Istoria democrației

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigation Jump to search

Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să
le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.

 Tonul este nepotrivit pentru o enciclopedie. Marcat din ianuarie 2014.

 Trebuie pus(ă) în formatul standard. Marcat din aprilie 2008.
 Are bibliografia incompletă sau inexistentă. Marcat din ianuarie 2014.

 Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor.

Calitatea informațiilor sau a exprimării din acest articol sau secțiune trebuie îmbunătățită.
Consultați manualul de stil și îndrumarul, apoi dați o mână de ajutor.
Acest articol a fost etichetat în aprilie 2008

Țările evidențiate în albastru sunt desemnate "democrații electorale" într-un raport al Freedom House
din 2013[1]

În secolul XX cuvîntul „democrație” a ajuns să fie unul din cele mai populare cuvinte ale
tuturor popoarelor și politicienilor întregii lumi. Astăzi nu este nici o mișcare politică importantă
care nu ar pretinde înfăptuirea democrației, sau care nu ar folosi acest termen în realizarea
scopurilor sale foarte îndepărtate de democrație. Ce înseamnă însă democrație și în ce constă
popularitatea ei atît de mare?

Winston Churchill spunea: „nimeni nu pretinde că democrația ar fi perfectă sau atotstiutoare.

Întradevăr s-a spus că democrația este cea mai rea formă de guvernamînt cu excepția tuturor
formelor încercate de-a lungul timpului”. Definiția lui Chruchill nu este singură din acest punct
de vedere. Giovani Sartori a scris în mod amuzant că: „œ Democrația este numele pompos a ceva
care nu exista” iar ex-președintele brazilian Jose Sarney a afirmat tot în glumă că „Democrația
este sistemul care îți permite să îți faci valizele”.

Actualmente cuvîntul democrație are cîteva înțelesuri. Primul lui înțeles este legat de proveniența
etimologică a acestui termen. „Democrația” din limbă greacă antică se poate traduce prin
„€œputerea poporului”, sau folosind formularea președintelui american Abraham Lincoln a
acestui termen „€œconducerea poporului, alegerea poporului și pentru popor”. Pornind de la
interpretarea etimologică a democrației este și a două interpretare a lui mult mai largă: „formă de
organizare a oricărei organizații, bazată pe participarea egală a fiecărui membru în conducerea și
primirea deciziilor în bază votului majoritatii”. În acest sens se vorbește despre partidele politice,
sindicate, întreprinderi și chiar democrația familială. În sens larg democrația poate există
oriunde, acolo unde este organizare, putere și conducere.

De interpretarea etimologică a democrației sunt legate și următoarele înțelesuri. Al treilea înțeles

analizează democrația că bazată pe un sistem de valori bine determinat: œ„idealul organizării
societății în corespundere cu concepțiile ei despre lume”. În șirul din care este compus sistemul
de valori ideal intră: libertatea, egalitatea, drepturile omului, suveranitatea poporului și altele. Al
patrulea înțeles al democrației este: „mișcările sociale și politice pentru puterea poporului,
realizarea țelurilor și idealurilor democratice”. Această mișcare a apărut în Europa sub steagul
luptei cu absolutismul, pentru eliberarea și egalitatea drepturilor celei de-a treia pături sociale, în
mersul istoriei mărindu-se diapazonul scopurilor și participanților la aceste mișcări. Mișcările
democratice contemporane sunt foarte diferite, acestea fiind social-democrate, creștin-democrate,
liberale etc.

Cuprins
 1 Democrația antică și medievală
 2 Democrația modernă
 3 Legături externe
 4 Note

Democrația antică și medievală

Democrația înnăscută - Formele democratice de organizare își au rădăcinile încă în perioadă
prestatala. Ele iau ființă odată cu apariția omului. Unii savanți etnografi susțin că democrația este
unul din factorii principali ai antropogenezei, a apariției omului în general, deoarece ea a
stimulat dezvoltarea comunicării între indivizi, autodenumirea și liberă gîndire. Cercetările
antropologice mărturisesc că formele nedemocratice de organizare bazate pe ierarhia strictă și
supunere asemănătoare cu furnicarul sau roiul de albine au dus în impas dezvoltarea strămoșilor
noștri.

Prin formele de naștere ale democrației au trecut toate popoarele. Un exemplu tipic este
organizarea conducerii la triburile indigene irohene de pe teritoriul continentului American. Toți
bărbații și femeile mature ale acestui neam aveau dreptul egal de vot în alegerilea și schimbarea
conducătorilor, luarea hotărîrii de pace sau război, primirea în trib a străinilor etc. Ginta a
avansat în legăturile democratice cu organizații mult mai democrate c㠀œuniunea fraternitatii”
adică prietenia cîtorva triburi foarte apropiate din punct de vedere teritorial, care pentru păstrarea
autonomiei aveau €œsfatul suprem comun” că organ suprem al puterii. Cîteva frații formau
ginta. Ea era condusă de sfatul gintei care era compus din căpeteniile triburilor. Adunările
sfatului se desfășurau deschis, cu participarea oricărui membru al gintei care însă la aceste
ședințe nu aveau drept de vot. Hotaririle la aceste adunări de obicei se luau pe bază principiului
de acord comun. La început doar în cîteva ginte dar mai tîrziu în majoritatea existau conducători
aleși democratic din rîndurile șefilor de trib, dar puterea lor era limitată. Unele ginte încheiau
chiar diferite pacte între ele.

Forme asemănătoare de democrație au existat și în Grecia Antică, la unele popoare de pe

teritoriul Germaniei și altele. Peste tot democrația înnăscută era bazată pe legăturile de sînge sau
de rudenie, proprietate comună. Ea nu cunoștea foarte bine funcțiile de conducere și de
îndeplinire a muncii, nu aveau un apărat special de conducere și constrîngere. Funcțiile puterii
erau limitate. Legăturile dintre oameni erau reglementate de tradiții, obiceiuri, ritualuri și tabuuri.
Puterea sfatului și conducătorilor era bazată pe autoritatea morală și susținerea de către unii
membri ai tribului care aveu o autoritate mai mare printre membrii lui. Această era o formă a
democrației destul de primitive și prestatala sau mai poate fi numită și autoguvernarea comună.

Odată cu dezvoltarea uneltelor și a procesului muncii s-au mărit și orașele, a apărut tot mai des
proprietate privată și accentuarea inegalității sociale. Democrația a€“ înnăscută a fost încetul cu
încetul înlăturată ea cedînd locul formelor de guvernamînt autoritare că monarhia, aristrocratia,
oligarhia și tirania. Dar chiar și în decursul mai multor veacuri, în unele țări chiar și pînă în zilele
noastre, s-au păstrat unele forme tradiționale democratice de organizare a guvernării. Tradițiile
democratice înnăscute au avut o mare influența la apariția statelor democratice în Grecia și Romă
Antică.

Apariția democrației Ateniene, prima formă clasică de democrație. Ea a apărut în sec.V i.e.n.
începutul dezvoltării democrației ateniene a fost în reformele împăratului Solon care în sec. VI
i.e.n. a înfăptuit mari reforme sociale și politice. Ele erau îndreptate spre eliberarea plebeilor de a
achita impozitele, căpătarea dreptului de către oameni de a-și alege conducătorul satului sau
ținutului, care să poarte răspunderea de ținutul sau în față împăratului. Însă, acești conducători
puțeau fi aleși doar din rîndurile celor care au achitat toate impozitele de stat și au contribuit la
cheltuelile de război, prin urmare doar oamenii bogați. Cu toate că pe timpurile lui Solon
democrația în Atena efectuase abia primii păși, ideile de alegere și controlare a conducătorului,
acordul benevol de a se supune puterii ( și nu unei persoane fizice, ci legii ) au căpătat o largă
întrebuințare. Mult mai bine însă ele au au fost realizate în timpul domniei lui Pericle în sec V
i.e.n. Această perioadă se consideră secolul de aur al democrației ateniene.

Pericle era în fruntea conducerii ateniene și era considerat un conducător popular (sau pentru
popor ). Un om cu inteligență rar întîlnită, un orator foarte iscusit și nu mai rău în plan politic,
era un rival de temut al tiraniei, socotită de el că guvernarea minorității asupra majorității.
Acestei minorități el i-a impus idealul lui cu privire la organizarea socială a€œse cheamă
această organizare democratică a€“ scria Pericle a€“ deoarece ea se bazează nu pe minoritatea
cetățenilor, ci pe majoritate. În legătură cu interesele personale legea noastră acordă egalitatea
tuturor cetatenilor”. Reformele înfăptuite sub conducerea lui prevedeau împărțirea egală a puterii
printrr toți cetățenii liberi.(În rîndurile lor nu intrau robii,femeile și cetățenii veniți din alte state)

Republica Atena ne prezintă în special forma democrației colectiviste asupra căreia vom reveni
mai tîrziu. Cetățenii uniți erau cointeresati în păstrarea privilegiilor acordate de stat în special la
stapinirea robilor care erau considerați comuni. Statul era compus din clase sociale care erau
bazate pe apartenență etică și religioasă. Între indivizi și grupuri sociale de obicei nu apăreau
conflicte serioase, deoarece nu era o împărțire exactă a vieții personale de cea socială. Individul
decidea singur cît este de rațională participarea lui în treburile sociale și statale, între care ei nu
făceau nici o diferență. El se identifică ușor cu polișul și deciziile primate și se consideră la fel de
liber în calitatea unei părți organice a unui tot întreg. Acest fenomen după părerea teoreticianului
liberar Benjamin Konstan era o libertate colectivă care: a€œ totodată în realizarea anumitor
funcții a puterii supreme, care la rîndul sau a fost luată că tot întreg, discutarea problemelorlegate
de pace și de război în locurile publice, incherea tratatelor cu străinii, votarea legilor, controlul
cheltuielilor și acțiunilor magistraților publicarea dar și condamnarea sau îndreptățirea acțiunilor
lor. Dar totodată ceea ce oamenii antici numeau, permitea însă supunerea totală a individului față
de societate că îmbinată cu formă colectivă a libertății. Toate acțiunile particulare se aflau sub o
strictă supraveghere. Propria independența nu se reflectă nici în opinia, nici, cu atît mai mult, în
ceea ce privește interesele reale a persoaneia€œ. Supunerea fără obiecții a individului polișului
nu însemna că democrația ateniana nu avea conflicte interioare. Astfel de conflicte apăreau
periodic, în primul rînd înăuntrul claselor, bogății avindu-se de o parte a conflictului, iar săracii
de cealaltă parte. Pe timpul lui Pericle neînțelegerea dintre ei era clarificată cu ridicarea socială a
săracilor și mărirea considerabilă a clasei de mijloc.

Încă din antichitate există ipoteză că clasă de mijloc se prezenta ca suport al democrației.
Aristotel scria : a€,, statul constituit din oamenii de mijloc va avea cea mai bună organizare
statală"€œ. După părerea lui, o numeroasă clasă mijlocie unește societatea, transformă
despicarea cetățenilor în grupuri de interese commune și în așa mod stabilizeaza statul. Puterea
majoritară va fi cea mai bună formă de guvernare doar atunci cînd ea nu va mai fi compusă din
săraci ci din clasă mijlocie, cumpătata în năravurile și pretențiile oamenilor către stat. Această
formă de guvernamînt Aristotel o numea a€œpoliteia”.

În legătură cu schimbările esențiale a clasei mijlocii să dovedit a fi atît înflorirea cît și decăderea
democrației ateniene. Despre această ne arată ne arată următoarele fapte: a€œ În anul 480 i.e.n.
din 30000 de cetățeni 20000 erau din clasă de mijloc. Către sfîrșitul epocii lui Pericle (apr. anul
429 i.e.n.) clasă mijlocie constituia doar 20000 din 42000 de cetățeni. Prin urmare la căderea
democrației ateniene (apr. anul 350 i.e.n.) clasă muncitoare constituia un raport de 12000
împotrivă a 29000 a€œa€¢ ceea ce a dus la transformarea democrației în puterea celor săraci
sau a€œohlocratia”.

Participarea la conducere, democrația ateniana a avut grijă de formarea unor condiții reușite de
participare a cetățenilor în conducerea treburilor statului. Mulțumită folosirii muncii robilor
(fiecare familie avea de la unul la 10 robi) cetățenii aveau pentru aceasta destul timp. În afară de
asta cei săraci primeau ajutoare din partea statului. Prin acest mod toți erau asigurați cu timp
liber pentru a se ocupă de problemele societății. Părerea societății de asemenea, influența părerea
politică a poporului socotind participarea lui la viață politică că singură îndeletnicire de vază a
cetatenului atenian. Toate aceste fapte ne permite să caracterizăm modelul antic de a€œ puterea
poporului” că o dominație nemijlocit socială.

În polișul atenian nemijlocit domnea democrația directă, principală instituție a puterii fiind
a€œadunarea populara”. În cadrul acestei adunări fără anumite grupări sociale că: parlament,
partie, birocrație, se formă voința comună se adoptau legi , se luau decizii. Puterea adunării
poporului nu era de nimic limitată și era prezența chiar și în viață personală a indivizilor. Atîta
timp cît adunarea poporului se află sub influența unor conducători cu o așa autoritate ca Pericle,
și conflictele dintre bogați și săraci se rezolvau cu ușurință. Dar odată cu schimbarea autorității,
și mărimea bunurilor posedate de indivizi, s-a întărit și influența sărăcimii asupra conducerii
ducînd la căderea Atenei, care la rîndul sau a luat calea ohlocratiei și tiraniei majorității.
Făcătorii de legi în numele majorității au devenit puterea supremă. Ei luau hotaririle în privință
prețurilor pieței, conduceau acțiunile militare condamnind la moarte conducătorii militari pentru
infringerile suferite în diferite campanii. Tot mai intilnite erau răfuielile celor săraci cu bogații,
cu fețele bisericești și filozofii, că exemplu clasic servindu-ne soartă marelui filozof Socrate care
a fost otrăvit de cetățenii Atenei cu fiertura de cucută. Cotitura oligarhica din anii 411 i.e.n a
marcat începutul perioadei de instabilitate și de lichidare lentă a democrației că formă de
guvernamînt.

Democrația modernă
Democrația liberară clasică a€“ Sistemele democratice care sunt intilnite în zilele noastre își au
rădăcinile spre sfîrșitul secolului XVIII a€“ începutul secolului XIX sub influența directă și
multilaterală a liberalismului. Meritele liberalismului în dezvoltarea gîndirii atît politice cît și
democratice sunt destul de mari. Aceste idei politice au apărut sub lozincă libertății individului și
separarea ei de tirania statală.
Liberalismul pentru prima oară în istoria gîndirii social-politice a separate individul de societate
și stat în două sfere autonome: statul și societatea civilă, a limitat sferă constituțională și sferă
instituțională a acțiunilor statului asupra cetățenilor și a vieții lor personale, a apărat autonomia și
drepturile minorității în comparație cu majoritatea, a propus egalitatea politică a tuturor
cetățenilor.

Patria ideilor liberale este în primul rînd Anglia. Încă din secolele medievale cînd pe continentul
Europa era la putere absolutismul, englezii au reușit să limiteze puterea monarhului. Punctul de
pornire al liberalismului englez datează încă din anul 1215 cînd în Anglia a apărut prima schița a
constituției: €''Magna Charta Libertatum”. Această charta era încă departe de democrație și limită
puterea monarhului doar în folosul aristocrației. Dar în ea se prevedea și dreptul cetateanului la
libertate și securitate,iar€œ nici un om liber nu trebuie arestat, închis sub pază, deposedat de
bunurile personale, înjosit, prigonit sau pedepsit cu alte mijloace decît cele prevăzute de lege”.
De acum în secolul XIV în Anglia există parlamentul care în anul 1689 odată cu adoptarea
"Declarației Drepturilor" a primit drepturi legale definitive de activitate. Dar acestei țări i-au
trebuit încă 200 de ani pentru democratizarea parlamentului.

Ideile și practicile liberalismului mult timp nu au convins cu democrația ca teorie și mișcare.

Ideologii liberalismului timpuriu ca John Locke, Charl-lui, Montesquieu și alții erau concentrați
nu în a obține și a asigură toți cetățenii cu drepturi politice egale ci se stăruiau să izoleze și să
micșoreze clasă proprietarilor și aristrocratia de la influența asupra deciziilor luate de către
monarh.

Atitudinea luată de către liberalism față de măsele popularea afectat desigur democratia liberală
de limitare a puterii cu ajutorul drepturilor individuale și principiul democratic al suveranității
poporului. În întregime acest model de democrație în variant lui clasică (sec.XIX a€“
inc.sec.XX) are următoarele trăsături caracteristici:

 Identificarea poporului ca subiect al puterii și în special bărbații, excluzîndu-se păturile de jos în

primul rînd muncitorii inaimiti dar totodată și femeile din numărul cetățenilor cu drept de vot. În
mai multe sisteme democratice din vest, în prima jumătate a sec. XX s-au păstrat bogățiile și alte
valori ca condiții necesare fără care omul nu avea dreptul la vot.
 Individualitatea, recunoașterea personalității că primul, și cel mai important izvor al puterii,
prioritatea individului asupra legilor de stat. Dreptul la personalitate în întregime este conținut
în constituție, indeplinerea căreia este controlată de curtea supremă.
 Caracterul democratic formal cu înțeles politic îngust, înțelegerea libertății ca lipsă de
obligațiuni. Spre deosebire de democrația antică libertatea aici se interpretează nu ca egală
libertate de a activă la viață politică a statului, dar ca un drept individual pasiv de a fi protejat de
implicarea din partea statului și a altor persoane străine.
 Parlamentarismul, ca formă de conducere și influența politică. După cum scria sir John Dalberg-
Acton, lecția data de democrația ateniana ne €œinvata că conducerea întregului popor,
conducerea de întrega clasă numeroasă și atotputernică este la fel de rea că monarhia
absoluta”.
 Limitarea competenței și sferei de acțiuni a statului în privință securității și ordinii publice,
securitatea și dreptul cetățeanului, neimplicarea lui în treburile comunității publice, economice,
sociale și procesele religioase.
 Împărțire puterii, formarea
 Limitarea puterii majoritatiii asupra minorității, asigurarea autonomiei și libertății individuale și
colective. Minoritatea este obligată să se supună majorității doar în limitele unor situații, în rest
ea este complet liberă. Minoritatea are dreptul la opinie proprie care nu încurcă la luarea
deciziilor de către majoritate.
Acestea și alte trăsături a demcratiei liberale ne demonstrează că ea a făcut un pas în eliberarea
omului și recunoașterea drepturilor lui.

Dar în același timp acest model de democrație în variantă lui clasică este departe de democrația
ideală. Ca neajunsuri ale democrației clasice de obicei se evidențiază:

 Limitarea claselor sociale. Asemănător cu democrația antică, ea nu se bazează pe majoritatea

locuitorilor: proletari, alte pături sociale joase, femei€“ și de aceea nu este puterea poporului în
întregul sens a cuvintului.
 Formalitatea și ca urmare declarea democrației pentru săraci paturilor sociale neasigurate,
transformarea ei din puterea poporului în întrecerea sacilor cu bani. Nebazarea democrației pe
procesele economice și sociale duce la sporirea conflictelor sociale și nu satisface interesele
cetățenilor.
 Limitarea cetățenilor în participarea la viață politică a statului