Tema 1. Introducere. Cadru general.

Tema 2. Esența democraţiei politice.

• Noţiuni generale despre democraţie.
• Democrația și globalizarea.

• Termeni-cheie: democrație; politică; administrație publică; modernizare; globalizare

• Unul dintre cele mai remarcabile elemente ale politicului în lumea
contemporana este uimitoarea popularitate a democraţiei. Exista azi putini
oameni, fie lideri politici importanţi, fie simplii cetăţeni si supuşi, care sa nu
predice democraţia si sa nu se pretindă a fi democraţi. Cu mici excepţii, cu
toţii par a fi de acord că democraţia este de dorit.
• Cuvântul „democraţie“ este astăzi atât de mult prezent în limbajul cotidian,
încât pare că toată lumea subînţelege acelaşi lucru: libertate, egalitate,
pluralism, guvernarea majorităţii, drepturile omului, societatea civilă. În
realitate, deşi redusă de multe ori la aceste criterii particulare, democraţia nu
este sinonimă cu una sau alta din aceste caracteristici, considerate izolat. Aşa
cum vom vedea în acest modul, democraţia înseamnă toate aceste criterii
laolaltă şi încă ceva mai mult: un ideal şi un proiect în permanentă
construcţie. Cu alte cuvinte, democraţia nu este o chestiune de „totul sau
nimic“, ci un proces evolutiv, de apropiere treptată de acest ideal
• Mulţi utilizează cuvântul „democraţie” într-un mod ipocritic. Democraţia este
atât de populara, încât fiecare va încerca sa-si lege propria ideologie de ea,
oricare ar fi aceasta. De exemplu, fosta denumire a Germaniei de Est înainte
de căderea regimului comunist în 1989-1990 era Republica Democrată
Germană. Iar guvernământul acestei „democraţii” limita strict libertatea
cuvântului si scotea efectiv în afara legii competiţia politica. Reţinând acest
exemplu, dar si altele, unii critici s-au plâns ca termenul „democraţie” a fost
utilizat greşit de atâtea ori, încât i s-a pierdut orice înţeles
• Un al doilea răspuns ar fi că adepţii diferitelor ideologii au pur si simplu idei diferite
despre cum se realizează democraţia. Aproape toţi sunt de acord ca democraţia este
un lucru bun, dar nu sunt de acord despre cum ar fi mai bine sa fie realizat. De
exemplu, cei mai mulţi oameni din SUA considera dictatura ca fiind un regim
evident nedemocratic, dar Mao Zedong, liderul Partidului Comunist Chinez pentru
mai mult de 40 de ani, a susţinut ca guvernământul sau a fost o „dictatura
democratica a poporului”. Aparent, Mao nu a văzut nici o contradicţie în aceasta,
deoarece el credea ca China avea nevoie de o perioadă de dictatură pentru a pregăti
calea spre democraţie. Astfel, există poate o înţelegere reală larg răspândită cum că
democraţia este adevăratul ţel sau scop al activităţii ideologice iar neînţelegerile apar
numai în ceea ce priveşte mijloacele de atingere a acelui scop
• Deşi ambele poziţii pot avea meritele lor, credem ca un al treilea răspuns oferă o mai
adânca perspectivă asupra problemei. Şi acesta este ca oameni diferiţi înţeleg prin
„democraţie” lucruri diferite. Ei pot cu toţii să dorească să ajungă la sau să
promoveze democraţia, dar nu sunt de acord asupra modului în care să se facă acest
lucru, deoarece nu sunt de acord asupra a ceea ce este cu adevărat democraţia. În
ceea ce priveşte ideologiile politice, putem spune ca democraţia este un ideal pe care
îl îmbrăţişează majoritatea ideologiilor, dar datorita faptului ca au înţelegeri foarte
diferite asupra a ceeace este democraţia, ele tind spre aceasta în moduri diferite. Pot
intra în conflict unele cu altele în încercările lor de a-şi atinge sau de a-şi promova
propria concepţie despre democraţie
• Deci, democraţia este un concept esenţialmente contestat. Însuşi idealul
democratic este profund implicat în conflictul ideologic al lumii moderne.
Pentru a înţelege acest conflict, trebuie sa ştim mai multe despre democraţie
si despre idealul democratic. Trebuie sa ştim mai ales ce a însemnat la origini
„democraţia” si de ce numai în ultimii aproximativ 150 de ani democraţia a
fost considerată ca o forma dezirabilă (dorită) a guvernământului si societăţii.
• Etimologic, „democraţia“ vine de la cuvintele greceşti „demos“ (popor) şi „kratos“
(putere sau guvernare). Din combinarea lor, a reieşit definiţia cea mai uzuală a
democraţiei: „guvernarea de către popor“. Această construcţie prin juxtapunerea a
doi termeni autonomi a creat de la început o ambiguitate funcţională, prezentă până
în zilele noastre. Pe de o parte, „demos“ desemna ansamblul cetăţenilor care
populau un polis sau cetatea-stat. Pe de alta, „kratos“ putea însemna atât „putere“
cât şi „guvernare“, deci două lucruri relativ diferite. Astfel încât existenţa
„demosului“ nu înseamnă neapărat şi putere. De exemplu, o democraţie formală, în
care poporul pare să deţină puterea prin reprezentanţii săi, poate masca de fapt o
distribuţie nedemocratică a puterii. Invers, într-o democraţie unde un monarh
conduce formal (cum este cazul monarhiilor constituţionale occidentale de astăzi),
puterea reală o exercită de fapt poporul
• Sensul modern al democraţiei s-a îndepărtat mult şi s-a extins în raport cu această
definiţie iniţială. Democraţia se aplică astăzi nu doar guvernării poporului de către
popor, ci întregii sfere a deciziilor colective. Cum viaţa noastră se desfăşoară cel mai
mult în forme colective de organizare (comunităţi, grupuri sociale, organizaţii,
instituţii), deciziile colective au devenit prevalente. Din acest motiv, principiile vieţii
democratice s-au extins la orice formă colectivă de organizare. În acest sens, la fel ca
în „guvernarea poporului de către popor“, vorbim de democraţie în condiţiile în
care deciziile colective se bazează pe două principii independente: – controlul
popular asupra deciziilor colective; – egalitatea drepturilor în ce priveşte exercitarea
acestui control colectiv.
• Rezultă că democraţia nu se referă doar la domeniul guvernării, ci la orice
formă de decizie colectivă. Dat fiind însă faptul că statul este cea mai
inclusivă şi cea mai vastă formă de asociaţie, toţi cetăţenii sunt interesaţi de
modul în care se aplică principiile democratice (controlul popular şi egalitatea
drepturilor) la nivelul statului.
• Democraţia poate fi definită generic ca referindu-se la cârmuirea populară sau la
suveranitatea populară, la guvernământul reprezentativ, sau la o guvernare
participativă directă, sau chiar la guvenământul de tip republican, sau constituţional,
altfel spus la guvernământul conform legii (Vezi: Enciclopedia Blackwell a gândirii
politice, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 153.). Sensul etimologic al democraţiei îl
putem regăsi în Grecia antică, aşa cum spuneam şi în rândurile de mai sus, acesta
însemnând – foarte simplu – domnia sau puterea poporului: domnia majorităţii.
Bineînţeles, sensul conceptului de democraţie a suferit numeroase schimbări
căpătând diferite forme pe parcursul istoriei, dar esenţa conceptului a rămas
neschimbată.
• În diferitele sale forme, putem observa democraţia cu aspectele sale teoretice
aşa cum le găsim în modelul clasic atenian, în ideile lui Rousseau, sau ale lui
Marx sau putem observa democraţia aşa cum este ea prezentă în variantele
contemporane la Schumpeter, la Dahl, la Hayek sau Sartori. Ca formă de
organizare şi conducere politică a societăţii, democraţia presupune două părţi:
conducători şi conduşi, pe baza unor alegeri libere. O întreagă experienţă
istorică evidenţiază faptul potrivit căruia democraţia, conducătorii, deţinătorii
puterii politice, indiferent de apartenenţa lor de grup social, trebuie să
reprezinte voinţa majorităţii poporului.