociale se datorează de către
unele categorii de persoane fizice asigurate, prin efectul legii:
[29]
• Persoanle care desfaşoară activitătţi pe bază de contract individual
de muncă şi funcţionari publici56;
• Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care
sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti,
pedurata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o
organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii
sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu ale persoanelor
prevăzute la pct. I57.
Contribuţia individuală se stabileşte prin aplicarea unei cote procentuale
asupra bazei de calcul constituite din salariul individual lunar brut (sau
veniturile brute asimilate salariului).
Nivelul contribuţiei individuale pentru asigurări sociale este stabilităt
anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pentru anul 2008, cota
contribuţiei individuale este de 9,5%, indiferent de condiţiile de muncă58.
B. Contribuţia angajatorilor pentr asigurările sociale este datorată
fie de persoanele fizice sau juridice care au această calitate, fie de persoanle
juridice asimilate angajatorilor (autorităţi executive, legislative sau judecătoreţti
şi cooperative meşteşugăreşti)59.
În 2008, contribuţia pentru angajator s-a redus ajungându-se astfel la cota
de 19,5% pentru condiţii normale de muncă, 24,5% pentru condiţii deosebite de
muncă şi 29,5% pentru condiţii special de muncă,
Începând cu data de 1 decembrie anul curent, contribuţiile datorate de
angajator, surprinzător sau nu, se vor mici. Astfel, cotele de contribuţie vor fi de
18, 23 şi respectiv 28 în funcţie de condiţiile de muncă.

Baza de calcul a C.A.S. –ul este diferenţiată după categoria de subiect


plătitor. Baza lunară de calcul a salariatului şi a persoanelor asimilate
acestuia (pentru contribuţiile individuale), o reprezintă:
• Salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile şi
adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de
muncă;
• Veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de
către asiguraţi;

56
Legea nr. 19/2000, legea pensiilor, art. 5, alin. 1, pct. I.
57
Idem, art. 5, alin. 1, pct. II.
58
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2008, nr. 387/31.12.2007, publ. În M. Of., Partea I, nr.
907/2007, art. 16, alin. 2.
59
Legea 19/2000, legea pensiilor, art. 18, alin. 1, lit. b şi c.

[30]
• Venitul lunar asigurat cuprins în declaraţia sau contractul de
asigurare socială (care nu poate fi mai mic decât o pătrime din salariul
mediu brut).
Prin sintagma ”salariile individuale brute realizate lunar, inclusiv sporurile
şi adaosurilor, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă” se
înţelege:
• Salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în
programul normal şi suplimentar (inclusiv indexări, compensaţii –
numai cele incluse în salariul de bază conform legii - , indemnizaţii de
conducere, salarii de merit şi alte drepturi care, potrivit actelor
normative, fac parte din salariul de bază);
• Sporurile, indemnizaţiile şi sumele acordate sub formă de procent
din salariul de bază brut sau sume fixe, indiferent dacă au caracter
permanent sau nu;
• Sumele plătite din fondul de salarii pentru timpul nelucrat (concedii
de odihnă, indiferent de perioada efectuării, concedii de studii, zile de
sărbători, evenimente familiale deosebite, întreruperi ale lucrului dim
motive neimputabile salariaţilor);
• Sumele acordate cu ocazia ieşirii la pensie, plătite din fondul de
salarii;
• Premiile anuale şi cele din cursul anului sub diferiteforme, altele
decât cele reprezentând participarea salariaţilor la profit;
• Drepturile în natură acordate salariaţilor sub formă de remuneraţie;
• Sumele plătite din fondul de salarii conform legii sau contractelor
colective de muncă (al 13-lea salariu, prime de vacanţă,
aprovizionarea de iarnă, prime acordate cu ocazia sărbătorilor
naţionale sau religioase, etc.);
• Alte adaosuri la salarii, aprobate prin lege sau stabilite prin
contractele individuale ori colective de muncă, plătite din fondul de
salarii.
Baza lunară de calcul a angajatorului şi a persoanelor asimilate
acestuia o constituie fondul total de salarii brute lunare realizate de salariaţii
acestuia şi persoanele care au calitatea de asiguraţi. Ca urmare, începâmd de la 1
ianuarie 2008, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată
de angajator nu mai este plafonată la nivelul produsului dintre numărul mediu al
asiguraţilor din luna pentru care se calculează contribuţia şi valoarea
corespunzătoare a 5 salarii medii brute (aplicabil în 2007).

[31]
Nu fac parte din baza de impunere următoarele categorii de sume60:
• Prestaţiile de asigurări sociale care se suportă din fondurile
asiurărilor sociale sau din fondurile angajatorului şi care se plătesc
direct de către acesta;
• Drepturile plătite, potrivit dispoziţiilor legale, în cazul încetării
raporturilor de muncă, încetării raporturilor de serviciu ale
funcţionarilor publici, încetării mandatului sau calităţii de membru
cooperator, altele decât cele acordate, conform legii, pentru perioada
de preaviz;
• Diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare,
detaşare şi transfer, precum şi drepturile de autor;
• Sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit;
• Premii şi alte drepturi exceptate prin legi speciale.
În cazul în care contribuţia lunară de asigurări sociale achitată de
contribuabili este mai mare decât contribuţia datorată, anual casa teritorială de
pensii procedează la regularizare prin restituirea în numerar a sumei achitate în
plus sau prin compensare cu obligaţii de plată viitoare. Forma de regularizare se
stabileşte prin acordul contribuabilului cu casa teritorială de pensii.
În situaţia în care contribuabilii constată anumite diferenţe la calcul şi plata
contribuţiei de asigurări sociale, regularizările se pot efectua şi în cursul anului.
La efectuarea regularizărilor se va ţine seama, după caz, de prevederile legale
referitoare la calculul şi plata majorărilor de întârziere aferente61.
Începând cu 1 ianuarie 2008, baza lunară de calcul este (aproape) aceeaşi,
respectiv venitul brut realizat lunar (exprimat sub diferite forme), la contribuţiile
sociale obligatorii pentru pensie, şomaj, sănătate, atât la angajator, cât şi la
angajat.
Stabilirea unei baze de calcul unice pentru toate contribuţiile sociale
obligatorii, constituie o măsură, pe cât de importantă, pa atât de benefică pentru
armonizarea prevederilor legale din domeniul contribuţiilor sociale obligatorii,
şi pentru asigurarea cunoaşterii, interpretării şi aplicării corecte şi cu uşurinţă a
prevederilor legale în discuţie.62
Termenele de plată a contribuţiei de asigurări sociale pentru angajatori
sunt:

60
O.G. nr. 9/2003, art. 1, pct. 9.
61
Impozite şi taxe, nr. 7-8 (151-152),iulie-august 2007, Edit. Tribuna Economică.
62
Impozite şi taxe, nr. 4, aprilie 2008, Edit. Tribuna Economică.

[32]
a) Data stabilită pentru plata drepturilor salariale pe luna în curs, în cazul
angajatorilor care efectuează plata drepturilor salariale lunar, dar nu mai
târziu de data de 20 a lunii următoare celei care se datorează plata;
b) Data stabilită pentru plata chenzinei a 2-a, în cazul angajatorilor care
efectuează plata drepturilor salariale chenzinal, dar nu mai târziu de data
de 20 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata;
c) În situaţia în care plata drepturilor salarialese face după data de 20 a lunii
următoare celei pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale,
termenul scadent pentru plata contribuţiei este de data de 20 a lunii pentru
care se datorează contribuţia;
d) Atunci când data de 20 a lunii este zi nelucrătoare termenul scadent este
prima zi lucrătoare după data de 20 a lunii.
Prin data stabilită pentru plata drepturilor salariale se înţelege data
lichidării drepturilor salariale prevăzută în contractul colectiv de muncă. În cazul
plăţii în numerar a contribuţiei de asigurări sociale obligaţia bugetară se
consideră achitată la data înscrisă pe documentul care atestă plata.
În cazul contribuabililor care au cont bancar, data plăţii se consideră data
la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare,
confirmată prin ştampila şi semnătura autorizată a acestora, cu condiţia creditării
contului bugetar corespunzător.
Debitele provenite din contribuţie restantă şi majorările de întârziere
aferente se urmăresc pe cel mult 5 ani în urmă de la data constatării. Actele de
executare silită întrerup cursul prescripţiei.
Băncile sunt obligate să vireze sumele reprezentând venituri bugetare în
termenele prevăzute de lege. În caz contrar, majorările de întârziere datorate
pentru neplata la remen a contribuţiei de asigurări sociale sunt suportate de
bănci.
Cota de contribuţie sau altfel spus procentul aplicabil la baza de calcul
pentru a rezulta contribuţia pentru asigurări sociale este şi ea diferenţiată după
acelaşi criteriu ca şi cel referitor la baza de calcul.
Nivelul contribuţiei individuale pentru asigurări sociale este stabilită anual
prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pentru angajat, contribuţia de
asigurări sociale de stat se calculează cu cota de 9,5%, indiferent de condiţiile
muncă, din venitul brut realizat lunar. Având în vedere criteriile înscrise în
lege63 menţionăm în cota de contribuţie individuală de asigurări sociale este
inclusă şi cote de 2% aferentă fondurilor de pensii administrate privat.
63
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2008, nr. 387/31.12.2007, publ. În M. Of., Partea I, nr.
907/2007,art. 16, alin. 3.

[33]
La angajator contribuţia pentru pensie se reduce cu 1,5%, dar numai
pentru veniturile lunii decembrie 2008.
După elaborarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de
stat, puterea politică, legislativă şi executivă aflată la conducerea ţării a
prezentat avantajele care rezultă prin reducerea contribuţiile bugetare cu 6%.
Pentru numeroşi contribuabili această aşa-zisă reducere a contribuţiilor
bugetare se reflectă în diminuarea a venitului încasat, şi acesta ca urmare a
efectelor deosebit de mari generate de extinderea bazei de calcul a contribuţiilor
asupra a numeroase şi importante venituri (care, până la 31 decembrie 2007, nu
erau supuse contribuţiilor bugetare). Astfel, reducerea nivelului cotelor de
contribuţii bugetare obligatorii este derizorie, numai la unele contribuţii, numai
pentru o parte a veniturilor obţinute în 2008, şi numai la un număr destul de mic
de salariaţi.
În schimb, prin extinderea bazei de calcul a contribuţiilor are loc o
reducere a veniturilor efectiv încasate de contribuabili, reducere care este destul
de mare, de până la 800% la veniturile cele mai mari, la cele mai imporatnte
contribuţii, pentru veniturile obţinute pe întreg anul 2008, atât pentru veniturile
din salarii, cât şi pentru veniturile din numeroase alte surse.
Prin legea nr.387/2007 s-a procedat la o fragmentare a nivelului
contribuţiilor bugetare. Nivelul contribuţiilor bugetare pe 2008, nu mai este
anual, ci pe diferite luni din an. În condiţiile în care tot mai mulţi indicatori de
venituri, aşa cum sunt şi contribuţiile sociale, nu mai sunt stabiliţi la acelaşi
nivel pe întregul an bugetar, nu mai putem vorbi de anualitatea indicatorilor
bugetari.
Cota de contribuţie a angajatorului este diferenţiată în funcţie de condţiile
de muncă astfel64:
• Pentru condiţii normale de muncă, cota este de 29%;
• Pentru condiţii deosebite de muncă, cota este de 34%;
• Pentru condiţii speciale de muncă, cota este de 39%;
Acestea sunt cotele pentru perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 200865.
Începând cu data de 1 decembrie 2008 cotele se vor schimba şi anume:
• Pentru condiţii normale de muncă, cota va fi de 27,5%;
• Pentru condiţii deosebite de muncă, cota va fi de 32,5%;
• Pentru condiţii speciale de muncă, cota va fi de 37,5%66.

64
Legea nr.19/2000, art.18 alin.2 şi 3.
65
LEGE Nr. 387 din 31 decembrie 2007, Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2008, publicată în
M. Of. Nr. 901 din 31 dec. 2007.
66
Idem.

[34]
De fiecare dată când a avut loc reducerea cotelor de contribuţii sociale s-a
observat că acestea se acordă conform propiilor interese ale celor care fac legea:
relaxarea fiscală este predilectă, cu dedicaţie, destinată numai persoanelor
juridice (angajatorilor), ai căror exponenţi conduc, în general, partidele politice,
Parlamentul şi Guvernul. Spre exemplu, cota de contribuţie datorată de angajat
rămâne neschimbată, 9,5%, pe întreg anul 2008.

Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat

Cele mai importante cheltuieli ce se suprtă de la bugetul asigurărilor sociale


de stat sunt pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale.
În sistemul public de asigurări sociale se acordă următoarele categorii de
pensii:
• Pensia pentru limită de vârstă;
• Pensia anticipată;
• Pensia anticipată parţială;
• Pensia de invaliditate;
• Pensia de urmaş.
Un sistem de pensii echitabil şi raţional se bazează pe contribuţii şi
venituri bine definite şi corelate fără a conţine limitări şi discriminări, nici în
ceea ce priveşte contribuţiile, nici în ceea ce priveşte veniturile.
Atât timp cât o persoană obţine legal venituri şţi doreşte ca acestea să
constituie baza de calcul a contribuţiei la constituirea propriului fond de pensii,
un asemenea drept trebuie acordat, fără nici o rstricţie, fără nici o limitare,
indifernt cât de mare este venitul legal obţinut, contribuţia datorată şi plătită, şi
pensia pe care o va încasa, care este un venit, după ieşirea din activitate, ce i se
cuvine din contribuţiile achitate pe parcursul anilor de muncă, ambele corelate.

Pensia pentru limită de vârstă

Pensia pentru limita de vârstă se acordă la îndeplinirea cumulativă a


vârstei legale de pensionare şi vechimea în muncă, aceasta din urmă echivalând
stagiul minim de cotizare în sistemul public al asigurărilor sociale.

[35]
Până la 1 ianuarie 2008, vârsta de pensionare este de 65 de ani pentru
bărbaţi şi 60 de ani pentru femei. Vârsta poate scădea cu 2 ani, când pensionarea
se face la cerere. Pentru condiţii grele sau deosebite de muncă, vârsta de
pensionare poate fi redusă, dar nu la mai puţin de 50 de ani la femei şi 55 la
bărbaţi67. Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei şi de 35 de
ani pentru bărbaţi. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în
termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creşterea
acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei şi de la 30 de ani pentru
bărbaţi68.
Persoanele handicapate beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu
10 ani. Asiguraţii nevăzători se pot pensiona pentru limita de vârstă, indiferent
de această vârstă, dacă au activat cel puţin jumătate din stagiul complet de
cotizare prevăzut de lege pentru persoanele obişnuite.
Vârsta legală de pensionare va fi egalizată pentru femei şi bărbaţi în
conformitate cu directivele europene, modificarea legii pensiilor urmând a se
face în cel mai scurt timp potrivit declaratiei ministrul muncii Paul Păcuraru.
Potrivit ministrului România trebuie să se alinieze la legislaţia europeană
care prevede tratament egal între femei şi bărbaţi, prin urmare va trebui să
elimine şi diferenţa de vârsta la pensionare.
„Pentru susţinerea sistemului de asigurări sociale aş opta pentru majorarea
varstei de pensionare a femeilor până la 65 de ani. Însă, ca apărător al populaţiei
aş opta pentru reducerea vârstei de pensionare la bărbaţi şi pentru a se face o
medie între cele doua vârste”, a spus Păcuraru, citat de NewsIn69. Toate statele
UE au prevăzut în legislaţie că într-un anumit interval vârsta de pensionare să se
egalizeze.

Pensia anticipată

Asiguraţii care au realizat stagiile de cotizare complete, pot solicita ieşirea


la pensie cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.

67
Legea Pensiilor Nr. 19/2000, actualizată
68
Legea Pensiilor Nr. 19/2000, actualizată, Art. 41, Al. 4
69
Bussiness Adviser, revistă de actualitate şi consultanţă, iulie 2007.

[36]
Nu pot beneficia de această prevedere, cei care au desfăşurat activitate în
condiţii de muncă speciale (deja au beneficiat o dată).
Cota parte a pensiei anticipate se stabileşte în raport de pensia pentru
limită de vârstă, prin diminuarea acesteia cu 0,7% pentru fiecare lună, deci cu
8,7% pentru fiecare an de anticipare. Diminuarea nu poate depăşi însă 30% din
cuantumul pensiei pentru limită de vârstă.
Pensia anticipată se suspendă pentru perioada în care beneficiarul
realizează venituri dintr-o activitate pentru care asigurarea este obligatorie.
La împlinirea vârstei standard de pensionare, pensia anticipată devine
pensie pentru limită de vârstă şi se elimină diminuarea stabilită la pensionarea
anticipată.

Pensia de invaliditate

Încadrarea persoanelor în unul din cele 3 grade de invaliditate se face de


către comisia de expertiză medicală, ţinându-se seama de următoarele criterii de
bază: natura, gravitatea, particularităţile şi evoluţia bolii, posibilităţile de
recuperare a capacităţii de muncă, elementele care pot conduce la agravarea
bolii în cazul continuării activităţii. Pensionarii de invaliditate sunt supuşi unor
controale medicale, în funcţie de afecţiune, la intervale de 6-12 luni, până la
împlinirea vârstelor standard de pensionare. După fiecare control, medicul
expert al asigurărilor sociale emite o nouă decizie prin care se stabileşte, după
caz, menţinerea în acelaşi grad de invaliditate, încadrarea în alt grad de
invaliditate sau încetarea calităţii de pensionar de invaliditate ca urmare a
redobândirii capacităţii de muncă. Nu sunt supuşi revizuirii medicale pensionarii
de invaliditate care:
• prezintă invalidităţi care afectează ireversibil capacitatea de muncă;
• au împlinit vârstele prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei
pentru munca depusă şi limită de vârstă;
• au vârsta mai mică cu până la cinci ani faţă de vârsta standard de
pensionare şi au realizat stagiile complete de cotizare70.
Pentru invaliditatea de gradul I şi II, pensia se stabileşte în raport de
vechimea în muncă, în procente din salariul tarifar şi din celelalte venituri
salariale la data stabilirii pensiei, în mod diferenţiat pe tranşe de salariu şi pe
grupe de muncă. Pensia persoanelor încadrate în muncă, a căror vechime în
muncă este sub 5 ani şi care şi-au pierdut total sau în cea mai mare măsură
70
Legea 19/2000, legea pensiilor actualizată, art. 62, alin. 7.

[37]
capacitatea de muncă datorită unui accident, boală profesională sau a altor boli
contractate în perioada cât erau încadrate în muncă, este stabilită în sumă fixă
diferenţiată în raport cu gradul de invaliditate. La împlinirea vârstei standard
necesară obţinerii pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă, beneficiarul
pensiei de invaliditate poate opta pentru cea mai avantajoasă dintre pensii.

Pensia de urmaş

La această pensie au dreptul copii şi soţul supravieţuitor, dacă persoana


decedată era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii
pentru limită de vârstă sau de invaliditate71.
Copiii au dreptul la pensie de urmaş până la vârsta de 16 ani iar dacă îşi
continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la
terminarea acestora fără a depăşi vârsta de 26 de ani. Copiii mai au dreptul la
pensie de urmaş pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit
până la 16 ani sau până la terminarea studiilor.
Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la
împlinirea duratei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel
puţin 15 ani. Dacă durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar cel puţin 10 ani,
cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu
0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6% pentru fiecare an de căsătorie în minus.
Soţul supravieţuitor mai primeşte pensie de urmaş în următoarele situaţii:
• dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident
de muncă, a unei boli profesionale sau a tuberculozei şi dacă
realizează venituri lunare mai mici de o pătrime din salariul mediu
brut pe economie;
• pe perioada în care soţul supravieţuitor este invalid de gradul I sau
II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin un an;
• dacă soţul supravieţuitor are în îngrijire în urma decesului
susţinătorului unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani,
beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de către ultimul
copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care realizează venituri lunare
mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie.
Pensia de urmaş se calculează din:

71
Legea 19/2000, legea pensiilor actualizată, art. 65.

[38]
• pensia pentru munca depusă şi limita de vârstă aflată în plată sau la
care ar fi avut dreptul susţinătorul decedat;
• pensia de invaliditate de gradul I, în cazul în care decesul
aparţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru
obţinerea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă şi era în
plată cu pensie de invaliditate de orice grad, pensie anticipată, pensie
anticipată parţială sau ar fi avut dreptul, potrivit legii, la una dintre
aceste categorii de pensie.
Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte prin aplicarea unui procent
aplicat asupra pensiei decedatului, astfel: pentru un singur urmaş – 50%; pentru
doi urmaşi – 75%; pentru trei sau mai mulţi urmaşi – 100%.
Cuantumul pensiei de urmaş în cazul orfanilor de ambii părinţi reprezintă
însumarea drepturilor de urmaş calculate după fiecare părinte.
Soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte
condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după soţul
decedat poate opta pentru pensia cea mai avantajoasă.
De la bugetul asigurărilor sociale de stat se mai acordă asiguraţilor, alături
de pensii, şi alte drepturi de asigurări sociale, şi anume:
a) Concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă,
cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, boli
profesionale şi accidente de muncă;
b) Prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de
muncă, care potrivit legii se referă la următoarele:
• Indemnizaţie pentru trecerea temporară în altă muncă;
• Indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă;
• Indemnizaţie pentru carantină;
• Ajutoare pentru procurarea de proteze, orteze şi alte produse
ortopedice care nu se suportă din fondurile asigurărilor sociale de
sănătate;
• Tratament balnear care, de asemenea, nu este suportat din
fondurile de asigurări sociale de sănătate;
• Reabilitare profesională;
• Bilete de odihnă pentru asiguraţii unităţilor în care nu este
reglementaă constituirea fondului social, potrivit legii;
c) Concediu şi indemnizaţie pentru maternitate;
d) Concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului;
e) concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav;
[39]
f) Ajutorul de deces.72

Indemnizaţia în caz de pierdere temporară a capacităţii


de muncă

Indemnizaţia în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă


constituie o formă de protecţie socială concretizată în suma de bani ce se acordă
prin asigurările sociale de stat pe toată perioada în care salariaţii permanenţi,
temporari sau sezonieri aflaţi în perioada de probă, îşi pierd temporar capacitatea
de muncă, din cauza unei boli profesionale sau a unui accident de muncă, a
unui accident în afară de muncă sau a unei boli obişnuite, precum şi pe toată
durata convalescenţei, până la însănătoşire sau pensionare. Deci, indemnizaţia se
acordă salariaţilor cu contracte de muncă încheiate pe durată determinată sau
nedeterminată. Asiguraţii beneficiază de concediu medical şi de indemnizaţie
pentru incapacitate temporară de muncă dacă dovedesc incapacitatea temporară
de muncă printr-un certificat medical eliberat de către medicii asigurărilor
sociale de stat. Acordarea acestor indemnizaţii necesită un stagiu de cotizare de
cel puţin 6 luni, realizat în ultimele 12 luni anterioare primei zile de concediu
medical înscrisă în certificatul de concediu medical.
Beneficiază de indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, în
aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi asiguraţi, pensionarii care realizează venituri dintr-
o activitate profesională pentru care se calculează şi se plăteşte contribuţia de
asigurări sociale.
Concediul medical în caz de boală sau accident se acordă salariaţilor,
inclusiv persoanelor aflate în perioada de probă, indiferent de durata determinată
sau nedeterminată a contractului de muncă, în caz de incapacitate temporară de
muncă provocată de boală sau de accident. Totuşi, salariaţii încadraţi cu contract
de muncă pe durată determinată trebuie să aibă o vechime în muncă de
minimum 4 luni în ultimele 12 luni sau de 10 luni în ultimii doi ani premergători
acordării concediului medical. Când concediul medical depăşeşte 6 luni, el poate
fi prelungit de Ministerul Sănătăţii cu cel mult 90 de zile. În cazul în care nici
după expirarea acestei perioade de timp asiguratul nu-şi reface capacitatea de
muncă, se avizează pensionarea de invaliditate.
Indemnizaţia în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă din
cauza unei boli sau a unui accident. Această indemnizaţie constituie o formă de
72
Cristina Oneţ, op. cit., p. 101.

[40]
protecţie socială concretizată în suma de bani ce se acordă prin asigurările
sociale de stat pe toată perioada de timp în care salariaţii permanenţi, temporari
sau sezonieri îşi pierd temporar capacitatea de muncă, datorită unei boli
profesionale sau accident de muncă, a unui accident în afară de muncă sau boală
obişnuită, precum şi pe toată durata convalescenţei până la însănătoşire sau
pensionare. Aceste indemnizaţii se suportă din prima zi de incapacitate
temporară de muncă şi până la data încetării acesteia sau pensionării numai din
fondurile unităţii în care salariatul îşi desfăşoară activitatea. Dacă unitatea
economică îşi încheie activitatea, indemnizaţiile respective se suportă din
asigurările sociale de stat.
Condiţia de acordare a indemnizaţia în caz de pierdere temporară a
capacităţii de muncă este ca asiguratul să fi realizat cel puţin 6 luni de plată a
contribuţiei de asigurări sociale în ultimele 12 luni anterioare primei zile de
concediu medical înscrisă în certificatul de concediu medical.
Indemnizaţia se acordă fără condiţii de stagiu de cotizare, în cazul
urgenţelor medico-chirurgicale, a tuberculozei şi a bolilor infecto-contagioase
din grupa A.
Cuantumul indemnizaţiei în caz de incapacitate temporară de muncă se
determină prin aplicarea cotei de 75% asupra bazei de calcul determinate ca
medie a veniturilor lunare din ultimele şase luni, pe baza cărora s-a stabilit
contribuţia pentru asigurările sociale.
Angajaţii în vârstă de până la 18 ani, cu o vechime neîntreruptă în muncă
de până la 2 ani au dreptul, în cazul incapacităţii temporare de muncă, la un
ajutor ce reprezintă 56% din salariul tarifar lunar. În caz de incapacitate
temporară de muncă, din cauza unui accident care nu are legătură cu munca sau
a unei boli obişnuite, indemnizaţia ce se acordă pentru primele 3 zile
calendaristice de concediu medical este de 50% din cuantumul cuvenit.
Salariaţii unităţilor miniere precum şi cei care îşi desfăşoară activitatea în
condiţii foarte grele de muncă, cum ar fi oţelării, turnătorii, forje etc. şi care se
află în concedii medicale datorită accidentelor de muncă, îmbolnăvirilor
profesionale precum şi în cazurile de urgenţă medicală beneficiază de o
indemnizaţie ce reprezintă 100% din salariul tarifar de încadrare. De asemenea
cuantumul indemnizaţiei în caz de incapacitate temporară de muncă cauzată de
tuberculoză, SIDA, cancer de orice tip şi boală contagioasă este de 100% din
baza de calcul determinată ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni de
cotizare.

[41]
Indemnizaţia în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă se
suportă de către angajator şi/sau de către bugetul asigurărilor sociale de stat.

Prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi


recuperarea capacităţii de muncă

A. Indemnizaţia pentru trecerea temporară la alt loc de muncă


Datorită unui accident la locul de muncă sau a unor boli profesionale
salariaţii pot fi trecuţi pe o anumită perioadă sau chiar definitiv la alt loc de
muncă. Indemnizaţia se acordă doar în condiţiile în care există o diferenţă de
venit salarial în defavoarea angajatului, respectiv dacă la noul loc de muncă
acesta are un venit de natură salarială mai mic decât media veniturilor din
ultimele şase luni, care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări
sociale pe lunile respective.
B.Indemnizaţiile pentru reducerea timpului de muncă
Se acordă la propunerea medicului de familie şi a medicului expert al
asigurărilor sociale pentru cel mult 90 de zile într-un an calendaristic, în una sau
mai multe etape. Cuantumul lunar al acesteia indemnizaţii se calculează ca cel
pentru indemnizaţia pentru trecerea temporară la alt loc de muncă.
C. Indemnizaţia pentru carantină
Se acordă atât personalului angajat cu carte de muncă pe o perioadă
nelimitată precum şi celor temporar angajaţi, indiferent de vechimea în muncă în
condiţiile în care sunt opriţi de către organele medico-sanitare din cauza unei
boli contagioase ivite la locul de muncă. Carantina este o măsură de ocrotire a
sănătăţii populaţiei şi prin instituirea ei se urmăreşte prevenirea extinderii
epidemiilor. Cuantumul lunar al indemnizaţiei reprezintă 75% din baza de calcul
determinată ca medie a veniturilor pe şase luni şi pentru care s-au plătit
contribuţiile angajatului şi ale angajatorului la asigurările sociale.
D. Tratament balnear
Salariaţii cu contracte de muncă pe durată nedeterminată trimişi în timpul
concediului lor de odihnă pentru tratament în staţiunile balneoclimaterice,
beneficiază de indemnizaţii care se acordă pentru zilele de tratament balnear ce
depăşesc durata concediului de odihnă, la care se adaugă două, trei zile pentru
transport şi readaptarea la condiţiile de viaţă de la locul de muncă şi de la
domiciliu, după venirea din staţiune. Angajaţii care sunt în incapacitate

[42]
temporară de muncă şi sunt trimişi la tratament balneoclimateric de organele
medicale competente primesc o indemnizaţie pe toată durata tratamentului. C
Cuantumul indemnizaţiei pentru trimiterea la tratament balnear reprezintă
de la 50% până la 85% din salariul tarifar şi din sporurile legale.

Concediul şi indemnizaţia de maternitate

Concediul de maternitate, pe perioada căruia se va primi indemnizaţia


pentru maternitate sau indemnizaţia pentru sarcină şi lehuzie, se concretizează în
concediu prenatal şi concediu postnatal şi se acordă pe o durată maximă
însumată de 126 de zile calendaristice pe baza certificatului medical.
Concediul de maternitate cuprinde 63 de zile concediu prenatal şi 63 de
zile concediu postnatal cu posibilitatea compensării între ele, în funcţie de
recomandarea medicului şi de opţiunea persoanei beneficiare, în condiţiile
respectării concediului postnatal de minim 42 de zile73.
Perioada concediului postnatal a fost stabilită obligatoriu la 42 de zile
deoarece înainte de apariţia Legii 577 au existat cazuri în care în care medicii au
acordat toate cele 126 de zile de concediu de maternitate înainte de naştere. În
prezent, în cazul apariţiei unor astfel de cazuri, persoana aflatã în aceastã situaţie
nu va primi nici un fel de remunerare pe perioada concediului postnatal. Ea va
putea sã primească indemnizaţie pentru creşterea copilului până la doi ani doar
după ce se epuizează cele 42 de zile de concediu postnatal.
Indemnizaţia care se acordã pentru cele 126 de zile de concediu de
maternitate se stabileşte dacã persoana respectivã are îndeplinitã condiţia de a
avea sase luni stagiu de cotizare la asigurările sociale în ultimele 12 luni
anterioare datei naşterii copilului. În ceea ce priveşte valoarea indemnizaţiei care
se acordã în perioada de maternitate, ea a fost stabilitã la 85% din media
veniturilor realizate în ultimele sase luni de stagiu anterioare naşterii copilului şi
se suportă din bugetul asigurărilor sociale.
Indemnizaţia în caz de maternitate se plăteşte pe baza certificatului de
concediu medical şi a cererii tip privind solicitarea drepturilor de asigurări
sociale, şi, după caz, a certificatului de persoană cu handicap, emis în condiţiile
legii. De aceste drepturi beneficiază şi femeile însărcinate care au încetat plata
contribuţiei de asigurări sociale, dar care nasc în termen de nouă luni de la data

73
Conform Legii 577 din 22 decembrie 2003, publicatã în Monitorul Nr. 1 din 5 ianuarie 2004, care
aprobã Ordonanţa nr.9 din 2003, ce modificã Legea 19 privind sistemul public si alte drepturi de asigurări
sociale.

[43]
pierderii calităţii de asigurat. Femeile cu handicap asigurate beneficiază, la
cerere, de concediu pentru sarcină, începând cu luna a şasea de sarcină.
Tot din bugetul asigurărilor sociale se suportă şi un ajutor de maternitate
în sumă fixă acordat studentelor ai căror soţi sunt studenţi sau efectuează stagiul
militar, ori studenţilor ale căror soţii nu realizează venituri. La acest ajutor care
se acordă în sumă fixă pentru fiecare sarcină se adaugă o sumă separată pentru
procurarea rufăriei fiecărui copil nou născut.

Indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului în


vârstă de până la doi ani

Indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului constituie o altă formă


de sprijin bănesc ce se acordă mamelor salariate care au copii în vârstă de până
la doi ani. Acest tip de indemnizaţie se acordă, la cerere, în continuarea
indemnizaţiei în caz de maternitate sau oricând pentru îngrijirea copilului, până
când acesta împlineşte vârsta de doi ani.
De această indemnizaţie beneficiază şi mamele care înfiază sau adoptă
copii, au fost numite tutore, au copii încredinţaţi spre creştere şi educare sau
primiţi în plasament familial, până la împlinirea de către copii a vârstei de doi
ani. În cazul copilului handicapat, indemnizaţia se acordă, la cerere, până la
vârsta de trei ani pe baza certificatului de persoană cu handicap.
De concediul şi de indemnizaţia pentru creşterea copilului până la vârsta
de doi ani poate beneficia, opţional, oricare dintre părinţii copilului iar durata
acestui concediu constituie vechime în muncă. Mamele care au copii în vârstă de
până la şapte ani, pe care îi îngrijesc, pot lucra ½ din normă, dacă nu beneficiază
de creşe sau cămine iar în aceste condiţii se ia în considerare la calculul vechimii
în muncă, timpul lucrat o normă întreagă.

Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav

Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului constituie o altă formă de sprijin


bănesc ce se acordă mamelor salariate pentru îngrijirea copilului bolnav, în
vârstă de până la şapte ani, iar în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea
vârstei de 18 ani. Durata de acordare a indemnizaţiei este de 14 zile
calendaristice într-un an cu excepţia situaţiilor în care copilul contractează boli

[44]
contagioase, este imobilizat sau este supus unor intervenţii chirurgicale, caz în
care durata concediului medical se stabileşte de către medicul de familie.
Cuantumul lunar al indemnizaţiei este de 85% din baza de calcul a
indemnizaţiilor de asigurări sociale determinate ca medie a veniturilor din
ultimele şase luni, pe baza cărora s-a stabilit contribuţia individuală de asigurări
sociale, şi se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Ajutorul în caz de deces

Ajutorul în caz de deces este o formă de protecţie ce se concretizează într-


o sumă de bani care se acordă prin sistemul asigurărilor sociale de stat în caz de
încetare din viaţă a persoanelor încadrate în muncă, a pensionarilor şi a
membrilor lor de familie. De acest ajutor beneficiază o singură persoană care
poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, moştenitorul,
în condiţiile dreptului comun, sau, în lipsa acestora, persoana care dovedeşte că
a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
Ajutorul în caz de deces se acordă şi în situaţia în care decesul a survenit la
90 de zile de la desfacerea contractului de muncă sau de la lăsarea la vatră, cu
condiţia ca cel în cauză să fi fost încadrat într-o unitate de stat. Ajutorul în caz
de deces cauzat de un accident de muncă sau de o boală profesională, se acordă
indiferent de vechimea în muncă, în celelalte cazuri solicitându-se o vechime
minimă în muncă.
Cuantumul ajutorului în caz de deces se stabileşte anual prin legea
bugetului asigurărilor sociale de stat şi nu poate fi mai mic decât valoarea
salariului mediu brut pe economie prognozat şi făcut public de către Casa
Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale. Acest ajutor poate fi
solicitat în termen maxim trei ani de la data decesului şi plata acestuia nu este
condiţionată de îndeplinirea unui stagiu de cotizare. Cuantumul ajutorului de
deces ce se cuvine pentru un membru de familie reprezintă jumătate din
cuantumul ajutorului pentru asigurat sau pensionar.
În anul 2008, cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii este de
0,85%. Calculul contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii are la bază fondul
de salarii realizat, cu sensul de totalitatea sumelor utilizate de angajator pentru
plata drepturilor salariale sau de natura salarială74.

74
OUG nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, art. 6, alin. 2.

[45]
Până la 31 decembrie 2008, angajatorii aveau obligaţia de a plăti lunar o
contribuţie pentru accidente de muncă şi boli profesionale calculată ca medie a
veniturilor salariale brute realizate de către salariat în ultimele 6 luni
manifestării riscului75.
Începând cu data de 1 ianuarie 2008 angajatorii au obligaţia de a plăti
lunar o contribuţie pentru accidente de muncă şi boli profesionale calculată ca
medie a veniturilor brute realizate lunar de către salariat în ultimele 6 luni
anterioare manifestării riscului76.
Asigurarea facultativă pentru accidente de muncă şi boli profesionale,
apersoanelor fizice se face cu plata lunară a contribuţiei cu cota unică de 1%,
aplicată asupra venitului lunar asigurat, indiferent de activitatea prestată77. Baza
lunară de calcul o reprezintă venitul lunar prevăzut în contractul individual de
asigurare, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară.
Cotele de contribuţii datorate de angajatori în funcţie de clasa de risc se
stabilesc de la 0,4% la 2%, aplicate asupra sumei veniturilor brute realizate
lunar78.

Pensiile ocupaţionale în reforma sistemului


asigurărilor sociale

În principiu, reforma pensiilor se sprijină pe trei nivele: sistemul public de


pensii; sistemul obligatoriu de pensii private; sistemul pensiilor ocupaţionale.
Aflat într-un proces permanent de actualizare, sistemul asigurărilor sociale din
România este departe de a pune în practică simultan trei nivele, fapt pentru care
pentru a pune în practică sistemul obligatoriu de pensii private (nivelul II),
trebuie diminuată contribuţia angajaţilor şi a angajatorilor la sistemul public de
pensii (nivelul I), această reducere însemnând falimentul acestuia. Din aceste
considerente, strategia socială prevede o etapă intermediară a reformei şi
trecerea la nivelul III – pensiile ocupaţionale care ar putea fi aplicate începând
cu 2006, după care, din 2007 să intre în vigoare sistemul de pensii private
obligatorii. Odată cu introducerea acestui sistem, contribuţia se deduce din
contribuţia la asigurările sociale de stat, ea ar reprezenta 2% iar creşterea până la

75
Legea nr. 346/2002, art. 20.
76
OUG nr. 91/2002, pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale, art.
IV şi art. II pct. 1.
77
Legea 346/2002, art. 102, alin. 1.
78
Legea 387/2007, legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008, art. 18.

[46]
plafonul de 8% se face într-un ritm lent, cu 0.6% procente pe an timp de 10 ani.
În ţara noastră este reglementată componenta facultativă sistemului de pensii,
respectiv nivelul III, bazată pe capitalizare, administrată privat, prin apariţia
Legii nr.249 din 9 iunie 2004 privind pensiile ocupaţionale. Pensiile
ocupaţionale reprezintă suma plătită periodic, pe viaţă, unui participant în mod
suplimentar şi distinct de cea furnizată de sistemul public.
Fondurile de pensii ocupaţionale se constituie din contribuţii plătite
periodic, atât de angajat, cât şi de către angajator, vor fi administrate de societăţi
bancare, societăţi de asigurare, societăţi de servicii financiare sau societăţi de
administrare a investiţiilor. Capitalul social minim necesar pentru activitatea de
administrare a fondurilor de pensii ocupaţionale este echivalentul în lei, calculat
la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României la data constituirii, a sumei
de 2 milioane euro, iar fondul se constituie numai dacă există minim 100 de
participanţi şi a obţinut de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor avizul
pentru extinderea activităţii în acest domeniu79. Fondurile astfel colectate se
numesc ocupaţionale pentru că sunt strâns legate de locul de muncă ocupat de
către fiecare participant, viitor pensionar, iar aderarea la un fond este prevăzută
în contractul colectiv de muncă. Fondurile de pensii ocupaţionale se creează prin
acumularea în conturile administratorilor a unor sume în funcţie de durata
contractelor ţi de sumele depuse de participanţi, care la maturitatea contractelor
se transformă într-un capital ce poate fi pus la dispoziţia beneficiarului fie
integral, fie în rate sub forma rentelor viagere. Valoarea cuvenită pentru pensia
ocupaţională nu poate fi mai mică decât valoarea contribuţiilor plătite, ajustate
cu indicele de consum al preţurilor intervenit între data plăţii contribuţiei
respective şi data retragerii şi a transferurilor de disponibilităţi către contul
participantului, care se diminuează cu comisioanele percepute de administrator ţi
se majorează cu un profit minim anual real, stabilit de Comisia de Supraveghere
a Asigurărilor, care nu poate fi mai mic de 1%.
Deci, schemele facultative de pensii ocupaţionale desemnează un sistem
de pensii opţional care îl va completa pe cel public, ce are la bază termene,
condiţii şi reguli pe baza căruia furnizorul de pensii ocupaţionale plăteşte pensii
participanţilor.
Contribuţiile se stabilesc conform regulilor aprobate de Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor şi se virează odată cu contribuţiile de asigurări
sociale obligatorii. Nivelul contribuţiei participantului nu este plafonat şi se
deduce în limita a 200 euro pe an din venitul salarial brut al acestuia (în
completarea deducerii contribuţiilor de asigurări sociale datorate potrivit legii).
79
Viorel Roş, op. cit., p. 212.

[47]
Cheltuielile angajatorului cu contribuţiile datorate la fondul de pensii
ocupaţionale în sumă de până la 200 euro pe an pentru fiecare participant sunt
deductibile la calculul profitului impozabil.
Contribuţiile se gestionează în conturi individuale şi sunt proprietatea
exclusivă a participantului; ele nu pot fi executate silit, cesionate sau gajate.
Angajatorul nu-şi poate anula obligaţia de plată fără acordul scris al
participantului. Dreptul la pensia ocupaţională se deschide, la cererea
participantului, în următoarele condiţii:
• are vârsta de pensionare prevăzută în Legea nr. 19/2000 privind
sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;
• dacă au fost plătite minimum 60 de contribuţii lunare;
• suma din contul participantului este suficientă pentru obţinerea
pensiei minime (stabilită prin norme ale Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor). Furnizorul unei scheme facultative de pensii
ocupaţionale colectează contribuţiile de la plătitori, le investeşte ţi
plăteşte pensii ocupaţionale participanţilor, după pensionare, sau
beneficiarilor acestora, în următoarele condiţii: nu înainte de
împlinirea vârstei de 50 de ani, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei
de 70 de ani; dacă au fost plătite contribuţii pe o perioadă de minim
cinci ani.
Nu pot contribui la acest sistem de pensii ocupaţionale, agenţii economici
şi instituţiile care au obligaţii neachitate faţă de bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi
bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, la furnizorii de
energie şi combustibil de orice formă.
Relaţia dintre participanţi şi administratorul fondului este reglementată de
contractul de administrare semnat de Consiliul de Coordonare, în calitatea sa de
reprezentant al tuturor participanţilor la acel fond şi ales dintre ei.
Administratorul investeşte sumele din fond pe criterii prudenţiale în scopul
maximizării profitului prin diversificarea investiţiilor şi diminuarea riscului în
următoarele categorii de investiţii permise: depozite la bănci comerciale, titluri
de stat, valori mobiliare emise de autorităţile administraţiei publice locale, valori
mobiliare emise de alte state sau de organisme străine non-guvernamentale
cotate la burse de valori autorizate care îndeplinesc cerinţe de rating etc.
Obiectivele implementării pensiilor ocupaţionale se referă la posibilitatea
de investire a sumelor în afara graniţelor (maximum 25% din valoarea totală a
activelor fondului), cât şi restricţii de investire în active necotate sau

[48]
tranzacţionate pe pieţe neorganizate. Astfel, administratorul nu poate investi în:
active care nu pot fi înstrăinate prin lege;
• acţiuni, obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de acţionarii
administratorului;
• acţiuni, obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de administrator;
• acţiuni, obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de angajator;
• acţiuni, obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de sindicat;
• acţiuni, obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de depozitar.
De asemenea, administratorul este obligat să furnizeze anual informaţii
corecte şi complete despre activitatea desfăşurată în anul precedent şi să
informeze participanţii, în mod individual, despre situaţia fiecărui cont. Alte
restricţii ale administratorului de fond sunt cele legate de următoarele aspecte:
• interzicerea oferirii de beneficii colaterale unei persoane, cu scopul
de a o convinge să adere sau să rămână participant la o schemă
facultativă de pensii;
• interzicerea oferirii de beneficii colaterale unui angajator, sau
sindicat sau unor persoane afiliate lor, cu scopul de a-l recompensa
sau de a-l determina să convingă sau să solicite angajaţilor săi să adere
la un anumit fond;
• să facă în faţa participanţilor sau potenţialilor participanţi, afirmaţii
sau previziuni despre evoluţia investiţiilor unui fond altfel decât în
forma şi modul prevăzute în normele Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor .

Cap. IV. Procedura bugetară privind bugetul


asigurărilor sociale de stat

Definirea şi caracteristicile procesului bugetar

[49]
Procedura bugetară reprezintă o înlănţuire de acte şi operaţiuni care
împreună dau naştere unui proces bugetar, constituit din mai multe etape, şi care
demarează cu întocmirea proiectelor de bugete ale tuturor instituţiilor publice ce
desfăşoară activităţi finanţate integral sau parţial de la bugetul asigurărilor
sociale, şi se sfârseşte cu încheierea exerciţiului bugetar, respectiv cu adoptarea
legii de aprobare a contului anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de
stat.
Cuprinzând actele şi operaţiunile de elaborare, aprobare şi executare sau
îndeplinire a fiecărui buget anual al asigurărilor sociale de stat, procedura
acestui buget este supusă dispoziţiilor generale procedural prevăzute de legea
finanţelor publice. Aşa cum prevede legea finanţelor publice, bugetul
asigurărilor sociale se elaborează la fel ca şi bugetul de stat în temeiul normelor
metodologice stabilite de Ministerul Finanţelor, aceste extinderi ale principiilor
şi normelor asupra bugetului asigurărilor sociale de stat fiind justificate de faptul
că acest buget face parte din bugetul public naţional şi este autonom faţă de
bugetul de stat şi bugetele locale.
Pentru individualitatea şi autonomia bugetului asigurărilor sociale de stat
în prezent sunt de reţinut dispoziţiile care prevăd că bugetul asigurărilor sociale
de stat şi bugetele fondurilor speciale anexă la bugetul asigurărilor sociale de
stat se întocmesc de către Ministerul Finanţelor, pe baza propunerilor
ordonatorilor principali de credite, distinct de bugetul de stat şi se aprobă de
către Parlament80. Autonomia actuală a bugetului asigurărilor sociale de stat se
dovedeşte valoroasă şi în comparaţie cu situaţia lui anterioară, de concepţie
socialistă, conform căreia acest buget era inclus în bugetul republican cu
consecinţele subordonării execuţiei bugetului asigurărilor sociale de stat faţă de
execuţia bugetului republican ca principal component a bugetului unic de stat.
Procesul bugetar se caracterizează prin următoarele trăsături:
• Este un proces decisional, care constă în alocarea unor resurse
bugetare limitate în raport de şi cu nevoile societăţii, pentru bunuri şi
servicii publice;
• Este un proces complex care antrenează, în etape diferite şi în
proporţii diferite şi pe paliere diferite ale procesului bugetar, toate
puterile statului: legislativă, executivă şi judecătorească.
• Este un proces preponderant politic, deoarece opţiunea pentru un
anumit tip de politică economic, în general, de politică financiară şi

80
Legea 500/2002 privind finanţele publice.

[50]
monetară în particular, reprezintă un ct de cizie politică a majorităţii
parlamentare;
• Este un proces cu implicaţii sociale şi economice, bugetul
influenţând evoluţia creşterii economice, nivelul preţurilor, rata
şomajului, evoluţia ratei dobânzilor şi a soldului current al balanţei de
plăţi;
• Este un proces ciclic, în baza principiului anualităţii, cu termene
concrete de derulare şi finalizare, stabilite prin legi speciale.81

Principiile procedurii bugetare

Procedura bugetară privind bugetul asigurărilor sociale de stat este


guvernată de aceleaşi principii, ca şi cele în legatură cu procedura bugetară
privind bugetul de stat.
Principiile procedurii bugetare sunt reglementate prin lege82.

Principiul universalităţii

Acest principiu se referă la faptul că în buget se includ veniturile şi


cheltuielile în totalitatea lor, menţionate în suma brută. Potrivit aceluiaşi
principiu, veniturile bugetare nu pot fi afectate direct anumitor cheltuieli
bugetare83. De fapt, se realizează o acumulare de resurse financiare publice, la
nivelul bugetului, iar apoi din totalitatea sumelor realizate anumite părţi se alocă
pentru acoperirea anumitor cheltuieli conform destinaţiei lor, stabilite prin
bugetul asigurărilor sociale de stat.
Excepţie de la această regulă fac donaţiile şi sponsorizările care au
stabilite anumite destinaţii distinct de toate celelalte categorii de venituri
bugetare.

Principiul unităţii

81
Viorel Roş, op. cit., p. 96-96.
82
Legea Nr. 500/2002, Legea Finantelor Publice
83
Cristina Onet, op. cit., p. 51.

[51]
Principiul unităţii presupune ca veniturile şi cheltuielile publice să fie
înscrise într-un singur document. Acest lucru permite prezentarea clară a
resurselor statului şi a destinaţiei acestora, cunoaşterea exactă a sumelor de
provenienţă a veniturilor şi direcţiile de utilizare, dar mai cu seamă raportul de
mărime între venituri şi cheltuieli stabilindu-se natura bugetului: echilibrat,
deficitar, cât şi a măsurilor ce se acceptă pentru echilibrare.
În practică principiul nu este riguros respectat, astfel pe lângă bugetul
general sau ordinar al statului se întocmesc şi alte bugete cum sunt bugetele
autonome, bugetele extraordinare, bugetele anexe ca fondurile speciale şi altele.

Principiul anualităţii

Este un principiu ce guvernează întregul sistem bugetar public naţional. El


se referă la faptul că veniturle şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe
o perioadă de un an, care corespunde exerciţiului bugetar. Anualitatea bugetului
are două semnificaţii distincte:
• Perioada de timp pentru care se întocmeşte şi se aprobă bugetul;
• Perioada de timp în care se încasează veniturile şi se efectuează
cheltuielile.
La baza acestui principiu au stat raţiuni atât de ordin politic cât şi tehnic.
Astfel de ordin politic este necesitatea şi interesul Parlamentului de-a controla
Guvernul asupra gestiunii financiare, iar eficienţa controlului nu poate exista
decât dacă aprobarea cheltuielilor se face pe perioade scurte nu prea îndelungate.
Din punct de vedere tehnic posibilitatea de previziune asupra volumului
veniturilor şi al cheltuielilor este mai aproape de realitate când perioada la care
se referă este mai scurtă, respectiv un an.
În virtutea principiului anualităţii puterea legislativă a fiecărei ţări trebuie
să se pronunţe anual în legătură cu toate veniturile şi cheltuielile înscrise în
buget pentru anul următor.
În ultimul timp sunt tot mai mulţi economişti care pledează pentru
renunţarea la principiul anualităţii şi trecerea la bugete plurianuale, motivată în
special de cheltuielile de investiţii care necesită perioade mai îndelungate pentru
finalizare. În unele ţări Franţa, SUA chiar şi în momentul de faţă puterea
legislativă aprobă cheltuieli cum sunt procurarea de echipament militar,
edilitare, etc, pe perioade mai mari de un an.
Indiferent de unele abateri de la principiu, bugetul este elaborat şi aprobat
pe o perioadă de 12 luni. De precizat însă că anul bugetar poate să coincidă cu
[52]
cel calendaristic cum este cazul Austriei, Belgiei, Braziliei, Franţei, Germaniei,
României, etc. sau nu, cum este cazul Marii Britanii, Canadei, Japoniei, la care
anul bugetar începe la 1 aprilie şi se încheie la 31 martie din anul calendaristic
următor; în Australia, Italia, Suedia, ş.a., anul bugetar începe la 1 iulie până la
30 iunie, iar în SUA la 1 octombrie până la 30 septembrie.
Factorii care influenţează data începerii anului bugetar sunt diverşi:
caracterul economiei, nivelul de dezvoltare al acesteia, regimul de lucru al
Parlamentului, tradiţia, etc.
Astfel într-o ţară cu preponderenţă agricolă în care principalele venituri se
realizează pe seama acestui sector, întocmirea bugetului se bazează pe
informaţiile privind recolta ce se obţine.
Legat de acest principiu trebuie să mai precizăm că în practică se respectă
şi aplică:
• Anul bugetar;
• Exerciţiul bugetar;
Exerciţiul bugetar este mai mare decât anul bugetar, cca 15-18 luni şi
presupune ca veniturile şi cheltuielile unui an bugetar să fie reflectate integral în
cadrul anului bugetar chiar dacă unele continuă a se derula şi în anul următor.
Dezavantajul acestui sistem îl reprezintă funcţionarea în paralel a două bugete,
iar avantajul îl constituie cunoaşterea exactă a realizării bugetului respectiv.

Principiul specializării bugetare

Acest princpiu se referă la faptul că veniturile şi cheltuielile bugetare se


înscriu şi se aprobă în bugetul asigurărilor sociale de stat pe surse de
provenienţă, respectiv pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor
economică şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare.
Pentru ca puterea legislativă să poată avea o imagine clară asupra
bugetului sigurărilor sociale de stat este necesar ca veniturile şi cheltuielile să fie
înscrise în buget după o schemă unitară. Gruparea veniturilor şi cheltuielilor
într-o anumită ordine şi pe baza unor criterii precis determinate poartă
denumirea de clasificaţie bugetară.

[53]
Principiul unităţii monetare

Acest principiu se întemeiaza pe regula potrivit căreia toate operaţiunile


bugetare se exprimă în moneda naţională. Regula de mai sus se completează cu
dispoziţia constituţională potrivit căreia moneda natională este Leul, iar
subdiviziunea acesteia este Banul. Ca urmare a revizuirii Constituţiei, există
acum şi o completare a acestui principiu84, care încă nu este operaţional, dar care
deschide posibilitatea înlocuirii monedei nationale cu moneda Uniunii
Europene, în condiţiile în care România este membru al U.E.

Principiul publicităţii

Acest principiu stabileşte faptul că bugetul asigurărilor sociale de stat


trebuie să fie deschis şi transparent. Legea statuează şi mijloacele de punere în
practică a acestui principiu, astfel:
• Prin dezbaterea publică a proiectelor bugetului asigurărilor sociale
de stat, cu prilejul aprobării acestora de către Parlament;
• Prin dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a
bugetului asigurărilor sociale de stat, cu prilejul aprobării acestora;
• Prin publicarea în Monitorul Oficial al României, partea I, a legilor
de aprobare a bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv a
contului general anual de execuţie a acestuia;
• Prin mijloace de informare în masă în scopul difuzării informaţiilor
asupra conţinutului bugetului.

Principiul echilibrului bugetar

Echilibrarea bugetară este principiul bugetar (cerinţa) potrivit căruia toate


cheltuielile ce urmează a se efectua în anul bugetar trebuie acoperite integral din
veniturile ordinare ale bugetului de stat.

84
Constitutia Romaniei, Art. 137, alin. 2

[54]
Egalitatea între veniturile ordinare (curente) şi cheltuieli a fost considerată
de accepţiunea clasică drept principiu de aur al gestiunii bugetare. În realitate,
respectiv în zilele noastre această egalitate este întâlnită foarte rar, de cele mai
multe ori şi în cele mai multe ţări există un dezechilibru în care cheltuielile sunt
mai mari decât veniturile ordinare, situaţie în care despre buget se spune că este
în deficit. Deficitul bugetar este determinat în special de cursa înarmărilor,
creşterea cheltuielilor cu datoria publică, creşterea cheltuielilor cu întreţinerea
aparatului de stat.
Din punct de vedere al echilibrului un buget poate fi:
• Echilibrat – când veniturile ordinare sunt egale cu totalul
cheltuielilor;
• Excedentar – când veniturile ordinare sunt mai mari decât
cheltuielile;
• Deficitar – când veniturile ordinare sunt mai mici decât cheltuielile;
În literatura de specialitate85 s-a arătat că, în cazul bugetului asigurărilor
sociale de stat, principiul echilibrului bugetar este foarte important întrucat ar fi
de neconceput realizarea execuţiei bugetare în condiţii de dezechilibru. O
asemenea situaţie ar duce sistemul asigurărilor sociale de stat în imposibilitatea
de a mai realiza scopul pentru care a fost conceput. Ne raliem acestei opinii şi
subliniem, totodată, necesitatea reglementării exprese a acestuia, ca un obiectiv
central ce trebuie avut în vedere de-a lungul întregii proceduri bugetare, în caz
contrar întregul sistem public de asigurări sociale putând fi expus riscului
falimentării86. La elaborarea proiectului bugetului anual al asigurărilor sociale de
stat se urmăreşte echilibrul dintre venituri şi cheltuieli, prevăzându-se rezerve
băneşti îndeosebi pentru indemnizaţiile ce se acordă în cazuri de incapacitate
temporară de muncă atrasă de accidente şi îmbolnăviri profesionale care se
produc neprevăzut.

Ordonatorii de credite

Ordonatorii de credite bugetare sunt conducătorii instituţiilor şi unităţilor


care folosesc mijloace băneşti din bugetele publice, cu titlul de credite bugetare,
în vederea acoperirii cheltuielilor aprobate prin bugetele lor de venituri şi
cheltuieli (în condiţiile existenţei unor autorizaţii legale în acest sens).
85
Doina Petica Roman, op.cit, p. 166.
86
Cristina Oneţ, op. cit., p.93.

[55]
Ordonatorii principali de credite bugetare sunt miniştrii, conducătorii
celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii
altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome. Ei pot
delega această calitate înlocuitorilor de drept, secretarilor generali sau altor
persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare se precizează
limitele şi condiţiile delegării.
Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea
celor principali sunt ordonatorii secundari şi/sau terţiari de credite bugetare.
Ordonatorii principali de credite bugetare repartizează creditele bugetare
deschise (aprobate) pentru bugetul propriu şi pentru instituţiile ierarhic
inferioare, ai căror conducători sunt ordonatorii secundari sau terţiari de credite
bugetare, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Ordonatorii principali de credite bugetare repartizează creditele bugetare
după reţinerea a 10% din prevederile acestuia, pentru asigurarea unei execuţii
bugetare prudente, cu excepţia cheltuielilor de personal şi a celor care decurg
din obligaţii internaţionale, care sunt repartizate integral. Repartizarea sumelor
reţinute în proporţie de 10% se face în semestrul al II-lea, după examinarea de
către Guvern a execuţiei bugetare pe primul semestru.
Ordonatorii secundari de credite bugetare repartizează creditele
bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiile publice
subordonate, ai căror conducători sunt ordinatori terţiari de credite în raport cu
prevederile din bugetele aprobate în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.
Ordonatorii terţiari de credite sunt conducătorii instituţiilor publice cu
personaliate juridică din subordinea ordonatorilor principali sau secundari de
credite, după caz. Ei utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai
pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor
din bugetele aprobate.
Ordonatorii de credite bugetare au obligaţia de a angaja şi de a utiliza
creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru
cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor respective şi cu respectarea
dispoziţiilor legale.
Ordonatorii de credite bugetare răspund, potrivit legii, de:
• angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor
bugetare repartizate şi aprobate;
• angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni
financiare;
• integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc;

[56]
• organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a
situaţiilor financiare asupra patrimoniului aflat în administrare şi
execuţie bugetara;
• organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii
publice şi a programului de lucrări de investiţii publice;
• organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi
acestora;
• organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului.
Controlul financiar preventiv şi auditul intern se exercită asupra tuturor
operaţiunilor care afectează fondurile publice şi /sau patrimoniul public.
Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice se
aprobă de ordonatorul de credite bugetare, iar plata acestora se efectuează de
către contabil. Angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectuează numai cu
viza prealabilă de control financiar preventiv.

Competenţe şi responsbilităţi în procesul bugetar

În derularea procesului bugetar, responsabilităţile revin Parlamentului,


Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei, precum şi unor instituţii din subordinea acestora.
Guvernul asigură elaborarea proiectului legii bugetului asigurărilor
sociale în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi
Sociale. Guvernul poate aproba, prin hotărâre, modificările în structură şi între
bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj, cu
încadrarea în nivelul total al cheltuielilor din credite externe.
Parlamentul trebuie să aprobe bugetul asigurărilor sociale de stat prin
lege, după ce proiectul trece prin toate etapele prevăzute de lege. În cazul în care

[57]
doreşte amendarea prevederilor iniţiale ale legii bugetului asigurărilor sociale în
timpul anului bugetar, tot Parlamentul trebuie să adopte o lege în acest sens. La
sfârşitul anului, după expirarea anului bugetar, Parlamentul aprobă şi contul de
execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat.
Ministerul Finanţelor Publice trebuie să asigure coordonarea acţiunilor
care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar
(pregătirea proiectelorlegilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare şi ale
legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie bugetară);
întreprinderea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare;
elaborarea şi emiterea normelor metodologice, a precuzărilor şi instrucţiunilor
prin care se stabilesc practicile şi procedurile pentru încasarea veniturilor,
angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor87.

Etapele procedurii bugetare privind bugetul


asigurărilor sociale de stat

Procesul bugetar poate fi definit ca o succesiune de etape (faze, stadii)


prin care trec bugetele publice, ca balanţe financiare, în legătură cu
fundamentarea şi realizarea indicatorilor consemnaţi în acestea. Etapele parcurse
de bugetele publice în misiunea lor social-economică sunt:
• elaborarea proiectelor de bugete publice;
• aprobarea (adoptarea) bugetelor publice;
• execuţia bugetelor publice.
Etapele procedurii bugetare privind bugetul asigurărilor sociale de stat este
asemănătoare, şi chiar uneori identică cu particularităţile privind organele care
elaborează proiectul de buget şi urmăresc executarea anuală şi urmăresc
executarea anuală a bugetului aprobat, ca şi unele aspecte specifice de realizare
a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor acestui buget. Aceste particularităţi
sunt raţional inerente dim moment ce bugetul asigurărilor sociale de stat are
menirea lui proprie, exprimată de destinaţia cheltuielilor acestor asigurări,
pentru acoperirea cărora acest buget dispune de venituri proprii între care este
remarcabilă contribuţia bănească pentru asigurări sociale de stat.

87
Legea 500/2002 privind finanţele publice, art.19.

[58]
Elaborare a proiectului bugetului asigurărilor sociale de
stat

Propunerile pentru proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat se


întocmesc de către ordonatorul principal de credite al acestui buget. Conform
legii, ordonatorul principal de credite este ministrul muncii şi solidarităţii
sociale, dar atribuţiile sale se vor delega, în baza legii preşedintelui Casei
Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale. În această calitate, el
trebuie să respecte, pentru a-şi îndeplini atribuţiile, toate obligaţiile ce revin
ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat în condiţiile stipulate de
lege pentru aceştia. Astfel, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de
Asigurări Sociale este cea care va întocmi şi va comunica Ministerului
Finanţelor Publice întreaga documentaţie cerută de lege, pe baza căreia se va
întocmi propunerile pentru proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat la
termenele stabilite pentru bugetul de stat88.
Pe baza acestor documentaţii şi a estimărilor pentru următorii 3 ani,
Ministerul Finanţelor Publice va stabili, împreună cu întregul Guvern, limitele
maxime de cheltuieli pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, cu respectarea
principiului echilibrului bugetar.
În aceste condiţii, ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor
sociale de stat va putea proceda la definitivarea propunerilor de proiect de buget,
astfel încât Ministerul de Finanţe Publice să poată definitiva, la rândul său, în
termenele stabilite de lege, proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat,
împreună cu proiectul legii de adoptare a acestuia pentru anul următor, spre a fi
supus apoi analizei Guvernului.
Elaborarea proiectului asigurărilor sociale de stat începe încă din prima
parte a anului anterior celui pentru care se întocmeşte proiectul de buget.
Această etapă are la rândul ei o înlănţuire de subetape în care sunt
implicate diverse categorii de organe cu atibuţii în acest sens.
Lucrările de elaborare a proiectului bugetului de stat sunt coordonate de
către Guvern, care are între atribuţiile sale întocmirea, avizarea şi prezentarea
spre dezbatere Parlamentului a proiectului de buget.
În vederea armonizării alocărilor cu utilizarea eficientă a resurselor
bugetare, elaborarea proiectului de buget are la bază:

88
Cristina Oneţ, op. cit., p. 93.

[59]
• prognozele indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul
bugetar în cauză şi pentru următorii trei ani;
• politicile fiscale şi bugetare;
• prevederile memorandumurilor de finanţare, sau ale altor acorduri
cu organisme şi instituţii financiare internaţionale;
• politicile şi strategiile sectoriale, a priorităţilor stabilite în
formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorul principal
de credite;
• propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorului principal de
credite;
• programele întocmite de către ordonatorul principal de credite în
scopul finanţării unor acţiuni de ansamblu, cărora le sunt asociate
obiective precise şi indicatori de rezultate şi de eficienţă;
• propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de
staasigurărilor sociale de stat, precum şi de transferuri consolidabile
pentru autorităţile administraţiei publice locale;
• posibilităţile de finanţare a deficitului bugetar89.
Procesul elaborării proiectului de buget se desfăşoară pe baza unui
calendar ce stabileşte termenele limită pentru fiecare subetapă a acestuia, astfel:
* Indicatorii macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care se
elaborează proiectul de buget , precum şi pentru următorii trei ani, se elaborează
de organele abilitate până la data de 31 martie a anului curent90. Aceşti
indicatori se actualizează pe parcursul desfăşurării procesului bugetar.
* Ministerul Finanţelor Publice înaintează Guvernului , până la data de 1 mai,
obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar pentru care se
elaborează proiectul de buget şi următorii trei ani, împreună cu limitele de
cheltuieli stabilite pe ordonatorul principal de credite, urmând ca acesta să le
aprobe până la data de 15 mai şi să informeze comisiile pentru buget, finanţe şi
bănci ale Parlamentului asupra principalelor orientări ale politicii sale
macroeconomice şi ale finanţelor publice91.
* Ministerul Finanţelor Publice transmite ordonatorului principal de credite,
până la 1 iunie a fiecărui an, o scrisoare-cadru care specifică contextul
macroeconomic pe baza căruia se vor întocmi proiectele de buget, metodologiile
de elaborare a acestora, precum şi limitele de cheltuieli aprobate de Guvern92.

89
Legea 500/2002, legea finanţelor publice, art. 28.
90
Legea 500/2002, legea finanţelor publice, art. 31.
91
Legea 500/2002, legea finanţelor publice, art. 32.
92
Legea 500/2002, legea finanţelor publice, art. 33, alin. 1.

[60]
* Ordonatorul principal de credite are obligaţia ca până la data de 15 iulie a
fiecărui an să depună la Ministerul Finanţelor Publice propunerile pentru
proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul următor, cu încadrarea în
limitele de cheltuieli şi estimările pentru următorii trei ani93. Ministerul
Finanţelor Publice examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu
ordonatorul principal de credite asupra acestora, iar în caz de divergenţă,
hotărăşte Guvernul.
* Proiectele de buget şi anexele la acestea, definitivate se depun la Ministerul
Finanţelor Publice până la data de 1 august a fiecărui an94.
* Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorului
principal de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare
şi proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern până la data de 30
septembrie a fiecărui an.
* După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare, acesta le supune
spre adoptare Parlamentului cel mai târziu până la data de 15 octombrie a
fiecărui an.

Aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi


adoptarea legii bugetare anuale

După ce a fost depus, de către Guvern, la Parlament proiectul bugetului


asigurărilor sociale de stat intră în cea de a două etapă a procedurii bugetare.
Asemeni bugetului de stat, şi bugetul asigurărilor sociale de stat se adoptă printr-
o lege menită să îi confere forţa juridică necesară punerii în aplicare.
În vederea dezbaterii şi aprobării de către Parlament, proiectul de buget
este transmis acestuia de către Guvern, sub forma unei documentaţii compuse
din :
• proiectul de lege pentru aprobarea bugetului, cuprinzând veniturile
şi cheltuielile bugetare;
• expunerea de motive care explică opţiunile concretizate în proiectul
de buget, inclusiv propunerile de modificare a legislaţiei fiscale;
• anexele la proiectul de lege pentru aprobarea bugetului, în care se
detaliază structura veniturilor şi a cheltuielilor bugetare.
93
Legea 500/2002, legea finanţelor publice, art. 34, alin. 1.
94
Legea 500/2002, legea finanţelor publice, art. 34, alin. 5.

[61]
• alte materiale documentare necesare analizei detaliate a prevederilor
bugetare, de către Parlament.
Într-o primă etapă, proiectul de buget transmis Parlamentului se
analizează, făcându-se observaţii şi propuneri de amendamente (modificări), la
nivel de comisii parlamentare specializate ale fiecărei camere, unde are loc
avizarea proiectului. După întocmirea Raportului comun urmează dezbaterea
generală în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului. La această
dezbatere generală participă şi Primul-Ministru, discutându-se atât proiectul
bugetului asigurărilor sociale de stat şi proiectul legii bugetare anuale, cât şi
Raportul comun privind amendamentele. Dezbaterea proiectului de buget se
realizează pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate,
pentru anul bugetar, precum şi creditele de angajament pentru acţiuni
multianuale95. Estimările pentru următorii 3 ani au doar caracter informaţional şi
nu vor face obiectul autorizării pentru anii bugetari respectivi96.
În doctrină se susţine că, luând în disuţie bugetul, Parlamentul îşi dă votul
odată asupra cheltuielilor şi odată asupra veniturilor, astfel că, teoretic, bugetul
se votează de două ori şi că valoarea acestor voturi nu este egală97.
Pentru venituri votul este, în principiu, limitativ şi imperativ, în ceea ce
priveşte natura şi numărul ramurilor şi izvoarelor autorizate, dar numai evaluativ
în ce priveşte randamentul probabil. Cu alte cuvinte, când Parlamentul votează o
anumită sumă de venituri, autorizează Guvernul să ridice acea sumă din ramura
de venit determinată, iar nu din alta, dar această sumă este numai evaluată. Şi
dacă impozitul autorizat de Guvern va încasa o sumă mai mare, acea sumă va fi
încasată, cifra votată de Parlament în privinţa acesteia neavând decât o valoare
indicativă.
Veniturile, indiferent de modul în care sunt votate dau acelaşi rezultat:
autorizează puterea executivă să-şi creeze sumele necesare pentru acoperirea
nevoilor generale. Veniturile sunt însă create prin legi speciale sau contracte şi
votul Parlamentului nu este dect un vot de autorizare.
În ceea ce priveşte cheltuielile, în dreptul nostru acestea sunt votate în
detaliu, astfel că puterea executivă nu poate dispune, discreţionar, de mântuirea
şi repartizarea cheltuielilor. Împărţind autorizaţia dată guvernului pe ordonatorii
principali de credite bugetare, libertatea puterii executive este micşorată şi ea nu
poate depăşi sumele acordate pentru fiecare serviciu în parte.

95
Legea 500/2002, legea finanţelor publice, art. 36, alin. 1.
96
Cristina Oneţ, op. cit., p. 95.
97
Nicolae Leon, Elemente de ştiinţă dinanciară, vol. II, p. 408.

[62]
Acest sistem după care cheltuiala este specificată şi detaliată se numeşte
sistemul specialităţii votului.
Adoptarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat se efectuează pe
baza votului de ansamblu a legii. După adoptare este supusă promulgării de
către Preşedintele ţării, apoi este publicată în Monitorul Oficial.
Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin trei zile înainte de
expirarea exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în
bugetul anului precedent98, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi de
regulă 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor
deosebite, temeinic justificate de către ordonatorul principal de credite, sau,
după caz 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care
acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.
Parlamentul judecă şi critică proiectul de buget, iar în cazul în care îl
găseşte nepotrivit îl poate respinge, caz în care procedura de elaborare şi
adoptare trebuie reluată. Preşedintele ţării are, de asemenea, dreptul de a
provoca, o singură dată, reexaminarea legii bugetului99.
Este însă de remarcat faptul că respingerea bugetului sau a unei anumite
cheltuieli nu se poate desfiinţa un serviciu public, aceasta având, după caz,
semnificaţia unui vot de neîncredere acordat guvernului sau a unei sugestii
adresate guvernului de a iniţia măsuri legislative pentru desfiinţarea acelui
serviciu, pentru că un serviciu înfiinţat prin lege nu poate fi desfiinţat decât tot
prin lege.
Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin
legi de rectificare elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Acestor
legi rectificative li se aplică aceleaşi proceduri ca şi legilor bugetare anuale
iniţiale.
În consecinţă, bugetul de asigurări sociale de stat, la care este anexat
bugetul asigurărilor pentru şomaj, se întocmeşte distinct de bugetul de stat, însă
se aprobă de Parlament o dată cu acesta.

Execuţia bugetară privind bugetul asigurărilor sociale de


stat

98
Constituţia României, art. 138, alin. 3.
99
Constituţia României, art. 77, alin. 2.

[63]
Această etapă a procedurii bugetare este cea mai importantă, întrucât ea se
referă la punerea în executare a bugetului asigurărilor sociale de stat.
Execuţia bugetului constă în încasarea veniturilor bugetare şi efectuarea
cheltuielilor aprobate prin buget. În procesul execuţiei bugetare sunt angajaţi un
număr mare de operatori bugetari prin intermediul cărora se realizează veniturile
publice, respectiv utilizează fonduri publice, cum sunt: aparatul fiscal, instituţiile
bugetare, unităţile administrativ-teritoriale şi alte instituţii publice care primesc
sau transferăla buget sume de bani.
Astfel, veniturile şi cheltuielile aprobate prin buget sunt repartizate pe
trimestre în funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada în
care este necesară efectuarea cheltuielilor, precum şi de posibilităţile de
asigurare a surselor de finanţare a deficitului bugetar. Repartizarea pe trimestre
se face în scopul stabilirii unui echilibru în cadrul fiecărui trimestru între
veniturile şi cheltuielile bugetare şi pentru a se evita sau atenua eventualele
diferenţe între volumul veniturilor şi cel al cheltuielilor. În principiu, în cazul în
care apar, totuşi, în cursul execuţiei bugetare, asemenea diferenţe, ele sunt mai
uşor sesizabile şi în cuantumuri ce permit acoperirea din fondurile de rezervă
bugetară.
Derularea fluxurilor bugetare de încasări (venituri) şi plăţi (cheltuieli) într-
un cadru organizatoric adecvat şi efectuarea operaţiunilor respective, fie prin
viramente, fie în numerar, constituie o componentă a activităţii bugetare
denumită generic execuţia de casă a bugetului. Aceasta se realizează prin
sistemul trezoreriei statului şi prin sistemul bancar. Execuţia efectivă a
bugetului este precedată de repartizarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare pe
trimestre şi pe instituţii. Această operaţiune este aprobată de Ministerul
Finanţelor Publice şi de ordonatorul principal de credite bugetare.
Execuţia bugetară începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie a
anului pentru care s-a elaborat şi s-a adoptat bugetul.

Execuţia părţii de venituri a bugetului asigurărilor


sociale de stat

Această etapă a execuţiei bugetare are ca scop realizarea integrală şi la


termenele legale aveniturilor prevăzute în legea bugetară anuală. De altfel,
aceasta este premisa ce stă la baza efectuării cheltuielilor programate pentru
acelaşi exerciţiu bugetar100.
100
Cristina Oneţ, op. cit., p. 57.

[64]
Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale împreună
cu structurile sale din teritoriu adminstrează bugetul asigurărilor sociale de stat
şi, deci, este implicată direct şi nemijlocit în realizarea execuţiei bugetatre, atât
în partea de venituri, cât şi în partea de cheltuieli a acestui buget.
Realizarea veniturilor anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat este
supusă cerinţelor de legalitate, în sensul că, nu pot fi stabilite, urmărite şi
încasate alte categorii de venituri, decât cele stabilite prin lege.
Această are şi o consacrare constituţională, potrivit căreia, contribuţiile de
asigurări sociale, dobânzile şi oricare alte venituri ale bugetului asigurărilor
sociale de stat, se stabilesc numai prin lege101.
Constituirea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat se realizează
pe baza contribuţiilor pentru asigurări sociale şi a altor vărsăminte prelevate de
la persoane fizice şi juridice, ce se încasează potrivit prevederilor legale în
vigoare.
Încasarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat se realizează
prin următoarele procedee:
1. calcularea şi plata directă de către subiecţii impozitelor, în cazul
contribuţiilor pentru asigurări sociale datorate de angajatori;
2. calcularea, reţinerea şi vărsarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a
contribuţiilor datorate de către o terţă persoană (angajator) în cazul
contribuţiilor pentru asigurări sociale datorate de angajaţi;
3. calcularea de către Casa Naţională de pensii şi Alte Drepturi Sociale a
contribuţiilor datorate de persoanele care se asigură facultativ, precum
şi calcularea aportului adus de persoanele care beneficiază de locuri de
tratament subvenţionate. Încasarea acestor sume se realizează ori prin
casieriile Caselor de pensii judeţene ori prin sistemul bancar.
Etapele execuţiei veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat
sunt: aşezarea; lichidarea; emiterea titlului de percepere şi perceperea.

Execuţia părţii de cheltuieli a bugetului asigurărilor


sociale de stat

Execuţia părţii de cheltuieli a bugetului asigurărilor sociale de stat se


derulează separat de venituri, presupunând noţiuni, elemente, metode şi
procedee specifice. În mod reprezentativ pentru execuţia cheltuielilor sunt
expresii care pornesc de la noţiunea de credite bugetare (aprobare, virare,
101
Constituţia României, art. 139, alin. 1.

[65]
ordonatori etc.), metode şi tehnici de finanţare bugetară (deschidere şi
repartizare de credite bugetare, alimentare cu mijloace băneşti sau alocare de
fonduri etc.), etape în perfectarea unei cheltuieli (angajare, lichidare,
ordonanţare, plată).
Cea de-a două subetapă execuţiei bugetare este guvernată de o serie de
principii instituite prin lege, după cum urmează:
• Prin legile bugetare anuale se prevăd şi se aprobă creditele bugetare
pentru cheltuielile fiecărui exerciţiu bugetar;
• Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiul
bugetar102;
• Alocaţiile pentru cheltuielile de personal, nu pot fi majorate şi nici
nu pot fi virate şi utilizate la alte articole de cheltuieli103;
• Creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru
finanţarea altui capitol decât în mod execţional;
• Sunt interzise virările de credite bugetare da la capitolele care au
fost majorate din fondurile de rezervă bugetară şi de intervenţie la
dispoziţia Guvernului104;
• Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza
creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor
aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor
publice respectiveşi cu respectarea dispoţiilor legale;
• Separarea atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonatori de
credite de atibuţiile persoanelor care au calitatea de contabili105.
Alături de principiile ce guvernează efectuarea cheltuielilor bugetare,
legiuitorul reglementează şi o serie de reguli referitoare la cheltuieli bugetare,
după cum urmează:
• Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă, limitată şi sunt
determinate de autorizările conţinute în legi specifice şi în legile
bugetare anuale;
• Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul asigurărilor sociale
de stat şi nici angajată şi efectuată din acest buget, dacă nu există baza
legală pentru respectiva cheltuială;

102
Legea nr. 500/2002, legea finanţelor publice, art. 47, alin. 2.
103
Legea nr. 500/2002, legea finanţelor publice, art. 47, alin. 3.
104
Legea nr. 500/2002, legea finanţelor publice, art. 47, alin. 8.
105
Cristina Oneţ, op. cit., p. 58.

[66]
• Nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată,
ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are
prevederi bugetare.
Organele implicate în realizarea execuţiei părţii de cheltuieli a bugetului
asigurărilor sociale de stat sunt ordonatorii de credite. Aceştia sunt împărţiţi de
lege în 3 categorii:
• Ordonatorul principal, la bugetul asigurărilor sociale de stat
preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări
Sociale este unicul ordonator principal de credite(delegat). El
repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu, dar şi
pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare în raport cu
sarcinile acestora.
• Ordonatorii secundari de credite sunt conducătorii instituţiilor
publice cu personalitatea juridică din subordinea preşedintelui Casei
Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi Sociale.
• Ordonatorii terţiari de credite sunt conducătorii instituţiilor publice
cu personalitate juridică din subordinea ordonatorului principal sau a
ordonatorilor secundari. Ei utilizează creditele bugetare ce le-au
repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le
conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate.
Obiectul activităţii de realizare a execuţiei părţii de cheltuieli a bugetului
asigurărilor sociale de stat îl reprezintă creditul bugetar.
Creditul bugetar reprezintă suma aprobată prin buget, reprezentând limita
maxima până la care se pot ordononţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar
pentru angajamente contractate în cursul exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii
anterioare pentru acţiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanţa şi
efectua plăţi din buget pentru celelalte acţiuni106.
Din punct de vedere procedural, execuţia părţii de cheltuieli trebuie să
parcurgă mai multe etape. Ordonatorul principal de credite poate folosi creditele
bugetare numai cu efectuare unor acte într-o anumită ordine:
• Aprobarea deschiderii de credite bugetare, care constă în apobarea
comunicată preşedintelui Casei Nţionale de Pensii şi Alte Drepturi
Sociale prin Trezoreria Statului de către Ministerul Finanţelor Publice
şi care se poate da numai cu respectarea limitei creditelor bugetare, a
destinaţiilor aprobate şi în funcţie de gradul de folosire a fondurilor

106
Legea 500/2002, privind finanţele publice, art. 2, pct. 16.

[67]
puse la dispoziţie anterior, dar şi în funcţie de gradul de încasare a
veniturilor bugetare şi de posibilităţile de finanţare a deficitului.
• Repartizarea creditelor bugetare;
• Alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama
ordonatorului principal de credite.
Execuţia părţii de cheltuieli a bugetului asigurărilor sociale de stat
presupune o procedură specifică cu operaţiuni corespunzătoare următoarelor
etape distinctive, şi anume: angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata.
Angajarea unei cheltuieli publice bugetare se concretizează prin actul care
generează obligaţia unei entităţi publice de a plăti o sumă de bani unui terţ pe
baza unui act juridic (lege, contract, decizie ministerială, hotărâre
judecătorească).
Lichidarea cheltuielilor bugetare constă în verificarea existenţei
angajamentelor, a sumelor datorate, a condiţiilor de exigibilitate a
angajamentului, pe baza documentelor justificative care să ateste operaţiunea
respectivă.
Ordonanţarea cheltuielilor bugetare este etapa în care se confirmă că
livrările de bunuri şi servicii au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate
şi că plata poate fi realizată.
Plata cheltuielilor bugetare reprezintă actul final prin care entitatea
publică achită obligaţiile sale faţă de terţi (transmiterea efectivă a sumei de bani
datorate).
Primele trei operaţii – angajarea, lichidarea şi ordonanţarea – sunt
efectuate de către conducătorii instituţiilor publice (ordonatorii de credite
bugetare) sau de către împuterniciţii acestora, iar a patra operaţie – plata – se
efectuează de către gestionarii de bani publici (casieri sau contabili publici).
Rezulatele financiare la sfârşitului anului de execuţie se pot concretiza, fie
în excedente, fie în deficite bugetare. Dată fiind complexitatea, mereu în
creştere, a aspectelor cuprinse în bugetul asigurărilor sociale de stat, echilibrul
exact între venituri şi cheltuieli acestui buget nu mai poate fi realizat. Echilibrul
bugetar trebuie privit ca un obiectiv de realizat, menit să garanteze funcţionarea
în cele mai bune condiţii a sistemului public de asigurări sociale107.
Aspectele ce particularizează bugetul asigurărilor sociale de stat faţă de
alte bugete publice se referă la regimul juridic al excedentului sau deficitului
bugetar.

107
Cristina Oneţ, op. cit., p.96.

[68]
Astfel, excedentul anual al bugetului asigurărilor sociale de stat oate fi
utilizat în anul următor, potrivit destinaţiilor aprobate prin lege, după restituirea
transferurilor primite de la bugetul de stat.
Eventualul deficit al acestui buget se acoperă din disponibilităţile
bugetului asigurărilor sociale de stat din anii precedenţi, iar dacă acestea nu sunt
suficiente se va apela la fondul de rezervă.
Fondul de rezervă se constituie prin prelevarea anuală a unui procent de
3% din veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat care se cumulează, an de
an, fără a depăşi astfel nivelul cheltuielilor prevăzut pentru anul bugetar
respectiv. Acest fond se utilizează pentru acoperirea prestaţiilor de asigurări
sociale de stat, în situaţii temeinic motivate.
Execuţia de casă a bugetului asigurărilor sociale de stat se realizează de
către Trezoreria Statului108 împreună cu structurile teritoriale ale acesteia.
Prin Trezoreria Statului se înţelege un sistem unitar şi integral prin care
statul asigură efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind fondurile
publice, inclusiv cele privind datoria publică şi alte operaţiuni ale statului, în
condiţii de siguranţă şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare109.
Trezoreria Statului efectuează următoarele activităţi şi operaţiuni, în
conformitate cu dispoziţiile legale de constituire şi funcţionare ale acesteia110:
• Încasarea veniturilor bugetare;
• Efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor
publice, în limita creditelor bugetare aprobate şi în conformitate cu
destinaţiile stabilite prin dispoziţiile legale;
• Efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică
internă şi externă rezultată din împrumuturi contractate direct de către
stat sau garantate de acesta, inclusiv acelea privind rambursarea
ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor
costuri aferente;
• Efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor
administraţiei publice centrale şi locale;

108
Supranumită şi banca statului, Trezoreria Statului are ca principală funcţie aceea de casierie a statului. A fost
înfiinţată prin H.G. nr. 78/1992 privind organizarea şi funcţionarea Trezoreriei Finanţelor Publice.
109
O.U.G. nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Staului, art. 1, lit. A,
aprobată prin legea 201/2003.
110
Hotărârea Guvernului Nr. 72/1992 privind organizarea şi funcţionarea Trezoreriei Finanţelor Publice, O.U.G.
Nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului aprobata prin Legea Nr.
201/2003.

[69]
• Efectuarea de plasamente financiare din disponibilităţile aflate in
contul general al Trezoreriei Statului prin Banca Naţională a
României;
• Alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.
Trezoreria Statului, deserveşte toate bugetele publice ale statului sau ale
unităţilor administrativ-teritoriale.
Fiind o structură în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, acesta are o
serie de atribuţii specifice legate de activitatea Trezoreriei, după cum urmează:
• Administrează contul general al Trezoreriei Statului;
• Stabileşte sistemul de organizare şi funcţionare a Trezoreriei
Statului, în vederea asigurării efectuării operaţiunilor de încasări şi
plăţi pentru sectorul public;
• Elaborează şi administrează bugetul de venituri şi cheltuieli al
Trezoreriei Statului;
• Elaborează proiecte de acte normative privind datoria publică şi
Trezoreria Statului.

Încheierea exerciţiului bugetar privind bugetul


asigurărilor sociale de stat

Încheierea exerciţiului bugetar presupune lucrări caracteristice care


urmăresc să stabilească rezultatul activităţii de execuţie bugetară, respectiv,
cheltuielile efectuate, veniturile încasate şi soldul înregistrat la finele fiecărui an
bugetar. În acest scop, se întocmeşte „contul de execuţie bugetară”, care trebuie
să reflecte, într-o formă sintetică, totalitatea veniturilor şi a cheltuielilor bugetare
realizate şi rezultatul execuţiei, care poate fi „deficit” sau „excedent”, pe anul
bugetar respectiv.
Pe baza situaţiilor financiare depuse de Casa Naţională de Pensii şi Alte
Drepturi de Asigurări Sociale, precum şi pe baza conturilor privind execuţia de
casă depuse de Trezoreria Statului, Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte
contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat.
Exerciţiul bugetar se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an.
Conform sistemului de gestiune bugetară, efectele încheierii exerciţiului
bugetar sunt:

[70]
• orice venit reîncasat până la 31 decembrie se va încasa în contul
bugetului pe anul următor, în rezultatele căruia urmează a se reflecta;
• orice cheltuială neefectuată se va putea plăti numai în contul
bugetului noului an.
În legătură cu încheierea execuţiei bugetului public, Guvernul este obligat
să prezinte în faţa Parlamentului modul în care a fost efectuată execuţia.
Situaţiile ce se prezintă de către Guvern la sfârşitul anului sunt:
• contul general al execuţiei bugetului de stat;
• rezultatul execuţiei, sub forma excedentului sau deficitului;
• conturile anuale ale execuţiei bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale şi ale ordonatorilor de
credite;
• contul general al datoriei publice;
• raportul public anual.
Contul general al execuţiei bugetului al asigurărilor sociale de stat este
documentul elaborat sub coordonarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor
Publice conform prevederilor Legii finanţelor publice, care evidenţiază nivelul
realizat al veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat din exerciţiul bugetar
pentru care se întocmeşte.
Rezultatul execuţiei (excedent / deficit) evidenţiază soldul bugetului
asigurărilor sociale de stat ca urmare a execuţiei bugetare a veniturilor şi
cheltuielilor, care poate fi excedent, atunci când resursele devansează nevoile,
sau deficit, atunci când veniturile încasate nu acoperă cheltuielile efectuate.
Conturile anuale ale execuţiei bugetului asigurărilor sociale de stat,sunt
documente ce reflectă execuţia veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor
sociale de stat.
Contul general al datoriei publice cuprinde conturile datoriei publice
interne şi al datoriei publice externe directe ale statului şi situaţia garanţiilor
guvernamentale pentru credite interne şi externe. Este întocmit anual de
Ministerul Finanţelor Publice şi anexat la contul general anual de execuţie a
bugetului asigurărilor sociale de stat.
Raportul public anual este întocmit, în termen de şase luni de la primirea
conturilor generale anuale, de Curtea de Conturi, pe baza informaţiilor din
conturile anuale de execuţie şi înaintat Parlamentului.
Conturile anuale de execuţie bugetului asigurărilor sociale de stat inclusiv
anexele acestuia, va cuprinde:

[71]
a) la venituri: prevederi bugetare iniţiale; prevederi bugetare definitive; încasări
realizate;
b) la cheltuieli: credite bugetare iniţiale; credite bugetare definitive; plăţi
efectuate.
Aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor
sociale de stat echivalează cu o descărcare de răspundere dată Guvernului în
legătura cu executarea acestui buget public.
După cum arătat în prezenta lucrare procedura bugetară privind bugetul
asigurărilor sociale de stat este similară, chiar identică cu procedura bugetară
privind bugetul de stat.

Întreaga procedură privind laborarea proiectelor de bugete, aprobarea şi


executarea acestora este strict subordonată cerinţelor disciplinei bugetare impusă
de necestatea respectării legalităţii în acest domeniu.
Disciplina bugetară pretinde – pe de o parte – conformitatea cuprinsului
bugetelor de venituri şi cheltuieli al organelor de stat, instituţiilor publice şi a
regiilor autonome aflate în relaţii financiare cu statul şi – pe de altă parte – o
severă disciplină atât în ceea ce priveşte realizarea veniturilor bugetare, cât şi
efectuarea cheltuielilor publice finanţate de la bugetul public naţional111.
Încălcarea disciplinei bugetare atrage, potrivit legislaţiei financiare în
vigoare, răspunderea juridică a tuturor subiectelor de drept care se fac vinovate
de nerespectarea întocmai a prevederilor legale în materie, indiferent dacă
aceştia sunt cetăţeni, funcţionari publici sau persoane juridce direct sau indirect
implicate în activitatea bugetară a statului.

111
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, op cit., p. 122.

[72]
Concluzii

Lucrarea de faţă este structurată în patru capitole pornind de la aspectele


teoretico metodologice şi continuând apoi cu prezentarea unor realităţi din
cadrul bugetului asigurărilor sociale de stat din România.
Capitolul I intitulat "Dreptul Bugetar" prezintă într-o primă parte
aspectele teoretice legate de noţiunile de buget şi buget public, precum şi
evoluţia etimologică şi istorică a acestor noţiuni. Bugetul reprezintă un procedeu
economico-financiar, cu caracter evaluativ, programatic şi comparativ, compus
din două părţi, respectiv din partea de venituri şi partea de cheltuieli, care se
întocmeşte pe o perioadă determinată, în legătură cu resursele financiareale
oricărei persoane fizice sau juridice. Pornind de la definiţia bugetului public, în
scopul însuşirii cât mai exacte a elementelor specifice ale bugetului asigurărilor
sociale de stat, sunt prezentate elementele specifice şi natura juridică a bugetului
public. În ultima parte a capitolului I este necesară prezentarea structurii
sistemului bugetar roman format din: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale
de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi bugetul
fondurilor speciale.
[73]
Capitolul II intitulat "Aspecte generale privind asigurările sociale şi
bugetul asigurărilor sociale de stat" cuprinde relatări teoretice legate de
asigurările sociale, evoluţia acestora în România şi alte state contemporane,
precum şi o prezentare detaliată a sistemului asigurărilor sociale de stat. Astfel,
sunt tratate principiile , organizarea instituţională si subiecţii sistemului de
asigurări sociale. În ultima parte a acestui capitol este prezentat istoricul
bugetului asigurărilor sociale de stat, de la forme embrionare, până în zilele
noastre, realizându-se o analiză comparativă a bugetului de asigurări sociale de
stat până în anul 1991, când încă făcea parte din bugetul de stat, şi după
autonomizarea acestuia prin legea finanţelor din 1991, când este întocmit
distinct de bugetul de stat, aprobându-se odată cu acesta de către Parlament.
Capitolul III intitulat "Bugetul asigurărilor sociale de stat" începe prin
prezentarea definiţiilor cunoscute în doctrină legate de bugetul asigurărilor
sociale de stat. Bugetul asigurărilor sociale de stat este definit ca fiind programul
prin care se prevăd şi se aprobă veniturile şi cheltuielile anuale destinate
finanţării sistemului public de asigurări sociale, program ce îmbracă forma legii
(în sensul de act juridic al Parlamentului). În cea de-a doua parte a acestui
capitol este detaliată structura bugetului asigurărilor sociale de stat. Astfel,
bugetul asigurărilor sociale de stat este format din venituri şi cheltuieli.
Veniturile oricărui sistem public de asigurări sociale se constituie în principal
din contribuţiile angajatorilor şi angajaţilor, aşa-numitele contribuţii sociale
obligatorii. Contribuţiile pentru bugetul asigurărilor sociale de stat sunt studiate
prin compararea lor cu anii trecuţi. Se observă o scădere a contribuţiilor pentru
angajator , în timp ce pentru angajat acestea rămân neschimbate. În ceea ce
priveşte cheltuielile, este prezentată structurarea acestora în pensii şi în alte
forme de drepturi sociale. Pentru însuşirea corectă a părţii de cheltuieli este
prezentată, pe larg, fiecare componentă a cheltuielilor bugetului asigurărilor
sociale de stat.
Capitolul IV intitulat "Procedura bugetară privind bugetul asigurărilor
sociale de stat", cuprinde întregul mecanism privind procesul bugetar. Definirea,
principiile şi ordonatorii de credite, prezentate în acest capitol, nu fac altceva
decât să deschidă calea procedurii bugetare. Procedura bugetară reprezintă o
înlănţuire de acte şi operaţiuni care împreună dau naştere unui proces bugetar,
constituit din mai multe etape, şi care demarează cu întocmirea proiectelor de
bugete ale tuturor instituţiilor publice ce desfăşoară activităţi finanţate integral
sau parţial de la bugetul asigurărilor sociale, şi se sfârseşte cu încheierea
exerciţiului bugetar, respectiv cu adoptarea legii de aprobare a contului anual de

[74]
execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat. Se observă că etapele procedurii
bugetare, si anume, întocmirea, aprobarea, execuţia şi încheierea execuţiei, se
derulează în aceleaşi condiţiica şi la bugetul de stat, singura diferenţă fiind
faptul că bugetul asigurărilor sociale de stat are un ordonator principal unic
reprezentat de ministrul muncii şi solidarităţii sociale, dar atribuţiile sale se vor
delega, în baza legii preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de
Asigurări Sociale.

După elaborarea bugetului asigurărilor sociale stat pe anul 2008, puterea


politică, legislativă şi executivă aflată la conducerea ţării a prezentat avantajele
care rezultă prin "reducerea contribuţiilor bugetare cu 6%".
Când s-a pus problema acordării de reduceri ale cotelor de contribuţii
sociale, aceste reduceri de cote fie s-au deplasat cât de mult către sfârşitul anului
2008, fie în anul următor, în sarcina altui Guvern, altui Parlament sau altui partid
poilitic aflat la conducerea ţării, cunoscut fiind faptul că în anul 2008 au loc
alegeri locale şi parlamentare.
Pentru numeroşi contribuabili această aşa-zisă reducere a contribuţiilor
bugetare se reflect în diminuarea venitului încasat, şi acesta ca urmare a
efectelor deosebit de mari generate de extinderea bazei de calcul a contribuţiilor
asupra a numeroase şi importante venituri (care, până la 31 decembrie 2007, nu
erau supuse contriuţiilor bugetare).
Reducerea reală a nivelului cotelor de contribuţii bugetare obligatorii este
derizorie, numai la unele contribuţii, numai pentru o parte din veniturile obţinute
în anul 2008, şi numai la un număr destul de mic de salariaţi.
În schimb, prin extinderea bazei de calcul a contribuţiilor are loc o
reducere a veniturilor efectiv încasate de contribuabili, reducer care este destul
de mare, de până la 800% la veniturile cele mai mari, la cele mai importante
contribuţii pentru veniturile obţinute pe întreg anul 2008, atât pentru veniturile
din salarii, cât şi pentru veniturile din numeroase alte surse.
Prin legea nr. 387/2007 – legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe
anul 2008, s-a procedat la o fragmentare a nivelului contribuţiilor bugetare.
Nivelul contribuţiilor bugetare, în anul 2008, nu mai este anual, ci pe diferite
luni din an.
În ţările dezvoltate se pune tot mai mult problema elaborării unor "bugete-
program", adică a unor bugete cu programare multianuală, cu indicatori stabili
pe mai mulţi ani, respective pe 3 ani, 5 ani şi chiar până la 10 ani. La noi se

[75]
merge pe un "buget de mijloace", pe diferite fracţiuni din an, care nu sunt nici
chiar semestriale.
Consecinţele negative, în special pentru mediul economic, sunt pe cât
numeroase, pe atât de mari. Spre exemplu, un investitor străin care, anticipat
luării deciziei de a investi în România, constată această instabilitate legislativă,
este aproape imposibil să poată să-şi mai întocmească un proiect de plan de
afaceri, nuumai pe mai mulţi ani, dar nici măcar pentru un an.
De fiecare dată când are loc reducerea cotelor de contribuţii sociale se
observă că acestea se acordă conform propriilor interese ale celor care fac legea:
relaxarea fiscal este predilectică, cu dedicaţie, destinată numai persoanelor
juridice (angajatorilor), ai căror exponenţi conduc, în general, partidele politice,
Parlamentul şi Guvernul.
La contribuţia pentru pensie, cota de contribuţie pentru angajat, de 9,5%,
rămâne nemodificată pe întreg anul 2008, iar la angajator aceasta se reduce , cu
1,5%, dar numai pentru veniturile lunii decembrie. Onestul salariat nu are de
cine să fie reprezentat (efectiv şi în mod real) în Parlament şi Guvern, fapt
pentru care rămâne … aceeaşi oaie mulsă, rând pe rând, de toţi cei ce se perindă
la conducerea ţării.
Ba mai mult de atât, au ajuns să fie impozitate cadourile de 1 iunie, 8
martie, porcul de Crăciun şi mielul de Paşti. Populaţia a reacţionat astfel că se
va emite un nou ordin în care vor fi exceptate de la calculul contribuţiei
asigurărilor sociale cadourile în bani oferite în beneficiul copiilor minori ai
angajaţilor cu ocazia Paştelui, zilei de 1 Iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor
similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor de 8
Martie sau cu alte ocazii. De asemenea, nu se vor mai datora contribuţii pentru
sumele primite în baza unor convenţii civile de prestări de servicii sau contracte
de colaborare.

Bugetul asigurărilor sociale nu va mai putea susţine creşterea pensiilor,


începând din 2009, deoarece viitorul guvern va fi nevoit să acopere deficitul de
la bugetul de stat. Ministrul muncii, într-o declaraţie recentă, a declarat că este
nevoie de două miliarde de euro de la buget pentru a putea asigura creşterea
punctului de pensie de la 541 de lei cât este în prezent, la 740 de lei cât se
estimează că va fi în 2009.
Un Guvern care acordă facilităţi fiscale, prin legile bugetare anuale, care
îşi produc efectele într-un alt an calendaristic, într-un alt an bugetar, este efectiv
şi în mod real real un Guvern care acordă facilităţi fiscal post-mortem, după

[76]
expirarea mandatului său, care în anul 2008, corespunde cu încheierea
mandatului politicienilor şi parlamentarilor, atât la putere, cât şi a celor din
opozţie, care au votat acest buget cu încălcarea unor elementare principia
bugetare.

Bibliografie selectivă

Tratate, cursuri

1. Emil Bălan, Drept financiar, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999


2. Emil Bălan, Drept financiar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002
3. Emil Bălan, Drept financiar, ediţia a III-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004
4. Gheorghe Bistriceanu, Finanţe generale, vol. I, Ed. U.R.A, Bucureşti,
1992
5. Gheorghe Bistriceanu, Sistemul asigurărilor din România, Ed.
Economică, Bucureşti, 2002.
6. James M. Buchanan, The Public Finances, revised edition, Richard D.
Irwin, Inc., Hornewood, Illinois, 1965
7. Radu Bufan, Drept Fiscal al Afacerilor, Edit. Brumar, Timişoara, 2003
8. Ioan Condor, Drept financiar, Ed. R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti,
2004
9. Ioan Condor, Drept fiscal şi financiar, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti,
1996
10. Dan Drosu Şaguna, Drept financiar şi fiscal, vol. II, Ed. Oscar
Print, Bucureşti, 1992

[77]
11. Dan Drosu Şaguna, Drept financiar şi fiscal, Ed. Oscar Print,
Bucureşti, 1994
12. Dan Drosu Şaguna, Tratat de drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2001
13. Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, Dreptul
Securităţii Sociale, Edit. All Beck, Bucureşti, 1998
14. Ioan Gliga, Dreptul finanţelor publice, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1992
15. Ioan Gliga, Drept financiar public, Ed. All, Bucureşti, 1994
16. Ioan Gliga, Drept financiar, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1996
17. Gaston Jeze, Cours de Finances publiques, Librairie General de
Droit et de Jurisprudence, Paris, 1936
18. Gaston Jeze, Cours de finances publiques, Ed. M. Giard, Paris,
1929
19. Gheorghe N. Leon, Elemente de Ştiinţa Financiară, ediţia a II-a,
Ed. Cercetări Juridice, Bucureşti, 1942
20. Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, Dreptul Finanţelor
publice, vol I, Edit. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2006
21. Tatiana Moşteanu şi colectiv, Finanţe Publice, Ed. Universitară,
Bucureşti, 2004
22. Ioan Muraru, Mihai L.Pucheanu, Gheorghe Iancu, Corneliu L. Popescu,
Constituţiile României, Edit. R. A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1993
23. Mircea Nedeluţ, C. Isac, Protecţie şi asigurări sociale, Ed.Focus,
Petroşani, 2002
24. Cristina Oneţ, Dreptul Finanţelor Publice, Parte generală, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 2005
25. Impozite şi taxe, revistă lunară editată de Tribuna Economică, nr. 7-8,
iulie-august 2007
26. Impozite şi taxe, revistă lunară editată de Tribuna Economică, nr.
4, aprilie 2008
27. Doina Petică Roman, Dreptul Finanţelor Publice, Casa de Editură
şi Presă Tribuna, Sibiu, 2003
28. Viorel Roş, Drept financiar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005
29. Radu Stancu, Drept financiar public, Ed. Fundaţiei România de
mâine, Bucureşti, 1998
30. Ioan Talpoş, Finanţele României, vol. I, Ed. Sedona, Timişoara,
1995
31.Dan Tudorache, Dan Moraru, Mirel Ionescu, Ed. Sylvi, Bucureşti, 2002
32. Iulian Văcărel, Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2002
33. Iulian Văcărel, Gh. Bistriceanu, Gabriela Anghelache, Maria
Bodnar, Florian Bercea, Tatiana Moşteanu, Florin Georgescu, Finanţe
Publice, ediţia a IV-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003

[78]
Legislaţie Internă

1. Constituţia din 2003, revizuită;


2. Codul Fiscal, 2008.
3. Codul Muncii;
4. Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice, abrogată;
5. Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale, modificată;
6. Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, modificată;
7. Legea nr.10/1991, legea finanţelor publice, M. Of. Nr. 23 din 30 ianuarie
1991, abrogată;
8. Legea nr. 387/31.12.2007, legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe
2008, publ. în M. Of., Partea I, nr. 907/2007;
9. OUG nr. 47/2006, pentru modificarea art. 80 alin. (1) si (2) din Legea nr.
19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari
sociale publicată în M. Of. Nr. 239 din 16 martie 2006;
10. Ordonanţa De Urgenţă nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea
resurselor de plată prin Trezoreria Statului.

[79]