NUME: GASCO DINA

PROFESOR DR.: FIRTESCU BOGDAN-NARCIS

        
 Asigurarea este definita ca fiind opera tia financiara ce decurge
dintr-un contract de asigurare sau dintr-o obliga tie prevazuta de lege, prin
care asiguratorul se obliga ca in schimbul unei sume primite periodic sa
despagubeasca pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar putea
suferi în urma unor intamplari independente de voin ta lui.
Aparitia asigurarilor este legata de necesitatea ca oamenii sa se
ajute reciproc in cazul daunelor in permanenta cre stere, iar a
reasigurarilor pentru sprijinirea intre ei a celor care administreaza
fondurile si activitatile de asigurare. Altfel spus este vorba de preluarea
daunelor si a procesului de dezdaunare pe cat mai multe umere.
Datorita acuratetii, incertitudinii dar si raspunderilor cu care se
intalnesc la fiecare pas, asigurarile de bunuri, persoane și raspundere
civila, experienta dar si practica curenta au impus necesitatea
reglementarii raporturilor dintre persoanele fizice si juridice care iau
parte la asigurare, in calitate de asigura ti, si respectiv societa tile de
asigurare, bunurile si persoanele care sunt cuprinse in asigurare, riscurile
acoperite prin asigurare, drepturile si obligatiile ce revin partilor din
asigurare, etc.
Cunoscand sensul unor notiuni, cum sunt: asiguratorul, asiguratul,
contractul de asigurare, beneficiarul, contractantul asigurarii, riscul
asigurat, valoarea de asigurare, suma asigurata, dauna sau paguba,
despagubirea de asigurare, prima de asigurare, durata asigurarii, s.a. pot
fi intelese si aplicate corect prevederile actelor normative care
reglementeaza asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila.
In continuare voi vorbi despre trei dintre elementele tehnice in
asigurare si anume:RISCUL,PRIMA DE ASIGURARE SI DESPAGUBIREA

RISCUL

Riscul asigurat1 este fenomenul (evenimentul) sau un grup de

fenomene (evenimente) care o data pus(e) datorita efectelor sale obliga pe
asigurator sa plateasca asiguratului (sau beneficiarului asigurarii)
despagubirea sau indemnizatia de asigurare.
Notiunea de risc asigurat are , de regula, mai multe sensuri. Astfel,
riscul asigurat este folosit in sensul de probabilitate a producerii
fenomenului (evenimentului) impotriva caruia se incheie asigurarea.

1
Iulian Vacarel,Florin Bercea “Asigurari si reasigurari”,Ed.Expert 2007

1
 Cu cat acest fenomen (eveniment) are o frecventa mai mare, cu atat
este mai mare pericolul de producere a pagubei si apare mai necesara
asigurarea.
Un alt sens pe care il are riscul asigurat este acela de posibilitate de
distrugere (partiala sau totala) a bunurilor de unele fenomene
imprevizibile, cum sunt: grindina, furtuna, incendiul, uraganul, seisme,
ploile torentiale etc. In cazul asigurarilor de persoane, riscul asigurat este
evenimentul neprevazut, dar posibil de realizat, care odata produs poate
conduce, de exemplu, la pierderea totala sau partiala a capacitatii de
munca a asiguratului. Fenomenul (evenimentul) asigurat, care a fost deja
produs, poarta denumirea de caz asigurat sau sinistru.
De asemenea, riscul asigurat mai poate fi intalnit si in sensul de
marime(dimensiune) a raspunderii asumate de asigurator prin incheierea
unei anumite asigurari.
Riscul2 este un pericol, un inconvenient posibil, o primejdie la care
sunt expuse bunurile, personale, afacerile, de care omul este constient si,
in consecinta, el se stadueste sa-si creeze mijloace de prevenire si de
atenuare a efectelor lui nedorite sau chiar de inlaturare a lor ori de cate
ori, prin natura lucrurilor,este posibil.
Riscul se manifesta atat in relatiile dintre oameni , cat si in
raporturile dintre om si natura.
El poate fi previzibil, atunci cand factorii care ar aduce pierderi pot
fi prevazuti cu anticipatie si neprevizibil, determinat de situatii fortuite.
Chiar si in cazul riscurilor previzibile, marimea pagubelor nu poate fi
stabilita anticipat cu precizie. In economie sunt unele activitati care, prin
specificul lor, comporta riscuri mai mari. De regula, acestea sunt
activitatile asupra carora factorii incerti au o influenta mai mare, iar
elementele de probabilitate au o pondere mai ridicata. Pentru prevenirea si
compensarea pagubelor provocate de riscuri se folosesc mai multe forme
de asigurare.
Riscul este prezent permanent si oriunde. Practic orice activitate
economica, sociala, culturala, politica etc.poate fi amenintata de
producerea unor evenimente cauzatoare de pierderi. De asemenea, viata si
bunurile fiecaruia pot fi afectate de accidente, cutremure, grindina,
inundatii sau alte catrastrofe. Daca nu exista riscuri, nu exista asigurari.
Prin urmare, activitatile economice si sociale comporta diferite
riscuri, iar pentru prevenirea si compensarea pagubelor provocate de
riscuri se practica diferite forme de asigurare.
Riscul este posibilitatea de a ajunge intr-o primejdie, de a avea de
infruntat un caz sau de a suporta o paguba.
3
In asigurare nu pot fi cuprinse toate fenomenele (evenimentele) care
produc pagube. Cu alte cuvinte, nu orice fenomen (eveniment) generator
de pagube poate constitui un risc asigurat, ci numai acela care
indeplineste cumulativ conditiile ce vor fi prezentate in continuare.
2
Gheorghe D.Bistriceanu,”Asigurari si reasigurari in Romania”, Ed.Universitara, Bucuresti
3
Iulian Vacarel,Florin Bercea “Asigurari si reasigurari”,Ed.Expert 2007

2
 O prima conditie este aceea ca producerea fenomenului
(evenimentului) – pentru care se inchee asigurarea – sa fie posibila,
deoarece daca un anumit bun nu este amenintat de nici un fel de risc,
asigurarea acestuia nu devine necesara. In acelas timp, insa, este necesar
sa avem in vedere faptul ca fenomenul (evenimentul) care se produce in
mod frecvent si pe scara larga nu poate fi aceptat ca risc asigurat,
deoarece o eventuala cuprindere a sa in asigurare ar necesita plata de
catre asigurat a unor prime de asigurare apropiate sau egale ca marime cu
valoarea pagubelor respective. Intr-o asemenea situatie, este greu de
presupus ca o persoana ar pute fi interesata sa inchee o asigurare.
Totodata, insa, fenomenul(evenimentul) este necesar sa aiba o
anumita regularitate in producere si un grad de dispersie cat mai mare pe
teritoriu, fiindca in caz contrar nu se poate manifesta interesul pentru
asigurarea lui si nu se poate constitui nici mutualitatea necesara formarii
unui fond de asigurure de dimensiuni corespunzatoare.
A doua conditie se refera la faptul ca fenomenul (evenimentul)
trebuie sa aiba in toate cazurile un caracter intamplator. Acesta inseamna
ca pentru a putea incheia o anumita asigurare nu este admisa existenta
nici unei posibilitati a partilor participante la asigurare de a cunoaste
bunurile sau peroanele care vor fi supuse actiunii fenomenului
(evenimentului) , nici intensitatea acestuia si nici momentul ivirii lui.
Daca asiguratii cunosc asemenea elemente au posibilitatea de a selectiona
(in cazul asigurarilor facultative), din masa bunurilor de acest fel
asigurabile, pe acelea cunoscute lor ca intrunind conditiile pentru a fi mai
usor distruse sau vatamate de producerea riscului asigurat si ar solicita
asigurarea lor. Intr-o atare situatie, asiguratorul n-ar dispune de fondurile
necesare acoperirii tuturor pagubelor aparute, fiindca , practic, la fiecare
asigurare incheiata ar avea de achitat despagubiri. De la aceasta cerinta
face exceptie un singur eveniment. Este vorba de riscul de deces care,desi
se stie ca se va produce in mod cert, totusi face parte din categoria
riscurilor asigurabile pentru considerentul ca momentul producerii lui nu
se cunoaste dinainte nici de asigurat nici de asigurator.
In literatura de specialitate se vorbeste despre selectie si
anteselectie.
Selectia (selectarea) riscurilor constituie un principiu de baza, de
respectarea caruia depinde buna desfasurare a activitatii de asigurare.
Astfel, pentru ca un asigurator sa-si poata desfasura activitatea in conditii
cat mai apropiate de cele stabilite in urma unor observatii statistice si a
calculelor matematice efectuate pe baza acestuia pentru determinarea
nivelului primelor de asigurare, trebuie sa excluda orice posibilitate de a
prelua riscuri care sa-i fie total nefavorabile. Drept urmare, asiguratorii
se preocupa sa selecteze riscurile pe care le acopera prin asigurare in
ideea de a le elimina pe cele cu producere certa (face exceptie, dupa cum
am vazut, cel de deces) si pe cele cu posibilitate mare de producere. Daca
nu s-ar proceda in acest fel, in mod cert, ar avea loc o cerere mare pe
piata de asigurari pentru preluarea de catre asiguratori a riscurilor

3
nefavorabile. Cu alte cuvinte, potentialii asigurati s-ar preocupa pentru a
realiza o anteselectie in vederea plasarii in asigurare a acelor bunuri (sau
persoane), din categoria celor asigurabile , in legatura cu care detin
elemente, in legatura cu care detin elemente, potrivit carora sunt mai
expuse si mai vulnerabile la actiunea fenomenelor si evenimentelor
acoperite prin asigurare.
Peocuparea pentru anteselectie apare in mod evident la asigurarile
facultative si are o influenta negativa asupra echilibrului financiar al
asiguratorului, deoarece acesta si-a fundamentat primele de asigurare in
baza riscului mediu si nu a riscului de varf.
Rezulta, asadar, ca orice asigurator este si trebuie sa fie interesat in
realizarea selectiei riscurilor, fiindca acesta da stabilitate operatiunilor de
asigurare. Daca anteselectia riscurilor poate avea loc, atunci aceasta, in
afara influentei negative asupra echilibrului financiar, poate conduce la
diminuarea spiritului de prevedere al diferitelor categorii de persoane
fizice, deoarece acestea ar fi tentate sa incheie asigurari numai in situatii
critice. De asemenea, anteselectia ar duce la practicarea unor tarife de
prime care prin nivelul lor ridicat ar actiona inpotriva dezvoltarii
asigurarilor facultative.
Dupa cum se stie, pentru o persoana producerea unui anumit
fenomen sau eveniment este intimplatoare. In cazul unei colectivitati,
insa, cu cat acesta este mai numeroasa, cu atat exista mai multe
posibilitati pentru ca producerea unui fenomen sau eveniment sa se
transforme in legitate(deci se creioneaza conditii pentru actiunea legii
numerelor mari). Existenta asigurarii permite impartirea riscurilor intre
membrii comunitatii de risc, astfel incat acesta nu mai constitue pentru
fiecare asigurat in parte pierderi imprevizibile si incalculabile. Pentru
asigurator, producerea riscurilor asigurate se trasforma in obligatii de
plata al caror cuantum se poate stabili – pe baza unor calcule statistico-
matematice- cu un grad de precizie destul de ridicat.
A treia conditie are in vedere faptul ca actiunea fenomenului
(evenimentului) este necesar sa fie inregistrata in evidenta statistica.
Datele din evidenta statistica referitoare la un anumit fenomen
(eveniment) trebuie sa permita stabilirea pe o perioada cat mai
indelungata a frecventei si intensitatii producerii acestuia. Aceste date
stau la baza incheierii asigurarii, deoarece fara ele asiguratorul nu poate
stabili probabilitatea producerii fenomenului (evenimentului) asigurat.
Daca insa probabilitatea producerii fenomenuului (evenimentului) pentru
care se inchee asigurarea este cunoscuta, asiguratorul poate determina
volumul raspunderii sale si cuantumul primei de asigurare care revine in
sarcina asiguratului. Este important de stabilit faptul ca axistenta unor
date referitoare la producerea riscului pe o perioada cat mai indelungata
permite stabilirea unui grad de precizie sporit a raspunderii asiguratorului
si implicit a nivelului primei de asigurare.
A patra conditie presupune ca producerea fenomenului
(evenimentului) sa nu depinda de vointa asiguratorului sau a

4
beneficiarului asigurarii. In cazul in care, intr-un fel sau altul, asiguratul
sau beneficiarul asigurarii a contribuit, direct sau indirect, la producerea
riscului asigurat, pentru ca astfel sa poata primi despagubirea sau
indemnizatia de asigurare, acesta nu numai ca pierde toate drepturile
conferite de asigurare, dar suporta si rigorile legii, deoarece astfel de
fapte sunt pedepsite.
Prin urmare, cele prezentate mai inainte demonstreaza ca riscul
apare ca un element deosebit de important in cadru asigurarii. Avand
caracter relativ, riscul poate creste sau descreste, iar cunoasterea
probabilitatii aparitiei lui permite atat stabilirea volumului raspunderii
asumate de asigurator cat si nivelul primelor de asigurare pe care le
platesc asiguratii.
Atat in teorie cat si in practica , un bun poate fi asigurat inpotriva a
unuia sau mai multor riscuri. Caracteristic pentru zilele noastre este
faptul ca, de regula, prin aceiasi asigurare –respectiv prin acelasi
contract- se acopera mai multe riscuri, unele legate intre ele, iar altele de
natura complet diferita. O astfel de asigurare prezinta mai multe avantaje.
In primul rand este de mentionat faptul ca, in conditiile in care
printr-un contract de asigurare se ofera o protectie larga asiguratilor,
cheltuielile de administrare sunt mai reduse decat atunci cand s-ar incheia
cate un contract de asigurare pentru fiecare risc. Totodata, aceasta
asigurare face posibila acoperirea si a unor riscuri care au fie o frecventa
mai mare, fie una mai scazuta, ceea ce le face mai greu accesibile pentru a
fi asigurate in mod individual. Asigurarea, la un loc, a mai multor riscuri
presupune, de asemenea, prime de asigurare mai reduse decat s-ar proceda
la asigurarea separata a fiecarui risc.
In practica privind asigurarile in Uniunea Europeana se acorda
importanta cuvenita si aspectelor privind „statul membru in care este
situat riscul’’. Pentru evitarea oricarei confuzii, prin „Stat membru in
care este situat riscu” se intelege:
a) statul membru in care se afla bunurile, daca asigurarea are ca obiect
fie imobile, fie imobile si continutul lor, iar riscul este acoperit de
aceeasi polita de asigurare;
b) statul membru in care sa facut inmatricularea, cand asigurarea are ca
obiect vehicole de orice natura;
c) statul membru in care contractantul asigurarii a semnat contractul,
daca avem de a face cu un contract incheiat pe o perioada mai mica
sau egala cu patru luni, prin care s-au acoperit riscurile posibile in
timpul unei calatorii sau al unei vacante in strainatate, indiferent de
clasa de asigurare in care sunt incadrate riscurile respective;
d) statul membru in care contractantul isi are resedinta obisnuita. Daca
contractantul este o persoana juridica, atunci se are in vedere statul
membru in care acesta isi are sediul social.
e) In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, la 1 ianuarie
2007, se impune cunoasteria unor prevederi legala privitoare la

5
 incheierea contractelor de asigurari, cand acestea acopera riscuri
situate pe teritoriu statelor membre.
Astfel, cand contractantul asigurarii isi are resedinta obisnuita sau
administratia centrala pe teritoriu statului membru unde este situat riscul,
contractului de asigurare i se aplica legia acestui stat membru. Daca totusi
legea acestui stat membru permite , partile contractante pot opta, in ceea
ce priveste incheirea contractului, pentru legea unei alte tari.
In situatia in care contractantul asigurarii nu-si are resedinta
obisnuita sau administratia centrala pe teritoriul statului mombru unde
este situat riscul, partile contractante pot sa aplice fie legia statului
membru pe teritoriul careia se afla riscul, fie legia tarii in care
contractantul politei de asigurare isi are resedinta obisnuita sau
administratia centrala.
Atunci cand contractantul asigurarii exercita activitati comerciale,
industriale, sau profesii libere in diferite state membre, iar contractul
acopera 2 sau mai multe riscuri ce privesc aceste activitati, optiunea
pentru incheierea contractului de asigurare poate fi facuta in favoarea
legilor acestor state membre si ale tarilor in care contractantul politei de
asigurareisi are resedinta obisnuita sau administratia centrala.
Daca riscurile acoperite de contractul de asigurare sunt limitate la
calamitati naturale ce se pot produce intr-un stat membru, altul decat
statul unde este situat riscul, partile contractante pot opta pentru dreptul
primului stat.
Optiunea la care sa facut referire pana aici trebue sa fie expresa ori
sa rezulte in mod clar din cauzele contractului sau din elementele ce
definesc inprejurarile cazului. Cand nu se poate sau cand nici o optiune nu
a fost facuta, contractul de asigurare este guvernat de legia tarii cu care,
dintre tarile luate in discutie mai inainte, acesta reprezinta legaturile cele
mai stranse. In cazul in care o parte a contractului este separabila de
restul contractului si prezinta o legatura mai stransa cu o alta tara dintre
cele care intra in discutie conform aprecierilor facute mai sus, aceasta
parte din contract va putea fi reglementata, in mod exceptional, de legia
acestei altei tari. Contractul se presupune ca prezinta legaturile cele mai
stranse cu statul membru unde este situat riscul.
Daca este vorba de un stat care cuprinde mai multe unitati
administrativ-teritoriale care isi au fiecare propriile reguli in materie de
obligatii contractuale, fiecare unitate este comsiderata ca o tara in
vederea identificarii legii aplicabile. De mentionat ca un astfel de stat nu
este obligat sa aplice dispozitiile mentionate in acest aliniat ce survin
intre drepturile unitatilor administrativ-teritoriale.

PRIMA DE ASIGURARE4

Prima de asigurare este suma in lei pe care o plateste, de regula,

anticipat societatii de asigurari pentru preluarea riscului, respectiv in
4
Gheorghe D.Bistriceanu,”Asigurari si reasigurari in Romania”, Ed.Universitara, Bucuresti

6
vederea constituirii fondului de asigurare din care se finanteaza
prevenirea daunelor; se acorda despagubirii in caz de dauna sau se
plateste suma asigurata respectiva atunci cand au loc calamitati ale
naturii, accidente sau survin anumite evenimente in viata asiguratilor.
Prima de asigurare este pretul protectiei oferite de asigurator pentru
riscurile preluate.
Prima exprima valoare riscului si se determina prin calcule
statistico-matematice.
Societatea de asigurari foloseste prima de asigurare pentru:
alimentarea fontului de asigurare din care se platesc despagubirile pentru
bunuri si sume asigurate in cazul persoanelor; constituirea fontului de
rezerva din care se acopera diferentile de despagubiri in anii nefavorabili;
stingerea obligatiilor de plata in cadrul asigurarilor de viata; efectuarea
cheltuelilor determinate de administrarea asigurarilor si obtinerea
profitului; finantarea diferitelor masuri de prevenire a daunei.
La fiecare asigurare de bunuri, marimea primei de asigurare depinde
de cuantumul valorii asigurate, de cota de prima; cu cat este mai mare
valoarea asigurata, cu atat este mai mare si prima de asigurare.
Prima de asigurare se determina pe baza unor calcule actuariale,
statistico-matematice in functie de valoarea (suma)cuprinsa in asigurare.
La calcularea primelor de asigurare se iau in vedere criterii
generale(date statistice demografice,tabele de mortalitate etc.) si speciale,
care tin de invid.
Prima de asigurare, numita si tarifara, se obtine inmultindu-se
cota de la prima valuta (suma) cuprinsa in asigurare si apoi impartindu-se
prin 100 sau 1000, dupa cum cota este calculata in procente sau promile.
Cota de prima este suma de lei datorata de asigurat asiguratorului,
diferentiata in functie de criteriul riscului, calculata pe unitatea de
asigurare (de exemplu, ...lei pe bovina sau ...lei la mia de lei asigurata).
Prima tarifara numita si prima bruta, este formata din doua parti:
a) cota de baza, numita si prima de net (pura)- din care se
formeaza fondul pentru plata despagubirilor de asigurare (sumelor
asigurate) pe un anumit nr de ani, calculata pe baza indiciului mediu al
despagubirilor sau din care se platesc sumele asigurate la asigurarile de
persoane. Indicele mediu al despagubirilor de asigurare se calculeaza
raportand despagubirile de asigurare achitate la valoarea totala a
bunurilor asigurate dintr-un nr de ani.
Prima neta depinde de valoarea riscului si se stabileste in functie de
probabilitatea si intensitatea riscului(intensitatea sinistrului, amploarea
consecintelor sale).
Prima de asigurare se stabileste proportional cu riscul. In calcularea
primei nete sunt luate in consideratie si 2 elemente statice, si anume:
durata asigurarii si valoarea asigurata.
La asigurarile de viata, in calcularea primelor nete se iau in calcul:
probabilitatea de producere a evenimintului asigurat; varsta si sexul

7
persoanei asigurate; valoarea actuala a primelor de asigurare; valoarea
actuala a sumei asigurate; dobanda; profitabilitatea societatii de asigurari.
b) Adaosul( suplimentul) la prima neta, din care se acopera cheltuielile
administrativ-gospodaresti, se finanteaza masurile de prevenire si de
combatere a calamitatilor naturii, se formeaza fondul de rezerva, profitul,
se acorda premii etc.
In cazul asigurarilor de persoane, marimea primei brute depinde de
cuantumul raspunderii preluate de societatea de asigurari, de varsta
asiguratului, sexul si starea de sanatate, de durata asigurarii, de riscurile
cuprinse in asigurare, de perioada partii primelor, de frecventa producerii
cezurilor asigurate etc.
Pentru bunuri, primele de asigurare sunt diferentiate in functie de
felul bunurilor asigurate, categoriile de bunuri asigurate, dupa criterii
teritoriale(zonale), situatia sociala a asiguratului, numarul , dimensiunea,
tipul si intensitatea riscurilor, gradul de dispersie a riscurilor, marimea
posibila a daunelor, suma(valoarea) asigurata, durata asigurarii,
intinderea geografica a protectiei, nivelul fransizei, datele statistice
privind daunele pe un anumit nr de ani(5,10,15,30 de ani), modalitatea de
plata a primei(unica sau esalonat), gradul de intretinere a bunului, starea
conjuncturala a pietei etc.
In asigurarile externe(in valuta) marimea primelor de asigurare
depinde de natura riscurilor preluate in asigurare, de intensitatea actiunii
acestora, de cuantumul daunelor pe care riscurile le-ar putea
produce.Producera riscurilor depinde de: felul si natura
marfurilor;posibilitatea expunirilor la degradare;mijloacele de transort
folosite; modul cum este ambalata marfa; drumul parcurs de mijlocul de
transport(cu cat drumul este mai lung, cu atat prima este mai mare); daca
marfa se transporta direct sau cu transbordare; conditilele locale din
porturile de incarcare, escala si descaracare a marfurilor; anotimpul in
care se efectueaza transportul; conditile realizarii asigurari; datele
statistice; etc.
Nivelul primei de asigurare pote sa difere de la o societate de
asigurari la alta, in functie de conjuctura de pe piata nationala si
mondiala a asigurarilor.
Prima de saigurare se plateste in valuta in care s-a contractat
asigurarea si la cursul de schimb de la data scadentei si locul unde
urmeaza unde sa se faca plata.
Plata primelor de asigurare se poate face in numerar, prin transfer
bancar, cecuri, prin compensare cu indemnizati datorate de societatea de
asigurari asiguratului, cu ordin de plata sau alte madalitati.
Primele unice se platesc o singura data pentru intreaga perioada de
asigurare, iar cele periodice se patesc lunar,trimestrial, semestrial sau
anual.Primele constante sunt la fel de mari pe toata perioada asigurari;
cele variabil sunt, de regula, mai mari la inceput si mai mici catre
sfarsitul duratei de asigurare sau invers.In practica se utilizeaza foarte

8
frecvent primele constante, deoarece sunt usor de calculat, de urmarit si
de administrat.
Din punct de vedere al modului de incasare primele de asigurare
sunt cherabile, cand societatea de asigurari se preocupa si urmareste
incasarea lor la scadenta, prin organe proprii de asigurari,chiar la
domiciliu(sediul) asiguratilor, si portabile, cand asiguratii platesc
primele de asigurare organului societatii de asigurari sau vireaza suma
corespunzatoare in contul asiguratorului.In acest din urma caz, socetatea
de asigurari nu este obligata sa avizeze pe asigurat pentru plata primei de
asigurare.Practicare platii portabile este mai simpla si mai ieftina, cu
deosebire in conditile extinderii considerabile a asigurarilor, sitmuland
dezvoltarea spiritului de raspundere a asiguratilor.
Primele de asigurare si reasigurare, precum si comisioanele aferente
s u n t s c u t i t e d e i m p o z i t e s i t a x e ( s u n t c o s i d e r a t e c h e l t u i eli deductibile fiscal).

DESPAGUBIREA5

Asigurarea prevede plata unei sume de bani in cazul producerii

riscului asigurat. Aceasta suma de bani este cunoscuta sub denumirea de
despagubire pentru asigurarile de bunuri si de raspundere civila si sub
denumirea de suma asigurata pentru asigurarile de persoane.la modul
general, in literatura romana de specialitate se foloseste pentru cele trei
tipuri de asigurari termenul de indemnizatie sau indemnizatie de
asigurare.
Indemnizatia de asigurare este definita ca “suma de bani pe care
asiguratorul o plateste asiguratului ca despagubire in urma survenirii
cazului asigurat,indiferent daca este vorba de asigurari de persoana, de
bunuri sau raspundere civila”.
Despagubirea de asigurare este definite ca “suma de bani pe care
asiguratorul o datoreaza asiguratului in vederea compensarii pagubei
produse de riscul asigurat”. Se poate vorbi despre despagubire in cazul
asigurarilor de bunuri si de raspundere civila sau chiar in cazul
asigurarilor de deces sau de accidente daca se tine seama de faptul ca a
despagubi inseamna a plati echivalentul unei pierderi (materiale,morale)
suferite.

PROCESUL DE DESPAGUBIRE SI IMPLICATIILE SALE

Transferul riscurilor financiare de la indivizi si oameni de afaceri
catre societatea de asigurari se realizeaza printr-un contract scris-polita
de asigurare.
O relatie speciala se realizeaza intre cel care cumpara asigurarea si
compania de asigurari in momentul incheierii tranzactiei. Persoana care
cumpara asigurarea palteste o prima si, in loc sa primeasca un produs
concret sau serviciu imediat, primeste promisiunea unei plati in

5
Dan Anghel Constantinescu , “Tratat de asigurari” vol. II, Ed.Economica

9
eventualitatea poducerii unei daune acoperite. Aceasta promisiune nu este
palpabila sin u exista certitudinea ca va fi vreodata realizata.
Tranzactia de asigurare implica, in mod automat, un schimb inegal
de valori. Cei care nu sufera nici o pierdere in perioada de valabilitate a
politei nu vor primi nimic de pe urma acestei tranzactii. Cei care au
suferit pierderi vor primi sume care depasesc semnificativ valoarea primei
paltite. Astfel, persoanele fizice si oamenii de afeceri sunt dispusi sa
participe la acest fond comun si sa-si imparta riscurile pentru ca, astfel,
fiecare participant va fi linistit stiind ca din fondurile create se vor plati
despagubiri pentru intamplarile nefericite la care ar putea fi supus fiecare
dintre ei si ca nesiguranta financiara este distribuita tuturor.
Cand se produce o pierdere acoperita, mecanismul asigurarii, in
limita promisiunilor din polita, este declansat automat. Departamentul de
despagubiri trebuie sa asigure indeplinirea prompta, corecta si eficienta a
obligatiilor preluate de compania de asigurari, conform politei.
In achitarea despagubirilor si ajustarea cheltuielilor legate de
pierderi, inspectorii de dauna trebuie sa urmareasca mai multe interese.
Asiguratul se asteapta ca despagubirea sa-I fie platita prompt si in
intregime. Compania de asigurari vrea sa plateasca numai dauna acoperita
si numai la valoarea care nu incalca principiul compensatiei, care sustine
ca asiguratul nu trebuie sa profite de pe urma pierderii.
In general, politele de asigurare sunt contracte de compensare, prin
care plata pentru pierdere este limitata de valoarea actuala a pierderii si
nimic mai mult. O suma mai mare decat pierderea actuala ar reprezenta un
profit pentru asigurat sau pentru solicitantul despagubirii.

TIPURI DE INSPECTORI DE DAUNA

Cand apare o dauna si se formuleaza o revandicare,incepe un
process la sfarsitul caruia compania de asigurari trebuie sa-si respecte
promisiunea de palta. Activitatea de despagubire poate fi realizata de
inspectorul de dauna, un agajat al companiei de asigurari sau poate fi
lasata pe seama unei persoane sau companie specializate in evaluarea si
solutionarea daunelor. Evaluatorii din afara companiei pot fi independenti
sau publici.

DESFASURARE PROCESULUI DE DESPAGUBIRE

Cu scopul de a duce la indeplinire promisiunea facuta de compania
de asigurari, un inspector de dauna trebuie sa urmeze un proces sistemic
de strangere a informatiilor si trebuie sa fie expert in rezolvarea
problemelor de acoperire, de raspundere legala si de dauna.

10
 Procesul de solutionare a daunelor incepe cu repartizarea daunei
respective unui inspector de dauna. Trebuie parcurse urmatoarele patru
etape: - investigatia;
- evaluarea acoperirii,raspunderii si pagubei
- negocierea sau obtinerea unei rezolutii
alternative n vederea stabilirii sumei de
despagubiri;
- depunerea contestatiei (daca este cazul)

1.INVESTIGATIA

Cand apare o revendicare,inspectorul de dauna trebuie sa realizeze

un cadru de baza si o investigatie faptica reala, obiectiva.
Este important ca inspectorul de dauna sa cerceteze fiecare
revendicare.
Principiul subinteles al ”bunei credinte” si corectitudinea se aplica
asiguratului si se asteapta ca el sa actioneze in mod corect, sa nu ascunda,
sa nu denatureze faptele si dovezile materiale din punct de vedere a
asiguratii.

2.EVALUAREA ACOPERIRII, RASPUNDERII SI DAUNELOR

Daca bunurile sau persoana sunt acoperite printr-o polita, pasul

urmator pe care trebuie sa-l faca inspectorul de dauna este sa determine
daca acoperirea prin polita se aplica pierderii in discutie. Daca persoana,
bunul sau cauza pierderii sunt acoperite, compania de asigurari este
datoare sa plateasca despagubirea.
Evaluarea daunelor implica evaluarea bunului si determinarea
costului reparatiilor in cazul in care bunul respective este partial
deteriorate. Inspectorul de dauna trebuie intotdeauna sa incerce sa ajunga
la o intelegere cu asiguratul care formuleaza revendicarea.

3.NEGOCIEREA SAU STABILIREA UNOR ALTERNATIVE DE REZOLVARE

Desi politele de asigurare pentru bunuri contin metode de evaluare

si optiunea pentru rezolvare situatii contradictori, acestea se rezolva
deobicei prin negocieri.
Daca negocierile esueaza, exista alte metode de rezolvare a
disputelor, ceva mai concise decat contestatiile. Aceste metode presupun
stabilirea unei rezolutii alternative, ajungerea la un compromis. Cele mai
utilizate astfel de metode sunt medierea si arbitrarea.

11
 Medierea este un process prin care o persoana impartiala
(mediatorul) aduce fata in fata partile in conflict si incearca sa deschida
si sa mentina linii de comunicare intre parti. Aceasta permite partilor
implicate sa-si exprime si sa-si inteleaga reciproc punctele de vedere, un
pas important in restabilirea oricarui aranjament.
Arbitrarea este un proces prin care partile supun conflictul
analizei unei persoane sau unui juriu care asculta argumentele,reconsidera
faptele si poate lua apoi o hotarare cu caracter obligatoriu sau nu.
Ambele motode sunt destinate sa evite costuri timpul consumat cu
contestatia.

4.DEPUNEREA CONTESTATIEI

Daca disputa se mentine,in ciuda eforturilor ambelor parti de a

rezolva revendicarea, conflictul poate fi rezolvat in instanta. Deoarece
contestatia este un process costisitor si care necesita mult timp,trebuie
folosita numai ca ultima solutie. Desi contestatia nu este necesara in
majoritatea cazurilor, exista situatii in care pozitiile partilor sunt atat de
contradictorii si bine intemeiate, incat numai un complet de judecata le
poate rezolva.
Contestatia incepe cu intentarea unui proces, prin intocmirea
plangerii si trimiterea citatiei. Partea care a intentat procesul se numeste
reclamant,iar cea care a fost chemata in instanta acuzat. Acuzatul trebuie
sa intocmeasca un raspuns intr-o anumita perioada de timp. Daca
reclamantul decide sa continuie procesul, contestatia intra in faza de
descoperire, in care ambele parti pot obtine dovezi si documente relevante
una de la cealalta.
Procesele civile presupun existenta unui juriu, daca acest lucru se
solicita de ambele parti. Juriului ii revine misiunea de a decide care au
fost faptele reale,pe baza declaratiilor pe care le aud si pe baza dovezilor
si marturiilor prezentate.
Dupa stabilirea verdictului, partea care pierde s-ar putea sa accepte
rezultatul procesului sau sa inainteze un apel catre curtea suprema. Daca
nu se face apel sau daca acesta este rezolvat, procesul se poate considera
incheiat.

12
 BIBLIOGRAFIE

 Iulian Vacarel,Florin Bercea “Asigurari si reasigurari”,Ed.Expert 2007 ,

 Gheorghe D.Bistriceanu,”Asigurari si reasigurari in Romania”, Ed.Universitara,

Bucuresti

 Dan Anghel Constantinescu , “Tratat de asigurari” vol. II, Ed.Economica,

13