Sunteți pe pagina 1din 65

MINISTERUL EDUCAȚIEI,CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE ȘI FINANȚE

NOTE DE CURS
GESTIUNEA FINANCIARĂ A
SECTORULUI PUBLIC

Elaborat: Doina HORTOPAN


profesor de discipline economice
grad didactic II

CHIȘINĂU 2020
Note de curs ,,Gestiunea Financiară a Sectorului Public” au fost examinate şi aprobate pentru
editare la şedinţa Catedrei „Finanțe” (proces-verbal nr. ..... din ……….......................... şi la
ședința Consiliului metodico-ştiinţific (proces-verbal nr. ...... din …09 martie 2020……....).

Autor: Hortopan Doina, grad didactic II, I. P. Centrul de Excelență în Economie și Finanțe

2
CUPRINS
PREFAȚĂ.......................................................................................................................................5
TEMA 1. SECTORUL PUBLIC
1.1. Conceptul de bunuri publice și private........................................................................6
1.2. Sectorul public și componentele sale...........................................................................8
1.3. Funcțiile sectorului public...........................................................................................9
1.4. Evoluția sectorului public în Republica Moldova....................................................10
TEMA 2. SISTEMUL BUGETAR ȘI POLITICA BUGETAR-FISCALĂ A STATULUI
2.1. Bugetul – verigă de bază a sistemului financiar al țării............................................11
2.2. Conceptul de sistem bugetar și componentele sale....................................................13
2.3. Politica bugetar – fiscală a statului............................................................................14
TEMA 3. TREZORERIA PUBLICĂ
3.1. Conceptul cu privire la Trezorerie. Evoluția sistemului trezorerial..........................16
3.2. Funcțiile Trezoreriei publice......................................................................................17
3.3. Structura sistemului trezorerial în Republica Moldova.............................................18
3.4. Deschiderea și închiderea conturilor trezoreriale......................................................20
TEMA 4. CLASIFICAȚIA BUGETARĂ. DEVIZUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
4.1. Conceptul de clasificație bugetară.............................................................................21
4.2. Principiile clasificației veniturilor și cheltuielilor bugetare, subdiviziunile
clasificației bugetare......................................................................................................................22
4.3. Noțiunea de deviz de venituri și cheltuieli. Tipurile de deviz..................................23
TEMA 5. GESTIONAREA FINANȚELOR PUBLICE LOCALE
5.1. Structura și funcțiile administrației publice locale....................................................25
5.2. Autonomia locală și principiile de bază ale activității autorităților
publice
locale........................................................................................................................................27
5.3. Resursele financiare la dispoziția autorităților publice locale..................................28
5.4. Procesul bugetar la nivelul unităților administrativ teritoriale.................................33
TEMA 6. FINANȚAREA ÎNVĂȚĂMÎNTULUI PUBLIC
6.1. Caracteristica generală și componența cheltuielilor pentru învățământul public....38
6.2. Indicii principali de planificare a cheltuielilor pentru învățământ...........................39
6.3. Sistemul de salarizare a lucrătorilor din sfera învățământului..................................41
6.4. Planificarea cheltuielilor pentru întreținerea instituțiilor preșcolare........................43
6.5. Ordinea finanțării cheltuielilor pentru întreținerea liceelor, gimnaziilor.................44
6.6. Planificarea cheltuielilor pentru pregătirea cadrelor didactice.................................44
TEMA 7. FINANȚAREA PROTECȚIEI SOCIALE
7.1. Caracteristica generală a protecției sociale și componența cheltuielilor pentru aceste
scopuri......................................................................................................................................45
7.2. Principiile asigurărilor sociale de stat........................................................................47
7.3. Formele susținerii sociale a cetățenilor prin intermediul asigurărilor sociale...........48
7.4. Finanțarea asigurării cu pensii din bugetul asigurărilor sociale de stat.....................51
TEMA 8. FINANȚAREA CHELTUIELILOR PENTRU OCROTIREA SĂNĂTĂȚII
8.1. Conținutul și evoluția sistemului asigurărilor obligatorii de asistență medicală în
Republica Moldova.....................................................................................................................58
8.2. Particularitățile salarizării lucrătorilor din sfera ocrotirii sănătății........................61
8.3. Planificarea cheltuielilor de întreținere a instituțiilor medico – sanitare publice...62

3
TEMA 9. FINANȚAREA CHELTUIELILOR PENTRU SERVICIILE PUBLICE
GENERALE
9.1. Caracteristica cheltuielilor pentru serviciile publice generale...............................64
9.2. Particularitățile salarizării funcționarilor publici...................................................65
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................66

4
PREFAȚĂ
Această lucrare este o încercare de a detalia rolul bugetului ca instrument important de
gestionare a statului și nu ar trebui să fie privit doar ca un simplu tablou financiar, care include
veniturile și cheltuielile statului pe o perioadă de un an. Planificarea bugetului public este,
probabil, actul cel mai important din administrarea statului, or acesta se intersectează cu funcția
de planificare a politicilor publice, care, inevitabil, presupune angajarea unor cheltuieli pentru a
obține ulterior beneficii la nivelul întregii societăți. Iată de ce planificarea unui buget realist, într-
o perspectivă pe termen lung, este un obiectiv care trebuie să fie realizat în primul rând în
administrarea finanțelor de către orice entitate publică.
Planificarea bugetului şi formularea corectă a politicilor necesită o abordare ambiţioasă.
Iată de ce sunt necesare sisteme care să facă guvernele conştiente de impactul financiar al
deciziilor lor şi, în acelaşi timp, mai responsabile. Bugetul este în egală măsură un instrument de
administrare economică și financiară, dar și o declarație implicită de politică.
Lucrarea este structurată în nouă teme. Fiecare temă prezintă conceptele teoretice şi
oferă o analiză practică pentru actualii şi viitorii specialişti în domeniul finanțelor . Această
lucrare oferă informații utile despre finanţarea serviciilor publice în scopul îmbunătăţirii calităţii
lor.
Scopul cursului „Gestiunea financiară a sectorului public” este instruirea teoretică şi
formarea aptitudinilor practice în domeniul metodelor şi tehnicilor de gestiune a fondurilor
financiare publice şi, în special, al sistemului bugetar al statului.
Obiectul de studii al disciplinei „ Gestiunea financiară a sectorului public” reprezintă
relaţiile de natură economică, a căror substanţialitate constă în formarea, distribuirea şi utilizarea
fondurilor băneşti ale statului în scopul îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor acestuia.
Competențele formate:
1. Operarea cu concepte, teorii, metode, instrumente fundamentale de natură economico-
financiară în realizarea de sarcini profesionale în entităţi publice.
2. Culegerea de date, informaţii, prelucrarea şi interpretarea acestora pentru soluţionarea
unor probleme de natură financiară, elaborarea de planuri, bugete şi întocmirea de rapoarte
financiare şi fiscale în entităţi publice.
3. Executarea deciziilor, bugetelor şi a planurilor financiare în cadrul entităţilor publice.
Acest curs este destinat elevilor instituțiilor de învățământ professional tehnic.

5
TEMA 1. SECTORUL PUBLIC
1.1. Conceptul de bunuri publice şi private.
1.2. Sectorul public şi componentele sale.
1.3. Funcţiile sectorului public.
1.4. Evoluţia sectorului public în Republica Moldova.
Unități de competență:
UC 1. Utilizarea limbajului de specialitatea specific finanțelor publice;
UC 2. Argumentarea necesității sectorului public în economie.
Abilități :
A1.Caracterizarea activităților și funcțiilor sectorului public;
A2.Descrierea conținutului economic al sectorului public;
A3.Definirea și caracterizarea bunurilor publice și private.

1.1. Conceptul de bunuri


publice şi private

Din momentul naşterii şi până la deces viaţa omului de zi cu zi este expusă influenţei
Statului, prin diferite modalităţi şi de nenumărate ori. Ne naştem în spitalele finanţate în
întregime sau parţial din buget, la naştere asistă medici – absolvenţi ai instituţiilor superioare de
profil care aparţin statului. Naşterea este înregistrată oficial, şi Adeverinţa de naştere ne acordă
unele privilegii şi obligaţii în calitate de cetăţean al Republicii Moldova. Mai apoi marea
majoritate a copiilor frecventează grădiniţe şi şcoli finanţate din buget ş.a.m.d.
Practic fiecare dintre noi la un moment dat al vieţii primeşte mijloace băneşti din partea
statului, fie încă până la majorat – sub forma unor îndemnizaţii, fie fiind maturi în cazuri de
şomaj, deces al unui membru din familie etc., fie la o vârstă înaintată - sub forma unor pensii,
compensaţii ş.a.
În cazul unei traume în urma accidentului de producţie, fără a fi depistate încălcări ale
măsurilor de securitate (stipulate în legislaţie), muncitorului i se plătesc compensaţii şi
îndemnizaţii pentru pierderea temporară / totală a capacităţii de muncă. Sindicatele, ale căror
drepturi şi obligaţii sunt de asemenea stipulate în legislaţie, duc tratative cu organele de
conducere ale statului privind condiţiile de muncă, durata zilei de lucru, precum şi salarizarea
unor tipuri de activităţi în Republica Moldova.
În calitate de consumatori suntem de asemenea dependenţi de legislaţia Statului: preţurile,
la care putem procura automobilele, produsele de tutun, produsele de alcool şi multe altele sunt
majorate în urma instituirii unor impozite, taxe şi alte tipuri de tarife impuse de stat; şi pe de altă
parte preţurile la produsele de panificaţie, lactatele, serviciile comunale, preţul de livrare a apei,
gazului, pot fi micşorate în urma reglementării de către stat pentru a putea fi accesibile
majorităţii populaţiei.
În acelaşi timp, Statul apare în calitate de producător sau consumator al bunurilor.În acest
context putem să definim bunurile economice, ca fiind acele bunuri care îndeplinesc cumulativ
două condiţii: 1.capacitatea indivizilor de a realiza o legătură între trebuinţele lor şi bunul apt să
o satisfacă; 2.raritatea – cantitate limitată comparativ cu nevoile nelimitate, în condiţii
determinate de loc şi timp. Bunurile economice sunt foarte diverse, iar din perspectiva analizei
economice sunt clasificate după mai multe criterii, după forma de proprietate fiind grupate în
bunuri publice şi bunuri private.

6
Bunurile publice reprezintă o marfă sau un serviciu care oferit unui individ rămâne
disponibil şi altor persoane, fără cheltuieli suplimentare.
Bunuri publice sunt bunuri economice caracterizate prin nonexclusivitate şi nonrivalitate.
Un bun public este nonexclusiv, deoarece poate fi utilizat (consumat) simultan de mai multe
persoane. Dacă un bun public este asigurat pentru un consumator, atunci el devine disponibil
pentru oricare alt consumator. Totodată, un bun public se caracterizează prin nonrivalitate,
deoarece pentru oricare consumator adiţional costul social marginal este zero. Oferta totală a
unui bun public nu se diminuează dacă bunul respectiv face obiectul consumului individual sau
colectiv. Cele două caracteristici sunt întrunite numai de bunuri publice pure; de exemplu,
apărarea naţională sau iluminatul străzilor. Dacă un bun este asigurat în condiţii de exclusivitate
sau consumul său nu este complet non-rival, acesta se numeşte bun mixt sau bun public impur,
adică imperfect.
Bunurile publice se regăsesc în orice economie de piaţă. Ele nu sunt oferite în mod
obligatoriu numai de sectorul public, fiind şi piaţa privată implicată în asigurarea lor.
Bunuri private, bunuri economice din a căror utilizare rezultă beneficii exclusive şi rivale.
Un bun privat este exclusiv, deoarece poate fi utilizat (consumat) numai de persoana (agentul
economic) care îl posedă, care a achitat contravaloarea beneficiilor rezultate din folosirea
bunului respectiv. Dacă un bun privat este disponibil pentru o persoană, atunci el nu mai poate fi
disponibil pentru o altă persoană. Caracteristica de rivalitate constă în faptul că o unitate
suplimentară dintr-un bun privat are întotdeauna un cost marginal pozitiv. Acest cost este
suportat de cumpărătorul unităţii respective. Curba cererii pentru bunuri private exprimă
beneficiile marginale, iar cu fiecare unitate vândută se diminuează oferta totală.
Legăturile şi concurenţa dintre sectorul public şi cel privat în domeniul bunurilor publice
sunt evidente:
 un bun poate fi produs atât de sectorul public cât şi de cel privat, situaţie în care
acestea se află în concurenţă. Un exemplu în acest sens este învăţământul public şi privat care
oferă servicii similare, dar de calitate şi cu preţuri diferite.
 un bun poate fi produs numai de sectorul privat şi atunci acesta nu prezintă
caracteristicile bunurilor publice de consum non-rival şi non-exclusiv. Este situaţia bunurilor
rivale şi exclusive: hrană, îmbrăcăminte, locuinţe etc. În aceste domenii, consumul dintr-un bun
diminuează oferta, şi astfel consumul pentru alţi indivizi. În plus, producătorul impune
excluderea unor indivizi de la consumul de bunuri prin preţul solicitat.
 un bun poate fi produs numai de sectorul public şi acesta este un bun public pur,
cum ar fi apărarea naţională, străzile curate, legislaţia etc. de care beneficiază toţi consumatorii
în acelaşi fel, fără discriminare şi restricţii de nici un fel.
Bunurile mixte prezintă caracteristici atât ale bunurilor publice, cât şi private; ele pot fi
non-exclusive dar rivale, atunci când sunt oferite tuturor consumatorilor în aceleaşi condiţii, fără
costuri, dar excesul de cerere le suprasolicită şi le face inaccesibile pentru alţi consumatori. Mai
există şi bunuri mixte cu exclusivitate dar non-rivale, atunci când accesul consumatorilor este
frânat, prin practicarea unor restricţii de preţ sau de natură tehnică şi astfel, oferta nu este total
satisfăcută de cerere şi bunurile mai pot fi consumate de alţi indivizi.

1.2. Sectorul public şi


componentele sale

7
Economia Republicii Moldova – este una de tip complex: în acelaşi timp o parte
considerabilă a activităţilor economice este realizată în cadrul sectorului privat, cealaltă cotă
fiind îndeplinită în urma activităţii sectorului public. În afară de aceasta , Statul intervine în
activitatea sectorului privat fie bine determinat, fie neintenţionat prin intermediul reglementărilor
privind impozitele, taxele sau subsidiile unor tipuri de activitate etc. În ţările dezvoltate ale lumii
statul îşi ia responsabilitatea privind activitatea în unele sectoare sau chiar domenii, cum ar fi de
exemplu producerea oţelului şi a cărbunelui în Marea Britanie, Austria, Franţa, Suedia sau
transport aerian şi feroviar în aşa ţări ca Germania, Italia, Franţa etc. În fosta Uniunea Sovietică,
precum şi în alte ţări ale blocului socialist cota esenţială ale activităţii economice aparţinea
statului. Activităţile economice care fac parte din sectorul public al Republicii Moldova au
suferit în ultimii treizeci de ani multe schimbări.
Sectorul public reprezintă totalitatea resurselor economice aflate la dispoziţia
statului. Resursele, aflate la dispoziţia statului – nu reprezintă doar rezultatul activităţii
întreprinderilor ce aparţin statului, ci şi veniturile şi cheltuielile bugetului de stat. În mod
corespunzător, statul, pe lângă gestionarea activităţii întreprinderilor care îi aparţin total sau
parţial, mai funcţionează prin intermediul instituirii sistemului fiscal şi realizării unor programe
de efectuare a cheltuielilor publice de interes naţional.
Gestiunea financiară a sectorului public este invocată pentru a întemeia principiile
generale privind acumularea şi utilizarea mijloacelor financiare, fără a delimita din start sfera de
cercetare a formelor organizaţionale de activitate.
În literatura de specialitate noţiunea de sector public este abordată în funcţie de
următoarele criterii:
a. În calitate de administraţie publică şi autoritate – SP reprezintă ansamblul de
activităţi guvernamentale care dirijează alocaţia fondurilor bugetare prin acţiunile autorităţii
publice, de mobilizare administrativă a acestor fonduri la diferite niveluri guvernamentale
centrale şi locale;
b. După tipul procesului de decizie – SP cuprinde ansamblu de activităţi, instituţii şi
organisme caracterizate prin procese de decizie colectivă sau politică, în cadrul cărora
procedurile de alegere se realizează prin mecanismele votului.
c. Ca sursă de producere şi realizare a bunurilor publice – SP reprezintă totalitatea
relaţiilor economice ce apar între instituţiile publice şi private în scopul realizării bunurilor
publice.
d. După forma de proprietate – SP cuprinde următoarele categorii de instituţii şi
organisme:
 Administraţia publică la nivel naţional, regional şi local;
 Organismele protecţiei sociale, însărcinate cu asigurarea pensiilor, precum şi cu
asigurările de boală, de accidente şi de şomaj;
 Întreprinderile publice, dar şi anumite întreprinderi private care produc bunuri sau
servicii de interes general.
1.3. Funcţiile sectorului public

Examinarea dezvoltării sectorului public şi a determinanţilor săi relevă că statul îndeplineşte


multe funcţii, care s-au amplificat de-a lungul timpului. Analiza acestora presupune ordonarea lor
în categorii bine delimitate, impunându-se în acest sens clasificarea propusă în 1959 de
Musgrave, având avantajul coincidenţei principalelor funcţiuni ale sectorului public cu domenii
definite ale

8
analizei economice, furnizând în plus criterii precise pentru a aborda celelalte probleme
referitoare la sectorul public.
Cele trei funcţii ale statului propuse sunt:
1. Promovarea unei alocări optimale a resurselor economice rare, în sensul de a realiza
bunăstarea colectivităţii (funcţia alocativă).
2. Promovarea unei distribuiri echitabile a bunăstării - în termeni mai concreţi, a bogăţiei
economice, a venitului sau a averii - între indivizi, regiuni sau între generaţii (funcţia
redistributivă).
3. Promovarea echilibrului macroeconomic, stabilizând fluctuaţiile creşterii economice
(funcţia reglativă).
Funcţia alocativă.
Se referã la implicarea statului în mecanismul pieţei în vederea determinării tipului şi calităţii
unui serviciu public şi la posibilităţile de creştere a veniturilor pentru acoperirea cheltuielilor
necesare prestării acestuia.
Funcţia redistributivă
Se referă la implicarea statului pe piaţă prin procesul de ajustare a veniturilor şi avuţiei
acumulate din tranzacţii economice. Deşi analiza economică nu oferă indicii în ceea ce priveşte
corectitudinea acestei repartiţii, principiile de echitate socială şi justă reglementare a avuţiei stau la
baza politicilor fiscale şi a cheltuielilor publice. Distribuţia veniturilor se asigură în practică în
special prin sistemul impozitelor progresive care constă în perceperea unor impozite mai ridicate
asupra veniturilor mai mari. În acest fel, sectorul public încasează fonduri ce pot fi folosite pentru
acordarea de bonuri sau bilete de masă celor cu venituri mici sau pentru oferirea de locuinţe de stat,
mai ieftine.
Funcţia reglativă
Promotor al eficienţei şi echităţii, statul se poate dovedi şi un promotor al stabilităţii
economice. Încă de la începuturile sale, economia de piaţă a fost bântuită de inflaţie, depresiune
şi şomaj, uneori acestea căpătând forme acute (de exemplu, hiperinflaţia din Germania cu
consecinţele ei de peste 70 de ani).
Impulsionate de politici fiscale şi monetare expansioniste, economiile de piaţă au
înregistrat, după al Doilea Război Mondial până la începutul anilor ‘70, o creştere economică
fără precedent, confruntându-se însă după aceea cu o mulţime de probleme care nu se mai lăsau
soluţionate prin utilizarea instrumentarului tradiţional. Pe măsură ce creşterea economică stagna
şi inflaţia se accentua, populaţia devenea sceptică cu privire la capacitatea autorităţii publice de a
asigura stabilitatea macroeconomică.
În prezent decidenţii publici din sfera economică realizează faptul că o economie
modernă se confruntă cu o dilemă economică fundamentală: nicio economie nu dispune o lungă
perioadă de libera iniţiativă eficientă, inflaţie redusă, ocupare deplină a forţei de muncă. După
cum în societate coexistă binele şi răul, în economie nu se va putea realiza simultan, de exemplu,
ocuparea deplină a forţei de muncă şi stabilitatea preţurilor.
În ţările cu economie avansată, piaţa determină preţurile şi cantităţile individuale, în timp
ce statul orientează evoluţia economiei în ansamblul ei cu ajutorul programelor de cheltuieli
publice, al fiscalităţii, al instrumentarului monetar şi al reglementărilor. Atât statul, cât şi piaţa se
pot constitui ca elemente esenţiale ale unei funcţionări „raţionale” a economiei.
1.4. Evoluţia Sectorului Public în
Republica Moldova

9
În evoluţia sa sectorul public în Republica Moldova a trecut prin următoarele etape:
Prima etapă s-a manifestat până la momentul declarării independenţei în anul 1992 şi se
caracterizează prin pondere covârşitoare a sectorului public în economia naţională ( SP-94 %).
Etapa a 2 - a este cuprinsă între anii 1992 şi 2001 şi se caracterizează prin procesele de
privatizare, fapt ce a dus la micşorarea ponderii SP şi mărirea celui privat ( SP aprox. 46 %).
Sectorul public al ţării noastre are o vârstă doar de circa 28 ani. O astfel de situaţie se explică
prin faptul că, timp de peste 60 de ani, cât Republica Moldova s-a aflat în componenţa fostei
URSS, aici, ca şi în alte republici sovietice, au funcţionat două sectoare economice: sectorul de
stat cu o pondere de 80-90% şi sectorul cooperatist-colhoznic, căruia îi reveneau 10-20%.
Întrucât sectorul cooperatist-colhoznic era supus unui strict control centralizat din partea statului,
se poate afirma că întreaga economie naţională era o economie totalitară, dirijată centralizat prin
metode administrative. Întreprinderile din ambele sectoare nu dispuneau de propria iniţiativă, iar
elementele de democraţie declarate în statuturile colhozurilor aveau un caracter formal. Odată cu
destrămarea Uniunii Sovietice, a proclamării independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova,
situaţia s-a schimbat radical. O bună parte a patrimoniului ţării, creată prin munca generaţiilor, a
fost furată, distrusă sau irosită. Majoritatea bonurilor patrimoniale, transformate ulterior în
acţiuni, şi-au pierdut valoarea iniţială. Cotele de pământ ale multor ţărani, din start, au fost
divizate în 3-4 parcele plasate la mari distanţe unele de altele, ceea ce în prezent împiedică
consolidarea terenurilor agricole pentru prelucrarea lor mecanizată. Oricum, proprietatea
socialistă a fost înlocuită cu proprietatea privată şi cea publică. Majoritatea cetăţenilor Republicii
Moldova au devenit proprietari reali, fie prin destatalizarea întreprinderilor industriale, de
construcţii, transport, comerţ şi constituirea diverselor societăţi pe acţiuni, fie prin privatizarea
fondului locativ de stat în contul bonurilor patrimoniale sau cu plată, fie prin atribuirea ţăranilor
sectoare de pământ în contul cotelor de teren echivalent şi al cotelor valorice.
A treia etapă a început în 2002 – continuă procesul de privatizare, care se interpelează cu
procesul de naţionalizare, fapt ce nu permite determinarea concretă a ponderii SP şi S Privat.
Ca urmare, în 1997, numărul societăţilor pe acţiuni în industrie a crescut de la 1266 la 2567
sau de 2 ori, iar numărul acţionarilor în 2004 a alcătuit 126 de mii. Numărul locuinţelor
privatizate s-a mărit de la 90 mii în 1995 la 248 mii în 2000. Numărul persoanelor cărora li s-au
atribuit cote de teren echivalent a sporit de la 36 mii în 1995 la 655,7 mii în 2005. Suprafaţa
terenurilor atribuită în proprietate privată s-a mărit corespunzător de la 224,9 mii ha la 862,6 mii
ha. În medie, la o persoană reveneau 1,32 ha. Datele statistice arată că ponderea proprietăţii
publice, respectiv a sectorului economic public, se diminuează de la an la an şi constituie circa
30%. Ponderea sectorului privat s-a redus în 2003, în comparaţie cu 1997, cu 5 puncte şi se
datorează sporirii ponderii întreprinderilor bazate pe proprietatea mixtă şi străină – de la 4,2% în
1997 la 14,1% în 2003 sau de 3,3 ori. Totuşi, compararea datelor analizate confirmă că
proprietatea privată în diferite forme de manifestare a devenit predominantă în economia de
tranziţie a Republicii Moldova. Proprietatea publică se subdivizează în proprietate de stat şi
proprietate municipală. Din proprietatea de stat fac parte bunurile ce aparţin R.Moldova ca stat,
cu drept de posesie, de folosinţă şi de administrare. Proprietatea municipală se constituie din
averea organelor puterii şi ale administrării formaţiunii administrativ-teritoriale, mijloacele
bugetului local, fondul locativ, încăperile cu altă destinaţie decât cea de locuit, obiectele
infrastructurii şi alte obiecte ce prestează nemijlocit servicii comunale către consumatori.

10
TEMA 2. SISTEMUL BUGETAR ŞI POLITICA BUGETAR-FISCALĂ A
STATULUI
2.1. Bugetul –verigă de bază a sistemului financiar al ţării.
2.2. Conceptul de sistem bugetar şi componentele sale.
2.3. Politica bugetar-fiscală a statului.
Unități de competență:
UC 1. Utilizarea limbajului de specialitatea specific finanțelor publice.
Abilități :
A1.Definirea noțiunii de buget;
A2.Descrierea principiilor bugetare;
A3.Explicarea structurii sistemului bugetar al Republicii Moldova;
A4.Identificarea obiectivelor politicii bugetar – fiscale aplicate în Republica Moldova.
2.1. Bugetul - verigă de bază a
sistemului financiar al ţării

În economia contemporană bugetul public constituie veriga centrală a sistemului


financiar al oricărei ţări, fiind expresia unui tip specific de relaţii financiare - relaţiile bugetare -
care se manifestă în procesele formării, repartizării şi utilizării fondurilor bugetare necesare
organelor statale la nivel naţional şi local.
În teoria şi practica economică, bugetul public este privit, de obicei, din două puncte de
vedere – ca o componentă obiectivă, de bază, a sistemului financiar şi ca document de
previzionare şi de autorizare, ca principala balanţă financiară cu caracter operativ şi obligatoriu a
statului.
Ca verigă centrală a sistemului financiar, bugetul public reprezintă expresia sintetizată
a relaţiilor economice ce se manifestă în procesele formării şi utilizării principalului fond
centralizat de mijloace băneşti al statului şi a fondurilor unităţilor administrativ – teritoriale, în
vederea finanţării activităţilor destinate creşterii calităţii vieţii, a unor activităţi privind
dezvoltarea economică a ţării, cercetarea ştiinţifică, amplificarea şi perfecţionarea
infrastructurii, constituirea rezervelor de stat, apărarea naţională, ordinea publică şi de drept.
Ca principala balanţă financiară, bugetul public este documentul de bază, cu putere de
lege, care stabileşte, pe de o parte, natura şi mărimea veniturilor ce se mobilizează la dispoziţia
statului, iar pe de altă parte, felul şi volumul alocaţiilor bugetare ce se vor dirija de către stat
pentru finanţarea diverselor activităţi în cursul unui an.
Există trei categorii de legi ale finanţelor (ale bugetului):
A. Legea anuală a finanţelor, sau legea bugetului iniţial, în care se prevede şi se
autorizează, pentru fiecare an financiar, ansamblul resurselor şi cheltuielilor statului.Ea este
votată de către Parlament într-o sesiune autonomă înainte de inceputul anului considerat,
fiind cunoscută ca legea bugetului de stat;
B. Legile rectificative ale finanţelor sau ale bugetului rectificat au ca obiect rectificarea,
în cursul anului bugetar, a dispoziţiilor legii bugetului iniţial; numărul lor nu este fix, putând
varia în funcţie de ani;
C. Legea de reglementare (regularizare) a finanţelor, este adoptată de
către Parlament după expirarea anului bugetar (de regulă după un an), prin care se constată
execuţia reală a bugetului şi aprobă diferenţele dintre rezultatele pe care le-a înregistrat, şi
previziunile legii anuale a finanţelor, completate cu legile rectificative.

11
Adoptat de către Parlament, bugetul este actul cel mai important din viaţa publică,
deoarece el este expresia financiară a programului de acţiune a statului pe perioada de un an. El
poate fi abordat sub patru aspecte esenţiale:
a) Din punct de vedere juridic, bugetul este document financiar cu putere de lege care
include anumite norme şi normative destinate organizării unei gestiuni financiare clare şi
explicite; el reclamă studierea diverselor reguli (norme) referitoare la conţinutul său, la
prezentarea sa, la adoptarea sa de către Parlament, la execuţia şi la controlul execuţiei sale;
aceste norme sunt destinate organizării unei gestiuni transparente a finanţelor de stat şi
precizării autorităţii Guvernului şi Parlamentului în domeniul bugetar.
b) Din punct de vedere contabil bugetul reprezintă totalitatea conturilor prin care se
gestionează resursele financiare ale statului.
c) Din punct de vedere economic, se poate remarca faptul că fondurile care trec
prin contul bugetar reprezintă o pondere semnificativă din PIB şi că prin impozitele prelevate şi
cheltuielile efectuate statul dispune de instrumente privilegiate de intervenţie în viaţa economică
şi socială.
d) Din punct de vedere politic, bugetul este considerat ca expresie a opţiunilor
Guvernului în ansamblul domeniilor care relevă competenţele sale (politica economică, socială,
educativă, culturală, militară etc.).
Indiferent de modul de elaborare şi adoptare, de structura şi detalierea sa, bugetul trebuie să
îndeplinească trei funcţii:
1. Controlul cheltuielilor, prin care este supravegheată execuţia bugetului de către
autorităţile publice care au conceput limitele şi condiţiile (adesea, Guvernul şi Parlamentul) şi
chiar, într-un mod indirect, de către cetăţeni, care sunt atât finanţatorii, cât şi beneficiarii
bugetului.
2. Gestiunea eficace a activităţii publice, prin care executanţii se asigură de
utilizarea eficace a resurselor financiare şi a personalului pus la dispoziţie pentru a conduce şi
realiza activităţile prevăzute şi autorizate prin buget.
3. Proiectarea activităţilor statului, prin care obiectivele urmărite sunt formulate în
diferite programe alternative, fiind evaluate şi însoţite de posibilităţile de finanţare.
Importanţa acestor funcţii se modifică pe parcursul anului bugetar. Funcţia de control
domină iniţial, deoarece se urmăreşte evitarea abuzului de putere din partea Executivului,
accentul punându-se apoi pe o bună gestiune a resurselor publice, ca în final să se
încerce o planificare mai bună a cheltuielilor comform nevoilor şi cerinţelor manifestate în
timp.
2.2. Conceptul de sistem bugetar
şi componentele sale

În sensul Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din


25.07.2014, se definesc următoarele noţiuni:
buget – totalitate a veniturilor, a cheltuielilor şi a surselor de finanţare destinate pentru
realizarea funcţiilor autorităţilor publice centrale şi locale;
buget al asigurărilor sociale de stat – totalitate a veniturilor, a cheltuielilor şi a surselor
de finanţare destinate pentru realizarea funcţiilor şi gestionarea sistemului public de asigurări
sociale;
buget al autorităţii/instituţiei bugetare – totalitate a resurselor şi a cheltuielilor destinate
pentru implementarea activităţilor şi sarcinilor statutare ale autorităţii/instituţiei bugetare;

12
buget de stat – totalitate a veniturilor, a cheltuielilor şi a surselor de finanţare destinate
pentru realizarea funcţiilor autorităţilor publice centrale, cu excepţia funcţiilor proprii sistemului
public de asigurări sociale şi sistemului de asigurări obligatorii de asistenţă medicală, precum şi
pentru stabilirea relaţiilor cu alte bugete;
buget public naţional – totalitate a bugetelor constituite în cadrul sistemului bugetar, cu
excluderea transferurilor interbugetare;
bugete locale – totalitate a veniturilor, a cheltuielilor şi a surselor de finanţare destinate
pentru realizarea funcţiilor autorităţilor administraţiei publice locale de toate nivelurile.
Sistemul bugetar al Republicii Moldova este o parte integrantă a finanțelor publice,
cuprinde ansamblul relaţiilor şi al formelor organizatorice prin care se asigură formarea,
repartizarea şi utilizarea fondurilor bugetare.
Bugetul public naţional cuprinde:
a) bugetul de stat;
b) bugetul asigurărilor sociale de stat;
c) fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
d) bugetele locale.
Bugetele menţionate la lit. a)-c) formează bugetul consolidat central. Bugetele locale
cuprind bugetele locale de nivelul întâi (bugetele satelor/comunelor, oraşelor/municipiilor, cu
excepţia municipiilor Chişinău şi Bălţi) şi bugetele locale de nivelul al doilea (bugetele raionale,
bugetul central al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, bugetele municipale Bălţi şi Chişinău),
care în ansamblu formează bugetul consolidat local.
Bugetele se structurează conform clasificaţiei bugetare, care se constituie din:
a) clasificaţia organizaţională; d) clasificaţia economică;
b) clasificaţia funcţională; e) clasificaţia surselor.
c) clasificaţia programelor;
Structura componentelor clasificaţiei bugetare şi metodologia de aplicare se aprobă de
către Ministerul Finanţelor şi se publică.

Figura 2.1. Bugetul public national


Sursa: preluat de pe www.minfin.md în baza Legii finanţelor publice şi responsabilităţii
bugetar-fiscale nr.181 din 25.07.2014.

13
2.3. Politica bugetar-fiscală a
statului

Este cunoscut, că statul contemporan realizează majoritatea funcţiilor sale prin


intermediul partidului de guvernământ, care adoptă program de dezvoltare strategică ce conţine
obiectivele economice, sociale, ecologice şi de altă natură, precum şi mijloacele concrete pe care
intenţionează să le folosească în scopul atingerii obiectivelor precizate. Politica economică fiind
direcţia principală de activitate a Guvernului diferă de la o ţară la alta în funcţie de potenţialul
economic, gradul de dezvoltare economică, de orânduirea socială, de metoda de conducere a
economiei şi de alţi factori. Unul din principalele instrumente ale politicii economice este
politica bugetar-fiscală.
Politica bugetar-fiscală reprezintă mecanismul de reglementare a economiei ce
întruchipează acţiunile statului privind mobilizarea veniturilor bugetare şi utilizarea lor pe
anumite destinaţii, care să asigure stabilitatea şi dezvoltarea economică a statului.
Obiectivele politicii bugetar-fiscale diferă de la stat la stat, de la o perioadă de
dezvoltare economică la alta, constante fiind următoarele:
 minimizarea efectelor fluctuaţiilor ciclului economic;
 stabilitatea ritmului creşterii economice;
 asigurarea unui nivel optim de ocupare a forţei de muncă şi a unei inflaţii reduse.
Teoria economică modernă deosebeşte 2 tipuri de politici bugetar-fiscale:
1. activă
2. pasivă
Politica bugetar-fiscală activă prevede folosirea intensă a instrumentelor (modificarea
normativelor bugetare, modificarea mecanismelor de transfer, modificarea cotelor şi metodelor
de impunere fiscală) în scopul influenţării veniturilor şi cheltuielilor bugetare.
Politica bugetar-fiscală pasivă (automată) este politica în conformitate cu care modificările
necesare în nivelul veniturilor şi cheltuielilor bugetare sunt efectuate automat prin utilizarea unor
instrumente, numiţi stabilizatori automaţi (schimbări în incasări fiscale, ajutor de şomaj şi
îndemnizaţii sociale, subsidiile ). În ceea ce priveşte stabilizatorii politicii bugetar-fiscale
automate, utilizarea lor permite numai limitarea impactului şi efectelor fluctuaţiilor ciclului
economic, însă nu permit înlăturarea acestora. Şi mai mari probleme generează aplicarea
exclusivă a instrumentelor politicii bugetar-fiscale active, şi anume problemele ce ţin de:
 existenţa decalajului de timp între adoptarea hotărârii şi aplicarea ei;
 cheltuielile administrative;
 aplicarea metodelor de impunere cu efect social major (diminuarea cotelor impozitelor –
metodă populistă);
Totodată aplicarea simultană a instrumentelor politicii bugetar-fiscale active şi pasive poate
influenţa pozitiv dinamica PIB, a ocupării forţei de muncă, diminuarea ritmului inflaţiei etc.
Elementele politicii bugetar-fiscale sunt:
 politica în domeniul veniturilor bugetare;
 politica în domeniul cheltuielilor bugetare;
 politica în domeniul gestiunii deficitului bugetar;
 politica în domeniul deservirii datoriei de stat;
 politica în domeniul relaţiilor interbugetare.

14
Politica în domeniul veniturilor bugetare este chemată să definească sursele de formare a
fondurilor bugetare şi extrabugetare de care statul are nevoie, metodele de prelevare, precum şi
obiectivele economice, sociale sau de altă natură, pe care trebuie să le îndeplinească
instrumentele folosite în procesul mobilizării resurselor financiare.
Politica în domeniul cheltuielilor bugetare este chemată să stabilească volumul şi structura
cheltuielilor menite să asigure îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului, să precizeze formele,
metodele şi instrumentele cele mai indicate pentru finanţarea cheltuielilor respective, să
definească obiectivele ce trebuie urmărite în procesul utilizării resurselor financiare ale statului şi
căile de realizare a acestor obiective.
Politica în domeniul gestiunii deficitului bugetar prevede asigurarea unui echilibru între
veniturile bugetare şi cheltuielile bugetare pe parcursul anului bugetar, evitându-se apelul la
emisiunea bănească fără acoperire, cât şi creditele de consum, fiind posibilă şi necesară folosirea
unor resurse externe sau interne, sub forma investiţiilor directe de capital, în ramuri de interes
economic pentru stat.
Politica în domeniul deservirii datoriei de stat prevede determinarea surselor de rambursare
a datoriei de stat, precum şi metodele de diminuare a acesteia prin restructurarea şi reeşalonarea
ei, în scopul asigurării securităţii financiare a statului.
Politica în domeniul relaţiilor interbugetare prevede aplicarea metodelor şi instrumentelor
necesare asigurării procesului de distribuire şi redistribuire a resurselor pe nivelurile sistemului
bugetar, prin delimitarea competenţelor administraţiilor publice centrale şi locale.

TEMA 3. TREZORERIA PUBLICĂ


3.1. Conceptul cu privire la Trezorerie. Evoluţia sistemului trezorerial.
3.2. Funcţiile Trezoreriei publice.
3.3. Structura sistemului trezorerial în Republica Moldova.
3.4. Deschiderea și închiderea conturilor trezoreriale .
Unități de competență:
UC 3. Identificarea metodelor de încasare și evidență a veniturilor și de efectuare a
cheltuielilor bugetare prin sistemul trezorerial.
Abilități :
A1.Definirea conceptului de trezorerie publică;
A2.Descrierea etapelor evoluției sistemului trezorerial;
A3.Explicarea funcțiilor trezoreriei publice;
A4.Determinarea metodelor de încasare și evidență a veniturilor bugetare prin sistemul
trezorerial;
A5.Identificarea metodelor de efectuare a cheltuielilor bugetare prin sistemul trezorerial.
3.1 Conceptul cu privire la
Trezorerie. Evoluţia sistemului
trezorerial.

Trezoreria publică reprezintă un serviciu al statului care asigură marile echilibre


monetare şi financiare, efectuând operaţiuni de casierie, bancare şi de contabilitate,
exercitând act de tutelă, de finanţare şi de impulsionare în domeniul economic şi financiar.

15
Trezoreria de Stat a Republicii Moldova reprezintă o unitate structurală a
Ministerului Finanţelor, constituită din Trezoreria Centrală şi trezoreriile teritoriale, care
exercită executarea de casă a bugetului de stat şi a bugetelor unităţilor administrativ-
teritoriale, administrarea mijloacelor valutare a fondurilor şi mijloacelor extrabugetare,
precum şi a fondurilor cu destinaţie specială.
` În evoluţia sa, trezoreria a trecut prin următoarele etape:
 Etapa de identificare caracteristică perioadei antice, când trezoreria se identifică drept
instituţie sau loc în care sunt colectate bunuri şi care serveşte drept sursă de finanţare a
cheltuielilor imperiale.
 Etapa de unificare – se caracterizează prin centralizarea tuturor încasărilor în casieria
centrală a statului numită trezorerie.
 Etapa de diversificare a funcţiilor ce a evoluat în perioada sec. XX, se caracterizează prin
creşterea intervenţiei statului în viaţa economică ce a condus la adoptarea operaţiunilor
contabile esenţiale centralizate şi diferenţierea operaţiunilor financiare ale statului.
După al II-lea război mondial s-au evidenţiat fazele de evoluţie a trezoreriei publice:
 Faza de expansiune;
 Faza de restrângere;
 Faza de revizuire a mecanismului de intervenţie;
 Faza resorbţiei intervenţiilor publice.
Dezvoltarea şi implementarea sistemului trezorerial în Republica Moldova au fost
efectuate pe etape:
Etapa I: anii 1993-1997. Începând cu 1 aprilie 1994, Trezoreria de Stat a deschis la Banca
Natională a Moldovei un cont unic, prin care s-a asigurat acumularea şi administrarea veniturilor
în suma totală, fară a asigura evidenţa lor pe tipuri de impozite şi taxe. De la acelaşi cont se
efectua finanţarea cheltuielilor bugetului de stat prin intermediul ordonatorilor principali de
credite în limita alocaţiilor bugetare trimestriale aprobate.
Etapa II: anii 1998-1999. Pentru executarea prevederilor Hotarârii Guvernului Republicii
Moldova nr.683 din 10 decembrie 1996 privind crearea structurilor teritoriale de trezorerie,
Ministerul Finanţelor a creat urmatoarele trezorerii teritoriale:
· De la 1 ianuarie 1998 – Trezoreria teritorială Chişinău, cu un efectiv de state de 25 de
unităţi;
· Pe parcursul trimestrului II al anului 1998 – 10 trezorerii teritoriale cu sediul în următoarele
localităţi: Bălţi, Edineţ, Soroca, Drochia, Ungheni, Hânceşti, Cahul, Căuşeni şi Comrat, cu un
efectiv de state de 3 unităţi în fiecare trezorerie, în total 32 de unităţi. Concomitent cu crearea
trezoreriilor teritoriale au fost efectuate modificări în procesul de executare de casă a bugetului
de stat. Astfel, începând cu 1 ianuarie 1998, veniturile bugetului de stat au fost administrate prin
intermediul a 5.000 de conturi trezoreriale de venituri, care au asigurat evidenţa încasarilor la
nivel de fiecare tip de impozite şi taxe şi unitate administrativ-teritorială. Totodată, au fost
închise în jur de 1.500 de conturi bancare ale instituţiilor bugetare, finanţate de la bugetul de stat
şi au fost deschise conturi trezoreriale în trezoreriile teritoriale respective, în baza planurilor de
finanţare aprobate pentru fiecare instituţie.
Etapa III: anii 2000 - 2002. Pentru executarea art.28 din Legea privind finanţele publice
locale nr.491-XIV din 9 iulie 1999 (în prezent abrogată) şi Hotarârii Guvernului Republicii
Moldova nr.961 din 20 octombrie 1999 cu privire la dezvoltarea sistemului trezorerial,
Ministerul Finanţelor, de comun cu Banca Natională a Moldovei şi organele administratiei

16
publice locale au fost autorizate să asigure organizarea şi implementarea etapei a III-a de
dezvoltare a sistemului trezorerial în republică, care prevede executarea de casă a bugetelor
unităţilor administrativ-teritoriale prin intermediul trezoreriilor teritoriale.
Anul 2000. De la 1 ianuarie au fost create şi au început activitatea suplimentar 3 trezorerii
noi, şi anume Trezoreria teritorială Chişinău – bugetul municipiului, Trezoreria teritorială
Chişinău – bugetul judetului şi Trezoreria teritorială Taraclia. Prin urmare, pe parcursul anului
2000, sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor (constituit din Trezoreria Centrală şi 14
trezorerii teritoriale) a asigurat evidenţa încasărilor zilnice ale bugetului de stat şi ale bugetelor
unităţilor administrativ-teritoriale prin circa 2 mil. de conturi, unitate administrativ-teritorială şi
localitate (municipiu, oraş, sat/comună).
Etapa IV: anul 2004 – preluarea la gestionare a veniturilor fondurilor obligatorii de asistenţă
medicală prin sistemul trezorerial.
Etapa V: anul 2006 – preluarea la gestionare a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de
stat prin sistemul trezorerial.
Etapa VI: anul 2007 – transferarea mijloacelor speciale, fondurilor speciale şi mijloacelor
intrate temporar în posesia instituţiilor publice, finanţate de la bugetul de stat, de la conturile
bancare ale trezoreriilor teritoriale în Contul Unic Trezorerial (CUT) al Ministerului Finanţelor.
Etapa VII: anii 2008-2016 – transferarea mijloacelor bugetului asigurărilor sociale de stat,
fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi bugetelor unităţilor administrativ-
teritoriale de la conturile bancare în bănci comerciale la CUT al Ministerului Finanţelor.
3.2. Funcţiile Trezoreriei publice

În evoluţia sa, trezoreria publică a realizat următoarele funcţii clasice:


1. Casier al statului;
2. Bancher al guvernării.
De-a lungul timpului, acestea amplificîndu-se în funcţiile actuale ale trezoreriei publice:
1. Administrator al banului public;
2. Intermediar financiar;
3. Mandatar al puterii publice;
4. Agent al intervenţiei financiare publice în economie;
5. Gardian al marilor echilibre.
1. În calitate de administrator al banului public se presupune asigurarea de către trezorerie a
unui circuit financiar echilibrat: intrările de resurse financiare trebuie să acopere necesităţile de
fonduri financiare. Se realizează distincţia între echilibrul bugetar şi cel trezorerial. În caz de
dezechilibru bugetar sezonier, trezoreria trebuie să asigure fluxurile bugetare necesare.
2. Exercitîndu-şi funcţia de intermediar financiar – trezoreria se împrumută nu numai
pentru a acoperi un deficit bugetar, dar şi pentru a acorda împrumuturi: în numele statului.
Trezorerie contribuie la finanţarea sectoarelor considerate prioritare în economia unei ţări.
3. Ca mandatar al puterii publice – trezoreria exercită numeroase misiuni de autoritate
specifice statului:
 TP este tutorele unor instituţii financiare care depind de ea;
 TP veghează buna-gestionare a instituţiilor de credit (altele decît băncile
comerciale);
 TP este asociată la conducerea instituţiilor financiare internaţionale.

17
4. Fiind agent al intervenţiei financiare publice în economie – în scopul stimulării
creşterii economice trezoreria utilizează diverse mijloace de intervenţie în economie cu scopul
realizării unor priorităţi a politicii statului.
Intervenţiile trezoreriei publice sunt diverse:
 Eliberare de autorizări, privind realizarea unor activităţi de interes naţional,
oferind în acest scop finanţări privilegiate;
 Subvenţionarea totală sau parţială a unor activităţi economice cu scopul
diminuării costurilor acestora;
 Acordarea garanţiilor de împrumuturi anumitor solicitatori;
 Accesul privilegiat a unor instituţii financiare cu scopul sprijinirii unor sectoare
sau domenii de activitate.
5. Trezoreria publică trebuie să asigure marile echilibre financiare şi monetare. Acestea pot
îmbrăca formele:
 Echilibrul trezoreriei publice;
 Echilibrul pieţei de capital;
 Echilibrul circuitelor monetare;
 Echilibrul pieţelor externe;
 Echilibrul pieţei valutare, etc.
3.3. Structura sistemului trezorerial
în Republica Moldova

Trezoreria de stat a Republicii Moldova este creată prin Decretul preşedintelui nr. 39 din
10.03.93 „Cu privire la trezoreria de stat”.
Fiind o unitate structurală de stat a Ministerului Finanţelor, Trezoreria de Stat este
constituită din:
Lista trezoreriilor regionale ale Ministerului Finanţelor:
Ministerul Finanţelor – Trezoreria Regională Nord (cu statut de direcție, cu sediul
la Bălți);
Ministerul Finanţelor – Trezoreria Regională Centru (cu statut de direcție, cu sediul
la Chișinău);
Ministerul Finanţelor – Trezoreria Regională Sud (cu statut de direcție, cu sediul la
Comrat);
Ministerul Finanțelor – Trezoreria Regională Cahul (cu statut de secție, cu sediul la
Cahul) ;
Ministerul Finanţelor – Trezoreria Regională Chişinău – bugetul de stat (cu statut
de direcție, cu sediul la Chișinău).
[Anexa nr.4 la Hotărârea Guvernului nr. 696 din 30 august 2017, cu privire la
organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor (Publicată: 06.09.2017 în Monitorul
Oficial nr. 329 art.: 801), modificată prin HG 900 din 06.11.17, MO, 390-395/10.11.17
art.1009]
În vederea promovării politicii bugetare a statului, utilizării raţionale a mijloacelor
bugetare, Trezoreria de Stat are următoarele atribuții:
 exercită executarea de casă a bugetului de stat, bugetelor unităţilor administrativ-
teritoriale, veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat şi veniturilor fondurilor asigurării
obligatorii de asistenţă medicală;

18
 organizează şi asigură evidenţa contabilă a executării de casă a bugetului de stat,
bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat şi
veniturilor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală prin intermediul sistemului
trezorerial al Ministerului Finanţelor;
 asigură evidenţa impozitelor, taxelor şi altor plăţi, încasate la bugetele de toate
nivelele, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
 efectuează în baza normativelor stabilite delimitarea veniturilor generale de stat cu
înscrierea lor în conturile trezoreriale ale bugetelor respective;
 asigură evidenţa decontărilor între bugetul de stat şi bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale;
 efectuează restituirea şi trecerea în contul altor plăţi a sumelor achitate în plus sau
incorect de către contribuabili la: bugetul de stat, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale,
bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi
conturile de decontări ale contribuabililor;
 evaluează necesarul şi asigură disponibilul de mijloace băneşti la conturile
bancare ale trezoreriilor teritoriale pentru efectuarea cheltuielilor bugetului de stat;
 elaborează prognoze operative periodice (săptămânale, lunare, trimestriale,
semestriale) privind gestionarea fluxului de numerar al bugetului de stat;
 asigură controlul efectuării cheltuielilor din contul mijloacelor bugetului de stat şi
mijloacelor bugetelor unităţilor administrativteritoriale în limita alocaţiilor aprobate şi a soldului
disponibil de mijloace băneşti în conturile bancare ale Ministerului Finanţelor – Trezoreria de
Stat, trezoreriilor teritoriale;
 deschide şi închide conturi bancare în lei moldoveneşti şi în valută străină la
Banca Naţională a Moldovei şi la alte instituţii financiare;
 deschide şi închide conturi trezoreriale;

3.4. Deschiderea și închiderea


conturilor trezoreriale

Cont trezorerial - cont deschis la Trezoreria de Stat pentru evidenţa analitică a


executării de casă a bugetelor de toate nivelurile, a mijloacelor valutare şi extrabugetare.
Formarea şi deschiderea conturilor trezoreriale în Trezoreria de Stat şi trezoreriile teritoriale
ale Ministerului Finanţelor se efectuează în baza Cererii de deservire a administratorilor de buget
şi beneficiarilor conturilor trezoreriale de venituri, la care se anexează următoarele documente:
− documentul care confirmă fondarea şi statutul instituţiei;
− decizia de numire în funcţie a conducătorului instituţiei, contabilului-şef, sau a persoanelor
autorizate să exercite funcţiile respective;
− fişa cu specimene de semnături şi amprenta ştampilei rotunde, care legalizează semnăturile
persoanelor, învestite cu dreptul de semnare a documentelor de plată, autentificată de către
organul ierarhic superior sau de către notar;
− copia certificatului de înregistrare, care confirmă numărul de identificare de stat şi Codul
fiscal;
− procura de primire a extraselor din conturile trezoreriale;
− certificatul despre închiderea conturilor bancare;
− Registrul unic al conturilor trezoreriale de încasări;
− planurile de finanţare;

19
− repartizările lunare ale veniturilor şi cheltuielilor.
Pentru unificarea şi asigurarea evidenţei încasărilor veniturilor bugetului public naţional,
Trezoreria de Stat întocmeşte Registrul unic al conturilor trezoreriale de venituri, elaborat pentru
fiecare an bugetar în baza cadrului legal. Administrator al Registrului unic al conturilor
trezoreriale de venituri este Ministerul Finanţelor – Trezoreria de Stat. Registrul unic al
conturilor trezoreriale de venituri include toate conturile trezoreriale de venituri, formate pentru
bugetul de stat, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi
fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală la nivel de fiecare tip de plată, beneficiar şi
localitate.
Registrul unic al conturilor trezoreriale de venituri se completează pe măsura
modificărilor operate în actele legislative şi normative. Registrul unic al conturilor trezoreriale de
venituri pe suport electronic se transmite de către Trezoreria de Stat Băncii Naţionale a
Moldovei, Serviciului Fiscal de Stat, Serviciului Vamal, Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi
Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.
Banca Naţională a Moldovei asigură transmiterea Registrului unic al conturilor
trezoreriale de venituri băncilor comerciale, iar Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal, Casa
Naţională de Asigurări Sociale şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină – organelor
subordonate pentru călăuză în activitate şi pentru a fi adus la cunoştinţa plătitorilor de impozite,
taxe şi alte plăţi. Anual, Serviciul Fiscal de Stat prezintă Trezoreriei de Stat şi Băncii Naţionale a
Moldovei Registrul fiscal de stat. Administrator al Registrului fiscal de stat este Serviciul Fiscal
de Stat.
Cheltuielile de casă ale bugetului de stat se efectuează în conformitate cu prevederile
cadrului legal. Cheltuielile de casă ale bugetului de stat se efectuează de la conturile bancare
respective ale Ministerului Finanţelor – trezoreriile teritoriale ale Ministerului Finanţelor în
limita soldului de mijloace băneşti la zi, în baza planurilor de finanţare şi modificărilor la ele,
elaborate şi aprobate în ordinea stabilită şi în limita alocaţiilor aprobate fiecărui executor de
buget, prin intermediul conturilor trezoreriale.

TEMA 4. CLASIFICAŢIA BUGETARĂ. DEVIZUL DE VENITURI ŞI


CHELTUIELI
4.1.Conceptul de clasificaţie bugetară.
4.2. Principiile clasificaţiei veniturilor şi cheltuielilor bugetare.
4.3. Noţiune de deviz de venituri şi cheltuieli. Tipurile de deviz.
Unități de competență:
UC 3. Identificarea metodelor de încasare și evidență a veniturilor și de efectuare a
cheltuielilor bugetare prin sistemul trezorerial.
Abilități :
A1.Definirea noțiunii de clasificație bugetară;
A2.Recunoașterea principiilor clasificației bugetare a veniturilor;
A3.Expunerea principiilor și criteriilor de clasificare a cheltuielilor bugetare.

4.1. Conceptul de clasificaţie bugetară

20
Clasificarea bugetară este un instrument tehnic de sistematizare, urmărire şi control al
realizării veniturilor publice şi efectuării cheltuielilor publice.
Clasificarea bugetară reprezintă gruparea veniturilor şi cheltuielilor bugetare într-o
ordine obligatorie şi după criterii unitare.
Elaborarea clasificării bugetare se asigură de către Ministerul Finanţelor în aşa fel încât
veniturile să se grupeze pe surse de provenienţă şi alocaţiile bugetare pe categorii de cheltuieli,
ceea ce asigură cunoaşterea structurii sistemului de venituri şi cheltuieli bugetare.
Bugetele se structurează conform clasificaţiei bugetare, care se constituie din:
Clasificaţia organizaţională reprezintă sistemul de codificare a beneficiarilor alocaţiilor
din buget – autorităţile publice centrale și locale subordonate, care gestionează resurse bugetare.
Clasificaţia funcţională reprezintă gruparea cheltuielilor bugetare după funcţii şi obiective
socioeconomice, care se exercită în cadrul sectorului bugetar. Clasificaţia funcţională este în
conformitate cu Clasificaţia funcţiilor Guvernului elaborată de Organizaţia pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică şi utilizată în practica mondială în calitate de standarde.
Clasificaţia programelor este un sistem de codificare a direcţiilor de dezvoltare ale
statului. Clasificaţia programelor reprezintă o grupare a cheltuielilor specifică şi nu poate fi
utilizată pentru comparabilitate cu alte ţări. Scopul clasificaţiei programelor este de a facilita
planificarea resurselor bugetare pentru politicile statului şi de a servi drept instrument de
responsabilizare a beneficiarilor resurselor bugetare.
Clasificaţia surselor este destinată clasificării mijloacelor bugetului public naţional pe
nivele de bugete, componente ale surselor şi originea sursei.
Clasificaţia economică este elaborată în conformitate cu standardele Statisticii Finanţelor
Guvernamentale (GFS) 2001 formulate de Fondul Monetar Internaţional. Clasificaţia economică
este integrată cu Planul de conturi contabile după conţinutul economic al operaţiunilor, ca sistem
unic de codificare şi este structurată pe șase nivele: tip, categorie, capitol, articol, alineat,
element. Fiecare nivel al Clasificaţiei economice are semnificaţie separată (Figura 4.1.)
reprezentată printr-un singur semn, constituind un cod format dintr-o totalitate de șase semne.
Nivelul I Nivelul II Nivelul 3 Nivelul 4 Nivelul 5 Nivelul 6
X X X X X X

Tip
Categorie
Capitol

Articol
Alineat
Element

Figura 4.1. Structura clasificaţiei economice


Sursa: Ordinul Ministerului Finanțelor

4.2. Principiile clasificaţiei veniturilor


şi cheltuielilor bugetare

21
Nivelele clasificaţiei economice sunt dependente ierarhic şi se utilizează doar în combinaţie
cu nivelele superioare.
Clasificaţia economică conţine şase tipuri:
100.000 Venituri;
200.000 Cheltuieli;
300.000 Active nefinanciare;
400.000 Active financiare;
500.000 Datorii;
900.000 Modificarea soldului de mijloace băneşti.
Veniturile (100.000) în sens economic semnifică majorarea valorii nete a activelor, ca
rezultat al operaţiunilor de încasare a impozitelor, taxelor şi altor încasări în bugetele
componente ale bugetului public national și sunt clasificate în următoarele categorii:
− 110.000 Impozite şi taxe
− 120.000 Contribuţii şi prime de asigurări obligatorii
− 130.000 Granturi primite
−140.000 Alte venituri
− 190.000 Transferuri primite în cadrul bugetului public naţional.
Cheltuielile reprezintă micşorarea valorii nete a activelor ca rezultat al operaţiunilor
aferente plăţilor de dobânzi la datorii, plăţi în formă de retribuire a muncii angajaţilor, prestării
de servicii publice, plăţi în formă de subsidii, transferuri între bugete etc.
Cheltuielile sunt clasificate în următoarele categorii:
− 210.000 Cheltuieli de personal;
− 220.000 Bunuri şi servicii;
− 240.000 Dobânzi;
− 250.000 Subsidii;
− 260.000 Granturi acordate;
− 270.000 Prestaţii sociale;
− 280.000 Alte cheltuieli;
− 290.000 Transferuri acordate în cadrul bugetului public naţional.
Activele nefinanciare (tip 300.000) şi activele financiare (tip 400.000) reprezintă
activele asupra cărora instituţiile publice îşi exercită dreptul de proprietate şi de la care pot să
obţină beneficiu economic prin posesia (stăpânirea) sau utilizarea acestora în decursul perioadei
de raportare.
Datorii (tip 500.000) reprezintă datoriile instituţiilor bugetare faţă de instituţiile financiare
pentru împrumuturile primite (514.000; 524.000) şi valori mobiliare de stat emise (513.000;
523.000), precum şi alte datorii bugetare (518.000; 528.000).
Datoriile (500.000) reprezintă angajamente ale bugetelor de toate nivelurile sau ale unor
instituţiil bugetare faţă de alte instituţii.
Datoriile sunt clasificate în următoarele categorii:
− 510.000 Datorii interne;
− 520.000 Datorii externe.
Modificarea soldului de mijloace băneşti se utilizează la echilibrarea bugetului şi este
clasificată în următoarele categorii:
− 910.000 Sold de mijloace băneşti la începutul perioadei;
− 920.000 Corectarea soldului de mijloace băneşti;
− 930.000 Sold de mijloace băneşti la sfârşitul perioadei.
22
4.3. Noţiune de deviz de venituri şi
cheltuieli. Tipurile de deviz

Cheltuielile instituţiilor finanţate de la bugetul de stat şi bugetele locale se consideră


cheltuieli pentru întreţinerea acestor instituţii care se prevăd în devizul de cheltuieli.
Permisiunile pentru întocmirea devizului de cheltuieli se elaborează de către MinFin,
instituţiile finanţate din bugetul de stat şi de organele financiare finanţate din bugetul local.
Devizul de venituri și cheltuieli reprezintă documentul principal care determină pe de o
parte sursa și volumul veniturilor, iar pe de altă parte volumul, destinaţia şi repartizarea
trimestrială şi lunară a mijloacelor alocate pentru întreţinerea instituţiilor.
Devizul de vennituri și cheltuieli se întocmeşte pe anul bugetar pe fiecare instituţie,
indiferent de faptul dacă instituţia efectuează evidenţa sinestătător sau este deservită de
contabilitatea centralizată.
Devizul se întocmeşte după formularul aprobat de Ministerul Finanţelor de către lucrătorul
serviciului economic (contabil) al instituţiei. Se întocmeşte în lei sau mii lei pe articole şi
alineate conform clasificaţiei bugetare.
Devizul respectiv trebuie să fie însoţit în modul stabilit, de calculele pentru fiecare articol
şi alineat. Suma cheltuielilor din deviz nu poate depăşi suma aprobată pe instituţia publică
respectivă.
Ordinea planificării şi finanţării cheltuielilor instituţiilor bugetare se numeşte ordine de
deviz, la baza căreia stau următoarele principii:
1. Coordonarea devizului de cheltuieli cu prognoza dezvoltării social-economice a ţării.
Devizul de cheltuieli a instituţiei publice reprezintă planul de finanţare a instituţiei date şi fiind
aprobat, serveşte drept bază pentru cheltuirea mijloacelor bugetare.
2. Destinaţia pricisă a resurselor alocate din buget conform devizului de cheltuieli.
3. Finanţarea cheltuielilor pe măsura îndeplinirii (executării) devizului.
4. Argumentarea cheltuielilor planificate şi eficienţa folosirii mijloacelor bugetare.
5. Controlul asupra cheltuirii mijloacelor bugetare.
Devizele de cheltuieli pot fi grupate generic în 4 tipuri:
a) Devize individuale sunt devizele instituţiilor bugetare concrete. Aceste devize sunt
calculate pe un an şi sunt alcătuite din 3 părţi:
 Denumirea instituţiei şi bugetul din care este finanţată instituţia dată;
 Indicii de activitate a instituţiei şi datele generale privind instituţia dată;
 Calculele şi argumentarea lor pentru fiecare articol de cheltuieli.
b) Devize comune se alcătuiesc în cazul planificării şi evidenţei centralizate pentru
instituţii asemănătoare.
c) Devize pentru măsuri centralizate, fiind alcătuite în cadrul ministerelor,
departamentelor sau a secţiilor financiare în cazul unor necesităţi neordinare, dar planificate
(festivităţi, conferinţe, seminare etc.)
d) Devizul generalizator pe ramuri reprezintă documentul care reuneşte toate devizele
enumerate mai sus şi în cadrul căruia se indică cheltuielile generale ale tuturor instituţiilor
publice din Republica Moldova.

23
TEMA 5. GESTIONAREA FINANŢELOR PUBLICE LOCALE
5.1. Structura şi funcţiile administraţiei publice locale.
5.2. Autonomia locală şi principiile de bază ale activităţii autorităţilor publice locale.
5.3. Resursele financiare la dispoziţia autorităţilor publice locale.
5.4. Procesul bugetar la nivel de unităţilor administrativ – teritoriale.
Unități de competență:
UC 4. Recunoașterea particularităților finanțării cheltuielilor bugetelor unităților
administrative – teritoriale.
Abilități:
A1.Examinarea structurii finanțelor publice locale;
A2.Prezentarea principiilor de bază ale activității autorităților publice locale;
A3.Argumentarea rolului organelor executive locale;
A4.Definirea conceptului de autonomie locală;
A5.Caracterizarea mecanismului de realizare a transferurilor;
A6.Distingerea etapelor procesului bugetar la nivelul unităților administrativ teritoriale.
5.1. Structura şi funcţiile administraţiei
publice locale

Administraţie publică locală reprezintă totalitatea autorităţilor publice locale constituite,


în condiţiile legii, pentru promovarea intereselor generale ale locuitorilor unei unităţi
administrativ-teritoriale.
În cadrul organizării administrative a statului şi în corelare cu structura sistemului bugetar
al Republicii Moldova, deosebim:
 autorităţi ale administraţiei publice locale de nivelul întîi - autorităţi publice, luate în
ansamblu, care sînt constituite şi activează pe teritoriul satului (comunei), oraşului (municipiului)
pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor colectivităţilor locale;
 autorităţi ale administraţiei publice locale de nivelul al doilea - autorităţi publice, luate
în ansamblu, care sînt constituite şi activează pe teritoriul raionului, municipiului Chişinău,
unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special pentru promovarea intereselor şi
soluţionarea problemelor populaţiei unităţii administrativ-teritoriale respective;
Tabelul 5.1.
Structura administraţiei publice locale în RM.

Autorităţi ale Autorităţi ale administraţiei publice locale de


administraţiei nivelul doi
publice locale de Raion Mun. UTA
nivelul întîi Chişinău/
Bălţi
Organul executiv Preşedintele Primar General Guvernator
PRIMARUL raionului (Bascan)
Organul Consiliul Consiliul Adunarea
reprezentativ şi CONSILIUL Raional Municipal Populară
deliberativ LOCAL
Sursa: Elaborat de autor în baza legii privind finanțele publice locale.
Pornind de la domeniile de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale de
nivelul întîi stabilite la art.4 al Legii privind descentralizarea administrativă, consiliul local
realizează următoarele competenţe:

24
a) decide punerea în aplicare şi modificarea, în limitele competenţei sale, a impozitelor şi taxelor
locale, a modului şi a termenelor de plată a acestora, precum şi acordarea de facilităţi pe
parcursul anului bugetar;
b) administrează bunurile domeniului public şi ale celui privat ale satului (comunei), oraşului
(municipiului);
c) decide darea în administrare, concesionarea, darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor
domeniului public al satului (comunei), oraşului (municipiului), după caz, precum şi a serviciilor
publice de interes local, în condiţiile legii;
d) decide vînzarea, privatizarea, concesionarea sau darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor
domeniului privat al satului (comunei), oraşului (municipiului), după caz, în condiţiile legii;
e) decide atribuirea şi propune schimbarea destinaţiei terenurilor proprietate a satului (comunei),
oraşului (municipiului), după caz, în condiţiile legii;
f) decide asupra lucrărilor de proiectare, construcţie, întreţinere şi modernizare a drumurilor,
podurilor, fondului locativ în condiţiile Legii cu privire la locuinţe, precum şi a întregii
infrastructuri economice, sociale şi de agrement de interes local;
g) decide efectuarea auditului intern;
h) decide înfiinţarea instituţiilor publice de interes local, organizează serviciile publice de
gospodărie comunală, determină suportul financiar în cazul cheltuielilor bugetare;
i) decide, în condiţiile legii, înfiinţarea întreprinderilor municipale şi societăţilor comerciale sau
participarea la capitalul statutar al societăţilor comerciale;
j) decide, în condiţiile legii, asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, inclusiv
din străinătate, pentru realizarea unor lucrări şi servicii de interes public, pentru promovarea şi
protejarea intereselor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi colaborarea cu agenţi
economici şi asociaţii obşteşti din ţară şi din străinătate în scopul realizării unor acţiuni sau
lucrări de interes comun;
k) decide stabilirea de legături de colaborare, cooperare, inclusiv transfrontalieră, şi de înfrăţire
cu localităţi din străinătate;
l) aprobă, la propunerea primarului, organigrama şi statele primăriei, ale structurilor şi serviciilor
publice din subordine, precum şi schema de salarizare a personalului acestora;
m) aprobă statutul satului (comunei), oraşului (municipiului) şi regulamentul consiliului pe baza
statutului-cadru şi a regulamentului-cadru, aprobate de Parlament; aprobă alte regulamente şi
reguli prevăzute de lege;
n) aprobă bugetul local, modul de utilizare a fondului de rezervă, precum şi a fondurilor speciale,
aprobă împrumuturile şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar; operează modificări în
bugetul local;
o) aprobă, în condiţiile legii, planurile urbanistice ale localităţilor din componenţa unităţii
administrativ-teritoriale respective, precum şi planurile de amenajare a teritoriului;
p) aprobă studii, prognoze şi programe de dezvoltare social-economică şi de altă natură;
q) aprobă, în condiţiile legii, norme specifice şi tarife pentru instituţiile publice şi serviciile
publice de interes local din subordine;
r) aprobă limitele admisibile de utilizare a resurselor naturale de interes local;
s) aprobă simbolica unităţii administrativ-teritoriale, atribuie sau schimbă denumirile de străzi,
pieţe, parcuri şi de alte locuri publice în aer liber, stabileşte data celebrării hramului localităţii
respective, conferă cetăţenilor Republicii Moldova şi celor străini cu merite deosebite titlul de
cetăţean de onoare al satului (comunei), oraşului (municipiului), în condiţiile legii;
t) alege, la propunerea primarului, viceprimarul (viceprimarii) în condiţiile prezentei legi.
25
Primarul exercită în teritoriul administrat următoarele atribuţii de bază:
a) asigură executarea deciziilor consiliului local;
b) propune, în condiţiile legii, organigrama şi statele primăriei, schema de salarizare a
personalului acesteia şi le supune aprobării consiliului local;
c) numeşte, stabileşte atribuţiile şi eliberează din funcţie şefii de subdiviziuni, de servicii, de
întreprinderi municipale din subordine, personalul primăriei, conduce şi controlează activitatea
acestora, contribuie la formarea şi reciclarea profesională;
d) stabileşte atribuţiile viceprimarului (viceprimarilor);
e) asigură elaborarea proiectului de buget local al unităţii administrativ-teritoriale pe următorul
an bugetar şi a contului de încheiere a exerciţiului bugetar şi le prezintă spre aprobare consiliului
local;
f) exercită funcţia de ordonator principal de credite al satului (comunei), oraşului (municipiului);
verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuirea mijloacelor de la bugetul local şi
informează consiliul local despre situaţia existentă;
g) răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor domeniului public şi celui privat ale
satului (comunei), oraşului (municipiului), în limitele competenţei sale;
h) exercită, în condiţiile legii, supravegherea activităţilor din tîrguri, pieţe, oboare, parcuri, spaţii
verzi, locuri de distracţie şi agrement şi ia măsuri operative pentru buna lor funcţionare;
i) propune consiliului local schema de organizare şi condiţiile de prestare a serviciilor publice de
gospodărie comunală, ia măsuri pentru buna funcţionare a serviciilor respective de gospodărie
comunală;
j) conduce, coordonează şi controlează activitatea serviciilor publice locale, asigură funcţionarea
serviciului stare civilă, a autorităţii tutelare, contribuie la realizarea măsurilor de asistenţă socială
şi ajutor social;
k) eliberează autorizaţiile şi licenţele prevăzute de lege;
l) asigură securitatea traficului rutier şi pietonal prin organizarea circulaţiei transportului, prin
întreţinerea drumurilor, podurilor şi instalarea semnelor rutiere în raza teritoriului administrat;
m) sprijină colaborarea cu localităţi din alte ţări, contribuie la extinderea cooperării şi a
legăturilor directe cu acestea.
5.2. Autonomia locală şi principiile de
bază ale activităţii autorităţilor
publice locale

În realizarea competenţelor lor, autorităţile administraţiei publice locale dispun de


autonomie, consfinţită şi garantată prin Constituţia Republicii Moldova, Curtea Europeană a
Autonomiei Locale şi prin alte tratate la care Republica Moldova este parte.
Autonomia locală reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor publice
locale de a reglementa şi gestiona, în condiţiile legii, sub propria lor responsabilitate şi în
interesul populaţiei locale, o parte importantă din treburile publice. Deosebim autonomie
decizională, organizaţională şi financiar-bugetară.
 autonomie decizională este dreptul autorităţilor publice locale de a adopta liber decizii, în
condiţiile legii, fără intervenţii din partea altor autorităţi publice, în scopul realizării
intereselor sale;

26
 autonomie organizaţională - dreptul autorităţilor publice locale de a aproba, în condiţiile
legii, statutul, structurile administrative interne, modalităţile de funcţionare a acestora, statele şi
organigrama lor, precum şi de a institui persoane juridice de drept public de interes local;
 autonomie financiară şi bugetară - dreptul autorităţilor publice locale de a dispune de
resurse financiare proprii suficiente şi de a le utiliza liber, în condiţiile legii, prin adoptarea
propriilor bugete locale.
Descentralizarea în administrația publică se prezintă ca un sistem de organizare
administrativă, opus centralizării, care permite colectivităților locale sau serviciilor publice să se
administreze ele însele, sub controlul statului, care le conferă personalitate juridică, le permite
constituirea unor autorități proprii şi le dotează cu resurse necesare pentru a rezolva singure
problemele locale de către cei aleşi de corpul legislative.
În cadrul descentralizării administrative, statul nu-şi mai asumă singur sarcina
administrării, ci o împarte în anumite cote, cu alte categorii de persoane juridice de drept public,
care în cazul Republicii Moldova sunt reprezentate de raioane, municipii, oraşe, comune şi sate.
Descentralizarea administrativă are la bază următoarele principii:
a) principiul autonomiei locale, care presupune garantarea dreptului şi capacităţii efective
a autorităţilor publice locale de a reglementa şi gestiona, conform legii, sub propria lor
responsabilitate şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă din treburile publice;
b) principiul subsidiarităţii, care presupune exercitarea responsabilităţilor publice de
către autorităţile care sînt cel mai aproape de cetăţeni, cu excepţia cazurilor în care intervenţia
autorităţilor de nivel superior prezintă avantaje evidente ce rezultă din volumul şi natura
responsabilităţilor şi din necesitatea de a asigura eficacitatea acţiunii publice;
c) principiul echităţii, care presupune garantarea unor condiţii şi oportunităţi egale tuturor
autorităţilor publice locale pentru a-şi atinge obiectivele în realizarea competenţelor lor;
d) principiul integrităţii competenţelor, care presupune că orice competenţă atribuită
autorităţilor publice locale trebuie să fie deplină şi exclusivă, exercitarea acesteia nu poate fi
contestată sau limitată de o altă autoritate decît în cazurile prevăzute de lege;
e) principiul corespunderii resurselor cu competenţele, care presupune corespunderea
resurselor financiare şi materiale alocate autorităţilor publice locale cu volumul şi natura
competenţelor ce le sînt atribuite pentru a asigura îndeplinirea eficientă a acestora;
f) principiul solidarităţii financiare, care presupune susţinerea financiară de către stat a
celor mai slab dezvoltate unităţi administrativ-teritoriale, în special prin aplicarea unor
mecanisme de repartizare financiară echitabilă;
g) principiul dialogului instituţional, care presupune informarea şi consultarea de către
stat, în timp util, a autorităţilor publice locale, în procesul de planificare şi de luare a deciziilor,
prin structurile lor asociative, asupra oricăror chestiuni ce le privesc în mod direct ori sînt legate
de procesul descentralizării administrative;
h) principiul parteneriatului public-privat, public-public, public-civil, care presupune
garantarea unor posibilităţi reale de cooperare între guvern, autorităţile locale, sectorul privat şi
societatea civilă;
i) principiul responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, care presupune,
în limitele competenţelor ce le revin, obligativitatea realizării unor standarde minime de calitate
stabilite de lege la prestarea serviciilor publice şi de utilitate publică de care sînt responsabile.
5.3. Resursele financiare la dispoziţia
autorităţilor publice locale

27
Resursele bugetelor locale cuprind totalitatea veniturilor şi a surselor de finanţare ale
bugetelor respective.
Veniturile bugetelor locale se constituie din impozite, taxe, alte venituri prevăzute de
legislaţie şi se formează din:
1) venituri generale:
a) venituri proprii;
b) defalcări, conform cotelor procentuale, de la impozitele şi taxele de stat;
c) transferuri;
d) granturi pentru susţinerea bugetului;
2) venituri colectate (codurile clasificației economice 142.245; 142.310; 142.320;
144.114; 144.124; 144.214; 144.224);
3) granturi pentru proiecte finanţate din surse externe. Sursele de finanţare ale
bugetelor locale se formează din:
a) operaţiuni cu împrumuturi interne și externe (inclusiv recreditate);
b) operaţiuni aferente vânzării şi privatizării patrimoniului public (415.110; 415.120 și
415.210; 415.240);
c) alte operaţiuni cu activele financiare şi cu datoriile bugetului;
d) operaţiuni cu soldurile în conturile bugetului.
Autorităţile administraţiei publice locale sunt responsabile de elaborarea şi aprobarea
bugetelor proprii conform prevederilor legale, în baza clasificaţiei bugetare şi metodologiei
bugetare aprobate de Ministerul Finanţelor.
A. Veniturile proprii ale bugetelor UAT
Venituri proprii – venituri ale bugetelor unităţilor administrative teritoriale, formate,
conform Codului fiscal şi altor acte legislative, din impozitele, taxele şi alte plăţi care se
încasează direct şi integral la bugetele respective, și includ:
1) impozitul pe venit obținut din activități independente;
2) impozitul pe proprietate;
3) taxa pentru patenta de întreprinzător;
4) încasările din arenda terenurilor și locațiunea bunurilor domeniului privat al UAT;
5) taxele pentru resursele naturale;
6) taxele locale;
7) alte venituri prevăzute de legislație.
Sistemul taxelor locale, reglementate de Titlul VII al Codului fiscal.
Impozitul pe bunurile imobiliare
Taxa pentru patenta de întreprinzător
Calculul încasărilor pentru patenta de întreprinzător se va întocmi conform cuantumului
taxei lunare prevăzut în Anexă la Legea nr.93-XIV din 15 iulie 1998 cu privire la patenta de
întreprinzător.
Taxele pentru resursele naturale
Calculul taxelor pentru resursele naturale se va întocmi conform cotelor prevăzute în
anexele la Titlul VIII al Codului fiscal „Taxele pentru resursele naturale”.
Alte venituri prevăzute de legislaţie
Prognoza altor încasări şi taxe se va efectua în baza analizei dinamicii încasărilor pe anul
2020 și estimărilor pe anul 2021 şi altei informaţii relevante.

28
METODOLOGIE:
Calculul taxelor locale se efectuează în funcţie de baza impozabilă şi de cotele acestora.
Cota taxelor locale se stabileşte de către autoritatea administraţiei publice locale în funcţie de
caracteristicile obiectelor impunerii.
Subiecţii impunerii plătesc taxele locale la contul trezorerial de venituri al bugetului unităţii
administrativ-teritoriale.
Autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale poate aplica toate sau numai o parte
din taxele locale, în funcţie de posibilităţile şi necesităţile unităţii administrativ-teritoriale.
Autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale nu are dreptul să aplice alte taxe
locale decât cele prevăzute de prezentul titlu.
Taxele locale se aplică, se modifică ori se anulează de către autoritatea administraţiei
publice locale concomitent cu adoptarea sau modificarea bugetului unităţii administrativ-
teritoriale. (Titlul VII Taxele locale al Codului fiscal) Impozitul pe bunurile imobiliare

B. Defalcări, conform cotelor procentuale, de la impozitele şi taxele de stat


Normative de defalcări de la impozitele şi taxele de stat – cote procentuale de defalcări de
la impozitele şi taxele de stat la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, stabilite prin lege.
Repartizarea defalcărilor de la impozitele și taxele de stat pe nivele de bugete este
prezintată în Tabelul 5.2.

Tabelul 5.2.
Repartizarea defalcărilor de la impozitele și taxele de stat pe niveluri de bugete.
Tipuri de Sate/ Orașe Bugete Bugetul Municipiul
venituri comune, reședință de central al
raionale
orașe/ raion UTA cu Bălți Chiși
municipii, cu statut juridic nău
excepția special*
mun. Bălți și
Chișinău
Defalcări
de la
impozitul
pe
25% 100% 45% 50%
venitul 75% 20%
persoanelo
r fizice,
colectat în
teritoriul
UTA
Defalcări
de la
impozitul
pe
100%
venitul
persoanelo
r

juridice,
colectat pe
29
juridic
special
Taxa
pentru
folosirea
drumurilor
de către
autovehicul 50% 50% 50% 50%
ele
înmatricula
te în
Republica
Moldova
Taxa pe
valoarea
adăugată la
mărfurile
produse și
100%
la serviciile
prestate pe
teritoriul
UTA cu
statut
juridic
special
Accizele la
mărfurile
supuse
accizelor, 100%
fabricate pe
teritoriul
UTA cu
statut juridi
Sursa :Elaborat de autor în baza www.fisc.md.
Impozitul pe venitul persoanelor fizice
(IVPF)
Pentru anul 2021, se prevede menţinerea cotei unice(12%) de impozitare a veniturilor
persoanelor fizice .
Scutiri:
a) Scutiri personale
(1) Fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire personală în
sumă de 25200 lei pe an sau 2100 lei lunar dacă nu are venit impozabil annual mai mare de
360000 lei.
(2) Suma scutirii personale majorate va constitui 30000 lei pe an sau 2500 lei lunar
pentru orice persoană care:
a) s-a îmbolnăvit şi a suferit de boala actinică provocată de consecinţele avariei de la
C.A.E. Cernobâl;
b) este persoană cu dizabilităţi şi s-a stabilit că dizabilitatea sa este în legătură cauzală cu
avaria de la C.A.E. Cernobâl;

30
c) este părintele sau soţia (soţul) unui participant căzut sau dat dispărut în acţiunile de
luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, cât şi în
acţiunile de luptă din Republica Afganistan;
d) este persoană cu dizabilităţi ca urmare a participării la acţiunile de luptă pentru
apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, precum şi în acţiunile de
luptă din Republica Afganistan; e) este persoană cu dizabilităţi de pe urma războiului, persoană
cu dizabilităţi în urma unei afecţiuni congenitale sau din copilărie, persoană cu dizabilităţi severe
şi accentuate;
f) este pensionar-victimă a represiunilor politice, ulterior reabilitată.
b) Scutiri acordate soţiei (soţului)
(1) Persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie are dreptul la o scutire
suplimentară în sumă de 11280 lei anual sau 940 lei lunar, cu condiţia că soţia (soţul) nu
beneficiază de scutire personală.
(2) Persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie cu orice persoană specificată la
mai sus are dreptul la o scutire majorată în sumă de 18900 lei anual sau 1575 lei lunar, cu
condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală.
c) Scutiri pentru persoanele întreţinute
(1) Contribuabilul (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire în sumă de 4500 de
lei anual sau 375 lei lunar pentru fiecare persoană întreţinută, cu excepţia persoanelor cu
dizabilităţi în urma unei afecţiuni congenitale sau din copilărie pentru care scutirea constituie
18900 de lei annual sau 1575 lei lunar.
(2) În înţelesul prezentului titlu, persoană întreţinută este persoana care întruneşte toate
cerinţele de mai jos:
a) este un ascendent sau descendent al contribuabilului sau al soţiei (soţului)
contribuabilului (părinţii sau copiii, inclusiv înfietorii şi înfiaţii) ori persoană cu dizabilităţi în
urma unei afecţiuni congenitale sau din copilărie rudă de gradul doi în linie colaterală;
b) are un venit ce nu depăşeşte suma de 11.280 de lei anual
Tariful contribuţiei individuale pentru asigurarea socială de stat obligatorie constituie
6,0% personae fizice și 18 % pentru angajatorii sectorului privat, instituțiilor de învățămînt
superior și ai instituțiilor medico-sanitare, 23 % pentru angajatorii autorităților/ instituțiilor
bugetare și autorităților/ instituțiilor publice la autogestiune, cu excepția instituțiilor de
învățămînt superior și a instituțiilor medico-sanitar.(în anul 2021 Primele de asigurare socială ale
angajatului sunt reținute tot de la angajator)
Prima de asigurare medicală obligatorie– 4,5% personae fizice și juridice.(reținute de la
angajat ambele)
C. Transferuri
Transferuri cu destinaţie generală – mijloace financiare alocate, conform prevederilor
legale, în sumă absolută, cu titlu definitiv, de la bugetul de stat la bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale pentru finanţarea domeniilor proprii de activitate ale autorităţilor
administraţiei publice locale.
Sumele transferurilor cu destinație generală de la bugetul de stat sunt calculate pe bază de
formulă, distinctă pentru fiecare UAT de nivelul întâi și nivelul al doilea, pe baza datelor din
ultimul an pentru care există execuţie bugetară definitivă (în cazul dat, pentru proiectul bugetului
pe anul 2020 se ia execuția bugetară din anul 2019).
Modalitatea de calcul a transferurilor cu destinație generală este prezentată în Anexa
nr.3 la circulara MF nr.06/2-07 din 17 august 2017.
31
Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să întreprindă toate măsurile
necesare pentru menţinerea echilibrului bugetar. În cazul în care nu se încasează venituri în
mărimea sumei aprobate, autoritatea reprezentativă şi deliberativă respectivă este obligată să
reducă cheltuielile ce includ obligaţiile şi plăţile stabilite în scopul încheierii anului cu un buget
echilibrat, prin rectificarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale respective.
Există trei relații care apar între veniturile bugetului (VB) și cheltuilelile bugetului (CB):
1) Id CB = Id VB, echilibru bugetar – egalitatea dintre veniturile bugetului şi cheltuielile
bugetului;
2) Id CB > Id VB, deficit bugetar – suma cu care cheltuielile bugetului depăşesc
veniturile bugetului;
3) Id CB < Id VB, excedent bugetar – suma cu care veniturile bugetului depăşesc
cheltuielile bugetului
5.4. Procesul bugetar la nivelul
unităţilor administrativ –
teritoriale(UAT)

Anul bugetar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie.


La nivel local, principalele activităţi şi termene-limită ale calendarului bugetar sunt:
a) autoritatea executivă locală elaborează şi prezintă consiliului local proiectul bugetului
local pe anul următor – până la 20 noiembrie;
b) consiliul local adoptă bugetul local pe anul următor – până la 10 decembrie;
c) autoritatea executivă locală prezintă consiliului local raportul anual privind executarea
bugetului local pentru anul bugetar încheiat – până la 15 martie;
d) consiliul local aprobă raportul anual privind executarea bugetului local pentru anul
bugetar încheiat – până la 1 aprilie.
Activităţile intermediare ale calendarului bugetar şi termenele de realizare ale acestora se
stabilesc de către Ministerul Finanţelor.
Elaborarea Bugetului Anual
Guvernul aprobă cadrul bugetar pe termen mediu şi îl prezintă spre informare
Parlamentului. Cadrul bugetar pe termen mediu se elaborează de către Ministerul Finanţelor, în
comun cu alte autorităţi publice responsabile, în conformitate cu principiile şi regulile bugetar-
fiscale stabilite de lege.
Circulara privind elaborarea bugetelor anuale Ministerul Finanţelor emite, anual, în
termenul prevăzut de calendarul bugetar, circulara privind elaborarea propunerilor/proiectelor de
buget adresată autorităţilor publice centrale şi locale.
În baza circularei emise de Ministerul Finanţelor, autorităţile publice centrale şi
autorităţile executive locale organizează procesul de elaborare a propunerilor/proiectelor de
buget şi emit circularele corespunzătoare adresate instituţiilor bugetare subordonate.
Autorităţile executive locale de toate nivelurile întocmesc proiectele bugetelor locale
corespunzătoare, iar autorităţile executive locale de nivelul al doilea întocmesc sinteza
consolidată a proiectelor bugetelor locale, pe care o prezintă pentru consultare Ministerului
Finanţelor, în termenul stabilit de acesta. Propunerile/proiectele de buget cuprind indicatorii
realizaţi în ultimii doi ani bugetari, rezultatele estimate pentru anul bugetar curent, propunerile
de buget pentru anul bugetar viitor şi estimările pentru doi ani ulteriori.
Propunerile/proiectele de buget se elaborează şi se prezintă în conformitate cu
metodologia de planificare a bugetului, având la bază:

32
a) cadrul macroeconomic, politica bugetar-fiscală, politicile sectoriale, precum şi limitele
de cheltuieli/transferuri interbugetare, cuprinse în cadrul bugetar pe termen mediu;
b) performanţa realizată/asumată în cadrul programelor autorităţilor publice pe domeniile
de competenţă;
c) particularităţile specifice cuprinse în circulara privind elaborarea bugetelor anuale.
Procedura de elaborare a proiectelor bugetelor locale se reglementează prin Legea privind
finanţele publice locale.
Examinarea şi aprobarea propunerilor/proiectelor de bugete
Procesul de examinare şi consultare a propunerilor la proiectele bugetelor locale se
reglementează prin Legеa privind finanţele publice locale. Autorităţile executive locale
elaborează proiectele de decizii bugetare anuale în conformitate cu reglementările specifice
stabilite prin Legea privind finanţele publice locale şi le prezintă spre aprobare consiliilor locale
corespunzătoare în termenul prevăzut de calendarul bugetar. Formatul de prezentare a deciziilor
bugetare anuale este similar formatului de prezentare a legii bugetului de stat pe anul respectiv.
La aprobarea bugetelor locale autorităţile administraţiei publice locale de toate nivelurile
sunt obligate să respecte limitele de transferuri interbugetare. Consiliile locale examinează şi
adoptă deciziile bugetare anuale în termenul prevăzut de calendarul bugetar.
În termen de 30 de zile de la data publicării legii bugetului de stat pe anul respectiv,
autorităţile administraţiei publice locale de toate nivelurile aduc bugetele aprobate
corespunzătoare în concordanţă cu prevederile legii menţionate. În caz de nerespectare a
prevederilor efectuarea transferurilor cu destinaţie generală la bugetele locale respective se
suspendă până la efectuarea ajustărilor corespunzătoare.
Intrarea în vigoare şi publicarea legilor/deciziilor bugetare anuale
Legile/deciziile bugetare anuale intră în vigoare la 1 ianuarie a anului bugetar sau la data
indicată în text, care nu trebuie să preceadă data publicării.
Dacă legea/decizia bugetară anuală nu este adoptată cu cel puţin trei zile înainte de
expirarea anului bugetar, administratorul de buget emite dispoziţia privind aplicarea bugetului
provizoriu. Bugetul provizoriu se formează şi se execută în corespundere cu prevederile
legii/deciziei bugetare din anul precedent, luând în considerare modificările operate pe parcursul
anului şi ţinând cont de următoarele particularităţi:
a) excluderea sau reducerea volumului programelor de cheltuieli finalizate sau care
urmează a fi finalizate în anul bugetar curent;
b) stabilirea soldului bugetului la un nivel ce nu va depăşi valoarea acestuia aprobată în
buget pe anul precedent.
În perioada aplicării bugetului provizoriu nu se permite efectuarea cheltuielilor pentru
acţiuni sau măsuri noi comparativ cu anul precedent.
Finanţarea cheltuielilor bugetului provizoriu se efectuează cu respectarea procedurilor
generale privind executarea bugetului. Excepţie fac cheltuielile legate de serviciul datoriei de
stat/datoriei unităţilor administrativ-teritoriale, care se efectuează în conformitate cu
angajamentele asumate.
Valabilitatea bugetului provizoriu încetează odată cu punerea în aplicare a
legilor/deciziilor bugetare anuale. Toate operaţiunile efectuate în contul bugetului provizoriu se
transferă în contul bugetului adoptat pe anul curent.
Repartizarea bugetului adoptat
După publicarea legii bugetului de stat pe anul respectiv, Ministerul Finanţelor comunică
autorităţilor publice centrale limitele anuale de alocaţii bugetare, repartizate pe nivele agregate
33
ale clasificaţiei economice, iar autorităţilor administraţiei publice locale – transferurile de la
bugetul de stat către bugetele locale.
În termen de 15 zile de la data publicării legilor/deciziilor bugetare anuale,
autorităţile/instituţiile bugetare, inclusiv Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Compania
Naţională de Asigurări în Medicină, asigură repartizarea alocaţiilor bugetare în conformitate cu
metodologia stabilită de Ministerul Finanţelor. Bugetele repartizate ale autorităţilor/instituţiilor
bugetare servesc drept temei pentru iniţierea executării bugetului.
Prognozele trimestriale şi monitorizarea indicatorilor bugetari
În termen de o lună de la începutul anului bugetar, Ministerul Finanţelor elaborează şi
aprobă prognoze trimestriale ale veniturilor, cheltuielilor şi soldului bugetului public naţional şi
ale componentelor acestuia. Pe parcursul anului bugetar, Ministerul Finanţelor monitorizează
executarea bugetelor în raport cu prognozele trimestriale prevăzute şi întreprinde măsuri în
vederea respectării nivelului aprobat al soldului bugetar.
Pe parcursul anului bugetar, redistribuirea alocaţiilor aprobate prin legea anuală a
bugetului de stat se permite:
a) cu acordul Guvernului – între autorităţile publice centrale (cu excepţia celor
independente) şi între programele unei autorităţi, până la 10 la sută din volumul alocaţiilor
bugetare aprobate;
b) cu acordul Ministerului Finanţelor – între categoriile economice în cadrul unei
autorităţi publice centrale, fără majorarea cheltuielilor de personal şi fără modificarea
cheltuielilor pentru investiţii capitale şi a transferurilor interbugetare;
c) autorităţilor publice centrale şi, după caz, instituţiilor bugetare subordonate.
Modificarea legii/deciziei bugetare anuale
Dacă pe parcursul anului se atestă tendinţe de înrăutăţire a soldului bugetului şi/sau
apare necesitatea revizuirii cheltuielilor bugetare, administratorul de buget lansează procedura de
modificare a bugetului corespunzător. Autorităţile/instituţiile bugetare pot înainta propuneri de
modificare a bugetelor în modul şi în termenul stabilit de administratorii bugetelor de la care
acestea se finanţează.
Procedurile de elaborare, prezentare şi adoptare a legilor/deciziilor privind
modificarea bugetelor sunt similare celor pentru legile/deciziile bugetare anuale. Orice propunere
de modificare a legilor/deciziilor bugetare anuale trebuie să fie însoţită de o notă informativă,
care va cuprinde concluziile privind executarea bugetului respectiv în perioada precedentă şi
estimările privind executarea scontată a bugetului până la finele anului bugetar în curs, precum şi
impactul financiar al modificărilor pentru următorii trei ani. În cadrul unui an bugetar pot fi
efectuate, de regulă, cel mult două modificari ale bugetelor componente ale bugetului public
naţional, care se adoptă nu mai degrabă de 1 iulie şi nu mai târziu de 15 noiembrie.
Executarea bugetului
Încasările la şi plăţile de la bugetele componente ale bugetului public naţional în
monedă naţională se efectuează prin virament prin contul unic trezorerial, iar cele în valută
străină – prin conturi deschise în Banca Naţională a Moldovei şi instituţiile financiare, în
conformitate cu legislaţia valutară. Administratorii de bugete pot angaja/acorda, în bază
contractuală, împrumuturi cu scadenţă în acelaşi an bugetar de la bugetele componente ale
bugetului public naţional, gestionate prin contul unic trezorerial, destinate acoperirii decalajelor
temporare de casă.
Soldul resurselor temporar libere ale bugetelor gestionate prin contul unic trezorerial
poate fi plasat sub formă de depozite la Banca Naţională a Moldovei. Se interzice
34
autorităţilor/instituţiilor bugetare deschiderea conturilor bancare pentru efectuarea operaţiunilor
de încasări şi plăţi prin instituţiile financiare, precum şi acordarea/contractarea împrumuturilor.
Ministerul Finanţelor, Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Compania Naţională de
Asigurări în Medicină pot angaja bănci comerciale, care activează pe teritoriul Republicii
Moldova, pentru efectuarea unor operaţiuni ce ţin de executarea de casă a bugetelor. Procedura
de selectare a băncilor comerciale pentru efectuarea operaţiunilor ce ţin de executarea de casă a
bugetelor se face o dată la trei ani în conformitate cu legislaţia privind achiziţiile publice.
Încasările bugetelor componente ale bugetului public naţional şi plăţile bugetului de stat şi ale
bugetelor locale se efectuează prin sistemul trezorerial conform metodei de casă. Evidenţa
încasărilor şi plăţilor bugetare prin sistemul trezorerial se asigură prin conturi trezoreriale bazate
pe clasificaţia bugetară şi pe planul de conturi contabile.
Prognoza şi managementul lichidităţilor
În termen de 30 de zile de la data adoptării legilor/deciziilor bugetare anuale, dar nu
mai târziu de 1 ianuarie a anului bugetar, administratorii de bugete elaborează, în conformitate
cu metodologia stabilită de Ministerul Finanţelor, prognozele de lichidităţi ale bugetelor
corespunzătoare pe an cu repartizare lunară. În cazul în care legislaţia nu prevede autoritatea
responsabilă de administrarea anumitor venituri bugetare, Ministerul Finanţelor desemnează
administratorii veniturilor bugetare respective. Toate plăţile calculate, dar netransferate la
bugetele componente ale bugetului public naţional până la data încheierii anului bugetar se
încasează în contul bugetelor respective pe anul viitor.
Plăţile bugetare
În procesul executării bugetelor, autorităţile/instituţiile bugetare efectuează plăţi în
limitele alocaţiilor bugetare aprobate şi în conformitate cu prognozele de lichidităţi ale bugetelor.
Finanţarea cheltuielilor se efectuează pe măsura încasării mijloacelor băneşti la conturile
bugetului, cu respectarea următoarelor priorităţi:
a) onorarea angajamentelor de deservire a datoriei de stat/datoriei unităţilor
administrativ-teritoriale;
b) cheltuielile de personal, de achitare a burselor, a pensiilor, a indemnizaţiilor, a
compensaţiilor, a alocaţiilor şi a ajutoarelor sociale;
c) cheltuielile pentru asigurarea obligatorie de asistenţă medicală a categoriilor de
persoane pentru care, conform legislaţiei, Guvernul are calitatea de asigurat;
d) cheltuielile pentru resursele termoenergetice;
e) cheltuielile din fondurile de urgenţă.
Toate plăţile executate până la data încheierii anului bugetar, indiferent de perioada
pentru care acestea se efectuează, se înregistrează şi se reflectă în evidenţa contabilă ca plăţi ale
anului bugetar curent. Datoriile autorităţilor/instituţiilor bugetare din anii precedenţi se achită de
către acestea din contul şi în limita bugetelor autorităţilor/instituţiilor respective aprobate pe anul
bugetar curent.
Blocarea alocaţiilor bugetare
În procesul executării bugetului, administratorii de bugete sunt autorizaţi să blocheze
temporar anumite alocaţii de la bugetul respectiv, cu excepţia plăţilor pentru deservirea datoriei
de stat/unităţilor administrativ-teritoriale, în următoarele situaţii:
a) dacă analiza executării scontate a bugetelor atestă înrăutăţirea nivelului soldului
bugetar, aprobat prin legea/decizia bugetară anuală;

35
b) dacă limitele de alocaţii în proiectul bugetului care urmează a fi aprobat sunt mai mici
decât cele din bugetul provizoriu care se execută;
c) dacă sunt iniţiate propuneri de reducere a alocaţiilor fie prin redistribuire, fie prin
modificarea bugetului.
În perioada de blocare temporară a alocaţiilor, autorităţile/instituţiile bugetare nu îşi pot
asuma noi angajamente de cheltuieli. Blocarea alocaţiilor poate fi efectuată pe o perioadă ce nu
depăşeşte 60 de zile, cu informarea autorităţilor/instituţiilor bugetare şi a Guvernului sau, după
caz, a consiliilor locale despre circumstanţele ce au determinat această acţiune.
În ultima zi lucrătoare a anului bugetar nu se efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi
bugetare, ci doar operaţiuni interne şi de încheiere a anului bugetar. La data încheierii anului
bugetar alocaţiile bugetare nevalorificate, precum şi soldurile de mijloace băneşti din conturile
trezoreriale ale autorităţilor/instituţiilor bugetare se închid, cu excepţia soldurilor proiectelor
finanţate din surse externe.
Dacă la finele anului bugetar volumul real înregistrat al deficitului bugetului asigurărilor
sociale de stat, cu excepţia transferurilor de la bugetul de stat pentru prestaţii de asistenţă socială,
este mai mic decât volumul transferurilor primite de la bugetul de stat pentru acoperirea
insuficienţei de venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat, Casa Naţională de Asigurări
Sociale va restitui diferenţa la bugetul de stat în primul trimestru al anului bugetar viitor, în baza
raportului anual privind executarea bugetului.
Raportarea bugetului
Autorităţile executive locale întocmesc şi publică rapoarte privind executarea bugetelor
locale, în conformitate cu periodicitatea şi cerinţele stabilite de Legea privind finanţele publice
locale. Modul de întocmire şi de prezentare a rapoartelor privind executarea bugetelor
componente ale bugetului public naţional se stabileşte de Ministerul Finanţelor.
Rapoartele anuale privind executarea bugetelor locale pentru anul bugetar încheiat se
întocmesc de către autorităţile executive locale şi se aprobă de către consiliile locale în termenul
prevăzut de calendarul bugetar. Rapoartele anuale privind executarea bugetelor se prezintă în
format comparabil cu formatul bugetelor aprobate şi cuprind:
a) caracteristicile cadrului macroeconomic în anul respectiv, dinamica şi tendinţele
indicatorilor în comparaţie cu anii precedenţi;
b) evaluarea implementării măsurilor de politici bugetar-fiscale în raport cu asumările
prevăzute în buget, precum şi explicaţii privind eventuale abateri de la limitele macrobugetare pe
termen mediu;
c) nivelul de executare a veniturilor, a cheltuielilor şi a surselor de finanţare în raport cu
indicatorii planificaţi, cu executarea din anul precedent şi cu explicarea cauzelor devierilor;
d) explicaţii la modificările bugetare efectuate pe parcursul anului;
e) nivelul datoriei de stat/datoriei unităţilor administrativ-teritoriale în raport cu limitele
stabilite;
f) nivelul de realizare a performanţei în cadrul programelor;
g) alte informaţii relevante.
După aprobarea de către Parlament/consiliile locale, rapoartele anuale se publică în
modul şi în termenul stabilit de legislaţie.

36
TEMA 6. FINANŢAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PUBLIC
6.1. Caracteristica generală şi componenţa cheltuielilor pentru învăţământul public.
6.2. Indicii principali de planificare a cheltuielilor pentru învăţământ.
6.3. Sistemul de salarizare a lucrătorilor din sfera învăţământului.
6.4. Planificarea cheltuielilor pentru întreţinerea instituţiilor preşcolare.
6.5. Ordinea finanţării cheltuielilor liceelor, gimnaziilor.
6.6. Planificarea cheltuielilor pentru pregătirea cadrelor.
Unități de competență:
UC 5. Aplicarea prevederilor legale privind planificarea cheltuielilor instituțiilor publice.
Abilități :
A1.Determinarea dimensiunilor structurale și financiare ale sistemului de învățământ;
A2.Identificarea și aplicarea metodologiei de calcul a indicatorilor de planificare a
cheltuielilor pentru învățământ;
A3.Determinarea eficienței cheltuielilor publice pentru învățământ.
6.1 Caracteristica generală şi
componenţa cheltuielilor
pentru învăţământ

Procesul educaţional în Republica Moldova se desemnează prin următoarele etape:


 Învăţământul preşcolar
 Învăţământul primar
 Învăţământul gimnazial
 Învăţământul liceal
 Învăţământul profesional tehnic
 Învăţământul superior (universitar)
 Învăţămînt postuniversitar
Învăţămîntul preşcolar este definit de Legea Învăţămîntului ca prima treaptă a sistemului
educaţional, care se realizează, de regulă, în familie pînă la vîrsta de 3 ani şi în instituţii
preşcolare de la 3 pînă la 6 (7) ani. Prin aceeaşi lege statul garantează susţinerea materială şi
financiară a educaţiei copiilor în creşe şi grădiniţe de stat. Treapta preşcolară reprezintă un
sistem de instituţii preşcolare de diverse tipuri, de stat şi private, cu regim temporal flexibil şi
diverse programe, racordate la standardele educaţionale de treaptă.
In Republica Moldova activeaza 1461 institutii prescolare. Instituţiile preşcolare pot fi
organizate cu 1-3 grupe şi mai multe grupe de copii, cu program prescurtat (6 ore), normal (9-
10,5 ore), prelungit (12-14 ore), săptămînal (24 ore). Cu permisiunea administraţiei publice
locale, în dependenţă de necesităţile populaţiei, ale părinţilor, poate fi stabilit un alt program de
lucru al instituţiei preşcolare; pot fi deschise grupe de serviciu cotidiene (în orele matinale şi
serale) şi de funcţionare în zilele de odihnă (pentru copiii de 3-7 ani), grupe cu program
prescurtat ( 6 ore), grupă de pregătire a copiilor pentru şcoală, de întremare a sănătăţii, de
activitate pe interese (în domeniul artelor etc.) şi altele. Începutul şi sfîrşitul zilei de muncă a
instituţiilor preşcolare se stabileşte reieşind din necesităţile părinţilor, dar nu mai devreme de ora
6 şi 30 min. şi nu mai tîrziu de ora 20 şi 30 min. Pentru asigurarea hranei copiilor aflaţi in
grădiniţele de stat cu program normal sau săptămânal părinţii sau tutorii legali plătesc o
contribuţie stabilita de legislaţia in vigoare. La solicitările părinţilor în grădiniţele de stat poate fi
organizată alimentaţia suplimentară a copiilor cu achitarea plăţii de către părinţi. Numărul de

37
copii în grupele instituţiilor preşcolare de tip general nu depăşesc în vîrstă de pînă la la 3 ani - cel
mult 10- 15 copii; de la 3 la 7 ani - cel mult 15- 20copii . Numărul maxim de copii în grupele
sanatoriale şi cu destinaţie specială se stabileşte conform statelor-tip aprobate de organele
ierarhice superioare prevăzute pentru instituţiile preşcolare.
Învăţămîntul primar, gimnazial, liceal : actualmente în acest sector funcţionează 1405
instituţii de învăţămînt din care 16 instituţii private. Circa 250 de localităţi rurale nu dispun de
nici o instituţie de învăţămînt.
Învăţămîntul profesional tehnic - Sistemul Învăţămîntului Secundar Profesional
constituie actual 11 Centre de Excelenta,29 colegii de stat si 3 private si 43 scoli profesionale.
Învăţămîntul superior – la momentul actual funcţionează 18 instituţii de învăţămînt
superior finanţate de la bugetul de stat si 12 private .
În legătură cu aderarea Republicii Moldova la Procesul Bologna învăţământul superior
este organizat în două cicluri: Licenţa – ciclul I (3/4 ani) şi Masterat – ciclul II (1,5/2 ani).
Învăţămîntul postuniversitar – este organizat în cadrul instituţiilor superioare de
învăţământ şi/sau centrelor de cercetare ştiinţifică sub forma doctoratului şi postdoctoratului, cu
durata de 3 ani de studii.
6.2. Indicii principali de planificare a
cheltuielilor pentru învăţământ

Învățămîntul, este cea mai eficientă cheltuială publică. El contribuie la progresul de


ansamblu al societății. Prin alocarea unor sume pentru acoperirea cheltuielilor publice pentru
învaățămînt în primul rând statul urmărește un prim prag de egalizare a șanselor de instruire și
educare a tuturor membrilor societății.
Ca tendință generală resursele alocate învățământului au înregistrat o evoluție crescătoare
în toate statele indiferent de stadiul de dezvoltare.
Evoluția cheltuielilor publice pentru învățământ este influențată de mai mulți factori și
anume:
- factori demografici;
- factori economici, în principal modernizarea proceselor tehnologice și implicit modernizarea
procesului de învățământ;
- factori sociali și politici, rezumați în politica școlară, extinderea învățământului obligatoriu,
acordarea unor facilități învățământului superior etc.
Sumele de finanțare pentru învățământ se realizează din: bugetul de stat, de la populație,
agenți economici, organizații non-guvernamentale, donații și sponsorizări, finanțări externe.
Din punct de vedere al conținutului economic, cheltuielile bugetare pentru învățământ
se clasifică în două grupe și anume:
1. Cheltuieli curente, cu referire la cheltuielile de personal (salarii și alte drepturi
salariale) și cheltuieli materiale (de întreținere, gospodărire, reparații etc.);
2. Cheltuieli de capital sau de investiții, respectiv pentru construirea unor unități noi
de învățămînt, dotarea tehnică modernă de calcul sau de laborator.
Finanţarea instituţiilor de învăţământ, precum şi a tuturor instituţiilor bugetare se
efectuează conform devizului de cheltuieli, în baza indicilor de activitate şi a normelor de
consum.
Indicii de activitate a instituţiei de învăţământ diferă în dependenţă de tipul instituţiei şi
anume:
A. Pentru instituţii de învăţământ preşcolare indicii de activitate sunt:

38
- numărul copiilor;
- numărul grupelor;
- numărul instituţiilor.
Aceşti indici se determină pentru începutul, sfârşitul anului şi în mărime medie anuală.
Indicii de la începutul anului de plan corespund cu sfârşitul anului precedent.
Nr. mediu anual al copiilor/grupelor = Nr. încep.an. + (n1 x l1)/12 – (n2 x l2)/12 (6.1.)
unde:
n1, n2 - numărul de copii nou înscrişi sau grupe deschise şi respectiv copii plecaţi, grupe
închise;
l1 , l2 - numărul de luni până la sfîrşitul anului, din momentul producerii modificării. .
B.Pentru instituţii de învăţământ mediu general(primar, gimnazial, liceal) indicii de
activitate sunt:
- numărul elevilor;
- numărul claselor;
- numărul şcolilor.
Numărul elevilor şi numărul claselor se determină la începutul, sfîrşitul anului şi în
mărime medie anuală.
Nr. mediu anual al elevilor şi claselor = ( Nr. 01.01 x 8 luni + Nr. 01.09 x 4 luni) / 12luni
(6.2.)
Calculele se efectuează respectiv pe grupe de clase ( 1-4, 5-9, 10-12).
C.Pentru instituţii de învăţământ superior indicii de activitate sunt:
-numărul de student;
-numărul de grupe;
- numărul de instituţii de învăţământ.
Nr. mediu anual de studenţi = ( Nr. 01.01 x 8 luni + Nr. 01.09 x 4 luni)/12 –
Nr.stud.exmatriculaţi + Nr. stud.restabiliţi. (6.3.)
Nr. mediu anual de studenţi pe toată instituţia = Nr. începutul anului + (Nr.
stud.înmatriculaţi x 4 luni)/12 – (Nr. stud.absolvenţi x 6 luni)/12 – Nr.
stud.exmatriculaţi + Nr. stud.restabiliţi. (6.4.)
6.3. Sistemul de salarizare a
lucrătorilor din sfera
învăţămîntului

Salarizarea lucrătorilor învăţământului public, precum şi a tuturor lucrătorilor sferei


bugetare se înfăptuieşte în baza:
a) legii nr. 270/2018 „Privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar”;
b) legea nr. 271/2018 „Pentru modificarea unor acte legislative-valorile de referinta
aplicabile la determinarea salariului de bază”;
c) Hotarirea Guvernului “Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018
privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar”.
Prezentele acte legislative sunt în vigoare începînd cu 1 decembrie 2018.
`Grila de salarizare din sectorul bugetar asigură stabilirea salariului de bază pentru fiecare
funcție conform ierarhiei posturilor.
Grila de salarizare, cuprinsă în anexa nr.1 la prezenta lege, include grade, clase de
salarizare și coeficienți de salarizare.

39
Salariul lunar al personalului din unitățile bugetare, pentru activitatea desfășurată pe
durata normală a timpului de lucru stabilită de lege, este constituit din:
a) partea fixă, compusă din:
- salariul de bază, corespunzător funcției deținute și categoriei de calificare sau vechimii
în muncă, după caz;
- sporul lunar pentru grad profesional;
- spor lunar pentru deținerea titlului științific și/sau științifico-didactic;
- spor lunar pentru deținerea titlului onorific.
b) partea variabilă, care cuprinde:
- sporul pentru performanță;
- sporuri cu caracter
specific.
Suplimentar la cele menționate personalul unităților bugetare mai poate beneficia de:
- sporul de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile;
- sporuri pentru munca suplimentară, pentru munca de noapte și/ sau pentru munca
prestată în zilele de sărbătoare nelucrătoare și/sau în zilele de repaus;
- supliment pentru participare în proiecte de dezvoltare în domeniul de competență în
cadrul unității bugetare în care este angajat;
- premii unice.
Termenele, periodicitatea și locul de plată a salariului personalului din unitățile bugetare
se realizează în conformitate cu art.142 din Codul muncii.
Suma anuală a sporurilor incluse în partea variabilă a salariului lunar, nu va depăși 20%
din suma anuală a salariilor de bază stabilite la nivel de autoritate publică.
Salariul de bază se stabilește conform coeficienților de salarizare prevăzuți în anexele
nr.3-10 a legii salarizarii bugetarilor, în raport cu de funcția deținută, categoria de calificare,
vechimea în muncă sau treapta de salarizare în condițiile prezentei legi. Clasele de salarizare și
coeficienții de salarizare prevăzuți în anexele nr. 3-10 la prezenta lege corespund treptei de
salarizare I și nivelului de studii și/sau de calificare necesar pentru ocuparea funcției, după caz.
Fiecărei funcții îi corespund 6 trepte de salarizare corespunzătoare perioadelor de
vechime în muncă legate de profilul de activitate (specialitate).
Treptele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă legată de profilul de
activitate (specialitate) sunt:
a) Treapta I – de la 0 la 2 ani – îi corespunde clasa de salarizare indicată pentru funcția
respectivă conform anexelor nr. 3-10 la prezenta lege.
b) Treapta II – de la 2 la 5 ani – se adaugă 2 clase de salarizare succesive suplimentar
față de clasa de salarizare prevăzută pentru treapta I.
c) Treapta III - de la 5 la 10 ani – se adaugă 3 clase de salarizare succesive suplimentar
față de clasa de salarizare prevăzută pentru treapta I.
d) Treapta IV – de la 10 la 15 ani – se adaugă 4 clase de salarizare succesive suplimentar
față de clasa de salarizare prevăzută pentru treapta I.
e) Treapta V – de la 15 la 20 de ani – se adaugă 5 clase de salarizare succesive
suplimentar față de clasa de salarizare prevăzută pentru treapta I.
f) Treapta VI – peste 20 de ani – se adaugă 6 clase de salarizare succesive suplimentar
față de clasa de salarizare prevăzută pentru treapta I.
Treptele de salarizare corespunzătoare gradelor didactice sunt:
a) Grad didactic II – 5 clase ;
b) Grad didactic I – 10 clase ;
40
c) Grad didactic superior – 15 clase ;
Salariul de bază se calculează prin înmulțirea valorii de referință stabilite(1750 lei din
ianuarie 2020) pentru personalul didactic și de conducere din instituțiile de învățământ) pentru
coeficientul de salarizare 1,00 cu coeficienții de salarizare corespunzători claselor de salarizare
pentru funcția respectivă, luând în considerare treapta de salarizare, cu rotunjire până la 10 lei în
favoarea salariatului.
Persoanele care nu au absolvit nivelul necesar de studii pentru ocuparea funcției
beneficiază de salariul de bază prevăzut de prezenta lege pentru aceste funcții, diminuat cu 5
clase de salarizare succesive.
Personalul unităților bugetare din partea stângă a Nistrului, din satul Varnița al raionului
Anenii Noi și din satele Copanca și Hagimus ale raionului Căușeni, din or. Dubăsari și or.
Bender, beneficiază de salariul de bază determinat în condițiile legii, majorat cu 4 clase de
salarizare succesive.
Sporul lunar pentru deținerea titlului științific se acordă:
a) în mărime de 1100 lei, cercetătorilor științifici care activează în organizații din sfera
științei și inovării și personalului științifico-didactic din învățământul superior care dețin titlul
științific de doctor habilitat și/sau titlul ştiințifico-didactic de profesor universitar, și/sau titlul
științific de profesor cercetător;
b) în mărime de 600 lei, cercetătorilor științifici care activează în organizații din sfera
științei și inovării și personalului științifico-didactic din învățământul superior care dețin titlul
științific de doctor și/sau titlul ştiinţifico-didactic de conferențiar universitar, și/sau titlul științific
de conferențiar cercetător;
c) în mărime de 50% din cuantumurile stabilite la lit. a) și b) pentru personalul din alte
domenii de activitate care dețin titlu științific de doctor habilitat sau doctor în științe în
specialitatea ce corespunde obligațiilor funcției și care desfășoară muncă ştiinţifico metodică în
specialitate.
Sporul pentru titlul onorific se stabilește persoanelor distinse cu titluri onorifice, după
cum urmează:
a) „al poporului”, „Maestru în Artă” – în mărime de 200 lei;
b) „ Artist emerit”, „Om Emerit”, „Maestru al Literaturii”, „Meșter-Faur”, „Maestru
emerit al sportului” – în mărime de 100 lei;
c) „Maestru internațional al sportului" (mare maestru la jocuri de șah, dame) – în mărime
de 50 lei;
d) „Maestru al sportului" – în mărime de 30 lei.
Sporul pentru titlu onorific se plătește în sumă fixă doar la locul de muncă de bază și se
stabilește pentru un singur titlu, cel mai înalt, cu condiția exercitării unei funcții corespunzătoare
profilului.
Personalul unităților bugetare poate beneficia de premii unice cu prilejul sărbătorilor
profesionale și al zilelor de sărbătoare nelucrătoare, care se plătesc din contul economiei
mijloacelor pentru retribuirea muncii alocate pe anul respectiv, dar nu mai mult de 2% din fondul
anual de salarizare la nivel de unitate bugetară.
Cuantumul premiului unic în fiecare caz în parte nu va depăși salariul de bază al
persoanei premiate.
Normele de muncă pentru cadrele didactice sunt:
1. În instituţiile preşcolare – 6 ore pe zi
2. În clasele primare – 20 ore pe săptămînă
41
3. În clasele gimnaziale, liceale – 18-27 ore pe săptămînă
4. În Colegii, Centre de Excelență – 18-30 ore pe săptămînă
5. În instituţii superioare de învăţământ – de la 650 pînă la 850 ore pe an în dependenţă de
titlu ştiinţific.
6.4. Planificarea cheltuielilor pentru
întreţinerea instituţiilor preşcolare

Calcularea cheltuielilor pentru întreţinerea instituţiilor preşcolare se efectuează conform


datelor Reţelei de state şi contingente, în care sunt prevăzuţi următorii indici:
a) Numărul de instituţii preşcolare la începutul şi sfârşitul anului planificat, la nivel de
localitate;
b) Numărul de grupe cu diferită durată de lucru, şi anume:
 grupe cu durata de lucru de 10 ore pe zi, cu norma de completare = 20 de copii în
grupă;
 grupe cu durata de lucru de 12 ore pe zi, cu norma de completare = 25 de copii în
grupă;
 grupe de durata de lucru de 24 de ore, cu norma de completare = 25 de copii în grupă;
 grupe de tip sanatorial, cu norma de completare =15 copii în grupă.
c) Contingentul copiilor la începutul, sfârşitul anului şi în mărime medie anuală;
d) Numărul de zile de frecventare a unui copil pe an;
e) Numărul de copii-zile care se determină ca produs între numărul mediu anual de copii
şi numărul de zile de frecventare a unui copil pe an;
f) Numărul unităţilor de state.
Cheltuielile pentru întreţinerea curentă a instituţiei preşcolare se clasifică în șase direcţii
principale:
1. Remunerarea muncii personalului instituţiei;
2. Contribuţii la Asigurările Sociale de Stat;
3. Contribuţii la Asigurările Obligatorii de Asistenţă Medicală;
4. Compensaţie pentru alimentaţie;
5. Plata pentru bunuri și servicii;
6. Plata serviciilor.
6.5. Ordinea finanţării cheltuielilor
pentru întreţinerea scolilor primare,
gimnaziilor liceelor

În conformitate cu clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare învăţământul mediu


liceal se împarte în învăţământ primar, gimnazial şi liceal.
Cheltuielile pentru întreţinerea acestor instituţii se determină potrivit numărului de clase şi
numărului de elevi.
Contingentul de elevi se calculează pe grupe de case:
grupa I – clasele 1-4; norma de completare – 30 de elevi;
grupa II – clasele 5-9; norma de completare – 30 de elevi;
grupa III – clasele 10-12; norma de completare – 25 de elevi.
Numărul claselor depinde de numărul elevilor şi normativul de competare a claselor.
Nr. mediu anual al elevilor şi claselor se calculează: Nr. an. cl. el. = (N 01.01 * 8 luni +
N 01.09 * 4 luni) / 12 (6.5.)

42
Fondul de salarizare al pedagogilor se determină având în vedere numărul normelor
pedagogice şi mărimea medie lunară a salariului după numărul de clase.
Acest indicator se calculează în baza listelor de tarificare, care se completează în fiecare an,
la începutul anului de studii, lista dată cuprinde:
1. lista lucrătorilor pedagogici;
2. studiile fiecărui lucrător;
3. vechimea în muncă;
4. disciplina predată;
5. volumul de lucru;
6. munca suplimentară.
6.6. Planificarea cheltuielilor pentru
pregătirea cadrelor

Rolul sectorului învăţămîntului constă în asigurarea prestării serviciilor educaţionale


necesare pentru dezvoltarea capitalului uman. Responsabilitatea elaborării politicilor publice de
dezvoltarea sistemului educaţiei şi a Cadrului bugetar pe termen mediu, precum şi asigurarea
realizării acestora îi revine Ministerului Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova
care este organul central de specialitate al administraţiei publice care promovează politica de
stat în domeniul educaţiei, elaborează şi implementează strategiile de dezvoltare şi cele de
asigurare a calităţii în sfera educaţiei.
Misiunea Ministerului constă în elaborarea şi promovarea politicii de stat în domeniul
educaţiei, racordată la tendinţele internaţionale de dezvoltare social-economică, determinarea
orientărilor strategice de dezvoltare, modernizare continuă şi integrare a sistemului educaţional
din Republica Moldova în sistemul european al învăţămîntului, formarea profesională şi
asigurarea accesului la educaţie şi la realizările ştiinţifice pentru toţi cetăţenii Republicii
Moldova pe parcursul întregii vieţi.
Subprogramele din sectorul educaţiei sunt finanţate din următoarele surse principale:
a) Bugetul de Stat (BS);
b) bugetele autorităţilor administrativ teritoriale;
c) asistenţa din partea donatorilor.
Sistemul educaţional din Republica Moldova trebuie să sporească accesul şi gradul de
participare la educaţie şi formare profesională pe parcursul întregii vieţi, să asigure relevanţa
studiilor pentru viaţă, cetăţenie activă şi succes în carieră, să dezvolte, să sprijine şi să motiveze
cadrele didactice pentru asigurarea educaţiei de calitate, să proiecteze şi să instituţionalizeze un
sistem eficient de evaluare, monitorizare şi de asigurare a calităţii, să îmbunătăţească
managementul resurselor în educaţie.

TEMA 7. FINANŢAREA PROTECŢIEI SOCIALE.


7.1. Caracteristica generală a protecţiei sociale şi componenţa cheltuielilor pentru aceste
scopuri.
7.2. Principiile asigurărilor sociale de stat.
7.3. Formele susţinerii sociale a cetăţenilor prin intermediul asigurărilor sociale.
7.4. Finanţarea asigurării cu pensii din bugetul asigurărilor sociale de stat.

43
Unități de competență:
UC 5. Aplicarea prevederilor legale privind planificarea cheltuielilor instituțiilor publice.
Abilități :
A1.Argumentarea necesității protecției sociale a cetățenilor;
A2.Interpretarea formelor de ocrotire a cetățenilor prin intermediul sistemului de asigurări
sociale de stat;
A3.Identificarea surselor de constituire a veniturilor bugetului de asigurări sociale de stat;
A4.Determinarea direcțiilor de repartizare a cheltuielilor bugetului de asigurări sociale de stat;
A5.Distingerea tipurilor de pensii și mărimii acestora.
7.1. Caracteristica generală a
protecţiei sociale şi componenţa
cheltuielilor pentru aceste scopuri.

Protecţia socială reprezintă obiectivul central şi strategic al politicii sociale a statului


şi instrument de realizare a unor scopuri sociale bine definite, care urmăresc realizarea
stării de siguranţă socială la nivel individual, de grup sau de ţară, precum şi protejarea
deosebită a unor categorii de populaţie defavorizate sau marginalizate social şi economic.
Protecţia socială este şi ansamblu de măsuri materiale şi/sau nemateriale, diferenţiate pe
segmente de populaţie, menite să asigure acestora o anumită securitate socială. Măsurile de
protecţie socială, apreciate ca intensitate şi diversitate, se referă la protecţia locului de muncă, a
întregii colectivităţi, a calităţii vieţii, pentru a nu se deteriora sub nivelul atins, la diferite ajutoare
pentru grupurile sociale defavorizate.
Protecţia socială, realizată la moment în Republica Moldova poate fi grupată în două
direcţii mari:
A. Asigurări sociale
B. Asistenţă socială.
Asigurări sociale reprezintă un sistem de sprijin bănesc, cu caracter contributoriu,
rezultat în urma funcţionării mecanismului distinct de transfer financiar realizat de către stat prin
inermediul procesului de redistribuire.
Sistemul de asigurări sociale se clasifică după mai multe criterii, cel mai important fiind
după nivelul de realizare :
a) sistemul de asigurări sociale de stat, de regulă obligatoriu, stabilit prin lege şi
garantat de bugetul de stat (asigurarea pentru pensie, şomaj, risc de accidente – în unele ramuri
ale economiei),
b) sistemul de asigurări sociale private, care cuprinde asigurările absolut volunare.
Asistenţa socială – face parte din categoria sprijinului noncontributoriu.
Principiul constituirii sistemului de asistenţă socială este dimensionarea nevoii existente.
De aceea, sprijinul material şi/sau financiar este în raport cu nevoia respectivă ca mărime şi
intensitate, pe termen scurt şi/sau lung. Asistenţa socială cuprinde trei categorii de sprijin:
a) ajutorul în bani sau în natură, sub multiple forme – burse, îngrijire sanitară
gratuită pentru categoriile sociale cu venituri scăzute, alocaţii pentru copii, mese gratuite pentru
nevoiaşi etc;
b)finanţarea unor instituţii care se ocupă de personae care necesită îngrijire specială
permanentă – orfelinate, instituţii pentru copii/maturi cu grad de invaliditate sau pentru
vârstnici;

44
c)furnizarea de servicii specializate celor care le solicită – suport social şi psihologic,
sprijin terapeutic, plasament familial sau adopţie de copii, sprijinirea femeilor mame singure,
locuinţe pentru familiile social vulnerabile, diferite tipuri de consultaţii educaţionale, juridice etc.
Sistemul protecţiei sociale a Republicii Moldova prevede acordarea cetăţenilor a
urmatoarelor tipuri de servicii:
- indemnizaţii de asigurări sociale, inclusiv pensiile de invaliditate;
- pensiile achitate din mijloacele bugetului de stat;
- diferite tipuri de indemnizaţii achitate din mijloacele bugetului de stat;
- compensaţiile nominative;
- întreţinerea in casele-internate a invalizilor, pensionarilor, copiilor;
- deservirea socială a persoanelor inapte de muncă;
- altele.
Asigurările sociale de stat sunt garantate de condiţiile legislaţiei în vigoare şi se exercită
prin intermediul Sistemului public de asigurări sociale. Veniturile şi rezultatele financiare ale
Sistemului public de asigurări sociale sunt cuprinse în cadrul Bugetului Asigurărilor Sociale de
Stat, care face parte din Bugetul public naţional şi este independent de Bugetul de stat.
Odată cu trecerea republicii la economia de piaţă a apărut necesitatea reformării sistemului
vechi de asigurare socială şi aducerea lui în concordanţă cu noile realităţi economice.
În baza Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.52 din 1.02.1991, cu scopul separării
sistemului de asigurări sociale de la sistemul bugetar de finanţare, a fost înfiinţat Fondul Social
al Republicii Moldova.
Odată cu adoptarea Strategiei de reformare a Sistemului de asigurări sociale, în anul 1999,
prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.128, Fondul Social a fost transformat în Casa
Naţională de Asigurări Sociale.
În componenţa CNAS a intrat fostul Fond Social, Departamentul de pensii şi îndemnizaţii,
Centrul de Calcul din componenţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
Casa Naţională de Asigurări Sociale este o instituţie publică autonomă de interes naţional,
cu personalitate juridică ce administrează şi gestionează Sistemul public de asigurări sociale si se
subordoneaza Guvernului. Casa Naţională este condusă de un preşedinte(actual Valentina
BULIGA), desemnat de Guvernul Republicii Moldova.
Guvernul elaborează anual, în baza propunerilor Casei Naţionale, proiectul Legii bugetului
asigurărilor sociale de stat, pe care îl supune aprobării Parlamentului.
Componenţa cheltuielilor publice privind protecţia socială a populaţiei, mărimea fiecărei
grupe sau subgrupe de cheltuieli prevăzute în Buget, oferă indicii despre felul în care statul îşi
asumă fiecare din rolurile sale, la momentul respectiv.
Veniturile BASS pe bază de:
 Contribuţii la asigurări sociale de stat obligatorii;
 Transferuri de la bugetul de stat;
 Alte venituri.
Cheltuielile BASS sunt efectuate din următoarele fonduri:
1. Fondul de pensii şi îndemnizaţii;
2. Fondul de protecţie a familiilor cu copii;
3. Fondul de asigurare contra accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;
4. Fondul de şomaj;
5. Fondul de asigurare socială a salariaţilor;

45
6. Fondul de rezervă;
7. Cheltuieli de organizare şi funcţionare a sistemului public.
7.2. Principiile asigurărilor sociale de
stat

Prestaţiile de asigurări sociale în Republica Moldova, se acordă sub forma de pensii,


indemnizaţii, ajutoare şi sub alte forme prevazute în legislaţie. În sistemul public, prestaţiile de
asigurări sociale reprezintă un venit de înlocuire pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor
ca urmare a vîrstei, invalidităţii, accidentelor, bolilor, maternităţii, pierderii locului de muncă
sau decesului, etc. În cadrul sistemului public actual, asiguraţii nu pot beneficia concomitent de
două sau mai multe prestaţii de asigurări sociale, pentru acelaş risc asigurat, cu excepţia
prestaţiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă.
Sistemul public de asigurări sociale se organizează şi funcţionează avînd la bază
următoarele principii:
1. Principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public bazat
pe aceleaşi norme de drept;
2. Principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public de asigurări
sociale - contribuabili şi beneficiari - un tratament nediscriminatoriu în ceea ce
priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţie;
3. Principiul autonomiei, potrivit căruia sistemul public de asigurări sociale se
administrează de sine stătător, în baza legilor;
4. Principiul solidarităţii sociale, inter şi intrageneraţii, conform căruia participanţii la
sistemul public îşi asumă conştient şi reciproc obligaţii, şi beneficiază de dreptul pentru
prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de legislaţia în vigoare;
5. Principiul obligativităţii, care presupune că persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a
participa la sistemul public de asigurări sociale, drepturile de asigurări sociale se exercită
corelativ îndeplinirii obligaţiilor;
6. Principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie în
baza contribuţiilor datorate de către persoanele fizice şi juridice participante la sistemul
public, drepturile de asigurări sociale se cuvin în temeiul contribuţiilor de asigurări
sociale plătite;
7. Principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile acumulate privind asigurările sociale se
redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public.
7.3. Formele susţinerii sociale a
cetăţenilor prin intermediul
asigurărilor sociale

Asiguraţii din sistemul public de asigurări sociale au dreptul la următoarele prestaţii:


a) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de
accidente nelegate de muncă;
b) indemnizatie pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină);
c) prestaţie pentru recuperarea capacităţii de muncă;
d) indemnizaţie de maternitate;
e) indemnizaţie unică la nasterea copilului;
f) indemnizaţie pentru creşterea copilului pîna la împlinirea vîrstei de 3 ani;

46
g) indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav;
h) ajutor de deces.
Şomerii au dreptul la indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de
boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă, indemnizaţie de maternitate şi ajutor de
deces.
Baza de calcul a indemnizaţiilor de asigurări sociale
Baza de calcul a indemnizaţiilor de asigurări sociale o constituie venitul mediu lunar
asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului
asigurat, venit din care au fost calculate contribuţii individuale de asigurări sociale.
Venitul asigurat pentru lunile incluse în calcul la determinarea bazei de calcul al
indemnizaţiilor de asigurări sociale nu poate depăşi suma a 5 salarii medii lunare prognozate pe
economie pentru anul respectiv înmulţită la 12 sau la numărul de luni în care persoana a realizat
venit asigurat.
În cazul în care în calcul se include anul calendaristic incomplet, venitul asigurat se
plafonează reieşind din numărul de luni în care a fost realizat venitul asigurat pentru anul
respectiv.
Venitul mediu lunar asigurat se determină prin împărţirea la 12 a venitului asigurat
realizat la toate unităţile în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului
asigurat.
În cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unităţile în unele şi aceleaşi luni
calendaristice din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul la determinarea bazei de
calcul al indemnizaţiilor din motiv de concediu medical, concediu de maternitate, concediu
pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, şomaj cu drept de ajutor de şomaj,
aceste luni se includ în calcul cu venit lunar asigurat în cuantumul unui salariu tarifar pentru
categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, în cuantumul minim garantat al
salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază
al asiguratului ori, la cererea asiguratului, se substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice
imediat premergătoare perioadei incluse în calcul, cu condiţia că aceasta va duce la majorarea
cuantumului indemnizaţiei.
Indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de
accidente nelegate de muncă
La prestaţii de asigurări sociale au dreptul asiguraţii cu domiciliul sau reşedinţa în
Republica Moldova şi şomerii cu drept la ajutor de şomaj.
Persoanele asigurate au dreptul, în condiţiile legii, la prestaţii de asigurări sociale şi în
cazurile în care riscul asigurat s-a produs în perioada de probă sau în ziua concedierii.
În cazul persoanelor angajate în baza contractului individual de muncă pe durată
determinată precum şi în cazul lichidării unităţii, dreptul la prestaţii încetează la data încetării
contractului, cu excepţia dreptului la indemnizaţie de maternitate şi indemnizaţie pentru
incapacitate temporară de muncă survenită în urma unui accident de muncă sau a unei boli
profesionale.
În cazul încetării contractului individual de muncă pe durată determinată, precum şi în
cazul lichidării unităţii în perioada aflării în concediu pentru îngrijirea copilului pînă la
împlinirea vîrstei de 3 ani, dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului se menţine şi după
încetarea contractului, cu condiţia că asiguratul nu se angajează la o altă unitate.
Începînd cu anul 2013, plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă
cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă se efectuează în modul următor:

47
a) primele cinci zile calendaristice de incapacitate temporară de muncă se plătesc din
mijloacele angajatorului, însă nu mai mult de 15 zile cumulative pe parcursul unui an
calendaristic în cazul mai multor perioade de incapacitate temporară de muncă.
În cazul şomerilor, indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se plăteşte din
mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat din prima zi;
b) începînd cu a şasea zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă, iar în
cazul mai multor perioade de incapacitate temporară de muncă – începînd cu prima zi după
expirarea celor 15 zile cumulative plătite din mijloacele angajatorului, indemnizaţia se plăteşte
din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat.
Plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de tuberculoză, de
SIDA, de cancer de orice tip sau de apariţia riscului de întrerupere a sarcinii, precum şi plata
indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă femeilor gravide care se află la evidenţă în
instituţiile medico-sanitare, se efectuează integral de la bugetul asigurărilor sociale de stat,
începînd cu prima zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă.
Cuantumul lunar al îndemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se stabileşte
diferenţiat, în funcţie de durata stagiului de cotizare, după cum urmează:
a) 60% din baza de calcul - în cazul unui stagiu de cotizare de pină la 5 ani;
b) 70% din baza de calcul - în cazul unui stagiu de cotizare cuprins între 5 şi 8 ani;
c) 90% din baza de calcul - în cazul unui stagiu de cotizare de peste 8 ani.
Cuantumul îndemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de
tuberculoză, SIDA sau de cancer de orice tip este de 100% din baza de calcul stabilită.
Dreptul la indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă se confirmă prin
certificat de concediu medical.
Perioada pentru care se acordă indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă este
de cel mult 180 de zile în cursul unui an calendaristic.
Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, începînd cu a 120-a zi, se
plăteşte în cazul prelungirii concediului medical, avizat de Consiliul Naţional pentru
Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă (în continuare - CNDDCM).
Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în legătură cu sarcina se acordă pe
durata concediului medical fără restricţii.
Indemnizatie pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină)
În scopul prevenirii îmbolnăvirilor, asiguratul are dreptul la indemnizaţie pentru
carantină.
Indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguratului căruia i se interzice să-şi continue
activitatea din cauza carantinei, pe o durată stabilită prin certificat de concediu medical, eliberat
conform legislaţiei în vigoare.
Indemnizaţia pentru carantină nu se acordă pentru zilele în care asiguratul s-a aflat în
concediul neplătit, în concediul pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani şi
pentru perioada suspendării contractului individual de muncă.
Prestaţiile pentru recuperarea capacităţii de muncă
În scopul recuperării capacităţii de muncă, asiguratul are dreptul la:
a) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă în legătură cu protezare
ortopedică;
b) tratament balneosanatorial.

48
Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în legătură cu protezare
ortopedică se acordă, în cazul în care asiguratul este internat în staţionar pentru protezare şi/sau
pentru intervenţie ortopedică, pe toată perioada de aflare în staţionar.
Indemnizaţia de maternitate
Asiguratele, soţiile aflate la întreţinerea soţilor salariaţi şi şomerele care au dreptul la
concediu de maternitate, ce include concediul prenatal şi concediul postnatal, beneficiază de
îndemnizaţie de maternitate.
Indemnizaţia de maternitate se acordă, începînd cu săptămîna a 30-a de sarcină, pe o
perioadă de 126 de zile calendaristice, iar în cazul naşterilor complicate ori al naşterii a doi sau
mai mulţi copii - de 140 de zile calendaristice.
În cazul în care copilul se naşte mort sau moare în perioada concediului postnatal,
indemnizaţia de maternitate se acordă pentru perioada stabilită.
Cuantumul lunar al indemnizaţiei de maternitate este de 100% din baza de calcul.
Soţia care se află la întreţinerea soţului asigurat beneficiază de indemnizaţie de
maternitate dacă, la data acordării concediului de maternitate, nu este angajată în cîmpul muncii,
fapt confirmat prin carnetul de muncă sau prin declaraţia scrisă pe proprie răspundere că nu
realizează venit asigurat și nu este persoană asigurată de riscul respectiv.
Indemnizaţia unică la naşterea copilului
Persoana asigurată beneficiază de indemnizaţie unică la naşterea copilului viu. Din anul
2005, cuantumul îndemnizaţiei unice acordate la naşterea copilului se stabileşte anual prin legea
bugetului asigurărilor sociale de stat şi constituie 9459 lei începînd cu 1 ianuarie 2021.
Indemnizaţia pentru creşterea copilului
Asiguratul care se află în concediu pentru îngrijirea copilului are dreptul la indemnizaţie
lunară pentru creşterea copilului de la data naşterii şi pînă la vîrsta lui de 3 ani iar cei care nu
sunt asigurați beneficiază de indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului de la data naşterii şi
pînă la vîrsta lui de 2 ani în cuantum de 740 lei începînd cu 1 ianuarie 2021 .
De indemnizaţie pentru creşterea copilului beneficiază, la cerere, opţional: unul dintre
părinţi, bunelul, bunica, o altă rudă care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului sau tutorele
dacă îndeplinesc condiţiile de realizare a stagiului de cotizare.
Cuantumul lunar al îndemnizaţiei pentru creşterea copilului este de 30% din baza de
calcul, dar nu mai puţin de 740 lei.
Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav
Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav în vîrstă de pînă la 10 ani, iar în cazul
copilului care suferă de maladie oncologică şi al copilului cu dizabilitate pentru afecţiuni
intercurente - pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani se acordă în bază de certificat de concediu
medical, eliberat în condiţiile legislaţiei în vigoare.
Dreptul la indemnizaţie se acordă, opţional, unuia dintre părinţi: mamei sau tatălui. În
cazul în care nici mama, nici tata, din motive întemeiate, confirmate documentar, nu pot îngriji
copilul bolnav în vîrstă de pînă la 10 ani, copilul care suferă de maladie oncologică în vîrstă de
pînă la 18 ani sau copilul cu dizabilitate în vîrstă de pînă la 18 ani, indemnizaţia se acordă altor
persoane asigurate, opţional: tutorelui, altui membru de familie, bunicului, bunicii.
Perioada pentru care se acordă indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav este de cel
mult 14 zile calendaristice în cazul acordării asistenţei medicale de ambulatoriu şi de cel mult 30
de zile calendaristice în cazul acordării asistenţei medicale în staţionar pentru perioada în care
copilul necesită îngrijire, dar nu mai mult de 60 de zile cumulative într-un an calendaristic pentru
fiecare copil.
49
În cazul în care copilul suferă de boli contagioase, este imobilizat într-un aparat ghipsat
ori este supus unor intervenţii chirurgicale, durata concediului medical se stabileşte de
către consiliul medical consultativ, iar indemnizaţia se acordă pentru perioada integrală a
concediului medical.
Ajutorul de deces.
În caz de deces al asiguratului, pensionarului din sistemul public de asigurări sociale,
şomerului sau persoanei care a realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 3 ani, de ajutorul de
deces beneficiază o singură persoană, care poate fi, dupa caz, soţul supravieţuitor, copilul,
părintele, tutorele, curatorul, conform legislaţiei în vigoare, sau, în lipsa acesteia, persoana care
dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
Ajutorul de deces se acordă o singură dată, în sumă fixă. Cuantumul ajutorului de deces
se stabileşte anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pentru 2021 este in suma de
1100lei.
7.4. Finanţarea asigurării cu pensii din
bugetul asigurărilor sociale de stat

Prin Legea RM privind pensiile de asigurări sociale de stat sunt prevazate următoarele
categorii de pensii:
1. pensie pentru limita de vîrstă;
2. pensie pentru dizabilitate;
3. pensie de urmaş.
Condiţiile pentru a fi beneficiar al pensiei sunt următoarele:
- vîrsta pensionară;
- stagiul de cotizare necesar;
- pierderea capacităţii de muncă;
- pierderea întreţinătorului.
În sistemul public o persoană poate primi doar o singură pensie. În cazul, cînd asiguratul
îndeplineşte condiţiile pentru obţinerea a mai multor categorii de pensii, el poate opta pentru cea
mai avantajoasă.
Pensia pentru limita de vîrstă
Conform modificărilor operate în Legea privind sistemul public de pensii, începând cu 1
ianuarie 2021, a intrat în vigoare revenirea la limitele de vârstă pentru pensionare anterioare
(care au fost până în 2017).
Astfel, vârsta standard de pensionare de 62 de ani pentru bărbaţi iar pentru femei va
fi de 57 ani.
Totodată stagiul complet de cotizare pentru bărbaţi şi femei, care va constitui 34 de ani.
Pentru bărbaţi el este stabilit începând cu 1 iulie 2018, iar pentru femei începând cu 1 iulie 2024.
De la 1 iulie 2018, pentru femeile care au născut şi educat pînă la vîrsta de 8 ani cinci şi
mai mulţi copii se aplică vîrstele standard de pensionare prevăzute pentru femei, diminuate cu 3
ani.
Pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare în condiţii deosebite de muncă cel
puţin 10 ani compleţi atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, vârsta standard de pensionare
stabilită în art. 41 alin.(1) din Legea nr. 156-XIV din 14.10.1998 privind sistemul public de
pensii se diminuează conform tabelului :
Tabelul 7.1.

50
Reducerea vîrstei standard de pensionare pentru persoanele care au realizat stagiu
de cotizare în condiții deosebite de muncă

Stagiul de cotizare realizat în condiţii deosebite de Reducerea vârstei


muncă standard de pensionare
(ani împliniţi) prevăzute în tabelul nr.2
10 5 ani
11 5 ani 6 luni
12 6 ani
13 6 ani 6 luni
14 7 ani
15 7 ani 6 luni
16 8 ani
17 8 ani 6 luni
18 9 ani
19 9 ani 6 luni
20 de ani şi mai mult 10 ani
Sursa: Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii.
Lista locurilor de muncă în condiţii deosebite, în temeiul căreia se acordă pensie pentru
limită de vârstă în condiţii avantajoase, precum şi modul de aplicare a acestei liste este aprobată
prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 256 din 27.03.2018.
Începând cu 1 iulie 2017, crește stagiul complet de cotizare, conform eşalonării prevăzute
în tabel.
Tabelul 7.2.
Eșalonarea stagiului complet de cotizare

De la 1 iulie Stagiul complet de cotizare


Bărbaţi Femei
2017 33 ani 6 luni 30 ani 6 luni
2018 34 ani 31 ani
2019 34 ani 31 ani 6 luni
2020 34 ani 32 ani
2021 34 ani 32 ani 6 luni
2022 34 ani 33 ani
2023 34 ani 33 ani 6 luni
2024 34 ani 34 ani
Sursa: Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii.
Baza de calcul a pensiei o constituie venitul mediu lunar asigurat. Cuantumul pensiei se
calculează reieşind din următoarele criterii de asigurare:
1) vîrsta standart de pensionare;

51
2) stagiul de cotizare;
3) contribuţiile de asigurări sociale de stat.
Pensia pentru limită de vârstă se calculează după formula:
P=1,35% x Tt x Vav , unde: (7.1.)
P – cuantumul pensiei;
1,35% – rata de acumulare pentru anii de cotizare, realizați după 1 ianuarie 1999, calculată
în procente;
Tt – stagiul total de cotizare, ani;
Vav – venitul mediu lunar asigurat valorizat.
Venitul mediu lunar asigurat realizat începând cu 1 ianuarie 1999 și inclus în calculul
pensiilor pentru limită de vârstă și al pensiei de dizabilitate, stabilite până la 1 aprilie 2017, se
valorizează pornind de la creșterea salariului mediu pe economie în anul precedent anului
stabilirii pensiei față de anul realizării venitului asigurat, cu determinarea diferenței în mărimea
pensiei.
Valorizarea pensiei pentru limită de vârstă și a pensiei de dizabilitate stabilite până la 1
aprilie 2017 se va efectua pe etape.
Începând cu 1 aprilie 2018 se valorizează pensiile pentru limită de vârstă şi pensiile de
dizabilitate stabilite în anii 2012-2013, iar începând cu 1 octombrie 2018 se valorizează pensiile
pentru limită de vârstă şi pensiile de dizabilitate stabilite în perioada 1 ianuarie 2014 – 31 martie
2017.
Calcularea pensiei pentru limită de vîrstă pentru asigurații care, începînd cu 1
ianuarie 1999, nu au realizat
stagiul de cotizare sau al căror stagiu de cotizare realizat după această
dată este mai mic de 5 ani
P = Pmin x x Knp, unde: (7.2.)
P – cuantumul pensiei;
Pmin – pensia minimă pentru limită de vârstă la data stabilirii pensiei;
Tt – stagiul total de cotizare, ani;
Tmin – stagiul minim care acordă dreptul la pensie;
Knp – coeficientul nivelului profesional, care este egal cu:
1,0 – pentru agricultori, muncitori necalificați (categoriile 1-2 de calificare) și personalul
auxiliar necalificat;
1,2 – pentru muncitori cu calificare medie (categoriile 3-4 de calificare);
1,5 – pentru muncitori cu calificare înaltă (categoriile 5-8 de calificare) și specialiști cu
studii medii de specialitate;
1,8 – pentru specialiști cu studii superioare;
2,0 – pentru personalul de conducere la nivel de subdiviziune structurală;
3,0 – pentru conducătorii de unități și locțiitorii lor.
Plafonul venitului pe care se plătesc contribuţiile, cotele de contribuţie şi modul de
decontare a acestora se stabilesc de către Parlament.
Asiguratul care a realizat un stagiu de cotizare mai mare de 30 de ani beneficiază, pentru
fiecare an de cotizare în plus, de un spor, la pensia integrală, de 2% din venitul asigurat.
În cazul în care cuantumul pensiei calculat pentru un stagiu de cotizare de 30 de ani este
mai mic decât cuantumul pensiei minime, se acordă pensie minimă.

52
În cazul în care pensia calculată în condiţiile unui stagiu de cotizare incomplet este sub
nivelul pensiei minime, asiguratului i se acordă pensia calculată, care nu poate fi mai mică decât
pensia minimă diminuată proporţional stagiului de cotizare realizat.
Dacă asiguratul, la data stabilirii pensiei, nu confirmă stagiul de cotizare necesar, dar
realizează un stagiu de cotizare de cel puţin 15 ani, pensia se calculează după formula:
P = 1,4% x Vt x Sa (7.3.)
Pe perioada de tranziţie la noul sistem de pensionare, pensia pentru limita de vârstă se
determină prin cumularea drepturilor la pensie din perioada anterioară şi cea posterioară intrării
în vigoare a Legii nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de
stat.
Pt= Vr/Vt*Pr+Vn/Vt*Pn, unde: (7.4.)
Pt – cuantumul pensiei;
Pr – cuantumul pensiei calculate pentru perioada anterioară intrării în vigoare a legii sus-
menţionate;
Pn – cuantumul pensiei calculate conform metodei de mai sus (pensia integrală pentru
limita de vârstă);
Vr – stagiul de cotizare realizat anterior intrării în vigoare a legii sus-menţionate;
Vn – stagiul de cotizare realizat după intrarea în vigoare a prezentei legi;
Vt – stagiul de cotizare total realizat în întreaga activitate.
Pensia pentru perioada anterioară intrării în vigoare a prezentei legi se calculează după
următoarele formule:
1) pentru lucrătorii din agricultură:
Pv = Pm1 + 0,005 x Vt x Sm x K; (7.5.)
2) pentru alţi beneficiari de pensii pentru limită de vârstă:
Pv = Pm2 + 0,005 x Vt x Sm x K, în care(7.6)
Pv – cuantumul pensiei;
Pm1 – mărimea minimă de calcul al pensiei pentru limită de vârstă pentru lucrătorii din
agricultură;
Pm2 – mărimea minimă de calcul al pensiei pentru limită de vârstă pentru alţi beneficiari
ai acestei pensii;
Vt – stagiul de cotizare realizat în întreaga perioadă de activitate;
Sm – salariul mediu lunar pe ţară, determinat pentru fiecare categorie de beneficiari,
pentru anul anterior anului de pensionare, iar în cazul stabilirii pensiei în perioada de la 1
ianuarie până la 31 martie inclusiv – salariul mediu lunar pe ţară din care s-au plătit contribuţiile
pentru anul anterior anului precedent anului de pensionare;
K – coeficientul individual al pensionarului.
Calcularea pensiei anticipate pentru limită de vîrstă
Cuantumul pensiei anticipate se calculează conform formulei:
Pa = 1,35% x Tas x Vav, (7.7.)
unde:
Pa – pensia anticipată pentru limită de vîrstă;
Tas – stagiul de cotizare, care însumează doar perioadele contributive și care nu poate fi
mai mic decît stagiul complet de cotizare;
Vav – venitul mediu lunar asigurat valorizat.

53
Pensia anticipată pentru limită de vîrstă poate fi acordată, la solicitarea asiguratului, cu
cel mult trei ani înaintea împlinirii vîrstei standard de pensionare de 63 de ani pentru bărbați și
femei, cu condiția confirmării stagiului complet de cotizare .
Calcularea pensiei pentru limită de vîrstă pentru pensionarii care activează în
cîmpul muncii după realizarea dreptului la pensie
Pensionarii care și-au realizat dreptul la pensie pentru limită de vîrstă după 1 ianuarie
2017 și continuă să activeze în cîmpul muncii pot solicita reexaminarea pensiei nu mai des decît
o dată la doi ani de activitate, cu condiția că pensia calculată conform formulei P = 1,35% x Tt x
Vav este mai mare decît pensia aflată în plată.
Calcularea pensiei de dizabilitate începînd cu 1 aprilie 2017
În cazul în care asiguratul încadrat într-un grad de dizabilitate confirmă condițiile de
stagiu de cotizare în raport cu vîrsta, conform art. 20 din Legea privind sistemul public de pensii,
cuantumul pensiei se determină din venitul mediu lunar asigurat realizat după 1 ianuarie 1999 și
valorizat, luînd în considerare stagiul total de cotizare.
Pensia de dizabilitate în raport cu gradul de dizabilitate se calculează după formulele:
pentru
dizabilitate: -
severă:
P = 0,42 x Vav + x Vav x 0,1; (7.8.)
- accentuată:
P = 0,35 x Vav + x Vav x 0,1; (7.9.)
- medie:
P = 0,20 x Vav + x Vav x 0,1; (7.10.)
unde:
P – cuantumul pensiei;
„0,42”, „0,35” și „0,20” – partea pensiei calculate din venitul mediu lunar asigurat
valorizat, în funcție de gradul de dizabilitate;
Vav – venitul mediu lunar asigurat valorizat, dar care nu poate fi mai mare decît mărimea
dublă a salariului mediu pe țară pe anul precedent anului stabilirii pensiei;
Tt – stagiul total de cotizare realizat;
T max – stagiul de cotizare maxim potențial de la vîrsta de 18 ani pînă la vîrstele de
pensionare dar nu mai mare de 40 de ani.
În cazul în care cuantumul calculat al pensiei de dizabilitate este mai mic decît cuantumul
pensiei minime, se acordă pensia minimă, care constituie:
1) 75% din cuantumul venitului lunar minim garantat stabilit prin lege – în cazul unei
dizabilități severe;
2) 70% din cuantumul venitului lunar minim garantat stabilit prin lege – în cazul unei
dizabilități accentuate;
3) 50% din cuantumul venitului lunar minim garantat stabilit prin lege – în cazul unei
dizabilități medii.
Cuantumul pensiei de dizabilitate se calculează conform formulelor indicate doar în cazul
în care asiguratul încadrat într-un grad de dizabilitate a realizat după 1 ianuarie 1999 un stagiu de
cotizare de cel puțin 2 ani.

54
Persoanelor care, începînd cu 1 ianuarie 1999, nu au realizat un stagiu de cotizare sau al
căror stagiu de cotizare realizat după această dată este mai mic de 2 ani li se acordă pensia
minimă.
CALCULAREA PENSIEI DE URMAȘ
Cuantumul pensiei de urmaș se calculează în mărime de 50% pentru fiecare urmaș.
Cuantumul pensiei de urmaș, în cazul copiilor rămași fără ocrotirea părintească în urma
decesului ambilor părinți, reprezintă însumarea drepturilor de urmaș calculate pentru fiecare
părinte.
De pensie de urmaș beneficiază urmașii care nu au atins vîrsta de 18 ani sau 23 ani dacă își
fac studiile cu frecvență la zi.
DETERMINAREA VENITULUI MEDIU LUNAR
ASIGURAT VALORIZAT
Baza de calcul a pensiei o constituie venitul mediu lunar asigurat din toată perioada de
activitate de după 1 ianuarie 1999, valorizat la momentul stabilirii pensiei.
Temei pentru determinarea venitului mediu lunar asigurat servesc:
1) contribuțiile de asigurări sociale de stat, conform contului personal de asigurări sociale
din Registrul de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale;
2) salariul confirmat prin certificatele de salariu eliberate de arhiva de stat (raională,
municipală, națională), de primăria satului/comunei, în cazul în care
unitățile
economice/întreprinderile agricole au fost lichidate;
3) contribuțiile de asigurări sociale de stat în sumă fixă, stabilită anual prin Legea bugetului
de asigurări sociale de stat;
4) salariul minim sau mediu lunar pe țară, după caz, pentru perioadele necontributive
asimilate stagiului de cotizare conform art. 5 din Legea privind sistemul public de pensii.
Venitul mediu lunar asigurat se determină din suma contribuțiilor plătite în perioadele
contributive, cotele de contribuții stabilite prin lege pentru aceste perioade și numărul total de
luni de cotizare.

TEMA 8. FINANŢAREA CHELTUIELILOR PENTRU OCROTIREA


SĂNĂTĂŢII.
8.1. Sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală în Republica Moldova.
8.2. Salarizarea lucrătorilor din sfera ocrotirii sănătăţii.
8.3. Planificarea cheltuielilor de întreţinere a instituţiilor medico – sanitare publice.
Unități de competență:
UC 5. Aplicarea prevederilor legale privind planificarea cheltuielilor instituțiilor publice;
Abilități :
A1.Argumentarea necesității sistemului de ocrotire a sănătății cetățenilor;
A2.Prezentarea etapelor evoluției sistemului de ocrotire a sănătății din Republica Moldova;
A3.Examinarea cadrului economic și juridic ale asigurării obligatorii de asistență medicală;
A4.Determinarea cheltuielilor de întreținerea instituțiilor medico – sanitare publice.
8.1. Sistemul asigurărilor obligatorii
de asistenţă medicală în Republica
Moldova

55
În ultimii ani, sistemul de sănătate din Republica Moldova s-a aflat într-un proces amplu de
restructurări funcţionale şi administrative. Ţinînd cont de necesitatea schimbărilor în sistemul de
sănătate, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi-a concentrat eforturile asupra
următoarelor obiective prioritare:
 Elaborarea bazei legislative şi normative pentru implementarea asigurărilor obligatorii de
asistenţă medicală;
 Consolidarea sectoarelor de asistenţă medicală primară şi de urgenţă;
 Optimizarea fondului de paturi şi sporirea calităţii serviciilor medicale;
 Stabilirea unui sistem eficient de evaluare şi acreditare a instituţiilor medico-sanitare;
 Crearea premiselor pentru implementarea în sistemul de sănătate a relaţiilor economice şi
contractuale dintre plătitori, furnizori şi consumatori de servicii medicale.
Guvernul s-a angajat să introducă asigurările obligatorii începînd cu 1 ianuarie 2004.
Iniţiativa s-a bazat pe Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr.1585-
XIII din 27 februarie 1998 şi modificările ulterioare.
Sistemul actual de finanţare a ocrotirii sănătăţii este direcţionat în mare măsură spre
susţinerea infrastructurii, dar nu spre satisfacerea necesarului de asistenţă medicală prestată
populaţiei. În aceste condiţii, populaţia este impusă să achite prin plăţi directe majoritatea
serviciilor medicale.
Pentru ca investiţiile în sănătate să fie eficiente, ele trebuie să corespundă sistemului
economic de piaţă, care este promovat în Republica Moldova, şi să cuprindă o componentă
majoră de protecţie a păturilor defavorizate.
Majoritatea ţărilor din lume trec printr-un proces de reformă a sistemelor proprii de
sănătate. Aceste reforme sunt, de obicei, de natură politică, dar reprezintă rezultatul
constrângerilor economice sau financiare. Experienţa ne demonstrează însă că modificările în
finanţarea sistemelor de sănătate sunt strâns legate de schimbările în organizarea sistemului
însuşi, prin aplicarea metodelor eficiente de utilizare a resurselor materiale şi umane.
Scopul fundamental al reformelor sistemului de ocrotire a sănătăţii este creşterea
speranţei de viaţă şi satisfacerea necesităţilor beneficiarilor serviciilor medicale.
Obiectivele politicii în domeniul ocrotirii sănătăţii sunt:
a) sporirea accesului populaţiei la servicii medicale calitative şi eficiente;
b) asigurarea echităţii în distribuţia efortului financiar pentru achitarea serviciilor medicale;
c) acoperirea universală a populaţiei cu servicii medicale de bază;
d) îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale şi acordarea acestora în funcţie de necesităţi.
Pentru atingerea acestor obiective, sînt necesare schimbări la nivelul finanţării, planificării
şi furnizării serviciilor de sănătate.
Conform Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.173 din
10.04.2003, odată cu implementarea asigurării medicale obligatorii, instituţiile medicale bugetare
şi-au modificat statutul, devenind instituţii medico-sanitare publice la autogestiune, nonprofit.
Prin aceste schimbări s-a obţinut o flexibilitate mai înaltă în finanţarea instituţiilor
medicale şi în utilizarea resurselor. Experienţa acumulată pe parcursul implementării
demonstrează faptul că bugetul stabilit este utilizat mai eficient, iar accentul se pune pe
îndeplinirea indicatorilor de performanţă, care reflectă în primul rînd calitatea serviciilor şi
satisfacerea necesităţilor medicale ale populaţiei asigurate.

56
Începînd cu 1 decembrie 2004, instituţiile medico-sanitare publice din Republica Moldova
au următoarele organe de conducere şi control:
 Fondatorul (autoritatea administraţiei publice locale/centrale);
 Consiliul administrativ;
 Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale;
 Medicul-şef (directorul).
Subiecţii asigurării obligatorii de asistenţă medicală sînt:
a) asiguratorul;
b) asiguratul;
c) instituţia medicală.
Finanţarea instituţiilor medico – sanitare publice se efectuează din cadrul fondurilor
asigurării obligatorii de asistenţă medicală constituite din mijloace financiare provenite din:
 primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de către patroni din fondul
de remunerare a muncii;
 primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute din salariu;
 transferurile de la bugetul de stat calculate drept contribuţii pentru categoriile de
persoane, pentru calitatea de plătitor o îndeplineşte Guvernul Republicii Moldova;
 veniturile obţinute de la categoriile de populaţie cărora li se aplică tariful de asigurare în
formă de numerar în sumă fixă;
 mijloace financiare obţinute în urma aplicării amenzilor şi penalităţilor;
 sume cu destinaţie specială.
Primele de asigurare obligatorie se stabilesc conform Legii cu privire la mărimea, modul şi
termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală nr.1593-XV din
26.12.2002, iar mărimea lor trebuie să fie suficientă pentru îndeplinirea Programului unic.
Plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală sînt:
a) unităţile, indiferent de tipul de proprietate sau forma juridică de organizare;
b) angajaţii unităţilor, indiferent de tipul de proprietate sau forma juridică de organizare;
c) autorităţile administraţiei publice centrale - pentru categoriile respective (copii 0-18 ani,
pensionari, invalizi, şomeri, studenţi şi alţii, conform art.4 din Legea nr.1585-XIII din
27.02.1998);
d) persoane fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător în conformitate cu legislaţia;
e) alte persoane cu domiciliul în Republica Moldova.
Marimea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală este revăzută şi calculată
anual de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi aprobată de Parlament(actual
4,5 % pesoane fizice și 4,5 % personae juridice dar sunt reținute din salariul angajatului
ambele).
Categoriile de persoane neangajate pentru care plătitor al primelor de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală este Guvernul:
1. Copiii de vîrstă prescolară;
2. Elevii din învăţământul primar, gimnazial, liceal şi mediu de cultură generală;
3. Elevii din învăţământul profesional ethnic;
4. Studenţii din învăţământul superior universitar cu frecvenţa la zi;
5. Copiii neîncadraţi la învăţătură pînă la atingerea vîrstei de 18 ani;
6. Invalizii;
7. Pensionarii;

57
8. Şomerii înregistraţi oficial.
Categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală,
cărora li se calculează prima de asigurare în calitate de contribuţie procentuală la salariu şi la
alte forme de retribuire a muncii, la onorarii:
1. Unităţile, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare;
2. Salariaţii angajaţi prin contract individual de muncă;
3. Deputaţii în Parlament;
4. Preşedinţii consiliilor raionale şi alte persoane cu funcţii eligibile remunerate;
5. Judecătorii şi procurorii;
6. Asociațiile obștesti și fundațiile care nu desfășoară activitate economică, de producție, de
comerț și de mediere;
7. Ambasadele, consulatele și alte misiuni permanente, situate pe teritoriul Republicii
Moldova, care angajează cetățeni ai Republicii Moldova;
8. Cetățenii Republicii Moldova angajați, în bază de contract, în proiecte, instituții și
organizații internaționale, indiferent de sursa finanțării activităților acestora, dacă acordurile
internaționale nu stipulează altfel;
9. Persoanele angajate de către fondatorii de întreprinderi individuale în baza unui
contract individual de muncă;
10. Avocații și notarii, indiferent de forma juridică de organizare a activității, care au
obținut licența în modul stabilit de lege.
Pentru categoriile menționate, primele de asigurare sînt calculate din onorariile
primite pentru acordarea de servicii, după deducerea cheltuielilor de retribuire a muncii
salariaților angajați în baza contractelor individuale de muncă.
Categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală cărora
li se calculează prima de asigurare în sumă fixă în valoare absolută:
1. Persoanele neangajate care sint asigurate din contul bugetului;
2. Persoanele fizice care desfasoara activitate de intreprinzator in conformitate cu legislatia;
3. Titularii patentelor de intreprinzator;
4. Proprietarii de terenuri agricole care nu au transmis terenurile in arenda;
5. Proprietarii de terenuri agricole constituiti in asociatii de prelucrare colectiva a
pamintului, indiferent de forma juridica de organizare;
6. Persoanele fizice care arendeaza terenurile agricole in baza de contract;
7. Fondatorii de intreprinderi individuale, inclusiv pensionarii (cu exceptia celor din
agricultura);
8. Persoanele fizice care obtin venit din arendarea unitatilor de transport, localurilor,
utilajelor si altor bunuri materiale (cu exceptia arendei terenurilor agricole si arendei realizate in
baza de patenta);
9. Scriitorii, pictorii, artistii.
Sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală are un caracter obligatoriu şi va
oferi tuturor cetăţenilor posibilităţi egale la obţinerea unui volum definit de servicii medicale,
acordate fără plată, prevăzute în Programul unic al asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală,
aprobat anual de Guvern. În el sînt incluse servicii medicale considerate importante pentru
societate şi necesare pentru menţinerea şi refacerea sănătăţii.
În cadrul acestui Program, persoanele asigurate vor beneficia de următoarele tipuri de
asistenţă medicală:

58
a) Asistenţă medicală urgentă la etapa prespitalicească acordată de serviciile
raionale, municipale şi zonele de asistenţă medicală urgentă;
b) Asistenţă medicală primară acordată de medicii de familie;
c) Asistenţă medicală specializată de ambulatoriu, acordată de medicul specialist de
profil din secţiile consultative ale instituţiilor medicale spitaliceşti şi ale asociaţiilor medicale
teritoriale;
d) Asistenţă medicală spitalicească acordată în instituţiile medicale spitaliceşti;
e) Servicii aferente asistenţei medicale, investigaţii costisitoare de laborator şi
diagnostic;
f) Eliberarea medicamentelor compensate 100% pentru tratamentul ambulatoriu al
copiilor sub 5 ani, preparatelor ce conţin fier şi acid folic pentru femeile gravide şi a
medicamentelor antihipertensive compensate.
Asistenţa medicală urgentă la etapa prespitalicească se acordă persoanelor asigurate în
toate cazurile care ameninţă viaţa, în cazuri de pericol ce poate conduce la urmări şi complicaţii
grave pentru pacientul respectiv şi în caz de pericol pentru sănătatea publică, provocate de
maladiile acute, acutizarea maladiilor cronice, accidente, traume şi intoxicaţii, complicaţii din
perioada gravidităţii şi la naştere, care necesită intervenţie medicală urgentă.
Asistenţă medicală primară se referă la supravegherea sănătăţii şi volumul asistenţei
medicale acordate persoanelor asigurate înregistrate la medicul de familie.
Asistenţă medicală spitalicească li se va presta persoanelor asigurate în conformitate cu
standardele medicale, aprobate de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.
Asistenţa medicală spitalicească se va acorda în cazurile cînd în urma examinării
pacientului se constată o stare ce pune în pericol echilibrul normal al funcţiilor vitale ale
organismului; cînd diagnosticul nu poate fi stabilit în condiţii de ambulatoriu sau pacientul
necesită tratament sub supraveghere permanentă din partea lucrătorilor medicali.
Asistenţă medicală specializată de ambulatoriu se acordă persoanelor asigurate de către
medicul specialist de profil, în scopul stabilirii diagnosticului şi/sau tacticii de tratament, în
conformitate cu standardele aprobate de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.
Serviciile aferente asistenţei medicale, investigaţiile costisitoare de laborator şi diagnostic
se vor acorda persoanelor asigurate în instituţiile medico-sanitare publice republicane şi
municipale în conformitate cu lista de aşteptare întocmită de consiliile medicale consultative din
Centrele medicilor de familie raionale şi municipale şi în baza limitelor stabilite de către
Compania Naţională de Asigurări în Medicină.
Eliberarea medicamentelor compensate 100% pentru tratamentul ambulatoriu al copiilor
sub 5 ani, a preparatelor ce conţin fier şi acid folic pentru femeile gravide şi a medicamentelor
antihipertensive compensate, pentru diabetici, tuberculoză se face conform Regulamentului
medicamentelor compensate.
8.2. Salarizarea lucrătorilor din sfera
ocrotirii sănătăţii

Condițiile de salarizare a angajaților din instituțiile medico-sanitare publice, încadrate în


sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au modificat incepind cu 1decembrie
2018.
Noul mecanism de salarizare este bazat pe performanţele profesionale individuale în
muncă, pe calitatea muncii depuse, aportul şi profesionalismul fiecărui angajat. La modul

59
concret, venitul salarial al angajaţilor respectivi se propune să fie compus din parte fixă a
salariului, partea variabilă și alte norme şi garanţii salariale și ajutorul material.
Partea fixă a salariului constituie garanţia minimă de remunerare a muncii angajaţilor
din instituţie, în conformitate cu funcția ocupată.
Suplimentul la partea fixă a salariului, care ar putea fi stabilit pentru competenţe
profesionale şi nivelul de realizare a indicatorilor de performanţă ar reprezenta parte variabilă a
salariului. Alte norme şi garanţii salariale vor include sporurile de compensare pentru munca
prestată în condiţii nefavorabile precum şi alte garanţii minime stabilite de stat, iar ajutorul
material este dreptul bănesc acordat o dată în an salariaţilor.
Ministerul Sănătății menționează, că la etapa de implementare în Republica Moldova a
asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală a fost aprobată o modalitate de stabilire a salariilor
în acest sistem. Aceasta se baza nu pe Reţeaua tarifară unică, dar pe principiile salarizării
angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară. Însă, acest mecanism funcţionează mai mult de
zece ani, iar ajustările periodice nu fac faţă cerinţelor şi nevoilor de dezvoltare a sistemului
sănătăţii la etapa actuală.
Totodată, potrivit MS, mecanismul pînă la noua lege de salarizare era complicat în
administrare, mulţimea de sporuri şi suplimente stabilite la salariu care nu reflecta real calitatea
şi volumul de lucru real îndeplinit, nu punea în evidenţă competenţa şi abilităţile personale şi nu
contribuia la motivarea personalului.
Această categorie de angajați vor avea majorări de salarii, după cum urmează:

Figura 8.1. Majorarea salariilor lucrătorilor medicali.


Sursa: www.sputnik.md
8.3. Planificarea cheltuielilor de
întreţinere a instituţiilor medico –
sanitare publice

MODUL DE ELABORARE A DEVIZULUI DE


VENITURI ŞI CHELTUIELI (BUSINESS-PLAN)
ŞI PARTICULARITĂŢILE DE GESTIONARE
A MIJLOACELOR FINANCIARE
Devizul se elaborează de fiecare IMS ca urmare a încheierii contractului de acordare a
asistenţei medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul AOAM cu CNAM. Devizul

60
include veniturile şi cheltuielile pe fiecare tip de asistenţă medicală, contractat şi suma totală a
acestora.
La deviz se anexează documentele şi calculele justificative ale cheltuielilor pentru fiecare
tip de asistenţă medicală:
1) statele de personal şi listele de tarifare a salariaţilor (la cererea CNAM sau agenției
teritoriale) pe fiecare tip de asistenţă medicală aprobate în modul stabilit;
2) calculele fondului de retribuire a muncii pe fiecare tip de asistenţă medicală, pentru
IMS publice și pentru IMS private;
3) calculele cheltuielilor pentru alimentarea pacienţilor;
4) calculele cheltuielilor pentru medicamente și dispozitive medicale;
5) calcule la devizul de venituri și cheltuieli din mijloacele fondurilor AOAM;
6) descifrarea altor cheltuieli;
7) decizia Consiliului administrativ (în cazul IMS publice) sau Fondatorului
privind planificarea mijloacelor financiare, pentru anul de gestiune, pentru achiziționarea
imobilizărilor necorporale, mijloacelor fixe și reparațiilor capital;
8) notă informativă la deviz.
În procesul planificării mijloacelor financiare, IMS va ţine cont de următoarele criterii şi
priorităţi:
1) În mod prioritar şi necondiţionat să acopere cheltuielile în volumul necesar pentru
achitarea salariilor, contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de AOAM,
procurarea medicamentelor și dispozitivelor medicale, pentru alimentarea pacienţilor, procurarea
serviciilor medicale prestate de alţi prestatori;
2) Mijloacele financiare pentru acoperirea cheltuielilor aferente medicamentelor și
dispozitivelor medicale și alimentării pacienților se vor planifica, în mod obligatoriu în volumul
necesar, cu o dinamică pozitivă față de volumul executat al cheltuielilor menționate în ultimii trei
ani, luîndu-se în considerație și stocurile;
3) Restul alocaţiilor se repartizează pentru alte cheltuieli strict necesare instituţiei pentru
asigurarea activităţii de bază;
4) În cazul în care, după acoperirea cheltuielilor prioritare şi datoriilor, IMS dispun de
mijloace financiare nerepartizate, acestea pot fi planificate în deviz pentru procurarea
imobilizărilor necorporale și mijloacelor fixe și pentru reparaţie capitală.
În scopul aprofundării și completării cunoştinţelor profesionale, IMS vor planifica
mijloace financiare pentru formarea profesională continuă a angajaţilor, în mărimea prevăzută de
actele normative în vigoare.

TEMA 9. FINANŢAREA CHELTUIELILOR PENTRU SERVICIILE


PUBLICE GENERALE
9.1 Caracteristica cheltuielilor pentru serviciile publice generale.
9.2 Particularităţile salarizării funcţionarilor publici.
Unități de competență:
UC 5. Aplicarea prevederilor legale privind planificarea cheltuielilor instituțiilor publice.
Abilități :
A1.Argumentarea rolului instituțiilor prestatoare de servicii publice generale;
A2.Identificarea particularităților serviciului public;

61
A3.Interpretarea conceptului de funcționar public;
A4.Calcularea salariilor funcționarilor publici.
9.1. Caracteristica cheltuielilor
pentru serviciile publice generale

Activitatea instituţiilor ce prestează servicii publice generale este reglementată de Legea


Republicii Moldova privind serviciul public nr.443-XIII din 04.05.95.
În conformitate cu prevederile acestei legi serviciul public înseamnă totalitatea
autorităţilor publice şi activitatea persoanelor ce ocupă posturi în aparatul acestor organe,
îndreptată spre realizarea împuternicirilor acestor autorităţi în scopul dezvoltării economiei,
culturii, sferei sociale, promovării politicii externe, apărării ordinii de drept şi asigurării
securităţii naţionale, ocrotirii drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor.
Sarcinile principale ale serviciului public sunt:
 Executarea prevederilor Constituţiei şi legislaţiei;
 Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice, ale
autorităţilor publice locale, asigurarea exercitării lor;
 Asigurarea unei activităţi eficiente autorităţilor publice în conformitate cu scopurile,
sarcinile şi competenţele lor, prevăzute de legislaţie;
 Perfecţionarea organizării activităţii administraţiei publice, a pregătirii profesionale a
funcţionarilor publici.
Persoanele cu funcţii de răspundere sunt funcţionarii publici învestiţi cu atribuţii în vederea
exercitării funcţiilor autorităţilor publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie şi
organizatorico-economice.
Funcţionar public este persoana care ocupă funcţie de stat remunerată şi care dispune de
ranguri şi grade, stabilite în conformitate cu principiile legii.
Funcţiile publice sunt de trei ranguri:
 Rangul I include funcţiile de conducere din autorităţile publice centrale,
funcţiile de conducere din autorităţile administraţiei publice a UTA;
 Rangul II include funcţiile de conducere din unităţile autorităţilor publice centrale,
funcţionarii de execuţie din aceste autorităţi şi funcţionarii de conducere din administraţia
publică locală;
 Rangul III include celelalte funcţii din autorităţile publice.
Pentru fiecare rang se stabileşte trei grade de calificare ale funcţionarilor publici:
1. rangul I:
 consilier de stat al Republicii Moldova de clasa I;
 consilier de stat al Republicii Moldova de clasa II;
 consilier de stat al Republicii Moldova de clasa III;
2. rangul II:
 consilier de stat de clasa I;
 consilier de stat de clasa II;
 consilier de stat de clasa III;
3. rangul III:
 consilier de clasa I;
 consilier de clasa II;
 consilier de clasa III;

62
Trecerea funcţionarului public într-un alt grad de calificare se face succesiv, în
corespundere cu pregătirea profesională, cu rezultatele muncii şi ale atestării, cu vechimea în
grad de cel puţin doi ani.
Gradele de calificare se conferă pe viaţă. La încadrarea în serviciul public şi ulterior în
fiecare an, funcţionarul public este obligat să prezinte declaraţia cu privire la venituri şi
proprietate.
9.2. Particularităţile salarizării
funcţionarilor publici

Noul sistem de salarizare se va aplica pentru salarizarea:


- funcţionarilor publici, statutul cărora este reglementat prin Legea nr.158-XVI din 4
iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (17,57 mii posturi);
- funcţionarilor publici cu statut special din serviciul vamal (1,66 mii posturi);
- funcţionarilor publici cu statut special din serviciul diplomatic (0,27 mii posturi).
Salariul total al funcţionarului public, se constituie din:
a) partea fixă, compusă din:
- salariul de funcţie;
- sporul pentru grad de calificare (grad special sau rang diplomatic).
b) partea variabilă, care cuprinde:
- sporul la salariul de funcţie pentru performanţa colectivă a subdiviziunii
structurale/autorităţii publice;
- premiul anual.
Partea fixă a salariului reprezintă partea stabilă şi garantată a salariului funcţionarului
public care va constitui circa 80% din salariul total.
Se păstrează şi se plăteşte în modul şi mărimele stabilite anterior sporul pentru grad de
calificare (grad special sau rang diplomatic).
Au fost incluse în salariul de funcţie : salariul de bază, majorarea salariului pentru
activitate în condiții de risc pentru sănătate și viață, sporul pentru vechime în muncă, sporul
pentru competență și intensitatea muncii, sporul pentru păstrarea secretului de stat, sporul pentru
condiții speciale de activitate, sporul pentru îndeplinirea în regim de înaltă operativitate a unor
sarcini de importanță majoră.
Salariul de funcţie pe gradul iniţial I constituie 2200 lei, care se acordă specialistului din
cadrul primăriilor, iar pentru gradul cel mai înalt 23, care se atribuie Secretarului General al
Parlamentului, salariul de funcţie este prevăzut în mărime de 7800 lei. Astfel coeficientul de
compresie constituie 3,5 , iar creşterea salariului de funcţie de la grad la grad constituie 4-6%.
Promovarea funcţionarului public în treptele de salarizare de la treapta I pînă la treapta IX
poate fi realizată în timp de 11 ani de serviciu.
Pentru funcţionarii publici, care vor atinge treapta maximală de salarizare în gradul
respectiv de salarizare, în noul sistem de salarizare este prevăzut un mecanism, conform căruia
salariul de funcţie li se poate majora cu 5 % din 3 în 3 ani, în funcţie de performanţele
profesionale individuale, apreciate cu calificativul “foarte bine” cel puţin de 2 ori în ultimii 3 ani.

63
BIBLIOGRAFIE
I. Acte normative
1. Anexa nr.1 la circulara MF nr.06/2-07 din 17 august 2017. Particularitățile privind elaborarea
de către autorităţile administraţiei publice locale a proiectelor bugetelor locale pentru anul 2018
şi a estimărilor pe anii 2019-2020;
2. Anexa nr.3 la circulara MF nr.06/2-07 din 17 august 2017;
3. Anexa nr.4 la Hotărârea Guvernului nr. 696 din 30 august 2017, cu privire la organizarea şi
funcţionarea Ministerului Finanţelor (Publicată: 06.09.2017 în Monitorul Oficial nr. 329 art.:
801, modificată prin HG 900 din 06.11.17, MO, 390-395/10.11.17 art.1009;
4. Hotarirea Guvernului “Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind
sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar”;
5. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 256 din 27.03.2018;
6. Legea nr. 270/2018 „Privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar”;
7. Legea nr. 271/2018 „Pentru modificarea unor acte legislative-valorile de referinta aplicabile la
determinarea salariului de bază”;
8. Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25.07.2014. În Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, nr. 223-230 din 08.08.2014;
9. Legea nr.397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare. În Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 248-253 din 19.12.2003.
10. Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii;
11. Legea nr.93-XIV din 15 iulie 1998 cu privire la patenta de întreprinzător;
12. Legea Republicii Moldova privind serviciul public nr.443-XIII din 04.05.95;
13. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul current;
14. Ordinul Ministerului Finanțelor privind clasificația bugetară nr. 208 din 24 decembrie 2015.
Publicat: 31.12.2015 în Monitorul Oficial, nr. 370-376);
15. Ordinul nr.209 din 24.12.2015 cu privire la aprobarea Setului metodologic privind
elaborarea, aprobarea și modificarea bugetului;
16. Titlul VII al Codului fiscal;
II. Lucrări științifice
17. Cobzari L. şi alţii. Gestionarea finanţelor publice în Republica Moldova. În: Ştiinţa,
businessul, societatea: conferinţa internaţională. Chişinău, 2004. 34 p;
18. Cobzari L., Manole T. Metodologia planificării bugetare: elaborări de buget. Chişinău: 2004.
231 p;
19. Fuior E. Sistemul fiscal şi utilizarea lui în reglarea cheltuielilor bugetare. În: Analele
Academiei de Transporturi, Informatică şi Comunicaţii. Chişinău, 2003, vol. II (III). 199 p;
20. Hîncu R. Cheltuieli pentru învăţământ în condiţiile deficitului bugetar în Republica Moldova.
Chişinău: CEP ASEM, 2004. 170 p;
21. Hîncu R. şi alţii. Metode şi tehnici fiscale. Chişinău: Ed. ASEM, 2005. 261 p;
22. Hîncu R. şi alţii. Finanţe publice. Chişinău: Ed. ASEM, 2005. 188 p;
23. Ioniţă, V. Analiza sistemului finanţelor publice locale în Republica Moldova. Chişinău:
TISH, 2003;
24. Ioniţă V. Dinamica finanţelor publice locale în în condiţiile recentralizării puterii de stat.
Chişinău: TISH, 2004. 28 p;
25. Ioniţă, V. Modelul deciziilor financiare în managementul administraţiei publice locale.
Chişinău: S. n., 2000;
26. Manole T. Principiile de impozitare şi politica fiscală. În: Economie şi sociologie, 2001, nr.3,
p.32-38;

64
27. Manole T. Principiile impunerii şi problemele presiunii fiscale în Republica Moldova. În:
Administrarea publică, 2002, nr.1, p.29-40;
28. Manole T. Finanţe publice locale: rolul lor în consolidarea autonomiei financiare la nivelul
unităţilor administrativ-teritoriale. Chişinău: Epigraf, 2003. 240 p;
29. Manole T. Finanţe publice. Teorie şi aplicaţii. Chişinău: Cartier, 2000, p.19-186;
30. Manole T. şi alţii. Descentralizarea fiscală. Provocări pentru Republica Moldova. Chişinău:
Epigraf, 2006. 320 p;
31. Manole T. Racordarea finanţelor publice ale Republicii Moldova la cerinţele standardelor
europene. În: Conferinţa tehnicoştiinţifică jubiliară a colaboratorilor, doctoranzilor şi studenţilor.
Chişinău: UTM, 2004, p. 196-197.
32. Moşteanu T. Buget şi Trezorerie publică. Bucureşti: Editura Universitara, 2003. 360 p;
33. Mulic A. Elemente de prognoză bugetară în cadrul procesului bugetar În: Materialele
culegerii Seminarelor știinţifice organizate în cadrul Facultății Științe Economice, anul 2016;
34. Mulic A., Ulian G. Finanțe: Note de curs. Chișinău: CEP USM, 2015, p. 158;
35. Pîslaru P. Exigenţele integrării R.Moldova în economia mondială. În: Materialele
simpozionului internaţional. Chişinău, 2001. 293 p;
36. Profiroiu A. Economia sectorului public. Bucureşti: Ed. Economică,2001. 222 p;
37. Secrieru A. Finanţe publice: Instrumente şi mecanisme financiare de intervenţie
guvernamentală. Chişinău: Epigraf, 2004. 424 p;
38. Stratulat O. Impozite directe. Chişinău: Evrica, 2004. 71 p;
39. Stratulat O. Impozitele abordare teoretică. Chişinău: Evrica, 2004. 96 p;
40. Stratulat O. Sistemul resurselor financiare publice. Chişinău: Institutul Naţional de Economie
şi Informaţie, 2003;
41. Ulian G., Doga-Mîrzac M., Rotaru L. Finanţe publice. Chişinău, 2007. 257 p;
42. Ulian G., Mulic A., Dragomir L., GESTIUNEA FINANȚELOR PUBLICE, Note de
curs,2009;

65