Sunteți pe pagina 1din 17

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IASI

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR


SPECIALIZAREA FINANTE-BANCI, ID

REASIGURAREA PROPORTIONALA SI REASIGURAREA


NEPROPORTIONALA

STUDENT: STEFANESCU LAURA


AN:IV,ID
Reasigurarea reprezinta modalitatea prin care societatile de asigurare se
protejeaza pentru riscurile pe care le-au subscris prin contractele de asigurare directa. Ea
nu face altceva decat sa contribuie la dispersia riscului, acesta fiind unul dintre principiile
esentiale pe care se bazeaza asigurarea ca activitate. Reasigurarile au aparut dintr-o
necesitate obiectiva si anume din existenta unor riscuri foarte mari (maritime, aviatice,
incendiu, de viata, de accidente, etc.) care ar putea genera daune extrem de mari; ele pot
face ca societatile de asigurari, neavand capacitatea financiara suficienta, sa nu fie
capabile sa le suporte numai pe contul lor, ducand practic la falimentul acestora.
Reasigurarea ofera astfel asigurătorului direct capacitatea necesara pentru acoperirea
riscurilor pe care altfel acesta nu le poate suporta singur. In asemenea imprejurari,
asiguratorul care accepta preluarea unui risc (a unor riscuri) mare, peste capacitatea sa,
apeleaza la una sau mai multe companii de reasigurari pentru a ceda in reasigurare o parte
din risc (uneori intregul risc). Astfel, reasigurarea are ca efect "pulverizarea" riscului.
Aparitia reasigurarii ca fenomen si reasiguratorilor ca societati specializate de
asigurare reunite in vederea desdaunarii colective in fata unui risc a aparut odata cu
cataclismele asigurate, cu daunele de mari proportii, in fata carora evenimente de genul
din 11 septembrie 2001 sau valurile tsunami au dovedit ca altfel nici nu se mai poate.
Definita strict în spiritul legii, „reasigurarea este operaţiunea de asigurare a unui
asigurator de catre alt asigurator, primul fiind asigurat, iar cel de al doilea reasigurator”.
Reasigurarea are si ea regulile ei, de obicei deosebit de severe,intrucat este de
dorit ca inca de la incheierea contractului de reasigurare totul sa fie clar negociat ,pentru a
se evita eventualele conflicte ce pot apare la desdaunare.Acest lucru este necesar
deoarece:
(a) Reasigurarea produce efecte numai intre reasigurat şi reasigurator, adica asiguratul nu
se poate indrepta, cu actiune impotriva reasiguratorului, el nefiind participant la
contractul de asigurare;
(b) Reasigurarea nu se poate incheia pentru o suma mai mare decat cea asigurata prin
contractul de asigurare;
(c) Cedand o parte din riscurile asumate ,,reasiguratul se comporta cu reasiguratorii la fel
cum se comporta asiguratii cu el.
(d) Intrucat prin reasigurare reasiguratul procedează de fapt la o impartire a riscurilor,
cedand pe cele care depasesc posibilitatile sale de acoperire, el poate conveni cu
reasiguratorii să primeasca, in reciprocitate, o parte din riscurile acestora, in acest fel,
reasiguratul devine reasiguratorul partenerilor sai;
(e) Contractul de reasigurare poate avea diferite forme, deosebirile dintre acestea
constand numai in modul de cuprindere, respectiv de angajare al obiectul reasigurarii
partilor. In schimb mai trebuie sa cuprinda: raspunderea retinuta de reasigurat pentru
raspunderea asumata de reasigurator; contul sau propriu, conditiile in care se face
reasigurarea, respectiv costul reasigurarii, modul de decontare al primelor si respectiv al
daunelor, alte conditii conjuncturale.
Se constata ca in ultimii ani, mai ales a doua jumatate a acestui secol, reasigurarile
ocupa un loc foarte important in viata economica internationala, depinzand de productia
de bunuri mobile si imobile, de comertul international, de fluxurile internationale de
bunuri, servicii, valori si oameni, inregistrand o tendinta vizibila de crestere, fapt ce a
influentat pozitiv si evolutia reasigurarilor. Reasigurarea isi trage astfel seva si vitalitatea
din activitatea de asigurare, orice modificare in volumul asigurarilor directe antrenand
schimbari similare în reasigurari. Referindu-ne la evolutie, intelegem nu numai o crestere
cantitativa a numarului tranzactiilor si a volumului de prime, dar si substantiale
imbunatatiri calitative ale acestei activitati cum ar fi cele privind natura si caracteristicile
reasigurarii, aspectele tehnice, sistemul de comunicatii intre asiguratori directi,
reasigurator, brokeri etc.Principalul rol al reasiguratorului este acela de a oferi protectie
asiguratorului direct impotriva uneia sau mai multor ntamplari (daune). Reasigurarea face
deci, ca pierderea suferita de compania de asigurari cedenta sa fie dispersata si deci,
suportata de mai multe societati. Ea ofera capacitatea ceruta de asiguratorul direct de a
acoperi riscurile pe care acesta singur nu le poate suporta. Practic, reasigurarea este
asigurarea asigurării, fiind în acelaşi timp statuată prin încheierea unui contract separat de
asigurare între reasigurător şi reasigurat.
Dupa modul de repartizare a riscurilor intre reasigurat si reasigurator, contractele
de reasigurare se clasfica astfel:
 Reasigurare proportionala:
 Cota-parte
 Excedent de suma asigurata
 Proportionala mixta
 Pe baza de pool
 Reasigurare neproportionala:
 Excedent de dauna
 Oprire de dauna

1. REASIGURARILE PROPORTIONALE

Reasigurarile proportionale se caracterizeaza prin faptul ca raspunderile


reasiguratului si reasiguratorului se stabilesc sub forma unui raport, a unei proportii fata
de suma totala asigurata. Proportional cu partea preluata de fiecare din suma asigurata se
repartizeaza primele de reasigurare si eventualele daune care se produc.
Reasigurarea proportionala a fost prima forma si cea mai veche de reasigurare
utilizata si ea s-a dezvoltat din sistemul co-asigurarii, prin care mai multi asiguratori
imparteau intre ei in proportii convenite o parte a asigurarii directe. Reasigurarea
proportionala a devenit foarte populara datorita faptului ca este simpla, comoda si
necesita un volum redus de munca administrativa. In acelasi timp ea se preteaza la toate
categoriile de afaceri si se aplica la toate tipurile de protectie.
Reasigurarea proportionala se prezinta sub mai multe variante, si anume:
a) reasigurare cota-parte;
b) reasigurare excedent de dauna;
c) reasigurare proportionala mixta, respectiv cota si excedent,
d) reasigurare proportionala pe baza de pool de reasigurare.

a) Reasigurarea cota-parte

Reasigurarea cota-parte se caracterizeaza prin aceea ca participarea reasiguratului


se stabileste sub forma unei cote procentuale din suma asigurata prevazuta in contractul
de asigurare iar reasiguratorul (reasiguratorii) preia o parte din aceasta suma tot sub
forma unei cote procentuale fixe.
Asadar reasiguratul retine o anumita cota (spre exemplu 20% din suma asigurata,
iar diferenta pana la 100% o cedeaza in reasigurare). Reasiguratorii, participa fiecare in
parte cu o anumita cota procentuala la riscurile prevazute in contractul de reasigurare.
In cazul reasigurarii contractelor obligatorii, reasiguratorii participa cu cote-
parti la toate contractele reasiguratului. Partea din primele de asigurare la care are dreptul
reasiguratorul se calculeaza prin aplicarea cotei fixe acceptate, la intreg volumul de prime
incasat de reasigurat, iar participarea acestuia la acoperirea eventualelor daune se va
stabili prin aplicarea aceleiasi cote la totalul daunelor inregistrate.
La reasigurarea cu contract facultativ, reasiguratul si reasiguratorul participa cu
cote parti din suma asigurata numai la riscurile acceptate in mod expres de ei, pe baza
analizei caz cu caz a propunerilor primite din partea reasiguratului.
Proportionalitatea se refera nu numai la suma asigurata, dar si la repartizarea
primelor de asigurare si a daunelor inregistrate. Astfel, primele de asigurare se impart
intre reasigurat si reasiguratori in aceeasi proportie in care acestia au participat la
repartizarea sumei asigurate. La fel se procedeaza si la acoperirea daunelor: din daune
inregistrate, reasiguratul si reasiguratorii suporta, fiecare in parte, o cota din daune
corespunzatoare sumei asigurate retinute, respective primite in reasigurare.
Acest sistem de reasigurare este preferat de reasigurator, deoarece nu permite o
selectie a riscurilor din partea reasiguratului. Ca urmare, portofoliul reasiguratorului va fi
la fel de diferit si de dispersat ca si cel al reasiguratului.
Avantajul pentru reasigurator constituie insa un dezavantaj pentru reasigurat,
deoarece portofoliul de asigurari al acestuia din urma este, de obicei, compus dintr-un
mare numar de riscuri mici si mijlocii care in mod normal n-ar necesita reasigurare. Or,
cedand si aceste riscuri in reasigurare, reasiguratul renunta la un important volum de
prime.
Reasigurarea cota-parte se practica mai cu seama de catre societatile de asigurare
nou infiintate, care nu au capacitatea ca, din riscuri subscrise, sa retina sume importante
si nici nu dispun de un serviciu de reasigurare puternic care sa poata utiliza forme de
asigurare mai eficiente dar mai laborioase. Reasigurarea cota-parte suplineste aceste
neajunsuri inerente inceputului, intrucat procentul de retinere aplicandu-se linear, nu
reclama operatii administrative complicate si costisitoare.
Intrucat nu realizeaza omogenizarea cantitativa a riscurilor (obiectivul de baza al
reasigurarii), ci numai reducerea volumului raspunderilor asumate de asigurator pana la
nivelul capacitatii sale financiare, unii specialisti nu considera reasigurarea cota-parte ca
o veritabila forma de reasigurare.
Cu toate acestea, reasigurarea cota-parte este frecvent folosita in unele tari chiar
si de societati de reasigurare mai vechi. Ea se mai foloseste in ramurile in care s-au
inregistrat rezultate negative, din care cauza reasiguratorii ezita sa mai accepte riscuri in
reasigurare pe baza vechilor formule. Acest tip de reasigurare este utilizata de regula de
catre societatile de asigurari si reasigurari inrudite.
Contractul de reasigurare cota-parte se reinnoieste in mod automat de la o
perioada la alta, fiind un contract de tip continuu, rezilierea sa trebuind sa fie notificata in
timp util (3-6 luni).

b) Reasigurarea excedent de suma asigurata

Reasigurarea excedent de suma asigurata se caracterizeaza prin aceea ca


reasiguratul stabileste anticipat, sub forma unei sume fixe, retinerea sa proprie, denumita
si plin de conservare, si tot ceea ce depaseste aceasta retinere, adica excedentul, pana la
limita maxima a sumei asigurate, il cedeaza reasiguratorului.
Plinul de conservare se exprima valoric si variaza ca marime de la o ramura de
asigurare la alta si chiar in cadrul aceleiasi ramuri, al aceleiasi categorii de risc, de la un
obiect asigurat la altul.
Prin urmare, societatea cedenta reasigura numai acele sume pe care nu doreste sa
le mentina in contul sau.
Reasigurarea excedent de suma asigurata se aplica, de obicei, la asigurarile de
bunuri (cladiri, constructii si echipamente industriale, masini si aparate, materiale,
produse, marfuri etc), deoarece aici suma asigurata poate fi determinata cu precizie, iar
retinerea proprie a reasiguratului poate fi diferentiata in functie de natura si frecventa
riscului asigurat (incendiu, explozii, avarii, furt prin efractie etc).
Spre exemplu, la o asigurare de incendiu, inceiata cu o intreprindere din industria
petrochimica, reasiguratul va stabili o retinere proprie diferita decat la o asigurare
acoperind acelasi risc in industria alimentara, in pielarie-incaltaminte, in textile sau in
prelucrarea lemnului. Retinerea proprie va fi invers proportionala cu gradul de risc
(reflectat in nivelul primei de asigurare): cu cat frecventa riscului asigurat este mai
ridicata (si cota de prima de asigurare mai mare), cu atat retinerea proprie va fi mai
redusa.
Daca suma asigurata este mai mica decat retinerea proprie a reasiguratului, atunci
el nu va face nici o cesiune in reasigurare.
Se foloseste reasigurarea excedent de suma, la contractele la care raspunderea
maxima a tuturor reasiguratorilor este exprimata intr-un multiplu de plinuri.
Excedentul de suma asigurata poate fi stabilit si la scara, adica excedent I, II sau
III. In acest caz excedentul II reprezinta suma care depaseste excedentul I, iar excedentul
III – suma care depaseste excedentele anterioare. Contractele excedent II sau III nu sunt
prea agreate de reasiguratori deoarece printr-un asemenea contract se acopera numai
partea “de varf” a riscurilor cu sume asigurate mari, care nu au o frecventa mare si nu
asigura echilibrul ce trebuie sa existe intre volumul de prime si raspunderea maxima.
Sistemul excedentului de suma asigurata indeplineste cel mai bine rolul
reasigurarii, adica omogenizarea raspunderii retinute de reasigurat. El prezinta pentru
reasigurat avantajul ca riscurile mici, intrand in cadrul retinerii proprii (plinul de
consevare), nu vor fi reasigurate, iar pentru reasigurator, certitudinea ca reasiguratul este
cel dintai interesat in selectarea riscului.
Nivelul retinerii proprii in raport cu raspunderea maxima a reasiguratoriloreste un
prim indiciu al calitatii riscurilor cedate in reasigurare. Aceasta deoarece, la stabilirea
retinerii proprii reasiguratul va tine seama de probabilitatea producerii riscului, de
intinderea daunei, de marimea medie a sumelor asigurate si a mijloacelor fianciare de
care dispune.
In cazul riscurilor mai “bune”, plinul de conservare va fi mai mare decat la cele
mai “putin bune”.
Reasigurarea excedent de suma asigurata are ca neajuns un mare volum de
operatiuni si calcule ce duc la un mare volum de munca, pentru fiecare contract
calculandu-se raportul intre retinerea proprie (plinul de conservare) si suma asigurata,
precum si raportul dintre suma care se cedeaza in reasigurare (excedentul) si suma
asigurata. Aceasta pentru a stabili cat reprezinta, procentual, partea din suma asigurata
care ramane in sarcina reasiguratului si respective partea preluata de reasiguratori.
Cotele de repartizare a sumei asigurate, a primelor si respective a daunelor se
determina cu ajutorul urmatoarelor formule:

Rp Se
Cr  *100; CR  *100
St St
in care:
Cr reprezinta cota de repartizare pentru reasigurat;
CR – cota de repartizare pentru reasigurator;
Rp – retinerea proprie;
St – suma asigurata totala;
Se – suma ce cade sub incidenta contractului excedent de suma asigurata.

Reasigurarea excedent de suma asigurata este obligatorie pentru ambele parti;


reasiguratul este obligat sa cedeze, iar reasiguratorul este obligat sa accepte riscul
prevazut in contract.

c) Reasigurarea proportionala mixta

Acest tip de reasigurare constituie o imbinare intre reasigurarea cota-parte si


reasigurarea excedent de suma reasigurata. Din suma asigurata a contractelor individuale,
reasiguratul retine o anumita cota, iar restul il cedeaza in cadrul sectiunii cota-parte.
Odata depasita limita raspunderii pentru participarea pe baza de cota-parte, intreaga
diferenta se reasigura pe principiul excedentului de suma.
Reasigurarea mixta ii avantajeaza pe reasiguratorii care participa la sectiunea
cota-parte, deoarece ei vor avea un portofoliu la fel de dispersat ca si cel al reasiguratului,
si ii dezavantajeaza pe reasiguratorii participanti la sectiunea excedent de suma asigurata.
Drept urmare contractul de reasigurare mixt se plaseaza de obicei la aceiasi reasiguratori,
care vor participa atat la sectiunea cota-parte cat si la sectiunea excedent de suma
asigurata.
Datorita neajunsurilor pe care le prezinta, reasigurarea mixta este mai putin
utilizata pe piata internationala a asigurarilor.
d) Reasigurarea pe baza de pool

Aceasta forma de reasigurare se intalneste pe diferite piete de reasigurari.


In vederea acoperirii unor riscuri deosebite sau a unui complex de riscuri din
anumite ramuri de asigurare, mai multe societati de asigurare convin sa creeze un pool de
reasigurare care sa plaseze in reasigurare contractele de asigurare in cauza. Pool-ul
respectiv este administrat de un oficiu, care centralizeaza ofertele de reasigurare primite
din partea societatilor de asigurare si le repartizeaza pe membrii pool-ului pe baza cotelor
de subscriere la care acestia s-au angajat. Daca membrii pool-ului nu au acoperit intreaga
valoare a contractelor oferite in reasigurare, diferenta se plaseaza in afara pool-ului.
Printre cauzele care au dus la crearea de pool-uri de reasigurare se numara:
 necesitatea acoperirii unor riscuri speciale de proportii foarte mari, cu o
frecventa si o intensitate inca necunoscute (spre exemplu riscurile atomice si
nucleare);
 existenta unor riscuri care prin cumul ar putea duce la daune excesiv de mari
(riscul de razboi);
 evitarea cedarii unui volum important de prime de asigurare catre societati de
asigurari dintr-o alta tara sau zona geografica.
Primele doua cauze sunt specifice tarilor dezvoltate iar cea de-a treia cauza se
intalneste in tari in curs de dezvoltare.
In functie de conventia dintre societatile member, pool-ul poate pastra
pe cont propriu o retinere fixa din afacerile pe care le primeste, devenind in acest fel un
reasigurator cu drepturi proprii.
In majoritatea cazurilor, aranjamentele pool se bazeaza pe forma reasigurarii
proportionale, insa in ultima vreme se intalnesc aranjamente de tip excedent de dauna (cu
deosebire la riscurile de catastrofa).
Datorita faptului ca operatiile de reasigurare se efectueaza in mod centralizat,
aceasta forma de reasigurare conduce la diminuarea cheltuielilor de administratie. In
schimb, pool-urile determina restrangerea sau chiar inlaturarea concurentei, cu efecte
negative asupra costului reasigurarii. In plus, exista posibilitatea aparitiei unui cumul de
riscuri, ca urmare a faptului ca pool-urile isi desfasoara activitatea intr-un spatiu
geografic limitat.
2. REASIGURARILE NEPROPORTIONALE

Paralel cu reasigurarile proportionale s-au dezvoltat treptat reasigurarile


neproportionale.
Dezvoltarea reasigurarilor neproportionale s-a datorat temerii ca unele contracte
de valori mari nu vor putea fi plasate integral in reasigurarea pe baze proportionale.
Reasigurarile proportionale sunt acelea in care lipseste orice relatie directa atat
intre volumul primelor incasate de societatea de asigurari directe si cel cedat
reasiguratorului, cat si intre marimea daunelor totale suportate de reasigurat si marimea
despagubirilor platite de reasigurator.
Reasigurarile proportionale se bazeaza pe doua principii care le deosebesc esential
de reasigurarile proportionale. Acete principii sunt:
- cand se produc daunele, reasiguratorul nu imparte soarta cu reasiguratul, ci in functie
de conditiile concrete stabilite in contractul de reasigurare, reasiguratorul, daca
daunele sunt mai mici, poate sa nu participe deloc la despagubiri sau contributia sa
poate fi foarte mica in comparatie cu marimea daunelor.
- daca reasigurarea proportionala se bazeaza pe impartirea valorilor asigurate, a
primelor de asigurare si a daunelor potrivit unei propozitii stabilite, reasigurarea
neproportionala se bazeaza pe repartozarea rezultatelor, care in cele mai multe cazuri
este foarte selectiva.
Prin urmare, la contractul de reasigurare neproportionala, reasiguratorul participa
numai la acoperirea daunelor care depasesc o anumita limita valorica stabilita de
reasigurat, retinuta de acesta in raspundere proprie.
Reasigurrea neporportionala este data relativ recenta, insa in ultimii ani folosirea
ei s-a extins considerabil. Reasigurea neproportionala se practica pentru incendii,
explozii, aviatie, catastrofe naturale (uragan, furtuna, cutremur, ciclon, etc.), accidente,
etc.
Reasigurarile neproportionale sunt mai simple deoarece raspunderile ce revin
reasiguratului si reasiguratorului se stabilesc plecand de la volumul probabil al daunelor
care s-ar putea produce.
Apelarea la reasigurarile neproportionale a fost determinata de cumularea rapida a
riscurilor asigurate, care a pus semnul intrebarii posibilitatea acoperirii lor prin
reasigurarea proportionala.
Avantajul deosebit al reasigurarii neproportionale il constituie costurile foarte
mici de administrare, reclama un volum de munca mai mic, iar gestionarea contractului
este foarte usoara.
In conditiile acuale, societatile de asigurari si reasigurari mai importante, care
dispun de un portofoliu mare si diversificat de asigurari si de un volum corespunzator de
prime, apeleaza pentru divizarea riscurilor intr-o masura sporita la reasigurarea
neproportionala.
La reasigurarile neproportionale, repartizarea raspunderii inte reasigurat si
reasiguratori se fac in functiede volumul total al daunei, si nu in baza unui raport
proportional fata de suma asigurata. La acest tip de reasigurare, raspunderea
reasiguratului este limitata, pentru fiecare dauna, iar in sarcina reasiguratorilor cade
partea de dauna care depaseste raspunderea reasiguratului.
Raspunderea reasiguratorului apare numai dupa ce dauna a depasit nivelul
prestabilit pana la care se afla retinerea reasiguratului. Aceasta limita se poate exprima in
forma absoluta, ca o linie monetara, sau sub forma relativa, cu o cota din rata daunei.
Reasigurarile neproportionale au doua variante:
a) reasigurarea excedent de dauna
b) reasigurarea oprire de dauna

a) Reasigurarea excedent de dauna


La asigurarea excedent de dauna (in engleza : excess of loss reinsurance; in
franceza: reassurance excedent de sinistre), raspunderea reasiguratului este limitata,
pentru fiecare dauna, la un anumit nivel, denumit prioritate, fransiza sau prag, iar
raspunderea reasiguratorilor vizeaza partea de dauna care depaseste prioritatea. Drept
urmare raspunderea reasiguratului se exprima printr-o suma fixa din dauna probabila. In
ceea ce priveste raspunderea reasiguratorilor, aceasta este fie limitata la o suma fixa din
dauna, fie nelimitata.
In cazul contractelro de valori mari, raspunderile asiguratorilor pot fi stabilite in
mod diferentiat, in functi ede nivelul daunei.marimea prioritatii depinde de capacitattea
financiara a reasiguratului de a acoperi singu o parte mai mare sau mai mica din daunele
inregistrate, de volumul si structura portofoliului sau.
Reasigurarea excedent de dauna se utilizeaza mai ales in ramurile in care in urma
producerii unui risc asigurat, se pot inregistra pagube de dimensiuni neobisnuit de mari
(de ex. raspunderea civila a armatorului pentru poluarea apelor marii si a litoralului cu
titei; raspunderea ce revine unei centrael atomoelectrice care a suferit un grav accident
etc.)
Aceatsa, deoarece daunele care exced prioritatea vor ramane in sarcina
reasiguratorilor. Daca insa are loc o crestere a frecventei riscurilor care produc daune de
mai mici dimensiuni, reasiguratul se va gasi in fata unor obligatii de plata (rezulatate din
insumarea daunelor de valori mici, ce se incadreaza in prioritate) care pot depasi
capacitatea de plata. De aceea el trebuie sa manifeste o atentie deosebita la dimensionarea
prioritatii, pentru a nu-si compromite achilibrul financiar. Daca se reuseste acest lucru,
fara sa sacrifice un volum mare de rpime, reasiguratul poate fi satisfacutde reasigurarea
excedent de dauna. In schimb reasiguratorii s-ar putea considera dezavantajati de acest tip
de reasigurare, deoarece pentru raspunderile mari pe care si le asuma, reasiguratul le
cedeaza o parte relativ redusa din primele incasate. De aceea, la negoierea contractului de
reasigurare, ei cauta sa corecteze aceasta stare de lucruri. Reasiguratorii solicita
reasiguratului sa majoreze prioritatea pe considerente monetare. In conditii de inflatie,
plata daunelor se efectueaza intr-o moneda depreciata, deoarece lichidarea sinistrelor
mari se face cu o intarziere de cativa ani.
Reasiguratotii pot sa se puna la adapost folosind reasigurarea excedent de
dauna in trepte (niveluri), in care nivelul 1 tine loc de fransiza pentru nivelul 2, iar
nivelul 2 pentru nivelul 3. in plus, reasiguratorii pot cere reasiguratului ca anumite riscuri
sa le fie cedate in reasigurare in conditii de cota-parte.
Reasigurarea excedent de dauna prezinta avantajul, pentru reasigurat, ca-i permite
sa limiteze raspunderea pentru daunele produse de acelasi risc, in functi ede capacitatea
sa de plata, iar pentru reasiguratori, ca necesita un volum relativ redus de cheltuieli de
administratie. In schimb, acest tip de reasigurare reclama un volum mare de munca din
partea reasiguratului pentru evidentierea raspunderilor ce revin asiguratorilor pe niveluri
de daune; in plus nu asigura nici omogenizarea portofoliilor reasiguratorilor.

b) Reasigurarea oprire de dauna


La reasigurarea oprire de dauna (in engleza: stop loss reinsurance; in franceza:
reassurance de taux de sinistre) reasiguratul se angajeaza sa acopere, din daunele produse
in cursul anului, o suma echivalenta cu un procent din volumul primelor incasate, iar
reasigratorii sa suporte tot ceea ce depaseste acest nivel.
Altfel spus, la reasigurarea oprire de dauna participarea reasiguratorilor la
acoperirea dauneieste dependenta de raportul dintre daune si primele de asigurare, adica
de rata daunei inregistrate. Acest raport este, de regula, subunitar, deoarece societatea de
reasigurare suporta, pe langa despagubirile de asigurare, si cheltuielile de administratie.
La intocmirea contractului de rasigurare oprire de dauna, sarcina prinicpala a
reasiguratului consta in limitarea daunei pe care intelege sa o suporte pornind de la rata
acesteia.
Dauna care ramane in sarcina reasiguratului se stabileste sub forma unui procent
din dauna produsa raportat la primele incasate.
Pentru a nu-si asuma angajamentele excesiv de mari, la incheierea contractului
reasiguratul e bine sa manifeste prudenta si sa precizeze si marimea absoluta a opririi de
dauna, iar nu numai marimea relativa a acesteia in raport cu primele incasate. Aceasta
deoarece este posibil ca volumul primelor efectiv incasate sa depaseasca pe cel al
primelor estimate, ceea ce atrage dupa sine majoritatea automata a raspunderii
reasiguratului.
Si rasiguratorii sunt interesati ca raspunderea lor sa fie stabilita si ca marime
absoluta, iar nu numai ca procent fata de primele incasate de reasigurat. In acest caz,
reasiguratorii vor suporta dauna care depaseste prioritatea (stabilita ca diferenta intre
125% si 70% din primele incasate), dar nu mai mult decat suma convenita. Ceea ce
depaseste aceatsa limita ramane in sarcina reasiguratului.
La contractele de reasigurare oprire de dauna, un rol important joaca buna
credinta a reasiguratului in ceea ce priveste informarea reasiguratorilor despre marimea
reala a daunelor inregistrate si a primelor incasate. Incalcarea acestei reguli de baza - fair
play in materie de asigurari – are drept consecinta transferarea asupra reasiguratorilor a
unei parti din obligatiile ce revin de drept reasiguratului.
Privita de pe pozitiile reasiguratului, reasigurarea oprire de dauna apare ca fiind
forma ideala de reasigrare, deoarece permite societatii de asigurare directa sa nu-si asume
raspunderi excesive, care i-ar putea compromite echilibrul financiar. Cu toate acestea,
reasigurarea oprire de dauna este putin utilizata in practica , si anume in ramurile cu
rezultate tehnice foarte instabile, cum ar fi grindina. In alte ramuri, reasigurarea resectiva
se intalneste in completarea altor forme de reasigurare. Reticenta reasiguratorilor fata de
aceasta forma de reasigurare rezida in teama acestora ca nu cumva reasigurarea de care
vorbim sa fie folosita ca mijloc de corectare a unor erori de gestiune si de trasfer al
raspunderii reasiguratului asupra reasiguratorilor.
Reasiguratul acopera o parte din dauna echivalenta cu x% din primele incasate, iar
reasiguratorii – restul daunei, fara ca aceasta din urma sa depaseasca un anumit nivel.
Ceea ce depaseste acest nivel ramane tot in sarcina reasiguratului.
La reasigurarile neproportionale, o problema extrem de importanta o constituie
stabilirea cuantumului peimelor cuvenite reasiguratorilor. Aceasta, deoarece prima de
asigurare nu este proportionala cu angajamentele asumate de acestia (cu volumul
daunelor de acoperit), ci este mult mai mica. Explicatia rezida in faptul ca posibilitatea
producerii daunei maxime (limita prevazuta in contract) sau chiar a unei daune medii
(care se situeaza peste nivelul prioritatii) este mult mai redusa decat probabilitatea
producerii de daune marunte, care se incadreaza in prioritate si raman in totalitate in
sarcina reasiguratului.
La repartizarea primelor intre asigurat si reasiguratori se floseste o metoda,
denumita cost al arderii, avand la baza urmatoarea formula:
D ⋅ 100
Ca =
P ⋅ 80

Ca = costul arderii;
D = volumul daunelor inregistrate de reasigurat, la nivelul considerat din ramura
de asigurare in cauza, in ultimii 5 ani;
P = volumul total al primelor incasate de reasigurat, in ramura considerata, in
ultimii 5 ani;
100
arata in ce proportie se reduce raportul daune/prime
80

Costul arderii reprezinta cota de prima cuvenita reasiguratorilor, exprimata in


procente, si care se aplica volumului de prime incasate in anul de asigurare.
In practica se mai foloseste si alta solutie, care consta in stabilirea unei prime
relativ minime si respectiv maxime, in cazul in care prima pentru anul in curs este mai

mica decat cea rezultata din formula de mai sus. In acest caz, daca Ca = 3%, se paote
conveni o prima minima de 2% sau maximum 4% (raport 100/80), care se calculeaza pe
baza aceleiasi formule, dar D si P vor reprezenta valorile respective din anul de asigurare.
Deosebirea dintre reasigurarea proportionala si cea neproportionala se poate
observa in tabelul de mai jos:

Raspunderile reasiguratului si reasiguratorilor in conditiile contractelor de


reasigurare proportionale si neproportionale
- in dolari -
Contracte de reasigurare
Proportionale Neproportionale
contract cota - contract excedent de contract excedent de
parte suma asigurata dauna
Suma asigurata 2000000 2000000 2000000
Retinerea, respectiv 5%din suma 200000 (plinul de 50000 (prioritatea)
raspunderea asigurata = conservare) adica 10% (50000 din dauna
asiguratului 100000 din suma asigurata inregistrata)
1900000 (adica
Raspunderea 1800000 (adica 9 plinuri 1950000 excedent de
95% din suma
reasiguratorilor de conservare) dauna
asigurata)
In cazul ivirii unei
daune partiale:
Varianta 1:
Marimea daunei 400000 400000 400000
Raspunderea 20000 (adica 40000 (adica 10% din 50000 in limita
reasiguratului 5% din dauna) dauna) prioritatii
350000 excedent de
Raspunderea 380000 (adica 360000 (de 9 ori mai
dauna peste
reasiguratorilor 95% din dauna) mult decat reasiguratul)
prioritatea de 50000
Varianta 2:
Marimea daunei 20000 20000 20000
20000 integral, fiind
Raspunderea 1000 (5% din
2000 (10% din dauna) in limita prioritatii de
reasiguratului dauna)
50000
Raspunderea 19000 (95% din 18000 (de 9 ori mai mult dauna nu a depasit
reasiguratorilor dauna) decat reasiguratul) prioritatea

In practica reasigurarilor se foloseste un tip sau altul de contract de reasigurare, in


functie de ramura de reasigurare, de felul asigurarilor, de suma asigurata, de existenta
dobandita etc.
La incheierea unui contract de reasigurare proportionala, reasiguratul stabileste
impreuna cu reasiguratorul, elementele care determina costul reasigurarii: comisionul de
reasigurare si cota de participare a reasiguratului la beneficiul reasiguratorului. La
incheierea unui contract neproportional se stabileste de asemenea, prima ce va fi platita
reasiguratorului.
O data cu cedarea unei parti din riscurile asumate, reasiguratul cedeaza in mod
automat si primele de asigurare aferente acesteia.
Prima de reasigurare cedata, in cazul contractului proportional, este cea stabilita la
asigurarea originala. Majorarea sau diminuarea primei de asigurare originale, in cursul
valabilitatii contractului de asigurare, afecteaza in mod corespunzator si prima de
reasigurare.
Pe masura ce reasiguratul incaseaza prima de asigurare de la asigurat, el
deconteaza prima de reasigurare cuvenita reasiguratorilor.
La randul lor, reasiguratorii se angajeaza, prin contractul de reasigurare, sa
plateasca reasiguratului un comision de reasigurare. Ratiunea acestui comision rezida in
faptul ca obgtinerea asigurarii antreneaza anumite cheltuieli, pe care le suporta
reasiguratul din prima incasata de la asigurat.
Aceste cheltuieli trebuie sa se repartizeze cu prilejul reasigurarii asupra tuturor
participantilor la reasigurare. Marimea comisionului de reasigurare se determina in
functie de marimea medie a daunelor, stabilite pe baza statisticii, pe o perioada de timp.
Cu cat comisionul de reasigurare este mai ridicat, cu atat costul reasigurarii pentru
reasigurat va fi mai mic.
Prin contractul de reasigurare, reasiguratorul se angajeaza sa plateasca
reasiguratului, pe langa comision, si o cota din beneficiul realizat in urma reasigurarii. De
mentionat ca reasiguratul poate sa participe numai la impartirea beneficiului realizat de
reasigurator si nu la pierderea eventuala a acestuia.

BIBLIOGRAFIE:
C.M. Dragan, „Stiinta asigurarilor”,Ed. Universitara 2007
www.ingfn.ro