CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………….........................2

Capitolul I. Abordări conceptuale privind reasigurările

1.1. Rolul şi necesitatea activităţii de reasigurare............................................................................4
1.2. Principiile şi funcţiile reasigurării...........................................................................................10
1.3. Importanţa economică a reasigurării în activitatea companiilor de asigurări.........................17

Capitolul II. Particularităţile activităţii de reasigurare în R. Moldova

2.1. Analiza activităţii de reasigurare în perioada anilor 2012-2015.............................................22
2.2. Forme, metode şi tehnici de reasigurare.................................................................................33
2.3. Tendinţe actuale în dezvoltarea sectorului de reasigurare......................................................40

Capitolul III. Eficientizarea reasigurărilor

3.1. Cadrul legislativ şi reglementarea desfăşurării activităţii de reasigurare în R. Moldova.......43
3.2. Recomandări privind legislaţia în domeniul reasigurării........................................................50
3.3. Direcţii de perfecţionare a operaţiunilor de reasigurare în R. Moldova.................................54

Concluzii…………………………………………………………………………………….......60

Bibliografie……………………………………………………………………………………...62

Anexe…………………………………………………………………………………………….66

1
 INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei cercetate. Un aspect esenţial în viaţa şi evoluţia
omului, încă din cele mai vechi timpuri l-a constituit grija faţă de viitor, teama combinată cu
precauţie şi înţelepciunea cu siguranţa unui lucru împlinit. Un mijloc eficient de protejare a
bunurilor şi a persoanelor, care dovedeşte un grad mare de înţlegere a realităţii, prudenţa şi un
înalt simţ de responsabilitate, îl constituie asigurarea şi reasigurarea.
Pentru a-şi onora obligaţiile asumate în faţa celor asiguraţi companiile de asigurare
creează rezerve necesare financiare care pot fi folosite în orice moment când apare necesitatea de
a acoperi parţial sau integral pierderile survenite.
Datorită unor bunuri de valori imense, care depăşesc cu mult capacitatea financiară a
unor societăţi de asigurări, acestea nu doresc să preia în contul lor riscuri enorme. De aceea, la
rândul lor caută să obţină protecţie prin încheierea unor contracte de reasigurare.
Motivul pentru care a apărut reasigurările îl constituie protecţia oferită asiguratorului în
situaţia apariţiei întâmplătoare a unei pierderi foarte mari sau a mai multor pierderi rezultate
dintr-un eveniment a căror valoare este foarte mare în raport cu veniturile obţinute din primele de
asigurare percepute sau din fondurile de rezervă. De aceea, în urma apariţiei unor asemenea
daune, pentru prevenirea plăţii unor despăgubiri foarte mari, care pot duce chiar la faliment,
companiile de asigurări directe cedează altor companii de asigurări o parte din risc, sau uneori
întregul risc. Această activitate este cunoscută sub denumirea de reasigurare.
Scopul şi sarcinile cercetării. Scopul prezentului studiu constă în elucidarea rolului
reasigurărilor, perfecţionarea relaţiilor economice în condiţiile globalizării, determinarea
metodelor şi tehnicilor de asigurare şi reasigurare, determinarea direcţiilor de perfecţionare şi
modernizare a politicii de reasigurare.
Pentru realizarea acestui scop au fost trasate următoarele sarcini:
 determinarea conceptului despre relaţiile de reasigurare, importanţa şi funcţiile în
sistemul economic;
 identificarea locului şi rolului reasigurărilor în cadrul vieţii economice;
 cercetarea factorilor care frânează evoluţia reasigurarilor;
 determinarea principalelor direcţii de dezvoltare şi specificare a particularităţilor pieţei
reasigurărilor ca sferă importantă a activităţii şi factor de contribuţie a creşterii
economice;
 specificarea metodelor şi mecanismelor de perfecţionare a reglementării şi optimizării
financiare a reasigurărilor;

2
 Baza ştiinţifico-metodologică a tezei au constituit-o conceptele, propunerile,
publicaţiile, experienţa şi cunoştinţele vaste ale îndrumătorilor contemporani, precum: Gh.
Bistriceanu, C. Alexa, V. Ciurel, L. Văcărel, F. Bercea, S. Fotescu, L. Ionescu ş.a.
Obiectul cercetării îl constituie studierea şi analiza stabilităţii financiare a asigurărilor
prin prisma reasigurărilor. Obiectul studiului este determinat de căile şi metodele de
perfecţionare a reglementării şi optimizării financiare a reasigurărilor.
Volumul şi structura lucrării. Scopul şi sarcinile cercetării au prefigurat structura
lucrării, care constă din introducere, trei capitole, concluzii şi recomandări, lista surselor
bibliografice, anexe.
În Introducere este argumentată actualitatea temei de cercetare, sunt definite scopul şi
sarcinile cercetării. Este determinat suportul teoretico-metodologic, baza informaţională,
semnificaţia teoretică si valoarea aplicativă a lucrării.
Capitolul I “Abordări conceptuale privind reasigurările” cuprinde definirea rolului şi
necesităţii activităţii de reasigurare, specificarea principalelor principii şi funcţii ale asigurărilor.
De asemenea, este specificată importanţa economică a reasigurărilor în activitatea companiilor
de asigurări.
În capitolul II “ Particularităţile activităţii de reasigurare în R. Moldova” este
efectuată analiza activităţii de reasigurare în perioada anilor 2012-2015, sunt specificate formele
şi metodele de reasigurare. De asemenea, sunt trasate principalele aspecte în dezvoltarea
sectorului de reasigurare.
Capitolul III “Eficientizarea reasigurărilor” prezintă cadrul legislativ şi reglementarea
desfăşurării activităţii de reasigurare în R. Moldova, se elaborează recomandări cu privire la
legislaţia în domeniul reasigurării şi sunt trasate principalele direcţii de perfecţionare a
operaţiunilor de reasigurare în R. Moldova.
În Concluzii şi recomandări sunt formulate şi propuse anumite tendinţe şi legităţi prin
care autorul generalizează rezultatele obţinute pe parcursul cercetărilor ştiinţifice proprii. În baza
sintezei teoretice a literaturii de specialitate, se constată că efectele riscurilor pot fi grave şi pot
genera alături de pierderile economice şi efecte sociale, politice, psihologice, fizice şi juridice.
Cuvinte cheie: stabilitate financiară, asigurări, reasigurări, activitate de reasigurare,
companii de asigurări, sector de reasigurare, cadru legislativ, operaţiuni de reasigurare.

3
 CAPITOLUL I. ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND
REASIGURĂRILE
1.1. Rolul şi necesitatea activităţii de reasigurare
Reasigurările deţin o poziţie deosebit de semnificativă în comerţul internaţional şi cu cât
volumul şi valoarea bunurilor comercializate sunt mai mari, cu atât rolul reasigurărilor este mai
important. Ele au apărut dintr-o necesitate obiectivă, şi anume, din existenţa unor riscuri foarte
mari (maritime, aviatice, incendiu, de viaţă, de accidente etc.) care pot genera daune extrem de
mari pe care societăţile de asigurări, neavând capacitate financiară suficientă, pot fi incapabile să
le suporte numai pe contul lor, ducând, practic, la falimentul acestora.
Reasigurarea oferă capacitatea necesară asiguratorului direct (original, iniţial) pentru
acoperirea riscurilor pe care, altfel, nu le poate suporta singur. În asemenea împrejurări,
asigurătorul care acceptă preluarea unui risc (a unor riscuri) mare, peste capacitatea sa, poate
apela la una sau mai multe companii de reasigurări pentru a ceda în reasigurare o parte din risc
(uneori întregul risc). Reasigurarea are ca efect „pulverizarea” riscului.
Se poate lesne constata că societăţile de asigurare işi asumă mari responsabilităţi în faţa
primejdiilor la care sunt supuşi asiguraţii, bunurile sau afacerile acestora. Dar sunt ele
întotdeauna capabile să facă faţă acestor pierderi? Pot să plătească despăgubiri pentru oricare
dintre riscuri? Dar în cazul unor catastrofe naturale (cutremur, inundaţie, grindină, uragan etc...)
sau a unor catastrofe ecologice (emanaţii de gaze toxice de la o uzină chimică, distrugerea
mediului datorită poluării cu petrol sau alte substanţe)? Mai ales dacă avem în vedere faptul că în
afara pierderii materiale a asiguratului se produc pierderi şi chiar suferinţe terţilor nevinovaţi.
Tocmai din aceste considerente, şi societăţile de asigurare au nevoie de protecţie. De fapt,
protecţia acestora este aproape tot atât de veche ca şi asigurarea. Acest lucru se realizează
prin reasigurare.
Definiţia clasică a reasigurării, conform dreptului englez, a fost elaborată de Lord
Mansfield, în 1807: „reasigurarea reprezintă o nouă asigurare, efectuată printr-o nouă poliţă,
pentru acelaşi risc iniţial asigurat, în scopul despăgubirii asigurătorilor pentru asigurările lor
anterior încheiate; ambele poliţe există în acelaşi timp”. Cu alte cuvinte, mai simplu, se poate
afirma că reasigurarea este „asigurarea asigurării”.
Preocuparea de bază a societăţilor de asigurare o constituie realizarea unei stabilităţi
financiare a activităţii pe care o desfăşoară având în vedere că din primele încasate trebuie să-şi
achite integral obligaţiile asumate faţă de asiguraţi.1

1
Bercea F., Văcărel L, „Asigurări şi reasigurări”, Editura „Expert”, Bucureşti 1998.
4
 În caz contrar societăţile de asigurare pot ajunge în imposibilitatea de plăti datorită
fondului insuficient constituit.
Dimensionarea primelor se realizeaza pe baza informatiilor statistice cu privire la
frecventa producerii riscurilor asigurate, la forta de distrugere a acestora precum si la intensitatea
distrugerii. Daca factorii care influenteaza cuantumul despagubirilor platite in perioada de
referinta s-ar repeta si in anul de asigurare, atunci nu ar aperea probleme de echilibru financiar,
deoarece primele incasate aracoperi integral obligatiile de plata al asiguratorului.2
În realitate faţă de media multianuală a indicatorilor de risc (frecvenţa, forţa de
distrugere, intensitate etc..) se înregistrează abateri care pot fi favorabile şi se reflectă în rezultate
financiare bune şi echiliblu financiar şi în abateri nefavorabile care afectează capacitatea de plată
a asiguratorului.
Motivul principal pentru care au apărut reasigurările îl constituie protecţia oferita
asigurătorului în situaţia apariţiei întâmplătoare a unei pierderi izolate foarte mari sau a mai
multor pierderi rezultate dintr-un eveniment, a căror valoare este foarte mare în raport cu
veniturile obţinute din primele de asigurare percepute sau din fondurile de rezervă. De aceea, în
urma apariţiei unor asemenea daune, pentru prevenirea plăţii unor despăgubiri foarte mari care
pot duce chiar la faliment, companiile de asigurări directe cedează altor companii de asigurări o
parte din risc, sau, uneori întregul risc, activitate cunoscută sub denumirea de REASIGURARE.
Astfel, rolul „tehnic” al reasigurării este de a proteja pe asigurătorii direcţi în faţa
pericolului insolvabilităţii sau a reducerii capacităţii lor financiare, conferind astfel acestora o
mai mare stabilitate.
În Dictionary of financial and investments terms3, reasigurarea se suprapune ideii de
împarţire a riscurilor între societăţile de asigurare. O parte din riscul asiguratorului este asumat
de alte companii în schimbul plăţii unei părţi din prima plătită de asigurat. Prin dispersia riscului,
reasigurarea permite unei companii să accepte clienţi a caror acoperire ar fi o mare povară sau ar
fi imposibilă de suportat singur.
Reasigurarea reprezintă un acord încheiat între două părţi numite companie cedentă
(reasigurat, asigurător direct)4şi reasigurător,5 prin care prima consimte să cedeze, iar cea de-a
doua acceptă să preia o anumită parte a riscului (uneori întregul risc), conform condiţilor stabilite
în acord, în schimbul plăţii de către compania cedentă reasigurătorului a unei anumite sume

2
Ştefan C, „Piaţa internaţională a asigurărilor şi reasigurărilor”, Bucureşti 1999.
3
Dictionary of financial and investments terms.
4
Bistriceanu Gh. D., Bercea F., Macovei E.I., „Dicţionar de asigurări", Editura „Logos” , Chişinău 1993.
5
Cistelecan L., Cistelecan R., „Asigurări comerciale”, Editura „Dm. Gmtemir”, Tîrgu-Mureş 1997.
5
denumită primă de reasigurare,6 ce reprezintă o cotă din prima originală de asigurare, urmând ca
în cazul producerii evenimentului asigurat reasigurătorul să contribuie la acoperirea pierderii.
Se observă că se folosesc câţiva termeni specifici:
Companie cedentă - este compania care acceptă riscul de la asigurat sau îşi cedează o
parte din acest risc în reasigurare unei alte companii de asigurare sau de reasigurare. Ea este
compania ce se reasigură şi o mai întâlnim în literatura de specialitate şi sub denumirea
de reasigurat. Aceasta este de fapt, asiguratorul direct, care a avut rolul de asigurător în
contractul de asigurare iniţial (original). De aceea, se mai foloseşte şi termenul de asigurător
iniţial sau original.
Reasigurătorul - este asigurătorul care acceptă o reasigurare de la un asigurător direct. El
poate fi o companie de asigurări sau o companie specializată (profesională) de reasigurări. În
practica internaţională, în cele mai multe cazuri companiile de asigurări efectuează şi operaţiuni
de reasigurare.
Primă de reasigurare este “parte din prima de asigurare pe care compania cedentă o
cedează reasiguratului”. Dimensiunea primei de reasigurare depinde de partea de risc care este
preluată de către reasigurător şi de raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa de reasigurări
În acest sens, dacă cererea companiilor cedente este mare, iar oferta reasigurătorilor mică,
astunci nivelul primei de asigurare şi implicit şi cel al primei de reasigurare vor creşte.

Figura 1.1. Mecanismul reasigurării

6
Bercea F., Văcărel L, „Asigurări şi reasigurări”, Editura „Expert”, Bucureşti 1998.

6
Pa – primă de asigurare; C.A.- contractul de asigurare;
Pr – primă de reasigurare; C.R.- contractul de reasigurare;
Pr’- primă de retrocedare; C.R’.-contractul de retrocedare;
Relaţia de reasigurare are loc între compania cedentă şi reasigurător, iar între asiguratul
original şi reasigurătorul nu există nici o legătură;
În cazul procedurii daunelor, asiguratul solicită şi primeşte despăgubiri de la asigurătorul
său, iar acesta la rîndul său, preia, conform acordului de reasigurare , sumele respective
de la reasigurătorul (reasigurătorii) săi;
Se poate afirma că pricipalul rol al reasigurătorului este acela de a oferi protecţie
asigurătorului direct împotriva uneia sau mai multor daune sau acumulări de prejudicii
rezultate din acelaşi everniment;
Reasigurarea face deci, ca pierderea suferită de societate de asigurări să fie dispersată,
suportată de mai multe societăţi. Ea oferă capacitatea cerută de asigurătorul direct de a
acoperi riscurile pe care acesta nu le poate suporta.
Cauzele apariţiei reasigurărilor sunt:
 Dezvoltarea rapidă a pieţei asigurărilor directe;
 Revoluţia industrială.
În prezent, se observă o creştere a valorii şi o concentrare a acestor valori. De exemplu,
una era valoarea unui vas la mijlocul secolului trecut şi alta este valoarea unui super - tanc
petrolier astăzi. Una era valoarea unei clădiri cu birouri pe la 1900 şi alta este valoarea unui
zgîrie – nori conţinînd birotica momentului de astăzi.
Concentrarea valorilor se referă, de exemplu, la un număr mare de petroliere într-o
singură ţară aparţinînd mai multor armatori sau unuia singur, unde companiile de asigurări nu
sunt capabile să preia riscurile în asigurare directă, motiv pentru care apelează la reasigurare.
În plus, dezvoltarea tehnologică dă naştere unor noi categorii de obiective, cum ar fi
platforme de foraj marin, laboratoare spaţiale etc.
Apariţia unor noi state pe mapamond
Independenţa politică şi economică a favorizat şi apariţia unei pieţe locale a asigurărilor.
Ţinînd seama că aceste companii au o bază financiară mai redusă, iar riscurile ce pot să apară
sunt foarte mari (ex: riscul de inundaţie sau cutremur în statele africane), asigurătorii direcţi
apelează frecvent la cedarea riscurilor în reasigurare.
Explozia demografică
Acest eveniment colaborat cu expunerea unor regiuni întinse catastrofelor naturale
(uragane, incendii ), iar apariţia riscului fiind foarte concentrată, cererea ountru acoperire creşte.
Exemple: China, India.
7
Consecinţele sociale
Şomajul, inflaţia, pauperizarea populaţiei au dus la o creştere ce nu poate fi acoperită de
piaţa naţională a asigurărilor. Fără a cunoaşte cu precizie momentul apariţiei reasigurărilor, se
apreciază că aceasta a apărut odată cu apariţia primelor societăţi de asigurări.
La început, reasigurarea se încheia numai facultativ. Apoi, în secolul al XIX-lea, odată cu
progresul industrial şi comercial, asigurarea a căpătat o răspîndire rapidă şi a necesitat forme de
acoperire mai eficiente. Iată de ce a devenit indispensabilă introducerea contractului de
reasigurare automată, care acoperă practic toată gama de afaceri acceptată de o companie de
asigurări, într-o anumită ramură.7
Mai târziu, companiile de asigurări au practicat simultan subscrierea directă
şi reasigurarea. În urma creşteriicererii de acoperire, a înteţirii concurenţei dintre companiile de
asigurări, s-au format companii de reasigurări specializate, numite companii profesionale.
Reasigurarea constituie un mijloc de egalizare, de divizare a răspunderilor între mai mulţi
asigurători, dispersaţi pe arii geografice cât mai întinse, de menţinere a unui echilibru între
primele încasate şi despăgubirele datorate la fiecare asigurător în parte.
În reasigurare intervin două părţi: reasiguratul şi reasigurătorul. Relaţiile de reasigurare
au la bază un contract de reasigurare încheiat între două societăţi de asigurări, prin care prima se
eliberează, parţial sau integral, de răspunderea ce şi-a asumat-o iniţial prin contractul de
asigurare, iar a doua preia corespunzător o parte din riscuri. La rândul său, reasigurătorul se
poate reasigura la o altă societate de asigurări-reasigurări, această operaţiune fiind numită
retrocesiune.
Societăţile de reasigurări preiau de la asigurători acele riscuri care sunt prea mari pentru
capacitatea lor financiară. Astfel, reasigurarea are un rol important din următoarele cauze:6
 Creşterea capacităţii de asigurare
 Omogenizarea riscurilor
 Stabilizarea financiară
Creşterea capacităţii de asigurare - Principalul motiv pentru care se apelează la
reasigurare este creşterea capacităţii de primire în asigurare. În fiecare domeniu de asigurare
există risacuricare, datorită dimensiunii sau naturii lor, nu pot fi acoperite în întregime de o
singură companie de asigurări.
Omogenizarea riscurilor – producerea riscurilor asigurate de obicei duce la înrăutăţirea
rezultatelor obţinute de compania de asigurări pe o anumită perioadă de timp. Oscilaţiile mari ale

7
Bercea F., Văcărel L, „Asigurări şi reasigurări”, Editura „Expert”, Bucureşti 1998.

8
rezultatelor obţinute de un asigurător pot distruge imaginea companiei în faţa publicului şi pot
genera îngrijorare în rândurile asiguraţilor şi acţionarilor.
Stabilizarea financiară – altă funcţie importantă a reasigurării este cea financiară. Companiile
care practică au o stabilitate financiară mai puternică şi un grad de solvabilitate mai ridicat.
În domeniul reasigurărilor (RAs) se utilizează un şir de noţiuni specifice numai acestui
domeniu de activitate. Ele sunt:
Companie cedentă (cedenţă) - compania care acceptă riscul de la asiguratul său şi
cedează o parte din acest risc înreasigurarea altor SAs şi SRAs;
Reasiguratorul - asigurătorul care acceptă o asigurare de la un asigurător direct (SAs sau
SRAs);
Retrocesiune - o nouă reasigurare încheiată de un reasigurator, prin care transmite o parte
din răspundere, preluată prin contractul de asigurare, uni alte SAs sau SRAs;
Retrocedent - partea ce intervine în retrocesiune şi care, în schimbul unei prime se
reasigură, la rîndul său, la o altă SAs mai puternică;
Retrocesionar - partea care intervine în retrocesiune, şi care în schimbul primelor
încasate, preia o parte din riscurile şi din sumele asigurate;
Bordero - lista riscurilor ce se transmit în reasigurare. Este transmis de către reasigurat
reasiguratorului său;
Recapitulaţie - document trimis de reasigurat reasiguratorului o dată în trimestru, în care
se indică lista de borderouri transmise în timpul trimestrului;
Tantiemă - o parte din beneficiu, plătit de reasigurator reasiguratului, pentru căi s-au
transmis în reasigurare riscuri bine studiate de către reasigurat. Se achită anual din suma
beneficiului net;
Excedent - suma riscului care se transmite în reasigurare (o parte din valoarea riscului,
care depăşeşte reţinerea proprie);
Reţinerea proprie - o parte din suma asigurată a riscului de care reasiguratul răspunde
singur;
Slip - document trimis de către reasigurat diferitor reasiguratori care conţine:
 denumirea companiei cedente;
 caracteristica obiectului care se transmite în reasigurare;
 suma asigurată;
 condiţiile de asigurare;
 cota primei tarifare;
 reţinerea proprie a companiei cedente

9
 1.2. Principiile şi funcţiile reasigurării
În teoria asigurării se subliniază existenţa unei relaţii între reasigurare şi tehnica statistică
a asigurării, dar această relaţie, în general, nu este suficient explicată.
Mecanismul asigurării care permite societăţilor de asigurare să accepte riscurile pe care
agenţii economici nu şi le asumă, are la bază o lege simplă, dar fundamentală - legea teoriei
statistice a eşantionului sau legea numerelor mari. Această lege exprimă convergenţa în
probabilitate: atunci când volumul eşantionului aleatoriu creşte, frecvenţa de apariţie a
caracteristicilor studiate sau media eşantionului, tinde către speranţa matematică a caracteristicii.
Pentru ca legea numerelor mari să poată fi aplicată se impune ca:
a) evenimentele (riscurile) să fie independente în probabilitate şi
b) să urmeze aceeaşi lege a probabilităţii. Aceste condiţii nu sunt în mod general
îndeplinite în portofoliul de asigurări constituit la hazard.
Un portofoliu de asigurări căruia nu i se poate aplica condiţiile legii numerelor mari poate
conduce la rezultate tehnice foarte diferite, faţă de cele pe care asiguratorul le-a anticipat asupra
bazei statisticilor generale. Dacă rezultatele sunt puternic negative asiguratorul va trebui să
dispună ori să-şi constituie rezerve importante pentru a le compensa, în timp.
Pentru asigurator, o primă alternativă, o constituie realizarea unui portofoliu de  asigurări
de aşa manieră încât să fie satisfăcute condiţiile de aplicare a legii numerelor mari.
Pentru o societate de asigurare este dificilă realizarea independenţei în probabilitatea
riscurilor, în cadrul asigurărilor directe. Alternativa reasigurării constituie o modalitate de
dispersie geografică a riscurilor incluse în portofoliul societăţii de asigurare. Aceasta cu atât mai
mult cu cât se ştie că există corelaţii negative între randamentele tehnice ale ramurilor de
asigurări, întrucât anumite ramuri, ca asigurarea de incendiu sau asigurarea de credite, urmează
conjunctura economică, în timp ce altele, ca asigurarea accidentelor de muncă  sau asigurarea de
transport, urmează o evoluţie inversă.
Reasigurarea sau coasigurarea apar ca instrumente de divizare financiară a riscurilor.
Societatea de reasigurare funcţionează conform aceloraşi principii ca şi societăţile de
asigurare. Ele trebuie să dispună de un portofoliu diversificat şi omogen graţie diviziunii
financiare, fapt care permite retrocesiunea.
Fundamentele economice ale reasigurării
În teoria asigurărilor, analiza fundamentelor tehnice ale reasigurării
constituie norma atunci când se explicitează funcţia reasigurării. Ţinând însă cont de studiul
(mecanismul) diferitelor forme de reasigurare, această analiză nu acoperă decât o parte a
realităţii.

10
 În plan economic reasigurarea se fundamentează pe rolul atribuit de scopul esenţial -
reducerea riscului societăţii de asigurări mai precis reducerea probabilităţii de faliment.
Pentru cedent reasigurarea este o “achiziţie de securitate financiară”. Reiese că raţiunea
reasigurării rezidă nu doar în cerinţa omogenizării portofoliului de angajamente al cedentului ci,
fundamental - în transformarea portofoliului global al asiguratorului, în a-i procura un supliment
de speranţă privind utilitatea şi rentabilitatea activităţii sale.8
Reasigurarea este “un schimb de monedă deţinut cu certitudine contra unei creanţe
aleatoare”, este un “activ financiar”, un “titlu contingentat”, o creanţă condiţionată garantând un
anumit venit dacă circumstanţele precizate sunt realizate.
Reasigurarea răspunde scopului de a prezerva bogăţia, de a efectua un transfer de venit în
spaţiul circumstanţelor, şi din acest punct de vedere face parte din activele de acoperire.
Analiza economică a reasigurării se integrează cadrului analizei financiare în condiţii de
incertitudine.
Sub acest aspect asiguratorului îi revine două probleme:
 determinarea nivelului de reţinere care omogenizează cel mai bine portofoliul sau de
angajamente;
 determinarea volumului (valorii) optim de deţinere a fiecărui tip de active de reasigurare,
în corelaţie cu valorile optimale ale altor active şi angajamentele portofoliului global.
Între reasigurător şi reasigurat se stabileşte o relaţie, pe baza liberului consimţământ care
exprimă acordul de voinţă al părţilor în legătură cu acceptarea/cedarea de riscuri în reasigurare,
această relaţie fiind finalizată într-un document denumit contract de reasigurare.
Astfel, contractul de reasigurare reprezintă înţelegerea stabilită între două părţi, denumite
„reasigurător”şi „reasigurat”, prin care reasigurătorul preia o parte din risc de la reasigurat, în
schimbul unei sume numită „primă de reasigurare”, pentru care se obligă să-i plătească acestuia
din urmă, partea din despăgubirea cuvenită în cazul producerii riscului, conform condiţiilor
stipulate în contract.
La încheierea contractului de reasigurare este necesar ca părţile acordului să le cunoască
şi să le respecte, deşi de cele mai multe ori ele nu sunt menţionate în contract, dar în caz de
litigiu între parteneri ele pot fi invocate:
 obligativitatea existenţei unui interes asigurabil;
 relaţia dintre părţi se bazează pe „buna credinţă”;
 contractul de reasigurare este un  „contract de despăgubire”;

8
Bistriceanu Gh. D., Bercea F., Macovei E.I., „Lexicon de protecţie socială, [asigurări şi reasigurări”, Editura
„Karat”, Bucureşti 1997.

11
  obligativitatea existenţtei la data încheierii contractului de reasigurare a unui obiect al
reasigurării.
Principiul interesului asigurabil
Deoarece asigurarea directă nu se poate încheia fără existenţa unui interes asigurabil  şi
validitatea contractului de reasigurare este condiţionată de existenţa interesului.
Interesul asigurabil a unui asigurator direct (sau a unui retrocesionar) este limitat la
dimensiunea pierderilor pe care el le poate suporta conform contractului de asigurare subscris.
Răspunderea depinde de următorii factori:9
 suma asigurată respectiv limita despagubirii,
 obiectivele asigurate,
 riscurile acoperite.
Interesul asigurabil este un drept patrimonial pe care asiguratul (respectiv compania
cedentă) doresc să îl păstreze sau să îl obţină sau obligaţia patrimonială pe care aceştia ar dori să
o evite.
În contractul de reasigurare, reasigurarea unui risc sau a unor clase de riscuri are efect
numai după ce compania cedentă acceptă preluarea acestora de la asigurat, adică atunci când
interesul asigurabil există în momentul încheierii reasigurării.
Principiul maximei „bunei credinţe”
Principiu universal aplicat cu stricteţe atât în asigurări cât şi în reasigurari, aplicarea lui
rezidă din natura internaţională a reasigurărilor, riscurile produse de multe ori sunt la mari
distanţe de locul în care se găseşte reasiguratorul nu cunoaşte asiguraţii.
Un alt motiv este faptul că asiguraţii şi riscurile sunt grupate de asiguratorul direct,
practic reasiguratorul nu ştie ce asiguraţi sau ce riscuri preia în reasigurare, mai ales în
reasigurarea neproporţională, el se bazează pe buna credinţă a cedentului.
Conform acestui principiu asiguratorul direct este obligat să dezvaluie în întregime orice
fapt material referitor la riscul ce va fi reasigurat într-o tranzacţie de reasigurare.
Compania cedentă are aceeaşi poziţie faţă de reasigurator pe care o are şi asiguratul faţă
de companie şi de asigurare.
Excepţii de la acest principiu sunt următoarele situaţii:10
 faptele pe care nu le cunoaşte şi în mod normal nu se aşteaptă să le afle
 faptele care diminuează riscul

9
Enache S., „Ghidul agentului de asigurare”, „Finanţe, bănci, asgurări” nr. 10 din 2002, pag. 64.
10
Ionescu L. „Riscurile în asigurări”. „Managementul riscului, finanţe, bănci, asigurări” nr. 5 din 2001, pag. 61-64.

12
  faptele care sunt cunoscute sau prezumate a fi cunoscute de către asigurator, faptele de
notorietate comună sau cele pe care un asigurat, pentru o anumită clasă de asigurări le
poate afla uşor
Atunci când contractele de asigurare sau de reasigurare se încheie prin brokeri, obligaţia
privind notificarea se extinde şi asupra lor, ei trebuind să aducă la cunostinţa asiguratorului sau
reasiguratorului toate datele şi faptele menţionate precum şi cele pe care le-au descoperit în
cursul activităţii lor,
În asigurarea directă rolul de a informa asiguratorul îl are asiguratul direct care este un
necunoscător al principiilor şi cutumelor din asigurări, în reasigurări această datorie îi revine
asiguratorului direct (companiile cedente) unde părţile contractante sunt experte, cunoscătoare a
tranzacţiilor care se încheie, a normelor şi legilor care le guvernează.
Pentru ca acordul de reasigurare să decurgă normal, compania cedentă trebuie să
furnizeze informaţii complete reasiguratorului privind riscul, suma reţinută de compania cedentă
pentru bunul care se cedează în reasigurare.
Pe parcursul valabilităţii contractului de reasigurare, compania cedentă are obligaţia de a
informa reasiguratorul asupra tuturor faptelor materiale şi a evenimentelor care apar, de a
completa datele cunoscute deja şi chiar unele omisiuni.
Principiul se aplică diferit în cele doua forme de reasigurare facultativă şi contractuale:11
a) în cazul reasigurării facultative compania cedentă trebuie să ofere informaţii complete
privind riscul pe care doreşte să îl reasigure, aceasta se perfectează printr-o declaraţie de
reasigurare emisă de reasigurator şi completată de reasigurat (compania cedenta) sau printr-o
formă prescurtată a contractului de asigurare numită „slip” care cuprinde toate particularităţile
materiale ale riscului, reţinerea cedentei, suma asigurată, etc.,
b)  în cazul reasigurării contractuale, aplicarea principiului este diferită deoarece
compania cedentă grupează riscurile pentru care doreşte să obţina un contract de reasigurare
după mai multe criterii, iar reasiguratorul, prin natura contractului, nu cunoaşte multe detalii
despre riscurile individuale cedate, sumele asigurate, etc.. El acceptă tranzacţia bazându-se pe
experienţa şi priceperea cedentei, nu în ultimul rând pe încredere.
Informarea reciprocă este un principiu care se face atât în faza de dinaintea încheierii
contractului cât şi în faza de derulare a acestuia.
            c) principiul despăgubirii
            Despăgubirea este suma de bani plătită de reasigurator reasiguratului sau, corespunzător
cu pierderea suferită de acesta şi în conformitate cu condiţiile contractului său de reasigurare.

Alexa C, Ciurel V., „Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional”, Editura „ALL", Bucureşti 1992.
11

13
 Acest principiu este parte a oricărui contract de reasigurare, chiar dacă asigurarea
originală nu este întotdeauna un contract de despăgubire (asigurările de viaţă). Compania cedentă
este necesar să dovedească că daunele pentru care cere despăgubiri de la reasigurator se
încadrează în termenii contractelor de asigurare şi reasigurare.
Reasiguratorul este răspunzător faţă de compania cedentă numai pentru partea de daună
pentru care aceasta din urmă este răspunzătoare  faţă de asiguratul său, în timp ce pentru plăţile
„ex gratia” făcute de  compania cedentă către asiguratul său, compania cedentă nu va primi nici o
despăgubire.
În practică se obisnuieşte ca reasiguratorul să despăgubească compania cedentă cât mai
repede, dar numai după ce aceasta l-a despăgubit pe asiguratul său.
            d) principiul privind obiectul contractului de reasigurare
Dacă în cazul asigurării directe obiectul contractului îl constituie interesul financiar al
deţinătorului poliţei privind proprietatea asigurată, în reasigurare subiectul este răspunderea pe
care asiguratorul a acceptat-o prin contractul de asigurare. Prin urmare toate contractele de
reasigurare sunt contracte de asigurare a răspunderii. Deoarece răspunderea depinde de existenţa
obiectului asigurării, valabilitatea asigurării depinde la rândul ei de aceeaşi condiţie.
Caracteristici juridice ale contractului de reasigurare
Din punct de vedere juridic, contractul de reasigurare prezintă următoarele caracteristici:
 caracter consensual, se incheie pe baza acordului de voinţă al părţilor asupra elementelor
esenţiale ale contractului;
 caracter sinalagmatic deoarece presupune obligaţii interdependente şi reciproce ale
părţilor;
 executarea contractului este succesivă, nu are loc dintr-o dată ci presupune o anumită
perioadă în care reasiguratorul acordă protecţie companiei cedente pentru riscurile
preluate, iar acesta din urmă plăteşte prima de reasigurare;
 caracter oneros, deoarece se bazează pe contraprestaţii reciproce, reasiguratorul în cazul
producerii evenimentului reasigurat suportă cheltuielile cu daunele mult mai mari decât
volumul primelor încasate;
 caracter aleatoriu, de incertitudine în privinţa producerii riscului şi, deci a rezultatelor
finale ale contractului;
 este un contract de adeziune, întrucât clauzele contractuale sunt propuse de una din părţi,
cealalta avand numai posibilitatea de a accepta sau de a refuza oferta primita.
Condiţii de validitate a contractului de reasigurare
Pentru a fi valid un contract de reasigurare trebuie să răspundă următoarelor ceriţe:
-   părţile trebuie să aiba capacitatea de a încheia contracte
14
-   să existe o voinţă a părţilor de a crea o relaţie juridică, respectiv consimţământul valabil al
acestora. Valabilitatea consimţământuli produce efecte numai când acesta nu este dat prin eroare,
smuls prin violenţă sau surprins prin dol. Vicierea consimţământului prin oricare dintre aceste
modalităţi atrage nulitatea contractului;
-   să existe o ofertă şi o acceptare a ei;
-   să existe un obiect al contractului, respectiv să ducă la crearea de obligaţii pentru părţile
contractante prin reasigurarea a ceea ce compania cedentă a asigurat;
-   obiectul contractului să fie posibil şi licit, ă nu contravină legislaţiei şi să nu pericliteze în nici
un fel ordinea publică şi bunele moravuri ale societăţii.
Forma contractului de reasigurare
Nu există obligativitatea unei forme anumite a contractului de reasigurare.
Majoritatea contractelor au o formă scrisă, care face posibilă deteminarea cu precizie a
momentului încheierii contractului, a intrării în vigoare, a începutului şi încetării răspunderii
asiguratorului, a drepturilor şi obligaţiilor părţilor.12
Spre deosebire de contractul de asigurare concretizat în poliţa de asigurare, contractul de
reasigurare se regăseşte foarte rar sub forma unei poliţe de reasigurare, uzual are forma de
contract nestandardizat ale cărui clauze sunt foarte diverse în funcţie de interesul părţilor şi
specificul obiectului său.
Părţile contractante.
Într-un contract de reasigurare partile contractante sunt persoane juridice, sunt “compania
cedenta”, pe de o parte, respectiv asiguratorul direct(original) care are deja incheiata o polita de
asigurare cu un asigurat pentru un anumit risc sau grupa de riscuri si care doreste sa cedeze o
parte din acesta, devenind reasigurat, si “reasiguratorul”, pe de alta parte care preia partea de risc
cedata. Contractul de reasigurare nu poate exista in afara unei asigurari directe.
Obligaţiile părtilor contractante
Încheierea contractului de reasigurare obligă părţile la respectarea tuturor clauzelor.
Reasiguratul are ca primă obligaţe plata primei de reasigurare la nivelul, în termenul şi
condiţiile stabilite de comun acord. Totodată el trebuie să anunţe reasiguratorul asupra mersului
afacerii şi să-i pună la dispoziţie toate informaţiile şi datele de care dispune în legătură cu
tranzacţia respectivă. În cazul producerii de daune, el trebuie să aducă la cunoştinţa
reasiguratorului în termenul cel mai scurt posibil.
Reasiguratorul are obligaţia de a asigura protecţia împotriva riscurilor în schimbul primei
primite de la compania cedentă şi de a-i plăti acesteia despăgubirile de reasigurare în cazul
12
Ciurel V., „Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici internaţionale”, Editura „ALL BECK",
Bucureşti 2000.

15
producerii riscurilor asigurate. Obligaţiile sale sunt numai faţă de compania cedentă şi nu faţă de
asiguratul original, de care nu are nici o răspundere.
Erori şi omisiuni
Această clauză este deosebit de importantă deoarece asemenea situaţii apar, în mod
frecvent, în derularea contractului de reasigurare. În contract se obişnuieşte să se menţioneze
faptul că erorile şi omisiunile uneia din părţi referitoare la daune se vor rectifica cât mai curând
după descoperirea lor şi nu vor reduce răspunderea reasiguratorului.
Reglementarea diferendelor dintre părţi
O trăsătură a contractului de reasigurare o constitue faptul că reglementarea diferendelor
dintre părţi se face prin arbitraj şi nu prin recurgerea la judecată.
  Acordul amiabil presupune discuţii ale reprezentanţilor părţilor în vederea găsirii unei
rezolvări rapide şi avantajoase.
 O altă cale de rezolvare a diferendelor este concilierea prin constituirea unei comisii
alcătuită din reprezentanţi desemnaţi de părţi care îşi desfăşoară activitatea pe baza unei
proceduri stabilită ad-hoc.
Arbitrajul este modalitatea întâlnită cel mai des în soluţionarea litigiilor dintre părţile
contractante ale contractului de reasigurare. Clauza de arbitraj trebuie să specifice: stabilirea
organului de arbitraj şi a numărului de arbitri ce vor soluţiona litigiul, locul de desfăşurare al
arbitrajului, legea aplicabilă, modul de alegere a arbitrilor, repartizarea cheltuielilor de arbitraj,
caracterul deciziei.
Procedura juridică se întâlneşte extrem de rar, în cazuri izolate în practica rezolvării
diferendelor.
În contractele de reasigurare responsabilitatea administrării daunelor este de competenţa
companiei cedente, care are obligaţia de a aviza prompt societatea de reasigurări privind
producerea daunelor care ar putea-o implica într-o răspundere substanţială.
Funcţiile reasigurării
Resigurarea fiind complementară asigurării are un rol deosebit în procesul amplificării
pieţei interne şi internationle a asigurărilor, contribuie la realizarea stabilităţii economice
internaţionale. Câteva din funţiile pe care reasigurarea le îndeplineşte sunt sintetizate în
continuare.
1. Funcţia de protecţie a asiguratorilor se realizează prin favorizarea dispersiei sau
pulverizării riscului, care favorizează creşterea capacităţii de asigurare a societăţilor de asigurare.
Mai mult este favorizată pulverizarea unor riscuri în afara pieţei naţionale a asigurărilor, cu
deosebire a unor riscuri grele.

16
 2. Funcţia de stabilizare a ratei (pierderilor) daunelor. Prin contractele de reasigurare
pentru protectia impotriva catastrofelor incheiate pe perioade mari de timp se realizeaza
dispersarea pierderilor in timp, deci o stabilizare a ratei pierderilor.
3. Funcţia de dispersare a riscurilor. Se înfăptuieşte prin practica reciprocităţii
reasigurării, între asiguratorii primari. În acest fel, prin dispersia riscurilor pe baza reasigurării
reciproce, fiecare societate (reasigurat şi reasigurator) îşi măreşte şi îşi echilibrează portofoliul
riscurilor pentru care şi-a angajat răspunderea.
4. Funcţia de stimulare a volumului activităţii societăţilor de asigurare cedente. Pe de o
parte, aceste societăţi pot prelua în asigurare riscuri mai numeroase, mai variate şi mai grele. Pe
de altă parte, creşte flexibilitatea asiguratorului cu privire la dimensiunile, tipurile şi volumul
riscurilor pe care le poate ceda în reasigurare.
5. Funcţia de liberalizare a afacerilor pe piaţa asigurărilor. Constă în faptul că
reasigurarea favorizeaza retragerea cedentului la momentul considerat oportun, dintr-o anumită
categorie de afaceri, dintr-o anumită zonă sau pentru o anumită perioadă de timp, prin cedarea
parţială sau totală a unor riscuri, în reasigurare. Totodată această funcţie rezidă în faptul că
societatea cedentă este liberă să reintre în afaceri de reasigurare fără restricţii, prin negocieri şi cu
respectarea normelor şi convenţiilor recunoscute pe plan internaţional.
6. Funcţia de consultanţă a reasigurării se relevă prin faptul că societăţilor de asigurări,
cedente li se oferă prin intermediul reasigurării servicii specifice, operaţiuni de brokeraj în
reasigurări, comisariat de avarie şi operaţii de mandat etc.

1.3. Importanţa economică a reasigurării în activitatea companiilor de

asigurări
Reasigurarea este modalitatea prin care societăţile de asigurare dispersează riscurile pe
care le-au subscris prin contractul de asigurare directă.
Reasigurarea este o necesitate obiectivă în activitatea societăţilor de asigurare, obligate să
subscrie riscuri din ce în ce mai mari. Societăţile de asigurare adesea nu dispun de capacităţi
financiare menite să satisfacă daune extrem de mari care pot duce la faliment până şi pe cele mai
capitalizate societăţi de asigurări. Dacă asiguratorul acceptă să subscrie un risc mare, a cărui
producere ar solicita plata unor despăgubiri peste capacitatea sa financiară, asiguratorul apelează
17
la una sau mai multe societăţi de reasigurări pentru a ceda în reasigurare o parte din risc (uneori
întregul risc).
Reasigurarea ocupă un loc important   în piaţa economică internaţională, evoluţia şi
modificările din structura reasigurării fiind influenţată de evoluţiile pozitive intervenite în
tranzacţiile produse în asigurări directe, atât în creşterea cantitativă a numărului de tranzacţii, a
volumului de prime, cât şi creşteri calitative cum sunt natura şi caracteristicile asigurării, aspecte
tehnice, sistemul de comunicaţii între asiguratori direcţi, reasiguratori, brokeri, etc.
Reasigurarea se materializează într-un acord încheiat între două părţi, numai persoane
juridice, denumite una companie cedentă, în calitate de reasigurat şi una reasigurator
numită cesionar prin care compania cedentă consimte sa cedeze iar cea de-a doua accepta sa
preia o parte din risc (uneori tot riscul), in conformitate cu conditiile stabilite in acord in
schimbul platii de catre compania cedenta catre reasigurator a unei sume numita prima de
reasigurare.
Compania cedenta este compania care accepta riscul de la asiguratul sau si cedeaza o
parte din acel risc unei alte companii de asigurare sau reasigurare;
Reasiguratorul este asiguratorul care acceptă o parte dintr-un risc (sau tot riscul) de la
asiguratorul direct. El poate fi o companie de asigurări sau o companie specializată de
reasigurări.  În practica internaţională compania de asigurări efectuează şi operaţii de reasigurare.
Relaţia de asigurare are loc între compania cedentă şi reasigurator, între asiguratul
companiei cedente şi reasigurator nu există nici o legătură. În cazul producerii daunelor,
asiguratul solicită şi primeşte despăgubiri de la asiguratul său, iar acesta preia conform
contractului de reasigurare, sumele ce-i revin de la reasigurator (reasiguratorii).
Reasiguratorul poate ceda o parte din riscurile primite   in reasigurare, operatiunea
purtand denumirea de retrocedare sau retrocesiune, compania cedenta fiind retrocedent si
reasiguratorul fiind retrocesionar;
Retrocedarea la randul ei se bazeaza pe o relatie contractuala, incheiata intre persoane
juridice, companii profesionale specializate in domeniu, spre deosebire de contractul de asigurare
in care asiguratul poate fi sau o persoana juridica sau o persoana fizica.
 Deosebiri ale reasigurarii fata de asigurare:
 se incheie numai intre persoane juridice pe cand asigurarea directa se incheie intre
persoana juridica (asigurator) si persoane fizice sau persoane juridice,
 subiectul unei asigurari directe poate fi o proprietate, o persoana sau profitul unei
persoane juridice, supuse riscului deteriorarii sau pierderilor independent de
activitatea  intreprinsa de asigurator sau de agentii sai, pe cand reasiguratorul este direct
interesat de pierderile suportate de asiguratorul original, la pierderile acestuia contribuind
18
 si reasiguratorul cu o parte a despagubirilor asa cum contractul de reasigurare o prevede,
subiectul asigurat este parte a raspunderii contractuale pe care reasiguratul a acceptat-o
conform politei de asigurare semnata de el in contractul initial,
 nu toate contractele de asigurare sunt supuse principiului indemnizarii (compensarii
despagubirii), exceptie facand contractele de asigurare de viata, de accidente, in timp ce
toate contractele de reasigurare (inclusiv cele pentru reasigurare de viata) sunt contracte
de despagubire, fiind limitate la platile facute de reasigurat conform asigurarilor la care a
subscris. Cele mai multe reasigurari prevad numai despagubiri partiale, reasiguratorul
suportand si el o parte din risc si deci si din despagubire,
 contractul de asigurare are o formula simpla in timp ce contractul de reasigurare are
forme diferite, in functie de tipul reasigurarii,
 aproape toate contractele de asigurare directa sunt interne, reasigurarea este prin natura sa
o activitate internationala.
Întrucât activitatea de asigurare şi reasigurare urmăreşte să ofere mecanisme de protecţie
financiară împotriva unei vaste game de pericole potenţiale, demersul de identificare, analiză,
cuantificare şi evaluare a riscurilor reprezintă o componenta esenţiala a acestui domeniu de
afaceri.
Studiul riscurilor furnizează suportul analitic şi informaţional pentru proiectarea
produselor de asigurare şi a politicilor promovate de societăţile de asigurare. Oferta şi strategiile
companiilor din domeniul asigurărilor rezultă direct din studiul temeinic, riguros şi sistematic al
îintregii palete de riscuri posibile ce pot afecta activitatea şi integritatea diferitor segmente de
clienţi. În felul acesta, managementul riscurilor constituie nucleul conceptual şi metodologic pe
care se fundamentează operaţiunile derulate în sectorul asigurărilor.13
Afacerile de asigurare şi reasigurare reprezentă sectorul economic căruia, printre altele, îi
revine dificila funcţie de preluare şi absorbtie a riscurilor din celelalte zone ale economicului. O
altă funcţie de maximă importanţă asumată de asigurări şi reasigurari se referă la atenuarea
discrepanţelor şi incongruenţelor prea accentuate ce apar periodic între ciclurile economice reale
şi ciclurile financiare. În cadrul acestui sector se exteriorizează tendinţele „subterane“, ascunse
observării superficiale sau formale, de conturare a principalelor riscuri economice, financiare sau
de altă natură. Rezultă că asigurările, în calitate de „captator al riscurilor“, formează un
mecanism-suport absolut indispensabil pentru funcţionarea normală a economiei de piaţă.
Domeniul asigurărilor este strâns intercorelat cu cel investiţional, întrucât colectarea unor
substanţiale fonduri financiare în vederea protejării împotriva unor pericole prezumptive impune,

13
Enache S., „Ghidul agentului de asigurare”, „Finanţe, bănci, asgurări” nr. 10 din 2002, pag. 64.

19
prin respectarea principiului raţionalităţii, utilizarea alternativă a acestor mijloace băneşti ca
urmare a valorificării judicioase a oportunităţilor beneficiare identificate pe pieţele financiare.
De asemenea, asigurările moderne sunt caracterizate printr-o reglementare juridică
minuţioasă şi printr-o gamă extrem de largă de produse şi servicii. Ultimele două aspecte
transformă asigurările şi reasigurările într-un domeniu de cunoaştere sistematică şi riguroasă, cu
propriul arsenal metodologic.
Dacă vorbim despre importanţa reasigurărilor trebuie menţionat faptul că reasigurările
capătă o influenţă tot mai mare în rândul celorlalte activităţi desfăşurate în sistemul economic.
Importanţa reasigurărilor are şi un aspect economic, care constă în următoarele:
prin mijloacele sale specifice, respectiv prin crearea unor comunităţi de risc şi aplicarea
principiului mutualităţii în suportarea pagubelor, asigurarea contribuiela desfăşurarea fără
întrerupere a procesului de producţie;
prin plasamentele făcute pe piaţa capitalului, companiile de asigurare contribuie la
dezvoltarea creditului şi finanţarea unor proiecte economice;
asigurarea participă la finanţarea unor acţiuni de prevenire şi combatere a unor
evenimente generatoare de pagube, contribuind astfel la menţinerea integrităţii
proprietăţii de stat, private şi mixte;
prin asigurarea şi reasigurarea mărfurilor care fac obiectul raporturilor juridice de comerţ
internaţional, precum şi a mijloacelor cu care acestea sunt transportate se poate procura
valuta necesară acoperirii unor eventula epagube, sau se pot realiza importante economii
în valută, prin operaţiuni de primire şi cedare a unor riscuri pe piaţa internaţională de
asigurări, se contribuie la extinderea relaţiilor comerciale internaţionale.
Alte elemente care ne vorbesc despre importanţa reasigurărior sunt funcţiile pe care ele le
îndeplinesc în cadrul societăţii.
Funcţia principală a asigurării – funcţia de repartiţie – se manifestă, în primul rând, în
procesul de formare a fondului de asigurare, la dispoziţia organizaţiei de asigurare, pe seama
primei de asigurare (contribuţiei), suportate de persoanele fizice şi juridice cuprinse în asigurare.
În al doilea rând această funcţie se manifestă în procesul de dirijare a fondului de
asigurare către destinaţiile sale legale, şi anume: plata indemnizaţiilor de asigurare, finanţarea
unor acţiuni cu caracter preventiv, acoperirea cheltuielilor administrative şi gospodăreşti ale
organizaţiei de asigurare şi constituirea unor fonduri de rezervă. La fel prin intermediul funcţiei
de repartiţie impozitele datorate de organizaţiile de asigurare sunt dirijate la bugetul de stat, iar
contribuţiile cuvenite asigurărilor sociale sunt îndreptate către bugetul asigurărilor sociale de
stat.

20
 Funcţia de control – ca funcţie complementară a asigurării, urmăreşte modul cum se
încasează primele de asigurare şi alte venituri ale organizaţiei de asigurare, cum se efectuează
plăţile cu titlul de indemnizaţie de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, cheltuielile
administrative şi gospodăreşti etc., care este determinarea drepturilor cuvenite asiguraţilor,
îndeplinirea integrală şi la timp a obligaţiilor financiare ale instituţiei de asigurare către terţi.
Alte funcţii specifice activităţii de reasigurare
Funcţia de compensare a pagubelor reprezintă principala funcţie a asigurărilor şi prezintă
interes atât pentru asigurat, cât şi pentru economia unei ţări:
 pentru asigurat, asigurarea dă o marjă de siguranţă cu privire la protecţia bunurilor şi a
vieţii, iar
 pentru ansamblul economiei naţionale, asigurarea nu poate preîntâmpina pagubele dar,
prin acordarea operativă de despăgubiri, poate să realizeze, într-un termen relativ
rezonabil, refacerea condiţiilor pentru desfăşurarea activităţii productive sau a capacităţii
de muncă pentru persoanele vătămate.
Funcţia de prevenire a producerii pagubelor este a doua funcţie ca importanţă şi se
realizează pe două căi:
 prin finanţarea unor activităţi de prevenire a calamităţilor şi accidentelor;
 prin formularea unor asemenea condiţii de asigurare care să-i constrângă pe asiguratori să
promoveze acţiuni de prevenire a evenimentelor şi să îi cointereseze în menţinerea în
bună stare a bunurilor asigurate.
Funcţia financiară rezidă în aceea că asigurarea este apreciată ca fiind una din pârghiile
sistemului financiar. Încasarea primelor de asigurare are loc pe parcursul exerciţiului financiar şi
scadenţa la începutul anului de referinţă.
Plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate cuvenite se face treptat, pe tot parcursul
anului, pe măsura apariţiei şi argumentării necesităţii plăţilor.
Asigurarea nu este numai o categorie economico-financiară, dar şi un institut de drept,
deoarece ca şi dreptul în general ea îndeplineşte şi funcţia educativă. În normele de drept statul
sub formă de drepturi şi obligaţii juridice prevede pentru membrii societăţii o comportare
cuvenită. Normele de drept care reglementează asigurarea, de asemenea, stimulează o
comportare cuvenită a subiecţilor asigurării, aceasta atingându-se pe calea stabilirii unor înlesniri
şi sancţiuni.

CAPITOLUL II. PARTICULARITĂŢILE ACTIVITĂŢII DE

REASIGURARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

21
 2.1. Analiza activităţii de reasigurare în perioada anilor 2012-2015
Experienţa internaţională ne arată că serviciile de reasigurare joacă un rol important în
buna funcţionare a pieţelor financiare. Rolul critic al reasigurărilor poate fi evidenţiat mai ales în
timpul catastrofelor naturale, atunci când contribuţiile agenţiilor internaţionale de reasigurare
ating cote maxime. În Moldova, asemenea catastrofe sunt destul de rare, cu excepţia inundaţiilor
din vara anului 2010.
Activitatea de asigurare în Republica Moldova se împarte în trei categorii mari:
a) asigurări generale,
b) asigurări de viaţă,
c) reasigurare exclusivă.
Activitatea de asigurare (reasigurare) este condiţionată de existenţa unui capital minim
social al asiguratorului (reasiguratorului) care este de 15 milioane lei pentru acti vitatea de
asigurări generale, un capital minim de cel puţin 1,5 ori mai mare pentru asigurări de viaţă şi de
cel puţin 2 ori mai mare pentru acti vitatea de reasigurare exclusivă.14
Supravegherea activităţii de asigurări
Activitatea de supraveghere a pieţei financiare nebancare este exercitată de către Comisia
Naţională a Pieţei Financiare. Este o autoritate autonomă, care răspunde în faţa Parlamentului,
inclusiv prin intermediul prezentării raportului anual de acti vitate. Mandatul Comisiei Naţionale
este de a asigura stabilitatea, transparenţa, siguranţa şi eficienţa sectorului financiar nebancar,
prevenirea riscurilor sistemice şi manipulării pe piaţa financiară nebancară, protejarea drepturilor
participanţilor la piaţa financiară nebancară.
În domeniul asigurărilor Comisia Naţională deţine competenţă de control al companiilor
de asigurări şi al Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule din Republica Moldova.15
Printre atribuţiile Comisiei Naţionale sunt adoptarea de acte care reglementează domeniul
pieţei de asigurări în Republica Moldova, inclusiv ţinerea evidenţei contractelor de asigurări,
modalitatea de transfer a portofoliilor, ţinerea registrelor, cooperarea la nivel internaţional cu
instituţii specializate pentru implementarea politicii de stat în domeniul asigurărilor, aplicarea
sancţiunilor, inclusiv a amenzilor, prescripţiilor pentru participanţii pe piaţa de asigurări, inclusiv
remedierea financiară, reorganizarea sau declararea insolvabilităţii asigurătorilor
(reasiguratorilor) şi a brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare.
Participanţii pieţei de asigurări/reasigurări

14
Articolul 2 din Legea cu privire la asigurări
15
Articolul 4 alin. 1 din Legea Republicii Moldova nr. 192-XIV privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 12.11.1998., pagina 3.

22
 Evoluţia numărului şi structurii participanţilor pieţei de asigurări diferă de la ţară la ţară şi
depinde de politicele şi reglementările în domeniul asigurărilor, de capacitatea sistemului politic,
nivelul de dezvoltare economică şi socială, gradul de capitalizare şi, în unele cazuri, de factorii
mediului extern apropiat al ţării. Până la intrarea în vigoare a prevederilor Legii cu privire la
asigurări, nr. 407-XVI din 21.12.2006 noţiunea de participanţi ai pieţei de asigurări nu putea fi
definită, deoarece, în calitate de componentă structurală a pieţei, majoritatea categoriilor de
participanţi, în special cei profesionişti, lipseau (cu excepţia asigurătorilor şi asiguraţilor).
Interesul autorităţilor de conformare a prevederilor legale la standardele europene, au
determinat ca Legea actuală să prevadă reglementarea activităţii tuturor participanţilor pieţei de
asigurări. Participanţi ai pieţei de asigurări sunt reprezentaţi de persoanele fi zice şi juridice,
precum şi de organismele fără personalitate juridică, care desfăşoară activităţi, încheie tranzacţii
sau efectuează operaţiuni pe piaţa de asigurări, exercitând drepturi şi executând obligaţii
rezultate din lege, contract sau alte temeiuri de apariţie a drepturilor şi obligaţiilor civile.
Din cele menţionate, rezultă că, participanţii pe piaţa asigurărilor includ atât participanţii
profesionişti, stabiliţi prin legislaţie, cât şi alte categorii, şi anume:
 asigurătorii/reasigurătorii sau companiile de asigurări/reasigurări;
 intermediarii în asigurări şi/sau reasigurări;
 asiguraţii sau persoanele asigurate;
 actuarul.
În Republica Moldova, dinamica numărului de participanţi a fost determinată de
maturizarea şi consolidarea pieţei prin modificarea cadrului legislativ, în special, cel aferent
capitalizării companiilor de asigurare. În conformitate cu prevederile Legii, asigurătorii trebuie
să desfăşoare activităţi specializate: fie numai de asigurări generale, fie numai de asigurări de
viaţă. Excepţiile de la aceste norme se referă numai la asigurătorii care au fost autorizaţi până la
intrarea în vigoare a Legii.
Conform datelor statistice, la moment pe piaţa locală de asigurări activează 24 de
asigurători, din care 22 de companii sau 92% sunt specializate pe segmentul de asigurări
generale (de accidente, bunuri, auto, etc.) şi numai 2 companii licenţiate („Grawe Carat
Asigurări” S.A. şi „Sigur-Asigur” S.A.), desfăşoară activităţi simultane/combinate de asigurări
generale şi de viaţă (tabelul 2.1).
Compania „Asito” S.A. nu deţine licenţă pentru desfăşurarea activităţii în categoria
„asigurare de viaţă”, însă continuă să administreze contractele pe asigurările de viaţă contractate
pînă la data intrării în vigoare a Legii cu privire la asigurări, în condiţiile în care legislaţia nu
interzice aceste acti vităţi. Companiile de asigurări generale practi că toate formele de asigurare.
Poliţele unit-linked nu sunt populare, astfel că produsele asigurătorilor de viaţă sunt de natură
23
clasică, cu participare la investiţie. Nu există asigurători care practică exclusiv asigurări de viaţă.
Această situaţie se datorează unui şir de factori. În special, datorită interesului redus al populaţiei
faţă de asigurările de viaţă specificat, pe de o parte, prin nivelul redus al veniturilor disponibile
ale populaţiei, or aceste asigurări necesită dispunerea, permanentă şi pe termen lung de resurse
financiare peste nivelul mediu pe ţară, iar pe de altă parte, cerinţele mari de capitalizare a
asigurătorilor care practică asigurări de viaţă exclusive.

Tabelul 2.1.Participanţii pieţei de asigurări

2015, 9
Indicatori 2012 2013 2014 luni
Numărul de companii de asigurări (reasigurări) /
33 28 24 24
Asigurători
din care:
Companii - asigurări generale (exclusiv) 30 26 22 22
Companii - asigurări de viaţă (exclusiv) 1 - - -
Companii - activitate simultană (viaţa şi
generale) 2 2 2 2
Reasigurători (exclusiv) - - - -
Numărul brokerilor de asigurare - 32 45 59
Numărul agenţilor de asigurare - persoane
juridice - - 76 -
Numărul agenţilor de asigurare - persoane fizice - - 646 -
Numărul de poliţe de asigurare în vigoare la sf.
anului 577 735 608 640 723 565 689 119
Ritmul de dinamică al poliţelor, % 14,9% 5,3% 18,9% -
Sursa: CNPF (www.cnpf.md)

Absenţa reasigurătorilor care desfăşoară activitate exclusivă de reasigurare este

determinată de lipsa necesităţii unor astfel de companii, deoarece asigurătorii pot desfăşura şi
activitate de reasigurare, adică de primire a riscurilor în reasigurare sau de asigurare a
asigurătorului direct.

De asemenea, ţinînd cont de faptul că nu există restricţii referitoare la transmiterea

riscurilor în reasigurare peste hotare, în scopul creşterii încrederii în produsele administrate,
precum şi în vederea asigurării unei prudenţialităţi elevate, companiile locale de asigurări,

24
aproape în totalitate transmit riscurile asigurate în reasigurare către reasi-gurătorii europeni
recunoscuţi.16

Tabelul 2.2. Principalii indicatori ai activităţii de reasigurare, mln. lei

2015 2014
Asigurări Asigurări
Asigurări de Asigurări de
Total Total
generale viaţă generale viaţă
Prime brute subscrise 762,7 50,5 813,2 786,3 50,9 837,2
Prime cedate in
reasigurare 214,4 2,9 217,3 216,4 2,8 219,2
Prime încasate pe
riscurile
3,4 0 3,4 4 0 4
primite în reasigurare

Din 26 de companii de asigurare existente pe piaţă la finele anului 2014, 19 din ele îşi
transmit riscurile în reasigurare şi doar 9 companii transmit mai mult de un sfert din volumul
Primelor Brute Subscrise.17 Astfel, în 2009 pentru categoria „asigurări generale” au fost raportate
cedări în reasigurare de către 18 societăţi de asigurare, iar pentru categoria „asigurări de viaţă” au
raportat cedări în reasigurare 2 societăţi. La nivel naţional 9 societăţi de asigurare au acumulat un
volum al primelor primite în reasigurare de la societăţile de asigurare internaţionale în mărime de
3,4 mil. lei, ce reprezintă 0,4 la sută din volumul primelor brute subscrise pe piaţă. Ponderea
primelor cedate în reasigurare în primele brute subscrise a crescut în 2009 faţă de 2008, creşterea
modestă a acestora în termeni relativi se datorează de fapt scăderii valorii primelor brute
subscrise în domeniile asigurărilor generale şi de viaţă.
Din datele statistice, se observă o creştere anuală cu peste 13 companii de brokeraj. Dacă
în anul 2012 pe piaţa internă activau 32 brokeri, atunci la sfârşitul lunii septembrie, anul 2015,
activau 59 companii.

Totuşi, comparând nivelul de dezvoltare şi importanţa participanţilor la piaţa de asigurări

în economia locală cu situaţia din alte ţări europene, se poate observa că încă sunt necesare
îmbunătăţiri, în special, în ceea ce priveşte dezvoltarea şi altor canale de vânzări, cum ar fi spre

16
Începînd cu 6 aprilie 2012 s-a impus cerinţa de reţinere a cel puţin 20% din volumul total al riscurilor dacă se
practică reasigurare la un nerezident, vezi articolul 31 alin. 6 din Legea cu privire la asigurări.
1717
www.asigurare.md/ro/snews/2630/?from=news.

25
exemplu bancassurance (figura 2.2). Apariţia acestor participanţi, ar putea contribui la
dezvoltarea, în special, a asigurărilor de viaţă.

Figura 2.2. Structura primelor de asigurare subscrise prin intermediul participanţilor

pieţei de asigurări, anul 2014

Sursa: European Insurance in Figures, CEA Statistics N°42, noiembrie 2015

Potrivit statisticilor publicate de autoritatea pieţei de asigurări de la Chisinau, la 30 iunie

2012, topul companiilor de asigurare din Republica Moldova alcătuit după criteriul volumului de
prime brute subscrise, indica pe prima poziţie MOLDASIG (28% cota de piaţă). Pe următoarele
poziţii s-au clasat ASITO (17,3%), MOLDCARGO (13,2%), GRAWE CARAT Asigurări
(11,7%) şi DONARIS Group (8,2%). Însumat, primele 5 companii din piaţă au generat circa
78,5% din totalul subscrierilor, în vreme ce Top 10 (completat de companiile VICTORIA
Asigurări, EUROASIG, TRANSELIT, KLASSIKA Asigurări şi ACORD Grup) a generat 93%
din totalul pieţei de asigurari. (Anexa 1)
În primele trei luni ale anului 2013, 17 companii active pe piaţa de asigurări din
Republica Moldova au raportat un volum total de prime brute subscrise de circa 232 mil. MDL
(14,4 mil. EUR), nivel similar cu cifrele raportate pentru ianuarie-martie 2012, arată datele

26
financiare preliminare centralizate de Comisia Naţională a Pieţtei Financiare - CNPF.
Clasamentul primelor companii de asigurare din Republica Moldova pentru anul 2013 este
prezentat în (Anexa 2).
În ceea ce priveşte topul companiilor după volumul de prime subscrise, cel mai mare
asigurator rămâne MOLDASIG, cota de piaţă a acestuia fiind de 21,56%, urmat de ASITO
(19,12%) şi GRAWE CARAT Asigurări (11,36%). Top 5 este completat de DONARIS GROUP
(10,62%) şi MOLDCARGO (8,06%). Gradul de concentrare al subscrierilor pentru Top 5 s-a
diminuat de la 81% în primul trimestru din 2013, la circa 70,7%, la finalul lunii martie 2014.
Clasamentul primelor companii de asigurare din Republica Moldova pentru anul 2014
este prezentat în (Anexa 3).
De notat este că pe piaţă există în prezent doar un singur broker cu participaţie străină
directă, iar brokerii cu renume preferă să lucreze prin corespondenţi locali.
Indicatorul statistic care poate reprezenta cel mai pertinent numărul asiguraţilor este
„numărul de poliţe de asigurare”. Creşterea în fiecare an de analiză a numărului de poliţe în
vigoare, denotă faptul că interesul pentru acoperirea riscurilor specifice fiecărei persoane creşte
permanent. Astfel în numai 2 ani, numărul poliţelor în vigoare a crescut cu peste 114 mii poliţe
de asigurare, înregistrând o creştere medie anuală de aproape 12% şi cuantificând circa 723,6 mii
asiguraţi la sfârşitul anului 2014. Conform estimărilor, la sfârşitul anului 2016, numărul
asiguraţilor ar putea creşte şi mai consistent, fiind reprezentaţi de circa 900 mii poliţe, cu o
creştere faţă de perioada similară precedentă de peste 24%.
Tendinţa descendentă a numărului de asigurători este determinată, în cea mai mare parte,
de creşte-rea periodică a cerinţelor de capitalizare şi de conformare la sistemului complex de
reglementare al activităţii de asigurare. Prin urmare, aceste reglementări au redus numărul de
asigurători atât după anul 2002, cât şi după 2012.
La finele anului 2002 pe piaţa serviciilor de asigurare activau 49 companii de asigurare,
14 din acestea fiind cu participare străină în capitalul social. Urmare a modificării Legii nr. 1508-
XII din 15.06.1993 cu privire la asigurări, la capitolul ce ţine de majorarea capitalului social al
companiilor de asigurare de la 300 mii pînă la minimum 2 mil. lei, numărul operatorilor pe piaţă
scade, ajungând la sfârşitul anului 2012 până la numai 32 companii de asigurare, care deţin în
total pe piaţă un capital social stabilit in mărime 207,7 milioane lei.
Noile prevederi ale Legii, intrate în vigoare la 06 aprilie 2007, care prevăd majorarea
periodică a capitalului social minim şi reorganizarea asigurătorilor cu formă organizatorico-
juridică de „societate cu răspundere limitată” în „societate pe acţiuni” au accelerat repetat
reducerea numărului de asigurători şi, respectiv, la consolidarea pieţei de asigurări, de la 33
companii în 2012 la numai 24 la sfârşitul lunii septembrie 2015.
27
 Actuariatul este o profesie nouă pentru Republica Moldova. Asigurătorii care desfăşoară
activitate în categoria „asigurări de viaţă” sunt obligaţi să dispună de cel puţin un actuar angajat,
însă cei din cate-goria „asigurări generale” vor fi obligaţi să dispună de actuari la expirarea
termenului de cinci ani de conformare (din 6 aprilie 2012). Însă, la moment, un şir de acte
normative secundare în vigoare, emise de către CNPF, nu pot fi aplicate dacă asigurătorii nu
dispun de un specialist în actuariat. Certificarea actuarilor se efectuează în baza „Regulamentului
cu privire la atestarea specialiştilor participanţilor profesionişti la piaţa financiară nebancară”,
aprobat de către CNPF. La momentul actual sunt numai doi actuari certificaţi, deşi Asociaţia de
Actuariat din Moldova în colaborare cu CNPF şi ASEM au creat condiţii pentru creşterea
numărului lor, însă abordarea neserioasă a problemei de către asigurătorii locali nu a condus la
valorificarea condiţiilor create.
Dinamica primelor de asigurare
Piaţa asigurărilor din Republica Moldova este, după volum, cea mai mică din regiunea
Europei Centrale şi de Est. De altfel, avînd în vedere numărul scăzut de locuitori (3,56 milioane),
precum şi dimensiunile reduse ale ţării, piaţa de asigurări nu se va ridica niciodată la mărimea
statelor europene cu tradiţie în domeniul economic per ansamblu.
În ciuda condiţiilor social-economice dificile, în perioada anilor 2014 – primele 9 luni ale
anului 2015, industria asigurărilor a înregistrat o tendinţă de creştere, cu excepţia anului 2014,
afectat de criza financiară mondială (tabelul 2.2). Sectorul asigurărilor tinde să devină unul
competitiv, deşi nu a atins cote performante. Este şi firesc, întrucît asigurările în spaţiul nostru nu
cunosc tradiţii remarcabile în sensul celora din ţările europene.
Potrivit datelor oficiale, după creşteri permanente anuale, pînă în anul 2013, când a fost
atins momentul maxim de prime brute subscrise (837.2 mil. lei echivalentul a circa 54,4 mil.
euro), piaţa de asigurări a raportat o uşoară diminuare a volumului de afaceri în anul 2014 cu
2,5%, pentru ca în primele 9 luni ale anului 2015, raporturile companiilor de asigurări să indice
din nou o creştere cu circa 14,6%, faţă de perioada similară a anului precedent. Ajustând
evoluţiile înregistrate la valoarea inflaţiei, constatăm o nivelare a tendinţei de creştere. Astfel, în
primele 9 luni ale anului 2015, puterea de cumpărare a primelor brute subscrise (ritmul de
dinamică în termeni reali) a crescut cu numai 9,7%, dacă comparăm cu creşterea nominală de
14,6%.

Tabelul 2.3. Evoluţia primelor brute subscrise (PBS) pe sectoare (categorii) de asigurări

Indicatori 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015, 9
28
 luni*
PBS, mil. lei 132,9 160,2 236,5 289,9 379,0 413,4 559,0 724,2 837,2 816,6 682,6
R, termeni nominali,
% 24,4% 20,5% 47,6% 22,6% 30,7% 9,1% 35,2% 29,6% 15,6% -2,5% 14,6%
R, termeni reali, % 5,1% 13,4% 41,4% 6,0% 16,2% -0,9% 18,5% 14,6% 7,7% -2,9% 9,7%
PBS - asigurări
124,9 153,3 230,3 281,9 369,4 397,7 537,1 690,6 789,7 766,1 647,2
generale, mil. lei
R, termeni nominali,
% 29,9% 22,8% 50,2% 22,4% 31,1% 7,7% 35,0% 28,6% 14,4% -3,0% 15,3%
PBS - asigurări de
8,0 6,8 6,2 8,0 9,6 15,6 21,9 33,6 47,5 50,5 35,3
viaţă, mil. lei
R, termeni nominali,
% -25,0% -15,0% -10,0% 30,3% 20,1% 62,4% 39,9% 53,8% 41,3% 6,3% 3,9%

Sursa: Calcule pe baza datelor CNPF (www.cnpf.md)

În ceea ce priveşte structura pieţei asigurărilor, în contextul separării companiilor de

profil în funcţie de sectorul de activitate (asigurări de viaţă sau generale), de remarcat este
ascensiunea continuă după anul 2007 a sectorului de asigurări de viaţă, ritmul de dinamică al
căruia, cu mici excepţii, în perioada anilor 2007-2014 prevalează comparativ cu sectorul de
asigurări generale sau non-viaţă. Totuşi, creşterea numărului investitorilor străini, consolidarea
pieţei de asigurări, sporirea numărului de intermediari specializaţi în vânzarea poliţelor de viaţă
nu au făcut încă din asigurările de viaţă, per ansamblu, un produs solicitat de către cetăţenii
Republicii Moldova. Printre principalele probleme care au condus la un astfel de rezultat modest
sunt, în primul rînd, nivelul de trai scăzut al populaţiei, deoarece aceste asigurări sunt considerate
scumpe şi necesită existenţa siguranţei privind disponibilitatea veniturilor suficiente pe termen
lung (10-20 ani), iar în al doilea rând, conform opiniei unor experţi din domeniu, ar putea fi
încrederea redusă a potenţialilor asiguraţi în asigurările de viaţă.
Efectele crizei economice se resimt în special în afacerile sectorului asigurărilor de viaţă,
unde dependenţa de veniturile populaţiei este una semnificativă. Astfel, raportat la primele nouă
luni ale anului 2014, s-a consemnat o încetinire a creşterii PBS pe acest sector (3,9%),
comparativ cu dinamica asigurărilor generale. Această situaţie nu poate să influenţeze în mare
măsură dinamica totală a pieţei, deoarece ponderea asigurărilor de viaţă este destul de redusă
comparativ cu statele europene şi me-dia mondială (tabelul 2.3), reprezentând o pondere de circa
6,2% (în anul 2014) din totalul industriei asigurărilor.
Prin urmare, influenţa preponderentă asupra creşterii primelor brute subscrise pe tota-lul
pieţei este deţinută de ritmul de modificare al asigurărilor generale. După cum am menţionat, în

29
sectorul asigurărilor de viaţă dispun de licenţa doar 2 companii, GRAWE Asigurari de viaţă –
liderul sectorului viaţă şi Sigur-Asigur, în timp ce unele continuă să administreze poliţele
contractate anterior (ASITO, Astera Grup), fără a deţine licenţă.
Întrucât legea cu privire la asigurări a modificat modalitatea de licenţiere a activităţii de
asigurări, stabilind cerinţe privind licenţierea separată pentru activităţi de asigurare de viaţă şi
asigurări generale, iar înainte de adoptarea acesteia întreprinderile de asigurări au putut încheia
contracte de asigurări de viaţă şi asigurări generale, pentru a nu se prejudicia interesele clienţilor
care au încheiat contracte de asigurări de viaţă, s-a permis cu titlu de excepţie existenţa aces-tor
contracte de asigurări de viaţă şi după intrarea în vigoare a legii cu privire la asigurări.18
Ponderea redusă a primelor pe asigurările de viaţă este rezultatul unui număr modest de
contracte în vigoare pe sectorul asigurărilor de viaţă, dacă comparăm cu nivelul aceluiaşi
indicator înregistrat de asigurătorii europeni. În conformitate cu informaţiile Comitetului
European de Asigurări (CEA)2, circa 92% din populaţia ţărilor europene deţine o poliţă de
asigurare de viaţă, în timp ce în Republica Moldova aproape 6 persoane din 1000 deţin un
contract de asigurare de viaţă (20263 poliţe în vigoare la 30 septembrie 2014). Cauzele
principale ale acestei stări de fapt sunt următoarele:
interesului redus şi cultura generală relativ scăzută a populaţiei faţă de asigurările de
viaţă;
nivelul redus al veniturilor disponibile ale populaţiei, or aceste asigurări necesită
dispunerea, permanentă şi pe termen lung de resurse financiare peste nivelul mediu pe
ţară;
cerinţele mari de capitalizare a asigurătorilor care practică asigurări de viaţă exclusive,
care re-duc interesul apariţiei unor noi asigurători, ca urmare reducerea interesului pentru
concurenţă, care poate avea ca efect promovarea mai promptă a produselor de asigurare.

Tabelul 2.4. Principalii indicatori ai pieţelor de asigurări

Penetrarea Densitatea Structura PBS

18
Articolele 8 alin. 5, 38, 57 din Legea cu privire la asigurări.

30
 Ritmul de dinamică,
asigură-rilor pe categorii de %
Ţări, regiuni asigurărilor
(PBS/PIB), (PBS/locuitori), asigurări
% General
EURO/locuitor e Viaţă 2014/2013 2012/2011
Mondial 7,01 429,7 42,5 57,5 -0,3 -4,1
Uniunea Europeană
(27) 8,43 1984,1 39,0 61,0 2,4 -10,7
Europa de Vest 8,47 2090,8 38,8 61,2 2,8 -10,9
Europa Centrală şi Est 2,76 188,6 78,7 21,3 -10,2 9,9
România 1,87 97,5 81,6 18,4 -1.1 24,5
Rusia 2,50 201,1 98,4 1,6 2.7 22,7
Ukraina 2,23 41,1 96,0 4,0 -14.9 33,3
Republica Moldova 1,35 14,6 93,8 6,2 -2.5 15,6
Sursa: World insurance in 2009. Sigma, no 2/2014, CPNF

Prin urmare, se constată că una din trăsăturile importante ale pieţei de asigurări din
Republica Moldova este predominarea afacerilor din sectorul de asigurări generale. Putem
aprecia că, în perioada de analiză, primele brute subscrise de acest sector au reprezentat în mediu
peste 95% din subscrierile realizate la nivelul pieţei, înregistrînd o diminuare a cotei începând cu
anul 2004, înregistrînd în anul 2009 şi primele 9 luni ale anului 2010 peste 93,8% respectiv
94,8%.

Life Non-life

Figura 2.3. Structura PBS pe categorii de asigurare – ţările europene, anul 2014

31
Sursa: European Insurance in Figures, CEA Statistics N°42, November 2015
Comparând structura asigurărilor pe cele două categorii de asigurări înregistrate pe piaţa
locală de asigurări şi ţările europene, putem constata că Republica Moldova nu este o ţară cu
tradiţii în domeniul asigurărilor de viaţă, aşa cum sunt ele concepute şi practicate în ţările
europene dezvoltate.
Astfel, dintre cele două mari clase de asigurări, ţările dezvoltate ale Europei de Vest deţin
cote performante ale segmentul asigurărilor de viaţă, în timp ce în statele cu regim politic nou ale
Europei de Est deţin cote modeste, predominînd asigurările generale (figura 2.3 şi tabelul 2.3).
Primele brute subscrise în anul 2009 de companiile de asigurări care activează pe
segmentul de asi-gurări generale au totalizat 766,1 mil. lei sau circa 48 milioane euro, cu o
scădere de 3%, faţă de anul precedent.
Structura PBS pe clase de asigurări este prezentată în Anexa 4.
Dintre toate clasele de asigurări generale, ponderea cea mai mare, în toată perioada de
după 2001 au deţinut-o cele auto (CASCO şi răspunderi civile auto), acestea reprezentînd în anul
2009, mai bine de 66% din totalul pieţei (circa 500 milioane lei) (figura 3). De altfel, clasele de
asigurare care aparţin segmentului auto ocupă primele trei poziţii într-un top al “celor mai bine
vîndute poliţe de asigurare”, pe primul loc regăsindu-se asigurările obligatorii de răspundere
civilă auto internă - RCA (24% din totalul pieţei), acestea fiind urmate de poliţele de cea externă
- Carte Verde (19%), respectiv cele CASCO (23%). Celelalte clase de asigurări generale, de
bunuri, sănătate, accidente şi răspundere civilă generală, au înregistrat ponderi reduse şi extrem
de reduse, de 12%, 5%, 4% şi respectiv 1%.
Altfel stau statisticele comparative cu ţările Uniunii Europene. Dacă în Republica
Moldova ponderile afacerilor pe clase de asigurări manifestă o concentrare accentuată, atunci în
spaţiul economic euro-pean se stabileşte o diversificare elocventă. Prin urmare, clasa asigurărilor
auto, deşi are cea mai sem-nificativă pondere în segmentul asigurărilor generale (30%),
comparativ cu piaţa locală, această cotă este de mai bine de 2 ori mai mică. De asemenea, se
observă un interes deosebit pentru asigurările de sănătate, media europeană înregistrînd o
pondere de 25% şi numai 5% în ţara noastră.
Rezultatele analizelor structurale ne demonstrează că cetăţenii Republicii Moldova,
comparativ cu cei din statele Uniunii Europene sunt orientaţi mai mult spre riscurile aferente
proprietăţilor auto şi mai puţin se gîndesc la riscurile care pot afecta sănătatea sau businessul
propriu. Astfel, probleme precum educaţia populaţiei în privinţa popularizării anumitor tipuri de
asigurări încă persistă.

32
 2.2. Forme, metode şi tehnici de reasigurare
Practica a impus corelarea metodelor şi a tehnicilor de reasigurare cu formele de
asigurare, natura şi amploarea riscurilor asigurate, cu obiectul asigurării şi desigur cu interesul
reasiguratului şi reasiguratorului pentru tranzacţia de reasigurare.
Reasigurarea, în funcţie de natura şi complexitatea riscurilor cedate şi acceptate, se
realizează prin modalităţi variate de repartizare a riscurilor între reasigurat şi reasigurator. În
practica internaţională a reasigurarilor s-au impus două metode de repartizare a riscurilor:19
1) în mod proporţional pe baza sumei asigurate şi
2) în mod neproporţional pe baza daunei.

Figura 2.4. Formele reasigurării

Reasigurarea proporţională
Constă în aceea că repartizarea riscurilor între părţi se face prin divizare proporţională a
sumelor asigurate, în una din următoarele variante: reasigurarea prin sistemul cota-parte sau
reasigurarea prin sistemul excedentului de sumă asigurată.
Reasigurarea proporţionala în varianta “cota-parte”
În această variantă reasiguratorii participă cu un anumit procent, o anumită cotă, la toate
riscurile subscrise de reasigurat, indiferent de suma asigurată însă în limitele prevăzute în
contract.

19
Bercea F., Văcărel L, „Asigurări şi reasigurări”, Editura „Expert”, Bucureşti 1998.

33
Principalele caracteristici ale variantei sunt următoarele:
 existenţa identităţiii de interese ale părţilor şi înregistrarea aceluiaşi nivel al indicatorului
rata daunei la reasigurat şi reasigurator;
 posibilitatea cedentului de a subscrie de a-şi angaja prin asigurare, riscuri ce depăşesc
capacitatea financiară proprie, în ideea cedării ulterioare, în reasigurare, a unei cote părţi,
fără o selecţie structurală prealabilă;
 fiind o reasigurare continua, cu reinnoirea automata, in lipsa notificarii rezilierii la
termen, acesta varianta de reasigurare comporta o administrare simpla si ieftina;
 se pretează tranzacţiilor iniţiate de societăţile de asigurare (cedente) mici, varianta fiind
favorabilă ambelor părţi implicate în contractul de reasigurare. Reasigurarea
proporţională în varianta “cota-parte” favorizează reasiguratorul întrucât portofoliul său
are în principiu aceeaşi structură cu portofoliul de asigurări al reasiguratului, aceeaşi
dispersare şi difuzare a riscurilor, iar reasiguratul nu are posibilitatea selecţiei riscurilor.
Evident, în această variantă reasiguratul este dezavantajat, pentru că în portofoliul său de
asigurări riscurile sunt variate (grele sau uşoare) şi deci s-ar impune cedarea lor selectivă,
în reasigurare. În practica ţării noastre acest sistem se aplică în cazul contractelor de
reasigurare la asigurările: “aviaţie” (casco şi răspundere civilă), “incendiu” (bunuri
aparţinând statului aflate în străinătate), “maritime” (protecţie şi indemnizare) “auto”
(casco şi răspundere civilă pentru autovehiculele aflate în afara graniţelor ţării).
Reasigurarea proporţională în varianta “excedent de sumă asigurată”
În această variantă, reasiguratul stabileşte anticipat o sumă fixă (“reţinere proprie” sau
“plinul de conservare”) cu care va participa la fiecare cesiune de reasigurare, urmând ca
diferenţa, adică “excedentul” până la limita prevăzută în contract să se difuzeze, prin cedare către
reasiguratori. Participarea fiecărui reasigurator la preluarea “excedentului”  de suma asigurată,
are loc în procente dinainte stabilite.
Principalele trăsături ale acestei variante de reasigurare sunt următoarele:20
 capacitatea contractuală este structurată, în raport cu “plinul de conservare”, într-un
multiplu de “plinuri”;
 reasiguratul, procedând la selecţia riscurilor, se poate debarasa de anumite categorii de
riscuri, chiar dacă va renunţa în favoarea reasiguratorilor, la o cotă mai mare din primele
încasate în asigurarea directă;
 modul de administrare este mai complicat iar cheltuielile aferente sunt mai mari, pentru
ambele părţi.

20
Alexa C, Ciurel V., „Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional”, Editura „ALL", Bucureşti 1992.

34
 Reasigurarea proporţională în varianta “excedentului de sumă asigurată” realizează
omogenizarea răspunderii reţinute de reasigurat. Reasiguratul are posibilitatea de a selecta
riscurile, întrucât în “plinul de conservare” el va putea include riscurile mici, care sunt
avantajoase, va putea să ţină seama de întinderea daunei, de mărimea medie a sumelor asigurate
ş de posibilităţile sale financiare.
Reasiguratorul are certitudinea ca reasiguratul este direct interesat şi că are posibilitatea
de selectare a riscurilor.
Această variantă de reasigurare se practică de societăţile de asigurare din ţara noastră în
cazul asigurării mărfurilor, în timpul transportului extern (cargo) şi a asigurării navelor (casco).
În reasigurarea proporţională, repartizarea primelor de asigurare şi a daunelor între
reasigurat şi reasiguratori se realizează proporţional.
Reasigurarea proporţională mixtă
Îmbină reasigurarea în varianta “cota parte” cu reasigurarea în varianta “excedent de
sumă asigurată”.
Sub aspectul tehnicii procedurale, reasiguratul reţine o cotă parte din suma asigurată a
contractelor de asigurare individuale, iar diferenţa o cedează în reasigurare, în varianta “cota
parte”. După depăşirea limitei răspunderii, în varianta de reasigurare “cota-parte”, întreaga
diferenţă se reasigură în varianta “excedent de sumă asigurată”.
Reasigurarea mixtă are două secvenţe. Prima, în care se aplică tehnica reasigurării în
varianta “cota-parte” şi care avantajează ambele părţi implicate. A doua, în care se aplică tehnica
reasigurării în varianta “excedent de sumă asigurată”, pentru acea parte din suma asigurată
cedată în reasigurare, care nu a fost preluată de reasigurator, integral, în cadrul primei proceduri,
şi care îi dezavantajează pe reasiguratori.
Dacă cedarea în reasigurări are loc de către aceiaşi reasiguratori atât în prima secvenţă-
variantă “cota-parte”, cât şi în a doua “varianta excedent de sumă asigurată” atunci reasigurarea
mixtă realizează avantaje pentru ambele părţi. În caz contrar, reasiguratorii implicaţi doar în
reasigurarea “excedent de sumă asigurată vor fi dezavantajaţi.
Reasigurarea proporţională pe bază de pool
S-a impus ca urmare cerinţei de acoperire a unor riscuri grele, mai puţin cercetate din
punct de vedere statistic, generatoare de pagube greu de estimat. Apoi, s-a impus şi ca urmare
unor măsuri de politică economică şi financiară naţională sau regională (zonală), cum ar fi
evitarea fluxurilor de ieşire a valutei din ţară sau protecţia unor interese zonale.
Tehnica acestei forme de reasigurare impune acordul mai multor societăţi de asigurare
naţionale sau regionale, de constituire a unui pool de reasigurare (aranjament) căuia îi revine

35
sacina de a prelua ofertele de cedare în reasigurare, de la societăţile componente şi a le repartiza
membrilor pool-ului pe baza cotelor de subscriere.
Administrarea pool-ului de reasigurare se face de către un oficiu constituit în acst scop.
Operaţiile de cedare-preluare în reasigurare se limitează la societăţile de asigurare membre ale
pool-ului, fapt care temperează efectele concurenţei şi micşorează cheltuielile de administrare.
În mod evident, când oferta de cedare în reasigurare nu se acoperă de către membrii pool-
lui, atunci diferenţa se plasează în afara pool-ului.
Mecanismul derulării reasigurării proporţionale poate fi completat în mod succint cu
aspectele care urmează:
La încheierea contractului de reasigurare proporţională se impune precizarea datei la care
începe răspunderea asumată de resigurări şi data expirării acestuia. La data expirării
contractului de reasigurare, resiguratorul poartă răspunderea pentru un număr de “daune
în suspensie” ce vor fi plătite.
“Clauza operativă” este importantă, întrucât permite stabilirea obligaţiilor părţilor
contractante referitoare la cerarea/acceptarea părţii de risc.
Modificarea unor clauze din contractul de reasigurare sau reziliere implică negocieri şi
acordul de voinţă al părţilor.
La stabilirea primei de reasigurare cuvenită reasiguratorului se ţine seama de prima de
asigurare brută la asigurările (riscurile) cedate, de cota parte din suma asigurată cedată în
reasigurare şi de scăzămintele practicate (refacţii )asupra primelor la asigurări cedate în
reasigurare.
Administrarea daunelor revine societăţii de asigurare cedente, care va aviza asiguratorul
asupra producerii sinistrului (daunelor) într-un termen rezonabil.
Plata daunelor de valoare mică are loc prin deconturile trimestriale, în timp ce plata
daunelor mari se face la cererea cedentei imediat ce dosarul de daună a fost întocmit,
analizat şi acceptat.
Rezerva de prime şi rezerva de daune la societatea cedentă reprezintă pârghii prin care
reasiguratul forţează comportamentul loial al reasiguratorului.
Retragerea şi redistribuirea portofoliului se înscrie ca o clauză care, poate interveni pe
parcurs sau la terminarea contractului, când dă dreptul ambelor părţi de a retrage
cesiunile existente. Efectul este variat în funcţie de posibilităţile cedentului de a replasa
portofoliul retras.21

21
Шахов В., ,,Страхование: учебник для вузов”, Москва 1997.

36
Reasigurarea neproporţională
A apărut mai târziu fiind cauzată de teama că riscurile grele nu vor putea fi plasate
integral prin contractele de reasigurare proporţională.
Reasigurarea neproporţională se întemeiază pe două principii esenţiale şi anume:
 principiul conform căruia în cazul producerii daunelor reasiguratorului va avea soarta
asiguratului are, în acest caz, aplicare limitată;
 principiul partajării selective a rezultatelor, conform căruia reasiguratorul participă numai
la acoperirea acelor daune care depăşesc o anumită limită valorică stabilită de societatea
cedentă şi reţinută în cadrul răspunderii sale proprii.
Aceasta formă de reasigurare se află în extindere, comportă o gestionare uşoară şi costuri
mici de administrare.
Reasigurarea neproporţională în varianta “excedent de daună” constă în aceea că
reasiguratul participă la acoperirea fiecărei pagube cu o sumă fixă dinainte stabilită numită
“prioritate”, reasiguratorilor revenindu-le obligaţia de a acoperi “ecedentul de dauă”, adică a
sumei care depăşeşte “prioritate” până la o anumită limită. În cazul ivirii unei daune, dacă
aceasta este sub nivelul priorităţii, întreaga sumă o suportă reasiguratul, iar dacă depăşeşte
prioritatea, obligaţia sa se înscrie în limitele prioritii, restul suportându-se de reasigurator.
Prin contractul de reasigurare în varianta “excedent de dauna”, de fapt, reasigurarea se
face numai pentru valoarea care depăşeşte “prioritatea” sau “franciza”. Excedentul de daună se
structurează pe trepte sau niveluri (I, II, III). Ca urmare, reasiguratorul în funcţie de nivelul
asupra căruia îşi angajează răspunderea, solicită ca nivelul de răspundere anterior să constituie
pentru reasigurat franşiza.
Această variantă de reasigurare necesită un volum redus de cheltuieli de administrare,
pentru reasigurări, dar implică un mare efort pentru reasigurat şi nu realizează nici omogenizarea
portofoliilor reasiguratorilor.
Câteva avantaje ale reasigurării neproporţionale în varianta “excedent de daună” pot fi
reţinute şi anume:22
a) societatea de asigurare cedentă beneficiază numai de acoperirea pagubelor mari, care i-
ar putea crea mari dificultăţi financiare;
b) reasiguratorul nu-şi asumă raspundere pentru pagubele mici care se încadrează în
limita priorităţii stabilite, dar în acelaşi timp îşi poate reţine o mare parte din primele încasate la
asigurarea directă;

22
Ionescu L. „Contractul de asigurare şi caracteristicile acestuia”, „Finanţe, Bănci, Asigurări”, nr. 1 din 2001, pag.
63-64.

37
 c) gestionarea reasigurării în varianta excedent de daună este simplă iar cheltuielile de
administrare sunt reduse.
Neajunsurile acestei variante se referă la: dificultatea stabilirii nivelului primei de
asigurare, baza de calcul fiind precară; protecţia oferită de reasigurator prin despăgubire este
limitată, iar asistenţa financiară acordată societăţii cedente este redusă.
Reasigurarea neproporţionaă în varianta “oprire daună” constă în faptul că reţinerea
reasiguratului “prioritatea” se stabileşte pentru toate daunele apărute în cursul unui an, într-o
sumă echivalentă cu volumul primelor încasate sau un procent faţă de volumul primelor de
asigurare încasate (80%, 110% etc.).
Deci, dacă daunele în totalitatea lor depăşesc volumul de prime sau procentul stabilit din
volumul de prime, partea din daune care depăşeste nivelul precizat anterior cade în sarcina
reasiguratorilor pentru a fi acoperită.
În aceasta variantă, deoarece răspunderea reasiguratului se limitează, de la îinceput,
pentru pagubele ivite în cursul unui an, restul revenind reasiguratorilor, această varianta poartă şi
denumirea de varianta “excedentului de pagubă anual”.
Pe de altă parte, în această variantă de reasigurare nu există o corelaţie între sumele
asigurate şi mărimea cotei-părţi din paguba repartizare între cedent (reasigurat) şi reasigurator.
Repartizarea pagubelor între subiectele contractului de reasigurare se face în sume fixe.
Prima de reasigurare, în acest caz, se stabileşte prin procedeul denumit “costul arderii”
(burning cost) sau rata daunei, ca o sumă fixă, determinată pe baza de date statistice obţinute
într-o perioadă de cinci ani, conform relaţiei:

în care:
Ca - reprezintă “costul arderii” exprimat în procente;
D - valoarea pagubelor (daunelor) înregistrate în perioada de referinţă;
Pa - valoarea primelor de asigurare încasate în perioada de referinţă.

În practică acest indicator se reduce, in favoarea reasiguratorului la un punct de 80% -

70% dupa care se aplica asupra valorii primelor de asigurare incasate in anul de reasigurare, de
catre cedent.
Modalităţile de reasigurare şi variantele acestora se pot aplica în funcţie de natura
riscului, de structura portofoliului de asigurare pe ramuri şi subramuri, de experienţele pe care
reasiguraţii şi reasiguratorii au dobândit-o, în timp.

38
 Reasigurarea neproporţională în varianta “oprire de daună” oferă câteva avantaje
semnificative, atât pentru reasigurat cât şi pentru reasigurator, şi anume:
realizează o protecţie foarte bună pentru societatea cedentă, vizând rezultatele anuale;
permite gestionarea simplă şi eficientă a tranzacţiilor de reasigurare.
Totuşi, se remarcă dificultăţile ce survin la stabilirea primei de reasigurare neputându-se
garanta profitul societăţii cedente.
Mecanismul reasigurării neproporţionale comportă relevarea anumitor aspecte specifice.
 Momentul începerii sau intrării în vigoare a contractului de reasigurare neproporţională
este de regulă stabilit astfel încât să corespundă cu începerea exercitiului (anului)
financiar al societăţii cedente, iar durata lui se fixează la un an cu posibilitatea de
reînnoire anuală până la rezilierea lui.
 Clauza operativă are rolul de a defini şi preciza clar obligaţiile părţilor privind
cedarea/preluarea riscurilor.
 Calculul primei de reasigurare în contractul de reasigurare neproporţională este dificil.
Nivelul primei este efectul acţiunii forţelor şi a modului  în care s-a negociat, tranzacţia
respectivă pe piaţa reasigurărilor.
 Societatea cedentă are obligaţia să notifice reasiguratorului daunele pe categorii (daune
mari şi alte daune), să realizeze demersul evaluării pagubelor şi să prezinte în temeiul
convenit dosarul complet prin care se solicită despăgubirea. Plata daunelor are loc la
termenele precizate prin contract. Pentru daunele în supensie cedentul întocmeşte la
finele fiecărui an o situaţie pe care o remite asiguratorului.
 În cadrul reasigurării neproporţionale constituirea rezervei de prime şi a rezervei de
daune nu este obligatorie.
Programul de reasigurări se întocmeşte de societăţile de asigurare, anual, în funcţie de:
portofoliul de contracte de asigurare, posibilităţile financiare ale acestora, interesele asiguraţilor
şi ale economiei naţionale, coeficientul de risc, lista reasiguratorilor şi relaţiile promovate cu
aceştia, situaţia financiară a reasiguratorilor şi gradul de colaborare în cadrul reasigurării.

39
 2.3. Tendinţe actuale în dezvoltarea sectorului de reasigurare
În sensul creşterii încrederii societăţii civile în mecanismele pieţei financiare nebancare
(asigurări/microfinanţare/valori mobiliare) Comisia Naţională a Pieţei Financiare a demarat
începând cu 1 martie 2016 o amplă campanie Radio-TV de informare şi educare financiară a
publicului cu sloganul ”Cunoaște-ţi drepturile, fiecare detaliu contează!”. Campania are ca scop
principal să sporească conştientizarea populaţiei faţă de nevoia de asigurare, să îmbunătăţească
calitatea produselor de asigurare oferite consumatorilor  şi să crească gradul de încredere în
sistemul de asigurare din Republica Moldova.
Dezvoltarea pieţei de asigurări existente este influenţată de nevoia entităţilor economice
şi populaţiei de prestarea serviciilor de asigurări şi de capacitatea lor de a plăti aceste servicii.
Actualmente, modul de impozitare a clienţilor potenţiali ai asigurătorilor autohtoni este
atât de neraţional, încât majoritatea lor pierde interesul de a-şi minimiza riscurile în afaceri prin
asigurare. În primul rând, trebuie anulată limitarea includerii cheltuielilor persoanelor juridice
legate de asigurarea diferitor riscuri în costuri, care nu pot fi evitate, în scopul obţinerii profitului
maxim. În prezent, în cost pot fi incluse cheltuielile legate de asigurare, ce nu depăşesc 1% din
volumul vânzărilor sau serviciilor acordate, ceea ce nu este suficient. Nu mai puţin importantă
este soluţionarea problemelor privind asigurarea de viaţă pe termen lung, deoarece aceasta ar
soluţiona cu succes şi unele probleme de asistenţă socială.
Sectorul de asigurări din Moldova este dezvoltat foarte slab. Din toate societăţile de
asigurări ce activează pe piaţă, doar două prestează aceste servicii: GRAWE-CARAT şi ASITO.
Unul din tipurile de asigurări pe termen lung este asigurarea de pensie, care: oferă posibilitatea
de a beneficia de pensie suplimentară la cea acordată de stat (adică nu numai de pensie pentru
limită de vârstă, dar şi de o pensie de invaliditate); micşorează partea de cheltuieli a bugetului de
stat, deoarece reduce cheltuielile statului pentru asistenţa socială a cetăţenilor, iar guvernul îşi
poate concentra eforturile pe protejarea celor mai defavorizate pături ale populaţiei; de
asemenea, spre deosebire de fondurile statale şi nestatale de pensii, oferă protecţie de asigurare
în caz de deces al asiguratului; permite achitarea pensiei nu numai din suma primelor încasate,
dar şi din veniturile investiţionale obţinute.23
De menţionat că, pentru dezvoltarea asigurărilor de viaţă pe termen lung, este necesară
susţinerea din partea statului. De fapt, legislaţia în vigoare din domeniu limitează dezvoltarea
asigurărilor de viaţă. Şi Codul fiscal, şi regulamentele în vigoare privind impozitul pe venit

23
Sârbu V., Sârbu I. „Companiile de asigurări din Republica Moldova”, finanţe, bănci, asigurări” nr. 2 din 2001, pag.
62-64.

40
prevăd includerea în baza de calcul al impozitului persoanelor fizice a primelor de asigurare
achitate de către angajator pentru asigurarea de viaţă.
Deci, impozitul pe venit se reţine şi se achită către bugetul de stat în momentul plăţii
primei de asigurare, cu toate că angajatul va obţine un beneficiu real abia peste mai mulţi ani.
Dintre problemele importante ce influenţează dezvoltarea pieţei de asigurări, pot fi menţionate
disparităţile regionale şi dezvoltarea insuficientă a infrastructurii acesteia. Societăţile de
asigurări-lidere pe piaţă sunt concentrate în capitala ţării. Tradiţional, valorificarea pieţei
regionale se manifestă prin deschiderea de filiale şi reprezentanţe.
Întreţinerea aparatului executiv al subdiviziunii, asigurarea acestuia cu comunicaţii şi
tehnică, fără de care astăzi este imposibilă organizarea activităţii societăţii de asigurări, plus
chiria, sunt cheltuieli foarte costisitoare. Valorificarea mai economică a pieţei regionale prin
utilizarea unui canal de vânzări mai eficient – prin agenţi şi brokeri în asigurări – s-a activat în
Republica Moldova începând din anul 2008.
Un puternic impact negativ asupra nivelului culturii asigurării îl are lipsa de cadre
calificate în ramura asigurărilor, în special în domeniului actuariatului, managementului riscului,
dreptului şi auditului în sfera asigurărilor. Conform articolului 40 al Legii cu privire la asigurări,
în vigoare din 2007, activitatea asigurătorului, anual, este supusă obligatoriu auditului extern,
care poate fi exercitat de către o societate de audit sau de un auditor individual independent, care
practică activitatea de antreprenoriat şi dispune de licenţă în domeniul asigurărilor.20
De asemenea, din noile modificări în legea cu privire la asigurări, face parte şi activitatea
actuarului. În baza articolului 41 al legii menţionate, actuarul este obligat anual să confirme
suficienţa rezervelor tehnice, calculul menţinerii marjei de solvabilitate şi corespunderea
categoriilor de active ce acoperă rezervele tehnice şi marja minimă de solvabilitate. Actuarul este
responsabil de corectitudinea şi exactitatea calculelor actuariale efectuate şi a concluziilor trase,
care trebuie să corespundă actelor normative ale autorităţii de supraveghere în vigoare, fiind
parte componentă a Raportului financiar al asigurătorului sau reasigurătorului.
Dezvoltarea activităţii de asigurări şi reasigurări în Republica Moldova, spaţiul ei
economic şi teritorial actual impun necesitatea pregătirii cadrelor calificate cu studii superioare.
Specialitatea „Finanţe şi asigurări” există doar în cadrul facultăţilor de ştiinţe economice, deci
studii separate în domeniul asigurărilor, deocamdată, nu se practică. Este vorba de pregătirea
cadrelor calificate cu studii superioare speciale în domeniul asigurărilor.
Prin urmare, această problemă este una de perspectivă în R. Moldova, soluţionarea ei
fiind urgentă. În Occident, pregătirea specialiştilor în asigurări este o activitate de rutină, iar în
acest domeniu activează mai multe instituţii de învăţământ.

41
 În SUA, de exemplu, activează „New York City College insurance”, care ocupă un loc de
frunte în sistemul mondial de pregătire a cadrelor calificate în domeniul asigurărilor, în Anglia –
the Charted Insurance Institute (London), în Franţa – Ecole national d’assurance (Paris) etc.
Formarea unui sistem de pregătire a cadrelor performante în domeniul asigurărilor este
una din problemele care necesită eforturi considerabile din partea organelor de stat, instituţiilor
de învăţământ superior, asigurătorilor şi agenţilor de asigurări, cu utilizarea experienţelor
performante din alte ţări Nu mai puţin importantă, vorbind de aspectele problematice ale pieţei
de asigurări interne, în opinia noastră, este gama slab dezvoltată a serviciilor de asigurări prestate
de asigurători. Astăzi, societăţile de asigurări din ţară oferă clienţilor doar 25-30 de produse de
asigurări, pe când, în ţările dezvoltate, gama serviciilor de asigurări prestate constituie peste 300
de diverse produse.24
Prognozarea dezvoltării pieţei naţionale de asigurări din R. Moldova este dificilă şi puţin
probabilă, deoarece este puternic influenţată de starea economiei ţării în ansamblu, de gradul de
dezvoltare a acesteia, de nivelul de trai scăzut al populaţiei şi de nivelul de cultură în asigurări. În
toate ţările dezvoltate, asigurările reprezintă un sector strategic al economiei, după cum s-a
menţionat, ce nu se poate constata, referindu-ne la piaţa de asigurări din ţară. Instabilitatea
economico-financiară şi situaţia social-politică, lipsa unei politici adecvate în domeniul
asigurărilor, de asemenea, au un impact negativ asupra stării pieţei de asigurări din R. Moldova.
Factorii principali, care au contribuit la situaţia creată sunt : nivelul scăzut al veniturilor
per locuitor şi subestimarea rolului asigurărilor,precum şi al reglementării prudenţiale a
sectorului, asigurarea insuficientă a conformării la legislaţia în vigoare. Unele din societăţile de
asigurări se caracterizează prin insuficienţă de capital şi prin gestionarea acestora de persoane
care nu dispun de calificare profesională înaltă în domeniul asigurărilor. Cu excepţia asigurării
obligatorii a răspunderii civile auto, celelalte segmente de asigurări sunt slab dezvoltate. Practic,
lipsesc asigurarea bunurilor gospodăriilor casnice şi asigurarea benevolă a răspunderii civile, nu
este asigurată o mare parte de întreprinderi din sectorul real al economiei naţionale şi din sfera
bugetară.

24
Sârbu V., Sârbu I. „Companiile de asigurări din Republica Moldova”, finanţe, bănci, asigurări” nr. 2 din 2001, pag.
62-64.

42
 CAPITOLUL III. EFICIENTIZAREA REASIGURARILOR
3.1. Cadrul legislativ şi reglementarea desfăşurării activităţii de reasigurare în
Republica Moldova
Activitatea de asigurare (reasigurare) poate fi desfăşurată numai de asiguratorii
(reasiguratorii) care au obţinut licenţa de activitate în condiţiile Legii nr.451-XV din 30 iulie
2001 privind licenţierea unor genuri de activitate, precum şi in condiţiile prezentei legi.
Pentru obţinerea licenţei, asiguratorul (reasiguratorul) prezintă, suplimentar la actele
prevăzute în Legea privind licenţierea unor genuri de activitate, următoarele documente şi
informaţii:
 actul de proprietate sau contractul de locaţiune a imobilului în care se va desfăşura
activitatea licenţiată;
 certificatul bancar ce confirmă depunerea integrală a capitalului social minim;
 declaraţie scrisă despre provenienţa mijloacelor din capitalul social depus;
 condiţiile de asigurare pentru fiecare clasă de asigurare separat, la care se anexează
modelele de contracte şi de poliţe de asigurare, tarifele de asigurare şi structura lor;
 baza tehnică pentru calculul primelor de asigurare şi al rezervelor tehnice, legalizată de
actuar;
 programul de reasigurare propus pentru a susţine clasa de asigurare, inclusiv detaliile
privind proprietatea şi poziţia financiară a reasiguratorului;
 business-planul potrivit categoriei şi clasei de asigurări, întocmit pentru primii 3 ani
financiari, care sa includă: prognoza cheltuielilor de gestiune, în special a cheltuielilor
generale curente şi a comisioanelor, prognoza primelor de asigurare şi a despăgubirilor de
asigurare, calculul resurselor financiare destinate acoperirii obligaţiilor de asigurare şi al
marjei de solvabilitate, politica de investiţii, portofoliul de active, evaluarea şi
diversificarea activelor, managementul riscului.
 Taxa de eliberare a licenţei pentru activitate în domeniul asigurărilor este de 10000 lei,
care se fac venit la bugetul de stat.
 Asiguratorul (reasiguratorul) este obligat să plaseze într-un loc vizibil copia de pe licenţă.
Suspendarea licenţei asiguratorului (reasiguratorului)
 Suspendarea licenţei se efectuează în conformitate cu Legea privind licenţierea unor
genuri de activitate. Camera de Licenţiere suspendă licenţa şi la sesizarea Autorităţii de
supraveghere.
 Suspendarea licenţei are drept efect interzicerea încheierii a noi contracte de asigurare
(reasigurare) şi a prelungirii contractelor în vigoare. Asiguratorul (reasiguratorul) este

43
 obligat să îndeplinească obligaţiile asumate prin contractele de asigurare (reasigurare)
încheiate anterior.
 Limitele activităţii asiguratorului (reasiguratorului)
Activitatea asiguratorului (reasiguratorului) se limitează la asigurare, reasigurare şi la
operaţiunile ce rezultă direct din aceste acţiuni, exclusă fiind orice ală activitate comercială.
Asiguratorul (reasiguratorul) are dreptul sa efectueze următoarele acţiuni ce rezultă din
activitatea de asigurare/reasigurare:
 investirea şi fructificarea fondurilor şi rezervelor proprii şi celor atrase, a rezervelor
tehnice în modul stabilit de actele normative ale Autorităţii de supraveghere;
 acordarea de împrumuturi cu dobândă propriilor asiguraţi persoane fizice în limitele
sumei de rascumpărare prevazute în contractul de asigurare de viţă, cu acumulare a
capitalului respectiv.
Asiguratorii (reasiguratorii) prezintă anual Autorităţii de supraveghere informaţie
detaliată despre identitatea acţionarilor semnificativi, numărul şi valoarea totală a acţiunilor
deţinute, în modul şi în termenele stabilite prin actele normative ale Autorităţii de supraveghere.
Autoritatea de supraveghere este în drept să solicite, în limitele competenţei sale,
prezentarea actelor de constituire şi a rapoartelor financiare de la fondatori, acţionari şi de la alte
persoane juridice care intenţionează să obţină participaţii calificate în capitalul social al
asiguratorului (reasiguratorului), precum şi să solicite informaţii autorităţilor administraţiei
publice privitor la stabilitatea financiară şi buna-credinţă a persoanelor menţionate.
 Cadrul regulator în R. Moldova
Pentru activitatea de reasigurare exclusivă există o cerinţă de capital social minim de 30
milioane lei. Ca şi în cazul asigurărilor, pentru întreprinderile de reasigurări se aplică restricţii cu
privire la participaţia calificată, modalitatea de contractare a resurselor care constituie rezervele
tehnice, stabilitatea financiară şi solvabilitatea, personalul, licenţierea, forma întreprinderii etc.25
Cadrul UE de reglementare
O intervenţie amplă a fost aplicată prin adoptarea Directivei 2005/68/CE. 26 Înainte de
adoptarea acestei Directive activitatea de reasigurare a fost reglementată de Directivele privind
asigurarea generală directă şi asigurarea de viaţă directă, ce au fost examinate în subcapitolele
anterioare.
Pentru a elimina diferenţele de reglementări la nivel de fiecare stat membru, precum şi
pentru a finaliza construcţia pieţei interne a serviciilor financiare în Uniune, inclusiv urmare a
recomandărilor Fondului Monetar Internaţional şi al Asociaţiei Internaţionale a
25
Legea R. Moldova cu privire la asigurări, nr. 407-XVI, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
21.12.2006, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 47-49/213 din 06.04.2007.
26
Legea R. Moldova cu privire la asigurări, nr. 407-XVI, adoptată de Parlamentul R.Moldova la 21.12.2006.
44
Supraveghetorilor în Asigurări a fost adoptat acest act al Uniunii pentru a armoniza definitiv
prevederile legilor statelor membre în domeniul reasigurărilor.27
Cu toate acestea, Directiva are unele limitări şi anume aceasta nu reglementează
activitatea întreprinderilor create în baza Directivelor 73/239/CEE şi 2002/83/CE. 28 În
continuare, prezenta Directivă reglementează doar iniţierea şi exercitarea activităţii independente
de reasigurare, practicată exclusiv de întreprinderi de reasigurare care desfăşoară acest tip de
activitate şi care sunt stabilite sau doresc să se stabilească într-un stat membru.29
Pentru a putea activa în calitate de întreprindere de reasigurare este nevoie de obţinerea
unei autorizaţii de la statul membru de origine. 30Autorizaţia are domeniu de aplicare pe întreg
teritoriul Uniunii şi poate fi utilizată de deţinătorul autorizaţiei fie sub formă de libertate de
stabilire, fie sub formă de libertate de a presta servicii. Autorizaţia se eliberează fie pentru
reasigurări de viaţă, fie pentru reasigurări generale, fie pentru orice alt tip de reasigurări pentru
care a fost eliberată autorizaţia.31
Forma întreprinderii de reasigurări este echivalentul din Republica Moldova a societăţii
cu răspundere limitată sau societăţii pe acţiuni sau societate comercială europeană.32
Ca şi în cazul Directivelor pe asigurări generale şi asigurări de viaţă, în cazul reasigurării
sunt stabilite condiţii pentru rezervele tehnice, marja de solvabilitate şi fondul de garantare.
Condiţiile sunt similare celor din domeniul asigurărilor generale şi asigurărilor de viaţă.
Pentru fondul de garanţie se impune un cuantum minim de 3.000.000 EUR, iar pentru
întreprinderile de reasigurare captive – de 1.000.000 EUR. Aceste sume au fost indexate la
sumele de 3.200.000 EUR şi respectiv 1.100.000 EUR.33
Inconsistenţe depistate
Cerinţe mai puţin restrictive şi prudenţiale pentru participaţia calificată în întreprinderile
de reasigurări
Cerinţe mai puţin oneroase privind capitalul social minim comparativ cu fondul minim de
garantare (30 milioane lei versus 3,2 milioane EUR)
Absenţa reglementărilor privind fondul de garantare

27
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2005/68/CE din 16 noiembrie 2005 privind reasigurarea şi
modificarea Directivelor Consiliului 73/239/CEE.
28
Articolul 1 alin. 2 din Directiva 2005/68/CE.
29
Articolul 1 din Directiva 2005/68/CE.
30
Articolul 3 din Directiva 2005/68/CE.
31
Articolul 4 din Directiva 2005/68/CE.
32
Articolul 5, Anexa I din Directiva 2005/68/CE.
33
Notificarea comisiei 2009/C 63/03 privind indexarea anumitor cuantumuri stabilite în Directiva privind
reasigurările, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 63/11 din 18.03.2009.

45
 Cerinţele privind modul de calculare şi formare a rezervelor tehnice şi a marjei de
solvabilitate nu sunt la fel de oneroase în cazul legislaţiei naţionale şi pun în pericol
interesele consumatorilor
Barierele în dezvoltarea pieţelor de asigurare şi reasigurare
Din perspectiva consumatorului, serviciile de asigurări pot îmbrăca o formă mult mai
răspîndită în Republica Moldova prin:
 diversificarea produselor de asigurare prestate de întreprinderile de asigurări
 stabilirea unor preţuri pertinente aferente riscurilor asigurate
 protecţia intereselor consumatorilor prin intermediul ajustărilor legislative şi normative şi
acţiunilor din partea Comisiei Naţionale.
Una din soluţiile pentru oferirea unui pachet diversificat de servicii de asigurări îl
constituie deschiderea pieţei de asigurări a Republicii Moldova pentru întreprinderi cu profil
similar din afara ţării, ce deţin nivel ridicat de capitalizare, rezerve tehnice şi pot, datorită
capacităţii lor, să presteze servicii la preţuri accesibile consumatorilor.
Actualmente accesul pe piaţa de asigurări a Republicii Moldova are loc doar prin
stabilirea primară a întreprinderilor, elementul străin fiind capitalul transferat în fondul social,
precum şi experienţa şi procesele interne din cadrul întreprinderilor ce formează filiale în
Republica Moldova.
Actualmente, statutul filialelor întreprinderilor străine sunt supuse reglementărilor
similare întreprinderilor nou formate.34
Există posibilitatea înregistrării reprezentanţelor întreprinderilor nerezidente, însă acestea
nu obţin personalitate juridică şi nu pot desfăşura activitate economică.35
În domeniul asigurărilor nu este permisă intermedierea serviciilor de asigurări prestate de
întreprinderi nerezidente.36 Este permisă doar activitatea de reasigurare pentru întreprinderile
nerezidente, cu condiţia că întreprinderea rezidentă va reţine cel puţin 20% din volumul total al
obligaţiunilor.37
Comisia Naţională stabileşte limite maxime ale primelor de asigurare pentru unele
servicii de asigurări: 500 lei anual coeficient de bază pentru asigurarea de răspundere civilă
internă a deţinătorilor de autovehicule şi 611 EURO anual pentru Zona III (care include pe lângă

34
Notificarea comisiei 2009/C 63/03 privind indexarea anumitor cuantumuri stabilite în Directiva privind
reasigurările, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 63/11 din 18.03.2009.
35
Articolul 19 alin. 2 din Legea R. Moldova nr. 81-XV cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător,
adoptată de Parlamentul R.Moldova la 18.03.2004, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 64-
66/344 din 23.04.2004
36
Articolul 19 alin. 3 din Legea cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător.
37
Articolul 47 alin. 6 din Legea cu privire la asigurări.

46
alte state şi statele membre UE) coeficient de bază pentru asigurarea de răspundere civilă externă
(în sistemul Cartea Verde) a deţinătorilor de autovehicule.
Activitatea întreprinderilor de asigurări este verificată insuficient din punct de vedere a
asigurării concurenţei în domeniul asigurărilor şi aplicării sancţiunilor pentru concurenţă
neloială, abuz de poziţie dominantă, acorduri anticoncurenţiale între întreprinderile de
asigurări.39Stabilirea preţurilor minime pentru unele din serviciile de asigurări de către Comisia
Naţională este în sine o acţiune care apropie preţurile pentru serviciile de asigurări şi nu
încurajează concurenţa între întreprinderile de asigurări.
Cadrul juridic în domeniul concurenţei în Republica Moldova de asemenea este un factor
care uneori nu permite Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei să ia acţiuni pentru a
stopa încălcarea concurenţei pe piaţa Republicii Moldova.
Tipurile de asigurări prevăzute în legislaţia naţională 38 sunt similare celor prevăzute în
cadrul de reglementare al Directivei 2002/83/CE cu privire la asigurările de viaţă, şi anume:
 Asigurări de viaţă, adică clasa de asigurări care include, în special, asigurarea de
supravieţuire, asigurarea de deces, asigurarea mixtă, asigurarea de viaţă cu restituirea
primelor, asigurarea de căsătorie, asigurarea de naştere;
 Anuităţile, sau asigurarea de tip rentă, ce presupune plata periodică pe timpul vieţii a
asiguratu-lui în schimbul unei sume plătite o singură dată;
 Asigurări suplimentare efectuate de întreprinderile de asigurare de viaţă, adică, în special,
asi-gurarea împotriva vătămărilor corporale, inclusiv incapacitate de muncă, asigurarea
împotriva decesului rezultat în urma unui accident şi asigurarea de invaliditate în caz de
accident şi de boală, în cazul în care aceste tipuri diferite de asigurare sunt subscrise în
plus faţă de asigurările de viaţă.
 Asigurări de viaţă, adică clasa de asigurări care include, în special, asigurarea de
supravieţuire, asigurarea de deces, asigurarea mixtă, asigurarea de viaţă cu restituirea
primelor, asigurarea de căsătorie, asigurarea de naştere;
 Anuităţile, sau asigurarea de tip rentă, ce presupune plata periodică pe timpul vieţii a
asiguratu-lui în schimbul unei sume plătite o singură dată;
 Asigurări suplimentare efectuate de întreprinderile de asigurare de viaţă, adică, în special,
asi-gurarea împotriva vătămărilor corporale, inclusiv incapacitate de muncă, asigurarea
împotriva decesului rezultat în urma unui accident şi asigurarea de invaliditate în caz de
accident şi de boală, în cazul în care aceste tipuri diferite de asigurare sunt subscrise în
plus faţă de asigurările de viaţă.

38
Legea 407 din 2006 cu privire la asigurări.

47
 Existenţa în legislaţia naţională a mai multor tipuri de asigurări de viaţă, ce se regăsesc şi
în legislaţia comunitară, este mai mult consecinţa unui exerciţiu tehnic de armonizare, fără
consecutivitatea reali-zării necesităţilor de implementare. Eficienţa slabă a sectorului privat şi
lipsa suportului statului prin intermediul autorităţii de supraveghere au lăsat fără perspective
realizarea deplină a potenţialului unor tipuri de asigurări, care de fapt sunt pe larg utilizate în
spaţiul UE. Acest lucru este considerabil afectat şi de starea economică a sectorului real, unele
tipuri de asigurări de viaţă şi sănătate fiind considerate un lux, suplimentar asigurărilor
obligatorii şi sociale existente.
Reglementarea activităţii de asigurare de viaţă
În Republica Moldova autoritatea competentă emite solicitantului licenţă exclusiv pentru
activitate în una din categorii “asigurări de viaţă” sau „asigurări generale”. La nivel naţional
legislaţia permite asigurătorului care desfăşoară activitate în categoria “asigurări de viaţă”, fără a
deţine licenţă pentru categoria “asigurări generale”, să subscrie şi riscurile acoperite prin
asigurările de accidente şi asigurările de sănătate, care fac parte din categoria „asigură-rilor
generale”. Această prevedere este similară celei din UE.
Solvabilitatea şi stabilitatea financiară
La nivel naţional, urmând exemplul UE, există obligaţia companiilor de asigurări să
menţină o marjă de solvabilitate disponibilă, care să fie corespunzătoare activităţii desfăşurate. În
aspect comparativ, mar-ja de solvabilitate, atît în legea naţională cât şi în Directiva Comunitară,
se constituie din patrimoniul asiguratorului, liber de orice angajament previzibil, cu excepţia
activelor nemateriale (necorporale).41 Pentru siguranţă financiară, la nivel naţional CNPF adoptă
regulamente ce stabilesc minimul de solva-bilitate pentru companiile de asigurări în dependenţă
de clasele de asigurări practicate.
Fondatorii societăţii pe lângă restricţiile impuse la tranzacţiile ce ţin de cotele sociale,
urmează să res-pecte şi obligaţii stabilite de lege la tranzacţiile ce ţin de dispunerea activelor
societăţii. CNPF urmează să fie informată privind tranzacţiile de proporţii cu activele societăţii
precum şi în situaţiile de transmitere a drepturilor asupra acestora altor persoane (gajare,
împrumuturi, acordarea de garanţii).
Rezervele tehnice în societăţile de asigurare de viaţă
Contabilitatea rezervelor tehnice asigură evidenţa rezervelor tehnice constituite de
societate potrivit reglementarilor legale. Asiguratorii de viaţă trebuie sa îşi constituie rezerve
tehnice care reprezintă estimări ale plaţilor viitoare, pentru riscurile produse în trecut sau pentru
cele care se vor produce în viitor. Valoarea rezervelor tehnice trebuie sa permită asiguratorului,
în orice moment sa îşi onoreze angajamentele ce rezultă din contractele de asigurare.

48
 Conform Legii cu privire la asigurări, societăţile de asigurare de viaţă, sunt obligate să
formeze şi să menţină rezerve matematice precum şi alte rezerve stipulate în lege. 39 Metodologia
de formare a rezer-velor tehnice a fost aprobată de Comisia Naţională a Pieţii Financiare.40
În scopul menţinerii solvabilităţii şi siguranţei financiare a societăţilor de asigurări, legea
interzice arestarea sau sechestrarea activelor ce formează aceste rezerve. Aceste active nu pot
servi obiect al con-tractelor de gaj sau plată a obligaţiilor asumate prin garanţii bancare.
Precum este prevăzut şi în legislaţia naţională, rezervele tehnice se calculează pentru
fiecare contract de asigurare separat, cu excepţia cazurilor cînd se admite utilizarea de
generalizări sau aproximări adecvate pe motiv că acestea ar putea să dea aproximativ acelaşi
rezultate ca şi calculele individuale.
Desfăşurarea simultană a activităţii de asigurare de viaţă şi asigurării generale
Legislaţia naţională în corespundere cu legislaţia comunitară, adoptă practica de a
permite activitatea pentru societăţile ce activau în categoria de asigurări de viaţă şi în cea de
asigurări generale pînă la adoptarea legii din 2006 cu privire la asigurări, cu condiţia gestionări
interne separate a acestor activităţi.
Societăţile de asigurări de viaţă, care activau şi în domeniul asigurărilor generale, sunt
obligate con-form legii să înceteze această practică începînd cu 2012. Cu toate acestea legea cu
privire la asigurări nu este suficient de explicită referitor la soarta asiguraţilor de viaţă care au
semnat contracte de asi-gurare pînă la intrare în vigoare a modificărilor respective şi cum vor fi
garantate executarea acestor contracte ulterior.
Până la separarea completă a genurilor de asigurare de viaţă de cea de asigurări generale,
contabilitatea asigurătorilor cu activitate simultană trebuie organizată astfel încît din înregistrări
să derive sursele rezultatelor pentru fiecare dintre cele două activităţi. Toate veniturile (în special
primele încasate, plăţile de la reasiguratori şi veniturile din investirea activelor) şi toate
cheltuielile (în special cele de plată a daunelor, sumele suplimentare pentru rezervele tehnice şi
rezervele matematice, primele de reasigurare, cheltuielile operaţionale pentru activitatea
respectivă) trebuie să fie reflectate potrivit originii lor.
Mai mult ca atât, se determină gradul înalt de armonizare al legii interne cu Directiva
Comunitară în pri-vinţa prevederilor ce ţin de gestionarea separată a veniturilor şi cheltuielilor
pentru ambele categorii, unde şi legea şi Directiva stipulează obligaţia de înregistrare separată a

39
Rezerva matematică adiţională (RMA), rezerva pentru beneficii suplimentare ş.a
40
La momentul elaborării prezentului studiu CNPF a adoptat (11.01.2011) norme metodologice privind formarea
rezervelor tehnice pentru asigurările de viaţa şi ele vor intra în vigoare în data de 01.04.2011.

49
cheltuielilor comune celor două activităţi şi respectiv raportarea acestora în funcţie de
provenienţă. În acelaşi fel se prevăd şi obligaţiile ce ţin de marja de solvabilitate, respectiv în
cazul în care una dintre cele două marje de solvabilitate disponibile este insuficientă, autoritatea
de supraveghere va aplica, cu referinţă la activitatea la care se înregistrează deficienţe, măsuri de
redresare.

3.2. Recomandări privind legislaţia în domeniul reasigurării

Pentru promovarea serviciilor de asigurare şi reasigurare, trebuie întreprins un comlex
întreg de acţiuni marketing, care concentrează eforturile anterioare de determinare a necesităţilor
clienţilor, concretizîndu-se în acest sens, dacă condiţiile de asigurare, cuantumul primei de
asigurare şi serviciile acordate suplimentar sunt convenabile şi atractive pentru clienţi.
În acest scop, se impune reglementarea adecvată de către stat a acestei activităţi, fapt care
necesită aplicarea metodelor, mecanismelor şi instrumentelor necesare reglementării.
Asigurarea unui cadru legislativ pentru reglementarea activităţii de intermediere este unul
dintre factorii importanţi care poate contribui la realizarea unor sarcini importante în domeniul
asigurărilor.
În afară de prevederile articolului 9 din Legea cu privire a asigurări, nr.407-XVI din
21.12.2006, în care sunt incluse numai definiţiile unor astfel de intermediari, cum ar fi: agentul
de asigurare, comisarul de avarie şi misitul de asigurare, alte norme legislative care
reglementează activitatea de intermediere în asigurări lipsesc. Astfel, în procesul de constituire a
agenţiilor de intermediere nu sunt impuse restricţii faţă de obiectul de activitate al societăţilor,
acestea având posibilitatea de a practica în paralel şi alte activităţi în afara domeniului
asigurărilor.
Din aceste considerente, activitatea desfăşurată de către societăţile de intermediere nu
este supravegheată de către stat, nefiind astfel urmărite asemenea obiective importante din
domeniul asigurărilor cum ar fi:
 distincţia dintre brokerii şi agenţii de asigurare,
 structura capitalului social,
 informaţii referitoare la experienţa în domeniul asigurărilor a intermediarilor,
 evidenţierea în contabilitate a activităţii de intermediere,
50
  centralizarea de către autoritatea publică de reglementare în asigurări-reasigurări a
situaţiilor financiare,
 analiza şi controlul activităţii de intermediere etc.
Prin urmare, intermedierea asigurărilor şi reasigurărilor în Republica Moldova este
efectuată în baza Legii privind asigurările de către agenţi de asigurare, persoane fizice sau
juridice, cărora nu li s-a atribuit un statut clar de asociaţie profesională, fiind astfel impusă
necesitatea elaborării unor acte normative în baza cărora ar fi reglementată intermedierea în
asigurări.
Lipsa cadrului legislativ în baza căruia este efectuată reglementarea intermediarilor în
asigurări are un impact negativ asupra pieţei naţionale de asigurări, în general, şi a asiguraţilor,
persoane fizice şi juridice, în particular, fiind astfel prejudiciate interesele patrimoniale ale
asiguraţilor, concomitent cu prejudicierea imaginii statului pe plan internaţional. Aceasta face
posibilă vânzarea unor poliţe de asigurare false de către intermediarii în asigurări, activitatea
cărora nu este reglementată, fiind astfel posibilă şi vânzarea concomitentă a poliţelor de
asigurare emise de către asigurătorii care nu dispun de acreditare pe piaţa naţională de asigurări,
fapt ce prejudiciază securitatea economică a statului. Ulterior, autorităţile şi instituţiile abilitate
depun eforturi considerabile în combaterea desfăşurării unor asemenea activităţi, nefiind însă
întreprinse şi măsurile necesare pentru înlăturarea premiselor care fac posibilă atât vânzarea
poliţelor de asigurare false, cât şi cele emise de către asigurătorii care nu sunt acreditaţi pe piaţa
naţională de asigurări.
Altă problemă care stagnează diversificarea modalităţilor de intermediere a asigurărilor
este prezentată de prevederile alineatului g) al pct. 12 din art. 103 al Codului Fiscal, în care este
stipulat că operaţiunile de intermediere a asigurărilor sunt pasibile impunerii cu taxa pe valoare
adăugată, fapt ce generează o sporire a costului serviciului de asigurare prestate de către
intermediari, fiind astfel imposibilă realizarea dezideratului de a li se atribui acestora un statut
clar de asociaţie profesională.
Modificarea acestei prevederi legate din art. 103 al Codului Fiscal prin substituirea
sintagmei că „operaţiunile de intermediere a asigurărilor sunt pasibile impunrii cu tax ape
valoare adăugată”, ar putea constitui o altă direcţie de impulsionare a operaţiunilor clasice de
intermediere a asigurărilor.
Plasarea rezervelor de asigurare, care nu constituie proprietatea asigurărilor, efectuată în
scopul garantării stabilităţii rezervelor de prime pe termen lung, este unul dintre mecanismele ce
poate favoriza extinderea operaţiunilor clasice de intermediere a asigurărilor, contribuind astfel
şi la extinderea segmentelor de piaţă deşinute de către anumiţi asigurători, precum şi la o sporire
a nivelului de protecţie prin asigurare a persoanelor fizice sau juridice. Acest fapt este legiferat
51
de prevederile alineatului 4, art. 50 al Legii cu privire la asigurări, care stipulează că, din venitul
obţinut de către asigurători prin investirea mijlacelor băneşti temporar disponibile, provenite de
la contractarea asigurărilor pe termen lung, se deduce suma rezervei de prime a asigurărilor pe
termen lung şi a fondurilor de asigurare a pensiilor, calculată pe întregul volum al rezervei
matematice conform cotei prevăzute de structura taxei tarifare.41
Altă prevedere legală, cum ar fi alineatul g) art. 18 din Codul Fiscal stipulează că în
venitul brut al agentului economic sunt incluse integral veniturile obţinute sub formă de dobânzi
bancare. Acest fapt generează o instabilitate a rezervei de prime a asigurărilor pe termen lung,
fiind astfel imposibilă optimizarea relaţiilor stabilite între asiguraţi şi asigurători, concomitant cu
constituirea unor condiţii nefavorabile pentru desfăşurarea operaţiunilor clasice de intermediere a
asigurărilor.
Modificarea acestei prevederi legale a art. 18 al Codului Fiscal, substituirea acesteia cu
sintagma “la venitul brut sunt incluse veniturile obţinute sub formă de dobânzi bancare, cu
excepţia veniturilor obţinute de la plasarea rezervelor de asigurare”, va favoriza întreţinerea
relaţiilor dintre asiguraţi şi asigurători şi va avea un efect benefic pentru extinderea operaţiunilor
clasice de intermediere a asigurărilor.
În scopul eficientizării activităţii asigurătorilor şi a favorizării în acest sens a condiţiilor
de intermediere clasică a asigurărilor trebuie utilizate şi alte metode legale, care ar exclude
inconvenientele din cadrul legislativ actual şi care se cer a fi lichidate.
Una din prevederile legale incluse în alineatul 2, art. 33 al Legii cu privire la asigurări
stipulează că, dacă primele de asigurare au fost plătite pe, cel puţin, trei ani deplini, asiguratul
poate să întrerupă plata primelor şi să se considere asigurat până la expirarea termenului de
valabilitate a asigurării la o sumă redusă. În opinia noastră, considerăm necesară modificarea
acestei stipulări din legea dată şi înocuirea acesteia cu altă prevedere legală, din care ar fi excluse
restricţiile privind reducerea sumei asigurate, fapt ce ar contribi la eficientizarea acestei asigurări
pentru asiguraţi, prin extinderea semnificativă a posibilităţilor de intermediere clasică a
asigurărilor.
O direcţie importantă de perfecţionare a cadrului legislativ, în baza căruia este
reglementată activitatea de asigurare şi reasigurare din Republica Moldova cu efect benefic
pentru desfăşurarea operaţiunilor clasice de intermediere a asigurărilor şi reasigurărilor ar putea
fi realizată prin introducerea în Legea cu privire la asigurări a unei clauze. Aceasta ar condiţiona
constituirea societăţilor comerciale de asigurare cu prezentarea obligatorie către autoritatea
publică de reglementare a asigurătorilo-reasigurătorilor a unui program de reasigurare
41
Legea 407 din 2006 cu privire la asigurări.

52
satisfăcător pentru activitatea sa de asigurare sau ar justifica faptul că în cazul său nu este necesar
un astfel de plan.
Excluderea riscurilor de catastrofă din poliţa de reasigurare şi operarea în acest context a
transferului de alternativă a riscului, prin plasarea acestuia pe piaţa financiară şi emiterea, în
acest sens, a obligaţiunilor de catastrofă ar putea constitui altă direcţie de perfecţionare a
modalităţilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor. Astfel s-ar putea obţine o dispersare
optimă a riscurilor, fiind extinse concomitent şi direcţiile de intermediere tradiţională a
asigurărilor.
Altă inconvenientă ce limitează procesul de extindere a operaţiunilor tradiţionale de
intermediere a asigurărilor rezultă din alineatul 1 al art. 14 din Legea cu privire la asigurări, care
stipulează că prima de asigurare netă din care se formează fondul pentru plata sumelor asigurate
sau a despăgubirilor de asigurare, precum şi din adaosul la cota de bază din care sunt acoperite
cheltuielile asigurătorului, aferente activităţii de asigurare. Modificarea acestei prevederi legale
prin excluderea din această clauză legală a sintagmei „şi adaosul la cota de bază din care se
acoperă cheltuielile de gestiune ale asigurătorului” şi înlocuirea acesteia cu sintagma
“cheltuielile aferente activităţii desfăşurate de către asigurător se acoperă din conturile
veniturilor investiţionale”, în mare măsură, ar favoriza desfăşurarea operaţiunilor de
intermediere tradiţională a asigurărilor.
Conform art.1314 al Codului Civil, asigurătorului i se permite ca, în baza unei clause
contractual privind actualizarea primei de asigurare, să majoreze cuantumul primei de asigurare,
iar asiguratului, atunci când nu este de acord cu această operaţiune, i se permite rezilierea
contractului de asigurare. Considerăm că este necesară modificarea acestei prelevări legale, prin
substituirea ei prin altă clauză prin care ar fi interzisă modificarea unilateral de către asigurător a
cuantumului primei de asigurare, care reprezintă o componentă esenţială a contractului de
asigurare care poate fi modificată doar numai în baza acordului părţilor contractante. Această
modificare ar contribui esenţial la sporirea nivelului de protejare prin asigurare, precum şi la
sporirea considerabilă a segmentului de piaţă deţinut de către asigurător, precum şi la extinderea
semnificativă a operaţiunilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor.
Imposibilitatea persoanelor juridice de a deduce cheltuielile aferente activităţii de
antreprenoriat în scopuri fiscal, primele achitate pentru contractarea unor tipuri de asigurare, este
un alt factor cu impact negative asupra procesului de optimizare a relaţiilor eonomice dintre
asiguraţi şi asigurători impliciţi, precum şi în procesul de desfăşurare a operaţiunilor tradiţionale
de intermediere a asigurărilor explicit. Astfel, prin Hotărârea de Guvern nr. 484 din 4 mai 1998
privind limitele cheltuielilor de asigurare aferente activităţii de antreprenoriat în scopuri fiscal,
nu este admisă deducerea cheltuielilor de asigurare ale persoanelor juridice din venitul provenit
53
de la activitatea de antreprenoriat pentru asigurarea de răspundere a transportatorilor faţă de
călători, precum şi pentru asigurarea de răspundere civilă “Cartea Verde”, fapt care face
imposibilă atât optimizarea relaţiilor economice dintre asiguraţi şi asigurători, cât şi extinderea
operaţiunilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor.
Modificarea inadecvată a nivelului de încasări şi plăţi, care s-a produs în cadrul
asigurărilorde personae este alt factor cu influenţă nefavorabilă asupra procesului de
intermediere clasică a asigurărilor. Astfel, numai în decursul anului 2015 încasările provenite de
la contractarea asigurărilor de persoane au sporit cu 3,3 milioane lei, în comparaţie cu volumul
încasărilor provenite de la contractarea acestor asigurări în decursul anului 2014, pe când
cuantumul sumelor şi îndemnizaţiilor de asigurare, acordate în perioada menţionată s-au
diminuat cu circa 1,6 milioane lei, fapt care a condus la reducerea nivelului de protecţie prin
asigurare, concomitent cu limitarea posibilităţilor de intermediere a acestor asigurări.
În concluzie, vom menţiona că, atât timp cât persistă inconveniente de ordin legislativ în
desfăşurarea operaţiunilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor, nu se va realiza ramificarea
adecvată a riscurilor asigurate, reducerea cheltuielilor de desfăşurare a operaţiunilor de asigurare,
reasigurare fapt care subminează protecţia prin asigurare a intereselor patrimoniale ale
persoanelor fizice şi juridice.

3.3. Direcţii de perfecţionare a operaţiunilor de reasigurare în Republica

Moldova
Profundele modificări politice şi economice necesită dezvoltarea unei pieţe eficiente a
asigurărilor şi reasigurărilor. Aceasta este condiţionată, în primul rând, de faptul că, în procesul
de promovare a reformelor economice, întreprinderile şi organizaţiile de stat, precum şi cele
municipal trebuie să-şi garanteze, în mod individual, protecţia prin asigurare, deoarece formele
de asistenţă financiară din partea diverselor fonduri publice, existente până nu demult,
actualmente nu mai pot fi aplicate. Creşte necesitatea de protejare prin asigurare a clienţilor
particulari. Aceasta şi condiţionează necesitatea extinderii pe piaţă a gamei produselor de

54
asigurare, care ar înlesni asigurarea intereselor patrimoniale atât ale persoanelor fizice, cât şi ale
celor juridice, garantând-le astfel o protecţie adecvată împotriva diferitelor evenimente.
Piaţa contemporană a asigurărilor şi reasigurărilor se caracterizează prin creşterea
numărului asigurătorilor şi a volumului operaţiilor, apariţia noilor necesităţi în serviciile de
asigurare şi a noilor direcţii de orientare ai acestei activităţi, intensificarea concurenţei.42
Este important de menţionat că dezoltarea pieţei asigurărilor şi reasigurărilor are loc în
condiţiile unei instabilităţi economice şi politice, conservării proceselor inflaţioniste,
imperfecţiunii sistemului fiscal, precum şi a influenţei altor factori necontrolaţi.
Elaborarea produselor de asigurare are o importanţă deosebită pentru activitatea eficientă
a societăţii de asigurare. Acest fapt este important, dar nu şi suficient. Lipsa unui plan bine
chibzuit privind selectarea direcţiilor optimale de promovare a serviciilor de asigurare sau
neutilizarea la maximum a priorităţilor fiecărei modalităţi de intermediere pot genera daune
considerabile societăţii de asigurare.
Prin urmare, soluţionarea acestei importante probleme privind prestarea serviciilor de
asigurare clienţilor este într-o dependenţă directă de iscusinţa selectării acelei modalităţi de
intermediere, care corespunde în mare măsură nivelului de evoluţie a pieţei naţionale de
asigurare, în condiţiile căreia îşi desfăşoară activitatea asigurătorul în cauză.
S-au împlinit 25 de ani de la demonopolizarea pieţei de asigurare, 25 de ani de la
constituirea unei pieţe  libere, respectiv 25 de ani de la înfiinţarea autorităţii de supraveghere. În
toţi aceşti ani, procesul de reformare a industriei locale de asigurare a fost unul lung.
Cadrul legislativ a fost ajustat la acquis-ul comunitar şi practicile internaţionale, a fost
dezvoltată infrastructura de funcţionare pentru jucătorii din piaţă, iar pentru consolidarea pieţei
de profil, respectiv pentru protejarea consumatorului de asigurări, au intervenit modificări
importante în materia privind cerinţele de capital minim al asigurătorilor. De asemenea, pentru
ca activitatea participanţilor în piaţă să fie una profesionistă şi bazată pe principii de
transparenţă, a fost constituit sistemul informaţional de raportare financiară.
Dezvoltarea acestui sector important pentru economie este caracterizat prin creşterea
gradului de cuprindere în PIB, precum şi prin dezvoltarea infrastructurii acesteia.
În mod incontestabil, schimbările profunde şi accelerate de pe piaţa asigurărilor
determinate de reglementările în vigoare conduc la crearea unui sistem de asigurări eficient din
punct de vedere al necesităţilor populaţiei, capabil să asigure un acces mai larg la servicii de
calitate şi nu în ultimul rând la o protecţie adecvată a populaţiei în faţa unor riscuri importante.

42
www.1asig.ro

55
 În orice ţară creşterea economică determină accesul la finanţare, iar în Moldova, accesul
la finanţare este unul din punctele slabe care reiese la evaluările externe ale industriei. În mod
tradiţional, accesul la finanţare este asigurat. Totodată, Banca Naţională a Moldovei urmăreşte cu
atenţie revigorarea instituţiilor de credit nebancare, precum cele de micro-finanţare şi leasingul,
dar motorul masiv al capitalului pe termen lung care să contribuie la dezvoltarea economică a
ţării este dat de instituţiile de asigurări.
În pofida crizei financiare care a „lovit” majoritatea pieţelor de asigurare din regiune,
piaţa de asigurare din Republica Moldova poate fi caracterizată prin două cuvinte, profitabilitate
şi stabilitate, aceasta necunoscând scăderi, ci doar atenuându-şi din creşterile „double-digit” cu
care era obişnuită din perioada care a precedat criza.
Printre factorii care au determinat o evoluţie crescătoare a pieţei şi în anul 2015 putem
menţiona potenţialul care este încă nevalorificat. Desigur, pot fi remarcate şi eforturile depuse de
asigurători pentru a-şi mări reţeaua de desfacere a produselor de asigurare sau pentru a-şi
îmbunătăţi standardele de calitate în oferirea de produse şi servicii.
Evoluţia ascendentă a pieţei moldovene de asigurare nu a fost doar una cantitativă, ci şi
una calitativă, indicatori de referinţă ai industriei de asigurare, precum rezervele de asigurare sau
activele companiilor de profil cunoscând de asemenea evoluţii pozitive. Totodată, această
realitate se datorează tuturor măsurilor care au fost luate de autoritatea de supraveghere şi de
asigurători pentru minimalizarea riscurilor la care puteam fi expuşi.
Vorbind despre viitorul apropiat al pieţei de asigurare din Republica Moldova, în etapa
următoare ne aşteaptă o perioadă dificilă din punct de vedere al companiilor de asigurare de a se
conforma cerinţelor privind nivelul de capital. Potrivit acestuia, principala sursă de dezvoltare a
pieţei de asigurare rămâne orientarea strictă către consumatorii de servicii de asigurare şi, de
aceea, avem nevoie de asigurători puternici, de o infrastructură dezvoltată şi de o piaţă
concurenţială adecvată. Capitalizarea, lichiditatea şi solvabilitatea sunt măsuri îndreptate către
dezvoltarea infrastructurii pieţei şi către crearea acestei concurenţe adecvate. De aceea, 
încălcarea legislaţiei va fi privită de către CNPF ca o ameninţare la adresa concurenţei din piaţă.
În următorii 2-3 ani de zile, principalele obiective ale Uniunii Asiguratorilor din Moldova
(UAM) vizează modificarea legislaţiei în privinţa diversificării produselor de asigurare ale
companiilor de profil, pe de o parte, precum şi în vederea diversificării reţelelor de distribuţie ale
acestora.43

43
Грозденко А.А., ,,Основы страхования” Москва 1998.

56
 Companiile membre ale UAM lucrează activ la crearea unor norme care să permită
creşterea unei structuri comune de comercializare a produselor de asigurare, între asigurători,
bănci comerciale şi organizaţii de micro-finanţare.
Prin modificarea legislaţiei, stimularea fiscală care ar avea menirea de a atrage potenţialii
asiguraţi, prin excluderea limitării deductibilităţii primelor de asigurare pentru întreprinzătorii
care ar cumpăra asigurări facultative, precum şi stabilirea în legislaţie a unui plafon sau a unei
sume deductibile din venitul persoanelor fizice care doresc să beneficieze de asigurări de viaţă.
Pe termen lung, membrii Uniunii Asigurătorilor din Republica Moldova urmăresc
promovarea reformelor care ar permite implementarea asigurărilor obligatorii de locuinţă,
precum şi admiterea companiilor de asigurare private în sistemul medical de asigurări obligatorii.
Experienţele internaţionale – model pentru Moldova
Este de apreciat faptul că piaţa de asigurare din Republica Moldova încearcă să evite
greşeli care spre exemplu s-au făcut în România. Poziţia fermă a CNPF prin încercarea de a
impune legislaţia, precum şi prin faptul că se inspiră din bunele practici din piaţa internaţională
de asigurări va duce la o evoluţie a pieţei locale de profil. Totodată, creşterea pieţei moldovene
ar putea fi limitată de potenţialul economic al ţării, dar, în acelaşi timp, această legislaţie va fi
mult mai atractivă pentru investitori şi, implicit, pentru activarea pieţei de capital, care determină
în final atragerea de investiţii în domeniile financiare. 
Din experienţa Ungariei, dacă cineva dorea să fondeze o companie de asigurări, dar nu
avea surse financiare suficiente, se creau asociaţii. Activitatea acestor asociaţii de asigurări este
reglementată prin lege şi ele nu se pot transforma în companii de asigurări. Scopul asociaţiilor
este non-profit şi ele sunt constituite pe principiul clientul este şi proprietarul şi membru al
asociaţiei.44
Potrivit Asociaţiei Asigurătorilor din Austria – VVO, oportunităţile de creştere pentru
piaţa moldoveană sunt date de combaterea fenomenului de fraudă în asigurări, precum şi de
dezvoltarea business-ului realizat de asigurători pe segmentul de asigurări de viață, prin
acordarea de stimulente fiscale. 
În acelaşi timp, pentru VVO, cooperarea cu autorităţile de supraveghere şi cu asociaţiile
de profil din alte ţări sunt importante pe fondul activităţii intense a companiilor austriece în alte
tari, în special în cele din Estul Europei.
Vorbind despre posibilitatea adoptării unei legi prin care, în Republica Moldova,
asigurarea locuinţei ar deveni obligatorie, ar fi un beneficiu, atât pentru populaţie, cât şi din
punct de vedere social si economic.
44
Fotescu S. „Eficienţa asigurărilor în Republica Moldova”, Editura ASEM, Cişinău 2001.

57
 Populaţia ar fi protejată, nemaifiind la mila autorităţilor şi a ajutoarelor internaţionale în
cazul unei catastrofe naturale. Pentru ca un astfel de sistem să fie eficient şi să aibă un grad de
acoperire crescut, este absolut necesar ca asigurarea de locuință să fie obligatorie: Din experienţa
altor ţări, până nu există o lege care să impună o astfel de asigurare, precum asigurarea auto
RCA, omul nu se asigură.
Spre comparaţie, în Turcia, asigurarea pentru locuinţă nu este obligatorie, dar într-un fel
este impusă, statul nemaiacordând nici un fel de despăgubiri către populaţie în cazul producerii
vreunui eveniment asigurat acoperit de poliţă. Gradul de acoperire al acestor asigurări a fost la
început unul ridicat, dar în prezent penetrarea este mult mai scăzută. În acelaşi timp, pentru ca
piaţa de asigurări să cunoască dinamici crescătoare şi pe viitor este necesar ca societăţile de
asigurare să educe populaţia în privinţa necesităţii protecţiei prin asigurare, segmentele de piaţă
care se pot dezvolta contrabalansând portofoliul auto fiind asigurările agricole, de răspundere
civilă și, dacă se vor continua demersurile, asigurările de tip property.
Reasigurările întâmpină o serie de provocări în contextul actual, globalizat, dominat de
incertitudine şi riscuri din ce în ce mai mari. Astfel, fenomenele meteo extreme sau tensiunile
politice, adesea imposibil de anticipat, devin un element din ce în ce mai problematic pentru
asigurători şi reasigurători deopotrivă.
Inundaţiile severe din Serbia şi Bosnia sau sancţiunile impuse Rusiei ca urmare a situaţiei
din Ucraina sunt doar două exemple de întâmplări neprevăzute care demonstrează că, în
momentul de faţă, devine extrem de greu să anticipezi ce se poate întâmpla mâine.
O altă problemă importantă este reprezentată de gradul mare de interconectivitate al
industriei de profil în lumea actuală, puternic globalizată. Reasigurătorii şi asigurătorii sunt
astăzi foarte conectaţi unii de ceilalţi. Ceea ce se întâmplă în Siria, de exemplu, afectează şi R.
Moldova, în special la nivel economic, dar nu numai.
Cu toate acestea, companiile trebuie să aibă în vedere faptul că nu doar cantitatea
reasigurării contează, ci şi calitatea acesteia. Reasigurarea este importantă şi poate menţine rata
de solvabilitate a companiilor de asigurare la un nivel ridicat. Iar în ceea ce priveşte politicile de
reasigurare ale asigurătorilor din R. Moldova, pe lângă volumul de prime cedate în reasigurare,
contează foarte mult şi calitatea portofoliului cedat.
Un alt aspect care trebuie luat în considerare, dincolo de cantitatea reasigurării, este
reprezentat de disponibilitatea acesteia. Când vorbim despre capacitatea de reasigurare, ar trebui
să ne întrebăm, nu neapărat în ce cantitate există sau nu, ci în primul rând, unde se află aceasta.
Schimbările legislative din anii precedenţi, precum cele care au vizat sistemul asigurărilor
împotriva riscurilor catastrofale din R. Moldova au determinat o stare de incertitudine la nivelul
companiilor, nemaifiind clar unde există capacitatea şi unde era aceasta necesară. Astfel,
58
schimbările legislative au provocat neîncredere la nivelul pieţei, iar asigurătorilor le-a fost dificil
să stabilească zonele în care erau expuşi la riscuri.
Diversificarea portofoliului – miza jucătorilor de profil
În momentul de faţă, reasigurătorii tind să îşi diversifice portofoliul şi să se extindă pe
mai multe segmente de business. Astfel de acţiuni pot fi însă problematice, dacă reasigurătorii nu
îşi menţin disciplina şi nu îşi monitorizează atent baza de clienţi. Reasigurătorii au o datorie să
fie foarte atenţi la liniile de asigurări pe care le acoperă, la ce clienţi îşi aleg şi la modul în care
acoperă riscurile acestor clienţi.
Diversificarea portofoliului reasigurătorilor nu este însă o surpriză, având în vedere
contextul local. Piaţa din R. Moldov este foarte competitivă. Mai mult, aproape 70% din primele
subscrise pe segmentul asigurărilor generale sunt reprezentate de asigurări auto, un domeniu
marcat de o concurenţă acerbă. Aşadar, nu este nici o surpriză faptul că reasigurătorii, dar şi
asigurătorii, vor să se îndepărteze de segmentul auto şi să îşi diversifice portofoliile.
Reasigurătorii înseamnă şi know-how
În lupta pentru diversificarea portofoliilor, atunci când intră pe diversele segmente de
nişă, este recomandat ca asigurătorii să profite de expertiza reasigurătorilor. Companiile de
asigurare trebuie să asculte sfatul reasigurătorilor, în special atunci când vor să se dezvolte pe
clase de nişă, altele decât cele auto, deoarece aceştia au experienţa altor ţări, similare cu R.
Moldova.
Primul răspuns care îţi vine în minte când te întreabă cineva la ce sunt folositori
asigurătorii este „capacitate şi protecţie”. Însă, pentru o piaţă ca cea din R. Moldova, adevăratul
răspuns este know-how-ul. Cunoştinţe. Avem nevoie de capacitate şi protecţie, dar avem nevoie
şi de cunoştinţe. De menţionat este faptul că, reasigurarea este considerată o acţiune importantă
şi i se acordă din ce în ce mai multă atenţie în activitatea unei companii de asigurare.

CONCLUZII

59
 Piaţa de asigurări şi reasigurări necesită un imbold suplimentar din partea societăţii prin
sporirea interesului faţă de aceste servicii, inclusiv prin intermediul popularizării lor, consolidării
transparenţei procesului de activitate al societăţilor de asigurări şi organizarea de campanii de
informare.
Dimensiunile internaţionale ale pieţei reasigurărilor din Moldova sunt limitate. Pe când
relaţiile de asigurare transfrontalieră şi de reasigurare sunt slab dezvoltate, cooperarea
internaţională în comerţul de asigurare este mai pronunţată. Cele mai semnificative investiţii în
asigurare sunt furnizate de către investitorii din Cipru, Austria, Marea Britanie şi Liechtenstein.
Companiile cu capital social preponderent străin sunt mai mari şi mai eficiente. Din
totalul primelor brute subscrise în 2013, peste 70% au fost subscrise de către companiile de
asigurare cu capital social străin. În pofida incertitudinii economice şi politice din 2015,
potenţialul de creştere al pieţei de asigurare rămâne la nivele înalte datorită dimensiunilor pieţei
şi a ratei scăzute de penetrare a produselor de asigurare.
Piaţa asigurărilor din Republica Moldova este, ca volum, cea mai mică din regiunea
Europei Centrale şi de Est. De altfel, avînd în vedere numărul scăzut de locuitori (3,56 mil.
locuitori), precum şi dimensiunile reduse ale ţării, piaţa de asigurări nu se va ridica niciodată la
mărimea celor din statele europene cu tradiţie în domeniul economic per ansamblu.
Pentru tinderea către valorile înregistrate de ţările europene în cadrul asigurărilor de viaţă
sunt necesare de realizat un şir de reforme, printre care şi cele de ordin fiscal, adică de
deductibilitate a primelor de asigurare de la plata impozitului pe venit.
Produsele de asigurări generale reprezintă o nişă importantă în piaţa de asigurare din
Moldova. Portofoliul companiilor de asigurare este concentrat, cu o pondere de peste 95%, în
furnizarea de produse de asigurare generale şi numai 5% din portofoliul produselor de asigurare
oferite de companiile de asigurare din Moldova revin produselor de asigurare de viaţă. Piaţa
produselor de asigurări generale a înregistrat totodată şi cele mai mari rate de creştere în ultimii
ani de peste 20%. Reprezentanţa produselor de asigurare de viaţă în portofoliile companiilor de
asigurare a înregistrat creşteri negative.
Piaţa de asigurare din Moldova se caracterizează prin o diversitate largă în ceea ce
priveşte preferinţele companiilor de asigurare față de produsele de asigurare oferite clienţilor.
Companiile de asigurare au, de fapt, în majoritatea cazurilor un portofoliu de produse de
asigurare nediversificat și mai mult concentrat pe anumite produse specifice. Dintre acestea,
produsele de asigurare auto înregistrează cea mai mare popularitate, iar produsele de asigurare de
viaţă sunt cel mai puţin atractive pentru portofoliile companiilor de asigurare din nu îndeplinesc
cerinţele pentru licenţiere.

60
 Cadrul regulator în domeniul asigurărilor este parţial conform reglementărilor UE şi va
necesita ajustări esenţiale în toate domeniile de asigurări, care urmează să se axeze pe subiecte
importante cum sunt: fondurile de garantare, reglementările prudenţiale înăsprite pentru formarea
rezervelor tehnice, marjelor de solvabilitate, capitalului social minim, cotelor minime de
despăgubiri pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă, inclusiv răspundere profesionistă,
lărgirea competenţelor intermediarilor în asigurări, implementarea eficientă a instituţiei de
actuar, consolidarea în termen mediu a capacităţilor autorităţii naţionale de control – CNPF,
inclusiv în domenii ce ţin de cooperarea cu alte autorităţi similare din statele membre UE si
Comisia Europeană, modificarea legislaţiei naţionale ce ţine de dreptul de stabilire primar şi
secundar şi libertatea circulaţiei serviciilor.
La o etapă avansată a implementării Acordului de Asociere Republica Moldova va urma
să întreprindă acţiuni pentru a consolida capacităţile autorităţii de control naţionale – CNPF –
pentru a putea asigura libertatea de stabilire şi de prestare a serviciilor de asigurări în baza
reglementărilor actuale ale UE, inclusiv Directiva 2009/138/CE.
Principalii beneficiari ai restructurărilor în sectorul de asigurări vor fi consumatorii de
astfel de servicii. Cu condiţia că Guvernul va negocia perioade suficiente pentru implementarea
actelor UE în domeniul asigurărilor, în special Directiva Solvabilitate II, Directiva RCA şi
Directiva pe intermediere, consumatorii vor obţine mai multă transparenţă a proceselor din
cadrul companiilor de asigurări, inclusiv modul de administrare al fondurilor provenite din
încasarea primelor, se vor diversifica serviciile de asigurări, datorită intrării noilor companii pe
piaţa Republicii Moldova, vor rezista cele mai eficiente şi efective companii de asigurări şi
companii de intermediere de asigurări, în urma procesului inevitabil de ridicare a cerinţelor de
solvabilitate şi administrare a rezervelor tehnice.
Un grup de consumatori totuşi ar putea suferi de pe urma acestor transformări, în special
clienţii companiilor care vor rezista procesului de consolidare a pieţei de asigurări. Este absolut
necesar de prevăzut modalităţi de transfer al acestor clienţi către companiile supravieţuitoare, în
special al clienţilor de servicii de asigurări de viaţă.
Guvernul trebuie să asigure un proces participativ, cu implicarea întreprinderilor
naţionale pentru a evita consecinţe sociale nefavorabile, inclusiv preluarea unor angajamente
care ar schimba prea rapid modul de intrare şi activitate pe piaţa de asigurări. Stabilirea
termenilor de tranziţie pentru implementarea Directivelor UE urmează în acest sens să fie
coordonată cu participanţii pe piaţă.

61
 BIBLIOIGRAFIE
Acte legislative şi normative
1. Codul Civil al Republicii Moldova, nr. 1107-XV, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova
la 06.06.2002, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 82-86/661 din 22.06.2002.
2. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurări, nr. 407-XVI, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 21.12.2006, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 47-
49/213 din 06.04.2007.
3. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru
pagube produse de autovehicule, nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 32-35, din 09 martie 2007.
4. Legea Republicii Moldova nr. 192-XIV privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 12.11.1998, publicată în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 22-23/91 din 04.03.1999, republicată în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 117-126BIS din 14.08.2007, pagina 3.
5. Legea Republicii Moldova privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător
nr. 451-XV adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 30.07.2001, publicată în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 108-109/836 din 06.09.2001, republicată în Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 26-28/95 din 18.02.2005, pagina 10.
6. Legea insolvabilităţii nr. 632-XV adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 14.11.2001,
publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 139-140/1082 din 15.11.2001.
7. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru
pagube produse de autovehicule nr. 414-XVI, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
22.12.2006, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 32-35/112 din 09.03.2007.
8. Legea Republicii Moldova nr. 1553-XIII cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere
civilă a transportatorilor faţă de călători adoptată la 25.02.1998 de Parlamentul Republicii
Moldova, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 38-39/270 din 30.04.1998.
9. Legea nr. 254-XVI privind aderarea Republicii Moldova la Convenţia pentru unificarea
anumitor eguli referitoare la transportul aerian internaţional din 05.12.2008, publicată în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 230-232/846 din 23.12.2008.
10. Legea Republicii Moldova nr. 1083-XIV pentru aderarea Republicii Moldova la Convenţia
cu privire la daunele cauzate de către aeronavele străine terţilor pe pămînt, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 23.06.2000, publicată în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 84-87/628 din 21.07.2000.

62
11. Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 21-XVI din 16.02.2007 cu privire la
măsurile de organizare a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, publicată în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 29-31/99 din 02.03.2007.
12. Hotărîrea Guvernului nr. 217 din 24.02.2005 pentru aprobarea Regulamentului privind
subvenţionarea asigurării riscurilor de producţie în agricultură şi a Regulamentului concursului
de acreditare a asigurărilor pentru efectuarea asigurării subvenţionate a riscurilor de producţie în
agricultură, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 39-41/288 din 11.03.2005.
13. Hotărîrea Guvernului nr. 1125 din 14.12.2010 cu privire la aprobarea Planului de Acţiuni al
Republicii Moldova privind implementarea Recomandărilor Comisiei Europene privind
instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi
Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 252-253/1258 din
21.10.2010.
14. Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 1/5 din din 11.01.2011 cu privire la
aprobarea Regulamentului privind rezervele tehnice de asigurare, publicată în Monitorul Oficial
al Republiciin Moldova nr. 37-38/205 din 11.03.2011.
15. Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 55/6 din 08.11.2007 cu privire la
aprobarea Regulamentului privind cerinţele faţă de conţinutul condiţiilor de asigurare pentru
clasele de asigurare benevolă, publicată în Monitorul Oficial al Republici Moldova 198-202/719
din 21.12.2007.
16. Prima directivă 79/267/CEE a Consiliului din 5 martie 1979 de coordonare a actelor cu
putere de lege şi a actelor administrative privind iniţierea şi exercitarea activităţii de asigurare
directă de viaţă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 63 din 13.3.1979.
17. A doua Directivă 90/619/CEE a Consiliului din 8 noiembrie 1990 de coordonare a actelor cu
putere de lege şi a actelor administrative privind asigurarea directă de viaţă, publicată în Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene L 330 din 29.11.1990, p. 50.
18. Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2001/17/CE din 19 martie 2001 privind
reorganizarea şi lichidarea întreprinderilor de asigurare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene L 110/28 din 20.04.2001.
19. Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 25 noiembrie 2009
privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate
II) (reformare), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 335/1 din 17.12.2009.
20. Regulamentul 785/2004 a Parlamentului European şi Consiliului din 21 aprilie 2004 privind
cerinţele de asigurare pentru transportatorii aerieni şi operatorii de servicii aeriene, publicat în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 138/1 din 30.04.2004.

63
Cărţi, monografii
21. Alexa C, Ciurel V., „Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional”, Editura „ALL",
Bucureşti 1992.
22. Bercea F., Văcărel L, „Asigurări şi reasigurări”, Editura „Expert”, Bucureşti 1998.
23. Bistriceanu Gh. D., Bercea F., Macovei E.I., „Dicţionar de asigurări”, Editura „Logos” ,
Chişinău 1993.
24. Bistriceanu Gh. D., Bercea F., Macovei E.I., „Lexicon de protecţie socială, [asigurări şi
reasigurări”, Editura „Karat”, Bucureşti 1997.
25. Caraiani Gh., „Asigurări, probleme juridice şi tehnice”, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti
2001.
26. Cistelecan L., Cistelecan R., „Asigurări comerciale”, Editura „Dm. Gmtemir”,
Tîrgu-Mureş 1997.
27. Ciurel V., „Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici internaţionale”,
Editura „ALL BECK", Bucureşti 2000.
28. Constantinescu D., Dobrin M., Ungureanu A., Grădişteanu D., „Tratat de asigurări”, Editura
„Semne”, Bucureşti 1999.
29. Croitoru L., „Rolul brokerilor de asigurări”, „Profit” nr.5 din 2004.
30. Enache S., „Ghidul agentului de asigurare”, „Finanţe, bănci, asgurări” nr. 10 din 2002, pag.
64.
31. Fotescu S. „Eficienţa asigurărilor în Republica Moldova”, Editura ASEM, Cişinău 2001.
32. Fotescu Stanislav, “Sistemul de distribuţie a asigurărilor şi modernizarea acestuia”, Editura
ASEM- 2006.
33. Ionescu L. „Contractul de asigurare şi caracteristicile acestuia”, „Finanţe, Bănci, Asigurări”,
nr. 1 din 2001, pag. 63-64.
34. Ionescu L. „Riscurile în asigurări”. „Managementul riscului, finanţe, bănci, asigurări” nr. 5
din 2001, pag. 61-64.
35. Pisaniuc M., „Cum şi de ce băncile trebuie să pătrundă pe piaţa asigurărilor”, „Profit” nr. 5
din 2003, pag. 52-53.
36. Sârbu V., Sârbu I. „Companiile de asigurări din Republica Moldova”, finanţe, bănci,
asigurări” nr. 2 din 2001, pag. 62-64.
37. Ştefan C, „Piaţa internaţională a asigurărilor şi reasigurărilor”, Bucureşti 1999.
38. Vîsoţcaia T., „Implementarea asigurărilor medicale ogligatorii în Republica Moldova în
cadrul asistenţei sociale ale populaţiei”: autoref. Al tz. de dr. în şt. econ., Editura ASEM,
Chişinău 2003.

64
39. Грозденко А.А., ,,Основы страхования” Москва 1998.
40. Шахов В., ,,Ведение в страхование”, Москва 1992.
41. Шахов В., ,,Страхование: учебник для вузов”, Москва 1997.

Resurse electronice
42. www.issa.md
43. www.1asig.ro
44. www.portaldeasigurari.ro
45. www.cnpf.md
46. www.asigurări.md
47. www.sfin.ro
48. www.bursaasigurarilor.ro
49. www.portaldeasigurari.ro
50. www.bussines.ro

65
 Anexa 1.
Clasamentul primelor companii de asigurare din Republica Moldova
pentru S1 2012

Top 10 - Total piaţă

COMPANIE Prime brute
subscrise
mil. MDL
1. MOLDASIG 140,30
2. ASITO 86,72
3. MOLDCARGO 66,01
4. GRAWE CARAT ASIGURARI 58,60
5. DONARIS-GROUP 41,25
6. VICTORIA ASIGURARI 20,98
7. EUROASIG 20,55
8. TRANSELIT 14,59
9. KLASSIKA ASIGURARI 9,40
10. ACORD-GRUP

Top - Asigurări de viaţă

COMPANIE Prime brute subscrise
mil. MDL
1. GRAWE CARAT 29,66
ASIGURARI
2. SIGUR-ASIGUR 1,74
3. ASITO 0.33

Top 10 - Asigurări Generale

COMPANIE Prime brute
subscrise
mil. MDL
1. MOLDASIG 140,30
2. ASITO 86,39
3. MOLDCARGO 66,01
4. DONARIS GROUP 41,25
5. GRAWE CARAT ASIGURARI 28,95
6. VICTORIA ASIGURARI 20,98
7. EUROASIG 20,55
8. TRANSELIT 14,59
9. KLASSIKA ASIGURARI 9,40
10. ACORD-GRUP 6,76

Sursa: CNPF

66
 Anexa 2.

Clasamentul primelor companii de asigurare din Republica Moldova pentru

T1 2013

Top 10 - Total piaţă

COMPANIE Prime brute
subscrise
mil. MDL
1. MOLDASIG 59,78
2. MOLDCARGO 42.16
3. ASITO 38.74
4. GRAWE CARAT ASIGURARI 28.07
5. DONARIS-GROUP 19.16
6. VICTORIA ASIGURARI 7.74
7. TRANSELIT 7.06
8. ACORD-GRUP 6.97
9. ASTERRA GRUP 5.81
10. KLASSIKA 3.24

Top - Asigurări de viaţă

COMPANIE Prime brute
subscrise
mil. MDL
1. GRAWE CARAT ASIGURARI 17,34
2. SIGUR-ASIGUR 0,96
3. ASITO 0.16

Top 10 - Asigurări Generale

COMPANIE Prime brute
subscrise
mil. MDL
1. MOLDASIG 59,78
2. MOLDCARGO 42,16
3. ASITO 38,58
4. DONARIS GROUP 19,16
5. GRAWE CARAT ASIGURARI 10,73
6. VICTORIA ASIGURARI 7,74
7. TRANSELIT 7,06
8. ACORD-GRUP 6,97
9. ASTERRA GRUP 5,81
10. KLASSIKA ASIGURARI 3,24

Sursa: CNPF

67
 Anexa 3.

Clasamentul primelor companii de asigurare din Republica Moldova

pentru IANUARIE - MARTIE 2014

Top 10 - Total piaţă

COMPANIE Prime brute
subscrise
mil. MDL
1. MOLDASIG 54.99
2. ASITO 48.77
3. GRAWE CARAT ASIGURARI 28.98
4. DONARIS-GROUP 27.08
5. MOLDCARGO 20.56
6. VICTORIA ASIGURARI 15.06
7. ASTERRA-GRUP 15.00
8. GARANTIE ASIGURARI 14.83
9. ACORD-GRUP 10.82
10. KLASSIKA ASIGURARI 5.64

Top - Asigurări de viaţă

COMPANIE Prime brute
subscrise
mil. MDL
1. GRAWE CARAT ASIGURARI 18.99
2. SIGUR-ASIGUR 1.05
3. ASITO 0.13

Top 10 - Asigurări Generale

COMPANIE Prime brute
subscrise
mil. MDL
1. MOLDASIG 54.99
2. ASITO 48.64
3. DONARIS GROUP 27.08
4. MOLDCARGO 20.56
5. VICTORIA ASIGURARI 15.06
6. ASTERRA GRUP 15.00
7. GARANTIE 14.83
8. ACORD-GRUP 10.82
9. GRAWE CARAT ASIGURARI 9.99
10. KLASSIKA ASIGURARI 5.64

Sursa: CNPF

68
 Anexa 4.

Figura 2.4. Structura PBS pe clase de asigurări, anul 2014

69