PROTECIE I

SECURITATE SOCIAL
CURS

1
2
 INTRODUCERE

Cel mai adesea, protecia social este definit ca un

ansamblu de politici, msuri, instituii,
organisme care asigur sprijinul
persoanelor i grupurilor aflate n
dificultate i care nu pot s realizeze prin
efort propriu condiii normale, minime de
via. Prin sistemul de protecie social se
caut posibiliti de redistribuire a
resurselor materiale i umane ale
colectivitii ctre acele persoane i
grupuri aflate n dificultate n vederea
eliminrii decalajelor mari dintre acetia i
populaia majoritar. Protecia social are
ca obiectiv nu crearea unei stri cronice
de dependen a celor n nevoie, ci
reintegrarea lor n viaa normal prin
3
 stimularea forelor active, a creterii
capacitilor lor de a face fa acestor
probleme, a scderii perioadelor de criz
prin mobilizarea eforturilor proprii.
n sens general, protecia social
reprezint un set de msuri orientat spre
asigurarea unui anumit nivel de bunstare i
securitate social pentru ntreaga populaie i
n mod special pentru anumite grupuri sociale.
De asemenea, protecia social poate s aib
n vedere satisfacerea unor nevoi colective
care nu se pot realiza corespunztor prin efort
propriu prin intermediul pieei libere (ex.
sprijinirea sistemului de educaie i nvmnt
pentru toi, promovarea culturii, asigurarea
unui grad corespunztor de sntate public,
protecia mediului etc.)

4
 Protecia social poate s fie plasat la
niveluri distincte:
la nivelul ntregii colectiviti (ex.
protejarea veniturilor populaiei de
inflaie, asigurarea unui nivel minim de
consum, unor venituri minime pe
familie, protejarea populaiei n cazuri
de calamiti naturale sau sociale,
protecia fa de criminalitate, violene,
conflicte etnice, mbolnviri n mas,
protecia la locul de munc, protecia
drepturilor asupra proprietii, protecia
mpotriva corupiei, alienrii politice,
mpotriva drogurilor i abuzurilor, etc.);
la nivelul diferitelor categorii (copii,
vrstnici, handicapai, omeri etc.);

5
 la nivel personal (rezolvarea unor
probleme personale legate de starea
individului la un moment dat.)
Sistemul economic, fundat pe piaa liber,
nu e capabil prin el nsui s asigure un venit
satisfctor pentru toat populaia, avnd n
vedere toate riscurile care apar sau pot s
apar n ciclul vieii. Eecul pieei libere de a
asigura resurse economice corespunztoare
pentru ntreaga colectivitate a fcut necesar
ca n toate rile dezvoltate s apar un
sistem de protecie social care s asigure
sprijinul i ocrotirea indivizilor n toate situaiile
n care ei nu mai dispun de resurse materiale
i nu mai snt capabili s-i obin prin eforturi
proprii mijloacele necesare unui trai decent,
normal1. Aceste situaii pot fi foarte diferite.

1
Elena Zamfir, n Lazr Vlsceanu i Ctlin Zamfir (coordonatori), Dicionar de sociologie, editura Polirom,
Iai, 2005, p. 235

6
Ele se refer la btrnee, boal, accident,
handicap, omaj, moartea membrilor activi
economici din familie etc. Pentru a asigura o
protecie social n toate aceste situaii de risc
pentru persoane sau grupuri n nevoie, snt
utilizate n principal dou tipuri (modaliti) de
sprijin:
sistemul asigurrilor sociale
sistemul asistenei sociale.
Fondurile asigurrilor sociale se obin prin
contribuii sistematice ale populaiei active
care se ntorc apoi la cei care au contribuit,
dar acum snt n nevoie, n funcie de
contribuia lor, sub form de pensii, ajutor de
omaj, ajutor de boal i ngrijire medical etc.
n cazul asigurrilor sociale, prestaia este n
funcie de contribuie.

7
 Sistemul asistenei sociale funcioneaz
pe baza unui alt principiu. Din fonduri
bugetare de stat sau din fonduri obinute
voluntar de la indivizi sau de la comunitate
sunt sprijinite acele persoane, grupuri n
dificultate, defavorizate, vulnerabile n funcie
de necesitile lor. n acest caz, prestaia se
face n funcie de nevoie, nu de vreo
contribuie personal anterioar, bazndu-se
pe principiul solidaritii. n cadrul acestui
sistem de asisten social cei n nevoie sunt
ajutai s aib un mod de via decent, s se
ncadreze social, s-i recupereze capacitatea
de funcionare normal n urma unui ajutor
financiar, material, social. Ajutorul aici are n
vedere o perioad limitat de timp pn cnd
persoanele cu nevoi speciale i gsesc
resurse materiale, psihologice, sociale de a

8
putea s-i desfoare o via normal,
autosuficient2. Sfera sistemului proteciei
sociale este mai larg dect cea a asistenei
sociale.
Un instrument important al politicii de
protecie social l reprezint sistemul
securitii sociale. Aceasta, prin intermediul
unor instituii i activiti, asigur un larg
program de ajutor pentru cei btrni, bolnavi,
cu disabiliti, omeri, vduve, copii
abandonai care nu beneficiaz de un venit
corespunztor. Resursele financiare ale
acestui program de sprijin vin din contribuiile
celor angajai, activi, fonduri ale asigurrii de
stat precum i din sistemul de taxe i fonduri
speciale. n ultimul timp, tot mai frecvent este
utilizat n acest cadru termenul de reea de
securitate, (siguran) social (safety net) ca
2
Ibidem, p. 49

9
un component de baz al securitii sociale3.
Acest termen se refer la un set de msuri
publice i private orientate spre asigurarea
unui nivel minim decent de trai pentru toi
membrii colectivitii, mpiedicndu-se astfel
instalarea srciei. n aceast reea de
securitate social snt incluse msuri speciale
ce vizeaz politici sociale active ca: salarii
minime, pensii minime, ajutor de omaj
corespunztor, asigurarea unui venit minim pe
familie, beneficii minime pentru familii cu muli
copii, alocaii pentru copii, ajutor pentru
handicapai care s le permit un nivel minim
decent de via, capabile s situeze aceste
persoane, grupuri defavorizate social i uman
deasupra pragului de srcie, oficial stabilit.
La acestea se mai adaug ajutorul financiar
nalt focalizat pe persoane, bazat pe testarea
3
Clin Anastasiu, n Lazr Vlsceanu i Ctlin Zamfir (coordonatori), Dicionar de sociologie, editura Polirom,
Iai, 2005, p. 412

10
mijloacelor de trai ale familiilor cu venituri
sczute, care se plaseaz sub pragul srciei
oficial stabilit, n ciuda beneficiilor obinute prin
sistemele mai generale (means tested
benefits). Calificarea pentru un asemenea
sprijin se bazeaz pe analiza veniturilor
familiei. Aceste beneficii pot fi monetare (n
bani) sau n natur (bunuri i servicii)
Dup revoluia din decembrie 1989, n
Romnia s-a fixat ca un obiectiv major al
reformei socio-economice a perioadei de
tranziie i realizarea unei reforme globale a
sistemului de protecie social4. Problemele
proteciei sociale n prezent n Romnia snt
gestionate n principal de cteva ministere,
comisii, instituii locale i naionale, organizaii:
Ministerul muncii i proteciei sociale,
Ministerul sntii, Ministerul nvmntului,
4
Alina Mungiu, Romnii dupa`89 (Istoria unei nentelegeri), Bucuresti, Ed. Humanitas, 1995, p. 37

11
Secretariatul de stat pentru handicapai,
Comisia naional pentru adopii, Ministerul
justiiei etc. n acest context, apare cerina
elaborrii unei concepii generale care s stea
la baza dezvoltrii sistemului de protecie
social pe termen scurt i termen lung, de
fixare a unor msuri i strategii coerente care
s aib n vedere: un program legislativ de
perspectiv; un program de dezvoltare a
sistemului administrativ; stabilirea unor
prioriti n sfera proteciei sociale; analiza
tuturor resurselor economice oferite n
protecia diferitelor grupuri; copii, vrstnici,
handicapai, omeri, sraci etc.; trecerea de la
msuri pasive la msuri active; evaluarea
periodic a programelor de protecie social5.
Ca parte integrant a politicii de protecie
social, conceptul de securitate social este
5
Elena Zamfir, op.cit., p. 57

12
conturat sub forma unui sistem de legi,
instituii i activiti destinate asistrii
persoanelor afectate de anumite riscuri la care
este expus, n principiu, ntreaga populaie
(omaj, srcie, accidente de munc, boli
profesionale sau de alt natur, invaliditate,
maternitate, vduvie, btrnee etc.) i prin
care se aloc resurse n aceste scopuri cu titlu
de drepturi prevzute de lege i nu ca ajutor
filantropic. Istoric primele msuri de protecie
social (a muncitorilor n special) au fost de tip
restrictiv: limitarea muncii femeilor i a copiilor,
reducerea timpului de lucru .a. Cele dinti
msuri pozitive s-au datorat iniiativei private,
fie sub forma unor ajutoare naturale (societi
de prevedere ale muncitorilor), fie sub o form
paternalist n cazul unor ntreprinderi mari i

13
prospere care au alocat resurse pentru
ajutorarea propriilor salariai.
n prima jumtate a secolului nostru, i n
mod deosebit dup cel de-al doilea rzboi
mondial6, se constat:
sistematizare doctrinar mai
pronunat n domeniul s.s. (principii,
teorii, obiective);
instituirea unei legislaii cu un mai
accentuat caracter pozitiv;
socializare lrgit att n privina
sferelor de aplicare ct i sub aspectul
finanrii.
Sistemele actuale de finanare au ca
principale surse vrsmintele ntreprinderilor,
contribuiilor individuale ale populaiei i
alocaiile bugetare. n principiu, se are n
vedere o redistribuire a veniturilor ntre
6
ibidem

14
categoriile active i cele inactive, ntre
populaia sntoas i cea afectat de
anumite maladii sau incapaciti fizice, ntre
celibatari i cei care au de ntreinut familii
numeroase, ntre diferitele niveluri ierarhice i
de venituri (n anumite limite), ntre sectoare
economice (de regul ntre industrie i comer,
pe de o parte, i agricultur, pe de alta) etc.

15
 CONCEPTUL DE CALITATE A VIEII

Calitatea vieii reprezint pentru om

semnificaia vieii sale, rezultat al evalurii
globale, din punctul de vedere al persoanei
umane, a propriei viei. Calitatea vieii este un
concept evaluativ, fiind rezultanta raportrii
condiiilor de via i a activitilor care
compun viaa uman, la necesitile, valorile,
aspiraiile umane. Se refer att la evaluarea
global a vieii (ct de bun, satisfctoare
este viaa pe care diferitele persoane, grupuri
sociale, colectiviti o duc), ct i la evaluarea
diferitelor condiii sau sfere ale vieii: calitatea
mediul ambiant, calitatea uman a muncii
(calitatea vieii de munc), calitatea relaiilor
interpersonale, calitatea vieii de familie.

16
 Calitatea vieii reprezint o reluare, dar
dintr-o alt perspectiv, a conceptului de
fericire7. Dac fericirea se refer la starea
subiectiv rezultat din trirea propriei viei,
calitatea vieii se refer att la condiiile
obiective n care viaa uman se constituie,
ct i la modul subiectiv n care fiecare i
evalueaz propria sa via - stare de
satisfacie, fericire, mplinire. Dac fericirea
era asociat cu o perspectiv predominant
etic - ce strategii trebuie s adopte individul
pentru a maximiza fericirea sa -, calitatea vieii
este asociat mai mult cu o perspectiv
sociologico-politic. Interesul cade n primul
rnd pe determinarea factorilor obiectivi care
snt responsabili de variaia calitii vieii, i a
strategiilor social-politice de aciune n
vederea sporirii acesteia.
7
Ctlin Zamfir, n Lazr Vlsceanu i Ctlin Zamfir (coordonatori), Dicionar de sociologie, editura Polirom,
Iai, 2005, p. 131

17
 Tematica calitii vieii s-a dezvoltat rapid
n anii '60, ca o reacie la criza abundenei n
rile dezvoltate. Pe de o parte, anii '60 au
contientizat efectele devastatoare ale
creterii economice asupra mediului. Pe de
art parte, s-a conturat estimarea c
prosperitatea economic nu asigur automat,
prin ea nsi, i prosperitatea uman8.
Presupoziia conform creia creterea
economic duce prin ea nsi direct i
neproblematic la o cretere a bunstrii
colective este supus la multiple critici. n
societile dezvoltate se simte tot mai mult
nevoia unui corector al creterii economice,
tematica calitii vieii ndeplinind o asemenea
funcie.
n Romnia anilor 70-'80 problematica
calitii vieii a devenit popular ca o form
8
Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca,
2002, p. 36

18
mascat de critic a performanelor umane
sczute ale sistemului socialist i ca o
ncercare de a presa asupra acestuia de a lua
n considerare ct mai mult nevoile i
aspiraiile populaiei. Se pot desprinde trei
mari funcii ale tematicii calitii vieii:
definirea mai operaional a
obiectivelor dezvoltrii social
economice;
feedback al activitii social-
economice: eficiena ultim, uman a
acesteia este dat de efectul ei asupra
calitii vieii i
instrument de evaluare operaional a
progresului social: putem vorbi despre
un progres efectiv doar n msura n
care s-a nregistrat o cretere a calitii
vieii.

19
 n sociologie, tematica calitii vieii joac
un rol important, dezvluind o nou ipostaz a
omului n cadrul sistemelor sociale: nu numai
ca membru al sistemelor sociale, integrat,
modelat i controlat de logica acestora
(viziunea holist), dar i ca obiectiv ultim al
tuturor activitilor sociale9.
Dezvoltarea cea mai spectaculoas a
tematicii calitii vieii s-a produs n sfera
indicatorilor de calitate a vieii. n ultimele
decenii exist intense cercetri n acest
domeniu, desfurate n dou direcii: a.
analiza indicatorilor social-economici existeni
n ceea ce privete semnificaia i deci i
utilizabilitatea lor pentru analiza calitii vieii;
b. dezvoltarea unor indicatori specifici ai
calitii vieii. Dificultatea principal a
constituirii acestor indicatori st n structura lor
9
ibidem

20
complex. Un indicator de calitate a vieii
reprezint rezultatul combinrii unui indicator
de stare (starea mediului ambiant, a relaiilor
interpersonale, a tipurilor de munc oferite
etc.) i a unui indicator al criteriului de
evaluare (al necesitilor, aspiraiilor umane).
Punctul cel mai dificil l constituie tocmai
determinarea acestei din urm componente.
Calitatea vieii implic o teorie asupra
naturii umane, a sistemului de necesiti
umane, a factorilor care guverneaz dinamica
acestora. n practica cercetrii snt folosite
urmtoarele tipuri de indicatori ai calitii vieii:
indicatori ai strii diferitelor componente ale
vieii umane (indicatori ai mediului natural, ai
condiiilor de locuin, de munc, de educaie
etc.); indicatori ai necesitilor/aspiraiilor - ce
tipuri de munc doresc oamenii, ce tipuri de

21
locuin etc.; indicatori complexi rezultai din
raportarea strii la necesiti; indicatori ai
calitii percepute a vieii - determinarea
modului n care membrii unei colectiviti
evalueaz ei nii calitatea diferitelor
componente ale vieii lor; indicatori de
satisfacie cu viaa - gradul estimat de
satisfacie cu viaa, ca indice sintetic al
efectului subiectiv al calitii vieii; n fine,
indicatori ai unor simptome critice ale calitii
vieii: indicatori de sinucideri, boli mentale,
optimism/pesimism, alienare.
O alt direcie de cercetri se refer la
cile prin care se poate realiza creterea
calitii vieii. Dou direcii distincte se pot
desprinde: a. perfecionarea condiiilor
obiective de via n perspectiva necesitilor
umane i b. perfecionarea stilurilor i

22
modurilor de via, fapt de natur a maximiza
calitatea vieii n condiiile existente la un
moment dat.

23
POLITICI MENITE S ASIGURE PROTECIA
SOCIAL

n sensul cel mai general, prin politici

sociale se au n vedere atitudinile, programele
i aciunile ndreptate spre rezolvarea
diferitelor probleme sociale. Politica social
cuprinde deopotriv implicarea autoritilor
publice, aciunile organizaiilor
nonguvernamentale i ale persoanelor
individuale, reunind sectoarele public, privat i
voluntar. Uneori exist tendina de a limita
politica social la ceea ce ntreprind
autoritile publice. Pe de alt parte, se atrage
atenia asupra faptului c, fiind vorba de o
politic public, politica social include att
ceea ce fac autoritile, ct i ceea ce nu fac

24
(fie c se abin, fie c ignor) ntr-un anumit
domeniu al vieii sociale10.
Politica social se definete n cadrul
principiilor, valorilor i tradiiilor ce guverneaz
relaiile sociale dintre indivizi, grupuri,
comuniti i instituii cu referire la distribuia
resurselor i nivelul bunstrii populaiei.
O alt strategie de definire a politicii
sociale const n enumerarea domeniilor n
atenie, cum ar fi securitatea (protecia)
social cu cele dou componente de baz
-asigurrile i asistena; serviciile sociale
publice i personale; sntatea; educaia;
locuina; delincvena; statusul social,
participarea i distribuia puterii, mediul
nconjurtor, securitatea personal etc. n
fapt, se oscileaz ntre o accepie restrns,
potrivit creia politica social privete numai
10
Ioan Mihilescu, n Lazr Vlsceanu i Ctlin Zamfir (coordonatori), Dicionar de sociologie, editura
Polirom, Iai, 2005, p. 156

25
instituiile bunstrii sociale i o enumerare,
care se vrea a fi exhuastiv, a problemelor
sociale de interes11.
Combinnd cele dou strategii de definiie
a politicii sociale vom avea ca prim delimitare
instituiile oficiale ale bunstrii sociale, mai
exact sistemul securitii (proteciei) sociale
promovat de autoritatea public, iar pe de alt
parte asistm la ncercri de a reuni n cadrul
politicii sociale factori i aciuni diverse din
sfera socialului. Dealtfel, delimitarea strict a
politicii sociale n raport cu alte politici publice
(economice, de exemplu) este dificil, dac
avem n vedere multiplele interferene i
intercondiionri (cel mai adesea mijloacele de
realizare a unei politici sociale sunt de natur
economic). Diferite modele de politici sociale
se asociaz cu anumite concepii, putndu-se
11
Valentin Naumescu, op.cit., p. 87

26
distinge trei mari orientri, respectiv dreapta,
stnga i centrul politic.
Orientrile de dreapta se sprijin pe
laissez-faire, punnd accent pe maximizarea
bunstrii ca efect al libertii. Distribuia
veniturilor, a educaiei, a serviciilor medicale i
sociale depinde de sistemul productiv i
puterea individual de negociere n relaiile de
pia. Statul intervine, pentru a-i proteja pe cei
slabi i a-i nfrna pe cei puternici, doar atunci
cnd nivelul de trai se situeaz sub minimul de
subzisten sau este ameninat societatea.
Potrivit concepiilor de dreapta nu exist o
baz moral pentru sacrificarea distribuiei ce
rezult din mecanismul pieii. Poziia unui
individ pe pia reflect productivitatea lui,
politica social este coercitiv. Distribuia
bunstrii nu se poate realiza din perspectiva

27
moral, deoarece aceasta ar fi neproductiv i
afecteaz drepturile i libertile individuale.
Or, o bun societate trebuie s fie productiv
i liber12. Prin urmare, de pe poziii de
dreapta se va argumenta necesitatea
dimensionrii la minim a cheltuielilor sociale,
reducerea importanei sectorului public,
inclusiv n domeniul social, impozite mici i
neprogresive.
La rndul lor, orientrile de stnga
accentueaz valorile egalitii i drepturile
tuturor cetenilor de a lua parte la activitile
politice, economice i sociale, ceea ce nu este
posibil pentru cineva aflat n stare de srcie.
n acord cu aceste orientri, statul este
rspunztor pentru organizarea relaiilor
sociale, economice i politice pentru a-i
permite fiecruia s accead la un nivel de
12
Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998, p. 23

28
trai n acord cu demnitatea uman. Politica
social cuprinztoare nu este att un element
de generozitate ct unul al bunei funcionri a
sistemului social, factor de meninere a pcii
sociale i cadrul activitii economice. Aa
zisa orientare de stnga reunete modele
diferite de politici sociale, uneori aflate n
opoziie, dac avem n vedere concepiile
socialiste (comuniste), social-democratice sau
cretin sociale13.
Ct privete orientrile de centru, ele
acord importan att libertii individuale, ct
i pieei ca mijloc de distribuie social.
Responsabilitatea guvernului (a statului) trece
ns dincolo de a asigura doar nivelul de
subzisten. Se are n vedere asigurarea unui
minim social de trai, care s permit
implicarea activ a individului n societate.
13
ibidem

29
 De-a lungul timpului s-a nregistrat o
evoluie a politicilor sociale: de la iniiativele
caritabile izolate la programe sociale
complexe. Sursele care au alimentat
dezvoltarea politicilor i programelor sociale
sunt de natur umanitar i pragmatic n
ncercarea de rezolvare a problemelor
existente i a asigura pacea n societate.
Democraiile occidentale au ajuns s aloce
resurse importante pentru bunstarea social,
aproape indiferent de partidele care s-au
succedat la putere14. Factorii de aciune n
favoarea politicilor sociale ample au fost i
snt sindicatele, partidele i statul, iar aciunile
sunt stimulate de competiia electoral, de
existena sectorului public (de stat) i
realizarea prin intermediul instituiilor publice
i administrative. Din punct de vedere istoric,
14
M. Poenaru, Politica sociala si indicatori sociali, Bucuresti, Ed. ALL, 1998, p. 45

30
se nregistreaz o evoluie a politicilor sociale
de la modelul individualismului represiv, la
modelul individualismului liberal i apoi la
modelul universalist al statului bunstrii
sociale, susinut de sindicate, social
democraie, social cretinism, liberalismul
moderat, alte fore sociale i politice.
Modelul individualismului represiv a fost
caracteristic nceputurilor industrialismului
reluat ntr-o anumit msur de nou dreapt.
Modelul respectiv se bazeaz pe libertatea de
aciune a individului, dar i pe
responsabilitatea lui pentru eec. Srcia este
considerat deopotriv un pcat i un act
delincvent ce trebuie pedepsit (Ilustrarea
modelului individualismului represiv este
Legea sracilor din Marea Britanie, din 1834,
cu Casele de munc).

31
 Modelul individualismului liberal creaz
primele elemente ale statului bunstrii
sociale. Sistemul de pia este considerat
calea moral i just de obinere a
prosperitii, dar apar i victime ale jocului
pieii, ceea ce face necesar asigurarea de
risc (accidente, omaj, boal, pensii).
Modelul universalist are n vedere o
viziune larg asupra nevoilor umane, care
sunt gndite la nivelul prosperitii. Statul este
rspunztor de bunstarea cetenilor si,
ceea ce impune o politic ampl de
redistribute a veniturilor. Anii '80 au nregistrat
o critic puternic la adresa modelului
universalist, al statului bunstrii, reprondu-
se lipsa de performan, eficiena sczut a
programelor sociale, risipa de resurse, abuzul
de protecie i beneficierea de ajutoare

32
nemeritate, critici fcute de pe poziiile
liberalismului conservator, promotor al unui
model rezidual de politic social, potrivit
cruia cheltuielile sociale trebuie meninute la
un nivel sczut pentru a ncuraja efortul
individual. Introducerea sectorului privat n
domeniul serviciilor sociale asociat cu atenia
sporit fa de eficiena programelor constituie
direcii importante de reform a politicilor
sociale. Dealtfel, distincia dintre modelele
rezidual i universalist se face n ultim
instan prin ponderea cheltuielilor sociale n
PIB. Pentru modelul rezidual valoarea relativ
a cheltuielilor se situeaz n jur de 20%, iar
pentru modelul universalist se depete
30%. n ultimele decenii Marea Britanie a
trecut de la modelul universalist la cel
rezidual, n timp de Italia a parcurs traseul de

33
la modelul rezidual la cel universalist,
promovat de marea majoritate a rilor
occidentale. Uneori se face afirmaia, nu
lipsit de realism, potrivit creia politica
social specific modelului universalist s-a
vrut i a reuit s fie o alternativ reformist la
modelul comunist de rezolvare a
problemelor sociale15.
Nu trebuie pierdut din vedere faptul c
modelul universalist de politic social a fost
adoptat n perioade de criz (aa a fost cazul
modelului suedez al anilor '30, al celui britanic
din timpul rzboiului (1942), sau al celui
German, cu economia social de pia din anii
'50), dar ulterior s-a generalizat din intenia de
a asigura o calitate a vieii nalt pentru
ntreaga populaie, ca efect al dezvoltrii
economice la care au ajuns rile occidentale.
15
Nicolae Pun, Istoria constructiei europene, Ed. Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1999, p. 71

34
Pentru rile foste socialiste, aflate n tranziie
la economia de pia, se pune problema
adoptrii unui model de politic social n
acord cu noile caracteristici ale societii, n
care se nlocuiete proprietatea de stat cu
proprietatea privat.

35
CONCEPTE FUNDAMENTALE I INSTITUII
IMPLICATE N STRUCTURAREA
POLITICILOR DE PROTECIE I
SECURITATE SOCIAL

Conceptul general de politic social i

politicile sociale sectoriale

Un raspuns la ntrebarea ,,Ce este politica

sociala ?" au ncercat sa ofere, de-a lungul
timpului, mai multi autori apartinnd unor scoli
si curente de gndire diferite. Nici astazi, dupa
aproape un secol de studii de politica sociala,
nu se poate spune ca s-a ajuns la un consens
absolut privind ariile de acoperire sociala (deci
continutul concret al politicilor sociale) n
cadrul mai larg al politicilor publice.

36
Dificultatea de a ncadra cu precizie obiectul
politicii sociale, ca parte a politicilor publice,
provine pe de o parte din traditiile culturale si
politice diferite la nivelul continentului si pe de
alta parte din dinamica pe care ,,socialul" a
cunoscut-o ca semnificatie si ca impact, chiar
la nivelul aceleiasi societati, de-a lungul
ultimelor decenii. Exista n schimb un consens
relativ n ceea ce priveste politicile
guvernamentale (publice) care nu pot fi
considerate politici sociale: politica externa,
politica de aparare, internele, justitia si
politicile economice. Chiar si acesta este,
spuneam, un consens relativ, avnd n vedere
n primul rnd interdependentele accentuate
ntre politicile economice si cele sociale, ntre
care tot mai greu se pot trasa granite precise,
sau consecintele sociale care decurg uneori

37
din politica externa si de aparare a unei tari
(de exemplu, influenta sociala a restructurarii
complexului militar-industrial al fostei Uniuni
Sovietice, dupa evenimentele din 1989)16.
Astfel, o prima definitie a politicii sociale ar
putea fi ncercata ,,prin excludere": este de
domeniul politicilor sociale tot ceea ce ramne
din politica unui guvern sau a unor autoritati
locale, dupa excluderea politicilor publice fara
impact social direct (vezi enumerarea
anterioara). O asemenea definitie nu
raspunde nsa, n mod evident, dect n mica
masura cerintelor studiului politicii sociale. Mai
utila pentru ntelegerea acestor preocupari ar
fi o definitie pozitiva, afirmativa, care sa atinga
nucleul comun al tuturor tipurilor posibile de
politica sociala.

16
Nicolae Pun, Istoria constructiei europene, Ed. Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1999

38
 Sociologul britanic T.H. Marshall defineste
pe ct de simplu pe att de cuprinzator
semnificatia acestui concept: ,,Obiectivul
esential al politicii sociale n secolul XX este
asigurarea bunastarii cetatenilor17. n general,
se disting doua abordari n privinta motivatiei
care sta la baza unei politici sociale. n mod
traditional, abordarea ideologica este n
conformitate cu ipoteza ntemeierii statului
bunastarii pe ,,ratiuni politice" (legate de
doctrina si praxis n acelasi timp), iar
abordarea pragmatica, mult mai recenta,
promoveaza functia de ,,social problems
solving" a politicii sociale, golind-o astfel de
continut ideologic si conferindu-i solide
valente tehnocratice. Marsnd evident pe
prima directie, neo-marxistii din democratiile
occidentale afirma ca ,,societatile capitaliste
17
T. H. Marshall, Citizenship and Social Class, Londra, 1950, p. 23

39
avansate au nevoie de o infrastructura a
politicilor de bunastare pentru a mentine
ordinea sociala, pentru a mitui muncitorii si a-i
determina sa nu recurga la proteste, pentru a-
si asigura o forta de munca cu standarde
acceptabile de educatie si sanatate18. Pentru
teoreticienii neo-marxisti, termenul
,,capitalismul bunastarii" (Welfare Capitalism)
are binenteles o conotatie peiorativa,
sugernd o forma de control social, de masuri
menite sa combata dezordinea si crima la fel
ca masurile adoptate de politie sau de justitie
si nu n ultimul rnd avnd rolul de a legitima
si promova sistemul capitalist. Mai mult dect
att, s-a mers pna la a se considera ca
politicile bunastarii nu sunt sustinute din
ratiuni umaniste si pentru a ntmpina nevoile
reale ale muncitorilor, ci doar pentru a
18
Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 45

40
raspunde - conjunctural - unor nelinisti
sociale. ,,Politicile sociale sunt initiate sau
extinse n timpul exploziilor de nemultumire si
dezordine sociala din timpul somajului masiv,
apoi ele sunt abolite sau restrnse cnd
stabilitatea politica a fost reinstaurata19.
Non-ideologica, descarcata de continuturi
doctrinare, abordarea pragmatica pune
accentul pe rezolvarea tehnica, punctuala, a
problemelor sociale. n literatura romneasca
de specialitate, aceasta abordare este
sintetizata de Liliana Mihut astfel: ,,Politica
sociala este, sau ar trebui sa fie, un raspuns
la problemele sociale ale unei anumite
comunitati, respectiv ale anumitor grupuri
expuse n mai mare masura diferitelor
riscuri20. ntre cele doua mari conceptii exista
19
R. Piven i R. Cloward, Regulating the Poor: the Functions of the Public Welfare, New York, Random, 1972,
p. 87
20
Liliana Mihut i Bruno Lauritzen, Modele de politici sociale/Models of Social Policy, Bucuresti, Ed. Didactica
si Pedagogica, 1999, p. 59

41
fireste si abordari intermediare, ncercari de a
concilia ideologia cu pragmatismul, principiile
cu solutiile. Joan Higgins sugereaza ca
ambele variante se sprijina totusi pe modele
rationale de actiune politica, n care trebuie sa
se acorde atentie legaturii complexe care
apare ntre obiectivele actorilor care
influenteaza politicile si consecintele
interventiilor lor21. ntr-adevar, pare destul de
justificat sa credem ca interventia sociala nu
poate fi desprinsa de un set de obiective
majore, stabilite prin decizie politica, dupa
cum si ,,rezolvarea problemelor comunitatii"
prin actiune sociala concreta nu poate fi rupta
de o anumita directie de dezvoltare a societatii
n ansamblu, dezvoltare ce trebuie sa se
ntemeieze pe o viziune globala si sa se aiba
un sens bine precizat, legitimat politic.
21
Gosta Esping-Andersen, The Three Worlds of Welfare Capitalism, Cambridge, Polity Press, 1991, p. 43

42
 ntr-o carte de referinta pentru dezvoltarea
studiilor de profil n Romnia postcomunista
(,,Politici sociale. Romnia n context
european"), care a marcat perioada de debut
a fundamentarii politicii sociale ca disciplina
de studiu, profesorul Catalin Zamfir afirma ca
politica sociala poate fi nteleasa ca ansamblul
reglementarilor, masurilor si activitatilor
ntreprinse n principal de stat (dar posibil si
de alti agenti interesati) n scopul modificarii
parametrilor vietii sociale a unei comunitati,
ntr-un sens considerat dezirabil la un moment
dat22. Altfel spus, politica sociala se
concretizeaza n prevederi legislative
specifice, hotarri si reglementari
administrative, programe sociale, transferuri
de venit (impozite, taxe, respectiv pensii,
alocatii, ndemnizatii, burse, etc. din cadrul
22
Elena Zamfir i Ctlin Zamfir, Politici sociale: Romnia n context european, Bucuresti, Ed. Alternative,
1995, p. 98

43
sistemelor de asigurari si asistenta sociala)
finantarea, producerea si furnizarea de bunuri
si servicii sociale pentru populatie, conform
unei definitii ,,de dictionar" formulata de I.
Marginean n 199423.
Ct priveste anvergura acestei politici,
putem descrie pe coordonatele spatiu-timp o
varietate aproape infinita de abordari, existnd
tari si momente ale istoriei n care politica
sociala se suprapune cu ,,peste trei sferturi
din ceea ce face un guvern24, dupa cum
exista contexte n care politica sociala se
reduce considerabil, limitndu-se la acordarea
unor beneficii minimale pentru persoanele fara
venituri.
Diferentele n delimitarea politicii sociale
provin, asa cum s-a mentionat anterior, din
raportarea la un context politico-economic
23
Ioan Mrginean, Politica sociala si tranzitie la economia de piata n Romnia, Bucuresti, CIDE, 1994, p. 23
24
Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 78

44
variabil n timp dar si din asumarea unor
traditii legate de cultura politica a fiecarei
societati. Pentru exemplificare, n Marea
Britanie se confera acestei politici un nteles
mai restrns si bine precizat, cu referire stricta
la ,,cinci servicii fundamentale": securitatea
sociala (n sensul mentinerii unui minim de
venit prin alocatiile de somaj si sistemul de
pensii), politica n domeniul sanatatii, politica
educationala, politica locuintelor sociale si
serviciile de asistenta sociala. n principiu,
aceeasi semnificatie restrictiva o are politica
sociala si n Statele Unite, incluznd doar
sistemul pensiilor, asistenta medicala,
nvatamntul public, sistemul ,,welfare"
(asistenta sociala n ntelesul american) si
asigurarea locuintelor pentru persoanele fara
venituri25.
25
Joseph A. Pechman, Social Security: Perspectives for Reform, Washington DC, Brookings Institution, 1982, p.
87

45
 n schimb, n Europa, ,,politica sociala"
ocupa o plaja mai larga (mbogatita n special
de traditia franceza), incluznd o gama variata
de initiative si programe ale statului. n afara
preocuparilor mentionate n dreptul sistemelor
britanic si nord-american, apar deseori ca
,,apanaje" ale politicii sociale politica privind
angajarea fortei de munca, politica
transporturilor, politica privind protectia
mediului (politica ecologica), politica privind
promovarea culturii si chiar politica privind
petrecerea timpului liber, ,,leisure policy"
(politica agrementului). Fireste, punctul comun
al tuturor acestor politici nu poate fi dect
existenta unor cheltuieli publice ndreptate pe
directia cresterii calitatii vietii si confortului
cetatenilor, deci cu impact asupra bunastarii
colective.

46
 Fara a fi negate implicatiile sociale ale
politicilor mai sus mentionate, se poate totusi
afirma ca o abordare att de larga aproape ca
suprapune politica sociala peste politica
publica.
n finalul acestei treceri n revista a
principalelor domenii de activitate n politica
sociala, acceptate mai mult sau mai putin n
sfera conceptuala si practica legata de ,,social
policy", propunem o enumerare a politicilor
sociale sectoriale, cu denumirea n limba
engleza si cu echivalentul n limba romna,
avnd n vedere necesitatea compatibilizarii
termenilor:
- social - securitate social (n nelesul
security de ,,politic", meninerea
veniturilor n principal prin
pensii i alocaii de omaj)

47
- education - politica educaional
policy
- health-care - politica asistenei medicale
policy (termenul vechi)
- politica pentru ngrijirea
sntii (termenul nou)
- housing - politica locuinelor (sociale)
policy
- social work - asisten social
(social
assistance)
- welfare - asisten social (n Statele
policy Unite, ,,welfare" se refer strict
la acordarea unor ajutoare
sociale)
- employment - politica locurilor de munc
policy (politica ocuprii forei de
munc)

48
- - politica mediului (ecologic)
environment
policy
- culture - politica n domeniul culturii
policy
- youth policy - politica pentru tineret

Statul bunstarii i securitatea social

Seria clarificarilor conceptuale din

perimetrul politicii sociale nu poate ocoli, n
mod evident, doua concepte majore ale
acestui domeniu de studiu: modelul Welfare
State (statul bunastarii) si securitatea sociala.
,,Esenta statului bunastarii este
garantarea guvernamentala a unor standarde
minime privind venitul, alimentatia, sanatatea,
educatia si locuinta, asigurate fiecarui

49
cetatean ca drepturi sociale26. Legat de
aceasta definitie, Harold Wilensky face - 10 de
ani mai trziu - urmatoarele precizari: ,,...cele
mai multe din aceste garantii, adesea
cuprinse sub denumirea de securitate sociala
au luat forma unei asigurari sociale contra
riscurilor de baza ale vietii industriale:
accidente la locul de munca, boli profesionale,
somaj, batrnete27, considerndu-se ca
standardele sociale minime mai sus-amintite
nu pot fi periclitate dect n cazul pierderii
veniturilor, deci la persoanele ramase fara loc
de munca.
Se poate usor deduce ca cele doua notiuni
sunt interdependente, practic securitatea
sociala fiind produsul politicilor aplicate n
cadrul unui stat al bunastarii. Desi originile
26
Harold Wilensky, The Welfare State and Equality: Structural and Ideological Roots of Public Expenditures,
Univ. Calif. Press, 1975, p. 22
27
Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 54

50
acestui sistem dateaza de la strsitul secolului
al XIX-lea, denumirea ,,Welfare State" este
relativ recenta, fiind legata de perioade anilor
'40, de Marea Britanie si de numele
economistului J.M.Keynes, respectiv al
lordului W.H.Beveridge. Acestia au dat o
replica modelului razboinic ,,Warfare State" si
au prefigurat evolutia democratiilor
occidentale dupa ncheierea razboiului.
Ulterior, autorii francezi au completat lista
sinonimelor pentru noul sistem care se
nastea: statul-providenta (l'etat-providence)
sau asistential.
n fine, autorii germani, mult mai reticenti
n a atribui denumiri entuziaste (n special
dupa frenezia care marcase perioada de vrf
a nazismului) s-au limitat la a aprecia acest
model drept ,,stat social", utiliznd mai putin

51
termenul de stat al bunastarii
(Wohlfahrtsstaat). n Statele Unite domina
interpretarea republicana, conceptul de
Workfare conditionnd beneficiile sociale de
munca.
La rndul sau, conceptul de securitate
sociala, desi frecvent utilizat n limbajul politic
sau n mass-media, nu este nici el scutit de
nuante si interpretari. Citnd o voce
autorizata, conceptul la care ne referim
cuprinde ,,toate masurile colective stabilite
prin legislatie pentru a mentine venitul
individual ori al familiei sau pentru a asigura
un venit atunci cnd unele sau toate sursele
de venit au fost pierdute ori epuizate sau n
situatiile n care trebuie sa se faca fata unor
cheltuieli sporite (de exemplu: cresterea
copiilor sau plata ngrijirii medicale)28.
28
The New Encyclopaedia Britanica, vol.27, 1993

52
Mergnd aproape n paralel cu dimensiunile
statului bunastarii, securitatea sociala se
largeste sau se ngusteaza conform cu
modelul de politica sociala aplicat. n Statele
Unite, de exemplu, ,,The Social Security Act"
din 1935 consacra un model restrictiv dar
eficient, cu referire principala asupra
sistemului federal de asigurari sociale si n
mod deosebit asupra sistemului de pensii. n
Europa continentala (excluznd Marea
Britanie al carei model se apropie mai mult de
cel american) securitatea sociala se extinde n
mod considerabil, fiind bine dezvoltata n
Franta si Germania si aproape mpinsa la
paroxism n unele tari scandinave, printre care
Danemarca si Suedia. n pofida acestor
diferente notabile, Administratia Securitatii
Sociale a Statelor Unite ncearca, n

53
rapoartele periodice pe care le da publicitatii,
identificarea unui nucleu comun de preocupari
n domeniul securitatii sociale la nivel mondial,
descriind cinci categorii de programe pentru
acordarea beneficiilor sociale n urmatoarele
situatii: 1) batrnete 2) somaj 3) maternitate 4)
accidente de munca, invaliditate, boli
profesionale 5) alocatii familiale. Fireste,
aceste programe sunt inegal dezvoltate de la
o tara la alta, n SUA de pilda lipsind multa
vreme alocatiile familiale29.
Se poate afirma, generic vorbind, ca cele
doua concepte abordate mpreuna (statul
bunastarii si securitatea sociala) contureaza,
n evolutia lor de-a lungul secolului XX, ideea
de ,,cetatenie sociala" n traditia natiunilor
europene. Totusi, utilizarea termenului de
cetatenie n sens strict (juridic) nu este
29
Social Security Programs Throughout the World, 1993

54
posibila dect acolo unde avem de-a face cu
o acoperire universala n domeniul beneficiilor
(drepturilor) sociale, fara nici un fel de conditii
restrictive privind accederea la beneficii (vezi
definitia data de Wilensky statului bunastarii
universalist, cu referire la acordarea
drepturilor sociale constitutionale, deci tuturor
cetatenilor)30.
Chiar daca secolul XX a marcat o
dezvoltare evidenta n domeniul drepturilor
sociale, acoperirea universala nu este pe
deplin si peste tot n Europa realizata. Ea nu
este nici macar dezirabila, asa cum
demonstreaza multi autori adversari ai social-
democratiei de tip suedez, pornind de la
efectele adverse ale programelor sociale care
acorda beneficii neconditionate. nscriindu-se
pe aceeasi linie, politica sociala a Uniunii
30
Harold Wilensky, The Welfare State and Equality: Structural and Ideological Roots of Public Expenditures,
Univ. Calif. Press, 1975

55
Europene face referire doar la drepturile
,,lucratorilor" (workers) si nu la drepturile
sociale ale cetatenilor sai.31

Dimensiunea sociala a integrarii europene

Pornind de la modelele de politici sociale

ale statelor componente, autoritatile
supranationale de la Bruxelles au ncercat sa
formuleze si sa puna n aplicare o politica
sociala comuna la nivelul Uniunii Europene.
Aceasta preocupare reflecta practic
dimensiunea sociala a integrarii comunitare,
fiind sintetizata prin conceptul relativ recent de
Europa sociala. Cu siguranta acest concept ar
fi avut parte de o definitie vaga, dublata de un
caracter evident dinamic, daca nu s-ar fi ajuns
la ideea de a defini simplu si concis Europa
31
vezi ,,Charta Sociala", 1989

56
sociala ca suma acumularilor Uniunii
Europene la un moment dat, n domeniul
politicii sociale (acquisul social).
Este un adevar binecunoscut faptul ca, n
procesul de constructie a Comunitatii
Europene, obiectivele economice au fost
ntotdeauna prioritare. nsusi Tratatul de la
Roma (1957), prin care s-a nfiintat
Comunitatea Economica Europeana, vorbea
de necesitatea unei piete europene unice (n
continuare SEM - Single European Market) n
care concurenta si comertul liber sa fie
principiile de baza si se dorea ca acestea sa
nu fie afectate de bariere nationale. Aspectele
sociale au fost nca de la nceput trecute ntr-
un plan secundar. Totusi, odata cu relansarea
integrarii la mijlocul anilor '8032 preocuparile
pentru dimensiunea sociala s-au intensificat si
32
momentul a coincis cu instalarea lui Jacques Delors la presedentia Comisiei Europene, n 1985

57
au culminat cu elaborarea Chartei Sociale,
care a fost semnata n decembrie 1989 de
unsprezece din cei doisprezece membri ai
Comunitatii. Anii '90 au marcat o noua
dezvoltare a politicii sociale la nivel
supranational, cel mai remarcabil succes fiind
includerea acestui domeniu n tratatele de
baza ale Uniunii Europene, respectiv
Maastricht (1992) si Amsterdam (1997).
Cu toate progresele facute dupa razboi n
Europa occidentala n privinta standardelor de
viata, nu a putut fi totalmente nlaturata
tensiunea ideologica n relatia dintre stat si
piata, mai exact ntre dimensiunea sociala si
cea economica a procesului de integrare.
Aceasta tensiune a fost cel mai acut reflectata
n refuzul premierului britanic conservator
Thatcher de a semna Charta Sociala, n 1989.

58
Trebuie remarcat ca revigorarea proiectului de
integrare europeana, inclusiv pasii facuti n
domeniul politicii sociale, au avut loc ntr-o
perioada n care liberalismul politic si
economic domina agenda europeana iar
eforturile principale se concentrau n directia
consolidarii SEM. Cu toate acestea, au existat
patru argumente majore n favoarea unei
politici sociale comune a Uniunii Europene:
libera circulatie a muncitorilor, dumpingul
social si turismul social, eficienta economica si
coeziunea sociala.
a. Libera circulatie a muncitorilor (termenul
oficial ,,workers" se refera la toate categoriile
de lucratori, indiferent de domeniu si de
nivelul de calificare) decurge n mod evident
din principiul fundamental al liberei circulatii a
persoanelor n Uniunea Europeana. Pentru ca

59
acest principiu sa fie deplin functional era
nevoie sa se asigure ,,transferabilitatea
drepturilor lucratorilor dincolo de granitele
nationale33, astfel nct persoanele care se
angajeaza ntr-o alta tara sa nu-si piarda
securitatea sociala de care s-au bucurat n
tara lor de origine.
Aceasta mobilitate n domeniul pietei
muncii -labour mobility- este poate singura
masura sociala importanta pe care o
prevedea Tratatul de la Roma n art. 48-51, n
sensul ca muncitorii care se muta dintr-o tara
n alta vor beneficia de drepturile sociale
existente n tara gazda. Fireste, n anii '60,
sub efectul Tratatului de la Roma, nca nu se
punea problema unei politici sociale
supranationale, ci doar a ,,coordonarii"

33
Liliana Mihut i Bruno Lauritzen, Modele de politici sociale/Models of Social Policy, Bucuresti, Ed. Didactica
si Pedagogica, 1999, p. 77

60
sistemelor nationale de securitate sociala n
sensul reducerii incompatibilitatilor.
b. Dumpingul social si turismul social, ca
riscuri majore ale inegalitatilor privind
standardele de viata din tarile membre, au
aparut in anii '60 si s-au intensificat n anii
'70-'80 tocmai ca urmare a realizarii liberei
circulatii a muncitorilor pe teritoriul Uniunii
Europene.
Aceste situatii au fost semnalate de tarile
puternic dezvoltate din nord-vestul
continentului, care s-au vazut nevoite sa faca
fata unui val de muncitori din regiunile sudice
ale Europei. n contextul disparitiei frontierelor,
tarile cu nivele joase de protectie sociala
puteau efectiv sa-si ,,exporte" surplusul de
forta de munca interna spre tarile puternic
dezvoltate, prin aceasta forma de turism

61
social. Admiterea Greciei, Spaniei si
Portugaliei n anii '80 n Comunitatea
Economica Europeana a sporit teama tarilor
bogate din nord-vestul Europei si a facut ca,
prin reprezentantii lor n Comisia Europeana,
acestea sa exercite presiuni pentru adoptarea
unei politici sociale rezonabile la nivel
comunitar.
Este de prevazut ca largirea spre Est a
Uniunii Europene, n deceniul urmator, sa
produca un nou val de dumping social, daca
nu se adopta din timp masurile necesare
pentru reducerea inegalitatilor socio-
economice existente n prezent.
c. Eficienta economica. Desi poate parea
paradoxal, eficienta economica a constituit un
argument serios n favoarea dezvoltarii politicii
sociale a Uniunii Europene. Prin serviciile

62
specifice pe care le asigura, politica sociala
poate nsemna, pe lnga legitimitate politica
pentru regimul industrial-capitalist, o forta de
munca mai sanatoasa si mai bine educata,
ceea ce se traduce ntr-o crestere a eficientei
economice. Acest argument, n mod evident
de inspiratie neo-marxista, a sensibilizat totusi
factorii de decizie din Europa occidentala si a
condus n timp la adoptarea unui buget sporit
si a unor masuri stimulative care au crescut
considerabil performantele n educatie si
medicina.
d. Coeziunea sociala - cel mai recent si
mai cuprinzator concept de la baza politicii
sociale, conform Tratatului de la Amsterdam
(1997), sustine n fapt o politica mult mai larga
a Uniunii Europene: politica de coeziune
(cohesion policy). Acest urias domeniu de

63
activitate este finantat din 3 fonduri
structurale: - Fondul European pentru
Dezvoltare Regionala ( ERDF ) - Fondul
European Social ( ESF ) - Fondul European
pentru ,,Ghidare" (asistenta) si Garantare
Agricola (FAGGF)
Fondurile structurale reprezinta peste o
treime din bugetul total al Uniunii Europene, n
timp ce n anul 1975, de exemplu, aceste
cheltuieli nu depaseau 5% din buget.
Motivatia finantarilor comunitare este
reducerea decalajelor (nca importante)
existente ntre regiunile Europei, ajungndu-
se n 1999 la alocari de 27,4 miliarde euro !
n structura Comisiei Europene34, din cele
24 de directii generale existente, directia
generala V (DG V) poarta responsabilitati

34
Nicolae Pun, Istoria constructiei europene, Ed. Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1999

64
sociale explicite: ,,Employment, Industrial
Relations and Social Affairs".
O scurta istorie a politicii sociale a Uniunii
Europene indica suficient de clar faptul ca, n
primele decenii ale constructiei sale,
Comunitatea a fost putin interesata de
atingerea unor obiective sociale, prioritare
fiind criteriile si masurile economice. Primele
tratate, cele de la Paris (1951) si Roma
(1957), pe lnga libera circulatie a
persoanelor, implicit a muncitorilor (oricum
mobilitatea putea fi interpretata mai degraba
ca o prevedere politica dect ca una sociala)
se refereau vag la mbunatatirea conditiilor de
viata si a standardelor de munca ale
lucratorilor.
n acest sens, se prevedea ca muncitorii
imigranti sa primeasca beneficiile sociale ale

65
tarii gazda si, n plus, Art.119 al Tratatului
Comunitatii Economice Europene stipula ca
,,barbatii si femeile vor primi salariu egal la
munca egala".
Multa vreme acestea au constituit
singurele prevederi de politica sociala din
tratatele comunitare iar progresele nregistrate
n crearea unei dimensiuni sociale a integrarii
au fost modeste. O ncercare de revigorare a
ideii de politica sociala a avut loc n 1974-
1975, odata cu lansarea Programului de
Actiune Sociala (Social Action Programme =
SAP) dar rezultatele concrete ale celor 3
programe anti-saracie pe care le cuprindea
SAP au dezamagit att structurile decizionale
ct si opinia publica.
Abia dupa instalarea socialistului francez
Jaques Delors la sefia Comisiei, n 1985, desi

66
dezbaterile de fond erau dominate de
ideologia liberala renascuta n Europa, politica
sociala a nceput sa prinda contur. La nceput
mai discret, cteva referiri directe la
necesitatea unor obiective de politica sociala
fiind prezente n preambulul Actului European
Unic (Single European Act, 1987) apoi acest
domeniu a constituit obiectul unui document
european special: Charta Comunitara a
Drepturilor Fundamentale ale Lucratorilor
(Community Charter of the Fundamental
Rights for Workers, 1989).
Cunoscuta sub denumirea scurta de
Charta Sociala, acest document a fost semnat
n decembrie 1989 de reprezentantii celor 12
state membre, cu exceptia Marii Britanii.
Devenise clar faptul ca noul acord va constitui

67
,,piatra unghiulara" a viitoarei politici sociale
comune a Uniunii.
12 prevederi fundamentale din Charta
Sociala faceau referire la: 1) Libertatea de
miscare a muncitorilor (par. 1 - 8) 2) Angajrea
si remunerarea (par. 9 - 11) 3) mbunatatirea
conditiilor de munca si viata (par. 12 - 13) 4)
Protectia sociala (par. 14 - 15) 5) Libertatea
de asociere si negociere colectiva (par. 16 -
18) 6) Pregatirea profesionala (par. 19 - 20) 7)
nvatamntul egal pentru femei si barbati (par.
21) 8) Informarea, consultarea si participarea
muncitorilor (par. 22 - 23) 9) Conditii de
sanatate si securitate la locul de munca (par.
24) 10) Protectia copiilor si adolescentilor
(par. 25 -27) 11) Persoanele vrstnice (par. 28
- 30) 12) Persoanele cu deficiente (par. 31)

68
(,,Charta Comunitara a Drepturilor
Fundamentale ale Lucratorilor", 1989).
Ceea ce trebuie sesizat cu prioritate este
ca documentul vorbeste exclusiv de
drepturile ,,lucratorilor" si nu de drepturile
sociale ale tuturor cetatenilor Uniunii, ceea ce
demonstreaza ca notiunea de ,,cetatenie
sociala" nu corespunde nca realitatii
europene, solid ancorata pe terenul calculelor
economice. Oricum, Protocolul Politicii Sociale
anexat Tratatului de la Maastricht, protocol
bazat pe ,,Charta Sociala", a reprezentat un
mic dar important pas spre constructia
,,Europei sociale".
Tratatul de la Amsterdam (1997) a fost, la
rndul sau, rezultatul unui compromis aparut
ntre doua politici: pe de o parte, o presiune
pentru continuarea si adncirea procesului de

69
integrare, cu acumularea ct mai multor
competente decizionale n institutiile
comunitare si o alta presiune, n sens contrar,
venita din partea celor care se temeau de
concentrarea unor puteri prea mari la
Bruxelles, avnd ca efect slabirea principiului
suveranitatii nationale.
Compromisul a constat ntr-o dubla
ntarire: att a competentelor structurilor
Uniunii Europene n domeniul elaborarii de
politici generale, ct si a principiului
subsidiaritatii n domeniul executiv-
administrativ, principiu care se refera la
adoptarea deciziilor specifice la un nivel ct
mai jos posibil, ct mai apropiat de cetateni, n
functie de natura problemei. Aceasta dubla
ntarire, antagonista la prima vedere, parea sa

70
complice si mai mult adoptarea unei politici
sociale comune.
Totusi, se considera ca si Tratatul de la
Amsterdam a reprezentat o etapa utila pe
drumul sinuos al coordonarii politicilor sociale,
aducnd un progres important n domeniul
unificarii pietei muncii. Un nou capitol a fost
adaugat, dnd posibilitatea tarilor membre sa-
si dezvolte o strategie comuna a angajarii,
formarii si ocuparii locurilor de munca (n
Tratat: ,,developing a common European
employment strategy"). Pentru a exemplifica,
vom arata doar ca aceasta strategie comuna
prevedea ca tinerii someri sa primeasca un
loc de munca sau cel putin o oportunitate
educationala n termen de 6 luni de cnd au
devenit someri, n timp ce somerii adulti vor

71
redeveni activi n maxim 1 an de la pierderea
ultimului job.

72
 SISTEMUL ASIGURRILOR SOCIALE

Noua problema sociala

Prin analogie cu sintagma "problemei

sociale" (la question sociale), lansata
provocator la sfrsitul secolului IX sub
influenta marxismului si a socialismului utopic
pentru a amorsa o ampla dezbatere
intelectuala si politica in privinta dividendelor
dezvoltarii industrial-capitaliste si a distributiei
juste a veniturilor n societate, Pierre
Rosanvallon repune n discutie tema unei alte
abordari a socialului, n celebra sa carte
"Criza statului-providenta" din 1981. Daca
pentru secolul nostru raspunsul la "problema
sociala" l-a constituit se pare statul-bunastarii,

73
Rosanvallon considera ca acest model, n
viziunea sa traditionala, si-a epuizat resursele
si nu mai poate supravietui n absenta unei
profunde refome de conceptie35. Criza este n
fapt una multipla, fiind descrise o dimensiune
financiara, una ideologica (de legitimitate
politica) si nu n ultimul rnd o dimensiune
filosofica. Despre aceasta criza filosofica a
statului-bunastarii la sfrsitul secolului XX
vorbeste o alta carte a aceluiasi autor,
publicata n 1995 la Paris si tradusa n
romneste n 1998.
Ideea fundamentala a ntregii lucrari este
"dezagregarea principiilor de organizare ale
solidaritatii si esecul conceptiei traditionale
despre drepturile sociale." n fapt,
Rosanvallon respinge nu numai modelul
liberal, considernd ca "ideologia statului
35
Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998

74
ultraminimal a iesit din moda" iar "interventia
publica si-a gasit ntr-adevar justificarea
deplina" dar si modelul conservator bazat pe
sistemul asigurarilor sociale, pe motivul ca: ,,
fostele mecanisme ale solidaritatii sunt pe
punctul de a disparea, probabil, definitiv. Ele
se bazau pe sistemul de asigurari sociale:
solidaritatea era ntemeiata pe reciprocitatea
crescnda a riscurilor sociale, astfel ca statul-
providenta putea fi asimilat unui tip de
societate asiguratorie."
Astfel conceput, sistemul securitatii sociale
functioneaza ca o "masina de plati" de tip
compensator, finantnd practic excluderea de
pe piata muncii. Abordarea actuala a
drepturilor sociale, crede Rosanvallon,
stimuleaza separarea economicului de social,
acordnd compensatii financiare celor inactivi,

75
n loc sa se concentreze pe activarea lor prin
masuri de reinsertie sociala. Critica politicilor
pasive ale statului-bunastarii decurge n
paralel cu un atac virulent la adresa societatii
asiguratorii, pe care autorul o vede n declin n
special n Franta si Germania si mai putin n
Statele Unite.
Istoria intelectuala a asigurarilor a parcurs
un traseu accelerat ncepnd cu sfrsitul
secolulului al XVIII-lea, cnd Claviere a
propus un proiect amplu (,,Prospect pentru
nfiintarea asigurarilor de viata", 1788)
considerat manifestul programatic al societatii
asiguratorii. Desi interpretata de sustinatori ca
parte a contractului social, mna nevazuta a
asigurarilor avea sa patrunda totusi cu destula
greutate n constiinta vechii Europe,
suspectata fiind de a favoriza nepasarea si

76
lenea, n timp ce prevederea si
responsabilitatea individuala erau vazute
drept cele mai demne forme de realizare a
bunastarii. Dupa Revolutia Franceza, una din
marile dileme ale filosofiei politice a fost
punerea n acord a principiului solidaritatii
(societatea are o datorie fata de membrii ei)
cu principiul responsabilitatii (fiecare individ e
stapn pe propria-i existenta si trebuie sa se
ntretina), ambele acceptate si promovate de
doctrina iluminista a noii Europe care se
nastea pe ruinele Bastiliei. Liberalii, care
avusesera cele mai mari reticente fata de
asigurari, ncep sa nteleaga treptat
necesitatea unei diferentieri a celor loviti de o
nenorocire fata de ,,lenesii neprevazatori" si,
mai mult dect att, ncep sa nteleaga ca
sistemul asigurarilor sociale putea proteja

77
regimul capitalist de amenintarea
socialismului, respectiv a marxismului odata
cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
Bazndu-se pe o dimensiune probabilistica si
statistica a socialului (riscul e masurabil),
abordarea n termenii riscului asigurat oferea
avantajul net de a putea fi apreciate global
diverse probleme: batrnetea, boala, somajul,
accidentele. Asumptia de baza era ca riscurile
sunt absolut ntmplatoare si pot fi n
consecinta mpartite n mod egal ntre
participantii la sistem36. n 1865, Emile
Laurent, aparnd principiile mutualismului,
arata ca :,,asigurarea poate patrunde peste
tot: bazndu-se pe legea majoritatii, ea poate
mbogati economiile, poate determina victoria
sanselor de reusita asupra nereusitelor si

36
Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca,
2002, p. 45

78
pierderilor, poate introduce ordine n dezordine, poate
elimina hazardul, n sfrsit, poate regla nesiguranta..."
Dincolo de aprecierile de ordin filosofic, se produc
mutatii profunde n plan juridic, beneficiile sociale
nemaifiind un act caritabil, un ajutor benevol si
neconditionat (cum era asistenta sociala), ci executarea
unui contract n care cetatenii si statul sunt angajati n
mod egal. n acest fel, asigurarea devine o institutie a
contractului social, consfiintind regimul de indemnizare
sociala n cazul concretizarii unui risc acoperit. De la
Bismarck ncepnd, statul modern european si asuma o
parte din ce n ce mai mare a garantiilor de bunastare
pentru cetatenii sai, culminnd cu statul-providenta
keynesian, ale carui deconturi sociale au depasit n
deceniile postbelice posibilitatile de acumulare
economica reala.
,,Astazi, n domeniul social, conceptul central l
constituie mai curnd precaritatea sau vulnerabilitatea,
dect riscul." Cu aceste cuvinte si ncepe Rosanvallon
pledoaria pentru un nou tip de interventie sociala, pentru
un nou tip de drepturi sociale, pentru o alta abordare a
politicilor bunastarii. Considernd ca vechile instrumente

79
de gestionare a socialului sunt depasite si ca riscul nu
mai este uniform distribuit n societate, existnd grupuri
dezavantajate sau marginalizate n mod constant,
autorul afirma ca socializarea riscurilor nu mai este
operanta. n plus, au aparut o serie de riscuri noi :
delicventa urbana, subculturile agresive, amenintarile
internationale, terorismul, riscul de catastrofa etc. fata de
care sistemul traditional al asigurarilor (centrat pe
instabilitatea economica si pe pierderea capacitatii de
munca) nu are solutii. Amintind de minoritati si de cultura
marginalului, Rosanvallon se apropie de abordarile
specifice antropologiei americane contemporane,
vorbind chiar de unele ,,categorii de riscuri colective37.
O tema provocatoare n discursul sau este si
invocarea rezultatelor extraordinare ale geneticii
medicale, care demonstreaza stiintific ca riscurile
mbolnavirii nu sunt egal mpartite si, n consecinta, ca
ntreg edificiul asigurarilor sociale de sanatate tinde sa-si
piarda caracterul unificator. ,,Progresele geneticii
determina o reevaluare totala a analizei riscurilor de
sanatate, ducnd la o conceptie mai individualista si,
concomitent, mai determinista a socialului...Acolo unde
37
ibidem

80
nu aveam dect hazardul si nesansa, medicina genetica
dezvaluie cauze organice previzibile." Logica pare
simpla: daca ceea ce este congenital primeaza n raport
cu ceea ce este dobndit, atunci nsasi ratiunea
asigurarilor sociale dispare. Concluzia ar fi ca se impune
o personalizare a riscurilor, avnd n vedere ca nu mai
este vorba de hazard iar deteminarile sunt
individuale. ,,N-ar mai fi nimic de mutualizat, daca toti
oamenii ar fi perfect circumscrisi naturii lor." Totusi,
Rosanvallon recunoaste ca nu se poate merge att de
departe, singurul lucru acceptabil fiind acela ca
solidaritatea va trebui regndita, n sensul unei mai bune
cunoasteri a sanselor si limitelor fiecaruia. Aceasta
adevarata ,,revolutie a cunoasterii destinului" va
introduce probabil clase de risc, ,,conducnd la o
segmentare progresiva a socialului. " Putem spune ca
semnele aparitiei claselor de risc exista deja, fiind
semnalate n sistemul asigurarilor de sanatate din
anumite tari masuri concrete de ,,sanctionare" sociala a
comportamentelor cu risc dovedit (ex: fumatorii sau marii
consumatori de alcool vor trebui sa plateasca suprataxe
la asigurari sau sa-si deconteze singuri serviciile

81
medicale n cazul unei mbolnaviri cauzate de toxice).
Simplu spus, costul social al atitudinilor individuale va
impune o exigenta mai mare n controlul
comportamentelor, ceea ce nseamna ca universul
asigurarilor n vechea sa formula este serios zdruncinat.
Aici vede Rosanvallon punctul de plecare al declinului
societatii asiguratorii, n faptul ca ,,solidaritatea si
libertatea vor merge din ce n ce mai putin n acord" ,
genernd nemultumiri si de o parte si de cealalta.
Schimbarile demografice (n special mbatrnirea
populatiei si inversarea piramidei vrstelor) reprezinta un
alt factor de disolutie a logicii asiguratorii, n opinia lui
Rosanvallon. Considernd ca statul-providenta functiona
asemenea unei ,,gigantice masini de transferuri ntre
generatii", se apreciaza ca una din finalitatile prestatiilor
era garantarea reportului pe durata unui ciclu de viata. n
prezent, s-a calculat ca la nivelul tarilor OECD ,,
consumul medical ntre 20 si 60 de ani (vrsta
cotizatiilor) este n medie de trei ori mai mic dect n
cazul vrstelor de 80-90 de ani." Astfel, concentrarea
resurselor nu se mai realizeaza n timpul vietii active iar
segmentul de populatie cotizanta beneficiaza foarte

82
putin de bugetele asigurarilor. Acest consum
disproportionat face sa se vorbeasca de ,,generatia
sacrificata: 20-45 de ani" (Christian Saint-Etienne),
datorita faptului ca tinerii si maturii ,,suporta povara
impozitelor obligatorii, cea mai ridicata din istoria noastra
[n.a.-se refera la Franta] si cea mai grea dintre marile
tari industrializate..., pe cnd cei trecuti de 60 de ani
beneficiaza simultan de un nivel mediu al pensiilor cel
mai ridicat din istorie, de un nivel fara precedent de
ngrijiri sustinute de comunitate, si de veniturile
considerabile ale unui patrimoniu concentrat n mare
parte n minile lor." Fara a mpartasi n totalitate
viziunea autorilor francezi, mergnd pna la sugerarea
spectrului unui razboi al vrstelor, trebuie totusi
recunoscut ca sistemul traditional al asigurarilor si al
protectiei sociale n vestul Europei favorizeaza net
vrstele a treia si a patra, care se bucura acum de o
bunastare apreciabila si de un consum al resurselor fara
precedent n istorie, improbabil de repetat peste 10-15
ani, cnd cotizantii de astazi vor dori si ei aceleasi
drepturi sociale. Deci, notiunea de echitate inter-
generationala poate fi privita n sensul echilibrarii

83
sanselor n timp si nu numai n ntelesul traditional al
egalitatii sanselor nceputului-aceasta este opinia
autorilor francezi de stnga cu privire la transferul
resurselor pe verticala n sistemul asigurarilor.
O viziune liberala inedita asupra noii probleme
sociale ntlnim la Ralf Dahrendorf, a carui filosofie
sociala a primit de-a lungul timpului cele mai nalte
recunoasteri academice si stiintifice internationale.
Sintetiznd prin excelenta modelul intelectualului angajat
al anilor`60-7038, membru important al Partidului Liberal
German, deputat n Bundestag si pentru o vreme
secretar de stat la Ministerul Culturii, Dahrendorf a
reprezentat n acelasi timp un creator de scoala
sociologica si de filosofie sociala liberala (alaturi de Karl
Popper, T.H.Marshall, Raymond Aron, Rawls, Nozick
etc.) opusa la fel de faimoasei scoli de la Frankfurt
(Habermas, Marcuse etc). Ideea fundamentala n opera
lui Dahrendorf o constituie maximizarea sanselor de
viata individuale, idee din care autorul german ncearca
sa faca un adevarat ,,nou crez politic al liberalilor" n
secolul XX. n volumul ,,Sanse de viata" publicat n 1979
, Dahrendorf scrie:,,...n ce priveste conflictele societatii
38
Ralf Dahrendorf, Conflictul social modern (Eseu despre politica libertatii), Bucuresti, Ed. Humanitas, 1996

84
moderne, avem de a face cu sanse de viata. Mai multe
sanse de viata pentru mai multi oameni- aceasta este
intentia politicii libertatii39. Sansele de viata, la rndul
lor, sunt indisolubil legate de optiuni si ligaturi. Prin
optiuni autorul ntelege proportionalitatea ntre
ndreptatiri si oferta, cu alte cuvinte ceea ce poate face
concret un individ cu libertatile (ndreptatirile) pe care le
are, sau, si mai simplu, valoarea pozitiva,
functionalitatea drepturilor sale. Aici Dahrendorf se
apropie de T.H. Marshall, spunnd: ,, Optiunile sunt
posibilitati de alegere date n cadrul structurilor sociale,
alternative ale actiunii40. Asupra sanselor de viata si
raportului dintre ndreptatiri si oferta, Dahrendorf revine
pe larg ntr-o alta carte, a carei versiune n limba romna
a vazut lumina tiparului n 1996: ,,Conflictul social
modern (Eseu despre politica libertatii)". ,,n Statele
Unite a domnit multa vreme un concept precum cel de
sansa, prin care se ntelege n mod restrictiv egalitatea
conditiilor de start si n mod extensiv posibilitatile de
alegere ale cetateanului. Se adunau n conceptul
american de libertate drepturile fundamentale civile,

39
ibidem
40
T. H. Marshall, Citizenship and Social Class, Londra, 1950, p. 67

85
drepturile politice si granitele deschise. Pna ntr-un
anumit grad, acesta este nca valabil si astazi. Cei saraci
primesc ajutor daca se ajuta singuri; n rest,
circumstantele lor de viata i privesc. n Europa , secolul
XX a cunoscut o alta dezvoltare...s-a impus parerea ca
membrii societatii au nevoie de mai mult dect de
drepturi civile si politice. Drepturile sociale si-au facut si
ele aparitia, dupa expresia lui Marshall- un drept
universal la venituri reale, care nu este masurat dupa
valoarea de piata a celui caruia i este destinat. Este o
ndreptatire n sensul pe care l-am expus41.
Definirea idealului liberal contemporan se face n
termenii urmatori: ,,Noua libertate este o politica a
conflictului regularizat si o economie sociala a
maximizarii sanselor de viata individuale..." Pornind de
la asumptia ca sansele de viata nu sunt distribuite n
mod egal, Dahrendorf afirma ca: ,,inegalitatea este un
mijloc al libertatii, atta vreme ct ea ramne o
inegalitate a ofertei si nu se extinde asupra
ndreptatirilor... Cnd ndreptatirile tuturor cetatenilor
sunt garantate, inegalitatile ofertei nu mai reusesc sa
faca istorie. Ele ofera doar prilej de invidie, dar nu mai
41
ibidem

86
duc la conflicte de clasa." Din acest motiv, progresul
drepturilor de la sfera civila la cea politica si apoi la cea
sociala reprezinta un lucru bun n optica filosofului
german, pentru ca a atenuat conflictul de clasa si a slabit
nsasi notiunea de clasa sociala.
Dahrendorf si explica la fel de plastic si de sugestiv
viziunea asupra semnificatiei sociale a ligaturilor.
,,Ligaturile sunt [...] legaturi culturale adnci pe care
oamenii le transfera n diferite situatii pentru a-si gasi
drumul n lumea optiunilor. " Modernitatea a slabit sau n
unele cazuri a distrus vechile ligaturi, (genernd o
eliberare incontestabila a individului) dar a creat simultan
premisele unei alienari fara precedent n istorie. ,,La
sfrsitul acestei lumi fara ligaturi, falsii zei nu sunt
departe...Se poate ca sinuciderea n masa a celor 916
discipoli americani ai pastorului Jones din Guyana sa fie
un simbol si un simptom al unei lumi fara ligaturi...Cnd
ligaturile absolute ale timpurilor precedente se distrug,
atunci se instaureaza un vacuum. Societatea civila poate
numai partial sa umple acest vacuum. Unul dintre
pericolele la care este expusa societatea civila este
anomia. Oamenii si pierd echilibrul pe care numai

87
legaturile culturale adnci l pot conferi; la sfrsit nimic
nu mai merge si totul devine la fel de valabil, adica
indiferent. Vremurile de anomie sunt timpuri de
nesiguranta extrema n viata cotidiana... Oamenii si
cauta sprijin acolo unde cred ca l pot gasi. Si nu numai
seducatorii au succes. Ies la iveala si amintiri din snul
istoriei, amintiri despre caldura pierduta a cuibului n
vechile ornduiri sociale. Originile redevin interesante, la
fel ca si profesiunile absolute de credinta42.
Fireste, n aceasta expunere seducatoare asupra
ligaturilor, Dahrendorf se apropie mult de
conservatorismul lui Edmund Burke, dar faptul ca n
filosofia sa accentul cade totusi pe optiuni (asa cum a
precizat el nsusi n numeroase ocazii) i garanteaza
plasarea n familia gndirii liberale.
Viziunea asupra noii probleme sociale se
completeaza cu o reafirmare a discursului de tip Popper.
,,Mesajul lui Popper este simplu si, cu toate acestea,
profund. Traim ntr-o lume a incertitudinii; ncercam
lucruri noi si cadem n eroare. Nimeni nu stie exact care
dintre drumuri duce inainte, iar aceia care pretind ca

42
Ralf Dahrendorf, Conflictul social modern (Eseu despre politica libertatii), Bucuresti, Ed. Humanitas, 1996, p.
87

88
poseda o astfel de stiinta se pot nsela. O atare
incertitudine este greu de suportat. De-a lungul istoriei,
visul certitudinii a nsotit realitatea incertitudinii. Platon a
desenat imaginea statului guvernat de filosofii regi, n
care cuvntul l au aceia care stiu adevarul. Hegel, si
dupa el Marx au pretins ca vorbesc n numele istoriei
...Acestia sunt nsa falsi profeti. Nu poti sti ceea ce noi,
ceilalti , nu stim. n lumea reala exista mereu conceptii
diferite si, de aici, conflict si schimbare. De fapt,
conflictul si schimbarea sunt libertatea noastra; fara ele
nu poate exista libertate.
ncercnd sa concluzionam opinia lui Dahrendorf
asupra tendintelor societatii contemporane, cea mai fina
sinteza pe care am identificat-o este transferul
accentului de la politica ndreptatirilor la politica ofertei.
Acceptnd ideea ca, cel putin n ultimele doua secole,
politicile progresiste au fost cele ale solicitarii mai multor
drepturi, Dahrendorf scrie ca se face simtita acum: ,,...o
rasturnare de tendinta. Pentru prima data n istoria
contemporana, gndirea inovativa despre politica si
societate a venit dinspre dreapta si nu dinspre stnga.

89
 Pierre Rosanvallon si Ralf Dahrendorf exprima n
mod evident doua conceptii diferite asupra noii probleme
sociale. Statul-providenta, n forma sa actuala,
nemultumeste att familia gndirii de stnga ct si pe
liberali. Primii doresc mai multa raspundere a statului si
mai multe garantii de bunastare, ceilalti opteaza pentru
stimularea ofertei, a alternativelor, a initiativei
particulare. Zona socialului european este n prezent
supusa unor presiuni reformiste venind din sensuri
opuse iar dezbaterile intelectuale si politice se
concentreaza pe problema centrala a politicior sociale:
dozarea raportului rezonabil ntre alocarea de resurse
publice si eficienta consumului acestora.

Politica asigurarilor ntre considerente sociale si

constrngeri economice

Meritul istoric al sistemelelor de asigurari a constat

n concilierea functiei de acoperire a riscurilor sociale cu
logica profitabilitatii financiare. Astfel s-a realizat ceea ce
nici economistii liberali din secolele XVIII-XIX, nici

90
socialistii si marxistii ultimei jumatati a secolului al XIX-
lea nu au vazut posibil: rentabilizarea socialului.
Prin mecanismul contributiilor generalizate s-a ajuns
treptat la acumularea unor fonduri impresionante,
suficiente att pentru acordarea de garantii privind
compensatiile banesti (n cazul pierderii veniturilor
individuale sau al unor nevoi crescute) ct si pentru
obtinerea unui profit la administrarea fondului pe termen
lung. Desigur, principiul asigurarilor presupunea
egalitatea tuturor participantilor la sistem n fata
diferitelor categorii de riscuri sociale si asumarea unei
solidaritati depline a indivizilor n fata acestor riscuri.
Opacitatea socialului precum si convingerea ca riscul e
absolut aleatoriu, sansele de aparitie a unei crize fiind
egal mpartite ntre persoanele asigurate, au determinat
ca statul bunastarii sa functioneze o buna perioada pe
principiul ,,valului ignorantei".
n prezent, considera Rosanvallon, acest lucru a
devenit imposibil. Mai buna cunoastere a sanselor si
diferentelor ntre indivizi face ca ,,valul ignorantei" sa fie
rupt iar abordarea socialului sa se faca produca ,,sub
soarele cunoasterii". Indivizii sunt diferiti iar sansele lor

91
de viata sunt diferite. Capacitatea si limitele lor sunt
deasemenea diferite, putnd fi masurate sau
prognozate43. Antropologia a demonstrat ca exista
marginalizare sociala, discriminare si inegalitati
persistente, cum ar fi: saracia cronica, somajul de lunga
durata, lipsa oricarei perspective de acumulare
financiara, blocarea oportunitatilor educationale etc.
chiar n societatile cele mai dezvoltate. Genetica a aratat
si ea ca predispozitiile noastre n fata bolilor nu sunt
egale. Se mai poate vorbi n noile circumstante de
distributia egala a sanselor si riscurilor? Ce se ntmpla
n acest caz cu baza de calcul a politicii de redistribuire a
resurselor? Cum abordam problema sociala si sistemul
asigurarilor atunci cnd ,,stim dinainte cine este
cstigator si cine pierde, cine sunt bogatii si cine sunt
saracii?"
Conform lui Rosanvallon44, aceste interogatii grave
bulverseaza la sfrsitul secolului XX ncrederea publica
si mai ales stiintifica n sistemul universal al asigurarilor,
sistem construit cu un secol n urma pe principiul
egalitatii, al calculului probabilistic si al socializarii

43
Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998, p. 53
44
Ibidem, p. 78

92
raspunderii. Principiul societatii asiguratorii ar fi n
consecinta depasit. Nu putem fi n totalitate de acord cu
acest punct de vedere. Fireste, exista inegalitati
importante ntre performantele indivizilor, uneori acestea
pot fi chiar anticipate, dar politica asigurarilor vine sa
garanteze un suport de bunastare proportional cu nivelul
contributiilor reale platite n timpul vietii active, incluznd
n mod evident performantele n administrarea fondului.
n principiu, fiecare persoana asigurata poate beneficia
de o indemnizatie egala cu produsul dintre suma
cotizata de-a lungul timpului si un coeficient de
multiplicare, acelasi pentru toti membrii fondului. n acest
fel se realizeaza cea mai fidela legatura ntre
mecanismele economice ale pietei (reflectate n
acumularile de resurse) si necesarul social (reflectat n
alocarea de compensatii banesti pe baze contractuale).
E drept, nu ntotdeauna functioneaza acest principiu. El
este valabil cu precadere n asigurarile private, mai
riguroase din punct de vedere financiar, n timp ce n
asigurarile sociale (denumite si ,,de stat"), avnd n
vedere proportiile imense ale sistemului si obligativitatea
contributiilor, opereaza principiul garantarii unui minim

93
de servicii (ex: servicii medicale) n caz de nevoie,
aceleasi pentru toti asiguratii, indiferent de suma reala
cotizata si de timpul care s-a scurs de cnd persoana
respectiva s-a asigurat mpotriva unui risc.
Compensatiile banesti acordate (beneficiile sociale) se
bazeaza n acest caz pe legea numerelor mari si pe
convingerea ca un anumit tip de risc nu se poate
obiectiva simultan la toti asiguratii, realizndu-se de fapt
amortizarea ,,iesirilor" (output) din sistem cu ,,intrarile"
(input), deci a nivelului cheltuielilor cu nivelul
contributiilor.
Analiznd argumentele criticii severe la care Pierre
Rosanvallon supune sistemul asigurarilor sociale si mai
ales observnd ,,solutia" pe care acesta o ntrevede
(trecerea de la cetateanul asigurat -traditional n
societatea occidentala-la statutul de contribuabil, altfel
spus nlocuirea asigurarilor realizate prin contributii la
fonduri autonome cu un impozit general platit la bugetul
statului), deducem optiunea puternic etatista a autorului
francez si viziunea sa politica de orientare socialista45. n
ceea ce priveste opinia despre stadiul actual al

45
Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca,
2002, p. 56

94
socialismului n Europa si n mod special n Franta,
Rosanvallon pledeaza pentru o reconstructie pragmatica
a stngii, criticnd rigiditatea de care au dat dovada
dupa razboi socialistii si invitndu-i la o reconsiderare
profunda a atitudinilor: ,,Conceptia traditionala a
socialismului a fost legata, din punct de vedere istoric,
de o reprezentare dualista a societatii, opunndu-i pe cei
mari celor mici, pe burghezi proletariatului, pe capitalisti
clasei muncitoare. n loc sa priveasca societatea reala n
toata complexitatea ei, stnga n-a fost capabila sa
actioneze asupra acesteia. Astfel, stnga a fost, nainte
de toate, prizoniera propriilor mituri. Din acelasi motiv,
ea n-a putut gndi solidaritatea n mod practic si a trecut
pe tacute de la fantasma la realitate, n mod aproape
rusinos, fara mijloace de a iesi din oscilatia mortala ntre
o ideologie depasita si un pragmatism flotant. De aici
decurge si importanta prabusirii mitului reformei fiscale
ca operator central al schimbarii sociale, n anii 1980. n
modul cel mai limpede cu putinta, a fost exprimata
epuizarea viziunii socialiste traditionale. Accentuarea
excluderii invita oare la schimbarea acestui rationament,
facnd societatea sa se ntoarca spre un soi de

95
fragmentare simpla si arhaica ntre un ,,nauntru" si
un ,,afara" ce ar dirija, nca o data, ntelegerea si
actiunea?46
Problema solidaritatii sociale este reluata astazi sub
o puternica restrictie politica si economica, putnd fi
identificate doua aspecte care intra n discutie:
selectivitatea crescnda a prestatiilor si redefinirea
structurii prelevarilor.
Selectivitatea beneficiilor sociale este, asa cum am
vazut n capitolul precedent, ,,cheia de bolta" a abordarii
socialului n varianta liberala, reprezentnd o solutie
pentru criza financiara a statului-providenta. ntr-un
raport oficial al Uniunii Europene din 1993, se spune:
,,Pe timp de criza, resursele fiind rare iar nevoile
considerabile, predomina dorinta de a focaliza n mai
mare masura prestatiile pentru cei mai defavorizati. "
Statul bunastarii de inspiratie liberala este deci selectiv,
minimalist si considerat ,,rezidual" (n comparatie cu cel
social-democrat care a avut pretentia expansiunii pna
la garantarea universalitatii prestatiilor), deschizndu-si
punga numai celor lipsiti efectiv de resurse. Selectarea
beneficiarilor de servicii sociale se face n acest caz pe
46
Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998, p. 34

96
baza unei verificari riguroase a tuturor veniturilor
realizate, procedura numita ,,means testing". Pierre
Rosanvallon, n pofida orientarii sale socialiste, face din
nou o analiza lucida a statului-providenta, aducnd critici
la adresa atitudinilor ,,traditionale" adoptate sub influenta
ideologiei de stnga. ,,...Stnga a denuntat mereu
selectivitatea, acuzata ca i-ar stigmatiza pe saraci si ar
provoca ntoarcerea la vremurile moralizatoare ale
asistentei. n mod constant, ea a cerut abrogarea
conditionarilor de resurse si generalizarea accesului la
prestatii...Iata pozitia constanta a stngii n acest
domeniu: pe de o parte, a da tuturor prin prestatii sociale
si, pe de alta, a lua prin impozite de la cei mai nstariti.
Mai pragmatica, dreapta s-a multumit sa introduca o
,,selectivitate sociala moderata", fixnd, n anii 1970,
plafoane relativ ridicate pentru atribuirea celor mai multe
dintre prestatiile sociale privitoare la familie47.
Universalismul de tip keynesian al bunastarii
primeste deci, la sfrsitul secolului XX, lovituri dure
inclusiv din partea teoreticienior de stnga, nevoiti sa
accepte treptat o abordare mai liberala (selectiva) a
sistemului social. ,,n timpul crizei, statul-providenta
47
Ibidem, p. 45

97
egalitar nu mai poate fi modelul de referinta, n afara de
acoperirea cotei principale din cheltuielile de sanatate.
Bazat pe o prelevare a gabelei sociale la o rata
uniforma, pe oricare venit, e inechitabil si cauzator de
somaj; fondat pe tratamentul egal al tuturor francezilor,
el neglijeaza nevoile proprii ale celor mai saraci si se
loveste de logica resurselor, legata de folosirea
incompleta a minii de lucru la a carei aparitie a
contribuit. Explozia cheltuielilor si necesitatea scaderii
impozitelor pe salariile mici impun acum o discriminare
pozitiva ntre francezi, privilegiind nevoile din straturile
medii si joase ale clasei mijlocii. Ceilalti, detinatorii
veniturilor celor mai ridicate, vor trebui sa accepte a
contribui mai mult, pentru a primi mai putin48.
Problema de fond pare a deveni asadar ,,explozia
cheltuielilor" n sistemul social, datorita diversificarii
nevoilor populatiei si complexitatii provocarilor la care
este supusa bunastarea, avnd ca prim exponent
scumpirea serviciilor. Aceasta tendinta s-a facut simtita
n ultimii 10-15 ani si este caracteristica n primul rnd
serviciilor medicale (care s-au scumpit de peste 3 ori
numai n ultimul deceniu!) facnd ca balanta sistemului
48
Nicolas Dufourq, ,,Securite sociale: le mythe de l`assurance" n Droit social, Paris, martie 1994, p. 32

98
sa se dezechilibreze n mod amenintator. Solutia
reechilibrarii poate fi cresterea prelevarilor din veniturile
segmentului activ (varianta socialista) sau scaderea
consumului social prin introducerea selectivitatii
(varianta liberala). Si ntr-o abordare si n cealalta,
formula aleasa trebuie sa tina cont de logica resurselor,
diferenta constnd n accentul pus pe principiul
solidaritatii sociale n primul caz, respectiv pe principiul
responsabilitatii individuale n al doilea caz.
Constrngerea economica este elementul comun.
Vom da ca exemplu pentru cele spuse anterior
efectul n plan financiar al introducerii unei selectivitati
moderate, lund n discutie alocatia familiala din Franta.
Daca s-ar conditiona acordarea acestei alocatii de
nivelul veniturilor si s-ar suprima plata n cazul a doar
15% din familiile cele mai nstarite (cadre superioare si
profesii liberale, de pilda) economisirea neta ar fi de 14
miliarde de franci anual! Desi suma este impresionanta,
daca adaugam ca ea nu reprezinta dect 5% din totalul
prestatiilor sociale ale statului catre familiile franceze
vom deduce dimensiunile uriase, aberante aproape, la
care au ajuns cheltuielile de bunastare.

99
 Considerentele economice sunt inseparabile
finalmente de cele sociale, culturale si politice.
Introducerea selectivitatii, desi recunoscuta ca necesara
din punct de vedere financiar, l nelinisteste pe
Rosanvallon, care nu nceteaza sa critice abordarile
clasice ale celor doi poli ideologici. ,,Dincolo de cautarea
nencetata a economiilor bugetare, ar aparea ntr-adevar
riscul de a face din selectivitate un principiu filosofic.
Aceasta ar nsemna o ntoarcere, o reducere a statului-
providenta la un sistem de asistenta a celor mai saraci
(versiunea dreptei asupra ideologiei selectivitatii) sau,
invers, o reluare a mitologiei bogatilor care pot plati totul
(versiunea stngii)49.
Redefinirea solidaritatii n pragul secolului XXI si
reforma asigurarilor sociale a trezit interesul pentru
dezbateri aprinse, animate de dorinta partilor angajate
de a propune solutii ct mai ingenioase la criza
financiara pe care o traverseaza sistemul. Una din
posibilele solutii este CSG (contributia sociala
generalizata), introdusa la nceputul anilor`90 n Franta.
CSG este o noua forma de prelevare, puternic
redistributiva si avnd un caracter juridic hibrid, care
49
Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998, p. 98

100
mbraca aspectul intermediar ntre un impozit si o
cotizatie sociala. De partea cealalta, a beneficiilor,
introducerea RMI (venitul minim de insertie) a nsemnat
cel putin ncercarea de a da o noua semnificatie
culturala ajutorului social, oferind ceva ,,ntre un drept si
un contract".
Dilema statului-providenta consta, asa cum am mai
afirmat, n ncercarea de a transforma cheltuielile pasive
n cheltuieli active, deci de a creste eficienta consumului
de resurse publice. ntrebarea fireasca pe care si-o pun
specialistii este daca n-ar fi mai bine sa se
subventioneze ocuparea deplina a fortei de munca,
platindu-se pna la urma salarii normale pentru munca
normala, n loc sa se acorde faimoasele indemnizatii de
somaj? Chiar daca aceste ntrebari fac n mod evident
trimitere la Keynes si Beveridge si la principiile
economiei politice, trebuie recunoscut faptul ca n
prezent statul-bunastarii functioneaza ca o ,,masina de
indemnizare, compensnd pierderile de venit (somaj,
boala, pensie)", sau, altfel spus, finantnd excluderea de
pe piata muncii. Spirala denaturata n care s-a intrat n
ultimele decenii a condus la aparitia fenomenului de

101
,,deflatie sociala": un numar tot mai mare de persoane
inactive sunt ntretinute de un numar tot mai mic de
persoane active. Numai n Franta exista 7-8 milioane de
asistati social, care traiesc efectiv din venitul minim
garantat, ceea ce l face pe Jean-Francois Revel sa
vorbeasca de ,,autodistrugerea solidaritatii"(1994)50.
Constrngerile financiare la care este astazi supus
sistemul securitatii sociale se datoreaza n parte si
fenomenului de separare a economiei de societate
(indus de statul-providenta din anii`60-`70), care a facut
ca eforturile de armonizare a imperativelor sociale si
demersurile de respectare a exigentelor economice sa
se neutralizeze reciproc. Privita dupa razboi ca un semn
al progresului, miscarea de disociere (aproape
institutionalizata) a economicului de social si ncercarea
de a indemniza excluderea de pe piata muncii s-au
soldat n mod nefericit si cu cresterea somajului n tarile
OECD (peste pragul psihologic de 10%) si cu un decalaj
de competitivitate economica a Europei fata de Statele
Unite si Japonia. Din acest motiv, a doua jumatatate a
anilor`80 si anii`90 au marcat n mod firesc ncercarea

50
Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca,
2002

102
europenilor de a-si mbunatati att performantele
economice (prin masuri de liberalizare), ct si eficienta
politicior sociale (printr-o mai mare exigenta n
acordarea beneficiilor).
Vom insista acum asupra unei analize a contextului
economic al statelor europene ale bunastarii, punctnd
doua trasaturi ale marilor procese economico-sociale din
deceniile 8 si 9: externalizarea si diferentierea.
Pna n anii`60, economiile occidentale -sub
influenta keynesianismului si a garantiilor statului-
internalizau la nivelul ntreprinderilor o parte a costului
social global. Aceasta internalizare consta n subventii
ncrucisate (ntre diferite sectii, diferite categorii de
salariati etc.) sau n redistribuirea resurselor ntre
generatii, prin intermediul traditionalului spor de
vechime. n anii`80, sub influenta Noii Drepte, a
privatizarilor masive si a ,,revolutiei thatcheriste", firmele
au nceput sa caute cu prioritate competitivitatea
economica si sporirea profitului, externaliznd pe ct
posibil costurile sociale. Restructurarile interne severe si
declararea eficientei drept unicul criteriu demn de interes
pentru manageri au dus la o mai mare lejeritate n a face

103
concedieri si la o mult mai mica disponibilitate de a
suporta, fie si partial, cheltuieli sociale suplimentare
cotelor obligatorii impuse de stat. Prin disocierea
registrelor competitivitatii de cele ale solidaritatii sociale,
formula la moda a devenit: ,,somajul nu e problema
ntreprinerilor, ci a statului, societatii n ansamblu si
binenteles a indivizilor nsasi." n multe cazuri, efectele
au fost benefice pentru firme si au contribuit substantial
la depasirea crizei economice din anii`70, chiar daca
sindicatele si muncitorii n general le-au criticat cu
vehementa.
Diferentierea a presupus trecerea de la evaluarea
globala a valorii muncii (facuta prin negocieri centralizate
si grile salariale fixe, stabilite pe unitate sau pe ramura
de activitate) la evaluarea si salarizarea performantelor
individuale, conform teoriei economice clasice (liberale).
Nivelul managerial a optat pentru remunerarea fiecarui
angajat n functie de productivitatea (performanta) lui
reala, fara sa mai tina cont de vechime, avantajnd n
mod logic salariatii cu o calificare mai buna si crescnd
decalajele de venit ntre acestia si muncitorii necalificati.
Pe de alta parte, cresterea inegalitatilor salariale

104
-salutata de liberali- a fost urmata si de descarcarea
,,balastului social" din ntreprinderi, prin adaptarea
organigramelor la strictul necesar.
Companiile de asigurari au trebuit sa raspunda
tuturor acestor provocari ale mediului economic si mai
ales sa faca fata schimbarilor profunde survenite n
tipologia riscului social, cea mai importanta dintre aceste
schimbari fiind chiar diversificarea riscului. n principiu,
considerentul social major al asigurarilor a ramas vointa
unei acoperiri maximale a situatiilor de risc, dar att
segmentarea socialului -urmata de multiplicarea fireasca
a nevoilor- ct si constrngerile financiare severe din
ultimele decenii (ca sa nu mai punem la socoteala
tentativele de fraudare din partea clientilor) au obligat
conducerea fondurilor la o politica mult mai atenta de
distribuire a compensatiilor banesti. Restrngerea
generozitatii sistemelor de asigurari ncepnd din
anii`80, fara sa afecteze n mod considerabil ncrederea
populatiei n cea mai solida forma de solidaritate sociala
sau sa conduca la nlocuirea acesteia -asa cum
prevedea Rosanvallon- a spulberat totusi imaginea

105
utopica si vechea credinta ca asigurarile reprezinta
panaceul universal pentru problemele societatii.
Departe de a putea rezolva totul, sistemele de
asigurari (sociale sau private) au ncetat sa mai fie
considerate o forma a providentei coborte pe pamnt, o
revarsare a ,,cornului abundentei", devenind pur si
simplu expresia unui business -cu o incontestabila
functie sociala- supus n ntregime regulilor eficientei si
profitabilitatii. Prabusirea unui mit si subordonarea fata
de logica resurselor nu nseamna sfrsitul povestii, ci
doar acceptarea unei realitati mai austere si mai putin
spectaculoase.

Implicatii politice ale reformei sociale51

A devenit aproape un loc comun a afirma ca

societatea de indemnizare pasiva si-a epuizat resursele,
fiind condamnata la o reforma profunda si nentrziata a
sistemului beneficiilor sociale. Promovata n ultima
jumatate a secolului XX de ideologia universalista a
statului-providenta, finantarea publica a ne-muncii, a

51
Cf. Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-
Napoca, 2002

106
excluderii sociale (generoasa si neconditionata dar
finalmente contra-performanta) este astazi sever
criticata, asa cum am vazut n capitolele precedente,
att dinspre dreapta ct si dinspre stnga spectrului.
Acesta pare a fi motivul pentru care se manifesta n
prezent tentatia inversa: adoptarea unei politici de
separare totala a obiectivelor si parametrilor
performantei economice din interiorul ntreprinderilor de
criteriile generale ale solidaritatii sociale (alimentata prin
co-interesare si pluralismul surselor), masura salutata de
liberali si criticata de socialisti.
n principiu, toate gruparile democratice din Europa
sustin promovarea unei solidaritati sociale reinterpretate,
plecnd de la elaborarea pe baze noi a unor strategii si
programe de politica sociala pragmatice, eficiente si
performante. Nimic nu mai este astazi posibil fara a tine
cont de logica resurselor. Fireste, liberalismul este mult
mai aproape de aceasta interpretare actualizata dect
socialismul. n unele cazuri se vorbeste chiar despre un
nceput de deschidere, de flexibilizare sau ,,liberalizare"
a programelor partidelor socialiste, nevoite sa accepte
realitati putin favorabile dogmelor ideologice. Aceasta

107
convergenta doctrinara (deviata spre polul liberal), fara
pretentia de a fi foarte recenta sau de a anula diferentele
traditionale existente ntre gndirea liberala si cea
socialista, estompeaza totusi (n mare parte) o serie de
vechi dispute care marcau dezbaterile publice n Europa
occidentala.
Solutiile politice propuse au consecinte diferite n
plan social si economic. Asumarea cu prioritate a
criteriilor de eficienta si profitabilitate n sistemul de
asigurari creaza poate un sentiment de nesiguranta
sociala, de teama, de erodare a temeliei securitatii
sociale n ntelesul ei reconfortant, keynesian. Astazi,
mai mult ca oricnd, se cere ca plata fiecarui beneficiu
social sa aiba acoperire financiara iar solutia cresterii
datoriei interne (realizata prin mprumuturi inter-
generationale girate de stat) este din ce n ce mai putin
acceptata. n plus, se cere tot mai insistent ca beneficiile
sociale sa fie selective si conditionate de un efort
personal (educational, pe piata muncii sau decurgnd
din prestarea unei activitati n folosul comunitatii). Avem
deci toate argumentele sa credem ca ,,vrsta de aur" a
bunastarii sociale a apus si ca s-a intrat efectiv ntr-o

108
noua etapa a distributiei resurselor n societate, n care
constrngerile financiare, concurenta pe piata si
evaluarea riguroasa a performantelor individuale vor da
tonul.
Modernizarea structurilor sociale n majoritatea
tarilor occidentale si cresterea influentei politice,
economice si culturale a clasei mijlocii ncepnd din
anii`80, n special n Statele Unite, Marea Britanie si
Germania, s-au suprapus peste un climat politic liberal
(sau ,,liberal-conservator", conform terminologiei
propuse de Milton Friedman). Aceasta situatie a
corespuns unui context politic de dreapta, dominat de
Partidul Republican n SUA, Partidul Conservator n
Regatul Unit si Uniunea Crestin-Democrata n RFG,
partide care au realizat guvernari compacte de 12, 18,
respectiv 16 ani!
La rndul lor, partidele au trebuit sa tina cont de
fortificarea clasei mijlocii si sa-si construiasca oferta
politica n functie de aspiratiile economice si socio-
culturale ale acestui segment de populatie. n ansamblu,
cele doua procese s-au alimentat reciproc: pe de o
parte, dezvoltarea clasei mijlocii a ntretinut un climat

109
politic favorabil partidelor de orientare liberala, pe de alta
parte guvernarile de dreapta au stimulat competitia
valorilor si implicit au favorizat ascensiunea clasei
mijlocii. Fara ndoiala ca n asemenea situatii e greu de
apreciat care a fost cauza si care este efectul, cel mai
des limitndu-ne la a spune ca a fost vorba de un
complex de mprejurari, de o mega-tendinta n ceea ce
priveste liberalizarea, proces care a urmat la nivel
mondial unei lungi perioade de hegemonie a social-
democratiei de tip keynesian.
Mega-tendintele se nscriu n teoria ciclurilor istorice
de dezvoltare. Ele sunt precedate de ,,semne
premonitorii", de crize sau perioade de stagnare,
dureaza n medie 10-15 ani, produc efecte (aproape)
inevitabile, apoi se atenueaza si dispar, fiind urmate de
noi curente politice, economice sau socio-culturale, de
obicei n sens contrar.
La sfrsitul anilor `90, ascensiunea partidelor de
dreapta prea s se fi oprit. n majoritatea tarilor vest-
europene guverneaza din nou forte socialiste sau social-
democrate. Totusi, efectele reformelor liberale din
anii`80 si prima parte a anilor`90 persista, nu putine fiind

110
cazurile n care noile cabinete au mentinut principalele
repere de eficienta, piata libera si competitivitate trasate
sub influenta Noii Drepte.
Implicatiile politice ale reformei sociale nu nceteaza
sa se faca simtite. n mare parte, liderii care le-au pus n
aplicare au parasit viata politica iar partidele lor sunt
acum n opozitie. Discursul politic a pierdut mult din
accentele ideologice de altadata, prezentndu-se astazi,
de la dreapta la stnga esicherului, ntr-o forma mai
flexibila si mai pragmatica. Programele politice
nglobeaza tot mai frecvent n capitolul bunastarii sociale
notiuni ca ,,marketizare", pluralismul surselor de
finantare, co-interesare, eficienta consumului de resurse
publice, managementul serviciilor sociale, participarea
(parteneriatul) sectorului privat si a celui non-
guvernamental, privatizarea sau procedura de
,,contracting out" n domeniul serviciilor sociale etc.
Practic, se poate afirma ca statul bunastarii -n forma n
care l-au proiectat Keynes si Beveridge- nu mai exista. I-
a luat locul o ,,societate a bunastarii", n care statul este
doar unul din actorii sociali implicati n garantarea

111
bunastarii cetatenilor, dar nu singurul si cteodata nici
cel mai important.

112
 SISTEMUL ASISTENEI SOCIALE

n sensul ei cel mai general, asistena social

delimiteaz un ansamblu de instituii, programe, msuri,
activiti profesionalizate de protejare a unor persoane,
grupuri, comuniti cu probleme sociale, aflate temporar
n dificultate, n criz i deci vulnerabile. Acestea,
datorit unor motive personale de natur economico-
material, socio-cultural, biologic sau psihologic nu
au posibilitatea de a se integra prin mijloace i eforturi
proprii n colectivitate, n limitele unui mod normal,
decent de via. Pentru o anumit perioad de timp, ele
nu pot duce o via activ, auto-suficient, fr un ajutor
economico-material sau fr un suport fizic, moral,
social din exterior.
Asistena social, ca mod operativ de punere n
aplicare a programelor de protecie social precum i ca
un component esenial al acesteia, prin serviciile i
activitile ei specializate ajut persoane i grupuri n
nevoie nu numai s fac fa momentelor dificile, de
criz, situaiilor anormale de via care pot s apar

113
pentru o anumit perioad de timp, dar ea susine, prin
mobilizarea resurselor instituiilor de stat, voluntare i a
eforturilor comunitii, prin crearea unor condiii socio-
culturale favorabile, refacerea capacitilor proprii de
integrare sociocultural normal a categoriilor
defavorizate52. Se elimin astfel treptat situaia lor de
dificultate. De aceea, asistentul social trebuie s aib n
vedere permanenta interaciune dintre cei doi factori:
individul i mediul lui de via socio-economic, politic,
curtural, familial, moral etc., posednd cunotine att
despre dezvoltarea lui uman, despre personalitatea lui
ct i despre contextul socio-curtural i moral n care el
triete. Din acest punct de vedere, asistentul social are
nevoie de o combinaie de cunotine specializate de
psihologie social, sociologie, pedagogie, medicin,
economie, psihopatologie, antropologie etc., care
reprezint un fundal teoretic general indispensabil
metodelor i tehnicilor specializate pentru ajutor,
intervenie i terapie n situaiile concrete de criz.
Asistena social ofer celor n nevoie posibiliti de
cunoatere i de acces la servicii specializate de

52
Elena Zamfir, n Lazr Vlsceanu i Ctlin Zamfir (coordonatori), Dicionar de sociologie, editura Polirom,
Iai, 2005, p. 45

114
protecie social, i orienteaz ctre nelegerea i
utilizarea cadrului legislativ de protecie social,
mobilizeaz comunitatea, persoanele i grupurile n
dificultate de a influena activ politicile sociale. Ea
furnizeaz celor n nevoie ajutor financiar, material,
moral, psihoterapie, consiliere.
n cadrul programelor de asisten social se nscriu
i acele activiti de prevenire a unor situaii de via
dezechilibrante, stresante economic, cultural,psihologic
sau moral pentru indivizi sau grupuri, activiti care pot fi
adesea mai puin costisitoare dect terapia propriu-zis.
Avnd n vedere situaii din cele mai complexe i
diferite din domeniul asistenei sociale centrate pe
protecia copiilor abandonai, neglijai, abuzai, cu
dizabiliti fizice sau psihice, vagabonzi, a sracilor, a
btrnilor cu pensii mici, bolnavi, fr ajutor din familie, a
omerilor pe termen lung, a cuplurilor dezorganizate
etc., asistena social i-a dezvoltat nc de la nceputul
acestui secol un ansamblu de metode i tehnici proprii:
a. de identificare a cazurilor, a problemelor de rezolvat
prin diagnostic difereniat; b. de evaluare a posibilitilor
de intervenie rapid prin cutarea unor soluii specifice

115
i alegerea unor metode adecvate pentru cazurile
particulare; c. de promovare a unor strategii de prevenire
(prevenie) a situaiilor defavorizante, cu risc crescut
pentru grupuri i indivizi; d. de asigurare a unor condiii
speciale pentru respectarea cu strictee a standardelor
etice specifice profesiei de asistent social. Prin
ansamblul su de metode, tehnici de intervenie,
strategii de aciune, programe i msuri specializate,
asistena social ofer un sprijin direct, eficient pentru
acele persoane i grupuri care nu pot dispune conform
cadrului legislativ de venituri, de resurse economice i
bunuri suficiente, de ngrijire medical, de pensie
social, de suport fizic sau moral etc., ori acestea nu snt
corespunztoare n raport cu necesitile lor de baz.
Sprijinul dat persoanelor n nevoie prin sistemul de a.s,
nu este stabilit prin lege, ci prin analiza de ia caz la caz a
situaiilor de via pe baza anchetelor sociale efectuate
de profesioniti. Sprijinul financiar sau n produse (bunuri
materiale) destinat asistenei sociale provine fie de la
bugetul de stat (fonduri speciale pentru asisten
social), fie din contribuiile voluntare individuale sau

116
comunitare i este acordat celor n nevoie n funcie de
necesi-tile lor urgente.
Asistena social poate fi privit din mai multe
perspective:
a profesiei ca atare, cu un statut propriu, cu
scopuri i caracteristici distincte;
a formrii specialitilor n asisten social, ca
sistem educaional-formativ, cu nivele distincte
de educaie i calificare (ex: nivel postliceal,
colegiu, universitar, postuniversitar);
a sistemului instituional-admnistrativ,
incluzndu-se aici sfera serviciilor, activitilor
practice desfurate n vederea soluionrii
cazurilor la nivel individual (munca cu clientul",
individul cu probleme, case work, la nivel de
grup (munca cu grupurile n dificultate, group
work), la nivel de comunitate (munca cu acele
comuniti n nevoie pentru refacerea resurselor
necesare integrrii lor normale, community
work and community development).
Asistena social este o profesie pronunat
aplicativ. Ea folosete mijloace complexe de socio i

117
psihoterapie. Asistena social presupune, n acelai
timp, cunotine teoretice din domeniul tiinelor socio-
umane (psihologie, psihologie social, psihopatologie,
pedagogie, sociologie, antropologie, medicin intern i
social, economie, drept etc.), pe de o parte, deprinderi,
abiliti practice (ndemnuri de a comunica i lucra cu
persoane i grupuri n dificultate), pe de alt parte, i nu
n ultimul rnd, un set de valori, principii, norme, reguli
morale (cod deontologic al profesiei care asigur
respectarea drepturilor omului, fr deosebire de ras,
sex, culoare, vrst, limb, religie etc.)53. n acest cadru
se utilizeaz frecvent n ultimul timp, termenul de
aciune afirmativ" (affirmative action") care se refer
la un complex de msuri, de activiti organizate la
nivelul organizaiilor, instituiilor sau colectivitii de
natur a elimina discrepanele, inegalitile n relaiile
dintre grupurile minoritare, dezavantajate i populaia
majoritar, de a crete oportunitile lor educaionale,
profesionale, de promovare, n scopul integrrii lor
normale n comunitate. Uneori, cu semnificaie
apropiat, mai este utilizat i termenul de discriminare

53
Lawrence M. Mead, From Welfare to Work (Lessons from America), Londra, The IEA Health and Welfare
Unit, 1997

118
pozitiv". De aceea, profesia de asistent social implic o
filosofie proprie centrat umanist. Asistentul social are o
dubl responsabilitate: fa de cei n neyoie i fa de
instituia pe care o deservete54.
Primele ncercri de ajutor a persoanelor n nevoie,
de fapt forme primare n practica asistenei sociale au
aprut nc din cele mai ndeprtate timpuri, legate de
ocrotirea celor n impas (orfani, bolnavi, sraci, vduve
etc.) de ctre biserici. Actele de caritate orientate spre
cei neajutorai, ale instituiilor religioase, apar ca prime
aciuni n reeaua de asisten social. De o dezvoltare a
profesiei de asistent social se poate vorbi la nceputul
acestui secol. n ultimele decenii, n contextul sporirii
serviciilor publice i sociale, se asist la o explozie de
activiti de ocrotire social a celor n dificultate, n
impas, asistena social dobndind un nalt nivel de
profesionalitate. Ea i-a conturat treptat o arie
problematic relativ autonom (un profil profesional
distinct) sprijinit pe metode i tehnici de nelegere,
comunicare, terapie i sprijin a celor defavorizai,
disperai, vulnerabili55.
54
Elena Zamfir i Ctlin Zamfir, Politici sociale: Romnia n context european, Bucuresti, Ed. Alternative,
1995, p. 14
55
Michael Hill, Social Policy: A comparative Analysis, Londra, Prentice Hall, 1996

119
 Profesia de asistent social a evoluat rapid, att n
extensie ct i n instrumentajul ei de lucru (metode i
tehnici din ce n ce mai specializate i mai sofisticate):
de la asistena individului cu mijloace sociale i
psihologice clasice, la terapia specializat a grupurilor
defavorizate sau a comunitilor n dificultate, pn la
contientizarea persoanelor n nevoie de drepturile i
posibilitile lor de sprijin. De asemenea, asistentul
social este cel care poate ajuta grupuri, comuniti,
indivizi n identificarea problemelor nevralgice, a
resurselor materiale i umane disponibile, precum i n
proiectarea strategiilor colective de rezolvare a situaiilor
de criz56.
Asistena social abordeaz probleme la diferite
niveluri, ncepnd cu cel individual, continund cu
rezolvareaproblemelor interpersonale (terapia familiei, a
relaiilor dintre soi, prini i copii, relaii n cadrul
cuplului etc.), trecnd la nivelul activitii profesionale
(terapia persoanelor cu probleme de integrare n munc
i a omerilor) i sfrind cu nivelul comunitii
(rezolvarea conflictelor etnice, grupale, mobilizarea

56
Linda Hantrais, Social Policy in the European Union, Londra, Macmillan Press, 1995

120
energiilor individuale i colective pentru rezolvarea
problemelor comune).
Au existat numeroase discuii n jurul statutului
asistenei sociale ca profil distinct. Unii autori au apreciat
ia nceputul acestui secol c asistena social nu
beneficiaz de un domeniu propriu57 sau c ea ar trebui
considerat doar ca o quasi profesie58, sau c ar putea fi
asociat cu un statut minor n raport cu alte profesii ca
dreptul medicinal. Alii au pus la ndoial specificitatea i
autonomia ei pn trziu (Epstein & Conrad, 1978; Cohen
& Wagner, 1982)59.
Asistena social n fostele ri socialiste prezint
semne specifice ale subdezvoltrii. n timpul regimului
comunist, asistena social n Romnia avea o pondere
extrem de redus, prezentnd un caracter pasiv i
birocratic. De fapt, sistemul proteciei sociale n regimul
trecut se caracteriza prin:
politica de utilizare integral a forei de munc
i caracterul larg comprehensiv al sistemului de
pensii, asigurri de boal, crend cvasiau-tomat
celei mai mari pri din populaie resurse de
57
Ibidem, p. 23
58
ibidem
59
Apud Elena Zamfir i Ctlin Zamfir, Politici sociale: Romnia n context european, Bucuresti, Ed.
Alternative, 1995

121
 via, dei minime, dar relativ sigure: salarii,
pensii de btrnee sau de boal, alocaii pentru
copii, ngrijire sanitar gratuit etc,
modul generalizat de acordare a acestui suport
cuplat cu iluzia c socialismul rezolv prin el
nsui dificultile social-economice a fcut ca
asistena social s fie marginalizat, dac nu
eliminat complet, primind un caracter mai mult
formal i birocratic.
n fapt asistena social calitativ, personalizat,
orientat spre rezolvarea problemelor umane urgente a
fost desfiinat, considerndu-se c mecanismele
birocratice de stat i cele politico-administrative snt
capabile s rezolve toate problemele. Efectul a fost
dublu: - reducerea la minimum a serviciilor de asisten
social; - deprofesionalizarea complet a sistemului de
asisten social. Specialitii au fost nlocuii de
funcionari. Pe aceast linie se nscrie i desfiinarea
nvmntului de grad universitar, n 1952 (el a
funcionat ntre 1929-1952), reducndu-l apoi la un nivel
postliceal (1952) i desfiinat i acesta n 1969. Asistena
social, ca parte integrant a proteciei sociale suport i

122
ea limitele subdezvoltrii. Cauzele care pot explica
aceast situaie n Romnia snt:
natura opresiv a fostului sistem comunist; lipsa
unei democraii reale;
prezena teoriei conform creia problemele
umane se rezolv prin mecanisme politice i
administrative, oarecum automat, datorit
orientrii umaniste" a sistemului. Aceasta a
reprezentat mai mult o ideologie justificativ
dect un factor explicativ real;
indiferena practic fa de om, rezultat din
sacrificiul individului n raport cu obiectivele
utopice, naive ale construciei unui nou tip de
societate".
Dup revoluie, n Romnia, programul de
reconstrucie, de reform pe baza mecanismelor
democratice i a pieei libere, a creat contiina
necesitii dezvoltrii unui sistem de asisten social
modern, activ, nalt profesionalizat, orientat spre
soluionarea problemelor sociale i umane specifice, n
acest context, la jumtatea anului 1990 s-a pus
problema formrii profesionale a asistenilor sociali n

123
cadrul unei coli post-liceale, apoi a unui colegiu
universitar i, din anul 1992, a unei secii universitare n
cadrul facultii de sociologie, psihologie, pedagogie, n
marile centre universitare din ar: Bucureti, lai, Cluj,
Timioara. De asemenea n cadrul institutelor teologice
asistena social funcioneaz ca o specializare
distinct.
n trecut, n Romnia a existat un sistem bun de
formare a specialitilor n asisten social, ncepnd din
anul 1929 cnd se nfiineaz coala Superioar de
Asisten Principesa Ileana. nvmntul de asisten
social a funcionat pe baza unor bune tradiii pn n
1969. Sprijinindu-se pe modele profesionale de vrf din
rile cu o bogat experien n formarea asistenilor
sociali, folosindu-se experiena acumulat n cadrul colii
sociologice, n universitile noastre s-a dezvoltat un
program complex de pregtire a specialitilor la nivelul
standardelor internaionale.
Att formarea i educaia asistenilor sociali ct i
tipurile de activiti pe care trebuie s le realizeze trebuie
privite n contextul nevoilor i problemelor concrete ce
apar la noi. Astfel, n ultimul an, reculul economic a avut

124
efecte dramatice directe i indirecte asupra standardului
de via al unor largi categorii de oameni. Procese
sociale ca scderea rapid a veniturilor reale, creterea
n mas a srciei, creterea insecuritii locului de
munc, ridicarea ratei omajului, alienarea politic a unei
pri largi a populaiei, demoralizarea datorat lipsei
formelor eficace de participare la viaa social-politic,
nencrederea n instituiile i personalitile politice, lipsa
de transparen a conducerii politice n unele situaii,
corupia accentuat datorat lipsei controlului, creterea
ratei criminalitii i a delincventei, a abuzurilor i a
violenei de tot felul, accentuarea unor conflicte etnice,
marginalizarea unor grupuri sociale etc., snt alarmante
pentru asistentul social. De aceea, competena
asistentului social trebuie definit numai n contextul
provocrilor specifice, iar dezvoltarea sistemului de
asisten social trebuie gndit att dintr-o perspectiv
pe termen scurt i mediu, dar i pe termen lung. Avnd
n vedere prima perspectiv, se poate aprecia c
societatea noastr trece printr-un proces de reaezare a
tuturor structurilor economice, social-culturale i morale,

125
proces afectat negativ de criza economic care este
nc n curs de adncire.
Situaia Romniei din acest punct de vedere este
complet diferit de cea a rilor n care structurile sociale
i economice snt relativ stabile. n aceste din urm ri
exist probabil o tendin justificat ca asistentul social
s trateze mai mult cazurile reziduale n care sistemul
social eueaz. Asistentul social apare aici ca avnd o
funcie mai mult corectiv i compensatorie. n situaia
noastr, procesele de reconstrucie social se combin
cu cele de dezorganizare social i cu vechile mentaliti
i practici ale unei culturi opresive, de tip manipulativ. De
aceea, aici asistentului social i revin sarcini
suplimentare: el trebuie s intervin activ n
contientizarea acestor procese, n sprijinirea indivizilor
i a colectivitii n ncercarea de a face fa schimbrilor
i problemelor dificile, chiar de a iniia schimbri ntr-o
manier pozitiv. Aceasta ntruct n nevoie i
vulnerabil este nu numai o minoritate mpins la
marginea societii, ci n diferite grade i sfere ntreaga
colectivitate.

126
 Procesul de tranziie la o economie de pia, cu
profundele restructurri pe care le implic, afecteaz
mari grupuri profesionale i chiar ntregi comuniti. Au
aprut fenomene noi explozive. omajul reprezint un
adevrat oc psihologic i cultural pentru oamenii
obinuii n trecut s aib un loc de munc gsit cu
uurin i meninut cu o i mai mare uurin.
Schimbarea atitudinii fa de munc, orientarea activ
ctre meninerea sau cutarea unui loc de munc,
reconversia profesional reprezint un obiectiv pe care
asistentul social l poate realiza prin consiliere, sprijinind
adaptarea unor indivizi i grupuri la schimbri economice
structurale. Mai mult, trebuie cultivat iniiativa fiecruia
de a-i defini o activitate util care s-i ofere i resursele
necesare existenei sale demne. Se asist la o cretere
masiv a delincventei juvenile, un nou fenomen - copiii
strzii"; mari mase de oameni mpinse rapid n srcie i
nevoi actuale.
Toate acestea nu mai reprezint dificulti marginale
ale unor persoane vulnerabile, ci mai degrab probleme
cruciale ale colectivitii nsi. Nu numai unii indivizi snt
n nevoie, ci nsi colectivitatea. n acest context,

127
asistentul social este mult mai mult dect un reprezentant
al colectivitii care asist persoane izolate, n nevoie, el
reprezint totodat colectivitatea care vrea s se asiste
i s se sprijine pe ea nsi. Aici terapia individual
trebuie suplimentat cu terapia de grup i la nivel de
colectivitate. De asemenea, terapia trebuie, ns, s aib
n vedere nu numai aciunea asupra efectelor patologilor
sociale i umane ci s vizeze i cauzele care le-au
generat. Eliminarea cauzelor trebuie s ctige n
importan n raport cu minimizarea efectelor.
n sistemul trecut, socialist, practicndu-se o
filosofie a egalitarismului, peste 90% din populaie tria
n condiii modeste, dar relativ egale. Srcia absolut
era un fenomen individual, puin rspndit. n ultimii doi
ani, diferenele sociale s-au accentuat rapid. Exist
pericolul ca srcia s se transforme dintr-o stare
individual n una colectiv, atingnd grupuri i
comuniti mari, afectate masiv de srcie. Grupurile i
comunitile pot dezvolta mecanisme defensiv-
adaptative al cror rezultat este perpetuarea i
extinderea strii de srcie. Pe lng ajutorarea sracilor
de a tri mai bine n condiii de srcie, asistentul social

128
trebuie s-i sprijine pentru a depi situaiile care-i fac
sraci.
n aceast perspectiv larg, asistena social n
Romnia nu trebuie s se limiteze n a sprijini indivizi i
grupuri n nevoie s se adapteze la condiiile existente
date, ci trebuie gndit totodat i ca un instrument
eficient al schimbrilor sociale. Asistentul social nu
apare ca un simplu consilier sau terapist pentru cei n
dificultate, ci i ca un actualizator al unor posibile
schimbri alternative pe care colectivitatea i indivizii pot
s le aleag ei nii. n aceste condiii de ce asistentul
social nu i-ar asuma i funcia de catalizator al unor
procese i schimbri democratice orientate umanist?
Asistentul social, n condiiile actuale de la noi, nu
poate s refuze o asemenea provocare. El trebuie s se
considere un asistent al proceselor democratice prin
care colectivitatea nsi i creeaz formele sale
decente de via, ajufnd pe cei vulnerabili. Realitatea
noastr social este caracterizat printr-o explozie a
problemelor sociale, culturale, morale, dar i printr-o
cronic frustrare generat de incapacitatea motenit
din trecut de a face fa acestora. De aceea, sistemul de

129
asisten social n Romnia, aflat la nceputurile sale,
este n faa nu numai a unei provocri generate de
numeroase probleme socio-umane, dar i a unei anse
istorice de dezvoltare ntr-o direcie care este nu numai
necesar, dar i realizabil. Prudena conservatoare,
aici, nu face dect s anuleze din start o asemenea
ans.

130
 CHELTUIELILE PENTRU SECURITATE SOCIAL

Cheltuielile publice concretizeaz cea de-a doua

faz a funciei de repartiie a finanelor publice, aceea a
repartizrii resurselor financiare publice pe diverse
destinaii. Utilizarea propriu-zis a acestor resurse
pentru infptuirea obiectivelor cuprinse n programele
guvernamentale privind activitatea social, economic i
de alt natur, desfurat pentru realizarea acestora se
reflect n cheltuielile publice. Prin cheltuieli publice,
statul acoper necesitile publice de bunuri i servicii
considerate prioritare n fiecare perioad.
Cheltuielile publice se finalizeaz n pli efectuate
de stat din resurse mobilizate pe diferite ci, pentru
achiziii de bunuri sau prestri de servicii necesare
pentru ndeplinirea diferitelor obiective ale politicii
statului: servicii publice generale, aciuni socio-culturale,
ntretinerea armatei i a ntregii activiti desfurate n
domeniul militar, ordinea public intern, securitate
social, aciuni economice etc.

131
 O component important a politicii sociale a
statelor o reprezint satisfacerea nevoilor cu caracter
social, ce presupune folosirea pe scar larg a
resurselor financiare publice in scopul imbuntirii
condiiilor de via ale populaiei, a calitii vieii fiecrui
individ60. Alturi de nevoile indivizilor cu caracter
individual i care sunt satisfcute pe seama bunurilor
private procurate prin mecanismul pieei, exist o serie
de nevoi sociale a cror stisfacere reclam organizarea
de ctre autoritile publice centrale i locale a unor
aciuni cu ajutorul anumitor instituii publice. Aceste
nevoi sociale vizeaz nvmntul, cultura, sntatea,
protecia social .a. Ele se realizeaz pe perioade mari
de timp i reclam importante resurse bneti din partea
societii, ndeosebi din partea statului.
Cheltuielile publice pentru aciuni social-culturale
indeplinesc un important rol economic i social,
deoarece pe seama resurselor alocate de stat se
asigura: educaia i instrucia copiilor i a tinerilor,
ridicarea calificrii profesionale, asistena medical a
ndivizilor, se influeneaza evoluia demografic, se
asigur un sistem de protecie social, ridicarea nivelului
60
Ctlin Zamfir, Politici sociale n Romnia, Bucuresti, Ed. Expert, 1999, p. 34

132
cultural, artistic i de civilizaie al membrilor societii. n
acelai timp, rolul economic al acestor cheltuieli se
manifest i n aciunea lor asupra consumului, n sensul
c influeneaz cererea de bunuri de consum i , pe
aceast cale, stimuleaz sporirea produciei.
Cheltuielile pentru aciuni social-culturale se refera
la:
nvmnt;
cultur, religie, aciuni sportive i de tineret;
sntate;
securitate social.
Securitatea social cuprinde ansamblul aciunilor
ntreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea
sau nlturarea consecinelor unor evenimente
considerate ca riscuri sociale, care repercuteaz negativ
asupra vieii i nivelului de trai al cetaenilor. Riscurile
implicate sunt de natur fizic (cele care afecteaz
parial sau total capacitatea de munc), riscuri
economice (care mpiedic o persoan s exercite o
activitate productoare de venit-omajul) sau riscuri
sociale (care diminueaz n mod substanial veniturile
persoanelor i implicit mijloacele de subzisten).

133
 Securitatea social este o component de mare
importan a politicilor sociale promovate de toate
statele lumii, cuprinznd aciuni care difer, ins, de la o
ar la alta. n acest sens, diferitele state finaneaz
cheltuieli cu o structur divers n care se ramarc
acordarea de ajutoare, alocaii, indemnizaii etc. unor
categorii de persoane confruntate cu dificulti materiale
majore61.
n prezent, mecanismele financire pentru realizarea
securitii sociale n diferite ri dezvoltate se
caracterizeaza prin:
plata unor cotizaii sociale, salariale i patronale
pentru constituirea fondurilor securitii sociale;
situarea la baza aciunilor privind asigurarea
securitii sociale a principiilor: mutualitii,
solidaritii sociale, echitii i asigurrii;
universalizarea acordrii ajutoarelor sau
prestaiilor sociale;
existena unor instituii i n sectorul privat care
furnizeaza prestaii sau servicii sociale(raportul
intre ele i sectorul public);

61
Orio Giarini i Walter Stahel, Limitele certitudinii, Bucuresti, Edimpress, 1996

134
 existena(sau nu) a unui venit minim garantat.62
n rile dezvoltate, resursele finaciare destinate
securitii sociale reprezint concretizarea unor
programe sociale vaste, cum ar fi cele privind
combaterea srciei, lichidarea omajului, ajutorarea
persoanelor cu handicap, a familiilor cu muli copii etc.
Aceste resurse contribuie la ajutorarea i ameliorarea
situaiei indivizilor respectivi i caut s previn
producerea altor riscuri n societate. Securitatea social
a devenit astzi un element esenial al societii
moderne: n SUA unul din 6 americani benficiaz de
securitate social i unul din 3 beneficiari nu este
pensionar. n Romnia se apreciaz c 45% dintre
ceteni beneficiaz de transferuri sociale pe lini
securitii sociale (inclusiv pensii)63.
n acelai timp, o data cu aceste ajutoare, statele
iniiaz i msuri de stimulare a muncii n general,
deoarece se consider c ele reprezint o redistribuire a
veniturilor realizate de ctre cei productivi n favoarea
celor neproductivi, ducnd chiar la o ncetinire a creterii
economice. De aceea, n rile dezvoltate se acord

62
Iulian Vcrel, Finane publice, ed.Didactic i Pedagogic, Bucureti, 2003, pag.218
63
ibidem

135
mult atenie acestor forme de ajutoare, pentru c uneori
programe sociale bine intenionate produc efecte
contrare celor ateptate. Astfel, atunci cand sunt
acordate ajutoare n bani sracilor, exist riscul
permanetizrii srciei, n loc ca aceasta s fie
eradicat; acordarea de ajutoare substaniale, mamelor
singure cu copii, poate duce la creterea divorurilor (de
exemplu, n deceniul 80, n SUA s-a constatat o explozie
a familiilor monoparentale)64.
n afara conceptului de securitate social se
ntlnete adesea i acela de protecie social. Sfera
de cuprindere a aciunilor pe lini proteciei sociale
depaete sfera aciunilor cuprinse n securitatea
social. Astfel, protecia social se refer la ansamblul
aciunilor i masurilor economice, sociale sau de alt
natur, iniiate de stat pentru a garanta membrilor
societii, salariai i nesalariai, apararea fa de
fenomene i aciuni al cror efect se rsfrnge
nefavorabil asupra situaiei lor. n cadrul msurilor de
protectie social se cuprind: crearea de noi locuri de
munc, subvenionarea unor produse i servicii
destinate populaiei, compensaii bneti acordate
64
Francis Fukuyama, Sfrsitul istoriei ?, Bucuresti, Ed. Vremea, 1994

136
persoanelor cu venituri fixe n cazul creterii preurilor la
asistena social, asigurrile sociale .a. Rezult c
pentru protecie social, alturi de cheltuielile social-
culturale, se efctueaz i cheltuieli cu caracter economic
sau de alt natur. De exemplu, unele ri practic
impozite negative care reprezint sume bneti
acordate de stat unor persoane defavorizate indiferent
de statutul lor n scopul de a le asigura un venit minim.
n Frana, din 1988, s-a introdus un venit minim de
integrare (revenu minimum dinsertion) care este asimilat
unui impozit negativ i se stabilete n funcie de pragul
de srcie.

Clasificarea cheltuielilor pentru securitate social

Cheltuielile pentru securitatea social se clasific n:

Cheltuieli pentru asigurrile sociale;
Cheltuieli pentru protecie social;
Cheltuieli pentru asisten social.
Cheltuielile pentru asigurrile sociale reprezint
cpmponenta principal a cheltuielilor publice pentru
securitatea social.

137
 Cheltuielie pentru asisten social vizeaz
finanarea aciunilor ntreprinse de societate pentru
ocrotirea i susinerea material a familiilor si
persoanelor n vrst i fr venituri, a sracilor,
handicapailor, invalizilor, fotilor combatani, a
emigranilor etc. In cadrul acestora, o pondere
important o dein alocaiiile pentru familii. O alt
categorie de ajutoare n cadrul asistenei sociale se
acord btrnilor sau altor persoane marginalizate
social, care pot fi sub forma unor sume de bani sau a
unor prestaii, servicii sau plasamente n instituii
specializate. Alte categorii de persoane defavorizate,
cum ar fi: invalizii de rzboi, fotii combatani, vduvele,
orfanii etc, primesc de asemenea ajutoare, indemnizaii
prin asisten social65.

Locul cheltuielilor pentru securitatea social n bugetul

public

Pe lang finanarea unor aciuni importante, pentru

calitatea vieii membrilor societii ca nvamntul,
cultura, sntatea, stalele moderne ndreapt importante
65
Cristian Bocancea, i George Neamu, Elemente de asistenta sociala, Iasi, Ed. Polirom, 1999, p. 84

138
resurse financiare publice pentru securitatea social66.
Formele actuale ale securitii sociale s-au dezvoltat si
diversificat n special dup cel de-al doilea Rzboi
Mondial, fapt ce a dus la alocarea in acest scop a circa
25% din PIB sau 60% din totalul cheltuielilor publice.
n cadrul acestei grupe de cheltuieli social-culturale
se cuprind cheltuielile pentru acordarea de ajutoare,
alocaii, pensii, ndemnizaii, unor personae salariate sau
nesalariate(n categoria celor din urm sunt inclui
batrnii, invalizii, persoanele cu handicap, omerii,
femeile, copiii, tinerii). Conform Codului European de
Securitate Social, conceptul de securitate social
include att asigurrile sociale ct si asistena social.
Asigurrile sociale reprezint componenta cea mai
important a securittii sociale.
Mrimea cheltuielilor cu securitatea social variaz
de la o ar la alta n funcie de potenialul economic, de
numrul i structura populaiei, de orientarea politicii
sociale, de sistemul de asigurri sociale. In majoritatea
rilor dezvoltate, ele reprezint intre 50 si 80% din
totalul cheltuielior social-culturale, ocupnd un loc
nsemnat i in ansamblul chletuielior publice, in schimb,
66
Dumitru Sandu, Spatiul social al tranzitiei, Iasi, Ed. Polirom, 1999, p. 73

139
n rile in curs de dezvoltare, volumul si ponderea lor
sunt mai reduse67.
Diferenierea important ntre cele dou grupuri de
ri trebuie pus n primul rand, pe seama nivelului diferit
de dezvoltare, care impune limite de redistribuire a PIB
i prioriti diferite n alocarea resurselor respective pe
categorii de cheltuieli. Astel s-a conturat ca o
caracteristic faptul c n majoritatea rilor slab
dezvoltate, staul aloc sume mari pentru aciuni
economice i dezvoltarea infracstructurii, ceea ce
reprezint o opiune fireasc, dar implica alocaii mai
mici i ponderi mai reduse n PIB ale altor categorii de
cheltuieli.

Finanare (surse ale finanrii)

Cheltuilelile publice pentru aciuni social-culturale

sunt ndreptate spre realizarea de servicii n mod gratuit,
cu plat redus sau sub form de transferuri
bneti( alocaii bugetare, pensii, ajutoare i alte
ndemnizaii). De prestaiile social-culturale beneficiaz
anumite categorii sau grupuri sociale, n unele cazuri
67
ibidem

140
chiar ntreaga populaie. Resursele financiare destinate
securitii sociale reprezint ( n rile dezvoltate)
concretizarea unor vaste programe sociale, cele mai
semnificative fiind legate de combaterea srciei,
lichidarea omajului, ajutorarea familiilor cu muli copii, a
persoanelor cu handicap etc.
Sursele de finanare a cheltuielior cu securitatea
social, dei prezint diferenieri, pot fi sintetizate n
raport cu categoriile de aciuni finanate astfel:
Cheltuielile pentru asigurrile sociale se
finaneaz pe seama contribuiilor salariailor, a
liber profesinitilor i a patronilor, la care se mai
pot aduga subveniile de la bugetul de stat din
fondurile asigurrilor sociale;
Cheltuieli pentru asisten social se acoper
n principal pe seama resurselor din fondul
bugetar, din fonduri speciale precum i a
resurselor provenite din donaii, contribuii
voluntare, etc.
Cheltuielile pentru ajutorul de omaj sunt
finanate din contribuiile salariailor la fondul
pentru ajutorul de omaj;

141
 Fondurile pentru asigurarea necesarului de resurse
financiare pentru finanarea acestui gen de aciuni sunt
asigurate att prin bugetul de stat ct i prin bugetele
locale i ntr-o mai mic msur sin veniturile proprii,
ajutoare sau sponsorizri.
Prin sistemul bugetului de stat sunt asigurate, de
exemplu, o multitudine de aciuni i ajutoare destinate
celor neajutorai, vrstnicilor, copiilor orfani i fr
ntreintori, familiilor cu muli copii, persoanelor cu
handicap, veteranilor de rzboi, ajutoare sociale,
ajutoare pentru plasamentele familiale, alocaii de stat
pentrun copii i pentru familiile cu mai muli copii,
ajutoare pentru soiile militarilor in termen, centre de
primire-triere, centre de cazare a persoanelor refugiate,
pensii, ajutoare, ndemnizaii, i pentru veteranii de
rzboi, alocaii suplimentare pentru familii cu copii, pensii
pentru militari, concedii pltite pentru creterea copiilor
pn la 2 ani, ajutoare speciale, indemnizaii pentru
nevztori, susinerea sistemului de protecie a
dreptrurilor copilului si a persoanelor cu handicap, alte
cheltuieli privind aciuni sociale precum i cheltuielile

142
pentru ntreinerea i funcionarea organelor centrale si a
serviciilor lor descentralizate.
Prin bugetele locale se asigur, de asemenea
finanarea unor aciuni care au in vedere: cminele de
btrni, cminele-spital pentru copii cu handicap sau
pentru recuperarea neuropsihomotorie a copiilor aflai n
aceast sitaie precum i pentru bolnavii cronici,
cantinele de ajutor social,indemnizaii de nastere,
protecia copilului precum i alte aciuni privind protecia
social68.
O form special de asisten destinat
persoanelor si familiilor cu venituri mici este i ajutorul
social acordat de stat din sumele defalcate din impozitul
pe venit prin intermediul bugetelor locale, pentru
nclzirea locuinei sau pentru susinerea proteciei
copilului.69
La aceste resurse interne se adaug i unele
resurse externe provenite de la organisme internaionale
specializate ( de exemplu fondul social constituit in 1978
n Uniunea European pentru combaterea omajului n
rndul tinerilor i femeilor).
68
Ctlin Zamfir, Politici sociale n Romnia, Bucuresti, Ed. Expert, 1999
69
Teodora Vcu Barbu, Bugetul statului i agenii economici, ed. Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1997,
pag.209

143
 Analiznd sursele de finanare a cheltuielilor pentru
securitatea social n diferite ri, se constat existena a
dou sisteme principale de finanare: contributive si
necontributive. Primele se bazeaz pe plata de cotizaii
sociale, iar celelalte pe finanri bugetare, intre ele
neexistnd o linie de demarcaie strict. Se constat c
ambele sisteme se confrunt n prezent cu serioase
probleme pe linia asigurrii echilibrului financiar.

Influena categoriilor de cheltuieli pentru securitate

social asupra economiei

Asigurrile sociale reprezint acea parte a relaiilor

social conomice bneti cu ajutorul crora- in procesul
repartiiei produsului national brut se formeaza, se
repartizeaza, se gestioneaza si se utilizeaza fondurile
banesti necesare ocrotirii obligatorii a salariatilor si
pensionarilor din comaniile nationale,regiile
autonome,societatile comerciale,din reteua cooperatiei
de consum si de credit,a membrilor cooperatiei
mestesugaresti si ai asociatiei agricole, a avocatilor, a
agricultorilor, a mestesugarilor cu cu ateliere proprii, a

144
intreprinzatoriilor particulari, a slujitorilor cultelor, a
personalului casnic care lucreaza la persoane fizice, a
persoanelor care deservesc blocuri de locatari, aflate in
incapaciatate temporara sau permanenta de munca,in
caz de batranete si in alte cazuri prevazute de lege.De
asemenea,asigurarile sociele ocrotesc si membrii
familiilor persoanelor de mai sus.
Cheltuielile pentru asigurarile sociale reprezint
componenta principal a cheltuielilor publice pentru
securitate social att prin aria de cuprindere, ct i prin
proporiile deinute n cadrul cheltuielilor publice cu
securitatea social.
Cheltuielile publice de aceast natur vizez
pensiile de asigurri sociale de stat, pensiile de asigurri
sociale pentru agricultori, indemnizatiile pentru
incapacitate temporar de munc din cauz de boala
sau accident, pentru concedii de materniate i ingrijire a
copiilor, ajutoare acordate pensionarilor i asigurailor
pentru decese i proteze, sprijin financiar pentru
tratament balnear i de odihn, precum i pentru
concediile pltite pentru creterea copilului n vrst de
pn la doi ani. Locul principal ntre acestea, prin

145
ponderea mare i numarul de persoane beneficiare
revine cheltuielilor cu acordarea de pensii, respectiv
celor cu acordarea de indemnizaii sau ajutoare70.
Cheltuielile pentru asiguarari sociale au un impact
pozitiv asupra cetatenilor activi, a pensionarilor si a
membrilor lor de familie.Acestea se materializeaza prin
acordarea de catre stat sau anumite organizatii de
indemnizatii de ajutoare,pensii,trimiteri la odihna, la
tratament balnear si alte gratuitati in perioada in care se
gasesc, temporar sau definitiv, in incapacitate de munca
sau in alte cazuri cand ajutorarea este necesara.
Necesitatea cheltuielilor pentru asiguarari sociele
decurge din fapul ca participarea cetatenilor la
desfasurarea procesului de productie si a oricarei
activitati utile societatii poate sa puna salariatii,
cooperatorii, agricultorii, intrprinzatorii, particulari in
anumite situatii cu toate masurile care se iau pentru
asiguararea igienei, a securitatii si protectiei muncii,
precum si pentru prevenirea accidentelor si a
imbolnavirilor etc in imposibilitatea de a mai presta o
munca in conditii normale. Deoarece cetatenii pot sa
ajunga in imposibiliatatea de a mai munci si deci de a-si
70
Ctlin Zamfir, Politici sociale n Romnia, Bucuresti, Ed. Expert, 1999, p. 55

146
dobandi prin munca bunurile si serviciile necesare
traiului lor si al familiilor din diverse cauze, cum sunt:
accidentele, bolile, maternitatea, invaliditatea precum si
ca urmare a atingerii unei anumite limite de varsta cand
omul nu mai poate munci cu plenitudinea fortelor sale,
este necesar ca statul, companiile nationale, regiile
autonome, societatile comerciale, unitatile si organizatiile
cooperatiste, asociatiile, intreprinderile private,
intreprinzatorii particulari sa ia din timp masurile
corespunzatoare protectiei cetatenilor asigurandu-le
veniturile necesare traiului lor si al familiilor acestora.
Membrii asociatiilor agricole,agricultorii cu
gospodarie proprie inapti de munca(batrani,invalizi,copiii
orfani,coiii militarilor)sunt ocrotiti cu ajutorul fondurilor de
asigurari sociale,formate in mod special pentru
sprijinirea acestor categorii de persoane,cat si prin
fondul de rezerva pentru consumul alimentar constituit in
anii cu recolta bogata si ,partial,din contributia baneasca
a asociatilor si,respectiv, a agricultorilor.
Avocatii-membrii ai barourilor de avocati-sunt ocrotiti
prin asigurarile sociale distincte. De asemenea,exista si
asigurari sociale pentru personalul diferitelor culte

147
(preoti, cantareti bisericesti). Fondurile pentru plata
pensiilor si a indemnizatiilor slujitorilor cultelor se
constituie din contributiile de asigurari sociale calculate
asupra fondului de salarii folosit de institutiile respective.
Pensiile reprezinta forma principala de ocrotire a
cetatenilor prin asigurarile sociale.Pensiile sunt drepturi
banesti lunare ce se acorda persoanelor care isi
inceteaza activitatea datorita atingerii unei anumite limite
de varsta,invaliditatii,pe timpul vietii de la
pensionare,copiilor urmasi pana la o anumita varsta si
sotului supravietuitor care are caliatatea de urmas
pentru a li se asigura acestora conditii decente de
viata71.
Principiul calauzitor al sistemului de pensionare il
constituie imbunatatirea raportului dintre pensii si salariul
tarifar,adica realizarea unei corelari juste intre nivelul
pensiilor si cel al salariilor.Acest principiu stimuleza
perfectionarea pregatirii angajatilor si crestrea aportului
lor la dezvoltarea economico-sociala a tarii. Sistemul de
pensii din Romania este intemeiat pe principiul echitatii
sociale,ele fiind stabilite in concordanta cu contributia
fiecarui cetatean la dezvlotarea economico-sociala a tarii
71
Dumitru Sandu, Spatiul social al tranzitiei, Iasi, Ed. Polirom, 1999, p. 152

148
realizand in acelasi timp un raport echitabil intre
veniturile care provin din salarii si cele care se obtin din
pensii astfel incat sa se asigure stimularea persoanelor
care lucreaza in diferite domenii economice, sociale
,culturale precum si realizarea unor proportii echitabile
intre diferitele categorii de pensii.
Totodata cheltuiele pentru acordarea de pensii
stimuleza realizarea unei vechimi cat mai mari in
munca.Dreptul la pensie nu poate fi cedat nici total nici
partial,acesta este un drept personal menit sa asigure
pensionarului conditii materiale si spirituale decente de a
trai.O persoana poate primi o singura pensie de baza
integrala de asigurari sociale,de asemenea pensiile
pana la un anumit nivel si actele procedurale pentru
dobandirea pensiilor sunt scutite de impozite si taxe. In
conditiile manifestarii procesului inflationist din economia
romaneasca pe fundalul liberalizarii preturilor au fost
luate masuri pentru indexarea si majoararea periodica a
tuturor categoriilor de pensii.Atata vreme cat se mentine
inflatia si rata sa ridica este necesar, pe de o paret sa se
reglementeze un mecanism de indexare care sa asigure
corectare promta a veniturilor din pensii cu cresterea

149
preturilor si tarifelor,iar pe de alta parte sa se mentina un
raport echitabil intre pensii si salarii.
Indemnizaiile i ajutoarele de sigurri sociale
constituie o alt form de ocrotire a cetenilor. Prin
asigurrile sociale de stat se acord urmtoarele ii i
ajutoare:
indemnizaii pentru prevenirea mbolnvirilor i
recuperarea capacitii de munc - urmresc s
asigure existena salariailor, s contribuie la
refacerea i la ntrirea sntii acestora i s
nlesneasc luarea de masuri la locul de munca
pentru preintampinarea imbolnavirilor si
accidentelor. Indemnizatia se acorda salariatilor
cu contracte de munca pe durata
nedeterminata si determinata;
indemnizaii n caz de incapacitate temporar
de munc - constituie o forma de protectie
sociala concretizata in suma de bani ce se
acorda prin asigurarile socialede stat pe toata
perioada in care salariatii permanenti,
temnporari si sezonieri, aflati in perioada de
proba, isi pierd temporar capacitatea de munca,

150
 din cauza unei boli profesionale sau a unui
accident de munca, a unui accident in afara de
munca sau a unei boli obisnuite, precum si pe
tota durata covalescentei pana la insanatosirea
sau pensionare;
indemnizaii n caz de maternitate - femeile
insarcinate beneficiaza de asistenta medicala,
de medicamente si de internare in maternitati
sau case de nasteri in mod gratuit. Femeile
insarcinate incadrate in munca au dreptul la un
concediu de maternitate de 126 de zile
calendaristice;
indemnizaii de natere - este o forma de
incurajare de catre stat a natalitatii; se acorda
mamelor, indiferent daca sunt sau nu asigurate,
numai la nasterea celui de-al doilea copil si
pentru fiecare copil nascut ulterior, viu sau
mort;
indemnizatia pentru cresterea si ingrijirea
copilului in varsta de pana la doi ani
reprezinta o forma de sprijin banesc ce se
acorda mamelor salariate care au copii in

151
 varsta de pana la doi ani. Pot beneficia de
acesta indemnizatie si persoanele care adopta
copii, sau au fost numite tutore, pana la
implinirea de catre copii a varstei de doi ani;
indemnizaia pentru creterea i ngrijirea
copilului bolnav este un sprijin material
acordat mamelor si un concediu platit pentru
ingrijirea copilului pana cand acesta implineste
varsta de 7 ani, iar in cazul copilului cu
handicap pana cand acesta implineste 18 ani;
ajutorul in cazul de deces se acorda unei
singure persoane care poate fi, dupa caz, sotul
supravietuitor, copilul, parintele, tutorele,
curatorul, mostenitorul sau persoanele care
dovedesc ca au suportat cheltuielile ocazionate
de deces.
Trimiterile la tratament balneoclimateric si la odihna
constituie o forma de ocrotire a cetatenilor prin
asigurarile sociale de stat; ele au un rol important in
prevenirea imbolnavirilor, in refacerea si intarirea
pensionarilor, a salariatilor si a membrilor lor de familie.

152
Pe baza prescriptiilor medicale, salariatii si pensionarii
sunt trimiti la odihna si la tratament balneoclimaterice.
Asigurarile sociale constituie unul dintre mijloacele
de garantare, de realizare a drepturilor constitutionale
ale poporului; ele reprezinta numai o parte din complexul
de masuri luate pentru realizarea unei vieti decente si
civilizate a poporului roman. Cheltuielile pentru asigurari
sociale trebuie sa fie limitate. De exemplu, acordarea
unor indemnizatii prea mari, cum ar fi cele pentru
ingrijirea copilului pana la 2 ani, ar determina o crestere
a natalitatii in cadrul societatii romanesti, ceea ce va
duce la suprapopulare si eventual la cresterea saraciei,
abandonului, neglijentei in familie etc.

Cheltuieli pentru ajutorul de omaj i alocaia de sprijin i

impactul lor

Ajutorul de somaj reprezinta o forma de sustinere

materiala a persoanelor peste o varsta stabilita legal,
care nu exercita o munca retribuita sau nu sunt lucratori
independenti, fara ocupatie si venituri datorita lipsei
locurilor pe piata muncii sau pregatirii profesionale

153
neadecvate. Ele se finanteaza dintr-un fond financiar
constituit din contributii obligatorii ale salariatilor si ale
patronilor (firmelor) si in completare, din subventii
alocate din fonduri bugetare72.
Protectia sociala a somerilor se realizeaza in tarile
Uniunii Europene printr-un sistem ce cuprinde atat
asigurari de somaj cat si asistenta sociala pentru someri.
Asigurarea de somaj protejeaza indivizii impotriva
pierderii unui anumit nivel al veniturilor si asigura o
anumita rata de inlocuire a salariului anterior, ea se
finanteaza din cotizatii platite de salariati si patroni.
Alocatiile de asistenta sociala pentru someri se acorda
din resursele bugetului de stat, in caz de nevoi, nu sunt
limitate in timp si de ele pot beneficia si alte categorii
defavorizate ale populatiei. Asigurarea de somaj nu este
universala, ea nu ofera protectie tuturor celor ramasi fara
loc de munca.
Ajutorul de somaj se poate acorda in principu
absolventilor institutiilor de invatamant cu varsta de
peste 18 ani, care nu realizeaza venituri; tinerilor care
inaintea stagiului militar nu erau incadrati cu contract de

72
Teodora Vcu Barbu, Bugetul statului i agenii economici, editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1997,
p. 28

154
munca si care nu s-au incadrat in termen de 30 de zile
de la lasarea la vatra; persoanele a caror contract de
munca a fost desfacut din cauze neimputabile lor sau
celor incadrate in munca pe o perioada determinata73.
Cheltuiala sub forma ajutorului de somaj reprezinta
o suma de bani lunara, de care beneficiaza categoriile
de persoane mentionate in cuantum calculat ca procente
din salariul minim pe economie diferentiate pentru: cele
care provin din randul absolventilor scolilor; cele cu o
vechime in munca de sub un an; respectiv in cazul
absolventilor din invatamantul superior; spre deosebire,
ajutorul se calculeaza la salariul de baza brut dintr-o
perioada anterioara pierderii locului de munca in cazul
benficiarilor cu o vechime de peste 5 ani. In principiu,
ajutorul de somaj se acorda persoanelor care
indeplinesc urmatoarele conditii: sa fie inscrise la oficiile
fortelor de munca unde isi au domiciliul sau resedinta;
starea sanatatii sa le permita incadrarea in munca; sa nu
poata obtine venituri din alte surse legale; sa nu refuze
locuri de munca adecvate pregatirii si starii de sanatate
sau cursuri de recalificare profesionala si sa nu fi
indeplinit conditiile de obtinere a unei pensii.
73
ibidem

155
 Ajutorul de somaj se plateste pentru o perioada de
270 zile calendaristice, inclusiv pentru persoanele
cuprinse in cursuri de recalificare pana la data
repartizarii in munca. Persoanele care au beneficiat de
ajutorul de somaj pe intervalul de timp prevazut prin lege
si nu au putut sa se angajeze, dar sunt in continuare
lipsiti de mijloace de trai, pot primi o alocatie de sprijin
stabilita ca marime procentuala din salariul de baza
minim pe economie pentru inca o perioada determinata.
Lipsa mijloacelor de intretinere se considera a fi in
situatia cand sunt indeplinte cumulativ urmatoarele
conditii:nu detin impreuna cu mambrii familiei terenuri
agricole; nu realizeaza impreuna cu ceilalti mebri ai
familiei un venit lunar de 40% din salariul minim pe
economie.
Politicile sociale privind somerii cuprind 2 categorii
de masuri:
Pasive sunt cele care constau in acordarea
de asigurari de somaj sau alocatii pentru
someri, acestea detin locul prioritar in fondurile
alocate pentru combaterea somajului si sunt
practicate in cele mai multe tari;

156
 Active - sunt cele care conduc la crearea de noi
locuri de munca, la reconversie profesionala
sau cele prin care se ofera facilitati pentru cei
care angajeaza someri.
n mod corect se considera ca pentru reducerea
somajului este nevoie de cresterea masurilor active:
orice marire a nivelului ajutorului de somaj va conduce,
pe termen lung, la cresterea ratei somajului, pe cand
crearea de noi locuri de munca si recalificarea somerilor
vor conduce la absorbirea lor, la scaderea ratei
somajului. Aplicarea de masuri active reclama
transferarea de resurse banesti de la plata ajutoarelor de
somaj catre directiile amintite.
Cifrele alarmante ale numarului somerilor in
Uniunea Europeana, ca si rata ridicata a somajului, in
multe tari au impus recurgerea la conditii mai restrictive
pentru acordarea dreptului la asigurarea de somaj, cum
ar fi: reducerea nuvelului asigurarii si a perioadei de
acordare, conditionarea primirii alocatiei de o perioada
minima de cotizare, incadrarea platii ajutoarelor doar in
fondurilor create pe baza cotizatiilor; in cazul in care este
nevoie de completare ale acestor fonduri se utilizeaza

157
resurse de la buget care ar putea fi recuperate ulterior
din viitoarele cotizatii sau vor ramane ca subventii,
reflectand interventia statului in aceasta directie;
obligativitatea inscrierii la birourile de plasare a fortei de
munca; o anumita vechime in munca74.
n Romania, legislatia actuala in domeniul somajului
reglementeaza o arie mai larga de probleme si obiective
cum sunt: prevenirea somajului si combaterea efectelor
sociale ale acestuia (prin servicii de preconcediere),
incadrarea si rincadrarea in munca a persoanelor in
cautarea unui loc de munca, stimularea ocuparii fortei de
munca si protectia persoanelor in cadrul asigurarilor
pentru somaj.
Indemnizatia de somaj se acorda pe perioade
stabilite diferentiat, in functie de stagiul de cotizare, intr 6
si 12 luni. Nivelul indemnizatiei de somaj este o suma
fixa, neimpozabila, lunara, care reprezinta 75% din
salariul de baza minim brut pe tara, in vigoare la data
stabilirii acesteia. In afar indemnizatiei de somaj, din
sursele financiare constituite in cadrul bugetului
asigurarilor pentru somaj se pot acorda si palti
compensatorii (pentru salariatii care sunt disponibilizati
74
M. Poenaru, Politica sociala si indicatori sociali, Bucuresti, Ed. ALL, 1998, p. 200

158
prin concedieri colective efectuete in procesele de
restructurare, reorganizare, privatizare sua lichidare de
catre companii nationale, regii autonome, societati
comerciale)75. De asemenea se mai acorda cheltuielilor
cu finantarea serviciilor si activitatilor de formare
profesionala, plata contributiilor pentru asigurarile de
snatate si asigurarile sociale ale baneficiarilor de
indemnizatii de somaj, cheltuielile cu organizarea si
functionarea Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei
de Munca. Din bugetul asigurarilor pentru somaj se
stimuleaza angajatorii pentru incadrarea in munca a
somerilor prin subventionarea locurilor de munca,
acordarea de credite in conditii avatajoase in vederea
crearii de locuri de munca sau alte facilitati(reducerea
contributiei pentru somaj).

Cheltuieli pentru asisten social i impactul lor

Cheltuielile cu asistenta sociala de stat cuprin de

fapt masuri de aparare sociala, cum sunt : un sistem de
pensii, indemnizatii, ansamblul de actiuni organizate si

75
Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca,
2002, p. 65

159
finantate integral sau in cea mai mare proportie din
fondurile statului, prin intermediul carora statul ia masuri
pentru intratinerea, ingrijirea si ocrotirea invalizilor de
razboi, bolnavilor cronici, accidentatilor si vaduvelor de
razboi, urmasilor celor decdati in timpul indeplinirii
serviciului militar, membrilor de familie ai acestora,
eroilor-martiri, ranitilor si urmasilor celor cazuti in
Revolutia anticomunista din decembrie 1989, fostilor
detinuti politici, magistratilor inlaturati din justitie pe
motive politice, invalizilor din nastere sau din accidente
in timpul copilariei, copiilor orfani si celor cu deficiente
psihice sau senzoriale si persoanelor in varsta care nu
au fost incadrate in munca si care nu au mijloace de trai,
n-au sustinatori legali si au nevoie de absoluta de
sprijinul societatii in vederea asigurararii unei vieti
demne, dcente si civilizate.
De asistenta sociala mai beneficiaza: persoanele
lipsite de posibilitati materiale, de sustinatori legali,
precum si cei care provin din familii lipsite de posibilitati
de intrtinere, bolnavi cronici care nu se pot ingriji si au
nevoie de supraveghere permanenta, persoanele cu
venituriinsuficiente pentru asigurarea unui minimum de

160
intrtinere sau care, din diferite motive, nu se pot
autogospodari.

161
 DEZVOLTAREA COMUNITAR CTRE O NOU
STRATEGIE DE CREARE A BUNSTRII

A devenit aproape un loc comun a afirma ca, sub

raportul cuceririlor sociale si politico-juridice ale
umanitatii, secolul XVIII a adus drepturile civile, secolul
XIX pe cele politice iar secolul XX a fost marcat de
dezvoltarea drepturilor sociale.
Aparitia si mai trziu consolidarea statelor
europene, denumite ulterior ale bunastarii (n continuare
WS - Welfare State), constituie un element esential al
transformarii Europei, proces nceput odata cu Revolutia
Industriala si cu cea Franceza. n sens strict, ,,schitarea"
institutionala a WS ncepe nsa abia n a doua jumatate
a secolului al XIX-lea, ocupnd propriu-zis perioada
dintre formarea statelor nationale (german si italian) si
primul razboi mondial.
Modelarea istorica a WS are la baza trei repere
fundamentale: 1. Procesul de formare a Statului Modern
Centralizat (,,The Nation-State); 2. industrializarea; 3.
democratizarea politica a Europei76. Practic, putem
76
Peter Flora, The Development of Welfare States in Western Europe, New Brunswick, 1985, p. 46

162
spune ca prin cele trei procese care definesc originea
WS, acesta este un produs al capitalismului modern
vest-european. ,,Esenta WS este, contrar asteptarilor,
pur liberala" afirma Peter Flora, unul dintre cei mai
cunoscuti specialisti germani n politica sociala din anii
'70 - '80, argumentnd legatura strnsa a sistemului
prosperitatii nationale cu economia de piata capitalista si
cu democratia politica ,,de masa", principii promovate de
liberalismul secolului al XIX-lea.
Nu exageram daca facem afirmatia ca
modernizarea Europei (politica, economica si socio-
culturala) a evoluat n paralel cu procesul de constructie
(institutionalizare) a WS. Obligatiile si drepturile care
rezultau din sistemul institutiilor feudale, comunitare,
familiale sau religioase ale vechii Europe trec acum
sub ,,jurisdictia statului". Statul este cel care preia, n a
doua parte a secolului trecut, o serie ntreaga de functii
pna atunci fragmentate, abordnd si asumnd de o
maniera noua, specifica statului-natiune de secol XIX,
relatiile cu cetatenii sai.
Industrializarea a adus cu sine aparitia unei ,,clase
muncitoare industriale", clasa care avea sa reprezinte

163
pentru o lunga perioada de timp categoria sociala
dominanta (cel putin din punct de vedere numeric) n
Europa. Nu este de aceea surprinzator sa constatam ca
WS modern ,,a atacat" frontal tocmai problemele
comune ale noii clase sociale: pierderea venitului
provocata de accident, boala, invaliditate, somaj sau
batrnete.
Solutia care se ntrezarea era nlocuirea vechilor
legi europene ,,ale saracilor" (vezi Robert Malthus, David
Ricardo)77 cu un principiu nou, strns legat de ideea de
dezvoltare generala: asigurarile sociale. Practic, sistemul
securitatii sociale bazat pe asigurari domina nca
mecanismele de functionare ale WS european
contemporan, spre deosebire de sistemul american care
,,mizeaza" mai mult pe cresterea oportunitatilor
economice si educationale ale cetatenilor sai.
Din perspectiva filosofiei politice a secolului XIX, era
cunoscut consensul teoreticienilor (att conservatori ct
si marxisti), n ceea ce priveste contradictia de principiu
dintre capitalism si democratie, ca forme ,,incompatibile"
de organizare sociala. De exemplu, Mill si Tocqueville

77
Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca,
2002, p. 99

164
atrag atentia ca democratizarea politica de masa va
conduce la o societate n care legiferarea va fi facuta de
majoritatea needucata si lipsita de proprietate, n timp ce
Marx deasemenea recunoaste ca introducerea
Constitutiei democratice franceze de la 1848 a transferat
formal puterea politica n minile fostei clase
subordonate78.
Cu toate acestea, capitalismul si democratia au
continuat sa coexiste, ceea ce l-a facut pe cunoscutul
autor britanic Marshall sa se ntrebe, retoric, n 1950:
,,Cum este posibil? Cum poate egalitatea cetatenilor sa
coexiste cu capitalismul, un sistem bazat tocmai pe
inegalitatea sociala de clasa?79
Explicatia pare sa fie aparitia si consolidarea WS,
ca sistem garant al bunastarii colective. Deci, WS
realizeaza un compromis (compatibilizare) ntre
capitalism si democratie, care trebuie nteles astfel:
muncitorii accepta legitimitatea sistemului capitalist,
pentru ca acesta asigura un nivel suficient de
profitabilitate si un surplus economic pe baza caruia se
pot pune n aplicare programe sociale.

78
C. Offe, Contradictions of the Welfare State, Cambridge, MIT Press, 1984, p. 36
79
T. H. Marshall, Citizenship and Social Class, Londra, 1950, p. 29

165
 Capitalistii, la rndul lor, accepta necesitatea
asigurarii unor venituri minimale si a cheltuielilor pentru
bunastare, pentru ca aceste beneficii sociale mentin o
clasa muncitoare sanatoasa, echilibrata si multumita80.
n acest mod, activitatile statului n societatea
capitalista ar putea fi ndreptate simultan spre nevoia
mentinerii profitabilitatii economice si spre nevoia
asigurarii armoniei sociale. Interesant este nsa faptul
ca, n pofida acestui compromis care salveaza
coabitarea capitalismului cu democratia, WS a fost
intens criticat att de liberalii radicali ct si marxisti,
fiecare vaznd n acest sistem o ,,pervertire" a modelului
ideal.
Institutiile si politicile WS s-au consolidat prioritar n
tari cu grad ridicat de dezvoltare economico-sociala, deci
exact acolo unde capitalismul a atins ,,stadiile cele mai
avansate" si unde, dupa Marx, proletariatul ar fi trebuit
sa rastoarne pe cale revolutionara ornduirea si sa preia
puterea din mna burgheziei. A fost oare WS
instrumentul magic prin care capitalismul a reusit sa
supravietuiasca unei mari provocari a istoriei,

80
C. Offe, Contradictions of the Welfare State, Cambridge, MIT Press, 1984, p. 51

166
ndepartnd riscul propriei sale disparitii tocmai prin
aceasta inspirata ,,mituire a clasei muncitoare"?
Se descriu patru mari etape ale constructiei
(institutionalizarii) sistemului de securitate sociala: 1.
Faza experimentala (1870-1920); 2. Faza consolidarii
(1920-1945); 3. Faza expansiunii (1945-1975); 4. Criza
si reforma sistemului social (dupa 1975, continund
pna n prezent).
Administratia Bismarck lanseaza n Germania anului
1883 primul program social concret mentionat n
literatura de specialitate:asigurarile de boala si accident.
Acest program fusese precedat de alte cteva masuri
izolate si, chiar daca avea acoperire limitata si un
caracter restrictiv de accedere la beneficii, constituie
totusi prima ncercare de institutionalizare a unui sistem
de ,,despagubiri" pentru muncitorii industriali. Tocmai din
acest motiv, programul german lansat de Bismarck are
n primul rnd o valoare simbolica.
El demonstreaza ca solutia instituirii unor politici
sociale guvernamentale cu rol protector a provenit din
zona dreptei politice si ca aceasta are, istoric vorbind,
dreptul de a-si revendica ,,paternitatea" asupra WS!

167
Este deci un motiv n plus sa vedem cu claritate n
trecutul sistemului securitatii sociale originea sa liberala
(n termenii vremii: conservatoare), de care vorbea Peter
Flora81. n Germania si n alte tari vest-europene recent
industrializate care se aflau n plina crestere economica,
statul (identificat cu interesele capitalistilor) dorea sa
reduca amenintarea din ce n ce mai clar formulata a
stngii proletare si sa arate ca este capabil sa
asocieze ,,dezvoltarea economica autoritara" de care
era acuzat cu protectia sociala. Democratizarea politica
si extinderea dreptului de vot pna la ,,sufragiul
universal" au obligat puterea politico-economica a
sfrsitului de secol XIX sa adopte masuri n favoarea
muncitorilor. Competitia electorala pe care o instituie
democratizarea Europei occidentale reprezinta
catalizatorul care accelereaza reactia industriasilor si a
institutiilor statului-natiune de a pune n aplicare
programe sociale menite sa asigure ,,bunastarea
colectiva".
Faza a doua a dezvoltarii programelor de securitate
marcheaza, oarecum surprinzator, consolidarea prin

81
Peter Flora, The Development of Welfare States in Western Europe, New Brunswick, 1985

168
transferul ,,centrului de greutate" al politicilor sociale
peste Atlantic.
America se arata n perioada interbelica mai
interesata chiar dect europenii n adoptarea unor
masuri protectoare, fiind citat n acest sens primul
document cu caracter politico-legislativ coerent si unitar
din ntreaga ,,preistorie" a WS: ,,The Social Security Act"
(1935).
A treia mare etapa n evolutia politicii sociale,
expansiunea, este asociata frecvent cu istoria propriu-
zisa a statului bunastarii n Europa postbelica si cu
modelul social-democrat keynesian (KWS). Cele 3
,,decenii de aur" ale capitalismului modern occidental
aduc cu sine o dezvoltare fara precedent a institutiilor,
functiilor si serviciilor sociale oferite de stat, aparitia si
augmentarea unei birocratii specifice dar si, sub raport
teoretic, conceptualizarea ,,Europei sociale".
Dupa 1975 si cu precadere n anii '80 sistemul creat
n jurul KWS aluneca ntr-o criza profunda (recunoscuta
chiar si de cei mai nversunati aparatori ai conceptului)
din care cu greu se va ,,dezmetici", zece ani mai trziu,
sub influenta unor noi curente de gndire politica si

169
economica. ,,Coma" din anii '80 a dus la o att de
dramatica schimbare a filosofiei si practicii n politica
sociala vest-europeana nct cu greu se mai poate
spune ca traditionalul, clasicul KWS a supravietuit
realmente socului... Noul model, pendulnd ntre
pragmatism si accente neo-liberale, ncearca sa
identifice solutiile optime pentru salvarea pe termen lung
a nsusi conceptului de ,,securitate sociala", fara a mai
face nsa concesii n ceea ce priveste competitivitatea si
eficienta generala a sistemului.

1947-1973: ,,The Golden Age"

ntre 1947 (lansarea planului investitional Marshall

pentru reconstructia Europei occidentale) si 1973-1974
(socul petrolier) este cuprinsa asa numita ,,Perioada de
aur a capitalismului" (The Golden Age), care constituie
indubitabil apogeul dezvoltarii teoretice si al aplicarii
modelului KWS n practica politico-administrativa a
societatilor vest-europene. Functiile, institutiile si
serviciile sociale se multiplica fara ncetare, birocratia se
extinde, costurile programelor cresc de la un an la altul,

170
partidele social-democrate si socialiste ,,cuceresc" tara
dupa tara, ocupnd aproape n ntregime Europa
occidentala.
Fara a putea fi precis delimitata, perioada
expansiunii (revendicata de data aceasta cu autoritate
de social-democratie) pare a fi, analizndu-i nsa doar
suprafata, o ,,perioada fericita", o perioada a consumului
dar si a cresterii economice.
Exista doua mari categorii de explicatii pentru acest
fenomen: teoriile socio-economice si teoriile politice82.
I) Interpretarile socio-economice ale evolutiei WS
scot n evidenta impactul cresterii economice asupra
societatii precum si corelatiile demografice si
organizational-birocratice ale acestui proces83.
Acest set de studii indica faptul ca dezvoltarea
economica dar mai ales implicatiile demografice si
birocratice ale acesteia ar constitui cauzele majore ale
expansiunii KWS.
Cresterea continua a GDP = PIB (Gross Domestic
Product) dar si consecintele structurale indirecte (de
exemplu, mbatrnirea populatiei ca efect al cresterii

82
Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 85
83
ibidem

171
calitatii vietii) au avut un efect pozitiv (stimulator) asupra
eforturilor sociale ale statului. Exista aproape un
consens al autorilor n a afirma ca nivelul economic este
un determinant de baza al dezvoltarii statului bunastarii.
Ca indicator pentru stadiul WS poate functiona si
,,experienta n programe de asigurari sociale84 adica
numarul de ani n care o natiune a beneficiat de
programe operationale cu acoperire generala, cum ar fi
cele pentru situatii de boala, accident, invaliditate,
batrnete, somaj, maternitate, alocatii familiale, pentru
copii etc., Cutright a aratat ca n cazul a 76 de natiuni
(din afara Africii) experienta n programe de asigurari
este strns corelata cu nivelul de dezvoltare economico-
sociala.
Practic, putem afirma ca esenta statului bunastarii si
a conceptului de securitate sociala este garantarea
guvernamentala a unui minim n domeniul venitului, al
hranei si al locuintei, al educatiei si al nivelului de
asistenta medicala.
Expansiunea postbelica a KWS a facut ca, la nceputul
anilor '70, cheltuielile publice pentru programe de
bunastare sa depaseasca 20% din GDP n 13 tari
84
Ibidem, p. 88

172
europene, urcnd n cteva cazuri spre 30% (Suedia,
Belgia, Olanda). Chiar si n Statele Unite, la nceputul
anilor '60 cheltuielile pentru programe sociale se situau
la cca 15% din GDP85.
Mutatiile profunde survenite n structurile sociale
datorita industrializarii, urbanizarii, cresterii nivelului de
educatie precum si mbatrnirea populatiei ca urmare a
cresterii generale a calitatii vietii, corelate cu politicile de
pensionare timpurie (n jurul vrstei de 60 de ani)
pentru ,,deblocarea" tinerei generatii, au determinat o
,,suprancarcare sociala a sistemului". Practic, categoria
activa a populatiei a ajuns n anii '70 ,,sa poarte n
spate" o categorie pasiva de pensionari si someri (fara a
lua n calcul populatia sub 18 ani) aproape egala
numeric cu prima! Este de la sine nteles ca o astfel de
economie, n care se ajunsese ca unul din doi indivizi sa
nu munceasca, sa fie cu timpul ,,gtuita", sufocata de un
efort social urias, ultracostisitor, caruia nici modernizarea
tehnologica, nici cresterea continua a productivitatii nu
reuseau sa-i mai faca fata.
Multiplicarea si extinderea birocratiei din serviciile
publice a avut la nceput un efect pozitiv, permitnd
85
T. Skocpol i E. Amenta, ,,Did capitalists shape social security?" n An. Sociol. Rev., 1985, p. 9

173
cresterea spectaculoasa a numarului de ,,job" -uri relativ
bine platite n institutii administrative si n consecinta
scaderea somajului. Astfel a fost posibila angajarea unui
mare numar de femei, rezolvndu-se o alta problema
sociala traditionala: somajul excesiv n rndul
femeilor. ,,Reversul medaliei" a fost nsa ponderea
exagerata a birocratilor, n Suedia ajungndu-se la
situatia limita n care 60( din forta de munca activa era
ocupata n administratia KWS!
Teoria convergentei afirma ca dezvoltarea
economico-sociala face ca tari cu traditii culturale si
politice diferite sa construiasca institutii similare si sa
adopte treptat masuri asemanatoare n ceea ce priveste
asigurarea unui standard minimal de viata86. Practic,
putem traduce ca ,,modernizarea reduce diferentele
ntre tari" si ca, de-a lungul timpului, societatile vest-
europene au parcus traiectorii convergente spre ceea ce
numim astazi ,,modelul" sau ,,civilizatia occidentala".
II) ncercnd sa ne mutam dinspre explicatiile socio-
economice spre cele politice, gasim cu surprindere ca
acest cmp este mult mai sarac n studii. Teoriile politice
cauta sa acrediteze ideea ca dezvoltarea WS poate fi
86
Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 74

174
abordata pe doua nivele majore de ntelegere: ideologia
elitelor (exprimata prin retorica oficiala) si ideologia
maselor (exprimata prin opinia publica). Aceste niveluri
de abordare trimit la urmatoarele continuturi: 1. sistemul
de partide si influenta politica; 2. tipuri si grade de
corporatism; 3. competitia electorala87.
De exemplu, Harold Wilensky afirma ca valorile
statului bunastarii sunt peste tot n lume n conflict cu
ideologia meritocratiei si cu individualismul. Tarile, crede
el, trebuie sa aleaga ntre urmatoarele doua alternative:
,,Guvernul este dator sa vegheze ca fiecare cetatean sa
aiba un loc de munca bun si un standard de viata
corespunzator" sau ,,Guvernul trebuie sa lase pe fiecare
sa se descurce asa cum poate"88.
Coughlin, dimpotriva, afirma ca ideologia societatilor
moderne este un amestec complex de teme
contradictorii, de meritocratie si egalitarism, de
individualism si colectivism. Ponderea celor doua
componente n cadrul acestui amestec depinde de
traditiile si de cultura politica a fiecarei natiuni. De
exemplu, spune Coughlin, majoritatea cetatenilor din

87
F. G. Castles, The Impact of Parties on Public Expenditures, Londra, Sage Publications, 1982, p. 85
88
Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 79

175
Statele Unite, Canada sau Marea Britanie manifesta
rezerve serioase fata de eficienta compensatiilor pentru
somaj si sunt de-a dreptul ostili fata de serviciile de
asistenta sociala de tip european89.
Bazndu-se pe conceptul ideologic, Castles
argumenteaza ca nivelele nalte ale ,,efortului de
bunastare" (cota din GDP repartizata pentru programe
sociale) n tarile scandinave este asociata cu dominatia
stngii n cadrul sistemului de partide. Aceasta influenta
dominanta, obtinuta prin unitatea stngii sociale care
colecteaza peste 60 ( din voturi, face ca dreapta divizata
sa nu poata opune o rezistenta serioasa la politica de
redistribuire a social-democratilor.
n general vorbind, ascensiunea partidelor social-
democrate este vazuta de toti analistii ca fiind elementul
aflat n cea mai strnsa conexiune cu expensiunea
postbelica a KWS90.
Wilensky ncearca n 1985 sa defineasca larg, din
punct de vedere ideologic, un partid de stnga ca fiind o
formatiune politica ce foloseste aparatul de stat pentru
redistribuirea masiva si sistematica a venitului national
89
Yeheskel Hasenfeld, Citizens` encounters with welfare state bureaucracies, New York , Prentice Hall, 1987, p.
77
90
F. G. Castles, The Impact of Parties on Public Expenditures, Londra, Sage Publications, 1982

176
spre ,,straturile de jos ale societatii", n scopul reducerii
inegalitatilor economice, sociale si politice care decurg
din mecanismele pietei si liberei concurente91.
Partidele catolice (crestin-democrate), mai greu de
definit ideologic datorita ,,caracterului vag al platformelor
lor" sunt vazute de acelasi Wilensky prin prisma
trasaturilor simultan anti-marxiste si anti-liberale (anti-
piata)92.
Alianta ,,strategica" ntre partidele de stnga
democratice si cele catolice (vezi cazul Germaniei) a
contribuit n primele trei decenii postbelice la realizarea
asa-numitului consens keynesian, bazat pe doua
componente fundamentale: cresterea economica si
ocuparea cvasi-totala a fortei de munca (,,full
employment").
Acest model al WS, ntemeiat pe ideile lui Keynes si
Beveridge, parea sa fi adus vest-europenilor ,,o fericire
fara de sfrsit". Nimic nu parea sa tulbure la nceputul
anilor '70 bunastarea, pacea sociala si cresterea
economica occidentala93.

91
Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985
92
ibidem
93
Francis Demier, Istoria politicilor sociale, Iasi, Institutul European, 1998, p. 52

177
Anii '80: Criza sistemului WS

Mijlocul anilor '70 gaseste lumea occidentala ntr-o

stare de confuzie, att la nivelul opiniei publice
,,rasfatate" (marcata acum puternic de aparitia primelor
simptome ale crizei) ct si la nivelul elitelor intelectuale
si politice care ncep sa fie ,,bntuite" de o anumita
neliniste. Fiorul crizei si face loc treptat n paginile
ziarelor, pe canalele de televiziune, n tonul declaratiilor
liderilor politici si sindicali, n constiinta cetatenilor.
nainte de socul petrolier, n 1972, aparea n Europa
faimosul raport al Clubului de la Roma: Limitele cresterii.
Aceasta lucrare, avnd aproape un caracter
premonitoriu, indica existenta unei provocari fara
precedent n istoria postbelica, careia economia
mondiala nu parea a-i mai putea face fata cu vechile
instrumente. Studiul a fost sponsorizat de Clubul de la
Roma si efectuat de 17 cercetatori din diverse discipline,
sub coordonarea lui Dennis Meadows. Acestia au
elaborat un model computerizat cu cinci variabile:
investitiile, populatia, poluarea, resursele naturale,
alimentele. Raportul a fost scris n cele din urma de

178
Meadows ntr-o forma accesibila nespecialistilor n
sisteme dinamice si a fost publicat n 37 de limbi (nu si
n romneste!) si n peste 12 milioane de exemplare94.
Mesajul studiului este clar: ,,Nu e vorba numai de
limitarea cresterii economice n general, ci de limite
aparute ntr-o anumita scoala de gndire n explicarea
situatiei, sustinnd ca avem de-a face cu trecerea de la
economia industriala la economia serviciilor si de la o
abordare a economiei n care se cauta certitudinea si
nlaturarea riscurilor la acceptarea incertitudinii si la
asumarea riscurilor, ca o sfidare a incertitudinii si ca
filosofie pentru stimularea progresului95.
n urmatorii ani au aparut si alte studii ale Clubului
de la Roma, nu att de celebre ca ,,Limitele cresterii",
dar care reiau ideile si temele majore ale schimbarii. De
exemplu, Dialog asupra avutiei si bunastarii (1980) si
Limitele certitudinii (1989). In a doua carte mentionata,
Orio Giarini scrie: ,,Dezvoltarea moderna societala si a
economiei depinde nu att de realizarea unor obiective
perfecte, determinate si sigure, ct mai curnd de
dezvoltarea activitatilor creatoare ntr-o lume n care
94
Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca,
2002, p. 76
95
ibidem

179
incertitudinea, probabilitatea si riscul constituie conditii
date, generatoare de posibilitati negative dar si de sanse
reale96.
Criza din anii '80 a KWS este deci plasata sub
auspiciile sumbre ale unei crize mult mai ample si mai
adnci: criza sistemului mondial de organizare politica,
economica si sociala.
Schimbarea sistemului mondial de organizare
implica mutatii profunde n mai multe sfere de activitate,
lundu-se nsa ca punct de plecare caracteristicile lumii
contemporane: incertitudinea, complexitatea si
instabilitatea, cu toate riscurile care decurg dintr-o astfel
de organizare a lumii.
Referindu-ne strict la criza statului bunastarii n
Europa (fara a o desprinde nsa de contextul mondial)
putem descrie cu destula claritate o criza
multidimensionala: a) Criza economica propriu-zisa; b)
Criza fiscala si birocratica; c) Criza socio-demografica;
d) Criza politica (eurostagnarea); e) Criza generala de
sistem (criza sistemica).
Din punct de vedere economic, KWS ncepuse nca
de la sfrsitul anilor '70 sa nu mai produca acel
96
Orio Giarini i Walter Stahel, Limitele certitudinii, Bucuresti, Edimpress, 1996, p. 43

180
,,surplus" suficient de mare pentru a putea asigura
continuarea ,,efortului de bunastare". n majoritatea
statelor vest-europene cresterea economica atinsese
nivele de 1-2% sau chiar devenise nula, lansndu-se
conceptul nselator de crestere zero. Scaderea nivelului
investitional prin demotivare fiscala, aplicarea rigida a
vechilor scheme si strategii manageriale, orientarea
politicilor macro-economice exclusiv spre crestere
industriala si ignorarea sectorului tertiar,
suprancarcarea ndelungata a organigramelor n
ntreprinderi si dificultatile de desfacere pe piata
mondiala a unei productii traditionale, care nu tinuse
pasul cu schimbarile rapide survenite n domeniul
marketingului, al managementului de firma si al
tehnologiei, toate acestea au facut ca Europa
occidentala sa piarda serios teren n competitia cu
Statele Unite si cu tarile din Asia de Sud-Est, mult mai
dinamice, mai competitive si mai flexibile.
Criza fiscala si birocratica s-a manifestat printr-o
crestere continua a rezistentei populatiei si agentilor
economici fata de nivelele ,,sufocante" de impozitare si
prin refuzul societatii civile de a se mai supune regulilor

181
din ce n ce mai complicate impuse de birocratia de stat.
Aparitia evaziunii fiscale si scaderea dramatica a
investitiilor, la care ncepea sa se adauge cota n
crestere a somajului (industria avea sa arunce ,,peste
bord" n numai ctiva ani aproximativ 10% din forta de
munca, pentru a se putea mentine pe linia de plutire)
iata cteva din fenomenele conexe crizei economice
propriu-zise, care agravau si mai mult tabloul
simptomatic.
Un aspect foarte interesant l-a constituit
,,descoperirea" dimensiunii socio-demografice a crizei.
Aflata timp de cteva decenii n stare latenta, aceasta
forma de manifestare a crizei a trecut multa vreme
neobservata, fiind estompata de criza economica. Dupa
ce sociologii au tras semnalul de alarma, mbatrnirea
populatiei a devenit n anii '80 unul dintre cele mai
discutate fenomene din arealul cercetarilor ntreprinse n
domeniul crizei WS.
Cresterea sperantei de viata la 77 de ani pentru
barbati si 79 pentru femei (n tarile scandinave chiar mai
mult), asociata cu politicile de pensionare timpurie (n
medie la 60 de ani) au determinat n anii "70

182
suprancarcarea sociala a sistemului. Numarul mare de
pensionari, nivelul ridicat al pensiilor si alungirea
perioadei de inactivitate a acestora la 15-20 de ani au
adus n pragul falimentului sistemul de pensii si asigurari
sociale (cum ar fi cele corespunzatoare situatiilor de
boala, batrnete, invaliditate, recuperare sau tratament
cronic ndelungat), multe companii solicitnd cu
insistenta regndirea ntregului sistem de asigurari.
Inversarea piramidei demografice si ,,subtierea"
drastica a bazei (generatia tnara) au condus la sporuri
naturale negative n multe tari vest-europene.
Dezechilibre sociale grave au aparut si atunci cnd s-a
pus problema asigurarii coerentei, a transferului ntre
generatii, criza de copii de care se vorbise la nceput n
gluma devenind cu timpul o realitate sociala dureroasa si
jenanta.
Criza politica s-a manifestat att la nivel comunitar
ct si national. La nivelul constructiei institutiilor
comunitare, anii '80 au adus fenomenul numit
eurostagnare, manifestat printr-un foarte modest progres
n ceea ce priveste pasii si deciziile majore ce trebuiau
adoptate pentru unificarea Europei. Aceasta

183
,,lncezeala" si lungile discutii sterile erau n fapt
consecinta scaderii interesului tarilor membre pentru
problemele comunitare, preocuparile concentrndu-se
cu prioritate spre rezolvarea crizei economice.
Eurostagnarea avea sa fie depasita dupa 1985, odata cu
relansarea generala a procesului de integrare si cu
aparitia primelor semne ale revigorarii economiei
europene.
n 1987 a fost ratificat Actul European Unic (The
Single European Act), document care a deschis practic
calea spre Tratatul de la Maastricht (negociat nca din
1989, semnat si apoi ratificat de parlamentele nationale
n 1992, intrat n vigoare la 1 ianuarie 1993).
Criza politica interna s-a exprimat n tarile vest-
europene prin spargerea consensului postbelic (de tip
keynesian) care facuse posibila sustinerea programelor
de bunastare de catre marea majoritate a partidelor,
indiferent de orientare. Criza economica prelungita a
facut ca partidele de dreapta sa devina din ce n ce mai
vehemente n a critica politica ,,paguboasa, falimentara"
a social-democratilor, laburistilor si socialistilor.
Sindicatele de asemenea au ncetat sa mai sprijine

184
guvernele si vechea clasa politica cernd nnoire si
modernizare. Nemultumirea devenise cvasi-generala.
n 1979 se produce prima fisura n blocul politic de
stnga care guvernase multa vreme Europa, prin
revenirea la putere a Partidului Conservator n Marea
Britanie. Politica liberala si reformista a premierului
Margaret Thatcher (care avea sa locuiasca n 10
Downing Street pna n 1990!), dublata de guvernarea
republicanilor conservatori ai lui Ronald Reagan n
Statele Unite (1980-1988) au adus la conceptualizarea
Noii Drepte si la revenirea n forta a liberalismului, n
special n economie.
Modelul neo-liberal a fost ulterior preluat si de alte
tari europene, chiar si de cele cu ,,vechi traditii
socialiste": Franta, Italia, Spania. Germania si-a
continuat cresterea economica sub guvernarea crestin-
democratilor si a liberalilor, adoptnd un model de
centru, echilibrat, cu o economie liberala si un sistem de
protectie sociala bine pus la punct (,,The German Middle
Way").
n fine, conceptul de criza sistemica a fost rezultatul
unei evaluari generale a sistemului de organizare

185
politico-economica si a structurilor sociale produse de-a
lungul timpului de KWS. S-a ajuns la concluzia ca nu
numai economia trebuia restructurata si eficientizata, ca
simpla reducere a impozitelor nu era suficienta pentru
deblocarea situatiei si ca era obligatorie o nnoire
complexa, profunda si radicala a ntregului sistem
institutional. Devenise imperios necesara reforma la
toate nivelele si n toate sectoarele de activitate, pentru
ca Europa occidentala sa recupereze deficitul de
dezvoltare si competitivitate fata de Statele Unite si
Japonia.

Reforma statului bunastarii sub influenta Noii Drepte

(Thatcher-Reagan)

Majoritatea specialistilor afirma ca modelul

european al statului bunastarii n sens traditional
(keynesian) a disparut definitiv odata cu marea criza din
anii '80 si cu politicile neo-liberale lansate n forta de
Noua Dreapta n timpul deceniului amintit. Acesti autori
afirma ca social-democratia si keynesianismul au intrat
deja n istorie, realitatile complexe ale lumii

186
contemporane rejectnd ideologia de stnga si politicile
excesiv redistributive si protectioniste practicate de
,,Statul Providenta". n mare parte, acest sfrsit de secol
confirma apusul doctrinelor etatiste si impunerea
cadrului concurential liber.
Globalizarea, internationalizarea capitalului si
mondializarea economiei, la care se adauga revolutia
tehnologica, au constituit tot attea provocari majore
carora WS nationale, nchise si rigide, nu le-au putut
face fata.
n literatura britanica de specialitate a anilor '90 este
deja consacrata formula de model post-fordist al statului
bunastarii. n volumul ,,Towards a Post-Fordist Welfare
State" (1994), Roger Burrows si Brian Loader
caracterizeaza modelul traditional (fordismul) ca fiind
tabloul rezultat din productia de serie, consumul de
masa (omogen si steorotip), modernism cultural si un
puternic sector public. Conform acelorasi autori, post-
fordismul ar fi ,,coalitia" ntre o productie flexibila,
consumuri diferentiate si segmentate, post-modernismul
cultural si un sistem al bunastarii restructurat,
eficientizat97.
97
Roger Burrows, i Brian Loader, Towards a Post-Fordist Welfare State?, Londra, Routledge, 1994

187
 Noul model socio-economic ar trebui deci sa
raspunda urmatoarelor solicitari majore: flexibilizare,
debirocratizare si descentralizare administrativa,
dereglementare, relansare investitionala prin reducerea
fiscalitatii, eficientizarea managementului, asumarea
noilor tehnologii, privatizarea unor companii, societati si
chiar a unor servicii publice.
Judecnd n termeni economici, criza pare sa fi
trecut. Majoritatea tarilor din Uniunea Europeana
nregistreaza cresteri economice anuale ntre 3-5(. Din
punct de vedere politic, neo-liberalismul s-a impus
treptat ca doctrina de referinta pentru procesul
constructiei europene si chiar acolo unde guverneaza
social-democratii sau socialistii, s-a adoptat o politica
economica mult mai liberala dect n trecut.
Un fenomen important si benefic s-a petrecut la
nivelul conceptiei generale asupra rolului statului si al
societatii civile, al relatiilor formale si informale dintre
acestea. Fenomenul pare sa fie una dintre
consecintele ,,americanizarii" Europei. Practic, n toate
tarile Europei occidentale puterea si functiile explicite
sau implicite ale statului sunt n declin. Asistam la

188
transferul centrului de greutate al bunastarii colective
spre comunitatile locale, din ce n ce mai puternice si
mai influente. Fenomenul, denumit revolutia
comunitatilor98 se ncadreaza n procesul mai larg de
emancipare a comunitatilor locale si al deplasarii
accentelor dinspre stat spre societatea civila. n termenii
bunastarii, aceasta mutatie este cuprinsa n sintagma:
,,from welfare state to a welfare society"99.
Fireste, n tot acest proces de restructurare a WS
din ultimii ani trebuie sa tinem cont si de contextul politic
international si n mod particular de schimbarile majore
survenite n relatia dintre Vestul si Estul Europei dupa
ncheierea Razboiului Rece. Nu mai este astazi un
secret pentru nimeni faptul ca programele de bunastare
aplicate n tarile occidentale si nsusi conceptul de
securitate sociala au avut, printre altele, rolul de a tine
cetatenii acestor tari ct mai departe de ,,cntecele de
sirena" ale comunismului sovietic.
Dupa 1989, caderea Cortinei de Fier dintre cele
doua sisteme si ncercarea sincera de apropiere a
unor ,,lumi" pna nu demult separate de Zidul Berlinului,
98
Ctlin Zamfir, Politici sociale n Romnia, Bucuresti, Ed. Expert, 1999, p. 126
99
Gosta Esping-Andersen, Welfare State in Transition (National Adaptations to Global Economies), Londra,
Sage Publications, 1996, p. 45

189
au condus la deplasarea accentului spre un efort mai
mare de integrare a Estului. n multe privinte, tarile din
Europa centrala si rasariteana au nceput sa priveasca
spre Vest si sa copieze modelul occidental de
organizare politico-economica. Desi ideea n sine de
copiere institutionala sau sistemica deranjeaza mndria
esticilor, totusi trebuie spus clar ca acesta a fost n cele
mai multe cazuri sensul transformarilor de dupa
prabusirea comunismului.
Si n ceea ce priveste politica sociala, tendinta
generala a fost de a se ,,importa" ct mai repede
modelul statului bunastarii si al securitatii sociale.
Dorinta muncitorilor din Est a fost de a beneficia nca din
primii ani de aceleasi avantaje ca si colegii lor de breasla
din tarile occidentale, desi era evident pentru toata
lumea ca economia estica depasita din punct de vedere
tehnologic nu putea fi competitiva la nivel mondial n
conditiile liberei concurente. Au urmat, firesc, frustarile si
seria de proteste sociale vehemente (stimulate si de
nostalgia ,,gratuitatilor" comunismului), care au facut ca
mersul reformei economice sa fie greoi si nu de putine
ori ntrerupt de sincope dureroase.

190
 n ansamblu, vointa politica a Estului s-a manifestat
pe directia restructurarii sistemului (n unele tari mai
repede si mai ferm, n altele mai ncet si mai ezitant)
nct pna la urma corpul social al acestor societati a
parcurs un proces complex de maturizare si asumare a
necesitatii modernizarii generale. Chiar daca legislatia
sociala a nceput sa reproduca n linii mari tiparele
statului-bunastarii din Europa occidentala, aceste
reglementari nu vor avea consistenta reala dect atunci
cnd economia Estului va produce suficiente resurse
pentru alimentarea programelor sociale.

Modelul social-democrat

Vorbind despre regimurile politice ale bunastarii

sociale, Gsta Esping-Andersen realiza n 1991 o
clasificare devenita n scurt timp ,,clasica" n studiul
politicilor sociale comparate, conform careia se descriu
trei viziuni majore asupra bunastarii: - modelul social-
democrat; - modelul conservator; - modelul liberal100.
Chiar daca aceasta clasificare s-a dovedit
imperfecta si a cunoscut de-a lungul anilor mai multe
100
Gosta Esping-Andersen, The Three Worlds of Welfare Capitalism, Cambridge, Polity Press, 1991

191
tentative de amendare, ea ramne si n prezent un
instrument util pentru ntelegerea marilor tipologii politice
si socio-culturale care fundamenteaza optiunile nationale
n privinta bunastarii.
Conform teoriei lui Esping-Andersen, modelul
social-democrat si gaseste cel mai fidel caracteristicile
n legislatia si structura administrativa a securitatii
sociale din Suedia, Danemarca si Norvegia. Acest model
mai este cunoscut sub denumirea de ,,scandinav"
(Erikson, 1987), ,,institutional-redistributiv" (Titmuss,
1958)101 sau pur si simplu ,,suedez" (mass-media). n
ceea ce priveste istoria proiectului social-democrat.
Suedia figureaza n mod traditional drept cap de lista
pentru grupul tarilor care aplica viziunea keynesianista
asupra politicilor social-economice, fiind ,,un stat al
bunastarii prin excelenta". Totusi, pentru a respecta
adevarul stiintific, trebuie spus ca Suedia a corespuns
modelului social-democrat de o maniera maximala doar
ntre 1960 si 1970, criza economica ce a urmat
ndepartnd-o ntructva de la forma ,,ortodoxa'' de
Welfare State si ducnd la adoptarea n anii '80 a unor

101
Citai de Gosta Esping-Andersen, The Three Worlds of Welfare Capitalism, Cambridge, Polity Press, 1991, p.
70

192
masuri reformiste cu tenta liberala. n ultimul deceniu,
Danemarca pare sa fi preluat stafeta modelului
scandinav traditional, apropiindu-se cel mai mult de
idealul social-democratiei europene si asta pentru ca
sistemul danez a fost caracterizat mai degraba de
stabilitate dect de schimbare.
Pe scurt, regimul social-democrat se defineste prin
nivele nalte ale cheltuielilor sociale, fiscalitate ridicata,
sector public extins si o protectie sociala larga,
cuprinznd multiple categorii ale populatiei. Acestor
trasaturi li se adauga o birocratie masiva si un set de
programe publice printre cele mai costisitoare din lume.
Revenind la modelul politic social-democrat, vom
descrie acum detaliat principalele caracteristici ale
acestuia, insistnd asupre dimensiunilor: juridica, fiscala,
sociala si ocupationala.
a) Dimensiunea juridica este orientata n sensul
respectarii principiului universalismului politicii sociale
sau, altfel spus, a drepturilor sociale constitutionale,
garantate tuturor cetatenilor unei tari102. Asa cum vom
vedea la analiza celorlalte modele, conservatorii resping
acest principiu oferind varianta sistemului participativ-
102
T. H. Marshall, Citizenship and Social Class, Londra, 1950, p. 129

193
contributiv (sistemul asigurarilor) iar liberalii resping si ei
universalitatea beneficiilor sociale oferind solutia
asistentei minimale si selective bazata pe testarea
veniturilor si pe responsabilitatea individului de a munci
sau de a se instrui n schimbul ajutorului primit.
b) Dimensiunea fiscala a bunastarii social-
democrate se bazeaza pe un sistem de taxare
(impozitare) generala si progresiva, mai degraba dect
pe contributiile angajatilor si angajatorilor la sistemul
asigurarilor sociale. n consecinta, finantarea serviciilor
sociale este n principiu publica si se face de la bugetul
statului sau al comunitatilor locale, avnd o puternica
tendinta redistributiva si egalizatoare, spre deosebire de
situatia asigurarilor sociale de tip german, unde
beneficiile sunt proportionale cu contributiile.
c) Dimensiunea sociala se refera la portofoliul bogat
al serviciilor de tip ,,welfare" furnizate de autoritatile
publice, care prin diversitatea si caracterul generos
(cuprinzator) al ofertei acopera largi segmente ale
populatiei, de la copii pna la persoane vrstnice. n timp
ce n alte tari dezvoltate ale Europei, ngrijirea
vrstnicilor sau copiilor este delegata familiei, sectorului

194
voluntar sau privat, n tarile scandinave sectorul public
este cel care si asuma raspunderea pentru toata
aceasta gama de servicii specializate.
d) Dimensiunea ocupationala se realizeaza printr-o
politica activa n domeniul pietei muncii si printr-o
preocupare constanta a autoritatilor pentru angajarea
cvasi-completa a fortei de munca. Acest interes special
a fost mentinut cu bune rezultate chiar si n timpul crizei
economice din anii '70-'80, fiind unul din punctele forte
ale sistemului scandinav.
Rezumnd, vom spune ca filosofia bunastarii n
Nordul Europei consta n efortul sistematic de a include
integral ct mai multe persoane si grupuri n fluxul social
normal si de a aboli saracia, chiar cu pretul unei relative
egalizari a veniturilor prin redistributie.
Este interesant de analizat contextul politic,
economic si socio-cultural al Peninsulei Scandinave,
pentru a ntelege suportul larg pe care l are aici modelul
social-democrat. Hegemonia politica a partidelor social-
democrate a nceput n aceste tari dupa primul razboi
mondial, n anii '20, practic sirul guvervarilor de centru-
stnga fiind rareori si pentru perioade scurte intrerupt de

195
guvernari liberale. Astfel, optiunea majora a nordicilor
ramne n favoarea solidaritatii si a drepturilor sociale
acordate tuturor cetatenilor, n favoarea redistribuirii
veniturilor spre categorii dezavantajate, n favoarea unui
stat puternic si ,,dinamic", n favoarea reducerii
inegalitatilor provocate de economia de piata.
Debarasata de marxism abia n deceniile postbelice,
social-democratia scandinava se face remarcata n
Europa prin persistenta unei ponderi insemnate a
,,votului de clasa"103, chiar daca acest fenomen electoral
rudimentar a nceput sa descreasca n ultimul deceniu104.
,,Relativa slabiciune a dreptei politice"105 ar putea fi
explicata si prin existenta unor importante partide
agrariene de centru, care mpiedica formarea unui pol
puternic de centru-dreapta prin coalizarea clasei mijlocii
si a ,,micilor burghezi", asa cum se ntmpla n Anglia,
Germania sau Franta.
Aceste partide de centru ale fermierilor sustin
interventia si subventiile statului n special n economia
agrara, prefernd de cele mai multe ori sa se alieze cu
social-democratii dect cu liberalii. Tot n dreptul
103
Liliana Mihut i Bruno Lauritzen, Modele de politici sociale/Models of Social Policy, Bucuresti, Ed.
Didactica si Pedagogica, 1999, p. 137
104
ibidem
105
F. G. Castles, The Impact of Parties on Public Expenditures, Londra, Sage Publications, 1982, p. 65

196
contextului politic trebuie mentionat si consensul realizat
nca din anii '30 n privinta dezirabilitatii unui sistem
universal al bunastarii. Desigur, consensul politic
constituie piatra de temelie pentru dezvoltarea modelului
,,Welfare State" nu numai n Scandinavia, ci n toata
Europa occidentala, dar pentru nordici acest consens a
aparut nainte de 1945 si n principiu se pastreaza pna
astazi, desi dezbaterile privind reforma statului bunastarii
din anii '80 nu au ocolit nici tarile scandinave. Termenii
consacrati pentru desemnarea consensului politic
centrat pe notiunea de ,,Welfare State" sunt ,,The
Politics of Compromise" (Politica compromisului) sau
,,Consensual Democracies" (Democratiile consensuale).
n categoria determinantilor istorici si socio-culturali
trebuie precizate valorile pe care este cladita societatea
scandinava, pe lista carora egalitatea ocupa detasat
primul loc. ,, ... Valorile nordice implica asumptia ca
egalitatea este o situatie absolut corecta si justificata, un
deziderat politic sau chiar un imperativ. Ea prevaleaza,
chiar atunci cnd ntra in conflict cu alte valori"106. n
acest sens, cel mai citat exemplu din cultura si

106
Gosta Esping-Andersen, Welfare State in Transition (National Adaptations to Global Economies), Londra,
Sage Publications, 1996

197
mentalitatea colectiva care domina micile orase
scandinave este ,,Legea lui Jante" (Janteloven), o
formula traditionala care desemneaza resentimentul si
chiar reactia comunitatilor locale mpotriva indivizilor sau
familiilor non-conformiste.
Mentinerea veniturilor sau securitatea sociala
propriu-zisa (conform terminologiei britanice)
reprezinta ,,punctul forte" al programelor de bunastare n
toate tarile scandinave. La acest titlu se detaseaza
sistemul de pensii pentru persoane vrstnice, unul dintre
cele mai generoase din lume. Danemarca, de exemplu,
a introdus pensia de batrnete nca din 1891, fiind a
doua tara (dupa Germania) care a introdus aceste
beneficii. Spre deosebire nsa de Germania, unde
pensiile au o baza ocupationala si se platesc n functie
de contributiile la fondul de asigurari, n Danemarca
acestea au fost recunoscute ca drepturi sociale,
constitutionale, deci au fost acordate tuturor cetatenilor
danezi care mplinesc o anumita vrsta (variabila de-a
lungul ultimului secol), indiferent de contributiile la
sistemul asigurarilor.

198
 Dintre toate tipurile de pensii acordate n
Danemarca, cea mai cunoscuta, cea mai veche si cea
mai interesanta ramne pensia populara (People's
Pension) - n fapt, ,,piatra ungiulara" a politicii pensiilor
din aceasta tara - desi s-a remarcat n ultima perioada o
crestere a ponderii pensiilor ocupationale si private,
dupa modelul german. Pensia populara pastreaza nsa
urmatoarele caracteristici: este non-contributiva, bazata
pe principiul universalismului, solidaritatii si egalitatii si
se acorda n mod nediscriminatoriu tuturor cetatenilor
danezi n vrsta de peste 67 de ani, cu conditia sa fi fost
rezidenti ai acestei tari n ultimii 40 de ani. Vrsta limita
si valoarea absoluta se pot modifica de catre guvern, cu
acordul parlamentului. La 1 aprilie 1998, de exemplu,
valoarea lunara a pensiei populare pentru persoane
singure era de 1170 USD iar n cazul cuplurilor reveneau
845 USD/persoana. Asa cum am precizat, pe lnga
pensia universala de stat, functioneaza pensiile
ocupationale si private, conditionate de contributiile
platite n timpul vietii active.
ncercarea de a introduce un sistem de pensii
corelate cu veniturile, cum se ntmpla dealtfel n marea

199
majoritate a tarilor Europei, a avut efecte diferite n tarile
scandinave. n 1959, Suedia introduce n premiera o
schema de diferentiere a pensiilor de stat dupa veniturile
avute n timpul vietii, iar n 1960 Danemarca ncearca
acelasi lucru, dar aici experimentul esueaza n 1967,
datorita lipsei de sustinere politica n cadrul Partidului
Social-Democrat si a ostilitatii opiniei publice majoritare.
n timp ce n Suedia si n Norvegia politica pensiilor a
avut un ,,trend" continental, apropiindu-se treptat de
modelul european bismarckian, n Danemarca situatia a
ramas n mare masura neschimbata n ceea ce priveste
pensiile publice. n mod compensator, n aceasta tara a
nceput sa se dezvolte un sistem de pensii private
suplimentare, ca raspuns la rigiditatea sistemului de stat
egalizator si la dorinta persoanelor cu venituri peste
medie de a beneficia la batrnete de drepturi
diferentiate.
n cazul somerilor, mentinerea veniturilor
functioneaza pe doua nivele: ,,nivelul superior", care
asigura beneficii pentru persoanele asigurate (fondurile
sunt administrate de asociatiile sindicale) si ,,nivelul
inferior", destinat persoanelor neasigurate care

200
beneficiaza totusi de asistenta sociala oferita de stat.
Pentru a se califica la nivelul superior, un somer trebuie
sa fie membru al unui fond de asigurare al persoanelor
angajate si sa fi avut venituri din munca cel putin 52 de
saptamni n ultimii 3 ani. n acest fel, orice cetatean
danez devenit somer este ndreptatit sa primeasca
beneficii timp de 5 ani consecutiv, cu obligatia de a se
activa ntr-un program profesional sau educational la cel
mult 2 ani de la intrarea n somaj, n caz contrar
pierzndu-si drepturile specifice. Mentionam ca
beneficiile se ridica la 90( din ultimul venit realizat prin
munca, neputnd depasi totusi plafonul maxim de 1750
USD/luna, (plafon valabil la 1 aprilie 1998). Avnd n
vedere acest plafon, aflat sub salariul mediu, se ajunge
la situatia ca majoritatea somerilor sa primeasca
aceleasi drepturi sociale, ca si n cazul pensiilor de stat
pentru batrnete. Tendinta egalizatoare este si n acest
caz evidenta.
Politica ocrotirii sanatatii se bazeaza pe principiile
universalismului, solidaritatii si accesului liber la serviciile
medicale. Contributiile la fondul asigurarilor de sanatate
sunt mai putin relevante, practic ntregul cost al

201
asistentei medicale fiind suportat din surse publice.
Gratuitatea ocrotirii sanatatii n Scandinavia poarta nsa
n spate povara impozitarilor crescute, fiind n realitate o
forma de redistributie financiara n favoarea cetatenilor
cu venituri scazute. Decontarea publica este totala n
Danemarca si partiala n Suedia, unde n ultimii ani au
fost introduse ,,co-platile" pentru populatie.
Ministerul Sanatatii este fireste autoritatea sanitara
principala, dar responsabilitatea pentru finantarea si
organizarea distributiei serviciilor medicale catre
populatie revine consiliilor locale. Trebuie retinut ca
descentralizarea serviciilor sociale este trasatura neta a
modelului scandinav, ntre coordonarea politica
guvernamentala si finantarea serviciilor de catre
comunitate, prin bugetele locale, existnd demarcatii
traditionale foarte precise. n pofida sustinerii publice
cvasi-totale, asistenta medicala nu a nregistrat n
Scandinavia nivele spectaculoase ale alocarilor
procentuale bugetare, fiind citate ponderi de 6,3% din
PIB (Danemarca) sau 9,6% din PIB (Suedia), n timp ce
media tarilor OECD indica o cota de 7,6%, iar n SUA
este de peste la 10% din PIB.

202
 Explicatia acestor cheltuieli publice moderate n
domeniul sanatatii n pofida asigurarii unor servicii
(aproape) gratuite, rezida probabil n existenta unei
culturi medicale avansate si a unui extrem de dezvoltat
sistem al asistentei medicale primare, dotat cu o
puternica retea de medici de familie (generalisti) a caror
activitate previne interventia medicala secundara (de
specialitate), cobornd astfel costurile de ansamblu ale
sistemului sanitar. De exemplu, n Danemarca,
ponderea asistentei medicale specializate a scazut
considerabil ntre 1980-1990, fapt evidentiat de
reducerea timpului mediu de spitalizare de la 9,6 zile
(1980) la 7 zile (1990) si de reducerea numarului de
paturi cu peste 25( n deceniul mentionat, conform
datelor oferite n 1993 de Asociatia Consiliilor Locale si
Regionale. Consecinta pozitiva a acestei restructurari o
reprezinta fireste economia bugetara importanta pe care
o realizeaza ,,subtierea" sectorului spitalicesc si accentul
pus pe latura preventiva sau pe tratamentul la domiciliu,
n timp ce consecinta negativa pare a fi o relativa
deteriorare a indicatorilor starii de sanatate a populatiei,
la care se adauga caderea Danemarcei de pe locul 5

203
ocupat n 1970 la capitolul sperantei de viata pe locul 20
n 1990 (Ministerul Afacerilor Sociale, 1994). Un aspect
mult mai grav l reprezinta nsa n ultimii ani aparitia si
extinderea ,,listelor de asteptare" pentru spitalizarea n
sistemul public gratuit.
Capacitatea limitata a spitalelor publice, lentoarea si
birocratia serviciilor medicale oferite de autoritatile
locale, resursele care se dovedesc ntotdeauna
insuficiente, toate acestea la un loc fac ca bolnavii sa
astepte uneori luni de zile pna la momentul spitalizarii
si nu putine sunt cazurile n care starea sanatatii lor se
deterioreaza sau ,,pacientii chiar mor asteptnd sa le
vina rndul" pentru a fi internati107. n fata unor astfel de
disfunctionalitati ale sistemului public, societatea daneza
s-a adaptat din mers si a reactionat de o maniera
compensatorie, dezvoltnd un sistem medical privat
foarte competitiv. Alternativa privata se bazeaza nsa pe
suportarea integrala de catre pacienti a costului
serviciilor de asistenta sanitara (de obicei prin polite de
asigurare private) si este accesibila persoanelor cu
venituri peste medie.

107
Liliana Mihut i Bruno Lauritzen, Modele de politici sociale/Models of Social Policy, Bucuresti, Ed.
Didactica si Pedagogica, 1999, p. 67

204
 Politica scandinava a bunastarii se caracterizeaza,
asa cum am mai afirmat, prin diversitatea si
generozitatea serviciilor sociale, universalismul si
egalitatea beneficiilor, descentralizarea cvasi-totala si
prin existenta unui sector public foarte dezvoltat finantat
din impozitarile generale.
n afara pensiilor si a veniturilor asigurate n cazul
somajului, care constituie ,,miezul" bunastarii
scandinave, exista si alte reglementari importante n
favoarea copiilor si tinerilor, persoanelor singure care au
n ntretinere mai multi copii, persoanelor cu
deficiente,etc.
Reforma politicii sociale n acest deceniu a atins si
tarile scandinave. n 1994 Reforma Pietei Muncii iar n
1998 Reforma Bunastarii Sociale au introdus masuri de
restructurare a sistemului de securitate sociala din
Danemarca, masuri concentrate pe doua directii
principale: 1) n cazul somerilor, persoanelor necalificate
sau care ocupa sporadic locuri de munca, preocuparea
dominanta este asigurarea unei pregatiri n vederea
obtinerii unei calificari profesionale, cu care individul sa-
si poata gasi un loc de munca stabil; 2) n cazul

205
persoanelor angajate, accentul cade pe pregatirea
continua si pe perfectionarea profesionala la locul de
munca sau n scurte stagii de pregatire finantate de
institutia angajatoare, avnd n vedere ca economia
tarilor nordice este structurata n jurul unor activitati care
necesita nivele ridicate de calificare profesionala.
Ca parte a Reformei Bunastarii Sociale
functioneaza, de la 1 iulie 1998, programul ,,Activarea
prin Masuri Guvernamentale Locale" (Activation by Local
Government Act) prin care mentinerea beneficiilor
sociale pe durata maxima prevazuta de lege este
conditionata de activitatea individuala ntr-o schema
educationala, de pregatire profesionala sau prin
prestarea unor servicii n folosul comunitatii. Trebuie
retinut ca, n pofida ajutorului de somaj de peste 1500
USD/luna, rata somajului n Danemarca este de doar
6,3% (iunie 1998), una dintre cele mai scazute din
Uniunea Europeana. Aceasta performanta se datoreaza
unei politici sociale active, a reformei care a dinamizat si
flexibilizat n ultimul deceniu domeniul redistribuirii
veniturilor.

206
 n concluzie, retinem modelul social-democrat al
bunastarii ca fiind preocupat de universalism si egalitate
n domeniul beneficiilor sociale, alte trasaturi fiind:
finantarea publica prin impozitari generale si mai putin
prin contribitii la fondurile de asigurari, garantarea unor
standarde minime de venit (mai mari dect n celelalte
tari europene), fiscalitatea nalta si serviciile publice
costisitoare, birocratice.

Modelul conservator

Vorbind despre politica sociala germana, nu se

poate ncepe dect printr-o fireasca referire la primele
programe de asigurari initiate de stat, n timpul
administratiei cancelarului Bismarck (1883). Sistemul
national al asigurarilor sociale, fondat n Germania
sfrsitului de secol XIX, avea sa domine autoritar politica
sociala practicata n Europa de-a lungul secolului nostru,
reprezentnd si astazi una din optiunile majore n
privinta bunastarii sociale la nivelul continentului.
Modelul german, cunoscut sub denumirile de
,,conservator-corporatist" (Esping-Andersen, 1991),

207
,,bismarckian", ,,continental" (Mangen, 1991) sau
,,crestin-democrat" (Van Kersbergen, 1995), citati de
Lauritzen (1999)108 se detaseaza de celelalte modele
prin accentul categoric pus pe mecanismul asigurarilor
sociale.
Fiind finantat n principal din contributiile angajatilor
si angajatorilor la fondurile de asigurari, modelul german
al bunastarii are n consecinta o baza ocupationala, este
direct participativ si aduce beneficii sociale diferentiate
(proportionale cu contributiile), spre deosebire de
modelul social-democrat universal si egalitarist practicat
n tarile scandinave. Pe lnga distinctia clara care se
face ntre beneficiile rezultate din dimensiunea
contributiva (foarte apreciata n Germania) si ajutoarele
provenite din asistenta sociala non-contributiva (prost
vazuta de majoritatea populatiei), trebuie adaugat si
principiul subsidiaritatii, unul din punctele cheie ale
politicilor germane. Acest tipar al bunastarii sociale are o
identitate bine conturata (,,The German Middle Way")
facndu-se remarcat printr-o continuitate impresionanta,
stabilitate si coerenta istorica, rezistenta la presiuni

108
Ibidem, p. 142

208
economice si politice, eficienta sociala si profitabilitate
financiara pe termen lung.
Trebuie recunoscut faptul ca modelul german a fost
cel mai stabil sistem de organizare a bunastarii sociale
din lume si a suferit modificari minime (de ordin tehnic,
nu principial) de-a lungul secolului XX, rezistnd unor
socuri istorice si unor perioade de mari transformari
politice (Republica de la Weimar, national-socialismul si
dezastrul din timpul razboiului, reconstructuia sub
influenta planului american Marshall, unificarea din
1990).
Avnd n vedere filosofia sistemului securitatii
sociale din Germania, enuntata anterior, se poate
deduce ca ,,primul obiectiv al politicii sociale germane
este mentinerea statusului sau - exprimat ntr-o maniera
pozitiva - protectia veniturilor, mai degraba dect
reducerea sau prevenirea saraciei - ca n regimurile
liberale - sau redistributia, ca n regimurile social-
democrate" (Spicker, 1993)109. Astfel, prevederile
programelor de bunastare sunt ndreptate cu prioritate
pe directia conservarii statusului social avut n timpul

109
Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-
Napoca, 2002, p. 79

209
vietii active si al mentinerii beneficiilor la un nivel ct mai
apropiat de veniturile din munca, rezultnd o reflectare
fidela si constanta a diferentierilor (ierarhizarilor) socio-
profesionale. Faptul ca dorinta de conservare a
statusului social este deosebit de puternic imprimata n
cultura clasei mijlocii germane este demonstrat de
rezistenta acestui model costisitor de politica sociala n
deceniile postbelice, n pofida unor politici economice
liberale aplicate de guvernele de centru-dreapta.
Desi Germania este divizata din punct de vedere
confesional ntre catolici si protestanti, putem afirma ca
n privinta politicii bunastarii dominanta este doctrina
sociala a Bisericii Catolice, avnd ca vehicule politice
traditionale Uniunea Crestin-Democrata (CDU) si
corespondentul sau bavarez, Uniunea Crestin-Sociala
(CSU). Idealul bunastarii corporatiste n viziunea
catolicismului social a fost cel mai bine exprimat de
ideea parteneriatului social guvern-patronat-sindicate,
aceasta cooperare tripartita reprezentnd ,,cheia de
bolta" a strategiei socio-economice germane la nivel
macro.

210
 Principiul subsidiaritatii este al doilea reper major al
modelului german care decurge din doctrina sociala a
catolicismului si care a ajuns sa fie impus nu numai n
Constitutia Germaniei ci si n Tratatele Uniunii Europene,
fiind ridicat la rangul de politica oficiala comunitara.
Conform acestiu principiu de guvernamnt, ,,unitatile
sociale mai largi nu pot asuma responsabilitatile
decizionale ce revin unitatilor mai mici, subordonate,
dect n situatia exceptionala n care unitatile sociale
mici sunt incapabile sa raspunda propriilor necesitati"110.
Inclusiv Suveranul Pontif a subliniat n repetate rnduri
n anii '80 si '90 ca interferenta exesiva a statului
priveaza familia si comunitatile locale de functiile lor
,,naturale", reiternd principiul subsidiaritatii ca pe un
raspuns considerat optim, att la abuzurile regimurilor
totalitare ct si la reactia contrarie, de sustragere cvasi-
totala a statului promovata de curentul Noii Drepte n anii
'80. Societatea si ordinea subsidiara ar corespunde
asadar situatiei n care deciziile sunt adoptate ct mai
jos posibil, ct mai aproape de nivelul cetateanului.
Organizarea federala a Germaniei, ncepnd din
1949, a suprapus benefic peste corporatismul social
110
ibidem

211
consacrat al natiunii germane traditia politica a
guvernamntului american descentralizat si diferentiat
pe state (,,landuri" n cazul Germaniei). Aceasta
combinatie inedita face ca sistemul actual sa raspunda
simultan exigentelor politice ale democratiilor avansate
ct si nevoii de bunastare sociala prezenta n cultura
germana, iar modelul ,,Welfare" din aceasta tara sa fie
mai putin atomizat dect cel din Statele Unite.
Modelul conservator de politica sociala este n fapt
un model continental, fiind ntlnit (cu inevitabile variatii
de nuanta) n numeroase tari europene din jurul
Germaniei: Austria, Franta, Italia, Belgia, Olanda si mai
nou n tarile Europei Centrale: Cehia, Polonia, Ungaria,
Slovacia, Croatia, Slovenia. Discursul de tip crestin-
democrat asupra bunastarii, n acord cu doctrina sociala
a Bisericii Catolice, respinge n principiu att capitalismul
de tip ,,laissez-faire" ct si marxismul, punnd n schimb
accentul pe valorile educatiei si ale moralitatii si pe
conceptul Economiei Sociale de Piata, lansat de CDU la
sfrsitul anilor '40. Aceasta ,,a treia cale", capitalismul de
tip renan (potrivit terminologiei utilizate de Michel Albert
n ,,Capitalism contra capitalism") s-a dovedit n fapt o

212
forma autentica de piata libera, de concurenta
economica, modernizare tehnologica si politici
investitionale solide, dublata nsa de o preocupare
culturala si politica pentru societate n ansamblu, pentru
standarde sociale nalte, pentru conservarea structurilor
si ierarhiilor rezultate prin munca sustinuta mai degraba
dect prin speculatii si averi facute ,,peste noapte''111.
Conform aceluiasi autor, banca este institutia
reprezentativa a capitalismului bunastarii de tip german,
n comparatie cu bursa pe care o considera prototipul
institutiilor economice specifice capitalismului american
(capitalism de cazino). Desigur, banci si burse puternice
exista n ambele forme de capitalism identificate de
Michel Albert, dar aceasta extrapolare vine sa sugereze
miezul filosofic al prosperitatii n cele doua culturi:
siguranta si stabilitatea de o parte, speculatia si riscul de
partea cealalta; acumularile lente dar sigure n sistemul
german, versus tentatia cstigurilor rapide si
spectaculoase din economia americana, nclinatia spre
proiecte solide, pe termen lung, n comparatie cu
,,business"-urile rapide, avnd la baza o viziune pe
termen scurt, flexibilitate si adaptare din mers la
111
Michel Albert, Capitalism contra capitalism, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1994, p. 59

213
contexte politice si socio-economice variabile. Totusi,
filosofia sociala asupra bunastarii recunoaste si n
Germania rolul primordial al cresterii si eficientei
economice, punnd astfel valorile, principiile si criteriile
liberalismului economic la baza cheltuielilor ridicate din
politica sociala. ,,Cea mai buna politica sociala este o
politica economica eficienta" -spunea dupa razboi
cancelarul Erhard, definind practic optiunea liberala a
noii Germanii n privinta ordinii economice capitaliste.
Desi sistemul german postbelic a fost conturat de
coalitia SPD-FDP (social-democrati plus liberali) n anii
'50 - '60, totusi identitatea si performantele deosebite ale
Germaniei Federale de astazi au fost adncite si
cristalizate n timpul coalitiei CDU/CSU + FDP, ndepnd
cu mijlocul anilor '70112.
n special dupa victoria lui Helmut Kohl n 1982 si
instalarea sa n pozitia de cancelar, coalitia de
guvernamnt de centru-dreapta a abolit keynesianismul
social -democratilor si a impus un accent conservator n
politica Germaniei. Acest lucru a fost sensibil pe linie
economica, n pofida faptului ca n politica sociala
cabinetele Kohl nu au reusit ntre 1982-1998 sa reduca
112
Ibidem, p. 62

214
nivelul total al cheltuielior. Efortul urias al Germaniei de
Vest pentru absorbtia decalajelor fostei RDG, dupa 1990
(cunoscut sub denumirea de ,,costul reunificarii" si
evaluat la aproape 800 miliarde de marci!) a mentinut si
chiar a ridicat n anii '90 nivelul ,,deductiilor pentru
bunastare".

Modelul liberal

n clasificarea lui Esping-Andersen din 1991,

,,regimul liberal al bunastarii" este centrat n jurul
Statelor Unite. Asumndu-si responsabilitatea
identificarii unui corespondent european al liberalismului,
cu riscul de a fi contestat, precum si responsabilitatea
nominalizarii unui reprezentant al modelului liberal de
politica sociala n Europa, chiar fortnd putin apropierea
de SUA, autorul cercetarii de fata a inclus Marea Britanie
n categoria tarilor care aplica viziunea ,,de tip liberal"
asupra politicilor publice si asupra programelor de
bunastare, alaturi de Canada, Australia, Hong-Kong sau
Noua Zeelanda. Exista nsa teorii si autori care
considera Marea Britanie drept ,,model mixt al

215
bunastarii", acordnd astfel o mai mare atentie
deosebirilor dintre SUA si Regatul Unit dect
asemanarilor dintre ele si minimaliznd diferentele poate
la fel de notabile dintre Suedia si Danemarca (modelul
social-democrat) sau dintre Germania si Franta (modelul
conservator)113.
Ct priveste notiunea de ,,liberalism", facem
precizarea ca termenul este utilizat aici n ntelesul
european (continental), deci al unei politici de dreapta
care promoveaza sectorul privat, piata libera si
responsabilitatea individuala, corespunznd
,,republicanismului" american si ,,conservatorismului"
britanic, n timp ce conotatia termenului ,,liberalism" n
tarile de limba engleza este n prezent mai degraba a
unei politici de stnga, cu accente progresiste,
egalitariste si umaniste, corespunznd social-
democratiei europene. A doua precizare importanta
legata de terminologie este necesara pentru a clarifica si
utilizarea ,,neo-liberalismului" tot ntr-o acceptiune de
dreapta, non-keynesiana. Este stiut faptul ca pna n anii
'60 au existat proiectii de identificare doctrinara a
keynesianismului cu liberalismul social si cu neo-
113
Gosta Esping-Andersen, The Three Worlds of Welfare Capitalism, Cambridge, Polity Press, 1991, p. 89

216
liberalismul. Ulterior s-a revenit iar neo-liberalismul este
nteles tocmai ca o replica viguroasa la principiile
economiei politice, ale planificarii, redistributiei si
interventiei de orice fel a statului n economie si implicit
ca o revenire la principiile liberalismului clasic promovat
ntr-un discurs modern si actualizat de Noua Dreapta.
Aceste precizari terminologice sunt ntotdeauna
necesare atunci cnd se ia n discutie modelul liberal
european n comparatie cu cel anglo-american, n
dorinta de a risipi o posibila confuzie. n cazul particular
al Marii Britanii, situatia este si mai complicata, avnd n
vedere ca att lordul William Henry Beveridge ct si
economistul J.M.Keynes - fondatorii ideologiei statului
bunastarii n Europa postbelica, model pe care astazi l
consideram n analize drept tipic ,,social-democrat" -
erau membri ai Partidului Liberal englez.
Referindu-se la acest paradox, ca liberalismul sa nu
mai nsemne libertati si responsabilitati individuale, piata
si concurenta libera, capitalism si prosperitate prin
initiativa particulara chiar ,,la el acasa" (n tarile de limba
engleza), adica acolo unde s-a nascut si unde are cea
mai adnca traditie, Milton Friedman afirma ,, .... din

217
cauza degenerarii termenului de liberalism, ideile ce s-
au format n trecut sub aceasta denumire sunt, n
prezent, etichetate drept conservatoare [ ... ], astfel nct
liberalismul a capatat n Statele Unite un nteles cu totul
diferit de cel pe care l avea n secolul XIX sau l are
astazi pe o mare parte a continentului european [ ... ].
Liberalul secolului XIX privea extinderea libertatii ca pe
cea mai eficienta cale pentru promovarea bunastarii si
egalitatii; liberalul secolului XX priveste bunastarea si
egalitatea fie ca premise, fie ca alternative ale libertatii.
n numele bunastarii si al egalitatii, liberalismul secolului
XX a ajuns sa favorizeze o renviere a acelor politici de
interventie si de paternalism ale statului, mpotriva
carora lupta liberalismul clasic114.
Deci, pentru a ncheia acest cadru introductiv,
convenim ca sensul ,,liberalismului" (acelasi cu al neo-
liberalismului) n cercetarea de fata este cel anti-
keynesian, schitat de Hayek si Friedman si promovat n
anii '80 de guvernarea conservatoare Thatcher si de
administratia republicana Reagan. Acest model este
bazat pe statul minimal, selectivitate sociala si exigente
economice, pe stimularea performantelor individuale si
114
Milton Friedman, Capitalism si libertate, Bucuresti, Ed. Enciclopedica, 1995, p. 68

218
acceptarea diferentelor rezultate n urma liberei
concurente de pe piata.
Pentru a ajunge nsa la modelul liberal actual,
Marea Britanie postbelica - ne vom referi n acest
subcapitol exclusiv la reprezentantul european al
liberalismului si la evolutia sa de dupa razboi - a parcurs
n ultima jumatate de secol un traseu sinuos, marcat de
doua puncte de inflexiune majore. Prima schimbare
importanta a avut loc n timpul guvernarii laburiste din
1945-1951, cnd au fost puse bazele modelului
,,Welfare State", sub influenta ideilor lansate de
economistul britanic John Maynard Keynes n ,,Teoria
generala a ocuparii fortei de munca, dobnzii si banilor"
(1936) si de lordul W.H.Beveridge n ,,Raport asupra
asigurarilor sociale si serviciilor conexe" (1942), ambii
membri ai Partidului Liberal. Noua ideologie ,,welfare", o
combinatie coerenta ntre o doctrina economica si o
filosofie sociala, venea sa raspunda nevoilor legitime de
bunastare si prosperitate ale cetatenilor britanici iesiti
dintr-un razboi epuizant si, ntr-un fel, a fost perceputa
chiar ca un gest de recunostinta al statului fata de
generatia eroica a combatantilor din anii '40. Experienta

219
dramatica a razboiului si a marilor dificultati economice
care au urmat a socat societatea britanica - pna atunci
adepta a conservatorismului de tip ,,victorian" - inducnd
o stare de spirit favorabila unui nou tip de idealism
social, bazat pe solidaritate si pe dorinta de a reconstrui
o societate mai justa: ,, o casa potrivita pentru eroi (a
home fit for heroes) ". Natiunea britanica era mai unita
ca oricnd.
n acest context, al unei largi sustineri din partea
populatiei si a succesului ideilor de solidaritate,
universalism si justitie sociala, inclusiv a bunastarii
minimale garantate de stat tuturor cetatenilor, guvernul
laburist a promovat ntr-un termen scurt o serie de
masuri fundamentale n arhitectura securitatii sociale:
instituirea alocatiilor familiale n 1945, nfiintarea
asigurarilor nationale de somaj si pensie n 1946 si a
Serviciului National de Sanatate (NHS) n 1948, care era
destinat sa furnizeze servicii medicale tuturor cetatenilor
britanici pe baza accesului egal (nediscriminatoriu) si
liber (gratuit).
Astfel, la sfrsitul anilor '40, Marea Britanie devenea
primul stat modern al bunastarii, n care guvernul si

220
asuma o parte importanta a responsabilitatii si costurilor
privind calitatea vietii cetatenilor sai. n jurul sistemului
,,Welfare State" de tip keynesian, care se dezvolta
dealtfel cu repeziciune n ntreaga Europa occidentala,
societatea si clasa politica britanica au realizat un
consens care avea sa dureze pna la nceputul crizei
economice din anii '70. Reaparitia dificultatilor
economice si ,,umilirea" guvernarii laburiste din 1974-
1979, care a fost nevoita sa apeleze la ajutorul Fondului
Monetar International (FMI), a determinat opinia publica
sa-si piarda ncrederea n sistemul ,,welfare" si sa ceara
cu insistenta reforme pentru relansarea economica a
Marii Britanii, apropiindu-se tot mai mult de Partidul
Conservator si de programele Noii Drepte. Dealtfel, chiar
laburistii au initiat ncepnd cu 1976 o serie de reforme
liberale n sensul unei strategii monetare mai exigente si
al operarii unor reduceri n planul cheltuielilor publice,
masuri care s-au dovedit nsa insuficiente si tardive.
Societatea britanica dorea din nou schimbarea.
Victoria categorica a Partidului Conservator n
alegerile din 1979 si instalarea premierului M.Thatcher
au marcat al doilea punct de inflexiune n evolutia

221
postbelica a Marii Britanii si despartirea (se pare
definitiva) de keynesianism. Sub deviza ,,rolling back the
frontiers of the Welfare State", noua administratie
conservatoare a demarat un proces energic de
restrngere a competentelor si atributiilor economico-
sociale ale statului, transfernd treptat responsabilitatea
bunastarii spre sectorul privat si non-guvernamental.
Aceasta descarcare a statului (si implicit a bugetului) a
fost asociata cu un pachet de masuri stimulative pentru
cresterea performantei n sectorul privat. De exemplu,
scaderea presiunii fiscale a permis relansarea
investitiilor private mici si mijlocii, cobornd pna la
nivelul firmelor ,,de familie", al micilor ,,business"-uri
care s-au nmultit ,,peste noapte", contribuind la
consolidarea ofertei pe piata. Acest climat favorabil n
mediul afacerilor, la care s-a adaugat desfiintarea
salariului minim pe economie a facut ca somajul sa
scada n ctiva ani de la 12% la 3-4%, pe fondul a ceea
ce s-a numit ,,the British Job Miracle".
n domeniul bunastarii publice, cabinetul Thatcher a
operat de asemenea cteva reforme importante.
Sistemul pensiilor de stat (SERPS - State Earnings

222
Related Pension Scheme), nfiintat spre finalul ultimei
legislaturi laburiste (1978), si-a diminuat efortul
compensator de la 25( la 20( din venitul anterior iesirii
din activitate, restul fiind compensat prin pensii
ocupationale si private optionale. Totusi, ncercarea
conservatorilor de a privatiza SERPS a esuat n 1985.
Beneficiul social n cazul somajului, rebotezat
,,Alocatia pentru cautarea unui loc de munca" (JSA -
Jobseeker's Allowance) a fost diminuat, tocmai pentru a
motiva somerii sa caute si sa accepte locurile de munca,
indiferent de nivelul salarizarii, n contextul n care
reamintim ca salariul minim fusese desfiintat. Durata
acordarii acestui beneficiu a fost scurtata de la 12 la 6
luni, iar valoarea a fost stabilita la 39,85 lire
sterline/saptamna n cazul tinerilor ntre 18-24 ani,
respectiv 50,35 lire sterline/saptamna dupa mplinirea
vrstei de 25 de ani (Departamentul Securitatii Sociale,
1998).
Sistemul Creditului Familial a fost introdus n 1992,
n cazul familiilor cu copii dependenti, ca o oportunitate
pentru depasirea eventualelor dificultati financiare
temporare. Dintre politicile sociale sectoriale, singura

223
care nu corespunde modelului liberal este politica n
domeniul sanatatii. Serviciile de asistenta medicala sunt
furnizate n cadrul renumitului NHS (National Health
Service), fondat de laburisti n 1948, care reprezinta si
astazi un punct de referinta si de unicitate pentru
bunastarea britanica. Spre deosebire de sistemele
sanitare din majoritatea tarilor europene si din Statele
Unite, cel din Regatul Unit nu este organizat pe baza
asigurarilor sociale si a contributiilor, ci este finantat de
stat din impozitarile generale (ca n modelul social-
democrat), garantnd accesul universal si gratuit al
populatiei. Fireste, pe lnga sistemul public NHS s-a
dezvoltat un excelent sistem medical privat, foarte
competitiv dar n acelasi timp unul dintre cele mai
scumpe din lume. Ne vom referi n continuare doar la
NHS, ca parte a politicii de bunastare a guvernului
britanic.
La fel ca n Danemarca, desi sistemul de ocrotire a
sanatatii furnizeaza servicii complete la preturi foarte
joase (n ultimii ani s-au introdus, e drept ,,co-plati"
modice pentru populatie) cota din PIB repartizata
sanatatii este de doar 6,6% (!) spre deosebire de 10,8%

224
n Germania sau 13,8% n Statele Unite. Explicatia este
si n acest caz legata de existenta unui foarte dezvoltat
nivel al asistentei medicale primare, n care medicii de
familie generalisti (GP- General Practitioners), dotati cu
,,bugete de practica" pentru liste de 7000 de persoane,
mentin sanatatea populatiei la standarde ridicate prin
depistari precoce, profilaxie sau tratamente n fazele
initiale ale bolii, reducnd astfel costul general al
serviciilor. Dintre dezavantajele sistemului public sunt
citate reticenta GP-istilor de a nscrie pe listele lor
persoane cu sanatatea deteriorata sau cu risc mare de
mbolnavire, precum si fenomenul listelor de asteptare
pentru intrarea n asistenta medicala secundara
(internarea n spitale). n ambele cazuri, motivul este
constrngerea bugetara.
Guvernarea conservatoare, fara sa demoleze
vechiul NHS, a reusit sa introduca o serie de masuri de
reforma n politica sanatatii, n sensul eficientizarii
manageriale a actului medical. Ideea fundamentala a
fost crearea unei piete interne n cadrul NHS, incluznd
,,autonomizarea bugetara" a spitalelor, fapt care a
condus n scurt timp la aparitia concurentei benefice

225
ntre institutiile prestatoare de servicii medicale.
Diferentierea finantarii n functie de performante a
produs la nceput o reactie de ostilitate din partea
managerilor si a medicilor, dar cu timpul rezistenta
mentala la principiul concurentei profesionale s-a redus,
opinia publica si furnizorii de servicii au acceptat reforma
si performantele sistemului au crescut.
Politica locuintelor sociale a suferit de asemenea
transformari importante dupa instalarea guvernului
conservator. Conceputa de laburisti ca un domeniu de
activitate finantat exclusiv din surse publice (bugetele
consiliilor locale), housing policy a intrat n atentia
cabinetului Thatcher nca din 1980. De fapt,
conservatorii si-au facut din politica locuintelor un
adevarat ,,port drapel" al reformelor derulate sub
doctrina Noii Drepte.
,,Dreptul chiriasilor de a cumpara", n conditii
speciale, locuintele sociale asupra carora detineau
contracte de nchiriere, pe lnga faptul ca a nsemnat
privatizarea ntregului domeniu de activitate (1.500.000
de locuinte sociale au fost cumparate ntre 1979-1997) si
acumularea unor resurse substantiale la dispozitia

226
consiliilor locale, a adus un numar mare de voturi
conservatorilor, dovedindu-se si un succes electoral.
Politica educationala a Noii Drepte a nsemnat o
liberalizare a competitiei ntre scoli, promovarea
educatiei n sistem privat si introducerea selectiei elevilor
n functie de statutul scolii. Programul si masurile noii
politici a nvatamntului britanic au fost cuprinse n
,,Actul Reformei Educationale" din 1988. Se acorda
scolilor o mult mai pregnanta libertate n procesul de
selectie a elevilor si profesorilor, autonomie financiara si
dreptul de a concura pe piata resurselor pentru finantari
extra-bugetare. La un interval de 5 ani fiecarei scoli i
venea rndul sa fie auditata de o comisie independenta
de experti iar rezultatele evaluarii erau publicate n
cataloage speciale, puse la dispozitia parintilor. Scolile
care pierdeau numeric elevi, datorita deprecierii lor n
cataloagele publice de audit, pierdeau n consecinta si o
parte din finantarea de la buget, find n acest fel
sanctionate de Ministerul Educatiei, iar cele care erau
bine cotate si solicitate obtineau finantari suplimentare.
n fine, serviciile sociale personale (al 5-lea ,,pilon"
al politicii sociale britanice) acopera n practica o

227
diversitate de activitati suportive, care confera sprijin
social copiilor, vrstnicilor, persoanelor cu deficiente
fizice sau psihice, etc. Acestea sunt, n fapt, servicii
specializate de asistenta sociala bazate pe principiul
,,community care". Doctrina liberala a Noii Drepte a
introdus piata si dimensiunea privata a serviciilor inclusiv
n acest domeniu, reglnd finantarile pe baza
mecanismelor de licitatie a programelor, la care puteau
participa att agentiile publice locale (specializate), ct si
firme private sau ONG-uri de profil. n plus, guvernul a
introdus o serie de masuri reformiste n stil neo-
conservator, punnd accentul pe ngrijirea asumata de
propria familie, n acest caz acordndu-se unele
stimulente financiare.
Politica sociala a Marii Britanii respecta n linii mari
tiparele modelului liberal. Ea raspunde de altfel unei
culturi politice liberale (sau ,,liberal-conservatoare",
pentru a folosi un termen hibrid evocat si de Milton
Friedman115) al carei epicentru este plasat fara ndoiala
n Statele Unite. Timp de 18 ani, guvernarile
conservatoare Thatcher (1979-1990) si apoi Major
(1990-1997) au actionat pe linia flexibilizarii, eficientizarii
115
Milton Friedman, Capitalism si libertate, Bucuresti, Ed. Enciclopedica, 1995

228
manageriale, privatizarii (contractarii) serviciilor sociale,
a ,,marketizarii" bunastarii publice si selectivitatii n
acordarea beneficiilor sociale, bazata pe testarea
veniturilor.
Victoria laburistilor si instalarea cabinetului Blair,
coroborata cu apropierea mai ,,sincera" de Uniunea
Europeana si semnarea Cartei Sociale (respinsa n 1989
de Margaret Thatcher) ar putea aduce, e drept, unele
modificari n politica sociala britanica. S-a pus, de
exemplu, problema desfiintarii pietei interne din cadrul
NHS si a reformei educationale.
Finalitatea acestor demersuri nu o cunoastem nca,
dar amploarea reformelor laburiste nu pare pna acum
semnificativa si de natura sa scoata Marea Britanie din
modelul liberal. Evolutia viitoare va confirma, speram,
aceasta viziune asupra liberalismului societatii britanice.

229
 CONCLUZII

Modelul Welfare State, edificat n Europa

occidentala postbelica sub influenta keynesianismului,
se dovedete a fi cel mai reprezentativ model de politic
social activ de pn acum. Fara a uita traditia
germana a programelor de asigurari (lansate de
Bismarck n 1883), trebuie totusi spus ca sistemul
securitatii sociale dezvoltat de vest-europeni dupa 1945
nu are precedent n istorie si nu poate fi comparat cu nici
un alt model de bunastare din lume. Att ca obiectiv
politic general (asigurarea universala a unor drepturi
sociale, deci instituirea cetateniei sociale) ct si prin
amploarea resurselor angajate (urcnd n medie spre
30% din PIB), politica sociala a statului bunastarii a
raspuns cu succes n primele trei decenii postbelice
nevoii de consens politic si social a democratiilor
occidentale. Criza economica de la nceputul anilor`70 a
pus nsa capat ,,perioadei de aur" a generosului sistem
al bunastarii pentru toti, inducnd ideea unor necesare
reforme structurale. Ascensiunea politica a Noii Drepte

230
n Marea Britanie si Statele Unite a condus la adoptarea
n actul de guvernare -ncepnd cu 1980- a unui set de
masuri liberale, de relansare investitionala si de
reducere a exageratelor cheltuieli publice ale statului
bunastarii, tendinte care s-au extins n ctiva ani, cu
inevitabile variatii nationale, de-a lungul ntregii Europe
occidentale.
Criticnd dur temelia ideologica a modelului
keynesian de organizare, pe care l-a considerat
ntotdeauna costisitor si contra-performant, Margaret
Thatcher a guvernat 11 ani sub deviza sugestiva ,,rolling
back the frontiers of the Welfare State". Modelul neo-
liberal global (pe care l vedem impunndu-se treptat n
politica mondiala) se aseaza implicit pe reforma
profunda conceputa n anii`80 de guvernarile de dreapta.
Fara ndoiala ca ,,disputa ntre social-democrati si
neo-liberali, altfel spus ntre keynesieni si
friedmanieni116 se deruleaza si pe terenul politicii
sociale. Chiar daca ultimii 20 de ani par sa fi adus un
pronuntat accent liberal n practica decizionala a
guvernelor occidentale, pe fondul convergentei si

116
Ralf Dahrendorf, Conflictul social modern (Eseu despre politica libertatii), Bucuresti, Ed. Humanitas, 1996, p.
95

231
liberalizarii treptate a discursului politic la nivel mondial
(inclusiv al partidelor de centru-stnga), modelul
bunastarii nu este totusi unitar. Conform clasificarii lui
Gosta Esping-Andersen din 1991, se pot nca distinge
trei mari tipuri de regimuri politice ale bunastarii (Welfare
State Regimes): regimul liberal (american), regimul
conservator (german) si regimul social-democrat
(scandinav)117. Vom starui putin asupra acestor modele,
nu nainte de a mentiona ca exista si alte clasificari n
domeniu, poate mai putin utilizate n studiul politicii
sociale dar la fel de utile, din care o amintim doar pe cea
a Lindei Hantrais din 1994: modelul nordic si anglo-
saxon (corespunzator regimului social-democrat
scandinav), modelul continental (corespunzator
regimului conservator german) si modelul sudic
(,,rudimentar", corespunzator statelor mai putin
dezvoltate ale Uniunii Europene).
Modelul social-democrat se bazeaza, asa cum am
vazut, pe spiritul keynesian al anilor`40-50 si
ncorporeaza urmatoarele elemente: universalitatea
drepturilor sociale (sustinuta de sociologul englez T.H.

117
Gosta Esping-Andersen, The Three Worlds of Welfare Capitalism, Cambridge, Polity Press, 1991

232
Marshall n 1950118), egalitatea beneficiilor sociale
(indiferent de nivelul veniturilor realizate n timpul vietii
active), interventia planificatoare a statului n economie
pentru asigurarea ocuparii depline a fortei de munca,
finantarea predominant bugetara a beneficiilor sociale
(pe baza unui nivel general nalt de impozitare) si o
puternica birocratie care sa deserveasca reteaua
serviciilor publice.
Modelul conservator, aplicat n majoritatea tarilor
europene n frunte cu Germania, are o pronuntata baza
ocupationala si asigura proportionalitatea beneficiilor
sociale cu veniturile directe obtinute din munca. Avnd
n centrul sau sistemul traditional al asigurarilor,
securitatea sociala este finantata nu din impozite platite
statului ci din contributiile angajatilor si angajatorilor la
fondurile autonome de asigurari. Fiscalitatea este
rezonabila iar politicile economice au un pronuntat
caracter liberal.
Modelul liberal este caracterizat de o
responsabilitate mai redusa a statului n garantarea
bunastarii, ponderea dominanta revenind sectorului
privat (sanatate, nvatamnt, asigurari), sectorului non-
118
T. H. Marshall, Citizenship and Social Class, Londra, 1950

233
guvernamental (servicii sociale personale sau
comunitare) si evident individului nsusi. Filosofia
beneficiilor sociale este selectiva si restrictiva, bazata pe
testarea riguroasa a veniturilor (means testing), urmnd
ca statul sa intervina de o maniera minimala, numai n
ajutorul celor efectiv saraci, prin acordarea de asistenta
sociala non-contributiva. Nivelul general de impozitare
este scazut iar managementul serviciilor publice a fost
debirocratizat si orientat spre eficienta. Prototipul acestui
model l reprezinta Statele Unite, nsa repere importante
de liberalism ntlnim si n Marea Britanie, Canada,
Australia, respectiv n cazul tarilor din Asia de Sud-Est.
O interesanta dezbatere se poarta n prezent n jurul
interogatiei cu privire la existenta unui model european
de politica sociala. Primele preocupari explicite n
domeniul politicii sociale au fost stipulate n Tratatul de
la Roma, semnat pe 25 martie 1957. Trebuie precizat
nsa ca politica economica a fost ntotdeauna prioritara
n Comunitatea Europeana iar abordarile sociale s-au
limitat la unele dispozitii comune cu caracter general si
la recomandari adresate guvernelor statelor membre.
Aceste dispozitii si recomandari faceau referire n

234
special la mobilitatea lucratorilor europeni n interiorul
granitelor Comunitatii, la necesitatea unor conditii de
munca decente si la principiul egalitatii salarizarii (pentru
munca egala) n cazul barbatilor si femeilor.
Un important pas nainte a fost facut prin adoptarea
Cartei sociale n 1989, care prevede compatibilizarea si
convergenta treptata a politicilor sociale nationale. Ideea
Europei sociale prindea contur. Totusi, reusita
europenilor de a formula programe si standarde sociale
comune a fost atunci doar partiala, fiind umbrita de
refuzul premierului conservator Thatcher de a semna
documentul mentionat.
Tratatele de baza ale Uniunii Europene, cel de la
Maastricht din 1992 si cel de la Amsterdam din 1997 au
asumat prevederi mai consistente cu privire la
elaborarea unei politici sociale comune. ntre timp,
Marea Britanie a semnat Carta sociala. A fost de
asemenea nfiintat Fondul Social European (unul din
cele trei fonduri structurale ale Uniunii), administrat
direct de Comisie -cu avizul consultativ al Comitetului
Economic si Social- n scopul compensarii inegalitatilor
sociale existente ntre regiunile Europei.

235
 n abordarea sa traditionala, formulata de Keynes si
Beveridge, modelul Welfare State pare sa-si fi spus
ultimul cuvnt. Declinul sever din anii`70 si contestarile
puternice care au urmat tradau o multipla criza: o criza
financiara, o criza de legitimitate si de performanta
politica si nu n ultimul rnd o criza filosofica, de care
vorbeste Pierre Rosanvallon n ,,Noua problema
sociala". Reforma statului bunastarii, declansata -
aparent paradoxal - chiar n tara fondatorilor sai, punea
pentru prima data hotart problema restrngerii
responsabilitatilor si cheltuielilor acestei complicate
masinarii birocratice. n principal, schimbarea accentelor
n mecanismul de garantare a bunastarii a vizat
dezetatizarea securitatii sociale si un grad mai mare de
responsabilizare a societatii, prin generarea unor forme
flexibile de finantare si gestionare a resurselor destinate
comunitatilor119. Descarcarea treptata a statului de functii
sociale a corespuns n acelasi timp principiului
subsidiaritatii, principiu larg acceptat n politica
europeana, care presupune transferul de
responsabilitate si adoptarea deciziilor ct mai ,,jos"
posibil, ct mai aproape de cetatean. Cu alte cuvinte,
119
Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998

236
este de dorit ca statul sa nu substituie structurile sociale
mai mici, regionale, locale, eventual familiile si indivizii
nsisi n procesul de gestionare a problemelor care-i
privesc direct, dar sa creeze cadrul optim pentru ca
aceste unitati sociale autonome sa poata sa functioneze
eficient.
Una din consecintele tendintei de reducere a
efortului social bugetar a fost aparitia pluralismului
bunastarii, adica a unui ,,mix public-privat" n ceea ce
priveste finantarea serviciilor destinate comunitatii si, n
general vorbind, a securitatii sociale. Aceasta
cointeresare a sectorului privat si a celui tertiar (non-
profit) n probleme de bunastare nseamna, pe de o
parte, evitarea posibilelor abuzuri administrative ale
statului si pe de alta parte un risc diminuat de
manipulare a resurselor destinate bunastarii sociale n
scopuri politice.
Dezvoltarea, pe fondul expansiunii statului-
providenta n anii`50-60, a ceea ce s-a numit cultura
dependentei de stat (,,state dependency culture") a fost
intens si motivat criticata de Noua Dreapta, datorita
,,efectului de bumerang" pe care l produce: cu ct statul

237
ofera mai mult celor cu venituri mici (prin redistribuirea
resurselor publice), cu att motivatia oamenilor de a
munci scade si cererea de welfare va fi mai mare. Din
acest motiv, n anii`80 a aparut n Statele Unite si Marea
Britanie conceptul-replica de workfare, desemnnd
bunastarea ntemeiata pe munca si nu pe bunavointa
statului, concept specific Noii Drepte. Mai recent,
profesorul american Lawrence Mead vorbeste chiar
despre Work Enforcement, adica necesitatea stimularii
muncii prin conditionarea acordarii beneficiilor sociale de
prestarea unei activitati n folosul comunitatii (Mead,
1997).
Am afirmat n cuprinsul lucrarii ca tendintele
consacrate de globalizare si de extindere a paradigmei
neo-liberale n societatea contemporana sunt nu numai
compatibile ci si reciproc dependente. ntr-adevar,
internationalizarea crescnda a intereselor, fie ca e
vorba de mondializarea capitalului, de ,,americanizarea"
culturala a lumii sau strict de integrarea politica
europeana, nseamna pna la urma disolutia autoritatii
absolute a statelor nationale si ,,permeabilizarea"
frontierelor. O astfel de lume globala (satul planeta) nu

238
poate functiona dect ntr-un cadru liberal, n care
principiile si valorile fundamentale cu care se opereaza
sunt preluate din modelul democratiilor liberale
avansate. Consecintele n planul politicii sociale
corespund asadar urmatoarelor tendinte: contestarea
statului-providenta, revizitarea conceptului de stat-
natiune, ,,refluxul" proprietatii de stat si extinderea
sectorului privat, respectiv a capitalului multinational,
dezvoltarea societatii civile si ,,revolutia comunitatilor
locale".
Cu toata convergenta pe care o presupune
globalizarea (ai carei principali promotori ramn
incontestabil nord-americanii), trebuie spus ca Uniunea
Europeana a devenit o entitate suficient de bine definita
pentru a pastra n interiorul ei o cultura a bunastarii si un
sistem propriu de organizare politico-economica, la
rndul lor generatoare de integrare si convergenta att
pentru statele membre ct si pentru cele care si
negociaza deja aderarea. Prin urmare, modelul
european (inclusiv dimensiunea sa sociala) trebuie luat
n considerare ca model de referinta pentru 15+10 state
ale lumii, care realizeaza mpreuna circa 37% din

239
produsul mondial desi nu reprezinta dect 8% din
populatia lumii. Eficienta, deschiderea si competitivitatea
europeana, bazate pe liberalismul politicilor economice,
sunt asociate cu o preocupare constanta pentru
parametrii vietii sociale, preocupare ce face ca Europa
sa fie continentul cu cea mai solida traditie n jurisdictia
securitatii sociale.
n ceea ce priveste politica sociala din Romnia,
este evident ca masurile adoptate n anii`90 nu
corespund dect n mica proportie unei strategii
coerente de reforma sociala pe termen lung, abia spre
finalul deceniului aparnd semnele unei astfel de
conceptii, n special n nvatamnt, sanatate si pensii. De
cele mai multe ori, politicile sociale au fost decise ntr-o
maniera haotica, populista si ,,pompieristica", de pe o zi
pe alta, pentru a da satisfactie anumitor grupuri
contestatare sau pentru a compensa unele efecte ale
restructurarii economiei. n acest fel devine limpede ca
politicii sociale i-a fost atribuit un rol secundar, de
acompaniere a politicii economice, caracterul dominant
fiind acela de politica pasiva, care asteapta un nou val

240
de scumpiri pentru a acorda o indexare cu cteva
procente a veniturilor.
Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul ca
rezistenta la schimbare a societatii romnesti a fost mai
acerba dect n alte tari, ca aceasta atitudine de
mpotrivire a fost ncurajata la nceputul anilor`90 prin
repetatele cedari si compromisuri guvernamentale (de
dragul procentelor electorale) iar obiceiul de a revendica
si de a obtine ,,n strada" unele facilitati, scutiri, amnari,
subventionari sau cresteri salariale prin forme radicale
de protest este mai ncetatenit la noi dect oriunde n
Europa. De la ,,obisnuitele" greve care paralizeaza
productia, transportul sau alte servicii publice
fundamentale (si care, conform liderilor sindicali, ,,nu vor
nceta dect dupa rezolvarea integrala a revendicarilor")
pna la blocarea drumurilor nationale, luarea ca ostateci
a directorilor, greva foamei, a excesului de zel,
autoincendierea sau, dimpotriva, mineriadele, toate
aceste forme organizate sau spontane de protest au
adus pagube imense economiei, suportate finalmente de
ntreaga populatie.

241
 Este momentul ca Romnia sa asume cu fermitate,
pe baza unor eficiente demersuri politice si de
constientizare sociala, optiunea liberal-europeana,
singura ,,reteta" care ar putea moderniza n timp util
societatea noastra, apropiind-o de principiile, valorile si
standardele Uniunii Europene. ntemeiata pe educatie,
pe respectul fata de lege si fata de proprietatea privata,
pe programe de investitii si modernizare tehnologica, pe
prioritatea absoluta acordata drepturilor omului si pe
preocuparea pentru bunastare sociala, avnd ca
orientare politica dominanta compatibilizarea cu
standardele comunitare n toate domeniile de activitate,
solutia liberal-europeana provoaca Romnia la un efort
de accelerata modernizare economica, administrativa si
socio-culturala.
Este, de asemenea, momentul sa se nteleaga ca -
inclusiv n politica sociala - orice abordare trebuie facuta
n context european, lundu-se ca repere criteriile si
tendintele exprimate la nivelul continentului si
renuntndu-se la traditionala scuza ,,asta merge la ei,
dar la noi nu se poate". Tema sincronismului este mai
actuala ca oricnd.

242
 Nimeni nu poate nega ca prioritatea momentului o
constituie depasirea crizei economice. Totusi, ncheiem
prin a afirma ca o politica sociala activa, centrata pe
ideea modernizarii si dezvoltarii sociale n sensul
ameliorarii indicatorilor educationali, a celor de sanatate
publica, a conditiilor de locuit si a conditiilor la locul de
munca nu poate dect facilita proiectul general de
transformare a societatii romnesti spre modelul liberal-
european.

243
 BIBLIOGRAFIE

1. ALBERT, Michel, Capitalism contra capitalism,

Bucuresti, Ed. Humanitas, 1994.
2. BARR, Nicholas, Pietele fortei de munca si politica
sociala n Europa Centrala si de Est, Bucuresti,
1995.
3. BOCANCEA, Cristian, NEAMTU George, Elemente
de asistenta sociala, Iasi, Ed. Polirom, 1999.
4. BURROWS, Roger, LOADER, Brian, Towards a
Post-Fordist Welfare State?, Londra, Routledge,
1994.
5. CASTLES, F. G., The Impact of Parties on Public
Expenditures, Londra, Sage Publications, 1982.
6. COCHRANE, Allan, CLARKE, John, Comparing
Welfare States: Britain in International Context,
Londra, Sage Publications, 1993.
7. DAHRENDORF, Ralf, Conflictul social modern
(Eseu despre politica libertatii), Bucuresti, Ed.
Humanitas, 1996.

244
8. DEMIER, Francis, Istoria politicilor sociale, Iasi,
Institutul European, 1998.
9. DUFOURQ, Nicolas, ,,Securite sociale: le mythe de
l`assurance" n Droit social, Paris, martie 1994.
10. ESPING-ANDERSEN, Gosta, The Three Worlds of
Welfare Capitalism, Cambridge, Polity Press, 1991.
11. ESPING-ANDERSEN, Gosta, Welfare State in
Transition (National Adaptations to Global
Economies), Londra, Sage Publications, 1996.
12. FLORA, Peter, The Development of Welfare States
in Western Europe, New Brunswick, 1985.
13. FRIEDMAN, Milton, Capitalism si libertate,
Bucuresti, Ed. Enciclopedica, 1995.
14. FUKUYAMA, Francis, Sfrsitul istoriei ?, Bucuresti,
Ed. Vremea, 1994.
15. GEORGE, Vic, TAYLOR-GOOBY, Peter, European
Welfare Policy (Squaring the Welfare Circle),
Londra, Macmillan, 1996.
16. GIARINI, Orio, STAHEL, Walter, Limitele certitudinii,
Bucuresti, Edimpress, 1996.
17. GOUGH, I., The Political Economy of the Welfare
State, Londra, Macmillan, 1979.

245
18. HANTRAIS, Linda, Social Policy in the European
Union, Londra, Macmillan Press, 1995.
19. HASENFELD, Yeheskel, Citizens` encounters with
welfare state bureaucracies, New York , Prentice
Hall, 1987.
20. HEIDENHEIMER, A. J., Education and social
security entitlements in Europe and America, New
Brunswick, 1981.
21. HEIDENHEIMER, A.J., Comparative Public Policy,
New York, St. Martin`s Press, 1990.
22. HILL, Michael, Social Policy: A comparative
Analysis, Londra, Prentice Hall, 1996.
23. HILL, Michael, Understanding Social Policy, Oxford,
Blackwell, 1993.
24. LAVALETTE, Michael, PRATT, Allan, Social Policy:
A Conceptual and Theoretical Introduction, Londra,
Sage Publications, 1997.
25. LEIBFRIED, Stephan, Towards a European Welfare
State, Londra, Routledge, 1993.
26. MACAROV, David, Social Welfare: Structure and
Practice, Londra, Sage Publications, 1995.

246
27. MARSHALL, T. H., Citizenship and Social Class,
Londra, 1950.
28. MARSLAND, David, Welfare or Welfare State?
(Contradictions and Dilemmas in Social Policy),
Londra, Macmillan Press, 1996.
29. MARGINEAN, Ioan, Politica sociala si tranzitie la
economia de piata n Romnia, Bucuresti, CIDE,
1994.
30. MEAD, Lawrence M., From Welfare to Work
(Lessons from America), Londra, The IEA Health
and Welfare Unit, 1997.
31. MIHUT, Liliana, LAURITZEN, Bruno, Modele de
politici sociale/Models of Social Policy, Bucuresti,
Ed. Didactica si Pedagogica, 1999.
32. MUNGIU, Alina, Romnii dupa`89 (Istoria unei
nentelegeri), Bucuresti, Ed. Humanitas, 1995.
33. NAUMESCU, Valentin, Introducere n studiul
politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai,
Cluj-Napoca, 2002.
34. O`CONNOR, J., The Fiscal Crisis of the Welfare
State, New York, St. Martin`s Press, 1973.

247
35. OFFE, C., Contradictions of the Welfare State,
Cambridge, MIT Press, 1984.
36. PAUN, Nicolae, Istoria constructiei europene, Ed.
Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca,
1999.
37. PECHMAN, Joseph A., Social Security:
Perspectives for Reform, Washington DC,
Brookings Institution, 1982.
38. PIVEN, R., CLOWARD, R., Regulating the Poor: the
Functions of the Public Welfare, New York,
Random, 1972.
39. POENARU, M., Politica sociala si indicatori sociali,
Bucuresti, Ed. ALL, 1998.
40. ROSANVALLON, Pierre, Noua problema sociala,
Iasi, Institutul European, 1998.
41. SANDU, Dumitru, Spatiul social al tranzitiei, Iasi,
Ed. Polirom, 1999.
42. SKOCPOL, T., AMENTA, E., ,,Did capitalists shape
social security?" n An. Sociol. Rev., 1985.
43. VCREL, Iulian, Finane publice, editura
Didactic i Pedagogic, Bucureti, 2003.

248
44. VCU BARBU, Teodora, Bugetul statului i
agenii economici, editura Didactic i Pedagogic,
Bucureti, 1997.
45. VLSCEANU, Lazr i ZAMFIR, Ctlin
(coordonatori), Dicionar de sociologie, editura
Polirom, Iai, 2005.
46. WILENSKY, Harold, Comparative Social Policy:
Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press,
1985.
47. WILENSKY, Harold, The Welfare State and
Equality: Structural and Ideological Roots of Public
Expenditures, Univ. Calif. Press, 1975.
48. ZAMFIR, Catalin, Politici sociale n Romnia,
Bucuresti, Ed. Expert, 1999.
49. ZAMFIR, Elena, ZAMFIR, Catalin, Politici sociale:
Romnia n context european, Bucuresti, Ed.
Alternative, 1995.

Alte surse

50. Anuarul statistic al Romniei, Comisia Nationala

pentru Statistica, Bucuresti, 1997.

249
51. Business Central Europe, 1997, 1998, 1999.
52. Charta Comunitara a Drepturilor Fundamentale ale
Lucratorilor, 1989.
53. Le Grand, nr.II, 1990.
54. Legea asigurarilor sociale de sanatate, 1997.
55. Legea nvatamntului, 1995.
56. Legea nvatamntului, 1999.
57. Legea privind salarizarea demnitarilor si a
personalului bugetar, 1998.
58. Legea privind somajul, 1991.
59. Legea tichetelor de masa, 1997.
60. Rapoartele OECD din perioada 1990-1998.
61. Raportul Comisiei Europene, 1995.
62. Social Security Programs Throughout the World,
Departamentul securitatii sociale al Statelor Unite,
1993.
63. Social Security Programs Throughout the World, US
Department of Health and Human Services,
Washington DC, 1994.
64. Statutul personalului didactic, 1997.
65. The New Encyclopaedia Britanica, vol.27, Londra,
Macropaedia, 1993.

250
251
 CUPRINS

Introducere (p. 3)
Conceptul de calitate a vieii (p. 8)
Politici menite s asigure protecia social (p. 11)
Concepte fundamentale i instituii implicate n
structurarea politicilor de protecie i securitate social
(p. 15)
Conceptul general de politic social i politicile
sociale sectoriale (p. 15)
Statul bunstrii i securitatea social (p. 19)
Dimensiunea social a integrrii europene (p. 22)
Sistemul asigurrilor sociale (p. 28)
Noua problem social (p. 28)
Politica asigurrilor, ntre considerente sociale i
constrngeri economice (p. 35)
Implicaii politice ale reformei sociale (p. 43)
Sistemul asistenei sociale (p. 46)
Cheltuielile pentru securitate social (p. 55)
Clasificarea cheltuielilor pentru securitate social (p.
58)

252
 Locul cheltuielilor pentru securitate social n
bugetul public (p. 58)
Finanare (surse ale finanrii) (p. 59)
Influena categoriilor de cheltuieli pentru securitate
social asupra economiei (p. 61)
Cheltuieli pentru ajutorul de omaj i alocaia de
sprijin i impactul lor (p. 66)
Cheltuieli pentru asistena social i impactul lor (p.
69)
Dezvoltarea comunitar ctre o nou strategie de
creare a bunstrii (p. 70)
1947 1973: The Golden Age (p. 74)
Anii 80: Criza sistemului WS (p. 78)
Reforma statului bunstrii sub influena Noii Drepte
(Thatcher Reagan) (p. 82)
Modelul social-democrat (p. 84)
Modelul conservator (p. 92)
Modelul liberal (p. 96)
Concluzii (p. 104)
Bibliografie (p. 111)
Cuprins (p. 115)

253