TEMA 2. DE CE DEMOCRAȚIA?

(TOTALITARISM ŞI DEMOCRAŢIE.)
• Regimul politic totalitar: caracteristici definitorii.
• De ce democraţia?
• Consecinţele dezirabile ale democraţiei.
• Termeni-cheie: democrație; totalitarism; autoritarism;democratizare; globalizare
 REGIMUL POLITIC TOTALITAR:
CARACTERISTICI DEFINITORII.

• R. Aron stabileşte în Democrație et totalitarisme (1965) 5 elemente principale

care pot defini regimurile politice de tip totalitar:
• 1. Activitatea politică este monopolizată de un singur partid;
• 2. Partidul unic este animat sau deţine o ideologie căreia îi conferă autoritate
absolută, ea devenind adevărul oficial al statului;
• 3. Pentru diseminarea acestui adevăr oficial statul se foloseşte de un dublu
monopol – cel al mijloacelor de aplicare a violenţei organizate şi de
persuasiune. Sistemul de comunicare socială (massmedia) este asimilat de stat
şi comandat de cei care reprezintă statul;
• 4. Cea mai mare parte a activităţilor economice şi profesionale sunt
subordonate statului şi devin o parte din acesta. Cum statul este inseparabil de
ideologia oficială, acestea sunt impregnate de „adevărul de stat”;
• 5. Pentru că totul este activitate de stat şi pentru că orice activitate este
supusă ideologiei oficiale, orice greşeală comisă în câmpul economico-
profesional este o greşeală ideologică. De aici o politizare, o transfigurare
ideologică a tot ce se desfăşoară în societate.
• H.Arendt adaugă încă o trăsătură la caracterizarea totalitarismului, analizând
dintr-o perspectivă care pare implicată fenomenul totalitar, pe care-l limitează
doar la comunismul sovietic şi la naţional socialismul german, lăsând celelalte
regimuri politice asemănătoare precum fascismul, în afara unei asemenea
definiţii. In fapt, aşa cum observă Ph.Beneton în Introduction a la politique,
abordarea fenomenului totalitar este strâns legată de o participare subiectivă
inconştientă, pentru că acest tip de regim politic atacă fundamentele umanităţii
însăşi.
• In cele ce urmează, vom încerca să analizăm împreună cu politologii francezi
Ch.Debbasch şi J.-M. Pontier la ceea ce s-ar putea numi ”logică a
totalitarismului”: “Logica totalitarismului este aceea de a cuceri lumea şi de a o
transforma într-un vast câmp de concentrare. Dar acest lucru nu este posibil
pentru un sistem totalitar decât într-un context de război. Or, sistemele
totalitare au trebuit, chiar dacă aceasta este contrar naturii lor profunde, să se
instaleze pe timp de pace, chiar dacă aceasta fusese o pace armată.” Logica
totalitarismului poate fi analizată din cel puţin 4 perspective
• 1. Regimul totalitar se întemeiază pe o ideologie ce construieşte o lume fictivă. Ea
propune o religie seculară, care se diferenţiază de celelalte religii prin constrângerea
de a participa şi de a crede în preceptele ei. Singurul adevăr pe care îl poate
recunoaşte puterea totalitară este cel de care se poate folosi în urmărirea
propriilor interese. Singurul mod liber de exprimare este exprimarea acestui adevăr
oficial, spune Vaclav Havel în Essais politiques (1989). Preluând terminologia lui
K.Popper, putem spune că sistemele totalitare sunt sisteme închise în raport cu
mediul politic exterior.
• 2. Monologul puterii este o altă caracteristică a logicii de tip totalitar: “Puterea
ideologică nu revendică doar monopolul forţei legitime, ea revendică în egală
măsură monopolul cuvântului legitim. Ideologia domneşte graţie puterii şi puterea
domneşte în numele ideologiei.”Ideologia devine temeiul regimului politic sovietic,
consideră Ph.Beneton, şi ea invadează întreg spaţiul discursului public.
• 3. Regimul politic totalitar controlează întreaga societate, pentru că aceasta
este una anemiată. In regimurile politice de tip totalitar nu se poate vorbi
despre comunitate naţională pentru că aceasta este o comunitate de cetăţeni
care se percep în mod reciproc inamici. Nimeni nu ştie cine este informator şi
cine nu. De exemplu, în RDG, comiteletele de cetăţeni formate pentru a
„demonta” aparatul de represiune STASI (poliţia secretă) a evaluat efectivele
sale la aproximativ 85 000 de agenţi, la care se adaugă peste 110 000 de
informatori, 4000-5000 de spioni profesionişti. Se presupune că 16,5-17
milioane de germani au avut dosare, ceea ce înseamnă ceva mai mult de un
adult din doi, după cum aflăm din articolul lui J.Amalric, „Encombrante polices
politiques” din Le Monde, 11 aprilie 1990.
• 4. Logica totalitară deposedează individul de el însuşi. Această caracteristică se
referă la fenomenul de depersonalizare a individului, care atomizează
societatea. Omul devine anonimul pierdut în masa de anonimi ce trăiesc într-un
univers indefinit reglementat, dar într-o manieră diferită de reglementarea de
tip democratic. Lipsit de avocat al apărării şi de prezumţia de nevinovăţie,
individul se vede pus în situaţia de a renunţa la orice apărare în faţa unei vini
fabricate: vina de a fi sabotat sistemul. Şi cum reglementările erau nenumărate,
aproape tot ce se putea face dincolo de limitele stricte ale ideologiei oficiale
era un act de lezmajestate. Motivul este uşor explicabil: totul este interpretat
printr-o grilă unică pe care o oferă ideologia regimului totalitar.
 2. DE CE DEMOCRAŢIA?

• Vom folosi termenul democraţie în sens larg pentru a face referinţă la

guvernămintele reale, nu la cele ideale, deci la cele care îndeplinesc într-o mai mare
măsură criteriile prezentate anterior, însă în nici un caz în totalitate. Uneori voi
folosi şi guvernămînt popular ca termen cuprinzător ce include nu doar sistemele
democratice din secolul al XX-lea, ci şi sistemele care sînt democratice în alte
privinţe, dar în care o parte semnificativă din populaţia adultă este exclusă de la
sufragiu sau de la alte forme de participare politică.
• Pînă în secolul al XX-lea, aproape în întreaga lume fusese proclamată superioritatea
sistemelor nedemocratice teoretică şi practică. Pînă nu demult, majoritatea
preponderentă a fiinţelor umane - iar uneori totalitatea lor - erau supuse
conducătorilor nedemocratici. Iar liderii regimurilor nedemocratice au încercat de
regulă să îşi justifice funcţia invocînd vechea şi persistenta pretenţie conform căreia
majoritatea oamenilor nu sînt competenţi pentru a participa la guvernarea unui stat.
• Privind toată această istorie, de ce ar trebui să credem că democraţia este o
modalitate mai bună de a guverna statul decît oricare alternativă nedemocratică?
• Voi enumera motivele. In comparaţie cu oricare alternativă posibilă, democraţia are
cel puţin zece avantaje.
• Democraţia produce consecinţe dezirabile:
• 1. Evitarea tiraniei
• 2. Drepturi esenţiale
• 3. Libertate general
• 4. Auto-determinare
• 5. Autonomie morală
• 6. Dezvoltare umană
• 7. Protejarea intereselor personale esenţiale
• 8. Egalitatea politică În plus, democraţiile moderne generează:
• 9. Atitudine favorabilă păcii
• 10. Prosperitate
 3. CONSECINŢELE DEZIRABILE ALE
DEMOCRAŢIEI

• . l. Democraţia ajută la prevenirea guvernării de către autocraţi cruzi şi infami.

Probabil că problema fundamentală şi persistentă în politică este evitarea
conducerii autocratice.
• Pe parcursul istoriei, inclusiv în vremurile noastre, lideri împinşi de
megalomanie, paranoia, interes personal, ideologie, naţionalism, convingeri
religioase, convingeri privind o superioritate genetică, sau simpla emoţie şi
impuls au exploatat extraordinarele capacităţi de coerciţie şi violenţă ale
statului pentru aşi servi propriile scopuri. Costurile umane ale conducerilor
despotice rivalizează cu cele provocate de molime, foamete şi război
• Oare nu pot guvernămintele democratice să defavorizeze şi o minoritate de
cetăţeni care posedă drepturi de vot, dar care sunt depăşiţi de majorităţi? Oare
nu este acesta înţelesul sintagmei „tiranie a majorităţii"?
• Apar complicaţii din cauza faptului că practic fiecare lege sau politică publică,
adoptată fie de o majoritate democratică, o minoritate oligarhică sau de un
dictator blând, va defavoriza în mod sigur anumite persoane. Se pune problema
dacă, în timp, un proces democratic va putea afecta mai puţin decât orice
alternativă nedemocratică drepturile fundamentale şi interesele cetăţenilor săi.
Fie şi numai pentru că împiedică guvernarea unor autocraţii abuzive,
guvernările democratice îndeplinesc această cerinţă mai bine decât cele
nedemocratice.
• Totuşi există alte motive pentru a crede că democraţiile sunt mai drepte şi mai
atente faţă de interesele umane fundamentale decât non-democraţiile.
• 2. Democraţia garantează cetăţenilor săi un număr de drepturi fundamentale pe
care sistemele nedemocratice nu le garantează şi nu le pot garanta
• Instituţiile care susţin şi protejează drepturile şi oportunităţile democratice de bază
sunt necesare democraţiei: nu doar ca o condiţie logic necesară, ci şi ca o condiţie
necesară empiric pentru ca democraţia să existe. Dacă mulţi cetăţeni nu reuşesc să
înţeleagă că democraţia necesită anumite drepturi fundamentale, sau nu sprijină
instituţiile politice, administrative şi juridice care protejează aceste drepturi, atunci
democraţia lor se află în pericol. Din fericire, acest pericol este oarecum redus de
un al treilea beneficiu al sistemelor democratice
• 3. Democraţia asigură cetăţenilor ei mai multă libertate personală decât
oricare alternativă posibilă. Alături de toate drepturile, libertăţile şi
oportunităţile care sunt strict necesare pentru ca un guvernământ să fie
democratic, cetăţenii unei democraţii se vor bucura de o varietate şi mai mare
de libertăţi. Asemenea celorlalte drepturi esenţiale într-un proces democratic,
libertatea de expresie îşi are propria valoare întrucât este fundamentală pentru
autonomia morală, judecata morală şi viaţa bună.
• Mai mult chiar, democraţia nu ar putea exista mult timp dacă cetăţenii săi nu ar
reuşi să creeze şi să menţină o cultură politică favorabilă, o cultură generală
care să sprijine aceste idealuri şi practici
• 4. Democraţia îi ajută pe oameni să îşi protejeze interesele fundamentale.
Fiecare, sau aproape fiecare, îşi doreşte anumite lucruri: supravieţuire, hrană,
adăpost, sănătate, dragoste, respect, siguranţă, familie, prieteni, serviciu
satisfăcător, timp liber şi altele. Probabil că ansamblul dorinţelor dumneavoastră
va fi diferit de cel al altei persoane. La fel ca majoritatea oamenilor, în mod
sigur veţi vrea să exercitaţi un oarecare control asupra factorilor care
determină posibilitatea şi măsura în care vă puteţi satisface dorinţele - libertate
de alegere, ocazia de a vă modela viaţa conform ţelurilor dumneavoastră,
conform preferinţelor, gusturilor, valorilor, angajamentelor şi convingerilor
proprii. Democraţia protejează această libertate şi oportunitate mai bine decât
orice sistem politic alternativ conceput vreodată.
• 5. Numai un guvernământ democratic poate oferi persoanelor o oportunitate maximă de a-şi
exercita libertatea de auto-determinare - de a alege legile după care să trăiască.
• Nici o fiinţă umană normală nu se poate bucura de o viaţă satisfăcătoare dacă nu trăieşte în
asociere cu alte persoane, însă a trăi în asociere cu alţii are un preţ: nu poţi face întotdeauna
ceea ce îţi place. Prin urmare, dacă nu vă puteţi impune dorinţele prin forţă, va trebui să găsiţi o
modalitate prin care să vă rezolvaţi divergenţele în mod paşnic, probabil prin acord. Astfel se
naşte o întrebare care s-a dovedit a fi dificilă atât în teorie, cât şi în practică.
• Cum poţi să alegi regulile pe care grupul te obligă să le respecţi? Datorită capacităţii statului de
a-şi întări legile prin coerciţie, întrebarea este relevantă mai ales pentru calitatea
dumneavoastră de cetăţean (sau supus) al unui stat. Cum puteţi fi liber să alegeţi legile impuse
de stat şi totuşi, în acelaşi timp, alegându-le, să nu fiţi liber de a le încălca?
• 6. Numai un guvernământ democratic poate oferi o oportunitate maximă de
exercitare a responsabilităţii morale.
• Ce înseamnă exercitarea responsabilităţii morale? Înseamnă că adopţi principii
morale şi iei decizii conform acestora numai după ce treci printr-un proces de
gândire pentru a reflecta, a delibera, a analiza şi a cântări alternativele şi
consecinţele lor. A fi responsabil moral înseamnă a te autoguverna în privinţa
alegerilor morale.
• 7. Democraţia încurajează evoluţia umană mai mult decât oricare alternativă
posibilă.
• Aceasta este o pretenţie îndrăzneaţă şi considerabil mai controversată decât
oricare din celelalte. Veţi observa că este o observaţie empirică, o pretenţie
privind fapte, în principiu, ar trebui să o putem testa cu ajutorul unei modalităţi
adecvate de măsurare a „dezvoltării umane", comparând dezvoltarea umană a
oamenilor care trăiesc în regimuri democratice şi a celor care trăiesc în
regimuri nedemocratice. Aproape fiecare are anumite păreri despre calităţile
umane dezirabile sau nu, calităţi care ar trebui încurajate dacă sunt dezirabile, şi
inhibate în caz contrar. Printre calităţile dezirabile pe care majoritatea am vrea
să le încurajăm se află onestitatea, corectitudinea, curajul şi iubirea
• 8. Doar un guvernământ democratic poate menţine un grad relativ înalt de
egalitate politică.
• Unul dintre cele mai importante motive pentru a prefera un guvernământ
democratic constă în faptul că poate realiza egalitatea politică a cetăţenilor
într-o mai mare măsură decât oricare altă alternativă posibilă. Dar de ce ar
avea valoare egalitatea politică? Întrucât răspunsul este departe de a fi evident
de la sine, vom explica în una din temele viitoare motivul pentru care egalitatea
politică este dezirabilă.
• 9. Democraţiile reprezentative moderne nu luptă una împotriva alteia. Acest
extraordinar avantaj al democraţiilor a fost în totalitate neaşteptat şi neprevăzut.
Din cele treizeci şi patru de războaie internaţionale dintre anii 1945 şi 1989, nici
unul nu a avut loc între ţări democratice. Mai mult chiar, „nu a existat nici o
previziune sau pregătire pentru un război între ele". Observaţia este valabilă şi
înainte de 1945.
• Cu mult în urmă, în secolul al XlX-lea, ţările cu guverne reprezentative şi alte
instituţii democratice, în care o parte semnificativă din populaţia masculină avea
drepturi electorale, nu duceau războaie între ele. Bineînţeles, statele democratice
moderne au dus războaie cu ţări nedemocratice, cum a fost cazul în cele două
răzoare mondiale. Au impus conducerea colonială prin forţă militară asupra
populaţiilor cucerite. Uneori au intervenit în viaţa politică a altor ţări, chiar slăbind
sau contribuind la răsturnarea unui guvernământ slab.
• 10. Ţările cu guvernări democratice tind să fie mai prospere decât ţările cu
guvernări nedemocratice. Până acum două secole, printre filozofii politici exista
convingerea că democraţia se potrivea cel mai bine unei populaţii austere: se credea
că luxul era o marcă a aristocraţiilor, oligarhiilor şi monarhiilor, însă nu şi a
democraţiei. Cu toate acestea, experienţa secolelor al XlX-lea şi al XX-lea a
demonstrat exact contrariul.
• Democraţiile erau prospere, iar prin comparaţia în ansamblu, nedemocraţiile erau
sărace. Relaţia dintre prosperitate şi democraţie a fost evidentă în a doua jumătate
a secolului al XX-lea. Explicaţia se găseşte parţial în afinitatea dintre democraţia
reprezentativă şi o economie de piaţă, în care pieţele nu sunt, în cea mai mare
parte, strict reglate, lucrătorii sunt liberi să se deplaseze dintr-un loc în altul sau de
la o slujbă la alta, firmele private concurează pentru vânzări şi resurse, iar
consumatorii pot alege dintre bunuri şi servicii oferite de producători concurenţi