Rolul şi necesitatea activităţii de reasigurare

Reasigurările deţin o poziţie deosebit de semnificativă în comerţul internaţional şi cu cât

volumul şi valoarea bunurilor comercializate sunt mai mari, cu atât rolul reasigurărilor este mai
important. Ele au apărut dintr-o necesitate obiectivă, şi anume, din existenţa unor riscuri foarte
mari (maritime, aviatice, incendiu, de viaţă, de accidente etc.) care pot genera daune extrem de
mari pe care societăţile de asigurări, neavând capacitate financiară suficientă, pot fi incapabile să
le suporte numai pe contul lor, ducând, practic, la falimentul acestora.
Reasigurarea oferă capacitatea necesară asiguratorului direct (original, iniţial) pentru
acoperirea riscurilor pe care, altfel, nu le poate suporta singur. În asemenea împrejurări,
asigurătorul care acceptă preluarea unui risc (a unor riscuri) mare, peste capacitatea sa, poate
apela la una sau mai multe companii de reasigurări pentru a ceda în reasigurare o parte din risc
(uneori întregul risc). Reasigurarea are ca efect „pulverizarea” riscului.
Se poate lesne constata că societăţile de asigurare işi asumă mari responsabilităţi în faţa
primejdiilor la care sunt supuşi asiguraţii, bunurile sau afacerile acestora. Dar sunt ele
întotdeauna capabile să facă faţă acestor pierderi? Pot să plătească despăgubiri pentru oricare
dintre riscuri? Dar în cazul unor catastrofe naturale (cutremur, inundaţie, grindină, uragan etc...)
sau a unor catastrofe ecologice (emanaţii de gaze toxice de la o uzină chimică, distrugerea
mediului datorită poluării cu petrol sau alte substanţe)? Mai ales dacă avem în vedere faptul că în
afara pierderii materiale a asiguratului se produc pierderi şi chiar suferinţe terţilor nevinovaţi.
Tocmai din aceste considerente, şi societăţile de asigurare au nevoie de protecţie. De fapt,
protecţia acestora este aproape tot atât de veche ca şi asigurarea. Acest lucru se realizează
prin reasigurare.
Definiţia clasică a reasigurării, conform dreptului englez, a fost elaborată de Lord
Mansfield, în 1807: „reasigurarea reprezintă o nouă asigurare, efectuată printr-o nouă poliţă,
pentru acelaşi risc iniţial asigurat, în scopul despăgubirii asigurătorilor pentru asigurările lor
anterior încheiate; ambele poliţe există în acelaşi timp”. Cu alte cuvinte, mai simplu, se poate
afirma că reasigurarea este „asigurarea asigurării”.
Preocuparea de bază a societăţilor de asigurare o constituie realizarea unei stabilităţi
financiare a activităţii pe care o desfăşoară având în vedere că din primele încasate trebuie să-şi
achite integral obligaţiile asumate faţă de asiguraţi.1

În caz contrar societăţile de asigurare pot ajunge în imposibilitatea de plăti datorită

fondului insuficient constituit.

1
Bercea F., Văcărel L, „Asigurări şi reasigurări”, Editura „Expert”, Bucureşti 1998.
 Dimensionarea primelor se realizeaza pe baza informatiilor statistice cu privire la
frecventa producerii riscurilor asigurate, la forta de distrugere a acestora precum si la intensitatea
distrugerii. Daca factorii care influenteaza cuantumul despagubirilor platite in perioada de
referinta s-ar repeta si in anul de asigurare, atunci nu ar aperea probleme de echilibru financiar,
deoarece primele incasate aracoperi integral obligatiile de plata al asiguratorului.2
În realitate faţă de media multianuală a indicatorilor de risc (frecvenţa, forţa de
distrugere, intensitate etc..) se înregistrează abateri care pot fi favorabile şi se reflectă în rezultate
financiare bune şi echiliblu financiar şi în abateri nefavorabile care afectează capacitatea de plată
a asiguratorului.
Motivul principal pentru care au apărut reasigurările îl constituie protecţia oferita
asigurătorului în situaţia apariţiei întâmplătoare a unei pierderi izolate foarte mari sau a mai
multor pierderi rezultate dintr-un eveniment, a căror valoare este foarte mare în raport cu
veniturile obţinute din primele de asigurare percepute sau din fondurile de rezervă. De aceea, în
urma apariţiei unor asemenea daune, pentru prevenirea plăţii unor despăgubiri foarte mari care
pot duce chiar la faliment, companiile de asigurări directe cedează altor companii de asigurări o
parte din risc, sau, uneori întregul risc, activitate cunoscută sub denumirea de REASIGURARE.
Astfel, rolul „tehnic” al reasigurării este de a proteja pe asigurătorii direcţi în faţa
pericolului insolvabilităţii sau a reducerii capacităţii lor financiare, conferind astfel acestora o
mai mare stabilitate.
În Dictionary of financial and investments terms3, reasigurarea se suprapune ideii de
împarţire a riscurilor între societăţile de asigurare. O parte din riscul asiguratorului este asumat
de alte companii în schimbul plăţii unei părţi din prima plătită de asigurat. Prin dispersia riscului,
reasigurarea permite unei companii să accepte clienţi a caror acoperire ar fi o mare povară sau ar
fi imposibilă de suportat singur.
Reasigurarea reprezintă un acord încheiat între două părţi numite companie cedentă
(reasigurat, asigurător direct)4şi reasigurător,5 prin care prima consimte să cedeze, iar cea de-a
doua acceptă să preia o anumită parte a riscului (uneori întregul risc), conform condiţilor stabilite
în acord, în schimbul plăţii de către compania cedentă reasigurătorului a unei anumite sume
denumită primă de reasigurare,6 ce reprezintă o cotă din prima originală de asigurare, urmând ca
în cazul producerii evenimentului asigurat reasigurătorul să contribuie la acoperirea pierderii.
Se observă că se folosesc câţiva termeni specifici:
2
Ştefan C, „Piaţa internaţională a asigurărilor şi reasigurărilor”, Bucureşti 1999.
3
Dictionary of financial and investments terms.
4
Bistriceanu Gh. D., Bercea F., Macovei E.I., „Dicţionar de asigurări", Editura „Logos” , Chişinău 1993.
5
Cistelecan L., Cistelecan R., „Asigurări comerciale”, Editura „Dm. Gmtemir”, Tîrgu-Mureş 1997.
6
Bercea F., Văcărel L, „Asigurări şi reasigurări”, Editura „Expert”, Bucureşti 1998.
 Companie cedentă - este compania care acceptă riscul de la asigurat sau îşi cedează o
parte din acest risc în reasigurare unei alte companii de asigurare sau de reasigurare. Ea este
compania ce se reasigură şi o mai întâlnim în literatura de specialitate şi sub denumirea
de reasigurat. Aceasta este de fapt, asiguratorul direct, care a avut rolul de asigurător în
contractul de asigurare iniţial (original). De aceea, se mai foloseşte şi termenul de asigurător
iniţial sau original.
Reasigurătorul - este asigurătorul care acceptă o reasigurare de la un asigurător direct. El
poate fi o companie de asigurări sau o companie specializată (profesională) de reasigurări. În
practica internaţională, în cele mai multe cazuri companiile de asigurări efectuează şi operaţiuni
de reasigurare.
Primă de reasigurare este “parte din prima de asigurare pe care compania cedentă o
cedează reasiguratului”. Dimensiunea primei de reasigurare depinde de partea de risc care este
preluată de către reasigurător şi de raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa de reasigurări
În acest sens, dacă cererea companiilor cedente este mare, iar oferta reasigurătorilor mică,
astunci nivelul primei de asigurare şi implicit şi cel al primei de reasigurare vor creşte.

Figura 1.1. Mecanismul reasigurării

Pa – primă de asigurare; C.A.- contractul de asigurare;

Pr – primă de reasigurare; C.R.- contractul de reasigurare;
Pr’- primă de retrocedare; C.R’.-contractul de retrocedare;
Relaţia de reasigurare are loc între compania cedentă şi reasigurător, iar între asiguratul
original şi reasigurătorul nu există nici o legătură;
 În cazul procedurii daunelor, asiguratul solicită şi primeşte despăgubiri de la asigurătorul
său, iar acesta la rîndul său, preia, conform acordului de reasigurare , sumele respective
de la reasigurătorul (reasigurătorii) săi;
Se poate afirma că pricipalul rol al reasigurătorului este acela de a oferi protecţie
asigurătorului direct împotriva uneia sau mai multor daune sau acumulări de prejudicii
rezultate din acelaşi everniment;
Reasigurarea face deci, ca pierderea suferită de societate de asigurări să fie dispersată,
suportată de mai multe societăţi. Ea oferă capacitatea cerută de asigurătorul direct de a
acoperi riscurile pe care acesta nu le poate suporta.
Cauzele apariţiei reasigurărilor sunt:
 Dezvoltarea rapidă a pieţei asigurărilor directe;
 Revoluţia industrială.
În prezent, se observă o creştere a valorii şi o concentrare a acestor valori. De exemplu,
una era valoarea unui vas la mijlocul secolului trecut şi alta este valoarea unui super - tanc
petrolier astăzi. Una era valoarea unei clădiri cu birouri pe la 1900 şi alta este valoarea unui
zgîrie – nori conţinînd birotica momentului de astăzi.
Concentrarea valorilor se referă, de exemplu, la un număr mare de petroliere într-o
singură ţară aparţinînd mai multor armatori sau unuia singur, unde companiile de asigurări nu
sunt capabile să preia riscurile în asigurare directă, motiv pentru care apelează la reasigurare.
În plus, dezvoltarea tehnologică dă naştere unor noi categorii de obiective, cum ar fi
platforme de foraj marin, laboratoare spaţiale etc.
Apariţia unor noi state pe mapamond
Independenţa politică şi economică a favorizat şi apariţia unei pieţe locale a asigurărilor.
Ţinînd seama că aceste companii au o bază financiară mai redusă, iar riscurile ce pot să apară
sunt foarte mari (ex: riscul de inundaţie sau cutremur în statele africane), asigurătorii direcţi
apelează frecvent la cedarea riscurilor în reasigurare.
Explozia demografică
Acest eveniment colaborat cu expunerea unor regiuni întinse catastrofelor naturale
(uragane, incendii ), iar apariţia riscului fiind foarte concentrată, cererea ountru acoperire creşte.
Exemple: China, India.
Consecinţele sociale
Şomajul, inflaţia, pauperizarea populaţiei au dus la o creştere ce nu poate fi acoperită de
piaţa naţională a asigurărilor. Fără a cunoaşte cu precizie momentul apariţiei reasigurărilor, se
apreciază că aceasta a apărut odată cu apariţia primelor societăţi de asigurări.
 La început, reasigurarea se încheia numai facultativ. Apoi, în secolul al XIX-lea, odată cu
progresul industrial şi comercial, asigurarea a căpătat o răspîndire rapidă şi a necesitat forme de
acoperire mai eficiente. Iată de ce a devenit indispensabilă introducerea contractului de
reasigurare automată, care acoperă practic toată gama de afaceri acceptată de o companie de
asigurări, într-o anumită ramură.7
Mai târziu, companiile de asigurări au practicat simultan subscrierea directă
şi reasigurarea. În urma creşteriicererii de acoperire, a înteţirii concurenţei dintre companiile de
asigurări, s-au format companii de reasigurări specializate, numite companii profesionale.
Reasigurarea constituie un mijloc de egalizare, de divizare a răspunderilor între mai mulţi
asigurători, dispersaţi pe arii geografice cât mai întinse, de menţinere a unui echilibru între
primele încasate şi despăgubirele datorate la fiecare asigurător în parte.
În reasigurare intervin două părţi: reasiguratul şi reasigurătorul. Relaţiile de reasigurare
au la bază un contract de reasigurare încheiat între două societăţi de asigurări, prin care prima se
eliberează, parţial sau integral, de răspunderea ce şi-a asumat-o iniţial prin contractul de
asigurare, iar a doua preia corespunzător o parte din riscuri. La rândul său, reasigurătorul se
poate reasigura la o altă societate de asigurări-reasigurări, această operaţiune fiind numită
retrocesiune.
Societăţile de reasigurări preiau de la asigurători acele riscuri care sunt prea mari pentru
capacitatea lor financiară. Astfel, reasigurarea are un rol important din următoarele cauze:6
 Creşterea capacităţii de asigurare
 Omogenizarea riscurilor
 Stabilizarea financiară
Creşterea capacităţii de asigurare - Principalul motiv pentru care se apelează la
reasigurare este creşterea capacităţii de primire în asigurare. În fiecare domeniu de asigurare
există risacuricare, datorită dimensiunii sau naturii lor, nu pot fi acoperite în întregime de o
singură companie de asigurări.
Omogenizarea riscurilor – producerea riscurilor asigurate de obicei duce la înrăutăţirea
rezultatelor obţinute de compania de asigurări pe o anumită perioadă de timp. Oscilaţiile mari ale
rezultatelor obţinute de un asigurător pot distruge imaginea companiei în faţa publicului şi pot
genera îngrijorare în rândurile asiguraţilor şi acţionarilor.
Stabilizarea financiară – altă funcţie importantă a reasigurării este cea financiară. Companiile
care practică au o stabilitate financiară mai puternică şi un grad de solvabilitate mai ridicat.

7
Bercea F., Văcărel L, „Asigurări şi reasigurări”, Editura „Expert”, Bucureşti 1998.
 În domeniul reasigurărilor (RAs) se utilizează un şir de noţiuni specifice numai acestui
domeniu de activitate. Ele sunt:
Companie cedentă (cedenţă) - compania care acceptă riscul de la asiguratul său şi
cedează o parte din acest risc înreasigurarea altor SAs şi SRAs;
Reasiguratorul - asigurătorul care acceptă o asigurare de la un asigurător direct (SAs sau
SRAs);
Retrocesiune - o nouă reasigurare încheiată de un reasigurator, prin care transmite o parte
din răspundere, preluată prin contractul de asigurare, uni alte SAs sau SRAs;
Retrocedent - partea ce intervine în retrocesiune şi care, în schimbul unei prime se
reasigură, la rîndul său, la o altă SAs mai puternică;
Retrocesionar - partea care intervine în retrocesiune, şi care în schimbul primelor
încasate, preia o parte din riscurile şi din sumele asigurate;
Bordero - lista riscurilor ce se transmit în reasigurare. Este transmis de către reasigurat
reasiguratorului său;
Recapitulaţie - document trimis de reasigurat reasiguratorului o dată în trimestru, în care
se indică lista de borderouri transmise în timpul trimestrului;
Tantiemă - o parte din beneficiu, plătit de reasigurator reasiguratului, pentru căi s-au
transmis în reasigurare riscuri bine studiate de către reasigurat. Se achită anual din suma
beneficiului net;
Excedent - suma riscului care se transmite în reasigurare (o parte din valoarea riscului,
care depăşeşte reţinerea proprie);
Reţinerea proprie - o parte din suma asigurată a riscului de care reasiguratul răspunde
singur;
Slip - document trimis de către reasigurat diferitor reasiguratori care conţine:
 denumirea companiei cedente;
 caracteristica obiectului care se transmite în reasigurare;
 suma asigurată;
 condiţiile de asigurare;
 cota primei tarifare;
 reţinerea proprie a companiei cedente