Sunteți pe pagina 1din 157

MONEA MIRELA

ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

MANUAL UNIVERSITAR
pentru
învăţământul la distanţă

PETROŞANI
2016

1
CUPRINS

Pagina

CUVÂNT ÎNAINTE 4

TEMA I. CONCEPTE TEORETICE ALE ACTIVITĂŢII


DE ASIGURARE 5
1.1. Conceptul de asigurare 5
1.2. Funcţiile asigurării 9
1.3. Elemente tehnice ale asigurărilor 11
1.4. Clasificarea asigurărilor 15
1.5. Contractul de asigurare 19

TEMA II. PIAŢA ASIGURĂRILOR 24


2.1. Evoluţia asigurărilor în România 24
2.2. Trăsăturile pieţei asigurărilor 28

TEST AUTOEVALUARE I 34

TEMA III. ASIGURĂRI DE BUNURI 39


3.1. Particularităţi ale asigurărilor de bunuri 39
3.2. Asigurarea clădirilor, construcţiilor şi echipamentelor 43
3.3. Asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice 49
3.4. Asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru 53
3.5. Asigurarea autocasco a autovehiculelor 55
3.6. Asigurarea aeronavelor 60
3.7. Asigurarea maritimă 63
3.8. Asigurarea culturilor agricole şi a animalelor 70
3.9. Fundamentarea tarifelor de prime la asigurările
de bunuri 75

TEMA IV. ASIGURĂRILE DE PERSOANE 80


4.1. Conceptul şi caracteristicile asigurărilor de persoane 80
4.2. Poliţe tradiţionale de asigurări de viaţă 84
4.3. Asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă 89
4.4. Poliţe de asigurare de tip unit-linked. 93
4.5. Calculul primelor de asigurare în asigurările de viaţă 97

TEST AUTOEVALUARE II 104

TEMA V. ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ 109


5.1. Trăsăturile principale ale asigurării de răspundere 109
civilă
5.2. Forme de asigurare de răspundere civilă 112
5.3. Asigurarea de răspundere civilă obligatorie pentru
accidente auto 116

2
TEMA VI. EFICIENŢA ACTIVITĂŢII SOCIETĂŢILOR
DE ASIGURARE 121
6.1. Conceptul de eficienţă în domeniul activităţii
de asigurare 121
6.2. Criterii şi indicatori privind aprecierea eficienţei
activităţii de asigurare 124

TEMA VII. REASIGURAREA – NECESITATE ŞI FORME


DE MANIFESTARE 134
7.1. Necesitatea reasigurării 134
7.2. Contractul de reasigurare 137
7.3. Metode de reasigurare 139
7.4. Forme de reasigurare 143

TEST AUTOEVALUARE III 151

BIBLIOGRAFIE 155

RĂSPUNSURI TESTE 156

3
CUVÂNT ÎNAINTE

Prezentul manual se adresează studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe, la


forma de învăţmânt la distanţă (.I.D.), în a căror curriculă universitară figurează
cursul de ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI, fiind calată pe conţinutul programei
analitice a disciplinei respective.
Manualul îşi propune să reliefeze o parte din multitudinea de aspecte pe
care complexitatea asigurărilor şi reasigurărilor o presupune, sub un dublu aspect:
teoretico-metodologic şi practic. Totodată prin prezentul manual am încercat sa
ofer răspunsuri la principalele probleme teoretice şi practice în legătură cu
constituirea şi utilizarea fondurilor de asigurare contra diverselor riscuri care
afectează persoanele fizice şi juridice, respectiv modalităţile specifice de protecţie
contra riscurilor.
Lucrarea este structurată în 7 teme principale, în care am încercat să
surprind elementele esenţiale şi fundamentele teoretice ale asigurărilor şi
reasigurărilor, contextul în care se desfăşoară activitatea pe piaţa asigurărilor şi
reasigurărilor, particularităţi ale contactului de asigurare şi elementele definitorii
ale diferitelor tipuri de asigurări. Am tratat cele mai des întâlnite tipuri de
asigurare, grupate pe trei mari grupe de asigurare, respectiv asigurările de bunuri,
asigurările de persoane şi asigurările de răspundere civilă. Am prezentat
indicatorii de eficienţă în funcţie de care poate fi apreciată activitatea societăţilor
de asigurare.
În elaborarea manualului am pornit de la aspectele teoretico-
metodologice, legate de principalele tipuri de asigurare, şi care sunt însoţite de
exemple practice rezolvate, şi respectiv propuse spre rezolvare, precum şi de
întrebări de autoevaluare.
Acest manual îl oferim tuturor studenţilor economişti, dar şi altor
specialişti care doresc să cunoască mecanismul activităţii de asigurare şi
reasigurare şi să işi desfăşoare activitatea în cadrul acestei pieţe complexe şi
dinamice care este piaţa asigurărilor. Dorim ca manualul să fie un instrument de
lucru util pentru pregătirea studenţilor din învăţământul superior economic, pentru
formarea lor ca specialişti.
Sper că cititorii vor găsi răspunsuri la problemele legate de teoria şi
practica asigurărilor, dar totodată orice sugestie, observaţie, critică sau propunere
venite din partea cititorilor manualului, sunt de un real folos, în vederea
îmbunătăţirii conţinutului şi calităţii manualului.

Autoarea

4
Tema nr. 1

CONCEPTE TEORETICE ALE ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE

Unităţi de învăţare:
• Conceptul de asigurare
• Funcţiile asigurării
• Elementele tehnice ale asigurărilor
• Clasificarea asigurărilor
• Contractul de asigurare

Obiectivele temei:
• Înţelegerea conceptului şi principiilor activităţii de asigurare
• Cunoaşterea funcţiilor principale ale asigurării
• Însuşirea noţiunilor de bază din domeniul asigurărilor şi elementelor
contractului de asigurare

Timpul alocat temei: 4 ore

Bibliografie recomandată:
• Bistriceanu Gheorghe – Sistemul asigurărilor din România, Editura
Economică, Bucureşti, 2002
• Ciurel, Violeta – Asigurări şi reasigurări. Abordări teoretice şi practici
internaţionale, Editura All Beck, Bucureşti, 2000
• Monea Mirela – Asigurări şi reasigurări, Editura Focus, Petroşani, 2004
• Şeulean Victoria, Barna Flavia, Chiş Codruţa – Asigurări comerciale,
Editura Mirton, Timişoara, 2007

1.1. Conceptul de asigurare

Asigurarea este o activitate economico-socială care constă în protecţia


persoanelor fizice şi juridice în calitate de asiguraţi împotriva diverselor riscuri şi
este realizată de societăţi specializate, în calitate de asigurători.

exprimă în principal o protecţie financiară


Asigurarea pentru pierderile suferite de persoanele fizice
sau juridice datorită unor diverse riscuri.

transferă riscurile şi totodată daunele unei


persoane către o societate de asigurări oferind
securitate financiară

compensează financiar efectele unui


eveniment nefavorabil

Observaţie: riscul reprezintă un pericol potenţial, incert, a cărui producere


determină pagube asupra bunurilor, activităţii economice şi afectează viaţa ori
sănătatea oamenilor.
5
Acordul de voinţă este primul principiu de bază care permite realizarea
unui contract între asigurat şi asigurător, prin care asiguratul beneficiază de
protecţie pentru riscurile pe care şi le-a asumat asigurătorul. Asigurătorul prin
contractul de asigurare se obligă să plătească contravaloarea daunelor în cazul
producerii unuia dintre riscurile asumate.
Un alt principiu care stă la baza asigurării este principiul mutualităţii prin
care fiecare asigurat contribuie cu o sumă de bani, numită primă de asigurare, la
crearea fondului de asigurare, din care asigurătorul acoperă daunele suferite de
asiguraţi.
Reţinem
Problemele asigurării sunt abordate, după caz, sub aspect juridic,
economic şi financiar.

Asigurarea • Abordarea juridică este frecventă şi justificată,


sub întrucât asigurarea, pentru a fi operantă, trebuie
aspect juridic să capete formă juridică, iar această formă este
cea dintâi sesizabilă. O asemenea formă i-o
conferă „contractul”, care constituie “legea
părţilor” precum şi legea propriu-zisă, care
emană de la puterea legislativă. Contractul de
asigurare şi legea cu privire la activitatea de
asigurare, în calitate de izvoare de drepturi şi
obligaţii în materie de asigurări, se completează
reciproc.

• în conformitate cu reglementarea adoptată în


1930, „prin contractul de asigurare,
întreprinderea de asigurare se obligă, ca în
schimbul unei prime să ia asupra sa un risc”

• Potrivit reglementării adoptate în 1971


(Decretul Consiliului de Stat nr. 471/1971 cu
privire la asigurările de stat), prin contractul de
asigurare, asiguratul se obligă să plătească o
primă Administraţiei Asigurărilor de Stat, iar
aceasta ia asupra sa riscul producerii unui anumit
eveniment, obligându-se ca, la producerea
evenimentului să plătească asiguratului sau unei
terţe persoane, denumită beneficiar o
indemnizaţie, respectiv despăgubire sau sumă
asigurată, în limitele convenite.

• Potrivit legii din 1995, „prin contractul de


asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă
asigurătorului, iar acesta se obligă ca la producerea
unui anume risc să plătească asiguratului sau
beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată,
denumită în continuare indemnizaţie, în limita şi la
termenele convenite”.

6
Observaţie: În prezent, contractele de asigurare pot fi încheiate de către
toate societăţile de asigurare, constituite în conformitate cu legislaţia română în
materie. (Legea nr. 136/1995 – privind asigurările şi reasigurările în România;
Legea nr. 32/2000 – privind societăţile de asigurare şi supravegherea
asigurărilor).

Contractul de asigurare prezintă anumite trăsături caracteristice:


• un contract consensual, adică se încheie valabil prin simplu
consimţământ al părţilor; contractul este valabil din momentul în care
asigurătorul şi asiguratul şi-au exprimat acordul de voinţă cu privire la conţinut,
iar forma scrisă este cerută de legiuitor din dorinţa de a proteja interesele
asiguraţilor şi ale terţilor.
• un contract sinalagmatic, adică părţile contractante îşi asumă obligaţii
reciproce şi interdependente. Astfel, asiguratul se obligă să facă declaraţii de
risc exacte, în atenţia asigurătorului, atât la încheierea contractului, cât şi la
producerea evenimentului; totodată, asiguratul se obligă să achite primele de
asigurare datorate. La rândul său asigurătorul se obligă să acopere riscul
asiguratului, în cazul producerii acestuia, acordând indemnizaţia cuvenită.
• un contract aleatoriu adică la încheierea acestuia părţile nu cunosc
existenţa sau întinderea exactă a avantajelor patrimoniale ce vor rezulta pentru
ele din contract, aceasta deoarece obligaţiile asumate de asigurat şi asigurător
depind de un eveniment viitor şi incert. Caracterul aleator este esenţial la
contractul de asigurare; dacă evenimentul pentru care se solicită încheierea
contractului ar fi cert, iar momentul producerii lui ar fi cunoscut de părţi,
asigurarea nu ar mai avea sens, riscul respectiv urmând să fie acoperit cu
certitudine de către asigurător.
• un contract cu titlu oneros, adică fiecare parte urmăreşte să obţină un
folos, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei pe care şi-o asumă. Astfel,
asiguratul, beneficiază de protecţia pe care i-o oferă asigurătorul, când preia
asupra sa riscul asigurat, în schimbul unei plăţi sub forma primei de asigurare
sau a cotizaţiei, după caz.
• un contract de adeziune, adică deşi este redactat şi imprimat de
asigurător, la el a aderat asiguratul. Într-o serie întreagă de cazuri, asigurătorul
întocmeşte poliţe de asigurare tip, în care toate condiţiile contractuale sunt
standard, iar solicitanţilor (potenţiali asiguraţi), nu le rămâne decât să le accepte
sau să le refuze. Evident însă, la asigurările care prezintă o importanţă deosebită
(mai ales la asigurările de bunuri de valori mari), asigurătorul elaborează un
proiect de contract (o ofertă) pe care o negociază cu viitorul asigurat.
• un contract succesiv adică se eşalonează în timp. Asigurătorul se
angajează să acopere un anumit risc (sau un complex de riscuri), o perioadă
foarte lungă de timp, cu plata anuală sau subanuală a primei sau o perioadă
foarte scurtă (zbor aerian, călătorie pe o navă fluvială, maritimă, etc.) cu plata
integrală a primei la încheierea contractului.
• un contract de bună credinţă, adică presupune ca executarea acestuia să
se facă cu bună credinţă de către părţi. Întrucât asigurătorul acceptă preluarea
unui risc, bazându-se pe informaţiile furnizate de solicitantul unei asigurări sau
determină cuantumul despăgubirii pe care urmează să o acorde asiguratului tot
pe baza informaţiilor provenite de la acesta, fără putinţa de a le verifica de
fiecare dată, atunci când se constată că informaţiile puse la dispoziţia
asigurătorului nu au fost corecte, reaua credinţă a asiguratului se sancţionează
de o manieră foarte severă.

7
• implică constituirea, în condiţii specifice,
a fondului de asigurare, care este destinat
acoperirii pagubelor produse de anumite
fenomene (evenimente) şi îmbracă în
mod necesar forma bănească.

Asigurarea • fondul de asigurare se constituie


sub aspect descentralizat, la nivelul fiecărei societăţi
economic de asigurare, pe seama primelor de
asigurare încasate;

• constituirea şi utilizarea fondului de


asigurare implică relaţii economice între
părţi prin fluxurile băneşti pe care le
presupune încasarea primelor şi apoi
plata despăgubirilor aferente

Asigurarea • asigurarea se constituie într-un


sub aspect intermediar financiar între persoanele
financiar fizice asigurate care plătesc eşalonat
primele de asigurare şi persoanele fizice
sau juridice care au nevoie de resurse
financiare suplimentare
În concluzie: Asigurarea reprezintă modalitatea de protecţie contra
riscurilor care afectează bunurile, activitatea şi răspunderea civilă a persoanelor
fizice şi juridice precum şi viaţa şi sănătatea oamenilor, prin trecerea contra cost a
acestor riscuri asupra unei persoane juridice specializate, denumită asigurător; din
costul plătit de fiecare din membrii asiguraţi sau în numele lor, la nivelul
asigurătorului se formează fondurile de asigurare necesare indemnizării pagubelor
sau prejudiciilor suferite de către acei asiguraţi care au avut de suferit în urma
producerii evenimentelor asigurate.

TEST DE EVALUARE

1. Ce reprezintă asigurarea?
Răspuns:
Asigurarea este o activitate economico-socială care constă în protecţia
persoanelor fizice şi juridice în calitate de asiguraţi împotriva diverselor
riscuri şi este realizată de societăţi specializate, în calitate de asigurători.
Asigurarea exprimă în principal o protecţie financiară pentru pierderile
suferite de persoanele fizice sau juridice datorită unor diverse riscuri.

2. Enumeraţi trăsăturile contractului de asigurare, din punct de


vedere juridic.
Răspuns:

8
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Contractul de asigurare nu prezintă una din următoarele trăsături:
a. aleatoriu;
b. oneros;
c. consensual;
d. de adeziune;
e. unilateral.
Rezolvare O O O O •

De rezolvat:
2 La ce se referă caracterul consensual al contractului de asigurare?
a. obligativitatea încheierii în scris şi cuprinderea anumitor elemente
prevăzute de lege;
b. părţile contractante îşi asumă obligaţii reciproce şi independente;
c. părţile cunosc, încă de la încheierea lui, existenţa avantajelor
materiale şi băneşti ce rezultă după producerea evenimentului
asigurat;
d. valabilitatea contractului începe din momentul în care părţile şi-au
exprimat acordul de voinţă cu privire la conţinut.
O O O O

1.2. Funcţiile asigurării

De-a lungul timpului, funcţiile asigurării au cunoscut o evoluţia aparte.


Putem identifica următoarele funcţii ale asigurării:
Funcţia de compensare financiară a pierderilor cauzate de producerea
riscului asigurat: realizarea acestei funcţii este posibilă datorită existenţei
fondului de asigurare care se formează din contribuţiile, respectiv primele
de asigurare plătite de asiguraţi. Prin intermediul acestei funcţii, asigurarea
contribuie la refacerea bunurilor distruse sau avariate, la plata unor sume
de bani în cazul producerii unor evenimente ce afectează viaţa sau
integritatea corporală a persoanelor, precum şi la repararea unor prejudicii
de care asiguraţii răspund potrivit legii.
Funcţia de prevenire a pagubelor posibilă tot datorită existenţei fondului
de asigurare din care pot fi finanţate activităţi de prevenire a producerii
riscurilor. De asemenea practicarea franşizei (care reprezintă partea din
pagubă ce cade în sarcina asiguratului) are un dublu scop: pe de o parte îl
determină pe asigurat să manifeste o grijă sporită pentru întreţinerea
bunurilor în vederea prevenirea pagubelor (aceasta întrucât o parte dintre
ele le va suporta singur); pe de altă parte pentru pagubele mici, cheltuielile
de administrare a daunei pot fi superioare nivelului despăgubirii şi atunci
nu se justifică.
Funcţia financiară, determinată de faptul că nu toate poliţele de asigurare
au ca rezultat producerea riscului, pe de o parte, iar pe de alta există
decalaj între momentul încasării primelor de asigurare şi momentul plăţii
despăgubirilor – ceea ce face posibilă investirea de către societăţile de
asigurare a sumelor încasate sub forma primelor, sporind disponibilităţile
existente.
Funcţia de economisire, reprezentativă mai ales pentru asigurările de
viaţă, întrucât există posibilitatea ca prin poliţele de asigurare de viaţă,
asiguraţii, la expirarea contractului de asigurare să beneficieze, pe lângă

9
protecţie, şi de suma asigurată şi participarea la profitul obţinut din sumele
investite.
Funcţia de reducere a costurilor statului întrucât, societăţile de asigurare
sprijină statul în domenii de asistenţă socială şi medicală, pensii,
compensări pentru accidente de muncă, etc.
Funcţia de control - ca funcţie complementară a asigurărilor, urmăreşte
modul cum se încasează: primele de asigurare şi alte venituri ale
organizaţiilor de asigurare, cum se efectuează: plăţile cu titlu de
indemnizaţii de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, cheltuielile
administativ-gospodăreşti, determinarea corectă a drepturilor asiguraţilor,
gospodărirea judicioasă a fondului de asigurare.
Funcţia de repartiţie, ca funcţie complementară a asigurărilor, este
explicată prin procesul de redistribuire a unei părţi din produsul intern
brut. Această funcţie se manifestă în două cazuri:
• în procesul de formare a fondului de asigurare pe seama primelor de
asigurare;
• în procesul de dirijare a fondului de asigurare către destinaţiile sale legale:
plata indemnizaţiei de asigurare, finanţarea unor activităţi cu caracter
preventiv, acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti ale organizaţiilor
de asigurare şi constituirea unor fonduri de rezervă;

TEST DE EVALUARE

1. Prezentaţi funcţia de economisire


Răspuns:
Funcţia de economisire este reprezentativă mai ales pentru asigurările de
viaţă, prin intermediul acesteia există posibilitatea ca prin poliţele de
asigurare de viaţă, asiguraţii, la expirarea contractului de asigurare să
beneficieze, pe lângă protecţie, şi de suma asigurată şi participarea la profitul
obţinut din sumele investite.

2. Prezentaţi funcţia de prevenire a pagubelor


Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Funcţia de repartiţie:
a) este o funcţie complementară asigurărilor;
b) este o funcţie principală a asigurărilor;
c) urmăreşte modul cum se încasează primele şi alte venituri ale societăţii
de asigurări;
d) se manifestă în procesul de formare a fondurilor de asigurare;
e) se manifestă în procesul de dirijare a fondurilor de asigurare către
destinaţiile sale legale.
Rezolvare O • O ••

10
De rezolvat:
2. Funcţia de repartiţie a asigurărilor presupune:
a) se manifestă, mai întâi, în procesul de formare a fondului de asigurare
pe seama primei de asigurare suportate de asiguraţi.
b) secundar, funcţia de repartiţie se manifestă în procesul de dirijare a
fondului de asigurare către destinaţiile sale legale.
c) formarea şi repartizarea fondului de asigurare este riguros limitată.
d) prin funcţia de repartiţie impozitele, taxele şi contribuţiile plătite de
asigurători sunt îndreptate către bugetul de stat, respectiv cel al
asigurărilor sociale.
e) funcţia de repartiţie este o funcţie principală a asigurărilor, ca şi cea
de control.
Se cere afirmaţia falsă.
O O O O O O

1.3. Elementele tehnice ale asigurărilor

În vederea cunoaşterii modului şi condiţiilor în care se înfăptuieşte


asigurarea se impune o prezentare a elementelor (noţiunilor) care intervin în
activitatea curentă din acest domeniu. În literatura de specialitate şi în practică se
face referire la următoarele elemente tehnice ale asigurărilor:

Este persoana juridică (societatea de asigurare) , care în


Asigurător schimbul primei de asigurare încasate de la asiguraţi îşi
asumă răspunderea:
- de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate
de anumite calamităţi naturale sau accidente,
- de a plăti suma asigurată la producerea unui
1.4.anumit eveniment
Clasificarea în viaţa persoanelor asigurate
asigurărilor
- de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care
asiguratul răspunde în baza legii - faţă de terţe
persoane

În ţara noastră, el trebuie să fie autorizat de Comisia de


Supraveghere a Asigurărilor

Este persoana fizică sau juridică care, în schimbul primei


Asigurat de asigurare plătite asigurătorului, îşi asigură bunurile
împotriva anumitor calamităţi naturale sau accidente, ori
persoana fizică ce se asigură împotriva unor evenimente
ce pot apărea în viaţa sa, precum şi persoana fizică sau
juridică care se asigură pentru prejudiciul pe care îl poate
produce unor terţe persoane (cazul asigurărilor de bunuri
şi răspundere civilă).

Persoana (persoanele) care are dreptul să încaseze


despăgubirea sau suma asigurată fără însă ca acesta să fie
parte la contractul de asigurare.
Beneficiar al Când sunt mai mulţi beneficiari desemnaţi sau moştenitori,
asigurării ei au drepturi egale asupra sumei asigurate, cu condiţia ca
asiguratul să nu fi dispus altfel.

11
persoana fizică sau juridică care poate încheia o
asigurare, fără însă ca acesta să obţină calitatea de
Contractantul asigurat.
asigurării

există posibilitatea ca însuşi contractantul să fie


acelaşi cu asiguratul.

acel fenomen (eveniment) care odată produs, datorită


Risc asigurat efectelor sale îl obligă pe asigurător să plătească
asiguratului sau beneficiarului asigurării,
despăgubirea sau suma asigurată.
Observaţie:
Riscul asigurat pentru a fi considerat acel fenomen generator de pagube
trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- producerea fenomenului (evenimentului) pentru care se încheie
asigurarea să fie posibilă;
- producerea fenomenului (evenimentului) trebuie să aibă în toate situaţiile
un caracter întâmplător; există o singură excepţie şi anume riscul de deces, care
deşi se ştie că se va produce în mod cert, face parte din categoria riscurilor
probabile din considerentul că nu se cunoaşte dinainte momentul producerii lui,
nici de asigurat, nici de asigurător;
- acţiunea fenomenului este necesar să se poată înregistra în evidenţa
statistică. Datele înregistrate în evidenţa statistică cu privire la un anumit fenomen
permit stabilirea pe o perioadă cât mai îndelungată a frecvenţei şi intensităţii
acestuia;
- producerea fenomenului să nu depindă de voinţa nici uneia dintre
părţile participante la o asigurare.

stabileşte valoarea bunurilor în vederea


Evaluarea cuprinderii lor în asigurare. Bunurile supuse
evaluării trebuie să fie proprietatea personală a
asiguratului.

Este specifică asigurării bunurilor, întrucât permite


stabilirea valorii de asigurare a bunurilor.

La asigurările de persoane, această noţiune nu se


întâlneşte întrucât, capacitatea de muncă şi viaţa
nu pot fi supuse evaluării;
În cazul asigurărilor de răspundere civilă,
prejudiciul cauzat unei persoane nu este
susceptibil de evaluare.

Suma partea din valoarea de asigurare pentru care


asigurată asigurătorul îşi asumă răspunderea în momentul
(SA) producerii fenomenului (evenimentului) pentru care
s-a încheiat asigurarea

12
Observaţie: suma asigurată reprezintă întotdeauna limita maximă a răspunderii
asigurătorului şi stă la baza calculării primei de asigurare.

reprezintă suma asigurată, stabilită prin lege, pe


Norma de unitatea de obiect asigurat, fiind întâlnită doar în
asigurare cazul asigurărilor obligatorii de bunuri

suma de bani pe care asiguratul o plăteşte


Prima de asigurătorului, în baza contractului de asigurare, în
asigurare schimbul preluării de către acesta din urmă a
(PA) riscului asigurat şi a consecinţelor acestuia

se determină pe baza formulei:


PA = SA x Ct
unde: PA – prima de asigurare;
SA – suma asigurată;
Ct – cota tarifară (cota de primă); se
stabileşte pe baza datelor statistice, folosind
metodele şi principiile calculului actuarial.

Observaţie: În strânsă legătură cu prima de asigurare se găsesc câteva noţiuni


utilizate în domeniul asigurărilor şi anume:
 Cota tarifară - reprezintă prima de asigurare stabilită pentru o unitate
monetară sumă asigurată, pe o perioadă de un an sau pentru sau pentru
subperioade anuale (trimestrial, semestrial, lunar).
 Prima brută reprezintă obligaţia efectivă de plată a asiguratului faţă de
asigurător, costul protecţiei prin asigurare şi se compune din două
elemente: prima netă şi adaosul de primă.
 Prima netă este destinată constituirii fondului de asigurare din care se
plătesc despăgubirile sau sumele asigurate atunci când se produce
evenimentul asigurat. Constituie baza plăţii despăgubirilor.
 Adaosul de primă este destinat acoperirii diverselor cheltuieli
administrative, constituirii unor fonduri de rezervă şi pentru asigurarea
profitului asigurătorului

Durata perioada de timp în care rămân valabile


asigurării raporturile de asigurare între asigurător şi
asigurat, aşa cum au fost ele stabilite prin
contractul de asigurare

este specifică numai asigurărilor facultative


(contractuale)
Observaţie: În cazul asigurărilor de bunuri, durata asigurării poate fi de 1 an sau
chiar mai puţin (3 –6 luni), în schimb la asigurările de viaţă, durata asigurării
poate fi mult mai îndelungată, contractul încheindu-se pe o perioadă de 5, 10, 15
ani.
expresia bănească a pierderii, intervenită la un bun
Paguba asigurat ca urmare a producerii evenimentului contra
(P) căruia s-a încheiat asigurarea.

13
Reţinem: Întâlnim noţiunile de:
 Pagubă totală – dacă bunul asigurat a fost distrus în întregime;
 Pagubă parţială – dacă pierderea intervenită este inferioară valorii
bunului
Despăgubire suma de bani acordată de către asigurător
(D) asiguratului la producerea riscului asigurat, în
vederea acoperirii pagubei

Observaţie: Despăgubirea nu poate să depăşească valoarea pagubei.

În practica asigurărilor se întâlnesc următoarele modalităţi şi principii


aplicate în calculul despăgubirii pe care trebuie să o primească asiguratul.

Modalităţi de calcul a despăgubirii


În caz de • despăgubirea acordată asiguratului de către asigurător nu poate
pagubă să depăşească valoarea bunului respectiv din momentul producerii
totală evenimentului asigurat;
• suma asigurată trebuie să fie egală sau mai mare cu valoarea
bunului din momentul producerii evenimentului
D = P ≤ SA ≤ V b
În caz de Principiul acoperirii proporţionale
pagubă • despăgubirea de asigurare faţă de pagubă se stabileşte în aceeaşi
parţială proporţie în care se află suma asigurată, faţă de valoarea bunului
asigurat
D SA SA
= ⇒ D = P⋅
P Vb Vb
• nivelul despăgubirii va fi cu atât mai apropiat de cuantumul
pagubei, cu cât mărimea sumei asigurate este mai apropiată de valoarea
bunului asigurat
• Conform acestui sistem de acoperire, despăgubirea este egală cu
paguba numai dacă suma asigurată este egală cu valoarea bunului
asigurat.
Principiul primului risc
• despăgubirea acordată este egală cu paguba, fără a putea însă
depăşi suma asigurată
D = P ≤ SA
• raportul dintre suma asigurată şi valoarea bunului nu mai
influenţează mărimea despăgubirii, aceasta depinzând doar de mărimea
pagubei şi a sumei asigurate
Principiul acoperirii limitate
• despăgubirea se acordă numai dacă paguba produsă de
declanşarea riscului asigurat depăşeşte un anumit nivel prestabilit,
denumit franşiză
• o parte din pagubă cade în sarcina asiguratului, mărimea acesteia
fiind stipulată în contractul de asigurare
• Franşiza poate fi de două feluri:
- franşiză atinsă (simplă): asigurătorul suportă în întregime
paguba până la nivelul sumei asigurate, dacă aceasta depăşeşte nivelul
franşizei D = P cu condiţia P > F
- franşiză deductibilă (absolută): asigurătorul suportă acea
parte din pagubă care depăşeşte franşiza D=P–F
Unde: D – despăgubirea; P – paguba; SA – suma asigurată; F – franşiza
V b – valoarea bunului în momentul producerii evenimentului asigurat

14
TEST DE EVALUARE

1. Definiţi operaţiunea de evaluare în vederea asigurării bunurilor


Răspuns:
Evaluarea reprezintă operaţiunea prin care se stabileşte valoarea bunurilor
în vederea cuprinderii lor în asigurare. Bunurile supuse evaluării trebuie să
fie proprietatea personală a asiguratului.

2. Definiţi franşiza. Faceţi o paralelă între franşiza deductibilă şi cea


atinsă
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Relaţia dintre prima de asigurare şi suma asigurată este:
a. prima de asigurare = suma asigurată / cota de primă;
b. prima de asigurare = suma asigurată × cota de primă;
c. suma asigurată = cota de primă + prima de asigurare.
d. prima de asigurare = cota de primă + suma asigurată
Rezolvare O • O OO

De rezolvat:
2. Principiul primului risc presupune:
a. acordarea despăgubirii la nivelul sumei asigurate;
b. acordarea despăgubirii doar la prima producere a riscului asigurat;
c. încetarea contractului de asigurare după producerea primului risc
asigurat;
d. acordarea despăgubirii la nivelul pagubei, în limita sumei asigurate;
e. acordarea despăgubirii la nivelul pagubei indiferent de mărimea
acesteia.
O O O O O O

1.4. Clasificarea asigurărilor

În literatura de specialitate se întâlnesc tipuri şi categorii variate de


asigurări, determinate de utilizarea unor diverse criterii, cele mai des întâlnite
fiind:
• regimul juridic;
• domeniul sau ramura la care se referă;
• riscul asigurat;
• natura relaţiilor care se stabilesc între asigurat şi asigurător;
• sfera de cuprindere în profil teritorial

15
• Asigurările prin efectul legii sau obligatorii
se caracterizează prin faptul că relaţiile dintre părţi,
drepturile şi obligaţiile lor sunt reglementate prin lege şi
nu necesită acordul de voinţă al persoanelor fizice sau
juridice vizate. În ţara noastră, asigurările prin efectul
legii au avut o sferă largă de cuprindere până în 1996 când
După a intrat în vigoare noua lege a asigurărilor.
regimul
juridic
• Asigurările facultative sau contractuale se
caracterizează prin faptul că au la bază un contract între
asigurat şi asigurător, stabilit pe baza acordului de voinţă
al părţilor. Principalele trăsături se referă la faptul că nu
pot îngloba cvasitotalitatea bunurilor sau persoanelor
asigurabile, favorizează selecţia riscurilor, primele de
asigurare sunt mai mari, iar realizarea acestor asigurări
implică eforturi şi cheltuieli mai mari.

• Asigurări de bunuri au ca obiect diferite valori


materiale, bunuri de tot felul, aparţinând persoanelor
fizice sau juridice, susceptibile de a fi distruse sau avariate
de calamităţi naturale sau accidente

• Asigurările de persoane au ca obiect persoana


fizică în sine, urmărind protecţia economică a acestora
După pentru cazuri de deces, invaliditate permanentă din
ramura
accidente, boală sau atingerea unei anumite vârste de către
(domeniul) asigurat. În cadrul acestora se disting două drupe:
de asigurări de viaţă, care sunt în egală măsură asigurări de
asigurare risc şi forme de economisire pe perioade îndelungate cu
diverse variante de asigurare şi asigurări de persoane
altele decât cele de viaţă (pentru accidente, călătorie,
sănătate), care sunt numai asigurări de risc.

• Asigurările de răspundere civilă au ca obiect


răspunderea unei persoane fizice sau juridice, pentru
pagubele cauzate şi/sau vătămarea corporală produsă unor
terţe persoane.

• Asigurările de interes financiar au ca scop


protecţia pentru asigurarea de pierdere a profitului,
asigurarea de credite, asigurarea pentru riscul de neplată,
asigurarea de fidelitate, etc.

16
• Asigurări împotriva riscului de incendiu,
trăsnet, explozie, mişcări seismice. Împotriva acestor
riscuri se asigură: clădiri şi construcţii, maşini şi
instalaţii, inventar gospodăresc, obiecte de uz casnic,
autovehicule.

• Asigurări contra secetei, grindinii, furtunii,


ploilor torenţiale, inundaţiilor, alunecărilor de
teren, uraganelor. Împotriva acestor riscuri se
asigură: culturile agricole, rodul viilor, livezilor şi

După • Asigurări contra accidentelor, avariilor şi


riscul riscurilor specifice (derapări, răsturnări, coliziuni,
asigurat prăbuşiri de poduri şi tunele) la mijloacele de
transport şi a încărcăturii aflate pe acestea în timpul
mersului sau staţionării.

• Asigurări pentru boli, epizotii şi accidente


practicate în cazul asigurării animalelor.

• Asigurări împotriva unor evenimente care


apar în viaţa şi activitatea oamenilor – boli,
accidente, deces – care au ca efect pierderea
temporară sau definitivă a capacităţii de muncă, sau
în cazul cel mai grav, pierderea vieţii.

• Asigurări pentru cazuri de răspundere civilă,


care se referă la prejudiciile materiale cauzate unor
persoane juridice sau fizice ori la afectarea sănătăţii
acestora din urmă, prin accidente de autovehicule,
prin exercitarea unei profesii ori printr-o altă
activitate depusă de o persoană.

• Asigurările interne operează pe plan


naţional, promovate de societăţi de asigurare ce
acţionează pe piaţa internă şi protejează bunuri,
persoane şi răspunderea împotriva unor riscuri
După sfera
produse în interiorul ţării.
de
cuprindere
în profil • Asigurările externe apar în legătură cu
teritorial persoane, bunuri şi răspundere care ies din afara
limitelor teritoriale ale ţării în care se încheie
contractul de asigurare. În cazul acestor asigurări,
una din părţile contractante ori beneficiarul
asigurării domiciliază în altă ţară, sau, obiectul
asigurării ori riscul asigurat se află, respectiv se
poate produce pe teritoriul altei ţări.

17
• Asigurările directe se încheie în mod direct
între asigurat şi asigurător, fie prin intermediul
contractului de asigurare, fie în baza legii. O formă
de asigurare directă este coasigurarea, în care
După natura asiguratul încheie contractul de asigurare cu mai
relaţiilor multe societăţi de asigurare concomitent, dar în cotă
stabilite parte, deoarece riscurile vizate sunt greu de asumat
între părţile de către o singură societate de asigurare.
împlicate în
asigurare
• Asigurările indirecte sau reasigurările apar
ca formă de asigurare a asigurătorului. Prin
reasigurare, asigurătorul cedează unui reasigurător o
parte din răspunderile pe care şi le-a asumat prin
contractul de asigurare, inclusiv primele de asigurare
aferente. La producerea riscului asigurat,
reasigurătorul participă la plata despăgubirii cu cota
parte corespunzătoare riscului asumat

Observaţie: prezentarea clasificărilor anterioare nu are caracter standard, o serie


de alte criterii de clasificare putând fi identificate şi alese în funcţie de interesul şi
scopul dorit.

TEST DE EVALUARE

1. Ce înţelegeţi prin asigurări de persoane?


Răspuns:
Asigurările de persoane au ca obiect persoana fizică în sine, urmărind
protecţia economică a acestora pentru cazuri de deces, invaliditate
permanentă din accidente, boală sau atingerea unei anumite vârste de către
asigurat. Cuprind două grupe: asigurări de viaţă, care sunt în egală măsură
asigurări de risc şi forme de economisire pe perioade îndelungate cu diverse
variante de asigurare şi asigurări de persoane altele decât cele de viaţă
(pentru accidente, călătorie, sănătate), care sunt numai asigurări de risc.

2. Ce înţelegeţi prin asigurare directă şi respectiv indirectă?


Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Asigurările se clasifică, după ramura la care se referă, în:
a) asigurări obligatorii;
b) asigurări de bunuri;
c) asigurări interne;
d) asigurări de persoane;
e) asigurări directe;
f) asigurări de răspundere civilă
Rezolvare O • O •O •

18
De rezolvat:
2. Asigurările obligatorii se caracterizează prin:
a) se încheie în mod direct între asigurat şi asigurător, fie prin intermediul
contractului de asigurare, fie în baza legii
b) au la bază un contract între asigurat şi asigurător, stabilit pe baza
acordului de voinţă al părţilor
c) că relaţiile dintre părţi, drepturile şi obligaţiile lor sunt reglementate prin
lege şi nu necesită acordul de voinţă al persoanelor fizice sau juridice
vizate
d) au ca obiect diferite valori materiale, bunuri de tot felul, aparţinând
persoanelor fizice sau juridice

O O O O

1.5. Contractul de asigurare

Contractul de asigurare este actul juridic care se încheie între asigurat şi


asigurător în cazul asigurărilor facultative. Prin acest act, asiguratul se obligă să
plătească prima de asigurare, iar asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului
asigurat, sa achite, asiguratului sau beneficiarului asigurării, despăgubirea sau
suma asigurată. Totodată, în contractul de asigurare sunt prevăzute şi alte drepturi
şi obligaţii ale părţilor contractante, precum şi data începerii şi încetării
răspunderii asigurătorului. De asemenea în contractul de asigurare sunt
menţionate de fiecare dată: interesul asigurării, riscul asigurat, suma asigurată şi
prima de asigurare.
Observaţie: Conform prevederilor actelor normative legale, contractul de
asigurare trebuie să se întocmească în formă scrisă şi să cuprindă următoarele
elemente:
 numele şi prenumele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor;
 obiectul asigurării;
 riscurile care se acoperă prin operaţia de asigurare;
 suma asigurată;
 primele de asigurare calculate în sarcina asiguratului şi modul de plată a
acestora;
 momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului;
 obligaţiile părţilor;
 alte clauze speciale.

 Întocmirea declaraţiei de asigurare;


Etapele ce trebuie  Analiza declaraţiei de asigurare şi
parcurse pentru inspecţia de risc;
încheierea unui  Încheierea contractului de asigurare;
contract de  Stabilirea momentului începerii
asigurare răspunderii, respectiv al încetării
acesteia din partea asigurătorului

 Întocmirea declaraţiei de asigurare


Etapa constă în completarea de către asigurat a unui formular tipizat al
asigurătorului prin care asiguratul îşi exprimă voinţa de a încheia o asigurare.
Aceasta conţine informaţii cu privire la părţile care se asigură, la bunurile,
persoanele ori răspunderea care fac obiectul asigurării, la incidenţa de risc, la

19
suma asigurată, la franşiza aplicată (dacă este cazul), la beneficiarul asigurării, la
durata asigurării.
Declaraţia de asigurare ţine loc de ofertă din partea asigurătorului dar
poate fi înlocuită în unele cazuri şi cu trimiterea unui document de asigurare,
cererea de plată a primei de asigurare, înscris prin care se constată primirea
primei, ori alte înscrisuri din care se degajă voinţa societăţii de asigurare de a
încheia asigurarea.
 Analiza declaraţiei de asigurare şi inspecţia de risc
Analiza declaraţiei de risc este relevantă pentru asigurător, întrucât în
funcţie de concluziile reieşite se apreciază dacă riscul poate fi acceptat în
asigurare şi se stabileşte mărimea primei de asigurare aferente.
În situaţii în care prin contractul de asigurare se urmăreşte protejarea
bunurilor de mare complexitate şi valoare se impune efectuarea inspecţiei de risc
din partea asigurătorului. Acesta va verifica la faţa locului existenţa şi starea
bunurilor, măsurile generale şi specifice de prevenire a evenimentului asigurat. Cu
ocazia verificării, inspectorul de risc întocmeşte un referat care conţine concluziile
cu privire la verificarea efectuată asupra stării obiectului solicitat a fi cuprins în
asigurare.
Inspecţia de risc este o etapă necesară şi în cazul contractelor de asigurare
de răspundere civilă, având drept scop evaluarea corectă a incidenţei de risc
ataşată asiguratului.
Uneori evaluarea riscului se face exclusiv pe baza declaraţiei de risc a
asiguratului, nefiind posibilă examinarea la faţa locului a bunului asigurat (ex.
asigurarea navelor maritime sau aeriene, ori a bunurilor aflate în trafic
internaţional).
Inspecţia de risc nu este necesară în cazul asigurărilor de persoane, cu
excepţia poliţelor de viaţă de valori mari şi în care asiguraţii au o anumită vârstă,
caz în care se poate solicita un certificat de sănătate care să ofere o imagine clară
în legătură cu probabilitatea de risc ataşată asiguratului respectiv.
 Încheierea contractului de asigurare
Contractul de asigurare se consideră încheiat, potrivit condiţiilor şi
regulamentelor interne ale asigurătorilor, odată cu plata primelor de asigurare şi
emiterea documentului de asigurare. În general, acest înscris poartă denumirea de
„poliţă de asigurare” – la asigurările de persoane şi „contract de asigurare” – la
asigurările de bunuri.
Există cazuri când contractul se încheie prin intermediul brokerilor de
asigurare, astfel, contractul se perfectează în baza sistemului recepţiei, el fiind
considerat acceptat dacă în două zile lucrătoare de la înmânare, asiguratul nu
ridică obiecţiuni.
 Momentul începerii răspunderii şi al încetării acesteia din partea
asigurătorului
Intrarea în vigoare a contractului de asigurare poate sau nu să coincidă cu
momentul începerii răspunderii asigurătorului.
Momentul încetării răspunderii asigurătorului este, de obicei, ora 24 a
ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea.
O altă modalitate de încheiere a contractului este la momentul producerii
riscului asigurat în caz de daună totală, întrucât contractul a rămas fără obiect.
Observaţie.
Răspunderea asigurătorului poate să înceteze înaintea perioadei pentru
care s-a încheiat iniţial datorită unor operaţii ce pot interveni în legătură cu
raporturile juridice dintre asigurat şi asigurător, respectiv:

20
o modificarea duratei contractului de
asigurare este posibilă în cazul schimbării
împrejurărilor iniţiale cu privire la risc, potrivit
regulilor precizate prin condiţiile de asigurare;

o denunţarea contractului de asigurare de


către una din părţi poate avea loc în cazuri
prevăzute expres de normele în materie de
asigurări (ex. se constată declaraţii de risc
inexacte făcute de asigurat)

Operaţii o rezilierea contractului de asigurare poate


ce duc la avea loc:
încheierea - dacă se constată că scopul său nu mai
contractului prezintă oportunitate pentru părţi sau
şi încetarea pentru una din acestea;
răspunderii - dacă asiguratul nu a achitat primele la
asigurătorului scadenţă;
- bunul asigurat a fost instrăinat;

o nulitatea contractului de asigurare


reprezintă o sancţiune de drept civil, care constă
în desfiinţarea cu efect retroactiv a contractului;
sancţiunea este îndreptată împotriva efectelor din
contract care contravin scopului asigurării;

o reactivarea contractului de asigurare


reprezintă de fapt reluarea asigurării la care
asiguratul a întrerupt un anumit timp plata
primelor de asigurare

o reînnoirea contractului de asigurare este


operaţia de prelungire a unei asigurări încheiate
pe o perioadă determinată de timp, la expirarea
acelei perioade, dacă asiguratul doreşte
continuarea raporturilor de asigurare şi în
perioada următoare, cu aceleaşi condiţii.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt etapele ce trebuie parcurse pentru încheierea unui


contract de asigurare?
Răspuns:
Etapele care trebuie parcurse pentru încheierea unui contract de asigurare
sunt următoarele:
- Întocmirea declaraţiei de asigurare;
- Analiza declaraţiei de asigurare şi inspecţia de risc;
- Încheierea contractului de asigurare;
- Stabilirea momentului începerii răspunderii, respectiv al încetării
acesteia din partea asigurătorului

21
2. Explicaţi situaţiile în care în derularea unui contract intervine
denunţarea şi rezilierea contractului de asigurare?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Inspecţia de risc în vederea încheierii contractului de asigurare este
o etapă opţională în cazul:
a) asigurărilor obligatorii;
b) asigurărilor de bunuri de valori mari şi de mare complexitate;
c) asigurărilor de viaţă de valori mari;
d) asigurări de persoane;
e) tuturor contractelor de asigurare de răspundere civilă;
Rezolvare O O O • O

De rezolvat:
2. Intrarea în vigoare a contractului de asigurare:
a) coincide întotdeauna cu momentul începerii răspunderii asigurătorului;
b) nu coincide cu momentul începerii răspunderii asigurătorului;
c) poate sau nu să coincidă cu momentul începerii răspunderii
asigurătorului;
d) are loc la 24 de ore de la data plăţii primelor de asigurare

O O O O

REZUMATUL TEMEI

Asigurarea este o activitate economico-socială care constă în protecţia


persoanelor fizice şi juridice în calitate de asiguraţi împotriva diverselor riscuri şi
este realizată de societăţi specializate, în calitate de asigurători.
Problemele asigurării sunt abordate, după caz, sub aspect juridic,
economic şi financiar.
În vederea cunoaşterii modului şi condiţiilor în care se înfăptuieşte
asigurarea este necesară cunoaşterea elementelor (noţiunilor) care intervin în
activitatea curentă din acest domeniu şi anume: asigurătorul, asiguratul,
beneficiarul asigurării, contractantul asigurării, riscul asigurat, valoarea de
asigurare, norma de asigurare, suma asigurată, dauna sau paguba, despăgubirea
de asigurare, prima de asigurare, durata asigurării.
Asigurările reprezintă un domeniu vast, acestea de la începuturi şi până în
prezent cunoscând o mare diversitate şi dezvoltare, fapt ce face necesară şi
posibilă cunoaşterea şi clasificarea lor. În literatura de specialitate se întâlnesc
tipuri şi categorii variate de asigurări, determinate de utilizarea unor diverse

22
criterii, cele mai des întâlnite fiind: regimul juridic; domeniul sau ramura la care
se referă;tipul şi natura riscurilor asigurate; natura raporturilor care se stabilesc
între asigurat şi asigurător sau sfera de cuprindere în profil teritorial.
Contractul de asigurare este actul juridic care se încheie între asigurat şi
asigurător în cazul asigurărilor facultative. Prin acest act, asiguratul se obligă să
plătească prima de asigurare, iar asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului
asigurat, sa achite, asiguratului sau beneficiarului asigurării, despăgubirea sau
suma asigurată. Totodată, în contractul de asigurare sunt prevăzute şi alte drepturi
şi obligaţii ale părţilor contractante, precum şi data începerii şi încetării
răspunderii asigurătorului. De asemenea în contractul de asigurare sunt
menţionate de fiecare dată: interesul asigurării, riscul asigurat, suma asigurată şi
prima de asigurare.

23
Tema nr. 2

PIAŢA ASIGURĂRILOR

Unităţi de învăţare:
• Evoluţia asigurărilor în România
• Trăsăturile pieţei asigurărilor

Obiectivele temei:
• Cunoaşterea evoluţiei activităţii desfăşurate în domeniul asigurărilor;
• Însuşirea particularităţilor specifice pieţei asigurărilor;
• Cunoaşterea cadrului juridic privind reglementarea şi supravegherea
asigurărilor

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandată:
• Bistriceanu G. – Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică,
Bucureşti, 2002
• Ciurel, Violeta – Asigurări şi reasigurări. Abordări teoretice şi practici
internaţionale, Editura All Beck, Bucureşti, 2000
• Dobrin M, Tănăsescu P. – Teoria şi practica asigurărilor, Editura
Economică, Bucureşti, 2003
• Monea Mirela – Asigurări şi reasigurări, Editura Focus, Petroşani, 2004
• Popescu M., Monea A. – Auditul şi controlul asigurărilor, Editura
Universitas, Petroşani, 2005
• Şeulean Victoria, Barna Flavia, Chiş Codruţa – Asigurări comerciale,
Editura Mirton, Timişoara, 2007
• Văduva M, Căruntu C, Văduva C., Căruntu G. – Asigurări, Editura
Academica Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2003

2.1. Evoluţia asigurărilor în România

În România, piaţa asigurărilor s-a format treptat, pe măsură ce cadrul


legislativ şi nivelul de dezvoltare economică au cerut existenţa acestei pieţe.
De la început, cadrul legislativ românesc a cunoscut puternice influenţe
din partea legislaţiei francofone, acest fenomen menţinându-se până în secolul
XXI, când s-au produs modificări majore în toată economia ţării noastre.
În perioada 1990-2000, pe fundalul deteriorării situaţiei economiei
naţionale, piaţa asigurărilor a cunoscut dezvoltare rapidă, în paralel cu
completarea cadrului legislativ şi creşterea concurenţei.

Activitatea din domeniul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere


civilă desfăşurată în ţara noastră, se întinde pe o perioada de peste 130 de ani, care
poate fi împărţită, după unii autori, în trei etape distincte:
1. Asigurările în perioada 1871-1948
2. Asigurările în condiţiile economiei planificate 1949-1990
3. Asigurările după 1990

24
- martie 1871 - a fost constituită prima societate de
asigurare „Dacia" cu un capital social de 3 milioane de
lei şi având ca membrii fondatori personalităţi marcante
ale vieţii politice, sociale şi economice: B. Boerescu,
T.F. Negroponte, Gh. Cantacuzino, Menelas Ghermani,
Th. Mehedinţeanu, St. Ioanide, C. Deroussi, V.C.
Porumbaru şi Alexandru Zissu

1873- a fost înfiinţată societatea de asigurări „România",


cu un capital social de 2 milioane lei. Aceasta s-a
Asigurările bucurat de sprijinul unor personalităţi de prim rang:
în perioada Beizadea D., Grigore Ghica, principele Al. B. Ştirbei,
1871-1948 Mihail Kogălniceanu.

1881 - cele două societăţi "Dacia" şi "România" au


fuzionat şi au creat societatea „Dacia-România" care a
devenit una din cele mai puternice societăţi de asigu rare
din ţara noastră din acea perioadă

1882 - a fost înfiinţată societatea de asigurări


„Naţionala" cu un capital de 3 milioane lei. Printre
fondatorii societăţii se pot enumera: I. Marghiloman, D.
Sturza, P. Gradisteanu, Gh. C. Filipescu, J. M. Elias,
Emil Constantinescu, Menelas Ghermani, Teodor
Rosetti, N. I. Crissoveloni, Ioan S. Bratianu şi alţii.

1897 - a fost înfiinţată la Brăila, societatea „Generala",


de cercurile comerciale din Brăila şi Galaţi, cu
colaborarea băncii Marmorosch, Blank & Co.

1907 - a fost înfiinţată societatea „Agricola", care


practica asigurări legate de agricultură şi alte tipuri de
asigurări; în 1930 a fuzionat cu „Fonciera" - Cluj,
devenind astfel „Agricola -Fonciera"

1920 - s-a constituit societatea „Steaua României", cu


un capital de 2 milioane de lei, care în 1932 a fuzionat
cu „Ancora", ajungând la 12 milioane de lei capital; în
1936 a preluat portofoliul romanesc al societăţii
„Phoenix" din Viena, aflată în lichidare, majorând
capitalul la 20 de milioane.

1923 - a fost înfiinţată societatea „Asigurarea


Românească", cu un capital de 4 milioane de
lei;conform datelor din acea perioadă, societatea se afla
în anul 1937 în topul societăţilor de asigurări.

25
- momentul naţionalizării a constituit piatra de
cotitură în dezvoltarea viitoare a economiei
naţionale iar multe societăţi de asigurări şi-au
întrerupt activitatea;

- activitatea de asigurare a fost organizată pe baze


noi, socialiste. Societăţile de asigurări au trecut în
proprietatea statului cu toate activele şi pasivele
lor. Instituţiile publice de asigurări au fost
încorporate şi ele în noile structuri organizatorice
ale economiei naţionale planificate.
Asigurările
în condiţiile - a fost creată societatea „Sovrom-Asigurare", cu
economiei capital mixt sovieto-român, care funcţiona foarte
planificate simplu, chiar empiric: toate veniturile obţinute din
1949-1990 activitatea de asigurare se scurgeau către Moscova,
iar toate cheltuielile necesare a fi efectuate erau
suportate de Bucureşti

- în anul 1952 a fost organizată Administraţia


Asigurărilor de Stat - A.D.A.S., cu capital integral
român, instituţie specializată în operaţiuni de
asigurări, reasigurări şi comisariat de avarie.
Crearea A.D.A.S. marchează instituirea
monopolului de stat în domeniul asigurărilor

- rolul A.D.A.S. poate fi apreciat ca unul pozitiv


prin acoperirea pagubelor provocate economiei
naţionale de inundaţiile catastrofale din anii 1970
şi 1974, cutremurul de pământ din 4 martie 1977,
perioadele lungi de secetă din deceniul opt etc

- în locul Administraţiei Asigurărilor de Stat, care


şi-a încetat activitatea pe data de 31 decembrie
1990, au luat fiinţă trei societăţi comerciale pe
acţiuni în domeniul asigurărilor: Societatea
„Asigurarea Românească S.A.", Societatea
"Astra S.A.", Agenţia „Carom S.A."
Asigurările
după 1990 - septembrie 1990 a fost înfiinţată prima societate
cu capital integral privat din România, UNITA, cu
sediul la Timişoara.

- în anul 1991 a fost adoptată Legea nr. 47 privind


constituirea şi funcţionarea societăţilor comerciale
din domeniul asigurărilor

26
- în anul 1995 Legea nr. 136 privind asigurările şi
reasigurările

- Guvernul României a înfiinţat Banca de Export Import


a României S.A. -EXIMBANK, având capital integral
de stat. Aceasta societate practică asigurări pentru
credite la export împotriva riscului de neplată

- în anul 1992 s-au înfiinţat societăţile AGRAS,


ASIGURARE REASIGURĂRI ARDAF, ROUMANIE
ASSURANCE INTERNATIONAL

- în anul 1994 cel mai mare grup de asigurări şi servicii


financiare din lume, AIG -American International
Group a venit în România prin divizia de asigurări
generale; s-au înfiinţat societăţile ASITRANS,
ASIGURĂRI ION ŢIRIAC -ASIT care în anul 2000 şi-a
schimbat denumirea în ALLIANZ ŢIRIAC
ASIGURĂRI.

Asigurările
după 1990 - în anul 1995 s-au înfiinţat societăţile ASIGURAREA
POPULARĂ ROMÂNĂ, OMNIASIG, SARA - ASIG
(care în anul 1996 şi-a schimbat numele în SARA
MERKUR)

- în anul 1996 s-au înfiinţat societăţile ASIBAN


SOCIETATE DE ASIGURARE şi REASIGURARE,
ATLASSIB SOCIETATE DE ASIGURĂRI

- în anul 1997 s-a înfiinţat societatea Naţionale


Nederlaneden Asigurări de Viaţă, care în prezent are
denumirea ING Nederlanden Asigurări de Viaţă,
GARANTA.

- în anul 1999 s-a înfiinţat A.I.G. Life Asigurări


România S.A., divizia de asigurări de viaţă şi pensie
privată a companiei AIG

- în anul 2001 s-a înfiinţat C.S.A.- Comisia de


Supraveghere a Asigurărilor, care a înlocuit fostul
O.S.A.A.R.- Oficiul de Supraveghere a Activităţii de
Asigurare şi Reasigurare

- în anul 2002 C.S.A. a acordat autorizaţii de funcţionare


unui număr de 4 societăţi de asigurare: B.C.R.
ASIGURĂRI S.A., ALPHA INSURANCE ROMÂNIA
S.A., MEDITERRANEA ASSICURAZIONI S.A.,
UNIROYAL INSU RANCE S.A

27
TEST DE EVALUARE

1. Cînd a fost constituită prima societate de asigurare cu capital privat


din România după 1990 şi care este aceasta ?
Răspuns:
În septembrie 1990 a fost înfiinţată prima societate cu capital integral privat
din România,. Aceasta a fost UNITA, cu sediul la Timişoara.

2. Care sunt etapele distincte în evoluţia asigurărilor în România?


Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Înstituirea monopolului de stat în domeniul asigurărilor a fost
marcat de înfiinţarea:
a) SOVROM - Asigurare;
b) ADAS;
c) UNITA;
d) ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ S.A.;
e) ASTRA S.A.;
Rezolvare O • O O O

De rezolvat:
2. Când a fost înfiinţată Comisia de Supraveghere a Asigurărilor:
a) 1949
b) 1990
c) 2001
d) 2005

O O O O

2.2. Trăsăturile pieţei asigurărilor

Operaţiile de asigurare, realizate pe baze contractuale, se desfăşoară într-


un cadru pe care-l numim piaţă a asigurărilor. Aici se întâlnesc cererea de
asigurare, care vine din partea persoanelor fizice şi juridice asigurabile, dornice să
încheie diverse tipuri de asigurări şi oferta de asigurare, susţinută de organizaţii
specializate, autorizate să funcţioneze în acest domeniu şi capabile, sub raport
financiar, să desfăşoare o astfel de activitate.
Cererea de asigurare se concretizează în contracte de asigurare, după
confruntarea ei cu oferta. Cererea de asigurări de persoane, bunuri şi răspundere
civilă vine din partea persoanelor fizice, care vor să încheie contracte de asigurare
pentru protecţia lor şi a familiilor lor, precum şi din partea unităţilor economice
preocupate să ofere securitate salariaţilor lor în caz de accidente sau boli
profesionale. Cererea de asigurări de bunuri şi răspundere civilă vine din partea
persoanelor juridice (întreprinderi de tot felul, instituţii publice, organizaţii fără
28
scop lucrativ), interesate în protejarea activelor de care dispun împotriva
pericolelor care le ameninţă şi a răspunderilor civile faţă de terţi.
Oferta de asigurare este prezentată de societăţile comerciale de asigurare
cu capital privat, de stat sau mixt, de organizaţiile mutuale de asigurare şi de
tontine.
Societăţile comerciale de asigurare, indiferent de forma
de proprietate - îşi desfăşoară activitatea potrivit legii,
urmărind realizarea de profit; sunt obligate să se
încadreze în prevederile legale referitoare la: mărimea
capitalului social minim subscris şi vărsat; mărimea
obligaţiilor pe care şi le pot asuma; rezervele de prime
şi/sau de daune pe care trebuie să le constituie; modul de
Ofertanţii ţinere a evidenţei activităţii desfăşurate
de produse
şi servicii Sindicatele Lloyd's
de • nu este o societate de asigurări, ci se comportă ca
asigurare o piaţă;
sunt • toate acţiunile sunt subscrise în numele său de
către anumiţi membri, fiind garantată cu întreaga avere
personală a acestora;
• piaţa reasigurărilor reprezintă o mare piaţă a
pieţei Lloyd's;
• fond special alcătuit din venituri din prime ale
fiecărui membru;
• contractele pe piaţă se încheie prin intermediul
brokerilor Lloyd's;

Bursele de asigurări - adevărate pieţe, fiecare asigurare


sau reasigurare achiziţionată la bursă este subscrisă de
membri ei indivizi, asociaţii, corporaţii).

Organizaţiile de asigurare de tip mutual


• efectuează operaţiuni de asigurare pentru
membrii lor, având la bază principiul mutualităţii;
• nu urmăresc obţinerea de profit ci întrajutorarea
membrilor lor;
• fiecare membru al unei organizaţii mutuale are o
dublă calitate: de asigurat şi de asigurător;

Pool-urile şi asociaţiile
• formate din câţiva asigurători independenţi, care
cooperează pentru a acoperi împreună anumite
riscuri;
• pot funcţiona ca sindicat sau pe bază de
reasigurări;

Tontinele se constituie pentru o perioadă determinată, în


timpul să căreia membrii asociaţiei varsă o cotizaţie
anuală la fondul în comun;

29
Pe piaţa asigurărilor, legătura dintre asigurători şi asiguraţi se realizează
fie direct prin personalul de specialitate al societăţii de asigurare, fie prin
mijlocirea unor intermediari, respectiv: agenţii de asigurări, brokerii de
asigurări şi consultanţii.

Agentul de asigurare:
• este persoana fizică sau juridică abilitată, în baza autorizării unui
asigurător, să negocieze sau să încheie în numele şi în contul asigurătorului
contracte de asigurare cu terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul de
mandat încheiat, fără să aibă calitatea de asigurător sau broker de asigurare;
• reprezintă interesele societăţii de asigurare primind în schimb un
comision sau salariu.

Brokerul de asigurare:
• este persoana juridică română sau străină ori societatea mutuală
autorizată în condiţiile legii, care, pentru clienţii săi, negociază sau încheie
contracte de asigurare şi acordă alte servicii în legătură cu protecţia împotriva
riscurilor sau cu regularizarea daunelor;
• relaţia pe care o are un broker de asigurări cu un client al său este
o relaţie de parteneriat, brokerul reprezentând interesele asiguratului în faţa
societăţii de asigurări;
• asistă clientul în relaţia cu societatea de asigurări pentru
cumpărarea unei poliţe de asigurare sau pentru conceperea unui program special
adaptat analizei de management al riscului.;
• pentru un program de asigurare deja existent al unui asigurător,
brokerul poate verifica sau chiar negocia condiţiile contractuale şi prima de
asigurare pe care o plăteşte clientul său.

Consultanţii de asigurare
• reprezintă un mod de distribuţie al societăţilor de asigurare şi al
brokerilor de asigurări pentru atragerea de noi clienţiiM
• consultanţii de asigurare efectuează o analiză financiară a fiecărui
potenţial client în funcţie de necesitatea acestuia;
• pot intermedia poliţe de asigurare ale unui asigurător sau, în
anumite situaţii, pot să vândă poliţe ale mai multor asigurători dar numai pentru
un singur tip de asigurare de la fiecare asigurător.
• există şi consultanţi care lucrează în cadrul unui broker de
asigurări, fapt ce exprimă mult mai adevărat termenul de consultant;
• consultanţii angajaţi ai unor societăţi de asigurări reprezintă
interesele societăţii de asigurare primind în schimb un comision sau salariu.

Întâlnirea ofertei de asigurare cu cererea venită dinpartea potenţialilor


asiguraţi se concretizează în contracte de asigurare încheiate între cele două părţi.

Mărimea pieţei a asigurărilor se exprimă printr-o serie de indicatori


definitorii , între care se pot menţiona:
 numărul contractelor de asigurare încheiate într-o perioadă de
gestiune;
 numărul contractelor active;
 valoarea totală a răspunderii subscrise de asigurător;
 valoarea totală a primelor de asigurare subscrise, respectiv
încasate;
30
Trăsăturile pieţei asigurărilor pot fi particularizate plecând de la
caracteristicile generale ale oricăreipieţe concurenţiale, respectiv:
 omogenitatea produsului;
 transparenţa şi atomizarea pieţei;
 libertatea de intrare – ieşire a participaţiilor pe şi de pe piaţă;
 descentralizarea deciziilor;
Omogenitatea produsului. Pe piaţa mărfurilor se comercializează o gamă
largă de produse, dar fiecare sau aproape fiecare dintre ele are unul sau mai mulţi
înlocuitori. Astfel, ţesăturile, confecţiile şi tricotajele din bumbac, lână şi mătase
au înlocuitori realizaţi din alte fibre naturale sau sintetice, încălţămintea din piele
naturală are înlocuitori produşi din piele artificială, cauciuc sau textile, metalele,
lemnul, petrolul şi alte produse primare au şi ele înlocuitorii lor.
Nici pe piaţa asigurărilor nu se comercializează un singur produs,
“asigurarea“, ci o altă paletă largă de produse (servicii), constând în asigurări
împotriva diferitelor riscuri. Aici, elementul de noutate constă în faptul că un
produs (un tip de asigurare) nu poate fi înlocuit cu un altul (alt tip de asigurare).
Spre exemplu, produsul “asigurarea autovehiculelor împotriva avariilor” nu poate
fi înlocuit cu produsul “asigurarea de răspundere civilă auto“ şi cu atât mai puţin
cu “asigurarea bunurilor gospodăreşti“ ori cu “asigurarea de viaţă“.
Această constatare conduce la concluzia că pe piaţa asigurărilor nu se
concurează societăţile de asigurare în general, ci societăţile având acelaşi profil,
cele care vând acelaşi produs, adică încheie asigurări împotriva aceluiaşi risc.
Altfel spus, piaţa asigurărilor este alcătuită din atâtea componente, câte subramuri
ale asigurării se practică. De asemenea, nici măcar în cadrul unei subramuri a
asigurărilor nu întâlnim produse perfect omogene. Spre exemplu, asigurarea de
accidente individuală se deosebeşte de cea de grup, asigurarea locuinţelor se
deosebeşte de asigurarea bunurilor imobile şi mobile împotriva incendiului si altor
riscuri.
În concluzie, se poate spune că, cu excepţia câtorva produse, printre care
asigurarea autovehiculelor si asigurarea locuinţelor, celelalte sunt lipsite de
omogenitate.
Transparenţa pieţei. Persoanele fizice si juridice, nefamiliarizate cu
problemele asigurării, nu realizează ce avantaje le poate oferi un contract de
asigurare, ce raport există între prima datorată si indemnizaţia obtenabilă în caz de
sinistru.
Pe piaţa de mărfuri, fiecare produs poartă o etichetă cu preţul de vânzare;
în domeniul asigurărilor o asemenea etichetă care ar preciza cota de primă, nu ar fi
suficientă pentru convingerea unui solicitant despre utilitatea si oportunitatea
contractării unei asigurări. Pentru a obţine informaţiile necesare în vederea luării
unei decizii, persoanele interesate trebuie să se adreseze unui agent de asigurare.
Aşadar, o piaţă a asigurărilor este aproape opacă pentru cei neavizaţi.
Atomizarea pieţei. O piaţă este considerată atomizată, atunci când reuneşte
un număr atât de mare de ofertanţi şi de solicitanţi în astfel de condiţii încât nici
unul dintre participanţi nu poate influenţa de o manieră sensibilă funcţionarea
acesteia.
În majoritatea ţărilor care ocupă locuri importante în domeniul asigurărilor
pe plan mondial, există un număr însemnat de organizaţii de asigurare, dar acestea
sunt eterogene ca mărime, importanţă şi potenţial. Alături de marile societăţi pe
acţiuni, fiinţează societăţi cu răspundere limitată, de dimensiuni mai mici, precum
şi organizaţii de tip mutual, care reunesc grupuri mici de asociaţii. Această stare
de lucruri, denotă că piaţa asigurărilor este încă departe de a fi atomizată.

31
Libertatea de intrare-ieşire a participanţilor pe şi de pe piaţă. Piaţa este
locul unde poate să vină oricine doreşte să vândă sau să cumpere şi să rămână
acolo atât timp cât are interes să o facă. Această interpretare este confirmată si de
faptul că în orice ţară cu economie de piaţă, numărul ofertanţilor si cel al
solicitanţilor este în continuă modificare. La fel se petrec lucrurile şi pe piaţa
asigurărilor. Creşterea sau scăderea numărului organizaţiilor de asigurare este
rezultatul apariţiei pe piaţă a noi societăţi, asociaţii mutuale ori a altor tipuri de
organizaţii, concomitent cu plecarea (lichidarea, fuzionarea) altora. Aceste
fluctuaţii demonstrează că piaţa asigurărilor nu este o piaţa închisă, ci una în
continuă mişcare.
Descentralizarea deciziilor. În principiu, fiecare organizaţie de asigurare
ia decizii în limitele capacităţii sale financiare. La luarea deciziilor care produc
efecte asupra terţilor, organizaţiile de asigurare sunt obligate să ţină seama şi de
prevederile legale în materie, pentru a nu-şi prejudicia nici propriile lor interese şi
nici pe cele ale terţilor.
Deciziile organizaţiilor de asigurare sunt descentralizate, dar ele trebuie să
respecte prevederile legale în materie si avizele organului de supraveghere. În caz
contrar, deciziile respective pot fi anulate sau suspendate provizoriu de adunările
generale sau de consiliile de administraţie ale societăţilor respective, la cererea
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Comparativ cu întreprinderile din alte domenii de activitate societăţile
comerciale de asigurare sunt mult mai încorsetate de control public, datorită
faptului că fac parte din categoria instituţiilor financiare, care îşi întemeiază
relaţiile cu terţii pe încredere. De aceea, societăţile de asigurare trebuie să
manifeste o prudenţă deosebită în tot ceea ce întreprind pentru a nu ajunge în stare
de încetare de plăţi. O asemenea stare ar crea dificultăţi serioase, nu numai
societăţii în cauză, ci şi clienţilor acesteia - asiguraţii.

TEST DE EVALUARE

1. Enumeraţi indicatorii ce exprimă mărimea pieţei asigurărilor


Răspuns:
Mărimea pieţei a asigurărilor se exprimă printr-o serie de indicatori
definitorii , între care se pot menţiona:
- numărul contractelor de asigurare încheiate într-o perioadă de gestiune;
- numărul contractelor active;
- valoarea totală a răspunderii subscrise de asigurător;
- valoarea totală a primelor de asigurare subscrise, respectiv încasate;

2. Definiţi noţiunile de cerere de asigurare şi oferta de asigurare


Răspuns:

32
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Cererea de asigurare provine de la:
a) persoanele fizice şi juridice asigurabile, dornice să încheie diverse tipuri
de asigurări;
b) organizaţii frăţeşti, tontinele, bursele de asigurări;
c) persoanele juridice asigurabile;
d) societăţi comerciale pe acţiuni şi cu răspundere limitată.
Rezolvare • O O O

De rezolvat:
2. Precizaţi trăsăturile caracteristice ale pieţii concurenţiale perfecte:
a) existenţa unui număr mare de societăţi de asigurări pe piaţă;
b) atomicitate, transparenţă, omogenitatea produsului, descentralizarea
deciziilor, libertatea de intrare-ieşire;
c) compensarea financiară a pagubelor, prevenirea pagubelor,
economisirea;
d) sumele de asigurare nu se majorează, iar primele de asigurare se pot
indexa.
Rezolvare O O O O

REZUMATUL TEMEI

În România, piaţa asigurărilor s-a format treptat, pe măsură ce cadrul


legislativ şi nivelul de dezvoltare economică au cerut existenţa acestei pieţe.
Activitatea din domeniul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere
civilă desfăşurată în ţara noastră, se întinde pe o perioada de peste 130 de ani, care
poate fi împărţită, după unii autori, în trei etape distincte:
1. Asigurările în perioada 1871-1948
2. Asigurările în condiţiile economiei planificate 1949-1990
3. Asigurările după 1990
Operaţiile de asigurare, realizate pe baze contractuale, se desfăşoară într-
un cadru pe care-l numim piaţă a asigurărilor. Aici se întâlnesc cererea de
asigurare, care vine din partea persoanelor fizice şi juridice asigurabile, dornice să
încheie diverse tipuri de asigurări şi oferta de asigurare, susţinută de organizaţii
specializate, autorizate să funcţioneze în acest domeniu şi capabile, sub raport
financiar, să desfăşoare o astfel de activitate.
Întâlnirea ofertei de asigurare cu cererea venită dinpartea potenţialilor
asiguraţi se concretizează în contracte de asigurare încheiate între cele două părţi.
Pe piaţa asigurărilor, legătura dintre asigurători şi asiguraţi se realizează
fie direct prin personalul de specialitate al societăţii de asigurare, fie prin
mijlocirea unor intermediari, respectiv: agenţii de asigurări, brokerii de
asigurări şi consultanţii.
Trăsăturile pieţei asigurărilor pot fi particularizate plecând de la
caracteristicile generale ale oricăreipieţe concurenţiale, respectiv:
 omogenitatea produsului;
 transparenţa şi atomizarea pieţei;
 libertatea de intrare – ieşire a participaţiilor pe şi de pe piaţă;
 descentralizarea deciziilor;

33
TEST DE AUTOEVALUARE I

Temele 1 – 2

1. În cazul asigurărilor facultative, raporturile dintre asigurat şi


asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi, sunt stabilite de:
a. norme speciale emise de Ministerul Finanţelor;
b. Hotărâre de Guvern;
c. înţelegerea verbală dintre părţi;
d. contractul de asigurare;
e. prin lege.

2. Riscul este un element obligatoriu, esenţial în materie de asigurări,


deoarece:
a. producerea lui nu lasă loc hazardului;
b. fără acest element nu poate exista raport de asigurare valabil;
c. producerea lui se realizează prin fapta intenţionată a contractantului
asigurării;
d. este un eveniment viitor, posibil dar incert la care sunt supuse bunurile
ori patrimoniul sau viaţa, ori sănătatea unei persoane.

3. Principiul primului risc presupune:


a. acordarea despăgubirii la nivelul sumei asigurate;
b. acordarea despăgubirii doar la prima producere a riscului asigurat;
c. încetarea contractului de asigurare după producerea primului risc
asigurat;
d. acordarea despăgubirii la nivelul pagubei, în limita sumei asigurate;
e. acordarea despăgubirii la nivelul pagubei indiferent de mărimea
acesteia.

4. În cazul în care contractul de asigurare prevede o franşiză atinsă:


a. asigurătorul acoperă în întregime paguba până la nivelul sumei
asigurate, dacă aceasta este mai mare decât franşiza;
b. asigurătorul acoperă în întregime paguba;
c. asigurătorul acoperă diferenţa dintre suma asigurată şi franşiză;
d. asigurătorul acoperă paguba numai până la nivelul franşizei.

5. Rezilierea contractului de asigurare de bunuri poate fi realizată:


a. de către asigurat cu acordul asigurătorului;
b. numai de către asigurător;
c. de către asigurător cu acordul asiguratului;
d. de către asigurător sau de către asigurat.

6. În cazul în care în contractul de asigurare se prevede o franşiză


deductibilă, valoarea despăgubirii reprezintă:
a. suma dintre cuantumul pagubei şi franşiză;
b. diferenţa dintre cuantumul pagubei şi franşiză;
c. franşiza;
d. cuantumul pagubei.

7. Întâlnim ca şi funcţii complementare ale asigurărilor:


a. funcţia de control;

34
b. funcţia de compensare a pagubelor;
c. funcţia de distribuţie;
d. funcţia de repartiţie;
e. funcţia de stabilizare.

8. Caracteristicile fondului de asigurare sunt:


a. se formează în mod centralizat;
b. se constituie în vederea acoperirii unor pagube provocate de fenomene
viitoare şi nesigure;
c. implică relaţii economice între părţi prin fluxurile băneşti pe care le
presupune încasarea primelor şi apoi plata despăgubirilor aferente;
d. se constituie numai în natură;

9. Contractul de asigurare este un contract:


a. consensual, adică la încheierea acestuia părţile nu cunosc existenţa sau
întinderea exactă a avantajelor patrimoniale ce vor rezulta pentru ele din contract;
b. sinalagmatic, adică se încheie valabil prin acordul de voinţă al părţilor;
c. de adeziune, adică deşi este redactat şi imprimat de asigurător, la el a
aderat asiguratul;
d. de bună credinţă, adică fiecare parte urmăreşte să obţină un folos, o
contraprestaţie în schimbul obligaţiei pe care şi-o asumă.

10. Contractantul asigurării este:


a. persoana fizică sau juridică care poate încheia o asigurare, fără însă ca
acesta să obţină calitatea de asigurat;
b. persoana fizică ce se asigură împotriva unor evenimente ce pot apărea în
viaţa sa;
c. persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată
fără însă ca acesta să fie parte la contractul de asigurare;
d. persoana fizică care încheie o asigurare în numele altei persoane fizice
fără însă ca aceasta să obţină calitatea de asigurat.

11. Principiul răspunderii proporţionale coincide cu principiul primului


risc, în următoarele cazuri:
A. paguba nu este totală;
B. valoarea reală este egală cu suma asigurată;
C. paguba este egală cu valoarea reală;
D. paguba este mai mică decât suma asigurată;
E. paguba este mai mică ca valoarea reală;
Răspunsul corect este:
a). A,B,E;
b). C,D;
c). B,C;
d) A,B,C,D,E;
e). A,E.

12. Suma asigurată reprezintă:


a. suma de bani pe care asiguratul o plăteşte asigurătorului, în baza
contractului de asigurare;
b. partea din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul îşi asumă
răspunderea în momentul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a
încheiat asigurarea;

35
c. suma asigurată reprezintă întotdeauna limita maximă a răspunderii
asigurătorului şi stă la baza calculării primei de asigurare
d. valoarea bunurilor în vederea cuprinderii lor în asigurare;

13. Norma de asigurare reprezintă:


a. suma de bani pe care asigurătorul o datorează asiguratului în vederea
compensării pagubei produse de riscul asigurat;
b. reprezintă suma asigurată, stabilită prin lege, pe unitatea de obiect
asigurat, fiind întâlnită doar în cazul asigurărilor obligatorii de bunuri;
c. reprezintă obligaţia efectivă de plată a asiguratului faţă de asigurător;
d. partea din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul îşi asumă
răspunderea.

14. După sfera de cuprindere în profil teritorial, asigurările pot fi


grupate în:
a. asigurări interne;
b. asigurări directe;
c. asigurări contractuale;
d. asigurări indirecte;
e. asigurări externe.

15. Evaluarea în vederea asigurării reprezintă:


a. operaţiunea de determinare a sumei asigurate;
b. operaţiunea de determinare a valorii despăgubirii;
c. operaţiunea prin care se stabileşte valoarea bunurilor în vederea
cuprinderii lor în asigurare
d. o operaţiune specifică asigurărilor de persoane.

16.Paguba sau dauna reprezintă:


a. limita maximă a răspunderii asigurătorului;
b. pierderea în expresie bănească intervenită la un bun asigurat ca urmare a
producerii evenimentului contra căruia s-a încheiat asigurarea;
c. limita minimă a răspunderii asigurătorului;
d. suma de bani pe care asigurătorul trebuie să o plătească asiguratului.

17. Nulitatea contractului de asigurare reprezintă:


a. operaţia ce poate interveni în legătură cu raporturile juridice dintre
asigurat şi asigurător;
b. o sancţiune de drept civil, care constă în desfiinţarea cu efect retroactiv
a contractului; sancţiunea este îndreptată împotriva efectelor din contract care
contravin scopului asigurării;
c. o sancţiune de drept penal, care constă în desfiinţarea cu efect retroactiv
a contractului; sancţiunea este îndreptată împotriva efectelor din contract care
contravin scopului asigurării;
d. operaţia care poate avea loc în cazuri prevăzute expres de normele în
materie de asigurări (ex. se constată declaraţii de risc inexacte făcute de asigurat).

18. După natura relaţiilor care se stabilesc între asigurat şi asigurător


asigurările pot fi grupate în:
a. asigurări directe;
b. asigurări de persoane;
c. asigurări de răspundere civilă;

36
d. asigurări indirecte;
e. asigurări de bunuri;
f. reasigurări.

19. Se consideră că piaţa asigurărilor este perfectă, dacă sunt îndeplinite


următoarele condiţii:
A. omogenitatea produsului;
B. transparenţa pieţei;
C. libertatea de intrare – ieşire a participaţiilor;
D. descentralizarea deciziilor;
E. atomizarea pieţei.
Răspunsul corect este:
a. A, E;
b. A, C, D;
c. A, B, C, E
d. A, B, C;
e. A, B, C, D, E

20 Oferta de asigurare:
a. se concretizează în contracte de asigurare de persoane, bunuri şi
răspundere civilă;
b. vine din partea persoanelor fizice, care vor să încheie contracte de
asigurare pentru protecţia lor şi a familiilor lor, precum şi din partea unităţilor
economice preocupate să ofere securitate salariaţilor lor în caz de accidente sau
boli profesionale;
c. este prezentată de societăţile comerciale de asigurare cu capital privat,
de stat sau mixt, de organizaţiile mutuale de asigurare şi de tontine;
d. este susţinută de organizaţii specializate, autorizate să funcţioneze în
acest domeniu şi capabile, sub raport financiar, să desfăşoare o astfel de activitate.

21. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate:


a. despăgubirea nu poate să depăşească valoarea pagubei
b. prima netă este destinată acoperirii diverselor cheltuieli administrative,
constituirii unor fonduri de rezervă şi pentru asigurarea profitului asigurătorului;
c. în cazul asigurărilor de bunuri, durata asigurării poate fi de 5, 10, 15 ani.
d. suma asigurată reprezintă întotdeauna limita maximă a răspunderii
asigurătorului şi stă la baza calculării primei de asigurare;
e. despăgubirea reprezintă suma de bani acordată de către asigurător
asiguratului la producerea riscului asigurat, în vederea acoperirii pagubei

22. Pe piaţa asigurărilor, legătura dintre asigurători şi asiguraţi se


realizează şi prin mijlocirea unor intermediari; aceştia sunt:
a. agenţii de asigurări;
b organizaţiile de asigurare de tip mutual;
c. brokerii de asigurări;
d. tontinele;
e.consultanţii;
f. bursele de asigurări

23. Atomizarea pieţei asigurărilor se caracterizează prin:


a. societăţile de asigurări pot intra sau ieşi oricând de pe piaţă;
b. piaţa asigurărilor este departe de a fi atomizată;

37
c. număr mare de ofertanţi şi de solicitanţi astfel încât nici unul dintre
participanţi nu poate influenţa de o manieră sensibilă funcţionarea acesteia;
d. fiecare organizaţie de asigurare ia decizii în limitele capacităţii sale
financiare.

24. După regimul juridic asigurările pot fi grupate în:


a. asigurări de viaţă;
b. asigurări obligatorii;
c. asigurări de bunuri;
d. asigurări facultative;
e. asigurări de persoane;
f. asigurări de răspundere civilă

25. Care dintre afirmaţiile următoare cu privire la transparenţa pieţei


asigurărilor este adevărată:
a. deşi există un număr mare de ofertanţi, nici unul dintre aceştia nu poate
influenţa de o manieră sensibilă funcţionarea pieţei asigurărilor;
b. societăţile de asigurări pot intra sau ieşi oricând de pe piaţă;
c. piaţa asigurărilor este aproape opacă pentru cei neavizaţi;
d. fiecare organizaţie de asigurare ia decizii în limitele capacităţii sale
financiare.

38
Tema nr. 3

ASIGURĂRI DE BUNURI

Unităţi de învăţare:
• Particularităţi ale asigurărilor de bunuri
• Asigurarea clădirilor, construcţiilor şi echipamentelor
• Asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice
• Asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru
• Asigurarea autocasco a autovehiculelor
• Asigurarea aeronavelor
• Asigurarea maritimă
• Asigurarea culturilor agricole şi a animalelor
• Fundamentarea tarifelor de prime la asigurările de bunuri

Obiectivele temei:
• cunoaşterea particularităţilor activităţii de asigurare de bunuri;
• cunoaşterea modalităţilor de constatare şi evaluare a daunelor la poliţele de
asigurări de bunuri;
• cunoaşterea modulul de stabilire şi plată a despăgubirilor pe exemplul
poliţelor de asigurări de bunuri;
• înţelegerea modului de determinare a tarifele de prime şi rezervei
matematice la asigurările de bunuri;
• formarea unui nou mod de gândire asupra nevoii şi necesităţii metodelor
de protecţie împotriva diverselor riscuri prin intermediul activităţii de
asigurare de bunuri;

Timpul alocat temei: 8 ore

Bibliografie recomandată:
• Bistriceanu G. – Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică,
Bucureşti, 2002
• Ciurel V. - Asigurări şi reasigurări: proceduri şi practici internaţionale,
Editura All-Beck, Bucureşti, 2000
• Monea M. – Asigurări şi reasigurări, Editura Focus, Petroşani, 2004
• Şeulean V., Barna F., Chiş C. – Asigurări comerciale, Editura Mirton,
Timişoara, 2007

3.1. Particularităţi ale asigurărilor de bunuri

În cazul asigurării de bunuri, societatea de asigurări se obligă ca la


producerea riscului asigurat să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării,
o despăgubire. Astfel, contractul de asigurare de bunuri este un contract de
despăgubire, având deci la bază principiul despăgubirii – un principiu
fundamental al asigurării.
Dovada încheierii contractului de asigurare rezultă din:
- emiterea şi transmiterea unui document de asigurare (poliţă);
- emiterea şi transmiterea unei cereri de plată a primei de asigurare;
- înscrisul prin care se manifestă voinţa asigurătorului de a încheia
contractul.

39
- este persoana juridică care se obligă să plătească
Asigurătorul asiguratului o anumită sumă de bani la producerea
evenimentului prevăzut ca risc asigurat în
contractul de asigurare

- este persoana fizică sau juridică ce are un interes


Asiguratul patrimonial faţă de bunul asigurat şi care, prin
intermediul contractului de asigurare, cedează
riscul asigurătorului.

- reprezintă valoarea pecuniară a bunului expusă


Interesul pierderii sau valoarea patrimonială ce poate fi
asigurabil pierdută pentru asigurat sau beneficiar, ca urmare
a producerii evenimentului asigurat.

 îl reprezintă bunurile menţionate în contractul de


asigurare, fie prin determinarea lor individuală, fie prin
indicarea unui grup de bunuri

 bunurile şi riscurile ce pot fi asigurate, precum şi


Obiectul situaţiile în care se acordă despăgubiri sunt prevăzute în
asigurării condiţii speciale stabilite de asigurător pe categorii de
asigurări.

 Astfel pot fi asigurate:


- bunurile care aparţin persoanelor fizice sau juridice;
- bunurile primite în folosinţă sau aflate spre păstrare,
reparare, vânzare sau expuse în muzee şi expoziţii;
- bunurile sau activele ce fac obiectul unor contracte de
cesionare, închiriere sau locaţie de gestiune, leasing.

- este perioada pentru care asigurătorul este obligat să


Perioada acopere daunele în baza poliţei;
asigurată - asigurările de bunuri se încheie pe o perioadă de 1
an, dar la cererea asiguratului se pot încheia şi pe
perioade mai scurte

- la asigurările obligatorii de bunuri, suma


Suma asigurată se stabileşte pe baza normelor de
asigurată asigurare;
- la asigurările facultative de bunuri, suma
asigurată se stabileşte în funcţie de propunerea
asiguratului, fără însă a depăşi valoarea bunului
în momentul încheierii asigurării; sau pentru
unele bunuri, sumele stabilite de asigurător.

40
Observaţie:
Prin valoarea bunurilor în momentul încheierii asigurării se înţelege:
a) la clădiri şi construcţii – valoarea de înlocuire (costul construirii sau
achiziţionării construcţiilor/clădirilor respective), din care se scade uzura în
raport cu vechimea, gradul de întrebuinţare şi starea de întreţinere a clădirii;
b) la active fixe şi obiectele de inventar – valoarea din nou a acestora
(valoarea de înlocuire), din care s-a scăzut uzura în raport cu vechimea,
întrebuinţarea şi starea de întreţinere;
c) la materii prime, materiale, produsele finite, mărfuri, - preţul de
achiziţie al acestora;
d) pentru bani în numerar, timbre şi librete de economii – valoarea
nominală;
e) pentru hârtii de valoare – preţul pieţei;
f) pentru metale nobile neprelucrate, bunuri din metale nobile,
bijuterii, perle, pietre preţioase – preţul pieţei;
g) pentru colecţii şi obiecte de artă – valoarea de circulaţie (de piaţă)
determinată pe bază de cataloage sau expertize.

- se stabileşte aplicându-se cota de primă la


suma asigurată;
Prima de - se plăteşte anticipat, integral sau în rate;
asigurare - cota de primă este diferenţiată pe categorii de
riscuri, în funcţie de felul bunului asigurat, precum şi
de frecvenţa şi intensitatea producerii riscurilor
asigurate. Societăţile de asigurare diferenţiază
bunurile pe clase de risc, iar pentru fiecare clasă
stabileşte cota de primă tarifară specifică.

- începe de regulă după 24 de ore de la expirarea zilei


Răspunderea în care s-au plătit primele de asigurare şi s-a întocmit
asigurătorului contractul de asigurare;
- încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru
care s-a încheiat asigurarea.

- sunt specificate în condiţiile de asigurare, a căror


Obligaţiile neîndeplinire poate conduce la rezilierea contractului;
asiguratului - există obligaţii corespunzătoare perioadei anterioare
producerii unei daune;
- şi obligaţii referitoare la procedura ce trebuie urmată
de asigurat la producerea unei daune

Mecanismul despăgubirii se declanşează automat la


Constatarea şi producerea riscului asigurat. Despăgubirea se face în
evaluarea raport cu starea bunului din momentul producerii
daunei. evenimentului asigurat, iar valoarea acestuia nu poate
Stabilirea depăşi cuantumul pagubei, suma asigurată şi nici
despăgubirii. valoarea bunurilor în momentul producerii
evenimentului asigurat.

41
Reţinem:

La asigurarea de bunuri se aplică unul din cele trei principii de acoperire


a pagubelor:
SA
- principiul răspunderii proporţionale D = P ⋅ (cu cât suma
Vb
asigurată este mai apropiată de valoarea bunului asigurat, cu atât nivelul
despăgubirii este mai apropiat de cuantumul pagubei);
- principiul primului risc D=P, în limita sumei asigurate (se aplică
atunci când pagubele totale se produc mai greu)
- principiul răspunderii limitate – despăgubirea se acordă numai dacă
paguba depăşeşte o anumită limită, stabilită în contract şi numită franşiză, ce
poate fi deductibilă şi atinsă.

Observaţie:
În limita sumei asigurate: societatea de asigurări acordă despăgubiri şi
pentru:
- cheltuieli făcute în scopul limitării daunei;
- cheltuieli legate de îndepărtarea resturilor de la locul producerii
evenimentului asigurat;
- daunelor provocate bunurilor menţionate în contractul de asigurare,
prin distrugeri sau avarii datorită măsurilor de salvare luate de asigurat pentru
împiedicarea şi/sau limitarea consecinţelor producerii riscului.

Reţinem:
Asigurătorul poate refuza plata despăgubirii în anumite situaţii:
- dacă dauna a fost provocată în mod intenţionat de către una din părţi
(asigurat, beneficiar, un membru din conducere, persoane juridice asigurate,
persoane fizice majore care locuiesc şi gospodăresc,în mod statornic, cu
asiguratul, persoana asiguratului sau beneficiarului);
- dacă persoanele specificate mai sus nu au luat măsuri necesare
împiedicării sinistrului sau limitării acestuia, deşi puteau face acest lucru.

După fiecare daună, suma asigurată se diminuează cu valoarea


despăgubirii acordate, cu începere de la data producerii evenimentului asigurat.
Pentru restul perioadei de asigurare, asigurarea continuă pentru suma rămasă.
Revenirea la suma asigurată iniţial se poate face la cererea asiguratului, printr-o
asigurare suplimentară, contra plăţii diferenţei de primă corespunzătoare.

TEST DE EVALUARE

1. Care este modalitatea de stabilire a sumei asigurate?


Răspuns:
Suma asigurată la asigurările obligatorii de bunuri se stabileşte pe baza
normelor de asigurare, iar la asigurările facultative de bunuri, se stabileşte în
funcţie de propunerea asiguratului, fără însă a depăşi valoarea bunului în
momentul încheierii asigurării; sau pentru unele bunuri, sumele stabilite de
asigurător.

42
2. Ce se înţelege prin interes asigurabil?
Răspuns:

3. Precizaţi situaţiile în care asigurătorul poate refuza plata despăgubirii


Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. La asigurările de bunuri, suma asigurată trebuie să fie:
a. cel puţin egală cu valoarea reală a bunului asigurat;
b. egală cu valoarea reală a bunului asigurat;
c. mai mică sau egală cu valoarea reală a bunului asigurat;
d. mai mică decât valoarea reală a bunului asigurat;
e. mai mare decât valoarea reală fără să depăşească valoarea de înlocuire
a bunului asigurat
Rezolvare O O • O O

De rezolvat:
2. La asigurarea bunurilor se pot acorda despăgubiri pentru:
a. pagubele produse ca urmare a radiaţiei nucleare;
b. pagubele produse de război;
c. cheltuielile efectuate în vederea limitării pagubei;
d. uzura fizică a bunurilor;
e. reducerea valorii bunurilor după reparaţie.

O O O O O

3.2. Asigurarea clădirilor, construcţiilor şi echipamentelor

Prin acest tip de asigurare, asigurătorul asigură facultativ, următoarele:


o clădiri şi alte construcţii (inclusiv instalaţiile aferente acestora –
sanitare, electrice, ascensoare) care servesc pentru: locuinţe, birouri, magazine,
restaurante, depozite, ateliere, cluburi, cinematografe, teatre, muzee, dependinţe,
clădiri în curs de construcţie;
o maşini, utilaje, instalaţii, unelte, motoare, inventar gospodăresc şi
alte mijloace fixe;
o obiecte de inventar;
o mărfuri, materii prime, materiale, produse finite, semifabricate şi
alte mijloace circulante materiale;
o mobilierul, birotica, seifurile, casele de amrcat;
o bunurile casnice, mobilierul, aparatura electrocasnică.

43
Observaţie: Excepţie de la cuprinderea în această asigurare fac
următoarele categorii de bunuri:
• bunuri degradate, barăci, porturi, diguri;
• bunuri din gospodăriile persoanelor fizice, autovehicule cu
tracţiune mecanică, navele şi animalele – care se asigură
în alte condiţii speciale de asigurare;
• bani, hârtii de valoare, documente, obiecte preţioase (cu
excepţia bunurilor de acest fel care constituie obiecte de
muzeu sau expoziţii, sau a celor care se asigură conform
altor condiţii speciale de asigurare).

Reţinem:
Bunurile cuprinse în asigurare trebuie nominalizate în poliţă, şi să se
găsească la locul şi adresa menţionate în aceasta.

Suma asigurată se stabileşte pa baza declaraţiei asiguratului referitoare la


valoarea clădirilor în momentul încheierii contractului de asigurare, iar aceasta nu
trebuie să depăşească valoarea lor la data asigurării.

Sumele la care se face asigurarea se pot stabili conform cererii


asiguratului, astfel:

 separat pentru fiecare  pentru conţinut (mijloace


clădire sau altă construcţie, fixe şi mijloace circulante materiale)
precum şi pentru fiecare obiect de
muzeu sau expoziţie

global pentru toate bunurile din separat pentru fiecare bun


aceeaşi grupă prevăzută în sau pentru unele bunuri, din
tariful de prime anexat, care se aceeaşi grupă prevăzută în
află în clădire sau în alte tariful de prime anexat, care
construcţii se află în clădire sau în alte
construcţii.
Reţinem:

Evaluarea clădirilor în vederea determinării sumei asigurate se face pe


baza „cataloagelor privind evaluarea clădirilor”, valorile solicitate a fi cuprinse în
asigurare putând fi reduse sau majorate, la solicitarea asiguratului, în funcţie de
preţurile de pe piaţa locală.
Celelalte bunuri se asigură la valori declarate de asigurat care, în funcţie de
natura şi destinaţia bunului pot fi:
 pentru mijloace fixe – valoarea de înlocuire;
 pentru mijloace circulante – costul ori preţul de achiziţie;
 pentru obiectele de artă – valoarea de catalog (valoarea de circulaţie);
 pentru alte valori – valoarea nominală sau preţul pieţei;
 pentru bunurile casnice – costul procurării din nou a acestora.

44
După fiecare pagubă, asigurarea continuă pentru suma rămasă (calculată
ca diferenţă între suma asigurată şi suma cuvenită drept despăgubire), fără
modificarea primei. Pentru reîntregirea sumei asigurate, asiguratul trebuie să
plătească o primă adiţională corespunzătoare.
În general, societăţile de asigurare iau în asigurare bunurile de natura
construcţiilor şi a conţinutului acestora, în cadrul a trei categorii de poliţe (poliţa
„standard”, poliţa „standard extinsă”, poliţa „toate riscurile”), prin care
realizează o anumită selecţie a riscurilor, tarifele crescând în funcţie de
complexitatea şi creşterea incidenţei de risc.

Poliţa STANDARD - cu tarife mai mici, se


despăgubesc pagubele produse bunurilor de
următoarele riscuri: incendiu, inclusiv pagube
materiale directe produse bunurilor asigurate, prin
carbonizare totală sau parţială şi topire cu şi fără
flacără, avarii accidentale produse de incendiu
instalaţiilor de gaze, apă, canal sau încălzire
centrală; trăznet; explozie urmată sau nu de
incendiu, chiar dacă a avut loc în afara clădirii (fără
a fi cauzată de dispozitive explozive); căderea pe
clădire sau construcţie , inclusiv pe cele în care se
află bunurile asigurate a unor corpuri cu excepţia
dispozitivelor explozive
Principalele Poliţa STANDARD EXTINSĂ, cu tarife mai
categorii de ridicate, comparativ cu prima categorie, cuprinde
poliţe de riscurile prevăzute la poliţa anterioară la care se
asigurare adaugă riscul de cutremur şi/sau, inundaţie şi/sau,
furtună şi grindină şi/sau, riscuri politice (grevă,
tulburări civile, acţiuni ale unor grupuri răuvoitoare),
vandalism, terorism.

Poliţa TOATE RISCURILE (ALL RISKS), cu cele


mai mari tarife, cuprinde toate riscurile cu excepţia
cazurilor de riscuri grave cum sunt: războiul civil,
revoluţia, conspiraţia, explozia atomică, radiaţiile,
poluarea din orice cauză. De asemenea fac excepţie
cazurile de uzură, fermentaţie, pătare din surse
normale de căldură, pagube provocate bunurilor
mobile aflate sub cerul liber, pagube produse
intenţionat de asigurat sau de prepuşii acestuia.

Observaţie:
Răspunderea asigurătorului :
- începe după 24 de ore de la expirarea zilei în care s-au plătit primele de
asigurare;
- şi încetează la ora 24 a ultimei zile, din perioada pentru care s-a
încheiat asigurarea.

La asigurarea construcţiilor şi a conţinutului acestora primele de asigurare


se stabilesc în mod diferenţiat pe grupe de bunuri, destinaţia acestora, mediul în

45
care se află (urban sau rural), şi separat pentru construcţie şi pentru conţinutul
acesteia. La asigurătorii care practică cele trei tipuri de asigurări amintite anterior,
tarifele sunt diferenţiate în general după aceleaşi criterii, dar pentru riscurile
asigurate în plus peste poliţa standard se stabilesc prime adiţionale, pe categorii de
riscuri, astfel încât pentru o asigurare tariful total poate să difere de la un asigurat
la altul în funcţie de întinderea protecţiei.
În cazul în care se solicită încheierea unei asigurări cu franşiză, se aplică
coeficienţi de ajustare a primelor de asigurare.
De asemenea, unii asigurători acordă bonusuri de primă dacă poliţele se
reînnoiesc de la un an la altul, aceasta în scopul de a-şi menţine în portofoliu
clienţii fideli.
Pentru plata integrală a primei de asigurare la data încheierii contractului
de asigurare se aplică o reducere a primei datorate, de regulă de 10%.
Constatarea şi evaluarea pagubelor ca urmare a producerii riscurilor
asigurate se face de către asigurător şi experţii acestuia împreună cu asiguratul. În
limita sumei asigurate, în cuantumul despăgubirii se includ şi cheltuieli de natura
celor făcute în scopul limitării daunelor, precum şi cele legate de curăţirea locului.

În cazul producerii riscului asigurat, societatea de asigurări acordă


despăgubiri astfel:
a) pentru dauna totală:
- la clădiri, mijloace fixe şi obiecte de inventar, sumele asigurate
menţionate în poliţă;
- la celelalte bunuri, valoarea la data producerii riscurilor asigurate a
cantităţii distruse în întregime, determinată în funcţie de preţurile la care s-a
încheiat asigurarea, respectiv costul reparaţiilor sau restaurărilor în cazul
obiectelor de artă, ori preţul pieţei pentru hârtii de valoare, metale nobile şi alte
bunuri asemănătoare.
b) pentru dauna parţială:
- la clădiri, mijloace fixe şi obiecte de inventar asigurate la valoarea din
nou: costul refacerii, reparaţiei, reconstrucţiei, restaurării sau înlocuirii părţilor
avariate ori distruse; iar pentru cele asigurate la valoarea rămasă, costurile de mai
sus diminuate cu coeficientul de uzură;
- la celelalte bunuri, valoarea pierderii de calitate la data producerii
riscului asigurat determinată în funcţie de preţurile la care s-a încheiat asigurarea,
respectiv costul reparaţiilor, restaurărilor în cazul colecţiilor de artă, ori preţul
pieţei pentru hârtii de valoare, metale nobile şi alte bunuri asemănătoare.
Din cuantumul despăgubirilor se scad:
- franşiza prevăzută în poliţă;
- valoarea resturilor care pot fi întrebuinţate sau valorificate;
- orice prime datorate până la sfârşitul perioadei de asigurare.

Reţinem:

În cazul furtului, dacă bunurile nu au fost găsite, despăgubirile se acordă


numai dacă la data înştiinţării făcute la asigurător, au trecut 30 de zile
calendaristice, iar plata despăgubirilor se face numai dacă există confirmarea
scrisă de la poliţie că bunul a fost găsit. Dacă după plata despăgubirii bunurile
sunt găsite, asiguratul este obligat să restituie suma încasată cu titlu de
despăgubire, sau partea din aceasta, reprezentând valoarea bunurilor găsite.

46
TEST DE EVALUARE

1. Când începe şi când încetează răspunderea asigurătorului în cazul


asigurării clădirilor, construcţiilor şi echipamentelor
Răspuns:
Răspunderea asigurătorului începe după 24 de ore de la expirarea zilei în
care s-au plătit primele de asigurare şi încetează la ora 24 a ultimei zile, din
perioada pentru care s-a încheiat asigurarea.

2. Explicaţi diferenţele dintre asigurarea STANDARD şi STANDARD


EXTINSĂ, în raport cu asigurarea ALL RISKS
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. La asigurarea bunurilor se pot acorda despăgubiri pentru:
a) pagubele produse ca urmare a radiaţiei nucleare;
b) pagubele produse de război;
c) cheltuielile efectuate pentru curăţarea locului unde s-a produs
paguba;
d) uzura fizică a bunurilor;
e) reducerea valorii bunurilor după reparaţie.

Rezolvare O O • O O

Exemplu rezolvat:
2.O societate comercială încheie o asigurare pentru clădirea în care îşi are
sediul, precum şi pentru mobilierul şi aparatura birotică, aflate în aceasta, pentru
cazurile de incendiu şi alte calamităţi. Contractul de asigurare se încheie pentru o
perioadă de un an. Clădirea este asigurată pentru o sumă de 500.000 lei,
mobilierul pentru 20.000 lei, iar aparatura birotică pentru 250.000 lei. Cotele de
primă anuală, practicate de societatea de asigurări respectivă sunt: 0,5% pentru
clădire, 1,3% pentru mobilier şi 1,7% pentru aparatura birotică.
La 4 luni de la încheierea asigurării, la sediul firmei a izbucnit un incendiu
care a avut ca rezultat avarierea clădirii, dauna fiind evaluată la 300.000 lei, şi
distrugerea unor bunuri în valoare de 100.000 lei (10.000 lei mobilier şi 90.000 lei
aparatură birotică).
În contractul de asigurare se prevede o franşiză deductibilă de 10% din
suma asigurată atât pentru clădire cât şi pentru bunuri.
Să se determine:
a. prima de asigurare plătită de asigurat;
b. despăgubirea cuvenită asiguratului;
c. suma asigurată pentru care continuă asigurarea.

47
Rezolvare:
a). Prima de asigurare (PA) este dată de produsul dintre suma
asigurată (SA) şi cota de primă tarifară (ct).
PA = SA x ct
Prima de asigurare anuală aferentă clădirii este:
PAc = 500.000 * 0,5% = 2.500 lei
Prima de asigurare anuală aferentă mobilierului este:
PAm = 20.000 * 1,3% = 260 lei
Prima de asigurare anuală aferentă aparaturii birotice este:
PAb = 250.000 * 1,7% = 4.250 lei
Prima totală de asigurare este:
PA = 2.500 + 260 + 4.250 = 7.010 lei
b). Contractul de asigurare prevede o franşiză deductibilă, deci o
parte a daunei este suportată de asigurat, şi anume:
- franşiza pentru clădire: 10% * 500.000 lei = 50.000 lei
- franşiza pentru mobilier: 10% * 20.000 lei = 2.000 lei
- franşiza pentru aparatură birotică: 10% * 250.000 lei = 25.000 lei
Valoarea despăgubirii acordate asiguratului este dată de diferenţa
dintre cuantumul pagubei şi franşiză:
- pentru clădire: Dc = 300.000 – 50.000 = 250.000 lei
- pentru mobilier: Dm = 10.000 – 2.000 = 8.000 lei
- pentru aparatură birotică: Db = 90.000 – 25.000 = 65.000 lei
Valoarea totală a despăgubirii acordate asiguratului
D = 250.000 + 8.000 + 65.000 = 323.000 lei
c). după plata despăgubirii, suma asigurată se diminuează cu
valoarea despăgubirii, iar asigurarea continuă pentru suma rămasă.
Asigurarea clădirii continuă pentru:
500.000 – 250.000 = 250.000 lei
Asigurarea mobilierului continuă pentru:
20.000 – 8.000 = 12.000 lei
Asigurarea aparaturii birotice continuă pentru:
250.000 – 65.000 = 185.000 lei

De rezolvat:
3. O societate comercială şi-a asigurat pe o perioadă de un an, bunurile din
magazinul său dotat cu sistem antifurt, pentru suma de 100.000 lei cu o cotă de
primă tarifară de 1,2%. După trei luni are loc un furt, asiguratul suportând un
prejudiciu de 30.000 lei. În urma cercetărilor efectuate au fost restituite societăţii
comerciale bunuri în valoare de 18.000 lei.
Se cere să se determine:
a. care este prima de asigurare achitată de asigurat;
b. care este despăgubirea achitată de asigurător.
Rezolvare:

48
3.3. Asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice

Poliţa de asigurare complexă a gospodăriilor persoanelor fizice este o


poliţă globală, deoarece include în cadrul aceluiaşi contract o triplă protecţie: o
asigurare a bunurilor aflate în gospodăria asiguratului persoană fizică, o
asigurare de accidente pentru asigurat şi membrii familiei sale care locuiesc în
aceeaşi gospodărie, şi o asigurare de răspundere civilă faţă de terţele persoane
care aflându-se la domiciliul asiguratului pot fi afectaţi prin fapte care incumbă
răspunderea asiguratului sau a membrilor familiei sale.

Observaţie:
Asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice include o triplă
protecţie:
- sunt asigurate bunuri, precum: mobilier şi
obiecte casnice, obiecte de bucătărie, veselă, frigidere,
congelatoare, aparate de uz casnic, aparate audio-
video, cărţi, îmbrăcăminte, covoare, tablouri, obiecte
de artă, unelte, etc.
- bunurile care fac obiectul asigurării pot fi
proprietatea asiguratului sau a altor persoane fizice
care locuiesc în mod statornic cu asiguratul.
Asigurarea
bunurilor
- despăgubirile sunt acordate pentru cazurile de
distrugere parţială sau totală a bunurilor, cauzate de:
incendiu, explozie, trăsnet, căderi de corpuri, grindină,
furtună, inundaţie, cutremur, infiltrarea apei provenite
de la un apartament învecinat.
- asigurarea oferă şi posibilitatea despăgubirii în
cazul furtului prin efracţie sau a tâlhăriei.
- despăgubiri se acordă şi pentru pagubele
cauzate bunurilor cu ocazia măsurilor de salvare în
timpul producerii daunelor sau pentru cheltuielile
făcute cu măsurile de salvare a bunurilor asigurate.

- în asigurare este cuprins asiguratul precum şi


persoanele care locuiesc în mod statornic cu
asiguratul, fiind acoperite consecinţele unor
evenimente cu caracter întâmplător, fără voinţa
asiguratului, cum sunt: explozia, arsurile, acţiunea
Asigurarea curentului electric, lovirea, căderea, intoxicaţia,
de accidente asfixierea, atacul din partea altei persoane.

- despăgubirile se acordă pentru cazurile în care, în


urma producerii riscului asigurat se constată decesul
ori invaliditatea permanentă totală sau parţială.

49
- se acordă despăgubiri pentru sumele pe care
Asigurarea de asiguratul sau persoanele aflate în întreţinerea
răspundere acestuia, sunt obligate să le plătească pentru
civilă prejudiciile de care răspund în faţa legii, faţă
de terţe persoane aflate la domiciliul
asiguratului.

Asigurarea complexă se încheie în baza declaraţiei de asigurare completată


de către solicitant, pentru o perioadă de un an (la cerere se poate încheia şi pe
perioade mai scurte, de cel puţin 3 luni). Asigurarea este considerată încheiată
odată cu perfectarea contractului de asigurare şi plata primelor.
Bunurile se asigură pentru sumele declarate de asigurat, acestea neputând
depăşi valoarea lor, apreciată pe baza preţului de vânzare practicat de societăţile
comerciale din care se scade uzura.

Pentru încheierea asigurării complexe, se întâlnesc două posibilităţi:

Global: Separat:
pentru toate bunurile din aceeaşi pentru unele bunuri, caz în care
locuinţă la o sumă asigurată pentru acestea se întocmeşte un
propusă de asigurat şi agreată de inventar care se anexează
asigurător declaraţiei de asigurare

Sumele asigurate pentru asigurările de accidente şi răspundere civilă se


stabilesc în limitele maxime stabilite pe eveniment asigurat prin normativele
fiecărei societăţi care practică asigurarea complexă, sau în unele cazuri poate fi
egală cu suma asigurată la bunuri.
Prima de asigurare este unică pentru toate felurile de bunuri aflate în
locuinţă şi în funcţie de cotaţiile de primă practicate de societăţile de asigurare,
aceasta putând fi achitată anticipat şi integral sau se poate conveni ca plata să se
facă în rate.
Răspunderea asigurătorului începe după 5 zile de la ora 24 a zilei în care
s-a încheiat asigurarea, respectiv în care s-au plătit primele de asigurare şi
încetează la orele 24 ale ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat
asigurarea. În caz de daună produsă după încheierea asigurării, însă înaintea
trecerii a 5 zile, primele de asigurare se restituie.

Observaţie:
Pentru o mai bună protecţie unele societăţi de asigurare oferă posibilitatea
încheierii odată cu asigurarea complexă a bunurilor şi o asigurare a clădirii în care
se află bunurile asigurate, percepându-se o primă suplimentară în acest scop, dar
eliberându-se o poliţă unică.
În această situaţie se poate vorbi de o poliţă globală de asigurare a
clădirilor şi bunurilor persoanelor fizice. Includerea clădirilor în asigurarea
complexă îşi demonstrează necesitate în practică, întrucât evenimentele asigurate
care produc pagube bunurilor din locuinţă, au ca şi consecinţă şi avarierea clădirii
provocând prejudicii importante.

50
TEST DE EVALUARE

1. Care este modalitatea de stabilire a sumei asigurate pentru


componenta asigurării de accidente şi răspundere civilă?
Răspuns:
Sumele asigurate pentru asigurările de accidente şi răspundere civilă se
stabilesc în limitele maxime stabilite pe eveniment asigurat prin normativele
fiecărei societăţi care practică asigurarea complexă, sau în unele cazuri poate
fi egală cu suma asigurată la bunuri.

2. Când începe şi când încetează răspunderea asigurătorului în cazul


asigurării complexe a gospodăriilor persoanelor fizice ?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Un imobil de locuit în valoare de 90.000 lei a fost asigurat facultativ
pentru suma de 50.000 lei. Imobilul a fost afectat de un incendiu puternic paguba
ridicându-se la suma de 25.000 lei.
Să se calculeze indemnizaţia de asigurare prin procedeul răspunderii
proporţionale şi cel al răspunderii primului risc.

Rezolvare:
Principiul răspunderii proporţionale:
SA
D=P*
Vb
50.000
D = 25.000 * = 13.888,888 lei
90.000
Principiul primului risc:
D = P = 25.000 lei

Exemplu rezolvat:
2. O persoană fizică îşi asigură apartamentul în care locuieşte, la două
societăţi de asigurare, prin două poliţe de incendiu. Apartamentul valorează
400.000 lei, dar proprietarul îl asigură pentru 200.000 lei la societatea de asigurare
A şi pentru 150.000 lei la societatea de asigurare B. Societatea A oferă o cotă de
primă anuală de 0,5%, iar societatea B oferă o cotă de primă anuală de 0,55%.
Pentru cuprinderea în asigurare a riscului de cutremur ambele societăţi prevăd o
majorare a cotei de primă cu 10%. După 4 luni de la încheierea asigurării are loc
un cutremur care afectează locuinţa asigurată, cuantumul pagubei fiind de 90.000
lei.
Să se determine:
a. Primele de asigurare plătite la cele două societăţi de asigurare;

51
b. Despăgubirile ce se cuvin asiguratului din partea celor două societăţi
de asigurare ştiind că în acoperirea daunelor se aplică principiul răspunderii
proporţionale;
c. Sumele asigurate pentru care continuă asigurarea.

Rezolvare:

a. Cota de primă la care se face asigurarea la societatea A este:


cA = 0,5% + 10% * 0,5% = 0,55%
iar prima de asigurare plătită la societatea A va fi:
PAA = 0,55% * 200.000 = 1.100 lei
Cota de primă la care se face asigurarea la societatea B este:
cB = 0,55% + 10% * 0,55% = 0,605%
iar prima de asigurare plătită la societatea B va fi:
PAB = 0,605% * 150.000 = 907,5 lei
b. Nivelul despăgubirii totale este proporţional cu raportul dintre suma pentru
care s-a asigurat persoana la cele două societăţi şi valoarea reală a clădirii
asigurate:
350.000
D = 90.000 * = 78.750 lei
400.000
Despăgubirea datorată de fiecare societate este proporţională cu raportul dintre
suma asigurată la societatea respectivă şi întreaga sumă asigurată.
DA = 78.750 * 200.000 = 45.000 lei
350.000
DB = 78.750 * 150.000 = 33.750 lei
350.000
c. După plata despăgubirilor, cele două asigurări vor continua pentru sumele
asigurate diminuate cu valorile despăgubirilor.
La societatea de asigurări A: 200.000 – 45.000 = 155.000 lei
La societatea de asigurări B: 150.000 – 33.750 = 116.250 lei

De rezolvat:
3. Un cetăţean a asigurat apartamentul proprietate personală de 2.000.000
lei împotriva tuturor riscurilor la o cotă de primă tarifară de 0.5%. Dacă se
produce un risc asigurat, paguba este evaluată la 400.000 lei. Contractul de
asigurare prevede o franciză atinsă de 22 000 lei.
Se cere să se calculeze prima şi indemnizaţia de asigurare, ştiind că:
A. suma asigurată este de 1.900.000 lei;
B. suma asigurată este de 2.000.000 lei;
C. suma asigurată este de 2.100.000 lei.
Rezolvare:

52
3.4. Asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru (CARGO)

Contractele de asigurare a bunurilor pe timpul transportului terestru


cuprind doar mărfurile obişnuite care sunt transportate pe căile ferate, cu vehicule
sau prin poştă. În condiţii speciale pot fi acceptate şi mărfuri perisabile,
periculoase (uşor combustibile, inflamabile sau explozive, lichide acide), bunurile
de valoare mare (bani, hârtii de valoare, documente, obiecte preţioase, colecţii,
tablouri), precum şi animalele vii.

 incendiu, trăsnet, explozie,


furtună, ploaie, grindină, inundaţie,
cutremur, prăbuşire sau alunecare de
teren, contaminare, avalanşă de zăpadă;
 accidente ale mijlocului de
Riscurile acoperite în transport: ciocniri, loviri, izbiri, căderi,
cadrul asigurării derapări, răsturnări, împotmoliri.
bunurilor pe timpul  acte de tâlhărie;
transportului terestru:  spargere, scurgere, risipire,
dispariţie sau furt al bunurilor
asigurate, ca urmare a unui accident al
mijlocului de transport;
 accidente în timpul încărcării,
aşezării sau descărcării bunurilor.

 pagubele produse din cauza


unor însuşiri proprii naturii bunurilor
transportate;
 pagubele produse ca urmare a
relei conservări de către asigurat a
Nu se acordă bunurilor transportate, a ambalării şi a
despăgubiri pentru: transportării bunurilor în stare
deteriorată;
 pagubele produse bunurilor
transportate, provocate de viermi,
rozătoare, insecte, ger sau căldură
atmosferică;
 pagubele produse bunurilor
transportate, ca urmare a predării spre
expediere a unor bunuri excluse de la
transport, sub denumire falsă, inexactă
sau incompletă.

La asigurările CARGO, suma asigurată poate fi formată din:


a) valoarea bunurilor conform facturii;
b) costul transportului şi costul asigurării, dacă acestea nu sunt incluse
în valoarea facturii;
c) cheltuieli şi taxe vamale;
d) o supraasigurare de 10% din valoarea bunului pentru acoperirea
acelor cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării.

53
Prima de asigurare se determină prin înmulţirea sumei asigurate cu cota
de primă. Cotele de primă variază în funcţie de felul transportului, de tipul de
marfă, mijlocul de transport, tipul de ambalaj ş.a.

Observaţie:
În cazul transportului pe căile ferate, răspunderea asigurătorului începe în
momentul primirii bunurilor de către transportator şi încetează în momentul
eliberării bunurilor către destinatar.
În cazul transporturilor efectuate cu autovehicule, răspunderea
asigurătorului începe în momentul încărcării bunurilor în vehicule şi încetează în
momentul descărcării bunurilor la destinaţie

TEST DE EVALUARE

1. Ce categorii de bunuri pot fi acceptate în condiţii speciale în cadrul


asigurării bunurilor pe timpul transportului terestru?
Răspuns:
În condiţii speciale pot fi acceptate şi mărfuri perisabile, periculoase (uşor
combustibile, inflamabile sau explozive, lichide acide), bunurile de valoare
mare (bani, hârtii de valoare, documente, obiecte preţioase, colecţii,
tablouri), precum şi animalele vii.

2. Cum se stabileşte suma asigurată în cadrul asigurării CARGO?


Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. O societate comercială încheie o asigurare cargo pentru marfa pe care
doreşte să o transporte din vamă la sediul firmei. Marfa transportată constă în
aparate electrocasnice în valoare de 500.000 lei. Costul transportului este de 5.000
lei. Societatea comercială a mai plătit taxe vamale ce reprezintă 8% din valoarea
mărfii. Mărfurile transportate sunt acoperite pentru următoarele riscuri: calamităţi
naturale; accidente ale mijlocului de transport (ciocniri, loviri, izbiri, căderi,
derapări, răsturnări); acte de tâlhărie; spargere, scurgere, risipire, dispariţie sau
furt al bunurilor asigurate ca urmare a unui accident al mijlocului de transport;
accidente în timpul încărcării, aşezării sau descărcării bunurilor. Cota de primă
corespunzătoare este de 1,3%. Pe durata transportului, datorită poleiului camionul
a derapat şi s-a răsturnat. În urma efectuării inspecţiei de daună s-a constatat o
pagubă evaluată la 266.000 lei. Pentru măsurile luate în vederea limitării pagubei
asiguratul a cheltuit 1.300 lei.
În contractul de asigurare se prevede o franşiză deductibilă de 5% din
suma asigurată. Se cere să se determine:
a. La ce sumă se încheie asigurarea;
b. Care este prima de asigurare plătită de asigurat;
c. Care este nivelul despăgubirii primită de asigurat.

54
Rezolvare:
a. Suma asigurată este formată din: preţul mărfii conform facturii,
costul transportului, cheltuieli şi taxe vamale, o suprasigurare de 10% din
valoarea mărfii pentru acoperirea unor cheltuieli ce nu pot fi prevăzute la
încheierea asigurării.
SA = 500.000 + 5.000 + 8% * 500.000 + 10% * 500.000
SA = 595.000 lei
b. Prima de asigurare este dată de produsul dintre suma asigurată şi
cota de primă tarifară:
PA = 1,3% * 595.000 lei = 7.735 lei
c. Contractul de asigurare prevede o franşiză de 5% din suma asigurată,
ceea ce înseamnă că asiguratul va suporta o anumită parte din valoarea pagubei
şi anume:
5% * 595.000 = 29.750 lei
Societatea de asigurări va suporta diferenţa dintre cuantumul pagubei şi
franşiză, respectiv: 266.000 – 29.750 = 236.250 lei
Asiguratul a cheltuit 1.300 lei cu măsurile luate pentru limitarea
pagubei, sumă ce va fi despăgubită de către asigurător. În concluzie
despăgubirea primită de asigurat se ridică la valoarea de: 236.250 + 1.300 =
237.550 lei

De rezolvat:
2. O societate comercială încheie o asigurare pentru bunurile pe care
doreşte să le transporte dintr-un punct vamal, la sediul firmei. Preţul bunurilor
conform facturii este de 455.200 lei, taxele vamale reprezintă 10% din preţul
bunurilor, iar costul transportului este de 1.600 lei. Cota de primă tarifară este
1,15%.
Să se calculeze:
1. suma asigurată;
2. prima de asigurare plătită de asigurat.
Rezolvare:

3.5. Asigurarea autocasco a autovehiculelor

• autovehiculele înmatriculate în România,


aparţinând persoanelor fizice sau juridice, inclusiv
Obiectul remorcile tractate de acestea;
asigurării • în asigurare pot fi cuprinse şi unele părţi
autocasco componente ale acestora (accesorii suplimentare,
echipamente auxiliare, dotări ulterioare) în
condiţiile plăţii unor prime suplimentare faţă de
prima de bază.

55
Riscurile asigurate
Asigurarea se poate încheia cu valabilitate atât pe teritoriul României cât şi
în străinătate, împotriva următoarelor riscuri: incendiu, calamităţi naturale,
cutremur, alunecări de teren, inundaţii, coliziuni cu animale, furt, pagube
produse în timpul staţionării, precum şi pagube cauzate de implicarea
autovehiculului asigurat în accidente de circulaţie.

Observaţie:
Se mai acordă despăgubiri şi pentru:
- cheltuielile de transport ale autovehiculului la atelierul de reparaţii;
- cheltuieli efectuate legate de măsurile de reducere şi limitare a
pagubelor;
- pagube produse autovehiculului cu ocazia unor măsuri de salvare a
bunului asigurat sau a construcţiei în care se află în timpul producerii riscului
asigurat;

Reţinem:
 pagube cauzate de întrebuinţare,
uzare, trepidaţii, defecte de fabricaţie a
materialelor;
 pagube produse autovehiculului prin
influenţa temperaturii motorului;
 pagube provocate cu intenţie de
În general sunt asigurat;
exceptate de la  neluarea măsurilor de limitare a
despăgubire: pagubelor;
 săvârşirea accidentului de către o
persoană fără permis de conducere;
 conducerea autovehiculului în stare
de ebrietate;
 producerea unor pagube obiectului
asigurat în timpul comiterii unei infracţiuni;
 pagube produse de operaţiuni militare
în timp de război, revoluţie, acte de terorism,
greve, tulburări civile;

Reţinem:
Autovehiculele se asigură la sumele declarate
de asigurat, dar să nu depăşească valoarea
reală la data încheierii asigurării:
Suma asigurată S a ≤ Vr ,
unde Sa – suma asigurată,
Vr – valoarea reală.

Valoarea reală se stabileşte ca diferenţă între valoarea din nou a


autovehiculului şi uzura autovehiculului:
Vr = Vn – Uz,
unde: Vn – valoarea din nou; Uz – uzura autovehiculului;

56
Uzura autovehiculului se stabileşte conform procentului de uzură stabilit în
funcţie de anumite criterii (starea de întreţinere, capacitatea cilindrică,
vechimea în ani, kilometrii parcurşi, etc) şi care, diferă de la o societate de
asigurări la alta.
Astfel, U z = Vn × cuz %,
unde: cuz% - procentul de uzură.

Observaţie:
Asigurarea autocasco se încheie pe o perioadă de 1 an sau 6 luni pe baza
unei cereri tip completate de solicitant şi în concordanţă cu caracteristicile tehnice
reieşite din certificatul de înmatriculare al autovehiculului.
Prima de asigurare
Prima de asigurare se stabileşte în funcţie de suma asigurată şi cota tarifară
de primă şi poate fi plătită integral sau în rate. Cota procentuală de primă este
stabilită conform anexelor la condiţiile generale ale societăţii de asigurări
respective. Majoritatea asigurătorilor, în momentul încheierii poliţei procedează la
selecţia subiecţilor asigurării şi a riscurilor cuprinse în asigurare, acordând diferite
avantaje sau dimpotrivă, penalizându-i pe acei asiguraţi care, prin comportamentul
lor generează o probabilitate de risc mai ridicată decât media avută în vedere la
determinarea primei de bază.
Procedura este preluată din practica internaţională şi este cunoscută sub
denumirea de clauza „bonus – malus”:

CLAUZA BONUS - MALUS

clauza „bonus” se referă la reducerea clauza „mallus” a clauzei


primei de asigurare pentru contractele constă în majorarea primei de
de asigurări cu durata de 1 an, care se bază începând cu anul următor
reînnoiesc consecutiv în următorii ani. de asigurare (de regulă cu 10%)
Reducerea este aplicată începând cu cel celui în care se constată că
de-al doilea an consecutiv de asigurare asiguraţii au produs avarii şi au
şi continuă până în cel de-al şaselea an solicitat despăgubiri.
şi următorii. Aceasta va duce până la o
reducere de 40%sau 45%, după care,
din al cincilea an şi următorii, se
păstrează la acest nivel, dacă asiguraţii
nu au produs avarii şi nu solicită
despăgubiri.

Constatarea şi evaluarea pagubelor se face de către inspectorii de daune.


Cuantumul pagubei se consemnează în devizul de reparaţii, şi este egal cu costul
reparaţiilor părţilor avariate (piese înlocuite, materiale şi manopera aferentă), la
care se calculează şi TVA-ul aferent.
Despăgubirea trebuie să acopere paguba astfel determinată, dar să nu
depăşească suma asigurată şi valoarea reală:
D < S a < V r sau D = S a = V r

57
Din despăgubire se scade franşiza (dacă asigurarea fost încheiată cu
franşiză), precum şi ratele restante de primă şi scadente la termenul de plată
următor datei la care se face plata despăgubirii.
Dacă asigurarea s-a încheiat la o sumă asigurată mai mică decât valoarea
reală, atunci despăgubirea se reduce corespunzător raportului în care se află suma
asigurată faţă de valoarea reală.
După plata daunei, suma asigurată se micşorează cu valoarea despăgubirii
şi poate fi reîntregită pentru perioada rămasă până la expirarea asigurării, printr-o
primă suplimentară.

Observaţie:
Asiguraţii au obligaţia să acţioneze în scopul întreţinerii în bune condiţii a
obiectului asigurat şi să comunice în scris asigurătorului orice modificare a
circumstanţelor de risc iniţiale, imediat ce acestea apar. Toate aceste elemente
prezentate sunt parte integrantă a condiţiilor generale de asigurare şi pot să difere
sensibil de la un asigurător la altul.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt situaţiile în care asigurătorul poate refuza acordarea


despăgubirii?
Răspuns:

Sunt exceptate de la plata despăgubirilor următoarele situaţii:


- pagube cauzate de întrebuinţare, uzare, trepidaţii, defecte de fabricaţie a
materialelor;
- pagube produse autovehiculului prin influenţa temperaturii motorului;
- pagube provocate cu intenţie de asigurat;
- neluarea măsurilor de limitare a pagubelor;
- săvârşirea accidentului de către o persoană fără permis de conducere;
- conducerea autovehiculului în stare de ebrietate;
- producerea unor pagube obiectului asigurat în timpul comiterii unei
infracţiuni;
- pagube produse de operaţiuni militare în timp de război, revoluţie, acte de
terorism, greve, tulburări civile;

2. Care este obiectul asigurării autocasco?


Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate?
a. clauza „malus” se referă la reducerea primei de asigurare pentru
contractele de asigurări cu durata de 1 an, care se reînnoiesc consecutiv în
următorii ani
b. în cadrul asigurării autocasco se acordă despăgubiri pentru pagubele
cauzate de întrebuinţare, uzare, trepidaţii, defecte de fabricaţie a materialelor;

58
c. obiectul asigurării autocasco îl reprezintă autovehiculele înmatriculate în
România, aparţinând persoanelor fizice sau juridice, inclusiv remorcile tractate de
acestea;
d. valoarea reală a autovehiculului se stabileşte ca sumă între valoarea din
nou a autovehiculului şi uzura autovehiculului
Rezolvare O O • O O

Exemplu rezolvat:
2. O societate comercială doreşte să-şi asigure autovehiculul aflat în
proprietatea sa pentru riscurile de furt şi avarii accidentale. Asigurarea se încheie
pentru suma de 35.000 um pe o perioadă de un an. Cota de primă anuală este de
3,25%. După 10 luni de la încheierea asigurării autovehiculul este implicat într-un
accident.
În urma efectuării inspecţiei de daună s-a constatat că este necesară
efectuarea următoarelor cheltuieli: piese – 8.540 um; manoperă – 3.500 um.
Asiguratul a cheltuit 230 um pentru tractarea autovehiculului până la cel
mai apropiat atelier de reparaţii. Din documentaţia prezentată de asigurat a
rezultat că valoarea din nou la momentul producerii accidentului este de 47.000
um iar uzura este de 15%.
Să se calculeze:
a. Prima de asigurare anuală;
b. Valoarea reală a autovehiculului în momentul producerii accidentului;
c. Despăgubirea primită de asigurat;
d. Suma asigurată pentru care va continua asigurarea.
Rezolvare:
a. P = 35.000 * 3,2% = 1.225 um
b. Valoarea reală a autovehiculului în momentul producerii
accidentului este dată de diferenţa dintre valoarea din nou a autovehiculului la
acea dată şi valoarea uzurii:
VR = 47.000 – 15% * 47.000 = 39.950 um
c. Cuantumul pagubei se obţine prin însumarea următoarelor elemente:
preţul pieselor ce trebuie înlocuite, manopera, cheltuielile cu tractarea
autovehiculului.
Cuantumul pagubei = 8.540 + 3.500 + 230 = 12.270 um
Despăgubirea va fi proporţională cu raportul dintre suma asigurată şi
valoarea autovehiculului la momentul producerii accidentului:
35.000
d = 12.270 * = 10.750 um
39.950
d. Asigurarea va continua pentru o sumă egală cu diferenţa dintre suma
asigurată iniţial şi despăgubirea acordată, adică:
35.000 – 10.750 = 224.250 um

De rezolvat:
3. O persoană îşi asigură autoturismul pentru suma de 65.000 um printr-o
poliţă de avarii, pentru o perioadă de un an. După opt luni, în urma coliziunii cu
un alt autovehicul, autoturismul este avariat în totalitate. La momentul producerii
accidentului valoarea din nou a autoturismului este de 75.000 um, iar uzura 15%.
Ştiind că asigurarea prevede o franşiză deductibilă de 10% din suma
asigurată, să se determine:
a. cuantumul daunei;
b. despăgubirea cuvenită asiguratului.

59
Rezolvare:

4. La asigurarea auto casco nu se acordă despăgubiri pentru:


a. căderea unor corpuri pe construcţia în care se află autovehiculul;
b. cheltuielile făcute în vederea limitării pagubelor;
c. explozia rezervorului de carburanţi;
d. cheltuielile de transport ale autovehiculului la atelierul de reparaţii;
e. pagubele produse părţilor componente de rezervă.

O O O O O

3.6. Asigurarea aeronavelor

Obiectul asigurării îl reprezintă navele aeriene aparţinând companiilor


aeriene de transport şi asociaţiilor sportive, care sunt asigurate pentru:
• pierderea sau avarierea navei;
• răspunderea faţă de pasageri şi pentru bagajele acestora, precum şi
pentru mărfurile transportate;
• răspunderea civilă legală faţă de terţi.
RISCURI
ASIGURATE  pierderea fizică directă sau pierderea totală
constructivă, ori avarierea aeronavei, în
pentru timpul zborului, rulării la sol şi a staţionării
pierderea la sol;
sau  dispariţia aeronavei;
avarierea  avariile pricinuite aeronavei de măsurile de
aeronavei salvare;
 cheltuielile făcute pentru salvarea şi
conservarea aeronavei;
 cheltuielile de judecată, arbitraj făcute de
asigurat, cu acordul asigurătorului, în scopul
formulării pretenţiilor faţă de terţi.
Reţinem:
Pierderea fizică directă reprezintă distrugerea
completă a aeronavei, fiind imposibilă repunerea ei în
stare de folosinţă.

Pierderea totală constructivă reprezintă avarierea gravă a aeronavei, astfel


încât cheltuielile implicate de operaţiunile de salvare, de măsurile de
limitare a pagubei, de transport, reparaţie şi repunere în stare de folosinţă
depăşesc 75% din suma asigurată.

60
asigurătorul acordă despăgubiri pentru sumele pe
care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de
despăgubiri şi cheltuieli de judecată pentru:
- vătămarea corporală sau decesul pasagerilor
ca urmare a accidentării acestora la bordul aeronavei
sau în cursul operaţiunilor de îmbarcare sau de
pentru
debarcare;
răspunderea
- pierderea, avarierea sau distrugerea bagajelor
legală faţă
şi a bunurilor aflate asupra pasagerilor;
de terţi
- pierderea, avarierea sau distrugerea mărfurilor
transportate;
- vătămarea corporală sau decesul persoanelor
ori avarierea sau distrugerea bunurilor din afara
aeronavei, cu condiţia ca acestea să fi fost cauzate în
mod direct de aeronavă sau de obiecte desprinse ori
căzute din aceasta.

EXCLUDERI:
La asigurarea aeronavelor nu sunt acoperite următoarele situaţii:
 pierderea suferită ca urmare a folosirii pistelor şi a terenurilor de
aterizare neautorizate, cu excepţia cazurilor de forţă majoră;
 pierderile provocate de transportul de pasageri şi mărfuri peste
numărul de locuri şi greutatea admisă de capacitatea de transport a
aeronavei;
 pierderile provocate de acţiunea intenţionată sau de culpa gravă a
asiguratului sau a reprezentanţilor săi;
 pierderea suferită în perioada în care aeronava este folosită în scop
ilegal sau este utilizată în alt mod decât cel conform termenilor din
certificatul de aeronavigabilitate;
 pierderea suferită ca urmare a folosirii aeronavei în alt scop decât
transportul de pasageri sau mărfuri;
 pierderi produse din cauza zgomotului, poluării sau altor pericole
asemănătoare.
Asiguratul nu are răspundere civilă legală dacă accidentul a fost produs:
 dintr-un caz de forţă majoră;
 din culpa exclusivă a persoanei păgubite;
 din culpa exclusivă a unei terţe persoane.
Aeronavele se asigură la sumele declarate de asigurat
şi agreate de asigurător şi care nu trebuie să depăşească
valoarea de înlocuire a aeronavei la data încheierii
asigurării.
Suma
asigurată Răspunderile se asigură la sumele declarate de asigurat
pentru pasageri, bagaje şi pentru mărfurile transportate,
precum şi pentru terţi, în limitele prevăzute în legislaţia
din România, în convenţiile internaţionale la care ţara
noastră este parte sau în acordurile încheiate de asigurat
cu partenerii săi externi.

61
Despăgubirile.
În caz de pierdere fizică directă sau de dispariţie, asiguratul este
despăgubit cu suma asigurată.
În caz de pierdere totală constructivă, despăgubirile se acordă astfel:
- dacă aeronava poate fi reparată, despăgubirea este reprezentată de
costul reparaţiilor necesare din care se scade valoarea reperelor ce se
mai pot întrebuinţa sau valorifica;
- dacă aeronava nu mai poate fi reparată sau dacă efectuarea reparaţiei
nu este justificată, despăgubirea este reprezentată de suma asigurată,
din care se scade valoarea reperelor ce se mai pot întrebuinţa sau
valorifica;

Perioada asigurată
Asigurarea aeronavelor se poate încheia
 fie pentru o perioadă de timp;
 fie pentru o călătorie determinată.

Răspunderea asigurătorului
În asigurarea pentru pierderea sau avarierea aeronavei, la asigurările
încheiate pentru o perioadă de timp, răspunderea asigurătorului începe şi
încetează la datele prevăzute în poliţa de asigurare.
La asigurările încheiate pentru o călătorie determinată, răspunderea
asigurătorului începe:
- în momentul începerii operaţiunilor de îmbarcare sau încărcare pe
aeroportul de plecare;
- în momentul pornirii motoarelor (în cazul unei călătorii fără pasageri
sau mărfuri);
şi încetează:
- în momentul terminării operaţiunilor de debarcare sau descărcare pe
aeroportul de destinaţie;
- în momentul opririi motoarelor (în cazul unei călătorii fără pasageri
sau mărfuri);

Observaţie
Răspunderea civilă a companiilor de navigaţie aeriană este reglementată pe
plan internaţional prin:
• Convenţia de la Varşovia (1929), completată cu protocolul de la
Haga (1955), se aplică transporturilor internaţionale de persoane,
mărfuri sau bagaje;
• Convenţia de la Chicago (1944), privind transporturile aeriene
internaţionale, prin care ţările semnatare se obligă să acorde dreptul
de survol în anumite cazuri expres menţionate
• Convenţia de la Roma (1953), se aplică în cazul daunelor
provocate terţilor din afara aeronavei;
• Convenţia de la Tokyo (1963), se aplică infracţiunilor penale sau
actelor care pot compromite securitatea aeronavei, a persoanelor
sau a bunurilor aflate în aeronavă;

62
TEST DE EVALUARE

1. Ce se înţelege prin pierdere totală constructivă?


Răspuns:
Pierderea totală constructivă reprezintă avarierea gravă a aeronavei, astfel
încât cheltuielile implicate de operaţiunile de salvare, de măsurile de limitare
a pagubei, de transport, reparaţie şi repunere în stare de folosinţă depăşesc
75% din suma asigurată.

2. Ce se înţelege prin pierdere fizică directă?


Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Asigurarea aeronavelor poate fi încheiată:
a. pentru o călătorie determinată;
b. pe o perioadă de 1 an;
c. pe o perioadă nedeterminată;
d. pentru o perioadă de timp
Rezolvare • O O •

De rezolvat:
2. La asigurarea aeronavelor în caz de pierdere fizică directă
asiguratul este despăgubit cu:
a. costul reparaţiilor necesare din care se scade valoarea reperelor ce se
mai pot întrebuinţa sau valorifica
b. suma asigurată, din care se scade valoarea reperelor ce se mai pot
întrebuinţa sau valorifica
c. suma asigurată
d. costul reparaţiilor

O O O O

3.7. Asigurarea maritimă

1. Conceptul de avarie

Asigurarea maritimă, ca ramură a asigurărilor de bunuri, protejează


navele maritime şi fluviale, celelalte ambarcaţiuni şi instalaţii folosite în porturi,
precum şi încărcătura acestora împotriva unui complex de riscuri.
Principalele riscuri asigurate sunt:
a) riscuri provocate de forţe majore, precum:
- uragane, furtună, incendiu,
- naufragiul navei,
- eşuarea navei,
- ciocnirea dintre două nave(”abordaj”), precum şi ciocnirea navei cu un
corp fix plutitor altul decât o navă-coliziune.
b). riscuri provocate de neglijenţă sau acte ilegale, precum:
63
- pagubele pe care le pot suferi nava şi încărcătura din cauza neglijenţei
echipajului navei;
- pagube suferite de navă şi încărcătură din cauza actelor ilegale comise
fără încuviinţarea armatorului;
- pagubele determinate de persoane, străine de nava respectivă.

Reprezintă o pagubă materială sau o degradare a unui


AVARIA obiect, indiferent de mărimea şi de cauza acestuia.
(pierdere). Pierderea obiectului considerat poate fi:

-totală, ca în cazul -parţială, ca în cazul deteriorării unor


scufundării unei nave instalaţii de pe navă, al luării de valuri a unor
sau în cel al aruncării în obiecte aflate la bord, al deteriorării unor
mare a încărcăturii; produse făcând parte din încărcătură, ca
urmare a pătrunderii apei de mare în cală sau
a izbucnirii unui incendiu pe vas, etc.

Observaţie:
În noţiunea de avarie se includ şi cheltuielile excepţionale făcute pentru
salvarea navei şi a încărcăturii.
Din punct de vedere al asigurării se face distincţie între avarie
particulară şi avarie comună sau generală.

Se caracterizează prin aceea că paguba


materială adusă unor bunuri este consecinţa directă a
forţei majore (furtună, incendiu, eşuare, etc), a unei
greşeli de navigaţie (abordaj, coliziune), a viciilor
Avaria proprii bunurilor respective (autoaprindere,
particulară degradare în anumite condiţii, etc).
Pagubele şi cheltuielile care se încadrează în
avaria particulară privesc interesul uneia dintre
părţile care participă la expediţia maritimă, adică fie
numai interesul navei, fie pe cel al încărcăturii.
Avaria particulară are un caracter accidental
şi nu deliberat, şi este efectul unor riscuri produse în
afara voinţei oamenilor.

se caracterizează prin aceea că paguba


Avaria (sacrificiul) sau cheltuiala extraordinară a fost
comună făcută de comandant în mod intenţionat şi raţional
(generală) pentru salvarea de la pericolul care ameninţa
interesele tuturor celor care participau la expediţia
maritimă.

64
Reţinem:
Pentru ca o pagubă sau o cheltuială să fie acceptată ca avarie comună, ea
trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
 paguba (sacrificiul) sau cheltuielile extraordinare să fie rezultatul
unei acţiuni întreprinse cu intenţie de către comandant, iar măsura
luată să fie raţională;
 acţiunea să aibă drept scop salvarea de la o primejdie comună a
navei, a încărcăturii acesteia, precum şi a navlului (când este
cazul);
 sacrificiul să fie real, adică să nu fie vorba de aruncarea peste bord
a unor obiecte considerate ca pierdute şi lipsite de valoare;
 acţiunea să aibă loc într-o situaţie excepţională, iar nu în condiţii
normale de navigabilitate.

Stabilirea caracterului avariei este importantă, deoarece regimul de


decontare a pagubelor diferă în funcţie de natura avariei.
În cazul avariei particulare paguba se suportă fie de navă, fie de
încărcătură, în funcţie de bunul care a fost supus avariei sau pentru care s-au
efectuat cheltuieli de salvare, adică acestea privesc fie nava fie încărcătura.
În cazul avariei comune, paguba suferită în urma măsurilor luate în mod
conştient şi raţional se repartizează între cele trei interese, adică între navă,
încărcătură şi navlu.

Reţinem:
Estimarea pagubelor şi cheltuielilor admise în avaria comună precum şi
repartizarea acestora între părţile interesate se efectuează de experţi specialişti în
materie denumiţi dispaşori. Documentul de lichidare a avariei comune întocmit
de aceşti experţi, poartă denumirea de dispaşă.

În materie de asigurare maritimă, pierderea vizează atât nava cât şi


încărcătura şi poate să fie parţială sau totală.
Apare atunci când daunele produse de un risc asigurat
Pierderea la navă sau la încărcătură nu sunt atât de mari încât
parţială bunurile respective să fie considerate pierdere totală.

Reală - O navă este considerată pierdere totală reală,


atunci când este complet distrusă sau grav avariată,
Pierderea încât nu mai poate fi reparată sau costul reparaţiei ar
totală depăşi valoarea comercială a navei. Această pierdere
totală reală poate fi provocată de scufundarea,
distrugerea prin incendiu sau dispariţia fără urmă.

Prezumată - Pierderea totală prezumată sau prin


interpretare se caracterizează prin aceea că nava există
şi poate fi salvată şi reparată, dar ea este atât de grav
avariată încât operaţiile de salvare şi reparare, dacă s-ar
efectua, ar reclama cheltuieli extrem de mari, care ar
depăşi valoarea asigurată a navei.

65
Reţinem:
În practică, se foloseşte o clauză care prevede dreptul asiguratului de a
considera nava pierdere totală prezumată, atunci când valoarea reparaţiilor
depăşeşte trei pătrimi din valoarea reală sau din valoarea de asigurare a navei.
Asiguratul are posibilitatea să opteze pentru una din următoarele soluţii:
a) să considere paguba drept avarie parţială şi să păstreze nava, primind
de la asigurător, cu titlu de despăgubire, o sumă egală cu valoarea estimată a
pagubei;
b) să abandoneze nava asigurătorului, ca şi cum ar fi o pierdere totală
reală, şi să primească, drept despăgubire, valoarea asigurată.

2. Asigurarea bunurilor care fac obiectul transportului maritim

• Acest tip de asigurare denumit „Cargo”, cuprinde bunurile care fac


obiectul transportului internaţional de mărfuri şi se încheie pentru valoarea
bunurilor respective, inclusiv cheltuieli de transport, taxele vamale şi alte
cheltuieli asemănătoare. Asigurarea cargo se încheie pentru despăgubirea
daunelor produse ca urmare directă a riscurilor întâmplătoare ale
transportului.
• În practica internaţională, riscurile transportului au fost grupate, stabilindu-
se condiţii de asigurare în care se arată, în mod diferenţiat, ce pierderi se
despăgubesc şi din ce cauze. Condiţiile la care ne referim se numesc A, B
şi C şi se deosebesc între ele prin sfera mai largă sau mai restrânsă de
cuprindere a riscurilor în asigurare.
• Sfera cea mai largă de cuprindere în asigurare o oferă condiţia „A” adică
acoperă, cu unele excepţii, toate riscurile de pierdere şi avariere a bunurilor
asigurate, urmată de condiţia „B” şi pe ultimul loc, condiţia „C”.
• Pe lângă aceste riscuri de condiţia A, B, C, contractul de asigurare cargo
poate să prevadă şi alte condiţii speciale de risc: riscuri de depozitare,
riscuri de furt, jaf şi nelivrare, riscuri de război, riscuri de grevă, etc.
• Asigurarea poate fi încheiată de organizaţii din România, societăţi mixte
cu participare românească, organizaţii străine, etc. asigurarea se încheie în
lei şi sau în valută.

 valoarea bunului (conform facturii sau în lipsa


acesteia valoarea de piaţă a bunului la locul de
expediere în momentul încheierii asigurării);
Suma  costul transportului, al asigurării precum şi alte
asigurată costuri legate de transportul bunului şi
poate fi necuprinse în valoarea facturii;
formată din:  cheltuieli şi taxe vamale;
 o supra-asigurare de 10% din valoarea bunului
asigurat pentru acoperirea acelor cheltuieli care
nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării.

Durata asigurării. Asigurarea de transport a încărcăturii nu are o limită de


timp, ci operează potrivit clauzelor internaţionale pe principiul duratei
transportului de la depozit la depozit. De aici, rezultă că răspunderea
asigurătorului începe în momentul în care bunul asigurat părăseşte depozitul
indicat în contractul de asigurare spre a fi transportat şi încetează când bunul
transportat este livrat la depozitul destinatarului.

66
Locul asigurării. La asigurările de transport, locul asigurării este oriunde
se află bunul asigurat în timpul perioadei de asigurare (în timpul transportului).
Asiguratul are obligaţia să anunţe pe asigurător ori de câte ori intervin elemente
noi, necunoscute de asigurător în momentul încheierii asigurării cum ar fi:
schimbarea rutei, a locului de transbordare sau de destinaţie, întârziere în
expedierea încărcăturii.

Observaţie:
Contractul este lovit de nulitate, în cazul în care asiguratul a ascuns o
serie de elemente pe care, dacă le-ar fi cunoscut, asigurătorul nu ar fi acceptat
asigurarea respectivă sau ar fi stabilit condiţii de asigurare limitative.

Despăgubirea acordată însumează atât prejudiciul direct cauzat prin


distrugerea sau avarierea bunurilor, cât şi cheltuielile judicios efectuate pentru
salvarea bunurilor.
Se adună:
- valoarea bunurilor distruse în întregime;
- volumul cheltuielilor ocazionate de
recondiţionarea bunurilor avariate parţial;
- volumul cheltuielilor pentru salvarea
Mărimea bunurilor şi păstrarea celor rămase,
daunei

Se scad:
- valoarea recuperărilor ( care mai prezintă o
valoare şi pot fi valorificate);
- franşiza, potrivit condiţiilor de asigurare.

Asigurarea bunurilor în timpul transportului se încheie pe principiul


proporţionalităţii. Ca urmare între „despăgubire” şi „daune” poate să fie un raport
de egalitate sau despăgubirea poate să fie mai mică decât dauna, când încărcătura
a fost asigurată pentru o valoare mai mică decât cea reală.
Pentru acordarea despăgubirii, dauna trebuie să fie constatată. Constatarea
daunelor se face prin „comisarii de avarie”, care sunt persoanele fizice sau
juridice ce reprezintă organizaţia de asigurare la locul unde se constată dauna.

3. Asigurarea navelor maritime şi fluviale

• Această asigurare numită „casco” cuprinde navele comerciale, navele de


pescuit, alte ambarcaţiuni, şalupe, şlepuri, etc.

Asigurarea se poate încheia în una din următoarele condiţii:


a) pierdere totală, avarii şi răspundere pentru coliziuni;
b) pierdere totală, avarie comună şi răspundere pentru coliziuni;
c) pierdere totală şi avarii;
d) pierdere totală;
e) pierdere totală şi avarie comună;
f) asigurarea navelor aflate în construcţie în şantierele navale.

67
a) pagubele produse navei de următoarele riscuri:
- pericole ale mărilor, fluviilor, lacurilor etc.;
- incendiu, explozie;
Asigurătorul - aruncare peste bord şi luare de valuri;
acordă - piraterie;
despăgubiri - furt comis de către persoane din afara navei;
pentru: - cutremur de pământ, erupţie vulcanică sau
trăsnet;
- coliziune cu diferite nave, obiecte etc.;
- eroare de navigaţie;

b) cheltuieli necesare şi economicoase pentru


prevenirea pagubei, micşorarea pagubei produse;

c) retribuţiile de salvare sau asistenţa acordată navei,


inclusiv cheltuielile cu experţii, avocaţii de judecată
etc.;

d) cheltuielile reprezentând contribuţia navei la


avaria comună;

e) sumele ce cad în sarcina asiguratului din diverse


motive.

Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:


Excluderi: - uzura normală, deteriorarea treptată şi defectele
ascunse ale corpului navei, ale motoarelor etc.;
- pagubele produse de forţarea gheţii, cu excepţia
navelor care au destinaţia de spărgătoare de gheaţă;
- scoaterea sau îndepărtarea epavei;
- pagube indirecte;
- pierderi de vieţi omeneşti, daune corporale sau
îmbolnăviri;
- pagubele produse navei de: război, război civil,
revoluţii, greve etc., decât dacă acestea au fost
prevăzute expres în contract.

• Nava se asigură pentru suma declarată de asigurat şi agreată de


asigurător şi care nu trebuie să fie inferioară valorii de înlocuire sau să
depăşească valoarea din nou a unei nave similare la data încheierii
asigurării.
• Asigurarea casco se poate încheia pentru o singură călătorie bine definită
sau pentru toate călătoriile pe care urmează să le efectueze nava într-o
anumită perioadă de timp. De regulă, se foloseşte această din urmă soluţie,
asigurându-se nava pentru toate călătoriile prevăzute a se realiza în cursul
unei anumite perioade, spre exemplu un an.

68
• Constatarea daunei şi determinarea mărimii acesteia se efectuează prin
comisarii de avarie, când nava este în străinătate, şi prin organe proprii la
înapoierea navei în ţară.
• Răspunderea asigurătorului pentru fiecare pagubă la navă se limitează la
suma asigurată.
• În caz de pierdere totală reală, efectivă sau constructivă, sau de dispariţie
a navei, drept despăgubire se plăteşte suma asigurată a acesteia şi suma
asigurată suplimentar. Se consideră pierdere totală constructivă a navei
atunci când costul repunerii navei în stare de folosinţă depăşeşte mai mult
de ¾ din suma asigurată a acesteia. Nava se consideră dispărută, în situaţia
în care în timp de 180 de zile de la data ultimei ştiri primite de la aceasta,
nu s-a mai reuşit a se mai obţine vreo informaţie cu privire la existenţa ei.
• În caz de avarie, drept despăgubire se plăteşte cuantumul pagubei, fără
scăderea uzurii. Cuantumul pagubei este egal cu costul reparaţiei părţilor
sau pieselor avariate ori cu costul de înlocuire al acestora, din care se
scade valoarea eventualelor părţi sau piese recuperate.
• La stabilirea despăgubirii datorate de asigurător, se ţine seama de
franşiză, în sensul că avariile navei se despăgubesc numai în cazul în care
cuantumul pagubei depăşeşte franşiza deductibilă pe eveniment.
• Franşiza nu se aplică în cazurile de avarie comună şi de coliziune cu alte
nave, instalaţii portuare ori alte obiecte fixe sau plutitoare.

TEST DE EVALUARE

1. Ce se înţelege prin pierdere totală reală?


Răspuns:
Pierdere totală reală, apare la o navă, atunci când este complet distrusă sau
grav avariată, încât nu mai poate fi reparată, sau costul reparaţiei ar depăşi
valoarea comercială a navei. Această pierdere totală reală poate fi provocată
de scufundarea, distrugerea prin incendiu sau dispariţia fără urmă.

2. Cum se determină mărimea pagubei în cadrul asigurării bunurilor


ce fac obiectul transportului maritim (cargo)?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Cine estimează pagubele şi cheltuielile admise în avaria comună
precum şi repartizarea acestora între părţile interesate:
a. comisarii de avarie,
b. reasigurătorii;
c. dispaşorii;
d. armatorii;
e. asiguraţii

Rezolvare O O • O O

69
De rezolvat:
2. În practica asigurărilor, pierderea totală prezumată se determină în
funcţie de următoarele:
A. nava este abandonată în mod deliberat datorită faptului că pierderea ei
totală reală apare inevitabilă:
B. nava nu poate fi salvată de la o pierdere totală reală fără o cheltuială
care ar depăşi valoarea ei comercială;
C. nava este atât de avariată încât costul reparaţiilor ar depăşi valoarea ce
ar avea-o după reparaţie sau valoarea asigurată.
Varianta corectă este:
a. A,B
b. A,C
c. A,B,C,
d. nici un răspuns nu este adevărat

O O O O

3.8. Asigurarea culturilor agricole şi a animalelor

Asigurările din agricultură, respectiv asigurarea animalelor şi a culturilor


agricole se încheie numai pe baze contractuale cu societăţile de asigurare
româneşti.

Asigurarea animalelor

Se pot asigura animalele aparţinând persoanelor fizice şi juridice


indiferent de forma de proprietate, cu domiciliul, sediul sau rezidenţa în România.
Asigurătorul mai asigură animalele primite în folosinţă de persoanele
juridice şi care aparţin altor persoane juridice, precum şi animalele primite spre
creştere sau îngrăşare de persoane fizice şi juridice, pe bază de contracte
încheiate cu persoane juridice.

Obiectul asigurării

Sunt primite în - bovinele peste 6 luni;


asigurare: - porcinele peste 6 luni;
- porcinele aflate în îngrăşătorii, aparţinând
persoanelor juridice, având o greutate de cel puţin
40 kg. indiferent de vârstă;
- ovinele şi caprinele de peste 1 an;
- cabalinele în vârstă de 1-15 ani.
Nu pot fi asigurate: - animalele aflate în gospodăriile care nu respectă
regulile sanitar-veterinare de îngrijire, hrănire,
întreţinere şi folosire a animalelor;
- animalele bolnave, rahitice, schilodite, oarbe, etc;
- animalele aparţinând persoanelor fizice din localităţile
situate în Delta Dunării.

70
Animalele se asigură pentru sumele propuse de asigurat, la stabilirea
cărora se ţine seama de următoarele criterii:
- la animalele aparţinând suma asigurată nu poate depăşi valoarea de pe
persoanelor fizice piaţa locală a animalelor respective. În caz de
daună, din despăgubire asigurătorul deduce
franşiza stabilită prin contractul de asigurare.
- la animalele de rasă suma asigurată nu poate depăşi valoarea de pe
comună, aparţinând piaţa locală a animalelor în cauză;
persoanelor juridice
- la porcinele din suma asigurată se stabileşte pe baza greutăţii
îngrăşătorii, aparţinând medii a animalelor şi a preţului de achiziţie al
persoanelor juridice cărnii în viu, practicat de către societăţile
comerciale de industrializare a cărnii;
- la animalele de
reproducţie, procurate asigurarea se poate încheia la sume
din import de către corespunzătoare valorii de procurare ori celei de
persoane juridice, inventar a animalelor respective.
precum şi la cele de rasă
de provenienţă indigenă
- animalele dintr-o se primesc în asigurare numai pentru o sumă
gospodărie egală de fiecare animal din aceeaşi grupă de
vârstă şi de rasă.

Despăgubirile se acordă în cazul pieiri animalelor asigurate în urma


bolilor, inclusiv sub formă de epizootii, a accidentelor, a sacrificării (în anumite
condiţii), precum şi a scoaterii acestora din gospodărie pentru combaterea anemiei
infecţioase.
Accidente pentru care se acordă despăgubiri se consideră a fi: incendiul,
explozia, trăsnetul, uraganul, cutremurul, grindina; atacul animalelor sălbatice sau
al altor animale muşcătura şerpilor veninoşi, intoxicarea cu ierburi sau substanţe
toxice ori medicamentoase precum şi insolaţia, asfixierea, înecul, castrarea făcută
de organele veterinare, căderea pe animale a unor corpuri, leziuni interne
provocate de înghiţirea de obiecte.
Nu se acordă despăgubiri în cazurile în care:
 animalele au pierit din cauza bătrâneţii, au fost tăiate din iniţiativa
asiguratului fără a fi existat o dispoziţie de sacrificare dată de
organele în drept;
 animalele au pierit din cauza lipsei de furaje sau furaje
necorespunzătoare;
 când cadavrele animalelor au fost distruse sau îngropate înainte de
examinarea lor de către organele în drept;
 paguba s-a produs din culpa asiguratului, a unui membru din
conducerea persoanei juridice, a oricărei persoane fizice majore
care locuieşte sistematic şi gospodăreşte împreună cu asiguratul.

Observaţie:
Despăgubirea de asigurare nu poate depăşi suma asigurată, cuantumul
pagubei şi nici valoarea animalului la momentul producerii riscului asigurat.

71
Primele se asigurare anuale sunt stabilite de asigurător în procente faţă de
suma asigurată pe specii, rase şi grupe de vârstă de animale.

Începe:
a) în caz de accident, dacă pieirea sau tăierea
Răspunderea animalului a avut loc după cinci zile de la
asigurătorului expirarea zilei în care s-au plătit primele de
asigurare şi s-a întocmit contractul de asigurare;
b) în caz de boală, dacă pieirea, tăierea sau
scoaterea animalelor din gospodărie pentru
combaterea anemiei, infecţii, a avut loc după 60 de
zile de la expirarea zilei în care s-au plătit primele
şi s-a întocmit contractul.

Încetează :
la ora 2400 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat
asigurarea.

Reţinem:

În afara asigurării obişnuite a animalelor, la care ne-am referit mai


există asigurarea facultativă globală pentru efectivele mari de animale pe
care le deţin societăţile comerciale pentru producerea, industrializarea şi
comercializarea produselor agrozootehnice, societăţile agricole. Aceasta se
încheie fără termen şi include toate animalele din aceeaşi specie, care au
împlinit vârsta de cuprindere în asigurare. Primele de asigurare sunt fixe, pe
specii şi grupe şi se achită trimestrial, pe cap de animal, în funcţie de
numărul animalelor din specia asigurată, existentă la finele trimestrului
precedent celui în care se face calcularea primelor.

În cazul în care numărul animalelor existente la sfârşitul trimestrelor


prezintă modificări esenţiale faţă de cel prevăzut, se procedează la
regularizarea primelor. Contractul de asigurare se reziliază, fără restituirea
primelor, în cazul în care, sumele datorate de unitatea asigurată, cu titlu de
primă, nu au fost achitate la scadenţă şi nici în perioada de păsuire.
Despăgubirile se acordă, în limita sumelor asigurate, ţinând seama de rasa,
sexul şi vârsta animalului la data producerii evenimentului asigurat.

Observaţie:
Pentru aceeaşi specie de animale nu pot fi valabile, în acelaşi timp, atât
asigurarea obişnuită cât şi cea globală.

Asigurarea culturilor agricole.

Societăţile specializate în asigurări agricole încheie contracte de


asigurare cu persoane fizice, asociaţii agricole, societăţi comerciale agricole şi

72
regii autonome, pentru culturi agricole, precum şi pentru rodul viilor, al pomilor
şi al hameilor.
Asigurarea acoperă următoarele riscuri:
- la culturile agricole grindina, îngheţul târziu de primăvară şi/sau
îngheţul timpuriu de toamnă, efectele directe ale
ploilor torenţiale, prăbuşirile sau alunecările de
terenuri cultivate, incendiul provocat de
descărcări electrice, precum şi efectul furtunii pe
terenurile nisipoase;
- la rodul viilor, al fenomenele de mai sus precum şi furtuna.
pomilor şi al hameiului

Nu se acordă despăgubiri pentru pagubele produse de:


- diminuarea producţiei din cauza nerespectării regulilor agrotehnice;
- revărsarea apelor Dunării;
- operaţii militare în timp de război.

Asigurarea se poate încheia oricând în timpul anului şi este valabilă pentru


anul agricol în curs sau pentru anul calendaristic, după cum părţile au convenit. În
ceea ce priveşte durata asigurării, contractele pot fi încheiate pe termen de 1 an
sau pe perioade de 3 ani.
În cadrul asigurării obişnuite a culturilor agricole se pot asigura toate
speciile de plante, rodul viilor, al pomilor şi hameiului, cu unele excepţii: fâneţele
şi păşunile naturale, pădurile, plantele decorative, culturile în sere şi răsadniţe,
pepinierele de orice fel, plantaţiile de căpşuni, zmeură şi arbuşti fructiferi.

Observaţie:
În sistemul de asigurare pauşală a terenului arabil, se pot asigura
culturile agricole de pe întreaga suprafaţă arabilă a asiguratului cu unele excepţii:
loturile hibridare, culturile semincere, tutunul, via, pomii fructiferi şi hameiul.
Aceste culturi pot fi însă asigurate separat în cadrul asigurării obişnuite.

La asigurarea obişnuită a culturilor, suma


asigurată se stabileşte de asigurat, în limitele
agreate de asigurător şi care sunt diferenţiate,
Suma asigurată în funcţie de grupa tarifară în care se
încadrează fiecare cultură.

La asigurarea pauşală a terenului arabil,


suma asigurată se stabileşte pe hectar.

- Dacă la producerea riscului asigurat se constată că suma


asigurată a fost stabilită la o valoare mai mare decât valoarea
reală a unei culturi, despăgubirea va fi stabilită la nivelul pagubei
reale, şi nu la nivelul sumei asigurate.
- În situaţia în care o cultură este subasigurată,
despăgubirea va acoperi numai acea parte a pagubei care se
încadrează în limita sumei asigurate.

73
Prima tarifară la culturile agricole, rodul viei, al pomilor şi al hameiului
stabilită la 100 lei sumă asigurată este calculată de asigurător, pe grupe
tarifare şi pe categorii de judeţe, în funcţie de specificul culturii, gradul de
sensibilitate al acesteia la factorii de risc asigurat, evoluţia daunelor
provocate de respectivii factori în zona respectivă şi de tipul asigurării.
La asigurarea pauşală a terenului arabil, prima tarifară este stabilită pe
zone (indiferent de culturile agricole), în sume fixe pe hectarul de teren
arabil cuprins în asigurare.

Observaţie:
În cazul contractelor multianuale, la asigurarea obişnuită a culturilor
agricole, asigurătorul practică un sistem de stabilire a primelor bazat pe
principiul „bonus-mallus”. Astfel, o poliţă de asigurare pentru care asigurătorul
nu a plătit despăgubiri o perioadă de doi ani, beneficiază începând cu cel de-al
treilea an de reduceri de primă. Invers, în cazul în care s-au plătit sau se
datorează despăgubiri, prima de asigurare pentru anul următor se majorează.

Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea culturilor şi a rodului viilor


în momentul producerii riscului asigurat, precum şi de valoarea estimată pagubei;
ea nu poate depăşi valoarea producţiei probabile, cuantumul pagubei şi nici suma
asigurată.
Prin cuantumul pagubei se înţelege valoarea producţiei probabile
corespunzătoare gradului de distrugere din riscuri asigurate. Valoarea producţiei
probabile pe hectar se stabileşte prin înmulţirea producţiei medii, realizate la
hectar în ultimii trei ani cu recolte normale, cu suma maximă ce se poate asigura
de fiecare kilogram. Constatarea şi evaluarea pagubelor se efectuează de către
inspectorii de daune, în prezenţa asiguraţilor sau a reprezentanţilor acestora.
Răspunderea asigurătorului
 începe după intrarea în vigoare a asigurării, la date diferite în
funcţie de momentul în care riscul asigurat poate începe să
producă pagube bunului asigurat (momentul răsădirii, răsăririi,
însămânţării, înfloririi, etc – în funcţie de culturi şi de riscul
asigurat).
 încetează din momentul recoltării (secerişului, culesului, scoaterii
rădăcinilor şi tuberculilor).
Asiguratul este obligat să-şi întreţină culturile în bune condiţii, cu
respectarea regulilor agrotehnice, şi să ia măsuri de prevenire a distrugerii ori
vătămării culturilor agricole şi a rodului viilor, a pomilor precum şi pentru
limitarea pagubelor, respectiv pentru salvarea culturilor rămase, prin îngrijirea lor
suplimentară.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt excepţiile de la cuprinderea în asigurare în cadrul


asigurării animalelor?
Răspuns:
Nu pot fi cuprinse în asigurare: animalele aflate în gospodăriile care nu
respectă regulile sanitar-veterinare de îngrijire, hrănire, întreţinere şi folosire
a animalelor; animalele bolnave, rahitice, schilodite, oarbe, etc; animalele
aparţinând persoanelor fizice din localităţile situate în Delta Dunării.

74
2. Care sunt excepţiile de la cuprinderea în asigurare în cadrul
asigurării culturilor agricole?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Suma asigurată nu poate depăşi valoarea de pe piaţa locală a
animalelor respective:
a. la animalele de reproducţie, procurate din import de către persoane
juridice;
b. la animalele aparţinând persoanelor fizice;
c. la animalele de rasă comună, aparţinând persoanelor juridice;
d. la animalele dintr-o gospodărie

Rezolvare O • • O

De rezolvat:
2. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată:
a. pot fi cuprinse în asigurarea animalelor, animalele aflate în gospodăriile
care nu respectă regulile sanitar-veterinare de îngrijire;
b. prin cuantumul pagubei se înţelege valoarea producţiei probabile
corespunzătoare gradului de distrugere din riscuri asigurate;
c. la asigurarea pauşală a terenului arabil, suma asigurată se stabileşte la
100 lei sumă asigurată
d. pentru aceeaşi specie de animale nu pot fi valabile, în acelaşi timp, atât
asigurarea obişnuită cât şi cea globală.

O O O O O

3.9. Fundamentarea tarifelor de prime la asigurările de bunuri

Prima de asigurare reprezintă obligaţia de plată a asiguratului. Prima de


asigurare numită primă brută sau tarifară are două componente:
Prima netă (pură sau teoretică) din care se constituie fondul de
asigurare şi este utilizată de asigurător pentru plata despăgubirilor.
Adaosul la primă care are următoarele destinaţii:
- acoperirea cheltuielilor de funcţionare;
- finanţarea măsurilor de prevenire a riscurilor;
- constituirea rezervelor asigurătorilor;
- remunerarea acţionarilor;

În practica asigurărilor se folosesc două metode de fundamentare a


primei nete:
metoda bazată pe un istoric din punct de vedere al daunelor şi al
sumelor asigurate;
metoda bazată pe frecvenţa daunelor şi pe dauna medie estimată.

75
1. Metoda bazată pe istoricul daunelor şi al sumelor asigurate
b ă i i di d d ld l i l

Presupune luarea în considerare a următoarelor elemente:


1. Numărul bunurilor asigurate (N);
2. Valoarea medie a sumei asigurate (V);
3. Numărul bunurilor despăgubite (n);
4. Valoarea medie a despăgubirii acordate (v)
5. Suma totală a despăgubirilor plătite de asigurător în intervalul de
timp considerat (S)

Pornind de la aceste elemente se calculează:


a) Indicele anual de despăgubire (Ik) – reprezintă produsul dintre
ponderea bunurilor sinistrate în totalul bunurilor asigurate şi
ponderea valorii medii despăgubite în totalul valorii medii asigurate:
S n×v
IK = = , unde:Ik – indice de despăgubire în anul k
N ×V N ×V

b) Frecvenţa daunelor în anul k (fk) – se calculează pe baza relaţiei:


nK n
fK = = mK
n1 + n2 + ...... + nm
∑ ni i =1

c) Stabilirea indicelui mediu anual de despăgubire (I):acesta se


prezintă ca o variabilă aleatoare de forma:
I = ( I1 I2 Im )
( f1 f2 fm )
Indicele mediu anual de despăgubire este dat de relaţia:
n
M (I ) = ∑ IK × fK (media variabilei aleatoare I )
K =1
Dispersia lui I se calculează după relaţia:
n

n ∑ (I K × i )× nK
D 2
( I ) = ∑( IK − i ) 2
× fK = K =1
n
K =1
∑n
K =1
K

76
d) Abaterea medie pătratică a variabilei aleatoare I – are
semnificaţia de primă de risc şi se calculează ca rădăcină pătrată din
dispersia determinată anterior:
D( I ) = D 2 ( I )

e) Stabilirea primei nete şi a primei brute


- cota de primă netă se stabileşte ca sumă între M(I) şi D(I):
c.p.n. = M(I) + D(I)
- Prima netă pentru un bun asigurat se calculează ca produs între cota
de primă netă şi suma medie asigurată pe bun.
PN/bun = c.p.n. x Sa
- Prima netă totală se determină luând în considerare şi numărul de
bunuri: PN = număr bunuri x c.p.n. x Sa
- La prima netă (PN) se mai adaugă un supliment de primă (PF),
obţinându-se prima brută (PB):
PB = PN + PF

Folosirea informaţiilor din trecutul statistic al asigurărilor este necesară şi


utilă în ipoteza păstrării tendinţei de evoluţie pentru perioada următoare. Indicele
anual de despăgubire şi indicele mediu de despăgubire constituie elemente de
estimare a probabilităţii de apariţie a pagubei.
Întrucât există abateri faţă de tendinţa manifestată în perioada de referinţă,
prima netă unitară nu poate coincide cu indicele de despăgubire al perioadei fiind
necesară luarea în calcul a unui adaos de risc. Cu cât valorile indicilor anuali de
despăgubire sunt mai dispersaţi faţă de indicele mediu de despăgubire, cu atât
adaosul de risc este mai mare.

2. Metoda bazată pe frecvenţa daunelor şi pe dauna medie estimată

Frecvenţa daunelor (f) se calculează astfel:


numău de daune
f =
exp unere la risc
Dauna medie estimată (DME) se determină astfel:
Daune totale
DME =
Numău de daune
Cota de primă netă (c.p.n.) se calculează ca produs între frcvenţa daunelor şi
dauna medie estimată:
Daune totale
c.p.n. = f x DME =
exp unere la risc
Cota de primă brută (c.p.b.) se determină pornind de la cota de primă netă
(c.p.n.) la care se adaugă adaosul de primă (a)
c.p.b. = c.p.n. + a

77
TEST DE EVALUARE

1. Care este semnificaţia indicelui anual de despăgubire?


Răspuns:
Indicele anual de despăgubire reprezintă produsul dintre ponderea
bunurilor sinistrate în totalul bunurilor asigurate şi ponderea valorii medii
despăgubite în totalul valorii medii asigurate:

2. Care sunt componentele primei brute (tarifare)?


Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Prima brută se determină astfel:
a. suma asigurată înmulţită cu cota de primă netă;
b. cota de primă netă plus adaosul la primă;
c. prima netă plus adaosul la primă;
d. cota de primă neta plus cota de primă brută.

Rezolvare O O • O

De rezolvat:
2. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată:
a. prima de asigurare reprezintă obligaţia de plată a asiguratului;
b. din prima brută se constituie fondul de asigurare şi este utilizată de
asigurător pentru plata despăgubirilor;
c. prima netă este constituită din prima brută la care se adaugă adaosul la
primă;
d. din prima netă se constituie fondul de asigurare şi este utilizată de
asigurător pentru plata despăgubirilor.

O O O O O

REZUMATUL TEMEI

Asigurarea joacă un rol important în protejarea bunurilor de care dispun


persoanele fizice sau juridice. Asigurarea bunurilor compensează cheltuielile
impuse de repararea sau înlocuirea celor care sunt avariate, distruse sau pierdute.
În practica asigurărilor, asigurările de bunuri se pot încheia în mod
obligatoriu sau facultativ.
În asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului
asigurat să plătească asiguratului sau beneficiarului desemnat o despăgubire.
Asigurări facultative de bunuri pot încheia persoanele fizice sau juridice cu
domiciliul, sediul sau reşedinţa în România, şi de regulă acestea se încheie pe o
perioadă de un an, iar la cerere şi pe perioade mai scurte. Asigurările se consideră
încheiate prin plata primelor de asigurare şi emiterea de către asigurător a
contractului de asigurare, fiind valabilă numai pentru bunurile şi riscurile
specificate în contract, la adresele indicate în acesta.
78
Asigurătorii practică o mare varietate de asigurări de bunuri, în funcţie de
natura acestora, de riscurile la care sunt expuse bunurile, de natura proprietăţii
bunurilor şi de obiectul societăţilor de asigurare. Conform criteriilor menţionate,
pot fi identificate mai multe forme de asigurare a bunurilor, incluse în obiectul de
activitate al unor asigurători, cum sunt: asigurarea clădirilor, a altor construcţii şi a
conţinutului acestora pentru cazurile de pagube produse de incendiu şi alte
calamităţi; asigurarea mijloacelor de transport auto; asigurarea complexă a
gospodăriilor persoanelor fizice; asigurarea aeronavelor; asigurarea maritimă;
asigurarea animalelor şi a culturilor agricole.
Obiectul asigurării de bunuri îl constituie bunul respectiv, care poate fi: în
cazul asigurărilor imobile bunul imobil respectiv, a asigurărilor maritime marfa
sau nava maritimă, a asigurărilor culturilor agricole recolta care se preconizează a
se obţine sau rodul respectivei culturi, etc.
Bunurile şi riscurile ce pot fi asigurate, precum şi situaţiile în care se
acordă despăgubiri, sunt prevăzute în condiţiile speciale stabilite pentru fiecare fel
de asigurare în parte.

79
Tema nr. 4

ASIGURĂRILE DE PERSOANE

Unităţi de învăţare:
• Conceptul şi caracteristicile asigurărilor de persoane
• Poliţe tradiţionale de asigurări de viaţă
• Asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă
• Poliţe de asigurare de tip unit-linked.
• Calculul primelor de asigurare în asigurările de viaţă

Obiectivele temei:
• cunoaşterea particularităţilor activităţii de asigurare de persoane;
• înţelegerea rolului asigurărilor de persoane în viaţa şi activitatea
oamenilor;
• cunoaşterea particularităţilor, avantajelor şi dezavantajelor principalelor
tipuri de asigurări de persoane;
• înţelegerea modului de calcul a primelor de asigurare în asigurările de
viaţă;

Timpul alocat temei: 4 ore

Bibliografie recomandată:
• Ciurel V. - Asigurări şi reasigurări: proceduri şi practici internaţionale,
Editura All-Beck, Bucureşti, 2000
• Monea M. – Asigurări şi reasigurări, Editura Focus, Petroşani, 2004
• Şeulean V., Barna F., Chiş C. – Asigurări comerciale, Editura Mirton,
Timişoara, 2007
• Tănăsescu, P., ş.a. – Asigurări comerciale moderne, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2007

4.1. Conceptul şi caracteristicile asigurărilor de persoane

Conform contractului de asigurare, la producerea riscului asigurat,


asiguratul primeşte o indemnizaţie de asigurare corespunzătoare unei sume
stabilită iniţial, denumită sumă asigurată, trebuind să plătească în schimb prima de
asigurare. În schimbul unei prime suplimentare de asigurare, la ambele tipuri de
asigurare se pot adăuga clauze adiţionale care extind acoperirea acordată prin
produsul principal.
Acestea poartă denumirea de asigurări de persoane.

 asigurări de viaţă, care


În funcţie de riscul asigurat acoperă riscul de deces;
în asigurarea de bază,
asigurările de persoane pot
fi împărţite în două  asigurări de persoane altele
categorii: decât cele de viaţă, care acoperă în
asigurarea principală, integritatea
corporală sau sănătatea persoanei.

80
Istoric
Cele mai vechi forme ale asigurării de viaţă au apărut în antichitate
(în Grecia şi Roma antică), sub forma:
- indemnizaţiilor de deces, care se acordau în vederea acoperirii
cheltuielilor de înmormântare. Prin asigurarea de înmormântare, asigurătorul
suporta toate cheltuielile de înmormântare sau incinerare.
- asigurările de rentă viageră. Aristocraţii încheiau cu supuşii lor
contracte de rentă viageră, pentru ca aceştia să obţină venituri pentru tot restul
vieţii (acestea prevedeau aceeaşi sumă anuală, indiferent de vârsta asiguratului,
fapt pentru care, de multe ori oamenii declarau copii în locul adulţilor pentru a
beneficia de rente pe o perioadă mai mare).

În Evul Mediu, asociaţiile de sprijin reciproc care reuneau


meşteşugarii şi lucrătorii din acelaşi domeniu (cunoscute sun numele de
„ghilde”) constituiau fonduri speciale de indemnizaţie pentru urmaşii
membrilor lor.

- asigurările pe termen scurt, respectiv


pe o perioadă determinată, numai pentru
acoperirea riscului de deces, folosite de
comercianţi şi de cei care voiajau pe
mare. De asemenea, acestea mai erau
folosite şi ca o garanţie pentru
împrumuturi, astfel încât, dacă asiguratul
deceda, creditul putea fi rambursat de
În Anglia, în secolele către asigurător.
XVI – XVII se
practicau asigurări mai
evoluate şi - asociaţiile mutuale de asigurări, unde
diversificate, membrii acestora participau cu o anumită
principalele fiind: sumă la crearea unui fond din care se
plăteau anumite sume de bani familiilor
membrilor decedaţi;

- anuităţile, care reprezentau o formă de


asigurare de pensie, prin care se oferea
asiguraţilor un venit pentru o anumită
perioadă de timp. Acestea erau de mare
ajutor în special văduvelor după moartea
soţului.

Observaţie:
Până în secolul al XIX-lea, asigurările de înmormântare şi cele de rentă
viageră au fost cele mai practicate forme de asigurare.
Tabelele de mortalitate şi calculele actuariale au revoluţionat în întregime
practica asigurărilor de viaţă.

81
Cu timpul, nevoile care au determinat încheierea unei asigurări de viaţă
s-au schimbat, astfel că astăzi, în afara grijilor legate de cheltuielile de
înmormântare, se constată nevoia unor asigurări printre care:
- asigurarea unei protecţii financiare a familiei sau a celor
dependenţi în caz de deces;
- achitarea datoriilor unei persoane în caz de deces, în care
asigurarea apare ca o garanţie pentru credite;
- alocaţia de urmaş;
- alocaţia de bătrâneţe;
- economisirea pentru eventuale datorii viitoare (studiile copiilor,
zestre);
- cheltuieli de spitalizare, îngrijire medicală, compensarea
veniturilor în caz de boală sau invaliditate temporară;
- investiţii, etc.

Caracteristicile asigurărilor de viaţă

- este „o formă de protecţie financiară a


dependenţilor sau a altor persoane desemnate în
cazul decesului asiguratului.

- se bazează pe „încheierea unui contract de


asigurare (poliţă de asigurare), prin care
asigurătorul se obligă să plătească beneficiarului
asigurării o anumită sumă de bani la producerea
Asigurarea riscului asigurat (suma asigurată), în schimbul
de viaţă plăţii de către contractantul asigurării a unei prime
de asigurare, care reprezintă preţul protecţiei
oferite asiguratului de către asigurător”.

- riscul în asigurarea de viaţă este riscul de deces,


care este un eveniment sigur, cert, însă momentul
producerii acestuia este incert.

Reţinem Îîn contractul de asigurare intervin mai


multe categorii de persoane, şi anume:

- asigurătorul – este societatea de asigurare;


- asiguratul – este persoana a cărei viaţă se asigură;
- contractantul asigurării – este persoana care încheie poliţa de
asigurare şi care plăteşte prima de asigurare (în general asiguratul este şi
contractant);
- beneficiarul asigurării – este persoana care va încasa suma
asigurată în cazul decesului asiguratului.

82
Prima de asigurare
Primele de asigurare se stabilesc pe baza unor calcule actuariale şi luîndu-
se în considerare criterii generale (statistici demografice, tabele de mortalitate) şi
speciale (ce ţin de individ). Din primele de asigurare încasate se creează rezervele
matematice care se valorifică prin investire şi care duc la sporirea fondului din
care se vor plăti sumele asigurate.
La produsul principal de asigurare pot fi adăugate clauze adiţionale funcţie
de nevoile fiecărui asigurat, prin care se extinde gama riscurilor şi implicit a
protecţiei prin asigurare.

Observaţie:
Asigurările de viaţă clasice nu sunt foarte atractive doar prin cuprinderea
în asigurare a riscului de deces, fapt pentru care societăţile de asigurare au
dezvoltat noi tipuri de produse prin care oferă pe lângă protecţie şi o serie de alte
avantaje, cum ar fi: economisire, investiţii, tratament medical, cheltuieli de
înmormântare, pensie pe o perioadă determinată sau viageră, etc. astfel
asiguratul poate beneficia de sume importante pe durata vieţii, aceste tipuri de
asigurări purtând denumirea de „asigurări mixte de viaţă”. Partea de protecţie
se referă la faptul că, în caz de deces, beneficiarul poliţei va încasa suma
asigurată, iar în caz de supravieţuire asiguratul va încasa suma la expirarea
contractului, după cum este specificat în contract.

Clasificarea asigurărilor de persoane

a) funcţie de riscul care se b) după scopul asigurării,


asigură, asigurările de persoane asigurările de persoane pot fi
pot fi împărţite în următoarele clasificate în:
categorii: • asigurări de viaţă pe
• asigurări de supravieţuire; termen limitat;
• asigurări de deces; • asigurări de viaţă pe
• asigurări mixte de viaţă; termen nelimitat;
• asigurări de boală; • asigurări mixte de viaţă cu
• asigurări de accidente. capitalizare;
• asigurări de pensii.

Reţinem
Indiferent de criteriile de clasificare, există nenumărate variante ale
tipurilor de asigurări, pe care societăţile de asigurări le oferă clienţilor, şi care
pot fi adaptate scopurilor şi nevoilor fiecărui asigurat în parte.

83
TEST DE EVALUARE

1. Cum se clasifică asigurările de persoane funcţie de riscul care se


asigură?
Răspuns:
Funcţie de riscul care se asigură asigurările de persoane pot fi împărţite în
următoarele categorii: asigurări de supravieţuire; asigurări de deces; asigurări
mixte de viaţă; asigurări de boală; asigurări de accidente.

2. Cum se clasifică asigurările de persoane funcţie de scopul


asigurării?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. În asigurarea de persoane, asigurătorul se obligă ca la producerea
riscului asigurat să plătească:
a. o despăgubire de asigurare;
b. o sumă pentru ajutorarea familiei asiguratului;
c. o sumă asigurată;
d. o sumă pentru sprijinirea asiguratului;
e. o despăgubire pentru urmaşii asiguratului.
Rezolvare O O • O O

De rezolvat:
2. Până în secolul al XIX-lea, cele mai practicate forme de asigurare
au fost:
a. asigurările de înmormântare;
b. asigurările de boală;
c. asigurările de pensii;
d. asigurările de rentă viageră;
e. asigurările de accidente;

O O O O O

4.2. Poliţe tradiţionale de asigurări de viaţă

Datorită nevoilor variate ale clienţilor, asigurările de viaţă se practică în


prezent pe piaţa asigurărilor în forme din ce în ce mai diverse. Dintre sutele de
tipuri de asigurări de viaţă existente cele mai reprezentative şi frecvente sunt
următoarele:
 asigurarea de viaţă pe termen limitat;
 asigurarea de viaţă pe termen nelimitat;
 asigurarea mixtă de viaţă;
 asigurarea mixtă redusă;
 asigurarea tip student;
84
 asigurarea tip zestre;
 asigurarea pentru ipotecă,
 asigurarea de rentă;

Asigurarea de viaţă pe termen limitat:


• este una dintre cele mai simple forme, ea încheindu-se pe o anumită
perioadă de timp şi acoperind doar riscul de deces.
• asiguratul va plăti periodic o sumă de bani, denumită primă de asigurare,
în schimbul căreia o a treia persoană desemnată de asigurat, şi denumită
beneficiar, va încasa suma asigurată la decesul asiguratului. De regulă
beneficiarul este soţul supravieţuitor, copiii asiguratului, părinţii, sau
uneori prietenii sau persoane care nu fac parte din familie. Cel care decide
cine este beneficiarul care va încasa suma asigurată este asiguratul.
• caracteristic acestei poliţe este faptul că suma asigurată va fi plătită numai
dacă decesul asiguratului se produce în perioada de valabilitate a
contractului;
• dacă la expirarea poliţei asiguratul este în viaţă asigurătorul nu are nici un
fel da răspundere privind plata sumei asigurate, nici asiguratul, nici
beneficiarul nu vor primi vreo sumă de bani.
Reţinem:
Această asigurare oferă protecţie doar pentru riscul de deces şi nu
presupune economisire sau capitalizare.

Asigurarea de viaţă pe termen nelimitat:


• aceasta este asigurarea care acoperă riscul de deces, pe o perioadă mai
lungă de timp a asiguratului, respectiv până la o anumită vârstă (95-100
ani).
• aceasta presupune ca asiguratul să plătească primele de asigurare până la
data pensionării, riscul de deces fiind acoperit pe toată perioada cuprinsă
între momentul încheierii asigurării şi atingerea vârstei respective;
• în cazul decesului, prima de care va beneficia persoana trecută în
contractul de asigurare este mult mai mare decât în cazul poliţei de
asigurare de viaţă pe termen limitat;
• dacă asiguratul ajunge la această vârstă, el va primi suma asigurată
actualizată.

Asigurarea mixtă de viaţă


• este o asigurare cu capitalizare, prin intermediul căreia este acoperit nu
doar riscul de deces ci şi riscul de supravieţuire;
• asigurătorul va plăti asiguratului sau beneficiarului, în orice condiţii, suma
asigurată;
• dacă asiguratul este în viaţă la expirarea poliţei, el va primi personal suma
asigurată, iar dacă decedează în perioada de asigurare, suma asigurată va
reveni beneficiarului
• contractul se încheie pe un număr de ani, cu condiţia ca asiguratul să nu
depăşească o anumită vârstă (de regulă 75 ani) la expirarea acestei
perioade.
• primele de asigurare se stabilesc în funcţie de suma asigurată, care în
general poate fi nelimitată.

85
Observaţie:
Aceasta reprezintă un produs complex, oferind o dublă protecţie, şi
având avantajul că sumele de bani plătite de asigurat sub forma primelor de
asigurare reprezintă o formă de economisire ce va fi valorificată la expirarea
contractului. Accesul la fond există şi în perioada asigurată.
De asemenea, dacă contractantul acestei asigurări doreşte retragerea
banilor, el renunţă la poliţă şi va primi de la societatea de asigurare o sumă
denumită „valoare de răscumpărare”, care creşte odată cu apropierea termenului
de expirare a poliţei.

Asigurarea mixtă redusă


• acest tip de poliţă oferă posibilitatea rambursării primelor aferente riscului
de supravieţuire, rămânând la dispoziţia asigurătorului doar prima aferentă
riscului de deces;
• dacă la expirarea poliţei asiguratul este în viaţă el va primi suma asigurată,
iar dacă decedează, asigurătorul va plăti suma primelor de asigurare
înregistrate până la momentul decesului, la care se adaugă cota
corespunzătoare participării la profit pentru partea din rezervele
matematice investite de asigurător;
• ca şi în cazul asigurării mixte de viaţă, suma asigurată este nelimitată, cel
care îi decide nivelul fiind contractantul.

Asigurarea tip student (asigurare de studii)


• are ca scop economisirea unor fonduri pentru perioada de studii a copiilor,
chiar în condiţiile în care intervine decesul plătitorului (contractantului);
• contractantul poate fi părintele sau tutorele copilului, iar beneficiarul este
copilul ajuns la vârsta studiilor universitare;
• primele de asigurare sunt plătite de asigurat până la începerea studiilor,
urmând ca beneficiarul să primească rentele la vârsta specificată în
contract (vârsta studiilor universitare);
• durata de plată a rentelor poate să fie de 4 sau 5 ani;
• la opţiunea asiguratului se poate plăti suma integral la împlinirea vârstei
specificate în contract (dar, de regulă într-o proporţie mai mică, de 90-95%
din suma totală a rentelor);
• asigurătorul va plăti chiar dacăuna dintre părţi (asigurat sau beneficiar) va
deceda, asumându-şi obligaţiile de plată a rentelor în cazul decesului
asiguratului, sau transformând poliţa într-o asigurare mixtă de viaţă în
cazul decesului beneficiarului.

Asigurarea tip zestre (asigurarea dotă)


• este o asigurare tip dotă, prin care părinţii pot să ofere o sumă de bani
drept zestre în momentul în care copilul se căsătoreşte;
• este o poliţă prin care se oferă protecţie faţă de riscul de deces al
persoanei asigurate (părinte sau tutore), iar beneficiarul (copilul) va primi
suma asigurată în momentul căsătoriei sau la împlinirea unei anumite
vârste (20, 25, 28 ani, etc).
• este asemănătoare poliţei tip student, diferenţa fiind aceea că suma
asigurată se plăteşte integral şi nu eşalonat;
• în cazul decesului contractantului, copilul va beneficia de sumă la
termenul convenit, iar în cazul în care intervine decesul beneficiarului,
poliţa devine ca şi în cazul poliţei tip student, o poliţă de asigurare mixtă.

86
Asigurarea pentru ipotecă
• În cazul cumpărării unei locuinţe sau a unui teren este necesară încheierea
unei asigurări de viaţă prin care creditorul se asigură că, în caz de deces al
debitorului, va încasa sumele restante neplătite;
• în funcţie de modul de rambursare a creditului există mai multe forme de
ipotecă: ipoteca liniară; ipoteca pe bază de anuitate, ipoteca pe bază de
asigurare mixtă; ipoteca în combinaţie cu o asigurare de viaţă

Ipoteca - debitorul şi creditorul stabilesc rambursarea


liniară creditului într-un anumit număr de ani, pe baza
achitării anuale a unei sume fixe;
- debitul global care constă în rata la care se adaugă
dobânda la suma împrumutată scade anual, deoarece
pentru rata deja plătită nu se mai plăteşte dobândă;
- în acest caz se încheie o asigurare de deces care
garantează achitarea restului sumei în cazul în care
debitorul decedează înainte de rambursarea integrală
a creditului.

- se caracterizează prin plata dobânzii şi a ratei printr-


Ipoteca o sumă anuală fixă, denumită anuitate. Spre
pe bază deosebire de ipoteca liniară, suma plătită periodic nu
de se micşorează.
anuitate - Pentru acoperirea riscului de deces, şi în acest caz
se încheie o asigurare de capital în descreştere
periodică pentru caz de deces, în cadrul căreia
capitalul asigurat cunoaşte o evoluţie paralele cu cea
a debitului.
- În caz de deces, datoria este acoperită prin plata
sumei asigurate de către asigurător. Astfel, în fiecare
an se plăteşte o sumă fixă, constituită din dobândă şi
rată, în primii ani cuantumul dobânzii fiind mai
mare.

Ipoteca pe - se practică în două tipuri de contracte:


bază de - contractul de credit
asigurare
- şi contractul de deces
mixtă

- presupune plata în fiecare an a primei de


asigurare pentru asigurarea mixtă şi a
dobânzii la creditul angajat.
Ipoteca în - Această asigurare oferă protecţia pentru
combinaţie riscul de deces, iar suma împrumutată
cu o rămâne pe toată perioada derulării
asigurare contractului de credit la valoarea maximă şi
de viaţă este rambursată integral, dintr-o dată, prin
indemnizaţia plătită în baza poliţei de
asigurare.

87
Asigurarea de rentă
• prin care, asigurătorul plăteşte o indemnizaţie periodică.
• În funcţie de perioada de plată a acesteia, se disting:
- renta cu rată fixă, caz în care indemnizaţia de asigurare se plăteşte
indiferent dacă asiguratul mai trăieşte sau nu. Când începe plata acestei rate fixe
dacă asiguratul mai trăieşte, ea se plăteşte un anumit număr de ani, iar dacă acesta
nu mai este în viaţă, atunci se plăteşte suma asigurată beneficiarului.
- renta viageră, caz în care, pentru primirea indemnizaţiei de rentă
viageră, asiguratul trebuie să fie în viaţă. Asigurarea este deci încheiată pe „viaţa”
asiguratului. O astfel de asigurare poate fi încheiată şi în favoarea mai multor
persoane, astfel, la moartea unuia dintre asiguraţi, renta viageră se transferă asupra
vieţii celuilalt.

Reţinem:

La fiecare dintre produsele de asigurări de viaţă, societăţile de


asigurări oferă şi posibilitatea unor avantaje şi protecţii suplimentare prin plata
unor prime adiţionale foarte mici.
Clauzele adiţionale se adaugă contractului de bază, şi au ca scop
oferirea unor avantaje în plus asiguraţilor contra unor sume foarte mici (cele mai
frecvente sunt: clauza de scutire de plată a primelor, clauza de creştere garantată a
sumei asigurate, asigurarea suplimentară de deces prin accident, asigurarea
suplimentară de invaliditate permanentă din accident, asigurarea suplimentară de
invaliditate permanentă şi deces din accident).

TEST DE EVALUARE

1. Funcţie de modul de rambursare a creditului, care sunt principalele


tipuri de ipotecă întâlnite?
Răspuns:
În funcţie de modul de rambursare a creditului există mai multe
forme de ipotecă: ipoteca liniară; ipoteca pe bază de anuitate, ipoteca pe
bază de asigurare mixtă; ipoteca în combinaţie cu o asigurare de viaţă

2. Care sunt particularităţile asigurării mixte reduse?


Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Cărui tip de asigurare de viaţă îi este caracteristic faptul că „suma
asigurată va fi plătită numai dacă decesul asiguratului se produce în
perioada de valabilitate a contractului”:
a. asigurarea de rentă;
b. asigurarea de viaţă pe termen nelimitat;
88
c. asigurarea de viaţă pe termen limitat;
d. asigurarea mixtă de viaţă;
e. asigurarea de accidente

Rezolvare O O • O O

De rezolvat:
2. Care dintre următoarele caracteristici sunt specifice asigurărilor de
deces:
a. protejează asiguratul împotriva riscului de îmbolnăvire;
b. protejează asiguratul împotriva riscului de deces;
c. asigurătorul plăteşte suma asigurată doar dacă asiguratul este în viaţă;
d. asigurătorul plăteşte suma asigurată indiferent dacă asiguratul este în
viaţă sau nu;

O O O O

4.3. Asigurări de persoane altele decât cele de viaţă

În cadrul acestor tipuri de asigurări principalele riscuri acoperite nu se


referă la riscul de deces, ci la acelea care creează suferinţe fizice sau de altă
natură.
Astfel, sunt incluse în această categorie, următoarele:
 asigurările de sănătate;
 asigurările de accidente;
 asigurările de călătorie.

Asigurarea de sănătate

- acoperirii totale sau parţiale a costurilor


de spitalizare, dacă spitalizarea depăşeşte
un anumit număr de zile consecutive,

Necesitate
- acoperirii costului tratamentului medical
(e destinată)
ca rezultat al unei boli sau vătămări
corporale în perioada asigurată

- acoperirea pentru boală sau compensarea


veniturilor pe perioada de boală

Reţinem:
Riscul de deces nu este cuprins în acest tip de asigurare

Primele de asigurare ce trebuie plătite de către asiguraţi sunt diferite


pentru bărbaţi şi pentru femei şi funcţie de categoriile ocupaţionale ale acestora
(întrucât riscurile sunt diferite).

89
Costurile ce pot fi acoperite prin intermediul acestui tip de asigurare
sunt:
• de spitalizare;
• de convalescenţă;
• de tratament la domiciliu după externare;
• consultaţii şi diagnostic;
• indemnizaţie de maternitate;
• intervenţii chirurgicale;
• servicii private de ambulanţă;
• costuri de repatriere, etc.

Sumele asigurate pot fi plătite sub următoarele forme:


• sume fixe, reprezentând o indemnizaţie pe zi de spitalizare;
• sumă fixă pentru intervenţii chirurgicale;
• indemnizaţii pentru servicii de spitalizare private, tratament
medical.

Forme de asigurări de sănătate


Asigurarea de Este o formă de asigurare ce poate fi practicată fie
sănătate pentru ca acoperire principală, fie ca o clauză adiţională, în
boli incurabile scopul compensării cheltuielilor cu tratamentul medical,
sau a oferi o protecţie în cazul apariţiei unei boli
incurabile

Asiguratul va primi suma asigurată la momentul


diagnosticării uneia dintre bolile incurabile incluse pe
listă. Astfel, în categoria bolilor incurabile sunt incluse:
cancer, infarct miocardic, bypass arterial coronarian,
insuficienţă renală cu dializă, accident vascular cerebral,
transplant de organe vitale, invaliditate totală.

Prima de asigurare se stabileşte în funcţie de o


serie de factori , respectiv:
• frecvenţa apariţiei bolilor respective, şi care
diferă între bărbaţi şi femei (bărbaţii fiind mai
expuşi la atacuri de cord între 40-50 de ani, în
timp ce femeile sunt mai expuse la cancer între
30-60 de ani);
• vârsta maximă de intrare şi de ieşire în şi din risc;
• dacă persoana este fumătoare sau nu;
• date statistice referitoare la cauzele deceselor;
• sistemul internaţional de clasificare a bolilor şi
incidenţa acestora, conform statisticilor
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii;
• criterii privind definirea bolilor acoperite.
Suma asigurată poate să fie:
-o sumă plătită la momentul diagnosticării bolii şi acestea
pot fi egale diferenţiate pe tip de diagnostic;
-o sumă plătită anticipat în momentul diagnosticării şi
restul în momentul decesului.

90
Asigurarea de Această formă de asigurare poate să apară ca un
sănătate pentru produs distinct sau ca o clauză adiţională la un produs
intervenţii existent, şi se încheie pentru orice intervenţie
chirurgicale chirurgicală efectuată de asigurat sau de copii acestuia,
survenită în urma unei boli sau a unui accident, în
perioada de valabilitate a asigurării.

Intervenţia chirurgicală este o operaţie


chirurgicală făcută de un medic pentru a evita o
îmbolnăvire sau o agravare a stării asiguratului şi
realizată în concordanţă cu reglementările medicale
profesionale.

Persoana asigurată poate fi orice persoană fizică


care se încadrează în limitele de vârstă stabilite de
asigurător; în cele mai multe cazuri pot fi asiguraţi în
baza aceleiaşi poliţe şi copii asiguratului.

Evenimentul asigurat este orice operaţie


chirurgicală efectuată de asigurat sau copii acestuia,
datorită unor boli sau a unui accident intervenite în
perioada de asigurare.

Suma asigurată va fi plătită atunci când asiguratul


suportă o intervenţie chirurgicală, aceasta fiind fixă şi
stabilindu-se în funcţie de tipul intervenţiei chirurgicale.

Asigurarea de Aceasta urmăreşte să protejeze persoana fizică


sănătate împotriva incapacităţii de muncă provenită din accident
permanentă sau boală.

Are valabilitate un anumit număr de ani şi nu


poate fi reziliată de societate chiar dacă asiguratul se
imbolnăveşte

Primele de asigurare sunt fixe

Dacă asiguratul devine incapabil de muncă, el va


primi o indemnizaţie pe parcursul menţinerii incapacităţii
de muncă sau până la moartea acestuia

Asigurarea de accidente :
• Este mult diferită de asigurarea de viaţă şi acoperă diverse riscuri
de accidente şi nu riscul de deces, încheindu-se pe perioade mai
scurte (de obicei un an sau chiar mai puţin).
• Aceasta poate fi impusă prin lege pentru anumite categorii de
activităţi, prin politica de protejare a angajaţilor unei firme a cărei
activitate presupune riscuri semnificative.

91
Observaţie:
Asigurarea de accidente poate fi încheiată ca asigurare individuală sau
colectivă (de grup), aceasta din urmă poate fi încheiată nominal sau pentru toţi
angajaţii (ca număr total), pe profesii, pentru toţi angajaţii indiferent de profesie,
sau pentru un număr mediu de angajaţi.
Asigurătorul va plăti sumele asigurate în cazul producerii accidentului
sau al decesului din accident al asiguratului şi/sau cheltuielile medicale necesare.

În general sunt incluse:


• accidente de circulaţie;
• accidente din practicarea sporturilor;
• accidente provocate de funcţionarea
Riscurile
maşinilor, aparatelor, instalaţiilor;
acoperite
• asfixiere prin emanaţie de gaze sau vapori;
• înec;
• prăbuşiri de teren, fulger, trăsnet, explozii,
curentare;
• lovire, tăiere, arsuri;
• accidente produse ca urmare a acţiunii
armelor;
• atac al unei alte persoane.

• accidente produse în stare de ebrietate a


asiguratului;
• intoxicaţii ca urmare a abuzului de
Riscurile alcool, medicamente şi droguri;
excluse • accidente produse datorită acţiunilor
proprii delictuale, imprudente, neglijenţă;
• accidente prilejuite de orice formă de
război, explozie atomică, contaminare, poluare;
• sinucidere, vătămări produse de acţiunile
proprii ale asiguratului.

Sumele asigurate se vor plăti de către asigurător pe baza unor investigaţii


pe care le efectuează şi a unor documente, inclusiv medicale.

Asigurarea de călătorie
• Acoperă accidentele sau îmbolnăvirile ce pot să apară în perioada unei
călătorii determinate (de obicei în străinătate), iar unele societăţi de
asigurare acoperă şi riscul de deces în această perioadă.
• Trebuie specificat faptul că în contractul de asigurare îmbolnăvirea este
acoperită numai dacă nu este legată de o manifestare preexistentă a unei
boli cunoscute sau malformaţii pentru care s-au făcut tratamente prescrise
de medic.
• De regulă, poliţa include o detaliere a tipurilor de cheltuieli medicale ce
vor fi plătite: tratamentul prescris de medic, spitalizare şi eventuale
intervenţii chirurgicale, anestezii, radiografii, consultaţii, analize de
laborator, medicamente, cheltuieli de transport până la spital.

92
TEST DE EVALUARE

1. Care sunt principalele tipuri de asigurări incluse în cadrul


asigurărilor de persoane altele decât cele de viaţă?
Răspuns:
În cadrul asigurărilor de persoane, altele decât cele de viaţă sunt
incluse următoarele: asigurările de sănătate; asigurările de accidente;
asigurările de călătorie.

2. Care sunt principalele riscuri acoperite în cadrul asigurării de


accidente?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Cum sunt clasificate asigurările de sănătate:
a. asigurare dotală, de nupţialitate, de natalitate;
b. pentru boli incurabile, pentru intervenţii chirurgicale, de sănătate
permanentă;
c. asigurări la termen, tradiţionale, cu unităţii de investiţii;
d. asigurări mixte, de deces, asigurări de viaţă cu componentă de
economisire.

Rezolvare O • O O

De rezolvat:
2. Care dintre următoarele riscuri nu sunt incluse în asigurarea de
accidente:
a. accidente de circulaţie;
b. intoxicaţii ca urmare a abuzului de alcool, medicamente şi droguri;
c. lovire, tăiere, arsuri;
d. accidente provocate de funcţionarea maşinilor, aparatelor, instalaţiilor;
e. accidente produse în stare de ebrietate a asiguratului;

O O O O O

4.4. Poliţe de asigurare de tip unit-linked.

Dacă în cazul asigurărilor de viaţă tradiţionale riscul investiţiei aparţine


companiei de asigurari (în consecinţă asigurătorul va investi banii cu mare
prudenţă, de obicei în depozite bancare şi obligaţiuni de stat, care deşi nu aduc
profituri mari, sunt sigure), la asigurările unit-linked riscul investiţiei aparţine
contractantului, beneficiile obţinute din investiţii depinzând de performanţa
fondurilor de investiţie create şi puse la dipoziţie de asigurător.

93
Componenta de protecţie
- este reprezentată de o asigurare de viaţă pe
termen nelimitat, pentru care plata primelor
eşalonate se face până la împlinirea vârstei de
pensionare, iar pe perioada protecţiei suma
asigurată (aleasă de client) este garantată de
asigurător. În cazul decesului asiguratului,
beneficiarul va încasa valoarea maximă dintre
suma asigurată şi valoarea contului său la
momentul respectiv. Suma asigurată este
stabilită de catre client între o valoare maximă şi
una minimă, în funcţie de vârsta sa şi de prima
plătită, iar valoarea contului este reprezentată de
echivalentul valoric al unit-urilor deţinute în
fondurile financiare ale asigurătorului

Componenta investiţională
- constă în cumpărarea de unităţi de cont (unit-
uri) în fondurile financiare constituite de
Poliţele asigurător. Aceste fonduri sunt fonduri interne,
unit-linked închise, reprezentând un portofoliu de diverse
au în tipuri de active financiare administrate de
structura lor asigurător exclusiv în scopul asigurării. În mod
următoarele normal, asigurătorul creează mai multe fonduri
componente din care asiguratul are posibilitatea să aleagă.
Contractantul asigurării va avea acces la aceste
fonduri doar prin intermediul asigurărilor unit-
linked, iar prima de asigurare platită va fi
destinată în întregime achiziţionării de unit-uri în
fondurile financiare.

Componenta rentelor
- apare doar în cazul asigurărilor unit-linked la
care există posibilitatea transformării valorii
contului la expirarea contractului. Ea constă în
transformarea, la sfărşitul perioadei de plată a
primelor (la vârsta pensionării), a valorii
contului contractantului în rente lunare sau
pensie viageră.

Definiţie:
Un unit reprezintă o diviziune a fondurilor financiare, asigurând clientului
dreptul de a participa la performanţa acestora. Valoarea unui unit se stabileşte
săptămânal, la momentul evaluării fondurilor, regăsindu-se în preţul de vânzare.
Acest preţ este folosit pentru evaluarea costului asigurării de viaţă în momentul în
care clientul optează pentru retragerea de lichidităţi sau atunci cand întrerupe
contractul şi doreşte să obţină echivalentul valoric al conţinutului său.

94
Plata primelor se poate face anual, semestrial, trimestrial, lunar, dar şi în
orice moment atunci cand se doreşte mărirea părţii de investiţie. Contractantul
poate alege procentul în care prima se va aloca între diferitele fonduri şi poate în
orice moment să schimbe gratuit aceste procente (cote) de alocare.

Definiţie:
Preţul de cumpărare reprezintă preţul la care clientul poate cumpăra
unit-uri în fondurile finaciare menţionate. Cu alte cuvinte, banii platiţi de
client sub forma primelor de asigurare sunt transformaţi în unit-uri în funcţie
de acest preţ.

Trăsături ale produselor


Unit-linked • prima de asigurare nu este fixă, clientul
poate modifica oricând marimea primelor de
asigurare;
• clientul poate alege suma asigurată între
un minim şi un maxim stabilite în funcţie de
vârsta asiguratului şi de valoarea primei plătite şi
poate fi modificată oricând, dar suma respectivă
este garantată pe toată durata contractului;
• plata primelor de asigurare este eşalonată
şi există posibilitatea modificării frecvenţei de
plată la fiecare aniversare a contractului;
• clientul poate oricând să retragă o cotă
din numărul unit-urilor în contul său, cotă
exprimată ca procent sau suma fixă;
• în cazul în care clientul nu mai poate plăti
primele de asigurare contractul unit-linked se
transformă într-un contract cu suma asigurată
redusă, adică noua sumă asigurată va fi egală cu
valoarea contului contractantului la momentul
încetării plăţii primelor;
• în cazul unui contract cu sumă asigurată
redusă, clientul are dreptul să facă retrageri
periodice prin reducerea contului său, reducere
care se poate face sub formă de cote procentuale
sau în sumă fixă, atâta timp cât contul nu este
nul;
• contractantul asigurării are dreptul, de
regulă o dată pe an, să transfere unit-uri între
fondurile financiare în care se afla banii săi.
Observaţie:
Şi în cazul asigurării de tip unit-linked, ca şi în cazul celorlalte asigurări de
viaţă, se pot adăuga clauze suplimentare, cu deosebirea că prima
corespunzatoare clauzelor se va deduce lunar din contul contractantului prin
reducerea numărului de unit-uri.

95
Deosebiri între asigurarea tradiţională şi asigurarea unit-linked
Asigurarea Tradiţională Asigurarea Unit-Linked
Tehnica Riscul investiţiei aparţine Riscul investiţiei aparţine
investiţiilor asigurătorului. contractantului asigurării.
- Dată fiind dobânda tehnică - Beneficiile obţinute din
promisă, asigurătorul investiţii sunt stabilite în
investeşte cu prudenţă, de legatură cu performanţa
obicei în depozite bancare şi fondurilor de investiţii create
obligaţiuni de stat. şi puse la dispoziţia
contractantului de asigurător.
Termenele - Întotdeauna există un - Contractantul poate plăti
de încasare termen limită pentru suplimente de primă oricând
şi plată achitarea primei. doreşte, acestea fiind sume
adiţionale pentru investiţie.
Contravaloarea investiţiei
poate fi încasată înainte de
termen sau mai târziu.
Structura - Prima depinde de: suma - Asigurătorul dispune de un
primelor costurilor, primele de risc şi depozit din care sunt
primele de depunere. asigurate sumele pentru
compensarea cheltuielilor şi
pentru primele de risc,
investindu-se diferenţa. Prima
nu se mai stabileşte pe toată
durata asigurării.

Programe de investiţii pentru asigurările de viaţă UNIT - LINKED


Programul de Principiul Nivelul de risc şi Structura
investiţie investiţional de rentabilitate portofoliului
CONSERVATOR Investiţie Risc: scăzut Obligaţiuni: 75%
preponderent în Rentabilitate: Acţiuni: 25%
obligaţiuni de medie
stat şi
corporatiste,
precum şi în
acţiuni cotate
CLASIC O combinaţie Risc: mediu Obligaţiuni: 50%
echilibrată de Rentabilitate: Acţiuni: 50%
acţiuni şi medie
obligaţiuni
corporatiste
DINAMIC Invesţiţii Risc: mediu- Obligaţiuni: 25%
preponderent în ridicat Acţiuni: 75%
acţiuni cotate Rentabilitate:
medie-ridicată
PROGRESIV 100% acţiuni Risc: ridicat Obligaţiuni: 0%
cotate Rentabilitate: Acţiuni: 100%
ridicată

Observaţie: asigurătorul pune la dispoziţia asiguratului programe de


investiţii care reprezintă portofolii de instrumente financiare administrate de
manageri profesionişti.

96
TEST DE EVALUARE

1. Care sunt principalele componente din structura poliţelor unit-


linked?
Răspuns:
Principalele componente din structura poliţelor unit-linked sunt:
componenta investiţională, componenta de protecţie şi componenta rentelor.

2. Care sunt principalele diferenţe între asigurarea tradiţională de


viaţă şi asigurarea unit-linked?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Identificaţi afirmaţia falsă:
a. unit -ul reprezintă o diviziune a fondurilor financiare, asigurând
clientului dreptul de a participa la performanţa acestora;
b. în cazul poliţei unit-linked riscul investiţiei aparţine asigurătorului;
c. în cazul poliţei unit-linked riscul investiţiei aparţine contractantului
asigurării;
d. în cazul asigurărilor de viaţă tradiţionale riscul investiţiei aparţine
companiei de asigurari.

Rezolvare O • O O

De rezolvat:
2. Componenta investiţională a poliţei unit-linked:
a. constă în cumpărarea de unităţi de cont în fondurile financiare
constituite de asigurător;
b. constă în transformarea, la sfărşitul perioadei de plată a primelor, a
valorii contului contractantului în pensie viageră;
c. este reprezentată de o asigurare de viaţă pe termen nelimitat, pentru care
plata primelor eşalonate se face până la împlinirea vârstei de pensionare;
d. apare doar în cazul asigurărilor unit-linked la care există posibilitatea
transformării valorii contului la expirarea contractului;

O O O O O

4.5. Calculul primelor de asigurare în asigurările de viaţă

La asigurările de viaţă, ca şi la cele de bunuri ori de răspundere civilă


asigurătorul este preocupat să asigure stabilirea rezultatelor financiare ale
activităţii desfăşurate. Angajamentele asumate de acesta pot fi onorate numai dacă
primele încasate de la asiguraţi sunt pe deplin acoperitoare. În plus primele trebuie

97
să acopere şi cheltuielile legate de achiziţionarea asigurărilor, încheierea
contractelor, încasarea primelor, plata sumelor asigurate etc.

La stabilirea preţului asigurărilor de viaţă şi de sănătate trebuie să se


ia în considerare ca ratele de primă să fie:
 Rate de prima adecvate. Aceasta înseamnă că, pentru un grup
de contracte, suma banilor colectaţi de la asiguraţi, la care se adaugă dobînda
cîştigată din investirea acestora, trebuie să fie suficientă pentru achitarea
tuturor sumelor asigurate promise şi acoperirea cheltuielilor societaţii de
asigurări.
 Rate echitabile. Trebuie să se aiba în vedere riscul fiecarei
persoane asigurate. Aprecierea riscului reprezintă sarcina principală a
departamentului de subscriere (underwriting). Astfel, riscul este apreciat ca
fiind standard sau sub-standard, în funcţie de probabilitatea medie de viaţă a
persoanei în cauză. Pentru risc sporit se solicită platirea unui supliment la
primă
 Ratele să nu fie excesive în comparaţie cu suma asigurată
promisă.

Observaţie:
Cel care calculează primele de asigurare într-o societate de asigurări de
viaţă este actuarul. Pe lânga această sarcină, acesta determină şi: rezervele
matematice, valoarea de răscumparare pentru produsele cu capitalizare şi
valoarea intrinsecă. Tot el dezvoltă produse noi.

Pentru stabilirea tarifelor de prime se porneşte de la datele cuprinse în


tabelele de primă. Tabelele de primă se calculează pe baza statisticilor
demografice, în principal a tabelelor de mortalitate. Matematica asigurărilor de
viaţă operează cu probabilităţile de supravieţuire şi de deces. În cazul asigurărilor
de persoane, altele decît cele de viaţă, se folosesc şi alte date statistice, precum:
morbiditatea, frecvenţa accidentelor, tipul de activitate etc.
Deoarece durata medie de viaţă diferă destul de mult între barbaţi şi femei,
în multe ţări se aplică prime de asigurare diferite pentru persoane de sex opus
avînd aceeaşi vârstă. Pornind tot de la gradul diferit de risc pe care îl prezintă
fumătorii şi nefumătorii la boli şi la deces, şi pentru ei se poate aplica o
discriminare la calcularea primelor.

Tabelele de mortalitate indică numarul de persoane încă în viaţă şi


probabilitatea de deces. Punctul de plecare îl constituie un grup determinat de
persoane (100,000) născute într-un an anume. În continuare, pe baza datelor
statistice, se înregistrează numarul de decese pe fiecare vîrstă în parte.
Tabelele de mortalitate nu ţin cont de catastrofe naturale, razboaie etc.,
care nu influenţează mortalitatea naturală.

Principalii indicatori ai tabelelor de mortalitate:


Numărul supravieţuitorilor de vârstă x arată câte personae dintr-o
generaţie ipotetică de 100 000 născuţi-vii mai sunt în viaţă la împlinirea vârstei x
ani şi se notează cu I(x).
Numărul decedaţilor între vârstele x şi x+1 ani arată câţi din
supravieţuitori vârstei x mor înainte de a împlini vârsta x+1 ani, adică în cursul
anului considerat, şi se notează cu d(x).

98
Probabilitatea de moarte între vârstele x şi x+1 ani arată riscul la care
este supusă o persoană, care a împlinit vârsta de x ani, să înceteze din viaţă înainte
de a împlini x+1 ani şi se notează cu q(x).
Probabilitatea de supravieţuire între vârstele de x şi x+1 ani arată
şansele pe care le are o persoană, care a împlinit x ani, să fie în viaţă la împlinirea
vârstei de x+1 ani şi se notează cu p(x).
Numărul mediu al supravieţuitorilor în intervalul de vârstă x la x+1 şi
se notează cu Im(x).
Speranţa de viaţă la vârsta x indică numărul mediu de ani rămaşi de
trăit pentru o persoană care supravieţuieşte vârstei x şi se determină prin
însumarea numărului mediu de supravieţuitori Im(x) de vârsta x până la vârsta
maximă din tabelă şi împărţirea rezultatului acestei adunări la numărul
supravieţuitorilor vârstei x, se notează cu E(x).
Im ( X ) + Im ( X +1) + ........ + Imϖ
E ( x) = ,
IX
în care ϖ- vârsta la care moare ultimul reprezentant al generaţiei iniţiale de
100000 de născuţi-vii.
Speranţa de viaţă la naştere, denumită şi „durata medie de viaţă”,
indică numărul mediu de ani pe care poate să-i trăiască un nou născut în condiţiile
intensităţii mortalităţii pe vârste din perioada de referinţă a tabelei de mortalitate
şi se notează cu E0(x).

O particularitate a asigurării de viaţă o constituie perioada îndelungată –


de 5-15 ani sau mai mulţi ani – pentru care se încheie. În perioada respectivă,
asiguratul plăteşte prime de asigurare, iar asigurătorul se angajează să achite suma
asigurată în caz de deces al asiguratului sau la expirarea asigurării, în caz de
supravieţuire a acestuia. Pentru a-şi putea onora obligaţiile asumate, asigurătorul
îşi creează pe seama primelor încasate, un anumit fond care, menţinut în circuitul
economic, produce venit.
Venitul produs de fondul astfel constituit se ia în calcul atunci când se
stabileşte mărimea primei de asigurare. Venitul realizat de asigurător depinde de
mărimea sumelor vărsate în fond, de durata păstrării acestora în circuitul
economic şi de modul de fructificare.

Astfel, venitul depus spre fructificare la o instituţie de credit se


calculează cu dobândă compusă. Dacă notăm cu „i” rata dobânzii acordată de
instituţia de credit, atunci depunerea iniţială a asigurătorului în sumă de 1
leu, la sfârşitul primului an devine 1+i, la sfârşitul celui de-al doilea an
devine (1+i )2, etc. prin urmare dacă avem o sumă de bani depusă spre
fructificare pe care o notăm cu S0, după n ani, se determină cu ajutorul
formulei S0×i şi devine: Sn = S0(1+i)n, dacă notăm 1+i=u, obţinem: Sn=
S0×un care se mai numeşte şi formulă de fructificare. Factorul un se găseşte
calculat în tabele financiare pentru diferite procente.
Ce sumă ar trebui depusă astăzi spre fructificare cu o anumită rată a
dobânzii, pentru ca peste un număr de ani, aceasta să atingă nivelul dorit de
noi? În acest scop se aplică formula de mai jos, dedusă din formula
fructificării banilor cu dobândă compusă: S0=Sn(1+i)n, dacă notăm:
1
v= , formula de fructificare devine: S0=Sn×vn, în care vn – valoarea
1+ i
actuală a unei funcţii monetare optenabile după n ani, în condiţiile unei rate
determinabile a dobânzii.

99
Pentru orice persoană care a încheiat o asigurare pe termen mediu sau
lung, riscul de deces creşte pe măsura avansării în vârstă, de aceea, societatea
trebuie să perceapă în fiecare an o primă de asigurare mai mare. Aceasta se
numeşte primă de risc şi reflectă riscul asumat de-a lungul fiecarui an de
asigurare.
Acest lucru nu este convenabil pentru asigurat şi este dificil pentru
asigurător. De aceea, actuarul calculează o primă anuală nivelată, care se
situează între valorile extreme ale primei de risc. Astfel, într-un contract pe
termen mediu sau lung, asigurătorul încasează în primii ani o primă mai mare
decât cea de risc, ajungând ca în ultimii ani de încasări să primească o primă
inferioară celei de risc.

Primele nete iau în calcul:


• probabilitatea de producere a evenimentului asigurat;
• vârsta şi sexul persoanei asigurate (eventual dacă persoana
fumează sau nu);
• valoarea actuală a primelor;
• valoarea actuală a sumei asigurate;
• dobanda tehnică;
• profitabilitatea societaţii de asigurări.

Pentru a lua în calcul şi cheltuielile asigurătorului, la prima netă se


adaugă un supliment (adaos) de primă. Prima astfel obţinută, pe care o
plateşte contractantul, se numeşte primă brută.
Prima brută = Prima netă + Suplimentul de primă (adios de primă)

Suplimentul de primă cuprinde urmatoarele elemente:


• cheltuielile de achiziţie, care se fac la încheierea contractului
(salariile şi/sau comisioanele agenţilor de vânzări, examinarea medicală a
clienţilor, alte cheltuieli de evaluare a riscului etc.)
• cheltuieli de reclamă, publicitate, tiparituri, calculate ca procent
din primele de asigurare;
• cheltuieli de automatizare;
• cheltuieli de încasare a primei de asigurare şi gestionare, care se
stabilesc ca procent din prima netă, cheltuielile cu comisioanele de reânnoire a
poliţelor;
• cheltuielile administrative şi gospodareşti ale asigurătorului
(chirie, întreţinere, telefon, cheltuieli de reprezentare etc), care se eşalonează pe
toată perioada de valabilitate a asigurării.

Observaţie:
În anumite situaţii, asigurătorul poate aplica reduceri asupra primelor brute
de asigurare (la care se adaugă şi primele suplimentare pentru clauzele adiţionale).
Se pot acorda reduceri:
• de frecvenţă- atunci când plata primelor se face la intervale mai
mari de timp. Aceste reduceri se justifică prin faptul ca asigurătorul încasează în
avans şi investeşte o sumă mai mare şi prin acela că înregistrează cheltuieli mai
mici legate de colectarea ratelor de primă.
• de mărime- care se acordă la poliţe ale căror prime anuale
depăşesc un anumit nivel stabilit de asigurător.

100
Rezerva Este specifică asigurărilor de viaţă şi
matematică reprezintă o parte din primele de asigurare, pe care
societatea o constituie ca rezervă pentru a putea
plăti sumele asigurate indiferent de momentul în
care se produce evenimentul asigurat.
Scopul acesteia este acoperirea tuturor
solicitărilor privind plata sumelor asigurate ce
trebuie plătite beneficiarilor pentru persoanele care
decedează într-un an.

Pentru calcularea rezervei matematice, metoda cea mai frecvent


folosită este metoda Zillmer.
Rezerva Zillmer= valoarea actualizată a sumelor asigurate viitoare –
valoarea actualizată a primelor viitoare

Observaţie:
Dacă asiguratul doreşte întreruperea contractului înainte de expirare,
atunci are dreptul să i se ramburseze o anumită sumă- valoarea de
răscumpărare. Aceasta se calculează ca procent aplicat la rezerva matematică.
În primii ani de valabilitate a poliţei, valoarea de răscumpărare este
redusă sau egală cu zero, datorită faptului ca cea mai mare parte a primei este
destinată cheltuielilor societăţii de asigurări.

Pentru a-şi putea onora obligaţiile asumate, asigurătorul creează un fond


din primele încasate, care va fi investit mai departe creând un venit suplimentar,
sub formă de dobândă.
Dobânda reprezintă preţul plătit de societatea de asigurări asiguratului
pentru utilizarea banilor din primele de asigurare. Ea este sinonimă cu veniturile
provenite din investiţii financiare.
Deoarece societatea de asigurări nu poate cunoaşte cu exactitate dobânda
ce se va obţine din banii investiţi de-a lungul timpului, este necesar să anticipeze o
rată pe baza situaţiei economice şi a posibilitaţilor de investire. Aceasta poarta
denumirea de rată tehnică a dobânzii.
Rata tehnică a dobânzii este minimum garantat de asigurători, nivelul ei
putând fi depăşit. Chiar dacă rata reală a dobânzii scade sub rata tehnică,
asigurătorul va trebui totuşi să îşi onoreze promisiunea.
Valoarea poliţei creşte în fiecare an cu cota de participare la profit
corespunzatoare dobânzii obţinute de asigurător din investirea rezervelor
matematice.

TEST DE EVALUARE

1. Ce se înţelege prin rezervă matematică?


Răspuns:
Rezerva matematică reprezintă partea din primele de asigurare, pe
care societatea o constituie ca rezervă pentru a putea plăti sumele asigurate
indiferent de momentul în care se produce evenimentul asigurat.

101
2. Enumeraţi principalii indicatori ai tabelelor de mortalitate?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Speranţa de viaţă la vârsta x indică
a. numărul mediu de ani pe care poate să-i trăiască un nou născut în
condiţiile intensităţii mortalităţii pe vârste din perioada de referinţă a tabelei de
mortalitate;
b. numărul de ani pe care poate să-i trăiască o persoană de la naştere până
la împlinirea unei anumite vârste;
c. şansele pe care le are o persoană, care a împlinit x ani, să fie în viaţă la
împlinirea vârstei de x+1 ani;
d. numărul mediu de ani rămaşi de trăit pentru o persoană care
supravieţuieşte vârstei x.

Rezolvare O O O •

De rezolvat:
2. Care dintre următoarele categorii de cheltuieli se iau în considerare
la calcularea suplimentului de primă:
a. cheltuielile administrative şi gospodareşti ale asigurătorului;
b. cheltuieli de reclamă şi publicitate;
c. cheltuielile de achiziţie, care se fac la încheierea contractului;
d. cheltuielile cu comisioanele de reânnoire a poliţelor;
e. toate variantele anterioare;

O O O O O

REZUMATUL TEMEI

Prin intermediul poliţelor de asigurări de persoane sunt acordate


indemnizaţii băneşti pentru producerea unor riscuri ce afectează viaţa persoanei,
sănătatea sau integritatea fizică.
În funcţie de riscul asigurat în asigurarea de bază, asigurările de persoane
pot fi împărţite în două categorii: asigurări de viaţă şi asigurări de persoane altele
decât cele de viaţă.
Dintre sutele de tipuri de asigurări de viaţă existente cele mai
reprezentative şi frecvente sunt următoarele: asigurarea de viaţă pe termen limitat;
asigurarea de viaţă pe termen nelimitat; asigurarea mixtă de viaţă; asigurarea
mixtă redusă; asigurarea tip student; asigurarea tip zestre; asigurarea tip unit-
linked; asigurarea pentru ipotecă, asigurarea de rentă;
În cadrul asigurărilor de persoane altele decât cele de viaţă, principalele
riscuri acoperite nu se referă la riscul de deces, ci la acelea care creează suferinţe
fizice sau de altă natură. Astfel, sunt incluse în această categorie, următoarele:
asigurarea medicală; asigurarea medicală pentru boli incurabile; asigurarea

102
medicală pentru intervenţii chirurgicale; asigurarea de accidente; asigurarea de
călătorie.
Asigurările de viaţă clasice nu sunt foarte atractive doar prin cuprinderea
în asigurare a riscului de deces, fapt pentru care societăţile de asigurare au
dezvoltat noi tipuri de produse prin care oferă pe lângă protecţie şi o serie de alte
avantaje, cum ar fi: economisire, investiţii, tratament medical, cheltuieli de
înmormântare, pensie pe o perioadă determinată sau viageră, etc. astfel asiguratul
poate beneficia de sume importante pe durata vieţii, aceste tipuri de asigurări
purtând denumirea de „asigurări mixte de viaţă”.

103
TEST DE AUTOEVALUARE II

Temele 3 – 4

1. Din punctul de vedere al societăţilor de asigurare sunt necesare


anumite condiţii pentru a încadra un eveniment în risc asigurat şi anume:
a. producerea lui să fie posibilă;
b. să aibă un caracter întâmplător;
c. producerea fenomenului să nu depindă de voinţa asiguratului sau a
asigurătorului;
d. riscul să lipsească în momentul încheierii contractului de asigurare, dar
să fie posibilă producerea lui în momentul derulării acestuia.
Precizaţi răspunsul fals.

2. La asigurările de persoane suma asigurată se stabileşte:


a. pe bază de negociere liberă;
b. pe baza certificatelor medicale şi a facturilor prezentate de asigurat;
c. în mod forfetar, în funcţie de nevoile şi posibilităţile sale financiare;
d. de către agenţii de asigurare.

3. Asiguratul intră în posesia sumei asigurate numai în cazul în care


este în viaţă la expirarea contractului. Această condiţie este valabilă în cazul
asigurării:
a. de deces;
b. de supravieţuire;
c. de accidente;
d. de răspundere civilă.

4. La asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru nu se


acoperă:
a. pagubele produse de umezeală;
b. pagubele produse de răsturnarea autovehiculului;
c. pagubele produse bunurilor de rozătoare;
d. pagube produse de acte de tâlhărie.

5. La asigurările de bunuri, suma asigurată trebuie să fie:


a. cel puţin egală cu valoarea reală a bunului asigurat;
b.egală cu valoarea reală a bunului asigurat;
c.mai mică sau egală cu valoarea reală a bunului asigurat;
d. mai mică decât valoarea reală a bunului asigurat;
e. mai mare decât valoarea reală fără să depăşească valoarea de înlocuire a
bunului asigurat.

6. Un agent economic a încheiat o asigurare de incendiu şi alte calamităţi,


pentru sediul în care îşi desfăşoară activitatea. Suma asigurată este de 350.000
lei, iar cota de primă este de 0,6%. În urma unui cutremur produs în perioada
asigurată, imobilul asigurat a suferit o daună evaluată la 100.000 lei, dar
despăgubirea cuvenită asiguratului a fost de 70.000 lei (este aplicat principiul
răspunderii proporţionale).
Să se determine:
1. prima de asigurare plătită de asigurat;
2. valoarea reală a imobilului asigurat.

104
7. O persoană şi-a asigurat casa, în valoare de 400.000 lei, la două
societăţi de asigurare. La societatea A imobilul este asigurat pentru 120.000 lei,
iar la societatea B pentru 180.000 lei. În urma producerii unui risc asigurat, se
înregistrează o daună de 50.000 lei. În ipoteza în care se aplică principiul
răspunderii proporţionale, ce despăgubire ar trebui să primească asiguratul de la
fiecare dintre cele două societăţi de asigurare?

8. O clădire este asigurată la două societăţi de asigurare pentru


următoarele sume: 100.000 lei – la societatea de asigurări A şi 200.000 lei la
societatea de asigurări B. în urma producerii unui risc asigurat, se produce o
daună evaluată la 240.000 lei. Ştiind că pentru acoperirea pagubei cele două
societăţi practică principiul primului risc, iar valoarea imobilului este de 450.000
lei să se determine despăgubirile ce se cuvin asiguratului.

9. O societate comercială încheie o asigurare pentru bunurile pe care


doreşte să le transporte dintr-un punct vamal, la sediul firmei. Preţul bunurilor
conform facturii este de 455.200 lei, taxele vamale reprezintă 10% din preţul
bunurilor, iar costul transportului este de 1.600 lei. Cota de primă tarifară este
1,15%.
Să se calculeze:
a.suma asigurată;
b. prima de asigurare plătită de asigurat.

10. O persoană îşi asigură autoturismul pentru suma de 65.000 lei printr-
o poliţă de avarii, pentru o perioadă de un an. După opt luni, în urma coliziunii
cu un alt autovehicul, autoturismul este avariat în totalitate. La momentul
producerii accidentului valoarea din nou a autoturismului este de 75.000 lei, iar
uzura 15%.
Ştiind că asigurarea prevede o franşiză deductibilă de 10% din suma
asigurată, să se determine:
1. cuantumul daunei;
2. despăgubirea cuvenită asiguratului.

11. Cum se calculează valoarea bunurilor la data asigurării:


A. la materii prime şi materiale – preţul de cost al acestora;
B. la lucrările de artă – sumele corespunzătoare valorii de circulaţie;
C. la obiectele de inventar – valoarea declarată de asigurat;
D. la mijloacele fixe – valoarea din nou a acestora din care s-a scăzut
uzura în raport cu vechimea, întrebuinţarea şi starea lor de întreţinere;
E. la obiectele de muzeu – valoarea din nou a acestora.
Alegeţi răspunsul corect:
a. B + E;
b. A + C + D;
c. A + B + D;
d. A + D + E;

12. Riscurile specifice asigurărilor maritime sunt:


a. naufragiul;
b. eşuarea;
c. abordajul;
d. poluarea cu ţiţei peste limita de 500 milioane USD pagubă.
Identificaţi afirmaţia falsă.

105
13. La asigurarea animalelor din ţara noastră:
a. Protecţia animalelor prin asigurare se realizează pe baze contractuale;
b. Se asigură animalele aparţinând persoanelor fizice şi juridice, indiferent
de forma de proprietate, cu domiciliul, sediul sau rezidenţa în România;
c. Nu se asigură, printre altele, animalele bolnave, rahitice, schiloade sau
istovite;
d. Nu se acordă despăgubiri dacă animalele au murit din cauza bătrâneţii;
Identificaţi afirmaţia falsă.

14. Obiectul asigurării culturilor agricole îl reprezintă:


a. culturile agricole, în general;
b. rodul viilor;
c. rodul pomilor fructiferi;
d. rodul hameiului;
e. toate variantele de mai sus.

15. Nu sunt cuprinse în obiectul asigurării animalelor:


a. animalele de reproducţie, procurate din import de către persoane
juridice, precum şi la cele de rasă de provenienţă indigenă;
b. animalele rahitice, istovite sau bolnave;
c. animalele de rasă de provenienţă indigenă;
d.animalele populaţiei din Delta Dunării;
e. toate variantele de mai sus.

16. În cazul asigurării animalelor, se acordă despăgubiri în cazul în


care:
A) animalele au pierit datorită unei furajări insuficiente;
B) animalele au fost sacrificate pentru hrana oamenilor;
C) animalele au pierit datorită unei boli infecţioase;
D) animalele au pierit datorită operaţiunilor militare;
E) animalele au pierit datorită unui accident.
Răspunsul corect este:
a. C+D;
b. C+E;
c. B+D;
d. B+E;
e. A+D.

17. În materia asigurărilor animalelor, cotele de primă tarifară se


stabilesc în funcţie de:
1. specie;
2. rasă;
3. vârstă;
4. număr de animale;
5. număr de daune înregistrate;
6. alte criterii.
Indicaţi varianta corectă:
a. 1+2+3;
b. 4+5+6;
c. 5;
d. 6;
e. 1.

106
18. La asigurarea bunurilor în timpul transportului terestru, societatea
de asigurări nu acordă despăgubiri în următoarele situaţii:
1. atunci când paguba a rezultat în urma ambalării necorespunzătoare a
bunurilor asigurate;
2. paguba se produce în urma răsturnării autovehiculului care transportă
bunurile asigurate;
3. pierderea rezultă în timpul încărcării bunurilor asigurate în mijlocul de
transport;
4. paguba este produsă de rozătoare şi insecte;
5. paguba este produsă ca urmare a relei conservări de către asigurat a
bunurilor transportate;
6. paguba rezultă în urma unei alunecări de teren.
Alegeţi varianta corectă:
a. 1 + 4 + 5;
b. 2 + 3 + 6;
c. 3 + 4 + 5;
d. 1 + 3 + 5;
e. 1 + 4 + 6.

19. Nu pot fi asigurate cu titlu de cheltuieli ce intră în avaria comună:


1. Pretenţiile pentru sacrificii şi daune la cargo şi navlul aferent;
2. Reparaţiile la nava deplasată în altă parte decât la destinaţie;
3. cheltuieli de dispaşă;
4. Întreţinerea echipajului şi combustibilul consumat;
5. Comisioane şi dobânzi bancare.
Varianta completă şi corectă este:
a. 1+3;
b. 2+4;
c. 1+2+3+4+5;
d. 3+4+5;
e. 2 +5

20. Pentru ca o pagubă sau o cheltuială să fie acceptată ca avarie


comună, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
1. să fie rezultatul unor factori independenţi de voinţa comandantului
navei;
2. să fie rezultatul unei acţiuni întreprinse cu intenţie de către comandant,
iar măsura să fie raţională;
3. acţiunea să aibă loc într-o situaţie excepţională;
4. să aibă drept scop salvarea de la o primejdie comună a navei, a
încărcării acesteia, precum şi a navlului;
5. sacrificarea voluntară a unei părţi din averea aflată în pericol nu trebuie
să fie neapărat necesară.

Combinaţia corectă este:


a. 1 + 3 + 4;
b. 2 + 3 + 5;
c. 1 + 4 + 5;
d. 2 + 3 + 4;
e. 2 + 4 + 5.

107
21. În legătură cu asigurările de persoane (viaţă), identificaţi afirmaţia
neadevărată:
a. Suma asigurată se stabileşte în mod forfetar;
b. Asigurarea de persoane (viaţă) are caracter reparator;
c. Riscurile acoperite de asigurările de persoane (viaţă) sunt: vătămarea
corporală, îmbolnăvirea, decesul, accidentul etc.
d. Primele de asigurare se plătesc un timp mai îndelungat (mai mulţi ani)
decât la asigurările de bunuri;
e. Asigurările de persoane (viaţă) au caracter facultativ.

22. La asigurările de persoane (viaţă):


1. Suma asigurată se stabileşte în mod forfetar de către asigurat;
2. Asigurarea de viaţă nu are caracter reparator;
3. La asigurarea de rentă suma asigurată se plăteşte sub forma unor plăţi
periodice;
4. Asigurarea de supravieţuire nu este prea atractivă comparativ cu
celelalte tipuri de asigurări de viaţă;
5. Asigurările de viaţă şi cele de deces acoperă fiecare câte un singur risc.

Se cere varianta corectă de răspuns.


a. Primele trei afirmaţii;
b. Ultimele trei afirmaţii;
c. Toate răspunsurile sunt corecte;
d. Toate răspunsurile sunt incomplete;
e. Toate răspunsurile sunt false.

23.Persoana fizică sau juridică care contractează o asigurare de viaţă


este:
a. asiguratul;
b. asigurătorul;
c. deţinătorul poliţei;
d. beneficiarul.

24. Valabilitatea poliţei de asigurare începe:


a. la data semnării propunerii de asigurare;
b. la data acceptării propunerii de asigurare de către societate;
c. la data livrării poliţei de asigurare către client;
d. la data efectuării evaluări medicale.

25. La asigurările de persoane, asiguratul poate să încheie:


a. doar o asigurare, în limita maximă a valorii sale stabilită de agentul de
asigurare;
b. maxim două asigurări / una obligatorie şi una facultativă;
c. un număr nedeterminat de asigurări de acelaşi fel, fără nici un fel de
restricţie;
d. un număr nedeterminat de asigurări, dar până la valoarea sa stabilită de
agentul de asigurare.

108
Tema nr. 5

ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

Unităţi de învăţare:
• Trăsăturile principale ale asigurării de răspundere civilă
• Forme de asigurare de răspundere civilă
• Asigurarea de răspundere civilă obligatorie pentru accidente auto

Obiectivele temei:
• cunoaşterea particularităţilor asigurărilor de răspundere civilă;
• înţelegerea rolului asigurărilor de răspundere civilă;
• cunoaşterea principalelor forme de asigurare de răspundere civilă;

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandată:
• Bistriceanu G. – Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică,
Bucureşti, 2002
• Ciurel V. - Asigurări şi reasigurări: proceduri şi practici internaţionale,
Editura All-Beck, Bucureşti, 2000
• Monea M. – Asigurări şi reasigurări, Editura Focus, Petroşani, 2004
• Şeulean V., Barna F., Chiş C. – Asigurări comerciale, Editura Mirton,
Timişoara, 2007

5.1. Trăsăturile principale ale asigurării de răspundere civilă

Asigurările de răspundere civilă au ca obiect acoperirea prejudiciului


produs de un asigurat unor terţe persoane, în condiţiile în care asigurătorul este
răspunzător din punct de vedere legal.

- reprezintă domeniul în baza căruia o persoană


poate acţiona în instanţă o altă persoană sau o
Răspunderea organizaţie, care se presupune că este vinovată
civilă de producerea unor pagube, prin nerespectarea
legală legislaţiei în vigoare.

Răspunderea civilă legală presupune îndeplinirea


cumulativă a următoarelor condiţii:
- săvârşirea de către asigurat a unei fapte ilicite;
- dovada existenţei unui prejudiciu;
- existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a
asiguratului şi prejudiciul adus terţei persoane;
- constatarea culpei asiguratului care a săvârşit fapta
ilicită.

109
Reţinem: Conceptul de „răspundere civilă legală” este foarte
important, pentru că societăţile care încheie asigurări
de răspundere civilă sunt obligate să despăgubească
în numele asiguratului numai dacă acesta este
răspunzător legal să plătească daune unei terţe părţi.
Răspunderea civilă legală apare doar în urma
producerii unor prejudicii sancţionate prin lege.

asigurarea de răspundere civilă este „acea asigurare prin intermediul căreia


se acoperă toate sumele pe care asiguratul, conform legii, este obligat să le
plătească pentru pagubele materiale sau vătămările corporale produse de el
unui terţ”.

Termenii esenţiali ce apar în cadrul asigurării de răspundere civilă sunt:


- asigurat – orice persoană fizică sau juridică;
- terţ – orice persoană fizică sau juridică alta decât asiguratul;
- eveniment asigurat –prin care se înţelege: avarierea sau distrugerea
unor bunuri care nu aparţin asiguratului sau care nu sunt în sarcina ori sub
controlul asiguratului, produse în perioada de valabilitate a poliţei; precum şi
vătămarea corporală sau decesul oricărei persoane, produse în perioada de
valabilitate a poliţei.

Suma asigurată se stabileşte la valoarea


solicitată de asigurat şi agreată de societatea de
asigurare, separat pentru deces, vătămări corporale sau
pagube la bunuri.

În cazul persoanelor juridice cuantumul acestei


Suma sume se determină în funcţie de cifra de afaceri
asigurată anuală, estimată la încheierea contractului.

În cazul persoanelor fizice se poate aplica una


din următoarele metode:
- metoda evaluării averii personale prezente
şi viitoare;
- metoda evaluării averii personale prezente;
- metoda determinării sentinţei judecătoreşti
maxime pentru vătămare corporală sau pentru deces.

Soluţionarea daunelor care decurg din răspunderea civilă depinde mai


mult de lege decât de termenii contractuali ai poliţei de asigurare, întrucât legile
privind răspunderea civilă există separat de termenii poliţei de asigurare.
Contractele de asigurare de răspundere civilă îl protejează pe deţinătorul de poliţă
împotriva consecinţelor financiare ale legilor care reglementează răspunderea
civilă.
În orice daună apărută la asigurările de răspundere civilă, inspectorul de
daune trebuie să stabilească:
- acoperirea;

110
- răspunderea;
- prejudiciul suferit;
- valoarea despăgubirii;
Prin asigurarea de răspundere civilă, va fi acoperit orice tip de vătămare
corporală sau pagubă materială pentru care asiguratul este răspunzător, cu
excepţia situaţiilor prezentate ca excluderi. După stabilirea acoperirii, inspectorul
de daună trebuie să evalueze răspunderea legală şi mărimea pagubelor, astfel este
esenţial un proces de investigare în vederea răspunderii legale.
Înainte de a stabili valoarea despăgubirilor, inspectorii de daună trebuie să
determine mărimea pagubelor produse, acesta bazându-se pe informaţiile
furnizate de experţi , cu privire la mărimea daunelor produse, respectiv de medici,
pentru vătămările corporale, de evaluatori, antreprenori, sau de unităţi de reparaţii
pentru pagube la bunuri, sau de contabili şi economişti pentru pierderile
financiare.
Pentru cazurile de vătămări corporale, elementele de daună pentru care
legea impune plata unei despăgubiri se referă la cheltuielile medicale deja
efectuate precum şi de cele estimate pentru perioada următoare; de asemenea la
pierderile de venit pe perioada în care reclamantul a fost în incapacitate de muncă.
Despăgubirile pentru cheltuieli medicale şi pentru pierderi de venit sunt
denumite despăgubiri de ordin special. În plus faţă de aceste despăgubiri de ordin
special, reclamanţii pot solicita anumite despăgubiri de ordin general. Acestea
sunt practic, compensaţii care se acordă pentru suferinţa fizică şi pentru
consecinţele producerii unui eveniment. Toate daunele de ordin special şi general
sunt denumite daune compensatorii.

Observaţie:
Contractul de asigurare de răspundere civilă este format, în general, din:
condiţiile generale privind asigurarea de răspundere civilă, condiţiile specifice
fiecărui tip de poliţă, cererea de asigurare, dovada efectuării plăţii primei de
asigurare, poliţa de asigurare şi alte documente semnate de asigurat şi asigurător.

TEST DE EVALUARE

1. Ce se înţelege prin răspundere civilă legală?


Răspuns:

Răspunderea civilă legală reprezintă domeniul în baza căruia o persoană


poate acţiona în instanţă o altă persoană sau o organizaţie, care se presupune
că este vinovată de producerea unor pagube, prin nerespectarea legislaţiei în
vigoare.

2. Care sunt termenii esenţiali ce apar în cadrul asigurării de


răspundere civilă?
Răspuns:

111
Exerciţii

Exemplu rezolvat:
1.În cazul asigurării de răspundere civilă, terţa persoană păgubită are
statut de:
a. contractant şi stipulat al asigurării;
b. beneficiar al asigurării;
c. asigurat;
d. persoana cuprinsă în asigurare;
e. contractant.

Rezolvare O • O O O

De rezolvat:
2. Sumele asigurate în cazul asigurării pentru răspunderea civilă, în
general se determină separat pentru:
a. deces / vătămări corporale / pagube materiale;
b. fiecare persoană prejudiciată / perioadă;
c. eveniment / perioadă;

O O O

5.2. Tipuri de asigurări de răspundere civilă

Asigurările de răspundere civilă cuprind o gamă diversă de acoperiri, în


continuă extindere, datorită creşterii gradului de diversificare a activităţilor umane
şi datorită răspunderilor tot mai mari pe care le au faţă de terţi atât persoanele
juridice cât şi persoanele fizice.

Cele mai frecvente tipuri de asigurări de răspundere sunt:


 răspunderea angajatorului;
 răspunderea producătorului şi a contractanţilor;
 răspunderea pentru riscuri comerciale şi industriale;
 răspunderea proprietarului;
 răspunderea chiriaşului;
 răspunderea proprietarilor de magazine;
 răspunderea autorităţii publice;
 asigurarea de răspundere a proprietarilor unor bunuri;
 răspunderea unor categorii de sportivi;
 răspunderea pentru poluarea mediului înconjurător;
 răspunderea civilă auto, răspunderea bicicliştilor;
 răspunderea civilă faţă de terţi în asigurarea de aviaţie;
 răspunderea faţă de terţi în asigurarea maritimă;
 răspunderea persoanelor fizice (asigurare de răspundere
personală);
 asigurarea pentru cheltuieli de judecată;
 răspunderea profesională pentru contabili, avocaţi, arhitecţi,
constructori – care acoperă răspunderea pentru erori, omisiuni ale lor sau ale
angajaţilor lor, precum şi pentru medici, chirurgi, stomatologi – care acoperă
daunele provocate pacienţilor din aceleaşi motive;
 asigurarea de răspundere a directorilor şi funcţionarilor;

112
Tipuri de Caracteristici
asigurări de
răspundere
civilă

Asigurarea de • Oferă protecţie pentru asiguraţi în legătură cu


răspundere a pierderile, cheltuielile de stabilire a despăgubirilor legate de
angajatorului răniri, îmbolnăviri determinate de neglijenţa angajatorului.
• Terţa parte este angajatul sau un fost angajat care
suferă o vătămare corporală sau o îmbolnăvire datorită
neglijenţei, erorilor, defecţiunilor sau omisiunilor
angajatorului.
• În multe ţări, asigurarea de răspundere a
angajatorului este obligatorie.

Asigurarea de • Este practică datorită faptului că toţi cei care vând o


răspundere a marfă au o răspundere faţă de cei care o folosesc sau o
producătorului consumă. Prin utilizarea ei se pot produce vătămări
corporale, îmbolnăvire, deces sau rănire, pierderi sau
prejudicii materiale.
• În ţările dezvoltate reglementările sunt puternic
protective pentru consumatori, iar limitele răspunderilor sunt
ridicate. În Marea Britanie această răspundere există chiar
dacă mărfurile se vând în altă ţară, iar în Statele Unite ale
Americii răspunderile se ridică la sume uriaşe datorită
reglementărilor stricte privind protecţia consumatorilor.

Asigurarea de • Este o formă de protecţie specializată care acoperă


răspundere a răspunderea directorilor şi membrilor consiliilor de
directorilor administraţie pentru erori şi neglijenţă în conducerea unei
companii.
• De asemenea, poate fi acoperită, printr-o poliţă
asemănătoare, şi răspunderea altor categorii de personal.
• Asigurătorii elaborează condiţii specifice fiecărui
client, funcţie de nevoile acestuia, pe criterii de activitate,
nivel de răspundere, şi altele.
• Poliţa oferă acoperire şi pentru cheltuielile cu
avocaţii pentru apărarea în proces şi compensaţiile
financiare pe care directorul sau funcţionarul ar trebui să le
plătească.

Răspunderea • Se referă la responsabilitatea legală legată de


civilă auto vătămarea corporală sau de distrugerea proprietăţii ca
urmare a deţinerii, întreţinerii şi folosirii unui autovehicul.
• Aceasta îmbracă două forme:
- asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie;
- asigurarea de răspundere civilă pentru pagube
produse prin accidente de autovehicule cu valabilitate numai
în afara teritoriului României.

113
Asigurarea de • Răspunderea civilă a proprietarului sau operatorului
răspunderea unui aparat de zbor se determină în funcţie de legislaţia
civilă faţă de existenţă în statul în care s-a produs accidentul sau în cel
terţi în care are cea mai mare legătură cu accidentul produs, cu
asigurarea de excepţia cazului în care există tratate de colaborare
aviaţie internaţionale care reglementează acest aspect.
• Asigurarea de răspundere civilă de aviaţie oferă
deţinătorului de poliţă de asigurare protecţia împotriva
reclamanţilor care au suferit vătămări corporale sau daune
(respectiv vătămări sau pagube provocate: echipajului,
pasagerilor, alte persoane decât pasagerii, administratori de
hangare, bunuri diverse).
Asigurarea de • În cadrul acestui tip de asigurare sunt cuprinse:
răspunderea răspunderea pentru vătămarea, îmbolnăvirea sau decesul
faţă de terţi în membrilor echipajului, muncitorilor portuari, pasagerilor sau
asigurarea altor persoane aflate la bord, personalului care nu se află la
maritimă bordul navei; răspunderea pentru avarierea altor nave,
bunuri existente pe alte nave, inclusiv a încărcăturii
acestora, a podurilor, docurilor, ecluzelor navigabile şi a
altor structuri; răspunderea civilă pentru prejudiciile produse
de poluare.
Asigurarea • Constă în rambursarea unor sume necesare
privind asiguratului pentru compensarea unui terţ, în calitate de
răspunderea public, în cazul vătămării corporale sau pagubelor materiale
publică provocate de neglijenţa sa sau a angajaţilor săi.
• Astfel de răspunderi pot proveni din: duşumele
alunecoase, defecte ale scărilor, lifturilor sau scărilor
rulante, vitrine, mărfuri care cad de pe rafturi sau din vitrine,
uşi-capcană, parcuri, muzee, etc.
Asigurarea de • Este necesară datorită faptului că orice persoană
răspundere fizică are obligaţia de a nu cauza nici un fel de vătămări
personală corporale terţilor sau pagube proprietăţilor lor.
• Astfel, persoanele fizice răspund faţă de terţi prin
activitatea zilnică pe care o desfăşoară şi care implică o
anumită răspundere (sport, plimbatul animalelor, etc).
poliţele se pot încheia şi pentru răspunderea familiei.
Asigurarea • Aceasta nu este o asigurare de răspundere în
pentru adevăratul înţeles al termenului, dar este importantă
cheltuieli de deoarece este totuşi legată de răspunderea faţă de terţi.
judecată. • Aceasta include acţiunile duse de clienţii şi angajaţii
asiguratului sau de vecinii acestuia.
Asigurarea de • Are ca scop despăgubirea celor ce suportă diverse
răspundere pagube materiale sau financiare din vina anumitor
profesională profesionişti, apărând ca o necesitate impusă de implicaţiile
practicării anumitor profesii care pot produce altora pagube
provocate din neglijenţă în exercitarea profesiei.
• În această categorie se încadrează profesiile care
oferă consultanţă sau prestează un serviciu specializat, cum
ar fi: constructorii, arhitecţii, avocaţii, contabilii,
economiştii, medicii, consultanţii şi în general, orice
profesie sau meserie care presupune o mare răspundere.

114
TEST DE EVALUARE

1. Caracterizaţi pe scurt asigurarea privind răspunderea publică.


Răspuns:
Asigurarea privind răspunderea publică constă în rambursarea unor sume
necesare asiguratului pentru compensarea unui terţ, în calitate de public, în
cazul vătămării corporale sau pagubelor materiale provocate de neglijenţa sa
sau a angajaţilor săi. Astfel de răspunderi pot proveni din: duşumele
alunecoase, defecte ale scărilor, lifturilor sau scărilor rulante, vitrine, mărfuri
care cad de pe rafturi sau din vitrine, uşi-capcană, parcuri, muzee, etc.

2. Caracterizaţi pe scurt asigurarea privind răspunderea profesională.


Răspuns:

Exerciţii

Exemplu rezolvat:
1. Asigurarea de răspundere a angajatorului:
a. constă în rambursarea unor sume necesare asiguratului pentru
compensarea unui terţ, în calitate de public
b. are ca scop despăgubirea celor ce suportă diverse pagube materiale sau
financiare din vina anumitor profesionişti
c. oferă deţinătorului de poliţă de asigurare protecţia împotriva
reclamanţilor care au suferit vătămări corporale sau daune
d. oferă protecţie pentru asiguraţi în legătură cu pierderile, cheltuielile de
stabilire a despăgubirilor legate de răniri, îmbolnăviri determinate de neglijenţa
angajatorului.

Rezolvare O O O •

De rezolvat:
2. Asigurarea de răspundere a producătorului:
a. este importantă deoarece este legată de răspunderea faţă de terţi;
b. este practică datorită faptului că toţi cei care vând o marfă au o
răspundere faţă de cei care o folosesc sau o consumă;
c. este o formă de protecţie specializată care acoperă răspunderea
directorilor şi membrilor consiliilor de administraţie pentru erori şi neglijenţă în
conducerea unei companii;
d. are ca scop despăgubirea celor ce suportă diverse pagube materiale sau
financiare din vina anumitor profesionişti;
e. prin utilizarea ei se pot produce vătămări corporale, îmbolnăvire, deces
sau rănire, pierderi sau prejudicii materiale;

O O O O O

115
5.3. Asigurarea de răspundere civilă obligatorie
pentru accidente auto

Existenţa asigurărilor de răspundere civilă permite acoperirea unor


prejudicii – fie ele pagube sau vătămări corporale – produse de asigurat unor terţe
persoane, denumite generic terţi păgubiţi.
Prin legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România,
asigurarea de răspundere civilă este obligatorie. Motivaţia instituirii obligativităţii
pentru asigurarea de răspundere civilă auto este legată de creştere într-un ritm
accelerat a numărului autovehiculelor care circulă pe drumurile publice, de
sporirea pagubelor sau vătămărilor corporale produse prin accidentele de
circulaţie.

Reţinem:

Obligativitatea încheierii asigurării de răspundere civilă pentru pagube


produse din accidente de autovehicule (RCA) o toate persoanele fizice şi juridice
care deţin autovehicule înmatriculate în România şi autorizate să circule pe
drumurile publice.

Asigurarea de răspundere civilă cu valabilitate transfrontalieră era


realizată până în anul 2006 prin intermediul unei poliţe separate de asigurare şi
anume asigurarea de răspundere civilă pentru accidente auto cu valabilitate
transfrontalieră tip Cartea Verde.
Începând cu anul 2007 au fost aduse modificări importante acestei
categorii de asigurare, în ideea apropierii de tehnicile practicate în Uniunea
Europeană. În esenţă, poliţa de asigurare de răspundere civilă are atât
valabilitate(acoperire) internă cât şi internaţională.

• Poliţa RCA (RCA – abrevierea


La încheierea contractului pentru asigurarea obligatorie de
de asigurare de răspundere
răspundere civilă pentru accidente auto
civilă pentru pagube
produse din accidente de
autovehicule, asigurătorul • Vigneta – partea detaşabilă a
emite următoarele poliţei RCA, aplicată la vedere pe
documente care atestă autovehicul, care atestă existenţa poliţei
existenţa asigurării de tip RCA pentru autovehicului respectiv
RCA cu valabilitate internă
şi transfrontalieră: • Cartea Verde

Asigurătorii RCA sunt obligaţi să transmită în baza naţională de date, prin


sistem informatic, utilizând un mediu de comunicare electronică, toate
informaţiile privind încheierea asigurării obligatorii RCA, data de încetare a
valabilităţii sau de reziliere a contractului de asigurare, precum şi informaţii cu
privire la producerea unor evenimente pe parcursul derulării asigurării.

116
Suma asigurată, în cazul asigurării obligatorii RCA, este reprezentată de
limita maximă a despăgubirii care poate fi acordată de asigurător pentru
prejudiciile provocate în unul şi acelaşi accident, atât pentru pagube materiale
directe sau indirecte, cât şi pentru vătămări corporale sau dcese, inclusiv prejudicii
fără caracter patrimonial.

• Se diferenţiază pe categorii de autovehicule


şi pe categorii de asiguraţi – persoane fizice sau
juridice – în funcţie de frecvenţa şi intensitatea
producerii unor accidente şi de urmările lor.

• Pentru autovehiculele înmatriculate în


străinătate care nu posedă documente de asigurare
internaţionale valabile şi în România, primele de
asigurare sunt stabilite separat.
Prima de
asigurare • Pentru transportatorii internaţionali, având în
vedere faptul că riscul se produce transfrontalier,
reclamând plata unor despăgubiri în valută, tarifele
de primă RCA se stabilesc separat şi au cuantumuri
mai mari decât în cazul altor asiguraţi RCA.

• Asigurătorii practică pentru fiecare categorie


de asiguraţi, persoane fizice şi juridice, un nivel de
bază al primei de asigurare şi plecând de la el, aplică
reduceri sau majorări în funcţie de riscul ataşat
diferitelor categorii de asiguraţi.

• Asigurătorii pot aplica reduceri în raport cu


situaţia specială în care se află unii asiguraţii, astfel:
- pensionarii beneficiază de o reducere a
tarifelor de primă de 20% în raport cu nivelul
de bază;
- - persoanele cu deficienţe locomotorii, care
au în proprietate sau în folosinţă vehicule
adaptate infirmităţii lor beneficiază de o
reducere de 20% în raport cu nivelul de bază;
- pentru persoanele juridice se pot acorda
reduceri între 5-25%, în funcţie de numărul
de autovehicule din parcul auto al
asiguratului;
- reduceri se pot aplica persoanelor fizice şi
juridice pentru plata anticipată şi integrală a
primelor de asigurare (de obicei 10%) sau
pentru reînnoirea poliţei la acelaşi asigurător
(reducerea este de 5%);
Reducerile cumulate nu pot depăşi 50% din nivelul
tarifelor de bază.

117
Asigurarea obligatorie RCA se încheie pe perioade determinate, astfel:
a) anual sau semestrial pentru autovehiculele înmatriculate sau înregistrate,
după caz;
b) pe perioada de valabilitate a autorizaţiei provizorii de circulaţie, pentru
autovehiculele înregistrate provizoriu;
c) pe perioada înmatriculării temporare, dar nu mai mult de 12 luni;

Începe:
a) din momentul plăţii primei de asigurare
şi al eliberării documentelor de asigurare dar nu
Răspunderea mai devreme de date intrării în vigoare a
asigurătorului asigurării înscrisă în document, pentru cazul în
care prima se plăteşte cel mai târziu în ultima zi
de valabilitate a perioadei de asigurare
anterioare;
b) după 48 de ore de la expirarea zilei în
care s-a plătit prima de asigurare şi s-au eliberat
documentele de asigurare, pentru persoanele care
nu aveau o asigurare obligatorie RCA valabilă în
momentul plătii;
c) din momentul plăţii primei de asigurare
şi al eliberării documentelor de asigurare, dar nu
mai devreme de data intrării în vigoare a
autorizaţiei provizorii de circulaţie a
autovehiculului, acolo unde este cazul.

Încetează:
- la ora 24 a ultimei zile de valabilitate înscrise în documentul de
asigurare pentru care s-a plătit prima de asigurare datorată, sau,
anterior acestei date, în momentul radierii autovehiculului.

Asigurătorii autorizaţi de autoritatea de supraveghere a activităţii de


asigurare şi reasigurare să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă
pentru pagube cauzate prin accidente de autovehicule acordă despăgubiri pentru
prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane
păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi pentru cheltuielile făcute de
asiguraţi în procesul civil.

Observaţie:
În limitele menţionate mai sus, despăgubirile se acordă în formă bănească
pentru:
a)vătămări corporale sau deces;
b)pagube materiale;
c)pagube ca urmare a lipsei de folosinţă a autovehiculului avariat;
d)cheltuieli făcute de asigurat în procesul civil în legătură cu pretenţiile
formulate de terţi.
De asemenea, se plătesc despăgubiri indiferent de locul în care a fost
produs accidentul de autovehicul – atât în timpul deplasării cât şi în timpul
staţionării pentru pagube produse de existenţa sau funcţionarea dispozitivelor sau

118
instalaţiilor montate pe autovehicule, precum şi pentru pagube cauzate de remorci,
semiremorci ori ataşe, dar numai atât timp cât acestea sunt ataşate la un vehicul
asigurat.

TEST DE EVALUARE

1. Cine are obligativitatea încheierii poliţei RCA?


Răspuns:
Obligativitatea încheierii asigurării de răspundere civilă pentru
pagube produse din accidente de autovehicule o toate persoanele fizice şi
juridice care deţin autovehicule înmatriculate în România şi autorizate să
circule pe drumurile publice.

2. Care sunt documentele ce atestă existenţa asigurării de tip RCA?


Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Asigurarea obligatorie RCA se încheie pe perioade determinate
astfel:
a. pe perioada de valabilitate a autorizaţiei provizorii de circulaţie, pentru
autovehiculele înregistrate provizoriu
b. doar anual pentru autovehiculele înmatriculate sau înregistrate;
c. anual sau semestrial pentru autovehiculele înmatriculate sau înregistrate;
d. pe perioada înmatriculării temporare, dar nu mai mult de 12 luni
e. pe perioada înmatriculării temporare, dar nu mai mult de 3 luni

Rezolvare: • O • • O

De rezolvat:
2. Identificaţi afirmaţiile adevărate:
a. pentru transportatorii internaţionali, tarifele de primă RCA se stabilesc
separat şi au cuantumuri mai mari decât în cazul altor asiguraţi RCA.
b. pentru transportatorii internaţionali, tarifele de primă RCA se stabilesc
separat şi au cuantumuri mai mici decât în cazul altor asiguraţi RCA.
c. asigurătorii practică pentru fiecare categorie de asiguraţi, persoane fizice
şi juridice, un nivel de bază al primei de asigurare fără a ţine cont de riscul ataşat
diferitelor categorii de asiguraţi.
d.asigurătorii pot acorda reduceri faţă de prima de bază, care, cumulat nu
pot depăşi 50% din nivelul tarifelor de bază.

O O O O

119
REZUMATUL TEMEI

Asigurările de răspundere civilă au ca obiect acoperirea prejudiciului


produs de un asigurat unor terţe persoane, în condiţiile în care asigurătorul este
răspunzător din punct de vedere legal.
Conceptul de „răspundere civilă legală” este foarte important, pentru că
societăţile care încheie asigurări de răspundere civilă sunt obligate să
despăgubească în numele asiguratului numai dacă acesta este răspunzător legal să
plătească daune unei terţe părţi. Răspunderea civilă legală apare doar în urma
producerii unor prejudicii sancţionate prin lege.
În orice daună apărută la asigurările de răspundere civilă, inspectorul de
daune trebuie să stabilească: acoperirea; răspunderea; prejudiciul suferit; valoarea
despăgubirii;
Cele mai frecvente tipuri de asigurări de răspundere sunt: răspunderea
angajatorului; răspunderea producătorului şi a contractanţilor; răspunderea pentru
riscuri comerciale şi industriale; răspunderea proprietarului; răspunderea
chiriaşului; răspunderea proprietarilor de magazine; răspunderea autorităţii
publice; asigurarea de răspundere a proprietarilor unor bunuri; răspunderea unor
categorii de sportivi; răspunderea pentru poluarea mediului înconjurător;
răspunderea civilă auto, răspunderea bicicliştilor; răspunderea civilă faţă de terţi în
asigurarea de aviaţie; răspunderea faţă de terţi în asigurarea maritimă; răspunderea
persoanelor fizice (asigurare de răspundere personală); asigurarea pentru cheltuieli
de judecată; răspunderea profesională pentru contabili, avocaţi, arhitecţi,
constructori – care acoperă răspunderea pentru erori, omisiuni ale lor sau ale
angajaţilor lor, precum şi pentru medici, chirurgi, stomatologi – care acoperă
daunele provocate pacienţilor din aceleaşi motive; asigurarea de răspundere a
directorilor şi funcţionarilor;
În cazul asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse din
accidente de autovehicule (RCA) obligativitatea încheierii acesteia revine
persoanelor fizice şi juridice care deţin autovehicule înmatriculate în România şi
autorizate să circule pe drumurile publice. Asigurătorii autorizaţi de autoritatea de
supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare să practice asigurarea
obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate prin accidente de
autovehicule acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în
baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum
şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.

120
Tema nr. 6

EFICIENŢA ACTIVITĂŢII SOCIETĂŢILOR DE ASIGURARE

Unităţi de învăţare:
• Conceptul de eficienţă în domeniul activităţii de asigurare
• Criterii şi indicatori privind aprecierea eficienţei activităţii de asigurare

Obiectivele temei:
• Înţelegerea noţiunii de eficienţă în domeniul asigurărilor;
• Înţelegerea modului de determinare a rezultatelor societăţilor din domeniul
asigurărilor;
• Cunoaşterea şi înţelegerea indicatorilor de apreciere a activităţii de
asigurare
• Formarea unui nou mod de gândire privind aprecierea eficienţei
societăţilor de asigurare.

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandată:
• Dobrin M, Tănăsescu P. – Teoria şi practica asigurărilor, Editura
Economică, Bucureşti, 2003
• Monea M. – Asigurări şi reasigurări, Editura Focus, Petroşani, 2004
• Popescu M., Monea A. – Auditul şi controlul asigurărilor, Editura
Universitas, Petroşani, 2005
• Şeulean V., Barna F., Chiş C. – Asigurări comerciale, Editura Mirton,
Timişoara, 2007
• Tănăsescu, P., ş.a. – Asigurări comerciale moderne, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2007

6.1. Conceptul de eficienţă în domeniul activităţii de asigurare

Ca noţiune complexă, eficienţa economică exprimă rezultatele obţinute de


o unitate economică, privite prin prisma eforturilor depuse într-o anumită perioadă
de timp.
Evaluarea performanţelor unei societăţi de asigurare şi exprimarea
eficienţei activităţii desfăşurate de acestea trebuie să aibă în vedere atât rezultatele
financiare obţinute, raportul dintre efectul înregistrat şi efortul depus pentru
obţinerea acestui efect, dar şi evaluarea succesului asigurătorului în direcţia
satisfacerii nevoilor clienţilor săi.

Eficienţa activităţii de asigurare este necesar să fie privită atât din punctul
de vedere al intereselor asigurătorului, care îşi conduce activitatea pe baza
principiului gestiunii financiare, cât şi din punctul de vedere al intereselor
asiguraţilor.

121
Pentru asigurat Efectul obţinut ca urmare a activităţii de asigurare este
reprezentat de despăgubirile pe care asigurătorul le
acordă,
Efortul depus de asigurat constă în plata primelor de
asigurare
eficienţa asigurărilor este cu atât mai mare cu cât
despăgubirile primite la producerea riscului asigurat sunt
mai ridicate, iar primele de asigurare mai mici. De
asemenea, cu cât s-a scurs mai puţin timp de la intrarea
în vigoare a contractului de asigurare până la plata
despăgubirii, cu atât este mai eficientă activitatea de
asigurare.
Pentru asigurător Efectul este dat de rezultatele financiare proprii pe care
le obţine şi care îi garantează funcţionarea în continuare
în condiţii de maximă securitate
Efortul asigurătorului constă în organizarea,
conducerea şi gestionarea în bune condiţii a fondurilor
constituite şi/sau plasate în diverse operaţiuni financiare
activitatea de asigurare este cu atât mai eficientă cu cât
cheltuielile cu plata indemnizaţiilor (sume asigurate şi
despăgubiri), precum şi cele legate de formarea şi
gestionarea fondului de asigurare sunt mai reduse.

Observaţie:
La momentul contractării poliţei asigurătorul încasează prima de
asigurare fără a cunoaşte cu exactitate mărimea daunelor care se vor produce,
dispunând doar de estimaţii ale acestora, calculate pe baza teoriei
probabilităţilor.

Calculul cotelor de primă este o etapă importantă în crearea unui tip


de produs, bazându-se pe calcule actuariale. Fondurile specifice create de
societatea de asigurare trebuie să acopere cheltuielile cu plata despăgubirilor,
cheltuieli financiare şi de administrare. Analiza eficienţei se va baza pe datele
furnizate de sistemul informaţional al societăţii de asigurare.

Un prim pas în analizarea şi stabilirea gradului de eficienţă al activităţii în


domeniul asigurărilor îl constituie studierea rezultatelor financiare, pe care
societatea de asigurare reuşeşte să îl stabilească, în urma politicii economico-
financiare pe care o practică.

O societate de asigurare îşi poate desfăşura activitatea doar în măsura


în care aceasta este eficientă, în măsura în care din primele de asigurare
încasate reuşeşte să-şi formeze un fond de asigurare care să-i permită
acoperirea cheltuielilor pe care le are de efectuat.
Raţiunea de a exista a oricărei societăţi comerciale, deci inclusiv a
societăţilor de asigurări este obţinerea unui profit, deci acoperirea din
veniturile obţinute a cheltuielilor efectuate şi obţinerea unui surplus.

122
Reţinem:
În analiza eficienţei asigurărilor este necesar să avem în vedere faptul că
în acest domeniu se întâlneşte un fenomen original-unic în activitatea economică
şi anume inversarea ciclului de producţie, asigurătorul “vinde” înainte de a fi
“produs”, deci înainte de a cunoaşte “costul produsului vândut”.

Creşterea eficienţei activităţii de asigurare, indiferent de forma juridică,


ramura de activitate, obiectul de activitate, riscul asigurat, sfera de cuprindere sau
raporturile ce se stabilesc între asigurător şi asigurat, este dependentă de:
mărimea veniturilor şi nivelul cheltuielilor aferente.

Veniturile:

• au ca bază de constituire primele încasate aferente asigurărilor


realizate şi a sumelor încasate din alte operaţiuni specifice. În timp ce sumele
încasate din alte operaţiuni depind de piaţa financiară şi de cerinţele acesteia,
volumul total al primelor încasate este dependent şi determinat de cererea de
asigurări. În general, societăţile de asigurări au în vedere ca prima medie
pentru un risc asigurat să fie redusă, astfel încât prin aceasta să influenţeze
creşterea cererii de asigurare, a numărului de asigurări şi obiecte asigurate şi
implicit, să se realizeze pe această cale o dispersie a riscului şi o reducere
relativă a nivelului despăgubirilor.

Cheltuielile:

• Cheltuielile aferente operaţiunilor de asigurare, atât directe


(despăgubiri şi efortul de constituire şi gestionare a fondului de asigurare),
cât şi indirecte (acţiuni diverse, publicitate, reclame), sunt în atenţia
asigurătorilor.
• În primul rând, având în vedere că plăţile pentru despăgubiri ocupă
locul prioritar (ca pondere) în totalul cheltuielilor, în mare măsură creşterea
exagerată, dincolo de limita obiectivă, ar reprezenta o acţiune anormală şi
riscantă, deoarece despăgubirea este efectul final al întregii operaţiuni al
activităţii de asigurare. Limita obiectivă în care trebuie să se încadreze o
despăgubire este nivelul real al pagubei produsă de un fenomen asigurat, fără
a se lua în considerare şi influenţele nefavorabile datorate caracterului
subiectiv pe care îl au acţiunile întreprinse sau neîntreprinse. În unele situaţii
însă despăgubirea este superioară limitei obiective acceptate în principal
datorită caracterului subiectiv în stabilirea nivelului pagubei şi a realităţii
acţiunii fenomenului asigurat.

În concluzie: activitatea de asigurare trebuie să fie astfel organizată încât


asigurătorul să-şi poată acoperi cheltuielile de administrare şi constituire a
fondului de asigurare, plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate, precum şi un
anumit profit.

123
TEST DE EVALUARE

1. Care este efectul obţinut de asigurat în urma desfăşurării activităţii


de asigurare?
Răspuns:
Pentru asigurat efectul obţinut ca urmare a activităţii de asigurare este
reprezentat de despăgubirile pe care asigurătorul le acordă.

2. În ce constă efortul asigurătorului în urma desfăşurării activităţii de


asigurare?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Identificaţi afirmaţia adevărată:
a. pentru asigurător activitatea de asigurare este cu atât mai eficientă cu cât
cheltuielile cu plata indemnizaţiilor precum şi cele legate de formarea şi
gestionarea fondului de asigurare sunt mai mari;
b. pentru asigurător activitatea de asigurare este cu atât mai eficientă cu cât
cheltuielile cu plata indemnizaţiilor precum şi cele legate de formarea şi
gestionarea fondului de asigurare sunt mai reduse;
c. efortul depus de asigurător constă în plata primelor de asigurare;
d. pentru asigurător eficienţa asigurărilor este cu atât mai mare cu cât
despăgubirile acordate la producerea riscului asigurat sunt mai ridicate, iar
primele de asigurare mai mici.

Rezolvare: O • O O O

De rezolvat:
2. Identificaţi afirmaţiile adevărate:
a. creşterea eficienţei activităţii de asigurare este dependentă de: mărimea
veniturilor şi nivelul cheltuielilor aferente
b. efortul depus de asigurat constă în plata primelor de asigurare;
c. efortul depus de asigurător constă în plata primelor de asigurare;
d. veniturile asigurătorului au ca bază de constituire primele încasate
aferente asigurărilor realizate şi a sumelor încasate din alte operaţiuni specifice

O O O O

6.2. Criterii şi indicatori privind aprecierea eficienţei


activităţii de asigurare

Pentru a putea face o apreciere obiectivă a eficienţei activităţii de


asigurare, se apelează la un sistem adecvat de indicatori.

124
Alegerea indicatorilor ce pot fi utilizaţi pentru aprecierea eficienţei
activităţii de asigurare este necesar să fie făcută în funcţie de o serie de criterii,
cum sunt:
• obiectivele concrete care se urmăresc;
• nivelul macro sau micro la care se urmează să fie efectuată
aprecierea activităţii;
• modul de reglementare juridică a asigurărilor care se aplică;
• ramura de asigurare despre care este vorba.
Observaţie:
Fiecare dintre indicatorii utilizaţi scoate în evidenţă anumite laturi ale
activităţii de asigurare. Nu se poate face o ierarhizare în utilizarea acestor
indicatori şi nici nu se poate afirma că unul dintre ei ar avea vreo importanţă mai
mare decât altul.
Cei mai importanţi şi mai frecvent utilizaţi indicatori sunt:

Rata daunei

• este unul din indicatorii utilizaţi pentru aprecierea rezultatelor


financiare obţinute de un asigurător. Ea arată în ce raport se află
despăgubirile sau sumele asigurate, plătite de asigurător, faţă de primele de
asigurare încasate.
Formula de calcul a ratei daunei (Rd) este:
D
Rd = × 100
P
D – totalul despăgubirilor sau sumelor asigurate plătite de asigurător
P – totalul primelor de asigurare încasate de asigurător
• Rata daunei se exprimă în procente şi poate fi mai mică, egală sau
mai mare de 100%.
• Cu cât rata daunei înregistrează valori mai mici decât 100, cu atât
situaţia financiară este mai favorabilă pentru asigurător.

Observaţie: Indicatorul rata daunei are relevanţă numai în cazul asigurărilor de


bunuri şi al asigurărilor de răspundere civilă , nu şi în cazul asigurărilor de
viaţă; în acest ultim caz nu se poate vorbi de daune ci de despăgubiri. Atunci
când se realizează evenimentul asigurat, asigurătorul plăteşte asiguratului
indemnizaţia sau suma asigurată pentru care s-a încheiat poliţa şi nu o
despăgubire.

Costul relativ al activităţii


de asigurare

se obţine prin raportarea totalului cheltuielilor ocazionate de


activitatea de asigurare, la totalul încasărilor obţinute din primele de
asigurare şi din alte surse.
C
Formula de calcul este: Ca = × 100 , unde:
V
Ca – costul relativ al activităţii; C – totalul cheltuielilor efectuate de
asigurător; P – totalul primelor de asigurare şi a altor venituri încasate
125
Observaţie:
Costul relativ reprezintă cheltuielile de asigurare faţă de veniturile
realizate din activitatea de asigurare.
Costul relativ al activităţii este mai mic decât 100%, însă pot apărea
cazuri când este mai mare. Când costul relativ al activităţii este mai mare, în
perioada respectivă, asigurătorul n-a reuşit să acopere, cu încasările din primele
de asigurare şi din alte venituri, cheltuielile totale pe care le-a efectuat.

O societate de asigurări care înregistrează un cost relativ mai mic decât


costul relativ mediu din ramura asigurărilor îşi poate permite sa aibă o rata a
daunei mai mare decât media de pe ramura, deoarece ea va înregistra profit, ca
rezultat al minimizări celorlalte costuri ale activitatii de asigurare. Se utilizează
alături de aceşti doi indicatori şi o rată combinată.

Rata combinată

• se determină ca o sumă:
D C
Rc = + , unde Rc – rata combinată,
P P
• Daca Rc < 100% ,atunci societatea de asigurări obţine un profit din
activitatea desfăşurată.

Rata venitului net

• Se utilizează pentru aprecierea nivelului rezultatelor financiare finale


obţinute de o societate de asigurări
• Se calculează raportând diferenţa între totalul veniturilor şi totalul
cheltuielilor înregistrate într-o anumită perioadă, la totalul veniturilor.
(P − C)
Formula de calcul este: RVn = × 100
P
Aceasta relaţie se mai poate scrie:
 C
RVn = 1 −  × 100 = 1 − C a × 100 = 100 − C a
 P
În cazul în care societatea de asigurare obţine venituri şi din alte activităţi,
atunci rata venitului net se calculează raportând diferenţa între totalul
veniturilor şi totalul cheltuielilor la totalul veniturilor, respectiv:
Vt − Ct
RVn = × 100
Vt
unde: Vt- venituri totale;
Ct- cheltuieli totale.
• Rata venitului net arată, în procente, cât îi rămâne asigurătorului (netto)
din fiecare 100 de lei, de dolari etc. prime încasate.

126
Cheltuieli la 1 leu, la 1
dolar etc. venit net.

• utilizat pentru aprecierea rezultatelor financiare finale;


• se calculează raportând diferenţa dintre totalul cheltuielilor şi totalul
despăgubirilor (sumelor asigurate) plătite de asigurător pe parcursul unui an,
la diferenţa dintre totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor.
C−D
Formula de calcul este: C1leu ( dolar )Vn =
P−C
• Indicatorul exprimă cheltuielile înregistrate de asigurător pentru
obţinerea unei unităţi monetare la venit net sau cât a cheltuit asigurătorul
pentru a obţine o unitate de venit net.
• Cu cât acest indicator are o valoare mai mică, cu atât situaţia este mai
favorabilă pentru asigurător.

Reţinem:

Analiza indicatorilor pezentaţi se poate efectua atât pe ansamblul


societăţii de asigurări cât şi pentru fiecare ramura de asigurări. Concluziile
analizei trebuie să indice cauzele şi măsurile necesare obţinerii unor rezultate
mai bune în viitor.

Un set de indicatori calitativi necesar pentru aprecierea nivelului de


dezvoltare al asigurărilor facultative este compus din următorii indicatori:
• gradul de cuprindere în asigurare;
• numărul mediu de asigurări contractate de un lucrător;
• suma medie asigurată pe contract;
• prima medie încasată pe un contract;
• productivitatea muncii unui angajat în asigurări;
• durata medie de lichidare a daunei;
• gradul de acoperire prin asigurare;
• gradul de acoperire al daunei.

Gradul de cuprindere în
asigurare

• un raport între totalul bunurilor (persoanelor) asigurate şi totalul


bunurilor (persoanelor) asigurabile.
Formula de calcul este:
n
Gc = × 100 unde: Gc – gradul de cuprindere în asigurare;
N
n – numărul bunurilor asigurate; N – numărul bunurilor asigurabile
• Acest indicator exprimă procentual cât din procentualul asigurabil
(bunuri sau persoane) dintr-o anumită zonă geografică sau arie de activitate a
încheiat poliţe de asigurare cu asigurătorul analizat.
• Cu cât acest indicator înregistrează valori mai apropiate de 100, cu atât
înseamnă că asigurarea facultativă respectivă este mai dezvoltată.

127
Observaţie:
Mărimea indicatorului Gc influenţează rezultatele obţinute de asigurător
deoarece un grad de cuprindere în asigurare mare reprezintă o premisă
favorabilă pentru obţinerea unei rate a daunei mici, se realizează o dispersie mai
bună a riscurilor în cadrul comunităţilor.

Numărul mediu de asigurări


contractate de un lucrător

• este un indicator care reflectă cantitatea şi calitatea activităţii desfăşurate


de personalul care încheie poliţe de asigurare.
• se calculează ca raport între numărul total al asigurărilor facultative (de
bunuri, persoane, răspundere civilă) contractate într-o anumită perioadă de
timp (lună, trimestru, an) şi numărul lucrătorilor care se ocupă cu încheierea
de asigurări.
Formula de calcul este:
Ac
Nac = , unde:
Lc
Nac – numărul mediu de asigurări contractate de un lucrător
Ac – numărul asigurărilor contractate într-o anumită perioadă
Lc – numărul lucrătorilor care se ocupă cu încheierea de asigurări

Suma medie asigurată pe


contract

• se calculează ca un raport între totalul sumelor asigurate şi numărul


total al contractelor de asigurare încheiate.
Formula de calcul este:
Sa
Sma = , unde:
Nc
Sma – suma medie asigurată
Sa – totalul sumelor asigurate
Nc – numărul total al contractelor de asigurare încheiate

Observaţie:
Se utilizează ca indicator pentru aprecierea rezultatelor numai în cadrul
asigurărilor facultative de viaţă. O valoare ridicată a acestui indicator relevă
faptul că personalul a desfăşurat o activitate de calitate şi deci, rata venitului net
este ridicată, deoarece costurile cresc mai lent decât volumul primelor încasate
într-o anumită perioadă.

Prima medie încasată pe un


contract

• se obţine raportând totalul încasărilor din prime, la numărul


contractelor de asigurare încheiate;
P
Formula de calcul este: pm = unde: pm – prima medie încasată pe un
Nc
contract, P – totalul încasărilor din primele de asigurare

128
Observaţie:
Indicatorii prima medie încasată pe un contract şi suma medie asigurată
pe contract oferă informaţii relevante dacă se calculează pentru întreg portofoliul
de poliţe de asigurare existent la un moment dat, dar şi pentru poliţele nou
contractate într-o anumită perioadă. În cazul asigurărilor de persoane acest
indicator arată nivelul şi posibilităţile de atragere pe o perioada mai îndelungată
a unor sume de la populaţie, datorită caracteristicilor de economisire pe care le
deţin poliţele de viaţă.

Productivitatea muncii unui


lucrător din asigurări

• se obţine raportând încasările din primele de asigurare la numărul


total de lucrători.
P
Formula de calcul este: W = , unde:
Lc
P – primele de asigurare
W – productivitatea medie a muncii pe un lucrător
Lc – numărul total de lucrători

Observaţie:
Acest indicator se poate calcula anual sau pentru subperioade (lunar,
trimestrial şi semestrial), atât pentru angajaţii permanent cât şi pentru
colaboratorii societăţii, şi relevă calitatea muncii depuse de personal în vederea
obţinerii de noi contracte de asigurare.

Eficienţa asigurărilor pentru asiguraţi poate fi apreciată pe baza unor


indicatori, cum sunt: durata medie de lichidare a daunelor, gradul de acoperire
prin asigurare, gradul de acoperire a daunei.

Durata medie de lichidare a


daunelor

• se calculează ca un raport între numărul zilelor trecute de la avizarea


daunei până la plata despăgubirilor şi numărul daunelor soluţionate.
Formula de calcul este:
n

∑t i
t1 + t 2 + ... + tn t =1
Dm = = , unde:
N N
Dm – durata medie de lichidare a daunelor
t – numărul zilelor de la avizarea daunelor până la soluţionarea
acestora
N – numărul daunelor soluţionate

Observaţie:
Durata medie de lichidare a daunelor se calculează pe categorii de bunuri
asigurate, când aceasta este mai mică, asiguraţii au posibilitatea de a intra mai
rapid în posesia despăgubirilor, putând reface sau înlocui bunul avariat sau
distrus; se poate determina atât la nivelul unei sucursale, cât şi la nivelul
societăţii de asigurare.

129
Gradul de acoperire prin
asigurare

• se calculează ca un raport între suma asigurată şi valoarea reală a


bunului asigurat.
• arată, în procente, în ce raport, se află suma asigurată faţă de valoarea
reală a bunului asigurat.
Formula de calcul este:
S
Gaa = × 100 , unde:
V
Gaa – gradul de acoperire prin asigurare
S – suma asigurată
V – valoarea reală a bunului în momentul încheierii asigurării

Observaţie:
Acest indicator are semnificaţia necesară numai dacă se calculează
separat pentru fiecare bun cuprins în asigurare. Acest indicator se foloseşte în
cazul asigurărilor de bunuri şi de răspundere civilă, neavând aplicabilitate în
cazul asigurărilor de viaţă, deoarece omul şi viaţa sa nu se pot evalua în vreo
moneda.

Gradul de acoperire a daunei

• arată, în procente, în ce raport se află despăgubirea faţă de paguba


produsă.
Formula de calcul este:
D
Gad = × 100 , unde:
P
Gad – gradul de acoperire a daunei
D – despăgubirea acordată asiguratului
P – valoarea pagubei produse la bunul asigurat

Observaţie:
Gradul de acoperire al daunei se poate urmări separat, pe feluri de bunuri
cuprinse în asigurare, dar valorile înregistrate diferă în funcţie de principiul de
răspundere aplicat de asigurător în cazul soluţionării daunelor. Astfel, dacă se
aplică principiul răspunderii proporţionale, Gad parţial va fi mai mic decât dacă
se aplică principiul primului risc.

În concluzie:
Indicatorii prezentaţi se pot utiliza pentru o analiză atât la nivelul
microeconomic (nivelul sucursalelor unei societăţi de asigurare), dar şi la nivelul
macroeconomic oferind informaţii despre rezultatele financiare obţinute în
activitatea de asigurare într-o anumită perioadă de timp.

130
TEST DE EVALUARE

1. Ce se înţelege prin suma medie aigurată pe contract?


Răspuns:
Suma medie asigurată pe un contract se calculează ca un raport între
totalul sumelor asigurate şi numărul total al contractelor de asigurare
încheiate.

2. Ce se înţelege prin durata medie de lichidare a daunelor?


Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1.Se cunosc următoarele informaţii privind piaţa asigurărilor din
Români şi se cere să se calculeze rata daunei (Rd) şi să se comenteze
rezultatele obţinute

Nr. Categorie de asigurări Prime Despăgubiri


crt. încasate plătite
1 Viaţă 80758 18587
2 Persoane, altele decât cele de viaţă 63476 8049
3 Răspundere civilă (inclusiv auto) 387392 233256
4 Credite şi garanţii 39443 40049

Rezolvare:

Rd = (Despăgubiri plătite / Prime încasate) * 100


18587
Pentru asigurările de viaţă: Rd = * 100 = 23,02%
80758
Pentru asigurările de persoane, altele decât cele de viaţă:
8049
Rd = * 100 = 12,68%
63476
Pentru asigurările de răspundere civilă:
233256
Rd = * 100 = 60,22%
387392
Pentru asigurările de credite şi garanţii:
40049
Rd = * 100 = 101,54%
39443
Se observă o rată scăzută a daunei la asigurările de persoane, altele
decât cele de viaţă, faţă de asigurările de credite şi garanţii unde activitatea
de asigurare este în pierdere (Rata daunei este supraunitară)

131
Exemplu rezolvat:
2. Rata daunei:
a. este unul din indicatorii utilizaţi pentru aprecierea rezultatelor financiare
obţinute de un asigurător;
b. se calculează ca un raport între suma asigurată şi valoarea reală a
bunului asigurat;
c. arată în ce raport se află despăgubirile sau sumele asigurate, plătite de
asigurător, faţă de primele de asigurare încasate.
d. arată, în procente, în ce raport, se află suma asigurată faţă de valoarea
reală a bunului asigurat.

Rezolvare • O • O

3. O societate de asigurări a înregistrat la sfârşitul unui exerciţiu


financiar următoarele rezultate:
Total venituri ale societăţii de asigurare (V) – mii lei 310.000
Total prime de asigurare încasate (P) – mii lei 270.000
Total cheltuieli ale societăţii de asigurare (C) – mii lei 124.000
Total despăgubiri plătite (D) – mii lei 115.000
Numărul total de lucrători (Lc ) 3.050
Nmărul total al contractelor de asigurare încheiate (N c ) 13.500
Să se determine: rata daunei, costul relativ al activităţii de asigurare, rata
venitului net, cheltuieli la 1 leu venit, prima medie încasată pe un contract,
numărul mediu de asigurări contractate de un lucrător, productivitatea muncii unui
angajat în asigurări.

Rezolvare:

Indicatorii de eficienţă ai activităţii de asigurare sunt calculaţi conform


formulelor prezentate şi centralizate în tabelul următor:

Indicator Formula de calcul Valoare


Rata daunei (Rd) D 42,59%
Rd = × 100
P
Costul relativ al C 40%
activităţii de asigurare Ca = × 100
V
(Ca)
Rata venitului net (RVn) Vt − Ct 60%
RVn = × 100
Vt
Cheltuieli la 1 leu venit C−D 6,16%
C1leu ( dolar )Vn =
(C1leuVn) P−C
Prima medie încasată P 20
pe un contract (pm) pm =
Nc
Numărul mediu de Ac 4,42
asigurări contractate de Nac =
Lc
un lucrător (Nac)
Productivitatea muncii P 88,52
unui angajat în W =
Lc
asigurări (W)

132
De rezolvat:
4. Prima medie încasată pe un contract:
a. se foloseşte în cazul asigurărilor de bunuri şi de răspundere civilă,
b. se obţine raportând totalul încasărilor din prime, la numărul contractelor
de asigurare încheiate
c. se calculează ca un raport între totalul sumelor asigurate şi numărul total
al contractelor de asigurare încheiate
d. în cazul asigurărilor de persoane acest indicator arată nivelul şi
posibilităţile de atragere pe o perioada mai îndelungată a unor sume de la
populaţie, datorită caracteristicilor de economisire pe care le deţin poliţele de
viaţă.

O O O O

5. O sucursală a unei societăţi de asigurare a înregistrat la sfârşitul


anului următoarele rezultate:
Nr. Explicaţii Prime de Prime de Despăgubiri
crt. asigurare asigurare plătite
subscrise încasate
1. Asigurări 6450250 6320100 7100050
obligatorii
2. Asigurări 9500350 9350250 8560230
facultative
Să se determine rata daunei pentru fiecare tip de asigurare şi la
nivelul sucursalei societăţii de asigurări.

REZUMATUL TEMEI

Evaluarea performanţelor unei societăţi de asigurare trebuie să aibă în


vedere atât rezultatele financiare obţinute, raportul dintre efectul înregistrat şi
efortul depus pentru obţinerea acestui efect, cât şi evaluarea succesului
asigurătorului în sensul satisfacerii nevoilor clienţilor săi.
Activitatea de asigurare trebuie să fie astfel organizată încât asigurătorul
să-şi poată acoperi cheltuielile de administrare şi constituire a fondului de
asigurare, plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate, precum şi un anumit profit.
Caracterul complex al activităţii de asigurare a determinat utilizarea unui
sistem de indicatori specifici pentru determinarea eficienţei activităţii de
asigurare, precum: rata daunei, costul relativ al activităţii de asigurare, cheltuieli
la o unitate monetară de venit net, gradul de cuprindere în asigurare; numărul
mediu de asigurări contractate de un lucrător, suma medie asigurată pe contract,
prima medie încasată pe un contract, productivitatea muncii unui angajat în
asigurări.
Indicatorii prezentaţi se pot utiliza pentru o analiză atât la nivelul
microeconomic (nivelul sucursalelor unei societăţi de asigurare), dar şi la nivelul
macroeconomic oferind informaţii despre rezultatele financiare obţinute în
activitatea de asigurare într-o anumită perioadă de timp.

133
Tema nr. 7

REASIGURAREA - NECESITATE ŞI FORME DE MANIFESTARE

Unităţi de învăţare:
• Necesitatea reasigurării
• Contractul de reasigurare
• Metode de reasigurare
• Forme de reasigurare

Obiectivele temei:
• Înţelegerea conceptului de reasigurare şi necesitatea reasigurării;
• Însuşirea noţiunilor de bază şi a elementelor contractului de reasigurare;
• Cunoaşterea metodelor şi a formelor de reasigurare.

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandată:
• Ciurel V. - Asigurări şi reasigurări: proceduri şi practici internaţionale,
Editura All-Beck, Bucureşti, 2000
• Monea M. – Asigurări şi reasigurări, Editura Focus, Petroşani, 2004
• Şeulean V., Barna F., Chiş C. – Asigurări comerciale, Editura Mirton,
Timişoara, 2007
• Tănăsescu, P., ş.a. – Asigurări comerciale moderne, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2007

7.1. Necesitatea reasigurării

O societate de asigurare este interesată să manifeste o preocupare


constantă pentru ca portofoliul său să corespundă cerinţelor unei bune stabilităţi
financiare, adică să fie omogen, diversificat şi dispersat. Cum însă lucrul acesta
nu se realizează dintr-o dată, acţiunea de îmbunătăţire a structurii portofoliului
trebuie continuată şi după încheierea contractelor de asigurare.
Pentru împărţirea riscurilor între mai multe societăţi de asigurare, se
folosesc două soluţii şi anume coasigurarea şi reasigurarea.

Definiţie:
Coasigurarea constă în participarea mai multor societăţi la asigurarea
unui bun de valoare mare. În practica asigurărilor de bunuri se ivesc deseori
cazuri când, dată fiind valoarea ridicată a bunurilor oferite spre asigurare, un
asigurător să nu consimtă la încheierea contractului pentru întreaga valoare.
Atunci, asiguratul tratează, cu ajutorul unui intermediar, cu mai mulţi
asigurători, posibilitatea fracţionării asigurării valorii bunului respectiv şi
acoperirea fiecărei părţi în parte la un alt asigurător. Fiecare societate de
asigurare care participă la asigurarea unei fracţiuni din valoarea bunului în
cauză reprezintă un coasigurător. Fiecare coasigurător răspunde faţă de
asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat prin contract, iar nu în
mod solidar.

134
Definiţie:
Reasigurarea reprezintă operaţiunea efectuată de societăţile de
asigurări, de cedare a unei părţi din obligaţiile asumate către alte societăţi
specializate în preluarea acestor riscuri, numite şi societăţi de reasigurare.
Societatea de asigurare (asigurătorul) care cedează se numeşte
reasigurat, iar societatea care preia riscurile se numeşte reasigurător.

Reţinem:

Dacă la coasigurare, redistribuirea riscurilor se produce în faza încheierii


asigurării propriu-zise, în schimb, la reasigurare redistribuirea riscurilor are loc
după perfectarea contractului de asigurare, adică în faza posterioară asigurării.
Necesitatea redistribuirii riscurilor subscrise nu este „descoperită” de asigurător
numai după încheierea asigurării, ci ea este cunoscută şi avută în vedere de el de
la bun început. Altfel spus, reasigurarea nu constituie (sau nu ar trebui să
constituie) o măsură de reperare a unei erori comise de asigurător în procesul de
negociere şi perfectare a contractului de asigurare.

La început, reasigurarea se practica de societăţile profilate pe încheierea de


asigurări directe care simţeau nevoia imperioasă a ameliorării portofoliilor lor.
Ulterior au fost constituite societăţi specializate în operaţii de reasigurare, fără
însă ca societăţile de asigurare să renunţe la acest gen de operaţii. Ţări în care
reasigurarea a căpătat o amploare tot mai mare au fost Germania, Marea Britanie,
Elveţia, Franţa, Italia.
Cu timpul, piaţa naţională a reasigurărilor devine prea îngustă pentru a
absorbi întreaga ofertă de cedare în reasigurare, ceea ce determină societăţile de
asigurare să-şi plaseze o parte din riscuri la societăţile de reasigurare din
străinătate. Cu cât mai largă este participarea societăţilor de reasigurare la
redistribuirea riscurilor, cu atât mai accentuată este dispersarea geografică a
riscurilor.
Îl reprezintă menţinerea unui echilibru
Scopul corespunzător între primele de asigurare încasate şi
reasigurării despăgubirile datorate de fiecare asigurător în parte

Termeni  Reasigurat (cedent) – societatea de


specifici asigurare care cedează o parte din riscul
subscris.

 Reasigurător – societatea de asigurare


care primeşte partea din riscul subscris de o
altă societate de asigurare.

 Retrocesiune – procedură prin care


reasigurătorul cedează la rândul lui o parte
din riscul acceptat.

135
Reasigurările se caracterizează prin:
• reprezintă un mijloc de egalizare, prin divizare a obligaţiilor între mai
multe societăţi de asigurare;
• menţin un echilibru între prime şi despăgubiri;
• reduc riscul de insolvabilitate al reasigurătorilor;
• se poate încheia numai între persoane juridice (societăţi de asigurări);
• produce efecte numai între reasigurat şi reasigurător;
• se încheie pentru o sumă mai mică decât cea asigurată.

TEST DE EVALUARE

1. Definiţi reasigurarea
Răspuns:
Reasigurarea reprezintă operaţiunea efectuată de societăţile de
asigurări, de cedare a unei părţi din obligaţiile asumate către alte societăţi
specializate în preluarea acestor riscuri, numite şi societăţi de reasigurare.

2. Definiţi coasigurarea
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Contractul de reasigurare se poate încheia:
a. între o persoană fizică şi o persoană juridică;
b. numai între persoane juridice (societăţi de asigurări);
c. ambele afirmaţii anterioare sunt adevărate;
d. nici una dintre primele două afirmaţii

Rezolvare: O • O O

De rezolvat:
2. Identificaţi afirmaţiile adevărate:
a. reasigurarea produce efecte atât pentru asigurat cât şi pentru reasigurat
şi reasigurător;
b. reasigurarea produce efecte numai între reasigurat şi reasigurător;
c. scopul reasigurării îl reprezintă menţinerea unui echilibru corespunzător
între primele de asigurare încasate şi despăgubirile datorate de fiecare asigurător
în parte;
d.reasigurătorul poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică;
e. reasigurător poate fi numai o persoană juridică specializată (societate de
asigurare)

O O O O O

136
7.2. Contractul de reasigurare

Între reasigurător şi reasigurat se stabileşte o relaţie, pe baza liberului


consimţământ care exprimă acordul de voinţă al părţilor în legătură cu
acceptarea/cedarea de riscuri în reasigurare, această relaţie fiind finalizată într-un
document denumit contract de reasigurare.

Definiţie:
Contractul de reasigurare reprezintă înţelegerea stabilită între două
părţi, denumite „reasigurător” şi „reasigurat”, prin care reasigurătorul preia o
parte din risc de la reasigurat, în schimbul unei sume numită „primă de
reasigurare”, pentru care se obligă să-i plătească acestuia din urmă, partea din
despăgubirea cuvenită în cazul producerii riscului, conform condiţiilor
stipulate în contract.

Elemente comune care


constituie trăsăturile • contractul de reasigurare este
contractului de reasigurare condiţionat de existenţa unui contract de
asigurare încheiat între asigurat şi asigurător;
• contractul de asigurare şi cel de
reasigurare există în acelaşi timp;
• contractul de reasigurare este un
contract separat încheiat între reasigurător şi
reasiguratul său, la care asiguratul original nu
este parte;
• despăgubirea va fi suportată doar
pentru răspunderea pe care asigurătorul direct
şi-a asumat-o prin contractul de asigurare.

În practica internaţională nu există o formă standard a contractului de


reasigurare, întâlnindu-se anumite tipuri de contracte, în funcţie de unele criterii,
precum: interesul reasiguratului, natura şi dimensiunea riscului, domeniul în care
se va încheia tranzacţia.

Principii care stau la baza • obligativitatea existenţei interesului


contractului de reasigurare asigurabil;
• principiul maximei bune credinţe
(relaţia dintre părţi bazându-se pe „cea mai
mare bună credinţă);
• principiul despăgubirii;
• obligativitatea existenţei, în
momentul încheierii contractului de
reasigurare, a unui obiect al reasigurării.

Din punct de vedere juridic, contractul de reasigurare prezintă aproape


aceleaşi caracteristici ca şi contractul de asigurare, respectiv:
• este un contract consensual, având la bază acordul de voinţă al părţilor
asupra elementelor contractului;
• are un caracter sinalagmatic, întrucât presupune obligaţii interdependente
şi reciproce ale părţilor;

137
• este un contract succesiv, presupunând o anumită perioadă în care
reasigurătorul acordă protecţie companiei cedente pentru riscurile preluate, iar
aceasta din urmă plăteşte prima de reasigurare;
• are un caracter oneros, deoarece se bazează pe contraprestaţii reciproce;
• are un caracter aleatoriu, există incertitudinea producerii riscului şi a
rezultatelor finale ale contractului;
• este un contract de adeziune, clauzele contractuale fiind propuse de către
una dintre părţi, cealaltă având posibilitatea de a accepta sau refuza oferta primită;
• o particularitate a acestui contract o reprezintă prezenţa elementului de
extraneitate, deoarece părţile contractante sunt, de regulă din ţări diferite.
Într-un contract de reasigurare, participanţii, persoane juridice sunt
„compania cedentă”, respectiv asigurătorul direct, care are deja încheiată o poliţă
de asigurare cu un asigurat pentru un anumit risc şi care doreşte să cedeze o parte
din acesta, devenind reasigurat, şi „reasigurătorul, care preia partea din risc
cedată.
Încheierea contractului de reasigurare obligă părţile la respectarea tuturor
clauzelor. Reasiguratul are obligaţia de plată a primei de reasigurare la nivelul şi
în condiţiile stabilite şi totodată să anunţe reasigurătorul asupra mersului afacerii,
iar în cazul producerii de daune trebuie să anunţe reasigurătorul în termenul cel
mai scurt posibil. Reasigurătorul are obligaţia de a asigura protecţia împotriva
riscurilor, în schimbul primei de reasigurare primite de la compania cedentă şi de
a-i plăti acesteia despăgubirile de reasigurare în cazul producerii riscului
reasigurat.
Contractul de reasigurare poate avea diferite forme, deosebirile dintre
acestea constând numai în modul de cuprindere, respectiv de angajare a părţilor.

Contractul de reasigurare cuprinde de regulă:


obiectul reasigurării;
răspunderea asumată de reasigurător;
răspunderea reţinută de reasigurat pentru contul său propriu;
condiţiile în care se face reasigurarea, respectiv costul reasigurării;
modul de decontare a primelor şi respectiv a daunelor;
durata contractului;
alte clauze privind raporturile reciproce (arbitraj, decăderea din
drepturi, etc.).

În concluzie:
Reasigurarea constituie astfel, un mijloc de egalizare, prin divizare, a
răspunderilor între mai mulţi asigurători, dispersaţi pe arii geografice cât mai
întinse, de menţinere a unui echilibru între primele încasate şi despăgubirile
datorate la fiecare asigurător în parte.

TEST DE EVALUARE

1. Care este forma contractului de reasigurare în practica


internaţională?
Răspuns:
Nu există o formă standard a contractului de reasigurare, întâlnindu-
se anumite tipuri de contracte, în funcţie de unele criterii, precum: interesul
reasiguratului, natura şi dimensiunea riscului, domeniul în care se va încheia
tranzacţia.

138
2. Care sunt principiile care stau la baza contractului de reasigurare?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Contractul de reasigurare prezintă următoarele trăsături specifice:
A. este un contract consensual;
B. este un contract aleatoriu,
C. este un contract unilateral;
D. este un contract de adeziune;
E. este un contract cu caracter sinalagmatic;
Varianta corectă este:
a. A+C+E;
b. A+B+C+D+E;
c. A+B+D+E;
d. toate variantele sunt corecte;
e.nici una din variantele anterioare.

Rezolvare: O O • O O

De rezolvat:
2. Identificaţi afirmaţiile adevărate:
a. într-un contract de reasigurare, participanţii, persoane juridice sunt
„compania cedentă”, respectiv asigurătorul direct şi reasigurătorul;
b. într-un contract de reasigurare, participanţii, persoane fizice sau juridice
sunt „compania cedentă”, respectiv asigurătorul direct şi reasigurătorul;
c. o particularitate a contractului de reasigurare o reprezintă prezenţa
elementului de extraneitate, deoarece părţile contractante sunt, de regulă din ţări
diferite;
d. contractul de reasigurare nu este condiţionat de existenţa unui contract
de asigurare încheiat între asigurat şi asigurător;

O O O O O

7.3. Metode de reasigurare

În reasigurarea internaţională se utilizează două metode de bază, şi


anume:
metoda facultativă;
metoda contractuală.
Pe lângă acestea s-au conturat şi alte metode care derivă din cele două
amintite anterior, mai cunoscute şi mai frecvent întâlnite fiind:
metoda „facultativ – obligatorie”;
„pool”-urile de reasigurare

139
Metoda
facultativă
Reasigurarea facultativă este cea mai veche metodă de
Definiţie: reasigurare, în prezent folosindu-se pentru anumite categorii
de riscuri categorii de riscuri, precum: incendiu, accidente,
unele riscuri maritime. Ea reprezintă baza pe care s-a construit
şi s-a dezvoltat reasigurarea contractuală.

Obiectul reasigurării facultative:

Obiectul reasigurării facultative îl constituie localizarea riscurilor


individuale între companiile de asigurări directe. Semnificaţia termenului
„facultativ” se referă la faptul că reasigurătorul nu este obligat să accepte şi să
încheie tranzacţia în condiţiile propuse de compania cedentă. Aceasta se
practică pentru plasarea unui risc, rest de risc sau clasă de riscuri specifice, ori
când metoda contractuală nu oferă partenerilor condiţiile pe care le doresc
pentru reasigurarea respectivă.

Astfel, fiecare risc propus spre reasigurare este tratat şi analizat separat, iar
reasigurătorul poate accepta sau refuza. De obicei, reasigurarea facultativă sa
încheie prin contracte proporţionale, însă tot mai mult în ultimul timp se constată
tendinţa de a se încheia prin contracte eproporţionale.
În reasigurarea facultativă, compania cedentă şi viitorul reasigurător sunt
liberi să cedeze, şi respectiv, să accepte sau să respingă oferta. Ea respectă
„principiul dublei selecţii”, şi anume, pe de o parte, selecţia pentru compania
cedentă care decide dacă reasigură sau nu un anumit risc, iar pe de altă parte,
selecţia pentru reasigurător, care îşi rezervă dreptul de a accepta sau a refuza ce i
se propune.

Metoda
contractuală
Reasigurarea contractuală este forma obligatorie care
Definiţie:
are la bază „principiul non selecţiei” pentru cele două părţi.
Această metodă este mult mai utilizată în reasigurările
internaţionale, fiind mult mai comodă, cu cheltuieli de
administrare mai mici şi pretându-se la toate categoriile de
afaceri.
Obiectul reasigurării contractuale:

Contractul este încheiat între compania cedentă şi reasigurător pentru


reasigurarea unui ansamblu de riscuri fără posibilitatea de alegere a unui singur
risc sau a unui grup de riscuri. Ansamblul de riscuri cedate de asigurător poartă
denumirea de „portofoliu.

Reţinem:
Reasigurarea facultativă este ataşată de noţiunea de risc luată individual,
în timp ce reasigurarea obligatorie (contractuală) este ataşată de noţiunea de
portofoliu luată în totalitate ca o sumă de riscuri.

140
Conform acestei metode (metoda contractuală), reasigurătorul nu
examinează separat fiecare risc individual şi nu are dreptul să refuze sau să
evalueze un singur risc dacă el nu este inclus în contract. Reasigurătorul este
obligat să accepte atâr riscurile „bune” cât şi pe cele „rele”.

Avantaje: Metoda contractuală prezintă avantaj atât pentru


reasigurător, cât şi pentru reasigurat. Reasigurătorul este sigur că va
obţine un volum substanţial de afaceri de la compania cedentă
indiferent de forma propusă (proporţională sau neproporţională), iar
asigurătorul direct oferă spre reasigurare riscuri grupate în pachete
în forma şi în termenii contractuali cei mai potriviţi interesului său.
Dezavantaje:
Singurul dezavantaj al reasigurătorului este acela că
pierde dreptul de a alege riscurile pentru reasigurare, fiind
obligat să accepte, global, toate riscurile pe care vrea să le
cedeze compania de asigurări directe.

Această metodă este totuşi, principala metodă folosită în reasigurările


internaţionale.

Metoda „facultativ –
obligatorie”

Definiţie: A apărut ca urmare a creşterii dimensiuni riscurilor


individuale care afectează toate tipurile de asigurare.
Acestea sunt „contracte încheiate între o companie
cedentă şi un reasigurător, sau între un broker şi un reasigurător,
în care acesta din urmă are obligaţia de a accepta reasigurările
voluntar cedate de cealaltă parte”.

Acest tip de reasigurare are la bază „principiul selecţiei riscurilor” pentru


compania cedentă şi „principiul nonselecţiei” pentru reasigurător.

Observaţie:
Această metodă este considerată facultativă pentru asigurătorul direct
care cedează o parte din riscuri reasigurătorului, în condiţiile pe care el însuşi le
decide şi este obligatorie pentru reasigurător care trebuie să accepte oferta în
condiţiile propuse de compania cedentă.

Asemănarea cu metoda contractuală constă în aceea că reasigurătorul întră


în afacere cu un asigurător sau cu un broker şi acceptă riscurile oferite conform
acordului propus. Diferenţa este aceea că societatea de asigurări directe (sau
brokerul) nu este obligată să ofere riscurile pentru asigurare în timpul derulării
acordului. Reasigurarea facultativ – obligatorie îl dezavantajează într-o oarecare
măsură pe reasigurător, întrucât acesta nu are posibilitatea de a accepta sau refuza
tranzacţii care altfel le-ar fi oferite direct în sistemul coasigurării şi nu exercită
nici un control asupra tranzacţiei primite. De asemenea, ei se află în stare de
incertitudine, pentru că atunci când apare o nouă daună înainte ca societatea
cedentă să-şi completeze toate acordurile de reasigurare, aceştia vor fi automat
răspunzători până la limita lor, chiar dacă în momentul producerii daunelor nu li
se cedase în mod special nici o parte din risc.

141
Pool-urile de
reasigurare

În vederea acoperirii unor riscuri deosebite sau a unui complex de


riscuri din anumite ramuri de asigurare, mai multe societăţi de asigurare
convin să creeze un pool de reasigurare care să plaseze în reasigurare
contractele de asigurare în cauză. Pool-ul respectiv este administrat de un
oficiu, care centralizează ofertele de reasigurare primite din partea
societăţilor de asigurare şi le repartizează pe membrii pool-ului pe baza
cotelor de subscriere, la care aceştia s-au angajat. Dacă membrii pool-ului nu
au acoperit întreaga valoare a contractelor oferite în reasigurare, diferenţa se
plasează în afara pool-ului.

Printre cauzele care au dus la crearea de pool-uri de reasigurare se


numără:
a) necesitatea acoperirii unor riscuri de proporţii deosebit de mari, având
o frecvenţă şi o intensitate încă necunoscute (riscurile atomice şi nucleare);
b) existenţa unor riscuri care prin cumul ar putea produce la daune
excepţional de mari (riscul de război);
c) evitarea cedării unui volum important de prime de asigurare către
societăţi de asigurare dintr-o ţară sau zonă geografică.
Primele două cauze sunt specifice ţărilor dezvoltate, iar cea de-a treia se
întâlneşte în ţările în curs de dezvoltare. Această formă duce la reducerea
cheltuielilor de administrare, dar determină restrângerea sau chiar înlăturarea
concurenţei, cu efecte negative asupra costului reasigurării.

TEST DE EVALUARE

1. Care este obiectul reasigurării facultative?


Răspuns:
Obiectul reasigurării facultative îl constituie localizarea riscurilor
individuale între companiile de asigurări directe. Semnificaţia termenului
„facultativ” se referă la faptul că reasigurătorul nu este obligat să accepte şi
să încheie tranzacţia în condiţiile propuse de compania cedentă.

2. Enumeraţi metodele de bază şi derivate utilizate în reasigurarea


internaţională
Răspuns:

Exerciţii

Exemplu rezolvat:
1. Contractul de reasigurare poate avea:
a) caracter facultativ, obligatoriu sau mixt;
b) caracter strict legiferat prin norme uniforme emise de CSA;
c) avantaje numai pentru asigurător;

142
d) efecte numai pentru o parte, de regulă asigurător;
e) avize din partea CSA, conform Normelor acesteia.

Rezolvare: • O OO O

De rezolvat:
2. Identificaţi afirmaţiile adevărate:
a. Reasigurarea contractuală este forma obligatorie care are la bază
„principiul selecţiei” pentru cele două părţi.
b. Reasigurarea contractuală este forma obligatorie care are la bază
„principiul non selecţiei” pentru cele două părţi.
c. Reasigurarea facultativ-obligatorie are la bază „principiul selecţiei
riscurilor” pentru compania cedentă şi „principiul nonselecţiei” pentru
reasigurător..
d. Reasigurarea facultativă este ataşată de noţiunea de portofoliu luată în
totalitate ca o sumă de riscuri, în timp ce reasigurarea obligatorie (contractuală)
este ataşată de noţiunea de risc luată individual..

O O O O

7.4. Forme de reasigurare

În funcţie de modul în care riscurile se repartizează între reasigurat şi


reasigurător, contractele de reasigurare sunt:
contract de reasigurare proporţional – criteriul de repartizare a
riscurilor este suma asigurată;
contract de reasigurare neproporţional – criteriul de repartizare a
riscurilor este dauna.

Reasigurarea proporţională a fost prima formă de reasigurare,


dezvoltându-se din sistemul coasigurării, prin care mai mulţi asigurători împărţeau
între ei în proporţii convenite o parte a asigurării directe.

Reasigurarea proporţională
Prin acest tip de reasigurare, reasigurătorul acceptă o răspundere
stabilită ca o proporţie din suma asigurată iniţial prin contractul de
asigurare directă, daunele înregistrate repartizându-se între compania
cedentă şi reasigurător în mod direct proporţional cu acoperirea acordată.

Reasigurarea „excedent de sumă”


Reasigurarea „cotă – parte” - se caracterizează prin aceea că
- se caracterizează prin faptul că reasiguratul stabileşte anticipat, sub
participarea reasiguratului, forma unei sume fixe, reţinerea sa
precum şi răspunderea proprie, denumită şi plin de
reasigurătorului sau a conservare, şi tot ce depăşeşte
reasigurătorilor se stabilesc sub această reţinere, adică excedentul,
forma unei cote procentuale din până la limita maximă a sumei
suma asigurată prevăzută în asigurate, îl cedează
contractul de asigurare; reasigurătorului.

143
Reasigurarea „cotă – parte”
În cazul acesteia, reasiguratul reţine o anumită cotă din suma asigurată, iar
diferenţa până la 100% o cedează în reasigurare. Reasigurătorii, la rândul lor,
participă fiecare în parte cu o anumită cotă procentuală la riscurile prevăzute în
contractul de reasigurare.
Proporţionalitatea se referă nu numai la suma asigurată, dar şi la
repartizarea primelor de asigurare şi a daunelor înregistrate. Astfel, primele de
asigurare se împart între reasigurat şi reasigurători în aceeaşi proporţie în care
aceştia au participat la repartizarea sumei asigurate. La fel se procedează şi la
acoperirea daunelor: din daunele înregistrate, reasiguratul şi reasigurătorii suportă,
fiecare în parte, o cotă din daune corespunzătoare sumei asigurate reţinute,
respectiv primite în reasigurare.

Suma 40% 30% 30%


asigurată Reţinere proprie Răspundere R I Răspundere R II

Prima de 40% 30% 30%


asigurare reasigurat reasigurător R I reasigurător R II

Despăgubire 40% 30% 30%


reasigurat reasigurător R I reasigurător R II

Acest sistem de reasigurare este preferat de reasigurător, deoarece nu


permite o selecţie a riscurilor din partea reasiguratului. Ca urmare, portofoliul
reasigurătorului va fi la fel de diferit şi de dispersat ca şi cel al reasiguratului.
Avantajul pentru reasigurător constituie, însă, un dezavantaj pentru reasigurat,
deoarece portofoliul de asigurări al acestuia din urmă este, de obicei, compus
dintr-un mare număr de riscuri mici şi mijlocii care în mod normal nu ar necesita
reasigurare. Ori, cedând şi aceste riscuri în reasigurare, reasiguratul renunţă la un
important volum de prime.
Din punct de vedere tehnic, acest tip de reasigurare nu prezintă nici un fel
de dificultate şi este avantajos din punct de vedere administrativ.
Reasigurarea cotă-parte, denumită şi în participaţie, se practică mai ales de
către societăţile de asigurare nou înfiinţate, care nu au capacitatea ca, din riscurile
subscrise, să reţină sume importante şi nici nu dispun de un serviciu de reasigurare
puternic care să poată utiliza forme de asigurare mai eficiente, dar mai laborioase.
Reasigurarea cotă-parte suplineşte aceste neajunsuri inerente începutului, întrucât
procentul de reţinere aplicându-se linear, nu reclamă operaţii administrative
complicate şi costisitoare.
Întrucât nu realizează omogenizarea cantitativă a riscurilor – obiectivul de
bază al reasigurării – ci numai reducerea volumului răspunderilor asumate de
asigurător până la nivelul capacităţii sale financiare, unii specialişti nu consideră
reasigurarea cotă-parte ca o formă veritabilă de reasigurare.
Cu toate acestea, această reasigurare este frecvent folosită în unele ţări
chiar şi de societăţile de asigurare mai vechi. Ea se mai utiliza în ramurile în care
s-au înregistrat rezultate negative, din care cauză reasigurătorii ezită să mai
accepte riscuri în reasigurare pe baza vechilor formule.

Reasigurarea „excedent de sumă”


Reasigurarea excedent de sumă asigurată se aplică, de obicei, la asigurările
de bunuri (clădiri, construcţii şi echipamente industriale, maşini şi aparate,
materiale, produse, etc) deoarece aici suma asigurată poate fi determinată cu

144
precizie, iar reţinerea proprie a reasiguratului poate fi diferenţiată în funcţie de
natura şi frecvenţa riscului asigurat (incendiu, explozii, avarii, furt prin efracţie,
etc).
Plinul de conservare se exprimă valoric şi variază ca mărime de la o
ramură de asigurare la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi ramuri, al aceleiaşi categorii
de risc, de la obiect asigurat la altul.

Suma
asigurată Plin de reasigurător Reasigurător Reasigurător
conservare RI R II R III

excedent
Observaţie:
Sistemul excedentului de sumă asigurată îndeplineşte cel mai bine rolul
reasigurării, adică omogenizarea răspunderii reţinute de reasigurat. El prezintă
pentru reasigurat avantajul că riscurile mici, intrând în cadrul reţinerii proprii
(plinul de conservare) nu vor fi reasigurate.
Reasigurarea excedent de sumă asigurată reclamă, însă, un mare volum de
muncă: pentru fiecare contract se calculează raportul dintre reţinerea proprie
(plinul de conservare) şi suma asigurată, precum şi raportul dintre suma care se
cedează în reasigurare (excedentul) şi suma asigurată. Aceasta, pentru a stabili cât
reprezintă, procentual, partea din suma asigurată care rămâne în sarcina
reasiguratului şi respectiv partea preluată de reasigurători.

Cr – cota de repartizare în sarcina reasiguratului se determină:


retinere proprie
Cr = × 100
suma asigurată totală

CR - cota de repartizare în sarcina reasigurătorului se determină:


excedent
CR =
suma asigurată totală

Mărimea reţinerii proprii în raport cu răspunderea maximă a


reasigurătorilor este un prim indiciu al calităţii riscurilor cedate în reasigurare.
Aceasta, deoarece la stabilirea reţinerii proprii reasiguratul va ţine seama de
probabilitatea producerii riscului, de întinderea daunei, de mărimea medie a
sumelor asigurate şi a mijloacelor financiare de care dispune. La riscurile mai
„bune” plinul de conservare va fi mai mare decât la cele mai „puţin bune”.

Reasigurarea neproporţională

Alături de forma clasică, proporţională a reasigurării, s-a dezvoltat treptat


forma neproporţională. Aceasta, deoarece a apărut teama că contractele de valori
mari nu vor putea fi plasate integral în reasigurare pe baze proporţionale. În plus,
reasigurarea proporţională reclamă un volum mai mare de muncă decât cea
neproporţională.
Contractele de reasigurare neproporţională se clasifică în funcţie de
modalitatea de exprimare a limitei monetare (ca o sumă absolută sau ca o cotă
procentuală din volumul daunei).

145
Reasigurarea neproporţională
La aceste contracte repartizarea răspunderii între reasigurat şi
reasigurători se face în funcţie de volumul probabil al daunei, şi nu în baza
unui raport proporţional faţă de suma asigurată. La acest tip de contract,
răspunderea reasiguratului este limitată, pentru fiecare daună, iar în
sarcina reasigurătorilor cade partea de daună care depăşeşte răspunderea
reasiguratului.

Reasigurarea „excedent de daună” Reasigurarea „oprire a daunei”


- se caracterizează prin faptul că - se caracterizează prin aceea că
răspunderea reasiguratului este reasiguratul se angajează să
limitată, pentru fiecare daună, la un acopere din daunele produse în
anumit plafon (nivel), denumit cursul anului, o sumă echivalentă
prioritate, franşiză sau prag, iar cu un procent din volumul
răspunderea reasigurătorilor primelor încasate, iar
vizează partea de daună care reasigurătorii să suporte tot ceea
depăşeşte prioritatea; Drept urmare, ce depăşeşte acest nivel.
răspunderea reasiguratului se
exprimă printr-o sumă fixă din
dauna probabilă. În ceea ce priveşte
răspunderea reasigurătorilor,
aceasta este fie limitată la o sumă
fixă din daună, fie nelimitată.

Reasigurarea „excedent de daună”


Reasigurarea excedent de daună se utilizează mai ales în ramurile în care
în urma producerii unui risc asigurat, se pot înregistra pagube deosebit de mari (de
exemplu: răspunderea civilă a armatorului pentru poluarea apelor mării şi a
litoralului cu ţiţei; răspunderea ce revine unei centrale atomoelectrice care a
suferit un grav accident, etc).
Reasigurarea excedent de daună prezintă avantajul, pentru reasigurat, că-i
permite să limiteze răspunderea pentru daunele produse de acelaşi risc, în funcţie
de capacitatea sa de plată, iar pentru reasigurători, că necesită un volum relativ
redus de cheltuieli de administraţie.
În schimb, acest tip de reasigurare reclamă un volum mare de muncă din
partea reasiguratului pentru evidenţierea răspunderilor ce revin asigurătorilor pe
nivele de daune; în plus, nu asigură nici omogenizarea portofoliilor
reasigurătorilor.

Reasigurarea „oprire a daunei”


La reasigurarea oprire de daună participarea reasigurătorilor la acoperirea
daunei este dependentă de raportul dintre daune şi primele de asigurare, adică de
rata daunei înregistrate. Acest raport este de regulă, subunitar, deoarece societatea
de reasigurare suportă pe lângă despăgubirile de asigurare şi cheltuielile de
administraţie. La întocmirea acestei variante de contract, sarcina principală a
reasiguratului constă în limitarea daunei pe care înţelege să o suporte pornind de
la rata daunei.

146
Dauna care rămâne în sarcina reasiguratului se stabileşte sub forma unui
procent din dauna produsă raportat la primele încasate.
Pentru a nu-şi asuma angajamente excesiv de mari, la încheierea
contractului, reasiguratul e bine să manifeste prudenţă şi să precizeze şi mărimea
absolută a opririi de daună, şi nu doar mărimea relativă a acesteia în raport cu
primele încasate. Aceasta, deoarece este posibil ca volumul primelor efectiv
încasate să depăşească pe cel al primelor estimate, ceea ce atrage după sine
majorarea automată a răspunderii reasiguratului.
Şi reasigurătorii sunt interesaţi ca răspunderea lor să fie stabilită şi ca
mărime absolută nu numai ca procent faţă de primele încasate de reasigurat. Ceea
ce depăşeşte această limită rămâne în sarcina reasiguratului. La aceste contracte,
un rol foarte important joacă buna credinţă a reasiguratului în ceea ce priveşte
informarea corectă a reasigurătorului despre mărimea reală a daunelor înregistrate
şi a primelor încasate.

Reţinem:

La reasigurările neproporţionale, o problemă extrem de importantă o


constituie stabilirea cuantumului primelor cuvenite reasigurătorului. Aceasta,
deoarece prima de reasigurare pe care reasiguratul o cedează reasigurătorului
nu este proporţională cu angajamentele asumate de aceştia (cu volumul daunelor
de acoperit), ci este mult mai mică. Aceasta se explică prin faptul că posibilitatea
producerii daunei maxime (limita prevăzută în contract) sau chiar a daunei medii
(care se situează peste nivelul priorităţii) este mult mai redusă decât
probabilitatea producerii de daune mărunte, care se încadrează în prioritate şi
rămân în totalitate în sarcina reasiguratului.

La repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurător se foloseşte o


metodă denumită „cost al arderii” care se bazează pe următoarea formulă:
D ⋅ 100
Ca = , unde:
P ⋅ 80
Ca = costul arderii;
D – volumul daunelor înregistrate de reasigurat, la nivelul considerat
din ramura de asigurare în cauză, în ultimii 5 ani;
P – volumul total al primelor încasate de reasigurat, în ramura
considerată, în ultimii 5 ani;
100
- arată în ce proporţie se reduce raportul daune prime.
80
Costul arderii reprezintă cota de primă cuvenită reasigurătorilor exprimată în
procente şi care se aplică asupra volumului de prime încasate în anul de
asigurare.

În concluzie:
Reasigurarea constituie o modalitate frecvent utilizată pentru
omogenizarea riscurilor sub raport cantitativ şi pentru dispersarea acestora sub
raport geografic (teritorial).

147
TEST DE EVALUARE

1. Prin ce se caracterizează reasigurarea cotă parte?


Răspuns:
Reasigurarea „cotă – parte”se caracterizează prin faptul că
participarea reasiguratului, precum şi răspunderea reasigurătorului sau a
reasigurătorilor se stabilesc sub forma unei cote procentuale din suma
asigurată prevăzută în contractul de asigurare;

2. Prin ce se caracterizează contractul de reasigurare


neproporţională?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Reasigurarea proporţională cunoaşte următoarele variante:
a. reasigurarea excedent de daună;
b. reasigurarea excedent de sumă asigurată;
c. reasigurarea cotă-parte;
d. reasigurarea oprire de daună;
e. reasigurarea de acoperire a sinistrelor majore.

Rezolvare: O••OO

2. Un contract de export de mărfuri în sumă de 400.000 um este asigurat


pentru suma de 300.000 um. Cota de primă practicată de asigurător este de 3%.
Asigurătorul reţine în sarcina sa 105.000 um, iar restul îl cedează în reasigurare
(reasigurare proporţională cotă parte) astfel:
- reasigurătorul X preia 25% din suma asigurată;
-reasigurătorul Y preia 20% din suma asigurată;
-reasigurătorul Z preia 20% din suma asigurată.
Producerea unuia din riscurile asigurate determină o avarie la marfă în
sumă de 100.000 um.
Se cere:
a. despăgubirea cuvenită asiguratului;
b. mărimea despăgubirii suportate de reasigurat şi respectiv reasigurători;
c. partea din prima de asigurare încasată de asigurător care rămâne la
dispoziţia sa, respectiv cea care este cedată reasigurătorilor.

148
Rezolvare:
Folosim următoarele notaţii:
D – despăgubirea cuvenită asiguratului; P – paguba; SA – suma asigurată;
VR – valoarea reală a bunului asigurat;
DA – partea din despăgubire plătită asiguratului suportată de asigurător;
DR – partea din despăgubire suportată de reasigurători;
CA – contractul de asigurare; CR – contractul de reasigurare
a) SA < VR, deci se va aplica principiul acoperirii proporţionale:
SA 300.000
D = P⋅ = 100.000 ⋅ = 75 000 um
VR 400.000

b) DA = D x cota de participare A la CR
Re ţinere proprie A 105000
Cota de participare A la CR = × 100 = × 100 =
Suma asigurată 300000
= 35%
DA = 75.000 x 35% = 26.250 um
DRX = D x cota de participare RX la CR = 75.000 x 25% = 18.750 um
DRY = DRZ = D x cota de participare RY (RZ) la CR = 75.000 x 20% = 15000

c) Prima de asigurare aferentă CA: Pa = c% x SA = 3% x 300000 = 9000 um


Prima de asigurare pentru părţile CR urmează regulile proporţionalităţii:
Pai = Pa x cota de participare a părţii i la CR
PaA = 9000 x 35% = 3150 um
PaX = 9000 x 25% = 2250 um
PaY = PaZ = 9000 x 20% = 1800 um

De rezolvat:
3. O societate de asigurări protejează fiecare dintre contractele de asigurare
încheiate, prin contract de reasigurare în limita a 800.000 um. Suma reţinută în
contul său ca prioritate reprezintă 300.000 um. Se produce riscul asigurat,
înregistrându-se următoarele daune: 200.000 um, 600.000 um şi respectiv 900.000
um.
Determinaţi:
a. despăgubirea suportată de reasigurat;
b. despăgubirea suportată de reasigurător.

REZUMATUL TEMEI

Pentru împărţirea riscurilor între mai multe societăţi de asigurare, se


folosesc două soluţii şi anume coasigurarea şi reasigurarea.
Reasigurarea reprezintă operaţiunea efectuată de societăţile de asigurări,
de cedare a unei părţi din obligaţiile asumate către alte societăţi specializate în
preluarea acestor riscuri, numite şi societăţi de reasigurare. Scopul reasigurării îl
reprezintă menţinerea unui echilibru corespunzător între primele de asigurare
încasate şi despăgubirile datorate de fiecare asigurător în parte.
În reasigurarea internaţională se utilizează două metode de bază, şi
anume:metoda facultativă şi metoda contractuală.

149
Pe lângă acestea s-au conturat şi alte metode care derivă din cele două
amintite anterior, mai cunoscute şi mai frecvent întâlnite fiind: metoda „facultativ
– obligatorie” şi „pool”-urile de reasigurare
Reasigurarea facultativă este ataşată de noţiunea de risc luată individual, în
timp ce reasigurarea obligatorie (contractuală) este ataşată de noţiunea de
portofoliu luată în totalitate ca o sumă de riscuri.
În funcţie de modul în care riscurile se repartizează între reasigurat şi
reasigurător, contractele de reasigurare pot fi:
1. contracte de reasigurare proporţionale – criteriul de repartizare a
riscurilor este suma asigurată; în acest caz reasigurătorul acceptă o răspundere
stabilită ca o proporţie din suma asigurată iniţial prin contractul de asigurare
directă, daunele înregistrate repartizându-se între compania cedentă şi reasigurător
în mod direct proporţional cu acoperirea acordată.
În principal, contractele de reasigurarea proporţională sunt de două tipuri:
- contract de reasigurare „cotă – parte”;
- contract reasigurare „excedent de sumă”;
2. contracte de reasigurare neproporţionale – criteriul de repartizare a
riscurilor este dauna. La aceste contracte repartizarea răspunderii între reasigurat
şi reasigurători se face în funcţie de volumul probabil al daunei, şi nu în baza unui
raport proporţional faţă de suma asigurată. Astfel, răspunderea reasiguratului este
limitată, pentru fiecare daună, iar în sarcina reasigurătorilor cade partea de daună
care depăşeşte răspunderea reasiguratului
Aceste contracte pot fi:
- contracte de reasigurare „excedent de daună”;
- contracte de reasigurare „oprire a daunei”
Reasigurarea constituie o modalitate de omogenizare a riscurilor sub
raport cantitativ şi pentru dispersarea acestora sub raport geografic (teritorial).

150
TEST DE AUTOEVALUARE III

Temele 5 – 7

1. În cazul asigurării de răspundere civilă, terţa persoană păgubită are


statut de:
a. contractant şi stipulat al asigurării;
b. beneficiar al asigurării;
c. asigurat;
d. persoana cuprinsă în asigurare;
e. contractant.

2. Care din afirmaţiile de mai jos este corectă:


a. prin asigurările de răspundere civilă sunt acoperite numai prejudiciile
produse de asigurat unor terţe persoane, ca urmare a unui accident;
b. suma asigurată nu rămâne la acelaşi nivel pe toată durata asigurării;
c. vinovăţia asiguraţilor în producerea riscului duce la decăderea din
drepturi a acestora;
d. persoanele care apar ca beneficiari ai asigurării sunt persoane cunoscute
de asigurat în momentul încheierii contractului de asigurare.

3. Pentru asigurările de răspundere civilă încheiate de persoane juridice,


suma de asigurare se stabileşte:
a. prin metoda evaluării patrimoniului prezent şi viitor;
b. prin metoda evaluării patrimoniului prezent;
c. prin metoda determinării sentinţei judecătoreşti maxime pentru
vătămare corporală sau deces;
d. la nivelul solicitat de asigurat şi agreat de asigurător, separat pentru
deces, vătămări corporale sau pagube la bunuri

4. Calitatea de terţă persoană păgubită, în materia asigurării obligatorii


de răspundere civilă, pentru pagube produse prin accidente cu autovehicule, o
poate avea:
a. deţinătorul autovehiculului;
b. conducătorul autovehiculului, în cazul în care nu este deţinătorul
acestuia;
c. persoana care a suferit o vătămare a sănătăţii ca urmare a unui accident
produs de un autovehicul, în condiţiile în care între persoana accidentată şi
deţinătorul autovehiculului există un contract de transport;
d. persoana care a încredinţat asigurătorului anumite bunuri, pe baza unui
contract de depozit;
e. creditorii contractuali ai asiguratului.

5. Indicatorul „Gradul de acoperire a daunei” se determină astfel:


a. ca raport între mărimea primei nete încasată şi nivelul pagubei la bunul
asigurat;
b. ca raport între despăgubirea acordată asiguratului şi valoarea pagubei
produse la bunul asigurat;
c. ca raport între nivelul daunei produse la bunul asigurat şi nivelul primei
totale încasate de asigurator;
d. ca raport între suma asigurată şi valoarea reală a bunului în momentul
încheierii asigurării;

151
e. ca raport între totalul despăgubirilor plătite de asigurător şi totalul
primelor de asigurare încasate de asigurător.

6. Să se calculeze costul relativ al activităţii de asigurare, cunoscând


următoarele date:
- plăţi de despăgubiri...11.000;
- plăţi din sume asigurate...9.900;
- alte cheltuieli de administrare a fondului de asigurare...7.700;
- total prime de asigurare...22.000;
Rezultatul corect este:
a) 90%
b) 30%
c) 0
d) 130%
e) 100%

7. Se cere răspunsul corect şi complet pentru definirea reasigurării:


a. Un mijloc de egalizare, prin divizare, a răspunderilor între mai
mulţi asigurători dispersaţi pe arii geografice cât mai întinse, de
menţinere a unui echilibru între primele încasate şi despăgubirile
datorate la fiecare asigurător în parte.
b. Reasigurarea avantajează nu numai pe asigurător, dar şi pe asigurat.
c. Reasigurarea se încheie numai între societăţi de asigurări.
d. Reasigurarea produce efecte numai între reasigurat şi reasigurător.
e. Contractul de asigurare are caracter confidenţial şi se bazează
mai mult pe cutumă şi mai puţin pe prevederi legislative.

8. În legătură cu reasigurarea excedent de sumă asigurată, să se


identifice afirmaţia falsă:
a. acest tip de reasigurare se caracterizează prin aceea că reasiguratul
stabileşte anticipat, sub forma unei sume fixe, reţinerea sa proprie şi tot ceea ce
depăşeşte această reţinere, adică excedentul, îl cedează reasigurătorului;
b. plinul de conservare se stabileşte (exprimă) valoric;
c. reasigurarea excedent de sumă asigurată se aplică la toate tipurile de
asigurări, adică bunuri, persoane şi răspundere civilă;
d. la riscurile bune, plinul de conservare va fi mai mare decât la cele mai
puţin bune;
e. mărimea reţinerii proprii în raport cu răspunderea maximă a
reasigurătorilor este un prim indiciu al calităţii riscurilor cedate în reasigurare

9. Reasigurarea proporţională cunoaşte următoarele variante:


1. reasigurarea excedent de daună;
2. reasigurarea excedent de sumă asigurată;
3. reasigurarea cotă-parte;
4. reasigurarea oprire de daună;
5. reasigurarea de acoperire a sinistrelor majore.
Alegeţi varianta corectă:
a) 1+3+5+6;
b) 4+5+6;
c) 2+3
d. 1+2+3+4+5;

152
10. Reasigurarea oprire de daună se poate defini astfel:
a. răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună la un
anumit plafon (prioritate), iar răspunderea reasigurărilor vizează partea de daună
ce depăşeşte prioritatea;
b. răspunderea reasiguratului se stabileşte anticipat sub forma unei sume
fixe din suma asigurată;
c. reasiguratul reţine în sarcina sa o cotă procentuală din suma asigurată;
d. reasiguratul se obligă să acopere din daunele produse în cursul anului o
sumă echivalentă cu un anumit procent din volumul sumelor încasate, iar
reasigurătorii să suporte tot ce depăşeşte acel nivel;
e. reasiguratul reţine în sarcina sa daunele ce depăşesc nivelul priorităţii
stabilite în contract.
Alegeţi varianta corectă.

11. Care este singurul eveniment viitor şi cert:


a. accidentele;
b. decesul;
c. îmbolnăvirea;
d. pierderea incapacităţii de muncă.

12. Asigurările de accidente vizează:


a. protejarea persoanelor fizice de consecinţele nefaste ale unor
evenimente neprezăzute care le afectează viaţa, integritatea corporală sau
capacitatea de muncă;
b. protejează asiguratul împotribva riscului de deces;
c. eliminarea sărăciei asociată cu o incapacitate temporară de muncă;
d. protejarea persoanelor care au suferit incapacitate temporară de muncă;

13. În categoria asigurărilor de persoane altele decât cele de viaţă sunt


incluse:
a. asigurările de călătorie;
b. asigurările de sănătate;
c. asigurări mixte de viaţă
d. asigurările de accidente;
e. toate variantele anterioare

14. În legătură cu tarifele de prime la asigurările de persoane (viaţă),


indicaţi afirmaţia falsă:
a. Pentru stabilirea tarifelor de prime se porneşte de la datele cuprinse în
tabelele de mortalitate ale ţării considerate;
b. Tabelele de mortalitate cuprind o seamă de indicatori calculaţi pe baza
datelor statistice;
c. Indicatorii tabelelor de mortalitate sunt: numărul supravieţuitorilor de
vârstă x, numărul decedaţilor între vârstele x şi x+1 ani etc.
d. Speranţa de viaţă la vârsta x indică numărul mediu de ani rămaşi de trăit
pentru o persoană care supravieţuieşte vârstei x;
e. Probabilitatea de supravieţuire între vârstele x şi x+1 se notează cu dx.

15. Asigurarea medicală standard oferă acoperire pentru următoarele


tipuri de cheltuieli medicale:
a. spitalizare;
b. intervenţii medicale;

153
c. vizite la medic;
d. alte servicii medicale suplimentare, la alegere;
e. primele patru riscuri.

16. Precizaţi varianta adevărată în legătură cu asigurările private de


sănătate:
A) Asigurarea privată de sănătate poate fi subscrisă individual sau pentru
un grup de persoane;
B) Dacă asigurarea se subscrie individual, atunci firma de asigurare ia în
considerare caracteristicile individului: vârsta, sexul, starea de sănătate etc.
C) Dacă asigurarea este subscrisă pentru un grup de persoane, societatea
de asigurare are în vedere caracteristicile grupului: mărime, vărstă medie, etc.
D) Nu se poate asigura prin nici un produs de asigurare tratamentele
stomatologice şi deteriorarea danturii ca urmare a unui accident.
a. A+B+C;
b. B+C+D;
c. C+D;
d. Toate răspunsurile sunt adevărate.

17. În materia asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube


produse prin accidente de autovehicule:
a. asiguraţii sau reprezentanţii acestora, sunt obligaţi să înştiinţeze în scris
asiguratorul despre producerea eventualului asigurat, fără excepţie, în termen de 4
zile lucrătoare de la data acestuia;
b. această asigurare acoperă numai răspunderea civilă delictuală a
asiguratului;
c. această asigurare acoperă şi răspunderea contractuală a deţinătorului
autovehiculului;
d. sunt exonerate de răspundere întotdeauna cazurile de forţă majoră;
e. cazurile de forţa majoră sunt exonerate de răspundere, numai dacă au
determinat, în exclusivitate, producerea pagubei de către autovehicul.

18. Reasigurarea neproporţională cunoaşte următoarele variante:


a. reasigurarea excedent de daună;
b. reasigurarea excedent de sumă asigurată;
c. reasigurarea cotă-parte;
d. reasigurarea oprire de daună;
e. reasigurarea de acoperire a sinistrelor majore.

154
BIBLIOGRAFIE

1.Alexandru F., Armeanu D. – Asigurări de bunuri şi persoane, Editura


Economică, Bucureşti, 2003
2. Armeanu D. – Metode şi tehnici de asigurare, Editura Universităţii Româno-
Britanice, Bucureşti, 2008
3. Bistriceanu G. – Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică,
Bucureşti, 2002
4. Ciurel V. - Asigurări şi reasigurări: proceduri şi practici internaţionale,
Editura All-Beck, Bucureşti, 2000
5. Ciurel, V. - Asigurări şi reasigurări.O perspectivă globală, Editra Rentrop &
Straton, Bucureşti, 2011
6. Dobrin M, Tănăsescu P. – Teoria şi practica asigurărilor, Editura Economică,
Bucureşti, 2003
7. Monea M. – Asigurări şi reasigurări, Editura Universitas, Petroşani, 2015
8. Popescu M., Monea A. – Auditul şi controlul asigurărilor, Editura Universitas,
Petroşani, 2005
9. Şeulean V., Barna F., Chiş C. – Asigurări comerciale, Editura Mirton,
Timişoara, 2007
10. Tănăsescu P., Şerbănescu, C., Ionescu R.., Popa M., Novac L., - Asigurări
comerciale moderne, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007
11. Văduva M, Căruntu C, Văduva C., Căruntu G. – Asigurări, Editura
Academica Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2003

155
RĂSPUNSURI TESTE DE AUTOEVALUARE

Temele 1 – 2

TEST DE AUTOEVALUARE I (TEMELE 1 – 2)

1. D
2. D
3. D
4. A
5. D
6. B
7. A, D
8. B, C
9. C
10. A
11. C
12. B, C
13. B
14. A, E
15. C
16. B
17. B
18. A, D
19. E
20. C, D
21. A, E
22. A,C,E
23. B, C
24. B, D
25. C

TEST DE AUTOEVALUARE II (TEMELE 3- 4)

1. D
2. C
3. B
4. C
5. C
6. -
7. -
8. -
9. -
10. -
11. C
12. D
13. C
14. E

156
15. B,D
16. B
17. A
18. A
19. E
20. D
21. B
22. B
23. A
24. C
25. C

TEST DE AUTOEVALUARE III (TEMELE 5 – 7)

1. B
2. A,B
3. D
4. C
5. E
6. D
7. A
8. C
9. C
10. E
11. B
12. D
13. A,B,D
14. E
15. E
16. A
17. A,B
18. A,D

157