SUBIECTE ASIGURĂRI

Contents
1. Definiţi conceptul de asigurare; abordarea acestuia din punct de
vedere juridic, economic şi financiar. ..................................................5
2. Premisele asigurării. ........................................................................7
3. Funcţiile asigurării. ..........................................................................9
4. Clasificarea asigurărilor după regimul juridic sau forma de
realizare. ............................................................................................11
5. Clasificarea asigurărilor după natura relaţiilor dintre părţile
implicate în asigurare. ........................................................................12
6. Care sunt subiectele asigurării. .....................................................13
7. Ce este franşiza şi de câte feluri este ea. ......................................15
8. Interesul în asigurare. ...................................................................16
9. Riscul asigurabil. ............................................................................17
10. Principii valabile la acordarea despăgubirii.................................18
11. Definiţi principiul răspunderii proporţionale ..............................19
12. Definiţi principiul primului risc. ...................................................20
13. Caracterele juridice ale contractului de asigurare ......................21
14. Interesul asigurabil în asigurarea de bunuri. ................................22
15. Riscul asigurat în asigurarea de bunuri. ......................................23
16. Cum se stabileşte mărimea pagubei în caz de daună la bunuri. .25
17. Faceţi o comparaţie între valoarea reală a unui bun şi suma
asigurată a acastuia............................................................................27
18. Constatarea şi evaluarea daunei. Stabilirea despăgubirii în
asigurarea de bunuri. .........................................................................28
19. Ce înţelegem prin pagubă totală în asigurarea de bunuri? .........29
20. Situaţii în care societatea de asigurări poate refuza plata
despăgubirilor ....................................................................................30
21. Care este cuantumul despăgubirii pe care o datorează
asigurătorul în cazul în care asiguratul a încheiat mai multe contracte
de asigurare pentru aceleaşi bunuri. .................................................31
22. Riscurile asigurate prin contractul de asigurare maritima ..........32
23. Avariile şi clasificarea lor. ............................................................34
24. Ce cuprind regulile York Anvers. .................................................35
25. Ce condiţii trebuie sa indeplineasca sacrificiul făcut în timpul
transportului pentru a fi recunoscut ca act de avarie comuna ..........36
26. Condiţii de asigurare a mărfurilor care fac obiectul transportului.
37
27. Care sunt cele trei grupe de riscuri excluse conform condiţiilor de
asigurare a mărfurilor în timpul transportului (A, B, C). .....................38
28. Care este condiţia de asigurare a mărfurilor pe timpul
transportului cu cea mai mica sfera de cuprindere; care sunt riscurile
acoperite? ..........................................................................................40
29. Suma asigurata, locul asigurării, durata asigurării in contractele
de asigurare a mărfurilor pe timpul transportului maritim................41
30. Răspunderea asiguratului, despăgubirea în contractele de
asigurare a mărfurilor pe timpul transportului maritim ....................42
31. Care sunt caracteristicile asigurării de protecţie şi îndemnizare? 43
32. Poliţe de asigurare maritimă.......................................................44
33. Asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru: riscuri
excluse, suma asigurată. ....................................................................45
34. Enumeraţi şapte situaţii (excluderi) în care nu se acordă
despăgubiri în cazul asigurării autovehiculelor - autocasco. ..............46
35. Riscurile care pot fi asigurate prin asigurarea autovehiculelor
(autocasco).........................................................................................47
36. Asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru: riscuri
excluse, suma asigurată. ....................................................................48
37. Asigurarea aeronavelor: despăgubirile, răspunderea
asigurătorului. ....................................................................................49
38. Suma asigurată în contractul de asigurare a mărfurilor pe timpul
transportului. .....................................................................................50
39. Cum pot fi structurate riscurile financiare şi politice? ................51
40. Enumeraţi cinci evenimente care pot fi incluse în categoria
riscurilor politice. ...............................................................................52
41. Enumeraţi cele mai uzuale excluderi în cazul asigurării creditelor
de export, suma asigurată, mărimea franşizei şi factorii care o
influnţează. ........................................................................................53
42. Asigurarea de garanţii (cauţiune). ..............................................54
43. Asigurarea creditelor interne ......................................................55
44. În ce stuaţii nu se acordă despăgubiri la asigurarea auto casco?57
45. Ce înţelegem prin pierderea totală constructivă a unei aeronave?
58
46. Riscurile asigurate în baza asigurării aeronavelor pentru
răspunderea legală faţă de terţi. ........................................................59
47. Asigurarea aeronavelor: riscurile asigurate, excluderi................60
48. Ce condiţii trebuie să îndeplinească răspunderea civilă legală
pentru a face obiectul despăgubirii prin asigurare?...........................62
49. Suma asigurată în asigurarea de răspundere civilă. .....................63
50. Asigurarea de răspundere civilă auto. ........................................64
51. Asigurarea de răspundere civilă profesională. ............................66
52. Clasificarea asigurărilor de viață. ................................................68
53. Clasificaţi asigurările de accidente după gradul de autonomie al
asigurării. ...........................................................................................69
54. Riscuri acoperite prin asigurarea de viață...................................70
55. Asigurarea de viata pe termen limitat și pe termen nelimitat ...71
56. Asigurarea mixta de viata ...........................................................72
57. Asigurarea tip student, tip zestre, tip renta ................................74
58. Definiţi operaţiunea de reasigurare şi enumeraţi elementele
contractului de reasigurare ................................................................77
59. Definiţi contractul de reasigurare în opoziţie cu cel de asigurare.
78
60. Clasificaţi contractele de reasigurare în funcţie de caracterul lor.
79
61. De câte feluri sunt contractele de reasigurare? .......................80
62. Definiţi contractul de reasigurare obligatoriu.............................81
63. Definiţi contractul de reasigurare facultativ. ..............................82
64. De câte feluri sunt contractele de reasigurare proporţionale? ..83
65. Reasigurarea oprire de daună.....................................................84
66. Reasigurarea excedent de daună................................................85
67. Reasigurarea excedent de sumă asigurată. ................................86
68. Reasigurarea cotă-parte. ............................................................87
69. Contracte de reasigurare neproporţionale. ................................88
1. Definiţi conceptul de asigurare; abordarea acestuia din
punct de vedere juridic, economic şi financiar.

Asigurarea reprezintă un sistem de relaţii economice care

implică aportul unui număr mare de persoane fizice şi juridice
în constituirea unui fond bănesc, în condiţiile în care sunt
ameninţate de aceleaşi pericole în existenţa şi activitatea lor.
Conceptul de asigurare poate fi abordat din punct de
vedere: juridic, economic şi financiar.
Din punct de vedere juridic - pentru a fi operantă,
asigurarea trebuie să capete o formă juridică, fapt ce rezultă
dintr-un contract ca lege a părţilor şi din legea propriu-zisă
emisă de puterea legislativă. Astfel, contractul de asigurare şi
legea de organizare a asigurărilor constituie izvoare de drepturi
şi obligaţii în materie de asigurări.
Din punct de vedere economic - asigurarea implică
constituirea, în condiţii specifice, a fondului de asigurare, în
legătură cu care pot fi puse în evidenţă câteva aspecte:
 faptul că asigurarea se constituie sub formă bănească;
 fondul de asigurare se constituie descentralizat, la
nivelul fiecărei societăţi de asigurare, pe seama primelor de
asigurare încasate;
 constituirea şi utilizarea fondului de asigurare implică
relaţii economice între părţi prin fluxurile băneşti pe care le
presupune încasarea primelor şi apoi plata despăgubirilor
aferente.
Din punct de vedere financiar - se poate aprecia că
asigurarea se constituie într-un intermediar financiar între
persoanele fizice asigurate care plătesc eşalonat primele de
asigurare şi persoanele fizice sau juridice care au nevoie de
resurse financiare suplimentare.
2. Premisele asigurării.
Premisele asigurărilor rezidă din caracterul evenimentelor
şi pot fi sistematizate astfel:
1. Caracterul aleator al evenimentelor la care se
referă asigurarea - evenimentul trebuie să fie întâmplător,
realizarea lui să nu depindă de voinţa persoanelor implicate în
asigurare. În acest scop, pentru a fi asigurabil, evenimentul
trebuie să fie posibil în viitor, cu consecinţe întrevăzute, dar
totuşi nesigur sub aspectul ivirii, a măsurii în care va provoca
sau nu pagube, sub aspectul localizării şi al duratei;
2. Caracterul evaluabil al evenimentelor - pentru a fi
asigurat, evenimentul trebuie să poată fi cuprins în cercetarea
statistică, să decurgă după legităţile evenimentelor
întâmplătoare, încadrându-se în legile de calcul a
probabilităţilor. Posibilitatea de evaluare a evenimentelor se
referă la numărul de cazuri care se pot ivi şi la nivelul la care e
necesară acoperirea pagubelor. Aceasta face posibilă stabilirea
primelor de asigurare ce urmează a fi plătite.
3. Mutualitatea reflectă constituirea şi utilizarea
fondului de asigurare după principiul “unul pentru toţi şi toţi
pentru unul”. Fondul de asigurare se constituie exclusiv sub
formă bănească prin contribuţia unui număr mare de persoane
fizice şi juridice în scopul înlăturării urmărilor generate de
producerea evenimentelor asigurate.
4. Extensia numerică a asiguraţilor reflectă o cerinţă în
derularea procesului de asigurare. Numărul de asiguraţi trebuie
să fie suficient de mare pentru necesităţi vizând calculul
primelor de asigurare, evaluarea şi dispersia riscului, asigurarea
unor resurse suficiente pentru constituirea fondului de
asigurare şi utilizarea lui eficientă.
5. Echidistanţa asiguraţilor faţă de risc e necesară. Se
impune identificarea intereselor similare ale asiguraţilor pentru
a promova o anumită formă de asigurare şi despăgubirea în
acelaşi fel a asiguraţilor pentru o anumită categorie de riscuri.
3. Funcţiile asigurării.
Funcţiile asigurărilor constau în manifestarea conţinutului
şi a rolului lor în procesul activităţii economice, menirea
socială, direcţiile şi modalitățile de acţiune.
Asigurările îndeplinesc următoarele funcţii:
- Funcţia de repartiţie este explicată prin procesul de
redistribuire a unei părţi din produsul intern brut.
- Funcţia de control - ca funcţie complementară a
asigurărilor, urmăreşte modul cum se încasează primele
de asigurare şi alte venituri ale organizaţiilor de
asigurare, cum se efectuează plăţile cu titlu de
indemnizaţii de asigurare, cheltuielile de prevenire a
riscurilor, cheltuielile administativ-gospodăreşti,
determinarea corectă a drepturilor asiguraţilor,
gospodărirea judicioasă a fondului de asigurare.
- Funcţia de compensare a pagubelor produse
asiguaraţilor de calamităţi sau accidente (în
asigurările de bunuri şi răspundre civilă) şi de plata
sumei asigurate cuvenite (în asigurările de persoane),
reprezintă principala funcţie a asigurărilor şi prezintă
interes atât pentru asigurat, cât şi pentru economia unei
ţări:
- Funcţia de prevenire a producerii pagubelor este a
doua funcţie ca importanţă şi se realizează pe două căi:
 prin finanţarea unor activităţi de prevenire a
calamităţilor şi accidentelor care fac obiectul asigurării;
 prin formularea unor asemenea condiţii de
asigurare care să-i constrângă pe asiguraţi să promoveze
acţiuni de prevenire a evenimentelor şi să îi cointereseze în
menţinerea în bună stare a bunurilor asigurate.
- Funcţia financiară rezidă în aceea că asigurarea este
apreciată ca fiind una din pârghiile sistemului financiar.
Încasarea primelor de asigurare are loc pe parcursul
exerciţiului financiar cu scadenţe la începutul anului de
referinţă. Plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate
cuvenite se face treptat, pe tot parcursul anului, pe
măsura apariţiei şi argumentării lor.
4. Clasificarea asigurărilor după regimul juridic sau forma
de realizare.
asigurări prin efectul legii - se caracterizează prin faptul
că relaţiile de asigurări dintre asiguraţi şi asiguratori sunt
reglementate prin acte normative cu caracter obligatoriu.
asigurări facultative (contractuale) - se caracterizează
prin faptul că relaţiile dintre asiguraţi şi asigurători se stabilesc
prin liberul consimţământ al părţilor, pe baza unui contract de
asigurare.
5. Clasificarea asigurărilor după natura relaţiilor dintre
părţile implicate în asigurare.
asigurarea directă sau propriu-zisă - în care sunt
implicaţi, nemijlocit, asiguratul şi asigurătorul între care
intervine, după caz, contractul sau poliţa de asigurare. Acestea
sunt asigurări tradiţionale şi au o sferă largă de cuprindere,
vizând toate ramurile;
coasigurarea - este o formă de asigurare directă în care
asiguratul încheie contractul de asigurare, pentru masa
bunurilor asigurate, cu mai multe societăţi de asigurări în
acelaşi timp, dar în cotă parte, riscurile vizate fiind greu de
acoperit de către o singură societate de asigurări;
reasigurarea - este o asigurare indirectă, fiind o formă de
asigurare a asigurătorului. Apariţia reasigurărilor este motivată
de creşterea valorii bunurilor aduse în asigurare de către
asiguraţi şi de cerinţa impusă asigurătorului de a face faţă unor
riscuri grele. Prin reasigurare, asigurătorul cedează unui
reasigurător (societate de asigurări - reasigurări) o parte, mai
mare sau mai mică, din riscurile preluate de la asiguraţii săi şi
primele de asigurare aferente.
6. Care sunt subiectele asigurării.
Asigurarea implică o serie de părţi sau subiecte, pesoane
fizice sau juridice, între care se nasc raporturi juridice pe
temeiuri legale sau contractuale. Aceşti subiecţi sunt:
asigurătorul - este persoana juridică (societatea de
asigurări) care, în schimbul primei de asigurare încasate de la
asiguraţi, îşi asumă răspunderea: de a acoperi pagubele suferite
de bunurile asigurate provocate de anumite calamităţi naturale
sau accidente, de a plăti suma asigurată la producerea unui
anumit eveniment în viaţa persoanei asigurate sau de a plăti
despăgubiri pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde, în
baza legii, faţă de alte persoane;
asiguratul - poate fi:
- persoana fizică sau juridică care, în schimbul primei
de asigurare plătită asigurătorului, îşi asigură bunurile
împotriva anumitor calamităţi naturale sau accidente;
- persoana fizică care se asigură împotriva unor
evenimente care pot să apară în viaţa sa;
- persoana fizică sau juridică care se asigură pentru
prejuduciul pe care îl poate produce unor terţe persoane.
contractantul asigurării - persoana fizică sau juridică
care poate încheia asigurarea, fără a obţine prin aceasta
calitatea de asigurat (ex.: un agent economic poate să încheie
asigurarea pentru salariaţiii săi - transportaţi la şi de la locul de
muncă).
beneficiarul asigurării - este persoana care are dreptul să
încaseze asigurarea sau despăgubirea, fără să fie neapărat parte
în contractul de asigurare. Există situaţii în care beneficiarul
poate fi desemnat explicit în contractul de asigurare sau acest
lucru se face în cursul executării contractului, prin declaraţie
scrisă comunicată societăţii de asigurare sau prin testament. În
alte situaţii, beneficiarul este desemnat prin condiţiile
contractului de asigurare. De asemenea, pot exista mai mulţi
beneficiari, cu drepturi egale asupra sumei asigurate sau cu
drepturi diferenţiate, dacă s-a dispus astfel.
7. Ce este franşiza şi de câte feluri este ea.
Principiul răspunderii limitate (clauza cu franciză) – se
caracterizează prin faptul că despăgubirea se acordă numai
dacă paguba depăşeşte o anumită valoare prestabilită. Astfel, o
parte din pagubă va cădea în răspunderea asiguratului, numită
franciză. Aceasta poate fi:
- atinsă sau simplă – asiguratorul acoperă în întregime
paguba, până la nivelul sumei asigurate, dacă aceasta este mai
mare decât franciza;
- deductibilă sau absolută - aceasta se scade, în toate
cazurile, din pagubă, indiferent de volumul pagubei.
Asigurătorul plăteşte numai partea din pagubă care depăşeşete
franciza.
Indiferent de tipul de franciză, nu se acordă despăgubiri
dacă valoarea pagubei se încadrează în limitele francizei.
8. Interesul în asigurare.
Interesul în asigurare – reflectă manifestarea de voinţă
favorabilă promovării raporturilor de asigurare între părţi.
Interesul în asigurare este motivat de risc, într-un context
social, tehnico-economic, de mediu, etc., dar poate constitui şi
efectul unui act educaţional, al forţei financiare a persoanei
fizice sau juridice în mediul de referinţă.
În asigurarea de bunuri interesul asiguratului se naşte din
raporturile persoanei cu privire la un anumit bun asigurabil, pe
care îl deţine sau îl posedă. Interesul reflectă valoarea
pecuniară, expusă pierderii, a bunului asigurat sau valoarea
patrimonială ce poate fi pierdută de asigurat ca urmare a
sinistrului. Reiese că, interesul asiguratului trebuie să aibă un
caracter economic şi să fie evaluabil în bani.
În asigurarea de persoane, interesul este în strânsă
legătură cu evenimentele sau riscurile sub incidenţa cărora se
află persoana. Interesul asigurabil apare ca o opţiune pentru o
măsură de prevedere şi ca un mijloc de economisire pe termen
lung.
În asigurările de răspundere civilă, interesul se referă la
patrimoniul celui responsabil, ameninţat a fi micşorat în caz de
sinistru, cu sumele datorate de asigurat terţului păgubit sau
vătămat pentru acoperirea prejudiciului de care este
răspunzător.
9. Riscul asigurabil.
Riscul asigurabil este fenomenul, evenimentul sau un grup
de fenomene sau evenimente care, odată produs, datorită
efectelor sale, obligă pe asigurător să plătească asiguratului
despăgubirea sau suma asigurată. Noţiunea de risc asigurabil
are, de regulă, mai multe sensuri:
- risc asigurabil folosit în sensul de probabilitate de
producere a evenimentului. Cu cât acest eveniment are o
frecvenţă mai mare, cu atât este mai mare pericolul de
producere a pagubei şi apare mai necesară asigurarea.
- un alt sens este posibilitatea de distrugere parţială sau
totală a bunurilor de unele fenomene imprevizibile (grindină,
incendiu, seism etc.).
În cazul asigurărilor de persoane, riscul asigurabil este
elementul neprevăzut, dar posibil de realizat, care, odată
produs, conduce la pierderea totală sau parţială a capacităţii de
muncă a asiguratului.
Fenomenul care a fost deja produs se numeşte caz asigurat
sau sinistru.
- Riscul asigurat mai poate fi întâlnit şi în sensul de
mărime, dimensiune a răspunderii asumate de asigurător prin
încheierea unei asigurări.
10. Principii valabile la acordarea despăgubirii.
În practica curentă se utilizează trei principii valabile la
acordarea despăgubirii:
- principiul răspunderii proporţionale – despăgubirea
este stabilită în aceeaşi proporţie faţă de pagubă în care se află
suma asigurată faţă de valoarea bunului asigurat. În cazul în
care suma asigurată este egală cu valoarea reală a bunului
asigurat, atunci despăgubirea este şi ea egală cu paguba suferită
de bunul respectiv.
- principiul primului risc – se aplică mai des, la bunurile
la care riscul de producere a pagubei totale este mai redus (ex.:
la asigurarea clădirilor). Valoarea sumei asigurate este
considerată ca reprezentând maximum de pagubă previzibilă
pentru bunul respectiv. La acest principiu, raportul dintre suma
asigurată şi valoarea bunului asigurat nu mai influenţează
nivelul despăgubirii, aceasta depinzând numai de valoarea
pagubei şi a sumei asigurate.
- principiul răspunderii limitate (clauza cu franciză) –
se caracterizează prin faptul că despăgubirea se acordă numai
dacă paguba depăşeşte o anumită valoare prestabilită. Astfel, o
parte din pagubă va cădea în răspunderea asiguratului, numită
franciză.
11. Definiţi principiul răspunderii proporţionale
Principiul răspunderii proporţionale – despăgubirea
este stabilită în aceeaşi proporţie faţă de pagubă în care se află
suma asigurată faţă de valoarea bunului asigurat. În cazul în
care suma asigurată este egală cu valoarea reală a bunului
asigurat, atunci despăgubirea este şi ea egală cu paguba suferită
de bunul respectiv.
12. Definiţi principiul primului risc.
Principiul primului risc – se aplică mai des, la bunurile la
care riscul de producere a pagubei totale este mai redus (ex.: la
asigurarea clădirilor). Valoarea sumei asigurate este
considerată ca reprezentând maximum de pagubă previzibilă
pentru bunul respectiv. La acest principiu, raportul dintre suma
asigurată şi valoarea bunului asigurat nu mai influenţează
nivelul despăgubirii, aceasta depinzând numai de valoarea
pagubei şi a sumei asigurate.
Principiul primului risc este mai avantajos pentru asigurat
decât principiul răspunderii proporţionale, pentru că pagubele
sunt compensate într-o măsură mai mare, dar şi nivelul
primelor de asigurare este mai mare.
13. Caracterele juridice ale contractului de asigurare
După regimul juridic sau forma de realizare, se disting:
- asigurări prin efectul legii – se caracterizează prin faptul
că relaţiile de asigurări dintre asiguraţi şi asiguratori sunt
reglementate prin acte normative cu caracter obligatoriu.
- asigurări facultative (contractuale) – se caracterizează
prin faptul că relaţiile dintre asiguraţi şi asigurători se stabilesc
prin liberul consimţământ al părţilor, pe baza unui contract de
asigurare.
14. Interesul asigurabil în asigurarea de bunuri.
Într-un contract de asigurare de bunuri, asiguratul trebuie
să aibă un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat. O
persoană are un interes patrimonial dacă producerea unui
eveniment asigurabil poate cauza o pierdere (prejudiciu)
persoanei respective. În cazul în care în contractul de asigurare
este menţionat un beneficiar, altul decât persoana asigurată,
acesta trebuie să aibe un interes patrimonial faţă de bunul
asigurat.
O regulă generală în asigurarea de bunuri este aceea ca
interesul patrimonial să existe atât în momentul încheierii
asigurării, cât şi în momentul producerii riscului asigurat. În
asigurarea de bunuri, interesul patrimonial decurge, de regulă,
din statutul de proprietate al persoanei care doreşte să se
asigure. Există situaţii în care şi alte persoane decât
proprietarul pot avea interes faţă de un bun, cum ar fi:
-proprietate în comun
-proprietatea ipotecată
-proprietatea închiriată
-proprietatea aflată în custodie
-persoanele din familia proprietarului
15. Riscul asigurat în asigurarea de bunuri.
În asigurarea de bunuri există o clasificare a riscurilor în:
- riscuri civile - asociate clădirilor care folosesc ca locuinţe
şi birouri şi a bunurilor din acestea;
- riscuri comerciale şi industriale - asociate clădirilor ce
folosesc ca unităţi de producţie şi comercializare şi bunurile
aflate în acestea.
În general, în asigurarea de bunuri riscurile preluate în
asigurare de societăţile de asigurare sunt: incendiu, trăznet,
explozie, ploaie torenţială, grindină, inundaţie, furtună,
cutremur, prăbuşiri şi alunecări de teren, greutatea stratului de
zăpadă sau gheaţă, avalanşe de zăpadă, căderea pe clădiri a
altor corpuri, lovirea de către un autovehicul etc..
Unele societăţi de asigurare oferă asigurare pentru maşini,
utilaje şi instalaţii, pentru cazurile de avarie accidentală. În
astfel de poliţe sunt acoperite riscuri cum sunt: ruperi sau
deformări în timpul funcţionării, ciocniri sau izbiri cu alte
corpuri, explozii, efectele unor substanţe chimice, scurtcircuit
etc.
Bunurile sau alte valori (numerar, timbre poştale) pot fi
asigurate şi în vederea furtului sau jafului. Unele societăţi
tratează aceste riscuri ca fiind de sine stătătoare, în timp ce
altele le asigură complementar, cu plata primei corespunzătoare
sau le refuză.
Cele mai multe societăţi de asigurare oferă poliţe de
asigurare pe mai multe nivele care, în funcţie de riscurile
acoperite, pot fi: poliţe de asigurare împotriva incendiului sunt
poliţe de asigurare standard (acoperă riscurile de incendiu,
trăsnet, explozie şi cădere de corpuri); poliţe de asigurare care
acoperă, pe lângă riscurile cuprinse în poliţa standard, şi câteva
riscuri suplimentare; poliţe de asigurare care acoperă toate
riscurile (all risks) în care nu sunt nominalizate riscurile
acoperite, ci cele excluse.
16. Cum se stabileşte mărimea pagubei în caz de daună la
bunuri.
Cuantumul pagubei reprezintă:
- în caz de daună totală:
- la clădiri - valoarea de înlocuire a clădirii distruse, la
data producerii evenimentului asigurat, din care se scade
uzura la acea dată si valoarea resturilor care se pot
întrebuinţa sau valorifica;
- la bunurile a căror cantitate se exprimă în unităţi de
măsură – valoarea reală la data producerii evenimentului
asigurat;
- la celelalte bunuri - valoarea reală la data producerii
evenimentului asigurat a bunului distrus, din care se scade
valoarea, la aceiaşi dată, a resturilor care se pot valorifica.
- în caz de daună parţială:
- la clădiri - costul reparaţiei din care se scade uzura şi
valoarea, la data producerii evenimentului asigurat, a
resturilor care se pot valorifica sau întrebuinţa;
- la bunurile a căror cantitate se exprimă în unităţi de
măsură – valoarea pierderii din cantitate a aceleiaşi părţi
din cantitatea totală care diminuează valoarea totală;
- la celelalte bunuri - costul reparaţiilor părţilor
compoonente sau a pieselor avariate sau costul de înlocuire
a acestora, din care se scade uzura corespunzătoare şi
valoarea resturilor care se pot valorifica.
În limita sumei asigurate, societatea de asigurare acordă
despăgubiri şi pentru:
- cheltuielile făcute în scopul limitării daunei;
 - cheltuielile legate de îndepărtarea resturilor de la locul
producerii evenimentului asigurat;
- daunele provocate bunurilor menţionate în contractul de
asigurare prin distrugerea sau avarierea lor, datorită măsurilor
de salvare luate de asigurat pentru limitarea sau împiedicarea
consecinţelor producerii riscurilor.
Din cuantumul pagubei se scad: franşiza prevăzută în
contractul de asigurare; primele datorate până la sfârşitul
perioadei de asigurare.
17. Faceţi o comparaţie între valoarea reală a unui bun şi
suma asigurată a acastuia.
Suma la care sunt asigurate bunurile trebuie să fie în
deplină concordanţă cu valoarea reală a acestora.
Prin valoarea bunurilor la data asigurării se înţelege:
- la clădiri şi construcţii - valoarea de înlocuire (costul
construcţiei sau achiziţionării clădirii respective sau a uneia
similare la preţurile uzuale pe piaţa locală) din care se scade
uzura (în raport de vechime şi starea construcţiei);
- la mijloacele fixe şi obiecte de inventar - valoarea de
înlocuire a acestora, din care se scade uzura în raport de
vechime şi starea de întreţinere a acestora;
- la materii prime, materiale, produse finite, mărfuri -
preţul de cost sau de achiziţie al acestora;
- colecţii şi obiecte de artă - valoarea de circulaţie (de
piaţă) determinată pe bază de cataloage sau expertize.
Suma asigurată este limita maximă a răspunderii
asigurătorului şi ea nu poate depăşi valoarea reală a bunului
asigurat.
18. Constatarea şi evaluarea daunei. Stabilirea despăgubirii
în asigurarea de bunuri.
Constatarea şi evaluarea daunei şi stabilirea despăgubirii.
Când se produce un risc asigurat, în urma căruia asiguratul
înregistrează o pagubă, se declanşează, automat, mecanismul
despăgubirii.
Despăgubirea se face în raport cu starea bunului în
momentul producerii evenimentului asigurat, iar valoarea
acestuia nu poate depăşi cuantumul pagubei - suma asigurată,
nici valoarea bunului în momentul producerii evenimentului
asigurat.
La asigurarea de bunuri există trei principii care se aplică
la acoperirea pagubei: principiul răspunderii proporţionale,
principiul primului risc, principiul răspunderii limitate.
Cuantumul pagubei se stabileşte în funcţie de tipul pagubei
(totală sau parţială).
19. Ce înţelegem prin pagubă totală în asigurarea de bunuri?
Prin pagubă totală se înţelege:
- la clădiri - distrugerea clădirilor în asemenea grad încât
refacerea lor, prin reparare sau restaurare, nu mai este posibilă
sau cheltuielile ar depăşi suma asigurată;
- la bunurile a căror cantitate se exprimă în unităţi de
măsură (l, kg, m, m2, m3) - acea parte din cantitatea totală care
a fost distrusă în întregime sau a dispărut;
- la celelalte bunuri - distrugerea bunurilor într-un
asemenea grad încât refacerea, prin reparare sau restaurare, nu
mai este posibilă sau cheltuielile ar depăşi suma asigurată.
20. Situaţii în care societatea de asigurări poate refuza plata
despăgubirilor
- dacă dauna a fost provocată cu intenţie de una din
următoarele părţi:
- asiguratul sau beneficiarul;
- persoane fizice majore care locuiesc împreună cu
asiguratul sau gospodăresc, împreună cu acesta;
- un membru din conducerea persoanei juridice
asigurate;
- reprezentanţi ai asiguratului sau beneficiarului.
- în cazul în care una din aceleaşi persoane enumerate mai
sus nu a luat măsurile necesare pentru evitarea sinistrului sau
limitarea acestuia, deşi putea să facă acest lucru;
- dacă cererea de despăgubire este făcută cu rea credinţă
sau dacă asiguratul a contribuit, în mod deliberat sau prin
neglijanţă, la producerea daunei.
21. Care este cuantumul despăgubirii pe care o datorează
asigurătorul în cazul în care asiguratul a încheiat mai multe
contracte de asigurare pentru aceleaşi bunuri.
În cazul în care asiguratul a încheiat mai multe contracte
de asigurare, pentru aceleaşi riscuri, asigurătorul datorează
numai o parte a despăgubirii, şi anume acea parte care rezultă
din repartizarea proporţională a despăgubirii datorate de toţi
asigurătorii. În felul acesta se urmăreşte ca despăgubirea plătită
asiguratului să nu depăşească valoarea pagubei.
22. Riscurile asigurate prin contractul de asigurare maritima
Din categoria riscurilor asigurabile fac parte:
a. riscurile obişnuite sau generale;
b. riscurile speciale.
Din grupa riscurilor obişnuite, asociate transportului pe
apă, fac parte aşanumitele riscuri ale mării. Prin acestea se
înţelege orice accident sau întâmplare fortuită, survenită în
timpul transportului maritim, indiferent dacă ele sunt sau nu
rezultatul direct al acţiunilor vânturilor, valurilor. Cele mai
importante riscuri ale mării sunt:
 furtuna - care poate provoca: scufundarea navei sau
avarierea bunurilor transportate prin pătrunderea apei în
hambarele navei;
 naufragiul - scufundarea navei din diferite cauze;
 eşuarea - punerea pe uscat a navei, împotmolirea ei pe
fundul mării;
 coliziunea - ciocnirea a două nave între ele;
 abordajul - ciocnirea navei cu orice alt obiect fix sau
plutitor;
 aruncarea unei părţi din încărcătură peste bord, în cazul
avariei comune;
 furtul;
 jaful;
 capturarea şi sechestrarea de către duşmani,etc.
Riscurile speciale se datorează unor cauze deosebite şi se
asigură separat, la cererea expresă a asiguratului, contra unor
prime speciale de asigurare. Din această categorie fac parte
riscurile determinate de proprietăţile intriseci ale mărfurilor,
cum sunt: scurgerea lichidelor, spargerea materialelor casante,
încingerea cerealelor etc.
Tot din categoria riscurilor speciale fac parte şi riscurile de
război, inclusiv războiul civil, precum şi riscurile de grevă,
răscoale, mişcări civile. În grupa riscurilor de război intră:
capturarea mărfii, blocada, sechestrul, prohibirea comerţului,
represaliile etc. Riscurile de grevă se referă la posibilitatea
distrugerii sau avarierii anumitor mărfuri de către grevişti.
23. Avariile şi clasificarea lor.
În functie de natura obiectului asigurat, de intensitatea
acţiunii riscurilor asigurate, de dimensiunea bagubelor şi de
interesele pe care le afectează, avariile pot fi:
- avarii totale (total loss),
- averii parţiale sau particulare (particular loss),
- avarii comune sau generale (general average loss).

1. Prin avarie totală se înţelege pierderea completă a

bunului asigurat sau vătămarea integrităţii fizico-chimice a
acestuia, până la încetarea de a mai face parte din genul de
bunuri de care aparţine. Orice avarie totală este prezumată a fi
pricinuită de un risc al mării, în afara de cazul în care se poate
stabili cu exactitate că nava, împreună cu încarcatura de la
bord, s-a pierdut într-un act de război.
Avaria totală poate fi:
1.a. avarie totală reală (actual total loss)
1.b. avarie totală prezumată –
2. Prin avarie parţială (particulară) se înţelege orice
daună parţială suferită de bunul asigurat în mod întâmplător,
fortuit, din cauza unui risc asigurat. Deosebirea dintre avaria
totală şi cea parţială se referă la dimensiunea pagubei. Aceasta
avind o valoare mai mică decît valorea comercială a bunului
asigurat.
Pot suferi avarii parţiale atât mărfurile, cât şi mijloacele de
transport şi navlul (preţul transportului).
3. Avaria comună este definită şi reglementată de
“Regulile York – Anvers” care stabilesc că avem de-a face cu o
avarie comună atunci când, din necesitate, în mod intenţionat şi
rezonabil, se face un sacrificiu, o cheltuială extraordinară
pentru siguranţa comună, în scopul de a ferii de primejdie
bunurile angajate într-o expediţie maritimă.
24. Ce cuprind regulile York Anvers.
“Regulile York – Anvers” stabilesc că avem de-a face cu o
avarie comună atunci când, din necesitate, în mod intenţionat şi
rezonabil, se face un sacrificiu, o cheltuială extraordinară
pentru siguranţa comună, în scopul de a ferii de primejdie
bunurile angajate într-o expediţie maritimă. Aruncarea
intenţionată, din ordinul comandantului, a unei părţi din
încărcătură, peste bordul navei, în scopul readucerii navei în
starea de plutire sau inundarea cu apă a unui hambar, în scopul
salvării restului încărcăturii, realizarea unor cheltuieli pentru
intrarea într-un port de refugiu etc., sunt sacrificii care ţin de
avaria comună.
25. Ce condiţii trebuie sa indeplineasca sacrificiul făcut în
timpul transportului pentru a fi recunoscut ca act de avarie
comuna
Pentru ca sacrificiul (cheltuielile) făcut în timpul
transportului să fie recunoscut ca act de avarie comercială, este
necesar ca:
- primejdia, care impune măsura excepţională, să fie
comună (să ameninţe atât nava, cât şi încărcătura);
- preimejdia să fie reală şi gravă, ieşită din comun;
- cheltuielile făcute să aibă un caracter excepţional, adică
să depăşească cheltuielile făcute, în mod normal, de către
armator, în cadrul obligaţiilor contractuale;
- sacrificiul (cheltuielile) facute să fie rezonabil şi,
totodată, rezultatul unui act intenţionat pentru salvarea
proprietăţii comune.
26. Condiţii de asigurare a mărfurilor care fac obiectul
transportului.
Condiţiile de asigurare a mărfurilor, cele mai răspândite,
care au devenit tradiţionale în practica asigurărilor pe plan
mondial, sunt condiţii:
- fără răspundere pentru avaria particulară (FPA) - acoperă
numai daunele rezultate din pierderea totală a întregii
încărcături sau a unei părţi a acesteia, precum şi daunele de
avarie particulară;
- cu raspundere pentru avaria particulară (WPA) - acoperă
daunele rezultate din avaria totală sau parţială a întregii
încărcături sau a unei părţi a acesteia, pricinuită de anumite
riscuri, specificate în mod expres în poliţa de asigurare
(incendii, trăznet, furtună, explozii, naufragiu, etc.);
- cu timpul, ascuţirea concurenţei pe piaţa asigurărilor
maritime şi insistenţele comercianţilor, care cereau un mod de
protecţie mai larg, mai cuprinzător, au dus la practicarea
condiţiei “toate riscurile” (all risks). În fapt, această condiţie
acoperă, indiferent de amploarea lor, daunele rezultând din
avaria totală sau particulară a întregii încărcături sau a unei
părţi a acesteia, care a avut loc din orice cauză, cu excepţia
riscurilor special enumerate în poliţa de asigurare.
27. Care sunt cele trei grupe de riscuri excluse conform
condiţiilor de asigurare a mărfurilor în timpul transportului
(A, B, C).
Condiţia de asigurare A este condiţia cea mai
cuprinzătoare. În baza ei sunt acoperite toate riscurile de
pierdere şi avariere a bunului asigurat, cu exceptia unor
excluderi. Aceste excluderi sunt comune tuturor celor trei
condiţii şi sunt formate din trei grupe de riscuri excluse:
a) pierderea, avarierea şi cheltuielile rezultând din sau
provocate de:
 comportarea necorespunzătoare, voită a asiguratului;
 pierderea uzuală din greutate (volum) sau uzura
normală a bunului asigurat; ambalarea si pregatirea
insuficienta sau necorespunzatoare a bunului asigurat,
viciul propriu sau natura bunului asigurat;
 întârzierea directă, chiar dacă se datorează unui risc
asigurat;
 insolvabilitatea sau neîndeplinirea obligaţiilor
financiare de către proprietari, armatori, navlositori
(operatorii navei);
 utilizarea oricărei arme de război care foloseşte
fisiunea sau fuziunea nucleară sau altă forţă sau obiect
radioactiv;
 contaminarea radioactivă;
 starea de nenavigabilitate a navei (dacă asiguraţii au
cunoştinţă).
Pentru această categorie de riscuri nu există acoperire prin
asigurare suplimentară.
 b) riscurile de război sau conflicte militare;
c) riscurile de grevă sau conflicte sociale.
Aceste ultime două categorii de riscuri pot fi acoperite prin
asigurare suplimentară.
Condiţia de asigurare B este condiţia prin care sunt
acoperite, cu excepţia excluderilor enumerate, pierderea sau
avarierea bunului asigurat, cauzate de:
 incendii sau explozii;
 eşuarea, răsturnarea sau scufundarea navei;
 coliziunea sau contactul navei cu un obiect exterior,
altul decât apa;
 descărcarea navei într-un port de refugiu;
 cutremur de pământ, erupţie vulcanică sau trăznet;
 sacrificiul în avaria comercială;
 aruncarea mărfii sau luarea ei de valuri peste bord;
 intrarea apei în nava;
 dauna totală a unui colet pierdut peste bord sau căzut în
timpul încărcării sau descărcării de pe navă.
Condiţia de asigurare C are o sferă de acoperire mai
îngustă decât condiţia B şi acoperă riscurile cauzate de:
 incendiu sau explozie;
 eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei;
 coliziunea sau contactul navei cu un alt obiect decât
apa;
 descărcarea navei într-un port de refugiu;
 sacrificiul în avaria comercială;
 aruncarea peste bord.
28. Care este condiţia de asigurare a mărfurilor pe timpul
transportului cu cea mai mica sfera de cuprindere; care sunt
riscurile acoperite?
Condiţia „Pierdere totală” - acoperă pierderea totală a
navei, cheltuielile de salvare şi alte cheltuieli care decurg din
acesta. Despăgubirea se plăteşte de asigurător pentru situaţiile
menţionate la primele două condiţii, cu excepţia cheltuielilor şi
sumelor reprezentînd contribuţia navei la avaria comună şi cele
în sarcina asiguratului rezultând din coliziunea cu alte nave,
instalaţii portuare, sau alte obiecte fixe sau plutitoare.
29. Suma asigurata, locul asigurării, durata asigurării in
contractele de asigurare a mărfurilor pe timpul transportului
maritim.
Suma asigurată - nava se asigură pentru suma declarată
de asigurat şi agreată de asigurator. Ea nu trebuie să fie
inferioră valorii de înlocuire şi nici să nu depăşească valoarea
din nou a navei la data asigurării. La suma respectivă se mai
poate adăuga până la 25 % din valoarea navei, pentru cazurile
de pierdere totală şi pentru acoperirea diferenţelor ce ar putea
rezulta prin aplicarea raportului dintre suma asigurată şi
valoarea navei stabilită pentru cazurile de salvare sau avarie
comună.
Durata asigurării. Asigurarea casco se poate încheia
pentru o călătorie definită - caz în care în contract este
menţionat portul de plecare, de escală, de destinaţie sau pentru
o perioadă de timp - când se menţionează în contract perioada
şi zona de navigaţie.
30. Răspunderea asiguratului, despăgubirea în contractele
de asigurare a mărfurilor pe timpul transportului maritim
Răspunderea asigurătorului pentru orice daună se limitează
la suma asigurată. În caz de pierdere totală, se plăteşte suma
asigurată şi suma asigurată suplimentar.
Este considerată pierdere totală constructivă a navei atunci
cînd costul repunerii ei în stare de folosinţă depăşeşte ¾ din
suma asigurată. Nava se consideră dispărută dacă timp de 180
de zile de la dată ultimei ştiri primită de la aceasta nu s-a mai
obţinut nici o informaţie referitoare la existenţa ei.
În caz de avarie asigurătorul plăteşte cuantumul pagubei,
fară să scădă uzura. Cuantumul pagubei este egal cu costul
reparaţiei părţilor componente sau pieselor avariate, ori costul
de înlocuire al acestora, din care se scade valoarea pieselor
recuperate
Franşiza nu se aplică în cazurile de avarie comună şi de
coliziune cu alte nave, instalaţii portuare ori alte obiecte fixe
sau plutitoare. Pentru pagubele produse de nava asigurată altor
nave prin coliziune, răspunderea asigurătorului se limitează la
¾ din dauna produsă.
31. Care sunt caracteristicile asigurării de protecţie şi
îndemnizare?
- protecţia de risc are un caracter mutual, datorită faptului
că membrii clubului au, în acelaşi timp, dubla calitate de
asiguraţi şi asiguratori;
- asigurarea are drept scop protecţia activă şi reală a
membrilor clubului prin indemnizarea, despăgubirea acestora
în cazul pagubelor suferite, ca urmare a angajării răspunderii
faţă de terţi;
- contribuţia membrilor la constituirea fondului de
asigurare al clubului P&I este fixată anual şi revizuită la finele
anului, în funcţie de situaţia reală înregistrată (evaluarea
daunelor plătite);
- principiul de organizare şi funcţionare a cluburilor P&I îl
constituie mutualitatea, dar în conditiile în care activitatea
acestora nu are la bază criteriul profit realizat în baza ecuaţiei:
cotizaţii + venitul din invesţitii = daune şi cheltuieli de
investiţii;
- cluburile P&I promovează o politică comercială flexibilă
şi operativă, în sensul că preia răspunderea în sarcina
membrilor săi, pe măsura apariţiei ei realizându-se o protecţie
continuă a armatorilor;
- cluburile P&I nu emit poliţe de asigurare, calitatea de
asigurat decurgând din calitatea de membru;
- protecţia prin cluburile P&I acoperă riscurile care nu pot
fi şi nu sunt acoperite prin asigurarea maritimă contractuală;
- membrii cluburilor P&I reprezintă un colectiv de
armatori independenţi
32. Poliţe de asigurare maritimă.
Poliţa de asigurare reprezintă dovada încheierii
contractului de asigurare. În funcţie de interesul promovat,
poliţele de asigurare maritimă pot fi grupate în:
1. poliţe pentru asigurarea navei („Hull”) care asigură nava
şi echipamentele (deseori menţionate ca „Hull and
Machinery”). În funcţie de durată acestea pot fi:
- poliţe de călătorie – voyage policy
- poliţe temporare (pe timp) – time policy;
- poliţe mixte – mixid policy;
- poliţe de construcţie – building risks policy;
2. poliţe pentru asigurare a mărfurilor („Cargo”) – acestea
pot fi:
- poliţe individuale
- poliţe generale
3. poliţele pentru asigurare a navlului („Freight”) – navlu
este suma plătită pentru transportul mărfurilor, tariful sau chiria
pentru navă. Dacă mărfurile se pierd datorită riscurilor mării,
navlul se pierde şi el, fiind expus aceloraşi riscuri ca şi marfa,
de unde nevoia pentru protecţia lui. Dacă navlul se plăteşte
anticipat, el se regăseşte în valoarea mărfurilor transportate şi
este asigurat o dată cu acestea.
4. poliţele de reasigurare.
33. Asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru:
riscuri excluse, suma asigurată.
Excluderi. În afară de excluderile prezentate în condiţiile
generale de asigurare, nu se acordă despăgubiri pentru:
- pagube produse din cauza unor însuşiri proprii bunurilor
transportate;
- pagube produse ca urmare a relei conservãri de către
asigurat a bunurilor transportate, a ambalării şi transportului
bunurilor în stare deteriorată;
- pagube produse bunurilor transportate de insecte,
rozătoare, ger, căldură atmosferică etc;
- pagube produse bunurilor transportate ca urmare a
predãrii spre expediere a unor bunuri excluse de la transport
sub denumire falsã, inexactã, incompletă.
Suma asigurată. La asigurările CARGO suma poate fi
formată din:
a) valoarea bunurilor potrivit facturii;
b) costul transportului şi costul asigurării dacă acestea nu
sunt incluse în valoarea facturii;
c) cheltuielile şi taxele vamale;
d) supraasigurarea de 10% din valoarea bunurilor, doar
dacã nu s-a convenit altfel, pentru acoperirea acelor cheltuieli
ce nu pot fi prevãzute la încheierea asigurării.
34. Enumeraţi şapte situaţii (excluderi) în care nu se acordă
despăgubiri în cazul asigurării autovehiculelor - autocasco.
- pagube produse prin întrebuinţare, funcţionare, uzare,
defecte de fabricaţie;
- pagube produse pãrţilor componente de rezervã (prelate,
huse, combustibil, echipamentul suplimentar etc);
- cheltuielile fãcute pentru transformarea sau îmbunãtãţirea
autovehiculului în comparaţie cu starea dinaintea producerii
evenimentului asigurat;
- cheltuielile fãcute pentru repararea unor avarii produse
din cauze necuprinse în asigurare;
- pagube indirecte: reducerea valorii autovehiculelor dupã
reparaţii;
- pagube produse în legãturã cu utilizarea autovehiculului
la concursuri sau antrenamente;
- pagube provocate cu intenţie de asigurat.
35. Riscurile care pot fi asigurate prin asigurarea
autovehiculelor (autocasco)
Autovehiculele sunt asigurate pentru riscurile la care sunt
supuse atât timp cât circulã, cât şi în timpul staţionării cum ar
fi:
- accidente precum: ciocniri, loviri, izbiri, răsturnări
derapãri;
- incendiu, trãsnet, explozie;
- calamitãţi naturale;
- furt (inclusiv tîlharie).
La asigurarea autovehiculului pentru pagubele de furt sunt
cuprinse:
- furtul autovehiculului, al unor părţi componente sau
piese;
- pagube produse ca urmare a furtului, tentativei de furt a
autovehiculului, al unor componente sau piese ale acestuia, sau
al unor bunuri din autovehicul;
- pagube produse încãperii în care se afla autovehiculul ca
urmare a furtului prin efracţie sau a tentativei de furt prin
efracţie.
Se mai acordã despãgubiri pentru:
- cheltuieli pentru transportul autovehiculelor la atelierul
de reparaţii cel mai apropiat sau la locul de adãpost cel mai
apropiat;
- pagube produse autovehiculelor cu ocazia mãsurilor luate
în timpul producerii riscului asigurat, pentru salvarea
autovehiculului sau a construcţiilor unde se aflã acesta;
- cheltuielile fãcute cu ocazia limitãrii pagubelor.
36. Asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru:
riscuri excluse, suma asigurată.
Excluderi. În afară de excludrile prezentate în ciondiţiile
generale de asigurare, nu se acordă despăgubiri pentru:
- pagube produse din cauza unor însuşiri proprii bunurilor
transportate;
- pagube produse ca urmare a relei conservãri de către
asigurat a bunurilor transportate, a ambalării şi transportului
bunurilor în stare deteriorată;
- pagube produse bunurilor transportate de insecte,
rozătoare, ger, căldură atmosferică etc;
- pagube produse bunurilor transportate ca urmare a
predãrii spre expediere a unor bunuri excluse de la transport
sub denumire falsã, inexactã, incompletă.
Suma asigurată. La asigurările CARGO suma poate fi
formată din:
a) valoarea bunurilor potrivit facturii;
b) costul transportului şi costul asigurării dacă acestea nu
sunt incluse în valoarea facturii;
c) cheltuielile şi taxele vamale;
d) supraasigurarea de 10% din valoarea bunurilor, doar
dacã nu s-a convenit altfel, pentru acoperirea acelor cheltuieli
ce nu pot fi prevãzute la încheierea asigurării.
37. Asigurarea aeronavelor: despăgubirile, răspunderea
asigurătorului.
Despăgubirea. În caz de pierdere fizică directă sau
dispariţie, asiguratul este despăgubit cu suma asigurată.
În caz de pierdere totală constructivă, despăgubirile se
acordă astfel:
- dacă aeronava poate fi reparată, despăgubirea este
reprezentată de contravaloarea reparaţiilor, din care se scade
valoarea reperelor care se pot întrebuinţa sau valorifica;
- dacă aeronava nu poate fi reparată sau dacă reparaţia nu
este justificată, despăgubirea este reprezentată de suma
asigurată, din care se scade valoarea reperelor care se pot
valorifica.
Răspunderea asigurătorului. În asigurarea pentru pierderea
sau avarierea aeronavei, la asigurarea încheiată pentru o
perioadă de timp, răspunderea asigurătorului începe şi
încetează la date prevăzute în poliţa de asigurare.
La asigurările încheiate pentru o călătorie, răspunderea
asigurătorului începe în momentul începerii operaţiilor de
îmbarcare a călătorilor sau de încărcare a mărfurilor sau în
momentul pornirii motoarelor, în cazul unei călătorii fără
pasageri sau mărfuri şi încetează în momentul încheierii
operaţiilor de debarcare sau descărcare a mărfurilor pe
aeroportul de destinaţie sau în momentul opririi motoarelor, în
cazul călătoriilor fără pasageri sau mărfuri.
38. Suma asigurată în contractul de asigurare a mărfurilor pe
timpul transportului.
Aeronavele se asigură la sumele declarate de asigurat şi
agreate de asigurator şi care nu trebuie să depăşească valoarea
de înlocuire a aeronavei la data încheierii asigurării.
Răspunderile se asigură la sumele declarate de asigurat
pentru pasageri, pentru bagaje şi pentru mărfuri, în limita
prevăzută de legislaţia din România, în convenţiile
internaţionale cu care ţara noastră este parte sau în acordurile
încheiate între asigurat şi partenerii săi externi.
39. Cum pot fi structurate riscurile financiare şi politice?
Aceste riscuri pot fi structurate în:
1. Riscurile comerciale se pot manifesta atât în tranzacţiile
interne, cât şi în cele internaţionale, şi constau în deteriorarea
sistemului financiar al cumpărătorului astfel încât acesta ajunge
în starea de imposibilitate de plată a sumei datorate la scadenţă.
Uneori, neonorarea obligaţiilor de plată poate constitui rea
credinţă din partea cumpărătorului.
2. Riscurile generate de forţa majoră şi provocate de
calamităţi naturale sunt, în general, imprevizibile şi se
manifestă prin fenomene naturale sau cauzate de o forţa majoră
care pun cumpărătorul în imposibilitate de plată faţă de
furnizor (cutremur, inundaţii).
3. Riscurile politice constau în evenimentele social-
politice, independente de voinţa şi solvabilitatea
cumpărătorului, care îl impiedică să-şi onoreze obligaţiile de
plată faţă de furnizor (război, greve).
4. Riscurile valutare se manifestă în cazul unor tranzacţii
comerciale internaţionale. Pentru aceasta, în contract se
prevede posibilitatea plăţii în altă valută decât cea luată în
vedere la încheierea contractului, deoarece se poate modifica
raportul de schimb pe parcursul perioadei dintre momentul
încheierii contractului şi momentul plăţii.
40. Enumeraţi cinci evenimente care pot fi incluse în
categoria riscurilor politice.
- naţionalizarea investiţiilor legată de expansiunea
capitalului în ţările în curs de dezvoltare;
- dificultăţi în transferul banilor din ţara cumpărătorului;
- orice acţiune a unor guverne străine care duce la
dificultăţi în respectarea obligaţiilor contractuale;
- război, război civil, revoluţie, care impiedică realizarea
obligaţiilor contractuale;
- riscurile privind cumpărătorii publici;
- retragerea sau reînnoirea licenţelor de export sau
impunerea unor restricţii la export;
- pierderi rezultate din imposibilitatea de a institui procese
legale în ţara cumpărătorului, ca urmare a lipsei sau a proastei
funcţionări a sistemului legal şi juridic din ţara respectivă.
41. Enumeraţi cele mai uzuale excluderi în cazul asigurării
creditelor de export, suma asigurată, mărimea franşizei şi
factorii care o influnţează.
Cele mai uzuale excluderi ale unui astfel de tip de poliţă se
referă la:
- reclamaţii pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii
necorespunzătoare;
- penalităţi sau orice alte pierderi în legatură cu
nerespectarea obligaţiilor contractuale;
- amenzi de orice fel;
- pierderi din diferenţe de curs valutar;
- pierderi rezultate ca urmare a producerii unor riscuri
politice;
- pierderi provocate de război civil, revoluţie;
- pierderi provocate de calamităţi naturale.
Suma asigurată la un asemenea tip de poliţă nu poate
depăşi valoarea din factura externă. În general, suma asigurată
se exprimă în valuta în care s-a încheiat contractul comercial.
Franşiza se situează, în practică, între 10 - 50 %, procent
stabilit în funcţie de:
- bonitatea şi solvabilitatea cumpărătorului;
- ramura economică;
- ţara în care se face exportul;
- perioada de creditare.
42. Asigurarea de garanţii (cauţiune).
Aceasta este o altă formă de asigurare prin care
asigurătorul garantează că debitorul îşi va îndeplini obligaţiile
contractuale pe care le are faţă de creditor.
Cauţiunea reprezintă un serviciu similar celui oferit de
bănci. Cele mai utilizate forme se referă la:
- garanţii pentru licitaţii;
- garanţii de restituire a avansului;
- garanţii pentru asigurarea serviciului de întreţinere;
- garanţii pentru vamă;
- garanţii pentru îndeplinirea diverselor obligaţii faţă de
organismele oficiale.
Garanţiile pentru licitaţii – se garantează faptul că, în cazul
în care câştigă licitaţia, debitorul va semna contractul şi va
furniza garanţia, respectiv cauţiunea de bună execuţie a
contractului.
Dacă debitorul nu va semna contractul sau dacă nu va
aduce cauţiunea, câştigătorul licitaţiei va fi următorul ofertant,
iar asigurătorul va plăti diferenţa dintre valoarea licitată de
debitorul asigurat şi al doilea ofertant.
Garanţiile de restituire a avansului - în situaţia în care
creditorul prefinanţează debitorul prin plata unui avans. Astfel,
se garantează rambursarea sumei plătite cu anticipaţie, printr-o
cauţiune a cărei valoare descreşte proporţional cu valoarea
lucrărilor executate.
Garanţia de bună executare a contractului presupune
emiterea unei poliţe de cauţiune prin care să fie garantată
îndeplinirea, la termen, a contractului.
43. Asigurarea creditelor interne
Aceasta se impune în condiţiile unei pieţe concurentiale,
constituind un instrument care facilitează protecţia vânzătorului
faţă de riscul de insolvabilitate al debitorului, dar şi protecţia
băncii care a acordat creditul.
Asigurarea de credite se referă la riscurile potenţiale în
toate etapele procesului de producţie şi de distribuţie.
Poliţa emisă variază în funcţie de legislaţia şi de uzanţele
din fiecare ţară, putându-se utiliza într-o tranzacţie individuală
sau într-un flux de afaceri continuu.
O alternativă este poliţa specială, care asigură un număr de
tranzacţii, cu unul sau mai mulţi cumpărători, stabilite pe o
perioadă de 12 luni.
O alta alternativă este poliţa generală pe cifra de afaceri, pe
credit, prin care se asigură toate afacerile realizate pe o
perioadă de timp (de regulă 12 luni). Pentru emiterea unei
astfel de poliţe, societatea de asigurări face investigaţii în
privinţa agentului economic cu privire la:
- volumul afacerilor în anul anterior;
- volumul creditelor anterioare;
- structura şi bonitatea cumpărătorilor;
- volumul creditelor furnizor;
- volumul tranzacţiilor estimate pe perioada de asigurare.
Poliţa de asigurare de credite interne nu acoperă integral
paguba prin intermediul despăgubirilor. Asiguratul suportă
până la 20 - 25 % din pierdere, practicându-se sistemul
despăgubirilor limitate prin franchisă.
Suma asigurată o poate constitui, după caz:
- cifra de afaceri a asiguratului în perioada de referinţă;
- volumul tranzacţiilor cu partenerii nominalizaţi.
44. În ce stuaţii nu se acordă despăgubiri la asigurarea auto
casco?
Nu se acordã despăgubiri pentru:
- pagube produse prin întrebuinţare, funcţionare, uzare,
defecte de fabricaţie;
- pagube produse pãrţilor componente de rezervã (prelate,
huse, combustibil, echipamentul suplimentar etc);
- cheltuielile fãcute pentru transformarea sau îmbunãtãţirea
autovehiculului în comparaţie cu starea dinaintea producerii
evenimentului asigurat;
- cheltuielile fãcute pentru repararea unor avarii produse
din cauze necuprinse în asigurare;
- pagube indirecte: reducerea valorii autovehiculelor dupã
reparaţii;
- pagube produse în legãturã cu utilizarea autovehiculului
la concursuri sau antrenamente;
- pagube provocate cu intenţie de asigurat.
Nu se acordă despăgubiri dacă:
- autovehiculul nu avea certificat de înmatriculare valabil;
- asiguratul a condus autovehiculul şi a produs accidentul
sub influenţa bãuturilor alcoolice;
- autovehiculul, în momentul producerii accidentului, era
condus de o persoanã fãrã permis de conducere valabil.
45. Ce înţelegem prin pierderea totală constructivă a unei
aeronave?
Pierderea totală constructivă reprezintă avarierea gravă a
aeronavei, astfel încât cheltuielile implicate: de operaţiunile de
salvare, de măsurile de limitare a pagubelor, de transport, de
reparaţii şi repunere în stare de folosire, depăşesc 75% din
suma asigurată.
46. Riscurile asigurate în baza asigurării aeronavelor pentru
răspunderea legală faţă de terţi.
În baza asigurării aeronavelor pentru răspunderea legală
faţă de terţi, asigurătorul acordă despăgubiri pentru sumele pe
care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de
despăgubiri şi cheltuieli de judecată, pentru:
- vătămarea corporală sau decesul pasagerilor, ca urmare a
accidentării acestora la bordul navei sau în cursul operaţiilor de
îmbarcare/debarcare;
- pierderea, avarierea sau distrugerea bagajelor şi a
bunurilor aflate asupra pasagerilor;
- pierderea, avarierea sau distrugerea mărfurilor
transportate;
- vătămarea corporală sau decesul persoanelor ori avarierea
sau distrugerea bunurilor din afara aeronavelor, cu condiţia ca
acestea să fi fost cauzate, în mod direct, de aeronavă sau de
obiectele desprinse sau căzute din aceasta.
47. Asigurarea aeronavelor: riscurile asigurate, excluderi.
Riscurile asigurate. În baza contractului pentru pierderea
şi avarierea aeronavei se acordă despăgubiri pentru:
- pierderea fizică directă sau pierderea totală constructivă
ori avarierea aeronavei în timpul zborului, rulării la sol şi al
staţionării la sol;
- dispariţia aeronavei;
- avarii pricinuite aeronavei de măsurile de salvare;
- cheltuielile făcute pentru salvarea şi conservarea
aeronavelor;
- cheltuielile de judecată şi arbitraj făcute de asigurat cu
acordul asiguratorului în scopul formulării pretenţiilor faţă de
terţi.
Excluderi. La asigurarea aeronavelor nu sunt acoperite:
- pierderea suferită ca urmare a folosirii pistelor sau a
terenurilor de aterizare neautorizate, cu excepţia cazurilor de
forţă majoră;
- pierderi provocate de transportul de pasageri sau de
mărfuri peste numărul de locuri şi capacitatea de transport a
aeronavelor;
- pierderi provocate de acţiunea inteţionată a asiguratului;
- pierderi suferite în perioada în care aeronava este folosită
în scop ilegal sau este utilizată în alt mod decât cel prevăzut în
certificatul de aeronavigabilitate;
- pierderi suferite în legătură cu transferul de interese a
asiguratului în legătură cu aeronava, fără existenţa
consimţământul scris al asigurătorului;
 - pierderi provocate de război, piraterie aeriană, greve şi
alte pericole asemănătoare;
- pierderi produse din cauza zgomotului, poluării
48. Ce condiţii trebuie să îndeplinească răspunderea civilă
legală pentru a face obiectul despăgubirii prin asigurare?
Răspunderea civilă legală reprezintă temeiul în baza căruia
o persoană poate acţiona în instanţă o altă persoană sau
organizaţie, care se presupune a fi vinovată de producerea unor
pagube, prin nerespectarea legislaţiei în vigoare. Răspunderea
civilă presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor
condiţii:
- săvârşirea de către asigurat a unei fapte ilicite;
- dovada existenţei unui prejudiciu;
- existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a
asiguratului şi prejudiciul adus terţei persoane;
- constatarea culpei asiguratului care a săvârşit fapta ilicită.
Conceptul de răspundere civilă legală este foarte important
pentru că societăţile de asigurare, care încheie asigurări de
răspundere civilă, sunt obligate să despăgubească, în numele
asiguratului, numai dacă acesta este răspunzator legal să
plătească daune unei terţe persoane.
49. Suma asigurată în asigurarea de răspundere civilă.
Suma asigurată. Aceasta se stabileşte la valoarea stabilită
de asigurat şi agreată de societatea de asigurare, separat pentru
deces, vătămări corporale sau pagube la bunuri.
- În cazul persoanelor juridice, cuantumul acestei sume se
determină în funcţie de cifra de afaceri anuală estimată la
încheierea contractului.
- În cazul persoanelor fizice se poate aplica una din
următoarele metode:
 metoda evaluării averii personale prezente şi viitoare;
 metoda evaluării averii personale prezente,
 metoda determinării sentinţei judecătoreşti maxime
pentru vătămare corporală sau deces.
O caracteristică a asigurărilor de răspundere civilă constă
în stabilirea unei sume asigurate pe perioadă şi a unei sume
asigurate pe eveniment.
50. Asigurarea de răspundere civilă auto.
Clauzele contractului de asigurare, inclusiv valoarea
maximă a despăgubirilor, precum şi nivelul primelor de
asigurare, pe categorii de autovehicole, sunt stabilite prin lege.
În această asigurare sunt cuprinse, cu câteva excepţii, toate
persoanele fizice şi persoanele juridice deţinătoare de
autovehicule supuse înmatriculării şi folosirii pe drumurile
publice.
De asemenea, sunt obligate să se asigure persoanele străine
posesoare de autovehicule, pe care le folosesc pe teritoriul
României, dacă nu posedă documente internaţionale de
asigurare valabile şi pe teritoriul României.
Asiguratorul plăteşte, din fondul constituit din primele de
asigurare, încasate în contul asigurărilor de răspundere civilă
auto despăgubirile pe carea asiguraţii le datorează, conform
legii, terţilor păgubiţi sau vătămaţi în urma accidentelor de
autovehicule. De menţionat că se plătesc despăgubiri tuturor
persoanelor păgubite ca urmare a unui accident de
autovehicule, iar aceastea se acordă şi în cazul în care
conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea
accidentului este o altă persoană decât asiguratul. În
despăgubirile pe care le plăteşte asiguratorul se includ şi
cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.
În cazul în care se produce un accident de autovehicule de
a cărei producere se fac vinovate, în aceeaşi măsură, două
persoane cuprinse în asigurarea obligatorie de răspundere civilă
auto, despăgubirea cuvenită fiecăruia dintre cei doi, va
reprezenta o jumătate din paguba înregistrată cu cu prilejul
producerii accidentului respectiv.
Există şi cazuri când nu se acordă despăgubiri pentru
pagubele produse unui autovehicul. De exemplu, în cazul în
care accidentul a fost produs în caz de forţă majoră sau din
culpa exclusivă a persoanei păgubite sau din culpa exclusivă a
unei terţe persoane.
Asigurarea de răspundere civilă auto este printre puţinele
asigurări obligatorii din România. Aceasta este impusă prin
lege, contractul de asigurare fiind un contract de adeziune,
asiguraţii acceptând condiţiile stabilite de asigurator.
51. Asigurarea de răspundere civilă profesională.
Aceasta are rolul de a proteja asiguratul, persoana fizică
sau persoana juridică, împotriva prejudiciilor pe care le pot
provoca unor terţe persoane. În ţările dezvoltate, încheierea
unei asemenea poliţe constituie una din condiţiile principale
pentru practicarea unor profesii. În ţara noastră, legislaţia în
domeniu se situează sub standardele europene. Singurele
profesii pentru care se cer asigurări de răspundere civilă sunt :
experţii contabili, contabilii autorizaţi, evaluatori, experţii
tehnici.
Asigurarea de răspundere profesională practicată pe piaţa
românească se adresează următoarelor categorii de profesii:
constructori, medici, contabili, evaluatori, experţi tehnici,
consultanţi, managerii, avocaţi. Prin activitatea lor, aceste
categorii profesionale pot aduce prejudicii persoanelor pentru
care lucrează. Prin asigurarea de răspundere civilă se
garantează plata acestor prejudicii, în condițiile în care se
încadrează în categoria riscurilor asigurate.
În general, despăgubirile se acordă pentru:
- daune materiale produse din culpa asiguratului, persoană
fizică sau juridică, precum şi din culpa altor persoane pentru
care asiguratul răspunde potrivit legii;
- cheltuielile de judecată, la plata cărora este obligat
asiguratul prin hotărâre judecătorească;
- despăgubiri la care este obligat asiguratul, ca urmare a
pierderii sau distrugerii unor documente, etc.
 Ca în orice contract de asigurare, şi în cazul acestor poliţe
există anumite situaţii excluse, în mod expres, de la asigurare,
cum ar fi:
- prejudiciile cauzate de activităţile desfăşurate de asigurat
în afara unui contract cu clientul său;
- pagubele produse cu intenţia de asigurat;
- pretenţii referitoare la răspunderea asiguratului pentru
pagubele produse hârtiilor de valoare, documentelor,
registrelor, pietrelor scumpe, obiecte de valoare artistică, etc.
- pretenţii referitoare la pagubele produse de război,
invazie, confiscare, sechestrare, etc.
52. Clasificarea asigurărilor de viață.
A.1. asigurări de supravieţuire;
Se caracterizează prin faptul că asigurătorul se angajează
să plătească asiguratului, la expirarea contractului, suma
asigurată, cu condiţia ca acesta să fie în viaţă.
A.2. asigurări de deces;
Are în vedere protecţia asiguratului pentru riscul de deces,
“un risc viitor şi sigur, dar incert ca moment”.
A.3. asigurări mixte;
Se caracterizează prin faptul că, printr-un singur contract,
acordă protecţie împotriva celor două riscuri: de deces şi de
supravieţuire.
53. Clasificaţi asigurările de accidente după gradul de
autonomie al asigurării.
- asigurări de accidente autonome, independente de alte
forme de asigurare;
- asigurări de accidente complementare - asigurări incluse
în contractul de asigurare de bază (asigurare de accidente
produse la domiciliul asiguratului integrată în asigurarea
complexă a gospodăriilor persoanelor fizice);
- asigurări de accidente suplimentare - se completează o
asigurare de bază, dar care presupune şi plata unor prime de
asigurare distincte, suplimentare, realizând, asfel, şi o protecţie
suplimentară.
54. Riscuri acoperite prin asigurarea de viață
Prin asigurari de viata se acopera urmatoarele riscuri:
- riscul de supravietuire
Daca la expirarea contractului de asigurare asiguratul este
in viata el va primi banii aferenti sumei asigurate fie sub forma
de pensie fie intr-o suma unica, beneficiarul in acest caz poate
fi asiguratul sau mostenitorul desemnat de acesta.
- riscul de deces
In cazul in care asiguratul decedeaza in decursul perioadei
de asigurare beneficiarul sau beneficiarii vor primi suma
asigurata.
- riscul de a pierde capacitatea de munca
In cazul in care asiguratul sufera de un accident in urma
caruia isi va pierde capacitatea de munca el va fi exonerat de
plata primelor de asigurare sau depinzand de tipul de asigurare
si de clauzele ce acopera acest risc, va primi suma asigurata,
integral sau in functie de gradul de invaliditate.
- riscul de invaliditate permanenta
Daca asiguratul sufera un accident in urma caruia va
ramane cu invaliditate permanenta, acesta va beneficia de suma
asigurata pentru acest risc.
Toate aceste clauze pot fi incluse in contractul de baza al
unei asigurari de viata, sau pot fi luate separat.
In contract trebuie prevazuti un beneficiar primar, cel care
va primi suma asigurata in cazul producerii evenimentului
asigurat si un beneficiar secundar, care va primi suma asigurata
in cazul decesului primului beneficiar.
55. Asigurarea de viata pe termen limitat și pe termen
nelimitat

Asigurarea de viata pe termen limitat

Este cea mai simpla si raspandita forma de asigurare de
viata.
Polita de asigurare acopera numai riscul de deces, iar
compania de asigurari va plati suma asigurata numai daca
decesul asiguratului survine inainte de un termen predefinit
prin contract. In cazul in care acest termen este atins fara ca
decesul sa se produca, asiguratorul este exonerat de orice plata.
Acest tip de asigurare nu ofera posibilitatea capitalizarii si
economisirii primelor de asigurare, de aceea are costuri reduse.

Asigurarea de viata pe termen nelimitat

Acopera riscul de deces pana la un termen ce poate fi
considerat, practic, nelimitat, dat fiind ca el este fixat la o
varsta foarte inaintata a asiguratului, de exemplu 90 de ani,
varsta de la care se presupune ca decesul este un fapt natural,
deci un risc neasigurabil.
Plata primelor de asigurare se va realiza, insa, intr-un
interval mult mai scurt, de exemplu pana la varsta pensionarii
asiguratului. Sumele asigurate platite in cazul decesului pentru
acest tip sunt, de regula, mai mari decat in cazul politei de
asigurare de viata pe termen redus.
De asemenea, daca asiguratul este in viata la data
maturitatii contractului, adica supravietuieste termenului fixat
in polita, el va primi suma asigurata, actualizata cu inflatia.
56. Asigurarea mixta de viata
Asigurarea mixtă de viaţă se caracterizează prin faptul că,
printr-un singur contract, acordă protecţie împotriva celor două
riscuri: de deces şi de supravieţuire.
Cuprinderea celor două riscuri într-un singur contract nu
înlătură caracterul lor contradictoriu. Dacă asiguratul este
protejat pentru ambele riscuri, aceasta are loc în condiţiile în
care el suportă prima de asigurare aferentă ambelor riscuri, în
mod cumulat.
Datorita faptului că se oferă acoperire pentru doua riscuri
alternative, asiguraţii vor avea caştig de cauză în ambele
situaţii:
- în cazul decesului asiguratului, beneficiarul asigurării
intră în posesia sumei asigurate pentru deces;
- iar în caz de supravieţuire, asiguratul încasează personal
suma asigurată pentru supravieţuire prevăzută în contract.
Beneficiul de care se bucură asiguratul în ambele situaţii
este obţinut cu preţul corespunzător acoperirii celor două
riscuri distincte, prin urmare cu suportarea primelor datorate
atat pentru riscul de deces, cat şi pentru riscul de supravieţuire.
Dacă asigurătorul nu ar taxa fiecare risc preluat asupra sa,
nu ar 'reuşi să-şi echilibreze primele încasate cu indemnizaţiile
datorate, veniturile realizate cu angajamentele asumate faţă de
asiguraţi.
In practica internaţională, acest tip de asigurare cunoaşte
diferite variante, în ceea ce priveşte termenul de valabilitate sau
forma sub care se acorda suma asigurată.
 Astfel, se practica asigurări mixte cu termen fix, la
expirarea căruia suma asigurată se achită asiguratului, dacă
acesta este în viaţă, sau beneficiarului asigurării, dacă
asiguratul a decedat anterior.
57. Asigurarea tip student, tip zestre, tip renta
Asigurarea de tip student
Este o polita cu o componenta de economisire destinata
acoperirii cheltuielilor pentru perioada de studii a copiilor.
Titularul si totodata asiguratul unei astfel de polite este
parintele sau tutorele legal, in timp ce beneficiarul politei este
copilul sau.
Primele de asigurare se platesc esalonat, pana la
maturitatea contractului, stabilita in general pe baza varstei
beneficiarului (de regula, varsta de incepere a studiilor
universitare sau atingerea majoratului). Suma asigurata plus
excedentul (participatia la profitul investitiilor financiare) vor
fi platite beneficiarului la maturitatea contractului (implinirea
varstei stabilite in polita), in suma unica sau sub forma unei
rente pe parcursul anilor de studii.
Prima de asigurare poate fi incasata chiar daca beneficiarul
a decedat. In acest caz, polita se transforma intr-o asigurare
mixta, prima de asigurare fiind incasata de catre titularul
asigurat.
Asigurarea de tip zestre
Este asemanatoare celei tip ”student”, suma asigurata
acordandu-se de aceasta data integral fie cand beneficiarul
(copilul asiguratului) se casatoreste, fie cand implineste o
anumita varsta, prestabilita prin contract, daca nu s-a casatorit
pana atunci.
In cazul decesului beneficiarului, polita se transforma in
asigurare mixta, prima de asigurare fiind incasata de catre
titularul asigurat. O formula asemanatoare de asigurare este
destinata acoperirii cheltuielilor ocazionate de nasterea unui
copil.
Asigurarea de tip renta / anuitatea
Prin aceasta forma de asigurare, compania de asigurari se
obliga ca, in schimbul unei prime de asigurare platite de
asigurat - in suma unica sau esalonat -, sa-i furnizeze acestuia o
indemnizatie periodica.
Functie de durata perioadei de plata, tipul beneficiarului si
modul de transmitere a dreptului de a incasa renta, exista o
paleta larga de tipuri de rente. Dintre cele mai cunoscute si des
intalnite tipuri, enumeram:
- renta cu rata fixa – acest tip de renta presupune ca
indemnizatia de asigurare este platita indiferent daca asiguratul
mai traieste sau nu. Rata fixa se plateste pentru o anumita
perioada determinata (un numar de ani).
- renta – care poate fi, functie de durata de plata a
indemnizatiei, viagera (platita pana la decesul asiguratului) sau
temporara (platita pana la o data stabilita sau la decesul
asiguratului, daca acesta intervine inainte de acea data).
- Un caz special il reprezinta asigurarea de renta de
supravietuire, prin care se acorda o indemnizatie periodica in
cazul decesului asiguratului, in favoarea coasiguratului, daca
acesta este in viata. Ca forme specifice de asigurare, mai des
intalnite sunt:
- renta temporara de supravietuire, prin care se acorda
indemnizatia pana la data stabilita in prealabil in contract, sau
pana la data decesului coasiguratului, daca acesta survine mai
devreme.
 - renta de supravietuire viagera; in cazul in care
coasiguratul moare inaintea primului asigurat, asigurarea
expira chiar inaintea acordarii primei indemnizatii.
58. Definiţi operaţiunea de reasigurare şi enumeraţi
elementele contractului de reasigurare
Reasigurarea reprezintă cedarea de către asigurător către
alte societăţi, a unei părţi din riscul subscris.
Contractul de reasigurare cuprinde:
- obiectul reasigurării;
- răspunderea asumată de reasigurător;
- răspunderea reţinută de reasigurător pe cont propriu;
- condiţiile în care se face reasigurarea, respectiv costul
reasigurării;
- modul de decontare a primelor şi daunelor;
- durata contractului;
- alte clauze privind raporturile reciproce (arbitrajul,
decăderea din drepturi, preavizul pentru ieşirea din obligaţii,
etc.).
59. Definiţi contractul de reasigurare în opoziţie cu cel de
asigurare.
Față de contractul de asigurare prin care asiguratul se
obligă să plătească asigurătorului o primă, iar acesta se obligă
ca, la producerea unui anumit risc, să plătească asiguratului
sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, în limitele
şi la termenul convenit, contractul de reasigurare este
contractul prin care asigurătorul cedează către alte societăţi, o
părte din riscul subscris.
60. Clasificaţi contractele de reasigurare în funcţie de
caracterul lor.
Contractul de reasigurare poate avea caracter:
- facultativ
În baza contractului de reasigurare facultativ reasiguratul
propune şi reasigurătorul poate să accepte sau să refuze
reasigurarea.
- obligatoriu
În baza contractului de reasigurare obligatoriu, reasiguratul
se obligă să cedeze şi reasiguratorul se obligă să accepte în
reasigurare, categoriile de riscuri prevăzute în contract, în
proporţiile şi condiţiile stabilite.
- mixt.
In baza contractului de reasigurare mixt, reasiguratul are
libertatea să cedeze sau nu anumite riscuri din reasigurare, în
timp ce reasigurătorul este obligat să le primească.
61. De câte feluri sunt contractele de reasigurare?
Contractele proporţionale - se caracterizează prin faptul
că răspunderile reasiguratului şi reasigurătorului care se
stabilesc sub forma unei proporţii faţă de suma totală asigurată.
Aceeaşi proporţie se utilizează la repartizarea primei de
asigurare, ca şi la decontarea daunelor.
Contracte neproporţionale - au apărut datorită temerilor
că contractele de valori mari nu vor putea fi plasate integral în
reasigurare, pe baze proporţionale.
La contractele neproporţionale repartizarea răspunderii
între reasigurat şi reasigurător se face în funcţie de volumul
posibil al daunei şi nu în baza unui raport proporţional fată de
suma asigurată. La acest tip de contract, răspunderea
reasiguratului este limitată pentru fiecare daună, iar în sarcina
reasigurătorilor cade partea de daună ce depăseşte răspunderea
reasiguratului.
62. Definiţi contractul de reasigurare obligatoriu.
În baza contractului de reasigurare obligatoriu, reasiguratul
se obligă să cedeze şi reasiguratorul se obligă să accepte în
reasigurare, categoriile de riscuri prevăzute în contract, în
proporţiile şi condiţiile stabilite. Caracteristicile generale ale
acestui gen de contract uşureaza relaţiile între părţi.
Reasiguratul nu are posibilitatea selecţionarii riscurilor şi va
ceda o parte din toate riscurile subscrise, chiar şi pe cele de
valori mici pe care le-ar putea acoperi singur, fără nici o
dificultate. Acest dezavantaj al reasiguratului este avantaj
pentru reasigurător, pentru că cedarea automată a unei părţi din
riscurile acceptate în asigurare îl pune la adăpost de tendinţa
reasiguratului de selecţionare a riscurilor.
63. Definiţi contractul de reasigurare facultativ.
În baza contractului de reasigurare facultativ reasiguratul
propune şi reasigurătorul poate să accepte sau să refuze
reasigurarea. Acest contract nu acţionează în mod automat, ci
reasiguratul este obligat să înştiinţeze pe reasigurător de fiecare
risc individual pe care doreste să-l reasigure. La rândul său,
reasigurătorul, după o cercetare prealabilă, poate să accepte în
reasigurare riscurile propuse sau nu.
64. De câte feluri sunt contractele de reasigurare
proporţionale?
- reasigurarea cotă parte - participarea reasiguratului se
stabileşte sub forma unei cote procentuale din suma asigurată,
prevăzută în contractul de asigurare. Participarea
reasigurătorului se stabileste tot sub forma unei cote
procentuale;
- reasigurarea excedent de sumă asigurată - reasiguratul
stabileşte anticipat, sub forma unei sume fixe, reţinerea sa
proprie, denumită plin de conservare. Excedentul până la limita
maximă a sumei asigurate îl cedează reasiguratorului.
- reasigurarea proporţională mixtă - este o îmbinare
între cele două asigurări de mai sus. Din suma asigurată a
contractului individual, reasiguratul reţine o anumită cotă, iar
restul îl cedează în cadrul secţiunii cotă parte. Odată depăşită
limita răspunderii pentru participarea pe baza de cota parte,
întreaga diferenţă este reasigurată pe principiul excedent de
sumă.
- reasigurarea pe bază de pool de reasigurare - se face
în vederea acoperirii unor riscuri deosebite, sau unui complex
de riscuri din anumite ramuri de asigurare şi de aceea mai
multe societăţi de asigurare tind să creeze un pool de asigurare
care să plaseze în reasigurare contractele în cauză. Aceasta este
administrat de un oficiu, care centralizează ofertele de
reasigurare şi le repartizează între membrii pool-ului, pe baza
contractelor de subscriere la care aceştia s-au angajat. Dacă
membrii pool-ului nu acoperă întreaga valoare a contractului
oferit în reasigurare, diferenţa se plasează în afară.
65. Reasigurarea oprire de daună.
Reasiguratul se angajează să acopere din daunele făcute în
cursul anului o sumă echivalentă cu un procent din volumul
primelor încasate, iar reasigurătorii să suporte tot ceea ce
depăşeşte acel nivel. Participarea reasigurătorilor la acoperirea
daunelor este dependentă de raportul dintre daune şi primele de
asigurare, subunitar pentru că societatea de reasigurare suportă,
pe lângă despăgubirile de asigurare şi cheltuielile de
administrare.
Dauna care rămâne în sarcina reasiguratului se stabileşte
sub forma unui procent din dauna produsă raportată la primele
încasate.
66. Reasigurarea excedent de daună.
Răspunderea asigurătorului este limitată pentru fiecare
daună la un anumit nivel denumit prioritate, franşiză sau prag,
iar răspunderea reasigurătorilor vizează partea de daună care
depăşeşte prioritatea, drept urmare răspunderea reasiguratului
se exprimă printr-o sumă fixă din dauna posibilă răspunderea
asigurătorilor este fie limitată la o sumă fixă din daună, fie
nelimitată.
În cazul contractelor de valori mari, răspunderile
reasiguraţilor pot fi stabilite diferenţiat în funcţie de nivelul
daunei.
67. Reasigurarea excedent de sumă asigurată.
Reasiguratul stabileşte anticipat, sub forma unei sume fixe,
reţinerea sa proprie, denumită plin de conservare. Excedentul
până la limita maximă a sumei asigurate îl cedează
reasiguratorului.
68. Reasigurarea cotă-parte.
Participarea reasiguratului se stabileşte sub forma unei
cote procentuale din suma asigurată, prevăzută în contractul de
asigurare. Participarea reasigurătorului se stabileste tot sub
forma unei cote procentuale;
Contractele de reasigurare neproporţională au următoarele
variante:
a.contractul excedent de daună
b. reasigurarea oprire de daună
69. Contracte de reasigurare neproporţionale.
A apărut datorită temerilor că contractele de valori mari nu
vor putea fi plasate integral în reasigurare, pe baze
proporţionale.
La contractele neproporţionale repartizarea răspunderii
între reasigurat şi reasigurător se face în funcţie de volumul
posibil al daunei şi nu în baza unui raport proporţional fată de
suma asigurată. La acest tip de contract, răspunderea
reasiguratului este limitată pentru fiecare daună, iar în sarcina
reasigurătorilor cade partea de daună ce depăseşte răspunderea
reasiguratului.