CUPRINS

Capitolul 1: INTRODUCERE ........................................................................................ 3

Capitolul 2: BUGETUL DE STAT ................................................................................. 5
2.1 REALIZAREA VENITURILOR ..................................................................... 6
2.2 EFECTUAREA CHELTUIELILOR PUBLICE ............................................... 7
2.3 INCHEIEREA EXERCITIULUI BUGETAR ................................................... 8
Capitolul 3: METODE SI TEHNICI DE DIMENSIONARE A VENITURILOR SI
CHELTUIELILOR BUGETARE ............................................................... 9
3.1 METODE CLASICE ........................................................................................ 9
A. METODA AUTOMATA ................................................................ 9
B. METODA MAJORARII ................................................................ 9
C. METODA EVALUARII DIRECTE ............................................. 10
3.2 ANALIZA COST – BENEFICIU .......................................................................10
3.3 METODE MODERNE .................................................................................... 14
A. METODA PLANIFICARII, PROGRAMARII, BUGETIZARII .......... 14
B. METODA – BAZA BUGETARA 0 .................................................... 14
C. MANAGEMENTUL PRIN OBIECTIVE ........................................... 16
D. BUGET BAZAT PE PROGRAM ........................................................ 16
E. METODA RATIONALIZARII ............................................................... 17
Capitolul 4: CONCLUZII SI PROPUNERI ...................................................................... 19
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................. 20

1
Capitolul 1: INTRODUCERE

Bugetul de stat sau bugetul public este un document, un plan sau o balanță în care se
prevăd sumele de bani strânse la dispoziția statului, surse de proveniență a acestora precum și
direcțiile lor de utilizare. Bugetul de stat, este o componentă de bază a bugetului general
consolidat și a finanțelor publice în general. Termenul de buget își are originea în limba latina
desemnând un sac cu bani, fiind regăsit cu același sens si în limba franceză, sau o pungă sau
cufar în care se păstrau obiecte personale sau banii atunci când intreprindea o călatorie. Definirea
juridică a bugetului este intâlnită în România, pentru prima dată, în anul 1929, odata cu
adoptarea Legii asupra contabilității publice și asupra controlului bugetului și patrimoniului
public.
Bugetul de stat trebuie să reflecte pe de o parte necesităţile de resurse financiare ale
statului ce decurg din înfăptuirea programului guvernamental propus pentru perioada imediat
următoare, iar pe de altă parte posibilităţile de acoperire a acestor resurse. Astfel apare problema
dimensionării corecte a nivelului veniturilor şi cheltuielilor publice. În acest scop se folosesc
metode clasice şi metode moderne bazate pe analiza cost avantaje şi alte studii de eficienţă.
Elaborarea proiectului bugetului de stat, prima etapa a procedurii bugetare, cuprinde
activitatea de determinare a veniturilor si cheltuielilor bugetului public national.
Potrivit practicii internationale, insitutia specializata in elaborarea proiectului de buget
este fie Ministerul Finantelor, in Europa, fie biroul bugetar care functioneaza pe langa
presedintele executivului, situatie specifica S.U.A.
In statele europene, lucrarile privind elaborarea bugetului sunt pregatite de aparatul
Ministerului Finantelor, care intocmeste un anteproiect ce are la baza evaluarea veniturilor si
cheltuielilor bugetare dupa metode care difera de la o tara la alta si de la o etapa la alta si anume:
metoda automata sau a penultimei, metoda majorarii sau a diminuarii si metoda evaluarii directe.
Analiza economica si financiara a bugetului faciliteaza întelegerea modului de
functionare a economiei de piata, în care statul poate actiona prin intermediul instrumentelor
fiscale si al fluxurilor de cheltuieli pentru a corecta, a genera sau a agrava dezechilibrele
economice.

2
 Metodele de previzionare a fluxurilor de venituri si cheltuieli prezinta importanta
deosebita pentru politica guvernamentala si pentru gestiunea finantelor publice, in general.
Elaborarea unui buget modern presupune folosirea tehnicilor de previziune si a analizei
macro-economice, care permit evidentierea impactului economic, social si politic al optiunilor
privind procurarea resurselor si efectuarea cheltuielilor.

3
Capitolul 2 : BUGETUL DE STAT
Bugetul de stat exprimă relaţiile economice în formă bănească ce iau naştere în procesul
repartiţiei produsului intern brut, în conformitate cu obiectivele de politică economică socială şi
financiară ale fiecărei perioade. Aceste relaţii au dublu sens: pe de o parte, ca relaţii prin care se
mobilizează resursele băneşti iar pe de lată parte ca relaţii de repartizare a acestor resurse.
Ministrii, ordonatorii principali de credite, elaboreaza cu ajutorul directiilor specializate
din ministere propuneri de cheltuieli bugetare si le inainteaza Ministerului Finantelor cu ocazia
centralizarii cererilor de fonduri formulate de ministere.
Neconcordantele ce pot aparea intre propunerile formulate de ministere si evaluarile Ministerului
Finantelor sunt transate de primul ministru, iar in cazul in care aceste divergente nu sunt
solutionate, in unele tari discutiile sunt supuse arbitrajului presedintelui republicii. Criteriile care
stau la baza procesului de conciliere vizeaza prioritatile stabilite in programul de guvernare
pentru diferitele sectoare de activitate finantate de la buget, precum si eficienta, eficacitatea si
economicitatea apreciate in raport cu indicatorii de performanta specifici fiecarui domeniu
bugetar.
Finalizarea proiectului de buget se materializeaza intr-o serie de documente si anume:
expunerea de motive si proiectul legii bugetului de stat, anexele la proiectul de lege bugetara,
precum si informatii documentare cu privire la modul de fundamentare a bugetului, informatii ce
sunt utile parlamentului cu ocazia analizei si dezbaterilor in vederea aprobarii proiectului de lege
privind bugetul de stat.
Proiectul de buget, una dintre cele mai importante decizii ale puterii executive, este
insusit de Guvern in ansamblul sau, dar si de membrii acestuia care au obligatia, in virtutea
solidaritatii guvernamentale, sa-l sustina, alaturi de ministrul finantelor, in cadrul dezbaterilor
parlamentare.
Aprobarea bugetului presupune dezbaterea si votarea, de catre parlament, a legii de
aprobare a bugetului public national. Institutia publica imputernicita prin Constitutie sa aprobe
proiectul de buget este parlamentul.Caracterul democratic si de larg impact economico- social al
deciziilor de politica financiara relatate in proiectul de buget conduce in mod obiectiv la solutia
aprobarii prevederilor bugetare de catre forul legislativ, organ reprezentativ al intereselor tuturor
cetatenilor.

4
 Cu prilejul dezbaterii proiectului de buget, in unele state, parlamentul are dreptul sa
propuna amendamente, de pilda majorarea sau reducerea veniturilor si cheltuielilor propuse de
guvern, iar in alte state, dezbaterile parlamentului au loc nu numai in plenul lui, dar si in comisii
sale sau in culise.
Executarea bugetului de stat incepe dupa adoptarea sa de catre parlament si consta in
incasarea veniturilor la termenele si in cuantumul prevazut si efectuarea cheltuielilor conform
destinatiei aprobate prin legea bugetara anuala. Aceasta etapa este cea mai importanta, intrucat
presupune realizarea concreta a previziunilor aprobate de parlament. 
Intreaga raspundere cu privire la aducerea la indeplinire a autorizatiei parlamentare
privind executia bugetara revine guvernului care, prin institutii specializate, asigura realizarea
veniturilor si efectuarea cheltuielilor, trebuind sa dovedeasca capacitatea de administrare atat a
procesului de colectare a veniturilor, cat si a procesului de utilizare eficienta a alocatiilor
bugetare. De asemenea, in executarea bugetului, guvernul va urmari efectuarea cheltuielilor in
limitele si conditiile stabilite, precum si evitarea deturnarii fondurilor de la destinatia lor bugetara
legala, prevenirea risipei si abuzurilor.
Realizarea veniturilor constituie o obligatie pentru guvern, in timp ce, executarea
cheltuielilor bugetare, pana la nivelul aprobat, constituie un drept al acestuia. Executia
veniturilor bugetare este un proces distinct de executia cheltuielilor bugetare. Incasarea
veniturilor cuvenite bugetului si, respectiv, efectuarea platilor de la buget se realizeaza fie printr-
o institutie specializata aflata in subordinea Ministerului Finantelor (trezoreria statului), fie prin
sistemul bancilor comerciale, pe baza de conventii privind prestarea de servicii, incheiate intre
acestea si Ministerul Finantelor.

2.1 Realizarea veniturilor :

Realizarea veniturilor bugetare consta in derularea mai multor etape: asezarea, lichidarea,
emiterea titlului de percepere a impozitului si perceperea propriu- zisa a acestuia.
Asezarea impozitului reprezinta operatiunea de identificare si dimensionare a materiei
impozabile de care dispune o persoana fizica sau juridica. 
Lichidarea consta in determinarea cuantumului impozabil datorat de persoana fizica sau
juridica.

5
 Emiterea titlului de percepere a impozitului consta in deschiderea rolului, adica
inscrierea sumei respective in debitul respectivei persoane fizice sau juridice si poate imbraca
anumite forme: un titlu de incasare, atunci cand debitorul achita spontan suma datorata sau un
ordin de incasare, atunci cand se trece la executarea silita a debitorilor care nu-si respecta
obligatia fata de stat in termenele stabilite.
Perceperea propriu- zisa a impozitului consta in operatiuni de incasare a acestuia in
cuantumul si la termenele stabilite si include si urmarirea. In cazul executarii silite, prin urmarire
se pot naste litigii care sunt solutionate fie pe cale juridica, fie pe cale administrativa.
Asezarea, lichidarea si emiterea titlului de perceptie a impozitului se executa prin organe
specializate ale Ministerului Finantelor, iar incasarea propriu- zisa a creantelor se realizeaza prin
contabili (incasatori) din serviciul trezoreriei.Asemanator se procedeaza si in cazul impozitelor
indirecte, precum si al altor venituri bugetare.

2.2 Efectuarea cheltuielilor publice :

Efectuarea cheltuielilor publice presupune respectarea destinatiei si a cuantumului

aprobat pentru fiecare categorie de cheltuieli bugetare si impune parcurgerea mai multor faze
procedurale succesive, pentru fiecare alocatie bugetara, dupa cum urmeaza: angajarea, lichidarea,
ordonantarea si plata.
Angajarea reprezinta asumarea obligatiei de catre stat de a plati o anumita suma de bani
furnizorilor diferitelor bunuri si servicii publice, obligatie ce rezulta dintr- un contract, hotarare
judecatoreasca, decizie ministeriala sau orice alt act legal. Angajarea este facuta de catre
ordonatorii de credite principali (ministri) sau, in mod exceptional, de catre ordonatorii
secundari, dar numai in limita stabilita in buget pentru actiunile sau obiectivele respective.
Lichidarea este faza in care se constata realizarea serviciului in favoarea statului si se
stabileste cuantumul platii ce urmeaza a fi efectuata. Lichidarea are la baza documente
justificative si furnizarea efectiva a bunurilor si/sau serviciilor contractate.
Ordonantarea consta in operatiunea de emitere, din partea unei institutii publice, a unei
dispozitii sau ordin de plata a unei sume din alocatia bugetara in favoarea unui tert, furnizor de
bunuri si/sau servicii publice sau creditor.

6
 Plata este operatiunea prin care se stinge obligatia statului fata de persoanele fizice sau
juridice, furnizori sau creditori si consta in achitarea efectiva de catre institutia publica a sumei
datorate.
Operatiunile specifice primelor trei faze (angajarea, lichidarea si ordonantarea) sunt
efectuate, pe baza avizelor serviciilor operationale, de catre conducatorii institutiilor publice (sau
mandatarii acestora), denumiti si ordonatori de credite bugetare. Ordonatorii de credite bugetare
sunt clasificati in ordonatori de gradul I (conducatorii ministerelor si agentiilor guvernamentale
din subordinea guvernului), de gradul II (structurile de conducere si coordonare din teritoriu ale
ministerelor: directii sanitare judetene, inspectorate scolare judetene etc.) si de gradul III
(institutiile publice operationale: spitale, scoli, teatre, muzee etc.).Actele emise de ordonatorii
principali sau secundari trebuie sa poarte viza controlului financiar, pe baza acestora efectuandu-
se plati ce vor afecta resursele statului.Plata este efectuata de catre gestionarii de bani publici:
contabili, casieri, platitori.Toti functionarii publici participanti la fazele executiei cheltuielilor
publice ale unei institutii bugetare raspund solidar pentru calitatea si legalitatea gestionarii
banilor publici.

2.3 Incheierea exercitiului bugetar :

Incheierea exercitiului bugetar este etapa urmatoare incasarii veniturilor si efectuarii

cheltuielilor pentru un an bugetar si consta in intocmirea unei dari de seama complete cu privire
la modul de realizare a veniturilor si de efectuare a cheltuielilor pentru anul bugetar expirat.
Caracteristic acestei etape este intocmirea contului de incheiere a executiei bugetare, care
permite determinarea rezultatelor executiei bugetare, adica raportul dintre venituri si cheltuieli.
Contul de incheiere a executiei bugetare este alcatuit din totalitatea veniturilor realizate si a
cheltuielilor efectuate si reflecta rezultatul executiei bugetare care poate fi un deficit sau un
excedent bugetar.Contul de incheiere a executiei bugetare, intocmit de Ministerul Finantelor, este
prezentat Guvernului, care, dupa discutare, il supune spre dezbatere si aprobare Parlamentului.

7
Capitolul 3: METODE SI TEHNICI DE DIMENSIONARE A VENITURILOR SI
CHELTUIELILOR BUGETARE

Pentru ca bugetul să reflecte cît mai fidel necesităţile de resurse financiare care să asigure
înfăptuirea programului guvernamental propus, precum şi posibilităţile de acoperire a acestora,
este necesară cuantificarea cît mai corectă a veniturilor şi cheltuielilor bugetare. În vederea
dimensionării indicatorilor de venituri şi cheltuieli cuprinşi în buget, se utilizează numeroase
metode grupate în două mari categorii: metode clasice şi metode moderne.

3.1 METODE CLASICE Dintre metodele clasice de stabilire a mărimii veniturilor şi

cheltuielilor bugetului de stat, menţionăm: metoda automată, metoda majorării şi metoda
evaluării directe.

A. Metoda automată constă în intocmirea proiectului de buget. luând ca bază de pornire

execuţia bugetară a penultimului an bugetar. Trebuie avut în vedere faptul că elaborarea
proiectului bugetului de stat pentru un anumit an se declanşează cu circa opt luni înainte de
începerea acestuia, respectiv începând din luna mai.
Metoda are avantajul simplităţii, dar dezavantajul că datele oferite drept bază de pornire
sunt foarte puţine, nesemnificative, cu atît mai mult în perioadele de mari transformări
economice.

B. Metoda majorării presupune stabilirea unui ritm mediu de variaţie a indicatorilor

bugetari pe о perioadă anterioară de 5-10 ani. Pentru aceasta. se iau în calcul indicatorii rezultaţi
în exerciţiile bugetare ale perioadei anterioare anului pentru care se proiectează noul buget.
Valoarea ritmului mediu astfel rezultată, se aplică asupra indicatorilor aferenţi anului bugetar în
curs, determinînd nivelul veniturilor şi al cheltuielilor pentru anul următor.
Această metodă este aproximativă, deoarece se bazează pe extrapolarea tendinţelor
manifestate în evoluţia indicatorilor din anii precedenţi, neavînd în vedere influenţele unor
factori diverşi care pot acţiona în realitatea economică viitoare, mai mult sau mai puţin intens.

8
 C. Metoda evaluării directe are în vedere calcule pentru fiecare sursă de venit sau
categorie de cheltuieli, bazate pe execuţia ultimului an fiscal încheiat, indicatori preliminaţi ai
bugetului pe anul în curs, precum şi pe previziunile în domeniul economico-social ale perioadei
pentru care se proiectează bugetul.
În general, metodele clasice sunt depăşite, folosirea lor, prezentînd serioase neajunsuri,
precum:
o volumul insuficient de informaţii utilizat la construirea bugetului;
o imposibilitatea previzionării şi cuantificării efectelor unor factori ce pot interveni
pe parcurs în economia reală şi finanţele ţării;
o nu vizează urmărirea eficienţei acţiunilor ce se finanţează din resursele publice;
o nu reuşesc să cuantifice şi să coreleze cheltuielile aferente noilor instituţii publice
şi obiective economice publice, sporul de venituri prin introducerea unor noi
impozite sau mărirea celor existente şi reducerea de venituri determinate de
eliminarea unor impozite sau de diminuarea unora dintre cele existente.

3.2 ANALIZA COST - AVANTAJE metoda generala (moderna) de dimensionare a

cheltuielilor publice

Efectuarea cheltuielilor publice în general şi a celor pentru acţiuni economice, în

special, presupune cuantificarea şi alocarea volumului de resurse financiare necesare realizării
diferitelor obiective sau acţiuni, urmărind obţinerea unei eficienţe cât mai ridicate. În acest scop,
sunt necesare calcule de fundamentare bazate pe o documentaţie specifică , luând în considerare
factorii tehnici,economici şi uneori sociali, care conditionează realizarea fiecărui obiectiv, atât
prin prisma efortului financiar, cât şi prin cea a rezultatelor (efectelor) utile ce urmează a se
obţine.
În mod deosebit, în cazul obiectivelor economice de natura investiţiilor (crearea de noi
întreprinderi, dezvoltări, modernizări, reutilizări, etc.) se impune elaborarea mai multor variante
de realizare a acestora, pentru a se putea alege, în final, cea mai avantajoasă. Este domeniul care
se pretează în cel mai înalt grad aplicării analizei cost-beneficii sau cost-avantaje.

9
 Folosirea acestei metode în fundamentarea cheltuielilor pentru acţiuni economice are un
suport obiectiv, cu atât mai mult cu cât, atât elementele de cost, cât şi cele de avantaj pot fi mai
bine delimitate şi cuantificate. 
  Potrivit analizei cost-beneficiu, într-o primă fază, se procedează la definirea cât mai
precisă a obiectivelor, după care se trece la identificarea mijloacelor posibile de folosit pentru
realizarea fiecărui obiectiv propus. Pe această bază , se elaboreazăsoluţii alternative, începând cu
întocmirea de liste ce conţin mijloacele susceptibile de utilizat în aplicarea fiecărei soluţii. Prin
combinarea mijloacelor respective, în diferite variante de cost şi de avantaj, se determină apoi,
mărimea costurilor şi a beneficiilor (avantajelor) corespunzătoare. În final, are loc compararea
acestora şi alegerea variantei mai avantajoase, prin prisma celui mai bun raport între costuri şi
beneficii(avantaje).
Este evident că o variabilă fundamentală pentru determinarea mărimii efortului
financiar,exprimat prin suma de alocat şi alegerea variantei optime o constituie costurile totale
pentru realizarea şi punerea în exploatare a obiectivului respectiv. Cuantificarea lor trebuie să
pornească de la evaluarea cheltuielilor cu cercetarea şi proiectarea, continuând cu cele aferente
lucrărilor de construcţii, achiziţionării şi montării utilajelor, etc., respectiv cu cele legate de
funcţionarea obiectivelor, incluzând şi eventualele pierderi de venit ce decurg din dezafectarea
unor terenuri, etc.
Pe de altă parte, în determinarea avantajelor se au în vedere veniturile posibile de
obţinut prin punerea în exploatare a obiectivului, în primul rând, încasările previzibile din
vânzarea produselor sau serviciilor, inclusiv eventualele sume ce vor rezulta din valorificarea
altor utilităţi sau active ce vor fi scoase din funcţiune, etc
În mod sintetic, avantajele ce rezultă prin finanţarea de acţiuni sau obiective economice,
se concretizează prin beneficiul sau profitul previzibil a se obţine pe perioada de exploatare a
obiectivului, respectiv în anii de funcţionare a acestuia şi poate fi determinat, global, ca
diferenţă între veniturile şi cheltuielile de exploatare realizabile în fiecare an. La rândul lor,
eforturile totale aferente unui obiectiv economic însumează cheltuielile corespunzătoare
investiţiilor pentru crearea sa cu cele de exploatare, ce se vor efectua pe parcursul funcţionării
sale.

10
 Aşadar, pentru fiecare proiect de realizare a unui obiectiv economic, profitul rezultă ca
diferenţă între suma veniturilor, pe toţi anii de exploatare, şi mărimea însumată a investiţiilor şi
cheltuielilor de exploatare (în aceeaşi ani), potrivit relaţiei următoare:
P = (V1+V2+.....+Vn) - (I+C1+C2+.....+Cn) în care:
P= profitul obtenabil în perioada de funcţionare a obiectivului;
I= investiţia totală;
V1= veniturile obtenabile în primul an de funcţionare;
V2= veniturile obtenabile în al doilea an de funcţionare;
Vn= veniturile obtenabile în ultimul an de funcţionare
Concepute în variante diferite, cu eforturi şi avantaje ce diferă de la unul la altul,
proiectele pentru realizarea obiectivului se pot ordona în funcţie de mărimea profitului sau de
nivelul raportului dintre costuri şi beneficii. Dacă unele proiecte vor indica un rezultat negativ, în
sensul că, în loc de profit, vor arăta pierderi, acestea se vor elimina de la sine, urmând ca
alegerea să se facă numai între celelalte variante de proiect, care asigură obţinerea unui profit.
Concomitent, se tine seamă şi de restricţiile bugetare, constând în mărimea maximă a resurselor
posibile de alocat pentru finanţarea obiectivului respectiv.
In acelaşi timp, pentru alegerea variantei de finanţat, este necesară evaluarea impactului
factorului timp asupra mărimilor luate în calcul, atât a sumelor ce se investesc (cheltuiesc)
în prezent, dar se valorifică în viitor, cât şi a profitului ce urmează a se realiza în viitor, prin
exploatarea obiectivului, ele exprimându-se în unităţi monetare supuse deprecierii. Se apelează,
în acest scop, la calcule de actualizare a valorii lor, astfel încât variantele comparate şi variabilele
ce exprimă costurile şi avantajele să devină comparabile. Se porneşte de la premisa că o sumă
cheltuită în prezent sau existentă ca disponibilităţi băneşti utilizabile exprimă o valoare mai mare
decât aceeaşi sumă în viitor. Altfel spus, o unitate monetară disponibilă în prezent, valorează mai
mult decât în viitor, cu o mărime considerată, de regulă, egală cu rata dobânzii, folosită şi în
calculele de actualizare. Folosirea ratei dobânzii ca rată de actualizare devine, însă,
neconcludentă în condiţiile manifestării fenomenelor inflaţioniste, când rata nominală diferă de
cea reală– mai mică sub impactul ratei inflaţiei. În acest caz, este indicată folosirea în calculele
respective a ratei nete de actualizare, care se determină pornind de la egalitatea următoare:
 de unde rezultă relaţia:
(1+i)n * 1/ (1+d)n = 1 / (1+a) n în care:

11
 a – rata netă(reală) de actualizare;
i – rata inflaţiei în economia naţională;
d - rata dobânzii pe piaţa financiară.
Prin urmare, dacă se doreşte a fi cunoscută valoarea unei unităţi monetare peste “n” ani,
la o rată de actualizare “a”, valoarea ei actualizată se exprimă prin relaţia:
1(n,a) = (1+a)n în care:
a= rata de actualizare;
n= numărul anilor pentru care se face calculul.
Similar, dacăse are în vedere o sumă investită în prezent, relaţia de calcul a valorii ei
actualizate, peste “n” ani, devine:
Sn= S0(1+a)n în care:
S0= valoarea unei sume în prezent;
Sn= valoarea aceleiaşi sume peste “n” ani.
Spre deosebire, în cazul profitului obtenabil în viitor, respectiv a veniturilor şi
cheltuielilor de exploatare ce se vor realiza în viitor, actualizarea permite determinarea mărimii
lor în prezent, pentru a fi comparabile cu investiţiile ce se fac, folosind aceeaşi rată de
actualizare.
În acest caz,valoarea actualizatăa unei unităţi monetare obtenabile peste “n” ani este dată
de relaţia:
1(n,a) = 1/ (1+a)n
iar pentru o sumă reprezentând profit, venituri, cheltuieli viitoare, această relaţie de
actualizare devine: S0= Sn / (1+a)n . În baza aceluiaşi raţionament, profitul actualizat (Pa)
obtenabil pe seama veniturilor şi cheltuielilor pentru crearea şi exploatarea unui obiectiv
economic, poate fi determinat (pornind de la relaţia anterioară de calcul a profitului) prin
expresia:
Pa= -I + (V1-C1)/(1+a)n +(V2-C2)/(1+a) n + (V3-C3)/(1+a) n +.... +(Vn-Cn)/(1+a) n

Este evident că alocarea unor sume din fonduri publice pentru finanţarea de acţiuni sau
obiective conomice echivalează cu decizia de investiţie ce trebuie fundamentată şi sub aspectul
cerinţelor de eficienţă.Cunoaşterea mărimilor comparabile ale eforturilor investiţionale şi de
exploatare a unui obiectiv economic, respectiv a efectelor (rezultatelor) obtenabile permite o mai

12
bună fundamentare a deciziilor de investire, prin calcule şi aprecieri mult mai realiste asupra
eficienţei acestor cheltuieli.

3.3 METODE MODERNE : Metodele moderne de cuantificare a veniturilor şi

cheltuielilor bugetare vizează raţionalizarea cheltuielilor bugetare şi au la bază, în principal,
analiza „cost-avantaje" sau „cost-eficacitate". Această analiză presupune existenţa mai multor
proiecte alternative pentru realizarea aceluiaşi obiectiv şi reprezintă un mod practic de alegere a
acelei variante care maximizează rezultatele obtenibile la un anumit nivel al costurilor, sau care
obţine aceleaşi efecte, cu costuri minime.
Renunţarea la utilizarea metodelor clasice de evaluare. a condus în practica financiară la
alegerea unei variante a metodelor moderne: metoda de planificare, programare, bugetizare;
metoda denumită “baza bugetară zero"; managementul prin obiective; bugetul bazat pe
programe: metoda rationalizării opţiunilor bugetare.

A Metoda de planificare, programare şi bugetizare, reprezintă о metodă de utilizare

optimă a cheltuielilor bugetare, în contextul aplicării deciziilor într-un mod cît mai eficient.
Cheltuielile publice sunt evidenţiate în funcţie de domeniul unde se efectuează (ministerul care le
administrează), precum şi în funcţie de modul cum se efectuează. În cadrul metodei de
programare, planificare, bugetizare, cheltuielile publice sunt clasificate prin programe care sunt
în strînsă legătură cu obiectivele politicilor stabilite de guvern.
Aplicată iniţial în S.U.A. în domeniul militar, metoda a fost extinsă la nivelul bugetului în
ansamblul său şi presupune efectuarea unor judecăţi de valoare în vederea adoptării soluţiei care
să maximizeze rezultatele sau să minimizeze costurile. Metoda bugetării bazată pe programe se
concentreazâ asupra furnizării informaţiei în legătură cu eficienţa serviciilor publice, considerată
în funcţie de obiectivele propuse.

B Metoda denumită baza bugetară zero constă în examinarea critică a fiecărui tip de
cheltuială bugetară şi aprecierea utilităţii şi eficienţei sale. Pentru aceasta este necesară existenţa
unei multitudini de programe alternative, urmand a se opta pentru unul dintre ele, în funcţie de
efectele posibil de obţinut la un anumit nivel al cheltuielilor bugetare.

13
 Baza bugetară zero presupune reluarea în permanenţă a analizei tuturor cheltuielilor
bugetare, ca şi cum s-ar porni de la zero pentru toate cheltuielile publice. În cadrul metodei, se
disting două faze:
1. Identificarea unităţilor şi a modulelor decizionale;
2. ierarhizarea modulelor decizionale în funcţie de priorităţi.
Prin unităţi decizionale se înţeleg cele ale căror decizii pot fi izolate şi analizate.
Corespunzător fiecărei unităţi decizionale analiza este cuprinsă într-un modul de decizie, care
reprezintă un ansamblu de informaţii ce permit decidentului să aleagă între diferite niveluri de
angajamente bugetare, în vederea realizării unei anumite acţiuni, precum şi să întreprindă
diverse acţiuni pentru atingerea unui anumit obiectiv.
În vederea ierarhizării modulelor decizionale în funcţie de priorităţi, nivelul
angajamentelor bugetare se încadrează într-una din următoarele posibilităţi:
 nivelul zero, care înseamnă anularea resurselor bugetare pentru о acţiune apreciată ca
nefiind prioritară;
 nivelul redus, care presupune continuarea acţiunii cu resurse scăzute, comparativ cu
perioada anterioară;
 nivelul normal, corespunde situaţiei în care acţiunea se desfăşoară la acelaşi nivel
comparativ cu perioada anterioară;
 nivelul crescut permite suplimentarea resurselor financiare pentru acţiunile considerate
prioritare.
О primă evaluare a priorităţilor are loc în unitatea administrativă decizională unde se
determină nivelul angajamentului bugetar pentru fiecare acţiune. În continuare, modulele de
decizie provenind de la mai multe unităţi de decizie, sunt transmise unităţii decizionale ierarhic
superioare, care le agregă şi le clasează în vederea transmiterii lor unui decident aflat la un nivel
superior. În acest fel, bugetarea cu bază zero asigură participarea la luarea deciziilor finale, a
tuturor decidenţilor de la diverse niveluri de pregătire a bugetului. Totalitatea modulelor de
decizie reţinute în finalul acestui proces, alcătuieşte bugetul previzional şi este clasată în ordinea
priorităţilor, fiecărui modul corespunzîndu-i un anumit nivel al cheltuielilor bugetare.
Aplicarea bugetului cu bază zero pe perioade mai îndelungate permite ca la anumite
intervale de timp, fiecare dintre beneficiarii de fonduri publice (de exemplu fiecare minister) să

14
fie supus examinării tuturor cheltuielilor publice pe care le-a ocazionat, identificînd acele
cheltuieli care s-au dovedit ineficiente de-a lungul perioadei de timp analizate.

C Managementul prin obiective reprezintă о metodă de cuantificare a cheltuielilor

bugetare care pune accentul pe identificarea finalităţilor pentru fiecare domeniu de activitate.
Astfel, fiecare administrator al banului public stabileşte propriile sale obiective, care vor
contribui la realizarea scopurilor propuse. În cadrul fiecărui minister are loc rediscutarea
finalităţilor, precum şi coordonarea obiectivelor şi resurselor. Această metodă a fost concepută în
contextul unei planificări globale pe termen mediu. astfel încât să permită coordonarea între
ministere a obiectivelor. Ea permite identiflcarea opţiunilor orizontale privind diferenţierea
mărimii creditelor bugetare distribuite între ministere. Decidentul care procedează la selectarea
obiectivelor este diferit de utilizator. Prin această metodă s-a realizat о descentralizare a deciziei,
dar au apămt dificultăţi în ceea ce priveşte asumarea răspunderii la nivelul noilor centre
descentralizate de decizie, determinarea precisă a obiectivelor, precum şi corelarea obiectivelor
parţiale cu cele finale.

D Bugetul bazat pe program (sau bugetul de program) reprezintă о modalitate de

pregătire şi prezentare a bugetelor, pornind de la obiectivele urmărite şi nu de la organizarea
administraţiei. Se pune accentul pe obiectivele de realizat şi pe determinarea ansamblului de
mijloace utilizate pentru atingerea lor. Astlel, bugetul de program devine un instrument util şi
original pentru programarea bugetară şi corelarea ei cu un anumit plan. În acest sens, metoda
permite: - stabilirea de către fiecare minister a priorităţilor relative;
- alegerea acţiunilor prioritare dintr-un cadru bugetar dat;
- afectarea alocaţiilor bugetare şi compararea cu rezultatele;
- analiza obiectivităţii şi eficacităţii pe baza comparaţiei dintre costurile implicate şi
rezultatele obţinute:
- evitarea acoperirii prin finanţare bugetară a unor acţiuni ne-oportune ale admmistraţiei
(în special cele care nu fac obiectul acestei finanţări).
În plan interministerial, metoda este mai puţin eficientă, deoarece nu reuşeşte să conducă,
prin însumare, la о viziune globală asupra bugetului statului. De altfel, întocmirea bugetului de
program (care nu are puterea de lege) se realizează în paralel cu întocmirea bugetului de stat,
fiind util pentru fundamentarea acestuia.

15
 E Metoda raţionalizării opţiunilor bugetare este concepută ca un sistem cibernetic
închis, între componentele căruia sunt relaţii de interdependenţă, astfel că nerealizările dintr-o
fază se repercutează asupra celorlalte. Analiza sistemică are drept scop, ca în urma unor iteraţii
succesive să se reformuleze obiectivele şi mijloacele utilizate pentru atingerea lor. Originalitatea
şi un mare avantaj al metodei constă în capacitatea ridicată de adaptabilitate şi de reformulare a
opţiunilor. În aplicarea metodei se remarcă patru faze: studiul, decizia, execuţia şi controlul.
Faza de studiu presupune următoarele activităţi:
 formularea problemei;
 identificarea obiectivelor şi a mijloacelor de rea- analiza şi confruntarea soluţiilor de
realizare a obiectivelor.
 analiza şi confruntarea soluţiilor de realizare a obiectivelor.
Obiectivele pot fi complexe, incluzănd activităţile specifice unui minister în ansamblul
său, ori punctuate, pe segmente precise de activitate. Selecţia obiectivelor are loc pornind de la
criteriile stabilite de către decident, în funcţie de priorităţi, precum şi de ierarhizarea obiectivelor.
De asemenea, la atingerea obiectivului selectat, о importanţă deosebită revine identificării şi
confruntării soluţiilor. Adesea, acelaşi obiectiv poate fi atins pe mai multe căi, ceea ce impune
compararea soluţiilor alternative şi determinarea costului total de realizare a programului propus
în diverse variante.
Faza de decizie cuprinde activităţi cum sunt:
 alegerea programului care maximizează efectele;
 elaborarea unui buget-program;
 includerea bugetului-program în bugetul anual.
Adoptarea deciziei se bazează pe analiza cost-avantaje, cost-eficacitate sau pe analize
multicriteriale. Realizarea programelor aprobate presupune întocmirea bugetelor-program şi
includerea creditelor necesare realizării obiectivului ales, în bugetul anual.
Faza execuţiei cuprinde:
 realizarea programului;
 efectuarea cheltuielilor;
 identificarea efectelor obţinute.

16
 În cadrul acestei faze, se întocmesc diverse analize care pun în evidenţă ansamblul
operaţiunilor efectuate, diferitele categorii de costuri, precum şi indicatorii de eficacitate care
permit măsurarea gradului de concretizare a obiectivului propus.
Faza de control constă în:
 determinarea indicatorilor de gestionare a resurselor şi de execuţie a programului;
 reevaluarea opţiunilor;
 reajustarea programelor.
Controlul rezultatelor are drept scop aprecierea gradului în care obiectivele selectate au
fost sau nu realizate. În cazul apariţiei unor distorsiuni în desfăşurarea programului, iniţiatorii
acestuia trebuie să identifice cauzele.
Prin această metodă se urmăresc obiective pe termen mijlociu şi are avantajul că oferă
posibilitatea reexaminării periodice a opţiunilor, în funcţie de eventualele modificări apărute. De
asemenea, utilizând modele matematice, se ajunge la о estimare a veniturilor şi cheltuielilor mai
apropiată de cuantumul nevoilor reale ale fiecărei perioade.
Aplicarea acestei metode este însă dificilă, din cauză că multe fenomene economice sunt
influenţate de numeroşi factori, a căror acţiune nu poate fi întotdeauna comensurată cu exactitate.
Totodată, aplicarea în practică a acestei metode a reliefat unele dificultăţi legate de elaborarea,
aprobarea şi execuţia bugetului. Prin aplicarea sa, sunt încălcate cerinţele unor principii bugetare
precum: anualitatea bugetară şi neafectarea veniturilor bugetare.

17
Capitolul 4: CONCLUZII SI PROPUNERI

Bugetul de stat reprezintă o categorie fundamentală a ştiinţelor finanţelor. Îl putem

aborda din punct de vedere juridic şi economic.
Sub aspectul său juridic bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute şi autorizate
veniturile şi cheltuielile anuale ale statului. Bugetul de stat prevede şi autorizează în formă
legislativă cheltuielile şi resursele statului, având caracter obligatoriu fiind supus aprobarii
Parlamentului. Reprezintă un act de previziune a resurselor publice şi a modului de utilizare a
acestuia, elaborându-se pe o perioada de un an. Legea bugetului de stat este influenţată de
concepţiile politice, economice şi sociale specifice fiecărei perioade.
Ca document oficial, bugetul de stat evidenţiază nivelul aprobat al cheltuielilor ce se vor
efectua în viitor şi mărimea veniturilor ce pot fi mobilizate la dispoziţia statului.
Abordarea economică se referă la corelaţiile macroeconomice şi în special legătura cu
nivelul şi evoluţia produsului intern brut. Un anumit nivel al PIB şi măsura în care acesta este
repartizat pentru formarea brută de capital şi consum determină nivelui indicatorilor bugetari şi
constituie baza evoluţiei favorabile a resurselor în viitor.
Pentru ca bugetul să reflecte cat mai fidel necesităţile de resurse financiare care să asigure
înfăptuirea programului guvernamental propus, precum şi posibilităţile de acoperire a acestora,
este necesară cuantificarea cît mai corectă a veniturilor şi cheltuielilor bugetare

18
BIBLIOGRAFIE :
 http://legeaz.net/oug-45-2003-finantelor-publice-locale/art-2-definitii-dispozitii-generale
 www.mfinante.ro
 www.insse.ro
 LEGEA nr. 273 din 29 iunie 2006 (cu modificările şi completările ulterioare)
privind finanţele publice locale . Formă actualizată la data de 17 iulie 2013
 Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 597 din 13 august 2002
 “Finanțe editia a II-a ”, Stroe R. și Armeanu D
(http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap5 )
 Văcărel Iulian și colectivul, Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, Bucerești, 2007

19