Economie bancară.

Principii şi tehnici bancare

2

Vasile Cocriş (născut în. 1951), profesor universitar doctor, absolvent

al Facultăţii de Ştiinţe Economice, Universitatea „Alexandru Ioan
Cuza” Iaşi, cu titlul ştiinţific de doctor în economie, specialitatea
„finanţe, credit şi circulaţie bănească”, obţinut la Academia de Studii
Economice Bucureşti. Este în prezent decan al Facultăţii de Economie
şi Administrarea Afacerilor. Domenii de interes: Finanţe, Monedă,
Credit, Bănci, Pieţe de capital. A urmat stagii de documentare în
domeniul IMM-urilor, la Universitatea din Omaha, statul Nebraska –
SUA (iulie-septembrie 1993), stagiu de perfecţionare în domeniul
managementului exploataţiilor agricole la Universitatea din Bologna
şi Perugia din Italia şi IRNA – Paris – Grignon din Franţa (martie
1995), stagiu de pregătire în domeniul financiar-bancar la
Universitatea Nijmegen, Olanda (martie 1998), schimb de experienţă
în domeniul Managementului Academic la universităţi din Anglia,
SUA, Germania, Portugalia, Franţa, Chile şi Italia (ian.-feb. 2001,
dec. 2002, dec. 2003, mai 2004, aprilie 2005, dec. 2005, sept. 2006),
Universidad Nacional Autonoma de Mexico, Mexico City (Mexic -
2007).

Dan CHIRLEŞAN (născut în 1971), conferenţiar universitar doctor, a

absolvit Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor Iaşi, secţia
de Finanţe-Bănci (1995). Din anul 2007 este doctor în ştiinţe economice,
domeniul Finanţe, iar din 2010 urmează un program de burse
postdoctorale sub îndrumarea profesorului Jesus Huerta de Soto. Studii
adiţionale: studii aprofundate (master) în domeniul Managementului
Financiar – Bancar şi Studii Postuniversitare (MBA) în domeniul
Administrării Afacerilor Mici şi Mijlocii la ELITEC, Universitatea
„Alexandru Ioan Cuza”, 1996 – 2000. A urmat cursuri şi stagii de
formare în domeniul financiar bancar şi al administraţiei publice la
Universidad de Valladolid (Spania – 1994, 2003, 2010); la Banca Caja
Espana, Valladolid (Spania – 1994, 2001, 2005); Universitatea Konstanz
(Germania – 2002), Universitatea Algarve (Portugalia – 2002), Universi-
tatea Lille (Franţa – 2002), Universidad de Barcelona (Spania – 2003), UNED Madrid (Spania –
2002, 2004, 2007, 2010), Universitatea Pontifica Catolica de Valparaiso şi Univesidad de Desarrollo
din Santiago de Chile (Chile – 2005, 2011), Universidad Nacional Autonoma de Mexico (Mexic -
2007), Beijing Technology and Business University (China - 2008), Universite Paris Dauphine
(Franţa – 2008), University of Johanesburg şi University of Pretoria (Africa de Sud – 2009), The
Institute of Finance din Londra (Marea Britanie – 2010), Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid
(Spania-2010, 2012). Este expert evaluator în CNCSIS și participant la emisiounbi dezbatere pe teme
economice la postura locale, regionale și centrale de TV și radio.

A participat la scrierea a numeroase proiecte de cercetare câştigate de Universitatea „Alexandru Ioan

Cuza” în competiţii cu finanţare naţională sau externă (CNCSIS, CNFIS, SOROS, Banca Mondială,
MEC, Leonardo da Vinci, Jean Monnet, Phare, PN II, CeEX, Fonduri Structurale, FEADR etc).

Toate drepturile rezervate.

Este interzisă reproducerea totală sau parţială a acestei cărţi, prin orice procedeu
electronic sau mecanic, fără permisul scris al autorilor.

Redactor: Dumitru Scorţanu

Tehnoredactor: Iulian Argetoianu, Dan Chirleşan, Stanislav Percic
Coperta: Stanislav Percic
Vasile Cocriş • Dan Chirleşan

Principii şi tehnici bancare.

Economie Bancară

ediţia a XIII-a, revăzută şi adăugită

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Iaşi – 2019

3
Economie bancară. Principii şi tehnici bancare
4
5
 PARTEA I

REPERE TEORETICE
Capitolul 2
CREDITAREA BANCARĂ

Cuprinsul capitolului

2.1. Organizarea operaţiunilor de creditare bancară

2.2. Analiza cererilor de credite solicitate de agenţii economici
2.3. Garantarea creditelor
2.4. Acordarea creditelor bancare
2.5. Controlul utilizării şi garanţiei creditelor

Cuvinte cheie

credit, credit bancar, credit comercial, produse bancare, dobânzi, comisioane,

garantarea creditelor, garanţii reale, gajul, garanţii personale, analiza
creditelor, bonitatea clienţilor, aprobarea creditelor, negocierea condiţiilor de
creditare, costul creditului, acordarea creditului, rambursarea creditului,
credite neperformante.

Obiective urmărite

1. Înţelegerea mecanismului creditării clienţilor băncilor;

2. Cunoaşterea principalelor etape specifice procesului de creditare bancară;
3. Documentarea şi analiza bonităţii clienţilor;
4. Negocierea, aprobarea şi acordarea creditelor;
5. Cunoaşterea operaţiunilor şi lucrărilor specifice realizate de către ofiţerul de
credite.

Introducere

Într-o economie funcţională, un număr important de agenţi economici şi

persoane fizice nu dispun de suficiente mijloace băneşti pentru a-şi desfăşura în
bune condiţii activitatea sau pentru a-şi procura cele necesare consumului, motiv
pentru care adesea apelează la produsele bancare din gama creditelor.
Două credite sunt de referinţă pentru economiile moderne:
 creditul comercial;
 creditul bancar.
Din pricina unor mutaţii mai puţin favorabile dezvoltării agenţilor
economici, a scăderii încrederii în partenerii de afaceri, creditul comercial s-a
 Capitolul 2 – Creditarea bancară
9

redus considerabil în favoarea creditului bancar. Implicit, acest fenomen a

condus la o dezvoltare fără precedent a mediului bancar. Tot mai multe bănci
sunt interesate în a-şi plasa disponibilităţile băneşti sub forma creditelor.
Totodată, aceste aspecte au făcut ca băncile să practice o politică de
prudenţialitate în relaţiile de creditare cu clienţii săi, să estimeze cu mult realism
condiţiile de rambursabilitate. Ca atare, acest lucru este posibil numai atunci
când se analizează cu multă atenţie fiecare aspect care incumbă solicitarea,
analiza, garantarea, acordarea şi rambursarea fiecărui credit.
Deci, în practica bancară, abordarea unui credit presupune parcurgerea
unor etape succesive, cum ar fi:
 realizarea unei discuţii cu caracter informativ;
 o documentare generală despre client;
 întocmirea cererii de creditare şi analiza acesteia;
 aprobarea creditului;
 negocierea costului creditului şi încheierea contractului;
 acordarea creditului;
 analiza modului de utilizare a creditului şi verificarea respectării
destinaţiei;
 controlul existenţei şi păstrării garanţiilor;
 plata dobânzilor şi comisioanelor;
 rambursarea integrală a obligaţiilor generate de derularea creditului.
Toate aceste etape se constituie într-o activitate riguros organizată şi
coordonată de către personalul specializat al băncii. În cele ce urmează, ne vom
referi punctual la aspectele de ordin organizatoric, tehnic şi metodologic, ce stau
la baza procesului de creditare, cu referire la mediul bancar, în general, şi la
băncile din România, în special.

2.1. Organizarea operaţiunilor de creditare bancară

Procesul de creditare bancară, din punct de vedere organizatoric, presupune două

abordări distincte: pe de-o parte, relaţia cu clienţii, pe de altă parte, gestionarea
resurselor şi plasamentelor la nivel de bancă, drept unitate de intermediere.
În relaţia cu clienţii, adesea se începe prin realizarea unei discuţii cu
caracter informativ. Ca urmare a acestei investigări, trebuie să se contureze
răspunsul la câteva întrebări de referinţă pentru iniţierea, continuarea sau sistarea
relaţiei de creditare.
De pildă, printre întrebările specifice acestui gen de abordare a unui
client persoană juridică, pot fi:
 Cine sunteţi şi ce obiective vă propuneţi să dezvoltaţi?
 Ce perspective se întrevăd în legătură cu extinderea activităţii?
 Care este segmentul de piaţă?
  De ce mijloace financiare dispune firma?
 Care este scopul dezvoltării şi obiectul de activitate?
 Ce garanţii se pot constitui?
 Cine sunt competitorii?
 Care este acţionariatul?
 Cine efectuează managementul activităţii?
 Care este calitatea managementului?
Dacă clientul care se adresează băncii pentru a solicita un credit este o
persoană fizică, atunci interesează cu prioritate: starea materială, obiectul
creditului şi nu de puţine ori comportamentul anterior în relaţia cu băncile.
În această etapă, de regulă, nu se completează documente şi formulare
specifice, ci se realizează doar o imagine de ansamblu asupra clientului ce
solicită un împrumut. Trebuie să rezulte cu claritate intenţiile clientului, dacă
întruneşte condiţiile minimale de creditare impuse de bancă. Odată convinşi că
aceste criterii sunt îndeplinite, se va solicita clientului întocmirea şi depunerea
cererii de creditare, însoţită de o documentaţie de susţinere. Documentaţia
respectivă are menirea să probeze, pe de o parte, legalitatea operaţiunii de
creditare, iar, pe de altă parte, necesitatea şi oportunitatea contractării
împrumutului, eficienţa şi profitabilitatea afacerii creditate. Conţinutul
documentaţiei, ca de altfel şi complexitatea acesteia, diferă în funcţie de
categoria de clienţi, dar şi de natura şi complexitatea afacerii creditate.
De pildă, pentru agenţii economici, majoritatea băncilor din România
solicită:
 certificatul de înmatriculare la Registrul Comerţului şi codul fiscal;
 statutul şi contractul de asociere cu modificările la zi;
 bilanţul contabil pe ultimii doi ani vizat la Administraţia financiară;
 balanţa de verificare aferentă ultimelor două luni de activitate;
 devize estimative, facturi proforme, oferte, contracte/comenzi etc.,
care să justifice nivelul şi natura creditului;
 studiu de fezabilitate sau plan de afaceri (în cazul creditelor pentru
imobilizări corporale);
 situaţia creditelor angajate la alte bănci;
 fluxul de lichidităţi nete (cash-flow-ul) din care să rezulte necesarul
de credite;
 contractele de aprovizionare şi desfacere;
 aprobarea Consiliului de Administraţie sau a Adunării Generale a
Acţionarilor pentru angajarea creditului;
 acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare;

Dacă solicitanţii de credit sunt asociaţii familiale sau persoane fizice

autorizate, atunci portofoliul de documente justificative cuprinde:
 Capitolul 2 – Creditarea bancară
11

 documente prin care se dovedeşte funcţionarea sau exercitarea

profesiei şi codul fiscal;
 declaraţia de impunere a veniturilor pentru anul precedent şi cel în
curs, avizată de organele financiare;
 situaţia încasărilor şi plăţilor pentru anul în curs;
 acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare;
 situaţia creditelor angajate la alte bănci;
 devize estimative de lucrări, facturi proformǎ, contracte care să
justifice solicitarea creditului, suma şi destinaţia acestuia;
 contracte/comenzi de aprovizionare şi de desfacere sau de prestări
servicii;
 fluxul de lichidităţi nete;
 situaţia garanţiilor propuse.

În funcţie de particularităţile pe care le impune relaţia de creditare,

banca poate solicita şi alte documente (avize, acorduri, licenţe, autorizaţii etc.),
care să ofere o imagine cât mai completă despre solicitatorul de credite şi
afacerea pe care o reprezintă.
Atunci când solicitantul este o persoană fizică, documentaţia de credit se
rezumă la:
 cererea de credite semnată;
 adeverinţa de venit lunar pentru titular şi soţul/soţia acestuia;
 adeverinţă de venit lunar pentru giranţi (de regulă doi);
 acte de vânzare-cumpărare, deviz de lucrări sau acte de proprietate
autentificate prin notariat;
 autorizaţia de construcţii, avize şi alte acorduri specifice;
 facturi sau contracte de vânzare-cumpărare pentru bunuri de
folosinţă îndelungată;
 situaţia garanţiilor propuse.
Asigurarea unei bune gestionări a resurselor şi plasamentelor, atât la
nivelul fiecărei unităţi bancare operative, cât şi pe ansamblul băncii, presupune o
atentă evidenţiere şi raportare a tuturor creditelor angajate de clienţii băncii.
Astfel, zilnic, sucursalele vor raporta operativ Centralei băncii Situaţia
creditelor, pe total sucursală, inclusiv pentru agenţiile şi punctele de lucru din
subordine. De asemenea, periodic, sucursalele judeţene vor comunica Direcţiei
de sinteză, trezorerie şi titluri din centralele băncilor Situaţia creditelor angajate.
Lunar, sucursalele judeţene vor informa Direcţiile de creditare din centralele
băncilor despre principalele aspecte rezultate din execuţia programului de credite
pe luna expirată, prezentându-se detaliat: situaţia agenţilor economici care se
confruntă cu greutăţi economico-financiare; situaţia creditelor pe termen scurt
grupate pe categorii de credite; situaţia creditelor restante şi a cauzelor care le-au
generat, precum şi situaţia pierderilor din activitatea anului curent şi din
activitatea anilor precedenţi.
Trimestrial, unităţile bancare vor efectua analiza calităţii patrimoniului
de credite angajate de agenţii economici, utilizând următoarea schemă
matriceală:

Nr. Serviciul BUN SLAB NECORESPUNZĂTOR

crt. datoriei (împrumut (împrumut (împrumut restant peste 30
Performanţa curent) restant până de zile)
financiară a la 30 de zile)
împrumutatului
1 Împrumutat Credite cu Credite în Credite substandard
categoria A risc minim observaţie
2 Împrumutat Credite în Credite Credite incerte
categoria B observaţie substandard
3 Împrumutat Credite Credite Credite cu risc major
categoria C substandard incerte
4 Împrumutat Credite Credite cu Credite cu risc major
categoria D incerte risc major
5 Împrumutat Credite cu Credite cu Credite cu risc major
categoria E risc major risc major

Stabilirea performanţei economico-financiare a împrumutatului are la

bază un sistem de analiză şi clasificare a agenţilor economici în cinci categorii
(A, B, C, D, E), după cum urmează:
 Categoria A – cuprinde împrumutaţii care desfăşoară o activitate
economico-financiară rentabilă, având asigurate toate condiţiile de
aprovizionare-desfacere, tehnologice, organizatorice şi de personal,
care să-i permită rambursarea la termen a ratelor scadente din
credite şi plata dobânzilor bancare;
 Categoria B – împrumutaţii care au o situaţie economico-financiară
bună în prezent, îşi realizează indicatorii de bonitate, dar pentru
perioada următoare nu sunt perspective privind menţinerea
performanţelor financiare la acelaşi nivel, existând probleme legate
de natura şi obiectul activităţii;
 Categoria C – împrumutaţii care au în prezent o situaţie economico-
financiară satisfăcătoare, existând tendinţa de înrăutăţire a
indicatorilor de producţie, a eficienţei activităţii organizatorice şi de
personal;
 Categoria D – împrumutaţii care înregistrează o situaţie economico-
financiară caracterizată prin indicatori de producţie, tehnologici,
 Capitolul 2 – Creditarea bancară
13

organizatorici şi de personal inferiori, oscilând în perioade scurte de

timp între o activitate nesatisfăcătoare şi una satisfăcătoare;
 Categoria E – împrumutaţii care desfăşoară o activitate nerentabilă,
înregistrând pierderi, de unde şi incertitudinea cu privire la
capacitatea acestora de a rambursa creditele acordate şi dobânda
aferentă.
Pentru stabilirea calităţii portofoliului de credite, pe lângă încadrarea în
grupele de bonitate (A, B, C, D, E), este necesar să se stabilească şi serviciul
datoriei.
Concluziile analizei serviciului datoriei pot fi următoarele:
a) bun – când ratele de credite s-au rambursat la scadenţă, iar dobânzile
datorate au fost plătite la termenele stabilite;
b) slab – când una sau mai multe rate sau dobânzi datorate nu au fost
rambursate, respectiv plătite la termen;
c) necorespunzător – când, fie ratele de credit, fie dobânzile datorate nu
au fost rambursate, respectiv plătite pe o perioadă mai mare de 30 de
zile calendaristice, indiferent de volumul şi ponderea lor.
Încadrarea agenţilor economici într-o categorie sau alta se face pe baza
analizei performanţelor economico-financiare ale acestora, în funcţie de unele
criterii care au fost elaborate pornind de la termenii de referinţă stabiliţi de
Banca Mondială pentru analiza portofoliului băncilor comerciale din România.
Criteriile de apreciere a performanţelor economico-financiare a
împrumutaţilor sunt următoarele: forma de organizare a agentului economic;
sectorul în care îşi desfăşoară activitatea; poziţia unităţii în ramura sau
subramura respectivă; lichiditatea patrimonială; indicatorul de solvabilitate;
situaţia economico-financiară; rotaţia activelor circulante; garanţiile asiguratorii;
gradul de îndatorare; dependenţa de pieţele de aprovizionare şi desfacere; nivelul
sprijinului guvernamental sau al subvenţiilor; calitatea conducerii; perspectiva
unităţii.
În funcţie de importanţa lor în aprecierea calităţii creditelor şi de aportul
propriu al agenţilor economici la realizarea acestora, celor 13 criterii propuse li
s-au atribuit un număr de 1-2 puncte.
Astfel, criterii cum sunt forma de organizare şi sectorul în care îşi
desfăşoară activitatea, care sunt practic independente de efortul propriu al
agentului economic respectiv, au fost notate cu 1 punct, iar criterii ca lichiditatea
patrimonială, situaţia financiară etc., care sunt direct influenţate de efortul
propriu al agenţilor economici în cauză, au primit un punctaj superior.
Punctajul total se obţine prin înmulţirea numărului de puncte atribuite
fiecărui subcriteriu cu numărul punctelor atribuite criteriului.
Spre exemplu: un agent economic care realizează o cifră de afaceri
medie lunară de 40000 RON, cu un profit lunar de 6000 RON şi cu o rată a
rentabilităţii financiare de 15%, va obţine la criteriul Situaţia economico-
financiară următorul punctaj:
 pentru cifra de afaceri: 2 x 2 = 4 puncte
 pentru profitul brut: 2 x 2 = 4 puncte
 pentru rata rentabilităţii 2 x 2 = 4 puncte
Total 12 puncte
În cazul criteriului garanţia creditului, întrucât apare posibilitatea
existenţei mai multor garanţii, este necesar ca în prealabil să se stabilească media
punctelor obţinute la subcriterii şi apoi, prin înmulţire cu punctajul criteriului, se
va obţine totalul punctelor la criteriul respectiv.
Spre exemplu, în cazul unui agent economic care garantează creditul
solicitat cu active mobile şi imobile şi cu bunuri achiziţionate din credite,
punctajul obţinut la criteriul garanţia creditului va fi:
(3 + 2) / 2 x 1,5 = 3,15
Pentru obţinerea punctajului total, se procedează la însumarea punctelor
obţinute la cele 13 criterii.
În funcţie de punctajul total obţinut şi de scara valorică, se recurge la
încadrarea agenţilor economici într-o categorie sau alta (A, B, C, D sau E), care
exprimă capacitatea acestora de a asigura rambursarea la termen a împrumutului
şi plata dobânzii.
Din analiza coroborată a performanţei financiare a împrumutaţilor cu
serviciul datoriei, pe baza tabelului matrice prezentat anterior, se poate
determina calitatea portofoliului de împrumuturi, după cum urmează:
a) Credite cu risc minim – sunt acele plasamente ce nu implică
deficienţe şi riscuri care ar putea periclita administrarea datoriei, în maniera
convenită prin contractul de credit la acordarea împrumutului. În cazul acestor
împrumuturi, rambursarea se efectuează în timpul şi la termenele prevăzute;
b) Credite în observaţie – sunt acele plasamente acordate unor clienţi cu
rezultate economico-financiare foarte bune, dar care, în anumite perioade scurte
de timp, întâmpină greutăţi în rambursarea ratelor scadente şi a dobânzilor
aferente;
c) Credite substandard – sunt acele plasamente ce prezintă deficienţe şi
riscuri care periclitează lichidarea datoriei, fiind insuficient protejate de valoarea
netă a capitalului şi/sau a capacităţii de plată a beneficiarului de împrumut.
Aceste credite sunt caracterizate prin posibilitatea reală ca banca să preia parţial
unele pierderi, dacă deficienţele creditului nu sunt corectate pe parcurs, ca
urmare a imposibilităţii recuperării integrale a împrumutului;
d) Credite incerte – sunt acele împrumuturi în cazul cărora rambursarea
sau lichidarea pe baza condiţiilor, valorilor şi garanţiilor existente este incertă;
 Capitolul 2 – Creditarea bancară
15

e) Credite cu risc major – sunt considerate cele care nu pot fi restituite

băncii, ceea ce face ca înregistrarea lor în continuare ca active bancare să nu fie
garantată.
Concluziile rezultate din analiza calităţii portofoliului de credite vor fi
avute în vedere la acordarea de noi credite în perioadele următoare, astfel:
 pentru agenţii economici care în urma analizei au fost încadraţi în
categoria A, aprobarea creditelor solicitate de aceştia incumbă atât
cel mai mic risc pentru bancă, situaţia economico-financiară, cât şi
perspectivele asigurând în cel mai înalt grad condiţiile pentru
restituirea creditelor şi plata dobânzilor la termen;
 în cazul agenţilor economici din categoriile B şi C, decizia de
aprobare a creditelor are suficiente argumente favorabile, dar şi
unele motive de îngrijorare, mai ales în ceea ce priveşte perspectiva
activităţii economico-financiare a acestora;
 aprobarea unor credite pentru agenţii economici din ultimele două
categorii incumbă riscuri majore pentru bancă, în cazul agenţilor
economici din categoria D, şi chiar înregistrarea de pierderi din
cauza imposibilităţii rambursării ratelor scadente şi a plăţii dobânzii
datorate în cazul agenţilor economici din categoria E.
Programarea creditelor ce se acordă de către bănci clienţilor se face
trimestrial, în funcţie de masa monetară structurată pe componentele sale
principale – resurse şi plasamente – în corelaţie directă cu necesităţile reale de
fonduri ale agenţilor economici deserviţi, care se întocmeşte de fiecare unitate
bancară teritorială pe ansamblul activităţii de creditare pe termen scurt, mediu şi
lung şi pentru toţi clienţii săi, indiferent de natura capitalului şi forma de
organizare.
Volumul total de credite pentru agenţii economici la unitatea bancară se
va corela cu sursele de creditare, determinându-se necesarul/surplusul de resurse.
La nivel de unitate teritorială (sucursală, agenţie), necesarul/surplusul de resurse
se va acoperi (prelua) prin redistribuire de către centralele băncilor. Acest mod
de centralizare a surselor de finanţare poate conduce la slaba preocupare pentru
obţinerea de resurse la nivelul unităţilor teritoriale.
Considerăm că nu este lipsit de interes ca, la nivelul unităţilor teritoriale
ale băncilor comerciale să se introducă un buget de venituri şi cheltuieli, cu
ajutorul căruia fiecare dintre aceste unităţi teritoriale să-şi asigure sursele
necesare finanţării, prin atragerea de pe piaţă a economiilor populaţiei şi ale altor
agenţi economici care au surse disponibile.
Instituirea unui sistem de atragere sau plasare a resurselor de pe piaţă, în
funcţie de excedentul sau deficitul de surse existente în orice moment, ar elimina
dependenţa totală de băncile centrale, determinând un management eficient în
asigurarea resurselor şi la nivelul unităţilor teritoriale (sucursale, filiale).
2.2. Analiza cererilor de credite solicitate de agenţii economici

Cererile de credite primite de la agenţii economici, persoane juridice, se

evidenţiază într-un registru special, după care se repartizează spre analiză
compartimentelor de creditare. Aceste cereri sunt tip pe anumite categorii de
agenţi economici, în funcţie de specificul activităţii şi diferă de la o bancă
comercială la alta.
În general, cererile de credite cuprind, pe lângă suma solicitată pentru
activitatea curentă sau pentru investiţii, şi alte date, cum ar fi:
 date informative cu privire la societate: denumirea; reprezentanţii
legali; sediul societăţii; numărul de înregistrare în Registrul
societăţilor comerciale; numărul de acţionari; soldul conturilor
curente de credite pe termen scurt, mediu şi lung; componenţa
Consiliului de administraţie; date de identificare a reprezentanţilor
legali; obiectul de activitate al societăţii potrivit prevederilor din
statut; forţa de muncă; capitalul subscris vărsat;
 capacităţile de producţie industriale, comerciale în funcţiune, care
cuprind: terenuri; construcţii; utilaje-instalaţii; mijloace de transport;
 producţia şi destinaţia acesteia, obţinută în sectoarele industriale,
comerciale şi alte activităţi din anul precedent, precum şi în anul
curent pe total, din care pe bază de contracte;
 sursa veniturilor şi destinaţia cheltuielilor, profitul, astfel: venituri
totale pe sectoare de activitate în anul precedent şi estimate în anul
curent; cheltuieli aferente veniturilor totale pe sectoare obţinute în
anul precedent sau estimate în anul curent; profitul brut total;
impozitul pe profit şi profitul net;
 destinaţia creditelor solicitate, separat pentru activitatea curentă (pe
sectoare de activitate, perioada de rambursare, propuneri pentru
restituire) şi separat pentru investiţii (din care să reiasă descrierea
proiectului, suma, data punerii în funcţiune, perioada de rambursare,
perioada de garanţie şi propuneri pentru restituire);
 garanţii propuse care pot fi: garanţii de bază şi garanţii
complementare, nominalizându-se bunurile aduse în garanţie; anul
construirii sau fabricării; valoarea din evidenţa contabilă; valoarea
estimată de bancă, precum şi asigurarea acestora, precizând
compania de asigurări, valoarea asigurată şi data expirării poliţei de
asigurare.
Procesul de analiză propriu-zis cuprinde două faze: analiza formală şi
analiza de fond.
Analiza formală urmăreşte inventarierea tuturor documentelor care
însoţesc cererea de credite, verificarea conţinutului acestora şi a corelaţiilor
 Capitolul 2 – Creditarea bancară
17

dintre diferiţi indicatori. De asemenea, se va urmări şi concordanţa datelor

cuprinse în documentele prezentate cu evidenţa unităţii şi cu raportările efectuate
către organele fiscale, precum şi modul de organizare şi conducere a evidenţei
contabile.
Analiza de fond constă în verificarea şi interpretarea unor indicatori
economici şi financiari pe baza datelor din cererea de credite şi a situaţiilor
financiare din dosarul de credite.
Pentru agenţii economici cu personalitate juridică, se va determina
grupa de bonitate în care aceştia se încadrează, pe baza indicatorilor financiari
determinaţi, după o metodologie pe care fiecare bancă comercială o stabileşte.
În cadrul analizei bonităţii clientului, vom exemplifica două cazuri
diferite de grupare a indicatorilor specifici:

Cazul 1
a) Indicatorii de solvabilitate, ce reprezintă gradul în care agenţii
economici pot face faţă obligaţiilor de plată, îndeosebi din surse proprii, şi se
exprimă prin solvabilitatea patrimonială, astfel:
Sp 
Capital propriu
 100
, în care:
Total pasiv

Sp – solvabilitatea patrimonială.
Capitalul propriu cuprinde: capitalul social vărsat; prime legate de
capital; diferenţe din reevaluare; fondul pentru finanţarea acţiunilor de interes
general; fondul de asigurare; fondul pentru organizare de şantier; fondul de
investiţii; rezerve; alte fonduri.
Indicatorul este considerat optim atunci când rezultatul obţinut depăşeşte
30%. Deoarece acesta indică ponderea surselor proprii în totalul pasivului
agentului economic, un rezultat sub 30% demonstrează o situaţie financiară
delicată a acestuia, el având un grad mare de îndatorare. O valoare relativă
apropiată de 100 a acestui indicator arată că agentul economic nu are datorii şi
că tot ce posedă are acoperire în sursele sale proprii.
b) Indicatorii de rentabilitate, care exprimă eficienţa activităţii unui
agent economic, în sensul capacităţii acestuia de a obţine profit din activitatea
desfăşurată. Amintim în acest sens: rentabilitatea capitalului propriu,
rentabilitatea în funcţie de costuri.
Rentabilitatea în funcţie de costuri se determină după formula:
Pn
Rc   100 , în care:
Cht

Rc – rentabilitatea în funcţie de costuri;

Pn – profitul net;
Cht – cheltuieli totale.
Nivelul considerat acceptabil al acestui indicator trebuie să fie peste 5%.
 c) Indicatorii de echilibru, ce arată limita până la care agentul economic
este finanţat din alte surse decât fondurile sale proprii şi se exprimă prin gradul
de îndatorare.
Se calculează astfel:
PE
Gi   100 , în care:
 Ap

Gi – gradul de îndatorare;
PE – plăţi exigibile care cuprind obligaţiile, creditele bancare şi
împrumuturile;
∑Ap – total active.
Acest indicator trebuie să fie subunitar. Cu cât raportul între plăţile
exigibile şi total active este mai mic (sub 30%), cu atât este mai redus şi gradul
de îndatorare a agentului economic.
d) Indicatorii de lichiditate, care reflectă, la un moment dat,
posibilităţile agentului economic de a-şi acoperi toate obligaţiile într-un termen
cât mai scurt şi se calculează ca lichiditate imediată (absolută şi relativă) şi
lichiditate la o anumită dată, astfel:
d1 Lichiditatea imediată în mărime
absolută,
La   Apts   Ppts , în care:
La – lichiditatea imediată în mărime absolută;
∑Apts – active patrimoniale care pot fi transformate într-un termen scurt
în disponibilităţi băneşti sau de cont şi se determină prin deducerea din total
active a imobilizărilor totale, a pierderilor, precum şi a producţiei neterminate şi
a semifabricatelor fără posibilităţi de valorificare, a produselor finite fără
desfacere asigurată, a valorii produselor expediate, a lucrărilor şi serviciilor
facturate, refuzate sau fără posibilităţi certe de încasare;
∑Ppts – pasive patrimoniale, creditori cu condiţii de plată în termen
scurt (obligaţii, credite bancare şi împrumuturi).
Lichiditatea este cu atât mai bună, cu cât diferenţa dintre activele şi
pasivele patrimoniale este mai mare, limita minimă admisă fiind zero.

d2 Lichiditatea imediată în mărime relativă,

 Apts
Lr   100 ,
 Ppts

în care:
Lr – lichiditatea imediată în mărime relativă.
 Capitolul 2 – Creditarea bancară
19

Lichiditatea unui agent economic este cu atât mai bună, cu cât rezultatul
obţinut este mai mare (peste 100%), limita minimă acceptată fiind 100%. Sub
această limită cererea de credite, cel mai adesea, se respinge.

d3 Lichiditatea la o anumită dată,

DB  I  C
Ld   100 ,
PE

în care:
Ld – lichiditatea la o anumită dată;
DB – disponibilităţi băneşti proprii şi împrumutate;
I – încasări ce urmează a fi realizate până la finele decadei analizate;
C – credite bancare sau împrumuturi de la alţi agenţi economici, care se
pot obţine pe bază de contracte până la finele perioadei analizate;
PE – plăţi exigibile în perioada analizată, inclusiv ratele scadente şi
dobânzile aferente creditelor obţinute.
Indicatorul lichiditatea la o anumită dată reflectă capacitatea de plată a
agentului economic şi este satisfăcător în cazul în care rezultatul este peste 100,
sub această limită indicatorul fiind nesatisfăcător, deoarece obligaţiile de plată
sunt peste nivelul încasărilor.
Cu cât lichiditatea este mai mare, cu atât activitatea agentului economic
este mai bună, deoarece, gradul de acoperire a obligaţiei de plată este mai mare.

Cazul 2
Indicatorii financiari şi formulele de calcul se prezintă astfel:
Active circulante
a) Lichiditat ea general ă 
Datorii curente

Capital propriu
b) Solvabilit atea patrimonia lă   100
Total pasiv

Profit brut
c) Rata profitului brut   100
Cifra de afaceri

Profit net
d) Rata rentabilit ăţii financiare   100
Capital propriu

Datorii curente
e) Grad de îndatorare   100
Total activ

În funcţie de punctajul obţinut, fiecare agent economic cu personalitate

juridică va fi încadrat într-una dintre următoarele categorii de bonitate:
 categoria A: 85-100 puncte;
 categoria B: 70-84 puncte;
  categoria C: 50-69 puncte;
 categoria D: 25-49 puncte;
 categoria E: sub 25 puncte.

Încadrarea pe categorii de bonitate se interpretează astfel:

Categoria A – performanţele financiare sunt foarte bune şi permit
achitarea la scadenţă a dobânzii şi a ratei. Totodată se prefigurează menţinerea şi
în perspectivă a performanţelor financiare la nivel ridicat;
Categoria B – performanţele financiare sunt bune sau foarte bune, cu
posibilităţi de degradare într-o perspectivă mai îndelungă;
Categoria C – performanţele sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă
tendinţă de înrăutăţire;
Categoria D – performanţele financiare sunt scăzute şi cu o evidentă
ciclicitate la intervale scurte de timp;
Categoria E – rezultatele financiare arată pierderi, ceea ce denotă
perspective clare că nu vor fi plătite nici ratele scadente, nici dobânda.

Concret, punctajul indicatorilor de bonitate se prezintă astfel:

Nr. INDICATORI 20 15 10 5
crt. puncte puncte puncte puncte
1. Lichiditate generală 2 1,6-2 1,3-1,6 1-1,3
2. Solvabilitate patrimonială (%) 30 20-30 10-20 0-10
3. Rata profitului net (%) 5 3-5 1,5-3 0-1,5
4. Rata rentabilităţii financiare 10 6-10 3-6 0-3
(%)
5. Gradul de îndatorare (%) 0-0,25 0,25- 0,50- 0,70-1
0,50 0,70
Sursele din care se extrag datele pentru stabilirea indicatorului de
bonitate sunt bilanţurile contabile anuale sau situaţiile financiare semestriale.
În cazul în care indicatorii financiari se calculează pe baza datelor din
balanţa de verificare, conturile vor fi grupate în prealabil potrivit schemei de
bilanţ. Activele totale şi respectiv activele curente vor fi corelate cu soldurile
conturilor de amortizări şi diferenţe de preţ din pasiv.

2.3. Garantarea creditelor

În vederea evitării unor riscuri în rambursarea creditelor acordate, banca se va

asigura ca solicitanţii să dispună de posibilităţi de restituire a creditelor în
condiţiile desfăşurării unei activităţi normale, precum şi pentru recuperarea
acestora în situaţiile în care împrumutaţii nu-şi execută obligaţiile din diverse
cauze.
 Capitolul 2 – Creditarea bancară
21

Determinarea posibilităţilor de rambursare se efectuează în baza

analizei indicatorilor economico-financiari ai activităţii de exploatare şi ai
programelor de investiţii prezentate, pentru care se solicită credite.
Pentru asigurarea creditelor şi în situaţia în care împrumutatul nu-şi
execută obligaţiile contractuale de rambursare a ratelor scadente, plata
dobânzilor şi a celorlalte obligaţii rezultate din contract, din cauze care nu au
putut fi prevăzute la acordarea creditului, precum şi pentru crearea unui
privilegiu faţă de alţi creditori, banca va solicita împrumutaţilor garanţii
asiguratorii, care pot fi oferite atât de debitori, cât şi de terţe persoane fizice sau
juridice, numite garanţi.
Valoarea minimă a garanţiilor acceptate de bancă va fi în toate cazurile
cel puţin egală cu datoria cea mai mare a debitorului, formată din creditul
aprobat plus dobânda până la rambursarea primei rate din împrumut.
Potrivit reglementărilor legale în vigoare, garanţiile ce pot fi acceptate
de bancă se împart în două mari categorii, respectiv garanţii reale şi garanţii
personale.
A. Garanţiile reale. Sunt acele garanţii care constau în afectarea
specială a unor bunuri individualizate pentru garantarea creditului şi sunt
formate din ipoteci şi gajuri.
a) Ipoteca este o garanţie imobiliară care nu comportă deposedarea celui
ce o constituie de bunul adus în garanţie. Ipoteca practicată de bancă în relaţia cu
clienţii săi este o ipotecă convenţională, întrucât are la bază înţelegerea
intervenită între bancă şi constituitorul ipotecii, care poate fi debitorul sau un
garant persoană fizică sau juridică. Obiectul ipotecii îl constituie numai bunurile
imobile actuale, şi nu cele viitoare, aflate în proprietatea constitutorilor şi în
circuitul civil.
Pentru a fi acceptate în garanţie, bunurile imobile propuse trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
 să fie în proprietatea constituitorului şi să se afle în circuitul civil
(să facă obiectul vânzării-cumpărării);
 să existe o piaţă sigură pentru bunurile ipotecate;
 bunurile să fie situate în zone de interes pentru o categorie largă
de potenţiali cumpărători;
 clădirile să permită amenajări şi adaptări pentru utilizări multiple;
 bunurile ipotecate să fie asigurate la o societate de asigurări pe
toată durata contractului de credit, iar drepturile cuvenite din
despăgubiri să fie concesionate băncii;
 bunurile ipotecate să nu fie afectate de sarcini;
 existenţa unui înscris (contract) autentificat de Notariatul de stat în
raza teritorială a căruia se află imobilul în cauză, în care se descrie
imobilul ipotecat şi valoarea creditului garantat;
  persoana ce constituie ipoteca să aibă o deplină capacitate de
exerciţiu, respectiv persoanele fizice să aibă 18 ani, iar persoanele
juridice să fie legal constituite şi să aibă în proprietate bunul
ipotecat.
b) Gajul este un contract accesoriu contractului de credit, prin care
debitorul sau garantul, după caz, remite băncii un bun mobil pentru garantarea
creditului.
În temeiul prevederilor codului civil şi codului comercial, gajul este de
două feluri:
 gajul cu deposedare, numit şi amanet, care presupune deposedarea
de bunul mobil al constituitorului şi, depunerea acestuia la bancă.
Această formă de gaj se materializează printr-un contract care se
întocmeşte în două exemplare, dintre care unul se păstrează la bancă
şi unul se înmânează constituitorului. Obiectul gajului cu
deposedare îl constituie bunurile mobile cu volum mic şi valoare
ridicată, cum ar fi metalele şi pietrele preţioase, tablourile,
sculpturile, bijuteriile şi altele asemenea;
 gajul fără deposedare, prevăzut de art. 480, alin. 4, Cod Comercial,
nu presupune deposedarea de bunurile mobile aduse în garanţie, el
fiind posibil de aplicat numai asupra produselor solului prinse în
rădăcini sau deja culese, precum şi asupra materiilor prime
industriale în stare de fabricaţie sau deja fabricate şi aflate în unităţi
sau depozite. Potrivit înţelesului prevederii legale mai sus
menţionate, produsele ce pot constitui obiect al contractului de gaj
fără deposedare sunt numai cele cerealiere, plantele tehnice şi
oleaginoase, leguminoasele boabe, legumele, cartofii, pepenii,
strugurii, fructele şi plantaţiile furajere.
Pentru ca produsele menţionate să poată fi luate în garanţie, este necesar
să se îndeplinească următoarele condiţii:
 să existe o posibilitate reală în obţinerea produselor menţionate, în
sensul că la data constituirii garanţiei, culturile din care rezultă
acestea să fie cel puţin înfiinţate sau produsele să se afle în stare de
fabricaţie sau deja fabricate, aflate în unităţi sau depozite, după caz;
 să existe o piaţă sigură pentru valorificarea respectivelor
produse.
Pentru valabilitate, în afara condiţiilor specifice menţionate anterior,
cele două forme de gaj trebuie să le mai îndeplinească şi pe următoarele:
 constituitorul, persoană fizică sau juridică, împrumutat sau garantat,
trebuie să fie proprietarul bunului gajat şi să aibă deplină capacitate
de exerciţiu, respectiv vârsta de 18 ani împliniţi pentru persoanele
fizice sau calitatea de persoană juridică legal constituită, după caz;
 Capitolul 2 – Creditarea bancară
23

 bunurile gajate să se afle în circuitul civil, adică să facă obiectul

vânzării cumpărării;
 bunurile gajate să fie asigurate la o societate de asigurări pe toată
durata contractului de credit, iar drepturile rezultate din despăgubiri
să fie cesionate băncii;
 în contractul de gaj, indiferent de forma acestuia, să se menţioneze
creditul pentru care se constituie gajul, felul şi natura bunurilor
gajate care se vor descrie, menţionându-se greutatea, cantitatea,
calitatea şi alte elemente de identificare, specifice după caz şi locul
unde se găsesc bunurile gajate.
Bunurile mobile pentru care s-a practicat gajul cu deposedare vor fi
reţinute de bancă până la achitarea integrală a creditului.
Garanţiile reale menţionate anterior, respectiv ipoteca şi gajul, sunt
singurele garanţii care asigură băncii un privilegiu (întâietate) în raport cu alţi
creditori, motiv pentru care în procesul garantării creditelor, acestora li se va da
importanţa cuvenită, cu atât mai mult cu cât, prin intermediul lor, anumite bunuri
din patrimoniul împrumutaţilor sau garanţilor, după caz, sunt destinate să
acopere sumele de bani datorate băncii şi nerambursate de împrumutaţi.
B. Garanţii personale. Garanţia personală este angajamentul asumat de
o persoană fizică sau juridică, după caz, prin care aceasta se obligă să execute
obligaţia debitorului (împrumutatului), în cazul neexecutării ei de către
împrumutat. Garanţia personală mai poartă şi denumirea de fidejusiune sau
cauţiune.

Condiţiile de validitate ale acestei garanţii sunt următoarele:

 existenţa unui contract distinct, faţă de contractul de credit prin
care o persoană fizică sau juridică, după caz, îşi asumă
răspunderea să garanteze obligaţiile împrumutatului cu întregul
său patrimoniu;
 garantul (fidejusorul) să fie o persoană cu deplină capacitate,
respectiv persoana fizică să aibă 18 ani împliniţi, iar persoana
juridică să fie legal constituită, să fie o persoană solvabilă, cu un
patrimoniu îndestulător pentru bancă în cazul trecerii la executare
silită, garantul să domicilieze sau să aibă sediul în raza teritorială a
judeţului unde funcţionează unitatea băncii ce acordă creditul.
Garanţia prezintă importanţă întrucât alături de debitor este antrenată şi
răspunderea unei persoane cu întregul ei patrimoniu.
O modalitate specifică de materializare a fidejusiunii o constituie
scrisoarea de garanţie bancară, care reprezintă în fapt garanţia dată de către o
bancă în favoarea unei persoane fizice sau juridice ce contractează un credit.
 C. Alte garanţii. Mai importante sunt:
a) Gajul general. Reprezintă în fapt cea mai generală garanţie, aceasta
fiind în acelaşi timp un gaj comun la dispoziţia tuturor creditorilor, care au cu
toţii o poziţie egală faţă de bunurile debitorului împotriva căruia s-a pornit
executarea silită. Din această egalitate decurge consecinţa că, în caz de
insuficienţă a sumelor obţinute prin executarea silită, sumele realizate efectiv se
împart între bancă şi ceilalţi eventuali creditori, proporţional cu valoarea
creanţelor fiecăruia.
b) Depozite în lei şi în valută. Disponibilităţile băneşti existente în
conturile împrumutaţilor sau ale altor persoane fizice şi juridice cu cont la
unităţile bancare pot deveni garanţii ale creditelor solicitate, dacă acestea se
constituie în depozite distincte, create în scopul exclusiv al garantării creditelor.
Depozitele create în scopul garantării unui credit se pot constitui atât de
împrumutat, cât şi de o terţă persoană fizică sau juridică, ce îl garantează pe
împrumutat.
Constituirea depozitelor în scopul garantării împrumuturilor se
realizează pe baza unui contract de garanţie prin crearea unui depozit bancar, în
care în mod obligatoriu se va menţiona scopul conceperii depozitului, respectiv
garantarea creditului acordat de bancă.
Obiectul garanţiei îl constituie disponibilităţile băneşti în lei sau în
valută ale împrumutaţilor sau garanţilor persoane fizice sau juridice, după caz.
În situaţia în care obiectul garanţiei îl constituie disponibilităţile în
valută, băncile comerciale acceptă în garanţie numai valutele cotate de Banca
Naţională.
Fiind o formă specifică a gajului cu deposedare, contractul prin care se
materializează această garanţie se va încheia în dublu exemplar, dintre care unul
pentru bancă şi unul pentru constituitorul garanţiei.

2.4. Acordarea creditelor bancare

În practica bancară se disting două momente importante în declanşarea

operaţiunii de creditare:
 angajamentul bǎncii de a pune la dispoziţia debitorului mijloacele
bǎneşti solicitate prin semnătură, operaţiune care se înregistrează în
contabilitatea băncii folosind conturi în afara bilanţului;
 punerea efectivǎ la dispoziţia clienţilor băncii a sumelor
împrumutate, operaţiuni care se înregistrează în contabilitatea băncii
folosind conturi de bilanţ.
Principalele caracteristici ale operaţiunilor de creditare sunt
următoarele:
 Capitolul 2 – Creditarea bancară
25

a) credit acordat, de regulă, sub forma unui credit global de exploatare

sau credit pentru finanţarea unor necesităţi specifice, cum sunt procurarea de
echipament, stocuri etc.;
b) credit acordat sub forma unei autorizări sau a unui avans la termen
fix, care se poate materializa în:
 efecte de comerţ, în general cambii şi bilete la ordin subscrise de
clientelă în favoarea băncii sale, care le scontează;
 ordine de plată cu scadenţă prestabilită, întocmite de agenţii
economici pe baza cărora, la datele convenite, se vor debita
conturile acestora.
Clienţii bǎncilor, persoane juridice, în calitate de agenţi economici pot
beneficia de următoarele categorii de credite:
 creanţe comerciale (scont şi operaţiuni asimilate, factoring şi alte
creanţe comerciale);
 credite de trezorerie;
 credite pentru export;
 credite pentru echipament;
 credite pentru bunuri imobiliare;
 alte credite acordate clientului.
De asemenea, banca poate acorda credite clientelei financiare (credite de
la o zi la alta şi credite la termen) sau se poate împrumuta de la clientela
financiară.

2.4.1. Operaţiuni privind creanţele comerciale

În conturile de creanţe comerciale, se înregistrează creanţele clienţilor

mobilizate de către bancă, sub forma operaţiilor de scont comercial şi asimilate,
factoring şi alte creanţe comerciale.
Scontul comercial reprezintă operaţiunea prin care, în schimbul unui
efect de comerţ (cambie, bilet la ordin), banca pune la dispoziţia posesorului
creanţei valoarea efectului, mai puţin agio (taxa de scont şi comisioanele
aferente), fără a aştepta scadenţa efectului respectiv. Operaţiunile asimilate
scontului se realizează pe baza biletelor la ordin de mobilizare a creanţelor
comerciale subscrise de client la ordinul băncii. Contabil, evidenţa creanţelor
comerciale se ţine cu ajutorul contului sintetic de gradul I 201 „Creanţe
comerciale”.
Pentru realizarea scontǎrii, se procedeazǎ la calcularea taxei scontului.
Pentru aceastǎ operaţiune se foloseşte formula:
Vn  Rd  Nz
Ts  , în care:
360  100
 Ts – taxa scontului;
Vn – valoarea nominală a cambiei;
Rd – rata dobânzii percepută de bancă;
Nz – numărul de zile calendaristice de la scontare până la scadenţa
cambiei.

În evidenţa contabilǎ bancarǎ, înregistrarea operaţiunii de scontare

presupune urmǎtoarele:

 evidenţa cambiei la valoarea nominală:

Scont şi operaţiuni asimilate = Contul beneficiarului
(20111) (cont curent – 2511)
 evidenţa reţinerii scontului şi a comisionului:
Contul plǎtitorului = %
(cont curent – 2511) Venituri înregistrate în avans
(376)
Comisioane (7029)
 evidenţa reţinerii garanţiei:
Contul plǎtitorului = Alte depozite colaterale
(cont curent – 2511) (25336)
 evidenţa înregistrǎrii scontului:
Venituri înregistrate în avans = Dobânzi la operaţiunile de scont
(376) (70211)
 se înregistreazǎ încasarea cambiei la scadenţă:
Contul plǎtitorului = Scont şi operaţiuni asimilate
(cont curent – 2511) (20111)
 se evidenţiază restituirea garanţiei reţinute:
Alte depozite colaterale = Contul beneficiarului
(25336) (cont curent – 2511)

Factoring-ul este operaţiunea prin care clientul, denumit „aderent”,

transferă proprietatea creanţelor (facturilor) sale comerciale băncii, denumită
„factor”, aceasta având obligaţia, conform contractului încheiat, de a asigura
încasarea creanţelor aderentului, asumându-şi riscul de neplată a acestora.
Banca, pe baza documentelor primite, plăteşte valoarea nominală a creanţelor,
mai puţin agio, fie imediat, fie la scadenţa acestora sau la scadenţa contractuală
stabilită cu aderenţii.
Evidenţa operaţiunilor de factoring se realizează cu ajutorul contului
sintetic de gradul III 20112 „Factoring”, cont cu funcţie contabilă de activ. Se
debitează cu valoarea nominală a creanţelor achiziţionate şi se creditează cu
 Capitolul 2 – Creditarea bancară
27

încasarea creanţelor comerciale, cu acoperirea din garanţii constituite anterior

creanţelor comerciale neîncasate, trecute la creanţe restante sau îndoielnice.
De asemenea, se utilizează şi contul sintetic de gradul II 2521
„Conturile de factoring”, cont de pasiv, care înregistrează sumele datorate
clientului în contrapartida creanţelor comerciale (facturi) cumpărate de către
bancă.
Evidenţa creditelor acordate agenţilor economici se ţine cu ajutorul
conturilor din grupa 20 – Credite acordate clientelei. Conturile de credite au
funcţie contabilă de activ, se debitează cu valoarea creditelor acordate şi se
creditează pe măsură ce creditele se rambursează. Soldul debitor al acestor
conturi reprezintă suma creditelor acordate şi încă nerambursate.
Finanţarea aderentului se face fie imediat, fie în momentul cumpărării
facturilor, sau ulterior, în momentul încasării efective a acestora. În primul caz,
se utilizează contul 25211 „Conturi de factoring disponibile”, iar în al doilea
caz, contul 25212 Conturi de factoring indisponibile.

Contabil, au loc urmǎtoarele înregistrǎri:

 evidenţa creanţelor comerciale cu finanţare imediată, la valoarea

nominală:
Factoring = Conturi de factoring disponibile
(20112) (25211)
 reţinerea comisionului de finanţare şi a comisionului de gestiune:
Conturi de factoring disponibile = %
(25211) Venituri încasate în avans
(376)
Comisioane
(7029)
 reţinerea garanţiei pentru limitarea riscului la încasare:
Conturi de factoring disponibile = Alte depozite colaterale
(25211) (25336)
 înregistrarea sumelor puse la dispoziţia aderentului:
Conturi de factoring disponibile = Contul beneficiarului
(25211) (Cont curent – 2511)
 încasarea creanţelor comerciale:
Contul plǎtitorului = Factoring – SC „X”
(Cont curent – 2511) (20112)
 restituirea garanţiei reţinute:
Alte depozite colaterale = Contul beneficiarului
(25336) (Cont curent – 2511)
2.4.2. Creditele de trezorerie

Creditele de trezorerie se pun la dispoziţia agenţilor economici prin contul

curent şi rezultă ca diferenţă între activele curente şi pasivele curente, fiind
folosite pentru acoperirea obligaţiilor de plată pe termen scurt ale acestora.
Nivelul creditelor de trezorerie se determină pe baza planului de
trezorerie întocmit de fiecare agent economic care beneficiază de credite la
începutul trimestrului pe baza ultimului bilanţ contabil, a programului de
activitate, a prevederilor din bugetul de venituri şi cheltuieli, precum şi a altor
documente din care să rezulte evoluţia raportului între activele curente (stocuri şi
cheltuieli) şi pasivele curente (resurse proprii, atrase şi împrumutate). Prin planul
de trezorerie se stabileşte excedentul sau deficitul de trezorerie.
Excedentul de trezorerie reprezintă volumul de credite care urmează a se
rambursa eşalonat în cursul perioadei următoare, iar deficitul de trezorerie
reprezintă volumul de credite noi de care poate beneficia agentul economic în
trimestrul în curs.
Contabilitatea creditelor de trezorerie asigură evidenţa creditelor
acordate clientelei pe termen scurt, pentru acoperirea necesarului de lichidităţi
privind activitatea de exploatare curentă a clientului (vânzări în rate, credite
acordate persoanelor fizice, facilităţi de trezorerie pentru titularii cărţilor de
plată, deschiderii de credite permanente, credite pe bază de linii globale de
exploatare, credite pentru finanţarea stocurilor, credite garantate cu valori
financiare, credite pentru importuri, alte credite).
Creditele de trezorerie se evidenţiază cu ajutorul contului sintetic de
gradul II 2021 „Credite de trezorerie”, care, dupǎ natura creditului acordat, se
defalcă pe conturi sintetice de gradul III, astfel:
 20211 „Vânzări în rate”;
 20212 „Credite acordate persoanelor fizice”;
 20213 „Diferenţe de rambursat legate de utilizarea cărţilor de plată”;
 20214 „Utilizări din deschideri de credite permanente”;
 20215 „Credit global de exploatare”;
 20216 „Credite pentru finanţarea stocurilor”;
 20217 „Credite garantate cu valori financiare”;
 20218 „Credite acordate importatorilor”;
 20219 „Alte credite de trezorerie”.
Contul 20215 „Credit global de exploatare” evidenţiază creditele
acordate clientului, în limita unui nivel global, care acoperă ansamblul nevoilor
de exploatare ale acestuia şi este stabilit potrivit bugetului previzional de
trezorerie. Partea neutilizată din creditele aprobate se înregistrează în conturi în
afara bilanţului.
 Capitolul 2 – Creditarea bancară
29

Au loc urmǎtoarele înregistrǎri contabile:

 înregistrarea angajamentelor de acordare a creditelor:

Angajamente în favoarea clientului = Contrapartida
(903) (999)

 acordarea creditelor:
Credite de trezorerie = Contul beneficiarului de credite
(2021) (Cont curent – 2511)

şi concomitent:
Contrapartida = Angajamente în favoarea clientului
(999) (903)

 dobânzile calculate cuvenite băncii:

Creanţe ataşate = Dobânzi la creditele de trezorerie
(2027) (70213)

 rambursarea creditelor şi încasarea dobânzilor:

Contul debitorului = %
(Cont curent – 2511)) Credite de trezorerie
(2021)
Creanţe ataşate
(2027)

2.4.3. Alte credite acordate clientelei

a) Credite pentru export. Se acordă pentru acoperirea nevoilor

determinate de operaţiuni de export a bunurilor sau serviciilor, şi acestea pot fi:
 credite garantate cu creanţe asupra străinătăţii (simbol 20311), se
acordă exportatorilor pentru desfăşurarea corespunzătoare a
activităţii curente, în situaţiile în care aceştia au acordat clienţilor lor
străini facilităţi în ceea ce priveşte termenele de plată. Acordarea
acestor credite se face în special prin scontarea efectelor de comerţ
aferente creanţelor exportatorului asupra străinătăţii, respectiv a
cambiilor trase de exportator asupra băncii şi acceptate de aceasta,
precum şi a biletelor la ordin subscrise de exportator la ordinul
băncii;
  credite furnizor (simbol 20312), care sunt credite acordate
exportatorilor rezidenţi pentru exportul de bunuri şi servicii.
Acordarea acestor credite se face în special prin scontarea cambiilor
trase de furnizorul exportator asupra clientului importator sau a
biletelor la ordin emise de clientul importator;
 credite comerciale acordate nerezidenţilor (simbol 20313), sunt
acordate direct agenţilor economici nerezidenţi cumpărători, alţii
decât băncile, pentru a plăti exportatorii români care sunt clienţi ai
băncii care a acordat creditele.
b) Credite pentru echipament (simbol 2041). Sunt în general pe termen
mijlociu şi lung, acordate de bănci clientelei pentru finanţarea investiţiilor
productive, cumpărări de materiale, achiziţii, construcţii sau amenajări de
imobilizări corporale de uz profesional, achiziţii de imobilizări necorporale. În
această categorie de credite sunt cuprinse şi creditele acordate agricultorilor
pentru investiţii productive, inclusiv creditele cu dobândă subvenţionată de stat.
c) Credite pentru bunuri imobiliare. În general se acordă pe termen
mijlociu şi lung, fiind folosite direct pentru achiziţii, amenajări sau reparaţii de
bunuri imobiliare cu destinaţii de locuinţă, denumite credite investitor (simbol
2051). De asemenea, pot fi şi credite acordate promotorilor imobiliari de
construcţii de locuinţe (agenţi economici specializaţi, având ca obiect de
activitate construcţia şi vânzarea de locuinţe), credite pentru cumpărarea
terenurilor, credite pentru demararea construcţiilor, credite pentru efectuarea
lucrărilor de construcţii şi credite pentru finanţarea locuinţelor construite aflate
în aşteptarea validării, care se numesc Credite promotori (simbol 2052).
Evidenţa acordării şi rambursării creditelor pentru export, a creditelor
pentru echipament şi a creditelor pentru bunuri imobiliare se realizează
asemănător cu cea a creditelor pentru trezorerie.
d) Alte credite acordate clientelei. Cuprind, de regulǎ, creditele pe
termen mijlociu şi lung, care nu pot fi încadrate în categoriile de credite
anterioare.
O etapă distinctă, după acordarea creditelor, o constituie controlul
ulterior efectuat de către bănci asupra modului de utilizare a creditelor acordate,
respectându-se scopul şi destinaţia acestora.

2.5. Controlul utilizării şi garanţiei creditelor

Potrivit legii şi statutului propriu de organizare şi funcţionare, banca are dreptul

să verifice la agenţii economici, beneficiari de credite, modul în care aceştia:
 Capitolul 2 – Creditarea bancară
31

utilizează creditele acordate în conformitate cu destinaţiile pentru care s-au

aprobat; constituie şi păstrează garanţiile creditelor; respectă normele de lucru
ale băncilor şi clauzele din contractele de credit, în vederea asigurării
rambursării la scadenţă a creditelor şi plata dobânzilor datorate.
Prin verificarea garanţiei creditelor, banca urmăreşte să fie o concor-
danţă deplină între stocurile de valori materiale şi cheltuielile de producţie
creditabile existente şi între volumul creditelor acordate şi evidenţiate ca atare.
Controlul utilizării şi garanţiei creditelor cuprinde două componente
distincte: controlul faptic şi analiza financiară (controlul scriptic).
Controlul faptic constituie principala formă de control al utilizării şi
garanţiei creditelor, se execută trimestrial sau la perioade mai scurte, hotărâte de
comitetele de credite în funcţie de rezultatele financiare obţinute de agenţii
economici creditaţi.
Controlul faptic se exercită la sediul beneficiarilor de credite şi are ca
principale obiective următoarele:
 respectarea graficului de acordare şi rambursare a creditului;
 analiza realizării fluxului de lichiditǎţi nete comparativ cu cel
estimat la aprobarea creditelor;
 utilizarea creditelor potrivit destinaţiei pentru care au fost aprobate;
 modul de folosire a capacităţilor de producţie, a spaţiilor comerciale,
modul de realizare a programelor de producţie, depozitarea şi
conservarea produselor realizate;
 concordanţa datelor din documentele prezentate băncii cu cele din
evidenţa contabilă şi existenţa faptică a acestora;
 concordanţa datelor din documentele depuse la bancă pentru
justificarea creditelor eliberate în numerar şi cele din evidenţele
băncii.
Controlul faptic al garanţiei creditelor se face prin sondaj, iar rezultatele
controlului se consemnează în procese verbale de control, în care se înscriu
constatările făcute şi măsurile luate pentru îmbunătăţirea activităţii.
În cazul constatării lipsei de garanţie sau a nerespectării destinaţiei
creditului, se va proceda la rambursarea de egală valoare a creditului, iar în cazul
lipsei de disponibil se trece la restanţă, urmărindu-se recuperarea cu prioritate.
Analiza financiară se efectuează la sediul băncii pe baza documentelor
prezentate de agenţii economici beneficiari de credite şi constă în următoarele:
 analiza graficului de acordare şi rambursare a creditelor;
 analiza echilibrului financiar;
 determinarea bonităţii.

a) Analiza graficului de acordare şi rambursare a creditelor se face

lunar şi constă în compararea acordărilor şi rambursărilor efective de credite cu
cele prevăzute în graficele anexă la contractul de credite. În cazul în care nu se
constată deficienţe în utilizarea creditelor, analiza nu se extinde. În caz contrar,
la agenţii economici cu personalitate juridică, se procedează la analiza
echilibrului financiar, iar la agenţii economici fără personalitate juridică şi la
persoanele fizice se va efectua controlul faptic conform celor prezentate mai sus.

b) Analiza echilibrului financiar se efectuează lunar, până la sfârşitul

lunii următoare pentru luna expirată, şi se face prin verificarea garanţiei
creditelor. Pentru întocmirea situaţiei privind garanţia creditelor, datele se extrag
din balanţele de verificare, din situaţia patrimoniului şi din bilanţul contabil.
Pentru determinarea plusului sau minusului de garanţie, sunt necesare
următoarele elemente:
1. Active circulante totale;
2. Active circulante excluse de la creditare;
3. Active circulante creditabile (1-2);
4. Datorii pe termen scurt;
5. Garanţii pentru credite (3-4);
6. Credite pe termen scurt;
7. Plus de garanţie (5-6);
8. Minus de garanţie (6-7).
Pentru suma rezultată ca plus de garanţie, nu se acordă automat noi
credite, dar acest rezultat va fi avut în vedere la soluţionarea unei eventuale
cereri de credite suplimentare din partea agentului economic respectiv. În cazul
în care agentul economic are credite restante provenite din minus de garanţie
constatat în lunile anterioare, acestea vor fi reactivate în limita plusului de
garanţie şi a volumului creditului aprobat, numai dacă au fost înlăturate cauzele
care au determinat trecerea la restanţă. Indiferent de mărimea plusului de
garanţie, nu vor fi reactivate creditele trecute la restanţă la expirarea scadenţelor
prevăzute în graficul de acordare şi rambursare, anexă la contractul de credite.
Minusul de garanţie fiind determinat de pierderi de active circulante,
deturnări de fonduri, stocuri nevandabile, clienţi neîncasaţi şi alte deficienţe în
activitatea agentului economic, va implica măsuri pentru rambursarea imediată a
creditelor de egală valoare sau trecerea la restanţă şi recuperarea cu prioritate a
acestora. Pentru agenţii economici care înregistrează minus de garanţie, banca va
stabili măsuri deosebite, inclusiv intensificarea controlului faptic şi determinarea
bonităţii pe baza ultimilor indicatori financiari.

c) Determinarea bonităţii agenţilor economici se face, de regulă,

trimestrial, potrivit unei metodologii prezentată în paragraful 2.2. Pentru aceasta
se calculează următorii indicatori financiari: lichiditatea generală, solvabilitatea
patrimonială, rata profitului brut, rata rentabilităţii financiare şi gradul de
 Capitolul 2 – Creditarea bancară
33

îndatorare. În funcţie de punctajul obţinut, la fel ca şi în cazul solicitǎrii

creditului, fiecare agent economic va fi încadrat în una dintre categoriile de
bonitate specificate.
Agenţii economici cu un nivel inferior de bonitate vor fi monitorizaţi de
cǎtre bǎnci cu privire la rambursarea creditelor la scadenţǎ. Dacǎ situaţia se
înrǎutǎţeşte, bǎncile pot decide revocarea contractului de credite şi lichidarea
debitorului.

Întrebări

1. Care este scopul realizǎrii de cǎtre ofiţerii de credite a unei discuţii

preliminare cu solicitanţii de credite?
2. Ce cuprinde documentaţia de susţinere a cererii de credite pentru solicitanţii
persoane juridice? Dar pentru persoanele fizice?
3. În ce constǎ serviciul datoriei?
4. Ce reprezintǎ performanţa financiarǎ a împrumutului?
5. În ce constǎ analiza cererii de credite solicitate de către agenţii economici?
6. Care sunt indicatorii de bonitate ce pun în evidenţǎ performanţele clienţilor?
7. Ce sunt garanţiile bancare şi cum se structureazǎ?
8. Care sunt principalele categorii de credite de care pot beneficia agenţii
economici?
9. Ce presupune controlul utilizǎrii şi garanţiei creditelor?
BIBLIOGRAFIE

CĂRŢI:
1. Basno, C., Dardac, N., Floricel C., Monedă, credit, bănci, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1994.
2. Basno, C., Dardac, N., Management bancar, Editura Economicǎ, Bucureşti, 2002.
3. Basno, C., Dardac, N., Operaţiuni bancare. Instrumente şi tehnici de plată, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
4. Berea, A., Berea, O., Orientǎri în activitatea bancarǎ contemporanǎ, Editura Expert,
Bucureşti, 1999.
5. Berheci, I., Contabilitatea societǎţilor bancare, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003.
6. Cocriş, V., Işan, V., Economia afacerilor, vol.I-IV, Editura Graphix, Iaşi, 1995-1996.
7. Cocriş, V., Tehnici şi operaţiuni bancare, Editura Universitǎţii, Iaşi, 1997.
8. Cocriş Vasile, Chirleşan Dan – Managementul bancar şi analiză de risc în activitatea de
creditare, Editura Universitătii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2007;
9. Dăianu și alții, 2014. ''The Eurozone crisis and the future of Europe''. London: Palgrave
Macmillan; Dăianu, D, Bavesi, G., D'Adda, C., Kumar, R. (eds).
10. Dăianu, D., 2012. prezentare la simpozionul organizat de Academia Română şi
Ministerul Apărării: “Securitatea naţională în societatea bazată pe cunoaştere.
Intelligence, cunoaştere strategică şi decizie” [Interviu] (26 Noiembrie 2012).
11. Dăianu, D., 2015. prezentare cu ocazia lansării studiului “Bancile si Cresterea
Economica – Lectiile trecutului pentru un viitor mai bun”, București: Consiliul
Patronatelor Bancare din Romania și Deloitte Romania.
12. Dǎnilǎ, N., Berea, O.A., Managementul bancar, Fundamente şi orientǎri, Editura
Economicǎ, Bucureşti, 2000.

13. Dardac, N., Barbu, T., Monedǎ, bǎnci şi politici monetare, Editura Didacticǎ şi
Pedagogicǎ, Bucureşti, 2005.
14. Davis, A., Banking operations, Pitman Publishing, London, 1992.
15. Dedu, V., Enciu, A., Contabilitate bancarǎ, Editura Economicǎ, Bucureşti, 2001.
16. Dedu, V., Gestiune bancarǎ, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Bucureşti, 1999.
17. Diaconescu, M., Bǎnci, Sisteme de plǎţi, Riscuri, Editura Economicǎ, Bucureşti, 1999.
18. Gaftoniuc, S., Practici bancare internaţionale, Editura Economicǎ, Bucureşti, 1995
19. Gǎliceanu, I., ş.a., Contabilitate bancarǎ, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Bucureşti,
1999.
20. Hempel, G., Coleman, A., Simonsin, D., Bank Management, Ed.J.Wiley and Sons, New
York, 1989.
21. Hoanţă N., Bani şi bănci, Editura Economică, Bucureşti, 2001.
22. Imireanu, M., Gh., Tehnica şi practica operaţiunilor bancare, Editura „Tribuna
Economicǎ”, Bucureşti, 1995.
23. Ionescu, L. (coordonator), Băncile şi operaţiunile bancare, Editura Economică,
Bucureşti, 1996.
24. Isărescu, M., Banca Naţională a României 1880-1995, Editura Enciclopedică, Bucureşti,
1995.
25. Isărescu, M., 2001. “Reflecţii economice - Pieţe, Bani, Bănci”. București: Academia
Română, Centrul Român de Economie Comparată şi Consensuală, Editura Expert.
 Capitolul 2 – Creditarea bancară
35

26. Isărescu, M., 2012a. „Politica monetară în perioada tranziţiei. Gestionarea modificărilor
de paradigmă”, Conferinţa anuală a Asociaţiei Europene de Istorie Bancară, București:
BNR.
27. Isărescu, M., 2012b. Speaking at the European Association for Banking and Financial
History Annual Conference. National Bank of Romania headquarters, Bucharest, June,
BNR.
28. Isărescu, M., 2013a. “Ce poate şi ce nu poate face o bancă centrală” prezentare pentru
proiectul educaţional BNR "Academica", 11 februarie. Brașov, BNR website.
29. Isărescu, M., 2013b. prezentare susţinută la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu cu
ocazia conferirii titlului de Doctor Honoris Causa, 17 mai. Sibiu, BNR.
30. Isărescu, M., 2013c. Cuvânt de deschidere la Conferința internațională ESPERA 2013,
București, 11 noiembrie: Academia Română.
31. Isărescu, M., 2015a. cuvânt introductiv la Conferința internatională de risc de țară,
București, 29 aprilie, București: BNR website.
32. Isărescu, M., 2015b. prezentarea ‚,Convergența nominală și convergența reală – condiții
pentru creșterea completivității internaționale a României’’ la Conferința “Romania`s
Path towards Euro”. București, 20 aprilie, Delegația CE în România.
33. Kiriţescu C. și Dobrescu E., 1998. „Moneda-mică enciclopedie”. vol 24 ed. București:
Colecția BNR.
34. Kiriţescu, C., 1978. “Relaţiile valutar-financiare internaţionale”. București: Editura.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
35. Kiriţescu, C., 2001. „Lumea în care şi-a croit drumul Banca Naţională a României”-
istoria paralelă a unei ţări şi a băncii ei centrale,. vol 29 ed. București: Colecția BNR.

36. Kiriţescu, C., Dobrescu, E., Băncile – Mică enciclopedie, Editura Expert, Bucureşti,
1998.
37. Kiriţescu, C., Moneda, mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1982.
38. Koch, T.W., Bank Management, The Dryden Press, USA, 1995.
39. Lǎzǎrescu, V., Bǎncile comerciale în economia de piaţǎ din România, Editura Agora,
Bacǎu, 1998.
40. Lazea, V., 2015. prezentarea ‚,Convergența nominală și convergența reală – condiții
pentru creșterea completivității internaționale a României’’ la Conferința “Romania`s
Path towards Euro”, 20 aprilie, București: Delegația CE în România.

41. Mayer, T., Bǎncile, activitatea bancarǎ şi economicǎ, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ,
Bucureşti, 1983.
42. Niţu I., Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureşti, 2000.
43. Niţu, I., Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureşti, 2000.
44. Opriţescu, M. ş.a., Gestiune bancarǎ, Editura Universitaria, Craiova, 1996.
45. Pintea, Al., Ruşcanu, Gh., Băncile în economia românească 1774-1995, Editura
Economică, Bucureşti, 1995.
46. Rotaru, C., Managementul performanţei bancare, Editura Expert, Bucureşti, 2001.
47. Roxin, L., Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Bucureşti,
1997.
48. Simone, C., Băncile, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993.
 49. Slăvescu, V., Curs de monedă, credit, schimb, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1932.
50. Stiglitz, J., Globalizarea – speranţe şi deziluzii, Editura Economică, Bucureşti, 2003.
51. Stoica, M., Management bancar, Editura Economicǎ, Bucureşti, 1999.
52. Stoica, O., Integrare financiar-monetară europeană, Editura Junimea, Iaşi, 2003.
53. Temeş, I., Mureşan, M., Contabilitate bancarǎ, vol.I, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca,
1998.
54. Trenca, I., Metode şi tehnici bancare, principii, reglementǎri, experienţe, Editura Casa
Cǎrţii de Ştiinţe, Cluj-Napoca, 2002.
55. Tudorache, D., Elemente de tehnicǎ şi strategie bancarǎ, Editura Alas, Cǎlǎraşi, 1996.
56. Turcu, I., Operaţiuni şi contracte bancare, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995.
57. Turliuc, V., Cocriş V., Monedă şi credit, Editura Ankarom, Iaşi, 1997.
58. Turliuc, V., Cocriş V., Boariu A., Stoica O., Dornescu V, Chirleşan D., Monedă şi credit,
Editura Economicǎ, Bucureşti, 2005.
59. Zaharciuc, El., Contabilitatea societǎţilor bancare, Editura Teora, Bucureşti, 2000.
60. *** Legea bancarǎ nr.58/1998.
61. *** Legea nr.102/1998 privind Statutul Bǎncii Naţionale a României.
62. *** Norme metodologice ale bǎncilor privind creditarea, operaţiunile de decontare şi cu
numerar.

ALTE SURSE ONLINE:

1. http://www.bnr.ro – cea mai completă sursă de informare cu date, analize şi trimiteri
bibliografice de referinţă. Subpagina http://www.bnr.ro/Proiecte-educationale-7872.aspx
reflecta trimiteri către cele 3 programe de educaţie financiară derulate de BNR iar la
subpagina http://www.bnr.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=6885 găsiţi trimiteri către
prelegeri susţinute de oficialii BNR
2. http://www.opniiibnr.ro - o sursă excelentă cu date şi analize despre mediul bancar din
România
3. http://luciancroitoru.ro/ - Despre economie, cu și fără cifre o sursă cu date şi analize ale
politicilor monetare susţinute de consilierul guvernatorului BNR
4. http://lucianisar.com/ - un site cu surse alternative de lectură, scrise de un contestatar al
oliticilor monetare ale BNR
5. https://florincitu.wordpress.com/ - un alt site cu surse alternative de reflecţie, scrise de un
alt contestatar al politicilor monetare ale BNR
6. http://cursdeguvernare.ro/ - un site cu analize realizate asupra peţei financiar-bancare
7. Yahoo: Finance - o sursă veritabilă cu date despre firme şi burse
8. Bloomberg.com - Site-ul cel mai cuprinzător pentru date financiare, însă cu o interfaţă
neprietenoasă şi cu drepturi de proprietate.
9. http://www-personal.umich.edu/~alandear/intecon/data.html - International economic
data
10. https://piie.com/support-piie - Institute for International Economics
11. http://www.deposits.org/ - o sursă ok pentru a găsi produse şi servicii financar-bancare,
pentru a aplica pentru un credit, card de credit sau de a deschide un depozit în orice ţara,
inclusiv România.
12. http://www.jesushuertadesoto.com/books/books-in-romanian/ - cea mai bună sursă de
cărţi, traduse şi în limba română, pentru documentare în domeniul monedei, creditului, a
ciclurilor economice, asigurărilor, doctinelor economice