Sunteți pe pagina 1din 124

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA

IP CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE ȘI FINANȚE

COLȚA Angela

ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI

Chișinău 2019
Notele de curs Asigurări și reasigurări au fost examinate și aprobate la ședința catedrei
Finanțe (proces verbal nr. din ) și la Consiliul metodico – științific al Centrului de Excelență în
Economie și Finanțe (proces verbal nr. din )

Recenzenți:
1. Cătălin BANARU, șef departament Asigurări și underwriting DONARIS VIENNA
INSURANCE GROUP SA

2. Galina Caraganciu, conf. univ. dr. „IMI-NOVA”


CUPRINS:

ARGUMENT 3
TEMA 1. Esența economică, rolul și funcțiile asigurărilor în 4
economia de piață
TEMA 2. Elementele tehnice ale asigurărilor 8
TEMA 3. Contractul de asigurare 14
TEMA 4. Societățile de asigurare și rolul lor în sistemul economic 19
TEMA 5. Asigurarea culturilor agricole și a animalelor 27
TEMA 6. Asigurarea bunurilor persoanelor fizice și juridice 36
TEMA 7. Asigurări de viață 45
TEMA 8. Asigurarea facultativă medicală 56
TEMA 9. Asigurarea de răspundere civilă profesională 66
TEMA 10. Asigurarea de răspundere civilă a deținătorilor de 75
autovehicule
TEMA 11. Asigurarea internațională de răspundere civilă Carte 82
Verde
TEMA 12. Asigurarea facultativă auto CASCO 87
TEMA 13. Asigurarea aeronavelor 96
TEMA 14. Asigurarea încărcăturilor CARGO 105
TEMA 15. Reasigurarea, necesități și forme de manifestare 109
Bibliografie 121
ARGUMENT

Asigurările sunt considerate atât ca ramură creatoare de valoare adăugată, ramură creatoare de
locuri de muncă, ramura participantă la oferta de capital de pe piaţa financiară, cât şi factor de
reducere a incertitudinii economice şi mijloc de reluare a activităţii vremelnic întrerupte.
Impactul asigurărilor asupra economiei naţionale este determinat nu numai de faptul că
acestea pun la dispoziţia autorităţilor publice, a societăţilor comerciale de producţie şi a băncilor un
volum mare de resurse financiare, ci şi că ele participă la un proces de intermediere financiară
nemonetară cu efecte pozitive asupra stabilităţii monedei naţionale. Resursele băneşti atrase în
circuitul economic prin intermediul societăţilor de asigurare sunt reciclate de acestea şi orientate fie
pentru sporirea capitalului productiv al societăţilor comerciale direct sau prin mijlocirea băncilor,
fie pentru acoperirea deficitului bugetar, la nivelul administraţiei centrale de stat sau al celei locale.
În ambele cazuri, fluxurile de resurse financiare care pornesc de la societăţile de asigurare către
diverşi beneficiari nu sporesc masa monetară în circulaţie ci numai o redistribuire: în primul caz,
căpătând o destinaţie productivă, resursele provenind de la societăţile de asigurare contribuie la
consolidarea echilibrului monetar iar în cel de-al doilea caz evită apelul la emisiunea monetară
pentru finanţarea deficitului bugetar. Există o împrejurare când plasamentele societăţilor de
asigurare au un caracter monetar, referindu-ne la împrumuturile acordate de societăţile de asigurare
respective pe baza politicilor asigurărilor de viaţă. Cu sumele acordate asiguraţilor creşte masa
monetară dar această creştere este nesemnificativă şi ţinută sub control. Prin activitatea desfăşurată,
societăţile de asigurare influenţează, uneori, pozitiv sau negativ, la balanţa de plăţi a ţării. Acest
lucru are loc atunci când societăţile de asigurare, pe lângă asigurări directe mai efectuează şi
operaţii de reasigurare: cedează altor societăţi o parte din riscurile subscrise de ele şi primesc în
schimb riscuri subscrise de alte societăţi în măsura în care operaţiile de reasigurare depăşesc cadrul
naţional, apar fluxuri în valută între ţara considerată şi ţările partenerilor societăţilor de asigurare şi
reasigurare constând din prime, comisioane, despăgubiri, participări la beneficii primite sau plătite.
Toate aceste sume se reflectă în balanţa de plăţi influenţând-o per sold pozitiv sau negativ după caz.
Notele de curs la Asigurări şi reasigurări au ca obiectiv însuşirea de către elevi a celor mai
fundamentale probleme din teoria asigurărilor şi reasigurărilor, precum esenţa economică şi socială
a asigurărilor, funcţiile, rolul şi sferele de aplicare a asigurărilor şi reasigurărilor.
Notele de curs sunt destinate elevilor din centre de excelență, colegii și alte instituții care
studiază unitatea de curs Aigurări și reasigurări.
Volumul materialului expus include studierea semnificaţiei terminologiei, clasificarea
asigurărilor, bazele juridice ale asigurărilor şi reasigurărilor, caracteristica contractului de asigurare,
rolul managementului în activitatea de asigurare, conceptul şi particularităţile constituirii pieţei
asigurărilor în Republica Moldova, principiile organizatorice de înfiinţare a sistemului societăţilor
de asigurări, problemele reglementării de către stat a activităţii desfăşurate de către societăţile de
asigurări în perioada de constituire a relaţiilor de piaţă, bazele economice ale stabilirii taxelor şi
tarifelor, regulamentele unor tipuri de asigurări precum ar fi: asigurările de persoane, de bunuri,
asigurarea de răspundere a riscurilor economice externe şi din activitatea de antreprenoriat,
problemele reasigurărilor şi particularităţile aplicării lor în Republica Moldova.

TEMA 1: Esența economică, rolul și funcțiile asigurărilor


3
în economia de piață

1. Obiectul de studiu, metoda, structura și scopul cursului.


2. Forţele distructive ale naturii şi accidentele – pericole permanente pentru viaţa,
integritatea corporală şi bunurile omului.
3. Forme de protecție a oamenilor și bunurilor împotriva acțiunii forțelor distructive ale
naturii și accidentelor.
4. Forme organizatorice de constituire a fondului de asigurare.
5. Funcțiile asigurărilor.
6. Asigurarea sub aspect juridic, economic și financiar.

1. Obiectul de studiu, metoda, structura și scopul cursului


Asigurările sunt o realitate economică socială care însoţeşte și marchează istoria dezvoltării
omenirii. Nevoile de protecţie a oamenilor sunt universale. Ele au existat şi vor exista întotdeauna,
dar activitatea de asigurare a apărut mult mai târziu. Producţia constituie condiţia esenţială a
existenţei societăţii omeneşti, de aceea pentru a putea trăi, omul trebuie să producă neîncetat, să
creeze bunuri materiale, folosind unelte de muncă, el acţionează asupra naturii, asupra obiectelor
muncii.
Indiferent de cât a evoluat umanitatea un lucru este clar: nu putem controla tot ce se întâmplă
în jurul nostru.
Proprietarii de bunuri întreprinzând între sine relaţii comerciale, au nevoie de o protejare a
patrimoniului în caz de pierdere sau de deteriorare a lui în rezultatul producerii calamităţilor
naturale, incendiilor, furtunilor şi ale altor evenimente aleatorii, ce se produc în activitatea
economică.
Evenimentele aleatorii ce persistă în activitatea economică desfăşurată de către fiecare
producător sunt factorii principali ce impun pe fiecare proprietar şi producător să întreprindă măsuri
orientate spre protejarea patrimoniului, fapt ce ar contribui la menţinerea unei stabilităţi în
activitatea desfăşurată de către agenţii economici. În acest context a şi apărut ideea firească de
recuperare a daunelor suportate în baza principiului mutualităţii, care este şi pilonul constituirii
asigurărilor. El presupune că la constituirea fondului necesar de bani participă toţi membrii
comunităţii de risc, iar acordarea sumei necesare de bani se efectuează doar numai persoanei, care a
avut de suferit, fapt ce diferenţiază considerabil contribuţiile proprietarilor în fond şi despăgubirile
încasate de către persoanele care au avut de suferit în rezultatul producerii evenimentelor aleatorii.
În cazul când fiecare proprietar ar face tentative ca să-şi păstreze dauna cauzată cu propriile
sale rezerve el ar fi nevoit ca să-şi constituie asemenea rezerve care ar fi egale cu costul
patrimoniului său, fapt care ar avea un caracter devastator pentru dânsul.
După cum s-a constatat pe parcurs, numărul persoanelor care au nevoie să fie protejate de
riscurile care se produc este cu mult mai mare decăt numărul celora, care au avut de pătimit în
rezultatul producerii evenimentelor aleatorii.
Aşadar cu cât este mai mare numărul persoanelor care participă la constituirea fondului de
risc cu atât mai redus este cuantumul contribuţiei fiecărui participant.
La baza asigurărilor stă formarea şi utilizarea fondului de asigurare. În procesul de formare şi
utilizare al acestuia între participanţii la asigurare se stabilesc anumite relaţii economice. Astfel, la
prima etapă, fluxurile băneşti sub forma primelor de asigurare pornesc de la persoanele fizice şi
juridice asigurate către companiile de asigurare. La etapa următoare, fluxurile băneşti sub formă de
4
despăgubiri sau sume asigurate pornesc de la fondul de asigurare, constituit la dispoziţia
companiilor specializate, către asiguraţii care au fost afectaţi de fenomenele asigurate.
Asigurările – un sistem de relaţii menite să protejeze interesele personale şi/sau patrimoniale
ale asiguraţilor prin formarea de fonduri băneşti din contul primelor de asigurare plătite de
asigurat în schimbul cărora asigurătorul îşi asumă obligaţia că la producerea riscului asigurat să-i
plătească asiguratului suma de asigurare sau despăgubirea de asigurare.
În economia de piaţă asigurarea se manifestă pe de o parte ca mijloc de protecţie a afacerilor,
pe de altă parte ca o activitate comercială ce aduce profit.
Asigurările participă la sporirea produsului intern brut, oferă locuri de muncă unui număr
mare de persoane, participă la oferta de capital de împrumut pe piaţa financiară cu resurse băneşti
pe care le pun la dispoziţia băncilor, agenţilor economici sau autorităţilor publice locale, prin
îndemnizaţia pe care o acordă asiguraţilor sau despăgubirea pe care o primeşte persoana păgubită,
contribuie la refacerea bunurilor avariate sau distruse de riscurile asigurate şi în felul acesta,
accelerarea reluării procesului de producţie.
Asigurarea acţionează în strânsă legătură cu existenţa în activitatea economică a unor riscuri
comune a căror producere poate provoca pagube importante economiei naţionale şi populaţiei.
Esenţa asigurărilor sunt scopul şi metoda.
Scopul - compensarea sau prevenirea pagubelor produse de calamităţile naturale şi accidente.
Metoda - crearea unei comunităţi de risc toate acestea fiind materializate prin formarea şi
utilizarea fondului de asigurare.
De-a lungul unei perioade de timp s-a stabilit pe baza datelor statistice, că anual există riscul
de a pierde 5% din numărul de obiecte asigurate. Societatea de asigurare va trebui să stabilească
nivelul primelor în aşa fel, încât fondul de asigurare format din primele încasate de pe urma
asigurării a 100 obiecte să fie suficient de mare pentru a putea acoperi contravaloarea a cinci obiecte
care există aproape certitudinea că vor fi pierdute în perioada asigurată.
Asigurările s-au născut din nevoia de protecție a omului împotriva calamităților naturale,
împotriva consecințelor accidentelor și a oricăror pierderi sau limitări. Pe măsura dezvoltării
societății, omul a făurit treptat mijloace tot mai eficiente de prevenire și limitare a calamităților
naturale, a accidentelor, a bolilor etc. Originele asigurării se pierd în negura timpurilor, neputând fi
stabilite decât cu o mare aproximație. Poate, printre primii au fost negustorii chinezi care își
distribuiau marfa în mai multe vase, făcând astfel o dispersie a riscului, nu și o protecție.

2. Forţele distructive ale naturii şi accidentele – pericole permanente pentru


viaţa, integritatea corporală şi bunurile omului
Forţele naturii, dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii cât şi activitatea omului sunt principalele cauze
generatoare de pagube în economie.
Pagubele pot purta caracter:
1. Obiectiv - fac parte forţele distructive ale naturii, care nu pot fi controlate şi evitate de om
(cutremure de pământ, secetă, alunecări de teren, uragane, furtuni, grindină, deces etc.).
2. Subiectiv - fac parte acele însuşiri (calităţi sau defecte), comportamente ale omului
(neglijenţă, neatenţie, grabă, etc.) care pot avea ca urmare accidente, incendii, explozii etc.
Calamităţile naturale care au o largă arie de răspândire pe glob şi care aduc cele mai mari
pagube sunt:
• Inundaţiile – se produc fie vara, în regiunile cu climă tropicală ori musonică, fie primăvara,
în regiunile temperate sau reci, ca urmare a topirii zăpezii sau a gheţii.
5
• Seceta – afectează puternic culturile agricole, care duce la riscul compromiterii unei mari
părți din recoltă. De recolta bogată depinde o mare parte a economiei țării, efectele se văd în
rezultatele economice scăzute și în prețuri mai mari la produsele alimentare.
• Cutremurele de pământ – pot provoca imense pagube materiale, la suprafaţa pământului,
precum şi modificări profunde ale structurii subsolului şi ale regimului de scurgere a apelor. Anual,
pe întregul glob se produc mii de cutremure, dintre care puţine la număr sunt percepute de oameni şi
mai puţine provoacă pierderi materiale şi umane mici.
• Incendiile – pot fi provocate din cauze independente de voinţa oamenilor, fie din neglijenţă
sau acţiuni criminale, distrug bunuri materiale, întrerup procesul de producţie, afectează circulaţia
transporturilor, viaţa şi integritatea corporală a oamenilor. etc.
• Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, deşi face posibilă creşterea rapidă a producţiei, poate provoca
accidente ce pot avaria sau distruge parţial sau totalmente mijloacele de producţie şi bunurile de
consum, poate afecta capacitatea de muncă şi chear viaţa oamenilor (de exemplu: folosirea energiei
atomice în scopuri militare, precum şi ieşirea acesteia de sub control în urma unor accidente,
dezvoltarea traficului rutier, feroviar, aerian şi maritim sporesc pericolele ce ameninţă umanitatea).
Îndeplinirea într-un mod necorespunzător a atribuţiilor ce-i revin în activitatea economică sau
comportarea necorespunzătoare a omului în societate, de asemenea, pot provoca pierderi materiale
sau umane importante. Aici se includ pericolele la care sunt supuşi oamenii în propria lor
gospodărie, la locul de muncă, pe stradă, în timpul deplasării cu diferite mijloace de transport etc.

3. Forme de protecţie a oamenilor şi bunurilor împotriva acțiunii


forțelor distructive ale naturii și accidentelor
În natură şi în societate se produc o multitudine de fenomene provocatoare de pagube care au
o frecvenţă mai mult sau mai puţin regulată şi pe care oamenii s-au obişnuit să le întâmpine în
diferite feluri în vederea satisfacerii intereselor lor economice şi sociale.
Pentru combaterea fenomenelor (evenimentelor aleatorii generatoare de pagube), numite în
continuare riscuri omul are la îndemână mai multe posibilităţi:
1. Evitarea sau prevenirea riscului;
Selectarea măsurilor capabile să facă imposibilă producerea riscului. (de ex. renunţarea la
cultivarea, în anumite zone, a acelor plante care sunt deosebit de sensibile la grindină şi cultivarea
altor plante mai rezistente în zonele respective, evitarea practicării unor meserii de către persoanele
predispuse a contacta anumite boli profesionale etc.
2. Limitarea pagubelor provocate de riscurile produse;
După producerea evenimentelor distructive, însă înainte ca acestea să se fi încheiat,
persoanele interesate sunt obligate să ia măsuri pentru limitarea pagubelor produse de riscurile
asigurate. (de ex la stingerea şi localizarea incendiilor, aplicarea de tratamente curative persoanelor
care au suferit accidente ori s-au îmbolnăvit, pierzându-şi capacitatea de muncă).
3. Crearea de rezerve în vederea acoperirii pe seama resurselor proprii a eventualelor pagube;
Formarea unor fonduri de rezervă in vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a
eventualelor pagube presupune constituirea de către unitatea economică a unui fond de rezervă, pe
care să-l folosească pentru acoperirea pagubelor provocate de calamităţi sau de accidente.
(autofinanţarea).

6
4. Trecerea riscului pe seama altor persoane.
Se poate realiza în condiţiile în care persoana fizica sau juridica ameninţată de un risc
oarecare (sau de un complex de riscuri) este de acord să plătească o suma de bani unei altei
persoane (de regula o companie specializată în asigurări), iar acesta se angajează sa suporte paguba
provocata de riscul (complexul de riscuri) respectiv.
Alegerea uneia sau alteia din posibilităţile de combatere a riscurilor depinde de condiţiile
concrete ale persoanei fizice sau juridice interesate, de puterea economică a acesteia, de efortul
financiar pe care îl reclamă soluţia considerată în raport cu mărimea pagubei la care se poate aştepta
în urma producerii riscului.
Ultima modalitate se aplică atunci cănd celelalte măsuri nu pot fi luate în consideraţie din
motive legate de natura şi mărimea riscului, de capacitatea economică a persoanei fizice şi juridice,
de economicitatea soluţiilor, etc.

4. Forme organizatorice de constituire a fondului de asigurare


Societatea umană cunoaşte variate forme de constituire a fondurilor băneşti de care are
nevoie în caz de producere a unor calamităţi naturale sau accidente. Experienţa publică a elaborat
trei forme organizatorice principale de constituire a fondului de asigurare:
1. Fonduri de rezervă constituite individual - are la bază autoasigurarea, care se manifestă
prin fondul de risc. Îtreprinderile constituie un asemenea fond în mărime de 15% din capitalul
social. Teoretic acest fond ar trebui să fie egal cu valoarea întregului patrimoniu al întreprinderii,
practic însă este imposibil şi neeficient pentru societate.
2. Fonduri de rezervă şi/ sau de asigurare constituite în mod centralizat - se constituie din
contul mijloacelor generale de stat şi este destinat pentru a garanta recuperarea daunei, lichidarea
consecinţelor calamităţilor naturale şi ale avariilor, care constituie o situaţie extremală, cauzând
distrugeri şi victime umane de proporţii foarte mari. Este constituit atât sub formă materială
(combustibil, produse alimentare etc.) cât şi în formă bănească, rezerve financiare publice.
Prerogativa gestionării fondului centralizat îi revine guvernului.
3. Fonduri de rezervă propriu zise - se realizează prin intermediul unor organizaţii
specializate (societăţi de asigurare–reasigurare, brocheri în asigurări, organizaţii de asigurare
mutuale etc.) Fondul se constituie în mod descentralizat, pe seama contribuţiei persoanelor fizice
sau juridice (prime, cotizaţii), dar se utilizează centralizat pentru acoperirea pagubelor suferite de
asiguraţi. Acest fond se bazează pe principiul mutualităţii.

5. Funcţiile asigurărilor
Elementele care atestă importanţa asigurărilor sunt funcţiile care se îndeplinesc în cadrul
societăţii:
Funcţia de repartiţie se manifestă în procesul de formare a fondului de asigurare, la dispoziţia
societăţii pe seama primelor de asigurare şi în procesul de dirijare a fondului către destinaţiile sale
legale.
Funcţia de control urmăreşte modul în care se încasează primele de asigurare şi alte venituri
ale societății de asigurare, cum se efectuiază plăţile, despăgubirile, cum sunt respectate drepturile
cuvenite asiguraţilor dacă sunt îndeplinite la timp obligaţiile financiare ale companiei de asigurare.
Funcţia de compensare a pagubelor pricinuite de calamităţile naturale şi de accidente şi plata
unor sume asigurate atunci, când în viaţa asiguraţilor intervin anumite evenimente. Această funcţie
a stat la baza apariţiei şi dezvoltării asigurărilor pe plan naţional şi internațional.
7
Funcţia de prevenire a pagubelor se exercită pe două căi principale:
a) Prin finanţarea unor activităţi de prevenire a calamităţilor şi accidentelor (construirea
digurilor de protecţie împotriva inundaţiilor, lucrări de împăduriri, desecări, irigaţii, finanţarea unor
programe educaţionale pentru asiguraţi).
b) Prin stabilirea unor condiţii de asigurare, care să oblige asiguratul la conduita preventivă
permanentă (decăderea din drepturi de despăgubire în cazul neîndeplinirii unor măsuri de prevenire
sau de eliminare a pagubei, participarea asiguratului la acoperirea unei părţi din pagubă).
Funcţia financiară, care este tot mai importantă în ultimele două decenii. Asigurarea este
apreciată ca fiind una din pârghiile sistemului financiar. Încasarea primelor de asigurare are loc pe
parcursul exerciţiului financiar şi scadenţa la începutul anului de referinţă. Plata despăgubirilor şi a
sumelor asigurate cuvenite se face treptat pe tot parcursul anului, pe măsura apariţiei şi
argumentării necesităţilor plăţilor.
Funcţia educativă urmărește modul în care bunurile asigurate să fie păstrate în bune condiții.
Societaţile de asigurare centralizează temporar sume foarte importante pe care apoi le
plasează pe piaţa capitalului în scopul obţinerii unor venituri suplimentare şi al creşterii siguranţei
afacerilor. Veniturile provenite din activitatea financiară sunt orientate spre lichidarea dezechilibrării
economice, ce se produce adesea în activitatea asigurărilor, spre acordarea facilităţilor de prime şi
despăgubiri, contribuind astfel la realizarea cât mai eficientă a funcţiei asigurărilor, acordarea
despăgubirilor şi a sumei acordate.

6. Asigurarea sub aspect juridic, economic şi financiar


Conceptul de asigurare poate fi abordat din punct de vedere juridic, economic şi financiar.
1. Din punct de vedere juridic ar însemna că asigurarea trebuie să capete o formă juridică,
care rezultă dintr-un contract ca lege a părţilor şi din legea propriu zisă emisă de puterea legislativă.
Astfel, contractul de asigurare şi legea de organizare a asigurărilor, constituie izvoarele de drepturi
şi obligaţii între asigurat şi asigurător.
2. Din punct de vedere economic ar însemna constituirea fondului de asigurare în formă
bănească, descentralizat, adică la nivel de societate de asigurare pe seama primelor de asigurare
încasate. Constituirea și utilizarea fondului de asigurare implică relaţii economice între părţi prin
fluxurile băneşti care presupune încasarea primelor de asigurare şi apoi plata despăgubirilor
aferente.
3. Din punct de vedere financiar se poate aprecia că asigurarea se constituie într-un
intermediar financiar între persoanele asigurate care plătesc eşalonat primele de asigurare şi
persoanele fizice sau juridice care au nevoie de resurse financiare suplimentare.

TEMA 2: Elementele tehnice ale asigurărilor

1. Conținutul asigurării - elemente tehnice ale asigurărilor.


2. Bazele generale și principiile clasificării asigurărilor.
3. Principiile asigurărilor prin efectul legii şi facultative.

1. Conținutul asigurării - elemente tehnice ale asigurărilor


În economia asigurărilor se utilizează o serie de termeni specifici care sunt utilizați în relația
curentă de asigurare propriu-zisă. Elementele tehnice ale asigurărilor sunt prevăzute în legile care
reglementează piața asigurărilor din Republica Moldova.
8
Conţinutul complex şi formele în care se perfectează, asigurările sunt foarte variate. Cu toate
acestea ele au anumite elemente comune:

Tabelul 1
Elementele tehnice ale asigurărilor

1. Subiecții:
a) Asiguratul - persoană fizică sau juridică, care în schimbul unei prime de asigurare
plătită asigurătorului îşi asigură bunurile împotriva unor anumite
evenimente sau fenomene.
b) Asigurătorul - persoană juridică, care în schimbul unei prime de asigurări încasate
de la asigurat îşi asumă răspunderea de plăti despăgubirea sau suma
asigurată în rezultatul producerii fenomenului sau evenimentului
asigurat.
2. Contractul de - actul juridic care se încheie între asigurat şi asigurător.
asigurare
3. Beneficiarul - persoană care are dreptul să primească suma asigurată, fără a fi
asigurării contractant (asigurarea decesului).
4. Contractantul - persoană fizică sau juridică care poate încheia asigurarea fără a obţine
prin aceasta calitatea de asigurat.
5. Riscul asigurat - fenomenul sau evenimentul produs, care obligă pe asigurător să
plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirera sau
suma asigurată.
6. Evaluarea în vederea - operaţiunea prin care se stabileşte valoarea reală a bunurilor în
asigurării vederea cuprinderii lor în asigurare.
7. Suma asigurată - limita maximă a răspunderii asigurătorului, nu poate depăşi valoarea
reală a bunului asigurat.
8. Norma de asigurare - mărimea sumei asigurate stabilită prin lege pe unitatea de obiect de
asigurare (pe m2 de suprafaţă construită pe un ha, după felul culturilor,
pe cap de animal, în funcţie de specie, rasă etc.), utilizată numai pentru
asigurările de bunuri prin efectul legii.
9. Prima de asigurare - suma de bani dinainte stabilită pe care asiguratul o plăteşte
asigurătorului pentru care acesta să-şi poată constitui fondul de
asigurare necesar achitării despăgubirii la producerea riscului asigurat.
Pa = Sa * Сt Sa – suma asigurată; Ct – cota tarifară
10. Durata asigurării - perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare dintre
asigurător şi asigurat.
11. Paguba sau dauna - pierderea exprimată voloric, suferită de un bun asigurat ca urmare a
producerii unui fenomen împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.
a) Paguba totală - pierderea suferită este la valoarea bunului.
b) Paguba parţială - pierderea este mai mică decât valoarea bunului.
12. Obiectul asigurării - poate fi reprezentat de bunuri, persoane, răspunderea civilă.
13. Despăgubirea de - suma de bani pe care asigurătorul o datorează asiguratului în vederea
asigurare compensării pagubei produse de riscul asigurat.

Calcularea despăgubirii se bazează pe trei principii:

9
1. Principiul răspunderii proporţionale – despăgubirea este stabilită în aceeaşi proporţie faţă
de pagubă în care se află suma asigurată faţă de valoarea (costului efectiv) bunului asigurat. În cazul
în care:
Sa=Vr=>D=P
Sa – suma asigurată
Vr – valoarea reală
D – despăgubirea
P – paguba

Despăgubirea = uba

2. Principiul primului risc – se aplică mai des la bunurile la care riscul de producere a
pagubei totale este mai redus (de ex. asigurarea clădirilor). Valoarea sumei asigurate este
considerată ca reprezentând maximum de pagubă previzibilă pentru bunul respectiv. Raportul dintre
suma asigurată şi valoarea bunului nu mai influenţează nivelul despăgubirii, aceasta depinzând doar
de valoarea pagubei şi a sumei asigurate.
a) P>Sa =>D=Sa
b) P<Sa =>D=P
P- paguba
Sa- suma asgurată
D- despăgubirea
Acest principiu este mai avantajos decât principiul răspunderii proporţionale, dat fiind că
pagubele sunt compensate într-o măsură mai mare, dar şi nivelul primelor de asigurare este mai
mare.
3. Principiul răspunderii limitate (clauza cu franșiza) – se caracterizează prin faptul că
despăgubirea se acordă numai dacă paguba depăşeşte o anumită valoare prestabilită. Astfel o parte
din pagubă va cădea în răspunderea asiguratului numită franșiză.
a) Franșiza simplă sau atinsă – asiguratorul acoperă în întregime paguba, până la nivelul
sumei asigurate, dacă aceasta este mai mare decât franșiza.
Exemplu:
Sa 30 000 lei
Franșiza 10 000 lei
Paguba 15 000lei
Despăgubirea va fi 15 000 lei, deoarece este mai mare decât franșiza. Dacă paguba ar fi fost de
8 000 lei, despăgubire nu se va acorda, dat fiind că franșiza se încadrează în limitele pagubei.
b) Franșiza deductibilă sau absolută – aceasta se scade în toate cazurile din pagubă indiferent
de volumul pagubei.
Asigurătorul acoperă numai partea din pagubă, care depăşeşte franșiza, dacă valoarea pagubei
se încadrează în limitele franșizei, despăgubire nu se acordă.
1. În primul caz se va acorda 5 000 lei (15 000-10 000)
2. În al II caz nu se va acorda
P<Fr =>D=0
Nici în cazul franșizei atinse, nici în cazul franșizei deductibile nu se va acorda despăgubire
pentru pagubele ce se încadrează în limitele franșizei.
2. Bazele generale și principiile clasificării asigurărilor
10
În Republica Moldova se utilizează clasificarea asigurărilor care a fost introdusă până în anul
1991 de compania rusească de asigurări „Госстрах”. Paralel, se mai utilizează şi în conformitate cu
clasificarea europeană a asigurărilor.
Clasificarea asigurărilor este necesară pentru:
- a duce evidenţa contabilă pe fiecare tip de asigurare în parte;
- la alcătuirea dărilor de seamă contabile;
- la alcătuirea dărilor de seamă statistice;
- la alcătuirea diferitelor rapoarte şi dări de seamă pentru Autoritatea de supraveghere a
asigurărilor;
- pentru a analiza operaţiunile de asigurare de către conducerea companiilor de asigurare;
- pentru a prognoza dezvoltarea asigurărilor de către fiecare companie de asigurări, etc.
Grafic clasificarea asigurărilor poate fi reprezentată astfel:

Figura 1. Clasificarea asigurărilor


1. Asigurările
Ramuri
2. Asigurările de bunuri;
3. Asigurări de persoane;
4. Asigurări de răspundere civilă;
Subramuri
5. Asigurarea bunurilor persoanelor fizice;
6. Asigurarea bunurilor gospodăriilor agricole şi fermierilor;
7. Asigurarea bunurilor persoanelor juridice (cu excepţia celor agricole);
8. Asigurări de viaţă;
9. Asigurări de accidente;
10. Asigurarea cheltuielilor medicale;
11. Asigurarea de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule;
12. Asigurarea riscurilor de nerambursare a creditelor bancare;
11
13. Asigurarea riscului de poluare a mediului ambiant;
14. Asigurarea răspunderii civile a medicilor clinergi, juriştilor, avocaţilor, riscului valutar, etc.;
Tipuri
15. Asigurarea construcţiilor, clădirilor;
16. Asigurarea bunurilor casnice;
17. Asigurarea animalelor;
18 Asigurarea bunurilor personale;
19. Asigurarea recoltei culturilor agricole;
20. Asigurarea animalelor;
21. Asigurarea mijloacelor fixe, producţiei finite, materiei prime;
22. Asigurarea mixtă a vieţii;
23. Asigurarea copiilor;
24. Asigurarea nupţială (nuntă);
25. Asigurarea pensiei suplimentare;
26. Asigurări de accidente (individuală);
27. Asigurarea copiilor de accidente;
28. Asigurarea elevilor de accidente;
29. Asigurarea pasagerilor de accidente;
30. Asigurarea poliţiştilor;
31. Asigurarea militarilor;
32. Asigurarea colaboratorilor ministerelor, securităţii naţionale;
33. Asigurarea colaboratorilor serviciului de pază şi protecţie de stat;
34. Asigurarea turiştilor de accidente;
35. Asigurarea salariaţilor de accidente care au un serviciu legat cu un pericol sporit de viaţă şi
sănătate (paznicii, pompierii, încasatorii etc.);
36. Asigurări de accidente a lucrătorilor căilor ferate;
37........60. Mai pot fi şi alte tipuri de asigurări de accidente.
Asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă pot fi clasificate după mai multe criterii:
I. După domeniul la care se referă:
1. Asigurări de bunuri;
2. Asigurări de persoane;
3. Asigurări de răspundere civilă.
II. După obiectul de activitate stabilit prin contractul de societate şi statut:
1. Asigurări de viaţă;
2. Asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă;
3. Asigurări de autovehicule;
4. Asigurări maritime şi de transport;
5. Asigurări de aviaţie;
6. Asigurări de incendiu şi alte pagube la bunuri;
7. Asigurări de răspundere civilă;
8. Asigurări de credite şi garanţii;
9. Asigurări de pierderi financiare din riscuri asigurate;
10.Asigurări agricole.

III. După forma juridică de realizare:

12
1. Asigurări obligatorii, prin efectul legii;
2. Asigurări facultative.
IV. După riscul cuprins în asigurare:
1. Asigurări împotriva incendiului, trăsnetului, exploziei, mişcărilor seismice.
Bunurile asigurate sunt: clădirile, construcţiile, utilajele, mijloacele de transport. mobilierul etc.;
2. Asigurări contra grindinei, furtunei uraganului, ploilor torenţiale, inundaţiilor, prăbuşirii sau
alunecărilor de teren.
Bunurile asigurate: culturile agricole şi rodul lor;
3. Asigurarea contra bolilor epizoţii şi accidente care se practică în cazul animalelor;
4. Asigurări împotriva evenimentelor care apar în viaţa oamenilor: deces, boli, accidente;
5. Asigurări contra avariilor şi altor riscuri specifice: răsturnări, ciocniri, căderi, derapări etc.
Bunurile asigurate: mijloace de transport şi încărcăturile lor;
6. Asigurări de răspundere civilă care se referă la prejudicii cauzate terţelor persoane prin accidente
de autovehicule prin exercitarea unei anumite activităţi.
V. După sfera de cuprindere în profil teritorial
1. Interne;
2. Externe.
VI. După felul raporturilor
1. Asigurări directe – raporturile de asigurare se stabilesc între asigurat şi asigurător;
2. Reasigurarea – raport ce se stabileşte de fiecare dată între două societăţi de asigurare una fiind
reasigurător, iar alta reasigurat.
VII În funcţie de locul unde se produc riscurile asigurate
1. Asigurări terestre;
2. Asigurări maritime;
3. Asigurări aeriene.
VIII După volumul obiectului asigurării
1. Asigurări individuale;
2. Asigurări colective;
3. Asigurări complete.
IX După modul de gestiune
1. Asigurări de reparaţie;
2. Asigurări de capitalizare (viaţă).
X După criterii tehnice
1. Asigurări de daune: bunuri, răspundere civilă;
2. Asigurări de persoane: viaţă, de accidente, de boală.
XI După criteriul diferenţierilor în gestionarea contractelor a fondului de asigurări şi a
rezervelor specifice de asigurări
1. Asigurări non-viaţă;
2. Asigurări de viaţă.

3. Principiile asigurărilor prin efectul legii şi facultative


13
Asigurarea reprezintă o garanție, o punere în siguranță, o protejare, o ocrotire a persoanelor
fizice în cazul diminuării sau pierderii capacității de muncă în urma unor boli ori accidente sau în
urma unor pierderi materiale.
După forma juridică de realizare se cunosc asigurările prin efectul legii și cele facultative.

Tabelul 2
Caracteristicile asigurărilor obligatorii și facultative

Asigurările prin efectul legii Asigurările facultative


1. Se pun în aplicare atunci, când bunurile 1. Se introduc după dorinţa societăţilor de
unui număr mare de persoane sunt ameninţate asigurări.
de anumite riscuri: accidente, calamităţi etc.
2. Raporturile dintre asiguraţi şi asigurători,2. Sunt stabilite de societatea de asigurare în
cât şi obligaţiunile sunt stabilite prin lege. condiţii de asigurare, contracte, poliţe.
3. Sunt cuprinse în asigurare toate bunurile de3. După dorinţă persoanele fizice şi juridice îşi
acelaşi fel indicate în lege. asigură bunurile care-i interesează mai mult.
4. Suma asigurată este stabilită prin lege. 4. Suma asigurată este stabilită prin înţelegerea
reciprocă a părţilor în baza valorii reale a
bunului.
5. Este fără termen, acţionează tot timpul cât 5. Termenul de asigurare este indicat în poliţa de
există bunul asigurat. asigurare.
6. Răspunderea asigurătorului ia naştere 6. Răspunderea asigurătorului începe numai
automat din momentul în care asiguratul intră după achitarea primei de asigurare şi în perioada
în posesia bunului. valabilităţii contractului de asigurare.

TEMA 3: Contractul de asigurare și elementele tehnice ale asigurării

1. Caracterele juridice și tipurile contractelor de asigurare.


2. Elementele contractului de asigurare.
3. Condiţiile de validitate ale contractului de asigurare.
4. Efectele contractului de asigurare (drepturile şi obligaţiile părţilor).
5. Modurile de încetare a contractului de asigurare.

1. Caracterele juridice și tipurile contractelor de asigurare


Contractul de asigurare este actul juridic prin care asiguratul se obligă să plătească o primă
asigurătorului, care preia asupra sa riscul asigurat, obligându-se, la producerea acestuia, să
plătească asiguratului, beneficiarului sau unei terțe persoane o despăgubire sau suma asigurată în
limitele și la termenele prevăzute.
Din definiţia contractului de asigurare se pot desprinde caracterele juridice ale acestuia:

Tabelul 3
Caracterele juridice ale contractului de asigurare
14
Personal deşi obiectul asigurării poate fi o proprietate, un bun sau un interes, prin contract
se asigură persoana şi nu proprietatea;
Consesual se încheie prin consimțământul ambelor părţi;
Sinalagmatic ambele părţi îşi asumă drepturi şi obligaţiuni reciproce şi independente;
Unic se încheie pe o anumită perioadă de timp;
Oneros fiecare dintre părți urmăreşte să obţină un folos, o contraprestaţie în schimbul
obligaţiei ce-şi asumă;
Succesiv se eşalonează în timp;
Aleatoriu la încheiere părţile nu cunosc existenţa sau întinderea exactă a avantajelor sau
dezavantajelor patrimoniale, ce vor rezulta prin ele din contract;
Adeziune elaborat şi redactat de asigurător, la el aderă asiguratul;
Bunăvoinţă executarea contractului să se facă cu bună credinţă de către părţi;

Asigurările s-au născut din nevoia de protecție a omului și a proprietăţii sale agonisite
împotriva forțelor distructive ale naturii, accidentelor și bolilor, din nevoia constituirii unor mijloace
de existență în condițiile pierderii sau reducerii capacității de muncă în urma accidentelor, bolilor
sau atingerii unei anumite vârste.
În practică se cunosc umătoarele tipuri de contracte:
Tabelul 4
Tipuri de contracte

Contract de se încheie între două părţi pe o anumită perioadă de timp, în care sunt incluse
bază date despre asigurat, asigurător, bunuri asigurate, valabilitate, cotă de primă
tarifară, drepturi şi obligaţii, locul aflării bunurilor etc.;
Contract se încheie numai în cazul când în timpul contractului de bază, asiguratul a mai
suplimentar procurat alte bunuri care nu au fost cuprinse în asigurare pentru aceste bunuri se
încheie un contract suplimentar, iar valabilitatea acestuia expiră odată cu
contractul de bază;
Contract se încheie în cazul asigurării unor bunuri de excepţie (bani în numerar, obiecte
special de aur, pietre scumpe, materiale explozive etc.).

Executarea contractului de asigurare se produce mumai în cazul în care persoanele sau


bunurile protejate prin asigurare, au suferit ca urmare a producerii evenimentelor sau fenomenelor
asigurate.

2. Elementele contractului de asigurare


Contractul de asigurare prezintă ca elemente principale:
1. Interesul asigurării:
a) În cazul asigurărilor de bunuri – se înţelege suma efectivă, evaluată în bani, pe care
asiguratul o poate suferi în caz de deteriorare a bunului asigurat. Rezultă că în asigurarea de bunuri
funcţionează două principii care domină aceste asigurări şi anume: - necesitatea existenţei unui
interes patrimonial cu privire la bunul asigurat; - indemnizare, care împiedică asiguratul de a primi
o despăgubire mai mare decât paguba suferită.
b) În asigurarea de răspundere civilă legea nu menţionează expres necesitatea interesului
asigurat, dar el se subînţelege şi constă în evitarea micşorării patrimoniului asiguratului (şi/sau al

15
altei persoane cuprinse în asigurare) ca urmare a angajării răspunderii lor civile faţă de terţe
persoane păgubite prin fapte ilicite.
c) În cazul asigurărilor de persoane interesul asigurat nu prezintă importanţă, întrucât
indemnizaţia de asigurare este datorată independent de existenţa unor daune. De aceea, asiguratul
sau terţul beneficiar (inclusiv moştenitorii asiguratului) nu trebuie să dovedească vre-un interes
pentru a putea exercita contra asigurătorului drepturile izvorâte din contract în urma cazului
asigurat. Ca urmare, interesul însoţeşte evenimentul legat de persoană: deces, invaliditate din
accidente sau atingerea unei anumite vârste.
2. Obiectul asigurării este reprezentat de:
a) bunuri, asigurătorul garantează asiguratului plata unor despăgubiri, în cazul în care anumite
calamităţi sau accidente ar produce pagube bunului respectiv;
b) persoane se garantează plata unor sume dinainte stabilite, în cazul în care în viaţa
asiguratului ar interveni un anumit eveniment (supravieţuire, invaliditate, deces etc.);
c) răspundere civilă asigurătorul preia asupra sa obligaţiile de despăgubire pe care asiguratul
le-ar putea avea faţă de o terţă persoană, ca urmare a faptului că i-a pricinuit acestuia un prejudiciu.
3. Riscul reprezintă însuşi cauza asigurării, evenimente (fenomene) viitoare, posibile şi
nesigure (incerte), gradul de probabilitate al ivirii unei primejdii, precum şi răspunderea preluată de
asigurător de a plăti asiguratului despăgubirea sau suma asigurată datorată ca urmare a producerii
evenimentului producător de pagube. Riscul asigurat poate să fie şi un eveniment fericit, caz întâlnit
în asigurarea de viaţă la împlinirea unei anumite vârste. De regulă, aceste evenimente sunt
întâmplătoare (sau termenul de supravieţuire este nedeterminat), incerte şi imprevizibile. Nu se
poate cunoaşte dinainte dacă un astfel de eveniment va surveni într-adevăr într-un anumit loc, dacă
el va produce sau nu pagube anumitor persoane, iar în cazul în care s-ar ivi, nu se poate şti care va fi
momentul, ce amploare va avea şi care va fi mărimea pagubelor ce vor fi provocate.
4. Suma asigurată este partea din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul îşi asumă
răspunderea în cazul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a încheiat asigurarea.
Reprezintă limita maximă a răspunderii asigurătorului şi constituie unul din elementele care sta la
baza calculării primei de asigurare. În cazul asigurărilor de bunuri, suma asigurată nu poate să
depăşească valoarea reală a bunului la data asigurării.
5. Prima de asigurare este suma de bani pe care asiguratul este obligat, în baza contractului
sau a legii, să o plătească asigurătorului, în schimbul garanţiei pe care acesta i-o acordă şi se
foloseşte pentru constituirea fondului de asigurare, a fondurilor de rezervă, pentru finanţarea
acţiunilor de prevenire şi combatere a unor evenimente producătoare de pagube şi pentru
acoperirea cheltuielilor legate de administrarea asigurărilor. Prima de asigurare este, aşadar, preţul
plătit de asigurat ca asigurătorul să preia asupra sa riscul.
În dependenţă de termenul contractului se deosebeşte:
1. Primă anuală
Pa= (Sa*Ct) / 100
Pa- prima de asigurare
Sa- suma asigurată
Ct- cota tarifară
2. Prima pentru contractele cu termenul mai mic de un an
Pm = Pa * K
Pm- prima mai mică
K - numărul de luni asigurabile raportat la 12 luni ale anului

16
3. Prima pentru contractele reperfectate (modificate)
Pr= (Pn – Pv)* K
Pr - prima reperfectată
Pn - prima nouă
Pv- prima veche
K- numărul de luni rămase până la expirarea contractului
6. Valabilitatea contractului - termenul în care contractul este valabil. Termenul poate fi
exprimat în luni sau în ani.

3. Condiţiile de validitate ale contractului de asigurare


Potrivit codului civil la încheierea contractului de asigurare este necesară respectarea
condiţiilor de validitate a oricărui contract şi anume:
Legalitatea – presupune respectarea condiţiei după care se admite totul, ceea ce nu se
interzice;
Capacitatea părţilor contractante – asigurătorul are licenţă, iar asiguratul – capacitate de
exerciţiu;
Consimţământul este realizat atunci, când părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale ale
contractului. Consimţământul are formă scrisă şi nu este valabil atunci, când este dat prin eroare,
semnat prin violenţă sau prin viclenie;
Obiectul - ceea ce s-a asigurat, trebuie să fie determinabil;
Cauza – constă în obiectul urmărit;
Forma – este cerută doar forma scrisă obligatoriu, deoarece prin martori nu se poate
demonstra existenţa contractului sau conţinutul lui.

4. Efectele contractului de asigurare (drepturile şi obligaţiile părţilor)


Drepturile şi obligaţiile părţilor contractante pot fi divizate în 2 perioade:
Tabelul 5
Drepturile părților contractante

Drepturile asiguratului Drepturile asigurătorului


Până la producerea riscului asigurat
De a modifica contractul sau de a-l rezilia De a verifica existența bunului asigurat și a modului
din anumite cauze; în care acesta se intreține;
De răscumpărare sau de a încheiea De a aplica sancțiuni legale când asiguratul a încălcat
asigurări suplimentare. obligațiile privind întreținerea, folosirea și paza
bunurilor asigurate.
După producerea riscului asigurat
De a încasa despăgubirea de asigurare De a plăti despăgubirea de asigurare sau suma
sau suma asigurată. asigurată.

Având un caracter sinalagmatic, contractul de asigurare presupune existenta unor drepturi și


obligații specifice fiecărei părți contractante față de cealaltă.
Tabelul 6
Obligaţiile părților contractante

17
Obligațiile asiguratului Obligațiile asigurătorului
Până la producerea riscului asigurat
De a achita prima de asigurare; De a-i aduce la cunoștința asiguratului conținutul
contractului, poliței de sigurare;
De a informa asigurătorul în privinţa De a elibera la cerere dublicatul documentului de
modificărilor circumstanţelor ce asigurare, dacă asiguratul a pierdut originalul;
agravează riscul;
De a întreţine bunul asigurat în bune De a elibera la cerere un certificat ce confirmă
condiţii. asigurarea;
După producerea riscului asigurat
De combatere efectivă a calamităţilor De a verifica dacă asigurarea era în vigoare la data
pentru limitarea pagubei şi salvarea producerii riscului asigurat;
bunurilor asigurate;
De a aviza asigurătorul în termenele De a verifica dacă evenimentul produs este riscul
prevăzute în condiţiile de asigurare; împotriva căruia s-a încheiat asigurarea;
De a participa la constatarea cazului De a verifica dacă primele de asigurare au fost
asigurat şi a pagubei rezultate; achitate integral;
De a furniza date şi acte referitoare la De a verifica dacă bunurile respective sunt cuprinse
bunurile și riscul asigurat. în asigurare.

6. Modurile de încetare a contractului de asigurare


Modul obişnuit de încetare a contractului de asigurare cu durată determinată îl constituie
expirarea perioadei în care a fost încheiat contractul.
Un alt mod de încetare a contractului este producerea riscului asigurat. Această situaţie o
întâlnim în asigurări de viaţă şi de accidente a persoanelor, când survine cazul asigurat. După plata
sumei asigurate, obligaţiile asigurătorului faţă de asigurat se sting, ceea ce se echivalează cu
încetarea automată a contractului. Pentru asigurările de bunuri contractul încetează numai dacă prin
producerea riscului, bunul a fost distrus în întregime. Dacă a fost distrus parţial, contractul poate
continua cu o sumă asigurată redusă.
Modurile neobişnuite de încetare a contractului:
Denunţarea – când asiguratul nu a comunicat în scris despre modificările intervenite în cursul
contractului, când bunurile nu s-au păstrat în mod corespunzător.
Rezilierea – desfacerea pe viitor a contractului pentru neexecutarea obligaţiei uneia dintre
părţi, din cauze care-i sunt imputabile.
Nulitatea – când a fost încheiat fără respectarea condiţiilor esenţiale de valabilitate. (încheiate
de minori, contra legii etc.)

TEMA 4: Societățile de asigurare și rolul lor în sistemul economic


1. Constituirea societăţilor de asigurare.
2. Reglementarea activităţii de asigurare conform legislaţiei.
3. Organizaţii de asigurare internaționale.
4. Intermediarii în asigurări.

18
1. Constituirea societăţilor de asigurare
Activitatea de asigurare (reasigurare) poate fi desfăşurată exclusiv de către asigurători
(reasigurători), sub formă de societate pe acţiuni, inclusiv cu investiţii străine, care deţin licenţă de
activitate.
Pentru înregistrarea unei societăți de asigurări, solicitanţii se adresează la organele publice
pentru Supravegherea asigurărilor, prezentând următoarele documente :
1. Cerere de înregistrare;
2. Statutul acestei societăţi autentificat de notar;
3. Condiţiile ce reglementează modalităţile de aplicare a asigurărilor pentru fiecare tip de asigurare
în parte;
4. Calculele matematice a taxei tarifare pentru fiecare tip de asigurare;
5. Documentele bancare ce atestă că pe un cont separat în bancă a fost depusă suma necesară
capitalului statutar;
6. Altele: date ale fondatorilor, date ale contabilului şef etc.
Durata examinării documentelor depuse pentru înregistrare este de 30 zile, la expirarea căreia,
Seviciul de Supraveghere a Asigurărilor, va anunţa în scris atât înregistrarea sau refuzul, cât și cauza
refuzului.
Pentru fiecare tip de asigurare solicitat, asigurătorul trebuie să dispună de Licenţa necesară
pentru practicarea pe piaţa asigurărilor a tipului de asigurare. Aplicarea unui sau altui tip de
asigurare fără licenţă este strict interzisă. Modificarea taxelor tarifare şi alte modificări care sunt
operate de către asigurători în condiţiile de asigurare sunt prezentate în formă imprimată organului
public de Supraveghere a Asigurărilor.
Fiecare societate de asigurare prezintă trimestrial Serviciului de Supraveghere a Asigurărilor
bilanţul contabil, darea de seamă, pentru rezultatele financiare, calculele de formare a fondului de
asigurare şi statistica.
În caz de neprezentare într-un termen de 30 zile a documentelor sus menţionate societatea
riscă a fi sancţionată şi lipsită de licenţă pentru a-şi continua activitatea.

2. Reglementarea activităţii de asigurare conform legislaţiei


Scopul reglementării de către stat a activităţii de asigurare se manifestă prin constituirea şi
dezvoltarea unei pieţe funcţionale a asigurărilor, elaborarea cadrului legislativ necesar pentru
activitatea societăţilor de asigurare.
Activitatea de asigurări în Republica Moldova este reglementată de Legea cu privire la
asigurări nr.407-XVI din 21.12.2006 cu modificările ulterioare.
Fondatorii şi acţionarii asigurătorului (reasigurătorului) pot fi persoane fizice şi/sau
persoane juridice rezidenţi și/sau nerezidenţi ai Republicii Moldova. Nu poate fi fondator sau
acţionar al asigurătorului (reasigurătorului) persoana juridică în proces de lichidare sau de
insolvabilitate şi nici persoana căreia i s-a impus restricţia legală de a constitui societate comercială.
Capitalul statutar minim al asigurătorului (reasigurătorului) este de 15 milioane lei, la care
se aplică:
a) coeficientul 1 - pentru activitate de asigurări generale;
b) coeficientul 1,5 - pentru activitate de asigurări de viaţă și recent pentru asigurările de răspundere
civilă externă Carte Verde;

19
c) coeficientul 2 - pentru activitate de reasigurare exclusivă.
La momentul înregistrării de stat, capitalul statutar al asigurătorului (reasigurătorului) trebuie
să fie depus integral de către fondatorii săi. Mijloacele obţinute de potenţialii acţionari ai
asigurătorului (reasigurătorului) din împrumuturi, credite bancare, gaj sau din alte mijloace atrase,
inclusiv din avansurile participanţilor profesionişti la piaţa asigurărilor şi ale terţelor persoane, nu
pot servi drept sursă de formare sau de majorare a capitalului social al asigurătorului.
Activitatea de asigurare (reasigurare) poate fi desfăşurată numai de asigurătorii
(reasigurătorii) care au obţinut licenţă de activitate în condiţiile Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001
privind licenţierea unor genuri de activitate, precum şi în condițiile Legii cu privire la asigurări
nr.407-XVI din 21.12.2006. Licenţa se acordă pe un termen nelimitat.
Pentru obţinerea licenţei, asigurătorul (reasigurătorul) prezintă, suplimentar la actele
prevăzute în Legea privind licenţierea unor genuri de activitate, următoarele documente şi
informaţii:
a) actul de proprietate sau contractul de locaţiune a imobilului în care se va desfăşura
activitatea licenţiată;
b) certificatul bancar ce confirmă depunerea integrală a capitalului statutar minim;
c) declaraţie scrisă despre provenienţa mijloacelor din capitalul statutar depus;
d) condiţiile de asigurare pentru fiecare clasă de asigurare separat, la care se anexează
modelele de contracte, poliţe de asigurare, tarifele de asigurare şi structura lor;
e) baza tehnică pentru calculul primelor de asigurare şi al rezervelor tehnice, legalizată de
actuar;
f) programul de reasigurare propus pentru a susţine clasa de asigurare, inclusiv detaliile
privind proprietatea şi poziţia financiară a reasigurătorului;
g) business-planul potrivit categoriei şi clasei de asigurări, întocmit pentru primii 3 ani
financiari, care să includă: prognoza cheltuielilor de gestiune, în special a cheltuielilor generale
curente şi a comisioanelor, prognoza primelor de asigurare şi a despăgubirilor de asigurare, calculul
resurselor financiare destinate acoperirii obligaţiilor de asigurare şi al marjei de solvabilitate,
politica de investiţii, portofoliul de active, evaluarea şi diversificarea activelor, managementul
riscului.
Camera de Licenţiere decide asupra eliberării licenţei în termen de 30 de zile lucrătoare de la
data primirii cererii şi a documentelor anexate.
Taxa de eliberare a licenţei pentru activitate în domeniul asigurărilor este de 13 000 lei, care
se fac venit la bugetul de stat. Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să plaseze într-un loc
vizibil copia de pe licenţă.
Suspendarea licenţei are drept efect interzicerea încheierii a noi contracte de asigurare
(reasigurare) şi a prelungirii contractelor în vigoare. Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să
îndeplinească obligaţiile asumate prin contractele de asigurare (reasigurare) încheiate anterior.
Retragerea licenţei se efectuează în conformitate cu Legea privind licenţierea unor genuri de
activitate. Camera de Licenţiere, inclusiv la sesizarea Autorităţii de Supraveghere, retrage licenţa şi
în unul din următoarele cazuri:
a) asigurătorul (reasigurătorul) nu a început să activeze timp de un an de la data eliberării
licenţei ori nu mai activează timp de peste 6 luni;
b) instanţa de judecată a emis o hotărîre de intentare a procesului de insolvabilitate sau de
încetare a activităţii asigurătorului (reasigurătorului).

20
Constituirea şi lichidarea filialei (reprezentanţei) asigurătorului (reasigurătorului) se
efectuează în modul prevăzut de legislaţie. Filiala (reprezentanţa) asigurătorului (reasigurătorului)
îşi desfăşoară activitatea sub denumirea asigurătorului (reasigurătorului). Asigurătorul
(reasigurătorul) este obligat să aducă la cunoştinţă Autorităţii de Supraveghere, în termen de 5 zile
de la data adoptării, hotărârea adunării generale privind constituirea sau lichidarea filialei
(reprezentanţei).
Un asigurător (reasigurător) poate transfera, unui alt asigurător întregul său portofoliu de
asigurare sau o parte din el, care reprezintă o totalitate a contractelor de asigurare, împreună cu
toate drepturile şi obligaţiile ce derivă din contracte, doar cu acordul Autorității de Supraveghere a
Asigurărilor. Asigurătorul cedent va încheia cu asigurătorul cesionar un acord privind transferul
contractelor de asigurare referitor la una sau mai multe clase de asigurare.
Cererea de transfer este adusă la cunoştinţă asiguraţilor printr-un anunţ, publicat în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, în care acestora li se stabileşte un termen prealabil de o lună pentru
prezentarea eventualelor pretenţii.
Asigurătorul care acceptă transferul de portofoliu notifică despre aceasta asiguraţii în termen
de 15 zile din data intrării în vigoare a deciziei de aprobare a transferului, printr-un anunţ publicat în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova în două ediţii consecutive.
Asigurătorii se pot asocia în uniuni profesionale care să le reprezinte interesele colective, să
studieze problemele de interes comun, să promoveze cooperarea, să informeze membrii asociaţiei şi
publicul şi să organizeze servicii de interes comun. De asemenea, ei pot adera la uniuni
internaţionale de profil, cu respectarea obligaţiilor ce decurg din actele constitutive ale acestora.
Reorganizarea şi lichidarea asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează cu avizul scris al
Autorităţii de Supraveghere. Asigurătorul (reasigurătorul) constituit prin reorganizare începe
activitatea numai după obţinerea licenţei.
În vederea protejării intereselor asiguraţilor, beneficiarilor asigurării şi terţelor persoane
păgubite, prin contribuţia asigurătorilor se constituie Fondul naţional de garanţie, destinat plăţilor
de indemnizaţii rezultate din contractele de asigurare facultativă şi obligatorie.
Fondul naţional de garanţie se formează din contribuţiile anuale depuse de asigurători
proporţional volumului de prime subscrise.
Contribuţia la Fondul naţional de garanţie se calculează, se ţine la evidenţă, se varsă şi se
raportează de către asigurător separat, pentru asigurările generale şi, respectiv, pentru asigurările de
viaţă.

3. Organizaţii de asigurare internaționale


În practica internațională se cunosc mai multe tipuri de organizații:
1. Organizații de asigurare de tip mutual efectuează operații de asigurare pentru membrii lor,
având la bază principiul mutualității. Ele nu urmăresc obținerea de profit ci ajutarea membrilor lor.
Fiecare membru al unei organizații mutuale este în același timp asigurat și asigurător. La
sfârșitul anului se procedează la regularizarea contribuțiilor în funcție de mărimea reală a daunelor
și, respectiv, a sumelor asigurate, achitate ori rămase de plată, majorându-se sau micsorându-se
după caz.
2. Tontinele se constituie pentru o perioadă determinată de timp, în decursul căreia membrii
asociației varsă la fondul comun o cotizație anuală care variază în funcție de vârstă. La expirarea
termenului pentru care a fost constituită suma rezultată din capitalizarea cotizației de-a lungul anilor

21
se împarte între membri supraviețuitori. Asociații asemănătoare se organizează și pentru cazuri de
deces.
3. Societățile cooperatiste au fost constituite cu un scop precis, de a face asigurarea disponibilă
pentru o anumită organizație sau grup de entități în schimbul unor prime. Aceste organizații cuprind
societățile captive, adică asigură riscul proprietarului societății. Scopul urmărit este acela de a
finanța despăgubirile cuvenite pentru daunele suportate de proprietari. Această metodă se mai
numește și autoasigurare formalizată.
4. Organizațiile frățesti, sunt asemănătoare societăților mutuale, combinănd rolul de asigurător
cu o functie socială sau de investiție, ocupându-se cu contractarea asigurărilor de viață și medicale.
Totalitatea persoanelor juridice, ce activează în calitate de agenţi de asigurare, constituie aşa
numita reţea de alternativă de promovare a serviciilor asigurătorului dat.

4. Intermediarii în asigurări
Agentul de asigurare – o persoană fizică sau juridică înscrisă în Registrul agenților de
asigurare și agenților bancassurance, ținut de Autoritatea de Supraveghere, care deţine din partea
unui asigurător o împuternicire valabilă, în formă scrisă (contract de mandat), pentru a acţiona în
numele acestuia și este preocupat cu realizarea poliţelor de asigurare (încheierea contractelor),
încasarea primelor, perfectarea documentelor şi de acordare în unele cazuri a despăgubirilor de
asigurare (în limitele stabilite).
Agentul de asigurare persoană fizică trebuie să întrunească următoarele condiții:
a) să dispună de pregătire profesională de specialitate și/sau de competență, de cunoștințe și
aptitudini în domeniul acestei activități confirmate prin certificatul de calificare în asigurări obținut
în conformitate cu actele normative ale Autorității de Supraveghere;
b) să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională în vigoare în
valoare de cel puțin 5 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune și în valoare globală de 10
milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune, nefiind admisă franșiza sau de o
garanție echvalentă furnizată de un asigurător în al cărui nume activează sau al cărui împuternicit
este;
c) să nu aibă anticedente penale nestinse;
d) să prezinte informația privind activitatea sa în modul stabilit prin actele normative ale
Autorității de Supraveghere.
Agentul de asigurare persoană juridică trebuie să întrunească următoarele condiţii:
a) să aibă ca obiect de activitate numai intermedierea în asigurări;
b) să dispună de un capital social, vărsat în formă bănească a cărui valoare nu poate fi mai
mica de 100 000 de lei, menținut în mijloace bănești libere de obligații pe un cont bancar de
deposit;
c) să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională în vigoare în
valoare de cel puțin 5 milioanee de lei pentru fiecare solicitare de daune și în valoare globală de 10
milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune, franșiza admisă fiind în limita
capitalului propriu al agentului sau de o garanție echivalentă furnizată de un asigurător al cărui
împuternicit este;
d) să nu fi fost declarat anterior insolvabil şi să nu facă obiectul unei proceduri de
reorganizare şi/sau de insolvabilitate la data solicitării autorizaţiei de la asigurător;
e) să cuprindă obligatoriu în denumire sintagma "agent de asigurare";

22
f) să aibă asociaţi şi/sau acţionari, precum şi persoane cu funcţie de răspundere, fără
antecedente penale nestinse;
g) administratorul să întrunească condițiile de pregătire și de experiență pentru această funcție
și să dețină certificatul de calitate în asigurări obținut în conformitate cu actele normative emise de
autoritatea de supraveghere;
h) să înființeze și să țină un registru al subagenților, al cărui regim, formă ți conținut vor fi
stabilite prin acte normative ale autorității de supraveghere;
i) ) să-şi desfăşoare activitatea prin subagenţi care corespund cerinţelor de instruire
profesională şi deţin certificatul de calificare în asigurări obţinut în conformitate cu actele
normative;
Meseria de agent este una complexă şi presupune multe abilităţi atât în cunoaşterea tipurilor
de asigurare aplicate cât şi a psihologiei oamenilor. Secretul agentului de succes este abilitatea de a
depista care sunt problemele clientului şi de a demonstra că există soluţii pentru aceasta, el inspiră
încredere, ştie să arate compasiune şi intelegenţă.
Zilnic ar trebui să contracteze 5-10 persoane din diferite sfere de activitate cu diferit nivel de
cultură. Răbdarea, intelegenţa, şi capacitatea organizatorică sunt alte calităţi ale lui. Agentul trebuie
să fie o persoană relaxată pentru a putea transmite aceiaşi stare şi clientului său, mai ales că
problemele aduse în discuţie presupun prevenirea unui pericol.
Faţă de candidaţii agenţilor de asigurare bunăoară în SUA criteriile de selectare sunt:
1.Comunicabilitate, comunicare liberă fără constrângere;
2. Aspectul exterior, cultura vorbirii, lipsa unor defecte exterioare;
3. Operativitatea reacţiei, iscusinţa de a răspunde la orice întrebare;
4. Nivelul general de cultură (măcar studii medii).
Candidaţii la funcţia de agent în asigurări sunt testaţi, privind utilitatea profesională, se ţine
cont de scrisorile de recomandare de la locul precedent, uneori chear se audiază rudele apropiate,
prietenii, cunoscuţii candidatului în scopul adoptării deciziei finale.
Cei ce au fost selectaţi trec un curs teoretic şi practic în asigurări cu durata de 1-6 luni. Se
apreciază mult iscusinţa agentului de a completa citeţ, iscusit şi repede diverse documente, ceea ce
generează o impresie bună faţă de compania de asigurare.
Agenţii de asigurare reprezentaţi prin birourile matrimoniale, agenţiile turistice şi birourile
notariale, care de rând cu prestarea serviciilor de profil propun și contractarea serviciilor de
asigurare.
Relaţiile dintre societatea de asigurare şi agenţii de asigurare persoane juridice sunt
reglementate prin acordurile generale despre colaborare şi prin acte adiţionale ale acestora sau de
contractele încheiate cu angajaţii firmelor date, care acumulează funcţia de agent de asigurare.
Serviciile de intermediere a agenţilor de asigurare sunt remunerate de către asigurător în baza
unor cote fixe sau procentuale aplicate la volumul lucrărilor efectuate. În baza calculelor
remunerării agentului de asigurare pentru serviciile prestate sunt considerate: volumul încasării
primelor de asigurare, suma asigurată totală sau numărul contractelor încheiate.
Deci, veniturile agentului sunt strict legate de eficienţa activităţii pe care o desfăşoară. ”Cât
munceşte, atâta câştigă” şi e singura profesie în care primeşti banii pentru munca depusă de mai
multe ori.
Tabelul 7
Profilul şi caracteristicile agentului de asigurare

23
Caracteristic Argumente
i
Comerciant sarcina lui constă în găsirea potenţialului client, convingerea acestuia de
necesitatea procurării serviciilor de asigurare de la compania pentru care lucrează
şi anume la condiţiile propuse;
Promotor nici un articol din presă sau emisiune la TV nu va putea să înlocuiască o
convorbire pe viu cu o persoană şi formarea culturii de asigurare care este la
momentul dat foarte necesară;
Economist deoarece în câteva secunde el trebuie să evalueze gradul riscului şi rentabilitatea
afacerii pentru companie şi pentru client, să determine solvabilitatea lui, trebuie să
vorbească în aceiaşi limbă cu directorul financiar şi contabilul şef al întreprinderii;
Criminalist este de datoria lui să descopere clientul care vrea să înşele compania de asigurări;
Manager lucrul lui este atât de divesificat după conţinut, dispersat în timp şi în spaţiu, încât
fără o organizare bună a propriei activităţi, fără arta de a te autoconduce este foarte
greu să reuşeşti în această profesie;
Psiholog meseria lui constă în găsirea contactului cu clienţii să le poată explica toate
condiţiile de asigurare să-i poată convinge.

Calităţile necesare care ar trebui să le deţină sunt: caracterul energic, mobilitate înaltă,
deţinerea unui grad înalt de azart.
Un agent bun primeşte plăcere nu numai de la comision dar şi de la procesul de formare a
clientului. În domeniul asigurărilor succesul nu vine imediat. Realizările esenţiale se rânduiesc cu o
serie de eşecuri. Cu acest business se isprăvesc bine doar acei, care eşecurile nu-i descurajează, ci
invers îi mobilizează.
Agentul de asigurare deseori se caracterizează şi prin aventurism, ei nu vor avea plăcerea de a
trăi pe un salariu fix, venitul lui va depinde de rezultatul dinamismului abilităţilor şi norocului. Un
agent de asigurare are nevoie de sociabilitate, dar nu de una simplă, ci de cea pe care psihologii o
numesc curaj social, adică abilitatea de a intra în contact primul cu o persoană străină. El trebuie să
fie competent în comunicare să poată să înţeleagă, să audă partenerul său de comunicare să aducă
până la el gândurile sale.
Lucrul unui agent de asigurare poate servi drept teren de antrenament pentru cei care vor să se
testeze în activitatea de întreprinzător.
Multe contracte de asigurare se termină înainte de a se începe din cauza stării psihologice a
agentului de asigurare. Cauzele apariţiei acestui efect: agentul nu este încrezut că serviciile
companiei sale sunt necesare şi rentabile cuiva, agentul este slab pregătit din punct de vedere
profesional.
Cercetările psihologice au arătat că la orice întâlniri, prima impresie se formează în primele
minute şi în continuare toate relaţiile se determină în dependenţă de aceasta. Impresia se formează
sub toate aspectele: exterior, mimică, conduită, gesticulaţie, cuvintele care ar putea produce o
impresie favorabilă sau nefavorabilă.
Cu tot aspectul său exterior persoana aduce o informaţie sau alta celor care îl înconjoară şi
reacţia la cuvintele şi faptele lui depind de înţelegerea acestei informaţii.
Agentul bancassurance trebuie să întrunească următoarele condiții:

24
a) să fie o bancă comercială, o asociaţie de economii şi împrumut, o organizație de
microfinanțare sau o persoană juridică care practică activitatea de leasing, care activează în
conformitate cu legislația Republicii Moldova.
b) să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională valabil în valoare
de cel puţin 5 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globală de 10 milioane
de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune, franşiza nefiind admisă, sau de o garanţie
echivalentă furnizată de asigurătorul (asigurătorii) în al cărui (căror) nume activează;
c) să nu fi fost declarat anterior insolvabil şi să nu facă obiectul unei proceduri de
reorganizare, insolvabilitate sau de lichidare la data solicitării mandatului de la asigurător;
d) să dispună de personal cu pregătire profesională de specialitate şi aptitudini în domeniul
activităţii de intermediere în corespundere cu actele normative ale Autorităţii de Supraveghere.
Autoritatea de Supraveghere ține Registrul agenţilor de asigurare şi agenţilor bancassurance
atât în formă electronică, cât şi pe suport de hârtie, cu înregistrarea tuturor modificărilor operate.
Cerinţele pe care trebuie să le întrunească agentul de asigurare şi agentul bancassurance,
condițiile și modul de înregistrare a agenților de asigurare în Registrul agenţilor de asigurare şi
agenţilor bancassurance, obligaţiile asigurătorilor privind supravegherea agenţilor respectivi, alte
informaţii referitoare la aceştia se stabilesc prin actele normative ale Autorităţii de Supraveghere.
Un agent de asigurare persoană fizică sau persoană juridică nu poate intermedia aceleaşi clase
de asigurări decât pentru un singur asigurător.
Dacă un asigurat are încheiată o asigurare prin intermediul unui agent de asigurare, agent
bancassurance, asigurătorul în al cărui nume acţionează agentul de asigurare, agentul
bancassurance este responsabil faţă de asigurat pentru toate actele sau omisiunile agentului
Brokerul de asigurare - o persoană juridică, organizată sub formă de societate pe acţiuni ori
de societate cu răspundere limitată, care dispune de licenţă de activitate, prezentată în rolul
consultantului asiguratului la contractarea asigurării cu o societate de asigurare reieşind din
stabilitatea financiară a operaţiunilor acesteia din activitatea condiţiilor contractului pentru asigurat,
precum şi din alţi factori.
Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare trebuie să întrunească următoarele condiţii:
a) să dispună de un capital social, vărsat în formă bănească, a cărui valoare nu poate fi mai
mică de 400 000 de lei, menținut în mijloace bănești libere de obligații pe un cont bancar de
depozit;
b) să dispună de un contract în vigoare de asigurare de răspundere civilă profesională în
valoare de cel puţin 10 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globală de 15
milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune, franşiza admisă în contract fiind în
limita capitalului propriu al brokerului.
c) să desfăşoare doar activitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare;
d) să păstreze şi să pună la dispoziţia Autorităţii de Supraveghere, la cerere, registrele şi
înregistrările contabile care să evidenţieze şi să clarifice operaţiunile efectuate în activitatea sa;
e) să aibă un personal cu funcţie de răspundere care să corespundă criteriilor de pregătire şi de
experienţă stabilite prin actele normative ale Autorităţii de Supraveghere, iar administratorul şi
personalul propriu cu atribuţii de intermediere să deţină certificatul de calificare în asigurări obținut
în condițiile actelor normative ale Autorității de Supraveghere.
f) să înfiinţeze şi să ţină Registrul asistenţilor în brokeraj, al cărui regim, a cărui formă şi al
cărui conţinut se stabilesc prin actul normativ al Autorităţii de Supraveghere;

25
g) să prezinte raportările financiare şi specializate, altă informaţie privind activitatea sa, în
modul stabilit prin actele normative ale Autorității de Supraveghere.
f) să nu fi fost declarat anterior insolvabil şi să nu facă obiectul unei proceduri de reorganizare
judiciară şi/sau de insolvabilitate la data solicitării licenţei.
Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare nu pot desfăşura activitate prin agenţi de asigurare
persoane fizice sau persoane juridice ori subagenţi, ci numai prin personal propriu sau prin asistenți
de brokeraj.
Dacă se consideră prejudiciat de modul de îndeplinire a mandatului de brokeraj, clientul are
dreptul să solicite modificarea acestuia prin înţelegere amiabilă, iar în cazul în care nu se ajunge la
nici un acord, are dreptul să revoce mandatul. În toate cazurile, clientul trebuie să-şi argumenteze
solicitarea în scris printr-un preaviz trimis cu cel puțin:
a) 10 zile calendaristice înainte de data de solicitare a înțelegerii amiabile;
b) 30 de zile calendaristice înainte de data de revocare a mandatului;
Asistentul în brokeraj nu are dreptul să desfăşoare anumite activităţi necesare pentru
îndeplinirea mandatului de brokeraj în contrapartidă, inclusiv să încheie contracte de asigurare în
numele reprezentantului cu sine însuși, nici în nume propriu.
Brokerul de asigurare şi/sau reasigurare ori angajatul său nu poate fi acţionar semnificativ sau
persoană cu funcţie de răspundere a unui asigurător (reasigurător), a unui agent de asigurare sau a
unui agent bancassurance. Asigurătorul (reasigurătorul), agentul de asigurare sau agentul
bancassurance, precum şi angajaţii lor nu pot fi deţinători de valori mobiliare, de cote ale unui
broker de asigurare și/sau reasigurare și nici personae cu funcție de răspundere ale acestuia.
Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, având împuterniciri din partea asigurătorilor şi/sau
reasigurătorilor, au dreptul să colecteze primele de asigurare şi/sau de reasigurare, să plătească în
numele lor despăgubiri în moneda prevăzută în contractul de asigurare şi/sau de reasigurare, după
caz, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, să emită documente de asigurare sau de
reasigurare în numele asigurătorului sau al reasigurătorului, după caz.
Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare este obligat să transfere asigurătorului şi/sau
reasigurătorului primele de asigurare şi/sau de reasigurare colectate de la asigurați în termenul de
scadență prevăzut în contractual de asigurare.
Brokerii de asigurare și/sau de reasigurare, în baza contractelor de mandat privind activitatea
de asistență (assistance), colectează informația despre survenirea cazului asigurat, creează și
monitorizează dosarul de daună, evaluează și stabilesc valoarea daunei, regularizează cazul asigurat,
garantează și/sau achită în avans costul serviciilor medicale, tehnice, financiare, juridice și/sau de
orice altă natură, în limita prevăzută de condițiile de asigurare.
Activitatea brokerilor este supusă licenţierii de către autoritatea publică de reglementare a
asigurărilor sau de către asociaţia profesională a brokerilor. Eliberarea licenţei este însoţită de
susţinerea unui examen, în decursul căreia sunt verificate cunoştinţele profesionale ale brokerilor
din sfera asigurărilor, precum şi a diverselor norme de drept.
Principala deosebire dintre broker şi agentul de asigurare se manifestă prin faptul că el se
prezintă în calitate de intermediar independent al societăţii de asigurare, sistematizând, comparând
şi analizând informaţia, fiind un expert calificat, care va determina acţiunile ulterioare ale acestuia.
Dacă în rezultatul eforturilor profesionale ale brokerului va fi contractată o asigurare cu asigurătorul
dat, atunci ultimul, adică asigurătorul va remunera activitatea acestuia în baza unui comision.

26
La producerea evenimentului asigurat brokerul se prezintă în calitate de consultant al
asiguratului, acordându-i ajutorul necesar în încasarea sumei asigurate sau a despăgubirilor de
asigurare.
Serviciile prestate de către brokeri:
1. Atragerea clienţilor în asigurare, selectarea lor;
2. Activitatea de consultanţă a tipurilor de asigurare care-l interesează pe client;
3. Elaborarea sau perfectarea documentelor pentru contractarea asigurării, selectarea informaţiei ce
prezintă interes;
4. Elaborarea sau perfectarea documentelor necesare pentru încasarea sumei asigurate sau a plății
despăgubirii de asigurare;
5. Plasarea riscului subscris în contractele de asigurare sau co-asigurare (la împuternicirea
clientului);
6. Elaborarea documentelor privind examinarea şi regularizarea daunelor cauzate de producerea
evenimentului asigurat (la rugămintea persoanei cointeresate);
7. Organizarea activităţii comisariatelor de avarie şi a experţilor de evaluare a daunei şi
determinarea cuantumului despăgubirilor de asigurare.
Brokerul este de partea clientului său, de aceea dosarele de daună pot fi soluționate mai
eficient și mai rapid.

TEMA 5: Asigurările culturilor agricole și a animalelor

1. Interesul asigurării culturilor agricole.


2. Modalitatea contractării asigurărilor agricole.
3. Constatarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor.
4. Efectele contractului de asigurare.
5. Asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură.
6. Asigurarea animalelor.

1. Interesul asigurării culturilor agricole


Pământul este cea mai mare bogăţie pe care o are Republica Moldova, iar agricultura este
ramura primordială de activitate a întregii populaţii.
Agricultura este vulnerabilă şi expusă la un şir de riscuri cu impact negativ ca: eroziuni,
alunecări, calamităţi naturale etc. Însă pe lângă aceste probleme de ordin natural, producătorii
agricoli se confruntă şi cu alte probleme cum ar fi comercializarea producţiei recoltate, cauzate de
reducerea volumelor de achiziţii şi prelucrare a legumelor de către fabricile de conserve, precum şi
slaba dezvoltare a serviciilor de colectare, depozitare, transport a produselor agricole pentru
industria alimentară şi pentru comercializarea pe piaţă. Nivelul scăzut de competitivitate a
produselor agricole autohtone şi lipsa de diversitate a produselor contribuie la cedarea producţiei
locale în faţa celei de import. Toate acestea nu oferă siguranţă şi stimulare pentru o dezvoltare
durabilă, ci dimpotrivă sporesc riscurile agricultorilor.

27
Figura 2. Ponderea populației ocupate în agricultură

Republica Moldova demult nu mai este o țară agrară. Conform statisticilor 33,7% din
populație se ocupă cu agricultura, comerțul și serviciile contribuie mai mult la formarea PIB-ului.
În perioada URSS, ponderea agriculturii în PIB era cu mult mai mare - estimativ, de două ori și
jumătate mai mult.
Agricultura rămâne a fi un sector strategic pentru ţară, care dispune de potenţial de dezvoltare
şi putem contribui la revenirea înceată a agriculturii la poziţiile pierdute în ultimile decenii.
Creşterea productivităţii necesită investiţii, de aceea este necesară creşterea fondurilor de
subvenţionare în agricultură. O şansă pentru creşterea veniturilor obţinute în sectorul agricol ar fi
promovarea şi facilitarea exporturilor de produse agroalimentare. Un domeniu important care
dispune de o bază pentru dezvoltare este legumicultura şi pomicultura, care deţin o pondere
crescândă pe piaţa locală. O practică nouă în agricultura ţărilor dezvoltate, dar şi în curs de
dezvoltare, este cultivarea şi promovarea produselor ecologice pure. Acestea ar fi o şansă reală
pentru RM de penetrare a pieţelor externe unde există o cerere crescândă pentru produsele
ecologice.
Agricultura în RM dispune de un potenţial natural, uman, dar mai puţin economic de
dezvoltare, existând decalaje mari în înzestrarea tehnică, productivitatea muncii, utilizarea de
îngrăşăminte, inovare în domeniu, cu toate acestea, prin politici coerente de modernizare, măsuri
bine calculate şi eforturi comune ale autorităţilor, producătorilor, exportatorilor și asigurătorilor
putem contribui la reabilitarea şi dezvoltarea agriculturii, la dezvoltarea ţării noastre şi la bunăstarea
poporului acestei ţări.

2. Modalitatea contractării asigurărilor agricole


În RM asigurările agricole se realizează pe baze contractuale. Prin contractul de asigurare
asigurătorul acordă protecţie de asigurare contra distrugerii depline sau parţiale a roadei culturilor
agricole cauzate de diferite calamităţi naturale şi ale altor interese ale asiguratului indicate în
condiţiile de asigurare. Contractele de asigurare sunt încheiate în baza cererii depuse în scris de
către asigurat, unde se indică: asiguratul; adresa; riscurile asigurate; denumirea culturii agricole;
suprafaţa care va fi însămânţată; recolta acestor culturi pe ultimii 3-5 ani; alte date şi se consideră
încheiat prin semnarea şi încasarea primei de asigurare integral sau în rate după efectuarea
inspecţiei de risc.

28
Condiţiile generale şi speciale (după caz), cererea chestionar, raportul inspecţiei de risc, fişa
de calcul a primei, fişele tehnologice ale culturilor asigurate şi planul de situaţie sau schiţa cu
amplasarea culturilor fac parte integrantă a contractului de asigurare.
În cazul în care după producerea unui eveniment asigurat pentru care s-au acordat despăgubiri
pe terenul în cauză se seamănă aceiaşi cultură sau alta, aceasta se consideră asigurată numai dacă se
încheie un alt contract de asigurare dimensionat la suprafaţa respectivă.
În perioada de valabilitate a contractului de asigurare asiguratul poate solicita introducerea
unor culturi sau riscuri noi şi atunci se încheie un alt act adiţional la contractul de bază cu o nouă
sumă asigurată şi o primă majorată repartizată corespunzător pe termene de plată.
Perioada asigurată este anul agricol, iar contractul de asigurare poate fi încheiat în tot cursul
anului calendaristic, dar cu cel puţin o lună înaintea începerii recoltării culturii respective.
Tabelul 8
Termenele asigurării

Denumirea culturilor Perioada asigurării


Riscul de grindină
Livezile după înflorirea deplină
Viţa-de-vie după începutul înmuguririi;
Plantaţiile multianuale după data de 15 aprilie;
Plantaţiile altor culturi de câmp după răsărirea lor.
Riscul de îngheţ
Toate tipurile de culturi după răsărire, însă nu mai târziu de 1 noiembrie.

3. Constatarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor


În Republica Moldova sunt asigurate aproximativ 5-6% din terenurile agricole. Este un
indicator care se menţine pe parcursul mai multor ani. Agricultorii nu au cultura şi modul de
înţelegere a lucrurilor care să pună pe primul plan siguranţa culturilor, prin asigurarea acestora.
Acest factor este generat şi de lipsa resurselor financiare suficiente. Astfel asigurările agricole se
plasează undeva după locul zece.
Din lista asigurărilor sunt excluse următoare situații:
a) Recolta culturilor agricole care, fiind cultivate pe parcursul a trei ani consecutivi şi mai mulţi
nu au rodit;
b) Recolta plantaţiilor multianuale care fiind în fază de frertilitate nu au rodit în ultimii 5 ani;
c) Pierderi provocate de scăderea calităţii producţiei agricole sau de reducere a preţurilor.
Asigurătorii despăgubesc culturile agricole a producătorilor agricoli cu care au încheiat
contracte de următoarele daune:
1) Îngheţuri târzii de primăvară;
2) Grindină;
3) Efectele directe ale ploilor torenţiale şi ale furtunilor (spălarea solului din jurul plantelor;
dezgolirea rădăcinilor; înnămoliri produse de şuvoaie; deplasarea plantelor cu sau fără pământul din
jurul lor; frângerea sau ruperea tulpinilor, lăstarilor, florilor; căderea fructelor; culcarea la pământ a
plantelor fără redresare ulterioară);
4) Incendiul provocat de descărcările electrice (trăsnete);
5) Prăbuşuirile şi alunecările de terenuri cultivate;
6) Îngheţurile timpurii de toamnă;
7) Dăunători ale plantelor care poate provoca pierderi de recolte (lacuste, omizi etc.).
29
Roada culturilor agricole este asigurată la valoarea ei deplină care se stabileşte conform
rodniciei aşteptate a costului unei unităţi de producţie şi suprafeţe de semănat.
Rodnicia se stabileşte conform nivelului efectiv a rodniciei aşteptate în ultimii 3-5 ani,
ţinându-se cont obligatoriu de influenţa condiţiilor climaterice şi de altă natură, care pot influenţa
cantitatea roadei.
Suma asigurată se stabileşte în baza valorii recoltei prognozate şi a nivelului de acoperire de
asigurare. Valoarea recoltei prognozate se calculează în baza recoltei medii prognozate la hectar şi a
preţului de piaţă al producţiei stipulate prin acordul comun al asiguratului şi asigurătorului.
Prima de asigurare se calculează de asigurător pe termenul de valabilitate a asigurării rezultând
din suma de asigurare a contractului şi mărimea tarifului de asigurare.
Cotele de primă tarifare sunt stabilite pentru fiecare asigurat în parte în funcţie de gradul de risc.
Prima de asigurare poate fi achitată prin contul de decontare sau în numerar, unic sau în două
rate. Prima rată este de 50% din suma calculată şi se plăteşte în decurs de 10 zile după încheierea
contractului, partea restanţă nu mai târziu de două luni de la data intrării în vigoare a contractului.
Tabelul 9
Exemplu pentru calculul primei de asigurare

Denumirea culturii Recolta pe un ha Preţul Suprafaţa Cota


2015 2016 2017 2018 la un ha semănată tarifară
Grâu 35 30 25 40 200 100 1,7
Porumb 60 75 55 70 150 150 0,9
Sfeclă de zahăr 110 115 105 120 100 400 1,1

1. Determinăm rodnicia medie


Grâu = (35+30+25+40)/4= 32,5 q
Porumb=(60+75+55+70)/4=65 q
Sfeclă=(110+115+105+120)/4=112,5 q
2. Se calculează costul recoltei pe un ha
Grâu= 32,5*200= 6 500 lei
Porumb= 65*150= 9 750 lei
Sfeclă=112,5*100=11 250 lei
3. Se calculează costul recoltei pe toată suprafaţa
Grâu= 6500*100=650 000 lei
Porumb=9750*150=1 462 500 lei
Sfeclă=11250*400=4 500 000 lei
4. Calculul primei pentru fiecare cultură
Grâu= 650000*1,7%=11 050 lei
Porumb=1462500*0,9%=13 162,5 lei
Sfeclă=4500000*1,1=49 500 lei
Prima totală = 11050+13162,5+49500=73 712,5 lei
În cazul producerii riscului asigurat, asiguratul este obligat să depună cel târziu în timp de 48
ore de la producerea evenimentului, o înştiinţare în scris privind despăgubirea de asigurare, în care
se va indica: date de identificare ale contractului de asigurare; obiectul asigurării; cauza pierderilor;
data înregistrării lor; suprafaţa afectată; valoarea estimată a pierderilor.

30
Timp de 10 zile asigurătorul este obligat să întocmească, cu participarea reprezentanţilor
direcţiei raionale agricole şi al asiguratului după caz, cu participarea reprezentanţilor
Departamentului Situaţii Excepţionale şi al Serviciului Antigrindină un act de constatare a
pagubelor în care se va indica:
- Estimarea influenţei asupra recoltei a riscurilor asigurate şi neasigurate;
- Metoda de calculare şi datele precizate despre suma pierderilor, suprafaţa afectată;
- Cheltuielile suplimentare suportate de către asigurat;
- Cuantumul pierderilor în urma producerii riscurilor asigurate;
Calculul pagubei se efectuează în felul următor:
1) Se stabileşte recolta globală atestată pe suprafaţa vătămată prin înscrierea lor într-un act
special.
2) Prin calcul se stabileşte pierderea de recoltă de pe suprafaţa vătămată în raport cu cea
cuprinsă în asigurare.
3) Se stabileşte recolta globală şi rodnicia medie de pe suprafaţa culturii agricole
corespunzătoare nevătămată.
4) Coeficientul raportului dintre rodnicia efectivă obţinută şi rodnicia luată în asigurare
trebuie să fie mai mică decât 1, altfel despăgubire nu se va acorda.
Paguba =(Rm – Rr)* P * S
Rm - recolta medie
Rr - recolta reală
P - preț
S - suprafață vătămată
Despăgubirea = Paguba –Franșiza stabilită la încheierea contractului
Plata despăgubirii de asigurare se efectuează după constatarea pagubelor în mărimea sumei de
asigurare prevăzute în contract pentru fiecare cultură în parte.

4. Efectele contractului de asigurare


Recolta culturilor agricole se asigură în funcţie de perioada posibilă de producere a riscului.
Răspunderea asigurătorului începe:
Tabelul 10
Termenele asigurărilor culturilor agricole în dependență de riscul asigurat

Culturile Riscurile Termenul


La culturile înfiinţate prin toate riscurile asigurate după răsărirea şi încheierea
semănat culturilor;
La culturile răsădite toate riscurile asigurate după plantarea şi prinderea
răsadurilor;
La rodul viilor înghețuri târzii de primăvară, odată cu apariţia lăstarilor;
grindină, ploi torenţiale, furtuni,
îngheţuri timpurii de toamnă
La rodul pomilor înghețuri târzii de primăvară , odată cu dezmugurirea şi apariţia
grindină, ploi torenţiale, furtuni, butonilor florali;
îngheţuri timpurii de toamnă
La rodul viilor şi pomilor numai pentru riscul de grindină după legarea definitivă a rodului.
Pentru contractele încheiate în timpul vegetaţiei, după trei zile de la data la care contractul a
intrat în vigoare şi după efectuarea inspecţiei de risc.
31
Răspunderea asigurătorului încetează:
1) La culturile de câmp din momentul recoltării în cadrul perioadei optime tehnologice de recoltare;
2) La rodul viilor, pomilor şi hemeilor odată cu culesul la maturitate tehnologică;
3) Odată cu plata despăgubirii în cazul distrugerii totale a culturii de către riscuri asigurate;
4) Odată cu distrugerea culturii din orice alte cauze neasigurate.

5. Asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură


În Republica Moldova a fost adoptată Legea „Privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de
producţie în agricultură” nr. 243–XV din 08.07.2004 şi Hotărârea privind aprobarea regulamentului
privind subvenţionarea asigurării riscurilor de producţie în agricultură, precum şi Regulamentul
concursului de acreditare a asigurătorilor pentru efectuarea asigurării subvenţionate a riscurilor de
producţie în agricultură.
În conformitate cu acestea pot fi asigurate recolta culturilor agricole şi plantaţiilor
multianuale, animalele, păsările, familiile de albine şi peştii care aparţin producătorilor agricoli şi
piscicoli contra următoarelor riscuri de producţie: boli, seceta excesivă, căderi de grindină, scăderea
temperaturilor sub nivelul biologic de rezistenţă a plantelor, spălării semănăturilor agricole,
furtunilor de praf în dependenţă de productivitatea culturilor, îndeplinirea cerinţelor tehnologice,
suprafaţa cultivată şi costul producţiei.
În caz de producere a riscului asigurat se formează o comisie care stabileşte nivelul de
influenţă a riscului asigurat asupra recoltei afectate fiind perfectat actul de constatare a pagubelor şi
efectuată plata despăgubirilor (doar în cazul afectării culturilor de influenţa temperaturilor joase şi
furtunilor de praf calculul şi plata despăgubirilor se efectuează după finalizarea recoltei).
În cazul plantaţiilor multianuale asigurarea subvenţionată se efectuează contra grindinii şi
îngheţurilor de iarnă, iar în cazul afectării plantaţiilor multianuale se formează o comisie ce
întocmeşte actul primar de afectare a plantaţiilor multianuale. Astfel în cazul când pier peste 70%
din pomi, aceştia se defrişează şi se achită despăgubirile în întregime conform contractului, iar când
pier doar o parte din pomi, suprafaţa se restabileşte şi se plătesc despăgubiri în dependenţă de
numărul de pomii afectați.
Asigurarea subvenţionată a animalelor şi păsărilor domestice se face contra bolilor,
calamităţilor naturale, accidentelor prin examinarea preventivă a stării animalelor/păsărilor,
evidenţa, organizarea deservirii acestora.
De asemenea, mai poate fi asigurată şi tehnica agricolă în perioada de păstrare, transportare şi
exploatare pentru aşa cazuri ca incendiile, accidentele rutiere, calamităţi naturale etc. în dependenţă
de costul restant sau costul de procurare.
Asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie are o importanţă deosebită pentru RM
datorită influenţelor de risc sporit din ultimii ani ca seceta, inundaţiile, grindina, îngheţurile
timpurii/târzii, alunecările de teren etc. Totodată, ar fi binevenită luarea în consideraţie a
compensării pierderilor producătorilor agricoli în urma situaţiilor excepţionale, ce nu sunt legate de
asigurări. Astfel, este necesară posibilitatea utilizării mijloacelor din bugetul de stat atât pentru
subvenţionarea primelor de asigurare, cât şi compensarea pierderilor producătorilor agricoli, dar
atunci când averea lor este asigurată, precum şi în cazul când pierderile au un caracter excepţional.
Există diverse opinii privind necesitatea susţinerii de către stat a sectorului agricol. Un
important instrument al acestei susţineri o reprezintă sistema de subvenţionare a agriculturii,
reprezentând un stimul principal în dezvoltarea producţiei agricole, susţinerea veniturilor
fermierilor, asigurarea unui nivel stabil de trai pentru populaţia din mediul rural. Datorită
32
particularităţilor specifice ale agriculturii, aceasta fiind permanentă expusă unor factori de risc
natural, o importanţă primordială o are asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie. Majorarea
volumului de resurse financiare acordate din bugetul de stat pentru subvenţionarea riscurilor în
sectorul agricol este esenţială pentru RM, datorită aflării într-o zonă de risc sporit de secetă,
inundaţii, îngheţuri, grindină etc. Pe viitor ar fi binevenită extinderea listei de culturi subvenţionate
şi modificarea termenilor de desfăşurare a campaniei de asigurare a culturilor de câmp.

6. Asigurarea animalelor
În Republica Moldova asigurările animalelor se realizează pe baze contractuale, unde fiecare
gospodărie agricolă îşi poate asigura animalele care-i aparţin. Prin contractul de asigurare
asigurătorul oferă protecţie în baza condiţiilor generale de asigurare pentru grupele de animale
sănătoase, ce au certificat de sănătate eliberat de medicul veterinar de la circumscripţia sanitar
veterinară teritorială. Nu pot fi asigurate animalele bolnave sau care se află în zone de carantină.
Pentru contractarea unei asigurări, asiguratul va înainta o cerere unde se va indica: asiguratul;
adresa; riscurile asigurate; grupele de animale; numărul de capete; costul de bilanţ; perioada
asigurării etc.
Pot fi asigurate următoarele grupe:
1. Vite mari cornute:
- Bovine, între 6 luni şi 8 ani;
- Porcine la reproducţie, între 6 luni şi 3 ani;
- Porcine la îngrăşat peste 30 kg. limita maximă fiind de 140 kg., între 1lună –1 an;
- Ovine şi caprine între 1 an şi 5 ani;
- Cabaline de tracţiune între 1 an și 10 ani (magari, cai, boi);
- Cai de rasă şi de curse în vârstă de peste 1,6 ani până la - 4 ani;
- Cai de rasă considerate ca animale de companie, între 6 luni - 7 ani.
2. Păsări de casă (de toate categoriile: ouătoare, de reproducţie): găini, raţe, curci, struţi,
prepeliţe, fazani - de la 1 lună – 1 an.
3. Animale de blană iepuri, nutrii 1-3 ani.
4. Familii de albine - 1 an.
5. Peşti în crescătorie - 1 an.
6. Melci în crescătorie - 1 an.
Riscurile asigurate:
1. Calamităţi naturale: inundaţii, ploi torenţiale, furtuni, avalanşe de zăpadă etc.;
2. Acidente: incendiu, auto;
3. Boli: infecţioase, neinfecţioase;
4. Sacrificarea din necesitate a animalelor conform condiţiilor serviciului veterinar de stat;
5. Atacul animalelor sălbatice;
6. Incendiu provocat de descărcări electrice;
7. Leziuni interne provocate de înghiţirea unor obiecte;
8. Accidente provocate de meteriorizarea acută a animalelor din cauza furajelor (umflarea) numai
cu asistenţa medical obligatorie.
Poliţa de asigurare poate cuprinde un singur risc sau un set întreg de riscuri.
Pentru a determina suma asigurată asigurătorul şi asiguratul stabilesc valoarea animalelor ce
vor fi cuprinse în asigurare, în baza facturii, proceselor verbale de achiziţie, preţul real al animalului
pe piaţă. Suma asigurată nu trebuie să depăşească 80% din valoarea reală a animalului la momentul

33
încheierii contractului. În situaţia în care asiguratul solicită în scris la asigurător majorarea sau
diminuarea sumei inițiale asigurate indicate în contract iar acesta acceptă, urmează ca şi prima de
asigurare să fie majorată sau diminuată în mod corespunzător. Orice cerere de acest conţinut depusă
de asigurat du p ă producerea unei daune, nu va fi luată în consideraţie. Animalele din aceiași
gospodărie se primesc în asigurare numai pentru o sumă egală pentru fiecare animal din aceeași
grupă de vârstă şi rasă.
Prima de asigurare se calculează în baza cererii, după formula:
Pa= Costul de bilanţ al animalului*Cota tarifară/ 100%
Modul de achitare a primei poate fi prin virament sau în numerar, integral sau în rate:
Tabelul 11
Achitarea primei de asigurare

Contractele cu termen de valabilitate Contractele cu termen de valabilitate


până la un an până la șase luni
40% din prima totală la încheierea contractului; 40% din prima totală la încheierea contractului;
30% în termen de două luni de la data achitării 30% în termen de o lună de la data achitării
primei rate; primei rate;
30% în termen de două luni după achitarea 30% în termen de o lună după achitarea celei
celei de-a doua rată. de-a doua rată.

În cazul în care un asigurat, cu poliţa anuală nu înregistrează timp de un an pagube datorate


efectul factorilor de risc asigurat, beneficiază pentru al II- lea an şi următorii ani fără daune, de o
reducere a câte 10% pe an la prima de asigurare completă aferentă animalelor respective, reducerea
maximă fiind de 30%, cu condiţia că asiguratul să menţină raporturile de asigurare neîntreruptă cu
societatea de asigurări .
În cazul unui an cu daune prima de asigurare va reveni la 100% fără nici o reducere.
În cazul neachitării primei în mărimea sau termenii stabiliţi, asigurătorul poate rezilia
contractul cu respectarea unui termen de un preaviz de o lună. În cazul majorării riscului,
asigurătorul este în drept să propună majorarea primei de asigurare sau să denunţe asigurarea. La
denunţarea asigurării, asiguratului i se restituie primele de asigurare, încasate conform contractului
pe perioada lui neexpirată, reţinându-i –se cheltuielile de gestiune.
Contractul de asigurare se încheie pentru o perioadă de un an, în tot decursul anului, însă la
cererea asiguratului poate fi și de 6 luni. Pentru asigurările suplimentare, perioada de asigurare
expiră odată cu contractul inițial.
Constatarea, evaluarea pagubelor şi stabilirea despăgubirii.
Asiguratul timp de 24 ore este obligat să depună o înştiinţare în scris unde se va indica:
volumul pierderilor; cauzele presupuse; valoarea estimativă a pierderilor; data producerii riscului
asigurat etc.
În caz de sacrificare înştiinţarea se semnează de reprezentantul serviciului veterinar de stat.
Deschiderea dosarului de daune precum şi constatarea pagubelor se efectuează de către
asigurător la momentul înştiinţării sale de către asigurat.
Timp de 15 zile calendaristice din data depunerii ultimului document ce confirmă paguba,
asigurătorul va întocmi un act de constatare a pagubelor împreună cu reprezentanţii asiguratului şi
al serviciului veterinar de stat după caz, unde se va verifica iniţial dacă:
- Asigurarea era în vigoare la data producerii riscului asigurat
- Riscurile produse sunt cuprinse în asigurare;
34
- Anunţul despre producerea riscului s-a făcut în termen;
Apoi va completa procesul verbal, care va cuprinde:
- Metoda de calculare şi datele precizate despre suma pierderilor;
- Cuantumul pierderilor suportate în urma producerii;
- Calculul despăgubirii;
- Eventualele obiecţii ale părţilor privind cuantumul pagubelor constatate;
- Înregistrarea faptului pieirii sau vătămării animalelor.
În cazul pieirii sau sacrificării din necesitatate a animalelor asigurate, volumul pierderilor se
calculează ca diferenţa dintre suma asigurată şi valoarea producţiei care poate fi folosită după
sacrificarea forţată a animalelor (piei). Plata despăgubirii se va efectua timp de 30 zile
calendaristice de la data finalizării dosarului de daune. În unele cazuri poate fi refuzată integral sau
parţial, dacă asiguratul a comis în mod premeditat acţiuni orientate spre survenirea sau provocarea
cazului de asigurare. Suma despăgubiri se va efectua după principiul primului risc. În contractul de
asigurare este prevăzută şi franşiza.
Tabelul 12
Efectele contractului de asigurare

Răspunderea asiguratului: Răspunderea asigurătorului:


Să nu întreprindă şi/ sau să nu Să verifice dacă asigurarea era valabilă exclusiv pentru
permită acţiuni care ar duce la animalele şi riscurile specificate în contractul de asigurare;
majorarea riscului asigurat;
Să achite primele de asigurare în Să înștiințeze asiguratul despre condițiile de asigurare și
termenii stabiliţi; franșiza stabilită în contract;
Să permită reprezentanţilor Să denunţe unilateral contractul fără restituirea primelor
asigurătorului ori de câte ori aceştia încasate, în cazul în care se constată degradarea condiţiilor
consideră necesar, să verifice modul existente la data încheierii asigurării creşterea nivelului de
în care sunt respectate regulile risc, apariţia unor riscuri suplimentare, nerespectarea de
sanitar veterinare de îngrijire, către asigurat a regulilor zoologice şi sanitar-veterinare sau
hrănire, întreţinere şi exploatare a nerespectarea eventualelor recomandări ale asigurătorului;
animalelor asigurate;
Să înştiinţeze asigurătorul imediat Să verifice dacă pierderea sau sacrificarea animalului a
despre producerea riscului, iar în caz avut loc după 10 zile de la expirarea zilei în care s-au plătit
de incendiu să anunţe imediat primele de asigurare şi s-a întocmit poliţa de asigurare.
pompierii, întru salvarea animalelor.

Răspunderea asigurătorului încetează la ora 24.00 a ultimei zile din perioada pentru care s-a
încheiat asigurarea.

Tema 6: Asigurarea bunurilor persoanelor juridice și fizice

35
1. Condiţiile speciale şi generale ale asigurării facultative a bunurilor persoanelor fizice şi
juridice.
2. Principiile de bază a asigurărilor de bunuri.
3. Contractanţii, obiectele asigurării şi riscurile cuprinse în asigurare.
4. Constatarea, evaluarea pagubelor şi stabilirea despăgubirii.

1. Condiţiile speciale şi generale ale asigurării facultative a bunurilor


persoanelor fizice şi juridice
Asigurarea bunurilor persoanelor fizice a fost practicată pentru prima dată în Germania în
secolul VII, se asigurau doar casele de locuit contra incendiului.
La începutul secolului VIII aceste asigurări au fost introduse şi în Italia, Marea Britanie,
Rusia.
Până în anul 1991 atât animalele, cât și construcţiile persoanelor fizice se asigurau prin efectul
legii, în mod obligatoriu. După anul 1991 toate bunurile au început a fi asigurate facultativ, ceea ce
a dus la un efect negativ asupra economiei naţionale.
Inundaţiile din august anul 1994 - Lăpuşna, Sofia, Negrea, Cărpiuneni; inundaţiile din vara
anului 2008 -Vadul lui Vodă; inundațiile din vara anului 2010 - Cotul Morii, Nemţeni și altele au
generat multe discuții de a se încearca din nou a se introduce asigurarea obligatorie a locuințelor.
Drept exemplu de urmat ar fi asigurarea obligatorie a locuinţelor din România PAID, introdusă în
anul 2010.
Scopul introducerii asigurărilor obligatorii de locuințe – protejarea bunurilor persoanelor
fizice care pot fi distruse de calamităţi naturale.
Condiţiile esenţiale pentru existenţa unui interes asigurat sunt:
1. În cazul pierderiii sau deteriorării bunului, asiguratul să sufere o daună, ce poate fi
echivalată în bani;
2. Bunul menţionat să constituie obiectul asigurării;
3. Asiguratul să posede un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat.
Regula generală în asigurări de bunuri este ca interesul asigurabil să existe atât în momentul
încheierii contractului, cât şi în momentul producerii riscului asigurat.

2. Principiile de bază a asigurărilor de bunuri


La baza asigurărilor stau următoarele principii:
1. Universalitatea, adică persoanele şi bunurile se asigură împotriva mai multor riscuri;
2. Integralitatea, adică nivelul despăgubirilor să se determine cât mai aproape de valoarea
reală a bunurilor asigurate;
3. Realitatea, adică la bază stau date reale, verificate;
4. Mutualitatea, adică asiguraţii ameninţaţi de aceleaşi tipuri de riscuri participă la
constituirea fondului de asigurare cu care se apără interesele sale comune;
5. Realizarea unei eficienţe economico-sociale ridicate, adică activitatea de asigurări trebuie
astfel organizată, condusă şi realizată, încât să corespundă unor cerinţe reale ale societăţii, să ducă
la creşterea avuţiei naţionale;
6. Asigurătorul plăteşte despăgubirea şi sumele asigurate numai pentru bunurile,
persoanele şi riscurile cuprinse în asigurare.

3. Contractanţii, obiectele asigurării şi riscurile


cuprinse în asigurare
36
Condițiile generale de asigurare facultativă a bunurilor sunt elaborate de fiecare companie de
asigurare care deține licența eliberată de Camera de Licențiere din RM de a presta genul de
asigurare dat. Condițiile generale de asigurare determină conținutul de baza, precum și modul de
încheiere și executare a contractelor de asigurare facultativă a tipurilor și grupelor de bunuri, expuse
la riscuri și pagube.
Tabelul 13
Contractanţii asigurărilor bunurilor persoanelor fizice și juridice

Persoane juridice Persoane fizice


Întreprinderile de tip industrial, comerț, transport; Persoane domiciliate pe teritoriul RM;
Întreprinderile agricole cu excepţia asigurării Persoane ce dețin bunuri pe teritoriul RM,
animalelor şi culturilor agricole; alte întreprinderi, însă se găsesc temporar peste hotare.
organizaţii, firme, asociaţii cu orice formă de
proprietate, cât și filiale ale altor firme și
organizații din alte țări.

Asigurătorul garantează în baza condițiilor generale, protecție de asigurare pentru cazurile de


deteriorare sau distrugere a bunurilor survenite în perioada de valabilitate a contractului de
asigurare în urma producerii oricărui din riscurile asigurate enumerate în contract.
Tabelul 14
Obiectele asigurărilor persoanelor fizice și juridice

Persoane juridice Persoane fizice


Clădiri şi construcţii, obiecte în Construcţii: case de locuit, vile, căsuţe de vară, acareturi;
construcţie nefinisate;
Construcţii gospodăreşti, încăperi Clădiri, alte construcţii: magazii, depozite, grajduri,
separate; garaje, saune, piscine, garduri, platforme betonate, cabine
de pază turnuri, rezervoare de apă, drumuri de acces,
precum şi construcţii nefinisate;
Elemente ale infrastructurii Conţinut: maşini şi utilaje agricole, mijloace de tracţiune,
inginereşti; de transport neînmatriculate, instalaţii tehnologice,
produse finite, materii prime etc.;
Utilajul ingineresc şi tehnologic de Bunuri personale: îmbrăcăminte, încălţăminte, accesorii
producere, de comerţ şi alt utilaj; pentru acoperirea capului, aparate electrice şi lazer
portative etc.;
Mobilă, inventar şi echipamentul Bunuri casnice: mobilă, veselă, aparate electrocasnice:
tehnic al oficiilor; video, radio, computere, aparate muzicale etc.
Materie primă, materiale, producţie Bunuri casabile: vitrine, corpuri de iluminat, panouri
finită; solare, plăci de marmoră, faianţă, sculpturi, obiecte de
artă, din sticlă etc.;
Alte bunuri ale întreprinderii. Mijloace de transport – care se asigură tot după un
contract special.

Mai pot fi asigurate şi maşinile ori echipamentul împotriva deteriorării, daunele provocate de
întreruperea procesului de producţie (cheltuielile curente, pierderea venitului legată de stoparea
procesului de producţie).
Tabelul 15
37
Obiectele excluse din asigurare

Persoane juridice Persoane fizice


Bani în numerar (în orice fel de valută), hârtii Clădiri vechi, cu elemente constructive
de valoare; deteriorate în rezultatul exploatării îndelungate
şi a acţiunilor atmosferice;
Bunurile care se află în încăperile asiguratului Clădiri nerestaurate după producerea
dar nu-i aparţin; evenimentului;
Manuscrise, planuri tehnice, desene tehnice; Clădiri, bunuri aflate în zone de alunecări de
teren şi erupţii de ape subterane;
Alte documente, inclusiv documente de Bunuri aflate la păstrare comisie sau
evidenţă contabilă, cărţi de afacere; prelucrare;
Modele de îmbrăcăminte; Metalele preţioase, bijuterii şi pietre scumpe;
Machete; Opere de artă, colecţii;
Diferite metale preţioase şi rare, pietre Manuscrise, placarde, schiţe, desene,
scumpe; fotografii;
Purtători tehnici de informaţie (dischete, SD, Hârtii de valoare, obligaţiuni, acţiuni, monede,
sticuri etc.); timbre, etc.;
Timbre poştale, monede, semne monetare; Materiale explozive;
Desene, tablouri, sculpturi şi alte lucrări de Bunurile, care se află oficial în zone de
artă; calamitate naturală, sunt avariate, sau se
găsesc în încăperi auxiliare;
Materiale explozive; Plantele de cameră.
Mărfuri ce se află la păstrare şi consignaţie; Clădirile ce sunt expuse demolării, reparaţiei
capitale, cele care au grad de uzură de peste
60%;
Mijloace de transport, tehnică agricolă şi alte Clădiri, construcţii şi alte bunuri aflate în stare
maşini (se asigură după alte condiţii). de avariere.

În unele cazuri bunurile sus numite pot fi asigurate printr-un contract special.
Pot fi asigurate bunurile a căror valoare şi loc de aflare pot fi exact stabilite şi care aparţin
asiguratului cu drept de proprietate sau de care dispune şi le foloseşte în temei legal (locaţiune,
leasing, comodat, uzufruct etc.).
Locaţiune - chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară sau un contract
prin care una dintre părţi se obligă să procure şi să asigure celeilalte părţi folosinţa unui lucru pentru
un termen determinat în schimbul unei sume de bani.
Uzufruct – drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun, care aparţine altei
persoane şi pe care trebuie să-l restituie la încetarea acestui drept.
Comodat - împrumut făcut pentru o folosinţă curentă.
În asigurarea de bunuri interesul patrimonial decurge de regulă din statutul de proprietate al
persoanei care doreşte să se asigure.
În afara proprietarului bunului există şi alte situaţii în care şi alte persoane pot avea interes
asigurabil: proprietate în comun; proprietate ipotecată; proprietate închiriată; proprietate aflată în
custodie.
1) Proprietate în comun – o persoană care deţine un bun în comun cu una sau mai multe
persoane are dreptul de a asigura bunul respectiv la întreaga valoare. Aceasta nu înseamnă că, în caz
de distrugere a bunului asigurat, această persoană va fi singura despăgubită, ci va beneficia de
despăgubire doar în limita dreptului de proprietate;
38
2) Proprietatea ipotecată – în caz de ipotecă, ambele părţi au un interes asigurabil:
debitorul ipotecar – în calitate de proprietar, iar societatea ipotecară – în calitate de creditor. În
aceste situaţii se încheie un contract de asigurare în numele ambelor părţi.
3) Proprietate închiriată – în cazul în care chiriaşul încheie un contract de asigurare o face
în numele şi folosul proprietarului, deci nu poate pretinde încasarea despăgubirii, ci numai
restituirea primelor de asigurare de la proprietar.
4) Proprietate aflată în custodie – custodele au un interes asigurabil, în ceea ce priveşte
bunul pe care îl deţine în custodie, dat fiind că din punct de vedere legal, este responsabil pentru
orice daună produsă bunului respectiv.
(Custodie - când un bun temporar se află în proprietatea cuiva, dar nu-i aparţine.
Exemplu: Un bun expediat prin poştă, n-a ajuns la destinația cuvenită, odată ajunsă pe o altă adresă,
se va afla în evidenţa contabilă a adresei date).
În concluzie pot fi asigurate bunuri primite în folosinţă sau aflate spre păstrare, reparare,
prelucrare vânzare ce fac obiectul contractului de închiriere sau locaţie de gestiune.
Atât întreprinderile, organizaţiile, cât și persoanele fizice îşi pot asigura bunurile, ce sunt
înregistrate în evidenţa contabilă sau sunt cu drept de proprietate.
Asigurarea de bunuri oferă protecție financiară pentru imobilul persoanelor fizice, a
construcțiilor aferente cât și pentru bunurile mobile cum ar fi bunuri casnice, marfa în stoc, utilaje și
echipamente. Bunurile pot fi asigurate atât din iniţiativa proprietarului, în dorinţa de a proteja
imobilul deţinut împotriva diverselor riscuri, cât şi în mod obligatoriu, în cazul contractării unui
credit şi gajarea în favoarea Băncii a bunului deţinut. În baza prevederilor Articolului 22 al Legii cu
privire la ipotecă, Debitorul ipotecar este obligat să asigure obiectul ipotecii, în beneficiul
creditorului ipotecar, împotriva tuturor riscurilor de pieire sau deteriorare fortuită. Pot fi asigurate
atât bunurile imobile aflate în proprietate sau ipotecate, cât şi cele închiriate.
Constatăm amplificarea şi diversificarea tipurilor de bunuri şi a riscurilor aferente acestora ce
pot produce pagube precum şi o creştere a volumului pagubelor datorată diversificării şi dezvoltării
valorificării bunurilor, datorată aglomerării instalaţiilor în spaţiile destinate depozitării bunurilor şi
datorită creşterii numărului şi diversificării mijloacelor de transport.
Principalele excluderi din contractul de asigurare privesc refuzul de despăgubire pentru cauze
de: război, invazie, insurecţie armată, revoluţie, altele se referă la uzura fizică, la pagubele rezultate
în urma actelor intenţionate ale asigurătorului, în urma radiaţiilor nucleare sau a viciului intern etc.

Tabelul 16
Riscurile acoperite în asigurarea bunurilor persoanelor fizice și juridice

Riscurile asigurate Riscurile exceptate


Incendiu: foc şi scânteie, temperatura ridicată a Dacă bunurile au fost distruse din
mediului, fum. Dauna produsă bunului asigurat în neatenţia asiguratului sau a
urma prelucrării lui. (De ex.: uscare, prăjire fierbere, reprezentanţilor lor sau au fost

39
topire, sudare etc.); distruse intenţionat;
Trăsnet: distrugerea de către trăsnet a bunului asigurat, Pierderea (distrugerea, deteriorarea)
dauna cauzată de un fulger sferic. Dauna cauzată bunului (aparatură, aparate casnice,
echipamentului electric de către trăsnet se acoperă doar calculator), în urma unui scurt circuit în
în caz de trecere directă a fulgerului prin el, precum şi reţea, dacă acest eveniment nu a
prin fire, antene şi alte dispozitive; provocat un incendiu;
Avarierea reţelei electrice: supraîncălzirea termică Acţiuni militare, revoltări populare,
(avarierea) circuitelor conductoare de curent exploatate grevă, distrugerea bunurilor intenţionat
conform graficului, aprinderea ca urmare a întinderii de organizaţiile militare sau a puterii de
cablurilor electrice etc.; stat;
Explozie cu gaz: eliberarea bruscă a energiei gazului Dacă bunurile au fost confiscate;
sau aburilor (explozie chimică);
Inundaţie: pătrunderea apei în încăperi în rezultatul Dacă bunurile s-au aprins de sine
avarierii conductei de apă, canalizare, termificare şi stătător, în urma fierberii (poama) sau în
antiincendiere (în cazul în care, calitatea bunului a fost urma putrezirii;
distrus în urma stingerii incendiului);
Cutremur - dauna se va compensa doar în cazul în care Dacă alunecarea de teren a avut loc din
asiguratul va dovedi că la proiectarea, construcţia şi cauza efectuării lucrărilor de exploatare,
exploatarea clădirilor şi încăperilor asigurate s-a ţinut evacuarea solului din excavaţii sau
cariere, extragerea zăcămintelor etc.
cont de condiţiile seismice din localitatea în care sunt
amplasate aceste clădiri şi încăperi;
Calamități naturale: furtună, uragan, tornadă, Dacă construcţia a fost distrusă în urma
inundaţie, tsunami, alunecări de teren, prăbuşiri, prăbuşirii unei părţi componente şi ea
avalanşe de pietre sau zăpadă, grindină, ploi torenţiale; nu este legată cu calamităţile naturale;
Acțiunea mecanică: căderea unui copac, căderea Distrugerea bunurilor în urma energiei
aparatelor de zbor, cu excepţia explozivelor; atomice;
Acţiune nelegitimă ale terţelor: furt prin efracţie, jaf, În caz de furturi a bunurilor asigurate
tâlhărie, huliganism vandalism etc. nemijlocit după cazul asigurat;

4. Constatarea, evaluarea pagubelor şi stabilirea despăgubirii


Contractul se încheie în baza cererii depuse în scris, unde comunică toate circumstanţele
cunoscute ce ar influenţa producerea riscului asigurat. Tăinuirea sau comunicarea unor date false îi
acordă asigurătorului dreptul de a anula contractul. În cerere se va indica:
1. Denumirea completă a asiguratului;
2. Adresa juridică;
3. Denumirea bunurilor asigurabile;
4. Riscurile asigurate;
5. Suma asigurată;
6. Durata asigurării;
7. Alte date (toate circumstanțele cunoscute ce ar influiența producerea riscului asigurat, aceasta
având o însemnătate esențială în stabilirea gradului de risc pentru bunurile cuprinse în asigurare).
În baza cererii, reprezentantul societăţii de asigurare pleacă la faţa locului cu o anchetă
specială (conţine de la 50-100 întrebări). Scopul întocmirii anchetei este de a aprecia riscul.
Întrebările de bază: teritoriul este îngrădit sau păzit, unităţile economice care se află în vecinătate,
măsurile antiincendiare, stingere a incendiului sunt în unitatea economică, tipurile de depozite unde
se păstrează bunurile, aprovizionarea cu lumina electrică, gaz etc.
40
În rezultatul datelor din anchetă și a răspunsurilor obținute se va calcula cota de primă
tarifară, care depinde de: datele anchetei și riscurile asigurate.
Fiecare societate de asigurare alcătuieşte o listă a riscurilor asigurate. De ex. incendiu 2-3%;
inundaţii 0,5-1%; furt 1-2% ; cutremur 0,1-0,5%.
Calculul primei de asigurare contractuale se efectuează în conformitate cu taxele tarifare
stabilite în condițiile speciale, prin aplicarea coeficientului de risc, în funcție de tipul bunurilor și
riscurile asigurate.
În cazul contractării asigurării pe termen de un an, calculul primei de asigurare se va efectua
după formula:
Pa= Sa *Ct
Pa- prima de asigurare
Sa- suma asigurată
Ct- cota tarifară
În cazul încheierii asigurării pe un termen mai mic decât un an, calculul primei de asigurare
se va efectua după formula:
Ps= Pa *C

Ps - prima de asigurare a contractului pe termen scurt


Pa- prima anuală de asigurare
C- coeficientul care determină termenul de valabilitate în luni depline , luna neîmplinită
considerându-se ca deplină.
Tabelul 17
Coeficienții care determină termenul de valabilitate în luni depline

Termen luni 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11
C 0,25 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,75 0,8 0,85 0,9 0.95

Prima de asigurare aferentă contractului cu termen de valabilitate mai mic decât un an, trebuie
plătită în mod unic în numerar.
Prima de asigurare anuală poate fi achitată prin virament sau în numerar, integral sau în rate.
Prima rată nu poate fi mai mică de 50% din prima totală, 50% trebuie achitată în decursul a patru
luni de la data încheierii contractului.
Plata poate fi lunară sau trimestrială. Dacă următoarea rată de asigurare nu se achită în
termenii stabiliţi, asigurarea poate fi suspendată. Dacă a fost transferat mai puţin de 50%, contractul
nu poate fi încheiat, această sumă este restituită.
Contractul ar putea stipula şi o franşiză, care este partea de daună suportată de către asigurat.
Suma franşizei depinde de înţelegerea dintre părţi. De obicei durata acestei asigurări este de un an,
iar pentru persoanele aflate temporar peste hotare 1-5 ani.
Contractul poate fi modificat în perioada valabilităţii, modificarea se perfectează în formă
scrisă prin întocmirea unor acorduri, contracte adiţionale, care ulterior, semnate de către părţi, fac
parte integrantă din contractul de bază. Orice modificare se anunţă din timp, cel puţin cu 15 zile de
la data apariţiei necesităţii de a modifica.
Contractul intră în vigoare după achitarea primei de asigurare la ora 00 00 a zilei următoare,
iar în caz de reînnoire a contractului nu mai târziu de 30 zile de la data expirării termenului de
valabilitate şi încetează la ora 24.00 a zilei în care încetează asigurarea.

41
Dacă interesul asigurat nu mai ajunge pe viitor să constituie un interes, asiguratul este eliberat
de a mai plăti prima de asigurare. În cazul când interesul asigurat se stinge, asiguratul datorează
asigurătorului doar acea parte din prima de asigurare ce corespunde duratei riscului asigurat, inclusv
cheltuielile de gestiune ale asigurătorului suportate pentru gestionarea contractului de asigurare.
Dacă bunurile au fost asigurate în mai multe companii de asigurare pentru unele și aceleași
riscuri în conformmitate cu Legea RM “Cu privire la asigurări”, fiecare companie de asigurare va
plăti despăgubirea proporţional sumei asigurate.
Exemplu:
Întreprinderea X şi-a asigurat marfa în 4 companii de asigurare conform:
1. Compania A Suma de 100 000 lei;
2. Compania B suma de 90 000 lei;
3. Compania C suma de 110 000 lei;
4. Compania D Suma de 80 000 lei;
În urma incendiului (caz cuprins în asigurare) marfa a fost deteriorată în sumă de 60 000 lei.
Ce sumă a despăgubirii va achita fiecare societate de asigurare în conformitate cu Legea?
1. Calculăm Suma totală asigurată
100 000+90 000+ 110 000+80 000= 380 000lei
2. Calculăm în ce proporție a asigurat fiecare companie (din suma asigurată)
a) La compania de asigurări A
380 000 – 100%
100 000 – X
X= 100 000*100/380 000 = 26,32%
b) La compania de asigurări B
90 000*100/380 000= 23,68%
c) La compania de asigurări C
110 000*100/380 000= 28,95%
d) La compania de asigurări D
80 00*100/380 000 = 21,05%
3.Calculăm suma despăgubirii
A - 60 000*26,32/100=15 792 lei
B - 60 000*23,68/100=14 208 lei
C - 60000*28,95/100=17 370 lei
D- 60 000*21,05/100= 12 630 lei
Desp totală 60 000 lei
La producerea riscului asigurat agentul economic prezintă o cerere pentru plata sumei
despăgubirii, unde se va indica: date despre asigurat; adresa; cauzele apariţiei riscului; data
survenirii riscului; împrejurările; denumirea bunurilor; preţul; suma; cantitatea; presupușii vinovați;
alte date.
În baza cererii se formează o comisie în următoarea componenţă:
1. Reprezentantul societăţii de asigurare;
2. Reprezentantul din partea asiguratului;
3. Specialişti din domeniul dat (reprezentantul primăriei locale, serviciul de pompieri, serviciul
pentru stări excepționale, serviciul meteorologic, serviciul apă canal, poliția etc.)
Comisia alcătuieşte un proces verbal unde se descrie cazul. Plata despăgubirii va fi plătită
după stabilirea completă a cauzelor şi mărimea daunei.

42
Mărimea pagubei este determinată de către asigurător în baza expertizei efectuate, ţinându-se
cont de valoarea bunurilor deteriorate la momentul încheierii contractului de asigurare. Fiecare
dintre părţi are dreptul de a dispune de expertize independente, cheltuielile însă le suportă cel ce a
venit cu iniţiativa.
Obligaţia de a prezenta documentele ce confirmă posesia bunului, cazul de asigurare şi
mărimea daunei o poartă asiguratul. El este obligat să-i prezinte asigurătorului toate documentele
necesare ce confirmă cauzele şi mărimea daunei:
a) Pentru a confirma producerea cazului asigurat: documentele oficiale (certificate, dispoziţii
de itentare a procesului penal, concluzii etc.) ale organelor competente respective (poliţie,
procuratură, serviciul de pompieri, serviciul pentru stări excepţionale, serviciul meteorologic, alte
organizaţii etc.), cu indicarea zilei producerii cazului asigurat şi a persoanelor vinovate posibile.
b) Pentru a dovedi mărimea daunei: documentele ce confirmă costurile de producţie (calcule,
devize de cheltuieli pentru reparaţie, facturi de transport şi bonuri de cumpărare a materialelor),
actele, certificate întocmite de către experţi independenţi evaluatori şi coordonate cu asigurătorul,
alte documente.
În decurs de 15 zile lucrătoare după primirea de către asigurător a ultimului document, ce
confirmă producerea cazului asigurat şi mărimea daunei, asigurătorul plăteşte despăgubirea de
asigurare.
Despăgubirea se plăteşte ţinându-se cont de franşiza stabilită în contract şi după scăderea
sumelor obţinute de către asigurat de la alte persoane drept compensaţie.
La stabilirea mărimei despăgubirii de asigurare care urmează a fi plătită, asigurătorul este în
drept să treacă în cont suma primei de asigurare neplătite, dacă cazul de asigurare s-a produs înainte
de plata următoarei rate de asigurare.
Costul de reparaţie se apreciază după documentele de plată a unităţii economice ce a efectuat
reparaţia.
Despăgubirea de asigurare se stabilește în funcție de răspunderea pe care și-a asumat-o
asigurătorul și care poate fi proporțională, răspundere după primul risc și răspundere limitată.

Tabelul 18
Obligațiile părților contractante

Asiguratul Asigurătorul
Să-i prezinte asigurătorului în declaraţia - Să aducă la cunoştinţa asiguratului condiţiile
anchetă informaţia şi date complete cu privire de asigurare a bunurilor;
la riscurile incluse în contractul de asigurare,
cât și garantarea întreţinerii corespunzătoare a
bunurilor ce au fost asigurate;

43
Să informeze asigurătorul despre schimbările Să nu divulge informaţii primite la încheierea
survenite, care au o însemnătate esenţială în contractului, cu excepţia cazurilor stabilite de
stabilirea gradului de risc şi care diferă de cele legislaţia în vigoare;
expuse în cererea de asigurare;
Să informeze în scris asigurătorul în decurs de Să plătească despăgubirea de asigurare în
24 ore despre deteriorarea sau furtul bunurilor conformitate cu condiţiile şi contractul de
și să întreprindă toate măsurile pentru a reduce asigurare;
mărimea pagubei;
Să furnizeze asigurătorului toată informaţia Să se cerceteze bunul deteriorat, pentru
necesară despre paguba produsă, procesele stabilirea pagubei, timp de 24-48 ore în cazul
verbale, alte documente necesare pentru producerii riscului asigurat.
identificarea cazului de asigurare şi stabilirii
mărimei pagubei.

Contractul se încheie în două exemplare, câte unul pentru fiecare dintre părţi, drept anexă pot
fi:
1 Condiţiile privind asigurarea bunurilor;
2. Declaraţia asiguratului;
3. Poliţa de asigurare.
Toate pretenţiile şi disputele dintre asigurat şi asigurător, care nu vor fi soluţionate prin
negocieri vor fi soluţionate în instanţa de judecată a RM.
Tabelul 19
Drepturile părților contractante

Asiguratul este în drept Asigurătorul este în drept

Să încaseze despăgubirea, la producerea Să verifice informaţia furnizată de asigurat, în


riscului asigurat; momentul contractării asigurării;
Să solicite modificarea sau rezilierea Să determine cauzele şi circumstanţele
contractului de asigurare dacă nu corespunde producerii cazului asigurat, în caz de
cerinţelor. necesitate, să solicite autorităţilor competente
documente şi informaţii, opinii şi încheieri
privind cauzele survenirii evenimentului
asigurat.

Dacă în privinţa bunului asigurat s-au încheiat mai multe contracte de asigurare facultativă şi
pentru riscuri similare, asiguratul va aduce la cunoştinţă asigurătorului asemenea contracte.
În cazul survenirii evenimentului asigurat dat fiind existenţa asigurării duble, asigurătorul va
achita despăgubirea de asigurare proporţional cu ceilalţi asigurători. În acest caz suma despăgubirii
de asigurare încasate de către asigurat de la toţi asigurătorii nu poate fi mai mare decât valoarea
bunului asigurat.

TEMA 7: Asigurarea de viață

1. Rolul asigurărilor de viaţă la sporirea şi consolidarea bugetelor familiare.


2. Condiţiile generale şi particularităţile asigurărilor de viaţă în Republica Moldova.
44
3. Modul de contractare a asigurărilor de viaţă.
4. Caracteristica claselor de asigurări: la termen şi cu e conomisire.

1. Rolul asigurărilor de viaţă la sporirea şi consolidarea


bugetelor familiare
În RM, necesitatea asigurărilor de viaţă este extrem de puţin înţeleasă. Folosirea mass-mediei
pentru educarea populaţiei în privinţa asigurărilor nu este suficientă şi nici eficientă. O contribuţie
mai mare în acest sens trebuie să o aibă agenţii de asigurare, care intră în contact direct cu clienţii şi
care îşi vor oferi serviciile pe toată perioada de valabilitate a unei poliţe. Având în vedere rolul jucat
de asigurările de viaţă în ansamblul asigurărilor oferite pe piaţă, dar şi în alcătuirea unui plan
financiar care să ofere siguranţă şi profit, se impune o mai bună cunoaştere şi înţelegere ale
acestora.
Perfecţionarea continuă a tehnicii, tehnologiilor, organizarea de întreprinderi care numără mii
de salariaţi, crearea aglomerării urbane, sporirea parcurilor de mijloace de transport şi a vitezei cu
care acestea circulă, folosirea energiei atomice în diverse scopuri etc., toate acestea duc la sporirea
numărului accidentelor de muncă şi de circulaţie, al incendiilor şi exploziilor.
Pe lângă aceste cauze produse de natura externă, ponderea cea mai mare între cauzele
decesului o au bolile: aparatului circulator, respirator, digestiv, tumorile, traumatismele, etc.
Faptul că populaţia de vârsta a treia este în creştere şi totodată este o pătură social vulnerabilă
cu probleme mai specifice faţă de celelalte segmente sociale va duce la un moment dat la
imposibilitatea statului de a întreţine partea inactivă a populaţiei şi astfel devine necesară încheierea
unei asigurări de viaţă care să ofere protecţia financiară urmaşilor în caz de deces, cât şi un trai
liniştit la vârsta pensionării.
Asigurările de persoane oferă soluţii pentru problemele financiare cauzate de moarte sau
accident. Decesul survine în mod neaşteptat şi în momentul cel mai nepotrivit. Orice planuri în
acest domeniu sunt inutile. Chiar şi persoanele tinere se pot îmbolnăvi sau pot deceda în urma unor
accidente neaşteptate, ce vor genera în mod automat şi dificultăţi financiare. Aceste dificultăţi
financiare sunt determinate de:
1. Necesităţi băneşti pentru funeralii;
2. Asigurarea unor resurse financiare moştenitorului legal, după decesul asiguratului;
3. Restabilirea morală după deces.
Aceste trei dificultăţi, ce trebuie să fie acoperite, au caracter permanent sau temporar.
Dificultăţile permanente sunt cele mai greu de acoperit şi se referă la asigurarea unor sume
viagere pentru moştenitor, spre deosebire de dificultăţile temporare ce acoperă nevoi temporare, cum
ar fi repatrierea corpului decedatului asigurat. Pe lângă motivaţiile economice, care sunt evidente,
există şi motivaţii psihice. Acestea nu trebuie să fie izolate de cele economice, deoarece formează un
tot unitar. Cercetările psihologice se bazează pe studii comportamentale, analize statistice şi observaţii
individuale. Studiile psihologice au scos în evidenţă trei mari grupe de motivaţii care stau la baza
încheierii asigurărilor facultative de persoane:
1. Stresul;
2. Motivaţiile personale;
3. Concepţia despre moarte.
Riscul este un eveniment definit de majoritatea economiştilor prin asociere cu o pierdere
propriu-zisă (De ex. distrugerea unei case de către un incendiu) sau cu o pierdere produsă de o
neglijenţă ce poate avea urmări asupra individului sau asupra unei proprietăţi. În asigurările de

45
viaţă, riscul reprezintă acel eveniment legat de persoana fizică a asiguratului a cărui producere poate
duce la vătămarea corporală, îmbolnăvirea, decesul sau supravieţuirea acestuia.
Riscul poate fi determinat de pericol şi de hazard. De exemplu, la asigurările de sănătate
putem întâlni:
- Hazarduri naturale sau clasice. (Orice slăbiciune fizică a unui om sănătos asociată cu un
mediu viciat poate determina o îmbolnăvire.)
- Hazarduri morale. (Trebuie înţelese ca tendinţe ale oamenilor de a consuma produse ce pot
cauza sau favoriza apariţia unor boli.)
În RM asigurările de viaţă sunt facultative, pe baze contractuale încheiate în conformitate cu
dispoziţiile legale şi cu condiţiile stabilite în contract.
O companie de top pe piaţa asigurărilor de viaţă este „GRAVE-CARAT” – o companie care
gândeşte în pespectivă. De la nivelul societăţii mutuale pentru asigurare împotriva incendiilor,
creată în 1828 ajunge la nivelul unei prezente, puternice şi respectabile în întreg spaţiul central şi
est–european. Extinderea rapidă şi sigură a fost posibilă transformarea sa într-o corporaţie solidă cu
operaţiuni în toată Europa.

2. Condiţiile generale şi particularităţile asigurărilor de viaţă în


Republica Moldova
Condițiile de asigurare stau la baza contractelor de asigurare înglobând o serie de prevederi cu
caracter juridic: modul de încheiere a contractului de asigurare, declanșarea și încetarea
răspunderii asigurătorului, stabilirea beneficiarilor de asigurare, modalitatea de calcul și plata
primelor de asigurare, acte și forme de plată, modalități de executare a contractelor etc.
Asigurările de viață fiind facultative au la bază contracte de asigurare, prin care se stabilesc
obligațiile reciproce ale părților: ale asigurătorului (de a achita suma asigurată în cazul survenirii
evenimentului asigurat, respectiv la expirarea asigurării); ale asiguratului (de a achita la termen și
în cuantumul stabilit primele de asigurare).
Condițiile de asigurare includ și prevederi rezultate din aplicarea bazelor tehnice ale
asigurărilor de viață, respectiv dobânda luată în calculul primelor de asigurare și al rezervelor
matematice precum și adaosul pentru cheltuielile de achiziție și administrație a asigurărilor.
Aceste prevederi urmăresc încadrarea calculului primelor de asigurare în bazele statistice și
eliminarea elementelor care ar putea periclita realizarea echilibrului financiar al asigurărilor de
viață, deci vizează buna lor funcționare.
De la 1 ianuarie 2018, în Republica Moldova au fost unificate tarifele la asigurările de viaţă ca
urmare a modificărilor adoptate la legislaţia naţională. Astfel, în contextul ajustării cadrului
legislativ naţional la aquis-ul comunitar pe dimensiunea asigurării egalităţii de şanse între femei şi
bărbaţi, au fost modificate mai multe legi: Legea sindicatelor, Legea cu privire la asigurarea
egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, Legea cu privire la asigurări şi Legea cu privire la funcţia
publică şi statutul funcţionarului public.

46
Tarifele pentru asigurările de viaţă sunt calculate în baza unor indicatori statistici compilaţi pe
întreaga ţară, după mai multe criterii. Astfel, sunt elaborate tabele de mortalitate şi comutaţionale,
care servesc drept bază pentru calculul tarifelor pentru asigurările de viaţă. Până acum aceste
statistici erau analizate separat pentru femei şi bărbaţi, în funcţie de speranţa de viaţă. Din cauza că
în Republica Moldova speranţa de viaţă pentru femei este mai înaltă decât pentru bărbaţi, iar riscul
unui accident este de asemenea mai mic în cazul acestora, aceste riscuri erau calculate şi achitate
diferenţiat.
Potrivit datelor statistice oficiale, durata medie a vieţii în Republica Moldova în anul 2016 a
constituit 72,2 ani, inclusiv la bărbaţi – 68,1 şi la femei – 76,1 ani.

3. Modul de contractare a asigurărilor de viaţă


Potenţialul asigurat trebuie să completeze o declaraţie (cerere) de asigurare, prin care trebuie
să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător. Răspunsurile oferite permit asigurătorului
să-şi facă o opinie asupra riscului şi să stabilească prima aferentă.
În materie de asigurări, buna credinţă rămâne un principiu de bază, astfel că asiguratul trebuie
să facă declaraţii complete, chiar şi atunci când, pe parcurs, împrejurările esenţiale privind riscul s-
au schimbat. În caz contrar, asigurătorul îşi rezervă dreptul fie de a modifica sau denunţa contractul,
fie de a refuza despăgubirea solicitată.
Dacă, după analizarea răspunsurilor, asigurătorul este de acord cu încheierea contractului,
acesta redactează contractul în formă scrisă şi înmânează un exemplar asiguratului, timp de 10 zile
după achitarea primei de asigurare. Obligatoriu în contract trebuie indicat beneficiarul asigurării.
Obiectul asigurărilor este reprezentat de un atribut al persoanei (viaţa, integritatea fizică sau
capacitatea de muncă). Obiectul asigurării nu trebuie însă confundat cu obiectul contractului de
asigurare. Viaţa sau integritatea fizică a unei persoane poate face obiectul asigurării, însă nu poate
face obiectul unui contract civil sau comercial. Prin urmare, obiectul contractului de asigurare
constă în prestaţiile reciproce la care se obligă părţile, respectiv, plata primei şi a indemnizaţiei de
asigurare.
Subiecţi ai asigurării pot fi: cetăţeni ai RM, cetăţeni ai altor state, persoane fără cetăţenie cu
domiciliul permanent în RM, persoane în vârstă de 18 ani, precum şi alte persoane fizice sau
juridice, care încheie contract în favoarea unei terţe persoane.
Interesul asigurării nu prezintă importanţă, întrucât indemnizaţia de asigurare este datorată
independent de existenţa unor daune. De aceea, asiguratul sau terţul beneficiar nu trebuie să
dovedească vre-un interes pentru a putea exercita contra asigurătorului drepturile izvorâte din
contract în urma cazului asigurat.
Termenul de asigurare de la 3-30 ani. Contractul de asigurare poate fi încheat de la vârsta de 0
ani, însă expirarea termenului de valabilitate a contractului nu trebuie să depăşească vârsta de 70
ani. La încheierea contractului în favoarea copiilor, care nu au atins vârsta de 6 luni, vârsta lor se
consideră 0. Vârsta persoanei asigurate se rotungeşte până la ani deplini.
Începutul asigurării se consideră 01.X.X a lunii în care contractantul a plătit prima unică, iar
sfârşitul asigurării ultima zi a lunii precedente peste atâţia ani pentru câţi a fost încheiat contractul.
Nu se încheie contract de asigurare pentru persoanele care au grad de invaliditate I şi II (sau
care mai sunt consideraţi că au un grad de invaliditate mai mare de 49%).
Un aspect important referitor la prima de asigurare este indivizibilitatea ei. Asiguratul, în
schimbul plăţii primei, obţine protecţia prin asigurare împotriva unor riscuri, pe o anumită perioadă
de timp. Intervalul pentru care s-a stabilit prima, ca unitate de timp în decursul căreia asigurătorul
47
suportă riscul asigurării, se numeşte perioadă de asigurare. Prima stabilită pentru perioada de
asigurare este indivizibilă. Astfel, dacă perioada de asigurare este de 1 an, iar evenimentul asigurat
s-a produs în prima jumătate a intervalului, asiguratul nu poate pretinde rambursarea unei prime
proporţionale, pentru intervalul de timp rămas. Aceasta, deoarece probabilitatea de daună se
stabileşte pe întreaga perioadă de asigurare şi nu are relevanţă momentul când se produce
evenimentul asigurat, sau dacă acesta nu se produce deloc în cursul perioadei. Asigurătorul
foloseşte totalul primelor aferente perioadei de asigurare pentru acoperirea comunităţii de riscuri.
Cu totul altfel se pune problema în situaţia rezilierii contractului de asigurare, a anulării sau
denunţării acestuia. Prima de asigurare fiind o contraprestaţie a riscului, când garanţia de asigurare
încetează a mai exista, rămâne fără cauză şi se restituie. În caz contrar, s-ar realiza o îmbogăţire în
dauna asiguratului. Asiguratul (contractantul) este obligat să plătească primele de asigurare la
termenele stabilite de comun acord cu asigurătorul, în caz contrar acesta din urmă având dreptul de
a rezilia contractul.
Deşi plata ratei de primă iniţială sau a anticipaţiei condiţionează începutul răspunderii
asigurătorului, neplata următoarelor rate nu conduce întotdeauna la încetarea răspunderii
asigurătorului. În cele mai multe cazuri, societăţile de asigurare acordă un termen de păsuire pentru
plata ratelor de primă restante, pentru ca raporturile de asigurare să poată continua şi să se evite
rezilierea contractului de asigurare. Neachitarea primelor până la expirarea termenului de păsuire îl
îndreptăţeşte pe asigurător să rezilieze contractul. O situaţie specială întâlnim la asigurările de viaţă,
pentru care se constituie rezerve de prime, asigurări la care asiguratul poate înceta plata primelor de
asigurare, cu dreptul de a menţine în vigoare contractul de asigurare la o sumă de asigurare redusă.
Dovada plăţii primelor de asigurare revine asiguratului, înscrisul constatator fiind poliţa de
asigurare, chitanţa, dispoziţia de plată sau alt document probator al plăţii. De asemenea, legislaţia
prevede că asigurătorul are dreptul să compenseze primele ce i se datorează până la sfârşitul anului
de asigurare, în temeiul oricărui contract, cu orice indemnizaţie cuvenită asiguratului sau
beneficiarului.
Contractul de asigurare intră în vigoare după achitarea primei de asigurare.
Primele de asigurare se achită în rate unice, anuale sau trimestriale prin virament sau în
numerar.
a) prin virament – din ziua încasării ei în contul asigurătorului;
b) în numerar peste 10 zile de la achitare.
Prima unică se achită la încheierea contractului, prima anuală sau trimestrială – în prima lună
a anului, trimestrului de asigurare. Primele de asigurare cu acordul contractantului pot fi plătite
anticipat pe mai mulţi ani, trimestre.
În cazul neachitării primei în termenele indicate, contractul este considerat nul.
Valoarea primei de asigurare depinde de anumiţi factori ca: vârstă; termenul asigurării; suma
asigurată; starea de sănătate etc.
Riscul asigurat este un eveniment viitor posibil, dar incert, la care sunt expuse viaţa ori
integritatea fizică a unei persoane. Incertitudinea se referă la posibilitatea producerii evenimentului
(de ex. un accident) sau numai la momentul survenirii sale (de ex. decesul este un fapt inevitabil,
însă nu se cunoaşte momentul în care acesta se va produce). Astfel, putem spune că, în asigurările
de deces, riscul asigurat nu este reprezentat de decesul asiguratului (care de altfel este un eveniment
cert), ci de durata incertă a vieţii persoanei asigurate.
Înainte de iniţierea procedurilor de încheiere a contractului, riscul trebuie determinat cu
precizie, căci numai astfel asigurătorul poate aprecia posibilitatea acoperirii riscului şi, în caz

48
afirmativ, cuantumul primei. Pentru a obţine toate datele necesare în legătură cu riscul, asiguratul
trebuie să răspundă, în scris, la întrebările cu privire la împrejurările esenţiale referitoare la risc
formulate de asigurător în cererea (declaraţia) de asigurare. Deoarece cererea (declaraţia) de
asigurare determină elementele contractului ce urmează să se încheie, ea trebuie să fie precisă,
completă, întocmindu-se întotdeauna pe propria răspundere a asiguratului. Informaţiile cuprinse în
cererea (declaraţia) de asigurare dau posibilitatea asigurătorului să cunoască natura şi proporţiile
riscului şi să determine valoarea primei de asigurare. Dacă asiguratul ascunde, omite anumite
informaţii sau face o declaraţie inexactă, aceasta influenţează precizia cu care este determinat riscul
şi are efecte juridice pentru asigurat. Constatarea unei omisiuni sau a unei declaraţii neadevărate din
partea asiguratului, la întrebările ce i s-au pus la încheierea contractului, pot atrage nulitatea
acestuia. Ca obligaţie suplimentară a asiguratului în legătură cu riscul asigurat, legislaţia prevede că,
dacă împrejurările esenţiale privind riscul se modifică în cursul executării contractului, asiguratul
trebuie să comunice schimbarea, în scris, asigurătorului. Pentru a fi acoperit, riscul trebuie să fie
independent de fapta intenţionată a asiguratului, a beneficiarului sau prepuşilor acestora. De
asemenea, legea prevede că asigurătorul poate refuza plata indemnizaţiei de asigurare în cazul
sinuciderii asiguratului în termen de doi ani de la încheierea contractului sau a comiterii cu intenţie
de către asigurat ori beneficiar a unor fapte grave prevăzute în contractul de asigurare. Dacă un
beneficiar a produs intenţionat decesul asiguratului, suma asigurată se plăteşte celorlalţi beneficiari
desemnaţi sau moştenitorilor.
Toate aceste condiţii sunt recunoscute ca cazuri de asigurare dacă ele au survenit în perioada
de valabilitate a contractului şi sunt confirmate prin certificatul medical forma 195 sau alte
documente eliberate de instituţiile curativ profilactice în care asiguratul a primit primul ajutor
medical. Despre traumele suportate, asiguratul trebuie să anunţe asigurătorul timp de 7 zile din ziua
producerii accidentului. În caz contrar asigurătorul poate refuza plata sumei despăgubirii.
Tabelul 20
Cazuri asigurate și exceptate în asigurările de viață

Cazuri asigurate Cazuri neasigurate


Decesul persoanei asigurate survenit în perioada de Decesul asiguratului survenit în urma
valabilitate a contractului în rezultatul unui accident unei boli până la expirarea a 36 luni de la
sau care a survenit din orice motiv după expirarea a 36 încheierea contractului/ până la expirarea
luni din ziua intrării în vigoare a contractului sau după a 12 luni din ziua reînnoirii acestuia;
expirarea a 12 luni din ziua reînnoirii contractului;
Traumatisme suportate de către persoane asigurate în Decesurile/trauma suportată de către
urma unor accidente: fracturarea; amputarea; contuzia asigurat în legătură cu comiterea unor
sau lezarea organelor interne; traumarea organelor acţiuni care se socoate ca infracţiune
vizuale, auditive, cât și fracturi întâmplătoare, arsuri premeditată sau în urma intoxicației cu
etc.; alcool sau droguri;
Intoxicaţia acută ocaziţională cu plante otrăvitoare, Decesul sau trauma suportată de asigurat
medicamente, substanţe chimice cu excepţia în rezultatul acţiunilor militare, acţiunile
intoxicaţiei cu alcool, droguri etc. energiei nucleare.
În caz de deces contractantului i se restituie primele de asigurare fără careva reţineri.
La expirarea termenului de asigurare, asiguratul are dreptul să primească suma de asigurare cu
condiţia că au fost achitate pe deplin primele de asigurare.
Dacă la expirarea termenului de asigurare se va constata că pe ultimele 3 luni de valabilitate a
contractului n-au fost plătite primele cuvenite, atunci acestea se v-or reţine din suma asigurată.
49
Suma asigurată se stabileşte în mod forfetar de către asigurat, în funcţie de nevoile şi
posibilităţile sale financiare. Asiguratul poate să încheie mai multe contracte de asigurare împotriva
aceluiaşi eveniment şi pentru sume diferite. La producerea riscului asigurat, asiguratul, sau
beneficiarul asigurării, poate încasa drepturile de asigurare de la toţi asigurătorii, deoarece aici nu
mai este vorba de daună, cum este la asigurările de bunuri. Neavând caracter reparator, asigurarea
de persoane nu suferă restricţiile la care este supusă asigurarea de bunuri.
Dacă, în urma producerii riscului asigurat, asiguratul a suferit o vătămare corporală sau a
contractat o maladie care i-a afectat puterea de muncă, el are dreptul la o indemnizaţie de asigurare,
care să refacă situaţia financiară existentă înaintea producerii accidentului sau contractării bolii.
Această categorie de asigurări reprezintă o măsură de prevedere şi, în acelaşi timp, de
economisire, pentru persoanele fizice şi pentru familiile lor; are rolul de a diminua efectele
financiare ale pierderii totale sau parţiale a capacităţii de muncă datorate apariţiei unei boli sau a
unor accidente, atingerii unor anumite limite de vârstă, decesului. Sumele asigurate sau
indemnizaţiile care se acordă în asigurarea de persoane suplimentează sumele oferite de asigurările
sociale şi de asistenţa socială, permiţând asiguratului sau familiei acestuia să depăşească situaţiile
de criză şi să-şi continue stilul de viaţă obişnuit.
Contrar asigurărilor de bunuri şi răspundere civilă, unde valoarea indemnizaţiilor nu poate
depăşi cuantumul pagubei produse, în asigurările de persoane, principiul despăgubirii nu se aplică,
viaţa şi sănătatea oamenilor neputând fi evaluate în bani.
Plata sumei de asigurare la survenirea cazului asigurat se efectuiază în baza certificatului
medical şi ale altor (alte) documente ce confirmă legalitatea acestuia.
Persoana asigurată are dreptul să se adreseze pentru a primi suma asigurată cuvenită în termen
de trei ani, din ziua survenirii cazului de asigurare, prezentând documentele necesare.
La dorinţa contractantului se permite plata în avans pentru trauma suportată de către persoana
asigurată în mărime de pînă 50% din suma asigurată, prezentând documentele medicale necesare.
Dacă decesul persoanei asigurate a survenit în urma consecinţelor traumei suportate, pentru
care s-a efectuat plata sumei asigurate, atunci beneficiarului i se plăteşte diferenţa dintre suma
asigurată stipulată în contract şi suma anterioară pentru această traumă.
Tabelul 21
Plata sumelor de asigurare în dependență de persoanele stipulate în contract

Condiția Situații
Suma de asigurare se plăteşte  dacă după decesul asiguratului în perioada valabilităţii
moştenitorilor beneficiarului contractului urmează decesul beneficiarului.
Suma de asigurare se plăteşte  în cazul decesului şi a persoanelor asigurate şi a beneficiarilor;
moştenitorilor persoanelor  dacă beneficiarul a decedat înaintea persoanei asigurate;
asigurate  dacă contractantul a indicat în contract că suma de asigurare
trebuie să fie plătită „moştenitorilor legali”;
 dacă beneficiarul a omorât premeditat persoana asigurată sau i-a
cauzat leziuni corporale care a provocat moartea.
Dacă decesul persoanei asigurate nu survine ca rezultat al traumei suportate, atunci
beneficiarului i se plăteşte suma de asigurare stipulată în contract plus suma cuvenită pentru traumă.
În cazul decesului contractantului în perioada de plată a primei de asigurare dacă contractul a
fost încheiat în favoarea persoanei terţe, obligaţia de a plăti prima de asigurare poate fi preluată de

50
către persoana asigurată sau de o altă persoană, dacă îşi asumă responsabilitatea. Dacă nimeni nu-şi
asumă aceste obligaţii, atunci persoana asigurată/părinţilor li se plăteşte suma de răscumpărare.
Indemnizaţia de asigurare reprezintă suma de bani pe care asigurătorul o achită asiguratului
(beneficiarului) în cazul producerii riscului asigurat.
Deoarece asigurările de persoane nu sunt contracte de despăgubire, asigurătorul plăteşte suma
asigurată sau o parte din această sumă (corespunzător gradului de invaliditate permanentă parţială),
independent de orice ideie de prejudiciu. Deoarece nici viaţa şi nici sănătatea unei persoane nu sunt
evaluabile în bani, nu se poate pune problema unui raport între suma asigurată şi paguba suferită de
asigurat. Legislaţia nu îngrădeşte dreptul unei persoane de a contracta mai multe asigurări de
persoane la mai multe societăţi de asigurare.
Ca urmare, dacă asiguratul a încheiat un număr de poliţe de asigurare cu asigurători diferiţi,
beneficiarul are dreptul, în ipoteza producerii evenimentului asigurat, să încaseze toate sumele ce-i
revin, conform contractelor de asigurare încheiate.
Suspendarea înainte de termen şi reînnoirea contractului. În cazul neachitării primei anuale,
trimestriale scadente în prima lună a anului, trimestrului de asigurare, contractul se întrerupe.
Asiguratul este în drept să desfacă contractul de asigurare, dacă a plătit primele pe cel puţin 6
luni şi să încaseze suma de răscumpărare:
a) dacă contractul se desface în perioada de după 6 luni până la n ani de aflare în vigoare,
atunci contractantului i se restituie suma primelor plătite cu reţinerea cheltuielilor de gestiune;
b) la desfacerea contractului până la 6 luni primele nu se restituie.
În decurs de 12 luni de la data suspendării contractului, contractantul poate reînnoi contractul,
conform tarifelor în vigoare la data încheierii contractului, dacă nu a fost plătită suma de
răscumpărare. În acest scop este suficient să plătească în mod unic toate primele restituite, ţinând
cont de restanţa de venit a companiei, conform procentului fixat în taxa tarifară.
În cazul suspendării înainte de termen a contractului de asigurare şi a achitării primelor de
asigurare pe trei ani şi mai mult, dacă n-a fost reînnoit în decurs de 12 luni şi nu s-a primit suma de
răscumpărare, cu acordul contractantului suma de asigurare se reduce şi contractul rămâne în
vigoare în suma redusă până la expirarea termenului de asigurare indicat în contractul de asigurare,
fără achitarea ulterioară a primelor.
Schimbarea de către contractant a domiciliului sau locului de lucru în limitele RM acesta
trebuie să depună o cerere de expediere a dosarului de asigurare în companie la locul nou de trai sau
lucru. În caz dacă contractantul se va afla pe un timp îndelungat în afara teritoriului RM achitarea
primelor de asigurarele poate efectua persoana împuternicită de el, înştiinţînd în scris compania,
unde el achită primele de asigurare.
Încetarea contractului de asigurare de persoane. Modul obişnuit de încetare a contractului de
asigurare cu durată determinată îl constituie ajungerea la termen, adică expirarea perioadei pentru
care a fost încheiat. Un alt mod de încetare a contractului este producerea evenimentului asigurat.
După plata sumei asigurate, obligaţiile asigurătorului faţă de asigurat se sting, ceea ce echivalează
cu încetarea automată a contractului.
Modurile mai puţin uzuale de încetare a contractului de asigurare sunt: denunţarea, rezilierea
şi anularea contractului. Ele sunt considerate „mai puţin uzuale”, deoarece fac să înceteze contractul
înaintea expirării duratei sale, precum şi înaintea producerii cazului asigurat.
Specificul denunţării, ca modalitate de încetare a contractului, constă în exercitarea acesteia în
mod unilateral şi din cauze autorizate de lege. Astfel, asigurătorul poate denunţa contractul, dacă
asiguratul nu a comunicat, în scris, modificările intervenite în cursul contractului în legătură cu

51
datele luate în considerare la încheierea asigurării. Totuşi, denunţarea poate fi exercitată numai dacă
modificarea intervenită exclude, potrivit condiţiilor de asigurare, menţinerea contractului. De
asemenea, asigurătorul poate denunţa contractul dacă se dovedeşte că asiguratul a fost de rea-
credinţă. Deoarece contractul de asigurare se caracterizează prin executare succesivă, denunţarea
acestuia nu produce, în principiu, efecte retroactive, ci numai efecte pentru viitor. Astfel, reţinerea
primelor pentru perioada în care contractul a fost în vigoare este normală, dar nu se justifică
încasarea primelor pentru perioada următoare denunţării contractului, deoarece ar conduce la
îmbogăţirea nejustificată a asigurătorului.
Rezilierea contractului de asigurare înseamnă desfacerea pentru viitor a acestuia, datorită
neexecutării obligaţiei uneia dintre părţi din cauze care i se pot imputa. Efectele produse de
contractul de asigurare, până la reziliere, rămân valabile. În momentul rezilierii, creditorul are
dreptul să ceară executarea silită a tuturor obligaţiilor scadente care nu fuseseră executate până la
acea dată. De asemenea, el poate pretinde despăgubiri pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate, ca
urmare a neexecutării respectivelor obligaţii.
Nulitatea contractului de asigurare este reglementată de condiţiile de asigurare şi de normele
dreptului comun. Nulitatea poate fi cauzată de declaraţiile inexacte sau incomplete făcute de
asigurat la încheierea contractului de asigurare sau de lipsa interesului asigurabil din partea
contractantului asigurării, în momentul încheierii acestuia. În cazul anulării contractului, efectele
juridice operează atât pentru trecut, cât şi pentru viitor. Prin urmare, părţile sunt obligate să restituie
reciproc prestaţiile efectuate. Astfel, asigurătorul trebuie să restituie primele de asigurare încasate,
iar asiguratul indemnizaţia de asigurare, dacă a beneficiat de aceasta.
Suspendarea înainte de termen şi reînnoire a contractului de asigurare are loc:
1) În cazul neachitării primelor lunare pe trei luni succesive, valabilitatea contractului se
suspendă din prima zi a lunii a patra.
2) Contractantul are dreptul să reînnoiască contractul în decursul a 12 luni din ziua
suspendării. În acest scop contractantul trebuie să achite în mod unic prima pentru luna curentă şi
pentru toate lunile restante.
3) Dacă contractantul nu doreşte să achite primele restante la reînnoirea contractului atunci el
depune o cerere în scris şi se plăteşte doar prima pentru luna curentă. În acest caz prima se
prelungeşte exact cu atâtea luni pe câte nu a fost achitată prima de asigurare.
4) Contractul de asigurare reînnoit intră în vigoare după achitarea tuturor primelor restante şi
a primei pentru luna curentă.
5) Contractul de asigurare suspendat mai mult de 12 luni nu poate fi reînnoit.
6) Contractantul este în drept să rezilieze contractul dacă contractul a fost în vigoare şi
achitate primele de asigurare cel puţin 6 luni şi să încaseze suma de răscumpărare.
Dacă în perioada valabilităţii contractului, persoanei asigurate i-a fost plătită pentru traumele
suportate o parte din suma asigurată, care depăşeşte suma primelor încasate, atunci în caz de
reziliere a contractului contractantului nu i se plăteşte nimic.
În caz dacă suma plătită este mai mică decât suma primelor încasate, contractantului i se
plăteşte diferenţa dintre suma de răscumpărare calculată şi suma de asigurare plătită anterior pentru
traume.
Schimbarea de către contractant a domiciliului, a locului de muncă
În cazul schimbării de către contractant a domiciliului/locului de muncă în limitele RM,
acesta trebuie să depună asigurătorului o cerere de expediere a dosarului de asigurare la noul loc de
trai/muncă.

52
Dacă contractantul se va afla un timp îndelungat înafara RM achitarea primei de asigurare o
poate efectua persoana împuternicită de el.
În cazul în care contractantul pleacă cu traiul permanent peste hotarele RM şi doreşte să
rezilieze contractul de asigurare lui i se plăteşte suma de răscumpărare, dacă contractul în cauză a
fost în vigoare şi achitat cu primele de asigurare cel puţin 6 luni.

4. Caracteristica claselor de asigurări: la termen şi cu economisire


Necesitatea încheierii unei asigurări de viaţă provine din nevoia fiecăruia de a oferi protecţie
financiară familiei a dependenţilor sau a acelor apropiaţi în cazul decesului în paralel cu alte
avantaje pe care asigurătorul le poate oferi: economisire, pensii, investiţii.
În prezent, există un număr impresionant de asigurări de viaţă (câteva sute), unele din ele, deşi
sunt încadrate în această categorie, nu mai păstrează toate caracteristicile.
Asigurările de viaţă cuprind 2 clase mari: la termen și cu economisire.
I Asigurarea la termen oferă protecţie financiară pe o perioadă limitată de timp. Asiguratul
are însă posibilitatea de a reînnoi contractul, dacă acest lucru a fost prevăzut printr-o clauză
contractuală. Poliţele de asigurare la termen nu au o anumită valoare capitalizată sau element de
economisire. De aceea ea oferă protecţie şi nu posibilitatea de investire, reiese că nu acumulează o
anumită valoare în timp. Majoritatea poliţelor la termen pot fi reînnoite şi sunt convertibile. În mod
obişnuit, asigurătorii nu permit reînnoirea poliţei după împlinirea unei anumite vârste, de exemplu,
65, 70 sau 75 de ani.
1.1 În cazul Asigurării temporare de viaţă, primele de asigurare se bazează pe tabele de
mortalitate, rata mortalității crește odată cu vârsta.
Asigurarea temporară de viaţă este cel mai elementar tip de poliţă. Dacă asiguratul moare în
perioada asigurată, atunci se plăteşte beneficiarului suma de asigurare, în cazul în care asiguratul
supraveţuieşte, nu se plăteşte nimic.
1.2 În cazul Asigurării permanente de viaţă (viageră), poliţa de asigurare are o primă de
asigurare fixă şi acumulează economii a căror valoare creşte conform unui plan prestabilit, vloarea
economiilor este garantată de către societatea de asigurări. Este o asigurare tradiţională, concepută
să ofere protecţie în caz de deces, oferind în acelaşi timp şi avantajul capitalizării primelor.
Există două categorii mai importante de asigurare viageră:
a) Poliţe pentru care primele se plătesc întreaga viaţă, oferă o protecţie pemanentă, iar
primele lor de asigurare se plătesc periodic până când persoana asigurată decedează sau până când
împlineşte 100 de ani. Deoarece statisticile de mortalitate folosite de societăţile de asigurări indică
faptul că majoritatea persoanelor mor înainte de a împlini vârsta de 100 ani, în cazurile foarte rare
când un asigurat împlineşte 100 ani, societatea de asigurări îi plăteşte în ziua aniversării zilei de
naştere întregul beneficiu de deces.
b) Poliţe pentru care primele se plătesc numai o perioadă limitată, oferă o protecţie
permanentă, dar primele lor sunt plătite numai o perioadă limitată de timp. Deşi terminologia s-ar
putea să fie confuză, distingem şi în acest caz două categorii de poliţe de asigurare: unele în care se
stabileşte un număr fix de prime anuale şi altele în care se indică vârsta asiguratului până la care se
vor plăti primele de asigurare. Poliţele care se plătesc o perioadă limitată acumulează o valoare
capitalizată mai mare decât poliţele care se plătesc întreaga durată a vieţii.
1.3 În cazul asigurării de supravieţuire, asigurătorul se obligă să plătească asiguratului suma
asigurată, cu condiţia ca acesta să fie în viaţă la sfârşitul perioadei pentru care s-a incheiat
contractul de asigurare. Dacă acesta a decedat înainte de expirarea termenului de valabilitate,
asigurătorul este eliberat de angajamentul luat prin contract, şi nu are nici o obligaţie faţă de
moştenitori.
53
1.4 În cazul asigurării de viaţă variabilă, proprietarul poliţei de asigurare are posibilitatea de
a alege una din opţiunile de investiţie pe care societatea de asigurare i le pune la dispoziţie.
Beneficiile poliţei de asigurare se ajustează în funcţie de valoarea investiţilor prevăzute în poliţa de
asigurare, în momentul în care se solicită plata lor. Beneficiile de deces nu pot fi mai mici decât
sumele asigurate iniţial pentru care s-a incheiat contractul de asigurare, dar ele pot fi mai mari, dacă
investiţiile făcute au fost profitabile.
1.5 În cazul asigurărilor de viaţă universală, posesorul poliţei de asigurare poate, la anumite
intervale de timp, modifica valoarea beneficiilor de deces, de asemenea poate schimba valoarea şi
data efectuării plăţii primelor de asigurare, fără a avea obligaţia de a anunţa anticipat societatea de
asigurări. Primele de asigurare sunt plasate într-un cont şi din valoarea lor se vor scădea, la un
moment dat, cheltuielile de deces. In acest cont se varsă, totodată, şi dobânzile obţinute, care pot
varia în timp. Posesorul poliţei poate retrage anumite sume din economiile accumulate. Societatea
de asigurări este cea care va decide cum vor fi investiţi banii şi cea care garantează o rată minimă de
rentabilitate.
1.6 În cazul Asigurării permanente de viaţă sensibilă la dobânzi, sructura de bază o
constituie asigurarea permanentă de viaţă, la care sau făcut modificări importante. Aceste poliţe se
bazează foarte mult pe experienţa actuarială a societăţilor de asigurare şi, de aceea, se consideră o
primă de asigurare care nu este precis determinată. În schimb, societatea de asigurare garanteză că
această primă nu va depaşi o valoare maximă. Astfel, poliţa de asigurare ocupă o poziţie undeva în
zona de mijloc, între asigurarea permanentă de viaţă cu prime fixe şi cea universală cu prime
flexibile. În consecinţă, asigurarea permanentă de viaţă sensibilă la dobânzi va avea atât avantajele
cât şi dezavantajele celor două tipuri de asigurări.
II. Asigurările cu economisire se încheie de obicei pe perioade mai mari sau pot rămâne în
vigoare până la maturitate şi nu încetează decât dacă deţinătorul renunţă să mai plătească primele
aferente. Acest tip de asigurări presupune depunerea constantă a unor sume care, în timp, reduc
riscul pe care şi-l asumă asigurătorii de a plăti despăgubiri la producerea evenimentului asigurat.
Deţinătorul poate avea acces la bani, prin diferite tipuri de retrageri sau răscumpărări.
2.1 Asigurarea pe termen nelimitat acoperă riscul de deces pe o perioadă mai lungă decât
cele la termen (de ex. până la 95 de ani). De obicei, condiţia este ca primele să fie plătite până la
momentul pensionării. Dacă asiguratul decedează în perioada contractului, beneficiarul încasează
suma asigurată; dacă asiguratul atinge vârsta specificată în contract, primeşte el însuşi suma
asigurată actualizată. Avantajele principale ale acestui tip de asigurări sunt garantarea beneficiului la
deces şi garantarea unei sume la supraveţuire. Pe de altă parte, primele sunt inflexibile, mai mari
decât la asigurarea la termen, iar suma la supraveţuire nu oferă un câştig propriu-zis, ci este suma
asigurată indexată la inflaţie.
2.2 Asigurarea mixtă de viaţă (endowment) permite capitalizarea, acoperind asfel nu numai
riscul de deces, dar şi supraveţuirea. Deşi în spaţiul occidental există o gamă largă de asigurări
mixte de viaţă (cu diferite tipuri de profit şi de prime), ceea ce defineşte în general acest tip de
asigurare este faptul că are o componentă de capitalizare. Partea de protecţie a poliţei garantează o
sumă asigurată platită beneficiarului stipulat în contract, la decesul asiguratului. Pe de altă parte,
dacă asiguratul supraveţuieşte maturităţii contractului, primeşte suma asigurată. Capitalizarea oferă
posibilitatea de a economisi primele de asigurare. Acestea sunt investite de compania de asigurări şi
produc profit, la sfârşitul perioadei contractuale. Astfel, asiguratul care supraveţuieşte maturităţii
contractului încasează atât suma asigurată, cât şi profitul oferit de asigurător din investirea primelor.
Contractul se încheie pe o perioadă cuprinsă între anumite limite între 3 şi 5 ani şi între 60 şi
65 de ani, fără ca asiguratul să depăşească vârsta de 75 de ani la scadența contractului.
54
2.3 Asigurarea mixtă redusă oferă asiguratului posibilitatea de a retrage acea parte din
primele plătite care nu a fost utilizată de asigurător pentru a acoperi riscul de deces. În cazul
decesului asiguratului pe parcursul contractului, beneficiarul încasează totalul primelor plătite până
la acel moment, plus o cotă de participare la profit. Această cotă este obţinută ca urmare a investiţiei
realizate de asigurător dintr-o parte a rezervei matematice (rezerva matematică va fi egală cu prima
încasată, plus dobânda aferentă, minus cheltuieli aferente riscului asigurat). Dacă asiguratul
supraveţuieşte maturităţii poliţei, pimeşte suma asigurată precizată în contract.
Atât asigurarea mixtă de viaţă, cât și mixtă redusă permit stabilirea unui nivel nelimitat al
sumei asigurate, care va determina evident mărimea primei de asigurare.
2.4 Asigurarea de rentă, în acest caz, suma cuvenită asiguratului la expirarea contractului se
plăteşte acestuia treptat prin plăţi periodice sub formă de rentă. Plata rentei se poate efectua în două
moduri: fie începe imediat după încheierea contractului de asigurare, fie începe la o dată ulterioară.
În practică, cel mai frecvent întâlnim situaţia în care o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă,
asiguratul achită primele datorate asigurătorului, pentru constituirea fondului, din care acesta din
urmă va suporta renta.
In funcție de plata îndemnizației sunt două tipuri de rente:
1. Renta cu rata fixă, îndemnizaţia se va plati indiferent dacă asiguratul este sau nu în viaţă.
2. Renta viageră, asiguratul, sau dacă asigurarea se face pentru mai multe persoane, cel puțin
unul dintre asigurați trebuie sa fie în viață. Renta se acordă în general trimestrial.
2.5 Asigurarea tip unit-linked (UL), acoperă partea de protecţie a veţii, dar oferă şi
posibilitatea investiţiei pe termen mediu şi lung. Astfel, asiguratul îşi protejează familia în
eventualitatea decesului său, dar are şi oportunitatea de a obţine un câştig, poate primi un surplus
faţă de ceea ce se economiseşte şi poate primi un surplus faţă de ceea ce depune.
O parte a primei de asigurare este folosită pentru a acoperi costurile legate de preluarea
riscului de deces al asiguratului, iar cea mai mare parte este investită în unităţi (unituri) ale
programelor de investiţii ale asigurătorului, conform deciziei asiguratului (deţinător). Investiţia
respectivă se acumulează într-un cont de unităţi.
La semnarea poliţei, asiguratul alege tipul programului de investiţii în care se vor investi
primele, dar pe parcursul contractului poate schimba programul sau programele alese.
La unit-linked, suma asigurată poate fi aleasă de asigurat între un nivel minim şi un nivel
maxim, în funcţie de necesităţile de protecţie, de vârsta şi starea de sănătate a asiguratului.
Companiile de asigurări au de regulă cel puţin patru sau cinci produse UL, cu acces pe toate
programele de investiţii proprii, care pot fi combinate astfel încât să se potrivească fiecărui tip de
client şi să ofere flexibilitate. Pentru o minimizare a riscului pot fi alese programele ce au în
componenţă certificate de trezorerie, depozite bancare, obligaţiuni, pentru o maximizare a
câştigului sunt utilizate programele ce investesc în acţiuni cotate la bursă.
TEMA 8: Asigurarea facultativă medicală

1. Scurt istoric despre apariţia şi necesitatea asigurărilor medicale.


2. Esenţa şi destinaţia asigurării facultative medicale.
3. Delimitările asigurărilor obligatorii de asistență medicală de cea facultativă.
4. Elementele asigurării facultative de asistenţă medicală.
5. Avantajele asigurării facultative medicale de sănătate.
6. Asigurarea cheltuielilor de tratament medical în perioada aflării temporare peste hotare.

1. Scurt istoric despre apariţia şi necesitatea asigurărilor medicale


Primele încercări ale asigurărilor de sănătate au apărut prin secolul XVIII.
55
În Suedia în 1885 a fost emisă “Legea cu privire la asigurările naţionale” care însă nu a fost
aprobată.
În Austria, din 1888 a fost introdusă “Legea cu privire la asigurările medicale obligatorii în
caz de boală” conform căreia erau supuşi asigurării toţi muncitorii şi angajaţii, care au constituit
casele de asistenţă medicală.
Marea Britanie în sensul reformării sociale a asigurărilor naţionale, la 15 iunie 1911 a aprobat
“Actul despre asigurarea naţională”, în care era stabilită pentru o grupă de persoane asigurarea fără
prime (muncitorii cu cea mai joasă categorie de venituri). În aşa fel statul a început să acopere unele
cheltuieli bugetare, legate de asigurarea în caz de boală sau invaliditate.
Mai târziu la 21 mai 1913 în Riksdag, a fost emisă şi aprobată “Legea despre asigurările
obligatorii în caz de boală, invaliditate, bătrâneţe”. Prin aceasta lege se asigurau toate categoriile de
persoane cuprinse între vârsta de la 16 ani până la 66 ani. În caz de atingere a vârstei de pensionare,
persoanelor asigurate li se plăteau indemnizaţii băneşti din sursele obţinute de la cotizaţiile pentru
asigurare şi dotaţii din partea statului.
La mijlocul sec. XVIII în Franţa existau 5000 societăţi de ajutor mutual reciproc în caz de
boală, şomaj sau pensionare. În vederea stabilizării reformelor după Marea Revoluţie, în anul 1913
de către conducerea franceză a fost aprobată “Legea asigurării muncitorilor în caz de accidente sau
maladii profesionale”.
În 1919 pe teritoriul austriac funcţionau 600 case medicale, care apoi s-au unificat în 40, cea
mai mare fiind Casa Medicală de la Viena. Casele medicale aveau următoarele obligaţii: tratament
gratuit; indemnizaţii în timpul afecţiunii; ajutor material şi indemnizaţii în timpul sarcinii şi lăuziei;
indemnizaţii în caz de înmormântare.
Reformele legate de asigurările medicale s-au conturat şi în alte state europene (Belgia,
Elveţia, Portugalia), odată cu aprobarea actelor ce reglementau relaţiile de asigurare prin reformarea
subiecţilor iniţiali a asigurărilor medicale obligatorii: societăţile de ajutor reciproc, corporaţiile,
comunităţile, asociaţiile care s-au edificat în societăţi de asigurări, case de asigurări şi mai târziu în
case medicale.
În jumătatea a doua a sec. XX a început intervenţia statului în activitatea de asigurare,
centralizarea şi monopolizarea asigurărilor (Italia, Uruguwai), precum şi reglementarea de către stat
a activităţii de asigurare.
La începutul sec. XX în ţările economic dezvoltate (Anglia, Germania, Italia, Elveţia) s-a
introdus asigurarea de către stat a lucrătorilor, iar în anii 20 ai sec. XX s-a introdus asigurarea
obligatorie a şomerilor.
În Republica Moldova prima societate de asigurare a fost constituită în anul 1923. Aceasta a
fost prima societate de asigurare pe acţiuni, cu denumirea “VULTURUL”, care a constituit veriga
de bază e dezvoltării asigurărilor în ţara noastră.
În vederea diversificării serviciilor de asigurare, pe piaţa naţională în 1997 au fost introduse în
pachetul de servicii al companiilor de asigurări, asigurarea facultativă de sănătate. Iar la 27
februarie 1998, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Legea nr.1585-XIII “Cu privire la
asigurarea obligatorie de asistenţă medicală”, publicată în Monitorul Oficial nr.38-39 din acelaşi an.
Legea aprobată a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, având drept scop promovarea politicii sociale
a statului şi reformarea sistemului ocrotirii sănătăţii.
Apariţia legii de inspiraţie germană (model Bismark) a fost determinată de nevoia stringentă a
noii conduceri a Ministerului Sănătăţii şi Guvernului Republicii Moldova de a promova într-un mod
accelerat reforma serviciilor de sănătate. Legea adoptată în anul 1998 a fost implementată doar la 1

56
ianuarie 2004, acest răgaz servind drept imbold pentru promovarea şi extinderea asigurărilor
facultative în domeniul asistenţei medicale în Republica Moldova.
Fondatorul legal al asigurărilor din Republica Moldova a fost societatea QBE – ASITO
împreună cu alte reprezentante ale businessului de asigurare care au fondat Asociaţia Naţională a
Asigurărilor.
Tranziţia la economia de piaţă a ţării noastre, a accentuat necesitatea reformării sistemului
ocrotirii sănătăţii, sănătatea fiind unul din factorii principali ai dezvoltării sociale şi economice a
statului.

2. Esenţa şi destinaţia asigurării facultative de asigurări medicale


Medicina este un lux costisitor în întreaga lume. În practica mondială sunt răspândite trei
tipuri de instituţii a ocrotirii sănătăţii: de asigurări; private; de stat.
În diferite ţări - în diferite proporţii şi în diferite forme. În toate ţările, statul ia asupra sa
principala grijă în ceea ce priveşte ocrotirea sănătăţii: cel mai scump tratament, maladiile grave
(bolile oncologice, neurochirurgia, cardiochirurgia) etc.
Fiecare cetăţean, indiferent de starea sa financiară, poate conta pe asistenţa medicală. De altfel
statul garantează păturilor vulnerabile un spectru mai larg de servicii decât celor asigurate financiar.
În general nivelul garantat şi volumul serviciilor medicale depind de situaţia financiară a ţării.
Medicina prin asigurare facultativă acoperă cheltuielile serviciilor mai calitative în condiţii
mai confortabile. În majoritatea ţărilor sunt poliţe de asigurare cu diferite nivele de protecţie – cu
diferit volum de ajutor medical.
Asigurarea medicală în definirea clasică reprezintă sistemul ocrotirii sănătăţii care include în
sine două tipuri de asigurare:
1. Socială – obligatorie;
2. Particulară – facultativă.
Asigurarea obligatorie asigură finanţarea volumului serviciilor medicale la nivelul garanţiilor
sociale a statului cu toate că acestea depind de mărimea depunerii de asigurare însă, depunerea nu
depinde de sănătatea asiguratului.
Asigurarea facultativă reprezintă o completare şi cuprinde toate tipurile de servicii medicale,
care nu sunt cuprinse în sistemul asigurărilor medicale obligatorii.
Mărimea primei de asigurare pe acest tip este proporţională cu riscul asigurat care depinde de
starea sănătăţii asiguratului.
Sistemul asigurărilor facultative are ca scop acoperirea dificitului de ajutor medical
caracteristic sistemului asigurărilor medicale obligatorii.
Prin asigurarea medicală facultativă înţelegem transferul unui risc eventual, inclusiv al
riscului unei pierderi financiare şi/sau al unei pagube materiale, de la asigurat la asigurător, în
conformitate cu contractul de asigurare, dacă legea nu prevede altceva.
Asigurarea reprezintă o garanţie, o punere în siguranţa, o protejare, o ocrotire a persoanelor
fizice în cazul diminuării sau pierderii capacităţii de munca în urma unor boli ori accidente sau în
urma unor pierderi materiale.
Luând în consideraţie orientarea Republicii Moldova spre integrarea europeană, care impune
conformarea cadrului normativ a statului cu cel al comunităţii europene, la data 21 decembrie 2006,
Legiuitorul adoptă o nouă lege cu privire la asigurări, unde delimitează asigurarea benevolă de cea
obligatorie (art. 5, Legea nr. 407-XVI din 21.12.2006)

57
3. Delimitările asigurărilor obligatorii de asistență medicală de cea
facultativă
Fiind minuţios studiat principiul asigurării benevole de sănătate, se stabilesc deosebiri dintre
asigurările de sănătate obligatorii, care se exprimă prin:
Tabelul 22
Delimitările dintre asigurarea obligatorie şi cea facultativă

Nr
Asigurarea benevolă Asigurarea obligatorie
1. Forma de asigurare cu activitate financiar- Un compartiment din sistemul de asigurări
comercială; sociale;
2. Reglementată prin: Constituţia Republicii Conform al.2, art.2, asigurarea obligatorie de
Moldova; Codul Civil al Republicii sănătate nu nimereşte sub incidenţa Legii Cu
Moldova; Legea cu privire la asigurări; privire la asigurări, se reglementează numai
acte normative ale Autorităţii de prin Legea cu privire la asigurarea obligatorie
Supraveghere; acordurile internaţionale în de asistenţă medicală, Hotărâri de Guvern;
domeniu la care RM este parte;
3. Regulile de asigurare se stabilesc de Regulile de asigurare se stabilesc de către stat;
societăţile de asigurări;
4. Are caracter benevol; Are caracter obligatoriu;
5. Se realizează individual sau în grup; Se realizează general;
6. Se realizează de către Companiile de Se realizează de obicei de societăţi de
asigurări cu diferite forme de proprietate; asigurări cu caracter non-profit;
7. Se realizează din contul veniturilor Se realizează din contul contribuţiilor
individuale ale cetăţenilor, beneficiul bugetului de stat şi primelor achitate de
întreprinderilor; contribuabili;
8. Programul de asigurare se realizează în Pachetul de servicii se aprobă anual prin
bază de contract încheiat între asigurat şi Hotărâre de Guvern;
asigurător;
9. Veniturile pot fi folosite în orice activitate Nu sunt prevăzute venituri, fondurile
comercială. cumulate se utilizează strict conform
destinaţiei – asigurările obligatorii.

4. Elementele asigurării facultative de asistenţă medicală


Asigurarea facultativă de asigurare medicală este un produs de asigurare elaborat şi lansat pe
piaţa de asigurări cu scopul de a oferi cetăţenilor RM protecţie în caz de îmbolnăvire şi acoperirea
cheltuielilor de tratament în ambulator sau staţionar. Se cunosc următoarele tipuri de asigurări
facultative medicale:
- Asigurarea individuală;
- Asigurarea familială;
- Asigurarea colectivă.
Tipurile de asigurări sunt alese de fiecare companie în parte. Unele practică toate tipurile de
asigurări, altele se pot margina doar la cele individuale.
Asiguratul poate fi persoană fizică sau juridică în favoarea căreia este încheiat contractul.

58
Asigurătorul, persoana juridică care dispune de licenţă pe aşa gen de activitate şi care în
schimbul unei prime încasate de la asigurat îşi asumă obligaţia de a plăti despăgubirea în cazul
produceriii riscului asigurat.
Obiectul asigurării îl constituie sănătatea persoanei asigurate care prevede achitarea de către
asigurător a cheltuielilor legate de asistenţa medicală prestată persoanelor asigurate, la survenirea
cazului de asigurare.
Subiecţi ai asigurării pot fi persoanele RM, persoane străine sau persoane fără cetăţenie, care
îşi desfăşoară activitatea de antreprenoriat.
Vârsta persoanelor asigurate diferă de la o companie la alta. Ele pot fi de la 0 la 65-70 ani.
Nu pot fi asigurate persoanele care:
1) Sunt HIV infectaţi sau bolnavi de SIDA;
2) Sunt bolnavi oncologici;
3) Sunt încadraţi în grad de invaliditate;
4) Se află la tratament în condiţii de staţionar;
5) Se află la evidenţă în dispensarele narcologice, psihologice, fiziatrie, dermato-venerologie;
6) Suferă de maladii ereditare.
Tabelul 23
Cazuri asigurate și exceptate în asigurarea medicală facultativă

Caz asigurat Caz neasigurat


Dereglarea sănătăţii persoanei Traume, îmbolnăviri, otrăviri survenite ca urmare a stării
asigurate în rezultatul unui accident de ebrietate alcoolică sau comise premeditat de către
survenit în perioada de asigurare; asigurat cât și traume rezultate ca consecinţă a tentativei de
sinuicid;
Dereglarea sănătăţii persoanei Traume şi boli apărute în rezultatul forţelor majore:
asigurate în rezultatul unei maladii participări la acţiunile militare, tulburări în masă, actelor
survenită în perioada de asigurare. teroriste etc.

La unele companii de asigurare la solicitare se mai pot adauga: maladii oncologice; maladii
sexual transmisibile; maladii psihice şi complicaţiile lor; aflarea în staţionar pentru simpla
beneficiere de asistenţă de curatelă şi reabilitare medicală; tratamentul taxicomaniei, narcomaniei,
alcoolismului; maladii ereditare; tratament cu caracter experimental şi ştiinţific, transplantul
organelor şi ţesuturilor etc.
Fiecare companie care contractează asigurările facultative medicale încheie individual
contracte cu instituţiile medicale la solicitare. Relaţiile dintre asigurat şi asigurător se stabilesc prin
contractul de asigurare redactat în formă scrisă şi semnat de ambele părţi, care diferă de la o
companie la alta. Cererile pentru contractele colective diferă de cele individuale, ele se perfectează
de către persoana supusă asigurării şi de către medicul expert al companiei. În cererea colectivă se
indică doar numărul de persoane supuse asigurării.
Contractul de asigurare conţine:
1. Numele şi adresele înregistrate ale părţilor contractante, seria şi numărul de înmatriculare a
contractului, codul unic de înregistrare şi numărul de înregistrare al asigurătorului de Registrul
Comerţului;
2. Tipul şi volumul serviciilor medicale şi ale altor servicii;
3. Condiţiile de asigurare a serviciilor care sunt garantate de asigurător pentru asiguraţi;
4. Data începerii şe data încetării răspunderii;
59
5. Prima de asigurare;
6. Suma asigurată;
7. Alte elemente care stabilesc drepturile şi obligaţiunile părţilor.
Prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească prima de asigurare, iar
asigurătorul se obligă că la producerea unuia din riscurile asumate prin contract să plătească în
numele asiguratului tipul şi volumul de servicii medicale în limitele şi termenele convenite, precum
şi cheltuielile conexe lagate de serviciile respective. Persoanelor fizice li se eliberează poliţa de
asigurare.
Perioada de asigurare - perioada de timp stipulată în contractul de asigurare şi în poliţa de
asigurare, în decursul căreia, la survenirea cazului asigurat, asiguratul poate beneficia de asistenţă
medicală conform contractului şi programelor de asigurare iar asigurătorul îşi asumă obligaţiunea să
organizeze prestarea serviciilor medicale şi să achite plata pentru serviciile prestate asiguraţilor. De
obicei termenul este de un an.
Risc asigurat probabilitatea survenirii evenimentului (dereglarea sănătăţii) la producerea
căruia asigurătorul garantează organizarea prestării serviciilor medicale, acordate de instituţiile
medicale în volumul prevăzut de programele de asigurare.
Prin risc cumulativ înţelegem totalitatea riscurilor prin care se acumulează probabilitatea de
apariţie a unui şi aceluiaşi caz de asigurare. El apare în cazul epidemiilor şi a nivelului scăzut de
rezistenţă a organismului şi are consecinţe serioase pentru asigurător.
Măsurile profilactice pot fi:
1. Controlul riscului (de ex. persoanele pot să încerce să păstreze o dietă corespunzătoare, să
se menţină în formă din punct de vedere fizic, să nu fumeze);
1. Evitarea riscului (de ex. nepracticarea unor sporturi periculoase);
2. Folosirea franşizelor la asigurarea cheltuielilor medicale şi constituirea unei rezerve
pentru cheltuielile medicale neasigurate şi pentru perioadele scurte de incapacitate;
3. Asigurarea (cumpărarea unei poliţe de asigurare care să acopere cheltuielile
medicale, venitul din perioada de incapacitate sau costurile pentru îngrijirea medicală pe termen
lung;
4. Transferul riscului (anumite costuri medicale ce ar putea fi suportate de patroni,
pentru asiguraţii lor).
O persoană evaluează aceste opţiuni prin prisma situaţiei specifice a familiei sale şi le
selectează pe cele care corespund cel mai bine riscurilor legate de propria sănătate cu care se
confruntă.
Reprezentarea grafică a riscului poate fi:
Identificarea riscului=>aprecierea riscului =>controlul riscului
Există 2 tipuri de factori de risc:
1. Factorii externi (condiţiile de muncă , nivelul de trai, fumatul, abuzul de alcool etc.)
2. Factori interni, apariţia cărora este determinată de organism (vârsta, sexul, boli ereditare,
patologii cronice netratate etc.).
Evaluarea riscului se efectuează prin aprecierea coeficienţilor de majorare a primei de
asigurare. Coeficienţii pot varia de la 1 la 3 conform condiţiilor de asigurare ale companiei.
În ţările UE o importanţă deosebită se acordă principiului de selectare a riscului. Pentru o
anumită categorie a populaţiei acoperirea prin asigurare este inaccesibilă. Companiile ce prestează
asigurări facultative de sănătate formează reţeaua lor de instituţii medicale, pentru a reduce riscurile
morale pentru prestatorii de servicii medicale.

60
Pentru a micşora riscul moral al persoanei asigurate se folosesc mai multe metode cu scopul
de a sensibiliza persoana asigurată la preţurile pentru serviciile medicale.
1. Sistemul de îndreptări de la medicul generalist;
2. Implicarea în cheltuieli a persoanei asigurate;
3. Introducerea sumei de asigurare a franşizei;
4. Stimularea celor ce nu au folosit poliţa de asigurare în perioada asigurării.
Unii specialişti consideră că un astfel de stimulent poate fi o metodă efectivă pentru a stăpâni
cheltuielile, alţii însă consideră că această stăpânire va conduce la învechirea unor maladii ce vor
influenţa negativ asupra sănătăţii.
Prima de asigurare - suma de bani în valută naţională calculată în baza tarifelor de prime de
asigurare în vigoare la data încheierii contractului de asigurare și diferă în funcţie de:
• programul de asigurare;
• instituţia medicală solicitată.
Pentru contractele colective, acoperirea prin asigurare intră în vigoare din ziua a doua de la
data achitării primei de asigurare (în mod unic sau în rate).
La achitarea în rate acoperirea este valabilă dacă s-a încasat nu mai puţin de 25% din valoarea
primei de asigurare integrală.
Pentru contractele familiale sau individuale, acoperirea intră în vigoare din ziua a 10 de la
data achitării primei de asigurare integrale (prima unică), dacă altele nu sunt specificate în
programul de asigurare procurat.
Suma de asigurare - suma de bani în limita căreia asigurătorul garantează organizarea şi
achitarea serviciilor medicale prestate asiguraţilor. Valoarea sumei de asigurare este dependentă de
programul de asigurare solicitat şi categoria instituţiei medicale care deserveşte persoana asigurată.
Volumul serviciilor propuse la unele companii nu este limitat, depinde de starea pacientului şi
conţine:
Condiţii de ambulator: cosultaţii, investigaţii, tratament fizioterapeutic, solicitarea şi
deservirea pacientului la domiciliu, vaccinarea, serviciul de asistanţă medicală de urgenţă etc.
Condiţii de staţionar: spitalizarea, aplicarea tuturor metodelor de tratament, investigări
instrumentale şi de laborator, aprovizionarea cu medicamente, materiale de pansament dispozitive;
consultarea specialiştilor de calificare înaltă.
Soldul sumei de asigurare - diferenţa dintre suma de asigurare şi sumele achitate pentru
prestarea serviciilor medicale la survenirea cazurilor de asigurare.
Despăgubirea de asigurare - suma recompensei cheltuielilor suportate de către asigurat la
producerea riscului asigurat, se achită în limitele sumei de asigurare prin recuperarea cheltuielilor
de asistenţă medicală şi după depunerea cererii de plată a despăgubirii.
Nu se plăteşte despăgubirea (nu se recuperează cheltuielile) dacă:
• Persoanei asigurate i-au fost acordate servicii medicale neaprobate de către Ministerul
Sănătăţii, care nu sunt prevăzute în Programul de asigurare solicitat sau nu au fost indicate de către
medicul curant şi sunt recunoscute ca inutile pentru tratamentul cazului asigurat suportat;
• Serviciile medicale au fost aprobate fără consimţământul asigurătorului în instituţiile
medicale neprevăzute de contractul de asigurare;
• Contractantul a furnizat Asigurătorului informaţia incompletă sau incorectă, necesară pentru
determinarea riscului de asigurare;
• Asigurătorul nu poartă răspundere pentru cazurile calificate ca caz de asigurare, survenite
după expirarea termenului de valabilitate a contractului de asigurare.

61
5. Avantajele asigurării facultative de sănătate
Volumul serviciilor de sănătate în cadrul asigurării obligatorii de sănătate nu sunt bine
delimitate, de aceea angajatul recurge la procurarea poliţelor facultative negând deseori serviciile
asigurării obligatorii. Acest lucru influenţează benefic asupra instituţiilor medicale, economisind
astfel resursele asigurării obligatorii de sănătate.
Asigurările medicale facultative au avataje atât pentru asigurat, cât și pentru asigurător.
Tabelul 24
Avantajele subiecților contractanți

Avantajele asiguratului Avantajele asigurătorului


Serviciile medicale sunt prestate în instituţiile medicale Promovarea produsului pe piaţa
solicitate de către deţinătorii poliţei facultative de asigurărilor, precum perfectarea şi
sănătate cu care colaborează compania de asigurare; crearea produselor noi de asigurare;
Deţinătorii poliţei au posibilitatea de a efectua Perfectarea şi adaptarea condiţiilor de
investigaţii medicale şi tratament în limita sumei asigurare;
asigurate;
Dacă în Asigurarea Obligatorie de Sănătate pacientul Posibilitatea efectuării unor studii
este pasiv obţinând ceea ce i se oferă, în cadrul statistice.
asigurării facultative el devine activ, atât prin
consumarea, cât şi în estimarea serviciilor de care
beneficiază.

Deoarece primele de asigurare în cadrul contractelor individuale şi familiale sunt impunătoare,


accesul la astfel de asigurare îl pot avea doar persoanele cu venituri mari şi ca rezultat poate surveni
efectul de „risc moral" .

5. Asigurarea cheltuielilor de tratament medical în perioada aflării


temporare peste hotare
Se consideră caz de asigurare atunci când asiguratul/beneficiarul pe parcursul şederii sale
peste hotare se adresează după asistenţă medicală în caz de îmbolnăvire acută sau în cazul
survenirii unui accident, precum şi decesul asiguratului, care s-a produs pe perioada de acţiune a
contractului de asigurare.
Îndemnizaţia de asigurare se acordă în limita sumei asigurate indicate în poliţa de asigurare.
Cheltuielile compensate pot fi: asistenţă medicală de urgenţă; materialele pentru pansament;
tratamentul de staţionar; cheltuielile de ambulanţă; intervenţiile chirurgicale; cheltuielile de tratare a
dinţilor etc.
Asigurătorul compensează cheltuielile:
1. De întoarcere în ţară sau repatriere, transportarea bolnavului din ţara aflării temporare dacă
pentru aceasta există prescripţiile medicului şi numai dacă cheltuielile sunt confirmate documentar,
dar nu şi pentru persoanele care-l însoţesc.
2. Repatrierea corpului neînsufleţit (în caz de deces), cheltuielile de transportare până la cel mai
apropiat aeroport (port, gară) internaţional al ţării traiului permanent (cu excepţia cheltuielilor de
înhumare). De obicei aceste cheltuieli sunt de 5 000 Euro, iar dacă în cazul dat se foloseşte
transportul aerian special, se achită o sumă de până la 10 000 Euro.
62
3. Pentru mesajele urgente legate de cazul asigurat, care sunt adresate Asigurătorului prin telefon
sau fax.
Nu sunt considerate cazuri asigurate toate cele enumerate mai sus dacă ele s-au produs în
cazul:
1. Acţiunilor militare, acţiuni a energiei nucleare, de contaminare chimică sau biologică.
2. Comiterea crimei premeditate de către Asigurat sau Beneficiar.
3. Sinuiciderii sau tentativei de sinuicid, mutilare, cu excepţia când Asiguratul a fost adus la o
asemenea stare prin acţiuniilicite ale terţilor.
Toate aceste acţiuni se consideră confirmate în temeiul deciziei judecătoreşti, hotărâri sau
documente ce dovedesc faptul celor comise în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
Asigurătorul nu compensează cheltuielile asiguratului ce ţin de:
1. Tratarea unor maladii cronice, care au fost cunoscute până la momentul încheierii
contractului şi au necesitat tratament până la începutul perioadei de asigurare;
2. Tratarea tulburărilor psihice precum şi celor de hipnoză şi psihoterapie;
3. Tratarea consecinţelor intocsicaţiilor alcoolice sau toxice în urma preparatelor medicale
dacă acestea nu au fost prescrise de medic;
4. Cheltuieli pentru examinare, îngrijire sau tratament în legătură cu sarcina.
5. Cheltuieli de protezare dentală;
6. Cheltuieli pentru mijloace accesorii (ochelari, lentile, aparate auditive etc.);
7. Tratarea bolilor venerice, SIDA sau HIV infecţie.
Suma asigurată se stabileşte în baza înţelegerii dintre părţile contractante care depinde de
ţările vizitate şi sunt stipulate în poliţa de asigurare.
Cuantumul primei de asigurare se stabileşte în baza Tabelului tarifar aprobat în dependenţă
de: termenul asigurării; suma asigurată; vârsta asiguratului; ţara şi scopul călătoriei (deplasare,
sport, turism alpin sau acvatic etc.).
Prima poate fi achitată unic sau în rate. Asigurătorul poate aplica coeficienţi de majorare sau
reducere a primei în dependenţă de gradul de risc şi alţi factori. Calculul primei de asigurare se
efectuează în EURO, dar se achită în MDL la cursul oficial de schimb valutar stabilit de BNM la
data achitării.
Contractul se consideră încheiat la achitarea primei de asigurare, unde asiguratul va primi
poliţa de asigurare, care şi atestă încheierea contractului.
Din protecţia de asigurare sunt excluse: SUA, Israel, Japonia, precum şi ţările din zonele de
conflict militar: Daghestan, Inguşetia, Cecenia, Osetia de Nord, Osetia de Sud.
Contractul de asigurare este încheiat în baza cererii în formă scrisă şi este valabil numai în
timpul aflării peste hotare, unde perioada este indicată în poliţa de asigurare şi este semnat de către
reprezentantul asigurătorului şi asiguratului.
Asigurarea este valabilă din ziua indicată în poliţa de asigurare (începutul asigurării), dar nu
mai devreme de data plecării (trecerii frontierii).
Asigurarea expiră în ziua întoarcerii din străinătate, dar nu mai târziu de termenul expirării
contractului. Dacă urmările cazului asigurat nu au fost lichidate până la expirarea contractului, iar
asiguratul nu poate fi transportat, asigurătorul va achita în limita sumei asigurate stipulată în poliţă,
suplimentar despăgubirea pentru cazul de asigurare dat pentru o perioadă ce nu depăşeşte 21 zile
din momentul expirării termenului de asigurare indicat în poliţă.
Despăgubirea de asigurare se achită în limitele sumei asigurate stipulată în poliţă. Şi numai
după prezentarea documentelor necesare ce atestă survenirea cazului asigurat asigurătorul poate

63
achita despăgubirea nemijlocit reprezentantului legal al asiguratului sau contractantului care a
prezentat actele de confirmare şi dovada de achitare a cheltuielilor de tratament în particular
medicului curant sau spitalului.
Suma totală de despăgubire nu poate depăşi suma totală de asigurare şi toate cheltuielile
făcute în valută străină se restituie în valută naţională, care se efectuează la cursul zilei respective
stabilit de BNM.
Pentru primirea despăgubirii asiguratul/beneficiarul asigurării după întoarcerea în ţară timp de
10 zile lucrătoare prezintă o cerere după modelul stabilit de compania de asigurări la care se
anexează :
- Contractul de asigurare (Poliţa);
- Actele care confirmă faptul, data prestării serviciilor, locul şi circumstanţele în care a avut
loc riscul asigurat cu indicarea diagnozei, maladiei;
- Originalul certificatului - cont al Instituţiei medicale privind tratamentul şi plata serviciilor
medicale cu indicarea familiei pacientului, diagnoza, data adresării, durata tratamentului etc.
Termenul de asigurare este indicat în poliţă, iar în cazul în care contractantul a decedat,
contractul rămâne în vigoare în raport cu asiguraţii.
În cazul eliberării Poliţei pe program „multiviză” numărul total de zile aflate peste hotare în
perioada de valabilitate a contractului nu poate depăşi termenul indicat în Tabelul tarifelor aprobat.
Contractul poate fi reziliat din iniţiativa unuia dintre părţi, respectând un preaviz de până la o
lună, protecţia de asigurare va înceta în ziua rezilierii contractului.
În acest caz Asigurătorul va restitui prima de asigurare pentru perioada neexpirată cu reţinerea
cheltuielilor de gestiune. Pentru rezilierea contractului se scrie o delaraţie unde se indică care a fost
temeiul de reziliere:
- neachitarea primei de asigurare în termenele stabilite;
- nerespectarea obligaţiilor ce derivă din contractul de asigurare;
- asiguratul ştia, dar nu a declarat nişte împrejurări importante în momentul în care
asigurătorul a determinat gradul de risc.
Deseori contractul poate fi reziliat până la începutul răspunderii asigurătorului, unde
asiguratul prezintă o cerere care confirmă că a primit refuzul de deschidere a vizei. În acest caz
asiguratul prezintă poliţa de asigurare, bonul de plată, paşaportul (refuzul de deschidere a vizei).
Prima de asigurare este restituită de către asigurător cu reţinerea a 10% din prima achitată
pentru cheltuielile de gestiune.
În cazul în care până la reziliere asiguratul a efectuat plăţi de despăgubire prima de asigurare
nu se va restitui.
Modificarea contractului poate fi efectuată în orice timp în perioada de valabilitate, dar
trebuie fi făcută în formă scrisă prin întocmirea unor acorduri adiţionale, care fac parte contractului
de bază. Orice modificare se anunţă cu 15 zile înaite.
Tabelul 25
Drepturile părților contractante

Drepturile asiguratului Drepturile asigurătorului


Să facă cunoştinţă cu Condiţiile speciale de Să verifice informaţiile oferite de asigurat la
asigurare şi să aleagă suma asigurată şi teritoriul încheierea contractului de asigurare;
plecării;
Să rezilieze contractul, dar cu un preaviz de 30 Să verifice informaţiile privid costul şi

64
zile, să primească duplicatul poliţei de asigurare, volumul serviciilor medicale,
să achite primele de asigurare, în două rate dacă
contractul prevede această modalitate, de
asigurare.

Concomitent cu drepturile stipulate în contractul/polița de asigurare, părțile nu sunt scutite de


obligații:
Tabelul 26
Obligațiile părților contractante

Obligaţiile Asiguratului/Contractantului Obligaţiile Asigurătorului


Să achite primele de asigurare; Să aducă la cunoştinţă asiguratul condiţiile
speciale de asigurare;
Să livreze informaţia necesară la încheierea Să indice în contractul de asigurare lista
contractului pentru aprecierea riscului; serviciilor prestate şi lista adreselor şi
telefoanelor reprezentanţelor companiei de
asistenţă;
Să prezinte asigurătorului documentele care atestă Să păstreze secret medical, starea de sănătate
faptul survenirii cazului asigurat şi cheltuielile a asiguratului.
suportate, cu traducerea lor în limba de stat.

O stare bună a sănătăţii este o valoare şi o adevărată sursă a stabilităţii economice şi sociale.
Potrivit datelor OMS, Republica Moldova se află pe locul 99 din 183 de țări monitorizate potrivit
speranței de viață a populației, care în anul 2016 a fost de 72 de ani. Acest indice este cu 6 ani mai
mic decât media în regiune.

TEMA 9: Asigurarea de răspundere civilă profesională

1. Necesitatea şi importanţa asigurării de răspundere civilă profesională.


2. Asigurarea de răspundere civilă legală.
3. Asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii.
4. Asigurarea de răspundere civilă contractuală.
5. Răspunderea civilă stabilită prin lege.
6. Asigurarea de răspundere civilă a producătorului.
7. Asigurarea de răspundere civilă în caz de nerambursare a creditelor acordate.

1. Necesitatea şi importanţa asigurării de răspundere civilă profesională


O categorie importantă de asigurări de răspundere civilă o constituie asigurările de răspundere
civilă profesională. Acestea au rolul de a proteja asiguratul, persoană fizică sau juridică, împotriva
prejudiciilor (corporale, materiale, financiare etc.) pe care acesta le poate provoca unor terţe
persoane. În ţările dezvoltate, încheierea unei asemenea poliţe de asigurare de răspundere constituie
una din condiţiile principale pentru practicarea anumitor profesii.

65
În Republica Moldova, asigurările de răspundere civilă profesională vizează următoarele
categorii de profesii: constructori, medici, contabili, evaluatori, experţi tehnici, consultanţi,
manageri, şi, mai recent, avocaţi. Se observă că, în general, aceste poliţe de asigurare sunt adresate
celor care prestează o muncă de răspundere.
Prin activitatea desfăşurată, aceste categorii profesionale pot, prin eroare, greşeală, neglijenţă,
omisiune sau orice culpă proprie să aducă pejudicii persoanelor pentru care lucrează sau unor terţi.
Prin asigurarea de răspundere profesională se garantează plata acestor prejudicii, în condiţiile în
care ele se încadrează în categoria riscurilor asigurate. Sunt despăgubite, astfel, pretenţiile emise
împotriva asiguratului pentru prejudicii provocate de acesta în timpul perioadei de valabilitate a
contractului de asigurare. Ele se referă la orice răspundere civilă în legătură directă cu activitatea
profesională a asiguratului, activitatea executată de către şi în numele asiguratului, sau de către
persoane pentru care asiguratul răspunde potrivit legii.
Tabelul 27
Acordarea despăgubirilor în asigurarea de răspundere civilă profesională

Despăgubiri acordate Despăgubiri neacordate


Daunelor materiale produse din culpa Pretenţiilor referitoare la pagube provocate de război,
asiguratului, persoană fizică sau invazie, acţiunea unui duşman extern, dictatură militară,
juridică, precum şi din culpa altor confiscare, expropriere, rechiziţionare, sechestrare,
persoane pentru care asiguratul distrugere sau avariere din dispoziţia oricărei autorităţi de
răspunde potrivit legii; drept sau de fapt etc.
Cheltuielilor de judecată la plata Prejudiciilor cauzate de activităţile desfăşurate de asigurat
cărora este obligat asiguratul prin în afara unui contract încheiat cu clientul său, cât și
hotărâre judecătorească; pagubele produse cu intenţie de asigurat;
Despăgubirilor la care este obligat Pretenţiilor referitoare la răspunderea asiguratului pentru
asiguratul ca urmare a pierderii, pagube produse hârtiilor de valoare, documentelor,
distrugerii sau deteriorării unor registrelor sau titlurilor, actelor manuscriselor, pietrelor
documente etc. scumpe, obiectelor de valoare artistică etc.;

Concomitent cu asigurările de răspundere civilă profesională, piaţa Republicii Moldova mai


oferă câteva tipuri de produse de asigurare de răspundere civilă, respectiv: asigurarea de răspundere
a transportatorului în calitate de cărăuş pentru mărfurile transportate; asigurarea de răspundere
civilă alta decât cea profesională a persoanelor fizice ; asigurarea de răspundere civilă a
conducătorilor de autovehicule cu valabilitate în afara teritoriului Republicii Moldova.
Ca o caracteristică generală a acestor tipuri de asigurări, în ceea ce priveşte suma asigurată,
există două categorii de limitări: o limită de sumă pe perioada asigurată şi, respectiv, o limită de
sumă pe fiecare eveniment produs în perioada de valabilitate a contractului de asigurare.
Despăgubirile acordate pe fiecare dosar de daună nu vor putea depăşi suma maximă asigurată pe
eveniment.
La nivel mondial, acolo unde sectorul asigurărilor ocupă un loc deosebit de important în
cadrul economiilor naţionale, iar asigurătorii au o experienţă vastă în domeniu, şi asigurările de
răspundere civilă cunosc o dezvoltare mult mai accentuată decât în ţara noastră. Pentru
exemplificare, vom analiza, în continuare, câteva forme de asigurare de răspundere civilă.

66
2. Asigurarea de răspunderea civilă legală
Atât agenţii economici implicaţi în tranzacţii comerciale, cât şi alte organizaţii sunt expuşi la
daune în domeniul răspunderii civile legale.
Aceste daune se referă la sumele pe care organizaţia sau persoana respectivă trebuie să le
plătească pentru nerespectarea unor reglementări legale sau ca urmare a sentinţei judecătoreşti într-
un proces în care au fost implicate. De exemplu, orice companie care oferă servicii populaţiei în
propriile clădiri poate fi dată în judecată de către orice persoană care alunecă pe pardoseala lucioasă
a clădirilor respective şi suferă vătămări corporale care impun spitalizare. Probabilitatea producerii
unui astfel de eveniment este ceea ce numim o expunere la daune în domeniul răspunderii civile.
Să presupunem, de exemplu, că Maria este o clientă a salonului de cosmetică Koket. Din
neatenţie, ea alunecă pe pardoseala salonului şi îşi fracturează mâina dreaptă. Ca urmare a
accidentului ea se internează în spital unde i se pune mâina în gips. Timp de două săptămâni Maria
se află în concediu medical. Internarea în spital înseamnă pentru ea nu numai cheltuieli medicale
considerabile, dar şi întreruperea forţată a serviciului, deci o scădere a veniturilor ei salariale.
Pentru a recupera aceste pierderi, Maria intentează proces salonului de cosmetică pentru
neglijenţa cu care a întreţinut pardoseala. Koket pierde procesul şi trebuie să plătească clientei sale
despăgubiri pentru cheltuielile medicale şi pentru pierderea veniturilor salariale pe perioada
spitalizării, ca urmare a fracturii suferite. Pentru salonul de cosmetică Koket acestea sunt daune în
domeniul răspunderii civile.
Aceste daune pot avea valori cuprinse între câteva mii și sute de mii de lei. Dacă aceste
expuneri la daune nu sunt tratate corespunzător în cadrul managementului de risc al companiei, ele
pot avea consecinţe financiare dezastruoase asupra companiei. La limită, ele pot conduce chiar la
faliment. De aceea, cele mai multe organizaţii încearcă să prevină producerea unor astfel de
pierderi, iar dacă acestea totuşi se produc sunt căutate modalităţi eficiente pentru finanţarea lor.
Fiecare persoană fizică sau juridică are responsabilitatea de a respecta legile, iar în cazul în
care le încalcă, are obligaţia de a se supune sancţiunilor ce decurg din faptele sale.
Răspunderea legală constituie deci, temeiul pe baza căruia o persoană poate acţiona în
instanţă o altă persoană sau organizaţie, care se presupune a fi vinovată de producerea unor pagube,
prin nerespectarea legislaţiei în vigoare. Dacă se dovedeşte că într-adevăr o persoană este vinovată,
atunci aceasta trebuie să plătească despăgubiri persoanei vătămate.
Rezultă de aici că oricine doreşte să evalueze expunerea la riscul de răspundere civilă al unei
organizaţii, trebuie să înţeleagă diferitele căi prin care organizaţia respectivă ar putea fi chemată în
instanţă, în temeiul răspunderii civile. De aceea, sarcina principală a reprezentantului societăţii de
asigurări este de a determina dacă asiguratul se află sau nu în situaţia de a plăti daune unei terţe
părţi, în temeiul răspunderii civile.
Dacă concluziile reprezentantului societăţii de asigurări relevă vinovăţia clientului lor, atunci
societatea de asigurări preferă să plătească despăgubirile pretinse înainte de a se ajunge la instanţa
de judecată. Bineînţeles că motivul reclamaţiei, respectiv cauza prejudiciului, trebuie să fie
acoperită de poliţa de asigurare, iar reclamantul şi compania de asigurări trebuie să cadă de acord
asupra valorii despăgubirilor care se plătesc.
Pentru a înţelege conceptul de răspundere civilă legală, prezentăm în figura 3 structura de
bază a acestuia.

Răspundere legală
67
Prejudicii Contracte Legi
 Neglijenţă;  Încălcarea clauzelor  Legea asigurării forţei de
 Prejudicii intenţionate; contractuale; muncă;
 Prejudicii în sensul strict  Acord de despăgubire.  Alte legi care definesc
al răspunderii civile. obligaţii legale şi standarde
de asistenţă.

Figura 3. Structura conceptului de răspundere civilă

3. Asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii


Un prejudiciu este o pagubă materială sau o vătămare corporală care se poate produce prin
încălcarea sau ştirbirea unui drept protejat legal. Putem menţiona, de exemplu, dreptul individului la
libertate, dreptul la securitate în cadrul proprietăţii deţinute, dreptul la viaţa particulară şi altele.
Dacă se produce o încălcare sau o ştirbire a unui drept protejat prin lege, având ca rezultat o
vătămare corporală sau o pagubă, atunci legea prevede un remediu sub forma unei despăgubiri.
Elementele caracteristice ale unui prejudiciu sunt următoarele:
 un drept protejat prin lege;
 încălcare sau ştirbire a acestui drept;
 daune rezultate prin acţiunea de încălcare sau ştirbire a dreptului respectiv.
Numeroasele prejudicii recunoscute de lege se pot clasifica în trei mari categorii:
a) neglijenţe;
b) prejudicii intenţionate;
c) prejudicii în sensul strict al răspunderii legale.
În practică, delimitarea acestor categorii este greu de realizat, fiind o chestiune interpretabilă.
a) Neglijenţa. Neglijenţa reprezintă un prejudiciu neintenţionat, care se produce atunci când o
persoană nu îşi exercită întreaga responsabilitate impusă de realizarea unei activităţi, pentru a
preveni vătămarea unei alte persoane sau entităţi legale. Se presupune că, în aceleaşi condiţii, o
persoană rezonabil de prudentă şi-ar asuma această responsabilitate, astfel încât s-ar elimina
vătămarea unei alte persoane sau entităţi legale.
Dacă o persoană face ceva ce o persoană rezonabil de prudentă nu ar fi făcut în condiţii
similare, atitudinea acelei persoane este considerată un act de neglijenţă.
Dacă o persoană nu reuşeşte să facă ceea ce o persoană rezonabil de prudentă ar fi făcut în
condiţii similare, atitudinea acelei persoane este caracterizată drept neglijenţă prin omisiune.
Atunci când un reclamant dă în judecată un individ pentru neglijenţă, răspunderea civilă
legală va fi impusă celui acuzat numai dacă se face dovada celor patru elemente definitorii ale
neglijenţei. Societăţile de asigurări iau în consideraţie aceleaşi patru elemente când negociază cu o
terţă parte acordarea unei despăgubiri de răspundere civilă. Neglijenţa constituie, de departe, cea
mai frecventă acuzaţie adusă în cadrul proceselor de răspundere civilă în care sunt implicate
companiile de asigurări.
Elementele caracteristice neglijenţei. Neglijenţa se poate dovedi numai dacă reclamantul
poate dovedi următoarele:
1. Acuzatul a avut obligaţia legală faţă de reclamant de a manifesta grija necesară în realizarea unei
acţiuni.
2. Acuzatul nu a respectat această obligaţie pe care a avut-o faţă de reclamant.
68
3. Reclamantul a suferit anumite daune.
4. A existat o conexiune cauzală între neglijenţa acuzatului şi daunele suferite de reclamant.
Elementul 1: Obligaţia legală faţă de reclamant. În contextul legislativ al neglijenţei,
obligaţia legală constituie obligaţia celui care desfăşoară o activitate de a manifesta atenţia şi grija
cuvenite pentru a nu afecta securitatea altora. Astfel de obligaţii legale decurg din:
1) Legislaţia existentă;
2) Statute sau ordonanţe.
Prin ordonanţe înţelegem unele reglementări scrise existente la nivel local. Deoarece statutele
şi ordonanţele pot modifica şi/sau defini modul de aplicare a obligaţiilor legale în cadrul anumitor
activităţi, o violare a acestora reprezintă o încălcare a obligaţiilor legale.
Elementul 2: Încălcarea obligaţiilor legale. O persoană care are o anumită obligaţie legală
faţă de o altă persoană sau entitate legală trebuie să manifeste o atenţie deosebită în realizarea
acesteia; altfel, va suporta consecinţele. Persoana respectivă trebuie să observe cu multă atenţie care
sunt cerinţele de exigenţă în îndeplinirea obligaţiei legale, pentru a putea manifesta grija cuvenită.
Cu alte cuvinte, obligaţia legală implică şi o conştientizare a cerinţelor de calitate corespunzătoare
activităţii ce trebuie desfăşurate.
Instanţele de judecată au adoptat testul persoanei rezonabil de prudente, pentru a putea evalua
comportamentul acuzatului. Prin acest test, se urmăreşte să se stabilească dacă acuzatul s-a
comportat în maniera în care s-ar fi comportat o persoană rezonabil de prudentă, în condiţii
similare. Dacă judecătorul constată că persoana rezonabil de prudentă nu şi-ar fi permis omisiunea
sau actul de neglijenţă în cauză, datorită consecinţelor ce puteau fi anticipate, concluzia este că
acuzatul nu a reuşit să-şi dea seama de exigenţele impuse de circumstanţele concrete.
Elementul 3: Daunele. Reclamantul trebuie să stabilească prejudiciile efective în termeni
monetari şi să le încadreze într-o categorie recunoscută de lege. În contextul reglementărilor legale
privind neglijenţa se recunosc următoarele tipuri de daune, care pot fi exprimate în termeni
monetari:

Tabelul 28
Tipuri de daune exprimate în termeni monetari
Tipuri de daune Caracteristici
Daune reprezintă sumele pe care le solicită reclamantul cu titlu de desdăunare,
compensatorii care îl compensează pe reclamant;
Daune punitive care îl pedepsesc pe acuzat.

În contrast cu daunele compensatorii, daunele punitive pot fi impuse acuzatului în scopul


pedepsirii lui. Cu alte cuvinte, se urmăreşte să i se dea acuzatului o lecţie de conduită, pentru a nu
mai repeta greşelile făcute sau pentru a-i avertiza pe alţii, care ar putea face acelaşi lucru.
Atunci când se acordă daune punitive, ele constituie sume adiţionale sau suplimentare faţă de
daunele compensatorii descrise.
Cu ani în urmă, daunele punitive au fost rareori acordate în procesele ordinare de neglijenţă.
Ele erau impuse acuzatului numai în procesele de neglijenţă gravă, când comportamentul acuzatului
era considerat maliţios, neglijent, atroce. Deşi aceasta constituie încă regula generală, în ultima

69
vreme a crescut frecvenţa şi severitatea daunelor punitive, în special în domeniul medical. Unele
societăţi de asigurări exclud daunele punitive din poliţele de asigurare.
Daunele compensatorii se împart de obicei în două categorii:
Tabelul 29
Tipuri de daune exprimate în termeni monetari
Tipuri de daune Caracteristici
Daune speciale Sunt daunele compensatorii care au rezultat sau vor rezulta direct din
neglijenţa acuzatului, exprimate în unităţi valorice:
- cheltuieli medicale rezonabile făcute de reclamant;
- daune determinate de avarierea bunurilor reclamantului;
- daune rezultate din imposibilitatea de a folosi bunurile pentru
producerea de venituri.
Daune generale Sunt daune compensatorii pentru prejudicii intangibile, care se pot deduce
din daunele speciale şi celelalte fapte şi circumstanţe asociate cazului,
cum sunt: prejudiciile intangibile datorate suferinţelor stărilor fizice;
stresului psihic; suferinţa în urma decesului unei persoane apropiate;
problemelor generate de invaliditatea soţului sau soţiei.

Dacă persoana vătămată moare sau rămâne inaptă de a munci, ca urmare a neglijenţei
acuzatului, atunci se consideră daună:
1. Orice pierdere de venituri datorată încetării activităţii până la data procesului;
2. Valoarea actuală sau echivalentă a veniturilor viitoare ce ar fi fost obţinute, prin activitatea
personală, de la data procesului până la data anticipată de pensionare sau până la expectanţa de viaţă
a reclamantului.
O dată ce au fost stabilite daunele speciale de către reclamant, acestuia i s-ar putea acorda o
sumă adiţională pentru daune generale.
Într-un număr relativ mic de acţiuni legale, intentate pentru neglijenţă, reclamanţii urmăresc
să obţină în loc de despăgubiri băneşti, sau pe lângă despăgubiri băneşti, şi un remediu echitabil.
Astfel, se poate interzice acuzatului un anumit lucru (de ex. să facă discriminări la angajarea de
personal) sau i se impune să facă un anumit lucru (de ex. să cureţe un teren pe care l-a poluat).
Deşi anumite legi impun limitarea mărimii daunelor pe care un reclamant le poate obţine în
anumite tipuri de procese, practic, nu există nici o limită care să restricţioneze decizia unei instanţe
de judecată într-un proces intentat pentru prejudiciu. Această caracteristică reprezintă diferenţa
fundamentală dintre expunerea la daune în domeniul răspunderii civile şi expunerea la daune a
bunurilor.
Pierderea maximă posibilă în cazul expunerii la pierderi în domeniul bunurilor este limitată de
valoarea bunurilor şi, respectiv, la pierderea veniturilor obţinute pe baza bunurilor, până la
înlocuirea lor. Spre deosebire de aceasta, dauna maximă posibilă în cazul răspunderii civile este,
practic, nelimitată. Studiind datele acumulate în domeniu, specialiştii în asigurări pot estima
pierderea maximă probabilă pentru expunerea la daune în domeniul răspunderii civile, dar valoarea
estimată este pur orientativă, deoarece se poate întâmpla ca în instanţa de judecată să se decidă o
valoare cu mult mai mare.
Elementul 4: Raportul de cauzalitate. Sentinţa într-un proces de răspundere civilă intentat
pentru neglijenţă nu poate fi dată numai pe baza existenţei unor daune şi a unui act de neglijenţă din
partea unei persoane. Trebuie să se demonstreze că actul de neglijenţă este cel care a generat

70
daunele respective. Cauza directă este acea cauză care, într-un şir continuu şi natural de secvenţe,
neîntrerupt de către un eveniment nou şi independent, produce un eveniment care, fără cauza directă
considerată, nu s-ar fi produs. De exemplu, prin lege, un hotel trebuie să fie echipat cu un sistem
automat de incendiu, pentru prevenirea eventualelor incendii. Hotelul, al cărui patron este cel
acuzat, a ars complet într-un incendiu.
Ca rezultat al acestui incendiu, reclamantul a suferit arsuri grave. În cadrul procesului,
reclamantul demonstrează că hotelul nu deţinea sistemul automat de incendiu şi, ca atare, s-a
încălcat legea. Această dovadă nu este suficientă pentru a atrage răspunderea civilă a patronului de
hotel. Reclamantul trebuie să demonstreze că tocmai această lipsă a sistemului automat de incendiu
constituie cauza directă a vătămării corporale produse. De exemplu, reclamantul s-ar fi putut afla la
capătul opus al hotelului faţă de locul unde a izbucnit focul şi deci ar fi avut suficient timp să se
salveze. Dacă nu a făcut-o înseamnă că au existat alte cauze.
b) Prejudicii intenţionate. În contrast cu neglijenţa, care este un prejudiciu neintenţionat, sunt
multe cazuri în care prejudiciile sunt clasificate drept prejudicii intenţionate. Această denumire
provine din faptul că, în general, aceste prejudicii implică un act de rea-credinţă sau o omisiune cu
intenţia de a produce o daună. Cu toate acestea, pentru unele prejudicii nu este necesar, de fapt, nici
un act de intenţie. Aşa cum am arătat încă de la început, liniile de demarcaţie dintre principalele
tipuri de prejudicii sunt uneori foarte neclare.

Tabelul 30
Tipuri de prejudicii

Prejudicii Exemplele de prejudicii intenţionate aduse unei persoane cuprind: ameninţarea,


intenţionate bătaia, sechestrarea şi privarea de libertate.
Defăimarea Persoana răspunzătoare pentru reputaţia adusă defăimării altei persoane în public
prin: imagini, expresii scrise sau rostite, poate fi atrasă în justiție pentru
prejudiciul adus.
Încălcarea Intruziune în solitudine: introducerea neautorizată a unor microfoane în birou sau
dreptului la în apartament, înregistrarea convorbirilor telefonice, folosirea camerei video.
viaţă privată Abuz fizic: controlul neautorizat al sacoşelor într-un centru comercial sau
prelevarea neautorizată a unor probe de sânge.
Dezvăluirea în public a unor intimităţi: dreptul de a acţiona în justiţie depinde de
statutul public al reclamantului şi, respectiv, al acuzatului.
Transmiterea unor informaţii confidenţiale, în mod neautorizat: informaţii

71
confidenţiale deţinute de medicul personal, informaţii referitoare la situaţia
financiară a unei persoane.
Frauda Act de rea-credinţă, de înşelătorie săvârşit de cineva în scopul obţinerii unui
profit material, cu încălcarea drepturilor altuia.
Rea-credinţa În anumite situaţii, reclamantul este îndreptăţit la daune suplimentare, peste cele
care se cuvin în urma încălcării prevederilor contractului de către acuzat. De ex.,
refuzul unei societăţi de asigurări de a apăra persoana asigurată, conform clauzei
de răspundere civilă sau de a plăti despăgubirea cuvenită terţei părţi.
Interferenţă Sunt afectate atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice, prin: înjurii;
concurenţă neloială; interferenţă cu managementul de personal; interferenţă cu
drepturile de copyright;
Folosirea Folosirea procesului legal cu scop impropriu poate conduce la prejudicii serioase.
improprie a Această folosire se poate manifesta sub două forme: acuzare maliţioasă; abuz de
procesului acţionare în justiţie.
legal.
Prejudicii Violarea proprietăţii. Când o persoană intră neautorizat pe terenul sau în clădirea
intenţionate altcuiva, care are drept legal de posesiune, încearcând să-l folosească în scopuri
aduse personale.
proprietăţii Utilizarea bunurilor în alte scopuri. Încălcarea dreptului de uzufruct asupra
bunurilor care sunt în proprietatea altora. De ex., posesorul unui automobil
doreşte să-şi vândă vechiul automobil şi să-şi cumpere altul nou de la acelaşi
dealer. El îşi lasă automobilul la dealer ca să fie vândut, dealerul foloseşte
automobilul pentru rezolvarea unor probleme personale, călătorind cu el.
Neplăcerea. Se referă practic la orice interferenţă cu dreptul cuiva de a se bucura de viaţă, de
proprietate, de muncă şi de petrecerea timpului liber.
Neplăceri în domeniul privat: interferenţa nelegală în folosirea unei proprietăţi.
De ex., zgomotul foarte puternic produs de o altă persoană.
Neplăceri în domeniul public. Afectează grupuri de oameni sau chiar comunităţi.
De ex., cineva care are o fabrică pe malul unui râu şi deversează toate deşeurile
industriale în apa râului.
c) Prejudicii în sensul strict al răspunderii civile. În anumite situaţii, inculpatul nu a acţionat
neglijent şi nici intenţionat, dar cu toate acestea, prin acţiunea sa, a produs daune. Termenul folosit
pentru a descrie această situaţie este „răspundere civilă strictă” sau „răspundere civilă absolută”.
Principalele tipuri de răspundere civilă strictă sunt următoarele:
 Depozitarea unor materiale extrem de periculoase (dinamită, substanţe chimice nocive,
substanţe explozive etc.);
 Activităţi foarte periculoase (fabricarea de materiale explozive, foraje, minerit, lucrul cu
substanţe uşor inflamabile);
 Vânzarea unor produse periculoase sau care pot deveni periculoase, datorită faptului că sunt
defecte sau conţin o serie de lipsuri.
d) Răspundere civilă din culpa prepuşilor. Prezentarea prejudiciilor de mai înainte a avut în
vedere numai prejudiciile directe, comise ca urmare a unor acte ilegale de către o persoană sau o
organizaţie. Există însă şi situaţii când o persoană sau o organizaţie nu a contribuit direct la
producerea unui prejudiciu, dar, din punct de vedere, legal poartă răspunderea acelui prejudiciu.
Ne referim la răspunderea indirectă sau din culpa prepuşilor a persoanei sau organizaţiei
respective.
72
De cele mai multe ori, această răspundere legală delegată se naşte din relaţiile care există între
un patron şi angajaţii lui. Un angajat este o persoană care, prin contract de muncă, se obligă să
realizeze o serie de activităţi cerute de către patron.
Deci, patronul are controlul deplin asupra muncii angajaţilor săi. Având acest control, patronul
are şi răspunderea legală pentru faptele angajaţilor săi, dar numai în cadrul procesului de muncă.
Orice persoană care suferă un prejudiciu din partea unui angajat, într-un context dat de atribuţiile de
serviciu ale angajatului, poate acţiona în justiţie atât pe angajatul respectiv, cât şi pe patronul
acestuia. Angajatul este responsabil pentru actele sale, în sensul în care fiecare persoană răspunde în
faţa legii pentru orice încălcare a ei, dar şi patronul este răspunzător, în mod indirect.
Nu acelaşi lucru se întâmplă atunci când patronul derulează o afacere cu un contractor
independent şi aşteaptă de la acesta anumite rezultate. Răspunderea civilă a contractorului nu se
transmite asupra patronului. Există, totuşi, unele excepţii care se pot clasifica în:
 Atribuţii ce nu pot fi delegate;
 Activităţi care prin natura lor sunt periculoase.

4. Asigurarea de răspunderea civilă contractuală


Pe lângă prejudicii, contractele constituie o altă bază pentru impunerea răspunderii legale.
Problema răspunderii legale în acest caz poate apărea la încălcarea clauzelor contractuale.
Încălcarea clauzelor contractuale. În general, prin contract înţelegem un act legal încheiat
între două sau mai multe părţi prin care se stabilesc o serie de obligaţii ale fiecărui participant la
contract. Dacă una dintre părţile contractante nu a îndeplinit ceea ce s-a angajat să facă, aceasta
reprezintă o încălcare a clauzelor contractuale. Partea care are de suferit de pe urma acestui lucru
poate acţiona în justiţie partea care a încălcat clauzele contractuale, cerând despăgubiri.
În mod normal, orice organizaţie încheie cel puţin un contract şi, astfel, se expune la
posibilitatea încălcării clauzelor contractuale.
Evident că fiecare organizaţie vrea să se achite de obligaţiile sale contractuale în mod legal şi
onorabil. Decizia de a onora sau de a încălca un contract este la îndemâna oricărei organizaţii. De
aceea, nu se încheie asigurări pentru cazul în care una dintre părţile participante la un contract
încalcă clauzele acestuia. Ar exista posibilitatea ca o organizaţie să încalce, în mod conştient,
obligaţiile sale rezultate dintr-un contract mai puţin avantajos, cu scopul de a fi despăgubită ulterior
de către compania de asigurări. De fapt, societatea de asigurări ar despăgubi partea vătămată,
eliminând răspunderea legală a părţii care a încălcat contractul.
Acord de despăgubire. În managementul riscului se iau în consideraţie şi acele contracte care
conţin acorduri de despăgubire. Aceste acorduri se referă, în general, la expunerile la pierderi
aferente răspunderii legale. Un aspect important în identificarea acestor posibile pierderi îl
constituie analiza atentă a tuturor clauzelor contractuale. De exemplu, contractele de închiriere a
unor clădiri, autovehicule, de prestări servicii de întreţinere etc. conţin acorduri de despăgubire.
În cazul includerii acestor clauze de despăgubire, una dintre părţile contractante (A) se obligă
să plătească celeilalte părţi contractante (B) daunele aduse bunurilor care fac obiectul contractului.
În anumite situaţii, partea B se obligă să plătească părţii A despăgubiri pentru prejudiciile
aduse unei terţe părţi C, care acţionează în justiţie partea A. Să presupunem, de exemplu, că partea
A este reprezentată de o persoană care deţine un teren pe care doreşte să construiască o clădire.
Partea B este reprezentată de constructorul care se angajează să construiască clădirea. În contractul
de construcţie, B se angajează să plătească lui A daunele pe care le-ar putea pretinde o a treia parte
C, care s-ar accidenta pe terenul de construcţie. Deci, deşi A este proprietarul terenului, prin acordul

73
de despăgubire, B poartă răspunderea legală pentru daunele pe care le-ar putea reclama o a treia
parte C, care ar suferi unele prejudicii pe terenul de construcţie sau datorită construcţiei.

5. Asigurarea de răspundere civilă stabilită prin lege


Pe lângă prejudicii şi contracte, legile constituie o a treia bază importantă pentru impunerea
răspunderii civile.
Aşa cum am prezentat anterior, în secţiunea referitoare la neglijenţă, legile modifică în mod
frecvent responsabilităţile unei persoane faţă de altă persoană. Astfel, responsabilităţile impuse de o
lege pot fi folosite ca probe într-un proces de prejudiciu, vis-a-vis de responsabilitatea ce-i revine
acuzatului. Dincolo de aceste aspecte, o lege poate impune o răspundere civilă unei anumite
persoane sau organizaţii, indiferent dacă acestea au acţionat în mod neglijent, au comis prejudicii,
sau şi-au asumat o răspundere legală contractuală.
Cu alte cuvinte, o lege poate impune unor persoane sau organizaţii obligaţia legală absolută
de a compensa alte persoane, în cazul producerii anumitor evenimente. Această obligaţie este o
formă de răspundere civilă strictă, aşa cum am arătat anterior, cu excepţia faptului că ea se bazează
pe cerinţele impuse de o lege.
Legea asigurării forţei de muncă. O lege tipică de asigurare a forţei de muncă ar cere ca
fiecare patron sau companie să prevadă o serie de indemnizaţii pentru prejudiciile suferite în timpul
lucrului sau pentru bolile cu caracter profesional.
Aceste indemnizaţii au ca scop să despăgubească un angajat care a suferit un accident de
muncă sau care s-a îmbolnăvit, pentru cheltuielile medicale, pentru pierderea veniturilor, ca urmare
a pierderii temporare a capacităţii de muncă şi pentru recuperare.
Dacă se întâmplă ca angajatul să moară datorită accidentului de muncă sau bolii profesionale
contractate, compania trebuie să plătească o sumă de bani pentru înmormântare şi compensaţii
supravieţuitorilor (soţ sau soţie şi copii).
Pentru a încasa aceste indemnizaţii compensatorii, un angajat nu trebuie să demonstreze
neglijenţa managementului companiei. Angajatul trebuie să demonstreze numai faptul că accidentul
sau boala contractată se datorează condiţiilor de lucru.
Cu alte cuvinte, el trebuie să evidenţieze faptul că mediul în care lucrează şi specificul muncii
pe care o desfăşoară sunt singurele surse ale evenimentului produs, satisfăcând astfel condiţiile
sistemului de compensare.
Cei mai mulţi patroni cumpără asigurări pentru forţa de muncă proprie pentru a-şi putea achita
obligaţiile ce le revin în cadrul sistemului legislativ de compensare a angajaţilor.

6. Asigurarea de răspundere civilă a producătorului


Asigurarea de răspundere civilă a producătorului a apărut şi se practică datorită faptului că toţi
cei care vând o marfă au o răspundere faţă de cei ce o folosesc sau o consumă.
Prin utilizarea ei se pot produce vătămări corporale, îmbolnăviri, deces sau rănire, pierderi sau
prejudicii materiale.
Orice defect de fabricație, orice viciu al ambalajelor sau ale instrucțiunilor de utilizare ale
produselor poate conduce la crearea unor prejudicii cu consecințe serioase asupra bunului mers al
afacerii: retragerea de pe piață a produselor, imposibilitatea de a mai obține venit din vânzarea
acestora, obligația de plată a unor despăgubiri importante.

74
Asigurarea de răspundere civilă a producătorului oferă protecție financiară necesară în astfel
de situații și ajută la acoperirea prejudiciilor produse neintenționat, ca urmare a lansării pe piață a
unor produse defectuoase.
Asigurarea de răspundere civilă a producătorului se derulează în conformitate cu legislaţia şi
specificul ţării în care se practică.

7. Asigurarea de răspundere civilă în caz de nerambursare


a creditelor acordate
Asigurarea de răspundere civilă în caz de nerambursare a creditelor acordate în termen se
încheie între compania de asigurare şi agentul economic care a primit împrumut de la bancă .
Obiectul acestei asigurări este răspunderea posesorului de credit faţă de banca care i-a oferit
împrumutul pentru stingerea integrală şi la trermen a creditului respectiv, inclusiv şi a dobânzii.
În asigurare se ia o parte din suma creditului în proporţie de 50-90%. Suma de asigurare va fi
egală cu suma creditului.
Ca eveniment asigurat se consideră lipsa încasării de către bancă în termenul stabilit în
contract a creditului acordat împreună cu dobânda .
Răspunderea asigurătorului apare în momentul în care asiguratul nu a întors băncii creditoare
suma stabilită în contractul de creditare la expirarea termenului de plată.
Primele de asigurare depind de perioada asigurării (timpul de creditare), gradul de risc
(solvabilitatea debitorului).
După achitarea băncii creditoare a despăgubirii de asigurare, asigurătorului îi revin în limita
sumei achitate toate drepturile băncii ce rezultă din contractul de creditare.

Tema 10: Asigurarea de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule

1. Interesul asigurării prin efectul legii de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule.


2. Elementele asigurării de răspundere civilă auto.
3. Evaluarea pagubei și stabilirea despăgubirii.
4. Efectele contractului de asigurare.
5. Asigurarea răspunderii transportatorilor față de călători.
1. Interesul asigurării prin efectul legii de răspundere civilă a
deţinătorilor de autovehicule
Importanţa asigurărilor auto este aproape indiscutabilă considerând că anume prin şi cu
transporturile auto se realizează majoritatea activităţilor economice, oferind mobilitate în timp
călătorilor şi agenţilor economici care beneficiază de aceste servicii.
Milioane de persoane suferă anual vătămări corporale și decedează în accidente, iar decesul
neaşteptat al unui membru al familiei, avarierea automobilului pot avea efecte financiare
semnificative asupra unui individ sau asupra unei familii.
Conducerea automobilului sub influenţa alcoolului, medicamentelor sau drogurilor cauzează
multe accidente și decese provocate de agresiunea conducătorilor auto: viteza ridicată,
nerespectarea distanţei, adormirea la volan, pătrunderea pe contrasens etc.
Implicaţiile financiare ale accidentelor auto sunt foarte mari, acestea cuprind valoarea
daunelor la bunuri, cheltuelile medicale, pierderea venitului, serviciile medicale de urgenţă,
onorariile avocaţilor.
Tabelul 31
Conducătorii auto iresponsabili
75
Nr. Categorii de Caracteristici
conducători
1. Conducătorii auto provoacă accidente care vătămează sau produc pagube, de cele mai
neasiguraţi multe ori, ei nu pot plăti pentru prejudiciile cauzate.
2. Conducătorii consumul de alcool, droguri, folosirea unor medicamente precum
auto aflaţi sub sedativele (medicamente calmante) afectează: atenţia, timpul de
influenţa reacţie şi capacitatea de decizie, accidentele apărând ca consecinţă a
alcoolului, imprudenţii persoanelor ce urcă la volan în astfel de situaţii.
medicamentelor
sau drogurilor
3. Alţi conducători sunt incluşi cei care în mod obişnuit încalcă legile de circulaţie, cei
auto supuşi unor implicaţi într-un număr mare de accidente rutiere şi cei care sunt
riscuri majore vinovaţi de comiterea unor delicte (fapt nepermis de legea penală)
grave, precum conducerea neglijentă sau conducerea în cazul în care
permisul este suspendat.

Un exemplu de iresponsabilitate care nu s-a soldat cu jertfe, ar fi proporția de 1 la 100 000.


Asigurarea unor astfel de conducători auto este una riscantă, datorită probabilităţii mari de
producere a riscului de accidentare a altor persoane, dar şi de aceea că modalitatea de conducere nu
este cunoscută de asigurători.
În mod obişnuit, asigurătorii ezită să asigure şoferii tineri şi fără experienţă, în special bărbaţii
tineri şi necăsătoriţi, deoarece datele statistice demonstrează că asemenea persoane sunt mult mai
des implicate în accidente auto.

2. Elementele asigurării de răspundere civilă auto


Asigurarea de răspundere civilă auto are un pronunţat caracter social, fiind destinată să
protejeze victimele accidentelor de circulaţie, prin repararea prejudiciilor suferite de acestea
(avarierea ori distrugerea bunurilor sau vătămarea corporală ori decesul unor persoane).
Fiind considerată de o mare importanţă pentru populaţie, a fost reglementată prin acte
normative specifice: Legea RM nr. 407 din 21.12.2006 „Cu privire la asigurări”; Legea nr. 414 –
XVI din 22 12. 2006 „Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube
produse de autovehicule” şi Hotărârea Guvernului RM nr. 956 din 28.12.1994, asigurarea de
răspundere civilă auto este obligatorie pentru toţi deţinătorii de autovehicule.
Asigurarea prin efectul legii de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule cuprinde
următoarele tipuri:
1. Asigurarea prin efectul legii de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule şi vehicule
electrice urbane. (obligatorie)
2. Asigurarea de răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători (obligatorie)
3. Asigurarea internaţională de răspundere civilă „Carte Verde”
Obiectul AORCA îl constituie răspunderea civilă a posesorului de autovehicul pentru paguba
sau vătămarea corporală produsă prin accident pe teritoriul RM, iar în caz de accident, păgubitul
primeşte compensarea prejudiciului nu de la vinovatul de accident, dar din partea companiei unde a
fost asigurat.

76
Subiecţi ai asigurării sunt toţi deţinătorii de autovehicule supuse înmatriculării în Republica
Moldova şi folosite pe drumurile publice din ţara noastră.
Tabelul 32
Răspunderea asigurătorului în funcţie de circumstanţele producerii pagubelor

Caz asigurat Caz neasigurat

Accidentul cu cauzarea de prejudicii: Accidente cauzate de:


- atât în timpul deplasării cât şi în timpul staţionării - forţă majoră;
autovehiculului; - acţiuni sau măsuri militare în
- în urma desprinderii accidentale a remorcilor, timp de război;
semiremorcilor sau ataşelor; - calamităţi naturale;
- produse de dispozitivile sau de instalaţiile cu care a fost - explozii nucleare;
echipat autovehiculul; - radiaţie sau poluare radioactivă;
- ca urmare a scurgerii, risipirii sau căderii accidentale a - culpa exclusivă a păgubitului.
substanţelor, materialelor sau obiectelor transportate;
- la urcarea în autovehicul cât şi la coborâre din el.

În practică se cunosc următoarele modalități de contractare a AORCA:


1. Dacă la moment se cumpără un autovehicul nou, asigurarea RCA se poate încheia chear la
vânzător, cu reprezentantul asigurătorului autorizat, este recomandat, dat fiind că asigurarea intră în
vigoare imediat și noul posesor dispune de asigurarea RCA char și pe parcursul primului drum
efectuat.
2. Dacă autovehiculul este procurat în leasing, caz în care proprietarul este societatea de
leasing, obligația încheierii RCA revine acestuia din urmă.
3. Daca se va achizitiona un autovehicul second hand, asigurarea RCA a proprietarului iniţial
(vânzător) va înceta în momentul intrarii în vigoare a contractului de vânzare-cumparare. Deci
asigurarea RCA anterioara nu se moşteneşte de către noul proprietar, de aceea se recomandă ca
acest lucru să-l facă cumpărătorul.
Contractul de asigurare se încheie obligatoriu din 09.03.2007 cu orice societate de asigurare
autorizată în acest sens.
Pentru a încheia o polița de asigurare RCA trebuie îndeplinite următoarele condiții:
1. Autovehiculul să fie înmatriculat / supus înmatriculării sau înregistrat în RM;
2. Prezentarea buletinului și permisul de conducere a persoanelor admise la conducere;
3. Prezentarea documentelor de identificare ale autovehiculului – certificat de înmatriculare;
4. Prezentarea procurii sau alt act care certifică dreptul de proprietate al persoanei care urmează să
înmatriculeze autovehiculul (după caz).
Atât forma şi conţinutul cererii, contractului de asigurare, cât şi poliţele de asigurare RCA şi
Carte Verde sunt unice pentru toţi asigurătorii şi se stabilesc de către Autoritatea de Supraveghere a
Asigurărilor.
În corespundere cu Hotărârea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr-50/8 din 30.11.2012
„Cu privire la procesarea electronică a documentelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă
auto”, începând cu 01 februarie 2013, procesarea cererii, contractului şi poliţei/certificatului de
asigurare obligatorie de răspundere civilă auto se efectuează în regim online prin intermediul RCA
DATA.

77
Sistemul Informaţional Automatizat de Stat RCA Data permite operarea cu informaţii
veridice, care sunt utilizate la determinarea exactă a primei de asigurare pe care urmează să o
plătească fiecare asigurat în dependenţă de factorii de risc individuali, în special prin sistemul
bonus-malus.
Totodată, permite schimbul de informaţii cu organele afacerilor interne în scopul exercitării
funcției de control privind posesia asigurării RCA și Carte Verde, cât și contracararea fraudelor
legate de încheierea contractelor de asigurare cu date anterioare producerii accidentelor rutiere.
La contractarea unei asigurări, posesorul de autovehicul este obligat să permită asigurătorului
să verifice starea tehnică a autovehiculului şi să expună în cerere istoricul daunelor.
Polița de asigurare este încheiată de obicei pentru un termen de 12 luni, dar există şi cazuri în
care termenul este mai mic, însă nu trebuie să fie mai mic de 15 zile. De ex.: autovehiculele utilizate
în activităţi sezoniere; înmatriculate cu numere temporare.
Răspunderea asigurătorului începe din momentul indicat în poliţă şi încetează la ora 24.00 a
ultimei zile de valabilitate înscrise în poliţă. Poliţa de asigurare se eliberează numai după achitarea
primei de asigurare.
Prima de asigurare aferentă asigurării obligatorii de răspundere civilă auto internă se
stabileşte şi se actualizează cel puţin o dată pe an de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare
(CNPF) după "Metodologia de calcul a primei de asigurare de bază şi a coeficienţilor de
rectificare", aprobată de Guvern prin Hotărârea nr.318 din 17 martie 2008. Conform acestei
metodologii, prima de asigurare se calculează în funcţie de prima de asigurare de bază, la care se
aplică coeficienţii de rectificare stabiliţi şi sistemul bonus-malus.
Pentru calculul preţului poliţei RCA pentru un anumit client, asigurătorul va aplica la prima
de bază coeficienţii de rectificare stabiliţi de CNPF în dependență de următorii factori:
 statutul juridic al asiguratului – persoană fizică sau persoană juridică;
 teritoriul utilizării autovehiculului – zonă rurală sau urbană;
 locul înmatriculării autovehiculului;
 tipul contractului în dependență de numărul persoanelor admise la conducere – limitat sau
nelimitat;
 caracteristicile tehnice ale autovehiculului – tipul autovehiculului, capacitatea cilindrică, numărul
locurilor;
 vârsta asiguratului și stagiul în conducere al acestuia, inclusiv vârsta și stagiul în conducere al
persoanelor admise la conducere;
 perioada de asigurare, la care se adaugă alţi doi coeficienţi, stabiliţi prin hotărârea Autorităţii de
supraveghere: cuantumul cheltuielilor efective ale asigurătorului şi cuantumul marjei de profit
incluse în factorul de încărcare a primei de asigurare de bază.
Legea nr.414/2006 nu permite asigurătorilor să încaseze prime de asigurare sub cuantumul
primelor calculate în funcţie de prima de asigurare de bază şi coeficienţii de rectificare,
cu excepţia următoarelor cazuri:
 reduceri de până la 25% din primele de asigurare persoanelor fizice pensionate şi persoanelor cu
deficienţe locomotorii, posesori de motocicluri şi de autoturisme adaptate infirmităţii lor;
 reduceri până la 60% din primele de asigurare la încheierea contractelor de asigurare obligatorie
de răspundere civilă auto internă cu persoane juridice care activează în domeniul transportului
internaţional de mărfuri şi pasageri, încadraţi în sistemul TIR-CARNET şi INTER-BUS, exclusiv în
situaţia în care transportatorii internaţionali fac dovada deţinerii certificatului de asigurare „Carte
Verde” valabil pentru o perioadă de 12 luni.

78
Persoanele fizice pensionate nu pot beneficia de reduceri dacă în contract sunt indicate ca
fiind admise să conducă autovehiculul persoane care nu sunt pensionate sau dacă contractul este
încheiat fără indicarea persoanelor admise să utilizeze autovehiculul (număr nelimitat de utilizatori).
Sistemul Bonus-Malus reprezintă un sistem ce stabileşte un set de reduceri şi majorări a
primei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă în funcţie de istoricul daunelor
asiguratului, inclusiv şi a persoanelor indicate în contractul de asigurare ca fiind admise să utilizeze
autovehiculul, în anul anterior.

3. Evaluarea pagubei și stabilirea despăgubirii


În cazul producerii daunei ambii participanți la producerea accidentului trebuie să completeze
formularul de constatare a accidentului la poliție. Vinovăția se stabilește de organul de poliție pe
baza descrierii exacte a evenimentului.
Persoana păgubită trebuie sa se adreseze asiguratorului celui care este vinovat de producerea
daunei, cu procesul verbal de constatare de la politie și cu copia poliţei de asigurare RCA a
vinovatului de producerea daunei
Asigurătorul intentează în justiţie acţiune în regres împotriva persoanei vinovate în cazul în
care:
a) paguba a fost cauzată premeditat, inclusiv prin încălcarea intenţionată a regulilor de circulaţie
rutieră;
a) accidentul a fost produs de o persoană în timpul comiterii unei crime premeditate în
încercarea de a se ascunde de urmărire:
b) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fără consimţământul
asiguratului.
Despăgubirea de asigurare va fi stabilită şi acordată în limitele răspunderii Asigurătorului.
Limitele răspunderii sunt:
a) 1 milion de lei pentru o victimă sau de 5 milioane de lei, indiferent de numărul victimelor,
în cazul vătămării corporale (per caz);
b) 1 milion de lei, indiferent de numărul victimelor, în cazul daunelor materiale;
c) Cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată, cheltuieli de limitare a
pagubelor, de tractare, păstrare, expertize tehnice.
Despăgubiri se plătesc indiferent de numărul cazurilor de accidente care au avut loc în
termenul de asigurare.
4. Efectele contractului de asigurare
Având caracter sinalagmatic, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru
prejudicii produse prin accidente de vehicule creează obligaţii atât în sarcina asiguratului cât şi în
sarcina asigurătorului. Producerea cazului asigurat dă naştere la dreptul terţului păgubit de a solicita
plata despăgubirilor, precum şi dreptul asiguratului de a încasa indemnizaţia pe care a plătit-o
terţului păgubit cu valoare de despăgubiri.
Din aceste considerente, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru
prejudicii produse prin accidente de vehicule dă naştere la două categorii de efecte juridice. Efectele
juridice anterior producerii cazului asigurat şi efectele juridice rezultate ca urmare a producerii
cazului asigurat, materializate în obligaţiile asiguratului şi ale asigurătorului în raport de cele două
momente.
Tabelul 33
Obligațiile părților contractante la producerea cazului asigurat
79
Obligaţiile Asiguratului Obligaţiile Asigurătorului
Până la producerea cazului asigurat
Să plătească prima de asigurare și să exploateze Să informeze asiguraţii cu condițiile contractului
autovehiculul cu diligenţa unui bun proprietar. de asigurare.
După producerea cazului asigurat
Să întreprindă măsuri pentru diminuarea Să deschidă dosar de daune;
pagubelor produse;
Să înştiinţeze imediat organele de poliţie sau alte Să examineze bunurile avariate şi să încheie, în
organe competente, cerând întocmirea termen de 5 zile lucrătoare din data primirii
procesului-verbal, privind cauzele şi cererii persoanei păgubite privind despăgubirea
circumstanţele accidentului de circulaţie precum de asigurare, un proces-verbal de constatare a
şi pagubele provocate; pagubelor;
Să înştiinţeze timp de 48 ore asigurătorul de Să închidă dosarul de daune privind pagubele
producerea accidentului şi să pună la dispoziţia materiale în cel mult 15 zile calendaristice din
păgubiţilor informaţiile necesare despre data depunerii de către păgubit a ultimului
asigurător; document necesar finalizării dosarului;
Să prezinte Asigurătorului procesul verbal al Să achite despăgubirea de asigurare în termenul
Poliţiei Rutiere, schema accidentului rutier, ce nu depășește 3 luni din momentul
certificatul medical, nota explicativă a părţilor şi recepționării cererii cu privire la compensarea
martorilor, pretenţiile persoanei păgubite în scris prejudiciului.
şi alte documente ce vizează accidentul în cauză
necesare pentru stabilirea cauzelor şi
circumstanţelor accidentului.

Fondul de protecţie a victimelor străzii (FPVS) este destinat plăţilor de despăgubiri pentru
avarierea ori distrugerea de bunuri și vătămări corporale sau deces, dacă autovehiculul sau autorul
accidentului a rămas neidentificat ori posesorul autovehiculului răspunzător de producerea
accidentului nu a respectat obligaţia de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto sau
autovehiculul a fost obţinut pe cale ilicită.
Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, este gestionat de Biroul Național al Asigurătorilor
Auto, fiecare companie contribuie la acest fond cu 2% din banii acumulați din vânzările RCA.
Orice persoană poate să-și depună dosarul la BNAA, cu o singură condiție: cel care i-a avariat
autovehicul sau i-a produs vătămări corporale să nu fi avut RCA sau a fugit de la locul faptei și a
rămas neidentificat. După ce i-au fost acceptate actele, persoana primește ajutor financiar în cel
mult 90 de zile.

5. Asigurarea răspunderii transportatorilor față de călători


Asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor se aplică la transportarea
organizată a călătorilor cu transportul aerian, auto, feroviar și fluvial și nu se extinde asupra
transportatorilor care efectuează transportarea călătorilor:
 cu transportul auto urban, inclusiv cu taximetrele și transportul electric;
 cu transportul auto suburban, cu bacul, precum si cu transportul fluvial pe traseele pentru
plimbări și excursii.

80
Transportatorii sunt obligați să încheie anual cu asigurătorii contracte de asigurare obligatorie
de răspundere civilă a transportatorilor față de călători. Contractul de asigurare se încheie până la
obținerea licenței de efectuare a transportărilor de pasageri.
Obiect al asigurării este răspunderea civilă a transportatorilor pentru prejudiciul cauzat vieții,
sănătății și bunurilor călătorilor.
Subiect al asigurării poate fi persoana juridică, indiferent de tipul de proprietate și forma de
organizare juridică, ori persoana fizică care, în baza licenței, obținute în ordinea cuvenită,
efectuează transportarea organizată a călătorilor cu transport aerian, auto, feroviar și fluvial și a
încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă faţă de călători.
Prima de asigurare se stabilește în cuantum de până la 1% din suma volumului anual de
transportare a călătorilor. Procedura şi termenele depunerii primelor de asigurare se stabilesc în
contractul de asigurare.
Limitele răspunderii asigurătorului:
In cazul vătămării corporale sau decesului călătorului în urma accidentului în transport,
despăgubirea de asigurare se plătește în marimea prejudiciului efectiv cauzat, confirmat de organele
competente și de documentele privind cheltuielile suportate de victima sau de reprezentanții ei,
limitată la un plafon egal cu echivalentul a 10 000 de dolari S.U.A. (la data survenirii efective a
cazului asigurat), indiferent de tipul mijlocului de transport.
Despăgubirea de asigurare pentru prejudiciul cauzat de vătămarea corporală sau de decesul
victimei include:
1. Câștigul ratat în timpul perioadei de incapacitate temporară de muncă, dar nu mai mult
decât echivalentul a 20 de dolari S.U.A. pentru fiecare zi de incapacitate de muncă;
2. Cheltuielile pentru tratament, procurarea de medicamente necesare, protezare și îngrijire,
confirmate de avizul instituției medicale, precum și cheltuielile de transport ale victimei și, după
caz, ale persoanei care o însoțește;
3. În cazul invalidității, în afară de plățile prevăzute la p.1) și 2), câștigul ratat în toată
perioada invalidității calculat după metodica aplicată în organele de asigurare socială;
4. Cheltuielile de funeralii:
5. Partea câștigului de care, în cazul decesului victimei, au fost lipsite persoanele inapte de
muncă întreținute de ea sau având dreptul la întreținerea ei.
Durata de protecție prin asigurare:
Despăgubirea de asigurare se acordă pentru prejudiciul cauzat călătorilor din momentul
îmbarcării lor în mijlocul de transport la stația de plecare și până la momentul coborârii din mijlocul
de transport la stația terminus, inclusiv transbordările pe rută.
Persoanele care au dreptul la despăgubirea de asigurare sunt:
 călătorii care efectuează călătorii în baza documentului de călătorie;
 călătorii care efectuează călătorii fără achitare în baza legitimației sau a altor documente,
eliberate în conformitate cu legislația, care le autentifică dreptul la călătorie.
Plata despăgurii de asigurare:
Despăgubirea de asigurare se plătește în cuantumul valorii reale al prejudiciului cauzat
călătorului în temeiul actului asupra accidentului în transport întocmit de organele care efectuează
controlul asupra securității circulației, certificatului eliberat de organizația autorizată să confirme
decesul sau să determine gradul de vătămare corporală, precum și în temeiul documentelor care
confirmă cheltuielile pentru tratament, procurarea de medicamente necesare, protezare și îngrijire în
legătură cu cazul asigurat.
81
TEMA 11: Asigurarea internațională de răspundere civilă Carte Verde

1. Reglementarea juridică a asigurării obligatorii de răspundere civilă Carte Verde.


2. Contractarea asigurării internaționale de răspundere civilă auto Carte Verde.
3. Efectele contractului de asigurare.

1. Reglementarea juridică a asigurării obligatorii de răspundere


civilă Carte Verde
Carte Verde este o asigurare obligatorie externă pentru toţi posesorii de autovehicule, care
pleacă peste hotare şi acoperă daune provocate terţilor (cetăţeni ai ţării respective) în urma unor
accidente de circulaţie (daune materiale sau vătămări corporale).
Asigurarea de răspundere civilă în baza poliţelor internaţionale Carte Verde este reglementată
în prezent de Legea Nr. 407 din 21.12.2006 cu privire la asigurări, intrată în vigoare la 06.04.2007
şi de Legea Nr. 414 din 22.12.2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru
pagube produse de autovehicule, intrată în vigoare la 09.09.2007. Evident că principalul obiect de
reglementare a legii este AORCA şi doar câteva articole menţionează ARCCV.
Prevederile ARCCV sunt supuse standardelor internaţionale şi a cerinţelor Consiliului
Birourilor „Carte Verde”. Regulamentele adoptate de CNPF referitor la AORCA cuprind prevederi
similare pentru ARCCV.
Cadrul juridic al ARCCV poate fi modificat foarte neaşteptat din cauza reglementărilor
internaţionale, care sunt aduse la cunoştinţa companiilor prin intermediul Biroului Naţional al
Asigurătorilor de Autovehicule, ce reprezintă interesele Consiliului Birourilor pe teritoriul
Republicii Moldova.
Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule este veriga obligatorie care are un rol
important atât în achitarea despăgubirilor de către companiile de asigurare, ce se efectuează în cazul
vinovăţiei autovehiculelor înregistrate în Republica Moldova, cât şi în cazul achitărilor efectuate
păgubiţilor din Republica Moldova, care au avut de suferit accidente săvârşite de autovehicule
înmatriculate peste hotare.
La fel Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule administrează banii acumulaţi în
Fondul de Compensare şi garanţia bancară externă. Fondul de compensare are rolul de a acoperi
pagubele, ce nu sunt acoperite din variate motive de companiile de asigurare. Spre exemplu, el este
utilizat pentru acoperirea plăţilor efectuate pe certificatele Carte Verde false sau pentru o companie
care nu este în stare sau nu doreşte să achite despăgubirile. Garanţia bancară externă are rolul de
acoperi despăgubirile în cazuri excepţionale, adică când însuşi Biroul Naţional al Asigurătorilor de
Autovehicule nu este în stare să achite despăgubirea.
Republica Moldova are statut de membru asociat şi din cauza dată este obligată să menţină
garanţia bancară externă. Odată cu integrarea europeană Republica Moldova ar putea deveni
membru permanent şi în viitorul mai îndepărtat autovehiculele noastre ar putea călători prin statele
UE fără necesitatea procurării certificatelor Carte Verde, deoarece AORCA ar putea include şi
ARCCV. Deci, AORCA şi ARCCV ar putea fuziona la un moment şi forma un tip de asigurare unic.
RM a fost admisă de către Asambleia Generală a Consiliului Interbirouri de la Londra ca
membru al sistemului internaţional Carte Verde iar de la 01.08.2001 a obţinut dreptul de a emite
propria poliţă de asigurare internaţională Carte Verde şi la etapa actuală ea ocupă un loc de invidiat
în structura pieţii asigurărilor.

82
ARCCV au un preţ mult mai ridicat decât AORCA, deoarece este un produs destinat ţărilor
europene, unde daunele survenite din urma accidentelor sunt cu mult mari decât în Republica
Moldova.
Necătând că în Republica Moldova, măcar că formal, AORCA acoperă şi daunele aduse vieţii
şi sănătăţii, cetăţenii Republicii Moldova de facto solicită doar repararea prejudiciului material
cauzat autovehiculului în urma accidentului, ignorând alte daune.
În ţările UE situaţia este inversă - cele mai mari despăgubiri sunt achitate pentru daune aduse
vieţii şi sănătăţii oamenilor, deoarece achitările în cazul decesului sau invalidităţii unei persoane
poate continua ani în şir urmaşilor persoanei.
Piaţa ARCCV a fost adesea în mijlocul „războaielor” între companiile concurente, ceea ce a
cauzat fluctuaţii importante pe piaţă. Aceste conflicte aveau variate motive – primirea noilor
membri, ridicarea cuantumului fondului de garanţie, alegerea programului de reasigurare şi a
brokerului de reasigurare.

2. Contractarea asigurării internaționale de răspundere civilă auto


Carte Verde
În conformitate cu hotărărea Comisiei Naționale a Pieței Financiare nr.50/8 din 30.11.2012 cu
privirea la procesarea electronică a documentelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto,
încheierea contractrului de asigurare Carte Verde se efectuează doar prin sistemul informațional
automatizat de stat RCA Data.
Forma, conţinutul cererii, contractul, poliţele cât şi tarifele pentru cumpărarea unei asigurări
Carte Verde sunt aceleaşi la toate societăţile, care activează în domeniul asigurărilor de răspundere
civilă auto.
Asigurarea Carte Verde nu se plăteşte în funcţie de risc, ci în funcţie de numărul de zile sau
luni în care este nevoie de ea şi zona în care pleacă.
Pentru contractarea asigurării, asiguratul depune o cerere în scris unde se indică:
1. Pentru persoane juridice – denumirea şi numărul de identificare de stat;
2. Pentru persoane fizice – numele, prenumele, data naşterii şi codul personal;
3. Adresa conform datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice sau domiciliul, conform
buletinului de identitate – pentru persoane fizice;
4. Posesor (utilizator )
a) se scrie numărul de înmatriculare al autovehiculului în baza datelor certificatului de
înmatriculare, contractul de locaţiune, leasing etc ;
b) masa totală ;
c) capacitatea cilindrică a motorului şi numărul de locuri;
d) remorca (numărul de înmatriculare de stat);
5. Perioada asigurării – se indică perioada (de la – până la)
6. Zona teritorială de acoperire (ZonaI, ZonaII, Zona III)
Cererea este semnată de către asigurat cu indicarea datei prezentării cererii şi reprezentantul
asigurătorului.
Solicitantul prezintă următoarele acte :
 Buletinul de identitate sau paşaportul ;
 Permis de conducere;
 Alte acte, după caz ce atestă dreptul de posesiune asupra autovehiculului (procură, contract
de locaţiune, contract de leasing etc.)
83
Locaţiune - chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară sau un contract
prin care una dintre părţi se obligă să procure şi să asigure celeilalte părţi folosinţa unui lucru pentru
un termen determinat în schimbul unei sume de bani.
Asigurarea auto Carte Verde se poate încheea pe o perioadă de 15 zile –12 luni.
Încheierea contractului este confirmat prin eliberarea poliţei de asigurare Carte Verde,
numărul de serie a căruia va corespunde numărului de serie a contractului. Eliberarea acestor două
documente cu numere diferite este interzisă.
Documentele internaţionale de asigurare Carte Verde cu corectări sau modificări sunt
considerate ca nevalabile. În cazul în care unul din aceste două documente este completat incorect,
se consideră anulate ambele şi nu sunt admise în circulaţie. La darea de seamă agentul sau brokerul
va anexa aceste documente ca fiind incorecte.
Formularul contractului deasigurare Carte Verde este îndeplinit în 2 exemplare cu indicarea
seriei şi numărului poliţei de asigurare internaţională Carte Verde, data emiterii şi localitatea.
În contractul de asiguratre sunt indicate date despre :
Asigurător - denumirea companiei, numele persoanei, care a încheiat contractul (agent, broker
de asigurare), adresa, telefon/fax codul fiscal al companiei.
Asigurat – denumirea/numele şi prenumele asiguratului; adresa deplină telefon/fax, codul
fiscal (persoane juridice), cod personal (persoane fizice).
Prima de asigurare se va indica în EURO, conform tabelului de prime pentru perioada
încheierii contractului de asigurare (15 zile -12 luni) în MDL la cursul stabilit de BNM.
În contract se va indica data achitării primei şi perioada pentru care urmează a fi încheiat
contractul. Contractul de asigurare este semnat în mod obligatoriu de către asigurător (agent,
broker) şi asigurat.

Tabelul 34
Zonele valabilității poliţelor de asigurare internaţională auto Carte Verde

Zona tarifară I Zona tarifară II Zona tarifară III


Belorusia Belorusia Toate ţările membre ale
Ucraina Ucraina Sistemlui Carte Verde
Federaţia Rusă

Țările member ale Sistemului Carte Verde, Zona III:


(A)Austria, (B) Belgia, (BG) Bulgaria, (CY) Cipru, (CZ) Cehia, (D) Germania, (DK)
Danemarca, (E) Spania, (EST) Estonia, (F) Franţa, (FIN) Finlanda, (GB) Marea Britanie, (GR)
Grecia, (H) Ungaria, (HR) Croaţia, (I) Italia, (IRL) Irlanda, (IS) Islanda, (L) Luxemburg, (LT)
Lituania, (LV) Letonia, (M) Malta, (N) Norvegia, (NL) Olanda, (P) Portugalia, (PL) Polonia, (RO)
România, (S) Suedia, (SK) Slovacia, (SLO) Slovenia, (CH) Elveţia, (AL) Albania, (AND) Andorra,
(AZ) Azerbaijan, (BIH) Bosnia şi Herţegovina, (BY) Belarus, (IL) Israel, (IR) Iran, (MA) Maroc,
(MD) Moldova, (MK) Macedonia, (MNE) Muntenegru, (RUS) Rusia, (SRB) Serbia, (TN) Tunisia,
(TR) Turcia, (UA) Ukraina.
Pe verso–ul primelor două file sunt enumerate ţările membe ale Sistemului Carte Verde,
prezentăndu-se adresele şi telefoanele Birourilor Carte Verde din aceste state.
Poliţa de asigurare constă în 3 file (original, duplicat şi copy), având aceeaşi serie şi număr.
84
După completare primele două file se remit asiguratului, dat fiind că fila I trebuie să rămână
întotdeauna la coducătorul auto, fila II se transmite părţii păgubite, în cazul în care asiguratul este
vinovat de survenirea accidentului de circulaţie în afara Republicii Moldova. Fila a III, Copy
rămâne la asigurător pentru evidenţa internă.
Ea trebuie completată cu pix în limba de stat doar pe I filă, astfel încât să se realizeze şi pe
celelalte două concomitent.
Pentru remorcă, poliţa de asigurare este emisă numai ca supliment (aparte nu se eliberează).
La completarea poliţei de asigurare pentru remorcă în Fila III Copy în mod obligatoriu se indică
numărul poliţei de asigurare “Carte Verde”, numărul de valabilitate al poliţei pentru autovehicul la
care este ataşată remorca. Poliţele de asigurare Carte Verde se completează după încasarea
mijloacelor băneşti şi pot fi realizate doar pentru mijloacele de transport auto înregistrate în
Republica Moldova.
Cota primei de asigurare se determină în dependenţă de:
- ţările în care pleacă asiguratul;
- tipul autovehiculului ;
- termenul de asigurare.
O caracteristică importantă a sistemului Carte Verde constă în faptul că limitele de asigurare
sunt influenţate de legislaţia ţării în care circulă autovehiculul. În unele ţări limitele despăgubirilor
nu există, adică sumele care ar putea fi eventual achitate pot ajunge limite enorme.
Se despăgubesc:
1. Sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească, cu titlu de despăgubire şi cheltuieli de
judecată, pentru prejudiciile de care este răspunzător faţă de terţele persoane păgubite ca urmare a
vătămării corporale sau a decesului, precum şi a avarierii sau distrugerii de bunuri printr-un accident
produs cu autovehiculul indicat în certificatul de asigurare Carte Verde.
2. Cheltuielile făcute de asigurat în procesil civil dacă a fost obligat la despăgubire,
cheltuielile pentru onorariul de avocat, taxele judiciare, cheltuielile de expertiză, dovedite cu acte.
Procedura și modul acordării despăgubirii pentru prejudiciile provocate:
1. Dacă persoana vinovată de producerea accidentului este rezidentă în ţara unde a avut loc
cazul asigurat, prejudiciul va fi compensat de compania de asigurări la care este asigurată persoana
vinovată de accident;
2. Dacă persoana vinovată de producerea accidentului nu este rezidentă în ţara unde a avut loc
cazul asigurat, prejudiciul va fi compensat prin intermediul Biroului Naţional al Asigurătorilor
mijloacelor de transport al ţării pe teritoriul căreia a avut loc cazul asigurat.
Asiguratul trebuie să păstreze certificatul Carte Verde, dat fiind că în caz de deteriorare sau
furt al acestuia nu se eliberează duplicate, iar ca urmare a unui accident asigurătorul nu va răspunde
nici pentru o daună.
Certificatul Carte Verde poate fi restituit de asigurat numai în cazuri absolut speciale,
justificate cu documente, şi numai înainte de la data intrării în vigoare a asigurării, ca urmare a
imposibilităţii efectuării călătoriei în străinătate. Dacă asigurarea Carte Verde este valabilă la data
solicitării restituirii, primele de asigurare nu se mai restituie în nici un caz.

3. Efectele contractului de asigurare


RCA Data permite schimbul de informație cu autoritățile statului, precum și cu societățile de
asigurări cu scopul de a efectua controlul asupra deținerii și asupra autenticității poliței de asigurare
Carte Verde.
Tabelul 35
85
Obligațiunile părților contractante

Obligaţiunile asigurătorului Obligațiile asiguratului


Să aducă la cunoştinţa solicitantului condiţiile Să informeze imediat poliția și autoritățile
de asigurare; competente despre producerea accidentului
rutier, cu cerința de a documenta cazul, indicând
toate circumnstanțele producerii accidentului
precum și prejudiciul cauzat;
Să atragă atenţia asiguratului la obligaţia de a Să informeze asigurătorul cu care a încheiat
înştiinţa asigurătorul privind producerea contractul de asigurare Carte Verde despre
cazului asigurat imediat după producerea producerea accidentului rutier, inclusiv să
acestuia, cât şi după întoarcerea în ţară;
comunice datele referitoare la prejudiciul cauzat
și numele victimelor;
Să plătească despăgubiri în limitele impuse de Să prezinte părții vătămate în urma accidentului
statul unde s-a produs accidentul ; rutier și poliției polița de asigurare Carte Verde,
dacă asiguratul poartă răspundere pentru
prejudiciul cauzat, fapt în care, obligațiile
asiguratului față de persoanele terțe se condideră
executate iar răspunderea și-o asumă Biroul
”Carte Verde” din țara respectivă.

Asiguratul trebuie să întreprindă toate acțiunile necesare pentru a diminua pagubele survenite
în urma accidentului rutier;
Completarea la locul accidentului şi prezentarea formularului “Constatare amiabilă de
accident”, asigurătorului este obligatorie, chiar şi în cazul în care asiguratul consideră că nu a fost
vinovat în producerea accidentului de autovehicule.
Tabelul 36
Drepturile părților contractante

Drepturile asigurătorului Drepturile asiguratului


Să verifice dacă autovehiculul este Să scrie lămuriri, inclusiv şi pe formularele de
înmatriculat/supus înmatriculării în Republica constatare a circumstanţelor accidentului în
Moldova; limba maternă sau în altă limbă pe care o
cunoaşte;
Să verifice la prezentarea actelor: certificat de Să ceară un translator, care îi va traduce
înmatriculare a autovehiculului sau, după caz, conținutul documentelor întocmite de organele
alte acte ce atestă dreptul de posesiune asupra respective, în cazul în care nu cunoaște limba
autovehiculului (procură, contract de locaţiune, țării locului accidentului, înainte de a le semna.
contract de leasing, etc.).

86
În cazul în care asigurătorul moldovean nu-și onorează obligațiile față de biroul național al
statului, care a efectuat plata despăgubirii de asigurare, aceasta este recuperată din contul
mijloacelor acumulate în Fondul de Compensare, constituit prin contribuțiile asigurătorilor
moldoveni și administrat de Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule.

TEMA 12: Asigurarea facultativă auto CASCO

1. Importanţa asigurărilor de autovehicule.


2. Elementele asigurării facultative auto CASCO.
3. Combinarea asigurării facultative auto CASCO cu asigurarea obligatorie de răspundere.
civilă auto

1. Importanţa asigurărilor de autovehicule


Asigurările auto pot fi considerate ca făcând parte din categoria celor mai cunoscute tipuri de
asigurări.
Acest lucru se datorează, în principal, faptului că, în cazul acestor contracte de asigurare,
probabilitatea de producere a riscurilor asigurate este deosebit de ridicată, iar consecinţele
producerii unui accident rutier sunt semnificative şi, nu de puţine ori, puternic mediatizate.
Fiecare persoană trebuie să înţeleagă faptul că are posibilitatea de a-şi alege tipul de asigurare
care corespunde cel mai bine cerinţelor sale şi care îi oferă protecţia adecvată în calitatea sa de
individ, de membru al unei familii şi al unei societăţi. Costul unei poliţe de asigurare nu poate fi
comparat cu lipsa protecţiei oferită de aceasta, în condiţiile producerii unui eveniment nedorit.
Importanţa asigurărilor de autovehicule face ca această poliţă să poată fi încadrată în categoria
celor mai cunoscute şi mai bine vândute produse de asigurare. Consecinţele financiare ale avarierii
automobilului proprietate personală, în condiţiile actualei puteri de cumpărare a consumatorului din
ţara noastră, pot fi uneori catastrofale. Societăţile de asigurări care încheie asigurări de autovehicule
se confruntă cu numeroase probleme, determinate, în principal, de:
 frecvenţa mare a accidentelor auto;
 costurile ridicate pe care le implică accidentele auto;
 pierderile înregistrate în activitatea de subscriere;
 iresponsabilitatea unor conducători auto;
 starea tehnică a autovehiculelor aflate în circulaţie;
 gradul de dezvoltare a infrastructurii;
 posibilitatea de cumpărare a unei poliţe de asigurare.
Frecvenţa mare a accidentelor auto. Accidentele auto provoacă, anual, în întreaga lume,
milioane de victime. În ţara noastră, frecvenţa de producere a accidentelor se situează cu mult peste
media europeană.
Conducerea autovehiculelor sub influenţa alcoolului este cauza unei mari părţi din totalul
accidentelor. O serie de alte metehne ale conducătorilor auto, cum ar fi viteza excesivă,
nerespectarea distanţei regulamentare între autovehicule, adormirea la volan, pierderea controlului
autovehiculului şi pătrunderea pe contrasens, sunt, de asemenea, principalele cauze ale unui număr
mare de accidente rutiere. Una dintre tendinţele care se face simţită din ce în ce mai des, în special
în mediul urban, este aceea a accidentelor produse de agresivitatea la volan, aceasta reprezentând o
consecinţă a conducerii autovehiculului sub influenţa stresului şi a lipsei de respect faţă de ceilalţi
participanţi la trafic.

87
Costurile ridicate ale accidentelor auto. Implicaţiile financiare ale accidentelor auto sunt
foarte mari.
Acestea includ pagubele materiale generate de avarierea autovehiculelor, cheltuielile medicale
pentru vătămările corporale suferite de persoanele implicate în accident, serviciile medicale de
urgenţă, pierderile de venit înregistrate de aceste persoane, cheltuielile implicate de acţiunile în
justiţie şi onorariile avocaţilor etc.
Creşterea costurilor de reparare a autovehiculelor, precum şi creşterea taxelor legale au
contribuit, de asemenea, la creşterea costurilor implicate de accidentele auto.
Pierderile înregistrate în activitatea de subscriere. Pierderea din activitatea de subscriere se
înregistrează atunci când valoarea despăgubirilor plătite, împreună cu cheltuielile de funcţionare ale
unui asigurător, într-o anumită perioadă de timp, depăşesc volumul de prime încasate în aceeaşi
perioadă.
În asemenea cazuri, asigurătorii ar trebui fie să-şi actualizeze, periodic, nivelul primelor de
asigurare percepute la încheierea contractelor de asigurare, fie să procedeze la o selecţie mai atentă
a solicitanţilor de asemenea contracte de asigurare, în funcţie de gradul de expunere la risc.
Realitatea de pe piaţa Republicii Moldova a asigurărilor auto este însă cu totul alta.
Preţurile de „dumping” la aceste tipuri de poliţe, practicate de unele societăţi de asigurare, fac
aproape imposibilă recalcularea nivelului primelor de asigurare.
În dorinţa de a încheia cât mai multe contracte de asigurare, aceste societăţi recurg la una
dintre următoarele alternative:
 fie acceptă să compenseze pierderile înregistrate la asigurările auto cu veniturile înregistrate
din vânzarea celorlalte tipuri de produse de asigurare;
 fie recurg la o politică de „tergiversare” a soluţionării dosarelor de daună şi deci a acordării
despăgubirilor, ceea ce le permite să supravieţuiască, din punct de vedere financiar.
Iresponsabilitatea unor conducători auto. Conducătorii auto iresponsabili reprezintă o altă
problemă pentru acest produs de asigurare. Ei pot fi grupaţi în trei categorii principale, cu
menţiunea că o parte dintre aceştia pot aparţine, simultan, mai multor categorii:
 conducători auto neasiguraţi;
 conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului;
 alte categorii de conducători auto expuşi unor riscuri majore.
Conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sunt responsabili pentru producerea unui
număr mare de accidente de circulaţie. La fel ca în multe alte state, noul Cod Rutier a înăsprit
pedepsele pentru cei care încalcă legea.
În categoria conducătorilor auto expuşi altor riscuri majore sunt incluşi cei care, în mod
obişnuit, încalcă legile de circulaţie, precum şi cei care se fac vinovaţi de comiterea unor infracţiuni
grave, cum ar fi, de exemplu, conducerea fără permis sau conducerea autovehiculului în perioada în
care permisul este suspendat. Asigurarea acestei categorii de conducători auto implică acceptarea
preluării unor riscuri mult mai mari decât nivelul standard.
Starea tehnică a autovehiculelor aflate în circulaţie. Spre deosebire de restul ţărilor europene,
una dintre cauzele frecvente ale producerii accidentelor de circulaţie din ţara noastră o constituie
starea tehnică a autovehiculelor aflate în circulaţie. Aceasta se datorează, în principal:
 importului de autovehicule cu un grad ridicat de uzură;
 menţinerii în circulaţie, cu o vechime de peste 7-10 ani;
 lipsei de resurse financiare a deţinătorilor de autovehicule, necesare întreţinerii acestora.

88
Gradul de dezvoltare a infrastructurii. Şi din punct de vedere al gradului de dezvoltare a
infrastructurii, între Republica Moldova şi celelalte state europene există diferenţe fundamentale.
Dacă în celelalte state, unele chiar şi est-europene, lungimea autostrăzilor însumează mii de km, în
ţara noastră aceste tipuri de şosele sunt de ordinul al câtorva sute de km.
Un alt factor important, care influenţează securitatea circulaţiei rutiere, îl constituie nivelul de
întreţinere a drumurilor existente. Numeroase accidente de circulaţie, cu consecinţe dramatice, se
produc datorită stării deplorabile a drumurilor, atât din interiorul localităţilor, cât şi din afara
acestora.
Posibilitatea de cumpărare a unei poliţe de asigurare. În ceea ce priveşte posibilitatea de a
cumpăra o poliţă de asigurare, s-a constatat că, în general, categoria de conducători auto implicaţi în
cea mai mare parte a accidentelor de circulaţie nu dispun de mijloacele financiare necesare
cumpărării unei poliţe de asigurare. Ne referim la persoanele sub vârstă de 20 ani, care, deşi deţin o
pondere relativ redusă în totalul conducătorilor auto, sunt implicaţi într-un număr mare de
evenimente rutiere, soldate adesea cu decesul unor persoane.
Factorii enumeraţi, constituie principalele aspecte legate de riscurile implicate de conducerea
unui autovehicul. Există însă şi o serie de alţi factori, specifici, care pot duce la creşterea
probabilităţii de producere a unor accidente rutiere cu consecinţe grave.
În momentul în care ne urcăm la volanul unui autovehicul, trebuie să fim conştienţi atât de
riscurile pe care ni le asumăm noi înşine, cât şi de consecinţele acidentelor pe care acest lucru le
poate avea asupra altor persoane, conducători auto sau pietoni. Rolul unei poliţe de asigurare nu
este de a preveni producerea accidentelor, ci de a le face mai uşor suportabile, cel puţin din punct de
vedere financiar.

2. Elementele asigurării facultative auto CASCO


Asigurarea auto CASCO este o asigurare facultativă a autoturismelor împotriva accidentelor
şi a furturilor.
De regulă asigurarea auto CASCO se oferă maşinilor de la 0-8 ani - majoritatea asigurătorilor
şi 0-12 ani – anumiţi asigurători sau maşini de colecţie.
Nu pot fi obiecte ale asigurării :
a) autovehiculele la care lipseşte numărul caroseriei şi al motorului;
b) autovehiculele cu deteriorări ale geamurilor cu avarieri sau corozie evidentă a detaliilor
caroseriei.
Subiecţi ai asigurării CASCO pot fi consideraţi:
1. Persoane fizice care au atins vârsta de 18 ani în cazul asigurării autovehiculelor;
2. Persoane fizice care au atins vârsta de 21 ani în cazul asigurării mijloacelor de transport moto.
3. Orice persoană juridică, indiferent de forma juridico-organizatorică, vamală şi formă de
proprietate.
4. Persoane fizice şi persoane juridice care activează pe teritoriul RM (ambasade, consulate).
5. Persoane fără cetăţenie care locuiesc permanent în RM atunci când:
– autovehiculul este proprietatea lor;
– autovehiculul este luat în arendă în baza contractului de arendă;
– dispun de o procură vizată notarial cu dreptul de a deţine, a utiliza sau a gira (garanta)
autovehiculul dat.
89
Valabilitatea asigurării încheiate cu persoane fizice se extinde numai asupra asiguratului
soţ/soţie sau persoanei care deţine din partea asiguratului procură.
Valabilitatea asigurării încheiate cu persoane juridice se extinde pentru orice persoană care
este angajată în serviciul asiguratului şi conduce autovehiculul cu autorizarea în scris al acestuia.
Asiguratul poate asigura suplimentar:
1. Şoferii şi pasagerii contra accidentelor;
2. Utilajul suplimentar şi accesoriile la ele instalate, care nu fac parte din completarea lui
conform instrucţiei uzinei producătoare (spre ex. radioul, magnetola, televizorul auto, aparatul de
condiţionare a aerului etc.);
3. Aspectul comercial al autoturismelor.
La contractarea unei asigurări se completează declaraţia de asigurare într-un singur exemplar
pentru companie. Prima parte a cererii de asigurare se completează de către asigurat sau
reprezentantul său legal, cu înscrierea obligatorie şi corectă a tuturor datelor prevăzute în formular,
vizând data, semnătura şi transmisă agentului de asigurare.
După întocmirea declaraţiei se purcede la întocmirea contractului, cota tarifară şi suma primei
de asigurare se calculează de către agentul de asigurare sau agentul-organizator conform „Metodicii
calculării primelor de asigurare", care depinde de:
■ posesorul autovehiculului- persoană fizică sau juridică;
■ tipul autovehiculului;
■ capacitatea cilindrică a motorului;
■ garanţiile solicitate;
■ extinderea teritorială a valabilităţii asigurării;
■ termenul de exploatare a autovehiculului şi riscul majorat;
■ acordarea despăgubirilor fără aplicarea uzurii;
■ conducerea autovehiculului şi de către alte persoane decât asiguratul;
■ termenul de asigurare;
■ asigurarea în valută naţională sau convertibilă;
■ facilităţile prevăzute în condiţii.
Riscurile auto CASCO acoperă doar daunele produse la autoturismul asigurat, atâta timp cât
acest autoturism este inclus legal în circulaţie şi aparţine proprietarului înscris în poliţa de asigurare.

Tabelul 37
Riscurile cuprinse în asigurare

Nr. Tipurile Caracteristici


de riscuri
1. A Avarieri sau distrugeri provocate de riscuri cu caracter natural (trăsnet,
furtună, inundaţii);
2. B Ciocniri loviri sau izbiri cu alte autovehicule sau cu alte corpuri mobile aflate
în afara sau în interiorul autovehiculului asigurat, căderi în prăpastie, apă,
căderea unor corpuri pe autovehicul;
3. C Furtul autovehiculului a unor părţi componente pagube de orice fel produse
autovehiculului ca urmare a furtului sau a tentaţiei de furt, precum şi în urma
acţiunilor premeditate ale altor persoane.

90
Obligaţia legală a unui asigurător este ca în urma unui eveniment asigurat să plătească
readucerea autoturismului asigurat în starea dinaintea producerii evenimentului prin reparaţie sau
înlocuire
Riscurile asigurate se împart în patru mari categorii
Tabelul 38
Riscurile asigurate

Nr. Categorii Caracteristici


1 Avarie – accident în trafic indiferent de cine este vinovat sau accident în parcare cu
parţială autor cunoscut sau necunoscut, reiese că avaria a cărei reparaţii nu trebuie să
depăşească un plafon de 75-80% din suma asigurată.
2 Avarie – se stabileşte de către asigurător pe baza unui deviz de reparaţie şi a unui
totală memoriu tehnic din care reiese că maşina nu mai poate fi adusă în parametrii
de siguranţă specificaţi de producător, ambele documente se întocmesc de
către service specializat şi autorizat.
3 Furt – furtul unei părți din mașină (inclusiv roata de rezervă, geam spart, bord
Parţial deteriorat, chiar şi cazul de tentativă de furt).
4 Furtul – dispariţia totală a maşinii, la asigurare se va cere să fie declarată numărul
total de chei şi telecomenzi pe care maşina le deţine, lipsa sau nedeclararea lor va
duce la neplata despăgubirii.

Avaria totală este stabilită şi hotărâtă de către asigurător în baza documentaţiei la dosar. La
service –ul autorizat se evaluează epava (ceea ce a mai rămas din maşină). Asigurătorul este obligat
să plătească o sumă de asigurare, care va fi egală cu:
SA= SA-franşisa-valoarea ratelor rămase de achitat-valoarea epavei
De obicei societăţile de asigurare propun ei o sumă de epavă care de regulă o evaluează la 15-
30% din suma asigurată.
Fac excepţie cazurile în care la furtul maşinii şoferul a fost deposedat de chei prin violenţă sau
sub ameninţare. Conform legii, orice daună trebuie reclamată la poliţie pentru a se plăti
despăgubirea. Asigurătorul va despăgubi întotdeauna efectul unui risc asigurat, dar nu şi cauza.
De exemplu: Ruperea pivotului în mers determină răsturnarea maşinii, asigurătorul va
despăgubi repararea maşinii şi mai puţin sau nu, costul pivotului.
Franșiza se stabileşte de regulă pentru fiecare dintre cele 4 categorii separat, dar există şi cazuri
când ea este exprimată pentru orice daună în parte.
În caz de furt parţial, despăgubirea se va face doar după ce se primeşte de la poliţie o
scrisoare în care se indică negăsirea făptaşilor (scrisoarea se primeşte în termen de 2-5 săptămîni de
la data depunerii cererii).
Riscurile excluse din asigurarea auto CASCO:
1. Atunci când şoferul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a conduce (permis
nevalabil de conducere, influenţa drogurilor, alcoolului);
2. Atunci când maşina nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a circula (avarii
serioase anterioare în măsura în care ele pot fi dovedite de asigurător);
3. Atunci când şoferul nu are calitatea de proprietar solicitată în poliţă (anumiţi asigurători
impun condiţii clare de genul: pot conduce maşina doar angajaţii firmei sau soţ/soţia proprietarului);
4. Avarii produse la anvelope;
5. Avarii produse la stropirea cu substanţe chimice corozive;
91
6. Avarii produse de către proprietar sau membrii familiei acesteia, din postura de pasageri sau
pietoni, atunci când maşina se află parcată;
7. Furtul de chei potrivite: asigurarea auto CASCO despăgubeşte doar furtul prin efracţie,
dacă maşina este uitată descuiată, asigurarea auto CASCO nu despăgubeşte.
Societatea de asigurare asigură autovehiculele şi alte accesorii la costul real al acestora,
ţinându-se cont de valoarea de piaţă şi uzura.
Valoarea în stare nouă a autovehiculului sau a accesoriilor sunt determinate în baza listelor de
preţuri indicate în cataloagele specializate.
Perioada asigurată este, de obicei un an, însă la cererea asiguratului, contractul poate fi
încheiat şi pentru perioade mai scurte de timp, dar nu mai mici de 6 luni. În acest caz, primele se
calculează prorată, în funcţie de numărul de luni de asigurare. Fracţiunile de lună de asigurare se
consideră lună întreagă.
Prima de asigurare se stabileşte pe o perioadă de un an şi se plăteşte integral sau în 2 rate şi
se calculează ca procent (cota de primă) din suma asigurată. Cotele de primă se stabilesc diferenţiat,
în funcţie de tipul autovehiculului. (provinienţa lui).
Pa= Sa*Ct
Pa –prima de asigurare
Sa – suma asigurată
Ct – cota tarifară
În condiţiile reînnoirii unei poliţe, societăţile de asigurare acordă, de obicei, pentru al doilea
an de asigurare şi următorii, reduceri de prime, cu condiţia ca în anii precedenţi să nu se fi plătit
despăgubiri pe acel contract de asigurare.
Cota de primă este mai mare:
- cu cât maşina este mai veche (+3-5%) la fiecare nou an;
- cu cât franşizele sunt mai mici şi mai puţine;
- atunci când maşina a suferit avarii în anul precedent de asigurare;
- atunci când maşina este de lux (când valoarea de nou depăşeşte un anumit prag (+5-10%)
- atunci când proprietarul este persoană juridică;
- atunci când maşina nu are alarmă sau alte dispozitive electronice antifurt (+3-8%);
- pentru activităţile de taxi, pază şi protecţie, transporturi periculoase etc. (+25-200%).
Cota de primă este mai mică
- cu cât maşina este mai nouă;
- cu cât franşizele sunt mai mari şi mai multe;
- când maşina nu a suferit nici un accident (situaţie de bonus);
- când proprietarul este persoană fizică.
Prima suplimentară pentru reîntrăgirea sumei asigurate şi de ce trebuie plătită
Prin poliţa de asigurare auto CASCO asigurătorul se obligă să despăgubească păgubitul în
limita sumei asigurate indiferent de numărul de daune şi de valoarea lor.
Când plăteşte prima daună, suma asigurată se reduce cu valoarea daunei plătite. De ex. La o
asigurare de 10 000 Euro, după plata unei daune de 1 000 euro, suma asigurată va rămâne 9000
euro. Aceasta înseamnă că mai departe, asigurarea este subasigurată cu 10%. A doua daună
asigurătorul va plăti doar 90% din valoarea daunei. Pentru a se proteja de această situaţie,
asigurătorii oferă posibilitatea, ca după fiecare daună, să reîntregim suma asigurată. Adică,
asiguratul va plăti o primă suplimentară calculată astfel:

92
Prima suplimentară= dauna plătită* cota de primă înscrisă în poliţă *(nr de luni rămase
din poliţă/12)
Suma la care se încheie asigurarea este cea declarată de asigurat, dar care nu poate depăşi
însă valoarea autovehiculului la data încheierii asigurării. În general, pentru autovehiculele cu o
vechime de sub un an, asigurarea se încheie la valoarea de nou al acestora, respectiv la valoarea de
factură sau valoarea de catalog. Pentru autovehiculele care au o vechime mai mare de un an, suma
asigurată se stabileşte în funcţie de valoarea acestora la data încheierii asigurării.
De obicei, valoarea unui autovehicul se stabileşte în funcţie de următorii factori:
- an de fabricaţie;
- stare de întreţinere;
- distanţă rulată;
- reparaţii efectuate etc.
În caz de furt parţial, despăgubirea se va face doar după ce se primeşte de la poliţie o
scrisoare în care se indică negăsirea făptaşilor (scrisoarea se primeşte în termen de 2-5 săptămîni de
la data depunerii cererii).
Cuantumul pagubei este egal cu costul reparaţiei părţilor componente sau al pieselor avariate
ori costul înlocuirii acestora inclusiv cheltuielile pentru materialele aferente reparaţiilor necesare, ca
urmare a pagubelor produse.
Acestea sunt la preţurile şi tarifele practicate de către societăţile de asigurare sau de unităţile
de specialitate din Republica Moldova.
Se mai includ cheltuieli de transport al autovehiculului la atelier, cheltuieli făcute pentru
limitarea pagubelor, inclusiv costul manoperei.
Dacă costul reparaţiei inclusiv cheltuieli pentu materiale depăşesc valoarea nouă a părţilor
componente se ia în consideraţie valoarea nouă ale acestora.
În caz de pierdere totală sau de furt al autovehiculului, despăgubirea se va acorda la nivelul
sumei asigurate stabilite în contract.
Pentu evaluarea pagubei se studiază următoarele acte:
1. Aviz cu privire la producerea riscului asigurat;
2. Aviz cu privire la despăgubire;
3. Poliţa de asigurare;
4. Avizul poliţei rutiere sau a altor organe competente;
5. Devizul costului reparaţiei;
6. Proces verbal privind estimarea costului autovehiculului;
7. Proces verbal de constituire a pagubelor şi alte acte necesare.
Asigurătorii plătesc reparaţiile auto:
1. Dacă se repară la un service neagreat de asigurător, asiguratul va plăti reparaţia singur, însă
depunând documentaţia confirmativă necesară la asigurător i se vor restitui banii cheltuiți.
2. Dacă se alege un service agreat de asigurător cu decontare directă, decontarea se face:
- cu accept de plată;
- fără accept de plată.
Cu accept de plată – după efectuarea reparaţiei service-ul va trimite către asigurător prin fax
sau prin asigurat devizul de reparaţie şi factura fiscală. Asigurătorul le va analiza şi în termen de 3-5
zile lucrătoare va comunica acceptul de plată. După ce se primeşte acceptul de plată al
asigurătorului prin fax sau prin intermediul asiguratului, service-ul va elibera maşina. Este în drept

93
ca înainte de aceasta, asigurătorul să solicite să se plătească franşiza de către asigurat şi ratele care
au mai rămas de plată dacă ele există şi/sau prima suplimentară de reîntrăgire a sumei asigurate.
Fără accept de plată – după repararea maşinii service-ul va elibera maşina imediat, dar iarăşi
înainte de aceasta, asigurătorul are dreptul să ceară plata franşizei şi a ratelor de plată care au mai
rămas şi/sau prima suplimentară de reintrăgire a sumei asigurate.
Despăgubirea plătită de asigurător se stabileşte în funcţie de starea autovehiculului la
momentul producerii riscului asigurat. Valoarea despăgubirii nu poate depăşi însă, suma la care s-a
făcut asigurarea, nici cuantumul pagubei şi nici valoarea autovehiculului din momentul producerii
riscului asigurat. Reglementarea cererilor de despăgubire se face în funcţie de tipul daunei - totală
sau parţială.
În cazul unei daune parţiale, produsă ca urmare a unor riscuri cuprinse în asigurare,
cuantumul despăgubirii se stabileşte la valoarea costului reparaţiilor părţilor componente sau a
pieselor avariate ori la costul de înlocuire al acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum
şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi/sau înlocuirilor efectuate. Din suma astfel
obţinută se scade valoarea eventualelor recuperări.
Valoarea autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat se stabileşte prin scădere
din valoarea de nou al acestuia a uzurii corespunzătoare. Scala de uzură aplicată în acest caz diferă
de la o societate de asigurări la alta. În general, gradul de uzură nu poate depăşi 75% din valoarea
de nou al autovehiculului.
În cazul unei daune totale, despăgubirea se stabileşte ca o valoare minimă între suma
asigurată şi valoarea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat, din care se scade
franşiza prevăzută în contractul de asigurare.
După fiecare daună, suma asigurată se micşorează, cu începere de la data producerii
evenimentului asigurat, cu suma cuvenită drept despăgubire.
Pentru perioada de asigurare rămasă, asigurarea continuă pentru suma rămasă, prima de
asigurare rămânând neschimbată.
La cererea asiguratului, suma rămasă poate fi completată, prin încheierea unei asigurări
suplimentare, în condiţiile plăţii unei diferenţe de primă corespunzătoare.
Este evident faptul că, în cazul unei daune totale, contractul de asigurare încetează.
La fel ca în cazul oricărui contract de asigurare, şi la asigurarea auto CASCO există anumite
situaţii excluse expres din acoperire. Astfel, societatea de asigurări nu plăteşte despăgubiri pentru:
 pagubele produse autovehiculului, unor părţi componente sau unor piese ale acestuia,
din alte cauze decât cele menţionate anterior, cum ar fi, de exemplu, pagubele cauzate prin
întrebuinţare, funcţionare sau uzare, precum şi cele determinate de defecte de fabricaţie; dacă însă,
datorită defectării din orice cauze a unor piese ale autovehiculului, se produc pagube de tipul celor
acoperite prin asigurare, acestea vor fi despăgubite;
 pagubele produse sub influenţa temperaturii asupra motorului autovehiculului, ca urmare
a îngheţării apei, şi cele produse motorului sau cutiei de viteze, ca urmare a lipsei sau insuficientei
ungeri ori a supraîncălzirii, din orice alte cauze decât cele cuprinse în asigurare;
 pagube indirecte, cum ar fi reducerea valorii autovehiculului după reparaţii sau pagube
produse ca urmare a întreruperii folosirii acestuia;
 cheltuielile făcute pentru transformarea sau îmbunătăţirea autovehiculului, în comparaţie
cu starea lui dinaintea producerii evenimentului asigurat;
 pagube provocate de operaţiuni militare pe timp de război etc.

94
Mai există, de asemenea, o serie de cazuri excluse din acoperirea oferită de poliţa auto
CASCO, dintre care:
 autovehiculul nu avea certificat de înmatriculare valabil sau altă autorizaţie de circulaţie
valabilă;
 în momentul producerii accidentului, autovehiculul era condus sau acţionat de o
persoană fără permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicule, ori al cărei
permis fusese retras, anulat, reţinut în vederea anulării sau suspendat;
 persoana care conducea autovehiculul şi care se face vinovată de producerea
accidentului se afla sub influenţa băuturilor alcoolice;
 persoana care conducea autovehiculul şi care se face vinovată de producerea
accidentului s-a sustras de la recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, ori a
părăsit locul accidentului;
 paguba s-a produs în timpul comiterii de către asigurat a unei infracţiuni, ori în timpul
cât asiguratul, autor al unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, încerca să se sustragă de la urmărire.

3. Combinarea asigurării facultative auto CASCO cu asigurarea


obligatorie de răspundere civilă auto
La survenirea cazului asigurat, asiguratul trebuie să întreprindă toate măsurile necesare pentru
salvarea autovehiculului și pentru eliminarea cauzelor care ar putea produce daune suplimentare.
În cazul în care maşina este avariată în urma unui accident, dar vinovat este alt şofer, se poate
recurge:
 Autovehiculul se repară pe baza asigurării obligatorii de răspundere civilă auto;
 Autovehiculul se repară pe baza asigurării auto CASCO a asiguratului.
Şi în primul şi în al doilea caz se recurge la paşii parcurşi în caz de daună, numai că la
asigurarea obligatorie de răspundere civilă, asiguratul se adresează la asigurătorul RCA, iar la auto
CASCO, asigurătorul CASCO se va ocupa de toate formalităţile de recuperare a banilor de la
asigurătorul RCA (acest demers este denumit regres).
Dacă se foloseşte auto CASCO, asiguraţii v-or beneficia de decontare directă, service-uri mai
bune, viteză mai mare de procesare a dosarului.
Dacă se va alege RCA trebuie să se aştepte la următoarele:
- service-urile agreate mai ieftine şi slab-mediu calitative;
- procesarea dosarelor de daune mai greoaie, decât auto CASCO;
În cazul alegerii service-urilor de către asiguraţi, care nu sunt agreate de asigurător, reparaţia
se va plăti din contul propriu, recuperând doar parţial dauna, dat fiind că AORCA ţine cont şi de
uzura maşinii, iar manopera este despăgubită la un tarif mai mic.

TEMA 13: Asigurarea aeronavelor

1. Scurt istoric despre apariţia şi dezvoltarea asigurării aeronavelor.


2. Asigurătorii riscurilor aviatice.
3. Riscuri de pierdere sau avariere a aeronavelor.
4. Asigurarea aparatelor de zbor.
5. Asigurarea de răspundere civilă a proprietarului sau utilizatorului unei aeronave.

1. Scurt istoric despre apariţia şi dezvoltarea asigurării aeronavelor

95
Modernizarea flotei aeriene civile, creşterea numărului orelor de zbor, a valorii mărfurilor şi a
numărului pasagerilor transportaţi au condus la accentuarea nevoii de asigurare a riscurilor aviatice.
Numărul important de sinistre înregistrat în acest domeniu a determinat companiile aviatice să ia
măsuri în scopul evitării posibilelor catastrofe.
Asigurarea aeronavelor include următoarele secţiuni:
 asigurarea pentru pierderea sau avarierea navei (casco);
 asigurarea de răspundere faţă de pasageri şi pentru bagajele acestora, precum şi pentru mărfurile
transportate;
 asigurarea de răspundere civilă legală faţă de terţi.
Suma asigurată se stabileşte pe baza valorii declarate de asigurat, care nu trebuie să
depăşească valoarea de nou - în cazul asigurării aeronavei, sau în limitele prevăzute în legislaţia
Republicii Moldova - în cazul asigurării de răspundere.

Tabelul 39
Reglementarea răspunderii civile a companiilor de navigație aeriană
pe plan international

Reglementări Anu Aplicabilitate


l
Convenţia de la Varşovia, 1929 oricărui transport internaţional de persoane, bagaje sau mărfuri,
completată cu efectuat pe aeronave, cu plata transportului.
Protocolul de la Haga 1955
Convenţia de la 1971 răspunderile civile ale companiilor de aviaţie
Guatemala
Convenţia de la Tokyo 1963 tuturor infracţiunilor penale sau actelor care pot compromite
securitatea aeronavei, a persoanelor ori a bunurilor aflate în
aeronave sau ordinea şi disciplina la bord.
Convenţia de la Roma 1953 în cazul daunelor provocate terţilor din afara aeronavei.

Primul contract a fost încheiat în anul 1912 de către societatea Lloyd’s of London, care
acoperea numai răspunderea civilă.
Poliţele realizate înainte de primul război mondial acopereau răspunderea civilă sau accidente
de persoane.
După primul război mondial, mulţi dintre piloţii reîntorşi de pe front au intrat în aviaţia
comercială, însă afacerea nu a fost însă profitabilă și retragerile erau frecvente.
Până în anul 1922, în SUA nu a existat nici un contract de asigurare, însă după adoptarea în
anul 1925 a Legii poştei aeriene în SUA şi succesul primului zbor transatlantic, realizat în anul
1927 de către Charles Lindbergh, au atras atenţia atragerea unor capitaluri însemnate pentru ivestiții
în acest domeniu.
Utilizarea avioanelor militare în cel de-al doilea război mondial a constituit un impuls foarte
puternic pentru dezvoltarea industriei aviatice.

2. Asigurătorii riscurilor aviatice


Asigurătorii riscurilor aviatice se pot clasifica în:
1. Carteluri – mai multe societăți a căror strategie este de a cumula resursele financiare
necesare acoperirii asigurărilor de mare valoare.
96
Tabelul 40

Cartelurile din SUA


Denumirea cartelurilor Fondat
anul
United States Aircraft Insurance Group 1928
Associated Aviation Underwriters 1929
Aviation Office of America 1962

Aceste trei carteluri realizează contracte de asigurare pentru cele mai multe companii
comerciale, precum și pentru majoritatea aeroporturilor.
2. Scietăţi de asigurare - unele societăţi sunt suficient de puternice pentru a realiza contracte
de asigurare aviatice independent, fără a apela la suportul financiar al cartelurilor şi dispun de o
vastă experienţă în domeniu.
3. Societăţi Lloyd’s - operează la nivel naţional sau regional ca intermediari pe piaţa
asigurărilor aviatice, în special pentru riscuri care au fost refuzate de alte societăți de asigurare sau
nu se asigură pe piaţa obişnuită. (de ex., aparatele de zbor fabricate de persoane particulare,
aparatele de zbor de interes istoric sau elicopterele).

3. Riscuri de pierdere sau avariere a aeronavelor


Accidentele aviatice au demonstrat cât de predispuse sunt avioanele la daune totale şi cât de rapid se
pot transforma unele accidente în catastrofe.
Există patru criterii majore de evaluare a riscului:
1) Caracteristicile aparatului de zbor care urmează să fie asigurat şi numărul de persoane
care pot zbura în calitate de pasageri sau de membri ai echipajului determină valoarea contractului
de asigurare.
Probabilitatea daunei totale depinde de o serie de factori:
a) Vechimea. După o perioadă de funcţionare, aparatul, expus zborurilor şi impactului cu solul
la fiecare aterizare, începe să dea semne de oboseală. Multe aparate de zbor se construiesc cu o
anumită rezervă, astfel ca deteriorările care se produc în timp să nu afecteze imediat performanţele
de zbor. Fiecare aparat de zbor are propria lui durată de viaţă proiectată, durată ce poate varia de la
câţiva ani, la câteva decenii.
b) Caracteristicile constructive. În industria aviatică există o diversitate mai mare de tipuri
constructive decât în industria automobilelor, de aceea fiecare aparat reprezintă un unicat, din punct
de vedere al reparaţiilor. La avioanele cu structuri mai sofisticate, daune relativ minore pot necesita
înlocuirea unui întreg element structural, implicând costuri deosebite.
c) Configuraţia aparatelor de zbor. Configurația determină o serie de particularităţi în
manevrarea aeronavelor. De exemplu, avioanele cu tren de aterizare, format din două roţi montate
în faţă, prezintă o poziţionare uşor înclinată în sus. Această poziţie este dezavantajoasă pentru pilot,
deoarece atunci când aparatul rulează la sol, pilotul nu are suficientă vizibilitate. Pe de altă parte,
trenul de aterizare sub formă de triciclu, cu două roţi poziţionate în spatele centrului de greutate,
oferă o poziţie mai bună pentru rulajul aparatului la sol, dar este mult mai pretenţios la aterizarea pe
suprafeţe prea tari sau prea moi.
2) Piloţii. Există o veche zicală care sună cam aşa: „Aviaţia, ca şi marea, nu este periculoasă,
ci neiertătoare faţă de greşelile umane”. Această zicală evidenţiază importanţa vitală a piloţilor.

97
Societatea de asigurări ia în calcul şi vârsta pilotului, starea sănătăţii sale, experienţa, precum
şi istoricul accidentelor. Uneori, cerinţele impuse de către societatea de asigurări sunt chiar mai
severe decât cele impuse de organismele de evaluare a piloţilor. Aceste cerinţe pot deveni şi mai
restrictive, în cazul în care un pilot schimbă aparatul de zbor cu unul nou, mult mai sofisticat. Dacă
pilotul nu este reatestat imediat pentru noul aparat, atunci societatea de asigurări va impune limite
de asigurare asupra numărului orelor de zbor.
Vârsta pilotului şi starea sănătăţii sale constituie doi parametri foarte importanţi. Astfel, celor
foarte tineri şi celor în vârstă li se vor solicita prime mai mari. De asemenea, este importantă data
ultimului control medical:
 examinări medicale la fiecare 6 luni, pentru comandanţii aeronavelor care aparţin unei linii
aeriene de transport;
 examinări medicale la fiecare 12 luni, pentru piloţii liniilor aeriene de transport;
 examinări medicale la fiecare 24 de luni, pentru celelalte categorii de piloţi.
3) Considerente geografice. Amplasarea aeroportului prezintă o semnificaţie deosebită,
fiecare avion are o distanţă minimă necesară de rulaj, atât la decolare, cât şi la aterizare. Această
distanţă se stabileşte pentru un aeroport, situat la nivelul mării, la o temperatură a aerului la sol de
15C. Pentru un aeroport situat la o anumită altitudine faţă de nivelul mării, cu o temperatură a
aerului la sol mai mare, distanţa minimă de rulaj se modifică.
4) Scopul folosirii aparatelor de zbor. În funcţie de scopurile pentru care sunt utilizate
aparatele de zbor, acestea se împart în cinci categorii:
1. Aeronave ale liniilor de transport aeriene - pot fi internaţionale, naţionale sau regionale. Oferă
societăţilor de asigurare baze de date credibile privind accidentele aviatice şi cauzele care le-au
generat. Tind să elimine multe dintre posibilele riscuri de daună, pot reduce frecvenţa de producere
a pierderilor, dar nu şi severitatea lor.
2. Aeronave proprietate personală - cuprinde aparatele de zbor proprietate personală, care se
folosesc pentru rezolvarea unor probleme curente ale proprietarului, fie de afaceri, fie pentru
agrement.
Există un număr de riscuri care sunt comune pentru avioanele din această categorie: piloţi cu
experienţă de zbor redusă, echipare tehnică modestă, aparate de zbor relativ ieftine, folosirea unor
aeroporturi de dimensiuni relativ mici, care nu au dotările tehnice performante ale marilor
aeroporturi.
3. Aeronave proprietate comercială - include avioanele în proprietatea marilor corporaţii care:
1) sunt folosite pentru a transporta angajaţi, asociaţi şi persoane din conducerea companiei;
2)sunt pilotate de profesionişti angajaţi de către corporaţia care deţine aceste avioane.
Piloţii sunt certificaţi, autorizaţi ca piloţi pentru aviaţia civilă, zboară regulat, însumând multe ore
de zbor pe lună.
Corporaţia exercită un control aproape total asupra zborurilor, primele de asigurare sunt mai
mici decât pentru avioanele proprietate personală.
4. Aeronave de închiriat - sunt folosite pentru curse charter, ca taxiuri aeriene, pentru fotografieri de
la mare altitudine sau pentru alte activităţi care au la bază obţinerea de profit.
Tot din această categorie fac parte aparatele de zbor care pot fi închiriate de către piloţi şi cele
destinate instruirii. Aceste aparate au un scop comercial. Aparatele utilizate în scop comercial sunt
folosite mai intens decât aparatele de zbor din celelalte categorii. Orele de zbor suplimentare
contribuie la uzura mai accentuată a avioanelor şi la creşterea riscului de accident.

98
Totodată, experienţa piloţilor variază de la profesionişti cu multă experienţă, angajaţi în curse
charter pe distanţe mari, şi până la începători, care participă la cursuri de pilotaj.
Experienţa pilotului are mare importanţă în stabilirea primelor de asigurare. În general, cotele
primelor de asigurare pentru aparatele de zbor închiriate sunt mai mari decât pentru aparatele de
zbor din celelalte categorii.
5. Aeronave speciale - cuprind avioanele utilitare, folosite pentru tratarea recoltelor cu insecticide,
realizarea de fotografii de la mică altitudine, supravegherea conductelor de petrol, vânătoare,
stingerea incendiilor (în special a celor declanşate în păduri) etc.
Având în vedere aceste particularităţi, în evaluarea contractelor de asigurare trebuie să se ţină
cont de specificul activităţii pentru care este folosit aparatul de zbor şi de probabilitatea de risc pe
care îl implică respectiva activitate.

Tabelul 41
Clasificarea aeronavelor

Categoria Descriere Caracteristici


Aeronave Aparate de zbor  Controale obligatorii care reduc frecvenţa pierderilor,
ale liniilor pentru linii dar nu şi severitatea lor;
aeriene de internaţionale,  Statistici privind accidentele și cauzele care le-au
transport naţionale şi regionale. generat.
Aeronave Aparate de zbor aflate  Experienţa limitată a piloţilor;
proprietate în proprietatea unor  Piloți cu experiență de zbor redusă;
personală persoane, folosite  Echipare tehnică modestă;
pentru afaceri şi  Aparate de zbor relativ ieftine;
agrement.  Folosirea unor aeroporturi mici, care nu dispun de dotări
tehnice performante.
Aeronave Aparate de zbor aflate  Pilotate de profesioniști, certificați, autorizați ca piloți
proprietate în proprietatea marilor pentru aviația civilă;
comercială corporaţii, folosite  Corporația exercită un control aproape total asupra

99
pentru a transporta zborurilor;
angajați  Primele de asigurare sunt mai mici decât pentru cele
proprietate personală.
Aeronave de Aparate de zbor  Sunt închiriate și în scopuri de instruire;
închiriat pentru curse charter,  Pilotate atât de profesioniși, cât și de începători;
taxiuri aeriene,  Primele de asigurare sunt mai mari decât pentru
fotografieri de mare celelalte categorii;
altitudine şi alte  Sunt folosite mai intens, ceea ce duce la uzura mai
activităţi ce urmăresc accentuată.
obţinerea de profit.
Aeronave Aparate de zbor  Aviaţia cu cele mai specifice riscuri de daună:
speciale pentru tratarea cu  Primele de asigurare sunt stabilite în dependență de
substanţe chimice a specificul activității pentru care este folosit aparatul și de
recoltelor, fotografieri probabilitatea de risc.
de mica altitudine,
supravegherea
conductelor petroliere,
vânătoare, stingerea
incendiilor etc.

4. Asigurarea aparatelor de zbor


Scopul asigurării aparatelor de zbor constă în protecţia proprietarului împotriva distrugerilor
fizice pe care le poate suferi avionul.
Riscuri asigurate pot fi grupate:
1. Toate riscurile, în timpul zborului, rulării la sol sau staţionării la sol - oferă protecţie
împotriva oricărui risc, indiferent dacă avionul se află la sol sau în aer. Uneori, se poate considera
momentul iniţial cel în care au fost pornite motoarele avionului pentru decolare, iar momentul final
acela al opririi motoarelor, după aterizarea avionului.
2. Toate riscurile, în timpul staţionării la sol - preia riscurile care pot apărea la sol, atunci
când avionul nu se află în mişcare, sau când se mişcă prin alte mijloace decât prin propria forţă de
propulsie. Avionul poate fi tractat, atunci când este scos din hangar, sau poate fi împins de un alt
autovehicul specializat, atunci când este introdus în hangar.
În poliţa de asigurare trebuie menţionat tipul aparatului de zbor, inclusiv sistemul de propulsie
şi echipamentul de bord (echipamentul pentru navigare şi transmisiuni radio).
Asigurătorul acordă despăgubiri pentru:
1) Pierderea fizică directă - distrugerea completă a aeronavei fiind imposibilă repunerea ei în
stare de funcţionare, sau de dispariţie, asiguratul este despăgubit cu suma asigurată.
2) Pierderea totală constructivă - avarierea gravă a aeronavei, astfel încât cheltuielile
implicate: de operaţiunile de salvare, măsurile de limitare a pagubelor, de transport, de reparaţii şi
repunere în stare de folosire, depăşesc 75% din suma asigurată.
Despăgubiri se acordă:
a) Dacă aeronava poate fi reparată - despăgubirea este reprezentată de costurile necesare, din
care se scade valoarea reperelor care pot fi întrebuinţate sau valorificate.
b) Dacă aeronava nu poate fi reparată sau dacă reparaţia nu este justificată - despăgubirea este
reprezentată de suma asigurată din care se scade valoarea reperelor care se pot valorifica.
100
3) Dispariţia aeronavei, dacă în timp de 90 de zile de la primirea ultimei ştiri nu s-a mai luat
legătura cu echipajul se acordă suma asigurată.
Excluderi: Poliţa de asigurare exclude pierderea sau avarierea aparatului de zbor generată de:
uzura normală; deteriorarea treptată; îngheţ; defecţiuni ascunse şi cele ale părţilor mecanice şi
electrice.
Excluderea nu se aplică dacă pierderea este rezultatul direct al unor riscuri care sunt acoperite
prin contractul de asigurare.
Roţile şi parbrizele - nu se acoperă, cu excepţia cazurilor de furt, vandalism sau alte
evenimente care sunt prevăzute în contractul de asigurare. Societatea de asigurări nu va plăti pentru
parbrizele care se sparg ca urmare a îngheţării lor şi nici pentru explozia anvelopelor roţilor ataşate
trenului de aterizare. Totuşi, dacă în urma spargerii parbrizului se produce un accident, care se
soldează cu avarierea aparatului de zbor, societatea de asigurări va despăgubi pagubele produse,
inclusiv parbrizul.
Deturnarea aeronavei. Asigurarea aeronavei nu acoperă cazul de deturnare sau de furt al
avionului asigurat de către cineva care are un drept legal de utilizare, conform unui contract de
închiriere, de vânzare condiţionată, de vânzare în rate sau conform altor înţelegeri legale.
Război, confiscare. Asigurarea aeronavei exclude orice pierdere sau avariere în caz de război
declarat sau nedeclarat, de invazie, de rebeliune sau de capturare şi reţinere a avionului de către un
guvern.
De asemenea, nu se acordă despăgubiri pentru:
 pierderi suferite în situaţia folosirii unor piste şi terenuri de aterizare neautorizate;
 pierderi generate de transportul de pasageri şi mărfuri peste numărul de locuri şi greutatea
admisă;
 cheltuielile pentru elaborarea studiului tehnico-economic de repunere în funcţiune a aeronavei,
efectuate de asigurat;
 pierderi generate de culpa gravă sau de acţiunea intenţionată a asiguratului;
 pierderi sau avarieri suferite de aeronavă în timp ce aceasta se afla în zbor, fără ca certificatul de
aeronavigabilitate să fie valabil;
 pierderi în urma transformării greşite a aeronavei;
 pierderea suferită în perioada când aparatul de zbor este folosit în scop ilegal;
 piederi în urma modificării sau convertirii aeronavei într-un alt tip decât cel de la data încheierii
asigurării;
 pierderi generate de transferul de interese al asiguratului în legătură cu aeronava, fără existenţa
consimţământului scris al asigurătorului;
 pierderi indirecte (pierderi de profit etc.);
 pierderi produse din cauza zgomotului şi/sau poluării;
 pierderi determinate de contaminarea radioactivă;
 pierdere suferită în perioada când aeronava este exploatată în contradicţie cu regulile aviaţiei
civile aplicabile zborurilor instrumentale, reparaţiilor, întreţinerii, inspectării, modificărilor şi
zborurilor de zi cu zi şi de noapte, având consimţământul sau cunoştinţa asiguratului ori a
reprezentanţilor acestuia;
 folosirea aeronavei în alte scopuri decât cele indicate în contractul de asigurare;
 pilotarea de către persoane ce nu posedă brevet de pilot corespunzător tipului;
 zboruri de probă după construcţie sau reconstrucţie uzura normală şi deteriorarea treptată sau
defectele ascunse;

101
 pagube pricinuite ca urmare a intenţiei sau culpei grave a unui membru din conducerea firmei
asigurate;
 piederi provocate de război, piraterie aeriană, greve şi alte pericole asemănătoare;
 detonarea în scopuri ostile a unor arme nucleare şi vătămarea sau decesul personalului
asiguratului.
Evaluarea daunelor. Pentru evaluarea daunelor se pot folosi următoarele metode:
1. Estimare în funcţie de valoarea agreată - reprezintă valoarea asupra căreia au căzut de comun
acord cele două părţi ale contractului de asigurare;
2. Estimare în funcţie de valoarea reală - se caracterizează şi ea printr-o limită de asigurare însă
societatea de asigurări nu este de acord ca limita de asigurare să fie reprezentată de valoarea reală a
aparatului de zbor, ci de limita precizată în poliţa de asigurare pentru fiecare risc în parte.
Atunci când costul operaţiunilor de salvare, limitare a pagubei, transport, reparaţie şi punere
în funcţiune depăşeşte 75% din valoarea asigurată, dauna se consideră pierdere totală constructivă.
Dacă aparatul de zbor a fost înlocuit sau dacă societatea de asigurări a plătit despăgubiri pentru
pierderea totală, poliţa de asigurări prevede ca societatea de asigurări să preia ceea ce se mai poate
salva din aparatul distrus.
Franşiza. Cele mai multe poliţe de asigurare a aeronavelor prevăd o franşiză deductibilă.
Aceasta se foloseşte îndeosebi pentru aparatele de zbor cu un singur motor din categoria
aeronavelor personale şi se stabileşte ca valoare fixă pentru pagubele produse la sol şi ca valoare
procentuală pentru pagubele produse în zbor. Sunt posibile şi alte combinaţii, variind între franşiză
de valoare zero şi primă de asigurare mare şi, la cealaltă extremă, franşiză mare şi primă de
asigurare mică.
Franşizele pentru aeronavele închiriate sunt mai mari decât acelea pentru aparatele de zbor
proprietate personală. Aparatele de zbor mari, cu mai multe motoare, care aparţin corporaţiilor şi
care folosesc piloţi experimentaţi se asigură fără a apela la franşize. Reparaţiile la astfel de avioane
costă foarte mult şi deci nu s-ar obţine avantaje semnificative dacă s-ar introduce franşize
deductibile în poliţele de asigurare.

6. Asigurarea de răspundere civilă a proprietarului sau


utilizatorului unei aeronave
Răspunderea civilă a proprietarului sau operatorului unui aparat de zbor se determină în
funcţie de legislaţia existentă în statul în care s-a produs accidentul, sau în statul care are cea mai
mare legătură cu accidentul produs.
Conform legislaţiei existente în majoritatea ţărilor participante la traficul aviatic, proprietarul
avionului are şi el o serie de responsabilităţi legale, în sensul obligaţiei de a acorda atenţia cuvenită
întreţinerii aparatului de zbor, indiferent dacă proprietarul este şi pilotul aparatului de zbor, sau nu.
În multe procese care au rezultat în urma unor accidente aviatice, în special atunci când condiţiile
atmosferice nefavorabile nu au fost singura cauză a accidentului, reclamanţii au solicitat
despăgubiri de la toţi factorii implicaţi: pilotul, proprietarul şi constructorul aparatului de zbor.
Tipuri de asigurări de răspundere civilă de aviaţie:
 Asigurare de răspundere civilă pentru vătămări corporale suferite de alte persoane decât
pasagerii - oferă protecţie pentru răspunderea civilă legală, în cazul producerii unor vătămări
corporale, îmbolnăviri, a stresului psihic sau decesului atât a persoanelor aflate la bord, cât și a altor
persoane decât pasagerii în condițiile în care consecinţele să fie rezultatul direct al accidentului

102
aviatic pentru care sunt răspunzători proprietarii aparatului de zbor, cei care îl exploatează şi îl
întreţin.
 Asigurare de răspundere civilă pentru vătămări corporale suferite de pasageri - este
similar cu cel descris mai înainte, dar se aplică numai pentru prejudiciile aduse pasagerilor în caz de
accident. Pasagerii se pot afla într-una din următoarele situaţii:
a) se află la bordul avionului în momentul accidentului;
b) se urcă în avion în vederea decolării acestuia;
c) coboară din avion după aterizarea acestuia.
 Asigurare de răspundere civilă pentru avarierea bunurilor - acordă despăgubiri pentru cheltuielile
necesare pentru procurarea obiectelor de strictă necesitate, în cazul sosirii cu întârziere a bagajelor,
cheltuielile necesare făcute pentru salvarea pasagerilor, a bagajelor şi a mărfurilor transportate, precum a
persoanelor şi a bunurilor din afara aeronavei, sau pentru micşorarea şi prevenirea extinderii pagubei, ori
pentru cheltuielile de judecată, arbitraj, făcute de asigurat în scopul reducerii pretenţiilor la despăgubire ori în
scopul formulării pretenţiilor faţă de terţi.
Tabelul 42
Efectele contractului de asigurare

Perioada asigurată Răspunderile asigurătorului


Pentru o perioadă determinată de timp Începe şi încetează la date precise stabilite în
poliţa de asigurare.
Pentru o călătorie determinată Începe din momentul îmbarcării, de încărcare a
mărfurilor sau de pornire a motoarelor şi
încetează în momentul de debarcare, descărcare
sau a opririi motoarelor

Excluderi în asigurarea de răspundere civilă:


 Vătămări corporale ale unui angajat al asiguratului;
 Folosirea terenurilor de aterizare neautorizate, cu excepţia cazurilor de forţă majoră;
 Pagube produse bunurilor deţinute, utilizate sau aflate în custodia celui asigurat;
 Vătămări corporale intenţionate, cu excepţia cazului în care se încearcă prevenirea deturnării
avionului;
 Orice obligaţie ce decurge dintr-o lege de asigurare a forţei de muncă, de protecţie socială sau
orice altă lege similară;
 Pretenţiile de despăgubire rezultând din daune morale;
 Pierderi indirecte;
 Acţiunea intenţionată sau culpa gravă a asiguratului;
 Amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi condamnat asiguratul, precum şi
cheltuielile de executare a hotărârilor privind plata despăgubirilor;
 Daune cauzate de sau rezultate din: orice detonare în scopuri ostile a oricărei arme de război
care foloseşte fisiunea sau fuziunea nucleară ori alte reacţii, forţe sau materiale radioactive; război,
insurecţie, invazie, rebeliune; greve, revolte, tulburări civile; confiscare, naţionalizare,
rechiziţionare, măsuri dictate de guvern, sau de o autoritate publică, ori prin lege marţială;
 Folosirea aeronavei în alte scopuri decât în cele indicate în poliţa de asigurare;

103
 Pilotarea aeronavei de către persoanele care nu posedă brevet de pilot pentru categoria şi tipul
aeronavei respective, ori deservirea aeronavei de personal tehnic nespecializat, care nu posedă
brevete corespunzătoare;
 Zborurile de probă după construcţie sau reconstrucţie;
 Gararea, sau părăsirea aeronavei în afara spaţiilor special rezervate de pe aeroporturi, fără luarea
măsurilor corespunzătoare pentru securitatea ei.
Folosirea temporară a unui alt avion. Dacă un avion asigurat este scos din funcţiune datorită
defecţiunilor produse, a reparaţiilor necesare, sau pur şi simplu datorită pierderii lui, contractul de
asigurare de răspundere civilă poate, în mod normal, acoperi cheltuielile de utilizare a unui alt
avion, ce substituie temporar avionul asigurat indisponibil.
Achiziţionarea unui nou avion. Persoana sau organizaţia care şi-a asigurat aparatul de zbor
pentru răspundere civilă poate beneficia de această asigurare atunci când achiziţionează un nou
avion.
Pentru noul aparat achiziţionat se oferă aceeaşi acoperire şi aceleaşi limite de asigurare.
Tabelul 43
Limite în asigurarea de răspundere civilă aplicate în SUA

Vătămări corporale aduse altor persoane decât pasageri 500.000 u.m./ persoană
1.000.000 u.m./eveniment
Vătămări corporale aduse pasagerilor 500.000 u.m./ persoană
1.000.000u.m./eveniment
Avarierea bunurilor 1.000.000 u.m./ eveniment

Asigurări complementare. O dată cu asigurările de aviaţie se pot încheia şi o serie de


asigurări complementare: asigurarea medicală şi asigurarea de răspundere civilă asumată.
Asigurarea medicală - se încheie pentru aparatele de zbor care nu intră în categoria celor
închiriate şi se referă la răspunderea faţă de vătămările corporale ale pasagerilor. Prevede
despăgubiri pentru cheltuielile medicale, intervenţii chirurgicale, spitalizare. În caz de deces,
asigurătorul plăteşte cheltuielile funerare.
Asigurarea de răspundere civilă asumată - prevede ca, în caz de accident aviatic, dacă o
persoană îşi pierde viaţa, vederea sau membrele, societatea de asigurări să plătească însoţitorului
sau supravieţuitorului o despăgubire care nu depăşeşte limita stabilită prin contract, în
următoarele condiţii:
2. Solicitarea vine din partea asiguratului;
3. Cel care primeşte banii eliberează persoana fizică sau juridică asigurată de răspunderea civilă
privind accidentul.
Asigurarea de răspundere civilă asumată urmăreşte să „dezamorseze” intenţia persoanelor
vătămate în accidentul aviatic de a da în judecată pe cei responsabili de accident.

TEMA 14: Asigurarea încărcăturilor CARGO

1. Necesitatea asigurării CARGO în cazul transporturilor internaţionale. 4. Stabilirea sumei


2. Riscurile în asigurarea de mărfuri pe timpul transportării. asigurate, primei
3. Întocmirea documentelor ale dosarului de daună. de asigurare şi a
despăgubirii.

104
1. Necesitatea asigurării CARGO în cazul transporturilor internaţionale.
Asigurările auto au apărut pentru prima dată la începutul secolului XX, fiind incluse în
categoria accidente. În a doua jumătate a secolului, odată cu dezvoltarea transporturilor rutiere, cu
creşterea numărului de maşini şi cu diversificarea acestora, asigurările auto s-au desprins din grupa
asigurărilor de accidente devenind o categorie de asigurări de sine stătătoare şi foarte vastă.
Deşi la început asigurările auto propuneau acordarea protecţiei numai pentru vătămări
corporale şi pagube materiale produse terţilor, odată cu trecerea timpului au apărut noi tipuri de
protecţie.
Din punct de vedere al utilizării autovehiculelor, asigurările ce pot fi încheiate cuprind mai
multe tipuri:
1. Asigurarea mărfurilor pe timpul transportului;
2. Asigurarea răspunderii transportatorului;
3. Asigurarea autovehiculului;
4. Asigurarea de răspundere civilă;
5. Asigurarea pasagerilor, asigurarea de accidente a persoanelor legal transportate în
autovehicul.
Prin toate aceste asigurări se acoperă o gamă diversă de riscuri. Ca şi în celelalte tipuri de
asigurări, există anumite practici comune, dar fiecare dintre ele are anumite particularităţi privind
tipurile de riscuri- asigurabile şi excluse- subscriere, etc.
Datorită faptului că răspunderea cărăuşului auto este totdeauna limitată prin lege şi prin
dispoziţiile convenţiilor internaţionale şi al faptului că există posibilitatea ca transportatorul să devină
insolvabil în cazul unei pagube importante, deţinătorul mărfii trebuie să-şi urmărească interesul de a
obţine o „indemnizaţie” sigură în cazul în care cărăuşul nu poartă nici un fel de răspundere potrivit
contractului de transport (pentru valori mari).
Asigurarea constituie în general garanţia obţinerii unei îndemnizaţii în timpul cel mai scurt
cu putinţa din momentul în care beneficiarul asigurării a furnizat asigurătorului un dosar de daune
complet şi corect întocmit.
Cărăuşul continuă să răspundă pentru pierderea totală sau parţială sau pentru avarierea mărfii
în timpul transportului din culpa sa şi atunci când marfa respectivă nu a fost asigurată.
Obiectul asigurării- asigurarea mărfurilor pe timpul transportului.
Poliţele de asigurare a bunurilor pe timpul transportului terestru cuprind numai mărfurile
obişnuite, care sunt transportate pe căile ferate, cu vehicule sau prin poştă.
La cerere, în baza unor condiţii speciale sunt acoperite şi mărfurile perisabile, cele periculoase
(uşor combustibile, inflamabile sau explozive, lichidele acide), bunurile de valoare mare (bani, hârtii
de valoare, documente, obiecte preţioase, colecţii, tablouri etc.) şi animalele vii.
Subiecţi ai asigurării. Pot fi încheiate contracte de asigurare CARGO de către persoanele
fizice şi juridice cu reşedinţa în RM precum şi de către persoanele din străinătate.

2. Riscurile în asigurările de mărfuri pe timpul transportării


În baza contractului de asigurare asigurătorul se obligă să compenseze asiguratului paguba în
caz de deteriorare sau pierdere a bunurilor transportate la producerea cazurilor asigurate pentru
următoarele tipuri de riscuri:
Tabelul 44
Răspunderea asigurătorului în funcție de circumstanțele producerii pagubei

105
Riscurile acoperite Riscurile excluse
1. Pagubele provenite ca urmare a acţiunii Amenzile, confiscările contrabanda şi
forţelor naturii: incendiu, trăsnet, explozie, comerţul prohibit şi clandestin (măsură
furtună, ploaie, grindină, inundaţie, uragan, legală de interzicere temporară a
cutremur, prăbuşire sau alunecare de teren, activităţilor de comerţ de ex.
greutate a stratului de zăpadă sau de gheaţă, interzicerea importului de zahăr, cereale
avalanşă de zăpadă, contaminare; în scopul protejării producătorului
intern);
2. Pagubele provenite în urma accidentelor Viciile proprii ale mărfii cât și pagubele
mijloacelor de transport: ciocniri, loviri, izbiri, produse bunurilor transportate,
căderi, derapări, răsturnări, împotmoliri; provocate de viermi, rozătoare, insecte;
3. Pagube provenite în urma descărcării, Scăderea normală în greutate sau
încărcării, aşezării încărcăturilor; volum;
4. Cheltuielile necesare oportune efectuate în Influenţa temperaturii atmosferice cu
vederea salvării încărcăturii şi micşorării excepţia situaţiei defectării instalaţiei
pagubei; frigorifice pe timpul transportului;
5. Acte de tâlhărie; Pregătirea şi ambalarea
necorespunzătoare;

6. Spargere, scurgere, risipire, dispariţie sau furt Întârzierea în expedierea sau primirea
al bunurilor asigurate, ca urmare a unui mărfii, cât și diferenţe de curs valutar.
accident al mijlocului de transport.

Contractul de asigurare se perfectează în baza cererii ( declaraţiei) scrise de asigurat şi


trebuie să conţină:

 denumirea asiguratului;
 beneficiarul asigurării;
 denumirea deţinătorului mijlocului de transport;
 tipul transportului;
 numărul de înmatriculare al autovehiculului;
 numărul de locuri în unitatea de transport;
 numărul de locuri (colete) al întregului volum de încărcătură;
 greutatea totală a încărcăturii;
 denumirea încărcăturii, tipul ambalajului;
 felul de expediere (în vrag, cisterne);
 punctul de plecare;
 punctul de destinaţie;
 durata expedierii încărcăturii;
 termenul de asigurare;
 suma asigurată a încărcăturii;
 numărul şi data foii de însoţire.
Asiguratul este obligat să indice în cerere şi alte informaţii cunoscute doar de el despre
împrejurările transportării.
106
Asigurarea intră în vigoare de obicei în termen de două zile lucrătoare de la data primirii
cererii dacă asigurătorul nu face alte obiecţiuni.
În cazul solicitării asiguratului, asigurarea poate începe la data solicitată de asigurat sau la
data în care marfa părăseşte depozitul sau locul de depozitare indicat în contract, dar nu înainte de
încheierea contractului şi durează în perioada transportării până la sosirea mărfii la destinaţia
indicată în contractul de asigurare.
La survenirea cazului de asigurare, asiguratul sau reprezentantul este obligat să întreprindă
toate măsurile în vederea salvării şi păzirii încărcăturii şi în timp de 24 ore să înştiinţeze
asigurătorul despre cele întâmplate.
Mărimea daunelor este determinată de către reprezentantul companiei de asigurare cu
participarea asiguratului. În caz de divergenţe, fiecare dintre părţi poate apela la expertiză
suplimentară, cheltuielile pentru efectuarea expertizei o suportă partea iniţiatoare.

3. Întocmirea documentelor ale dosarului de daună.


La înaintarea cererii de compensare a pagubei, asiguratul sau beneficiarul este obligat să
confirme documental:
- documente ce atestă interesul direct asupra bunului asigurat;
- contractul sau documentul de asigurare emis în baza contractului;
- cauzele producerii riscului asigurat;
- mărimea pretenţiilor sale aferente pagubei;
- procesul verbal de constatare a pagubei;
- protestul împotriva cărăuşului şi răspunsul la protest;
- certificatul de avarie;
- raportul expertizei;
- chitanţe pentru cheltuielile făcute cu valoarea bunului.
Constatarea pagubei are loc în urma sesizării organelor de poliţie şi înştiinţării societăţii de
asigurare cu privire la producerea cazului asigurat.
La constatare participă:
- inspectorul de daune al societăţii de asigurare;
- cărăuşul (transportatorul);
- organul de poliţie;
- asigurații sau reprezentanţii lui;
- martorii.
Se întocmeşte dosarul de daună. Evaluarea pagubei are loc în funcţie de cantitatea bunurilor
prejudiciate şi de preţurile de evaluare la data producerii evenimentului asigurat. Despăgubirea
trebuie să fie achitată în termen de 30 de zile de la data înştiinţării asupra cazului asigurat.

4. Stabilirea sumei asigurate, primei de asigurare şi despăgubirii


Suma asigurată este valoarea mărfii inclusă în contractul de asigurare agreată de către
asigurător, calculată conform formulei:
Sa = valoarea mărfii + costul transportului + taxe vamale + alte cheltuieli de transport
(10% din valoarea mărfii)
Sumele asigurate se pot stabili, la cererea asiguratului, separat pentru fiecare transport pe căile
ferate, cu vehicule ori prin poştă, dacă bunurile asigurate sunt transportate pe o rută definită, sau
separat pentru toate bunurile transportate cu fiecare vehicul, în cazul persoanelor juridice care
107
efectuează transportul cu vehicule proprii.
Prima de asigurare se calculează conform formulei:
Pa= Sa*Ct
Pa - prima de asigurare
Sa - suma asigurată
Ct - cota tarifară
Cotele de primă variază în funcţie de felul transportului. Când asigurarea se încheie pentru un
singur transport, prima de asigurare se calculează pe baza valorii bunurilor transportate, iar atunci
când asigurarea se încheie pentru o anumită perioadă, prima de asigurare se calculează în funcţie de
valoarea bunurilor transportate în acea perioadă. În cel de-al doilea caz, modalitatea de plată a
primei de asigurare prezintă caracteristici specifice. Astfel, la începutul perioadei asigurate,
asiguratul plăteşte societăţii de asigurări o primă de depozit, reprezentând un anumit procent (de
exemplu, 75%) din prima calculată pe baza valorii totale estimate a bunurilor ce vor fi transportate;
la finele perioadei asigurate, în baza calculului primei de asigurare definitive şi în funcţie de
volumul total al transporturilor efectiv realizat, are loc un procedeu de regularizare, în urma căruia
asiguratul va plăti sau va încasa diferenţa dintre prima de asigurare.
Despăgubirea, este cel mult egală cu paguba, cu condiţia să nu depăşească suma asigurată.
Plata despăgubirii se efectuează în cadrul unui termen precizat în contractul de asigurare.
În caz de furt sau dispariţie a bunurilor în termen de 30 zile de la data înştiinţării asupra
cazului asigurat. Dacă ulterior bunurile sunt recuperate atunci sumele plătite ca despăgubiri se
restituie societăţii de asigurări.
Asigurătorul porneşte de la pagubă la care se adaugă cheltuielile făcute la limitarea pagubei,
recondiţionarea şi valorificarea mărfilor şi se scad din ceea ce se obţine elementele:
- penalizări pentru declararea inexactă a riscului;
- penalizări pentru neconservarea dreptului de regres împotriva vinovaţilor;
- compensarea primelor de plată rămase de plată;
- contravaloarea franşizei.
Răspunderea societăţii de asigurare începe şi încetează în mod diferenţiat şi specific
mijlocului de transport cu care se transportă marfa:
a) La bunurile transportate pe cale ferată, răspunderea asigurătorului începe din momentul
primirii bunurilor de transportător cu respectarea regulamentului de transport şi încetează din
momentul eliberării bunurilor către destinatar.
b) La bunurile transportate cu vehicule răspunderea asigurătorului începe din momentul
încărcării bunurilor până la descărcarea acestora din vehicule la destinaţie.

TEMA 15: REASIGURAREA

1. Necesitatea şi formele de cedare a riscului.


2. Rolul reasigurării în industria asigurărilor.
3. Delimitările reasigurării de asigurări.
4. Elementele de bază ale reasigurărilor.
5. Contractul de reasigurare, tipurile lui.
6. Funcţiile reasigurărilor.
7. Clasificarea reasigurărilor.

1. Necesitatea şi formele de cedare a riscului


108
În cadrul activităţii de asigurări pot apărea abateri dintre volumul primelor încasate şi
despăgubirile achitate. Astfel dacă valoarea primelor încasate sunt mai mari decât despăgubirile
acordate, societatea de asigurare înregistrează profit. Dacă situaţia este inversă societatea de
asigurare va înregistra pierderi şi va fi nevoită să apeleze la sursele atrase, cum ar fi credite bancare,
împrumuturi. În acest caz compania de asigurare poate ceda o parte din răspunderile asumate în
reasigurare.
Cele mai utilizate forme de cedare a riscului sunt:
1. Co-asigurarea – o modalitate de cedare a riscului potrivit căruia datorită valorii mari a
bunurilor asigurate, riscul iniţial este subscris de mai mulţi asigurători, unde aceştia preiau o cotă de
risc pe care o suportă independent.
Asiguratul încheind mai multe contracte de asigurare, întâmpină greutăţi datorită muncii
depuse, lipsei de cunoaştere a ofertei de asigurare, de aceea în marea majoritate a cazurilor, co-
asigurarea se realizează prin intermediul brokerilor, care găsesc cele mai bune combinaţii pentru
clienţi.
La producerea daunei, asiguratul tratează, de regulă, problemele legate de constatarea daunei,
stabilirea şi plata despăgubirii, cu una din societăţile participante, care este societate garantă şi care
acţionează în numele tuturor la lichidarea respectivă, fiind însă necesară aprobarea fiecăruia dintre
co-asigurători.
Participarea la acoperirea daunelor se face în proporţia în care a fost preluat riscul.
Neajunsurile co-asigurării constă în faptul că asiguratul nu poate cerceta direct solvabilitatea
fiecărui co-asigurător, plasarea riscului necesitând uneori un timp îndelungat, iar decontarea
daunelor este greoaie. Din acest motiv co-asigurarea nu a avut o dezvoltare prea mare.
De ex: Un obiectiv economic a fost evaluat la 100.000 lei. Riscul este preluat de un număr de
trei asigurători, în următoarele proporţii: A1=50%, A2=30% şi A3=20%. Considerând prima de
asigurare ca fiind de 4 000 lei, atunci contractele de asigurare vor arăta astfel:
CA1=50 000 lei
CA2=30 000 lei
CA3=20 000 lei
Pa1=2 000 lei
Pa2=1 200 lei
Pa3=800 lei
În cazul unei daune de 30 000 lei, participarea asigurătorilor la decontarea daunelor se va face
în aceeaşi proporţie:
A1 = 50% * 30 000 = 15 000 lei;
A2 = 30% * 30 000 = 9 000 lei;
A3 = 20% * 30 000 = 6 000 lei.
2. Reasigurarea – asigurarea asigurătorului, raport juridic care ia naştere între două societăţi
de asigurări. Asigurarea unei societăţi de asigurare pentru unele riscuri într-o anumită cotă, la o altă
societate de asigurări mai puternică, prin cedarea unei părţi din risc şi a unei anumite cote din prima
de asigurare.
În reasigurare intervin două părţi :
1. Reasigurat - Cedentul (compania care cedează);
2. Reasigurător - compania care acceptă să preia o anumită cotă de risc, uneori chear întregul risc.

109
Reasiguratul trece asupra altuia acea parte din fiecare risc care prin apariţia fenomenului, îl
poate perturba financiar. Astfel reasiguratul îşi poate păstra o anumită flexibilitate în subscrierea
riscurilor, fapt care îi permite să ofere clienţilor săi servicii mai bune.
Dacă la Co-asigurare, redistribuirea riscurilor are loc în faza încheierii asigurării propriu zise,
la Reasigurare, redistribuirea riscurilor are loc după perfectarea contractului de asigurare.
Necesitatea redistribuirii riscurilor, este cunoscută şi avută în vedere de asigurat de la bun
început şi nu ar trebui să constituie o măsură de reparare a unei erori comise în procesul de
negociere şi perfectare a contractului de asigurare.
Deşi, este adevărat, că reasigurarea a apărut în evul mediu ca măsură de îndreptare a unor
acţiuni imprudente ale unor asigurători, care încheiau asigurări de transport maritime în zone
considerate extrem de riscante din cauza piraţilor şi a condiţiilor grele de navigaţie. Pe atunci nu
exista aparatura tehnică, care le-ar fi dat informaţii, în care să judece fiecare risc maritim.
Treptat reasigurarea a devenit o formă complimentară a asigurării, pierzându-şi din caracterul
de instrument de îndreptare a erorilor.
Impulsul a fost dat de revoluţia industrială din sec. XIX, care a favorizat introducerea
progresului tehnic la început în Marea Britanie şi apoi în alte ţări.
3. Retrocesiunea (retrocedarea) o nouă reasigurare încheiată de un reasigurător prin care
transmite o parte din răspunderea preluată prin contractul de reasigurare unei alte societăţi
de asigurare (reasigurare). Este o divizare şi mai mare a riscului. Prin această modalitate de
dispersare a riscului se realizează o mai bună acoperire a evenimentelor ce se pot întâmpla,
permiţând fiecărui participant să reţină numai acea parte din riscuri, pentru care acoperirea
este certă.
Reasigurătorul se numeşte retrocedent, iar societatea care preia riscul se numeşte
retrocesionar.
Cu cât numărul asigurătorilor, reasigurătorilor și retrocesionarilor este mai mare, şansa plăţii
la timp şi la valoarea reală a daunelor ce pot să apară creşte.

2. Rolul reasigurării în industria asigurărilor


Aşa cum orice asigurător are sarcina de a-şi proteja asiguraţii împotriva posibilelor daune
majore, tot aşa şi reasigurătorul îşi protejează reasiguraţii. Societăţile de reasigurări preiau de la
asigurători acele riscuri, care sunt prea mari pentru capacitatea lor financiară. Astfel, reasigurarea îşi
asumă un rol foarte important, dacă nu chiar vital, pentru industria asigurărilor. Acest rol poate fi
sintetizat astfel:
1. Creşterea capacităţii de asigurare;
2. Omogenizarea riscurilor;
3. Stabilizarea financiară.
1. Creşterea capacităţii de asigurare. Principalul motiv pentru care se apelează la reasigurare
este creşterea capacităţii de primire în asigurare. În fiecare domeniu de asigurare există riscuri care,
datorită dimensiunii sau naturii lor, nu pot fi acoperite în întregime de o singură companie de
asigurări. Asemenea riscuri sunt numeroase, iar cel mai bun exemplu, l-ar putea constitui asigurările
aviatice. În anumite cazuri, aceste riscuri sunt asigurate prin repartizarea riscului între companiile
de asigurări. Astfel, fiecare companie asigură atât, cât îşi poate permite, iar restul este asigurat de
către celelalte companii. Această procedură, cum am specificat anterior este denumită „co-
asigurare”.
110
În alte cazuri, companiile de asigurări acoperă iniţial întregul risc, după care cedează o parte
din suma acceptată altor companii de asigurări şi reasigurări, păstrând pe cont propriu numai atât cât
îşi pot permite să asigure. Prin urmare, dacă suma asigurată pentru un risc sau pentru un grup de
riscuri ce caracterizează un eveniment depăşeşte limita reţinerii pe care şi-o poate permite o
companie de asigurări, este necesar ca acea companie să apeleze la reasigurare.
2. Omogenizarea riscurilor. Un alt motiv deosebit de important pentru folosirea reasigurării
este acela, de a nivela rezultatele obţinute de compania de asigurări pe o anumită perioadă de timp.
Oscilaţiile mari ale rezultatelor obţinute de o companie de asigurări pot periclita imaginea acesteia
în faţa publicului şi pot genera îngrijorare în rândurile acţionarilor.
Rezultatele fluctuează ca urmare a acumulării într-o anumită perioadă de timp a unor pagube
diferite de valoare ridicată, sau ca rezultat al producerii neaşteptate a unei pagube catastrofale.
Reasigurarea minimizează această fluctuaţie, prin limitarea riscului de daună şi prin reducerea
nivelului daunelor per eveniment sau per an contabil.
3. Stabilizarea financiară. Alt rol important a reasigurării este stabilizarea financiară. Unul
dintre etaloanele folosite de organismele de control al activităţii companiilor de asigurare este
gradul de solvabilitate. Acesta este calculat ca procent, reprezentând raportul dintre capital plus
rezerve şi încasările din prime. Autorităţile stabilesc procente minime sub care nu permit
companiilor de asigurare să funcţioneze. Acest procent este denumit „procent minim de
solvabilitate”.
Următorul exemplu ilustrează folosirea reasigurării în vederea creşterii solvabilităţii
companiei:
O companie are un capital şi rezerve în valoare de 30 000 000 u.m..
Venitul anual din încasările de prime este de 200 000 000 u.m..
Dacă compania de asigurări nu ar folosi reasigurarea, rata solvabilităţii sale ar fi de 15%, adică
(30.000.000/200.000.000) x 100.

3. Delimitările reasigurării de asigurări


Reasigurările fiind asigurări indirecte, au la bază careva caracteristici specifice. Astfel ele se
deosebesc de asigurări prin:
Tabelul 45
Principalele delimitări dintre asigurări și reasigurări

Asigurătorul Reasigurătorul
Poate încheia contracte de asigurare cu persoane Poate încheia contracte de reasigurare doar cu
fizice și juridice; persoane juridice;
Asiguratul inițial nu are nici-o legătură juridică Legătura juridică există doar între societățile de
cu contractul de reasigurare; asigurări-reasigurări;
Acoperă riscurile referitoare la bunuri, persoane, Acoperă pierderile financiare ale asigurătorului
răspundere civilă ale asiguratului; cauzate de plata daunelor inițiale;
Asigurările în multe situații sunt contracte În cazul reasigurărilor majoritatea
naționale. contractelor au caracter
internațional.

111
Reasigurările sunt o continuitate a asigurărilor și n-ar putea exista, dacă nu va exista
asigurarea.

4. Elementele de bază ale reasigurărilor


În domeniul reasigurărilor se utilizează un şir de noţiuni specifice numai acestui domeniu de
activitate:
Tabelul 46
Elementele reasigurărilor

Compania cedentă compania, care acoperă riscul de la asiguratul său şi cedează o parte din el
altor societăți de reasigurare;
Reasigurătorul asigurătorul care acceptă o asigurare de la un asigurător direct;
Retrocesiune o nouă reasigurare încheiată de un reasigurat prin care transmite o parte
din răspundere, preluată prin contractul de asigurare unei alte societăți;
Retrocedent partea ce intervine în retrocesiune şi care în schimbul unei prime se
reasigură la rândul său la o altă societate de reasigurări;
Retrocesionar partea care intervine în retrocesiune şi care în schimbul primelor încasate
preia o parte din riscurile şi din sumele asigurate;
Bordero lista riscurilor ce se transmit de la asigurat la reasigurător în reasigurare;
Recapitulaţie document trimis de reasigurat reasigurătorului o dată în trimestru în care
se indică lista de borderouri transmise în timpul trimestrului;
Tantiemă o parte din beneficiu plătit de reasigurător reasiguratului pentru care s-au
transmis în reasigurare riscuri bine studiate de către reasigurat;
Excedent suma riscului care se transmite în reasigurare (o parte din valoarea
riscului, care depăşeşte reţinerea proprie);
Reţinerea proprie o parte din suma asigurată a riscului de care reasiguratul răspunde singur;
Slip document trimis de către reasigurat altor reasigurători care conţine:
denumirea companiei cedente; caracteristica obiectului transmis în
reasigurare; suma asigurată; condiţiile de asigurare; cota primei tarifare.
Schematic reasigurările sunt prezentate astfel:

ASIGURAREA REASIGURAREA RETROCESIUNEA

1 2
4 5
7 8
10
3 6 9

13 12 11

Figura 4. Reasigurarea

1 Asiguratul, poate fi o persoană fizică sau juridică ce posedă bunuri;


2 Prima de asigurare;
3 Riscul asigurat;
112
4 Companie de asgurări;
5 O cotă de primă;
6 O parte din riscuri;
7 Companie de reasigurări;
8 O cotă de primă;
9 O parte din riscuri;
10 Companie de reasigurări;
11 Răspunderea retrocesionarului la acordarea despăgubirii;
12 Se adaugă și răspunderea retrocedentului la acordarea despăgubirii;
13 Întreaga despăgubire acordată asiguratului.

5. Contractul de reasigurare, tipurile lui


Reasigurarea se poate încheia numai între societăţi de asigurare, în urma existenţei unui
contract de asigurare.
Fiind un contract derivat, contractul de reasigurare, urmează soarta contractului principal de
asigurare: dacă asigurarea este nevalabilă ori a fost lovită de nulitate, şi reasigurarea respectivă
devine nevalabilă.
Reasigurarea produce efecte numai între reasigurat şi reasigurător, adică asiguratul nu se
poate îndrepta cu acţiune judiciară împotriva reasigurătorului, el nefiind participant la contractul de
reasigurare.
Contractul de reasigurare poate avea diferite forme, deosebirile dintre acestea constând numai
în modul de cuprindere, respectiv de angajare a părţilor.
De regulă, el cuprinde:
1. Obiectul reasigurării;
2. Răspunderea asumată de reasigurător;
3. Răspunderea reţinută de reasigurat;
4. Condiţiile în care se face reasigurarea;
5. Costul reasigurării;
6. Modul de decontare a primelor şi respectiv a daunelor;
7. Durata contractului;
8. Clauze „adhoc” (decăderea din drepturi, preavizarea pentru ieşirea din obligaţii etc.).
Metode de reasigurare pot fi facultative, obligatorii sau mixte.
În baza contractului facultativ, reasiguratul propune reasigurătorului, unde acesta acceptă sau
refuză reasigurarea. Ţinând cont de faptul că părţile nu sunt obligate să contracteze reasigurarea,
compania cedentă selectează ce riscuri anume le va plasa în reasigurare, iar reasigurătorul după o
cercetare prealabilă, poate să accepte sau nu riscurile propuse. Contractul de reasigurare facultativ
nu acţionează automat, ci reasiguratul este obligat să înştiinţeze reasigurătorul despre fiecare risc
individual pe care doreşte să-l reasigure.
În baza contractului obligatoriu – are la bază principiul nonselecţiei din partea părţilor.
Reasiguratul se obligă să cedeze, iar reasigurătorul se obligă să accepte în reasigurare categoriile de
riscuri prevăzute în contract, în proporţiile şi în condiţiile stabilite.
Reasiguratul nu are posibilitatea selecţionării riscurilor, de aceea, el va ceda o anumită parte
din toate riscurile subscrise, adică chiar şi pe cele de valori mici, pe care le-ar putea acoperi singur,
fără nici o dificultate.
În cadrul contracrului obligatoriu, dezavantajul reasiguratului devine un avantaj pentru
reasigurător, deoarece cedarea automată a unei părţi din riscurile acceptate în asigurare îl pune la

113
adăpost de orice tendinţă de selecţionare a riscurilor din partea reasiguratului. Contractul de
reasigurare obligatoriu se reînnoieşte automat şi deţine un cost de administrare mic.
În baza contractului mixt, reasiguratul are libertatea să cedeze sau nu anumite riscuri, în timp
ce reasigurătorul este obligat să le accepte.
Acest contract îmbină particularităţile celor două contracte anterioare, adică pentru reasigurat
funcţionează principiul facultativităţii, iar pentru reasigurător acel al obligativităţii în cedarea,
respectiv acceptarea riscurilor prevăzute în contract.
Un asemenea contract cuprinde o categorie de riscuri, dar nu şi un anumit risc individual şi se
foloseşte, de obicei pentru reasigurarea riscurilor de valori mari, pentru partea ce depăşeşte limita
contractelor obligatorii.

6. Funcţiile reasigurărilor
Reasigurarea are ca obiectiv satisfacerea nevoilor societăților de asigurare, iar atingerea
acestora îndeplineste mai multe funcții:
1. Funcția de protecție
În cazul daunelor de proporţii foarte mari (produse de cutremure, furtuni, inundații etc.), când
asigurătorul inițial nu va putea face faţă unui nivel foarte mare de cereri de despăgubire, iar
capacitatea sa financiară poate fi insuficientă şi totodată îl poate perturba financiar, recurge la
contractele de reasigurare, unde în felul acesta el se simte protejat.
Prin intermediul reasigurării pagubele suferite de un asigurat, indiferent de volumul lor, vor fi
suportate atât de asigurătorul inițial, cât și de către reasigurători.
2. Functia de stabilizare a ratei daunei la reasiguraţi
În contractul de reasigurare (în functie de tipul său) se poate face menţiunea, că reasigurarea
va intra în vigoare în momentul în care indicatorul rata daunei la reasigurat va ajunge la un anumit
nivel. Prin stabilizarea acestui indicator, reasiguratul va cunoaste cu exactitate nivelul maxim al
daunelor care le va suporta într-un an, deci va cunoaşte cu aproximaţie şi profitul pe care îl va
obține din activitatea de asigurare.
Rd = nr de bunuri despăgubite/ nr de bunuri asigurate*100
3. Dispersia riscurilor
Prin încheierea unei game variate de asigurări, societatea de asigurare se expune unui nivel
ridicat al riscului. Astfel, prin transferarea riscurilor catre reasiguratori, se realizeaza o dispersare a
riscului, la care este expusa societatea de asigurare.
4. Creşterea capacităţii de subscriere a reasiguratului
Societățile de asigurare trebuie să respecte anumite reglementări cu privire la evoluţia unor
indicatori de bonitate (garanţie) și siguranță. Prin transferul riscului către reasigurători nivelul
acestor indicatori se îmbunătăţește, și pe măsură ce riscurile sunt cedate va creste capacitatea de
subscriere.
Un indicator folosit de organele de supervizare și control ale activităților societăților de
asigurare este gradul de solvabilitate. Gradul de solvabilitate se calculează ca raport dintre capital
plus rezerve și încasările din prime, astfel:

unde:
Gs – gradul de solvabilitate;
K – capitalul asiguratorului;

114
R – rezerve;
P – prime încasate;
Astfel, presupunem că un asigurător nu apelează la reasigurare şi are un capital plus rezerve
în valoare de 60 mil. USD, venit anual din prime de asigurare de 400 mil.USD. deci gradul de
solvabilitate este de:

Presupunem în plus, că asiguratorul încheie un contract de reasigurare prin care cedeaza către
reasigurator prime de reasigurare în valoare de 200 mil. USD anual.
Cunatumul primelor de asigurare încasate se diminuează cu valoarea primelor de reasigurare,
în calculul indicatorului grad de solvabilitate. Astfel, pentru un asigurător care apelează la
reasigurare gradul de solvabilitate devine:

,
unde:
P’ - primele de reasigurare.

,
Gradul de solvabilitate al asiguratorului se îmbunatateste, ceea ce înseamnă că va crește
capacitatea de subscriere a asiguratorului.
5. Funcție de patrundere/retragere a activităţilor din anumite zone
Prin reasigurare societatea de asigurare poate transfera riscurile aferente anumitor zone pe
care le considera neatractive momentan, sau poate accepta în reasigurare riscurile din alte zone
considerate oportune.
6. Funcția de sporire a gradului de încredere
Prin apelarea la reasigurare, creste siguranta financiară a asiguratorului, iar asigurații inițiali
observând acest aspect vor avea mai multă încredere în asigurător.
7. Clasificarea reasigurărilor
În funcţie de modul de repartizare a riscurilor între reasigurat şi reasigurător, reasigurarea
poate fi proporţională şi neproporţională

Figura 5: Reasigurarea

115
1. Reasigurarea Proporţională se caracterizează prin faptul că răspunderile reasiguratului şi
reasigurătoruluii se stabilesc sub forma unei proporţii faţă de suma totală asigurată. Aceeaşi
proporţie se utilizează la repartizarea primei de asigurare şi la plata despăgubirilor.
Reasigurarea proporţională are următoarele variante:
1.1 Reasigurarea cotă–parte – participarea reasiguratului şi reasigurătorului se stabileşte sub
forma unei cote procentuale din suma asigurată prevăzută în contractul de asigurare.
Deci şi primele de asigurare şi acordarea despăgubirii se face în proporţia în care s-a preluat
riscul.
Acest sistem de reasigurare este preferat de reasigurător, deoarece nu permite o selecţie a
riscurilor din partea reasiguratului.
Avantajul pentru reasigurător, constituie însă, un dezavantaj pentru reasigurat, deoarece
portofoliul de asigurări ale acestuia de obicei este compus dintr-un număr mare de riscuri mici şi
mijlocii, care poate nici n-ar necesita reasigurare. Cedând şi aceste riscuri în reasigurare,
reasiguratul renunţă şi la un volum important din prime.
Contractul de reasigurare cotă - parte se reînnoieşte automat de la o perioadă la alta, fiind un
contract de tip continuu, rezilierea lui trebuie notificată în timp de 3-6 luni
1.2 Reasigurare excedent de sumă asigurată – reasiguratul cedează numai acele sume pe
care nu doreşte sau nu poate să le reţină în contul propriu. Reţinerea se stabileşte automat sub forma
unor sume fixe numite plinul de conservare. Tot ceea ce depăşeşte această reţinere numită
excedent se cedează în reasigurare până la limita sumei asigurate.
Acest tip de reasigurare se aplică mai des la asigurări de bunuri (clădiri, construcţii,
echipamente), deoarece aici suma asigurată poate fi determinată cu precizie, iar reţinerea proprie a
reasiguratului poate fi diferenţiată în funcţie de natura şi frecvenţa riscului asigurat (incendiu,
explozii, avarii, furt prin efracţie etc.) Reasiguratul cedează numai acele riscuri care au o frecvenţă
mai mare de apariţie.
Excedentul poate fi stabilit şi în scară- excedentul I, II şi III.
În acest caz excedentul II reprezintă suma care depăşeşte excedentul I, iar excedentul III suma care
depăşeşte sumele anterioare.
Exemplu: La un contract excedent de sumă asigurată
Sa= 6 200 000 dolari
Plinul de conservare = 200 000 dolari
Excedentul de 6 000 000 dolari poate fi împărţit în:
Excedent I- 2500 000 dolari şi
Excedent II- 3 500 000 dolari, dar poate şi altfel.
Se spune că un contract cu excedent II şi excedent III nu este prea agreat de reasigurători,
deoarece printr-un asemenea contract se acoperă doar numai partea de „Vârf” a riscurilor cu sume
asigurate mari, care nu au o frecvenţă mare şi nu asigură echilibrul ce trebuie să existe între volumul
de prime şi răspunderea maximă.
Excedentul de sumă asigurată prezintă un avantaj pentru reasigurat, deoarece riscurile mici
intrând în cadrul plinului de conservare nu vor fi reasigurate.
Nivelul reţinerii proprii în raport cu răspunderea maximă a reasigurătorilor este un prim
indiciu al calităţii riscurilor cedate în reasigurare. Aceasta deoarece la stabilirea reţinerii proprii,
reasiguratul va ţine cont de probabilitatea reducerii riscului, de mărimea daunei, de mărimea medie
a sumelor asigurate şi a mijloacelor financiare de care dispune .
În cazul riscurilor mai bune. plinul de conservare va fi mai mare decât la cele mai puţin bune.

116
Dezavantajul este că se operează cu un mare volum de calcule ce duc la un mare volum de
muncă, calculându-se pentru fiecare contract reţinerea proprie (plinul de conservare) şi suma
asigurată preluată de reasigurători (excedent I, II şi în unele cazuri III).
Un agent economic încheie trei contracte de asigurare:
CA1 – 5 000 000 000 lei
CA2 – 15 000 000 000 lei
CA3 – 6 000 000 000 lei
Plinul de conservare s-a stabilit de 2 000 000 000 lei pentru fiecare eveniment în parte.
În aceste condiţii cele trei contracte de reasigurare vor avea următoarea formă:
CR1 – 3 000 000 000 lei (5 000 000 000 lei- 2 000 000 000 lei) 1,5 plinuri de conservare;
CR2 - 13 000 000 000 lei – 6,5 plinuri de conservare;
CR3 – 4 000 000 000 lei – 2 plinuri de conservare;
Pentru a stabili proporţia contractului de reasigurare în contractul de asigurare se procedează
astfel:
CR1/CA1*100 = 3 000 000 000/5 000 000 000*1000=60%;
CR2/CA2*100= 13 000 000 000/15 000 000 000*100=86,67%;
CR3/CA3*100= 4 000 000 000/6 000 000 000 *100 66,66%;
Aceste procente se aplică în cazul stabilirii primei de asigurare. Reţinerea reasiguratului
(plinul de conservare ) este invers proporţională cu gradul de risc şi se reflectă şi în prima de
asigurare.
Cotele de repartizare a sumei asigurate, primei de asigurare şi a despăgubirii se determină cu
ajutorul următoarelor formule:
Cr= Rp/St*100; CR= Se/St*100
Cr -cota de repartizare pentru reasigurat;
CR -cota de repartizare pentru reasigurător;
Rp -reţinerea proprie;
St -suma total asigurată;
Se – suma ce cade sub incidenţa contractului excedent de sumă asigurată.
1.3 Reasigurarea proporţională mixtă – este o îmbinare dintre reasigurarea cotă-parte şi
excedent de sumă asigurată.
Reasigurarea mixtă sau contractul facultativ-obligatoriu este un acord prin care compania
cedentă are opţiunea de a ceda (şi nu obligaţia), iar reasigurătorul este obligat să accepte (fără a
putea refuza) o parte dintr-un anumit risc subscris de compania cedentă. Acest contract se
realizează, de regulă, peste limita unui contract excedent de sumă şi oferă companiei cedente, în
mod automat, posibilităţi de reasigurare, atunci când s-a depăşit valoarea excedentului. Acesta
acţionează ca un surplus suplimentar, cu excepţia cazului în care compania de asigurare nu îl
cedează, deoarece poate apela la alte aranjamente mult mai profitabile.
Sub aspectul tehnicii procedurale, resiguratul reţine o cotă-parte din suma asigurată a
contractelor de asigurare individuale, iar diferența o cedează în reasigurare, în varianta “cotă-parte”.
După depășirea limitei răspunderii, în varianta de reasigurare “cotă-parte”, întreaga diferentă se
reasigură în varianta ”excedent de sumă asigurată”.
Reasigurarea mixtă are două secvenţe: Prima în care se aplică tehnica reasigurării în variantă
„cota parte” şi care avantajează ambele părţi implicate şi a doua în care se aplică tehnica reasigurării
în varianta excedent de sumă asigurată, pentru acea parte din suma asigurată cedată în reasigurare ,

117
care nu a fost preluată de reasigurători, integral, în cadrul primei proceduri şi care îi dezavantajează
pe reasigurători.
Dacă cedarea în reasigurate are loc către aceiaşi reasigurători atât în prima secvenţă cotă-
parte, cât şi în a doua varianta „excedent de sumă asigurată”, atunci reasigurarea mixtă realizează
avantaje pentru ambele părţi.
1.4 Reasigurarea pe bază de pool – se face în vederea acoperirii unor riscuri deosebite sau a
unui complex de riscuri din anumite ramuri de asigurare şi de aceea mai multe societăţi, ţin să
creeze un pool de reasigurare, care să plaseze în reasigurare contractele în cauză.
Poolul este administrat de un oficiu, care centralizează ofertele de reasigurare primite din
partea societăţilor de asigurare şi le repartizează între membrii pool-lui, pe baza cotelor de
subscriere, la care aceştea s-au angajat.
Dacă membrii pool-lui nu au acoperit întreaga valoare a contractelor oferite în reasigurare,
diferenţa se plasează înafara poolului.
Cauzele care au dus la crearea pool-lui sunt:
- Necesitatea acoperirii unor riscuri speciale de proporţii deosebit de mari, care au o frecvenţă
şi intensitate încă necunoscută (riscuri atomice sau nucleare);
- Existenţa unor riscuri care prin cumul ar putea conduce la daune foarte mari. (riscuri de
război);
- Evitarea cedării unui volum important din primele de asigurare către societăţile de asigurare
dintr-o altă ţară sau altă zonă geografică.
2. Reasigurarea Neproporţională a apărut datorită fricii că contractele de valori mari nu vor
fi plasate integral în reasigurare pe baza proporţionalităţii. La reasigurarea neproporţională
repartizarea răspunderii între asigurat şi reasigurător se face în funcţie de volumul probabuil
(posibil) al daunei şi nu în baza unui raport proporţional faţă de suma asigurată.
La acest tip de contract răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună, iar în
sarcina reasigurătorilor cade partea de daună ce depăşeşte răspunderea reasiguratului. Răspunderea
poate fi exprimată în formă absolută (unităţi valorice - bani), sau sub formă relativă (coeficienţi %,
promile, etc.) cu o cotă din rata daunei.
2.1 Reasigurarea excedent de daună – în cazul acestui contract, răspunderea reasiguratului
este limitată pentru fiecare daună la un anumit plafon denumit prioritate, franşiză sau prag, iar
răspunderea reasigurătorilor vizează partea de daună, care depăşeşte prioritatea şi se exprimă printr-
o sumă fixă din dauna probabilă (de ex. 50 000 $, 15 000 Euro etc. ).
Deci, este un acord între un reasigurat şi un reasigurător, prin care reasigurătorul acceptă să
plătească reasiguratului toate daunele care depăşesc o anumită limită precizată pentru fiecare risc în
parte sau per eveniment.
Exemplu: Într-un contract în varianta excedent de daună, compania cedentă îşi fixează
franşiza la 50 000 000 lei. Valoarea unor daune posibile poate fi de maxim 1 000 000 000 lei.
Reasiguratul apelează la serviciile mai multor reasigurători
Presupunem:
R1 va acoperi de la 50 000 000 până la 250 000 000 (200 000 000);
R2 va acoperi 250 000 000 până la 500 000 000 (250 000 000);
R3 va acoperi de la 500 000 000 până la 800 000 000 (300 000 000);
R4 va acoperi de la 800 000 000 până la 1 000 000 000 (200 000 000);
Cum se va proceda în cazul apariţiei daunelor?
D1 – 30 000 000 lei

118
Reasiguratul nu va plăti nimic, dauna va fi suportată de compania cedentă.
D2 – 200 000 000 lei
Compania cedentă va plăti 50 000 000;
R1 150 000 000 (200 000 000- 50 000 000);
D3 – 450 000 000
Compania cedentă va plăti 50 000 000;
R1 200 000 000;
R2 200 000 000;
D4 – 900 000 000
Compania cedentă va plăti 50 000 000;
R1 200 000 000;
R2 250 000 000;
R3 300 000 000 ;
R4 100 000 000.
Răspunderea reasigurătorilor poate fi limitată, însă poate fi şi nelimitată.
2.2 Reasigurarea oprire de daună – reasiguratul se angajează să acopere din daunele făcute
în cursul anului, o sumă echivalentă cu un oarecare procent din volumul primelor încasate, iar
reasigurătorii să suporte tot ceea, ce depăşeşte acel nivel.
Participarea reasigurătorilor la acoperirea daunei depinde de raportul dintre daune şi primele
de asigurare.
Acest raport se numeşte rata daunei, care se calculează după formula:
Rata daunei = (Despăgubiri plătite / prime încasate)*100
La întocmirea contractului oprire de daună, sarcina principală a reasiguratului constă în
limitarea daunei pe care o înţelege că trebuie să o suporte.
Deci, dauna care rămâne în sarcina reasiguratului se stabileşte sub forma unui procent din
dauna produsă raportat la primele încasate.
Pentru a nu-şi asuma angajamente excesiv de mari, la încheierea contractului, reasiguratul e
bine să manifeste prudenţă şi să precizeze şi mărimea absolută (adică unităţi valorice, bani) a opririi
de daună, deoarece este tot posibil, ca volumul primelor efectiv încasate să depăşească volumul
primelor estimate, ceea ce atrage după sine majorarea automată a răspunderii reasiguratului. Dar
trebuie de menţionat că şi reasigurătorii sunt cointeresaţi ca răspunderea lor să fie stabilită şi ca
mărime absolută.
De ex: Reasiguratul se angajează să acopere daunele produse în cursul anului considerat în
limita a 70% din primele încasate în perioada de referinţă, iar reasigurărorii să suporte daunele ce
depăşesc prioritatea. Dacă daunele înregistrate v-or echivala 125% din totalul primelor încasate,
atunci reasigurătorii v-or acoperi diferenţa de 55% (125-70).
În cazul expus mai sus, reasigurătorii vor suporta dauna care depăşeşte prioritatea (stabilită ca
diferenţă dintre 125 şi 70), dar nu mai mult decât suma convenită (să zicem de ex. 150 000 E), ceea
ce depăşeşte această limită rămâne în sarcina reasiguratului.
Un rol important la încheierea contractului cu o astfel de reasigurare, îl joacă buna credinţă a
reasiguratului, în ceea ce priveşte informarea corectă a reasigurătorilor despre mărimea reală a
daunelor înregistrate şi a primelor încasate. Încălcarea acestei reguli de bază – fair play (joc cinstit,
sincer) în materie de asigurări, are drept consecinţă, transferarea asupra reasigurătorilor a unei părţi
din obligaţiile ce-i revin cu titlu de drept reasiguratului.

119
Privită de pe poziţiile reasiguratului, această reasigurare apare ca fiind o formă ideală de
reasigurare, deoarece permite societăţii de asigurare directă să nu-şi asume răspunderi excesive,
care i-ar putea compromite echilibrul financiar, dar totuşi ea este puţin utilizată în practică.
La reasigurările neproporţionale o problemă extrem de importantă o constituie stabilirea
cuantumului primelor cuvenite reasigurătorilor. Aceasta deoarece prima de asigurare nu este
proporţională cu angajamentele asumate de aceştia (cu volumul daunelor de acoperire), ci este mult
mai mică.
Explicaţia rezidă din faptul că posibilitatea producerii daunei maxime (limita prevăzută în
contract) sau chiar a unei daune medii (care se situează peste nivelul priorităţii) este mult mai
redusă decât probabilitatea producerii de daune mărunte, care se încadrează în prioritate şi rămân în
totalitate în sarcina reasiguratului.

BIBLIOGRAFIE
Legi şi Hotărâri

1. Constituţia Republicii Mpldova, adoptată 29.07.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii


Moldova nr. 1, 12.08.1994;

2. Legea RM din 21.12.2006 Cu privire la asigurări. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 47-49/213 din 06.04.2007;

3. Legea RM din 08,07.2004 privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în


agricultură. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova 132-137 din 06.08.2004;

4. Legea RM din 22.12. 2006 Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru
pagube produse de autovehicule. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 32-35 din
09.09.2007;

120
5. Hotărârea nr. 318 din 17.03.2008 cu privire la aprobarea metodologiei de calcul a primei de
asigurare de bază şi a coeficienţilor de rectificare pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă
pentru pagube produse de autovehicule. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 61-62,
p.392 din 25.03.2008;

6. Hotărârea nr. 854 din 28.07.2006 cu privire la aprobarea Regulamentului transporturilor auto de
călători şi bagaje. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 124-125, din 08.08.2006;

7. Hotărârea nr. 77 din 08.02.1996 cu privire la aprobarea Regulamentului despre Serviciul de Stat
pentru Supravegherea Asigurărilor. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 124-125, din
08.08.2006;

8. Hotărârea nr. 13/2 din 03.04.2008 cu privire la aprobare Regulamentului privind aplicarea
sistemului bonus-malus la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produsede
autovehicule (în redacţie nouă). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 90 din 20.05.2008;

9. Hotărârea nr. 13/1 din 03.04.2008 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de
determinare a uzurii în cazul pagubelor produse la autovehicule. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 90 din 20.05.2008;

10. Hotărârea nr. 19/11 din 09.04.2009 Cu privire la aprobarea Regulamentului privind fondul de
protecţie a victimelor străzii. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Nr. 95/393 din
22.05.2009;

11. Hotărârea nr. 217 din 24. 02. 2005, cu modificări ulterioare nr. 998 din 04.09.2007 în vigoare
14.09.2007 Cu privire la aprobarea Regulamentului privind subvenţionarea asigurării riscurilor de
producţie în agricultură şi a Regulamentului concursului de acreditare a asigurătorilor pentru
efectuarea asigurării subvenţionate a riscurilor de producţie în agricultură. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 39-41/288 din 11. 03. 2005;

Manuale, cărţi, broşuri

11. ANGHELACHE, C. Analiza actuarială în asigurări. . Bucureşti: Editura Economică. 2008;

12. BADEA, D.G. Manualul agentului de asigurări . Bucureşti: Editura Economică. 2008;

13. BOGDAN, D. M. Mecanismul gestiunii financiare a societăţilor de asigurare. Cluj Napoca:


Editura Cluj Napoca. 2005;

14. BOGDAN, D. M. Controlul asigurări. Cluj Napoca: Casa cărţii de ştiinţă. 2005;

15. CATANĂ, R. Septul asigurărilor. Reglementarea activităţii de asigurare. Teoria generală a


contractelor de asigurare. Cluj-Napoca: Editura Sfera juridică. 2007;

16. CIUREL V. Asigurări şi reasigurări. Abordări teoretice şi practici internaţionale. Bucureşti:


Editura All BECK. 2000;

121
17. DOBRIN, M. Asigurări şi reasigurări. Bucureşti: Editura Fondaţiei de Mâine 2000;

18. EŢCO, C. Asigurări de sănătate şi particularităţile expertizei medicale. Chişinău: Editura


Policolor 2004

19. FOTESCU, ST. Eficienţa asigurărilor în Republica Moldova,Chişinău: Editura A.S.E.M. 2006;

20. FOTESCU, ST. ŢUGULSCHI, A, Note de curs Asigurări şi reasigurări. Chişinău: Editura
A.S.E.M. 2006;

21. LAZARI, L. Particularităţile contabilităţii în societăţile de asigurări. Chişinău: Editura


A.S.E.M. 2008;

22. NEGRU, T. Economia asigurărilor. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine. 2002;

23. NEGRU, T. Asigurări, ghid practic. Bucureşti: Editura C.H. Beck. 2006;

24. PURCARU, I., IULIAN , M., LAZAR Asigurări de persoane şi de bunuri (aplicaţii, cazuri,
soluţii). Bucureşti: Editura Economică. 1998;

25. SÎRBU V. Tendinţele dezvoltării pieţei de asigurări pe plan internaţional şi naţional în


condiţiile economiei concurenţiale. Sibiu: Editura Alma –Mater. 2000;

26. ŞTEFAN C. Piaţa internaţională a asigurărilor şi reasigurărilor. Bucureşti: Editura


Independenţa Economică. 1999;

27. ŞTEFAN, C., NEGOIŢĂ, I., ENACHE S., Asigurări şi reasigurări în afacerile economice.
Bucureşti: Editura Economică. 2002;

28. VĂCĂREL I., BERCEA, F. Asigurări şi reasigurări. Bucureşti: Editura Economică. 1993.

Webografie
29. www. asig.ro;
30. www.cnaa.acad.md;
31. www.cnpf.md
32. www.google.md
33. www.statistica.md;
34. www.ase.ro
35. www.ase.md.

122
123