Sunteți pe pagina 1din 23

LICEUL ”MATEI BASARAB”

CRAIOVA

RISCUL ÎN DOMENIUL
ASIGURĂRILOR

CALIFICAREA:
TEHNICIAN ÎN ACTIVITĂȚI ECONOMICE
NIVEL IV

COORDONATOR:
PROF. ILINCA ADNANA ROXANA

ABSOLVENT:
ȘTEFAN MARIA ȘTEFANIA
CLASA a XII-a A

2018
Cuprins

Argument……………………………………………………………….............................3

Cap. 1 Relaţia dintre risc şi asigurare……………………………………......................6

Cap. 2 Clasificarea riscurilor…………........................................................................8

Cap. 3 Risc şi şansă.....................……………………………….................................11

Cap. 4 Managementul riscului......……………………………….................................15

Cap. 5 Supravegherea activităţii de asigurare….………………................................20

Bibliografie……………………………………………………………..............................23

2
Argument

Riscul, element de bază de la care pornește o asigurare este utilizat în sensul


negativ al evenimentelor pe care nu le dorim. Viața oamenilor a fost și este
amenințată de cele mai imprevizibile fenomene pe care le comportă natura și
activitatea complexă pe care aceștia o dezvoltă.
Indiferent cât de multă grijă acordăm evitării problemelor sau protecției familiei și
a bunurilor personale, riscul există în viața noastră aducând pierderi materiale și
fiinanciare. Cu toate acestea de-a lungul vremii oamenii au găsit forța necesară nu
numai refacerii bunurilor distruse dar și găsirii de noi metode pentru a se proteja în
cazul pericolelor.
Asigurarea este conceptul de unire a unei comunități de risc prin care, membrii
comunității, consimt să contribuie financiar la formarea unui fond de asigurare și mai
apoi la suportarea în comun a pagubelor produse membrilor acestei comunități.
Astfel oamenii au organizat aceasta formă de protecție sub forma unor societăți
de asigurări care sa funcționeze în baza unei legislații, a unor norme, principii
economice și de protejare a persoanelor ce consimt sa participe la aceste fonduri
financiare.
Așa a aparut noțiunea de asigurător, societate de asigurări ce administrează și
își asumă riscul de a despăgubi, în cazul producerii uni eveniment cuprins în polița
de asigurare și noțiunea de asigurat, principalul inițiator al conceptului de asigurare,
cel care plătește o primă de asigurare în raport cu bunurile asigurate.
Într-un sens mai larg, asigurarea transferă riscul de la o persoană, la un grup de
persoane care, astfel, poate mai ușor să compenseze financiar daunele suferite.
Esența asigurării constă în dispersia asupra unei comunități special organizate
în acest scop. Procesul de identificare, cuantificare, cercetare a reacției la riscuri,
reducerea probabilității de a se produce un risc, implementarea unor măsuri și decizii
de limitare a producerii pagubelor este definit astăzi ca transfer al riscului.
Participarea la această formă de protecție se face în mod facultativ, cu
impunere legislativă sau prin normele de funcționare ale anumitor instituții prin
acceptarea unor termeni și condiții de către asigurător și de către asigurat prin
contract (polița ) de asigurare.

3
Dacă nu ar exista riscuri, nu ar exista asigurarea. Importanța care este atribuită
riscului este determinată de adversitatea oamenilor față de risc. Adversitatea față de
risc implică faptul că o persoană este de acord să plătească, uneori chiar mai mult
decât ar trebui, pentru un anumit nivel de certitudine în viitor.
O persoană își cumpără prin plata unei prime de asigurare certitudinea ca altcineva,
asigurătorul, îi va acoperi pierderile în cazul în care acestea apar.
Prezența riscurilor poate duce la efecte nedorite din punct de vedere social și
economic. Principalele tipuri de consecințe pe care orice risc le determină la nivelul
societății sunt:
* dimensiunea fondurilor de urgență trebuie marită: este prudent ca anumite fonduri
de urgență să fie create
* apar neplacerile și temerile
Pentru agenții economici care au de ales între reținerea riscului, autofinanțare, alte
instrumente de transfer de risc și asigurare, și care beneficiază și de instrumentele
transferului de risc financiar, asigurarea prezintă o serie de avantaje:
1. este preferată de managerii întreprinderilor în virtutea aversiunii lor față de risc. Ei
doresc să transfere riscul societății de asigurări, risc ce poate afecta indicatorii
financiari de a căror evoluție răspund în fața acționarilor.
2. evită riscul unei capitalizari insuficiente și al unei crize de lichidități, adică reținerea
sau autoasigurarea unor riscuri în special a riscurilor catastrofice, pot determina când
se produc, pagube grave cu efecte puternice și de durată asupra nivelului fondurilor
proprii. Lipsa acoperirii unor astfel de riscuri diminuează valoarea actuală a fluxurilor
de trezorerie disponibilă, deoarece costul mediu ponderat al capitalului propriu crește
în perspectiva eventualei insolvabilități a firmei.
Din teoria financiară a firmei, autoasigurarea riscurilor majore mărește probabilitatea
ca firma să se finanțeze în condiții nefavorabile după producerea unei daune grave,
scăzând astfel valoarea firmei din punct de vedere al acționarilor.
3. asigurarea oferă servicii în domeniul evaluării riscului, al prevenirii și al lichidării
daunelor. Datorită specificului de activitate societațile de asigurări au capacitatea de
a oferi asemenea servicii la un cost competitiv. Identificarea și evaluarea riscurilor
sunt realizate mai performant de societățile de asigurări, decât de către firme prin
forțe proprii, aici important fiind factorul experiență și în domeniul riscurilor a căror
producere antrenează răspunderea civilă a firmei vinovate de producerea pagubelor,

4
societațile de asigurări oferă servicii competitive în lichidarea pagubelor în procesele
civile.
Ex. o firma de alpinism utilitar are un contract de spălare a geamurilor într-o clădire
destinată birourilor; pagubele produse de către alpiniști (spargerea geamurilor din
neatenție, sau a plăcilor exterioare) sunt despăgubite de către societatea de asigurări
cu care firma de alpinism are încheiată o asigurare de răspundere civilă.
4. se poate antrena un efect de mediere fiscală daca firma apelează la
autoasigurarea riscurilor, ea folosind rezervele constituite în firmă.

5
Cap. 1 Relaţia dintre risc şi asigurare

Asigurarea este o formă de protecție a indivizilor împotriva acțiunii calamităților


naturii și accidentelor, o metodă de a ține sub control aspectele financiare ale unei
situații viitoare necunoscute. Dacă o persoană cumpără o poliță de asigurare, ea
schimbă o situație de risc cu o situație de certitudine, de siguranță financiară oferită
de către societatea de asigurare. Pe de alta parte, nici asiguratorul nu poate să
prevadă cu certitudine viitorul, însî pentru el riscul este cu mult mai mic decât pentru
un deținător individual al contractului de asigurare, deoarece asigurătorul are la
dispoziția sa mai multe date despre pierderile posibile datorită faptului că a adunat un
număr mare de unități de expunere la riscuri similare. O problemă a asigurătorului
este de a face față posibilității ca pierderile înregistrate de asigurați să fie mai mari
decat cele anticipate și pe baza cărora s-au stabilit primele.
Pe langă faptul că asigurarea preia responsabilitatea cu privire la acoperirea
pagubelor suferite de către asigurați, ea poate influența riscul și în mod direct
probabilitatea de producere a unei daune. Acest lucru este posibil prin urmatoarele
două situații opuse:
- pe de o parte asigurătorii îi încurajează pe asigurați în prevenirea
riscului asigurat prin recompensarea acelora care nu înregistrează pagube
sau înregistrează pagube de valori foarte mici
- pe de altă parte, asigurații sau beneficiarii asigurării pot să-și cauzeze în
mod deliberat pagubele în scopul obținerii resurselor financiare de la
asigurător (existența riscului moral).
Riscul moral (subiectiv) se manifestă atunci când contractarea unei asigurări
schimbă comportamentul asiguratului astfel încât crește mărimea pagubei sau
probabilitatea ca paguba să se producă. Pentru asiguratori, este dificil de demonstrat
ca asiguratul a manifestat acest comportament. O cale de diminuare a riscului moral
consta in incheierea de contracte de asigurare cu franciza, asiguratul obligandu-se
astfel sa suporte o parte din paguba.
In practica, nu toate riscurile sunt asigurabile existand o serie de criterii care il
determina pe asigurator in a le asigura sau nu, de exemplu nu sunt asigurate riscurile
care produc pierderi foarte mari, cum ar fi riscul de razboi, de radiatii nucleare etc.,

6
sau cele inerente anumitor bunuri cum ar fi viciile ascunse ale bunurilor (putrefactia
lemnului, rugina, etc.).
Relatia dintre risc si asigurare genereaza un alt comportament al oamenilor si
anume, aversiunea fata de risc. Majoritatea oamenilor nu agreeaza riscul, ci ei
prefera siguranta si cumpara asigurari pentru ca au aversiune fata de risc. Ei prefera
sa piarda valoarea primei de asigurare platita asiguratorului (in cazul in care nu se
produce riscul) decat sa piarda valoarea intregului bun, in situatia in care riscul s-ar
produce.
Totusi, aversiunea oamenilor fata de risc trebuie sa fie in echilibru cu pretul pe care
ei sunt dispusi sau isi permit sa-l plateasca pentru a indeparta riscul.
Daca o persoana nu apeleaza la o asigurare, asta nu inseamna neaparat ca prefera
riscul, ci este posibil ca persoana sa nu-si poata permite sa plateasca acea
asigurare.

7
Cap.2 Clasificarea riscurilor

Riscul apare ori de cate ori oamenii nu pot sa tina sub control sau nu pot sa
prevada in mod perfect viitorul. Insa, desi nu poate fi prevazut, viitorul poate fi
masurat cu o anumita probabilitate. Se utilizeaza termenul de risc atunci cand
situatiile viitorului nu pot fi cunoscute cu precizie, dar pot fi stabilite alternativele
posibile si probabilitatile asociate acestor alternative.
Diversitatea riscurilor la care sunt supuse vietile omenesti, bunurile oamenilor si
activitatile desfasurate de acestia conduce la o sistematizare a lor. Aceasta
sistematizare este impusa pentru asigurator intrucat il ajuta la determinarea intinderii
protectiei prin asigurare si a pretului protectiei, in functie de natura si posibilele daune
ce pot fi provocate.
Exista mai multe criterii de clasificare a riscurilor, cele mai importante fiind:
a. dupa consecintele posibile, riscurile pot fi:
Riscuri pure – riscurile pure sunt acele riscuri care prin producerea lor provoaca
numai pierderi si niciodata castiguri (de exemplu: riscul de incendiu, explozie,
accidente, naufragii, deces, furtuna, etc.)
Riscuri speculative – riscurile speculative sunt numite riscuri antreprenoriale intrucat
prin producerea lor se poate inregistra o pierdere sau se poate obtine un castig. In
mod obisnuit asiguratorii nu permit asiguratilor riscuri speculative intrucat asiguratul
ar avea intotdeauna garantia succesului unei actiuni .
De regula, numai riscurile pure sunt asigurate, iar dintre acestea numai acelea care
indeplinesc si celelalte conditii pentru ca un risc sa fie asigurat.
b. dupa efectele pe care le produc:
Riscuri fundamentale – riscurile fundamentale sunt acele riscuri care prin efectele
producerii lor afecteaza o mare parte a societatii si nu numai anumite persoane. Un
risc fundamental presupune elementul de catastrofa cum este razboiul, foametea,
radiatiile nucleare, etc. Atunci cand un risc fundamental are un potential de dezastru
foarte mare, el nu mai este asigurabil intrucat se considera ca devine problema
intregii colectivitati, fiind rezolvat la nivel de guvern sau la nivel international.
Riscuri particulare – riscurile particulare sunt acele riscuri care pot fi tinute sub
control si sunt relativ limitate sub aspectul intinderii efectelor lor.

8
c. din punct de vedere al teoriei asigurarii de risc: clasificarea se suprapune cu
cea a consecintelor posibile cu deosebirea ca riscurile poarta denumiri diferite:
Riscuri statice – riscurile statice se refera la acele pierderi care se pot produce chiar
daca nu se realizeaza nici o schimbare in economie si tind sa se produca cu o
anumita regularitate in timp. Riscurile statice genereaza numai pierderi sau mentin
statusul (riscuri pure)
Riscuri dinamice – riscurile dinamice rezulta din schimbarile survenite in economie si
sunt generate de 2 categorii de factori:
- primul set este compus din factori ai mediului extern: (economia, industria,
concurenta si clientii). Schimburile la nivelul lor sunt necontrolabile si toate au un
potential de a produce pierderi financiare firmei.
- al doilea set de factori cuprinde pierderi cauzate de riscurile speculative, cum
ar fi deciziile managerilor in procesul administrarii unei afaceri.
d. din punct de vedere al asigurabilitatii lor:
Riscuri asigurabile – riscurile asigurabile sunt acelea pe care asiguratorii le preiau in
sarcina lor si pentru care ofera protectie. De regula, ele se impart in:
- riscuri generale (naufragiu, furtuna, explozie, prabusire a aeronavei, eruptie
vulcanica, incendiu, etc), care sunt incluse in conditiile generale de asigurare.
- riscuri speciale (furt, seceta, spargere, alterare, etc), care nu sunt incluse in
conditiile generale si care se pot asigura la solicitarea expresa a asiguratilor, contra
unei prime de asigurare suplimentare
Riscuri neasigurabile (excluse) – riscurile neasigurabile (excluse) sunt acele riscuri
pe care asiguratorul nu le accepta:
- evenimente a caror producere este certa sau se apropie de certitudine
(evaporarea lichidelor, moartea naturala a animalelor vii, uzura fizica)
- evenimente produse de catre asigurat (ambalarea necorespunzatoare a marfii
asigurate sau comportamentul necorespunzator voit al asiguratului)
- pagube de proportii foarte mari care pot afecta situatia financiara a
asiguratorului (razboi, greve, revolutii, explozii atomice, s.a)
Fiecare societate de asigurare are libertatea de a-si grupa riscurile dupa cum
considera ca este optim pentru ea si pentru asigurati. De asemenea, includerea unui
risc in categoria riscurilor asigurabile, neasigurabile sau la excluderi, nu are un
caracter permanent fiind posibila trecerea acestuia dintr-o categorie in alta in functie
de politica de subscriere a asiguratorului. De ex., pe piata asigurarilor din Marea

9
Britanie, riscul de terorism a fost inclus multa vreme in categoria riscurilor asigurabile
speciale. Insa din 1993, datorita frecventei crescute de manifestare a lui, s-a renuntat
la acoperirea acestuia de catre asigurator, devenind un risc fundamental ce intra sub
incidenta guvernului britanic.

10
Cap. 3 Risc şi şansă

Daca nu ar exista risc, nu ar exista asigurari. Riscul este obiectul oricarui contract
de sigurare si reprezinta elementul specific al asigurarii.
Definirea riscului este inca o problema larg dezbatuta in literatura de
specialitate.Intalnim astfel,multe definitii ca:”obiect al asigurarii”, fie o fie o persoana
sau un lucru”, ”sansa unei pierderi”, ” nesiguranta privind rezultatul unei activitati”) .
Riscul este un pericol, o primejdie la care sunt supuse bunurile, oamenii, afacerile si
pentru care societatile de asigurari pot oferi protectie.
Alte lucrari considera ca riscul reprezinta “variatia rezultatului care ar putea sa
apara intr-o anumita perioada de timp intr-o situatie data”) .Daca nu este posibil
decat un rezultat, variatia si deci riscul este considerat zero. Daca sunt posibile mai
multe rezultate, atunci riscul este diferit de zero. Cu cat sunt posibile mai multe
variante privind rezultatul, cu atat riscul este mai mare. Riscul, pentru a fi asigurabil,
trebuie sa indeplineasca aceste conditii.
Pentru a fi asigurabile, riscurile trebuie sa indeplineasca o serie de criterii de
asigurabilitate) , si anume:
 Sa fie calculabile, sa poata fi determinate probabilistic si sa se poata produce
cu o probabilitate cuprinsa intre (0,1);
 Sa nu poata fi evitate;
 Sa nu poata fi constientizate;
 Sa fie suportabile ca marime si ca frecventa, adica sa poata fi suportate din
punct de vedere financiar de catre asigurator
 Sa fie compensatorii, adica asiguratorul sa compenseze pierderea financiara
reultata din producerea lor;
 Sa fie contractuale, adica sa reprezinte protectia prevazuta in
 contractul de asigurare;
 Sa fie compatibile cu reglementarile legale in vigoare, cu morala si cu
profitabilitatea asiguratorului.
 Sa fie contractuale, adica sa reprezinte protectia prevazuta in
 contractul de asigurare;
 Sa fie compatibile cu reglementarile legale in vigoare, cu morala si cu
profitabilitatea asiguratorului.

11
 Sa fie aleatorii.
 Efectele producerii riscurilor pot fi in numar mai mare si, alaturi de pierderile
economice, pot sa se manifeste efecte de alta natura: sociale, politice,
psihologice, fizice si juridice. Desigur, o analiza completa a acestora este
foarte dificil de facut, incepand chiar cu cuantificarea lor in aceste planuri. Din
punct de vedere al asigurarii, interesul se opreste asupra celor economice. 2.
Forme de protectie impotriva riscului
a) Asigurarea
 Asigurarea propriu-zisa consta in protectia financiara pentru pierderi cauzate
de o gama larga si variata de riscuri.
 Asigurarea are la baza un acord de vointa (contract) incheiat intre asigurator si
asigurat, prin care asiguratorul ofera asiguratului protectie pentru riscurile pe care si
le-a asumat, obligandu-se sa acopere asiguratului contravaloarea daunelor (respectiv
suma asigurata in cazul asigurarilor de viata) in caz de producere a acestor
evenimente, in schimbul platii de catre asigurat a unei sume de bani, numita 'prima
de asigurare'.
 Platind asiguratorului prima de asigurare, calculata prin aplicarea unui procent
mic la valoarea asigurabila, asiguratul primeste in schimb garantia de despagubire
impotriva pierderii posibile si viitoare pentru oricare dintre riscurile incluse in conditiile
de asigurare.
 Protectia riscului se constituie, astfel, intr-o marfa specifica (un serviciu), care
se vinde si se cumpara ca orice alta marfa pe o piata specifica, numita 'piata
asigurarilor', parte a pietei serviciilor financiare.
 asigurarea are la baza un acord de vointa intre o persoana fizica sau juridica
in calitate de asigurat si o persoana juridica in calitate de asigurator, prin care
asiguratul cedeaza asiguratorului un risc sau o clasa de riscuri pentru care obtine
protectia asiguratorului. Pentru aceasta protectie, asiguratul plateste asiguratorului o
suma de bani, numita prima de asigurare, urmand ca in cazul producerii riscului sau
riscurilor asigurate, asiguratorul sa il despagubeasca pe asigurat pentru daunele
suferite.1)Astfel, asigurarea se concretizeaza intr-o tranzactie al carei obiect il

12
constituie cumpararea unui serviciu, respectiv a protectiei pentru pierderea posibila si
viitoare datorita producerii riscurilor agreate. Pretul acestei protectii este prima de
asigurare.
 esenta asigurarii consta in dispersia riscului. Asiguratul transfera asupra altei
persoane pericolul pierderii financiare determinate de producerea unui eveniment
b) Coasigurarea
 Coasigurarea este o modalitate de transfer al riscului de la un asigurat catre
mai multi asiguratori, pentru parti din valoarea bunului asigurat. Nu se refera si nu
inseamna in nici un fel supraasigurare, adica asigurarea la o valoare peste valoarea
reala a obiectului asigurat.
 Prin coasigurare, asiguratul cedeaza cote parti din riscul asigurat mai multor
asiguratori pana la 100% din valoarea riscului. Aceasta este o modalitate de
dispersie a riscurilor care se practica pe anumit piete si care este caracteristica, in
mod deosebit, acoperirii riscurilor mari sau foarte mari. in cazul in care se produc
daunele, asiguratul va colecta contravaloarea despagubirilor de la asiguratorii sai, in
mod proportional cu nivelul primelor platite.
 Coasigurarea reprezinta o forma de protectie avand aceeasi esenta
economica pe care o are si asigurarea. Ea se practica, indeosebi, in situatiile in care
valoarea bunului (bunurilor) asigurat este foarte mare, implicand, evident, o
raspundere mare a asiguratorului. in acest mod, riscul initial este preluat in conditii
similare de pret (prima de asigurare) de catre mai multi asiguratori pana la
concurenta valorii bunului ce se asigura.
c) Autoasigurarea
 Autoasigurarea este o alta forma de protectie destul de mult utilizata. Ea
consta in crearea de catre o persoana fizica sau juridica a unui fond, a unor rezerve
proprii avand ca destinatie numai acoperirea pagubelor create din orice motiv
(calamitati, incendii, furt si altele). Aceasta forma de protectie este numita impropriu
autoasigurare, poate ar putea fi denumita mai corect auto-protectie. Ea nu este o
asigurare deoarece nu se bazeaza pe o relatie contractuala, nu exista parti
contractante, asiguratul este in acelasi timp si asigurator si nu respecta ideea de
mutualitate, obligatorie in asigurare. Asadar, riscul este retinut de compania
respectiva si nu se incheie tranzactii de cumparare de asigurari.
Printre avantajele utilizarii autoasigurarii, limitate de altfel, putem mentiona:

13
 • Nivelul scazut al „primelor”, dat fiind ca vor acoperi numai riscul efectiv
 • Veniturile din investirea acestor fonduri create din prime ce apartin asigu-
ratului si pot fi utilizate pentru cresterea propriului fond de protectie sau
reducerii contributiilor viitoare;
 • Costurile viitoare pentru primele de asigurare nu vor fi afectate de
istoricul daunelor la categoria de riscuri respective pe piata care, in
conditiile cresterii daunalitatii, pot determina cresterea lor la nivelul
pietei pentru acea categorie de asigurari;
 • Prin natura protectiei, prin autoasigurare se va stimula, in mod direct,
reducerea si controlul riscurilor;
 • Nu exista posibilitatea aparitiei unor dispute intre asigurat si asigurator
in legatura cu daunele produse;
 • Profiturile rezultate din autoasigurare vor creste si se vor acumula la
fondurile asiguratului.
d) Reasigurarea
 a aparut dintr-o necesitate obiectiva, si anume, din existenta unor riscuri
foarte mari (maritime, aviatice, incendiu, de viata, de accidente etc.) care pot genera
daune extrem de mari pe care societatile de asigurari, neavand capacitate financiara
suficienta, pot fi incapabile sa le suporte numai pe contul lor, ducand, practic, la
falimentul acestora. Reasigurarea ofera capacitatea necesara asiguratorului direct
(original, initial) pentru acoperirea riscurilor pe care, altfel, nu le poate suporta singur.
 Reasigurarea are ca efect „pulverizarea” riscului.
 Reasigurarea reprezinta un acord incheiat intre doua parti numite companie
cedenta (reasigurat, asigurator direct) si reasigurator, prin care prima consimte sa
cedeze, iar cea de-a doua accepta sa preia o anumita parte a riscului (uneori intregul
risc), conform conditiilor stabilite in acord, in schimbul platii de catre compania
cedenta reasiguratorului a unei anumite sume denumita prima de reasigurare , ce
reprezinta o cota din prima originala de asigurare, urmand ca in cazul producerii
evenimentului asigurat reasiguratorul sa contribuie la acoperirea pierderii.1)

14
 Reasigurarea reprezinta asigurarea raspunderii contractuale rezultate din
contractul de asigurare sau asigurare directa. Practic, reasigurarea este asigurarea
asigurarii, fiind in acelasi timp statuata prin incheierea unui contract separat de
asigurare intre reasigurator si reasigurat.

Cap. 4 Managementul riscului

Definim managementul riscului ca fiind un proces prin care sunt identificate


expunerile de pierdere cu care se poate confrunta o persoana juridica sau fizica si prin
care se aleg tehnicile cele mai potrivite in inlaturarea acestor expuneri. In trecut,
managerii de risc considerau ca organizatiile se confrunta doar cu riscuri pure (riscul
pur presupune una dintre urmatoarele situatii: pierdere sau lipsa pierderii). Noile forme de
management al riscului iau in considerare si anumite riscuri speculative.
Managementul riscului este un proces care urmareste doua tipuri de obiective:
 obiectivele ante-pierdere. Organizatia trebuie sa se pregateasca pentru pierderi
potentiale in cel mai economic mod, printr-o analiza de cost a programelor de
siguranta, a primelor de asigurare platite si a costurilor determinate de alte
metode de tratare a pierderilor.
 obiectivele post-pierdere. Supravietuirea organizatiei dupa aparitia unei pier-
deri este un exemplu de astfel de obiectiv, impunand reluarea, cel putin
partiala, a activitatilor intr-o perioada de timp rezonabila. Mentinerea veniturilor
dupa aparitia pierderii este un alt prerogativ al conducerii superioare a
oricarei organizatii - chiar daca nu se poate realiza o stabilitate perfecta a
acestora.
Procesul de managementul riscului implica cinci etape:
1. dezvoltarea programului;
2. analiza riscurilor,
analiza solutiilor;
4. luarea deciziei;
5. administrarea programului
15
Etapa intai: Dezvoltarea programului
Aceasta etapa este cea mai importanta parte a managementului riscului. Mai
intai, managerul de risc stabileste obiectivele programului, care trebuie sa fie co-
relate cu obiectivele generale ale organizatiei. Apoi, managerul de risc stabileste
echipa care se va ocupa de desfasurarea acestui program.
Etapa a doua: Analiza riscurilor
Dupa ce stabileste o directie si un scop final, managerul de risc va trece la
identificarea, cuantificarea si evaluarea riscurilor multiple care restrictioneaza
organizatia in atingerea obiectivelor generale. Nici un risc nu poate fi tratat co-
respunzator daca nu este identificat in prealabil. Managerii de risc apeleaza la o serie
de instrumente pentru a crea o lista de prioritati privind expunerile de risc indiferent
de severitatea lor. Pe astfel de lista sunt incluse expuneri de tipul: expuneri ale
proprietatii (cladiri, fabrici, echipamente, date electronice, stocuri de materiale etc),
expuneri de raspundere (produse defecte, poluare, discriminare intre salariati etc),
expuneri ale veniturilor (cheltuieli de reluare a activitatii, pierderi contingente ale
organizatiei etc), expuneri ale resurselor umane (handicap, deces, pensionare sau
somaj, boli si accidente profesionale etc.) etc. Pentru a crea aceasta lista de expuneri,
managerii de risc apeleaza la chestionare de analiza riscurilor, inspectii la fata
locului, grafice, documente financiare, date statistice etc. Totodata, managerii de
risc trebuie sa tina cont de tendintele industriei si de schimbarile de pe piata care pot
determina noi tipuri de expuneri cauzatoare de temeri pentru organizatie.
Dupa ce fiecare risc a fost identificat si cuantificat, managerul de risc poate sa
evalueze gradul in care organizatia va fi afectata in activitatea sa de aparitia unui
astfel de risc.
Etapa a treia: Analiza solutiilor
La aceasta etapa, managerul de risc va cauta sa aleaga combinatia aproape
perfecta de instrumente care vor permite organizatiei sa inlature efectele riscurilor
identificate fara costuri ridicate. In acest sens, managerul de risc va trebui sa se
asigure ca a identificat toate solutiile posibile pentru fiecare expunere — acest proces de
brainstorming va reduce la zero posibilitatea ca vreo optiune de control sau finantare
a riscului sa fie trecuta cu vederea.
Solutiile de inlaturare a efectelor riscurilor pot fi clasificate ca metode de
control a riscului si metode de finantare al riscului. Controlul riscului se refera la
tehnici care reduc frecventa si/sau severitatea riscului. Finantarea riscului se refera la

16
tehnici care vor oferi fondurile necesare pentru acoperirea pierderilor aparute ca
urmare a riscului.
Va prezentam cele mai cunoscute tehnici de control al riscului:
 Evitarea - o anumita expunere este inlaturata definitiv. De exemplu,
pierderile cauzate de inundatii pot fi evitate prin schimbarea zonei in care
acestea se produc.
 Prevenirea pierderii - frecventa riscului este redusa. De exemplu, masuri
de prevenire a litigiilor, ca urmare a comercializarii de produse defecte
presupune inscriptionarea produselor cu mesaje de atentionare, instituirea unor
puncte de control in procesul de productie etc.
 Reducerea pierderii-masuri de diminuare a severitatii pierderii dupa
producerea riscului. De exemplu, reabilitarea lucratorilor care au suferit
accidente de munca, limitarea numerarului in casierii etc.
In ceea ce priveste finantarea riscului, va mentionam urmatoarele tehnici:
 Retinerea - organizatia retine o parte sau intreaga pierdere care rezulta in
urma aparitiei riscului. Retinerea poate fi activa sau pasiva. Atunci cand
organizatia este constienta de expuneri si planifica retinerea pierderii, retinerea
este considerata activa. in cazul retinerii pasive, fie managerul de risc nu a
identificat expunerea, fie nu a luat nici o masura de control sau a omis sa ia
vreo masura.
 Transferuri, altele decat asigurarea - metode prin care riscurile pure si
consecintele financiare sunt transferate unei alte parti. Exemple de astfel de
transferuri includ contractele, in general, prin care se transfera riscurile, contrac-
tele de leasing, intelegerile de exonerare a responsabilitatii etc.
 Asigurarea -poate fi utilizata in combinatie cu retinerea. Organizatia urmeaza
sa retina doar o mica parte din pierderea maxima posibila care ar putea
aparea. in cazul in care recurge la o astfel de tehnica de finantare a riscului,
organizatia va primi o indemnizatie dupa aparitia pierderii, isi va reduce
temerile si isi va largi orizontul de planificare al activitatii.
In determinarea celei sau celor mai bune metode pentru tratarea expunerilor,
managerul de risc va apela la o matrice pentru a le clasifica in functie de frecventa si
severitate.1)

17
Primul tip de pierdere este caracterizat de frecventa si severitate reduse. Un
exemplu de o astfel de pierdere poate fi furtul unui dictionar de pe biroul unei
secretare. Acest tip de expunere poate fi tratat prin retinere, intrucat pierderea
apare mult prea rar si, atunci cand apare, produce daune reduse.
Al doilea tip de expunere este mai serios. Pierderile apar frecvent, dar severitatea
este relativ redusa. Exemple de astfel de expuneri includ daune materiale la
automobile, cereri de compensare a lucratorilor, furt in magazine etc. Controlul
riscului poate fi utilizat, in aceste cazuri, pentru a reduce frecventa pierderilor. in
plus, intrucat pierderile apar in mod regulat si sunt previzibile, tehnica retinerii
poate fi si ea utilizata.
Al treilea tip de expunere poate fi inlaturat cu ajutorul asigurarii. Asigurarea este
potrivita pentru acele cazuri cu o frecventa redusa, dar de o severitate
semnificativa. Severitatea semnificativa presupune existenta unui potential
catastrofic, in timp ce o probabilitate redusa indica caracterul fezabil al
achizitionarii politei de asigurare. Exemple de astfel de expuneri includ incendiile,
exploziile, dezastrele naturale etc. Managerul de risc poate apela la o combinatie
intre retinere si asigurare pentru a face fata acestor expuneri.
Al patrulea tip, si cel mai serios de expunere, este cel caracterizat prin frecventa si
severitate ridicate, in acest caz, managerul de risc va apela la evitare. Dupa alegerea
solutiilor de tratare a riscurilor, managerul de risc va cuantifica aceste solutii in termeni
de bani, timp si resurse umane necesare aplicarii lor. Totodata, managerul va realiza o
analiza calitativa a solutiilor gasite, luand in considerare impactul adoptarii unui astfel de
program asupra strategiilor organizatiei si asupra actionarilor.
Etapa a patra: Luarea deciziei
Dupa ce managerul de risc a stabilit o lista de solutii posibile, incepe etapa
cea mai grea. Cum resursele organizatiei sunt limitate, managerul trebuie sa
aleaga cu atentie dintre acestea solutia cea mai potrivita. Pentru aceasta,
managerul de risc trebuie sa fie familiarizat cu diferite modele de luare a deciziilor
financiar, etic, judecata profesionala. O combinatie care poate fi de folos este
modelul ierarhic de atribute multiple care ofera posibilitatea analizarii unei solutii din
perspective multiple.

18
Managerul de risc nu va lua decizia finala fara a cere sfatul si sprijinul altor
persoane interesate. Totusi, fara a fi implementat, programul, cat ar fi el de bun, nu
va aduce nici un beneficiu organizatiei. Implementarea programului inseamna
comunicarea declaratiei de management al riscului tuturor departamentelor din cadrul
organizatiei in care sunt prevazute obiectivele programului. Pe langa declaratie,
managerul de risc va elabora si un manual de managementul riscului pentru a fi
utilizat in aplicarea programului. Manualul descrie in detaliu programul si poate fi un
instrument foarte util in instruirea noilor angajati care vor fi implicati in program.
Manualul precizeaza si responsabilitatile, obiectivele si tehnicile disponibile
managerului de risc. Pe langa managerul de risc, la elaborarea si comunicarea
programului, a manualului si a declaratiei de managementul riscului vor participa si
alte departamente interesate in tratarea diferitelor expuneri ale organizatiei, cum
ar fi: contabilitatea, financiarul, marketingul, productia etc.
Etapa a cincea: Administrarea sistemului
Precizam ca dupa ce solutia a fost implementata, este esentiala obtinerea
unui feed-back asupra succesului programului. Pentru aceasta, managerul va utiliza
sisteme de informare din managementul riscului - baze de date care permit
managerului sa stocheze si sa analizeze date de managementul riscului si sa utilizeze
aceste date in previziunea de pierderi viitoare. Programul trebuie revizuit periodic
pentru a evalua in ce masura obiectivele acestuia sunt atinse, in special sectiunile
referitoare la costuri, proceduri de siguranta, proceduri de prevenire a pierderilor,
inregistrarea datelor referitoare la pierderi va permite detectarea oricaror variatii in
frecventa si severitate a acestora.
In final, managerul trebuie sa determine daca politicile de management al
riscului corespund obiectivelor si strategiilor generale ale organizatiei. Este
dificil de evaluat succesul unui program, intrucat depinde cum este definit
'succesul'. De obicei, managerul de risc va apela la doua tehnici. Prima este de
evaluare pe baza rezultatelor, dar principalul dezavantaj al acestei tehnici consta
in faptul ca exista mult prea multe variabile care sunt in afara controlului manage-
rului de risc. De aceea, managerul de risc aplica si metoda evaluarii pe baza
activitatii. Aceasta metoda permite variatii de la rezultatele estimate in cazuri de
forta majora. intrucat metoda este mult mai 'gentila' cu managerii de risc, solutia
optima pentru caracterizarea succesului unui program implementat ramane
aplicarea unei combinatii de cele doua tehnici.

19
Implementarea necorespunzatoare a programelor de managementul
riscului sau ignorarea acestora stau la baza recentelor dezastre financiare. Astazi,
investitori din lumea intreaga incep sa impuna ca obligatorie, la nivelul
managementului de nivel superior al marilor corporatii, aplicarea unor concepte
precum managementul riscului pentru a se putea astfel calcula riscurile in ansam-
blul lor. in pofida costurilor ridicate ale implementarii sistemului de managementul
riscului, companiile au inteles marile oportunitati pe care le determina implementarea
acestuia.

Cap. 5 Supravegherea activităţii de asigurare

Activitatea de supraveghere
Reglementarile si masurile adoptate la nivel national difera de la tara la tara in
functie de gradul de protectie al consumatorului, controlului investitiilor straine si
protectia industriilor interne. Datorita internationalizarii tot mai pronuntate a
tranzactiilor financiare este din ce in ce mai dificila identificarea si mentinerea unor
disparitati intre legislatiile nationale care reglementeaza aceste activitati, in special intre
tarile cu nivel de dezvoltare apropiat.
Reglementarile in domeniul asigurarilor se impart in trei tipuri:
1) reglementari structurale, organizatorice privind conditiile de constituire a societatilor
de asigurare si reasigurare, categoriile de asigurari ce pot fi practicate, formele de
asigurare obligatorii;
2) reglementari prudentiale, care se refera la: solvabilitate, lichiditate,capital;
3) reglementari referitoare la protectia investitorilor, care se suprapun
partial cu celelalte doua, dar acopera modul in care acestea se desfasoara.
Asigurarile fac obiectul unei supravegheri si a unor reglementari stricte in cele
mai multe tari, in special pentru protectia asiguratilor si pentru cresterea rolului acestor
servicii in procesul dezvoltarii economice, si nu atat pentru extinderea interventiei
statului. Importanta lor a fost recunoscuta pentru promovarea unei concurente
sanatoase si a unei comportari responsabile a asiguratorilor.
Activitatea de supraveghere apare ca o necesitate pentru protectia
asiguratilor si a pietei nationale a asigurarilor si reasigurarilor; ea este necesara si

20
datorita dezvoltarii rapide a sectorului, a competitiei tot mai mari si a internationalizarii
companiilor de asigurare. Opusa acestei situatii este dificultatea tot mai mare a
procesului de supraveghere datorita diminuarii transparentei sectorului prin tendintele
evidente manifestate in ultimii ani prin achizitionarile si fuzionarile multor companii de
asigurare, reasigurare, banci sau societati de investitii. Ca urmare, marile companii de
asigurare ajung sa faca parte din grupuri financiare complexe, ceea ce impune mai
mult existenta unei organizatii de monitorizare, evaluare si supraveghere.
Au fost infiintate autoritati de supraveghere a pietei asigurarilor. Din punct de
vedere administrativ, ele au fost constituite fie ca organisme independente
subordonate Parlamentului - cum ar fi in Olanda - , fie in subordinea guvernului,
respectiv a unui minister (finante, comert etc.) - cum ar fi in Marea Britanie,
apartinand de Department of Trade, sau Romania, apartinand in prezent Ministerului
Finantelor.
Necesitatea activitatii de supraveghere este strans legata si de realizarea si
mentinerea unui echilibru intre soliditatea financiara a companiilor si influentele
pietei si presupune elaborarea unei legislatii si a unor regulamente care sa asigure
continuitatea si solvabilitatea companiilor de asigurare.
Scopurile activitatii de supraveghere1) sunt:
Protejarea asiguratilor, prin urmarirea solvabilitatii, a calitatii si
competentei managementului, a investitiilor societatilor de asigurare;
Asigurarea conditiilor pentru stabilitatea financiara, siguranta si
soliditatea companiilor de asigurare si a fondurilor de pensii;
Supravegherea si impunerea unei conduite pentru companiile de
asigurare care sa fie in interesul clientilor;
Stabilirea criteriilor privind capacitatea financiara si lichiditatea companiilor
de asigurare si reasigurare;
Monitorizarea si coordonarea dezvoltarii sistemului de asigurari si reasigurari;
Evaluarea si limitarea riscului pentru clienti;
Cresterea increderii populatiei in asigurari;
Protejarea sistemului de asigurari de a nu ajunge la esec;
Protejarea si supravegherea investitiilor si, implicit, a activelor clientilor.

21
In concluzie, am putea spune ca fara riscuri nu ar mai fi nevoie de asigurari.
Riscul, elementul specific al asigurarii este un pericol, o primejdie pentru care
societatile de asigurari pot oferi protectie. Pentru ca aceasta protectie sa fie sigura si
credibila, societatile de asigurare isi desfasoara intr-un cadru legal bine pus la punct,
beneficiind de o supraveghere indeaproape din partea Comisiei de Supraveghere a
Asigurarilor.
Activitatea de supraveghere apare ca o necesitate pentru protectia asiguratilor
si a pietei nationale a asigurarilor si a reasigurarilor, fiind necesara si datorita
dezvoltarii rapide a sectorului, a competitiei si a internationalizarii companiilor de
asigurare.
Managementul riscului este asadar un proces prin care sunt identificate si
cuantificate expunerile la pierdere, riscuri pure cu care se poate confrunta o
persoana juridica si prin care se aleg tehnicile cele mai potrivite pentru inlaturarea
acestor expuneri.

22
Bibliografie
1) Bennett C. – „Dicționar de asigurări”, Ed. Trei, București, 2002
2) Ciurel Violeta – „Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici
internaționale”, Ed. All Beck ,Bucuresti, 2000
3) Bistriceanu, Gh.D. – „Sistemul asigurărilor din România”, Editura Economică,
București, 2002
4) Gh. Bistricenu, “Asigurări şi reasigurări în România”, Editura Universitară,
Bucureşti, 2009
1. 5) Văcărel, I.; Bercea, Fl., -„Asigurări și reasigurări”, Editura Expert, București, 1998

23