Asigurari Si Reasigurari PDF

ŢÎRLEA MARIANA RODICA
ASIGURĂRI ŞI
REASIGURĂRI
-Manual de studiu individual-
Cluj-Napoca
2017
ŢÎRLEA MARIANA RODICA
ASIGURĂRI ŞI
REASIGURĂRI
-Manual de studiu individual-
COPYRIGHT C 2017
Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate autorilor
Reproducerea oricărei părţi din această lucrare fără acceptul autorilor este ilegală
şi se sancţionează conform legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe
2
CUPRINS
INTRODUCERE 7
MODULUI I
Unitatea de învăţare 1
CADRUL CONCEPTUAL SPECIFIC DISCIPLINEI DE ASIGURĂRI ŞI
REASIGURĂRI 12
Cuprins:
1.1. Introducere 12
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 12
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare 13
1.3.1. Conceptul de asigurare în literatura de specialitate 13
1.3.2. Conceptul de asigurare din perspective juridică 17
1.3.3. Conceptul de asigurare din perspectiva financiară 18
1.3.4. Conceptul de asigurare din perspective economică 20
1.4. Îndrumător pentru autoverificare 23
Bibliografie
LEGISLAŢIA ÎN DOMENIU ŞI PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA 27
ASIGURĂRILOR ŞI A REASIGURĂRILOR
Cuprins:
2.1. Introducere 27
2.3.1 Principiile care stau la baza asigurărilor 28
2.3.2 Principii care stau la baza reasigurărilor 32
2.3.3 Lege nr. 136/1995 din 29/12/1995 privind asigurarile si reasigurarile în 34
România
2.3.4 Evolutia cadrului legal care reglementează asigurările şi reasigurările 38
Bibliografie
Unitatea de învăţare 3 45
PIAŢA ASIGURĂRILOR ÎN ROMÂNIA. CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR.
Cuprins:
3.1. Introducere 45
3.3.1. Evoluţia pieţei asigurărilor în România 47
3.3.2. Evoluţia cadrului legal al asigurărilor în România 49
3.3.3. Funcţiile asigurărilor 53
3.3.4. Funcţiile reasigurărilor 56
3.3.4. Clasificarea asigurărilor 58
Bibliografie
3
CONTRACTUL DE ASIGURARE 67
Cuprins:
4.1. Introducere 67
4.3.1 Elementele tehnice ale contractului de asigurare 68
4.3.2 Contractul de asigurare. 76
Bibliografie 83
Temă de control. Modulul I. 84
Bibliografie
MODULUL II
ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ
85
Cuprins:
5.1. Introducere 85
5.3.1 Asigurarea de raspundere civila 86
5.3.2 Asigurarea de raspundere civila din perspectiva legii asigurărilor şi
reasigurărilor 88
5.3.3 Asigurarea de răspundere civilă obligatorie 90
Bibliografie
ASIGURĂRI DE BUNURI
Cuprins:
6.1. Introducere 94
6.3.1. Legislaţia învigoare privind asigurarea de bunuri 95
6.3.2 Elemente tehnice ale asigurărilor de bunuri 99
6.3.3. Tipuri de poliţe 100
Bibliografie
106
4
ASIGURĂRI DE LOCIUNŢE
Cuprins:
7.1. Introducere 106
7.3.1. Asigurarea clădirilor, a altor construcţii şi a conţinutului lor pt pagube 107
produse în incendiu şi alte calamităţi
7.3.2 Contractul pentru contractul de locuinte 111
Temă de control – Modulul II. 113
Bibliografie
MODULUI III
ASIGURĂRI DE PERSOANE
Cuprins:
8.3.1. Asigurarea de persoane 120
8.3.2. Clasificarea sigurărilor de persoane 121
Bibliografie

ASIGURAREA DE VIAŢĂ PROPORŢIONALĂ ŞI NEPROPORŢIONALĂ
125
Cuprins:
9.3. Conţinutul unităţii de învăţare: 126
9.3.1. Aspecte generale ale asigurărilor de viaţă 126
9.3.2. Clasificarea asigurărilor de viaţă 127
9.3.3. Asigurări de viaţă neproporţionale cu capitalizare 127
9.3.4. Asigurări de viaţă proportionale fără capitalizare 131
9.4. Îndrumar pentru autoverificare 133
9.1. Introducere

RISCURILE ASIGURĂRILOR ŞI MANAGEMENTUL RISCURILOR
Cuprins:
10..2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 136
10.3.1. Aspecte generale privind riscul în asigurări. 137
5
10.3.2. Aspecte specifice privind riscurile 138
Bibliografie

REASIGURĂRI
Cuprins: 146
11..2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 146
11.3.1. Aspecte generale privind reasigurările. 147
10.3.2. Aspecte specifice privind reasigurările 148
Bibliografie
MANAGEMENTUL SOCIETĂŢILOR DE ASIGURARE SI RĂSPUNSUL 155
ACESTORA LA RISC
Cuprins:
12.3.1. Managementul riscului
12.3.2. Administrarea riscurilor 156
12.3.3. Tipuri de risc şi riscul în asigurări 157
Temă de control – Modulul III 171
Răspunsuri la textele de evaluare/autoevaluare
Bibliografie 172
6
INTRODUCERE
Disciplina de ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI, este înscrisă în planul de învăţământ

în cadrul disciplinelor cu caracter teoretic şi aplicativ ca urmare a faptului că vizează atât
asigurările şi reasigurările pentu persoanele fizice cât şi pentru persoanele juridice.
Împortanţa disciplinei rezultă din faptul că asigurările şi reasigurările se constituie într-un
domeniu complex, a carui sferă de cuprindere vizează: asigurările sociale de stat, asistenţa
socială, asigurările sociale pentru sănătate, asigurările pentru şomaj,asigurările de persoane,
asgurările de bunuri, asigurile de răspundere civilă precum şi reasigurările şi asigurările
externe.
Lucrarea este structurată pe unsprezece unităţi de învăţare, în cadrul cărora sunt
prezentate aspecte legte de legislaţia în vigoare, notiuni şi concepte teoretice specifice
asigurărilor şi reasigurărilor, astfel:
1. Unitatea de învățare 1 . Cadrul conceptual specific disciplinei de Asigurări şi reasigurări.
2. Unitatea de învățare 2. Legislaţia în domeniu şi principiile care stau la baza asigurărilor şi
reasigurărilor.;
3. Unitatea de învățare 3. Piaţa asigurărilor în Romania. Clasificarea asigurărilor.
4. Unitatea de învățare 4. Contractul de asigurare.
5. Unitatea de învățare 5. Asigurarea de răspundere civilă.
6. Unitatea de învățare 6. Asigurarea bunurilor.
7. Unitatea de învăţare 7. Asigurarea locuinţelor;
8. Unitatea de învățare 8. Asigurări de persoane.
9. Unitatea de învățare 9. Asigurarea proporţională şi neproporţională.
10. Unitatea de învățare 10. Riscurile asigurărilor şi managementulul riscului.
11. Unitatea de învățare 11. Reasigurări.
12. Unitatea de învăţare 12. Managementul societăţilor de asigurare şi reasigurare si
răspunsul acestora la risc.
Am încercat să surprindem elementele esenţiale şi fundamentale teoretice şi practice, în
contextul prezent şi în cadrul legal în care se desfăşoară piaţa asigurărilor şi reasigurărilor .
Ponind de la opiniile din literatura de specialitate în acest domeniu, am avut în vedere
şi am pus accent pe noţiuni şi concepte teoretice, specifice asigurărilor şi reasigurărilor, cum
ar fi conceptul de asigurare, reasigurare, concepte de o importaţă deosebită pentru societate.
Obiectivele cursului
Prezentul curs îşi propune să prezinte studenţilor aspecte teoretice şi practice privind
activitatea de asigurări şi reasigurări, pornind de la noţiunile şi conceptele cu care operează
această disciplină, identificarea, evaluarea si gestionarea principalelor categorii de concepte din
domeniul asigurărilor, al reasigurărilor precum şi al riscurilor cu care se confrunta societăţile de
asigurari în contextul actual.
Parcurgând această disciplină studenţii îşi vor putea însuşi concepte specifice
asigurărilor şi reasigurărilor, funcţiile asigurărilor şi reasigurărilor, politici şi reglementări în
vigoare privind problematica societăţilor de asigurare şi reasigurare; aspecte economice şi
juridice ale contractului de asigurare; tipuri de asigurări financiare; tipuri de asigurări de
răspundere civilă; asigurarea bunurilor; asigurări de persoane; asigurarea proporţională şi
neproporţională; aspecte economice şi juridice ale contractului de reasigurare; necesitatea şi
formele de manifestare ale reasigurărilor; riscurile reasigurărilor managementul societăţilor
de asigurare şi reasigurare şi răspunsul acestora la risc.
7
Competenţe conferite:
După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale şi
specifice:
1. Competenţe generale se vor concretiza în:
Cunoaşterea şi înţelegerea noţiunilor specifice disciplinei de asigurări şi reasigurări:

- daună;
- dispersia riscului;
- asigurare;
- autoasigurare;
- coasigurare;
- reasigurare;
- prima de asigurare;
- riscuri financiare;
- răspunderea civilă;
- riscul reasigurării.
2. Competenţe specifice:
- explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum şi a conţinuturilor
teoretice şi practice ale disciplinei
a. Cognitive:
- asigurări privind riscul financiar;
- elementele tehnice ale asigurărilor;
- elementele tehnice ale reasigurărilor;
- riscul de faliment al societăţilor de asigurare;
- managementul societăţilor de asigurări;
- contractul de asigurare;
- contractul de reasigurare.
b. Tehnice/profesionale:
- cunoaşterea cât mai detaliată a instrumentelor si tehnicilor folosite de societăţile de asigurări
şi reasigurări;
- cunoaşterea cât mai detaliată a instrumentelor si tehnicilor folosite de societătile de asigurări
şi reasigurări pentru gestionarea riscurilor In asigurări;
- analize comparative ale produselor;
- practica societăţilor de asigurări şi reasigurări ;
c. Atitudinal-valorice:
- participarea la propria dezvoltare profesională.
- valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial în activităţile domeniului de asigurări
şi reasigurări;
- angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane din domeniul societăţilor de asigurări şi
reasigurări;
- promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice din domeniul societăţilor de
asigurări şi reasigurări;
- insusirea unor tehnci şi metode de asigurări şi reasigurări;
- dezvoltarea aptitudinilor studenţilor pentru a lua decizii corecte in condiţii de certitudine şi
8
incertitudine în domeniul asigurărilor şi al reasigurărilor;
- instrumental aplicative :
-studii de caz
-referate
-caiete de seminar
1. Cunoaştere şi înţelegere:
 identificarea de termeni, concepte, relaţii, procese, perceperea unor relaţii şi
conexiuni în cadrul interdisciplinar economic;
 utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul din domeniul
asigurărilor şi alreasigurărilor;
 definirea şi nominalizarea de concepte ce apar în din domeniul asigurărilor şi
alreasigurărilor;
 capacitatea de adaptare la noi situaţii apărute pe parcursul activităţii de asigurări şi
reasigurări.
2. Explicare şi interpretare:
 explicarea şi interpretarea unor idei, concept,procese, precum şi a conţinuturilor
teoretice şi practice ale disciplinei;
 generalizarea, particularizarea, integrarea unor domenii economice în domeniul
asigurărilor şi alreasigurărilor;
 realizarea de conexiuni între elementele funcţiilor asigurărilor şi alreasigurărilor;
 argumentarea unor enunţuri în faţa partenerilor de afaceri, anagajaţilor din
domeniul asigurărilor şi alreasigurărilor;
 capacitatea de organizare şi planificare a activitatii de asigurări şi reasigurări;
 capactitatea de analiză şi sinteză îmn procesul de luare a deciziilor in asigurări şi
reasigurări.
3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice

specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare practică
in domeniul financiar bancar)
 relaţionări între elementele ce caracterizează activităţile de management financiar şi
management bancar;;
 descrierea activitătilor bancare, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii de
management bancar;
 capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul cursului;
 abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul managementului financiar bancar;
4. Atitudinale :
 reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a răspunde la
întrebările clienţilor societăţilor de asigurare şi reasigurare;
 implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina management financiar;
 acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc. conform
legislaţiei în vigoare pe problematica asigurărilor;
 capacitatea de a avea un comportament etic în faţa partenerilor de afaceri,
angajaţilor;
 capacitatea de a aprecia diversitatea şi multiculturalitatea analizei stării financiare a
clientilor;
9
 abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii, cum ar fi evaluatori, auditori
financiari, experţi contabili.
Resurse şi mijloace de lucru
Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de

material sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz, aplicaţii, necesare întregirii
cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea
cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de
antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate.
Activităţile tutoriale se pot desfăşura după următorul plan tematic, conform programului
fiecărei grupe:
1. Mediu de afaceri al firmelor şi mediul asigurărilor şi al reasigurărilor; (1 ora)
2. Necesitatea şi interconiţionarea activitătii firmelor şi al persoanelor fizice cu firmele de
asigurări si reasigurări(1 ora)
3. Organizarea firmelor de asigurări si reasigurări (1 ora)
4. Contractul de asigurare şi contractul de reasigurare.Elemente tehnice. (1 ora)
Structura cursului
Cursul este compus din 12 unităţi de învăţare:
CADRUL CONCEPTUAL SPECIFIC DISCIPLINEI DE

Unitatea de învăţare 1.
ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI
LEGISLAŢIA ÎN DOMENIU ŞI PRINCIPIILE CARE STAU LA
BAZA ASIGURĂRILOR ŞI A REASIGURĂRILOR
PIAŢA ASIGURĂRILOR ÎN ROMÂNIA. CLASIFICAREA
ASIGURĂRILOR.
Unitatea de învăţare 4. CONTRACTUL DE ASIGURARE
Unitatea de învăţare 5. ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ
Unitatea de învăţare 6. ASIGURĂRI DE BUNURI
Unitatea de învăţare 7. ASIGURĂRI DE LOCIUNŢE
Unitatea de învăţare 8. ASIGURĂRI DE PERSOANE
Unitatea de învăţare 9. ASIGURAREA PROPORŢIONALĂ ŞI NEPROPORŢIONALĂ
Unitatea de învăţare 10. RISCURILE ASIGURĂRILOR ŞI MANAGEMENTUL
RISCURILOR
Unitatea de învăţare 11. REASIGURARI
MANAGEMENTUL SOCIETĂŢILOR DE ASIGURARE SI
Unitatea de învăţare 12. RĂSPUNSUL ACESTORA LA RISC
Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea
următoarele subiecte:
Temă de control – Modulul I.

1. Să se întocmească un draft de contract de asigurare care să conţină toate elementele tehnice ale
contractului de asigurare. (2 ore)
Temă de control – Modulul II.

1. Să se întocmească un contract de asigurare de R.C. A. (2 ore)
Temă de control – Modulul III.

2. Să se întocmească un contract de asigurare de viaţă cu capitalizare. (2 ore)
10
Bibliografie obligatorie:
1. Ţîrlea Mariana Rodica, (2017), „ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI” - Manual

2. Ţîrlea Mariana Rodica, (2012), „ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI”, Ed.
Risoprint, Cluj Napoca
2. Ciumaş, C.,Văidean, L.,V., (2011), „Protecţie şi asigurări sociale”, Ed. Casa Cărţii
de Ştiinţă
3. Ciumaş, C.,Dragoş, S., (2010), „Asigurări generale şi de viaţă” Ed. Todesco
4. Ciumaş, C., (2009), „Reasigurarea şi tehnicile alternative de transfer al riscului”,
Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă
5. Ciumaş C., (2007), “Economia Asigurărilor”, pg.28, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă
6. Downes J. şi Goodman J. E., Dictionary of Finance and Investment
7. Legea nr. 32/2000, „Privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor”
8. Ciumaş C., (2007), Economia Asigurărilor, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă
9. Ciurel V., (2000), Asigurări şi reasigurări. Abordări teoretice şi practice
internaţionale. Editura All Beck
Metoda de evaluare:
Examenul final la această disciplină este un examen scris, sub formă de întrebări tip grilă şi
subiecte/întrebări deschise şi sub formă de aplicaţii (rezolvarea unor probleme), ţinându-se seama de
participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.
11
MODULUL I
CADRUL CONCEPTUAL SPECIFIC DISCIPLINEI DE ASIGURĂRI ŞI
REASIGURĂRI
Cuprins:
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Conceptul de asigurare în literature de specialitate
1.3.2. Conceptul de asigurare din perspective juridică
1.3.3. Conceptul de asigurare din perspectiva financiară
1.3.4. Conceptul de asigurare din perspective economică
1.4. Îndrumător pentru autoverificare
Bibliografie
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
- cunoaşterea tipurilor de asigurări, a elementelor specifice acestora;
Competenţele unităţii de învăţare:
- studenţii vor putea să definească termeni cum ar fi:
1. asigurari de repartiţie;
2. asigurari cu capitalizare;
3. asigurările de daune;
4. eveniment cauzator de pagube;
5. asigurare;
6. reasigurare;
7. persoana asigurată;
8. asigurator.
- studenţii vor putea să diferenţieze tipurile de asigurări;
- studenţii vor putea să cunoască cele două grupări ale
asigurărilor.
12
Timpul alocat unităţii de învăţare:
Pentru unitatea de învăţare „Cadrul conceptual specific

disciplinei de Asigurări şi reasigurări”, timpul alocat este de 2
ore.
1.3.1. Conceptul de asigurare în literatura de specialitate

Legea nr. 32/2000, este cadrul legal care,
reglementează activitatea societăţilor de asigurare şi
reasigurare. Legea, defineşte conceptul de „asigurare”, în
articolul 1, punctul 3, din Capitolul: I., intitulat: „Obiectul
legii, înţelesul unor termeni şi categorii de asigurare”, ca
fiind:
„operaţiunea prin care un asigurator constituie, pe
principiul mutualităţii, un fond de asigurare, prin contribuţia
unui număr de asiguraţi, expuşi la producerea anumitor
riscuri, şi îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe
seama fondului alcătuit din primele încasate, dar şi pe seama
altor venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate” 1;
Autoarea lucrării, intitulată: „Economia Asigurărilor”,
Ciumaş C., prezintă:
„Verbul, „a asigura” are două accepţiuni relevante:
 a-şi lua măsuri de precauţie, de prevedere;
 a oferi o siguranţa, o garanţie în legătură cu ceva.
Acest „ceva” face trimitere la evenimente nedorite cu
consecinţe materiale, financiare, vătămări grave sau
deteriorări ale stării de sănătate şi chiar decese”2.
În „Dictionary of Finance and Investment Terms”,
John Downes şi Jordan Elliot Goodman, formulează o
definiţie a asigurării, respectiv, ea este: „sistemul prin care
persoanele fizice sau juridice, conştiente de riscurile posibile,
plătesc prime de asigurare unei companii de asigurări care
rambursează sumele corespunzătoare în caz de daună.
Asigurătorul profită prin investirea primelor pe care le
primeşte, într-un sens mai larg, asigurarea transferă riscul de
Legea nr. 32/2000, Privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor

1
Ciumaş C., “Economia Asigurărilor”, pg.28, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007
2
13
la o persoană la un grup care poate mai uşor să plătească
pagubele"3.
În opinia luiYvonne Lambert Faivre, „asigurarea este
operaţia prin care un asigurator, organizând pe principiul
mutualităţii un număr mare de asiguraţi, expuşi la producerea
unor anumite riscuri, îi despăgubeşte pe aceia dintre ei care
suferă un sinistru pe seama fondului comun constituit din
primele încasate.”
În opinia lui Hansell, asigurarea, reprezintă: „un
instrument care oferă compensarea financiară pentru
evenimentele nefericite, plăţile fiind efectuate din
contribuţiile mai multor părţi care participă la această
schemă.”
Asigurarea, reprezintă pentru asigurat, care poate fi
persoană fizică sau juridică, o măsura de protecţie dar şi de
siguranţă, din partea companiei de asigurări sau de
reasigurări, respectiv a asiguratorului sau a reasiguratorului,
împotriva evenimentelor incerte şi nedorite şi necunoscute de
către asiguraţi.
Aceste evenimente, incerte şi nedorite, în mod
obligatoriu, trebuie să se petreacă în viitor şi nu în trecut.
Aceste evenimente în mod obligatoriu trebuie să se producă,
numai în intervalul de timp, în care este valabilă asigurarea,
condiţionate de limitele prevăzute prin contractual de
asigurare şi numai în limitele şi pentru riscurile recunoscute
de compania de asigurări sau de reasigurări.
Asiguraţii, persoane fizice sau persoane juridice, pot
beneficia de despăgubiri, din partea companiilor de asigurare
şi reasigurare, cu condiţia ca aceştia, să plătească lunar o
primă de asigurare, conform contractului de asigurare.
Pe seama cotizaţiei lunare, respectiv, prima de
asigurare, asiguraţii, contribuie în cadrul companiilor de
asigurare şi reasigurare, la constituirea fondului de asigurare.
Fondul de asigurare, se formează la nivelul
companiilor de asigurare.
Sursa fondului de asigurare, se realizează numai din
sumele sub forma primelor de asigurare care sunt încasate
lunar, în cadrul companiilor de asigurare, de la asiguraţi.
Modul de utilizare al fondului de asigrare sau de
reasigurare în cadrul companiilor de asigurare şi reasigurare,
respectă cadrul legal în vigoare.
Specific fondului de asigurare, este că acesta se
constituie în cadrul companiilor de asigurare, de la siguraţii
persoane fizice sau persoane juridice, în mod centralizat.
Centralizarea fondului de asigurare, are la bază,
principiul mutualităţii.
Dacă modul de constituire, al fondului de asigurare,
3 Downes J. şi Goodman J. E.Dictionary of Finance and Investment Terms

14
în cadrul companiilor de asigurare, se realizează în mod
centralizat, respectiv, pe seama sumelor, cu care asiguraţii,
persoane fizice şi persoane juridice, au contribuit prin plata
lunară a primelor de asigurare, utilizarea fondului de
asigurare în cadrul companiilor de asigurare, se efectuează
într-un mod descentralizat.
Utilizarea descentralizată a fondului, în cadrul
companiilor de asigurare şi reasigurare, presupune faptul că,
de acest fond, beneficiază numai asiguraţii, persoane fizice şi
persoane juridice, respectiv, asiguraţii care, au suferit şi au
afectaţi de evenimente.
Evenimentele, sunt recunoscute de către companiile de
asigurări şi reaigurări, cu condiţia ca acestea să îndeplinească
cumuativ, următoarele condiţii:
 să fie evenimente necunoscute asiguratului, apariţia
acestora;
 să fie evenimente incerte pentru aigurat;
 să fie evenimente nedorite de către asigurat;
 să fie evenimente neaşteptate pentru aigurat;
 să aibe efecte negative asupra persoanei asiguratului
în cadrul asigurărilor de viaţă;
 să aibe efecte negative materiale sau financiare
asupra asiguratului;
 să se producă numai în plaja de timp în care, este
valabilă asigurarea;
 să se încadreze, potrivit limitărilor, acceptărilor şi a
termenelor convenite de comun acord între
asigurator şi asigurat, în contractul de asigurare.
Rgula este că, din acest fond de asigurare, în cadrul
companiilor de asigurare şi reasigurare, vor fi acoperite,
pagubele umane, pagubele materiale şi pagubele financiare,
care efectiv au fost suferite, de către asiguraţi.
Asiguraţii, pot fi persoane fizice sau persoane juridice,
care pot beneficia de despăgubiri, numai în limita sumei
stipulate în contractul de asigurare, şi în perioada de
valabilitate a caontractului, încheiat de comun acord între
asigurat şi asigurator.
Pentru companiile de asigurare şi reasigurare,
asigurarea, reprezintă:
 o sursă financiară, respectiv venit, pentru
companiile de asigurări şi reasigurări;
 o sursă pentru acoperirea unor pagube umane,
materiale sau pagube financiare care au fost suferite
de către asiguraţi.
Fondul de asigurare, se transformă în venit, respectiv,
într-o sursă financiară, în cazul în care, nu îşi face aperiţia
evenimentul nedorit.
În cazul producerii evenimentului la asigurat, este
descondiţionat de faptul că acest eveniment nu a fost
15
necunoscut anterior, incert, nedorit şi neaşteptat, în cadrul
companiilor de asigurare şi reasigurare, fondul este utilizat,
pentru acoperirea unor pagube:
 umane;
 materiale;
 financiare,
condiţionate de faptul că, evenimentele suferite de către
asiguraţi, persoane fizice sau persoane juridice, trebuie să fie,
potrivit contractului de asigurare, respectiv de reasigurare,
incluse în limita unei sume, care a fost prevăzută prin
contractul de asigurare, contract încheiat de drept, cu acordul
asiguratului şi al asiguratorului pe termenul de valabilitate al
contractului.
Asigurarea reprezintă, o modalitate de transfer al
riscului, de la asigurat la asigurator.
În cadrul companiilor de asigurare şi reasigurare,
tranferul riscurilor, de la asigurat către asigurator sau la
reasigurator, este recunoscut de căre acesta, condiţionat de
incadrarea evenimentului, în conformitate cu riscurile
asigurate, respectiv, cu riscurile recunoscute şi acceptate de
către compania de de asigurări sau de reasigurări, prin
contractul de asigurare şi numai în limitele şi pe durata de
valabilitate al acestuia.
Conceptele de asigurat şi asigurator, sunt prezentate şi
definite, în textul Legii numărul 32/2000.
Legea nr.32/2000, privind companiile de asigurare şi
reasigurare, face precizări în Capitolul I. „Obiectul legii,
înţelesul unor termeni şi categorii de asigurare”, la articolul 1,
punctul 4 şi punctul 5, şi defineşte conceptul de: „asigurat” şi
şi conceptul de asigurator, după cum urmează:
 „asigurat - persoana care are un contract de
asigurare încheiat cu asiguratorul”;
 „asigurator - persoana juridică română sau
străină ori societatea mutuală autorizată în
condiţiile prezentei legi sa exercite activităţi de
asigurare”.
Scopul comun al companiilor de asigurare şi
reasigurare, respectiv al asiguratorului, se îndeplineşte, prin
contractul de asigurare sau reasigurare, în cadrul activităţii de
asigurare.
Conceptul de „activitate de asigurare”, potrivit legii,
este definit astfel: „activitatea de asigurare - activitatea
exercitată în sau din România, care desemnează, în principal,
oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de
asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de
daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum şi
16
investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin
activitatea desfăşurată”4.
1.3.2. Conceptul de asigurare din perspectiva

juridică
Conceptul de „activitate de asigurare”, potrivit legii,
este definit, ca fiind: „activitatea exercitată în sau din
România, care desemnează, în principal, oferirea,
intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de
asigurare si reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de
daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum şi
investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin
activitatea desfăşurată”5.
Conform Legii 32/2000, activitatea companiilor de
asigurări şi reasigurări, se desfăşoară, într-un cadru legal,
reglementat.
La baza activităţii companiilor de asigurări şi
reasigurări, stau legi şi norme specifice, de natura:
 asigurărilor facultative;
 asigurărilor obligatorii;
 operaţiunilor de reasigurare.
Operaţiunile de reasigurare, sunt realizate, de către:
 companiile comerciale de asigurare;
 companiile de asigurare-reasigurare;
 companii de reasigurare.
Aceste companii, de asigurări şi reasigurări, în
conformitate cu art.1, din Legea 136/2005, sunt denumite
asiguratori, respectiv reasiguratori.
Legea nr. 32/2000, „Privind societăţile de asigurare şi
supravegherea asigurărilor”, face referiri cu privire la:
 dispoziţiile care vizează atribuţiile Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor;
 controlul respectării dispoziţiilor ce-i revin
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;
 modalităţi de apărare drepturilor asiguraţilor;
 soluţii de promovare şi de asigurare a
stabilităţii activităţii companiilor de asigurare
şi de reasigurare, din România.
„Atribuţiile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
sunt următoarele:
 elaborează sau avizează proiectele de acte
normative care privesc domeniul
asigurărilor sau care au implicaţii asupra
acestui domeniu şi avizează actele
4 Legea nr. 32/2000, Privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor

5
Legea 136/1995, Privid asigurările şi reasigurările în România
17
administrative individuale, daca au legătură
cu activitatea de asigurare;
 supraveghează situaţia financiară a
asiguratorilor, în vederea protejării
intereselor asiguraţilor sau ale potenţialilor
asiguraţi, scop în care poate dispune
efectuarea de controale ale activităţii
asiguratorilor sau brokerilor de asigurare;
 ia măsurile necesare pentru ca activitatea de
asigurare să fie gestionată cu respectarea
normelor prudenţiale specifice;
 participă în calitate de membru la asociaţiile
internaţionale ale autorităţilor de
supraveghere în asigurări şi reprezintă
România la conferinţe şi întâlniri
internaţionale referitoare la supravegherea
în asigurări;
 aprobă acţionarii semnificativi şi persoanele
semnificative ale asiguratorului, în
conformitate cu criteriile stabilite prin
norme;
 aprobă divizarea sau fuzionarea unui
asigurator înregistrat în România;
 aprobă transferul de portofoliu;
 poate solicita prezentarea de informaţii şi
documente referitoare la activitatea de
asigurare atât de la asiguratori, cât şi de la
orice altă persoană care are legătură cu
activitatea acestora;
 participă la elaborarea planului de conturi, a
normelor şi a metodelor contabile, după
consultarea cu asociaţiile profesionale ale
operatorilor din asigurări;
 îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de
lege”6.

financiară
Una dintre caracteristicile fondurilor de asigurare, din

punct de vedere financiar, este că, se prezintă, numai forma
bănească.
Scopul în sine, al asigurării, constă în:
 protecţia financiara peroanelor fizice şi a persoanelor
juridice,;
 respectiv repunerea asiguratului, prin plata
despăgubirii, în situaţia patrimonială, cea
Legea nr. 32/2000, Privind societăţile de asigurare si supravegherea asigurărilor

6
18
premergătoare evenimentului.
Astfel că, relaţiile contractuale dintre părţi, respectiv,
asigurat şi asigurator, se desfăşoară, sub forma unor fluxuri
băneşti.
Aceste fluxuri, pot fi:
 de la asigurat la asigurator;
 de la asigurator, către asigurat.
Proporţia în care se desfăşoră aceste fluxuri, nu este
una egală.
Primul sens, al fluxurilor financiare, de la asigurat la
asigurator, reprezintă, sumele obţinute, din încasarea lunară, a
primelor de asigurare.
Fondul de asigurare, se realizează la nivelul companiei
de asigurare, din încasarea lunară, a primelor de asigurare, de
la asiguraţi, care pot fi: persoane fizice sau persoane juridice.
Din fondul de asigurare, societăţile de asigurare,
repară paguba umană, materială sau paguba financiară a
asiguratului, dar, condiţionat, în sensul că, numai în limitele
prevăzute prin contractul de asigurare şi plata primelor de
asigurare, la momentul apariţiei evenimentului.
Al doilea sens, al fluxurilor financiare, este de la
asigurator, către asigurat, este situaţia în care, îşi face apariţia
evenimentul nedorit, situaţie în car, asiguratorul, plăteşte
indemnizaţia către asigurat, în limitele şi în proporţia
riscurilor recunoscute şi acceptate de către asigurator.
Exstă deosebire, între de modul de constituire al
acestui fond de asigurare ş modul de utilizare al acestui fond
de asigurare.
Respectiv, fondul de asigurare se obţine, din totalul
primelor de asigurare plătite lunar de către asiguraţi, care sunt
numiti şi membrii ai societăţii mutuale.
Prin plata lunară a primelor de asigurare,asigurţii, au
contribuit în mod centralizat,la formarea acestuia.
În schimb, utilizarea acestui fond, se face într-un mod
descentralizat.
Acest lucru înseamnă că, de acest fond de asigurare,
beneficiază doar asiguraţii afectaţi de evenimente negative,
neprevăzute şi neaşteptate, în plaja de timp în care, era
valabilă asigurarea.
Din acest fond de asigurare, se vor repara pagubele
umane, materiale sau pagubele financiare, suferite de către
asiguraţi, persoane fizice sau persoane juridice, în limitele
prevăzute între părţi prin contractul de asigurare, încheiat
anterior producerii evenimentului, între asigurat şi asigurator.
Pe lângă faptul că, asigurarea este un mijloc de
prevenire, de protecţie şi de reparare a pagubei materiale sau
financiare, ea este şi un mijloc de economisire pentru
asigurat. Este cazul asigurărilor de viaţă.
Faptul că primele de asigurare, reprezintă sume mici,
în constituirea fondului de asigurare, acestea, nu sunt
suficiente pentru plata indemnizaţiilor, fapt ce determină
firmele de asigurări, să şi investească. De aici rezultă alte
19
fluxuri băneşti, care susţin funcţia financiară a firmei.
Ca urmare, prin asigurare, rezultă fluxuri financiare.
Pe acest considerent, se apreciază faptul că,
asigurarea, reprezintă o componentă a sistemului financiar.
Relaţiile contractuale, dintre persoana asigurată şi
asigurator, respectiv, compania de asigurare, se desfăşoară,
sub forma unor fluxuri băneşti.
Aceste fluxuri băneşti, rezultă, din încasarea lunară a
primelor pe de o parte şi plata despăgubirilor de asigurare pe
de altă parte şi care ajută la formarea fondului de asigurare.
Asigurarea, are ca scop, repararea financiară pentru
pagubele cauzate de riscuri.
Această reparare, pentru pagubele cauzate de riscuri,
se realizează în limitele contractuale stabilite prin lege.
Aceasta însemnand, că, asiguratorul despăgubeşte
evenimentul asigurat, dar numai pentru riscurile prevăzute în
contractul de asigurare.
La apariţia evenimentului, compania de asigurare,
respectiv, asiguratorul, plăteşte asiguratului, valoarea
pagubei.
Asiguratorul procedează la efectuarea plăţii către
asigurat condiţionat de modul de efectuarea plăţii sumelor de
către asigurat, respectiv, a unei sume lunare de bani,către
asigurator, care poartă numele de „primă de asigurare", în
limitele contractuale.
Din această perspectivă, asigurările, îndeplinesc
următoarele funcţii:
 funcţia de repartiţie;
 funcţia de control;
 funcţia de compensare a pagubelor;
 funcţia de economisire

economică
„Cele trei coordonate: existenţa riscului; formarea
comunităţii de risc; constituirea fondului de asigurare şi
utilizarea acestuia în baza principiului mutualităţii”,
reprezintă reperele majore ale abordării asigurării
fundamentale sub aspect economic”7.
Relativ la constituirea fondurilor de asigurare8, „acestea
se realizează, numai din contribuţia lunară a asiguraţilor,
persoane fizice sau persoane juridice.
Pentru a putea beneficia de această protecţie, din
partea firmelor de asigurare, asiguratul, are obligaţia, ca în
baza contractului de asigurare, să plătească lunar prima de
7
Ciumaş C., Economia Asigurărilor, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007
8
20
asigurare, aducându-şi astfel aportul, la constituirea fondului
de asigurare”9.
Fondul de asigurare, se formează la asigurator10, din
primele de asigurare şi dispune de acesta, potrivit prevederilor
legale.
Fondul de asigurare, se realizeză din contribuţiile
asiguraţilor.
Constituirea fondului de asigurare se realizează în
mod centralizat.
Constituirea fondului de asigurare are la bază,
principiul mutualităţii.
Constituirea şi utilizarea fondurilor de asigurare, devin
relaţii de distribuire şi de redistribuire al fondurilor.
Astfel că, relaţiile contractuale dintre părţi11 se
desfăşoară, „sub forma unor fluxuri, de la asigurat la
asigurator şi de la asigurator către asigurat, dar nu în proporţie
egală”.
Un prim sens al acestor fluxuri băneşti, este realizat de
la asigurat la asigurator .
Acest flux este conctretizat, în primele lunare, sub
formă bănească, obţinute de către compania de asigurare, din
încasarea lunară, a primelor de asigurare.
Fondul de asigurare, se realizează la nivelul companiei
de asigurare, din încasarea lunară, a primelor de asigurare, de
la asiguraţi, care pot fi: persoane fizice şi persoane juridice.
Compania de asigurare acoperă paguba din fondul de
asigurare.
Paguba, în asigurări, poate fi:
 pagubă materială;
 pagubă umană;
 pagubă financiară.
Paguba, poate fi acoperită de către companiile de
asigurări şi reasigurări, numai în limitele acceptate iniţial, prin
contractul de asigurare,
Paguba, trebuie să fi fost provocată de apariţia
evenimentului necunoscut anterior, nedorit şi neaşteptat.
Al doilea sens al fluxurilor financiare, este realizat şi
concretizat, în momentul apariţiei evenimentului nedorit.
Sensul acestui flux, invers faţă de primul, respectiv, este de la
compania de asigurare, denumită asigurator, către asigurat.
Acest sens este realizat şi se concretizează, în plata
despăgubirii către asigurat.
Plata către asigurat, se efectuează numai în limitele şi
9
10
Idem
11
Ciurel V., Asigurări şi reasigurări. Abordări teoretice şi practice internaţionale. Editura All Beck, 2000
21
în proporţia riscurilor prevăzute în contractul de asigurare şi
recunoscute şi acceptate de către asigurator.
Spre deosebire, de modalitatea de realizare şi de
constituire al acestui fond de asigurare, respectiv, se
realizează în mod centralizat, fondul de asigurare provine, din
primele de asigurare, plătite lunar de către asiguraţi, modul de
folosire al acestui fond, are loc într-un mod descentralizat.
Descentralizarea constă în faptul că, din acest fond de
asigurare, beneficiază din partea companiilor de asigurare,
doar asiguraţii, care au fost afectaţi de evenimente
neprevăzute şi neaşteptate, în plaja de timp în care, era
valabilă asigurarea şi în limita sumei recunoscute de către
asigurator.
Din acest fond de asigurare, compania de asigurare va
acoperi pagube umane, materiale sau pagubele financiare.
1.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unităţii de învăţare 1
Legea nr. 32/2000, este cadrul legal care, reglementează activitatea societăţilor de
asigurare şi reasigurare. Legea,
Legea nr.32/2000, privind companiile de asigurare şi reasigurare, face precizări în
Capitolul I. „Obiectul legii, înţelesul unor termeni şi categorii de asigurare”, la articolul 1,
punctul 4 şi punctul 5, şi defineşte conceptul de: „asigurat” şi şi conceptul de asigurator, după
cum urmează:
 „asigurat - persoana care are un contract de asigurare încheiat cu asiguratorul”;
 „asigurator - persoana juridică română sau străină ori societatea mutuală
autorizată în condiţiile prezentei legi sa exercite activităţi de asigurare”.
Fondul de asigurare, se formează la nivelul companiilor de asigurare.
Sursa fondului de asigurare, se realizează numai din sumele sub forma primelor de
asigurare care sunt încasate lunar, în cadrul companiilor de asigurare, de la asiguraţi.
Modul de utilizare al fondului de asigrare sau de reasigurare în cadrul companiilor de
asigurare şi reasigurare, respectă cadrul legal în vigoare.
Specific fondului de asigurare, este că acesta se constituie în cadrul companiilor de
asigurare, de la siguraţii persoane fizice sau persoane juridice, în mod centralizat.
Centralizarea fondului de asigurare, are la bază, principiul mutualităţii.
Dacă modul de constituire, al fondului de asigurare, în cadrul companiilor de
asigurare, se realizează în mod centralizat, respectiv, pe seama sumelor, cu care asiguraţii,
persoane fizice şi persoane juridice, au contribuit prin plata lunară a primelor de asigurare,
utilizarea fondului de asigurare în cadrul companiilor de asigurare, se efectuează într-un mod
descentralizat.
Evenimentele, sunt recunoscute de către companiile de asigurări şi reaigurări, cu condiţia ca
acestea să îndeplinească cumuativ, următoarele condiţii:
22
 să fie evenimente necunoscute asiguratului, apariţia acestora;
 să fie evenimente incerte pentru aigurat;
 să fie evenimente nedorite de către asigurat;
 să fie evenimente neaşteptate pentru aigurat;
 să aibe efecte negative asupra persoanei asiguratului în cadrul asigurărilor de viaţă;
 să aibe efecte negative materiale sau financiare asupra asiguratului;
 să se producă numai în plaja de timp în care, este valabilă asigurarea;
 să se încadreze, potrivit limitărilor, acceptărilor şi a termenelor convenite de comun
acord între asigurator şi asigurat, în contractul de asigurare.
Pentru companiile de asigurare şi reasigurare, asigurarea, reprezintă:
 o sursă financiară, respectiv venit, pentru companiile de asigurări şi reasigurări;
 o sursă pentru acoperirea unor pagube umane, materiale sau pagube financiare care
au fost suferite de către asiguraţi.
Fondul de asigurare, se transformă în venit, respectiv, într-o sursă financiară, în cazul
în care, nu îşi face aperiţia evenimentul nedorit.
La baza activităţii companiilor de asigurări şi reasigurări, stau legi şi norme specifice,
de natura:
 asigurărilor facultative;
 asigurărilor obligatorii;
 operaţiunilor de reasigurare.
Operaţiunile de reasigurare, sunt realizate, de către:
 companiile comerciale de asigurare;
 companiile de asigurare-reasigurare;
 companii de reasigurare.
Aceste companii, de asigurări şi reasigurări, în conformitate cu art.1, din Legea
136/2005, sunt denumite asiguratori, respectiv reasiguratori.
Scopul în sine, al asigurării, constă în:
 protecţia financiara peroanelor fizice şi a persoanelor juridice,;
 respectiv repunerea asiguratului, prin plata despăgubirii, în situaţia patrimonială, cea
premergătoare evenimentului.
Astfel că, relaţiile contractuale dintre părţi, respectiv, asigurat şi asigurator, se
desfăşoară, sub forma unor fluxuri băneşti.
Aceste fluxuri, pot fi:
 de la asigurat la asigurator;
 de la asigurator, către asigurat.
Proporţia în care se desfăşoră aceste fluxuri, nu este una egală.
Concepte şi termeni de reţinut :
1. asigurare;
2. reasigurare;
3. poliţă de asigurare;
4. suma asigurată;
5. termen de asigurare;
6. părţile implicate în asigurare;
7. fondul mutual;asigurari cu capitalizare;
10. paguba materială;
11. paguba financiară;
23
12. paguba umană;
12. funcţia de compensare a pagubelor.
Întrebări de control şi teme de dezbatere:
1. Vă rugăm să prezentaţi conceptul de asigurare din perspectiva economică.

2. Vă rugăm să prezentaţi conceptul de asigurare din perspectiva juridică.
3. Vă rugăm să prezentaţi conceptul de asigurare din perspectiva financiară.
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Asigurările au implicaţii financiare:

a) cu consecinţe ce afectează patrimoniul asiguratului;
b) cu menţinerea unui echilibru financiar pentru asigurat sau beneficiarii acestuia ;
c) a şi b;
d) principale.
24
2. Asigurările de daune sunt cele care constau în:
a) înregistrarea în punctele de frontieră;
b) înregistrarea în contabilitatea firmei;
c) repararea unui eveniment ;
d) repararea consecinţelor unui eveniment .
3. Asigurarile de bunuri şi răspundere civilă pentru persoane pot fi clasificate în funcţie
de statutul juridic:
a) asigurari personale;
b) asigurari comerciale;
c) a şi b.
d) asigurări facutative.
4. Asigurari cu capitalizare:
a) se încheie pe termen scurt;
b) se încheie pe termen lung;
c) se încheie pe termen mediu;
d) se încheie periodic.
5. În funcţie de numarul, volumul obiectelor asigurarii:
a) asigurari individuale;
b) asigurari colective;
c) a şi b;
d) asigurari complexe.

25
de Ştiinţă
26
LEGISLAŢIA ÎN DOMENIU ŞI PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA ASIGURĂRILOR ŞI
A REASIGURĂRILOR
Cuprins:
2.1. Introducere
2.3.1 Principiile care stau la baza asigurărilor
2.3.2 Principiile care stau la baza reasigurărilor
2.3.3 Lege nr. 136/1995 din 29/12/1995 privind asigurările si reasigurările în România
2.3.4 Evolutia cadrului legal care reglementează asigurările şi reasigurările
Bibliografie
2.1. Introducere
Asigurarea are la bază voinţa părţilor concretizată

într-un contract încheiat între asigurător şi asigurat, prin care
asigurătorul oferă asiguratului protecţie pentru riscurile pe
care şi le-a asumat, obligându-se să plătească asiguratului
contravaloarea daunelor în eventualitatea producerii unor
evenimente, în schimbul plăţii efectuate de către asigurat în
rate lunare, a unei sume de bani, numită primă de asigurare.
La baza asigurărilor şi reasigurărilor stau principii de
asigurare şi de reasigurare.

învăţare
- cunoaşterea conceptului de asigurări din punct de vedere

juridic;
economic;
financiar;
-cunoaşterea mediului de afaceri în care firmele de asigurări şi
reasigurări îşi desfăşoară activitatea;
-cunoaşterea modului în care de asigurări şi reasigurări îşi
constituie şi îşi utilizează fondurile,
27
– studenţii vor putea să definească termeni cum ar fi :
1. principiile care guvernează asigurara;
2. principiile reasigurării;
3. asigurarea;
4. coasigurarea;
5. autoasigurarea;
6. daună;
7. dispersia riscului;
8. rezerva matematică.
– studenţii vor putea să înţeleagă faptul că funcţia
financiară a devenit mai importantă decât oricând în
determinarea metodelor de creştere a valorii firmei;
– studenţii vor putea să diferenţieze asigurările de
reasigurări;
– studenţii vor putea să definească şi să clasifice
asigurările;
– studenţii vor putea să cunoască functiile asigurărilor şi
ale reasigurărilor;
– studenţii vor putea să identifice modul de constituire
şi utilizare al fondurilor financiare astfel încât
eficienţa şi valoarea companiei să fie maxime;
Pentru unitatea de învăţare: „Aspecte, concepte teoretice

şi elemente tehnice privind asigurările şi reasigurările”,
timpul alocat este de 2 ore.
2.3.1 Principiile care stau la baza asigurărilor

Principiile care stau la baza contractului de asigurare,
sunt:
1.interesul asigurabil;
2.maxima bună credinţă;
3.causa proxima;
4.despăgubirea;
5.subrogarea;
6.contribuţia.
1. Interesul asigurabil
Un interes fi asigurabil, dacă îndeplineşte următoarele
28
condiţii:
- trebuie să fie economic;
- trebuie să fie evaluabil în bani;
- trebuie să fie să existe în momentul încheierii
contractului.
În asigurările de bunuri, interesul asigurabil rezultă din
dreptul de proprietate pe în cazul asigurărilor de persoane,
teoretic, oricine are un interes asigurabil nelimitat şi poate
încheia o poliţă de asigurare pentru orice sumă asigurată, în
realitate, costul unei astfel de poliţe, cu o sumă asigurată
foarte mare, este deseori peste posibilităţile de plată ale celui
interesat. Scopul încheierii este protecţia financiară în cazul
decesului ori invalidităţii asiguratului, pentru beneficiarul
asigurării sau pentru asigurat. în aceste situaţii, interesul
însoţeşte interesul legat de persoană: decese, invaliditate din
accidente sau atingerea unei anumite vârste. care asiguratul îl
are faţă de obiectului asigurării.
2. Principiul maximei bunei credinţe

Acest principiu se referă la obligaţia părţilor de a se
informa reciproc, cu privire la obiectul şi riscul în cazul
contractelor| de asigurare.
Asiguratul poate examina condiţiile de asigurare,
înainte de a solicita asigurarea.
Asigurătorul pe baza chestionarului poate să obţină doar
un raport, pe baza căruia va face evaluarea riscului.
Se consideră că încrederea şi corectitudinea primează în
ambele părţi.
Este de datoria asiguratului să îl informeze pe
subscriitor, fără ca acesta să întrebe, „în legătură cu toate
circumstanţele materiale privind riscul şi fapte sau împrejurări
materiale care ar influenţa judecata unui asigurator prudent în
determinarea primei sau a deciziei, legat de:
 fapte care dovedesc că riscul propus este mai mare
datorită unor factori individuali interni sau externi
 fapte care ar determina o pierdere mai mare decât cea
estimată;
 pierderi şi solicitări anterioare de despăgubiri în baza
altor poliţe;
 respingerea asigurărilor similare de către alţi
asiguratori;
 fapte ce restricţionează dreptul de subrogare;
 orice alte fapte referitoare la obiectul asigurării” 12.
3. Causa proxima
Causa proxima sub aspectul efectului, reprezintă, cauza
cea mai puternică sau dominantă care a contribuit la
producerea prejudiciului.
12Ciurel V., Asigurări şi reasigurări. Abordări teoretice şi practice internaţionale. Editura All Beck, 2000.
29
„Proximate causa, reprezintă cauza activă, efectivă,
care pune în mişcare declanşarea unui flux de evenimente
care determină o pierdere, fără intervenţia nici unei forţe care
a început sau a funcţionat activ, provenită dintr-o sursă nouă
şi independentă13.
Natura riscurilor este foarte importantă de cunoscut în
legătură cu causa proxima. Privind daunele, acestea se pot
produce ca urmare a trei categorii de evenimente:
 riscuri asigurate, expres menţionate în poliţă;
 riscuri exceptate sau excluse, menţionate în cuprinsul
contractului ca fiind excluse, fie drept cauză, fie drept
efect al riscurilor asigurate;
 riscuri neasigurate sau alte riscuri, nemenţionate în
poliţă.
4. Principiul despăgubirii
Acest principiu nu se aplică la asigurările de viaţă şi
de persoane , pe considerentul că, nu presupun compensarea
financiară.
Acest principiu se aplică la asigurările de bunuri şi la
asigurările de răspundere civilă, unde contractul de asigurare
este denumit şi contract de despăgubire.
5. Subrogare
Subrogarea, presupune, două condiţii:
 plata indemnizaţiei de către asigurator;
 existenţa unei acţiuni de răspundere aparţinând
asiguratului contra terţilor responsabili, autori ai sinistrului.
Chiar dacă „subrogarea operează pe deplin când cele
două condiţii sunt reunite, asiguratul trebuie să se abţină de Ia
săvârşirea oricăror acte care ar micşora sau ar atinge dreptul
de regres al asiguratorului; de exemplu, recunoaşterea că
terţul responsabil nu este în culpă” 14.
Mai mult decât aţâţ asiguratul are obligaţia de a face
toate actele şi demersurile necesare pentru păstrarea şi
valorificarea acestui drept al asiguratorului. Sancţiunea pentru
încălcarea acestor obligaţii este micşorarea despăgubirii
proporţional cu prejudiciul adus de asigurat dreptului de
regres contra terţului, mergându-se până la refuzul
despăgubirii, sau la restituirea despăgubirii, dacă aceasta a
fost deja acordată.
Prin subrogare, asiguratorul exercită acţiunea în nume
propriu, ca avantaje, putând opune terţilor mijloacele de
apărare sau excepţiile ce ar fi fost invocate de asigurat.
Sarcina probei culpei terţului în producerea sinistrului
o are asiguratorul subrogat în drepturile asiguratului. Dacă
asiguratul a intentat acţiune în responsabilitate contra terţului
vinovat, asiguratorul se poate substitui asiguratului în orice
13
14
30
fază a procesului. El poate, de asemenea, să solicite investirea
cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti asupra acţiunii
contra terţului răspunzător de daună.
Asigurătorul se poate constitui şi parte civilă în
procesul penal în care terţul ar fi urmărit pe această cale, sau
se poate substitui asiguratului care s-a constituit parte civilă
6. Contribuţia
Contribuţia, reprezintă, „dreptul asiguratorului de a
solicita alţi asiguratori răspunzători în mod similar, nu în
situaţiile în care asiguratul este acoperit mai mult decât o
singură dată pentru aceeaşi pierdere, neapărat egal, pentru o
daună suferită de un asigurat, Contribuţia se aplică atunci
când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
 sunt în vigoare două sau mai multe contracte de
indemnizare;
 toate acoperă aceleaşi riscuri ce pot genera
pagube;
 toate acoperă acelaşi interes al aceluiaşi
asigurator;
 toate se referă la acelaşi obiect;
 toate sunt în vigoare în acelaşi timp” 15.
2.3.2.Principiile reasigurării
Activitatea de reasigurare16, are la bază, următoarele
principii:
 existenţa unui interes asigurabil;
 părţile se bazează pe“cea mai mare bună credinţă”;
 contractul de reasigurare este un contract de
despăgubire;
 existenţa, în momentul încheierii contractului de reasi-
gurare, a unui obiect al reasigurării.
1. Principiul interesului asigurabil

Validitatea17 contractului de reasigurare, este
condiţionată de existenţa acestui principiu.
Interesul asigurabil este un drept patrimonial, pe care
asiguratul şi, respectiv, compania de asigurări cedentă doresc
să îl păstreze sau să îl obţină sau obligaţia patrimonială pe
care aceştia ar dori să o evite.
Răspunderea depinde de următorii factori:
 suma asigurată, respectiv limita despăgubirii;
 obiectele asigurate;
 pericolele acoperite;
În contractele de reasigurare, reasigurarea unui risc
15
16
Ciurel V., Asigurări şi reasigurări. Abordări teoretice şi practice internaţionale. Editura All Beck, 2000.
17
Idem
31
sau a unei clase de riscuri are efect numai după ce compania
cedentă acceptă preluarea acestuia de la asigurat, adică atunci
când interesul asigurabil există în momentul încheierii
reasigurării.
2. Principiul maximei bune credinţe
Acest principiu universal18 este aplicat cu o stricteţe şi
cu o rigurozitate deosebite în reasigurări. Acest principiu, pe
de o parte, din natura activităţii de reasigurare ce se
desfăşoară pe plan internaţional, de cele mai multe ori, spaţiul
geografic în care se pot produce riscurile fiind la mare
distanţă de locul în care se află societatea de reasigurare, iar
aceasta din urmă nu cunoaşte asiguraţii şi, pe de altă. Parte,
din faptul că în cazurile cele mai frecvente, în funcţie de
metoda şi forma de reasigurare (facultativă sau contractuală),
poliţele de asigurare sunt grupate de compania cedentă şi
reasiguratorul, practic, nu ştie ce reasigură (în special la
reasigurarea neproporţională – excedent de daună), bazându-
se numai pe buna credinţă a cedentei.
Asigurătorul direct este obligat să dezvăluie în
întregime orice fapt materia referitor la riscul ce va fi
reasigurat. Într-o tranzacţie de reasigurare, compania cedentă
are aceeaşi poziţie faţă de reasigurator pe care o are şi
asiguratul original faţă de compania de asigurări.
Asiguratul nu este obligat să informeze pe asiguratorul
său dacă faptele nu sunt expres menţionate în contract.
Acestea sunt:
 faptele pe care nu le cunoaşte şi, în mod normal, nu se
aşteaptă să le afle;
 faptele care diminuează riscul;
 faptele care sunt cunoscute sau prezumate a fi
cunoscute de către asigurator,
 Intre activitatea de asigurare şi cea de reasigurare există
anumite deosebiri în ceea ce priveşte aplicarea acestui
principiu.
În cazul reasigurărilor 19, obligaţia de a informa, revine
companiei cedente, care, trebuie să furnizeze informaţii
complete reasiguratorului în privinţa riscului şi a sumei
reţinute de compania cedentă pentru aceeaşi proprietate
pentru care se cere reasigurarea.
În perioada de derulare a afacerii, compania cedentă
are obligaţia de a informa reasiguratorul asupra tuturor
faptelor materiale şi a evenimentelor ce apar, de a completa,
dacă este necesar, datele cunoscute deja şi chiar unele
omisiuni.
Datoria de informare este reciprocă, atât în asigurare,
cât şi în reasigurare.
18
19
32
Acelaşi Lord Mansfield2, arăta în legătură cu
principiul menţionat că: „Buna credinţă interzice oricărei părţi
să ţină secret ceea ce ştie, să îl atragă pe celălalt într-o
afacere, ignorând faptele sau crezând altceva decât ce este în
realitate. Poliţa va fi nulă faţă de subscriitori, dacă ascunde
fapte, dacă e asigurat un vas pentru voiajul despre care el ştie
că s-a realizat deja şi dacă a acţionat pentru a primi prima”.
Având în vedere deosebirile dintre reasigurarea
facultativă şi reasigurarea contractuală, este necesară o
distincţie între faptele ce trebuie aduse la cunoştinţă de părţi şi
durata obligaţiilor lor conform celor două metode.
În cazul reasigurării facultative 20, compania cedentă
trebuie să ofere informaţii complete privind riscul (riscurile)
individual pentru care doreşte să obţină protecţia
reasiguratorului. Aceste informaţii sunt incluse într-o formă
prescurtată a contractului, denumită „slip”, care cuprinde
toate particularităţile materiale ale riscului pentru afacerea
respectivă, reţinerea cedentei, suma asigurată etc.
Principiul „celei mai mari bune credinţe” este, de
asemenea, prezent în ambele faze.
Dacă una dintre părţi constată că acest principiu a fost
încălcat, contractul poate fi anulat „ab initio”, dar numai dacă
acest drept a fost exercitat în timp rezonabil, în caz contrar, el
va rămâne în vigoare.
Despăgubirea21 reprezintă suma de bani plătită de
reasigurator reasiguratului său, corespunzător pierderii
suferite de acesta din urmă, în conformitate cu condiţiile
contractului de reasigurare. În această sumă nu se include nici
un profit pentru reasigurat.
Principiul despăgubirii este parte integrantă a oricărui
contract de reasigurare, chiar dacă asigurarea originală nu este
întotdeauna un contract de despăgubire (de exemplu,
asigurările de viaţă). Compania cedentă trebuie să dovedească
faptul că daunele pentru care cere despăgubiri de la
reasiguratori se încadrează în termenii contractelor de
asigurare şi reasigurare.
Reasiguratorul este răspunzător faţă de compania
cedentă numai pentru partea de daună pentru care este
răspunzătoare aceasta din urmă faţă de asigurat, în timp ce
pentru plăţile „ex gratia” făcute de asigurator asiguratului său,
el nu va primi nici o despăgubire.
Dimensiunile despăgubirii suportate de reasigurator
depind de tipul poliţei originale. Spre exemplu, în cazul
20
21
Idem
33
poliţelor evaluate, pentru o avarie totală, se despăgubeşte
valoarea asigurată, iar pentru o avarie (daună) parţială se
despăgubeşte cota respectivă a daunei din valoarea asigurată;
în ceea ce priveşte poliţele neevaluate, despăgubirea pentru
avaria totală este egală cu valoarea asigurabilă, iar pentru
avaria parţială, cota corespunzătoare din valoarea asigurabilă.
În practică, se obişnuieşte ca reasiguratorul să
despăgubească compania cedentă cât mai repede şi numai
după ce aceasta a plătit despăgubirea corespunzătoare
asiguratului său.
Dacă răspunderea reasiguratului scade ca urmare a
exercitării cu succes a dreptului de subrogare, reasiguratorul
are, la rândul său, dreptul, expres exprimat, de a revendica
reducerea corespunzătoare a răspunderii sale.
4. Principiul privind obiectul contractului de reasigurare
La încheierea contractului de reasigurare, este
obligatorie existenţa unui obiect 22.
Dacă în cazul asigurării directe obiectul îl constituie
interesul financiar al deţinătorului poliţei privind proprietatea
asigurată, în reasigurare subiectul este răspunderea pe care
asiguratorul a acceptat-o prin contractul de asigurare. Aşadar,
toate contractele de reasigurare vor fi contracte de asigurare a
răspunderii. Deoarece răspunderea depinde de existenţa
obiectului asigurării, validitatea reasigurării depinde, în mod
egal, de aceeaşi condiţie.
2.3.3. Lege nr. 136/1995 din 29/12/1995 privind asigurarile

si reasigurarile în România
Potrivit Legii nr. 32/2000, „Privind societăţile de
asigurare şi supravegherea asigurărilor”, acesteia îi revine un
rol important, deoarece reglementează: organizarea si
funcţionarea societăţilor comerciale de asigurare, de
asigurare-reasigurare şi de reasigurare, a societăţilor mutuale,
respectiv reasiguratori, precum şi a intermediarilor în
asigurări. De asemenea, legea, prezintă şi organizarea şi
funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
supravegherea asiguratorilor şi reasiguratorilor care
desfăşoară activitatea în sau din România, supravegherea
activităţii intermediarilor în asigurări şi reasigurări, precum şi
a altor activităţi în legătură cu acestea.
Din acest considerent, prezentăm pe scurt, conţinutul
legii.
Capitolul 1, al legii, vizează, obiectul legii, înţelesul
unor termeni şi categorii de asigurare şi grupează activitatea
de asigurare, în:
a) asigurări de viaţă;
22
34
b) asigurări generale.
Clasele de asigurări aferente categoriilor de asigurare
se stabilesc prin norme.
Capitolul 2, al legii, vizează, Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor, prin care se arată:”Art. 4. - (1)
Punerea în executare a prezentei legi, supravegherea şi
controlul respectării dispoziţiilor sale revin Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor, în scopul apărării drepturilor
asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare
în România”.
Capitolul 3, al legii, vizează, Autorizarea
asiguratorilor.
La Art. 11. - (1), se precizează, faptul că:” Activitatea
de asigurare în România poate fi exercitată numai de:
a) societăţi pe acţiuni, societăţi mutuale, filiale ale
unor asiguratori străini, constituite ca persoane
juridice române, autorizate de Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor potrivit procedurii
reglementate la art. 12;
b) sucursale ale unor asiguratori, persoane juridice
străine, autorizate de Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor potrivit procedurii reglementate la art.
12.
(2) Un asigurator nu poate fi înmatriculat în registrul
comerţului fără autorizaţia prealabilă emisă de Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor.”
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate acorda
autorizaţia prevăzută la alin. (3), dacă sunt îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii:
a) din studiul de fezabilitate prezentat rezultă că
societatea va dispune de marja de solvabilitate
legala;
b) capitalul social vărsat la o bancă autorizată de
Banca Naţională a României sau, în cazul unei
societăţi mutuale, fondul de rezervă liber vărsat
este în conformitate cu prevederile legale;
c) societatea prezintă un program de reasigurare
satisfăcător pentru activitatea sa de asigurare sau
justifică faptul că în cazul sau nu este necesar un
astfel de plan;
d) societatea prezintă calcule specifice pentru
activitatea de asigurări de viată;
e) numele societăţii nu induce în eroare publicul;
f) societatea va desfăşura numai activităţi în legătură
cu asigurarea;
g) în cazul unui asigurator străin, dacă face dovada că
în ţara în care este înregistrat s-a constituit legal şi
desfăşoară de cel puţin 5 ani o activitate de
asigurare similară cu cea pentru care solicită
35
autorizarea în România.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va respinge
cererea pentru autorizarea constituirii, dacă constată că:
a) documentaţia prezentată nu este întocmită în
conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
b) din documentaţia prezentată rezultă că:
 societatea nu va desfăşura o activitate în
conformitate cu prezenta lege;
 acţionarii semnificativi şi persoanele
semnificative nu îndeplinesc criteriile stabilite
prin norme;
c) din evaluarea studiului de fezabilitate sau din
rapoartele anuale ale societăţii străine, după caz,
rezultă că societatea nu poate asigura realizarea
obiectivelor propuse în condiţii compatibile cu
regulile unei practici prudente, care să ofere
asiguraţilor siguranţa necesară;
d) exista o forma de asociere prin care proprietatea
acţiunilor, inclusiv proprietarul de fapt al
acţiunilor, este ascunsa Comisiei de Supraveghere
a Asigurărilor;
e) autorizarea contravine unui interes public.
(6) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va
comunica solicitantului motivele respingerii cererii de
autorizare.
Capitolul 4, al legii, vizează, Activitatea asiguratorilor
Prin Art. 16. - (1), se menţionează faptul că: „Fiecare
asigurator trebuie sa menţină, cumulativ:
a) capitalul social vărsat sau, în cazul unei societăţi
mutuale, fondul de rezervă libera vărsat;
b) marja de solvabilitate”.
Capitalul social vărsat sau, după caz, fondul de
rezervă liberă vărsat nu poate fi mai mic de anumite limite;
Capitalul social vărsat şi fondul de rezervă liberă vărsat,
stabilite de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi trebuie
sa fie integral vărsat în forma băneasca numai la constituire.
Relativ la marja de solvabilitate, care reprezintă suma cu care
valoarea activelor depăşeşte valoarea obligaţiilor, trebuie sa
fie mai mare decât valoarea stabilită prin norme.
Capitolul 5, al legii, vizează, Activitatea de asigurare
de viaţă.
În cazul asigurărilor de viată, „Asiguratorul care
exercita o activitate de asigurare de viaţă este obligat:
 să ţină conturi distincte pentru asigurările de viaţă;
 să înregistreze toate veniturile şi cheltuielile
aferente asigurărilor de viaţă în conturi separate,
care sa constituie şi să aparţină unui fond de
asigurare distinct, denumit în prezenta lege fondul
asigurărilor de viaţă;
36
 să asigure conducerea contabilităţii fondului
asigurărilor de viaţă, pentru identificarea operativa
a activelor si a obligaţiilor aferente acestuia.
Legea, prevede ca „Asiguratorul care exercită o
activitate de asigurare de viaţă este obligat:
a) să iniţieze examinarea activităţii de asigurare de
viaţă,
b) să redacteze un raport asupra rezultatelor
examinărilor prevăzute la lit. a), denumit în
prezenta lege raport asupra asigurărilor de viaţă,
ale cărui formă, conţinut al informaţiilor,
documentelor şi detaliilor suplimentare, precum şi
mod de certificare sunt stabilite prin norme;
c) să depună la Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor o copie de pe raportul asupra
asigurărilor de viaţă într-un interval de 4 luni de la
data la care s-a făcut examinarea
d) să furnizeze informaţiile, documentele şi detaliile
suplimentare, în forma pe care Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor
Capitolul 6, al legii, vizează, Redresarea,
reorganizarea şi lichidarea asiguratorilor.
Este situaţia în care, Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor constată că, în urma analizei şi a controalelor
efectuate unui asigurator acesta, ca urmare a nerespectării
prezentei legi, pune în pericol onorarea obligaţiilor asumate
faţa de asiguraţi, comisia solicită asiguratorului întocmirea şi
aplicarea unui plan de redresare financiară care sa prevadă, în
principal:
a) limitarea volumului de prime brute sau nete
subscrise pe o anumită perioadă, în aşa fel, sa nu
depăşească anumite valori;
b) interzicerea vânzării sau reînnoirii contractelor de
asigurare de un anumit tip;
c) interzicerea efectuării anumitor investiţii;
d) majorarea capitalului social vărsat sau a fondului
de rezervă ;
e) orice măsuri pe care le consideră necesare în
vederea redresării.
Capitolul 7, al legii, vizează, Intermediarii în asigurări
În condiţiile prezentei legi intermediarii în asigurări
sunt agenţii de asigurare si brokerii de asigurare. Asiguratorii
nu pot exercita activităţi de asigurare prin brokeri
neautorizaţi.
Capitolul 7, al legii, vizează, Răspunderi şi sancţiuni
Legea precizează, faptul că, nici o fapta sau omisiune
a asiguratorului ori a agentului sau, constând în încălcarea
oricărei prevederi a prezentei legi, a legii contractului de
asigurare a condiţiilor sau primelor de asigurare precum şi a
37
altor elemente privind încheierea contractului de asigurare nu
poate fi invocate de asigurator pentru anularea unui contract
de asigurare.
Capitolul 7, al legii, vizează, Dispoziţii tranzitorii şi
finale, asupra activităţii de asigurare.
2.3.3. Evolutia cadrului legal care reglementează

asigurările şi reasigurările în România
În România, cadru legal, al asigurărilor, a avut,
următoarea evoluţie:
 Codul Comercial din 1886;
 Regulamentul fondului de asigurare a tutunului,
publicat în Monitorul oficial nr.71 din 21 iunie 1903,
modificat succesiv în anii 1907 şi 1922;
 Regulamentul casei, pentru asigurarea imobilelor
comunale rurale contra incendiului, publicat în
Monitorul oficial nr.72 din 28 iunie 1909;
 Regulamentul casei contra incendiului pentru
imobilele comunelor şi judeţelor, publicat în
Monitorul oficial nr.279 din 18 martie 1915;
 Legea pentru constituirea şi funcţionarea
întreprinderilor private de asigurare şi reglementare a
contractului de asigurare din 7 iulie 1930, cu
modificările din 9 aprilie 1931, 12 martie 1932 şi 10
aprilie 1936;
 Legea din 4 aprilie 1936 pentru organizarea şi
administrarea casei de asigurări a Ministerului de
Interne, publicată în Monitorul oficial nr. 80 din 4
iunie 1936;
 Articolele 557 - 621 ale Codului comercial care
modifică prevederile articolului 49 - 96 afle legii
asigurărilor (prorogat prin decretul lege din 31
decembrie 1940);
 Decretul lege din 1 octombrie 1941 privind acoperirea
riscului de război în asigurările de viaţă;
 Decretul lege din 29 martie 1941 privind interzicerea
constituirii de noi societăţi de asigurare în România
Asigurările şi reasigurările, sunt reglementate prin
următoarele legi:
 Legea nr. 136/1995 privind asigurarea şi reasigurarea
din România
 Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurări şi
supravegherea asigurărilor
 Legea nr. 76/2003 privind modificările şi completarea
legii 32/2000
 Legea nr. 172/2004 pt. modificarea şi completarea legii
136/1995
 Legea nr. 212/2004 privind asigurările private de
sănătate
38
 Legea 411/ 2004 privind fondurile de pensii
administrate privat (pilonul II).
 Legea 204/ 2006 privind pensiile facultative( pilonul
III).
 8. Norme, care reglementează şi stabilesc, diversele
clase, de asigurări, aferente categoriilor de asigurare
3.3.4. Evolutia cadrului legal care reglementează

asigurările şi reasigurările
O importanţă deosebită a avut-o „Legea nr. 32/2000,
Privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor”,
care vizează, reglementarea activităţii, autorizarea,
penalităţile şi procedura de ridicare a autorizării de
funcţionare, ar şi înfiinţarea organismului de supraveghere
denumit Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA)-
acesta este împuternicit ca organ unic de autorizare,
monitorizare şi control al asigurărilor sau intermediarilor
acestora.
Această lege, în timp, a suferit următoarele modificări,
prin:
 Ordonanţa de Urgenţă, nr. 117/2007 (Monitorul
Oficial, Partea I nr. 732 din 30 octombrie 2007);
Oficial, Partea I nr. 916 din 10 noiembrie 2006);
Oficial, Partea I, nr. 1191 din 29 decembrie 2005),
aprobată cu modificări şi completată prin Legea
nr.113/2006 (Monitorul Oficial, Partea I, nr.421 din
16 mai 2006);
Oficial, Partea I, nr.562 din 30 iunie 2005), aprobată şi
completată, prin Legea nr. 283/2005 (Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 897 din 07 octombrie 2005) -
potrivit art.VI, se abrogă art.37 alin. (2) si (3) din
Legea nr. 32/2000;
 Legea nr. 503/2004 (Monitorul Oficial, Partea I,
nr.1193 din 14 decembrie 2004);
 Legea nr. 403/2004 (Monitorul Oficial, Partea I, nr.
976/25 octombrie 2004);
 Legea nr. 76/2003 (Monitorul Oficial, Partea I, nr.
193/26 martie 2003)
 Legea nr. 414/2002 - ABROGATÄ‚ DE CODUL
FISCAL 2003
 Ordonanţa de Urgenţă, nr. 7/2001 - ABROGATÄ‚ DE
CODUL FISCAL 2003;
Oficial, Partea I, nr. 175/06 aprilie 2001);
39
Oficial, Partea I, nr. 311/05 iulie 2000);

În România, cadru legal, al asigurărilor, a avut, următoarea evoluţie:
 Codul Comercial din 1886;
 Regulamentul fondului de asigurare a tutunului, publicat în Monitorul oficial
nr.71 din 21 iunie 1903, modificat succesiv în anii 1907 şi 1922;
 Regulamentul casei, pentru asigurarea imobilelor comunale rurale contra
incendiului, publicat în Monitorul oficial nr.72 din 28 iunie 1909;
 Regulamentul casei contra incendiului pentru imobilele comunelor şi judeţelor,
publicat în Monitorul oficial nr.279 din 18 martie 1915;
 Legea pentru constituirea şi funcţionarea întreprinderilor private de asigurare şi
reglementare a contractului de asigurare din 7 iulie 1930, cu modificările din 9
aprilie 1931, 12 martie 1932 şi 10 aprilie 1936;
 Legea din 4 aprilie 1936 pentru organizarea şi administrarea casei de asigurări a
Ministerului de Interne, publicată în Monitorul oficial nr. 80 din 4 iunie 1936;
 Articolele 557 - 621 ale Codului comercial care modifică prevederile articolului
49 - 96 afle legii asigurărilor (prorogat prin decretul lege din 31 decembrie 1940);
 Decretul lege din 1 octombrie 1941 privind acoperirea riscului de război în
asigurările de viaţă;
 Decretul lege din 29 martie 1941 privind interzicerea constituirii de noi societăţi
de asigurare în România
Asigurările şi reasigurările, sunt reglementate prin următoarele legi:
 Legea nr. 136/1995 privind asigurarea şi reasigurarea din România
 Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurări şi supravegherea asigurărilor
 Legea nr. 76/2003 privind modificările şi completarea legii 32/2000
 Legea nr. 172/2004 pt. modificarea şi completarea legii 136/1995
 Legea nr. 212/2004 privind asigurările private de sănătate
 Legea 411/ 2004 privind fondurile de pensii administrate privat (pilonul II).
 Legea 204/ 2006 privind pensiile facultative( pilonul III).
40
 Norme, care reglementează şi stabilesc, diversele clase, de asigurări, aferente
categoriilor de asigurare se stabilesc prin norme.
O importanţă deosebită a avut-o „Legea nr. 32/2000, Privind societăţile de asigurare şi
supravegherea asigurărilor”, care vizează, reglementarea activităţii, autorizarea, penalităţile şi
procedura de ridicare a autorizării de funcţionare, ar şi înfiinţarea organismului de
supraveghere denumit Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA)- acesta este
împuternicit ca organ unic de autorizare, monitorizare şi control al asigurărilor sau
intermediarilor acestora.
Această lege, în timp, a suferit următoarele modificări, prin:
 Ordonanţa de Urgenţă, nr. 117/2007 (Monitorul Oficial, Partea I nr. 732 din 30
octombrie 2007);
 Ordonanţa de Urgenţă, nr. 87/2006 (Monitorul Oficial, Partea I nr. 916 din 10
noiembrie 2006);
 Ordonanţa de Urgenţă, nr. 201/2005 (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1191 din 29
decembrie 2005), aprobată cu modificări şi completată prin Legea nr.113/2006
(Monitorul Oficial, Partea I, nr.421 din 16 mai 2006);
 Ordonanţa de Urgenţă, nr. 61/2005 (Monitorul Oficial, Partea I, nr.562 din 30
iunie 2005), aprobată şi completată, prin Legea nr. 283/2005 (Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 897 din 07 octombrie 2005) - potrivit art.VI, se abrogă art.37 alin. (2)
si (3) din Legea nr. 32/2000;
 Legea nr. 503/2004 (Monitorul Oficial, Partea I, nr.1193 din 14 decembrie 2004);
 Legea nr. 403/2004 (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 976/25 octombrie 2004);
 Legea nr. 76/2003 (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 193/26 martie 2003)
 Legea nr. 414/2002 - ABROGATÄ‚ DE CODUL FISCAL 2003
 Ordonanţa de Urgenţă, nr. 7/2001 - ABROGATÄ‚ DE CODUL FISCAL 2003;
 Ordonanţa de Urgenţă, nr. 51/2001 (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 175/06 aprilie
2001);
 Ordonanţa de Urgenţă, nr. 116/2000 (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 311/05 iulie
2000);
Potrivit Legii nr. 32/2000, „Privind societăţile de asigurare şi supravegherea
asigurărilor”, acesteia îi revine un rol important, deoarece reglementează: organizarea si
funcţionarea societăţilor comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare şi de reasigurare, a
societăţilor mutuale, respectiv reasiguratori, precum şi a intermediarilor în asigurări. De
asemenea, legea, prezintă şi organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor, supravegherea asiguratorilor şi reasiguratorilor care desfăşoară activitatea în sau
din România, supravegherea activităţii intermediarilor în asigurări şi reasigurări, precum şi a
altor activităţi în legătură cu acestea.
Asigurarea are la bază un acord de voinţă (contract) încheiat între asigurător şi
asigurat, prin care asigurătorul oferă asiguratului protecţie pentru riscurile pe care şi le-
afumat, obligându-se să acopere asiguratului contravaloarea daunelor (respectiv suma
asigurată în cazul asigurărilor de viaţă) în caz de producere a acestor evenimente, în schimbul
plăţii de către asigurat a unei sume de bani, numită "primă de asigurare.
Coasigurarea, reprezintă o formă de protecţie având aceeaşi esenţă economică pe
care o are şi asigurarea.
Autoasigurarea este o altă formă de protecţie destul de mult utilizată. 1 constă în
crearea de către o persoană fizică sau juridică a unui fond, a uni rezerve proprii având ca
destinaţie numai acoperirea pagubelor create d orice motiv (calamităţi, incendii, furt şi
altele). Această formă de protecţie es numită impropriu autoasigurarc, poate ar putea fi
denumită mai corect aut protecţie. Ea nu este o asigurare deoarece nu se bazează pe o relaţie
contra tuală, nu există părţi contractante, asiguratul este în acelaşi timp asigurător şi nu
41
respectă ideea de mutualitate, obligatorie în asigurare. Aşadar, riscul este reţinut de
compania respectivă şi nu se încheie tranzacţii de cumpărare de asigurări.
Reasigurările au apărut din existenţa unor riscuri foarte mari.
Şi oferă capacitatea necesară asigurătorului direct pentru acoperirea riscurilor pe
care, altfel, nu le poate suporta singur,în asemenea împrejurări, asigurătorul care acceptă
preluarea unui risc.
1. asigurări;
2. coasigurare;
3. autoasigurare;
4. reasigurări;
5. daună;
6. rezerva matematică;
7. dispersia riscului.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Vă rugăm să definiţi asigurările şi reasigurările.

2. Vă rugăm să precizaţi care sunt aspectele juridice ale asigurărilor.
3. Vă rugăm să precizaţi care sunt aspectele economice ale asigurărilor.
4. Vă rugăm să precizaţi care sunt aspectele financiare ale asigurărilor.
Teste de evaluare/autoevaluare;
1. Asigurarea, constă în:

a) protecţia financiară pentru pierderi cauzate de o gamă larga şi variată de riscuri;
b) protecţia financiară a activităţilor de comerţ exterior a întreprinderii;
c) protecţia financiară a asiguratorului.
42
2. Asigurarea poate fi definită din două puncte de vedere, şi anume:
a) Ca finanţare a unei pierderi şi ca un mijloc prin care riscurile pentru două sau mai multe
persoane sau firme se combină prin contribuţii prezente sau promise la un fond din care se
plătesc despăgubirile pentru daunele suferite de unii dintre ei;
b) ansamblul activităţilor de asigurare, repartizare şi utilizare a resurselor băneşti necesare
desfăşurării continue şi rentabile a activităţii recunoaşterea crescândă a importanţei
managementului internaţional;
c) ansamblul activităţilor de asigurare, repartizare şi utilizare a resurselor băneşti necesare
desfăşurării continue şi rentabile a activităţii, precum şi de analiză şi control a rezultatelor
obţinute.
3. La bază asigurărilor, stau:
a) principiul mutualităţii;
b) principiul unicităţii;
c) principiul ;
d) Printre criteriile de clasificare ale întreprinderii se regăsesc:
4. Coasigurarea, este o modalitate de transfer al riscului :
a) de la un asigurat către mai mulţi asigurători;
b) de la un asigurat la alt asigurat;
c) de la client la asigurator.
5. Reasigurarea oferă capacitatea necesară asigurătorului direct (origina iniţial)
pentru :
a) acoperirea riscurilor pentru asigurat;
b) acoperirea riscurilor pentru asigurator;
c) a şi b.
43

de Ştiinţă
5. Ciumaş, C., (2009), „Reasigurarea şi tehnicile alternative de transfer al
riscului”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă
44
PIAŢA ASIGURĂRILOR ÎN ROMÂNIA. CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR
Cuprins:
3.1. Introducere
3.3.1. Evoluţia pieţei asigurărilor în România
3.3.2. Evoluţia cadrului legal al asigurărilor în România
3.3.3. Aspecte acuale ale legislaţiei in materie de asigurări şi reasigurări
3.3.4. Funcţiile asigurărilor şi al reasigurărilor
3.3.4. Clasificarea asigurărilor
Bibliografie
1.1. Introducere

învăţare
- cunoaşterea tipurilor de asigurări, a elementelor specifice

acestora;
- studenţii vor putea să definească termeni cum ar fi:
- studenţii vor putea să diferenţieze tipurile de asigurări;
- studenţii vor putea să cunoască cele două grupări ale
asigurărilor.
45
Pentru unitatea de învăţare „Cadrul conceptual specific

disciplinei de Asigurări şi reasigurări”, timpul alocat este de 2
ore.
3.1 Evoluţia pieţei asigurărilor în România

„Activitatea din dmeniul asigurărilor de bunuri,
persoane şi răspundere civilă, desfăşurată în ţara noastră, se
întinde pe o perioadă de peste 135 de ani, care poate fi
împărţită în trei etape disctincte, şi anume, prima a început în
1871 şi s-a încheiat în 1948; cea de a doua este cuprinsă între
anii 1949 şi 1990, iar ultima a început în anul 1991.In acest
interval de timp, au fiinţatdiverse tipuri de societăţi de
asigurare, avand diferite forme de proprietate şi metode de
conducere la fel de diferite.”23
În România, până la apariţia, primei companii de
asigurări, şi-au desfăşurat activitate de asigurări,
reprezentanţele unor societăţi de asigurare străine, respectiv,
reprezentanţe austriece, londoneze, maghiare, dintre care:
Anker, Osterreichesher Phoenix, Vjatterlanische
Wechselseite, Anstal Versicherung, Assicurazioni Generali,
Azienda Assicuratrice, North British & Mercantile, etc.
În România, asigurările, în evoluţia lor, se prezintă astfel:
Prima societate romanescă de asigurări, intitulată „Dacia”, s-a
constituit în baza Decretului Domnesc nr. 699, din 13 martie
1871, cu un capital social de 3 milioane lei.
A doua societate de asigurare, intitulată „România”,
se constituie în 1873, cu un capital social de 2 milioane lei.
Prin fuziunea acestor două societăţi de asigurare, „Dacia” şi
respectiv, „România”, se constituie societatea de asigurări,
„Dacia-România”
În anul 1882, se constituie societatea: „Naţionala „.
În anul 1882, se constituie societatea: „Generala”, de
către comunitatea comercială, din Brăila şi Galaţi, în
colaborare cu Banca Marmojrosch, Blank & Co şi:
„Assicurazioni Generali”, din Trieste, care era specializată, în
asigurarea transporturilor maritime.
23 Văcărel I., & Bercea F.,,Asigurări şi reasigurări”Ed. Expert,2007

46
În anul 1906, se constituie societatea: „Agricola”.
În anul 1911, se constituie societatea: „Prima
Ardeleană”.
În anul 1915, se constituie Casei de Asigurări a
Ministerului de Interne.
În anul 1920, se constituie societatea: „Steaua
României”.
În anul 1942, se constituie societatea: „Regia
Autonomă a Asigurărilor de Stat (R.A.A.S.)”. Regia
Autonomă a Asigurărilor de Stat fiind în proprietatea statului,
nu avea capital social şi suporta despăgubirile de asigurare şi
cheltuielile sale de regie din primele încasate, având rol de a
presta un serviciu public şi nu de a obţine profituri, nivelul
primelor de asigurare, era sub, cel practicat, de către
societăţile de asigurări private.
Concomitent, cu aceste societăţi de asigurare, au mai
funcţionat şi alte instituţii, care primeau bunuri publice în
asigurare.
În anul 1909, se constituie asociaţia mutuală:
„Reuniunea proprietarilor de vite din Orăştie”.
„Reuniunea proprietarilor de vite din Cacova, în Banat”.
„Societatea Naţională de Agricultură”.
Societatea Naţională de Agricultură, a introdus asigurările
mutuale de culturi agricole, ale obştilor săteşti prin
intermediul Casei Centrale a Băncilor Populare, prin care au
fost asigurate 155 de obşti de arendare din întreaga ţară, cu
tarife de prime reduse cu 25%. Această acţiune de asigurare a
culturilor agricole a fost oprită de război.
În anul 1948, au fost trecute în proprietatea statului
15 societăţi de asigurare, printre care: Steaua României,
Asigurarea românească, Fonciara, Generala, Prima societate
de împrumut, Asigurarea românească, Adriatica. Are loc,
pătrunderea, şi în domeniul asigurărilor, de capitalul sovietic,
creându-se astfel, societatea SOVROM-ASIGURARE prin
Decretul nr. 345 din 20 august 1949, având ca obiect,
asigurările facultative de bunuri şi de persoane.
În anul 1952, a luat fiinţă Administraţia Asigurărilor de Stat,
ADAS, cu capital integral românesc, specializată în operaţii
de asigurare, reasigurări şi comisariat de avarie, sub
conducerea generală, a Ministerului Finanţelor. Obiectul său
de activitate, s-a concretizat, în: asigurări de bunuri, persoane
şi răspundere civilă sub două forme, şi anume: prin efectul
legii , respectiv, asigurări obligatorii şi pe baze contractuale,
respectiv, asigurări, facultative.
În perioada, 1955 - 1989, ADAS, deţine monopolul de
stat asupra asigurărilor, pe considerentul că, în România în
această perioadă, nu au existat şi alte societăţi de asigurare.
47
Lipsa concurenţei precum şi situaţia social şi politică a
perioadei cuprinse, între anii, 1955 -1989, au menţinut la un
nivel redus acest domeniu de activitate.
În anul1990, s-a desfiinţat ADAS, prin Hotărârea
Guvernamentală 1279/1990. Pe baza bilanţului contabil,
întocmit la 31 decembrie 1990, activele şi pasivele acestuia au
fost preluate, la 1 ianuarie 1991, de către societăţile
comerciale pe acţiuni „Asigurarea Românească S.A.”, „Astra
S.A.”, „CAROM S.A.”.
Începând cu data de la 1 ianuarie 1991, cele trei
societăţi practică următoarele tipuri de asigurări:
societatea"ASTRA S.A.” practică asigurări facultative de
persoane, altele decât cele de viaţă, şi asigurări de bunuri şi
răspundere civilă. De asemenea practică reasigurări în toate
categoriile de asigurări menţionate. Ea a preluat activele
societăţilor mixte cu participare ADAS în străinătate şi cele
aferente asigurărilor şi operaţiilor de reasigurare în relaţiile cu
străinătatea, în sumă de 3.500 mii. lei, precum şi, în limitele
acestora, pasivele corespunzătoare.
Societatea „Asigurarea Românească S.A.”
(ASIROM) practică asigurările obligatorii prevăzute de actele
normative, asigurări facultative de bunuri şi răspundere civilă
şi reasigurări din toate categoriile de asigurări menţionate. Ea
a preluat active de peste 7.000 mii lei şi, în limitele acestora,
pasivele corespunzătoare şi, în cazurile de pagube produse în
străinătate automobiliştilor români asiguraţi în România,
efectuează prestări de servicii din domeniul asigurărilor
pentru societăţi de asigurare din ţară şi din străinătate.
Până în anul 1990, economia românească, a fost,
preponderentă de stat, pierderile datorate calamităţilor şi
accidentelor se acopereau din fondurile de rezervă
centralizate. Ca urmare, asiguraţii, nu erau implicaţi în
raporturi de asigurare. Asiguraţii, nu primeau despăgubiri,
pentru aceştia era doar obligaţia, de a plăti primele de
asigurare.
Fără, o economie de piaţă, fără concurenţă, apariţia şi
dezvoltarea asigurărilor în mediul privat, a ridicat probleme.
Multă vreme, precizează literatura de specialitate,
deţinerea monopolului asigurărilor, era făcută, de către
ADAS,
Pe lângă, de cele 3 societăţi cu capital integral de stat,
înfiinţate în 1991, în perioada 1991-2007, au funcţionat peste
100 de societăţi de asigurări şi agenţii de intermediere cu
capital privat, care oferă o diversitate de condiţii şi forme de
asigurare, reglementate, prin hotărârea de Guvern 1279/1990.
În anul, 1992, a fost înfiinţată Banca de Export Import a
României, EXIMBANK, cu o activitate şi de asigurări şi
reasigurări, specializată în asigurarea riscurilor financiare şi
politice.
48
Cele patru societăţi, aveau, capitalul social iniţial, integral
deţinut de statul român, ca acţionar unic.
În timp, societăţile cu capital de stat, au început să
funcţioneze societăţi cu capital privat sau mixt, care îşi
desfăşoară activitatea în domeniul asigurărilor şi
reasigurărilor.
3.3.2. Evoluţia cadrului legal al asigurărilor în România

În România, cadru legal, al asigurărilor, a avut,
următoarea evoluţie:
1. Codul Comercial din 1886;
2. Regulamentul fondului de asigurare a tutunului, publicat în
Monitorul oficial nr.71 din 21 iunie 1903, modificat succesiv
în anii 1907 şi 1922;
3. Regulamentul casei, pentru asigurarea imobilelor comunale
rurale contra incendiului, publicat în Monitorul oficial nr.72
din 28 iunie 1909;
4. Regulamentul casei contra incendiului pentru imobilele
comunelor şi judeţelor, publicat în Monitorul oficial nr.279
din 18 martie 1915;
5. Legea pentru constituirea şi funcţionarea întreprinderilor
private de asigurare şi reglementare a contractului de
asigurare din 7 iulie 1930, cu modificările din 9 aprilie 1931,
12 martie 1932 şi 10 aprilie 1936;
6. Legea din 4 aprilie 1936 pentru organizarea şi
administrarea casei de asigurări a Ministerului de Interne,
publicată în Monitorul oficial nr. 80 din 4 iunie 1936;
7. Articolele 557 - 621 ale Codului comercial care modifică
prevederile articolului 49 - 96 afle legii asigurărilor (prorogat
prin decretul lege din 31 decembrie 1940);
8. Decretul lege din 1 octombrie 1941 privind acoperirea
riscului de război în asigurările de viaţă;
9. Decretul lege din 29 martie 1941 privind interzicerea
constituirii de noi societăţi de asigurare în România
10. Asigurările şi reasigurările, sunt reglementate prin
următoarele legi:
11. Legea nr. 136/1995 privind asigurarea şi reasigurarea din
România
12. Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurări şi
supravegherea asigurărilor
13. Legea nr. 76/2003 privind modificările şi completarea
legii 32/2000
14. Legea nr. 172/2004 pt. modificarea şi completarea legii
136/1995
15. Legea nr. 212/2004 privind asigurările private de sănătate
16. Legea 411/ 2004 privind fondurile de pensii administrate
privat (pilonul II).
17. Legea 204/ 2006 privind pensiile facultative( pilonul III).
18. Norme, care reglementează şi stabilesc, diversele clase, de
49
asigurări, aferente categoriilor de asigurare se stabilesc prin
norme.
O importanţă deosebită a avut-o „Legea nr. 32/2000,
Privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor”,
care vizează, reglementarea activităţii, autorizarea,
penalităţile şi procedura de ridicare a autorizării de
funcţionare, ar şi înfiinţarea organismului de supraveghere
denumit Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA)-
acesta este împuternicit ca organ unic de autorizare,
monitorizare şi control al asigurărilor sau intermediarilor
acestora.
Această lege, în timp, a suferit următoarele modificări,
prin:
- Ordonanţa de Urgenţă, nr. 117/2007 (Monitorul Oficial,
Partea I nr. 732 din 30 octombrie 2007);
Partea I nr. 916 din 10 noiembrie 2006);
Partea I, nr. 1191 din 29 decembrie 2005), aprobată cu
modificări şi completată prin Legea nr.113/2006
(Monitorul Oficial, Partea I, nr.421 din 16 mai 2006);
Partea I, nr.562 din 30 iunie 2005), aprobată şi
completată, prin Legea nr. 283/2005 (Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 897 din 07 octombrie 2005) - potrivit art.VI,
se abrogă art.37 alin. (2) si (3) din Legea nr. 32/2000;
- Legea nr. 503/2004 (Monitorul Oficial, Partea I, nr.1193
din 14 decembrie 2004);
- Legea nr. 403/2004 (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 976/25
octombrie 2004);
- Legea nr. 76/2003 (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 193/26
martie 2003)
- Legea nr. 414/2002 - ABROGATÄ‚ DE CODUL FISCAL
2003
- Ordonanţa de Urgenţă, nr. 7/2001 - ABROGATÄ‚ DE
CODUL FISCAL 2003;
Partea I, nr. 175/06 aprilie 2001);
Partea I, nr. 311/05 iulie 2000);
50
Din acest considerent, prezentăm pe scurt, conţinutul
legii. Capitolul 1, al legii, vizează, obiectul legii, înţelesul
unor termeni şi categorii de asigurare şi grupează activitatea
de asigurare, în:
a) asigurări de viaţă;
b) asigurări generale.
Clasele de asigurări aferente categoriilor de asigurare
Capitolul 2, al legii, vizează, Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor, prin care se arată:”Art. 4. - (1) Punerea în
executare a prezentei legi, supravegherea şi controlul
respectării dispoziţiilor sale revin Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al
promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România”.
Capitolul 3, al legii, vizează, Autorizarea asiguratorilor.
La Art. 11. - (1), se precizează, faptul că:” Activitatea de
asigurare în România poate fi exercitată numai de:
societăţi pe acţiuni, societăţi mutuale, filiale ale unor
asiguratori străini, constituite ca persoane juridice române,
autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor potrivit
procedurii reglementate la art. 12;
sucursale ale unor asiguratori, persoane juridice străine,
autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor potrivit
procedurii reglementate la art. 12.
Un asigurator nu poate fi înmatriculat în registrul
comerţului fără autorizaţia prealabilă emisă de Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor.”
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate acorda
autorizaţia prevăzută la alin. (3), dacă sunt îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii:
din studiul de fezabilitate prezentat rezultă că societatea va
dispune de marja de solvabilitate legala;
capitalul social vărsat la o bancă autorizată de Banca
Naţională a României sau, în cazul unei societăţi mutuale,
fondul de rezervă liber vărsat este în conformitate cu
prevederile legale;
societatea prezintă un program de reasigurare satisfăcător
pentru activitatea sa de asigurare sau justifică faptul că în
cazul sau nu este necesar un astfel de plan;
societatea prezintă calcule specifice pentru activitatea de
asigurări de viată;
numele societăţii nu induce în eroare publicul;
societatea va desfăşura numai activităţi în legătură cu
asigurarea; în cazul unui asigurator străin, dacă face dovada
că în ţara în care este înregistrat s-a constituit legal şi
desfăşoară de cel puţin 5 ani o activitate de asigurare similară
51
cu cea pentru care solicită autorizarea în România.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va respinge
cererea pentru autorizarea constituirii, dacă constată că:
documentaţia prezentată nu este întocmită în conformitate cu
dispoziţiile legale în vigoare;
din documentaţia prezentată rezultă că:
- societatea nu va desfăşura o activitate în conformitate cu
prezenta lege;
- acţionarii semnificativi şi persoanele semnificative nu
îndeplinesc criteriile stabilite prin norme;
- din evaluarea studiului de fezabilitate sau din rapoartele
anuale ale societăţii străine, după caz, rezultă că societatea
nu poate asigura realizarea obiectivelor propuse în
condiţii compatibile cu regulile unei practici prudente,
care să ofere asiguraţilor siguranţa necesară;
- exista o forma de asociere prin care proprietatea acţiunilor,
inclusiv proprietarul de fapt al acţiunilor, este ascunsa
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;
autorizarea contravine unui interes public.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va comunica
solicitantului motivele respingerii cererii de autorizare.
Capitolul 4, al legii, vizează, Activitatea asiguratorilor
Prin Art. 16. - (1), se menţionează faptul că: „Fiecare
asigurator trebuie sa menţină, cumulativ:
- capitalul social vărsat sau, în cazul unei societăţi mutuale,
fondul de rezervă libera vărsat;
- marja de solvabilitate”.
Capitalul social vărsat sau, după caz, fondul de rezervă
liberă vărsat nu poate fi mai mic de anumite limite; Capitalul
social vărsat şi fondul de rezervă liberă vărsat, stabilite de
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi trebuie sa fie
integral vărsat în forma băneasca numai la constituire. Relativ
la marja de solvabilitate, care reprezintă suma cu care
valoarea activelor depăşeşte valoarea obligaţiilor, trebuie sa
fie mai mare decât valoarea stabilită prin norme.
Capitolul 5, al legii, vizează, Activitatea de asigurare de viaţă.
În cazul asigurărilor de viată, „Asiguratorul care exercita o
să ţină conturi distincte pentru asigurările de viaţă;
să înregistreze toate veniturile şi cheltuielile aferente
asigurărilor de viaţă în conturi separate, care sa constituie şi
să aparţină unui fond de asigurare distinct, denumit în
prezenta lege fondul asigurărilor de viaţă;
să asigure conducerea contabilităţii fondului asigurărilor de
viaţă, pentru identificarea operativa a activelor si a
obligaţiilor aferente acestuia.
Legea, prevede ca „Asiguratorul care exercită o
- să iniţieze examinarea activităţii de asigurare de viaţă,
52
- să redacteze un raport asupra rezultatelor examinărilor
prevăzute la lit. a), denumit în prezenta lege raport asupra
asigurărilor de viaţă, ale cărui formă, conţinut al
informaţiilor, documentelor şi detaliilor suplimentare,
precum şi mod de certificare sunt stabilite prin norme;
- să depună la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor o
copie de pe raportul asupra asigurărilor de viaţă într-un
interval de 4 luni de la data la care s-a făcut examinarea
- să furnizeze informaţiile, documentele şi detaliile
suplimentare, în forma pe care Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor
Capitolul 6, al legii, vizează, Redresarea, reorganizarea şi
lichidarea asiguratorilor.
Este situaţia în care, Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor constată că, în urma analizei şi a controalelor
efectuate unui asigurator acesta, ca urmare a nerespectării
prezentei legi, pune în pericol onorarea obligaţiilor asumate
faţa de asiguraţi, comisia solicită asiguratorului întocmirea şi
aplicarea unui plan de redresare financiară care sa prevadă, în
principal:
- limitarea volumului de prime brute sau nete subscrise pe o
anumită perioadă, în aşa fel, sa nu depăşească anumite
valori;
- interzicerea vânzării sau reînnoirii contractelor de
asigurare de un anumit tip;
- interzicerea efectuării anumitor investiţii;
- majorarea capitalului social vărsat sau a fondului de
rezervă ;
- orice măsuri pe care le consideră necesare în vederea
redresării.
Capitolul 7, al legii, vizează, Intermediarii în asigurări
În condiţiile prezentei legi intermediarii în asigurări sunt
agenţii de asigurare si brokerii de asigurare. Asiguratorii nu
pot exercita activităţi de asigurare prin brokeri neautorizaţi.
Capitolul 7, al legii, vizează, Răspunderi şi sancţiuni
Legea precizează, faptul că, nici o fapta sau omisiune a
asiguratorului ori a agentului sau, constând în încălcarea
oricărei prevederi a prezentei legi, a legii contractului de
asigurare a condiţiilor sau primelor de asigurare precum şi a
altor elemente privind încheierea contractului de asigurare nu
poate fi invocate de asigurator pentru anularea unui contract
de asigurare.
Capitolul 7, al legii, vizează, Dispoziţii tranzitorii şi
finale, asupra activităţii de asigurare.
3.3.3. Funcţiile asigurărilor

Numai un anumit grad de incertitudine poate determina
riscul sau poate promova profitabilitatea.
Funcţionarea companiilor comerciale, în cadrul economiei de
53
piaţă, are loc, într-o prmanentă incertitudine. Susţinerea
acestora pentru protecţie şi risc se realizează prin asigurare.
Funcţiile asigurării, sunt prezentate în literatura de
specialitate, în strânsă legătură cu fondul de asigurare. În
lucrarea intitulată: „Economia Asigurărilor”, Cimaş C.,
prezintă funcţiile asigurărilor, astfel:
1. compensarea financiară ca urmare a pierderilor cauzate
de producerea unui anumit risc;
2. prevenirea pagubelor;
3. funcţia financiară;
4. economisirea;
5. reducerea costurilor statului, în special a celor legate de
protecţia socială;
6. promovarea comerţului invizibil.
Această compensare financiară, priveşte repararea pagubelor
materiale şi financiare, din fondul de asigurare, format din
contribuţia asiguraţilor, în limitele prevăzute prin contractual
de asigurare.
1. Compensarea financiară
„1.Principala funcţie a asigurării este aceea de compensare
a pagubelor cauzate asigurărilor de bunuri şi de răspundere
civilă - prejudicii materiale şi plată a sumelor asigurate (cazul
asigurărilor de persoane şi răspundere civilă - prejudicii
corporale).
Aceasta este funcţia care a stat la baza apariţiei şi dezvoltării
asigurărilor”24.
Prevenirea pagubelor.
Această funcţie, s-a dezvoltat, după cel de al doilea război
mondial, din considerente de prevenire a pagubelor, care se
realizează prin activităţi de prevenire a producerii riscurilor,
programe educaţionale pentru asiguraţi.
În acest sens, referitor la această funcţie, Cimaş C., în
lucrarea intitulată: Economia Asigurărilor, prezintă funcţiile
asigurărilor, afirmă:
„O a2-a funcţie caracteristică asigurării, care s-a dezvoltat
în timp, îndeosebi după cel de-al doilea război mondial, este
aceea de prevenire a pagubelor.
Funcţia de prevenire se exercită pe două căi principale:
1. prin finanţarea unor activităţi de prevenire a calamităţilor şi
accidentelor. Spre exemplu: construirea de diguri de protecţie
împotriva inundaţiilor, lucrări de împăduriri, desecări, irigaţii,
finanţarea unor programe educaţionale pentru asiguraţi.
2. prin stabilirea unor condiţii de asigurate care să-l oblige pe
asigurat la o conduită preventivă permanentă. Cum? Prin
decădere? din dreptul la despăgubire în cazul neîndeplinirii
24Ciumaş C., Economia Asigurărilor, pg.28, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007
54
unor măsuri de prevenire a pagubei, participarea asiguratului
la acoperirea unei pagube etc.”25.
Funcţia financiară.
Referitor la funcţia financiară, Cimaş C., în lucrarea
intitulată: Economia Asigurărilor, apreciază această funcţie
astfel:
„Funcţia asigurărilor, care a câştigat tot mai multă
importanţă în ultimele decenii este funcţia financiară.
Pornind de la decalajul de timp între momentul încasării
primelor şi plata despăgubirilor, există un decalaj important,
în special, în cazul asigurărilor de viaţă, societăţile de
asigurare centralizează temporar sume foarte importante, apoi
le plasează pe piaţa capitalului în scopul obţinerii unor
venituri suplimentare.
Pe lângă aceste funcţii principale, asigurarea îndeplineşte
şi funcţii secundare cum ar fi:
1. facilitarea accesului la credite, credite de export, credite
ipotecare, credite de consum, etc.;
2. are o contribuţie, după unii substanţială la „exportul
invizibil”, prin plata primelor externe;
3.consultanţă oferită de societăţile de asigurare asiguraţilor
subscriere, prevenirea daunelor, prejudiciilor, evaluare, litigii
etc.”26.
Economisirea.
Economisirea este realizabilă, numai la asigurarea de
viaţă.
Este situaţia când, la expirarea contractului de asigurare,
pe lângă suma asigurată, rezultă şi un câştig în plus, pentru
participarea la profitul obţinut din sumele investite.
Prin economisire are loc:
Reducerea costurilor statului, în mod special a celor legate
de protecţia socială. Societăţile de asigurare, preiau o parte
din domeniile de asistenţă socială şi medicală, pensii,
compensări pentru accidente de muncă şi altele.
Promovarea comerţului invizibil. Este cazul în care, are
loc vânzarea de asigurări la clienţi străini, sau cumpărarea de
la asiguratori străini.
Ciurel V., afirmă că: „funcţiile asigurării au cunoscut de-a
lungul vremii o evoluţie aparte. Acest lucru determină chiar
ca ele să aibă o oarecare limitare temporală şi geografică.
Desigur că acolo unde sectorul asigurărilor este mai dezvoltat
şi mai sofisticat asigurările au un rol şi funcţii mai
reprezentative şi mai ample, în timp ce în ţările în care
asigurările se află în proces de formare, consolidare sau
maturizare funcţiile lor sunt limitate. Totuşi, deosebirile în
aprecierea funcţiilor asigurărilor în cele două categorii de ţări
25 Ciumaş C., Economia Asigurărilor, pg.28, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007
26 Idem
55
se referă mai puţin la aspectele microeconomice şi mai mult
la impactul lor asupra întregii economii. În capitolul
„Funcţiile asigurărilor”, autoarea, le prezintă „astfel:
Compensarea financiară a pierderilor cauzate de
producerea unui anumit risc (riscuri) este prima şi cea mai
importantă funcţie a asigurărilor. Realizarea ei este posibilă
datorită existenţei fondului de asigurare creat din
contribuţiile, respectiv primele de asigurare plătite de
asiguraţi.
Astfel, asigurarea are rolul de a contribui la refacerea
bunurilor avariate sau distruse, la repararea unor prejudicii de
care asiguraţii răspund conform legii şi Ia acordarea unor
sume în cazul producerii unor evenimente privind viaţa şi
integritatea persoanelor;
Prevenirea pagubelor este o funcţie importantă a
asigurărilor care se poate realiza prin finanţarea unor activităţi
de prevenire a producerii riscurilor şi chiar a unor programe
educaţionale pentru asiguraţi; totodată, este posibilă
practicarea franşizei, respectiv scăderea din drepturile de
asigurare a unei sume determinate care reprezintă participarea
asiguratului la acoperirea unei părţi din pagubă. Scopul
acesteia este dublu: în primul rând, îl obligă pe asigurat să
adopte o conduită preventivă, să aibă grijă şi să întreţină
bunul' asigurat; în al doilea rând, pentru pagubele mici,
cheltuielile antrenate de administrarea daunei pot depăşi
nivelul despăgubirii şi nu se justifică;
Funcţia financiară este determinată, pe de o parte, de
faptul că nu toate poliţele de asigurare au ca rezultat
producerea riscului şi, pe de altă parte, de decalajul temporal
între momentul încasării primelor şi momentul plăţii
despăgubirilor. Ea constă în aceea că societăţile de asigurare
investesc sumele încasate sub forma primelor de asigurare,
sporind disponibilităţile.
Economisirea reprezintă o funcţie a asigurărilor, în
special a celor de viaţă. Pentru asiguraţi, prin poliţele de
asigurare de viaţă există posibilitatea ca, alături de protecţie,
să beneficieze la expirarea contractului de asigurare de suma
asigurată şi, în plus, de participarea la profitul obţinut din
sumele investite.
Reducerea costurilor statului, în special a celor legate de
protecţia socială. Astfel, societăţile de asigurare degrevează şi
sprijină statul în domenii de asistenţă socială şi medicală,
pensii, compensări pentru accidente de muncă şi altele.
Promovarea comerţului invizibil, acolo unde legislaţiile
naţionale permit vânzarea de asigurări unor clienţi din alte ţări
sau cumpărarea de la asiguratori străini”27.
Norma din 7 din septembrie 2009, privind principiile de
27Ciurel V., Asigurări şi reasigurări. Abordări teoretice şi practice internaţionale. Editura All Beck, 2000.
56
organizare a unui sistem de control intern şi management al
riscurilor, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii de
audit intern la asiguratori respective la reasiguratori, prezintă
faptul că: “şi companiile de asigurări, ca orice societate
comercială, pentru a-şi desfăşura activitatea îndeplineşte
următoarele funcţii: marketing; contractări; despăgubiri;
controlul daunelor; reasigurări; calcul actuarial; investiţii;
financiară; alte funcţii.
Funcţia de marketing. Nici o societate de asigurări nu
poate avea succes tară un program adecvat de marketing.
Viitorii asiguraţi trebuie să fie bine informaţi despre formele
de asigurări, despre planurile de evaluare, despre modul de
soluţionare a revendicărilor, despre formele de control a
daunelor şi despre alte servicii pentru asiguraţi. Toate aceste
informaţii trebuie transmise potenţialilor asiguraţi. în acest
scop, societăţile de asigurări folosesc agenţi de asigurare,
brokeri de asigurări şi reasigurări şi chiar salariaţii proprii. De
asemenea, se face publicitate prin poştă, radio, televiziune,
reviste, ziare, panouri etc. Nu orice extindere de activitate este
profitabilă.
Programul de marketing care să aibă succes trebuie să
cuprindă: prospectarea pieţei asigurărilor pentru cunoaşterea
potenţialilor asiguraţi; programe publicitare şi relaţii cu
publicul; programe de pregătire profesională a agenţilor de
asigurări şi a personalului; selectarea obiectivelor şi
strategiilor de activitate pentru a răspunde cerinţelor
potenţialilor clienţi.
Funcţia de încheiere a contractelor de asigurare. Această
funcţie constă în stabilirea condiţiilor contractării asigurărilor,
adică felurile de asigurări, a asiguraţilor, a riscurilor care se
preiau în asigurare, a primelor şi a obligaţiilor societăţii de
asigurări. Prin această funcţie se urmăreşte garantarea
profitabilităţii şi stabilitatea financiară a societăţii de
asigurări.
Funcţia de contractare a asigurărilor este strâns corelată
cu cea de marketing.
Funcţia de acordare a despăgubirilor are ca obiectiv
constatarea, evaluarea, stabilirea şi plata despăgubirilor şi/sau
a sumelor asigurate în cel mai scurt timp. în acest scop,
fiecare societate de asigurări are personal calificat pentru
aceste operaţiuni. Despăgubirile trebuie să fie suficiente
pentru compensarea daunelor şi reluarea, continuarea normală
a activităţii umane.
Funcţia de control a daunelor. Prin acest control,
societatea de asigurări constată dacă asiguraţii iau măsuri
pentru conservarea bunurilor asigurate, pentru salvarea şi
paza bunurilor rămase de pe urma cazului asigurat. De
asemenea, se controlează operaţiunile de constatare, evaluarea
daunelor, cele de stabilire şi de plată a despăgubirilor,
57
respectiv a sumelor asigurate.
Controlul furnizează informaţii necesare perfecţionării
asigurărilor.
Funcţia privind reasigurările.
Concomitent cu asigurările, societăţile de asigurări se
ocupă şi cu problemele de reasigurări. Astfel, pentru a-şi
asigura stabilitatea financiară societăţile de asigurări pot
recurge la reasigurări, adică să cedeze sau să primească, în
anumite condiţii, unele riscuri în reasigurare sau chiar să
folosească retrocesiunea.
Fiecare societate de asigurări realizează şi funcţia de
calcul actuarial. prin care se efectuează mai multe calcule
matematice privind asigurările, cum sunt: determinarea
primelor de asigurare, calcularea indicilor medii de
despăgubire, daunele medii, indicii dc mortalitate, durata
medie a vieţii pe sexe, estimarea rezervelor de daune şi de
prime etc.
Funcţia privind realizarea de investiţii. Fiecare societate
de asigurări efectuează şi investiţii în domeniile considerate
rentabile pentru a obţine rezultate financiare cât mai bune.
Profitul obţinut din investiţiile efectuate permite societăţii de
asigurări să reducă primele de asigurare şi astfel să
contracteze mai multe asigurări.
Funcţia financiară. Această funcţie constă în calcularea
fundamentată a primelor de asigurare, încasarea lor, justa
determinare a fondului de asigurări, prevederea
despăgubirilor, a sumelor asigurate a celorlalte cheltuieli,
menţinerea echilibrului şi a stabilităţii financiare, realizarea
profitului etc.
Societăţile de asigurări pot îndeplini şi alte funcţii. între
funcţiile societăţii de asigurări există anumite
interdependenţe.”28
3.3.4. Funcţiile reasigurării

Reasigurarea, nu poate exista, fără un contract de
asigurare şi ajută, la stabilitatea proceselor economice,
protejarea asiguraţilor persoane fizice şi persoane juridice.
Reasigurarea, „îndeplineşte următoarele funcţii:
Protejează asiguratorii direcţi de pierderile privind,
solvabilitatea;
Este un sprijin şi ajută asiguratorul să obţină un anumit
grad de stabilitate a ratei daunelor pe o perioadă mai
îndelungată;
Asigură flexibilitatea asiguratorului privind
dimensiunile şi tipurile de riscuri, precum şi volumul
28 Norma din 7 din septembrie 2009, privind principiile de organizare a unui sistem de control intern şi
management al riscurilor, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern la
asiguratori/reasiguratori
58
activităţii pe care acesta le poate subscrie;
Stabilitate prin evitarea fluctuaţiilor referitoare la
daune de la un an la altul;
Creşte capacitatea de subscriere a asiguratorului a noi
riscuri sau a mai multor riscuri, independent de propriile sale
posibilităţi; în mod deosebit, acest lucru este foarte important
în cazul riscurilor de catastrofa;
Sprijină finanţarea operaţiunilor de asigurări pentru
compania cedentă, făcând posibil în acelaşi timp ca aceasta
să-şi poată creşte volumul activităţii mai rapid decât ar putea
fără o creştere corespunzătoare a capitalului de bază;
Ajută la stabilitatea proceselor şi permite societăţii
cedente să se retragă dintr-o categorie de afaceri sau o zonă
geografică pentru o anumită perioadă de timp prin cedarea
integrală a riscului (riscurilor) în reasigurare; companiei
cedente să intre rapid într-o categorie de afaceri sau o nouă
zonă geografică prin înfiinţarea unei reprezentanţe şi
dezvoltarea unui anumit volum al afacerilor sau prin
negocierea şi preluarea unor contracte de reasigurare de la
companiile ce acţionează deja în acea categorie sau zonă;
Reasiguratorul poate oferi asistenţă şi servicii tehnice pentru
riscurile mari, complexe sau speciale prin oferirea de
informaţii, cercetări etc.
Oferă posibilitatea companiilor cedente de a obţine o
gamă largă de servicii de la marile companii de reasigurări şi
de la unii brokeri de reasigurări care au o experienţă mondială
în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor”29.
3.3.4. Clasificarea asigurărilor
3.3.4.1. Clasificarea tradiţională
În literatura de specialitate sunt prezentate următoarele
criterii de clasificare:
1. După domeniul de asigurare:
- asigurari de bunuri
- asigurari de persoane.
2. După forma juridică de realizare a asigurarii:
- asigurari obligatorii (prin efectul legii)
- asigurari facultative (contactuale).
3. După riscurile cuprinse în asigurare:
- asigurari împotriva incendiului, trăsnetelor, exploziilor,
mişcărilor tectonice – fiind caracteristic anumitor bunuri
- asigurari împotriva grindinei, furtunii, uraganelor, ploilor,
inundaţiilor, alunecărilor de teren – caracteristic asig
agricole
- asigurari împotriva anumitor boli, a accidentelor pt
animale
- asigurari contra avariilor în cazul mijloacelor de transport
29 Ciurel V., Asigurări şi reasigurări. Abordări teoretice şi practice internaţionale. Editura All
Beck, 2000.
59
şi a mf transportate
- asigurari cu ocazia unor evenimente ce apar în viaţa pers
invalidităţi, decese
- asigurari pt prejudicii cauzate unor terţe persoane.
4. După sfera de cuprindere în profil teritorial:
- interne
- externe.
5. După natura raporturilor stabilite între asigurător şi
asigurat:
- asig directe
- asig indirecte (reasigurările).
În literatura de specialitate găsim şi un al 6 criteriu:
6. După obiectul activităţii asigurătorului stabilit prin
autorizaţie şi prin statutul societăţii:
- asigurari de viaţă
- asigurari de persoane ( altele decât viaţă)
- asigurari ale autovehiculelor
- asigurari maritime de transport
- asigurari de aviaţie
- asigurari pt incendii
- asigurari de răspundere civilă
- asigurarea obligatorie de răspundere civilă a
conducătorilor auto
- asigurari agricole
- asigurari de pierderi financiare din riscuri asigurate.
În literatura de specialitate putem găsi alte criterii de
clasificare:
8. In funcţie de locul în care se produc riscurile:
- asigurari maritime
- asigurari aeriene
- asigurari terestre.
9. In funcţie de natura interesului pecuniar (adica al banilor):
- asigurarea averii
- asigurarea împotriva falimentului în afaceri
- asigurarea responsabilităţii.
10. In funcţie de numarul, volumul obiectelor asigurarii:
- asigurari individuale;
- asigurari colective.
- asigurari complexe.
11. Asigurarile de bunuri şi răspundere civilă pentrut
persoane pot fi clasificate în funcţie de statutul juridic:
- asigurari personale;
- asigurari comerciale.
3.3.4.2. Clasificarea modernă

1. După modul de administrare:
- asigurari de repartiţie- în care asigurătorul se limitează la a
repartiza asiguraţilor sinistraţi sumele primelor achitate de toţi
membrii. Durata este de 1 an, pe această per apreciindu-se că
60
frecvenţa riscurilor este constantă având variaţie unică. Aici
includem asig de bunuri şi răspundere civilă.
- asigurari cu capitalizare - se încheie pe termen lung; se
apreciază că riscul asigurat nu are o manifestare constantă
frecvenţa diminuându-se pe parcursul contractului crescând
însă probabilitatea producerii acestuia cum ar fi în cazul
decesului la asig de viaţă.
Ca urmare, prin procesul gestiunii acestor asigurari,
asigurătorul acumulează întreaga sumă a primelor încasate pt
a putea face faţă obligaţiilor asumate.
În multe ţări sociatati de asigurari acţionează pe principiul
specializării, de regula acestea neputând practica în acelaşi
timp cele 2 tipuri de asigurari.
2. După obiectul lor şi după criteriile tehnice:
- asigurările de daune- care constau în repararea consecinţelor
unui eveniment cauzator de pagube, asupra patrimoniului
asiguratului.
- asigurările cu implicaţii financiare -care nu urmăresc
repararea unor consecinţe ce afectează patrimoniul
asiguratului, ci urmăresc menţinerea unui echilibru financiar
pt asigurat sau beneficiarii acestuia, asigurarea unui trai
decent ( asigurarea de viaţă cu pensie privată)
3.3.4.3. Clasifcarea asigurărilor după Legea

asigurărilor şi reasigurărilor
Art. 1. - În România, activitatea de asigurare se desfasoara sub
forma asigurarilor facultative si obligatorii precum si a peratiunilor
de reasigurare, de societati comerciale de asigurare, de asigurare-
reasigurare si societati de reasigurare, denumite în continuare
asiguratori, respectiv reasiguratori.
Art. 2. - În asigurarea facultativa raporturile dintre asigurat si
asigurator, precum si drepturile si obligatiil fiecarei parti se
stabilesc prin contractul de asigurare.
Art. 3. - În asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat si
asigurator, drepturile si obligatiile fiecarei parti sunt stabilite prin
prezenta lege.
Art. 4. - Este obligatorie asigurarea de raspundere civila pentru
pagube produse prin accidente de
autovehicule.
Art. 5. - Asigurarea obligatorie se practica numai de asiguratorii
autorizati de Oficiul de supraveghere a activitatii de asigurare si
reasigurare.
Asiguratorii care au primit autorizarea prevazuta la alineatul
precedent au obligatia sa realizezeasigurarea, eliberând un înscris
probator al asigurarii.
61
În literatura de specialitate sunt prezentate următoarele criterii de clasificare:

1. După domeniul de asigurare:
- asigurari de bunuri
- asigurari de persoane.
2. După forma juridică de realizare a asigurarii:
- asigurari obligatorii (prin efectul legii)
- asigurari facultative (contactuale).
3. După riscurile cuprinse în asigurare:
- asigurari împotriva incendiului, trăsnetelor, exploziilor, mişcărilor tectonice – fiind
caracteristic anumitor bunuri
- asigurari împotriva grindinei, furtunii, uraganelor, ploilor, inundaţiilor, alunecărilor de teren
– caracteristic asig agricole
- asigurari împotriva anumitor boli, a accidentelor pt animale
- asigurari contra avariilor în cazul mijloacelor de transport şi a mf transportate
- asigurari cu ocazia unor evenimente ce apar în viaţa pers invalidităţi, decese
- asigurari pt prejudicii cauzate unor terţe persoane.
4. După sfera de cuprindere în profil teritorial:
- interne
- externe.
5. După natura raporturilor stabilite între asigurător şi asigurat:
- asig directe
- asig indirecte (reasigurările).
In literatura de specialitate găsim şi un al 6 criteriu:
6. După obiectul activităţii asigurătorului stabilit prin autorizaţie şi prin statutul societăţii:
- asigurari de persoane ( altele decât viaţă)
- asigurari ale autovehiculelor
- asigurari maritime de transport
- asigurari de aviaţie
- asigurari pt incendii
- asigurari de răspundere civilă
- asigurarea obligatorie de răspundere civilă a conducătorilor auto
- asigurari agricole
- asigurari de pierderi financiare din riscuri asigurate.
În literatura de specialitate putem găsi alte criterii de clasificare:
8. In funcţie de locul în care se produc riscurile:
- asigurari maritime
- asigurari aeriene
- asigurari terestre.
9. In funcţie de natura interesului pecuniar (adica al banilor):
- asigurarea averii
- asigurarea împotriva falimentului în afaceri
62
- asigurarea responsabilităţii.
10. In funcţie de numarul, volumul obiectelor asigurarii:
- asigurari individuale;
- asigurari colective.
- asigurari complexe.
11. Asigurarile de bunuri şi răspundere civilă pentrut persoane pot fi clasificate în funcţie de
statutul juridic:
- asigurari personale;
- asigurari comerciale.
Criterii de clasificare modernă a asigurărilor
1. După modul de administrare:
- asigurari de repartiţie- în care asigurătorul se limitează la a repartiza asiguraţilor sinistraţi
sumele primelor achitate de toţi membrii. Durata este de 1 an, pe această per apreciindu-se că
frecvenţa riscurilor este constantă având variaţie unică. Aici includem asig de bunuri şi
răspundere civilă.
- asigurari cu capitalizare - se încheie pe termen lung; se apreciază că riscul asigurat nu are o
manifestare constantă frecvenţa diminuându-se pe parcursul contractului crescând însă
probabilitatea producerii acestuia cum ar fi în cazul decesului la asig de viaţă.
Ca urmare, prin procesul gestiunii acestor asigurari, asigurătorul acumulează întreaga
sumă a primelor încasate pt a putea face faţă obligaţiilor asumate.
În multe ţări sociatati de asigurari acţionează pe principiul specializării, de regula acestea
neputând practica în acelaşi timp cele 2 tipuri de asigurari.
2. După obiectul lor şi după criteriile tehnice:
- asigurările de daune- care constau în repararea consecinţelor unui eveniment cauzator de
pagube, asupra patrimoniului asiguratului.
- asigurările cu implicaţii financiare -care nu urmăresc repararea unor consecinţe ce afectează
patrimoniul asiguratului, ci urmăresc menţinerea unui echilibru financiar pt asigurat sau
beneficiarii acestuia, asigurarea unui trai decent ( asigurarea de viaţă cu pensie privată)
Criterii de clasificare a asigurărilor după Legea asigurărilor şi reasigurărilor:
În România, activitatea de asigurare se desfasoara sub forma asigurarilor facultative si
obligatorii precum si a peratiunilor de reasigurare, de societati comerciale de asigurare, de asigurare-
reasigurare si societati de reasigurare, denumite în continuare asiguratori, respectiv reasiguratori.
În asigurarea facultativa raporturile dintre asigurat si asigurator, precum si drepturile si obligatiil
fiecarei parti se stabilesc prin contractul de asigurare.
În asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat si asigurator, drepturile si obligatiile fiecarei parti
sunt stabilite prin prezenta lege.
Este obligatorie asigurarea de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de
autovehicule.Asigurarea obligatorie se practica numai de asiguratorii autorizati de Oficiul de
supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare.
Asiguratorii care au primit autorizarea prevazuta la alineatul precedent au obligatia sa
realizezeasigurarea, eliberând un înscris probator al asigurarii.
63
1. Clasificarea asigurărilor după clasificarea modernă.

2. Clasificarea asigurărilor după clasificarea tradiţională.
3. Asigurările de repartiţie.
4. Asigurările de capitalizare.
1. În România, activitatea de asigurare se desfasoara sub forma :

a) asigurarilor facultative si obligatorii;
b) operatiuni de reasigurare;
c) asigurarilor facultative.
2. Care sunt legile care reglementează ctivităţile din domeniul asigurărilor şi al reasigurărilor?
a) Legea nr 136/1995 privind asigurarea şi reasigurarea din România
Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurări şi supravegherea asigurărilor
Legea nr. 76/2003 privind modificările şi completarea legii 32/2000
Legea nr. 172/2004 pt modificarea şi completarea legii 136/1995
Legea nr 212/2004 privind asigurările private de sănătate
Legea 411/ 2004 privind fondurile de pensii administrate privat( pilonul II).
Legea 204/ 2006 privind pensiile facultative( pilonul III).
b) Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurări şi supravegherea asigurărilor
Legea nr. 76/2003 privind modificările şi completarea legii 32/2000
Legea 204/ 2006 privind pensiile facultative( pilonul III).
64
c) Legea nr. 76/2003 privind modificările şi completarea legii 32/2000
3. Utilizarea informaţiei de către analiştii financiari se referă la :
a) perspectivele de creştere ale economiei se bazează pe aşteptările viitoare; ca întreg, industria în
general şi societatea analizată, ca întreg;
b) în particular acordându-se atenţie deosebită factorilor care au cea mai mare influenţă asupra
performanţelor viitoare aşteptate ;
c) a şi b.
4. În asigurarea facultativĂ raporturile dintre asigurat şi asigurator, precum şi drepturile si
obligatiile fiecarei parti se stabilesc prin :
a) contractul de asigurare.;
b) contractual de comodat;
c) contractual de vanzare.
5. Constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea si plata
despagubirilor si a sumelor asigurate se efectueaza:
a) în conditiile legii;
b) in condiţii concrete;
c) in conditii asigurate.

de Ştiinţă
65
66
CONTRACTUL DE ASIGURARE
Cuprins:
4.1. Introducere
4.3.1 Elementele tehnice ale contractului de asigurare
4.3.2 Contractul de asigurare.
Bibliografia
4.1. Introducere
Procesul

învăţare
- cunoaşterea modului în care se întocmesc contractele de

asigurări:
- cunoaşterea modului în care se întocmesc contractele de
reasigurări:;
- cunoaşterea de către studenti a elementelor tehnice ale
contractelor de asigurări şi reasigurări;
- definirea conceptului de contract de contract de asigurări;
- abordarea interculturală a asigurărilor şi reasigurărilor în
conditiile integrării europene.

1.contract de asigurări;
2.contract de resigurări;
3.daună;
4.prima de asigurare;
5.părţile care intervin în asigurare;
6.riscul asigurat;
7.elementele tehnice ale contractelor de asigurări;
- studenţii vor putea să cunoască tipuri diferite de
67
contracte de asigurări şi de reasigurări;
- studenţii vor putea să identifice principalele elemente
tehnice ale contractelor de asigurare şi de reasigurare.
Pentru unitatea de învăţare: „Aspecte economice şi juridice

ale contractului de asigurare” timpul alocat este de 2 ore.
4.3.1. Elementele tehnice ale contractului de asigurare

Pentru cunoaşterea modului şi a condiţiilor în care se
realizează asigurările este necesară mai întâi o prezentare a
elementelor, a noţiunilor care intervin în activitatea curentă
din acest domeniu. În tehnica asig sunt necesare de asemenea
şi noţiunile specifice care intervin în raporturile ce apar între
pers sau care iau parte la asig, la condiţiile de constituire şi
utilizare a fondurilor de utilizări.
Elementele tehnice ale asig prezente atât la cele
obligatorii cât şi la cele facultative sunt următoarele:
1. Părţile care intervin în asigurare
Raporturile juridice de asig iau naştere între asigurător şi
asigurat, ei fiind legaţi prin obligaţii reciproce.
a) asigurătorul este pers juridică, de obicei societate de asig
care în schimbul primei de asigurare încasate de la asiguraţi
îşi asumă răspunderea de a acopri pagubele produse bunurilor
asigurate de anumite calamităţi naturale sau accidente, de a
plăti suma asigurată la producerea unui anumit eveniment în
viaţa pers asigurate, sau de a plăti o despăgubire pt prejudiciul
pe care asiguratul l-a adus unei terţe pers şi de care acesta
răspunde în baza legii.
b) asiguratul este pers fizică sau juridică îndreptăţită prin lege
sau prin contractul de asigurare care, în schimbul primei
plătite asigurătorului solicită acoperirea pagubelor suferite sau
plata sumei asigurate, precum şi pers fizică sau juridică ce se
asigură pt prejudiciul pe care îl poate produce unor terţe pers.
În asigurarea de bunuri şi de răspundere civilă, asiguraţii pot
fi atât pers fizice cât şi juridice, pe când în asig de pers,
asiguraţii pot fi numai pers fizice ce îndeplinesc condiţiile
prevăzute de actele normative.
c) beneficiarul asig este pers căreia îi este plătită despăgubirea
68
sau suma asigurată în momentul realizării evenimentului sau
fen asigurat. În cazul în care beneficiarul este o altă pers decât
asiguratul, acesta poate fi indicat de către asigurat în mod
expres în poliţa de asigurare de pers pe parcursul derulării
contractului (printr-o declaraţie scrisă a asiguratului) sau
poate fi ales de către asigurător conform dispoziţiilor codului
civil.
În cazul în care există mai mulţi beneficiari, suma
asigurată se împarte după cum urmează:
- în modul stabilit de asigurat, rep în procente, multiplu de
câte 5, mai mari decât 0%, a căror însumare nu poate depăşi
100%
- dacă nu este specificat în poliţă, în mod egal se împarte la
moştenitorii de drept.
Dacă un beneficiar este stabilit în mod expres de către
asigurat, această decizie a asiguratului nu poate fi atacată de
nici o instanţă.
De regulă la asigurarea de bunuri, beneficiarul se
identifică cu asiguratul. La asig de pers, pt riscul de
îmbonăvire, de invaliditate, de supraveţuire, asiguratul este
una şi aceeaşi pers cu beneficiarul.
Întotdeauna, în cazul asig de răspundere civilă, beneficiarul
este o terţă pers, necunoscută la momentul încheierii
contractului, niciodată asiguratul nu se poate confunda cu
beneficiarul.
d)deţinătorul asig (contractantul asig) este pers fizică sau
juridică ce încheie contactul de asig cu soc de asig şi se obligă
să efectueze plata primelor de asig. În general, acesta este
aceeaşi pers cu asiguratul, dar există şi situaţii când pers
asigurată nu este aceeaşi cu deţinătorul asig. Spre ex, un ag ec
poate încheia contracte de asig de accidente pt angajaţii săi pe
perioade în care aceştia îşi desfăşoară activitatea la firma
acestuia. Aici, deţinătorul asig este constructorul, iar
asiguraţii sunt angajaţii acestuia.
Există în foarte multe cazuri probabilitatea ca beneficiarul şi
deţinătorul asig să fie una şi aceeaşi pers cu asiguratul, cum
întâlnim în cazul asig de bunuri sau asigmixte de viaţă cu
componentă de investiţie în vederea pensionării, unde la
supraveţuire, la maturitatea contractului, asig încasează val
sumei asigurate (pensia privată)
În unele cazuri însă, cum ar fi asigurarea de deces,
beneficiarul este o terţă pers.
Distincţiile clare între contractant şi beneficiar apar numai în
asigurările de persoane. La bunuri asiguratul se suprapune cu
beneficiarul.
2. Riscul asigurat.
Este evenimentul sau fenomenul la a cărui apariţie sau
producere soc de asigurări este obligată să plătească
beneficiarului asigurării o sumă ca despăgubire sau suma
69
asigurată.
Riscul trebuie să fie un eveniment viitor, posibil dar
incert sau al cărui termen de apariţie este nedeterminat,
asiguratul protejându-se prin încheierea asigurării.
Nu pot fi asigurate evenimente petrecute în trecut sau
a cărei producere este imposibilă sau sigură. Există o singura
excepţie atunci când vorbim de riscul de deces din asigurările
de viaţă eveniment care este sigur dar incert ca moment al
apariţiei în viaţa fiecărui asigurat. Noţiunea de risc are şi alte
înţelesuri în asigurare:
-este privit ca o probabilitate de producere a riscului asigurat
-amploarea fen produs
-mărimea răspunderii asumate de asigurător.
Un eveniment sau fenomen poate fi luat în
considerare ca risc în asigurări dacă îndeplineşte următoarele
condiţii:
a) producerea riscului să fie posibilă astfel asigurarea fiind
lipsită de interes economic
b) să fie real şi să prezinte un anumit grad de
periculozitate: ploile torenţiale pt culturile agricole – acestea
deşi se produc frecvent nu sunt luate în considerare în unele
forme de asigurări deoarece se apreciază că acest risc nu
prezintă un grad suficient de periculozitate.
c) să fie incert, să se producă întâmplător iar părţile din
asigurare să nu aibă posibilitatea de a cunoaşte şi influenţa
apariţia acestuia în timp şi spaţiu. La asigurările facultative se
practică sistemul de a stabili momentul începerii răspunderii
asigurătorului numai după trecerea unui anumit nr de zile de
la încheierea contractului de asigurare pt a se evita plata
despăgubirilor pt riscuri de a căror producere asiguratul are
cunoştinţă.
Singura formă de asigurare în care obligaţia asigurătorului
faţă de despăgubit apare numai în momentul în care asiguratul
este vinovat de producerea pagubelor este asiguirarea de
răspundere civilă. In toate celelalte cazuri culpa asiguratului
în producerea riscului anulează obligaţiile de plată ale
asigurătorului.
d) pericolul de distrugere sau vătămarea să fie
independente de voinţa asiguratului. Astfel nu se încheie
asigurare împotriva încendierii, pieirea animalului prin
sacrificarea de către asigurat.
Din asigurare se exclude numai acele evenimente care
pot fi determinate direct şi exclusive de voinţa asiguratului.
Pieirea animalelor din motive de boală nu poate şi nu trebuie
să fie exclusă chiar dacă în anumite situaţii asiguratul poate
favoriza producerea riscului prin neglijarea animalului
bolnav.
De aceea pt a preîntimpina favorizarea riscului se
practică împărţirea răspunderii între asigurat şi asigurător
70
(franşiza) decăderea din drepturile de despăgubire ale
asiguratului.
Impărţirea răspunderii se poate face prin diverse modalităţi
tehnice:
- acoperirea parţială sau primirea în asigurare a bunurilor pt o
sumă asigurată mai mică decât valoarea acestora
- răspunderea limitată prin aplicarea franşizei care constă în
suportarea de către asigurat a unei cote din valoarea pagubei.
Decăderea asiguratului din dreprurile de despăgubire are loc
în situaţia în care nu respectă o serie de obligaţii ce decurg din
contractul de asigurare ( se anulează valoarea juridică a
contractului). Există şi excepţii de la această regulă. Există
contracte de asigurări de viaţă care acoperă şi riscul de
sinucid al asiguratului.
e) apariţia evenimentului trebuie să fie posibilă pe un
teritoriu cât mai larg pt ca protecţia prin asigurare să
favorizeze un nr cât mai mare de asiguraţi.
f) acţiunea evenimentului să poată fi înregistrat în evidenţele
societatii de asigurări, pt a se putea cunoaşte frecvenţa şi
intensitatea manifestării sale, volumul pagubelor produse. Pe
baza unor asemenea date determinate pt trecut se pot
previziona ( cu ajutorul calculelor probabilistice) regularitatea
producerii evenimentelor, mărimea pagubelor şi
despăgubirilor acordate, aceste date servind la stabilirea
nivelului primelor datorate de asiguraţi pt fiecare formă de
asigurare.
g) cauza contractului să fie licită, astfel nu se asigură
evenimente ilegale. Asigurarea trebuie să fie eficientă pt
asigurat dar şi să prezinte un minim de rentabilitate pt
asigurător.
Riscul asigurat odată produs devine caz asigurat sau
sinistru.
În asigurări apar şi noţiunile de selecţie şi antiselecţie
a riscurilor. Selecţia riscurilor este o măsură aplicată în
asigurări în virtutea căreia riscuri deosebit de grele sau cele
care afectează numai o parte din masa asigurabilă, sunt
excluse din asigurare sau dacă sunt cuprinse aceasta se face în
condiţii tarifare deosebite.
In lipsa selecţiei riscurilor ar exista următoarele consecinţe
nefavorabile:
- s-ar creea o puternică antiselecţie din partea asiguraţilor cu
consecinţe negative asupra echilibrului financiar al
asigurătorului care şi-a stabilit primele de asigurare pe baza
riscurilor medii şi nu pe baza riscurilor grele
- populaţia ar fi încurajată să încheie asigurări numai când a
ajuns în situaţii defavorabile fiind stimulată să renunţe la
spiritul de prevedere.
- tarifele de primă ar creşte astfel că nu ar fi accesibile sau
mobilizatoare pt cei interesaţi.
71
Selecţia riscurilor are limite. Astfel nu s-ar încheia
asigurări contra riscului de incendiu pt clădirile din lemn la
care acest risc ar fi mult mai mare, ci s-ar accepta numai
clădiri din beton armat prevăzute cu instalaţii automate de
stingere a incendiilor. Procedând astfel asigurarea ar cuprinde
numai un nr mic de clădiri şi astfel ar fi neinteresantă pt
majoritatea posesorilor de clădiri sau inaccesibilă.
Selecţia riscurilor poate avea şi alte efecte positive
cum ar fi pt cazul de mai sus orientarea spre a construe clădiri
din materiale mai puţin inlfamabile pt a corespunde
regulamentului de primire în asigurare.
În cazul asigurărilor facultative există tendinţa
asiguraţilor de a asigura riscuri mai puţin favorabile în ciuda
prevederilor incluse în condiţiile de asigurare. Astfel o
persoană asigură mai uşor un bun dacă acel bun prezintă
unele deficienţe, manifestându-se astfel o tendinţă de
antiselecţie. La această tendinţă ce-I afectează echilibrul
financiar asigurătorul poate lua unele măsuri ca: stabilirea
unor tarife de primă mai mari decât cele medii reieşite din
calculele statistice, măsură care nu elimină antiselecţia dar
poate determina reducerea tendinţei de antiselecţie prin
prevederile din condiţiile de asigurare şi prin ridicarea
nivelului de cunoştinţe şi a preocupării persoanelor din
asigurări pt cazurile în care riscurile nu mai corespund
condiţiilor regulamentare.
3. Evaluarea în vederea asigurării
Este o operaţiune prin care se stabileşte valoarea
bunurilor în vederea cuprinderii lor în asigurare. Pt ca un bun
să fie primit în asigurare este important ca valoarea lui să fie
corect stabilită, aceasta pt că despăgubirea de asigurare pe
care o plăteşte asigurătorul în caz de producere a riscului
asigurat, se stabileşte şi în funcţie de valoarea bunurilor
asigurate.
Valoarea cu care sunt cuprinse bunurile în asigurare
trebuie să fie stabilită în concordanţă cu valoarea reală a
acestora deoarece orce diminuare sau supraevaluare a acesteia
poate avea consecinţe negative pt asigurat şi pt asigurător.
Subevaluarea bunurilor nu permite în caz de pagubă
acordarea unei despăgubiri cu care asiguratul să poată acoperi
pierderea suferită. O evaluare peste cea reală poate conduce la
slăbirea preocupării asiguraţilor pt prevenirea pagubelor,
trecându-se pe un plan secundar interesul privind păstrarea şi
întreţinerea acestuia.
4. Valoarea de asigurare
Poate fi mai mică sau cel mult egală cu valoarea
bunului respective înregistrată în evidenţa ctb sau stabilită în
funcţie de preţul de vânzare cumpărare practicat pt acel bun
pe piaţă în momentul încheierii asigurării. De exemplu la
bunurile imobile aparţinând agenţilor ec valoarea de asigurare
72
este stabilită pornind de la valoarea de inventar fără a putea
depăşi valoarea rămasă.
La animale pt asigurările facultative aparţinând
persoanelor fizice, valoarea de asigurare se stabileşte în
funcţie de preţurile practicate pe piaţa locală în momentul
încheierii contractului.
Valoarea de asigurare este un element care apare numai în
cadrul asigurărilor de bunuri.
La asigurarea de personae această noţiune nu este utilizată
datorat fiind faptul că viaţa sau capacitatea de muncă a unei
personae nu pot fi supuse operaţiunii de evaluare. Nici la
asigurările de răspundere civilă nu poate fi folosit acest
termen deoarece prejudiciul ce poate fi cauzat unor personae
pe parcursul derulării contractului, nu este susceptibil a fi
evaluat în momentul încheierii contractului de asigurare.
5. Suma asigurată
Este partea din valoarea prevăzută de asigurare pt care
asigurătorul îşi asumă răspunderea în cazul producerii
fenomenului sau evenimentului pt care s-a încheiat
asigurarea. Este indemnizaţia minimă garantată plătibilă la
apariţia evenimentului asigurat potrivit ultimei poliţe în
asigurarea de personae. In toate cazurile limita maximă a
răspunderii asigurătorului este suma asigurată şi constituie
unul din elementele care stau la baza calculării primei de
asigurare.
La asigurările de bunuri suma asigurată poate fi egală sau mai
mică decât valoarea bunurilor respective. Ea nu poate fi mai
mare decât valoarea bunului asigurat deoarece asigurarea este
concepută astfel încât să nu permită sub nici o formă
acordarea unor despăgubiri mai mari decât pierderile efective
suferite de asiguraţi.
La asigurările obligatorii de bunuri suma asigurată se
stabileşte pe baza normelor de asigurare pe când la cele
facultative în funcţie de propunerea asiguratului fără ca ea să
poată depăşi valoarea bunului din momentul încheierii
asigurării, sau pt unele bunuri sumele stabilite de asigurător.
In asigurările de răspundere civilă şi de personae suma
asigurată se stabileşte pe baza normelor de asigurare atât pt
asigurările obligatorii cât şi pt cele facultative. In schimb, la
asigurările obligatorii suma asigurată are un cuantum stabilit
de lege, iar la asigurările facultative de personae şi de
răspundere civilă suma asigurată se stabileşte pe baza
propunerii asiguratului, cu respectarea prevederilor din actele
normative.
6. Norma de asigurare
Rep suma asigurată stabilită prin lege pe unitatea de obiect
asigurat în cazul asigurării obligatorii de bunuri.
De exemplu în trecut la asigurările obligatorii ale locuinţlor
populaţiei, norma de asigurare era stabilită pe m de suprafaţă
73
construită, cuantumul ei fiind diferenţiat în funcţie de mediul
în care se afla clădirea (rural sau urban) în funcţie de
destinaţia clădirii. Toate aceste elem influenţează nivelul
valoric total al clădirii respective.
Produsul dintre norma de asigurare şi nr unităţilor de obiect
asigurat, are ca rezultat suma asigurată pt bunul respective.
7. Prima (tariful) de asigurare
Este suma de bani prestabilită (la momentul încheierii
contractului de asigurare) pe care asiguratul (sau
contractantul) o plăteşte asigurătorului în vederea constituirii
fondului de asigurare necesar achitării despăgubirii la
producerea riscului asigurat. Din primle de asigurare încasate
asigurătorul constituie atât fondul necesar achitării
despăgubirilor sau sumelor asigurate cât şi fondurile
prevăzute de dispoziţiile legale. Asigurătorul astfel îşi acoperă
şi cheltuielile privind constituirea şi administrarea fondului de
administrare.
8. Cota de primă tarifară
Este prima de asigurare pe o unitate de calcul, pt o fracţiune
de sumă asigurată sau pt o unitate de bun asigurat pt o
anumită perioadă.
Sistemul de cote de primă tarifare formează tariful de
asigurare care la asigurările obligatorii este aprobat prin lege
sau alte acte normative, iar pt asigurările facultative prin
reglementările interne ale societăţii de asigurări.
Aceasta este alcătuită din 2 părţi corespunzătoare destinaţiei
primei:
- prima netă (tehnică sau pură) destinată să formeze fondul de
asigurare pt plata indemnizaţiilor de asigurare
- adaosul de primă (primă suplimentară) care este destinat
constituirii fondurilor de rezervă, acoperirii de cheltuieli
administrative a portofoliului de asigurări, instituirea unor
fonduri centralizate şi obţinerea de profit.
9. Durata asigurării
Rep perioada de timp în care rămân valabile rapoartele de
asigurări între asigurat şi asigurător aşa cum au fost stabilite
la momentul iniţial prin contractul de asigurare.
Este un element specific asigurărilor facultative şi pe tot
parcursul acesteia părţile care intervin în contract trebuie să
respecte reciproc obligaţiile ce le revin din contract.
Asigurătorul este obligat să plătească asiguratului sau
beneficiarilor suma asigurată la producerea evenimentului
asigurat.
Asiguratul trebuie să plătească primele de asigurare la
termenele dinainte stabilite să întreţină şi să îngrijească în
bune condiţii bunurile asigurate, să facă declaraţii de risc
corecte.
La asigurarea de bunuri durata este deobicei de 1 an, sau sub
unităţi anuale (3-6luni)
74
La asigurările de persoane durata asigurării este mai mare de
2 ani la asigurările de accidente iar în cazul asigurărilor de
viaţă vb de durate de min 5 ani ajungându-se la 20-30 ani.
Există şi asigurări facultative încheiate pe termen
nedeterminat.
Stabilirea cu precizie a asigurărilor facultative rep o
importanţă deosebită deoarece ea influenţează valoarea primei
de asigurare ce cade în sarcina asiguratului, iar răscumpărarea
asigurătorului acţionează numai în cadrul acesteia, de aceea în
majoritatea contractelor de asigurări este specificată data
începerii răspunderii asigur[torului şi data încheierii acesteia.
10. Paguba (dauna) rep pierderea în expresie bănească
intervenită la un bun asigurat ca urmare a producerii riscului
asigurat. Paguba poate fi egală sau mai mică decât valoarea
bunului asigurat, existând pagubă totală (când bunul asigurat
este distrus în întregime) şi pagubă parţială (când pierderea
este mai mică decât valoarea bunului). Aceasta apare numai
în cazul asigurărilor de bunuri.
11. Despăgubirea de asigurare este suma de bani pe care
asigurătorul o datorează asiguratului conform contractului în
vederea compensării pagubei produse de riscul asigurat.
Despăgubirea poate fi în limita sumei asigurate, egală, mai
mică decât paguba, în funcţie de principiul de răscumpărare al
asigurătorului aplicat la acoperire pagubei.
In practica asigurărilor de bunuri întâlnim 3 principii de
răspundere a asigur[torului la acoperirea pagubelor:
principiul răscumpărării proporţionale
principiul primului risc
principiul răspunderii limitate (franşiza)
12. Rezerva matematică, este un element pe care-l întâlnim
numai la asig de viaţă şi desemnează un fond pe care
asigurătorii îl constituie în vederea onorării obligaţiilor de
plată pe care le au faţă de beneficiarii poliţelor pe tot
parcursul contractului.
Vb de obligaţii de plată ce privesc sume asigurate
considerabile, pe parcursul unor contracte ce se desfăşoară pe
perioade foarte lungi de timp.
In orce moment la apariţia situaţiei, evenimentului asigurat,
asigurătorul trebuie să fie capabil deci să deţină lichidităţi
suficiente pt a-şi onora angajamentul faţă de clienţi.
Aceste fonduri „de urgenţă” se formează de-a lungul timpului
prin prelevări din cuantumul primelor de asigurare plătite de
asiguraţi. Această rezervă de bani este obligatoriu a se
constitui la nivelul fiecărei soc de asigurări, val ei depinzând
de o val a portofoliului de asigurare de viaţă deţinute de către
asigurătorul respectiv.
Legislaţia privitoare la activitatea soc de asigurări în general,
de viaţă în special, prevede reglementări clare privind
cuantumul fondurilor şi marjelor de solvabilitate ce trebuie
75
constituite la nivelul fiecărei soc de asigurări.
Datorită specificului pieţei financiare româneşti cuantumul
fondurilor de rezervă obligatorii şi al capitlurilor sociale ale
soc de asig suferă aproape anual modificări privind limitele
min – max ce trebuie a fi constituite prin lege.
13. Cazierul auto este un pseodo elem tehnic care face
referire la situaţia specifică fiecărui conducător auto prin
prisma asigurătorilor. Conduita fiecărui şofer va urma în
curând să fie determinată în stabilirea nivelului primelor de
asigurare şi al franşizelor în cazul asigurărilor auto. Vorbim
atât de asigurarea tip CASCO (pt avarii şi furt al
autovehiculelor) cât şi de poliţa RCA.
Se urmăreşte ca pe viitor în cazul poliţei RCA aceasta să nu
se mai încheie pt deţinătorul autovehiculului ci pt cel care va
conduce efectiv.
Pe lângă aspectele pozitive reflectate de această perspectivă
(o mai bună apreciere de către asigurător a gradului de risc pe
care şi-l asumă fiecare şofer, scăderea costurilor
asigurătorului cu plata despăgubirilor pt pagubele provocate
de către şoferi cu un cazier auto mai încărcat, scăderea
primelor de asigurare pt asiguraţii care sunt mai grijuli în
trafic) există şi o serie de consecinţe negative ale noului mod
de încheiere a asigurării:
- în cazul proprietarilor de parcuri de maşini care au în
serviciu mai mulţi şoferi, care vor conduce mai multe maşini
va fi foarte dificil de stabilit cuantumul primelor de asigurare
şi gradul de risc asumat de către asigurător, lucru care ar
putea determina o creştere nefondată sau nejustificată a
primelor de asigurare pt asigurat.
- va creşte nivelul primelor de asigurare într-o astfel de
măsură încât în principiu nu va mai putea fi cumpărată
această poliţă de către toţi românii.
- gradul de acoperire al pagubelor provocate de către asiguraţi
terţelor persoane nu va fi întotdeauna în proporţie de 100%
aici având deci de suferit terţul păgubit nevinovat şi deci
privind la nivel macroec va fi afectată bunăstarea generală ec
a populaţiei.
4.3.2 Contractul de asigurare

Sectiunea 1
Încheierea contractului. Drepturi si obligatii
Art. 9. - Prin contractul de asigurare, asiguratul se obliga sa
lateasca o prima asiguratorului, iar acesta se obliga ca, la
producerea unui nume risc, sa plateasca asiguratului sau
beneficiarului despagubirea sau suma asigurata, denumita în
continuarea indemnizatie, în limitele si în termenele
convenite.
Art. 10. - Contractul de asigurare se încheie în forma scrisa si
va cuprinde:
76
- numele sau denumirea, domiciliul sau sediul partilor
contractante;
- obiectul asigurarii: bunuri, persoane si raspundere civila;
- riscurile ce se asigura;
- momentul începerii si cel al încetarii raspunderii
asiguratorului;
- primele de asigurare;
- sumele asigurate;
- alte elemente care stabilesc drepturile si obligatiile partilor.
Contractul de asigurare nu se poate dovedi prin martori,
chiar daca exista un început de dovada scrisa.
Art. 11. Dovada încheierii contractului de asigurare rezulta si
din emiterea si trimiterea unui document de asigurare, cum ar
fi polita sau certificatul, cererea de plata a primei ori din
înscrisul prin care se manifesta vointa asiguratorului de a
încheia contractul.
Art. 12. Documentul de asigurare poate fi, dupa caz, nominal,
la ordin sau la purtator.
Art. 13. Persoana care urmeaza sa încheie asigurarea este
obligata sa raspunda în scris la întrebarile formulate de
asigurator, cu privire la împrejurarile esentiale referitoare la
risc, pe care le cunoaste.
Daca împrejurarile esentiale privind riscul se modifica în
cursul executarii contractului, asiguratul este obligat sa
comunice în scris asiguratorului schimbarea.
Art. 14. Daca, înainte de a începe obligatia asiguratorului,
riscul asigurat s-a produs sau producerea lui a devenit
imposibila, precum si în cazul în care, dupa începerea
obligatiei asiguratorului, producerea riscului asigurat a
devenit imposibila, contractul se reziliaza de drept.
Art. 15. Plata primelor se face la sediul asiguratorului sau al
împuternicitilor sai, în lipsa unei alte clause înscrise în
contractul de asigurare, stabilita între parti.
Art. 16. Dovada platii primelor de asigurare revine
asiguratului, înscrisul constatator fiind polita de asigurare,
chitanta, dispozitia de plata sau alt document probator al
platii.
Art. 17. Daca nu s-a convenit altfel, contractul de asigurare se
reziliaza în cazul în care sumele datorate de asigurat, cu titlu
de prima, nu sunt platite în termenul prevazut în contractul de
asigurare.
Art. 18. Asiguratorul are dreptul de a compensa primele ce i
se datoreaza pâna la sfârsitul anului de asigurare, în temeiul
oricarui contract, cu orice indemnizatie cuvenita asiguratului
sau beneficiarului.
Art. 19. Asiguratul este obligat sa comunice asiguratorului
producerea riscului asigurat, în termenul prevazut în
În caz de neîndeplinire a obligatiei prevazute la alineatul
77
precedent asiguratorul are dreptul sa refuse plata
indemnizatiei, daca din acest motiv nu a putut determina
cauza producerii evenimentului asigurat si întinderea pagubei.
Art. 20. În cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în
asigurarile de bunuri si de raspundere civila,asiguratorul nu
datoreaza indemnizatie, daca riscul asigurat a fost produs cu
intentie de catre asigurat sau catre beneficiar ori de catre un
membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care
lucreaza înaceasta calitate. Dispozitiile alineatului precedent
se aplica, daca partile convin, si în cazul în care riscul
asigurat a fost produs de catre:
a) persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc si
gospodaresc împreuna cu asiguratul sau beneficiarul;
b) prepusii asiguratului sau ai beneficiarului.
Art. 21. În cazul în care contractul de asigurare este
modificat, prin acordul partilor, denuntat ori este reziliat,
plata ori, dupa caz, restituirea primelor se va face conform
contractului de asigurare sau hotarârii judecatoresti.
Art. 22. În limitele indemnizatiei platite în asigurarile de
bunuri si de raspundere civila, asiguratorul este subrogat în
toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii
contra celor raspunzatori de producerea pagubei.
Asiguratul raspunde de prejudiciile aduse asiguratorului prin
acte care ar împiedica realizarea dreptului prevazut la
alineatul precedent.
Asiguratorul poate renunta, în totalitate sau în parte, la
exercitarea dreptului prevazut la alin. 1, conform contractului
de asigurare, cu exceptia cazului când paguba a fost produsa
cu intentie.
Art. 23. Asiguratorul poate opune titularului sau detinatorului
documentului de asigurare ori tertului sau beneficiarului, care
invoca drepturi derivând din acesta, toate exceptiile care sunt
opozabile contractului initial.

Elementele tehnice ale contractului de asigurare se concretizează în:
1. Părţile care intervin în asigurare
a) asigurătorul este pers juridică, de obicei societate de asig care în schimbul primei de
asigurare încasate de la asiguraţi îşi asumă răspunderea de a acopri pagubele produse
bunurilor asigurate de anumite calamităţi naturale sau accidente, de a plăti suma asigurată la
78
producerea unui anumit eveniment în viaţa pers asigurate, sau de a plăti o despăgubire pt
prejudiciul pe care asiguratul l-a adus unei terţe pers şi de care acesta răspunde în baza legii.
b) asiguratul este pers fizică sau juridică îndreptăţită prin lege sau prin contractul de asigurare
care, în schimbul primei plătite asigurătorului solicită acoperirea pagubelor suferite sau plata
sumei asigurate, precum şi pers fizică sau juridică ce se asigură pt prejudiciul pe care îl poate
produce unor terţe pers.
2. Riscul asigurat
Este evenimentul sau fenomenul la a cărui apariţie sau producere soc de asigurări este
obligată să plătească beneficiarului asigurării o sumă ca despăgubire sau suma asigurată.
Riscul trebuie să fie un eveniment viitor, posibil dar incert sau al cărui termen de apariţie este
nedeterminat, asiguratul protejându-se prin încheierea asigurării.
Un eveniment sau fenomen poate fi luat în considerare ca risc în asigurări dacă îndeplineşte
următoarele condiţii:
a) producerea riscului să fie posibilă astfel asigurarea fiind lipsită de interes economic
b) să fie real şi să prezinte un anumit grad de periculozitate: ploile torenţiale pt culturile
agricole – acestea deşi se produc frecvent nu sunt luate în considerare în unele forme de
asigurări deoarece se apreciază că acest risc nu prezintă un grad suficient de periculozitate.
c) să fie incert, să se producă întâmplător iar părţile din asigurare să nu aibă posibilitatea de
a cunoaşte şi influenţa apariţia acestuia în timp şi spaţiu. La asigurările facultative se practică
sistemul de a stabili momentul începerii răspunderii asigurătorului numai după trecerea unui
anumit nr de zile de la încheierea contractului de asigurare pt a se evita plata despăgubirilor pt
riscuri de a căror producere asiguratul are cunoştinţă.
d) pericolul de distrugere sau vătămarea să fie independente de voinţa asiguratului.
Astfel nu se încheie asigurare împotriva încendierii, pieirea animalului prin sacrificarea de
către asigurat.
Există şi excepţii de la această regulă. Există contracte de asigurări de viaţă care acoperă şi
riscul de sinucid al asiguratului.
e) apariţia evenimentului trebuie să fie posibilă pe un teritoriu cât mai larg pt ca
protecţia prin asigurare să favorizeze un nr cât mai mare de asiguraţi.
f) acţiunea evenimentului să poată fi înregistrat în evidenţele societatii de asigurări, pt a se
putea cunoaşte frecvenţa şi intensitatea manifestării sale, volumul pagubelor produse. Pe baza
unor asemenea date determinate pt trecut se pot previziona ( cu ajutorul calculelor
probabilistice) regularitatea producerii evenimentelor, mărimea pagubelor şi despăgubirilor
acordate, aceste date servind la stabilirea nivelului primelor datorate de asiguraţi pt fiecare
formă de asigurare.
g) cauza contractului să fie licită, astfel nu se asigură evenimente ilegale. Asigurarea trebuie
să fie eficientă pt asigurat dar şi să prezinte un minim de rentabilitate pt asigurător.
Riscul asigurat odată produs devine caz asigurat sau sinistru.
3. Evaluarea în vederea asigurării
Este o operaţiune prin care se stabileşte valoarea bunurilor în vederea cuprinderii lor în
asigurare. Pt ca un bun să fie primit în asigurare este important ca valoarea lui să fie corect
stabilită, aceasta pt că despăgubirea de asigurare pe care o plăteşte asigurătorul în caz de
producere a riscului asigurat, se stabileşte şi în funcţie de valoarea bunurilor asigurate.
4. Valoarea de asigurare
Poate fi mai mică sau cel mult egală cu valoarea bunului respective înregistrată în evidenţa ctb
sau stabilită în funcţie de preţul de vânzare cumpărare practicat pt acel bun pe piaţă în
momentul încheierii asigurării. De exemplu la bunurile imobile aparţinând agenţilor ec
valoarea de asigurare este stabilită pornind de la valoarea de inventar fără a putea depăşi
valoarea rămasă.
79
5. Suma asigurată
Este partea din valoarea prevăzută de asigurare pt care asigurătorul îşi asumă răspunderea în
cazul producerii fenomenului sau evenimentului pt care s-a încheiat asigurarea.
asiguratului, cu respectarea prevederilor din actele normative.
6. Norma de asigurare
Rep suma asigurată stabilită prin lege pe unitatea de obiect asigurat în cazul asigurării
obligatorii de bunuri.
7. Prima (tariful) de asigurare
Este suma de bani prestabilită (la momentul încheierii contractului de asigurare) pe care
asiguratul (sau contractantul) o plăteşte asigurătorului în vederea constituirii fondului de
asigurare necesar achitării despăgubirii la producerea riscului asigurat.
8. Cota de primă tarifară
Este prima de asigurare pe o unitate de calcul, pt o fracţiune de sumă asigurată sau pt o unitate
de bun asigurat pt o anumită perioadă.
9. Durata asigurării
Rep perioada de timp în care rămân valabile rapoartele de asigurări între asigurat şi asigurător
aşa cum au fost stabilite la momentul iniţial prin contractul de asigurare.
10. Paguba (dauna) rep pierderea în expresie bănească intervenită la un bun asigurat ca
urmare a producerii riscului asigurat.
11. Despăgubirea de asigurare este suma de bani pe care asigurătorul o datorează
asiguratului conform contractului în vederea compensării pagubei produse de riscul asigurat.
12. Rezerva matematică, este un element pe care-l întâlnim numai la asig de viaţă şi
desemnează un fond pe care asigurătorii îl constituie în vederea onorării obligaţiilor de plată
pe care le au faţă de beneficiarii poliţelor pe tot parcursul contractului.
13. Cazierul auto este un pseodo elem tehnic care face referire la situaţia specifică fiecărui
conducător auto prin prisma asigurătorilor. Conduita fiecărui şofer va urma în curând să fie
determinată în stabilirea nivelului primelor de asigurare şi al franşizelor în cazul asigurărilor
auto. Vorbim atât de asigurarea tip CASCO (pt avarii şi furt al autovehiculelor) cât şi de poliţa
RCA.
2. Contractul de asigurare
Încheierea contractului. Drepturi si obligatii.
Prin contractul de asigurare, asiguratul se obliga sa lateasca o prima asiguratorului, iar acesta
se obliga ca, la producerea unui nume risc, sa plateasca asiguratului sau beneficiarului
despagubirea sau suma asigurata, denumita în continuarea indemnizatie, în limitele si în
termenele convenite.
Contractul de asigurare se încheie în forma scrisa si va cuprinde:
- numele sau denumirea, domiciliul sau sediul partilor contractante;
- momentul începerii si cel al încetarii raspunderii asiguratorului;
- sumele asigurate;
Contractul de asigurare nu se poate dovedi prin martori, chiar daca exista un început de
dovada scrisa.
Dovada încheierii contractului de asigurare rezulta si din emiterea si trimiterea unui document
de asigurare, cum ar fi polita sau certificatul, cererea de plata a primei ori din înscrisul prin
care se manifesta vointa asiguratorului de a încheia contractul.
Documentul de asigurare poate fi, dupa caz, nominal, la ordin sau la purtator.
80
Persoana care urmeaza sa încheie asigurarea este obligata sa raspunda în scris la întrebarile
formulate de asigurator, cu privire la împrejurarile esentiale referitoare la risc, pe care le
cunoaste.
Daca împrejurarile esentiale privind riscul se modifica în cursul executarii contractului,
asiguratul este obligat sa comunice în scris asiguratorului schimbarea.
Daca, înainte de a începe obligatia asiguratorului, riscul asigurat s-a produs sau producerea lui
a devenit imposibila, precum si în cazul în care, dupa începerea obligatiei asiguratorului,
producerea riscului asigurat a devenit imposibila, contractul se reziliaza de drept.
Plata primelor se face la sediul asiguratorului sau al împuternicitilor sai, în lipsa unei alte
clause înscrise în contractul de asigurare, stabilita între parti.
Dovada platii primelor de asigurare revine asiguratului, înscrisul constatator fiind polita de
asigurare, chitanta, dispozitia de plata sau alt document probator al platii.
Daca nu s-a convenit altfel, contractul de asigurare se reziliaza în cazul în care sumele
datorate de asigurat, cu titlu de prima, nu sunt platite în termenul prevazut în contractul de
asigurare.
Asiguratorul are dreptul de a compensa primele ce i se datoreaza pâna la sfârsitul anului de
asigurare, în temeiul oricarui contract, cu orice indemnizatie cuvenita asiguratului sau
beneficiarului.Asiguratul este obligat sa comunice asiguratorului producerea riscului asigurat,
în termenul prevazut în contractul de asigurare.
1.contract de asigurări;
2.contract de resigurări;
3.daună;
4.prima de asigurare;
5.părţile care intervin în asigurare;
6.riscul asigurat;
7.elementele tehnice ale contractelor de asigurări;
8. elementele tehnice ale contractului de asigurare.
1. Vă rugăm să prezentaţi elementele tehnice ale contractului de asigurare.

2. Vă rugăm să prezentaţi situaţii privind riscul asigurat.
81
Teste de evaluare/autoevaluare:
1. În asigurarea facultativa raporturile dintre asigurat si asigurator, precum si

drepturile si obligatiile fiecarei parti se stabilesc prin :
a) contractul de asigurare.;
b) contractual de comodat;
c) contractual de vanzare.
2. Constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea si plata
despagubirilor si a sumelor asigurate se efectueaza:
a) în conditiile legii;
b) in condiţii concrete;
c) in conditii asigurate.
3. Prin contractul de asigurare, asiguratul :
a) nu se obliga sa plateasca o prima asiguratorului;
b) se obliga sa plateasca o prima asiguratorului,;
c) a şi b.
4. Contractul de asigurare se încheie în forma scrisa si va cuprinde:
a)- numele sau denumirea, domiciliul sau sediul partilor contractante;
b)- momentul începerii si cel al încetarii raspunderii asiguratorului;
- sumele asigurate;
c) a şi b.
5. Contractul de asigurare:
a ) se poate dovedi prin martori ;
b) nu se poate dovedi prin martori;
c) a şi b.
82
1.Ţîrlea Mariana Rodica, (2012), „ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI”, Ed. Risoprint,

Cluj Napoca
2.Ciumaş, C.,Văidean, L.,V., (2011), „Protecţie şi asigurări sociale”, Ed. Casa Cărţii
de Ştiinţă
3.Ciumaş, C.,Dragoş, S., (2010), „Asigurări generale şi de viaţă” Ed. Todesco
4.Ciumaş, C., (2009), „Reasigurarea şi tehnicile alternative de transfer al riscului”,
5.Ciumaş C., (2007), “Economia Asigurărilor”, pg.28, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă
6.Downes J. şi Goodman J. E., Dictionary of Finance and Investment
7.Legea nr. 32/2000, „Privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor”
8.Ciumaş C., (2007), Economia Asigurărilor, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă
9.Ciurel V., (2000), Asigurări şi reasigurări. Abordări teoretice şi practice
83
Temă de control – Modulul I
Să se întocmească un draft de contract de asigurare care să conţină toate elementele tehnice ale
contractului de asigurare. (2 ore)

Cluj Napoca
de Ştiinţă
84
Cuprins:
5.1. Introducere
5.3.1 Asigurarea de raspundere civila
5.3.2 Asigurarea de raspundere civila din perspectiva legii asigurărilor şi reasigurărilor
5.3.3 Asigurarea de răspundere civilă obligatorie
Bibliografie:
5.1. Introducere
În asigurarea de raspundere civila, asiguratorul se obliga sa

plateasca o despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul
raspunde în baza legii fata de tertele persoane pagubite si pentru
cheltuielile facute de asigurat în procesul civil.

învăţare
- cunoaşterea de către studenţi a modului în care asiguratorul

este tras la răspundere în cazul asigurării de răspundere civilă;
- cunoaşterea de către studenţi a asigurării de tip RCA

- răspundere civilă;
- asigurarea RCA;
- persoana pagubita;
- tertele persoane pagubite;
- procesul civil;
- stabilirea despagubirii;
- plata despagubirii.
- studenţii vor putea să identifice principalele tipuri de
riscuri;
– studenţii vor putea să cunoască raspunderea civila a altor
persoane decât a celei care a încheiat contractul
85
Pentru unitatea de învăţare Tipuri de asigurări de răspundere

civilă, timpul alocat este de 2 ore.
5.3.1 Asigurarea de raspundere civila

Prin contractul de asigurare se poate cuprinde în asigurare si
raspunderea civila a altor persoane decât a celei care a încheiat
contractul.
Drepturile persoanelor pagubite se vor exercita împotriva celor
raspunzatori de producerea pagubei.
Asiguratorul poate fi chemat în judecata de persoanele pagubite în
limitele obligatiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare.
Despagubirea se stabileste pe baza conventiei dintre asigurat,
persoana pagubita si asigurator, potrivit contractului de asigurare
ori prin hotarâre judecatoreasca.
Pentru stabilirea despagubirii, în cazul evenimentelor petrecute pe
teritoriul României, partile sunt obligate, daca nu ajung la
întelegere, sa supuna litigiul solutionarii unui organ de jurisdictie
român.Asiguratorul plateste despagubirea nemijlocit celui pagubit
în masura în care acesta nu a fost despagubit de asigurat,
despagubire ce nu poate fi urmarita de creditorii asiguratului.
Despagubirea
5.3.2 Asigurarea de raspundere civila din perspectiva legii

asigurărilor şi reasigurărilor

Prin contractul de asigurare se poate cuprinde în asigurare si
raspunderea civila a altor persoane decât a celei care a încheiat
contractul.
Drepturile persoanelor pagubite se vor exercita împotriva celor
raspunzatori de producerea pagubei.
86
Asiguratorul poate fi chemat în judecata de persoanele pagubite în
limitele obligatiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare.
Despagubirea se stabileste pe baza conventiei dintre asigurat,
persoana pagubita si asigurator,potrivit contractului de asigurare ori
prin hotarâre judecatoreasca.
Pentru stabilirea despagubirii, în cazul evenimentelor petrecute pe
teritoriul României, partile sunt obligate, daca nu ajung la
întelegere, sa supuna litigiul solutionarii unui organ de jurisdictie
român.
Asiguratorul plateste despagubirea nemijlocit celui pagubit în asura
în care acesta nu a fost despagubit de asigurat, despagubire ce nu
poate fi urmarita de creditorii asiguratului.
Despagubirea se plateste asiguratului în cazul în care acesta
dovedeste ca a despagubit pe cel pagubit.

1. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube
produse prin accidente de autovehicule (RCA);
Asigurarea de răspundere civilă facultativă
2. Asigurarea de răspundere civilă a autovehiculelor cu
valabilitate în afara teritoriului României (Carte
Verde);
3. Asigurarea de răspundere a transportatorului în
calitate de cărăuş pentru mărfurile
transportate (CMR);
4. Asigurarea de răspundere a transportatorului în
calitate de cărăuş pentru mărfurile
transportate cu autovehicule numai pe teritoriul
României;
5. Asigurarea de răspundere civilă pentru pagube
produse terţilor prin accidente de autovehicule,
excedent peste limitele răspunderii la asigurarea
obligatorie
Asigurarea de răspundere civilă facultativă mai
cuprinde:
Asigurarea de răspundere civilă legală:
6. Asigurarea de răspundere civilă a producătorului;
7. Asigurări de răspundere civilă a prestatorului de
servicii – pers. juridice;
8. Asigurarea de răspundere civilă a agentului
economic faţă de proprii angajaţi;
9. Asigurarea de răspundere civilă a proprietarului
spaţiilor comerciale faţă de chiriaşii săi;
10. Asigurarea de răspundere civilă legală a societăţilor
specializate în servicii de pază şi securitate ;
11. Asigurarea de răspundere civilă a societăţilor
specializate în transportul de bani/valori;
12. Asigurarea de răspundere civilă a societăţilor de
transport călători şi/ sau turişti;
13. Asigurarea de răspundere civilă a unităţilor turistice
87
şi hoteliere;
14. Asigurarea de răspundere civilă a societăţilor/
unităţilor de alimentaţie publică;
15. Asigurarea de răspundere civilă a unităţilor de
service auto;
16. Asigurarea de răspundere civilă a saloanelor de
igienă şi frumuseţe;
17. Asigurarea de răspundere civilă a chiriaşului faţă de
proprietar;
18. Asigurarea de răspundere civilă legală a
proprietarilor de câini periculoşi şi agresivi;
Asigurarea de răspundere civilă contractuală:
19. Asigurarea de răspundere civilă contractuală a
societăţii specializate în monitorizare / dispecerizare
şi intervenţie pentru paza obiectivelor şi bunurilor ;
20. Asigurarea de răspundere civilă profesională
decurgând din practica medicală;
decurgând din practica medicală a medicilor
stomatologi;
decurgând din practica medicală a personalului
medical din laboratoare;
23. Asigurarea de răspundere civilă profesională a
farmaciştilor;
avocaţilor;
experţilor contabili şi a contabililor autorizaţi;
arhitecţilor şi inginerilor constructori;
notarilor;
cadrelor didactice şi pedagogice;
medicilor veterinari;
30. Asigurarea de răspundere civilă profesională pentru
operatori Arhivă Electronică de Garanţii Reale
Imobiliare;
31. Asigurarea de răspundere civilă profesională pentru
agenţii de turism;
brokerilor de asigurare.

pentru pagube produse terţilor prin accidente de
autovehicule (RCA)
Evoluţia traficului auto înregistrează creşteri
88
spectaculoase, atât pe plan intern cât şi internaţional, dar în
strânsă legătură cu acest fapt are loc sporirea numărului de
accidente de circulaţie, însoţite de prejudicii materiale şi
vătămări cauzate terţilor, implicaţi sau nu în circulaţie pe
drumurile publice.
În majoritatea ţărilor lumii asigurarea de răspundere
civilă auto este fie o asigurare obligatorie; în ţara noastră
această asigurare practicată prin efectul legii, până la finele
anului 1995, a căpătat începând cu anul 1996 caracter
obligatoriu. Incepand cu anul 2007, avand in vedere
unificarea Romaniei cu U.E., s-a prevazut ca pentru teritoriul
UE, polita tip RCA sa fie “cumulata” cu cea tip Carte
Verde.Pentru a calatori in afara teritoriului Comun European,
este necesar sa se incheie o polita separata, tip Carte Verde,
care sa acopere raspunderea civila a conducatorului auto.
In fiecare an limitele sumelor asigurate sunt stabilite de
acte normative ( in crestere considerabile de la an la an, pana
in anul 2012 urmand sa ajunga pana la nivelul sumelor
asigurate din tarile membre ale Spatiului Comun European).
Condiţii speciale
1. Subiecte ale asigurării:
 persoanele fizice sau juridice ce deţin autovehicule
înmatriculate în România sau în străinătate.
2. Obiectul asigurării:
Societatea de asigurari acoperă prejudiciile de care
asiguratul sau persoanele cuprinse în asigurare răspund, în
baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de
autovehicule pe teritoriul României, şi anume:
- deces sau vătămare corporală;
- avarii sau distrugeri ale unor bunuri (inclusiv
autovehicule).
3. Riscul asigurat îl constituie prejudiciile pe care
asiguraţii le pot genera cu propriile autovehicule, terţelor
persoane, prin accidente de autovehicule produse pe teritoriul
României, precum şi cheltuielile făcute de asiguraţi în
procesul civil.
In mod concret în cadrul acestei asigurări se au în
vedere:
 pagubele produse prin avarierea sau distrugerea
bunurilor aparţinând terţilor;
 sumele datorate ca urmare a vătămării corporale sau
decesului unor terţe persoane cărora li s-a limitat, ori stopat,
posibilitatea de a obţine venituri;
 cheltuieli aferente procesului civil declanşat.
4. Riscuri acoperite:
Pentru asigurările de răspundere civilă, despăgubirile se
plătesc nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite, în
măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat:
 sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească
89
cu titlu de desdăunare şi cheltuieli de judecată
persoanelor păgubite pentru riscurile de mai sus;
 cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
5. Primele de asigurare sunt stabilite pt 1 an, prin HG, si
pot fi achitate, la cererea clientului, in rate
semestriale.Valoarea primei se stabileste in functie de
capacitatea cilindrica a autoturismului, in functie de
detinatorul autovehicolului- pers. fizica sau juridica;
incepand cu anul 2007 , dupa crearea bazei de date
comune a societatilor de asigurari din Romania,
cuantumul primei de asigurare se va stabili si in functie
de cazierul auto al asiguratului; mai multe plati de
indemnizatii de asigurare catre tertii vatamati sau
pagubiti, in anul anterior, vor atrage si prime mai mari.
6. Suma asigurata- se stabileste prin prevederi legale,
anual, pt fiecare eveniment asigurat in parte, avand
precizata doar o limita maxima. Indiferent de
numarul despagubirilor acordate pt fiecare
eveniment in parte, suma asigurata nu se
diminueaza, ca in cazul asigurarilor de bunuri, cu
fiecare plata efectuata. In anul 2008 limita
despagubirilor acordate pentru pagube materiale este
de 150.000 euro, si 750.000 euro pt vatamari
corporale si deces. Conform prevederilor legale, in
2009 aceste limite maxime cresc, tinzand catre
limitele tarilor U.E.: 300.000 eur pt pagube si 1,5
mil eur pentru vatamari si decese.
Asigurarea de raspundere civila
În asigurarea de raspundere civila, asiguratorul se obliga sa plateasca o despagubire pentru

prejudiciul de care asiguratul raspunde în baza legii fata de tertele persoane pagubite si pentru
Prin contractul de asigurare se poate cuprinde în asigurare si raspunderea civila a altor
persoane decât a celei care a încheiat contractul.
Drepturile persoanelor pagubite se vor exercita împotriva celor raspunzatori de producerea
pagubei.
Asiguratorul poate fi chemat în judecata de persoanele pagubite în limitele obligatiilor ce-i
revin acestuia din contractul de asigurare.
90
Despagubirea se stabileste pe baza conventiei dintre asigurat, persoana pagubita si asigurator,
potrivit contractului de asigurare ori prin hotarâre judecatoreasca.
Pentru stabilirea despagubirii, în cazul evenimentelor petrecute pe teritoriul României, partile
sunt obligate, daca nu ajung la întelegere, sa supuna litigiul solutionarii unui organ de jurisdictie
român.
Asiguratorul plateste despagubirea nemijlocit celui pagubit în masura în care acesta nu a fost
despagubit de asigurat, despagubire ce nu poate fi urmarita de creditorii asiguratului.
Despagubirea în asigurarea de raspundere civila presupune ca asiguratorul se obliga sa
plateasca o despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde în baza legii fata de tertele
persoane pagubite si pentru cheltuielile facute de asigurat în procesul civil.
Prin contractul de asigurare se poate cuprinde în asigurare si raspunderea civila a altor
persoane decât a celei care a încheiat contractul.
Drepturile persoanelor pagubite se vor exercita împotriva celor raspunzatori de producerea
pagubei.
Asiguratorul poate fi chemat în judecata de persoanele pagubite în limitele obligatiilor ce-i
revin acestuia din contractul de asigurare.
Despagubirea se stabileste pe baza conventiei dintre asigurat, persoana pagubita si
asigurator,potrivit contractului de asigurare ori prin hotarâre judecatoreasca.
Pentru stabilirea despagubirii, în cazul evenimentelor petrecute pe teritoriul României, partile
sunt obligate, daca nu ajung la întelegere, sa supuna litigiul solutionarii unui organ de jurisdictie
român.
Asiguratorul plateste despagubirea nemijlocit celui pagubit în asura în care acesta nu a fost
despagubit de asigurat, despagubire ce nu poate fi urmarita de creditorii asiguratului.
Despagubirea se plateste asiguratului în cazul în care acesta dovedeste ca a despagubit pe cel pagubit.
- asigurarea RCA;
- tertele persoane pagubite;
- procesul civil;
- prejudiciu;
1.Ce aste asigurarea obligatorie şi prin ce se deosebeşte de asigurările de viaţa?

2.Care sunt caracteristicile RCA?
3.Cum se stabileşte despagubirea, în cazul evenimentelor petrecute pe teritoriul României?
91
1. În asigurarea de raspundere civila, asiguratorul se oblige:

a) sa nu plateasca o despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde în baza legii fata
de tertele persoane pagubite si pentru cheltuielile facute de asigurat în procesul civil.
b) sa plateasca o despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde în baza legii fata de
tertele persoane pagubite si pentru cheltuielile facute de asigurat în procesul civil.
c) a şi b.
2. Asiguratorul poate fi chemat în judecata de:
a) persoanele despagubite anterior în limitele obligatiilor ce-i revin acestuia din contractul de
asigurare;
b) persoanele pagubite în limitele obligatiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare.
c) a şi b.
3. Despagubirea se stabileste pe baza:
a) credibilităţii dintre persoana pagubită şi asigurator, potrivit contractului de asigurare ori prin
hotarâre judecatoreasca.
b) conventiei dintre asigurat, persoana pagubita si asigurator, potrivit contractului de asigurare
ori prin hotarâre judecatoreasca.
c) a şi b.
4. Asiguratorul poate fi chemat în judecata de:
a) terţe persoane pagubite în limitele obligatiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare.
b) persoanele pagubite în limitele obligatiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare.
c) a şi b.
5. Despagubirea se plateste:
a) neasiguratului în cazul în care acesta dovedeste ca a despagubit pe cel pagubit;
b) asiguratului în cazul în care acesta dovedeste ca a despagubit pe cel pagubit;
c) a şi b.
92

Cluj Napoca
de Ştiinţă
93
Cuprins:
6.1. Introducere
6.3.1. Legislaţia învigoare privind asigurarea de bunuri
6.3.2 Asigurarea de bunuri
Bibliografie:
6.1. Introducere

învăţare

- cunoaşterea de către studenţi a modului în care
asiguratorul este tras la răspundere în cazul asigurării de
răspundere de bunuri;
- cunoaşterea de către studenţi a tipurilor asigurărilor de
bunuri;

- Asigurarea de bunuri;
- studenţii vor putea să identifice principalele tipuri de
riscuri în cazul asigurărilor de bunuri;
– studenţii vor putea să cunoască raspunderea privind
asigurarea de bunuri.
94
–
– studenţii vor putea să înţeleagă faptul că riscul şi
gestionarea acestuia reprezintă suportul pentru
decizia managerială :
– studenţii vor putea să aleagă dintr-o multitudine de
variante de decizii, varianta optimă pentru;
– studenţii vor putea să identifice principalele tipuri de
riscuri;
– studenţii vor putea să construiască modalităţi de
eliminare totală sau partială a riscuilor.
Pentru unitatea de învăţare Asigurarea de bunuri, timpul

alocat este de 2 ore.
6.3.1. Legislaţia în vigoare privind Asigurarea de bunuri

În asigurarea de bunuri, asiguratorul se obliga ca la
producerea riscului asigurat sa plateasca
asiguratului, beneficiarului desemnat sau celor în drept o
despagubire.
Asiguratul trebuie sa aiba un interes cu privire la bunul
asigurat.
Asiguratul este obligat sa întretina bunul asigurat în bune
conditii si în conformitate cu dispozitiile legale, în scopul
prevenirii producerii riscului asigurat.
Asiguratorul are dreptul sa verifice modul în care bunul
asigurat este întretinut.
În cazurile prevazute în conditiile de asigurare, la producerea
riscului, asiguratul este obligat sa ia, pe seama asiguratorului
si în cadrul sumei la care s-a facut asigurarea, potrivit cu
împrejurarile, masuri pentru limitarea pagubelor.
Despagubirile ce se platesc de asigurator se stabilesc în
functie de starea bunului din momentul producerii riscului
asigurat.
Despagubirile nu pot depasi valoarea bunului din momentul
producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei si nici suma la
care s-a facut asigurarea, daca nu s-a prevazut altfel în
95
În contractul de asigurare poate fi stipulata o clauza conform
careia asiguratul ramâne propriul sau asigurator pentru o
fransiza sau o suma determinata care nu se despagubeste de
catre asigurator.
În cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o
suma asigurata, inferioara valorii bunului, despagubirea
cuvenita se reduce corespunzator raportului dintre suma
prevazuta în contract si valoarea bunului, daca nu s-a convenit
altfel prin contract.
În cazul existentei mai multor asigurari încheiate pentru
acelasi bun, fiecare asigurator este obligat la plata,
proportional cu suma asigurata si pâna la concurenta acesteia,
fara ca asiguratul sa poata încasa o despagubire mai mare
decât prejudiciul efectiv, consecinta directa a
riscului.Asiguratul are obligatia sa declare existenta altor
asigurari pentru acelasi bun la asiguratori diferiti, atât la
încheierea contractului de asigurare, cât si pe parcursul
executarii acestuia.
În lipsa de prevedere contrara în contractul de asigurare, în
cazul în care bunul asigurat este înstrainat, contractul de
asigurare se reziliaza.Asigurarea obligatorie de raspundere
civila pentru pagube produse prin accidente de
autovehicule.Persoanele fizice si cele juridice, care detin
autovehicule supuse înmatricularii în România, sunt obligate
sa le asigure pentru cazurile de raspundere civila ca urmare a
pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul
României.Persoanele care intra pe teritoriul României cu
autovehicule înmatriculate în strainatate se considera
asigurate, în conditiile prezentei legi, daca îndeplinesc una
dintre urmatoarele conditii:
a) poseda documentele internationale de asigurare valabile pe
teritoriul României;
b) numarul de înmatriculare atesta existenta asigurarii potrivit
conventiei bilaterale încheiate între Biroul
asiguratorilor de autovehicule din România si Biroul
asiguratorilor de autovehicule din tara de origine.
Fac exceptie de la dispozitiile prezentului articol persoanele
fizice si juridice, pe timpul utilizarii
autovehiculelor pentru cursele de întreceri, raliuri sau
antrenamente, care se pot asigura facultativ pentru
astfel de riscuri.
Asiguratorul acorda despagubiri pentru prejudiciile de care
asiguratii raspund, în baza legii, fata
de terte persoane pagubite prin accidente de autovehicule,
precum si pentru cheltuielile facute de asigurati
în procesul civil.
Despagubirile se acorda indiferent de locul în care au fost
produse accidentele de autovehicule, atât în timpul mersului,
cât si în timpul stationarii. Despagubirile se platesc si pentru
96
pagubele produse de existenta sau functionarea instalatiilor
montate pe autovehicule, precum si pentru pagubele produse
de remorci ori atase. Despagubirile se acorda pentru sumele
pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de
dezdaunare si cheltuieli de judecata persoanelor pagubite prin
vatamare corporala sau deces, precum si prin avarierea sau
distrugerea de bunuri. În caz de vatamare corporala sau deces,
despagubirile se acorda pentru persoanele aflate în afara
autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru
persoanele aflate în acel autovehicul, numai daca acestea nu
erau transportate în baza unui raport contractual existent cu
detinatorul autovehiculului respectiv.Pentru avarierea sau
distrugerea bunurilor, despagubirile se acorda pentru bunurile
aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, iar
pentru bunurile aflate în acel autovehicul, numai daca acestea
nu erau transportate în baza unui raport contractual existent
cu detinatorul autovehiculului respectiv, precum si daca nu
apartineau detinatorului ori conducatorului autovehiculului,
raspunzator de producerea accidentului.
Despagubirile, astfel cum sunt prevazute la art. 49 si 50, se
acorda si în cazul în care cel care conducea autovehiculul,
raspunzator de producerea accidentului, este o alta persoana
decât asiguratul.
Despagubirile se platesc si atunci când persoanele pagubite nu
au domiciliul, resedinta sau sediul în România.În caz de
vatamare corporala sau deces al unei persoane ori de avariere
sau distrugere de bunuri, se acorda despagubiri daca
autovehiculul care a produs accidentul este identificat si
asigurat, chiar daca autorul accidentului a ramas
neidentificat.În cazul în care, pentru acelasi detinator de
autovehicul, la data producerii accidentului exista mai
multe asigurari valabile, despagubirea se suporta în parti
egale de catre toti asiguratorii.
Asiguratul are obligatia de a informa asiguratorul despre
încheierea unor astfel de asigurari cu alti asiguratori.
Nivelul primelor de asigurare, limita maxima a despagubirilor
de asigurare, termenele de plata,sanctiunile si alte elemente cu
privire la aplicarea asigurarii se stabilesc prin hotarâre a
Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor.
Despagubirile se stabilesc pe baza conventiei dintre asigurat,
persoana pagubita si asigurator ori, în cazul în care nu s-a
realizat întelegerea, prin hotarâre judecatoreasca pronuntata în
România.
În cazurile în care despagubirile nu urmeaza sa fie recuperate
potrivit prevederilor art. 58, conventia prevazuta la alin. 1
poate fi încheiata si de catre conducatorul autovehiculului
raspunzator de producerea accidentului, altul decât asiguratul.
Conventia încheiata numai între asigurat si persoana pagubita,
urmata de o hotarâre judecatoreasca de expedient, care
97
consfinteste tranzactia acestora, nu-l obliga pe asigurator la
plata.
În cazul stabilirii despagubirii prin hotarâre judecatoreasca,
asiguratii sunt obligati sa se apere în proces.
Citarea în proces a asiguratorului este obligatorie.
Despagubirile se platesc de catre asigurator nemijlocit
persoanelor fizice sau juridice pagubite, înmasura în care
acestea nu au fost despagubite de asigurat.
Despagubirile nu pot fi urmarite de creditorii asiguratului.
Despagubirile se platesc asiguratilor, daca acestia dovedesc ca
au despagubit pe cei pagubiti si despagubirile nu urmeaza sa
fie recuperate potrivit prevederilor art. 58.
Persoanele care folosesc pe teritoriul României autovehicule
înmatriculate în strainatate si nu sunt asigurate în strainatate,
potrivit prevederilor art. 48 alin. 2, sau ale caror asigurari
expira în timpul aflarii pe teritoriul României, datoreaza
primele de asigurare, corespunzator perioadei de la intrarea,
respective expirarea valabilitatii asigurarii, pâna la iesirea
autovehiculului din tara.La intrarea si iesirea din tara,
organele politiei de frontiera de la punctele de control pentru
trecerea frontierei de stat a României vor controla
documentele de asigurare si vor solicita detinatorului
autovehiculului dovada platii primei de asigurare datorate.
Persoanele neasigurate, care nu pot face, la control, dovada
asigurarii ori a platii acesteia, vor fi îndrumate sa achite
primele datorate la organele de la punctul de control,
desemnate în acest scop.
Drepturile persoanelor pagubite prin producerea accidentelor
de autovehicule se exercita împotriva celor raspunzatori de
producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita si direct
împotriva asiguratorului de raspundere civila, în limitele
obligatiei acestuia, stabilita în prezentul capitol, cu citarea
obligatorie a celui raspunzator de producerea pagubei.
Drepturile persoanelor pagubite prin accidente produse de
autovehiculele detinute de persoane asigurate
în strainatate se exercita împotriva asiguratorului prin Biroul
asiguratorilor de autovehicule din România, daca sunt
îndeplinite conditiile prevazute la art. 48 alin. 2.Asiguratorul
recupereaza sumele platite drept despagubiri de la persoana
raspunzatoare de producerea pagubei, în urmatoarele cazuri:
a) accidentul a fost produs cu intentie;
b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte
incriminate de dispozitiile legale privind circulatia
pe drumurile publice ca infractiuni savârsite cu intentie, chiar
daca aceste fapte nu s-au produs pe astfel de
drumuri sau în timpul comiterii altor infractiuni savârsite cu
intentie;
c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infractiunii
savârsite cu intentie încearca sa se sustraga de la urmarire;
98
d) persoana raspunzatoare de producerea pagubei a condus
autovehiculul fara consimtamântul
asiguratului.
Asiguratii sau reprezentantii acestora sunt obligati sa
înstiinteze în scris asiguratorul despre producerea
evenimentului asigurat în termen de 4 zile lucratoare de la
data acestuia, cu exceptia cazurilor de forta majora în care
termenul de 4 zile lucratoare începe de la data încetarii
acestora.
6.3.2. Elementele tehnice ale asigurilor de bunuri

Asist la o creşterea numerică şi la o diversitate a bunurilor
asigurate.
Până în 1995 s-au practicat forme de asigurare de bunuri cum
ar fi asigurarea clădirilor, a animalelor şi a culturilor agricole.
Din 1996, în România s-a renunţat la activitatea de asigurare
obligatorie, bunurile putând fi asigurate numai facultativ.La
acestea, din anul 2007, pe fondul pagubelor suferite de
populaţie datorită calamităţilor naturale se încearcă elaborarea
unei legi şi a unor norme de aplicare a acesteia pt instituirea
obligativităţii asigurării imobilelor, în primul rând a celor ce
au destinaţia de locuinţe.
Obiectul asigurarilor de bunuri – din acest punct de vedere
putem face referire la următoarele trei categorii de bunuri:
1. bunuri ce aparţin persoanelor fizice şi juridice menţionate
2. bunuri primite în folosinţă, pt păstrare sau pt reparare
3. bunuri sau active ce fac obiectul unor contracte de
închiriere sau locaţie de gestiune.
Nu sunt cuprinse în asigurare bunurile care datorită intrării în
procesul de degradare nu mai pot fi folosite conform
destinaţiei lor.
Riscurile asigurate sunt atât comune denumite riscuri generale
cât şi specifice fiecărei forme de asigurare.
Dacă nu sunt cuprinse în asig anumite riscuri nu se pot acorda
despăgubiri pentru pagube indirecte: reducerea bunului
asigurat după revizie sau reparaţie, scăderea randamentului în
folosirea acestuia, întârzierea livrării bunului.Pagube produse
prin întreruperea folosirii bunurilor sau înteruperea
producţiei.
Sumele asigurate în contractele de asig de bunuri sunt cele
declarate fără a se depăşi val bunului pe care acesta o are la
data întocmirii contractului de asig. Val lui se referă la fie val
lui pe piaţă, fie preţul lui de înlocuire din care se scade uzura,
uzură care este stabilită în funcţie de vechime, întrebuinţare şi
starea de întreţinere. La bunurile de natura activelor
circulante, se ia în considerare costul lor. În cazul obiectelor
de muzeu sau expoziţie, se are în vedere val lor de circulaţie.
Durata urărilor, este de obicei de 1 an sau la cererea
clientului, de 3 luni, 6 sau 9 luni, consemnat în declaraţia de
99
asig. Asig se consideră încheiată în momentul în care s-a
efectuat plata primelor şi s-a emis contractul de asig,
momente în care de obicei coincid.
Primele de asigurare, se achită anticipat şi integral, sau la
cererea asiguratului în rate subanuale, cu scadenţe stabilite în
contract.
Răspunderea asigurătorului , începe de la ora 24 a zilei
următoare momentului închierii contractului şi plăţii primelor.
Răspunderea încetează la ora 24 a ultimei zile consemnată în
contract.
La asig la care primele se plătesc în rate, asigurătorul nu are
obligaţia de a aminti asiguratului scadeneţele de plată şi nici
să încaseze primele în sistemul cherabil (la domiciliul
clientului)
In caz de neplată la termenul stabilit al primelor, asiguratul
are posibilitatea de a plăti primele restantepe parcursul unei
perioade de graţie care de obicei este de 30 zile, respectiv 60
zile faţă de data scadenţei. Aceasta în condiţiile în care
drepturile asiguratului rămân valabile. Dacă se depăşeşte
acest termen de păsuire, contractul de asig se reziliază, fără a
se achta înapoi asigurătorului primele deja plătite.
Alte obligaţii ale asiguraţilor:
- să comunice orice modificare ce intervine în datele furnizate
soc de asig, pe toată durata asigurării
- să întreţină în bune condiţii bunurile asigurate în scopul
prevenirii riscurilor. Această obligaţie este verificată decătre
asigurător la faţa locului, nerespectarea ei atrăgând
desfiinţarea contractului.
- în cazul producerii evenimentului asigurat asiguratul este
obligat să ia măsuri pt limitarea pagubelor şi salvarea
bunurilor asigurate, pt păstrarea şi paza bunurilor rămase şi
totodată trebuie săînştiinţeze asigurătorul despre producerea
evenimentului asigurat în termen de 24 de ore de la apariţie.
Asigurările de bunuri au şi alte trăsături comune referitoare la
stabilirea mărimii daunelor şi la plata acestora.
6.2. Tipuri ale asigurărilor de bunuri
I Asig clădirilor, altor construcţii şi a conţinutului acestora
pentru pagubele produse de incendiu şi alte calamităţi, astfel
că, societăţile de asigurări abordează în mod diferit asigurarea
bunurilor. Unele prevăd condiţii speciale, unice, referitoare la
asig bunurilor contra incendiilor, indiferent dacă acesta se
referă la bunuri cu destinaţie civilă sau la bunuri cu destinaţie
comercială sau industrială.
Alte societăţi grupează bunurile primite în asigurare în funcţie
de destinaţia acestora şi de natura riscurilor la care sunt
expuse. De aceea ele stabilesc condiţii de asig în mod distinct
privind poliţa de incendiu în funcţie de riscurile civile sau de
riscurile comerciale sau industriale. În ambele cazuri, tarifele
se diferenţiază în funcţie de felul şi destinaţia bunurilor.
100
Unele societăţi iau în considerare toate riscurile ce pot afecta
bunurile, asigurând atât riscul de incendiu, cât şi de producere
a unor calamităţi naturale.
În cazul în care asiguratul preferă protecţia numai pt unele din
aceste riscuri, se face menţiunea despre acest lucru în poliţă,
primele de asig diminuându-se în consecinţă.
Alte societăţi de asigurare îşi asumă obligaţia de plată în faţa
asiguratului numai pt riscul de incendiu, alte riscuri putând fi
acoperite doar dacă sunt prevăzute în poliţă, implicând plata
prealabilă a unor prime suplimentare.
Sinteza unităţii de învăţare

În asigurarea de bunuri, asiguratorul se obliga ca la producerea riscului asigurat sa
plateasca
asiguratului, beneficiarului desemnat sau celor în drept o despagubire.
Asiguratul trebuie sa aiba un interes cu privire la bunul asigurat.
Asiguratul este obligat sa întretina bunul asigurat în bune conditii si în conformitate cu
dispozitiile legale, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat.
Asiguratorul are dreptul sa verifice modul în care bunul asigurat este întretinut.
În cazurile prevazute în conditiile de asigurare, la producerea riscului, asiguratul este
obligat sa ia, pe seama asiguratorului si în cadrul sumei la care s-a facut asigurarea, potrivit cu
împrejurarile, masuri pentru limitarea pagubelor.
Despagubirile ce se platesc de asigurator se stabilesc în functie de starea bunului din
momentul producerii riscului asigurat.
Despagubirile nu pot depasi valoarea bunului din momentul producerii riscului
asigurat, cuantumul pagubei si nici suma la care s-a facut asigurarea, daca nu s-a prevazut
altfel în contractul de asigurare.
În contractul de asigurare poate fi stipulata o clauza conform careia asiguratul ramâne propriul
sau asigurator pentru o fransiza sau o suma determinata care nu se despagubeste de catre
asigurator.
Obiectul asigurarilor de bunuri – din acest punct de vedere putem face referire la
următoarele trei categorii de bunuri:
1. bunuri ce aparţin persoanelor fizice şi juridice menţionate
2. bunuri primite în folosinţă, pt păstrare sau pt reparare
3. bunuri sau active ce fac obiectul unor contracte de închiriere sau locaţie de gestiune.
Durata asigurărilor, este de obicei de 1 an sau la cererea clientului, de 3 luni, 6 sau
9 luni, consemnat în declaraţia de asig. Asig se consideră încheiată în momentul în care s-a
efectuat plata primelor şi s-a emis contractul de asig, momente în care de obicei coincid.
Primele de asigurare, se achită anticipat şi integral, sau la cererea asiguratului în
rate subanuale, cu scadenţe stabilite în contract.
101
Răspunderea asigurătorului , începe de la ora 24 a zilei următoare momentului
închierii contractului şi plăţii primelor. Răspunderea încetează la ora 24 a ultimei zile
consemnată în contract.
La asigurările la care primele se plătesc în rate, asigurătorul nu are obligaţia de a
aminti asiguratului scadeneţele de plată şi nici să încaseze primele în sistemul cherabil (la
domiciliul clientului)
În caz de neplată la termenul stabilit al primelor, asiguratul are posibilitatea de a
plăti primele restantepe parcursul unei perioade de graţie care de obicei este de 30 zile,
respectiv 60 zile faţă de data scadenţei. Aceasta în condiţiile în care drepturile asiguratului
rămân valabile.
Dacă se depăşeşte acest termen de păsuire, contractul de asig se reziliază, fără a se
achta înapoi asigurătorului primele deja plătite.
Alte obligaţii ale asiguraţilor:
- să comunice orice modificare ce intervine în datele furnizate soc de asig, pe toată durata
asigurării
- să întreţină în bune condiţii bunurile asigurate în scopul prevenirii riscurilor. Această
obligaţie este verificată decătre asigurător la faţa locului, nerespectarea ei atrăgând
desfiinţarea contractului.
- în cazul producerii evenimentului asigurat asiguratul este obligat să ia măsuri pt limitarea
pagubelor şi salvarea bunurilor asigurate, pt păstrarea şi paza bunurilor rămase şi totodată
trebuie săînştiinţeze asigurătorul despre producerea evenimentului asigurat în termen de 24 de
ore de la apariţie.
Asigurările de bunuri au şi alte trăsături comune referitoare la stabilirea mărimii daunelor şi la
plata acestora.

- asigurare de bunuri;;
- bunuri asigurabile;
- tipuri de asigurări de bunuri;
- suma asigurată;
1. Vă rugăm să prezntati elementele tehnice ale asigurărilor de bunuri

2. Vă rugăm să prezntati elementele tehnice ale asigurărilor de locunţe
102
1. Suma asigurată se stabileşte:

a) de către asigurator în funcţie de structura valorii de înlocuire, starea de folosinţă a
bunului:
b) de către asigurat în funcţie de structura valorii de înlocuire, starea de folosinţă a bunului:
c) a şi b.
2. Primele de asigurare sunt:
a) nediferenţiate în funcţie de felul bunului asigurat;
b) diferenţiate în funcţie de felul bunului asigurat:
c) a şi b.
3. Sumele asigurate se stabilesc:
a) la cererea asiguratului;
b) la cererea asiguratului fie global, fie separat pt anumite bunuri;
c) a şi b.
4. Obiectul asigurării de bunuri îl fac:
a)bunuri de o mare diversitate:
- mobilă, tablouri, obiecte de artă, de cult, bunuri electrocasnice, blănuri, cărţi,
alte bunuri pt birouri particulare, cabinete profesionale care comunică cu locuinţa;
b) bunuri de o mare diversitate:
- mobilă, tablouri, obiecte de artă, de cult, bunuri electrocasnice, blănuri, cărţi
- obiecte de îmbrăcăminte, aparatură video, bijuterii
- alte obiecte de uz casnic şi personal, tapiţerii, decoraţiuni interioare, ustensile,
mobiliere şi alte bunuri pt birouri particulare, cabinete profesionale care comunică cu
locuinţa:
c) a şi b.
5. Plata despăgubirii se efectuează:
a) de asigurator;
b) de asigurat;
c) a şi b.
103

Cluj Napoca
de Ştiinţă
104
Tema Modul II
Să se întocmească un contract de asigurare de tip R.C. A. Care să conţină toate

elementele tehnice.
1. Ţîrlea Mariana Rodica, (2012), „ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI”, Ed. Risoprint,

Cluj Napoca
2. Ciumaş, C.,Văidean, L.,V., (2011), „Protecţie şi asigurări sociale”, Ed. Casa Cărţii de
Ştiinţă
4. Ciumaş, C., (2009), „Reasigurarea şi tehnicile alternative de transfer al riscului”, Ed.
Casa Cărţii de Ştiinţă
6. Ciurel V., Asigurări şi reasigurări. Abordări teoretice şi practice internaţionale. Editura
All Beck, 2000
105
ASIGURĂRI DE LOCUINŢE
7.1. Introducere
- cunoaşterea tipurilor de asigurări de persoane;

- cunoaşterea de către studeţi a particularităţilor asigurărilor de
viaţă;
- cunoaşterea de către studenti a modului de calcul a rezervei
matematice în cazul asigurărilor de persoane;
- cunoaşterea de către studenti a moului de întomire a unui contract
de asigurare de persoane;
– Competenţele unităţii de învăţare:

- asigurare de persoane;
- asigurare de viaţă;
- prima de asigurare de viaţă;
– studenţii vor putea să definească, să clasifice asigurările de
viaţă;
– studenţii vor putea să efectueze calcule privind prima de
asigurare de viaţă;
– studenţii vor putea să recalculeze prima de asigurare de
viaţă în situatia în care asiguratul nu plăteşte prima de
asigurare timp de 5 luni prin apelarea la rezerva
matematică şi recalcularea primei de asigurare.
Pentru unitatea de învăţare Asigurări de persoane

, timpul alocat este de 2 ore.
106
7.3.1. Asigurarea clădirilor, a altor construcţii şi a conţinutului

lor pt pagube produse în incendiu şi alte calamităţi.
Clădirile asigurate cuprind următoarele categorii de bunuri:
- clădirii şi alte construcţii care servesc ca locuinţe, birouri,
magazine, restaurante, depozite de marfă, ateliere, teatre,
cinematografe, unde se au în vedere atât clădirile cât şi
instalaţiile fixe de încălzire, instalaţiile sanitare. Aici sunt
incluse şi clădirile aflate în curs de construcţie,
- maşini, utilaje şi instalaţii,
- obiecte de inventar,
- mărfuri, materii prime şi auxiliare, materiale.
Riscurile asigurării:
- se acordă despăgubiri pt daunele produse de % riscuri care
rep calamităţi naturale şi tehnice, şi care pot fi: incendiu,
trăsnetul, exploziile, ploaia torenţială, grindina, inundaţiile,
furtuna, cutremurul, alunecările de teren, prăbuşirile datorate
greutăţii stratului de zăpadă sau gheaţă, avalanşele, căderea de
pe clădiri a unor corpuri.
Riscuri specifice
a) pt clădiri se mai acordă despăgubiri şi pt:
- cazurile care pt a se opri extinderea incendiului, sau la o
ameninţare bruscă, neaşteptată de incendiu, de prăbuşire sau
de alunecare de teren, necesită dărâmarea sau demontarea
clădirii
- pagubele produse clădirilor prin lovirea lor de către un
vehicol
- cheltuieli reclamate de curăţirea locului unde s-a produs
paguba, în măsura în care au legătură cu riscul asigurat şi în
măsura în care este necesară executarea reparaţiilor
b) pt conţinutul clădirilor
- se acordă despăgubiri pt: mărfurile conţinute de imobil în
situaţia carbonizării ori topirii acestora
- pt avariile accidentale produse la instalaţiile de gaz, apă,
canal sau încălzire
- pt dărâmare, desfacerea sau mutarea bunurilor, a instalaţiilor
în anumite condiţii
- pt pagubele bunurilor asigurate ca urmare a avarierii sau a
distrugerii clădirilor în care se aflau bunurile.
Riscuri neasigurate:
- nu se acordă despăgubiri în cazurile prevăzute în condiţiile
generale ale contractului în % situaţii:
* când pagubele provin numai din fermentaţie, oxidare,
afumare, prin expunerea la o sursă normală de căldură
* dacă pagubele sunt produse instalaţiilor electrice numai prin
107
acţiunea curentului electric nefiind urmat de incendiu
* pt pagubele care sunt produse bunurilor aşezate la căldură
sau aflate în faza de prelucrare.
Sumele asigurate
Se stabilesc la cererea asiguratului:
- separat pt fiecare clădire, muzeu, obiect de expoziţie
- pt mijloacele fixe şi circulante:
*global pt toate bunurile din această grupă prevăzute în
tarife de primă
* separat pt fiecare bun sau pt unele bunuri din aceeiaşi
grupă din tariful de primă
Primele de asigurare sunt diferenţiate pe tipuri de
localităţi (municipii, oraşe, mediul urban sau rural) sau pe
grupe de bunuri în funcţie de felul bunului din grupa
respectivă, sunt diferenţiate: locuinţe, anexe gospodăreşti,
clădiri în construcţie sau magazine şi depozite de mărfuri,
ateliere şi alte construcţii cu scop lucrativ, instituţii culturale.
Primele de asigurare sunt diferenţiate şi în funcţie de
produsele depozitate sau folosite în procesul de producţie, în
funcţie de susceptibilitatea lor de a fi sau nu uşor inflamabile,
sau după cum bunurile rep clădiri ori conţinutul lor.
Pt platforme industriale, combinate, uzine se obişnuieşte a se
accepta contractarea numai după ce se face inspecţia de risc
asupra unităţilor care solicită asigurarea şi asupra obiectului
instituţiei economice.
Se pune accent foarte mare pe investigaţii şi constatări mai
ales în legătură cu obiectul activităţii, cu natura materialelor
din care sunt construite plătibile în funcţie de felul materiilor
prime, ale materialelor şi ale combustibilor folosiţi în
procesul de producţie, contând tehnologiile folosite care pot
agrava sau nu riscurile asigurate, importante fiind şi dotările
cu instalaţii şi echipamente de sesizare şi stingere a
incendiilor, starea de funcţionare a acestora.
Se evaluează şi iminenţa producerii unor riscuri în funţie de
amplasamentul unităţii (de exemplu dacă căldura se află
amplasată în apropierea unor conducte de petrol, ce pot fi o
foarte importantă sursă pt declanşarea unui incendiu)
Se utilizează datele statistice în legătură cu cuantumul
pagubelor comise în ultimii ani şi în aceste condiţii se
ajustează la condiţiile societăţii după care se formulează
concluziile privind riscurile pe care le-ar putea accepta
societatea de asigurări şi propunerile către asigurat.
7.3.1.1. Asigurarea clădirilor, altor construcţii, şi a

conţinutului acestora pe baza poliţei de:
a) riscuri civile:
Obiectul asigurării: clădiri, bunuri casnice, conţinutul
cabinetelor profesionale şi ale birourilor.
Riscuri asigurate se acordă despăgubiri pt daunele directe şi
108
materiale cauzate de incendiu, precum şi suplimentar pt cele
provocate de:
- stricăciuni provocate de măsurile luate pt a opri, împiedica
incendiul
- explozia care nu a fost provocată de dispozitive explozibile
- trăsnet
- căderea aparatelor de zbor şi a celor aerospaţiale
- lovirea de către celelalte vehicule rutiere
- cheltuieli de evacuare, transport ale resturilor materiale în
anumite limite.
Alte riscuri acoperite: la cererea expresă a asiguratului mai
pot fi incluse o primă suplimentară şi alte riscuri:
- pagube provocate de cutremure
- inundaţii şi aluviuni
- fenomene atmosferice: uragane, tornade, furtuni
- alunecări de teren
- prăbuşiri datorate greutăţii stratului de zăpadă.
Plata despăgubirii se efectuează după csăderea prealabilă a
unei franşize ce rămâne în sarcina asiguratului.
b) poliţa pentru riscuri comerciale, industriale.
Obiectul asigurării îl constituie:
- clădirile inclusiv lifturile şi instalaţiile ( cu destinaţie
comercială, industrială)
- utilaje şi echipamente, mobilier, maşini şi utilaje, obiecte
electrocasnice de birou, hârti de valoare, registre, documente
- materii prime, materiale, mărfuri şi bunuri casnice.
Sunt cuprinse toate cate0020goriile de mijloace fixe şi
elementele materiale de mijloace circulante aflate în dotare.
Riscuri asigurabile: sunt daunele directe şi materiale
provocate de incendii şi suplimentar pt evenimentele
enumerate la poliţa pt riscuri civile. Se mai pot cuprinde şi
alte riscuri, cu plăţi suplimentare de prime cum ar fi:
- riscuri ce ţin de manifestările electrice, riscuri care afectează
mărfurile aflate în refrigerare, distrugeri provocate de undele
sonice, de erupţiile vulcanice.
Asigurarea maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor pt cazuri de
avarii accidentale.
Obiectul asigurării îl constituie maşinile, utilajele şi
instalaşiile aflate în incinta construcţiilor asigurate pt pagube
produse în mod subit de către anumite accidente.
Riscuri asigurate :
a) ruperi sau deformări în timpul funcţionării
- ciocniri sau izbiri cu alte corpuri
- explozii
- lipsa apei în cazane, recipiente
- efectul unor substanţe chimice
- acţiunea curentului electric
- trăsnet, cutremur, furtună
b) defecte ale construcţiei datorate materialelor, viciilor de
109
prelucrare sau de montare.
Riscuri neasigurabile:
- cauzele prevăzute în condiţiile generale de asigurare la
riscuri asigurate
- pagube produse în mod lent şi numai uzura, întrebuinţarea
maşinilor, utilajelor, instalaţiilor cum ar fi : eroziunea,
coroziunea, depunerea pietrei pe cazan
- pagubele produse de incendii, inundaţii, furt şi pagubele
produse de materialele de stingere, de dărâmareîn timpul sau
după incendiu.
Asigurarea bunurilor pt cazurile de furt prin efracţie, acte
de tâlhărie
La această asigurare se practică specializarea atât din punct de
vedere al asiguraţilor cât şi a bunurilor acceptate în asigurare.
O serie de societăţi încheie persoanelor fizice şi juridice
cotracte pt protecţia bunurilor din locuinţe şi birouri, a
bunurilor din unităţile de producţie şi comerţ oferind poliţe
distincte pt fiecare din cele 2 categorii de bunuri.
Alte societăţi primesc în asigurare fie numai primul gen de
bunuri susceptibile a fi furate, fie numai pt cel de-al 2 gen
(riscuri comerciale, industriale)
Unii asigurători tratează clădirea ca fiind un risc separat, în
timp ce alţii consideră furtul şi tâlhăria riscuri de sine
stătătoare, alte societăţi iau în considerare aceste riscuri
suplimentare, dar cu plata unor prime corespunzătoare.
Există anumite situaţii spre exemplu cea de vânzare pe credit
a anumitor mărfuri susceptibile a fi furate înainte de vânzarea
lor integrală, în care încheierea unei poliţe de asigurare
corespunde atât intereselor furnizorului, cât şi intereselor
cumpărătorului. De exemplu de asigurarea produselor
cumpărate în leasing. De asemenea un interes deosebit pt
creditorii financiari îl prezintă produsele de bank-asigurare,
care garantează creditorului încasarea valorii împrumutate
chiar dacă debitorul nu este capabil să ramburseze creditul.
In ultimii ani asigurarea creditului tinde să devină una dintre
formele preferate de creditori pt garantarea ramburs[rii
împrumutului.
Aigurarea de furt şi tâlhărie pt locuinţe şi birouri
Obiectul asigurării îl fac bunuri de o mare diversitate:
- mobilă, tablouri, obiecte de artă, de cult, bunuri
electrocasnice, blănuri, cărţi
- alte obiecte de uz casnic şi personal, tapiţerii, decoraţiuni
interioare, ustensile, mobiliere şi alte bunuri pt birouri
particulare, cabinete profesionale care comunică cu locuinţa.
Suma asigurată se stabileşte de către asigurat în func’ie de
structura valorii de înlocuire, starea de folosinţă a bunului.
Cuantumul despăgubirilor se limitează adesea la o sumă fixă
per obiect, la un anumit procentaj din suma asigurată, la o
110
sumă maximă pt totalitatea bunurilor sustrase cu ocazia unui
furt.
Riscurile asigurate: sunt pagubele materiale şi directe
cauzate de:
- furtul produs prin pătrunderea în locuinţă sau birou
- tâlhăria în locuinţă
- actele de vandalism şi daunele produse.
Obligaţiile asiguratului sunt legate de adoptarea unor măsuri
adecvate privind mijloacele de închidere, de protecţie a
clădirii sau încăperii în care se află bunurile asigurate.
Asiguratul este obligat să informeze în termen util organele
de poliţie despre producerea evenimentului asigurat (ca o
condiţie esenţială pt întocmirea dosarului de despăgubire)
Asigurarea de furt şi tâlhărie -limitata la anumite
bunuri (pentru persoane juridice)
Obiectul asigurării în afara celor deja menţionate, nu sunt
cuprinse următoarele categ de bunuri:
- mf care nu sunt supuse riscului de furt
- bunuri care se află în afara unei localităţi şi care nu sunt
păzite permanent sau care nu sunt locuite
- mf sau alte bunuri existente în vitrine exterioare care nu fac
corp comun cu clădirea
- pietrele preţioase care nu sunt păstrate în condiţii de
securitate, cu excepţia situaţiilor când acestea sunt przentate
în muzee sau expoziţii (cu acceptul asigurătorului)
Riscurile asigurate:
- pagubele produse din furtul prin efracţie al bunurilor aflate
în localul prevăzut în contract, în condiţiile în care sunt
îndeplinite anumite măsuri de siguranţă şi de pază (uşile
exterioare prevăzute cu dispozitive de închidere, apărători cu
grilaje)
- pagubele produse prin spargerea sau deteriorarea cu prilejul
furtului sau a tentativei de furt prin efracţie
- pagubele produse prin furtul prin: acte de tâlhărie a
bunurilor din localul asigurat dacă ele s-au desfăşurat în acel
local prin ameninţare sau acte de violenţă
- pagube produse cu întrebuinţarea cheilor originale, numai
dacă acestea au fost obţinute prin acte de violenţă şi tâlhărie.
Riscuri neasigurate: sunt daunele cauzate de furt simplu, sau
furt cu întrebuinţare de chei potrivite sau origunale, cu
excepţia cazului prezentat mai sus.
Sumele asigurate se stabilesc la cererea asiguratului fie
global, fie separat pt anumite bunuri.
Asigurarea bunurilor şi valorilor pt acte de tâlhărie
asupra curierilor:
Obiectul asigurării îl constituie furtul săvârşit prin acte de
violenţă asupra curierilor pe perioada exercitării atribuţiilor
de serviciu de către aceştia.
Asigurarea se încheie fie pt fiecare curier în parte cu o sumă
111
asigurată individuală, fie global prin indicarea nr curierilor şi
al unei sume asigurate colective totale.
Nu se acordă despăgubiri pt cazurile în care nu există
confirmarea organelor de poliţie pt furt, tentativă de furt prin
efracţie sau prin acte de tâlhărie, sau dacă nu s-a depus
reclamaţii la poliţie
primele de asigurare sunt diferenţiate în funcţie de locul în
care se săvârşeşte furtul şi felul bunului sau a valorii
asigurate.
Asigurarea geamurilor, oglinzilor sau a altor bunuri
casabile pt cazuri de spargere sau crăpare
Obiectul asigurării îl fac geamurile, oglinzile, care pot fi
obiectul unor spargeri sau crăpări.
- riscurile generale
- faptele oamenilor, accidentele de orice fel, lucrările de
montare, demontare, cu mutarea bunurilor asigurate, precum
şi montarea greşită a acestora
- riscuri generale neasigurate
- pagubele conexe ca: distrugerea ramelor, a geamurilor şi
oglinzilor a instalaţiilor conexe la lămpi
- pagube produse pe suprafaţa bunurilor, ca zgârierea
geamurilor, a oglinzilor
- pagube produse becurilor electrice
- pagube provenite dintr-o sursă de căldură normală
Primele de asigurare sunt diferenţiate în funcţie de
felul bunului asigurat.

Clădirile asigurate cuprind următoarele categorii de bunuri:
112
- clădirii şi alte construcţii care servesc ca locuinţe, birouri, magazine, restaurante, depozite de
marfă, ateliere, teatre, cinematografe, unde se au în vedere atât clădirile cât şi instalaţiile fixe
de încălzire, instalaţiile sanitare. Aici sunt incluse şi clădirile aflate în curs de construcţie,
- maşini, utilaje şi instalaţii,
- obiecte de inventar,
- mărfuri, materii prime şi auxiliare, materiale.
Riscurile asigurării:
- se acordă despăgubiri pt daunele produse de % riscuri care rep calamităţi naturale şi tehnice,
şi care pot fi: incendiu, trăsnetul, exploziile, ploaia torenţială, grindina, inundaţiile, furtuna,
cutremurul, alunecările de teren, prăbuşirile datorate greutăţii stratului de zăpadă sau gheaţă,
avalanşele, căderea de pe clădiri a unor corpuri.
Riscuri specifice
a) pt clădiri se mai acordă despăgubiri şi pt:
- cazurile care pt a se opri extinderea incendiului, sau la o ameninţare bruscă, neaşteptată de
incendiu, de prăbuşire sau de alunecare de teren, necesită dărâmarea sau demontarea clădirii
- pagubele produse clădirilor prin lovirea lor de către un vehicol
- cheltuieli reclamate de curăţirea locului unde s-a produs paguba, în măsura în care au
legătură cu riscul asigurat şi în măsura în care este necesară executarea reparaţiilor
b) pt conţinutul clădirilor
- se acordă despăgubiri pt: mărfurile conţinute de imobil în situaţia carbonizării ori topirii
acestora
- pt avariile accidentale produse la instalaţiile de gaz, apă, canal sau încălzire
- pt dărâmare, desfacerea sau mutarea bunurilor, a instalaţiilor în anumite condiţii
- pt pagubele bunurilor asigurate ca urmare a avarierii sau a distrugerii clădirilor în care se
aflau bunurile.
- nu se acordă despăgubiri în cazurile prevăzute în condiţiile generale ale contractului în %
situaţii:
* când pagubele provin numai din fermentaţie, oxidare, afumare, prin expunerea la o sursă
normală de căldură
* dacă pagubele sunt produse instalaţiilor electrice numai prin acţiunea curentului electric
nefiind urmat de incendiu
* pt pagubele care sunt produse bunurilor aşezate la căldură sau aflate în faza de prelucrare.
Sumele asigurate
Se stabilesc la cererea asiguratului:
- separat pt fiecare clădire, muzeu, obiect de expoziţie
- pt mijloacele fixe şi circulante:
*global pt toate bunurile din această grupă prevăzute în tarife de primă
* separat pt fiecare bun sau pt unele bunuri din aceeiaşi grupă din tariful de primă
Primele de asigurare sunt diferenţiate pe tipuri de localităţi (municipii, oraşe, mediul
urban sau rural) sau pe grupe de bunuri în funcţie de felul bunului din grupa respectivă, sunt
diferenţiate: locuinţe, anexe gospodăreşti, clădiri în construcţie sau magazine şi depozite de
mărfuri, ateliere şi alte construcţii cu scop lucrativ, instituţii culturale.
Primele de asigurare sunt diferenţiate şi în funcţie de produsele depozitate sau folosite în
procesul de producţie, în funcţie de susceptibilitatea lor de a fi sau nu uşor inflamabile, sau
după cum bunurile rep clădiri ori conţinutul lor.
Pt platforme industriale, combinate, uzine se obişnuieşte a se accepta contractarea numai după
ce se face inspecţia de risc asupra unităţilor care solicită asigurarea şi asupra obiectului
instituţiei economice.
113
Se pune accent foarte mare pe investigaţii şi constatări mai ales în legătură cu obiectul
activităţii, cu natura materialelor din care sunt construite plătibile în funcţie de felul materiilor
prime, ale materialelor şi ale combustibilor folosiţi în procesul de producţie, contând
tehnologiile folosite care pot agrava sau nu riscurile asigurate, importante fiind şi dotările cu
instalaţii şi echipamente de sesizare şi stingere a incendiilor, starea de funcţionare a acestora.
Se evaluează şi iminenţa producerii unor riscuri în funţie de amplasamentul unităţii (de
exemplu dacă căldura se află amplasată în apropierea unor conducte de petrol, ce pot fi o
foarte importantă sursă pt declanşarea unui incendiu)
Se utilizează datele statistice în legătură cu cuantumul pagubelor comise în ultimii ani şi în
aceste condiţii se ajustează la condiţiile societăţii după care se formulează concluziile privind
riscurile pe care le-ar putea accepta societatea de asigurări şi propunerile către asigurat.
Asigurarea clădirilor, altor construcţii, şi a conţinutului acestora pe baza poliţei de:

a) riscuri civile:
Obiectul asigurării: clădiri, bunuri casnice, conţinutul cabinetelor profesionale şi ale
birourilor.
Riscuri asigurate se acordă despăgubiri pt daunele directe şi materiale cauzate de incendiu,
precum şi suplimentar pt cele provocate de:
- stricăciuni provocate de măsurile luate pt a opri, împiedica incendiul
- explozia care nu a fost provocată de dispozitive explozibile
- trăsnet
- căderea aparatelor de zbor şi a celor aerospaţiale
- lovirea de către celelalte vehicule rutiere
- cheltuieli de evacuare, transport ale resturilor materiale în anumite limite.
Alte riscuri acoperite: la cererea expresă a asiguratului mai pot fi incluse o primă
suplimentară şi alte riscuri:
- pagube provocate de cutremure
- inundaţii şi aluviuni
- fenomene atmosferice: uragane, tornade, furtuni
- alunecări de teren
- prăbuşiri datorate greutăţii stratului de zăpadă.
Plata despăgubirii se efectuează după csăderea prealabilă a unei franşize ce rămâne în
sarcina asiguratului.
b) poliţa pentru riscuri comerciale, industriale.
Obiectul asigurării îl constituie:
- clădirile inclusiv lifturile şi instalaţiile ( cu destinaţie comercială, industrială)
- utilaje şi echipamente, mobilier, maşini şi utilaje, obiecte electrocasnice de birou, hârti de
valoare, registre, documente
- materii prime, materiale, mărfuri şi bunuri casnice.
Sunt cuprinse toate cate0020goriile de mijloace fixe şi elementele materiale de mijloace
circulante aflate în dotare.
Riscuri asigurabile: sunt daunele directe şi materiale provocate de incendii şi suplimentar pt
evenimentele enumerate la poliţa pt riscuri civile. Se mai pot cuprinde şi alte riscuri, cu plăţi
suplimentare de prime cum ar fi:
- riscuri ce ţin de manifestările electrice, riscuri care afectează mărfurile aflate în refrigerare,
distrugeri provocate de undele sonice, de erupţiile vulcanice.
Asigurarea maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor pt cazuri de avarii accidentale.
Obiectul asigurării îl constituie maşinile, utilajele şi instalaşiile aflate în incinta
construcţiilor asigurate pt pagube produse în mod subit de către anumite accidente.
114
Riscuri asigurate :
a) ruperi sau deformări în timpul funcţionării
- ciocniri sau izbiri cu alte corpuri
- explozii
- lipsa apei în cazane, recipiente
- efectul unor substanţe chimice
- acţiunea curentului electric
- trăsnet, cutremur, furtună
b) defecte ale construcţiei datorate materialelor, viciilor de prelucrare sau de montare.
Riscuri neasigurabile:
- cauzele prevăzute în condiţiile generale de asigurare la riscuri asigurate
- pagube produse în mod lent şi numai uzura, întrebuinţarea maşinilor, utilajelor, instalaţiilor
cum ar fi : eroziunea, coroziunea, depunerea pietrei pe cazan
- pagubele produse de incendii, inundaţii, furt şi pagubele produse de materialele de stingere,
de dărâmareîn timpul sau după incendiu.
Asigurarea bunurilor pt cazurile de furt prin efracţie, acte de tâlhărie
La această asigurare se practică specializarea atât din punct de vedere al asiguraţilor cât şi a
bunurilor acceptate în asigurare. O serie de societăţi încheie persoanelor fizice şi juridice
cotracte pt protecţia bunurilor din locuinţe şi birouri, a bunurilor din unităţile de producţie şi
comerţ oferind poliţe distincte pt fiecare din cele 2 categorii de bunuri.
Alte societăţi primesc în asigurare fie numai primul gen de bunuri susceptibile a fi furate, fie
numai pt cel de-al 2 gen (riscuri comerciale, industriale)
Unii asigurători tratează clădirea ca fiind un risc separat, în timp ce alţii consideră furtul şi
tâlhăria riscuri de sine stătătoare, alte societăţi iau în considerare aceste riscuri suplimentare,
dar cu plata unor prime corespunzătoare.
Există anumite situaţii spre exemplu cea de vânzare pe credit a anumitor mărfuri susceptibile
a fi furate înainte de vânzarea lor integrală, în care încheierea unei poliţe de asigurare
corespunde atât intereselor furnizorului, cât şi intereselor cumpărătorului. Vb de exemplu de
asigurarea produselor cumpărate în leasing. De asemenea un interes deosebit pt creditorii
financiari îl prezintă produsele de bank-asigurare, care garantează creditorului încasarea
valorii împrumutate chiar dacă debitorul nu este capabil să ramburseze creditul.
In ultimii ani asigurarea creditului tinde să devină una dintre formele preferate de creditori pt
garantarea ramburs[rii împrumutului.
Aigurarea de furt şi tâlhărie pt locuinţe şi birouri
Obiectul asigurării îl fac bunuri de o mare diversitate:
- mobilă, tablouri, obiecte de artă, de cult, bunuri electrocasnice, blănuri, cărţi
- alte obiecte de uz casnic şi personal, tapiţerii, decoraţiuni interioare, ustensile, mobiliere şi
alte bunuri pt birouri particulare, cabinete profesionale care comunică cu locuinţa.
Suma asigurată se stabileşte de către asigurat în func’ie de structura valorii de înlocuire,
starea de folosinţă a bunului. Cuantumul despăgubirilor se limitează adesea la o sumă fixă per
obiect, la un anumit procentaj din suma asigurată, la o sumă maximă pt totalitatea bunurilor
sustrase cu ocazia unui furt.
Riscurile asigurate: sunt pagubele materiale şi directe cauzate de:
- furtul produs prin pătrunderea în locuinţă sau birou
- tâlhăria în locuinţă
- actele de vandalism şi daunele produse.
Obligaţiile asiguratului sunt legate de adoptarea unor măsuri adecvate privind mijloacele de
închidere, de protecţie a clădirii sau încăperii în care se află bunurile asigurate. Asiguratul este
115
obligat să informeze în termen util organele de poliţie despre producerea evenimentului
asigurat (ca o condiţie esenţială pt întocmirea dosarului de despăgubire)
Asigurarea de furt şi tâlhărie -limitata la anumite bunuri (pentru persoane juridice)
Obiectul asigurării în afara celor deja menţionate, nu sunt cuprinse următoarele categ de
bunuri:
- mf care nu sunt supuse riscului de furt
- bunuri care se află în afara unei localităţi şi care nu sunt păzite permanent sau care nu sunt
locuite
- mf sau alte bunuri existente în vitrine exterioare care nu fac corp comun cu clădirea
- pietrele preţioase care nu sunt păstrate în condiţii de securitate, cu excepţia situaţiilor când
acestea sunt przentate în muzee sau expoziţii (cu acceptul asigurătorului)
- pagubele produse din furtul prin efracţie al bunurilor aflate în localul prevăzut în contract, în
condiţiile în care sunt îndeplinite anumite măsuri de siguranţă şi de pază (uşile exterioare
prevăzute cu dispozitive de închidere, apărători cu grilaje)
- pagubele produse prin spargerea sau deteriorarea cu prilejul furtului sau a tentativei de furt
prin efracţie
- pagubele produse prin furtul prin: acte de tâlhărie a bunurilor din localul asigurat dacă ele s-
au desfăşurat în acel local prin ameninţare sau acte de violenţă
- pagube produse cu întrebuinţarea cheilor originale, numai dacă acestea au fost obţinute prin
acte de violenţă şi tâlhărie.
Riscuri neasigurate: sunt daunele cauzate de furt simplu, sau furt cu întrebuinţare de chei
potrivite sau origunale, cu excepţia cazului prezentat mai sus.
Sumele asigurate se stabilesc la cererea asiguratului fie global, fie separat pt anumite bunuri.
Asigurarea bunurilor şi valorilor pt acte de tâlhărie asupra curierilor:
Obiectul asigurării îl constituie furtul săvârşit prin acte de violenţă asupra curierilor pe
perioada exercitării atribuţiilor de serviciu de către aceştia.
Asigurarea se încheie fie pt fiecare curier în parte cu o sumă asigurată individuală, fie global
prin indicarea nr curierilor şi al unei sume asigurate colective totale.
Nu se acordă despăgubiri pt cazurile în care nu există confirmarea organelor de poliţie pt furt,
tentativă de furt prin efracţie sau prin acte de tâlhărie, sau dacă nu s-a depus reclamaţii la
poliţie
primele de asigurare sunt diferenţiate în funcţie de locul în care se săvârşeşte furtul şi felul
bunului sau a valorii asigurate.
Asigurarea geamurilor, oglinzilor sau a altor bunuri casabile pt cazuri de spargere sau
crăpare
Obiectul asigurării îl fac geamurile, oglinzile, care pot fi obiectul unor spargeri sau crăpări.
- riscurile generale
- faptele oamenilor, accidentele de orice fel, lucrările de montare, demontare, cu mutarea
bunurilor asigurate, precum şi montarea greşită a acestora
- riscuri generale neasigurate
- pagubele conexe ca: distrugerea ramelor, a geamurilor şi oglinzilor a instalaţiilor conexe la
lămpi
- pagube produse pe suprafaţa bunurilor, ca zgârierea geamurilor, a oglinzilor
- pagube produse becurilor electrice
- pagube provenite dintr-o sursă de căldură normală
Primele de asigurare sunt diferenţiate în funcţie de felul bunului asigurat.
116
3. Prezentarea criteriile de clasificare ale asigurărilor de locuinţe.

4. Prezentaţi mijloacele elementele tehnice ale asigurărilor de locuinţe.
5. Prezentaţi aspecte specifice ale asigurărilor de locuinţe privind constituirea şi
repartizarea fondului de asigurare.
1. Contractul de asigurare de bunuri:

a ) se poate dovedi prin martori;
b) nu se poate dovedi prin martori
c) a şi b.
2. Dovada încheierii contractului de asigurare de bunuri, rezulta si din :
a) emiterea si trimiterea unui document de asigurare, cum ar fi polita sau certificatul,
cererea de plata a primei ori din înscrisul prin care se manifesta voinţa asiguratorului de a
încheia contractul.;
b) facturi achitate;
c) din CEC-uri.
3. Documentul de asigurare de bunuri poate fi, dupa caz:
a) nominal;
b) la ordin sau la purtator;
c) a şi b
117
4. Părţile care intervin în contractul de asigurare de bunuri:
a)asiguratul şi clientul;
b)salariaţii şi directorul;
c) asiguratul şi asiguratorul.
4. 1.Ţîrlea Mariana Rodica, (2012), „ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI”, Ed. Risoprint,

Cluj Napoca
5. 2.Ciumaş, C.,Văidean, L.,V., (2011), „Protecţie şi asigurări sociale”, Ed. Casa Cărţii de
Ştiinţă
6. 3.Ciumaş, C.,Dragoş, S., (2010), „Asigurări generale şi de viaţă” Ed. Todesco
7. 4.Ciumaş, C., (2009), „Reasigurarea şi tehnicile alternative de transfer al riscului”,
8. 5.Ciumaş C., (2007), “Economia Asigurărilor”, pg.28, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă
9. 6.Downes J. şi Goodman J. E., Dictionary of Finance and Investment
10. 7.Legea nr. 32/2000, „Privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor”
11. 8.Ciumaş C., (2007), Economia Asigurărilor, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă
12. 9.Ciurel V., (2000), Asigurări şi reasigurări. Abordări teoretice şi practice
118
ASIGURĂRI DE PERSOANE
Cuprins:
8.1. Introducere
8.3.1. Asigurarea de persoane
Bibliografie
7.1. Introducere
Asigurarea exprimă rapoarte economice în formă bănească ce

apar cu prilejul constituirii, prin contribuţia de regulă a
persoanelor fizice a fondurilor de asigurări specifice, şi al
repartizării acestora pt acoperirea de necesităţi personale
declanşate de manifestarea evenimentelor asigurate.

- cunoaşterea tipurilor de asigurări de persoane;
-cunoaşterea de către studeţi a particularităţilor asigurărilor de viaţă;
- cunoaşterea de către studenti a modului de calcul a rezervei
matematice în cazul asigurărilor de persoane;
- cunoaşterea de către studenti a moului de întomire a unui contract
de asigurare de persoane;

- prima de asigurare de viaţă
– studenţii vor putea să definească, să clasifice asigurările de

viaţă;
– studenţii vor putea să efectueze calcule privind prima de
asigurare de viaţă;
– studenţii vor putea să recalculeze prima de asigurare de
viaţă în situatia în care asiguratul nu plăteşte prima de
asigurare timp de 5 luni prin apelarea la rezerva
matematică şi recalcularea primei de asigurare.
119
Pentru unitatea de învăţare Asigurări de persoane

8.3.1. Asigurarea de persoane
În asigurarea de persoane, asiguratorul se obliga ca, la producerea

riscului asigurat, sa plateasca o suma asigurata. Asigurarea în
vederea unui risc privind o alta persoana decât aceea care a încheiat
contractul de asigurare se poate încheia potrivit contractului de
asigurare.Suma asigurata se plateste asiguratului sau beneficiarului
desemnat de acesta. În cazul decesului asiguratului, daca nu s-a
desemnat un beneficiar, suma asigurata se plateste mostenitorilor
asiguratului, în calitate de beneficiar. Desemnarea beneficiarului se
poate face fie la încheierea contractului, fie în cursul executarii
acestuia, prin declaratia scrisa comunicata asiguratorului ori prin
testament.Înlocuirea sau revocarea beneficiarului se poate face
oricând în cursul executarii contractului, în modul prevazut la
alineatul precedent. Daca asiguratul nu a dispus altfel, atunci când
sunt mai multi beneficiari desemnati, acestia au drepturi egale
asupra sumei asigurate. Asiguratorul nu datoreaza suma asigurata,
daca riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în
termen de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare ori prin
comiterea cu intentie de catre asigurat ori beneficiar a unor fapte
grave prevazute în contractul de asigurare.
Daca un beneficiar a produs intentionat decesul asiguratului, suma
asigurata se plateste celorlalti beneficiari desemnati sau
mostenitorilor. În asigurarile la care se constituie rezerve de prime,
asiguratul poate sa înceteze plata primelor cu dreptul de a mentine
contractul la o suma asigurata redusa sau de a-l rezilia, solicitând
restituirea rezervei constituite, conform contractului de asigurare.
Asiguratul poate sa ceara repunerea în vigoare a asigurarii la care
se constituie rezerva de prime, în cazurile prevazute în contractul
de asigurare. Suma asigurata de datoreaza, independent de sumele
cuvenite asiguratului sau beneficiarului,din asigurarile sociale, de
repararea prejudiciului de catre cei raspunzatori de producerea,
precum si de sumele primite de la asigurator în temeiul asigurarii
obligatorii de raspundere civila pentru pagubele produseprin
accidente de autovehicule. Creditorii asiguratului nu au dreptul sa
urmareasca suma asigurata cuvenita beneficiarului. Prin contractul
de asigurare se poate prevedea ca sumele asigurate sa fie platite
120
asiguratilor pe baza de amortizare sau în alte modalitati.
Drepturile asiguratilor asupra sumelor rezultând din rezerva de
prime ce se constituie la asigurarile de persoane pentru obligatii de
plata scadente în viitor nu sunt supuse prescriptiei.
7.2. Clasificarea sigurărilor de persoane

Asigurarea exprimă rapoarte economice în formă bănească ce
apar cu prilejul constituirii, prin contribuţia de regulă a
persoanelor fizice a fondurilor de asigurări specifice, şi al
repartizării acestora pt acoperirea de necesităţi personale
declanşate de manifestarea evenimentelor asigurate.
Asigurarile de persoane creează asiguraţilor posibilitatea de a
constitui mijloace suplimentare de prevedere şi economisire
pe lângă cele provenite din asig sociale la atingerea unei
anumite vârste sau în caz de deces sau pierderea capacităţii de
muncă.
Constituirea şi repartizarea fondului de asigurare comportă
aspecte specifice:
1. primele de asig se plătesc de regulă eşalonat pe parcursul
mai multor ani, iar sumele asigurate sunt plătite beneficiarilor
la termene îndepărtate în funcţie de durata asig sau de
momentul apariţiei evenimentului asigurat.
2. sfera de manifestare a asig de persoane este influenţată de
nivelul de dezvoltare al economice, deci de posibilităţile
materiale ale populaţiei, dar şi de o serie de factori subiectivi
cum ar fi :
- gradul de cuprindere şi de ocrotire prin asigurarile sociale şi
prevederile acestora
- modul de organizare al activităţii asigurătorilor concretizat
prin oferta de forme de asigurare
- diversitatea acestora
- accesibilitatea tuturor categoriilor de indivizi.
Asigurările de persoane din România se realizează în mod
facultativ clasificându-se în:
- asigurari de accidente
- alte asigurări de persoane(de dotă, de nupţialitate, de
sanatate, etc)
Pentru fiecare dintre primele 2 categ principale se practică
forme concrete ale asigurării.
A. Asig de viaţă
1. Asig mixte de viaţă
- asig mixte de viaţă standard (asig obişnuite)
- asig mixte de viaţă şi suplimentare de accident
- asig mixte de viaţă cu pensie pt urmaşi
- asig familiale mixte de viaţă
2. Asig de economie şi invaliditate permanentă din accidente
3. Asig de deces:
- asig viageră de deces cu plata unică a primelor
121
- asig viageră de deces cu plata primelor pe timp limitat
4. Asig pe termen fix
- asig pe termen fix standard pt pers fizice
- asig de rentă pe termen limitat
5. Asig de viaţă cu componentă de investiţie cu acumulare de
capital
6. Asig de viaţă cu protecţie împotriva inflaţiei
7. Asig de tip unit-linked
B. Asigurari de accidente
1. Asigurarea de accidente standard
- asig de accidente cu sumă asigurată fixă
- asig de accidente cu sumă asigurată negociată
2. Asigurarea familială de accidente
3. Asigurarea de accidente „Turist”
4. Asigurarea pt cazurile de accident ale persoanelor
transportate cu autovehicule aparţinând agentilor economici
privaţi
5. Asigurari de accidente ale cetăţenilor români sau străini cu
domiciliul în România, care participă la excursiile organizate
de agentiile de turism
6. Asigurarea managerilor.
În asigurarea de persoane, asiguratorul se obliga ca, la producerea riscului asigurat, sa plateasca o

suma asigurata.Asigurarea în vederea unui risc privind o alta persoana decât aceea care a încheiat
contractul de asigurare se poate încheia potrivit contractului de asigurare.Suma asigurata se plateste
asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta. În cazul decesului asiguratului, daca nu s-a
desemnat un beneficiar, suma asigurata se plateste mostenitorilor asiguratului, în calitate de
beneficiar.Desemnarea beneficiarului se poate face fie la încheierea contractului, fie în cursul
executarii acestuia, prin declaratia scrisa comunicata asiguratorului ori prin testament.Înlocuirea sau
revocarea beneficiarului se poate face oricând în cursul executarii contractului, în modul prevazut la
alineatul precedent.Daca asiguratul nu a dispus altfel, atunci când sunt mai multi beneficiari
desemnati, acestia au drepturi egale asupra sumei asigurate.Asiguratorul nu datoreaza suma asigurata,
daca riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea
contractului de asigurare ori prin comiterea cu intentie de catre asigurat ori beneficiar a unor fapte
grave prevazute în contractul de asigurare.Daca un beneficiar a produs intentionat decesul asiguratului,
suma asigurata se plateste celorlalti beneficiari desemnati sau mostenitorilor.În asigurarile la care se
constituie rezerve de prime, asiguratul poate sa înceteze plata primelor cu dreptul de a mentine
contractul la o suma asigurata redusa sau de a-l rezilia, solicitând restituirea rezervei constituite,
conform contractului de asigurare.Asiguratul poate sa ceara repunerea în vigoare a asigurarii la care se
122
constituie rezerva de prime, în cazurile prevazute în contractul de asigurare.Suma asigurata de
datoreaza, independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului,din asigurarile sociale, de
repararea prejudiciului de catre cei raspunzatori de producerea, precum si de sumele primite de la
asigurator în temeiul asigurarii obligatorii de raspundere civila pentru pagubele produseprin accidente
de autovehicule.Creditorii asiguratului nu au dreptul sa urmareasca suma asigurata cuvenita
beneficiarului.Prin contractul de asigurare se poate prevedea ca sumele asigurate sa fie platite
asiguratilor pe baza de amortizare sau în alte modalitati.Drepturile asiguratilor asupra sumelor
rezultând din rezerva de prime ce se constituie la asigurarile de persoane pentru obligatii de plata
scadente în viitor nu sunt supuse prescriptiei.
– Concepte şi termeni de reţinut :
1. Prezentarea contractului de asigurare pentru asigurările de persoane.

2. Prezentaţi tipuri de riscuri asigurate în cazul asigurărilor de persoane.
3. Prezentaţi deosebrile între asigurările de persoane şi asigurările de bunuri.
1.În asigurarea de persoane, asiguratorul se obliga ca, la producerea riscului

asigurat:
a) sa nu plateasca o suma asigurata;
b) sa plateasca o suma asigurata;
c)a şi b
2. Asigurarea în vederea unui risc privind o alta persoana se poate încheia:
a) fără contract de asigurare;
b) potrivit contractului de asigurare;
c)de către angajaţi;
123
3. Suma asigurata se plateste:
a) asiguratorului desemnat de acesta;
b) asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta;
c) a şi b.
4. În cazul decesului asiguratului, daca nu s-a desemnat un beneficiar, suma asigurata se
plateşte:
a) vecinilor;
b) mostenitorilor;
c) a şi b.
5. Desemnarea beneficiarului se poate face:
a) la încheierea contractului;
b) la încheierea contractului sau în cursul executarii;
c) a şi b.
1. 1.Ţîrlea Mariana Rodica, (2012), „ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI”, Ed. Risoprint,

Cluj Napoca
de Ştiinţă
124
ASIGURAREA DE VIAŢĂ PROPORŢIONALĂ ŞI NEPROPORŢIONALĂ
9.1. Introducere
9.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
9.3.1. Aspecte generale ale asigurărilor de viaţă
9.3.2. Clasificarea asigurărilor de viaţă
9.3.3. Asigurări de viaţă neproporţionale cu capitalizare
9.3.4. Asigurări de viaţă proporiţionale fără capitalizare
9.1. Introducere
În procesul de efectuare a operaţiunilor de încasări şi plăţi
fără numerar operatorii economici (persoane fizice şi juridice)
utilizează o multitudine de instrumente şi forme de decontare
puse la dispoziţie de societăţile bancare, în conformitate cu
prevederile legale care reglementează aceste operaţiuni.

învăţare
- cunoaşterea modalităţilor de plată fără numerar a

băncilor;
-cunoaşterea de către studenti a tipurilor de instrumente de
plată fără numerar;
-cunoaşterea de către studenti a tehnicii operaţiunilor fără
numerar;
studenţii vor putea să definească termeni cum ar fi : .

- asig mixte de viaţă
125
- sig de economie şi invaliditate permanentă din accidente
- asig de deces:

-asig de viaţă cu componentă de investiţie cu acumulare de
capital
- asig de viaţă cu protecţie împotriva inflaţiei
- asig de tip unit-linked
– studenţii vor putea să definească, să clasifice descrie
particularităţile asigurărilor de viaţă;
Pentru unitatea de învăţare Managementul viramentelelor

dispuse de clienţi, timpul alocat este de 2 ore.
9.3.1 Aspecte generale ale Asigurărilor de viaţă

Creează posibilitatea asiguraţilor de a se proteja în faţa
riscurilor care le ameninţă viaţa sau integritatea corporală , si
in cazul anumitor produse de asigurare, se oferă posibilitatea
de a economisi pe termen lung sume de bani care presupun
protecţia financiară.
Durata asig este de minim 5 ani, dar în general fiindca
vorbim şi de creearea unor fonduri de economie - se alege o
durată de minim 10 ani (pt că vorbim de economisire pe
termen lung). Această durată poate fi şi mai mare, în general
extinderea ei mergând până la vârsta de pensionare a
asiguraţilor, respectiv a deţinătorului asigurarii.
Durata asigurării este astfel stabilită încât, deşi trebuie să fie
de min 5 ani, la expirarea contractului asiguratul să nu
depăşească o vârstă minimă de pensionare ( 57 ani femeile,
62 ani bărbaţii); cu toate acestea, în unele cazuri, o serie de
companii acceptă o extindere, fără a se depăşi o vârstă
limitată determinată de selecţia riscurilor- 72 ani.
126
Aceasta înseamnă că în general o persoană poate intra în
asigurare cel mai târziu cu minim 5 ani înainte de vârsta
legală de pensionare. În general pot fi încheiate asigurări de
viaţă de către pers fizice care au vârsta cuprinsă între 18 şi 52
ani femeile şi 57 bărbaţii, însă unele compani primesc în
asigurare, dupa cum am amintit, şi persoane cu vârstele
cuprinse între 16 şi 65 ani sau chiar 0 şi 72.
În condiţiile în care sunt cuprinse şi alte persoane în contract,
este necesar ca deţinătorul asigurării să fie cel care să nu
depăşească limitele de vârstă expuse mai sus.
Primele de asigurare sunt calculate într-o formă specifică în
funcţie de o serie de parametrii:
- durata asig
- vârsta asiguratului
- sexul
- suma asigurată
-grupa ocupaţională ( riscul meseriei).
Prima se stabileşte aceeaşi pt toată durata contractului, chiar
dacă probabilitatea de manifestare a riscului asigurat creşte pe
parcursul contractului.
Datorită cuantumului ridicat al primelor de asigurare, plata
acestora nu se face anticipat şi integral ci esalonat, în rate
anuale care la cerere pot fi subdivizate la cerearea clientului
(plătibile lunar, trimestrial, semestrial).
La tipurile de asigurari de viaţă la care plata sumelor
garantate este condiţionată expres de data expirării
contractului ( asigurarile pe termen fix, sau cele pt rente
viagere) asigurătorul ia în calcul pt volumul primelor şi
rezerva matematică ce urmează a se acumula treptat pe durata
asigurarii, în vederea acoperirii sumei de plată la maturitatea
contractului de asig.
Existenţa rezervei matematice determină apariţia unor
particularităţi ale acestor contracte:
- posibilitatea modificării pe parcurs a contractelor de asig, în
privinţa: duratei, a frcvenţei şi a perioadei plăţii primelor, sau
a cuantumului sumei asigurate, trecându-se la un contract cu
sumă asig redusă.
- reactivarea asig ( intr-o perioada de 2-3 ani de la incetarea
platii primelor, fara a se fi rascumparat contractul)
- acordarea de împrumuturi asigurate din vaoarea fondului
propriu de acumulări de capital (sub forma răscumpărării
parţiale a contractului)
- răscumpărarea totală a valorii de investiţii a contractului de
asigurare (înainte de expirarea contractului).
Ultimii 2 termeni specificaţi sunt valabili numai pentru
asigurarile de viaţă cu acumulare de capital:
- sumă asigurată redusă
- valoare de răscumpărare.
Tragerile de amortizare lunare sunt iar specifice asigurărilor
127
de viaţă; sunt operaţiuni prin care asiguratul poate „câştiga”
pe principiul loteriei, suma asigurată din contract, fără a se
produce evenimentul asigurat.
La asigurarile la care se constituie rezerve de prime (rezerva
matematică) încetarea plaţii primelor pe parcursul
contractului fără a se renunţa la contract permite asiguratului
să transforme contractul într-un contract cu sumă asigurata
redusă în care noua sumă asigurata este dimunuată faţă de
suma asig stabilită iniţial în funcţie de rezerva matematică
acumulată până la momentul încetării primelor.
Tot datorită existenţei rezervei matematice este posibilă
reactivarea contractului în maxim 3 ani de la încetarea plăţii
primelor, la momentul reactivării urmănd a se plăti primele
restante, sau urmând a se prelungi durata asigurarii cu o
perioadă egală cu cea în care nu s-au plătit primele.
Dacă după trecerea unei perioade în care nu s-au mai plătit
prime, asiguratul renunţă la contractul de asigurare şi la suma
asigurată redusă, el are dreptul de a încasa suma valorii de
răscumpărare. Dacă în momentul răscumpărării primele sunt
achitate la zi, suma de răscumpărare totală se stabileşte în
raport cu perioada pt care s-au plătit primele şi cu suma
acestora.
Dacă primele s-au plătit în avans pt o perioadă care depăşeşte
suma răscumpărării, pe lângă suma de răscumpărare,
asiguratorul va plăti şi primele anticipate, scăzând însă
cheltuielile de încasare.
Când primele de asigurare nu sunt achitate la timp, contractul
de asigurare poate fi valabil pt o sumă asigurată redusă.
9.3.2 Clasificarea asigurărilor de viaţă

1. Asig mixte de viaţă
2. Asig de economie şi invaliditate permanentă din accidente
3. Asig de deces:
4. Asig pe termen fix
5. Asig de viaţă cu componentă de investiţie cu acumulare de
capital
6. Asig de viaţă cu protecţie împotriva inflaţiei
7. Asig de tip unit-linked
9.3.3. Asigurarea de viaţă a managerului
Asiguratorul încheie cu societăţile comerciale asigurări de
accidente pentru persoane care au calitatea de manager. Prin
128
termenul de manager se înţelege în sensul prezentelor condiţii
persoana care este director general sau director executiv al
unei societăţi sau deţinătorul unui post echivalent care
reprezintă o funcţie de conducere şi care îndeplineşte
condiţiile prevăzute în legea nr. 66/1993.
Asiguratorul acordă următoarele prestaţii:
a.) suma asigurată pentru invaliditate permanentă ca
urmare a unui accident, integral sau parţial în
funcţie de gradul de invaliditate stabilit;
b.) suma asigurată pentru deces din accident;
c.) indemnizaţie pentru fiecare zi de spitalizare ca
urmare a unui accident de muncă;
d.) indemnizaţia zilnică pentru incapacitate temporară
de muncă ca urmare a unui accident de muncă;
e.) răspunderea civilă a managerului.
Asigurarea acoperă riscul de accident, produs în
timpul executării obligaţiilor de serviciu, inclusiv în interes
de serviciu (ţară sau străinătate).
Prin accident, în baza condiţiilor de asigurare, se
înţelege un eveniment subit, exterior corpului omenesc,
produs fără voinţa asiguratului, în timpul îndeplinirii
obligaţiilor de serviciu şi care drept consecinţă deteriorarea
stării de sănătate, spitalizarea, incapacitatea temporară de
muncă sau decesul acestuia.
Incapacitatea temporară de muncă ca urmare a unui
accident, în baza prezentelor condiţii de asigurare reprezintă
imposibilitatea temporară de continuare a activităţii
profesionale ca urmare exclusivă a unui accident de muncă
survenit în perioada de valabilitate a asigurării.
În caz de invaliditate permanentă totală se plăteşte
întreaga sumă asigurată. În caz de invaliditate permanentă
parţială se plăteşte o parte din suma asigurată, corespunzător
gradului de invaliditate stabilit.
Pentru stabilirea gradului de invaliditate, asiguratul este
obligat, la încheierea tratamentului medical, după 3 luni de la
data accidentului dar nu mai târziu de un an de la acestă dată,
să se prezinte spre a fi examinat de medicii desemnaţi
asigurator.
Plata sumei asigurate se va face numai în cazul în care
invaliditatea s-a produs într-un interval de un an de la data
accidentului, iar accidentatul a avut loc pe dutata de
valabilitate a asigurării.
Sumele ce se vor plăti de catre asigurator, asiguraţilor, se
determină ca procent din suma asigurată, corespunzător
gradului de invaliditate dobândit în urma accidentului suferit
de asigurat:
 Gradul de invaliditate va fi diminuat ţinându-se cont
129
de gradele de invaliditate existente înainte de accident;
 Dacă în urma aceluiaşi accident sunt lezate mai multe
părţi ale corpului, gradul total de invaliditate se
stabileşte prin insumarea gradelor de invaliditate,
maximă însă 100%;
 Totalul sumelor plătite în caz de invalidităţi care sunt
consecinţă unuia sau mai multor accidente produse în
cadrul unui an de asigurare, nu poate depăşi suma
asigurată pentru invaliditatea permanentă din
accidente.
Suma asigurată în caz de deces din accident
În caz de deces din accident, societatea plăteşte
întreaga sumă asigurată beneficiarilor desemnaţi de asigurat
sau în lipsa acestora, moştenitorilor legali.
Plata sumei asigurate pentru deces din accident se face
indepedent de plăţile efectuate anterior pentru invalidităţi
permanente, cu excepţia cazului în care, ca urmare a aceluiaşi
accident, în timp de 1 an de la data accidentului, intervine
decesul asiguratului. În acest caz suma asigurată pentru cazul
de deces din accident ce va fi plătită beneficiarului va fi
diminuată cu plata efectuată anterior pentru invaliditate,
cosecinţa aceluiaşi accident care a condus la decesul
asiguratului.
În cazul decesului din accident suma asigurată se va plăti
dacă accidentul a survenit în perioada de valabilitate a
asigurării iar decesul ca urmare a acestui accident a avut loc
nu mai târziu de un an de la data accidentului.
Indemnizaţia pentru zile de spitalizare
Indemnizaţia se va acorda pentru fiecare zi calendaristică
în care asiguratul se află spitalizat ca urmare a accidentării
acestuia. Indemnizaţia se va plăti pentru un număr de maxim
180 de zile de spitalizare consecinţă a unuia sau mai multora
accidente suferite de asigurat şi reprezintă doi la mie din
suma asigurată pentru cazul de invaliditate din accident.
Nu se acordă indemnizaţii pentru perioadele de recuperare
petrecute în sanatorii, case de odihnă, unităţi balneare şi pe
spitalizări cauzate de accidente pentru care asigurătorul nu
oferă protecţie prin asigurare.
Indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă
Indemnizaţia se plăteşte asiguratului pentru o perioadă de
întrerupere a activităţii profesionale mai mare de 7 zile, însă
pe cel mult 180 de zile calendaristice, cosecinţa unuia sau mai
multor accidente suferite de asigurat în cadrul unui an de
asigurare va lua în consideraţie numai incapacitatea de
muncă care este consecinţa directă a unui accident pertecut la
locul de muncă sau afara acestuia dacă se afla în interes de
serviciu în momentul producerii accidentului.
Incapacitatea temporară de muncă ca urmare a unui
accident se va lua în considerare în măsura în care asiguratul
130
va face dovada întreruperii activităţii profesionale prin
adeverinţe de la locul de muncă şi certificate eliberate de
organele medicale abilitate în acest sens.
Plata indemnizaţiei se va face la sfârşitul perioadei în care
asiguratul afost în incapacitate de muncă sau lunar dacă
această perioadă este mai mare de 30 de zile.
Răspundere civilă
Asiguratorul acordă despăgubiri şi pentru:
a) Sumele pe care asiguratul este obligat, conform
legii, să le plătească agentului economic la care este angajat
în calitate de manager , cu titlu de despăgubire şi cheltuieli de
judecată pentru prejudicii provocate acestuia prin
neîndeplinirea sau indeplinirea defectuoasă a obligaţiilor ce îi
revin potrivit contractului de management încheiat sau ca
urmare a unor erori involuntare în actele de conducere.
b) Cheltuieli făcute de asigurat în procesul civil, dacă
a fost obligat la despăgubire.
Nu se acordă protecţie prin asigurarea pentru:
a) Persoanele care, deşi au încheiat contract de
management nu pot, potrivit legii, să aibă calitatea de
manager, sau dacă intevine un caz de incompabilitate şi
contractul de management nu a încetat.
b) Prejudiciile materiale produse prin încălcarea de
către asigurat a normelor legale sau a regulamentelor
interioare ale agentului economic.
c) Pretenţiile de despăgubire pentru nerespectarea
termenelor în cadrul contractelor economice precum şi
pretenţiile de despăgubire în legătură cu calitatea produselor
livrate şi serviciilor prestate de societate sau a celor livrate
sau prestate de terţi în cadrul contractelor încheiate de aceştia
cu societatea.
În cazul neachitării unei rate de primă într-un interval
de 15 zile de la scadenţa stabilită, prin asigurare se întrerupe
de la data scadenţei ratei neachitate. La cererea scrisă a
asiguratului şi cu acordul societatii, contractul de asigurare
poate fi readus în vigoare în termen de 3 luni de la
întreruperea protecţiei prin asigurare, prin plata integrală a
primelor restante. În acest caz, protecţia prin asigurare se va
relua după 24 de ore de la sfârşitul zilei în care au fost
achitate primele restante.
Prin supliment la contractul de asigurare şi plata unor
prime suplimentare asiguratorul poate extinde protecţia prin
asigurare şi pentru alte riscuri sau prestaţii convenite cu
contractantul la încheierea asigurării, sau pe parcursul
valabilităţii acestuia, riscurile sau prestaţiile fiind precizate în
contractul de asigurare sau print-un supliment la contract.
9.3.4. Asigurarea călătorilor

Prin accident, în baza prezentei clauze de asigurare, se
131
înţelege un eveniment subit,exterior corpului omenesc, produs
fără voinţa asiguratului, şi care drept cosecinţă deteriorarea
stării de sănătate, spitalizarea, incapacitatea temporară de
muncă sau decesul acestuia.
Invaliditatea permanentă reprezintă o depreciere
definitivă, nesusceptibilă de ameliorare, a potenţialului fizic
sau psihic ca urmare a unui accident survenit în cursul unei
călătorii asigurate.
Asiguratorul, în baza contractului, acopera incapacitatea
temporară de muncă sau deces din accident, încheind
asigurări prin care acordă protecţie călătorilor transportaţi de
operatorii de transport rutier public de persoane sau transport
rutier în interes propriu de persoane, legal autorizaţi, care îşi
desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Sunt considerate persoane asigurate, toate persoanele
care au calitatea de călători, indiferent de vârstă sau grad de
invaliditate, care călătoresc pe bază de bilete sau legitimaţii
de călătorie valabile, precum şi cei care călătoresc pe bază de
convenţie sau curse speciale cu document justificativ.
Se acordă următoarele prestaţii:
a) suma asigurată în caz de invaliditate permanentă din
accident, în întregime sau parţial, în funcţie de gradul de
invaliditate rezultat în urma accidentului.
b) suma asigurată în caz de deces din accident.
Excluderile sunt precizate in Condiţiile generale .În plus
faţă de acestea, nu se asigură protecţie prin asigurare pentru:
a) Săvârşirea unor fapte cu intenţie de către asigurat sau
un presupus al acestuia, dacă aceste fapte rezultă din actele
încheiate de organele de drept.
b) Comiterea sau încălcarea de comitere cu intenţie de
către asigurat a unei infracţiuni sau a unor fapte penale de o
deosebită gravitate.
c) Urmări ale afecţiunilor psihice ale persoanei
asigurate.
Plata despăgubirilor se face în limita sumelor asigurate
precizate în contractul de asigurare.
Stabilirea gradelor de invalibilitate se face de către
medicii desemnaţi de asigurator, în baza baremului medical al
asiguratului.
Plata sumei asigurate se face numai în cazul în care
invaliditatea permanentă s-a produs într-un interval de un an
de la data accidentului, iar accidentul a avut loc pe durata de
valabilitate a asigurării.
În cazul decesului din accident suma asigurată se
plăteste dacă accidentul a survenit în perioada de valabilitate
a asigurării, iar decesul, ca urmare a acestui accident, a avut
loc nu mai târziu de un an de la data accidentului.
În vederea obţinerii sumei asigurate, asiguratul,
respectiv beneficiarul, pe lângă actele de identitate,
132
legitimaţia de călătorie şi contractul de asigurare, prezinta
următoarele:
a) în caz de invaliditate din accident: adeverinţe
medicale, bilete de ieşire din spital, alte dovezi medicale din
care să rezulte diagnosticul ca urmare a accidentului suferit de
asigurat.
b) în caz de deces din accident: certificatul de deces al
asiguratului, acte eliberate de autorităţi competente privitoare
la împrejurările în care a avut loc decesul, acte medicale din
care să rezulte că decesul a survenit nemijlocit ca urmare a
accidentului suverit de asigurat.
Calculul şi plata primelor de asigurare se face diferit în
funcţie de varianta de contract aleasa.
Asigurări de viaţă Creează posibilitatea asiguraţilor de a se proteja în faţa riscurilor care le

ameninţă viaţa sau integritatea corporală , si in cazul anumitor produse de asigurare, se oferă
posibilitatea de a economisi pe termen lung sume de bani care presupun protecţia financiară.
Durata asigurări este de minim 5 ani, dar în general fiindca vorbim şi de creearea unor
fonduri de economie - se alege o durată de minim 10 ani (pt că vorbim de economisire pe
termen lung).
În condiţiile în care sunt cuprinse şi alte persoane în contract, este necesar ca deţinătorul
asigurării să fie cel care să nu depăşească limitele de vârstă expuse mai sus.
Primele de asigurare sunt calculate într-o formă specifică în funcţie de o serie de parametrii:
- durata asigurării;
- vârsta asiguratului;
- sexul;
- suma asigurată;
-grupa ocupaţională ( riscul meseriei).
Prima se stabileşte aceeaşi pentru toată durata contractului, chiar dacă probabilitatea de
manifestare a riscului asigurat creşte pe parcursul contractului.
La tipurile de asigurari de viaţă la care plata sumelor garantate este condiţionată expres
de data expirării contractului ( asigurarile pe termen fix, sau cele pt rente viagere) asigurătorul
ia în calcul pt volumul primelor şi rezerva matematică ce urmează a se acumula treptat pe
durata asigurarii, în vederea acoperirii sumei de plată la maturitatea contractului de asig.
Existenţa rezervei matematice determină apariţia unor particularităţi ale acestor
contracte:
- posibilitatea modificării pe parcurs a contractelor de asigurare, în privinţa: duratei, a
frcvenţei şi a perioadei plăţii primelor, sau a cuantumului sumei asigurate, trecându-se la un
contract cu sumă asigurată redusă.
133
Asigurări de viaţă
1. Asigurări mixte de viaţă
2. Asigurări de economie şi invaliditate permanentă din accidente
3. Asigurări de deces:
4. Asigurări pe termen fix
5. Asigurări de viaţă cu componentă de investiţie cu acumulare de capital
6. Asigurări de viaţă cu protecţie împotriva inflaţiei
7. Asigurări de tip unit-linked
Concepte şi termeni de reţinut:
- asigurare de viaţă cu capitalizare;
- asigurare de viaţă fără capitalizare;
- beneficiarul asigurării de viaţă;
- plătitorul asigurării de viaţă.

1. Vă rigăm să prezentaţi particularităţile asigurării de viaţă cu capitalizare.
2. Vă rigăm să prezentaţi particularităţile asigurării fără capitalizare.
1.
1.În asigurarea de persoane, asiguratorul se obliga ca, la producerea riscului
asigurat:
a) sa nu plateasca o suma asigurata;
134
b) sa plateasca o suma asigurata;
c) a şi b
2. Asigurarea în vederea unui risc privind o alta persoana decât aceea care a
încheiat contractul de asigurare se poate încheia: potrivit contractului de asigurare:
a) cu contract de asigurare;
b) în afara contractului de asigurare;
c) de angajati
3.Suma asigurată se plateşte:
a) asiguratorului desemnat de acesta;
b) asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta;
c) a şi b.
4.În cazul decesului asiguratului, daca nu s-a desemnat un beneficiar, suma asigurata se
plăteşte:
a) vecinilor;
b) mostenitorilor;
c) a şi b.
5. Desemnarea beneficiarului se poate face:
a) fie la încheierea contractului fie în cursul executarii acestuia;
b) fie la încheierea contractului;
c) a şi b.

Cluj Napoca
de Ştiinţă
135
RISCURILE ASIGURĂRILOR ŞI MANAGEMENTUL RISCURILOR
Cuprins:
10.1. Introducere
10..2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
10.3.1. Aspecte generale privind riscul în asigurări
10.3.2. Aspecte specifice privind riscurile. Expunerea la risc.
Bibliografie
10.1. Introducere
Riscul planează peste tot. Soluţia acestora o găsim în

asigurări şi reasigurări.

învăţare
- cunoaşterea conceptului de risc;

- cunoaşterea de către studenţi a aspectelor de management al
riscurilor;
- clasificarea riscurilor;

- riscul în asigurare;
- sumă asigurată;
- risc;
- managementul riscului;
- riscuri potenţiale în asigurări.
- studenţii vor putea să definească, să clasifice riscurile;
– studenţii vor putea să cunoască procedurile de
cunoaştere a riscurilor.
136
Pentru unitatea de învăţare „RISCURILE ASIGURĂRILOR ŞI

MANAGEMENTUL RISCURILOR”, timpul alocat este de 2 ore.
10.1 Aspecte generale privind riscurile. Conceptul de risc

în asigurări
„Dacă nu ar exista risc, nu ar exista asigurări. Riscul
este obiectul oricărui contract de asigurare şi reprezintă
elementul specific al asigurării.” – afirma Violeta Ciurel, în
lucrarea “Asigurări şi reasigurări. Abordări teoretice şi
practice internaţionale”, Editura All Beck, 2000.
Companiile de asigurare şi reasigurare, îşi desfăşoară
obiectul de activitate, în toate tipurile de asigurări facultative
şi obligatorii şi urmăresc pe de o parte, realizărea de venituri,
iar pe de altă parte, compensarea pierderilor provenite în
urma apariţiei evenimentelor.
Scopul activităţii companiilor de asigurare şi
reasigurare, este prin excelenţă, preluarea de riscuri umane şi
materiale, în schimbul încasării unor prime de la asiguraţi şi
respectiv, de la reasiguraţi, iar în momentul când se produce
evenimentul nedorit, material sau uman, compania de
asigurări, procedează conform contractului, la plata
despăgubirilor sumelor asigurate.
Riscul, planează peste tot şi este asociat nu numai
situaţiilor nedorite şi incerte, dar şi oportunităţilor.
Ca urmare, consecinţele riscului, se pot concretiza, în
efecte negative sau în efecte pozitive, aferente activităţii
companiei de asigurare sau a companiei de reasigurare.
Riscul, ca fenomen, este caracterizat printr-un
pronunţat caracter aleatoriu, deoarece, comparativ cu celelalte
tipuri de societăţi comerciale, în cadrul companiilor de
asigurare şi de reasigurare, frecvenţa apariţiei evenimentelor
este mult mai mare.
Cauza apariţiei riscurilor într-o măsură mai mare la
companiile de asigurare şi reasigurare, îşi au izvorul, în însăşi
obiectul de activitate al acestora, prin faptul că, riscurile sunt
preluate de către aceste companii prin contractele de
asigurare şi contractele de reasigurare, care în momentul
producerii evenimentelor, au efecte directe, asupra
137
rezultatelor financiare ale acestora, în perioada de valabilitate,
a raporturilor contractuale cu asiguraţii, persoane fizice şi
persoane juridice.
În literatura de specialitate, conceptului de risc, îi
sunt atribuite multe definiţii: „evaporarea profiturilor",
„obiect al asigurării, fie o persoană sau un lucru", „şansa unei
pierderi", „nesiguranţa privind rezultatul unei activităţi",
„pericol”, „primejdie” atribuite bunurilor sau persoanelor
pentru care companiile de asigurări îşi asumă riscul. Alte
lucrări consideră că riscul este mai mare în măsura în care
sunt posibile mai multe variante privind rezultatul, sau în
situaţia în care este posibil doar un rezultat, se consideră că
riscul este zero.
10.2. Aspecte specifice. Expunerea la risc
Pentru companiile de asigurare şi reasigurare, nu
este suficientă numai acţiunea de identificare a riscurilor.
În acţiunea de identificare a riscurilor, este
important să se realizeze o grupare şi o ierarhizare a riscurilor
conform influienţei efectelor acestora, asupra companiilor de
Acestă grupare a riscurilor, în funcţie de importanţa
lor, dau posibilitatea companiilor de asigurare şi reasigurare
să realizeze o prognoză a riscurilor şi dau posibilitatea
acestora:
1. să identifice măsuri şi soluţii, pentru
combaterea riscului;
2. să combată şi să reducă impactul riscului,
asupra bunurilor sau a persoanelor;
3. să aplice măsurile şi soluţiile găsite împotriva
riscului;
4. să aplice măsurile şi soluţiile găsite de
măsurare a riscului pentru riscurile care au
fost identificate;
5. să găsească măsurile şi soluţii interne, care să
aibe drept efect reducerea impactulului
riscului;
6. să găsească de soluţii interne care ar putea
reduce riscul incertitudinii asupra companiilor
de asigurare şi reasigurare;
7. să identifice şi determine măsurile de reducere
a costurilor directe ale pagubelor, apărute ca o
urmare a manifestării fenomeului;
8. să identifice măsurile şi soluţiile şi determine
costurile indirecte ale pagubelor, ca efect al
apariţiei fenomeului nedorit;
9. să efectueze prognozarea resurselor financiare
şi să identifice măsurile şi soluţiile pentru
finanţarea riscurilor;
10. să asigure identificarea costurilor directe ale
138
pagubelor şi să identifice măsurile şi soluţiile
de reducere al acestora;
11. să asigure alocarea de resurse financiare şi să
identifice măsurile şi soluţiile pentru controlul
şi finanţarea riscurilor.
În practică, estimarea mărimii riscurilor, depinde de
următorii factori:
1. cantitatea informaţiilor de care dispune
managerul de risc;
2. calitatea informaţiilor prelucrate de care
dispune managerul de risc;
3. metodele utilizate;
4. tehnicile care pot fi utilizate;
5. evoluţia statistică a acestora;
6. pregătirea managerului de risc;
7. abilitatea managerului de risc;
8. obiectivitatea managerului de risc;
9. subiectivitatea managerului;
10. programe de control a riscului;
11. programele de reţinere a riscului;
12. luarea în calcul a tuturor efectelor generate de
acesta, în cazul apariţiei unui eveniment dat;
13. impactul final negative în cazul apariţiei unui
eveniment dat asupra companiilor de asigurare
şi reasigurare;
14. tehnicile de control a riscului în cadrul
companiilor de asigurare şi reasigurare;
15. tehnicile de finanţare a riscului de către
companiile de asigurare şi reasigurare.
În cadrul companiilor de asigurare şi reasigurare,
estimarea riscurilor, are la bază:
 conceperea unor modele de măsurare a
importanţei riscurilor;
 conceperea unor metode de măsurare a
 conceperea unor modele şi metode de control a
 aplicarea unor modele şi metode de măsurare şi
de control a importanţei riscurilor;
concomitant cu aplicarea acestora pentru
riscurile identificate.
 aplicarea unor modele şi metode, concomitant
cu aplicarea acestora pentru riscurile
139
identificate.
Literatura de specialitate30, prezintă două categorii de
risc principale:
1. riscurile pure;
2. riscurile speculative .
Riscurile pure, sunt definite, ca fiind acele riscuri care
implică o probabilitate de pierdere, fără însă, nici o şansă de
câştig.
Riscurile speculative, sunt sunt definite ca fiind,
impactul financiar asupra rezultatelor companiilor de
asigurări şi reasigurări, care pot detrmina o pierdere sau un
câştig.
Consecinţele31 negative al riscurilor, prezintă un
impact financiar negativ, asupra rezultatelor financiare ale
companiilor de asigurări şi reasigurări.
De asemenea, aceste consecinţe negative ale ricurilor,
conduc la perturbări puternice în planificarea şi prognoza
financiară a companiilor de asigurări şi reasigurări, iar în
anumite situaţii conduc chiar la starea de insolvenţă sau
falimentul acestora.
Caracteristicile expunerii la risc sunt:
1. frecvenţa riscului denumită şi probabilitatea
de producere a evenimentului într-o perioadă
de timp;
2. amploarea riscului sau mărimea consecinţelor
efectelor riscului.
Caracteristicile expunerii la risc, pot fi evaluate,
cunoscând aspecte şi informaţii privitoare la aceste riscuri.
Literatura şi practica de specialitate, face câteva
precizări în sensul acesta, respectiv:
a) „în cazul riscurilor pure:
- frecvenţa pierderilor sau numărul de pierderi
înregistrate într-o perioadă dată;
- mărimea pierderilor.
b) în cazul riscurilor speculative:
- frecvenţa finală pozitivă sau negativă;
- mărimea finală pozitivă sau negativă a efectelor
riscului;
În cazul în care managerul de risc dispune de un
număr foarte mare de informaţii, va utiliza tehnici de estimare
ale riscului, bazate pe calculul probabilităţilor şi statistică.
Pentru estimarea severităţii expunerii la risc, în
practică şi în literatura de specialitate sunt utilizate două
concepte:
1. dauna maximă posibilă;
2. dauna maximă probabilă.
30
Petru, Prunea, Riscul în activitatea economică. Ipostaze. Factori. Modalităţi de reducere, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pg.118.
31
Petru, Prunea, Riscul în activitatea economică. Ipostaze. Factori. Modalităţi de reducere, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pg.118.
140
Dauna maximă posibilă reprezintă valoarea totală
maximă a daunei care se poate produce într-un anumit loc,
asupra unui anumit bun şi poate fi estimată chiar şi în absenţa
evenimentului nefavorabil; drept urmare, este folosită ca
valoare-limită.
Dauna maximă probabilă este acea valoare a daunei pe
care o consideră managerul de risc şi nu va depăşi dauna
maximă posibilă.
În cazul în care nu există informaţii suficiente şi date
pentru utilizarea tehnicilor statistice, se pot utiliza metode mai
puţin riguroase, bazate pe utilizarea unei scale de exprimare a
probabilităţilor.
După teoria lui Elaine M. Hall, scala probabilităţilor
se prezintă astfel:
1. Foarte puţin probabil, in situaţia în care
probabilitatea de producere a evenimentului este
sub 10%; este puţin posibil, ca evenimentul să nu
survină pe durata de viaţă a obiectului asigurării;
2. Puţin probabil, este situaţia în care probabilitatea
de producere a evenimentului este între 10% şi
40%; este foarte puţin posibil, ca evenimentul să
nu survină pe durata de viaţă a obiectului
asigurării;
3. Probabil, este situaţia în care probabilitatea de
producere este între 40% şi 80%; esteposibil ca
evenimentul să survină pe durata de viaţă a
obiectului asigurării;
4. Foarte probabil este situaţia în care probabilitatea
de producere a evenimentului de peste 80%; este
foarte posibil ca evenimentul să survină pe durata
de viaţă a obiectului asigurării;
În practică pentru diagnosticarea riscurilor se
utilizează:
1. matricea riscurilor;
2. harta riscurilor.
Matricea riscurilor, prezintă riscurile pe patru
categorii, după cum urmează:
1. categoria I, reprezintă riscurile cu frecvenţă mică
şi severitate redusă;
2. categoria II, reprezintă riscurile cu frecvenţă mică
şi severitate ridicată;
3. categoria III, reprezintă riscurile cu frecvenţă
mare, severitate scăzută;
4. categoria IV, reprezintă riscurile cu frecvenţă
mare, severitate ridicată
Pentru categoria I, respectiv, riscurile cu frecvenţă
mică şi severitate redusă, se recomandă utilizarea tehnicilr de
reţinere a riscului.
Pentru categoria II, respectiv, riscurile cu frecvenţă
141
mică şi severitate ridicată se recomandă asigurarea.
Pentru categoria III, respectiv, riscurile cu frecvenţă
mare, severitate scăzută se recomandă utilizarea tehnicilor de
control, care vor fi combinate cu cele de reţinere.
Pentru categoria IV, respectiv, riscurile cu frecvenţă
mare, severitate ridicată se recomandă utilizarea tehnicilor de
control, care vor fi combinate cu cele de reţinere.
Harta riscurilor, reprezintă un instrument de
diagnosticare şi de analiză a riscurilor în activitatea
companiilor de asigurare şi reasigurare.
Realizarea şi unei asemenea hărţi presupune:
 identificarea riscurilor care privesc societăţile de
asigurări:
 estimarea cât mai exactă atât a probabilităţii de
producere a fiecărui eveniment;
 estimarea cât mai exactă a pierderilor rezultate din
producere a fiecărui eveniment;
 estimarea cât mai exactă a probabilităţii de
producere a evenimentelelor cu probabilitate de
producere ridicată, dar cu un impact redus asupra
societăţii de asigurare;.
 utilizarea combinată a tehnicilor de control şi cele
de finanţare a riscului;
 utilizarea tehnicilor de control pentru prevenirea
riscurilor;
 constituirea şi utilizarea tehnicilor de reţinere a
riscului;
 luarea în calcul calcul a tuturor consecinţelor
posibile, în cazul producerii evenimentului;
 luarea în calcul calcul a efectului final asupra
societăţilor de asigurări în cazul producerii
evenimentului.
„Identificarea şi evaluarea riscurilor este necesar să fie
făcute pe mai multe paliere. Mal întâi le nivelul de ansamblu
al societăţii asigurare şi apoi la toate nivelurile structurilor
organizatorice ale acesteia.”32
„Reasigurarea acţionează numai prin mijlocirea
asigurării, care permite micşorarea părţii de riscuri ce
depăşesc posibiltăţile de cuprindere ale asiguratorilor,
reducerea răspunderii în activitatea de asigurare.”33
Deoarece:” reasigurarea este o completare a activităţii de
asigurare pe calea cedării şi primirii unor riscuri.” 34
32
Iulian, Văcărel şi Florian, Bercea, Asigurări şi reasigurări,Ed. Expert, 2007, pg.559.
33
Ion, Negoiţă, Aplicaţii practice în asigurări şi reasigurări, Ed.Etape, Sibiu, 2001, pg. 511.
34
Ion, Negoiţă, Macroeconomie, Ed.Etape, Sibiu,1998, pg19
142
În practică pentru diagnosticarea riscurilor se utilizează:

3. matricea riscurilor;
4. harta riscurilor.
Matricea riscurilor, prezintă riscurile pe patru categorii, după cum urmează:
5. categoria I, reprezintă riscurile cu frecvenţă mică şi severitate redusă;
6. categoria II, reprezintă riscurile cu frecvenţă mică şi severitate ridicată;
7. categoria III, reprezintă riscurile cu frecvenţă mare, severitate scăzută;
8. categoria IV, reprezintă riscurile cu frecvenţă mare, severitate ridicată
Pentru categoria I, respectiv, riscurile cu frecvenţă mică şi severitate redusă, se
recomandă utilizarea tehnicilr de reţinere a riscului.
Pentru categoria II, respectiv, riscurile cu frecvenţă mică şi severitate ridicată se
recomandă asigurarea.
Pentru categoria III, respectiv, riscurile cu frecvenţă mare, severitate scăzută se
recomandă utilizarea tehnicilor de control, care vor fi combinate cu cele de reţinere.
Pentru categoria IV, respectiv, riscurile cu frecvenţă mare, severitate ridicată se
recomandă utilizarea tehnicilor de control, care vor fi combinate cu cele de reţinere.
Harta riscurilor, reprezintă un instrument de diagnosticare şi de analiză a riscurilor în
activitatea companiilor de asigurare şi reasigurare.
Realizarea şi unei asemenea hărţi presupune:
 identificarea riscurilor care privesc societăţile de asigurări:
 estimarea cât mai exactă atât a probabilităţii de producere a fiecărui eveniment;
 estimarea cât mai exactă a pierderilor rezultate din producere a fiecărui eveniment;
 estimarea cât mai exactă a probabilităţii de producere a evenimentelelor cu
probabilitate de producere ridicată, dar cu un impact redus asupra societăţii de
asigurare;.
 utilizarea combinată a tehnicilor de control şi cele de finanţare a riscului;
 utilizarea tehnicilor de control pentru prevenirea riscurilor;
 constituirea şi utilizarea tehnicilor de reţinere a riscului;
 luarea în calcul calcul a tuturor consecinţelor posibile, în cazul producerii
evenimentului;
 luarea în calcul calcul a efectului final asupra societăţilor de asigurări în cazul
producerii evenimentului.
„Identificarea şi evaluarea riscurilor este necesar să fie făcute pe mai multe paliere.
Mal întâi le nivelul de ansamblu al societăţii asigurare şi apoi la toate nivelurile structurilor
organizatorice ale acesteia.” 35
„Reasigurarea acţionează numai prin mijlocirea asigurării, care permite micşorarea
părţii de riscuri ce depăşesc posibiltăţile de cuprindere ale asiguratorilor, reducerea
35
Iulian, Văcărel şi Florian, Bercea, Asigurări şi reasigurări,Ed. Expert, 2007, pg.559.
143
răspunderii în activitatea de asigurare.” 36 Deoarece:” reasigurarea este o completare a
activităţii de asigurare pe calea cedării şi primirii unor riscuri.” 37

1. risc;
2. riscul asiguratului;
3. riscul reasiguratului;
4. risc potenţial;
5. matricea riscului.

1. Vă rigăm să prezentaţi specificul riscurilor.
2. Vă rigăm să prezentaţi cauze posibile ale apariţiei riscurilor.
3. Vă rigăm să prezentaţi diferenţele între riscuri de asigurare şi riscuri de
reasigurare.
1. Selecţia riscurilor:
a) are limite;
b) nu are limite;
c) a şi b.
2. Selecţia riscurilor poate avea şi alte efecte :
a) negative;
b) pozitive;.
c) a şi b.
3.Evaluarea este o operaţiune prin care se stabileşte:
a) valoarea;
b) pretul,
c) a şi b.
36
Ion, Negoiţă, Aplicaţii practice în asigurări şi reasigurări, Ed.Etape, Sibiu, 2001, pg. 511.
37
Ion, Negoiţă, Macroeconomie, Ed.Etape, Sibiu,1998, pg19
144
35. Valoarea cu care sunt cuprinse bunurile în asigurare trebuie să fie stabilită în
concordanţă cu:
a) pretul acesteia;
b) valoarea reală;
c) a şi b
4. Subevaluarea bunurilor:
a) nu permite în caz de pagubă acordarea unei despăgubiri;
b) permite în caz de pagubă acordarea unei despăgubiri;
c)a şi b.

Cluj Napoca
de Ştiinţă
145
REASIGURĂRI
Cuprins:
11.1. Introducere
11..2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
11.3.1. Aspecte generale privind reasigurrile.
11.3.2. Aspecte specifice privind reasigurările
Bibliografie:
10.1. Introducere
Riscul planează peste tot. Soluţia acestora o găsim în

asigurări şi reasigurări.

învăţare
- cunoaşterea conceptului de reasigurare;

- cunoaşterea de către studenti a elementelor tehnice ale
contractului de reasigurare;
- cunoaşterea de către studenti a particularitătilor reasigurărilor;
- cunoaşterea de către studenti a terminologiei specifice a
asigurărilor;

- riscul în asigurare;
- sumă asigurată;
- risc;
- managementul riscului;
- riscuri potenţiale în asigurări.
- studenţii vor putea să definească, să clasifice riscurile;
– studenţii vor putea să cunoască procedurile de
cunoaştere a riscurilor.
146
Pentru unitatea de învăţare „RISCURILE ASIGURĂRILOR ŞI

MANAGEMENTUL RISCURILOR”, timpul alocat este de 2 ore.
10.3.1. Aspecte generale privind reasigurările

Literatura de specialitate întâlnim diferite definiţii date
acestui tip de contract. Spre exemplu, Lordul Mansfield,
cunoscut specialist în reasigurări din secolul trecut, considera
contractul de reasigurare ca pe o "nouă asigurare efectuată
printr-o nouă poliţă pentru acelaşi risc care a fost iniţial
asigurat pentru a despăgubi subscriitorii ca urmare a
subscrierilor lor anterioare; ambele poliţe sunt în vigoare în
acelaşi timp"1.
În Statele Unite ale Americii, Curtea Supremă de
Justiţie din Ohio, îl definea, în anul 1929, ca fiind "contractul
în care o persoană (societate), din anumite considerente
acceptă să despăgubească o altă persoană (societate) pentru o
pierdere sau o răspundere totală sau parţială determinată de
un risc pe care acesta din urmă şi 1-a asumat conform unui
contract separat şi distinct ca asigurător al unei terţe părţi"2.
În America, societăţile de reasigurări de viaţă consideră că
"un contract de reasigurare este un acord între două companii
dintre care una acceptă să cedeze, iar cealaltă acceptă să preia
o afacere de reasigurare în conformitate cu prevederile
specificate în contract. Contractele de reasigurare şi poliţele
de reasigurare nu sunt sinonime: contractele de reasigurare
sunt contracte pentru asigurare, iar poliţele de reasigurare sau
cesionări sunt contracte de asigurare"1.
Desigur că mai există şi alte puncte de vedere în
privinţa delimitării teoretice a conţinutului contractului de
reasigurare, fiecare dintre ele surprinzând, într-o oarecare
măsură, elemente definitorii ale acestuia, dar nici una nu
poate fi considerată completă.
Contractul de reasigurare reprezintă înţelegerea stabilită între
două părţi, denumite "reasigurator" şi "reasigurat", prin care
reasiguratorul preia o parte din risc (uneori întregul risc) de la
reasigurat în schimbul unei sume denumite "prima de
reasigurare", pentru care se obligă să-i plătească acestuia din
urmă partea din despăgubire cuvenită în cazul producerii
riscului (riscurilor), conform condiţiilor convenite în contract.
Contractul se consideră încheiat odată cu semnarea lui de
către părţi.
147
10.3.1.1. Trăsăturile contractului de reasigurare:
- este condiţionat de existenţa unui contract de
asigurare încheiat între asigurat şi asigurător;
- contractul de asigurare şi cel de reasigurare există în
acelaşi timp;
- este un contract separat încheiat între, reasi-
gurător şi reasiguratul său Ia care asiguratul
original nu este parte; de aceea, în cazul
producerii riscurilor asigurate, reasigurătorul este
răspunzător pentru partea sa de risc numai în faţa
companiei cedente şi nu şi în faţa asiguratului care
primeşte despăgubirile de la asigurătorul său. în
cazul în care reasigurătorul dă faliment, compania
cedentă nu este exonerată de obligaţia de a plăti
întreaga sumă ce rezultă din poliţa de asigurare.
Aşadar, între reasigurator şi asigurătorul original nu
există nici o legătură. Totuşi, de la această regulă
există două excepţii, şi anume, prima, în cazul în
care între reasigurator şi asiguratul său original
există un aranjament special prin care reasigurătorul
este direct răspunzător faţă de acesta, situaţie în
care, pe poliţa de asigurare apare şi numele
reasiguratorului. A doua excepţie apare când
reasigurătorul ia asupra sa activele şi pasivele
companiei cedente pentru a-şi asuma
responsabilitatea directă faţă de asigurat. Această
"cumpărare" totală a asigurătorului de către
reasigurator are loc în cazul în care compania
cedentă se află în stare de faliment.
- Despăgubirea (indemnizaţia) totală sau parţială
va fi suportată numai pentru răspunderea pe
care asigurătorul direct şi-a asumat-o prin
contractul de asigurare. De aceea, se poate
deduce cu uşurinţă că reasigurătorul urmează soarta
asiguratului direct ("follow the fortune"), atât în
privinţa pierderilor suportate, cât şi în privinţa
participării la beneficiu (în cazul în care nu se
înregistrează daune, companiei cedente i se va
restitui o cotă din prima dereasigurare deoarece se
consideră ca un merit al său faptul ca a ştiut să
dirijeze afacerea cu abilitate).
In practica internaţională nu există o formă standard a
contractului de reasigurare. In funcţie de unele criterii, cum
ar fi: interesul reasiguratului, natura şi dimensiunea
riscurilor, domeniul în care se va încheia tranzacţia etc, s-au
conturat anumite tipuri de contracte ce vor fi prezentate pe.
larg într-un alt capitol.
9.3.2. Aspecte specifice care stau la baza areasigurărilor.

Principii.
Activitatea de reasigurare, în general, şi contractul de
reasigurare, în particular, se desfăşoară pe baza unor principii
ferme pe care le întâlnim cu unele deosebiri şi în domeniul
148
asigurărilor.
Aceste principii trebuie cunoscute foarte bine de către
părţile acordului de reasigurare şi respectate întocmai, deşi
deseori ele nu se regăsesc menţionate în contract în mod
expres; cu toate acestea, în caz de litigiu între parteneri ele
pot fi invocate. / i
Ele sunt următoarele:
1. obligativitatea existenţei unui interes asigurabil
(insurable interest);
2. relaţia dintre părţi se bazează pe "cea mai mare
bună credinţă" (uberrimae fidei; utmost good faith);
3. contractul de reasigurare este un contract de
despăgubire (indemnity);
4. obligativitatea existenţei, în momentul încheierii
contractului de reasigurare, a unui obiect al reasigurării
(subject-matter of reinsurance).
1. Principiul interesului asigurabil
După cum contractul de asigurare nu se poate încheia
în afara interesului asigurabil, şi validitatea contractului de
reasigurare este condiţionată de existenţa acestuia.
Interesul asigurabil este descris de mai mulţi specialişti
în reasigurare.
în Dicţionarul termenilor de asigurare maritimă1 se
menţionează că, "din punct de vedere juridic, nici unei
persoane nu i se permite să efectueze o asigurare dacă nu
posedă un interes asigurabil într-o aventură, adică ea trebuie
să poată pierde ceva dacă proprietatea supusă riscului se
pierde, suferă avarii sau este reţinută sau poate pierde
datorită întârzierii sosirii ei. Dacă o persoană ajută sau
înlesneşte încheierea unei asigurări în cazul în care nu există
interes asigurabil, aceasta este vinovată şi pedepsită".
Lordul Brett, de la Boston Marine Insurance
Company1, consideră că "interesul asigurabil este pierderea
pe care proprietarii (unei nave) ar putea-o suferi conform
poliţei".
O altă definiţie a interesului asigurabil, în care
accentul este pus pe aria de cuprindere a interesului
companiei cedente, este dată într-o lucrare similară2.
Conform acesteia, "obiectul pe care reasigurătorul îl asigură
este obiectul asigurat iniţial. In acest loc, el are un interes
asigurabil până Ia limita răspunderii pe care el o poate
suporta în conformitate şi ca urmare a contractului său
original de asigurare".
Se observă că interesul asigurabil al unui asigurător
original (sau a unui retrocesionar) este limitat la dimensiunile
pierderilor pe care el le poate suporta conform poliţei
(poliţelor) subscrise. Răspunderea depinde de următorii
factori:
2. suma asigurată, respectiv limita despăgubirii;
;
3. obiectele asigurate;
4. pericolele acoperite;
Se poate afirma că interesul asigurabil este un drept
patrimonial pe care asiguratul şi, respectiv, compania cedentă
149
doresc să îl păstreze sau să îl obţină sau obligaţia
patrimonială pe care aceştia ar dori să o evite.
In contractele de reasigurare, reasigurarea unui risc sau
a unei clase de riscuri are efect numai după ce compania
cedentă acceptă preluarea acestuia de la asigurat, adică atunci
când interesul asigurabil există în momentul încheierii
reasigurării.
2. Principiul maximei bune credinţe
Acest principiu universal este aplicat cu o stricteţe şi cu
o rigurozitate deosebite în reasigurări. Raţiunea sa provine,
pe de o parte, din natura activităţii de reasigurare ce se
desfăşoară pe plan internaţional, de cele mai multe ori,
spaţiul geografic în care se pot produce riscurile fiind la mare
distanţă de locul în care se află societatea de reasigurare, iar
aceasta din urmă nu cunoaşte asiguraţii şi, pe de altă. parte,
din faptul că în cazurile cele mai frecvente, în funcţie de
metoda şi forma de reasigurare (facultativă sau contractuală),
poliţele de asigurare sunt grupate de compania cedentă şi
reasiguratorul, practic, nu ştie ce reasigură (în special la
reasigurarea neproporţională - excedent de daună), bazându-
se numai pe buna credinţă a cedentei.
In virtutea principului "uberrimae fidei", informaţiile
pe care părţile le oferă reciproc sunt luate ca atare şi
considerate adevărate. In cazul în care se dovedesc ca
nereale, partea vătămată poate cere despăgubiri şi anularea
contractului.
Asigurătorul direct este obligat să dezvăluie în
întregime orice fapt materia] referitor la riscul ce va fi
reasigurat. într-o tranzacţie de reasigurare, compania
cedentă are aceeaşi poziţie faţă de reasigurator pe care o are
şi asiguratul original faţă de compania de asigurări.
Legea engleză referitoare la asigurările maritime,
"Marine Insurance Act" (1.906)', defineşte "circumstanţele
materiale", în secţiunea 18(2), astfel: "orice circumstanţă
este materială când va influenţa judecata unui asigurător
prudent în stabilirea primei sau a deciziei privind acceptarea
riscului". Există unele excepţii de la acest principiu în
asigurări, când asiguratul nu este obligat să informeze pe
asigurătorul său dacă faptele nu sunt expres menţionate în
contract. Acestea sunt:
- faptele pe care nu le cunoaşte şi, în mod normal, nu
se aşteaptă să le afle;
- faptele care diminuează riscul;
- faptele care sunt cunoscute sau prezumate a fi
cunoscute de către asigurător, adică faptele de
notorietate comună sau cele pe care un asigurător
pentru o
„ anumită clasă de asigurări Ie poate lesne afla.
în cazuri frecvente în practica internaţională, se
obişnuieşte ca un contract de asigurare/reasigurare să se
încheie prin agenţi sau brokeri. Obligaţia privind notificarea
se extinde şi asupra lor şi trebuie deci să aducă la cunoştinţa
părţilor toate datele şi faptele menţionate, precum şi cele pe
150
care le-au descoperit în cursul activităţii lor.
Intre activitatea de asigurare şi cea de reasigurare
există anumite deosebiri în ceea ce priveşte aplicarea acestui
principiu.
în timp ce în asigurări, asiguratul, necunoscător al
principiilor şi cutumelor privind asigurarea, are obligaţia de
a informa compania de asigurări în timpul negocierii asupra
tuturor datelor şi informaţiilor necesare şi utile acestuia din
urmă, în cazul reasigurărilor, această datorie revine
companiei cedente. Cu toate acestea, principala deosebire
este aceea că, în cazul reasigurărilor, părţile j contractante
sunt experte, cunoscătoare în egală măsură a afacerilor ce
vor fi încheiate şi a normelor şi principiilor juridice ce le
guvernează. De aceea, în 'situaţii litigioase, un reasigurat
(companie cedentă) nu se poate apăra dacă a transmis,
reasiguratorului informaţii incorecte sau incomplete pe care
el, la rândul său, le-a primit de la asiguratul original. Dacă,
spre exemplu, declaraţiile făcute de un asigurat sunt false,
dar garantate de acesta ca adevărate în poliţa da asigurare şi
preluate în acelaşi mod în contractul de reasigurare,
reasiguratorul se' poate exonera de răspundere dacă
descoperă adevărul.
Pentru ca acordul de reasigurare să decurgă normal,
compania cedentă trebuie să furnizeze informaţii complete
reasiguratorului în privinţa riscului şi a sumei reţinute de
compania cedentă pentru aceeaşi proprietate pentru care se
cere reasigurarea2.
în perioada de derulare a afacerii, compania cedentă are
obligaţia de a informa reasigurătorul asupra tuturor faptelor
materiale şi a evenimentelor ce apar, de a completa, dacă este
necesar, datele cunoscute deja şi chiar unele omisiuni.
Datoria de informare este reciprocă, atât în asigurare,
cât şi în reasigurare1.
Acelaşi Lord Mansfield2, arăta în legătură cu principiul
menţionat că: "Buna credinţă interzice oricărei părţi să ţină
secret ceea ce ştie, să îl atragă pe celălalt într-o afacere,
ignorând faptele sau crezând altceva decât ce este în realitate.
Poliţa va fi nulă faţă de subscriitori, dacă ascunde fapte, dacă e
asigurat un vas pentru voiajul despre care el ştie că s-a realizat
deja şi dacă a acţionat pentru a primi prima".
Având în vedere deosebirile dintre reasigurarea
facultativă şi reasigurarea contractuală, este necesară o
distincţie între faptele ce trebuie aduse la cunoştinţă de părţi şi
durata obligaţiilor lor conform celor două metode.
în cazul reasigurării facultative, compania cedentă
trebuie să ofere- informaţii complete privind riscul (riscurile)
individual pentru care doreşte să obţină protecţia
reasiguratorului. Aceste informaţii sunt incluse într-o formă
prescurtată a contractului, denumită "slip", care cuprinde toate
particularităţile materiale ale riscului pentru afacerea
respectivă, reţinerea cedentei, suma asigurată etc.
La reasigurarea contractuală, aplicarea principiului este
substanţial diferită, deoarece compania cedentă grupează mai
151
multe poliţe după anumite criterii, iar reasigurătorul, prin
natura contractului, nu cunoaşte multe detalii referitoare la
riscurile individuale cedate, suma asigurată etc.; el acceptă
afacerea bazându-se pe experienţa şi priceperea cedentei şi, nu
în ultimul rând, pe încredere.
Trebuie subliniat faptul că datoria de informare reciprocă
este atât înainte de încheierea contractului (în faza de
negociere), cât şi în faza de derulare a acestuia, iar principiul
"celei mai mari bune credinţe" este, de asemenea, prezent în
ambele faze.
Dacă una dintre părţi constată că acest principiu a fost
încălcat, contractul poate fi anulat "ab initio", dar numai dacă
acest drept a fost exercitat în timp rezonabil, în caz contrar, el
va rămâne în vigoare.
Despăgubirea reprezintă suma de bani plătită de
reasigurător reasiguratului său, corespunzător pierderii
suferite de acesta din urmă, în conformitate cu condiţiile
contractului de reasigurare. în această sumă nu se include nici
un profit pentru reasigurat.
Principiul despăgubirii este parte integrantă a oricărui
contract de reasigurare, chiar dacă asigurarea originală nu
este întotdeauna un contract de despăgubire (de exemplu,
asigurările de viaţă). Compania cedentă trebuie să dove-
dească faptul că daunele pentru care cere despăgubiri de la
reasigurători se încadrează în termenii contractelor de
Reasigurătorul este răspunzător faţă de compania
cedentă numai pentru partea de daună pentru care este
răspunzătoare aceasta din urmă faţă de asigurat, în timp ce
pentru plăţile "ex gratia" făcute de asigurător asiguratului său,
el nu va primi nici o despăgubire.
Dimensiunile despăgubirii suportate de reasigurător
depind de tipul poliţei originale. Spre exemplu, în cazul
poliţelor evaluate, pentru o avarie totală, se despăgubeşte
valoarea asigurată, iar pentru o avarie (daună) parţială se
despăgubeşte cota respectivă a daunei din valoarea asigurată;
în ceea ce priveşte poliţele neevaluate, despăgubirea pentru
avaria totală este egală cu valoarea asigurabilă, iar pentru
avaria parţială, cota corespunzătoare din valoarea asigurabilă.
în practică, se obişnuieşte ca reasigurătorul să
despăgubească compania cedentă cât mai repede şi numai
după ce aceasta a plătit despăgubirea corespunzătoare
asiguratului său.
Dacă răspunderea reasiguratului scade ca urmare a
exercitării cu succes a dreptului de subrogare, reasigurătorul
are, la rândul său, dreptul, expres exprimat, de a revendica
reducerea corespunzătoare a răspunderii sale.
4. Principiul privind obiectul contractului de
reasigurare în momentul încheierii contractului de
reasigurare, este obligatorie existenţa unui obiect.
Dacă în cazul asigurării directe obiectul îl constituie
interesul financiar al deţinătorului poliţei privind
proprietatea asigurată, în reasigurare subiectul este
152
răspunderea pe care asigurătorul a acceptat-o prin
contractul de asigurare. Aşadar, toate contractele de
reasigurare vor fi contracte de asigurare a răspunderii.
Deoarece răspunderea depinde de existenţa obiectului
asigurării, validitatea reasigurării depinde, în mod egal, de
aceeaşi
Contractul de reasigurare reprezintă înţelegerea stabilită între două părţi, denumite

"reasigurator" şi "reasigurat", prin care reasiguratorul preia o parte din risc (uneori întregul
risc) de la reasigurat în schimbul unei sume denumite "prima de reasigurare", pentru care se
obligă să-i plătească acestuia din urmă partea din despăgubire cuvenită în cazul producerii
riscului (riscurilor), conform condiţiilor convenite în contract. Contractul se consideră
încheiat odată cu semnarea lui de către părţi.
Trăsăturile contractului de reasigurare:
- este condiţionat de existenţa unui contract de asigurare încheiat între asigurat şi
asigurător;
- contractul de asigurare şi cel de reasigurare există în acelaşi timp;
- este un contract separat încheiat între, reasigurător şi reasiguratul său Ia care
asiguratul original nu este parte; de aceea, în cazul producerii riscurilor asigurate,
reasigurătorul este răspunzător pentru partea sa de risc numai în faţa companiei
cedente şi nu şi în faţa asiguratului care primeşte despăgubirile de la asigurătorul
său. în cazul în care reasigurătorul dă faliment, compania cedentă nu este exonerată
de obligaţia de a plăti întreaga sumă ce rezultă din poliţa de asigurare. Aşadar, între
reasigurator şi asigurătorul original nu există nici o legătură. Totuşi, de la această
regulă există două excepţii, şi anume, prima, în cazul în care între reasigurator şi
asiguratul său original există un aranjament special prin care reasigurătorul este
direct răspunzător faţă de acesta, situaţie în care, pe poliţa de asigurare apare şi
numele reasiguratorului. A doua excepţie apare când reasigurătorul ia asupra sa
activele şi pasivele companiei cedente pentru a-şi asuma responsabilitatea directă
faţă de asigurat. Această "cumpărare" totală a asigurătorului de către reasigurator
are loc în cazul în care compania cedentă se află în stare de faliment.
- Despăgubirea (indemnizaţia) totală sau parţială va fi suportată numai pentru
răspunderea pe care asigurătorul direct şi-a asumat-o prin contractul de
asigurare. De aceea, se poate deduce cu uşurinţă că reasigurătorul urmează soarta
asiguratului direct ("follow the fortune"), atât în privinţa pierderilor suportate, cât şi
în privinţa participării la beneficiu (în cazul în care nu se înregistrează daune,
companiei cedente i se va restitui o cotă din prima dereasigurare deoarece se
consideră ca un merit al său faptul ca a ştiut să dirijeze afacerea cu abilitate).
In practica internaţională nu există o formă standard a contractului de reasigurare. In
funcţie de unele criterii, cum ar fi: interesul reasiguratului, natura şi dimensiunea riscurilor,
domeniul în care se va încheia tranzacţia etc, s-au conturat anumite tipuri de contracte ce vor
fi prezentate pe. larg într-un alt capitol.

6. reasigurat;
7. reasigurator;
153
8. reasigurare;
9. contract de reasigurare;
10. prima de reasigurare.

1. Vă rigăm să prezentaţi specificul reaasigurărilor.
2. Vă rigăm să prezentaţi specificul elementelor tehnice ale reasigurărilor.
3. Vă rigăm să prezentaţi diferenţele între un contract de asigurare şi un contract de de
reasigurare.
1. Durata reasigurării este:

a) perioada de timp stabilite la momentul iniţial prin contractul de asigurare;
b) trimestrul;
c) a şi b.
2.Despăgubirea de reasigurare este:
a) suma de bani pe care reasigurătorul o datorează reasiguratului conform contractului;
b) tarif;
c) preţ.
3. Rezerva matematică, este:
a) fond pe care asigurătorii îl constituie pe tot parcursul contractului;
b) fond pe care reasigurătorii îl constituie pe tot parcursul contractului;
c) a şi b.
4. Nulitatea contractului de asigurare constituie:
a) o sancţiune îndreptată împotriva efectelor care contravin scopului asigurării;
b)un drept;
c)a şi b
5. Reactivarea contractulu ide reasigurare poate interveni în sfera reasigurarilor:
a) mixte de viaţă,
b) de bunuri;
154
c) a şi b.

Cluj Napoca
de Ştiinţă
155
MANAGEMENTUL SOCIETĂŢILOR DE ASIGURRE ŞI REASIGURARE ŞI RĂSPUNSUL

ACESTURA LA RISC
12.1. Introducere
12.3.1 Managementul riscului
12.3.2 Administrarea riscurilor
12.1. Introducere
Identificarea factorilor de risc,reprezintă o activitate care constă în

a localiza factorii de risc în mediul în care firma acţionează şi a-i
grupa în funcţie de politica de protecţie la risc - factori din mediul
fizic sau din mediul economic, factori sociali, factori interni sau
externi etc., precum şi la definirea riscurilor din punct de vedere al
conexiunii dintre probabilitatea de apariţie a acestora şi activităţile
firmei.

învăţare
- cunoaşterea modului în care dátele prelucrate devin

informaţie şi cares tau la baza luării deciziilor financiare în cadrul
unei firme;
- cunoaşterea tipologiei riscurilor în vederea luării deciziilor;
- definirea conceptului de risc;

1. risc;
2. managementul riscurilor;
3. risc de lichiditate;
4. risc de ţară;
5. risc de solvabilitate;
6. risc de afacere;
7. gestionarea riscurilor;
8. administrarea riscurilor.
– studenţii vor putea să înţeleagă faptul că riscul şi
156
gestionarea acestuia reprezintă suportul pentru decizia
managerială :
– studenţii vor putea să aleagă dintr-o multitudine de variante
de decizii, varianta optimă pentru;
– studenţii vor putea să identifice principalele tipuri de
riscuri;
– studenţii vor putea să construiască modalităţi de eliminare
totală sau partială a riscuilor.
Pentru unitatea de învăţare Riscul economic şi riscul financiar in

activitatea intreprinderii Efectele levier
12.3.1 Managementul riscului
Activităţile specifice managementului riscului se referă la:

identificarea factorilor de risc, activitate care constă în a localiza
factorii de risc în mediul în care firma acţionează şi a-i grupa în
funcţie de politica de protecţie la risc - factori din mediul fizic sau
din mediul economic, factori sociali, factori interni sau externi etc.,
precum şi la definirea riscurilor din punct de vedere al conexiunii
dintre probabilitatea de apariţie a acestora şi activităţile firmei.
Din acest punct de vedere pot fi două categorii de riscuri: aşa
numitele«riscuri pure»
care apar indiferent de activităţile firmei şi «riscuri speculative»
care pot să apară ca
o consecinţă a iniţierii de către firmă a unor activităţi cu grad ridicat
şi previzibil de risc.
Un alt aspect specific managementului riscului are în vedere
analiza şi măsurarea efectelor acestor riscuri asupra indicatorilor de
stare financiari şi nefinanciari ai firmei.
12.3.2 Administrarea riscurilor

Administrarea riscurilor, care constă în diminuarea sau
eliminarea efectelor negative ale riscului înregistrat, utilizând în
acest scop tehnici specifice de previzionare a riscului, de gestiune
preventivă, de conservare a efectelor sau de transfer asupra terţilor,
este o altă
activitate specifică managementului riscului.
Totodată, integrarea în procesul de decizie, adică utilizarea în
procesul decizional al firmei a informaţiilor furnizate de procesele
157
de identificare, analiză şi administrare a riscurilor, constituie un
factor caracteristic activităţilor ce au în vedere managementul
riscului.
Obiectivul managementului riscului este menţinerea nivelului de
risc între limitele
în care riscul este suportabil, iar costul acoperirii riscului care s-ar
produce nu diminuează rentabilitatea întreprinderii.
Riscul în afaceri este abordat în literatura de specialitate
menţionată anterior prin două tipuri mari de metode de asumare
(evaluare) a acestuia, metode bazate pe aprecierea subiectivă a
nivelului de risc de către echipe de analişti cu solide cunoştinţe
teoretice şi experienţă practică în domeniu. Aceste metode constau
în efectuarea analizei raportului dintre costul riscului şi profit în
mai multe variante, modificând în diferite direcţii elementele de
calcul asociate riscului.
În evaluarea riscului de credit, banca va proceda la evaluarea
tuturor activităţilor ce sunt afectate de acest risc, indiferent dacă
rezultatele respectivelor activităţi sunt reflectate în bilanţ sau în
afara bilanţului. Astfel, vor fi luate în considerare elemente precum
performanţa financiară curentă şi previzionată a contrapartidelor;
concentrarea expunerilor faţă de contrapartide, forma de organizare
juridică, sectoarele în care acţionează; capacitatea de punere în
aplicare, din punct de vedere legal, a angajamentelor contractuale;
capacitatea şi posibilitatea creditorului de a executa la nevoie
garanţiile în condiţiile pieţei; angajamentele contractuale ale băncii
cu persoanele aflate în relaţii speciale cu banca(personalul propriu,
precum şi familiile acestuia).
Activitatea de analiză economico-financiară care precede
acordarea creditului se va desfăşura în baza unor criterii bine
definite referitoare la: destinaţia creditului şi sursa de rambursare a
acestuia; profilul de risc curent al contrapartidei şi garanţiile
prezentate, precum şi senzitivitatea garanţiilor la evoluţiile
economice şi cele ale pieţei; istoricul serviciului datoriei aferent
contrapartidei şi capacitatea curentă şi viitoare de rambursare a
acesteia, bazată pe evoluţiile financiare istorice şi proiecţiile
viitoarelor fluxuri de numerar; experienţa în activitate a
contrapartidei şi sectorul economic în care aceasta îşi desfăşoară
activitatea, precum şi poziţia sa în cadrul acestui sector, în cazul
creditelor comerciale; termenii şi condiţiile propuse în contractul de
creditare, inclusiv clauzele destinate să limiteze modificările în
profilul de risc viitor al contrapartidei; capacitatea băncii de
executare şi valorificare a garanţiilor, dacă este cazul, într-un
termen cât mai scurt.
Prin normele proprii de creditare, băncile stabilesc
competenţele de aprobare a creditelor care depăşesc un
anumit procent din fondurile proprii sau a celor care presupun
un risc de credit ridicat, ori cele care nu se înscriu în politica
din domeniul creditării. În general, în aceste cazuri
competenţa de aprobare se atribuie Consiliului de
Administraţie al băncii.
12.3.3. Tipuri de risc şi riscul în asigurări
Societatea contemporană se confruntă permanent cu o
diversitate extraordinară de riscuri a căror acţiune este
158
omniprezentă.
Riscul este o ameninţare, o probabilitate de producere a unui
eveniment cauzator de pagube, caracterizat prin gravitatea
consecinţelor sale şi prin probabilitatea sa de producere.
Amploarea riscului este greu de cunoscut, acelaşi risc putând
produce efecte diferite în funcţie de condiţiile în care se
produce (de exemplu producerea riscului de incendiu are
consecinţe mult mai grave într-o construcţie de lemn, decât
din cărămidă)
Există metode de caracterizare a riscului, însă acestea suferă
de prezenţa unor puternice elemente de subiectivism. Acelaşi
risc poate fi descris, analizat, măsurat în viziuni şi în scopuri
diferite, în funcţie de observatorul care-l urmăreşte; atunci
însă când are loc evenimentul potenţial cauzator de pagube, el
poate fi descries în funcţie de 3 parametrii:
-originea riscului
-unul sau mai mulţi vectori
-ţintele.
Originea este dată de cauzele conjugate ale evenimentului
provocator de pagube care se caracterizează printr-un lanţ de
cauze care formează un arbore generator al producerii sale;
acest arbore generic poate ajunge foarte departe în ramificaţii,
ca spaţiu şi timp.
Extinderea analizei acestui lanţ este determinata de raţiuni
practice, fiind necesară precizarea factorului generator iniţial
şi caracteristicile ce sunt importante din punct de vedere al
revenirii riscului.
Vectorii reprezintă mijloacele de transfer ale riscului şi sunt
caracterizaţi atât de natura pericolului cât şi de mediul care se
transferă.
Tinta este reprezentată de victimele producerii riscului:
indivizi, patrimonii.
Distincţia dintre origine, vectori, ţintă este importantă mai
ales în faza prevenirii riscului. Prevenirea acestuia are în
vedere acţiuni prin care sunt eliminate sau diminuate riscurile,
sau efectele acestora.
Pt a preveni riscul, se poate acţiona în mai multe moduri:
-asupra elementelor cauzatoare în sine
-asupra probabilităţii producerii sale
-asupra vectorilor prin care se propagă (procedura de
ignifugare a lemnului)
-asupra ţintei, oferindu-i mijloace de protecţie necesare(aici
intervine asigurarea).
Acţiunea concomitentă a acestor pachete de măsuri este
posibilă în cazul multor riscuri dar nu în toate situaţiile,
deoarece pot fi impedimente în a acţiona sau legate de costuri
mari.
Atitudinea faţă de risc este în funcţie de percepţia sa socială.
Studiile efectuate de specialişti au demonstrat că există
159
percepţii sociale diferite asupra riscului. Astfel se pot
identifica 4 categorii de atitudini:
- categoria antreprenorilor: comportamentul acestora este
caracterizat de căutarea riscului, în vederea obţinerii unui
eventual câştig, aceştia acceptând şi probabilitatea pierderii.
- categoria “umbrella birocraţiei centrale” este caracterizata
de funcţionarul care acţionează într-o lume strict
compartimentată printr-o grilă de funcţiuni şi de subordonare
bine conturată, având o mobilitate foarte scăzută şi o marjă de
libertate restrânsă. In această lume, asumarea de riscuri este
prohibită şi se tinde spre controlul total al administraţiei.
- categoria “catastrofismul sectar” este caracterizata de
ecologişti, grupuri contestatare inclusiv de natură religioasă,
care pe fondul unei condamnări globale, pun accentul pe risc
(riscul catastrofelor care ameninţă planeta, apocalipsa)
- categoria fatalismul celor excluşi de la luarea deciziilor -
aceştia sunt executanţii care activează într-o ordine, la
stabilirea cărora nu au participat şi care le este străină.
Riscurile prezente în societatea contemporană au fost
clasificate în următoarele tipuri:
-riscuri generale
-riscul de ţară
-riscul în operaţiunile cu devize
-riscuri economice
-riscul contractual
-riscul de faliment
-riscul de investiţii
-riscul în asigurări
1. Riscurile generale sunt reprezentate de calamităţile
naturale, de accidente, de decese. Sunt generate de forţele
naturii, de utilizarea tehnicii, de factorii sociali şi economici.
2. Riscul de ţară are un character complex fiind influenţat de
factori ca datoriile externe, deficitul bugetar, riscul politic de
neplată, accesul pe pieţele comerciale şi financiare externe
(BB+).
3. Riscul în operaţiunile cu devize apare atât din punct de
vedere al riscului de translare în monedă naţională, cât şi ca
risc de tranzacţie (pierderile datorate modificării cursului de
schimb).
4. Riscurile economice sunt cele ce intervin în activitatea
agentului economic, legate de fluctuaţia preţurilor, de
procurarea diferitelor categorii de resurse, creşterea fiscalităţii
sau a numarului de concurenţi.
5. Riscul contractual este datorat nerespectării obligaţiilor
contractuale de catre una din părţi, şi poate apărea ca risc de
pierdere a bunului vândut pe perioada tranzacţiei.
6. Riscul de faliment, o manifestare a riscurilor economice,
vizând agenţii ec, creditorii şi acţiunile acestora.
7. Riscul în investiţii prezintă forme detaliate, cel mai întâlnit
160
fiind riscul de proiect( presupune nerealizarea producţiei
sperate).
8. Riscul în asigurări: pornind de la premisa că asigurarea este
o reacţie socială la risc sau individuală la pericolul cu care
este confruntată fiecare persoană în viaţa socială şi ec se pot
distinge mai multe categ de riscuri.
12.2 Tipuri de riscuri în asigurari

A.Riscuri obiective şi exogene - a căror probabilitate de
producere poate fi calculată cu un grad de precizie ridicat şi
care se situează în afara individului, fiind independente de
acţiunile acestuia.
In afara unei anumite situaţii de risc, atitudinile oamenilor
diferă, fiecare putând fi mai mult sau mai puţin, sau deloc
ameninţat de producerea riscului. Astfel societăţile de
asigurări realizează mutualizarea riscurilor, în schimbul unor
prime de asigurare corespunzătoare riscului mediu, pe această
bază acoperind pierderile acelor indivizi la care s-a produs
riscul. Aceasta cu costuri minime din punct de vedere social
în comparaţie cu alte forme de protecţie. Din acest punct de
vedere asigurările pot fi considerate ca o realizare deosebită a
inventivităţii omului.
Totuşi există o atitudine de rezervă faţă de activitatea de
asigurare:
- toţi asiguraţii plătesc prime ex-ante, dar cea mai mare parte
dintre ei, respectiv cei la care nu s-a produs riscul nu primesc
nimic ex-post; atitudinea ex-post a asiguratului devine
negativă faţă de asigurător, el uitând teama în faţa riscului pe
care a manifestat-o ex-ante.
- imperfecţiunile practice ale acţiunii asigurătorilor faţă
situaţia ideală, adică cea a asigurării, care permite
mutualizarea riscurilor cu costuri sociale minime, cu avantaje
pt toţi indivizii. Există situaţii ex-post în care asigurătorul
încearcă sau se sustrage de la plata indemnizaţiilor cuvenite
asiguraţilor, bazându-se pe prevederi contractuale care nu
sunt cunoscute îndeajuns sau sunt greşit interpretate de către
asiguraţi. Astfel asiguratul află în situaţia manifestării
sinistrului că se află într-o situaţie similară cu cea de
neasigurat. Putem spune pe de-o parte că este vina
asiguratului care nu s-a informat sufficient, iar pe de altă parte
că asigurătorul este de rea credinţă sau nu prestează servicii
de calitate, acestea neatrăgând atenţia clientului în mod
special asupra anumitor clauze.
- în situaţia în care concurenţa între societăţile de asigurări nu
este sufficient de intensă, este posibil ca primele de asigurare
să fie mult prea mari în raport cu riscurile acoperite.
12.3 Riscurile obiective dar cu informaţie privată

- probabilitatea întâmplării evenimentului constituie în mare
161
parte o informaţie privată a individului. Asigurătorul nu poate
cunoaşte gradul de risc plecând de la caracteristicile
observabile din afară ale riscului, pt fiecare individ.
O mutualizare a acestor riscuri de către societatea de asigurări
după procedeele obişnuite implică determinarea primei plătite
de fiecare asigurat pe baza pierderii medii pt a putea acoperi
pierderi de venituri individuale.
In realitate acestă rezolvare tipică pt riscurile obiective şi
exogene pune plobleme societăţii de asigurări, care asigură
riscuri cu informaţie privată.
Ex 2 societăţi de asigurări dintre care A oferă o asigurare
totală bazată pe o primă medie cealaltă B promovând o
asigurare parţială cu o primă unică ce corespunde unui risc
mult sub cel mediu şi la care, pe baza informaţiei private se
asigură cei cu riscuri mici.
In consecinţă indivizii care pe baza informaţiilor private ştiu
că au un grad înalt de risc ( din punct de vedere al frecvenţei
cu care se poate produce şi al gravităţii dimensiunii
pagubelor) se asigură la societatea A, preferând asigurarea
totală chiar în condiţiile unei prime de asigurare ridicate.
Astfel societatea A ajunge în situaţia în care asigură numai
riscuri mari, dar cu prime medii, ceea ce inerent va conduce la
faliment. Asiguraţii firmei A vor merge la B care va înregistra
şi ea pierderi practicând tarife mai mici decât cele pt risc
mediu.
Rezultă că deşi în principiu stabilirea valorii primei de
asigurare se face pe baza riscului mediu, contractele de
asigurare ce au la bază astfel de prime nu sunt viabile în
condiţiile de concurenţă ale pieţei. Astfel pt a se înlătura
consecinţele negative ale acestui fenomen, societaţile de
asigurări ar trebui să ofere fiecărui individ un contract
personalizat, specific, cu o primă corespunzătoare riscului său
individual.
Acest lucru nu este posibil datorită caracterului privat al
informaţiilor, privind riscul, în schimb asigurătorii pot lua
masuri pt a atenua consecinţele acestei lipse de informare
printre care şi aceea de a multiplica şi intensifica analizele de
risc, pt a realiza o distribuire a asiguraţilor în grupe omogene
din punct de vedere al riscului după criterii ca: vârstă, sex,
regiune geografică, grupă ocupaţională.
12.4 Riscuri obiective endogene a căror manifestare este

consecinţa unor variabile controlabile de către fiecare individ
şi cunoscute numai de el. Există multe situaţii în care
asiguraţii pot influenţa probabilitatea producerii unor riscuri
agravând riscul obiectiv mediu luat în considerare la stabilirea
grilei primelor de asigurare, situaţie în care apare noţiunea de
risc moral.
De exemplu, riscul de pierderi de venituri are o probabilitate
162
de producere medie aceaşi pt toţi, şi totodată a nivelului de
preocupare şi efort pt obţinerea de venituri. Aici asigurătorul
oferă contacte cu prime corespunzătoare unui efort optimal
cuantificat la un anumit nivel. Se presupune de asemeni că
asiguratul va depune toate eforturile pt a câştiga un anumit
venit pt a nu înregistra pierderi la veniturile asigurate a se
obţine. Fiecare individ înţelege foarte repede că va putea
încheia o asigurare totală la un tarif favorabil, dar să nu
depună efortul specificat profitând de faptul că el este
singurul observator al propriului efort.
Absenţa observabilităţii efortului de către societatea de
asigurări duce la un comportament characteristic riscului
moral, respective se constată scăderea preocupării
asiguratului pt prevenirea sau evitarea riscului tocmai pt că
beneficiază de confortul unui cotract de asigurare.
Din punct de vedere al asigurătorilor consecinţa este că la
riscul obiectiv se adaugă şi riscul moral, astfel societatea de
asigurări trebuind să reacţioneze prin masuri de atenuare a
efectelor negative pe care le are riscul moral asupra gestiunii
financiare.
12.5 Situaţia de incertitudine în care realitatea nu este

cunoscută, sau o anumită manifestare a riscului are un
character unic, astfel încât uneori nici măcar individual nu
este capabil să-şi imagineze probabilităţile viitoare.
Situaţiile de incertitudine sunt implicate în analiza
asigurabilităţii unor riscuri sau a riscului de dezvoltare.
In teorie şi în practică se face distincţie între diferitele riscuri
şi din alte puncte de vedere.
Astfel riscurile pot fi clasificate în 2 categorii:
-riscuri speculative
-riscuri pure (accidentale).
1. Riscurile speculative sunt riscurile a căror realizare
conduce fie la un câştig, fie la o pierdere, ceea ce în mod
natural exclude probabilitatea asigurării. De exemplu riscul
deţinerii unor acţiuni cotate la bursă este un risc
antreprenorial, în ceea ce priveşte riscul de a vinde producţia
fabricată, risc asumat de investitor datorită probabilităţii de a
obţine un câştig personal.
2. Riscurile pure sunt cele a căror producere poate determina
sau nu pierderi asiguratului dar nu şi câştiguri, şi care sunt
asigurabile în principiu. Acestea la rândul lor se impart:
- riscuri statice - sunt acelea ce pot determina la un anumit
moment pierderi totale sau parţiale ale patrimoniului
asiguratului
- riscuri dinamice- care se referă la schimbările intervenite în
timp în starea ec, associate cu schimbările apărute în legătură
cu nevoile şi aspiraţiile umane, care pot aduce pierderi sau
câştiguri nefiind asigurabile.
163
Riscurile pot fi:
-aleatorii
-morale
1. Riscul aleator are la bază hazardul, definit ca o cauză
imprevizibilă, care conduce la evenimente fortuite sau
inexplicabile. Probabilitatea pură a producerii acestuia şi
frecvenţa de risc aleatoare sunt determinate prin metode
statistice şi prin calculul probabilităţilor.
Astfel prin aceste calcule se reliefează tendinţele de creştere
sau descreştere ale frecvenţei producerii riscurilor şi ale
gravităţii consecinţelor lor.
Probabilitatea pură aferentă riscului aleator nu este suficientă
pt stabilirea unei prime care să garanteze echilibrul financiar
al societăţii de asigurări.
Nivelul primei tarifare încasate de la asiguraţi pleacă de la
prima pură dar este copletat de bonificaţii şi penalizări bazate
pe existenţa unor clase de risc.
Studiul riscului de tip aleator arată că nu numai hazardul este
răspunzător de producerea riscului, ci şi eroarea umană apare
foarte des ca o cauză de agravare a consecinţelor producerii
riscului aleator.
Circumstanţele producerii accidentelor arată că riscul a fost
agravat sau favorizat de contribuţia omului iar asigurătorul
trebuie să stabilească nivelul primelor ţinând cont şi de acest
fapt. Spre exemplu fenomenele mortalităţii şi ale morbilităţi
nu sunt rezultatul hazardului numai, ci şi a unor factori
conjugaţi:
-ereditate
-istoric incarcat al bolilor
-calitatea actului medical(sau pregatirea personalului medical)
-educaţia individului vis-a-vis de igienă.
Factorii individuali şi de grup influenţează puternic riscul de
boală, invaliditate şi deces. Frecvenţa producerii acestor
riscuri este influenţată şi de acţiunea perversă a faptelor ce
determină realizarea riscului cu scopul de a dăuna cuiva sau
de a obţine o indemnizaţie din beneficiile unui contract de
asigurare. De aici rezultă şi rolul probabilităţii pur obiective
în stabilirea primelor, dar care fiind attenuat de aceste actiuni
din planul real al desfasurarii raporturilor de asigurare, trebuie
combinat şi cu cel al riscului moral.
2. Riscul moral este riscul suplimentar creat de însuşi asigurat
prin care se slăbeşte preocuparea asiguratului pt prevenirea
riscului aleatoriu tocmai pt faptul că este asigurat. Acesta este
riscul care se adaugă riscului aleatoriu, determinând creşterea
sinistrialităţii datorită imprudenţei, criminalităţii sau fraudei
în asigurări.
Prezenţa riscului moral este o circumstanţă care măreşte
probabilitatea producerii unei pagube din cauza
164
comportamentului individului sau moralităţii solicitantului
unei asigurări (ex cazul unui individ cu un trecut încărcat de
accidente auto care solicită o asigurare auto).
Intre riscul moral manifestat ex-ante şi cel manifestat ex-post,
cel de-al doilea conduce la creşterea probabilităţii de
producere a daunei, din cauza atitudinii indiferente faţă de
risc a celui asigurat.
Existenţa riscului moral are efecte negative asupra activităţii
de asigurare, generând o anti selecţie a riscurilor, cu
consecinţe asupra echilibrului financiar şi profitabilităţii
societăţii de asigurări.
Asigurătorii nu pot elimina riscul moral, dar pot lua măsuri ce
pot diminua efectele sale. Societăţile de asigurări pot
determina asiguratul să aibă o atitudine preventivă fata de
risc, prin acordarea unei acoperiri partiale, şi nu totale, prin
intermediul franşizei (cota parte pe care o suportă asiguratul).
Asiguratul rămâne supus unei anumite incertitudini şi este
conştient că în cazul producerii evenimentului asigurat va
suporta şi el o parte din pagubă existând astfel motivaţia
împiedicării producerii riscului mai mult decât în cazul
contractului cu acoperire deplină.
O altă probabilitate de diminuare a riscului moral este vis-a-
vis de culegerea informaţiilor referitoare la comportamentul
asiguratului în domeniul riscului şi al prevenirii sale.
Informarea implică cheltuieli suplimentare şi rămâne
imperfectă, ceea ce constituie un argument în plus pt nevoia
încheierii contractelor de asigurare cu acoperire parţială.
Culegerea de informaţii poate fi şi ulterioară încheierii
contractului (ex post) fiind concretizată într-o anchetă
riguroasă întreprinsă în legătură cu împrejurările producerii
riscului.
-
"Managementul |riscului este o lume a contrastelor. Poate fi

nebulos sau precis. Poate fi definit în sens restrâns, greu de definit
sau poate li ascuns în limbajul propriu al asigurărilor"42 Astfel
defineşte managementul riscului un cunoscut specialist în domeniu,
Jim Bannister, definiţie prin care nu poate decât să ofere o imagine
asupra unui domeniu cuprinzător şi extrem de interesant, cu vastă
aplicabilitate în asigurări şi reasigurări.
Managementul rişcului reprezintă un răspuns logic la
vulnerabilitatea şi complexitatea lumii moderne de astăzi. El oferă
mijloacele necesare pentru înţelegerea şi punctul de pornire pentru
definirea conţinutului, direcţionării şi chiar administrării riscurilor.
Literatura de specialitate consacră spaţii ample teoriei
managementului [riscului, astfel încât există în prezent o literatură
relativ bogată în acest domeniu; ceea ce încă lipseşte este maniera
practică de transformare a acesteia într-o funcţie dinamică a
managementului care va creşte abilitatea companiei de â exploata
"avantajele" unor riscuri. Evoluţia conceptului şi a aplicării lui rezidă
şi în faptul că, spre deosebire de trecut, când funcţia de management al
riscului consta numai în prevenirea producerii evenimentelor cu un
165
impact negativ asupra activităţii firmei, în prezent, provocarea este
menită să creeze un climat cultur[al în care nesiguranţa să fie astfel
administrată încât oportunităţile să fie măsurate într-un mediu de piaţă
incert. Astfel, riscul de a fi lăsat în urmă de competiţie este poate cel
mai serios şi grav risc la care este supusă orice afacere. [
Managementul riscului constă în identificarea, cuantificarea şi
reacţia la expunerea la riscuri Jjure, Ia pierderi accidentale potenţiale. *
El mai poate fî definit şi ca procesul de elaborare şi adoptare a
deciziilor necesare pentru minimizarea efectelor adverse ale
pierderilor acciden*- tale într-o organizaţie. Exemple priviijid pierderi
accidentale administrate cu mai mult sau mai puţin sucjces sunt
pierderile materiale, decesele, rănirile şi răspunderea faţă [de terţi
apărute ca rezultat al incendiului de la MGM Grand Hotel, prăbuşirea
unui. hotel zgârie-nori - Hyatt Regency - în Kansas City (SUA),
prăbuşirile unor avioane după decolare sau aterizare în diverse zone
din lume etc. Unul dintree foarte des citate în literatura de specialitate
se referă la o asigurare de tip "liability and workers' compensation"
când după un număr mare de ani s-a constatat îmbolnăvirea
muncitorilor care au lucrat în construcţii. Boala numită azbestoză -
formă de cancer pulmonar - a fost cauzată de folosirea unor materiale
izolante pe bază de azbest la care au fost expuşi muncitorii în perioada
respectivă. Reclamaţia a fost înaintată de către firma de construcţii
firmei producătoare a acestor materiale care a trebuit să plătească
indemnizaţiile cuvenite. Ele au fost suportate de către asigurătorul
acesteia din urmă care a recuperat o parte din sume de la reasiguratorii
săi. Reclamaţiile au apărut după mai mult de douăzeci de ani de la
momentul construcţiei, atunci când boala s-a declanşat43. Şi în prezent
se mai plătesc sume rezultate din aceste contracte.
Este un domeniu relativ nou în asigurări, dar de mare interes şi mai ales
utilitate practică. Apărut în Statele Unite ale Americii, managementul riscului s-a
extins rapid în toată lumea. El constă în adoptarea tuturor măsurilor de prevenire a
pagubelor şi de limitare a acestora în vederea asigurării. Importanţa sa este foarte
mare atât pentru asigurat, cât şi pentru asigurător: asiguratul poate beneficia de
prime de asigurare reduse, iar asigurătorul îşi ia toate măsurile necesare pentru
limitarea pierderilor financiare care ar putea să apară.
Managementul riscului şi asigurările din zilele noastre sunt esenţiale pentru
înţelegerea schimbărilor fundamentale care se petrec în economia modernă şi pentru
dezvoltarea oportunităţilor economice strategice în întreaga lume.
Cele două etape importante ale implementării managementului riscului sunt
următoarele:Identificarea riscului - este o etapă foarte dificilă, dar de care depind
toate etapele ulterioare. Ea se face pe baza cunoaşterii situaţiei reale, a cercetărilor
statistice, experienţei, cunoştinţelor, inspecţiei de risc, interviurilor cu diferite
persoane reprezentative, a aprecierilor obiective şi subiective ale asigurătorului sau
experţilor desemnaţi de el.
- Cuantificarea riscului - este necesară pentru determinarea

impactului financiar al riscului, pentru a face recomandări
"inteligente". Trebuie înţeles că impactul financiar este un
termen relativ, deoarece organizaţiile puternice sub aspect
financiar pot absorbi mai uşor pierderile decât firmele mai mici.
Dimensionarea riscului se face prin determinarea probabilităţii
de producere a riscului, a impactului financiar asupra
166
asiguratului, a abilităţii de a prevedea volumul daunelor care vor
apărea în timpul perioadei de asigurare.
Elaborarea de recomandări - odată ce riscul a fost identificat
şi măsurat,
Activităţile specifice managementului riscului se referă la: identificarea factorilor de risc, activitate
care constă în a localiza factorii de risc în mediul în care firma acţionează şi a-i grupa în funcţie de
politica de protecţie la risc - factori din mediul fizic sau din mediul economic, factori sociali, factori
interni sau externi etc., precum şi la definirea riscurilor din punct de vedere al conexiunii dintre
probabilitatea de apariţie a acestora şi activităţile firmei.
Din acest punct de vedere pot fi două categorii de riscuri: aşa numitele«riscuri pure»
care apar indiferent de activităţile firmei şi «riscuri speculative» care pot să apară ca
o consecinţă a iniţierii de către firmă a unor activităţi cu grad ridicat şi previzibil de risc.
Un alt aspect specific managementului riscului are în vedere analiza şi măsurarea efectelor acestor
riscuri asupra indicatorilor de stare financiari şi nefinanciari ai firmei.
Administrarea riscurilor, care constă în diminuarea sau eliminarea efectelor negative ale riscului
înregistrat, utilizând în acest scop tehnici specifice de previzionare a riscului, de gestiune preventivă,
de conservare a efectelor sau de transfer asupra terţilor, este o altă
activitate specifică managementului riscului.
Totodată, integrarea în procesul de decizie, adică utilizarea în procesul decizional al firmei a
informaţiilor furnizate de procesele de identificare, analiză şi administrare a riscurilor, constituie un
factor caracteristic activităţilor ce au în vedere managementul riscului.
Obiectivul managementului riscului este menţinerea nivelului de risc între limitele
în care riscul este suportabil, iar costul acoperirii riscului care s-ar produce nu diminuează
rentabilitatea întreprinderii.
Riscul în afaceri este abordat în literatura de specialitate menţionată anterior prin două tipuri mari de
metode de asumare (evaluare) a acestuia, metode bazate pe aprecierea subiectivă a nivelului de risc de
către echipe de analişti cu solide cunoştinţe teoretice şi experienţă practică în domeniu. Aceste metode
constau în efectuarea analizei raportului dintre costul riscului şi profit în mai multe variante,
modificând în diferite direcţii elementele de calcul asociate riscului.
"Managementul |riscului este o lume a contrastelor. Poate fi nebulos sau precis. Poate fi
definit în sens restrâns, greu de definit sau poate li ascuns în limbajul propriu al asigurărilor" 42
Astfel defineşte managementul riscului un cunoscut specialist în domeniu, Jim Bannister, definiţie prin
care nu poate decât să ofere o imagine asupra unui domeniu cuprinzător şi extrem de interesant, cu vastă
aplicabilitate în asigurări şi reasigurări.
Managementul rişcului reprezintă un răspuns logic la vulnerabilitatea şi complexitatea lumii
moderne de astăzi. El oferă mijloacele necesare pentru înţelegerea şi punctul de pornire pentru definirea
conţinutului, direcţionării şi chiar administrării riscurilor. Literatura de specialitate consacră spaţii ample
teoriei managementului [riscului, astfel încât există în prezent o literatură relativ bogată în acest domeniu;
ceea ce încă lipseşte este maniera practică de transformare a acesteia într-o funcţie dinamică a
managementului care va creşte abilitatea companiei de â exploata "avantajele" unor riscuri. Evoluţia
conceptului şi a aplicării lui rezidă şi în faptul că, spre deosebire de trecut, când funcţia de management al
167
riscului consta numai în prevenirea producerii evenimentelor cu un impact negativ asupra activităţii firmei,
în prezent, provocarea este menită să creeze un climat cultur[al în care nesiguranţa să fie astfel
administrată încât oportunităţile să fie măsurate într-un mediu de piaţă incert. Astfel, riscul de a fi lăsat în
urmă de competiţie este poate cel mai serios şi grav risc la care este supusă orice afacere. [
Managementul riscului constă în identificarea, cuantificarea şi reacţia la expunerea la riscuri Jjure,
Ia pierderi accidentale potenţiale. *
El mai poate fî definit şi ca procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor necesare pentru
minimizarea efectelor adverse ale pierderilor acciden*- tale într-o organizaţie. Exemple priviijid pierderi
accidentale administrate cu mai mult sau mai puţin sucjces sunt pierderile materiale, decesele, rănirile şi
răspunderea faţă [de terţi apărute ca rezultat al incendiului de la MGM Grand Hotel, prăbuşirea unui. hotel
zgârie-nori - Hyatt Regency - în Kansas City (SUA), prăbuşirile unor avioane după decolare sau aterizare
în diverse zone din lume etc. Unul dintree foarte des citate în literatura de specialitate se referă la o
asigurare de tip "liability and workers' compensation" când după un număr mare de ani s-a constatat
îmbolnăvirea muncitorilor care au lucrat în construcţii. Boala numită azbestoză - formă de cancer
pulmonar - a fost cauzată de folosirea unor materiale izolante pe bază de azbest la care au fost expuşi
muncitorii în perioada respectivă. Reclamaţia a fost înaintată de către firma de construcţii firmei
producătoare a acestor materiale care a trebuit să plătească indemnizaţiile cuvenite. Ele au fost suportate de
către asigurătorul acesteia din urmă care a recuperat o parte din sume de la reasiguratorii săi. Reclamaţiile
au apărut după mai mult de douăzeci de ani de la momentul construcţiei, atunci când boala s-a declanşat43.
Este un domeniu relativ nou în asigurări, dar de mare interes şi mai ales utilitate practică. Apărut în Statele Unite
ale Americii, managementul riscului s-a extins rapid în toată lumea. El constă în adoptarea tuturor măsurilor de
prevenire a pagubelor şi de limitare a acestora în vederea asigurării. Importanţa sa este foarte mare atât pentru asigurat,
cât şi pentru asigurător: asiguratul poate beneficia de prime de asigurare reduse, iar asigurătorul îşi ia toate măsurile
necesare pentru limitarea pierderilor financiare care ar putea să apară.
Managementul riscului şi asigurările din zilele noastre sunt esenţiale pentru înţelegerea schimbărilor
fundamentale care se petrec în economia modernă şi pentru dezvoltarea oportunităţilor economice strategice în întreaga
lume.
Cele două etape importante ale implementării managementului riscului sunt următoarele:Identificarea riscului -
este o etapă foarte dificilă, dar de care depind toate etapele ulterioare. Ea se face pe baza cunoaşterii situaţiei reale, a
cercetărilor statistice, experienţei, cunoştinţelor, inspecţiei de risc, interviurilor cu diferite persoane reprezentative, a
aprecierilor obiective şi subiective ale asigurătorului sau experţilor desemnaţi de el. Cuantificarea riscului - este necesară
pentru determinarea impactului financiar al riscului, pentru a face recomandări "inteligente". Trebuie înţeles că impactul
financiar este un termen relativ, deoarece organizaţiile puternice sub aspect financiar pot absorbi mai uşor pierderile
decât firmele mai mici. Dimensionarea riscului se face prin determinarea probabilităţii de producere a riscului, a
impactului financiar asupra asiguratului, a abilităţii de a prevedea volumul daunelor care vor apărea în timpul perioadei
de asigurare.
Elaborarea de recomandări: odată ce riscul a fost identificat şi măsurat, se pot formula recomandări.

-risc;
-risc de lichiditate;
-risc de ţară;
-risc de solvabilitate;
-risc de afacere;
-gestionarea riscurilor;
-metode de evaluare a riscurilor.

1.Ce este riscul?
2.Care sunt aspectele pe care le vizează riscul afacerii?
3.Care sunt tipurile de riscuri la nivelul unei întreprinderi?
4. Ce reprezintă gestionarea riscurilor la nivelul intreprinderii?
168
5. În ce acţiuni constă minimizarea riscurilor la nivel de întreprindere?
1. Activităţile specifice managementului riscului se referă la:

a) identificarea factorilor de risc;
b) BVC;
c) Bilanţul contabil;
d) Activitatea firmei.
2. Identificarea factorilor de risc constă în:
a) a-i grupa în funcţie de politica de protecţie la risc
b) a localiza factorii de risc în mediul în care firma acţionează şi a-i grupa în
funcţie de politica de protecţie la risc;
c) alegerea riscurilor;
d) restrictionarea riscurilor.
3. În evaluarea riscului asiguratorul va proceda la evaluarea:
a) tuturor activităţilor:
b) parţial ;
c) segvential;
d) a,b şi c.
4. Din punct de vedere al conexiunii dintre probabilitatea de apariţie al
riscurilor şi activităţile firmei, distingem:
a)riscuri pure şi riscuri speculative;
b) riscuri speculative;
c) riscuri pure;
d) risc de ţară.
169
5. Obiectivul managementului riscului este:
a.) evitarea riscului;
b.) mentinerea riscului;
c.) numai anumite riscuri;
d.) riscul este suportabil.

Cluj Napoca
de Ştiinţă
170
Temă de control – Modulul III
Determinarea principalilor indicatori ai eficienţei economice (încasarea şi cheltuiala medie pe turist,

productivitatea muncii, rata profitului, indicele raportului de schimb, investiţia specifică, durata de
recuperare a investiţiei) (2 ore)

Cluj Napoca
de Ştiinţă
171
RĂSPUNSURI LA TEXTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
Unitatea de învăţare 1: 1c; 2d; 3c; 4b; 5c;

Unitatea de învăţare 2: 1a; 2a; 3a; 4a; 5b.
Unitatea de învăţare 3: 1a; 2a; 3c; 4a; 5c.
Unitatea de învăţare 4: 1a; 2c; 3b; 4c; 5b.
Unitatea de învăţare 5: 1b; 2b; 3b; 4b; 5b.
Unitatea de învăţare 6: 1a; 2b; 3b; 4b; 5a.
Unitatea de învăţare 7: 1b; 2a; 3c; 4c.
Unitatea de învăţare 8: 1b; 2b; 3b; 4b; 5b.
Unitatea de învăţare 9: 1b; 2a; 3b; 4b; 5a.
Unitatea de învăţare 10: 1b; 2c; 3a; 4b; 5b.
Unitatea de învăţare 11: 1a; 2a; 3c; 4a; 5a.
Unitatea de învăţare 12: 1a; 2b; 3a; 4a; 5d.
172
BIBLIOGRAFIE

2. Ciumaş, C.,Văidean, L.,V., (2011), „Protecţie şi asigurări sociale”, Ed. Casa
Cărţii de Ştiinţă
4. Ciumaş, C., (2009), „Reasigurarea şi tehnicile alternative de transfer al
riscului”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă
6. Ciurel V., Asigurări şi reasigurări. Abordări teoretice şi practice internaţionale.
Editura All Beck, 2000
8. Legea nr. 32/2000, „Privind societăţile de asigurare şi supravegherea
asigurărilor”
9. Petru, Prunea,(2003), Riscul în activitatea economică. Ipostaze. Factori.
Modalităţi de reducere, Editura Economică, Bucureşti, 2003
10. Iulian, Văcărel şi Florian, Bercea, (2007), “Asigurări şi reasigurări”,Ed.
Expert
11. Ion, Negoiţă, (2001), “Aplicaţii practice în asigurări şi reasigurări”, Ed. Etape,
Sibiu
12. Codul Comercial din 1886;
13. Regulamentul fondului de asigurare a tutunului, publicat în Monitorul
oficial nr.71 din 21 iunie 1903, modificat succesiv în anii 1907 şi 1922;
14. Regulamentul casei, pentru asigurarea imobilelor comunale rurale contra
incendiului, publicat în Monitorul oficial nr.72 din 28 iunie 1909;
15. Regulamentul casei contra incendiului pentru imobilele comunelor şi
judeţelor, publicat în Monitorul oficial nr.279 din 18 martie 1915;
16. Legea pentru constituirea şi funcţionarea întreprinderilor private de
asigurare şi reglementare a contractului de asigurare din 7 iulie 1930, cu
modificările din 9 aprilie 1931, 12 martie 1932 şi 10 aprilie 1936;
17. Legea din 4 aprilie 1936 pentru organizarea şi administrarea casei de
asigurări a Ministerului de Interne, publicată în Monitorul oficial nr. 80 din 4
iunie 1936;
18. Articolele 557 - 621 ale Codului comercial care modifică prevederile
articolului 49 - 96 afle legii asigurărilor (prorogat prin decretul lege din 31
decembrie 1940);
3. Decretul lege din 1 octombrie 1941 privind acoperirea riscului de război în
asigurările de viaţă;
4. Decretul lege din 29 martie 1941 privind interzicerea constituirii de noi
societăţi de asigurare în România
5. Legea nr. 136/1995 privind asigurarea şi reasigurarea din România
6. Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurări şi supravegherea
asigurărilor
7. Legea nr. 76/2003 privind modificările şi completarea legii 32/2000
8. Legea nr. 172/2004 pt. modificarea şi completarea legii 136/1995
173
9. Legea nr. 212/2004 privind asigurările private de sănătate
10. Legea 411/ 2004 privind fondurile de pensii administrate privat (pilonul II).
11. Legea 204/ 2006 privind pensiile facultative( pilonul III).
12. Norme, care reglementează şi stabilesc, diversele clase, de asigurări, aferente
categoriilor de asigurare se stabilesc prin norme.
174

Asigurari Si Reasigurari PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Asigurari Si Reasigurari PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ŢÎRLEA MARIANA RODICA

Unitatea de învăţare 9 125

Unitatea de învăţare 10 136

Unitatea de învăţare 11 146

Disciplina de ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI, este înscrisă în planul de învăţământ

1. Competenţe generale se vor concretiza în:

Cunoaşterea şi înţelegerea noţiunilor specifice disciplinei de asigurări şi reasigurări:

3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de

CADRUL CONCEPTUAL SPECIFIC DISCIPLINEI DE

Teme de control (TC)

Temă de control – Modulul I.

Temă de control – Modulul II.

Temă de control – Modulul III.

1. Ţîrlea Mariana Rodica, (2017), „ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI” - Manual

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

Obiectivele unităţii de învăţare:

- cunoaşterea tipurilor de asigurări, a elementelor specifice acestora;

Competenţele unităţii de învăţare:

- studenţii vor putea să definească termeni cum ar fi:

Pentru unitatea de învăţare „Cadrul conceptual specific

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Conceptul de asigurare în literatura de specialitate

Legea nr. 32/2000, Privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor

3 Downes J. şi Goodman J. E.Dictionary of Finance and Investment Terms

1.3.2. Conceptul de asigurare din perspectiva

4 Legea nr. 32/2000, Privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor

1.3.3. Conceptul de asigurare din perspectiva

Una dintre caracteristicile fondurilor de asigurare, din

Legea nr. 32/2000, Privind societăţile de asigurare si supravegherea asigurărilor

1.3.4. Conceptul de asigurare din perspectiva

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Concepte şi termeni de reţinut :

Întrebări de control şi teme de dezbatere:

1. Vă rugăm să prezentaţi conceptul de asigurare din perspectiva economică.

1. Asigurările au implicaţii financiare:

1. Ţîrlea Mariana Rodica, (2017), „ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI” - Manual

Asigurarea are la bază voinţa părţilor concretizată

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

Obiectivele unităţii de învăţare:

- cunoaşterea conceptului de asigurări din punct de vedere

Competenţele unităţii de învăţare:

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare: „Aspecte, concepte teoretice

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1 Principiile care stau la baza asigurărilor

2. Principiul maximei bunei credinţe

1. Principiul interesului asigurabil

2.3.3. Lege nr. 136/1995 din 29/12/1995 privind asigurarile

2.3.3. Evolutia cadrului legal care reglementează

3.3.4. Evolutia cadrului legal care reglementează

2.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Concepte şi termeni de reţinut :

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Vă rugăm să definiţi asigurările şi reasigurările.

1. Asigurarea, constă în:

1. Ţîrlea Mariana Rodica, (2017), „ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI” - Manual

PIAŢA ASIGURĂRILOR ÎN ROMÂNIA. CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

Obiectivele unităţii de învăţare: