Riscul este o amenintare, o probabilitate de producere a unui eveniment cauzator de pagube,

caracterizat prin gravitatea consecintelor sale si prin probabilitatea sa de producere. Amploarea

riscului este greu de cunoscut, acelasi risc putnd produce efecte diferite n functie de conditiile
n care se produce (de exemplu producerea riscului de incendiu are consecinte mult mai grave
ntr-o constructie de lemn, dect din caramida)
Exista metode de caracterizare a riscului, nsa acestea sufera de prezenta unor puternice elemente
de subiectivism. Acelasi risc poate fi descris, analizat, masurat n viziuni si n scopuri diferite, n
functie de observatorul care-l urmareste; atunci nsa cnd are loc evenimentul potential cauzator
de pagube, el poate fi descries n functie de 3 parametrii:
-originea riscului
-unul sau mai multi ve 424e48e ctori
-tintele.
Originea este data de cauzele conjugate ale evenimentului provocator de pagube care se
caracterizeaza printr-un lant de cauze care formeaza un arbore generator al producerii sale; acest
arbore generic poate ajunge foarte departe n ramificatii, ca spatiu si timp.
Extinderea analizei acestui lant este determinata de ratiuni practice, fiind necesara precizarea
factorului generator initial si caracteristicile ce sunt importante din punct de vedere al revenirii
riscului.
Vectorii reprezinta mijloacele de transfer ale riscului si sunt caracterizati att de natura
pericolului ct si de mediul care se transfera.
Tinta este reprezentata de victimele producerii riscului: indivizi, patrimonii.
Distinctia dintre origine, vectori, tinta este importanta mai ales n faza prevenirii riscului.
Prevenirea acestuia are n vedere actiuni prin care sunt eliminate sau diminuate riscurile, sau
efectele acestora.
Pt a preveni riscul, se poate actiona n mai multe moduri:
-asupra elementelor cauzatoare n sine
-asupra probabilitatii producerii sale
-asupra vectorilor prin care se propaga (procedura de ignifugare a lemnului)
-asupra tintei, oferindu-i mijloace de protectie necesare(aici intervine asigurarea).
Actiunea concomitenta a acestor pachete de masuri este posibila n cazul multor riscuri dar nu n
toate situatiile, deoarece pot fi impedimente n a actiona sau legate de costuri mari.

Atitudinea fata de risc este n functie de perceptia sa sociala. Studiile efectuate de specialisti au
demonstrat ca exista perceptii sociale diferite asupra riscului. Astfel se pot identifica 4 categorii
de atitudini:
- categoria antreprenorilor: comportamentul acestora este caracterizat de cautarea riscului, n
vederea obtinerii unui eventual cstig, acestia acceptnd si probabilitatea pierderii.
- categoria "umbrella birocratiei centrale" este caracterizata de functionarul care actioneaza ntro lume strict compartimentata printr-o grila de functiuni si de subordonare bine conturata, avnd
o mobilitate foarte scazuta si o marja de libertate restrnsa. In aceasta lume, asumarea de riscuri
este prohibita si se tinde spre controlul total al administratiei.
- categoria "catastrofismul sectar" este caracterizata de ecologisti, grupuri contestatare inclusiv
de natura religioasa, care pe fondul unei condamnari globale, pun accentul pe risc (riscul
catastrofelor care ameninta planeta, apocalipsa)
- categoria fatalismul celor exclusi de la luarea deciziilor - acestia sunt executantii care
activeaza ntr-o ordine, la stabilirea carora nu au participat si care le este straina.
Riscurile prezente n societatea contemporana au fost clasificate n urmatoarele tipuri:
-riscuri generale
-riscul de tara
-riscul n operatiunile cu devize
-riscuri economice
-riscul contractual
-riscul de faliment
-riscul de investitii
-riscul n asigurari
1. Riscurile generale sunt reprezentate de calamitatile naturale, de accidente, de decese. Sunt
generate de fortele naturii, de utilizarea tehnicii, de factorii sociali si economici.
2. Riscul de tara are un character complex fiind influentat de factori ca datoriile externe, deficitul
bugetar, riscul politic de neplata, accesul pe pietele comerciale si financiare externe (BB+).
3. Riscul n operatiunile cu devize apare att din punct de vedere al riscului de translare n
moneda nationala, ct si ca risc de tranzactie (pierderile datorate modificarii cursului de schimb).

4. Riscurile economice sunt cele ce intervin n activitatea agentului economic, legate de

fluctuatia preturilor, de procurarea diferitelor categorii de resurse, cresterea fiscalitatii sau a
numarului de concurenti.
5. Riscul contractual este datorat nerespectarii obligatiilor contractuale de catre una din parti, si
poate aparea ca risc de pierdere a bunului vndut pe perioada tranzactiei.
6. Riscul de faliment, o manifestare a riscurilor economice, viznd agentii ec, creditorii si
actiunile acestora.
7. Riscul n investitii prezinta forme detaliate, cel mai ntlnit fiind riscul de proiect( presupune
nerealizarea productiei sperate).
8. Riscul n asigurari: pornind de la premisa ca asigurarea este o reactie sociala la risc sau
individuala la pericolul cu care este confruntata fiecare persoana n viata sociala si ec se pot
distinge mai multe categ de riscuri.

3.2 Clasificarea riscurilor in asigurari

A.Riscuri obiective si exogene - a caror probabilitate de producere poate fi calculata cu un grad
de precizie ridicat si care se situeaza n afara individului, fiind independente de actiunile
acestuia.
In afara unei anumite situatii de risc, atitudinile oamenilor difera, fiecare putnd fi mai mult sau
mai putin, sau deloc amenintat de producerea riscului. Astfel societatile de asigurari realizeaza
mutualizarea riscurilor, n schimbul unor prime de asigurare corespunzatoare riscului mediu, pe
aceasta baza acoperind pierderile acelor indivizi la care s-a produs riscul. Aceasta cu costuri
minime din punct de vedere social n comparatie cu alte forme de protectie. Din acest punct de
vedere asigurarile pot fi considerate ca o realizare deosebita a inventivitatii omului.
Totusi exista o atitudine de rezerva fata de activitatea de asigurare:
- toti asiguratii platesc prime ex-ante, dar cea mai mare parte dintre ei, respectiv cei la care nu s-a
produs riscul nu primesc nimic ex-post; atitudinea ex-post a asiguratului devine negativa fata de
asigurator, el uitnd teama n fata riscului pe care a manifestat-o ex-ante.
- imperfectiunile practice ale actiunii asiguratorilor fata situatia ideala, adica cea a asigurarii,
care permite mutualizarea riscurilor cu costuri sociale minime, cu avantaje pt toti indivizii.
Exista situatii ex-post n care asiguratorul ncearca sau se sustrage de la plata indemnizatiilor
cuvenite asiguratilor, bazndu-se pe prevederi contractuale care nu sunt cunoscute ndeajuns sau
sunt gresit interpretate de catre asigurati. Astfel asiguratul afla n situatia manifestarii sinistrului
ca se afla ntr-o situatie similara cu cea de neasigurat. Putem spune pe de-o parte ca este vina
asiguratului care nu s-a informat sufficient, iar pe de alta parte ca asiguratorul este de rea credinta

sau nu presteaza servicii de calitate, acestea neatragnd atentia clientului n mod special asupra
anumitor clauze.
- n situatia n care concurenta ntre societatile de asigurari nu este sufficient de intensa, este
posibil ca primele de asigurare sa fie mult prea mari n raport cu riscurile acoperite.
B. Riscurile obiective dar cu informatie privata
- probabilitatea ntmplarii evenimentului constituie n mare parte o informatie privata a
individului. Asiguratorul nu poate cunoaste gradul de risc plecnd de la caracteristicile
observabile din afara ale riscului, pt fiecare individ.
O mutualizare a acestor riscuri de catre societatea de asigurari dupa procedeele obisnuite implica
determinarea primei platite de fiecare asigurat pe baza pierderii medii pt a putea acoperi pierderi
de venituri individuale.
In realitate acesta rezolvare tipica pt riscurile obiective si exogene pune plobleme societatii de
asigurari, care asigura riscuri cu informatie privata.
Ex 2 societati de asigurari dintre care A ofera o asigurare totala bazata pe o prima medie cealalta
B promovnd o asigurare partiala cu o prima unica ce corespunde unui risc mult sub cel mediu si
la care, pe baza informatiei private se asigura cei cu riscuri mici.
In consecinta indivizii care pe baza informatiilor private stiu ca au un grad nalt de risc ( din
punct de vedere al frecventei cu care se poate produce si al gravitatii dimensiunii pagubelor) se
asigura la societatea A, prefernd asigurarea totala chiar n conditiile unei prime de asigurare
ridicate.
Astfel societatea A ajunge n situatia n care asigura numai riscuri mari, dar cu prime medii, ceea
ce inerent va conduce la faliment. Asiguratii firmei A vor merge la B care va nregistra si ea
pierderi practicnd tarife mai mici dect cele pt risc mediu.
Rezulta ca desi n principiu stabilirea valorii primei de asigurare se face pe baza riscului mediu,
contractele de asigurare ce au la baza astfel de prime nu sunt viabile n conditiile de concurenta
ale pietei. Astfel pt a se nlatura consecintele negative ale acestui fenomen, societatile de
asigurari ar trebui sa ofere fiecarui individ un contract personalizat, specific, cu o prima
corespunzatoare riscului sau individual.
Acest lucru nu este posibil datorita caracterului privat al informatiilor, privind riscul, n schimb
asiguratorii pot lua masuri pt a atenua consecintele acestei lipse de informare printre care si
aceea de a multiplica si intensifica analizele de risc, pt a realiza o distribuire a asiguratilor n
grupe omogene din punct de vedere al riscului dupa criterii ca: vrsta, sex, regiune geografica,
grupa ocupationala.
C. Riscuri obiective endogene a caror manifestare este consecinta unor variabile controlabile de
catre fiecare individ si cunoscute numai de el. Exista multe situatii n care asiguratii pot influenta

probabilitatea producerii unor riscuri agravnd riscul obiectiv mediu luat n considerare la
stabilirea grilei primelor de asigurare, situatie n care apare notiunea de risc moral.
De exemplu, riscul de pierderi de venituri are o probabilitate de producere medie aceasi pt toti, si
totodata a nivelului de preocupare si efort pt obtinerea de venituri. Aici asiguratorul ofera
contacte cu prime corespunzatoare unui efort optimal cuantificat la un anumit nivel. Se
presupune de asemeni ca asiguratul va depune toate eforturile pt a cstiga un anumit venit pt a nu
nregistra pierderi la veniturile asigurate a se obtine. Fiecare individ ntelege foarte repede ca va
putea ncheia o asigurare totala la un tarif favorabil, dar sa nu depuna efortul specificat profitnd
de faptul ca el este singurul observator al propriului efort.
Absenta observabilitatii efortului de catre societatea de asigurari duce la un comportament
characteristic riscului moral, respective se constata scaderea preocuparii asiguratului pt
prevenirea sau evitarea riscului tocmai pt ca beneficiaza de confortul unui cotract de asigurare.
Din punct de vedere al asiguratorilor consecinta este ca la riscul obiectiv se adauga si riscul
moral, astfel societatea de asigurari trebuind sa reactioneze prin masuri de atenuare a efectelor
negative pe care le are riscul moral asupra gestiunii financiare.
D. Situatia de incertitudine n care realitatea nu este cunoscuta, sau o anumita manifestare a
riscului are un character unic, astfel nct uneori nici macar individual nu este capabil sa-si
imagineze probabilitatile viitoare.
Situatiile de incertitudine sunt implicate n analiza asigurabilitatii unor riscuri sau a riscului de
dezvoltare.
In teorie si n practica se face distinctie ntre diferitele riscuri si din alte puncte de vedere.
Astfel riscurile pot fi clasificate n 2 categorii:
-riscuri speculative
-riscuri pure (accidentale).
1. Riscurile speculative sunt riscurile a caror realizare conduce fie la un cstig, fie la o pierdere,
ceea ce n mod natural exclude probabilitatea asigurarii. De exemplu riscul detinerii unor actiuni
cotate la bursa este un risc antreprenorial, n ceea ce priveste riscul de a vinde productia
fabricata, risc asumat de investitor datorita probabilitatii de a obtine un cstig personal.
2. Riscurile pure sunt cele a caror producere poate determina sau nu pierderi asiguratului dar nu
si cstiguri, si care sunt asigurabile n principiu. Acestea la rndul lor se impart:
- riscuri statice - sunt acelea ce pot determina la un anumit moment pierderi totale sau partiale ale
patrimoniului asiguratului

- riscuri dinamice- care se refera la schimbarile intervenite n timp n starea ec, associate cu
schimbarile aparute n legatura cu nevoile si aspiratiile umane, care pot aduce pierderi sau
cstiguri nefiind asigurabile.
Riscurile pot fi:
-aleatorii
-morale
1. Riscul aleator are la baza hazardul, definit ca o cauza imprevizibila, care conduce la
evenimente fortuite sau inexplicabile. Probabilitatea pura a producerii acestuia si frecventa de
risc aleatoare sunt determinate prin metode statistice si prin calculul probabilitatilor.
Astfel prin aceste calcule se reliefeaza tendintele de crestere sau descrestere ale frecventei
producerii riscurilor si ale gravitatii consecintelor lor.
Probabilitatea pura aferenta riscului aleator nu este suficienta pt stabilirea unei prime care sa
garanteze echilibrul financiar al societatii de asigurari.
Nivelul primei tarifare ncasate de la asigurati pleaca de la prima pura dar este copletat de
bonificatii si penalizari bazate pe existenta unor clase de risc.
Studiul riscului de tip aleator arata ca nu numai hazardul este raspunzator de producerea riscului,
ci si eroarea umana apare foarte des ca o cauza de agravare a consecintelor producerii riscului
aleator.

Circumstantele producerii accidentelor arata ca riscul a fost agravat sau favorizat de contributia
omului iar asiguratorul trebuie sa stabileasca nivelul primelor tinnd cont si de acest fapt. Spre
exemplu fenomenele mortalitatii si ale morbilitati nu sunt rezultatul hazardului numai, ci si a
unor factori conjugati:
-ereditare
-istoric incrcat al bolilor
-calitatea actului medical
-educatia individului vis-a-vis de igiena.
Factorii individuali si de grup influenteaza puternic riscul de boala, invaliditate si deces.
Frecventa producerii acestor riscuri este influentata si de actiunea perversa a faptelor frauduloase
sau criminale ce determina realizarea riscului cu scopul de a dauna cuiva sau de a obtine o
indemnizatie din beneficiile unui contract de asigurare. De aici rezulta si rolul probabilitatii pur

obiective n stabilirea primelor, dar care fiind attenuat trebuie combinat si cu cel al riscului
moral.
2. Riscul moral este riscul suplimentar creat de nsusi asigurat prin care se slabeste preocuparea
asiguratului pt prevenirea riscului aleatoriu tocmai pt faptul ca este asigurat. Acesta este riscul
care se adauga riscului aleatoriu, determinnd cresterea sinistrialitatii datorita imprudentei,
criminalitatii sau fraudei n asigurari.
Prezenta riscului moral este o circumstanta care mareste probabilitatea producerii unei pagube
din cauza comportamentului individului sau moralitatii solicitantului unei asigurari (ex cazul
unui individ cu un trecut ncarcat de accidente auto care solicita o asigurare auto).
Intre riscul moral manifestat ex-ante si cel manifestat ex-post, cel de-al doilea conduce la
cresterea probabilitatii de producere a daunei, din cauza atitudinii indiferente fata de risc a celui
asigurat.
Existenta riscului moral are efecte negative asupra activitatii de asigurare, genernd o anti
selectie a riscurilor, cu consecinte asupra echilibrului financiar si profitabilitatii societatii de
asigurari.
Asiguratorii nu pot elimina riscul moral, dar pot lua masuri ce pot diminua efectele sale.
Societatile de asigurari pot determina asiguratul sa aiba o atitudine preventiva fata de risc, prin
acordarea unei acoperiri partiale, si nu totale, prin intermediul fransizei (cota parte pe care o
suporta asiguratul).
Asiguratul ramne supus unei anumite incertitudini si este constient ca n cazul producerii
evenimentului asigurat va suporta si el o parte din paguba existnd astfel motivatia mpiedicarii
producerii riscului mai mult dect n cazul contractului cu acoperire deplina.
O alta probabilitate de diminuare a riscului moral este vis-a-vis de culegerea informatiilor
referitoare la comportamentul asiguratului n domeniul riscului si al prevenirii sale. Informarea
implica cheltuieli suplimentare si ramne imperfecta, ceea ce constituie un argument n plus pt
nevoia ncheierii contractelor de asigurare cu acoperire partiala.
Culegerea de informatii poate fi si ulterioara ncheierii contractului (ex post) fiind concretizata
ntr-o ancheta riguroasa ntreprinsa n legatura cu mprejurarile producerii riscului.

3.3 Gestiunea riscului la nivel macro si microec.

3.3.1.Gestiunea riscului la nivel macroeconomic
La nivel macroec se poate afirma ca traim ntr-o societate a riscului, adica ntr-o societate
extraordinar de sensibila la risc si care are un caracter accentuat riscofob.

Din punct de vedere al raporturilor sociale pe care trebuie sa le gestioneze si sa le stapneasca,

indivizii se grupeaza direct la sursa; astfel riscurile pot fi grupate n 3 categ de la particular la
general:
-riscuri gestionate de fiecare individ la nivelul fiecarei familii
-riscuri gestionate de managementul de risc la nivel microec
-riscuri gestionate de stat n interesul comun al tuturor cetatenilor la nivel macroec.
Aceste categorii de risc sunt interconectate , gestiunea lor punnd n miscare mecanisme socio
economice complexe.
Societatea de risc poate fi definita ca o societate patrunsa de sentimental expunerii la risc,
crescnde si insuportabile. Nu vorbim numai de preocuparea declansata de expunerea la riscuri a
caror gravitate creste, ci si de teama permanenta ca oricnd pot interveni evenimente cauzatoare
de pagube.
Evolutia aprecierii rolului riscului n viata ec sociala a fost influentata de mai multi factori:
- a avut loc o amplificare fara precedent a dimensiuniii pagubelor provocate de anumite
evenimente; astfel de riscuri majore sunt n principal neasigurabile sau putin asigurabile.
Agentii ec responsabili de producerea acestor accidente grele nu au forta financiara necesara pt a
nlatura prejudiciile provocate, de dimensiuni uriase, acestea caznd n sarcina ntregii
comunitati ca si n cazul calamitatilor naturale (marile accidente industriale, riscul de poluare)
Aceste riscuri sunt gestionate la nivel macroec prin interventia statului care se foloseste de buget,
la rndul lui format cu ajutorul sistemului fiscal, si care mutualizeaza riscurile, repartizndu-le
efectele tuturor membrilor comunitatii.
- progresul din domeniul metodelor si tehnicilor de analiza a diferitelor fenomene. Astfel
societatea a luat cunostinta de riscuri care desi existau, nu li se acorda nici o atentie. Ne referim
la riscuri ca folosirea azbestului (pna acum 20 de ani nu se stia ca favorizeaza formarea
cancerului, contaminarea industriala a apelor, perturbarile din stratul de ozon)
Dezvoltarea tehnicilor care permit masurarea si sesizarea unor astfel de riscuri a atras nasprirea
unor norme si standarde legate direct de prevenirea riscurilor. Incalcarea acestor prevederi atrage
raspunderea vinovatilor pt pagubele produse.
- mediile de informare au un rol important n sensibilizarea opiniei publice la risc, aceasta
conducnd la tendinta generala de a se mpiedica sentimentul de riscofobie. Stirile despre marile
accidente rutiere, aviatice sau despre incendii au un impact mult mai mare dect informatiile
oficiale privitoare la dimensiunea unor riscuri: mbunatatire securitatii n circulatie, cresterea
sperantei de viata a populatiei, descoperiri moderne si inventii privitoare la stingerea incendiilor.

Sensibilizarea generala a populatiei a crescut datorita producerii unor mari accidente (accidente
aviatice, atac terorist). Acestea au condus pe linia gestionarii, a prevenirii riscurilor la nivel
macroec la o adevarata abundenta de legi, proceduri de autorizare, reglementari, aparitia de
norme de securitate, forme de control.
Astfel marile accidente din transportul feroviar, rutier, aerian au dus la aparitia unor acte
normative ce reglementeaza securitatea infrastructurii si a mijloacelor de transport. Catastrofele
naturale au determinat interventia publica prin elaborarea si punerea n aplicare a unor proiecte
de prevenire a acestora n zonele periclitate.
Interventia publica s-a facut simtita si n domeniul sanatatii (reactia n cazul virusului HIV, in
cazul TBC).
Se constata n ultimele decenii ca statul a preluat sarcini care n mod traditional reveneau
gestiunii riscului la nivel microec. Aceste interventii sunt vazute n general ca o manifestare a
cresterii rolului "statului providenta" avnd efecte benefice ct si negative.
Pe de-o parte o mare majoritate a indivizilor si a pers juridice a fost eliberata de o constrngere
de ordin material( de riscul traditional antreprenorial, de riscul de piata, acestea fiind actualmente
mutualizate de stat).
In plus, preluarea si gestionarea unor riscuri la nivel macroec prin instituirea obligativitatii
asigurarii unor riscuri au condus la umplerea unui gol existent n protectia mpotriva riscului;
vorbim de riscuri majore, n cazul lor anularea efectelor la nivel microec depasind posibilitatile
autoprotectiei sau asigurarii, societatile de asigurari evitndu-le sub pretextul ca nu sunt
asigurabile.
Pe de alta parte interventiile statului au un efect negativ notabil asupra gestiunii riscului la nivel
microec, efect generat de reglementarile privind securitatea si prevenirea riscului.
In primul rnd atunci cnd se produc accidente sau alte evenimente grave generatoare de pagube
la ag ec se constata ca atunci cnd sunt responsabili de producerea lor prin neglijenta acestia se
apara invocnd regulamente legale si sustinndu-si lipsa de raspundere prin faptul ca au respectat
acele reglementari legale.
Existenta acestor prevederi legale deseori imperfecte si obiectiv incomplete, prevad masuri de
securitate si prevenire a riscurilor facnd ca ag ec si n speta managementul de risc sa nu caute
noi masuri de ameliorare a riscurilor si sa nu investeasca n domeniu peste ceea ce impune actele
normative.
Faptul ca o serie de reglementari privind protectia n fata riscului, apar ca urmare a studiului si
analizei cauzalitatii si a mecanismelor unor riscuri deja produse, conduce la concluzia ca
gestiunea riscului la nivel macroec nu se poate limita doar la evitarea accidentelor ci trebuie sa
includa si gestiunea postaccidentala, avnd ca obiectiv principal ameliorarea masurilor si
proiectelor din acest domeniu. Investitiile aferente gestiunii postaccidentale a riscului sunt

appreciate ca fiind cel putin la fel de importante cu acelea ce vizeaza mbunatasirea

performantelor unitatii industriale.

3.3.2.Gestiunea riscului la nivel microeconomic

Agentii economici sunt supusi unor diferite riscuri care impiedica realizarea normala a
obiectivelor acestora. Protectia impotriva daunelor provocate de aceste riscuri constitue obiectul
gestiunii riscului la nivel microeconomic, plecndu-se de la prevenirea riscului si ajungndu-se la
limitarea consecintelor riscului deja produs.
Conceptul de gestiune a riscului a aparut pt prima data in deceniul 5 al secolului trecut, perioada
imediat urmatoare celui de-al 2 lea Razboi Mondial, marcata de crestere ec si inovatie tehnica,
in care au aparut noi mari riscuri, sau in care s-au agravat deja cele existente. Pna la acel
moment, asigurarea, la care se apela in mod empiric (nestiintific), era considerata singura
posibilitate de a face fata riscurilor. Fiecare intreprinzator avea o intelegere cu asiguratorul, de la
care cumpara un nr de contracte de asigurare, dintre cele puse la dispozitie de catre asigurator.
Acest raport obisnuit dintre intreprinderea de asigurari si asigurat si-a atins limitele in conditiile
aparitiei de noi riscuri si/sau a cresterii gravitatii celor deja existente, asiguratorii incepnd sa
abordeze problematica riscului in mod mai pragmatic. Acestia au inceput sa identifice riscurile la
care era supus fiecare ag ec in parte, sa stabileasca frecventa cu care s-au produs anumite riscuri
si sa evalueze gravitatea efectelor acestora, sa evalueze impactul acestor riscuri asupra
rezultatelor fin si binenteles sa caute masuri de protectie. S-au conturat tehnici de identificare a
riscurilor, au aparut masuri concrete de prevenire a riscurilor prin recomandari privind siguranta
n productie, n depozite si n comercializarea produselor, si n final decizii privind riscurile pe
care ntreprinderea doreste sau poate sa le asigure, respective n privinta riscurilor pe care
ntreprinderea si le asuma.
Dupa cum observa si profesorul Wayne Snider n 1955, nevoia practica de cercetare si gestiunea
riscului s-a raspndit foarte rapid, ntreprinderile responsabile cu asigurarile, ocupndu-se tot mai
mult de aceste aspecte. Domeniul de aplicare al gestiunii riscului este a riscurilor pure, crenduse astfel o diferentiere ntre riscurile pure si cele speculative.
Apoi s-a conturat un concept fundamental pt domeniul asigurarilor, cel de cost global al riscului.
Fiecarui risc asigurat n cazul fiecarui ag ec, i corespund 4 tipuri de costuri aflate n
interdependenta si care formeaza costul global:
- costul de prevenire
- costul primelor de asigurare
- costul pierderile neacoperite prin asigurare
- costul de gestiune al riscului.

Obiectivul principal al managementului riscului este optimizarea costului global al riscului,

acesta constnd n adoptarea deciziilor potrivite vis--vis de investitii pt prevenire riscurilor,
decizii potrivite privind transferul riscului n conditiile n care costul global sa devina ct mai
mic n comparatie cu protectia primita de la asigurator.
Gestiunea riscului reprezinta de fapt gestiunea costului global al riscului asigurabil sau nu, ntr-o
ntreprindere.
Managementul riscului reprezinta o abordare stiintifica a problematici riscurilor pure la care
sunt supusi indivizii sau organizatiile si n care asigurarea este privita numai ca fiind una dintre
modalitatile de protectie mpotriva acestor riscuri. Se pune accentul pe identificarea, evaluarea si
controlul riscului, prin protejarea activelor, veniturilor si personalului unei firme, cu maxim de
eficienta, la cost minim.
Procesul de management al riscului este constituit din 5 etape, cu caracter ciclic:
1. identificarea si evaluarea expunerii la daune
2. stabilirea fezabilitatii diferitelor tehnici de management
3. alegerea celor mai adecvate tehnici de management
4. implementarea acestora
5. monitorizarea procesului de management al riscului.
1. Identificarea si evaluarea expunerii la daune presupune identificarea obiectelor din patrimoniu
care sunt expuse la riscuri, identificarea riscurilor ce pot cauza pagube si comensurarea
eventualelor consecinte, care pot fi de mai multe feluri:
- consecinte fizice (prin modificarea aspectului, al formei obiectelor din patrimoniu)
- consecinte functionale (pierderea partiala sau totala a capacitatii de productie)
- consecinte financiare (se refera la riscuri ce presupun fonduri banesti pt acoperirea pagubelor
provocate).
Identificarea tipurilor de pagube se poate realiza pe mai multe cai:
- prin inspectia de risc se identifica si se evalueaza expunerile la daune n mod direct la fata
locului, confirmndu-se sau nu prezenta riscului semnalata prin alte metode.
- interviurile si chestionarele pt personalul ntreprinderii, de la toate nivelurile, n care se
cunoaste specificul activitatii.

- analiza documentelor financiar-contabile, a bilantului, pe baza caroraa se poate determina

pierderea potentiala n cazul ntreruperii activitatii la producerea unor riscuri
- diagramele de fluxuri tehnologice, din informatiile financiare, din care putem identifica
segmentele din ntreprindere n care producerea unor riscuri poate provoca daune.
- analiza portofoliului de daune, care presupune studierea frecventei si a gravitatii riscurilor
produse n trecut cu scopul previzionarii probabilitatii de producere a riscurilor si a pagubelor
viitoare.
Identificarea si evaluarea expunerii la daune conduce la o serie de concluzii privitoare la:
- mprejurarile care favorizeaza sau mpiedica producerea daunelor
- frecventa probabila de producere a diferitelor riscuri identificate
- valoarea probabila a respectivelor daune
- importanta comparativa a fiecarei expuneri la daune si ierarhizarea acestora din punctul de
vedere care impune o tratare diferentiata pe linia controlului si a finantarii riscului. Pot fi
identificate riscuri care au cea mai mare probabilitate de producere sau riscuri ce pot produce
cale mai mari daune.
2. Tehnicile de management se grupeaza n 2 modalitati:
a) controlul riscului- care presupune tehnici ca: evitarea expunerii la risc, prevenirea producerii
daunelor, limitarea daunelor, dispersia expunerii la risc
b) finantarea riscului- care presupune tehnici ca: retinerea riscului, transferul riscului, sau tehnici
mixte, care le mbina pe cele doua.
a) controlul riscului are n vedere actiuni ce vizeaza scaderea frecventei si a gravitatii
riscurilor, adica a daunelor propriu-zise, dar nu si a consecintellor financiare.
a.1. Evitarea expunerii la risc poate fi aplicata numai anumitor categorii de riscuri si implica
renumtarea la anumite activitati sau procese tehnologice cu grad ridicat de risc, n favoarea celor
cu risc scazut. Aceasta masura are limite deoarece ag ec nu pot renunta la anumite procese
tehnologice numai pt ca ele pot genera efecte negative, riscuri n general.
a.2.Prevenirea daunelor urmareste reducerea la minim a probabilitatii producerii daunelor, prin
analiza cauzelor ce pot determina aparitia lor. De exemplu pt a scadea probabilitatea producerii
incendiilor se poate actiona prin eliminarea surselor de foc deschis, mbunatatirea ventilatiei n
spatiile n care exista emanatii de gaze inflamabile, prin introducerea materiilor prime
neinflamabile.
a.3.Limitarea daunelor presupune diminuarea consecintelor riscurilor deja produse.

a.4.Dispersia expunerii la risc presupune reducerea dependentei ag ec de bunurile supuse

riscului prin:
- distributia riscului ntre unitati diferite care se poate realiza prin separarea bunurilor si a
proceselor tehnologice ale ntreprinderii n subunitati diferite,
- duplicarea n care se urmareste reproductia unor bunuri n scopul crearii unor reserve materiale
pt situatiile n care bunul ar fi distrus.
b) finantarea riscului are ca scop gasirea posibilitatilor de a acoperi pagube deja produse, aceasta
indifferent de actiunile de prevedere ce tin de controlul riscului. Desi aceasta metoda nu reduce
nici frecventa riscului, nici volumul daunelor, tehnicile sale reduc costul global al riscului si
contribuie la gasirea resurselor financiare pt acoperirea pagubelor. Aceste tehnici se
concretizeaza n:

- retinerea riscului (asumarea riscului)

- transferul riscului
- tehnici combinate.
b.1.Retinerea riscului poate fi de 2 feluri:
- planificata, este o decizie care are n vedere utilizarea propriilor resurse financiare pt acoperirea
pagubelor, n conditiile n care se apreciaza ca aceasta este modalitatea cea mai putin costisitoare.
- neplanificata, este un rezultat al necunoasterii riscului sau al inertiei n fata acestuia si se
bazeaza uneori pe resurse incerte, cum ar fi: participarea statului la acoperirea consecintelor
catastrofelor naturale, sau a eventualelor terte personae vinovate de producerea pagubelor.
Retinerea riscului, ca tehnica de finantare a acestuia, se dovedeste eficienta doare daca se refera
la expunerile la risc ce pot fi estimate cu o oarecare precizie si al caror volum de daune nu
depaseste un anume nivel suportabil pt ntreprinderea respectiva.
Retinerea riscului este aplicabila ntreprinderilor mari cu resurse financiare ce permit acoperirea
riscurilor asumate.
b.2. Transferul riscului se face de catre agentul economic, catre intreprinderile specializate in
gestiunea riscului. Managerii de risc ai intreprinderilor prefera tranferul efectelor financiare ale
producerii riscurilor ce afecteaza situatia financiara, catre asiguratori, in schimbul platii de prime
de asigurare. Asiguratorii, pe langa serviciul efectiv de protectie, ofera si servicii de calitate in
domeniul identificarii si preintampinarii manifestarii riscului.

b.3.Tehnicile combinate fac referire la deciziile mangerilor de a retine o parte a riscurilor ce pot
fi finantate de intreprindere, in paralel cu transferul altor riscuri catre asiguratori.
3.Alegerea celor mai indicate tehnici de management al riscului depinde de posibilitatea ag ec de
a retine riscul si de a acoperi pierderile, obiectivul fiind optimizarea costului global al riscului
tinnd cont si de restrictiile exterioare ntreprinderii.
De exemplu pt a obtine un credit, un ag ec poate fi obligat de banca sa ncheie o asigurare care sa
garanteze rambursarea sumei mprumutate.
Selectarea diferitelor tehnici de management este influentata si de anvergura si capacitatea
financiara a ag ec. Astfel, firmele mici si mijlocii nu pot retine riscuri dect de mica ntindere, ele
neavnd resurse financiare suficiente pt acoperirea unor pagube mari, ele fiind deci nevoite sa
apeleze la asigurare.
Intreprinderile mari au posibilitati financiare corespunzatoare, putnd retine o serie de riscuri
investind n sisteme de protectie relative scumpe. Si aici n selectia diferitelor tehnici de control
si finantare a riscului criteriul urmarit este optimizarea costului global al riscului (CGR).
Cu toate acestea insa, strategiile aplicate n managementul riscului de catre marile ntreprinderi
desi, au fost ilustrate de un studiu efectuat de cercetatorii din Europa. Managerii de risc au
tendinta de a repartiza riscurile si de a decide transferul lor catre societatile de asigurari, pentru
suportarea consecintelor eventualelor pierderi, de care ar fi responsabili n fata actionarilor.
Aceste decizii sunt luate n functie de frecventa si gravitatea riscurilor; pot fi luate 3 categ de
decizii:
1. n cazul riscurilor foarte frecvente si cu gravitate mica se realizeaza asumarea de catre
ntreprindere a acestor riscuri si se suporta din cheltuielile de exploatare curente.
2. n cazul riscurilor mai putin frecvente, dar cu gravitate, respective cost mai mare sunt
autoasigurate aceste riscuri n general prin constituirea unor rezerve adecvate.
3. pt riscurile nalte cu frecventa mica, dar grave, cu un cost unitar foarte ridicat, care pot sa
anuleze profitul sau pot sa conduca la faliment se decide transferal riscului catre societatea de
asigurari.
Cnd cheltuielile cu primele de asigurari depasesc un anumit nivel, managerul responsabil cu
asigurarile poate decide nfiintarea unei societati captive de asigurari. Societatii captive de
asigurari i se transfera partial sau total riscurile destinate asigurarii, pe care le disperseaza prin
reasigurare.
Chiar atunci cnd se nfiinteaza societati captive de asigurare, riscurile de tip catastrophic sunt n
continuare transferate societatilor de asigurari, care la rndul lor se reasigura. Cnd apare
posibilitatea evidenta ca ntreprinderea sa retina un risc ridicat, compartimentul de asigurari va

negocia cu asiguratul acceptarea unei fransize ceea ce va permite diminuarea primelor de

asigurare.
4.Implementarea tehnicilor de management a riscurilor - n momentul n care sunt alese, acestea
implica o serie de noi decizii. In situatia n care s-a hotart retinerea riscului, n ntreprindere
trebuie sa se decida daca se apeleaza la autoasigurare sau daca riscul ramne neacoperit,
eventuale pagube urmnd sa fie trecute la cheltuieli de exploatare.
Daca s-a optat pt autoasigurare trebuie sa se decida marimea si modul de constituire a
provizioanelor necesare. Pt situatia n care s-a optat pt asigurare ca tehnica de acoperire a
riscului, implementarea are loc prin decizii privitoare la alegerea asiguratorului cel mai potrivit
pt acoperirea riscului, si pt negocierea conditiilor contractuale cele mai atractive.
5. Monitorizarea procesului de management al riscului
Are n vedere urmarirea modalitatilor de aplicare a tehnicilor de management alese si verificarea
eficientei acestora prin compararea rezultatelor obtinute cu cele previzionate.
Procesul de monitorizare trebuie proiectat prin analogie cu sistemele cibernetice constituindu-se
o retea de tip feed-back care sa informeze permanent managerul asupra neconcordantelor dintre
efectele obtinute si cele scontate ale tehnicilor de management adoptate.
Datorita noilor factori generatori de risc (endogeni sau exogeni) pot fi identificate n permanenta
noi expuneri la risc ceea ce confera managerului de risc obligativitatea de a relua ntr-un process
ciclic pasii aplicarii tehnicilor de management, numai asa deciziile de corectare a tehnicilor
initial alese putand fi adaptate si implementate n timp util.

3.4. Aversiunea fata de risc. Transferul riscului si

valoarea adaugata in aigurari.
Aversiunea fata de risc a indivizilor sta la baza activitatii de asigurare, solicitarea unei protectii
mpotriva riscurilor fiind determinata de aceasta. Ideea comportamentului diferit al indivizilor
fata de risc a fost lansata n deceniul 5 al sec trecut de catre K. Arrow. El arata ca exista o
atitudine naturala de teama fata de risc dar si o preferinta fata de acesta.
Existenta asigurarilor atesta aversiunea fata de risc deci validitatea ipotezei, n timp ce jocurile
de noroc si alte actiuni speculative ar putea fi considerate drept dovezi ale preferintei fata de risc
n anumite circumstante.
Atitudinile fata de risc sunt grupate n functie de acceptarea jocului cu sanse egale, respectiv cu
probabilitate de cstig 50% si pierdere 50%. Atitudinea indivizilor fata de jocul cu sanse egale
poate releva 3 situatii comportamentale:
-aversiunea fata de risc

-neutralitate n fata riscului

-preferinta pt risc.
1. Aversiunea fata de risc: desi sansele de cstig sau de pierdere sunt egale, individul cu
aversiune fata de risc va refuza sa joace.
Aversiunea fata de risc este ipoteza de comportament fata de risc ce consta n a respinge orce
loterie n care speranta de cstig este nula. Aceasta nu nseamna ca individual nu va juca
niciodata. In conditiile n care sansele sunt favorabile (60% cstig, 40% pierdere) cstigul
probabil va precumpani n fata aversiunii fata de risc.
Din punct de vedere practic, o persoana cu aversiune fata de risc accepta sa plateasca o prima de
asigurare superioara riscului matematic mediu cu conditia de a fi eliberata de acel risc. De aceea
individul cu aversiune fata de risc reprezinta piata tinta pt asiguratori. Acestia vor fi dispusi sa
platesca prime de asigurare cu nivel profitabil pt asiguratori, n schimbul preluarii unui risc de
catre acestia.
2. Neutralitatea fata de risc se manifesta la indivizii care nu sunt interesati si nici nu tin cont de
riscurile la care sunt supusi; acestia i regasim printre clientii asigurarilor ntr-o foarte mica
masura.
3. Preferinta pt risc este caracterizata de acceptarea riscului chiar n conditiile n care sansele de
cstig sunt nefavorabile. Cu ct individual manifesta o riscofolie mai mare, cu att mai
nefavorabile sunt sansele pe care le accepta.
Majoritatea indivizilor manifesta aversiune fata de risc n diferite grade. De exemplu o persoana
detine un bun evaluat la 1 mld lei care este amenintat de probabilitatea de producere a unui risc,
n urma caruia exista o sansa de 20% ca bunul sa fie total afectat, restul de 80% fiind
posibilitatea ca bunul sa nu fie afectat de producerea riscului. Deci daca individual si asuma
singur riscul el poate spera, matematic vorbind, la o valoare de 800 mil lei. O soc de asigurari se
ofera sa asigure bunul respective cu o acoperire integrala, contra unei prime de asigurare de 40
mil. Individual n aceasta situatie va trebui sa platescaprima iar n caz de paguba totala soc i va
plati 1 mld lei. In acest caz averea ramasa individului va fi de 960 mil lei, indiferent daca riscul
se produce sau nu dar va avea n permanenta certitudinea ca detine un bun de 1 mld, daca riscul
nu se produce sau echivalentul banesc n cazul producerii daunei totale.
Asigurarea ofera individului sanse nefavorabile fata de retinerea riscului dar aduce n schimb o
scadere a acestuia. Daca nu se accepta asigurarea bunului, rezultatul mediu este o avere de 800
mil dar n plan real poate fi oricare n intervalul 0-1 mld. Acceptarea asigurarii garanteaza o
avere de 960 mil indiferent de ceea ce se ntmpla cu bunul asigurat.
Observatii:
1. Un individ cu aversiune fata de risc va accepta oferta asiguratorului, consimtnd la plata
primei de asigurare, realiznd o valoare medie de 960 mil.

2. O pers cu prefeinta fata de risc nu va accepta asigurarea att pt motivul ca asigurarea ofera
sanse nefavorabile ct si pt ca prezinta dorinta de a nfrunta riscul.
3. Pers care manifesta neutralitate n fata riscului vor respinge si ele asigurarea. Acestia sunt
indiferenti fata de risc si nu sunt interesati de transferal de risc ci de cstigul potential (40 mil).
Gradul de aversiune pt risc poate fi exprimat cu ajutorul conceptului de echivalent cert care
reprezinta suma pe care o persoana este gata sa o plateasca pt a se elibera de acel risc. Cu ct
suma este mai mare, cu att creste gradul de aversiune al respectivului individ.
Existenta gradelor de aversiune diferite pt riscuri exercita o influenta deosebita asupra activitatii
de asigurare. Aversiunea fata de risc determina pe asigurat sa fie dispusi sa plateacsa o prima mai
mare dect valoarea medie a pagubelor produse de respectivul risc pe care vor sa-l transfere.
Aceasta permite societatilor de asigurari sa functioneze ca ag ec profitabili deoarece primele
pretinse si ncasate de la asigurati le permit acoperirea pierderilor preluate, acoperind cheltuielile
proprii de functionare si pe lnga acestea si obtinerea de profit.
Persoanele cu aversiune fata de risc sunt dispuse sa cheltuiasca o parte din resursele lor n scopul
de a reduce consecintele posibilitatii producerii riscului, ceea ce constituie motivul contractului
de asigurare si creeaza posibilitatea existentei si dezvoltarii activitatii de asigurare.
Din studiile nteprinse pt aprecierea gradului de aversiune fata de risc se desprinde concluzia ca
acesta depinde si de buna-starea individului, acesta scade pe masura ce individul este mai bogat.
In schimb o persoana relative saraca are tendinta de a-si canalize disponibilitatile banesti spre
cumpararea contractelor de asigurare, mai degraba dect investirea n alte active financiare cu
grad de risc mai ridicat.

Transferul riscului n asigurari

Att persoanele fizice ct si cele juridice, au la dispozitie multiple posibilitati de transfer al
riscului, una dintre cele mai importante fiind transferul riscului asupra societatilor de asigurari.
Transferul riscului se poate face prin intermediul instrumentelor financiare si sociale.
Instrumentele financiare sunt utilizate pe 4 piete:
- pe piata cu numerar
- pe piata la termen
- pe pietele optionale
- pe pietele futures.

Instrumentele sociale de transfer sunt reprezentate n general de asigurare, alaturi nsa de care
tot ca astfel de instrumente sunt si societatile pe actiuni, cluburile de investitii, investitia statului
si chiar contractele.
Societatile pe actiuni ca si n cazul altor tipuri de ntreprinderi resimt riscurile care ameninta
fondurile proprii. Riscurile sunt transferate asupra actionarilor care le suporta n final, ei putnd
chiar pierde sumele investite n actiuni.
Cluburile de investitii sunt grupuri investitionale care iau decizii commune de investire. Cnd se
adopta decizia de a investi fiecare membru al clubului mparte cu ceilalti membrii consecintele
financiare ale riscurilor legate de investitia preconizata. Vorbim mai curnd de o mpartire a
riscurilor, dectde un transfer, dar la nivel macroeconomic cluburile pot fi percepute ca
instrumente de transfer ale riscului.
Statul n planul mai larg al investitiei sale n viata economico-sociala, coordoneaza o ntreaga
panoplie (o colectie de masuri) de instrumente de partajare sau transfer al riscului cum ar fi:
asigurarile de sanatate; asigurarile de somaj sau indemnizatiile, platile de la buget n cazul
catastrofelor naturale.
Contractele sunt instrumente de transfer de risc, deoarece atunci cnd doresc sa ncheie un
contract, partile pot avea ca motivatii si dorinta de a transfera asupra altcuiva un risc, n totalitate
sau n parte. De exemplu o ntreprindere de difuzare a presei prevede n contractul ncheiat cu
furnizorii returnarea gazetelor nevndute, deoarece ntreprinderea nu ar acoperi singura acest risc
si nici nu are instrumente alternative de transfer de risc, cum ar fi de exemplu o polita de
asigurare.
Contractele de asigurare sunt instrumente caracteristice pt transferul de risc.

Asigurarea ca instrument de transfer al riscului

Pt agentii economici care au de ales ntre retinerea riscului, autofinantare, alte instrumente de
transfer de risc si asigurare, si care beneficiaza si de instrumentele transferului de risc financiar,
asigurarea prezinta o serie de avantaje:
1. este preferata de managerii ntreprinderilor n virtutea aversiunii lor fata de risc. Ei doresc sa
transfere riscul societatii de asigurtri, risc ce poate afecta indicatorii financiari de a caror evolutie
raspund n fata actionarilor.
2. evita riscul unei capitalizari insuficiente si al unei crize de lichiditati, adica retinerea sau
autoasigurarea unor riscuri n special a riscurilor catastrofice, pot determina cnd se produc,
pagube grave cu efecte puternice si de durata asupra nivelului fondurilor proprii. Lipsa acoperirii
unor astfel de riscuri diminueaza valoarea actuala a fluxurilor de trezorerie disponibila, deoarece
costul mediu ponderat al capitalului propriu creste n perspectiva eventualei insolvabilitati a
firmei.

Din teoria financiara a firmei, autoasigurarea riscurilor majore mareste probabilitatea ca firma sa
se finanteze n conditii nefavorabile dupa producerea unei daune grave, scaznd astfel valoarea
firmei din punct de vedere al actionarilor.
3. asigurarea ofera servicii n domeniul evaluarii riscului, al prevenirii si al lichidarii daunelor.
Datorita specificului de activitate societatile de asigurari au capacitatea de a oferi asemenea
servicii la un cost competitiv. Identificarea si evaluarea riscurilor sunt realizate mai performant
de societatile de asigurari, dect de catre firme prin forte proprii, aici important fiind factorul
experienta.
si n domeniul riscurilor a caror producere antreneaza raspunderea civila a firmei vinovate de
producerea pagubelor, societatile de asigurari ofera servicii competitive n lichidarea pagubelor
n procesele civile.
Ex o firma de alpinism utilitar are un contract de spalare a geamurilor ntr-o cladire destinata
birourilor; pagubele produse de catre alpinisti (spargerea geamurilor din neatentie, sau a placilor
exterioare) sunt despagubite de catre societatea de asigurari cu care firma de alpinism are
incheiata o asigurare de raspundere civila.
4. se poate antrena un efect de mediere fiscala daca firma apeleaza la autoasigurarea riscurilor, ea
folosind rezervele constituite n firma, care nu sunt deductibile ca si cheltuieli la impozitarea
veniturilor, n timp ce primele de asigurare sunt tratate ca si cheltuieli deductibile, diminundu-se
astfel profitul impozabil.
Firma care cumpara o asigurare beneficiaza de un avantaj fiscal, ceea ce creeaza un efect de
mediere fiscala.
Aceste avantaje influenteaza pozitiv cererea de asigurare din partea firmelor, dar exista si factori
negativi care influenteaza procesul de transfer al riscului catre asigurator, afectnd astfel oferta
de asigurare de pe piata. Astfel, concurenta de pe piata asigurarilor scade cu mult riscurile ce
trebuie asigurate fiind ori foarte ridicate, ori foarte specializate. In aceste cazuri, marimea
fondurilor proprii asiguratorului necesare creste, scaznd astfel nr de societati de asigurari ce se
antreneaza n asigurarea unor astfel de riscuri, si reducndu-se astfel concurenta n domeniu.
In lipsa concurentei, tarifele de asigurari pot creste, putnd determina un cost ridicat al asigurarii
si o anumita retinere din partea ag ec. In acelasi timp, marimea riscurilor transferabile, mai ales
n cazul marilor firme, atinge limita capacitatii pietei asigurarilor. De exemplu, riscul de
dezvoltare (raspunderea civila a firmei pt efectele negative ce decurg din utilizarea produselor
sale) pt care sumele asigurate sunt foarte mari, este absolute imposibil a se obtine o acoperire
mai mare de 1 miliard de dolari de la asigurator.
Asigurarea are un rol bine determinat printre elementele de transfer ale riscului. Pozitia sa n
ansamblul acestora nu este inflexibila, ea fiind supusa unor diverse influente. Evolutia
asigurarilor va fi determinata de mutualitatile prezente si viitoare privitoare la:
- limitele garantiilor solicitate de asigurati (sunt n crestere)

- conditiile de asigurare
- aparitia si dezvoltarea unor noi tehnici de asigurare.

Aspecte specifice ale valorii adaugate n asigurari

Asigurarea constituie o activitate prestatoare de sarvicii, deoarece furnizeaza bunuri nemateriale,
ce nu pot fi stocate. Serviciul traditional oferit de asigurator este protectia n schimbul unei prime
de asigurare, care protectie apare sub forma unor indemnizatii banesti la momentul producerii
evenimentului asigurat cu consecinte nefavorabile.
Tranzactiile n asigurari nu propun plata unei sume de bani contra livrarii unui bun de consum, ci
o plata n bani contra unei alte plati posibile de bani n viitor.
Din acest punct de vedere contractul de asigurare difera de cel oferit de banci, unde se propune
plata unei sume de bani n viitor, contra unei sume de bani depusa n present. Asigurarea nsa
propune un schimb ntre o suma platita n present pt promisiunea unei sume platibile n viitor,
numai n conditiile producerii unui anumit eveniment.
In spatele acestui schimb sta un transfer de risc cu consecinte benefice pt asigurat si asigurator,
cu consecinte benefice pt ntreaga economie.

Valoarea adaugata din asigurari este tocmai n efectele favorabile ce se manifesta asupra
bunastarii individului si a ntregii ec. Efectele benefice ale transferului riscului n asigurari se
produc n 3 directii asupra indivizilor si economiei:
1. asigurarea permite transferul riscului catre persoanele juridice specializate care l pot gestiona
mai bine
2. mutualizarea si diseminarea riscurilor permite reducerea relativa a consecintelor lor asupra
fiecarui individ
3. existenta asigurarilor permite indivizilor si ag ec sa adopte decizii mai riscante dar totodata n
medie mai rentabile (constructia spatiilor pt birouri sub forma giganticilor zgrie-nori)
Agregnd consecintele celor 3 directii obtinem un effect de impulsionare a cresterii ec, de
ameliorare a bunastarii generale.

Valoarea adaugata n asigurari este data de serviciile pe care le presteaza n favoarea asiguratilor
si care pot fi clasificate sub raportul efectelor lor n 2 categorii:

1. servicii prin care asiguratii sunt ajutati n definirea riscurilor si n masurarea posibilitatilor de
prevenire a lor, inducnd astfel un effect pozitiv asupra bunastarii asiguratilor
2. serviciile care prin plata indemnizatiilor la producerea evenimentului asigurat aduc un
beneficiu asiguratului datorita faptului ca reduce variabilitatea bunastarii acestuia si deci si a
consumului sau. Si n cazul ag ec efectul benefic este acelasi pt ca aversiunea lor fata de risc este
n fapt tot o aversiune fata de variatia aleatorie a patrimoniului lor.
Adevarata valoare adaugata consta n serviciile cu caracter tehnic privind lichidarea daunelor
si gestiunea financiara. Aceasta este afectata att n beneficial asiguratorului, caruia I se
fructifica disponibilitatile banesti n conditii optime, ct si n beneficial asiguratorului care
realizeaza venituri financiate consistente din investitiile pe care le face.
Serviciile traditionale prin care se creeaza valoarea adaugata n asigurari sunt acelea prin care se
face plata unei indemnizatii banesti n cazul producerii unui anumit eveniment. In present, pt a
mari valoarea adaugata a ofertei lor, asiguratorii propun noi servicii care se adauga prestatiei
clasice sau chiar o nlocuiesc, astfel trecndu-se de la o atitudine traditionalista axata pe tehnici
specifice si pe produsul de asigurare, la o atitudine orientata spre oferirea de servicii specifice, n
care produsul de baza (garantia) este numai una din componentele oferite.
Oferta de noi servicii sau complementare asigurarii, ca tendinta pe plan mondial are loc n
conditiile n care asiguratorii utilizeaza sisteme informationale din ce n ce mai performante.
Acestea permit nmagazinarea si corelarea tuturor informatiilor de care dispune o societate de
asigurari n legatura cu clientii noi. Se trece astfel de la gestionarea riscurilor acoperite, la
gestionarea pe individ asigurat, n conditiile sale specifice de mediu ec si social.
Ca urmare, o mare parte a valorii adaugate la asigurator consta n posibilitatea de a analiza
situatia completa si nevoia de asigurare a clientilor sai. In plus, globalizarea raporturilor cu
asiguratii conduce n final, prin fidelizarea clientilor, la discriminarea riscurilor si la reducerea
costurilor de gestiune a portofoliului de asigurari.
Societatile de asigurari din tarile cu economie avansata propun noi servicii, care completeaza sau
nlocuiesc indemnizatiile banesti traditionale si a caror valoare adaugata suplimentara conduce la
cresterea interesului pt asigurari. Astfel de servicii sunt spre exemplu oferite asiguratilor ale caror
locuinte au suferit pagube n urma producerii unor riscuri de inundatii. Aici asiguratorul ofera 2
optiuni:
a) plateste indemnizatia pt repararea locuintei conform contractului
b) ia asupra sa efectuarea reparatiilor necesare prin angajarea unui constructor agreatde
societatea de asigurari, bine-nteles la un pret negociat mai mic dect valoarea de la punctual a)
Alte servicii noi sunt oferite prin contracte separate cum sunt de exemplu cele de protectie civila
juridica prin care asiguratii beneficiaza de asistenta juridica n cazul litigiilor pe care asiguratul
le-ar avea de solutionat n perioada de valabilitate a asigurarii.

Serviciile distincte de cele clasice de asigurare au n vedere si societatile de asistenta care s-au
dezvoltat n ultimele 2 decenii. Acestea ofera spre exemplu: supravegherea bolnavilor,
supravegherea permanenta prin sisteme tehnice a copiilor persoanelor nvrsta ramase singure la
domiciliul asiguratului, aceste societati intervin rapid n cazul n care sesizeaza probleme n
cazul celor supravegheati.
Aprecierea valorii adaugate a acestor servicii variaza de la asigurat la asigurat. In exemplul de
mai sus (riscul de inundatii) asiguratul poate prefera sa ncredinteze personal reparatia imobilului
unei firme cunoscute de el sau poate prefera sa-si efectueze singur reparatia la un cost mai mic
dect indemnizatia primita de la asigurator.
Valoarea adaugata a noilor servicii poate fi privita si din punctul de vedere al asiguratorului, ca
un beneficiu sau o crestere a bunastarii sale n virtutea acceptarii primirii riscului. Valoarea
adaugata n acest caz poate aparea ca o crestere a cifrei de afaceri sau ca o descrestere a
cheltuielilor lui legate de achizitia si administrarea portofoliului de asigurari, precum si a
sumelor platite pt lichidarea daunelor.
Nu exista nsa metode precise de evaluare a valorii adaugate la asigurat si asigurator, dar o
anumita apreciere poate fi facuta prin comparatia cu alte costuri. De exemplu: daca o polita de
avarii auto (CASCO) prevede si punerea la dispozitia asiguratului a unui alt autovehicul pe
perioada efectuarii reparatiilor la autovehiculul asigurat, valoarea adaugata a acestui serviciu este
evidenta pt asigurat. Evaluarea ei se poate face prin comparatie cu sumele pe care asiguratul ar
trebui sa le plateasca pt nchirierea automobilului respective pt aceeasi persoana.
Pt asigurator practicarea acestui serviciu nseamna ncasari, o valoare adaugata suplimentara n
conditiile unui cost redus. Costul aditional poate fi limitat att datorita mutualizarii riscurilor
(daca un nr mare de clienti achizitioneaza respective polita) ct si datorita posibilitatii negocierii
unui pret redus cu firmele ce nchiriaza automobile.
si repararea n natura a prejudiciilor poate genera valoare adaugata pt societatile de asigurari.
Astfel, n plan ec se percepe o scadere a cheltuielilor asiguratorului, el putnd obtine un pret mai
mic de la firma specializata cu care socitatea de asigurari colaboreaza.
In planul relatiilor cu clientii se urmareste atragerea unor noi categorii concomitent cu
permanentizarea celor deja existenti, consolidndu-se astfel si imaginea pe piata a societatii.
Existenta unei valori adaugate, a unor noi servicii pt asigurat alaturi de efectele benefice asupra
acestuia sunt demonstrate si de cresterea cererii pt astfel de servicii.
Limitele asigurabilitatii riscurilor
Unele riscuri sunt acceptate de societatile de asigurari si pot fi cuprinse n contacte, pe cnd
altele sunt considerate neasigurabile. Pt acestea din urma, asiguratorul nu ncheie contract, sau
daca vorbim de asigurarile tip multirisc, se face mentiunea expresa a excluderii lor din asigurare.

Limitele asigurabilitatii riscurilor sunt definite drept "frontierele economice, psihologice si fizice
ale asigurarilor".
Principalele motive pt care unele riscuri nu sunt asigurate, iar altele sunt acoperite prin
intermediul unor mecanisme publice (asigurarile sociale, indemnizatiile pt catastrofe) sunt:
-antiselectia
-riscul moral
-marimea daunelor
-probabilitatea prea mica sau prea mare de producere a riscului.
In literatura de specialitate, se apreciaza ca asigurabilitatea unui risc depinde de un nr mare de
caracteristici obiective. Pt ca un risc sa fie asigurabil, el trebuie:
1. sa aiba un caracter aleator, motiv pt care un eveniment sigur sau unul deja produs nu se
asigura
2. sa fie supus observarii statistice - asigurabilitatea riscului depinde de marimea daunelor
posibile la producerea lui. Exista un indicator statistic numit dauna potentiala maxima care, daca
depaseste capacitatea de acoperire a pietei, respectivul risc devine neasigurabil, cel putin n
conditiile obisnuite ale transferului riscului, adica prin asigurarea directa si reasigurare.
3. riscul sa nu aiba probabilitatea de realizare prea ridicata - pt decizia de a prelua sau nu n
asigurare un risc este importanta si marimea daunei medii per sinistru. Din punct de vedere al
asiguratorului, trebuie evitate riscurile ce produc pagube medii ridicate, care pun si ele problema
capacitatii de acoperire. De asemenea, se exclud din asigurare riscurile neimportante cu prime
foarte mici, deoarece preluarea lor genereaza costuri ce nu pot fi acoperite din primele ncasate.
4. nu sunt considerate asigurabile nici riscurile cu frecventa foarte mica de producere, pt care
legea numerelor mari nu functioneaza, astfel neputndu-se calcula indicatorii ce stau la baza
stabilirii cuantumului primei si a sumei asigurate.
Prima tarifara se stabileste pe baza primei pure care rezulta din calcule actuariale (legea nr mari),
dar care trebuie totodata sa fie si adaptata la capacitatea contributiva a asiguratilor. Daca prima
tarifara este mult peste cea pura, datorita unor adaosuri foarte mari, nu se va realiza raportul
optim ntre cererea si oferta de asigurare si astfel riscul va deveni neasigurabil.
Totusi exista si rare exceptii n care sunt preluate n asigurare riscuri cu frecventa foarte mica de
producere. De exemplu, se practica asigurari spatiale (pt nave, sateliti) chiar daca nu exista un
istoric ndelungat al experientei si al riscului n acest domeniu.
5. Natura exogena a riscului determina asigurabilitatea acestuia, adica n cazul n care riscul
este exogen (pers supusa riscului nu poate influenta nici frecventa de producere, nici valoarea

daunelor) riscul respectiv este mai usor de acceptat n asigurare dect un risc endogen a carui
manifestare depinde de comportamentul asiguratului.
6. Existenta si stabilitatea unui cadru de reglementari legale, fiscale sau de jurisprudenta este
necesara pt a consimti un risc asigurabil sau nu n orice societate. Unele riscuri nu sunt asigurate
sau sunt asigurate n limite foarte restrnse deoarece mediul reglementarilor ste ambigu, ceea ce
face interpretabile clauzele contractuale n functie de interesele asiguratului sau ale
asiguratorului.
Asigurabilitatea nu are limite absolute, granita dintre riscurile asigurabile si cele neasigurabile
nedepinznd numai de considerente de ordin tehnic si financiar, ci si de considerente de ordin
social sau moral. Numeroase riscuri, alte dati excluse din asigurare sunt n prezent asigurate,
unele chiar sub forma obligatorie, pe cnd altele care sunt asigurabile d p d v tehnic sunt excluse
din contractele de asigurari. In primul caz vorbim de riscuri care nu sunt asigurate n mod
spontan, dar a caror asigurare a fost inclusa de puterea publica n virtutea unor interese generale.
A aparut astfel asigurarea obligatorie de raspundere civila auto, de raspundere civila profesionala
a medicilor, a farmacistilor.
In cel de-al doilea caz, se urmareste ca asigurarea sa nu fie utilizata n scopuri contrare
exigentelor morale si sociale. Este interzisa deci asigurarea consecintelor penale, ale efectuarii
unei actiuni defectuoase, chiar si a acelora ce rezulta din simple contraventii provocate de
neglijenta.
Pe de alta parte, este unanim acceptat ca un risc este asigurabil cnd este supus Legii numerelor
mari si observarii statistice, nsa n practica exista numeroase exemple care contravin acestor
conditii.
Un risc este deci asigurabil cnd o suma de asigurati accepta sa semneze un anumit tip de
contract. Acceptarea sau nu a unui risc depinde n final de nivelul primei pe care asiguratorul o
pretinde, iar potentialul asigurat accepta sa o plateasca.
Faptul ca unele riscuri nu sunt asigurabile sau sunt asigurabile, dar n conditii tarifare speciale,
are la baza o serie de cauze majore:
- exista riscul moral care determina o crestere substantiala a primei si face asigurarea neatractiva.
De ex., nu se ncheie asigurari pt riscul de performante slabe ale unui manager.
- imposibilitatea de a comensura pierderea suferita. Astfel nu se asigura fericirea conjugala sau
satisfactia profesionala.
- asigurabilitatea este influentata de existenta fenomenului de antiselectie, unii asigurati
dispunnd de o informatie privata asupra riscului. Va rezulta o crestere a sinistralitatii. De ex a nr
de decese care va conduce la o crestere a primelor, astfel nct asiguratii sanatosi nu se vor mai
asigura, ceea ce conduce din nou la cresterea primelor platite de catre cei ramasi n asigurare. In
final, soc ramne cu putini clienti majoritatea bolnavi pt care aceasta va plati mai mult ca sigur
sumele asigurate ntr-un timp scurt, ajungnd la faliment sau retragerea de pe piata.

- evolutia dinamica a riscului, pragurile de asigurabilitate pe care asiguratorul trebuie sa le

evalueze permanent, au n vedere riscuri existente dar n curs de amplificare, mai ales riscuri nou
aparute