Caracteristicile asigurărilor de viaţă

Asigurările de viaţă au ca obiect garantarea plăţii unei sume de bani de

către asigurător, în cazul producerii unui eveniment legat de persoana fizică
a asiguratului, şi anume: vătămarea corporală, îmbolnăvirea, decesul sau
supravieţuirea acestuia. Chiar şi persoanele tinere se pot îmbolnăvi sau pot
deceda în urma unor accidente neaşteptate, ce vor genera în mod automat şi
dificultăţi financiare.
Asigurările de viaţă au, spre deosebire de asigurările generale, anumite
caracteristici, prezentate mai jos:
Valoarea capitalizată este un fond care se acumulează pe întreaga
perioadă de viaţă a poliţei şi la care deţinătorul de poliţă poate avea acces în
mai multe moduri: poate face împrumuturi, poate opta pentru cumpărarea
unei poliţe de asigurare de viaţă cu plata integral, sau poate răscumpăra
poliţa.
Dificultăţile financiare în cadrul asigurărilor de persoane sunt
determinate de: necesităţile băneşti pentru funeralii; asigurarea unor resurse
financiare moştenitorului, după decesul asiguratului; restabilirea morală
după deces.
Motivaţia încheierii asigurărilor de persoane sunt: stresul; motivaţii
personale; concepţia despre moarte.
Riscul este definit de majoritatea economiştilor ca o pierdere propriu-
zisă, sau ca o pierdere produsă de o neglijenţă ce poate avea urmări asupra
individului sau asupra unei proprietăţi.
Suma asigurată se stabileşte în mod forfetar de către asigurat, în funcţie
de nevoile şi posibilităţile sale financiare. Asiguratul poate să încheie mai
multe contracte de asigurare împotriva aceluiaşi eveniment şi pentru sume
diferite, fără să fie împiedicat de lege sau de asigurător să facă acest lucru.
La producerea riscului asigurat, asiguratul sau beneficiarul asigurării, poate
încasa drepturile de asigurare de la toţi asigurătorii deoarece aici nu mai este
vorba de daună ca la asigurările de bunuri.
Neavând caracter reparator, asigurarea de persoane nu are restricţii ca
asigurarea de bunuri. Dacă în urma producerii riscului asigurat, asiguratul
suferă o vătămare corporală sau a contactat o maladie care i-a afectat
capacitatea de muncă, el are dreptul la o indemnizaţie de asigurare (suma
asigurată), care să facă posibilă refacerea situaţiei sale financiare existente
înaintea producerii accidentului sau contactării bolii. Interesul asigurării nu
prezintă importanţă, întrucât indemnizaţia de asigurare este datorată
independent de existenţa unei daune.
Indemnizaţia de asigurare reprezintă suma de bani pe care asigurătorul o
achită asiguratului în cazul producerii riscului asigurat.
Deoarece nici viaţa şi nici sănătatea unei persoane nu sunt evaluabile în
bani, nu se poate pune problema unui raport între suma asigurată şi paguba
suferită de asigurat.
Contractul de asigurare se încheie în formă scrisă (prin completarea unei
declaraţii de asigurare). După analiza răspunsurilor, asigurătorul este de
acord cu încheierea contractului, redactarea contractului în formă scrisă şi
înmânarea unui exemplar asiguratului. Contractul de asigurare se consideră
încheiat prin plata primei de asigurare şi emiterea poliţei.
Încetarea contractului de asigurare se realizează în următoarele moduri:
modul obişnuit de încetare îl constituie ajungerea la termen, adică expirarea
perioadei pentru care a fost încheiat; contractul încetează şi prin producerea
evenimentului asigurat. Dar, există şi moduri mai puţin uzuale cum ar fi:
denunţarea, rezilierea şi anularea contractului.
Denunţarea se face de către asigurător, dacă asiguratul nu a comunicat,
în scris, modificările intervenite în cursul contractului în legătura cu datele
luate în considerare la încheierea contractului.
Rezilierea înseamnă desfacerea pentru un timp a contractului, datorită
neexecutării obligaţiei uneia din părţi din cauze care i se pot imputa. Efectele
produse de contract până la reziliere rămân valabile.
Nulitatea contractului poate fi cauzată de declaraţii inexacte sau
incomplete făcute de asigurat, sau de lipsa interesului asigurabil din partea
contractantului, în momentul încheierii acestuia.

Tipuri de asigurări de viaţă

Asigurările de viaţă se pot clasifica în funcţie de riscul asigurat, de

momentul achitării primei, de momentul încasării sumei asigurate şi de
forma pe care acestea o îmbracă. Astfel în funcţie de riscul acoperit,
asigurările de viaţă pot fi: a) asigurări de supravieţuire, b) asigurări de
deces, c) asigurări mixte de viaţă, d) asigurări de accidente, e) asigurări de
boală, f) alte forme.

În cazul asigurării de supravieţuire, asigurătorul se obligă să plătească

asiguratului suma asigurată, cu condiţia ca acesta să fie în viaţă la sfârşitul
perioadei pentru care s-a încheiat contractul de asigurare. Dacă acesta a
decedat înainte de expirarea termenului de valabilitate, asigurătorul este
eliberat de angajamentul luat prin contract, şi nu are nici o obligaţie faţă de
moştenitori.
Asigurarea de rentă este asigurarea în care suma asigurată este pusă la
dispoziţia asiguratului sub forma unor plăţi periodice cu titlul de rentă.
În cazul asigurării de viaţă variabilă, proprietarul poliţei de asigurare are
posibilitatea de a alege una din opţiunile pe care societatea de asigurare i le
pune la dispoziţie, beneficiile poliţei de asigurare se ajustează în funcţie de
valoarea investiţilor prevăzute în poliţa de asigurare, în momentul în care se
solicită plata lor, beneficiile de deces nu pot fi mai mici decât sumele
asigurate iniţial pentru care s-a încheiat contractul de asigurare, dar ele pot fi
mai mari, dacă investiţiile făcute au fost profitabile.
În ceea ce priveşte asigurările de viaţă universală, posesorul poliţei de
asigurare poate, la anumite intervale de timp, modifica valoarea beneficiilor
de deces, posesorul poliţei de asigurare poate schimba valoarea şi data
efectuării plăţii primelor de asigurare, fără a avea obligaţia de a anunţa
anticipat societatea de asigurări, primele de asigurare sunt plasate într-un
cont şi din valoarea lor se vor scădea, la un moment dat, cheltuielile de
deces. În acest cont se varsă, totodată, şi dobânzile obţinute, care pot varia în
timp, posesorul poliţei poate retrage anumite sume din economiile
acumulate, societatea de asigurări este cea care va decide cum vor fi investiţi
banii, şi cea care garantează o rată minimă de rentabilitate.
În cazul asigurărilor de deces, protejează asiguratul împotriva riscului de
deces, asiguratul se obligă să plătească prime de asigurare toată viaţa,
existând posibilitatea ca plata primelor să se facă până la o anumită dată cum
ar fi: data “x”, ieşirea la pensie, în cazul asigurării de deces încheiate pe
termen limitat, asigurătorul se obligă să achite suma înscrisă în contract, cu
condiţia ca decesul asiguratului să survină în perioada de valabilitate a
acestuia.
La asigurarea mixtă de viaţă asigurătorul cuprinde două riscuri
alternative într-un contract de asigurare unic, dând impresia ca asiguraţii
câştigă în cazul producerii oricărui risc: în cazul decesului asiguratului,
beneficiarul asigurării intră în posesia sumei asigurate, iar în caz de
supravieţuire, asiguratul încasează personal suma asigurată. Asiguratul
câstigă în ambele cazuri dar cu preţul aferent acoperirii celor două riscuri,
atât cel de deces cât şi cel de supravieţuire.
Asigurarea de accidente, protejează persoanele fizice de consecinţele
nefaste ale unor evenimente neprevăzute care le poate afecta viaţa,
integritatea corporală sau capacitatea de muncă. Persoanele asigurate vor
primi cu titlu de indemnizaţie o sumă pentru acoperirea cheltuielilor de
îngrijire medicală, refacere şi compensare a pierderilor de venit.
Asigurarea de boală are drept scop protejarea persoanelor care au suferit
o incapacitate temporară de muncă determinată de boală.
Rolul asigurărilor de sănătate este acela de acoperire totală sau parţială a
cheltuielilor cu ocrotirea sănătăţii, diferenţa fiind suportată de stat sau de
individ după caz. Aceste asigurări au caracter facultativ şi se întind pe
perioade lungi de timp. Clasificarea asigurărilor de sănătate: asigurări de
accidente; asigurări de boală; asigurări de sănătate permanentă. Poliţe de
asigurări de sănătate: asigurarea cheltuielilor de spitalizare; asigurarea
pentru intervenţii chirurgicale; asigurarea medicală de bază; asigurarea
medicală majoră; asigurarea medicală complexă.
Asigurarea de sănătate permanentă urmăreşte să elimine sărăcia, adesea
asociată cu o incapacitate de muncă de durată, provocată de un accident sau
o boală. Dacă asiguratul ajunge în incapacitate de muncă în urma unei boli
sau a unui accident, el are dreptul la o indemnizaţie de asigurare, care se
acordă periodic, atât timp cât se menţine starea de incapacitate, sau până
când asiguratul atinge vârsta de pensionare, ori decedează.
Asigurarea dotală - este un mod de constituire a unei dote pentru copil,
până când acesta ajunge la majorat. Asigurătorul onorează această asigurare
dacă beneficiarul este în viaţă la data atingerii majoratului. În caz contrar
asigurătorul este exonat de orice răspundere legată de acest contract.
Asigurarea de nupţialitate - este o asigurare de viaţă, în baza căreia
asigurătorul se angajează să plătească o anumită sumă de bani asiguratului,
dacă acesta se căsătoreşte înainte de a împlini o anumită vârstă.
Asigurarea de natalitate - constă în obligaţia asigurătorului de a plăti
suma de bani asiguratului căruia i s-a născut un copil, într-un anumit termen.

CALCULUL PRIMELOR DE ASIGURARE IN ASIGURARILE DE

VIATA

Factori determinanti

In asigurarile de viata, drepturile si obligatiile specifice in acord sunt

dependente de probabilitatea de supravietuire a asiguratului.
Intr-o societate de asigurari de viata, rolul cel mai important in calcularea
primelor de asigurare il are actuarul, numit si matematicianul asigurarilor
de viata. Cele mai importante sarcini ale sale constau in determinarea primei
de asigurare, stabilirea rezervelor matematice, a valorii de rascumparare
pentru produsele cu capitalizare, dezvoltarea de produse noi, calcularea
“embedded value” si altele.
Tabelele de prima se calculeaza pe baza statisticilor demografice, in
principal a tabelelor de mortalitate. Matematica asigurarilor de viata
opereaza cu probabilitatile de supravietuire si de moarte. In cazul
asigurarilor de persoane, altele decat cele de viata, se folosesc si alte date
statistice precum: morbiditatea, frecventa accidentelor, tipul de activitate etc.
Pentru estimare, se considera ca ceea ce s-a petrecut se va repeta si in
viitor in conditii similare.
In unele tari, deoarece durata medie de viata difera destul de mult intre
barbati si femei primele de asigurare pot fi diferite pentru persoane de sex
opus avand aceeasi varsta. De obicei, femeia va plati prime de asigurare la
acealasi nivel cu un barbat cu 3-5 ani mai invarsta.
Principalele elemente care influenteaza nivelul primei de asigurare au
caracter general, cum ar fi tabelele de mortalitate pe baza carora se
calculeaza primele de asigurare la nivelul unei populatii determinate, starea
generala de sanatate a populatiei respective , dar si caracter special, precum
varsta si sexul asiguratului, starea sanatatii acestuia, durata contractului,
nivelul sumelor asigurate ce vor fi platite la producerea decesului sau la
maturitatea contractului in cazul asigurarilor cu capitalizare, rata dobanzii
obtinute in urma investirii primelor, cheltuielile legate de emiterea
contractului de asigurare, profitul societatii de asigurari.
Determinarea corecta a primelor se bazeaza pe respectarea unor principii
clare:
 Ratele de prima trebuie sa fie adecvate, ceea ce inseamna ca,
pentru un grup de contracte, suma banilor colectati de la asigurati,
la care se adauga dobanda catigata din investirea acestora, trebuie
sa fie suficienta pentru achitarea tuturor sumelor asigurate promise
si sa acopere si cheltuielile de asigurari;
 Ratele de prima trebuie sa fie echitabile, adica trebuie sa aiba in
vedere riscul fiecarei persoane asigurate. Aprecierea riscului
reprezinta responsabilitatea principala a departamentului de
subscriere a unei societati de asigurari. Astfel, riscul este apreciat
ca fiind standard sau sub-standard, in functie de probabilitatea
medie de viata a persoanei in cauza. Pentru riscurile sub-standard
se pretinde solicitantului plata unei extra-prime de asigurare;
 Ratele de prima trebuie sa fie excesive in comparatie cu suma
asigurata promisa.
 Prima de risc si prima nivelata

Primele de asigurare pe care societatile de asigurari de viata le percep de

la clientii sai sunt calculate in functie de criteriile mentionate. Dat fiind ca
sunt asigurari pe termen mediu sau lung, riscul de deces creste de la un an la
altul datorita imbatranirii naturale, ceea ce inseamna ca societatea ar trebui
sa perceapa in fiecare an o prima de asigurare din ce in ce mai mare,
denumita prima de risc, ce reprezinta valoarea probabila a riscului asumat
de-a lungul fiecarui an de asigurare. Acest lucru nu este convenabil pentru
asigurat si este dificil pentru asigurator. Se calculeaza o prima anuala,
constatata pe toata perioada asigurarii, numita prima nivelata, care aceeasi
valoare pe toata durata de plata a primelor, situandu-se intre valorile extreme
ale primei de risc (naturale). Astfel, siguratorul va incasa, in primii ani ai
perioadei de asigurare, o prima mai mare decat cea necesara pentru
acoperirea riscului, iar ulterior datorita inaintarii in varsta a asiguratului, va
incasa o prima mai mica decat cea corespunzatoare riscului. Asiguratorul
colecteaza anumite sume din primele de asigurare, neutilizate un timp si care
impreuna cu dobanzile aferente, vor fi utilizate atunci cand primele nivelate
nu vor mai fi suficiente pentru acoperirea riscului asiguratului.

Prima neta si prima bruta

Ca modalitate de plata a primei de asigurare in asigurarile de viata,

aceasta se poate achita o singura data sub foarma primei unice, sau in transe
periodice, esalonat.
Prima unica este astfel calculata incat sa acopere riscul pe intreaga
perioada asigurata. In acest fel, asiguratorul va beneficia de intreaga suma de
bani de la inceput, pentru toata durata. Prima unica incasata, la care se
adauga dobanda rezultata din investirea ei, va fi utilizata pentru acoperirea
platii sumei asigurate, indiferent la ce data ar interveni decesul, sau la
expirarea contractului. Aceasta modalitate de plata este foarte putin utilizata
in practica, mai frecvent pentru asigurarile de viata pe termen lung.
Asigurarile cu plata esalonata a primei sunt cel mai frecvent utilizate, in
special in cazul unei asigurari pe termen lung, deoarece suma ce ar
reprezenta prima unica ar constitui un effort financiar foarte mare al
contractantului asigurarii. Calculul primelor esalonate are in vedere faptul ca
asiguratorul poate accepta incasarea aceleaiasi primei – sub aspectul
nivelului – esalonat in timp, desi riscul de deces este diferit de la un la altul
datorita imbatranirii persoanei asigurate. In consecinta, valoarea actuala a
ratelor de prima va fi egala cu prima neta unica. Ca urmare, apare necesara
constituirea unui fond de rezerva, la care se adauga dobanda rezultata din
investirea banilor si primelor viitoare ce se vor incasa. Acesta trebuie sa fie
suficient pentru plata sumei asigurate, indiferent de momentul la care se
produce decesul asiguratului.
Primele nete calculate in asigurarea de viata iau in calcul:
 Probabilitatea de producere a evenimentului asigurat
 Varsta si sexul persoanei asigurate
 Valoarea actuala a primelor
 Valoarea actuala a sumei asigurate
 Dobanda tehnica
Toate aceste cehltuieli trebuie acoperite din activitatea societatii de
asigurari si singura modalitate o reprezinta adaugarea unui supliment
(adaos) de prima la prima neta, obtinandu – se astfel prima bruta, aceasta
fiind de fapt, prima efectiv platita de asigurat.
Cheltuielile reprezinta astfel, un factor important in functie de care se
calculeaza prima de asigurare.aceste cheltuieli pot fi initiale sau permanente
si sunt mai mari, in timp ce cheltuielile permanente se efectueaza in fiecare
an, avand un nicel redus.
Suplimentul de prima include urmatoarele elemente:
 Cheltuielile de achizitie a politei de asigurare care se fac la
incheierea contractului si cuprind salariile si/sau comisioanele
agentilor de vanzari, cheltuielile pentru examinarea medicala a
clientilor (daca este cazul) pentru o evlaloare corecta a riscului,
alte cheltuieli de evaluare a riscului, cheltuiel;I de incasare a
primelor etc.
 Cheltuieli de reclama, publicitate, tiparituri, calculate ca o
anumita cota procentualoa din primele de asigurari.
 Cheltuieli de automatizare.
 Cheltuielile de incasare a primei de asigurare si gestionare,
care se stabilesc sub forma unei cote procentuale din prima neta,
cheltuielile cu comisioanele de reinnoire a politelor.
 Cheltuielile administratice si gospodaresti ale asiguratorului
respectiv cheltuielile legate de intretinere, chirie, telefon,
cheltuieli de reprezentare etc. care se esaloneaza pe toata perioada
de valabilitate a asigurarii.
Depozitul pentru cheltuieli este destinat acoperirii cheltuielilor initiale
si celor permanente. Astfel, asiguratorul plateste la fiecare prima o parte din
suma constituind cheltuielile initiale, la care se adauga sumele care
reprezinta cheltuielile permanente pentru perioada respectiva.
Un aspect important se refera la reducerile de prima pe care
asiguratorul le poate oferi. Acestea sunt, in principal, de doua tipuri:
 reduceri de frecventa, care se acorda atunci cand plata
primelor de asigurare se face la intervale mai mari de timp
(plata unica sau anuala, semestriala). Ratiunea practicarii
acestei reducei este legata de faptul ca, pe de o parte, societatea
de asigurare beneficiaza de sume mai mari, platite in avans pe
o perioada mai lunga, putand sa le investeasca si, pe de alta
parte, ea nu mai face nici un fel de cheltuieli pentru colectarea
ratelor de prima la intervale mai mici de timp.
 Reduceri de marime, care au ca scop principal incurajarea
asiguratilor pentru incheierea unor polite de valori mari. In
general, ele se acorda atunci cand primele de asigurare anuale
depasesc un anumit nivel stabilit de asigurator.
Ambele tipuri de reduceri sunt stabilite in mod unilateral de catre
asigurator care, in functie de conjunctura pietii, are dreptul de a le modifica
periodic, notificand acest lucru clientilor la aniversarea contractului. De
regula ele se aplica asupra primelor brute de asigurare, la care se adauga si
primele suplimentare pentru clauzele aditionale.

Rezerva matematica

“Rezerva matematica” este caracteristica asigurarilor de viata. Ea

reprezinta o parte din primele de asigurare constituite ca rezerva, pe care
societatea de asigurari o creeaza pentru a putea plati sumele asigurate
indiferent de momentul in care se produce evenimentul.
Prima de risc are ca scop acoperirea tuturor solicitarilor privind plata
sumelor asigurate ce trebuie platite beneficiarilor pentru persoanele care
decedeaza intr – un an.
Pentru determinarea rezervelor matematice, se folosesc diferite metode
de calcul care tin cont de cheltuielile initiale. Cea mai cunoscuta si mai
frecvent folosita este metoda Zillmer, care ia in considerare raspunderile
asiguratorului fata de asigurat la un anumit moment.
Rezerva Zillmer este egala cu valoarea actualizata a sumelor asigurate
viitoare, din care se scade valoarea actualizata a viitoarelor prime.
 Valoarea de rascumparare

In cazul contractelor cu capitalizare, daca asiguratul, datorita incapacitatii

de continuare a platii primelor sau unui alt motiv, doreste sa intrerupa
contractul ianinte de data expirarii acestuia, are dreptul sa I se ramburseze o
anumita, denumita valoare de rascumparare. Ea se calculeaza numai
pentru contractele cu plata esalonata, prin aplicarea unei cote procentuale
asupra rezervei matematice. Acest procent este diferit, in functie de
momentul rezilierii contractului. Astfel, rezilierile din primii ani de existenta
ai contractului se concretizeaza in valori de rascumparare reduse, datorita
nivelului ridicat al cheltuielilor efectuate de asigurator in aceasta perioada.
Asiguratul are dreptul de a rezilia contractul in orice moment si, de aceea, in
calculul primelor de asigurare, trebuie sa se tina cont si de procentul
persoanelor care se asteapta sa rezilieze polita de asigurare in fiecare an.
Daca asiguratul nu poate sau decide sa nu mai continue contractul de
asigurare, asiguratorii accepta ca el sa ramana asigurat pe toata perioada
initiala, insa pentru o suma asigurata redusa, calculata in functie de valoarea
de rascumparare la momentul respectiv. Acea valoare poate reprezenta
prima de asigurare (cu plata unica) prin care se recalculeaza suma asigurata,
aceasta fiind, evident, mai mica decat in cazul in care s – ar plati
primeleconform conditiilor convenite.

Rata tehnica a dobanzii

Termenul de dobanda este potrivit pentru asigurarile de viata, deoarece

acestea se deruleaza pe perioada indelungata in care asiguratorul colecteaza
sume mari de bani de la clientii sai, in schimbul promisiunii de a plati suma
asigurata in caz de deces al asiguratului, sau la expirarea asigurarii. Pentru a-
si putea onora obligatiile asumate, asiguratorul creeaza un fond din primele
incasate care va fi investit mai departe, creand un venit suplimentar, sub
forma de dobanda.
Dobanda reprezinta pretul platit de societatea de asigurari asiguratului
pentru utilizarea banilor din primele de asigurare. In domeniul asigurarilor,
termenul de dobanda reprezinta veniturile provenite din investitii financiare.
Venitul produs de dobanda obtinuta din investirea banilor reprezinta o
sursa importanta de finantare a fondului din care se vor achita sumele
asigurate in caz de decs, sau la maturitatea politelor.
 Deoarece societatea de asigurari nu poate cunoaste dinainte cu exactitate
dobanda ce se va obine din banii investiti de – a lungul timpului, este absolut
necesar ca ea sa utilizeze in calcule o rata a dobanzii realista, in functie de
situatia concreta a tarii si posibilitatilor de investire, dobanda ce poate fi
obtinuta in viitor. Aceasta poarta denumirea de rata tehnica a dobanzii. In
unele tari, prin regelementarile existente, se stabileste un nivel minim al
acesteia. In matematica asigurarilor de viata, se au in vedere dobanzile
mixte. Rata tehnica a dobanzii este promisa de societatile de asigurare ca
rata minima, putand insa depasi acest nivel.

Un exemplu nu dintre cele mai fericite este cel al societatilor de

asigurari din Japonia. Dupa cum se stie, in ultimii ani, Japonia se confrunta
cu o puternica criza economica;ratele dobanzilor se aproprie de zero
deoarece posibilatile de investitii sunt reduse sau aproape inexistente.
Pentru contractele cu capitalizare, societatile de asigurare care au prevazut
rate tehnice ale dobanzii mai mari decat s – a putut obtine pe piata au
trebuit sa respecte aceasta promisiune fata de clienti. Desi nu au reusit sa
obtina din investirea sumelor colectate din primele de asigurari, dobanda a
trebuit sa fie platita, ele inregistrand mari pierderi. Pe de alta parte aceasta
situatie s – a dovedit a fi favorabila clientilor, care au putut, pe aceasta
cale, se realizeze venituri chiar pe fondul crizei, dar in defavoarea evidenta
a asiguratorilor.

Suma pe care trebuie sa o achite asiguratorul la data limita creste direct

proportional cu dobanda. Daca asiguratorului i se platesc prime, el trebuie sa
poata achita pentru fiecare prima o anumita suma in functie de de numarul
de ani si de dobanda respectiva. Pe de alta parte, asiguratorul trebuie sa
calculeze valoarea actualizata in cazul unei serii de plati viitoare (de
exemplu, pentru renta viagera sau pensia de urmas).
Este important ca, in acest tip de contract, dobanda obtinuta nu se plateste
beneficiarului sau asiguratului decat in momentul producerii decesului,
respectiv al maturitatii sau rezilierii politei. In acest fel, valoarea politei
creste in fiecare an cu cota de participare la profit, corespunzatoare dobanzii
obtinute de asigurator din investirea rezervelor matematice.
 Tarifele de prime şi rezerva matematică la asigurările
de viaţă

La asigurările de viaţă, ca şi la cele de bunuri ori de răspundere civilă

asigurătorul este preocupat să asigure stabilirea rezultatelor financiare ale
activităţii desfăşurate. Angajamentele asumate de acesta pot fi onorate nu
mai dacă primele încasate de la asiguraţi sunt pe deplin acoperitoare. În plus
primele trebuie să acopere şi cheltuielile legate de achiziţionarea
asigurărilor, încheierea contractelor, încasarea primelor, plata sumelor
asigurate etc.
Pentru stabilirea tarifelor de prime se porneşte de la datele cuprinse în
tabelele de mortalitate ale ţării respective. Aceste tabele conţin o seamă de
indicatori calculaţi pe baza datelor privind numărul populaţiei şi cel al
deceselor, pe ani de naştere şi vârste pentru bărbaţi, femei şi ambele sexe.

Iată care sunt şi ce exprimă indicatorii tabelelor de mortalitate:

Numărul supravieţuitorilor de vârstă x arată câte persoane dintr-o
generaţie ipotetică de 100 000 născuţi-vii mai sunt în viaţă la
împlinirea vârstei x ani şi se notează cu l(x).
Numărul decedaţilor între vârstele x şi x+1 ani arată câţi din
supravieţuitori vârstei x mor înainte de a împlini vârsta x+1 ani, adică în
cursul anului considerat, şi se notează cu d(x).
Probabilitatea de moarte între vârstele x şi x+1 ani arată riscul la care
este supusă o persoană, care a împlinit vârsta de x ani, să înceteze din viaţă
înainte de a împlini x+1 ani şi se notează cu q(x).
Probabilitatea de supravieţuire între vârstele de x şi x+1 ani arată
şansele pe care le are o persoană, care a împlinit x ani, să fie în viaţă la
împlinirea vârstei de x+1 ani şi se notează cu p(x).
Numărul mediu al supravieţuitorilor în intervalul de vârstă x la x+1 şi se
notează cu lm(x).
Speranţa de viaţă la vârsta x indică numărul mediu de ani rămaşi de trăit
pentru o persoană care supravieţuieşte vârstei x şi se determină prin
însumarea numărului mediu de supravieţuitori lm(x) de vârsta x până la
vârsta maximă din tabelă şi împărţirea rezultatului acestei adunări la
numărul supravieţuitorilor vârstei x, se notează cu E(x).
lm ( x ) + lm ( x +1) +... lm ϖ
E(x)= l ( x)
în care: ω - vârsta la care moare ultimul reprezentant al generaţiei iniţiale de
100 000 de născuţi-vii.
 Speranţa de viaţă la naştere, denumită şi „durata medie de viaţă”, indică
numărul mediu de ani pe care poate să-i trăiască un nou născut în condiţiile
intensităţii mortalităţii pe vârste din perioada de referinţă a tabelei de
mortalitate şi se notează cu E0(x). O particularitate a asigurării de viaţă o
constituie perioada îndelungată – de 5-15 ani sau mai mulţi ani – pentru care
se încheie. În perioada respectivă, asiguratul plăteşte prime de asigurare, iar
asigurătorul se angajează să achite suma asigurată în caz de deces al
asiguratului sau la expirarea asigurării, în caz de supravieţuire a acestuia.
Pentru a-şi putea onora obligaţiile asumate, asigurătorul îşi creează pe seama
primelor încasate, un anumit fond care, menţinut în circuitul economic,
produce venit.
Venitul produs de fondul astfel constituit se ia în calcul atunci când se
stabileşte mărimea primei de asigurare. Venitul realizat de asigurător
depinde de mărimea sumelor vărsate în fond, de durata păstrării acestora în
circuitul economic şi de modul de fructificare. Astfel, venitul depus spre
fructificare la o instituţie de credit se calculează cu dobândă compusă. Dacă
notăm cu „i” rata dobânzii acordată de instituţia de credit, atunci depunerea
iniţială a asigurătorului în sumă de 1 leu, la sfârşitul primului an devine 1+i,
la sfârşitul celui de-al doilea an devine (1+i )2, etc. prin urmare dacă avem o
sumă de bani depusă spre fructificare pe care o notăm cu S0, după n ani, se
determină cu ajutorul formulei S0×i şi devine:

Sn= S0(1+i)n, dacă notăm 1+i=u, obţinem: Sn= S0×un care se mai
numeşte şi formulă de fructificare. Factorul un se găseşte calculat în tabele
financiare pentru diferite procente.

Ce sumă ar trebui depusă astăzi spre fructificare cu o anumită rată a

dobânzii, pentru ca peste un număr de ani, aceasta să atingă nivelul dorit de
noi? În acest scop aplicăm formula de mai jos, dedusă din formula
fructificării banilor cu dobândă compusă:
S ( n) = Sn (1 + i ) n
1
daca notam =v , formula de fructificare
1 +i
devine: So=Sn×vn, în care vn – valoarea actuală a unei funcţii
monetare optenabile după n ani, în condiţiile unei rate determinabile
a dobânzii.
 Prima netă unică la asigurările de supravieţuire – trebuie să fie astfel
dimensionată încât să acopere integral riscul pe care asigurătorul şi-l asumă
faţă de asiguraţi. Pentru asigurarea de supravieţuire pe termen lung, calculul
primei nete are la bază următorul raţionament: asigurătorul presupune că
toate persoanelecare au împlinit vârsta de l(x) încheie asigurări de persoane
pentru aceeaşi durată (n ani) şi pentru aceeaşi sumă asigurată (1 leu). Până la
expirarea asigurării, dintre persoanele care au încheiat asigurarea vor
supravieţui lx+n persoane şi asigurătorul va trebui să plătească după n ani,
1× lx+n

Prima netă se va determina cu ajutorul formulei:

1x + nXv
n Ex = 1x
in care nEx = prima netă la asigurarea de supravieţuire
donată de o persoană în vârstă de x ani, care încheie un contract de
valabilitate pe n ani.
Dacă suma asigurată se achită dintr-o dată, adică în mod forfetar, formula
devine:
Dx + n
n Ex = Dx
, valorile lui Dx pentru fiecare vârstă devin constante şi sunt
înscrise în tabelul numerelor de comutaţie, întocmit în baza tabelei de
mortalitate şi a valorilor pe care le ia vx.

Dacă suma asigurată se achită în mod fracţionat, sub formă de rente

viagere anticipate, prima netă se calculează cu ajutorul următoarei formule:
1x +1x +1Xv +... 1ϖXv
ax= 1x
, dacă formula o înmulţim cu vx vom avea:
Dx + D( x + 1) + ... Dϖ
ax = Dx
întrucât suma elementelor de la numărător
este calculată şi înscrisă, ca număr de comutaţie, în coloana Nx, a tabelei de
mortalitate, formula primei nete devine:
Nx
ax= Dx

Dacă suma asigurată se achită în mod fracţionat, sub formă de rente

viagere posticipate, prima netă se calculează cu ajutorul următoarei formule.

Dx + D( x + 1) + Dϖ N ( x +1)
ax = Dx
= Dx
 Prima brută – pentru ca asigurătorul să-şi poată acoperi şi cheltuielile
legate de efectuarea operaţiilor de asigurare, este necesar ca la prima netă să
se adauge şi un supliment de primă (care include următoarele elemente –
cheltuielile de achiziţie a asigurării, cheltuielile de încasare a primei de
asigurare şi gestionare, cheltuielile administrativ-gospodăreşti ale
asigurătorului).
Prima netă brută sau tarifară se poate calcula cu ajutorul formulei:

A’=A+α +β A’+γ lnax,

unde: A’ – prima brută unică sau tarifară;
A – prima netă;
α – cheltuieli de achiziţie;
β – cheltuieli de încasare;
β A’ – cotă procentuală din cheltuieli de încasare;
γ – cheltuieli adminisatrativ-gospodăreşti;
γ lnax – anuitate viageră anticipată limitată din cheltuieli administrativ-
gospodăreşti.
Rezerva matematică – diferenţa dintre valoarea actuală a obligaţiilor
financiare ale asigurătorului şi valoarea actuală a obligaţiilor financiare ale
asiguratului de onorat la un moment dat, serveşte la acoperirea obligaţiilor
viitoare ale asigurătorului. Mărimea rezervei matematice se poate determina
cu ajutorul mai multor metode, şi anume:
 Metoda prospectivă – se caracterizează prin aceea că compară de la an
la an, de la încheierea asigurării şi până la expirarea ei, valorile actuale
ale obligaţiilor părţilor contractante.
 Metoda retrospectivă – constă în compararea sumelor riscate atât de
asigurător, cât şi de asigurat la fiecare an din perioada de valabilitate a
asigurării.
Rezervele de prime sunt de două feluri: teoretice şi practice.
Rezerva teoretică de primă este cea pe care ar trebui să o calculeze
asigurătorul, pornind de la prima netă încasată de el, fără să ia în considerare
condiţiile concrete în care se efectuează operaţiile de asigurare. Rezerva
practică de primă ţine seama şi de aceste condiţii.

Asigurari de supravietuire – Functii biometrice

 Asigurarile de supravietuire au ca obiect riscul de supravietuire a
asiguratului la un moment dat. Intr-un astfel de contract asiguratul se obliga
la plata primelor de asigurare fie dintr-o data la momentul semnarii
contractului fie esalonat pe o anumita perioada de timp.
De asemenea, societatea de asigurari are posibilitatea de a plati suma
asigurata fie dintr-o data la scadenta daca asiguratul este in viata fie periodic
in timp, pe parcursul duratei de viata. In general, in toate tipurile de asigurari
de supravietuire, societatea de asigurari plateste atata timp cat asiguratul este
in viata, in caz contrar asiguratorul este exonerat de orice obligatie.
Daca asiguratul decedeaza inainte de expirarea contractului si pierde
astfel o parte importanta din suma asigurata atunci acesta are posibilitatea de
a inscrie in contract clauza denumita contraasigurare care presupune
rambursarea unei parti din sumele platite de asigurat.
In baza fundamentarii primelor in cazul asigurarilor de persoane stau
urmatoarele principii:
- principiul echivalentei sarcinilor
- principiul aditivitatii primelor

In conformitate cu principiul echivalentei sarcinilor operatiunea de

asigurare este echitabila daca valoarea actuala probabila la momentul
semnarii contractului este aceeasi atat pentru asigurat cat si pentru
asigurator.
Cel de-al doilea principiu consfinteste faptul ca, daca printr-un contract
de asigurare se asigura mai multe riscuri atunci prima achitata de asigurat
este egala cu suma primelor aferente fiecarui risc asigurat.
Actuarii au realizat o clasificare a indivizilor in grupe omogene care
prezinta, cu exceptia varstei riscuri identice. Omogenitatea este relativa
depinzand de parametrii luati in considerare, persoanele care fac parte dintr-
un grup pot fi deosebite in mod sigur dupa varsta, ceilalti factori fiind greu
de evaluat.
Punctul de plecare in determinarea primelor aferente asigurarilor de
persoane este reprezentat de functiile biometrice.
O prima functie biometrica care se regaseste in tabelele de mortalitate
specifice fiecarei tari este functia de supravietuire. Acesta se noteaza cu lx si
reprezinta numarul mediu de persoane aflate in viata dintr-o populatie
omogena la varsta de x ani. Se noteaza cu ω varsta maxima pe care o atinge
o persoana, iar in asigurari aceasta are valoarea de 100 de ani. Astfel, se
considera ca varsta de 100 de ani nu este atinsa de nici o persoana din
populatia respectiva, adica lω = 0.
 Cea de-a doua functie biometrica este probabilitatea de viata sau de
supravietuire p(x,y) si reprezinta probabilitatea ca o persoana in varsata de x
ani sa fie in viata la implinirea varstei de y ani.
Probabilitatea de viata se poate exprima in raport cu functia de
supravietuire dupa urmatoarea formula :
1y
p(x, y) = 1x

In calculele actuariale se utilizeaza urmatoarea forma pentru probabilitatea

de viata
1( x + n )
n xp= 1x
unde npx -- este probabilitatea unei persoane in varsta de x
ani sa fie in viata peste n ani sau la varsta de x + n ani.
O alta functie biometrica necesara fundamentarii tarifelor de prime este
probabilitatea de moarte sau de deces. Se noteaza cu q(x,y) si reprezinta
probabilitatea ca o persoana in varsta de x ani sa nu mai fie in viata la varsta
de y ani.
Probabilitatea de moarte imbraca urmatoarele forme :
q(x, y) =1- p(x, y)
sau
1y
q(x, y) = 1- 1x
sau
1( x + n )
n xq =1 - 1x

unde nqx reprezinta probabilitatea ca o persoana in varsta de x ani sa nu

mai fie in viata peste n ani sau la implinirea varstei de x+n ani.
Functiile biometrice prezinta o importanta deosebita deoarece stau la
baza determinarii primelor de asigurare. Acestea, in principiu, se gasesc in
tabelele de mortalitate construite in fiecare tara si sunt influentate de
specificul populatiei locale. Astfel societatile de asigurare cu capital strain
trebuie sa-si adapteze calculele actuariale si sa ia in considerare tabelele de
mortalitate din Romania. In tara noastra primul tabel a aparut in 1990 dupa
recensamantul din acel an si s-a datorat lui N Proporgescu si N Stanielevici.
Pentru o mai buna fundamentare a tarifelor de prime si implicit pentru
diminuarea riscului de neplata a sumelor asigurate la scadenta contractelor,
este necesar ca aceste tabele sa fie reinoite periodic si chiar sa se faca
previziuni pentru periodele urmatoare deoarece asigurarile de viata sunt
incheiate pe intervale lungi de timp (zeci de ani) in care pot aparea mutatii
considerabile.
In functie de modul de plata a sumei asigurate, asigurarile de
supravietuire se grupeaza astfel :
- asigurari de supravietuire cu plata unica
- asigurari de supravietuiere cu plata anuala
- asigurari de supravietuiere cu plata fractionata

Fundamentarea primei nete unice in asigurarile de supravietuire cu

plata unica
Aceasta categorie de asigurari se caracterizeaza prin faptul ca
asiguratorul plateste o singura suma la scadenta daca asiguratul este in viata.
Sa presupunem ca avem o persoana in varsta de x ani ce contracteaza o
asigurare de supravietuire prin care urmeaza sa primeasca peste n ani (la
implinirea varstei de x + n ani) suma de S u.m. daca este in viata, in caz
contrar societatea de asigurari este absolvita de orice obligatie. Notam cu i
procentul mediu anual al pietei caracteristic perioadei de timp pentru care s-a
incheiat contractul de asigurare. Daca operatiunea financiara dintre cele
doua parti contractante ar fi certa atunci am avea de-a face cu un proces de
fructificare a capitalului in sistem de dobanda compusa. Deoarece in cazul
asigurarilor de supravietuire societatea de asigurari isi onoreaza obligatia de
plata doar atunci cand asiguratul este in viata, factorul de actualizare viager
utilizat in teoria asigurarilor are urmatoarea forma :
1
nEx= npxvn unde v= 1 +i

Prima neta unica (Pnu) platita de asigurat la momentul semnarii

contractului se determina pe baza principiului valorii actuale probabile sau al
echivalentei sarcinilor.
Notam cu VAP(a) = valoarea actuala probabila a asiguratului si cu
VAP(A) = valoarea actuala probabila a asiguratorului.
La momentul initial VAP(a) = Pnu deoarece, prima neta unica este
achitata de asigurat odata cu semnarea contractului. In cazul asiguratorului
VAP(A) = S x nEx unde S este valoarea sumei asigurate.
Astfel prima neta unica este Pnu = S x nEx
Factorul de actualizare viager (nEx) se poate exprima in raport cu
numerele de comutatie Dx dupa urmatoarea formula:
 D ( x + n) )
n Ex= Dx
, unde Dx=vx x 1x

Asadar in functie de numerele de comutatie prima neta unica aferenta

unei asigurari de supravietuire cu plata unica se poate exprima astfel:
D( x + n )
Pnu= S Dx
Numerele de comutatie Dx sunt tabelate pentru toate varstele la un
procent i dat.
Sa consideram o persoana in varsta de 30 de ani ce incheie o asigurare de
supravietuire pe termen de 20 de ani prin care urmeaza sa primeasca la
scadenta suma de 1 000 000 de u.m., daca este in viata. Pentru aceasta
asiguratul trebuie sa achite o prima neta unica in valoare de 132 500
u.m.deoarece :
D50
Pnu= 1 000 000 D30
, unde D50 = 716 iar D30 = 5403
Pnu = 132 500
Numerele de comutatie utilizate in calcule sunt determinate cu procentul
de i = 10%.
Daca persoana respectiva ar fi utilizat suma aferenta primei de 132 500
u.m. pentru a forma un depozit bancar in sistem de dobanda compusa in
aceleasi conditii la scadenta ar beneficia de suma de
132 500 (1+0,1)20 = 891 155 u.m.
Deci rentabilitatea unei asigurari de supravietuire cu plata unica este
superioara unui depozit bancar deoarece investind aceeasi suma initiala pe
aceeasi perioada de timp in aceleasi conditii de dobanda asigurarea
genereaza un venit de 1 000 000 u.m. pe cand
depozitul bancar doar o suma fructificata de 891 155 u.m. Intr-un fel este
normala aceasta situatie deoarece in cazul asigurarii, asiguratul si-a asumat
un risc suplimentar, pentru ca el poate pierde suma initiala daca nu mai este
in viata la scadenta, pe cand in cazul depozitului banca plateste suma
fructificata indiferent daca individul mai este sau nu in viata.
Superioritatea asigurarii fata de depozitul bancar poate fi explicata si din
punct de vedere al sumei fructificate. Astfel pentru ca la scadenta
proprietarul depozitului sa beneficieze de o suma in valoare de 1 000 000 ca
in cazul asigurarii el trebuie sa formeze un depozit initial in valoare de
100000 = 148683 u.m. deci trebuie sa investeasca o suma mai mare
(1,1)20 pentru a obtine acelasi profit.
 Fundamentarea primei nete unice in asigurarile de supravietuire cu
plata anuala

Asigurarile de supravietuire prezinta o larga diversitate din punct de

vedere al modului de plata a obligatiilor partilor contractante. Daca ne
referim la obligatia de plata a asiguratorului, exista numeroase situatii in
care societatea de asigurari achita asiguratului mai multe sume asigurate la
momente diferite, la inceputul sau la sfarsitul anului pe anumite perioade de
timp. Astfel, in cazul in care plata sumelor asigurate se efectueaza anual
atunci acestea se numesc anuitati si imbraca urmatoarele forme :

- anuitati imediate nelimitate

- anuitati imediate limitate
- anuitati amanate nelimitate
- anuitati amanate limitate

Fundamentarea primei nete unice in asigurari de supravietuire cu

plata fractionata

Aceste categorii de asigurari presupun împartirea anului financiar în m

fractiuni si plata sumelor asigurate la începutul sau la sfârsitul fiecarei
fractiuni de timp.
Pentru: - m = 12 plata se efectueaza lunar
- m = 4 plata se face trimestrial
- m = 2 plata se realizeaza semestrial
Deoarece plata sumelor asigurate este realizata fractionat în timp, aceste
asigurari se mai numesc si fractionalitati.
Clasificarea fractionalitatilor se face analog cu cazul anuitatilor si anume:

- fractionalitati imediate nelimitate

- fractionalitati imediate limitate
- fractionalitati amânate nelimitate
- fractionalitati amânate limitate.

Condiţiile generale şi speciale ale asigurărilor de viaţă

practicate în România
 În România asigurările de viaţă sunt numai facultative şi se încheie în
baze contractuale, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu
condiţiile stabilite de societăţile de asigurări, autorizate să efectueze
asemenea operaţiuni. Pot încheia contracte de asigurare persoanele care se
încadrează în limitele de vârstă, duratele de timp şi condiţiile de achitare a
primelor şi de plată a sumelor asigurate, stabilite de asigurător şi prevăzute
în poliţa de asigurare. Durata asigurării şi durata de plată a primelor se
socotesc de la data începerii asigurării, şi anume: la asigurările de viaţă de la
1 a lunii calendaristice pentru care s-a plătit cea dintâi rata de primă; la
asigurările viagere de deces cu prima unică - de la data emiterii poliţei şi
încasării primei de asigurare; la asigurările de accidente – de la data
începerii răspunderii asigurătorului.
Dacă rata de primă restantă nu a fost plătită în termenul de păsuire
stabilit, se procedează astfel: la asigurările de viaţă la care se constituie
rezerva de primă, dacă încetarea plăţii primelor are loc după ce au fost
achitate pe timpul prevăzut în condiţii speciale, contractul rămâne în vigoare
pentru o sumă asigurată redusă. În toate celelalte cazuri, contractele se
reziliază fără restituirea primelor plătite anterior.
Reactivarea contractului de asigurare se face prin plata primelor restante,
prin prelungirea duratei asigurării cu timpul cât nu s-au plătit primele sau
parţial, prin plata primelor restante şi parţial, prin prelungirea duratei
asigurării.
Suma asigurată se plăteşte asiguratului, beneficiarului desemnat sau
moştenitorilor, după caz, dacă primele sunt achitate la zi, ori dacă nu s-a
depăşit termenul de păsuire. Asigurătorul nu plăteşte suma asigurată, dacă
evenimentul asigurat a fost produs de operaţii militare în timp de război.
Astfel, la asigurările de persoane la care se constituie rezerva de primă, în
caz de deces al asiguratului, asigurătorul plăteşte rezerva de prime aferentă
contractului, indiferent de timpul care a trecut de la încheierea acestuia. La
unele asigurări mixte de viaţă, suma asigurată poate fi plătită înainte de
expirarea termenului de valabilitate prin sistemul tragerilor de amortizare.
Accidentele cuprinse în asigurare sunt următoarele evenimente subite,
provenite din afară şi fără voinţa asiguratului: explozia, prăbuşirea de teren,
lovirea, înţeparea, tăierea, căderea, alunecarea, atacul din partea altei
persoane sau a unui animal, trăsnetul, acţiunea curentului electric, arsura,
degerarea, înecul, intoxicarea subită, asfixierea din cauze subite, cele
produse ca urmare a circulaţiei mijloacelor de transport, de funcţionarea sau
folosirea maşinilor, aparatelor, instrumentelor, sculelor, sau armelor.
 Facilităţi oferite asiguraţilor

Asigurătorii oferă clienţilor posibilitatea participării la beneficii care sunt

în general stabilite la sfârşitul fiecărui an de asigurare ca procent din suma
asigurată. Dacă acest procent se aplică sumei asigurate de bază, se utilizează
denumirea de beneficii amânate simple. Dacă procentul se aplică
cuantumului sumei asigurate plus beneficiile deja acumulate, se utilizează
denumirea de beneficii amânate compuse. Aceste fonduri de beneficii sunt
constituite pe seama excedentului de dobândă obţinut din investiţia rezervei
matematice, din care se deduc cheltuielile de administrare ale asigurătorului.
Suma de asigurare poate fi variabilă, astfel, într-un contract de asigurare
de deces cu termen fix, suma asigurată poate fi crescătoare sau
descrescătoare. Astfel, aceasta se poate reduce în fiecare an cu un anumit
procent, putând ajunge până la nivelul zero. Pe de altă parte, există poliţe cu
sume asigurate crescătoare, ale căror valori se măresc an de an sau la
anumite intervale de timp, cu un anumit procent, de cele mai multe ori 10%.
Suma de răscumpărare reprezintă o parte din rezerva de primă, parte care
creşte proporţional cu timpul cât s-au plătit primele. Suma de răscumpărare
trebuie să fie mai mică decât valoarea economiilor acumulate
corespunzătoare poliţei. Aceasta deoarece asigurătorul reţine cheltuielile cu
achiziţionarea poliţei, precum şi costul asigurării.
Anumite forme de asigurare de viaţă pot include în condiţiile poliţei
posibilitatea amortizării totale şi parţiale, înainte de scadenţă, a unei poliţe,
prin tragere la sorţi. Sumele ce se plătesc pentru poliţele ieşite câştigătoare
nu pot fi mai mari decât sumele prevăzute a fi plătite la scadenţă sau în caz
de deces. Prin amortizare, contractul de asigurare încetează.
Se pot face împrumuturi în baza poliţei de asigurare, dar numai dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii: valoarea împrumutului nu poate depăşi
valoarea de răscumpărare; perioada de împrumut, suma asigurată şi suma de
răscumpărare continuă să crească, ca şi cum nu s-ar fi acordat împrumutul;
dacă asiguratul răscumpără poliţa, sau decedează înainte de a returna
împrumutul, suma restantă se deduce din sumele cuvenite asigurate; rata
dobânzii pentru împrumut poate fi fixă, sau variabilă; dobânda pentru
împrumut se poate plăti imediat, în momentul ridicării împrumutului, sau la
scadenţa acestuia. Deoarece poliţele încheiate pentru o sumă asigurată fixă
oferă o acoperire, în valoare reală, tot mai redusă pe măsura trecerii
timpului, indexarea permite actualizarea acestuia cu inflaţia. Indicele cel mai
utilizat este indicele creşterii preţurilor.
 Acesta poate fi aplicat atât sumei asigurate, cât şi primelor de asigurare.
Răscumpărarea poliţei nu reprezintă singura opţiune a deţinătorului de poliţe
care doreşte să întrerupă plata primelor de asigurare. Uneori, asigurătorul
oferă posibilitatea transformării poliţei de asigurare cu prime achitate anual,
într-o poliţă cu prime achitate integral.

Comparaţie între asigurările la termen

şi asigurarea de viaţă viageră

Asigurarea de viaţă viageră acoperă întreaga durată de viaţă a persoanei

asigurate. Asigurarea de viaţă plăteşte în momentul decesului persoanei
asigurate despăgubirea de deces împreună cu valoarea de răscumpărare
acumulată de-a lungul perioadei asigurate.
Asigurarea la termen oferă doar componente de protecţie.
Asigurările de viaţă tradiţionale. Asigurarea universală de viaţă. La
asigurarea de viaţă universală, în funcţie de valoarea de răscumpărare a
poliţei, asigurarea poate creşte sau scade în fiecare an nivelul primelor de
asigurare; de asemenea, contractantul poate modifica suma asigurată.
Asigurarea permanentă de viaţă. La asigurare permanentă de viaţă, ratele
de primă şi valoarea de răscumpărare variază în funcţie de cheltuielile şi
veniturile din investiţii ale asigurătorului, precum şi în funcţie de experienţa
lui în domeniul mortalităţii.
Asigurarea de viaţă variabilă. La asigurarea de viaţă variabilă, suma
asigurată şi valoarea de răscumpărare depind de performanţa investiţională.
Asigurarea de viaţă variabilă universală. Asigurarea de viaţă variabilă
universală combină flexibilitatea plăţii primelor dintr-o asigurare universală
cu posibilităţile de investire ale unei asigurări variabile de viaţă. De
exemplu, în Franţa1 asigurările de persoane se clasifică în două categorii:
a) Asigurări de viaţă cu componente de economisire, la care volumul de
prime încasate totalizează 392 miliarde franci şi care include contracte de
viaţă pentru care beneficiarul este plătit numai în caz de supravieţuire a
asiguratului, precum şi contracte de viaţă participative. Aceste tipuri de
poliţe oferă avantajul constituirii unor economii pe perioade de timp medii şi
lungi, sume care pot fi obţinute in totalitate la sfârşitul contractului, sau care
pot fi plătite sub forma unei pensii suplimentare.
b) Asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă, care contribuie la un
volum de încasări de 91 miliarde de franci şi care acoperă riscurile de deces,
de vătămări corporale, din boală sau din accident.
 Un alt exemplu îl mai pot constitui şi tipurile de contracte de asigurări de
viaţă încheiate în prezent de Compania de Asigurări – ING
NEDERLANDEN – Asigurări de Viaţă şi care sunt următoarele:
1. Contractul de asigurare de viaţă cu investiţii de tip United Linked (în
lei şi în valută):
Planuri de pensii. Produse: Merit şi Mentor – care combină o asigurare
de viaţă cu un cont de economisire şi investiţii şi presupune posibilitatea de
transformare a valorii contului în anuităţi (pensie), odată cu împlinirea
vârstei alese de pensionare.
Planuri de investiţii. Produse: Activ Plus (presupune îmbinarea unei
asigurări de viaţă cu un cont de investiţii) şi Capital (presupune combinarea
unei asigurări de deces din accident cu un cont de investiţii).
2. Contract de asigurare de viaţă mixtă redusă – Phoenix (plan financiar
de economisire, acoperă riscul de supravieţuire);
3. Contract de asigurare mixtă de viaţă – Regal (acoperă atât riscul de
deces cât şi supravieţuirea);
4. Contract de asigurare de viaţă pe termen limitat – Prudent (acoperă
exclusiv riscul de deces pe durata contractului).
5. Contract de asigurare de viaţă pe termen nelimitat – Maraton (acoperă
riscul de deces pe o perioadă nelimitată).
6. Contract de asigurare tip rentă de studii – plan de protecţie pentru copii
- Academica (asigură acumularea unor fonduri băneşti necesare continuării
studiilor copiilor).
7. Contract de asigurare tip dotă – plan de protecţie pentru copii - Debut
(oferă acumulare a unui beneficiu menit să constituie un fond de zestre în
cazul căsătoriei beneficiarului).

Asiguratorii de viata nu pot plasa fonduri in afara UE

Pentru activitatile privind asigurarile de viata inregistrate in

Comunitatea Europeana, activele lichide trebuie localizate in
cadrul Comunitatii Europene. Normele privind rezervele tehnice pentru
asigurarile de viata, activele admise sa le acopere si dispersia activelor
admise sa acopere rezervele tehnice brute vor fi astfel modificate incat
asiguratorii sa fie obligati sa se expuna la riscuri cat mai mici posibil.
Deosebit de importanta este regula dispersiei activelor, dar si faptul ca
asiguratorii trebuie sa depoziteze rezervele tehnice la cel putin patru banci.
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, prin modificarea actualului ordin,
3111/2003, nu face decat sa alinieze legislatia romaneasca la rigorile celei
europene, in noile norme fiind transpuse prevederile in acest sens cuprinse in
Directiva 2002/83/CE. Noile norme vor intra in vigoare la 1 ianuarie 2007.
Coeficient de lichiditate maxim la asigurari de viata si calculul
coeficientul de lichiditate, care reprezinta raportul dintre activele lichide si
obligatiile pe termen scurt ale asiguratorului fata de asigurati, vor suferi
modificari importante. Astfel, in cadrul activelor lichide sunt incluse si
diverse cuantumuri din obligatiile asiguratorului fata de asigurati, pe termen
scurt, adica 0,5% din sumele asigurate, in cazul asigurarilor de deces, suma
maxima dintre 0,5% din sumele asigurate si 10% din valorile de
rascumparare, in cazul asigurarilor care acopera riscul de deces si la care
este garantata o valoare de rascumparare, 10% din valorile de rascumparare,
in cazul asigurarilor care nu acopera riscul de deces si la care este garantata
o valoare de rascumparare, rezerva de daune bruta si rezerva de daune
neavizata bruta.
Dar, de la 1 ianuarie 2007, asiguratorii vor avea obligatia de a avea
coeficientul de lichiditate egal cu 1 pentru asigurarile de viata, iar pentru
activitatile inregistrate in UE, activele lichide trebuie localizate in acest
spatiu.
Referitor la dispersia activelor CSA a stabilit o serie de principii care
trebuie respectate, in special atunci cand nu sunt precizate limitele unor
investitii intr-o anumita categorie de active. Un prim principiu statuteaza ca
activele care acopera rezervele tehnice brute trebuie sa fie diversificate si
dispersate intr-o astfel de maniera, incat sa nu existe o utilizare excesiva a
unei anumite categorii de active, a unei piete de investitii sau a unei
investitii, in timp ce investitiile in anumite tipuri de active, care prezinta un
risc ridicat, fie datorita naturii activului, fie datorita starii in care se afla
emitentul, trebuie mentinute la un nivel prudential. De asemenea, in calculul
rezervelor tehnice, limitele anumitor categorii de active trebuie sa tina cont
si de contractul de reasigurare. Atunci cand activele detinute includ o
investitie intr-o filiala, care gestioneaza toate sau doar o parte din investitiile
asiguratorului, in numele acestuia, CSA va lua in considerare doar activele
detinute de acea filiala, tratamentul activelor altor filiale fiind similar.
Noile norme vor stabili ca ponderea activelor non-lichide admise sa acopere
rezervele tehnice brute trebuie sa nu depaseasca 10% din totalul activelor
admise, iar cand activele detinute includ imprumuturi sau obligatiuni emise
de anumite institutii de credit, CSA va tine seama de activele detinute de
respectivele institutii de credit. Acelasi tratament poate fi aplicat si atunci
cand institutia de credit are sediul central intr-un stat membru, chiar daca
este detinuta in intregime de respectivul stat membru sau de autoritatile
locale din statul respectiv. Reguli stricte pentru primele subscrise:
Asiguratorii vor trebui sa respecte, de asemenea, reguli stricte si la stabilirea
primelor brute subscrise pentru contractele de asigurare de viata.
Astfel, cand astfel de contracte vor fi incheiate pe o durata mai mica sau
egala cu un an, prima bruta subscrisa va trebui sa reprezinte valoarea
primelor brute incasate si de incasat, aferente contractului de asigurare. In
cazul in care durata contractului va fi mai mare de un an si se incaseaza
prima unica, atunci prima bruta subscrisa va fi egala cu valoarea primei
brute unice, aferente contractului de asigurare. Daca prima de asigurare
datorata de asigurat se incaseaza in rate, prima bruta subscrisa va reprezenta
valoarea primelor brute incasate si de incasat aferente unui an calendaristic
din cadrul contractului de asigurare. In cazul contractelor de asigurare de
viata si anuitati, cu durata mai mare de un an, care sunt legate de fonduri de
investitii, prima bruta subscrisa va fi egala cu prima bruta scadenta.

Sursa:www.curentul.ro

Clasamentul primelor 10 companii de asigurare din Romania pentru semestrul

I/2006 - rezultate neauditate
( conform Revistei de Specialitate PROFIL Asigurari )
 PRIME BRUTE
COMPANIE
SUBSCRISE
RON m.
1. ALLIANZ-TIRIAC* 541,60
2. ASIROM 348,60
3. OMNIASIG 227,00
4. ING Asigurari de Viata 213,00
5. ASIBAN 203,40
6. ASTRA 183,50
7. BCR Asigurari 178,80
8. GENERALI 133,70
9. UNITA 124,45
10. ARDAF 122,65
*potrivit comunicatului Grupului ALLIANZ

PRIME BRUTE
COMPANIE
SUBSCRISE
RON m.
1. ALLIANZ-TIRIAC 488,50
2. ASIROM 302,95
3. OMNIASIG 227,00
4. ASTRA 182,35
5. BCR Asigurari 178,80
6. ASIBAN 178,30
7. UNITA 124,45
8. ARDAF 120,35
9. GENERALI 114,60
10. BT Asigurari 86,60
 PRIME BRUTE
COMPANIE
SUBSCRISE
RON m.
1. ING Asigurari de Viata 210,75
2. AIG Life* 65,60
3. ALLIANZ-TIRIAC** 53,10
4. ASIROM 45,60
5. AVIVA 29,85
6. ASIBAN 25,10
7. GRAWE 22,60
8. BCR Asigurari de Viata*** 20,90
9. OMNIASIG Life 20,00
10. GENERALI 18,10

*Estimare
**Potrivit comunicatului Grupului ALLIANZ, asigurarile de viata si de sanatate sunt cumulate.
***BCR Asigurari de Viata a devenit operationala inceputul anului 2006.