Rezumat

CAPITOLUL 2- CREDITAREA BANCARĂ

În economia modernă, avem ca referință:
- creditul comercial;
- creditul bancar.
I. Organizarea operațiunilor de creditare bancară
Procesul de creditare bancară:
-relația cu clienții.
Începe prin elaborarea unei discuții cu caracter informativ. Scopul discuției este
de a contura răspunsurile câtorva întrebări adresate clientului, din partea băncii,
pentru inițierea, continuarea sau sistarea relației de creditare.
Un exemplu de întrebare pentru un client persoană juridică, poate fi:” De ce
mijloace financiare dispune firma?” sau „Care este scopul dezvoltării şi obiectul
de activitate?”.
În cazul în care clientul este persoană fizică, atunci trebuie avute în vedere
aspecte precum: starea materială, obiectul creditului sau comportamentul
anterior în relaţia cu băncile.
Sucursalele trebuie să raporteze zilnic Centralei băncii, „Situația creditelor”, pe
total sucursală, inclusiv pentru agențiile și punctele de lucru din subordine. De
asemenea, sucursalele judetene comunică periodic Direcției de sinteză,
trezorerie şi titluri din centralele băncilor „Situația creditelor angajate”. 1
Stabilirea performanţei economico-financiare a împrumutatului are la bază
un sistem de analiză şi clasificare a agenţilor economici în cinci categorii (A, B,
C, D, E), după cum urmează:
Categoria A- cuprinde împrumutații care desfășoară o activitate economico-
financiară rentabilă;
- posibilitatea rambursării la termen a ratelor scadente din credite și plata
dobânzilor bancare.
Categoria B- împrumutații care au o situație economico-financiară bună în
prezent, dar pentru perioada următoare nu sunt perspective în cea ce privește
menținerea performanțelor financiare;

1
Vasile, Cocriș, Dan, Chirleșan, „Principii și tehnici bancare. Economie bancară”, Ediția a XIII-a revăzută și
adăugită, Editura Universității „AL. I. Cuza” Iași, 2019, pag. 11.
Categoria C- împrumutații care au în prezent o situație economico-financiară
satisfăcătoare, dar are tendința de înrăutățire;
Categoria D- împrumutații care înregistrează o situație economico-financiară
caracterizată prin indicatori de producție, tehnologici etc., ce oscilează în
intevale scurte de timp între o activitate nesatisfăcătoare și o activitate
satisfăcătoare.
Categoria E- împrumutații care desfășoară o activitate nerentabilă, înregistrând
pierderi.2
Concluzii în urma analizei serviciului datoriei:
a) bun- când ratele de credite s-au rambursat la scadenţă, iar dobânzile
datorate au fost plătite la termenele stabilite;
b) slab- când una sau mai multe rate ori dobânzi datorate nu au fost
rambursate sau plătite la termen;
c) necorespunzător- când, fie ratele de credit, fie dobânzile datorate nu au
fost rambursate ori plătite pe o perioadă mai lungă de 30 de zile
calendaristice, indiferent de volumul lor. 3
Calitatea portofoliului de împrumuturi:
a) Credite cu risc minim- plasamente ce nu implică minusuri și riscuri care
ar putea influența ramburarea datoriei;
b) Credite în observație- plasamente acordate clienților cu o situație
economico-financiară bună, dar care la un moment dat întâmpină
dificultăți în rambursarea ratelor scadente;
c) Credite substandard- plasamente ce prezintă deficiețe în momentul
lichidării datoriei (banca preia parțial unele pierderi);
d) Credite incerte- împrumuturi în cazul cărora rambusarea sau lichidarea pe
baza garanțiilor este incertă;
e) Credite cu risc major- creditele ce nu pot fi rambursate băncii.
Programarea creditelor ce sunt acordate de fiecare bancă clienților se
realizează trimestrial, in funcție de masa monetară structurată pe componentele
sale principale. La nivelul fiecărei sucursale, surplusul de resurse se va prelua
prin redistribuire de către centralele băncii.

2
Vasile, Cocriș, Dan, Chirleșan, „Principii și tehnici bancare. Economie bancară”, Ediția a XIII-a revăzută și
adăugită, Editura Universității „AL. I. Cuza” Iași, 2019, pag. 12-13.

3
Vasile, Cocriș, Dan, Chirleșan, „Principii și tehnici bancare. Economie bancară”, Ediția a XIII-a revăzută și
adăugită, Editura Universității „AL. I. Cuza” Iași, 2019, pag. 13.
II. Analiza cererilor de credite solicitate de agenții economici
Cererile de credite cuprind:
- suma solicitată pentru activitatea curentă sau o investiție viitoare;
- date informative în legătură cu societatea;
- capacitățile de producție industriale;
- producția și destinația acesteia;
- sursa veniturilor, profitul și destinația cheltuielilor;
- destinația creditelor solicitate: acctivitate curentă sau investiții;
- garanții.
Etapele procesului de analiză propriu-zisă
1. Analiza formală- inventarierea tuturor documentelor care însoțesc cererea de
credite, verificarea conținutului și a corelațiilor dintre diferiți indicatori.
2. Analiza de fond- verificarea și interpretarea anumotor indicatori economici și
financiari pe baza datelor din cererea de credite și a situațiilor financiare din
dosarul de credite.

III. Garantarea creditelor

Determinarea posibilităţilor de rambursare se efectuează:
 în baza analizei indicatorilor economico-financiari ai activităţii de
exploatare;
 şi ai programelor de investiţii prezentate, pentru care se solicită
credite
Potrivit reglementărilor legale în vigoare, garanţiile ce pot fi acceptate de bancă
se împart în două mari categorii, respectiv garanţii reale şi garanţii personale.

A. Garanţiile reale - sunt acele garanţii care constau în afectarea specială a

unor bunuri individualizate pentru garantarea creditului şi sunt formate
din ipoteci şi gajuri.

a) Ipoteca - este o garanţie imobiliară care nu comportă deposedarea

celui ce o constituie de bunul adus în garanţie .
-Ipotecă convenţională- are la bază înţelegerea intervenită între
bancă şi constituitorul ipotecii, care poate fi debitorul sau un garant
persoană fizică sau juridică.
 - Obiectul ipotecii îl constituie numai bunurile imobile actuale, şi
nu cele viitoare, aflate în proprietatea constitutorilor şi în circuitul
civil.

Pentru a fi acceptate în garanţie, bunurile imobile propuse trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii:
 să fie în proprietatea constituitorului şi să se afle în circuitul civil (să facă
obiectul vânzării-cumpărării);
 să existe o piaţă sigură pentru bunurile ipotecate;
 bunurile să fie situate în zone de interes pentru o categorie largă de potenţiali
cumpărători;
 clădirile să permită amenajări şi adaptări pentru utilizări multiple;
 bunurile ipotecate să fie asigurate la o societate de asigurări pe toată durata
contractului de credit, iar drepturile cuvenite din despăgubiri să fie concesionate
băncii;
 bunurile ipotecate să nu fie afectate de sarcini;
 existenţa unui înscris (contract) autentificat de Notariatul de stat în raza
teritorială a căruia se află imobilul în cauză, în care se descrie imobilul ipotecat
şi valoarea creditului garantat;

b) Gajul - este un contract accesoriu contractului de credit, prin care

debitorul sau garantul, după caz, remite băncii un bun mobil pentru
garantarea creditului.

Gajul este de două feluri:

1) gajul cu deposedare - presupune deposedarea de bunul mobil al

constituitorului şi, depunerea acestuia la bancă

2) gajul fără deposedare - nu presupune deposedarea de bunurile mobile

aduse în garanţie, el fiind posibil de aplicat numai asupra produselor
solului prinse în rădăcini sau deja culese, precum şi asupra materiilor
prime industriale în stare de fabricaţie sau deja fabricate şi aflate în unităţi
sau depozite.

Pentru ca produsele menţionate să poată fi luate în garanţie, este necesar să se

îndeplinească următoarele condiţii:

 să existe o posibilitate reală în obţinerea produselor menţionate ;

 să existe o piaţă sigură pentru valorificarea respectivelor produse .
 B. Garanţii personale

Garanţia personală - este angajamentul asumat de o persoană fizică sau

juridică, după caz, prin care aceasta se obligă să execute obligaţia
debitorului (împrumutatului), în cazul neexecutării ei de către
împrumutat. Garanţia personală mai poartă şi denumirea de fidejusiune
sau cauţiune.
- prezintă importanţă întrucât alături de debitor este antrenată şi
răspunderea unei persoane cu întregul ei patrimoniu

Condiţiile de validitate ale acestei garanţii sunt următoarele:

 existenţa unui contract distinct, faţă de contractul de credit prin care o

persoană fizică sau juridică, după caz, îşi asumă răspunderea să garanteze
obligaţiile împrumutatului cu întregul său patrimoniu;
 garantul (fidejusorul) să fie o persoană cu deplină capacitate, respectiv
persoana fizică să aibă 18 ani împliniţi, iar persoana juridică să fie legal
constituită, să fie o persoană solvabilă, cu un patrimoniu îndestulător pentru
bancă în cazul trecerii la executare silită, garantul să domicilieze sau să aibă
sediul în raza teritorială a judeţului unde funcţionează unitatea băncii ce acordă
creditul.

C. Alte garanţii
a) Depozite în lei şi în valută. Disponibilităţile băneşti existente în
conturile împrumutaţilor sau ale altor persoane fizice şi juridice cu
cont la unităţile bancare pot deveni garanţii ale creditelor solicitate,
dacă acestea se constituie în depozite distincte, create în scopul
exclusiv al garantării creditelor.
b) Gajul general. Reprezintă în fapt cea mai generală garanţie, aceasta
fiind în acelaşi timp un gaj comun la dispoziţia tuturor creditorilor,
care au cu toţii o poziţie egală faţă de bunurile debitorului împotriva
căruia s-a pornit executarea silită.
IV. Acordarea creditelor bancare

În practica bancară se disting două momente importante în declanşarea

operaţiunii de creditare:

 angajamentul bǎncii de a pune la dispoziţia debitorului mijloacele bǎneşti

solicitate prin semnătură, operaţiune care se înregistrează în contabilitatea
băncii folosind conturi în afara bilanţului;
 punerea efectivǎ la dispoziţia clienţilor băncii a sumelor împrumutate,
operaţiuni care se înregistrează în contabilitatea băncii folosind conturi de
bilanţ.
Principalele caracteristici ale operaţiunilor de creditare sunt următoarele:
a) credit acordat sub forma unui credit global de exploatare sau credit
pentru finanţarea unor necesităţi specifice, cum sunt procurarea de
echipament, stocuri etc.
credit acordat sub forma unei autorizări sau a unui avans la termen fix, care se
poate materializa în:
efecte de comerţ si ordine de plată .

Scontul comercial reprezintă operaţiunea prin care, în schimbul unui efect de

comerţ (cambie, bilet la ordin), banca pune la dispoziţia posesorului creanţei
valoarea efectului, mai puţin agio (taxa de scont şi comisioanele aferente), fără
a aştepta scadenţa efectului respectiv.

Factoring-ul este operaţiunea prin care clientul, denumit „aderent”, transferă

proprietatea creanţelor (facturilor) sale comerciale băncii, denumită „factor”,
aceasta având obligaţia, conform contractului încheiat, de a asigura încasarea
creanţelor aderentului, asumându-şi riscul de neplată a acestora.

Evidenţa creditelor acordate agenţilor economici se ţine cu ajutorul conturilor

din grupa 20 – Credite acordate clientelei.

Finanţarea aderentului se face fie imediat, fie în momentul cumpărării

facturilor, sau ulterior, în momentul încasării efective a acestora.

Nivelul creditelor de trezorerie se determină pe baza planului de trezorerie

întocmit de fiecare agent economic care beneficiază de credite la începutul
trimestrului pe baza ultimului bilanţ contabil, a programului de activitate, a
prevederilor din bugetul de venituri şi cheltuieli, precum şi a altor documente
din care să rezulte evoluţia raportului între activele curente (stocuri şi cheltuieli)
şi pasivele curente (resurse proprii, atrase şi împrumutate).

Excedentul de trezorerie reprezintă volumul de credite care urmează a se

rambursa eşalonat în cursul perioadei următoare, iar deficitul de trezorerie
reprezintă volumul de credite noi de care poate beneficia agentul economic în
trimestrul în curs.

V. Controlul utilizării şi garanţiei creditelor

Controlul faptic constituie principala formă de control al utilizării şi garanţiei

creditelor, se execută trimestrial sau la perioade mai scurte, hotărâte de
comitetele de credite în funcţie de rezultatele financiare obţinute de agenţii
economici creditaţi.

Controlul faptic se exercită la sediul beneficiarilor de credite şi are ca principale

obiective următoarele:
 respectarea graficului de acordare şi rambursare a creditului;
 analiza realizării fluxului de lichiditǎţi nete comparativ cu cel estimat la
aprobarea creditelor;
 utilizarea creditelor potrivit destinaţiei pentru care au fost aprobate;
 modul de folosire a capacităţilor de producţie, a spaţiilor comerciale, modul de
realizare a programelor de producţie, depozitarea şi conservarea produselor
realizate;
 concordanţa datelor din documentele prezentate băncii cu cele din evidenţa
contabilă şi existenţa faptică a acestora;
 concordanţa datelor din documentele depuse la bancă pentru justificarea
creditelor eliberate în numerar şi cele din evidenţele băncii.

Analiza financiară se efectuează la sediul băncii pe baza documentelor

prezentate de agenţii economici beneficiari de credite şi constă în următoarele:
 analiza graficului de acordare şi rambursare a creditelor;
 analiza echilibrului financiar;
 determinarea bonităţii.

a) Analiza graficului de acordare şi rambursare a creditelor se face lunar şi

constă în compararea acordărilor şi rambursărilor efective de credite cu cele
prevăzute în graficele anexă la contractul de credite.

b) Analiza echilibrului financiar se efectuează lunar, până la sfârşitul lunii

următoare pentru luna expirată, şi se face prin verificarea garanţiei creditelor.
c) Determinarea bonităţii agenţilor economici se face, de regulă, trimestrial,
potrivit unei metodologii