ASPECTE CONCEPTUALE

LEGATE DE POLITICA
BUGETARĂ ŞI PRINCIPALELE
POLITICI ECONOMICE

Paul ZAI

Paul Zai
Doctorand, cadru didactic asociat
Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării
Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca
Tel: 0040-264-431361
E-mail: paulzai@apubb.ro

Abstract

This paper tries to address from a theoretical

perspective the most important economic policies
using Romanian and foreign literature. The study
critically discusses concepts such as: policy,
economic policy, financial policy, monetary policy, Transylvanian Review
budgetary policy and focus more on budgetary of Administrative Sciences,
policy. 20/2007, pp. 153-164

153
 Această lucrare va încerca să abordeze la nivel conceptual principalele politici
economice, utilizând literatura de specialitate românească şi străină. Se vor studia
următoarele concepte: politică, politică economică, politică financiară, politică
monetară, politică bugetară.
Evoluţia economiei naţionale din ultimii ani poate fi considerată favorabilă pentru
valorificarea întregului potenţial economico-financiar şi dezvoltarea durabilă a ţării.
O contribuţie importantă, la crearea acestor premise, revine politicilor economice,
care, prin intermediul politicilor bugetare are implicaţii directe asupra creşterii
economice, asigurând realizarea obiectivelor de stimulare a activităţilor economice,
de protecţie socială, creşterea nivelului de trai şi reducerea sărăciei.
Schimbările din ultimii zece ani s-au reflectat în perfecţionarea continuă a esenţei
şi rolului politicilor bugetare. La ajustarea sistemului la condiţiile economice şi sociale,
aflate în permanentă schimbare, a contribuit formarea unui nou cadru legislativ şi
normativ, care reglementează structura şi funcţionarea sistemului bugetar-fiscal.
În contextul integrării României, una dintre principalele preocupări ale acestui
demers trebuie să-l constituie şi adaptarea politicilor bugetare şi fiscale la noile cerinţe
ale UE. Procesul de integrare europeană aduce după sine atât beneficii cât şi costuri
deoarece acest proces presupune îndeplinirea unor condiţii care au repercusiuni
asupra întregii economii. Provocarea constă în a găsi acele politici economice (fiscale,
bugetare, monetare), compatibile cu procesul de integrare şi de a formula acele modele
de politici macroeconomie care sunt determinante pentru realizarea acestui proces.
Scopul acestei lucrări constă în sintetizarea implicaţiilor pe care politicile bugetare
ale Uniunii Europene le pot avea asupra economiei româneşti odată cu procesul de
integrare.
Cuvântul politică îşi găseşte originea în denumirea vechilor oraşe stat greceşti
„polis” (Held, D., 2003:20). Conceptul de „politică” vine de la de la cuvântul grecesc
„politeia” care se referea la administrarea cetăţii sau a societăţii. În zilele noastre
înţelesurile acestui concept au evoluat foarte mult. Dacă este utilizat în limba engleză
sub forma de „policy” desemnează un program de acţiune al unui grup sau al unui
partid, iar dacă apare ca şi „politics” se referă la toate deciziile luate de stat în diverse
domenii ale vieţii sociale (Clark, B,1998:3-6; şi Cohen, J., 1997:2). În limba engleză
„politics” (Junjan, V., 2000:3-5; Eyestone, R.,1972:1-8) semnifică politica în ansamblul
ei, activităţile variate din cadrul sferei politicului, de la organizarea cetăţenilor în
funcţie de orientarea ideologică şi căutarea activă a obţinerii prin mijloace legale şi
legitime a puterii politice în stat până la participarea mai largă la viaţa politică prin vot
sau manifestaţii de protest. Pe de altă parte „policy” (Weimer,D.,Vining A.,1999:3-6)
se referă la măsuri concrete luate de structurile guvernamentale în vederea oferirii de
soluţii la problemele cu care se confruntă societatea. Diferenţierea a fost preluată şi
în limba franceză (Yves M.,Thoenig J.C.,1989:4-6; Genereux J.,1997:5), prin distincţia
propusă tot mai des între „la politique” (cu sens de politică în ansamblu) şi „politiques
publiques” (cu sens de politici publice). În limba română termenul de „politică” este
unul general, mai puţin precis, şi care nu ajută foarte mult atunci când e vorba de
chestiuni concrete.

154
 În continuare vom aborda şi conceptul de politică economică, care se distinge prin
faptul că este principala componentă a politicii generale a statului. Preocupările de
elaborare a politicii economice sunt vechi şi ele au apărut odată cu apariţia statului.
Din momentul apariţiei structurilor sociale organizate s-a pus şi se pune problema
orientării vieţii economice în direcţia realizării unor scopuri decurgând din voinţa
colectivităţilor umane de a-şi asigura prosperitatea şi progresul în domeniul activităţii
materiale, spirituale, politice şi culturale.
Politica economică (vezi Ragan C., Lipsey R., 2005:2-24; Jackson M.,1996:3;
Angelescu C., Socol, C., 2005:55-60; Patroi C.,2005:45-47) are un rol deosebit de
important deoarece asigură realizarea tuturor celorlalte politici guvernamentale, în
domenii cum ar fi: învăţământul, siguranţa şi ordinea publică, apărarea naţională,
cercetarea ştiinţifică, protecţia socială, cultura etc.
Politica economică (Samuelson, N., 200:22; Şerbănescu, I., 2004:8-10) studiază
modul în care societatea foloseşte resurse limitate pentru a produce bunuri de valoare
şi a le distribui membrilor săi. Referindu-se la politica economică, Keynes (Samuelson,
N., 2001:22; Şerbănescu, I., 2004:8-10) considera că trebuie acordată o atenţie deosebită
rolului statului în economie. Punctul de vedere al acestuia referitor la intervenţia statului
în economie este că aceasta este în interesul întregii societăţi. Politicile macroeconomice
pot conduce la îmbunătăţirea funcţionării economiei de piaţă, însă modul cum acţionează
guvernului nu asigură, în mod automat, şi o funcţionare eficientă a acestora. Eisner
(1993:5) este cel care a vorbit pentru prima dată în literatura de specialitate de conceptul
de regim al politicii economice. Un anumit regim poate impune reguli asupra economiei,
în condiţiile în care între economie şi sistem politic este un conflict permanent. Un
regim este alcătuit din mai multe politici, care sunt “ţintite” asupra economiei (Cohen,
J., 1997:14; Rodrik, D., 1998:997–1032). Ideea de bază a teoriei politicii economice
mercantiliste era prezenţa şi intervenţia activă a statului în economie, atât ca agent
economic de sine stătător, cât şi ca sprijin fundamental al agenţilor economici privaţi
(fie pe plan intern, dar mai ales pe plan extern), printr-o minuţioasă şi severă politică
protecţionistă în favoarea întreprinzătorilor naţionali. Politica economică este formulată
sub formă de obiective şi de mijloace de realizare a obiectivelor denumite instrumente
şi este cuprinsă în programele de guvernare. Lista cu obiectivele de politică economică
ale economistului diferă de lista politicianului (Kirschen E., Morissens L., 1989).
Ca şi o concluzie la cele menţionate mai sus, putem afirma că politica economică
desemnează totalitatea principiilor şi normelor care călăuzesc viaţa economică a unui
stat, atât pe plan intern, cât şi în relaţiile internaţionale, precum şi mijloacele folosite
pentru realizarea obiectivelor propuse sau pentru a modifica cursul vieţii economice.
Politica economică trebuie să îmbine rezolvarea obiectivelor macroeconomice
strategice la nivelul întregii economii, cu interesele individuale, particulare ale
agenţilor economici privaţi. Aceasta are un caracter obiectiv, dinamic, naţional.
Politica economică este manifestarea unor interese de putere şi urmăreşte organizarea
vieţii economice pe principiul maximizării eficienţei.
Politica finanaciară. Politicile financiare reprezintă principala componentă a
politicilor economice. Prin politica financiară (Stancu I., 1996: 37) se acţionează în
direcţia stabilită de către politica economică a guvernului. Politica financiară trebuie să

155
contribuie la creşterea economică a unei ţări sau alta, în vederea satisfacerii trebuinţelor
societăţii. Aceasta diferă de la o ţară la alta în funcţie de specificul acesteia.
“Politica financiară, ca domeniu specific al politicii economice, reprezintă o anumită
concepţie şi acţiunea nemijlocită privind organizarea, conducerea şi desfăşurarea
activităţii financiare”. Înfăptuirea politicilor financiare, folosind o strategie şi o
tactică, presupune utilizarea unui cadru juridic, a unor principii şi modele relevante.
Politica financiară reprezintă activitatea pe care statul, prin totalitatea normelor,
metodelor şi structurilor organizaţionale create asigură constituirea, repartizarea şi
utilizarea fondurilor care îi sunt necesare pentru a-şi îndeplini obiectivele, funcţiile
şi sarcinile sale. Politica financiară trebuie să contribuie la stimularea economisirii şi
investiţiilor (Văcărel I., Bistriceanu G., Anghelache G., Bodnar M., Bercea F., Mosteanu
T., Georgescu F., 2000:120). Această politică este o componentă a politicii economice
naţionale. Politica financiară, include de asemenea, “reglementările şi instituţiile
prin intermediul cărora se derulează resursele financiare publice”. Raţionalitatea
oricărei politici financiare nu poate fi apreciată decât în funcţie de atingerea scopului
pentru care ea a fost creată. Politica financiară influenţează nemijlocit sfera repartiţiei,
contribuie la creşterea potenţialului economic al statului, la satisfacerea nevoilor
sociale (Anghelache G., Belean P., 2003:32).
Politica financiară reprezintă ansamblul principiilor, al normelor formulate pe baza
acestora precum şi a procedeelor folosite cu ocazia constituirii şi utilizării fondurilor
publice.
Aceasta trebuie să aibă: un obiectiv; un sistem restricţional în care se acţionează
pentru atingerea acestui obiectiv şi metode corespunzătoare de realizare.
Politica financiară are propriile ei obiective şi prin mijloacele ei specifice ea
trebuie să influenţeze politica economică. Obiectivul oricărei politici financiare
vizează constituirea şi utilizarea fondurilor publice de aşa manieră încât să se asigure
îndeplinirea corespunzătoare a funcţiilor statului. Această politică presupune în acelaşi
timp decizii strategice şi tactice şi chiar decizii operaţionale. Astfel, merită amintită
opinia lui Cornel Iuga care spunea că “în cadrul politicii financiare se cer îmbinate
armonios orientările şi măsurile cu caracter strategic - cele ce definesc coordonatele
activităţii financiare, cu cele de ordin tactic - cu actele şi măsurile financiare curente”
(Iuga, C., 1987:92-93). O condiţie esenţială ca obiectivele financiare să fie realizate,
este ca aceste obiective să fie integrate într-o politică financiară coerentă.
Sistemul restricţional în constituirea şi utilizarea fondurilor e reprezentat, pe de
o parte, de capacitatea economiei de a oferi venituri statului, iar pe de altă parte, de
nivelul nevoilor reale.
Politica financiară, ca regulă generală, se elaborează de către guvern şi se aprobă
de către puterea supremă în stat. Desigur, orice politică financiară are şi o dimensiune
subiectivă şi se poate modifica oricând se sesizează neconcordanţe cu dinamica vieţii
social-economice. Politica financiară (Inceu, A., 2005:45) este “un ansamblu de metode,
tehnici şi principii ce privesc operaţiile, raporturile, instituţiile şi reglementările
specifice domeniului financiar”.
Se acceptă ideea că toate organele şi instituţiile specializate în realizarea politicilor
financiare formează aparatul financiar (Tulai C., 2007:48). Realizarea politicilor

156
financiare este transpusă în fapt de aparatul financiar. Însă după părerea noastră
aparatul financiar nu poate fi inclus în politica financiară. Politica financiară “operează
cu obiective şi strategii financiare, schimbă raporturile diferitelor surse de venituri
sau destinaţia cheltuielilor şi dă posibilitatea persoanelor juridice şi fizice să-şi
asigure resurse proprii pentru dezvoltarea activităţilor” (Popescu Nicolae, 2002:32-
33). Principalele domenii de manifestare ale politicii financiare pe lângă domeniile
veniturilor şi cheltuielilor publice sunt şi domeniile creditului bancar şi asigurărilor
de bunuri, persoane şi răspundere civilă.
Politica financiară nu este un scop în sine. Această politică împreună cu alte
tipuri de politici economice, sociale, monetare trebuie să contribuie la realizarea unor
obiective de interes naţional, cu implicaţii benefice pe plan naţional şi internaţional.
Este evident faptul că politica financiară se întrepătrunde cu politica monetară. În
concluzie putem afirma că politica financiară diferă şi de la o ţară la alta în funcţie
de potenţialul economic, resurse, dezvoltare economică. Politica financiară în sens
restrâns, limitată la finanţele publice se interferează cu politica monetară.
Politica monetară (Axellroad D., 1995:145-185; Cohen, J., 1997:214-221; Barro
R.&Gordon B.,1983:101–121) reprezintă una dintre cele mai des utilizate componente
ale politicilor macroeconomice. Ea poate fi definită ca un ansamblu de măsuri şi metode
prin care autorităţile publice abilitate caută să influenţeze condiţiile macroeconomice
prin creşterea sau reducerea ofertei de bani. “Considerată alături de politica financiară
un instrument de intervenţie indirectă asupra proceselor economice, politica monetară
se referă la modul cum Banca Centrală acţionează pentru asigurarea echilibrului
dintre cerere şi ofertă pe piaţa monetară, prin manevrarea ofertei de monedă şi a ratei
dobânzii” (Văcărel I., etc. 2006:637; Hayo B., 1998:241–263). Politicile monetare sunt
completate de politica de credit. Politicile monetare şi de credit (Bahl R. 1984:17-21)
folosesc ca instrumente rata dobânzii, condiţiile de creditare, şi masa monetară în
circulaţie.
Politica monetară este principala componentă a politicii financiare. Prin politica
monetară (Axellroad D.,1995:519–541), statul încearcă “să promoveze creşterea
economică, controlul inflaţiei şi reducerea ratei dobânzii. Astfel în perioadele de
recesiune economică, statul reduce nivelul impozitelor, îl creşte pe cel al cheltuielilor
pentru a contracta cât mai multe împrumuturi, iar prin intermediul Băncii Centrale
reduce rata dobânzii. Scopul acestui demers este să stimuleze cererea pentru bunuri
şi servicii de către indivizi şi firme astfel ca economia să-şi revină. În perioadele de
boom economic, apare riscul apariţiei inflaţiei, astfel că statul va reduce cheltuielile,
va creşte fiscalitatea şi rata dobânzii.
Găsirea resurselor de finanţare a bunurilor şi serviciilor publice este una din cele
mai provocatoare funcţii ale statului. Acest lucru se poate face şi prin intermediul
datoriei publice sau prin emisiunea de monedă. Prin intermediul datoriei publice,
costurile pentru obţinerea bunurilor şi serviciilor necesare funcţionării statului sunt
plasate în viitor (Thompson, E., 1967:1196-1210). Crearea de bani, emisiunea de
monedă la un nivel aproximativ egal cu rata creşterii economiei este necesară pentru
menţinerea stabilităţii preţurilor. Unul dintre scopurile emisiunii de monedă este de a
finanţa deficitul bugetar. Trebuie totuşi menţionat faptul că emisiunea de monedă nu

157
este singura sau cea mai bună metodă de finanţare a deficitului bugetar, acest lucru
poate fi făcut şi cu ajutorul datoriei publice (Simons, H.,1944:61-356).
Atât din punct de vedere strategic, cât şi în ceea ce priveşte conduita sa, politica
monetară în România urmăreşte asigurarea continuităţii şi sustenabilităţii pe termen
mediu a decelerării inflaţiei. În acelaşi timp, Banca Centrală continuă să fie preocupată
de minimizarea atât a costurilor economice – exprimate în termenii creşterii economice
şi ai intermedierii şi stabilităţii financiare – cât şi a costurilor financiare, potenţial
generate de orientarea anti-inflaţie a politicii monetare.
La relaxarea politicii ratei dobânzii a contribuit şi coborârea ratelor reprezentative
de dobândă ale băncii centrale, realizată însă mai lent decât scăderea randamentelor
medii efective ale plasamentelor băncilor la BNR, autoritatea monetară mizând în
continuare pe efectul de semnal al acestora. Rata dobânzii şi cursul de schimb vor
continua să constituie principalii indicatori care vor caracteriza conducerea politicii
monetare, iar fundamentarea deciziilor de politică va continua să utilizeze informaţiile
oferite de toţi indicatorii relevanţi, inclusiv de proiecţiile pe termen scurt şi mediu
elaborate de Banca Centrală.
Politica Bugetară. Pe lângă politica monetară o altă politică deosebit de importantă
pe care o vom trata în detaliu este politica bugetară. Dacă noţiunii de politică îi
alăturăm cuvântul bugetară apare conceptul de politică bugetară. După cum se ştie
politica bugetară reprezintă opţiunile bugetare ale unui centru de decizie publică
(autoritate guvernamentală sau centrală, autoritate locală, autoritate subnaţională)
care vizează finalităţile economice şi sociale. Vom aminti în continuare diferite păreri
din literatura de specialitate românească şi străină, legate de definirea politicilor
bugetare.
Astfel, Iulian Vacărel (2000:558) consideră că politicile bugetare sunt influenţate
de modul în care se “exprimă relaţiile economice în formă bănească care se formează
în procesul de repartiţie a produsului intern brut, în conformitate cu obiectivele de
politică economică, socială şi financiară”.
Merită amintită opinia profesorului Constantin Tulai, care a subliniat „rolul
însemnat pe care politicile şi pârghiile bugetare îl joacă în economia modernă”.
Formele de mobilizare şi alocare a veniturilor nu rămân indiferente faţă de mersul
economiei, ci sunt folosite ca pârghii de orientare şi influenţare (Tulai C., 2007:68).
Pe de altă parte politicile bugetare (Moşteanu T. şi coautorii, 2002:58) reprezintă
instrumente la dispoziţia statului în vederea implementării diferitelor obiective ale
statului.
O altă opinie interesantă a profesorului Ioan Talpoş priveşte politica bugetară
ca şi o politică de bază prin care se realizează rolul de previzionare şi autorizare a
bugetului, ca principala politică cu caracter operativ şi obligatoriu a statului (Talpoş
I, 1995:79).
Alţi autori consideră că politica bugetară desemnează concepţia şi acţiunile statului
privind veniturile şi cheltuielile publice, mijloacele de mobilizare a încasărilor, tipurile
şi dimensiunile cheltuielilor prin care se poate interveni direct în caz de instabilitate,
sau pentru relansare economică (Dobrotă N., 1999:354; Boadway R. W.& David E.,
Wildasin, 1984; Buchanan, J.,1967).

158
 Este evident, după cum preciza Paul Leroy Braulieu (1877) că primul pas în
întocmirea unei politici bugetare este întocmirea unei liste „de prevedere a veniturilor
de realizat, a cheltuielilor de efectuat”. La rândul său, Gaston Jeze (1910) sublinia că a
întocmi politica bugetară înseamnă în primul rând “a enumera, a evalua şi a compara
periodic, cu anticipaţie şi pentru o perioadă de timp viitoare, cheltuielile de efectuat
şi veniturile de încasat” (Condor I.,1994:241 apud Gaston Jeze).
Merită amintită de asemenea şi părerea lui R. Muzelec (1993), care susţinea că politica
bugetară „este un act intervenţionist prin acţiunea veniturilor asupra structurii economice
şi productiv prin cea mai mare parte a cheltuielilor.” (Muzellec, R., 1993:45-46).
După părerea unor specialişti (Wildavsky A., 2001; Rubin, Irene S.,1997) politicile
bugetare reprezintă intenţii şi sunt orientate spre viitor şi abia după încheierea anului
fiscal vedem dacă acele intenţii (politici bugetare) au fost puse în practică.
După cum arată şi unii autori (Jack Rabin, 1992:10-11; Schick A., 1990:9-10)
politica bugetară este un reper important al reflectării gradului în care statul se implică
în economie şi în viaţa socială, al capacităţii economiei naţionale de a contribui la
constituirea resurselor financiare necesare statului, precum şi, al modului în care
acesta înţelege să le gestioneze. Părerea noastră este că politica bugetară trebuie
înţeleasă de asemenea ca un instrument contabil şi financiar, un act juridic şi unul
politic, deoarece este, în mod esenţial, un act de autorizare (Parlament), precum şi o
transpunere financiară a viziunii politice a executivului.
Politicile bugetare (Aronson R., Schwartz E., 1996:125-167; Stillman R., 1994:348-
366; Axellroad D., 1995:28) fac parte din politicile economice, scopul lor general fiind
asemănător cu al celorlalte politici statale (sociale, educaţionale, de sănătate etc.) de
a duce la dezvoltarea societăţii şi a oferi un cadru propice dezvoltării economico-
sociale atât la nivel individual, cât şi la nivel statal, comunitar.
Ca şi concluzie vom aminti semnificaţia cuvântului politică în sens bugetar care
presupune următoarele abordări:
• un înţeles reformist prin care se presupune că cele două cuvinte, politică şi
buget sunt antitetice, politica fiind privită ca un intrus cu efecte negative asupra
procesului de luare a deciziilor bugetare;
• concepţia incrementalistă vede politica bugetară ca un proces de negociere între
grupuri de interese. Este considerat a fi o negociere deschisă la care fiecare grup
de interese are acces şi în care nu există conflicte deoarece fiecare are ceva de
câştigat şi nu există un unic câştigător sau un singur perdant;
• cea de-a treia abordare a politicii bugetare consideră grupurile de interese actorii
implicaţi în procesul bugetar, proces dominat de negocieri mai dure, în care doar
grupurile puternice de interese care au acces la negocieri pot influenţa politicile
în sensul dorit. În acest caz există în urma negocierilor mari câştigători (poate
chiar unul singur) şi mari perdanţi:
• procesul bugetar se poate afla la baza politicii bugetare, fiind subiect de negociere.
Cei care au anumite obiective încearcă să le atingă prin modificări asupra
procesului bugetar pentru atingerea obiectivelor lor. Gradul în care grupurile de
interes şi publicul au acces la formularea politicilor bugetare, gradul în care este
respectat procesul transparenţei decizionale privind deciziile bugetare reprezintă

159
 instrumente prin care bugetele pot fi influenţate într-o anumită direcţie pentru
atingerea obiectivelor.
• altă abordare conceptuală în ceea ce priveşte politica bugetară este cea în care
aceasta reprezintă un subiect de dezbateri asupra rolului bugetului. Astfel acesta
poate reflecta o alegere publică asupra rolului său de a susţine anumite politici
economice.
Politica bugetară este dependentă şi de comportamentul instituţiilor politice şi
administrative. În acest context, trebuie remarcat faptul că politica bugetară poate fi
privită şi ca un proces care arată unde, când şi de către cine sunt alocate resursele
cât mai eficient.
Politica bugetară se circumscrie ca sferă de cuprindere politicii financiare, care
la rândul ei se încadrează în sfera politicii economice. Ca şi componente ale politicii
bugetare amintim politica bugetară a veniturilor, politica bugetară a cheltuielilor şi
politica bugetară a echilibrului.
Politica bugetară priveşte totalitatea veniturilor şi cheltuielilor incluse în bugetul de
stat, cele locale şi cele ale asigurării şi protecţiei sociale de stat, inclusiv excedentele,
deficitele şi modul lor de echilibrare (Popescu N.,2002:32).
Comisia Europeană propune menţinerea elementelor de bază ale sistemului de
resurse proprii, iar în anul 2011 se va prezenta o propunere care ar urma să fie luată
în considerare la stabilirea perspectivelor financiare 2014-2021. În negocerile privind
cheltuielile, Comisia Europeană trebuie să aibă în vedere încorporarea de noi state
şi noile provocări politice, economice şi sociale ale Uniunii Europene. Noul buget
reflectă importanţa politicilor structurale şi de coeziune şi priorităţile în ceea ce
priveşte cercetarea, dezvoltarea, inovaţia (Bărbulescu G., 2005: 202-213).
După părerea noastră politica bugetară se realizează printr-o multitudine de operaţii
şi fluxuri financiare specifice şi prin cea mai importantă lege dezbătută anual de către
forul legislativ. Pe de altă parte aceasta este o sinteză a diferitelor opţiuni economico
sociale şi politice; ca mijloc de manifestare al constrângerii financiare bugetare şi
instrument de negociere cu diversele organisme financiare.
Ca şi elemente esenţiale ale politicii bugetare trebuie să menţionăm faptul că aceasta
reprezintă o activitate exclusivă a statului, atinge problemele cele mai importante ale
colectivităţilor locale, constă în ideile şi programele unor partide, este o modalitate
prin care un grup de indivizi iau decizii care au efecte asupra societăţii, realizează o
transpunere în practică a veniturilor şi cheltuielilor bugetare şi poate fi identificată
cu ajustările aduse cheltuielilor publice şi veniturilor fiscale în vederea influenţării
creşterii economice şi a inflaţiei.
În concluzie, după studierea principalelor definiţii apărute în literatura de
specialitate, putem afirma faptul că politica bugetară ca şi componentă principală
a politicii financiare, este politica prin care se realizează relaţiile economice în formă
bănească ce iau naştere în procesul de repartiţie a produsului intern brut în legătură
cu înfăptuirea funcţiilor şi sarcinilor statului. Prin intermediul politicii bugetare
un segment important din produsul intern brut este inclus în planificarea la nivel
macroeconomic. Influenţa politicilor bugetare apare atât în plan economic, cât şi
financiar. În plan economic, trebuie amintit rolul politicii bugetare în realizarea

160
politicilor economice şi sociale, iar în plan financiar mobilizarea şi dirijarea resurselor
financiare necesare îndeplinirii funcţiilor şi rolului statului.
Implementarea politicilor bugetare presupune în primul rând stabilirea unui cadru
juridic adecvat. Cadrul juridic general al politicilor bugetare este stabilit prin legile
elaborate (în cazul României ne referim la Legea Bugetului de Stat (nr. 486/2006),
Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat, Legea 500/2002 privind finanţele publice
cu modificările şi completările ulterioare, Legea 273/2006 privind finanţele publice
locale) care trebuie din acest punct de vedere să îndeplinească criteriile de calitate
şi anume fundamentarea şi claritatea. În acest sens legislaţia bugetară din România
trebuie să stabilească resursele şi cheltuielile, să autorizeze folosirea veniturilor pentru
obiectivele prevăzute.
Politica bugetară a unui stat se reflectă în primul rând prin “bugetul de stat care
reprezintă mijlocul prin care se formează veniturile publice şi se efectuează cheltuielile
publice” (Magone J.,2003:8).
Ca şi instrumente ale politicii bugetare amintim (Stephen G., Bache I., 2001: 305-
407): deficitul şi echilibrul bugetar, investiţiile publice, subvenţii şi transferuri, salarii,
impozitul direct sau indirect, accizele, taxe, însă principalul instrument al politicii
bugetare este bugetul. Bugetul de stat reprezintă planul anual al cheltuielilor de stat
şi al surselor de acoperire a lor. Proiectul de buget se dezbate anual şi se aprobă de
organul legislativ (de parlamentul ţării, respectiv de organele locale al puterii).
Bugetul de stat reprezintă principalul instrument financiar care cuprinde veniturile
mobilizate la dispoziţia statului şi repartizarea acestora pe categorii de cheltuieli. El
se prezintă sub forma unei balanţe economice, a unui document de sinteză, elaborat
şi administrat de către guvern şi autorizat prin vot de către Parlament.
Ţinând cont de organizarea administrativ teritorială a unei ţări, bugetul de stat se
prezintă ca un sistem de bugete ce cuprinde: bugetele centrale, regionale, provinciale,
locale. Între acestea există raporturi deosebit de complexe legate de realizarea
veniturilor bugetare, a surselor lor, de finanţarea bugetelor locale de către guvernul
central pe calea redistribuirii la nivelul ţării. Bugetul de stat este structurat pe două
mari categorii: venituri şi cheltuieli (Wallace H.,Wallace W.,2000:217). Bugetul de stat
este o previziune deoarece conţinutul său este reprezentat prin ceea ce se anticipează
în perioada respectivă, atât la venituri cât şi la cheltuieli.
Unul din instrumentele politicilor bugetare sunt cheltuielile publice. Cheltuielile
publice sunt utilizate pentru finanţarea diverselor activităţi în vederea dezvoltării
unor ramuri de activitate, acordarea de subvenţii, prestarea unor servicii sociale,
achiziţionarea de diverse bunuri şi servicii necesare instituţiilor publice. Felul cum
sunt dimensionate şi structurate cheltuielile publice nu reprezintă doar operaţiunea
prin care se stabileşte necesarul de resurse şi posibilităţile de acoperire a acestora, ci
reprezintă un element de maximă importanţă al oricărei politici economice. Construcţia
bugetară este dependentă de priorităţile economice la nivel micro şi macroeconomic,
de concepţia şi teoria economică pe care autoritatea publică o transpune în practică. Nu
este de neglijat eficienţa şi eficacitatea cheltuielilor publice în vederea dimensionării
optime a cheltuielilor, în vederea realizării unei strategii bugetare cât mai aproape
de realitate.

161
 Politicile bugetare contribuie la asigurarea premiselor privind creşterea economică,
diminuarea inflaţiei şi a altor factori de dezechilibru şi prin intermediul politicilor
bugetare care vor avea implicaţii directe asupra creşterii economice, asigurând
realizarea obiectivelor de stimulare a activităţilor economice, de protecţie socială,
creşterea nivelului de trai şi reducerea sărăciei.
Realitatea economică a României din ultimii zece ani a dus la necesitatea
perfecţionării continue a conţinutului şi rolului politicilor bugetare.
Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană una dintre principalele
preocupări din punct de vedere economic trebuie să o constituie şi adaptarea politicilor
bugetare şi fiscale la noile cerinţe ale Uniunii Europene. Integrarea europeană aduce
după sine atât beneficii cât şi costuri deoarece presupune îndeplinirea unor condiţii
care au repercusiuni asupra întregii economii. Provocarea constă în a găsi acele
politici economice, compatibile cu cele comunitare şi de a formula acele modele
de politici macroeconomie care sunt determinante pentru realizarea acestui proces.
Una dintre principalele noutăţi pe care le aduce integrarea în Uniunea Europeană
constă în plata contribuţiei la bugetul Uniunii Europene pe care economia românească
este obligată să o plătească în condiţiile menţinerii deficitului bugetar în limitele
acordului comunitar, sub 3%. România a intrat alături de celelalte ţări nou venite
într-un program de sprijin financiar pentru dezvoltare economică, dar pe de altă parte
va trebui să-şi asume responsabilităţile ce-i revin de a contribui la bugetul Uniunii cu
o anumită sumă stabilită prin negocieri. Este important de analizat care este nivelul
sustenabil al acestor contribuţii şi implicaţiile lor asupra economiei ţării noastre, dar
mai ales asupra celor care vor fi direct afectaţi, contribuabilii, atât persoane fizice
cât şi juridice. O altă preocupare (Bărbulescu G., 2005:90; Baldwin R., Wyplosz C.,
2004:381-398) ar trebui să o constituie analizarea nivelului general al taxelor (de care
depinde mărimea veniturilor la bugetul de stat) dar şi al cheltuielilor bugetare (deci
şi deficitul bugetar).
Pentru realizarea acestor demersuri este necesară o analiză aprofundată a politicilor
bugetare şi fiscale consacrate deja în Uniunea Europeană şi a efectelor lor asupra ţărilor
membre. De asemenea pornind de la această analiză vom putea determina eventualele
efecte pozitive sau negative asupra sistemului bugetar din România şi asupra economiei
româneşti în general pe care aceste politici le presupun odată cu integrarea. Pe de altă
parte, ţara noastră trebuie să îşi regândească politicile bugetare locale.
În ceea ce priveşte administraţia centrală, politicile bugetare trebuie să asigure pe
viitor o mai bună redistribuire a veniturilor, o gestionare mai eficientă a cheltuielilor
(Byung-il K.2004:121-145), precum politici de susţinere a colectivităţilor locale pentru
găsirea unor surse alternative de finanţare, de dezvoltare a capacităţii acestora de
a atrage fonduri. Astfel, politica subvenţionistă a bugetelor centrale trebuie să fie
înlocuită cu o politică de consultanţă şi susţinere pentru o dezvoltare sustenabilă a
comunităţilor locale.
Implicaţiile integrării europene asupra bugetului de stat, orientările Uniunii
Europene obligă România să îşi regândească politicile bugetare locale.
Acest demers este însă destul de lent cu toate că s-au făcut ceva paşi în acest sens
(Legea finanţelor publice locale nr. 273/2006). Acest lucru va duce la o mai bună

162
alocare a resurselor şi la dezvoltarea capacităţii administraţiilor locale de a găsi şi
alte surse de finanţare.
În concluzie putem afirma faptul că politica bugetară este politica prin care se
realizează relaţiile economice în formă bănească ce iau naştere în procesul de repartiţie
a produsului intern brut în legătură cu înfăptuirea funcţiilor şi sarcinilor statului.
Prin intermediul politicii bugetare un segment important din produsul intern brut
este inclus în planificarea la nivel macroeconomic. Trebuie amintit rolul politicii
bugetare în realizarea politicilor economice şi sociale, iar în plan financiar mobilizarea
şi dirijarea resurselor financiare necesare îndeplinirii funcţiilor şi rolului statului.
Politica bugetară este o componentă importantă a politicilor economice în general.
Trebuie precizat că politicile bugetare au un rol determinant prin procesul de alocare
al resurselor cât şi în cel de control al cheltuielilor. Totodată acesta reprezintă un
stabilizator important al economiei contribuind la dezvoltarea economică şi socială,
a societăţii în general. Fiecare stat are propriul său sistem de politici economice şi
bugetare care se conformează cel mai bine necesităţilor şi oportunităţilor din ţara
respectivă.

Bibliografie
1. Aronson R. Schwsrtz E., Management Policies in Local Government, ICMA Publishers,
Washington; 1996.
2. Axellroad D., Budgeting for Modern Government, St. Martin’s Press, New York; 1995.
3. Bahl, R., Financing State and Local Government in the 1980’s, New York, Oxford University
Press, 1984.
4. Baldwin R., Wyplosz C., The Economics of European Integration, McGrow Hill, New York;
2004.
5. Barro, R. J.,Gordon, D. B., “Rules, discretion and reputation in a model of monetary policy”,
1983, Journal of Monetary Economics, no. 9: 101-121.
6. Bărbulescu G., U.E politicile extinderii, Editura Tritonic, Bucureşti, 2005.
7. Boadway, R. W. şi Wildasin D. E., Public Sector Economics, Little, Brown and Company,
Boston, 1984.
8. Clark B., Political economy, Editura Prager, Londra, 1998.
9. Cohen, J., Politics and economic policy in the United States, Editura Houhton Mifflin, Boston;
1997.
10. Condor I., Drept Financiar, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti; 1994.
11. Dobrotă N., Dicţionar de Economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999.
12. Eisner, M., Regulatory politics intransition, Johns Hopkings University Press, Baltimore,
1993.
13. Eyestone, R., Political economy, politics and policy analysis, Markham Publishing, Chicago,
1972.
14. Frez B., Democratic Economic Policy, Martin Robertson, Oxford, 1983.
15. Genereux J., Politici economice, Editura Institutul European, 1997.
16. Held, D., Models of democracy, Stanford Universitz Press, 2003.
17. Inceu, A., Pârghiile fiscale şi forţa lor de orientare, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2005.
18. Iuga C., Creşterea rolului finanţelor şi pârghiilor în activitatea economică, Editura Politică,
Bucureşti; 1987.
19. Junjan, V., Decizia in administraţia publică, Accent, Cluj Napoca, 2000.

163
20. Kirschen E., Morissens L., The Objectives and Instruments of Economic Policy, Homewood
IL, 1989.
21. Magone J., The Politics of Southen Europe, Editura Praeger, Londra, 2003.
22. Moşteanu T.(coordonator), Câmpeanu E., Cataramă D., Stoian A., Gyorgy A., Politici şi
tehnici bugetare, Editura Universitară Bucureşti, 2002.
23. Popescu N., Finanţe publice, Editura Economică, Bucureşti, 2002.
24. Rodrik, D., “Why do more open economies have bigger government”, 1998, Journal of
Political Economy no.106: 997-1032.
25. Rubin, I., The Politics of Public Budgeting: Getting and Spending, Borrowing and Balancing;
1997.
26. Samuelson, N., Economie, Editura Teora, 2001.
27. Şerbănescu, I., “Creştere economică, furnizoare sau consumatoare de substanţă economică”,
2004, Piaţa financiară, nr. 1.
28. Simons, H., ”On Debt Policy”, 1944, Journal of Political Economy, 52, December, 61-356.
29. Stancu I., Finanţe - teoria pieţelor financiare, finanţele întreprinderilor, Analiza şi gestiunea
financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1996.
30. Stephen G., Bache I., Politics in the European Union, Oxford University Press, 2001.
31. Stillman R., Public Administration, Houghton Mifflin Company, Boston, 1994.
32. Talpoş, I., Finanţele României, Editura Sedona, Timişoara, 1995.
33. Thompson, E., „Debt Instruments in Both Macroeconomic and Capital Theory”, 1967,
American Economic Review, no.57, 1196-1210.
34. Tulai, C., Finanţe, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007.
35. Văcărel I., Bistriceanu G., Anghelache G., Bodnar M., Bercea F., Mosteanu T., Georgescu
F., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006.
36. Wallace H., Wallace W., Policy Making in the European Union, Editura Oxford University,
Londra, 2000.
37. Weimer, D., Vining A., Policy Analysis. Concepts and Practice, Prentice Hall, Upper Saddle
Riverl, 1999.
38. Wildavsky A., The New Politics of Budgetary Process, 3rd ed., Editura Little, Brown and
Company, Boston; 2001.
39. Yves M., Thoenig J. C., Politiques Publiques, Presses Universitaires de France, 1989.
40. * Legea 273/2006 privind finanţele publice locale publicată în M.O. nr. 618 din 18 iulie
2006.
41. *Legea 500/2002 privind Finanţele Publice, publicată în M.O. n. 597 din 13 august 2002.
42. *Legea Bugetului de Stat nr. 486/2006 publicată in M.O.1043/29 decembrie 2006.
43. Angelescu C., Socol C., Politici economice: politici de creştere economică: politici sectoriale,
Bucureşti, Editura Economică, 2005.

164