Unitatea de Învățare 1, NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE ASIGURARE

Unitatea de Învățare 1

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE ASIGURARE

Cuprins

1.1. Necesitatea şi importanţa activităţii de asigurare

1.2. Conceptul de asigurare
1.3. Test autoevaluare 1
1.4. Funcţiile şi rolul asigurării
1.5. Clasificarea asigurărilor
1.6. Test autoevaluare 2
1.7. Rezumat
1.8. Terminologie

Timpul alocat temei: 4 ore

Obiectivele studiului
• Înțelegerea importanței și necesității activității de asigurare;
• Realizarea distincției dintre asigurările comerciale și asigurările
sociale;
• Cunoașterea conceptelor atribuite noțiunii de asigurare;
• Înțelegerea importanței funcțiilor și rolului activității de asigurare în
orice societate;
• Însușirea diverselor tipuri de asigurări prin prisma criteriilor de
clasificare ale acestora.

Bibliografie recomandată

 Ciurel, Violeta, Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici internaţionale,

Editura All Beck, Bucureşti, 2000;
 Cristea, Mirela, Economia asigurărilor, Editura PrintXpert, Craiova, 2007;
 Cristea, Mirela, Asigurări Comerciale, Editura Universitaria Craiova, 2009;
 Legea 32/2000 privind privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000;
 Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor,
alunecărilor de teren sau inundațiilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 757 din
10/11/2008, cu intrare în vigoare de la 10 martie 2009;
 Ordinul nr. 8/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie
de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, publicat în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 500 din 03 iulie 2008;
 Raport privind activitatea desfășurată și evoluția pieței de asigurări ASF (2013-2021),
București.

9
Unitatea de Învățare 1, NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE ASIGURARE

Nevoia de Forme de
protecţie protecţie

Asigurarea

Trăsături
caracteristice
Ce este
asigurarea?
Funcţii:
-compensarea pagubelor
-prevenire de apariţie
-realizarea de investiţii
financiare Criterii de
clasificare

V.În practica internaţională:

-asig de viaţă; I. După raporturile
-asig. de non-viaţă. juridice de asigurare:
- asig. obligatorii
-asig. facultative
IV. După riscul asigurat:
-calamităţi naturale;
-accidente proprii sau II. După domeniul
produse terţilor; asigurării:
-evenimente în viaţa - asig de bunuri
persoanelor, ş.a. -asig. de răspundere civilă
-asig. de persoane
- asig. de risc financiar
III. După subiectele raportului
de asigurare:
- asig directe
-asig. indirecte (reasigurarea)

10
Unitatea de Învățare 1, NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE ASIGURARE

1.1. Necesitatea şi importanţa activităţii de asigurare

A
pariţia şi evoluţia asigurărilor pe plan internaţional arată că nevoia
Nevoia de de protecţie a oamenilor a existat încă din timpuri străvechi, ea
protecţie a fiind indispensabilă individului, întrucât, în decursul vieţii s-au
oamenilor a existat acumulat o serie de bunuri, de valori, care pot dispărea dintr-o clipă în alta
încă din timpuri în urma unui furt, a unui incendiu sau a unui cutremur. Pe de altă parte,
străvechi. integritatea fizică, sănătatea, capacitatea de muncă pot fi şi ele afectate,
putând duce la imposibilitatea desfăşurării unei activităţi în scopul obţinerii
unui venit. Cu toate acestea, există grade diferite de dezvoltare a
asigurărilor de la o ţară la alta, nivelul de dezvoltare economică a ţării
fiind un factor important de extindere a asigurării.

Pe lângă gradul de dezvoltare şi intervenţia statului în economie, tradiţiile

Procentul de culturale şi religioase au un rol în dezvoltarea mai mare sau mai mică a
asigurare în PIB asigurărilor într-o ţară sau alta, nevoile de asigurare fiind foarte diverse,
al unei ţări reprezentând o parte a educaţiei.
reprezintă În prezent, asigurarea a devenit o ramură majoră a economiei naţionale în țările
măsura dezvoltate. Ponderea pe care o deţine aceasta în Produsul Intern Brut al
dezvoltării fiecărei ţări este din ce în ce mai mare, ajungând ajungând în anul 2020 la
acelui stat. peste 10% în unele ţări din Europa (precum Marea Britanie, Danemarca și
Finlanda) şi este cu atât mai ridicat, cu cât ţara respectivă are un nivel de
dezvoltare economică mai mare. La nivel mondial, ponderea cea mai
mare a asigurărilor în PIB se regăsește în Hong Kong (20,8%), Taiwan
(17,4%), și Insulele Cayman (14,5%) (Swiss Re, 2021, p. 40).
Astfel, pentru persoanele fizice, în ţările dezvoltate aceste nevoi de protecţie,
Nevoile de în ordinea importanţei lor, sunt considerate a fi următoarele: protecţia
asigurare ale financiară a familiei; protecţie şi economisire; economisire pentru studiile
persoanelor copiilor; îngrijire în caz de accident; asigurare medicală în caz de
fizice și juridice îmbolnăvire; protecţia veniturilor prezente şi viitoare; locuinţe şi conţinut;
în țările transport şi călătorii; recreere ş.a. După cum se observă, mai întâi,
dezvoltate individul se preocupă de protecţia financiară a sa şi a familiei sale în caz
de îmbolnăvire şi accident sau în scopul exclusiv al obţinerii unor
economii (de plasamente financiare) şi, apoi, de protecţia bunurilor sale.
Nevoile de asigurare ale persoanelor juridice sunt asemănătoare cu cele ale
persoanelor fizice, însă cu o dimensiune mai mare faţă de acestea.
Alături de asigurarea de viaţă de grup, medicală şi de accidente, de
asigurarea de bunuri şi de pierdere a profitului, ele apelează în mod
frecvent la asigurări de răspundere civilă faţă de angajaţii săi şi faţă de
alte persoane fizice şi juridice, acestea putând fi grupate astfel:
asigurarea de viaţă de grup; asigurarea medicală şi de accidente a
angajaţilor; asigurarea de răspundere faţă de terţi; asigurări de bunuri;
asigurarea pierderii profitului; asigurarea mijloacelor de transport;
asigurarea tip pensie pentru angajaţi.
Varietatea şi diversitatea produselor de asigurare depind de maturitatea
sectorului, a pieţei şi a clienţilor de pe piaţa respectivă. Există pieţe de
asigurare pe care predomină un număr mai mare de produse de asigurări
de viaţă, oferind atât protecţie, cât şi economisire, deci o posibilitate de
plasament financiar, iar pe alte pieţe ponderea acestora este mai redusă
(de obicei în rândul ţărilor cu o putere financiară mai redusă) în favoarea
asigurărilor obligatorii şi a celor la care probabilitatea producerii riscurilor
este mai ridicată.
În ţările dezvoltate asigurările reprezintă o parte a educaţiei, a tradiţiei, a vieţii, în
timp ce în România, în perioada actuală, suntem departe de a vorbi de o
educaţie la nivelul întregii populaţii in acest domeniu. La condiţiile ţării
noastre se adaugă şi factorii financiari, oferta fiind limitată şi mai puţin
adaptată la nevoile pieţei, cu o flexibilitate redusă.
Profilul potențialului asigurat din România este definit și modelat de mediul
societății românești, de factorii care sunt în strânsă legătură cu veniturile

11
Unitatea de Învățare 1, NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE ASIGURARE
populației, de modul de viață, gradul de cunoaștere, gradul de civilizație și
cultură etc. În general, o persoană este determinată în conştientizarea şi
manifestarea nevoii de protecţie, ca şi în decizia de cumpărare a unei
asigurări, de anumiţi factori obiectivi – economici, financiari, sociali,
familiali, educaţionali – şi de factori subiectivi – cunoaşterea avantajelor
şi protecţiei oferite de asigurare, experienţele anterioare.
De asemenea, este necesar ca oamenii să cunoască evenimentele generatoare
Cauze care de pagube, pentru a le preveni sau a se pune la adăpost. Aceste cauze
produc pagube care produc pagube se pot grupa în două mari categorii:
- cauze independente de voinţa oamenilor, care au un caracter obiectiv, ca
de exemplu forţele naturii, care nu pot fi controlate de om (inundaţii,
cutremure, uragan, trăsnet, furtună, deces, etc.);
- cauze legate de comportamentul oamenilor, care au un caracter subiectiv,
cum ar fi: neglijenţă, imprudenţă, nervozitate, etc.

Datele statistice evidenţiază pagubele imense pe care le

pot provoca calamitățile naturale, iar în totalul
accidentelor la care sunt expuşi oamenii, accidentele de
circulaţie şi de muncă au ponderea cea mai mare.

Companiile de asigurări încearcă să diversifice continuu serviciile pentru

deţinătorii de poliţe, oferind produse inovatoare. Ele oferă noi tipuri de
acoperire pentru asigurările generale (catastrofe naturale şi riscuri
specifice domeniului tehnologiei informaţiei) şi opţiuni diferite pentru
asigurările de viaţă şi sănătate. Procedurile pentru plata despăgubirilor
sunt, de asemenea, perfecţionate prin acorduri de decontare între
companii şi prin noi abordări privind compensarea.

În concluzie, pericolele la care sunt expuşi

oamenii şi bunurile lor sunt numeroase şi
variate şi demonstrează necesitatea şi
importanţa activităţii de asigurare, iar
avantajele care decurg din aceasta depind nu
numai de asigurătorii priviţi individual, ci şi de
existenţa unei pieţe sănătoase a asigurărilor,
de reglementări stricte care să nu permită
funcţionarea unor societăţi neprofesioniste,

1.2. Conceptul de asigurare

O
definiţie frecvent utilizată a conceptului de asigurare este aceea potrivit
În ce priveşte căreia asigurarea constă în protecţia financiară pentru pierderi cauzate
conceptul de de o gamă largă şi variată de riscuri.
asigurare, în Unii specialişti apreciază că asigurarea are la bază existenţa riscurilor comune
literatura de care pot provoca pagube importante economiei naţionale şi populaţiei.
specialitate sunt Existenţa riscurilor comune determină formarea comunităţii de risc care
formulate acceptă achitarea primelor de asigurare unei instituţii specializate în
accepţiuni vederea constituirii fondului de asigurare (Florian Bercea).
diferite ale
acestuia

12
Unitatea de Învățare 1, NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE ASIGURARE
Alţi economişti consideră definitorii în privinţa asigurării următoarele trăsături
principale ale acesteia: existenţa riscului, a comunităţii de risc şi
mutualitatea în suportarea pagubelor.
Alţii consideră că esenţa asigurării constă în scopul şi metoda acesteia: scopul –
compensarea pagubelor produse de calamităţi ale naturii şi accidente,
prevenirea pagubelor; metoda – acoperirea unor riscuri, crearea unei
comunităţi de risc, toate acestea materializate prin formarea şi utilizarea
fondului de asigurare.
În sens general și complet, asigurarea are la bază un acord de voinţă (un
contract de asigurare) încheiat între asigurător şi asigurat (cele două
părţi principale ale contractului de asigurare), prin care asigurătorul oferă
asiguratului protecţie pentru riscurile pe care şi le-a asumat, obligându-
se să acopere asiguratului contravaloarea daunelor (sau suma asigurată
în cazul asigurărilor de persoane) în caz de producere a acestor
evenimente, în schimbul plăţii de către asigurat a unei sume de bani
numită primă de asigurare.
Asigurarea reprezintă ”operațiunea prin care un asigurător constituie, pe
Definiția dată principiul mutualității, un fond de asigurare, prin contribuția unui
prin legislație1 număr de asigurați, expuși la producerea anumitor riscuri, și îi
indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului
alcătuit din primele încasate, precum și pe seama celorlalte venituri
rezultate ca urmare a activității desfășurate”.
Ca atare, există formulări diferite ale noţiunii de asigurare, fără să existe un
consens în acest punct de vedere datorat dificultăţilor de ordin economic,
social şi juridic.
Din opiniile prezentate mai sus, se poate desprinde o unitate în ce priveşte
Trăsăturile trăsăturile caracteristice ale asigurărilor, şi anume:
caracteristice a) existenţa şi acţiunea unor riscuri pe care asigurarea le ia sub protecţia sa;
ale asigurărilor b) existenţa unei comunităţi de risc, formată din totalitatea persoanelor fizice şi
juridice care, ameninţate de existenţa unor riscuri comune, acceptă să
plătească sume de bani sub forma primelor de asigurare, din care se vor
acoperi pagubele produse de aceste riscuri;
c) mutualitatea în suportarea pagubelor, care reprezintă un act de solidaritate
umană, potrivit căruia riscul este suportat şi acoperit în comun de către
toate persoanele cuprinse în asigurare (toţi pentru unul şi unul pentru toţi);
d) formarea şi utilizarea fondului de asigurare sub formă bănească;
e) evenimentul (producerea riscului) trebuie să fie întâmplător iar realizarea
lui să nu depindă de voinţa asiguratului, fie datorită faptului că acest
lucru este imposibil (de exemplu, calamităţile naturale), fie că interesul
asiguratului sau legea îl împiedică să îl provoace (accidente, incendii, etc);
f) evenimentul să fie evaluabil, să se bazeze pe calcule statistico-
matematice, atât în privinţa frecvenţei lui, cât şi a proporţiilor valorice ale
fiecărui caz în parte.
Aceste trăsături redau esenţa conceptului de asigurare, fiind valabile pentru orice
tip de societate. Sunt considerate asigurări numai relaţiile care se
caracterizează prin aceste trăsături definitorii, iar fondurile de asigurare se
formează în cadrul acestor relaţii.

13
Unitatea de Învățare 1, NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE ASIGURARE

1.3. Teste de autoevaluare 1

1. Care sunt nevoile de asigurare ale persoanelor fizice și juridice în țările cu
tradiție în domeniul asigurărilor?

2. Descrieţi trăsăturile caracteristice ale asigurărilor.

3. Prezentaţi principalele definiţii ale conceptului de asigurare.

4. Trăsăturile activităţii de asigurare sunt:

a) existenţa comunităţii de risc;
b) producerea evenimentului să depindă de voinţa asiguratului;
c) evenimentul să nu fie evaluabil;
d) mutualitatea în suportarea pagubelor;
e) existenţa incertitudinii.

5. Mutualitatea în suportarea pagubelor reprezintă:

a) totalitatea persoanelor fizice şi juridice ameninţate de existenţa unor riscuri
comune;
b) acordul scris al asiguratului de a încheia contractul de asigurare;
c) suportarea pagubelor în comun de către toate persoanele cuprinse în
asigurare;
d) repartizarea riscurilor la un număr cât mai mare de persoane;
e) excluderea din asigurare a unor riscuri nefavorabile.

Răspunsurile la toate exemplele testului de autoevaluare 1 se

regăsesc în Unitatea de învăţare 1, paginile 11 – 13.
Pentru exerciţiile de tip grilă, rezolvarea se regăseşte şi la sfârşitul
manualului

1.4. Funcţiile şi rolul asigurării

După unii economişti, se consideră că asigurările îndeplinesc următoarele funcţii:
Prin funcțiile 1) Funcţia de compensare a pagubelor pricinuite de calamităţi ale naturii şi de
sale, asigurare accidente (în cazul asigurărilor de bunuri şi răspundere civilă) şi plata
își justifică rolul, unor sume asigurate (în cazul asigurărilor de persoane), atunci când în
menirea viaţa asiguraţilor intervin anumite evenimente. Aceasta este funcţia care a
socială, stat la baza apariţiei şi dezvoltării asigurărilor. Astfel, asigurarea are rolul
direcțiile și de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse, la repararea
modalitățile de unor prejudicii pentru care asiguraţii răspund conform legii şi acordarea
acțiune u
Prin prisman acestei concepţii, există două mari categorii de fonduri de
asigurare, o şi anume: fondurile de asigurare constituite în cadrul asigurărilor de
r
bunuri, persoane şi răspundere civilă, denumite asigurări comerciale şi fondurile
de asigurări sociale.
Deosebiriles dintre cele două categorii de asigurări nu sunt de esenţă, ci ţin de
u formare şi de distribuire a fondurilor constituite prin intermediul lor.
fluxurile de
Astfel, la masigurările mijlocite de societăţile de asigurare, participanţii la constituirea
fonduriloresunt, de regulă, şi beneficiari ai indemnizaţiilor de asigurare (excepţie fac
asigurările de persoane, unde beneficiari ai sumelor asigurate pot fi terţe persoane
desemnate d de asiguraţi). La asigurările sociale, participanţii la constituirea
fondurilore(salariaţi, agenţi economici, instituţii publice şi statul) nu sunt beneficiari
direcţi ai resurselor distribuite, în timp ce neparticipanţii (salariaţi, pensionari,
persoaneb fără nici un venit sau cu venituri reduse) sau participanţii într-o mică
măsură sunta beneficiarii nemijlociţi ai fondurilor respective.
Rezultă ncă în categoria fondurilor de asigurări comerciale sunt incluse
fondurilei constituite şi administrate de către societăţile de asigurare şi
reasigurare.

14
Unitatea de Învățare 1, NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE ASIGURARE
în cazul producerii unor evenimente privind viaţa şi integritatea oamenilor.
2) Funcţia de prevenire a pagubelor a apărut şi s-a dezvoltat îndeosebi după cel
de-al doilea război mondial şi ea se exercită pe două căi principale, şi
anume:
a) prin finanţarea de către societăţile de asigurări a unor activităţi de
prevenire a calamităţilor şi accidentelor (construirea de diguri de protecţie
împotriva inundaţiilor, lucrări de împăduriri, desecări, irigaţii, finanţarea
unor programe educaţionale pentru asiguraţi, etc.);
b) prin stabilirea unor condiţii de asigurare care să-l oblige pe asigurat la o
conduită preventivă permanentă (participarea asiguratului la acoperirea
unei părţi din pagubă, obligaţia asiguratului pe linia eliminării sau limitării
pagubelor, etc.).
3) Funcţia financiară apare ca urmare a decalajului de timp între momentul
încasării primelor şi momentul plăţii despăgubirilor sau a sumelor
asigurate, decalaj important, îndeosebi în cazul asigurărilor de viaţă, dar şi
a celorlalte categorii de asigurări. Astfel, societăţile de asigurare
concentrează temporar sume de bani foarte importante pe care apoi le
plasează pe piaţa capitalului (constituirea de depozite sau disponibilităţi
curente la bănci, acordarea de credite pe termen scurt sau efectuarea
unor diverse operaţiuni pe seama resurselor mobilizate) în scopul obţinerii
unor venituri suplimentare şi al creşterii siguranţei afacerilor.

Alţi economişti de prestigiu din ţara noastră tratează asigurările ca o componentă a

sistemului financiar al ţării noastre şi, ca atare, consideră că acestea îndeplinesc
funcţiile generale ale finanţelor, şi anume: funcţia de repartiţie şi funcţia de control.

Funcțiile 1. Funcţia de repartiţie se manifestă în procesul distribuirii şi redistribuirii

generale ale produsului intern brut şi cunoaşte două faze distincte, dar organic legate
finanțelor între ele: constituirea fondurilor de asigurare şi distribuirea acestora.
publice Fondurile de asigurare se formează în procesul de repartiţie a PIB din
primele de asigurare provenite de la persoanele fizice şi juridice cuprinse
în asigurare. Deci, o primă relaţie este cea dintre asiguraţi şi asigurători
generată de încasarea primei de asigurare. În al doilea rând, funcţia de
repartiţie a asigurărilor se manifestă în procesul repartizării fondurilor de
asigurare constituite în scopul acoperirii pagubelor produse asiguraţilor de
riscurile asigurate sau achitării sumelor asigurate în cadrul asigurărilor de
persoane.
De asemenea, această funcţie se manifestă şi în raporturile cu bugetul statului pe
linia finanţării de către societăţile de asigurare a unor acţiuni de prevenire
a evenimentelor care generează nevoia asigurării, ca şi prin obligaţiile
fiscale pe care aceste societăţi le au faţă de bugetul statului, sub forma
unor impozite şi taxe.
2. Funcţia de control se manifestă atât în folosirea de către stat a asigurărilor ca
mijloc de depistare a unor cauze generatoare de pagube în economie, cât
şi în controlul ce se efectuează asupra modului de formare şi repartizare a
fondurilor asigurate. Funcţia de control se exercită în legătură cu modul în
care se încasează primele de asigurare şi alte venituri ale societăţii de
asigurare, cu modul de efectuare a plăţilor cu titlul de indemnizaţii şi
despăgubiri, acţiuni de prevenire a riscurilor, obligaţii către bugetul
statului, etc.

În literatura de specialitate nu s-a ajuns la un punct de vedere

unitar în ceea ce priveşte funcţiile pe care le îndeplinesc
asigurările, existând o diversitate de opinii. Asigurarea, prin
funcţiile sale, dobândeşte şi un rol social şi unul economic.

15
Unitatea de Învățare 1, NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE ASIGURARE

Rolul social și Rolul social al asigurărilor. Asigurarea are ca scop, prin intermediul contribuţiilor
rolul economic vărsate de către asiguraţi, să plătească indemnizarea, acelora dintre ei
al asigurărilor care sunt victimele evenimentelor nedorite. Ca atare, este o funcţie
eminamente socială. A garanta veniturile văduvelor şi orfanilor după
dispariţia prematură a capului familiei, a oferi mijloace pentru
reconstituirea casei sau cumpărarea unei alte locuinţe pentru acela a cărui
casă a fost distrusă de către un incendiu, a vărsa sume care să
compenseze pierderile profesionale aceluia care din cauza unui accident
este în imposibilitatea de a munci, a da mijloacele financiare bolnavului
sau rănitului pentru a fi îngrijit conform metodelor cele mai eficace şi deci
creşterea şanselor acestuia de a se însănătoşi, acestea toate sunt
obiective fundamentale ale asigurării.
Un alt aspect al rolului social al asigurării este incidenţa sa în supravieţuirea
întreprinderilor. Permiţând supravieţuirea întreprinderilor, victime ale unor
evenimente nedorite (incendiu, faliment al unui client debitor, răspundere
civilă etc.) asigurarea îi salvează pe angajaţi, precum şi locurile lor de
muncă, cu toate implicaţiile, şi contribuie la restabilirea relaţiilor sociale şi
a celor de muncă.
Rolul economic al asigurărilor. În toate ţările, asigurările contribuie la crearea
de Produs Intern Brut prin valoarea adăugată adusă de societăţile de
asigurări. În România această contribuţie a fost de 1,17% la nivelul anului
2020 (destul de redusă comparativ cu media țărilor din UE, unde este de
6,45%). Asigurările apar şi pe piaţa muncii cu un număr semnificativ de
locuri de muncă. Asigurările participă la investiţiile pe piaţa financiară
prin fructificarea rezervelor pe care le constituie prin plasarea lor în
depozite bancare, bonuri de tezaur, acţiuni, obligaţiuni, acordarea de
împrumuturi asiguraţilor în contul sumelor asigurate la asigurările de viaţă
şi sub alte forme de plasament. Plasarea acestor rezerve se face în
funcţie de posibilităţile de fructificare, de prevederile legale privind nivelul
lichidităţilor ce trebuie asigurate şi proporţiile investiţiilor în diverse tipuri
de active. Asigurările îndeplinesc şi un rol de intermediar între asiguraţii
care deţin resurse temporar disponibile prin plata primelor de asigurare şi
beneficiarii despăgubirilor sau a sumelor asigurate. Atunci când se
efectuează şi operaţii de reasigurare (cedări de prime sau plăţi de
indemnizaţii de asigurare în afara ţării), societăţile de asigurări
influenţează şi balanţa de plăţi a ţării. Asigurările oferă şi garanţia
investiţiilor prin faptul că orice proiect modern de investiţie, de dezvoltare
necesită participarea asigurărilor, fără garanţia cărora antreprenorul şi,
mai ales, bancherul nu şi-ar risca fondurile necesare pentru proiectul
respectiv.
.
1.5. Clasificarea asigurărilor

Cunoaşterea diferitelor forme de asigurare care se practică se poate realiza pe

baza unor criterii de clasificare reprezentative.

Asigurarea obligatorie izvorăşte din interesul economic şi social al întregii

colectivităţi şi ea se introduce atunci când bunurile unui număr mare de
1.După modul persoane fizice şi juridice sunt ameninţate de anumite riscuri, astfel încât
de realizare a fiecare deţinător al bunului respectiv ar avea de suportat pagube la
raporturilor producerea evenimentelor asigurate. În cele mai multe ţări, ca şi în ţara
juridice de noastră, forma de asigurare obligatorie este asigurarea de răspundere
asigurare sunt civilă pentru pagube produse din accidente de autovehicule (RCA).
asigurări Asigurarea RCA în ţara noastră a fost reglementată de Legea nr. 136/1995
obligatorii şi privind asigurările şi reasigurările din România. Legea prevede obligaţia
asigurări persoanelor fizice şi juridice deţinătoare de autovehicule supuse
facultative înmatriculării sau folosirii pe teritoriul României de a le asigura pentru
cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse din

16
Unitatea de Învățare 1, NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE ASIGURARE
accidente. Neachitarea la termen a primelor de asigurare determină ca
deţinătorul autovehiculului să nu fie asigurat.
Întrucât, peste 70% din fondul de locuinţe prezintă un grad de uzură avansat, iar
ţara noastră este situată într-o regiune predispusă la cutremure si
inundaţii, la care se adaugă lipsa de educaţie a populaţiei în ce priveşte
asigurarea de bunuri si viaţă, în categoria asigurărilor obligatorii a fost
inclusă, după îndelungi discuții și proiecte de lege, şi asigurarea
locuinţelor aparţinând persoanelor fizice pentru catastrofe naturale
(cutremur de pământ, alunecări de teren sau inundaţii) 1.
În alte ţări se întâlnesc şi alte tipuri de asigurări obligatorii, cum ar fi asigurările de
răspundere civilă profesională.
Asigurarea facultativă are la bază acordul de voinţă dintre asigurător şi asigurat,
concretizat în contractul de asigurare, prin care sunt stabilite drepturile şi
obligaţiile părţilor, precum şi toate celelalte elemente ale asigurării (riscuri,
excluderi, primă de asigurare, sumă asigurată, etc.).
Asigurarea obligatorie prezintă o serie de trăsături care o deosebesc de
asigurarea facultativă, şi anume:
a. În asigurarea obligatorie sunt cuprinse toate bunurile de acelaşi fel aparţinând
persoanelor fizice sau juridice, deci este o asigurare totală. Fiind totală,
asigurarea obligatorie exclude posibilitatea selecţiei riscurilor din partea
societăților de asigurare, permiţând o dispersare largă a acestora. Drept
urmare, primele de asigurare sunt mai reduse decât cele stabilite la
asigurarea facultativă. Spre deosebire de asigurarea obligatorie,
asigurarea facultativă nu este totală, ea cuprinzând numai o parte din
bunurile de acelaşi fel.
b. Suma asigurată este stabilită prin lege, sub forma unor norme de asigurare
(limite maxime), ceea ce înseamnă că asigurarea obligatorie este o
asigurare normată.
Începând cu anul 2007, limitele de despăgubire stabilite de către societățile de
asigurare au fost prevăzute prin norme la un nivel minim, asigurătorii
având libertatea de a-şi stabili răspunderea maximă, în funcţie de propriile
rezultate tehnice şi financiare înregistrate, precum şi de politica acestora.
Limitele de despăgubire pentru asigurarea RCA, începând cu anul 2012,
menținute până la 31 dec. 2016, au fost de cel puțin 1 milion euro pentru
daune materiale și de 5 milioane euro pentru vătămări corporale și
decese, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate. Începând cu 1
ian. 2017, limitele de acoperire au crescut la 6,07 milioane de euro
pentru vătămări corporale și decese, iar cea pentru pagube materiale,
1,22 milioane de euro.
Pentru asigurarea obligatorie a locuințelor, suma maximă asigurată este de
20.000 euro pentru locuințele construite din material rezistent (beton
armat, metal, lemn, cărămidă arsă) și 10.000 euro pentru locuințele
construite din material mai puțin rezistent (cărămidă nearsă).
La asigurarea facultativă, suma asigurată nu este stabilită pe baza unor norme, ci
în funcţie de propunerea asiguratului şi având ca limită maximă valoarea
reală a bunului în momentul încheierii asigurării (pentru asigurările de
bunuri), iar la asigurările de persoane anumite sume stabilite prin
contractul de asigurare.
c. Spre deosebire de asigurarea facultativă, la care suma asigurată se
diminuează de fiecare dată cu despăgubirea acordată, la asigurarea
obligatorie, la acordarea unei despăgubiri nu se va ţine seama de
despăgubirile acordate anterior. Cu alte cuvinte, asiguratul va fi
despăgubit la fiecare apariţie a riscului asigurat, singura condiţie este ca
paguba să se încadreze în limitele menţionate de către lege.

1 Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau
inundațiilor, publicată în MO, Partea I nr. 757 din 10/11/2008, prevăzută a intra în vigoare la 10 martie 2009, amânată
pentru data de 1 iulie 2010.

17
Unitatea de Învățare 1, NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE ASIGURARE
În cazul asigurării de bunuri, obiectul asigurării îl constituie anumite bunuri (o
construcţie, autovehicule, animale, etc.) care sunt expuse anumitor riscuri
2. După provocatoare de daune. În cazul asigurării de răspundere civilă, numită
domeniul şi asigurare de responsabilitate, obiectul asigurării constă într-o valoare
asigurării, patrimonială egală cu despăgubirile ce ar urma să le plătească asiguratul
deosebim: ca urmare a unui prejudiciu cauzat unei terţe persoane pentru care
asigurări de răspunde potrivit legii. Asigurările de bunuri şi de răspundere civilă sunt
bunuri, de asigurări contra pagubelor, denumite şi asigurări de daune, având drept
persoane şi scop repararea prejudiciului care ameninţă patrimoniul asiguratului. Drept
de urmare, aceste asigurări au un caracter de despăgubire, denumit în
răspundere limbajul asigurărilor, caracter indemnitar.
civilă Asigurările de persoane au ca obiect persoana fizică, viaţa şi integritatea sa,
supuse ameninţării unor evenimente care pot provoca boala, invaliditatea
sau decesul. În cadrul acestor asigurări, asiguratul sau beneficiarul
asigurării are dreptul să primească indemnizaţia de asigurare fără a exista
vreo legătură cu prejudiciul suferit. Asigurările de persoane au un caracter
neindemnitar, reprezentând o măsură de prevedere, de capitalizare a unor
sume de bani.
Cu toate că la acest criteriu se face cel mai adesea referire atunci când se
vorbeşte despre tipurile de asigurări practicate, el nu are caracter
exhaustiv, întrucât mai există o categorie de asigurări, cea a asigurării
riscurilor financiare (asigurarea riscului de neplată din partea debitorilor
în caz de incapacitate de plată a acestora, regăsite în clasele de asigurare
cu denumirea de ”asigurări de credite și asigurări de garanții”) care nu se
regăseşte clar în nici una din categoriile de mai sus. Totuşi, cei mai mulţi
specialişti o includ în categoria asigurărilor de bunuri iar alţii o tratează
distinct, alături de cele trei categorii de bază, existând astfel după
domeniul asigurării asigurări de bunuri, persoane, răspundere civilă
şi asigurarea riscurilor financiare.

3. În funcţie Specific asigurărilor directe este faptul că raporturile de asigurare se stabilesc

de nemijlocit între asigurat şi asigurători, fie pe baza contractului de
subiectele asigurare, fie pe baza legii. Tot asigurare directă este şi coasigurarea, în
raporturilor care există mai mulţi asigurători şi un singur asigurat.
de asigurare, Spre deosebire de asigurările directe, reasigurarea (sau asigurarea indirectă)
se disting apare ca un raport care se stabileşte de fiecare dată între două societăţi
asigurări de asigurare, dintre care una are calitatea de reasigurat, iar cealaltă de
directe şi reasigurător. Reasigurarea are la bază contractul de reasigurare, prin
asigurări intermediul căruia reasiguratul cedează unui reasigurător o parte din
indirecte răspunderile asumate prin contractele sale luate în asigurare.
(reasigurări) Reasigurătorul îşi asumă răspunderea de a participa la acoperirea
pagubelor în limitele convenite în contractul de reasigurare.

4. După - incendii, trăsnete, explozii, cutremure de pământ, grindină, etc, denumite riscuri
riscul ale calamităţilor naturale;
asigurat, - derapări, răsturnări, coliziuni, accidente;
există - diferite boli, epizootii şi accidente ale animalelor;
asigurări - evenimente ce pot surveni în viaţa persoanelor fizice: boală, invaliditate,
pentru deces, supravieţuire;
următoarele - prejudicii cauzate terţilor: cazurile de răspundere civilă.
riscuri: De-a lungul timpului, agenţii economici au căutat să descopere şi să aplice
diverse mijloace de protecţie împotriva riscurilor generatoare de pagube la
care erau expuse activităţile lor de producţie şi de comercializare, precum
şi persoanele care exercitau asemenea activităţi. În zilele noastre au
apărut şi alte riscuri extrem de variate, datorită perfecţionării continue a
tehnicii şi tehnologiilor, creării de aglomerări urbane, creşterii numărului de
mijloace de transport.

18
Unitatea de Învățare 1, NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE ASIGURARE

Deosebiri dintre asigurările de viaţă şi asigurările de non-viaţă

5. În Asigurări de viaţă
anuarele - se asigură în principal riscul de
statistice deces;
internaţional
e, asigurările
sunt -decesul, ca risc asigurat, este un
clasificate eveniment sigur, însă momentul
în: asigurări producerii lui este incert;
de viaţă şi -în contractul de asigurare există
asigurări de obligatoriu trei persoane:
non-viaţă asigurătorul, asiguratul şi beneficiarul,
uneori şi contractantul asigurării;
-nu sunt contracte de indemnizare
sau de despăgubire (caracter
neindemnitar);
-beneficiarul poliţei este, de regulă,
o terţă persoană;
-stabilirea sumei asigurate ţine
seama de nevoia de protecţie şi de
posibilităţile financiare ale
asiguratului;
-în momentul producerii riscului
asigurat, suma pe care asigurătorul
o plăteşte asiguratului se numeşte
sumă asigurată;
-asigurătorul calculează rezerve
matematice (fondul asigurărilor de
viaţă) din care se plătesc sumele
asigurate;
-perioada de asigurare este relativ
mare, pe termene de 5-20 de ani (sau
chiar mai mult).
Tabel nr. 1.1.
Asigurări de non-viaţă
- riscurile asigurate sunt
diverse, iar riscul de deces este
acoperit numai în cazul
răspunderii civile faţă de terţi;
-producerea riscului asigurat
este incertă, probabilă,
posibilă;
- în contractul de asigurare
există obligatoriu două
persoane: asigurătorul şi
asiguratul, uneori şi beneficiarul
asigurării ce încasează
contravaloarea despăgubirii;
-sunt contracte de
indemnizare sau de plată a
unor despăgubiri;
-beneficiarul despăgubirii
este, de obicei, una şi aceeaşi
persoană cu asiguratul;
-stabilirea sumei asigurate se
face în funcţie de valoarea
reală a bunului în momentul
producerii riscului;
-suma pe care o datorează
asigurătorul în momentul
producerii riscului asigurat se
numeşte despăgubire şi este în
limita sumei asigurate,
menţionată în contractul de
asigurare;
-asigurătorul calculează rezerve
tehnice din care se vor plăti
despăgubirile de asigurare;
-perioada de asigurare este, de
obicei, de maxim 12 luni, cu
posibilitatea reînnoirii
contractului.

La noi în ţară, pe baza Legii 32/2000,

clasificarea asigurărilor cuprinde două
categorii de asigurări: asigurări de viaţă şi
asigurări generale (asigurări de bunuri,
asigurări de răspundere civilă și asigurări de
viață, altele decât cele de persoane, precum
asigurările de sănătate și accidente).

19
Unitatea de Învățare 1, NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE ASIGURARE
Potrivit reglementărilor ASF, asigurările generale în România cuprind 18 clase
de asigurări, numerotate astfel:
• Clasa I. Asigurări de accidente şi boală, inclusiv de muncă şi boli profesionale;
• Clasa II. Asigurări de sănătate;
• Clasa III. Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare;
• Clasa IV. Asigurări de mijloace de transport feroviar;
• Clasa V. Asigurări de mijloace de transport aeriene;
• Clasa VI. Asigurări de mijloace de transport navale: maritime, fluviale, lacustre,
canale navigabile;
• Clasa VII. Asigurări de bunuri în tranzit, inclusiv mărfuri transportate, bagaje şi
orice alte bunuri;
• Clasa VIII. Asigurări de incendiu şi calamităţi naturale;
• Clasa IX. Asigurări de daune la proprietăţi;
• Clasa X. Asigurări de răspundere civilă a autovehiculelor (răspundere civilă auto
obligatorie şi carte verde);
• Clasa XI. Asigurări de răspundere civilă a mijloacelor de transport aerian;
• Clasa XII. Asigurări de răspundere civilă a mijloacelor de transport naval;
• Clasa XIII. Asigurări de răspundere civilă generală;
• Clasa XIV. Asigurări de credite;
• Clasa XV. Asigurări de garanţii;
• Clasa XVI. Asigurări de pierderi financiare;
• Clasa XVII. Asigurări de protecţie juridică;
• Clasa XVIII. Asigurări de asistenţă a persoanelor aflate în dificultate.
Asigurările de viață cuprind 7 clase de asigurări, cu următoarea structură a claselor de asigurare:
• Clasa I - asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare;
• Clasa II - asigurări de căsătorie şi naştere;
• Clasa III – asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiţii
(uni-linked);
• Clasa IV - asigurări permanente de sănătate;
• Clasa V- tontinele;
• Clasa VI- operațiuni de capitalizare;
• Clasa VII - administrarea fondurilor de pensii de grup.
Conform legislaţiei europene în domeniu, adoptate şi de ţara noastră, la aceste 7
clase s-au adaugat alte două clase suplimentare ca poliţe ataşate asigurărilor
de viaţă, ce reprezintă clasele I şi II ale asigurărilor generale, astfel:
• Clasa B1 – asigurări de accidente și de boală;
• Clasa B2 – asigurări de sănătate.
Astfel, noile reglementări permit ca, o societate autorizată să practice asigurări de
viaţă să poată subscrie şi asigurări ale căror riscuri sunt aferente claselor
B1 şi B2, fără a i se impune deţinerea unei autorizaţii pentru asigurările
generale.
6. După sfera de cuprindere teritorială, asigurările se împart în asigurări
interne şi asigurări externe.
Asigurările interne se caracterizează prin faptul că părţile contractante (asigurat,
asigurător, beneficiar şi contractant), obiectele asigurate şi riscurile
asigurate se află sau se produc pe teritoriul aceluiaşi stat. De asemenea,
primele de asigurare, sumele asigurate şi despăgubirile sau indemnizaţiile
se plătesc în moneda statului pe teritoriul căruia se află bunurile sau se
produc riscurile.
Asigurările externe se caracterizează prin aceea că fie părţile contractante, fie
obiectul asigurării, fie riscul asigurat se află pe teritoriul altui stat.
Caracteristic acestor asigurări este faptul că părţile pot stabili şi plăti prima
de asigurare în valută. În categoria asigurărilor externe, pot fi incluse:
asigurarea mărfurilor pe timpul transportului extern, asigurarea navelor
maritime şi fluviale ce parcurg rute internaţionale, asigurarea de
răspundere civilă pentru pagube din accidente auto pe teritoriul altui stat
(asigurarea Cartea Verde) şi altele.

20
Unitatea de Învățare 1, NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE ASIGURARE

1.6. Teste de autoevaluare 2

1.Prezentaţi funcţiile de bază ale activităţii de asigurare.

2.Prezentaţi funcţiile asigurărilor, privite ca o componentă a sistemului financiar.

3.Cum se manifestă rolul economic al asigurărilor?

4. Prezentaţi clasificarea asigurărilor după modul de realizare a raporturilor

juridice de asigurare. Descrieţi trăsăturile asigurărilor obligatorii, care o
deosebesc de asigurarea facultativă.

5. Cum sunt clasificate asigurările având în vedere domeniul asigurării?

6. Care sunt deosebirile dintre asigurările de viaţă şi asigurările de non-viaţă?

7. Conform funcţiei de compensare a pagubelor, asigurarea are rolul de:

a) a repartiza PIB între participanţii la procesul de asigurare;
b) a obţine venituri suplimentare din plasarea primelor de asigurare;
c) a stabili condiţii de asigurare care să oblige pe asigurat la o conduită
preventivă;
d) a contribui la refacerea bunurilor distruse;
e) a finanţa anumite activităţi de prevenire a pagubelor.

8. Conform funcţiei de repartiţie, asigurarea are rolul de:

a) a repartiza PIB între participanţii la procesul de asigurare;
b) a obţine venituri suplimentare din plasarea primelor de asigurare;
c) a stabili condiţii de asigurare care să oblige pe asigurat la o conduită
preventivă;
d) a contribui la refacerea bunurilor distruse;
e) a finanţa anumite activităţi de prevenire a pagubelor.

9. Conform funcţiei de prevenire, asigurarea are rolul de:

a) a repartiza PIB între participanţii la procesul de asigurare;
b) a obţine venituri suplimentare din plasarea primelor de asigurare;
c) a stabili condiţii de asigurare care să oblige pe asigurat la o conduită
preventivă;
d) a contribui la refacerea bunurilor distruse;
e) a finanţa anumite activităţi de prevenire a pagubelor.

10. În funcţie de subiectele raporturilor de asigurare, asigurarea se clasifică

în:
a) asigurări interne şi asigurări externe;
b) asigurări directe şi asigurări indirecte;
c) asigurări facultative şi asigurări obligatorii;
d) asigurări de bunuri, persoane şi de răspundere civilă;
e) asigurări de viaţă şi asigurări generale.

11. După domeniul asigurării, asigurarea se clasifică în:

a) asigurări interne şi asigurări externe;
b) asigurări directe şi asigurări indirecte;
c) asigurări facultative şi asigurări obligatorii;
d) asigurări de bunuri, persoane şi de răspundere civilă;
e) asigurări de viaţă şi asigurări generale.

21
Unitatea de Învățare 1, NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE ASIGURARE
12. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto se deosebeşte de
asigurare facultativă prin următoarele trăsături:
a) cuprinde numai o parte din bunurile de acelaşi fel;
b) au un caracter neindemnitar;
c) la acordarea unei despăgubiri nu se ţine seama de despăgubirile acordate
anterior;
d) se acoperă numai pagubele materiale produse terţilor;
e) suma asigurată este stabilită pe baza unor norme.

13 Asigurările de viaţă se deosebesc de asigurările de non-viaţă prin

următoarele trăsături:
a) în contractul de asigurare există două persoane: asiguratul şi asigurătorul;
b)stabilirea sumei asigurate ţine seama de nevoia de protecţie şi de posibilităţile
financiare ale asiguratului;
c) perioada de asigurare este relativ mare;
d) suma pe care o plăteşte asigurătorul în momentul producerii riscului asigurat se
numeşte despăgubire;
e) asigurătorul calculează numai rezerve tehnice.

Răspunsurile la toate exemplele testului de autoevaluare 2 se

regăsesc în Unitatea de învăţare 1, paginile 11 – 20.
Pentru exerciţiile de tip grilă, rezolvarea se regăseşte şi la sfârşitul
manualului

1.7. Rezumatul unităţii de învățare

În această unitate de învățare s-a învățat despre necesitatea și

importanța activității de asigurare, gradul său de dezvoltare diferit de la
o țară la alta, aceasta fiind influențată de numeroși factori. S-a conturat
profilul asiguratului în România, comparativ cu cel al asiguraților,
persoane fizice și juridice, din țările dezvoltate. S-au prezentat
principalele accepțiuni atribuite conceptului de asigurare, definiția
completă a asigurării fiind relevată prin trăsăturile caracteristice ale
acesteia. Asigurările îndeplinesc trei funcții de bază, dar și funcțiile
specifice ale finanțelor publice. Prin exercitarea funcțiilor sale,
asigurările îndeplinesc și un rol social, dar și unul economic. Sunt
prezentate principalele tipuri de asigurări prin prisma criteriilor de
clasificare ale asigurărilor.

1.8. Terminologie

Termenii cheie: necesitate asigurări, nevoi de asigurare, definiții, trăsături,

funcții, rol, clasificare, asigurări facultative și asigurări obligatorii, asigurări de bunuri, persoane și
răspundere civilă, asigurări interne și asigurări externe, asigurări de viață și asigurări de non-viață.

22